Fotografia de spectacol [302150]

Fotografia de spectacol

Introducere

Scurtă istorie a [anonimizat] o [anonimizat] 1830, care va deveni populară mult mai târziu. Astăzi fotografia este un hobby larg răspândit dar și o profesie, din care doar în partea de aparatură s-a creat o [anonimizat]. Nu multă lume știe ce este o [anonimizat]-Bresson sau Annie Leibovitz.

[anonimizat], cum ar trebui sa funcționeze. Aceștia puteau proiecta imaginea pe un perete sau pe o [anonimizat], [anonimizat]. Instrumentul folosit pentru procesarea imaginilor era numit Camera Obscura și exista cu câteva secole înainte ca fotografie sa fie inventata.

[anonimizat], [anonimizat], prin care trece lumina. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a acestuia, o imagine în oglindă și întoarsa la 180 de grade. [anonimizat], diferența făcând-o sistemele de lentile și oglinzi din aparatele de fotografiat.

1.1 [anonimizat], a fost realizată în 1825 [anonimizat]-o fereastra la Le Gras. [anonimizat].

[anonimizat] a durat 8 ore, deoarece, [anonimizat] a lumina toate pârțile clădirilor din imagine. [anonimizat].

Cum a [anonimizat], dar nu se găsise încă o soluție pentru conservarea imaginilor. Niepce a venit cu idea de a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] o placa metalică negativul imaginii. După ce și aceasta a fost lustruită, a [anonimizat]-se fotografia. [anonimizat], costurile pentru producția acesteia erau foarte ridicate și dura foarte mult procesul de lustruire.

În 1839, Sir John Herschel a [anonimizat] a [anonimizat] a patentat și termenul de ”fotografie”, acesta fiind un derivat din limba greacă a cuvintelor ”fos” care înseamnă lumina și ”grafo” care înseamnă a scrie. [anonimizat] a fost adoptată de publicul larg mult mai târziu.

Prima fotografie in care apare o persoană, a fost realizata in 1839 [anonimizat]. [anonimizat] 10 minute, [anonimizat], ca o [anonimizat] a apărea în aceasta fotografie.

Primele fotografii recunoscute de public, erau cele cu portrete și cu familii, pentru a imortaliza amintirea. Câteva decenii mai târziu, după multe rafinamente și îmbunătățiri, începea utilizarea in masa a aparatului de fotografiat, datorita companiei Kodak, care în anul 1888 lansa pe piața modelul Eastman, sub sloganul ”Tu apeși butonul, noi ne ocupăm de restul”.

În 1901, Kodak lansa modelul Brownie, acesta fiind primul model de aparat de fotografiat dedicat clasei de mijloc. Aceasta capta doar imagini în alb și negru, dar era foarte populara datorită eficienței și modului de folosire foarte ușor.

Primele fotografii color în masă, aveau să apară doar in 1907, folosind o metodă bazată pe o lentilă cu filtre. Acesta filtra lumina roșie, verde și/sau albastră, proiectând negativul, care urma să fie procesat imaginea pozitivă. Aplicând același filtru la developarea imaginii, reușea să păstreze culorile intacte.

Prima fotografie color, a fost realizată în 1861, de către fizicianul James Clerk Maxwell, care a rămas cunoscut pentru studiile realizate in câmpul fizicii și nu pentru descoperirile aduse in fotografie, imaginea reprezentând o funda tartan.

Ca urmare a creșterii timpurii a industriei foto, în anul 1934, a fost fondată compania Fuji Photo Film. Din 1938, împreună cu filmul, compania a început să facă camere și lentile, devenind un monstru de producție pentru industria foto. Ideea de a aduce fiecare aspect al unei camere foto împreună, a dat Fujifilm o oportunitate unică de a crea un mediu de fotografi profesioniști și amatori, în cazul în care acestea se putea concentra mai ales pe arta fotografiei și nu aspectele tehnice.

În 1936 fotografia a făcut un nou pas spre o largă recunoaștere. În acest an, a fost dezvoltat Kodachrome – primul film color cu mai multe straturi. Aceasta făcând fotografiile tot mai atractive pentru public, oferindu-le un aspect aproape real.

În 1937 a fost fondată Polaroid Corporation, companie cunoscută în întreaga lume pentru popularele camere instant, care au fost lansate 10 ani după ce a fost fondată compania. Impactul companiilor Fujifilm, Kodak și Polaroid asupra industriei fotografiei este destul de remarcabil, revoluționând complet modul de fotografie pe care îl putem observa astăzi. Pentru ca o activitate să devină masiv populară, procesul acesteia trebuie sa fie foarte ușor și accesibil. Datorăm recunoștință acestor companii pentru modul in care acestea au transformat fotografia dintr-o știință într-o artă și o modalitate de exprimare a sinelui.

Cam în același timp în care a fost inventat filmul color, camera foto Exakta a fost dezvoltată. Acest aparat foto pioniera un sistem cu un singur obiectiv pentru reflexie, utilizând un film de 35 mm și o priză rapidă de activat obturatorul. Camera a fost un progres enorm în ceea ce privește tehnologia. Desigur, calitatea imaginilor a crescut și ea și a atras mai multe persoane la această formă de artă.

În timp ce aparatele de fotografiat și filmul au evoluat, au devenit mai puțin costisitoare și destul de accesibile. Au apărut mii de magazine foto, oferind clienților metode de developare rapidă a filmului și alte servicii de fotografie conexe. Cu apariția unui mod simplificat de a fotografia și a developa fotografii, fotografia a devenit un hobby în creștere rapidă pentru oricine. Albume foto au ajuns în fiecare casă din întreaga lume.

Situația a început să atingă apogeul când Polaroid Corporation a lansat prima cameră instant, așa-numita ”Camera Land” în 1947. Acesta încorpora hârtie, developator si fixator, ceea ce făcea posibilă developarea imagini în 60 de secunde. În 1963, filmul Polacolor a fost introdus, făcând compania Polaroid extrem de populară și profitabilă.

Pe 17 octombrie 1969, George Smith și Willard Boyle au inventat dispozitivul de încărcare cuplat, la Bell Labs, iar în 1970 inventatorii au introdus un senzor CCD în prima camera video. În 1975 camera CCD reproducea o calitate a imaginii destul de bună pentru a putea difuza programe de televiziune.

În 1981 Sony Corporation a lansat primul aparat de fotografiat digital prototip, Mavica, care a folosit două cipuri CCD pentru a înregistra imagini ca impulsuri magnetice pe o dischetă (aproximativ 25 imaginile puteau fi stocate pe un disc). Cu toate acestea, Mavica nu a fost un aparat de fotografiat digital, era o camera video care "îngheța" cadre video. Cu toate acestea, a început revoluția digitală.

Kodak lucra de ceva timp la revoluționarea modului în care lucrau camerele de fotografiat. În 1986, oamenii de știința Kodak au inventat primul senzor ”Mega pixel” din lume, apoi în 1987 a lansat șapte produse pentru înregistrarea, stocarea, manipularea, transmiterea și imprimarea fotografiilor electronice.

În 1991, a fost dezvoltat primul sistem pentru aparate de fotografiat digital, care viza fotoreporteri. Popularitatea camerelor foto care utilizau film, începea să scadă la începutul anului 1988, când Fuji a introdus prima generație de aparate de fotografiat digitale, numite DS-1P, folosind senzori CMOS. Primul aparat de fotografiat vândut în masă, care lucra cu un computer personal prin intermediul unui cablu.

Astăzi, la peste 40 de ani de la inventarea senzorului CCD, există milioane de camere, de la un SLR digital, până la aparatul de fotografiat în telefonul mobil. Tehnologia este incredibil de versatilă și încă o parte extrem de importanta a fotografiei de azi.

1.2 Fotojurnalismul

Începutul fotojurnalismului modern a avut loc în 1925, în Germania, datorită apariției aparatelor foto Leica care utilizau un film de 35mm. Înainte de aceasta, o fotografie de calitate profesională necesita echipamente voluminoase, iar cu aceast aparat de fotografiat, fotografi puteau merge oriunde și să captureze fotografii discret, fără lumini voluminoase sau trepiede. Diferența a fost dramatică, sa trecut de la fotografii în care subiecții erau conștienți de prezența fotografului, la fotografii unde subiecții nu se așteptau să fie fotografiați, realizându-se astfel fotografii mai naturale.

Primele fotografii tipărite, trebuiau interpretate de pe gravuri. Această practică a început în 1853, când a apărut primul fotojurnalist cunoscut. Carol Szathmari, pictor și fotograf român, care documenta războiul din Crimeea. Această tehnică a gravuri a fost folosită în timpul Războiului Civil American, precum și pentru a imprima fotografile lui Matei Brady în publicația Weekly Harper. Deoarece această tehnică de imprimare a fost foarte laborioasă, printuri care au supraviețuit, realizate din gravuri sunt destul de limitate ca număr.

Odată cu apariția primului aparat foto care utiliza film de 35mm Leica în 1925, precum și inventarea primelor becuri Flash comerciale în 1927, a început "epoca de aur a fotojurnalismului". Această așa-numita "epoca de aur" se întinde de la 1930 la 1960. Primele aparate foto cu film de 35mm erau destul de mici și ușoare pentru a fi transportate cu ușurință. Această nouă libertate fotografică, combinată cu metode mai ușoare de developare, a transformat fotojurnalismul într-un mod puternic de a transmite evenimente și știri din întreaga lume.

Marea depresiune a stimulat o serie de fotografi să părăsească studioul și să înceapă documentarea vieții oamenilor reali dintr-un mediu mai dificil. Într-un fel, aceste imagini conțineau puține "știri" adevărate. Cu toate acestea, documentau viața atinsă de sărăcie și furnizau informații reale din viața de zi cu zi oamenilor de rând. Diverse reviste, cum ar fi, Life, Sports Illustrated, Paris Match și Picture, au început să publice fotografii de la evenimente care până în acel moment nu ar fi fost văzute de publicul larg. Câțiva dintre fotografi remarcați ai "epocii de aur a fotojurnalismului" sunt Walker Evans, Dorothea Lange și Gordon Parks.

Când revista Life a anunțat în 1972 că va sista publicarea săptămânală, multi oameni au susținut că fotojurnalismul avea să dispară. Cu toate acestea, fotojurnalismul a supraviețuit până astăzi cum a fost atunci și a evoluat în mai multe forme. Printul tradițional este încă în existență, dar a devenit mult mai puțin important în această eră a internetului. Cu toate acestea, fotojurnalism este și mai important pe o pagină Web, precum și atunci când este vizualizat pe pagina unei reviste. Oamenii consuma știri constant și au ajuns să aștepte documentare fotografică solidă pentru ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor.

Una din problemele care au fost discutate cu oarecare îngrijorare este problema manipulării fotografiilor în jurnalism. Întrebarea final este – cât de mult este acceptabil? Unii ar putea susține că îmbunătățirile, chiar și de culoare, se consideră modificarea adevărului imaginii, în timp ce altele trag linie la adăugarea sau eliminarea elementelor din scena. Oricare ar fi opinia fiecărui individ în materie de manipulare foto, multe dintre problemele etice ale fotojurnalismului au fost cu siguranță complicate de aceasta.

Un alt element al fotojurnalismului modern, care îngreunează procesul, este creșterea uriașă a "jurnalism cetățenesc". Astăzi aproape toată lumea deține un aparat de fotografiat, chiar dacă este numai aparatul de fotografiat al telefonului. Acest lucru înseamnă că mult mai multe evenimente sunt documentate de aceștia în direct, întâmplarea făcând ca ei să fie în locul potrivit la momentul potrivit. Puncte de știri majore, cum ar fi CNN, au început să folosească aceste imagini amator pentru știri de ultimă oră.

În timp ce fotojurnalismul are problemele sale și este activ în sortarea lor, el rămâne la fel de relevant și important pentru societate ca întotdeauna. Știrile continuă să fie îmbunătățite de oameni talentați care aleg această vocație și democrația noastră continuă să rămână informată. Noi nu știm unde va merge în viitor, dar nu există îndoială că ne-a lăsat într-o poziție mai bună.

Introducere in fotografie și fotojurnalism

În următoarea parte, am ales să prezint câteva detalii tehnice ale aparatului de fotografiat și modul acestuia de funcționare. Temele vor fi structurate mai întâi pe partea tehnica și pe tipurile de aparate de fotografiat, iar apoi pe partea de setări si moduri ale acestuia.

Există diferite feluri de aparate de fotografiat, dar voi prezenta doar pe cele mai utilizate tipuri de aparate foto digitale, in special pe cele DSLR si Mirrorless :

Aparate foto compacte – care și ele sunt de mai multe tipuri – de la cele mici și accesibile până la compacte cu senzori full frame și cu preț pe măsură.

Aparate foto de tip bridge – adică aparate foto compacte, dar cu zoom optic mare sau foarte mare iar aici găsim atât aparate foto mai ieftine dar și care ajung sau chiar depășesc prețul unui DSLR pentru începători.

Mirrorless – aparate fără oglindă, cu obiective interschimbabile, uneori cu capabilitățile unui DSLR dar cu un corp compact și o greutate mult mai redusă.

DSLR – care și ele pot fi împărțite în mai multe subcategorii: pentru începători, pentru entuziaști avansați și pentru profesioniști (categorie greu accesibila pentru majoritatea, deoarece prețul acestor aparate foto, inclusiv obiective si accesorii, depășește prețul unui autoturism din clasa medie).

2.1 Structura aparatului de fotografiat

În imaginea alăturate se poate observa modul de lucru al unui aparat foto înainte de a captura imaginea și in timp ce capturează imaginea, componentele principale fiind: suportul de imagine (senzorul), lentilele, diafragma si cortina (obturatorul).

2.1.1 Lentilele

Lentilele, sunt partea principala a obiectivului și sunt folosite într-un aparat de fotografiat pentru a focaliza imaginea pe o suprafață fotosensibilă. Numărul de lentile folosite la construcția unui obiectiv poate varia de la una singură până la ordinul zecilor. O singură lentilă este esențială, cea ce face razele să conveargă către senzor. Pentru a obține o imagine corect focalizată este nevoie și de o a doua lentilă ce să permită apropierea sau depărtarea obiectului- imagine până când este situat în dreptul senzorului. Caracteristicile celei de-a doua lentile sunt astfel încât împreună cu prima lentilă să permită focalizarea corectă. Din acest motiv optica ei nu este neapărat convergentă.

În practică sistemele cu două lentile sunt foarte rar folosite datorită distorsiunilor pe care le produc asupra imaginii. Obiectivele trebuie să permită o reprezentare cât mai apropiată de realitate, deci diverse sisteme de lentile au fost create pentru acest scop. Cele mai cunoscute au rămas sistemul Cooke cu 3 lentile și sistemul Tessar, cu 4, amândouă înglobând atât lentile convergente cât și divergente.

Imaginea formată în spatele obiectivului va avea o anumită dimensiune maximă datorită faptului că luminozitatea maximă ce poate fi obținută depinde de obiectiv. Această valoare este în general notată la vedere în format de diafragmă, despre care vom discuta în secțiunea următoare. Mediul optic ale lentilelor absoarbe o mică parte din cantitatea de lumină receptată. Din această cauză valorii deschiderii de diafragmă maximă, asociate luminozității maxime, îi este uneori alăturată și o valoare numită “număr f” , valoarea deschiderii de diafragmă corespondentă luminozității maxime reale ținând cont de lumina absorbită de lentile.

Pentru a obține o imagine mai mare sau mai mică a unui obiect real trebuie să ajustăm distanța la care se află lentilele de suportul de imagine. Pentru o lentilă îndepărtată, pe suportul de imagine va apărea doar o porțiune mică din imaginea obținută cu lentila apropiată. Astfel se obține efectul de “zoom”. Distanța de la lentila principală până la suportul de imagine se numește distanță focală a obiectivului. În general, valoarea lui este notată și ea la vedere. Această distanță nu permite interpretarea formatului imaginii ce va fi obținută de către aparat decât însoțită de dimensiunea suportului de imagine. Din motive de standardizare, dimensiunea peliculei chimice a fost stabilita la 24x36mm și distanța focală standard pentru marea majoritate a obiectivelor simple, 35mm. Echivalentul ochiului uman pentru acest format de film este de 50 mm. Pentru distanțe focale mai mici este folosit termenul de obiective cu unghi mare datorită imaginii ce va cuprinde în unghi mare obiectele aflate în fată, în timp ce obiectivele folosite pentru apropiere cu distanțe focale mari au denumirea de obiective cu focalizare lungă. Pentru a păstra dimensiuni convenabile este folosit un ansamblu de lentile ce produce același efect ca îndepărtarea lentilei principale, practic distanța focală a sistemului fiind alta decât lungimea sistemului de lentile. Acest ultim tip de obiective poartă denumirea de telephoto.

Perspectiva obținută pentru diferite distanțe focale nu rămâne constantă. Imaginile făcute cu obiective telephoto vor avea un aspect “plat” în timp ce cele pe lentile cu deschidere largă tind către imagini “rotunde”.

Tot la modul în care este compusă imaginea putem menționa și de schimbarea perspectivei ca setare a obiectivului. Unghiul dintre normala la suprafața suportului de imagine și axa lentilelor poate fi diferit de zero în acest caz. Primele aparate fotografice permiteau, datorită unei construcții mai puțin rigide, ajustarea acestui parametru. În timp, deoarece setări diferite de zero erau rar folosite s-a renunțat la mobilitatea lentilelor în favoarea prețului de fabricație mai scăzut și a unui aparat mai solid. Unele sisteme de lentile fabricate în zilele noastre permit ajustarea perspectivei, dar căutarea lor pe piață este foarte redusă. Câmpul în care sunt utilizate este cel al fotografiei arhitecturale pentru a permite redarea corectă a liniilor paralele lungi prin modificarea perspectivei.

2.1.2 Suportul de imagine

Să înțelegem modul în care imaginea poate fi înregistrată. Lumina ce atinge o suprafață trebuie să poată fi “memorată”. Un doritor ce ar căuta să afle informații cu privire la lumina ce a atins suprafața foto-sensibilă ar trebui să le poată afla din compoziția acesteia.

Acest principiu elementar a stat la baza filmului chimic, mai târziu la baza senzorului digital foto. La contactul substanțelor cu radiația luminoasă are loc o reacție chimică ai cărei produși de reacție pot fi analizați. Practic, funcție de radiația la care este supusă pelicula chimică vor rezulta diferite concentrații ale unor substanțe. Aceste concentrații sunt apoi, prin procesul numit developare, transformate în concentrații ale unor pigmenți ce vor reprezenta culorile inițiale. De observat că fotografia digitală a modificat acest proces prin permiterea obținerii informației vizuale într-un interval de timp mult mai scurt, practic instantaneu, datorită ușurinței cu care senzorii digitali pot oferi date cu privire la radiația luminoasă la care au fost supuși.

Orice element component ce va îndeplini funcția de înregistrator al informației vizuale trebuie să nu se afle sub influența luminii decât în mod controlat. Adică în afara unor scurte momente în care are loc expunerea senzorului el trebuie să se afle în mediu complet întunecat. Doua elemente au rolul de a bloca lumina să ajungă la film: diafragma și cortina.

2.1.3 Diafragma

Rolul diafragmei este de a controla cantitatea de lumină ce ajunge pe suprafața senzorului. Mecanismul de funcționare imită irisul uman: un sistem de foițe subțiri, în general 6 la număr, măresc ori micșorează suprafața unei deschideri. Acel spațiu liber este situat pe axa centrală a lentilelor astfel încât lumina ce este lăsata să treacă de diafragmă ajunge la suportul de imagine. Cu cât diafragma este mai deschisă, cu atât mai multă lumină va ajunge la film.

2.1.4 Cortina

Elementul ce oprește lumina să intre în aparat este cortina. În mod normal poziția ei se suprapune peste orificiul de pătrundere a luminii. În momentul în care este apăsat declanșatorul, cortina este acționata pentru a elibera calea luminii către senzor. După un anumit interval, numit timp de expunere, o a doua cortină se interpune peste orificiu pentru a bloca lumina. Sensul de deplasare a celor două cortine coincide, astfel încât dacă pe perioada în care prima cortină se deplasa peste orificiu cantitatea de lumină ce a ajuns pe senzor nu este egal distribuită a doua cortină să compenseze distribuția.

Modul de implementare a acestor elemente componente variază de la aparat la aparat. Funcție de diverse caracteristici, ce în general influențează puternic prețul, se poate realiza o scurtă clasificare:

DSLR – aparatul are vizorul fotografului în prelungire optică a axei lentilelor. În fața suportului de imagine este poziționată o oglindă ce reflectă lumina din lentile către vizorul fotografului. Imaginea este trecută printr-o prismă pentru a lua dimensiunea și orientarea corespunzătoare. Compunerea ce apare în vizor este aceeași cu cea de pe fotografie. La apăsarea declanșatorului oglinda este imediat îndepărtată pentru a permite luminii să ajungă la suportul de imagine. Obiectivul este, la aproape toate aparatele de acest tip, interschimbabil. Datorită construcției complicate prețul este foarte ridicat. Obiectivul cumpărat separat poate ajunge la un preț de câteva ori mai mari decât al unui aparat convențional.

TTL – (Through The Lens) – denumirea descrie modul de focalizare cu sistemul aferent aflat în spatele lentilelor, spre deosebire de sistemul anterior la care este în general înglobat în obiectiv. Vizorul este separat de lentilele principale, având un mic sistem optic propriu. Imaginea oferită de vizor este deviată față de cea din poză. La aparatele digitale, senzorul oferă imaginea către un mic ecran LCD disponibil fotografului, deci marele inconvenient al deviației observate prin vizor este astfel anulat. Prețul este în general redus, dar unele aparate de acest tip ajung foarte performante și costisitoare.

P&S – Point and Shoot – „Încadrează și fotografiază”. Aparatele de acest tip folosesc sistemul TTL, în eventualitatea în care dispun de modul de focalizare. Denumirea înglobează o listă lungă de aparate a căror proprietate comună e ușurința în utilizare. Fotograful trebuie doar să încadreze și să apese declanșatorul restul fiind realizat, mai bine sau mai slab, de sisteme automate. Din această gamă de aparate se disting și cele ce permit utilizatorului să preia controlul asupra setărilor, deci delimitarea strictă este greu de făcut. Între aceste categorii există și „hibrizi” ce oferă un compromis între calitatea oferită de un aparat SLR și ușurința în utilizare a altor aparate.

2.2 Setările aparatului de fotografiat

În următoarea parte, voi prezenta cum modul în care setările aparatului de fotografiat afectează o fotografie. Voi prezenta timpul de expunere, deschiderea diafragmei, sensibilitatea senzorului, focalizarea, zoom-ul și balansul culorilor.

2.2.1 Timpul de expunere

Timpul de expunere este durata pe parcursul căreia lumina poate influența senzorul. Importanța tehnică a timpului de expunere este permiterea unei analize pe fotografie de care nu ar fi capabilă ochiul uman. Timpul pentru care ansamblul vizual al ochiului uman alături de sistemul nervos nu mai percepe diferența între două cadre este de 1/20 – 1/30 dintr-o secundă, deci orice eveniment ce sar desfășura pe o durată mai scurtă ar trece neobservat. Aparatele fotografice moderne permit timpi de expunere și de 1/4000, suficient de puțin pentru a captura cu mare acuratețe și cele mai rapide evenimente. La cealaltă extremă se află fotografiile cu expunere lungă, de peste 3-4 secunde până la câteva ore. Mișcarea stelelor pe bolta cerească poate fi astfel înregistrată, iar lumina foarte slabă poate fi observată.

Din punct de vedere fotografic, folosirea timpului de expunere ține de două aspecte: să capturezi în imagine toate evenimentele dorite în modul ales și să nu permiți aparatului să se deplaseze în mod nedorit pe durata expunerii.

Spre exemplu, o picătură în cădere liberă poate fi fotografiată, să presupunem de la o distanță de 1 metru, cu o expunere de 1/2000. La această setare, picătura va apărea suspendată în spațiu. Pentru timpi de expunere mai lungi, 1/500 spre exemplu, pe fotografie va apărea „urma” lăsată de picătură. Motivul este simplu: lumina reflectată de ea s-a deplasat, deci aceeași radiație luminoasă a fost capturată în mai multe puncte de pe suprafața senzorului, ca și cum am fi expus peste poza fără picătură o serie de picături transparente dispuse pe direcția de cădere. Cu cât viteza obiectului ce se cere fotografiat este mai mare cu atât lumina reflectată către un anumit punct de pe film va fi mai slabă. Deci dacă în locul picăturii am fi avut un glonț la fel iluminat, intervalul de timp în care el ar fi parcurs aceeași suprafață ar fi fost mult mai scurt deci mai puțină lumină reflectată. Să luam și alt caz: să presupunem că dorim să fotografiem pendulul unui ceas astfel încât să apară în fotografie deplasarea sa. Deci evenimentul dorit pentru a fi capturat va avea durata egală cu perioada pendulului. Pentru această setare ori pentru timpi mai lungi pendulul va apărea sub forma unei umbre pe traseul de deplasare, iar pentru timpi mai scurți doar o porțiune din drumul pendulului va fi reprezentat pe fotografie.

Din punct de vedere al mișcării aparatului problema se pune pentru fotografii făcute cu aparatul ținut în mână. Chiar dacă imaginea ce trebuie fotografiată este nemișcată, dacă aparatul tremură fotografia va ieși deformată. Timpul maxim de expunere pentru poze nemișcate depinde de la om la om. Trebuie avute în vedere și setările lentilelor: pentru lentilele situate la distanță mare de suportul de imagine fotografia va ieși mai puternic mișcată, mai bine zis tremurul aparatului va fi mai ușor de observat. Pentru a realiza fotografii clare, un om fără prea mult exercițiu are nevoie de un timp de expunere de 1/30. Prin diferite tehnici, fie de control al respirației, fie de atașare a unei mici greutăți după corpul lentilelor ori la capătul mâinii, această durată poate crește semnificativ. Întotdeauna există însă posibilitatea de a susține ori măcar sprijini aparatul, fie cu ajutorul obiectelor înconjurătoare (stâlpi, garduri, mese, mașini, etc…) fie cu un stativ, monopied ori trepied.

2.2.2 Deschiderea diafragmei

Deschiderea diafragmei controlează cantitatea de lumină ce ajunge la senzorul optic. Modul de setare este prin parametrul numit „f”, raportul dintre distanța focală și diametrul orificiului deschis de diafragmă. f = d / Ø . Cu cât diametrul orificiului este mai mare, cu atât mai multă lumină ajunge la senzorul optic, deci poza va fi mai luminoasă. Parametrul f este în relație de invers proporționalitate cu luminozitatea fotografiei: pe măsură ce valoarea sa crește, fotografie devine mai întunecată. Deschiderea diafragmei este, alături de timpul de expunere, un mod de a controla luminozitatea.

Un obiectiv simplu are o deschidere maximă a diafragmei de 2,8. Valoarea poate merge și până la 0,8 pentru obiectivele destinate jurnalisticii. Pe măsură ce distanța focală a obiectivului este mai mare deschiderea maximă tinde să scadă, mai ales la obiectivele cu distanță focală variabilă. Numărul „f”, ca setare invers proporțională a luminozității maxime, va tinde către valori tot mai mari pentru distanțe focale mari. Raportul dintre două deschideri pentru care luminozitatea să se dubleze este de 2 datorită faptului că suprafața deschiderii este direct proporțională cu pătratul diametrului. Plecând de la o deschidere de 2,8 pentru a obține o poză cu o luminozitate de două ori mai mare vom avea nevoie de o deschidere de aproximativ 3,95. În practică aceste valori sunt rotunjite, obiectivul având setări ori marcaje pentru 2,8, 3,5 și 4, ori uneori în incrementări de 1/3. Valoarea maximă a parametrului f, deschiderea minimă, este de asemenea importantă, ea permițând realizarea de fotografii în condiții de luminozitate mare folosind timpi de expunere lungi. În general valoarea maximă nu este notată pe obiectiv. Ea se situează între f 8 și f 64. În general obiectivul nu permite timpi de expunere scurți decât pentru deschideri mici ale diafragmei datorită condițiilor tehnice: este dificil de realizat o cortină care să poată parcurge spațiul deschis de diafragmă într-un timp de 1/2000 dintr-o secundă. Trebuie menționată și influența acestui parametru asupra calității imaginii. Fiecare sistem de lentile are o valoare, mai degrabă practică decât teoretică, a calității maxime. Spre exemplu pentru lentile folosind sistemul Tessar de 50mm, setarea optimă se observă în jurul valorii de f 4. Pentru o bună parte din obiectivele convenționale multi-lentilă cu distanță focală variabilă setarea optimă este în jurul valorii medii.

2.2.3 Focalizarea

Focalizarea permite obținerea de imagini clare pe suportul fotografic. După cum am văzut în capitolul anterior ea este realizată cu ajutorul unei lentile ori, în general, cu un sistem de lentile ce se deplasează de axa principală a obiectivului pentru a focaliza imaginea obiectului pe peliculă. Obiecte situate la distanțe diferite față de obiectiv vor avea distanțe diferite de focalizare. Cum în general o fotografie conține obiecte așezate la diferite distanțe fotograful trebuie să aibă posibilitatea de a alege pe care să îl fotografieze focalizat.

Pentru aparatele de generație veche acest lucru nu se putea realiza decât în întregime manual. Un disc de pe obiectiv îți permitea să alegi o anumită distanță. Aparatele cu focalizare automată se folosesc de un „martor”, în general o bandă subțire de celule fotosensibile monocromatice, de pe care măsoară contrastul. Imaginea proiectată pe acest martor corespunde unei mici porțiuni din imaginea fotografiată, zona aleasă fiind cea ce se dorește a fi capturată focalizat. În general aceasta corespunde centrului imaginii dar multe aparate permit alegerea mai multor zone diferite. Prin parcurgerea tuturor setărilor de focalizare de la depărtare la apropiere obiectivul memorează diferite valori ale contrastului, obținut de pe martor, din care va alege setarea cu valoarea cea mai ridicată. Pentru această valoare muchiile obiectelor situate în câmpul „martor” vor apărea redate corect. Focalizarea corectă pe modul automat necesită deci în primul rând luminozitate adecvată pentru ca martorul să poată primi informație, apoi alegerea unei zone din fotografie în care muchiile obiectelor să fie pronunțate, diferența dintre două zone cu culori diferite să fie ușor de observat.

Pentru subiecte în mișcare sistemul de focalizare întâmpină în general dificultăți. O metodă de a face posibilă realizarea de fotografii corect focalizate și în condiții dinamice este modul de focalizare continuă, ce încearcă să mențină focalizarea corectă pe un punct din imagine în mod continuu. O altă metodă mai degrabă avangardistă și rar folosită datorită prețului de realizare ridicat este cea a determinării laser, un fascicul laser străbătând obiectul ce se dorește a fi focalizat pentru a determina cu precizie distanța. Ca o variantă mai simplă, unele aparate folosesc o lampă de putere mică pentru a ilumina subiectul.

Valoarea setării focalizării variază funcție de obiectiv, în general de distanța focală a acestuia. Spre exemplu un obiectiv normal de 50mm f 2.8 poate focaliza de la 50cm până la infinit. Valoarea până la care setarea focalizării corespunde unor raze considerate concurente este în jurul a 10 metri. După această valoare, razele de lumină reflectate de un obiect aflat la mai mult de 10 m ajung la obiectiv practic paralele, deci setarea distanței va fi notată cu valoarea +∞. Pe măsură ce distanța focală a obiectivului crește valoarea maximă de concurență crește și ea.

Obiectivele standard nu sunt capabile să focalizeze corect la distanțe mici, sub 50cm, ori imaginile obținute la aceste distanțe ar apărea puternic distorsionate. Pentru acest segment sunt des folosite obiective tip „macro”, capabile să focalizeze corect și la 1-2 cm și cu un sistem de lentile adaptat reprezentării corecte a imaginii. Multe aparate oferă posibilitatea de a regla obiectivul între modul macro și modul de focalizare normală.

2.2.4 Zoom-ul

Zoomul este modul în care poate fi setată distanța focală la obiectivele ce permit modificarea ei. Modul tipic de măsurare al acestui parametru este, pentru marea majoritate a obiectivelor, proporțional. O setare este exprimată în raport cu alta. Modul tehnic, de setare a distanței focale ca parametru direct, nu este prea întâlnit pe aparate.

Setarea proporțională compară distanțele focale a două setări. Spre exemplu, pentru o setare de 2x, distanța corespunzătoare valorii de 1x va fi de două ori mai mică. Practic aparatul „apropie” imaginea de un număr de ori restrângând cadrul, obiectele din zona „apropiată” apărând mai mari în fotografie. Pe lângă acest efect se adaugă și cel de modificare a perspectivei: imaginea pare mai „plată” pe măsură ce creștem distanța focală.

Aceleași efecte pe care le produce modificarea distanței focale prin setarea obiectivului mobil le va produce și interschimbarea unor obiective fixe cu același distanțe. Diferența constă în calitatea oferită de fotografie, în general cele fixe depășindu-le pe cele mobile din acest punct de vedere.

2.2.5 Câmpul de profunzime

Câmpul de profunzime este o noțiune ce depinde de valoarea f, de punctul de focalizare și de distanța focală. El definește porțiunea de spațiu în care obiectele apar focalizate pentru ochiul uman. Spre exemplu să presupunem că focalizăm la distanța de 1m. Obiectele aflate exact la această distanță vor apărea evident corect focalizate, dar nu vor fi singurele: cam aproximativ de la distanța de 0.7m până la, să presupunem 1.6m, detaliile vor putea fi observate dar pe măsură ce ne depărtăm de distanța optimă, din ce în ce mai neclar. Câmpul de focalizare este în acest caz între 0,7 și 1,6m. Definiția riguroasă ține de tehnica de construcție a lentilelor și de definirea cercului de convergență, dimensiunea maximă a unui punct pentru ca el să poată fi considerat punctiform de ochiul uman.

Modul în care obiectivul oferă pentru anumite setări un anumit câmp de focalizare este esențial de cunoscut. După setare, efectele sunt:

pentru parametrul f, pe măsură ce valoarea sa crește (diafragma se îngustează) câmpul de focalizare devine mai larg iar pe măsură ce scade (diafragma se lărgește) câmpul devine mai îngust;

pentru punctul de focalizare, cu cât îl apropiem mai mult de aparat câmpul se îngustează iar cu cât îl depărtăm, se lărgește; la distanțe sub 15 cm câmpul nu este mai mare de câțiva centimetri;

pentru zoom, la distanțe focale mici câmpul este larg iar la distanțe mari, îngust;

Toți acești parametri pot fi combinați pentru a obține rezultatul dorit, efectul fiecăruia se manifestă în fotografia realizată. Fotografia de peisaje folosește și o proprietate deosebit de valoroasă a obiectivelor: pentru o anumită distanță specifică, câmpul focal se extinde de la jumătate din valoarea distanței de focalizare până la +∞. Toate obiectele aflate după jumătatea distanței de focalizare vor apărea corect reprezentate. Totuși, calitatea focalizării nu este aceeași cu una directă punctuală asupra fiecărui obiect. Distanța de hiperfocală variază funcție de tipul de sistem de lentile, de distanța focală și de deschiderea diafragmei folosită.

2.2.6 Sensibilitatea senzorului

Sensibilitatea senzorului reprezintă un mod de a cuantifica cantitatea de lumină necesară pentru a expune o fotografie, sensibilitatea senzorului la lumină. Unitatea de măsură tehnică este ASA dar pentru simplificare este folosit standardul ISO. Un senzor setat la ISO 50 va avea nevoie de două ori mai multă lumină, pentru a realiza aceeași fotografie, ca un senzor setat la ISO 100. Această setare are un rol secundar foarte important în calitatea fotografiei. Cu cât valoarea sensibilității este mai mare, cu atât calitatea scade. La orice sensibilitate, un anumit număr de celule fotosensibile va reacționa greșit la stimulul luminos, va produce valori corespunzătoare unor culori apropiate de cele corecte, dar ușor diferite. Totalitatea acestor greșeli de reprezentare formează zgomotul imaginii. Cu cât sensibilitatea este mai ridicată, fie că este vorba de senzor chimic, fie digital, zgomotul de imagine devine mai ușor de observat. Din acestă cauză este de preferat ca oricând există posibilitatea de a folosi o sensibilitate mai mică, să o alegem în defavoarea uneia mai ridicate.

2.2.7 Balansul culorilor

Balansul culorilor permite reprezentarea corectă din punct de vedere al culorii obiectelor. Ansamblul creier-ochi ajustează modul în care percepem mediul înconjurător astfel încât să putem distinge cât mai corect culorile, dar suportul de imagine al aparatului fotografic reprezintă valoarea culorilor funcție de frecvență, nu de mediul ambiant. Din această cauză modul de reprezentare poate fi schimbat pentru a se potrivi cu mediul în care se vor realiza fotografiile. Pentru senzorul digital aproape toate aparatele oferă posibilitatea alegerii culorii luminii din o mică gamă de valori presetate ori chiar posibilitatea de a măsura culoarea luminii pe o foaie albă etalon. Această setare poate fi ajustată după realizarea fotografiei prin programe de editare, dar calitatea imaginii are de suferit dacă fotografia nu a fost memorată în mod RAW.

2.2.8 Expunerea

Expunerea este modul în care cantitatea de lumină disponibilă pentru o fotografie este folosită.

Una din legile fundamentale ale fotografiei este cea a reciprocității. Oricare din setările ce influențează luminozitatea fotografiei poate fi folosit în combinație cu o alta. Spre exemplu, o fotografie realizată la f 2.8, timp de expunere de 1/100 dintr-o secundă va fi la fel luminoasă ca aceeași imagine fotografiată la f 4 ( 4 ≈ 2,8× 2 ) și timp de expunere de 1/50. Diafragma la f 4 va lăsa de două ori mai puțină lumină în aparat în timp ce timpul de expunere de 1/50 va dubla cantitatea de lumină prin dublarea timpului de expunere, rezultatele celor două operații anulându-se reciproc. În același mod am fi putut folosi și viteza senzorului, dublând-o de la ISO 50 la ISO 100, pentru f 2.8 respectiv f4 , dar menținând timpul de expunere nemodificat.

Această lege nu este decât teoretic valabilă întotdeauna. Datorită supra-încărcării senzorului digital (la unele aparate din primele generații) pentru timpi de expunere lungi, peste 2-3 secunde, luminozitatea înregistrată pe suport era mai slabă decât pentru o aceeași expunere, dar la un timp mai scurt. Adică fotografia realizată la f 4, timp de 10 secunde ar fi fost mai întunecoasă decât aceeași imagine expusă la f 2.8 timp de 5 secunde.

Modul de măsurare a luminozității unei scene este fie prin anumite reguli, în general nu tocmai exacte, fie cu ajutorul unui exponometru. Exponometrul măsoară cantitatea de lumină pentru un anumit cadru ales. Acest cadru poate fi fie întreaga suprafață aleasă pentru fotografiere, fie o porțiune mică considerată reprezentativă (mod “spot”). Acestor două variante li se adaugă și altele, funcție de modul în care se dorește realizarea fotografiei. Exponometrul va indica un anumit set de valori pentru ca expunerea dorită să corespundă unei anumite luminozități alese. Aparatele actuale au exponometrul inclus fie în obiectiv, fie în aparat. Totuși se pot găsi pe piață și exponometre propriu-zise profesionale.

Avantajul de care dispune pelicula chimică este că luminozitatea imaginii poate fi modificată la developare cu mai mici efecte negative asupra calității decât ar avea aceeași modificare aplicată unei fotografii digitale.

Luminozitatea este reprezentată pentru toate aparatele în mod comparativ. Se folosește o expunere de “0”, considerată gri 50%, și se raportează toate celelalte luminozități ca multiplii ai acestei expuneri. Spre exemplu, o expunere de “+1” va avea de două ori mai multă lumină, una de “+2” de trei ori iar una de “-1” jumătate. Între întregi se folosesc în general și pașii intermediari de 1/3 și 2/3. Un pas (un stop) între două expuneri este înjumătățirea sau dublarea luminozității.

Pentru a determina expunerea corectă neutră, dependentă doar de luminozitate nu și de culoarea ori iluminarea obiectelor, se poate folosi ușor un carton de culoare gri, considerat gri 50%. Expunerea indicată de exponometrul încadrat pe foița de carton poate fi folosită pentru determinarea compensării corecte pentru obiectele din compunerea dorită.

Pentru luminozitatea aleasă exponometrul va indica setările necesare. Modul în care aceste setări sunt oferite poate fi programat conform legii reciprocității. Sunt disponibile pentru toate aparatele cu setări manuale cel puțin 5 programe:

M – modul manual, aparatul oferă utilizatorului libertatea de a alege toate setările, el oferind independent valoarea expunerii comparative;

A (Av) – Aperture variation (variația aperturii), fotograful setează deschiderea diafragmei și expunerea comparativă, timpul de expunere fiind controlat de aparat. Sensibilitatea senzorului poate fi aleasă automat de aparat ori setată de utilizator;

S (Tv) – Timing variation (variația temporizării), la fel ca la anterioara, doar că utilizatorul setează timpul de expunere;

P – Program, aparatul expune fotografia folosind expunerea comparativă oferită de fotograf, restul setărilor fiind calculate automat. Sensibilitatea senzorului poate fi automat sau manual aleasă;

Automat – toate setările sunt alese automat. Unele aparate permit totuși setarea sensibilitatea senzorului;

La aceasta se adaugă, în general pe aparatele Point & Shoot, o destul de lungă gamă ce adaptează setările pentru anumite situații specifice: portrete, peisaje, macro, fotografii de noapte, fotografii sportive, etc.

Gama dinamică a unui suport de imagine este reprezentată de numărul de pași dintre expunerea de “0” a celui mai negru punct și expunerea de “0” a celui mai alb punct, ambele puncte fiind reprezentate corect în aceeași imagine. Să luăm cazul suportului de imagine digital pentru a putea explica mai bine definiția. Obiectul negru va fi reprezentat în fotografie cu o culoare în format RGB (0,0,0) iar obiectul alb, ca (255,255,255). Ambele obiecte sunt presupuse reprezentate corect, deci dacă iluminăm oricât de puțin obiectul negru, reprezentarea sa nu va fi de 0, iar dacă scădem luminozitatea obiectului alb, reprezentarea sa nu va mai fi de 255. Considerăm și două expuneri, amândouă având ca reper cele două obiecte la expunere “0”. Gama dinamică a senzorului ce a fotografiat cadrul în care se află cele două corpuri va fi dată de numărul de pași, raportul între luminozitatea expunerii corpului negru și raportul luminozității corpului alb.

Spre exemplu, un senzor fotografic digital are gama dinamică situată în general în jurul valorii de 6, în timp ce pelicula chimică între 7 și 11.

Modul în care noi alegem expunerea pentru o anumită fotografie va determina cât de corect va fi reprezentată respectiva scenă. În timp ce ochiul uman adaptează cantitatea de lumină ce ajunge la retină funcție de luminozitatea obiectului către care este îndreptată privirea, aparatul fotografic are nevoie să afle de la utilizator care este expunerea corectă. A fotografia toate scenele la „0” va da drept rezultat în general fie poze prea luminoase, fie prea întunecate.

Să presupunem că dorim să fotografiem un peisaj de iarnă înzăpezit. Dacă expunem fotografia la „0” obținut prin evaluarea luminozității zăpezii fotografia va apărea întunecată. Problema este că exponometrul indică setările necesare pentru a obține o luminozitate de gri 50% în timp ce zăpada pe care noi dorim să o fotografiem o percepem ca fiind mai albă. Deci vom alege o expunere mai ridicată, pentru care luminozitatea obținută să fie mai mare astfel încât zăpada să apară albă. Valoarea indicată variază, funcție de ponderea suprafeței albe din imagine, între 2/3 și 1+1/3, pentru o reprezentare corectă. Această valoare este în întregime la alegerea fotografului, de modul în care el judecă depinzând veridicitatea fotografiei. Același raționament va fi aplicat și pentru fotografii în care dorim să reprezentăm suprafețe întunecate. Cerul liber pe timp de noapte fotografiat la expunere de „0” va arăta cu totul altfel decât s-ar aștepta fotograful lipsit de experiență ce a ales această setare. Va fi necesară o expunere de aproximativ -1-2/3, mult mai mică decât cea presupusă inițial.

Unele aparate fotografice încearcă, pe modul automat, să găsească elemente ce să evidențieze obiectele expuse: suprafețe incolore la baza imaginii sunt considerate zăpadă, suprafețe albastre la partea superioară ar trebui să corespundă cerului, în timp ce o pată albă ori neagră în mijlocul imaginii ar putea fi doar un obiect, spre exemplu un animal ori automobil. Funcție de aceste tipare aparatele vor expune fotografia în mod similar cu cel discutat în paragraful anterior.

Din modul în care o fotografie este expusă anumite elemente vor fi puse în valoare iar altele mai ușor de trecut cu vederea. Putem expune o persoană situată în fața unui geam luminos ori putem expune imaginea din spatele geamului și lăsând persoana să apară doar ca o siluetă. Precedată de compunerea imaginii, expunerea este următorul pas în exprimarea unei anumite idei printr-o fotografie.

2.3 Introducere in fotojurnalism

Fotojurnalismul este o relatare prin fotografie. Fotojurnalismul mai este definit în general, ca fiind relatare vizuală a informației prin intermediul unor diferite media. Mediumul specific fotojurnalismului este presa scrisă, dar pătrunde tot mai des in televiziune și internet, chiar dacă aceste 2 mediumuri folosesc preponderent imagini în mișcare (video).

Apariția fotografiei în presă a propus cititorului un nou model de comunicare: comunicarea vizuală. Aceasta oferă publicului un fragment de realitate mult mai clar și sugestiv.

Eugen Iarovici afirmă despre fotografia de presă, în cartea sa „Fotografia, limbaj specific”, că „mare minune” constă în capacitarea ei de a-l transforma pe cititor in „martor ocular” al evenimentelor. El este de părere că fotografiei de presă, i se impun solicitări dificile, dar mail ales să prezinte o poveste. Presa având un spațiu limitat, fotografia trebuie să spună la fel de multe cât ar fi spus și textul scris care ar ocupa același spațiu. Aceasta este o lege „de fier” a presei, de acea fotografia trebuie să transmită un mesaj clar, să fie dinamică și să ofere o mare putere de atracție. Imaginile fotografice trebuie să vorbească despre noțiuni care depășesc vizibilul și să permită înțelegerea de ce fotograful a ales sa surprindă momentul prezentat și nu altul.

Opinia lui Andreas Feininger este, cu cât mai general este mesajul unei imagini de presă, cu atât va fi mai folositoare, aceasta în cazul în care cineva are ceva de comunicat, ceva ce merita transmis. În caz contrar, fotografiile devin lipsite de sens. Pentru a reține atenția privitorului, o fotografie trebuie să comunice ceva: să fie informativa, educativa, interesantă, moralizatoare sau comică. În fotografie, lucrul cel mai condamnabil este imaginea fără conținut. Fotografia este unul din cele mai puternice instrumente pentru a trezi reacția publică. Feininger dă următorul exemplu, pentru a-și susține afirmațiile: prin fotografiile cu fabricile în care se practica o exploatare sălbatică, realizate la începutul secolului trecut, Lewis W. Hine a provocat indignarea publică și a contribuit în mare măsură la abolirea folosirii muncii copiilor. Conștiința asupra responsabilității fotografului de a face fotografii cu un mesaj clar reiese din cuvintele lui Hine: "Am să realizez două lucruri: să prezint situația care trebuia să fie îndreptată, să arăt ceea ce trebuie să fie judecat."

Puterea de șoc a unei fotografii poate fi definită drept calitatea care o face să iasă în relief, să fie neobișnuită. Pentru a produce efectul dorit asupra privitorului, o fotografie trebuie să aibă în afara puterii de șoc, încă două însușiri: putere emoțională și conținut.

În opinia lui H.Beloff, citat de Julianne Newton în lucrarea sa ”The Burden of Visual Truth”, ”fotografia este un fel de clonă a realității fotografiate. „Fotografia este o iluzie bazată pe lumea reală, este o părere Corinne Dufka laureată în 1996 a concursului World Press Photo. Integritatea imaginii rămâne o întrebare deschisă, în special în condițiile în care tehnicile de manipulare digitală sunt la îndemână. Realitatea este ceea ce există independent de conștienta umană. Abilitatea fotoreporterului de a reda realitatea constă în tratarea și interpretarea elementelor existente, prin ceea ce alege fotoreporterul să includă în cadru. Un obiectiv de 18 mm dă o idee diferită asupra realității față de aceea oferită de un obiectiv de 600 mm".

Să ne oprim asupra modului în care este folosită fotografia de presă. Este știut faptul că cititorul de presă scrisă privește fotografiile, citește titlurile și, făcând o selecție după criterii numai de el știute, alege articolele pe care le va parcurge integral. Sunt rari cititorii care citesc ziarul sistematic, articol cu articol, de la prima la ultima pagină. Deducem de aici că fotografia este unul din elementele care incită la lectură și, de aceea, ea trebuie să informeze prima asupra subiectului textului jurnalistic pe care îl însoțește. Nu de puține ori se întâmplă însă ca fotografia doar să ilustreze, “să spargă” monotonia unui text bloc.

GENURILE FOTOGRAFIEI DE PRESĂ . FOTOJURNALISTUL. FOTOJURNALISMUL ASTĂZI

3.1 Genurile de fotografie de presă

În fotojurnalism, putem distinge între diferite genuri de fotografie de presă, la fel ca și în jurnalism între genurile de publicistica.

3.1.1 Portretul

După cum afirmă Paul Almasy în lucrarea colectivă “Le Photo Journalisme”, originea cuvântului ”portret” trebuie căutată în secolul al XII-lea când regii și nobilii, dorind să lase posterității chipul lor, se adresau pictorilor astfel:”Faites un tableau pour immortaliser mes traits” (Să-mi faceți un tablou pentru a-mi imortaliza trăsăturile, fizionomia”). Astfel, ”pour traits” a devenit ”portrait”= portret.

Potrivit lui Almasy, portretul poate fi pictural sau funcțional:

– Portretul pictural. În acest caz sunt importante: aspectele plastice ale corpului subiectului, lumina, vestimentația. Portretul pictural idealizează subiectul în plan estetic, fără ca personalitatea acestuia să prezinte interes.

– Portretul funcțional, trebuie să redea personalitatea subiectului.

Primul portret de presă a fost cel al președintelui Abraham Lincoln. Mathew Brady este autorul acestui portret, făcut în 1860 și despre care Lincoln a afirmat: “Fără portretul lui Brady nu aș fi ajuns președinte al Statelor Unite ale Americii”.

Portretul de presă este acea fotografie în care subiectul este reprezentat de oameni, indiferent în ce împrejurare, singuri sau în grup. În presă, este nepotrivit să fie folosit portretul de identificare, deoarece acesta nu transmite cititorului informații de presă. Portretul de presă trebuie să includă elemente cu valoare informativă: expresie, gesturi, atitudini.

Într-un raport prezentat de Zbygniev Wosczynsky la Simpozionul de fotografie de presă desfășurat în Polonia, în 1976, și pe care îl citează Paul Almasy se spune: ”Fotograful picturalist și fotoreporterul fac portrete, dar în nici un caz acestea nu sunt fotografii de pașaport. Fotografia făcută de fotoreporter trebuie să releve trăsăturile individuale ale subiectului pe care să-l prezinte într-un moment bine ales, în așa fel încât acesta să fie el însuși. Fotografia trebuie să reflecte contextul său socio-profesional”.

Atitudinea subiectului trebuie să fie una naturală, privirea sa să nu fie îndreptată spre aparat și să nu pozeze.

Portretul poate fi individual sau de grup, gros plan, prim plan, bust, plan american sau plan întreg (corpul întreg).

3.1.2 Fotografia de sport

În realizarea fotografiilor de sport sunt deosebit de importante atât tehnica pe care o folosește fotoreporterul (aparatul, obiectivele), cât și specializarea acestuia, este de părere Michel Maliarevsky.

Fotoreporterul de sport trebuie să fie specializat în sport, să cunoască regulile jocurilor sportive de echipă, precum și specificul fiecărei discipline sportive, să fie obișnuit cu stadionul și cu modul în care se desfășoară competițiile sportive. De asemenea, trebuie să aibă o cultură sportivă, să cunoască performanțele sportivilor participanți la probele individuale, astfel încât să poată anticipa ceea ce se va întâmpla.

Tehnica de care dispune fotoreporterul este determinantă. Fotojurnalistul de sport, va folosi teleobiectivele special create pentru sport: 2.8/300mm, 2.8/400mm, 4/600 m sau alte teleobiective.

Fotografia de sport redă secvențe ale unui fenomen social folosind mijloacele fotojurnalistice și rămâne arta de a combina optim posibilitățile tehnice, cunoștințele de sport și talentul artistului fotograf devenit fotoreporter de sport.

3.1.3 Fotografia de fapt divers

Istoria faptului divers începe în secolului al XVI-lea când în broșurile numite “canards” erau prezentate acte de violență și crime de toate genurile. Pentru ilustrație erau folosite desene.

Potrivit autorului citat, tratarea senzațională a faptului divers a fost lansată de cotidianul ”Le Matin”, la începutul secolului al XX-lea, dar prima publicație specializată în fapt divers, “Detective”, a apărut în anul 1928.

Locul acordat faptului divers în presă e determinat de caracterul spectacular al acestuia și de proximitatea geografică.

Fotografia de fapt divers trebuie să răspundă celor șase întrebări (cine? ce? unde? când? cum? de ce?) și să ofere cititorului senzația că se află la fața locului.

Deși va face mai multe fotografii la fața locului, fotoreporterul are permanent în vedere, caută o fotografie care să rezume faptul respectiv și pe care o poate face observând, informându-se, înțelegând ce s-a întâmplat, asumându-și riscuri fără să fie imprudent, comportându-se cu discreție.

Acțiunile și gesturile pe care le face fotoreporterul când este vorba despre un fapt divers pun probleme de deontologie profesională. Pe de o parte, trebuie să aibă în vedere victimele accidentului, incendiului, actului de violenta pe care îl fotografiază, pe de altă parte cititorii. Discreția și delicatețea fată de victime și prezentarea faptului respectiv fără a-i violenta vizual pe cititori fac din fotoreporter un profesionist.

3.1.4 Fotografia de spectacol

În ceea ce privește fotografia de spectacol, Michel Maliarevsky afirmă că aceasta pune numeroase probleme. Iluminarea este, în general, insuficientă și de aceea este nevoie aparate de fotografiat și obiective specifice, este de părere autorul citat. De asemenea, posibilitățile de mișcare sunt limitate, iar folosirea blitz-ului e interzisă de cele mai multe ori.

În cazul fotografiei de spectacol este esențială documentarea pe teren, obținerea de informații privind iluminarea și posibilitățile de mișcare. De multe ori se folosește un trepied pentru o expunere mai lungă, dar aceasta trebuie să fie în concordanță cu viteza de mișcare de pe scenă.

3.1.5 Fotografia de ilustrare

În opinia lui Michel Maliaresky, fotografia de ilustrare, folosită în presa scrisă în paginile de ziar unde se află rubricile de petrecere a timpului liber, dar și în revistele ilustrate, nu informează, nu dă informații privind actualitatea cotidiană, ci tratează subiecte atemporale, iar conținutul lor este mai general.

Fotografia de ilustrare se îndepărtează destul de mult de fotografia de presă și tratează subiecte de ordin general. În timp ce fotografia de presă e făcută în condițiile existente la fața locului, de cele mai multe ori dificile, fotografia de ilustrare își permite să folosească regia.

3.1.6 Fotografia electorală

Fotografia nu poate lipsi din comunicarea electorală, ea fiind folosită pentru transmiterea mesajului electoral al candidatului prin afișe, dosare de presă dar și prin evenimentele publice ale campaniilor electorale, deoarece atenția publicului este în primul rând îndreptată către elementul vizual, ne spune Gabriela Sandu în manualul de Fotojurnalism.

Andrei Stoiciu ne spune, în lucrarea sa "Comunicarea politică. Cum se vând idei și oameni", pe plan mondial există două tendințe în folosirea fotografiei în campaniile de comunicare:

a. Folosirea unei singure fotografii pentru un candidat sau reprezentant al instituției. Aceasta este folosită pe materialele promoționale, utilizată pe panouri, afișe, în ziare, în broșuri etc. Metoda este utilă în special pentru candidații care se bucură de notorietate și care sunt mediatizați în timpul unei campanii electorale în diferite ipostaze. Fotografia oficială unică creează un impact puternic, mai ales dacă este prezentată în diferite formate și dimensiuni pe principalele canale media, precum și sentimentul de continuitate și coerență în imaginea propusă de candidat.

b. Folosirea unor fotografii care prezintă candidatul sau reprezentantul instituției în diferite ipostaze: în mijlocul oamenilor, în familie, în oraș etc. Astfel se induce ideea de proximitate între preocupările unui candidat și obiceiurile cotidiene.

În ceea ce privește selecția fotografului este foarte important să se facă o selecție a unui fotograf care reușește sa surprindă candidatul în cele mai bune ipostaze. Acesta va fi tot timpul cu ochii pe candidat și îl va urma la fiecare pas, ne spune Gabriel Thorveron în „Comunicarea politică azi. Cei care aleargă după fotolii și cei care vor să le păstreze"

Una dintre problemele complicate ale selecției este unghiul din care este fotografiat candidatul. Poziția frontală, cu privirea directă, cu ochii larg deschiși în mod deliberat ațintiți asupra privitorului, înseamnă adresare directă. Prim-planul accentuează agresivitatea. Atenția privitorului se concentrează exclusiv asupra chipului. Persoana din prim-plan se poate găsi sau nu în fața unui decor. Fără decor, omul este cu adevărat un „eu, numai eu și nimic altceva".

În cazul fotografiei din profil, întreaga imagine se deplasează către anecdotă, iar discursul ocular este înlocuit cu textul. Omul politic nu ne mai vede, privitorii sunt cei care îl observă, nemaifiind țintuiți de privirea din fotografie. Nu le mai vorbește privitorilor, ci altcineva vorbește despre el, El este într-adevăr el, notează Georges Peninou în lucrarea sa „L'Intelligence de la publicite".

Semi profilul se află între poziția frontală și profil, între eu și el, omul politic alege de obicei compromisul, „fiind cel mai aproape de portret”, după părerea lui Peninou, semi profilul va fi solicitat când va fi nevoie de exprimarea, prin intermediul unui chip, nu a unei voințe (precum poziția frontală), ci a unei psihologii".

Candidatul trebuie pus în scenă în existența unui decor care să îl prezinte între oameni pe stradă, în familie sau în contextul său profesional, multe atenție fiind acordată gesturilor și mimicii sale.

Punctul de stație, relația dintre aparatul de fotografiat, trebuie să fie unul normal, ne spune Gabriela Sandu. Niciodată nu se va folosi un punct de stație înalt, deoarece acesta îl va pune pe candidat într-un punct inferior, iar punctul de stație inferior al aparatului de fotografiat, induce ideea de măreție.

În ceea ce privește punctul de stație (poziția aparatului pe verticală în raport cu subiectul fotografiat), de obicei acesta este normal. Niciodată nu va fi folosit un punct de stație superior, deoarece aceasta ar duce la ridiculizarea, caricaturizarea celui fotografiat. Dimpotrivă, folosirea punctului de stație inferior are ca efect inducerea ideii de măreție (Ex: fotografiile folosite pentru afișele electorale ale UFD din anul 2000, atât cele din campania pentru alegerile locale, cât și cele ale candidaților în alegerile legislative, au avut un punct de stație inferior).

3.1.7 Fotografia publicitară

Fotografia publicitară ilustrează cele mai diverse forme ale materialelor publicitare, afișe, panouri, pliante, fluturași, cataloage, ambalaje și calendare.

Aceasta se fixează ca o ramură a fotografie în perioada interbelică, datorită tirajului mare a ziarelor și a creșterii spațiului publicitar.

Fotografia de reclamă, a folosit inițial mijloacele jurnalistice de comunicare combinând fotografia cu textul. Naturalețea și voioșia persoanelor fotografiate permitea privitorilor, viitori cumpărători, să se identifice ușor cu acestea și să le fie trezită dorința de a cumpăra produsul din reclamă, ne spune Helen Wilkinson care este citată de Liz Wells în cartea sa ”Photography: A Critical Introduction”.

Fotografiile publicitare au creat noi nevoi, false sau adevărate și conștientizarea acestora , creându-se astfel, o adevărată cultură a mărfii, astfel credem că fotografia acasă credem că e sinceră și deschisă și că ne recomandă un produs de calitate.

Roland Barthes în eseul său „Mesajul fotografic”, încearcă să găsească metode care ar putea ajuta la descifrarea mesajului fotografic. El descrie fotografiile ca având un mesaj atât denotativ, realitatea exactă pe care o prezintă fotografia, cât și unul conotativ, elementele care fac referință la mediul social și cel cultural.

Fotografiile folosite în campaniile publicitare sau/și electorale sunt întâi codificate de către fotograf pentru ca apoi să fie decodificate de publicul țintă pentru care au fost create. De aceea, este obligatoriu ca semnele și simbolurile folosite să existe în referențialul cultural al publicului țintă, determinând gradul de descifrare a semnelor și simbolurilor. Putem spune că două persoane privesc aceeași imagine iar ambele persoane percep imaginea diferit.

Stuart Hall afirmă în eseul său „Codare/Decodare” că exisită trei tipuri de citire a imaginii:

O citire dominantă sau avansată

O citire negociată

O citire opusă, contra intenției autorului

Primul tip de citire, se suprapune și coincide cu intenția autorului fotografiei. In cazul fotografiei publicitare acest aspect este fundamental și acesta este motivul pentru care autorul include și un text care să limiteze aria de interpretare, posibilitatea de îndepărtare, prin descifrare, a cititorului de mesajul transmis de către autor.

Citirea negociată ceea ce concordă doar parțial cu intenția autorului.

Citirea contrară este aflată în opoziție cu sensul mesajului transmis de către autor ne spune Hall. Cel mai des se întâlnesc în exportul de reclame al companiilor internaționale.

3.1.8 Fotografia de modă

Fotografia de modă este un alt tip de fotografie comercială, apărută cu scopul de a vinde obiectele vestimentare, produsele cosmetice sau accesoriile.

Jennifer Craik ne prezintă o scurtă istorie a tehnicilor fotografiei de modă în lucrarea sa „The Face of Fashion”. Ea prezintă picturalismul fotografic al secolului XIX, prezentarea femeii ca marfă în deceniile trei și patru ale secolului XX, tehnicile cinematografice, iar in deceniile opt și nouă ale secolului XX creșterea erotismului pentru ca în fotografie să fie mai important produsul.

Fotografia de modă s-a lăsat influențată de toate celelalte tipuri de fotografie pentru a crea iluzii. Fotografi de modă precum Andre Barre, Irving Penn și Erwin Blumenfield au fost influențați de suprarealismul din arta plastică și din fotografia de artă. Puterea fotojurnalismului din anii 30 au influențat fotografia de modă, mai ales că fotografii nu erau specializați în niciun domeniu și practicau ambele tipuri de fotografie. Dezvoltarea cinematografului a influențat fotografia de modă în crearea de "look" și “stil. În intenția sa de a crea, de a găsi ceva nou, diferit, fermecător și, adesea, exotic, fotografia de modă a fost influențată de extinderea turismului internațional.

3.2 Fotojurnalistul

Un jurnalist pune poveștile pe hârtie, un fotograf face poze cu substantive (case, locuri și lucruri). Fotojurnalistul combină ceea ce este mai bun din ambele lumi într-o singură fotografie. El ne prezintă verbe, acțiuni, emoții și sentimente, toate acestea pot fi prezentate într-un singur cadru, ne spune Gabriela Sandu în „Manualul de Fotojurnalism”.

Orice fotojurnalist poate să încadreze și sa expună o fotografie corect, dar modul lor principal de lucru se rezuma la „vânat” povești. Ei răspund la cele cinci întrebări esențiale în jurnalism (cine?, ce?, unde?, cum?, de ce?) cu fotografiile lor, cititorii caută întotdeauna o fotografie care să răspundă în întregime acestor întrebări.

Aceste fotografii ar trebui să fi însoțite de legende, textul de sub imagine care să prezinte tuturor ceea ce se întâmpla în cadru. Fotojurnalistul este reporterul care nu redă evenimentul în scris sau in fața camerei, ci el îl prezintă în imagini separate, ei sunt reporteri vizuali.

În ziua de astăzi suntem înconjurați de știri de scandal și de știri false, iar fotojurnalistul are datoria de a prezenta adevărul prin imaginile sale. El este într-o continuă vânătoare de imagini care să reușească să transmită viața de zi-cu-zi ale comunității din care face parte fără să ascundă părțile negative.

Fotojurnalistul vrea, pur și simplu, să fie prin zonă, să fie uitat și să aștepte „momentul decisiv”, cum spunea Henri Cartiere Bresson, apoi, acesta își va începe din nou vânătoarea.

Care este diferența dintre un fotograf si un fotojurnalist? Fotografii pozează oameni, locuri și lucruri. Fotojurnaliștii pozează acțiune „lovește”, „explodează", „țipă", etc., iar ei pictează povești cu lumină.

3.3 Fotografia și fotojurnalismul astăzi

O întrebare simplă, plasată pe o pagina de social media a generat mai multe răspunsuri foarte puternice. Această întrebare fiind „Care este importanța fotojurnalismului în societate?”. Primul răspuns prezintă fotojurnalismul și fotojurnaliștii: Jurnalistul și fotojurnalistul sunt la fața locului atunci când consumatorul de presă nu poate participa, iar ei documentează evenimentele. De acea dacă cenzurăm ceea ce fotojurnaliști surprind, evenimentele pot rămâne nevăzute sau pot fi ascunse. Diferența pe care o face profesia de fotojurnalist față de un fotograf normal este că el trebuie să prezinte ceea ce vede cât mai obiectiv.

Am auzit tot timpul proverbul „O imagine spune o mie de cuvinte”, acesta este aplicabil și în jurnalism. Un arcticol bun într-un ziar sau online devine un articol excelent dacă alături de el este prezentată și una sau mai multe fotografii care întregesc ce a fost publicat. Cum spune Joe MacKay tot pe aceată pagina, oameni sunt „creaturi vizuale”, un fragment de text poate fi de impact doar dacă luam în considerare mai multe criterii, etnie, gen, vârstă, religie, etc., dar pentru ca o fotografie să fie de impact, trebuie doar să fim oameni.

Un alt răspuns prezintă fotojurnalismul ca fiind simpla documentare a oamenilor, locurilor și a evenimentelor, care în final vor deveni istorie. Fotografiile prezintă diferențe culturale importante și din zone politice diferite, dar cel mai important, prezintă umanitatea care unește toți oamenii de pe planetă, spune Loura Lawrence, fotojurnalistă din Atena, Grecia.

Anusha Sundar, fotojurnalistă din Londra, prezintă un alt fel de descriere, fotojurnalismul prezintă realitatea și societatea fără nici un fel de bariera, nu trebuie să cunoaștem o limbă străină pentru a înțelege o fotografie, ci trebuie doar să ne uitam la ea.

Astăzi oricine poate face fotografii, spune Nick Mastrini pe medium.com, cu toții avem un aparat de fotografiat în buzunar, în geantă sau în rucsac și documentăm evenimentele la care participam fotografiind acestea sau filmându-le. De ce am mai avea nevoie de fotojurnaliști atunci? Am găsit un exercițiu care va răspunde acestei întrebări într-un mod practic:

Deschidem Instagram sau Facebook

Răsfoim prin primele 10 fotografii pe care le găsim

Deschidem pagina web a unei publicații renumite sau de încredere, eu am ales spre exemplu pagina „The Guardian” alegând albumul cu fotografiile zilei

Comparăm

Acest exercițiu prezintă diferența dintre o fotografie banala și o fotografie realizată de către un fotojurnalist pentru un articole sau pentru a prezenta realitatea așa cum este ea, fără să o ascundă.

Nu consider că fotografiile de pe platformele de socializare nu sunt bune, dar dacă ne dorim să vedem un material de calitate într-un ziar sau online, totdeauna vor fi apreciate fotografiile fotojurnaliștilor profesioniști. Camerele foto din telefoanele mobile încă nu sunt destul de performante să capteze imaginile la fel de rapid sau la o calitate la fel de bună cum o face o cameră foto profesională, iar aici intervine costul foarte ridicat al echipamentului si greutatea sa, pe care mulți dintre noi nu ni-l dorim, deoarece este mai comod sa avem la noi un telefon inteligent care cântărește undeva la 200g iar un echipament complet al unui fotojurnalist poate ajunge la peste 5kg doar cu echipamentul strict necesar.

Telefoanele inteligente joaca și ele un rol major în fotografia de presă, ca exemplu în timpul protestelor din „Primăvara Arabă” din anul 2011, acesta au devenit instrumentul prin care poporul prezenta întregului glob realitatea de la fața locului, iar acest instrument a oferti putere poporului.

Chiar dacă un singur fotograf amator nu poate fi comparat cu un fotojurnalist profesionist, platformele digitale pot transmite imagini amator din mai multe unghiuri și perspective, care pot crea a panoramă a evenimentelor.

Acum a devenit mai simplu datorita online-ului să prezentăm evenimentele, multe platforme de social media oferind servicii de transmitere live a conținutului tuturor utilizatorilor. Aceste tehnologii oferă jurnaliștilor si fotojurnaliștilor modalități de a prezenta realitatea mult mai repede, fără cenzură și chiar în timp ce ele se petrec.

Ca și consumatori, avem obligația să nu ne lăsăm copleșiți de mulțimea de știri și fotografii de presă care apar zilnic și trebuie să găsim sursele de încredere care prezintă realitatea prin scris și prin imagine cât mai precis.

3.3.1 Tehnologii și etică în fotojurnalism

Fotojurnalismul de astăzi este mai dificil si mai complex cum nu a fost niciodată. Scott Baradell spune în lucrarea sa că profesia de fotojurnalism cum o cunoaștem este în pericol, datorita avansărilor tehnologice, de creșterea în putere a videografiei și prin fragmentarea media dar și de către publicul tot mai pretențios, de către bloggeri care urmăresc ca totul să fie prezentat corect și de către critici care pun la îndoială credibilitatea profesiei și a autorității acesteia în a prezenta o imagine corecta și reală a lumii.

Istoric văzut, fotografia de presă nu a avut un set concret de reguli pentru ce și cum se poate fotografia, ci doar niște ghiduri de etice și morale care au ajuns să fie folosite la nivel mondial. Fiecare publicație și agenție de presă are seturile ei de reguli dar nu există după cum spune si Baradell, o „biblie” a fotojurnalismului, de acea fotojurnaliștii in toată lumea au adoptat două principii care le folosesc:

Modificarea și alterarea imaginilor nu este etică – Fotojurnaliști nu alterează imaginile mai mult decât este nevoie, ei doar corectează ce aparatul nu a reușit sa captureze datorită limitărilor tehnice: luminozitate, contrast, saturație, claritatea imaginii, etc.

Modificarea și înscenarea nu este etică – Fotojurnaliștii etici nu creează sau înscenează scene și nici nu recreează aceste scene pentru o fotografie de presă.

Aceste principii le putem găsi și în ghidurile pentru fotojurnaliștii de la Associated Press si Tampa Tribune dar și in alte ghiduri ale de jurnalism și fotojurnalism, ele justifică serviciul public oferit. În locul vânzarii ziarelor sau a ratingului pe care îl primește o emisiune la Televizor, jurnaliști ar trebui să fie conștienți că ei au o chemare mai presus pusă față de alte profesii, ei trebuind să ofere publicului un conținut cât mai de calitate și cât mai bine documentat pentru a informa publicul într-un mod democratic. Acest conținut poate influența credibilitate și autoritatea publicației, iar dacă o publicație nu este credibilă, e devine un produs defect pe care consumatorul nu îl va cumpăra.

3.4 Fotografii importante din istoria fotojurnalismului

Fotografia există imediat de două secole. De două sute de ani fotografia contribuie la scrierea istoriei. Fotografiile au stat drept dovadă a unui număr extrem de mare de evenimente care au marcat lumea. Fotografiile îngheață acel moment și îl transmit mai departe în adevăratul său înțeles. Cu adevăratul mesaj.

Într-o lume în care barierele tehnologice sunt cam ultima noastră grijă, fotografiile joacă încă un rol extrem de important și trebuie să conștientizăm asta. O fotografie e acea parte dintr-o secundă care îți pune o poveste. E suficient să privești o fotografie și să înțelegi despre ce e vorba. De aceea e încă importantă fotografia și de asta va rămâne pentru totdeauna așa.

În data de 14 Noiembrie 2013, ziarul francez „Liberation” a publicat o ediție fără fotografii, în încercarea de a arata importanța și puterea pe care o au fotografiile într-o perioada in care industria media se confruntă cu schimbări fără precedent. Efectul vizual este unul șocant, potrivit jurnalistei Brigitte Ollier, de la departamentul cultural al Libération: "Pentru prima dată în istoria sa, Libération este publicat fără fotografii. În locul imaginilor, poate fi văzută o serie de chenare goale, care creează o formă de tăcere, una inconfortabilă. Este ceva care atrage atenția, informația lipsește, este ca și cum am avea de-a face cu un ziar mut. (Un ziar) fără sunet, fără această muzică internă care acompaniază priveliștea"
"Pasiunea noastră pentru fotografie nu a fost pusă niciodată la îndoială – nu din cauză că este folosită pentru a înfrumuseța, șoca sau ilustra, ci pentru că fotografia ia pulsul lumii in care trăim. Alegerea zilei de deschidere a Paris Photo pentru «instalarea» acestor imagini albe scoate în evidența angajamentul nostru față de fotografie", au mai spus editorii publicației.

Nagasaki, 20 minute după explozia bombei nucleare, 1945 – Credit foto: Hiromichi Matsuda

Pe data de 9 August 1945, Statele Unite ale Americi au lansat bomba atomica numita “Fat Man” asupra orașului Japonez Nagasaki. In urma impactului, 40.000 de persoane si-au pierdut viața. Mai multe mii de persoane au murit ulterior datorita arsurilor sau a radiațiilor. Scena este devastatoare, mii de persoane fiind îngropate in rămășite, orașul fiind redus la un nivel de mormane de moloz.

Chiar si la prima privire, observam ca aceasta imagine este una foarte puternica. Lucrul care fascinează cel mai mult, este ca fotografia a fost realizata la 20 minute după explozie, Nivelul distrugerilor este imens. In partea dreapta a fotografiei, observam 3 persoane care se uita plini de uimire la cele întâmplate. Nu ne putem imagina ce le treceau prin minte acelor martori.

Apus de soare pe planeta Marte, 2005 – Credit Foto: NASA/JPL/Texas A&M/Cornell

Scos din context, nu ne-am putea gândi ca aceasta fotografie sa nu fie realizata pe planeta noastră. Acesta este de fapt un apus de soare pe planeta Marte, semănând foarte mult ca un apus al planetei Terra. Aceasta fotografie ne aduce aminte ca apusul pe o alta planetă, poate semăna foarte mult cu un apus pe planeta noastră.

Aceasta imagine incredibila, a fost realizata de către Mars Rover Spirit, peste marginea craterului Gusev. Pe lângă imaginile fascinante, robotul a fost trimis pentru a studia atmosfera planetei si pentru a descoperi gheata si nori de praf. Culoarea roșiatica provine de la particulele suspendate in atmosfera subțire, dar tenta albastra provine de la praful care reflecta lumina. De asemenea putem nota ca soarele apare mult mai mic fata de cel care îl putem observa pe planeta noastră, deoarece planeta roșie se afla mai departe de soare.

A 5-a conferinta Solvay, 1927 – Credit Foto: Benjamin Couprie

Cea mai faimoasa conferința Solvay, a adunat cei mai bun oameni de știință pentru a discuta noul fenomen in domeniul fizicii, fizica cuantică. Acești oameni de știință erau contemporani, dar mulți dintre ei sunt atât de faimoși ca si indivizi încât este uimitor sa fie văzuți toți in același loc.

In rândul din spate, al șaselea din dreapta, se afla Erwin Schrödinger, cunoscut pentru dezvoltările in domeniul teoriei cuantice, din care a formulat ecuația Schrödinger a undelor mecanice. El este de asemenea faimos pentru popularul paradox cunoscut sub numele de Pisica lui Schrödinger, care a fost formulat in 1935. Premiul sau Nobel a fost împărțit cu colegul sau Paul Dirac.

Pe rândul mijlociu, prima persoană din partea dreaptă, sta Niels Bohr. Bohr făcea parte din proiectul Manhattan, care a dus la dezvoltarea bombei atomice. A fost primul care a demonstrat puterea energiei atomilor a fost cuantizată, ceea ce înseamnă că electronii pot „sări” de la un nivel de energie la următorul. Contribuția sa în științe, l-a plasat ca fiind unul din fondatorii fizicii moderne.

A treia persoană din partea stângă a primului rând, e Marie Curie. Ea a comercializat termenul de „radioactiv” și a fost prima persoană de sex feminin care câștigă premiul Nobel. De asemenea a fost și printre puținele persoane care au câștigat premiul pentru două discipline, chimie si fizică.

Primul rând, al cincilea din partea dreapta – nu se poate confunda – e Albert Einstein. El a fost un personaj cheie în dezvoltarea teoriei cuantice, dezvoltând teoria generală a relativității. Este cunoscut și pentru descoperirea uneia din cele mai faimoase ecuații, E=MC2. Datorita contribuțiilor sale, cuvântul „Einstein” a devenit un sinonim pentru cuvântul „geniu”.

Pentru a rezuma, conferința a creat o platformă pentru dezvoltarea fizicii moderne. Având toate aceste genii intr-o singură imagine, este ceva spectaculos.

Tank Man, 1989 – Credit foto: Jeff Widener

„Tank Man” este un pseudonim pentru bărbatul neidentificat, care s-a oprit in fața coloanei de tancuri in data de 5 Iunie 1989, în dimineața când armata chineză a intrat în piața Tiananmen. În timp ce primul tanc încerca să modifice traseul, bărbatul își schimba poziția pentru a bloca tancul. Incidentul a fost filmat și difuzat în toata lumea.

O persoana, care vizual nu pare mai diferită față de restul protestatarilor, demonstrează că oricine, oricât de nesemnificativi ne-am crede, putem face lucruri extraordinare.

Urma unui pas pe luna, 1969 – Credit foto: Buzz Aldrin/NASA

În data de 20 Iulie 1969 omenirea a pus primul pas pe alt corp al universului. Astronautul Neil Armstrong, a făcut istorie, a fost prima persoana care a pășit pe lună. Evenimentul a fost difuzat internațional prin televiziune, momentul în care Armstrong a spus faimoasa frază: „That’s one small step for [a] man, one giant leap for mankind.”

Armstrong și colegul sau astronaut Buzz Aldrin, au petrecut următoarele 2 ore colectând mostre, în timp ce al treilea membru al echipei, Michael Collins a rămas în modulul de comandă. Apollo 11 s-a întors în siguranță pe data de 24 Iulie 1969. Pe lună nu există curenți de aer și vânt, ceea ce înseamnă că urma pasului va rămâne pe lună pentru mulți ani.

Alte fotografii importante din istoria fotojurnalismului

Atleții americani Tommie Smith (centru) și John Carlos (dreapta), își ridică pumnul și pleacă capul în timp ce cântă imnul american la ceremonia de premiere a jocurilor olimpice de vară din 1968 în Mexico City. Salutul lor ajunge pe prima pagina în știri, ca un semn al luptei pentru drepturile civile în Statele Unite ale Americi.

Fotografia lui Alfred Eisenstaedt a unui marinar american și a unei domnișoare în Time Square, a devenit un simbol al fericirii la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Fotograful revistei Time nu a reușit să rețină numele celor două persoane, iar mulți au presupus că este fotografia lor. Între timp, persoanele au fost identificate ca fiind George Mendonsa și Gerta Zimmer Friedman. „Brusc, am fost prinsă de către marinar” spune Firedman în 2005. „Nu a fost un sărut adevărat, mai mult a fost un act de fericire că nu trebuia să se întoarcă pe front”.

Yousuf Karsh, a realizat portretul încruntat a lui Winston Churchill in 1941, această fotografie a fost realizată după ce Karsh i-a furat țigara lui Churchil. Această fotografie a fost fotografia de coperta a revistei Life și a împuternicit reputația prim ministrului ca fiind un „leu furios”. „Pana mi-am recuperat camera foto, mi-a aruncat o privire furioasa, de ar fi putut sa mă devoreze”, își aduce aminte Karsh. „A fost într-un instant când am făcut fotografia.” The Bank of England a printat în anul 2016 faimosul portret pe bancnota de 5 Lire Sterline.

Cinci decenii după decesul ei, Marilyn Monroe este încă unul din cele mai cunoscute sex-simboluri ale Hollywood-ului. Fotografia ei de pe platoul de filmare a filmului „Seven Year Itch” rămâne una din cele mai cunoscute fotografii ale sale. Soțul ei, Joe DiMaggio, a fost martor când a fost realizată fotografia, însă devenise atât de gelos, încât au divorțat la câteva săptămâni după ce a fost realizată fotografia.

Arthur Sasse, a încercat sa il facă pe Albert Einstein să zâmbească de aniversarea vârstei de 72 de ani în 1951, în schimb, câștigătorul premiului Nobel, i-a scos limba fotografului, fiind plictisit de zâmbit pentru fotografii. Această fotografie a devenit una din cele mai cunoscute fotografii ale fizicianului, lui i-a plăcut fotografia așa de mult, încât a cerut 9 copii ale ei. El a semnat una din cele 9 copii, car a fost vândută in 2009 pentru suma de 74.000 de dolari.

Studiu de caz – Fotojurnalismul de spectacol

Când vorbim de fotojurnalismul de spectacol ne gândim al fotografiile pe care le vedem de concerte, teatru, filarmonica sau un spectacol de stradă. Am să parcurg în continuare cele mai importante aspecte ale fotografiei de spectacol trecând prin echipamentul folosit, setările principale ale aparatului de fotografiat, pana la diferite tehnici pentru fotografierea acestora prezentând fotografii realizate de mine la festivalurile „ARTMania 2017” și „FOCUS Festival 2017” din Sibiu, unde am participat ca și fotoreporter freelancer.

Miluță Fluieraș ne spune în ebook-ul „Fotografia de concert: Tips and tricks” că fotografia de spectacol sau de concert pot avea două abordări, fotojurnalistică sau artistică. Am să prezint aceste aspecte din punctul de vedere a fotografului care face fotografiile pentru a crea un fotojurnal pe care îl poate oferi organizatorilor, adică din punctul de vedere fotojurnalistic.

Fotografierea concertelor poate fi dificilă datorită schimbărilor rapide de iluminare, mișcarea scenică a artiștilor poate fi foarte dinamică iar timpul în care se poate fotografia din photopit (spațiul amenajat între scena și public) este de multe ori imitat la câteva minute. Scopul final al fotografiilor, indiferent dacă sunt jurnalistice sau artistice, este același, ne spune Miluță, „de a trezi în privitor o parte din emoția transmisă de artist pe scenă”.

Echipamentul

Cel mai important element din echipamentul fotojurnalistului de concert sau de spectacol este aparatul de fotografiat. Acesta ar trebui să dispună de o sensibilitate ISO cât mai ridicată, datorită tipurilor de iluminare scenică dificile care pot fi de la o secunda la alta foarte luminoase sau foarte întunecate. Aparatul de fotografiat ar trebui să mai dispună și de un sistem de auto-focus rapid și care să utilizeze cât mai multe punte de focus. Aparatul de fotografiat folosit de mine a fost un DSLR Nikon D300, care are o sensibilitate ISO de maxim 6400 și dispune de 51 de puncte de focus.

Pentru alegerea obiectivelor, este foarte important să alegem obiective cu diafragmă cât mai deschisă posibilă pentru a putea folosi un timp de expunere mai rapid, valori ISO mai scăzute și pentru a reuși o separare a subiectului față de fundal deoarece pot să apară elemente care distrag privirea de la punctul central al fotografiei. Exista două obiective zoom favorite ale fotografilor de eveniment, iar acestea sunt obiectivele 24-70mm F2.8 si 70-200mm f2.8. Eu am fotografiat evenimentele folosind 3 obiective, un zoom standard 17-50mm f2.8 (echivalentul a 24-70mm pentru aparatele foto full frame) pentru cadrele largi si de acțiune, 70-300mm f3.5-5.6 (echivalentul a 110mm-450mm pentru aparatele foto full frame) pentru cadrele din public, artiști pe care nu îi putem vedea cu obiectivele de zoom mediu sau de portret datorită mărimii scenei și pentru detalii și un obiectiv fix de 50mm f1.8 (echivalentul a 85mm pentru aparatele foto full frame) pentru portretele artiștilor. Miluță Fluieraș ne recomandă folosirea unui obiectiv cu focala fixa deoarece asceta neavând versatilitatea zoom-ului, ne obligă sa devenim mai creativi, să fim mai atenți la compoziție și ne ajuta în dezvoltarea simțului estetic

Este foarte important să nu lipsească din echipament fotojurnalistului de spectacol acumulatorii și cardurile de memorie de rezervă pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când fotografiem evenimentul.

Setările aparatului de fotografiat cele mai de utilizate in fotojurnalismul de spectacol

Pentru fotografiile de festival, se recomandă mai multe seturi de setări, dar ele nu reprezintă o regulă. Idealul este să obținem imagini clare, fără neclar de mișcare și luminate corect ne spune Miluță. Putem folosi neclarul de mișcare atunci când dorim să obținem imagini care să surprindă dinamismul artiștilor sau să folosim element într-un mod artistic.

Pentru a expune corect imaginea, de multe ori avem tendința să reducem timpul de expunere, să deschidem apertura și să creștem valoarea ISO în funcție de imaginile pe care dorim să le capturăm și de iluminarea scenei.

Cel mai recomandat mod de fotografiere este modul M (manual), aceste ne oferă control asupra tuturor setărilor, oferindu-ne posibilitatea să fotografiem cum dorim. Ocazional, atunci când avem suficientă lumină, putem utiliza și modul Program (P) sau putem utiliza modul Prioritate de timp (S) atunci când ne dorim să experimentăm cu neclarul de mișcare. Nu se recomandă utilizarea a modului de prioritate de apertură (A) deoarece aceste va duce la neclar de imagine, pentru a expune corect fotografia.

Timpul de expunere trebuie să fie unul destul de lung pentru a ne permite expunerea corectă a imaginii dar destul de scurt pentru a nu produce neclar de imagine nedorit. Se recomanda folosirea unui timp de expunere de 1/250s-1/160s sau mai crescut daca ne permite aparatul de fotografiat, dar acest timp de expunere ne permite înghețarea mișcărilor fără a produce neclarul de mișcare. Un timp de expunere mai lung se poate utiliza atunci când dorim să surprindem mișcare, acesta poate fi cuprins între 1/30s-1/60s. Un sfat pe care orice fotograf de spectacol îl primește la începutul carierei este sa egaleze timpul de expunere cu lungimea focala a obiectivului, spre exemplu, putem folosi un timp de expunere de 1/50s pentru un obiectiv de 50mm fără să apară neclarul de mișcare, acesta se aplica de cele mai multe ori pentru teleobiective ne spune Miluța Fluieraș.

Datorită diferitelor condiții de iluminat și pentru a obține efectul de separare a subiectului față de fundal, se folosește o apertura cât mai deschisă. Există însă cazuri in care dorim să surprindem un cadru unde toți artiștii de pe scenă, suntem nevoiți să închidem apertura, pentru a reduce efectul de neclaritate a fundalului. Miluță Fluieraș ne recomandă utilizarea unui filtru de densitate neutră (ND) pentru e reduce lumina care trece prin obiectiv, ceea ce ne permite să utilizăm o valoare de apertură deschisa atunci când lumina este foarte puternică.

Pentru valoarea ISO, trebuie să ținem minte că aceasta trebuie menținută la o valoare cat mai redusa pentru a nu introduce zgomotul de imagine în fotografie. Miluță ne spune că este mai bine să capturăm o imagine clară dar cu zgomot în imagine, în locul al o imagine neclară dar unde să lipsească zgomotul. Chiar dacă valoarea ISO este mai ridicată pentru a expune corect fotografia și zgomotul este prezent, o parte din acesta se poate reduce în timpul post procesării, oferindu-ne imaginea dorită.

Pentru a expune fotografia corect, se recomandă alegerea modului de expunere spot, acesta măsoară lumina pe punctul selectat. Modul de expunere matrice, se recomandă pe timpul zilei când dorim să surprindem un cadru de ansamblu, fără sa pierdem detalii în zonele luminoase și întunecate a fotografiei. Modul de mediere centrală se poate utiliza atunci când avem o sursă de lumină constantă și nu există jocuri de lumini puternice, ne spune Miluță în ghidul său.

Atunci când fotografiem spectacole, este recomandat să folosim auto focusul in modul continuu, împreuna cu un singur punct de focus, permițându-ne să fim pregătiți atunci când dorim să capturăm cadrul dorit.

Fotografierea spectacolului

Un festival de muzica durează de obicei mai multe zile, timp în care fotojurnalistul trebuie să capteze artiștii, scena, publicul și cel mai important atmosfera. Festivalul începe ziua și se termină noaptea, de multe ori dis de dimineață, in acest timp întâlnim diferite situații de iluminare, zi, apus, noapte, lumini scenice, lumini decorative, etc. Fotojurnalistul trebuie să fie pregătit să fotografieze în fiecare moment al zilei și sub orice fel de iluminare.

Prima situație pe care o întâlnim este fotografierea pe timp de zi. Aici după cum spune si Miluță Fluieraș, apar probleme doar dacă scena este îndreptată către soare, dar putem folosi modul de evaluare a expunerii de tip matrice după care putem aplica corecțiile de luminozitate și contrast în post procesare. Pe timpul zilei putem documenta publicul, să găsim personaje interesante, fani ai trupelor și momente inedite care pot dura câteva secunde.

Ora de aur (imediat după apusul soarelui) reprezintă un moment ideal pentru a surprinde cadre largi cu scena, cu publicul și cu diferite atracții ale festivalului, deoarece cerul va fi de un albastru puternic in imagini, instalațiile de lumini vor fi aprinse, oferind astfel un efect inedit fotografiilor.

Fotografia pe timpul nopții depinde foarte mult de diferitele tipuri de luminare care au fost amplasate și de luminarea scenică.

O parte foarte importantă în fotografierea unui festival este fotografierea publicului. Cum spuneam mai devreme, fotojurnalistul poate să captureze aceste fotografii pe timpul zilei dar atunci când fotojurnalistul se află în photopit, poate să captureze cadre de interacțiune între artiști și public, portrete de grup care pot transmite atmosfera concertului dar și portrete clasice, ne spune Miluță în lucrarea sa. Pentru a realiza fotografii de interacțiune între public și artiști, atenția distributiva și viteza sunt esențiale, aceasta poate dura câteva secunde sau dacă artistul coboară de pe scenă, atunci trebuie să găsim un punct de stație care ne oferă posibilitatea de a fotografia acțiunea fără a produce blocaje sau a încurca activitatea serviciului de securitate.

Atunci când fotografiem artiștii, trebuie să avem în vedere câteva reguli pentru fotografii reușite. Charles Pietri ne sugerează că este important sa menținem o compoziție simplă, o fotografie care include toți artiștii unei trupe mari pe fundal, poate distrage atenția de la elementul principal al acesteia, trebuie să ne alegem subiectul, expresia artistului, un gest, un detaliu greu de observat, energia care o transmite. Tot Charles ne spune sa fim foarte atenți la detaliile interacțiunii dintre artiști, zâmbetele, 2 chitariști care își semnalizează ce va urma, o mișcare ieșită din comun a vocalistului, acestea sunt câteva din detaliile la care trebuie să fim atenți atunci când fotografiem artiștii.

Atunci când fotografiem vocaliștii, trebuie să fim atenți ca microfonul sa nu blocheze fața artistului. Miluță ne spune că aceasta este o greșeala foarte des întâlnită, care se poate rectifica foarte ușor, făcând un pas mai spre stânga sau mai spre dreapta.

Pentru chitariști încadrarea cea mai întâlnită este cea trei sferturi, pentru a surprinde atât artistul, cât și chitara. O altă greșeală des întâlnită atunci când fotografiem chitariștii, este să tăiem griful chitarei, Miluță ne spune că există totuși o excepție, atunci când dorim o încadrare strânsă pentru realizarea portretului.

Toboșarii și sunt destul de greu de fotografiat, datorită poziționării acestora pe scenă. De regula ei sunt poziționați spre spatele scenei, ceea ce creează dificultăți atunci când vrem să îi fotografiem. Ca să reușim sa capturăm toboșarii, putem folosi un teleobiectiv sau să căutam un loc lateral de unde să îi surprindem.

Există momente foarte rare, când apare interacțiunea dintre artist și fotojurnalist, care pot produce fotografii surprinzătoare și inedite, iar fotojurnalistul trebuie sa fie tot timpul atent la mișcarea artiștilor pe scenă și să fie pregătit pentru un asemenea moment.

Desigur și în fotografia de spectacol se aplica regulile principale de compoziție a fotografiei, regula treimilor, umplerea cadrului și folosirea liniilor conducătoare. În fotografie de concert se mai aplică câteva reguli. Atenția la fundal este foarte importantă, de multe ori reușim să prindem un cadru care la post procesare observăm că nu îl putem utiliza datorită fundalului foarte aglomerat sau cu detalii care nu ar trebui să apară, de exemplu un grif de chitara care intră în cadru, o mână străină sau alte elemente care distrag atenția. Miluță ne spune că cel mai important într-o fotografie este starea transmisă, o fotografie reușită tehnic nu poate să nu transmită nici un mesaj. O altă regula importanta în fotografia de spectacol este sa focalizăm ochii. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, la fel și Miluță și Charles punctează această regulă în lucrările lor. Putem realiza aceasta blocând focusul pe ochii artistului, iar atunci când compoziția este unde ne dorim, apăsăm declanșatorul.

Miluță ne dă câteva ponturi legate de galeria unui concert, aceasta ar trebui să conțină cadre de ansamblu, cadre de atmosfera, cadre de detaliu, portrete clasice sau de grup cu artiștii și dacă este posibil cadre cu publicul.

Atunci când fotojurnaliștii sunt în photopit, exista câteva reguli nescrise, pe care majoritatea le cunosc, sau dacă nu le cunosc, pot fi observate foarte ușor în comportamentul celorlalți fotojurnaliști:

Când un fotojurnalist trece prin spatele altui fotojurnalist, acesta îl va atinge ușor pe spate pentru a-și anunța prezența și a evita accidente

Nu este indicat sa ridicăm camera sus pentru a nu obstrucționa cadrele celorlalți fotojurnaliști și câmpul vizual al publicului, atunci când suntem lângă scena

Nu trebuie să rămânem în același loc tot timpul, trebuie să oferim acel loc și altor fotojurnaliști, și putem captura cadre poate mai bune din alte unghiuri

Utilizarea bliț-ului nu este permisă la majoritatea concertelor

Dacă avem un rucsac pentru echipament, nu este recomandat să îl purtam în photopit datorită spațiului limitat

Nu se fotografiază cu telefonul inteligent de lângă scenă

Nu se trage de timp atunci când părăsim photopit-ul încercând să mai furăm câte un cadru.

Când am fotografiat festivalul ARTMania Festival 2017 am observat aceste reguli, fotojurnaliștii se respectau între ei, dacă cineva termina de tras cadrele dintr-un anume loc părăsea acel loc fără să deranjeze colegii, cu toți se anunțau atunci când treceau unul prin spatele celuilalt iar părăsirea photopit-ului se întâmpla totdeauna într-o ordine manierată.

În continuare voi prezenta ce regulile de compoziție prin fotografii realizate la festivalurile ARTMania Festival 2017 și FOCUS Festival 2017 în Sibiu.

Teoria în exemple

Următoarele fotografii au fost realizate de mine la festivalurile menționate mai devreme, folosind teoria prezentată. Am sa prezint fotografii de ansamblu, portrete și fotografii atmosferice. Toate fotografiile se pot vedea în format mare pe pagina mea de portofoliu https://alexbarbosa.myportfolio.com/.