Forme Si Mecanisme Cauzale ALE Violentei Scolare

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………5.

Capitolul I.Preliminarii teoretice

I.1.Devianța Definire,teorii și modele explicative………………..8

I.2.1.Devianța școlară-abordări conceptuale și teoretice…14 I.2.2.Evoluția fenomenului devianței școlare………………………………17

Capitolul II.Construcția obiectului de cercetare

II.1.Problematica violenței școlare……………………………..21

II.2.Obiectivele și interogațiile cercetării……………………..25

Capitolul III.Metodologia cercetării

III.1.Metoda interviului-considerații generale…………………28

III.1.2.Interviul semistructurat…………………………………29

III.1.3.Particularități ale interviului cu adolescenți……………31

III.2.Eșantionarea…………………………………………….…33

Capitolul IV.Analiza și interpretarea rezultatelor cercetăii

IV.1.Analiza tematică……………………………………………36

IV.2..1.Violența școlară-actorii și formele ei…………………..37

IV.2.1.1.Violența între elevi………………………………………39

IV.2.1.2.Violența elevilor față de profesori…………………….42

IV.3.Mecanismele șî cauzele violenței școlare…………………44

IV.3.1.Factori de natură psihologică……………………………45

IV.3.2.Factori de mediu socio-familial…………………………50

IV.3.3.Mediul școlar ca factor de influență a violenței………..56

V.Concluzii………………………………………………………………….60

Anexe………………………………………………………………………..64

INTRODUCERE

Violența umană este una din temele care frământă recurent societățile contemporane.

Preocuparea pentru manifestările de violență,dilemele privind creșterea criminalității și a cauzelor ei,strategiile de prevenire și combatere a a acestor fenomene reprezintă subiecte de reflecție pentru lideri de opinie,politicieni,jurnalisti și mai ales pentru cercetători din diferite ramuri ale științelor sociale.

Răspândirea interesului față de violența socială este consecința unei conștientizări generalizate privind necesitatea punerii violenței pe agendele de lucru ale diferiților actori sociali ,responsabili de găsirea unor soluții,dar și de mobilizarea corpului social,a societăților civile pentru luarea de poziție,implicarea și participarea la prevenirea și/ sau combaterea acestui fenomen social.

Luând în considerare amploarea formelor violenței se poate preciza că violența umană este un fenomen complex,având determinări psihologice,sociale,culturale și economice.

Pornind de la diversitatea fenomenului violenței umane ,precum și de la nuanțele sale,la nivel global si național se impune ca prim pas cunoașterea acesteia,stabilirea unor categorii conceptuale,tematice și operaționale imperios necesare unei abordări aprofundate.

Violența școlară este doar o fațetă a manifestărilor violenței cotidiene.Mass media acordă tot mai mare atenție violenței ,contribuind,astfel,la creșterea interesului și a gradului de conștientizare de către public a implicațiilor manifestărilor violente din rândul tinerilor.

Liderii politici și societatea civilă au devenit sensibili la fenomenul violenței în mediul școlar,renunțând la stereotipul conform căruia școala este un spațiu social izolat,autonom neconectat la dinamica proceselor sociale,la schimbările și greutățile cu care se confruntă societatea în general.

Deși în mediile internaționale dezbaterile și preocupările privind violența în societate au inclus și stringența problematicii violenței în școală,în societatea românească violența în școli este o temă neglijată,lipsind statistici și cercetări la nivel național și local.Deseori ea a fost identificată șî conexată,indeosebi,în legătură cu violența adulților față de copii,făcându-se asocierea între familia vulnerabilă funcțional și comportamentul potențial violent al copiilor povenind din acest tip de familie.

Astfel,violența învățată,violența ca mod de relaționare,reprodus In relațiile între copiii în contexte diferite-inclusiv în școală- s-a impus în discursul public despre violență atât în investigațille de anvergură redusă a unor organizații neguvernamentale,cât și în mass media.

Demersul meu științific se va focaliza atât pe cunoașterea formelor și contextelor de manifestare a violenței școlare precum și cunoașterea aprofundată,explicativă a mecansimelor cauzale care determină elevii să manifeste atitudini și conduite violente în cadrul insțituției școlare.

Pentru a cunoaște acest fenomen în profunzimea nuanțelor sale indivuale,sociale și școlare am desfășurat o anchetă socială pe bază de interviuri semistructurate ,prin care am urmărit culegerea și analiza informațiilor așa cum sunt reflectate și structurate de către actorii sociali implicați în acțiuni violente.

Investigația fiind ghidată de liniile directoarea ale abordărilor teoretice și conceptuale regăsite în literatura de specialitate a devianței școlare.

Un prim pas al cercetării mele a fost identificarea formelor de manifestare a violenței școlare și a modului cum acestea se structurează pe anumite particularități contextuale specifice spațiului școlar.

Al doilea demers investigativ a fost focalizat pe surprinderea mecanismelor psiho-individuale ale elevilor ,a cauzelor socio-familiale și a factorilor de risc care se regăsesc în cadrul instituției școlare și modul cum structurează aceștia un anumit tip de violență școlară.

În finalul lucrării am evidențiat anumite recomandări individuale și instituționale care pot preveni sau combate constructiv anumite comportamente deviante ale elevilor,prin implicarea acestora ca entități unice și valoroase prin prisma calităților și resurselor pe care le posedă.

Toate aspectele prezentate mai sus vor fi aprofundate punctual în cadrul lucrării în traiectoria evolutivă a demersului meu științific astfel încât să ating cât mai multe fațete ale fenomenului violenței școlare.

CAPITOLUL I

PRELIMINARII TEORETICE

I.1.DEVIANȚA-DEFINIRE,TEORII ȘI MODELE EXPLICATIVE

Conceptului de devianță i se poate atașa cu exactitate atât data apariției ,consacrării științifice, cât și paternitatea.

Astfel,în 1938,sociologii americani T.Sellin și R.K Merton,în demersul lor metodologic de studiere a fenomenului criminalității au definit devianța ,T.Sellin :”ansamblul comportamentelor indreptate impotriva normelor de conduită sau ordinii instituționale”.

R.K Merton a desemnat prin comportament deviant:”o reacție anormală a oamenilor normali,plasați in condiții anormale”.

Cea de-a doua definiție subliniază caracterul relativ și universal al comportamentului deviant.

Pornind de la cele două abordări teoretice,devianța poate fi definită ca fiind ansamblul de comportamente care încalcă normele existente intr-un anumit areal cultural,norme care corespund unor roluri și statusuri binedefinite,iar prin acțiunea lor divergentă pot tulbura echilibrul societal.

Rezonanțele date conceptului de devianță s-au păstrat la toți cercetătorii care au abordat domeniul comportamentului deviant,astfel pentru a exemplifica ,voi cita o definiție dată în 1992:”Devianța este ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu asteptările,normele sau valorile lor și care în consecință ,riscă să trezească din partea lor reprobare și sancțiuni”.

Pentru a clarifica problematica devianței trebuie subliniate cel puțin trei elemente definitorii esențiale prin prisma cărora se construiește imaginea neconformă a deviantului și a actelor acestuia,și anume:norma socială,conformitatea și încălcarea normelor.

1.Astfel,norma este în esență judecata de valoare cu privire la modalitățile de comportament adecvate în anumite situații sociale.Norma socială afirma Durkheimare următoarele funcții :

a).asigură orzganizarea vieții sociale,obligând societatea să funcționeze ca o “conștiință colectivă,independentă de voințele individuale,prin stabilirea legitimității/ilegitimității unor acțiuni sau conduite,care se vor fixa și transmite de la o generație la alta ;în general s-au scos în evidență trei surse posibile de legitimare a unor norme:uzanța(cu cât o normă este mai utilizată cu atât va fi percepută ca legitimă și va fi respectată),utilitatea(cu cât norma va aduce mai multe beneficii,cu atât ea va fi percepută ca legitimă,ducând la conformism) și asocierea cu alte forme de legitimitate ( o normă va deveni cu atât mai mult cu cât va prescrie modele de conduită în concordanța cu cele descrise de alte forme de legitimitate).

b).exercită asupra membrilor comunității o “constrângere’ ,o presiune colectivă,care asigură consensul social,coeziunea și ordinea socială,stimulând respectarea unor valori precum :solidaritatea,responsabilitatea,participarea la realizarea obiectivelor commune.

Norma reprezintă regula socială de conduită,sablon comportamental.definit prin așteptările sau consensul unui grup social față de un anumit comportament dezirabil.

Prin prisma acestui element constitutiv,devianța poate fi definită ca fiind o acțiune ce dezamăgește o așteptare ,încalcă o normă socială sau evită valorile promovate de un grup.

2.Conformitatea se definește prin compatibilitatea comportamentului cu norma,particularizată în elaborarea unor “răspunsuri” normale prescrise în normă.

Conformitatea cu normele sociale rezultă din acțiunea interdependentă a patru factori:acțiunile sistematice ale grupului de influențare a individului pentru a determina o integrare(conformare)adecvată;procesul de socializare-învățare socială a normelor,internalizarea acestora,iar conformitatea cu norma asigurându-i individului o înaltă stimă de sine.Conștientizarea că încălcarea normelor conduce la sancțiune ,în timp ce conformarea este compensată pozitiv.Devianța în perspectiva conformismului este o caracteristică atribuită de anturaj,fiind produsul judecării unei atitudini sau conduite .

Noțiunea de devianță nu poate fi ințeleasă în afara interacțiunii deviantului cu aceia care-l judecă.

În procesul interacțional grupal,individul este influențat social fie normativ,fie informațional.Se poate vorbi de o influențare informațională atunci când individul îl consideră pe cel care-l influențează credibil,competent,etc.,iar influențarea normativă e atunci când individul se conformează așteptărilor pozitive ale grupului în ceea ce vizează atitudinile și comportamentele sale.

Kelemana descries trei tipuri de procese de influențare ce se produc în condiții sociale diferite:

a).Complezența-conformismul joacă un rol pur instrumental,subiectul urmărește să câștige aprobarea grupului să evite situațiile dezagreabile ce pot apărea din acțiunile nonconformiste.În cazul complezenței valorile și credințele individului rămân neafectate,neschimbate.

b).Identificarea:individul caută să stabilească relații pozitive cu grupul ,care este în viziunea individului atractiv,gratifiant.În acest caz valorile și credințele individului sunt determinate de procesul de influențare.Identificarea se produce numai în cazul în care grupul poate controla răspunsurile individului.

c).Interiorizarea: în acest caz individul consideră că informațiile transmise de grup au o valore intrinsecă ,ceea ce conduce la o motivație internă de mobilizare a resurselor spre o acțiune conformistă.

Devianța în această perspectivă include acele atitudini și comportamente care se abat sau sunt divergente standardelor acceptate social sau cultural în cadrul unui grup.

Devianța este un fenomen complex atât din perspectiva etiologiei căt și a simptomatologiei,astfel literatura de specialitate operează cu mai multe criterii de definire a acesteia.

1).Criteriul statistic:Devianța ,în sens sociologic,se aseamănă cu devianța în sensul statistic de abatere de la tendința centrală a unui grup, cu deosebirea că ,ceea ce este sociologic deviant este în mod necesar și dezaprobat.

2).Criteriul normativ:definește devianța ca încălcarea normelor sociale.Devianța fiind o caracteristică atribuicese de influențare ce se produc în condiții sociale diferite:

a).Complezența-conformismul joacă un rol pur instrumental,subiectul urmărește să câștige aprobarea grupului să evite situațiile dezagreabile ce pot apărea din acțiunile nonconformiste.În cazul complezenței valorile și credințele individului rămân neafectate,neschimbate.

b).Identificarea:individul caută să stabilească relații pozitive cu grupul ,care este în viziunea individului atractiv,gratifiant.În acest caz valorile și credințele individului sunt determinate de procesul de influențare.Identificarea se produce numai în cazul în care grupul poate controla răspunsurile individului.

c).Interiorizarea: în acest caz individul consideră că informațiile transmise de grup au o valore intrinsecă ,ceea ce conduce la o motivație internă de mobilizare a resurselor spre o acțiune conformistă.

Devianța în această perspectivă include acele atitudini și comportamente care se abat sau sunt divergente standardelor acceptate social sau cultural în cadrul unui grup.

Devianța este un fenomen complex atât din perspectiva etiologiei căt și a simptomatologiei,astfel literatura de specialitate operează cu mai multe criterii de definire a acesteia.

1).Criteriul statistic:Devianța ,în sens sociologic,se aseamănă cu devianța în sensul statistic de abatere de la tendința centrală a unui grup, cu deosebirea că ,ceea ce este sociologic deviant este în mod necesar și dezaprobat.

2).Criteriul normativ:definește devianța ca încălcarea normelor sociale.Devianța fiind o caracteristică atribuită acestora de către normele sociale,care stabilesc ceea ce este dezirabil,indezirabil,legal sau ilegal,normal-anormal,deviant.

R.Merton afirma:”Comportamentul deviant nu poate fi descris în mod abstract ci trebuie legat de normele care sunt din punct de vedere social,definite ca fiind adecvate,iar din punct de vedere moral –obligatorii pentru cei care ocupă diferite statusuri.”

3).Criteriul magnitudinii și gravității comportamentului deviant:sunt numite ca deviante numai acele comportamente care se abat semnificativ de la expectanțele normative ale celorlalți și sunt categorizate ca fiind periculoase.

4).Criteriul reacției sociale:consideră că devianța apare în conexiune cu intensitatea reacției emoționale a publicului în fața unei anumite conduite nonconformiste,care utilizează diferite accepțiuni în caracterizarea unui act ca fiind deviant sau nondeviant.

Conform acestei perspective,devianța ar fi un proces decizional,de-a lungul căruia membrii unui grup social,caracterizează un anumit comportament ca fiind deviant ,etichetează indivizii care se comportă altfel decât majoritatea .

5).Criteriul medical :consideră ca devianța rezultă ca urmare a incapacității unor indivizi(deficiențe pshice,fizice) de-a se conforma normelor sociale.

Conform lui Kornauserexista trei modele explicative fundamentale ale devianței:

-eplicația din perspectiva dezorganizării sociale;

-explicația din perspectiva modelelor culturale de devianță;

-explicația din perspectiva modelelor asociative.

1.Prima perspectivă situează cauzele devianței în dezorganizarea socială.Modelele dezorganizării sociale promovate în principal de Thrasher,Shaw et McKay și de Merton estimează că valorile de bază ale societății codificate în cadrul sistemului legislativ-penal fac obiectul unui consens iar delincvența este o infracțiune a legii,structurile sociale nu funcționează prin oportunism.

Există două perspective care sunt conexate cu acest model și anume :

a).perspectiva constrângerii sociale care susține că presiunea de a fi deviant reiese din discordanța aspirațiilor și expectațiilor.;frustrarea fiind la bază.Teoriile anomiei stau la baza acestei perspective(Merton).

b)Perspectiva controlului social  accentuează importanța controlului normativ care este necesar în menținerea ordinii sociale.Devianța se naște la confluența variațiilor controlului social.Controlul se poate manifesta atât la nivelul intrinsec al individului,cât și la nivel extrinsec(Hirschi).

2).Modelul deviantei culturale a fost dezvoltat în principal de Sutherland,Sellin și Miller.Devianța se regăsește în diferitele sub-culturi ale societății,devianții find conformiști altor norme decât celor promovate de cultura dominantă.Sub-culturile sunt în conflict cu cultura dominantă ,mecanismele principale care guvernează interacțiunile din interiorul grupului sunt transmise în special prin socializare.

3).Modelul asocierii celor două enumerate mai sus explică sub-cultura deviantă prin dezorganizarea socială.Societatea în ansamblul său poate fi dezorganizată și chiar incoerentă la nivel global,dar va avea coerență în cadrul sub-culturilor.

I.2.DEVIANȚA ȘCOLARĂ-ABORDĂRI CONCEPTUALE ȘI TEORETICE

Precum am incercat să subliniez în capitolul anterior,cazul devianței este legat în mod particular de comportamentul deviant,ca încălcare a normelor și valorilor sociale.

Definirea și circumscrierea problematicii devianței școlare întâmpină insă anumite dificultăti date de reperele teoretice care nu prea există pentru a valida sau intări demersurile studierii fenomenului.

Conform literaturii parcurse se pot sublinia anumite ipoteze referitoare la această problematică stringentă a educației și anume că :

a).devianța scolară este un fenomen complex ceea ce a determinat și o anumită descurajare în privința studierii lui .

b).devianța școlară este un fenomen modulat de schimbările sociale în sfera valorilor/normelor promovate.

c.)există preocupări însemnate pentru relevarea cauzelor și sugerarea unor strategii de intervenție.

d).doar în anul 1990 ,devianța școlară fost recunoscută ca o problemă prioritară a educației la nivel planetar,la Conferința Mondială UNESCO de la Jomtien,din Thailanda.

Devianța școlară se poate defini prin analogia legăturii dintre conceptele de comportament deviant și devianță școlară.

Devianța școlară este printr-o accepțiune generală,ansamblul comportamentelor care încalcă sau transgresează normele și valorile școlare.Acestă definiție suferă anumite completări ,care prin raționamentul conexiunii cu devianța au fost eliminate și anume că actorii devianți incluși în această interrelaționare nu sunt doar elevii,ci și cadrele didactice,care pot devia de la normele deontologice ale profesiei,de la valorile morale(exemple:luarea de mită,evaluarea subiectivă,violența împotriva elevilor,frauda,etc).

Devianța școlară” va include totalitatea conduitelor care se abat de la normele și valorile ce reglementează rol-statusul de scolar;aceste norme și valori sunt statuate în regulamentele școlare și cele de ordine interioară”.

Trebuie precizat însă că devianța școlară rezultă în urma interacțiunii sociale în cursul căruia un anumit comportament este etichetat ca deviant în funcție de intensitatea răspunsului emoțional,declanșat contextual,grupal,etc.

Comportamentele “morale” și socialmente normale sunt adoptate în concordanță cu cultura de proveniență a individului,contextul social-geografic,iar documentele și prescripțiile școlare sunt întocmite conform acestora pentru a constitui un tot unitar,coerent și interdependent,o coerență socio-comportamentală.

Șoala nu face altceva decât să asigure ordinea socială prin reflectarea normelor comunității.

Conform teoriilor sociologiceși ale educației s-a accentuat faptul că școala și variabilele sale au jucat roluri importante în influnențarea carierei deviante,delincvente a tinerilor.

Teoria tensiunii sociale arată că școala influențează elevii,le reduce obiectivele și le ignoră aspirațiile.

Teoria conflictului social demonstrează că sistemul școlar este special conceput pentru a da o educație calitativ inferioară elevilor saraci sau proveniți din medii sociale defavorizate cultural sau rasial.

Teoria etichetării analizează efectul stigmatizării relative determinate de eșecul școlar la nivelul personalității și conduitei elevilor.

Constructivismul fenomenologic abordând rolul educației în construcția socială a lumii,demonstrează modul în care școala are puterea de a construi o identitate socială,postulând că unii elevi sunt excelenți,în timp ce alții sunt irecuperabili pentru un anumit rol-status social.

Teoria reproducție sociale a identificat mecanismele de diferențiere educațională arătând că școala nu numai că reproduce inegalitățile sociale observabile în lumea adultă dar le și creează prin alegerile și practicile de evaluare.

Așadar,se poate vorbi de o relativitate a comportamentelor deviante care necesită atât o particularizare a contextului social și normativ la care se face referire,cât și o analiză a modului cum conduitele deviante circumscrise unui dat social și structurate individual,se modulează pe aceste cadre sociale.

I.2.1. EVOLUȚIA FENOMENULUI DEVIANȚEI ȘCOLARE

În această parte a lucrării mă voi focaliza pe descrierea modului în care este văzut fenomenul devianței școlare de-a lungul istoriei.În acest demers poate fi subliniat faptul că până în anii ’60 nu s-au găsit investigații aprofundate,coerente și perseverente în acest domeniu,deși literatura referitoare la școală și educație cunoaște opere impresionante.

Acest fapt poate fi explicat,fie printr- o conspirație a tăcerii din partea reprezentanților școlari,probabil din dorința de a se menține și perpetua reputația,fie elevii devianți au fost marcați terminologic prin conceptul de “inadaptați”,”depravați moral”,”copii cu nevoi speciale’,etc.,sau o altă explicație ar putea fi faptul că de-alungul procesului educativ,neținând cont de ciclul urmat întotdeauna vor fi copii cu probleme de integrare școlară.Se poate afirma că istoria devianței școlare este la fel ca educația de masă.Astfel,J.Pain în cartea sa prezintă un studiu realizat de Mialaret și Vial(1987) în care cei doi cercetători prezintă în baza unor analize de scrieri mesopotamice ,egiptene și grecești,că educația școlară din Antichitate cunoștea anumite tipuri de comportamente deviante,adeseori aspru pedepsite ,iar atmosfera,contextul învățării era unul de teroare,care inspira frică.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea,mărturiile referitoare la educația publică și la conduitele de devianță școlară sunt aproape inexistente.Însă din prezentarea unor aspecte legate de pedeapsă se poate deduce continuitatea fenomenului devianței școlare și includerea elevilor în acțiuni conflictuale fizice-verbale,cu o intensitate graduală dată de gravitatea încălcării normative.

J.F.Herbert afirma la începutul secolului al XIX-lea că relația dintre educator și educat trebuie să se bazeze pe constrângere,rigoare,restricție pentru că elevul este predispus la “zburdălnicie sălbatică”.

Conform spuselor acestuia se poate afirma că devianța școlară era un fenomen răspândit în acea epocă.Se poate afirma prin prisma scrierilor că formele de conduită deviantă au evoluat o dată cu normele școlare,generând astfel diferite motivații nonconformiste,în funcție de semnificația acordată normativității.

O dată cu secolul al XIX-lea ,numărul referirilor la indisciplina școlară era în creștere ceea ce permite formarea unei imagini mult mai clare cu privire la acest fenomen.

Se poate afirma că în prima jumătate a secolului al XIX-lea,educatia nu era valorizată și conșientizată de către clasa muncitoare ,nefiind văzută ca și ceva care ar aduce beneficii în viitor,această devalorizare explică oarecum lipsa de motivație pentru conformarea în rândul elevilor proveniți din aceste pături sociale și recurgerea la un număr divers de pedepse corporale.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea,cea mai semnificativă formă de rezistență școlară a fost absenteismul.Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că elevii erau determinați să presteze diverse activități renumerate.Pentru destabilizarea acestui fenomen s-au prevăzut o serie de schimbări legislative cu privire la :restrângerea posibilităților angajării copiilor în industrie,salariile dascălilor au început să fie condiționate de performantele elevilor ,iar în anul 1880 s-a impus prezența obligatorie a elevilor la școală.

În prima jumătate a secolului XX principalele forme de devianță școlară erau :absenteismul ,insubordonarea,sfidarea autorității profesorilor și violențele școlare.

Consemnate au fost și alte forme de rezistență școlară precum :grevele școlare,determinate de constrângerile temporale(orare,vacanțe,vârsta de școlarizare,etc),furtul,fumatul în școală,fuga de la școală,atitudinea indiferentă față de conținuturile educative.

În 1950,indisciplina școlară devine în Anglia motivul unei dispute morale;mijlocele de informare în masă semnala tot mai frecvent cazurile de devianță școlară.

Începând cu anii ’60 se poate vorbi de o restructurare a educației școlare,ca și consecință a luptei cadrelor didcatice pentru reducerea imoralități acțiunilor tinerei generații,astfel s-au propus următoarele puncte acționale:

a).realizarea unui control parental mai strict conduitei elevilor.

b).organizarea unei clase cu efective mai reduse.

c).asigurarea unor materiale educative auxiliare îmbunătățite pentru copii cu deficiențe psihice-fizice.

d).deschiderea mai multor școli pentru copiii cu un comportament necorespunzător .

e).îmbunătățirea competențelor psihologice a cadrelor didactice ,în vederea detectării comportamentelor dificile.

Se poate sublinia că fenomenele devianței școlare s-au multiplicat și au evoluat direct proporțional cu modificările normative ale documnetelor școlare .La nivel mondial,procesul de diversificare este vizibil în apariția unor forme mai subtile de violență în școală,datorită faptului că școala anihiliează prompt orice acțiune de agresiune fizică ,elevii au dezvoltat metode și forme mai sofisticate,mai greu de probat: terorizarea,șantajul,violența psihologică,totodată și modalitățile de fraudă-datorită achizițiilor tehnologice moderne,vandalismul cunoaște o nouă dimensiune ca marcă a culturii urbane:consumul substanțelor interzise,graffiti,etc.

În concluzie se poate afirma că devianța școlară este un fenomen cu o istorie îndelungată și care se dezvoltă în concordanță cu prevederile normative ale documentelor școlare.

CAPITOLUL II

CONSTRUCȚIA OBIECTULUI DE CERCETARE

II.1.PROBLEMATICA VIOLENȚEI ȘCOLARE

Violența școlară captează atenția din ce în ce mai mult societății contemporane și in special cea a unor instituții specializate și a unor organizații nonguvernamentale,impresionate de magnitudinea de necontestat pe care acest fenomen o capătă,chiar și în lipsa unor statistici adecvate și comparabile.O diversitate de forme de violență ușoară sau moderată,dar și evenimente dramatice,aduse la cunoștința publicului,reprezintă expresia vizibilă a uni stil de relaționare și a unui comportament social care valorizează pozitiv violența,în detrimentul unor strategii de gestionare și rezolvare a conflictelor.

Violența școlară un este un fenomen nou,dar în trecut ,ea s-a manifestat mai degrabă în spațiul relativ autonom al școlii,in zilele noastre,lumea școlară a dobândit permeabilitate crescută,ca și transparență instituțională,asimilând tensiunile și dificultățile cu care se confruntă societățile contemporane.

În contextul cultural și politic european se acceptă și se promovează ideea că școala trebuie să fie un spațiu privilegiat,al securității,liber de conflicte și de manifestări ale violenței societale.

Un interes crescut și o preocupare intensă se află azi pe agenda politică a unor instituții și organisme internaționale,dar și în centrul unor structuri ale societății civile și ale specialiștilor din domeniul universitar si academic.

Astfel,o dată cu creșterea numărului cazurilor de violență în școală,s-au intensificat și preocupările de studiere a fenomenului,iar literatura de specialitate a dezvoltat o terminologie particularizată care să nuanțeze conceptul cadru de “violență școlară”.

Literatura francofonă de specialitate operează cu următorii termeni:

1.)Violence,care circumscrie situația de interacțiune în care unul sau mai mulți actori acționează,direct sau indirect,având o incidență negativă variabilă asupra celorlalți,afectându-le fie integritatea fízică,fie integritatea lor morală,fie în posesiunile lor,fie în participarea lor socială culrurală sau simbolică.

2.)Violence ressentie sau violența resimțită,subiectivă care nu poate fi observată din exterior,deoarece este percepută ca atare doar de victimă.

3.)Les brimades,care desemnează violența psihologică.

Așadar,abordarea violenței școlare,ca formă particulară de violență trebuie să ia în considerație două concepte cheie și anume:violența și școala.

Astăzi se acceptă o definiție largă a violenței școlare,incluzând în afara delincvenței,fapte care un sunt în mod necesar penalizabile sau care scapă semnalărilor judiciare.

De asemenea se susține tot mai frecvent ideea de a se ține seama de discursul victimelor în definirea violenței școlare,care este atât agresiune brutală și haotică,cât și repetarea multor evenimente stresante,rar penalizate,nu în mod obligatoriu penalizabile.

Definirea violenței ca fenomen social,ca și definirea violenței școlare ca formă particulară a violenței,este un proces continuu,susținut de concepția despre violență și de rezultatele unor abordări sistematice,consecutive impunerii acestui fenomen atenției specialiștilor și opiniei publice.Având în vedere că violența școlară a fost abordată,în proiectul european privind violența cotidiană,ca formă particulară a violenței cotidiene țin să amintesc în lucrare definiția violenței propusă de Raportul Organizației Mondiale a Sănătății(OMS,2002).

Astfel,violența înseamnă “amenințarea sau folosirea intenționată a forței fizice sau a puterii contra propiei persoane,contra altuia sau contra unui grup ,a unei comunități care antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism,un deces sau daune psihologice,o dezvoltare impropie sau privațiuni”.

Interesul față de violența școlară și acceptarea nevoii de a fi prezentă în agendele naționale și cele europene un a apărut decât după Conferința de la Utrecht(1997),când în multe țări europene nu existau nici statistici și nici proiecte naționale privind urmărirea acestui fenomen social.ipsa de omogenitate în atenția acordată violenței școlare la nivelul țărilor europene participante era evidente,mulți experți neștiind dacă pentru țara sa ,violența școlară era sau un o problemă.

Abia în 1998-arăta Eric Debarbieux-apar schimbări în dezbaterile experților care au condus la modificări majore privind definiția conceptului violență,recunoașterea victimei,importante soluțiilor locale,dimesiunea politică a problemei,toate acestea asociate,după opinia autorului,cu recenta globalizare a problemei.

Chris Gittin(2004)aduce în discuție două definiții ale violenței:

a.)Definiția violenței care se află în dicționarul Encarta:1.)Violența ca folosirea forței fizice pentru a produce răniri cuiva sau a distruge ceva.2.)Folosirea ilegală a forței nejustificate sau efectul creat doar prin amenințare

b.) Definiția folosită de D.Olweus(1994),după care violența sau comportamentul violent este:comportamentul agresiv în care un actor sau infractor folosește corpul său sau un obiect (incluzând o armă)pentru a lovi sau a produce un disconfort unui individ.

Există din ce în ce mai mult recunoașterea complexității și diversității problematicii violenței în Europa.Încep să se alcătuiască bănci de date științifice naționale în multe din țările europene ținându-se seama de indicatori diverși și avându-se în vedere importanța recunoscută de acum a repetării în experiența victimală.

Termenul de violență este folosit în mod frecvent,el devenid în ultimii ani o rutină lingvistică în programele naționale,publicații,rapoarte și statistici,în scrierile academice și în media.

O definiție operațională care să circumscrie domeniul meu de interes știintific este:Violența școlară este orice formă de manifestare a unor comportamente precum:exprimarea inadecvată sau jignitoare,cum ar fi poreclirea,tachinarea,ironizarea,imitarea,amenințarea,hărțuirea.

-bruscare,împingere,lovire,rănire;

-comportament care intră sub incidența legii(viol,consum de droguri,vandalism ,provocarea de stricăciuni cu bună știință,furt).

-ofensă adusă statutului,autorității cadrului didactic(limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic;

-comportament școlar neadecvat,întârziere la ore,părăsirea clasei în timpul orei,fumatul în școală și orice alt comportament care contravine regulamentului școlar în vigoare.

În concluzie,cercetarea mea se va focaliza pe cunoașterea formelor de manifestare ,a cauzelor ,a mecanismelor și nuanțelor individuale,care dau consistență fenomenului de violență școlară

II.2.INTEROGAȚIILE CERCETĂRII

ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

În accepțiunea prezentei lucrări,violența școlară cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum:violența verbală și psihologică(poreclire,tachinare,amenințare,hărțuire);violență fízică,comportamente care intră sub incidența legii(viol,consum/comercializare de droguri,furt);ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic,alte tipuri de comportamente deviante în relație cu școala.

Odată circumscrisă tema si cadrul conceptual al cercetării mele m-am focalizat pe formularea întrebărilor care să jaloneze întregul demers științific,cunoscând că relevanța răspunsurilor aferente temei și adecvarea activităților empirice sunt dependente de modul cum sunt clarificate întrebările de cercetare.

Astfel,în elaborarea acestora am urmărit să surprind nuanțele care au determinat actorii sociali-elevii-să acționeze într-o manieră neacceptată de cadrul instituțional al școlii.

Un alt aspect urmărit în formularea înterogațiilor a fost modul cum se diferențiază elevii implicați în acte de violență școlară,cum structurează mediul social în ansamblul său,reprezentat de familie,colectivul școlar,școala,societatea parcursul conduitei violente al elevului,dezvoltat în cadrul instituției școlare.

Pornind de la aceste delimitări teoretice am organizat cercetarea mea in jurul a două întrebări și anume:

Care sunt contextele specifice care influențează violența și formele de violență școlară asociate lor?

Care sunt cauzele si mecanismele intra-școlare și extrașolare care generează violența școlară ?

Obiectivele cercetării precizează mult mai tehnic rațiunile și punctele acționale ale cercetării.

N.Blaikie preciza la începutul capitolului despre obiectivele cercetării astfel:”În contrast cu scopurile și motivele personale ale cercetătorului pentru întreprinderea unui proiect de cecetare particular,obiectivele cercetării vizează tipurile cunoașterii care va fi produsă.Cercetarea socială poate avea un număr de obiective care se întind de la cele relativ simple la cele foarte complexe și conține atât cercetare aplicativă cât șî fundamentală”.

Obiectivele cercetării mele sunt focalizate pe atât pe explorarea fenomenului de violență școlară,prin evidențierea cadrelor situaționale în care acestea sunt declanșate cât și pe aprofundare comprehensivă mecanismelor și rațiunilor care sunt responsabile pentru producerea fenomenului de violență școlară.

Prin primul obiectiv am urmărit să obțin o imagine detaliată a formelor de violență școlară prin prisma actorilor sociali implicați și situațiile particulare care au dat naștere conduitelor violente.

1.Identificarea contextelor de manifestare și a formelor de violență școlară.

Al doilea obiectiv a vizat să surprindă factorii și mecanismele care țin atât de caracteristicile psiho-sociale individuale,ale familiei și/sau ale grupului de prieteni ,cât și de elementele intra-școlare care au condus la anumite forme de violență școlară.

2.Explicarea cauzelor si mecanismelor generatoare de violență școlară .

Interogațiile și obiectivele cercetării oferă linii călăuzitoare în procesul investigativ al unei problematici,delimitând clar aspectele care vor fi urmărite ,jalonând activ și punctual întreaga activitate științifică.

Acestea au circumscris arealul meu de interes și au oferit consistență procedurilor metodolologice alese,potențând aprofundarea și sesizarea unor particularități ale fenomenului violenței școlare.

Întregul demers știintific se va concentra în jurul acestor obiective ,urmărindu-le gradual ,neîngrădind surprinderea unor nuanțe și sensuri noi,în urma interacțiunii cu actorul social-elevul,toate acestea fiind surprinse evolutiv în cadrul cercetării mele.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETĂRII

III.1.METODA INTERVIULUI-CONSIDERAȚII GENERALE

Demersul investigativ privind violența școlară a urmărit în structura sa atingerea obiectivelor propuse și obținerea unor răspunsuri complete și complexe la principalele interogații.

Interviul ca una din metodele esențiale ale cercetării sociologice,fiind cea mai utilizată pentru colectarea datelor în investigația calitativă a socioumanului.

Interviul reprezintă “O improvizație,pentru că fiecare interviú reprezintă o situatie singulară susceptibilă de a produce efecte particulare de cunoaștere;reglată întrucât ,pentru a produce aceste efecte de cunoaștere ,interviul necesită un număr de adaptări,care alcătuiesc la drept vorbind,tehnica însăși a interviului”

Interviul se înscrie în tradiția sociologică a comprehensiunii,al cărei obiect este acțiunea,activitatea “un comportament comprehensibil,prin sesnul pe care i-l conferă actorii sociali,sens subiectiv și intersubiectiv în același timp”

Metoda interviului oferă consistență unei cercetări atunci când se dorește analiza sensurilor pe care actorii sociali le dau propriilor activități,practici,evenimente personale trăite într-o anumită perioada de timp și în raport cu care se urmărește identificarea valorilor și reperelor morale,normative în virtutea cărora acționează și își decid parcursul social .

Astfel,strategia mea de cercetare s-a bazat pe metoda interviului pentru a înțelege fenomenul în contextul situațiilor specifice de interacțiune școlară și pentru a-l contura prin punctele de vedere ale participanților .

Am selectat această metodă pentru că permite ințelegerea profundă și detaliată a elevilor -actorilor sociali,relațiile lor cu societatea,comunitatea și grupul-colectivului clasei- din care fac parte,precum și atitudinile,comportamentele și credințele care ghidează interacțiunea acestora .

III.1.2.INTERVIUL SEMISTRUCTURAT

Interviurile realizate au fost semistructurate,bazate pe unele direcții și întrebări predefinite,dar care să-mi permită o ușoară deviere de la plan pentru a adaugă întrebări relevante,particularizate pe caracteristicele psiho-individuale ale actorului social ,raportate în permanență la atitudinea acestuia față de problema investigată,pentru a menține interactiunea și paleta de răspunsuri racordate la tematică.

Am optat pentru interviul semistructurat,deoarece acesta permite celui investigat să descrie cu cuvinte proprii ce este important sau esențial,fără a fi limitat la unele categorii predeterminate,respndenții s-au putut desfășura interacțional și discursiv după structura personalității lor.

Astfel,ghidul de interviu a constat într-o listă tematică punctată printr-un consemn,elaborat în prealabil în scopul de a evita devierea de la subiect și de a ghida actorii sociali-elevii- pe traseul demersului meu de cercetare.

Consemnul inițial a fost:”Aș dori să-ni vorbești despre împrejurarea în care ți s-a întămplat să jignești/hărțuiești/tachinezi/furi/lovești –un coleg/profesor.”

Am utilizat acest consemn inițial pentru a lansa tematica,lăsăndu-i elevului posibilitatea să aleagă liber aspectele importante pentru el,ordinea specifică gândirii sale și totodată pentru a folosi limbajul sau obișnuit,fără a fi constrâns în anumite categorii conceptuale.

Un prim punct tematic corespunzător celui dintăi obiectiv se referă la cercetarea modului cum elevul și-a structurat comportamentul violent în contextul instituției școlare.Întrebările adiacente acestei tematici au urmărit enunțarea de către elev a experienței respective prin prisma propriilor cuvinte,trăiri,a succesiunii cronologice de interacțiuni disfuncționale .

Consemn:”Povestește-mi despre faptele /discuțiile care au condus la acea întâmplare”

Al doilea punct tematic corespunzător celui de-al doilea obiectiv cuprinde problematica background-ului familial și a particularităților psiho-sociale ale elevlui violent.Am urmărit să identific nuanțele psihologice(trăsături de personalitate,particularități socio-afective,valori personale,pasiuni) și sociale specifice(dimensiunea familiei,relațiile intra-familiale,nivelul educațional al părinților,apartentența la anumite grupuri) ale elevului .

Consemn:”Descrie-mi o zi obișnuită din viața ta”.

Prin acest consemn și alte întrebări focalizate pe caracteristicile psiho-individuale ale intervievatului am urmărit să identific mecanisme și cauzalități care emerg din relațiile familiale și/sau din mediul școlar pe care-l freventează.

Am încercat în cursul demersului meu investigativ să surprind sensurile pe care elevii-actorii sociali le oferă acțiunilor lor deviante,comportamentelor lor,valorile și normele la care se raportează când decid și acționează într-un anumit fel.

Tehnica folosită a fost interviul ghidat –dirijat,o tehnică denumită de mulți autori ca interviú calitativ în profunzime,fiind una din cele mai utilizate forme de interviu.

Această tehnică mi-a permis să variez formularea și ordinea întrebărilor după planul tematic de subiecte și probleme pe care mi l-am propus să le investighez. Totodată a facilitat ajustarea întrebărilor în funcție de felul în care elevul – a răspuns întrebărilor premergătoare,în scopul de a clarifica răspunsurile,de a valida anumite răspunsuri particulare fenomenului și pentru a obține mai multe detalii.

Interviul calitativ de profunzime a facilitat creionarea unei imagini holistice, profunde și detaliate asupra situațiilor problematice în care actorii sociali –elevii au fost implicați și explicarea gândurilor și comportamentelor care își au rădăcina în factori contextuali.

III.1.3.PARTICULARITĂȚI ALE INTERVIULUI CU ADOLESCENȚI

În intervievarea adolescenților trebuie luate în considerare o serie de factori prin care se diferențiază interviul cu tineri față de interviul cu copii.

În termeni psihologici,adolescența este un stadiu de dezvoltare difícil pentru individualitățile tinere.Procesele biologice(maturizarea fízică și sexuală) conduce la schimbări emoționale.Maturizarea cognitivă adeseori o precede pe cea emoțională și socială.

Totodată în această etapă de vârstă are loc dezvoltarea identității,prin evidențierea sinelui și a independenței față de adulți,la fel ca și creșterea importanței grupurilor de similari(peer-groups).

Factorul major care diferențiază interacțiunea de cercetare cu tineri față de copii este faptul că aceștia au o capacitate crescută de a participa la luarea unor decizii critice,de a se impune ca prezență,de a schimba brusc traseul investigativ prin amănunte care nu țin neapărat de tematica aleasă,ca si autoprotecție a unei imagini de sine,a statutului de grup pe care îl posedă.

Cele mai importante aspecte care trebuie luate în considerare în cadrul interviului cu adolescente sunt :confidențialitatea,afirmarea și utlizarea unui stil interogativ cât mai directiv.

O trăsătură esențială a unei interacțiuni cu un adolescent într-o astfel de problematică sensibilă ca violența școlară este confidențialitatea Adolescenții trebuie asigurați de la începutul interacțiuni că le este garantată confidențialitatea răspunsurilor.

Exemplu:”Înainte de a începe doresc să-ți spun că tot ceea ce vom discuta azi,aici este confidențial,va fi o discuție privată între mine și tine.”

Un alt aspect important îl reprezintă împărtășirea viziunilor sale “:futuriste” cu privire la lume:stilul de îmbrăcăminte,credințe,pasiuni,etc.pentru a-i afirma unicitatea și a-l asigura asupra interesului manifestat pentru el ca individualitate.

Exemplu:”Observ ca ai o formație inscripționată pe tricou –Tokio Hotel-parcă se cheama,nu?Asculți demult muzica lor?”

Întrebările deschise focalizate(open-ended) un vor aduce un plus de informație în cadrul interviului minimalizând amănunțirea și detalierea

răspunsurilor de acea sunt recomandate întrebările directive,particularizate pe individ,pe contextul interacțional și pe tematica investigativă stabilită.

Exemplu:”Care consideri a fi rolul școlii în construirea viitorului tău?”

Așadar ,cercetarea s-a realizat luând în considerare atât particularitățile de vârstă ale subiecților cât și aspecte esențiale ale intervievării acestora,cu toate reflexele sociale și educative pentru a construi o imagine detaliată și complexă cu privire la sensurile,mecanismele și trăirile atașate actelor de violență școlară.

III.2.EȘANTIONAREA

În cercetarea calitativă se caută atât descrieri complexe și aprofundate cât și percepții ,rațiuni și sensuri date de actorii sociali.

Eșantionarea încearcă să definească limitele studiului prin întelegerea indivizilor tipici și atipici unui fenomen anume,definit în cadre situaționale specifice.

Totodată eșantionarea încearcă să exploreze patttern-urile generale care definesc anumite persoane și fenomenele specifice unui context anume,dar în același timp vizează perspectivele unice ale experiențelor indivizlor și a lor ca entitate psihosocială.

Eșantionarea este utilizată pentru că o cuprindere completă șî totală a fenomenului nu este posibilă și un este avantajoasă din rațiuni economice și temporale.

În vederea surprinderii formelor de violență școlară și a mecanismelor individuale și sociale care se regăsesc ca factori declanșatori ș/sau susținători de acțiuni violente,în sensul circumscris în abordarea conceptuală și teoretică, am ales ca și context investigativ:două instituții educative din Cluj-Napoca ,al căror nume nu vor fi specificate din ratiuni de confidențialitate.

Astfel,accesul și cercetarea mea s-a conformat rigorilor regulametului de ordine interioară și a regulamentului școlar în vigoare pentru o încadrare optimă și constructivă în programul instituției-orarul claselor și totodată pentru a explora și dezvolta explicativ obiectivele și interogațiile de cercetare.

Contactul cu subiecții-elevii- a fost mediat prin coordonarea conducerii școlii-directorii înstituției și a îndrumătorilor de clase-diriginți,în baza unor declarații de confidențialitate în privința instituției și a subiecților investigați.

Am ales ca și criteriu de selecție cazurile tipice ale fenomenului violenței școlare,conform definiției operaționale utilizate în partea introductivă a lucrării mele,pentru a realiza o reprezentare cât mai amănunțită a fenomenului prin intermediul subiecților care au manifestat atitudini sau acte violente în cadrul instituției școlare.

Eșantionul este format din 15 elevi,cuprinși în invătămăntul gimnazial ,având vârste cuprinse între 13 și 15 ani,aflați din punct de vedere psihologic în etapa adolescenței .

Eșantionarea a continuat pănă în momentul în care ,informațiile și datele culese au fost saturate,adică pănă nu a mai fost obținut nimic nou sau semnificativ pentru demersul meu investigativ.

Dat fiind că recoltarea datelor s-a realizat în cadrul instituțiilor școlare și printr-o mediere de către persoane cu autoritate ,în acea instituției ,s-au făcut simțite limite/ constrângeri interacționale în două planuri:planul mediatorului și planul actorului social.

Astfel una din limite a fost faptul că reprezentanții unităților școlare nu aveau o definifiție unanimă a fenomenului devianței școlare,structurându-o intr-un cadru conceptual minimalist ca manifestare și efecte ,fie din rațiuni protective față de calitatea instituției și a strategiei educative lansate de normele formale și informale ale instituției,promovate de către cadrele didactice.

Limita resimțită la nivelul subiectului-elevului- a fost cadrul de desfășurare al interviurilor,care deși un cadrul natural pentru investigarea fenomenului violenței școlare au putut fi resimțite anumite rețineri în relatarea subiecților,datorat explorării unei tematici delicate și “intime” și totodată posibil datorate anumitor animozități dintre mediator și actorul social

CAPITOLUL IV

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

IV.1 .ANALIZA TEMATICĂ

Prin analiza calitativă a datelor se urmărește procesual descompunerea datelor în părți constitutive și dezvoltarea elementelor și structurilor caracteristice întregului.

Primul pas constă în descrierea fenomenului violenței școlare așa cum se reflectă din datele culese,urmând punctual interpretarea,înțelegerea și explicarea fenomenului .

Ca metodă de analiză a discursurilor am ales analiza tematică,deoarece permite focalizarea transversală a ceea ce de la un interviu la altul se referă la tema violenței școlare.Această metodă de analiză mi-a permis prelucrarea corpusului de date prin filtrul structurat al obiectivelor de cercetare,sistematizate punctual după lectura interviurilor.

Unitatea tematică nu este definită ca unitate lingvistică,ci este un sens care poate fi evidențiat atât prin problematică,cât și prin ipotezele cercetării.

Grila de analiză trebuie să fie ierarhizată în teme principale și secundare,în așa fel încât să descompună detaliat și complet informațiile,prin separea elementelor factuale de elementele de semnificație.

Astfel,grila de analiză tematică utilizată pentru corpusul cercetării violenței școlare este transpusă structurat și detaliat după fiecare obiectiv în cadrul subcapitolelor de interpretare a datelor.

IV.2.1.VIOLENȚA ȘCOLARĂ –ACTORII ȘI FORMELE EI

După cum am prezentat și in cadrul capitolelor introductive violența școlară nu este o invenție a contemporaneității,ea a existat încă din cele mai vechi timpuri în toate sistemele de educație,dar formele și intensitatea cu care acestea s-au manifestat au suferit modificări de-a lingul istoriei,variind de la un tip de cultură la alta și de la o societate la alta,dar și în funcție de teoria și practica pedagogică împartășită la un moment dat.

Schimbările structurale din sistemul social și politic au avut ecouri în modul în care populația a privit importanța educației,de la opinii care vedeau în școală o cale sigură spre reușita socială,până la cele conform cărora educația nu este o condiție necesară a modelului social de succes.

Progresele în domeniul psihologiei învățării,dar și viziunile moderne asupra educației au redefinit școala ca un spațiu de viață socială,democratic și deschis către alte sisteme.astfel de viziuni moderne asupra educației s-au lovit în perioada regimului comunist românesc de o serie de bariere importante,cum ar fi ideologizarea învățământului,cenzura,accesul limitat la sursele de informare,bariere care au determinat în sine,tensiuni interne ale sistemului educațional.

După anii ’90 România a optat pentru democratizarea sistemelor economice și sociale,școala fiind unul dintre pilonii importanți ai schimbării.Accesul la mijloacele de informare,introducerea unei relative autonomii a școlii în raport cu oferta educațională,lărgirea participării la decizii privind educația prin contribuția tuturor actorilor educaționali(părinți,autorități locale,biserică,societate civilă)sunt doar câteva dintre schimbările carea u condus la transformarea culturii școlare după anii’90.Totodată acumularea tensiunilor sociale inerente perioadelor de schimbare economică și politică au adus transformări ale peisajului social,spațiu în care fenomenele de violență și-au făcut simțită mai acut prezența,difuzănd și la nivelul altor instituții sociale,între care familia,dar și școala ocupă un loc important.

În aceste condiții,m-am întrebat care sunt formele de violență școlară și cum se particularizează ele structural într-un anumit context?La această întrebare voi încerca să răspund în cadrul acestui capitol pe baza informațiilor obținute în demersul meu investigativ.

Date fiind caracteristicile eșantionului meu și metoda calitativă folosită îmi asum încă de la început rezerva că unele interpretări nu pot avea valoare de generalitate.Așa cum se preciza într-o analiză recentă despre violența în mediul școlar”a califica un fapt ca violent înseamnă,în esență,a emite o judecată de valoare asupra acestui fapt[…]Ceea ce este resimțit ca violență de un elev de la o anumită școală poate trece neobservat în ochii elevilor de la altă școală”

Încă din faza de proiectare,investigația de față și-a propus să analizeze formele de violență în raport cu actorii implicați și cu direcția de interacțiune violentă între aceștia în spațiul școlar.

În cadrul cercetării mele s-au evidențiat două forme de violență pe care le voi prezenta în subcapitolele următoare în detaliu, conform analizei informațiilor culese prin metoda interviului,și anume:violența între elevi care s-a situat printre cea mai frecventă în cazurile studiate și violența elevilor față de profesori.

IV.2.1.1 VIOLENȚA ÎNTRE ELEVI

Cele mai multe lucrări de analiză a fenomenului violenței școlare,citate pe parcursul lucrării mele,susțin ideea că manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violență școlară,dar consideră acest tip de violență ca unul nespecific spațiului școlii deoarece se poate manifesta și în afara acestuia,în orice grupde copii și tineri.

Însă analiza contextelor de manifestare precum și a discursurilor elevilor asupra acestora a subliniat că există un specific al violenței elev-elev,determinat de diferiți factori școlari cum ar fi:statutul de elev,climatul școlar,cultura școlară,etc.Aceste elemente specifice violenței elev-elev și formele de manifestare sunt analizate în cele ce urmează.

Chiar dacă violența între elevi a fost recunoscut ca fenomen general prezent în toate unitățile de învățământ,intenisitatea și formele în care aceasta se manifestă diferă de la o școlă la alta,fiind determinate de un complex de factori cum ar fi:climatul școlar și cultura școlii,tipul de management școlar,coeziunea și sintalitatea claselor,calitatea activităților educaționale,mediul de proveniente al elevilor.

Formele cele mai întâlnite în cadrul actorilor sociali intervievați ține de domeniul violenței verbale:certuri,conflicte verbale,tachinări,injurii și jigniri.Acestea fiind determinate în cea mai mare parte de diverse dezacorduri cu privire la modul de integrare în cadrul colectivului de elevi(absențe,apartenența la un anumit grup –bandă de cartier,etc),jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice determinate de ritmurile diferite de dezvoltare fízică(rămânarea în urmă sau puseuri de creștere,comparativ cu media),ironizarea unor trăsături fizice sau psihice(“grăsan””namilă’,”tâmpit”,”prost”,etc.).

Unii actori sociali au apelat în conflictele lor la jignirile referitoarea la situația socio-economică a unora dintre colegi sau în baza unei apartenențe etnice diferite(”cerșetoru’ “, “bozgor”, etc).

După cum au subliniat actorii sociali,aceștia stăruie în astfel de afirmații pentru a-și accentua,promova și sustine o anumită putere în cadrul grupului,pentru a fi respectat prin prisma unor calități fizice sau sociale,valorificate societal fie prin intermediul mass-media,fie prin anumite icon-uri mediatice,care sunt preluate ca modele în viață.Doar îndrăznind prin”tupeu” în astfel de comportamente se consideră de către aceștia a câștiga un prestigiu în viața socială si “respectați” în consecință.

Aceștia au o grijă deosebită față de modul cum se îmbracă:”haine blană” comercializate și procurate în special din magazine în tendințe,obiecte de uz personal expuse ostentativ (rechizite,telefon mobil,etc),prin toate acestea urmărind să se diferențieze de ceilalți minimalizăndu-le calitățile personale și impunerea sinelui ca și identitate adecvată societății din care face parte,școala fiind doar o rampă de lansare.

Un alt comportament neadecvat care se manifestă între elevi în cadrul școlii este violența fízică-bătaia-.

Această formă de violență nu se manifestă fără motiv și nici la întâmplare,ci în virtutea unor recompense pentru comportamentul lor violent:atrage după sine o atenție sporită din partea celorlalți și uneori,ca și în cazul violenței verbale respect și acces la un anumit status.Bătaia apare ca mod de exprimare a rivalității din cadrul clasei sau din afara școlii,iar evitarea unei astfel de confruntări nu aduce respectul celorlați elevi,ci dimpotrivă etichetarea ca “laș”,”găină”,”morcovist”,etc.

Conflictele violente apar ,după relatările subiecților intervievați,fie cu elevii din aceiași clasă,datorită interacțiunii frecvente în cadrul orelor și a activităților școlare,în pauze sau chiar în cercul de prieteni,fie cu elevii din clasele mai mari ,fie datorită concurenței prin minimalizarea calităților personale,fie în baza categorizării clasei-”clasă bună”,”clasă de elită”,”tocilari”și” clasă slabă”.

Conduitele violente fiind precedate de distrugerea unor obiecte personale și de atacul la persoana acestora,prejudicierea unei imagini formate în cadrul colectivului de elevi și/sau în fața cadrelor didactice.

Toate aceste forme de violență se manifestă preponderent după cum afirmă subiecții intervievați în timpul recreațiilor școlare și în cadrul orelor de sport.Pauza reprezentănd un timp și un spațiu în care elevii nu se regăsesc sub stricta supraveghere a cadrelor didactice și care oferă posibilitatea relațiilor directe între elevi ,care sunt limitate pe parcursul activității didactice din cauza metodelor de predare,a conceperii și repartizării sarcinilor de învățare,însă chiar și în cadrul orele de curs ,elevii obișnuiesc să manifeste atitudini violente verbale prin poreclire,bilețele de avertizare,mesaje telefonice sau chiar jignire de față cu cadrul didactic.

Așadar,violența școlară este particularizată în mediul școlar pe caracteristicile vârstei adolescenței,fiind o vârstă de căutare a identității și de afirmare a ei sub toate formele posibile de la un simplu accesoriu vestimentar pănă la un conflict violent pentru promovarea și apărarea sinelui .

Conduitele violente sunt particularizate pe contextele care oferă libertate de exprimare și de afirmare a sinelui (pauze,orele de sport) și manifestate astfel încât să atragă atenția celor din colectivul de elevi sau a cadrelor didactice,prin promovarea unor valori și atitudini specifice atât unui anumit segment socio-cultural îndeosebi reprezentat în structurile mass-media,cât și a climatului social din care face parte(etnie,structură socio-familială,grup de prieteni).

IV.2.1.2.VIOLENȚA ELEVILOR FAȚĂ DE PROFESORI

Cea de–a doua formă de violență școlară surprinsă în cercetarea mea este violența elevilor față de profesori.

Astfel,situațiile de violență a elevilor față de profesori menționate de actorii sociali implicați pot fi repartizate în două categorii și anume:

Comportamente neadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor,care presupun lipsa de implicare și paricipare a acestora la activitățile școlare:absenteismul școlar,actele de indisciplină în timpul programului școlar,ignorarea voită a mesajelor cadrelor didactice;

Comportamente care implică agresiune verbală și nonverbală ,și reprezintă o ofensă adusă statutului și autorității cadrului didactic:refuzul îndeplinirii sarcinilor școlare,atitudini ironice față de profesori,injurii și jigniri.

Cea mai mare parte a subiecților care au fost implicați în actiuni violente fizice,în cadrul investigației mele,au afirmat a se fi comportat indezirabil față de cadrele didactice.Unii au decis să nu se prezinte la anumite ore ,deoarece fie profesorul era prea sever ,fie simțea că are ceva personal cu el,ca elev,fie că ocupau dintr-un timp în care era mai convenabil să desfășoare activități recreative.

Elevii care frecventau cursurile,dintre cei implicați în conduite violente,obișnuiau să refuze îndeplinirea anumitor sarcini școlare,manifestau atitudini ironice șî sarcastice față de cadrele didactice sau perturbarea desfășurării activității instructiv-educative.

Când au fost întrebați despre ceea ce determină un astfel de comportament,elevii au răspuns fie că disciplina este neatractivă și nefolositoare pentru parcursul educativ viitor,fie că programul școlar este prea încărcat încât după o anumită ora nu își mai pot focaliza atenția,fie că profesorii sunt prea rigizi și închiși la comunicare și manifestă un tratament discriminatoriu în raport cu alți colegi,fapt reliefat și în notare.

Atitudinea ironică față de cadrele didactice are ca obiect calitatea prestației didactice:competențele științifice,modalitățile de evaluare,stilul didactic al profesorului sau în raport cu anumite trăsături de personalitate,caracteristici fizice,stilul de vestimentație.

Actorii sociali implicați în fenomenul violenței școlare-fizice,în special,au menționat pe parcursul interviurilor faptul că manifestă o conduite verbale neadecvate în cadrul programului școlar,față de anumite cadre didcatice,care în opinia lor nu au abilități de a accesibiliza materialul didactic și de al face mai atractiv,si tratează diferențiat în notare după anumite variabilele socio-economice și statutare ale părinților pe anumiți elevi,fapt ce îi determină să riposteze verbal.

În concluzie,se poate afirma ca violența elevilor față de profesori este o realitate alarmantă ,date fiind semnalele primite din parte actorilor sociali care au subliniat anumite puncte critice în funcție de care și-au structurat comportamentul și atitudinile.Punctele critice ar fi:calitatea climatului școlar,modul de interacțiune pedagogică,discriminarea în evaluare pe baze statutare,toatea acestea fiind însoțite în afirmațiile actorilor sociali-elevii-de o atitudine generală,devalorizantă față de școală ca instituție de educație.

IV.3.MECANISMELE ȘI CAUZELE VIOLENȚEI ȘCOLARE

Obiectivul central al acestei lucrări a fost identificarea șî explicarea factorilor care influențează violența școlară,modul cum acești factori se cumulează și potențează apariția unor astfel de fenomene sub variate forme de la cele mai simple până la cele mai grave forme de comportament deviant.

În dorința de a creiona o imagine cât mai completă și detaliată a acestui fenomen în cadrul lucrării mele am luat ca și nivele de analiză următoarele entități și grupuri de influență:

Individul prin surprinderea următoarelor aspecte:atitudini anisociale,istoria personală privind comportamentul agresiv,consum de tutun și alcool,posibilități limitate de autocontrol,dificultăți de concentrare a atenției.

Familia:modelul parental de educație,valori și reguli familiale,lipsa de implicare în viața copiilor,slaba supraveghere a acestora,particularitățile socio-economice ale familiei-profesie,venit familial,etc.

Școala :colectivul de elevi,strategii didactice,subiectivitatea în evaluare,climat bazat pe competiție,etc.

Acest capitol va fi axat evidențierea factorilor individuali cu nuațele lor psihosciale și microsociali,în special,asupra celor asociați mediului familial și a celor care țin de mediul școlar.

Identificarea acestor factori s-a realizat pe baza analizei informațiilor culese de la actorii sociali care au fost implicați în acțiuni și au manifestat atitudini violente în raport cu colegii și /sau profesorii.

IV.3.1.FACTORI INDIVIDUALI DE NATURĂ PSIHOLOGICĂ

La nivel individual,factorii care afectează potențialul de comportament violent al elevilor includ caracteristici biologice,psihologice și sociale.Manifestările violente pot apărea din copilărie,la vârste mici,fiind influențate în diferite grade de mediul familial,de grupul de apartenență sau alți factori de natură socială și culturală.

În lucrarea mea mă voi referi în special asupra trăsăturilor de personalitate ale elevului așa cum au fost evidențiate în contactul meu investigativ cu aceștia.Principalele caractersitici ale personalității acestora sunt:impulsivitatea,lipsa sau insuficiente dezvoltare a mecanismelor de autocontrol,motivația centrată pe preferința pentru violență,particularități ale sistemului de valori,self-esteem și exprimarea eu-lui,empatia.

În cele ce urmează voi analiza punctual trăsăturile de personalitate specifice indivizilor intervievați și modul cum se asociază cu un anumit tip de violență.

Impulsivitatea

Impulsivitatea ca trăsătură de personalitate complică întreaga viață relațională a individului,predispunându-l către gestionarea violentă a conflictelor și către preferinta spre forme de violență fízică imediată și urgența trecerii la acțiune.

Literatura de specialitate consideră că definiția impulsivității trebuie să includă trei elemente importante:diminuarea sensitivității la consecințele negative ale comportamentului,reacții rapide și neplanificate la stimuli care preced procesarea completă a informației,lipsa considerăii consecințelor pe termen lung.La acestea autorii adaugă perspectiva socială asupra impulsivității-învățarea socială-în care impulsivitatea este un comportament învățat.Copilul impulsiv învață din familia să reacționeze imediat pentru a obține ceea ce-și dorește.Dorința nu coexistă cu abilitățile necesare înțelegerii consecințelor acțiunilor asupra lui însuși și asupra celorlalți.

În cadrul interviurilor ,elevii violenți și-au motivat comportamentul folosind multe tipuri de motivații:”trebuie să-ți faci dreptate singur”,”când te apucă furia trebuie să te bați”.”sunt o persoană care reacționează imediat”,”nu mă pot stăpâni”.Subiecții atribuie lipsei de control o dimensiune pozitivă,ei afirmă că adoptă comportamente violente,dar consideră că acest lucru este dezirabil,fiind o strategie eficiente pentru rezolvarea conflictelor.Lipsa de control sau controlul redus face ca impulsul agresiv să ducă la trecerea imediată la acțiune ,la manifestarea violenței.Unul din respondenți a declarat așa:”Atunci când am conflict nu prea mă obosesc să încerc să discut,că n-am cu cine,tot îl bat până la urmă șî când mă apucă furia trebuie să mă descarc,să mă bat.”

Impulsivitatea și lipsa controlului de sine determină și sunt corelate cu mecanismele de coping.Adoptarea acestor strategii se realizează în baza unor motivații care determină gestionarea conflictelor interpersonale pe cale violentă.Aceste motivații se referă la valorizarea forței fizice și folosirea acesteia în reglarea interacțiunilor,la a da curs primelor impulsuri fără a anticipa consecințele.

Puterea și prestigiul

Cea mai mare parte a subiecților intervievați își doresc să fie ascultați ,să aibe o poziție superioară în fața celorlalti.Din interviurile cu băieții violenți reiese asocierea strânsă între masculinitate și puterea prin coerciție,interesul băieților violenți de a fi admirați,cunoscuți și de a domina pe ceilalți.Atașamentul față de insemnele puterii,exprimate în valorizarea violenței,explică nevoia și setea lor de recunoaștere socială,ei paricipând la competiția socială prin singura lor miză:forța fízică.

Afirmarea eu-lui și refuzul anonimatului

Dat fiind că subiecții investigați parcurg o etapă sensibilă de dezvoltare șî anume vârsta adolecenței sarcinile de dezvoltare sunt multiple și mult mai complexe.Constituită din multiple complicații afective,criza adolescenței se referă,pe de o parte,la negarea de către preadolscent și adolescent a identității sale de copil-de care se desparte cu dificultate-și pe de altă parte,la revendicarea unei noi identități care să-l includă în lumea adulților.Această tranziție,considerată de adulți ca fiind uneori violentă,dar aproape întotdeauna grăbită,complică relațiile între părinți și copii,și la nivel general între adulți și copii.Este de înțeles că nevoia de putere și prestigiu corelează puternic cu refuzul anonimatului și cu dorința de a se diferenția de colegi prin autoafirmare.

În cadrul investigației mele,elevii violenți se autodefinesc ca persoane interesate de impresia pe care o lasă celorlați-să șocheze,să pară puternici,să pară duri,să inspire frică și supunere,să provoace pentru a avea ocazia să reacționeze agresiv-indiferent dacă este vorba despre relațiile lor cu colegii sau cu profesori.Pentru ei tercerea la acțiune-distanța dintre furie și comportament violent este ceva firesc,acceptat și chiar recomandabil în situația în care cineva este provocat.Capacitatea lor de a considera mediere ca alternativă este foarte redusă,întrucât ei caută sa creeze situații conflictuale pentru a putea reacționa violent.În acest fel,gestionarea pacifistă este evitată și chiar indezirabilă,pentru că apelul la această strategie este frustrantă pentru ei.

Imaginea de sine și atitudinea față de viață

În sistemul de reprezentări despre sine,încrederea în propria persoană și valorizarea pozitivă a eu-lui sunt elemente constitutive semnificative.

În cadrul interviurilor cu actorii sociali implicați in fenomenal violenței școlare,aceștia au arătat faptul că ei sunt mulțumiți atunci când”alții le știu de frică”,atunci când sunt considerați puternici,iar forța lor fízică le este recunoscută,deși în sinea lor ei se consideră mai puțin valorosi decât colegii lor și au mai puțină încredere în ei,afirmănd că alții fac lucrurile mai bine ca și ei.

Atitudinea față de viață este condiționată de felul în care elevii se percep și de felul în care ei se plasează printre semenii lor,în urma procesului de comparație socială.Ei manifestă un grad mare de suspiciune ,exprimată prin neîncredere sau încredere redudsă în ceilalalți.La elevii intervievați s-a putut sesiza o stare de resemnare și chiar pesimism-posibil datorită percepției dificile de a-și construi o imagine de sine coerentă și în acord cu norma socială-ei afirmând că acepta lucrurile care nu se pot schimba.Atâta vreme cât elevii nu au încredere în propria lor persoană pare firesc ca ei să considere că nu-și pot schimba viața,pentru că acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă aceștia ar dispune de alte strategii de coping.Unii dintre subiecții au exprimat o profundă stare de insatisfacție:”mă simt de multe ori singur și trist”.”ceilalți sunt mai fericiți ca mine”,”nu prea contează unde mă aflu acum pentru că oricum mi-ar plăcea să fiu în altă parte și în cea mai mare parte a timpului mă simt neliniștit.”

Tendința către comportament adictiv

Unii dintre subiecții investigați manifestau un comportament adictiv și anume consumul de tutun.Preferința pentru consumul de tutun se explică prin faptul că este mai ușor de procurat și mai puțin sancționat social,în comparație cu drogurile sau alcoolul.Preferința și adoptarea unor comportamente adictive în adolescență este explicată prin atracția adolescenților către comportamente de tip adult,exprimând tendința lor de a se include cât mai timpuriu în categoria matură,negându-și statutul prezent.

Empatia

Capacitatea empatică a unui individ este compusă din mai multe elemente,distinse prin raportul între ipostaza pasivă,cea activă și combinația acestora în raport cu anumite categorii de stimuli.Prin intermediul interviurilor am dedus că actorii sociali implicați în atitudini și acțiuni violente manifestă un grad scăzut de empatie,pentru că ei tolerează cu plăcere nu numai vizionarea scenelor de violență din filme și participarea la scene virtuale de violență prin exersarea jocurilor video,dar își asumă un rol activ,prin însăși violența pe care o provoacă și o trăiesc.Unul dintre elevi afirma:”Îmi plac mult filmele cu bătăi,am o colecție întreagă acasă de casete și DVD-uri”.

În analiza comportamentelor violente ale elevilor este important să fie luate în considerare și trăsăturile psihologice individuale ale acestora(impulsivitatea,lipsa de control,slaba capacitate sau absența empatiei,valorizarea violenței).Consider că investigarea și cunoașterea personalității elevilor violenți duce la conturarea unor factori care pot ajuta la elaborarea unor strategii eficiente de prevenire a violenței școlare.

IV.3.2.FACTORI DE MEDIU SOCIO-FAMILIAL

În cadrul obiectivului care ține de explicarea cauzală a mecanismelor si factorilor care influențează fenomenele de violență școlară se regăsește și influența mediului socio-familial.

Astfel,în cadrul interviurilor am urmărit să identific următoarele variabile definitorii ale contextului socio-familial,așa după cum s-a putut surprinde în informațiile oferite de către actorii sociali:

Climatul socio-afectiv din familie:(relațiile dintre părinți,atitudinea părinților față de copil,atitudinea copilului față de familie).

Tipul familia;(organizată,dezorganizată prin divorț,etc)

Condițiile economice ale familiei(statutul ocupațional al părinților,aprecierea situației economice).

Dimensiunea familiei(numărul de copii din familie).

Climatul socio-afectiv din familie

Variabilele care au fost luate în considerare în scopul analizei climatului afectiv din familie și a influențelor acestuia asupra comportamentelor adolescenților investigați,așa după cum aminteam mai sus-:relațiile între părinți,atitudinea părinților față de copil,atitudinea copilului față de părinți.Tipurile de relații și atitudini menționate ar putea fi asimilate cu ceea ce unii autori numesc”angajare emoțională” .Împreună cu un set de variabile,aceasta măsoară coeziunea familială definită ca legătură emoțională dintre membrii familiei.Conform acelorași autori,nivelul scăzut al coeziunii familiale reprezintă unul dintre factorii care pot declanșa comportamentele violente la copii.

În cazul primei variabile-tipul de relații între părinți-analiza interviurilor și discursurilor actorilor sociali,s-a putut observa că,o mare parte din cei intervievați declară că provin dintr-o familie în care există neîntelegeri permanente și conflicte grave între părinți.Această constatare permite aprecierea faptului că dezvoltarea copilului într-un mediu conflictual și expunerea lor repetată la acte de violență în familia,favorizează preluarea unor modele de conduită agresive pe care le transpun în alte contexte,în alte sisteme de relații,și în primul rând în școală,în relațiile cu colegii și profesorii.Este de altfel cunoscut că socializarea primară a copiilor se realizează și prin preluarea de către copil,prin imitație și învățare prin observare,a modelelor oferite de părinți.Starea conflictuală care domnește în astfel de famili,în care copilul este victimă directă sau indirectă,face ca violența să devină un puternic factor de influență care își pune amprenta asupra dezvoltării acestuia.

Într-un mediu în care tatăl are un comportament extrem de autoritar,în care copilul este lipsit de supraveghere și afecțiune și chiar în condiții elementare de alimentație,acesta trăiește un puternic sentiment de insecuritate emoțională.Dezvoltarea elevului într-un astfel de mediu ,din victimă în agresor,devine explicabilă.

Nu în toate cazurile investigate au fost evidențiate o relație de cauză- efect atât de directă și vizibilă între climatul familial,ansamblul de relații,atitudini și comportamente din familia și manifestările de violență ale copiilor ,violența fiind în general efectul influenței cumulate a unor factori multipli.

Conform celor afirmate de către subiectii cercetării mele,se poate concluziona că ,în anumite cazuri,fenomenele de violență ale copiilor șunt determinate de condițiile unui microclimat familial nefavorabile educației și socializării.

Climatul socio-afectiv din familie este definit și de atitudinea copiilor față de părinți,atitudine care,de multe ori,este rezultanta atitudinii și comportamentului părinților,a modului în care aceștia reușesc sau nu să ofere sprijin și afecțiune copiilor,să comunice cu ei,să se implice în viața și problemele lor fără să încalce o anumită autonomie a acestora,să impună o anumită disciplină parentală,anumite reguli fără ca ele să fie foarte rigide,laxe sau inconsistente,ci să reprezinte un echilibru între autoritarism și permisivitate excesivă.Inconsecvența în solicitările față de copil(trecerea de la un permisivism exagerat la restricții foarte dure),apelul la mijloace violente de sancționare,dar și privilegierea excesivă a relației afective în detrimentul rolului educativ,renunțarea la orice fel de reguli și restricții poate conduce în egală măsură la comportamente inadecvate ale copiilor și respingerea sarcinilor școlare.

Cea mai mare parte din subiecții cercetării mele au subliniat faptul că familia-părinții-sunt un obstacol în propria afirmare,că împiedică dezvăluirea identității,validarea lor ca și sine,ca realitate distinctă.

Pe acest fond al diminuării vechilor forme de autoritate parentală,dublat de creșterea drepturilor copiilor,precaritatea socială și profesională a multor familii îngreunează și mai mult organizarea vieții de familie și controlul exercitat de părinți asupra copiilor.

Tipul familiei

Familia completă-organizată a fost considerată,până nu demult de literatura de specialitate ca o condiției esențială a unei socializări primare funtionale,a unei bune adaptări școlare și chiar a succesului școlar.

În cazul subiecților cu manifestări de violență școlară am putut identifica,faptul că în cadrul familiei lor au intervenit evenimente care au condus la dezorganizarea familie prin(divorț,decesul unuia dintre părinți,reorganizarea familiei prin căsătoria mamei sau tatălui,sau concubinaj.

Concluzia care se poate desprinde este că familia dezorganizată,monoparentală reprezintă totuși un factor de risc pentru comportamentul deviant al elevilor ,atât în sine cât și prin asociere cu alți factori.

Condițiile economice ale familiei

Multe din studiile care au abordat tema violenței școlare consideră condițiile economice ca unul din factorii care pot genera astfel de fenomene.Acestea au în vedere contextul socio-economic general,referindu-se la faptul că anumitor zone/cartiere caracterizate de rata ridicată a șomajului,de ponderea mare a forței de muncă slab calificată-toate acestea cu repercursiuni asupra condițiilor economice ale familiilor care populează zonele respective-li se asociază o rată ridicată a criminalității,inclusiv o mai mare amploare a fenomenelor de violență școlară.

Pornind de la aceste considerații,în cadrul cercetării mele am încercat să identific posibila influență a condițiilor economice ale familiei prin intermediul unei variabile referitoare la statutul ocupațional al părinților.

Astfel majoritatea celor intervievați au afirmat că părinții erau angajați temporar în străinătate,iar restul cazurilor au răspuns fie că părinții sunt șomeri,fie că sunt pensionați medical.

Analiza informațiilor culese evidențiază,de asemenea,că formele mai ușoare de violență școlară sunt asociate cu elevii a căror părinți sunt în pensie medicală,iar cazurile grave ca și consecințe ale violenței școlare sunt reprezentative pentru elevii cărora unul dintre părinți este plecat la muncă în străinătate.

Așadar,anumite manifestări ale comportamentului violent al subiecților sunt consecința lipsei de control și autorității exercitate de către unul din părinți,în special al tatălui.

Dimensiunea familiei

Talia sau dimensiunea familiei este considerată de unii autorica unul dintre factoii asociați comportamentelor violente/non violente ale copiilor.O astfel de relație are în vedere,pe de-o parte riscul unei “gestionări” și monitorizări defectuoase a relațiilor intra-familiale și a comportamentului minorilor în cazul familiilor cu mai mulți copii(impunerea disciplinei,stilul de autoritate-egal sau preferențial-față de toți mebrii fratriei,cu implicații asupra conduitelor acestora.Pe de altă parte în familiile numeroase,riscul sărăciei-care la rândul său poate declanșa comportamente violente-este mai mare,dat fiind că veniturile obținute de adulți se distribuie la un număr mai mare de persoane.

În cadrul cercetării mele cea mai mare parte a subiecților aveau mai mult de doi frați și doar câteva cazuri de elevi erau singuri la părinți.Subiecții a căror familie avea o dimensiune mai mare ,prezentau atitudini si comportamente violente mai grave,afirmând că trebuie să se” descurce”astfel încât să-și satisfacă anumite nevoi identitare specifice vârstei(haine,telefoane,etc.).

Dimensiunea familiei influențează structurările economice intra-familiale,iar neajunsurile oferă oportunități de regândire a regulilor existențiale și apelul în consecință la conduite violente pentru “supraviețuirea” socială,chiar și în cadrul culturii școlare,prin servicii și schimburi inadecvate însă satisfăcătoare material pe termen scurt. Analiza prezentată evidențiază faptul că violența în școală nu poate fi explicată,prevenită,ameliorată sau combătută fără a examina și mediul familial,acesta având un rol evident în dezvoltarea copilului și a mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.Atitudinile și comportamentul părinților,sistemul de valori și relații din familie reprezintă un model pentru copii.Dacă nevoile copiilor în ceea ce privește acest model,precum și nevoia de afecțiune și comunicare interpersonală nu sunt îndeplinite,se creează un câmp favorabil manifestării comportamentelor violente,situațiilor de conflict,dezamăgiri ,frustrări.Uneori nu este vorba doar despre ceea ce le lispește în familie(comunicare,înțelegere,afecțiune,prezența ambilor părinți),ci și de manifestarea altor factori precum o educație agresivă,aleatorie,extrem sau insuficient de exigentă,lipsa de control sau exercitarea rolului educativ,numai de către unul din părinți.

Alte probleme precum sărăcia și privațiunile,comportamentele indezirabile ale unor părinți,expunerea copiilor la un mediu și o cultură a violenței conduc la diminuarea capacității de autocontrol a acestora și la exacerbarea problemei violenței.În astfel de condiții,școlii îi revine un rol dificil în combaterea comportamentului violent al elevilor,succesul eforturilor acesteia fiind nu de puține ori îndoielnic,cu atât mai mult cu cât chiar la nivelul instituției școlare există o serie de probleme și deficiențe care-i relativizează acest rol,așa după cum voi prezenta în capitolul referitor la mediul școlar.

IV.3.3.MEDIUL ȘCOLAR CA FACTOR DE INFLUENȚĂ A VIOLENȚEI

A identifica poziția școlii în configurația factorilor de influență a violenței nu este un exercițiu facil.Mai întâi,dificultatea se naște din dubla ipostază a școlii ca instituție de educare a comportamentelor dezirabile(implicit de prevenire și combatere a comportamentelor violente),dar șî ca scenă a manifestărilor sociale ale actorilor ei,al căror univers relațional poate înregistra un nivel mai ridicat sau mai scăzut de tensiune și conflict,constituind în sine o sursă a violenței.

Apoi,unele surse ale violenței în mediul școlar sunt mai greu de identificat deoarece posibilele tipuri de influență negativă generate de școală nu se regăsesc doar la nivel formal,în regulamente,curriculum scris sau intenții declarative,cât mai ales la nivelul relațiilor care se stabilesc între diferiții actori ai școlii,al modului de întelegere șî de raportare al acestora la valori șî norme comune,la nivelul practicilor și al comunicării-aspecte cu mult mai subtile și,în consecință mai dificil de surprins.

Conform unor cercetări recente,cel mai adesea sursele de violență provin din situații ca:

Neadaptarea parcticilor pedagogice la nevoile și specificul noilor generații;

Perpetuarea relațiilor de dependență șî subordonare a elevilor față de profesori,în detrimentul inițiativei și independenței elevului în procesul de învățare;

Preponderența comunicării pe axa profesor-elev și oportunități limitate ale elevilor de a comunica Intre ei în procesul de învățare;

Atitudini de ignorare sau dispreț ale profesorilor față de elevi,care conduc la pierderea încrederii în sine a elevilor;

Evaluarea neobiectivă,etichetarea,inducerea sindromului eșecului școlar;

Abuzul de măsuri disciplinare,sancțiuni inegale sau pedepse.

Alte studiisituează sursele violenței în mediul școlar la nivelul relației directe dintre elevi și profesori,mai ales în conflictul dintre cele două tipuri de cultură,valori și practici uzate în mediul școlar:cultura elevilor versus cultura profesorilor.Principalele surse de conflict între profesori și elevi apar,în opnia autorilor amintiți,ca urmare a decalajului între așteptările elevilor și practica școlară curentă.Elevii așteaptă o relație bazată pe negociere,independență,pragmatism,inițitivă și empatie în raport cu profesorii,în timp ce cadrele didcatice își doresc o relație de dependență ,control,autoritate și conformism.

Pornind de la aceste premise teoretice am căutat să identific opiniile elevilor implicați în acțiuni,conduite și atitudini violente

privind :rolul factorilor școlari în determinarea fenomenelor de violență școlară,în raport cu alte categorii de factori.

În urma interacțiunilor cu subiecții cercetării s-au putut desprinde anumite observații cu valoare concluzivă.

Astfel se constată anumite dificultăți de comunicare elevi-profesori,cei din urmă nu sunt valorificați,pierzându-și din autoritatea didactică datorită neconcordanței cu modele de viață socială promovate de către societatea românească,fiind amintiți în exprimarea elevilor ca fiind:”relicve”,”comuniști”,”boșorogi”,”scorpii”,atacând astfel stilul didactic ,datorită unor rigidități discursive și a unor strategii didactice inadecvate societățiii actuale.

Subiecții consideră subiectivitatea în evaluare ca sursă importantă a frustrărilor în spațiul școlar,resimțind evaluarea ca pe o sursă de stres.O astfel de situație poate fi pusă pe seama modului în carese realizează încă evaluarea elevilor în școlile din România,măsurând mai ales cunoștințe și nu capacități,preponderent de tip sumativ și nu formativ sau unele practici de notare de tip sancțiune a comportamentului indisciplinat.

Un alt aspect adus în discuție a fost climatul bazat pe competiție și nu pe cooperare între elevi,evaluarea reprezentând o sursă importantă de conflict,subiecții accentuând faptul că este nevoie de o abordare modernizată a metodologiilor didactice.

Alte surse de conflict aduse în prim plan prin interacțiunea cu actorii sociali implicați în fenomenul violenței școlare sunt interacțiunile subiective din relatia elev-cadru didcatic,manifestate prin:disponibilitatea redusă profesorilor pentru comunicare deshisă și în afara lecțiilor,distanța în comunicare,metode neatractive de predare,descurajarea inițiativelor și/sau sancționarea nejustificată.

Aspectele prezentate mai sus ca urmare a analizei informațiilor culese prin intermediul interviurilor conturează un tablou plin de contradicții,tensiuni,frustrări datorate,poate,așa după cum au afirmat cei intervievați,lipsei de comunicare deschisă,între participanții la procesul instructiv educativ.

Lipsa de coeziune a valorilor,așteptărilor și practicilor diferiților actori care interacționează zilnic în spațiul școlar semnalează un potențial ridicat de acumulare și producere a violenței.Fără indoială,o strategie de ameliorarea a fenomenelor de violență școlară nu poate ignora măsuri care să permită reglarea tensiunilor și conflictelor interne,mai subtile,mai puțin vizibile șî de multe ori neconștientizate la nivelul actorilor.Tocmai de aceea,Dardel Jaouadispunea “a lupta contra violenței școlare înseamnă a ameliora calitatea relațiilor și a comunicării între toate persoanele angrenate în cadrul educațional”.

V.CONCLUZII

Investigația mea privind fenomneul violenței școlare a urmărit pe de o parte:identificarea formelor concrete de manifestarea acesteia prin conturarea completă a contextelor de manifestare,așa cum sunt filtrate și expuse de către actorii sociali implicați-elevii,iar pe de altă parte surprinderea mecanismelor cauzale care favorizează și susțin producerea unor comportamente și atitudini violente.

Fenomenul violenței șolare pare să fie încă o problemă insuficient consțientizată în cadrul instituției școlii sau poate doar un subiect incomod,care este evitat și estompat .Dincolo de orice rețineri și ezitări sau negări declarative manifestate de unii actori sociali s-au evidențiat numeroase situații de conflict,divergențe de opinie șî tensiuni pe care actorii înșiși nu le conșțientizează pe deplin sau le justifică în diferite moduri.

Astfel cadrele didactice(directori,diriginți)cu care am interacționat în cadrul cercetării mele în vederea medierii contactului cu elevii implicați în atitudini și conduite violente,au fost tentați să facă referire la violența înțeleasă mai ales în dimnesiunea sa obiectivă,referindu-se la acte de agresivitate manifestată(fizică,verbală sau non-verbală) și mai puțin la cele de natură subiectivă,ce țin de valori,de tipurile de relații sau de cultura școlară.Teme care tratează aspecte subiective ale relațiilor psihosociale din spațiul școlii(cum ar fi relația autoritat,stiluri didactice,metodele de predare sau relația părinți profesori-elevi) nu sunt direct asociate cu fenomenul violenței,existând tentația de a încadra astfel de subiecte într-o situație de normalitate,obișnuită oricărui spațiu școlar și inevitabilă,chiar necesară uneori.

În cadrul investigației mele cele mai întâlnite forme de violență școlară în rândul subiecților a fost violența verbală și mai puțin formele de violență fizică,posibil și din cauza directorilor școlari care au fost mai puțin deschiși în a recunoaște prezența violenței școlare în școlile manageriate de ei,fie din cauza insuficientei cunoașteri a acestui fenomen,fie ca o încercare de a ascunde o realitate care contravine regulamentului și disciplinei școlare și care se poate constitui,astfel,într-o critică la adresa managementului școlar.

În interacțiunea elev-elev,cele mai frecvente forme de violență școlară țin de domeniul violenței verbale(certuri,conflicte,injurii,țipete,).Cele mai multe conflicte verbale erau axate pe jigniri cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale colegilor,comportament determinat deseori de specificul vârstei adolscenței,când elevii devin mai atenți și critici cu privire la diferite caractersitici fizice sau psihice,proprii sau ale celorlați.

Cazurile de violență fizică au fost reduse numeric în cadrul cercetării mele ,astfel de comportamente fiind determinate de asemenea de specificul vârstei adolscenței,de factorii școlari sau mediu socio-familial.

În privința violenței elevilor față de profesori,o mare parte din cei intervievați au manifestat un comporament deviant față de cadrele didcatice exprimate prin lipsa de implicare și de participare la activitățile școlare(absenteismul școlar,fuga de la ore,indisciplina în clasă ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactice),ca ofensă adusă statutului și autorității cadrului didactic(refuzul îndeplinirii sarcinilor școlare,atitudinile ironice sau sarcastice,zgomote în timpul activității didactice).În urma interviurilor a putut fi constat faptul că acestea sunt expresia scăderii respectului față de profesia de cadru didactic și ale valorizării reduse a acesteia la nivel social,precum și expresia “democratizării” relației profesor-elevi,deficitar înțeleasă și manageriată la nivelul clasei.O mare parte din subiecți susțin legitimitatea unor astfel de comportamente,apreciind că reprezintă o modalitate de a face față unei autorități forțațe a școlii,unui mediu școlar neprietenos și suprasolicitant,care nu răspunde nevoilor individuale ale elevilor.

Investigarea violenței școlarea urmărit,pe lângă identificarea formelor și contextelor de manifestare a violenței școlare,și suprinderea explicativă a mecanismelor și factorilor care influențează și generează violența școlară.

Astfel una dintre concluzii se referă la cauzele psiho-individuale care oferă un anumit conținut comportamentului și atitudinii elevlului implicat în fenomenul violenței școlare.

Elevilor violenți le sunt asociați cu preponderență o serie de factori individuali precum toleranța scăzută la frustrare,dificultățile de adaptare la disciplina școlară,imaginea de sine negativă,instabilitatea emoțională,lispa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol,tendința către un comportament adictiv-fumatul și slaba capacitate empatică.

Toate aceste caracteristici pot fi interpretate și ca modalități individuale de raportare a elevilor la provocările mediului școlar,mediu care aduce cu sine frustrări,impunerea unui anumit tip de disciplină,insuficienta valorizare a potențialului real al elevilor,a individualității lor specific,cu efecte în planul imaginii de sine și a trăirilor acestora.

Analiza cauzelor familiale evidențiază faptul că violența școlară nu poate fi explicată,prevenită,ameliorată sau combătută fără a examina și mediul familial,aceasta având un rol esențial în dezvoltarea copilului și mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.

Majoritatea celor investigați au evidențiat relații tensionate între părinți,un mediu lipsit de secuitate afectivă,proveniența acestora fiind din familii indeosebi dezorganizate(divorț,concubinaj,plecarea unui părinte în străinătate),condițiile economice (venituri insuficiente sau greșit gestionate),dimensiunea familiei(care de multe ori adâncește slaba gospodărire și distribuire adecvată a banilor,conducând la sărăciei).Nu în toate cazurile,însă s-a putut evidenția o relație directă șî vizibilă de cauză-efect,între factorii de mediu familial și manifestările agresive ale copiilor,violența fiind în general efectul influenței cumulate a unor factori multipli.

În privința cauzelor școlare,subiecții investigați au subliniat dificultățile de comunicare elevi-profesori,impunerea autorității cadrelor didactice,stilurile didactice de tip autoritar ale profesorilor,distorsiuni în evaluare.

Sistemul educțional,deși dispune de autonomie, este o realitate socială ce se află în interacțiuni complexe cu toate structurile societale,de aceia se impun intervenții atât la nivel individual(identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent,elaborarea și derularea unor programe de asistență individualizată pentru elevii implicați,valorificarea intereselor și responsabilizarea acestora),la nivel familial(informarea șî colaborarea activă cu familia,inițierea și derularea unor programe adresate părinților,etc)la nivel școlar(intervenții curiculare,structuri cu rol de mediere a conflictelor șî potențare a motivației prin evidențierea resurselor acestora),creșterea transparenței în evaluare),cât și la nivel comunitar(inițierea unor programe de sensibilizarea comunității,programe de prevenire și dezvoltarea unor parteneriate ale școlii cu alte instituții la nivel local).

ANEXE

ANEXA 1.

GHIDUL DE INTERVIU

Consemn inițial:Aș dori să-mi vorbești despre împrejurarea în care ți s-a întâmplat să jignești,hărțuiești,tachinezi,lovești un coleg/profesor.

Povestește-mi despre discuțiile care au condus la acea întâmplare.

Care au fost nemulțumirile tale în raport cu colegul/profesorul respectiv?

Ce ai simțit în momentul în care avut loc acea întâmplare.

Descrie-mi o zi obișnuită din viața ta.

Vorbește-mi despre familia ta.

Vorbeste-mi despre relația ta cu părinții tăi.

Mai ai frați sau surori?

Ce îmi poți spune despre frații/surorile tale?

Povesteste-mi ce anume obișnuiești să faci într-o zi obișnuită de școală.

Ce reprezintă școala pentru tine?

Ce ai putea să-mi spui despre școala pe care o urmezi?

Cum este relația ta cu profesorii?Dar cu colegii

ANEXA 2.

LISTA SUBIECTILOR INTERVIEVATI

ANEXA 3.

INTERVIU

Subiect:S.G.

Vârstă:13 ani.

Violență fizică față de colegi,comportament adictiv-fumat.

BIBLIOGRAFIE

1.Agabrian,Mircea(2004)Cercetarea calitativă a socialului-design și performare.Institutulul European,Iași.

2.Albu Emilia,(2002)Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii adolescenti.Prevenire și Terapie,Editura Aramis Print SRL..București

3.Blaikie,N.(2000)Research methods in cultural anthropology,Newbury Park,CA:Sage.

4.Born,Michel(1987)Jeunes deviants ou delinquents juveniles?,2e edition,Pierre Mardaga editeur,Bruxelles

5.Boudon,R.(coord)(1997)Tratat de Sociologie,Editura Humanitas,Bucureșți.

6.Débarbieux, Eric(2003)La violence à l`école en Europe: Débats, savoirs et incertitudes. În: Violence à l`école, Ed. Conseil de l`Europe, Strasbourg.

7.Doise,W.J.C.DEschamps,G.Mugny,Psihologie Socială experimentală,Editura Polirom,Iasi.1996.

8.Dragomirescu,V.T(1976).,Psihosociologia comportamentului deviant,Editura Stiințifică si Enciclopedică ,Bucuresti.

9.Durkheim,Emil(1974)Regulile metodei sociologice,ed.a II-a.Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti..

10. Gittins, Chris, , 2004 A Handbook on Violence Reduction for Schools in Europe. How to make a difference. Integrated

Project 2, Responses to violence in everyday life in a democratic society.

11. Herbert,J.F.(1976)Prelegeri pedagogice,Editura Didactica si Pedagogica ,Bucuresti.

12. Loeber,R.,Stouthamer-Loeber,M.(1986)Family Factors as Correlates and Predictors of Juvenile Problems and Delinquency..În :Tonry,M.Morris,N.(coord.),Crime and Justice: An Annual Review of Research,No.7,University of Chicago Press.

13.Merton,R.K.(1965) Elements de theorie et de methode sociologique,Plon,Paris.

14.Moeller,F.G.et all(2001)Psychiatric aspect of impulsivity.În The American Journal of Psychiatry,158:1783-1793.

.

15.Neamtu,Cristina,(2003)Devianța școlară-ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilo,Polirom,Iași.

16..Olweus, D., Harcelement et brutalités entre élèves, Paris, ESF, 1999.

17..Pain J.(1992Ecoles violence ou pedagogie.Matrice Vignieux.

18.Păun,Emil(1999)Școala.Abordare socio-pedagogică,Editura Polirom,Iași.

19.Rapport Mondial sur la violence et la santé, sous la direction de Krug, Dahlberg, Mercy, Zwi, Lozano-Ascencio,

OMS, Genève, 2002.

20.Rădulescu S.(1998)Sociologia deviantei-teorii,paradigme și arii de cercetare,Editura Victor,Bucuresti..

21. Singly Fr.de , A. Blanchet, A. Gotman, J.-C. Kaufmann, (1998)Ancheta și Metodele ei-chestionarul,interviul de producere a datelor,interviul comprehensiv,Iași,Polirom.

22. Sălăvăstru Dorina(2003)Violența în mediul școlar.în Ferreol,Gilles,Adrian,N,Aspecte psihosociale,Iași,Editura Polirom.

23.Stănciulescu,Elisabeta(1996).Teorii Sociologice ale educatiei,Polirom,Iasi .

24.Idem,(1997)Sociologia educației familiale,vol I.,Polirom,Iași

25 Wells,L.E.și Rankin,G.citați de Bartollas,C(1997).,Juvenile Delinquency,Ediția a IV-a,Allyn and Bacon,Boston.

26.Wolfgang,M.E L.Savitz,N.Johnston(coord)The Sociology of Crime and Delinquency,ed.aII-a,John Wiley and Sons,New York,1970.