Forme de Terorism cu Grad de Probabilitate Ridicat de Aparitie pe Teritoriul Romanie Si Metode de Combatere

LUCRARE DE DISERTAȚIE

FORME DE TERORISM CU GRAD DE PROBABILITATE RIDICAT DE APARIȚIE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ȘI METODE DE COMBATERE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: TERORISMUL – FORMĂ DE MANIFESTARE A VIOLENȚEI

Modul de acțiune al entităților teroriste, Forme, metode și procedee de acțiune teroristă

Tendințe de extindere și diversificare a acțiunilor teroriste

CAPITOLUL 2: PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI

2.1. Riscuri de natură teroristă la adresa securității naționale a României

2.2. Prevenirea și combaterea terorismului pe plan național

2.3. Structuri de forță românești în combaterea terorismulu

2.4. Participarea Armatei României la operații și acțiuni antiteroriste în afara teritoriului național

CAPITOLUL 3: PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORIMSULUI – NECESITATE A PREZENTULUI

3.1. Necesitatea participării la lupta împotriva terorismului

3.2. Antiterorism și contraterorism

3.2.1. Forme de acțiune în prevenirea și combaterea terorismului

3.2.2. Metode și procedee de acțiune pentru prevenirea și combaterea terorismului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LISTĂ ABREVIERILOR

Pagină albă

INTRODUCERE

Terorism există peste tot în lume. A existat dintotdeauna și va exista totdeauna. Pentru că omul, prin excelență, este unica ființă teroristă de pe planetă și, probabil, din întregul Univers. El se manifestă și se va manifesta extrem de diferit, în planuri greu de gestionat, iar acțiunea și reacția oamenilor la ceea ce ei înșiși au creat trebuie să fie pe măsură.

Terorismul pe planeta Pământ s-a născut odată cu omenirea. De aceea, experiența omenirii pentru combaterea acestui flagel, creat de ea, ar trebui să fie deosebit de bogată și de valoroasă. Din păcate, nu este așa. În ceea ce privește protecția împotriva terorismului și combaterea acestui fenomen, oamenii trebuie să o ia mereu de la început. Și acest lucru, nu neapărat din motivul că fiecare epocă își are terorismul ei, ci dintr-un motiv mult mai simplu și mai realist: terorismul este o acțiune inteligentă, care exploatează imediat și fără complexe vulnerabilitățile societății, își creează breșe și atacă intempestiv, fără nici un fel de complexe.

Actorii statali și non-statli au elaborat o serie de documente care privesc prevenirea și combaterea terorismului. De exemplu: la propunerea Belgiei, la data de 20 ianuarie 1977, a fost prezentată o Convenție pentru reprimarea terorismului. Totuși, mai multe state au refuzat să ratifice acest act normativ, în principal datorită eterogenității sistemelor judiciare.

În terorism nu există milă, sentimente de compasiune, respect față de valori. Singura „valoare” a terorismului este fidelitatea față de cauză. Este o valoare importantă, transparentă la semnificație – pentru că ea există în toate entitățile și structurile umane, dar aici are alte dimensiuni.

Legăturile care există între traficul de droguri, criminalitatea organizată și finanțarea terorismului, au fost plasate în primul plan al actualității internaționale începând cu anul 2003, când guvernele statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite au subliniat necesitatea adoptării

unei strategii globale de control al drogurilor și de a continua elaborarea inițiativelor bazându-se pe factori observabili și sprijinindu-se pe colectarea și analiza datelor cât și pe evaluările necesare.

În această lucrare, urmăresc obiectivele operaționale menționate mai jos:

prezentarea terorismului ca formă de manifestare a violenței;

contribuția țării npastre la prevenirea și combaterea terorismului;

prevenirea și combaterea terorismului o necesitate stringentă a terorismului.

Fiecare obiectiv este dezvoltat în cadrul unui capitol, fiecare capitol fiind dezvoltat

În primul capitol voi prezenta modul în care grupările teroriste îli pregătesc și desfășoară acțiunile și formele diverse prin care acțiunile teroriste sun puse în practică.

Capitolul doi îl voi dedica contribuției României la lupta internațională pentru prevenirea și combaterea terorismului. În acest sens, voi sublinia riscurile de natură teroristpă la adresa securității țării, precum și structurile de forțe românești implicate în combaterea terorismului

Prevenirea și combaterea terorismului este în atenția întregii omenirii, este o necesitate pentru toate statele de a participa la acțiuniel antiteroriste și

Lucrarea se va încheia cu o serie de concluzii care evidențiază necesitatea înțelegerii implicațiilor pe care terorimul le are asupra securității globale si naționale.

Metodologia utilizată în realizarea acestei lucrări de disertație a avut rolul de a prezenta într-o maniera accesibilă aspectele teoretice relevante problematicii în dezbatere.

Metodele de cercetare folosite în elaborarea lucrării au fost:

metoda bibliografică, care s-a concretizat prin căutarea surselor bibliografice relevante si recunoscute pe tematica pe care am analizat;

observarea indirectă, constituită prin identificarea si consultarea unor surse relevante pentru subiectul lucrării a căror relatarea a unor evenimente am utilizat-o pentru a-mi forma un punct de vedere propriu necesar construirii unei interpretări dintr-o perspectivă diferită sau originală a temei propuse.

CAPITOLUL 1:

TERORISMUL – FORMĂ DE MANIFESTARE A VIOLENȚEI

Componenta esențială a dimensiunii asimetrice a războiului prezentului și viitorului este terorismul. Terorismul este, pe de-o parte, un dat, un fapt, și, pe de altă parte, o creație a societății omenești. De aceea trebuie privit cu toată atenția, așa cum trebuie considerat și analizat orice fenomen complex și contradictoriu din această lume.

1.1 Modul de acțiune a entităților teroriste. Forme, metode și procedee de acțiune teroristă.

Organizațiile teroriste, dincolo de convingerile religioase și chiar politice diferite, sunt fundamentate pe structuri de bază constituite din cinci elemente:

Condițiile fundamentale;

Mediul internațional;

Statele;

Organizarea internă;

Conducerea.

Condițiile fundamentale care stau la baza apariției, existenței și activității tuturor organizațiilor teroriste sunt corupția, sărăcia, conflictele etnice, conflictele religioase. Aceste condiții fundamentale, uneori reale, alteori fabricate, sunt exploatate de către teroriști și folosite pentru justificarea atacurilor și pentru plata unor mercenari, indiferent de naționalitatea acestora.

Mediul internațional definește, de fapt, granițele în interiorul cărora organizațiile teroriste există și își desfășoară acțiunile.

Ca urmare a fenomenului de globalizare care implică și tot mai multe granițe deschise, acest mediu favorizează accesul organizațiilor teroriste la o serie de elemente de infrastructură cum ar fi adăposturi, baze de antrenament etc., precum și la capacități și elemente de sprijin pe teritorii cât mai întinse.

Mediul internațional actual a favorizat apariția și dezvoltarea în diferite zone ale lumii a unor activități complementare terorismului, cum sunt crima organizată, traficul de droguri sau contrabanda cu armament.

Nu de puține ori, există grupări teroriste angajate de anumite guverne pentru a le îndeplini ilegal o serie de misiuni „murdare” conform intereselor pe care le au iar, în cazul în care lucrurile nu merg în direcția dorită respectivele guverne vor nega orice fel de implicare.

State ale lumii oferă sprijin organizațiilor teroriste atât în mediul virtual, adică oferă frecvențe și spații de emisie în vederea facilitării comunicării, rețele financiare cât și suport fizic adică baze de antrenament, ascunzători, etc., toate aceste lucruri permițând teroriștilor să își extindă și să își întărească organizațiile.

Structura organizatorică internă reglementează raporturile de funcționare între membrii acesteia și resursele pe care le au la dispoziție determinând astfel capacitățile grupării în funcție de obiectivele propuse.

Uneori, folosind mecanisme legale, organizațiile teroriste recrutează membri din țările unde își desfășoară operațiunile.

Structurile organizațiilor teroriste au, de fapt, caracter transnațional astfel că, organizații sau grupuri de teroriști dintr-o țară sprijină, direct sau indirect, în mod activ, organizații sau grupuri de teroriști din alte țări situate, uneori, la mii de km distanță, în vederea realizării unor obiective.

Conform specialiștilor americani, rețelele teroriste actuale, în funcție de mărime și forță, acționează pe trei niveluri:

Primul nivel – la acesta operează organizațiile teroriste care își desfășoară activitatea într-o singură țară;

Nivelul al doilea – pentru organizații care operază regional – acțiunile lor depășesc două – trei frontiere internaționale;

Nivelul de vârf – pentru organizații teroriste care acționează pe două, trei continente, adică la nivel global.

Toate aceste tipuri de organizații enumerate anterior pot coopera direct prin schimb de informații, personal, experiență, acces la fonduri, resurse și baze de antrenament comune și se por sprijini reciproc în mod indirect prin promovarea aceleeași ideologii și realizarea unei imagini favorabile în media internațională pentru justificarea „cauzei” pentru care luptă.

Conducerea stabilește strategia generală și direcțiile de acțiune ce conectează toate elementele enumerate mai sus ea fiind, de fapt, „inima” organizației, pierderea conducerii putând determina intrarea în colaps a organizației.

Din interior, se poate observa la o analiză că există structuri funcționale specifice locului unde urmează să-și desfășoare acțiunea.

Deoarece operează în medii ostile, securitatea grupării reprezentând un factor deosebit de important, organizațiile teroriste actuale adoptă, de regulă, o structură modulară de tip celular. Fiecare celulă este relativ independentă și acționează oarecum izolat pentru a îndeplini misiuni specifice.

Structura grupărilor teroriste este similară organizațiilor militare în care există sarcini bine stabilite care sunt executate cu respectarea funcțiilor și a ierarhiei.

Grupările care sunt alcătuite din peste o sută de membri au un comandament central de comandă și control și unul sau mai multe compartimente subordonate în funcție de regiunile geografice în care acționează. Comandamentele generale dirijează acțiunile celulelor operaționale și de sprijin.

Grupările sub cincizeci de membri pot avea un singur compartiment de comandă care controlează direct toate celulele operaționale și de sprijin, indiferent unde s-ar afla.

Recrutarea teroriștilor în cadrul structurilor de bază se face cu mare atenție, de regulă de la vârste fragede, iar instruirea lor se realizează pe bază de programe care diferă de la o grupare la alta, dar care au câteva caracteristici comune :

prevăd mânuirea cu îndemânare a armelor ușoare, a armelor albe, dar și a celor sofisticate;

asigură învățarea și antrenarea în proiectarea, confecționarea și utilizarea diferitelor tipuri de încărcături explozive;

asigură pregătire în domeniul culegerii și analizei informațiilor, interceptării comunicațiilor, criptării și decriptării mesajelor.

Acțiunile teroriste cu fundament religios sunt executate de regulă de către persoane tinere (sub treizeci de ani) recrutate din mediile sărace. De exemplu familiile tinerilor palestinieni decedați pe timpul executării actelor teroriste primesc sume mari de bani ce le asigură bunăstarea chiar dacă încalcă legile sfinte ale Coranului. Literatura de specialitate se arată că „un mercenar cecen primea câte 800 de dolari pentru uciderea fiecărui ofițer rus, 600 de dolari pentru omorârea unui soldat rus și 1.200 de dolari pentru distrugerea unui tanc sau alt tip de mașină blindată aparținând trupelor rusești care acționau pe teritoriul Ceceniei” .

Sunt identificate cinci etape ale pregătirii și desfășurării unei acțiuni teroriste, derulate cronologic:

selectarea țintei (obiectivului);

culegerea de informații despre țintă;

planificarea acțiunii;

atacul propriu-zis;

exploatarea efectelor acțiunii.

Selectarea țintei conegătire în domeniul culegerii și analizei informațiilor, interceptării comunicațiilor, criptării și decriptării mesajelor.

Acțiunile teroriste cu fundament religios sunt executate de regulă de către persoane tinere (sub treizeci de ani) recrutate din mediile sărace. De exemplu familiile tinerilor palestinieni decedați pe timpul executării actelor teroriste primesc sume mari de bani ce le asigură bunăstarea chiar dacă încalcă legile sfinte ale Coranului. Literatura de specialitate se arată că „un mercenar cecen primea câte 800 de dolari pentru uciderea fiecărui ofițer rus, 600 de dolari pentru omorârea unui soldat rus și 1.200 de dolari pentru distrugerea unui tanc sau alt tip de mașină blindată aparținând trupelor rusești care acționau pe teritoriul Ceceniei” .

Sunt identificate cinci etape ale pregătirii și desfășurării unei acțiuni teroriste, derulate cronologic:

selectarea țintei (obiectivului);

culegerea de informații despre țintă;

planificarea acțiunii;

atacul propriu-zis;

exploatarea efectelor acțiunii.

Selectarea țintei constă în alegerea țintei atacului de către gruparea teroristă. Ținta poate fi o persoană (exponent al statului vizat: om politic, ministru, ambasador) sau un obiectiv (ambasadă, sediu de minister, școală, spital).

Organizațiile teroriste preferă, să aleagă ținte „simbol” sau locurile cele mai importante care dispun însă de cel mai slab sau vulnerabil sistem de securitate, scopul urmărit în selectarea victimei fiind acela de a produce rezultate maxime cu asumarea unor riscuri minime.

Locul acțiunii are legătură directă cu ținta, majoritatea atentatelor teroriste planificându-se în locuri publice cu aflux mare de populație (piețe, obiective turistice, teatre, stații de metrou, instituții de învățământ, sedii politico-administrative) ușor de mediatizat.

Culegerea de informații despre țintă se realizează după ce liderul organizației (teroristul individual) și-a selectat victima, informațiile putând fi obținute pe căi nelegale prin folosirea unui informator infiltrat în anturajul țintei sau prin mijloace legale cum ar fi sursele publice de informare (mass-media, cărți de telefon, internet-ul).

Planificarea operațiunii reprezintă una dintre cele mai importante etape în pregătirea atacului terorist. În această fază atentatorul întocmește în detaliu planul de atac luând în calcul următoarele elemente:

alegerea condițiilor favorabile acțiunii (timp, loc, etc);

stabilirea elementul de surprindere a țintei și de evitare a surprinderii de către aceasta;

stabilirea resurselor necesare (bani, vehicule, acte de identitate false, arme și muniții);

identificarea unor locuri de refugiu și adăpost;

stabilirea unor itinerarii de deplasare și a unor posibilități de camuflare.

Atacul propriu-zis reprezintă punerea în aplicare a planului de acțiune. S-a constatat că anumite grupări fac repetiții sau simulări cu câteva zile înaintea atacului propriu-zis. Inițierea fazei de atac include „identificarea țintei”. Sarcina principală a persoanei responsabile cu identificarea este aceea de a verifica dacă ținta se află în locul prevăzut, se deplasează pe itinerarul respectiv și de a transmite informațiile echipei de atac pentru ca aceasta să pornească acțiunea sau, după caz, să renunțe la executarea ei.

Retragerea de la locul atacului se realizează în mod ordonat și discret, fără a atrage atenția autorităților însărcinate cu paza și securitatea victimei. Încă din faza de planificare teroriștii își prevăd și stabilesc trasee de retragere alternative precum și locuri de refugiu de bază și de rezervă.

Exploatarea efectelor acțiunii se realizează cel mai frecvent prin mediatizarea foarte amplă a evenimentului folosind diverse tehnici și metode pentru a da impresia că este vorba despre o forță extrem de puternică, de temut, căreia nu ar trebui să i te împotrivești.

Organizațiile teroriste urmăresc, de regulă, patru obiective principale atunci când folosesc televiziunea, radioul sau presa scrisă :

să facă propagandă unui eveniment terorist, contribuind astfel la amplificarea stărilor de panică și teamă în rândul grupului țintă;

să mobilizeze un sprijin cât mai mare pentru cauza lor în rândul populației și opiniei publice internaționale;

să contribuie la zădărnicirea și subminarea reacției guvernelor și a forțelor de securitate;

să determine creșterea recrutărilor și a fondurilor.

În foarte multe din cazurile de răpiri, deturnări de avioane, atacuri cu bombe etc., televiziunile au acordat acestor evenimente mai mult de jumătate din totalul spațiilor de știri, acest lucru determinând o publicitate gratuită făcută teroriștilor, dar și sporirea revendicărilor acestora.

În acelați timp, în goana lor pentru audiență, televiziunile creează în rândul populației o stare de neliniște, multe persoane identificându-se cu ostaticii și astfel se creează o presiune imensă asupra guvernelor, care sunt obligate să facă toate eforturile posibile pentru eliberarea ostaticilor.

În epoca actuală se constată că dezvoltarea tehnologică își pune amprenta asupra modului de desfășurare a unor atentate teroriste care par să nu mai respecte toate cele cinci faze ale unei așa-zise acțiuni clasice (cum ar fi atentatele cu „avioane – bombă” sau cele sinucigașe). Și în acest caz etapele de selectare a țintei, de planificare a acțiunii și de mediatizare a evenimentului sunt evidente.

Dacă asupra modului de acțiune există etape comune pe care și le însușesc majoritatea grupărilor teroriste, nu același lucru se poate aprecia despre formele, metodele și procedeele de acțiune folosite de către organizațiile teroriste care se diferențiază de la o grupare la alta în raport cu numeroși factori.

Organizațiile teroriste apelează, în vederea atingerii obiectivelor propuse, la o mare varietate de forme și procedee de acțiune, fiecare având caracteristici proprii. Statisticile demonstrează că aproape 95% dintre acțiunile teroriste înregistrate în întreaga lume se încadrează în următoarele procedee de bază:

atentate cu bombe;

asasinate;

atacuri armate;

răpiri;

deturnări;

luări de ostatici.

Orice altă acțiune teroristă reprezintă o variantă a celor de mai sus.

Literatura de specialitate oferă posibilitatea de a înțelege și delimita formele și metodele de acțiune teroristă, Ion Bodunescu afirmând că: „trebuie să invederăm și o altă categorie de acte integrându-le în noțiunea de terorism și anume distrugerea de bunuri publice sau particulare de valoare, acte care stau la originea incendiilor, exploziilor, inundațiilor, accidentelor de cale ferată, în aer și pe mare etc. Alteori terorismul poate îmbrăca forma unor atacuri executate de bande armate ce acționează de la o bază dintr-un anumit stat în timpul cărora persoanele și bunurile sunt atacate fără alegere prin rafale de arme automate, plantare de mine și bombe, organizare de ambuscade, luare de ostatici etc.” .

Principalele forme de manifestare a terorismului la începutul acestui mileniu sunt foarte bine evidențiate în lucrarea „Războiul viitorului, viitorul războiului” :

terorism etnic;

terorism religios;

terorism informațional;

terorism economic;

terorism politic;

terorism psihologic;

terorism infracțional;

terorism genetic;

terorism spațial;

terorism de tip gherilă;

cyberterorism.

Din studiul lucrărilor de specialitate rezultă că metodele de acțiune cele mai des folosite în realizarea actelor teroriste sunt:

acțiunea directă;

acțiunea acoperită;

acțiunea indirectă.

Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode are la bază o diversitate de factori ce țin de obiectivele urmărite, de capacitățile și structura organizației, de logistica avută la dispoziție, de mediul în care se execută acțiunea și altele.

Acțiunea directă constă într-un atac armat asupra țintei vizate în scopul ocupării unui obiectiv (cu sau fără luare de ostatici), capturării, răpirii sau nimicirii unor persoane, creării de panică, derută și groază în rândul populației.

Procedee de acțiune folosite, în raport cu scopul acțiunii și natura obiectivului, sunt:

atentatul (asasinate, răpiri, sechestrări de persoane, agresare psihică);

atacul asupra unor obiective fixe (distrugerea, degradarea, ocuparea prin forță);

atacul asupra unor obiective mobile (deturnarea unor mijloace de transport sau distrugerea acestora).

Atentatul reprezintă unul dintre principalele procedee de acțiune folosite de teroriști și se adoptă în scopul suprimării fizice a unor personalități marcante care prin activitatea lor au afectat interesele grupării teroriste. Țintele acestor acțiuni sunt: șefi de state și de guverne, diplomați, înalți demnitari și personalități politice, oameni de afaceri, comandanți militari etc. Modalitățile concrete de executare a acțiunilor asupra personalităților vizate, folosite de către elementele teroriste sunt: asasinatul, răpirea de persoane, sechestrarea (luarea de ostatici).

Asasinatul este cea mai odioasă crimă săvârșită de către teroriști, având rolul de a da exemplu a ceea ce vor putea să facă în viitor.

Răpirea de persoane se realizează în vederea amenințării unor grupuri de interese social-politice sau economice, guvernelor sau autorităților statului cărora li se impune satisfacerea unor revendicări de ordin politic, economic, juridic sau militar solicitate de către organizațiile teroriste respective.

Sechestrarea de persoane (luarea de ostatici) este strâns legată de răpire. Pe lângă revendicările politice teroriștii mai pot solicita răscumpărarea ostaticilor pe sume mari de bani dacă aceștia sunt oameni de afaceri sau persoane bogate.

Atentatul prin atac armat direct și prin surprindere este un procedeu violent adoptat în scopul suprimării fizice a persoanei vizate

Atacul asupra unor obiective fixe cu foc, combinat cu acțiuni rapide și prin surprindere asupra elementelor sistemului de securitate, cuprinde: atacul în forță pe una sau mai multe direcții și, respectiv, atacul legendat.

Atacul în forță vizează apropierea în ascuns de obiectiv și desfășurarea rapidă a comando-ului terorist, pătrunderea în obiectiv, neutralizarea sistemului de protecție, ocuparea obiectivului, luarea de ostatici și începerea negocierilor pentru satisfacerea unor cereri ultimative.

Atacul legendat se bazează pe pătrunderea „legală” în obiectivul vizat (utilizându-se legende plauzibile) și se continuă cu amenințarea cu armele, sechestrarea de persoane și solicitarea de revendicări.

Atacul asupra unor obiective mobile presupune capturarea unui mijloc de transport și schimbarea direcției de deplasare a acestuia sub amenințare.

Deturnarea se execută de obicei asupra aeronavelor ori navelor maritime și mai puțin asupra mijloacelor de transport rutiere și feroviare.

Dintre toate mijloacele mobile, avionul a constituit ținta predilectă a deturnătorilor. În acest caz acțiunea se declanșează imediat după decolarea aeronavei, când echipajul de bord este ocupat cu executarea manevrelor de zbor iar pasagerii sunt legați cu centurile de siguranță.

Acțiunea acoperită cuprinde asasinarea unor persoane, distrugerea sau incendierea unor obiective prin diverse metode și procedee cum ar fi:

– expedierea sau înmânarea unor obiecte explozive (plicuri, colete, buchete de flori, cadouri diverse) prin poșta obișnuită, curierat, persoane deghizate etc.;

– plasarea de încărcături explozive în preajma unor obiective alese din timp în scopul producerii de asasinate, distrugeri, etc;

– lansarea manuală sau cu ajutorul mijloacelor tehnice reactive a unor încărcături explozive atunci când nu este posibilă apropierea de obiectivul vizat.

Acțiunea indirectă (psihologică) vizează distrugerea echilibrului psihologic și diminuarea capacității de rezistență psihică la nivelul persoanelor, grupurilor de interese și chiar a națiunilor.

Cel mai des întâlnite procedee sunt:

amenințările prin telefon sau scrisori anonime la adresa personală sau a familiei;

lansarea de alarme false prin mass-media sau telefoane anonime care anunță iminența producerii unui atentat terorist;

amenințarea cu folosirea unor mijloace chimice, biologice sau radioactive.

Metodele și procedeele de acțiune enumerate, adoptate de către organizațiile teroriste, depinde și de categoriile de mijloace de care aceștia dispun pentru lovirea țintelor :

mijloace utilizate împotriva factorului uman (armament militar, arme albe, mijloace letale sau vătămătoare biologice, chimice și radioactive);

mijloace vătămătoare psihic (substanțe chimice și biologice neletale, produse toxice, droguri, substanțe incendiare);

mijloace distructive împotriva factorilor materiali (explozivi, substanțe incendiare, bombe).

Fenomenul terorist actual poate fi analizat, în ceea ce privește caracteristicile sale, pe baza analizei formelor, metodelor și procedeelor folosite de către organizațiile teroriste.

Tendințe de extindere și diversificare a acțiunilor teroriste

În conformitate cu viziunea mai multor specialiști, data atacurilor teroriste asupra valorilor civilizației din S.U.A. reprezintă un moment de cotitură pentru începutul de mileniu care a scos la lumină noul inamic al lumii și totodată noul tip de amenințare – terorismul.

Întrucât în literatura de specialitate se folosește tot mai des sintagma „înainte și după 11 septembrie 2001, se poate observa, extras din literatura de specialitate, ceea ce au adus nou evenimentele din acea zi de referință :

au reprezentat cea mai mare tragedie înregistrată vreodată pe teritoriul S.U.A. înlocuind, în simbolistica americană, dezastrul de la Pearl Harbour din anul 1941;

au constituit o lovitură puternică dată civilizației lumii moderne în general și nu o ciocnire între civilizații și religii așa cum prevedea Samuel P. Huntington;

au declanșat o ripostă antiteroristă fără precedent pe toate planurile: diplomatic, politic, economic, financiar și militar (Operațiunea „ENDURING FREEDOM” lansată pe 07 octombrie 2001 la care au luat parte peste 90 de state ale lumii va rămâne în istorie drept cea mai mare coaliție formată vreodată până în prezent) ;

au reprezentat o înfrângere politică a lumii arabe în general, o discreditare a acesteia în opinia publică mondială;

s-a creat mitul „Osama bin Laden” care va dăinui chiar dacă inițiatorul acestui fenomen a fost ucis și a apărut conceptul de „terorism privat”;

s-a produs o apropiere nesperată între marile puteri rivale S.U.A. și Rusia, precum și între S.U.A. și China;

s-a produs o „prăpastie tehnologică” între SUA și Europa întrucât aceasta din urmă alocă numai 1,4% din PIB pentru înarmare (aprox. 323 €/locuitor) pe când SUA alocă aprox. 400 miliarde de dolari anual (1.029 €/locuitor) determinând crearea unei superiorități covârșitoare;

au condus la consolidarea puterii S.U.A. ca singura superputere mondială sau chiar hiperputere argumentând noua paradigmă a Pentagonului potrivit căreia „dacă vrei o coaliție, pregătește-te să lupți singur”;

au determinat o dezvoltare fără precedent a industriei militare și o creștere spectaculoasă a vânzărilor de arme care în anul 2004 a depășit cifra de 1.000 de miliarde de dolari față de 800 miliarde în 2001;

au accentuat globalizarea terorismului, dar și sărăcia profundă a mai mult de jumătate din populația globului ceea ce creează condiții propice de recrutare a teroriștilor;

au determinat transformarea extremismului fundamentalist într-un pericol transnațional, depășind și cele mai sigure frontiere;

au însemnat un test dur pentru guvernele, serviciile secrete și sistemele de securitate ale statelor atacate demonstrând existența unor vulnerabilități majore și evidențiind rolul factorului „surprindere”;

au demonstrat cât de vulnerabile sunt chiar statele cu o democrație avansată;

au determinat o solidaritate și un patriotism greu de imaginat al cetățenilor S.U.A. întrucât au fost atacate simbolurile naționale adică: Pentagonul – puterea militară, World Trade Center – puterea economico-financiară și respectiv Casa Albă – puterea politică ;

au demonstrat că nici o țară nu poate lupta singură împotriva terorismului (nici măcar S.U.A. deși a declarat adeseori că va merge mai departe în acest război chiar și fără aliați);

au determinat aplicarea conceptului de „război preventiv” împotriva terorismului de către S.U.A. dorindu-se, în același timp, și o justificare a acțiunilor sale în forță desfășurate pe plan global;

au condus la transformarea sintagmei de „stat terorist” în cea de „regim politic cu potențial terorist” prin care S.U.A. încearcă crearea unei breșe în dreptul internațional existent cu scopul de a se legitima (legaliza) de către organismele internaționale intervenția armată pe teritoriul național al unor „regimuri politice indezirabile” și nu al unor state;

au demonstrat că securitatea comunităților sociale a devenit mai importantă astăzi decât libertățile individuale, conturându-se astfel ideea redefinirii în viitor a conceptului clasic de democrație.

Realitățile dure ale secolului XXI au conturat o serie de tendințe atât în domeniul extinderii și diversificării acțiunilor teroriste cât și a măsurilor necesare stopării și eradicării lui, cum sunt:

combaterea terorismului pe cale militară nu mai reprezintă singura soluție, cea mai eficientă metodă devenind progresul economic, aspect rezultat și din concluziile Conferinței Internaționale privind Terorismul desfășurată la Singapore în 2001 unde Kofi Annan, secretatul general al ONU, atrăgea foarte serios atenția asupra creșterii decalajului dintre bogați și săraci: „PIB pe locuitor în țările subdezvoltate este sub 300 $ în timp ce în statele dezvoltate acesta depășește 25.000 $." Se conturează astfel ideea căutării și găsirii cauzelor reale care generează terorismul. „Războiul împotriva câtorva teroriști, dar fără reforme de fond, ar fi ca și cum ai omorî câțiva țânțari, dar mlaștina va rămâne.”

securizarea obiectivelor de importanță națională sau vitală, a centralelor nucleare și a arsenalelor chimice și biologice ale statelor va reprezenta o problemă deosebită (conform estimărilor unor servicii secrete „s-au pierdut” până în prezent aproximativ 10-25.000 focoase nucleare, iar unele organizații teroriste au cumpărat cu sume imense de bani virusul variolei marcând astfel o formă nouă a terorismului – bioterorismul) .

Din punct de vedere conceptual dar și acțional se estimează că în următorii 5 – 10 ani amenințările teroriste se vor extinde la nivel mondial și se vor diversifica conturându-se următoarele tendințe globale :

lovirea, în continuare, a obiectivelor vulnerabile din marile metropole ale civilizației occidentale și îndeosebi a S.U.A.;

proliferarea terorismului religios, mai ales a celui de tip fundamentalist;

dezvoltarea terorismului identitar;

apariția probabilă și dezvoltarea terorismului genetic ca o nouă formă extrem de periculoasă a terorismului biologic;

diversificarea acțiunilor teroriste cu folosirea armelor de distrugere în masă, îndeosebi a celor chimice, biologice și radiologice.

Odată cu extinderea NATO vor apărea, probabil, noi forme ale terorismului global identitar, mai ales în zone situate la frontierele extinse ale Alianței și continentului european care s-ar putea concretiza în :

coalizarea rețelelor și organizațiilor teroriste;

apariția a noi tipuri de amenințări determinate pe de o parte de solidarizarea lumii civilizate occidentale și, pe de altă parte, de accentuarea decalajelor dintre spațiul democratic extins și spațiul din ce în ce mai restrâns al vechilor focare de tensiuni și conflicte bazate pe intoleranțe, mitologii și fantasme ale istoriei;

apariția unor noi focare de tensiuni și conflicte în spațiul economic, în cel financiar, cosmic și cibernetic;

dezvoltarea prealabilă a unor forme noi de terorism în muzică, în cultura de piață, în media și în comunicații.

Accesul teroriștilor la armele de distrugere în masă va fi în continuare diminuat dar nu va putea fi exclus. Este însă probabil ca în cazul unor măsuri ferme de interzicere a accesului la acestea, teroriștii să se îndrepte către alte forme de terorism cum ar fi terorismul geofizic, concretizat în atacuri asupra resurselor vitale (apă, culturi agricole, păduri, rezerve de petrol etc.).

Pagină albă

CAPITOLUL 2:

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PREVENIREA

ȘI COMBATEREA TERORISMULUI

Amenințările teroriste la adresa României îmbracă toată gama cunoscută. Nici una dintre ele nu poate fi exclusă. Totuși, considerăm că majoritatea lor se grupează în general în jurul vulnerabilităților enumerate mai sus. Cele mai probabile tipuri de terorism la care poate fi expusă România sunt cele ale terorismului global, îndeosebi ale celui răzbunător la care se adaugă terorismul infracțional adiacent rețelelor mafiote și traficanților de droguri și de carne vie, terorismul psihopat și cel accidental.

Este însă posibil ca datorită participării României la războiul antiterorist, eventualele atacuri teroriste asupra țării noastre să se încadreze într-un concept mai larg, în care nu există o motivație specifică ci una dată de beligeranță. De aceea spectrul de așteptare pentru amenințări de tip terorist trebuie să fie mult mai mare, deoarece include și amenințările teroriste la adresa celorlalte țări din coaliție.

2.1 Riscuri de natură teroristă la adresa securității naționale a României

Pentru a determina cât mai precis și obiectiv factorii de insecuritate teroristă trebuie să încercăm să clarificăm anumite probleme legate de mediul de securitate, precum și tipurile de amenințări și riscuri la adresa României. Vom aborda această problemă pornind de la ideea că „terorismul în sine nu poate să schimbe voința politică a unei națiuni ci, mai degrabă, creează o stare de insecuritate, o psihoză care, ulterior tinde să fie eliminată de opinia publică”.

Insecuritatea reprezintă o combinație biunivocă, interacțională aflată permanent în dinamică, dintre amenințări și vulnerabilități între care nu există o separație rigidă și concret delimitată.

Securitatea națională a unui stat se poate asigura și întări fie prin diminuarea vulnerabilităților, fie prin prevenirea ori micșorarea amenințărilor. Cu alte cuvinte, politica de securitate națională se poate concentra mai mult spre interior pentru reducerea vulnerabilităților statului însuși (politice, diplomatice, economice, militare etc.) sau spre exterior căutând să diminueze amenințările externe prin acțiuni asupra surselor de pericole.

Dintre amenințările la adresa securității naționale a României o importanță aparte o deține exacerbarea terorismului internațional structurat, trecerea la un nou stadiu de evoluție a acestui fenomen. Din studiile și analizele efectuate de diverși specialiști în domeniul terorismului, dar și de structurile de specialitate abilitate în combaterea acestui fenomen, reiese faptul că în România nu există un terorism declarat și nici grupuri sau manifestări extremist-teroriste autohtone care să aibă susținere internă.

Principalele surse de întreținere a amenințărilor de profil la adresa securității naționale a României sunt reprezentate de evoluțiile externe ce pot influența dinamica organizațiilor teroriste străine care acționează în țara noastră, nuclee care, deși nu au întreprins încă acțiuni teroriste asupra unor obiective de pe teritoriul național, pot să-și modifice în viitor această atitudine. Situația antrenează pe lângă amenințările teroriste și riscurile induse de unele activități adiacente sau asociate pe care structurile teroriste le angajează ori le favorizează (migrația ilegală; proliferarea ADM; criminalitatea organizată transfrontalieră; traficul de droguri; contrabanda cu arme).

Cu toate acestea, trebuie luate în calcul o serie de pericole și amenințări care pot potența apariția și dezvoltarea unor activități teroriste pe teritoriul României dintre care menționăm:

– apariția și perpetuarea unor stări conflictuale, inclusiv a unor confruntări armate și respectiv a tensiunilor de sorginte etnică-religioasă sau ideologică din diverse zone ale lumii (unele situate chiar în proximitatea României) au accentuat tendințele de extindere în plan global (și implicit în țara noastră) a acțiunilor unor structuri de tip extremist-terorist;

– dezvoltarea criminalității organizate autohtone și transnaționale ar putea conduce nu doar la favorizarea nucleelor teroriste „clasice” ci și la generarea terorismului de tip mafiot cu exprimare specifică pe teritoriul nostru național;

– penetrarea spațiului european de către tot mai multe celule islamice aparținând unor organizații teroriste;

– prezența pe teritoriul țării noastre (mai mult legală sau ilegală) a nucleelor unor organizații străine care, datorită folosirii în trecut sau în prezent a violenței și terorii ca mijloace și metode de acțiune, continuă să fie catalogate pe plan internațional ori pe spațiile de origine, drept mișcări extremiste sau teroriste;

– amploarea fenomenului migrației clandestine cu risc crescut în planul importului de mijloace și metode de creare și consolidare pe teritoriul național de puncte de sprijin logistice, propagandistice și de prozelitism din partea unor organizații teroriste străine;

– intensificarea atacurilor de tip gherilă sau a acțiunilor teroriste asupra participanților la coaliția antiteroristă din Irak și Afghanistan precum și asupra statelor care au sprijinit-o sau o susțin în continuare. Aceste acțiuni pot viza deopotrivă atât obiective de pe teritoriul României, ca membră a coaliției, cât și unități și militari români aflați în misiuni în afara teritoriului național în teatre de operații din Irak, Afghanistan și Balcani.

– atacuri teroriste asupra unor ambasade românești sau comunități de români din diferite țări ale lumii, îndeosebi cele vulnerabile la terorism;

– acțiuni teroriste asupra unor grupuri de turiști români sau unor firme și echipe de muncitori și specialiști români aflați în afara hotarelor țării, mai ales în zonele vulnerabile la terorism;

– posibilitatea producerii unor atacuri teroriste asupra sistemelor hidroenergetice și de navigație precum și a unor obiective economice, sociale, culturale sau militare din țară;

– acțiuni teroriste asupra avioanelor, navelor, aglomerărilor umane din stațiile de metrou, cale ferată și alte mijloace de transport în comun precum și asupra unor instituții publice și locuri de agrement (teatre, cinematografe, restaurante, școli, stadioane etc.);

– atacarea reședințelor unor instituții de stat (parlament, guvern, președinție, ministere) sau asupra unor infrastructuri militare portuare, aeroportuare, cazărmi, baze aeriene, depozite etc.;

asasinarea sau tentativa de asasinare a unor personalități politice, diplomatice, culturale etc.

Procedeele cele mai probabile pe care le-ar putea folosi teroriștii la atacarea unor obiective românești ar putea fi: atacul cu bombă; atacuri armate sub forma unor ambuscade și raiduri (îndeosebi asupra forțelor militare românești aflate în misiuni în afara teritoriului național pe timpul deplasării sau îndeplinirii misiunilor în teatrele de operații); atacuri chimice și biologice; atacuri capcană cu explozivi folosindu-se automobile sau chiar avioane etc. Toate acestea sunt doar posibilități.

În general, România nu a creat situații care să ducă la reacții teroriste. Dar trebuie luat în considerare faptul că evoluția mediului de securitate nu este întotdeauna previzibilă. Deși terorismul lovește îndeosebi centre vitale sau obiective vulnerabile situate pe teritoriile unor state mari care au un rol deosebit în construirea noului tip de societate și a noilor raporturi internaționale, pot apărea momente care să determine extinderea atacurilor teroriste și asupra teritoriului României.

Amenințările prezentate mai sus la adresa României, ca stat democratic, trebuie privite și analizate în contextul pericolelor și amenințărilor globale la adresa întregii comunități internaționale în situația în care decalajele dintre state se măresc iar rupturile se adâncesc.

Efectul de coagulare, de apropiere a spațiilor de confluență dintre state, civilizații, culturi, sisteme economice, religii și areale etnice se reduce din ce în ce mai mult în favoarea efectului de ruptură strategică dorit, planificat și creat de teroriști. Acest efect are rezonanțe în ceea ce Huntington numea țări sfâșiate iar Brzezinski, actori principali, actori secundari și state pivot.

Din analiza amenințărilor potențiale enunțate anterior rezultă că România se situează într-o măsură mai mare sau mai mică în zona pericolului terorist internațional. Din faptul că ea nu a fost până acum o scenă a acestui fenomen, nu rezultă că așa va fi mereu. Autoritățile române (Președinția, Parlamentul, Guvernul, CSAȚ) au avut în vedere acest aspect când și-au asumat toate riscurile și responsabilitățile de țară ce a aderat fără rezerve la coaliția de luptă împotriva terorismului. Acest aspect ne poate conduce la concluzia că implicit România, ca stat ce se află în război cu terorismul, se poate aștepta la atacuri directe din partea rețelelor și organizațiilor teroriste.

Vulnerabilitățile României nu sunt puține iar situația ei de țară situată multe secole la intersecția marilor imperii sau interese regionale, cu o economie încă șubrezită și o tranziție prelungită spre democrație, mărește și mai mult acest spațiu de incertitudine și nesiguranță la atacuri teroriste. Unele dintre aceste vulnerabilități se amplifică datorită calității României de membru NATO și de partener strategic cu SUA Practic, vulnerabilitățile se distribuie în întregul areal, cele mai importante dintre acestea fiind de natură politică, diplomatică, economică și militară, după cum urmează:

vulnerabilități de natură politică: unele fisuri în ceea ce privește exprimarea și susținerea interesului național în doctrinele și strategiile partidelor politice ce s-au perindat la guvernare; climatul politic insuficient de echilibrat, măcinat de campanii murdare și de lupta pentru putere, de numeroase disensiuni și, mai ales de corupție; continuarea stării de provizorat și de tranziție spre o democrație reală precum și a unui comportament politic de oportunitate; demagogia, toleranța exagerată, lipsa de scrupule, subversiunea, amatorismul și chiar extremismul politic; clientelismul și aservitismul politic.

vulnerabilități de natură diplomatică: pătrunderea unor elemente care nu au nici o legătură cu domeniul respectiv, lipsite complet de calități și abilități diplomatice; crearea unor situații de incertitudine și nesiguranță care exprimă interese potrivnice diplomației; existența și poliferarea unui clientelism diplomatic legat (determinat) de clientelismul politic.

vulnerabilități de natură economică: proliferarea economiei subterane și crearea unor condiții pentru susținerea de către aceasta a unor grupări sau rețele ale terorismului internațional; apariția unor rupturi economice între reminiscențele infrastructurale ale economiei socialiste și noile dimensiuni în formare ale economiei de piață; penetrarea piețelor românești de firme, organizații și persoane greu de verificat și de supravegheat; vulnerabilitatea sistemului financiar-bancar românesc.

vulnerabilități de natură militară: vulnerabilitatea structurilor militare românești aflate în diferite misiuni în afara teritoriului național, în zone de conflict, în zone instabile în care există ostilitate față de forțele aflate acolo iar acțiunile teroriste sunt greu de prevenit; vulnerabilități generate de procesul reformei, de reducerea drastică a efectivelor armatei, de influențele pe care le exercită și asupra militarilor bulversările din societate, criza economică, interesele și corupția; suprafața mare de amplasare a cazărmilor, depozitelor și altor elemente de infrastructură în locuri aglomerate sau în zone ce nu asigură securizarea lor deplină; cadrele militare, personalul civil și militarii profesioniști au locuințe în cartiere obișnuite, fără nici un fel de securitate, ceea ce le face vulnerabile la atacuri și distrugeri; infrastructurile militare ca și efectivele de pe aerodromuri, din porturi, poligoane și de pe terenurile de instrucție nu sunt suficient securizate; sistemele de aprovizionare a structurilor militare, relațiile civili – militari, sistemele de relații publice și de reprezentare precum și sistemele informatice sunt mai greu de securizat și ca urmare devin ușor penetrabile.

2.2. Prevenirea și combaterea terorismului pe plan național

Teorismul a devenit un fenomen de mare amploare, o fabrică a teorii și violenței. Combaterea și prevenirea terorismului nu se poate realiza prin acțiuni izolate, ci prin coopera și colaborare dintre toate statele lumii. În acest sen, instituțiile și structurile naționale care au atribuții în activitățile de prevenire și combatere a terorismului s-au remarcat pe plan intern și internațional prin activitatea desfășurată.

România poate fi supusă amenințărilor teroriste din cel puțin trei perspective:

ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene, deci ca parte a civilizației de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o serie de acțiuni teroriste;

ca țară situată în vecinătatea faliei strategice musulmane, în zona Mării Negre și zona Balcanilor, nu departe de zona caucaziană și de cea a Orientului Apropiat;

ca stat participant direct la războiul declanșat împotriva terorismului, după septembrie 2001, în cadrul coaliției antiteroriste condusă de SUA.

Pentru prevenirea și combaterea terorismului, statul român prin strategiile și programele guvernamentale elaborate are în vedere următoarele obiective: previziunea, prevenirea, descurajarea și reacția. Prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, și cu respectarea legislației internaționale și a legislației interne cu privire la drepturile omului.

Prin Legea 51/1991 privind siguranța națională a României, actele teroriste, precum și ințtierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvîrșirea de asemenea fapte (art.3 alin.i) constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României.

Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații stabilește că prevenirea și combaterea terorismului devin o responsabilitate expresă a acestui serviciu.

Prevenirea și combaterea terorismului, cu deosebire după atentatele din septembrie 2001, a impus actualizarea cadrului legal și perfecționarea mecanismului operațional în domeniul prevenirii și combaterii terorismului pe plan național. În acest sens:

În anul 2001, Serviciul Român de Informații (SRI) a fost desemnat, prin hotărâre a Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT), autoritate națională în domeniul antiterrorism.

Prin hotărârea CSAT din anul 2002 a fost aprobată Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, document doctrinar care stabilește prioritățile strategice ale României în domeniu. Pe baza acestei strategii s-a constituit Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, care include autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în domeniu.

Sistemul Național de Prevenire și Combatere A Terorismului s-a constituit într-un mecanism de asigurare, organizare și desfășurare într-o viziune unitară a cooperării interinstituționale, transsectoriale, destinat îndeplinirii sarcinilor subsumate acțiunii naționale în materie antiteroristă. Compunerea acestui sistem este următoarea:

Consiliul Suprem de Apărare a Țării, cu rol de coordonare strategică;

Serviciul Român de Informații, cu rol de coordonare tehnică;

ministere: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Societatea Informațională, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

alte autorități naționale: Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Banca Națională a României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Agenția Națională pentru Controlul Transporturilor Strategice și Interzicerea Armelor Chimice.

Prin decizia CSAT s-a aprobat, în anul 2004, format Sistemul Național de Alertă Teroristă (SNAT), destinat sprijinirii procesului de planificare a activităților antiteroriste la nivel național, precum și al informării populației în legătură cu nivelul amenințării teroriste.

Pentru îndeplinirea misiunii, în cadrul SNAT desfășoară activitatea următoarele structuri:

Departamentul dedicat culegerii de informații, care asigură monitorizarea și analiza riscurilor teroriste la nivel național și în raport cu evoluția globală a fenomenului terrorist;

Brigada Antiteroristă, care asigură intervenția anti/contrateroristă la nivel național, dar și securitatea aeroportuară (pasageri și cargo), pe toate cele 17 aeroporturi civile din , precum și securitatea zborurilor companiilor românești de aviație (Air Marshal). De asemenea, are misiunea de a realiza intervenții pirotehnice anti/contrateroriste la nivel național, precum și securitatea diplomatică – protecția antiteroristă a unor obiective și personalități;

Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care se constituie în interfață a SRI cu instituțiile și autoritățile naționale ce fac parte din SNPCT. În situație de criză teroristă, acesta asigură, logistic și operațional, funcționarea Centrului Național de Acțiune Antiteroristă (CNAA), o structură activată ad-hoc pentru soluționarea situației de criză teroristă.

În cadrul SNAT, stările de amenințare sunt identificate prin cinci niveluri de alertă teroristă, evidențiate distinct pe bază de culori, astfel:

informațiile disponibile și evenimentele recente indică faptul că un atac terorist este foarte puțin probabil

informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist

informațiile disponibile și evenimentele recente indică faptul că există risc terorist general, fiind posibil un atac terorist

informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc terorist crescut, fiind probabil un atac terrorist

informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc iminent de producere a unui atac terrorist.

De la instituirea SNAT până în prezent, în România, nivelul de alertă teroristă a fost PRECAUT (ALBASTRU), cu excepția unei perioade scurte, prilejuită de desfășurarea la București, în anul 2008, a Summit-ului NATO, când s-a decis ridicarea nivelului la MODERAT (GALBEN).

Prin Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, terorismul a fost definit (art.1 ) ca fiind „ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite”.

În anul 2006, CSAT a aprobat Metodologia de organizare și executare a intervenției contrateroriste, care stabilește procedurile concrete de gestionare a unei situații de criză teroristă. Anul următor, a aprobat Strategia de comunicare și diseminare a informațiilor pentru prevenirea și limitarea efectelor unei situații de risc terorist sau criză teroristă.

Strategia de Securitate Națională a României din 2006, pentru a răspunde nevoii și obligației de protecție a valorilor și intereselor naționale, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, vizează ca domeniu prioritar și prevenirea și combaterea terorismului, apreciat o amenințare majoră la adresa securității individuale, securității naționale și securității internaționale.

Prin Legea nr. 146/ 2008 pentru aderarea României la Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, SRI a fost desemnat autoritate competentă pentru implementarea Tratatului PRUM, respectiv punct național de contact pentru schimb de informații în prevenirea infracțiunilor de terorism și punct național de contact și coordonare pentru însoțitorii înarmați la bordul aeronavelor.

În anul 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Strategia națională de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, document care fundamentează unitar și coerent acțiunile sectoriale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, stabilind direcțiișe de acțiune pentru toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, în acord cu Strategia de Securitate Națională a României și cu ultimele standarde internaționale.

În domeniul prevenirii și combaterii terorismului pe teritoriul României sunt în vigoare și alte acte normative (tabelul nr.1):

Tabelul nr.1: Acte normative referitoare la prevenirea și combaterea terorismului

în România

Armonizarea legislativă cu aquis-ul comunitar și internațional în domeniul antiterorism a determinat ratificarea unui număr mare de convenții internaționale referitoare la prevenirea și combaterea terorismului (anexa nr.1), semnarea unor Acorduri și Protocoale de cooperare bilaterală și multilaterală în domeniul prevenirii și combaterii terorismului internațional ori al unor forme ale criminalității organizate și ratificarea Acordul de colaborare între România și Europol prin Legea nr. 197/2004.

Alături de inițiativele legislative în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, România se implică activ în organizarea altor activități cu scopul combaterii terorismului.

În aprilie 2005, România a fost gazda primei întâlniri a persoanelor cu atribuții de conducere în domeniul antiterorismului, în cadrul conferinței regionale a miniștrilor de interne. Tot în anul 2005 (octombrie), Guvernul României a dat publicității prima listă cu cele peste 200 de persoane fizice și juridice suspecte de a fi comis acte de terorism sau acte de finanțare a terorismului. În iulie 2006, Guvernul României a organizat conferința internațională „Stop Finance Crime! Prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului în perspectiva integrării României în UE”.

La București a fost înființat Centrului Sud-Est European de Implementare a Legii (continuatorul Centrului SECI – Southeast European Cooperative Initiative), singura organizație din sud-estul Europei care acționează în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere, la nivel operațional și, din anul 2011 ca urmare a lărgii spectrului de activități, și în domeniul cooperării în combaterea terorismului.

2.3 Structuri de forță românești în combaterea terorismului

Securitatea internațională, responsabilitatea politică și fermitatea acțiunilor constituie trei condiții fundamentale care, îndeplinite simultan, reprezintă o formulă credibilă de garantare a succesului luptei globale împotriva terorismului. Într-o lume civilizată cei ce propovăduiesc terorismul trebuie să înfrunte oprobiul, izolarea și retorsiunea din partea celorlalți.

În acest context România nu putea să-și permită eludarea alinierii la standardele impuse de partenerii occidentali, iar poziția ei nu s-a limitat doar la declarații de principiu ci s-a angajat în mod activ, fără rezerve și din primul moment în campania internațională împotriva terorismului. Opțiunea nu este una conjuncturală, poporul român respingând dintotdeauna terorismul, indiferent de motivație și de țintele acestuia. Chiar dacă nu s-a confruntat cu un fenomen terorist autohton, statul român a acționat consecvent și cu maximă responsabilitate atât în plan intern cât și pe plan extern pentru prevenirea și combaterea terorismului internațional.

Doctrina de luptă împotriva terorismului a fost revăzută și îmbogățită cu elemente noi care au apărut în perioada postconflict a războiului din Golf. Astfel, noua Concepție de apărare împotriva terorismului elaborată de NATO conține alături de stipularea celor două forme de combatere a terorismului, respectiv măsurile antiteroriste (defensive) și cele contrateroriste (ofensive), alte două seturi de activități specifice și anume:

– măsuri de răspuns pentru reducerea la minimum a consecințelor teroriste („consecquences management”);

– activități de cooperare și interacțiune („cooperation and interaction”) prin intermediul unor foruri de genul Consiliului NATO – Rusia, în domeniul terorismului.

În acest context se poate aprecia că apariția unor concepte de management postconflict (a consecințelor) și de cooperare între foști inamici strategici, constituie un punct de cotitură atât în domeniul relațiilor internaționale dar și în ceea ce privește redefinirea rolului și misiunilor NATO în secolul XXI.

Crearea Consiliului NATO – Rusia, destinat în principal cooperării în domeniul luptei comune împotriva terorismului și a altor feluri de amenințări la adresa securității internaționale a fost descrisă de unii comentatori și analiști ca asemănătoare cu apariția coaliției antihitleriste din cel de-al doilea război mondial. Chiar dacă reprezintă o formă de cooperare politico-militară fără precedent, Consiliul NATO – Rusia nu reușește deocamdată să atenueze unele divergențe, inclusiv în lupta împotriva organizațiilor teroriste sau regimurilor politice cu presupus potențial terorist.

Deși stat nou intrat în Alianța Nord-Atlantică (din martie 2004), România are deja o contribuție serioasă la afirmarea noii dimensiuni a strategiei organizației prin participarea cu efective de peste 2000 de militari în trei teatre de operații, dar și prin susținerea politică, diplomatică, economică, financiară și informațională a ofensivei contra terorismului.

„Noul statut și rolul pe care NATO îl conferă României, acela de < punte de legătură către o nouă Rusie>, de <trambulină> a intereselor occidentale peste Marea Neagră, Caucaz și Asia și de <coagulator> a aspirațiilor de integrare a statelor din Balcani și Europa de Est, reprezintă o dimensiune strategică diferită a țării noastre în contextul euro-atlantic. Ca atare, se impune nu numai o reconsiderare a rolului geopolitic și geostrategic al României, dar și o reevaluare a potențialului politic, diplomatic, cultural, economic și militar pe care aceasta îl poate angaja în folosul îndeplinirii obiectivelor comune.”

Notabilă este și conlucrarea țării noastre în acest sens cu SUA, cu care România are încheiat un parteneriat strategic bilateral, cu Uniunea Europeană datorită apartenenței la acest spațiu și calității sale de viitor membru, dar și cu celelalte instituții și organisme internaționale (ONU, OSCE etc).

Pe coordonatele aceleeași dimensiuni strategice se înscrie și activitatea țării noastre în plan regional, unde România participă activ la acțiunile de prevenire și combatere a terorismului în zona Balcanilor și spațiul Mării Negre împreună cu statele riverane în cadrul unor inițiative regionale sau acorduri bilaterale. În acest cadru trebuie remarcată activitatea și contribuția României în SEEGROUP (ce funcționează în cadrul Inițiativei NATO pentru Europa de Sud-Est) de inițiere a elaborării unui compendiu cu măsurile de combatere a terorismului specifice statelor membre din această zonă destul de sensibilă și vulnerabilă a Europei.

În gândirea militară românească actuală, acțiunile pentru combaterea terorismului sunt tratate ca făcând parte din operațiile militare altele decât războiul și care implică acțiuni de contracarare desfășurate oriunde și oricând există amenințarea acestuia atât prin măsuri defensive de reducere a vulnerabilităților în fața actelor de terorism, cât și prin măsuri ofensive pentru prevenirea și descurajarea acestora.

Apreciem că aportul viitor al României la combaterea terorismului va fi mai consistent din postura de stat membru NATO și viitor stat membru al UE, postură ce-i permite să ia parte activă la elaborarea și adoptarea deciziilor comune în domeniu, să-și consolideze capacitatea de a proiecta stabilitate și securitate în interiorul și în afara spațiului euro-atlantic.

Principalele acțiuni la care România participă în domeniul prevenirii și combaterii terorismului sunt:

– participarea la descoperirea și anihilarea rețelelor, organizațiilor și grupărilor teroriste îndeosebi pe axa Caucaz – Marea Neagră – Europa Centrală;

– participarea din toamna anului 2005 la acțiuni de supraveghere și combatere a acțiunilor teroriste și a contrabandei cu armament, droguri etc. în zona Mării Mediterane cu fregatele românești Regele Ferdinand și, respectiv, Regina Maria în cadrul operației cu numele de cod „ACTIVE ENDEAVOUR” condusă de NATO;

– participarea în cadrul NATO, OSCE și / sub mandat ONU la stabilizarea situației și prevenirea constituirii unor rețele și grupuri teroriste în zone conflictuale îndeosebi în Balcani și Caucaz;

– combaterea terorismului din aceste zone prin acțiuni directe sau în cooperare cu statele NATO, cu țările care fac parte din „SEEBRIG” și cu cele din grupul „BLACKSEAFOR”;

– continuarea participării la acțiunile din Irak și Afghanistan și sporirea contribuției în cadrul misiunii „ISAF” condusă de NATO în Afghanistan;

intensificarea acțiunilor de prevenire și combatere a terorismului interior.

Având în vedere acțiunile imprevizibile ale rețelelor și grupărilor teroriste, sunt posibile și alte misiuni, îndeosebi pe linia depistării și localizării acestora precum și a elementelor adiacente sau a celor generatoare de terorism.

Chiar dacă până în prezent în România nu există un fenomen terorist declarat, grupări sau manifestări terorist-extremiste autohtone care să aibă susținere internă, nu putem ignora sau neglija faptul că în proximitatea geografică există focare conflictuale și structuri teroriste care amenință securitatea națională, mai ales acum când statul român s-a angajat politic, diplomatic și militar în războiul antiterorist.

Ultimele evenimente generate pe scena internațională de acțiunile unor grupări teroriste atrag atenția asupra riscului ridicat ca și România să devină o potențială țintă alături de alte câteva state din Europa de Est. Pentru prima dată rapoartele unor servicii de informații europene atrag atenția asupra unui fenomen de natură să alarmeze autoritățile din centrul și estul Europei, printre care și România, care se văd confruntate cu pericolul din ce în ce mai mare al amenințărilor teroriste. Experții susțin că majoritatea celulelor teroriste din Europa sunt autonome și se reunesc doar pentru a duce la îndeplinire sarcini specifice, ceea ce face detectarea lor mult mai dificilă.

Dacă în Europa Centrală și cea Occidentală securitatea este mult mai mare fiind controlată atât la sol cât și-n aer, în statele est-europene precum Moldova, Bulgaria, România, Ucraina etc. care nu fac parte încă din UE, accesul teroriștilor se poate face mult mai ușor pe de o parte din cauza sistemelor de securizare a granițelor mult mai vulnerabile, iar pe de altă parte ca urmare a nivelului ridicat al corupției care face ca aproape „totul să poată fi cumpărat”.

Fiind un fenomen de mare amploare, terorismul nu mai poate fi combătut prin acțiuni izolate, toate statele lumii trecând la coagularea concluziilor rezultate din analiza fenomenului terorist într-o concepție sistemică. Nici statul român nu putea neglija o asemenea necesitate stringentă, elaborându-și propria strategie națională în care sunt stabilite obiective majore ale prevenirii și combaterii terorismului:

– identificarea, monitorizarea și evaluarea constantă a tuturor riscurilor și amenințărilor și, în același timp, a vulnerabilităților statului în domeniul securității naționale;

– protejarea teritoriului național și a obiectivelor străine de pe acesta de activitățile asociate terorismului internațional;

– protejarea cetățenilor și obiectivelor românești din afara granițelor țării de activități asociate terorismului;

– participarea la eforturile internaționale de prevenire și combatere a fenomenului terorist în diferite zone geografice de pe glob prin contribuții active în plan politic, diplomatic, economic, informațional, militar etc.;

Punând în practică propria strategie, statul român, prin instituțiile sale responsabile cu prevenirea și combaterea terorismului, a obținut rezultate meritorii și a acumulat deja o experiență valoroasă în materie. Cheia de reușită a acestui efort a constituit-o elaborarea de către Parlamentul României a unui cadru legal, coerent și unitar, care racordează instituțiile, metodele și instrumentele de lucru interne la standardele internaționale în materie.

Parlamentul, ca organ legislativ, exercită conducerea și controlul asupra activităților din domeniul apărării, ordinii de drept și a securității naționale direct sau indirect, prin comisiile de specialitate în competența cărora intră: avizarea și supunerea spre dezbatere a proiectelor de legi care cuprind activități specifice acestui domeniu; analiza modului de respectare a prevederilor legale privind securitatea națională, precum și a propunerilor pentru îmbunătățirea legislației în acest domeniu; controlul instituțiilor competente asupra modului de aplicare a legislației în vigoare.

Președinția garantează respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, veghează la aplicarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În calitate de comandant al forțelor armate, președintele României poate dispune măsuri excepționale, iar dacă situația pune în pericol democrația și statul de drept poate institui starea de urgență, starea de asediu sau, după caz, mobilizarea parțială ori generală, conform legii.

Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului ca mecanism de asigurare, organizare și desfășurare într-o viziune unitară a cooperării interinstituționale, transsectoriale destinate îndeplinirii optime a tuturor misiunilor subsumate acțiunii naționale în materie antiteroristă, este compus din 13 ministere, 7 servicii de informații și organe de specialitate, precum și un număr de 3 agenții naționale. Eficiența sistemului de prevenire și combatere a terorismului propriu statului român se întemeiază pe un set de principii riguroase, dintre care amintim:

– principiul deplinei legalități care impune respectarea strictă a prevederilor Constituției și legilor în vigoare, precum și ale documentelor și acordurilor internaționale la care România este parte, cu privire la: abilitățile, competențele, responsabilitățile și subordonările specifice fiecărei componente a sistemului în parte; drepturile și libertățile legale ale tuturor persoanelor în legătură cu care instituțiile sistemului desfășoară activități specifice inclusiv din punctul de vedere al abordării lor nediscriminatorii pe criteriul rasei, etniei sau religiei;

– principiul prevenirii săvârșirii de acte teroriste care consacră caracterul prioritar și imperativ al necesității identificării anticipate și înlăturării în timp util a premiselor de apariție în raza de acțiune a instituțiilor sistemului a unei amenințări de natură teroristă, indiferent de sorginte, formă de manifestare sau țintă vizată;

– principiul complementarității și coerenței în domeniul cooperării care impune instituțiilor din sistem, ca, în condițiile păstrării propriilor identități funcționale, în conformitate cu prevederile cadrului legal, să se interrelaționeze în cadrul sistemului de o manieră care să asigure simultan: un statut egal și relații echilibrate pe toate coordonatele activității; o concepție coerentă, integrată, asupra problematicii abordate și măsurilor angajate ori necesar a fi derulate; o coordonare adecvată a eforturilor depuse și demersurilor întreprinse de instituțiile componente.

Statele europene, printre care și România, s-au alăturat fără întârziere marii coaliții antiteroriste conduse de SUA, concomitent cu eforturile de redefinire a strategiilor naționale și supranaționale de securitate. România a furnizat sprijin politico-diplomatic, logistic și militar în campania antiteroristă, după ce a răspuns pozitiv majorității cererilor americane de implementare a unor măsuri juridice și financiare destinate scopului comun antiterorist. Ca stat membru de facto al NATO și ca viitor stat al UE, considerăm că este o datorie morală, juridică și firească de a fi alături de țările democratice în combaterea celui mai cumplit flagel al lumii.

În replică la atentatele teroriste care au zguduit conștiința opiniei publice mondiale, România a întreprins acțiuni ferme pentru crearea unor angajamente internaționale menite a facilita contracararea acestei amenințări non-convenționale. În paralel s-au întreprins eforturi semnificative de adoptare a legislației interne în vederea încadrării juridice a fenomenului terorist și a stabilirii căilor de cooperare internațională.

România, prin amploarea măsurilor adoptate și a proiectelor de viitor referitoare la azilul politic, imigrații, vize, mandat de urmărire, infracțiuni și infractori, precum și la cele ale forțelor și strategiilor legate de securitate și apărare s-a dovedit a fi un promotor esențial al stabilității și securității europene și mondiale și un aliat valoros pentru SUA și NATO De la început statul român și-a asumat angajamente constructive în direcția combaterii terorismului și a crimei organizate multinaționale, participând la toate acțiunile antiteroriste.

România, prin decizia CSAȚ din 13 septembrie 2001, punea la dispoziția SUA și a NATO o echipă de căutare – salvare a victimelor atentatelor teroriste și se oferea voluntar să participe necondiționat la frontul antiterorist, inclusiv cu forțe militare. Parlamentul țării a votat la 19 septembrie 2001 în unanimitate aprobarea pentru accesul forțelor NATO în spațiul terestru, aerian și maritim al țării pentru ca la sfârșitul lunii octombrie România și SUA să semneze acordul SOFA privind statutul forțelor Alianței aflate în misiuni pe termen scurt în România. Dintre toate statele est-europene candidate la integrarea euro-atlantică doar România și Bulgaria au prezentat, imediat după 11 septembrie 2001, oferte concrete pentru eventuale acțiuni antiteroriste sub conducerea SUA.

Atacurile teroriste din SUA au scos în evidență atuurile și capacitatea de acțiune a României privind gestionarea crizelor înscriind-o pe drumul spre integrarea în NATO, iar participarea alături de SUA și aliații săi la campania împotriva terorismului a demonstrat capacitatea Armatei României de a contribui efectiv la soluționarea problemelor majore ale securității internaționale actuale. Participarea la soluționarea problemelor din Golf, din fosta Iugoslavie, din Afghanistan și Irak și din alte zone fierbinți ale lumii, demonstrează nu numai capacitatea de proiecție a forțelor, dar și gradul de interoperabilitate a acestora cu armatele statelor membre NATO, fiind în măsură să răspundă cu eficiență și operativitate cerințelor tot mai complexe ale misiunilor ce ne revin în actuala situație internațională.

În acest sens în Evaluarea Strategică – 2003 a Statului Major General se face următoarea referire: „În noua configurare a zonelor de interes major pentru NATO, României i s-a recunoscut valoarea strategică și, ca urmare, i se va atribui un rol deosebit ca <punct de control strategic> al spațiului situat la est de Marea Neagră pe care numeroși analiști îi denumesc deja <punctul zero> al politicii globale pentru următoarele decenii”.

Intrarea României în NATO nu trebuie să fie formală ci să fie justificată prin acțiuni concrete. România a intrat în Alianță pentru că a dorit să facă parte din această organizație euro-atlantică puternică și de aceea este obligată atât din punct de vedere moral, dar și legal (juridic) să participe activ la asigurarea securității spațiului euro-atlantic, inclusiv prin participarea la războiul antiterorist.

Noua doctrină militară a Alianței axată pe amenințările generate de terorism și ADM presupune extinderea intervențiilor și în afara zonei geografice tradiționale a acesteia. România a înțeles de la început rolul care trebuie să-i revină în combaterea fenomenului terorist și s-a alăturat din primul moment coaliției internaționale, chiar dacă prin structura, dotarea și pregătirea sa Armata României are capacități limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice și transnaționale.

Pentru a cunoaște mai bine acest fenomen și a putea participa la îndeplinirea acestui nou gen de misiuni s-a plecat de la evaluarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale generate de terorism, precum și de la obiectivele și direcțiile de acțiune care să asigure capacitatea necesară contracarării acestora. Acestea sunt stipulate și detaliate în Strategia de Securitate Națională, Strategia Militară a României, Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, precum și în multe alte acte normative. Totodată, la nivelul MApN a fost elaborată și aprobată Concepția de constituire, pregătire și întrebuințare a Forțelor Speciale, structuri care pot îndeplini, pe lângă misiunile specifice, și misiuni de combatere a terorismului. În același context, șeful Statului Major General a emis „Ordinul privind pregătirea personalului armatei pentru prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste” și a elaborat „Planul cu măsurile și acțiunile de întărire a capacității de apărare, prevenire și combatere a terorismului”.

Începând cu anul 2004 structurile militare românești au fost racordate la Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului. În acest sens a fost elaborată și aplicată în MApN „Dispoziția șefului Statului Major General nr.S/SMG-69/2004 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind conducerea forțelor destinate prevenirii și combaterii acțiunilor teroriste îndreptate împotriva obiectivelor MApN”. Potrivit articolului 5 din acest act normativ „forțele antiteroriste din MApN sunt unități sau subunități active, mobile, de reacție rapidă, cu timp scurt de răspuns, destinate să execute intervenția antiteroristă/riposta contrateroristă la obiectivele aflate în responsabilitate. Ele fac parte din categoria <structurilor specializate> cu nivel ridicat al capacității operaționale și sunt permanent <gata de luptă>. Aceasta asigură o reacție rapidă în situații care necesită întrebuințarea adaptată, selectivă și precisă a forței, fiind capabile să acționeze în medii ostile și situații extreme cu efecte maxime și pierderi minime.”

Conform aceluiași document structura de conducere a acțiunilor antiteroriste este reprezentată de Grupa de Conducere Antiteroristă (GCA) a MApN constituită, la nivelul Direcției Operații/SMG, din reprezentanți permanenți și nepermanenți.

Structurile de execuție se compun din:

– componenta terestră formată din subunități specializate ale Detașamentului de Intervenție Rapidă, Batalionul 1 Operații Speciale, Batalioanele de Informații Militare (HUMINT, SIGINT, IMINT), subunități/echipe de deminare E.O.D. (Explosive Ordnance Disposal), unități și subunități de poliție militară, parașutiști, etc.;

– componenta aeriană care cuprinde structuri de aviație și elicoptere de luptă și transport, elicoptere de sprijin și de evacuare medicală, puse la dispoziție de SMFA pentru asigurarea transportului și sprijinului componentei terestre;

– componenta navală cuprinde nave de luptă și de transport, scafandri de incursiune și deminori, subunități specializate din cadrul BIM etc.;

– componenta PSYOPS constituită din personal și mijloace specializate;

– componente auxiliare de sprijin și suport logistic, de comunicații și informatică, medicale etc.

Compunerea forțelor specializate care acționează la obiective militare dispuse pe teritoriul național în situații de alertă teroristă se aprobă de șeful SMG la propunerea șefului GCA

Compunerea forțelor antiteroriste care acționează în afara teritoriului național se aprobă de CSAȚ la propunerea ministrului Apărării Naționale pe baza solicitărilor NATO sau a coalițiilor la care România ia parte.

Referitor la securitatea colectivă a statelor membre NATO împotriva oricăror amenințări, inclusiv a celor teroriste, în Tratatul de constituire a Alianței se prevede că: „Părțile sunt de acord că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele va fi considerat un atac împotriva tuturor și, prin urmare, sunt de acord că fiecare, prin exercitarea dreptului la apărare individuală sau colectivă recunoscut în baza art.51 din Carta ONU, va sprijini partea sau părțile atacate prin luarea de îndată a măsurilor ce se consideră necesare inclusiv folosirea forței armate pentru reinstaurarea și menținerea securității zonei”.

Combaterea terorismului face în prezent și obiectul unor alte demersuri teoretice și practice. În acest sens au fost elaborate studii și analize cu privire la fenomenul terorist și implicațiile acestuia asupra securității naționale, s-au elaborat noi acte normative, au fost intensificate schimburile de date și informații cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în domeniul securității naționale, iar pe timpul desfășurării activităților internaționale cu țări membre ale N.A.TO. sau partenere a fost abordată problematica terorismului și crimei organizate.

Între anii 2002 – 2006 au fost planificate, organizate și desfășurate mai multe exerciții multinaționale destinate cooperării și acțiunii comune în lupta împotriva terorismului în spațiul balcanic și zona Mării Negre. Printre acestea se numără exercițiile: „BLUE DANUBE” în colaborare cu forțe militare din Bulgaria, „BLUE ROAD” cu structuri specializate din Iugoslavia și „BLACK SEA GUARD” împreună cu forțe navale, aeriene, terestre și speciale din Bulgaria.

Aceste preocupări reflectă o adaptare rapidă a politicii naționale de apărare și de securitate și, ca o consecință directă, definirea unui rol propriu al României în misiunile de combatere a terorismului. Este în folosul interesului național ca Armata României să fie pregătită să intervină acolo unde apar astfel de riscuri. De aceea, dacă până nu de mult structuri ale armatei române au acționat doar în Balcani, astăzi participă cu succes în coalițiile internaționale antiteroriste din Afghanistan și Irak fiind, în același timp, în măsură să acționeze în oricare altă regiune sau pe alt continent dacă situația o impune.

2.4 Participarea Armatei României la operații și acțiuni antiteroriste în afara teritoriului național

Aderarea României la NATO a reprezentat pentru țara noastră nu numai un obiectiv politico-militar major, ci a impus, totodată, asumarea unor riscuri concrete mergând până la participarea directă cu trupe la operații militare în afara teritoriului național.

Această abordare a determinat, desigur, o adaptare rapidă a politicii naționale de securitate și apărare la noile pericole și amenințări ale terorismului mondial. După anul 2001, când s-a intrat într-o perioadă de profunde schimbări, factorii politici și militari cu putere de decizie au pus bazele unui sistem coerent de integrare și aliniere la eforturile comunității internaționale pentru asigurarea păcii și stabilității, sistem ce include, între altele, și participarea efectivă, cu forțe armate, la operații antiteroriste multinaționale în diferite teatre de operații de pe glob.

Conceptual, România consideră că între interesele sale fundamentale cu rol determinant în politica de securitate se numără și afirmarea statului român ca factor de stabilitate pe plan regional și continental, precum și creșterea contribuției sale la realizarea unui climat de pace și securitate pe plan mondial.

În luarea deciziei de participare cu trupe substanțiale în cadrul coaliției antiteroriste România a pornit de la principiul conform căruia în contextul actual de consolidare a securității și stabilității nu poți apela doar la garanții ci trebuie să ai o participare activă la crearea și generarea de securitate. În condițiile actuale în care asistăm la o amplificare a voinței internaționale și a eforturilor de a menține pacea în lume, România consideră că poziția izolării sau a pasivității nu reprezintă o soluție, iar interesele de securitate și apărare nu se mai rezolvă doar în cadrul național, ci și în afara acestuia prin alinierea la aspirațiile legitime ale umanității de asigurare a păcii și stabilității internaționale.

Între avantajele participării României la coaliția antiteroristă multinațională se înscriu: netezirea căilor de aderare la structurile UE; creșterea performanțelor organismului militar prin antrenarea forțelor armate în condiții cât mai apropiate ale câmpului de luptă; menținerea capacității operative a structurilor din țară și a celor din teatrele de operații; familiarizarea personalului participant cu regulile și procedurile de stat major uzitate în NATO; realizarea interoperabilității și compatibilității cu structurile celorlalte state membre NATO; crearea unei imagini favorabile în lume prin recunoașterea rolului de stabilizator al României de către comunitatea internațională.

În conformitate cu opțiunile politice și doctrinare ale statului, cu tradițiile naționale și cu exigențele actuale ale fenomenului militar, principiile generale care direcționează participarea Armatei României la coaliția antiteroristă sunt:

– decizia politică de participare la aceste tipuri de misiuni aparține, în exclusivitate, organelor politico-administrative ale statului român;

– participarea Armatei României la operații multinaționale este parte integrantă a politicii externe românești;

– forțele destinate participării la operații antiteroriste multinaționale în afara teritoriului național nu sunt constituite în exclusivitate pentru acest scop, ele având rolul bine definit în cadrul sistemului național de apărare;

– concepția întrebuințării forțelor armate naționale prevede ca „40% din totalul general de forțe să fie structurate, pregătite și echipate pentru operații dislocabile, iar 8% să desfășoare nemijlocit acțiuni în teatrele de operații”. Conform prevederilor „Strategiei de transformare a structurii de forțe a Armatei României” nivelul de ambiție a României privind participarea cu trupe în teatrele de operații va presupune o creștere graduală a efectivelor de la 1.458 militari participanți în anul 2005 în operații de intensitate scăzută și de lungă durată, la un efectiv de 6.834 militari în anul 2010 la eventuale operații de înaltă intensitate și de scurtă durată.

România își rezervă dreptul de a controla modul în care contingentele sale își desfășoară activitatea în zona de responsabilitate fără lezarea competențelor ONU, NATO sau ale Comandamentului Forței Multinaționale, precum și de a propune retragerea în cazul în care este afectată securitatea personalului sau a echipamentelor.

În concordanță cu obiectivele politice și angajamentele internaționale asumate, Armata României trebuie să fie în măsură să participe la operații întrunite multinaționale (combinate) desfășurate fie pe teritoriul național, fie în afara acestuia. Conform doctrinelor de specialitate acestea sunt „acțiuni militare la care participă două sau mai multe state cu forțe militare de mărimi diferite aparținând mai multor categorii de forțe ale armatei aflate sub o comandă unică și pentru care a fost stabilit un obiectiv unic”.

În cadrul operațiilor întrunite multinaționale structurile militare românești pot să participe la:

a) operații specifice luptei armate pentru îndeplinirea obligațiilor de apărare colectivă conform art.5 din Tratatul Atlanticului de Nord;

b) operații de stabilitate și sprijin (operații altele decât războiul sau operații de răspuns la crize non art.5) sub egida ONU și conduse nemijlocit de acesta; conduse de NATO sub mandat ONU sau OSCE; sub mandat ONU în cadrul unor structuri și inițiative regionale sau subregionale.

Tipologia operațiilor altele decât războiul este foarte diversă, între acestea găsindu-se și acțiunile de combatere a terorismului alături de: controlul armamentelor; asistența umanitară; evacuarea non-combatanților; impunerea de sancțiuni; operații în sprijinul păcii (prevenirea conflictelor, realizarea păcii, menținerea păcii, impunerea păcii, construcția păcii) și altele.

Operațiile de combatere a terorismului la care participă și contingentele militare românești dislocate în teatrele de operații din Irak și Afghanistan cuprind atât activități și măsuri defensive, de reducere a vulnerabilității față de actele de terorism (antiterorism), cât și acțiuni ofensive, active și dinamice pentru prevenirea, descurajarea sau răspunsul la actele teroriste (contraterorism).

La solicitarea Consiliului Nord-Atlantic sau a națiunii conducătoare (lead nation) a coaliției multinaționale, România participă la operații de combatere a terorismului în afara teritoriului național având la bază următoarele considerente: încadrarea în noul concept al NATO privind realizarea securității colective; modalitățile de participare sau de acțiune comună se bazează pe concepte operaționale care presupun interoperabilitatea cu structurile Alianței; scopurile și obiectivele operațiilor se circumscriu intereselor naționale cu privire la edificarea arhitecturii de securitate și urmăresc obținerea unei reglementări politice pe termen lung în condițiile specificate în mandat.

Pe lângă realizarea unor obiective majore, participarea la acest tip de operații oferă oportunitatea afirmării României ca factor activ de stabilitate pe continent, inclusiv în cadrul politicii europene de securitate și apărare (PESA).

Experiența armatei române câștigată deja reprezintă garanția că putem acționa în orice zonă sau teatru de acțiuni dacă situația o va impune. Pentru Armata României aceasta înseamnă trecerea într-o etapă în care performanțele sunt testate și evaluate prin participarea directă la operații desfășurate în teatrele de operații dificile și ostile.

Gradul înalt de pregătire profesională și de antrenare în condiții grele a trupelor românești ne face să apreciem că acestea pot face față oricând misiunilor încredințate în cadrul operațiilor de combatere a terorismului de orice fel. Dar ele nu pot face abstracție de la cadrul legal de participare la astfel de misiuni, de la limitările și condiționările specifice acestui tip de acțiuni, de la regulile de angajare obligatoriu a fi respectate în diferite zone de acțiune sau teatre de operații.

Carta ONU constituie documentul cel mai reprezentativ care asigură baza legală de acțiune a statelor membre pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în diferite situații critice (inclusiv cele generate de terorism). Totodată prin aceasta se reglementează și modul în care comunitatea internațională se poate implica, inclusiv prin folosirea forței armate, în asigurarea păcii și securității internaționale. Statele membre ONU (printre care și România) își asumă responsabilitatea de a pune la dispoziția organizației forțele și mijloacele necesare îndeplinirii unor astfel de misiuni.

Statutele, acordurile și tratatele unor alianțe, coaliții, inițiative și organisme regionale constituie, de asemenea, cadrul legal în care statele membre decid implicarea lor în anumite operații multinaționale, inclusiv în cele de combatere a terorismului. Pentru România prezintă interes, din acest punct de vedere, Tratatul Atlanticului de Nord, precum și documentele în baza cărora țara noastră își asumă statutul de membru activ al OSCE și de viitor membru al UE

Acordurile internaționale reprezintă alte instrumente juridice care stau la baza participării României la misiuni multinaționale de gestionare a crizelor și de combatere a terorismului, cum sunt Memorandum-urile de Înțelegere (MOU) și Acordurile privind Statutul Forțelor (SOFA).

În ceea ce privește reglementările naționale care stau la baza asigurării cadrului legal de participare a structurilor românești la misiuni în afara teritoriului național în cadrul NATO sau al coalițiilor de voință, amintim:

– Constituția României, care prevede la art.11 că „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin în tratatele la care este parte”. De asemenea, legea fundamentală a statului român mai precizează că pe teritoriul României pot intra, staționa și desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care țara noastră este parte.

– Legea 45 / 1994 privind apărarea națională a României asigură, în fapt, cadrul juridic de bază privind participarea militară a României la operații multinaționale. La art.5 din această lege, modificat prin O.U. nr.13/2000 se stipulează că: „În interesul securității și apărării colective, potrivit obligațiilor asumate prin tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale, participarea forțelor armate la acțiuni militare, acțiuni în sprijinul păcii sau în scopuri umanitare se aprobă de Parlament la propunerea Președintelui României”.

– Legea 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului naționale este legea de bază care reglementează, printre altele, la art.2, tipurile de misiuni la care sunt sau pot fi angajate forțele românești:

a) misiuni de apărare colectivă (în Afghanistan);

b) misiuni în sprijinul păcii (Kosovo, Irak, Angola);

c) misiuni de asistență umanitară (Somalia, Angola, Irak);

d) misiuni de tip coaliție (Irak, Afghanistan);

e) alte tipuri de misiuni (exerciții comune, ceremonialuri etc.).

În același act normativ se mai arată că forțele armate pot participa la misiunile prevăzute la art.2 în condițiile legii și potrivit obligațiilor asumate de România prin tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale la care este parte. Participanții la misiuni execută ordinele comandantului Forței Multinaționale Întrunite conform celor stabilite la efectuarea transferului de autoritate cu respectarea prevederilor dreptului internațional și ale regulilor de angajare. În situația în care comandantul detașamentului românesc primește un ordin, o directivă sau un consemn de la autoritățile ierarhic superioare ale misiunii, care contravine normelor de drept internațional sau obiceiurilor războiului, refuză executarea acestuia.

Pentru conducerea contingentelor naționale la misiuni în afara teritoriului național șeful Statului Major General a fost abilitat prin Legea 42/2004 să emită dispoziții și ordine în acest domeniu. Una dintre acestea este Dispoziția SMG-10 din 27.01.2005 privind participarea Armatei României la misiuni în afara teritoriului național. Aceasta reglementează, printre altele, modul în care se execută conducerea operațională și administrativă a contingentelor naționale în teatrele de operații, cum se realizează transferul de autoritate și care sunt responsabilitățile principale ale structurilor din compunerea și subordinea SMG în acest domeniu. Potrivit art.4 „conducerea operațională a structurilor românești participante la misiuni în afara teritoriului național se exercită de Statul Major General prin Comandamentul 2 Operațional Întrunit”.

În conformitate cu prevederile actelor normative prezentate mai sus și în acord cu angajamentele asumate și interesele statului român, acesta poate angaja forțele sale militare după următorul algoritm:

– CSAȚ, la propunerea ministrului Apărării Naționale, analizează și hotărăște până la data de 30 iunie a fiecărui an forțele și mijloacele ce pot fi puse la dispoziție în anul următor în vederea participării la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară și de tip coaliție. Trimiterea forțelor armate românești în astfel de misiuni se aprobă de către președintele României după consultarea CSAȚ pe baza propunerilor primului ministru al Guvernului.

– Președintele României informează Parlamentul despre decizie în termen de cinci zile de la aprobarea acesteia. Acesta solicită încuviințarea Parlamentului doar dacă forțele armate nu vor participa la misiuni de tip coaliție sau în sprijinul păcii în afara teritoriului național în baza unui statut internațional la care România este parte.

– Urmează elaborarea Hotărârii de Guvern prin care se asigură normele tehnice de finanțare a activităților de pregătire și participare la misiune. Având la bază prevederile legale, SMG elaborează și transmite structurilor ce urmează să participe la misiune dispoziții de pregătire și operaționalizare, precizându-se graficul calendar și elementele tehnice necesare întocmirii de către Comandamentul 2 Operațional Întrunit și statele majore ale categoriilor de forțe, documentele organizatorice de evaluare și conducere prevăzute în Dispoziția SMG-10/2005. După operaționalizare urmează dislocarea forțelor în teatrul de operații, efectuarea transferului de autoritate, executarea misiunii și repatrierea (extracția) acestora în conformitate cu angajamentele asumate la terminarea misiunii.

Parcurgerea tuturor acestor etape atât la nivelul organismelor militare internaționale abilitate, cât și la nivelul organelor și instituțiilor constituționale interne, conferă forțelor multinaționale întrunite, și în cadrul acestora și contingentelor militare românești, acoperirea juridică necesară planificării, organizării și desfășurării acestui tip de misiuni.

NATO a considerat că are forțe interoperabile până când, în urma conflictelor din fosta Iugoslavie, s-a văzut că această interoperabilitate nu a fost „operațională” decât în plan conceptual. Întrucât forțele au fost instruite conform specificului național, acestea au acționat în teatru după acest specific. Ulterior acestui conflict s-au pus bazele „transformării Alianței” și ale interoperabilității reale (acționale) a forțelor. Crearea unor responsabilități și organisme cu atribuții specifice a constituit pasul hotărâtor în declanșarea standardizării în cadrul Alianței. Nu putem afirma cu certitudine că această standardizare este astăzi realizată, dar generalizarea standardelor tehnice, administrative și operaționale în cadrul armatelor Alianței este un demers cu rezultate semnificative. Pornind de la adevărul verificat în practică prin care cu forțe tactice se obțin rezultate strategice, specialiștii Alianței acordă un rol important instruirii colective fără a nega instruirea individuală care este considerată „temelia” instruirii.

Având în vedere rezultatele remarcabile ale batalioanelor românești în teatrele de operații, experiența acumulată de acestea, „lecțiile învățate” precum și rezultatele obținute în cadrul unor exerciții multinaționale dar și pe timpul celor de simulare în ultimii ani s-a trecut la transformarea sistemului românesc de instruire. Această pregătire instituționalizată oferă, pentru structurile participante la misiuni de combatere a terorismului în afara teritoriului național, următoarele avantaje: permite atingerea mai ușor a standardelor operaționale; asigură închegarea mai rapidă a structurilor mici de nivel tactic; sistemul este destul de ușor de controlat, de perfecționat sau de modificat.

Experiența acumulată din acțiunile altor armate membre ale Alianței dar și din misiunile contingentelor românești participante în teatrele de operații a determinat factorii de decizie să treacă la schimbarea sistemului „larg” de pregătire pentru orice tip de misiuni, la un sistem de instruire flexibil, centrat pe misiune, caracterizat prin eficiență maximă și consumuri cât mai reduse. Au fost introduse în plan acțional și conceptual noțiunile de instrucție întrunită, interarme și multinațională.

România, ca stat membru NATO, trebuie să dispună de structuri interoperabile și bine instruite pentru a participa la operațiile multinaționale sau cele de tip coaliție în diferite teatre de operații, alături de unitățile celorlalte state membre. Spațiul de luptă al campaniei antiteroriste presupune un grad de periculozitate atât de mare încât multe state sunt reticente în a-și angaja forțele într-un asemenea gen de conflict.

Succesul operațiilor de combatere a terorismului constă în capacitatea forțelor coaliției dislocate în zona de conflict de a fi instruite și antrenate să gestioneze orice tip de situație. În acest context pregătirea structurilor românești în vederea participării la aceste tipuri de operații comportă patru faze (etape):

– pregătirea în țară (înainte de plecarea în misiune);

– pregătirea în raionul (locul, zona) de dislocare din teatrul de operații;

– pregătirea pe timpul desfășurării misiunii propriu-zise;

– pregătirea în țară pe timpul refacerii capacității operaționale, după repatriere.

În prima etapă de pregătire (în țară) se desfășoară, de regulă, următoarele activități mai importante:

a) selecționarea personalului și constituirea detașamentului;

b) instruirea și evaluarea forțelor;

c) dislocarea structurilor în teatrul de operații.

a) Selecționarea personalului în vederea participării la misiuni de combatere a terorismului se realizează după anumite criterii și cerințe obligatorii, stabilite prin ordin al șefului SMG care se referă la:

– exprimarea în scris, de către participant a dorinței de participare la misiune;

– acceptarea necondiționată a condițiilor de participare la pregătire și misiune specifice teatrului de operații;

– participanții trebuie să aibă cel puțin un an de când sunt încadrați pe funcții similare celor din statul de misiune și să fi fost apreciați în ultimii trei ani cu calificative foarte bune și bune;

– să fie apți medical și declarați admiși la testarea psihologică;

– să cunoască limba engleză la nivel minim 1111 conform STANAG – 6001 precum și procedurile de stat major uzitate în NATO;

– să îndeplinească baremele stabilite la testele de educație fizică militară.

Pentru fiecare misiune (contingent) se selecționează și pregătește o rezervă de 10% din efectivul stabilit prin statul de organizare.

b) Instruirea și evaluarea forțelor. Personalul selecționat și constituit conform statului de organizare pentru misiune parcurge un program de pregătire specifică acesteia care durează, de regulă, trei luni de zile și se finalizează cu evaluarea individuală și colectivă. Responsabilitatea privind pregătirea structurilor nominalizate de SMG să participe la acest gen de misiuni revine statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei și, respectiv, eșaloanelor superioare unității (subunității) participante.

Pregătirea și evaluarea se desfășoară, de regulă, în cadrul unor centre de pregătire sau în cadrul unității nominalizate cu condiția ca aceasta să dispună de baza materială adecvată instruirii specifice. La cererea partenerului străin sau la solicitarea părții române este posibil ca pe durata perioadei de pregătire pentru misiune să se desfășoare activități comune cu echipe de specialiști străini în scopul de a orienta, particulariza sau sprijini activitatea comandanților și instructorilor.

Din analiza operațiilor desfășurate de structurile românești până în prezent în Afghanistan și Irak, opinăm că pe timpul perioadei de pregătire în țară, personalul contingentului trebuie documentat și informat cu privire la aspectele istorice, politice și culturale ale conflictului, la compoziția etnică, limba, cultura, obiceiurile și religia populației din zona de operații. De asemenea, pregătirea specifică trebuie să mai cuprindă documentarea personalului cu date despre teren, clima și infrastructura zonei precum și despre pericolele și amenințările la care se expune, inclusiv cele de natură medicală. În plus comandanții trebuie să fie informați despre prezența organizațiilor interguvernamentale și non-guvernamentale implicate în zona misiunii.

Evaluarea nivelului de instruire și de pregătire a detașamentului cuprinde autoevaluarea efectuată de statul major al unității respective, precum și verificarea de către eșaloanele superioare responsabile, nominalizate în Dispoziția SMG-10/2005. Evaluarea finală se execută cu 15 zile înainte de plecarea în misiune de către o comisie a Comandamentului 2 Operațional Întrunit. În anumite situații din compunerea comisiei de evaluare pot face parte și reprezentanți ai statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei, ai Comandamentului Logistic Întrunit și ai unor structuri de specialitate din compunerea SMG sau direcțiilor centrale ale MApN

c) Dislocarea forțelor în teatrul de operații constituie o etapă deosebit de complexă și de importantă. Ea se planifică și organizează pe eșaloane și se derulează pe o perioadă care durează de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de compunerea și valoarea detașamentului, precum și de modul de transport al acestuia.

În principal, ordinea afluirii în teatrul de operații este următoarea: detașamentul precursor (înaintat); comandantul detașamentului, consilierii acestuia și principalele elemente de stat major; forțele principale, subunitățile/elementele de logistică.

În funcție de capacitățile de transport strategic ale țării, de distanța până în teatrul de operații, de timpul la dispoziție și de înțelegerile (acordurile) încheiate cu partenerii străini, transportul contingentelor românești se poate executa pe calea aerului, pe comunicații navale, pe calea ferată sau combinat.

Pentru fluența întregului proces de dislocare, pe timpul executării recunoașterilor, se stabilesc, atât în țară cât și în teatrul de operații, de acord cu comandamentul cu care exercită comanda și controlul operațional, următoarele: puncte de îmbarcare (POE); puncte de debarcare (POD); zone de tranzit; zone (raioane) de adunare și de constituire a unităților etc.

În etapa a doua detașamentul precursor trebuie să rezolve, până la sosirea forțelor principale în teatrul de operații, următoarele probleme:

– cunoașterea mediului internațional din zona de responsabilitate;

– executarea recunoașterilor în zona repartizată;

– repartizarea zonei de operații pe subzone de responsabilitate;

– stabilirea punctelor de debarcare, a itinerariilor de deplasare și a raioanelor de adunare și constituire a unității;

– instalarea punctului de comandă și realizarea sistemului de comunicații;

– pregătirea locațiilor de dispunere și a facilităților de bază.

După finalizarea dislocării structurilor în teatrul de operații, acestea se predau prin Transfer de Autoritate (TOA) comandantului Forței Multinaționale Întrunite (FMÎ) sau al Marii Unități desemnate de acesta să execute comanda și controlul operațional (OPCOM/OPCON). Transferul de Autoritate se efectuează pe baza documentelor oficiale care preced participarea structurilor naționale în cadrul unei forțe multinaționale și anume:

– mandatul Consiliului de Securitate al ONU;

– scrisoarea/acordul secretarului general al NATO adresată conducerii politico-militare naționale privind solicitarea participării unor contingente românești la operații multinaționale;

– hotărârea Parlamentului României privind aprobarea participării forțelor naționale la operații în afara teritoriului național cuprinzând nominalizarea acestora și încadrarea în timp a participării;

– acordul privind statutul forțelor (SOFA);

– aranjamentele de comandă la nivelul forței multinaționale;

– decizia prin care este desemnată persoana care exercită funcția de comandant al contingentului național care este investit cu comanda deplină asupra forțelor naționale și reprezintă elementul de păstrare a suveranității naționale.

Documentul care reglementează TOA se elaborează de către Comandamentul 2 Operațional Întrunit în limba engleză, se prezintă șefului SMG pentru semnare prin Direcția Operații și se transmite Comandamentului Multinațional responsabil cu conducerea operațiilor din teatrul de acțiune.

Pe timpul etapei a treia, pregătirea structurii în teatrul de operații se execută zilnic prin participarea propriu-zisă, nemijlocită, la acțiunile reale de combatere a terorismului, specificate în Ordinul de Operații (OPORD).

Plecarea în misiune trebuie să fie precedată, de regulă, de pregătirea participanților la macheta terenului, hartă sau la calculator. După fiecare misiune/acțiune punctuală, comandantul structurii respective execută obligatoriu Analiza Post-Acțiune (AAR) în care se corectează eventualele greșeli sau erori semnalate. Acestea vor reprezenta, de altfel, „lecții învățate” pentru misiunile ulterioare.

În etapa a patra, după încheierea misiunii și revenirea în țară, structurile participante execută o serie de activități specifice de verificare și control a stării psihice și de sănătate, de recuperare fizică și psihică, de regenerare a forței și a resurselor, de întreținere a tehnicii și echipamentelor. La reluarea pregătirii și instruirii se va avea în vedere aplicarea corecturilor rezultate din „lecțiile învățate”, precum și generalizarea experienței pozitive celorlalte detașamente.

Durata menținerii personalului român în misiune și periodicitatea înlocuirii (rotirii) acestuia este o opțiune națională. Personalul este înlocuit, de regulă, după șase luni de misiune, dar pot fi și situații când acesta se rotește după trei sau patru luni. Încheierea misiunii și repatrierea în totalitate a personalului și tehnicii se fac la încheierea mandatului Forței Multinaționale sau la expirarea acordului de participare, precum și în situații deosebite (epidemii, dezastre, calamități etc.).

În situații deosebite datorate deteriorării situației politico-militare în teatrul de operații se poate executa extracția forțelor și mijloacelor în zone sigure (Safe Heaven) pe baza Planului de extracție al Comandamentului FMÎ

Având în vedere activitățile prezentate anterior coroborate cu o serie de măsuri de protecție a forțelor pe timpul dislocării, înlocuirii și repatrierii structurilor românești într-un mediu străin și ostil apreciem că activitatea de rotire a contingentelor în teatrele de operații condusă de SMG prin Comandamentul 2 Operațional Întrunit este una foarte complexă și dificilă și care necesită o conducere continuă și o coordonare permanentă cu structurile coaliției pentru realizarea sincronizării și evitarea disfuncțiilor și inadvertențelor de orice fel.

Reușita acțiunilor antiteroriste la care participă structurile militare românești în teatrele de operații depinde în ultimă instanță și de cooperarea strânsă și permanentă între acestea și forțele aliate angajate în această confruntare. Colaborarea și cooperarea dintre militarii români și cei aliați din cadrul coaliției antiteroriste se realizează în egală măsură atât la nivelul comandamentelor și statelor majore cât și la nivelul comandanților de subunități și chiar la nivelul luptătorilor. De aceea, la fiecare eșalon apare ca o problemă stringentă necesitatea cunoașterii limbii engleze ca limbă oficială în cadrul NATO dar și a altora foarte des uzitate de partenerii de coaliție (franceza, italiana, spaniola etc.).

Cunoașterea exactă a terminologiei militare, înțelegerea sensurilor corecte ale expresiilor folosite în stabilirea misiunilor și obiectivelor de îndeplinit este de natură să faciliteze acțiunile comune și să contribuie la evitarea erorilor în teatrele de operații. Experiența a demonstrat că necunoașterea limbii vorbite în comun de către forțele aliate a provocat sincope și distorsiuni ale mesajului transmis, aspect semnalat de altfel pe timpul exercițiilor multinaționale desfășurate în comun. Cu atât mai mult, în cazul unor acțiuni de luptă reale, lipsa unei comunicări corecte și oportune între aliați poate provoca urmări grave sub presiunea timpului scurt avut la dispoziție în acest gen de misiuni. O mare atenție trebuie acordată în acest sens redactării documentelor operative de conducere, înțelegerii și transmiterii ordinelor de operații (OPORD), a celor de avertizare (WARNING ORDER) sau a celor fragmentare (FRAGO), astfel încât ele să fie însușite corect și aplicate în consecință.

Cultura națională a fiecărui popor își pune pecetea pe modul de a gândi și a simți ale militarilor proprii. Iată de ce cunoașterea unor elemente fundamentale ale culturii statelor aliate reprezintă încă o oportunitate de apropiere între militarii din diferite armate și o modalitate de a împărtăși valorile comune, de a înțelege și respecta sentimentele aliaților. Literatura, muzica și filmul, arta în general, dar și întrecerile sportive au demonstrat, în repetate rânduri, că reprezintă mijloace de apropiere foarte eficiente între militarii de diferite naționalități în asemenea condiții vitrege.

Acțiunile desfășurate în comun în diferite teatre de operații au demonstrat că pentru majoritatea militarilor (români sau străini), religia și credințele acestora au reprezentat o constantă permanentă, călăuzindu-i în situații și momente dificile ale luptei. De aceea, cunoașterea lor și respectarea specificului fiecărei religii sunt de natură să contribuie la apropierea militarilor și la o colaborare sinceră, bazată pe încredere și respect reciproc.

Manifestarea solidarității și compasiunii față de pierderile umane suferite de aliați în operațiile de combatere a terorismului din Afghanistan și Irak (printre care și România), acordarea sprijinului material și moral în momente dificile, reprezintă și ele câteva modalități de întărire a încrederii între militarii coaliției.

Una din premisele esențiale care facilitează îndeplinirea misiunilor de către structurile românești în cadrul operațiilor antiteroriste pe teritoriul altor state o reprezintă cooperarea strânsă cu organele și instituțiile de ordine publică (poliție) și cu unitățile armatei țării gazdă, atunci când aceste instituții funcționează și nu sunt ele însele ostile. Experiența acțiunilor desfășurate în lupta antiteroristă de până acum a validat adevărul incontestabil că nimeni nu cunoaște mai bine specificul reliefului local, particularitățile climaterice și deopotrivă, comportamentul și modalitățile de acțiune ale teroriștilor decât populația autohtonă și autoritățile administrative ale statului în care se acționează.

Cooperarea cu structurile de poliție și cele ale armatei țării gazdă vizează în egală măsură schimbul de informații cu privire la localizarea elementelor teroriste și la acțiunile desfășurate de acestea, dar și sprijinul reciproc în operațiile duse pentru descoperirea, capturarea sau nimicirea teroriștilor. Organizarea unor patrule mixte sau a unor posturi de pază, de observare, de verificare și control compuse din militari români, cei aparținând forțelor coaliției și polițiști sau militari ai țării gazdă, va contribui la identificarea mai ușoară a populației pașnice și, respectiv, a elementelor teroriste care s-au ascuns printre locuitorii zonei, la descoperirea documentelor de legitimare (identitate) false, traficul și contrabanda cu arme etc.

Desemnarea unor călăuze locale, verificate și autorizate de către structurile și organele țării gazdă va preveni apariția unor surprize din partea teroriștilor și, implicit, evitarea pierderii unor vieți omenești. În multe cazuri sprijinul autorităților și a populației locale a constituit un element de descurajare a multor grupări teroriste de a mai acționa în zonele respective.

În egală măsură, cu menținerea unei cooperări eficiente cu aliații în campania antiteroristă, succesul acțiunilor depinde și de sprijinul dat de populația civilă locală, de atitudinea favorabilă pe care aceasta o manifestă față de militarii români. Obținerea sprijinului opiniei publice dintr-o țară, în general, și a populației locale din zona acțiunilor de luptă în special, se bazează pe o bună cunoaștere a misiunilor reale pe care militarii noștri le îndeplinesc în spațiul respectiv. Câștigarea încrederii se obține printr-un dialog permanent în limba oficială a țării respective sau într-o limbă de circulație internațională prin respectarea normelor dreptului internațional și, mai ales, prin respectarea și protejarea valorilor materiale și spirituale ce constituie istoria, cultura și religia poporului respectiv.

Cunoașterea pilonilor culturii și religiei țării gazdă, a tradițiilor, datinilor și obiceiurilor locuitorilor săi reprezintă condiții sine-qua-non pentru dobândirea simpatiei populației locale. Totodată, cunoașterea specificului credințelor religioase, respectarea obligațiilor morale stabilite prin tradiție, evitarea manifestărilor și gesturilor care ar afecta sensibilitatea localnicilor, toate acestea vor contribui la obținerea încrederii și sprijinului populației civile la eliminarea manifestărilor ostile față de militarii români.

Conceptul de cooperare civili-militari (CIMIC) este un concept NATO și a fost folosit pe timpul operațiilor de management al crizelor, inclusiv a celor de combatere a terorismului, devenind tot mai important și mai pregnant în ultimii ani. Majoritatea statelor europene, inclusiv România, au acceptat și adoptat aproape în integralitate acest concept potrivit căruia CIMIC “reprezintă coordonarea și cooperarea în sprijinul misiunii între comandantul forței și populația civilă, incluzând autoritățile naționale și locale, precum și organizațiile și agențiile internaționale, naționale și nonguvernamentale”.

Având în vedere că misiunile de luptă împotriva terorismului poartă girul ONU și se desfășoară în numele organizației mondiale a statelor lumii, este firesc să menționăm că există și o definiție privind relațiile dintre forțele militare și civili în viziunea acestui for internațional care conferă conceptului o perspectivă mult mai largă considerând această colaborare ca fiind o “relație de sprijin reciproc, planificare integrată și schimb constant de informații necesar la toate nivelurile, între forțele militare, organizațiile și agențiile umanitare, care acționează pentru îndeplinirea unui scop comun ca răspuns la situațiile de urgență umanitară”.

Relațiile structurilor militare românești cu populația civilă presupun două tipuri de activități: activități în sprijinul acțiunilor militare propriu-zise de combatere a terorismului și, respectiv, activități în sprijinul administrației centrale, locale și al populației civile din zonă.

Rolul elementelor CIMIC în teatrele de operații este mai mult decât necesar, deoarece civilii din zona acțiunilor de luptă trebuie să fie convinși în primul rând de legitimitatea acțiunilor pe care le duc militarii români pe teritoriul statului gazdă, iar în al doilea rând că lupta antiteroristă este un obiectiv major și complex care presupune angajarea forțelor militare aparținând tuturor statelor. Totodată, populația civilă trebuie convinsă că prezența militară în zonă este temporară și că reprezentanții coaliției nu se vor transforma într-o forță de ocupație.

Acțiunile, măsurile și misiunile împotriva terorismului internațional sunt deosebit de numeroase și de diversificate. Ele se manifestă în domeniile politic, diplomatic, economic și militar, fiind îndreptate atât asupra cauzelor cât mai ales asupra efectelor. Acțiunile asupra cauzelor fenomenului terorist, deși sunt în atenția țărilor și comunității internaționale, nu se structurează totuși în strategii clare, bine definite, ci în strategii indirecte care au dovedit că în cazul combaterii terorismului nu au o mare eficiență.

România consideră că acțiunile care vizează eradicarea cauzelor fenomenului terorist trebuie să fie în general preventive sau de terapie și că trebuie să se manifeste deopotrivă în toate domeniile vieții economico-sociale și politico-diplomatice după cum urmează:

acțiuni preventive în domeniul politic:

– creșterea rolului democrațiilor reale, armonizarea relațiilor între state, regiuni, mari puteri și organizații internaționale în vederea reducerii asperităților, tensiunilor, spiritului revanșard și a celui de confruntare;

– reconsiderarea, reforma și adaptarea rolului organismelor și organizațiilor internaționale pornind de la realitățile concrete ale mediului de securitate și de la amenințările și vulnerabilitățile începutului de mileniu;

– concentrarea eforturilor și acțiunilor politice pentru reducerea sau eliminarea factorilor care generează decalajele și inechitățile dintre state;

– armonizarea raporturilor dintre politicile de globalizare cu cele identitare și regionale;

– promovarea politicilor de toleranță față de concepții și concepte opuse care există și nu pot fi eliminate prin forță sau alte mijloace;

– acceptarea lumii islamice, a lumii musulmane, asiatice etc., a religiilor și culturilor așa cum sunt ele și renunțarea la politica de a le “democratiza” sau schimba;

– elaborarea unor politici speciale, precis orientate, de depistare, prevenire, înlăturare și rezolvare sau anihilare a cauzelor fenomenului terorist.

acțiuni preventive în domeniul diplomatic:

– folosirea mijloacelor diplomatice pentru îmbunătățirea dialogului între civilizații, entități civilizaționale, culturale, etnice, economice, religioase etc.;

– acceptarea dialogului și mijloacelor diplomatice ca instrumente primordiale pentru prevenirea cauzelor care duc la frustrări, tensiuni și conflicte;

– sesizarea prin dialog diplomatic a factorilor generatori de crize și elaborarea în comun a unor instrumente diplomatice adecvate de anihilare sau ameliorare a acestora;

– crearea unui cadru diplomatic internațional care să permită nu numai dialogul între cei “puternici” ci și între extreme.

acțiuni și măsuri preventive de natură economică:

– reducerea decalajelor economice care reprezintă principalul factor generator de crize, de instabilitate și de geneză a acțiunilor teroriste;

– investirea masivă și cu prioritate în zonele defavorizate pentru ridicarea lor economică și socială;

– crearea mai multor locuri de muncă prin care să se reducă sau să se țină sub control economic fenomenul migrației, un alt factor generator de terorism;

– dezvoltarea economiei transfrontaliere, globale, dar nu în opoziție cu economiile naționale ci într-o relație de complementaritate cu acestea;

– găsirea unor modalități de rezolvare a marilor probleme financiare, sociale și de mediu;

– redistribuirea echitabilă a bogăției și resurselor.

acțiuni preventive de ordin militar:

– descurajarea prin mijloace militare a cauzelor fenomenului terorist;

– realizarea unui dialog mai larg și a unei bune colaborări internaționale între instituțiile militare ale statelor lumii;

– implicarea NATO (în strânsă legătură cu puterile militare ale altor țări cum ar fi: China, Rusia, India, Ukraina etc., cu serviciile de informații și cu alte structuri speciale) în procesul de depistare și anihilare a factorilor generatori ai cauzelor fenomenului terorist internațional.

Apreciem că acțiunile și măsurile îndreptate asupra cauzelor terorismului sunt hotărâtoare. Numai ele pot duce la înlăturarea acestui fenomen sau la punerea lui sub control. Deocamdată, ca urmare a faptului că terorismul a fost și este încă tratat de multe țări, ca infracționalitate și nu ca război, acțiunea asupra cauzelor s-a presupus că face parte din ansamblul de acțiuni și măsuri pentru reducerea anomiei sociale și a celorlalte procese generatoare de tensiuni și conflicte. Dar, din păcate, realitatea este alta. Terorismul este un fenomen extrem de grav, are cauze complexe și multiple și, ca atare, acțiunea asupra acestora trebuie să facă obiectul unor strategii speciale, pe termen lung, bine elaborate și puse în practică neîntârziat.

Acțiunile și măsurile pentru combaterea efectelor fenomenului terorist sunt mai bine organizate și puse la punct decât cele îndreptate asupra cauzelor. Ele nu duc însă la eradicarea fenomenului ci doar la reducerea (diminuarea) urmărilor. Totuși, trebuie prezentat faptul că, prin acțiunile coroborate ale serviciilor de informații, ale forțelor de ordine, ale celor specializate și ale altor structuri ale armatei au fost prevenite numeroase atacuri teroriste și salvate viețile a sute de oameni.

Declanșarea războiului împotriva terorismului și crearea coaliției internaționale antiteroriste sunt astăzi cele mai evidente acțiuni concrete îndreptate împotriva efectelor terorismului.

Acțiunile asupra efectelor fenomenului terorist se împart în două mari grupe: acțiuni antiteroriste (care vizează în general protecția ființei umane, a societății, a instituțiilor și a valorilor împotriva actelor teroriste de orice fel) și acțiuni contrateroriste (prin care se desfășoară o ofensivă continuă și multiplă împotriva rețelelor, organizațiilor și grupărilor teroriste, vizând anihilarea și distrugerea acestora).

Factor activ pe frontul antiterorist internațional, România consideră că principalele acțiuni și măsuri îndreptate asupra efectelor fenomenului terorist sunt:

în domeniul politic:

– continuarea și dezvoltarea unei politici ferme internaționale de distrugere a bazelor, centrelor de antrenament, centrelor vitale, rețelelor și structurilor teroriste oriunde s-ar afla acestea pe glob;

– fundamentarea și materializarea unei politici de alianță și de coaliție împotriva terorismului de orice fel;

– elaborarea în cadrul ONU, OSCE și altor organisme a unor reglementări prin care să fie monitorizat fenomenul terorist și să se legitimeze acțiunile împotriva cauzelor și efectelor lui prin care teroriștii să fie nimiciți sau aduși în fața justiției;

– crearea unui spirit civic de solidaritate cu victimele terorismului și de acuzare a organizațiilor, grupărilor și rețelelor teroriste;

– convingerea și determinarea conștientă a tuturor statelor din lume să adere la politica împotriva terorismului.

măsuri și acțiuni diplomatice:

– participarea diplomației la lărgirea și consolidarea coaliției antiteroriste, a filozofiei de combatere a fenomenului terorist;

– sporirea eforturilor diplomatice pentru exprimarea și materializarea principiilor pe baza cărora s-a constituit coaliția antiteroristă.

măsuri de natură economică:

– lovirea prin mijloace economice și financiare a rețelelor, organizațiilor și grupărilor teroriste;

– blocarea fondurilor și conturilor rețelelor teroriste;

– finanțarea comună a unor strategii și mijloace de luptă antiteroristă;

– anihilarea prin intermediul unor strategii economice și financiare indirecte a surselor de finanțare și de susținere a terorismului, a economiei subterane și a evaziunii fiscale;

– consolidarea cooperării și colaborării economice și financiare pe plan internațional în lupta împotriva terorismului.

măsuri și acțiuni militare:

– lovirea directă, imediat după localizare, a bazelor, centrelor, rețelelor și oricăror structuri teroriste sau a statelor care sprijină fenomenul terorist;

– realizarea, dezvoltarea și extinderea sistemelor informaționale, precum și a altor structuri de forțe și mijloace care să supravegheze îndeaproape fenomenul terorist și să creeze condiții pentru a fi lovit și anihilat;

– constituirea unor structuri modulare ale forțelor speciale care să fie în măsură să combată prin acțiuni directe grupările teroriste.

Așa după cum s-a văzut și demonstrat, terorismul este un fenomen greu de controlat și necesită un termen extrem de lung pentru a fi combătut. El se prezintă ca un haos de acțiuni violente și perverse care nu au nici o lege și nici o limită. Nu se poate răspunde în același fel, întrucât s-ar adânci și mai mult starea de haos creată, acesta fiind și obiectivul esențial al teroriștilor. De aceea, factorul militar, îndeplinind misiunea încredințată printr-o decizie politică, trebuie să-și centreze acțiunile pe obiective foarte concrete dar extrem de fluide și dificil de localizat.

Considerăm că este necesar ca atât decidentul politic cât și factorul militar să nu cadă într-una din numeroasele capcane specifice războiului împotriva terorismului, orientându-și strategiile și structurile la acțiuni fragmentare și fluide izolate și să scape din vedere esențialul, adică forța de combatere unitară și integrată.

Structurile militare care participă la coaliția antiteroristă internațională, inclusiv cele românești, desfășoară operații de combatere a terorismului. Aceste operații sunt un tip special și nu se aseamănă decât în mică măsură cu operațiile ofensive sau de apărare specifice războiului obișnuit, clasic, și nici cu operațiile speciale. Ele pot preceda un război, se pot desfășura concomitent cu alte acțiuni militare specifice războiului modern sau în perioada postconflictuală.Totuși, ele sunt momente distincte în cadrul războiului împotriva terorismului și se caracterizează prin: amploare variabilă; omnidirecționalitate; intensitate graduală și ritm pulsatoriu, caracter secvențial și discontinuu; caracter întrunit și combinat (multinațional); caracter antiterorist și antiinfracțional; caracter militaro-civil; arie de desfășurare foarte mare; multidimensionalitate și o mare diversitate de metode, procedee și acțiuni de luptă.

În cadrul acestor operații, structurile militare românești participante pot primi o serie de misiuni diferite potrivit planurilor și ordinelor de operații (OPLAN/OPORD) elaborate și transmise de comandamentele care exercită comanda și controlul operațional în teatrul de operații.

Principalele misiuni repartizate contingentelor românești participante la operațiile antiteroriste în afara teritoriului național sunt: culegerea de date și informații despre acțiunile teroriste; descoperirea, capturarea sau nimicirea (neutralizarea) unor elemente sau grupări teroriste; blocarea căilor de comunicații sau a raioanelor de acțiune ale teroriștilor; paza și apărarea unor obiective importante din zona de responsabilitate; executarea unor atacuri în forță, rapide și prin surprindere asupra unor baze sau centre vitale ale teroriștilor; participarea la evacuarea populației și bunurilor din zona de acțiune a teroriștilor; participarea la lichidarea urmărilor acțiunilor teroriste; escorta unor convoaie umanitare în zonele controlate de teroriști; intimidarea teroriștilor prin semnalarea prezenței active a trupelor în zonă (patrule, puncte de observare, puncte de verificare și control, exerciții demonstrative etc.); securizarea comunicațiilor și asigurarea libertății de mișcare a forțelor aliate etc..

Prezența militară românească în cadrul operațiilor de combatere a terorismului internațional este semnificativă. Din 1991 și până în prezent, România a participat cu efective de peste 10 000 militari la majoritatea operațiilor de menținere a păcii, de răspuns la crize și de combatere a terorismului pe cel puțin trei continente (Europa, Asia și Africa). Dintre acestea, cele mai semnificative operații pe frontul luptei antiteroriste sunt: misiunea ISAF, operațiile “ENDURING FREEDOM”, “ANTICA BABILONIA”, “IRAQI FREEDOM” și altele.

Prin Rezoluția nr. 1386/2001, Consiliul de Securitate al ONU a instituit în Afghanistan misiunea ISAF (Forța Internațională pentru Asistență și Securitate) sub conducerea NATO cu scopul de a asigura securitatea în capitala Kabul și împrejurimile acesteia. La ea a aderat inițial un număr de 19 state membre ale Alianței dar și din afara acesteia. Oferta militară românească de participare la misiunea ISAF a avut la bază Hotărârea Parlamentului României nr. 38/28.12.2001 și a constat în asigurarea următoarelor forțe și mijloace: un pluton de poliție militară; personal de stat major în Comandamentul ISAF; un detașament de informații militare (HUMINT); o echipă de control trafic aerian la Aeroportul Kabul (KAIA); militari în cadrul Echipelor de Reconstrucție a Provinciilor (PRT) precum și o aeronavă de transport strategic aerian C-130 B HERCULES.

Plutonul de Poliție Militară a acționat în acest teatru de operații sub comanda și controlul operațional al Brigăzii Multinaționale din Kabul (KMNB) și a participat la îndeplinirea următoarelor tipuri de misiuni specifice: asigurarea serviciului operativ de poliție militară în cadrul locației de dislocare a KMNB HQ; executarea pazei și securității unor obiective din zona de responsabilitate a brigăzii; misiuni de patrulare, recunoaștere și marcare a prezenței în zonă a forțelor ISAF; controlul traficului și investigarea unor accidente rutiere și de altă natură; paza și însoțirea unor convoaie umanitare sau coloane ale forțelor speciale ale brigăzii; escorta și protecția VIP; controlul antiterorist în cadrul unor puncte de verificare și control (CHECK POINT); participarea la instruirea antiteroristă a unor cadre didactice și instructori afghani din cadrul Academiei Afghane de Poliție din Kabul și a personalului care asigură protecția ministerelor.

Participarea românească la misiunea ISAF continuă și în prezent, contingentele naționale rotindu-se la intervale de 6 luni (în luna iulie 2006 va fi introdus detașamentul al X-lea).

Una dintre misiunile cele mai cunoscute care se circumscrie războiului global împotriva terorismului o reprezintă Operația “ENDURING FREEDOM”(OEF) din Afghanistan, operație de tip coaliție, condusă de SUA Aceasta a fost declanșată pe 07.10.2001 de coaliția antiteroristă condusă de SUA prin puternice raiduri aeriene și incursiuni ale forțelor speciale, și a continuat cu ofensiva forțelor terestre multinaționale alături de trupele afghane antitalibane, contribuind astfel la căderea capitalei capitalei Kabul la 05.12.2001.

Decizia politică de angajare militară românească, alături de celelalte forțe ale coaliției pe frontul antiterorist din Afghanistan s-a realizat începând cu luna iulie 2002 pe baza Hotărârii Parlamentului României nr.15/30.04.2002. Contribuția militară a țării noastre la această operație este următoarea: un batalion de infanterie; structuri de informații militare (MOT); un detașament de instructori pentru pentru constituirea și instruirea noii armate afghane (ANA TRAINING); un element de sprijin național (NSE), precum și personal de stat major în cadrul comandamentelor multinaționale care exercită comanda operațională asupra forțelor românești.

Primul detașament românesc nominalizat de SMG pentru participarea la această operație a fost B. 26 I. “Neagoe Basarab” denumit sugestiv “Scorpionii Roșii” cu un efectiv de 405 militari. În perioada 2002 – 2006, pe baza rotației contingentelor la intervale de 6 luni, în acest teatru de operații au mai acționat următoarele structuri operaționalizate ale Armatei României după cum urmează: B.812 I. “Șoimii Carpaților”; B. 151 I. “Lupii Negrii”; B. 280 I.; B. 281 I. “Vulturii Îndrăzneți”; B. 300 I. “Sfântul Andrei” și respectiv B. 341 I. “Rechinii Albi”. Acestea au acționat sub comanda și controlul operațional al unor mari unități ale armatei americane precum: Bg. 1 “Devil”/D. 82. Aerop.; Bg. 1 “Warrior”/D. 10 I.Uș.; Bg. 3 I.Uș. “Bronco” sau Bg. 173 Aerop. “Bayonet”.

Principalele misiuni executate de structurile românești în cadrul Operației “ENDURING FREEDOM” s-au concretizat în:

– misiuni de pază, securitate și intervenție a locației de dispunere a forțelor coaliției (Aeroportul KANDAHAR) în scopul interzicerii infiltrării elementelor teroriste și prevenirii unor atacuri prin surprindere ale acestora;

– misiuni de luptă și de intervenție punctuale, de scurtă durată, pe principiul acțiunii Forței de Reacție Rapidă (QRF), executate imediat după primirea informației, care presupun deplasarea cu mijloace de luptă blindate sau elicoptere împreună cu alte forțe specializate ale coaliției;

– misiuni de luptă de durată medie (până la o săptămână), la distanțe apreciabile față de locul de dispunere, în scopul cercetării, blocării sau distrugerii unor adăposturi sau baze de antrenament teroriste, interceptării căilor de comunicații ale acestora etc. Misiunile s-au executat de asemenea cu sprijinul elicopterelor coaliției îndeosebi pentru asigurarea transportului și introducerii în zona acțiunilor, sprijinului de foc și logistic, recuperării și evacuării etc..

În teatrul de operații din Irak, structurile militare românești participă la Operațiile “ANTICA BABILONIA” și “IRAQI FREEDOM”. Prima dintre acestea are la bază Hotărârea Parlamentului României nr. 15/19.06.2003 privind participarea la “Faza a IV-a de Stabilizare și Reconstrucție din Irak”. Primele structuri românești introduse în acest teatru de operații începând cu luna iulie 2003 au fost: B. 811 I./ Bg.81 Mc., un Element de Sprijin Național (N.S.E.) și, respectiv, o Cp. P. M. (în total 623 militari) sub comanda și controlul operațional al unei Brigăzi de Infanterie (italiene) din cadrul Diviziei Multinaționale de Sud-Est (MND SE). Au mai participat ulterior: B. 26 I. “Scorpionii Roșii”; B. 812 I. “Șoimii Carpaților”; B. 2 I. “Călugăreni” și B. 20 I. “Scorpionii Negrii”.

Aceste structuri au fost dislocate în Camp MITTICA (AN NASIRIYAH) și au îndeplinit cu succes următoarele genuri de misiuni: paza și securitatea campului; cercetarea în scopul culegerii de informații din aria de responsabilitate (AOR) a brigăzii; scotocirea unor raioane pe durata a 3-4 zile neîntrerupt; patrularea pe principalele căi de comunicații din AOR; organizarea unor posturi de observare sau de verificare și control fixe ori mobile; escorta unor convoaie; descoperirea sau descurajarea unor atacuri împotriva forțelor coaliției; arestarea, reținerea, escortarea sau paza unor persoane suspecte sau a prizonierilor; acțiuni de combatere a activităților ilegale (trafic de armament, muniție, explozivi, droguri etc.).

În cadrul Operației “IRAQI FREEDOM”, România a participat în perioada 12.04.-17.10.2003 cu Cp. 383 Ap. N.B.C. pe baza Hotărârii Parlamentului României nr.2/12.02.2003 la coaliția multinațională împotriva Irakului. Începând cu 15.07.2003 România participă la această operație cu un Detașament Național de Geniu (peste 100 militari) dislocat în Camp CHARLIE (AL HILAL), sub comanda operațională a Diviziei Multinaționale Centru-Sud (MND CS) poloneze.

Începând cu luna martie 2005, la solicitarea Organizației Națiunilor Unite, România a oferit o Companie de Infanterie (100 militari) pentru a asigura paza și securitatea personalului ONU dislocat la BASRAH (cunoscută sub denumirea de misiunea UNAMI). Subunitatea acționează sub comanda operațională a Diviziei Multinaționale de Sud-Est (MND SE) engleză, îndeplinind misiuni extrem de periculoase care constau în special în: asigurarea pazei și securității locației misiunii temporare a ONU din Basrah Palace Island pe inelul median; escorta și paza reprezentanților ONU în întreaga arie de responsabilitate a MND SE etc. La această misiune au participat prin rotație o Cp. I./B. 26 I. și două Cp. V.M./B. 33 V.M., în prezent pregătindu-se alte subunități pentru rotațiile următoare.

Prin participarea tuturor acestor structuri ale Armatei României enumerate mai sus la operații multinaționale de combatere a terorismului internațional s-a realizat pregătirea și antrenarea practică a efectivelor în condiții de risc major, concomitent cu întărirea percepției internaționale despre imaginea creată României ca factor activ și consecvent în ceea ce privește edificarea climatului de securitate și pace în lume. Contactul cu structuri similare sau lucrul în subordinea și în cadrul unor comandamente multinaționale a permis militarilor români adaptarea la concepția, modul de lucru și procedurile de stat major specifice NATO, creând astfel premisele unei interoperabilități și integrări mult mai rapide în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Pagină albă

CAPITOLUL 3:

PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI – NECESITATE A PREZENTULUI

Nevoia de securitate și sentimentul de siguranță sunt elemente primordiale în existența omenirii. Acestea definesc ființa umană dar și toate viețuitoarele pământului. Orice ființă simte nevoia de siguranță, întrucât orice ființă de pe pământ trăiește sub sceptrul provocărilor, pericolelor și amenințărilor de tot felul, și acționează sub impulsul nevoii de a fi în siguranță, în diferite forme, de la confecționarea banalului adăpost până la alianțe, înțelegeri sau compromisuri cu ceilalți.

Nici omul nu face excepție de la această regulă. Și el este o ființă amenințată din toate părțile – din Cosmos, din mediul geofizic, din mediul biologic, dar mai ales din mediul creat de el însuși – economic, politic, social, psihologic, informațional, cibernetic, ideologic, militar etc. – iar sistemele lui de protecție trebuie să acopere această imensă gamă de provocări, pericole și amenințări.

3.1. Necesitatea participării la lupta împotriva terorismului

Cauzele fenomenului terorist sunt multiple, complicate și complexe. Ele vin din timpuri îndepărtate și, probabil, se vor prelungi haotic de-a lungul unor timpuri viitoare. Terorismul este un rău social, iar oamenii și infrastructurile sunt primele, inocentele și predilectele lui victime. În aceste condiții, atâta vreme cât pericolul terorist este îndreptat împotriva oamenilor și valorilor create de aceștia, este normal ca structurile de forță să asigure protecția, securitatea și apărarea persoanelor, proprietății și instituțiilor. La urma urmei, aceasta este și rațiunea pentru care au fost create și întreținute. Menirea lor este să combată și să contracareze prin forță orice acțiune îndreptată împotriva oamenilor, societăților, proprietății, instituției teritoriului și legii. Iar terorismul este o astfel de acțiune, prin forță, îndreptată împotriva persoanelor, proprietății, infrastructurilor și instituțiilor.

Această nevoie a făcut ca oamenii să se organizeze, să constituie societăți, state, organisme care să le asigure, în primul rând, securitatea. Totodată această nevoie a generat existența legilor și a regulilor pentru ca fiecare să știe ce are de făcut și ce trebuie să facă (sau să nu facă) pentru protecția și securitatea lui și a celorlalți. De aceea, cei aleși să fie conducători, legile care guvernează existența umană trebuie să asigure și să producă securitate, siguranță și un mediu lipsit de amenințări. Cum așa ceva nu este posibil – nu există nimic pe planeta Pământ sau în Univers care să nu fie, într-o formă sau alta, amenințat, oamenii se străduiesc să-și construiască și să-și reconstruiască mereu acel mediu de siguranță și de securitate care să le permită să-și ducă viața care le-a fost dată.

În contextul pericolelor și amenințărilor la adresa securității persoanei, proprietății, instituției și legii, terorismul are un loc aparte. El face parte din acele provocări, pericole și amenințări endogene, create, deci, de om, și considerat, la ora actuală, de către o mare parte dintre țări, ca pericolul și amenințarea numărul unu la adresa securității. Dacă terorismul este sau nu este amenințarea numărul unu, după opinia noastră, este de discutat. Desigur, în comparație cu amenințarea nucleară, care este mai mult o sabie a lui Damocles decât o amenințare efectivă, terorismul chiar acționează și produce victime și o stare de nesiguranță și de insecuritate, întrucât, oricând și oriunde, poate sări în aer un metrou, poate fi distrus un avion în timpul zborului, pot fi detonate încărcături care să distrugă școli, infrastructuri etc.

Totuși, pericolul numărul unu la adresa securității omeniri nu-l reprezintă nici terorismul, nici armele nucleare, ci foametea și malnutriția. Potrivit Strategiei de Securitate Europene, anual mor de foame și de malnutriție 45 de milioane de oameni, iar împotriva acestui „război” al sărăciei care distruge milioane de vieți, îndeosebi tinere, în afara unor programe ONU, nu se face mare lucru. Pentru că sărăcia și foametea îi amenință exclusiv pe cei săraci, ei nu au prea multe efecte în afara lumii condamnată la sărăcie, în timp ce teroriștii vizează mai ales puterea. Cele mai multe atacuri teroriste s-au produs în țările dezvoltate, care domină lumea, iar rețelele și organizațiile teroriste funcționează îndeosebi în aceste țări, și nu în lumea săracă. Nu lumea săracă terorizează lumea bogată, ci teroriștii sunt recrutați dintre fundamentaliști și extremiști, dintre cei care nu acceptă ordinea existentă sau impusă, ci doresc să impună „ordinea” lor. Terorismul – cu excepția celui palestinian – nu este o reacție în situații-limită, un mod de a lupta pentru drepturile tale, ci un război asimetric împotriva ordinii unei lumi prea complicate, prea fragmentate, deși pare unitară și prosperă.

Cerințele bazate pe cunoaștere sunt intrinseci și vizează pregătirea temeinică pentru a cunoaște și înțelege fenomenul terorist și a elabora sistemele conceptuale și procesele necesare creării a cel puțin patru modele (în spațiul cunoașterii): model de viețuire și de conviețuire în context terorist, model de protecție, siguranță și securitate într-un astfel de mediu, model de acțiune și de reacție pentru eradicarea cauzelor și un model pentru eradicarea efectelor.

Aceste modele, evident, sunt teoretice. Ele asigură persoanei, entităților sociale, etnice și profesionale, instituțiilor și structurilor de conducere politică posibilitatea de a investiga, analiza, cunoaște și înțelege fenomenul terorist, în toate aspectele sale.

Cerințele bazate pe cunoaștere sunt, în general, cerințe de protecție prin cunoaștere, în sensul că un om bine informat, care cunoaște fenomenul sau procesul ce reprezintă sau poate reprezenta un pericol sau o amenințare pentru el, este sau poate fi în măsură să acționeze și în mod practic – evident, în cunoștință de cauză – pentru a se apăra și a-și asigura securitatea de care are nevoie pentru a trăi și a-și desfășura în bune condițiuni activitatea.

Poate că buna cunoaștere a acestui fenomen creează ea însăși o stare de stres și de nesiguranță. Cunoscând, știi la ce te poți aștepta, iar așteptarea, în ceea ce privește fenomenul terorist, nu poate fi niciodată liniștitoare, mai ales că introduce un factor aleatoriu, care va fi totdeauna un amplificator de nesiguranță.

Cerințele bazate pe acțiune și reacție sunt de două feluri: cerințe intrinseci și cerințe care rezultă din modele.

Cerințele intrinseci sunt cele de sistem și de proces. Ele rezultă din nevoia de a acoperi vulnerabilitățile omului, ale comunității, ale proprietății, ale instituției, statului, lumii întregi la terorism, din caracteristicile și configurarea sistemelor și proceselor și, evident, din natura, frecvența, volumul, intensitatea, sfera de cuprindere și conținutul provocărilor, pericolelor și amenințărilor de tip terorist.

Printre cerințele intrinseci pot fi situate și următoarele: cerința de protecție nemijlocită împotriva unei acțiuni teroriste directe, cerința de protecție împotriva efectelor unui atac terorist, cerința de prevenire a unui atac terorist, cerința de imunitate la un atac terorist și cerința de securitate implicită.

Cerințele care rezultă din modele sunt, în general, cerințe preventive, dar și cerințe de nuanță sau de natură preemptivă (de contracarare a unei amenințări iminente), reactivă sau de altă natură. Printre aceste cerințe pot fi situate și următoarele: cerința de siguranță generală; cerința de securitate preventivă și preemptivă individuală și colectivă; cerința de creare a unui sistem de protecție, de acțiune și de reacție; cerința unui dispozitiv real, după un model teoretic, de acțiune și de reacție prin forță împotriva unui pericol terorist; cerința unei politici coerente și a unei strategii pe măsură pentru protecția persoanei, proprietății, instituției și celorlalte structuri ale existenței umane împotriva terorismului de toate felurile și de combatere eficientă a rețelelor și organizațiilor teroriste.

Toate țările din lume sunt constituite în funcție de valorile lor, de arealul pe care s-au format populațiile care le locuiesc, de numeroși factori economici, sociali, etnici, religioși, politici și militari, dar și în funcție de conjuncturi, interese, realități: fiecare dintre marile puteri privilegiate și-a „tras cenușa pe turta ei”, iar marile războaie – economice, politice, militare, informaționale și de altă natură – au creat condiții pentru a se ajunge la actuala configurație politică a frontierelor lumii, care este foarte departe de a fi perfectă, mai ales datorită distribuției inegale, arbitrare, nemulțumitoare și ineficiente a piețelor, resurselor și șanselor. În acest haos creat de zeci de mii de ani de confruntări, cu toate reglementările internaționale aprobate și validate de majoritatea țărilor și guvernelor, este aproape imposibil de gestionat diferențele imense existente. Iar din acest haos, din și prin zonele de falii create de el, țâșnește pur și simplu terorismul. El nu apare doar la marginea Orientului Mijlociu sau la marginea Orientului Apropiat – cu toate că, în această epocă, extremismul islamic pare a se face vinovat de recrudescența fenomenului terorist, ci și în alte zone de falii care se deschid chiar pe teritoriile unor țări extrem de puternice cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, Spania, Turcia, Italia, Germania, Japonia, Israel etc. Aceste țări au acumulat o experiență foarte bogată, din care se pot desprinde câteva concluzii:

terorismul este un fenomen care apare în zone de falii și exploatează la maximum vulnerabilitățile, dezvoltându-se într-un sistem pirat, mai ales în țările democratice sau în arealele patronate de acestea, și creând un fel de homeland insecurity cu consecințe dintre cele mai neașteptate*;

teroriștii acționează tot mai mult în locuri publice, atacă infrastructuri populate, valorificând la maximum vulnerabilitățile acestora, chiar și pe cele insesizabile;

caracterul atacurilor teroriste este punitiv și răzbunător, sfidător și pervers, în sensul că, potrivit unei posibile filosofii teroriste, la sfidare se răspunde prin sfidare și la acțiune prin răzbunare;

teroriștii atacă, pe teritoriul continental al Statelor Unite (atacurile de la 11 septembrie 2001) sau pe teritoriile unde există o prezență americană, obiective importante, de mare valoare (chiar și simbolică) pentru forța, orgoliul și modul de viață american, pe teritoriile țărilor occidentale, infrastructuri și locuri aglomerate, pe teritoriul Turciei, cam tot ceea ce este împotriva kurzilor sau în sprijinirea americanilor, pe teritoriul Rusiei, obiective importante pentru stabilitatea puterii fragilizată în această țară, după destrămarea Uniunii Sovietice și efortul de reconstrucție dinamică;

teroriștii nu au capacitatea și interesul de a ataca structuri de forță, întrucât acestea sunt foarte bine securizate, iar atacarea lor, în afara de faptul că ar fi lipsită aproape de orice șansă, n-ar fi un „atac public”, în văzul lumii, ci unul care ar provoca reacții cărora terorismul nu le poate face față;

terorismul a trecut, de la acțiuni de deturnare a unor avioane, de luare de ostatici, de răpire și asasinare a unor personalități etc., la acțiuni subtile (dar în forță) de distrugere a unor infrastructuri și de declanșare a unor mijloace distructive perfecționate în locuri publice;

atacurile teroriste din Orientul Apropiat (terorismul palestinian și cel care sprijină lupta palestinienilor pentru a-și realiza o țară) se prezintă ca terorism disperat, mai exact, ca formă asimetrică de luptă împotriva autorității statului Israel;

terorismul de pretutindeni este întreținut de o conflictualitate crescândă, de presiunile pe care le exercită marile corporații, lumea financiară și marile puteri, de starea de haos care se adâncește din ce în ce mai mult și de forțarea nejustificată a procesului de globalizare, scoțându-l din ritmul lui necesar și firesc.

Există sute de lucrări care privesc și analizează din unghiuri diferite fenomenul terorist. În cartea sa, „A povesti de la Guantanamo“, Nicolas Masson prezintă relatările unor deținuți din această închisoare americană unde sunt închiși teroriști. Este vorba de trei mărturisiri diferite, confruntate cu documente oficiale. Acestea încep să creeze o imagine despre această închisoare extrajudiciară despre care se spun atâtea lucruri ciudate.

Într-o lucrare intitulată „O alternativă la războiul împotriva terorismului. Experiența italiană” Giovanni Salvi vorbește, pe de o parte, de un conflict între serviciile secrete și justiție, prilejuit de desfășurarea, la Roma, a unui proces al unor agenți CIA și, pe de altă parte, de experiența italiană în combaterea mafiei și a Brigăzilor Roșii, unde s-a realizat o doctrină coerentă și eficace.

Stephen J. Toope, în „Dispariții, închisori secrete și restituiri extraordinare: cum se poate pierde războiul împotriva terorismului“, arată că Statele Unite, optând pentru registrul militar în combaterea terorismului, au întors spatele propriilor tradiții judiciare, normelor internaționale și prestigiului lor deosebit. Bilanțul procedurilor de excepție arată că dacă principiile fundamentale sunt prost aplicate, eficacitatea nu poate fi cea așteptată.

Toate organizațiile și organismele internaționale cooperează în activitățile și acțiunile de combatere a fenomenului terorist. Cooperarea dintre Consiliul Europei, spre exemplu, și OSCE a dus la acumularea unei experiențe deosebite. În acest sens, au fost organizate numeroase activități, între care și un colocviu la care au participat peste 170 de experți din diferite țări ale lumii, inclusiv din cadrul unor organizații internaționale sau regionale, precum: ONU, CSI, NATO, OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), ASEAN, Liga Arabă, EUROPOL și EUROJUST. Delegația rusă a fost numeroasă, iar experiența prezentată de ea, inclusiv de reprezentanții Ceceniei, s-a dovedit a fi concretă și interesantă.

Experiența națională și internațională în combaterea terorismului se prezintă și se valorifică prin două magistrale foarte importante: magistrala cunoașterii fenomenului terorist, a cauzelor și configurațiilor acestuia, a argumentelor care vin în sprijinul calificării lui ca război și a argumentelor împotriva acestei afirmații, precum și a numeroaselor alte aspecte care țin de dinamica efectivă a acestui fenomen; magistrala acțiunilor generale și specifice prin care se urmărește conjugarea eforturilor statelor, organizațiilor și organismelor internaționale, ale structurilor și serviciilor speciale și, evident, ale structurilor de forță pentru protecția antiteroristă a populațiilor, instituțiilor și valorilor și acțiunea contrateroristă, continuă, consistentă și eficientă.

Din păcate, ne aflăm încă în faza în care această experiență este doar comunicată și destul de dificil conexată.

3.2. Antiterorism și contraterorism

Studiul și analiza conținutului, obiectivelor, fizionomiei și principiilor războiului antiterorist prezentate anterior au o mare importanță teoretică și practică deoarece ne oferă posibilitatea de a cunoaște mecanismul acestuia, de a ține seama de el și a adopta formele, metodele și procedeele de acțiune cele mai adecvate în funcție de specificul situației în timp de pace, criză și la război.

Marea majoritate a programelor guvernamentale elaborate în țările democratice pentru combaterea terorismului se bazează pe îndeplinirea următoarelor obiective: prevenirea, descurajarea, previziunea și reacția. Obiectivele menționate trebuie etalate din poziția oficială a statului prin: disponibilitatea pentru cooperare internațională în acest domeniu; contestarea terorismului intern și internațional; refuzul de a face compromisuri sau concesii grupărilor și organizațiilor extremist-teroriste și admiterea consecințelor în cazul participării sau sprijinirii luptei împotriva terorismului oriunde pe glob.

Prevenirea se realizează prin măsuri luate în plan politic, diplomatic și militar atât în interiorul țării cât și în exterior, precum și prin inițiative sau acorduri internaționale pentru realizarea cadrului de cooperare necesar între instituțiile statului cu atribuțiuni în acest domeniu, cât și între toate statele democratice pentru unirea eforturilor necesare în lupta împotriva terorismului internațional.

Dacă acest lucru pare mai ușor de realizat în interiorul statelor, ideal ar fi ca toate țările și organismele internaționale să-și unească și să-și coordoneze eforturile pentru combaterea acestui fenomen social deosebit de grav.

Previziunea se realizează prin intermediul măsurilor informativ-operative și contrainformative întreprinse de către structurile specializate de informații ale statelor în domeniul antiterorist. Printre măsurile cele mai frecvent utilizate se numără: culegerea de informații; schimburi de informații cu structurile specializate similare din alte state; instituirea unor baze de date de profil alimentate operativ de toate structurile cu atribuții în domeniul combaterii terorismului. Baza unei previziuni eficiente o constituie schimbul oportun de date și informații utile prevenirii terorismului între toate statele lumii.

Descurajarea impune întărirea securității obiectivelor și se realizează prin măsuri de ordin legislativ și prin instituirea unor dispozitive de protecție a principalelor obiective potențiale a fi ținta unor acțiuni teroriste (clădiri guvernamentale, ambasade, reședințe, aeroporturi, gări, instalații strategice etc.).

Intimidarea teroriștilor nu poate fi realizată în totalitate numai prin protecția exterioară a obiectivelor ci și prin luarea unor măsuri de autoprotecție în caz de atac.

Reacția este elementul central al oricărei politici antiteroriste și se realizează prin crearea capabilităților strategice și tactice de reacție în caz de atac terorist. Acestea trebuie să fie în sfera organelor și instituțiilor de ordine publică și securitate națională, dar și a celor militare. Reacția vizează nu numai crearea acestor structuri, ci și modul de acțiune al forțelor specializate în asemenea situații. Toate statele dispun de structuri specializate, special antrenate și înzestrate pentru a desfășura acțiuni antiteroriste.

În elaborarea și fundamentarea strategiilor de prevenire și combatere a terorismului, în stabilirea și alegerea formelor, metodelor și procedeelor de acțiune, trebuie ținut cont de o serie de principii, norme și reguli statuate în acest domeniu, printre care se numără:

– orice guvern democratic trebuie să respecte strict cadrul legislativ intern și internațional existent în domeniul prevenirii și combaterii terorismului;

– orice guvern trebuie să demonstreze că măsurile inițiate împotriva terorismului sunt direct îndreptate împotriva teroriștilor și colaboratorilor activi ai acestora având drept scop apărarea, în limitele legii, a societății democratice;

– trebuie dovedit opiniei publice că tot ce se întreprinde de către guvernanți este moral și legal pentru apărarea vieții și liniștii cetățenilor. Aceasta este o condiție obligatorie în efortul de captare a încrederii și sprijinului populației. Lipsa încrederii și cooperării societății civile poate duce uneori la apariția grupurilor de „vigilenți” sau a comando-urilor private care pot prolifera și exacerba violența civilă.

– fiecare guvern trebuie să adopte deschis o politică fermă de neacceptare a oricărui fel de șantaj terorist. Orice dovadă de slăbiciune sau apetență spre compromis poate provoca o emulație teroristă și o dramatică escaladare a atentatelor.

– politica de pendulare între mai multe obiective sau în funcție de circumstanțe, trebuie evitată deoarece subminează încrederea populației în autorități și încurajează pe teroriști să exploateze compromisurile făcute de putere;

– guvernul și forțele de securitate trebuie să-și conducă demersul antiterorist în limitele legii. Suspecții sau cei dovediți ca fiind teroriști trebuie pedepsiți în conformitate cu regimul juridic și cel judiciar intern și internațional existent.

– statul nu trebuie să renunțe la nici una din responsabilitățile sale în domeniul social, economic și cultural sub motivul că se confruntă cu o serioasă amenințare teroristă.

Contribuția la implicarea fiecărei instituții și entități organizaționale și demersul individual și colectiv pentru găsirea și aplicarea celor mai adecvate și eficiente forme și metode de combatere a terorismului sau de soluționare a crizelor generate de terorism, rămân în atributul guvernelor și statelor vizate și reprezintă garanția stabilității și securității naționale, regionale și globale.

3.2.1. Forme de acțiune în prevenirea și combaterea terorismului

Adoptarea uneia sau alteia din formele specifice de prevenire și combatere a terorismului se realizează în funcție de: capacitatea statului, organelor, instituțiilor și structurilor specializate de a gestiona o criză (situația) generată de un atac terorist; specificul situației în care s-a produs acțiunea teroristă (în timp de pace, în situații de criză sau pe timp de război ori conflict); organizarea, compunerea și modul de acțiune al grupării teroriste; forțele și mijloacele (structurile) proprii avute la dispoziție pentru contracarare; timpul la dispoziție pentru acțiune; cadrul legal aplicabil pe plan intern și internațional; sistemul de alianțe existent; normele de drept internațional în vigoare; rezoluțiile organismelor internaționale; impactul opiniei publice și altele.

În funcție de factorii prezentați mai sus formele de acțiune pentru prevenirea și combaterea terorismului pot fi: prevenirea terorismului pe termen lung, mediu sau scurt; combaterea terorismului în timp de pace, în situații de criză și pe timp de război; contracararea terorismului la nivel strategic (regional, zonal, global) sau la nivel tactic (local, național etc.).

După unii autori formele de acțiune antiteroristă pot fi categorisite în: acțiuni de prevenire, de eradicare (combatere) și de pedepsire a terorismului.

Prevenirea terorismului pe termen lung este o formă destinată să împiedice sau să elimine posibilitatea apariției unor pericole și amenințări teroriste pe o perioadă mare de timp și este în principal atributul factorilor politic și diplomatic.

Așa cum securitatea prin cooperare este un proces la nivel mondial ale cărui obiective pot fi atinse numai cu condiția ca statele sau grupurile de state să nu se simtă amenințate, tot așa succesul cooperării antiteroriste, îndeosebi în plan politic, diplomatic și militar, este posibil să reprezinte un factor esențial în lupta comună împotriva terorismului internațional. Plecând de la acest aspect ne putem imagina cum ar fi fost privite și interpretate într-o bună parte a lumii acțiunile coaliției antiteroriste dacă statele musulmane ar fi refuzat să coopereze sau să participe la ea și câtă destabilizare ar fi putut provoca o asemenea atitudine.

Cooperarea pe termen lung poate fi singurul instrument care ar face posibilă depășirea rapidă a unor momente delicate, cum ar fi cele referitoare la folosirea forței în acțiunile antiteroriste și care, întotdeauna, va naște dezbateri politice și diplomatice. Rolul armatei, în general, în acest caz este acela de a conferi consistență acțiunilor politice și diplomatice prin punerea lor în practică în domeniul militar pentru descurajarea terorismului. Deschiderea armatei spre valorile occidentale, întâlnirile responsabililor militari la nivel zonal sau internațional, efectuarea de studii, cursuri sau stagii de pregătire în străinătate, schimburile de experiență cu ocazia desfășurării unor exerciții multinaționale comune, participarea armatei la diferite operații externe în cadrul războiului global împotriva terorismului reprezintă acțiuni specifice domeniului militar care se înscriu în această formă de prevenire a terorismului.

Prevenirea pe termen mediu acoperă zona de interes a domeniului strategic și se exercită în scopul prevenirii acțiunilor teroriste pe o perioadă determinată de timp în care se vor derula programele (proiectele) stabilite de conducerea politico-militară a statului în domeniul strategiei de securitate națională printre care cele mai importante pot fi cele de reformă în domeniul legislativ sau de operaționalizare a structurilor specializate în lupta antiteroristă. Spre exemplu: elaborarea și aprobarea pachetului de legi specifice securității naționale; restructurarea (reforma) instituțiilor abilitate ale statului în acest domeniu; înființarea și operaționalizarea unor forțe (structuri) specializate noi (Forțe Speciale, HUMINT, IMINT, SIGINT etc.); achiziția de mijloace și echipamente performante de intervenție, acțiune și culegere de informații; procurarea de sisteme de detecție pentru securitatea fizică a obiectivelor; adaptarea strategiilor și tacticilor de acțiune în funcție de tipul amenințărilor etc. În același context se înscrie și crearea, la nivelul Statului Major General, a unor structuri de specialitate, organe de conducere și coordonare a capacităților operaționale specializate destinate prevenirii și combaterii acțiunilor teroriste.

Prevenirea pe termen scurt presupune punerea în aplicare a măsurilor necesare în cazul unei situații de criză într-o perioadă cât mai scurtă de timp. Aceste măsuri permit să se acționeze în regim de urgență și constau în: activarea progresivă a forțelor și mijloacelor abilitate să acționeze în funcție de amploarea sau gravitatea situației; punerea în practică a unor acțiuni de descurajare pregătite din timp; prezența demonstrativă a unor mijloace de luptă aeriene, navale sau terestre; intensificarea activităților de cooperare și de culegere de informații; acțiuni de luptă punctuale pentru prinderea sau capturarea unor elemente teroriste etc.

Valorificarea oportună a aportului informativ al structurilor de informații, precum și afișarea deschisă a capacității de intervenție pe care structurile specializate de forțe ale armatei și celelalte instituții alte statului le pot angaja, sunt măsuri care pot contribui, de asemenea, pe termen scurt la prevenirea apariției unor situații potențial periculoase și pot duce la gestionarea sau încheierea crizelor la cel mai scăzut nivel.

În cadrul măsurilor de pedepsire a terorismului se înscriu: judecarea, detenția, azilul, reprimarea și expulzarea, extrădarea, despăgubirea victimelor actelor teroriste etc. Pedepsele suportate de o persoană acuzată de activități teroriste trebuie să fie prevăzute în legile naționale ale statului în cauză sau în normele de drept internațional. Aducerea teroriștilor în fața justiției și judecarea lor reprezintă legitimitatea acțiunilor întreprinse pentru capturarea acestora, a luptei pentru combaterea acestui fenomen.

Din perspectiva dreptului conflictelor armate terorismul nu are nici o justificare. Convențiile de la Haga și de la Geneva legitimează statutul de combatant inclusiv în războaiele de eliberare națională, în exercitarea dreptului popoarelor la autodeterminare sau în luptele de gherilă dar cu condiția minimă de a purta armele la vedere și a respecta legile și obiceiurile războiului, ori teroriștii nici măcar nu-și propun să îndeplinească aceste condiții minimale și le încalcă în mod deliberat.

Pe baza probelor aduse în fața justiției instanța este singura instituție abilitată să constate încălcarea normelor internaționale și comiterea unor crime de război de către teroriști. Aceștia trebuie judecați și condamnați pentru: uciderea intenționată a unor oameni nevinovați; tortură și tratamente inumane aplicate unor ostatici; sechestrare de persoane; distrugerea de bunuri și valori; utilizarea unor arme interzise, a gazelor toxice; utilizarea civililor ca scuturi umane; pirateria maritimă și aeriană; trafic de droguri etc.

Detenția. Conform normelor de drept umanitar internațional orice persoană privată de libertate pentru activități teroriste trebuie să fie tratată în orice situație cu respectarea demnității inerente ființei umane. Imperativele luptei contra terorismului pot cere ca tratarea unei persoane private de libertate pentru activități teroriste să facă obiectul unor restricții mai importante decât în situații normale, cum ar fi: reglementarea comunicărilor și supravegherea corespondenței inclusiv între avocat și clientul său; plasarea persoanelor private de libertate pentru activități teroriste în închisori speciale separate de alți deținuți (ex.: Guantanamo – Cuba).

Azilul, reprimarea și expulzarea. Orice solicitant de azil trebuie să facă obiectul unei examinări individuale. În același context sunt interzise expulzările colective. Dacă statul are motive serioase să creadă că o persoană care dorește să beneficieze de azil a participat la activități teroriste, atunci acesteia trebuie să-i fie refuzat statutul de refugiat. Executarea expulzării sau reprimării trebuie să se facă respectându-se integritatea fizică și demnitatea persoanei, evitându-se tratamentele inumane sau degradante.

Extrădarea este o procedură indispensabilă pentru o cooperare internațională eficientă în lupta antiteroristă. Totuși, nu poate fi extrădată o persoană spre o țară unde riscă condamnarea la pedeapsa cu moartea. Ea nu trebuie supusă torturii sau tratamentelor inumane pentru faptele sale ci trebuie judecată corect, în mod democratic.

Fiecare din formele de combatere a terorismului poate fi aplicată prin metode, procedee și tactici de acțiune variate pe care le vom prezenta în continuare.

3.2.2. Metode și procedee de acțiune pentru prevenirea și combaterea terorismului

Experiența în domeniul combaterii terorismului modern din societățile democratice a demonstrat inexistența soluțiilor necomplicate. Sunt mai multe modalități de contracarare a terorismului: unele duc către direcții opuse, altele propun căi alternative pentru întărirea democrațiilor și reducerea violențelor.

Una dintre metodele cele mai eficiente utilizate până în prezent o constituie intervenția contrateroristă desfășurată prin procedee diferite, de la caz la caz. În practica internațională aceasta cuprinde, de regulă, cinci faze (etape). Prima dintre ele o constituie stabilirea autenticității și veridicității cu privire la actul terorist pentru a se constata că nu este vorba de o alarmă falsă sau de o diversiune.

Blocarea (faza a II-a) cuprinde măsurile specifice care vizează izolarea zonei în care s-a produs atacul terorist, organizarea de filtre și puncte de control – verificare pe arterele adiacente (colaterale), limitarea atacului și stabilizarea situației.

Negocierea, cea de-a treia fază, presupune inițierea dialogului cu teroriștii și are drept obiective principale: evitarea confruntării directe și sângeroase cu teroriștii; determinarea acestora de a renunța la intențiile propuse; eliberarea ostaticilor fără vărsare de sânge; câștigarea timpului necesar pentru obținerea de noi informații și pregătirea intervenției contrateroriste propriu-zise; infiltrarea unor luptători în cadrul obiectivului ocupat de teroriști; aducerea la fața locului a unor forțe suplimentare etc. Echipele de negociatori sunt formate din translatori, medici, psihologi și specialiști în terorism. În cazul reușitei negocierilor, ostaticii sunt eliberați iar teroriștii capturați, dezarmați și depuși la locurile de detenție.

În cazul în care metodele de negociere sunt ineficiente pot fi utilizate și alte procedee pentru eliberarea ostaticilor. Unul dintre acestea constă în folosirea unor mijloace speciale de neutralizare a teroriștilor (substanțe chimice neletale sau medicamentoase, gaze lacrimogene etc.) ce pot fi utilizate fie prin intermediul alimentelor, apei potabile, fie prin rețeaua de aerisire sau orificii special realizate. După neutralizare pot acționa celelalte elemente de dispozitiv: echipele de blocare exterioară; gruparea de acțiune imediată; echipele de asalt; echipele de sprijin cu foc; pompierii; rezerva; echipa pirotehnică etc. în conformitate cu planul de acțiune aprobat.

Un alt procedeu la care pot apela forțele speciale care acționează la obiectiv este intimidarea teroriștilor prin măsuri de întrerupere a curentului electric și a surselor de aprovizionare, provocarea unor explozii sau incendii false, demonstrații de forță etc. care urmăresc să creeze teroriștilor stări de nesiguranță, neliniște, teamă, oboseală psihică pentru a-i determina să renunțe la acțiune și să se predea.

Atacul propriu-zis sau acțiunea în forță reprezintă cea de-a patra etapă a intervenției și se execută în situația în care celelalte metode nu au dat rezultate. Ea constă în capturarea sau lichidarea fizică a teroriștilor în cazul că aceștia nu se predau. La rândul ei, aceasta se poate realiza prin mai multe procedee.

– Ambuscada interioară este unul din procedee și constă în pătrunderea în secret a luptătorilor antiteroriști în interiorul obiectivului în locuri izolate (holuri, grupuri sanitare, centrale telefonice etc.) de unde au posibilitatea capturării succesive și fără zgomot a teroriștilor.

– Asaltul simultan pe mai multe direcții este un procedeu ce presupune cunoașterea detaliată a topografiei obiectivului, precum și deținerea unor informații cât mai complete despre teroriști (număr, dotare, locuri de dispunere pe echipe etc.). De regulă, acțiunea este precedată de utilizarea unor modalități de distragere a atenției teroriștilor pentru a le diminua capacitatea de reacție (declanșarea simultană a unor încărcături explozive, folosirea de grenade fumigene, gaze lacrimogene etc.) sau de folosirea unor metode de înșelare (păcălire) a acestora.

Ca alternativă la acest procedeu mai poate fi folosit asaltul pe o direcție favorabilă concomitent cu o acțiune demonstrativă pe o direcție secundară care constă în inducerea în eroare teroriștilor aflați în obiectiv prin simularea unui asalt pe o direcție secundară concomitent cu pătrunderea în forță a două – trei echipe de asalt pe direcția favorabilă (principală) de acces.

– Acceptarea formală a cererilor teroriștilor este un alt procedeu ce vizează scoaterea acestora din obiectiv și capturarea lor ulterioară prin acțiuni în forță sau ambuscade pe itinerariul de deplasare. Se folosește atunci când obiectivul ocupat are o mare valoare istorică, culturală sau prezintă un înalt grad de risc (nuclear, chimic, hidrotehnic etc.). În acest caz ambuscada trebuie realizată într-un loc favorabil de acțiune a forțelor care să ofere o bună vizibilitate și posibilități optime de atac.

– Atragerea teroriștilor într-un joc de uzură pentru consumarea munițiilor și explozivilor de care dispun constă în provocarea teroriștilor într-un schimb prelungit de focuri urmat de pătrunderea în forță a echipelor de asalt și capturarea sau lichidarea lor ulterioară.

Restabilirea ordinii la obiectivul unde a avut loc intervenția și în împrejurimile acestuia reprezintă faza a cincea și ultima a intervenției contrateroriste. Aceasta presupune: anchetarea ostaticilor și a persoanelor suspecte din zonă pentru a identifica eventualii teroriști diseminați în rândul populației; controlul tehnic al obiectivului pentru înlăturarea eventualelor încărcături explozive; refacerea sistemului de pază și protecție etc.

Situațiile în care se pot confrunta forțele antiteroriste sunt deosebit de diverse și de aceea metodele și procedeele concrete folosite pentru soluționarea unor astfel de situații nu pot fi încadrate în șabloane. Planurile elaborate din timp conțin prevederi de principiu și trebuie să fie flexibile și ușor adaptabile la situația concretă.

Specialiștii sunt de părere că indiferent de situația creată și de forma și procedeul de acțiune antiteroristă adoptat, trebuie respectate câteva reguli de bază: evitarea pe cât posibil a confruntărilor violente; protejarea populației civile din zonă și / sau a ostaticilor; tratarea cu atenție și responsabilitate a oricărei informații și amenințări; informarea oportună a opiniei publice cu evenimentele în curs de desfășurare.

Confruntate cu amenințarea terorismului diferite state ale lumii au adoptat soluții, forme și metode diferite de ținere a acestuia sub control. Regimurile totalitar – represive au apelat la o gamă largă de pârghii de control și coerciție: controlul constant și excesiv al identității, ocupației și rezidenței, al deplasărilor și comunicațiilor; controlul strict al fabricării, stocării și circulației oricăror materiale pretabile a fi utilizate în acțiuni teroriste (armament, explozivi, muniții).

Alte state, cum ar fi Israelul, au apelat la contrateroare ca principală formă de combatere a terorismului. Conducându-se după principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, acesta a recurs la atacuri aeriene, bombardamente de artilerie, utilizarea unor comando-uri de pedepsire pentru a răzbuna victimele atentatelor comise contra cetățenilor lor. Unele țări, precum Franța, au adoptat în domeniul terorismului așa – numita doctrină „de sanctuar”. În conformitate cu aceasta teroriștii și organizațiile teroriste erau tolerate atât timp cât propriul teritoriu și interesele franceze nu erau atacate sau amenințate. Evident, o astfel de neutralitate nu poate fi declarată întrucât ar stârni reacții vehemente din partea comunității internaționale.

Marea majoritate a țărilor lumii au adoptat poziția fermă a non-compromisului în demersul antiterorist. Un astfel de demers presupune luarea de măsuri drastice de eliminare a organizațiilor teroriste, a rețelelor de susținere logistică a acestora cu scopul de a le convinge că în nici o împrejurare nu vor putea avea beneficii directe sau indirecte ca urmare a comiterii unor acte cu caracter terorist. Se consideră că orice dovadă de slăbiciune sau acceptare a compromisului poate genera o escaladare a acțiunilor cu caracter terorist.

În contextul mediului de securitate actual și în mod deosebit după aderarea la NATO, România joacă un rol activ pe frontul antiterorist internațional, aderând din primul moment la susținerea campaniei antiteroriste. Prin aceasta, România se situează sau nu în zona pericolelor și amenințărilor teroriste? Se supune ea riscurilor asimetrice ale terorismului la fel ca SUA, Spania, Anglia, Italia etc.? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în capitolul următor al lucrării.

CONCLUZII

Amenințările teroriste sunt de actualitate; acestea nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice și să se amplifice. Atacurile teroriste sunt și vor fi și în continuare atipice, lipsite de orice moralitate și în afara oricăror reguli ale păcii și războiului și vor viza tot ceea ce este vulnerabil – state, guverne, instituții publice, organizații internaționale, aglomerări urbane și locuri publice, infrastructuri, rețele de comunicații, rețele Internet și, mai ales, oameni, inclusiv bătrâni și copii, întrucât unul dintre obiectivele cele mai importante ale terorismului este să creeze oroare, indignare, dezgust, panică, nesiguranță și frică.

Terorismul se prezintă ca o patologie gravă, ca o boală cronică a omenirii, care se accentuează și se complică din ce în ce mai mult. De aceea, lupta împotriva lui nu este și nu poate fi ușoară. Și aceasta nu neapărat pentru că teroriștii ar fi foarte puternici, ci pentru că ei sunt lipsiți de orice logică și de orice filozofie. Combaterea terorismului nu poate ieși însă din legile și obiceiurile războiului și ale luptei armate și, de aceea, dificultățile unei astfel de confruntări vor fi totdeauna foarte mari.

Terorismul constituie o amenințare din ce în ce mai pronunțată la adresa păcii și securității, a ființei umane, a valorilor și civilizației. Această amenințare este direct proporțională cu vulnerabilitățile societății moderne și evoluează pe măsură ce faliile se adâncesc, conflictele se amplifică și crizele se înmulțesc.

Perspectiva evoluției fenomenului terorist în spațiul de interes pentru România trebuie să facă obiectul unor evaluări strategice pe măsură cu implicații în constituirea și modernizarea forței și în colaborarea dintre toate structurile în consonanță cu cele ale Alianței Nord-Atlantice și cu cele ale UE astfel încât să fie găsite și aplicate la timp cele mai potrivite formule pentru descoperirea și combaterea rețelelor teroriste și prevenirea unor atacuri din partea acestora.

România este supusă amenințărilor de tip terorist din cel puțin trei perspective: ca membră a Alianței Nord-Atlantice și componentă a Uniunii Europene, deci ca parte a civilizației de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o parte dintre atacurile teroriste și îndeosebi cele ale fundamentalismului islamic; ca țară situată în vecinătatea faliei strategice musulmane, în zona Mării Negre și în cea a Balcanilor, nu departe de zona caucaziană și de cea a Orientului Apropiat; ca participantă directă la războiul declanșat împotriva terorismului, în cadrul coaliției antiteroriste, conduse de Statele Unite. Este posibil ca România să prezinte un interes deosebit pentru anumite rețele, organizații și grupări teroriste, în sensul că, pe teritoriul acesteia, dată fiind o anumită structură a firmelor arabe și o prezență discretă și elevată, dar suficient de dispersată, a comunității musulmane, s-ar putea încerca să se constituie anumite elemente de rețea, de infrastructură, de logistică și chiar unele baze discrete de plecare la atac sau de instruire și de recuperare a teroriștilor, echipelor și unor mici grupuri.

Structurile de forță românești urmează linia dinamică a modernizării și transformării cerută de NATO, de UE, dar și de condițiile concrete ale țării noastre. Suntem de părere că, pentru evitarea unor experiențe consumatoare de timp, de energie și de resurse, este nevoie să se apeleze la sistemele de modelare – evident, teoretică și experimentală, în centre de studii strategice și în cadrul unor instituții specializate din cadrul sistemelor de generare și gestionare a acestor structuri – a forțelor și structurilor de forță. Modelele teoretice, constituite pe baza experienței, a lecțiilor învățate, a studiului și ideilor noi oferă posibilitatea de creare și experimentare a unor roluri și funcțiuni de mare efect în procesul de combatere a terorismului, ca, dealtfel, în oricare alt domeniu care cere acțiune rapidă, directă și eficientă.

Contracararea terorismului trebuie să se bazeze pe efortul conjugat al întregii comunități internaționale, a tuturor structurilor cu responsabilități pe plan național, regional și mondial în scopul însușirii și aplicării celor mai potrivite metode și mijloace pentru a contracara această escaladare a violenței la adresa civilizației și valorilor universale.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

Strategia de Securitate Națională a României, București, 2007;

Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României,
publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991;

Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial nr.33 din 3 martie 1992;

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 1161 din 08.12.2004;

Legea nr. 197 din 25 mai 2004 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție, semnat la București la 25 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 2 iunie 2004;

Legea nr. 146/ 2008 pentru aderarea României la Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, publicată în Monitorul Oficial nr.590 din 6 august 2008;

Lucrări de autor

Andreescu, Anghel, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2003.

Andreescu, Anghel, Florin Gabriel Moisescu, Maricel Antipa, Terorismul – amenințare majoră asupra democrației secolului XXI, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004.

Antipa, Maricel, Securitatea și terorismul. Prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste pe teritoriul României. Tendințe și perspective la început de mileniu, Editura Celsius, București, 2004fascist, Editura Politică, București, 1971.

Bidu, Ioan, coordonator, Meridiane de securitate, Editura “Academia Națională de Informații” din cadrul S.R.I., București, 2004.

David S. Alberts, John J. Garstka și Frederick P. Stein, Network Centric Warfare: Developing and Leveraging Information Superiority, Ediția a 2-a (revizuită), CCRP, februarie 2000.

Fătu, Mihai, Spălățelu, Ion, Garda de Fier. Organizație teroristă de tip

Mureșan, Mircea, Văduva, Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura UNAp, București, 2004.

Olteanu, Sorin, implicațiile terorismului asupra transformării structurilor de forță, teză de doctorat, București, 2008Corneliu Sîrbu, Cornel-Damasco Dincă, Sindromul marii violențe, Editura Universitaria, Craiova, 2009;

Văduva, Gheorghe, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale, în condițiile statutului româniei de membru NATO, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005.

Universitatea Creștină „DIMITRIE CANTEMIR” București, Orizonturi ale cunoașterii, Științe juridice și social-economice, anul 1, nr. 1/2009 Editura Pro Universitaria, București, 2009.

Publicații

Revista de investigare a criminalității, nr.1/2011

Pagini Internet:

http://www.amosnews.ro/arhiva/19-august-1991-atac-terorist-impotriva-ambasadorului-indian-bucuresti-26-08-2002;

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/sri-doi-cetateni-straini-implicati-in-pregatirea-de-actiuni-teroriste-al-qaida-in-romania-retinuti.html

http://intelligence.businesslive.ro/csat-a-aprobat-strategia-nationala-de-prevenire-si-combatere-a-spalarii-banilor-si-finantarii-terorismului/

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/retea-de-presupusi-teroristi-pkk-anihilata-in-romania.html

http://www.sri.ro/upload/cadrullegislativ.pdf

http://www.sri.ro/sistemul-national-alerta-terorista.html

http://mariobalint.blogspot.ro/2010/04/operatiuni-militare-externe-in.html

LISTĂ ABREVIERI

ADM – Arme de distrugere în masă

AIEA – Agenția Internațională a Energiei Atomice

ASEAN – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est

BLACKSEAFOR – Grupul de Cooperare Navală din Marea Neagră

CBRN – Mijloace chimice, biologice, radiologice și nucleare

CIA – Central Intelligence Agency

CMO – Crisis Management Operation

CSI – Comunitatea Statelor Independente

DCS – Unitate de decizie și coordonare strategică

EF –Enduring Freedom

Europol – Oficiul European de Poliție

FBI – Federal Bureau of Investigation

FRRE – Forța de Reacție Rapidă Europeană

G8 – Grupul celor 8

HS – Hommeland Security

I2SR – Informații, Intelligence, Supraveghere, Identificare

ISAF – Forța Internațională de Asistență și Securitate

IT – Information Technology

LCEM – Lista cu cerințe esențiale pentru misiune

MIRA – Ministerul Administrației și Reformei Administrative

NATO – The Treaty Organization

NRF – Forța de Răspuns NATO

ONG – Organizație non-guvernamentală

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

OTSC – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă

PESA – Politica Europeană de Securitate și Apărare

PHARE – Pologne et Hongrie – Aide á Restructuration Economique

PIB – Produsul Intern Brut

PIM – Programe de instrucție pentru misiuni

PRT – Provincial Reconstruction Team

RBR – Războiul Bazat pe Rețea

RI – Rețea de infrastructuri

SEEBRIG – Brigada Sud-Est Europeană

SES – Sistemul European Strategic

UE – Uniunea Europeană

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

Strategia de Securitate Națională a României, București, 2007;

Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României,
publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991;

Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial nr.33 din 3 martie 1992;

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 1161 din 08.12.2004;

Legea nr. 197 din 25 mai 2004 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție, semnat la București la 25 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 2 iunie 2004;

Legea nr. 146/ 2008 pentru aderarea României la Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, publicată în Monitorul Oficial nr.590 din 6 august 2008;

Lucrări de autor

Andreescu, Anghel, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2003.

Andreescu, Anghel, Florin Gabriel Moisescu, Maricel Antipa, Terorismul – amenințare majoră asupra democrației secolului XXI, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004.

Antipa, Maricel, Securitatea și terorismul. Prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste pe teritoriul României. Tendințe și perspective la început de mileniu, Editura Celsius, București, 2004fascist, Editura Politică, București, 1971.

Bidu, Ioan, coordonator, Meridiane de securitate, Editura “Academia Națională de Informații” din cadrul S.R.I., București, 2004.

David S. Alberts, John J. Garstka și Frederick P. Stein, Network Centric Warfare: Developing and Leveraging Information Superiority, Ediția a 2-a (revizuită), CCRP, februarie 2000.

Fătu, Mihai, Spălățelu, Ion, Garda de Fier. Organizație teroristă de tip

Mureșan, Mircea, Văduva, Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura UNAp, București, 2004.

Olteanu, Sorin, implicațiile terorismului asupra transformării structurilor de forță, teză de doctorat, București, 2008Corneliu Sîrbu, Cornel-Damasco Dincă, Sindromul marii violențe, Editura Universitaria, Craiova, 2009;

Văduva, Gheorghe, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale, în condițiile statutului româniei de membru NATO, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005.

Universitatea Creștină „DIMITRIE CANTEMIR” București, Orizonturi ale cunoașterii, Științe juridice și social-economice, anul 1, nr. 1/2009 Editura Pro Universitaria, București, 2009.

Publicații

Revista de investigare a criminalității, nr.1/2011

Pagini Internet:

http://www.amosnews.ro/arhiva/19-august-1991-atac-terorist-impotriva-ambasadorului-indian-bucuresti-26-08-2002;

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/sri-doi-cetateni-straini-implicati-in-pregatirea-de-actiuni-teroriste-al-qaida-in-romania-retinuti.html

http://intelligence.businesslive.ro/csat-a-aprobat-strategia-nationala-de-prevenire-si-combatere-a-spalarii-banilor-si-finantarii-terorismului/

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/retea-de-presupusi-teroristi-pkk-anihilata-in-romania.html

http://www.sri.ro/upload/cadrullegislativ.pdf

http://www.sri.ro/sistemul-national-alerta-terorista.html

http://mariobalint.blogspot.ro/2010/04/operatiuni-militare-externe-in.html

LISTĂ ABREVIERI

ADM – Arme de distrugere în masă

AIEA – Agenția Internațională a Energiei Atomice

ASEAN – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est

BLACKSEAFOR – Grupul de Cooperare Navală din Marea Neagră

CBRN – Mijloace chimice, biologice, radiologice și nucleare

CIA – Central Intelligence Agency

CMO – Crisis Management Operation

CSI – Comunitatea Statelor Independente

DCS – Unitate de decizie și coordonare strategică

EF –Enduring Freedom

Europol – Oficiul European de Poliție

FBI – Federal Bureau of Investigation

FRRE – Forța de Reacție Rapidă Europeană

G8 – Grupul celor 8

HS – Hommeland Security

I2SR – Informații, Intelligence, Supraveghere, Identificare

ISAF – Forța Internațională de Asistență și Securitate

IT – Information Technology

LCEM – Lista cu cerințe esențiale pentru misiune

MIRA – Ministerul Administrației și Reformei Administrative

NATO – The Treaty Organization

NRF – Forța de Răspuns NATO

ONG – Organizație non-guvernamentală

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

OTSC – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă

PESA – Politica Europeană de Securitate și Apărare

PHARE – Pologne et Hongrie – Aide á Restructuration Economique

PIB – Produsul Intern Brut

PIM – Programe de instrucție pentru misiuni

PRT – Provincial Reconstruction Team

RBR – Războiul Bazat pe Rețea

RI – Rețea de infrastructuri

SEEBRIG – Brigada Sud-Est Europeană

SES – Sistemul European Strategic

UE – Uniunea Europeană