Fotografie, video, procesarea computerizata a imaginii [607504]

Judele Stefan

Fotografie, video, procesarea computerizata a imaginii

Analiza experien
ț
ei estetice

eseu teoretic

Pentru a oferi o evaluare
ș
i a în
ț
elege o opera de artă ori c hiar
ș
i pe sine în rela
ț
ie cu

opera de artă
ș
i interpreta rea ei, s-au formulat diferite caracteristici.
Aceste proprietă
ț
i ajută

de asemenea de a face o diferen
ț
a dintre un artefact
ș
i o opera de artă, deoarece prin prezen
ț
a

lor
ș
i prin procesul unei i nterpretări, pot acordă unui artefact titlul de opera ori lucrare de artă.

​
Proprietă
ț
ile art istice
​
au un rol de de a deosebi operele prin
​
stil
​
ș
i
​
gen
​
. Stilul descrie

o modalitate specifică de exprimare cu propriile reguli
ș
i tehnici bine definite. Genul artistic

descrie un set de reguli
ș
i criterii mai sistematice, având un rol în categorizarea unui subiect

tratat.

P
​
roprietă
ț
ile este tice
​
au desemenea un rol în în
ț
elegerea operelor de artă, acestea

fiind mai ramificate, de diferite feluri, diversitatea lor ajutând la o în
ț
elegere
ș
i evaluare mai

amplă: proprietă
ț
i formal e (precum unitatea, echilibrul, gra
ț
ia, ordinea, haoticul), proprietă
ț
i

ale “reac
ț
iei” (legate de v aloarea efectivă a operei, sublimul, frumosul, uratul, comicul,

suspansul), proprietă
ț
i reprezenta
ț
ionale (autenticitatea, realismul , distorsiunea), proprietă
ț
i

expresive ori comportamentale (bucuria, triste
ț
ea, fericirea, furia, melancolia, sobrietatea dar

ș
i inteligen
ț
ă, afirmarea de sine, arogan
ț
ă) ori proprietă
ț
i evocative (puterea, plictiseală,

amuzamentul, emotionarea).

Pentru a în
ț
elege o lucrare de artă pe deplin, este necesar
ș
i un
​
gust estetic
​
dezvoltat

iar odată cu complexitatea proprietă
ț
ilor estetice ori cu abstractizarea lor mai ridicată,
ș
i

gustul estetic al privitorului va fi mai solicitat în în
ț
elegerea să. Lipsa educa
ț
iei în acest sens,

face că proprietă
ț
ile form ale să fie totu
ș
i în
ț
elese
ș
i percepute. O parte din aceste proprietă
ț
i,

precum cele reprezenta
ț
ionale, nu sunt în legătură directă cu experien
ț
ă estetică ci mai

degrabă cu lucrarea de artă în sine, având totu
ș
i împreună cu restul proprietă
ț
ilor estetice, un

rol în facilitarea experien
ț
ei estetice.

Majoritatea proprietă
ț
ilor estetice sunt într-o anume parte considerate
ș
i
​
proprietă
ț
i

evaluative
​
. Acest fapt înseamnă că unei lucrări de artă i se poate acordă pe baza proprietă
ț
ilor

estetice o evaluare pozitivă ori negativă. O evaluare negativă poate fi inten
ț
ionată de către

autorul lucrării de artă, stabilindu-se un raport la nu anumit set de valori
ș
i

men
ț
înându-
ș
i un rol la fel de important că o evaluare pozitivă.

O parte din aceste proprietă
ț
i, mai specific cele emo
ț
ionale, se pot consideră calită
ț
i

neutre în contextul evaluativ. De exemplu, “frumuse
ț
ea” este o proprietate estetică ce

provoacă
ș
i atinge partea sensibilă a privitorului
ș
i prin urmare, esteticienii nu au ajuns la o

concluzie general valabilă în care frumosul poate fi un factor tratat obiectiv.

În analiză proprietă
ț
ilor estetice, pe lângă proprietă
ț
ile evaluative, se pot folosi
ș
i

proprietă
ț
ile non-evalua tive
​
. Acestea reprezintă caracteristici obiective
ș
i non-evaluative

precum proprietă
ț
ile form ale, expresive, reprezentationale sau istorice, putând avea rolul de a

le completă ori sus
ț
ine pe cele evaluative.

Conform
​
principiului survenirii
​
, proprietă
ț
ile estetice ale unei lucrări de artă se află

deja în sinea lucrării iar acestea sunt aduse la cuno
ș
tiin
ț
ă privitorului ori criticului prin

simplul fapt de a privi
ș
i a evalua lucrarea. Această teorie presupune că mai multe păreri

critice venind de la mai mul
ț
i critici de exemplu, ar fi indentice
ș
i constante. O teorie opusă o

reprezintă teoria
​
proiec
ț
iei
​
, teorie ce presupune că felul în care evaluăm
ș
i privim o lucrare de

artă este rezultatul unei proiec
ț
ii ale propriilor noastre idei, gânduri, experien
ț
e, sentimente

ori atitudini. Această opozi
ț
ie de idei este asemănată
ș
i pusă în acela
ș
i plan că o opozi
ț
ie

dintre obiectivitatea
ș
i subiectivitatea proprietă
ț
ilor estetice.

Există diferite opinii ale esteticienilor privind valoarea redată din principiile estetice.

Una dintre două idei mai proemineinte este cea în care se consideră că lucrările de artă sunt

valorificate pentru că oferă experien
ț
e plăcute
ș
i o dezvoltare personală în timp ce în cealaltă

idee mai proeminentă, presupune că opera de artă ar trebui apreciată de dragul ei, fără un

scop aparte.

În
ț
elegerea propri etă
ț
ilor estetice poate fi în
ț
eleasă că o modalitate prin care se acordă

valoare obiectului de artă
ș
i nu doar, pentru că prin acest proces de analiză
ș
i percepere ale

proprietă
ț
ilor estetice ori a diferitelor rela
ț
ii ce se formează în acest amplu proces,
ș
i

privitorul dobânde
ș
te o im plicare
ș
i o dezvoltare personală.

Pentru o stabilire
ș
i în
ț
elegere mai concretă a ceea ce se în tâmplă într-o lucrare de artă

dar
ș
i când este privită ac ea lucrare, s-au stabilit diferite raporturi, rela
ț
ii
ș
i idei ce au

indentificat componentele principale ce intră în definirea
​
comportamentului estetic
​
.

În subiectul
​
atitudinii estetice
​
, ce reprezintă “distan
ț
ă”, “starea” dintre un privitor
ș
i

felul în care acesta apreciază ori interpretează un obiect în func
ț
ie de privirea lui, Immanuel

Kant, un important filosof al modernită
ț
ii împreună cu al
ț
i filosofi ce au preluat ideea
ș
i au

extinso, au precizat că această poate fi o aten
ț
ie contemplativă dezinteresată asupra operei de

artă,
​
orientată către afect
​
fără un interes real asupra obiectului ori utilită
ț
ii acestuia, aten
ț
ia

fiind axată pe ceea ce este perceput
ș
i ceea ce este vizibil. Atitudinea estetică are un rol în

în
ț
elegerea unei lucrări de oarece sub două extreme, precizate de către Edward Bullough, una

în care partea sentimentală a privitorului preia controlul în fa
ț
ă mesajului lucrării în situa
ț
ia

“distan
ț
ei psihice”
ș
i una în care “distan
ț
ă excesivă” face privitorul să se axeze mai degrabă

pe detalii decât pe întregul operei, această poate duce prin urmare la diferite în
ț
elegeri.

În opozi
ț
ie cu teor ia în care artă ar trebui apreciată de dragul artei, a
ș
a cum a fost

precizat anterior, s-a pus în discu
ț
ie faptul că atitudinea estetică este mai plauzibilă să fie

interesată
ș
i privind obiec tul estetic dar
ș
i mediul înconjurător, sa tisfac
ț
ia estetică depinzând

de contextul lucrării de artă
ș
i fiind astfel
​
orientată către con
ț
inut
​
. S-a argumentat de

asemenea că privitorul este implicat prin simplul fapt că el participa la perceperea obiectului

de artă datorită voin
ț
ei lui, fa
ț
ă de care dacă s-ar fi lipsit, nu ar ma i fi fost posibilă nici o

apreciere.

În acordarea de valoare unui obiect de artă, un rol important îl constituie
ș
i

creativitatea. Această a fost definită din punct de vedere istoric sub două mari direc
ț
ii: odată

sub ideea lui Platon conform căreia inspira
ț
ia creatorului nu poate fi explicată ori

con
ș
tientizată la origini, a ceastă teorie fiind dezvoltată de Freud mai târziu prin rolul

incon
ș
tientului
ș
i odată sub ideea lui Kant conform căreia inspira
ț
ia creatorului vine din

talentul înnăscut
ș
i din ex ersarea ori manifestul imagina
ț
iei
ș
i intelectului. Într-o perspectiva

contemporană, creativitatea este argumentată
ș
i explicată cel mai bine de către Margaret

Boden, determinând
ș
i explicând noi feluri în care creativitatea poate fi categorisită
ș
i

folosită.

În concluzie, în
ț
elegerea comportamentul estetic dobânde
ș
te rolul de a în
ț
elege felul

în care anumite rela
ț
ii din tre privitor, obiectul de arta
ș
i creator sunt formate
ș
i dezvoltate,

încât definirea artei poate deveni mai precisă, mai transparentă
ș
i mai dezvoltată.