Foto : Slatina paralelă 1976 – 2017 [305209]

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL

Foto : Slatina – paralelă 1976 – 2017

1.1 [anonimizat] – sud – [anonimizat] 44026’3’’ latitudine nordică și 24021’ [anonimizat]-nordică a județului Olt și în vestul regiunii istorice Muntenia. [anonimizat], [anonimizat], într-o zonă de contact a [anonimizat]. Orașul se află la aproximativ 50 km de municipiul Craiova, 70 km de municipiul Pitești și 190 km de capitala București.

Municipiul Slatina este limitat de sectorul de vale al râului Olt cu dezvoltarea pe stanga a acestuia, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] 160-175m în partea de nord și 110-112 m [anonimizat]-est sunt: Strehareți, Sopot, Clocociov și Milcov (Urlătoarea). [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], iar în sud cu terenurile agricole ale comunei Brebeni și comuna Milcov.

Municipiul Slatina ca asezare umană și ca zonă functională dispune de o suprafată totală de 5393 ha, adică 0,009% [anonimizat],

Slatina – [anonimizat] – zisă și localitătile limitrofe (Clocociov, Cireașov, Satul – Nou) legate funcțional de aceasta.

[anonimizat] o suprafată de 38 km2 [anonimizat] 7,5 – 8 [anonimizat] 4 – 5 km.

De la atestarea documentară din 20 ianuarie 1368, Slatina a [anonimizat]. [anonimizat] o populație de 70,2 [anonimizat], [anonimizat].

Fig. [anonimizat]. Harta județului Olt

Sursă: GEAStrategy&Consulting Sursa www.hartaromaniei.eu

1.2 [anonimizat]-se, în nord peste flancul extrem epiplatformic al avanfosei carpatice. Cele 2 unitați sunt separate cartografic aproximativ de paralela localității Curtișoara.

Forajele de mare adâncime executate în zonă au pus în evidentă depozitele fundamentului regiunii prin formațiuni aparținând: Cristalinului, Silurianului, Triasicului, Jurasicului, Cretacicului și Neogenului.

Cristalinul a fost întalnit la adâncimi variând între 2300 – 2400 m, unde este reprezentat în principal prin șisturi sericitoase.

Silurianul prezintă grosimi de până la 400 m și este reprezentat printr-o succesiune de calcare cu argile și gresii.

Triasicul este alcătuit dintr-o alternanță de argile roșii – vișinii și verzi cu rare intercalații de gresii roșcate – verzui și calcare cenușii – gălbui. Grosimea acestor depozite depășește 500 m. Jurasicul este reprezentat prin argile cu intercalații subțiri de nisipuri albicioase, cărbuni și marno – calcare. Grosimea acestor depozite în zona Slatina este de peste 130 m.

Cretacicul atinge grosimi de până la 1250 m cuprinzând seria sedimentară până în Senonian inclusiv.

Formațiunile geologice capabile să cantoneze resurse naturale de apă precum și zăcăminte de gaze și petrol ce pot fi utilizate în scopuri economice aparțin Miocenului, Pliocenului și Cuaternarului care, începând cu Samatianul transgresiv constituie o succesiune aproape neântreruptă.

Miocenul. Sarmatianul este constituit dintr-o alternanță de depozite reprezentate de gresii calcaroase, nisipuri fine și de granulație mijlocie, peste care s-au depus calcare organogene ce variază de la 30 m iar în sud la 100 m în sectorul de afundare a platformei sub/avanfosă (la Optași).

Meotianul este constituit din marne cenușii și intercalații de gresii calcaroase. Grosimea sa variază între 20 – 200 m de la sud la nord.

Pontianul este reprezentat prin depozite de marne cenușii – verzui și nisipuri cu intercalații de marne nisipoase și gresii. Grosimea lor variază între câțiva metrii și 125 m la Stejaru.

Pliocenul. Dacianul este reprezentat prin nisipuri fine cu intercalații de argile. Grosimea sa este cuprinsă între 40 – 180 m.

Romanianul este reprezentat de nisipuri, pietrișuri și argile seria terminându-se cu alternanțe de argile compacte cenușii, argile nisipoase verzui cu numeroase concrețiuni calcaroase, nisipuri și pietrișuri. Grosimea depozitelor romaniene în zona ce prezintă obiectul acestui studiu este de 200 – 250 m.

Pleistocenul. Pleistocenul inferior este reprezentat prin cele două formațiuni acumulativ-startigrafice: Formațiunea de Cândești și Formațiunea de Frătești.

Formațiunea de Cândești, care este constituită, în general, dintr-o succesiune de nisipuri și pietrișuri în alternanță cu argile și argile nisipoase. Cele mai mari grosimi în zona Slatina s-au inregistrat în jurul valorilor 90 – 116 m. Stratele de Cândesti în zona Slatina se dezvoltă imediat sub aluviunile terasei înalte și sunt constituite la partea superioară din nisipuri argiloase cu intercalații de origine nisipoase (10 m grosime) urmate de o succesiune de nisipuri fine și medii cu intercalații argiloase și pietrișuri în baza (43 m grosime).

Sub baza de eroziune a Oltului urmează la cota de 97 m pe o porțiune de circa 15 m argila și argila nisipoasă care stau pe un banc de nisipuri și pietrișuri cu intercalații argiloase și lentile de lignit. Baza formațiunii de Cândesti de la Slatina este marcată de ultimul orizont de nisipuri și pietrișuri cuprins între cotele 30 – 25 m și depus peste argile levantine.

Formațiunea de Frătești definește un orizont de nisipuri și pietrișuri de la partea superioară a Pleistocenului inferior. Acest orizont se întâlnește numai în spațiul corespunzător câmpului, în teritoriul ocupat cu terase fiind îndepărtat prin eroziune. Stratele de Frătești aflorează pe malul stâng al Oltului la sud de Drăgănești – Olt. Grosimea lor variază între 10 – 15 m în versantul drept al Oltului și între 30 – 40 m în versantul stâng.

Pleistocenul mediu este reprezentat de depozitele loessoide și depozitele celor două terase ale Oltului (terasa veche si terasa inaltă). Grosimea lor variază între 5 – 30 m.

Depozitele terasei vechi sunt alcătuite din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri cu structura încrucișată și grosime de 3 – 7 m, acoperite de depozite loessoide de 5 – 15 m grosime și cu trei niveluri de soluri îngropate. Fundamentul lor este constituit din strate de Cândesti.

Depozitele terasei înalte sunt alcătuite din pietrișuri 5 – 6 m grosime și depozite loessoide 6 – 10 m grosime constituite din prafuri argiloase uneori nisipoase cu concrețiuni calcaroase și trei benzi cafenii de soluri fosile.

Pleistocenul superior cuprinde terasele superioară, inferioară și joasă ale Oltului. Depozitele terasei superioare sunt alcătuite în bază din nisipuri și pietrișuri cu grosimea de 6 – 12 m depuse peste formațiunea de Cândești. Sedimentele loessoide care le acoperă sunt constituite din prafuri argiloase, nisipoase sau argile nisipoase cu concrețiuni calcaroase, grosimea lor fiind de 6 – 15 m.

Depozitele terasei inferioare sunt alcătuite din depozite aluvionare de 4 – 6 m grosime acoperite de depozite loessoide având grosimea de 5 – 10 m (prafuri nisipoase slab argiloase cu un nivel de sol ingropat). Depozitele terasei joase sunt constituite deasemenea din depozite aluvionare de 5 – 12 m grosime și depozite loessoide de 5 pana la 8 m grosime (nisipuri prafoase cu intercalații argiloase).

Holocenul. Depozitele de luncă (cele mai noi) ale Oltului formează două orizonturi:

– inferior, alcătuit din nisipuri și bolovănișuri de 5 – 10 m grosime;

– superior, alcătuit din nisipuri, nisipuri argiloase cu intercalații de maluri, având 1 – 6 m grosime.

1.2.1. Tectonica și seismicitatea zonei Slatina

Edificarea formațiunilor magazin de ape subterane a avut loc în Neogen și Cuaternar, astfel încât în continuare vom prezenta evoluția platformei și avanfosei, unitați tectonice majore, peste care se suprapune teritoriul studiat.

În timpul Neogenului și începutul Cuaternarului inferior, partea nordică dinspre avanfosă a platformei a fost antrenată în subsidență în timp ce partea de sud a rămas în poziție ridicată, fapt dovedit de reducerea spre nord a diferiților constituenți ai Miocenului, Pliocenului și Cuaternarului. La sfârșitul Pleistocenului inferior și începutul Pleistocenului mediu, odată cu apariția rețelei hidrografice actuale, teritoriul platformei a fost afectat de o mișcare de ridicare ce a continuat cel puțin până la sfârșitul Pleistocenului superior, interval în care s-au format terasele rețelei hidrografice din regiune, iar pe câmpia înaltă, pe terasele formate, s-a depus pătura de depozite loessoide de origine deluvială.

In ceea ce privește tectonica și seismicitatea zonei Slatina cercetările asupra cutremurelor din 1940 si 1977 au arătat că “zguduirile” provocate de acestea au avut o intensitate mai mare în lungul unor linii care au primit numele de linii de sensibilitate seismică. Cele mai importante linii seismice care pot afecta teritoriul orașului Slatina sunt:

– linia Craiova – Bechet;

– linia Turnu Măgurele – Caracal.

Este important de amintit faptul că unele din aceste linii au fost detectate și de studii recente, ele corespunzând unor fracturi ale scoarței terestre.

Astfel conform analizelor municipiul Slatina se încadrează în macrozona cu magnitudine seismică 71 – scara M.S.K. conform S.R.11.100/1 – 93 „Zonarea Seismică a României“.

Fig. Tectonica zonei de sud – est a României dupa Săndulescu 1984, 1988 Si Matenco 2007

Fig. Harta tectonica a României Fig. : Harta seismică a României

Sursa: http://www.infp.ro/

1.3. RELIEFUL

“ Slatina (…..), este una din cele mai vechi așezări omenești urbane din Țara Românească” conform spuselor lui N.D. Stoica în lucrarea sa “ Orașul Slatina și cadrul său natural”(1947) , aceasta, se află așezată pe valea Oltului, acolo unde râul dupa ce traversează Podișul Getic, pătrunde în Câmpia Română.

Relieful variat, cu numeroase văi, bogate în izvoare, cu lunca fertilă a Oltului prielnică agriculturii, pășunile întinse, bogăția faunei, apele Oltului și ale afluenților săi au reprezentat avantajele de bază ale apariției timpurie a așezării urbane.

In viziunea lui N.D. Stoica „Orașul este așezat în amfiteatru, aplecat spre vest, pe două terase” sau „Slatina este așezată pe malul stâng al râului Olt, pe valea pârâului Sopot, afluent al Oltului, pe dealurile înconjurătoare, la marginea provinciei, la răscruce se drumuri”.

Pentru zona studiată Valea Oltului reprezintă o adevarată axă orohidrografică caracterizându-se prin asimetrie morfologică, cu versantul stâng înalt și abrupt, iar cel drept prelung, cu terase înalte neinundabile și terenuri foarte bune pentru așezări omenești și agricultură.

Valea Oltului are o lunca largă și terase pe ambele părti până în raza localitații Găneasa și, numai pe versantul drept până la vărsarea Oltețului.

Teritoriul municipiului Slatina se încadrează în Câmpia Boianului în zona de tranziție a Platformei Getice spre Câmpia Română, fiind înconjurat de următoarele subunități de relief:

Platforma Cotmeana la nord – est de Slatina;

Dealurile Oltețului în nord – vestul Slatinei;

Câmpia Romanaților la sud – vest de oraș;

Câmpia Boianului în sud – estul Slatinei.

Fig. Harta Piemontului Getic și a Câmpiei Române / Sursa: www.osidio.ro

Astfel teritoriul ocupat de municipiul Slatina se separă în două unitați de relief: Lunca Oltului și Câmpia Boianului.

1. Lunca Oltului este slab reprezentată ca suprafată. Poate fi împarțită în lunca inundabilă, variabilă ca relief și lunca neinundabilă cu variațiuni mici dar evidente (depresiuni, praguri). Panta luncii este de circa 0.94%0.

2. Câmpia Boianului a fost sculptată de Raul Olt, fiind evidențiate două terase (Cotmeana și Slatina) și câmpia propriu – zisă fragmentată de văi și vâlcele.

Terasele sunt bine individualizate, trecerile dintre ele spre lunca sunt clare, făcându-se prin versanți în gen abrupți. Aspectul geomorfologic general al teraselor și al câmpiei este de teren slab fragmentat. Văile au un caracter slab ravenat reprezentând forme de eroziune de suprafată și adâncime, iar în unele locuri alunecări.

Terasa Slatina domină lunca cu 50 – 60 m și prezintă o morfologie destul de avansată, se termină la numai 12 km sud de Slatina prin dealul Proroci. Pe podul acestei terase se dezvoltă generația văilor ce se continuă prin valea Strehareți, Viilor, Vălcea.

Fragmentarea frunții terasei ajunge în zona orașului Slatina până la formarea martorului de eroziune Grădiștea Slatinei ce este rezultatul eroziunii a două văi laterale foarte apropiate.

Această Grădiște nu este martor de eroziune rezultată din acțiunea de meaendrare a Oltului ci se datorează eroziunii laterale a văilor afluente.

Prima dovadă în acest sens este înalțimea Grădiștei ce corespunde perfect cu a terasei din care a fost separată.

Foto : Martorul de eroziune “Dealul Grădiște”

În pădurea Strehareți întâlnim ca forme de relief lunca înaltă, plană cu altitudine de 100 m, versanți medii ondulați parțial însoriți cu o altitudine de 100 m.

Din punct de vedere morfologic zona Slatinei se suprapune peste terasa înaltă a râului Olt terasa inferioară și lunca aceluiași râu.

Terasa înaltă este fragmentată de o serie de văi ce au luat și prin eroziunea depozitelor de terasă cum sunt: Valea Urlatoarea, Valea Sopotului, Valea Ștreangului, Valea Muierii, Valea Strehareți, Valea Clocociov. Relieful terasei înalte este în general plat, cu o ușoară pantă de circa 3% pe direcția N – NV  S – SE cu cote cuprinse între valorile de 180 m la limita nordică și 150 m la extremitatea sudică a teritoriului.

Aspectul de teren orizontal este întrerupt de zonele de vale, unde eroziunea a fragmentat depozitele terasei formând văi adânci. Parțial, pe teritoriul orașului aceste văi au fost casetate și ulterior colmatate cu material de umpluturi eterogene (pamânt, detritus industrial, resturi de pe santierele de constructii).

Către Olt terasa coboară fie sub forma unor pante abrupte (zona falezei și zona Strehareți) sau sub forma unor pante mai domoale cum este în perimetrul cuprins între străzile Vintila Voda și B-dul Nicolae Titulescu, sector ce reprezintă centrul vechi al orașului Slatina.

Terasa inferioară se suprapune aproximativ strazilor Strehareți, Ionașcu, Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu. Relieful este în general orizontal cu cote ce oscilează în jurul valorilor de 110 – 112 m.

Zona de lunca a Oltului se întinde între limita terasei inferioare și Olt. Aceasta este slab dezvoltată pe malul stâng în comparație cu malul drept al râului, unde lunca se extinde mult. Cotele terenului în acest sector sunt cuprinse între 102 m în S și 106 – 108 în N zonei.

În perimetrul municipiului Slatina (ca zonă construită) delimitarea treptelor de relief se face mai greu datorită constructiilor și amenajărilor edilitare.

Contactul morfologic dintre versantul stâng și luncă este pe alocuri mascat de depozite de natură deluvial – proluvială, depuse la piciorul versantului, la care se adaugă conurile de dejectii ale organismelor torențiale.

În cadrul zonei, lunca râului Olt împreună cu terasele superioară și medie reprezintă treptele cele mai dezvoltate în suprafață, cu urme vizibile ale acțiunii factorilor morfo – genetici externi – vantul și apele de suprafață.

1.4. Caracteristici climatice

1.4.1 Factorii genetici care influențează clima municipiului Slatina

Clima are un impact deosebit de important asupra elementelor cadrului natural, asupra activitatii umane dar și asupra mediului, influențând poluarea atmosferei prin umezeala aerului, calmitatea, directia și frecvența vântului. Slatina se caracterizează printr-un climat temperat – continental cu nuanță moderată.

Acest tip de climat este rezultatul acțiunii factorilor radiativi, dinamici, fizico-geografici și antropici.

Factorii radiativi – se impun mai ales prin valorile bilantului radiativ dar și prin radiația solară globală.

Astfel radiația solară globală reprezintă suma dintre radiația solară directă și radiația difuză, măsurate pe unitatea de suprafață orizontală, iar zona municipiului Slatina are un potențial energetic solar de peste 125 kcal/cm²/an (Atlas. Republica Socialistă România, 1972-1979).

Bilanțul radiativ reprezintă diferența dintre energia primită și energia cedată, având valori anuale care variază între 45-48 kcal/cm².

Fig. Harta cu repartiția radiației solare în Oltenia

Sursa: www.rdnr.ro

Factorii dinamici care determină caracteristicile climei țării noastre sunt influențați de cele patru forme principale ale circulației aerului în troposferă: circulația vestică, circulația polară, circulația tropicală, circulația de blocare. Dintre aceste tipuri barice, circulația vestică are o mare frecvență.

În ceea ce privește centrii barici de acțiune asupra continentului nostru s-a evidențiat că pe lângă vânturile de vest se mai intâlnesc și alte orientări ale circulației atmosferice. Astfel principalii centrii barci cu frecvența mai mare sunt anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso-siberian, ciclonii mediteraneeni, iar cu intensitate mai mică ciclonul arab, anticiclonul scandinav, anticiclonul nord-african, anticiclonul groenlandez.

În ceea ce privește masele de aer care se manifestă în România și totdeodată în zona orașului Slatina sunt masele de aer temperat-oceanic, masele de aer temperat-continental, masele de aer arctic, masele de aer tropical-maritim și masele de aer tropical-continental.

Factorii fizico – geografici se impun local în clima unei zone, dintre aceștia o importanță deosebită o acordăm poziției geografice a municipiului, la contactul dintre două unităti geomorfologice Piemontul Getic și Câmpia Română, pe valea râului Olt, acestă localizare determinând caracteristicile generale ale regimului temperaturilor și precipitațiilor, favorizând deplasarea maselor de aer de origini diferite, însă prezența Carpaților la nord impune anumite restricționări în pătrunderea maselor de aer vestice și nordice.

Factorii antropici aduc și ei modificări în evoluția climei municipiului Slatina, deoarece creștere emisiilor de gaze conduce la schimbării climatice cel puțin la scară locală, dacă nu regionala.

1.4.2 Caracteristicile elementelor climatice

a. Temperatura aerului

Factorii cei mai importanți ce determină oscilatii ale temperaturii aerului sunt latitudinea, altitudinea, anotimpul, gradul de umezeală. Latitudinea influențează direct valoarea radiației solare globale. Anotimpul influențează regimul termic datorită variației în timpul unui an a înalțării Soarelui deasupra orizontul acestei variatii fiind reflectat de valori lunare ale temperaturii precum și cele sezoniere. Potențialul termic la Slatina este dat de suma temperaturilor medii pozitive diurne care într-un an pot depăși 3.3000C.

Temperaturi medii anuale

Temperatura medie multianuală în zona munipiului Slatina este 10,7 °C.

În timpul anului, temperatura aerului oscilează de la valori medii negative în perioada decembrie – ianuarie, la valori pozitive în intervalul februarie – noiembrie. În cursul anului de la luna cea mai rece – ianuarie (-3,1 °C) spre luna cea mai caldă – iulie (22,8 °C) .

Se observă astfel o amplitudinea anuală a mediilor lunare care depășește 25°C.

Analiza regimului de temperatura a aerului pe baza observatiei de la stația meteorologica a orașului Slatina pe perioada anilor 1977 – 2001.

Tabel nr.

Temperaturi medii anuale în perioada anilor 1977 – 2001.

Fig. – Evoluția temperaturilor medii anuale la stația Slatina în intervalul de timp 1977-2002

Se mai observă o distribuție relativ constantă a temperaturii minime anuale. Cel mai calduros an a fost 1994, iar minima 1985. Temperatura medie anuală in 25 ani este de 10,80C.

Tabel nr.

Temperaturi medii lunare multianuale la Slatina.

Fig . – Evoluția temperaturilor medii lunare pe perioada multianuală 1977-2002 la stația meteorologică Slatina

Temperaturi medii zilnice

Cele mai mari variatii ale temperaturii medii de la zi la alta mai mare de 10C se produc iarna când contrastul termic dintre masele de aer e pregnant iar cele mai mici vara. În iarnă temperaturile medii zilnice multianuale au valori de – 20C, dar în 1980 si 2000 temperatura medie anuală iarna a fost de –4,80C, iar în anii cu ierni calde în 1983 a fost de +2,40C și +2,50C în 1994. În iulie variază între 20 – 250C.

În anul 2015 datele privind temperatura aerului ( valori minime, maxime, minime absolute înregistrate la stația meteorologică din municipiul Slatina, sunt prezentate mai jos

Tabel : Temperaturi aer – municipiul Slatina, 2015.

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Oltenia – Craiova

Evoluția temperaturilor maxime lunare în municipiul Slatina, la nivelul anului 2015, se prezintă conform figurei următoare:

Fig. : Evoluția temperaturilor maxime lunare înregistrate la stația meteorologică Slatina.

Temperaturi extreme absolute

Temperatura minimă absolută la Slatina a fost de -31 °C ianuarie 1942. Iar maxima obsolută a fost înregistrată în august 1952, temperatura fiind de +40,5 °C.

La Slatina s-a înregistrat temperatura maximă absolută de 410C la 4 iulie 2000. S-a observat că valorile temperaturii maxime absolute sunt produse în august sau iulie în conditiile de timp anticiclonic sub influența aerului tropical cu timp senin și secetos. Temperatura minimă absolută coboară sub – 240C indicând prezența gerurilor aspre în condiții advecțiilor de aer rece, arctic. Aceasta se înregistrează în lunile ianuarie și februarie. Valorile de – 240C s-au înregistrat pe 13 ianuarie 1985.

Frecvența zilelor caracteristice

Zilele de iarnă cu temperaturi maxime mai mici de 00C se pot întâlni din septembrie pâna în martie/februarie; iar în zilele cu îngheț variază între 80 – 120, zilele de vară au temperaturi maxime mai mari sau egale cu 250C pot fi întâlnite din martie până în octombrie și apar ca urmare a advecțiilor de aer tropical; numărul zilelor tropicale variază între 12 – 70; nopti tropicale cu temperaturi minime mai mari de 200C se datorează advecțiilor de aer fierbinte tropical.

Tabel nr.

Frecvența zilelor caracteristice în municipiul Slatina

Sursa: Stația meteorologica Slatina

Temperatura solului este de 11,90C. Temperatura maximă se înregistrează în lunile iulie, august după care valorile încep să scadă. Temperatura minimă absolută a fost de – 24,50C în februarie 1991.

b. Umiditatea aerului și precipitațiile atmosferice

Umezeala relativă a aerului depinde de cantitatea de vapori existentă în masa de aer, de temperatura aerului și alte particularități climatice în special circul atmosferic. În ultimii 25 de ani valoarea medie multianuală a umezelii relative este de 81%.

Tabel nr.

Umiditatea relativă a aerului(1977-2001)

Sursa: Stația meteorologică Slatina

În luna ianuarie valoarea umezelii variază între 83 – 95% datorită temperaturii scăzute și a advecțiilor de aer umed dinspre V spre SV. În luna iulie datorită temperaturilor foarte ridicate, umezeala este de 68 – 75%, zilele cu umiditate relativă, mai mică de 30% sunt foarte frecvente în sezonul cald și sunt în număr de 35 – 40 anual. Zilele cu umiditate mai mare de 80% în sezonul rece când predomină advecțiile de aer umed. În luna august cea mai secetoasă valoare medie multianuală a umezelii este de 58%, deci cu puțin sub 60% considerata limita secetei atmosferice.

Important pentru orașul Slatina este umezeala relativă deoarece prin volumul și regimul său, participă activ la producerea cetii urbane și la reducerea vizibilitatii atmosferice.

În general se constată ca un grad de umiditate ridicat are o acțiune nefavorabila provocând sau amplificând bolile respiratorii ori diferite forme de reumatism. Regimul anual al umezelii aerului în Slatina, se caracterizează prin existența unui maxim în perioada rece a anului și a unui minim în perioada caldă. Umezeala relativă a aerului prezinta și o variație diurna cu un maxim spre dimineața (orele 3 – 5) și un minim în timpul zilei, adică același cu temperatura solului și invers cu regimul diurn al temperaturii aerului.

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice sunt elemente climatice ce contribuie la depurificarea aerului având rolul de depoluator. Uneori ploile se încarcă chimic rezultând ploi acide cu efect negativ asupra solului, apelor de suprafață și subterane și vegetației.

Precipitațiile atmosferice constituie un element important al climei care se reflectă în peisajul geografic și în economia, îndeosebi agricultura orașului Slatina. Precipitațiile atmosferice prezintă o mare variabilitate în timp și spatiu, chiar pe un teritoriu restrâns ca cel al localitații Slatina, în general s-a constatat că aici cad mai multe precipitații decât asupra zonei periurbane.

Aspectul general al reliefului regiunii în care se află situat municipiul Slatina favorizează deplasarea maselor de aer de la vest la est, existând totuși în cadrul regiunii mișcări atmosferice diurne N-S și SE – NV.

Regiunea pluvională se caracterizează prin precipitații ce variază între 400 – 600 mm cu 2 min și 2 max. Maximum: 20 mai – 10 iunie când datorită apelor mari ce vin pe Olt, se produc uneori inundații; minimul cel mai pronunțat: 15 august – 10 septembrie.

Tabel nr.

Precipitații medii multianuale

Sursa: Stația meteorologică Slatina

Fig . – Evoluția precipitațiilor anuale la stația meteorologică Slatina în perioada 1977-2002

Se observă o distribuție neuniformă a cantității medie anuală, anii ploioși alternând cu cei secetoși. Cea mai mică cantitate în 1992, cea mai mare 679,2 în 1979 și 1981. În semestrul cald al anului 300 – 350 litri/m2. Precipitațiile solide dețin doar 18 – 20% din cantitatea anuală.

Cantitatea anuală de precipitații însumează în zona Slatina 516,6 mm.

În anul 2015 datele privind cantitățile de precipitații anuale, înregistrate la stația meteorologică din municipiul Slatina , sunt prezentate în tabelul următor.

Tabel Precipitații atmosferice – municipiul Slatina în anul 2015

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Oltenia – Craiova

Evoluția precipitațiilor totale lunare în municipiul Slatina, la nivelul anului 2015, se prezintă în figura următoare:

Fig. Evoluția precipitațiilor totale lunare conform datelor înregistrate la stația meteorologică Slatina.

Cantități maxime absolute ale precipitațiilor înregistrate în zona Slatina au fost de 879,1 mm în anul 1929, iar cele minime absolute de 303,2 mm în anul 1907.

c. Nebulozitatea

Nebulozitatea are rolul de a opri convecția termică. Exprimată în optimi sau zecimi ea indică gradul de acoperire al aerului cu nori și depinde de particulele generale ale atmosferei și de caracteristicile suprafeței topologice.

La Slatina datorită predominarii regimului anticiclonic valoarea este de 4,6 zecimi. Prezența variației lunare implică: valorile mai ridicate în decembrie; 7,6 – 9,0 zecimi și valori mai scăzute în iulie 1,0 – 5,8 zecimi.

Numărul zilelor senine variază între 54 si 83, iar cel al zilelor cu cer acoperit între 65 – 121. Durata de stralucire a Soarelui a fost în medie de 181,4 ore. În semestrul cald al anului se înregistrează cele mai mari sume: 1990 – 3000 ore, adică 70% din valoarea anuală. În semestrul rece 600 – 850 ore datorită nebuloasei ridicate.

d. Vânturile

Vântul e un element climatologic care datorită celor trei caracteristici ale sale: direcție, viteză, frecvență are influențe majore atât în regiunea celorlalte elemente climatice cât și în dinamica poluării atmosferice.

Vânturile scot în evidență prezența unei zone de interferentă între partea estică a Câmpiei Române (cu vanturi predominante din sector estic) și partea vestică a aceleiași regiuni (cu vânturi predominante din sector vestic), în primul caz fiind vorba de Crivaț, iar în cel de-al doilea de Austru.

Vitezele medii anuale ale vântului variază între 2 și 5m/s, valorile cele mai mari înregistrandu-se pe direcțiile dominante.

În concluzie, putem aprecia că analiza și cunoasterea parametrilor vânturilor este deosebit de importanța pentru orașul Slatina, brizele urbane având rol climatogen – sanitar, contribuind la împrospatarea cu aer curat a atmosferei umane în perioada de calm atmosferic. Cunoscând dinamica atmosferei urbane se pot amplasa obiective industriale, obiective care constituie din ce în ce mai des surse ale poluării.

În ceea ce privește frecvența vântului, cele mai mari frecvențe revin vânturilor de Est 31,6% și celor de Vest 26%. Calmul atmosferic înregistrează o valoare de 12%. Frecvențele reduse sunt pe direcția N – S, 3-5% și se datorează Culoarul Oltului. În sezonul rece predomină vânturile dinspre Est, SudVest și NordEst iar în cel cald vânturile dinspre Vest, SudVest și NordVest. Calmul atmosferic are valori mai mari vara și mai mici primavara și toamna.

Viteza vântului este egală cu distanța parcursă de aerul aflat în mișcare în unitatea de timp; se măsoară în m/s. Relieful acționează prin “ajutaj” (sporirea vitezei) sau adăpostire (scăderea vitezei).

Vânturile ce acționeaza în zona studiată sunt:

– crivățul – vânt rece și uscat foarte puternic, bate dinspre N – NE, acționează în sezonul rece determină geruri mari, îngheț, polei, viscole puternice urmate de înzăpeziri.

– austrul – vânt uscat dinspre SV avand caracteristici diferite în funcție de anotimp, astfel iarna produce ger, primăvara este cald și intens, iar vara determina secetă deoarece este cald și uscat , este numit local și “sărăcilă” sau “traistă goală”.

– Vânturi locale – brizele ce se întâlnesc în apropierea râului Olt și Băltărețul care acționează în sudul României, si zona Bălților Dunării, facăndu-se simțit și la nivelul orașului Slatina primăvara și toamna prin ploi calde, insă are un effect de scurtă durată.

e. Fenomene meteorologice

Acestea sunt determinate de procese meteorologice speciale, producând disconfort climatic și pagube materiale.

Înghețul este caracteristic anotimpului rece și reprezintă forma de coborâre a temperaturii în aer și suprafața solului sub 00C. Înghețul timpuriu de toamnă se produce la sfârșitul lui octombrie iar ultimul îngheț se poate realiza până la 10 – 20 aprilie.

Bruma crează probleme în anotimpurile de tranziție. Numărul mediu lunar de zile cu brumă este mai mare în decembrie, ianuarie și februarie (5,9 – 6,7 zile), iar în septembrie, octombrie și aprilie variază între 0,1 – 15 zile.

Chiciura se produce în medie de 7 – 10 zile pe an în locurile unde ceața persistă mai mult. Poleiul reprezintă un alt fenomen de iarnă care se produce în medie 3 – 5 zile pe iarnă, sunt ani în care nu se produce polei, dar pot fi și ani în care se produce 15 zile afectând grav circulația rutieră.

Cele mai timpurii ninsori sunt în septembrie, iar cele mai târzii în aprilie ; data medie de producere a primei ninsori este de la 2 noiembrie, iar data medie de producerea ultimei este de 5 aprilie. Numarul mediu anual de zile cu ninsoare este de 15 – 20 zile, dar stratul de zăpadă poate persista în medie 40- 50 zile pe an. În cazul iernilor mai reci, durează o perioadă mai mare de 60 – 70 zile, iar în cazul iernilor mai calde, 25 – 30 de zle. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 15 – 20 cm.

Viscolul este posibil din octombrie până în aprilie, dar în decembrie și februarie sunt cele mai frecvente cazuri. Numărul mediu de zile cu viscol este de 2 – 3 zile. Viscolele cele mai violente au fost în 1986 – 1996.

Ceața este un fenomen caracteristic tuturor lunilor anului. Numărul mediu cu ceață este de 50 – 60 zile, când umezeala aerului este mai ridicată .

Grindina apare cu o frecvență de 0,7 – 0,8 zile pe an.

Fenomene orajoase apar în conditiile unor intense mișcări convective ale aerului și sunt intense în sezonul cald al anului : aprilie – august. Numarul mediu este de 20 – 25 de zile.

1.5. HIDROGRAFIE

1.5.1. Apele de suprafață

Acțiunea rețelei hidrografice s-a exercitat în principal în lungul văii propriu – zise a Oltului, printr-o adâncire treptată și prin formarea teraselor care se dezvolta pe suprafețe întinse.

Râul Olt este unul din cele mai importante râuri din România, izvorând din Munții Hălmașul Mare, din Carpații Orientali. Cursul râului Olt traversează județele: Harghita, Covasna, Brașov, Olt și Teleorman.

Principalele orașe prin care trece râul Olt sunt: Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea și Slatina.

Fig. Harta râului Olt Foto – Oltul văzut de pe Dealul „Grădiștea”

Sursa: https://ro.wikipedia.org/

Sub raport genetic, valea Oltului în zona Slatina, cu tot complexul geomorfologic (terasele, lunca, etc.) este posterioară unitaților limitrofe (piemontul și câmpia înaltă).

Pentru municipiul Slatina, râul Olt reprezintă cea mai importantă sursă de apă de suprafață. Câteva date în acest sens sunt edificatoare, atât ca parametrii fizici cât și hidrologici. Astfel, în zona respectivă, Oltul are o direcție de curgere NV – SE. Un profil longitudinal continuu, cu pante reduse, specific cursurilor inferioare ale râurilor ce străbat Câmpia Română. Albia lui minoră a prezentat numeroase despletiri, meandrări și albii părăsite, iar albia majoră este foarte largă și intens aluvionată cu terase locale de luncă, grinduri și microdepresiuni lacustro – mlăștinoase.

Regimul nivelurilor hidrice în zonă este determinat de varietatea scurgerii în bazinul sau hidrografic situat amonte de secțiunea Slatina. Scurgerea este influențată în principal de climă și mai puțin de ceilalți factori naturali. Din categoria factorilor climatici, precipitațiile și regimul termic sunt esențiali.

Sursa: http://www.rowater.ro/

Fig. : Principalele unități de relief traversate de râul Olt

În continuare vom prezenta succinct evoluția nivelului apelor râului Olt și implicit a scurgerii acestuia.

– perioade de ape mici (decembrie – februarie) întrerupte uneori de viituri mici;

– perioada apelor mari de primăvară (martie – aprilie) ;

– viituri de primăvară – vară (mai – până la jumătatea lunii iunie) : ape mici de vara – toamna (iunie – până în septembrie – octombrie) ;

– viituri de toamnă (octombrie – noiembrie) ;

– volumul scurgerii de primăvară este cel mai mare dintre sezoanele anului, variind între 38,1% și 41,9% ;

– volumul scurgerii de vara este al doilea ca mărime (din cele 4 sezoane) variind între 20,9% și 27,1% ;

– volumul scurgerii de iarnă variază între 15,2% și 24,1% cu tendințe de creștere spre aval ;

– volumul scurgerii de toamna este cel mai mic procentual și reprezintă 15,3%.

Debitul mediu multianual al râului Olt la Slatina este de circa 160 mc/s, valoare ce depașește cu 23 mc/s debitul la intrarea pe teritoriul județului.

Debitele maxime anuale provenind în majoritatea din ploi care au provocat și cele mai mari ape cunoscute s-au înregistrat în anul 1948 (2500 – 3000 mc/s) și în 1972 (3000 – 3300 mc/s). Valoarea debitului maxim corespunzător asigurării de 1% se situează la aproximativ 2500 mc/s.

Debitele medii zilnice, minime anuale, cu asigurare de 80% variază între 24 și 29 mc/s, iar debitele medii zilnice, minime, pe perioada de vegetație (VI – VII) între 60 – 70 mc/s.

Debitul solid analizat pe o perioadă destul de scurtă la postul Slatina (1953 – 1978) prezintă variații mari atât în ceea ce privește cantitatea lunară cât și anuală. Destul de bine se detașează lunile aprilie, mai și iunie, cu cele mai mari cantități de aluviuni, în raport cu restul anului, cele mai mici revenind lunilor august – septembrie.

Valoarea debitului mediu multianual de aluviuni cu acoperire este de circa de 140 Kg/s. De menționat că valoarea debitului de aluviuni târâte este nesemnificativă în raport cu cel în suspensie.

Fenomenele de iarnă, pe Olt, au o durată medie de 40 de zile, din care podul de gheață ajunge la circa 18 zile, caracteristic fiind apariția în fiecare an a formațiunilor de gheață.

Amenajarea hidroenergetica a râului Olt, a scos de sub incidența inundațiilor imense suprafețe de teren, a rezolvat problema irigării unor mari suprafețe agricole limitrofe, a creat conditii optime pentru alimentări cu apă industrială, a schimbat fundamental peisajul prin realizarea întinderilor mari de apă și a lacurilor de agrement.

În anul 1981 a fost pusă în funcțiune acumularea hidroenergetică Slatina ce are următoarele caracteristici : H baraj = 23 m ; suprafață acumulare = 497 ha ; volumul total = 31 milioane mc.

În perimetrul Slatina, Oltul primește mai mulți afluenți constituiți de pâraie cu văi foarte adânci în comparație cu lungimea lor. În timpul ploilor au curgerea torențială fapt care le dă posibilitatea să transporte și să depună materiale erodate la ieșirea în cuprinsul luncii Oltului.

Dintre afluenții mai importanți primiți de râul Olt pe partea stângă amintim :

– Pârâul Strehareți, cu afluentul său Ștreangul are o lungime de 12 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 43 km2. Izvorăște din partea de N-V a municipiului Slatina fragmentând terasa înaltă a râului Olt și vărsându-se direct în acesta ;

– Pârâul Șopot, cu o lungime de 6 km și suprafața bazinului hidrografic de 13 8km2, se varsă în contracanalul acumulării Slatina. Pe o porțiune de 0,8 km acest pârâu care traversează orașul în partea de vest este casetat ;

– Pârâul Clocociov, care își are izvoarele în zona industrială a municipiului Slatina având o lungime de 4,5 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 11 km2. Traversează orașul de la nord la sud, aproximativ prin zona centrală, este casetat pe o porțiune de circa 0,9 km și se varsă în contracanalul acumulării Slatina ;

Fig. : Bazinul hidrografic al Oltului – categorii de ape de suprafață

Sursa: http://www.rowater.ro/

– Pârâul Milcov, ce străbate valea Urlatoarea îsi are obârșia în zona platformei SC ALRO SA Slatina culegând apele industriale de pe întreaga platforma industrială a municipiului. Are o lungime de 12 km, o suprafață a bazinului hidrografic de 31 km2, vărsându-se în râul Olt în dreptul acumulării Ipotești.

Pe partea dreaptă a râului Olt, cel mai important afluent este pârâul Beica, care izvorăște din județul Vâlcea și are o lungime de 49 km.

1.5.2. Apele subterane și caracterizarea hidro-chimică

Din punct de vedere hidrogeologic ansamblul zonei studiate se încadrează în două unități morfologice distincte : Platforma Cotmeana în nord și Câmpia Română în sud.

Datorită caracterului de tranziție dintre câmpie și colinele subcarpatice Platforma Cotmeana (în fapt o câmpie înaltă) nu se separă printr-o linie naturală distinctă de Câmpia Română ci printr-o linie convențională ce trece de la vest la estul județului Olt prin orașul Balș – sud Piatra Olt – comuna Milcov (fosta Ulmi) – comuna Brebeni – comuna Măgura – comuna Potcoava – comuna Corbu.

Harta hidrogeologică a zonei Slatina întocmită în anul 1989 de I.S.L.G.C. București în colaborare cu colectivul de hidrogeologie din cadrul Biroului de expertiză și consulting al Universității București pe baza datelor piezometrice din anii 1988 – 1989, confirmă afluxul principal al acviferului de medie adâncime pe direcția N- S. Drenarea secundară spre râul Olt s-a activat atât în direcția E- V (malul drept al Oltului) cât și în direcția V – E (malul stâng al Oltului), datorită apariției captării de apa subterană ale municipiului Slatina, până spre limita Platformei Cotmeana cu Câmpia Română.

Acviferul de medie adâncime este conturat în straiele de Gândești, reprezentate în general dintr-o succesiune de nisipuri și pietrișuri în alternanță cu argile și argile nisipoase (90 – 116 m la Slatina). Această formațiune este depusă peste marne cu intercalații de nisipuri și pietrișuri mărunte și suporta depozite loessoide, s-au a fost parțial erodată fiind apoi acoperită cu depozite de terasă.

Studiul hidrogeologie pentru alimentarea cu apa a orașului Slatina prezintă orizonturile acvifere interceptate între adâncimile de 0 – 250 m astfel :

– orizontul I = acviferul freatic din lunca și terase ;

– orizonturile II, III, IV = acviferul de medie adâncime, cantonat în stratele de Cândesti;

– orizonturile V, VI = acviferul de adâncime, impropriu pentru exploatare ca apa potabilă.

Pentru evaluarea calității apei subterane în scopuri potabile din cele două strate acvifere principale existente (freatic și de medie adâncime) s-a avut la dispoziție un număr de 28 buletine analiza chimică, pentru stratul freatic de mică adâncime și 30 buletine de analiză chimică pentru acviferul de medie adâncime.

Din analiza detaliată a calitații apelor celor două strate acvifere, pe baza răspândirii valorilor concentrațiilor indicatorilor chimici din întreaga zonă Slatina, s-au constatat următoarele : clorurile au valorile permanente cuprinse între 200 – 400 mg/l pentru acviferul freatic de mică adâncime și valori mult mai reduse pentru acviferul de medie adâncime (50 mg/l).

Aceeași situație este valabilă și pentru calciu, cu conținuturi mari (100 – 150 mg./l) pentru stratul freatic de mică adâncime și până la 30 mg/l pentru acviferul de medie adâncime. Indicatorul ph arată un caracter slab acid pentru stratul acvifer freație de mică adâncime (6,0 – 7,0) și slab alcalin pentru acviferul de medie adâncime. Cele trei duritați diferențiază net cele două strate acvifere. Apele freatice sunt foarte dure (18 – 24 grade germane duritate totală) în timp ce apa acviferului de medie adâncime are o duritate totală mică și foarte mică (2 – 7 grade germane).

Reziduul fix (mineralizația totală) se diferențiază foarte clar ca valori predominante în limitele 900 – 1050 mg/l pentru stratul freatic și 200 – 400 mg/l pentru acviferul de medie adâncime.

În aceste condiții este normal ca și conductibilitatea electrică să aibă același regim de variație ca și reziduul fix. Astfel se înregistrează 800 – 1250 unitați pentru stratul freatic și 300 – 450 unități pentru acviferul de medie adâncime.

În concluzie se poate afirma că cele două strate acvifere sunt bine diferențiate din punct de vedere chimic, acest efect putând fi rezultatul mai multor cauze și anume :

– domenii de alimentare diferite ; colectoarele au constituenți mineralogico – petrografice diferite ;

– în regim hidrodinamic natural, cele două acvifere sunt independente.

Cu excepția amoniacului, azotații și fosfații ale căror conținuturi nu depășesc concentrațiile maxim admisibile, la celelalte substanțe biogene cu număr important de probe au conținuturi ce depășesc limtele excepționale, în egala măsură pentru ambele acvifere. Cu toate că aprecierea cantității de substanța organică prin metoda consumului chimic de oxigen are o notă de relativitate graficul realizat în urma analizelor arată că ia acviferul de medie adâncime toate conținuturile de la CaCO2 – KMnO4 se găsesc sub limita admisibilă de 10 mg/l, în schimb la acviferul freatic de mică adâncime trei probe din 25 depășesc limita excepțională de 12 mg/l.

5.3. Apele stătătoare

Lacurile și bălțile în zona municipiului Slatina sunt în număr redus, au fie origine naturală fie antropică și sunt amenajate în scopuri economice, de irigare a zonelor limitrofe, sau de agrement. Astfel enumerăm cele mai importante lacuri:

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Slatina (pus în funcțiune în 1981) având un volum total acumulat de 31 mil. m³;

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Arcești (pus în funcțiune în 1979)având un volum total acumulat de 61, 59 mil. m³;

lacul de acumulare a Hidrocentralei de la Strejești (pus în funcțiune în 1978) având un volum total de 249 mil. m³.

O situație aparte în hidrografia de suprafață a zonei studiate o reprezintă fostele brațe ale râului Olt ce formează adevărate lacuri cu alimentare atât din infiltrațiile acumulării Slatina cât și din izvoarele de terasă, au însa suprafețe mici și sunt utilizate pentru pescuitul recreativ.

1.6. Caracteristicile biopedogeografice

În zona municipiului Slatina solurile, vegetația și fauna constituie un complex biopedogeografic strâns legat de condițiile climatice și de relieful specific, axat pe cele două unități zonale – pădurea de stejar (cu extindere mai mare în N și NV) și stepa (în S și NE) fiecare cu solurile zonale caracteristice.

1.6.1. Vegetația

În teritoriul orașului există 120 de specii lemnoase și ierboase iar în periurban 700 de specii. Vegetația spontana a fost putin afectată de activitatea desfășurată de om.

Pădurea Strehareți este cea mai reprezentativă pădure de stejar, cu funcții diverse însă arborii s-au rărit considerabil față de anii 1980.

Vegetația naturală spontană a zonei Slatina se încadrează în cele două mari unități vegetale : zona forestieră și zona de stepă și păduri xerofile. Prima fâșie este reprezentată prin subzona pădurilor de stejar și mixte, de tip subeuropean (cer-Quercus Cerris și gârniță-Quercus frainetto), iar a doua, prin pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofile, care alternează cu păduri de stejar (Quercus robur).

Zona pădurilor de foioase care ocupă aproximativ 67 de ha, prezintă asociații din cer și gârniță amestecate cu diferite specii de stejar brumăriu (Q. robur), stejar pufos (Q. pubescens), carpen (Carpinus olnus), tei (Tillia tomentosa), alun (Alnus vulgaris). Aceste păduri sunt însoțite atât de arboret, reprezentat prin corn (Cornus mas), porumbar (Acer campestris), gherghinar (Gaven albinus), lemn câinesc (Pirin virgunnis și Rosa cannina), maces (Triadica rosa), cât și prin pajiști cu asociații de păiușuri (colilia, firuta, etc.).

Zona de stepă este reprezentată prin pajiști de silvostepă cu graminee (firuță, păiuș, sorg, mohor) și diverse ierburi xeromezofile care alternează cu păduri de stejar.

Vegetația azonală de luncă apare pe fundul văilor și este adaptată la inundații sau exces de umiditate cuprinzând fie specii lemnoase constituite din sălcii (Salix albă, Salix fragilis)răchite și plopi (Populus albă,Populus nigra,Populus canescens) fie din specii ierboase cum sunt rogozul, stânjenelul de baltă și limbariță.

Spațiile verzi reprezentau 5,6% din totalul suprafeței intravilane în 2012, realizându-se o creștere de aproximativ 1% față de nivelul anului 2007. Conform datelor disponibile, slătinenii beneficiază la nivelul anului 2014 de aproximativ 31 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, prag peste nivelul de 26 mp recomandat la nivel european pentru România

Suprafața totală a zonelor verzi din Slatina este de 94.6 hectare.

Dintre cele mai importante parcuri amintim:

– pe strada Pitești există un parc în suprafață de 2.5 hectare;

– pe Aleea Oltului există Expo parcul, care desparte orașul vechi de orașul nou având o suprafață de 1.7 hectare;

– în centrul orașului vechi este parcul Victoria cu o suprafață de 0.3 hectare.

– spre Gară există Parcul Tineretului, deschis în august 2019, având o suprafață de 3 ha.

Slatina beneficiază de o suprafață restrânsă de spații verzi, acestea existând în special în jurul blocurilor și în proximitatea bulevardelor principale.

Parcul Tineretului

Parcul din zona Magazinului Oltul

În ultimii ani suprafața forestiera a localității a fost afectată de diverse cauze, în special de intervenția omului. Noxele provenite de la platforma industrială Slatina au efecte negative asupra vegetației spontane sau cultivate din zonele limitrofe, manifestându-se prin uscarea pădurilor, pomilor fructiferi și a plantelor de cultură. Florul este principalul poluant care acționează negativ asupra florei și faunei.

1.6.2. Fauna

Fauna zonei Slatina se încadrează în fauna caracteristica zonelor joase de câmpie și podișuri, cu biotipurile de pădure, de pajiști și acvatici.

Dintre reptile se pot întalni (în special în pădurea Strehareți) broasca țestoasă de uscat, broasca țestoasă de apă, șarpele de apă, etc.

Păsările sunt reprezentate de : potârnichea de stânca – monument al naturii, rața sălbatică mare, prepelița, fazanul de vânătoare, porumbelul, guguștiucul, coțofana, pițigoiul, etc.

Dintre mamifere întâlnim : iepurele, veverița, mistrețul, căpriorul.

Fauna de câmp cuprinde atât mamifere cum sunt: dihorul, nevăstuica, cât mai ales rozătoare: hârciogul, popândăul, șoarecele de câmp, șobolanul de câmp.

Fauna acvatică este reprezentată prin fauna piscicolă dezvoltată în lacul de acumulare de pe râul Olt sau în bălțile marginașe. Speciile mai des întâlnite sunt : crapul, carasul, somnul, bibanul, plătica, caracuda, roșioara, obletele, mreana, șalăul, etc.

Fauna naturală a fost afectată de procesul de antropizare, multe specii fiind nevoite să se adapteze altor zone decât celor de origine.

1.7. SOLURILE

Solurile zonei Slatina sunt destul de variate ca geneza iar ca distribuție geografică sunt foarte diversificate. Se disting totuși două mari fâșii marginale, una legată de zona de pădure și alta de zona de silvostepa și stepă, separate printr-o fâșie cu caracter de tranziție.

Solurile zonei Slatina constituie un potențial valorificat ca bază de dezvoltare a biocenozelor și a culturilor de tot felul în raport cu condițiile mediului înconjurător.

În arealul studiat se disting următoarele tipuri de soluri:

Soluri brun-roșcate au o răspândire redusă de o parte și de alta a luncii Oltului și pe terasele înalte ale Oltului. Sunt dezvoltate pe loess-uri și depozite loessoide, au o culoare ruginiu-roșcată și prezintă trei orizonturi: A- cu humulus, B-argilos și C-cu acumulare de carbonați. Acestea au un grad ridicat de fertilitate (2, 5-3 % concentrație în humus) fiind propice tuturor culturilor agricole.

Fig. : Harta solurilor din județul Olt

Sursa www.hartaromaniei.eu

Regosolurile se dezvoltă pe versanți, sunt dominate de procesele gravitaționale, sufozionale și deluviale în raport cu forma și evoluția versanților, suprapunându-se în cele mai multe cazuri cu solurile erodate.

Soluri argilo-iluviale brune dezvoltate în condiții de umiditate mai mare, sunt prezente în partea nordică a orașului, la Est de Olt.

Solurile aluviale au o mare extindere în lunca Oltului, au fertilitate ridicată datorită conținutului ridicat de substanțe nutritive, regimului hidric, texturii, depozitelor și a drenajului natural, în zona localității Slatioara apar sectoare reduse cu soluri hidromorfe și halomorfe.

O caracteristică foarte importantă a materialelor de formare o constituie faptul că sunt bogate în calciu. Stratul fertil este de 20 – 30 cm grosime, culoare deschisă (brun, brun – deschis), textura mijlocie, structura fiind grăunțoasă.

Cantitatea de humus este de 2 – 3% și pe alocuri chiar sub 2% rezerva de humus fiind de 60 – 120 t/ha pe o adâncime de 50 cm, apreciată ca slabă și de calitate inferioară cu caracter acid.

Regimul aerohidric este defectuos. În anii cu precipitații normale asigură o bună aprovizionare cu apă a plantelor, în anii secetoși umiditatea este deficitara, iar în anii ploioși excedentară. Din această cauză, pentru reglarea regimului de umiditate, în afara unei agrotehnici adecvate sunt necesare irigații, iar alteori lucrări de elimnare a excesului de apă de suprafață. Aciditatea solului este ridicată, pH-ul fiind între 5 – 6,2 optimul pentru dezvoltarea plantelor cultivate fiind 6,2 – 7,2. Datorită acidității ridicate, activitatea microorganismelor folositoare în sol este slabă.

Poluarea solurilor include nu numai totalitatea fenomenelor și proceselor determinate de pătrunderea din afară a unor substanțe sau elemente nocive, ci și toate dereglările ce intervin în echilibrul complex, de natură fizică, chimică și biologică.

Foto: Sol în cadrul Terasei Slatina

Capitolul II

CADRUL UMAN AL MUNINCIPIULUI SLATINA

2.1. Evoluția orașului pe treptele istoriei

Apariția timpurie a vieții pe aceste meleaguri a fost influențată de o serie de factori de mediu printre care cei mai importanți fiind relieful, prin câmpiile, dealurile și văile râurilor ce străjuiesc Valea Oltului, dar și clima, hidrografia, flora, fauna care au oferit condiții favorabile vieții și activității omenești. Oamenii au găsit aici suficiente resurse și condiții naturale prielnice dezvoltării așezării lor.

Descoperirile arheologice de până acum dovedesc că pe acest teritoriu, omul este prezent încă din prima parte a paleoliticului (epoca veche a pietrei). Unelte de piatră de pildă, apartinând cunoscutei culturi de « Prund » a paleoliticului (circa 1800000 – 10000000 i.H.) au fost descoperite pentru prima data în județul Olt, pe văile Dârjovului, Tesluiului, Plapcei (toți afluenți ai Oltului) dar și pe Valea Oltului. Din paleolitic s-au identificat până acum, cu certitudine așezări preistorice pe văile Dârjovului, Oltului la Clocociov (Slatina). Tot aici s-au descoperit urmele bine conversate ale activității oamenilor în așezări neolitice. Astfel, urme bogate din această perioadă au fost descoperite la Slatina, dar și la Ipotești, Vădastra, Orlea, Fărcașele. O dezvoltare mare și caractere specifice o au triburile din neoliticul mijlociu cunoscute ca aparținând culturii Vădastra. Valea Oltului a fost o arie de intensă populare și în epoca bronzului dar mai ales în epoca fierului întâlnim așezări geto – dace la Slatina. Mulțimea așezărilor constituie o dovadă incontestabilă ca populația geto – dacă din această parte a Romaniei era deosebit de numeroasă.

În secolele II – III mare parte a Văii Oltului a fost colonizata de români. Deși malul stâng nu a intrat în raza directă de acțiune a acestora populația dacică autohtonă a suferit o influență puternică a culturii romane, superioară celei autohtone. Cercetările arheologice indică existența unor așezări dacice din epoca româna la Cireașov și Strehareți (Slatina). Dupa retragerea administrației romane totuși cele două așezări de la Cireașov și Strehareți și-au continuat existența.

Chiar și denumirea așezării provine din latina arhaică Salaatina – Salatina apoi Slatina semn că aceasta poartă numele vechii colonii romane înființate aici. În secolele următoare teritoriul de la N de Dunăre este supus unor dese și puternice invazii ale popoarelor germanice și slave. În secolele IV- VI până la formarea Tării Românești viața socială și economică din zonă suferă transformări radicale.

Pe baza descoperirilor arheologice și a toponimiei slave din zonă, între care și numele așezării – Slatina (Slam – tina=pământ sărat, săratură) – s-a putut ajunge la concluzia că așezarea omenească de la Slatina a apărut cu mult înainte de secolul al X-lea ca așezare rurală, pe un teritoriu locuit permanent din cele mai vechi timpuri de către oameni.

Slatina a apărut ca așezare agricolă probabil odată cu primele așezări omenești din sudul țării și a evoluat către aspectul urban încă din primele secole ale Evului Mediu când s-a impus ca târg, favorizat de așezarea sa la contactul dealului cu câmpia, în calea unor drumuri comerciale interne: drumul sării, drumul buțiilor, drumul oii.

Prima mențiune documentară a Slatinei datează din a II – a jumătate a secolului al XIV- lea. În hrisovul domnesc din 20 ianuarie 1368 emis de Vlaicu Vodă (Vladislav I), de fapt privilegiul comercial acordat de domnitorul muntean negustorilor din orașul și județul Brașov, Slatina este menționat ca punct vamal. Acest fapt confirmă importanța funcției economice și de loc de trecere și popas a Slatinei, dezvoltată cu mult înainte de data mențiunii documentare, funcție păstrată și dezvoltată în secolele urmatoare.

Foto: Prima atestare documentară a orașului Slatina – Privilegiul lui Vlaicu Vodă acordat negustorilor din Brașov la 20 ianuarie 1368

Sursa: Slatina – Pagini de manografie, 1972

Viața economico – socială a orașului Slatina a atras-o în evenimentele istorice ale vremii. În iunie 1522, Radu de la Afumați îi învinge pe turcii otomani la Slatina, iar în timpul domniei lui Vlad Vintilă 1532 – 1535 este emis un act ce menționează « cetatea de scaun domnească ». Mihai Viteazul restaurează Mânastirea Clocociov ca rasplată pentru serviciile aduse de populație în demersurile sale politice. În epoca modernă, Slatina a trăit prin Revoluția de la 1821. Aici Tudor Vladimirescu s-a întâlnit cu căpetenia de haiduci Iancu Jianu. În acest oraș forțele fidele idealurilor revoluției vor participa activ la susținerea acestora, deoarece orașul a fost centrul planurilor strategice ale lui Tudor.

Momentul politic a imprimat în zonă stilul arhitectural « Tudor ».

Slătinenii s-au implicat de asemenea în evenimentele politice ce au urmat: Revoluția de la 1848 în care locuitorii orașului au participat înca de la izbucnirea acesteia pe Câmpia Izlazului în sudul județului ; Unirea Moldovei cu Țara Românească din 24 ianuarie 1859, Razboiul de Independență din 1877 – 1878 ce a consfințit independența de stat a Romaniei, Răscoala țăranilor din 1899 care a avut loc în gara din Slatina și care a sfârșit prin a fi înăbușită, Răscoala Țărănească de la 1907 sau Marea Unire din 1918, Primul și al II – lea Razboi Mondial.

Prin poziția sa strategică sprijinită de la V de Olt iar de la E de gara C.F.R., aflat pe principalele artere de circulație pe uscat și pe râul Olt. Slatina a avut un rol important în evoluția istorică a teritoriului geografic românesc.

“Construirea actualului pod de fier de peste Olt în urma stricării celor două de lemnce au existat până în anul 1864 a făcut să se intensifice schimburile economice, sociale și culturale cu județele din dreapta Oltului. De altfel, tocmai necesitatea unei legături sigure, de o parte și de alta, a legendarului rîu, a dus la începerea lucrărilor podului în anul 1888 care s-a terminat în 1891.” Acesta a fost realizat de arhitectul orașului, inginerul Davidescu și a reprezentat poarta de sud a orașului.

Foto. Podul de peste Olt

Sursa: Slatina – Pagini de manografie, 1972

În timpul celor două razboaie mondiale viața socială și economică a Slatinei a fost afectată, evoluția acesteia cunoscând o stagnare inclusive în plan numeric, datorită pierderilor provocate de războaie. După această perioadă, Slatina a cunoscut o revigorare economică și socială cu o dinamică de dezvoltare rapidă. Această evoluție pozitiva a orașului a facut ca în 1968 să fie declarat municipiu și reședință de județ. Ca centru al județului Olt, a capatat o forță economică deosebită mai ales după înființarea primei uzine producatoare de aluminiu din țara în 1970. Această dezvoltare economică ca centru va face din Slatina un oraș cu o mare dinamică a populatiei. Astfel din 1966 până în 1977 în decurs de 11 ani populația s-a dublat de la 19250 la 44892.

Creșterea a continuat până în 1989 când trecerea la economia de piață a dus la privatizarea unor unitați sau la desființarea altora astfel s-au produs modificări importante în peisajul economic slatinean.

2.2. Evoluția numărului populației

De-a lungul vremii, evoluția numerică a populației municipiului Slatina a fost influențată de mai mulți factori între care principal este ritmul de dezvoltare al orașului. O analiză a datelor ne arată următoarea situație. Astfel, pâna la începutul sec. XIX numărul de locuitori nu a depăsit cifra de 1500, iar ritmul de creștere a fost în special datorită factorilor sociali. De la aproximatv 1.680 locuitori în 1831, Slatina ajunge la sfarșitul sec. XIX in 1899 la 8150 locuitori iar la recensămantul din 1912 la 19 decembrie la 10.868 locuitori. Aceasta primă creștere importantă se datorează în principal apariției și dezvoltării procesului de industrializare având ca urmare migrarea din mediul rural în mediul urban.

In 1930 s-au înregistrat 12.212 locuitori, o creștere cu 12,3% pe o perioadă de aproape 20 de ani. În 1941 populația crește ajungând la valoarea de 15.383, iar la recensământul din 1948, 25 ianuarie, s-a înregistrat o scădere la 14.585, ținând seama de evenimentele istorice ce au avut loc în această perioadă. Această situație este o conseciță a deceselor în urma celui de-al II-lea Război Mondial. O redresare a situației se resimte totuși mai târziu la recensământul din 1966 când populația ajunge la 20.425 locuitori, fiind cea mai mare valoare până la această dată. Creșterea corespunde începutului unei perioade de industrializare masivă, care a dus în următorii 11 ani până în 1977 la înregistrarea celui mai mare ritm de creștere din sec. XX , adică la 44.892 locuitori.

Tabelul nr.

Evoluția numerică a populației la recensăminte

Sursa : Direcția de Statistică Olt

Acest ritm de creștere accelerat se continuă și în următorii 15 ani datorită construirii și intrării în funcțiune a unora dintre cele mai mari întreprinderi din România. Astfel în 1992 populația ajunge la 85.168 locuitori adica cu 89,71% mai mult.

După această dată, dupa cum se poate observa în graficul alăturat, evoluția numerică a populației din Slatina înregistrează un ritm negativ de creștere datorită noilor condiții social – economice impuse de economia de piață, tendința de scădere fiind similară cu cea înregistrată la nivel național, regional și județean. La începutul sec. XXI se înregistrează o scădere cu 4,09% adică de la 85168 locuitori în 1992 se ajunge la 78815 în 2002. În continuare la recensământul din 2011 se observa ca populația a scăzut ajungând la 70.293 locuitori. Cauzele scăderii au fost determinate de pierderile suferite în industriei, de plecările în străinătate dar și de de reforma în agricultură, prin retrocedarea terenurilor agricole, ceea ce a determinat o bună parte din locuitori să se reîntoarcă dinspre urban spre rural.

2.3 Densitatea populației

Densitatea evidențiază răspândirea populației în teritoriu și reflectă gradul sau intensitatea populării acestuia. Reprezinta raportul dintre

Densitatea generală a populației exprimă raportul dintre efectivul numărul locuitorilor stabili dintr-un teritoriu și suprafața acestuia, exprimată în km².

Densitatea medie a populației era în 2010 conform datelor de la Institutul Național de Statistica de 1448,85 loc./km², ajungând în 2011 la 1176,40 loc/km², fapt datorat alipirii comunelor limitrofe Clocociov si Cireașov, crescând astfel terenul intravilan.

2.4 Dinamica populației

Dinamica demografică reprezintă totalitatea modificărilor cantitativ-structurale permanente care au loc în cadrul unei populații ca urmarea a mișcării naturale, teritoriale (migratorii), sociale, culturale și politice.

Mișcarea naturală a populației

Se referă la totalitatea schimbărilor care au loc în cadrul unei comunități umane ca urmare a nașterilor și a deceselor.

Este stabilită pe baza unor indicatori demografici principali: natalitate, mortalitate, spor natural, mortalitate infantilă.

Natalitatea caracterizează totalitatea născuților vii în cadrul unei colectivități umane.

“Deși în esență nașterea este un eveniment biologic, natalitatea ca fenomen demografic este determinată de factori sociali, economici, culturali, frecvența nașterilor în cadrul unei comunități umane reflectă în ultima instanță, modele culturale complexe în care sunt implicate instituții sociale, atitudini și valori, societatea în întregul ei.”

Dacă între anii 1966 – 1977 rata natalității a crescut de la 13,40/00 la 28,1 0/00 datorită unor modificări legislative care au susținut creșterea natalității la nivelul întregii țări. După 1990 analizând evoluția în timp a modificărilor în structura născuților vii se poate observa că natalitatea s-a aflat într-un proces de scădere. Astfel de la 10,60/00 în 1992 s-a menținut constant până în 1998 100/00 dupa care a scăzut în 2002 la 8,80/00. Totuși se constată ca cele mai rececnte date la nivelul anului 2018, arată o creștere a natalitatii la 9,160/00 , fapt determinat și de creșterea nivelului de trai al populației municipiului.

Tabel nr.

Situație geo-demografică a orașului Slatina referitoare la numărul de născuți vii/ natalitate0/00

Sursa: Institutul Național de Statistică

Fig. : Numărul de născuți vii în municipiul Slatina în perioada 1992 – 2018

Sursa : Direcția de statistică Olt.

Mortalitatea este a doua componentă a mișcării naturale a populației – și cuprinde cuprinde totalitatea deceselor produse în cadrul unei populații într-o perioadă de un an calendaristic.

Analiza mortalității pe cauze de deces trebuie analizată prin abordarea specificității manifestării acestei laturi a fenomenului, în subcolectivitățile de populație, structurate după sex, vârstă, stare civilă, mediu, ocupație etc

Situație geo-demografică a orașului Slatina referitoare la numărul de decese/ mortalitate0/00

Sursa: Institutul Național de Statistică

Între anii 1966-1992, rata mortalității a scăzut de la 6.960/00 la 4,4 0/00, după această perioadă, a înregistrat o creștere slabă la 4,90/00 în 1998 dupa care a urcat la 5,40/00 în 2002, ajungând totusi să crească în 2018, conform datelor de la Institutul Național de Statistică, la 6,70/00 pe fondul înrăutățirii mediului economic, a creșterii șomajului și a migrării forței de muncă tinere.

Fig. : Numărul de decese în municipiul Slatina în perioada 1992 – 2018

Mortalitatea infantilă în decursul unui deceniu a avut o scadere semnificativă De

la 170/00 în 1992 la 8,40/00 în 1998 pentru a crește din nou la 13,20/00 în 2002. Scăderea eficienței acestor indicatori denotă faptul că sistemul sanitar este deficitar, iar reforma acestuia trebuie să continue până la remedierea tuturor acestor carențe.

Bilanțul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților vii și numărul celor

decedați din cadrul unei populații într-o unitate de timp.

În ceea ce privește rata sporului natural, municipiul Slatina este din lider al clasamentului având , singura valoare pozitivă ȋn comparație cu județul Olt, Regiunea Sud-Vest Oltenia și România.

Dacă în anul 1977 bilanțul natural a fost foarte ridicat, având o valoare de 22.930/00 datorită creșterii natalității, în perioada 2002-2018, bilanțului natural a fost în scădere, menținăndu-se totuși pozitiv.

Fig . Bilanțul natural ȋn perioada 1922 – 2018

Mișcarea teritorială a populației

„Mobilitatea teritorială a populației vizează ansamblul deplasărilor populației în spațiu cu și fără schimbarea domiciliului stabil, dar și modificarea unor caracteristici sociale, profesionale, demografice, ca urmare a implicării unor factori specifici”

Evoluția numărului populației municipiului Slatina este influențată, pe lângă mișcarea naturală a populației, de mișcarea migratorie.

La recensământul din 2002 s-au înregistrat în cadrul municipiului Slatina 997 slabiliri de domiciliu în localitate dar și 17,90/00 adică 1463 plecări rezultând un sold negativ de 466 locuitori. La 1 ianuarie 2003 numărul celor sosiți pe întreg anul 2002 era de 1311 persoane, iar în primele 5 luni ale noului an s-au înregistrat 2888 schimbări de domiciliu în municipiul Slatina și 440 vize de reședință.

În anul 2013 conform datelor de la Institutul Național de Statistică, mișcarea migratorie, exprimată prin soldul schimbărilor de reședință, a fost de -1337 persoane, iar soldul schimbărilor de domiciliu a fost de -699 persoane, ceea ce indică superioritatea din punct de vedere numeric a persoanelor care pleacă temporar din oraș (pentru studii, locuri de muncă etc.) față de cele care părăsesc Slatina definitiv. Totodată, este de remarcat că, din totalul stabilirilor de reședință în mediul urban din județul Olt în 2013, 42% s-au înregistrat în municipiul Slatina (536).

Fig. : Evoluția mișcării migratorii a populației municipiului Slatina

Sursa: Direcția județeană de statistică Olt

Scăderea procentuală a populației determinată de soldul migrator intern este aproape dublă la nivelul municipiului Slatina comparativ cu nivelul județean, și de patru ori mai mare decât cea înregistrată la nivel regiunii Sud – Vest Oltenia. Soldul migratoriu internațional din municipiul Slatina a fost de 32 persoane în 2011. Soldul migrației internaționale (diferența între imigranți și emigranți) înregistrează valori negative în 2002 și în 2011, indicând că numărul emigranților a fost superior celui al imigranților.

2.5 Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Structura și repartiția actuală a populației din zona municipiului Slatina grupe de vârstă și sexe sunt rezultatul evoluției diferențiate a natalității, mortalității, migrației populației, indicatori demografici determinați de condițiile politico-sociale de viitor, intensitatea și specificul dezvoltării teritoriale economice de nivelul de trai material și spiritual al populației.

La nivelul populației municipiului Slatina, între anii 1992 și 2011 se remarcă o scădere a ponderii copiilor (grupa de vârstă 0-14 ani) de la 31% în 1992 la 17% în 2002 și 13% în 2011. Procentul tinerilor (15 -24 ani) a crescut între 1992 (17%) și 2002 (21%), pentru ca apoi să scadă până în 2011 la 14%. Categoria persoanelor mature (25-65 ani) are ponderea cea mai mare în toți cei trei ani de recensământ (49% – 1992, 58% – 2002, 67% – 2011), înregistrând totodată cea mai semnificativă creștere între recensăminte, respectiv 9 procente între 1992 și 2002 și 9 procente între 2002 și 2011. Și populația vârstnică a înregistrat o creștere relativ constantă, de unul, respectiv două procente (de la 3% în 1992 la 4% în 2002, respectiv 6% în 2011.

Tabel – Structura pe grupe de vârstă și sexe în 1992 la grupe mari.

Sursa : Direcția de statistică Olt

Tabelul Evoluția populație pe sexe

Sursa : Direcția de statistică Olt

Fig. : Evoluția populației pe sexe

Se constată că între 1992 și 2002 a avut loc scăderea cea mai dramatică a numărului copiilor, fapt ce poate fi asociat cu scăderea populației din anii 90 și cu fenomenul migrației populației din centrele urbane industriale înapoi spre mediul rural.

Distribuția populației pe sexe și grupe de vârstă arată o tendință de regres demografic, temperată însă de creșterea numărului de copii născuți în ultimii 10 ani (Figura ). Piramida vârstelor în formă de treflă indică o populație care, după un proces de îmbătrânire demografică, urmează un proces de reîntinerire demografică, ca urmare a unei ușoare tendințe de creștere a natalității și a dezvoltării economice a municipiului Slatina.

Fig. : Distribuția populației pe sexe și grupe de vârstă în Municipiului Slatina, 2014

Sursă: Institutul Național de Statistică

Conform datelor furnizate de Institutul de Statistică a României, la nivelul anului 2014 structura populației pe grupe de vârstă prezintă o situație îmbucurătoare, cu valori asemănătoare celor din 2011, respectiv o stagnare a procentului copiilor și persoanelor mature – 13%, respectiv 67%, 12% tineri (deci o scădere de 2%), și o creștere de două procente a persoanelor vârstnice.

În contextul tendinței generale de scădere a populației, menținerea aproape constantă a populației din primele două grupe de vârstă poate indica atractivitatea municipiului Slatina comparativ cu restul județului, în special pentru tineri și familii tinere și poate constitui un indicator al succesului investițiilor în regenerarea socio – economică a orașului din perioada 2007 – 2014.

Principalii indici demografici pentru Municipiul Slatina sunt (1 ianuarie 2016):

Gradul de îmbătrânire al populației: 696‰;

Proporția persoanelor de 0-15 ani din populație: 13,05%;

Proporția persoanelor de peste 65 de ani și peste din populație: 9,08%;

Indicele de senioritate: 13,79%;

Coeficientul de dependență al persoanelor tinere: 167,6‰;

Coeficientul de dependență al persoanelor vârstnice: 116,7‰.

Structura populației pe sexe a municipiului Slatina se caracterizează prin predominarea sexului feminin, 52% față de cel masculin, 48%.

Fig. : Structura pe grupe de sexe în municipiul Slatina, 2014

2.6 Structura populației pe naționalități

În ceea ce privește apartenența pe naționalități a populației municipiului Slatina, în perioada 1992 – 2011 este detaliată în tabelul următor:

Tabelul : Structura etnică a populației

Sursa:Institutul Național de Statistică

În ceea ce privește structura populației pe naționalități, potrivit liberei declarații a persoanei recenzate privind apartenența la o anumită naționalitate, la recensământul din 2011, a fost următoarea: români – 86,73%, rromi – 2,47%, alte naționalități – 0,13%, necunoscută – 10,64%

Fig. : Structura etnică a populației

2.7 Structura populației pe confesiuni

Conform datelor obținute la recensământul din 2011, situația se prezintă astfel : 88,48% sunt reprezentați de ortodocși, confesiune necunoscută 10,66 %, alte confesiuni 0,84%. Aici intră în special romano – catolicii, adventiști, baptiști, penticostali, evangheliști, etc.

Fig. Structura confesională a populației municipiului Slatina, 2011

2.8 Structura socio-economică a populației municipiului Slatina

Sistemul socio-economic se află în strânsă interacțiune cu sistemul demografic, deoarece evoluția populației dintr-un anumit punct de vedere poate determina nivelul de dezvoltare economic.

În raport cu sistemul economic, este analizată populația activă și populația inactivă :

“populația activă cuprinde persoanele care obțin venituri proprii din desfășurarea unei activități utile societății;

populația inactivă cuprinde persoanele care nu au venituri proprii, fiind întreținute de stat, organizații obștești sau persoane particulare. ”

În municipiul Slatina la Recensământul Populației și al Locuințelor din 2011 din totalul populației stabile de 70.293 de locuitori, cea activă reprezintă aproximativ 51,17%. adică aproximativ 35.970 locuitori. Conform datelor statistice, 33.475 locuitori, reprezenta populația ocupată, adica un procent de 93,06% din populația activă.

Comparând datele cu cele de la la Recensământul Populației și al Locuințelor din 2002, când populația avea o valoare mai ridicată de 78.815 locuitori, se constată că atât procentul populației active, cât și cel al populației ocupate a crecut. Deoarece în 2002 populația activă înregistrată era de 36.909 locuitori, adică doar 46,82%, iar din această populație activă, 32.306 era populație ocupată, adică 87,52%.

Fig. : Procentul de populație activă și inactivă din totalul populației stabilă în anul 2011

În ceea ce privește populația inactivă la nivelul Recensământul Populației și al Locuințelor 2011, se poate observa în figura de mai jos, că procentul cel mai ridicat este reprezentat de pensionari (35%) și elevi și studenți (31%). Un aspect pozitiv însă, este procentul scăzut al persoanelor întreținute de stat sau de organizații private (1%).

Fig.: Ponderea categoriilor de populație inactivă în municipiul Slatina, 2011.

Analizând figura de mai jos, cu numarul salariaților din municipiul Slatina, reiese că industria prelucrătoare deținea în 2013 cel mai mare număr al salariaților (11.986 salariați), considerabil mai mare (cu 72,71% mai mult) față de al doilea domeniu economic ca număr de angajați – comerțul, care deținea 3.270 salariați. Ponderea ridicată a populației care lucrează în industrie se datorează existenței numeroaselor uzine ce au susținut pe o lungă perioadă de timp economia acestui municipiu.

Sunt necesare măsuri pe de o parte de încurajare și susținere a întreprinderilor mici aflate la început de activitate, care activează în alte domenii față de cel industrial și pe de altă parte promovarea specializării locuitorilor în alte domenii economice cu potențial de creștere.

Sub aspectul ocupării forței de muncă, pe domenii de activitate, situația se prezintă astfel:

Fig. : Numărul salariaților în funcție de cod CAEN în municipiul Slatina, în 2009 și 2013

Sursa : www.listafirme.ro

În ceea ce privește situația șomerilor din municipiul Slatina se observă că , în anul 2002 erau 2877 șomeri înregistrați din care cea mai mare parte circa 74,9% șomeri indemnizați. Categoriile de vârstă ce înregistrau cel mai mare număr de șomeri sunt cele peste 35 ani și sub 25 ani. Pe sexe, majoritatea șomerilor se înregistrau în rândul bărbaților. În anul 2011 numarul total de șomeri era de 1719 din care, 1103 erau someri indemnizati.

Majoritatea șomerilor indemnizați, pe sexe, se înregistrează în rândul bărbaților (689), unul din motivele principale fiind acela că specializările și calificările acestora datorită reorientării industriei nu mai sunt cerute pe piața muncii.

Din punct de vedere al populației șomere, în funcție de nivelul de pregătire, la Recensământul Populației și al Locuințelor din 2011 în municipiul Slatina, a fost înregistrat un număr ridicat al șomerilor absolvenți de liceu aflați în căutarea primului loc de muncă (581 persoane, reprezentând 36% din totalul persoanelor șomere). Comparând cu numărul de persoane active care au nivel de pregătire liceal, se constată că un procent de 4,24% din persoanele cu această instruire, este șomeră în căutarea primului loc de muncă.

Astfel se observa că față de anul 2002 numărul șomerilor a scăzut, dar rata șomajului aproape s-a dublat (de la 4,6% la 8,28%), deoarece numărul de locuitori ai municipiului Slatina în această perioadă a scăzut.

Totuși se observă, conform bazelor de date statistice, că în anul 2019 numărul de șomeri a scăzut față de anii precedenți, având o valoare de 443, din care 268 erau femei. Acest lucru fiind explicat prin creșterea nivelului de trai al populației datorită dezvoltarii economice a orașului.

2.9 ORGANIZAREA SPAȚIULUI URBAN

2.9.1 Evoluția Teritorială A Municipiului Slatina

Așezată la contactul a două mari unități geografice în care prin tradiție economia agricolă a fost ocupația de bază a populației, Slatina s-a format și dezvoltat ulterior în principal ca centru agricol, cu caracter semirural pregnant. Vatra ei are un amfiteatru deschis către Valea Oltului extinzându-se treptat către dealurile Caloianca și Viilor.

Pe treapta evoluției sale istorice, factorii economici și demografici vor influența dezvoltarea localității pe orizontală și mai puțin pe verticală. Astfel, vatra municipiului în 1895 era de 150 ha, iar teritoriul agricol de 10 ori mai mare, format din 910 ha teren arabil și 250 ha vii. În 1912 teritoriul agricol crește la 2624 ha, iar prin includerea treptată în perimetrul administrativ al localității a unor sate apropiate, Pârliți, Cireașov, Satul Nou, suprafața a ajuns la 5393 ha din care 2090 ha intravilan, deci o dublare a Slatinei în 100 ani și o creștere de aproximativ 106%.

Foto 5 – Imagine citadină slătineană

Municipiul Slatina fiind reședința județului Olt, găzduiește sediul a numeroase instituții importante pe plan local și regional printre care amintim Prefectura și Consiliul Local Judetean Olt. De o perioadă mare de timp, parte integrantă a municipiului este și cartierul Cireașov. Fosta comună, aceasta a fost cuprinsă în structura teritorial – administrativă a orașului și împreună cu municipiul, formează o unitate de sine stătătoare.

Conform datelor furnizate de Primaria Municipiului Slatina, din suprafața totală a orașului de 5393 ha, 3193 ha adică aproape 60% o reprezintă teren agricol iar restul de 40% adică 2200 ha teren neagricol. Terenul neagricol este ocupat de ape 559 ha adica 25% drumuri 179 ha, construcții 1074 ha adică 48% și teren neproductiv, 1,7% adica 38 ha. Zona agricolă din intravilan ocupă circa 195 ha, dar suprafețele mai mari se găsesc în cadrul teritoriului administrativ și dincolo de limitele lui. Pe aceste terenuri s-a dezvoltat cultura cerealelor, legumicultura și zootehnia. Cadrul natural în care este amplasat municipiul (Lunca Oltului cu lacurile Curtișoara și Slătioara) face ca una din funcționalități să fie legată de valorificarea râului Olt.

Categoriile de folosință a terenurilor este urmatoarea : din cele 3193 ha teren agricol, arabilul ocupă 2723 ha adică aproximativ 85%. Pășunile și fânețele ocupă 390 ha adică 12% iar viile și livezile 69 ha respective 11ha. Pădurile ocupă 300 ha iar alte terenuri 1900 ha.

2.9.2 Principalele zone funcționale ale Municipiului Slatina

În cadrul municipiului Slatina se disting 4 zone funcționale, și anume : zona industrială (Est), zona locuibilă, centrul istoric și zona de agrement. Acestea sunt legate prin arterele principale de circulație ale orașului, dispuse în mod radial, prin străzile: A.I. Cuza; Oituz; Crișan; Ecaterina Teodoroiu și Cireașov.

a) Centrul istoric reprezintă zona centrală a municipiului Slatina și este cuprinsă între străzile Ionașcu, George Poboran, Mihai Eminescu, Dinu Lipatti, Grădiniței, Mihail Kogălniceanu, Ioan Moroșan, Ionașcu,. Este reprezentativ pentru perioada de dezvoltare a orașului din secolele XVII-

XIX și este amplasat pe o terasă inferioară, în vecinătatea râului Olt. Centrul istoric prezintă și

Foto: Centrul istoric al Municipiului Slatina

Sursa: www.slatinata.ro › istoria-slatinei ›

astăzi imaginea de târg de provincie a Slatinei, specifică începutului de secol XX, cuprinzând

numeroase clădiri cu valoare istorică, fiind incluse astăzi pe Lista Monumentelor Istorice.

Zona industrială

Principalul potențial economic al localității este concentrat în 3 zone industriale :

– zona industrială nord – est gara ce cuprinde industria de aluminiu cu uzina de aluminiu S.C. ALRO S.A., S.C. ALTUR, UTALIM, ELECTROCARBON. Dotările tehnico – edilitare (infrastructura de transport, sistem de alimentare cu apa, sistem de canalizare, sistem de alimentare cu gaze) sunt realizate în parte, în comun cu orasul.

– zona industrială sud Draganesti Olt are în principal Combinatul de prelucrare a aluminiului S.C. ALPROM S.A., Pirelli, Prysmian, Cord, abatorul Slatina, ALPROM ELCARO S.A., TMK ARTROM S.A.

– zona industrială nord – vest, Tudor Vladimirescu – Strehareti, cuprinde mai multe unități de prestări servicii, depozite, unități de construcții și de transport rutier.

În afară de aceste 3 zone, mai există două grupuri industriale în zona Tunari Crișan și N. Bălcescu precum și alte unități dispersate printre construcțiile civile.

Pe teritoriul municipiului Slatina sunt numeroase baze de construcții civile și industriale iar lucrările de construcții au fost realizate în majoritate de sectorul privat, activitatea aflându-se în continuă dezvoltare și diversificare în domeniul construcțiilor civile și edilitare. Astfel, pe raza municipiului au apărut construcții moderne și de referință ca : Prefectura Județului Olt, Vama Slatina, Palatul de Justiție Olt, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Trezoreria filiala Slatina, Banca Comercială Română filiala Slatina. În centrul vechi al orașului sunt concentrate cele mai multe cabinete de avocatură, birouri notariale. În aceeași zonă funcționează Judecatoria, Tribunalul, Primăria Municipiului Slatina, Poliția Județeana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olt.

Municipiul Slatina este organizat în 15 cartiere între care amintim Nicolae Titulescu, Crișan I și II, Progresul I și II, Orașul Vechi, Aluta, Clocociov, Tudor Vladimirescu, etc. Zona centrală este multifuncțională, având atât clădiri de locuit cât și de servicii (Prefectura Județului Olt, Consiliul Județean Olt, Poșta Românã, Banca Comercială Română filiala Slatina, Direcția Generalã a Finanțelor Publice Olt, Biblioteca Județeană Olt “Ion Minulescu”)

Foto 6 – Imagine din cartierul de locuințe « Vacanța »

Conform datelor obținute de la Primaria Municipiului Slatina, pe raza orașului există 3.624 clădiri de locuit cu 500 mai multe față de 1992. Din acestea, 3245 sunt case iar 379 blocuri. Din totalul celor 25.495 apartamente 1089 adică 4,3% sunt deținute de Primăria Municipiului Slatina sub forma de locuințe sociale, locuințe cu chirie, spații cu altă destinație. Numărul toal de locuințe se ridică la 28.740 cu 2500 mai multe față de 1992 când erau înregistrate 26.215 locuințe.

În ceea ce privește situația caselor din cele 3.245 de case, 2.920 sunt racordate la sistemul de energie electrică adică aproape 90%. Doar 40,7% din totalul caselor sunt racordate la sistemul de alimentare cu apă iar la cel de canalizare doar 34% din total adică 1107 case.

Starea clădirilor de locuit din oraș se prezintă astfel : foarte buna doar 15% buna 70% iar proastă aproximativ 15%. Municipiul Slatina s-a preocupat de creșterea numărului de locuințe iar în parteneriat cu A.N.L. s-a construit un număr de 6 blocuri însumând 196 locuinte. În anul 2008, s-a finalizat cartierul Eugen Ionescu, format din 9 blocuri cu 4 nivele și mansardă, cu un număr total de 600 locuințe.

În ceea ce privește clădirile din patrimoniul istoric al Municipiului Slatina, acestea au o mare importanță ca parte integrantă a domeniului urbanistic. Cele mai vechi monumente istorice din Slatina sunt lăcașurile de cult dar există și ansambluri cu valoare istorică și culturală. Mânăstirile aflate în Slatina sunt Clocociov, care datează din vremea lui Neagoe Basarab fiind ctitorită la 1594 de către Mihai Viteazul și mânăstirea Strehareți finalizată în 1672. Biserici cu valoare de patrimoniu sunt : Sfânta Treime 1645, pictată în 1851, Gheorghe Ionașcu 1872 – 1877, pictura Tătărăscu, « Sfântu Nicolae » din coasta 1700, etc.

În ceea ce privește clădirile, acestea se află amplasate în orașul vechi fiind 81 imobile construite în perioada 1860 – 1938 în stilul clasic, romantic cu ecouri neogotice, neoromânesc sau modernist. În acest grupaj arhitectonic se disting Colegiul Național Radu Greceanu 1891, Muzeul Județean Olt 1887, Primăria Slatina 1905, Protoeria Slatina 1902.

Imobilele monumente istorice din centrul vechi al Slatinei necesită lucrări de protecție, conservare și restaurare ce cad în sarcina proprietarilor.

POZE CU MUZEUL SLATINA PRIMARIA

În patrimoniul Primăriei se află urmatoarele monumente : podul peste râul Olt 1888 – 1891 construit de inginer Davidescu este primul pod de fier peste un rau intern românesc. Pe lângă valoarea utilitară și estetică podul reprezintă prima încercare de materializare autohtonă a arhitectului metalului. Monumentul « Ecaterina Teodoroiu » a fost realizat în 1925 de sculptorul D. Mataoanu iar obeliscul “Slatina 600” a fost realizat în 1968 de sculptorul Ion Irimescu.

POZE CU STATUIA ECATERINA

OBELISCU SLATINA 600

Pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale a populației de etnie rromă , Primăra Slatina a probat vânzarea fără licitație publică a unui număr de 108 loturi de teren a câte 250 mp2 fiecare, pe străzile Grădiște, Nicolae Bălcescu și Fântânilor.

Foto 7 – Aglutinarea rurală cu populație de etnie rromă

(imaginea de pe Dealul “Grădiștea”)

d) Zona de agrement

Spațiile verzi reprezentau 5,6% din totalul suprafeței intravilane în 2012, înregistrând o creștere de aproximativ 1% față de nivelul anului 2007. Conform datelor disponibile, slătinenii beneficiau la nivelul anului 2014 de aproximativ 31 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, prag peste nivelul de 26 mp recomandat la nivel european pentru România. Sunt meritorii investițiile făcute în ultima decadă privind modernizarea și amenajarea spațiilor verzi. De altfel, cele mai importante spații verzi sunt cele două parcuri din Slatina- Pitești și Victoria, sunt notabile și multiplele spații verzi aflate în proximitatea bulevardelor principale și cartierelor de locuințe. Astfel de inițiative au continuat, astfel că în anul 2019 s- a deschis Parcul Tineretului cu o suprafață de 3 ha.

Municipiul Slatina se bucură de proximitatea față de râul Olt, ceea ce îi conferă posibilități sporite de agrement. Prin implementarea unui proiect, în anul 2014, care a vizat amenajarea clubului nautic și de agrement PlajaOlt, Zona de piscine și parțial plaja vor fi deschise publicului în vara anului 2014. Pe lângă acest ansamblu turistic, Pădurea Strehareți și dealul Grădiște completează destinațiile imediate de agrement. În pădurea Strehareți a funcționat în trecut o grădină zoologică, momentan închisă, dar există planuri din partea Primăriei.

Capitolul III

PROFILUL ECONOMIC AL MUNICIPIULUI SLATINA

3.1. Evoluția activitățiilor economice și factorii care au determinat dezvoltarea acestora

Timp îndelungat regiunea Slatina a funcționat ca una cu un pronunțat caracter, având funcții comercial – agricole. Deși practicarea agriculturii și comercializarea produselor agricole era principală ocupație a locuitorilor acestui oraș, un rol deosebit l-a avut începând din Evul Mediu și funcția mesteșugărească, aceasta a fost favorizată de existența unui târg anual, primăvara prin care Slatina își îndeplinea funcția de deservire a zonei rurale din Podișul Spineni și Câmpia Boianului. Prin poziția sa strategică la contactul a două unități geografice importante aflat pe principalele căi de comunicație din această zonă, orașul Slatina a cunoscut o dezvoltare rapidă a economiei în special din a II – a jumătate a secolului XIX când începe trecerea treptată spre industrializare.

În secolul XIX existau ateliere cu caracter meșteșugăresc, fabrici de lumânări, iar în 1850 este înființată o fabrică de bere ce a fost incendiata în 1876. În 1881 apare un “ferăstrău cu aburi” instalat în apropiere de Olt care a fost distrus de inundație și apoi refăcut și modernizat în 1887. Statistica industrială între 1899 – 1900 menționează stabilimente industriale în :

– pe locul fostului « ferăstrău cu apă » figura o fabrică de cherestea înființată în 1892 proprietatea francezului Th. Raux ;

– fabrica de fainoase a lui Toma Vasile înființată în 1885 ;

– fabrica de tăbăcărie înființată în 1899 ;

– moara Aluta ce apare în 1912 cu o capacitate de 3 vagoane în 24 ore.

Până în anii 1950 singurele materii prime industriale exploatate în regiune erau materialele de construcții și anume: nisipurile, argilele și luturile loessoide și balastiere din Valea Oltului. Deși agricultura era în continuare funcția de bază a orașului Slatina s-a detașat ca centru industrial încă din primele etape ale procesului de industrializare și se situa în 1970, din punct de vedere al volumului și valorii producției industriale printre centrele din țara.

În 1965 au început lucrările pentru construirea acestuia, care a intrat în funcțiune Uzina de Aluminiu în 1970 ce a însemnat de fapt încadrarea orașului în procesului efectiv de industrializare și a României printre țările producătoare de aluminiu. Slatina și-a dezvoltat vertiginos producția de la 50.000 t metal în 1966 la peste 200.000 t în 1973. În același an a intrat în funcție secția de cabluri electrice în cadrul I.P.A. și de asemenea s-au dat în funcțiune Întreprinderea de Utilaj alimentar frigorific și Întreprinderea de Textile.

În 1975 Slatina deținea 51,9% din producția valorică globală judeteană. Industria metalurgiei neferoase deținea 76,2% din valoarea dată a producției orașului iar industria alimentară 10%. În anii 80 până în 1989 Slatina s-a detașat ca centru al industriei aluminiului.

După 1989 trecerea la economia de piață a produs modificări de structurare și privatizare, ce a condus la dispariția multor unități industriale dar și la apariția unor noi societăți comerciale cu capital privat în special în domeniul serviciilor și mai puțin industrial. Totuși orașul a rămas în continuare un important centru al aluminiului prin menținerea Uzinei de Aluminiu numită ALRO S.A.

Foto – Uzina ALRO Slatina – polul „aluminiului românesc”

Transformările structurale după 1989 accelerarea procesului de referință și privatizarea au dus la diversificarea peisajului economic din municipiului Slatina.

Factorii care au condus la dezvoltarea economică a Slatinei în special pe orizontală au fost:

– Poziția sa strategică, la contactul a două mari unități geografice Podișul Spineni din Piemontul Getic și Câmpia Boianului din cadrul Câmpiei Române a constituit un prim factor în dezvoltarea așezării în care, prin tradiție economia agricolă era principala ramură. Datorită acestui fapt, Slatina s-a dezvoltat în primul rând ca centru agricol cu caracter semirural. În această zonă de contact se realizau fluxuri de populație ce treceau dintr-o unitate geografică în alta dar ăi de materii prime ce aveau rolul de a aproviziona zonele deficitare. Astfel comerțul a cunoscut o inflorire încă de timpuriu.

În prima atestare documentară a Slatinei din 1368, aceasta era menționată ca « punct vamal » fapt ce confirma importanța economică a orașului dar și funcția de loc de trecere și popas. Astfel, aceste fluxuri umane și de materii prime au condus la dezvoltarea economică a Slatinei. În epoca modernă s-au construit căile de comunicație nautice și feroviare ce leagă orașele de la limita Podișului Getic cu Câmpia Română : Craiova – Balș – Slatina – Pitești ce ajunge la București.

– Un alt factor important ce a dus la dezvoltarea orașului Slatina a fost situarea în apropierea Văii Oltului, pe malul stâng al acestui râu, ce constituie o arteră hidrografică majoră în cadrul peisajului geografic românesc. Aceasta a dus la dezvoltarea economică a așezării în primul rând, datorită condițiilor fizice geografice prielnice. Astfel, relieful domol al Câmpiei Boianului, cu lunca și terasele Oltului, a permis apariția și dezvoltarea așezării mai întâi în zona joasă, în lunca Oltului ca apoi odată cu dezvoltarea din secolul XX să se extindă și pe terasele medii ale râului, altitudinea variând între 130 m și 175 m. locuitorii Slatinei au beneficiat de bogăția oferită de Valea Oltului cu resurse diversificate începând de la soluri bune pentru agricultură, fauna acvatică bogată, roci de construcție iar mai apoi în secolul XX potențialul hidroenergetic ce este valorificat prin hidrocentrale.

Valea Oltului a constituit și o importantă arteră de circulație, drumul de aici fiind utilizat înca de pe vremea dacilor. În perioada daco – romană, s-a dat o mare atenție drumurilor amenajate în scopuri strategice și economice. Începând din Evul Mediu odată cu intensificarea circulației pe Valea Oltului și dezvoltării celorlalte drumuri ce converg spre Slatina, are loc amplificarea agriculturii, comerțului dar și meșteșugurilor. Acest fenomen a fos favorizat de existența unui targ anual ce se ținea primăvara prin care locuitorii satelor învecinate se aprovizionau cu materiile prime necesare. În epoca medievală este menționat “drumul Slatinei” sau “drumul târgului” ca drum foarte important.

În perioada modernă datorită poziției sale pe Valea Oltului, au fost amplasate aici cele mai importante unități de producție a aluminiului din țară, fapt ce a determinat un aflux de populație din zona rurală spre cea urbană.

Astfel de la o așezare cu caracter predominant agricol, Slatina a ajuns în secolul XX un important centru industrial cu o dezvoltare economică rapidă. Poziția de centru administrativ al județului Olt și faptul că Slatina unicul centru de producție industrială a aluminiului românesc.

– Poziția de centru administrativ al județului Olt a determinat automat concentrarea forțelor economice spre acest punct urmarea fiind apariția unicului centru de producție industrială a aluminiului.

3.2 PRINCIPALELE ACTIVITĂȚI ECONOMICE ÎN MUNICIPIUL SLATINA

Slatina este principalul motor de dezvoltare al economiei județului, astfel că evoluția situației economice locale este strâns legată de evoluția situației regionale și naționale, iar trecerea la economia de piață a produs modificări importante în peisajul economic slătinean. Buna funcționare a economiei de piață la toate nivelurile este determinată de agenții economici privați și de inițiativele acestora ; de aceea este foarte important să se sprijine inițiativele private, să se încurajeze creșterea numărului agenților economici precum și a persoanelor fizice care doresc să-și dezvolte o afacere.

Foto 10 – ALUTA, unitate de producție agro-alimentară

Din cele 4382 firme înregistrate în municipiul Slatina, la sfârșitul anului 2002, au depus bilanț doar 2445 firme, ceea ce înseamnă ca doar un procent de 56% din agenții economici înregistrați au avut activitate.

În conformitate cu bilanțurile depuse de societățile comerciale din municipiul Slatina în 2002, situația cifrei de afaceri pe sectoare ale activității economice se prezintă astfel : industria deține cea mai mare pondere în cifra de afaceri cu 76%, urmată de comerț cu 16%, construcții cu 4%, serviciile cu 2% iar turismul și agricultura cu doar 1% fiecare.

Ponderea numărului firmelor operative, din punct de vedere al domeniilor de activitate în care își desfășoară activitatea se prezintă astfel : agricultura doar 2%, industria usoară 6%, industria metalurgică 3%, producția energiei electrice și termice, gaze și apă doar 0,10%, construcțiile dețin 5,90%, serviciile 18% în timp ce ponderea cea mai mare o are comerțul cu 65%.

Astfel, se constată că cele mai multe societăți comerciale își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu ridicata și amanuntul în timp ce numărul societăților cu activități de producție și prelucrare a materiilor prime fiind destul de mic în raport cu numărul total al societăților active din municipiul Slatina.

În 2013, din punct de vedere al numărului firmelor, existau 2.379 de agenți economici, față de 2.200 câți erau înregistrați în anul 2009. Din acest total, cel mai ridicat procent îl reprezentau atât în 2009, cât și în 2013, firmele cu domeniul de activitate comerț cu ridicata și cu amănuntul, fapt justificat de dezvoltarea recentă a sectorului terțiar în municipiul Slatina (în anul 2009 aceste firme reprezentau 42% din total firme, iar în 2013 procentul a crescut la 54%).

În ceea ce privește mărimea firmelor, în funcție de numărul de salariați, atât în anul 2009, cât și în 2013, categoria cu cel mai mare număr de agenți economici era cea a micro-întreprinderilor (sub 50 de angajați): în 2013 erau 2.130 față de 2.011 în 2009. Întreprinderile mici și mijlocii înregistrau un număr mult mai scăzut, atât în 2009, cât și în 2013.

Agenții economici mari și foarte mari, deși sunt în număr redus, înregistrează o situație stabilă în perioada 2009 – 2013 și au cea mai mare contribuție la economia municipiului Slatina și la angrenarea în câmpul muncii a salariaților (cel mai mare număr de salariați).

La nivelul municipiului Slatina, sectorul terțiar ocupă al doilea loc ca număr de angajați, chiar dacă prezintă un număr considerabil mai scăzut al acestora (în comerț a crescut numărul de angajați din 2009 până în 2013, cu 12,4%, până la 3.270 salariați).

Tabel: Numărul firmelor în funcție de numărul de angajați, în Slatina, în 2009 și 2013

Sursa: www.listafirme.ro

Principalele ramuri ale economei slatinene sunt industria, agricultura, comerțul și serviciile.

3.2.1. Industria

Chiar dacă activitatea economică a municipiului Slatina s-a diversificat în ultimii 25 ani, cea mai importantă ramură generatoare de valoare adaugată României industria care în anul 2002 a generat o cifră de afaceri de 16.801.468.229 lei. Celelalte sectoare au o evoluție dinamică, dar contribuie într-o mică masură la realizarea cifrei de afaceri locale. În economia locală sunt reprezentate următoarele ramuri industriale cu următoarea pondere :

– industria metalurgică neferoasă 75%

– industria construcțiilor metalice mașini, piese, subansambluri și alte componente 12%

– industria materialelor de construcții 9%

– industria textilă 2%

– industria alimentară și a băuturilor 1%

– industria energetică

– industria mobilei ce necesită investiții serioase pentru trecerea la fabricarea de produse din lemn mai sofisticate sau de mobilier

– altele 1%

Ponderea acestor sectoare în totalul cifrei de afaceri locale aferente activităților industriale.

Economia Municipiului Slatina se caracterizează prin dezvoltarea industriei metalurgice neferoase, în domeniul obținerii și prelucrării aluminiului primar (S.C. ALRO S.A., S.C. ALPROM S.A., ). Un procent de peste 70% din cifra de afaceri a acestora se realizează la export.

Foto 11– TMK ARTROM, unitate industrială metalurgică nouă pe harta Slatinei

Calitatea aluminiului realizat la ALRO Slatina este în conformitate cu normele internaționale și cu standardele London Metal Exchange ceea ce a asigurat firmei un bun renume pe piața mondială, producția fiind destinată unor piețe externe importante : Grecia, Italia, Turcia, Franța, Austria, Polonia, Spania, Belgia. ALRO asigură necesarul de aluminiu al industriei naționale, existând un număr important de companii care utilizează aluminiu, drept materie primă, din care amintim Altur S.A., ce realizează piese din aluminiu pentru industria auto, întreprinderi ce realizează confecții metalice specializate în aluminiu, precum Prodal S.R.L., ProdnefCom (producție aliaje aluminiu), Delta Aluminiu (profile din aluminiu), Prysmian (în componența cablurilor electrice), dar și Rolmis (profileși produse din aluminiu).

În Slatina își mai desfășoară activitatea o fabrică de cabluri ce face parte din holdingul PIRELLI, realizând anual o cifră de afaceri din care 20% provine de pe piețe externe. Prin extinderea producției în cadrul întreprinderii Cord., Compania Pirelli Tyres preconizează încă o extindere a activității în următorii ani.

S.C. ALPROM S.A. este cunoscut pentru prelucrarea aluminiului prin deformare plastică. Se produc laminate plate, profile de aluminiu, extrudate trase din aluminiu și aliaje din aluminiu, benzi, folii. După 1990 a început modernizarea procesului de producție devenind o marcă de prestigiu, produsele fiind apreciate în peste 40 de țări.

S.C. ALTUR S.A. funcționează în Municipiul Slatina din anul 1972 având o buna experiență și calitate ridicată în realizarea de subcomponente de aluminiu și pistoane auto, 40% din producție este destinată exportului.

S.C. ARTROM S.A. asigură necesarul de țevi din otel pentru foraj atât pentru uz intern cât și pentru export.

Foto 12 – ELECTROCARBON, unitate productivă pentru produse necesare industriei metalurgice

S.C. ELECTROCARBON înființată în 1965 este un important producător de produse carbografitice necesare în industria metalurgică și anume : electrozi normali, electrozi clorosodici, pastă sodeberg, plăci grafitate.

Foto 13– ACETI, reprezentativă pentru distribuția apei în Slatina

Pe lângă acestea mai amintim : S.C. ELCARO S.A. produce cabluri electrice, S.C. RULMENTI S.A. produce rulmenți folosiți în industria construcțiilor de mașini.

Un alt sub-sector industrial ce înregistrează un număr ridicatde angajați este cel al industriei textile și a îmbrăcăminții. Agenții economici slătineni (S.C. MARLENE COM S.R.L., S.C. MINATEX S.R.L., S.C.UNICONFEX EXIM S.R.L., S.C. GURAYTEX S.R.L,S.C. D&S TEXTILE S.R.L., S.C. AGROCOMERTZ S.R.L.), activi în acest domeniu,angajau la nivelul anului 2011 peste 2.500 depersoane, generând o cifră de afaceri de 117 mil.lei. Deși numărul firmelor a fost în scădere în perioada de criză, producția a crescut, ceea ce denotă o creștere a productivității întreprinderilor. Întreprinderea cea mai mare din acest domeniu este Guraytex.

Din punct de vedere al cifrei de afaceri, este de menționat și industria alimentară, ce generează peste 47 mil.lei, susținând peste 600 locuri de muncă. Potențialul de dezvoltare al acestui domeniu poate fi văzut în strânsă legătură cu potențialul de dezvoltare al agriculturii din județ, întreprinderile din Slatina servind ca agenți de stocare și procesare a producției agricole județene.

Se fac remarcate firmele ce au ca obiect de activitate producerea și comercializarea de produse specifice după cum urmează :

produse de panificație : S.C. ALUTA S.A., S.C. PANDIPO S.A., S.C. PANCON S.A.;

produse de mezelărie : S.C. SPAR S.R.L., S.C. SALUS S.A., S.C. CONIDEAL S.R.L.

produse lactate : S.C. OLTINA S.A.

Pe teritoriul Municipiului Slatina se află numeroase baze de construcții civile și industriale care la sfârșitul anului 2002 au realizat o cifră de afaceri de peste 40 miliarde lei. Lucrările au fost realizate de sectorul privat, activitatea de construcții aflându-se în continuă dezvoltare și diversificare. Între societățile cu un asemenea profil amintim : S.C. BĂLȚOI PRIMACONS S.R.L., S.C. SCADT S.A., S.C. OLTCONS S.A.

Astfel, pe raza municipiului au apărut construcții impunătoare ca: Prefectura Județului Olt, Vama Slatina, Palatul de Justiție Olt.

Foto – Prefectura județului Olt

3.2.2. Agricultura

În condițiile geografice ale zonei Slatina, regiune cu relief de câmp și terase fluviale și podișuri joase acoperite în cea mai mare parte de soluri cernoziomice brun – roscate și brune de pădure, s-a dezvoltat o viață economică intensă axată din cele mai vechi timpuri pe exploatarea agricolă a teritoriului respectiv. Dupa 1989 atât suprafața agricolă cât și cea arabilă s-a restrâns iar structura proprietății a cunoscut modificări importante.

În anul 2002, din totalul suprafeței municipiului de 5.393 ha, terenul agricol ocupă 3.193 ha în cuprinsul căruia terenurile au următoarele distribuții procentuale : teren arabil 52%, pășuni 4,84%, vii 0,69%, livezi 0,07%, păduri 5,56%, ape 10,38%, drumuri și căi ferate 3,34%, curți și construcții 21,71%, teren neproductiv 1,37%.

În anul 2014, conform datelor de la Institutul de Statistică Olt, suprafața fondului funciar, după modul de folosință al terenului, se prezenta conform datelor din tabelul de mai jos:

Tabel: Suprafața fondului funciar după modul de folosință în Municipiul Slatina, 2014

Sursa:Institutul Național de Statistică

Fig. : Suprafața fondului funciar după modul de folosință în Municipiul Slatina, 2014

În municipiu în 2002 erau înregistrate două societăți agricole cu personalitate juridică și trei care preiau pământ în arendă. În Slatina își desfășoară activitatea și Centrul de Încercare a Soiurilor și Herghelia Brebeni.

Totalul cifrei de afaceri a firmelor din agricultură a fost în 2002 de 129.466.034 mii iar ponderea subramurilor se prezintă astfel: cereale 44,5%, pomicultură 0,298%, zootehnie 0,002%, mixt 0,2%, servicii în agricultură 55%.

În ceea ce privește suprafața cultivață cu principalele culturi și producția agricolă vegetală la principalele culturi, în 2002, se observă că suprafața cultivată cu grâu și secară era de 1279 ha și se obțineau 2.271 t anual. Porumbul se cultiva pe 630 ha și se obțineau 1355 t. În afară de cereale se cultivau floarea soarelui pe 875 ha iar producția depășea 570 t. Legumele cultivate în oraș ocupau o suprafață de 22 ha incluzând cartoful ce produceau de 280 t. De pe 37 ha plantație viticolă se obțin pe an 483 t iar în ceea ce privește fructele se obțin 63 t pe an de pe 4 ha.

Fig.: Suprafața cultivată cu principalele culturi, Slatina, 2002

Zootehnia în Slatina este o ramură slab dezvoltată numărând 707 capete bovine. Porcinele numarau 1.916 capete, ovinele 700 capete, iar păsările erau un număr 20.937 Producția de carne este de 886 t greutate vie pe an. În concluzie zona Slatinei este favorabilă culturii plantelor, cerealelor, pomiculturii și viticulturii. Amintim de asemenea valorificarea faunei în interes cinegetic și dezvoltarea pisciculturii prin numeroase iazuri și lacuri existente pe Valea Oltului.

3.2.3. Comerțul.

Dinamica activităților de comerț a cunoscut o evoluție ascendentă prin mutările de pe piața forței de muncă din sfera activităților de producție în sfera comerțului și a prestărilor de servicii. În ultimii ani au apărut și s-au dezvoltat un număr mare de agenți economici ce au drept obiect de activitate operațiuni cu caracter comercial și care desfășoară activități de comerț atât cu ridicata cât și cu amănuntul.

În prezent, activitățile comerciale din municipiul Slatina s-au diversificat și datorita existenței marilor retaileri: Winmarkt Olt, Kaufland (2), Carrefour (3), Profi (2), Lidl (2), B Market, Supermarket VMG, Penny Market, Dedeman, Galeria Comercialà Intercora (Deichman, Takko, Pepco, magazin de animale și Flanco).

Foto – Magazinul “Winmarkt”

3.2.4 Transporturile în Municipiul Slatina

Transporturile reprezintă un element deosebit de important în procesul dezvoltării economiei locale, datorită faptului că sprijină desfășurarea activităților din sectorul primar, secundar și terțiar, cifra de afaceri aferentă acestui sector a deținut în anul 2008 28% din totalul aferent serviciilor. La nivelul Municipiului Slatina, activitatea de transporturi se realizează la nivel rutier și feroviar, în schimb poziția geografică pe care acesta o are – pe malul Oltului – nu este valorificată în prezent prin existența unui sistem de transporturi pe Olt, ținând cont de faptul ca orașul se află în apropierea sectorului navigabil al Dunării.

Transportul rutier din municipiu vizează atât traficul de călători cât și cel de mărfuri și se realizează pe o rețea de străzi ce însumează 178 de artere în lungime de 140 km, din acestea au fost modernizate cu asfalt și cu beton 111 km. Nemodernizate au ramas 9 km de străzi, însa multe altele necesită lucrări de reparații. Trebuie menționat că rețeaua are o structură radial – inelară :

– pe direcția radială sunt străzile principale, de lungimi mari. Traseul preia în prezent majoritatea traficului de deplasare la muncă, deplasarea în week-end, transportul în comun și tranzit usor. Alternativa de ocolire a centrului orașului este strada Oituz, ce preia traficul de tranzit.

– pe direcția inelară s-au creat străzi care să lege între ele radialele, evitând centrul și chiar orașul, datorită traficului intens și a celui de mare tonaj. Orașul este situat pe artera de interes european E 578.

Foto – Privatizarea transporturilor a însemnat apariția unor noi firme specializate

(SC. LOCTRANS SA.)

Transportul în comun public pe cale rutieră funcționează în Slatina începând cu anul 1958. Prin intermediul companiei SC. Loctrans SA, Municipiul Slatina oferă servicii de transport în comun folosind 14 autobuze și un autocar (fabricație 2007) pentru a deservi 19 rute. În 2015, primăria Slatina a avut în vedere și achiziționarea unor noi vechicule de transport în comun ecologice. Numărul persoanelor care folosesc transportul în comun în fiecare an a crescut în intervalul 2011-2013 după o scădere accentuată în perioada 2004-2010.

În ceea ce privește deservirea, rețeaua de transport în comun acoperă în întregime zonele cu cea mai ridicată densitate a populației. Stațiile de transport în comun sunt plasate la distanțe mai mici, aproximativ 400m, în cadrul zonei mixte (cartierele: Crișan I și II, Vâlcea Tunari, Piața Gării, Progresul I și III, Ecaterina Teodoroiu și Steaua).

Transportul în compun privat pe cale rutieră este asigurat de serviciile de taximetrie oferite de companii locale. Operatorii de maxi taxi activează preponderent pe rutele periurbane, asigurând legătura între Slatina și așezările învecinate.

Transportul în comun către localitățile din vecinătatea municipiului Slatina este operat de 4 companii private: Romtimex, Transbuz, Matdan Service și Tunșoiu. Legătura cu Slătioara este asigurată de operatorul de transpot public Loctrans.

Slatina este un punct important pe lista de opriri a marilor operatori regionali : S.C. IONESCU S.R.L., S.C. DACOS S.R.L., C&I INTERNAȚIONAL S.R.L.

Rețeaua feroviară a Slatinei asigură transportul de călători și tranzitul de mărfuri către platforma industrială a municipiului aducând alumina de la Oradea și Tulcea.

Transportul în comun public pe calea ferată asigură conexiunea Municipiului Slatina cu principalele centre regionale (Râmnicu Vâlcea, Pitești, Craiova) și cu capitala București. Gara CFR, unica poartă de intrare în Slatina pe cale feroviară, a fost modernizată cu fonduri europene nerambursabile în perioada 2012-2014. Gara CFR reprezintă un nod de transfer important la nivelul orașului, fiind deservită de transportul în comun rutier public (liniile: 1, 2, 5 barat, 8 barat, 9, 9 barat) și transportul în comun rutier privat (stație de taxi și autogara Slatina).

Foto:« Podul de fier » de peste Olt sau « Poarta » de intrare în Slatina pe cale rutieră

Foto: Gara Slatina

3.2.5 Turismul

Datorită deschiderii din ultimii ani în schimburile internaționale, în Slatina și-au deschis reprezentanțe și filiale firme și întreprinderi străine, ceea ce implică prezența oamenilor de afaceri din alte țări și duce la creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare și serviciilor în domeniul turistic.

Foto 16– Hotelul “Parc”

Din punct de vedere al atractivității turistice municipiul Slatina conduce clasamentul la nivel județean, ȋnsă, la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, este dificil să concureze cu celelalte municipii reședință de județ: Drobeta Turnu Severin (fostă colonie romană), Craiova (pol de creștere), Târgu Jiu (care găzduiește operele lui C. Brâncuși) sau Râmnicu Vâlcea (zonă turistică de interes național).

Municipiul Slatina reunește un număr de 40 de atracții turistice din categoriile culte, cultură, spații verzi amenajate și elemente de cadru natural. Cea mai mare parte a atracțiilor turistice se grupează în centrul istoric, în lungul bulevardului A.I Cuza sau în vecinătatea râului Olt. De asemenea, mai există două concentrări de atracții turistice în zonele Strehareți și Clocociov. În funcție de gruparea obiectivelor de interes turistic, se pot forma două trasee specifice, traseul cultural format în lungul bulevardului A.I Cuza și un traseu al cultelor care leagă mănăstirile Clocociov și Strehareți, traversând centrul istoric. Cel din urmă este promovat și de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Olt făcând parte dintr-un traseu mai extins prin Brâncoveni, Caracal, Corabia și Orlea. De asemenea, la nivel județean, Slatina este punctul de pornire pentru alte trei trasee turistice.

Analizând obiectivele turistice ale orașului putem constata un potențial pentru următoarele tipuri de turism:

1) turism ecumenic – cele două mănăstiri, Clocociov și Strehareți, mănăstirea Clocociov făcând deja parte din circuite de turism ecumenic.

2) turism cultural – muzeele, împreună cu monumentele istorice grupate în centrul istoric. Pentru acest tip de turism va fi însă nevoie de accelerarea procesului de restaurare a clădirilor incluse pe lista construcțiilor de patrimoniu. În această categorie intră și podul peste Olt.

3) turism de recreere – Clubul Nautic (plaja Olt) și zona pădurii Strehareți.

4) turism de afaceri – bazat pe rolul Slatinei de municipiu reședință de județ, pe prezența instituțiilor publice de interes județean, cât și pe numărul ridicat de companii mari cu capital străin.

5) turism natural – pădurea Strehareți și situl Natura 2000 – Valea Oltului Inferior.

Conform datelor oferinte de Institutul Național de Statistică, în ceea ce privește capacitatea de cazare, Municipiul Slatina deține în prezent 7 hoteluri însumând un număr de 470 locuri de cazare, alături de o pensiune turistică cu 20 de locuri.

De asemenea, Slatina ȋnsumează 30% din totalul unităților de cazare din județ.

Hotelurile disponibile variază între 3 și 4 stele și sunt localizate preponderent în lungul bulevadrului A.I Cuza. Hotelul Senator este amplasat în vecinătatea directă a gării CFR, având capacitatea de a prelua turiștii sosiți cu trenul. Hotelul Zytto amplasat în apropierea Oltului și a Complexului Sportiv 1 Mai poate prelua turismul

sportiv și cel de recreere. În centrul istoric și în centrul nou sunt amplasate două hoteluri, Prestige și City Hotel Slatina.

În ceea ce privește numărul de înnoptări, acesta a crescut considerabil în ultimii patru ani. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2010 Slatina găzduia aproximativ 1500 de turiști lunar, ȋn timp ce, în 2014, media a crescut la 3800. Turiștii petrec în medie 1,7 zile în Slatina, motiv pentru care municipiul este considerat o destinație de scurtă durată.

În concluzie, deși deține diverse atracții turistice, Slatina nu poate concura cu celelalte reședințe de județ din regiuna Sud-Vest Oltenia, ci are mai degrabă, rolul unui centru turistic de interes local.

Pentru a-și putea crește atractivitatea turistică, Slatina a revitalizat centrul istoric și a încercat reconectarea acestuia prin trasee turistice pietonale cu celelalte obiective de interes. De asemenea realizarea, Clubului Nautic, împreună cu Complexul Sportiv 1 conturează pe termen mediu un pol de recreere de interes regional.

Fig. : Localizarea obiectivelor turistice în municipiul Slatina

Sursa: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Slatina pentru perioada 2014-2020

3.2.6 Alte servicii.

Sectorul serviciilor s-a dezvoltat și s-a diversificat în ultimul deceniu dar contribuția lui la realizarea cifrei de afaceri locale este puțin importanta. Principalele categorii de servicii disponibile la nivelul municipiului sunt următoarele :

– servicii financiar – bancare și de asigurare reprezentate de mari unități bancare : BCR,BANC – POST, BRD – SGG, RAIFFEISEN BANK, dar și societăți de asigurare ca : ASIROM, OMNIASIG, ASIT, ASTRA, ARDAF, UNITA, etc.

– transporturi terestre de călătorii locale și regionale, terestre de mărfuri ;

– servicii de utilități publice : apă, canalizare, gaze, electricitate, salubritate ;

– comunicații și radiocomunicații ;

– servicii de prelucrare a datelor, producere și furnizare de soft ;

– servicii medicale ;

– servicii de consultanță economico – financiară ;

– servicii juridice prin cabinete de avocatură, birouri de notari publici ;

– servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice ;

– servicii de selectare și plasare a forței de muncă ;

– activități de educație ;

– servicii în domeniul instalațiilor sanitare și de termoficare.

Foto – Banca Comercială Română, Filiala Slatina

PARTEA A II-A

CAPITOLUL I

STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE – CONSIDERAȚII GENERALE

Conceptul de strategie didactică

Strategia didactică reprezintă un concept care a fost definit și analizat de-a lungul timpului, astfel că, în sens comun strategia se definește ca modalitate de desfășurare și ameliorare a acțiunilor interprinse în vederea atingerii unui anumit scop , iar în sensul pedagogic ,conceptual stategia se referă la ansamblul de decizii ,tehnici de lucru, procedee, și operații care vizează modernizarea și perfecționarea diferitelor componente ale procesului de învățământ, în acord cu obiectivele generale ale învățământului și al educației.

În opinia lui I. Nicola “prin strategie didactică înțelegem un ansamblu de procedee prin care se subliniază conlucrarea dintre profesor și elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvoltării personalității umane”

I. Cerghit preciza în lucrarea sa că strategia didactică este „un ansamblu de acțiuni și operații de predare-învățare în mod deliberat structurate sau programate, orientate în direcția atingerii, în condiții de maximă eficacitate a obiectivelor prestabilite”

De asemene strategia didactică a fost interpretată ca „aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învățarea” .

S. Cârstea definea strategia ca fiind „un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activității de predare-învățare-evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la parametri de calitate superioară”.

Analizând definițiile acestui concept, Romică Iucu concluzionează că „ strategia presupune un mod de abordare a unei situații de instruire specifice, atât din punct de vedere psihosocial (relații și interacțiuni), cât și din punct de vedere psihopedagogic (motivație, personalitate, stil de învățare etc.); reprezentările și convingerile psihopedagogice ale cadrului didactic sunt elemente determinante în construcția strategiei;”

Strategia didactică vizează procesul de instruire în ansamblu său, reprezentând un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective.

“Se deduce că strategiile didactice ocupă un loc central în cadrul tehnologiei didactice iar alegerea și folosirea lor depinde în mod hotărâtor de pregătirea și personalitatea profesorului și de experiența lui”.

Componentele strategiilor didactice sunt:

Cadrul normativ;

Sistemul metodologic (respectiv sistemul metodelor și al procedeelor didactice), sistemul mijlocelor de învățământ, sistemul formelor de organizare a activității educaționale; ;

Resursa umană (profesor, elev, grup de elevi, manageri,etc.);

Desigur acestora li se adaugă modul de abordare a învățării, respectiv tipurile de învățare și mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilitățiilor de către elevi conceptul de strategie este operat la nivelul macro, al macropedagogiei – pedagogiei sistemelor, la niveluri intermediare, precum și la nivel micro. Acest ultim nivel este legat nemijlocit de:

pedagogia învățării, este cea care interesează teoria și practica instruirii.

concepția pedagoică și didactică generală a perioadei respective și concepția personală a cadrului didactic.

sistemul principiilor didactice generale și sistemul principiilor didactice specifice disciplinei de studiu.

competențele generale și specifice ale disciplinei de studiu, ale temei capitolului și obiectivele operaționale ale activității didactice, care trebuie să coreleze și să se armonizeze cu strategiile didactice utilizate.

natura și specificul conținutului stiințific care face obiectul activității instructiv-educative.

clasa de elevi participanți la activitatea instructiv-educatică cu caracteristicile sale.

experiența de învățare pe care o deține elevii, tipul de învățare adecvat situațiilor educaționale.

Tipul probelor de evaluare.

Mijloacele didactico-materiale ale școlii, caracteristicile spațiului școlar și al mediului de instruire resurselor didactice ale școlii.

Resursa temporală școlară disponibilă pentru realizarea activității didactice respective.

personalitatea și competența științifică, psihopedagogică și metodica cadrului didactic, stilul de activitate didactică, ingeniozitatea și creativitatea sa. (Dulamă, Elemente de didactica geografiei, 2001)

În prezent profesorul trebuie să pună acent pe dezvoltarea gândirii critice și creativității la elevi, fiind astfel într-o provocare continuă în ceea ce privește alegerea unei strategii adecvate intereselor elevilor și nivelului lor de pregătire.

Taxonomia strategiilor didactice:

În literatura de specialitate au fost identificate mai multe tipuri de strategii:

Strategii centrate pe activitatea profesorului și pe acțiunea de predare:

Strategii discursive și explicative;

Strategii discursive și conversative;

Strategii discursive și demonstrative;

Strategii algoritmice

Strategii centrate pe activitatea de învățare și interacțiunea profesor-elev:

Strategii bazate pe explorrea manualului;

Strategii bazate pe cercetare și explorare;

Strategii probematizate;

Strategii bazate pe utilizarea modelelor;

Strategii bazate pe exploatarea diferitelor suporturi de instruire;

Strategii bazate pe activitatea practică;

Strategii bazate pe construirea de proiecte;

Strategii bazate pe tehnologia informației și comunicării.

Strategii mixte – inductiv-deductive și deductiv-inductive;

Strategii interogatoare;

Strategii de evaluare.

Strategiile didactice interactive

Orice strategie didactică reprezintă o modalitate eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să aibe acces la cunoaștere și să își dezvolte capacitățile, aptitudinile, deprinderile și emoțiile. Ea impune îmbinarea între activitatea desfășurată de profesor și cea exercitată de elev, iar în contextul optimizării instruirii, rolul profesorului nu trebuie să fie considerat doar o sursă de informații ci să dirijeze activitatea elevilor.

Astfel, se impune utilizarea strategiilor didactice interactive, care reprezintă „instrumentele” ce pot fi valorificate de către profesor pentru a asigura eficiența procesului de învățământ.

În lucrarea sa, “Strategii didactice interactive”, Oprea Crenguța Lăcrămioara caracteriza strategiile didactice interactive astfel:

sunt „strategii de grup, presupun munca în colaborare a elevilor organizați pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective preconizate (soluții la o problemă, crearea de alternative)”;

„presupun crearea unor programe care să corespundă nevoii de interrelaționare și de răspuns diferențiat la reacțiile elevilor”;

„au în vedere provocarea și susținerea învățării active în cadrul căreia, cel ce învață acționează asupra informației pentru a o transforma într-una nouă, personală, proprie”;

„stimulează participarea subiecților la acțiune, socializându-i și dezvoltându-le procesele cognitive complexe, trăirile individuale și capacitățile de înțelegere și (auto)evaluarea valorilor și situațiilor prin folosirea metodelor active”

Strategiile didactice interactive, presupun o învățare prin colaborare pentru atingerea obiectivelor prevăzute, astfel încât elevii se vor sprijini reciroc în activitatea de căutare – cercetare – învățare, profesorul avand rolul de a-l ghida pe elev să devină răspunzător dar și participant la procesul de obținere al informațiilor mai ales prin cercetare și descoperire proprie.

Rolul strategiilor didactice interactive în procesul de predare –învățare

În prezent învățământul românesc urmărește dezvoltarea competențelor, a gândirii critice, a creativității, a capacității de cooperare sau de investigare și această orientare se poate realiza prin utilizarea strategiilor didactice interactive, care presupun adaptarea procesului de predare-învățare-evaluare la particularitățiile și nevoile elevilor.

Dacă strategiile didactice tradiționale evidențiau rolul central al profesorului în actul educativ și transmiterea de cunoștințe, strategiile didactice interactive promovează o învățare activă, implică o colaborare susținută între elevi, care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Acestea pun accent pe calitatea actului educațional, încurajând elevul să gândească, să analizeze, să reflecteze cu scopul de a găsii răspunsuri, să emită soluții adecvate.

Activitățile didactice bazate pe utilizarea strategiilor activ-participative se pune accentul pe modul în care cunoștințele acumulate de elevi sunt prelucrate, structurate, interpretate și utilizate în diverse situații.

Elevii cooperează și interactionează ajungând să dobândească competențe solide. Cadrul didactic capătă rolul de agent motivator, ghid, observator dar și îndrumător al activitățiilor de învățare.

Totuși profesorul rămâne “expertul” actului de predare – învățare prin faptul că organizează activitatea în așa fel încât îi încurajează pe elevi să gândească independent, să reflecteze, să își exprime punctul de vedere prin argumentare, să tolereze și să respecte ideile celorlalti.

Strategiile didactice interactive au un rol major în activitatea instructiv-educativă, fiind prezente în toate etapele conceperii și realizării efective a acesteia:

– în etapa proiectării, profesorul, elaborează strategia didactică optimă;

– în etapa de desfășurare efectivă a activității – strategia didactică devine un “instrument” concret care conduce la atingerea obiectivelor propuse;

– în etapa de evaluare, strategia didactică devine “obiect” al evaluării profesorului, care conduce la obținerea rezultatelor calitative.

Deoarece aceste strategii prezintă o serie de avantaje printre care: formarea și dezvoltarea unor competențe funcționale, de tipul abilităților de prelucrare, sistematizare, restructurare și utilizare în practică a cunoștințelor, cultivarea autonomiei în învățare, dezvoltarea stimei de sine, dezvoltarea unor atitudini și comportamente prosociale, dar și dezvoltarea capacităților de interevaluare și autoevaluare, am introdus în activitatea didacticăaceste strategii. Astfel am constatat că elevii au fost încântați, mult mai activi căpătând curaj să se exprime liber, participând la procesul propriei formări.

În lucrarea de față, voi prezenta importanța utilizării acestor strategii atât din punct de vedere teoretic cât și practic prin diverse exemple.

Conform lui Octavian Mândruț și Steluței Dan, strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare, însă “Strategiile didactice însă nu se pot reduce la metode, la mijloace sau combinări ale acestora. Ele reprezintă o structură mai complexă decât aceste elemente componente, organizată într-o formă care vizează un proces educațional desfășurat într-un timp mai îndelungat și are finalității asumate.”

METODE DE INSTRUIRE ȘI AUTOINSTRUIRE (COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT) ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU SPECIFICE ACTIVITĂȚII DE PREDARE – ÎNVĂȚARE

Noțiunea de ,,metodă de predare – învățare”

Componentă principală a procesului de învățământ, metoda desemnează o cale pe care profesorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei înșiși una proprie de parcurs în vederea aflării sau redescoperirii unor adevăruri noi, consemnate în cunoștințe noi, în forme comportamentale.

Metoda este o cale eficientă de organizare și dirijare a învățării, un mod comun de a proceda al profesorului cu elevii săi, incluzând în alcătuirea ei o suită de procedee. Metoda poate fi definită și ca un ansamblu organizat de procedee, între metodă și procedee existând o strânsă legătură, metoda putând fi ea însăși un procedeu în cadrul altei metode, în timp ce un procedeu poate fi ridicat la rangul de metodă.

Spre exemplu, explicarea unui fenomen, prezentarea conținutului unei planșe pot constitui un simplu procedeu în cadrul metodei expunerii, descrierii, demonstrației, conversației euristice. Dar, la fel de bine, explicația poate deveni un procedeu în ansamblul demonstrației unui fapt geografic.

Metodele de învățare a geografiei sunt strâns legate între ele, alcătuind de fapt un sistem ce vizează însușirea activă și conștientă a geografiei, fiecare metodă având anumite funcții cu caracter general cum ar fi:

-funcția cognitivă – de organizare și divizare a cunoașterii (învățării) de elaborare a unor noi cunoștințe;

– funcția instrumentală (operațională) – metoda servește drept tehnică de execuție, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative;

– funcția formativ-educativă – determină faptul că metoda, în afara faptului că este o cale de transmitere a unor cunoștințe, este și un proces educativ;

– funcția normativă – metoda arată cum trebuie să se procedeze, cum să se predea și cum să se învețe astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate;

– funcția motivațională – prin care se realizează stimularea curiozității, interesului și dorinței de cunoaștere și autodepășire a elevului.

În ceea ce privește tipologia metodelor, există nenumărate variante de clasificare ce au la bază variate criterii: istoricul, aplicabilitatea lor, modalitatea principală de prezentare a cunoștințelor după funcția didactică principală, după modul de administrare a experienței, după forma de organizare a muncii., după modul de învățare, după originea schimbării produse la elevi.

Pornind de la conceptul de modernizare a metodologiei, Maria Eliza Dulamă (1998) clasifică metodele după 2 criterii:

după registrul în care se operează;

după rolul elevului în activitatea de instruire;

După registrul în care se operează metodele sunt:

în registrul simbolic: modelarea logico-matematică, exercițiul, analiza structurală, statistică, instruirea asistată de calculator;

în registrul figural: descrierea, demonstrația, învățarea cu ajutorul filmului, imaginilor etc.;

în registrul acțional: munca cu manualul și cartea, lucrările de laborator, în terenul geografic sau în natură, investigarea, experimentarea, referatul etc.;

în registrul verbal: prelegerea, dezbaterea cu demonstrații, conversația (cateheică și euristică);

După rolul elevului în activitatea de instruire:

cu rol pasiv: povestirea, descrierea, explicația, învățarea prin film și înregistrări audio-video, lecturarea;

cu rol semi-activ: conversația cateheică, conversația euristică, dezbaterea, prelegerea-dezbatere, discuția dirijată, observarea, problematizarea etc.;

cu rol activ: lucrările de laborator, în terenul geografic, în natură, jocul didactic, jocul de rol, modelarea, experimentarea, lucrul cu manualul și cartea, modelarea logico-matematică, analiza structurală, instruirea asistată de calculator, referatul, comunicarea științifică etc.

În ceea ce privește modul de aplicare a metodelor, pentru ca ele să fie reale sau viabile , Nicolae Ilinca precizează în ,,Didactica Geografiei” (2000) că trebuiesc îndeplinite niște condiții și anume: realizarea unui proiect conștient ca principiu al organizării experienței în care mijloacele să fie coerente și folosite în mod constant și, totodată, să se prevadă efectele produse/ așteptate.

În geografie, metodele de instruire și autoinstruire în activitatea de predare-învățare trebuie să se bazeze în principal pe comunicare, prioritate absolută în activitatea de vorbire, profesorul de geografie trebuind să cunoască și să respecte cerințele acesteia:

stabilirea distanței optime ce asigură vizualizarea sa și a tuturor elevilor, a materialelor prezentate precum și percepția sunetelor;

controlul privind gestica, vocea, viteza vorbirii și stilul de exgimnaziale.