Forme Farmaceutice Administrate In Terapia Pediatrica

INTRODUCERE

Pentru a institui o terapie eficientă și sigură la nou-născuți, sugari și copii se vor studia, atât farmacocinetică și fermacodinamia infantilă, cât și formularea medicamentelor specifice acestei categorii de populație.

În SUA, în 1990, au fost trecute în revistă 114 medicamente și vaccinuri pentru uz pediatric produse de 56 companii. Au fost identificați parametrii farmacocinetici și farmacodinamici în bolile cronice ale pacienților pediatrici, dar in bolile acute, studiile sunt încă incomplete.

S-au pus la punct formularea și prepararea formelor dozate pediatrice din categoria OTC: pentru răceală, tuse și analgezice.

Administrarea medicamentelor la copii este, din multe privințe, dificilă, mai ales din cauza existenței unui număr mic de forme dozate pentru uz pediatric.

Astfel, doar 20-25% dintre medicamentele existente sunt aprobate și au specificația pentru uz pediatric.

În mod curent, sunt precise fracțiuni din doza pentru adult, de cele mai multe ori, calculate în funcție de masa corporală și vârsta copilului.

Studiile efectuate, privind medicamentele adultului administrate copiilor, au demonstrat că acestea nu sunt recomandate în pedriatrie deoarece există atât diferențieri farmacocinetice și farmacodinamice, cât și de stare patologică ale acestor două categori de pacienți.

Ca urmare, din iunie 2000, FDA (Food and Drug Administațion), în colaborare cu N.I.C.H.D. (Național Institute of Child Healt and Human Development) au alcătuit o listă cu forme dozate pentru uz pediatric, pe baza studiilor privind corelația vârstă-farmacocinetică și schimbările fiziologice apărute în maturizarea nou-născuților, sugarilor, copiilor până la adolescență care, pe diversele căi de administrare, pot modifica absorbția, distibuția, metabolismului și eliminarea substanței medicamentuase.

Pentru o mai bună înțelegere a acestor aspecte, s-au luat în considerare caracteristicile anatomo-fiziologice ale fiecărei etape de viață a copilului, stadiile de dezvoltare ale diferitelor organe ale corpului uman.

Cercetările continuă privind formularea formelor dozate de uz pediatric și geriatric cu stabilitate și biodistribuție care să fie administrate copiilor, ușor și sigur.

CAPITOLUL.1. FORME FARMACEUTICE ADMINISTRATE ÎN TERAPIA PEDIATRICĂ

1.1. DEFINIȚIE ȘI GENERALITĂȚI

Pediatria (gr.pais, paidos = copil ; iatreia = vindecare) este o ramură a medicinei care are ca domeniu de studiu copilul și dezvoltarea sa, diagnosticul și tratamentul bolilor copilului, cât și profilaxia acestora.

Administrarea medicamentelor la copii este, din multe privințe, dificilă, mai ales din cauza existenței unui număr mic de forme dozate pentru uz pediatric.

Astfel, doar 20-25% dintre medicamentele existente sunt aprobate și au specificația pentru uz pediatric.

În mod curent, sunt precise fracțiuni din doza pentru adult, de cele mai multe ori, calculate în funcție de masa corporală și vârsta copilului.

Studiile efectuate, privind medicamentele adultului administrate copiilor, au demonstrat că acestea nu sunt recomandate în pedriatrie deoarece există atât diferențieri farmacocinetice și farmacodinamice, cât și de stare patologică ale acestor două categori de pacienți.

Ca urmare, din iunie 2000, FDA (Food and Drug Administațion), în colaborare cu N.I.C.H.D. (Național Institute of Child Healt and Human Development) au alcătuit o listă cu forme dozate pentru uz pediatric, pe baza studiilor privind corelația vârstă-farmacocinetică și schimbările fiziologice apărute în maturizarea nou-născuților, sugarilor, copiilor până la adolescență care, pe diversele căi de administrare, pot modifica absorbția, distibuția, metabolismului și eliminarea substanței medicamentuase.

Pentru o mai bună înțelegere a acestor aspecte, s-au luat în considerare caracteristicile anatomo-fiziologice ale fiecărei etape de viață a copilului, stadiile de dezvoltare ale diferitelor organe ale corpului uman.

1.2. FARMACOCINETICA ȘI FARMACODINAMICA PEDIATRICĂ

Farmacoterapia pediatrică rațională se bazează, în primul rând, pe cunoașterea exactă a medicamentului privind farmacocinetica și farmacodinamia substanței active, care pot fi modificate de maturizarea fiziologică a copilului, de la naștere la adolescență.

Aceste schimbări fiziologice pot afecta: absorbția, distribuția, metabolismul și eliminarea substanței medicamentoase.

1.2.1 Absorbția

A. Absorbția pe cale orală

Absorbția medicamentelor din tractul gastrointestinal este dependentă de factorii specifici pacientului, de proprietățile fizico-chimice ale substanței medicamentoase, dar și de formularea medicamentelor.

Factorii specifici pacientului care afectează absorbția gastrointestinală includ:

mărimea suprafeței de absorbție, care la copii mici este proporțional mai mare, decât la adult;

maturarea mucoasei;

pH-ul gastric și duodenal;

timpul de golire a stomacului;

motilitatea gastrointestinală;

activitatea enzimatică;

colonizarea bacteriană a tractului gastrointestinal;

alimentația primită, incluzând și statusul specific al conținutului gastric în timpul când se administrează medicamentul.

Toți acești factori sunt influențați de schimbările rapide în maturizare, care survin de-a lungul evoluției copilului.

Multe medicamente sunt absorbite din tractul gastrointestinal prin difuziune pasivă, dar variațiile proprietăților fizico-chimice ale substanțelor medicamentoase influențează gradul de absorbție. Acești factoriinclud atât: masa moleculară, liposolubilitatea, gradul de ionizare, cât și viteza de dezagregare și dizolvare a formei farmaceutice.

Deci, absorbția substanței medicamentoase poate fi dependentă de selectarea formei farmaceutice dozate (preparat lichid, comprimat ce poate fi zdrobit/mestecat sau cu eliberare susținută).

pH-ul gastric – influențează absorbția substanței medicamentoase. Aceasta poate avea diverse valori: la naștere, pH-ul gastric al copilului are valoarea 6-8, ca rezultat al prezenței lichidului amniotic în stomacul nou-născutului.

El scade rapid, în câteva ore de la naștere, la valori sub 3; apoi cotinuă să scadă, încât pH-ul cel mai scăzut survine în a 10-a – a 30-a zi de viață, ceea ce indică o producție crescută de suc gastric și atinge valoarea adultului la 3 luni.

S-a observat că hrănirea enterală influențează secreția gastrică a nou-năcuților, în sensul că aceștia vor fi, în general, alcohidrici. Această ipoteză este susținută de raporturile absorbției crescute a substanței medicamentoase acd-labile la acest tip de nou-născuți.

Timpul de golire a stomacului la nou-născuți, în special, la cei cu vârstă până la 24 ore, poate fi variabil. Acesta atinge nivelul adultului doar la 6-8 luni de viață și poate fi asociat cu dieta.

Tranzitul gastrointestinal poate fi prelungit, iar activitatea peristaltică este neprevăzută la sugari; ambele par a fi dependente de alimentație. LEBENTHAL și colab.

Notează că sugarii în vârstă de până la 45 zile care sunt alimentați la sân au timpul de tranzit gastric mai mare de 10 ore, în timp ce la cei care primesc alimentație artificială, timpul de tranzit este mai mic de 10 ore; trebuie menționat și posibilul reflux gastric care survine la sugari din cauza maturizării gastointestinale insuficiente.

Efectul primului pasaj nu a fost evaluat la nou-născuți și sugari. Substanțele medicamentoase care suferă glucuronidarea în timpul recirculării enterohepatice pot să aibă biodisponibilitate modificată până la vârsta de aproximativ 3 ani, din cauza maturizării întârziate a reacțiilor de conjugare.

Activitatea enzmelor pancreatice (amilaza, lipaza și tripsina) este scăzută la naștere, atingând nivelul adultului în cadrul primului an de viață (aprox. la 9-10 luni).

Concentrațiile scăzute ale enzimelor pancreatice pot constitui cauza pentru care nou-născuții au o capacitate scăzută de a scinda prodrug-urile, cum ar fi cele sub formă de ester.

De asemenea, nivelul scăzut al acizilor biliari face ca absobția substanțelor medicamentoase lipofile să fie practic nulă.

Colonizarea și activitatea metabolică a microflorei bacteriene privind absorbția medicamentelor la copii sunt studiate insuficient. Se pare că acestea ating valori apropriate de cele ale adultului la vârsta de 2-4 ani. Pe lângă aceasta, efectele dietei și utilizarea de antibiotice pot altera microflora tractului gastrointestinal.

B. Absorbția intramusculară

Atunci când nu este posibilă administrarea ,,per orală” a medicamentelor la copii, se recurge la calea parentală: intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.).

Absorbția substanței medicamentoase după administrarea i.m. depinde de variați factori fizico-chimici și de pacient.

Factorii fizico-chimici includ caracterul lipo sau hidrofil al substanței medicamentoase, concentrația acesteia și mărimea suprafeței de absorbție.

În ceea ce privește solubilitatea, substanțele lipofile difuzează ușor prin celulele endoteliului vascular, în timp acelea hidrofile difuzează relativ repede din lichidul interstițial spre lichidul plasmatic, prin porii membranelor capilare.

Deci un medicament lipofil poate fi mai ușor absorbit, dar unul fidrosolubil este mai bine acceptat, fiind solubil în lichidele fiziologice care au un anumit pH.

Absorbtia substanței active poate fi dependentă și de concentrație, dar datele experimentale nu sunt concludente. De asemenea, osmolaritatea preparatului administrat intramuscular poate influența absorbția prin substanța adăugată.

O creștere a absorbției are loc atunci când difuzia se produce pe o suprafață mai mare, sau când are loc o masare a locului de injectare.

O constantă fiziologică a absorbției intramusculare este fluxul sanguin la grupul de mușchi utilizat pentru administrarea medicamentului. De exemplu: absorbția unei substanțe active este promptă la administrarea preparatului în mușchiul deltoid față de ,,vastul lateral” (mușchiul radial extern) și mult mai rapidă decât administrarea gluteală (fesieră).

Condițiile fiziologice care reduc fluxul sanguin la un grup de muschi pot scade absorbția unei substanțe active.

Absorbția substanței medicamentoase poate fi afectată nefavorabil la nou-născuții care au primit un agent paralizant al mușchilor scheletici. De asemenea, masa musculară redusă a nou-născuților și sugarilor poate reduce capacitatea de absorbție a unei substanțe active administrate intramuscular.

Tehnica de injectare utilizată poate și ea influența absorbția intramusculară; acest fapt a fost observat atunci când sunt folosite ace de seringă de diferite lungimi.

S-a observat însă că unele substanțe medicamentoase sunt absorbite mai încet decât atunci când sunt administrate per oral: de axemplu: diazepamul, digoxinul și fenitoina. Acest fapt se datorează faptului că, pentru aducerea lor în soluție, este necesară cosolvatarea (alcool, propilenglicol, apă).

Odată administrate intramuscular, survine scăderea solubilității lor în lichidele fiziologice.

Complicațiile care pot apare la administrarea intramusculară a medicamentelor includ:

lezarea nervului;

contractura mușchiului unde se efectuează injectarea;

formarea abceselor și, mai rar, a hemoragiei intramusculare, necrozei tisulare, atrofiei musculare, gangrenei și formarea de noduli sau excoriații.

C. Absorbția subcutanată

Această cale de administare este utilizată pentru substanțele medicamentoase care necesită o absorbție lentă (de exemplu: insulina).

Factorii care influențează absorbția în acest caz sunt tehnica injectării și cei legați de pacient (constituția fizică, statusul de fluide). Masarea și încălzirea locului de injectare pot mări absorbția, fapt care poate fi periculos, în unele situații (de exemplu: hipoglicemia la administrarea de insulină).

Efectele secundare, nedorite care pot surveni la administrarea s.c. sunt: ischemia tisulară, abcese sterile sau nonsterile, lipodistrofia, formarea de noduli și granuloame.

D. Absorbția intravenoasă

În situațiile de urgență sau în condiții de reanimare (resuscitare cardiopulmonară) când nu reușesc puncțiile venoase, sunt practicate injecțiile intravenoase. Această cale este utilizată pentru eliberarea unor substanțe medicamentoase, cum ar fi: epinefrină, atropină, fenitoin, diazepam, dexametazonă, unele antibiotice și citostatice.

E. Absorbția percutanată sau transdermică

Pentru un efect sistemic, această cale de administrare este mai rar utilizată în pediatrie, dar este studiată în perspectivă: acest tip de absorbție este dependent de următorii factori:

vârsta pacientului;

locul de aplicare;

starea de hidratare a stratului cornos;

grosimea și integritatea stratului cornos;

caracteristicile fizico-chimice ale substanței active;

caracteristicile fizico-chimice ale vehiculului.

Substanțele liposolubile sunt mai bine absorbite în stratul cornos decât cele hidrosolubile, dar ultimele traversează mai ușor stratul cornos.

Absorbția transdormică nu diferă semnificativ la grupele de pacienți infantili, exeptând nou-născuții la mai puțin de 37 de săptămâni de gestație (prematuri).

Totuși, la copii, s-a semnalat o absobție percutanată crescută, după aplicarea topică a unor produse, din cauza unor doze/kg corp crescute sau a unei cantități prea mari. Au fost semnalate decese după aplicarea cutanată a acidului salicilic și a fenolului; de asemenea, au fost depistate intoxicații după aplicarea topică a iodului și a produselor ce conțin alcool.

Grosimea stratului cornos nu este aceeași pe tot corpul, fapt pentru care locul de aplicare are un rol important în absorbția transdermică. Astfel, absorbția este mai rapidă după aplicarea preparatului pe pielea abdomenului.

Hidratarea stratului cornos conduce la o absorbție crescută, mai ales a substanțelor hidrofile decât a acelora lipofile. De asemenea, pielea lezată (fisurată) permite pătrunderea mai ușoară a substanței active.

Preparatele farmaceutice utilizate cu aplicare topică includ: loțiunile, cremele, unguentele, emulsiile, suspensiile, gelurile. Trebuie subliniată atenția care se acordă selectării, atât a vehiculului, cât și a altor substanțe auxiliare (agenți de emulsionare și suspendare, stabilizanți și conservanți etc.) conținute într-un preparat topic pentru nou-născuți, în special, pentru prematuri, deoarece au fost semnalate intoxicații datorate ingredientelor considerate ,,inactive” .

,,Sistemele” de eliberare transdermică (STT-urile) pot deveni o alternativă pentru administrarea medicamentelor la copiii care prezintă dificultăți la administrarea pe cale orală.

F. Absorbția endotraheală

Calea endotraheală (ET) este utilizată pentru administrarea medicamentelor în cazul resuscitării cardio-pulmonare (engl. cardio-pulmonary resuscitation abrev. CPR) și atunci când calea i.v. nu este eficiente. Acest mod de administrare permite o absorbție rapidă, cât și o distribuție eficientă. În această situație, trebuie să se stabilească corect atât doza optimă de substanță activă, cât și vehiculul formei farmaceutice.

G. Absorbția rectală

Calea rectală este folosită pentru administrarea medicamentelor în anumite situații:

greață și vărsături;

respingerea medicației orale (gust neplăcut, textură dură);

afecțiuni ale tractului gastrointestinal ce pot afecta absorbția;

degradarea substanței active de către fluidele gastro-intestinale;

evitarea parțială a efectului primului pasaj hepatic (engl. hepatic first pass effect).

Calea rectală prezintă și o serie de dezavantaje în ceea ce privește absorbția substanțelor medicamentoase;

volumul mic al lichidului din amputația rectală (deci o solubilitate limitată a substanțelor active);

suprafață de absorbție mică față de tractul gastrointestinal;

microorganismele care colonizează rectul și care pot metaboliza substanțele medicamentoase.

Absorbția este, de altfel, influențată și de forma farmaceutică utilizată: soluții apoase, supozitoare, capsule rectale, geluri. Mai intervin: mărimea particulelor de substanță activă și concentrația lor, prezența surfactanților, dar și complianța pacientului (copil) și a părintelui său.

1.2.2 Distribuția

O substanță medicamentoasă este distribuită prin difuzie, prin sistemul circulator al organismului, în diferite compartimente, țesuturi și celule.

Distribuția depinde de:

factori legați de caracteristicile pacientului;

proprietățile fizico-chimice ale substanței active;

calea de administrare.

Factorii dependenți de pacient includ:

irigarea sangvină;

procentul apei corporale;

procentul de albumine, proteine și chiar lichide tisulare.

Proprietăți fizico-chimice care pot influența distribuția sunt: masa moleculară a substanței active; pKa; coeficientul de repartiție L/H.

La copii, schimbările în compoziția corpului legate de vârstă pot altera volumul de distribuție a substanțelor active. La naștere, 85% din greutatea copilului prematur este reprezentată de apă, comparativ cu 75% din totalul masei copilului născut la termen.

Nou-născuții au un procentaj crescut de apă extracelular (65% la prematur, comparativ cu 35-44% la nou-născuții la termen si 20% la adult). Apa distribuită intracelular este mai stabilă de-a lungul vieții (25% la prematuri, 33% nou-născut la termen si 40% la adult).

În aceste situații, substanțele hidrosolubile (cum ar fi aminoglicozidele) prezintă o distribuție mai mare decât la copiii mari (7-12 ani) si adulți.

De exemplu: gentamicina are un Vd (in fluidele extracelulare) de 0,5-1,2

L/kg pentru nou-născut, de 0,2-0,3 L la copii mari si adult.

Țesutul adipos crește de la minimu 0,5% la nou-născutul prematur, la aproximativ 16% din greutatea corporală la copii născuți la termen.

Băieții au un maxim de țesut adipos corporal între 5-10 ani, ca apoi să descrească gradat pănă la aproximativ 17 ani.

La fete, țesutul adipos, de obicei, suferă o creștere rapidă la pubertate. De aceea, substanțele liposolubile la nou-născut și copii mici (păna la 5-6 ani) au un Vd scăzut (de exemplu: diazepanul are un Vd/ aparent de 1,4-1,8 L/kg la nou-născut, față de 2,2-2,6 L/kg la adult).

1.3. SUSCEPTIBILITĂȚI MORFOLOGICE

Absorbția topică

Mai mulți factori predispun la accentuarea absorbției topice a medicamentelor la copii. Nou-născuții și copiii ce vin în contact prelungit cu medicamentele, sau cei cu compromitere a integrității barierei tegumentare, au o absorbție cutanată mai mare decât adulții. Pielea sugarilor prematuri este mai permeabilă decât cea a nou-născuților la termen, însă se apropie de starea pielii nou-născutului la termen pe la vârsta de 3 săptămâni, prin maturizarea stratului cornos. Suprafața mai mare, relativ la volumul copiilor, conduce de asemenea la o absorbție mai accentuată, per unitate de masă corporală, a medicamentelor aplicate local. Abraziunile cutanate, induse de substanțele adezive de pe benzi și electrozi, măresc permeabilitatea cutanată.

Unele medicamente, precum alcoolul, pot traversa un tegument imatur sau lezat. Aplicarea, în scopuri antiseptice, de metanol sau etanol a fost asociată cu necroze cutanate la sugarii prematuri. In sângele sugarilor lăsați să stea în scutece îmbibate în alcool, după spălarea pielii pentru proceduri invazive, au fost măsurate nivele ridicate de metanol și etanol. Efectele toxice datorate metanolului sau etanolului la copiii mici au fost legate și de compresele cu alcool, aplicate în mod inadecvat pentru ameliorarea a diverse simptome digestive și a iritabilității.

Pielea traumatizată reprezintă o barieră compromisă în calea absorbției. Aplicarea de pudră cu acid boric, pe pielea perineală macerată a nou-născuților, a condus la fenomene de toxicitate a boraților. Propilenglicolul, într-un preparat de sulfadiazina argentica, aplicat pentru tratamentul arsurilor, a fost absorbit și a condus la hiperosmolalitate și la stop cardiorespirator. Aplicarea topică de benzocaină, la un băiețel de 3 luni cu eczemă, a provocat methemoglobinemie. Difenhidramina topică a provocat delir la un baiețel de 11 ani cu leziuni de varicelă.

Nou-născuții și sugarii mai mari pot suferi reacții adverse postmedicamentoase în urma absorbției transdermice și în condițiile unui tegument intact. Hexaclorofenul a reprezentat o cauză de neurotoxicitate, nu numai la copiii cu arsuri și alte cauze de incompetență a barierei tegumentare, precum ihtioza congenitală, ci și în condițiile utilizării sub formă de adaus în apa de baie la sugarii preamaturi și sub formă de loțiune pentru sugari. Atât nou-născuții prematuri, cât și cei la termen, riscă să facă hipotiroidie în urma aplicațiilor de antiseptice ce conțin iod.

Cantități semnificative de medicamente pot fi absorbite și din preparatele oftalmice, prin absorbție oftalmică sau prin canalul naso-lacrimal, sau după înghițirea soluției scurse în nazofaringe. Ciclopentolatul oftalmic a condus la ileus paralitic la gemenii prematuri, împreună cu nivele sanguine ridicate, precum și la simptomatologie atropinică la nivelul sistemului nervos central la copiii mai mari. Picăturile cu fenilefrina scad complianța pulmonară, volumul curent și ratele de flux expirator la nou-născuții cu displazie bronhopulmonară. Administrarea topică de atropină pe termen lung pentru strabism și administrarea de scurtă durată a atropinei sau homatropinei au fost asociate cu tulburări de comportament.

Injecțiile

Dimensiunile mici ale copiilor îi fac în mod inerent susceptibili la leziunile provocate de injecții. Volumul relativ mai mare, injectat intramuscular în mușchii mici ai nou-născuților și sugarilor, conduce la o importanță mai mare decât la adult a oricărei fibroze rezultate. Nervii copiilor mici sunt situați mai superficial decât la adulți, astfel încât injecțiile intramusculare au mai multe șanse de a atinge nervi importanți. Injectarea în mușchii fesieri a fost îndeosebi asociată cu leziuni ale nervului sciatic la nou-născuți și copii mici. Leziunile pot fi rezultatul acțiunii directe asupra nervului a acului, soluției, sau volumului de lichid.

1.4. CONSIDERAȚII PRIVIND SUBSTANȚELE AUXILIARE FOLOSITE PENTRU FORMULAREA MEDICAMENTELOR

Preparatelor farmaceutice, pe lângă o substanță medicamentoasă, conțin diferite numite ,,inerte” sau ,,inactive” :aromatizanți, stabilizanți, edulcoranți, conservanți, diluanți, lubrifianți etc.

Dar pacienții infantili, mai ales, nou-născuții și copiii mici, prezintă efecte adverse, deoarece ei nu sunt capabili să metabolizeze sau să elimine un ingredient din preparatul farmaceutic, în același mod ca un adult.

Astfel, coloranții azoici (de exemplu: tartrazina) induc reacții alergice sau bronhoconstricție atunci când sunt administrați în preparatele farmaceutice pentru calea per orală; coloranți neoazoici sunt considerați sensibilizanți mai slabi.

În 1980, au fost raportate cazuri de deces ale prematurilor (prin asfixiere) care au primit preparate injectabile ce conțineau alcool benzilic, drept conservant.

Nou-născuții manifestă, de asemenea, și alte semne clinice, cum ar fi: dezechilibrul ionic, acidoză metabolică, depresia SNC, convulsii, tulburări respiratorii, renale, hepatice, colaps cardiovascular, moartea.

Un risc crescut prezintă copiii prematuri care au la naștere o greutate mai mică de 1250g. Într-un studiu efectuat de G.I. BENDA și colab., atât copiii prematuri care au supraviețuit administrării de alcool benzilic, cât și cei născuți la termen, prezintă o incidență mai mare a parezelor cerebrale (50%), comparativ cu copiii care nu au primit alcool benzilic (2,4%). Cauza acestei situații este imposibilitatea copiilor de a metaboliza alcoolul benzilic.

În SUA, Academy Pediatrics, FDA, Centres for Disease Control au recomandat evitarea administrării la sugari a formelor farmaceutice care conțin alcool benzilic și folosirea soluțiilor injectabile fără conservanți.

Inițial, s-a crezut că alcoolul benzilic aste toxic doar la nou-născuții ce au primit doze mai mari de 99mg/kgc, dar s-a constatat că și doze mai mici pot fi toxice, producând encefalopatie bilirubinică și hemoragie intraventriculară.

Acidul benzoic și benzoatul de sodiu, folosiți în concentrții mici în formele farmaceutice, ca agenți bacteriostatici și fungistatici, pot provoca reacții de hipersensibilitate la copiii alergici, cum ar fi la cei cu astm, la aceia ce nu tolerează aspirina și la aceia cu urticarie.

Se presupune că hiperbilirubinemia și efectele sistemice atribuite alcoolului benzilic pot survenii la nou-născuții prematur, din cauză că acest compus este metabolizat în acid benzoic.

Propilenglicolul, folosit ca solvent în unele preparate cu multivitamine și în soluțiile pentru administrare parenterală (fenitoin, digoxin, diazepam etc.) sau preparatele topice, poate cauza convulsii. Mac DONALD semnalează incidența crescută a convulsiilor la nou-născuții care au primit doze de aproximativ 3 g/zi de propilenglicol, față de aceia care au primit 300 mg/zi. În plus, copiii din grupa I au prezentat hiperbilirubinemie și insuficiență renală. De asemenea, se constată o hiperosmolaritate serică la copiii ce au primit preparate cu vitamine (cu propilenglicol) sau la cei cu arsuri, în cazul preparatelor topice ce conțin propilenglicol.

Deoarece propilenglicolul este un bun promotor de absorbție, pacienții tratați ce prezintă arsuri la nivelul pielii suferă și de acidoză metabolică, cu descreșterea concentrației ionice a calciului, insuficiență renală acută și chiar moarte, ca urmare a absorbției transdermice a propilenglicolului.

Problemele ce apar, ca urmare a administrării orale a preparatelor farmaceutice ce conțin și propilenglicol, includ depresia SNC, convulsii, aritmii cardiace, hipotensiune, deprimarea respirației. În SUA (The American Academy of Pediatrics Comitee on Drugs), se indică lipsa alcoolului din preparatele de uz pediatric.

Atunci când, din cauza problemelor de solubilitate sau stabilitate ale substanțelor active, ce impun folosirea etanolului, se limitează acest solvent la cel mult 5% (v/v), încât să nu producă o alcoolemie mai mare de 25 mg/100 ml.

Aceeași instituție sugerează ca preparatele OTC ce conțin alcool, destinate copiilor sub 6 ani, să fie sub supraveghere medicală și să primaescă dozele din medicamentul respectiv la intervale mari, pentru a evita acumularea etanolului.

Reacțiile adverse semnalate la ingerarea preparatelor ce conțin etanol sunt la nivelul SNC-ului (schimbări de comportament, contractură musculară), reacții tip disulfiram la asocierea cu metronizadol, cloramfenicol, sulfamide, cefamadol. Astfel de reacții pot surveni concentrații serice de alcool de 1-10 mg/100 mL.

Dozele letale de etanol pentru copii sunt de 3 mg/kgc, deși moartea datorată hipoglicemiei induse de alcool survine și la doze mai mici, mai ales din cauza interreacțiilor cu alte substanțe active; alcoolul induce enzimele hepatice și poate fi alterat clearence-ul unor substanțe medicamentoase cum ar fi fenitoinul, fenobarbitalul și warfarina.

Alte substanțe auxiliare ce ridică probleme în medicația pediatrică sunt: lactoza și alți edulcoranți, aromatizații, sulfiții etc.

În formele farmaceutice per orale de uz pediatric, pentru a mări complianța, sunt incluși îndulcitorii, cel mai frecvent, zahărul, în diferite concentrații: în formele lichide până la 85%, iar în comprimatele masticabile, 20-60%.

Din acest motiv, preparatele farmaceutice edulcorate cu zahăr reprezintă o încărcătură substanțială de carbohidrați a copiilor cu diabet. Pe de altă parte, are loc scăderea pH-ului în cavitatea orală, cu creșterea riscului apariției cariilor dentare.

Alt îndulcitor utilizat este sorbitolul, polialcool cu aport caloric mare (4 cal/g), folosit în proporții care variază de la 3,5 la 72% (g/v). El are avantajul că poate fi folosit la copii diabetici și prezintă un potențial cariogenic scăzut. Totuși, unii pacienți prezintă intoleranță la sorbitol, cu apariția de crampe abdominale și diaree.

La copii, lactoza prezintă frecvent intoleranță, fapt pentru care nu este reco-mandată ca edulcorant în formele farmaceutice utilizate în pediatrie.

Alți edulcoranți folosiți și care nu sunt metabolizați în organism sunt manitolul și zaharina. Se recomandă totuși ca doza zilnică de zaharină să fie scăzută, deoarece testele pe animale o încriminează că induce tumori vezicale, fapt încă neconstatat la om.

Reacțiile adverse ce pot apărea din cauza substanțelor auxiliare conținute în formele farmaceutice de uz pediatric, sunt redate în tabelul 3.

Tabel Substanțe auxiliare ce pot determina reacții adverse

Din cauza riscului reacțiilor adverse produse la copii de substanțele auxiliare, se impune o strânsă cooperare între farmaciști și medici în selectarea celor mai adecvate formulări de utilizare a lor în pediatrie.

TOXICITATE

Anumite gruppe de medicamente pot deveni extremm de periculoase dacă sunt administrate la copii și în special la nou-născuți și sugari. Datorită unor particularități metabolice și fiziologice ale copilului mic, reacțiile adverse la medicamente apar mult mai frecvent decât la adulți, fiind mai grave și deseori cu caracter toxic.

Copillul mic este mult mai susceptibil să dezvolte reacții adeverse severe la administrarea anumitor medicamente, datorită imaturității sistemelor de metabollizare (în ficat) și epurare (majoritatea substanțelor toxice, inutile organismului se elimină prin rinichi) a substanțelor medicamentoase.

Administrarea oricărui medicament, mai ales la copiii cu vârste mai mici de 6 luni, prezintă anumite riscuri, de aceea sfatul și recomandările medicului pediatru sunt esențiale, pentru a evita astfel apariția unor complicații grave sau chiar letale.

Unul dintre medicamentele cel mai des utilizate pentru efectul său antipiretic (scade febra) și analgezic (reduce durerea) este acetaminofenul (paracetamollul). Acesta poate fi administrat de obicei fără probleme, cu condiția să fie respectate dozele de administrare (20 miligrame pe kilogram corp, pe zi).

Aspirina

Aspirin sau acidul acetilsalicilic este un medicament frecvent utilizat în tratamentul adulților. Efectele sale antipiretice (scad febra), antiagregante (scade coagulabillitatea sângelui și previne formarea chegurilor la nivelor vaselor) și antiinflamatorii, au facut din acest medicament, unul din cele mai utilizate în tratarea afecțiunilor febrile, inflamațiilor sau bolilor cardiace.

Aspirin administrată la copil poate provoca mai multe reacții adverse. Unul dintre cele mai rare, dar și cel mai grav (potențial letal) este sindromul Reye. Aceasta afecțiune a fost asociată cu administrarea acidului acetilsalicilic și este gravă deoarece afectează ficatul, rinchii și sistemul nervos central.

Simptomele bolii sunt vărsăturile, convulsiile recurente și hipoglicemia (scăderea nivelului zahărului din sânge). Nu există un tratament specific al afecțiunii, mortalitatea fiind foarte mare, de peste 50%!

Medicația antiemetică (împotriva vărsăturilor)

Medicamentele antiemetice nu trebuie administrate la copiii mici decât sub stricta supraveghere și recomandare a medicului pediatru. Vărsăturile sunt destul de frecvente la copii și în majoritatea cazurilor sunt benigne, trecătoare și nu necesită astfel nici un tratament simptomatic.

Managementtul vărsăturilor asociate sau secundare unor afecțiuni grave, poate include însă administrarea medicației antiemetice, însă sub stricta supraveghere a medicului curant.

Medicamentelle antiemetice, pot provoca reacții adverse grave și chiar intoxicații. Simptomele cel mai frecvent asociate cu administrarea acestora sunt convulsiile și coma. De asemenea trebuie să menționăm că antiemeticele nu sunt recomandate în toate tipurile de vărsături și în unele cazuri pot chiar agrava boala inițială.

Medicamentele pentru adulți

Medicamentelle care sunt administrate la pacienții aduți, sunt contraindicate la copii, deoarece conțin doze terapeutice mult prea mari. Firmele de medicamentte au produse special create pentru copii (uz pediatric).

Administrarea unor doze mult prea mari de medicament nu au efect terapeutic ci toxic, putând determina uneori reacții adverse grave și chiar decesul copilului.

Acetaminofenul supradozat

Acetaminoffenul (paracetamolul) este un medicament frecvent utilizat în pediatrie și care poate provoca reacții adverse nedorite dacă este utilizat necorespunzătoare (supradozat).

Dacă este administrate în doze prea mari (mai mult de 25 miligrame pe kilogram corp pe zi), poate determina efecte toxice grave. Intoxicația cu paracetamol se recunoaște destul de greu și este caracterizată prin apariția unor simptome precum: greața, vărsăturile, somnolența, urmate de insuficiența hepatică și renală, care se pot remite odată cu întreruperea administrării acetaminofenului și stabilirea unei conduite terapeutice corespunzătoare.

Comprimatele masticabile

Pastilelele masticabille nu sunt recomandate la copiii mici care se pot ușor îneca sau sufoca cu acestea. Administrarea acestora trebuie făcută cu o atenție crescută, recomandându-se pisarea comprimatului și introducerea acestuia în alimentele copilului. Medicamentelle de uz pediatric au mai multe forme de prezentare, cel mai des folosite fiind siropurile, supozitoarele, comprimatele, eferverscente și unguentele.

1.5. FORME DE ADMINISTRARE IN PEDIATRIE

A.Preparatele lichide per orale

Sunt medicamentele folosite cel mai frecvent deoarece sunt ușor de administrat la sugari și copiii mici, care nu sunt capabili să înghită formele solide.

Totuși, disponibilitatea substanței active din preparatele lichide poate fi limitată, caz în care se recurge la forma solidă. Aceasta este adaptată pacientului infantil de către farmacist, personalul sanitar sau de către părinți.

De exemplu: o formă soldă (pulbere sau granulat, chiar comprimat) este transformată ex tempore în suspensie (preparat lichid), atunci când substanța activă este stabilă un anumit timp. În acest fel, substanța medicamentoasă se absoarbe mai ușor decât sub forma convețională solidă.

Se acordă o atenție deosebită substanțelor auxiliare din preparatele perorale; ele sunt identificate riguros în scopul de a evita reacțiile adverse care pot agrava starea copilului bolnav.

În SUA, Committee on Drugs of the American Academy of Pediatrics a elaborat o listă cu ingredientele ,,inactive”, redate în tabelul 3 (îndulcitori, aromatizanți, conservanți, coloranți) ce intră în compoziția formelor farmaceutice lichide de uz peroral, care conțin substanțe active: analgezice, antipiretice, antihistaminice, antitusive, antidiareice, teofilină etc.

Din cauză că în soluție, multe substanțe medicamentoase au o stabilitate redusă se recurge la prepararea ex tempore a formei farmaceutice lichide: soluție sau suspensie.

Un aspect foarte important al medicației pediatrice îl constituie faptul ca medicamentul să fie acceptat de copil. Atunci când este puțin mai mare, el poate participa la alegerea acestuia dintr-o gamă mai largă de forme farmaceutice: preparat lichid, comprimate masticabile, capsule, comprimate filmate.

Preparatele lichide se pot alege:

pe baza gustului plăcut

în funcție de facilitatea de administrare

să fie lipsit de etanol, coloranți, conservanți ce pot conduce la reacții adverse;

osmolaritatea trebuie să fie în limitele fiziologice (280-290 mOsm/kg)

în funcție de grupa de vârstă pentru care sunt date informații de farmacocinetică și biodisponibilitate

în funcție de corectitudinea realizării preparatului ex tempore.

Se recomandă ca pacienții copii să fie sfătuiți, să li se explice de ce este necesară medicația. De asemenea, se preferă un număr mic de administrări/zi (preferabil la 12 ore sau o dată/zi) pentru ca medicamentul să nu fie administrat la grădiniță sau la școală. Dacă medicația trebuie totuși administrată în afara locuinței, se recomandă un flacon mic sau două cu preparatul farmaceutic prescris.

Se preferă ca preparatele farmaceutice lichide să se administreze cu măsuri dozatoare (lingurițe, cilindri mici, cu pipete, seringi) atașate flaconului și nu cu măsuri arbitrare (lingurița, lingura de casă).

Pentru sugari și copii mici, sunt recomandate preparatele lichide per orale care se administrează în biberonul de alimentație. Tot pentru aceștia, se pot folosi pipete seringi cu care se dirijează doza de preparat lichid spre interiorul obrazului, evitâduse astfel sufocarea micului pacient.

Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu un conținut crescut în zahăr,de consistență vâscoasă,destinate administrării interne.

Siropurile pot conține 2/3 din greutatea lor zahăr;siropurile industriale au cel puțin 40% zahăr.

Avantajje:

– preparatelle prezintă gust dulce,aromat,culloare atractivă ,miros plăcut,fiind preferate în special în medicația pediatrică.

– corectează gustul și mirosul neplăcut al unor substanțe, permițând astfel o administrare ușoară.

– se pot asocia diferite substanțe medicamentoase.

– concentrația mare în zahăr are și rolul de a asigura conservarea siropului,având totodată și valoare nutritivă.

– rezollvă problemele de instabilitate a unor substanțe în mediu apos granullate sau concentlrate pentru siropuri ,care sunt transformate în formă lichidă,de către bolnav,-ex tempore-.

– siropurile ,ca soluție apoasă,oferă o mare disponibilitate ,fiind forme farmaceutice cu eliberare rapidă.

– comparativ cu soluțiile apoase de uz intern,asigură o protecție ,asupra mucoasei gastrice,la acțiunea iritantă a unor componente asociate în sirop (cloralhidrat).

Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide obținute prin divizarea (dispersarea) fină a unei substanțe medicamentase solide, insolubile într-un lichid. Denumirea de suspensie provine de la adjectivul latinesc suspensus. -a, -um = atârnat, ridicat sau verbul suspendo, ere = a atârna.

Suspensiile pot fi considerate forme farmaceutice lichide în care o pulbere de particule insolubile, cu o dimensiune adecvată este suspendată (dispersată într-un lichid, astfel încât omogenitatea preparatului să fie asigurată până în momentul administrării.

B.Formele solide pentru administrarea perorală

Aceste preparate dozate solide se pot administra în mai multe moduri:

prin transformare în preparat lichid (suspensie, ex tempore);

pri pulverizare și amestecare cu o mică cantitate de aliment (pulpă de mere, iazrt sau budincă instant), atât cât poate servi la o administrare;

se poate recurge la comprimate masticabile.

De la aceste modalități de administrare fac excepție preparate solide cu eliberare susținută, care nu trebuie mestecate sau sfărmate.

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe active; se obțin prin comprimarea unui volum constant de substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare și sunt destinate administrării pe cale orală.

Comprimatele pentru administrare pe cale orală se înghit (ca atare sau după dizolvare sau dispersare prealabilă în apă, cu sau fãră efervescență) sau se mențin în gură.

Comprimatele constituie forma farmaceutică cea mai utilizată; una dintre formele farmaceutice cu cea mai mare producție industrială. Ele asigură un dozaj precis, o administrare ușoară, cu o viteză de absorbție a substanțelor active ce satisface cerințele terapeutice; păstrarea calității pe perioade relativ lungi de timp de stocare, preparare și manipulare simplă, economică.

C. Formele pentru administrarea pe cale subcutanatã

Această cale este utilizată pentru administrarea unor medicamente ca insulina, care necesită o absorbție lentă. În mod curent, nu este practicată la copii decât pentru medicamente specifice, cu ace de 1,25-2,5 cm lungime și un volum de 0,1-1 mL (în funcție de mărimea pacientului).

D. Formele pentru administrarea pe cale rectalã

În medicația pediatrică, se pot folosi supozitoare sau capsule rectale cu diverse substanțe active: antipiretice, antibiotice care sunt aplicate după o clismă evacuatoare.

Supozitoarele sunt preparate solide unidoze. Forma, volumul și consistența lor sunt adaptate administrării pe cale rectală (Ph. Eur. 4th).

Ele conțin una sau mai multe substanțe active dispersate într-o bază adecvată, care poate fi solubilă sau dispersabilă în apă sau se poate topi la temperatura corpului.

Supozitoarele, din punct de vedere terapeutic, sunt destinate să fie plasate sub corp, în interiorul rectului.

Ca formă farmaceutică, supozitoarele prezintă multiple avantaje oferite de:

• calea de administrare rectală: avantajul major constă în posibilitatea asigurării:

– unui efect local, în regiunea ano-rectală: medicația rectală urmărește refacerea integrității mucoasei rectale a troficității (hemoroizi, rectite), când este necesară o eliberare rapidă a substanței active din excipient și o acțiune promptă. Tratamentul local mai poate urmări:

■ evacuarea conținutului intestinal (constipații);

■ acțiune antiparazitară (parazitoze intestinale);

■ examinarea radiologică a părții inferioare a intestinului cu substanțe radioopace (rectoscopie);

– pentru o acțiune generală: se administrează o gamă largă de substanțe active. În acest caz, calea rectală oferă avantajul de a se putea evita pasajul medicamentului prin ficat și se protejează astfel substanțele sensibile la acțiunea enzimelor hepatice. Se asigură o acțiune farmacodinamică superioară administrării orale;

• cale de administrare alternativa căii orale, în caz de :

– vomismente;

– obstrucții ale tractului gastro-intestinal;

– afecțiuni ale tubului digestiv superior;

– stări de boală avansată;

– comă;

– administrare avantajoasă pentru adulți ți copii care sunt incapabili sau refractari la administrarea de medicamente pe calea orală;

– se recurge la formularea ca supozitoare pentru unele substanțe active candidate la abuz sau sinucidere;

• alegere din considerente farmaceutico-tehnologice si fiziologice:

– se urmărește o acțiune locală;

– substanța medicamentoasă este inactivată sau distrusă de pH, acțiunea enzimatică a secrețiilor gastrice sau intestinale;

– substanța medicamentoasă este distrusă sau suferă un efect de biotransformare puternic sub influența primului pasaj hepatic; astfel se evită bariera hepatică după absorbția rectală;

– substanțele medicamentoase au caracteristici organoleptice dezagreabile sau/și acțiune iritantă pentru stomac și nu pot fi administrate pe calea orală, deoarece produc sensibilizări și bolnavul refuză medicamentul;

– favorizează absorbția substanței active datorită proprietății de a se topi la temperatura corpului (37 °C), trecând mai repede în stare fluidă

E. Formele pentru administrarea pe cale oticã

Pe această cale, sunt administrate preparate otice sub formă de soluție (care trebuie să aibă temperatura camerei sau 36° C), sau suspensie. Acestea din urmă se agită aproximativ 10 secunde înainte de administrare. După administrarea picăturilor în conductul auditiv, se ține copilul în poziția culcat pe o parte, cu urechea afectată deasupra pentru 2 minute, pentru a menține preparatul în ureche. Procedeul se repetă și la cealaltă ureche dacă este necesar.

F. Formele pentru administrarea pe cale nazală

Înainte de administrarea preparatelor rinofaringiene la copii mici, se curăță nările cu tampoane speciale din bumbac. Copilul este culcat pe spate, cu capul ușor dat înapoi. Se vor administra picăturile în fiecare narină și sugarii sau copiii mici trebuie să rămână câteva minute liniștiți pentru ca medicamentul să vină în contact cu mucoasa mai mult timp.

G. Formele pentru administrarea pe cale oftalmică

Preparatele oftalmice (soluții sau suspensii) trebuie păstrate la temperatura camerei înainte de administrare în sacul conjunctival. Cele mai practice sunt colirele unidoze. Unguentele oftalmice pot fi administrate la copii mai mari

care pot coopera, deoarece ochii trebuie ținuți deschiși 1-2 minute.

H. Formele pentru administrarea pe cale pulmonarã

Eliberarea substanței active endotraheal este o metodă eficientă de administrare a medicației de urgență (~2 – agoniștii, corticosteroizii, substanțe antivirale, cromoglicat de sodiu etc.). Sunt folosite produsele inhalatorii presurizate care eliberează substanțe active într-o doză unică, la o viteză mare, cu particule de mărime redusă, capabile sã acționeze la nivelul căilor aeriene distale. Sunt efectuate studii pentru a determina utilitatea tratamentului sistemic pe cale respiratorie.

I. Formele pentru administrarea pe cale percutanatã

În acest scop, pielea este curățată anterior, în vederea aplicării preparatelor farmaceutice topice: creme, unguente, hidrogeluri etc., în strat subțire, pentru a reduce posibilitatea unei intoxicații. Zona respectivă nu va fi acoperită cu pansament ocluziv (pentru a evita o absorbție crescută). Tratamentul este indicat la copiii ce nu tolerează medicația per orală și se instituie sub strictă supraveghere medicală.

CAPITOLUL 2. ANAGEZICE – ANTIPIRETICE

2.1. FIZIPATOLOGIA TERMOREGLĂRII

Homeostazia termică

Este rezultanta echilibrului dintre procesele:

– termogeneză (producerea de căldură); 3000 cal. / 24 h, la adult;

– termoliză (pierderea de căldură); 3000 cal. / 24 h, la adult.

Reglarea temperaaturii corpului are la bază un act refllex ce implică: receptlori termici cutanați (Ruffini pentru cald și Krausee pentru rece), căi nervoase aferente, centrii termoregulatori, căi nervoasee eferente, mecanisme efectoaree (metabolismul energetic tisular, mai ales din mușchi și ficat; transpirația; tahipnee; reglarea diametrului vascular cutanat; radiație, convecție, conducție).

Centrii termoregulatori controlează:

– termogeneză (centrul parasimpatic, din hipotalamusul posterior);

– termoliză (centrul simpatic, din hipotalamusul anterior). Tulburările termoreglării:

– hipotermia (prin răcire excesivă, intoxicații);

– hipertermia (prin încălzire excesivă); forme: șoc caloric, șoc solar; Febra reprezintă:

– creșterea temperaturii corpului, datorită funcționării centrilor termoreglării la un nivel superior celui normal fiziologic, dar cu păstrarea echilibrului dintre termogeneză și termoliză;

– reacție nespecifică de apărare a organismului față de un agent nociv;

– pericol pentru desfășurarea normală a proceselor biologice (aparat cardiovascular, SNC) când este prea mare.

Tipuri de febră, funcție de cauză:

– infecțioasă; de resorbție; de dezhidratare; toxică (proteine, pirogeni, substanțe chimice).

2.2. DEFINIȚII.CLASIFICĂRI

Analgezicele-antipiretice sunt medicamente ce diminuă sau suprimă durerea și combat febra.

Clasificare

a) Clasificare, funcție de structura chimică:

Derivați de acid salicilic: acid acetilsalicilic, acetilsalicilat de lizină, salicila- mida, diflunisal, benorilat ( = esterul acidului acetilsalicilic cu paracetamol).

Derivați de pirazolonă: fenazona, aminofenazona, noraminofenazona (meta- mizol), propifenazona, salipirina; 

Derivați de p-Aminofenol: fenacetina, paracetamol (acetaminofen);

Derivați de chinolina: glafenina.

b) Clasificare, funcție de eficacitatea relativă (ordine descrescătoare):

– analgezică: metamizol, acid acetilsalicilic, paracetamol;

– antipiretică: aminofenazona, acid acetilsalicilic, paracetamol;

– antiinflamatoare: acid acetisalicilic, aminofenazona;

– antispastică musculotropă: metamizol, propifenazona.

Farmacodinamie

Acțiunile farmacodinamice principale, utile în terapeutică, de intensitate variabilă funcție de grupa chimică, semnalate la analgezicele -antipiretice, sunt:

– anallgezică;

– antlipiretică;

– antiinflamatoare;

– antispastică.

Nu au acțiune sedativă sau euforizantă.

Acțiunea analgezică

Mecanism:

– central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii;

– periferic, analgezic și antiinflamator, de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepție și inflamație; PG potențează mediatorii algici periferici (bradikinină, serotonină)

Prostaglandinele (ca PGE) și PGE2) cresc sensibilitatea terminațiilor nervoase senzitive (nociceptorilor), precum și eliberarea de substanță P, provocând hiperalgie.

Eficacitatea analgezicelor-antipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii, cefalee).

Acțiunea antipiretică

Antipireticelle reduc febra; nu sunt hipotermizantele (nu scad temperatura normală).

Mecanism: readuc la normall nivelul funcțional ridicat al centrilor termoregulatori; consecința: stimularea mecanismelor de termoliză (transpirație, vasodilatație periferică etc).

Acțiunea antiinflamatoare

Mecanismul : inhibarea biosiintezei de prostagllandine inflamatorii (PG), prin inhibarea ciclooxigenazei (COX).

COXi este o enzimă membranară care există în două izo-forme:

– COX-I constitutivă;

– COX-IIconstitutivă și inductibilă.

a) COX-1 este izo-forma constitutivă, prezentă în toate țesuturile și care intervine în biosinteza de prostaglandine cu roluri fiziologice benefice, de protecție.

Astfel sunt:

PGI2 (anti-trombogenă, anti-aterosclerotică, citoprotectoare); PGE2 (bronhodilata- toare, citoprotectoare gastrică, natriuretică). Inhibarea de COX-1 reprezintă un meca¬nism generator de efecte secundare nedorite.

b) COX-2 este izo-formă constitutivă numai în unele țesuturi (plămâni, rinichi, măduva spinării). COX-2 este însă și inductibilă în toate țesuturile, în prezența unor stimuli externi proinflamatori (microorganisme, citokine și leziuni tisulare). COX-2 inductibilă este implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator și hiperalgie, atât la

nivel periferic, cât și la nivel medular. Astfel sunt: PGFla și PGE[. Inhibarea de COX-2 reprezintă mecanismul acțiunii antiinflamatoare a analgezicelor – antipiretice și a altor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Farmacotoxicologie

Nu produc euforiee, tolleranță, farmacodependență, toxicomanie; deprimare respiratorie. Sensibilizarea și reacțiile alergice sunt încrucișate în grupele analgezicelor-antipiretice și antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Efectele secundare sunt specifice fiecărei grupe chimice.

Farmacoterapie

De primă alegere: acidul acetilsalicilic și paracetamol. Utilizare, în general sub formă de asocieri:

– analgezice neopioide, din diferite grupe chimice, pentru sinnergism de adiție, dar cu reducerea dozelor și deci a RA specifice;

– analgezice neopioiide + codeină (potențarea analgeziei) + fenobarbital (efect sedativ) + cafeină (vasoconstrictor, util în cefalei vasculare).

Indicații:

a) Indicații pentru acțiunea analgezică (potențată de acțiunea antiinflamatoare):

– nevralgii; artralgii; mialgii; cefalee; dismenoree;

– afecțiuni ortopedice (fracturi, luxații, entorse);

– dureri postoperatorii moderate;

b) Indicații bazate pe acțiunile analgezică și antispastică:

– colici (intestinale, biliare, renale); dismenoree;

c) Indicații pentru acțiunile analgezică – antipiretică – antiinflamatoare:

– infecții virale acute ale căilor respiratorii, cu febră;

– infecțiile microbiene, cu febră mare (asociate la tratamentul etiotrop antimicrobian);

2.3. ANAGEZICE – ANTIPIRETICE

A. IBUPROFENUM

Este un medicament antiinflamator nesteroidian, analgezic și antipiretic și un antiagregant plachetar (de trombocite), asemănător cu aspirina. Alimentele încetinesc absorbția, dar nu afectează cantitatea de medicament absorbită.

Indicații

Analgezic în durerea ușoară și moderată reumatism degenerativ și inflamator, suferințe disco-vertebrale, reumatism extraarticular.

Efecte adverse

Greață, vome, epigastralgii, diaree, erupții, prurit, cefalee, amețeli, erupții, anxietate.

Contraindicații – Ulcer gastric și duodenal, hepatite, angioedem, sarcină.

Mod de administrare:

oral, analgezic 200-1000 mg pe zi; ca antiinflamator 1200-2400 mg pe zi, divizat în 3-4 prize. Prima doză zilnică se poate lua dimineața, pe nemâncate, celelalte după masă.

Denumiri comerciale: Advil®, Antidol, Faspic®, Ibufen, Ibugesic®, Ibuprofen, Macrofen®, Medibuprofen, Nurofen Forte, Nurofen Gel, Nurofen pentru copii, Nurofen®, Paduden, Profinal, Protopen, Reuprofen®, Rupan, Solpaflex, Solpaflex Gel, Upfen, Urgo Ibuprofen Gel.

B. AMINOFENAZONA

Farmacocinetică.:

– absorbție p.o. rapidă și completă; difuziune rapidă în țesuturi;

– biotransformare hepatică, majoritar prin N-demetilare (40%) și apoi N-acetilare;

– Tl/2 scurt (Tl/2= 3-5 ore)

Metabolitul acid rubazonic colorează urina în brun-roșcat, simulând hematurie.

Farmacodinamicădin.: analgezic și antipiretic mai intens decât acidul acetilsalicilic; antiinflamator moderat; antispastic moderat (cu mecanism miotrop).

Reacții adverse: alergii (erupții cutanate); tulburări sanguine (leucopenie, agranulocitoză; anemie hemolitică, anemie aplastică); cancer gastric (prin biotransformare la nitrozamine cancerigene, în stomac, prin reacție cu alimentele în prezența HC1) —> retragerea din consum în unele țări sau diminuarea prescrierii în alte țări ca România.

CI: – alergie la pirazolone; leucopenie.

Precauții: utilizare limitată. A fost retrasă din uz, în multe țări.

Indicații: dureri de intensitate moderată, de toate tipurile; febră de etiologie diversă; colici abdominale.

Posologie p.o. și i.r: 0,3-0,6 g de 2-4 ori / zi (max. 2 g/zi).

Asocierile fixe tipizate, cu alte analgezice – antipiretice, prezintă avantajul dozelor reduse: 0,1-0,2 g/l.

C. METAMIZOL (NORAMINOFENAZONA)

Profil farmacodinamic și farmacotoxicologic asemănător cu aminofenazona.

Deosebiri: analgezic și antispastic mai intens; utilizat p.o și i.m; antipiretic slab; antiinflamator nesemnificativ; nu este incriminat în inducerea cancerului gastric.

RA cele mai frecvente: agranulocitoză; noduli locali, la injectare i.m.

Indicații: dureri moderate și intense, de toate tipurile (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee, disme- noree, colici renale și biliare) inclusiv postoperatorii; colici (biliare, renale), dismenoree. Posologie

– p.o., la adult, 0,5 g de 2-3 ori /zi (max. 3 g/zi); la copii (3-15 ani), 0,125-0,375 mg de 2-3

ori /zi;

– i.r., la adult, 1 g de 2-3 ori /zi; la copii (1-15 ani), 0,3 g de 1-3 ori /zi;

– i.m., la adult, 0,5-1 g de 1-3 ori /zi.

D. PROPIFENAZONA

Profil farmacodinamic și farmacotoxicologic similar aminofenazonei. Deosebiri:

– antiinflamator slab;

– avantaj! nu este incriminat în inducerea cancerului gastric.

RA semnalate: reacții alergice ușoare, rar (erupții cutanate) și severe foarte rar (sindrom Stevens – Johnson, șoc anafilactic). CI: porfirie. Fter. și Fgraf.:

Indicații similare aminofenazonei.

Posologie: p.o.,i.r, la adult, 100-300 mg de 3 ori /zi

E. PARACETAMOL (ACETAMINOFEN)

Este metabolitul activ al fenacetinei. Fcin.:

Absorbție p.o. rapidă și aproape completă; efect al primului pasaj hepatic redus; Bd. p.o. înaltă (88%);

Biotransformare hepatică, pe trei căi: N-dezacetilare; conjugare la gruparea fenolică (glucurono- și sulfoconjugare, în procente de 60%, respectiv 35%). oxidare de către SOMH, Ia N-acetil-benzochinonimină, metabolit foarte reactiv, responsabil de toxicitatea hepatică și renală; acest metabolit este anihilat prin legarea de grupările -SH ale glutationului; la doze mari de paracetamol, capacitatea de detoxifiere a glutationului este depășită și metabolitul toxic se leagă covalent de grupările -SH ale proteinelor hepatice, inducând citoliză hepatică; .

Legare de proteinele plasmatice, semnificativă dar variabilă (20 – 50%); Difuziune și distribuire largă (inclusiv prin bariera hematoencefalică); Timp de înjumătățire scurt (77/2 aprox. 2 ore);

Concentrația plasmatică, corespunzătoare afectării semnificarive a ficatului, este: Cp>200 mcg/ml după 4 ore de la ingestie și Cp>50 mcg/ml după 12 ore

Farmacodinamică- analgezic și antipiretic moderat; nu este antiinflamator. în doză unică, eficacitate analgezică comparabilă cu AAS. Ftox.:

RA posibile la doze mari: methemoglobinizant slab (efect puternic la indivizi cu enzimopatie de NADH methemoglobin – reductază); trombocitopenie, rar; purpură trombocitopenică; toxicitate hepatică, la doze mari (citoliză hepatică, hepatită acută prin leziuni necrotice);

CAPITOLUL 3. PRODUSE MEDICAMENTOASE

3.1. BRUFEN 20 MG/ML SUSPENSIE ORALĂ

Brufen calmează durerile, reduce febra, și are efecte antiinflamatoare.

Brufen suspensie orală este utilizat pentru calmarea dureriilor de intensitatee ușoară până la moderată, în afecțiunile reumaticce (poliartrită reumatoiidă, osteoartrită) și durerille menstruale la adullți și adolescenți peste 12 ani. Pentru copiii între 6 luni și 12 ani, Brufen este utilizat în cazul afecțțiunilor dureroase acute și febră, asociate răceliilor obișnuite.

Efectul se obține de obicei în decurs de 30 de minute.

Poate fi utilizat împreună cu alimentele și băuturile. Brufen poate fi administrat pe stomacul gol pentru o calmare mai rapidă a durerii.

Brufen suspensie orală conține 3 g zahăr și 0,5 g sorbitol per doza de 5 ml.

Dozele uzuale pentuin adulți și adolescenți peste 12 ani:

– în afecțiunille reumatice: 20-35 ml (400-700 mg) de trei ori pe zi.

– în durerile menstrualle: 20 ml (400 mg) o dată până la de trei patru ori pe zi, .

-în durere de intensittate ușoară până la medie, pentru adulți: 10-20 ml (200-400 mg) ca doză unică sau de 3-4 ori pe zi.

– în durere acută și febră, asociate unei răceli, la copii între 6 luni și 12 ani: 5-7,5 mg ibuprofen/kg masă corporală, în doză unică sau 20-30 mg/kg greutate corporală pe zi, după cum urmează:

Doza trebuie administrată o dată la 6 ore, de până la patru ori pe zi. Brufen suspensie orală nu se administrează copiilor sub șase luni sau copiilor cu o greutate sub 7 kg.

Reacții adverse posibile Icter. Tulburări ale funcției ficatului.mâncărimi, contuzii mici pe piele ; membranelor mucoase, edem angioin

3.2. NOVOCALMIN,supozitoare

Forma de prezentare: Sup. 300 mg; ct. x 2 folii x 3 sup.

Indicații: Tratamentul simptomatic al durerii de etiologii diverse (mai ales origine spastică), al febrei ce nu raspunde la alte antipiretice.

Copii: oral 0,125-0,75 mg/zi, după vârstă sau i.rect. 0,3-0,9 mg/zi.

Contraindicații: Hipersensibilitate la pirazolone și la AINS, antecedente de agranulocitoză, porfirie hepatică, deficiență congenitală în glucozo 6-fosfat-dehidrogenaza.

Atenționări: Prudență în astm bronsic, infecții frecvente ale căilor respiratorii superioare, rinite și rinosinuzite frecvente, teren atopic; interacțiuni medicamentoase cu ciclosporina, alcool; sarcină și alăptare.

Reacții adverse: Leucopenie, trombocitopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, tulburări ale funcției renale, manifestată prin oligurie, anurie, proteinurie și nefrita interstițială.

Doze și mod de administrare

Copii: oral 0,125-0,75 mg/zi, după vârstă sau i.rect. 0,3-0,9 mg/zi.

3.3. EFFERALGAN pentru copii 30mg/ml soluție orală

Substanța activă este paracetamol 30 mg/ml soluție orala

Efferalgan pentru copii 30 mg/ml soluție orală conține paracetamol, un derivat de para-aminofenoi cu efect analgezic (ameliorează durerea), antipiretk (reduce temperatura corpului în caz de febra) și activitate antiinfîamatorie slaba. Efferaigan pentru copii 30 mg/ml este indicat pentru tratamentul simptomatic ai febrei și sau durerilor, cum ar fi dureri de cap, gripă, dureri de dinți, dureri musculare.

Efferaigan pentru copii 30 mg/ml conține 50 g zahăr la 100 ml soluție orală

Efferaigan pentru copii trebuie administrat 10 -15 mg/kg/doză, la fiecare 4 – 6 ore, până la o doză totală zilnică maximă de 75 mg/kg/zi. Doza zilnică maximă de paracetamol nu trebuie sa depășească 75 mg/kg. Dozele de paracetamol ce trebuie administrate depind de greutatea corporali a copilului; menționarea vârstei are caracter informativ

Mod de administrare Administrare orală. Intervalul minim dintre fiecare administrare este de 4 ore. Soluția orală poate fi băuta ca atare sau diluată într-o cantitate mică de lichid (de exemplu: apă, lapte, suc de fructei.

Administrarea regulată evită fluctuațiile intensității durerii sau febrei. La copii va fi stabilit un interval intre administiări, atât in timpul zilei cat și al nopții, de preferat de 4-6 ore.

Ingestia acută a unei supradoze de paracetamol de 140 mg/kg corp la copii poa- SBBȘ5 te avea o evoluție fatală prin afectarea gravă și ireversibilă renală si hepatică.

Ca toate medicamentele, Efferaigan pentru copii poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele – hematologice și limfatice, trombocitopenie (scăderea numărului plachetelor sanguine) , tulburări gastro- intestinale, diaree, durere abdominală etc

3.4. PARACETAMOL ATB® 125 MG supozitoare

Substanța activă este paracetamolul. Fiecare supozitor conține paracetamol 125 mg. -Celelalte componente sunt: grăsime solidă.

Atb® supozitoare se administrează intrarectal. Supozitoarele trebuiesc administrate întregi. Având în vedere faptul că doza recomandată la copiii cu vârsta sub 6 luni este mai mică decât cantitatea de substanță activă conținută în Paracetamol Atb® 125 mg supozitoare, trebuie utilizate forme farmaceutice adecvate acestei grupe de vârstă, cu concentrații corespunzătoare.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 luni (7-10 kg)

Se recomandată doza de 125 mg paracetamol (un supozitor Paracetamol Atb®125 mg) de 1 – 4 ori pe zi. Intervalul între administrări: 4 – 6 ore

Doza admisă pe zi: 500 mg paracetamol (4 supozitoare Paracetamol Atb® 125 mg)

Reacțiile adverse – înroșire a mucoasei de la nivelul rectului, înroșire a pielii și urticarie, scădere a numărului de plachete sau de globule albe sau roșii din sânge;

3.5. SUMETROLIM, EPITRIM

Compoziție:

– 5 ml suspensie conțin 60 mg sulfamethoxazol+ 40 mg trimethoprim

Acțiune terapeutică:

– chimioterapic cu spectru larg, activ pe germeni gram pozitivi și germeni gram negativi

Indicații:

– salmoneloze

– febra tifoidă

– infecții cu Haemophylus influenzae

– infecții urinare

– sinuzite

– exacerbarea bronșitelor cronice

– gonoree

– alergii la penicilină

Contraindicații:

– sarcina și alăptarea

– copii sub 6 săptămâni

– insuficiența hepatică și renală

– tulburări sanguine

Precauții:

– se evită tratamentele de lungă durată , în special la vârstnici

– nu se asociază cu anticoagulante orale, cu antidiabetice orale, cu fenitoin, cu salicilați, cu indometacin, fenilbutazonă.

Mod de administrare:

– copii sub 2 ani : 2,5 ml la 12 ore

– copii între 2-6 ani : 5 ml la 12 ore

– copii între 6-12 ani sau aduții care nu agreează comprimatele: 10 ml la 12 ore

3.6. AMOXICILINA, OSPAMOX

Compoziție:

– 5 ml de suspensie conțin 125, respectiv 250 mg amoxicilină anhidră

Acțiune terapeutică: antibiotic bactericid cu spectru larg cuprinzând:

– cocci gram pozitivi( cu excepția celor producători de penicilinază)

– cocci gram negativi

– baccili gram pozitivi

– baccili gram negativi

-actinomicete

Absorbția este mult mai bună decât ampicilina și îi permite să determine niveluri sanguine de doua ori mai ridicate. Prezintă toleranța intestină bună, absorbția aproape completă impiedică apariția dismicrobismului intestinal și al diareei.

Indicații:

– infecții bacteriene respiratorii

– infecții urinare cu Escherichia coli, Proteus mirabilis, enterococi

– febra tifoidă

– peritonite cu enterococi

– dizenterie bacteriană

– septicemii, infectii chirurgicale diverse

– endocardite

– tuse convulsivă

– infecții biliare

– meningite( reprezinta tratamentul initial la copii in meningite cu germeni inca neidentificati)

Reacții adverse:

– manifestări alergice în special la pacienți cu hipersensibilitate la penicilină sau la cefalosporice, erupții cutanate, febra alergică

– apariția reacțiilor alergice obligă la oprirea medicației

– ocazional pot apărea tulburări digestive, greață, vărsături, diaree

– anemii, leucopenii, trombopenii reversibile

Contraindicații:

-alergie la peniciline

– prudență în insuficiența hepatică și renală când se reduc dozele

– mononucleoza infecțioasă- risc de accidente cutanate

– infecții cu piocianic, enterobacter

– trece în secreția lactată și poate provoca diaree și sensibilizare alergică la sugari, candidoze

Mod de administrare:

– se adaugă în flacon apă proaspăt fiartă și răcită până la semnul marcat pentru a se obține 60 ml suspensie. Se agită pentru omognizare 1- 2 minute.

– dozele administrate variază ca gravitatea maladiei și greutatea copilului, în general ele se situează între 30 – 100 mg/kg-corp / zi divizată în 3- 4 prize. În caz de insuficiență renală posologia va fi adaptată afecțiunii.

Termen de valabilitate și păstrare:

– 2 ani sub formă de pulbere în ambalajul original

– 7 zile sub formă de suspensie reconstituită păstrată la temperatura camerei ăi lumină

– 10 zile sub forma de suspensie reconstituită, păstrată la rece și ferită de lumină

3.7. PANADOL

Substanța activă este paracetamol 30 mg/ml soluție orală

Panadol susoensie orală conține paracetamol, un derivat de para-aminofen cu efect analgezic (ameliorează durerea), antipiretk (reduce temperatura corpului în caz de febra) și activitate antiinfîamatorie slaba. Panadol pentru copii 30 mg/ml este indicat pentru tratamentul simptomatic ai febrei și sau durerilor, cum ar fi dureri de cap, gripă, dureri de dinți, dureri musculare.

Panadol pentru copii 30 mg/ml conține 50 g zahăr la 100 ml soluție orală

Panadol pentru copii trebuie administrat 10 -15 mg/kg/doză, la fiecare 4 – 6 ore, până la o doză totală zilnică maximă de 75 mg/kg/zi. Doza zilnică maximă de paracetamol nu trebuie sa depășească 75 mg/kg. Dozele de paracetamol ce trebuie administrate depind de greutatea corporali a copilului; menționarea vârstei are caracter informativ

Mod de administrare Administrare orală. Intervalul minim dintre fiecare administrare este de 4 ore. Soluția orală poate fi băuta ca atare sau diluată într-o cantitate mică de lichid (de exemplu: apă, lapte, suc de fructei.

Administrarea regulată evită fluctuațiile intensității durerii sau febrei. La copii va fi stabilit un interval intre administiări, atât in timpul zilei cat și al nopții, de preferat de 4-6 ore.

Ingestia acută a unei supradoze de paracetamol de 140 mg/kg corp la copii poa- SBBȘ5 te avea o evoluție fatală prin afectarea gravă și ireversibilă renală si hepatică.

Ca toate medicamentele, Panadol pentru copii poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele – hematologice și limfatice, trombocitopenie (scăderea numărului plachetelor sanguine) , tulburări gastro- intestinale, diaree, durere abdominală etc

3.8. NUROFEN

Farmacografie: capsule de 200mg ;comprimate de 200mg și 400mg; drajeuri de 200mg; sirop 100mg / 5 ml.

Mod de acțiune- Antiinflamator nesteroidian asemănător cu aspirina, analgezic și antipiretic. Antiagregant plachetar.Alimentele încetinesc absorbția, dar nu scad cantitatea de medicament absorbită.

Indicații

-tratamentul afecțiunilor reumatismale acute sau cronice: reumatism articular inflamator sau degenerative, reumatism extra-articular.

-tratamentul simptomatic al afecțiunilor dureroase: cefalee, migrenă( tratament si profilaxie), dureri dentare,dismenoree,dureri osteo-articulare si muscular( inclusive tendinite, bursite,luxații,entorse).

-tratamentul simptomatic al febrei .

Efecte adverse

Greață, vome, epigastralgii, diaree, erupții, prurit, cefalee, amețeli, erupții, anxietate.

Contraindicații

Ulcer gastric și duodenal, hepatite, angioedem, sarcină.

Mod de administrare

Adulți si copii peste 15 ani: doză uzuală este de 400mg ibuprofen( 2 capsule) de 2-3 ori pe zi, fără a depăși 1200mg ibuprofen pe zi.Capsulelele se inghit, cu puțina apa, preferabil după mese. La copii sub 15 ani se recomandă utilizarea formelor farmateutice adecvate.

3.9. FERVEX Granule pentru soluție orală

Afecțiuni: Tratamentul simptomatic al răcelilor comune, rinitelor alergice și vasomotorii, stărilor gripale (pentru ameliorarea strănutului, secreției nazale apoase, inflamației mucoaselor nazală și sinusală, febrei, durerilor de cap și musculare).

Tratamentul simptomatic al răcelilor comune, r stărilor gripale , initelor alergice și vasomotorii, (pentru ameliorarea strănutului, secreției nazale apoase, inflamației mucoaselor nazală și sinusală, febrei, durerilor de cap și musculare).

Adulți câte un plic de 3-5 ori pe zi.

Copii – plic de 1-3 ori pe zi, după vârstă.

Intervalul între administrări trebuie să fie de cel puțin 4 ore.

Plicurile se administrează cu o cantitate suficientă de apă rece sau fierbinte.

Pentru tratamentul stărilor gripale, este preferabilă administrarea acestui medicament cu apă fierbinte, seara, din momentul apariției primelor simptome.

3.10. COLDREX JUNIOR

Substanța activă: Paracetamol/Acid ascorbic/Clorhidrat de fenilefrină/vitamina C

Afecțiuni: pentru ameliorarea simptomatică a gripei, stărilor febrile, frisoanelor și răcelilor comune, inclusiv a cefaleei, durerilor în gât, disconfortului și durerilor musculare, congestiei nazale, sinuzitei precum și durerii și catarului nazal acut, asociate acesteia

Coldrex este un remediu folosit pentru ameliorarea simptomatică, pe termen scurt a gripei, stărilor febrile, frisoanelor și răcelilor comune, inclusiv a cefaleei, durerilor în gât, disconfortului și durerilormusculare, congestiei nazale, sinuzitei precum și durerii și catarului nazal acut, asociate acesteia.

Coldrex se administreză sub forma unei băuturi calde.

Doza recomandată este de un plic la fiecare 4 sau 6 ore, la nevoie. Nu se administrează mai mult de 5 plicuri în 24 de ore.

Intervalul minim între administrări trebuie să fie de 4 ore.

Medicamentul nu trebuie utilizat mai mult de 7 zile, fără recomandarea medicului.

3.11. ALGOCALMIN

Profil farmacodinamic analgezic și antispastic mai intens; utilizat p.o și i.m;

– antipiretic slab; antiinflamator nesemnificativ;

– nu este incriminat în inducerea cancerului gastric.

RA cele mai frecvente:

– agranulocitoză;

– noduli locali, la injectare i.m.

Indicații:

– dureri moderate și intense, de toate tipurile (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee, disme- noree, colici renale și biliare) inclusiv postoperatorii;

– colici (biliare, renale), dismenoree.

Posologie

– p.o., la adult, 0,5 g de 2-3 ori /zi (max. 3 g/zi); la copii (3-15 ani), 0,125-0,375 mg de 2-3

ori /zi;

– i.r., la adult, 1 g de 2-3 ori /zi; la copii (1-15 ani), 0,3 g de 1-3 ori /zi;

– i.m., la adult, 0,5-1 g de 1-3 ori /zi.

CONCLUZII

Nou-născuții și sugarii mai mari sunt un grup divers de copii, destul de mult diferit de omologii lor mai vârstnici. Reacțiile adverse postmedicamentoase pot avea implicații profunde, imediate, întârziate și pe termen lung, asupra dezvoltării lor neurologice și somatice.

Perioadele intrauterină, neonatală și de sugar sunt singurele momente din viață în care suntem expuși și afectați de medicamentele administrate unei alte persoane, mama. Mai mult, din cauza fragilității nou-născuților și a complexității bolilor lor, tratamentul farmacologic la această grupă de vârstă este deseori complicat de accidente și reacții adverse postmedicamentoase inevitabile sau dificil de evaluat. Datorită diferențelor în ceea ce privește morfologia, procesele patologice și tratamentele, sugarii și copiii sunt afectați de o paletă diferită de reacții adverse postmedicamentoase. Aceste reacții nu sunt în mod necesar previzibile din experiența cu adulții.

Administrarea medicamentelor la copii este, din multe privințe, dificilă, mai ales din cauza existenței unui număr mic de forme dozate pentru uz pediatric.

Astfel, doar 20-25% dintre medicamentele existente sunt aprobate și au specificația pentru uz pediatric.

În mod curent, sunt precise fracțiuni din doza pentru adult, de cele mai multe ori, calculate în funcție de masa corporală și vârsta copilului.

Studiile efectuate, privind medicamentele adultului administrate copiilor, au demonstrat că acestea nu sunt recomandate în pedriatrie deoarece există atât diferențieri farmacocinetice și farmacodinamice, cât și de stare patologică ale acestor două categori de pacienți.

Ca urmare, din iunie 2000, FDA (Food and Drug Administațion), în colaborare cu N.I.C.H.D. (Național Institute of Child Healt and Human Development) au alcătuit o listă cu forme dozate pentru uz pediatric, pe baza studiilor privind corelația vârstă-farmacocinetică și schimbările fiziologice apărute în maturizarea nou-născuților, sugarilor, copiilor până la adolescență care, pe diversele căi de administrare, pot modifica absorbția, distibuția, metabolismului și eliminarea substanței medicamentuase.

In ciuda progreselor făcute în domeniul efectelor adverse postmedicamentoase în pediatrie și de lecțiile învățate în urma nenorocirilor ce au afectat copiii, aceștia continuă să sufere. La șaizeci de ani după dezastrul Elixirului de Sulfanilamida-Massengill, copiii din țările în curs de dezvoltare continuă să primească medicamente ce conțin dietilenglicol. Pediatrii, farmacologii și alți specialiști trebuie să continue să acționeze cu vigilență pentru prevenirea, monitorizarea și tratarea reacțiilor adverse postmedicamentoase la copii. Invățând din greșelile trecutului vom evita altele în viitor, ceea ce va îmbunătăți sănătatea copiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. FARMACOPEEA ROMÂNĂ, ediția a – X- a, Editura Medicală, București, 1993.

2. I. Barbaroșie, E. Diug, N. Ciobanu – TEHNOLOGIA MEDICAMENTELOR INDUSTRIALE, Editura Știința, Chișinău, 1993.

3. Stoian P. Ionescu, Em. Savopol – EXTRACTE FARMACEUTICE VEGETALE, Editura Medicală, București, 1977.

4. V. Stănescu – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ Editura Medicală, București, 1983.

5. Dr. I. Popovici, Dr. D-tru Lupuleasa – TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ Editura Medicală, București, 1997.

6. D. Dobrescu – FARMACOTERAPIE PRACTICĂ, Editura Medicală, București, 1977.

7. S. Voiculescu, Z. Bezdadea – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ, Ediția Didactică și Pedagogică, București, 1978.