Formele Farmaceutice cu Eliberare Modificată

INTRODUCERE

Formele farmaceutice cu eliberare modificată,datorită capacității de control asupra eliberării substanței medicamentoase, au dus la creșterea interesului în ceea ce privește administrarea lor.

Obiectivul administrării unei forme farmaceutice este acela de a avea o concentrație plasmatică eficientă terapeutic, iar această concentrație să fie menținută o perioadă de timp prelungită. Formele cu eliberare modificată au proprietatea de a controla viteza și locul de eliberare a substanței medicamentoase. Aceste forme duc la optimizarea biodisponibilității, se evită dezavantajele formelor convenționale, astfel se realizează obiective terapeutice de siguranță și confort. În mometul actual, pe piață, există forme cu eliberare modificatădestinate administrării orale, transdermice, vaginale, oftalmice, parenterale. [1]

Diabetul zaharat este o boală metabolică care are o incidență tot mai mare, atât în viața adultului, cât și în viața copiilor. Această boală, în timp poate duce la apariția unor complicații de tipul retinopatiei, nefropatiei sau neuropatiei.

Gliclazida este un antidiabetic derivate de sulfoniluree, generația a II-a, care, conform studiile, are risc scăzut de hipoglicemie, o rată scăzută de apariție a nefropatiei și reduce progresia retionaptiei diabetice. Datorită acestor proprietăți, Gliclazida este tot mai utilizată în tratamentul de lungă durată a diabetului non-insulinodependent.

Scopul acestei lucrări este a formula și de a studia capsule cu eliberare prelungită cu Gliclazid.

PARTE GENERALĂ

CAPITOLUL I. FORME FARMACEUTICE CU ELIBERARE MODIFICATĂ

Conform FR X, suplimentul 2004, formele farmaceutice cu eliberare modificată sunt acele preparate pentru care viteza și locul de eliberare a sustanței active este diferită de formele cu eliberare convențională.

În cazul formelor farmaceutice cu eliberare convențională, eliberarea substanței active nu este modificată prin diferite metode de preparare și/sau formulare. [1]

Sistemele farmaceutice cu cedare modificată se împart în diferite categorii:

cedare întârziată

cedare prelungită

cedare secvențială [2]

Formele farmaceutice cu eliberare întârziată, conform FR X, Supl 2004, sunt forme farmaceutice având caracteristică eliberarea întârziată a substanței active.

Cedarea substanței medicamentoase este întârziată de la momentul administrării, pentru a putea traversa stomacul fără a suferi modificări, apoi să fie cedată la nivelul intestinului sub acțiunea unui pH alcalin. [2]

Formele farmaceutice cu eliberare prelungită sunt caracterizate prin cedarea substanței active cu o viteză mai mică decât în cazul formelor cu eliberare convențională [1]

Cedarea substanței active trebuie sa aibă loc cu o viteză mai mică decât cea de absorbție în organism. În acest caz, cedarea este etapa limitantă a vitezei de absorbție. Substanța medicamentoasă este cedată astfel încât concentrațiile plasmatice să fie menținute în domeniul terapeutic pentru o perioadă mai lungă de timp. Astfel, concentrația terapeutică nu este atinsă imediat după administrare datorită vitezei mici de eliberare a substanței active din forma farmaceutică.

Formele farmaceutice cu eliberare secvențială, conform de FR X, supl 2004 sunt caracterizate de eliberarea secvențială a substanței active. Această cedare are rolul de a elimina administrarea zilnică, susținând profilul de cedare după administrarea medicamentului. Substanța activă este cedată intermitent, sub forma unui puls sau a pulsurilor consecutive, la timpul dorit.

Aceste sisteme de cedare sunt folosite când se urmărește dirijarea eliberării la locul de absorbție sau acțiune, de asemenea este utilă în terapia cronofarmacologică.

Controlul eliberării se poate face fie prin factori precum pH-ul mediului, enzime sau învelișuri degradabile, fie prin sistemul de eliberare de tipul pompelor osmotice sau comprimate multistraturi în care alternează straturile inerte cu cele de substanță activă.

În această categorie se pot include și comprimatele cu acțiune repetată. Aceste forme conțin două sau chiar trei doze asociate de sustanță medicamentoasă, în care cea pentru eliberare imediată se află la exteriorul comprimatului, iar celelalte doze pot fii sub formă gastrorezistentă sau enterosolubilă. Avantajul acestor forme îl constituie faptul că nu e nevoie o administrare repetată și frecventă a medicamentului, însă prezintă dezavantajul fluctuațiilor maximelor și minimelor plasmatice care pot duce la apariția unor efecte nedorite pentru pacient. [3]

Medicamentele cu cedare modificată prezintă unele avantaje dar și dezavantaje, prezentate în Tabelul 1.1

Formularea medicamentelor cu cedare prelungită se realizează prin dezvoltarea unui sistem pentru a ceda substanța activă printr-un proces de difuzie sau dizolvare. Aceste sisteme pot fi de tip rezervor sau de tip matriță. [5]

Sistemele de tip matriță conțin substanța medicamentoasă distribuită uniform, sub formă dizolvată sau dispersată. [6] Eliberarea substanței active are loc prin dizolvarea în primă fază a substanței active de la exteriorul matriței (eliberare rapidă), apoi dizolvarea substanței medicamentoase de la interior, pe măsura expunerii la lichidul ce pătrunde în matriță și difuziunea prin porii matriței. [7]

Sistemele de tip rezervor conțin substanța activă înconjurată de un film polimeric a cărui proprietăți fizico-chimice influențează eliberarea acesteia. Cedarea substanței active constă în dizolvarea substanței medicamentoase în membrană, apoi difuziunea și eliberarea substanței medicamentoase în mediu. [8]

Tabel 1.1 Avantajele și dezavantajele formelor cu eliberare modificată [4]

1.1 FORMULAREA SISTEMELOR DE TIP MATRIȚĂ

Sistemele de tip matriță reprezintă o abordare atractivă din punct de vedere economic dar și pentru procesul de dezvoltare a formelor cu eliberare modificată. Cel mai utilizat polimer este hidroxipropilmetilceluloza (HPMC), fiind un polimer non-toxic, ieftin, poate fi comprimat direct și este prezent în diferite rate de hidratare și grade de vâscozitate. [9]

Substanța activă este dizolvată sau dispersată în excipienți cu rol de formare a matriței asigurând cedarea prelungită prin intermediul structurii si proprietăților sale. Eliberarea substanței medicamentoase se realizează cu ajutorul proceselor de difuziune sau difuziune-eroziune.

Agenții formatori de matriță pot fi constituiți din polimeri hidrofili (se dizolvă după îmbibare), polimeri insolubili în apă, compuși grași (se degradează la nivelul intestinului) și mai rar compuși anorganici. Pentru formulare, pe lângă substanța medicamentoasă și agenții formatori de matriță se mai pot adăuga diluanți, lianți, lubrifianți care să faciliteze fabricația, agenți de solubilizare sau agenți care să modifice caracteristicile de difuziune. Acești excipienți se aleg ținând cont de influența asupra gradului de reticulare a matriței,dar si asupra eliberării substanței medicamentoase

În funcție de agenții formatori de matriță folosiți se disting:

matrițe hidrofile

matrițe hidrofobe

matrițe plastice inerte

matrițe dependente de pH

Matrițele hidrofile conțin polimeri hidrofili cu mase moleculare mari, vâscoși și nedigerabili, în care se dispersează sau se înglobează substanța activă. Aceste matrițe, la contactul cu fluidele biologice, cedează substanța progresiv datorită barierei gelice formată în jurul lor. Principalii polimeri hidrofili sunt cei derivați de celuloză, cel mai frecvent utilizat fiind hidroxipropilmetilceluloza. Agentul formator de matriță poate fi adăugat în proporție de 20-80 % în funcție de substanța activă și caracteristicile de cedare dorite.

Avantajele matrițelor hidrofile: excipienții folosiți sunt, în general, ieftini; se obțin prin tehnologii mai simple; substanța activă poate fi conținută în cantitate mai mare; permit eliberarea în totalitate a substanței active, astfel scade riscul unei cedări rapide și totale.

Dezavantajele matrițelor hidrofile: datorită proceselor multiple (hidratare, îmbibare, dizolvare, difuziune, eroziune), apare o dificultate în controlul procesului de eliberare; excipienții trebuie sa fie bine caracterizați, pentru a avea o calitate reproductibilă a produsului finit. [10]

Nu orice substanță medicamentoasă poate fi prelucrată în preparate cu acțiune prelungită. Aceste substanțe trebuie să îndeplinească unele condiții. Nu se folosesc:

substanțele cu un indice terapeutic mic deoarece doza terapeutică este apropiată de doza toxică

substanțe în cazul cărora dozarea trebuie să fie individualizată, foarte exactă

substanțe care au o eliminare rapidă

substanțe cu timp de înjumătățire scurt (sub 2 ore). În cazul acestora, unitatea de administrare trebuie să conțină o cantitate mai mare de substanță activă, care duce la creșterea în dimensiune și greutate a preparatului

substanțe cu eliminare lentă. Aceste substanțe au un efect de depozit, fapt care face inutilă retardarea lor, deasemenea ar prezenta un risc de acumulare.

substanțe care au o absorbție intestinală variabilă și parțială

substanțe cu masa moleculară mai mare, deoarece au o putere mică de difuzie; principiile de retardare se bazează pe controlul procesului de difuzie, fiind nevoie de o hidrosolubilitate suficientă.

Cele mai potrivite substanțe medicamentoase sunt cele care au un timp de înjumătățire între 2-10 ore. [11]

CAPITOLUL II. GLICLAZID – ANTIDIABETIC DERIVAT DE SULFONILUREE

2.1. DIABETUL ZAHARAT

Diabetul zaharat este o boală de metabolism, are o evoluție cronică, fiind caracterizat de tulburări ale metabolismului glucidic cu hiperglicemie (glicemia peste 110 mg/100 ml sânge) și glucozurie. Secundar apar și tulburări ale metabolismului proteic și lipidic. [12]

Diabetul se poate clasifica după etiologie în mai multe categorii, cum sunt prezentate în Tabelul 2.1.1. Tratamentul diabetului zaharat se poate realiza cu substanțe naturale, dar și de sinteză. Acesta este prezentat în Tabelul 2.1.2.

Tabelul 2.1.1 Tipuri de diabet zaharat [13]

Tabel 2.1.2 Tratamentul diabetului zaharat [14]

2.2. DERIVAȚI DE SULFONILUREE

Antidiabeticele derivați de sulfoniluree au o absorbție bună din tubul digestiv, se leagă de proteinele plasmatice în proporție de 90 %, au o eliminare hepatică și renală iar timpul de înjumătățire este variabil.

Mecanismul de acțiune a derivaților de sulfoniluree constă în stimularea secreției pancreatice de insulină prin legarea de receptori specifici de la nivelul celulelor pancreatice prin blocarea acestora. Se realizează o depolarizare la nivelul membranei, urmată de un influx de calciu, creșterea concentrației calciului intracelular și în final exocitoza insulinei preformate. [15]

Sulfamidele antidiabetice prezintă efecte secundare precum:

Hipoglicemie în caz de supradozare. Efectul este mai accentuat în cazul vârstnicilor sau în cazul asocierii cu unele medicamente care duc la creșterea concentrației plasmatice a sulfonamidelor.

Tulburări digestive de tipul greață, vomă, diaree

Alergii cutanate

Administrate în timpul sarcinii pot duce la apariția anomaliilor fetale. [16]

În asociere cu diferite medicamente apar interacțiuni medicamentose de tip farmacocinetic, dar și farmacodinamic. Efectul hipoglicemiant este potențat la asociere cu anticoagulante orale, antiinflamatoare nesteroidiene, cloramfenicol prin deplasarea de pe proteinele plasmatice, la asociere cu alcoolul la ingestie acută prin inhibarea metabolizarii, la asociere cu beta 1 blocantele se maschează criza hipoglicemica. Diureticele tiazide, glucocorticoizii, estrogenii, duc la scăderea efectului antidiabeticelor derivați de sulfoniluree. [17]

2.3. GLICLAZID

Gliclazida este un antidiabetic derivat de sulfoniluree, de generația a 2-a, care se prezintă ca o pulbere albă sau aproape albă, practic insolubilă în apă, foarte puțin solubilă în clorură de metil, puțin solubilă în acetonă și ușor solubilă în etanol. [18]

Figura 2.3.1 Structură chimică Gliclazid (BP2009)

Gliclazida are o acțiune asemănătoare glibenclamidei, dar are o potență mai mică. Efectul durează până la 16 ore, ameliorând evoluția microangiopatiei diabetice și retinopatiei diabetice. În cazul unei insuficiențe renale sau hepatice, crește riscul de cumulare.

Reacțiile adverse care pot să apară la administrarea de Gliclazid sunt de tipul tulburărilor digestive, erupții cutanate care sunt reversibile la oprirea medicației. [19]

Studii anterioare arată o bună tolerabilitate a Gliclazidei și o incidență scăzută a hipoglicemiei, fapt pentru care s-a declarat a fi un medicament de alegere în terapia de lungă durată în controlul diabetului non-insulinodependent.

Gliclazida prezintă o rată de absorbție lentă la nivel gastrointestinal cu variații individuale. Rata de absorbție scăzută poate fi din cauza dizolvării slabe din formulare sau permeabilității scăzute a medicamentului prin membrana gastrointestinală. Dizolvarea lentă poate fi cauzată, pe de o parte, hidrofobicității Gliclazidei. [20]

Solubilitatea scăzută în apă a Gliclazidei duce la o rată de dizolvare scăzută. Gliclazida face parte din clasa a II-a în sistemul de clasificare biofarmaceutic, însemnând că are o solubilitate scăzută, dar o permeabilitate mare. [21] Astfel, biodisponibilitatea este limitată și variabilă. [22]

Figura 2.3.2. Sistemul de clasificare biofarmaceutic [23]

Gliclazida are un caracter acid, un timp de înjumătățire scurt astfel e nevoie de o administrare repetată pe timpul zilei. Formulările cu cedare prelungită care mențin concentrația plasmatică pentru 8 sau 12 ore ar putea duce la o administrare o dată pe zi. Produsele cu eliberare prelungită de Gliclazid sunt necesare pentru a-i prelungi durata și acțiunea, dar și pentru complianța pacientului.

PARTE EXPERIMENTALĂ

SCOPUL LUCRĂRII

Scopul acestei lucrări este de a formula și de a studia capsulele cu eliberare prelungită cu Gliclazid, precum si un studiu comparativ cu produsele industriale – Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg

CAPITOLUL III FORMULAREA CAPSULELOR CU ELIBERARE PRELUNGITĂ

Materiale și metode: Gliclazida a fost obținută de la Gedeon Richter, Kollidon K30, HPMC 1500, HPMC 6cp pentru soluția de granulare Lactoză (Tabletoză)

Mod de lucru:

Formulările 1 și 2 s-au realizat conform Tabelului 3.1 folosind tehnica granulării pe cale umedă.

Tabel 3.1 Formulări

3.1 PREPARAREA SOLUȚIEI DE KOLLIDON K30 5%

Am preparat 20 g soluție Kollidon K30 5%. Se cântărește 1 g de Kollidon 30 pe o tectură de hârtie la balanță. Separat, într-un pahar, se cântăresc 20 g apă distilată. Kollidon-ul se pune peste apă și se amestecă până la omogenizare. Se condiționeză într-un recipient de cantitate corespunzătoare.

3.2 PREPARAREA SOLUȚIEI DE HPMC 6cp 2%

Hpmc 6cp 2% se prepara prin încălzirea apei până la aproximativ 50 grade celsius, se adaugă pulberea de HPMC, agităm încet. Obtinem o soluție tulbure pe care dacă o punem la frigider se va limpezi.

3.3 PREPARAREA AMESTECULUI DE PULBERI

Se cântăresc, separat, pe câte o tectură de hârtie 6,00 g Gliclazid, 2,5 g HPMC 1500 și 5,5 g Tabletoză. Se omogenizeză într-un mojar cu ajutorul pistilului, ținând cont de regulile de omogenizare a pulberilor. Operația se realizează atât pentru F1 cât și pentru F2.

3.4 GRANULAREA PROPRIU-ZISĂ

Se tarează 2 pahare, în care se cântăresc o cantitate de soluție Kollidon K30 5%, respectiv soluție HPMC 6cp 2%. Cu ajutorul unui picurător se adaugă treptat Soluția de Kollidon K30 5% în cazul F1 și soluția de HPMC 6cp în cazul F2, peste amestecul de pulberi și se amestecă cu pistilul până se formează o masă compactă, dar nu moale. Masa formată se adună cu ajutorul unei cartele și se trece prin sita numărul IV cu mișcări circulare. Granulele se colectează pe o tăviță de hârtie și se lasă la uscat la temperatura camerei.

Prin diferență, aflăm cantitatea de soluție Kollidon K30 5% și soluție HPMC 6cp 2% adăugată.

După uscare, granulele se trec prin sita III pentru omogenizare, apoi prin sita IV pentru separarea de pulbere. Se căântărește granulatul rămas pe sita IV.

După uscare granulele se condiționează în capsule. Astfel, am obținut capsule cu eliberare prelungită.

CAPITOLUL IV STUDII REALIZATE PE CAPSULELE CU ELIBERARE PRELUNGITĂ FORMULATE

4.1 DETERMINAREA CANTITĂȚII DE SUBSTANȚĂ ACTIVĂ

MEDIU HCL 0,1 N

Materiale și metodă: HCl 35%, Gliclazid, Spectofotometru (T70+ UV/VIS Spectrometer PG Instruments LTD), baie cu ultrasunete (MRC D80H Ultrasonic Cleaner), Metanol (Chimopar), Glyclada 60 mg, Diaprel 60 mg

Mod de lucru:

4.1.1. Prepararea soluției de HCl 0,1 N

Conform FR X am preparat soluția de HCl 0,1 N. Din soluția de HCl 36 % am luat 8,1 ml, i-am adus în balon cotat de 1000 ml și am completat la semn cu apă distilată. [25]

4.1.2. Prepararea soluției standard [26]

Se cântăresc cu precizie 0,005 g Gliclazid. Se dizolvă în 10 ml metanol într-un balon cotat de 50 ml. Se completează la semn cu HCl 0,1 N. Astfel, se obține o soluție stoc de 100 μg/ml.

4.1.3. Preparare scară etalon [26]

Din soluția standard se iau 0,8; 1; 1,2; 1,4; 1,6; 1,8; 2; 2,2; 2,4; 2,6 ml si se aduc în baloane cotate de 10 ml. Fiecare se aduce la semn cu HCl 0,1 N. Se obțin astfel concentrații de la 8 la 26 μg/ml.

4.1.4. Determinarea λ maxim [26]

Se analizează la spectrofotometru pe domeniul 200-400 față de un martor metanol:HCl 0,1 N (1:4). Se determină λ maxim. Apoi se citesc absorbanțele soluțiilor din scara etalon la λ maxim determinat, obținându-se astfel curba de calibrare pentru Gliclazid.

4.1.5 Prepararea soluției probă [26]

Echivalentul a 5 mg este transferat în balon cotat de 50 ml. Se dizolvă în 10 ml metanol, se pune timp de 10 minute pe baie cu ultrasunete, se aduce la semn cu HCl 0,1 N. Se face o diluție corespunzătoare pentru a obține o concentrație între limitele concentrațiilor scării etalon. Se determină absorbanța soluției probă, apoi se determină concentrația prin interpolare.

4.1.6 Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg

Atât pentru Glyclada 60 mg cât și pentru Diaprel 60 mg, se cântărește o tabletă, apoi cu ajutorul unui pistil se triturează într-un mojar. Se ia echivalentul a 5 mg, se dizolvă în 10 ml metanol într-un balon cotat de 50 ml. Se aduce la semn cu soluție de HCl 0,1 N. Se realizează o diluție corespunzătoare, iar soluția se analizează spectrofotometric UV-VIS față de martor. Pe baza absorbanțelor obținute, prin interpolare, se determină concentrația de Gliclazid din cele două produse.

4.2 DETERMINAREA CANTITĂȚII DE SUBSTANȚĂ ACTIVĂ – MEDIU TAMPON FOSFAT pH 7,4 [27]

Materiale și metode: KH2PO4, NaOH, Spectofotometru (T70+ UV/VIS Spectrometer PG Instruments LTD), baie cu ultrasunete (MRC D80H Ultrasonic Cleaner), Gliclazid, Glyclada 60 mg, Diaprel 60 mg

Mod de lucru:

4.2.1 Prepararea soluției de tampon fosfat pH 7,4

Se prepară soluție de KH2PO4 0,2 M prin cântărirea a 27,22 g KH2PO4, aducerea în balon cotat de 1000 ml și completare la semn cu apă distilată. Separat, în balon cotat de 1000 ml se aduc 8 g NaOH,se completează la semn cu apă distilată, obținându-se o soluție de NaOH 0,2 M.

Soluția de tampon fosfat pH 7,4 se obține prin aducerea în balon cotat de 200 ml a 50 ml soluție KH2PO4 0,2 M și 39,1 ml soluție NaOH 0,2 M, completând la semn cu apă distilată.

4.2.2 Prepararea soluției etalon

Se cântăresc 40 mg Gliclazid, se transferă în balon cotat de 100 ml. Se dizolvă într-o mică cantitate de NaOH 0,1 N, iar volumul final a fost ajustat cu tampon fosfat pH 7,4. Din această soluție se prepară soluții cu concentrații diferite de la 2 la 20 μg/ml, fiecare analizându-se spectrofotometric UV-VIS, în intervalul 200-400 nm. Se realizează curba de calibrare pentru Gliclazid în mediul de tampon fosfat pH 7,4.

4.2.3 Prepararea soluției probă

Cantitatea de probă echivalentă a 5 mg se transferă în balon cotat de 100 ml, se dizolvă într-o mică cantitate de NaOH 0,1 N și se completează la semn cu soluție tampon fosfat pH 7,4. Se realizează o diluție corespunzătoare și se analizează spectrofotometric. Prin interpolare se determină concentrația de Gliclazid din granulele cu eliberare prelungită.

4.2.4 Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg

Se cântărește o tabletă, apoi cu ajutorul unui pistil se triturează într-un mojar. Se ia echivalentul a 5 mg, se dizolvă în 10 ml NaOH 0,1 N într-un balon cotat de 100 ml. Se aduce la semn cu soluție de tampon fosfat pH 7,4. Se realizează o diluție corespunzătoare, iar soluția se analizează spectrofotometric UV-VIS față de martor.

Pe baza absorbanțelor obținute, prin interpolare, se determină concentrația de Gliclazid din cele două produse.

Pentru toate probele preparate s-a folosit timp de 10-15 minute baia cu ultrasunete pentru a facilita dizolvarea în mediile corespunzătoare.

4.3 DETERMINAREA MĂRIMII GRANULELOR – GRANULOMERIE

Materiale și metode: sita III, IV, V, VI

Mod de lucru: Conform FR X,

Se cântăresc 5 g din fiecare formulare (F1 și F2). Se aduc pe sita III (sita superioară,celelalte sunt așezate dedesubt în ordine descrescătoare a dimensiunii ochiurilor). Se agită timp de 10 minute, apoi se cântărește cantitatea de granule de pe fiecare sită. Pe baza rezultatelor se realizează curba granulometrică pentru fiecare formulare.

4.4 DETERMINAREA VOLUMELOR APARENTE ȘI A MASELOR VOLUMICE APARENTE

Materiale și metode: cilindru gradat

Mod de lucru: Conform FR X, supl 2001

Prin această metodă se determină volumul aparent înainte și după tasare, comportarea la tasare, cât și masa volumică aparentă a granulelor.

Se cântăresc 5 g granule din fiecare formulare (F1 și F2). Se introduc într-un clindru gradat. Se citește volum ocupat de granule, volum înainte de tasare (Va). Se lasă cilindrul să cadă pe o suprafață plată, de la o distanță de câțiva centimetru, de 30 de ori. Se citește apoi volumul în stare tasată (Vt). Pe baza rezultatelor se pot calcula masele volumice aparente (da și dt).

.

4.5. DETERMINAREA MASEI VOLUMICE (DENSITATE REALĂ) – METODA PICNOMETRICĂ

Materiale și metode: picnometru, balanță analitică, benzen

Mod de lucru: Conform FR X, supl 2001

Se cântărește la balanța analitică cu patru zecimale picnometrul gol în stare uscată (a), apoi picnometrul cu benzen (mediu lichid care nu dizolvă lactoza) (b), picnometrul conținând 3 grame granule (c), apoi picnometrul cu granule peste care s-a turnat benzenul (d). Pe baza formulei de mai jos se calculează densitatea reală:

Unde: dr – densitatea reală a granulelor

dm – densitatea mediului lichid (0,879 pentru benzen).

4.6. CAPACITATEA DE CURGERE

Materiale și metode: pâlnie, cronometru

Mod de lucru: Conform Supl FR X, 2001

Este o metodă cu ajutorul căreia se determină capacitatea de curgere a granulelor.

În funcție de proprietățile de curgere a produsului se utilizează pâlnii cu diferite unghiuri și diametre a orificiilor. Pâlnia este menținută vertical printr-un dispozitiv adecvat.

Figura 4.6.1 Pâlnie utilizată pentru determinarea capacității de curgere

Se introduce în pâlnie o cantitate de granule (orificiul pâlniei este obturat cu un dop). Se scoate dopul și se cronometrează timpul (t) necesar scurgerii granulelor din pâlnie. Se măsoară înălțimea grămăjoarei de granule formată (h), respectiv raza de bază a conului de granule (r). Pe baza formulelor se calculează unghiul de repaus și factorul de curgere al granulelor, atât pentru F1 cât și pentru F2.

4.7 STUDIUL DE CEDARE

4.7.1 MEDIU HCl 0,1 N

Materiale și metode: soluție HCl 0,1 N, Tween 80 (SC. Redox Lab Supplies Com SRL), Erweka DT, Spectofotometru (T70+ UV/VIS Spectrometer PG Instruments LTD), baie cu ultrasunete (MRC D80H Ultrasonic Cleaner), formulările F1 și F2, Glyclada 60 mg, Diaprel 60 mg

Mod de lucru: Conform FR X

Prin testul de dizolvare se determină cantitatea de substanță activă dizolvată din forma farmaceutică solidă cu administare orală, într-un anumit mediu de dizolvare, într-un anumit timp și condiții de temperatură și agitare.

Conform FR X, testul de dizolvare se realizează cu aparatul 1 sau cu aparatul 2. Ambele aparate au același principiu de funcționare, diferă doar prin tipul de agitator, deci prin poziția probei în timpul determinării.

Aparatul 1 are un agitator de tip coșuleț în care se introduce proba, iar aparatul 2 are un agitator tip paletă, proba depunându-se pe fundul vasului care conține mediul de dizolvare.

Se prelevează probe la intervale de timp prevăzute, de la jumătatea distanței dintre suprafața mediului de dizolvare și baza coșulețului sau a paletei. În cazul prelevărilor multiple se aduce în vasul cilindric un volum din mediul de dizolvare folosit, egal cu volumul prelevat.

Figura 4.7.1.1 Aparat 1 Figura 4.7.1.2 Aparat 2

Testul de cedare, atât pentru F1 cât și pentru F2 s-a realizat cu ajutorul Erweka DT (Figura 4.7.1.1). Capsula s-a pus în coșuleț, mediul de dizolvare folosit a fost HCl 0,1 N 900 ml, preparat conform FR X, și 0,25% Tween 80. Aparatul s-a setat la 100 rotații pe minut și la 37 oC. Se introduce cosulețul care conține capsula în mediul de dizolvare, iar la intervale de 10, 20, 30 minute apoi din jumătate în jumătate de oră se prelevează câte 5 ml. Același volum este înlocuit cu mediul de dizolvare încălzit în prealabil la 37oC. Probele prelevate se diluează corespunzător și se analizează spectrofotometric față de martor, HCl 0,1 N. Se realizează o scară etalon ca la punctul 4.1.3, cu ajutorul căreia obținem concentrațiile probelor prelevate. [28,29]

În cazul Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg s-a folosit aparatul din Figura 4.7.1.2.

Modul de lucru este identic ca pentru formulările F1 și F2.

4.7.2 MEDIU TAMPON FOSFAT pH 7,4

Materiale și metode: soluție tampon fosfat pH 7,4, Tween 80 (SC. Redox Lab Supplies Com SRL), Erweka DT, Spectofotometru (T70+ UV/VIS Spectrometer PG Instruments LTD), baie cu ultrasunete (MRC D80H Ultrasonic Cleaner), formulările F1 și F2, Glyclada 60 mg, Diaprel 60 mg

Mod de lucru: Conform FR X

Testul de cedare în mediul de tanpon fosfat pH 7,4 a fost realizat la fel ca cel în mediul de HCl 0,1 N, atât pentru F1, F2 cât și pentru Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg. Se realizează o scară etalon ca la punctul 4.2.2, cu ajutorul căreia obținem concentrațiile probelor prelevate. [28,29]

Pe baza rezultatelor obținute se realizează curba de cedare atât pentru F1 cât și pentru F2 în mediu de HCl 0,1 N, cât și în mediul de tampon fosfat pH 7,4.

4.8 STUDIU CEDARE – HPLC

S-a efectuat o analiză HPLC pe probele prelevate din mediul HCl 0,1 N, în cazul formulării F1.

Materiale și metode: Sistemul HPLC folosit a fost 1100 Agilent Technologies format din: pompă cuaternară, degazor inline fază mobilă, injector automat termostatat, termostat coloană, detector UV; Metanol (Chimopar)

Condiții de analiză HPLC

Coloana Intertsil ODS-3 GL Science, 150×4,6 mm, 3 μm

Faza mobilă: 50% apă, 50% acetonitril

Debit fază mobilă: 1 ml/min

Temperatura de separare: 25 0 C

Volum de injectare: 10 μl

Detecție: 226 nm

Soluțiile standard au fost preparate în metanol, în mod identic ca cele pentru HCl 0,1 N, iar soluțiile probă au reprezentat soluțiile prelevate în timpul studiului de cedare, diluțiile realizându-se tot în metanol.

S-a determinat specificitatea metodei, pe baza unei soluțiimartor care conținea doar excipienții, nu și substanța activă, Gliclazid.

CAPITOLUL VI REZULTATE ȘI DISCUȚII

6.1 RANDAMENTUL DE REACȚIE

Randamentul de obținere a granulelor s-a calculat pe baza formulei:

Tabel 6.1.1 Randamentul de obținere a granulelor

Randamentul de obținere a granulelor a fost mai mare în cazul F1 decât în cazul F2. Pentru ambele formulări randamentul obținut a fost mai mare de 70%.

6.2 DETERMINAREA CANTITĂȚII DE SUBSTANȚĂ ACTIVĂ

MEDIU HCl 0,1 N

6.2.1 Scara etalon

Tabel 6.2.1.1 Concentrațiile și absorbanțele scării etalon – mediu HCl 0,1 N

Figura 6.2.1.1 Ecuația dreptei pentru scara etalon – mediu HCl 0,1 N

6.2.2 Determinarea λ maxim

În urma analizei spectrofotometrice UV-VIS, s-a determinat spectrul de absorbție și lungimea de undă maximă pentru Gliclazid.

Lungimea de undă maximă s-a determinat la 227 nm.

Figura 6.2.2.1 Spectrul de absorbție pentru Gliclazid

6.2.3 Dozare – mediu HCl 0,1 N

Probele au fost puse pentru 15 min pe baie de apă cu ultrasunete, pentru a se dizolva.

Tabel 6.2.3.1 Dozare în mediu HCl 0,1 N

Pentru determinarea cantității de substanță activă s-a luat echivalentul a 5 mg. S-au obținut concentrații de la 4,73 mg până la 5,25 mg.

6.3.DETERMINAREA CANTITĂȚII DE SUBSTANȚĂ ACTIVĂ

MEDIU TAMPON FOSFAT pH 7,4

6.3.1 Scara etalon

Tabel 6.3.1.1 Concentrațiile și absorbanțele scării etalon – mediu tampon fosfat pH 7,4

Figura 6.3.1.1 Ecuația dreptei pentru scara etalon- mediu tampon fosfat pH 7,4

6.3.2 Dozare – mediu tampon fosfat pH 7,4

Probele au fost puse pe baie de ultrasunete timp de 10 minute pentru a se dizolva.

Tabel 6.3.2.1 Dozare în mediu tampon fosfat pH 7,4

S-a luat echivalentul a 5 mg pentru prepararea probelor.

În mediul tampon fosfat pH 7,4 s-au obținut concentrații de la 4,55 mg până la 5,31 mg. În cazul F1, Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg s-au obținut concentrații mai mari în mediu HCl 0,1N decât în mediul tampon fosfat pH 7,4; pentru F2 s-a obținut o concentrație mai mare în mediu de tampon fosfat pH 7,4 decât în mediul HCl 0,1 N.

6.4 DETERMINAREA MĂRIMII PARTICULELOR – GRANULOMETRIE

Tabel 6.4.1 Determinarea mărimii particulelor – F1

Figura 6.4.1 Curba granulometrică – F1

Tabelul 6.4.2 Determinarea mărimii particulelor – F2

Figura 6.4.2 Curba granulometrică – F2

Din figura 6.4.1 și Figura 6.4.2 se observă ca ambele formule au o dimensiune medie a granulelor de aproximativ 560 μm.

6.5 DETERMINAREA VOLUMELOR APARENTE ȘI A MASELOR VOLUMICE APARENTE

Tabel 6.5.1 Volumele aparente și masele volumice aparente pentru F1 și F2

Masele volumice după tasare sunt mai mari decât înainte de tasare, atât în cazul F1 cât și în cazul F2.

Atât pentru F1 cât și pentru F2, masa volumică aparentă este mai mare după tasare decât înainte de tasare.

6.6. DETERMINAREA MASEI VOLUMICE (DENSITATE REALĂ)

METODA PICNOMETRICĂ

Tabel 6.6.1 – Densitatea reală – F1 și F2

Densitatea reală, determinată prin metoda picnometrică, este mai mare în cazul F1 decât F2.

6.7 DETERMINAREA CAPACITĂȚII DE CURGERE

Tabel 6.7.1 Capacitatea de curgere F1 și F2

În urma testului s-a determinat factorul de curgere și unghiul de repaus al granulelor pentru F1 și F2.

Factorul de curgere pentru F2 este mai mare decât pentru F1, dar unghiul de repaus este mai mare pentru F1.

Pe baza rezultatelor, atât F1 cât și F2 prezintă o curgere coezivă, foarte bună.

6.8 STUDIUL DE CEDARE – MEDIU HCl 0,1 N

S-au prelevat câte 5 ml la intervale de 10, 12, 30 de minute pentru început, apoi la interval de câte 30 de minute. Pe baza ecuației dreptei scării etalon în mediul de HCl 0,1 N s-a calculat concentrația probelor prelevate. Procentele s-au calculat considerând concentrația teoretică 60 mg. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 6.8.1 pentru F1, F2, Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg.

Curbele de cedare s-au reprezentat grafic (Figura 6.8.1). se observă că în cazul formulării F1, la minutul 10 s-a cedat 99,72 mg substanță activă, adică 166,2 %. În cazul F2, s-a cedat după 240 de minute 60,881 mg subtanță activă, care reprezintă 101,46 %.

Pentru Glyclada 60 mg, după 720 de minute s-a cedat 90,68 mg substanță activă, în timp ce pentru Diaprel 60 mg după 570 minute s-a cedat 97,42 mg

Tabel 6.8.1 Studiul de cedare – mediu HCl 0,1 N

Figura 6.8.1 Curbe de cedare în mediul HCl 0,1 N

Pentru studiul de cedare, în mediu de HCl 0,1 N, pentru F1 s-a realizat o analiză HPLC pentru care s-au obținut următoarele rezultate:

Tabel 6.8.3 Scara etalon pentru analiza HPLC

Figura 6.8.2 Dreapta etalon în analiza HPLC

Figura 6.8.3. Specificitatea metodei – a) cromatograma soluției martor excipienți; b) cromatograma soluției standard de gliclazidă (tr = 2,67±0,3 min) la concentrația cea mai mică de calibrare (0,26 g/ml)

După cum se observă în Figura 6.8.3 , nu există interferență semnificativă în cromatograma probei placebo la timpul de retenție al gliclazidei (tr=2,67 min).

Calibrare

Domeniul de concentrații: 0,26-26 μg/ml, N = 12 puncte de calibrare

Ecuația curbei de calibrare: y = 5.9197x – 3.4571, r=0,996

Limita inferioară de cuantificare 260 ng/ml (S/N 13,6)

Tabel 6.8.4 Studiu cedare F1 mediu HCl 0,1 N – metodă HPLC

6.9 STUDIU CEDARE – MEDIU TAMPON FOSFAT pH 7,4

În cazul formulării F1, în studiul de cedare în mediu de tampon fosfat pH 7,4, nu s-a cedat deloc substanța activă. S-au prelevat probe timp de 150 minute, nu s-a obținut nici un rezultat.

Tabel 6.9.1 Studiu cedare F2 – Mediu tampon fosfat pH 7,4

Aceste rezultate s-au obținut în condițiile în care în mediul de dizolvare era și Tween 80. S-a realizat un studiu, tot în mediu de tampon fosfat pH 7,4,tot cu formularea F2, dar în care nu am mai adăugat Tween 80. S-au prelevat probe timp de 360 de minute și nu s-a obținut nici un rezultat; nu s-a cedat substanța activă.

6.10 STUDIUL PE PRODUSELE INDUSTRIALE – GLYCLADA 60 mg ȘI DIAPREL 60 mg

6.10.2 STUDIU DE CEDARE

Tabel 6.10.2.1 Studiu cedare Glyclada 60 mg – mediu HCl 0,1 N

În mediul HCl 0,1 N, după 12 ore s-a cedat 54,41 mg substanță activă, care reprezintă 90,68 %.

Tabel 6.10.2.2 Studiu cedare Glyclada 60 mg – mediu tampon fosfat pH 7,4

În mediu de tampon fosfat pH 7,4, după 10 ore și 30 minute, s-a cedat 53,408 mg substanță activă, reprezentând 89,01%.

Cedarea în mediu de tampon fosfat pH 7,4 este mai rapidă decât în mediul de HCl 0,1 N.

Tabel 6.10.2.3 Studiu cedare Diaprel 60 mg – mediu HCl 0,1 N

În mediu de tampon fosfat pH 7,4, după 8 ore și 30 minute s-au cedat 60,471 mg substanță activă, reprezentând 100,785 %.

Cedarea e mult mai rapidă decât în mediul de HCl 0,1 N.

Cedarea în cazul Diaprel 60 mg are loc mult mai rapid în ambele medii, decât Glyclada 60 mg.

Figura 6.10.2.1 Curba cedare Glyclada 60 mg

Figura 6.10.2.2 Curba cedare Diaprel 60 mg

CAPITOLUL VII CONCLUZII

În urma testelor realizate pe capsulele cu eliberare prelungită cu Gliclazid, am obținut informații privind dimensiunea granulelor, densitatea acestora, capacitatea de curgere, respectiv capacitatea de cedare atât a formulărilor, cât și a produselor existente pe piața farmaceutică

Formularea F1 s-a obținut cu un randament mai bun decât formularea F2.

În cazul dozării, în mediul de HCl 0,1 N s-a obținut o concentrație mai mare pentru F1 decât pentru F2, dar în mdiul de tampon fosfat pH 7,4 concentrația obținută pentru F1 este mai mică decât cea obținută pentru F2.

În urma testului realizat pentru determinarea mărimii particulelor, am obținut că atât F1 cât și F2 au o dimensiune medie a granulelor de 560 μm.

Volumul aparent și masa volumică, atât înainte de tasare cât și după sunt mai mici în caul formulării F1 decât în cazul F2, însă densitatea reală, determinată prin metoda picnometrică este mai mare în cazul F1 decât F2.

Ambele formulări prezintă o curgere coezivă, foarte bună.

În cazul testului de cedare, în mediu de HCl 0,1 N, pentru formularea F1 s-au obținut concentrații mult mai mari decât concentrația teoretică, obținându-se încă din primele minute 99,72 mg substanță activă, în timp ce pentru F2 s-a obținut o curbă de cedare, cu cedarea a 60,881 mg substanță activă; în primele 120 de minute nu s-a cedat deloc substanța activă, apoi în următoarele 120 de minute s-au cedat cele 60,881 mg.

În mediu de tampon fosfat pH 7,4, formularea F1 nu a cedat deloc substanța activă, iar în cazul F2, s-au obținut concentrații foarte mari. Aceste rezultate s-au obținut în condițiile în care în mediul de dizolvare era și Tween 80. S-a realizat un studiu, tot în mediu de tampon fosfat pH 7,4,tot cu formularea F2, dar în care nu am mai adăugat Tween 80. S-au prelevat probe timp de 360 de minute și nu s-a obținut nici un rezultat; nu s-a cedat substanța activă.

Pentru produsele Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg s-au realizat studiile de dozare și cedare.

În cazul dozării, în mediul de HCl 0,1 N pentru Glyclada 60 mg s-a obținut o concentrație mai mare decât în cazul Diaprel 60 mg, dar în mediul de tampon fosfat pH 7,4 s-a obținut o concentrație mai mare pentru Diaprel 60 mg.

În urma studiului de cedare, pentru Glyclada 60 mg am obținut o cedare mai rapidă în mediu de tampon fosfat pH 7, 4 decât în mediul de HCl 0,1 N. În mediul HCl 0,1 N, după 12 ore s-a cedat 54,41 mg substanță activă, în timp ce în mediul de tampon fosfat pH 7,4 după 10 ore și 30 minute, s-a cedat 53,408 mg substanță activă.

Pentru Diaprel 60 mg, ca și în cazul Glyclada 60 mg, cedarea este mai rapidă în mediul de tampon fosfat pH 7,4 decât în mediul de HCl 0,1 N. În mediu de HCl 0,1 N, după 9 ore și 30 minute s-au cedat 58,457 mg substanță activă, iar în mediul de tampon fosfat pH 7,4, după 8 ore și 30 minute s-au cedat 60,471 mg.

Comparativ, Glyclada 60 mg și Diaprel 60 mg, cedarea în cazul Diaprel 60 mg are loc mult mai rapid în ambele medii, decât Glyclada 60 mg.