Foto : Slatina paralelă 1976 – 2017 [305212]

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL

Foto : Slatina – paralelă 1976 – 2017

1.1 [anonimizat] – sud – [anonimizat] 44026’3’’ latitudine nordică și 24021’ [anonimizat]-nordică a județului Olt și în vestul regiunii istorice Muntenia. [anonimizat], [anonimizat], într-o zonă de contact a [anonimizat]. Orașul se află la aproximativ 50 km de municipiul Craiova, 70 km de municipiul Pitești și 190 km de capitala București.

Municipiul Slatina este limitat de sectorul de vale al râului Olt cu dezvoltarea pe stanga a acestuia, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] 160-175m în partea de nord și 110-112 m [anonimizat]-est sunt: Strehareți, Sopot, Clocociov și Milcov (Urlătoarea). [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], iar în sud cu terenurile agricole ale comunei Brebeni și comuna Milcov.

Municipiul Slatina ca asezare umană și ca zonă functională dispune de o suprafată totală de 5393 ha, adică 0,009% [anonimizat],

Slatina – [anonimizat] – zisă și localitătile limitrofe (Clocociov, Cireașov, Satul – Nou) legate funcțional de aceasta.

[anonimizat] o suprafată de 38 km2 [anonimizat] 7,5 – 8 [anonimizat] 4 – 5 km.

De la atestarea documentară din 20 ianuarie 1368, Slatina a [anonimizat]. [anonimizat] o populație de 70,2 [anonimizat], [anonimizat].

Fig. [anonimizat]. Harta județului Olt

Sursă: GEAStrategy&Consulting Sursa www.hartaromaniei.eu

1.2 [anonimizat]-se, în nord peste flancul extrem epiplatformic al avanfosei carpatice. Cele 2 unitați sunt separate cartografic aproximativ de paralela localității Curtișoara.

Forajele de mare adâncime executate în zonă au pus în evidentă depozitele fundamentului regiunii prin formațiuni aparținând: Cristalinului, Silurianului, Triasicului, Jurasicului, Cretacicului și Neogenului.

Cristalinul a fost întalnit la adâncimi variând între 2300 – 2400 m, unde este reprezentat în principal prin șisturi sericitoase.

Silurianul prezintă grosimi de până la 400 m și este reprezentat printr-o succesiune de calcare cu argile și gresii.

Triasicul este alcătuit dintr-o alternanță de argile roșii – vișinii și verzi cu rare intercalații de gresii roșcate – verzui și calcare cenușii – gălbui. Grosimea acestor depozite depășește 500 m.

Jurasicul este reprezentat prin argile cu intercalații subțiri de nisipuri albicioase, cărbuni și marno – calcare. Grosimea acestor depozite în zona Slatina este de peste 130 m.

Cretacicul atinge grosimi de până la 1250 m cuprinzând seria sedimentară până în Senonian inclusiv.

Formațiunile geologice capabile să cantoneze resurse naturale de apă precum și zăcăminte de gaze și petrol ce pot fi utilizate în scopuri economice aparțin Miocenului, Pliocenului și Cuaternarului care, începând cu Samatianul transgresiv constituie o succesiune aproape neântreruptă.

Miocenul. Sarmatianul este constituit dintr-o alternanță de depozite reprezentate de gresii calcaroase, nisipuri fine și de granulație mijlocie, peste care s-au depus calcare organogene ce variază de la 30 m iar în sud la 100 m în sectorul de afundare a platformei sub/avanfosă (la Optași).

Meotianul este constituit din marne cenușii și intercalații de gresii calcaroase. Grosimea sa variază între 20 – 200 m de la sud la nord.

Pontianul este reprezentat prin depozite de marne cenușii – verzui și nisipuri cu intercalații de marne nisipoase și gresii. Grosimea lor variază între câțiva metrii și 125 m la Stejaru.

Pliocenul. Dacianul este reprezentat prin nisipuri fine cu intercalații de argile. Grosimea sa este cuprinsă între 40 – 180 m.

Romanianul este reprezentat de nisipuri, pietrișuri și argile seria terminându-se cu alternanțe de argile compacte cenușii, argile nisipoase verzui cu numeroase concrețiuni calcaroase, nisipuri și pietrișuri. Grosimea depozitelor romaniene în zona ce prezintă obiectul acestui studiu este de 200 – 250 m.

Pleistocenul. Pleistocenul inferior este reprezentat prin cele două formațiuni acumulativ-startigrafice: Formațiunea de Cândești și Formațiunea de Frătești.

Formațiunea de Cândești, care este constituită, în general, dintr-o succesiune de nisipuri și pietrișuri în alternanță cu argile și argile nisipoase. Cele mai mari grosimi în zona Slatina s-au inregistrat în jurul valorilor 90 – 116 m. Stratele de Cândesti în zona Slatina se dezvoltă imediat sub aluviunile terasei înalte și sunt constituite la partea superioară din nisipuri argiloase cu intercalații de origine nisipoase (10 m grosime) urmate de o succesiune de nisipuri fine și medii cu intercalații argiloase și pietrișuri în baza (43 m grosime).

Sub baza de eroziune a Oltului urmează la cota de 97 m pe o porțiune de circa 15 m argila și argila nisipoasă care stau pe un banc de nisipuri și pietrișuri cu intercalații argiloase și lentile de lignit. Baza formațiunii de Cândesti de la Slatina este marcată de ultimul orizont de nisipuri și pietrișuri cuprins între cotele 30 – 25 m și depus peste argile levantine.

Formațiunea de Frătești definește un orizont de nisipuri și pietrișuri de la partea superioară a Pleistocenului inferior. Acest orizont se întâlnește numai în spațiul corespunzător câmpului, în teritoriul ocupat cu terase fiind îndepărtat prin eroziune. Stratele de Frătești aflorează pe malul stâng al Oltului la sud de Drăgănești – Olt. Grosimea lor variază între 10 – 15 m în versantul drept al Oltului și între 30 – 40 m în versantul stâng.

Pleistocenul mediu este reprezentat de depozitele loessoide și depozitele celor două terase ale Oltului (terasa veche si terasa inaltă). Grosimea lor variază între 5 – 30 m.

Depozitele terasei vechi sunt alcătuite din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri cu structura încrucișată și grosime de 3 – 7 m, acoperite de depozite loessoide de 5 – 15 m grosime și cu trei niveluri de soluri îngropate. Fundamentul lor este constituit din strate de Cândesti.

Depozitele terasei înalte sunt alcătuite din pietrișuri 5 – 6 m grosime și depozite loessoide 6 – 10 m grosime constituite din prafuri argiloase uneori nisipoase cu concrețiuni calcaroase și trei benzi cafenii de soluri fosile.

Pleistocenul superior cuprinde terasele superioară, inferioară și joasă ale Oltului. Depozitele terasei superioare sunt alcătuite în bază din nisipuri și pietrișuri cu grosimea de 6 – 12 m depuse peste formațiunea de Cândești. Sedimentele loessoide care le acoperă sunt constituite din prafuri argiloase, nisipoase sau argile nisipoase cu concrețiuni calcaroase, grosimea lor fiind de 6 – 15 m.

Depozitele terasei inferioare sunt alcătuite din depozite aluvionare de 4 – 6 m grosime acoperite de depozite loessoide având grosimea de 5 – 10 m (prafuri nisipoase slab argiloase cu un nivel de sol ingropat). Depozitele terasei joase sunt constituite deasemenea din depozite aluvionare de 5 – 12 m grosime și depozite loessoide de 5 pana la 8 m grosime (nisipuri prafoase cu intercalații argiloase).

Holocenul. Depozitele de luncă (cele mai noi) ale Oltului formează două orizonturi:

– inferior, alcătuit din nisipuri și bolovănișuri de 5 – 10 m grosime;

– superior, alcătuit din nisipuri, nisipuri argiloase cu intercalații de maluri, având 1 – 6 m grosime.

1.2.1. Tectonica și seismicitatea zonei Slatina

Edificarea formațiunilor magazin de ape subterane a avut loc în Neogen și Cuaternar, astfel încât în continuare vom prezenta evoluția platformei și avanfosei, unitați tectonice majore, peste care se suprapune teritoriul studiat.

În timpul Neogenului și începutul Cuaternarului inferior, partea nordică dinspre avanfosă a platformei a fost antrenată în subsidență în timp ce partea de sud a rămas în poziție ridicată, fapt dovedit de reducerea spre nord a diferiților constituenți ai Miocenului, Pliocenului și Cuaternarului. La sfârșitul Pleistocenului inferior și începutul Pleistocenului mediu, odată cu apariția rețelei hidrografice actuale, teritoriul platformei a fost afectat de o mișcare de ridicare ce a continuat cel puțin până la sfârșitul Pleistocenului superior, interval în care s-au format terasele rețelei hidrografice din regiune, iar pe câmpia înaltă, pe terasele formate, s-a depus pătura de depozite loessoide de origine deluvială.

In ceea ce privește tectonica și seismicitatea zonei Slatina cercetările asupra cutremurelor din 1940 si 1977 au arătat că “zguduirile” provocate de acestea au avut o intensitate mai mare în lungul unor linii care au primit numele de linii de sensibilitate seismică. Cele mai importante linii seismice care pot afecta teritoriul orașului Slatina sunt:

– linia Craiova – Bechet;

– linia Turnu Măgurele – Caracal.

Este important de amintit faptul că unele din aceste linii au fost detectate și de studii recente, ele corespunzând unor fracturi ale scoarței terestre.

Astfel conform analizelor municipiul Slatina se încadrează în macrozona cu magnitudine seismică 71 – scara M.S.K. conform S.R.11.100/1 – 93 „Zonarea Seismică a României“.

Fig. Tectonica zonei de sud – est a României dupa Săndulescu 1984, 1988 Si Matenco 2007

Fig. Harta tectonica a României Fig. : Harta seismică a României

Sursa: http://www.infp.ro/

1.3. RELIEFUL

“ Slatina (…..), este una din cele mai vechi așezări omenești urbane din Țara Românească” conform spuselor lui N.D. Stoica în lucrarea sa “ Orașul Slatina și cadrul său natural”(1947) , aceasta, se află așezată pe valea Oltului, acolo unde râul dupa ce traversează Podișul Getic, pătrunde în Câmpia Română.

Relieful variat, cu numeroase văi, bogate în izvoare, cu lunca fertilă a Oltului prielnică agriculturii, pășunile întinse, bogăția faunei, apele Oltului și ale afluenților săi au reprezentat avantajele de bază ale apariției timpurie a așezării urbane.

In viziunea lui N.D. Stoica „Orașul este așezat în amfiteatru, aplecat spre vest, pe două terase” sau „Slatina este așezată pe malul stâng al râului Olt, pe valea pârâului Sopot, afluent al Oltului, pe dealurile înconjurătoare, la marginea provinciei, la răscruce se drumuri”.

Pentru zona studiată Valea Oltului reprezintă o adevarată axă orohidrografică caracterizându-se prin asimetrie morfologică, cu versantul stâng înalt și abrupt, iar cel drept prelung, cu terase înalte neinundabile și terenuri foarte bune pentru așezări omenești și agricultură.

Valea Oltului are o lunca largă și terase pe ambele părti până în raza localitații Găneasa și, numai pe versantul drept până la vărsarea Oltețului.

Teritoriul municipiului Slatina se încadrează în Câmpia Boianului în zona de tranziție a Platformei Getice spre Câmpia Română, fiind înconjurat de următoarele subunități de relief:

Platforma Cotmeana la nord – est de Slatina;

Dealurile Oltețului în nord – vestul Slatinei;

Câmpia Romanaților la sud – vest de oraș;

Câmpia Boianului în sud – estul Slatinei.

Fig. Harta Piemontului Getic și a Câmpiei Române / Sursa: www.osidio.ro

Astfel teritoriul ocupat de municipiul Slatina se separă în două unitați de relief: Lunca Oltului și Câmpia Boianului.

1. Lunca Oltului este slab reprezentată ca suprafată. Poate fi împarțită în lunca inundabilă, variabilă ca relief și lunca neinundabilă cu variațiuni mici dar evidente (depresiuni, praguri). Panta luncii este de circa 0.94%0.

2. Câmpia Boianului a fost sculptată de Raul Olt, fiind evidențiate două terase (Cotmeana și Slatina) și câmpia propriu – zisă fragmentată de văi și vâlcele.

Terasele sunt bine individualizate, trecerile dintre ele spre lunca sunt clare, făcându-se prin versanți în gen abrupți. Aspectul geomorfologic general al teraselor și al câmpiei este de teren slab fragmentat. Văile au un caracter slab ravenat reprezentând forme de eroziune de suprafată și adâncime, iar în unele locuri alunecări.

Terasa Slatina domină lunca cu 50 – 60 m și prezintă o morfologie destul de avansată, se termină la numai 12 km sud de Slatina prin dealul Proroci. Pe podul acestei terase se dezvoltă generația văilor ce se continuă prin valea Strehareți, Viilor, Vălcea.

Fragmentarea frunții terasei ajunge în zona orașului Slatina până la formarea martorului de eroziune Grădiștea Slatinei ce este rezultatul eroziunii a două văi laterale foarte apropiate.

Această Grădiște nu este martor de eroziune rezultată din acțiunea de meaendrare a Oltului ci se datorează eroziunii laterale a văilor afluente.

Prima dovadă în acest sens este înalțimea Grădiștei ce corespunde perfect cu a terasei din care a fost separată.

Foto : Martorul de eroziune “Dealul Grădiște”

În pădurea Strehareți întâlnim ca forme de relief lunca înaltă, plană cu altitudine de 100 m, versanți medii ondulați parțial însoriți cu o altitudine de 100 m.

Din punct de vedere morfologic zona Slatinei se suprapune peste terasa înaltă a râului Olt terasa inferioară și lunca aceluiași râu.

Terasa înaltă este fragmentată de o serie de văi ce au luat și prin eroziunea depozitelor de terasă cum sunt: Valea Urlatoarea, Valea Sopotului, Valea Ștreangului, Valea Muierii, Valea Strehareți, Valea Clocociov. Relieful terasei înalte este în general plat, cu o ușoară pantă de circa 3% pe direcția N – NV  S – SE cu cote cuprinse între valorile de 180 m la limita nordică și 150 m la extremitatea sudică a teritoriului.

Aspectul de teren orizontal este întrerupt de zonele de vale, unde eroziunea a fragmentat depozitele terasei formând văi adânci. Parțial, pe teritoriul orașului aceste văi au fost casetate și ulterior colmatate cu material de umpluturi eterogene (pamânt, detritus industrial, resturi de pe santierele de constructii).

Către Olt terasa coboară fie sub forma unor pante abrupte (zona falezei și zona Strehareți) sau sub forma unor pante mai domoale cum este în perimetrul cuprins între străzile Vintila Voda și B-dul Nicolae Titulescu, sector ce reprezintă centrul vechi al orașului Slatina.

Terasa inferioară se suprapune aproximativ strazilor Strehareți, Ionașcu, Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu. Relieful este în general orizontal cu cote ce oscilează în jurul valorilor de 110 – 112 m.

Zona de lunca a Oltului se întinde între limita terasei inferioare și Olt. Aceasta este slab dezvoltată pe malul stâng în comparație cu malul drept al râului, unde lunca se extinde mult. Cotele terenului în acest sector sunt cuprinse între 102 m în S și 106 – 108 în N zonei.

În perimetrul municipiului Slatina (ca zonă construită) delimitarea treptelor de relief se face mai greu datorită constructiilor și amenajărilor edilitare.

Contactul morfologic dintre versantul stâng și luncă este pe alocuri mascat de depozite de natură deluvial – proluvială, depuse la piciorul versantului, la care se adaugă conurile de dejectii ale organismelor torențiale.

În cadrul zonei, lunca râului Olt împreună cu terasele superioară și medie reprezintă treptele cele mai dezvoltate în suprafață, cu urme vizibile ale acțiunii factorilor morfo – genetici externi – vantul și apele de suprafață.

1.4. Caracteristici climatice

1.4.1 Factorii genetici care influențează clima municipiului Slatina

Clima are un impact deosebit de important asupra elementelor cadrului natural, asupra activitatii umane dar și asupra mediului, influențând poluarea atmosferei prin umezeala aerului, calmitatea, directia și frecvența vântului. Slatina se caracterizează printr-un climat temperat – continental cu nuanță moderată.

Acest tip de climat este rezultatul acțiunii factorilor radiativi, dinamici, fizico-geografici și antropici.

Factorii radiativi – se impun mai ales prin valorile bilantului radiativ dar și prin radiația solară globală.

Astfel radiația solară globală reprezintă suma dintre radiația solară directă și radiația difuză, măsurate pe unitatea de suprafață orizontală, iar zona municipiului Slatina are un potențial energetic solar de peste 125 kcal/cm²/an (Atlas. Republica Socialistă România, 1972-1979).

Bilanțul radiativ reprezintă diferența dintre energia primită și energia cedată, având valori anuale care variază între 45-48 kcal/cm².

Fig. Harta cu repartiția radiației solare în Oltenia

Sursa: www.rdnr.ro

Factorii dinamici care determină caracteristicile climei țării noastre sunt influențați de cele patru forme principale ale circulației aerului în troposferă: circulația vestică, circulația polară, circulația tropicală, circulația de blocare. Dintre aceste tipuri barice, circulația vestică are o mare frecvență.

În ceea ce privește centrii barici de acțiune asupra continentului nostru s-a evidențiat că pe lângă vânturile de vest se mai intâlnesc și alte orientări ale circulației atmosferice. Astfel principalii centrii barci cu frecvența mai mare sunt anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso-siberian, ciclonii mediteraneeni, iar cu intensitate mai mică ciclonul arab, anticiclonul scandinav, anticiclonul nord-african, anticiclonul groenlandez.

În ceea ce privește masele de aer care se manifestă în România și totdeodată în zona orașului Slatina sunt masele de aer temperat-oceanic, masele de aer temperat-continental, masele de aer arctic, masele de aer tropical-maritim și masele de aer tropical-continental.

Factorii fizico – geografici se impun local în clima unei zone, dintre aceștia o importanță deosebită o acordăm poziției geografice a municipiului, la contactul dintre două unităti geomorfologice Piemontul Getic și Câmpia Română, pe valea râului Olt, acestă localizare determinând caracteristicile generale ale regimului temperaturilor și precipitațiilor, favorizând deplasarea maselor de aer de origini diferite, însă prezența Carpaților la nord impune anumite restricționări în pătrunderea maselor de aer vestice și nordice.

Factorii antropici aduc și ei modificări în evoluția climei municipiului Slatina, deoarece creștere emisiilor de gaze conduce la schimbării climatice cel puțin la scară locală, dacă nu regionala.

1.4.2 Caracteristicile elementelor climatice

a. Temperatura aerului

Factorii cei mai importanți ce determină oscilatii ale temperaturii aerului sunt latitudinea, altitudinea, anotimpul, gradul de umezeală. Latitudinea influențează direct valoarea radiației solare globale. Anotimpul influențează regimul termic datorită variației în timpul unui an a înalțării Soarelui deasupra orizontul acestei variatii fiind reflectat de valori lunare ale temperaturii precum și cele sezoniere. Potențialul termic la Slatina este dat de suma temperaturilor medii pozitive diurne care într-un an pot depăși 3.3000C.

Temperaturi medii anuale

Temperatura medie multianuală în zona munipiului Slatina este 10,7 °C.

În timpul anului, temperatura aerului oscilează de la valori medii negative în perioada decembrie – ianuarie, la valori pozitive în intervalul februarie – noiembrie. În cursul anului de la luna cea mai rece – ianuarie (-3,1 °C) spre luna cea mai caldă – iulie (22,8 °C) .

Se observă astfel o amplitudinea anuală a mediilor lunare care depășește 25°C.

Analiza regimului de temperatura a aerului pe baza observatiei de la stația meteorologica a orașului Slatina pe perioada anilor 1977 – 2001.

Tabel nr.

Temperaturi medii anuale în perioada anilor 1977 – 2001.

Fig. – Evoluția temperaturilor medii anuale la stația Slatina în intervalul de timp 1977-2002

Se mai observă o distribuție relativ constantă a temperaturii minime anuale. Cel mai calduros an a fost 1994, iar minima 1985. Temperatura medie anuală in 25 ani este de 10,80C.

Tabel nr.

Temperaturi medii lunare multianuale la Slatina.

Fig . – Evoluția temperaturilor medii lunare pe perioada multianuală 1977-2002 la stația meteorologică Slatina

Temperaturi medii zilnice

Cele mai mari variatii ale temperaturii medii de la zi la alta mai mare de 10C se produc iarna când contrastul termic dintre masele de aer e pregnant iar cele mai mici vara. În iarnă temperaturile medii zilnice multianuale au valori de – 20C, dar în 1980 si 2000 temperatura medie anuală iarna a fost de –4,80C, iar în anii cu ierni calde în 1983 a fost de +2,40C și +2,50C în 1994. În iulie variază între 20 – 250C.

În anul 2015 datele privind temperatura aerului ( valori minime, maxime, minime absolute înregistrate la stația meteorologică din municipiul Slatina, sunt prezentate mai jos

Tabel : Temperaturi aer – municipiul Slatina, 2015.

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Oltenia – Craiova

Evoluția temperaturilor maxime lunare în municipiul Slatina, la nivelul anului 2015, se prezintă conform figurei următoare:

Fig. : Evoluția temperaturilor maxime lunare înregistrate la stația meteorologică Slatina.

Temperaturi extreme absolute

Temperatura minimă absolută la Slatina a fost de -31 °C ianuarie 1942. Iar maxima obsolută a fost înregistrată în august 1952, temperatura fiind de +40,5 °C.

La Slatina s-a înregistrat temperatura maximă absolută de 410C la 4 iulie 2000. S-a observat că valorile temperaturii maxime absolute sunt produse în august sau iulie în conditiile de timp anticiclonic sub influența aerului tropical cu timp senin și secetos. Temperatura minimă absolută coboară sub – 240C indicând prezența gerurilor aspre în condiții advecțiilor de aer rece, arctic. Aceasta se înregistrează în lunile ianuarie și februarie. Valorile de – 240C s-au înregistrat pe 13 ianuarie 1985.

Frecvența zilelor caracteristice

Zilele de iarnă cu temperaturi maxime mai mici de 00C se pot întâlni din septembrie pâna în martie/februarie; iar în zilele cu îngheț variază între 80 – 120, zilele de vară au temperaturi maxime mai mari sau egale cu 250C pot fi întâlnite din martie până în octombrie și apar ca urmare a advecțiilor de aer tropical; numărul zilelor tropicale variază între 12 – 70; nopti tropicale cu temperaturi minime mai mari de 200C se datorează advecțiilor de aer fierbinte tropical.

Tabel nr.

Frecvența zilelor caracteristice în municipiul Slatina

Sursa: Stația meteorologica Slatina

Temperatura solului este de 11,90C. Temperatura maximă se înregistrează în lunile iulie, august după care valorile încep să scadă. Temperatura minimă absolută a fost de – 24,50C în februarie 1991.

b. Umiditatea aerului și precipitațiile atmosferice

Umezeala relativă a aerului depinde de cantitatea de vapori existentă în masa de aer, de temperatura aerului și alte particularități climatice în special circul atmosferic. În ultimii 25 de ani valoarea medie multianuală a umezelii relative este de 81%.

Tabel nr.

Umiditatea relativă a aerului(1977-2001)

Sursa: Stația meteorologică Slatina

În luna ianuarie valoarea umezelii variază între 83 – 95% datorită temperaturii scăzute și a advecțiilor de aer umed dinspre V spre SV. În luna iulie datorită temperaturilor foarte ridicate, umezeala este de 68 – 75%, zilele cu umiditate relativă, mai mică de 30% sunt foarte frecvente în sezonul cald și sunt în număr de 35 – 40 anual. Zilele cu umiditate mai mare de 80% în sezonul rece când predomină advecțiile de aer umed. În luna august cea mai secetoasă valoare medie multianuală a umezelii este de 58%, deci cu puțin sub 60% considerata limita secetei atmosferice.

Important pentru orașul Slatina este umezeala relativă deoarece prin volumul și regimul său, participă activ la producerea cetii urbane și la reducerea vizibilitatii atmosferice.

În general se constată ca un grad de umiditate ridicat are o acțiune nefavorabila provocând sau amplificând bolile respiratorii ori diferite forme de reumatism. Regimul anual al umezelii aerului în Slatina, se caracterizează prin existența unui maxim în perioada rece a anului și a unui minim în perioada caldă. Umezeala relativă a aerului prezinta și o variație diurna cu un maxim spre dimineața (orele 3 – 5) și un minim în timpul zilei, adică același cu temperatura solului și invers cu regimul diurn al temperaturii aerului.

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice sunt elemente climatice ce contribuie la depurificarea aerului având rolul de depoluator. Uneori ploile se încarcă chimic rezultând ploi acide cu efect negativ asupra solului, apelor de suprafață și subterane și vegetației.

Precipitațiile atmosferice constituie un element important al climei care se reflectă în peisajul geografic și în economia, îndeosebi agricultura orașului Slatina. Precipitațiile atmosferice prezintă o mare variabilitate în timp și spatiu, chiar pe un teritoriu restrâns ca cel al localitații Slatina, în general s-a constatat că aici cad mai multe precipitații decât asupra zonei periurbane.

Aspectul general al reliefului regiunii în care se află situat municipiul Slatina favorizează deplasarea maselor de aer de la vest la est, existând totuși în cadrul regiunii mișcări atmosferice diurne N-S și SE – NV.

Regiunea pluvională se caracterizează prin precipitații ce variază între 400 – 600 mm cu 2 min și 2 max. Maximum: 20 mai – 10 iunie când datorită apelor mari ce vin pe Olt, se produc uneori inundații; minimul cel mai pronunțat: 15 august – 10 septembrie.

Tabel nr.

Precipitații medii multianuale

Sursa: Stația meteorologică Slatina

Fig . – Evoluția precipitațiilor anuale la stația meteorologică Slatina în perioada 1977-2002

Se observă o distribuție neuniformă a cantității medie anuală, anii ploioși alternând cu cei secetoși. Cea mai mică cantitate în 1992, cea mai mare 679,2 în 1979 și 1981. În semestrul cald al anului 300 – 350 litri/m2. Precipitațiile solide dețin doar 18 – 20% din cantitatea anuală.

Cantitatea anuală de precipitații însumează în zona Slatina 516,6 mm.

În anul 2015 datele privind cantitățile de precipitații anuale, înregistrate la stația meteorologică din municipiul Slatina , sunt prezentate în tabelul următor.

Tabel Precipitații atmosferice – municipiul Slatina în anul 2015

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Oltenia – Craiova

Evoluția precipitațiilor totale lunare în municipiul Slatina, la nivelul anului 2015, se prezintă în figura următoare:

Fig. Evoluția precipitațiilor totale lunare conform datelor înregistrate la stația meteorologică Slatina.

Cantități maxime absolute ale precipitațiilor înregistrate în zona Slatina au fost de 879,1 mm în anul 1929, iar cele minime absolute de 303,2 mm în anul 1907.

c. Nebulozitatea

Nebulozitatea are rolul de a opri convecția termică. Exprimată în optimi sau zecimi ea indică gradul de acoperire al aerului cu nori și depinde de particulele generale ale atmosferei și de caracteristicile suprafeței topologice.

La Slatina datorită predominarii regimului anticiclonic valoarea este de 4,6 zecimi. Prezența variației lunare implică: valorile mai ridicate în decembrie; 7,6 – 9,0 zecimi și valori mai scăzute în iulie 1,0 – 5,8 zecimi.

Numărul zilelor senine variază între 54 si 83, iar cel al zilelor cu cer acoperit între 65 – 121. Durata de stralucire a Soarelui a fost în medie de 181,4 ore. În semestrul cald al anului se înregistrează cele mai mari sume: 1990 – 3000 ore, adică 70% din valoarea anuală. În semestrul rece 600 – 850 ore datorită nebuloasei ridicate.

d. Vânturile

Vântul e un element climatologic care datorită celor trei caracteristici ale sale: direcție, viteză, frecvență are influențe majore atât în regiunea celorlalte elemente climatice cât și în dinamica poluării atmosferice.

Vânturile scot în evidență prezența unei zone de interferentă între partea estică a Câmpiei Române (cu vanturi predominante din sector estic) și partea vestică a aceleiași regiuni (cu vânturi predominante din sector vestic), în primul caz fiind vorba de Crivaț, iar în cel de-al doilea de Austru.

Vitezele medii anuale ale vântului variază între 2 și 5m/s, valorile cele mai mari înregistrandu-se pe direcțiile dominante.

În concluzie, putem aprecia că analiza și cunoasterea parametrilor vânturilor este deosebit de importanța pentru orașul Slatina, brizele urbane având rol climatogen – sanitar, contribuind la împrospatarea cu aer curat a atmosferei umane în perioada de calm atmosferic. Cunoscând dinamica atmosferei urbane se pot amplasa obiective industriale, obiective care constituie din ce în ce mai des surse ale poluării.

În ceea ce privește frecvența vântului, cele mai mari frecvențe revin vânturilor de Est 31,6% și celor de Vest 26%. Calmul atmosferic înregistrează o valoare de 12%. Frecvențele reduse sunt pe direcția N – S, 3-5% și se datorează Culoarul Oltului. În sezonul rece predomină vânturile dinspre Est, SudVest și NordEst iar în cel cald vânturile dinspre Vest, SudVest și NordVest. Calmul atmosferic are valori mai mari vara și mai mici primavara și toamna.

Viteza vântului este egală cu distanța parcursă de aerul aflat în mișcare în unitatea de timp; se măsoară în m/s. Relieful acționează prin “ajutaj” (sporirea vitezei) sau adăpostire (scăderea vitezei).

Vânturile ce acționeaza în zona studiată sunt:

– crivățul – vânt rece și uscat foarte puternic, bate dinspre N – NE, acționează în sezonul rece determină geruri mari, îngheț, polei, viscole puternice urmate de înzăpeziri.

– austrul – vânt uscat dinspre SV avand caracteristici diferite în funcție de anotimp, astfel iarna produce ger, primăvara este cald și intens, iar vara determina secetă deoarece este cald și uscat , este numit local și “sărăcilă” sau “traistă goală”.

– Vânturi locale – brizele ce se întâlnesc în apropierea râului Olt și Băltărețul care acționează în sudul României, si zona Bălților Dunării, facăndu-se simțit și la nivelul orașului Slatina primăvara și toamna prin ploi calde, insă are un effect de scurtă durată.

e. Fenomene meteorologice

Acestea sunt determinate de procese meteorologice speciale, producând disconfort climatic și pagube materiale.

Înghețul este caracteristic anotimpului rece și reprezintă forma de coborâre a temperaturii în aer și suprafața solului sub 00C. Înghețul timpuriu de toamnă se produce la sfârșitul lui octombrie iar ultimul îngheț se poate realiza până la 10 – 20 aprilie.

Bruma crează probleme în anotimpurile de tranziție. Numărul mediu lunar de zile cu brumă este mai mare în decembrie, ianuarie și februarie (5,9 – 6,7 zile), iar în septembrie, octombrie și aprilie variază între 0,1 – 15 zile.

Chiciura se produce în medie de 7 – 10 zile pe an în locurile unde ceața persistă mai mult. Poleiul reprezintă un alt fenomen de iarnă care se produce în medie 3 – 5 zile pe iarnă, sunt ani în care nu se produce polei, dar pot fi și ani în care se produce 15 zile afectând grav circulația rutieră.

Cele mai timpurii ninsori sunt în septembrie, iar cele mai târzii în aprilie ; data medie de producere a primei ninsori este de la 2 noiembrie, iar data medie de producerea ultimei este de 5 aprilie. Numarul mediu anual de zile cu ninsoare este de 15 – 20 zile, dar stratul de zăpadă poate persista în medie 40- 50 zile pe an. În cazul iernilor mai reci, durează o perioadă mai mare de 60 – 70 zile, iar în cazul iernilor mai calde, 25 – 30 de zle. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 15 – 20 cm.

Viscolul este posibil din octombrie până în aprilie, dar în decembrie și februarie sunt cele mai frecvente cazuri. Numărul mediu de zile cu viscol este de 2 – 3 zile. Viscolele cele mai violente au fost în 1986 – 1996.

Ceața este un fenomen caracteristic tuturor lunilor anului. Numărul mediu cu ceață este de 50 – 60 zile, când umezeala aerului este mai ridicată .

Grindina apare cu o frecvență de 0,7 – 0,8 zile pe an.

Fenomene orajoase apar în conditiile unor intense mișcări convective ale aerului și sunt intense în sezonul cald al anului : aprilie – august. Numarul mediu este de 20 – 25 de zile.

1.5. HIDROGRAFIE

1.5.1. Apele de suprafață

Acțiunea rețelei hidrografice s-a exercitat în principal în lungul văii propriu – zise a Oltului, printr-o adâncire treptată și prin formarea teraselor care se dezvolta pe suprafețe întinse.

Râul Olt este unul din cele mai importante râuri din România, izvorând din Munții Hălmașul Mare, din Carpații Orientali. Cursul râului Olt traversează județele: Harghita, Covasna, Brașov, Olt și Teleorman.

Principalele orașe prin care trece râul Olt sunt: Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea și Slatina.

Fig. Harta râului Olt Foto – Oltul văzut de pe Dealul „Grădiștea”

Sursa: https://ro.wikipedia.org/

Sub raport genetic, valea Oltului în zona Slatina, cu tot complexul geomorfologic (terasele, lunca, etc.) este posterioară unitaților limitrofe (piemontul și câmpia înaltă).

Pentru municipiul Slatina, râul Olt reprezintă cea mai importantă sursă de apă de suprafață. Câteva date în acest sens sunt edificatoare, atât ca parametrii fizici cât și hidrologici. Astfel, în zona respectivă, Oltul are o direcție de curgere NV – SE. Un profil longitudinal continuu, cu pante reduse, specific cursurilor inferioare ale râurilor ce străbat Câmpia Română. Albia lui minoră a prezentat numeroase despletiri, meandrări și albii părăsite, iar albia majoră este foarte largă și intens aluvionată cu terase locale de luncă, grinduri și microdepresiuni lacustro – mlăștinoase.

Regimul nivelurilor hidrice în zonă este determinat de varietatea scurgerii în bazinul sau hidrografic situat amonte de secțiunea Slatina. Scurgerea este influențată în principal de climă și mai puțin de ceilalți factori naturali. Din categoria factorilor climatici, precipitațiile și regimul termic sunt esențiali.

Sursa: http://www.rowater.ro/

Fig. : Principalele unități de relief traversate de râul Olt

În continuare vom prezenta succinct evoluția nivelului apelor râului Olt și implicit a scurgerii acestuia.

– perioade de ape mici (decembrie – februarie) întrerupte uneori de viituri mici;

– perioada apelor mari de primăvară (martie – aprilie) ;

– viituri de primăvară – vară (mai – până la jumătatea lunii iunie) : ape mici de vara – toamna (iunie – până în septembrie – octombrie) ;

– viituri de toamnă (octombrie – noiembrie) ;

– volumul scurgerii de primăvară este cel mai mare dintre sezoanele anului, variind între 38,1% și 41,9% ;

– volumul scurgerii de vara este al doilea ca mărime (din cele 4 sezoane) variind între 20,9% și 27,1% ;

– volumul scurgerii de iarnă variază între 15,2% și 24,1% cu tendințe de creștere spre aval ;

– volumul scurgerii de toamna este cel mai mic procentual și reprezintă 15,3%.

Debitul mediu multianual al râului Olt la Slatina este de circa 160 mc/s, valoare ce depașește cu 23 mc/s debitul la intrarea pe teritoriul județului.

Debitele maxime anuale provenind în majoritatea din ploi care au provocat și cele mai mari ape cunoscute s-au înregistrat în anul 1948 (2500 – 3000 mc/s) și în 1972 (3000 – 3300 mc/s). Valoarea debitului maxim corespunzător asigurării de 1% se situează la aproximativ 2500 mc/s.

Debitele medii zilnice, minime anuale, cu asigurare de 80% variază între 24 și 29 mc/s, iar debitele medii zilnice, minime, pe perioada de vegetație (VI – VII) între 60 – 70 mc/s.

Debitul solid analizat pe o perioadă destul de scurtă la postul Slatina (1953 – 1978) prezintă variații mari atât în ceea ce privește cantitatea lunară cât și anuală. Destul de bine se detașează lunile aprilie, mai și iunie, cu cele mai mari cantități de aluviuni, în raport cu restul anului, cele mai mici revenind lunilor august – septembrie.

Valoarea debitului mediu multianual de aluviuni cu acoperire este de circa de 140 Kg/s. De menționat că valoarea debitului de aluviuni târâte este nesemnificativă în raport cu cel în suspensie.

Fenomenele de iarnă, pe Olt, au o durată medie de 40 de zile, din care podul de gheață ajunge la circa 18 zile, caracteristic fiind apariția în fiecare an a formațiunilor de gheață.

Amenajarea hidroenergetica a râului Olt, a scos de sub incidența inundațiilor imense suprafețe de teren, a rezolvat problema irigării unor mari suprafețe agricole limitrofe, a creat conditii optime pentru alimentări cu apă industrială, a schimbat fundamental peisajul prin realizarea întinderilor mari de apă și a lacurilor de agrement.

În anul 1981 a fost pusă în funcțiune acumularea hidroenergetică Slatina ce are următoarele caracteristici : H baraj = 23 m ; suprafață acumulare = 497 ha ; volumul total = 31 milioane mc.

În perimetrul Slatina, Oltul primește mai mulți afluenți constituiți de pâraie cu văi foarte adânci în comparație cu lungimea lor. În timpul ploilor au curgerea torențială fapt care le dă posibilitatea să transporte și să depună materiale erodate la ieșirea în cuprinsul luncii Oltului.

Dintre afluenții mai importanți primiți de râul Olt pe partea stângă amintim :

– Pârâul Strehareți, cu afluentul său Ștreangul are o lungime de 12 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 43 km2. Izvorăște din partea de N-V a municipiului Slatina fragmentând terasa înaltă a râului Olt și vărsându-se direct în acesta ;

– Pârâul Șopot, cu o lungime de 6 km și suprafața bazinului hidrografic de 13 8km2, se varsă în contracanalul acumulării Slatina. Pe o porțiune de 0,8 km acest pârâu care traversează orașul în partea de vest este casetat ;

– Pârâul Clocociov, care își are izvoarele în zona industrială a municipiului Slatina având o lungime de 4,5 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 11 km2. Traversează orașul de la nord la sud, aproximativ prin zona centrală, este casetat pe o porțiune de circa 0,9 km și se varsă în contracanalul acumulării Slatina ;

Fig. : Bazinul hidrografic al Oltului – categorii de ape de suprafață

Sursa: http://www.rowater.ro/

– Pârâul Milcov, ce străbate valea Urlatoarea îsi are obârșia în zona platformei SC ALRO SA Slatina culegând apele industriale de pe întreaga platforma industrială a municipiului. Are o lungime de 12 km, o suprafață a bazinului hidrografic de 31 km2, vărsându-se în râul Olt în dreptul acumulării Ipotești.

Pe partea dreaptă a râului Olt, cel mai important afluent este pârâul Beica, care izvorăște din județul Vâlcea și are o lungime de 49 km.

1.5.2. Apele subterane și caracterizarea hidro-chimică

Din punct de vedere hidrogeologic ansamblul zonei studiate se încadrează în două unități morfologice distincte : Platforma Cotmeana în nord și Câmpia Română în sud.

Datorită caracterului de tranziție dintre câmpie și colinele subcarpatice Platforma Cotmeana (în fapt o câmpie înaltă) nu se separă printr-o linie naturală distinctă de Câmpia Română ci printr-o linie convențională ce trece de la vest la estul județului Olt prin orașul Balș – sud Piatra Olt – comuna Milcov (fosta Ulmi) – comuna Brebeni – comuna Măgura – comuna Potcoava – comuna Corbu.

Harta hidrogeologică a zonei Slatina întocmită în anul 1989 de I.S.L.G.C. București în colaborare cu colectivul de hidrogeologie din cadrul Biroului de expertiză și consulting al Universității București pe baza datelor piezometrice din anii 1988 – 1989, confirmă afluxul principal al acviferului de medie adâncime pe direcția N- S. Drenarea secundară spre râul Olt s-a activat atât în direcția E- V (malul drept al Oltului) cât și în direcția V – E (malul stâng al Oltului), datorită apariției captării de apa subterană ale municipiului Slatina, până spre limita Platformei Cotmeana cu Câmpia Română.

Acviferul de medie adâncime este conturat în straiele de Gândești, reprezentate în general dintr-o succesiune de nisipuri și pietrișuri în alternanță cu argile și argile nisipoase (90 – 116 m la Slatina). Această formațiune este depusă peste marne cu intercalații de nisipuri și pietrișuri mărunte și suporta depozite loessoide, s-au a fost parțial erodată fiind apoi acoperită cu depozite de terasă.

Studiul hidrogeologie pentru alimentarea cu apa a orașului Slatina prezintă orizonturile acvifere interceptate între adâncimile de 0 – 250 m astfel :

– orizontul I = acviferul freatic din lunca și terase ;

– orizonturile II, III, IV = acviferul de medie adâncime, cantonat în stratele de Cândesti;

– orizonturile V, VI = acviferul de adâncime, impropriu pentru exploatare ca apa potabilă.

Pentru evaluarea calității apei subterane în scopuri potabile din cele două strate acvifere principale existente (freatic și de medie adâncime) s-a avut la dispoziție un număr de 28 buletine analiza chimică, pentru stratul freatic de mică adâncime și 30 buletine de analiză chimică pentru acviferul de medie adâncime.

Din analiza detaliată a calitații apelor celor două strate acvifere, pe baza răspândirii valorilor concentrațiilor indicatorilor chimici din întreaga zonă Slatina, s-au constatat următoarele : clorurile au valorile permanente cuprinse între 200 – 400 mg/l pentru acviferul freatic de mică adâncime și valori mult mai reduse pentru acviferul de medie adâncime (50 mg/l).

Aceeași situație este valabilă și pentru calciu, cu conținuturi mari (100 – 150 mg./l) pentru stratul freatic de mică adâncime și până la 30 mg/l pentru acviferul de medie adâncime. Indicatorul ph arată un caracter slab acid pentru stratul acvifer freație de mică adâncime (6,0 – 7,0) și slab alcalin pentru acviferul de medie adâncime. Cele trei duritați diferențiază net cele două strate acvifere. Apele freatice sunt foarte dure (18 – 24 grade germane duritate totală) în timp ce apa acviferului de medie adâncime are o duritate totală mică și foarte mică (2 – 7 grade germane).

Reziduul fix (mineralizația totală) se diferențiază foarte clar ca valori predominante în limitele 900 – 1050 mg/l pentru stratul freatic și 200 – 400 mg/l pentru acviferul de medie adâncime.

În aceste condiții este normal ca și conductibilitatea electrică să aibă același regim de variație ca și reziduul fix. Astfel se înregistrează 800 – 1250 unitați pentru stratul freatic și 300 – 450 unități pentru acviferul de medie adâncime.

În concluzie se poate afirma că cele două strate acvifere sunt bine diferențiate din punct de vedere chimic, acest efect putând fi rezultatul mai multor cauze și anume :

– domenii de alimentare diferite ; colectoarele au constituenți mineralogico – petrografice diferite ;

– în regim hidrodinamic natural, cele două acvifere sunt independente.

Cu excepția amoniacului, azotații și fosfații ale căror conținuturi nu depășesc concentrațiile maxim admisibile, la celelalte substanțe biogene cu număr important de probe au conținuturi ce depășesc limtele excepționale, în egala măsură pentru ambele acvifere. Cu toate că aprecierea cantității de substanța organică prin metoda consumului chimic de oxigen are o notă de relativitate graficul realizat în urma analizelor arată că ia acviferul de medie adâncime toate conținuturile de la CaCO2 – KMnO4 se găsesc sub limita admisibilă de 10 mg/l, în schimb la acviferul freatic de mică adâncime trei probe din 25 depășesc limita excepțională de 12 mg/l.

5.3. Apele stătătoare

Lacurile și bălțile în zona municipiului Slatina sunt în număr redus, au fie origine naturală fie antropică și sunt amenajate în scopuri economice, de irigare a zonelor limitrofe, sau de agrement. Astfel enumerăm cele mai importante lacuri:

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Slatina (pus în funcțiune în 1981) având un volum total acumulat de 31 mil. m³;

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Arcești (pus în funcțiune în 1979)având un volum total acumulat de 61, 59 mil. m³;

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Strejești (pus în funcțiune în 1978) având un volum total de 249 mil. m³.

O situație aparte în hidrografia de suprafață a zonei studiate o reprezintă fostele brațe ale râului Olt ce formează adevărate lacuri cu alimentare atât din infiltrațiile acumulării Slatina cât și din izvoarele de terasă, au însa suprafețe mici și sunt utilizate pentru pescuitul recreativ.

1.6. Caracteristicile biopedogeografice

În zona municipiului Slatina solurile, vegetația și fauna constituie un complex biopedogeografic strâns legat de condițiile climatice și de relieful specific, axat pe cele două unități zonale – pădurea de stejar (cu extindere mai mare în N și NV) și stepa (în S și NE) fiecare cu solurile zonale caracteristice.

1.6.1. Vegetația

În teritoriul orașului există 120 de specii lemnoase și ierboase iar în periurban 700 de specii. Vegetația spontana a fost putin afectată de activitatea desfășurată de om.

Pădurea Strehareți este cea mai reprezentativă pădure de stejar, cu funcții diverse însă arborii s-au rărit considerabil față de anii 1980.

Vegetația naturală spontană a zonei Slatina se încadrează în cele două mari unități vegetale : zona forestieră și zona de stepă și păduri xerofile. Prima fâșie este reprezentată prin subzona pădurilor de stejar și mixte, de tip subeuropean (cer-Quercus Cerris și gârniță-Quercus frainetto), iar a doua, prin pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofile, care alternează cu păduri de stejar (Quercus robur).

Zona pădurilor de foioase care ocupă aproximativ 67 de ha, prezintă asociații din cer și gârniță amestecate cu diferite specii de stejar brumăriu (Q. robur), stejar pufos (Q. pubescens), carpen (Carpinus olnus), tei (Tillia tomentosa), alun (Alnus vulgaris). Aceste păduri sunt însoțite atât de arboret, reprezentat prin corn (Cornus mas), porumbar (Acer campestris), gherghinar (Gaven albinus), lemn câinesc (Pirin virgunnis și Rosa cannina), maces (Triadica rosa), cât și prin pajiști cu asociații de păiușuri (colilia, firuta, etc.).

Zona de stepă este reprezentată prin pajiști de silvostepă cu graminee (firuță, păiuș, sorg, mohor) și diverse ierburi xeromezofile care alternează cu păduri de stejar.

Vegetația azonală de luncă apare pe fundul văilor și este adaptată la inundații sau exces de umiditate cuprinzând fie specii lemnoase constituite din sălcii (Salix albă, Salix fragilis)răchite și plopi (Populus albă,Populus nigra,Populus canescens) fie din specii ierboase cum sunt rogozul, stânjenelul de baltă și limbariță.

Spațiile verzi reprezentau 5,6% din totalul suprafeței intravilane în 2012, realizându-se o creștere de aproximativ 1% față de nivelul anului 2007. Conform datelor disponibile, slătinenii beneficiază la nivelul anului 2014 de aproximativ 31 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, prag peste nivelul de 26 mp recomandat la nivel european pentru România

Suprafața totală a zonelor verzi din Slatina este de 94.6 hectare.

Dintre cele mai importante parcuri amintim:

– pe strada Pitești există un parc în suprafață de 2.5 hectare;

– pe Aleea Oltului există Expo parcul, care desparte orașul vechi de orașul nou având o suprafață de 1.7 hectare;

– în centrul orașului vechi este parcul Victoria cu o suprafață de 0.3 hectare.

– spre Gară există Parcul Tineretului, deschis în august 2019, având o suprafață de 3 ha.

Slatina beneficiază de o suprafață restrânsă de spații verzi, acestea existând în special în jurul blocurilor și în proximitatea bulevardelor principale.

Parcul din zona Magazinului Oltul Parcul Tineretului

În ultimii ani suprafața forestiera a localității a fost afectată de diverse cauze, în special de intervenția omului. Noxele provenite de la platforma industrială Slatina au efecte negative asupra vegetației spontane sau cultivate din zonele limitrofe, manifestându-se prin uscarea pădurilor, pomilor fructiferi și a plantelor de cultură. Florul este principalul poluant care acționează negativ asupra florei și faunei.

1.6.2. Fauna

Fauna zonei Slatina se încadrează în fauna caracteristica zonelor joase de câmpie și podișuri, cu biotipurile de pădure, de pajiști și acvatici.

Dintre reptile se pot întalni (în special în pădurea Strehareți) broasca țestoasă de uscat, broasca țestoasă de apă, șarpele de apă, etc.

Păsările sunt reprezentate de : potârnichea de stânca – monument al naturii, rața sălbatică mare, prepelița, fazanul de vânătoare, porumbelul, guguștiucul, coțofana, pițigoiul, etc.

Dintre mamifere întâlnim : iepurele, veverița, mistrețul, căpriorul.

Fauna de câmp cuprinde atât mamifere cum sunt: dihorul, nevăstuica, cât mai ales rozătoare: hârciogul, popândăul, șoarecele de câmp, șobolanul de câmp.

Fauna acvatică este reprezentată prin fauna piscicolă dezvoltată în lacul de acumulare de pe râul Olt sau în bălțile marginașe. Speciile mai des întâlnite sunt : crapul, carasul, somnul, bibanul, plătica, caracuda, roșioara, obletele, mreana, șalăul, etc.

Fauna naturală a fost afectată de procesul de antropizare, multe specii fiind nevoite să se adapteze altor zone decât celor de origine.

1.7. SOLURILE

Solurile zonei Slatina sunt destul de variate ca geneza iar ca distribuție geografică sunt foarte diversificate. Se disting totuși două mari fâșii marginale, una legată de zona de pădure și alta de zona de silvostepa și stepă, separate printr-o fâșie cu caracter de tranziție.

Solurile zonei Slatina constituie un potențial valorificat ca bază de dezvoltare a biocenozelor și a culturilor de tot felul în raport cu condițiile mediului înconjurător.

În arealul studiat se disting următoarele tipuri de soluri:

Soluri brun-roșcate au o răspândire redusă de o parte și de alta a luncii Oltului și pe terasele înalte ale Oltului. Sunt dezvoltate pe loess-uri și depozite loessoide, au o culoare ruginiu-roșcată și prezintă trei orizonturi: A- cu humulus, B-argilos și C-cu acumulare de carbonați. Acestea au un grad ridicat de fertilitate (2, 5-3 % concentrație în humus) fiind propice tuturor culturilor agricole.

Fig. : Harta solurilor din județul Olt

Sursa www.hartaromaniei.eu

Regosolurile se dezvoltă pe versanți, sunt dominate de procesele gravitaționale, sufozionale și deluviale în raport cu forma și evoluția versanților, suprapunându-se în cele mai multe cazuri cu solurile erodate.

Soluri argilo-iluviale brune dezvoltate în condiții de umiditate mai mare, sunt prezente în partea nordică a orașului, la Est de Olt.

Solurile aluviale au o mare extindere în lunca Oltului, au fertilitate ridicată datorită conținutului ridicat de substanțe nutritive, regimului hidric, texturii, depozitelor și a drenajului natural, în zona localității Slatioara apar sectoare reduse cu soluri hidromorfe și halomorfe.

Foto: Sol în cadrul Terasei Slatina

O caracteristică foarte importantă a materialelor de formare o constituie faptul că sunt bogate în calciu. Stratul fertil este de 20 – 30 cm grosime, culoare deschisă (brun, brun – deschis), textura mijlocie, structura fiind grăunțoasă.

Cantitatea de humus este de 2 – 3% și pe alocuri chiar sub 2% rezerva de humus fiind de 60 – 120 t/ha pe o adâncime de 50 cm, apreciată ca slabă și de calitate inferioară cu caracter acid.

Regimul aerohidric este defectuos. În anii cu precipitații normale asigură o bună aprovizionare cu apă a plantelor, în anii secetoși umiditatea este deficitara, iar în anii ploioși excedentară. Din această cauză, pentru reglarea regimului de umiditate, în afara unei agrotehnici adecvate sunt necesare irigații, iar alteori lucrări de elimnare a excesului de apă de suprafață. Aciditatea solului este ridicată, pH-ul fiind între 5 – 6,2 optimul pentru dezvoltarea plantelor cultivate fiind 6,2 – 7,2. Datorită acidității ridicate, activitatea microorganismelor folositoare în sol este slabă.

Poluarea solurilor include nu numai totalitatea fenomenelor și proceselor determinate de pătrunderea din afară a unor substanțe sau elemente nocive, ci și toate dereglările ce intervin în echilibrul complex, de natură fizică, chimică și biologică.

Capitolul II

CADRUL UMAN AL MUNINCIPIULUI SLATINA

2.1. Evoluția orașului pe treptele istoriei

Apariția timpurie a vieții pe aceste meleaguri a fost influențată de o serie de factori de mediu printre care cei mai importanți fiind relieful, prin câmpiile, dealurile și văile râurilor ce străjuiesc Valea Oltului, dar și clima, hidrografia, flora, fauna care au oferit condiții favorabile vieții și activității omenești. Oamenii au găsit aici suficiente resurse și condiții naturale prielnice dezvoltării așezării lor.

Descoperirile arheologice de până acum dovedesc că pe acest teritoriu, omul este prezent încă din prima parte a paleoliticului (epoca veche a pietrei). Unelte de piatră de pildă, apartinând cunoscutei culturi de « Prund » a paleoliticului (circa 1800000 – 10000000 i.H.) au fost descoperite pentru prima data în județul Olt, pe văile Dârjovului, Tesluiului, Plapcei (toți afluenți ai Oltului) dar și pe Valea Oltului. Din paleolitic s-au identificat până acum, cu certitudine așezări preistorice pe văile Dârjovului, Oltului la Clocociov (Slatina). Tot aici s-au descoperit urmele bine conversate ale activității oamenilor în așezări neolitice. Astfel, urme bogate din această perioadă au fost descoperite la Slatina, dar și la Ipotești, Vădastra, Orlea, Fărcașele. O dezvoltare mare și caractere specifice o au triburile din neoliticul mijlociu cunoscute ca aparținând culturii Vădastra. Valea Oltului a fost o arie de intensă populare și în epoca bronzului dar mai ales în epoca fierului întâlnim așezări geto – dace la Slatina. Mulțimea așezărilor constituie o dovadă incontestabilă ca populația geto – dacă din această parte a Romaniei era deosebit de numeroasă.

În secolele II – III mare parte a Văii Oltului a fost colonizata de români. Deși malul stâng nu a intrat în raza directă de acțiune a acestora populația dacică autohtonă a suferit o influență puternică a culturii romane, superioară celei autohtone. Cercetările arheologice indică existența unor așezări dacice din epoca româna la Cireașov și Strehareți (Slatina). Dupa retragerea administrației romane totuși cele două așezări de la Cireașov și Strehareți și-au continuat existența.

Chiar și denumirea așezării provine din latina arhaică Salaatina – Salatina apoi Slatina semn că aceasta poartă numele vechii colonii romane înființate aici. În secolele următoare teritoriul de la N de Dunăre este supus unor dese și puternice invazii ale popoarelor germanice și slave. În secolele IV- VI până la formarea Tării Românești viața socială și economică din zonă suferă transformări radicale.

Pe baza descoperirilor arheologice și a toponimiei slave din zonă, între care și numele așezării – Slatina (Slam – tina=pământ sărat, săratură) – s-a putut ajunge la concluzia că așezarea omenească de la Slatina a apărut cu mult înainte de secolul al X-lea ca așezare rurală, pe un teritoriu locuit permanent din cele mai vechi timpuri de către oameni.

Slatina a apărut ca așezare agricolă probabil odată cu primele așezări omenești din sudul țării și a evoluat către aspectul urban încă din primele secole ale Evului Mediu când s-a impus ca târg, favorizat de așezarea sa la contactul dealului cu câmpia, în calea unor drumuri comerciale interne: drumul sării, drumul buțiilor, drumul oii.

Prima mențiune documentară a Slatinei datează din a II – a jumătate a secolului al XIV- lea. În hrisovul domnesc din 20 ianuarie 1368 emis de Vlaicu Vodă (Vladislav I), de fapt privilegiul comercial acordat de domnitorul muntean negustorilor din orașul și județul Brașov, Slatina este menționat ca punct vamal. Acest fapt confirmă importanța funcției economice și de loc de trecere și popas a Slatinei, dezvoltată cu mult înainte de data mențiunii documentare, funcție păstrată și dezvoltată în secolele urmatoare.

Foto: Prima atestare documentară a orașului Slatina – Privilegiul lui Vlaicu Vodă acordat negustorilor din Brașov la 20 ianuarie 1368

Sursa: Slatina – Pagini de manografie, 1972

Viața economico – socială a orașului Slatina a atras-o în evenimentele istorice ale vremii. În iunie 1522, Radu de la Afumați îi învinge pe turcii otomani la Slatina, iar în timpul domniei lui Vlad Vintilă 1532 – 1535 este emis un act ce menționează « cetatea de scaun domnească ». Mihai Viteazul restaurează Mânastirea Clocociov ca rasplată pentru serviciile aduse de populație în demersurile sale politice. În epoca modernă, Slatina a trăit prin Revoluția de la 1821. Aici Tudor Vladimirescu s-a întâlnit cu căpetenia de haiduci Iancu Jianu. În acest oraș forțele fidele idealurilor revoluției vor participa activ la susținerea acestora, deoarece orașul a fost centrul planurilor strategice ale lui Tudor.

Momentul politic a imprimat în zonă stilul arhitectural « Tudor ».

Slătinenii s-au implicat de asemenea în evenimentele politice ce au urmat: Revoluția de la 1848 în care locuitorii orașului au participat înca de la izbucnirea acesteia pe Câmpia Izlazului în sudul județului ; Unirea Moldovei cu Țara Românească din 24 ianuarie 1859, Razboiul de Independență din 1877 – 1878 ce a consfințit independența de stat a Romaniei, Răscoala țăranilor din 1899 care a avut loc în gara din Slatina și care a sfârșit prin a fi înăbușită, Răscoala Țărănească de la 1907 sau Marea Unire din 1918, Primul și al II – lea Razboi Mondial.

Prin poziția sa strategică sprijinită de la V de Olt iar de la E de gara C.F.R., aflat pe principalele artere de circulație pe uscat și pe râul Olt. Slatina a avut un rol important în evoluția istorică a teritoriului geografic românesc.

“Construirea actualului pod de fier de peste Olt în urma stricării celor două de lemnce au existat până în anul 1864 a făcut să se intensifice schimburile economice, sociale și culturale cu județele din dreapta Oltului. De altfel, tocmai necesitatea unei legături sigure, de o parte și de alta, a legendarului rîu, a dus la începerea lucrărilor podului în anul 1888 care s-a terminat în 1891.” Acesta a fost realizat de arhitectul orașului, inginerul Davidescu și a reprezentat poarta de sud a orașului.

Foto. Podul de peste Olt

Sursa: Slatina – Pagini de manografie, 1972

În timpul celor două razboaie mondiale viața socială și economică a Slatinei a fost afectată, evoluția acesteia cunoscând o stagnare inclusive în plan numeric, datorită pierderilor provocate de războaie. După această perioadă, Slatina a cunoscut o revigorare economică și socială cu o dinamică de dezvoltare rapidă. Această evoluție pozitiva a orașului a facut ca în 1968 să fie declarat municipiu și reședință de județ. Ca centru al județului Olt, a capatat o forță economică deosebită mai ales după înființarea primei uzine producatoare de aluminiu din țara în 1970. Această dezvoltare economică ca centru va face din Slatina un oraș cu o mare dinamică a populatiei. Astfel din 1966 până în 1977 în decurs de 11 ani populația s-a dublat de la 19250 la 44892.

Creșterea a continuat până în 1989 când trecerea la economia de piață a dus la privatizarea unor unitați sau la desființarea altora astfel s-au produs modificări importante în peisajul economic slatinean.