Fractura de Maleola Tibiala. Etiologie. Ingrijiri. Tablou Clinic

MOTIVUL ALEGERII ACESTEI TEME:

Am ales această temă, deoarece în urma stagiului făcut pe secția de ortopedie, mi-am însusit cunoștintele necesare și am participat la îngrijirea pacienților cu acest diagnostic.

INTRODUCERE

Fractura de maleolă tibială este o fractură a tibiei ce are în componența sa maleola medială sau așa zisa maleolă internă și maleola posterioară.

Ca și frecvență ocupă locul trei, după fracturile extremităților inferioare.

Fracturile de gleznă (maleolare) apar în accidentele sportive și cele rutiere, alunecări, căderi de la înalțime și în purtarea defectuasă a tocurilor exagerat de înalte.

I. Anatomia și fiziologia aparatului locomotor

1.1 Anatomia aparatului locomotor

Aparatul locomotor este format din:sistemul muscular și sistemul osos.

Cuprinde: oase,organe dure și rezistente datorită compoziției și arhitecturii sistemului osos.

Oasele prezintă : suprafețe articulare, cartilaje, apofize și

tuberculozități, mușchi, șanțuri și fosete datorită presiunii exercitate asupra lor.

După forma lor, oasele sunt:

•oase lungi-femur, tibie, fibulă, humerus, radius, ulnă;

•oase late -coxal, omoplat, parietal, frontal, occipital, stern; •oase scurte- carpiene,tarsiene;

•oase neregulate -vertebre,sfenoid,etmoid,mandibula;

• oase pneumatice-frontal,maxilar,etmoid,sfenoid.

Ca și compoziție chimica ,oasele conțin săruri minerale, calciu, fibre de colagen și substanță fundamentală.

Rolul oaselor  în organism:  

–  determină forma corpului, iar împreună cu articulațiile dintre ele asigură suportul părților moi;

–  participă la formarea cavităților de protecție a unor organe (cutia craniană, canalul vertebral, cutia toracică, bazinul );

–   sunt organe ale mișcării pentru că participă la formarea articulațiilor și servesc ca punct de inserție pentru mușchi;

–    măduva roșie (din epifizele oaselor lungi, oaselor late și scurte) are rol în hematopoeză;

– sunt depozit de substanțe fosfor- calcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcină).

1.2 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA TIBIEI

Tibia este recunoscută ca fiind osul din corp cu cea mai mare rezistență la greutate.

Tibia împreună cu fibula sau peroneul și talusul alcătuiesc articulația gleznei.

Tibia cu fibula prezintă trei zone ce alcătuiesc glezna: maleola medială (proeminența internă a tibiei), maleola laterală (extremitatea inferioară a fibulei) și maleola posterioară (porțiunea posterioară a tibiei).

Tibia este un os lung, pereche și nesimetric, situate medial față de peroneu și interpus între femur și oasele piciorului, are o formă de “S” italic, prezentând superior o curbură cu concavitatea laterală, iar inferior o altă curbură cu concavitatea medială. La fel ca si femurul, este torsionat în axul său. Prezintă o diafiză și două epifize.

Diafiza tibiei

Forma: prismă triunghiulară cu trei fețe, medială, laterală și posterioară, și trei margini, anterioară, postero-internă și postero- externă.

Fața medială sau internă a diafizei tibiale vine în raport cu tegumentele și este plană în două treimi superioare și convexă în treimea inferioară. În partea superioară se inseră tendoanele celor trei muschi care formează laba de gâscă: semitendinosul, croitorul și dreptul intern .

Fața laterală sau externă a diafizei tibiale este concavă în două treimi superioare unde se inseră mușchiul tibial anterior și devine convexă în treimea inferioară unde înconjură osul dinapoi înainte și dinafară înauntru, pentru a deveni anterioară, urmând astfel direcția tendoanelor extensorilor care alunecă pe ea.

Fața posterioară a diafizei tibiale este împărțita în linia oblică a tibiei, care se află în partea superioară a tibiei. Pe interstițiul acestei linii, numită și linia solearului , se insera mușchiul solear, pe buza sa superioară se insera mușchiul polpiteu, iar pe buza inferioară se inseră mușchii tibial posterior si flexorul comun al degetelor. Porțiunea tibială situată deasupra liniei oblice are o formă triunghiulară și este acoperită de mușchiul polpiteu. Porțiunea situată distal liniei oblice este ea însăși împărțită în două, prin intermediul unei creste verticale. Medial acestei creste verticale se insera mușchiul flexor comun al degetelor iar lateral acestei creste verticale se insera mușchiul tibial posterior. Tot aici se gasește și gaura nutritivă a osului.

Marginea anterioară a diafizei tibiale are forma de “S” italic, este rotunjită la cele două extremitați ale ei și foarte ascuțită pe mijloc, numindu-se și creasta tibiei. Superior se îndreapta catre poțtiunea laterală a tuberculului anterior al tibiei, iar inferior se îndreapta oblic inferior si intern terminându-se pe maleola medială.

Marginea medială a diafizei tibiale este mai pronunțata în porțiunea inferioară. Pe aceasta margine se inseră aponevroza gambieră și fascicole, mușchiul flexor comun al degetelor.

Marginea laterală a diafizei tibiale dă inserție ligamentului interosos care unește tibia cu peroneul. Această margine se bifurcă în porțiunea inferioară, cuprinzând între liniile de bifurcație un spațiu triunghiular, înspre varful caruia se insera o serie de ligamente care unesc tibia cu peroneul, iar inspre baza lui se gaseste o fațetă articulară pentru articulația tibio peronier inferior.

.

Epifiza superioară este mai voluminoasă, formată din doi condili: medial și lateral.

Fața superioară sau platoul tibiei prezintă două suprafețe articulare separate printr-o eminență intercondiliana cu doi tuberculi, unul medial iar celalalt lateral.

Suprafețele articulare servesc la articulația cu condilii femurului. Anterior și posterior de eminența intercondiliară se află două suprafețe denumite arii intercondiliare (anterioară si posterioară). Pe partea laterală a circumferinței se găsește o suprafață articulară pentru fibulă. 

Epifiza inferioară, de formă cuboidală se articulează inferior cu talusul sau astragalul. Lateral prezintă o suprafață articulară pentru fibulă și medial se prelungește cu maleola medială sau tibială.

ARTICULAȚIA

Articulația gleznei prezintă două articulații: -Sidesmoza (articulație dintre tibie și peroneu care este stabilizata de ligamente) -Articulația tibio-fibulo-talară

LIGAMENTELE

Ligamentele sunt țesuturi moi care leagă oasele între ele.

Acestea sunt asemanătoare tendoanelor, doar ca acestea din urmă unesc mușchii de oase.

 Ligamentele si tendoanele  sunt structuri formate din fibre mici dintr-un material numit colagen. Fibrele de colagen sunt unite între ele pentru a forma o structura asemanatoare unei frânghii.

Ligamentele și tendoanele au mărimi diferite, și la fel ca frânghia, sunt formate din multe fibre de dimensiuni mici. Cu cât ligamentul sau tendonul este mai gros cu atât acesta este mai puternic. 

Ligamentul care trece prin fața gleznei și leagă tibia de fibulă este numit ligament tibiofibular antero-inferior. Ligamentul fibular posterior are inserțiile pe fața posterioară a tibiei si a fibulei. Aceste ligamente include ligamentul tibiofibular infero-posterior si ligamentul transvers. Ligamentul interosos se găsește între tibie și fibulă,acesta reprezintă țesutul conjunctiv care unește tibia și fibula pe întreaga lungime a acestora, de la genunchi pană la gleznă. 

TENDOANELE

Tendonul tibial posterior ataseaza unul dintre muschii mici ai gambei de fata inferioara a piciorului. Acest tendon ajută la sprijinirea arcului și permite întoarcerea piciorului spre interior. Tendonul tibial anterior permite ridicarea piciorului.Două tendoane merg prin spatele maleolei laterale;acestea ,numite peroneale, ajuta la răsucirea piciorului.

MUȘCHIUL TIBIAL

 Mușchiul tibial posterior sprijină arcul piciorului și ajută la rasucirea acestuia spre interior;
Muschiul tibial anterior produce flexia dorsala a piciorului.

NERVUL

Nervul tibial este componenta voluminoasa a nervului sciatic.Trece prin spatele maleolei mediale și se termina sub reticulul flexorilor,unde se bifurcă în nervi plantari mediali și laterali.Acesta da ramuri articulare pentru genunchi și gleznă.

VASCULARIZAȚIA

Vascularizația  gleznei se realizează din arterele din jur, care traversează zona gleznei în drumul lor spre picior. Altă arteră mare, numită artera tibială posterioară, trece prin spatele maleolei mediale. Aceasta trimite vase de sange  mai mici spre marginea interioara a gleznei .

Alte artere mai puțin importante care intra la nivelul piciorului din alte direcții, asigură și vascularizația gleznei.

II.FRACTURA DE MALEOLĂ TIBIALĂ

2.1 DEFINIȚIE

  Fractura în general, se defineste ca o discontinuitate a osului, produsă în urma unui traumatism de mică importantă, care acționeaza asupra unui os fragilizat printr-o suferintă anterioara . De aceea aste foarte important să se studieze terenul pe care se produce fractura, în aparență banală, introducând astfel numeroase erori in pronosticul si tratarea leziunii.

FRACTURA MALEOLARĂ

Este fractura care dezorganizează pensa maleolară,dar respectă rolul de susținere al pilonului tibial.

FRACTURA DE MALEOLĂ TIBIALĂ

Fractura de maleolă medială reprezintă o fractură a tibiei, la nivelul proeminenței sale inferioare. Fracturile maleolare mediale sunt asociate adesea cu fractura peroneului (maleolei laterale), fractura maleolei posterioare (posteriorul tibiei) sau cu leziunea ligamentelor gleznei.

FRACTURA DE MALEOLĂ POSTERIOARĂ

Fractura de maleolă posterioară este fractura produsă pe porțiunea posterioară a tibiei, la nivelul articulației gleznei.  Ea poate fi deseori insoțita de fractura maleolei laterale, ori de cea a maleolei mediale.Ca și mecanism,fracturile și leziunile sunt produse din acțiunile combinate le unor mișcari forțate de abducție și rotație.

2.2 ETIOLOGIE

Fracturile maleolare au ca și cauze, urmatoarele :

Rasucirea sau rotirea gleznei;

Sucirea gleznei;

Împiedicarea sau căderea;

Traumatism survenit din accidente

Alunecare

Traumatism in urma caderii de la inalțime

Apar cu preponderență in accidentele sportive și a celor rutiere.

2.3 CLASIFICARE IN FUNCTIE DE MECANISM

În urma cauzelor producerii leziunilor,putem descrie urmatoarele mecanisme :

În combinația mișcării de supinație cu cea de adducție,marginea internă a piciorului se ridică,planta se roteste intern. În acel moment ligamentul colateral extern este întins. Daca acesta se rupe,se produce o entorsa,dacă rezistă se rupe maleola externă,de obicei la baza:este o fractura prin smulgere.

În caz ca traumatismul continuă,astragalul apasă pe maleola internă,o fracturează în totalitate ,rezultă fractura bimaleolară.

În caz că traumatismul continuă și după producerea fracturii bimaleolare ,astragalul apasă pe marginea posterioară a pilonului tibial pe care o fracturează,realizând fractura trimaleolară. Mișcarea de eversiune constă în combinația mișcarii de pronație cu

abducție,este o mișcare externă a piciorului,ligamentul deltoidian se întinde și dacă se rupe,se produce o entorsa iar dacă rezistă ,se fracturează maleola internă.

Dacă traumatismul continuă,astragalul apasă pe maleola externă pe care o fracturează. Se realizează o fractură bimaleolară..

CLASIFICARE WEBER

Clasificarea Weber împarte fracturile gleznei în funcție de localizarea liniei de fractură a peroneului.

Tipul I prin adducție:

Traiectul peronier este transversal sub sindesmoza,care este întotdeauna intacta.Traiectul tibial este vertical,in unghiul intern.Apare des înfundare de pilon.

Tipul II prin abductie: Traiect peronier cominutiv pe partea exterioară,ligamentele tibio-peroniere rupte;traiectul tibial de pe maleola internă este transversal razant cu pilonul,sau poate fi înlocuit cu ruperea ligamentului intern; Smulgerea tuberculului tibial și înfundarea externă a pilonului tibial.

Tipul III , se produce prin rotație externă supratuberculară:

Traiectul peronier este oblic sau spiroid;traiectul pe maleola internă este transversal sau înlocuit cu ruperea ligamentului lateral;ligamentul peroneo-tibial anterior este rupt,membrane interosoasa este intactă.

Tipul IV, rotația externă intertuberculară

Traiectul peronier este oblic sau spiroid și traversează sindesmoza;traiectul maleolei tibiale este transversal;ligamentul peroneo-tibial anterior este intact iar cel posterior este rupt. Factorii de gravitate in fracturile maleolare sunt: cominuțiaperoneului, instabilitatea sindesmozei și fracturile associate ale pilonului tibial

2.4 TABLOU CLINIC. SEMNE SI SIMPTOME

Se descriu doua tablouri clinice in fractura de maleola.

În fracturile prin rotație si abducție se observa:

Deplasarea piciorului inapoi;

Rotație externă,planta privește înafară;

Tibia este proeminentă sub pielepe partea internă;

Aspectul de profil evidențiază piciorul scurtat,tendonul achilian este concav înapoi.

În fracturile prin aducție:

Rotație externa,picior în varus ,proeminență externă;

Orice traumatism al gleznei prezintă suspiciunea unei fracturi,iar pacientul trebuie examinat de un medic.

Simptome frecvente ale fracturii de maleola sunt:

Durere imediata si accentuata

Edem ce se instalează rapid si maschează relieful osos

Flicteme

La palpare se evidențiază puncte dureroase

Imposibilitatea de a merge cu sprijin pe picior

Echimoze

Deformarea gleznei

2.5 COMPLICAȚII

Complicații vasculare – se cercetează pulsul periferic(artera pedioasa,tibială posterioară),se observă culoarea și temperatura cutanată.

Complicații nervoase – paralizia de median. Alte complicații locale:hidartrozele,hemartrozele și arteritele septice.

Complicații locale:

Leziuni vasculare și nervoase;

Deschiderea focarului de fractură;

Interpoziția de părți moi;

Flictene ;

Leziuni asociate în cadrul unui politraumatism

Complicații imediate generale:

Stop cardiorespirator;

Hemoragie internă;

Șoc traumatic;

Emobolia grăsoasă

Complicații tardive:

Complicații de decubit prelungit

Trombembolism

Redori articulare

Hipotrofii musculare

Osteoite,osteomielite cronice

Osteoporoză post imobilizare

2.6 INVESTIGAȚII

INVESTIGAȚII IMAGISTICE

În cazul în care se suspectează existența unei fracturi se solicită investigații amanunțite și teste suplimentare.Investigația cel mai des utilizată in aceste traumatisme este radiografia.

Radiografia: reprezintă tehnica de diagnosticare cea mai cunoscută și utilizată. Radiografiile detectează fractura și gradul de deplasare a fragmentelor osoase. Ele pot oferii informații despre tipul facturii.

Testul de stres:în funcție de tipul de fractură se aplică o presiune pe gleznă și se efectuează o radiografie specială,numită radiografie de stres.Prin această radiografie se vede mai bine fractura și leziunile ligamentare.

CT( tomografie computerizată):este necesară destul de rar în cazul acestor fracturi.Acest tip de investigație ofera o imagine radiologică în secțiune a gleznei și este solicitată pentru a se evalua în detaliu leziunea.

RMN(scanarea prin rezonanță magnetică nucleară):oferă o imagine a oaselor dar, mai ales a țesuturilor moi precum ligamentele. În principiu acest tip de investigație este folosit pentru evaluarea ligamentelor.

Angiografia : oferă informații despre leziuni vasculare care se pot produce în cazul unei fracturi deschise.

DIAGNOSTICARE

Pe baza concluziilor investigațiilor imagistice,a istoricului bolii,a antencedentelor,a simptomatologiei și examinarii fizice pe aparate și local, se fac recomandari pentru recoltarea analizelor de laborator si a altor investigații paraclinice.

EKG

Radiografie pulmonară

Laborator:

-hemoleucograma,

-coagulograma,

-bio-chimie și alte analize specifice bolii .

Stabilirea grupului și asigurarea rezervelor de sânge și produse transfuzabile pentru intra și extraoperator.

Consult preanestezic.

2.7 TRATAMENT

În cazul fracturilor maleolare tratamentul consta în metode ortopedice și chirurgicale.

TRATAMENTUL ORTOPEDIC

Are la baza doua principii: reducerea și menținerea reducerii.

1. Reducerea ortopedica

Aceasta trebuie facuta din timp. Cand fractura este vazuta tarziu este indicat a atenta reducerea și a o menține cu un gips captusit. Dupa detumefiere se reia reducerea. Ea este realizată prin mișcari inverse macanismului de producere a fracturii. (varus și valgus,translația anterioară și rotația).

Prin control radiologic imediat depistăm eficacitatea reducerii.

Menținerea reducerii este asigura prin :

Gips cruro-pedias,bine mulat cu genunchiul în flexie și piciorul în rectitudine.

Supraveghere imobilizare prin:membrul ridicat pe o pernă în prima saptămână,control radiologie la zece zile,tratament anticoagulant pană la scoaterea gipsului.

La 45 de zile gipsul cruro-pedias se transform în cizmă gipsată.,iar la 75 de zile se permite sprijin.

Tratamentul ortopedic este ales în:

fracturi nedeplasate ,fracturi tolerabile;

fracturile vazute târziu,cu escoriații,ulcer trofic,unghii încarnate etc.

fracturi deschise gradul III sau în cele de gradul I și II vazute după 12 ore;

fracturi survenite la vârstnici cu osteoporoză;

TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Are ca scop reducerea anatomică a fețelor articulare, care se realizează prin: reasamblare a fragmentelor osoase folosind materialul adecvat tipului de fractură, evitând devascularizarea fragmentelor și reinserția ligamentelor.

Biomecanica gleznei:

Interzice sprijinul precoce ;

Imobilizarea în cizmă gipsată este obligatory 4-5 săptămâni;

Sprijinul este permis la 75-90 de zile;

În fracturile asocitate cu lezarea pilonului tibial,sprijinul este permis dupa 90 de zile.

Tratamentul chirurgical este folosit la început în urmatoarele:

În fracturile deschise de tip I sau II operate în primele 6 ore;

În polifracturile membrului inferior;

În fracturile prin rotație când fragmentul posterior este accesibil reasamblarii;

În fracturile prin pronație când traiectul peronier este cominutiv sau când există o înfundare externă a pilonului;

În fracturile prin supinație când traiectul maleolei externe interesează pilonul sau când există o înfundare internă a pilonului;

În esecul reducerii ortopedice.

Sunt folosite următoarele tehnici chirurgicale:

Fixarea cu șuruburi

Placa cu șuruburi

Broșe

Sârmă (habanaj)

Alegerea metodei terapeutice se realizează în funcție de suprafata pe care se produce fractura (stare vasculară, fractură deschisă, fracturi asociate, artroză) și tipul anatomo-patologic al fracturii, care este stabilit prin radiografii ce permit aprecierea leziunilor și mecanismul de producere.

Se recurge la metoda chirugicala în următoarele tipuri de fracturi:

1.FRACTURI PRIN ROTAȚIE

Fractura maleolei interne si externe,

Fractura marginală posterioară,aceasta presupune uneori și înfundarea plafonului tibial. Se disting doua tipuri:fracturi intraligamentare și fracturi cu fragment marginal posterior mare.

Facturi intraligamentare (cu sau fără smulgere ligamentară posterioară), se face: osteosinteză pe peroneu folosind doua șuruburi, mai rar se folosește placa mulată înșurubată.Ligamentul anterior rupt nu necesită sutură,tuberculul smuls se repune și se fixează osteosinteza maleolei interne cu doua șuruburi de spongie.

Radiografia postoperatorie este obligatore, iar timp de o lună este purtată cizma gipsată de către pacient.In acest timp se fac mișcări active ale genunchiului.După o lună se aplică atela gipsată și se face recuperarea mișcarilor gleznei înca o lună.

Fracturi cu fragment marginal posterior mare: are loc osteosinteza leziunilor externe și posterioare,la început se face reducerea și fixarea fragmentului posterior ,iar dupa un control radiologic se realizează fixarea definitivă cu șurub cortical sau spongios. Osteosinteza maleolei externe cu șurub sau placă semitubulară mulată.Osteosinteza maleolei interne după ce pacientul este în decubit dorsal.

2. FRACTURI PRIN PRONAȚIE

Operația chirurgicală are scopul de refacere a lungimii peroneului,osteosinteza maleolei interne,restabilirea suprafețelor articulare sindesmozei.

Cand instabilitatea tibio-peronieră există după sutura ligamentară,se realizează sindesmoza cu șurub cortical.Șurubul este păstrat două luni.

3. FRACTURI PRIN SUPINȚIE

Intervenția chirurgicală are ca scop:osteosinteza maleolei peroniere,osteosinteza maleolei interne cu șuruburi de spongie.Când fractura maleolei interne este cominutivă,osteosinteza se face prin hobanaj.

4. FRACTURI BIMALEOLARE

Fractura maleolei interne este înlocuită cu o ruptură a ligamentului lateral intern.Se realizează chirurgical osteosinteza maleolei externe,sutura sau reinserția capsulo-ligamentară.

Însă la incepu se face osteosinteza peroneului,apoi tratarea leziunilor interne. Se aplică cizmă gipsată 5-6 luni.

2.8 ÎNGRIJIRI ACORDATE ÎN FRACTURA DE MALEOLĂ TIBIALĂ

Primul ajutor

Analize recoltate

Pregătire preoperatorie

Pregatire postoperatorie

1. Primul ajutor

Imobilizarea provizorie a fracturii are rolul de a diminua durerile și de evitare a complicațiilor leziunilor inițiale.

În caz de fractură deschisă:

-Mă ocup de complicațiile generale (un stop cardio-respirator,hemoragii externe,emboli etc.);

-Îndepartez îmbrăcămintea, încalțămintea cu o foarfecă sau lamă pentru a inspecta plaga, pentru a verifica existența unor impuritați (pământ, lemn, țesături etc);

-Efectuez toaleta chimică și fizică a tegumentului din jurul plăgii (cu apa și săpun, degresare cu eter sau benzină și dezinfectare cu alcool, tinctură de iod);

-Efectuez toaleta fizică și chimică a plăgii prin îndepărtarea impuritaților libere cu instrumente sterile, se curăță plaga cu soluție de eter iodat, ser fiziologic, cloramina 0,2%.

-Refac sterilizarea tegumentului din jurul plăgii cu alcool sau tinctură de iod.

-Aplic comprese sterile. În caz de hemoragie, realizez hemostază cu pansament compresiv și înfasor plaga.

-Imobilizez provizoriu

-Se face profiaxie antitetanos

-Administrez antalgice (algocalmin, mialgin I.M),în caz că funcțiile vitale nu sunt afectate.

-Transport la unitatea spitalicească în bune condiții.

Toate manevrele se fac cu atenție și blandețe pentru a nu genera complicații.

2. Analize recoltate:

• Hemoleucograma (H.L.G)-recoltez prin puncție venoasă 2 ml de sânge pe E.D.T.A

• Uree-recoltez prin puncție venoasa in seringa sterilizată,2ml sânge fără stază.

• Glicemie-recoltez 2-3 ml de sânge pe natriu,iar în urgență 5 ml.

• VSH- recoltez prin puncție venoasă cu seringa 2ml sânge,fără stază venoasă. În seriga introduc 0,4ml citrat de natriu 3,8% plus 1,6ml sânge. Se scurge amestecul citrat-sânge în eprubetă și se agită lent.

• Se cronometrează timpul de sângerare și coagulare prin înțeparea lobului urechii,respective pulpa degetului.

Pregătirea preoperatorie

Constă în examenul clinic și paraclinic,pregătirea psihică,îngrijiri igienice,urmărirea funcțiilor vitale și vegetative,observarea schimbarii stării pacientului și regimul dietetic preoperator.

Examenul clinic, pune în evidență starea fiziologică a bolnavului și alte deficiențe ale organismului.Este realizat de catre medic și completat de alte examinări paraclinice.

Pregătirea psihică: suprim tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de neliniște, îl încurajez, îi asigur legătura cu aparținătorii,îi creez o stare de confort și un mediu ambiant.

Îngrijiri igienice, în funcție de starea bolnavului,îl îndrum sau îl ajut să facă baie, urmat de igiena cavității bucale, îngrijirea părului,tăierea unghiilor.

Urmarirea funcțiilor vitale: măsor și notez temperatura, pulsul, tensiunea arterială; observ și notez respirația, diureza și scaunul.

Pregătirea din ziua dinaintea operației:

asigur pacientului repaos fizic și psihic,la prescripția medicului,

seara,administrez un calmant,asigur o alimentație ușor digerabilă,

efectuez clismă (dacă nu sunt contraindicații),

asigur igiena corporală a pacientului.

Pregătirea locală: se curăță pielea pe regiuni, se degresează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod), se acoperă câmpul operator la indicația medicului.

Pregătirea din dimineața intervenției: -bolnavul nu mănâncă cel puțin 12 ore înaintea intervenției chirurgicale, -îmbracare cu cămașă de noapte(femeie),pijama (barbați) și șosete în picioare; -protezele dentare ,cele mobile vor fi scoase,puse in tifon și lasate in noptiera bolnavului;bijuteriile predate familiei sau administrației spitalului; -îndepartarea lacului de unghii și rujului,pentru a ușura depistarea cianozei; -golirea vezicii urinare sau efectuez sondaj vezical; -adiministrez morfină,mialgin,atropină.Dozele si orele fiind indicate de medical anestezist.

Îngrijiri postoperatorii:

Încep imediat după intervenția chirurgicala și durează până la vindecarea bolnavului;

Sunt necesare pentru restabilirea funcțiilor organismului,asigurarea cicatrizării normale a plagii și prevenirea complicațiilor;

În caz că bolnavul a fost sub anestezie generala,acesta este supravegheat cu atenție până la apariția reflexelor (de deglutiție,tuse,faringian,cornean) până la revenirea stării de conștiență cât și orele ce urmează.

Asigur integritatea tegumentelor,schimb lenjeria de cate ori este nevoie;

Schimb pozitia pacientului pentru evitarea escalelor de decubit;

Aplic comprese reci,gheața învelită in prosop, la nevoie,pe zona tumefiata,cu grija pentru a nu provoca arsuri tegumentare și inrăutați starea pacientului.

Aerisesc salonul bolnavului si asigur mediul ambiental.

FIȘA TEHNICĂ

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU

HEMOLEUCOGRAMĂ

Această analiză are ca scop determinarea hemoglobinei,hematocritului,elementele figurate ale sângelui și leucocitele.

Se realizează dimineața pe nemancate, prin puncție venoasă,prin metoda clasică sau pe vacutainer.

Avem nevoie de urmatoarele materiale, care sunt sterile și nesterile:

Materiale sterile:seringa de 2ml, ac steril sau holder,mănuși,flacon cu EDTA,sau vacutainer cu EDTA (capac mov),tampoane de vată.

Materiale nesterile: tavă medical sau cărucior,mușama,garou,taviță renală.

Soluție dezinfectantă.

Pregatesc pacientul atât psihic cât și fizic.

Psihic: Îl informez și îi explic necesitatea procedurii,obțin acordul acestuia,îl încurajez.

Fizic: Atenționez pacientul să nu mănânce cel puțin 12 ore și să stea în repaos fizic la pat. Poziționez pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă. Aleg vena cea mai proeminentă.

Efectuez procedura prin metoda clasică.

Îmi spal mâinile cu apa și săpun

Dezinfectez mâinile cu alcool

Îmbrac mănuși de protecție

Pregătesc seringa de 2ml pentru a recolta

Aplic garoul

Palpez vena încă o dată

Puncționez vena

Desfac garoul

Aspir în seringă 1,5-2ml sânge

Retrag acul după aplicarea tamponului cu alcool,exercit o compresie 2-5 min

Transfer sângele din seringă în flaconul cu EDTA

Agit flaconul prin mișcare circular lentă pe o suprafață plană