Formele, Cauzele, Metodele DE Combatere Si SAU Prevenire A Evaziunii Fiscale
FORMELE, CAUZELE, METODELE DE COMBATERE ȘI/SAU PREVENIRE A EVAZIUNII FISCALE
CUPRINSINTRODUCERE
CAPITOLUL 1. Sistemul fiscal românesc
1.1 Sistemul fiscal – cadrul general de abordare
1.2 Presiunea fiscala.Curba Laffer
1.3 Corupția
1.4 Economia subterană
CAPITOLUL 2. Evaziunea fiscala
2.1. Delimitari conceptuale ale fenomenului evazionist
2.2. Formele evaziunii fiscale
2.2.1. Evaziunea fiscala legală sau licită
2.2.2. Evaziunea fiscala frauduloasa sau ilicită
2.3 Evaziunea fiscală internațională
2.4 Evaziunea fiscală prin companiile offshore
CAPITOLUL 3. Metode și tehnici de cuantificare a evaziunii fiscale
3.1. Cauzele evaziunii fiscale
3.2. Locul și importanța controlului fiscal
3.3. Organe competente în combaterea evaziunii fiscale
3.4. Forme și metode de control fiscal
CAPITOLUL 4. Efectele și combaterea evaziunii fiscale
4.1. Efectele evaziunii fiscale
4.1.1 Efectele fenomenului de evaziune fiscală asupra formării veniturilor statului
4.1.2. Efectele economice ale fenomenului de evaziune fiscală
4.1.3 Efectele sociale ale fenomenului de evaziune fiscală
4.1.4. Efectele politice ale fenomenului de evaziune fiscală
4.2. Metode de combatere a fenomenului de evaziune fiscală
4.2.1 Combaterea și limitarea evaziunii fiscale prin măsuri legislative
4.2.2. Eficiența controlului fiscal – direcție strategică în vederea prevenirii și reducerii fenomenului de evaziune fiscală
4.2.3 Necesitatea întocmirii evidențelor fiscale în combaterea fenomenului de evaziune fiscală
4.3 Reglementări privind combaterea evaziunii fiscale în România după 1989
Studiu de caz: Modalități prin care se realizează evaziunea fiscală (exemple referitoare la tva
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
În orice economie, scopul principal al unui sistem fiscal este de a construi o sursă stabilă și solidă de venituri publice. Pe de altă parte, un sistem fiscal trebuie să aibă ca obiective susținerea dezvoltării economice a țării și sprijinirea categoriilor sociale defavorizate.
Realizarea acestor obiective trebuie să fie însoțită de preocuparea permanentă a administrației fiscale pentru creșterea eficienței sale. În acest proces, un factor de importanță deosebită este reprezentat de reducerea evaziunii fiscale, în condițiile în care aceasta contribuie la diminuarea eficienței structurilor statale, fiind un factor generator de corupție. Trecând de la abordarea conceptuală a noțiunilor de sistem fiscal și evaziune fiscală, la prezentarea cauzelor și implicațiilor fenomenului evazionist, prezenta lucrare analizează legătura existentă între sistemul fiscal și fenomenul evazionist. Presiunea exercitată de structura unui sistem fiscal are influențe asupra veniturilor fiscale. De asemenea, analizând nivelul presiunii fiscale din România putem vedea influența acestuia asupra nivelului sustragerii de la impozitare. Comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană, în România putem vorbi de o fiscalitate moderată, cu tendințe de reducere a nivelului fiscalității, dar cu o evaziune fiscală ridicată.
Un alt aspect urmărit, în cadrul acestei lucrari, se referă la evolutia civismului fiscal, la creșterea eficienței sistemului de impunere de tip declarativ și reducerea formelor de sustragere de la plată generate de sistem. Toate acestea sunt dependente de existența unui climat adecvat ce trebuie regăsit în cadrul raporturilor fiscale. Însă, fără un „arbitru” specializat, aceste raporturi vor fi „alterate” de acțiunile celor două părți:
-statul – în dorința acestuia de a obține un maxim de venituri – va fi tentat să crească presiunea fiscală;
-contribuabilii – iritați oricum de obligația de a plăti – vor recurge la metode dintre cele mai „novatoare” pentru a-și proteja venitul din calea impozitării, inclusiv sustragerea de la plată prin încălcarea legii.
Prin urmare atitudinea cea mai eficientă față de fenomenul evazionist este aceea de a realiza o bună administrare a lui, la nivelul previzionării, identificării, și controlului acestuia.
În primul capitol al lucrării am abordat punctele de vedere și interpretările particulare în ceea ce privește abordarea conceptuală a sistemului fiscal și a presiunii fiscale.
Cel de-al doilea capitol surprinde evaziunea fiscală așa cum este definită în literatura de specialitate (Corduneanu C., 1998; Șaguna D.D., 1995; Duverger M., 1965), formele fenomenului evazionist.
Cel de-al treilea capitol este destinat metodelor și tehnicilor de cuantificare a evaziunii fiscale, cauzelor, organele competente în efectuarea controlului fiscal, forme și metode de control fiscal.
Cel de-al patrulea capitol este destinat efectelor evaziunii fiscale, efecte sociale, economice, politice, reglementări în acest domeniu referitoare la evoluția acestei legi după 1989.
Prin urmare, în baza analizei, am observat că evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa unor măsuri mai drastice de prevenire poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naționale.
CAPITOLUL I
SISTEMUL FISCAL ROMÂNESC
SISTEMUL FISCAL – CADRUL GENERAL DE ABORD
Sistemul fiscal cuprinde “totalitatea legislației care reglementează impozitele, taxele, contribuțiile, modalitățile de colectare, așezare și încasare a lor în vederea alimentării sistematice a bugetului de stat, a bugetelor locale și a fondurilor extrabugetare”.
Funcționarea în condiții optime a sistemului fiscal presupune existența și utilizarea unui mecanism fiscal, a unor instrumente și tehnici fiscale care să conducă la aplicarea principiilor generale ale impozitării.
Aplicarea sistemului fiscal presupune existența și activitatea organelor specializate ale statului, adică a aparatului fiscal și exercitarea unui control fiscal sistematic, exigent și intrasigent.
În percepția altor autori, sistemul fiscal este definit ca ”totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procura acestuia o parte covarșitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contribuție specifică și un anumit rol regulator în economie.”.
Conceput inițial pentru a răspunde unor obiective pur financiare ale statului, la care s-au adăugat ulterior, ca urmare a evoluției societății umane, o serie de obiective de natură economico-socială, sistemul fiscal este rezultatul gândirii, deciziei și acțiunii factorului uman, “expresie a voinței politice a unei comunități umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat și dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice și, în special, fiscale”.
În literatura de specialiteate există diferite opinii privind structura sistemului fiscal, potrivit cărora sistemul fiscal cuprinde doar impozitele, taxele și reglementările fiscale sau în structura acestuia se cuprind totalitatea impozitelor și taxelor împreună cu reglementările legale de natură fiscală, inclusiv metodele și tehnicile de așezare, urmărire și percepere a acestora.
Pornind de la noțiunea generală de sistem, sistemul fiscal trebuie definit prin prisma a cel puțin trei componente esențiale, și anume: părțile sau elementele componente, relațiile și conexiunile care se manifestă între acestea și finalitățile sau obiectivele sistemului. În acest
sens, sistemul fiscal este definit ca ”un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o mulțime de elemente ( materie impozabilă, cote, subiecți fiscali) între care se manifestă relații care apar ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”.
Se constată, din definiția de mai sus, că impozitul este elementul determinant al sistemului fiscal, dar, alături de acesta, sistemul fiscal cuprinde și alte elemente, cum sunt: legislația fiscală, care are rolul creării condițiilor legale și de reglementare a fiscalității incluzând atât drepturile și obligațiile autorităților fiscale cât și pe cele ale contribuabililor și aparatul fiscal, cu structurile sale specifice, chemat să realizeze aplicarea legislației fiscale în interesul puterii publice.
1.2 PRESIUNEA FISCALĂ. CURBA LAFFER
Perceperea impozitelor este un drept al statului consfințit prin constituție. Orice societate, indiferent de forma de organizare, ar fi imposibil să funcționeze fără impozite. Ca regula generală, contribuabilii văd în impozite un rău necesar, dar consimt la plata acestuia, asupra lor exercitandu-se din partea statului o anumită presiune fiscală.
Presiunea fiscală sau rata fiscalității se exprimă ca raport între totalul prevederilor bugetare obligatorii și produsul intern brut, la nivel macroeconomic sau asupra veniturilor (profitului) realizate la nivel microeconomic.
Impozitele directe sau indirecte, taxele percepute de la contribuabili, se constituie în elemente de presiune fiscală, cu atat mai mult, cu cât ponderea lor în valoarea adaugată sau în cifra de afaceri este mai mare. Când această pondere depășește anumite limite rezonabile, randamenrul impozitelor și contribuțiilor scade, manifestându-se forme de rezistentă la acestea, cum ar fi abstinența fiscală, împotrivirea la plată și în ultimă instanță evaziunea fiscală.
Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice și juridice, ori la nivelul întregii societăți prin intermediul impozării. Presiunea fiscală are o mare relevanță economică, deoarece indică măsura în care veniturile nominale ale populației sunt ajustate prin intermediul impozării și, în același timp, arată masura sau gradul în care bugetul de stat își procură veniturile pe calea prelevării de impozite.
Presiunea fiscală poate fi utilizată atât pentru impozite indirecte, cât și pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate prin intermediul impozitării. Concret, presiunea fiscală reprezintă proprietățile din veniturile la care, în mod nevoit și obligatoriu, contribuabilii renunță în favoarea statului, sub forma impozitelor, vărsând aceste sume în cadrul exigibilității lor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și fondurile publice. Problema presiunii fiscale în România este mai actuală ca oricând din cauza următoarelor considerente: în primul rând, datorită faptului că ne aflam în faza modernizării sistemului fiscal românesc, în al doilea rând pentru că în prezent economia țării noastre resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune practicarea unei politici fiscale deosebite, în al treilea rând, datorita situației actuale precare a economiei românești, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi gravate de o fiscalitate prea mare fără a da naștere la urmări nedorite. O exprimare grafică a presiunii fiscale, a realizat-o Arthur Laffer, cu ajutorul unei curbe care îi poartă numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice creștere a presiunii fiscale provoaca o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publică. Suma prelevărilor obligatorii încasate este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, care corespunde nivelului maxim al curbei, după care devine o funcție descrescătoare a acestei rate. După Laffer, aceasta se explică prin faptul că prelevările obligatorii foarte mari, diminuează randamentul impozitelor.
Sursă date: Considerații teoretice privind evaziunea fiscală vs frauda fiscală, Emil DINGA
Conform curbei Laffer, suma prelevărilor obligatorii este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, notat cu M , ce corespunde nivelului maximal al curbei, după care devine o funcție descrescătoare a acestei rate, ea mergând până la anulare dacă rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.
Mai precis, curba Laffer se dividedin cauza următoarelor considerente: în primul rând, datorită faptului că ne aflam în faza modernizării sistemului fiscal românesc, în al doilea rând pentru că în prezent economia țării noastre resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune practicarea unei politici fiscale deosebite, în al treilea rând, datorita situației actuale precare a economiei românești, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi gravate de o fiscalitate prea mare fără a da naștere la urmări nedorite. O exprimare grafică a presiunii fiscale, a realizat-o Arthur Laffer, cu ajutorul unei curbe care îi poartă numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice creștere a presiunii fiscale provoaca o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publică. Suma prelevărilor obligatorii încasate este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, care corespunde nivelului maxim al curbei, după care devine o funcție descrescătoare a acestei rate. După Laffer, aceasta se explică prin faptul că prelevările obligatorii foarte mari, diminuează randamentul impozitelor.
Sursă date: Considerații teoretice privind evaziunea fiscală vs frauda fiscală, Emil DINGA
Conform curbei Laffer, suma prelevărilor obligatorii este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, notat cu M , ce corespunde nivelului maximal al curbei, după care devine o funcție descrescătoare a acestei rate, ea mergând până la anulare dacă rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.
Mai precis, curba Laffer se divide în două zone: zona din stânga, denumită normală sau admisibilă, în care se subliniază ideea că reducerea bazei impozabile este inferioară creșterii ratei presiunii fiscale și zona din dreapta, denumită zona inadmisibilă, prin care se evidențiază că orice creștere a presiunii fiscale nu este suficientă pentru a compensa reducerea bazei de impozitare, pe care o provoacă, rezultând, o diminuare a sumei încasărilor obținute de puterea publică.
1.3 CORUPȚIA
Corupția nu trebuie confundată cu evaziunea fiscală. Corupția implică un funcționar public iar evaziunea fiscală este ascunderea materiei impozabile de către un agent economic privat.
Corupția poate îmbrăca următoarele forme:
la nivelul colectării resurselor financiare publice,
la nivelul repartizării cheltuielilor bugetare,
din activitățile de privatizare.
Corupția la nivelul colectării resurselor financiare publice se face:
prin furt direct din fondurile publice,
prin oferirea posibilității contribuabililor de a nu plăti taxele în schimbul mitei.
Corupția la nivelul repartizării cheltuielilor bugetare
Crește corupția atunci crește și economia subterană deci vor fi afectate colectările la buget.
Corupția din activitățile de privatizare
Toate societățile de stat care au fost privatizate au fost vândute la o valoare mai mică astfel încât diferența până la valoarea adevărată (actualizată) să intre în buzunarele celor care au făcut parte din acele comisii.
Acum în 2015 când -ul își face în sfârșit treaba vedem o serie de politicieni mai vechi și mai noi cum sunt chemați iar apoi legați cu cătușe și duși în arest. Acești milionari de carton ai României care s-au îmbogățit din afaceri cu statul și erau în top 300 cei mai bogați români și ne dădeau exemple pe la televizor cât de deștepți au fost ei și cum au făcut primul milion de euro sau de dolari acum se plâng de condițiile din penitenciare și se îmbolnăvesc subit de tot felul de boli.
Acești milionari ne-au băgat în datorii pe care noi cetățenii trebuie să le plătim în mulți ani de zile. Ceaușescu a fost acuzat de subminarea economiei naționale și împușcat dar oare acești oameni care au furat zeci și sute de milioane de euro ce merită? Pedeapsa cu moartea a fost bună numai pentru Ceaușescu dar pentru cei care au închis spitale, în timp ce oamenii în vârstă și chiar copiii acestei țări suferinzi de boli grave nu aveau și nu au bani de medicamente, ce pedeapsă avem?
Corupția din țara noastră a luat o foarte mare amploare în ultimii 10 ani. În mai toate instituțiile publice trebuie să dai șpagă dacă vrei să-ți rezolvi o problemă și să nu fii plimbat de la un ghișeu la altul. În spitale șpaga este la ea acasa. Dacă vrei să fii băgat în seamă de cineva sau să fii internat trebuie să dai șpagă pentru că altfel nu au paturi și te expediază la privat. Dacă vrei să te angajezi într-o instituție publică este același lucru. Pe internet chiar circulă un mercurial al șpăgilor care nu știu cât de adevarat este dar înclin să-l cred atunci când văd cu ochii mei că persoane care nu știu mare lucru intră la fisc, la notari publici, în consiliul de administrație al unor societăți de stat etc. Deci asta este țara în care trăim.
Un sondaj recent aparut în presa românească ne indica faptul că 10% din politicienii noștrii sunt corupți și 90% corecți. Eu cred că dacă -ul își va face treaba până la capat aceste procente se vor inversa.
Analizând corupția în ansamblul său, prin Indicele de Percepție a Corupției (IPC), România este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte țări ale UE, alături de Grecia și Bulgaria (vezi rapoartele anuale ale Transparency Internațional din 2010 și 2014 privind Indicele de Percepție a Corupției (IPC)
Tabelul nr.1.1
Anul 2010 a fost un an mai bun pentru țara noastră decât pentru Grecia și Bulgaria, care au avut înrăutățiri ale ratingului mai mari decât țara noastră, astfel că România a urcat două locuri față de anul 2009 (adică nu mai este ultima din UE, ci se află pe poziția 25 din 27).
Anul 2015 însă este un an hotărâtor pentru țara noastră. Dacă nu investim în școli și spitale măcar să investim în pușcării și să scăpăm odată de milionarii care și-au făcut averile fraudulos și să rămână aceia care chiar merită să fie în top 300 dacă mai rămâne cineva.
Graficul 1.1
Sursa: Transparency Internațional
1.4 ECONOMIA SUBTERANĂ
În literatura de specialitate economia subterană apare sub diverse denumiri și anume: economie ocultă, ascunsă, disimulată, paralelă, anexă, periculoasă, fantomă, invizibilă, neoficială, duală, cash, informală, secundară, ilegală, gri, din umbră, nemăsurată, contraeconomie.
Pierre Pestieau a dat o definiție conform căreia economia subterană reprezintă „ansamblul activităților economice ce se realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii conturilor naționale”.
Posibilele cauze ale economiei subterane întâlnite în literatura de specialitate ar putea fi:
– presiunea fiscală exercitată de fiscalitate (Caballé, Panadés, 2007);
– presiunea exercitată de reglementările impuse de stat (Levaggi, 2007);
– moralitatea fiscală: atitudinea cetățenilor față de stat (McGee, 2005,Torgler, Valev, 2007).
România are cea mai extinsă economie subterană din UE raportat la mărimea economiei, potrivit datelor CE.
Astfel, la nivelul anului 2010, potrivit datelor Comisiei Europene, activitatea economică nefiscalizată raportata la PIB era de 21,1%. În 2011 s-a produs o creștere semnificativă de 8,5% față de 2010, urmând o scădere ușoară de 0,5% în 2012 față de 2011 și de 0,7% în 2013 față de 2012.
Creșterea economiei subterane din perioada 2010 – 2011 a avut la bază criza care a redus veniturile și a încurajat activități plătite la negru astfel oamenii încercând să-și compenseze piederile.
Tabelul nr.1.2
Graficul 1.2
Sursa: Comisia Europeană
O dimensiune ridicată a economiei subterane are ca principale efecte negative descreșterea și micșorarea ratei de creștere a economiei oficiale. Pentru România statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce privește acest fenomen, iar efectele negative ale dimensiunii ridicate a economiei subterane se resimt puternic atât la nivelul PIB-ului, cât și la nivelul încasărilor fiscale.
CAPITOLUL 2
EVAZIUNEA FISCALĂ
2.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE FENULUI EVAZIONIST
Literatura de specialitate dă multiple interpretări conceptului de evaziune fiscală. Una dintre acestea definește „evaziunea fiscală” ca fiind „totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în toalitate sau în parte, materia lor impozabilă obligațiilor stabilite prin legile fiscale”.
Evaziunea fiscală este unul dintre fenomenele economico-sociale de maximă importanță cu care toate statele de astăzi se confruntă într-o măsură mai mare sau mai mică. Din păcate, ceea ce se poate face, efectiv, în acest domeniu, este limitarea la maximul posibil a acestui fenomen, iradicarea sa fiind practic imposibilă.
Un alt sens al conceptului de evaziune fiscală a fost dat de M. Duverger, care aprecia că acest fenomen ”desemnează ansamblul manifestărilor de fugă din fața impozitului” , în acest sens existând evaziunea fiscală, în sensul propriu al termenului, atunci când „ cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plătește, fără ca obligația acestuia să fie transmisă asupra unui terț”.
Corduneanu C (1998), în lucrarea „Sistemul fiscal în știința finanțelor” precizează că „evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligațiilor fiscale care le revin, în mod parțial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase, în scopul ascunderii materiei impozabile”.
Spre deosebire de aceasta, Oreste Atanasiu consideră că, evaziunea fiscală reprezintă „ansamblul sustragerilor internaționale de la obligațiile fiscale, comise nu prin încalcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte simulate și numai aparent reale”.
O altă definiție este cea dată de Niță Drobotă în lucrarea „ABC-ul economiei de piață moderne”, conform căreia evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prin transmiterea unor date eronate privind sursele și veniturile impozabile”, dar și
aceasta este incompletă, deoarece evaziunea fiscală se poate concretiza în mai multe acțiuni ale contribuabililor.
Evaziunea fiscală, subînțeles frauduloasă, este consacrată în România prin Legea nr.241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Moniorul Oficial nr.672/27.07.2005 modificata prin legea nr.50/2013 care prevede că această evaziune este „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane fizice și persoane juridice române sau străine având calitatea de contribuabili”.
Indiferent de modul cum este definit fenomenul de evaziune fiscală, este cert că acesta este condamnat pretutindeni. Acest fenomen persistă în toate țările și în toate perioadele, în ciuda sancțiunilor de orice fel aplicate de către stat.
Astfel, în urma unui sondaj național efectuat în Franța, s-a relevat că aproape 20% dintre contribuabili estimau că evaziunea fiscală este puțin sau deloc condamnabilă, fapt care nu poate minimiza repercursiunile negative asupra venitului bugetului de stat.Serviciul venitului intern din SUA(The Internal Revenue Service) aprecia că evaziunea fiscală poate reduce veniturile din impozitul pe veniturile personale din această țară cu 20%.
Economia subterană sau economia neagră(black economy), ca formă de manifestare a evaziunii fiscale(munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, prostituție, jocuri de noroc) este estimată a fi 9% din produsul intern brut în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 15,5% în Italia, 8,5% în SUA, 5% în Japonia, 9% în Canada și Germania.
Fenomenul evaziunii fiscale se întâlneste pe scară destul de largă și în România. Conform unui raport elaborat de Departamentul de Stat American evaziunea în România s-ar cifra la aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Principalele modalități de fraudă financiară întâlnite în România sunt: contrabanda cu băuturi contrafăcute, bancrută frauduloasă, ilegalități legate de impozite și taxe și cele din domeniul creditelor de consum. Potrivit acestui raport, ilegalitățile legate de TVA reprezintă 10% din totalul fraudelor financiare, fiind în scădere față de anii precenenți, când reprezentau 45%.
România deține în prezent locul II în clasificarea UE privind evaziunea fiscală, conform unui raport al Asociației contribuabililor italieni și Klrs Network of Business Ethics.Evaziunea fiscală atinge în România 18% din PIB, fiind depășită doar de italieni, cu 23% din PIB.
Prin urmare se poate afirma că evaziunea fiscala „constituie un fenomen social cu implicații financiare, care constă în sustragerea contribuabililor de drept de la plata obligațiilor fiscale care le revin, în mod parțial sau total utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase în scopul ascunderii materiei impozabile”.
2.2 FORMELE EVAZIUNII FISCALE
Evaziunea fiscală, în literatura de specialitate românească de după 1990 este tratată, în general, ca având două mari forme, ( Nicolae Hoanta,1997;Carmen Corduneanu, 1998; Dan Moraru, 2008) a căror criteriu de departajare îl reprezintă natură juridică. În aceste lucrări regăsim evaziunea fiscală ca fiind:
– evaziune fiscală legală, (licită)adică „tolerată” de lege sau la adăpostul legii;
– evaziune fiscală ilegală, ilicită(frauduloasă) sau frauda fiscală.
2.2.1 EVAZIUNEA FISCALĂ LICITĂ SAU LEGALĂ
Prin evaziunea fiscală legală/licită se înțelege activitatea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută a acesteia, deci “tolerată”prin scăparea din vedere.
Această formă de evaziune fiscală este posibilă atunci când legea este lacunară sau prezintă inadventențe. În această situație, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziție cât mai favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de legrementările fiscale aflate în vigoare.
Evaziunea fiscală legală/licită se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere, datorită modului în care legislația fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabili găsesc anumite mijloace și, exploatând insuficiențele legislației fiscale și financiare, eludează în mod „legal” prevederile acestora, sustrăgându-se total sau în parte plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor și statul nu se poate apăra decât elaborând o legislație bine studiată, clară, exactă și cuprinzătoare. În aceste cazuri, principalul vinovat de producerea evaziunii fiscale este legiuitorul.
În practică, faptele de evaziune fiscală, bazate pe interpretarea favorabilă a legii(evaziunea fiscală legală), sunt diversificate și numeroase în funcție de inventivitatea contribuabililor și larghețea legii. Metodele cele mai frecvent folosite sunt următoarele:
– investirea unei părți din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri la impozitul pe profit;
– folosirea prevederilor legale privind donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu;
– scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate, în valoare mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;
– interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale, care prevăd importante facilități pentru contribuțiile la sprijinirea activităților social-culturale, științifice și sportive;
– constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic;
2.2.2 EVAZIUNEA FISCALĂ ILICITĂ SAU FRAUDULOASĂ (FRAUDA FISCALĂ)
Frauda fiscală se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. Prin evaziunea fiscală frauduloasă(ilicită) se înțelege acțiunea contribuabilului de a încălca(viola) prescripția legală, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contribuților și a altor sume cuvenite statului.
Evaziunea fiscală frauduloasă(frauda fiscală) se manifestă atunci când contribuabilul, obligat să furnizeze date in sprijinul declarației de impunere, recurge la disimularea obiectului
impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau a altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.
În activitatea fiscală, formele de evaziune frauduloasă sunt practic nelimitate, dar cele frecvent utilizate și întâlnite sunt:
– înregistrările cu scop de a micșora rezultatele;
– înscrierea de cifre nereale în registrele contabile;
– amortismentele nelegale și amortismentele supraevaluate;
– întocmirea de declarații false;
– întocmirea de documente de plăți fictive;
– crearea de rezerve latente;
– alcătuirea de registre contabile nereale;
– nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor;
– trecerea în conturi personale a unor plăți din beneficiu;
– compensații de conturi;
– reducerea cifrei de afaceri;
– nedeclararea materiei impozabile;
– crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve;
– declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
– falsificarea sau crearea pur și simplu a unor piese și acte justificative;
– executarea de registre de evidență duble, un exemplar real și unul fictiv;
– contablilzări de cheltuieli și facturi fictive;
– erori de adunare și raportare;
– vânzările fără factură precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunile reale supuse impozitării;
– falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a Fiscului, care presupune o convenție între patron și contabilul-șef(director economic), ei fiind astfel ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă.
Dimensiunile evaziunii fiscale diferă de la o țară la alta, în funcție de legile și realitățile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin nivelul veniturilor fiscale atrase la buget, cât prin gradul de consimțire la impozit. Nivelul evaziunii fiscale într-un anumit stat este invers proporțional cu gradul de consimțire la impozit al contribuabililor din acel stat.
2.3 EVAZIUNEA FISCALĂ INTERNAȚIONALĂ
Origini și caracteristici
Evaziunea fiscală internațională încurajată de existența unor mici entități juridice cu statut special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane, fenomenul existând din toate timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se înregistrează o creștere a importanței paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar fi fost după D.K. Eiteman și A.L. Stonehil creșterea numărului filialelor unei societăți-mamă. Aceste filiale la origine au servit extinderii societăților mamă în străinătate, pe picior de egalitate cu alte societăți din țări care permiteau anumite amânări fiscale și pentru a servi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. La o dată ulterioară urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în țări cu monedă stabilă, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil și un guvern care încuraja investițiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăților rezidente, precum și dividendele vărsate de filiale societății-mamă.
Definițiile date paradisurilor fiscale diferă de la autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare următoarea definire „paradisul fiscal este orice care este considerată ca atare și care se vrea astfel”. Roger Brunet – „se numește paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau societăți au impresia de a fi mai puțin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că definițiile date paradisurilor fiscale nu sunt satisfăcătoare. A considera paradisul fiscal drept un mijloc de producere ca fraudelor fiscale apare în opinia unor analiști puțin exagerat, această afirmație are ca suport faptul că de regulă frauda fiscală este sancționată pecuniar și penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entități teritoriale nu sunt sancționați.
Așadar este mai corect a susține că paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internațională, de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos.
Clasificarea paradisurilor fiscale
Orice țară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv economic) sau poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărțirea entităților teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entități un astfel de calificativ. Paradisurile fiscale se pot clasifica în principale și secundare. În cadrul celor principale se pot identifica șase tipur de țări, această împărțire are la bază principalele dispoziții legale căci în realitate multe țări aparțin mai multor categorii:
I. țări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital – „zero havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman, Nauru, Saint-Vincent, Turks și Caicos, Vanuatu și Principatul Monaco).
II. țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea Britanie – pentru societățile nerezidente). În aceste țări contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor, obținute prin operațiuni realizate în afara teritoriului.
III. țări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveția, Insulele Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un nivel scăzut, întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere.
IV. țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding sau societăților off-shore (Luxemburg, Singapore, Țările de jos)
V. țări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor – Irlanda pentru societățile create înainte de 1981.
VI. țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți (Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados).
2.4 EVAZIUNEA FISCALĂ PRIN COMPANIILE OFFSHORE
Expresia „offshore” a fost utilizată pentru prima dată, după unele aprecieri, în practica juridică prin care se judecă acordarea, în anumite condiții, a unor avantaje fiscal întreprinzătorilor. Tradusă în limba română, expresia offshore înseamnă în larg sau dincolo de țărm; prin urmare, companiile offshore sunt acele societăți comerciale care își au stabilit sediul social într-un alt loc decât cel sau cele în care își desfășoară preponderent activitatea profitabilă (activitate pe care o raportează valoric și o înregistrează în vederea impozitării acolo unde își are sediul compania). Practica offshore a fost adoptată drept comportament fiscal, pentru prima dată, în insulele de pe coasta de est a SUA (”s și ), precum și în cele din canalul Mânecii (, și ).
Scopul principal al investițiilor în societățile offshore îl constituie evitarea impozitării veniturilor realizate din investiții personale; este de remarcat că cele mai multe persoane care investesc în aceste societăți provin din țările dezvoltate unde există o legislație severă, iar evitarea acesteia este aproape imposibilă. Activitatea abundentă a paradisurilor fiscale își au originea, în cele mai multe cazuri, în încercarea autorităților locale de a-și asigura resursele financiare necesare, prin acordarea de facilități fiscale și atragerea unor firme și instituții financiare puternice.
Crearea unui mediu financiar stimulativ a generat atragerea în aceste teritorii a unor mari bănci, filiale ale unor societăți de asigurare, fonduri mutuale, a firmelor de consultanță financiară și a unui mare număr de specialiști din domeniul afacerilor – manageri, brokeri, auditori ș.a. Explozia paradisurilor fiscale a determinat dezvoltarea, fără precedent, a construcțiilor de locuințe de lux, a mijloacelor de transport, a serviciilor și comerțului, ceea ce a generat crearea de noi locuri de muncă în aceste țări.
Mecanismele offshore constau în crearea unei societăți într-un stat care acordă facilități fiscale și realizarea de afaceri comerciale, financiare, prestări de servicii cu firme situate în afara statului respectiv; aceste societăți sunt scutite de la plata impozitului pe profit, a celui pe creșterea de capital, pe dividende, pe dobânzi ori pe alte venituri.
De exemplu, dacă o firmă din România exportă o marfă și obține un profit de 4.000.000 EURO, va trebui să plătească, în condițiile actuale, un impozit pe profit de 640.000 EURO, iar dacă suma rămasă se va repartiza integral ca dividend va trebui să mai plătească și un impozit pe dividende de 537.600 EURO (3.360.000*16%). Venitul net total rămas societății în România după impozitarea profitului și a dividendelor este de 2.822.400 EURO (4.000.000 – 640.000 – 537.600). Dacă societatea din România nu face exportul direct ci, printr-o firmă offshore proprie, la prețuri foarte mici, va putea înregistra aproape întregul profit de 4.000.000 EURO în contul acesteia și nu va plăti impozit pe profit și nici impozit pe dividende. În continuare, firma din România va avea grijă să nu repatrieze profitul obținut în societatea offshore, întrucât va fi impozitat, ci să-l readucă în sub alte forme ca: investiții, cheltuieli de reprezentare, sponsorizări, credite, salarii ș.a., ocolind prevederile legislației fiscale.
Evoluțiile din ultimii ani au demonstrat că din ce în ce mai multe țări renunță la prevederile legislațiilor fiscale naționale, în schimbul atragerii cât mai multor investiții aducătoare de venituri și creatoare de locuri de muncă. Acordarea facilităților fiscale este asociată de statele paradisurilor fiscale cu garantarea unei maxime confidențialități față de afacerile investitorilor străini, concretizată în instituirea de măsuri severe de sancționare a oricăror scurgeri de informații care ar demobiliza investitorii și ar determina retragerea lor în țările de origine; statele care domiciliază paradisurile fiscale își asigură cele mai mari venituri bugetare din activitățile offshore, concomitent cu rezolvarea unor probleme sociale privind ocuparea forței de muncă.
În acest context apar diferite scandaluri pe plan internațional, analiza evoluției paradisurilor fiscale evidențiază că, cu puțini ani în urmă, de avantajele oferite fiscale ale offshore-urilor se bucura o pătură restrânsă de oameni bogați din țările dezvoltate.
Evaziunea fiscală prin firme offshore în România
O primă considerație legată de firmele offshore ar fi cea legată de cota unică de 16%; mulți analiști financiari consideră că profitul unei firme poate crește cu până la 10 – 14%, dacă își înregistrează un offshore. Dacă se efectuează un import la un preț cu 30-40% mai mic, se trece factura prin firma offshore, după care se reface și se adaugă venitul de 30-40% și în final se facturează către firma-mamă din România. În acest fel, se va impozita profitul de 30-40% prin firma offshore, iar impozitul poate varia de la o taxă fixă până la 10%; astfel, în condițiile introducerii cotei unice de 16%, înregistrarea unei firme offshore poate aduce beneficii importante. Directorul unei firme de consultanță pentru înregistrarea unei firme offshore (Consulto România SRL), susține că în cazul unor investiții transfrontaliere, firmele pot utiliza avantajele convențiilor de evitare a dublei impozitări sau beneficiile ce decurg din directivele Uniunii Europene referitoare la impozite.
Potrivit Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cele mai mari sume de bani sunt scoase din România prin intermediul firmelor offshore; printre destinațiile cele mai cunoscute figurează Cipru.
În România, cele mai multe companii offshore activează în domenii precum industria lemnului, agricultură, chimie, construcții, consultanță, metalurgie, comerț. Potrivit unor studii realizate, România este o destinație offshore atractivă pentru piața serviciilor. România are câteva avantaje, inclusiv o mână de lucru calificată la un preț competitiv și un cost redus al inițierii unei afaceri, dar infrastructura țării și climatul de afaceri au nevoie de îmbunătățiri.
CAPITOLUL 3
METODE ȘI TEHNICI DE CUANICARE A EVAZIUNII FISCALE
3.1.Cauzele evaziunii fiscale
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare, precum și neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile acesta tinde să evadeze. Este o specie de ,,reflex economic’’ care face sa dispară capitalurile pe care fiscul să le impună prea mult. ,,Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă’’.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauții mai minuțioase, pentru a se sustrage de la obligațiile sale față de stat.
Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate sa nu plătească. Natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesul general in urma interesului particular; ea este înclinată sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sustrage de la obligațiile față de fisc, e un sentiment colectiv de amoralitate fiscală, sentiment mai puternic și mai viu manifestat în păturile orășenești, agravat de o strâmtă și egoistă înțelegere a datoriilor sociale.
În condițiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii venituri cât mai substanțiale. Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecință a unor imperfecțiuni ale legislației sau a lipsei unor reglementari. În perioada tranziției la economia de piață, lacunele legislative sunt mai evidente.
Lipsa unor reglementări legale, în condițiile în care capitalul de stat a suferit modificări esențiale în favoarea capitalului privat, creșterea si diversificarea numărului de agenți economici, cărora le revin obligații fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenților economici nou înființați. Creșterea alarmantă a cazurilor de neevidențiere corectă a operațiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate, înființarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operațiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidențe, și apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenționată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble, întocmirea și prezentarea de date nereale în bilanțuri și în balanțe, ascunderea unor activități comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor și magaziilor, prezentarea de documente false la operațiunile de import-export, au făcut necesara luarea unor masuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.
În mod nemijlocit ea este determinată de atitudinea agenților economici și persoanelor fizice care activează pe teritoriul României, față de îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate statului, ca urmare a activităților economice care generează venituri supuse impozitării. Acestei atitudini a agenților economici i se adaugă și faptul că în mod nejustificat, unele unități bancare, prevalându-se de secretul bancar, au refuzat categoric să comunice organelor de control date privind disponibilitățile bănești aparținând agenților economici controlați și dinamica acestora.
3.2. LOCUL ȘI IMANȚA COLULUI FISCAL
Controlul fiscal este instrumentul pe care-l au la îndemână puterile publice pentru supravegherea și determinarea, prin metode și tehnici speciale, asigurării constituirii resurselor financiare publice, în speță a veniturilor fiscale, parte covârșitoare a celor dintâi. Controlul fiscal permite administrației fiscale ca în termenul de prescripție să constate și să înlăture omisiunile, subevaluările sau erorile de impozitare. Această formă de control financiar, organizată în cadrul Ministerului de Finanțe și a unităților sale teritoriale, decurge în mod necesar din drepturile și obligațiile ce-i incumbă Ministerul de Finanțe din textul de lege. Astfel potrivit art. 3 alin 2 din Legea privind finanțele publice. „Ministerul Finanțelor ia măsurile necesare pentru: asigurarea echilibrul bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare”. Deși controlul fiscal nu este în mod expres aminti de legea în cauză acesta, îl include implicit când la art. 48 prevede: „Controlul preventiv și ulterior asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public se efectuează de către Curtea de Conturi și de celelalte organe de stat, potrivit legii”.
Pornind de la faptul că resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, controlul fiscal trebuie văzut ca un instrument important de realizare a veniturilor fiscale cuprinse în bugetul de stat și bugetele locale. Includem aici și bugetele locale, întrucât prin Legea finanțelor publice la art. 52 alin. 3 se stipulează: „Constatarea, așezarea și urmărirea încasării veniturilor bugetelor locale se realizează prin organele fiscale referitoare subordonate Ministerului Finanțelor, dacă legea nu prevede astfel”.
În mod concret, controlul fiscal urmărește:
încasarea tuturor impozitelor și taxelor datorate de contribuabili la termenele prevăzute în legi și în cuantumul stabilit în funcție de baza de impozitare cotele care se aplică asupra acesteia;
depistarea impozitelor și taxelor sustrase de la plata către bugetul de stat ori bugetele locale și atragerea lor la aceste bugete în funcție de destinația prevăzută prin lege sau norme;
semnalarea unor carențe legislative care favorizează evaziunea fiscală sau îngreunează încasarea la buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamente pentru îmbunătățiri legislative.
Pentru realizarea finalității controlului fiscal este necesară îndeplinirea următoarelor cerințe:
1. un cadru organizatoric care să definească responsabilitățile celor cărora li se conferă atribuții de control fiscal, precum și să asigure garanții de realizare a acestor atribuții în afara oricăror imixtiuni din afara sistemului fiscal în realizarea activității de control, dar și în afara oricăror abuzuri partea organelor de control fiscal;
2. un cadru legislativ cât mai simplu, mai complet și mai clasic (în sensul permiterii perfecționării rapide a cadrului legislativ în vederea închiderii oricăror porțiuni de evaziune fiscală);
3. un personal calificat și motivat care să realizeze în condițiile cele mai bune activitatea de control și,
4. o dotare tehnică care să sprijine operativitatea și eficacitatea administrației fiscale în general și a controlului fiscal în special.
3.3. ORGANE COMPETENTE ÎN COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
Potrivit HG nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea ANAF, Directia antifrauda fiscala va avea atributii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala si vamala, iar in cadrul acesteia vor functiona directii regionale antifrauda fiscala, care vor fi conduse de inspectori generali adjuncti antifrauda.
Acesti inspectori, cu exceptia celor din cadrul Directiei de combatere a fraudelor fiscale, vor desfasura:
operatiuni de control curent – acestea se executa operativ si inopinat, pe baza legitimatiei de control, a insignei si a ordinului de serviciu permanent. Aceste verificari pot fi facute in toate spatiile in care se produc, se depoziteaza sau se comercializeaza bunuri si servicii ori se desfasoara activitati comerciale, pentru prevenirea, descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte care sunt interzise de legea romana sau cea comunitara;
operatiuni de control tematic – acestea se executa in baza legitimatiei de control, a insignei si a ordinului de control tematic prin care se stabilesc obiectivele de verificat, entitatile supuse controlului, perioada asupra careia se efectueaza verificarea, durata si momentul declansarii.
Potrivit aceluiasi document, la orice actiune de control participa minimum doi inspectori antifrauda.Aceste tipuri de controale erau efectuate si de inspectorii Garzii Financiare. Inspectia fiscala inopinata nu este un proces de lunga durata sau intindere, ci are in vedere anumite aspecte specifice. Mai exact, era vorba despre un control de rutina pentru a se verifica aspecte de natura operationala: intocmirea corecta a documentelor justificative sau a jurnalelor contabile si fiscale obligatorii.
De cealalta parte, controalele tematice se refera la o problema specifica, generata de situatia economica de la un anumit moment si care este cunoscuta ca fiind o problema generalizata, ceea ce impune o actiune de control asupra unui numar mai mare de firme.
Pe langa operatiunile de control, inspectorii antifrauda fiscala, in indeplinirea atributiilor, vor avea dreptul sa desfasoare o serie de activitati specifice. Conform OUG nr. 74/2013 privind unele masuri pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii ANAF, acestia vor putea:
sa verifice respectarea reglementarilor legale privind circulatia marfurilor pe drumurile publice, pe cai ferate si fluviale, in porturi, gari, autogari, aeroporturi, interiorul zonelor libere, in vecinatatea unitatilor vamale, antrepozite, precum si in alte locuri in care se desfasoara activitati economice;
sa verifice legalitatea activitatilor desfasurate, existenta si autenticitatea documentelor justificative in activitatile de productie si prestari de servicii ori pe timpul transportului, depozitarii si comercializarii bunurilor si sa aplice sigilii pentru asigurarea integritatii bunurilor;
sa confiste bunurile a caror fabricatie, depozitare, transport sau desfacere este ilicita, precum si veniturile realizate din activitati comerciale ori prestari de servicii nelegale si sa ridice documentele financiar-contabile si de alta natura care pot servi la dovedirea contraventiilor sau a infractiunilor;
sa dispuna luarea masurilor asiguratorii ori de cate ori exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa isi ascunda, sa isi instraineze ori sa isi risipeasca patrimoniul, iar daca in desfasurarea activitatii specifice constata imprejurari privind savarsirea unor fapte prevazute de legea penala in domeniul evaziunii fiscale, sa sesizeze organele de urmarire penala;
sa legitimeze si sa stabileasca identitatea administratorilor entitatilor controlate, precum si a oricaror persoane implicate in savarsirea faptelor de frauda si evaziune fiscala si vamala constatate si sa solicite acestora explicatii scrise;
sa retina documente, sa solicite copii certificate de pe documentele originale, sa preleveze probe, esantioane, mostre si alte asemenea specimene si sa solicite efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizarii actului de control.
sa constate contraventiile si sa aplice sanctiunile corespunzatoare;
sa aplice masurile prevazute de normele legale, sa verifice din punct de vedere fiscal, sa documenteze, sa intocmeasca acte de control operativ planificat sau inopinat privind rezultatele verificarilor, sa aplice masurile prevazute de normele legale si sa sesizeze organele competente in vederea valorificarii constatarilor;
sa opreasca mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de insotire a bunurilor si persoanelor transportate;
sa solicite date sau documente, de la orice entitate privata si/sau publica, in scopul instrumentarii si fundamentarii constatarilor cu privire la savarsirea unor fapte care contravin legislatiei in vigoare in domeniul financiar fiscal si vamal;
in timpul exercitarii atributiilor de serviciu sa poarte uniforma, sa pastreze, sa foloseasca si sa faca uz de armamentul si mijloacele de aparare din dotare, in conditiile legii;
sa utilizeze mijloacele auto purtand insemne si dispozitive de avertizare sonore si luminoase specifice, in conditiile legii;
sa constituie si sa utilizeze baze de date, inclusiv ale altor institutii publice, necesare pentru prevenirea evaziunii fiscale, infractiunilor economico-financiare si a altor fapte ilicite in domeniul fiscal si vamal.
sa efectueze verificari necesare prevenirii si descoperirii faptelor de frauda si evaziune fiscala si vamala;
3.4. Forme și metode de control fiscal
Controlul fiscal este indisolubil legat de metodele, tehnicile, procedurile de control, mijloacele tehnicile cu care este înzestrat, mijloacele juridice care-i stau la îndemână etc.
În funcție de criteriile care sunt puse la baza analizei formelor de control fiscal se poate delimita:
a) Din punct de vedere al aprofundării cunoașterii realității fiscale se poate delimita:
– control fiscal documentar (la biroul administrației fiscale) – care constă în examinarea elementelor componente ale dosarului contribuabilului. Acest dosar poate să conțină erori sau anomalii care să justifice, în anumite cazuri, începerea unui control exterior. Controlul poate, de asemenea, compararea informațiilor transmise de patroni, instituții financiare etc. Controlul cheltuielilor permite să se stabilească dacă sumele deduse se încadrează în prevederile legii și dacă actele justificate sunt conforme cerințelor impuse acestora;
– controlul fiscal efectiv, la domiciliul/sediul contribuabilului, care presupune deplasarea la contribuabile pentru a obține informații suplimentare necesare. În cadrul acestei forme de control se disting trei proceduri:
1. verificării contabile la societățile comerciale, profesiunii libere etc.
2. controlul încrucișat al situației fiscale personale care vizează verificarea aprofundată a situației fiscale a tuturor contribuabililor cu referire la totalitatea veniturilor; țelul verificării este stabilirea existenței concordanței între veniturile declarate și realitatea constantă;
3. percheziția sau dreptul de a face vizite la domiciliu este o procedură excepțională pusă în aplicare, în general în caz de infracțiuni grave.
a) în funcție de sfera de cuprindere a impozitelor și taxelor de control fiscal poate fi:
-general, în cazul în care sunt cuprinse în verificarea totalitatea impozitelor și taxelor datorate de un contribuabili;
-parțial (limitat) când verificarea vizează numai o parte din impozitele și taxele la care este supus contribuabilul.
b) Din punct de vedere al gradului de extindere a verificărilor asupra operațiunilor impozabile, se disting:
-control fiscal total (complet), când sunt verificate toate operațiunile, documentele, probe care stau la baza tuturor impozitelor plătite de un agent economic; această formă de control permite depistarea, dacă este cazul, a evaziunii (fraudei) fiscale deoarece presupune efectuarea unui examen complet al tuturor aspectelor activității desfășurate de unul sau mai mulți agenți economici (control încrucișat) luând în considerare documentele de interes, examinând conturile bancare etc.
-control fiscal prin sondaj (selectiv), dacă verificările sunt parțiale în ceea ce privește operațiunile, documentele, perioada etc., referitoare la un anumit impozit sau taxă.
c) în funcție de scopul urmărit prin controlul fiscal, acesta poate fi:
-control fiscal de informare (informativ) are drept scop intenția administrației de a informa agenții economici în legătură cu drepturile și obligațiile de natură fiscală;
-control fiscal de rutină urmărește menținerea legăturii cu contribuabilul și urmărirea modului în care acesta își respectă obligațiile fiscale. Scopul principal al acestei forme de control este de a compara evidențele primare și contabile cu datele din declarațiile și deconturile depuse de contribuabili în vederea verificării corectitudinii sumelor plătite, precum și verificarea modului de respectare a termenelor legale de plată;
-control fiscal propriu-zis are drept scop urmărirea prevenirii și combaterii cazurilor de sustragere de la stabilirea și plata impozitelor prin orice mijloace de către oricare din contribuabili.
d) în funcție de momentul controlului fiscal față de depunerea declarațiilor fiscale, de efectuarea plății etc., acestea pot fi:
-control a priori care cuprinde mijloacele și procedurile folosite pentru o mai bună informare și colaborare între contribuabilul și administrație;
-control a posteriori care urmărește verificarea sincerității declarațiilor fiscale, deconturilor etc., utilizând metode și proceduri de control mai mult sau mai puțin sofisticate pentru analiza situației fiscale a contribuabilului.
De cele mai multe ori aceste forme de control nu se exclud reciproc, ci pot și sunt complementare, această complementaritate asigurând creșterea eficienței activității de control.
Cu ocazia oricărei forme de control fiscal întreprinse de organul de control se poate obține informații utile în vederea organizării și desfășurării cât mai eficiente a controalelor urmărite. De asemenea, controlul trebuie să contribuie la creșterea civismului fiscal, la îmbunătățirea înțelegerii și acceptări de către contribuabil a impozitului, precum și la un comportament cât mai concret al controlului față de contribuabil care să complinească protecția drepturilor contribuabilului consfințite prin lege.
Procedurile de control folosite dau în general caracteristica controlului fiscal respectiv. Există, astfel, următoarele proceduri (forme de control): controlul informativ, controlul operativ și inopinat, control reciproc și încrucișat, control de rutină, control selectiv, control diagnostic, control de grup etc.
Controlul fiscal, ca de altfel oricare altă formă de control, presupune următoarele etape:
pregătirea verificării;
desfășurarea controlului și,
definirea și încheierea controlului fiscal.
În afară de aceste etape, trebuie făcută referire și la perioada ulterioară controlului fiscal, cea a valorificării actului de control, constând în urmărirea și încasarea eventualelor diferențe în plus de impozite stabilite de organul de control. De cele mai multe ori această etapă are un rol hotărâtor în stabilirea eficienței activității administrației fiscale în cadrul sistemului fiscal.
Pregătirea verificării are la bază dosarele fiscale și toate informațiile obținute sau ce se pot obține în legătură cu contribuabilii preconizați a fi luați în control.
Un element intermediar între momentul pregătirii verificării și cel al desfășurării controlului fiscal îi constituie înaintarea avizului de verificare și intervenție inopinantă. Deși avizarea contribuabilului nu este prevăzută în nici un act normativ, este preferabil, totuși să se procedeze la înființarea acestuia pentru a exista garanția desfășurării controlului în intervalul prevăzut și în condițiile corespunzătoare. Bineînțeles că nu este necesară și înștiințarea contribuabilului în caz de existență a unor indicii de evaziune fiscală.
Desfășurarea controlului fiscal începe cu contractul organului fiscal cu contribuabilul. Acest contract are o importanță deosebită deoarece este de natură să influențeze atât derularea cât și eficienței controlului.
Interviul cu reprezentantul contribuabilului trebuie să ofere informații, în special în legătură cu:
dacă respectivul contribuabil mai desfășoară și alte activității pe lângă cea declarată pentru care are obligația să se înregistreze și să plătească impozitele și taxe la buget;
dacă are sucursale, filiale sau este asociat cu alte persoane juridice sau fizice;
dacă au intervenit schimbării în structura sau organizarea întreprinderi de la data ultimului control, care să aibă implicații fiscale;
dacă informațiile și dispozițiile primite cu ocazia controalelor precedente au fost corecte și respectate de către contribuabil; se vor trece, în unele cazuri, punctele neclarificate la controlul precedent;
dacă există un precedent de nerespectare a obligațiilor fiscale de către contribuabil și din ce cauză etc.
Interviul trebuie de obicei urmat de vizitarea locului unde se realizează activitățile agentului economic.
Următoarea subetapă din cadrul desfășurării controlului o reprezintă verificarea registrelor societății, a evidențelor primare, a evidenței contabile, declarații de impunere, deconturi fiscale etc.
În funcție de constatări reieșite în timpul desfășurării controlului, organul de control fiscal încheie această activitate la contribuabilul în cauză prin întocmirea actului de control.
Spuneam mai sus că etapa imediat următoare încheierii controlului fiscal, și anume valorificarea constatărilor prin urmărirea încasării creanțelor bugetare stabilite cu această ocazie, este de mai multe ori hotărâtoare în aprecierea activității administrației fiscale. Această afirmație are la bază constatarea că, în cazul țării noastre, al această dată doar o mică parte din veniturile fiscale suplimentare stabilite la controlul fiscal sunt încasate cât de cât operativ la buget.
Obiectele avute în vedere la controlul fiscal sunt specifice fiecărui impozit și taxă în parte. Ele trebuie urmărite cu perseverență și profesionalism de către organul de control, fără însă a știrbi din personalitatea contribuabilului.
Privit numai din punct de vedere al organului de control care participă la efectuarea controlului fiscal, rezultatele acestuia din urmă, de mai multe ori, depind, în afara pregătirii profesionale, a tenacității, a flerului etc., de șansă. Este vorba mai ales de descoperirea evaziunii fiscale, care pentru a fi depistată solicită o serie de informații, răbdare, perspicacitate, profesionalism și uneori șansă (noroc) din partea controlului. Contribuția fiecăruia din aptitudinile sau elementele arătate la rezultatele unui control fiscal este diferită aproape de fiecare dată în cazul instrumentării unui caz de evaziune fiscală.
În general, la începerea controlului fiscal, reacția contribuabilului este una de opoziție, de respingere, a acestuia, considerând că are loc o ingerință în universul său intim fără nici o legătură de cauzalitate obiectivă. Prin modul inteligent, însă, de abordare a controlului, prin garanțiile legislative puse la dispoziția contribuabilului în relația sa cu administrația fiscală și prin alte mijloace se poate ajunge rapid și durabil la acceptarea controlului fiscal ca pe un rău necesar.
Contribuabilul fie el persoană fizică, dar mai ales agent economic, este de cel mai adesea, conștient că activitatea sa se desfășoară nu fără riscuri. Din multitudinea de astfel de riscuri face parte și riscul fiscal. În afara cazurilor când acest risc este asumat conștient de cele mai multe ori riscul fiscal este inerent activității unui agent economic. El se poate datora unei serii întregi de factori: complexitatea sistemului fiscal, desele și neprevăzutele modificări ale acestuia, un personal propriu insuficient sau cu lacune în domeniu fiscal, omisiuni omenești etc.
Totuși și în cadrul riscului asumat conștient și în a celui inerent este necesară o evaluare a riscului fiscal. Elementele care trebuie luate în considerare la evaluarea sunt în principal următoarele: frecvența și complexitatea controalelor fiscale, gravitatea sancțiunilor fiscale la care se expune contribuabilul, lungimea perioadei de prescripție, avantajele nete de pe urma asumării unui risc fiscal etc.
Datorită complexității și gradului probabilistic al multora din factorii arătați mai sus, în mod practic se întâmpină greutăți din partea contribuabililor în evaluarea și cuantificarea riscului fiscal. Totuși, o încercare de estimare și de limitare a acestuia este prezentă la orice agent economic serios.
Cele mai uzitate căi în această privință se pare că sunt: apelarea la serviciile unor consilieri fiscali, auditarea fiscală, consultarea fiscală a administrației fiscale, controlul intern propriu etc.
Eliminarea riscului fiscal ar trebui să fie, în primul rând, preocuparea legiuitorului în domeniul fiscal și, în al doilea rând, a contribuabilului însuși. Din păcate, de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. În primul caz, se constată o îngrijorătoare lipsă de coerență, conciziune și claritate a textelor de lege din domeniul fiscal, precum și aproape o imperceptibilă preocupare de asigurare a securității fiscale a contribuabililor. În al doilea caz, se reține ușurința și „nonșalanța” cu care sunt tratate aspectele financiare și în special cele fiscale de către contribuabilii-agenții economici români. De aici cazurile frecvente de evaziune fiscală descoperită ca și cele, mult mai numeroase, de evaziune fiscală potențială.
Interesul pentru eliminarea riscului fiscal privește tripticul:
administrarea publică (fiscală) în mod nemijlocit,
agentul economic (managerii, asociații sau acționarii, precum și salariații acestuia), și
partenerii agentului economic.
Interesul administrației fiscale este evident deoarece ea are rolul colectării la timp și în cuantumul stabilit, cu respectarea prevederilor legii, a impozitelor și taxelor. Orice sustragere de la plata acestora constituie o pierdere pentru buget și o micșorare a posibilităților de finanțare a cheltuielilor publice. Pentru agentul economic interesul rezidă din faptul cp fiscalitatea are un impact direct asupra rezultatelor nete (profitului net) destinate repartizării către acționarii sau/și la finanțarea internă. Orice penalitate fiscală, sub orice formă ar fi aplicată de către organele de control, are o incidență directă, micșorând profitul net destinat distribuirii. De asemenea, că poate avea urmări negative și asupra lichidității agentului economic, asupra valorii acțiunilor și credibilității agentului economic. De asemenea, partenerii, și îndeosebi partenerii financiari, examinează cu multă atenție situația financiară a clienților săi, a riscurilor aferente, abordând un interes circumspect în cazul existenței unui risc fiscal.
CAPITOLUL 4
EFECTELE ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
4.1.EFECTELE EVAZIUNII FISCALE
Impozitele, prin natura lor sunt legale și destinația lor clasică reprezintă o sarcină contributivă normală suportată de cetățean față de stat, pentru acoperirea nevoilor existențiale ale statului și pentru crearea condițiilor de dezvoltare ale societății.
Declarația drepturilor omului din 1789 precizează sarcinile generale ale statului:
Administrația generală;
Educația națională;
Ocrotirea sănătății;
Asigurarea căilor de comunicații;
Apărarea națională și poliția;
Acordarea diferitelor avantaje sociale pentru cei defavorizați.
Impozitele reprezintă prevelarea unei părți din venitul/averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția statului, pentru a-și acoperi cheltuielile.
Atât impozitele, cât și taxele, au o multitudine de funcții, cea de bază fiind aceea de alimentare a bugetului de stat, urmând apoi funcțiile sociale, politice, îndeplinite de multe ori cu prioritate.
Din această analiză a funcțiilor impozitelor și taxelor, se constată că fenomenul de evaziune fiscală provoacă mai multe tipuri de efecte:
Efecte asupra formării veniturilor statului;
Efecte economice;
Efecte sociale;
Efecte politice.
4.1.1 EFECTELE FENOMENULUI DE EVAZIUNE FLĂ ASUPRA ĂRII VENITURILOR STATULUI
Obiectivele urmărite a fi realizate de către stat prin încasarea de impozite și taxe și prin politica financiară sunt: realizarea bunăstării, a securității și a justiției sociale. În aparență, cetățenii cei mai săraci par să primească mai mult decât dau statului, dar în realitate situația este inversă.
Efectele evaziunii fiscale asupra formării veniturilor statului sunt numeroase atunci când sunt privite dincolo de consecința imediată (diminuarea veniturilor statului) a acesteia, din punctul de vedere al legăturii și a influenței pe care veniturile statului o au asupra modului în care un stat democratic își îndeplinește funcțiile.
Fenomenul evazionist determină, direct și obligatoriu, diminuarea veniturilor statului, ceea ce se oglindește într-un buget de stat mai mic, adică fonduri insuficiente pentru exercitarea funcțiilor de bază ale statului. Acestă situație determină statul să adopte unica soluție cu efect imediat de care poate dispune – creșterea cotelor de impunere și înființarea de noi impozite și taxe.
Creșterea cotelor de impunere se traduce printr-o presiune fiscală mai ridicată, care are ca efect firesc creșterea rezistenței la impozitare, și deci o creștere a ponderii fenomenului de evaziune fiscală. Creșterea evaziunii fiscale determină o diminuare și mai accentuată a volumului veniturilor statului.
Se observă reacția în lanț care are loc, din cercul vicios creat în acest mod putându-se ieși prin diminuarea fenomenului evazionist, pentru a se obține reducerea substanțială a volumului de venituri ce se sustrag de la bugetul de stat.
Reducerea substanțială a evaziunii fiscale determină în scurt timp creșterea volumului veniturilor statului în aceleași condiții de impozitare și aceeași politică fiscală. Așadar, beneficiind de un buget mai mare, statul își poate îndeplini în bune condițiuni principalele funcții, reducându-se nevoia de venituri suplimentare la bugetul de stat.
Se observă că fenomenul evazionist influențează în mod negativ veniturile statului prin două mecanisme:
-mecanismul direct, prin care bugetul de stat este privat de o parte din veniturile ce i se cuvin conform legislației, prin neplata obligațiilor fiscale, ca urmare a faptelor de evaziune/fraudă fiscală;
-mecanismul indirect, prin mărirea cotelor de impozitare și implicit a presiunii fiscale, rezistenței la impozite și ponderii fenomenului de evaziune fiscală în cadrul procesului de formare a veniturilor statului, ceea ce implică un volum mai scăzut al veniturilor statului, mecanism realizat prin administrația publică centrală.
Datorită sistemului de stabilire a nivelului veniturilor bugetare și a cheltuielilor necesare îndeplinirii funcțiilor statului, este important ca nivelul veniturilor bugetare să fie stabilit cât mai corect.
Dacă veniturile datorate bugetului de stat sunt plătite cu întârziere sau chiar deloc, aceste venituri diferă de estimările făcute și pe baza cărora s-au stabilit cheltuielile. Acest lucru duce la dezechilibre grave în cadrul bugetului de stat, deoarece cheltuielile au fost stabilite plecând de la o bază greșită. Plata datoriilor la bugetul de stat este la fel de importantă ca și data la care se efectuează achitarea creanțelor bugetare.
Aceste dezechilibre de la nivelul bugetului determină apariția deficitului bugetar de stat.
Astfel, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, este autorizat să contracteze împrumuturi de stat pentru finanțarea și refinanțarea deficitelor bugetului de stat din anii anteriori, până la nivelul înregistrat la finele fiecărui an. Împrumuturile respective pot fi contractate:
-din interiorul statului, prin emisiunea de titluri de stat purtătoare de dobânzi( de regulă ridicate);
-din exteriorul statului, prin contractarea de credite externe. Aceste credite externe contractate în numele și în contul statului se exercită de către Guvern dar numai prin Ministerul de Finanțe.
Funcțiile statului sunt îndeplinite incorect și datorită acestor dezechilibre de la nivelul bugetului de stat amplificate și de fenomenul evazionist (sau chiar generate de acesta).
4.1.2. EFECTELE ECONOMICE ALE FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
În vederea îndeplinirii rolului și funcțiilor statelor cu economie de piață, structura bugetară împlinește următoarele funcții:
Bugetul de stat constituie un mijloc de asigurare a echilibrului economic general
Statele cu economie de piață au o activitate economică ce se desfășoară fără a fi controlată riguros de la centru, planurile ce se adoptă fiind orientative și deci neobligatorii pentru agenții economici.
Pentru a se justifica funcția bugetară ca mijloc de asigurare a echilibrului economic general, s-au realizat a serie de teorii – teoria bugetului economiei naționale, teoria echilibrului general, teoria echilibrării ciclice a bugetului de stat, etc.
Prin bugetul de stat se realizează corectarea conjuncturii economice
Corectarea conjuncturii economice a devenit o problemă de interes general, multe țări occidentale promovând o politică economică orientată spre corectarea conjuncturii economice cu ajutorul bugetului de stat. Unele țări pun accent pe înlăturarea șomajului, altele încearcă menținerea stabilității prețurilor etc. și căile de realizare a acestor măsuri diferă de la o țară la alta, unele recurgând la majorarea cheltuielilor publice (efecte inflaționiste) pentru stimularea investițiilor și pentru crearea de noi locuri de muncă, altele au adoptat căi cu efecte deflaționiste (reducerea impozitelor).
Din punctul de vedere al contribuabilului și al funcției de asigurare a echilibrului economic, efectele fenomenului de evaziune fiscală – care inițial diminuează volumul veniturilor la bugetul de stat și deci forța financiară a statului de care are nevoie – se pot împărți astfel:
– efectele asupra contribuabililor ce își respectă obligațiile fiscale;
– efectele asupra contribuabililor ce nu își respectă obligațiile fiscale.
Așadar, în condițiile unor cote de impozitare crescute, a unei presiuni fiscale ridicate, există pe plan economic, o mare diferență între contribuabili.
S-a constatat că la același procent din PIB, sarcina fiscală este cu atât mai greu de suportat cu cât este mai scăzut PIB-ul mediu pe cap de locuitor.
În primul rând, sporirea fiscalității reduce corespunzător veniturile ce rămân efectiv la dispoziția contribuabililor (persoane fizice sau juridice) pentru consum sau economisire. De pe urma vărsării la buget a unor sume mari din veniturile lor, contribuabilii întâmpină greutăți în desfășurarea viitoare a activității.
Rezultă că pentru a nu se mai face investiții productive mari și riscante se cere reducerea sarcinii fiscale sau chiar scutirea profitului întreprinderii de impozit.
Impozitul reprezintă o pârghie financiară prin care statul intervine în stimularea dezvoltării și desfășurarea activității economice. De asemenea, impozitul este și un instrument important de care statul dispune pentru modelarea și orientarea comportamentului investițional.
Modelarea comportamentului investițional deține un rol important în cadrul dezvoltării economiei naționale în direcția obținerii unei eficiențe maxime.
Unele dispoziții fiscale (reduceri, scutiri de impozite) au ca scop orientarea agenților economici în direcția ocupării forței de muncă, fiind subordonate politicii de reducere a șomajului.
Sunt trasate însă, anumite limite în ceea ce privește utilizarea impozitului în scopuri economice:
– pericolul ca amploarea prelevărilor obligatorii să paralizeze inițiativele;
– riscul afectării competitivității internaționale a întreprinderilor;
– complicarea controlului și favorizarea formelor de fraudă sau evaziune fiscală.
Pentru finanțarea deficitului bugetar statul contractează credite din interior sau exterior, purtătoare de dobânzi foarte ridicate. Agenții economici trebuie și ei să contracteze anumite credite pentru a-și putea finanța operațiunile în condițiile în care veniturile care rămân efectiv la dispoziția lor în urma vărsării datoriilor la bugetul de stat, sunt prea mici pentru a permite desfășurarea activității în bune condiții. Aceste credite cu dobânzi foarte mari reprezintă o piedică serioasă în calea dezvoltării și extinderii activității agentului economic ce a contractat creditul.
Evaziunea fiscală are efecte economice și asupra contribuabililor care nu își respectă obligațiile fiscale. Agentul economic respectiv, prin neplata acestor obligații, reușește să obțină un venit suplimentar care rămâne la dispoziția sa. Impresia este de eficiență crescută, dar din punct de vedere economic aceste venituri (suplimentare) nu au valoare, neputând fi folosite în procesul economic licit.
Veniturile nedeclarate vor ajunge fie în conturi bancare camuflate în țară sau străinătate, fie vor contribui la dezvoltarea economiei subterane (black economy), care implică obligatoriu o mărire a ponderii fenomenului de evaziune fiscală.
“Astfel se poate produce un mecanism prin care evaziunea fiscală întreține evaziunea fiscală”.
4.1.3 EFECTELE SOCIALE ALE FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
Sistemul fiscal reprezintă un compromis între necesitatea de intrare de venituri și grija pentru echitate socială, pentru proporționalitatea plăților în funcție de capacitatea fiecărui contribuabil.
Prin neplata impozitelor la bugetul statului, acesta nu își poate îndeplini funcțiile pe care le are, având de suferit în cele din urmă și contribuabilul care a săvârșit infracțiunea.
Bugetul de stat este considerat instrumentul prin care se realizează obiective social-economice cu ajutorul subvențiilor și a facilităților fiscale.
Subvențiile pot fi realizate prin cheltuieli directe realizate din resurse bugetare, dar și prin renunțarea statului la anumite venituri bugetare ce i se cuvin conform legislației. Subvențiile sunt destinate anumitor agenți economici și anumitor categorii sociale considerate defavorizate și aflate în necesitate de ajutoare financiare.
Facilitățile fiscale se acordă în vederea stimulării unor activități economice, pentru a favoriza acțiuni de interes general sau regional, sau să avantajeze anumite categorii sociale. Măsurile luate îmbracă forma unor avantaje fiscale:
– scutiri;
– reduceri;
– amânări de impozite directe, acordate de autoritatea publică pentru realizarea unor programe guvernamentale sau locale.
Subvențiile pot fi acordate și se pot face scutiri de la plata impozitului doar dacă bugetul de stat dispune de venituri suficiente. Dacă ponderea fenomenului evazionist este mare, bugetul de stat se micșorează considerabil și ca urmare programele guvernamentale amintite nu mai pot fi realizate, afectate fiind tot acele categorii sociale care au cea mai mare nevoie de sprijinul financiar al statului și care nu vor mai beneficia de aceste fonduri.
De aici rezultă numeroase efecte sociale negative, cum ar fi reducerea standardului de viață a categoriilor sociale care nu mai beneficiază de ajutorul statului, acțiuni de protest ale sindicatelor etc.
Deci una dintre principalele preocupări ale sistemului fiscal trebuie să fie realizarea echității sociale.
Contribuabilul cinstit își plătește toate obligațiile față de stat și constată diminuarea consistentă a veniturilor sale. Totodată, el face comparație cu un alt contribuabil care dispune de o situație economică mult mai bună decât a sa doar datorită faptului că nu și-a plătit obligațiile față de bugetul statului. Un aspect de mare importanță este și acela că autoritatea fiscală nu este în măsură să îi sancționeze pe contribuabilii care nu și-au achitat obligațiile și să recupereze creanțele bugetare, iar dacă o face, oricum o face cu întârziere. Concluzia la care poate ajunge cu mare ușurință contribuabilul cinstit este că poate fi mult mai profitabil, economic vorbind, să aplice și el metoda evaziunii fiscale, chiar dacă ulterior va fi nevoit să plătească penalizări.
Așadar, există o mare inechitate între contribuabilul cinstit și cel evazionist, aspectul cel mai important fiind că acesta din urmă “trăiește mai bine”.
Inechitate se resimte și în competiția dintre agenții economici autohtoni și cei străini care vor să investească în economia românească. Investitorilor străini, pe lângă faptul că dispun de un volum mare de capital și de o experiență crescută în domeniul mamagementului economic față de investitorii autohtoni, statul român le mai acordă și avantaje de natură financiară (facilități fiscale).
Cert este că majoritatea statelor democratice dezvoltate au adoptat politici economice și fiscale care să protejeze investitorii autohtoni, în România situația fiind însă exact inversă.
Oricum, pentru stimularea investițiilor mari în economia românească, guvernul trebuie să acorde anumite facilități fiscale marilor investitori ( reducerea taxelor vamale, amânarea plății TVA, acordarea unor titluri de proprietate).
Unul dintre efectele negative determinate datorită sentimentului inechității sociale este scăderea drastică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică și în politica pe care aceasta o duce.
4.1.4. EFECTELE POLITICE ALE FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
După decembrie 1989, de când România se consideră a fi un stat de drept, lupta împotriva corupției, a economiei subterane, a evaziunii fiscale și lupta pentru asigurarea respectării și supremației legii, au făcut parte din toate campaniile electorale fie că au fost parlamentare, prezidențiale sau locale.
Fenomenul evazionost reprezintă un factor generator de inechitate socială, de neîncredere a contribuabililor în puterea publică, precum și de neîncredere în puterea politică ale perioadei actuale. Această neîncredere și nemulțumire în activitatea și politica formațiunilor politice responsabile pentru guvernare se reflectă în rezultatul alegerilor, majoritatea contribuabililor persoane fizice fiind cu drept de vot, iar cele juridice fiind formate la rândul lor tot din persoane fizice.
Într-o țară ca România unde nivelul de trai și puterea reală de cumpărare pe care o dețin cetățenii sunt destul de reduse, factorul nemulțumirilor cetățenilor determinate de sentimentul inechității sociale și economice (condiții inegale pentru diferiții agenți economici), ce sunt produse de ponderea crescută a fenomenului evazionist, poate avea o influență deosebită asupra evoluției sistemului politic.
Efectele fenomenului de evaziune fiscală (efecte economice, asupra bugetului de stat, sociale și politice) reprezintă motivul principal pentru stoparea sau cel puțin diminuarea substanțială a fenomenului evazionist .
4.2. METODE DE COMBATERE A FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
Pentru studierea și stabilirea celor mai bune și mai eficiente măsuri de combatere a evaziunii fiscale trebuie cunoscute cauzele acesteia, etiologia fenomenului, care este unul complex – având în vedere toate implicațiile economice, sociale, financiare și morale rezultate în urma sustragerii de la plata obligațiilor fiscale legale.
Eficacitatea procesului de stopare a evaziunii fiscale constă îndeosebi în capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau favorizează faptele ce contravin legilor fiscale.
Dintre cauzele evaziunii fiscale trebuie amintită în primul rând excesivitatea sarcinilor fiscale (mai ales pentru unii contribuabili), excesivitate care este de fapt consecința amplorii pe care o are evaziunea fiscală.
Pe plan internațional, eficiența unui sistem fiscal nu se măsoară atât prin importanța venitului fiscal, cât prin gradul de consimțire la impozit care este invers proporțional cu gradul de rezistență la impozite, deci cu evaziunea fiscală.
Insuficiența educației cetățenești și educației fiscale a contribuabilului, precum și excesul de zel al organelor fiscale, constituie a doua cauză a evaziunii fiscale.
Amplificarea fenomenului evazionist se datorează și sistemul legislativ fiscal incomplet și cu mari lacune, imprecizii, ambiguități care favorizează contribuabilul evazionist.
De asemenea, lipsa unui control bine organizat și dotat cu personal priceput și corect poate duce la amplificarea fenomenului evazionist.
În ultimă instanță, evaziunea fiscală aduce pagube atât statului, cât și contribuabililor. Statul este privat astfel de veniturile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale esențiale, iar contribuabilului îi sunt aduse prejudicii prin faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică.
Așadar, cunoașterea cauzelor și condițiilor favorizante ale evaziunii fiscale creează posibilitatea luării unor măsuri pertinente, rapide și eficiente prin care să se realizeze înlăturarea sau cel puțin diminuarea considerabilă a acestui fenomen nedorit.
4.2.1 COMBATEREA ȘI LIMIT EVAZIUNII FLE PRIN MĂSURI LEGISLATIVE
Fenomenul evazionist are o evoluție determinată de acțiunea concertată a unor factori: dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă și instituțională, nivelul fiscalității, alți factori interni sau externi. Deci, acest fenomen este unul complex, având implicații negative pe multiple planuri, ceea ce determină urmărirea sa permanentă în vederea unei combateri cât mai eficiente.
Combaterea evaziunii fiscale este concepută și urmarită (după cum rezultă din legea de specialitate), prin acțiuni preventive și de sancționare.
Evaziunea fiscală se realizează prin sustragere, prin neplata obligațiilor fiscale către bugetul statului. Evaziunea fiscală legală este cea care în prezent are un număr alarmant de cazuri și prin care sume enorme nu au ajuns la bugetul de stat. Prevederile legale confuze, susceptibile la interpretări, ambigue, sunt principala cauză de generare a fenomenului, ceea ce înseamnă că pentru a înlătura efectele, trebuie suprimate mai întâi aceste cauze.
Începând cu Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, la art.5 al legii se preciza că unitățile plătitoare de impozit pe profit înființate începând cu 1 ianuarie 1991, dar și cele înființate anterior care realizau profit impozabil după această dată, sunt scutite de la plata impozitului pe profit între 6 luni și 5 ani de la data înființării, în funcție de profilul de activitate – 5 ani pentru unitățile din industrie, agricultură și construcții , 3 ani pentru unitățile din domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, ale comunicațiilor și transporturilor, 1 an pentru întreprinderile prestatoare de servicii, 6 luni unitățile cu profil comercial.
Agentul economic beneficia de una dintre aceste perioade de scutire de la plata impozitului pe profit dacă funcționa cu același profil de activitate încă o perioadă egală cu cea pentru care i-a fost acordată scutirea(potrivit aceluiași articol 5).
Potrivit art. 7 al aceleiași legi, dacă unitățile respective beneficiare de scutiri își încheiau activitatea într-un interval mai scurt decât perioada scutirii, ele erau obligate să vireze la bugetul de stat impozitul pe profit calculat pe toată perioada scutirii.
Legea vorbește deci de încetarea activității, nu și de obligativitatea obținerii unui profit după perioada de scutire, ceea ce înseamnă că legal societatea nu și-a încetat activitatea, doar că nu mai obține profit.
Dacă ne referim la Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, aceasta a creat condițiile necesare ca o persoană sau mai multe să poată constitui un număr nelimitat de societăți cu răspundere limitată (SRL). Mai multe întreprinderi create de aceeași asociați aveau ca scop evaziunea de la plata impozitului pe profit. Mecanismul era următorul: înainte de expirarea perioadei de scutire de la plata impozitului pe profit se înființa o nouă societate de către aceeași asociați, marfa se achiziționa de către societatea nouă și era vândută societății vechi, dar cu un adaos comercial mai mare; astfel se obține un profit mare pentru societatea cea nouă și un profit mai mic pentru vechea societate.
O altă problemă importantă rezidă din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine. Această lege a fost emisă în aprilie 1991 pentru a atrage investiții străine în țară prin acordarea unor facilități. Legea nu a specificat dacă și partenerul român beneficiază de facilitățile respective sau doar cel străin. Datorită acestei omisiuni, legea a fost interpretată ca fiind valabilă pentru întreaga societate, și astfel s-au înființat societăți cu capital străin, în care aportul capitalului străin fiind foarte redus(10$,15$,100$). Taxele de constituire a societății comerciale sunt foarte mici pentru partenerul străin.
La 10 iulie 1993 este adoptată Legea nr.57 pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1991, și prin care se aduc noi reglementări, stabilindu-se un aport minim de 10.000 USD al partenerului străin pentru a se acorda facilitățile respective.
La un număr mare de societăți comerciale sau regii autonome s-au constatat în contractele colective de muncă prevederi ce dau posibilitatea însușirii unor venituri fără a fi supuse impozitării.
La altele, se acordă ajutoare în natură sau în bani fără a fi cumulate cu salariile din luna respectivă pentru a fi impozitate. Astfel se măresc mult cheltuielile, scăzând profitul și astfel și impozitul pe profit. De aceea în actele normative în vigoare sunt necesare precizări privind sumele acordate salariaților, pe lângă salariul cuvenit.
Legea mai este eludată de către agenții economici și datorită faptului că sunt multe acte normative în care nu se mai precizează sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor și termenele prevăzute în acestea. Legea se adaptează după agenții economici care nu o respectă, prelungind repetat termenele de aducere la îndeplinire, în loc să ia măsuri pentru conformarea întreprinzătorilor respectivi la lege.
Aceste cazuri din ce în ce mai frecvente denotă inconsecvență din partea legislativului, amplificându-se fenomenul evaziunii fiscale.
Hotărârea Guvernului nr. 26/1992 și normele de aplicare a acesteia prevăd obligativitatea efectuării reevaluării. Conform decretului 425/1981 privind stabilirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, impozitul pe clădiri se recalculează în funție de noile valori ale clădirilor, ce au fost reevaluate, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a înregistrat în evidența contabilă modificarea patrimoniului, cu diferențele rezultate din reevaluare. Din iulie 1992 agenții economici au calculat și plătit impozitul pe clădiri aferent valorii noi, creșterea valorii clădirilor fiind de 13-14 ori, impozitul aferent fiind și el de 7 ori mai mare. Mulți agenți economici nu au făcut reeavaluarea, deși termenul său de finalizare a fost amânat de mai multe ori.
O nouă practică de evaziune fiscală constatată de Curtea de Conturi în cadrul societăților comerciale cu capital de stat (majoritar sau integral) este acordarea în avans a unor sume de bani, pentru pretinse servicii, care nu se mai efectuează. Sumele respective vor fi restituite fără dobândă, după o perioadă de timp, când valoarea banilor reprezintă circa o treime din cea inițială. Aceste împrumuturi se fac mai ales unor SRL în care sunt implicați reprezentanți ai conducerii societăților de stat.
Unele dintre cauzele care duc la apariția evaziunii fiscale au fost înlăturate prin adoptarea în anul fiscal 1995 a Ordonanței de Guvern nr. 70/20 august 1994 privind impozitul pe profit și care abrogă vechile reglementări în materie.
Fenomenul de evaziune fiscală este favorizat și de complexitatea și multitudinea de legi fiscale care le fac greu de cunoscut, înțeles și respectat.
În martie 1999 președintele statului a propus elaborarea unui Cod al legilor fiscale, de către o comisie prezidențială formată din reprezentanți ai tuturor grupurilor de afaceri și de investitori români și străini. Se estimează astfel simplificarea legislației fiscale și asigurarea stabilității pe termen lung.
4.2.2. EFICIENȚA COLULUI FL – DIRECȚIE TEGICĂ ÎN VEEA PRII ȘI REDUCERII FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
Controlul fiscal urmărește achitarea tuturor obligațiilor către stat, ceea ce înseamnă realizarea sumelor cuprinse în bugetul public național și respectarea de către toți agenții economici a reglementărilor fiscale și financiar – contabile.
Activitatea fiscală are ca principal obiectiv constituirea resurselor bănești necesare la nivel central și la nivel local.
Prin ponderea deținută în cadrul fenomenului evazionist și prin volumul de impozite, taxe și alte venituri nepercepute și neîncasate de către bugetul de stat, se disting două forma de manifestare a evaziunii fiscale care se individualizează față de celelalte.
Practica a demonstrat că aceste două modalități de practicare a evaziunii fiscale sunt:
– nedeclararea veniturilor realizate și care fac obiectul impunerii, atât de către persoanele fizice, cât și de cele juridice;
– declararea eronată a veniturilor și cheltuielilor înregistrate de către persoanele fizici și juridice.
Pentru combaterea evaziunii fiscale manifestate prin aceste două forme este necesară corelarea activității organelor fiscale centrale și teritoriale ale Ministerului Finanțelor cu activitatea organelor de poliție și Parchet.
Inspectorii fiscali, inspectori ai controlului financiar de stat, comosarii Gărzii Financiare, specialișii din cadrul Curții de Conturi, poliția economică și vamală, specialiști ai serviciilor pentru prețuri și protecția concurenței, precum și alte organe de control fiscal, sunt cei care constată modul în care persoanele fizice sau juridice și-au achitat obligațiile față de bugetul statului.
Doar inspectorii fiscali sunt însă cei care fac valorificarea controlului fiscal, adică depunerea la dosarul fiscal propriu al tuturor acestor constatări, debitarea și crearea obligației de plată.
Paralelismul existent în activitatea desfășurată de organele de control, conduce adesea la o activitate inficientă, a cărei repercursiuni negative pot fi :
– orientarea greșită a acțiunilor de control către o anumită categorie de persoane fizice sau juridice;
– necoordonarea acțiunilor de către conducerile locale sau centrale;
– lipsa de coordonare între organele constatatoare.
Principalul efect negativ care reiese din neajunsurile desfășurării controlului fiscal, este imposibilitatea unei urmăriri eficiente în transmiterea în totalitate, într-un singur loc, a actelor de verificare întocmite de aceste organe de control.
Concluzia este că doar organizarea controlului fiscal pe principii de eficiență poate duce la combaterea sau cel puțin limitarea fenomenului de evaziune fiscală.
Pentru ca acest deziderat să fie îndeplinit este necesară crearea unui aparat unic de control , atât la nivel central, cât și la nivel local, care să se ocupe de combaterea formelor și metodelor de evaziune fiscală, din punct de vedere procedural, dar și practic. Propunerea constituirii acestui corp de control unic vine din partea Ministerului Finanțelor, scopul înființării sale fiind eliminarea deficiențelor constatate în desfășurarea controlului fiscal.
La nivel de județ, corpul de control unic trebuie să realizeze verificarea tuturor persoanelor fizice și juridice autorizate pe raza județului, singura excepție fiind acele persoane care pe baza cifrei de afaceri se clasează în primii 20 – pe categorii de persoane fizice și juridice a căror verificare se realizează de corpul central unic de control fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor.
Corpul de control unic are ca obiective:
– constatarea abaterilor săvârșite de persoanele fizice sau juridice în ceea ce privește ținerea corectă, pe baza documentelor legale, a evidențelor financiar-contabile și fiscale;
– constatarea reală a obligațiilor față de bugetul centra și local;
– îndrumarea persoanelor fizice și juridice, a contribuabililor, în vederea respectării legilor economice și fiscale.
Cazurile deosebit de grave în ceea ce privește evaziunea fiscală, cum ar fi delapidarea, traficul ilegal, clandestinitatea, bancruta frauduloasă sau deplasările de mărfuri fără documente legale, pot fi “rezolvate” eficient prin sprijinul acordat corpului de control unic de către ANAF prin DGAF.
Prevenirea fenomenului evazionist constituie o acțiune de control cu eficiență mult mai ridicată, și independentă într-o oarecare măsură de gradul de cunoștință și seriozitate al contribuabilului, mai mult depinzând de crearea unor legi fiscale coerente și juste, de scăderea presiunii fiscale și de creșterea nivelului de dezvoltare economică și socială.
Menținerea unui climat economico-financiar riguros influențează direct proporțional eficiența controlului fiscal, acesta nedepinzând în aceeași măsură de volumul de abateri și sancțiuni aplicate.
Faptele de evaziune fiscală ce trebuie sancționate prin rigoarea legii reprezintă de fapt nu numai deficiențe ale activității economice și fiscale, ci și carențe ale aparatului de control care nu a acționat întru prevenirea acestor aspecte negative.
În privința combaterii evaziunii fiscale se pot realiza două lucruri :
– reducerea evaziunii fiscale și crearea unui echilibru între membrii societății, în scopul formării unei pături mijlocii a populației care să acumuleze venituri în paralel cu menținerea unui buget central sau local cât mai echilibrat, realizat în majoritate prin contribuția lor;
– scăderea presiunii fiscale în rândul contribuabililor, care ar avea ca rezultat final diminuarea evaziunii fiscale.
Aceste obiective pot fi realizate – în condițiile actuale ale economiei românești și după părerea specialiștilor fiscali – dacă legile economice și fiscale și organizarea și dotarea aparatului de control fiscal ar fi mai bine concepute.
Calea optimă de realizare a acestor obiective este organizarea unui sistem fiscal sensibil la evoluția pieței, bazat pe cote marginale reduse, percepute asupra unei baze lărgite de impozitare.
O bună metodă de combatere a evaziunii fiscale este concentrarea impozitelor în domenii care pot fi urmărite de către autoritățile fiscale cu costuri minime.
T.V.A., de exemplu, oferă posibilități mai reduse de evaziune fiscală decât taxele de consumație individuale, și totodată stimulează producătorii să colecteze impozitul deoarece au posibilitatea deducerii sau rambursării taxei plătită la aprovizionări.
Pregătirea specialiștilor care desfășoară activitatea de control fiscal nu este numai o cerință, ci și o necesitate, deoarece combaterea evaziunii fiscale nu se realizează cu rezultate maxime dacă pârghia folosită în această direcție, și anume controlul fiscal, nu este eficient.
Un control eficient, mai înseamnă și un control riguros, bazat pe proceduri de control – fiscal, financiar, valutar, vamal etc. – specifice Ministerului Finanțelor, acestor proceduri subordonânduli-se toate organele abilitate de Parlament și de Guvern de a efectua control, și în special, control fiscal. Condiția aceasta decurge din rațiuni de ordin practic care evidențiază că în activitatea de control sunt unele organisme care își desfășoară activitatea după proceduri de control diferite.
Concluzia finală este că așezarea pe baze noi, în condiții de eficiență și profesionalism a desfășurării controlului fiscal, poate fi o metodă de limitare a evaziunii fiscale, dar ținând seama și de două caracteristici esențiale ale factorilor umani implicați: profesionalismul, intransigența și loialitatea de care trebuie să dea dovadă inspectorii și controlorii fiscali.
4.2.3 NECESITATEA ÎNTOCMIRII EVIDENȚELOR FISCALE ÎN COMBATEREA FENOMENULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ
Se știe că majoritatea contribuabililor, indiferent de natura lor juridică, cunosc formele de manifestare a fenomenului evazionist.
Ceea ce nu se știe așa bine sunt mijloacele și metodele de combatere a fenomenului, constituind avantajul unităților fiscale în limitarea evaziunii fiscale și în menținerea echilibrului între contribuabili și buget.
Specialiștii din cadrul Ministerului Finanțelor, care se ocupă de efectuarea controlului fiscal au ajuns, din considerente practice, la concluzia că prin întocmirea riguroasă a unor documente de tipul Fișa plătitorului și Situația comparativă, se poate folosi cea mai eficientă metodă de combatere a fenomenului evazionist, metodă aflată la îndemâna aparatului fiscal.
Cert este că între contribuabil și unitatea fiscală există o relație bazată pe un proces complex și care conține mai multe faze:
Faza 1: – constatarea și calcularea tipurilor de impozite și taxe conform obiectului de activitate al fiecărui contribuabil, precum și legislației fiscale;
Faza 2: – urmărirea și încasarea acestor impozite și taxe;
Faza 3: – întocmirea evidențelor fiscale nominale (pentru fiecare contribuabil) și a celor centralizate. Acestea din urmă se realizează în vederea cunoașterii volumului total al încasărilor față de obligațiile stabilite pe fiecare contribuabil sau natură de venit.
Datorită lipsei evidențelor fiscale, care ar trebui să se constituie într-o oglindă atât pentru contribuabil, cât și pentru unitățile fiscale, aplicarea formelor de urmărire și încasare a impozitelor și taxelor, precum și valorificarea lor se desfășoară destul de anevoios.
În totalul impozitelor și taxelor cuvenite bugetului, ponderea cea mai mare este deținută de impozitele și taxele fără debit (impozit pe salarii, impozit pe profit, TVA). Impozitele și taxele cu debit (cele prestabilite, de tipul impozitelor pe clădiri și teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa de timbru etc.) datorate de contribuabil, au un rol întocmit pentru fiecare.
“Fișa plătitorului” este foarte important a se întocmi, tocmai datorită faptului că un astfel de document trebuie să conțină sumele încasate, pentru ca în orice moment să se știe dacă au fost plătite sau nu sumele stabilite, dacă s-a plătit mai mult decât obligațiile stabilite sau dacă există sume de plată restante.
Efectele negative generate de neintocmirea acestui document se resimt atât la nivelul aparatului fiscal teritorial, cât și la nivel central.
“Situația comparativă” reprezintă o situație a gestiunii anului expirat, pe care în urmă cu câțiva ani, conducătorii unităților fiscale o întocmeau la 31 decembrie și o prezentau Ministerului Finanțelor.
Deși este considerată o situație depășită de unii, aceste două documente aduc un real suport informațional aparatului fiscal, oferind totodată și un mijloc de combatere și diminuare a evaziunii fiscale.
4.3 REGLEMENTĂRI PRIVIND COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ÎN ROMÂNIA, DUPĂ 1989
Evaziunea fiscală în România a devenit un motiv de preocupare pentru specialiștii în domeniu, administrația fiscală și factorul politic, imediat după unificarea sistemelor fiscale. Deși referiri la evaziunea fiscală, precum și includerea de sancțiuni împotriva celor care erau depistați ca evazioniști au avut loc prin legile fiscale( Legea contribuțiilor directe din anul 1923), totuși, prima lege care se ocupă exclusiv de evaziune fiscală a apărut, în România, în anul 1929. Este vorba de ”Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contribuțiile directe” (publicată în Monitorul Oficial 228 din 25 decembrie 1929) care vorbește numai de întârzieri în depunerea declarațiilor de impunere, de diminuarea veniturilor declarate , de ținere în ordine a carnetului de contribuabil, de registre duble, de bilanțuri false etc., adică de nereguli cu caracter administrativ sau fraude cu caracter penal. Însă nici această lege și nici celelalte legi care privesc impozitele și taxele și au prevăzut sancțiuni pentru fraudele fiscale propriu-zise, nu rezolvă nici nu pune problema evaziunii fiscale.
Până la apariția Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sancționarea unora dintre faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai prin aplicarea de amenzi convenționale, deoarece singura reglementare în materie o reprezenta Ordonanța Guvernului nr.17 din 20 august 1993 privind stabilirea și sancționarea contravenților la reglementările financiar-gestionare și fiscale, situație ce nu era în măsură să asigure o reacție corespunzătoare gravității încălcărilor de lege din acest domeniu.
Legea nr.87, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor special de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine”.
Trebuie menționat că, nici în forma sa republicată, această lege nu făcea distincție între fraudă și evaziune fiscală, confruntând aceste două noțiuni , cu implicații asupra înțelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludere a părții impozitelor și mai ales asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere, aceasta pentru că măsurile de reprimare a fraudei implică un anumit specific iar cele referitoare la evaziune, fiind de altă natură, implică mai curând perfecționări legislative.
De fapt, în textul legii era folosită noțiunea de evaziune fiscală în sensul de fraudă fiscală, adică acea formă de evaziune fiscală care constă în eludarea legilor fiscale și care este sancționată de lege.
Faptele sancționate de Legea nr.87/1994 erau împărțite, în funcție de gravitație, în două categorii, infractiuni si contraventii. Le prezint detaliat în anexa nr 1.
Începând cu luna august 2005, a intrat în vigoare o nouă lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. După cum am mai menționat în capitolul III, evaziunea fiscală, a rămas consacrată în statul nostru prin Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr.672/27.07.2005 care prevede că această evaziune este „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane fizice și persoane juridice române sau străine având calitatea de contribuabili”.
La elaborarea actului normativ au fost avute în vedere următoarele elemente:
– caracterul intențional al faptelor, în sensul că sub aspect subiectiv toate actele de sustragere de la plata obligațiilor fiscal sunt săvârșite cu intenție, organele fiscale având obligația de a aproba intenția de fraudare a contribuabilului;
– probitarea săvârșirii în curs a mai multor infracțiuni stabilite prin Legea nr.241/2005, dar și a altor infracțiuni aflate în legătură cu evaziunea fiscală frauduloasă, cum ar fi falsul și/sau uzul de fals, bancruta frauduloasă, spălarea banilor, crima organizată, etc;
– reaua credință, în sensul că actul normative pedepsește acele fapte care sunt săvârșite cu incorectitudine și cu necinste de către contribuabil;
– pericolul social generat de formele de sustragere(faptele de sustragere de la plata obligațiilor fiscal, care se rețin prin stopaj la sursă de către contribuabili și care nu se virează la bugetul general consolidate, prezintă un pericol social mai mare decât alte fapte de evaziune fiscal săvârșite de conribuabili care sunt în același timp și suportatori și plătitori ai impozitelor și taxelor);
– justa sancționare, care presupune existența unei strânse corelații între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată contribuabilului.
Se cuvine menționat faptul că noua lege statuează numai sancțiuni specifice răspunderii penale stabilită în sarcina contribuabililor, celelalte abateri, de natura contravențiilor, în domeniul fiscal, ne mai constituind obiectul noilor reglementări, acestea fiind stabilite și sancționate de Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală.
Din examinarea structurii infracțiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă că, o parte din acestea sunt reglementate pentru prima dată, în timp ce altele au fost preluate din Legea nr.87/1994 și reformulate.
Comparativ cu vechea legislație în domeniu, legiuitorul a instituit, prin noua reglementare, măsuri mai severe de sancționare a faptelor de evaziune fiscală. Astfel, prin noua reglementre faptele de evaziune fiscală sunt asimilate cu crima, în sensul că pedepsele cu închisoarea aplicate evazioniștilor – în special pentru faptele care au la bază prejudicii de sute de mii de euro – sunt la fel de mari ca și în cazul infracțiunilor asupra vieții și integrității personale.
Tot în materia pedepselor, un element de noutate instituit de legiuitor constă în diferențierea acestora, în sensul majorării lor în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale sustrase de la plată. Mai mult chiar, legea sancționează nu numai faptele propriu-zise de evaziune ci și faptele care, chiar dacă nu constituie evaziune prin ele însele, aduc grave prejudicii bugetului de stat, favorizând evaziunea fiscală(de exemplu traficul de facturi).
Cadrul legal al Legii nr. 241/2005 a fost îmbunătățit prin H.G nr. 873/28.07.2005, privind aprobarea unor măsuri speciale pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun și uleiurilor minerale, publicată în M.Of. nr. 739/15.08.2005. Astfel pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniile avute în vedere actul normativ prevede constituirea unei comisii centrale de coordonare și a unor echipe de control la nivel teritorial, având ca sarcini:
– Verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare pentru producerea, importul, distribuția și comercializarea alcoolului etilic de origine agricolă și a băuturilor spirtoase, a țigaretelor sau a altor produse din tutun și a uleiurilor minerale;
-Verificarea contribuabililor distribuitori de angro uleiuri minerale și a stațiilor de distribuție a carburanților, în scopul de a depista aprovizionările cu produse care nu provin de la antrepozite fiscale sau de la importatori și a uleiurilor minerale contrafăcute;
-Verificarea utilizatorilor de uleiuri minerale care achizitionează astfel de produse în regim de scutire de accize, cu scopul depistării cazurilor în care produsele au fost deturnate de la destinația pentru care a fost acordată scutirea, și aplicarea măsurilor legale.
Noua lege nr.50/2013 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prezintă următoarele pedepse:
Art.3 Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intentie sau din culpa, documentele de evidenta contabila distruse, în termenul înscris în documentele de control.
Art.4 Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somatie.
Art.5 Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, în conditiile prevazute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
Art.6 Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani retinerea si nevarsarea, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa.
Art.7(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 2 ani la 7 ani si interzicerea unor drepturi detinerea sau punerea în circulatie, fara drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.
(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 ani la 12 ani si interzicerea unor drepturi tiparirea, detinerea sau punerea în circulatie, cu stiinta, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Art.8(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, având ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat.
(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi asocierea în vederea savârsirii faptei prevazute la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevazute la alin. (1) si (2) se pedepseste.
Art.9(1) Constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte savârsite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidentierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.
(2) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 5 ani.
(3) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 7 ani.
Conform noului format al legii, orice fapta de a ascunde sau sustrage de la impozitare cu buna stiinta, intentionat, un venit considerat impozabil, fie el si modic, reprezinta evaziune fiscala si se pedepseste cu inchisoarea.
Nu exista nici un plafon legal sub care veniturile sunt considerate neimpozabile, iar ANAF “te lasa in pace”. Exista momentan o “agenda” a ANAF de a targeta cu precadere anumite sectoare de activitate si anumite persoane care realizeaza venituri peste o anumita medie, dar acest lucru nu este definit de o baza legala, nu reprezinta nici o garantie. Nu as recomanda nimanui sa se bazeze nici pe “agenda ANAF” si nici pe “noroc”, ci doar pe prevederile legale.
STUDIU DE CAZ
MODALITĂȚI PRIN CARE SE REALIZEAZĂ EVAZIUNEA FISCALĂ
(EXEMPLE REFERITOARE LA TVA)
Exemplul 1
Taxa pe valoarea adaugata se spune ca este unul din impozitele mai putin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are in vedere, cand se face aceasta afirmatie, ca T.V.A., fiind inscrisa obligatoriu in documentul care atesta transferul proprietatii unui bun, prezinta posibilitatea controlului incrucisat in vederea stabilirii realitatii operatiunii impozabile (la vanzator si la cumparator).
Cu toate acestea, chiar in tarile cu sisteme fiscale solide, evazionistii nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de “institutia” taxi-ului. “Taxi” este un “mandatar” a carui unica functie este de a fi inscris la Registrul Comertului pentru a emite, sub acoperirea antetului sau, facturi de vanzare fictive. Altfel spus, el conduce o firma de fatada, insarcinata sa emita documente comerciale corespunzatoare operatiunilor fictive desfasurate de firme reale si in aparenta, ireprosabile in ceea ce priveste activitatea desfasurata. Prin aceste facturi se permite societatilor comerciale beneficiare (reale) sa obtina rambursari de T.V.A..
Cu atat sunt mai mari posibilitatile de evaziune fiscala, in materie de T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu tocmai performant.
Cel care isi propune sa verifice daca agentul economic a stabilit o suma corecta privind T.V.A. pe care el trebuie sa o suporte pentru activitatea unei anumite perioade, nu are decat sa calculeze valoarea adaugata prin insumarea elementelor componente si sa-i aplice cota de T.V.A. Deoarece T.V.A. calculata ca diferenta intre taxa aferenta iesirilor (facturarilor) si cea corespunzatoare intrarilor (cumpararilor) nu este taxa aferenta valorii adaugate pentru productia realizata intr-o anumita perioada, trebuie mai intai facute unele corectii atat la T.V.A. colectate, cat si a celei deductibile pentru a exista comparabilitate intre cele doua metode de calcul. Conditiile se refera la:
· scaderea din T.V.A. deductibila a taxei aferente cumpararilor de active imobilizate
· influentarea T.V.A. deductibile cu taxa aferenta diferentelor dintre soldul final si cel initial al stocurilor; se scade taxa aferenta soldurilor finale si se adauga cea aferenta soldurilor initiale
· influentarea T.V.A. colectata cu taxa aferenta diferentei dintre soldul final al iesirilor si cea aferenta soldului initial al iesirilor; se adauga taxa aferenta soldului final si se scade cea aferenta soldului initial
Exemplu:
T.V.A. deductibila = 1000 x 24% + 400 x 24% 100 x 24% = 240 + 96 – 24 = 312
T.V.A. colectata = 1600 x 24% + 300 x 24% 100 x 24% = 384 + 72 – 24 = 432
T.V.A. de plata = T.V.A. colectata T.V.A. deductibila = 120
Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicarii cotei de impozitare asupra valorii adaugate obtinuta prin insumarea elementelor componente ale acesteia se poate verifica daca agentul economic in cauza a efectuat vreo evaziune fiscala prin:
· inscrierea in registrul de cumparari a unor facturi fictive pentru a majora T.V.A. deductibila si a micsora sau elimina datoria agentului economic fata de bugetul de stat privind acest impozit
· neinscrierea in registrul de vanzari a unor facturi emise de agentul economic sau neintocmirea unor documente legale privind vanzarile agentului economic
Concluzii
Verificarea concordantei taxei datorate pentru activitatea desfasurata de un agent economic, stabilita prin cele doua metode se poate face pe diferite perioade de timp, mergand de la o luna la un an de zile.
In cazul unui agent economic care are si activitate de export este necesara o corectie suplimentara a taxei calculate pentru a exista o comparabilitate cu taxa calculata pe baza de valoare adaugata. De asemenea, verificarea este ingreunata in cazul agentilor economici care lucreaza cu mai multe cote, deoarece ajustarile se complica.
Exemplul 2
Frauda cu TVA la tranzactiile intracomunitare
Cele mai populare si "banoase" fraude au legatura cu taxa pe valoarea adaugata (TVA) si, cu cat aceasta este mai mare, cu atat evazionistii isi vor da mai mult silinta sa pacaleasca statul.
Metoda clasica de evaziune in cazul TVA sunt achizitiile intracomunitare. Ce se intampla practic? Anumite firme cumpara marfuri din Uniunea Europeana fara TVA, iar ulterior vand in piata interna cu TVA. Societatile colecteaza taxa pe valoarea adaugata, dar uita sa o mai vireze la buget.
O alta metoda de evaziune la tranzactiile intre statele membre UE vizeaza exporturile fictive, urmate de cereri de rambursare prin care firmele primesc nejustificat TVA inapoi de la stat.
Statul este fraudat prin aceste metode in fiecare an cu miliarde de euro. Cititi in slide-ul urmator o estimare "tragica" a furtului in cazul rambursarilor de TVA.
Exemplul 3
Rambursarile ilegale de TVA
Rambursarile ilegale de TVA costa Romania in fiecare an 7 miliarde de euro, dupa cum a explicat recent seful Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu.
Facturile false, firmele fantoma care desfasoara exporturi fictive sau achizitii la preturi supraevaluate si ulterior exporturi reprezinte principalele metode prin care statul este fraudat si fortat sa acorde rambursari de TVA.
Potrivit lui Vacaroiu, Romania are o economie subterana dubla fata de cea a Uniunii Europene, iar acesti 7 miliarde de euro reprezinta aproape o sesime din bugetul Romaniei si mai mult decat dublul deficitului bugetar estimat pentru acest an.
Mai mult, daca ar disparea rambursarile ilegale de TVA, s-ar reduce foarte mult si birocratia si costurile de administrare.
Exemplul 4
Diminuarea valorii marfurilor in vama
Diminuarea valorii marfurilor in vama, in special la cele provenite din China sau Turcia, este una dintre cele mai cunoscute metode de evaziune fiscala.
Valoarea marfurilor are efecte directe asupra TVA pe care trebuie sa o plateasca importatorul si astfel statul este fraudat prin incasarile de TVA la un nivel mai redus . Totodata, metoda se practica si in cazul produselor accizate, prin declararea unor operatiuni subevaluate.
Urmatorul slide prezinta cum a fost perfectionata aceasta metoda, astfel incat firmele care practica metoda sa nu fie prinse de Fisc.
Exemplul 5
Evaziunea prin metoda insolventei
Una dintre cele mai la moda metode de evaziune este realizata prin infiintarea de societati comerciale si introducerea lor rapida in insolventa.
Ele isi desfasoara activitatea pana la insolventa sau pana la vanzarea acestora catre persoane de negasit cu scopul de a frauda statul. Ele fac fie comert la preturi inferioare celor din piata cu diverse firme care dispar si nu platesc TVA.
Spre exemplu, o societate comerciala din Romania importa produse la valori de vama foarte mici, platesc taxele aferente acelei valori mici, dupa care comercializeaza produsele cu adaosuri de cateva sute de procente, probabil undeva in jurul pretului real.
Dar, in momentul in care ele trebuie sa isi plateasca impozitele si TVA din acele operatiuni cu produsele la care s-au aplicat adaosurile comerciale mari, aceste firme dispar.
Exemplul 6
Caruselul, cea mai populara metoda de frauda
"Caruselul" este denumirea celei mai folosite metode de evaziune fiscala din Romania si este folosita in special in cazul tranzactiilor cu legume si fructe, motiv pentru care preturile acestor alimente aduse din strainatate au explodat, ca sa lase loc unor profituri imense facute de evazionisti.
Dupa cum a scos in evidenta o ancheta a România, te iubesc, cu aceasta schema importatorii de legume si fructe reusesc sa pacaleasca statul si sa ridice preturile marfii aduse de peste granita de 2-3 ori.
Cum functioneaza "caruselul" in afacerile cu legume si fructe? Un depozit comanda produsele din strainatate prin intermediul altei firme care nu exista in acte, fiind creata special pentru a face evaziune fiscala. Aceasta firma fantoma importa rosii cu 100 de lei paletul si le vinde la respectivul depozit cu 300 lei, facand astfel un profit urias.
Firma fantoma are la dispozitie 55 de zile pentru a-si achita darile la stat, TVA si impozitul pe profit. Dar, in aceste 55 de zile introduce sute de tiruri in tara cu marfa.
Pe de alta parte, depozitul si patronul depozitului, care de cele mai multe ori controleaza acea firma fantoma, nu fac niciun profit din vanzarea paletului de rosii la pretul de 300 de lei catre supermarket-uri, nefiind obligati sa plateasca impozit pe profit sau TVA. Firma fantoma, insa, a disparut, fiind vanduta catre persoane fara identitate.
Cât de inventivi sunt românii
In general, cazuri de evaziune fiscala se inregistreaza cel mai frecvent in domeniile in care exista o fiscalitate mai mare, producerea si comercializarea produselor purtatoare de accize (tutun, alcool, produse petroliere etc).
Inspectorii din cadrul DGAF au prezentat un caz mai deosebit: fraudarea bugetului de stat prin solicitarea decontarii unor sume fictive aferente biletelor speciale pentru calatorii simple gratuite cu autobuzele acordate veteranilor de razboi in baza Legii nr. 44/1994.
Reprezentantii societatilor comerciale prestatoare de servicii de transport de persoane au solicitat spre decontare sume foarte mari, care reprezentau chiar si 62,3% din cifra de afaceri, iar din acte rezulta ca s-ar fi transportat zilnic pe cele mai lungi rute pana la 50 de veterani cu varste de peste 80 de ani. Prejudiciul estimat in acest caz a fost de 2.034.505 de lei (cca. 480.000 de euro).
Cel mai recent caz de substituire de produs se refera la peste 4.000 de tone de motorina importate drept combustibil ecologic pentru centrale termice, un produs a carui acciza este mult mai mica decat a motorinei, conform reprezentantilor DGAF. Prin intermediul unei firme fantoma, motorina a fost vanduta si a intrat in circuitul comercial, cauzand bugetului de stat un prejudiciu total de 20.033.831 de lei(cca 4,6 milioane de euro), reprezentand accize, TVA si impozit pe profit.
Reducerea TVA la paine, produse de morarit si panificatie, de la 24% la 9%, care a intrat in vigoare de la 1 septembrie anul trecut, a generat o scadere a evaziunii fiscale cu 20%, respectiv cu 200 milioane de lei, iar productia fiscalizata de faina si paine a crescut cu 19%, cu 280.000 de tone. In schimb, Ministerul Finantelor estimeaza ca evaziunea fiscala s-a redus cu 300 de milioane de lei.
Din estimarile MFP si Comisiei Nationale de Prognoza rezulta ca in perioada septembrie 2013 – iulie 2014 evaziunea la paine a indicat o reducere de aproximativ 300 milioane de lei, plecand de la urmatoarele ipoteze: cantitatea suplimentara de paine livrata de agentii economici a fost de 88.000 de tone, iar pretul mediu al painii si al produselor de franzelarie publicat de INS in ultimele sase luni a fost de 3,49 lei/kg.
MFP si Rompan s-au bazat, la efectuarea calculelor, pe ipoteze diferite, insa ca cifre sunt apropiate, cu exceptia estimarilor privind reducerea evaziunii, cele ale ministerului fiind mai mari.Rompan estimeaza o reducere a evaziunii de 200 milioane lei, iar MFP indica o scadere de 300 milioane lei, in conditiile in care evaziunea se ridica la 70% din piata de morarit si panificatie. Productia de paine a crescut cu aproape 10.000 de tone de la introducerea masurii, iar cea de faina cu 20.000 de tone.
In perioada septembrie 2013 – iulie 2014 s-a inregistrat o crestere de 18% la productia de paine si de aproape 16% la faina. La paste fainoase s-a consemnat o crestere de 4%, la cozonaci de 17%, iar la produse zaharoase, cofetarii si patiserii de circa 4%.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
O problema deosebit de importanta a tuturor statelor este cea a relatiilor cu exteriorul ce presupune atat posibilitatea existenta de firme in "oazele financiare" cat si in alte state. De aceea trebuiesc incheiate acorduri foarte clare intre statele in care se afla filiale ale respectivei societatii pentru a putea prevenii evaziunea si frauda fiscala internationala. Trebuie sa existe o legislatie care sa acopere intreaga problematica legata pe de o parte de veniturile realizate de nerezidenti pe teritoriul tarii, si pe de alta parte, de impunerea veniturilor obtinute de rezidentidin surse aflate in strainatate.
Deci principala atributie a organelor fiscale devine astfel calculul corect al materiei impozabile (modul de detarminare fiind precizat prin lege). Reglementarile interne pot avea un loc important in limitarea evaziunii fiscale la scara internationala; ele sunt eficiente daca tin seama de conditiile concrete din fiecare tara, de relatiile ei cu exteriorul. Toate acestea pledeaza pentru completarea de urgenta a legislatiei fiscale a Romaniei, indreptate spre combaterea evaziunii fiscale, atat interne cat si internationale.
Sustragerea in mod legal de la impozit se face in virtutea faptului ca statul a forat multiple "fisuri" sau "supape" care permit ca sume importante sa fie exonerate de impozit sau impuse cu cote reduse.
Eficacitatea impozitului depinde de psihologia si cultura juridica si mentalitatea contribuabililor, de perfectiunea sistemului fiscal si de competenta aparatului administrativ.
Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple: prevederi legale ce favorizeaza eludarea fiscului, modul de aplicare a legilorce permite sustragerea de la impozitare, contribuabilii care cu o mentalitate nesanatoasa recurg la felurite metode de a-si ascunde materialul impozabil, coruptia organelor fiscale, repartizarea inechitabila a cotelor de impozite pe grupe de venituri si categorii sociale. Sistemul de impozitare poate duce chiar la scaderea muncii, oamenii nu mai sunt impulsionati sa presteze munca suplimentara caci veniturile astfel castigate le vor fi luate la impozitare, ceea ce impulsioneaza munca la negru si implicit sustragerea de la impozite.
Cel mai usor pot sa se eschiveze de la impozitare industriasii, comerciantii, liber-profesionistii, fermierii care isi declara veniturile printr-o declatie semnata doar de ei. Salariatilor le este mult mai greu sa se sustraga de la plata partiala sau integrala a impozitelor, caci lor li se impun impozitele pe baza unor declaratii semnate de un tert-intreprinzatorul.
In sanul profesiunilor necomerciale, contabilii erau in capul listelor persoanelor urmarite cu mai mult de 25% din condamnari. Aceste urmariri erau fondate pe fapte de complicitate. In randul liber profesionistilor, evaziunea fiscala se concentra in randul avocatilor, medicilor si notarilor care impreuna insemnau 45% din condamnarile penale din acest sector.
Inflatia reprezinta un fenomen extrem de complex(existent in multe tari ale lumi si in Romania) care se datoreaza relei credinte a contribuabililor, necunoasterii legii de catre acestia si chiar lacunelor legii.Efectele ei sunt numeroase, cele mai importante ar fi diminuarea bugetului statului, nesatiafacerea anumitor serviciipublice, saracia si mai ales economia subterana.
Efectele evaziunii fiscale se repercuteaza direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni in mecanismul pietei si poate contribui la inechitati sociale datorate “accesului” si “inclinatiei” diferite la evaziunea fiscala din partea contribuabililor.
BIBLIOGRAFIE
1.BISTRICEANU, D., Gh. – Sistemul fiscal al Românie, Editura UNIVERSUL JURIDIC, București, 2008.
2.BIȘA, C., COSTEA, , CAPOTĂ, M., DĂNCĂU, B. – Utilizarea paradisurilor fiscale – ȋntre evaziune fiscală legală si frauda fiscală, Editura BMT, 2005.
3.BRĂGANU, M., Principii fundamentale de administrare a impozitelor și taxelor în noul cod de procedură fiscală, in Revista de Drept Comercial, nr 5/2004.
4.BEJU, V., Resursele financiare publice. Evaziunea fiscală și corupția, Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, Cluj-Napoca 2006.
5.BUZIERNESCU, R., Evaziunea fiscală internă și internațională, Editura UNIVERSITARIA, Craiova 2007.
6.CLOCOTICI, D., GHEORGHIU, G., Dolul, frauda și evaziunea fiscală, Editura LUMINA LEX, București 1996.
7.CORDUNEANU, C. – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura CODECS, București, 2008.
8.CRISTUS, N. – Evaziunea fiscală și spălarea banilor, (Ediṭia a III-a), Editura HAMANGIU, București, 2011.
9.FLORESCU, D., COMAN, P., BĂLAȘA, G. – Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudență, Editura ALL BECK, București, 2005.
10.GLIGA, C.,, Evaziunea fiscală. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C.H. Beck, București 2007.
11.GHINEA, N., Criminalitatea financiar fiscală, Editura DURAN’S, Oradea 2009.
12.HOANȚĂ, N. – Evaziunea fiscală, (Ediṭia a II-a), Editura C.H. BECK, București, 2010.
13.HOANȚĂ, N., Evaziunea fiscală, Editura TâRIBUNA ECONCĂ, București 1997.
14.HOANȚĂ, N., Presiunea fiscală, Revista Impozite și Taxe, nr. 3/1995.
15.IMBRESCU, , Economia subterană de la definire la efecte, Editura MIRTON, Timișoara 2007.
16.MREJERU, Th., FLORESCU, D., SAFTA, M. – Evaziune fiscală – practică judiciară, legislație aplicabilă, Editura TRIBUNA ECONOMICĂ, București, 2011.
17.MORARU, D., NEDELESCU, M., STĂNESCU, C., SINDILARU, R. – Finanṭe publice si evaziune fiscală, Editura ECONOMICA, București, 2009.
18.MINEA, M., Ș., AȘ, C., F. – Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura ROSETTI, 2006.
19.MĂNĂILĂ, A. – Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Editura ALL BECK, București, 2009.
20.NICOLĂESCU,E.,CIUPITU,S.A. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013.
21.NICOLĂESCU,E.,CIUPITU,S.A – Fiscalitate.Caiet de seminar, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
22.NICULAE, M., BRATU, M., (2013), Comparative Analysis Regarding the Accuracy of State Budget Revenues Forecasts in Romania, Knowledge Horizons Economics, Vol.V/nr.4/2013/pp.205-210, ISSN: 2069-0932, www.orizonturi.ucdc.ro
23.NIṬĂ, D. – Resurse Umane / Carieră, Economie, Editura ECONOMICA, Bucureși, 2008.
24.OLTEANU, I., BISTRINU, G., Evaziunea fiscală:Metode și tehnici de combatere a evaziunii fiscale, Editura A.S.E., București 2003.
25.POPEANGĂ, P. – Controlul financiar și fiscal, Editura CECCAR, 2007.
26.PĂTROI, D.,P., Evaziunea fiscală:între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Editura ECONOMICĂ, București 2006.
27.Roxana Ionescu-Davidescu, Daniela Penu – Fiscalitate și finanțele întreprinderii/Aplicații, studii de caz și teste grilă, Ediția a IV-a, revizuită și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2010.
28.ȘAGUNA, D.,D., Drept financiar și fiscal, Editura EMINESCU, București 2000.
29.ȘAGUNA, D., D., TUTUNGIU, M., E. – Evaziunea fiscală, Editura R PRINT, București, 1995.
30.ȘAGUNA, D., D., ROTARU, P. – Drept financiar și bugetar, Editura ALL BECK, București, 2003.
31.TULAI, C., SERBU, S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura EURODIDACT, Cluj-Napoca 2005.
32.TALPOȘ, I., Finanțe publice, Editura SEDONA, Timișoara 1997.
33.UNGUREANU, M.A., TOADER, S., RADU (Niculae), M., UNGUREANU, M.D., (2009), Finanțe publice – sinteze și aplicații, Ediția a III-a, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, ISBN 978-973-750-164-6
34.VÂȘCU-BARBU, T. – Bugetul statului și agenții economici, Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ – R.A., București, 2010.
35.VĂCĂREL, I. – Finanțe publice, (Ediția a VI-a), Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, București, 2007.
***Codul fiscal 2015
***Codul de procedură fiscală 2015
*** OUG nr. 40 din 18 iunie 2014
***Art. 1 pct.6 din O.G. nr. 83/2004
***ANAF
***M.O. 256/18.04.2012/D 223 si D 224
***OMFP nr. 1802/2014 din 29 Decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.
*** OMFP nr. 1016 din 18 iulie 2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază, începând cu luna iulie 2005, potrivit prevederilor Legii nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal și ale Legii nr. 348 din 2004 privind denominarea monedei naționale, publicat în M.O. nr.668 din 27 iulie 2005.
***OUG nr.8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale;
***HG nr. 84/2013 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004;
***Ordinul președintelui ANAF nr. 476/2013 pentru modificarea Ordinul președintelui ANAF nr.52/2012 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal;
***Legea nr.168/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale.
***Lege nr. 50/2013 – privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale din 14 martie 2013, M. Of. 146/2013;
***Ordonanța de urgență nr. 54/2010 – privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010.
ANEXE
Anexa 1.
Formele evaziunii fiscale:
BIBLIOGRAFIE
1.BISTRICEANU, D., Gh. – Sistemul fiscal al Românie, Editura UNIVERSUL JURIDIC, București, 2008.
2.BIȘA, C., COSTEA, , CAPOTĂ, M., DĂNCĂU, B. – Utilizarea paradisurilor fiscale – ȋntre evaziune fiscală legală si frauda fiscală, Editura BMT, 2005.
3.BRĂGANU, M., Principii fundamentale de administrare a impozitelor și taxelor în noul cod de procedură fiscală, in Revista de Drept Comercial, nr 5/2004.
4.BEJU, V., Resursele financiare publice. Evaziunea fiscală și corupția, Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, Cluj-Napoca 2006.
5.BUZIERNESCU, R., Evaziunea fiscală internă și internațională, Editura UNIVERSITARIA, Craiova 2007.
6.CLOCOTICI, D., GHEORGHIU, G., Dolul, frauda și evaziunea fiscală, Editura LUMINA LEX, București 1996.
7.CORDUNEANU, C. – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura CODECS, București, 2008.
8.CRISTUS, N. – Evaziunea fiscală și spălarea banilor, (Ediṭia a III-a), Editura HAMANGIU, București, 2011.
9.FLORESCU, D., COMAN, P., BĂLAȘA, G. – Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudență, Editura ALL BECK, București, 2005.
10.GLIGA, C.,, Evaziunea fiscală. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C.H. Beck, București 2007.
11.GHINEA, N., Criminalitatea financiar fiscală, Editura DURAN’S, Oradea 2009.
12.HOANȚĂ, N. – Evaziunea fiscală, (Ediṭia a II-a), Editura C.H. BECK, București, 2010.
13.HOANȚĂ, N., Evaziunea fiscală, Editura TâRIBUNA ECONCĂ, București 1997.
14.HOANȚĂ, N., Presiunea fiscală, Revista Impozite și Taxe, nr. 3/1995.
15.IMBRESCU, , Economia subterană de la definire la efecte, Editura MIRTON, Timișoara 2007.
16.MREJERU, Th., FLORESCU, D., SAFTA, M. – Evaziune fiscală – practică judiciară, legislație aplicabilă, Editura TRIBUNA ECONOMICĂ, București, 2011.
17.MORARU, D., NEDELESCU, M., STĂNESCU, C., SINDILARU, R. – Finanṭe publice si evaziune fiscală, Editura ECONOMICA, București, 2009.
18.MINEA, M., Ș., AȘ, C., F. – Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura ROSETTI, 2006.
19.MĂNĂILĂ, A. – Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Editura ALL BECK, București, 2009.
20.NICOLĂESCU,E.,CIUPITU,S.A. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013.
21.NICOLĂESCU,E.,CIUPITU,S.A – Fiscalitate.Caiet de seminar, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
22.NICULAE, M., BRATU, M., (2013), Comparative Analysis Regarding the Accuracy of State Budget Revenues Forecasts in Romania, Knowledge Horizons Economics, Vol.V/nr.4/2013/pp.205-210, ISSN: 2069-0932, www.orizonturi.ucdc.ro
23.NIṬĂ, D. – Resurse Umane / Carieră, Economie, Editura ECONOMICA, Bucureși, 2008.
24.OLTEANU, I., BISTRINU, G., Evaziunea fiscală:Metode și tehnici de combatere a evaziunii fiscale, Editura A.S.E., București 2003.
25.POPEANGĂ, P. – Controlul financiar și fiscal, Editura CECCAR, 2007.
26.PĂTROI, D.,P., Evaziunea fiscală:între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Editura ECONOMICĂ, București 2006.
27.Roxana Ionescu-Davidescu, Daniela Penu – Fiscalitate și finanțele întreprinderii/Aplicații, studii de caz și teste grilă, Ediția a IV-a, revizuită și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2010.
28.ȘAGUNA, D.,D., Drept financiar și fiscal, Editura EMINESCU, București 2000.
29.ȘAGUNA, D., D., TUTUNGIU, M., E. – Evaziunea fiscală, Editura R PRINT, București, 1995.
30.ȘAGUNA, D., D., ROTARU, P. – Drept financiar și bugetar, Editura ALL BECK, București, 2003.
31.TULAI, C., SERBU, S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura EURODIDACT, Cluj-Napoca 2005.
32.TALPOȘ, I., Finanțe publice, Editura SEDONA, Timișoara 1997.
33.UNGUREANU, M.A., TOADER, S., RADU (Niculae), M., UNGUREANU, M.D., (2009), Finanțe publice – sinteze și aplicații, Ediția a III-a, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, ISBN 978-973-750-164-6
34.VÂȘCU-BARBU, T. – Bugetul statului și agenții economici, Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ – R.A., București, 2010.
35.VĂCĂREL, I. – Finanțe publice, (Ediția a VI-a), Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, București, 2007.
***Codul fiscal 2015
***Codul de procedură fiscală 2015
*** OUG nr. 40 din 18 iunie 2014
***Art. 1 pct.6 din O.G. nr. 83/2004
***ANAF
***M.O. 256/18.04.2012/D 223 si D 224
***OMFP nr. 1802/2014 din 29 Decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.
*** OMFP nr. 1016 din 18 iulie 2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază, începând cu luna iulie 2005, potrivit prevederilor Legii nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal și ale Legii nr. 348 din 2004 privind denominarea monedei naționale, publicat în M.O. nr.668 din 27 iulie 2005.
***OUG nr.8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale;
***HG nr. 84/2013 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004;
***Ordinul președintelui ANAF nr. 476/2013 pentru modificarea Ordinul președintelui ANAF nr.52/2012 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal;
***Legea nr.168/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale.
***Lege nr. 50/2013 – privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale din 14 martie 2013, M. Of. 146/2013;
***Ordonanța de urgență nr. 54/2010 – privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010.
ANEXE
Anexa 1.
Formele evaziunii fiscale:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Formele, Cauzele, Metodele DE Combatere Si SAU Prevenire A Evaziunii Fiscale (ID: 140426)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.