Formele Penale ale Concurentei Neloiale
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INRODUCTIVE
Definirea conceptului de concurență
Rolul concurenței în dezvoltarea societății
1.2.1. Necesitatea unei concurențe obiective
Funcțiile concurenței economice
Rolul pieței și a piețelor asupra comportamentului operatorilor economici
CAPITOLUL II FORMELE CONCURENȚEI NELOIALE
Definirea conceptului de concurență neloială
Acte și fapte de concurență neloială
Confuzia
Dezorganizarea
Denigrarea
Concurența neloială pe piața internațională
CAPITOLUL III FORMELE PENALE ALE CONCURENȚEI NELOIALE
Conținutul legal al infracțiunii
Obiectul infracțiunii
Subiectul activ
Subliectul pasiv
Conținutul constitutiv
Latura subiectivă
Forme, Modalități. Sancțiuni
CAPITOLUL IV PRACTICĂ JUDICIARĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ABREVIERI
art. – articol
alin. – aliniatul
Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție
G.A.T.T – Acordul General pentru tarife și Comerț
M.Of. – Monitorul Oficial al României
nr. – Numărul
O.G. – Ordonanța Guvernului
op.cit. – opere citate
pag. – pagina
pct. – punctul
R.D.P. – Revista de drept penal
ș.a. – și alții
urm. – următorul/următoarele
vol – volumul
INTRODUCERE
În cadrul unui sistem de drept sănătos concurența reprezintă un element esențial al economiei de piață, fiind totodată motorul dezvoltării economico-sociale.
La modul general concurența presupune o confruntare între tendințe adverse, care converg spre același scop. În sens juridic concurență desemnează confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieței pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.
La nivel economic, pentru a fi posibilă, concurența presupune o piață organizată pe baza anumitor reguli precum independența și descentralizarea activității de producție, distribuți și consum, libertatea de inițiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ și proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producție.
În cadrul prezentei lucrări am urmărit a analiza formele penale ale concurenței neloiale, forme ce se regăsesc reglementate în cuprinsul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.
Structurată în patru capitole, lucrarea debutează cu o prezentare generală a conceptului de concurență, a rolului concurenței în cadrul economiei de piață și, nu în ultimul rând, sublinierea funcțiilor unei concurențe loiale.
Cel de-al doilea capitol dezbate, în detaliu, conceptual de concurență neloială, formele acestui tip de concurență, așa cum se regăsesc prevăzute de Legea nr. 11/1991, republicată.
În completarea celui de-al doilea capitol este cel de-al treilea care face o analiză exhaustivă a formelor de săvârșire a infracțiunii de concurență neloială.
Și pentru a avea o analiză completă a ceea ce presupune ideea de concurență neloială, în cuprinsul ultimului capitol am considerat oportun a prezenta un caz practic.
Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării
Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.
S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: dreptul penal, dreptul afacerilor, drept procesual penal.
Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, prin aceasta urmârindu-se a analiza cât mai exact instituția concurenței neloiale.
Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor prin referire la anumite puncte de vedere doctrinare, evaluarea și sintetizarea unor aspecte din domeniul dreptului afacerilor, stabilirea unor comparații și conexiuni.
Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.
Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.
Astfel observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței reglementărilor naționale care stabilesc, prin acte normative, regimul concurenței neloială la nivel intern.
Observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări anterioare clare și bine întocmite în materia studiată.
Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :
metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor ;
cercetarea documentară întreprinsă pentru a înțelege pe deplin regimul aplicabil concurenței neloiale, așa cum se regăsește acesta reglement în actual legislație;
cercetarea documentară întreprinsă la sediul instanțelor pentru a indentifica dosare ce au ca obiect acest tip de infracțiune;
cercetarea indirectă
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INRODUCTIVE
Definirea conceptului de concurență
Etimologic, conceptul „a concura”-care provine de la verbul latin „concurrere” înseamnă „a se lupta pentru întâietate” sau „a căuta să întreacă pe cineva” într-un anumit domeniu de activitate.
Concurența ca activitate umană presupune în mod obligatoriu existența celor care se întrec sau care intră într-o competiție. Este necesar să existe cel puțin două persoane participante la întrecere.
Totodată se impune ca întrecerea-competiția, concursul-să însoțească o altă activitate de utilitate socială, pentru că una fără alta nu poate să existe. Concurența care nu este legată de o altă activitate, nu poate exista.
De asemenea, concurenții (competitorii) trebuie să desfășoare activități identice sau asemănătoare și să urmărească aceeași finalitate, adică acțiunile lor să fie orientate spre același scop, împărtășit de toți cei care participă la întrecere. Desigur că în majoritatea activităților sociale, oamenii, în general, au tendința nativă de a se situa înaintea celorlalți și, în consecință, poate să existe o asemănare între concurență și emulație. Totuși, între cele două concepte nu poate exista similitudine pentru că emulația nu poate avea aceeași finalitate cu concurența.
Este adevărat că prin emulație se înțelege că omul urmărește să se situeze pe primul loc prin forțe proprii, fără ca să urmărească înfrângerea sau eliminarea din competiție a celorlalți participanți.
Este greu de conceput că în etapa istorică pe care o parcurge, la acest moment, omenirea să stabilim domenii sociale în care să predomine emulația ca fenomen al dezvoltării. Cu atât mai puțin se poate vorbi de emulație în domeniul economic sau comercial.
Dar concurența, indiferent de domeniul social în care se desfășoară, trebuie să aibă aceeași finalitate ca și emulația, cu condiția să existe anumite reguli de desfășurare (stabilite de către concurenți sau de către societate prin organismele abilitate), iar concurenții să aibă un comportament normal, în concordanță cu obiectivele urmărite de majoritatea concurenților.
Trebuie evidențiat faptul că studierea concurenței ca factor al dezvoltării economico-sociale nu privește toate domeniile de activitate în aceeași măsură.
Concurența s-a manifestat-la început la nivel național și ulterior la nivel internațional-cu toate atributele sale, în primul rând în țările capitaliste, în condițiile liberalismului economic.
Despre existența unei concurențe reale în domeniul economic a început să se vorbească spre sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția primelor reglementări antitrust în Statele Unite ale Americii și cu abolirea corporațiilor în Franța și în alte țări europene industrializate. Asemenea preocupări cu privire la concurență s-au intensificat și în plan instituțional, în toate țările europene, în special în prima jumătate a secolului XX.
În mod normal, problemele au stat în atenția specialiștilor din domeniul economic și comercial. Au apărut și s-au dezvoltat numeroase teorii și concepte referitoare la concurență, iar reprezentanții de seamă ai unor școli și-au adus contribuția la stabilirea noțiunii de concurență, a funcțiilor și obiectului acesteia și a unor reglementări speciale cu privire la comportamentul operatorilor economici și comerciali de pe piața relevantă.
Odată cu adoptarea unor reglementări juridice speciale privind concurența, de aspectele teoretice ale acesteia s-au ocupat și numeroși juriști care și-au concentrat atenția și asupra conceptului de concurență. În doctrina de specialitate se apreciază că noțiunea concurenței, în general, este opera teoreticienilor-economiști sau juriști-deoarece în reglementările internaționale și naționale nu s-a fixat o asemenea definiție.
Ținându-se seama de anumite criterii-în special cele referitoare la rolul și funcțiile concurenței ori la comportamentul concurenților-în doctrină au fost elaborate diverse definiții, dar niciuna dintre ele nu a fost unanim acceptată.
Aici mă refer la definiția concurenței ca activitate normală, fără distorsiuni-așa-zisa concurență pură și perfectă.
Astfel, raportat la doctrina economică, într-o opinie se susține despre concurență că reflectă „un comportament prin care mai mulți rivali caută să atingă același scop, pentru a-și promova randamentul orientat către profit”.
Într-o altă definiție concurența normală presupune „un asemenea raport de piață, încât, pe de o parte, toți vânzătorii (producătorii) să-și vândă toate produsele la prețul pieței, fără ca vreunul dintre ei să-l poată influența, iar pe de altă parte, cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziționa ceea ce au nevoie și cât doresc din fiecare bun la același preț al pieței, de asemenea, fără a~l putea modifica după voința lor”.
Într-o accepțiune mult mai succintă s-a apreciat că, în esență, concurența definește, pe de o parte un anumit „tip de comportament al agenților economici, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activității de piață”.
Din perspectiva juriștilor, în principiu, prin concurență se înțelege „lupta dusă, atât pe
plan național, cât și internațional, între firme capitaliste de producție, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piață și, în consecință a sporirii volumului de afaceri.”
Într-o altă opinie prin concurență se înțelege „confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi”.
Deși în această definiție se regăsesc elemente comune cu alte definiții exprimate în doctrina juridică, unii autori ai literaturii de specialitate consideră că ea cuprinde trăsăturile caracteristice concurenței.
În primul rând se precizează necesitatea participării la confruntarea de pe piață a mai multor persoane fizice sau juridice, care trebuie să desfășoare activități similare. Aceștia își desfășoară activitatea economică sau comercială în domenii deschise concurenței, iar între ei trebuie să existe o atitudine de adversitate pentru atingerea scopului urmărit, respectiv atragerea clientelei și consumatorilor și, implicit, obținerea de profituri cât mai mari.
Se impune a menționa că deși este vorba de o luptă ce se desfășoară în condițiile bunei-credințe și a uzanțelor cinstite, concurența are un caracter normal, onest într-o economie de piață liberă.
Rolul concurenței în dezvoltarea societății
1.2.1. Necesitatea unei concurențe obiective
În cadrul literaturii de specialitate, există opinia, aproape unanim acceptat, potrivit căruia „concurența reprezintă un mijloc important pentru organizarea și desfășurarea economiei de piață”. O asemenea opinie are în vedere concurența ca fenomen
economico-social care a avut o evoluție istorică, adică de la apariția acesteia-încă din antichitate-și până în etapa istorică actuală.
Primo, concurența a fost și este determinată de capacitatea societății de a produce o cantitate suficientă de bunuri pentru a satisface nevoile vorba de o luptă ce se desfășoară în condițiile bunei-credințe și a uzanțelor cinstite, concurența are un caracter normal, onest într-o economie de piață liberă.
Rolul concurenței în dezvoltarea societății
1.2.1. Necesitatea unei concurențe obiective
În cadrul literaturii de specialitate, există opinia, aproape unanim acceptat, potrivit căruia „concurența reprezintă un mijloc important pentru organizarea și desfășurarea economiei de piață”. O asemenea opinie are în vedere concurența ca fenomen
economico-social care a avut o evoluție istorică, adică de la apariția acesteia-încă din antichitate-și până în etapa istorică actuală.
Primo, concurența a fost și este determinată de capacitatea societății de a produce o cantitate suficientă de bunuri pentru a satisface nevoile de consum ale membrilor acesteia. În sens contrar, dacă economia unei țări nu are capacitatea de a produce o diversitate de bunuri și servicii pentru consumatori, concurența nu va exista.
Secondo, pentru existența concurenței se impune ca bunurile și serviciile produse în societate să fie distribuite consumatorilor prin intermediul comerțului. Este cunoscut faptul că în decursul multor secole, comerțul a fost considerat ca fiind neproductiv-în sensul că nu aduce beneficii pentru producătorii de valori- și o astfel de atitudine a existat și în etapele istorice mai recente, în țările cu economie hiper-centralizată de tip socialist sau comunist.
Negarea productivității comerțului ca doctrină s-a consolidat în sistemul economic al corporațiilor din evul mediu. Lupta împotriva monopolului deținut de corporații și de trusturi a fost lungă și dificilă și abia la încputul secolului al XX- lea se poate vorbi de o liberalizare reală a comerțului.
Sa- susținut că numai în condițiile unei economii libere de piață poate exista o concurență reală cu efecte pozitive pentru dezvoltarea societății.
Într-o asemenea economie, în care comerțul este bazat pe cerere și ofertă, concurența joacă un rol important de regulator al resurselor care trebuie să satisfacă deopotrivă, atât pe producători, cât și pe consumatori.
Concurența este unul dintre factorii de bază care acționează asupra producătorilor de bunuri și servicii, deoarece îi determină să-și adapteze oferta la cerere. Datorită concurenței, agenții economici pot să-și mărească profiturile, în mod normal prin scăderea prețurilor și creșterea cantitativă și calitativă a produselor.
Fiecare agent economic care acționează pe piața liberă este preocupat de activitatea firmei sale, pentru ca aceasta să fie mai competitivă în comparație cu altele, iar câștigul net să fie cel mai bun.
Prin concurență, între producători se exercită o presiune asupra scăderii prețurilor de vânzare și totodată se contribuie la satisfacerea nevoilor tot mai crescânde ale consumatorilor.
În principiu, concurența îi orientează pe agenții economici spre producerea a ceea ce este dorit și cerut de consumatori, obligându-i să o facă la prețuri cât mai scăzute. Numai în acest fel producătorii pot să-și atingă obiectivele economice.
Văzută dintr-o altă perspectivă, concurența-ca fenomen economico-social-poate fi considerată ca fiind o cale importantă de satisfacere a intereselor tuturor participanților la viața economică și comercială.
Într-un sistem economic de piață liberă, concurența are și o influență hotărâtoare în formarea prețurilor. Prețul rezultă numai din confruntarea cererii și ofertei pe piață, în condițiile concurenței.
Conchizând se mai poate afirma că are un rol deosebit în formarea și existența unui mediu concurențial normal. Într-un sistem economic bazat pe proprietatea privată, agenții economici urmăresc, în principiu, același scop sau unul asemănător, și anume acela al liberei concurențe.
Se impune a reține că, în realitate, concurența se manifestă în mod liber doar în măsura în care practicile utilizate de competitori sunt cinstite, adică numai atunci când se respectă un minim de moralitate.
Așadar, rezultă că prin activitatea de concurență se obțin avantaje pentru întreaga societate. Acesta este motivul pentur care statele lumii sunt interesate de stabilirea unor reglementări specifice concurenței, mai ales în direcția cunoașterii și reprimării acelor fapte prin care concurența este distorsionată și viciată.
Funcțiile concurenței economice
Sub aspectul funcțiilor sale, în doctrina economică și în cea juridică au fost exprimate opinii potrivit căreia „concurența este o forță regulatoare foarte importantă a economiei de piață”.
Aceste funcții privesc numai competiția reală sau onestă care se desfășoară între agenții economici în baza regulilor de comportare impuse de deontologia profesională și, atunci când este nevoie, de norme juridice.
În doctrină s-a subliniat că cele mai importante funcții ale concurenței următoarele:
Facilitează participarea pe piața liberă a tuturor producătorilor de bunuri și servicii și ajustează rămânerea numai a celor care câștigă lupta prin creativitate și preocuparea continuă de creștere a eficienței întregii activități.
De asemenea, agenții economici participanți la concurență sunt puternic motivați de a dezvolta produse sau servicii performante prin costuri cât mai scăzute. Ei trebuie să se adapteze permanent gusturilor sau nevoilor clientelei și consumatorilor.
Concurența stimulează progresul societății, în general, și al celui tehnic, în special.
În mod normal, concurența oferă perspective de profituri convenabile pentru toți competitorii, dar vor avea mari șanse de a câștiga numai cei care vor aloca resurse tot mai mari pentru noile tehnologii și, implicit, pentru produse performante.
Noutatea ideilor lor puse în practică trebuie să înfrunte verificarea din partea „realității”, care este impusă de consumatori.
Pentru un agent economic producător, condiția de a reuși pe o piață concurențială, o constituie anticiparea, identificarea și rapida adaptare a ideilor novatoare. Producătorii și comercianții care vor să supraviețuiască într-un mediu concurențial nu trebuie să se mulțumească cu succesul lor actual, ci trebuie să gândească și să acționeze în direcția reușitei pe termen lung. De altfel, toți agenții economici și comercianții trebuie să fie conștienți de faptul că pe piața liberă, concurența îi favorizează numai pe cei mai buni.
Concurența are un rol important în ajustarea autonomă a cererii și ofertei în toate domeniile economice și comerciale.
În doctrina economică se susține că va exista o concurență intensă pe piață numai dacă: numărul și puterea celor care fac oferte și formulează cereri va fi mai mare; produsele și serviciile oferite sunt mult mai diferențiate (inclusiv prin preferințele consumatorilor); piața va fi mai transparentă și mai permisivă; produsele și serviciile oferite sunt mai substituibile (înlocuibile unele cu altele) și mai complementare unele altora; veniturile consumatorilor sunt mai mari.
influențează prețul mărfurilor determinându-i scăderea, proporțional cu creșterea volumului de produse similare sau, dimpotrivă, majorarea în caz de penurie.
În condițiile economiei de piață, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută și prețurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creșterea desfacerilor și mai puțin din prețurile mari stabilite.
Un preț rezonabil atrage o masă mare de clienți, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, pentru că un preț mic, accesibil celor mulți, sporește cererea, creează condițiile pentru o producție de serie mare.
Rolul pieței și a piețelor asupra comportamentului operatorilor economici
Piața, ca o categorie economică specifică producției de mărfuri și inseparabilă de aceasta, a apărut și s-a generalizat în condițiile liberalizării comerțului.
Lato sensu, piața reprezintă un sistem de relații prin care vânzătorii și cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri sau servicii.
Piața indeplinește funcția economică de a realiza legătura dintre cererea și oferta de mărfuri, servicii sau lucrări, stabilind circuitul economic dintre producție și consum.
În aceasă direcție, piața corelează și adaptează nevoile producătorilor și ale consumatorilor în conformitate cu regulile social-economice de desfășurare a schimbului de valori materiale.
Numai într-o economie de piață, producătorul de bunuri și consumatorul are posibilitatea de a alege în mod liber cât, unde și cum pot să ofere și, respectiv să solicite, iar piața este singura care stabilește ce se produce și cât se produce.
Privită ca un mecanism economic, piața echivalează cu o rețea de comunicații, care pune în legătură pe operatorii implicați și asigură schimbul de bunuri, de servicii sau instrumente negociabile.
De asemenea, în activitatea de piață, agenții economici și comercianții se angajează în lupta reciprocă pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei și, în final, pentru a-și asigura rentabilitatea.
Comportamentul acestora pe piață trebuie să se desfășoare potrivit regulilor deontologice sau celor care derivă din normele prin care este reglementată concurența.
De altfel, între piață și concurență există un raport reciproc de determinare.
În cadrul literaturii de specialitate, piața mai este definită și din punct de vedere geografic, ca fiind acel spațiu concret și determinat în care se desfășoară operațiunile uzuale, cât și rețeaua corespunzătoare de desfacere. Din acest punct de vedere, piața poate fi locală sau regională, națională sau internațională.
În definirea pieței sub aspect concurențial, trebuie să se pornească însăși de la conceptul de concurență și funcțiile acesteia. Prin natura ei, concurența nu poate să se desfășoare decât între producătorii și comercianții care produc și comercializează bunuri identice sau asemănătoare și care, implicit sunt substituibile sau interschimbabile, potrivit necesităților consumatorilor.
În mod normal, mărfurile ori serviciile care sunt de aceeași natură nu pot fi substituite între ele.
Așadar, piața a trebuit să fie redefinită în raport cu concurența. Semnificația globală a pieței a fost restrânsă și, astfel a apărut conceptul de Piață relevantă cu diferitele sale modalități determinate după anumite criterii.
În practică și în doctrină, definirea pieței relevante nu se poate realiza cu exactitate, pentru că este dificil de prevăzut care sunt reacțiile consumatorilor față de produsele aflate pe piață și prețurile acestora.
În instrucțiunile Consiliului Concurenței se precizează că „o piață relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse și aria geografică pe care acestea se produc și/sau se comercializează”. Piața relevantă are deci două componente: piața produsului și piața geografică.
CAPITOLUL II
FORMELE CONCURENȚEI NELOIALE
Definirea conceptului de concurență neloială
În cadrul literaturii de specialitate ideea de concurență apare ori de câte ori mai multe persoane urmăresc un scop identic, în activitatea economică.
Desfășurarea acestei „competiții” trebuie să se realizeze într-un cadru organizat, comercianții fiind obligați să-și exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale
Așadar, se poate afirma că noțiunea de concurență neloială este acea “competiție economică purtată între comercianți sau/și orice alte persoane care desfășoară activități cu caracter economic, în care sunt utilizate mijloace neoneste”.
Deoarece această problemă este una sensibilă pentru existența piețelor concurențiale, ea a avut rezonanță în plan internațional încă din momentele de început ale cristalizării legislației concurenței, iar cu ocazia revizuirii de la Washington, a fost introdus în textul Convenției de la Paris art. 10 bis, modificat ulterior la Lisabona, prin care țările membre ale Uniunii se obligă să asigure resortisanților acesteia „o protecție efectivă împotriva concurenței neleale”.
În conformitate cu dispozițiile alineatului (2) al art. 10 bis, actul de concurență neloială este definit ca fiind „orice act de concurență contrar uzurilor cinstite în materie industrială și comercială”.
Însă, în accepțiunea legiuitorului nostru, „constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii”.
Astfel, se poate observa că textul românesc se abate de la conținutul art. 10 bis al Convenției de la Paris din 1883, fapt care marchează abandonarea tezei clasice și recunoașterea implicită a faptului că loialitatea trebuie să guverneze activitatea comercială și industrială, chiar în absența unui raport de concurență între competitori.
Pentru evitarea anumitor discuții legate de înțelesul expresiei „uzațe cinstite”, la art. 1 lit. a) din Legea nr. 11/1991 se arată că “este considerată fiind contrară uzanțelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict și achiziționării de secrete comerciale de către terții care cunoșteau că respectiva achiziție împiedica astfel de practici, de natură să afecteze poziția comercianților pe piață”.
Articolele 4 și 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurență neloială-fie că ele sunt sancționate contravențional sau penal-însă această listă nu este una exhaustivă în privința practici neloiale.
Potrivit observațiilor experților Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, există întotdeauna acte noi de concurență neloială, de vreme ce în aparență, nu exista niciun fel de limite ale inventivității în domeniul concurentei.
La ora actuală, dispozițiile referitoare la concurența neloială au dobândit o semnificație mai largă, urmărind o dublă protecție: nu numai pe cea a întreprinderilor care desfășoară o activitate economică, dar și protecția colectivității împotriva abuzurilor săvârșite de acestea, atât în exercitarea activității profesionale, cât și a utilizării mijloacelor publicitare.
Acte și fapte de concureță neloială
În ceea ce privește clasificarea actelor și faptelor de concurență neloaială, în literatura de specialitate au fost avansate diferite criterii rezultând astfel diferite clasificări.
Potrivit unei opinii doctrinare, mijloacele de concurență neloială se pot grupa în patru categorii: confuzia, mijloace de denigrare, mijloace de dezorganizare internă a unei întreprinderi concurente și mijloace de dezorganizare a pieței.
Pe de altă parte, într-o altă clasificare care pare a fi dominantă, plecând de la clasificarea lui Roubier, autorii disting între patru mari grupe de mijloace neloiale, anume: confuzia, denigrarea, dezorganizarea și parazitismul economic.
În literatura noastră de specialitate practicile de concurență neloiaiă sunt grupate astfel:
mijloace de confuzie;
exploatarea muncii și organizării altuia;
denigrarea;
publicitatea mincinoasă, inoportună și șocantă;
boicotaju! și discriminarea;
diferite forme de vânzare (cu preț redus, sub prețul impus, cu primă etc.)â
În cele ce urmeză voi face o prezentare a principalelor mijloace de concurență neloială și anume: confizia, dezorganizarea, denigrarea și parazitismul economic
Confuzia
Printre principalele practici neloiale, confuzia ocupă un loc privilegiat considerat cel mai vechi și cel mai frecvent utilizat.
Acest tip de practică poate fi creată prin imitația elementelor ce atrag clientela conducând la confuzia între întreprinderi sau la confuzia asupra originii produselor și
serviciilor. Adesea confuzia este creată de publicitate falsă.
Confuzia între întreprinderi
Principalele mijloace de confuzie poartă asupra semnelor distinctive care caracterizează întreprinderea din prisma consumatorilor. Astfel, putem vorbi de confuzie ca rezultat al imitării semnelor distinctive ale întreprinderii, a publicității sau prezentării exterioare a acesteia.
Principalele semne distinctive ale întreprinderii sunt firma și emblema.
Firma sau numele comercial este numele sau denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comerțului, sub care își exercită comerțul și sub care semnează.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebește un stabiliment al unui comerciant de un alt stabiliment al aceluiași comerciant sau al altui comerciant. Emblema trebuie să aibă caracter de noutate și distinctivitate față de celelalte embleme înregistrate în același registru al comerțului, pentru același fel de comerț, precum și față de emblemele altor comercianți de pe piața unde comerciantul își desfășoară activitatea.
Prin înscrierea în registrul comerțului a firmei și emblemei, comerciantul dobândește un drept de folosință exclusivă asupra acestora. Pentru apărarea acestui drept titularul său poate promova acțiunea în concurență neloială și, totodată, poate cere radierea înmatriculării respective.
Publicitatea are un rol deosebit de important pentru atragerea clientelei, dar și pentru informarea consumatorilor.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, prin publicitate se înțelege “orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații.”
Se impune a menționa faptul că ideile publicitare nu sunt protejate ca asemenea, ci numai forma specială, concretă în care se prezintă. Cu toate acestea, utilizarea ideii publicitare a altuia este inadmisibilă, dacă a fost cunoscută prin mijloace neloiale-de exemplu, prin abuz de încredere.
Prezentarea exterioară a unei întreprinderii poate fi determinată pentru clientelă, ea putând antrena confuzie, din punct de vedere al consumatorului, în măsura în care acesta face obiectul unei imitări din partea unei întreprinderii concurente.
De exemplu, poate crea confuzie: vestimentația angajaților, culorile folosite în exterior, dar și în amenajările interioare, aranjarea mobilierului etc. In aprecierea riscului de confuzie au avut în vedere trăsăturile de originalitate, amplasarea întreprinderilor, dar și notorietatea acestora.
Confuzia asupra originii produselor și serviciilor
Se poate manifesta fie sub forma imitării produselor întreprinderii concurente, fie sub forma confuziei cu privire la semnele distinctive ale produselor și serviciilor.
Imitarea produselor poate îmbrăca forma imitării servile-situație în care se recurge la o imitare profundă, dincolo de aspectul exterior al produsului, în specificitatea sa tehnică, în caracteristicile și funcționabilitatea sa-sau a imitării cvasiservile-situație în care produsele prezintă asemănări ori similitudini, acestea dominând în ansamblu diferențele față de produsele imitate.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, pentru a putea fi sancționată pe calea acțiunii în concurență neloială se impune probarea confuziei sau a riscului de confuzie în rândul consumatorilor. În acest sens, trebuie întrunite următoarele condiții:
produsele să fie de aceeași natură;
între produse să existe similitudini obiective;
produsele să se adreseze aceleiași clientele.
Însă, există situații în care asemănările sunt justificate de natura produsului banalitatea acestuia sau de exigențele tehnice ori legate de compatibilitatea funcțională a unor produse.
Confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor-mărci, indicații geografice, ambalaje-reprezintă mijlocul cel mai frecvent utilizat pentru a crea confuzie.
Totuși, deoarece întreprinderile pot obține o protecție specifică a semnelor distinctive ale produsele lor, care le dă dreptul la exploatare exclusivă pe o anumită perioadă, acțiunea în concurență neloială este mai puțin utilizată în detrimentul acțiunii în contrafacere.
Marca este un semn distinctiv, care diferențiază produsele și serviciile unei persoane prin garanția unei calități determinate și constante, formând, în condițiile legii obiectul unui drept exclusiv.
Aprecierea riscului de confuzie este legată de: întinderea teritorială protecției semnului distinctive-națională, comunitară sau internațională elementele din care acestea sunt alcătuite.
Indicațiile geografice conferă titularilor un drept de folosință teritorial, colectiv, inalienabil și imprescriptibil. Astfel, ele pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care indicațiile au fost înregistrate.
Pentru acordarea protecției, trebuie să existe o strânsă legătură între produsele la care se referă indicația geografică și locul de origine a acestora în ceea ce privește calitatea, reputația ori alte caracteristici.
Simplul fapt că produsul la care se referă denumirea este originar dintr-o anumită regiune, nu justifică protecția indicației geografice, nici în situația în care se adaugă mențiuni ca gen, tip sau imitație.
Confuzia prin ambalaje este destul de frecventă mai ales în ceea ce privește produsele lichide. Faptul că un comerciant folosește un ambalaj identic pentru același tip de produs poate crea confuzie în ceea ce-i privește pe consumatori, în această privință trebuie avute în vedere atât forma ambalajului, cât și aspectul exterior (cromatica folosită)"1.
Publicitatea mincinoasă ori falsa publicitate
Publicitatea sau reclama mincinoasă este actul unui industriaș sau comerciant care, pentru a-și ameliora poziția în raporturi de concurență, face afirmații contrare adevărului, cu privire la persoana, întreprinderea, produsele sau serviciile sale. Publicitatea mincinoasă este considerată totodată „un mijloc de dezorganizare generală a pieței, alături de invocarea de titluri și calități false de uzurpare de medalii și recompense și diferite forme speciale de vânzare”.
Atât falsa publicitate, cât și cea mincinoasă constituie fapte de concurență neloială grave. Ele trebuie reprimate datorită pericolului pe care-prezintă la adresa consumatorilor, care, în astfel de condiții de realizare a actelor de comerț, vor fi induși în eroare, consimțământul lor de a cumpăra un anumit produs ori de a beneficia de un anumit serviciu, va fi grav viciat ca efect al unor forme speciale a dolului.
Potrivit art. 4 și urm. din Legea nr. 158/2008, publicitatea înșelătoare este interzisă.
Pentru a determina dacă publicitatea este înșelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informație conținută de aceasta cu privire la:
caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuție, compoziția, metoda și data fabricației bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-funcționali, originea geografică sau comercială, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;
prețul sau modul de calcul al prețului și condițiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;
natura, atribuțiile și drepturile comerciantului care își face publicitate, cum ar fi: identitatea și bunurile sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile și distincțiile acestuia.
Publicitatea comparativă este publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta;
Potrivit art. 6 din Legea nr. 158/2008, publicitatea comparativă este considerată legală dacă îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
nu este înșelătoare;
compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi ori sunt destinate acelorași scopuri;
compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include și prețul;
nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activități ori situația unui concurent;
în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu aceeași denumire;
nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;
nu creează confuzie între comercianți, între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care își face publicitate și cele ale unui concurent.
Fapta constă în comunicarea sau răspândirea în public de către un anumit comerciant de afirmații mincinoase cu privire la întreprinderea sa ori la produsele sau serviciile acesteia de așa manieră și cu un astfel de scop, încât clientela posibilă să fie indusă în eroare, iar acesta să fie favorizat, în acest mod, în raport cu concurenții săi.
Ea poate fi săvârșită de un comerciant persoană fizică sau persoană juridică, prin prepu-șii ori salariații săi care au abilitarea necesară să se exprime în numele și pe seama comerciantului respectiv, acționând cu intenție calificată.
În aprecierea caracterului fals al publicității se va ține seama atât de conținutul mesajului, cât și de destinatarul acestuia.
Conținutul fals la care se raportează publicitatea înșelătoare poate viza:
bunul sau serviciul propus-conținutul produsului – „100% natural”; „suc de fructe"; „produs ecologic"; cantitatea oferită; originea produsului „ceramică de Horezu" etc.);
prețul, condițiile de vânzare sau condițiile de plată („30% reducere", deși produsul are același preț; „plătești 3, primești 4", „transportul gratuit", deși acesta fusese integrat în preț etc.
rezultatele scontate-promisiuni neonorate, atribuirea de virtuți inexistente, false mărturii despre satisfacția oferită;
fabricanți, distribuitori sau prestatori (vânzarea de produse de mărci diferite decât cele anunțate, erijarea unui distribuitor în calitate de producător etc.).
Articolul 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 sancționează “comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra întreprinderii sale sau activității acesteia menite să inducă în eroare și să creeze o situație de favoare în dauna unor concurenți”.
Dezorganizarea
Dezorganizarea poate privi întreprinderea concurentă sau piața, în ansamblu.
Dezorganizarea întreprinderii concurente se poate manifesta sub următoarele forme:
dezorganizarea prin intermediul personalului întreprinderii violarea secretelor comerciale);
dezorganizarea producției întreprinderii;
dezorganizarea activității comerciale a întreprinderii
În lupta pentru câștigarea clientelei, personalul întreprinderii reprezintă un element fundamental. Accesul salariaților la secretele de întreprindere, la relațiile legate cu clientela, precum și cunoașterea de către aceștia a organizării și funcționării întreprinderii recomandă ca legătura dintre întreprindere și salariații săi să fie una de durată, întreprinzătorii apelând deseori la fideliza-rea salariaților.
Însă, în ultima perioadă, mobilitatea personalului a devenit o caracteristică a pieței muncii, salariații căutând oferte mai atractive, iar angajatorii personal competent.
În acest context, unii dintre salariați aleg să lucreze pentru întreprinderi concurente. Pentru a stopa acest fenomen angajatorii recurg la inserarea în contractul de muncă a clauzei de neconcurență.
Cu toate acestea, atragerea personalului întreprinderii concurente poate fi considerat act de concurență neloială. Mai mult, în situația în care nu unul, ci mai mulți salariați ai unei întreprinderi sunt angajați simultan la o întreprindere concurentă, angajatorul exercitând o anumită influență în acest sens, organizarea internă a întreprinderii concurente ar putea fi grav afectată, actul fiind de concurență neloială.
Legiuitorul roman sancționează “oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei astfel de oferte” precum și „concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale:”
Dezorganizarea producției întreprinderii poate fi provocată prin divulgarea secretelor de fabrică sau de comerț sau divulgarea know-how-uk aparținând întreprinderii. Noțiunea de secret de fabrică sau de comerț se diferențiază de cea de know-how prin faptul că cea din urmă are o sferă mai largă, cuprinzând și elemente de abilitate manuală, distincție greu de făcut în practică, fapt pentru care legiuitorul nostru nu face referire la secretul de fabrică sau de comerț ori la know-how, ci grupează sub denumirea de „secret commercial” ambele noțiuni.
Astfel, potrivit art. 1¹ lit. b) din Legei nr. 11/1991, constituie secret comercial informația care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deținătorul a luat măsuri rezonabile, ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret.
Din definiția dată de legiuitor se desprind condițiile ce trebuie îndeplinite, pentru a putea vorbi de protecția secretului comercial: a) să fie necunoscut sau greu accesibil publicului; să existe din partea deținătorului voința de a-l păstra secret; c) păstrarea secretului prezintă interes economic legitim pentru întreprindere.
Legiuitorul nostru oferă protecție secretului comercial sancționând “divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret comercial și într-un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite “
Mai mult, legiuitorul nostru incriminează fapta de divulgare a unor informații care constituie secrete comerciale, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente.
Sunt exceptate situațiile în care dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului, respectiv cele în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerț.
De asemenea, constituie infracțiune divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice.
Dezorganizarea activității comerciale a întreprinderii se poate realiza prin spionaj economic deturnarea comenzilor, dezorganizarea sistemelor de distribuție prin importuri paralele etc.
Activitatea de spionaj economic poate fi materializată în deconspirarea și exploatarea de către întreprinderea agresivă a secretelor comerciale ale concurentului pe piață. Ea se poate realiza fie prin „oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele industriale, pentru a cunoaște sau folosi clientela sa ori pentru a obține alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurrent.” fie prin „deturnare a clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant”
Spionajul se poate realiza prin divulgări spontane sau provocate, în primul caz, salariatul unui comerciant dezvăluie din proprie inițiativă date secrete privind activitatea acestuia. În al doilea caz, întreprinderea agresivă oferă, promite sau acordă – nemijlocit sau mijlocit-daruri sau alte avantaje salariatului altei întreprinderi sau reprezentanților acesteia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, să cunoască sau să folosească clientela sa ori să obțină orice alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna întreprinderii concurente spionate.
Anumite comportamente neloiale nu conduc la afectarea unui anumit concurent, ci la afectarea unei profesii în ansamblu ori la funcționare pieței în ansamblu.
În literatura franceză se arată că în asemenea situație, pe lângă mijloacele specifice puse la îndemână de legiuitor, un concurent poate folosi acțiunea în concurență neloială ori de câte ori nerespectarea prevederilor legale poate provoca „o ruptură în egalitatea mijloacelor de concurență” și punerea anormal a celui care încalcă această reglementare
într-o situație favorabilă: concurentul care nu respectă reglementările fiscale sau sociale, șoferul de taxi care nu deține o autorizație în acest sens etc.
Denigrarea
Prin denigrare se înțelege un act îndreptat împotriva bunului renume al unui concurent, al întreprinderii, produselor sau serviciilor sale sau, altfel spus, denigrarea constă în afirmarea sau răspândirea, sub orice formă, în scop de concurență, de fapte privitoare la altă întreprindere, de natură a-i prejudicia reputația.
Mijloacele de denigrare pot fi îndreptate împotriva persoanei concurentului-directe și indirecte-întreprinderii, produselor ori serviciilor acestuia. Din definiția denigrării se desprinde o condiție esențială și anume: actul de denigrare să fie săvârșit în prejudiciul unui concurent în scopul de a favoriza activitatea economică a autorului.
Denigrarea nu trebuie confundată cu dreptul de critică, nici cu informarea consumatorilor, realizată pe calea publicității ori testării oficiale a unor mărfuri. Caracterul neonest al denigrării este determinat și limitat de măsura în care operatorul economic denigrator înțelege să-și promoveze produsele printr-un astfel de procedeu. Denigrarea se poate realiza atât prin afirmații făcute în public, cât și prin comunicări confidențiale.
Afirmațiile denigratoare pe care le poate face un comerciant, în mod public, pot fi cele prin care se indică în mod clar concurentul denigrat sau de genul celor care, deși nu nominalizează victima denigrării, din conținutul lor se poate realiza, cu ușurință, o astfel de identificare.
Fapta se săvârșește de către un comerciant persoană fizică sau de comercianții persoane juridice, prin reprezentații lor, prin comunicarea, publică sau confidențială, de afirmații neconforme cu realitatea despre persoana ori activitatea unui comerciant concurent, afirmații care trebuie să fie suficient de grave încât să afecteze bunul mers al întreprinderii vizate. Fapta se va putea săvârși doar cu intenție calificată de a face rău concurentului.
Potrivit prevederilor art. 4 lit. e) din lege, constituie contravenție „comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor ori serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente”.
Se desprind următoarele elementele caracteristice denigrării:
modul de formulare și de difuzare a ideilor denigratoare este irelevant;
formularea critică să poată conduce la individualizarea concurentului vizat;
afirmațiile care aduc atingere reputației unui concurent pot forma obiectul unei acțiuni în concurență neloială, numai dacă sunt mincinoase
afirmațiile trebuie să fie de natură a dăuna bunului mers al întreprinderii concurente.
Denigrarea se poate realiza și prin intermediul publicității comparative, însă nu întotdeauna publicitatea comparativă este denigratoare.
Prin publicitate comparativă înțelegem orice publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.
Legiuitorul intern și cel European interzice publicitatea comparativă dacă:
comparația este înșelătoare-publicitatea care induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta și îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent;
se compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinații diferite;
nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative – între care poate fi inclus și prețul – ale unor bunuri sau servicii;
se creează confuzie pe piață între cel care îți face publicitate și un concurent sau între mărcile de comerț, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care își face publicitate și cele aparținând unui concurent;
se discreditează sau se denigrează mărcile de comerț, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situația materială a unui concurent:
nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeași indicație, în căzui produselor care au indicație geografică;
se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerț, de denumirea comercială sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicația geografică a unui produs al unui concurent;
se prezintă bunuri sau servicii drept imitații sau replici ale unor bunuri sau servicii purtând o marcă de comerț sau o denumire comercială protejată;
Parazitul economic
Parazitismul economic este un fenomen în plină amploare fiind definit ca “ansamblul comportamentelor prin care o întreprindere trăiește parazitar de pe urma altuia profitând de eforturile pe care aceasta le depune și de reputația numelui său sau a produselor sale sau, pe scurt, constă în obținerea de profit pe nedrept din renumele sau munca altei persoane.
Parazitismul economic este analizat și de literatura noastră juridică folosind termenul de „ratașare parazitară sau indiscretă” ca mijloc de confuzie (raportarea la publicitatea sau realizările altuia în scopul de a profita de reputația acestuia).
Parazitismul economic se poate manifesta sub forma concurenței parazitare sau a acțiunilor parazitare.
În prima situație, cele două întreprinderi există un raport de concurență, ceea ce atrage confuzie și, în consecință, posibilitatea de sancționare în cadrul concurenței neloiale.
Acțiunile parazitare rezultă din exploatarea fără drept a investițiilor altuia sau, cel mai adesea, a renumelui altuia utilizând, de regulă, o marcă notorie.
În literatura franceză se acceptă teoria lărgirii domeniului concurenței neloiale, un comportament fiind sancționat chiar dacă nu există un risc de confuzie, chiar dacă acesta nu este îmbrățișată întotdeauna de jurisprudență.
În ceea ce privește legislația noatră, lucrurile sunt mult mai simple deoarece legea internă condamnă orice act sau fapt contrare uzanțelor cinstite (…) în general, nu neapărat pe cele de concurență.
Concurența neloială pe piața internațională
În mod tradițional, în ideea de a satisface nevoile cele mai diverse ale consumatorilor, fiecare stat apelează la operațiuni de import, asigurând bunurile care lipsesc sau care sunt insuficiente pe piață, și valorifică pe piețele externe bunurile excedentare, prin operațiuni de export.
La ora actuală, datorită influenței diverșilor factori, în special tehnologici, sunt des întâlnite situațiile în care se exportă bunuri într-o anumită țară, deși nevoile acesteia ar fi putut fi satisfăcute cu mărfuri indigene, în unele situații obținându-se profituri mult mai mari în competiția cu producătorii de pe piața de import.
Pentru a se preîntâmpina folosirea de către comercianții puternici a unor practici concurențiale neoneste pe piața mondială, statele au încercat să ia o serie de măsuri de ordin legislativ, norme ce constituie adevărate coduri antidumping sau antisubvenții.
Cele mai importante convenții internaționale privind reprimarea concurenței neloiale pe piața internațională au fost elaborate sub egida G.A.T.T.
Astfel, în materia faptelor îndreptate împotriva concurenței oneste, G.A.T.T. a recunoscut țărilor membre o serie de drepturi anti-dumping și drepturi compensatorii, menite să contracareze efectele practicării de către exportatori a prețurilor de dumping.
De asemenea, au fost convenite măsuri de sancționare a faptelor de acordare a subvențiilor.
Aceste măsuri s-au dovedit a fi imperfecte și insuficiente, întrucât nu erau obligatorii decât în măsura compatibilității lor cu reglementările interne antidumping ale fiecărui stat membru, precum și datorită unei definiri imprecise a noțiunii de dumping121. în consecință, după o serie de negocieri (runda Kennedy 1963-1967), au fost elaborate noi reglementări: codul anti-dumping și codul anti-subvenții și măsuri compensatorii.
660. Codul anti-dumping a fost elaborat sub egida G.A.T.T., semnat la Geneva și revizuit în cursul rundei Tokio, la 12 aprilie 1979, România ratifi-cându-l prin Decretul nr. 183 din 16 iunie 1980. Codul a consacrat obligativitatea respectării reglementărilor anti-dumping de către statele semnatare131.
Scopul legilor anti-dumping este acela de a proteja producătorii naționali de efectul importurilor la prețuri inferioare valorii normale. Reglementările anti-dumping urmăresc să înlăture un astfel de pericol instituind o taxă adițională asupra importurilor în regim de dumping, la nivelul diferenței de preț, dintre prețul de export și valoarea normală a produsului.
În urma negocierilor comerciale multilaterale purtate în cadrul Rundei Uruguay care au condus la crearea Organizației Mondiale a Comerțului încheiate în 1994 au rezultat noi acorduri cu privire la aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, respectiv un nou Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii.
Pentru a spori eficacitatea și transparența în aplicarea normelor stabilite în Acordul antidumping din 1994, respectiv în Acordul privind subvențiile, la nivelul Uniunii Europene s-a considerat necesară adoptarea a două regulamente distincte, care să stabilească, într-o formă suficient de detaliată, cerințele de aplicare a celor două instrumente de protecție comercială.
Astfel, în materia luptei antidumping a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, regulament care a fost modificat în mod substanțial, de mai multe ori.
Din motive de claritate și de eficiență regulamentul a fost codificat rezultând astfel Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
Regulamentul transpune termenii Acordului privind practicile de dumping, și anume Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994, care conține norme detaliate referitoare în special la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere și de desfășurare a anchetei, inclusiv la stabilirea și modul de tratare a faptelor, la instituirea de măsuri provizorii, la impunerea și perceperea de taxe antidumping, la durata și reexaminarea măsurilor antidumping și la divulgarea de informații referitoare la anchetele antidumping.
Totodată, în materia subvențiilor și măsurilor compensatorii a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2026/97 al Consiliului din 6 octombrie 1997 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, regulament care a fost modificat de mai multe ori, în mod substanțial, ceea ce a condus la codificarea sa, din motive de claritate și de eficiență, fiind adoptat Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
Regulamentul (CE) nr. 597/2009 explică, într-o formă suficient de detaliată, condițiile care determină existența unei subvenții, principiile care stau la baza aplicării de taxe compensatorii (în special în cazul în care subvenția a fost acordată în mod specific) și criteriile aplicate la calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii.
CAPITOLUL III
FORME PENALE ALE CONCURENȚEI NELOIALE
3.1. Conținutul legal
În conormitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 11/1991, constituie infracțiunea de concurență neloială:
„folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului;
folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătura cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi;
divulgarea unor informații prevăzute la lit. c), cu excepția situațiilor în care dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerț, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente;
divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial sau industrial;
divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice;
producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile, indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special al infracțiunii de concurență neloială îl reprezintă relațiile sociale care apără dreptul comercianților la concurență loială, și presupune “interzicerea folosirii mărcilor de fabrică, de comerț, de servicii, de embleme, firme, denumiri sau alte mențiuni care atestă proveniența unui produs de către un comerciant, în mod fraudulos, fără drept”.
În subsidiar infracțiunea aduce atingere încrederii publicului în originalitatea mărfurilor și produselor de pe piață, precum și intereselor consumatorilor care sunt înșelați,
De regulă, infracțiunea are un obiect material, însă există situații când un asemenea obiect nu există
În cazul existenței obiectului material acesta este reprezentat, de exemplu de un produs care poartă denumiri de origine sau indicații de proveniență false.
Se impune a menționa că produsul care face obiectul material al infracțiunii de concurență neloială poate fi industrial sau agricol.
În sensul art. 5 lit. b) obiectul material este dart de mărfurile contrafăcute sau pirat.
Prin “mărfuri contrafăcute” se înțelege copierea și împachetarea unui produs, astfel încât să semene cu produsul original cu intenția de a induce în eroare, folosind în acest sens semne de marcă și logo-uri contrafăcute.
Prin termenul de “mărfuri pirate” se înțelege reproducerea neautorizată a unor produse originale, în scopul de aobtine câștiguri materiale fără a avea permisiunea titularului de drepturi și care au ca obiect o cheltuială îndoielnică.
Subiectul infracțiunii
De regulă, subiectul activ al infracțiunii este un comerciant.
Ținând cont că prin comerciant se înțelege, atât o persoană juridică cât și o persoană fizică.
În condițiile în care comerciantul este o persoană juridică și săvârșește fapte de concurență neloială, răspunderea penală revine persoanelor fizice care au fost direct sau indirect implicate în săvârșirea faptelor.
Nu are nicio importanță împrejurarea că fapta este săvârșită de un cetățean român, un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie.
Participația este posibilă sub toate formele sale, pentru instigator sau complice neistituindu-se vreo cerință specială.
3.4. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv principal este comerciantul, indiferent de forma juridică sub care își desfășoară activitatea și indiferent de natura capitalului, care a fost prejudiciat în interesele sale prin actul sau fapta de concurență neloială.
Conținutul constitutiv
Sub aspectul laturii obiective elementul material se poate realiza sub mai multe modalități astfel:
folosirea unei firme, invenții mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial, unor tipografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Noțiunea de folosire presupune utilizarea în mod fraudulos a unui element de identificare a unui produs ce aparține sau este comercializat de alt comerciant în condițiile legii.
Indiferent de acțiunile alternative care pot alcătui elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 5 lit. a) al Legii nr. 11/1991, pentru a putea vorbi de latura obiectivă a acesteia, se impune a fi îndeplinită cerința menționată în enunț și anume trebuie să fie de natură a produce confuzie cu aceleași acțiuni, dar care sunt legitim folosite de un alt comerciant.
altă modalitate de realizare a elementului material o reprezintă punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului.
Prin “punere în circulație” se înțelege introducerea acestor mărfuri în circuitul comercial în așa fel încât să poată fi achiziționate de eventualii cumpărători.
Pentru a ne afla în prezența acestei modalități de comitere a infracțiunii, fse impune ca fapta să “aducă atingere titularului mărcii și să inducă în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului.”
Folosirea în scop comercial a rezultatelor unui experiment a căror obținere a necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi.
Se poate remarca cu ușurință că în acestă modalitate acțiunea incriminată este comisă de un subiect calificat, adică de o persoană care face parte dintr-o autoritate competentă să dea autorizație de comercializare a unor produse și constă în utilizarea rezultatelor unor experimente în interes personal sau pentru al comerciant, urmărindu-se și obținerea unor beneficii. Prin rezultatele unor experimentări se înțelege materializarea în scris a unor activități experimentale privind produse farmaceutice sau produse chimice destinate agriculturii care conțin compuși chimici noi. Prin informații secrete trebuie să înțelegem acele amănunte sau detalii care nu sunt destinate publicitatii și de care trebuie să ia cunoștință doar autoritatea competentă și îndrituită de lege să acorde autorizații în acest domeniu.
divulgarea unor informații prevăzute la lit. c), cu excepția situației în care dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerț, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente.
Divulgarea presupune aducerea la cunoștință a rezultatelor experimentelor sau a informațiilor secrete privind aceste experimente unui număr nedeterminat de persoane.
divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără consimțământul deținătorului său legitim, ca urmare a unei acțiuni de spionaj comercial sau industrial.
Prin divulgare se înțelege aducerea la cunoștință a secretelor comerciale unui număr nedeterminat de persoane.
Termenul de “achiziționare” presupune dobândirea unui drept asupra secretului comercial în deosebi prin vânzare-cumpărare, iar conceptual de “utilizare” presupune fapta comerciantului care, intrând în posesia unui secret comercial prin intermediul unor acțiuni de spionaj comercial sau industrial, îl folosește în procesul de producție.
divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice.
Când fapta este săvârșită de o persoană aparținând autorităților publice ar putea fi concepută ca un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile, indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Conceptul „producerea în orice mod” utilizată de art.5 lit.g. din Legea nr. 11/1991 face referire la producția terminată, finită, la producția fizică realizată, înțelegând prin aceste formulări producția al cărei proces de fabricație, potrivit contractului sau legii, a fost încheiat, produsele fiind recepționate ca atare pentru a fi dirijate spre consumator, comercianți en-gros sau en-detail.
Importul semnifică operațiunea comercială de procurare, din străinătate, a unor bunuri și/sau servicii – care implică trecerea de către acestea a frontierei vamale a statului unde se află cumpărătorii. Poate fi vorba, în principal, fie de importul de mărfuri, fie de importul de servicii.
Exportul, în sensul art. 5 lit. g) menționat se referă atât la înțelesul restrâns al noțiunii, pentru produse care sunt vândute și pentru aceasta trec granița vamală a statului unde marfa a fost produsă, cât și lato sensu, cuprinzând și prestările de servicii care trec frontiera vamală, cum ar fi încasări din turismul internațional, transporturi internaționale de mărfuri, asigurări și reasigurări etc.
În ceea ce privește acțiunile de oferire spre vânzare, ori de vânzare la care se referă art. 5 lit. g) din Legea nr.11/1991, se înțelege fie numai ofertarea, fie efectiv o transmitere a proprietății, dacă ofertantul sau vânzătorul au folosit mențiunile false la care se referă acest text.
Urmarea imediată constă în confuzia care se creează cu privire la provniența produsului și tulburarea încrederii în cinstea și corectitudinea comercianților.
Concurența neloială produce daune materiale și morale agentului economic al cărui produs s-a încercat să se imite prin utilizarea mijloacelor specificate în cuprinsul art. 5 din Legea nr.11/1991.
Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea fapte
Lauura subiectivă
Sub aspectul laturii subiective în doctrină s-a subliniat opinia potrivit coăreia oncurența neloială se săvârșește cu intenție directă calificată prin scop, scopul fiind inducerea în eroare a celorlalți comercianți și a beneficiarilor.
Însă, există și opnia potrivit căreia intenția poate fi indirectă. Indiferent dacă intenția este directă sau indirectă, este necesar să se facă dovada relei-credințe a comerciantului pârât.
Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracțiunea de concurența neloială poate fi prezentă în faza actelor pregătitoare, dar și în forma tentativei până a se ajunge la consumare.
Însă, legiuitorul nostrum incriminează numai forma consumată.
Actele pregătitoare și tentativa pot atrage răspunderea penală pentru complicitate dacă sunt comise de o altă persoană decât autorul.
Pedeapsa principală, în cazul săvârșirii intracșiunii, este închisoarea de la o lună la
2 ani sau amenda.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează la plângerea prealabilă a părții vătămate ori la sesizarea camerei de comerț și industrie teritoriale sau a altei organizații profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Ministerul Finanțelor Publice.
În absența oricărei precizări limitative a legii, putem înțelege prin „parte vătămată” nu numai comerciantul direct lezat prin săvârșirea infracțiunii, dar și asociațiile chemate să apere interesele consumatorilor, precum și consumatorii individuali – persoane fizice sau juridice.
CAPITOLUL IV
PRACTICĂ JUDICIARĂ
Infracțiuni privind mărcile. Infracțiunea de concurentă neloialăîn materia mărcilor.
Fapta de punere în circulație a mărfurilor contrafăcute constituie infracțiunea prev. de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 numai dacă comercializarea unor astfel de mărfuri întrunește cumulativ două condiții și anume: atingerea titularului mărcii și inducerea în eroare a consumatorilor asupra produsului sau serviciului. Fapta inculpaților care au oferit spre vânzare mărfuri contrafăcute, purtând mărci identice cu mărci înregistrate, întrunește doar prima condiție prevăzută de textul incriminator, în sensul că aduce atingere titularilor mărcilor; nu este întrunită însă cea de-a doua condiție, privind inducerea în eroare a consumatorilor asupra produselor, atât timp cât din probele administrate nu rezultă că inculpații ar fi prezentat bunurile în discuție ca fiind originale.
Curtea de Apel Galați,
secția penală, Decizia nr. 25/A din 07.02. 2008
Prin sentința penală nr. 464 din 5.11.2007 a Tribunalului Vrancea s-a dispus condamnarea inculpaților N.V. și P.D. la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998 și la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 lit. b din Legea
nr. 11/1991. în temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare pentru fiecare inculpat.
În baza art. 118 lit. f Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri: 84 bucăți treninguri marca Nike, 21 bucăți treninguri marca Puma, 8 bucăți hanorace marca Nike, 2 treninguri Adidas, 1 bluzon Puma, 1 parfum LaCoste, 2 parfumuri Carolina Herrera, 1 parfum Dolce&Gabana și 1 parfum Hugo.
În fapt, s-a reținut că inculpații au cumpărat din complexul comercial „Europa” din apropierea municipiului București mai multe produse inscripționate cu denumirea unor firme de prestigiu, bunuri pe care la data de 01.03.2007 le-au expus spre vânzare în fața societății comerciale pe care o administrau, ocazie cu care au fost depistați de organele de poliție.
S-a reținut că inculpații au recunoscut că produsele respective erau contrafăcute, știind acest lucru din momentul cumpărării lor, datorită diferențelor mari de preț față de produsele originale.
Prin decizia penală nr. 25/A din 07.02.2008 Curtea de Apel Galați a admis apelurile declarate de inculpați și în baza art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 74 lit. a și c, art. 76 lit. e Cod penal și art. 63 alin. 3 Cod penal, a condamnat pe fiecare dintre inculpați la câte o amendă în cuantum de 600 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală a achitat inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991. La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea
nr. 11/1991 s-a constatat că fapta de punere în circulație a mărfurilor contrafăcute constituie infracțiune numai dacă comercializarea unor astfel de mărfuri întrunește cumulativ două condiții, și anume: atingerea titularului mărcii și inducerea în eroare a consumatorului asupra produsului sau serviciului.
În speță, inculpații au oferit spre vânzare mărfuri contrafăcute purtând mărci identice cu cele înregistrate pentru produsele Puma, Nike și LaCoste, instanța considerând astfel că fapta acestora întrunește doar prima condiție prevăzută de textul incriminator, aducând atingere titularilor mărcilor.
S-a apreciat că nu este însă întrunită cea de-a doua condiție, privind inducerea în eroare a consumatorilor asupra produselor, având în vedere că din probele administrate nu rezultă că inculpații arfi prezentat bunurileîn discuție ca fiind originale.
Dimpotrivă, prețurile la care sperau să își comercializeze marfa în mediul rural sau târguri erau net inferioare celor la care se vând produsele originale, marfa fiind destinată unui segment al populației cu venituri reduse, neinteresat de originea ori proveniența produselor, ci de prețul scăzut, accesibil al acestora.
Așadar, nefăcându-se dovada că inculpații au urmărit să ascundă cumpărătorilor faptul că produsele sunt contrafăcute și nici că ar fi întreprins vreo manoperă pentru inducerea în eroare a acestora, Curtea de Apel a considerat că fapta inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991, dispunând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În baza art. 84 alin. 1 din Legea nr. 84/1996 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a 20 treninguri și a unui bluzon, inscripționate cu marca Puma și a unui flacon de parfum purtând însemnul LaCoste.
A dispus confiscarea în folosul statului a 84 bucăți treninguri și 8 bucăți hanorace inscripționate cu marca Nike, 2 bucăți treninguri inscripționate cu marca Adidas, 2 flacoane parfum purtând inscripția Carolina Herrera, 1 flacon parfum purtând inscripția Dolce&Gabana și 1 flacon de parfum purtând inscripția Hugo.
A respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În apelul formulat de procuror s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 86 din Legea nr. 84/1998, susținându-se că Legea nr. 84/1998 este ulterioară și are caracter special în raport cu norma generală la care se referă Legea nr. 11/1991, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 86 din Legea nr. 84/1998.
Curtea de Apel Galați a apreciat că schimbarea încadrării juridice nu se impune având în vedere că dispozițiile art. 86 din Legea nr. 84/1998 incriminează acte de concurență neloială diferite de cele reținute în sarcina inculpaților.
În ceea ce privește confiscarea mărfurilor contrafăcute, Curtea de Apel a reținut că această măsură este reglementată în legea specială (Legea nr. 84/1998), în art. 84, potrivit căruia titularii mărcii pot solicita instanței judecătorești să dispună măsura confiscării și, după caz, a distrugerii produselor care poartă mărci sau indicații geografice prevăzute la
art. 83; în consecință, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, invocând dispozițiile art. 118 lit. f din Codul penal.
Prin decizia nr. 2236 din 20.06.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În recurs, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. g din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001. înalta Curte de Casație și Justiție a respins această solicitare cu motivarea că s-ar încălca prevederile art. 6 din Convenția Drepturilor Omului, dacă s-ar admite ca de abia în faza recursului să se rețină încadrarea juridică corectă, întrucât în acest mod inculpații s-ar afla în situația de a nu fi fost corect informați asupra procedurilor formulate împotriva lor și de a fi lipsiți de calea de atac împotriva acestei decizii.
Instanța supremă apreciază că în mod corect instanța de apel a analizat infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea
nr. 298/2001 care incriminează punerea în circulație de produse contrafăcute și a pronunțat, corect, o soluție de achitare, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză nu s-a solicitat și nu s-a procedat la extinderea procesului penal și cu privire la infracțiunea reglementată de art. 5 lit. g din Legea nr. 11/1991 în condițiile art. 336 Cod procedură penală, astfel că nu se poate ajunge la o condamnare a inculpaților direct în recurs pentru o infracțiune ce nu a constituit obiectul actului de acuzare.
Revenind la încadrarea juridică a faptelor, reținută în cauză de instanțele de judecată, decizia înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat hotărârile atacate sub aspectul motivelor de recurs invocate, arătând că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia și expunând totodată motivele pentru care în recurs nu se poate dispune condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 5 lit. g din Legea nr. 11/1991 sau cea prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998, care nu au constituit obiectul actului de acuzare.
Deciziile redate mai sus readuc în discuție problema delimitării corecte în drept a infracțiunii de concurență neloială, așa cum este reglementată în Legea nr. 11/1991, de aceeași infracțiune incriminată în art. 86 din Legea nr. 84/1998.
Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991 modificată prin OUG nr. 121/2003, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului.
Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. g din Legea nr. 11/1991 modificată prin OUG
nr. 121/2003, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile, indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Art. 5 alin. 2 prevede că prin mențiuni false asupra originii mărfurilor se înțeleg orice indicații de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat.
Art. 86 alin. 1 din Legea nr. 84/1998 stipulează că orice utilizare a mărcilor sau indicațiilor geografice, contrară practicilor loialeîn activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie un act de concurență neloială și se pedepsește cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă de 15 milioane.
În speța analizată, așa cum s-a precizat anterior, inculpații au cumpărat din complexul comercial Europa mai multe produse inscripționate cu denumirea unor firme de prestigiu, bunuri pe care le-au expus spre vânzare în cadrul firmei pe care o dețineau.
Analizând această faptă din punctul de vedere al elementelor constitutive ale fiecăreia din cele trei infracțiuni de mai sus, se constată următoarele: art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991 sancționează punerea în circulație de mărfuri contrafăcute, care aduce atingere titularului mărcii, săvârșită în scopul inducerii în eroare a consumatorilor asupra calității produselor.
Ceea ce caracterizează această infracțiune este deci o calificare a intenției făptuitorului prin scopul expres urmărit, acela al inducerii în eroare a consumatorilor în ceea ce privește calitatea produselor.
Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele de judecată, nu rezultă însă că inculpații ar fi întreprins vreo acțiune de natură să indice urmărirea unui asemenea scop, expunerea spre vânzare a mărfurilor purtând mărci identice cu mărci înregistrate, nefiind însoțită de nicio mențiune privind calitatea acestora.
Consider că faptele comise de inculpați nu se circumscriu nici elementului material al infracțiunii prev. de art. 5 lit. g din Legea nr. 11/1991, esențial pentru existența acesteia fiind ca mărfurile să poarte mențiuni false privind mărcile, originea și caracteristicile acestora etc., cerințe care nu se regăsesc în activitatea infracțională desfășurată de aceștia.
Apreciem că fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998. Sub aspectul elementului material, infracțiunea se poate realiza prin acțiunea de utilizare a mărcilor contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială. În doctrină, prin „practici loiale” se înțelege respectarea întrutotul a practicilor, obiceiurilor bazate pe încredere din activitatea industrială sau comercială, fără a încălca drepturile comercianților sau ale consumatorilor.
Consider că punerea în vânzare a unor produse ce poartă fără drept însemnele unei mărci înregistrate reprezintă o astfel de utilizare a unei mărci contrară practicilor loiale.
Pentru realizarea elementului material al infracțiunii este necesar ca făptuitorul să urmărească inducerea în eroare a consumatorilor, legiuitorul nespecificând de această dată aspectul asupra căruia trebuie să poarte eroarea, ca în situația art. 5 lit. b din Legea
nr. 11/1991.
În consecință, apreciem că inculpații, prin expunerea de produse care purtau în mod neautorizat însemnele unor mărci înregistrate, despre care știau că nu sunt originale, au urmărit să creeze confuzie în rândul consumatorilor cu privire la originalitatea acestora.
Pe de altă parte, art. 86 din Legea nr. 84/1998 reprezintă o reglementare specială, pentru că prevede o formă de concurență neloială comisă prin utilizarea unei mărci sau indicații geografice, în raport cu art, 5 din Legea nr. 11/1991, care constituie reglementarea de bază a infracțiunii de concurență neloială și se referă la toate obiectele proprietății industriale, motiv pentru care considerăm că în cazul concurenței neloiale în materie de mărci se va aplica norma specială din art. 86 al Legii nr. 84/1998.
Revenind la încadrarea juridică a faptelor, reținută în cauză de instanțele de judecată, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat hotărârile atacate sub aspectul motivelor de recurs invocate, arătând că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia și expunând totodată motivele pentru care în recurs nu se poate dispune condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 5 lit. g din Legea
nr. 11/1991 sau cea prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998, care nu au constituit obiectul actului de acuzare.
CONCLUZII
Așa cum am subliniat și în cuprinsul lucrării, concurența neloială a fost reglementată pentru prima dată în cadrul Convenției de la Paris din 20 martie 1883.
Prin aceasta s-a consacrat, la nivel de principiu, dreptul cetățenilor Uniunii la protecție efectivă împotriva concurenței neloiale.
La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată Directiva nr. 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori, transpusă în legislația națională în Legea nr. 363/2007 privind combatera practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europenă privind protecția consumatorilor.
Subliniat și în cuprinsul lucrării, concurența neloială face obiectul Legii nr. 11/1991, modificată și completată prin Legea nr. 298/2001.
La baza libertății concurenței orice comerciant are posibilitatea de a-și atrage clientela, chiar și clientela concurentului, cu condiția să o facă prin mijloace legale, loiale.
Concurența neloială nu este alteceva decât un ansamblu de manifestări ale comercianților care, în raporturile contractuale, uzează de practici și operațiuni fondate pe rea-credință și contrare uzanțelor cinstite.
Protejarea concurenței față de faptele neloiale vizează mai multe categorii de interese precum interesele concurenților, ale consumatorilor și, nu în ultimul rând, ale societății în ansamblul ei..
Comparativ cu celelalte categorii, față de concurenți, legiuitorul a acordat o preocupare deosebită. Câmpul de aplicare a dispozițiilor legale care combat concurența neloială îl reprezintă domeniul economic, domeniu ce acoperă activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii.
Cadrul nostru legislativ face o distincție clară între activitatea comercială și cea industrială, prin activitate comercială înțelegându-se desfacerea, interpunerea în circulația mărfurilor.
Activitatea industrială este activitatea de întreprindere, înțeleasă ca o activitate organizată, căruia întreprinzătorul îi afectează bunuri necesare și pe care o organizează în mod sistematic pentru producerea de bunuri pe piață.
Potrivit legii, încălcarea obligațiilor prescrie, prin săvârșirea de fapte de concurență neloială, are trei grade de ilicit: penal, contravențional și civil.
Ținându-se cont de principiul incriminării care operează în dreptul penal nu vom avea infracțiune dacă fapta nu este enunțată expres de lege, infracțiunea de concurență neloială regăsindu-se expres incriminată în Legea nr. 11/1991, republicată.
BIBLIOGRAFIE
Doctrină
Căpățână, O. Dreptul concurenței comerciale.Concurența onestă, Editura Lumina Lex, București 1992;
Căpățână, O. Dreptul concurenței comerciale, partea generală,
ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București 1998
Coman, G. Concurența în dreptul intern și european, Editura Hamangiu București 2011;
Constantinescu,A., I. Rucăreanu, Concurența, în Dicționar juridic de comerț exterior, București 1986;
Eminescu¸Y Concurența neloială,Drept roman și comparat, Editura Lumina Lex, București 1993;
Lazăr, V. Răspunderea juridică pentru practicile anticoncurențiale din domeniul economic și faptele abuzive de concurență comercială care se săvârșesc pe teritoriul României, Editura Universitară, București 2008;
Mihai, E. Concurența economică, Libertate și constrângere juridică, Editura Lumina Lex, București 2004;
Mihai, E. Dreptul concurenței, Editura C.H. Beck, București 2004;
Moșteanu, T Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București 2000;
Moșteanu,T Th. Purcărea, Concurența. Ghidul afacerilor performante, Editura Economică;
T. Prescure, Dreptul concurenței comericale, Editura Rosetti, București 2004
P. Roubier, Le droit de la propriét industrielle, vol. I, Paris Sirey, 1952;
Voicu, C., Al. Boroi, I. Molnar, Dreptul penal al afacerilor,Editura C.H. Beck, București 2008
Legislație
***Constituția României
***Codul penal
*** Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001
Articole din reviste de specialitate
O. Căpățână, Noțiunea concurenței comerciale, în Revista de Drept Comercial nr. 1/1992;
A. Băjenaru, I. Mircea, Comentariu privind infracșiunea de concurență neloială, în Dreptul nr. 8/2000;
M. Boier, Concurența neloială. Concept și probleme de aplcare a legii, în Revista română de drept penal nr. 6/2006;
Practică judiciară
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 5281/2006, în R.D.P nr. 2/2007
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Formele Penale ale Concurentei Neloiale (ID: 127934)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.