Fotoreportajul In Cadrul Ceremoniei

FOTOREPORTAJUL IN CADRUL CEREMONIEI

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I-Fotografia-limbaj pictural.Domeniul fotografiei si caracteristicile ei

CAPITOLUL II-Materiale fotografice.Formarea imaginii fotografice

2.1. tehnica fotografierii

CAPITOLUL III- Genuri de fotografii

3.1. Peisajul

3.2. Portretul

CAPITOLUL IV- Estetica imaginii fotografice

4.1. Organizarea in plan a imaginii

4.2. Organizarea in adancime a imaginii

CAPITOLUL V- Studiu de caz-Ceremonia

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În multe din facultăți din universitățile europene disciplina “FOTOGRAFIE” își găsește un loc binemeritat. Apare ca firească o întrebare: La ce este bun studiul fotografiei la nivel universitar? Întrebarea se pune cu atât mai mult cu cât în România există doar câteva forme de pregătire preuniversitară și studiul parțial al fotografiei în secțiile de imagine de la unele instituții de învățământ superior.

O primă încercare de răspuns ar putea să ni se pară puerilă:

într-o anumită etapă a vieții – în preajma vârstei de 18-23 ani – unul dintre lucrurile cele mai înțelepte pe care le putem face este învățătura, deoarece personalitatea este într-o continuă și intensă transformare și este avidă de informații noi. Se poate afirma cu certitudine că acumulările din tinerețe ne vor hrăni aproape toată viața.

O a doua încercare de răspuns ar fi că noțiunile de tehnică, estetică și istoria fotografiei, însușite prin învățare, sunt extrem de folositoare în actul creației propriu-zise. Absența unui sistem universitar organizat, a împins fotografia într-o zonă periferică a ierarhiei artelor uzuale.

Sub asaltul permanent al imaginilor, apare nevoia studiului teoretic elevat pentru a ridica fotografia peste ștacheta din ce în ce mai sus ridicată. Vă propun să ne asumăm împreună acest efort.

Există o multitudine de căi de abordare a fotografiei, cu opțiuni variate în ceea ce privește stilurile, genurile și tehnicile de la instantaneul cotidian la fotografia de la reportajul autonom la colajul regizat, de la fotografia publicitară.

Fotografia nu mai trăiește autonom, apelând tot mai des la extensia sau la conjugarea limbajului și expresiilor fotografice cu noile medii uzuale: TV, video, computer etc.

Imaginile sunt compuse pe cale optică și electronică din unități spațiale delimitate.

Singurul criteriu valabil rămâne exigența abordării, în cunoștință de cauză, a acestor varietăți de imagini, prin descifrarea limbajului specific al fotografiei ca ramură distinctă a artelor plastice.

Interpretarea oricărei imagini fotografice depinde atât de intenția celui care o privește, cât și de intenția realizatorului. Având în vedere nivelurile diferite de înțelegere, coincidența lor nu presupune însă anularea relativului pentru că subiectivitatea este prezentă fără a avea pretenția universal-valabilului.

“FOTOGRAFIA este un puternic mijloc de expresie. Bine folosită, ea devine o mare forță de binefacere și înțelegere; folosită greșit, ea poate stârni multe incendii periculoase”.

CAPITOLUL 1. FOTOGRAFIA – LIMBAJ PICTURAL. DOMENIUL

FOTOGRAFIEI ȘI CARACTERISTICILE EI

Fotografia este o reprezentare vizuală directă a unui subiect sau eveniment. Impresia făcută fotografiei este mai directă și conținutul ei mai puțin supus neînțelegerii în raport cu alte mijloace vizuale.

Astăzi fotografia este considerată universală. Cu cât este mai general mesajul unei fotografii, cu atât ea va fi mai folositoare. Fotografia este limbaj pictural. Limbajul devine folositor dacă cineva are ceva de comunicat, ceva care merită să fie spus.

Limbajul pictural al fotografiei, mai puțin abstract și, prin urmare, mai simplu de înțeles decât cuvintele, merge de-a dreptul la inimă.

“Citirea” unei imagini înseamnă mai mult decât cuprinderea dintr-o sngură privire, imediat și în mod global a întregii cantități de informație oferită de imagine.

Ce este caracteristic la un portret, ce este de prisos și ce trebuie eliminat? Care este partea cea mai interesantă sau cea mai caracteristică a feței unui om? Este structura fizică sau expresia? Ce reglectă expresia feței: o dispoziție fericită, lipsită de griji, un intelect cercetător, gânditor, sau o minte leneșă, greoaie? Ce înțelesuri ascund liniile feței, cearcănele din jurul ochilor? Care este cauza lor, despre ce vorbesc ele observatorului interesat?

Privitorul trebuie să fie o persoană pe care s-o intereseze subiectul și să-l înțeleagă pentru a citi astfel de semne și a le interpreta într-un portret conceput cu sensibilitate.

Pentru a reține interesul privitorului față de fotografie și a păstra locul important al acesteia în cadrul celorlalte mijloace de comunicare în masă, fotoreporterii trebuie să realizeze imagini neobișnuite ale cotidianului. Căutările permanente, novatoare, experimentele, valorificarea unor unghiuri deosebite, sunt doar câteva dintre posibilitățile care pot fi folosite pentru reținerea atenției privitorilor.

Fotografiile se constituie în dovezi evidente și incontestabile ale faptului că evenimentele s-au petrecut în realitate.

Privitorul îi dă crezare, evenimentul a avut loc și îi este prezentat parțial sau în întregime. În nici o clipă nu putem neglija personalitatea omului contemporan care vrea să vadă cu proprii ochi, să fie “martorul ocular” al evenimentului, apoi să-l analizeze și să emită impresii, păreri.

Fotografia se poate realiza doar prin prezența fotoreporterului și a aparatului său la eveniment și trebuie să surprindă momentul de interes maxim.

Fotografia poate fi îndelung studiată, se descoperă și redescoperă planuri și semnificații noi care au scăpat primei priviri.

Imaginea realizată de fotoreporter va conține calități emoționale care nu-l pot lăsa indiferent pe privitor.

“Pentru a reține atenția cuiva, o fotografie trebuie să aibă ceva de comunicat, să aibă conținut, să fie informativă, educativă, interesantă, amuzantă sau mobilizatoare. Conținutul poate fi încorporat în fotografii într-o varietate aproape nelimitată. Refuzul de a privi fotografiile care șochează este ca și teama de a privi realitatea în față. Unele lucruri trebuie să fie înfruntate, fie că plac sau nu. O fotografie de conținut este unul dintre cele mai puternice instrumente pentru a trezi reacția publică”.

ANDREAS FEIMINGER – Fotograful creator, Editura Meridiane, București 1967

În cadrul unei publicații, fotografia reprezintă un punct de atracție. Cercetările întreprinse de specialiști au demonstrat că cititorii privesc în ziar, în primul rând ilustrațiile, apoi citesc titlurile, celelalte texte. O explicație poate fi și faptul că fotografiile sunt dobezi evidente și incontestabile ale întâmplării evenimentelor înfățișate.

Elementele evidențiate conferă fotografiei de presă o forță imensă ce reușește să acționeze și să modeleze sute de mii și chiar milioane de opinii.

Pentru a putea folosi cu inteligență întregul potențial al fotografiei, trebuie să fim familiarizați cu caracteristicile de bază ale acestui mijloc de expresie.

AUTENTICITATEA reprezintă p calitate unică a fotografiei în comparație cu celelalte forme de reprezentare vizuală. Aparatul foto trebuie să fi fost “martor ocular” la fotografierea unui subiect sau a unui eveniment. O singură fotografie din război este mai convingătoare decât pagini scrise despre tragedia războaielor.

Deși se afirmă că “aparatul nu minte”, se știe că fotografiile pot induce în eroare datorită modului în care fotoreporterul folosește aparatul pentru a spune un neadevăr sau nepriceperii de a surprinde realitatea. Un exemplu de fotografie care poate induce în eroare este cel al parlamentarului surprins cu gura strâmbă în timp ce ține un discurs sau cu ochii închiși din cauza sensibilității la lumina blitzului. Publicarea acestui gen de fotografii nu fac decât să-l discrediteze în ochii alegătorilor, mistificând realitatea.

PUTEREA DE ȘOC este o însușire a imaginii care-l forțează pe privitorul unei publicații să observe, în mod conștient, o fotografie. În invazia de imagini care ne asaltează și ne saturează, o fotografie trebuie să fie cu totul neobișnuită pentru a atrage privirile. Puterea de șoc este una dintre calitățile esențiale ale unei fotografii bune, este calitatea pe care fotoreporterul o imprimă pentru a atrage atenția cuvenită. Dar numai puterea de șoc singură nu este suficientă pentru a face ca o fotografie să fie bună. Pentru a produce efectur dorit asupra privitorului, o fotografie trebuie să mai aibă încă două însușiri esențiale: putere emoțională și conținut.

PUTEREA EMOȚIONALĂ este o noțiune mai greu de definit în termeni preciși. Dacă o fotografie cu putere de șoc va fi sesizată de aproape toți privitorii, înțelesul și sentimentele pe care le emană imaginea vor rămâne neobservate de cei lipsiți de sensibilitate. Interesul față de subiect este o condiție primordială pentru a creea fotografii bune. Dacă fotoreporterul nu are nici o reacție față de subiectul său, el nu poate realiza o lucrare care să conțină vreo calitate emoțională, ceea ce va determina o indiferență a privitorului în fața fotografiei.Puterea emoțională poate exista independent de tehnică.

CONȚINUTUL este o calitate care poate fi încorporată în fotografii într-o varietate aproape nelimitată. O fotografie de conținut este unul dintre cele mai puternice instrumente pentru a trezi reacția publică. O fotografie devine cu atât mai interesantă și mai plăcută, cu cât are un conținut mai legat. Fotografiile cu subiecte interesante, prezentate cu fantezie, pot stimula o conștiință mai dezvoltată.

Numărul subiectelor interesante care așteaptă să fie fotografiate, este infinit. Orice îl interesează pe fotoreporter, merită să fie fotografiat pentru că, aproape sigur, subiectul va atrage și pe alți câțiva privitori.

CAPITOLUL 2. MATERIALE FOTOGRAFICE. FORMAREA

IMAGINII FOTOGRAFICE

Pentru a putea înțelege “cum” fotografiem, este bine să știm “pe ce” fotografiem.

Materialele fotografice sunt constituite dintr-un strat sensibil depus pe un suport oarecare. Stratul sensibil se depune pe suport, sub forma unei pelicule fine de gelatină, cu o grosime de numai câțiva microni și se numește emulsie fotografică.

Suportul materialelor foto se execută din celuloid, triacetat de celuloză etc; suportul mai poate fi din mase plastice, sticlă, porțelan, ceramică, metal, mătase.

Materialele fotografice se clasifică în:

a) negative – pe care se face fotografierea;

b) pozitive – pe care se copiază, după negativ, imaginile fotografice;

c) reversibile – se obține imaginea pozitivă pe același material pe care s-a efectuat fotografierea.

Materialele fotografice se execută sub formă de film perforat, rolfilm, planfilm, plăci fotografice, foi sau suluri de hârtie foto.

Subiectele fotografice se compun dintr-un număr de detalii; fiecare dintre aceste detalii reflectă spre obiectivul aparatului fotografic o cantitate diferită de lumină și, prin urmare, are o anumită strălucire. Strălucirea unui detaliu depinde de iluminarea și de capacitatea de reflexie a acestuia. Cu cât strălucirea detaliului fotografiat este mai mare, cu atât și cantitatea de lumină reflectată va fi mai mare și iluminarea zonei din stratul sensibil pe care se desenează imaginea detaliului va fi mai intensă, determinând o mai mare înnegrire a ei.

Din cauza strălucirilor variabile ale detaliilor subiectului, diferitele zone ale stratului sensibil vor fi supuse la expuneri diferite, chiar dacă la fotografiere durata de expunere a fost aceeași pentru toate detaliile.

După developare, materialele fotografice prezintă o ușoară înnegrire atât a porțiunilor ce au fost expuse luminii, cât și a celor care nu au venit în contact cu lumina. Această ușoară înnegrire rezultată fără participarea luminii – prin procesul de developare, constituie voalul chimic și se întinde pe întreaga suprafață a stratului sensibil, micșorând transparența generală a imaginii.

Intensitatea voalului variază în funcție de condițiile și durata depozitării materialului foto. Imaginea obținută pe un astfel de film, va avea un contrasxpuse luminii, cât și a celor care nu au venit în contact cu lumina. Această ușoară înnegrire rezultată fără participarea luminii – prin procesul de developare, constituie voalul chimic și se întinde pe întreaga suprafață a stratului sensibil, micșorând transparența generală a imaginii.

Intensitatea voalului variază în funcție de condițiile și durata depozitării materialului foto. Imaginea obținută pe un astfel de film, va avea un contrast mic, cu un aspect cenușiu și șters.

SENSIBILITATEA

Sensibilitatea la lumină este principala caracteristică a materialelor foto. Exprimarea cantitativă a sensibilității la lumină este necesară pentru determinarea expunerii, precum și pentru compararea între ele a diferitelor tipuri de materiale fotografice.

CONTRASTUL

Constituie o caracteristică importantă a materialului foto și definește modul în care lucrează stratul sensibil: moale, normal, contrast, extracontrast.

LATITUDINEA DE EXPUNERE

Reprezintă o altă caracteristică importantă a stratului sensibil. Valoarea practică a latitudinii de expunere constă în faptul că detaliile subiectelor fotografiate pot fi reproduse pe materialul fotografic în tonalități proporționale cu strălucirile lor.

Exemple de contraste (intervale de străluciri):

– peisaj deschis pe timp urât …………………………. 1:2 – 1:3

– peisaj deschis cu cer urât …………………………… 1:20 – 1:60

– clădiri luminoase, iluminate de soare ………………. 1:5 – 1:10

– clădiri întunecoase, pe fond de cer …………………. 1:100 – 1:200

– străzi înguste pe timp însorit ……………………….. 1:300 – 1:500

– față blondă …………………………………………. 1:10 – 1:20

– față brună …………………………………………… 1:30 – 1:100

– obiecte întunecoase pe zăpadă ……………………… 1:500 – 1:1000

– interior de cameră, în fața ferestrei …………………. 1:1000 – 1:5000

Materialele foto negative moderne au un strat sensibil cu latitudinea de expunere de 1:100, ușurând foarte mult fotografierea, deoarece permite unele greșeli la determinarea expunerii, fără compromiterea negativului. Subiectele, având un contrast de 1:20 – 1:30, pot fi redate corect de către stratul sensibil la expuneri foarte variate. Cu cât contrastul materialului fotografic este mai mare, cu atât contrastul imaginii va fi mai mare. Valoarea latitudinii de expunere depinde de proprietățile materialului sensibil și de regimul de developare.

GRANULAȚIA ȘI PUTEREA DE SEPARARE

Fotografia, mai ales în cazul unei măriri la dimensiune mare, apare ca și cum ar fi formată dintr-un număr mare de puncte. Acest lucru se datorește faptului că în stratul de gelatină imaginea este constituită de un mozaic de granule de argint metalic. Structura cu granulație sau – cum este mai cunoscută – granulația – apare când mai multe granule din gelatină se unesc între ele și formează un singur grăunte.

Cu cât se mărește sensibilitatea materialului foto, crește granulația, determinată de faptul că sensibilitatea filmului depinde de mărimea microcristalelor de halogenură de argint din care se vor forma granulele de argint.

PUTEREA DE SEPARARE – reprezintă proprietatea stratului sensibil de a reda separat detaliile subiectului de foto și se exprimă prin numărul de linii, egale între ele ca lățime, ce pot fi redate distinct pe o distanță de 1 mm.

Puterea de separare este determinată de proprietățile stratului sensibil. Puterea de separare se deteriorează pe măsură ce crește sensibilitatea filmului (și implicit granulația).

Filmele negative cu sensibilitatea de:

– 50 ASA redau 70 lin./mm;

– 100 ASA redau 60 lin./mm;

– 200 ASA redau 50 lin./mm;

– 400 ASA redau 40 lin/mm.

Filmele reversibile – 120 lin./mm.

Puterea de separare în fotografie este o mărime variabilă, care se poate modifica în funcție de condițiile de fotografiere, precum și în funcție de developare.

Puterea de separare depinde de expunere.

Când se fotografiază desene executate cu linii subțiri sau subiecte cu detalii fine, trebuie aleasă expunerea care să asigure puterea de separare maximă a materialului fotografic respectiv. Această expunere se alege, în general, prin fotografii de probă.

FILMUL COLOR

Emulsia sensibilă aplicată pe suport este compusă din suprapunerea a trei straturi sensibile, diferite între ele prin sensibilitatea cromatică.

Stratul superior este sensibil numai la radiațiile albastre, fiind numit și strat sensibil la albastru.

Stratul din mijloc, în afară de sensibilitatea naturală a halogenurii de argint la radiațiile albastre ale spectrului, este mai sensibilizat la radiațiile verzi.

Stratul inferior, care vine în contact direct cu suportul, alături de sensibilitatea normală la radiațiile albastre, este sensibilizat pentru radiațiile roșii.

Pe partea exterioară a suportului se depune un strat antihalo care, la gilmele negative, este de culoare verde, iar la cele reversibile este de culoare cafenie. Stratul antihalo se compune dintr-un colorant dizolvat într-o masă de ceară. Stratul poate fi deteriorat cu ușurință, necesitând o manipulare cu o deosebită atenție.

În timpul fotografierii, fiecare detaliu al subiectului formează în stratul sensibil o imagine fotografică latentă corespunzătoare detaliului respectiv. Redarea corectă a culorii se va obține numai în situația în care, pe film, toate cele trei straturi vor avea sensibilitatea identică față de zona albastră, verde și roșie a spectrului.

Filmele de calitate superioară au cele 3 straturi de emulsie echilibrate între ele în ceea ce privește sensibilitatea la lumină.

Un film color, corect echilibrat pentru fotografierea la lumina zilei, va apărea dezechilibrat dacă va fi utilizat la fotografierea la lumina dată de lămpi cu incandescență, situație în care va predomina tonalitatea albastră.

Culoarea unui detaliu oarecare al subiectului depinde, în primul rând, de colorația acestuia, adică de capacitatea de a reflecta zone din spectrul luminii incidente.

Modificarea compoziției spectrale a iluminării, influențează asupra culorii diferitelor detalii. De exemplu, la lumina lămpilor cu incandescență (TV), detaliile albastre capătă o nuanță gălbuie, detaliile albastre și violete apar roșiatice, iar culorile roșii apar cu o saturație mai mare.

Când facem fotografia unui peisaj în imagine, intră și o zonă importantă de cer. Calitatea redării culorii la peisaje este determinată de gradul de redare corectă a culorii cerului. Când soarele iluminează lateral, cerul pare mai albastru. Densitatea culorii albastrului sporește cu cât iluminarea devine mai frontală. Culoarea cerului depinde și de starea atmosferei. Când cerul este umed – cerul apare mai alburiu. Pe timp mohorât – cerul apare alb.

Fotografiind munții, pe aer foarte uscat, cerul poate apărea de un albastru ireal, fapt explicat prin acțiunea intensă a radiațiilor ultraviolete invizibile asupra stratuli sensibil albastru. Același lucru se întâmplă și la mare.

Culorile acelorași subiecte sunt percepute în mod diferit, în funcție de distanța dintre acestea și ochiul observatorului. Depărtările par întotdeauna mai monotone în ce privește culoarea decât prim-planurile.

Umbrele sunt iluminate numai de lumina difuză (de către cer); de aceea, culoarea lor depinde de lumina care are întotdeauna un exces de radiații albastre, comparativ cu lumina solară directă. De exemplu, suprafața zăpezii este redată albă (sau puțin gălbuie), umbrele pe zăpadă apar albăstrui.

La peisaje, culoarea vegetației verzi se schimbă în continuu în timpul zilei, în funcție de felul iluminării, de starea atmosferei etc. Realizarea unui portret echilibrat cromatic pe fond de vegetație, crează probleme. Dacă cerul este albastru, pe imaginea cu vegetație va apărea o culoare albastră în exces. Redând corect culoarea vegetației, fața persoanei va apare roșiatică,iar cerul alburiu.

Iluminarea scade atunci când norii acoperă soarele, iar contrastul se diminuează foarte mult. Lumina difuză uniformă permite redarea mai corectă a culorilor decât lumina contrastată.

Pe timp închis, scenele în aer liber se redau cu o distorsiune cromatică mai mică decât în cazurile în care soarele este acoperit de nori albi, transparenți.

Suprafeței apei îi sunt imprimate nuanțe de culoare în funcție de obiectele care se reflectă și apar în imagine. În cazul cerului albastru – apa devine albastră, cerul acoperit de nori – apa devine cenușie, iar la umbra copacilor, apa devine verzuie.

O varietate și mai mare de nuanțe de culoare o provoacă valurile. Toate aceste elemente crează dificultăți în realizarea unui raport relativ corect între culoarea obiectului și cea a suprafeței apei. Operatorul va reda cu mai multă exactitate culoarea părții importante a subiectului, permițându-și distorsiuni importante în redarea coloritului apei.

Cele mai frecvente și mai evidente distorsiuni cromatice apar la portrete. Fiecare element constitutiv al portretului – detaliile feței, îmbrăcămintea, fondul de culori – are o influență mare asupra perceperii ansamblului.

La redarea diferitelor culor, distorsiunea deteriorează armonia de culoare a portretului în ansamblu. la fotografierea unui grup de mai multe persoane există o și mai mare varietate de culori, determinând mai multe probleme tehnice la redarea culorilor față de portretul individual. Detaliile în culori strălucitoare, de pe îmbrăcăminte sau décor, apar mult distorsionate în fotografie datorită necesității ca a portret culoarea feței să fie redată cât mai corect.

2.1. TEHNICA FOTOGRAFIERII. PUNCTUL DE STAȚIE

ȘI ROLUL LUI ÎN PLASTICA IMAGINII

După ce am făcut cunoștință cu componentele și modul de funcționare al aparatului, precum și cu însușirile materialului fotosensibil, putem trece la următoarea etapă: fotografierea. În principiu, până la apăsarea pe declanșator, mai sunt de făcut următoarele operații:

1. Stabilirea punctului de stație.

2. Determinarea expunerii.

3. Reglarea obturatorului, a diafragmei și a distanței.

În raport cu sistemul aparatului, cu stilul fotoreporterului, ordine operațiilor poate fi și alta. Iar la aparatele moderne, care “știu să facă singure totul”, rămâne o singură operație: alegerea punctului de stație.

O dată ales subiectul și “compusă” imaginea din punct de vedere estetic, fotoreporterul trebuie să aleagă punctul de stație, care asigură încadrarea dorită a subiectului.

Fotografia trebuie să arate privitorului subiectul fotografiat, cât mai verific și mai expresiv, iar impresia provocată privitorului trebuie să fie cât mai apropiată de cea produsă de către subiect asupra fotoreporterului. Fotografia trebuie să redea cât mai clar lucrul care a constituit obiectul atenției fotoreporterului și să rezulte scopul în care a fost făcută fotografia.

Portretele trebuie să aibă o asemănare cât mai mare cu persoana fotografiată, să redea trăsăturile caracteristice ale figurii și să exprime și caracterul lui.

După caz, un peisaj trebuie să exprime întinderea câmpiilor, măreția pădurilor, cerul senin.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale fotografiei este veridicitatea, expresivitatea și viața imaginii legate de capacitatea de a reda realist și convingător esența evenimentului produs, caracterul persoanei fotografiate, armonia peisajului, particularitățile formelor arhitecturale ale clădirilor. Toate aceste însușiri – “esență, caracter, armonie, particularitate etc”, se pot exprima și sublinia în fotografie prin alegerea intimă a locului din care se face fotografierea.

Există trei elemente care condiționează alegerea unui punct de stație optim:

a) direcția de fotografiere;

b) distanța până la subiectul de fotografiat;

c) înălțimea punctului de stație.

a) ALEGEREA DIRECȚIEI DE FOTOGRAFIERE

Când avem de fotografiat o clădire, o statuie sau un grup de oameni, există tentația de a așeza aparatul foto drept în fața subiectului, situându-ne pe axa centrală a acestuia. Umplerea întregului câmp vizual al obiectivului numai cu materialul care interesează nemijlocit, este dictată de dorința de a acorda obiectului fotografiat locul central în imagine. O asemenea amplasare a subiectului duce la o prezentare simplistă a clădirii ca atare, rezultând fotografii neinteresante.

Tema practică de fotografiere a clădirii Guvernului României i-a pus pe studenții începători în situația de a alege un punct de stație central. În acest caz, a rezultat o compoziție frontală a imaginii, văzându-se doar o singură latură a clădirii, fără a-i sesiza volumul acesteia. Toate elementele arhitecturale sunt distribuite uniform pe întreaga ei suprafață, atenția privitorului nefiind reținută de un element dominant.

Câțiva dintre studenți s-au deplasat lateral, spre Muzeul Țăranului Român sau spre clădirea VOX MARIS. Fotografiile au redat, în afara părții frontale a clădirii și părțile laterale ale acesteia, evidențiindu-se volumul acestei binecunoscute clădiri.

Fotografia a căpătat o anumită spațialitate și adâncime, fațadele clădirii echilibrându-se și completându-se reciproc. Expresivitatea fațadei clădirii și volumul au fost evidențiate și de direcția laterală a luminii solare.

O asemenea alcătuire a imaginii atrage atenția privitorului asupra desenului liniar al fațadei clădirii.

Și mai reușite au fost fotografiile realizare din balcoanele blocurilor din Piața Victoriei, oferindu-se privitorilor o imagine inedită a unei clădiri arhicunoscute.

b) DETERMINAREA DISTANȚEI DE FOTOGRAFIERE

Puși în situația de a fotografia un subiect, ne întrebăm care este distanța optimă la care să ne situăm? Dacă distanța dintre aparat și subiect va fi mai mare, va rezulta o imagine mai mică. Cu cât vom fi mai aproape de subiect, cu atât acesta va apărea mai mare pe fotografie, diferitele detalii ocupând un loc din ce în ce mai mare, iar elementele marginale ies în afara cadrului.

c) ALEGEREA ÎNĂLȚIMII PUNCTULUI DE STAȚIE

Alegerea nivelului punctului de stație contribuie la rezolvarea plastică a fotografiei.

În mod convențional, marea varietate de înălțimi de la care pot fi privite și fotografiate subiectele, sunt clasificate în trei grupe principale:

– puncte de stație normale;

– puncte de stație inferioare (de jos);

– puncte de stație superioare (de sus).

Punctul de stație normal, cel mai răspândit, corespunde cu nivelul ochilor unui om în picioare, putându-se astfel reda fotografia sub forma cea mai obișnuită pentru b#%l!^+a?ochiul omului. Rezultă o imagine fără deformări sau exagerări ale scării de reprezentare a părților inferioare sau superioare ale subiectului.

Alegerea unui punct de stație inferior pentru executarea unui portret, duce la o exagerare dimensională a părții inferioare a feței; pe fotografie va apărea o bărbie mașină și o frnte disproporționat de îngustă.

Modificarea înălțimii punctului de stație determină schimbarea în fotografie a poziției liniei orizontului. Folosind un punct de stație normal, obținem o fotografie în care linia orizontului trece cu precizie pe mijlocul imaginii, împărțind-o în două jumătăți aproximativ egale. Ea pare ruptă în două părți independente, fără legătura între ele, determinând pierderea unității de compoziție.

Alegând un punct de stație inferior, linia orizontului coboară, iar subiectele din prim-plan sunt proiectate pe fundalul cerului, exagerându-se dimensiunea acestora.

ÎNCADRAREA este următoarea etapă prin care fotoreporterul va putea realiza o imagine plastică și interesantă. Acum se delimitează zona ce va rămâne în imagine, lăsând în afară ceea ce nu prezintă interes. La încadrarea unei imagini fotografice trebuie stabilite cu precizie limitele cadrului care să aibă o compoziție finită.

La portrete, spațiul liber se lasă în direcția de rotire a capului și a privirii și nu spre ceafă. Dacă limita cadrului este în imediata apropiere a feței persoanei din portret, ea pare că se constituie într-un obstacol în calea mișcării, eliminând dinamica fotografiei.

Dacă se fotografiază subiecte în mișcare rapidă (automobile, cicliști) limitele cadrului se așează astfel încât un spațiu liber să fie lăsat în direcția mișcării și care să fie mult mai mare decât spațiul rămas în spatele subiectului.

PUNEREA LA PUNCT este operația următoare prin care, la majoritatea aparatelor foto clasice, se reglează claritatea imaginii astfel încât să se obțină un desen precis al tuturor detaliilor subiectului. În fotografie apare clar, în primul rând, obiectul asupra căruia se efectuează punerea la punct. Cu cât planul de punere la punct se găsește mai departe de punctul de stație și, deci, de obiectiv, cu atât profunzimea este mai mare și, invers, această profunzime scade prin micșorarea distanței dintre obiectiv și planul de punere la punct.

Profunzimea mai depinde și de distanța focală a obiectivului: cu cât distanța focală este mai mică, cu atât profunzimea va fi mai mare și invers.

În partea fotografică se întâlnesc următoarele cazuri mai răspândite și caracteristice ale punerii la punct:

– determinarea și folosirea profunzimii maxime;

– obținerea spațiului redat cu claritate între anumite limite;

– punerea la punct pentru obiectul principal al imaginii;

– reducerea clarității imaginii în adâncime, în scopul redării caracterului spațial al ei.

CAPITOLUL 3. GENURI DE FOTOGRAFII

Fotografia se împarte în numeroase genuri, fără a exista reguli universal valabile pentru departajare, noi abordând doar câteva dintre ele.

3.1. PEISAJUL este genul în care se pare că se realizează cele mai multe fotografii. Autorul încearcă să evidențieze frumusețea, poezia, specificul unei zone, surprinzând o vedere panoramică sau un segment al acesteia. Deși peisajul este adesea tema principală a reprezentării, se întâmplă ca în cazul fotografiilor de peisaj, obiectul central al imaginii să îl constituie omul, integrat în compoziția peisajului.

Un lucru deosebit de dificil la fotografierea peisajului este evidențierea principalului, menit să atragă atenția privitorului. Eliminarea elementelor inutile care sustrag atenția privitorului de la elementul principal al subiectului, delimitarea precisă a compoziției cadrului ne ajută la realizarea acestui prim deziderat. Folosirea în prim-plan a arborilor, a unor detalii arhitecturale, favorizează frumusețea și armonia distinctă a cadrului.

Începătorii, când aleg un peisaj pentru fotografiere, au tentația de a reprezenta planuri panoramice largi, care redau necorespunzător ideea fotografului care a dorit să arate frumusețea zonei respective. În această situație este preferabil să fie încadrată o porțiune bine aleasă, caracteristică pentru peisajul zonei respective, cu elemente așezate expresiv și bine iluminate.

Este creată falsa impresie că peisajul este cel mai ușor gen de fotografie: subiectele nu se mișcă, lumina este suficientă, se fotografiază ceea ce se vede.

Unul dintre elementele cele mai importante la fotografia de peisaj este lumina, care poate să dea valoare imaginii, creând atmosfera specifică unei ore, unui anotimp sau unei zone. În funcție de iluminare, același peisaj poate arăta, fie vesel (senin), fie posomorât. Lumina cea mai comodă pentru fotografierea peisajelor este lumina solară, atunci când soarele se află lateral și nu prea sus. Peisajul capătă relief și o anumită adâncime evidențiată de alternarea luminilor și umbrelor.

Poziția soarelui la zenit nu favorizează fotografierea peisajului. Obiectele aproape că nu au umbre, peisajul apare plan și neexpresiv pe fotografie, iar datorită marii străluciri a soarelui de amiază, întregul joc de lumini al fotografiei devine deosebit de contrast; imaginea își pierde plasticitatea, subiectele din umbră devin neplăcute ochiului. Această lumină, care vine dintr-o direcție perpendiculară pe axa optică, este nefavorabilă, împărțind obiectele prea simetric în porțiuni de lumină și de umbră.

Alegerea punctului de stație este hotărâtoare pentru reușita fotografiei de peisaj. În acest gen de fotografie prim-planul este indispensabil, având roluri multiple:

– produce iluzie de adâncime;

– un joc de tonalități și de forme;

– acoperă unele elemente nedorite;

– dă culoare locală;

– când este întunecos, creează străluciri.

Iată suficiente motive pentru care prim-planul trebuie ales cu mult talent.

CERUL este un alt element important în fotografia de peisaj, de cele mai multe ori ocupând o mare porțiune dintre cer și pământ. După frumusețea sau importanța cerului sau pământului, se va acorda uneia dintre ele o suprafață mai mare, având grijă ca linia orizontului să nu împartă cadrul în două jumătăți egale. Când pe cer sunt nori, se va căuta realizarea unei armonii între forma și poziția lor și anumite elemente din peisaj.

Atunci când se fotografiază un monument de arhitectură, în afară de aspectul lui general, importante sunt și anumite detalii arhitectonice, ornamentații, scări etc.

Peisajul de vară are ca element principal vegetația verde și cerul albastru. Totodată, hainele de vară de culori deschise ale oamenilor, plantele înflorite colorează imaginile într-o diversitate de culori.

Zăpada constituie elementul principal al imaginii la fotografierea peisajului de iarnă, care solicită fotoreporterului multă iscusință profesională. Nuanțarea fină a tonurilor peisajului acoperit de zăpadă poate fi redată în fotografie numai dacă, în cazul unei expuneri corect făcute în redarea reliefului spațiilor acoperite de zăpadă, a luciului și a semitonurilor, un rol primordial îl are iluminarea.

Este recomandabil ca peisajele de iarnă să fie fotografiate la orele dimineții sau dupăamiezii, când soarele aflat în apropierea orizontului dă obiectelor umbre oblice lungi și prin razele sale mult înclinate subliniază atât specificul zăpezii, cât și relieful zonei.

Redarea culorilor în fotografie este influențată de prezența diferitelor suprafețe colorate, având proprietatea de a reflecta lumina și care se găsesc în apropierea subiectului care trebuie fotografiat. Reflexele colorate impresionează imaginea și prin aceasta distorsionează redarea culorilor. O figură albă situată în apropierea unei suprafețe de roșu-aprins, capătă o nuanță roșcată, mai ales în zonele umbrite. Asupra coloritului fotografiei influențează: reflectarea cerului albastru, verdele copacilor, albul pereților, clădirilor, îmbrăcămintea colorată.

Foarte mare este influența suprafețelor de apă, care reflectă lumina. Fotografiată pe vreme mohorâtă, apa apare într-o nuanță cenușiu-maro. Acțiunea unui soare puternic, fără nori, va colora apa într-o nuanță vie, de albastru deschis, care nu este sesizabilă de către ochi, dar este reținută de materialul fotografic.

Nu toate obiectele care intră în câmpul nostru vizual apar la fel de reușite în fotografia în culori. Unele sunt redate perfect pe fotografie, iar altele apar cu mari distorsiuni cromatice.

Nu se pot emite încă reguli precise în legătură cu obiectele care pot fi fotografiate ți redate întocmai cromatic, datorită multitudinii de factori diferiți ce-și exercită influența.

3.2.PORTRETUL este unul dintre cele mai practicate genuri în fotografie. Modelele fotoreporterului începător sunt în primul rând rudele, apoi prietenii și pe urmă diferite tipuri întâlnite în activitatea de zi cu zi. Portretul se poate face în aer liber, în clădiri, la lumina existentă sau cu ajutorul luminii artificiale. Subiectul unui portret este figura omenească, capul sau o porțiune semnificativă a capului.

La portrete dificultatea fotografierii constă în crearea unei imagini care să redea pe deplin trăsăturile individuale caracteristice ale omului fotografiat. Portretele pot fi de mai multe feluri:

– portretul individual;

– portretul în grup;

– portretul capului;

– portretul bustului.

Calitatea fiecărei lucrări foto portretistice, este determinată, în mare măsură, de următorii factori:

– expresia feței celui iluminat;

– iluminarea;

– corelația dintre cel fotografiat și fundalul unde se face fotografierea;

– calitățile obiectivului foto și poziția aparatului fotografic;

– filmul fotografic și procesul de developare.

EXPRESIA FEȚEI ȘI POZIȚIA CELUI FOTOGRAFIAT

Înainte de a apăsa declanșatorul foto, trebuie să studiem fizionomia subiectului pentru a sesiza ce expresie a feței corespunde cel mai mult cu persoana fotografiată. Aproape la toți oamenii, partea dreaptă și stângă sunt oarecum asimetrice. La unii, această asimetrie este mai vizibilă. La fotografiere și la alegerea atitudinii persoanei respective este necesar să se întoarcă capul și corpul acestuia astfel încât asimetria feței să nu fie vizibilă, iar capul să se găsească într-o poziție caracteristică persoanei fotografiate.

Trebuie să se evite surâsurile șablon, pozele nefirești, efectele de lumină care nu au rost, metodele care dau o înfrumusețare standard.

Expresia feței depinde în mare măsură de starea omului în momentul respectiv și este determinată de poziția ochilor, a frunții, a buzelor, a maxilarelor, a ridurilor. Trebuie să se evite pozițiile încordate teatrale, standard, care sunt forțate și nenaturale. Înainte de fotografiere, trebuie studiată poziția subiectului (cum își ține mâinile, capul, care sunt gesturile caracteristice).

O deosebită atenție trebuie acordată înclinării capului. Capul, întrucâtva în jos și înainte, va creiona un portret cu proporțiile feței și ale capului deformate.

Dând capul ușpr spre spate și în sus, bărbia va apărea mărită, iar fruntea și nasul micșorate.

ILUMINAREA FEȚEI are un rol important în crearea unui portret expresiv. Cu ajutorul luminii se pot sublinia proeminențele feței sau îndulci tonurile. La fotografierea portretelor se deosebesc patru feluri de lumină:

1. Lumina de desenare, care este o lumină intensă, dirijată, reprezintă baza efectului de iluminare și care evidențiază detaliile subiectului fotografiat.

2. Lumina generală de completare, este o lumină difuză care asigură redarea detaliilor aflate în umbră.

3. Lumina de modelare, se folosește la redarea riguroasă a diferitelor elemente ale subiectului fotografiat.

4. Lumina “contrajure” (dirijată spre obiectiv), se poziționează în spatele subiectului fotografiat și este menită să delimiteze principalele contururi ale subiectului fotografiat.

Iluminarea trebuie să fie realistă și bine justificată.

DECORUL nu trebuie să distragă atenția privitorului de la obiectul principal al imaginii. Fondul cel mai bun pentru portret este o suprafață cu ton neutru.Persoana fotografiată trebuie așezată la cel puțin 1 m de decor.

PORTRETUL ÎN NATURĂ se obține bine dacă lumina solară este atenuată de către nori. O iluminare caldă se obține în orele de dimineață și de seară.

Când soarele este sus pe cer, pe fața persoanei fotografiate apar umbre dense, generate de bărbie, nas, sprâncene, care generează o deformare a feței în fotografie.

În funcție de locul de stație ales, se pot schimba proporțiile diferitelor detalii ale portretului. Proporțiile corecte – în cazul fotografierii capului – se obțin atunci când obiectivul aparatului foto se găsește la înălțimea ochilor persoanei fotografiate.

În cazul portretului-bust, obiectivul trebuie fixat la nivelul gâtului.

Portretul care cuprinde imaginea până la genunchi, se obține când obiectivul este la înălțimea pieptului.

Portretul întregii staturi se realizează când obiectivul se poziționează la nivelul brâului.

Atunci când conținutul fotografiei o cere, pot exista și abateri de la aceste reguli, putând astfel sublinia anumite detalii ale portretului.

FOTOGRAFIA DE ARHITECTURĂ

Fiecare clădire, fiecare ansamblu arhitectural, fiecare ornamentație și detaliu interior al încăperilor, cuprinde o anumită idee, subordonată destinației construcției respective.

Fotograful are datoria să redea în fotografie ideea fundamentală a arhitectului. Același ansamblu arhitectural poate fi redat în moduri diferite. De aceea, fotoreporterul trebuie, înainte de a fotografia, să studieze subiectul din diferite puncte și în diferite condiții de iluminare.

Punctul de fotografiere trebuie ales în așa fel încât să redea volumul și caracteristicile liniare ale subiectului fotografiat. De cele mai multe ori, clădirile se fotografiază, astfel încât în imagine să se obțină fațada și o parte din peretele lateral. Orientarea se face după partea cea mai importantă, cea mai caracteristică a clădirii – fațada și să cuprindă, suplimentar, acel perete lateral care creează perspectiva maximă în imaginea fotografică.

De cele mai multe ori, construcțiile arhitecturale se fotografiază cu soare lateral, deoarece la o astfel de iluminare sunt evidențiate formele clădirii și crește relieful acesteia. Fotografierea pe timp înnourat împiedică redarea formelor arhitecturale ale construcției, rezultând o imagine plată, inexpresivă.

REPORTAJUL FOTOGRAFIC

Trăsătura caracteristică a fotografiei de reportaj, este absența oricărei înscenări, a oricărei “intervenții organizatorice” a fotoreporterului în evenimentul în curs de desfășurare. Dacă este posibil, fotoreporterul studiază în prealabil, materialul respectiv, observă cu atenție desfășurarea acțiunii, cu materialul și legile măiestriei fotografice, analizează întregul proces în ansamblu, alege momentele cele mai interesante și mai caracteristice pentru procesul respectiv și pe acestea le înregistrează pe fotografie.

Numai o astfel de selecție judicioasă a materialului și capacitatea de a determina, în timpul fotografierii, momentul cel mai caracteristic al desfășurării acțiunii, iar nu regizarea acțiunii, permit să se redea în imagine adevărul vieții care să devină un document fotografic impresionant, în care privitorul trebuie să aibă încredere. Înseamnă că în reportajele fotografice trebuie să apară numai ceea ce s-a desfășurat în realitate în viață și a fost surprins de fotoreporter în câmpul vizual al obiectivului.

Factorii deosebit de importanți la realizarea reportajului foto:

– capacitatea de a alege rapid și operativ punctul de stație din care subiectul respectiv este pus în evidență mai complet și mai expresiv;

– modul de a distribui corect diferitele elemente ale compoziției în cadru, precum și de a arăta interacțiunea lor;

– utilizarea judicioasă a racursului și a diferitelor forme de iluminare;

– obținerea accentelor vizuale și de intenție necesare.Fotografia trebuie să aibă o formă clară și expresivă, trebuie să constituie un document sub formă de tablou fotografic clar și impresionant.

CAPITOLUL 4. ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE

Fotografia are multe calități pentru care este considerată artă, care îmbrățișează de la precizia științifică la viziunea poetică și lirică.

Fotografia face uz de o tehnică din ce în ce mai rafinată care cere un nivel înalt de cunoștințe, atât tehnice, cât și artistice.

“Capacitatea de prefigurare mintală a imaginii înainte de a o fixa pe peliculă, permite interpretarea artistică a realității. Înainte de a fi o chestiune de ochi, fotografia este o chestiune de idei, o problemă mintală. Acest lucru redă fotografiei caracterul intelectual și nu pe cel mecanic”

Principiile specifice de alcătuire estetică a imaginii fotografice:

4.1. Organizarea în plan a imaginii

Plasarea subiectului în cadrul imaginii se face după principii devenite clasice, care au în vedere punerea lui în maximum de valoare. Cadrul imaginii fotografice este standardizat și se caracterizează prin raportul laturilor.

La aparatele obișnuite, tip leica, filmul are dimensiunea 24×36 mm, având raportul laturilor 2/3, ceea ce oferă o formă echilibrată și estetică.

Linii și puncte forte ale cadrului

Unind mijloacele laturilor cadrului , obținem axele de simetrie, iar intersecția lor ne dă centrul de simetrie al cadrului. Dacă ne ațintim câteva clipe privirea asupra acestui punct, vom constata că nu-l mai vedem decât pe el, restul câmpului cadrului, cu cât este mai mare, cu atât estompează până la dispariție! Acesta este motivul pentru care subiectul nu se plasează în centrul de simetrie al cadrului: excesul de simetrie face să scadă importanța celorlalte elemente compoziționale ale imaginii; de aceea, el este socotit un punct slab (ca efect) al cadrului. Dacă subiectul este tocmai rozeta cu cercurile concentrice ale țintei, atunci, dimportrivă, plasarea ei pe centrul de simetrie este foarte nimerită!

Împărțind fiecare latură a cadrului în trei părți egale și unind punctele omoloage de pe laturile opuse , vom obține un caroiaj de patru drepte și patru puncte, dreptele și punctele forte ale cadrului. Ele oferă cele mai indicate poziții de plasare a unui element compozițional principal în cadrul imaginii. Astfel, un copac sau un turn, de exemplu, situat într-un peisaj de câmpie, în centrul de simetrie al imaginii , va pierde mult din efect, mai ales dacă formatul este pătrat, pentru că simetria divizează atât atenția, cât și privirea, care este condusă, fie spre o jumătate, fie spre cealaltă a imaginii, tinzând să ocolească tocmai elementul principal al subiectului. Dimpotrivă, așezându-l după una din axele forte ale imaginii efectul sporește întrucât privirea alunecă de la sine către subiect și rămâne fixată pe el, așadar: evităm simetria, folosind liniile și punctele forte ale cadrului.

Acest fel de a proceda este natural și logic, nu numai estetic. Să ne imaginăm că suntem în situația de a fotografia scena balconului din Romeo și Julieta. Vom suprapune balconul peste punctul forte superior dreapta, iar pe Romeo, pe punctul forte inferior stânga, sau invers: balconul stânga sus și personajul – dreapta jos, folosind astfel diagonala cadrului. Cele două variante de încadrare propuse nu sunt de egală valoare: – prima (stânga jos – dreapta sus), după diagonala ascendentă este de un efect mai puternic decât cealaltă (stânga sus – dreapta jos), diagonala descendentă a cadrului, care este numită și diagonala slabă, spre deosebire de cea de a doua – diagonala forte a cadrului.

Linia orizontului

Pentru a evita simetria, linia de orizont a unui peisaj marin sau de câmpie nu se suprapune niciodată peste axa orizontală de simetrie a cadrului pentru a nu obliga ochiul să privească sau sus sau jos, în loc de a privi și sus și jos, adică întregul câmp al imaginii. Ea trebuie suprapusă peste linia forte orizontală cea mai de jos a cadrului. În acest caz, lipsa de detalii – cum sunt norii de exemplu, în partea de deasupra orizontului, produce un efect dezolant, de gol, care strică imaginii. Suprapunerea ei pe orizontala forte superioară, produce o impresie de strivire a detaliilor aflate în partea de jos, exemplu un peisaj marin cu o barcă în prim-plan, la linia inferioară a cadrului, ar părea copleșită de masa de apă de deasupra ei.

Subiectul sau elementele principale nu se plasează niciodată la marginile sau colțurile cadrului imaginii.

4.2. Organizarea în adâncime a imaginii

În desfășurarea în adâncime a subiectului, distingem trei planuri:

– prim-planul;

– planul de mijloc, în care se situează de obicei subiectul;

– ultimul plan sau fondul imaginii, pe care se proiectează subiectul.

a) Primul plan este cel care se vede dintâi când privim imaginea și cuprinde elementele compoziționale ale subiectului situate cel mai în față, mai aproape de noi, cum sunt frunzișul unor ramuri sau niște arbori, un grilaj, o ușă etc.

Primul plan are rolul de a conduce privirea spre planul de mijloc, în care se situează, de obicei, subiectul. Prezența prim-planului în fotografie nu constituie o condiție și nu este nici posibilă și nici necesară întotdeauna.

b) Planul subiectului conține elementele compoziționale principale ale subiectului, între care există o legătură de idei.

c) Fondul creează spațiul, ambianța în care se desfășoară acțiunea subiectului. Un subiect interesant, proiectat însă pe un fond nepotrivit, își poate pierde total valoarea artistică. Un fundal este nepotrivit atunci când culoarea lui este asemănătoare cu a subiectului sau prea contrastant față de acesta. Rolul fundalului este să scoată în evidență subiectul și pentru aceasta trebuie să-i fie subordonat ca tonalitate, claritate.

3. Perspectiva

Pentru ca fotografia să păstreze și să redea aceeași impresie de relief pe care o avem privind obiectele în realitate, trebuie ca mărimea relativă, ordinea spațială și coloritul elementelor să respecte anumite reguli care sunt date de perspectivă. Dacă ne referim la forma și mărimea relativă a elementelor, avem perspectiva liniară, iar dacă ne referim la variația tonalității culorilor, avem perspectiva aeriană. Perspectiva se poate modifica prin folosirea unor obiective cu distanță focală diferită sau modificarea înălțimii punctului de stație.

4. Relieful (plastica imaginii)

Impresia de relief rezultă din locul de lumini și umbre asupra volumelor proprii ale unui corp. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca obiectul asupra căruia cade lumina să aibă elemente situate în diferite planuri. Ne dăm mai bine seama de toate acestea observând cele două extreme ale iluminării materiale: o zi cenușie, fără soare, în care totul apare șters, lipsit de viață și parcă lipsit de fondul de care de-abia se detașează și, dimpotrivă: o zi cu soare, în care lumina creează distanțele între plane, evidențiind detaliile.

Maximum de relief îl obținem atunci când umbrele sunt cele mai lungi – se întâmplă dimineața și seara, la răsăritul și apusul soarelui, când lumina cade lateral asupra subiectului.

Trebuie reținut că lumina de după-amiază dă o plastică mai accentuată, mai sculpturală, decât cea de deimineață, care este mai estompată, mai picturală.

Lumina dimineții va fi mai favorabilă fotografierii figurilor brăzdate de riduri, cum sunt acelea ale persoanelor foarte în vârstă.

Lumina după-amiezii este mai favorabilă figurilor netede, candide, suave, cum sunt acelea ale copiilor și tinerelor. Pentru monumentele istorice sau arhitecturale există, în funcție de amplasarea lor și orientarea față de soare, o anumită oră din zi, ce diferă după anotimp, în care lumina convine cel mai bine redării plastice a lor. Nu poate fi considerat timp pierdut dacă înainte de a fotografia un astfel de subiect, i se studiază evoluția luminii și efectele plastice, de-a lungul unei zile. Lumina de zi, cea mai favorabilă, este aceea care vine din spatele aparatului foto, prin stânga sau prin dreapta fotoreporterului.

5. Linii, suprafețe, volume

Din punct de vedere grafic, o imagine se compune din linii drepte, frânt, curbe sau ondulate, care închid și delimitează suprafețe și volume.

Îmbinarea armonioasă și echilibrată a acestor elemente grafice ne vor da o senzație estetică: senzația de frumos care ne face plăcere. Prin forma și direcția lor în cadrul imaginii, elementele grafice contribuie la crearea elementului psihic al fotografiei asupra privitorului.

a) Liniile drepte – cu cât sunt mai lungi, dau impresia de continuu, de monoton, de repaus, în general. În funcție de orientarea lor în planul imaginii, ele mai sugerează:

– verticala – caracteristica arborilor înalți, lucrurilor zvelte, trezește ideea de demnitate, de maiestuos. Ele lasă impresia de stabilitate și, uneori, de severitate cu cât sunt mai înalte;

– orizontala – este legată de senzația de calm, de liniște, de nesfârșit, precum întinderea mării.Excesul de linii drepte, orizontale sau verticale obosește ochiul dacă nu intervin și alte elemente care să întrerupă această monotonie.

b) Liniile înclinate dau un accent dinamic imaginii:

– diagonala forte (stânga jos – dreata sus) sugerează ideea de efort, fiind în sensul urcușului;

– diagonala slabă (stânga sus – dreapta jos) sugerează ideea de coborâre și este mai dinamică decât prima întrucât, datorită atracției gravitaționale, coborâm mai repede decât urcăm.

c) Liniile curbe – sunt cele care dau imaginii grație.

Liniile curbate în jos (cu concavitatea în sus) au un caracter vesel și succesiunea lor dă impresia de rapiditate.

Liniile curbate în sus (cu concavitatea în), sugerează tristețea, resemnarea, amintind de sălciile plângărețe de pe malul apelor.

Liniile curbate la stânga, la dreapta sau în spirală , sugerează agitația, instabilitatea, cu tendința de revenire la orizontală, la repaus, ca o minge ce se rostogolește, pentru a se opri în cele din urmă.

Repetarea, cu oarecare regularitate, a unei curbe, creează ideea de ritm ce se propagă.

d) Liniile frânte, verticale și orizontale, cum sunt fulgerul, crestele munților, dau impresia de energie, de asprime. Cu cât unghiurile frângerilor sunt mai ascuțite, cu atât aceste efecte sunt mai pronunțate și caracterul lor mai dinamic Și aici apare efectul de ritm, dacă frângerile se succed oarecum regulat.

Liniile care se încrucișează în toate direcțiile, condu ochiul în afara imaginii și derutează privirea, dacă fotografia nu conține elemente opuse care să le echilibreze

e) Linii întrerupte. O fotografie nu trebuie să apară incompletă sau să-i lipsească o parte importantă din conținut.

SUPRAFEȚELE, indiferent de forma lor, contribuie la tonalitatea psihologică a imaginii prin senzația care o produc.

Suprafețele mari, neîntrerupte, sunt statice și monotone.

Suprafețele mici, cu tonuri sau culori variate, însuflețesc imaginea, sugerând varietate, mișcare, neastâmpăr.

Suprafețele luminate dau un efect calm, prietenos, sugerând buna dispoziție, ca de exemplu reflexele de lumină pe suprafața ușor încrețită de vânt a unui loc.

Suprafețele întunecate posomorăsc imaginea, dându-i un caracter grav, neliniștit, cum este un cer cu nori amenințători de furtună, un zid înalt, întunecat.

Suprafețele triunghiulare, creează senzații asemănătoare cu cele date e liniile frânte. Triunghiul este forma cea mai comună care intervine în construcția imaginii, de exemplu capul și umerii într-un portret. Triunghiul dă impresia de stabilitate când este așezat pe o latură.

VOLUMELE

După cum liniile delimitează suprafețe, suprafețele delimitează volume, pe care jocul de umbre și lumini le scoate mai bine în relief, dând valențe plastice fotografiei.

Repartizarea lor justă și echilibrată pe suprafața imaginii, este de mai importanță, mai ales în fotografiile de arhitectură.

CULOAREA

Noțiunea de culoare se referă simultan la două fenomene:

– senzația subiectivă de culoare;

– proprietatea unui corp de a fi colorat.

Aceste două fenomene, profund deosebite prin mecanismul lor intim, au o caracteristică comună: depind de lumină, căci în întuneric dispar atât senzația cromatică, cât și culoarea corpurilor.

Culorile, în afară de senzația vizuală, obiectivă, mai produc asupra noastră și senzații subiective, de ordin afectiv.

După senzația pe care o produc, culorile au fost împărțite în:

– culori calde: galben, portocaliu, roșu, numite și “culori reliefate” și sunt asemănătoare cu acelea ale surselor calorice, dând senzația de lumină și căldură;

– culori reci: albastru, verde, violet, numite și “culori atenuate”, dau senzația de frig și obscuritate.

Cerul albastru, senin, însorit, are efect activ, însuflețitor, prin contrast cu lumina de lună care acționează pasiv și trezește dorințe nedefinite.

Chipul roșiatic al unui om poate însemna febră sau mânie, iar o culoare gălbuie denotă boală. Un cer roșu anunță o vreme amenințătoare. Roșul, în general, este iritant.

Culoarea neagră este apăsătoare, funebră, fiind legată de doliu.

Culoarea albă dă senzație de puritate, de optimism.

Tonurile galbene sunt cele mai luminoase și mai calde.

Tonurile verzi sunt odihnitoare, dar reci.

Fotografia color nu trebuie doar să înregistreze mecanic culorile, ci să le redea veridic, îmbinându-le armonios, așa cum sunt și în natură.

În realizările noastre, începem prin a imita și dacă perseverăm, sfârșim prin a creea, într-un stil care ne este propriu și care va fi cu atât mai personal și mai valoros, cu cât mintea și sufletul ne vor fi mai legate prin cultura și educția artistică.

“Ce” am vrut să spunem și “Cum” am făcut-o prin fotografie, o analizează și apreciază privitorii lucrărilor noastre.

Fotografia nu este un scop în sine, ci numai mijlocul prin care se realizează un scop: comunicarea cu oamenii. De aceea, ea trebuie să aibă un conținut care să informeze, să educe, să distreze sau să comunice un sentiment, o stare de spirit. El trebuie prezentat într-o formă clară, inteligentă.

Orice îl interesează, în mod sincer, pe un fotograf, merită să fie fotografiat. A alege subiectul, înseamnă a vedea în mod creator nu numai cu ochii, ci și cu mintea un sens nou, un punct de vedere nou, o noțiune nouă.

CAPITOLUL V STUDIU DE CAZ- CEREMONIA

In ultimul timp fotografia digitala s-a dezvoltat foarte mult, iar acum putem spune cu siguranta ca poate concura cu un film de 35mm, in special in ceea ce priveste piata camerelor compacte. Dar fara a sti cum se foloseste o camera si Photoshop-ul, nu veti obtine rezultate mai bune sau mai consistente. Un avantaj considerabil este ecranul LCD de pe spatele camerei care va permite sa va dati seama ce fotografie ingrozitoare tocmai ati realizat si va da posibilitatea de a incerca din nou, toate acestea fara nici un fel de cheltuieli suplimentare cu filmul sau developarea. Dar ca sa beneficiati de acest avantaj, trebuie sa stiti si sa intelegeti cate ceva despre rezolutie, white balance, nivele/curbe, cropping, unsharp mask si multe alte lucruri. Nu este foarte greu sa faceti acest lucru pentru a obtine fotografii digitale mai bune, dar va trebui sa investiti ceva timp pentru a invata toate aceste lucruri. 

Toate acestea fiind spuse, chiar daca sunteti multumit de calitatea aparatului dvs compact cu film de 35mm, developarea si printarea intr-un minilaborator, dar vreti sa va cumparati un aparat digital pentru a nu va mai face griji in continuare in ceea ce priveste cheltuielile cu filmele, pentru a imparti imaginile cu prietenii dvs din intreaga lume si sa le printati doar pe acelea pe care le vreti cu adevarat, nu trebuie sa dati inapoi de la achizitionarea unei camere digitale.

Camerele cunoscute sub denumirea de Single Lens Reflex (SLR) cu lentile interschimbabile folosite de profesionisti si de persoane mai mult decat amatoare, sunt disponibile in variante digitale de acum cativa ani, iar datorita preturilor acestora care scad din ce in ce mai rapid, multi consumatori sunt tentati sa le cumpere. Nu este scopul acestui articol sa explice toate amanuntele despre aceste camere, dar trebuie sa stiti mai multe despre ceea ce cumparati inainte de a cheltui o suma de bani uriasa pe o camera, card de memorie si lentile. Multi oameni au fost dezamagiti de noul Canon EOS 10D, prima camera digitala SLR care satisface chiar si asteptarile celor mai pretentiosi consumatori, pentru ca pur si simplu este foarte complexa. Aceasta a fost creata pentru a fi un instrument profesional si mai mult ca sigur, daca o folositi ca pe un aparat automat "point and shoot", rezultatele dvs vor fi mult mai slabe decat acelea pe care le puteti obtine cu o camera special creata pentru acest lucru. In general, doar daca nu ati folosit o camera SLR, fie ca profesionist, fie ca amator avansat, daca aveti nevoie sa cititi acest articol pentru a invata cate ceva despre fotografia digitala, nu sunteti pregatit pentru o camera digitala SLR. Ati fost avertizati!

Sunt o multime de lucruri care pot fi spuse despre camerele digitale, dar nimeni nu poate spune ca nu sunt si foarte distractive. Numai faptul de a putea face o fotografie instantanee fara a va face griji in privinta cheltuielilor cu filmul si posibilitatea de a vedea imediat rezultatele este cea mai grozava inventie a fotografiei. Dar va rog, faceti-le tuturor prietenilor si familiei o favoare: doar pentru faptul ca ati facut dvs mai multe fotografii, nu inseamna ca si ei vor sa le vada pe toate, asa ca alegeti-le dintre toate pe cele mai bune si doar pe acelea aratati-le. 

Megapixeli

Aproape pe toate site-urile web, la fel ca si pe rafturile magazinelor, camerele digitale sunt catalogate dupa numarul de megapixeli. Megapixel inseamna pur si simplu milioane de elemente ale imaginii, sau puncte care formeaza imaginea. In timp ce camerele cu film de 35mm ofera un format al imaginii de 3:2 (10 x 15 cm la printare), camerele digitale in general urmeaza ecranul calculatorului de 4:3. Numarul de pixeli este numarul de pixeli orizontali inmultiti cu cei verticali, de exemplu 1600 x 1200=1.920.000 pixeli, numar care va fi rotunjit de orice departamnet de marketing in jurul a 2 megapixeli

Atunci de cati Mpixeli aveti nevoie? Acest lucru depinde de dvs. Daca v-ati gandit ca vreodata sa va puneti fotografiile pe o pagina web, imaginea de 1.3 megapixeli este de aproape 5 ori mai mare decat ceea ce aveti nevoie, iar daca doriti o calitate decenta la printare de 28 x 20 cm, aveti nevoie cu siguranta de o camera de 4 megapixeli.

Mai jos se afla un tabel care arata numarul de megapixeli de care aveti nevoie pentru fiecare marime de printare si care este rezolutia pe care o ofera. Marimile de printare sunt date in 300 si 150 PPI, sau Pixels per inch. 300 este privita in general ca rezolutie optima, dar printarile de marimi mai mari tind sa fie tot mai mult solicitate, asa ca puteti foarte bine sa obtineti un PPI mai redus.

Megapixeli vs. Rezolutie vs. Marimi de printare

Dar aceasta nu este totul. Producatorii nu pun camerelor cu rezolutie mica senzorii CCD sau CMOS cei mai buni (componenta sensibila la lumina din spatele lentilelor care inregistreaza imaginea) si nici lentilele cele mai bune, asa ca este foarte posibil, chiar si atunci cand imaginea este scalata la rezolutia 600 x 450 pentru folosirea pe o pagina web, sa se cunoasca diferenta dintre o camera de 4 megapixeli si una de 1.3. In majoritatea cazurilor daca cumparati o camera de 2 MP si faceti o printare de 10×15 cm, veti obtine in general o calitate similara, daca nu mai buna cu cea obtinuta in urma folosirii unui aparat de 35mm. In plus puteti trimite aceste imagini prin email sau sa le postati pe orice website.

Lentilele

Prima intrebare pe care trebuie sa v-o puneti este "cu zoom sau fara zoom?" Optica cu zoom pentru camerele digitale, la fel ca si cea a aparatelor cu film de 35mm pot fi de o calitate indoielnica, iar adesea lentilele fixe pot fi optiunea care ofera cea mai mare calitate. Lentilele fixe sunt atasate in general doar modelelor cu rezolutie mai mica, iar acestea sunt de obicei mai ieftine si mai bune din punct de vedere calitativ decat aparatele cu zoom. De acest lucru ar trebui sa tineti cont daca doriti un aparat de 1.3 sau 2 MP pentru pozele de familie.

Deoarece camerele digitale au dimensiune a suprafetei foto-sensibile mult mai mica decat un negativ mare de 35mm, acestea au nevoie de o distanta focala a lentilelor foarte mica pentru a obtine aceeasi imagine. Adesea veti vedea pe obiectiv scrisa distanta focala sub forma unor valori mult mai mici fata de cea a unui obiectiv al unui aparat cu film de 35mm (de exemplu un zoom optic 8-24mm pe un aparat digital poate fi echivalent cu 35-70mm de pe un aparat clasic).

Lentilele cu o distanta focala mica au insa doua mari dezavantaje: faptul ca este foarte greu sa obtii lentile cu adevarat WIDE (cu unghi larg), o distanta focala de 37mm echivalenta cu cea a unui film de 35mm este adesea cea mai mare pe care o puteti gasi cu exceptia unor modele mult mai scumpe pentru profesionisti (acelea care arata ca o camera SLR, dar fara lentilele interschimbabile). Al doilea dezavantaj este o adancime de camp prea mare. Desi echivalentul de 35mm este la fel, de fapt veti avea o lentila de 7mm. Deci chiar daca este vorba de f2.8 acest lucru va insemna ca aproape orice intra in cadru este focalizat, ceea ce nu conduce la obtinerea unor imagini extraordinare. Daca vreti un unghi cu adevarat larg, 28mm, va trebui sa optati pentru o camera din gama de varf, desi pentru unele camere din gama de mijloc puteti sa achizitionati un adaptor wide angle care se monteaza in fata obiectivului.

Am mentionat "f2.8", dar daca sunteti novice in acest domeniu al fotografiei sau daca niciodata nu ati folosit un SLR acest lucru poate fi debusolant . Aceasta valoare se refera la cat de multa lumina o lentila lasa sa patrunda, acel numar indicand maximum pentru lentila dvs cu diafragma complet deschisa; cu cat lentila lasa sa patrunda mai putina lumina cu atat numarul este mai mare. Aceasata este diafragma lentilelor (lens’ aperture, termenul latin pentru "deschidere" sau "diafragma"). 2.8 este aproape numarul cel mai mic pe care-l puteti gasi, iar acest numar creste de obicei cu distanta focala a zoomului, asa ca un zoom de 35-100 poate fi f2.8 la 35mm, dar mai mare la celalalt capat Poate nu este surprinzator faptul ca datorita distantei focale mici a lentilelor pentru camere digitale, in comparatie cu cea a filmelor de 35mm, deschiderea este mare si pentru distante focale mari (capatul tele). In mod normal, ar trebui sa vedeti un f3 la capatul wide si un f4-5 la capatul tele. Desi aceste lucruri exista sub forma de zoom cu diafragma fixa, nu le veti gasi la aparatele compacte digitale, iar atunci cand cineva specifica la un aparat 35-100/f2.8 puteti fi siguri ca tot ceea ce vrea este sa ascunda valoarea reala a diafragmei la 100mm.

Uneori veti gasi in specificatii 4 valori (de exemplu f3.1-8 si f4.6-11.3). Acest lucru inseamna ca la capatul wide diafragma maxima este f3.1, iar cea minima este f8, acelasi lucru pentru cealalalte doua valori care se aplica la capatul tele. In acest caz f8 insemna cat de mult poate inchide diafragma pentru a obtine o expunere potrivita, dar acest lucru nu este chiar atat de important. Cu exceptia catorva, valorile mai mici de obicei inseamna lentile mai bune pentru ca nu doar lasa sa patrunda mai multa lumina prin lentile, ceea ce are ca efect folosirea intr-o mai mica masura a blitzului si mai putin zgomot al imaginii, ci imaginile sunt de obicei mai clare si ofera un contrast mai mare.

Timpul de raspuns al declansatorului

Inainte de a face o fotografie, camera trebuie sa focalizeze, sa regleze expunerea si inca cateva lucruri inainte de a fi gata. Timpul care se scurge din momentul in care declansatorul este apasat si momentul in care imaginea este inregistrata se numeste timpul de raspuns al declansatorului. Acesta este o problema la multe camere compacte si chiar la mai multe camere digitale. Aceasta intarziere difera de la o camera la alta, asa ca ar trebui sa va informati foarte bine inainte de a cumpara o camera cu un timp de raspuns atat de mare incat din cauza aceasta sa pierdeti "momentul decisiv", un obiect se poate deja sa se fi miscat din cadru inainte ca fotografia sa fie facuta. O modalitate de a optimiza acest lucru la orice camera este pre-focalizarea. Atunci cand apasati butonul declansatorului pe jumatate, camera va focaliza, va seta expunerea, iar daca este nevoie ca blitzul sa se incarce, atunci cand va fi gata acest lucru va fi afisat pe display sau obiectiv. Tineti butonul declansatorului jumatate apasat pana in cel mai bun moment apoi apasati-l integral, camera dvs. ar trebui sa realizeze fotografia aproape instant. Daca nu se intampla asa cumparati-va modelul imediat urmator.

Blitzul

Sfatul cel mai potrivit este sa incercati sa va descurcati cu orice tip de blitz pe care-l veti gasi incorporat camerei dvs. Daca veti cumpara o camera mai buna, probabil veti cauta una care sa va ofere posibilitatea ca dvs sa-I atasati un blitz extern, ceea ce va va oferi o calitate mult mai mare decat orice blitz pe care-l gasiti incorporat camerei.

Carduri de memorie

Exista un numar in continua crestere de tipuri de carduri de memorie disponibile in momentul de fata, dar cu toata sinceritatea trebuie sa va spun ca pentru uzul general acestea nu difera foarte mult.

SmartMedia: In mod ironic, cel mai slab dezvoltat tip de card din punct de vedere tehnic este numit "smart". Poate acest lucru se refera la pretul acestuia; in general acesta este cel mai ieftin tip de card si in plus veti descoperi si faptul ca cele mai ieftine camere folosesc acest tip de card de memorie. Dar datorita popularitatii celorlalte tipuri de carduri, avantajul pretului pare sa fi disparut, in unele zone cardu-rile CompactFlash avand preturile mai scazute decat SM. Acest lucru nu este neaprat un lucru rau, pentru imaginile mici create cu camerele de 1.3 si 2MP, viteza de transfer pe care o ofera aceste carduri este potrivita, deci nu exista nici un motiv pentru a le evita.

CompactFlash: Este unul dintre, daca nu cel mai vechi tip de card, fiind disponibil in doua variante tipul I si II. Cardurile de tip II sunt mai groase si toate microdrive-urile sunt de tipul II. Nu toate camerele suporta ambele tipuri asa ca daca intentionati sa folosite un microdrive asigurati-va mai intai daca camera este compatibila cu acesta. Cardurile CF se folosesc mai ales de catre camerele profesionale deoarece sunt foarte rapide. Aveti nevoie de aceasta viteza pentru a transfera datele din memoria interna a aparatul pe card. Puteti sa le cumparati cu diverse viteze (2x, 4x, 10x, 25x etc) la un pret care normal creste odata cu marimea vitezei. Pentru "snapshooting" viteza standard cea mai ieftina va fi suficient de rapida, doar profesionistii avand nevoie de 4 imagini pe secunda la cea mai buna calitate, acest lucru putand fi obtinut cu ajutorul unei viteze de 25x.

Totusi viteza cardului nu influenteaza in mod direct performanta unei camere. Timpul necesar pentru a face si a stoca o imagine depinde la fel de mult (daca nu mai mult) si de camera, decat de viteza card-ului CF. Cele mai rapide card-uri pot permite imaginilor sa fie scrise cu 50% mai repede decat un card mai putin rapid, dar la o camera digitala obisnuita s-ar putea sa nu observati aceasta diferenta. Anul trecut Lexar a introdus caracteristica WA (Write Acceleration) noilor carduri profesionale CF, ceea ce permite operatii cu 20% mai rapide atunci cand sunt folosite impreuna cu anumite camere ce suporta WA. Procesul WA cere ca si camera si cardul sa suporte WA, asa ca folosind un card WA cu un aparat non WA nu veti obtine performanta asteptata.

MicroDrive: Acesta este de fapt un HDD (cu piese in miscare) de marimea unui card CompactFlash. In timp ce din cand in cand intrebarile ce s-au ridicat au fost legate de consumul de putere, caldura eliberata si fiabilitate, desi aceste probleme pot exista, in utilizarea lor efectiva acestea nu par a cauza multe dureri de cap. Intr-un timp microdrive-urile erau mult mai ieftine decat echivalentul lor cu memorie clasica electronica (solid state memory), dar cu pretul in scadere al acestora din urma si cu scaderea avantajului pretului pe megabyte, chiar si la cea mai mare dimensiune disponibila (1GB) aceasta diferenta se reduce numai la 10-20%.

Ar trebui deasemenea sa stiti ca exista probleme de compatibilitate; chiar daca ar trebuie sa functioneze in orice camera compatibila CompactFlash Tip II, in realitate nu functioneaza, asa ca ar trebui mai intai sa consultati producatorul in aceasta problema.

MemoryStick: Acesta este proprietatea Sony. Este fiabil, rapid si nu foarte scump fata de standardele competitoare. Singura problema este aceea ca veti avea nevoie de noi carduri de memorie daca hotarati sa vindeti camera Sony si sa alegeti alta marca; in timp ce exista si alte firme care produc aceste carduri, nici un alt tip de camera nu le foloseste.

MultiMedia si Secure Digital: Aceste carduri sunt usor asemanatoare. Acestea sunt cele mai mici carduri si ambele folosesc acelasi tip de capsula, dar cardul SD are mai multi pini conectori. Cardul SecureDigital difera fata de MMC in aceea ca ofera (sau oricum incearca) drepturi de management digitale in interiorul cardului. Acesta este un motiv bun de a nu cumpara niciodata vreun dispozitiv care le foloseste, in special MP3 playere. Puteti folosi un card MultiMedia intr-un dispozitiv care este echipat cu slot de extensie SecureDigital. Invers nu se poate; cardurile SD nu vor functiona intr-un dispozitiv cu slot MMC.

Carduri xD Picture: Dezvoltat de Fuji si Olympus, xD inseamna "eXtreme Digital". La fel ca si cardurile MMC/SD, acestea sunt foarte mici si vor suporta memorii de pana la 8Gb, desi marimea maxima disponibila a memoriilor este doar de 256Mb. Cei de la Olympus spun ca adaptoarele vor putea folosi cardurile xD in echipament CompactFlash, dar nu vad care ar fi rostul acestui lucru mai ales tinand cont de faptul ca aceste carduri CF sunt in prezent mult mai ieftine decat cele xD.

Pentru a raspunde la intrebarea "Ce marime trebuie sa aiba cardul de memorie de care am nevoie?" folositi-va de tabelul de mai jos. Datele insa sunt estimative deoarece acest lucru depinde de mai multi factori, cel mai important fiind diferenta de comprimare JPEG la diferite modele si continutul imaginii (un peisaj frumos este mai usor de comprimat decat o imagine luata cu ajutorul blitzului noaptea).

Numar de imagini pe card de memorie si megapixeli

Formatul fisierului de imagine

Fiecare camera ofera o optiune JPEG si in general va recomandam sa folositi setarea cu cea mai mare calitate JPEG la cea mai mare rezolutie a camerei. Acest lucru va conduce la o calitate si o marime a imaginii satisfacatoare. Majoritatea camerelor digitale scumpe ofera deasemenea si optiunea de stocare a imaginilor in format TIFF sau RAW. TIFF este un format standard fara compresie (sau compresie fara pierdere de calitate utilizand protocolul LZH). Totusi fisierele rezultate sunt imense. RAW este implementat diferit de catre diferiti producatori si este intr-adevar imaginea bruta, neprelucrata de pe CCD, care deasemenea tinde sa fie destul de mare, dar oricum nu atat de mare precum marimea unui fisier TIFF. Imaginea nu este prelucrata in interiorul camerei deloc, permitandu-va sa setati balansul de alb si alte lucruri putin mai tarziu dupa ce fotografia a fost deja facuta.

Alimentare

Unele camere functioneaza cu baterii AA, altele sunt dotate cu baterie reincarcabila Litiu-Ion si adaptor pentru incarcare. Ambele sisteme au avantajele lor. Puteti cumpara baterii reincarcabile AA (2000 mA) destul de puternice, dar totusi o baterie Litiu-Ion special creata pentru camera dvs este mai mult decat probabil sa va ofere o performanta mai mare.

Daca alegeti o camera care foloseste o baterie speciala cu propriul sau incarcator, probabil cel mai inteligent lucru pe care-l puteti face este sa va cumparati inca una in caz ca intr-o zi uitati s-o incarcati sau pur si simplu faceti mai multe fotografii decat v-ati propus. Pentru alte camere puteti achiziona baterii din litiu avand capacitate crescuta, fiind insa mai scumpe. Aceasta este o ideea buna mai ales daca plecati intr-o calatorie mai lunga. Personal, cu exceptia aparatelor cumparate pentru folosirea obisnuita, va recomand o camera insotita de o baterie reincarcabila litiu-ion, dar ca sa fiti sigur cumparati-va si una sau doua baterii in plus daca aveti de gand de fotografiati mai mult.

Conectarea la calculator

Dupa ce ati facut fotografiile, probabil veti dori sa le transferati in calculator pentru a le putea edita, trimite prin e-mail, printa sau arhiva. Majoritatea camerelor, daca nu toate, se conecteaza la calculator prin USB (universal serial bus). Modalitatea prin care fac acest lucru este de doua feluri. Unele se conecteaza doar cu drivere speciale, pe care trebuie sa le instalati impreuna cu o aplicatie proprietara, numai cu ajutorul acesteia putand fi transferate fisierele de imagine in calculator.

Cea mai buna metoda este daca aparatul dvs se comporta ca un dispozitiv de stocare USB. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa bransati cablul, apoi va aparea in Windows 98se/Me/2000/XP si MacOs ca un dispozitiv de stocare detasabil de unde puteti pur si simplu sa copiati imaginile. Nu a fost nevoie sa deschid niciodata CD-ul cu drivere ce insotea aparatul meu Olympus C-2. L-am conectat la calculator si a mers. Un avantaj in plus este acela ca aceste dispozitive va permit sa copiati orice fisier de pe cardul de memorie, deci daca prezentarea in Power Point pe care trebuie sa o duceti la birou este prea mare pentru a incapea pe o discheta, puteti foarte usor sa folositi pentru transport camera dvs.

Alta optiune este aceea de a cumpara un reader USB de carduri de memorie. Acestea pot fi de doua feluri: unele care citesc doar un tip de card de memorie, iar altele care detin mai multe sloturi pentru diferitele tipuri de carduri de memorie. Ambele se comparta ca un dispozitiv de stocare detasabil eliberandu-va de driverele si aplicatiile proprietare. Altii le prefera pentru ca astfel evita consumarea bateriilor camerei in timpul transferului fisierelor.
USB 1.1 vs. USB 2.0 vs. Firewire

Desi in momentul de fata toate aparatele, mai putin cele profesionale au doar conectare USB 1.1, in viitor lucrurile s-ar putea schimba, asa ca ar trebui sa stiti care sunt aceste diferite standarde.

USB 1.1 transfera fisiere la o viteza maxima de 11Mbit/sec. Teoretic acest lucru inseamna putin mai mult decat 1MB/sec. (ex: un card de 128MB are nevoie de aproape 2 minute pentru a transfera datele in calculator). Din pacate, acest lucru depinde foarte mult de tipul camerei si de cat de repede cardul de memorie poate sa elibereze informatiile, asa ca de fapt jumatate din transferuri se realizeaza la o viteza cu 25% mai mica decat aceasta. Totusi viteza este suficient de mare atat cat sa nu fie deranjanta. Calculatoarele actuale (aprilie 2003), dar si unele PC-uri mai vechi au porturi USB 1.1.

USB 2.0 foloseste aceleasi cabluri si conectori ca si USB 1.1, dar transfera datele la o viteza mult mai mare de 480Mbit, teoretic datele de pe un card de memorie de 128MB sunt transferate in PC-ul dvs in mai putin de 3 secunde. Acest lucru insa probabil nu se va intampla niciodata in realitate, dar timpul de transfer ar trebui masurat in secunde si nu minute, doar daca nu folositi carduri de memorie mai lente. USB 2.0 se gaseste mai ales pe noile PC-uri, desi nu pe toate. Daca nu dispuneti de un asemenea port, va puteti cumpara un card PCI care va ofera acest lucru.

Firewire, cunoscut si sub numele de IEEE 1394, este un standard mai vechi decat cele doua variante USB, dar in mod sigur nu unul mai prost. Transferul cu viteze de pana la 400Mbit este rapid si este folosit pentru multe alte aplicatii altele decat camerele. Acesta este si standardul folosit pentru transferul imaginilor video digitale in PC pentru editarea in pachete ca Adobe Premiere, si deasemenea foarte popular in randul camerlor video digitale si scannerelor din gama de varf, iar in cazul scannerelor a luat locul interfetei SCSI din in ce mai mult mai ales de cand Apple cu mult timp in urma a inceput sa puna porturi firewire pe Mac-uri. Nu este usor sa gasiti un PC care sa va ofere acest standard, dar solutia este aceeasi. Cumparati carduri PCI care ofera PC-ului dvs aceasta facilitate.

Software

Dupa ce faceti fotografiile, veti avea nevoie sa le copiati in calculator , sa le editati, sa le arhivati si apoi sa le printati, sa le trimiteti prin e-mail sau sa le puneti pe un site web. Veti avea nevoie de software sa faceti toate aceste lucruri, unele putand fi deja incluse in pachetul camerei. Desi nu acesta este scopul acestui articol de a va oferi detalii despre cum sa folositi cel mai bine acest software, iata cateva sfaturi:

Editare

Adobe Photoshop Elements este fratele mai mic al Photoshop-ului. Aceeasi calitate, dar mai putine caracteristici. Totusi, probabil mai multe decat veti avea vreodata nevoie.

Paint Shop Pro este foarte des folosit, iar pentru acest lucru trebuie sa existe un motiv. Deasemenea este foarte ieftin, asa ca acesta probabil este motivul pentru care Adobe a hotarat sa intre pe piata "de pret redus" cu "Elements".

Arhivare si sharing

Pentru a crea un album foto pe web sau pe un CD-Rom pentru a le imparti cu prietenii tai, veti avea nevoie de un pachet "thumbnails". Atat Photoshop Elements cat si Paint Shop Pro au aceasta functie de baza, dar a face totul aveti nevoie de un soft specializat. Exista deasemenea si softuri care va ajuta sa tineti evidenta fotografiilor create de dvs. Tucows’s multimedia section detine mai mult decat cele doua functii enumerate mai sus.

Alte optiuni

Multe camere ofera efecte speciale si alte trucuri, cele mai importante fiind filmuletele, uneori chiar si cu sunet. Aceste filmulete sunt un fel de bonus, dar nu va asteptati la prea multe de la ele. Iar in ceea ce priveste efectele speciale, nu este nimic in plus fata de ce ai putea face in Photoshop dupa ce ai facut fotografia toate acestea de o calitate mai mare si cu un mai mare control.

Un avantaj deosebit este acela de a avea controlul manual a setarilor expunerii (diafragma si timpul de expunere, unele modele din gama de varf avand chiar si optiunea de focalizare manuala). Desi acest lucru se intalneste mai ales la camerele SLR propriu-zise, aceasta caracteristica este foarte apreciata de catre utilizatorii acestor camere.

Cat despre zoom, majoritatea camerelor au doar butoanele "zoom in" si "zoom out" pentru actionarea motorizata a zoom-ului, care este de obicei prea rapid ca sa puteti cadra compozitia corect. Din nou, in gama de varf veti gasi camere asemenatoare cu cele SLR, dar fara obiective detasabile care au reglajul zoom-ului cu ajutorul unui inel pe obiectiv care permite reglarea manuala mai precisa.

Foarte important este cat de usor sunt de folosit toate aceste functii si daca aparatul si le poate aminti pe toate sau revine de fiecare data cand il opriti sau schimbati bateria la setarile din fabrica. Atunci cand intrati intr-un magazin jucati-va mai intai putin cu camera ca sa vedeti cat de bine va acomodati cu ea. Asa ca daca puteti duceti-va intr-un moment al zilei in care magazinul nu este foarte aglomerat, iar daca cei de la vanzari nu par prea interesati in a va acorda atentie, atunci inseamna ca acestia nu merita cele cateva sute de dolari pe care i-ati castigat atat de greu!

FOTOGRAFIA DE CEREMONIE

Fotografia de nuntă

            Se vorbește foarte mult despre fotografiile de nuntă. Aceasta este o practică ce are loc din cele mai vechi timpuri, astfel că unii dintre noi avem pe acasă, rătăcite prin sertare, fotografii alb-negru, ponosite și îngălbenite de vreme, ce au aparținut bunicilor sau chiar străbunicilor noștri și care îi surprind în cea mai minunată ipostază, aceea de miri. Desigur, pe atunci nu exista această aparatură foto modernă, aceste tehnici sofisticate și cerințe din ce în ce mai extravagante. Nu existau buchete de mireasă atât de speciale încât să fie criogenate, nu existau diademe cu cristale sau cu pietre prețioase, iar rochiile de mireasă erau din cele mai simpliste, de cele mai multe ori împrumutate de la rude, vecine, sau moștenite. Dar timpurile se schimbă, totul este într-o continuă schimbare, iar acum fotografia de nuntă presupune mult mai mult decât fotografierea mirilor și a horei în cinstea lor.

Acum, fotografiile încep chiar dis-de-dimineață, și se termină dimineața următoare. Trebuie fotografiat tot – mirii, nașii, părinții, socrii, bunicii, mătușile, buchetul miresei, localul, dansurile, verighetele mirilor, slujba religioasă… Până în cel mai mic detaliu, fotografiile de nuntă vor fi, peste ani și ani, amintiri foarte concrete ale evenimentelor petrecute cu câțiva ani în urmă. Este interesant faptul că fotografiile nu mai pot fi realizate la întâmplare, și acesta este un lucru foarte bun. Acum, fotograful de nunta este cel care indruma pe miri în ce poziții să se aseze, cum ar fi mai bine să zâmbească, cum să se pregateasca pentru o poză de grup… Iar rezultatul este unul minunat. Fotografiile de nuntă presupun însă și foarte mult tact și răbdare din partea fotografului. Fotograful nu poate neglija dorințele invitaților, mirilor sau nașilor, dar trebuie și să aibă în vedere anumite aspecte tehnice pentru a realiza fotografii cât mai reușite. Cel mai bine este ca, înainte de a accepta un job pentru a fotografia un eveniment special precum este nunta, fotograful să cunoască mirii. Și nu trebuie numai să îi cunoască personal pentru a stabili tarifele sau detalii referitoare la locație. Ci apropierea trebuie să fie mai accentuată. Fotograful trebuie să încerce să cunoască mirii mai bine, să afle ce momente le-ar plăcea să captureze în ziua respectivă, care este locația evenimentului pentru a încerca să își facă o părere foarte clară asupra condițiilor pe care le are la dispoziție fotograful, dacă beneficiază de un ambient plăcut, de lumină naturală, etc.

De asemenea, pozele de grup, în care apare toată familia, este unul din cele mai stresante momente deoarece pot ajunge un total fiasco din cauza spiritului festiv al nuntașilor. Cel mai bine este ca un membru mai apropiat al familiei să fie un așa zis delegat, care să convoace toată familia ce trebuie să apară în poză și să pună lucrurile în mișcare cât mai frumos. Așa cum am menționat anterior, locațiile în care vor avea loc ședințele foto din ziua nunții nu sunt deloc de neglijat, ba dimpotrivă, acestea trebuie vizitate pentru a ști dinainte cum poate fi valorificat rolul luminii. Detaliile tehnice, de asemnea, ce țin de pregătirea dumneavoastră ca fotograf profesionist, nu sunt deloc de neglijat. Astfel că, trebuie să aveți întotdeauna bateriile încărcate la aparatul foto, cardul de memorie să fie gol, să aveți un plan de rezervă în caz că vremea nu ține cu mirii, să aveți tot echipamentul la dumneavoastră.

După ce v-ați pus la punct și acest lucru, încercați să prezentați mirilor stilul de lucru al dumneavoastră și să stabiliți de comun acord aproximativ numarul de poze, în ce formă vor fi acestea folosite, și de asemenea să conveniți asupra prețului. Folosiți talentul dumneavoastră de fotograf pentru a crea cele mai frumoase fotografii ce vor rămâne o amintire deosebită pentru tânărul cuplu. Fotografiați cu stil și redați o notă de eleganță și un plus de rafinament fotografiilor în care apar verighetele și buchetul miresei, surprindeți momentul jurămintelor, atunci când se creează conexiunea adevărată între miri, surprindeți săruturile pasionale dar și zâmbetele largi ale rudelor în pozele de grup.

Fotografiile de botez

  Ca și în cazul fotografiilor de nuntă, cele de botez rămân o amintire deosebită cu trecerea timpului. Botezul este un moment important atât pentru părinți, nași, dar și pentru copil. Astfel că, fotografiile trebuie să fie unele cu adevărat deosebite. Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră aveți acasă fotografiile de la propriul botez, atunci când preotul vă scotea din cristelniță. Unele sunt realizate de fotografi profesioniști, în timp ce altele sunt realizate de o rudă care avea aparat foto iar părinții l-au rugat să le dea o mână de ajutor. Dar botezurile acum sunt diferite. Au trecut de la un eveniment destul de simplu, ce reprezenta o ceremonie la biserică și o masă cu rudele și prietenii acasă, la un eveniment chiar foarte fastuos. Unele botezuri sunt mai grandioase decât nunțile, cu un număr mai mare de invitați, în locații deosebite. Așadar, nici în cazul botezurilor nu trebuie să neglijați, în primul rând, cunoșterea părinților și a nașilor. Ei sunt elementele cheie ale întregii ceremonii. Trebuie să aflați, de asemenea, cu ce fel de copil veți lucra, și anume câte luni are, dacă este mai cumințel sau mai plângăcios, dacă doarme mult sau nu… Aceste detalii vor face diferența în realizarea fotografiilor, ca și aflarea preferințelor nașilor și a părinților. Nu uitați echipamentul pregătit în permanență pentru orice fel de condiții și vizitarea locației în care va avea loc evenimentul.

De asemenea, este bine să știți dacă botezul va avea o anumită tematică sau nu, sau dacă vor fi chemate ursitoarele, aceasta fiind o practică din ce în ce mai răspândită în țara noastră la momentul actual. Pe lângă cadrele clasice din timpul evenimentului, și anume acelea din biserică, de la băiță, sau cele cu îmbrăcatul și dezbrăcatul bebelușului, încercați să vă lărgiți puțin orizonturile și să fotografiați și alte detalii semnificative, spre exemplu fracul sau rochița bebelușului atârnate pe umeraș, o pereche de botoșei, o suzetă într-un cadru minunat, sau chiar mama ce alăptează bebelușul. Imaginația și creativitatea fotografului sunt esenșiale pentru un set de fotografii de botez reușite.

Dacă reușiți să surprindeți micuțul sau micuța dormind, aceste fotografii vor fi de vis. Iar înveselirea bebelușului după ceremonie este esențială deoarece niciun cadru din lume nu este mai minunat și mai presus de zâmbetul natural al unui copil.

Fotografiile aniversare

  Aniversarea este un alt prilej de bucurie pentru mulți dintre noi. Fie că este vorba de copii sau adulți, de zile onomastice sau de aniversări ale nunții, din ce în ce mai multe persoane preferă fotografiile realizate de un fotograf profesionist. Acestea reușesc să încununeze motivul de sărbătoare al clientului. și reuniunile de familie sau sărbătorirea unei reușite profesionale (o promovare), personale (precum logodna) sau referitoare la educație (absolvirea facultății spre exemplu) sunt motive de sărbătoare. Astfel că, fie că are loc într-un cadru mai intim, acasă, sau într-un cadru mai deosebit, la un restaurant, în aer liber sau în alte locații, fotografiile aniversare și cele ce au loc la ocazii speciale necesită o atenție deosebită și multă răbdare, talent și profesionalism din partea fotografului.

40

BIBLIOGRAFIE

1. Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997

2. Buzărnescu, Ștefan, Sociologia opiniei publice, Editura Didactică și Pedagogică, București,1996

3. Feininger, Andreas, Fotograful creator, Editura Meridiane, București,1967

4. Joannes Alain, Comunicarea prin imagini: cum să-ți pui în valoare comunicarea prin intermediul dimensiunii vizuale, Polirom, Iași

5. Popa, Dumitru, Titus,, Dreptul comunicării (presă scrisă, vorbită și televizată), Edituta Norma, București ,1999

6. Ramonet, Ignacio, Tirania comunicării, Editura Scripta, București, 2000

7. Sandu,Gabriela,Manual de fotojurnalism,Editura Tritonic,2004

8. Zlate,Mielu "Fundamente ale psihologiei", partea III, Editura Hyperion, București, 1994

BIBLIOGRAFIE

1. Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997

2. Buzărnescu, Ștefan, Sociologia opiniei publice, Editura Didactică și Pedagogică, București,1996

3. Feininger, Andreas, Fotograful creator, Editura Meridiane, București,1967

4. Joannes Alain, Comunicarea prin imagini: cum să-ți pui în valoare comunicarea prin intermediul dimensiunii vizuale, Polirom, Iași

5. Popa, Dumitru, Titus,, Dreptul comunicării (presă scrisă, vorbită și televizată), Edituta Norma, București ,1999

6. Ramonet, Ignacio, Tirania comunicării, Editura Scripta, București, 2000

7. Sandu,Gabriela,Manual de fotojurnalism,Editura Tritonic,2004

8. Zlate,Mielu "Fundamente ale psihologiei", partea III, Editura Hyperion, București, 1994