. Forme de Manifestare a Terorismului
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA
TERORISMULUI
Secțiunea 1. Puncte de vedere privind definirea terorismului
Existența acestui fenomen se pierde în negura timpului; cuvântul emblematic apare pentru prima dată cu peste 200 de ani în urmă, în conformitate cu suplimentul pentru anul 1798 al Dicționarului Academiei Franceze. Ca o dovadă a complexității acestui fenomen, Walter Laqueur, istoric și comentator de politică externă american, spunea într-o carte consacrată fenomenului terorismului că,între 1936-1981, s-au dat peste 109 definiții terorismului, dar nici una dintre ele nu a fost suficient de comprehensivă.
Terorismul poate fi definit ca o activitate organizată, motivată ideologic, politic, etnic sau religios, ce are ca scop proliferarea terorii prin mijloace violente în rândul comunităților vizate, în vederea impunerii unor interese de moment sau de perspectivă.
De asemenea, potrivit lui Brian Jenkins, analist politico-militar la R.A.N.D. Corporation din S.U.A., terorismul reprezintă ”folosirea forței sau amenințarea folosirii cu forța pentru a produce o schimbare de ordin politic”.
Potrivit lui James M. Poland, reputat politolog, terorismul reprezintă „crima premeditată, deliberată, sistematică, precum și amenințarea celor nevinovați pentru a crea teamă și intimidare în scopul obținerii de avantaje politice sau tactice, de regulă pentru a influența auditoriul”.
Conform F.B.I., terorismul reprezintă ”folosirea ilegală a forței sau a violenței împotriva persoanelor sau a proprietății pentru a intimida ori a pedepsi un guvern, populația civilă ori alt segment, în scopul atingerii unor obiective sociale și politice”.
Prin prisma studierii și analizării acestui fenomen, s-au putut desprinde anumite surse generatoare de sentimente deseori reprimate, care conduc la producerea unor mutații ce atentează grav la adresa securității mondiale. Dintre aceste surse putem enumera factorul istoric, cel politic sau geoistoric, toate deopotrivă constituind vectori de amenințare la adresa securității globale prin modul în care stimulează la acțiuni distructive.
Un lucru foarte important este reprezentat de faptul că fenomenul terorismului se caracterizează prin imprevizibilitatea și amploarea sa, aceste trăsături conducând la conturarea unor sentimente de insecuritate capabile să paralizeze orice reacție pe măsura agresiunii.
Secțiunea 2.Terorismul – evoluție și transformare
Născut din vârtejul existenței sociale și politice a unor indivizi, terorismul a rămas până astăzi un act mai degrabă individual sau care ține de un grup foarte restrâns. Lansat în secolul I î.Hr. în perioada 70-66î.Hr., cu ocazia revoltelor evreilor sicari împotriva stăpânirii romane din Iudeea, terorismul a avansat tot mai mult, astfel că putem vorbi în secolul al-XI-lea despre structuri foarte bine organizate, precum „Ordinul asasinilor” întemeiat de Hassan ben Sabbah, care, profitând de schisma musulmanilor, generată de moartea lui Mahomed, a reunit comunitatea șiită în ordinul sus-amintit, construind în inima munților Elburz un castel inexpugnabil, care îi asigura securitatea față de intervențiile sunnite ce voiau să restabilească ordinea în cadrul comunității arabe. În perioda 1090-1124, cât a activat această organizație, Hassan ben Sabbah a reușit, cu ajutorul temuților „fida”, să impună un climat de teroare menit să conserve supremația asupra zonelor musulmane ce se aflau în raza de acțiune a cartierului general de la Alamut. Terorismul a avansat spre inima Europei, când cele mai lovite țări au fost și sunt în continuare Marea Britanie, Spania, Italia, Franța și Germania.
La mijlocul anilor ’60, politologii americani considerau că terorismul este practicat pe scară largă în Asia de Sud și Sud-Est, în Filipine, Cambodgia, Malayesia, Vietnam, Laos, Thailanda. În America Latină și-a făcut simțită în mod sângeros prezența prin intermediul gherilelor suburbane și urbane cu un așa-zis substrat revoluționar, fiind considerate de analiști un gigant adormit în materie de terorism.
Considerat pe vremuri ca obiectiv strategic al securității externe a statelor, terorismul este astăzi o problemă de securitate. Pe plan internațional el a fost resimțit de opinia publică mondială din ce în ce mai mult spre sfârșitul secolului XX, pe măsură ce mass-media și-a făcut simțită prezența în cele mai fierbinți zone ale globului. Terorismul apare astfel ca o sursă de insecuritate și instabilitate, fiind un factor perturbator al relațiilor interstatale și interetnice și un microb al societății internaționale. Accentuarea influenței acestui fenomen a fost favorizată și de tendințele de izolare practicate la nivel înalt de puterile industriale, economice și militare ale lumii. Având la bază considerente de ordin religios și cultural, marile puteri occidentale au impus o selecție deloc ușor digerabilă de către statele exponente unui alt mare sistem religios-cel musulman. Motivațiile acestei selecții s-au sprijinit pe considerente fără esență, de genul aprecierilor potrivit cărora cultura ar fi prea rigidă, prea diferită. Se mai observă însă și un alt fapt destul de îngrijorător și anume că europenii sunt obsedați de amprenta stigmatului provocat de memoria istorică a “incursiunilor musulmane în Europa Occidentală și a turcilor la porțile Vienei”.
Unii occidentali au argumentat faptul că Occidentul nu trebuie să-și facă griji în legătură cu Islamul, ci doar cu violența extremă promovată de acesta. Însă privirea retrospectivă a celor paisprezece secole de istorie demonstrează faptul că relațiile dintre Occident și Islam, respectiv creștinism, au fost nu de puține ori furtunoase.
Conflictul a fost pe de o parte, un produs al diferenței, conceptul musulman de Islam fiind definit ca un mod de viață ce transcende și unește religia și politica, fiind diferite de conceptul creștin occidental al domeniului separat de manifestare a lui Dumnezeu și al Cezarului.
Conflictul apare în același timp și ca o rezultantă a similitudinilor: amândouă sunt religii monoteiste care, spre deosebire de cele politeiste nu pot asimila cu ușurință zeități adiționale și care văd lumea în termeni dualiști, de “noi și ei”. Amândouă sunt universale și pretind a fi unica credință adevărată la care toți oamenii pot să adere.
Nivelul creșterii conflictului dintre Islam și creștinism a fost dat și de oscilațiile de ordin demografic: în primul rând creșterea populației musulmane a generat un mare număr de șomeri și persoane tinere ostile care devin recruții cauzelor islamice și exercită presiuni asupra societăților vecine și emigrează în Occident. În al doilea rând, Renașterea islamică a dat musulmanilor o încredere reînnoită în caracterul distinctiv și în valoarea civilizației lor, în comparație cu civilizația și valorile Occidentului. În al treilea rând, dar deloc cel mai lipsit de importanță, eforturile simultane ale Occidentului depuse în scopul universalizării valorilor și instituțiilor sale, al menținerii superiorității sale economice și militare și al intervenției în conflictele din lumea musulmană, a generat un imens resentiment în lumea musulmană.
Paralel cu menționarea acestor repere se impune evidențierea unei situații de necontestat și din ce în ce mai pregnantă: toleranța în cote din ce în ce mai scăzute între societățile creștină și musulmană.
În acest sens, Bernard Lewis, cercetător de marcă al Islamului, concluziona în studiul “Rădăcinile mâniei musulmane”: “ar trebui să fie clar că în momentul de față ne aflăm în fața unui mod și a unei mișcări care transcend cu mult nivelul problemelor și politicilor pe care le urmează guvernele.
Este de o importanță crucială pentru noi ca să nu fim provocați, reacționând irațional împotriva acestui adversar”.
Antioccidentalismul musulman în creștere se manifestă în paralel cu îngrijorarea occidentală extinsă în legătură cu “amenințarea islamică” ce vine în special din partea extremismului musulman. Islamul este văzut ca o sursă de proliferare nucleară, terorism și de imigranți nedoriți.
Problema fundamentală a Occidentului nu este fundamentalismul islamic, ci Islamul, o civilizație diferită ai cărei membri sunt convinși de superioritatea lor culturală, dar obsedați de inferioritatea puterii lor. Problema pentru Islam nu este America sau oricare altă țară, ci însuși Occidentul, o civilizație diferită ai cărei membri sunt convinși de universalitatea culturii lor și care cred că puterea lor superioară, chiar aflată în declin, le impune obligația de a-și extinde această cultură pretutindeni. Acestea se constituie ca ingrediente de bază ce alimentează conflictul dintre Islam și Occident.
Secțiunea 3. Terorismul în România
Prezența terorismului în România este amplu documentată de către structurile informative abilitate în direcția descoperirii, studierii și neutralizării unor asemenea manifestări antisociale. Ansamblul datelor referitoare la grupările teroriste pun în evidență în mod constant o realitate axată pe coordonate deloc liniștitoare.
Astfel, potrivit rapoartelor de activitate prezentate Parlamentului de către S.R.I. după 1989, peste 30 de nuclee sunt constituite pe teritoriul țării noastre de către organizații străine de factură teroristă, lucru care generează riscuri și amenințări la adresa siguranței naționale. Fenomenul extremist-terorist există în stare latentă pe teritoriul României, această stare fiind menținută de complexul de măsuri întreprinse.
Având în vedere epoca de tranziție prin care trece România și faptul că grupările teroriste acționează în principal în țări democratice, unde posibilitățile de infiltrare și creare a unor rețele sunt mult mai mari, se impune o regândire la parametri concreți ai situației generale, luându-se în calcul că societatea românească s-a transformat radical, devenind un teren propice pentru apariția și ramificarea nucleelor organizațiilor extremist-teroriste: presiune populară, sărăcie și șomaj, decalaje flagrante între clasa bogată și cea săracă, discriminări etnice și religioase, promovarea violenței politice, o libertate a presei care permitea difuzarea unor tipărituri subversive care încurajau nesupunerea civică și violența față de autorități.
Trecerea de la o economie centralizată la una de piață, de la un regim dictatorial la unul democratic, a presupus implicit un vid în legislația nou creată și o disipare a vechilor structuri de ordine. Toate acestea au generat o intensă preocupare de speculare a aspectelor sus- menționate de către grupările teroriste.
Primul sector în care s-au implicat grupările teroriste a fost traficul de droguri. Dintr-o țară de tranzit, așa cum era considerată în epoca comunistă, România a devenit loc de depozitare. Potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete, pe teritoriul României aproape nu a existat cauză penală de trafic de droguri în care să nu fie implicat măcar un cetățean turc. Fenomenul este favorizat și de imigrația masivă în țările occidentale, precum și de faptul că Turcia a devenit în ultimul timp "cărăușul" Europei, autovehiculele sale tip TIR brăzdând Europa în lung și în lat. Cu banii proveniți din vânzarea drogurilor sunt finanțate și acțiunile unor organizații teroriste. Datele obținute de serviciile secrete românești au evidențiat existența, pe teritoriul țării noastre, a unor filiere specializate în traficul de droguri, o parte din acestea aflându-se sub controlul organizației extremist-teroriste de esență etnic-separatistă K.A.D.E.K., cunoscută sub denumirea “ Congresul pentru Democrație și Libertate în Kurdistan”, fostă P.K.K., profiturile obținute fiind destinate susținerii bazei logistice a grupării.
Referitor la organizația extremist-teroristă de esență etnic-separatistă K.A.D.E.K., un raport al INTERPOL a făcut legătura între grupare și traficul de narcotice, iar Procurorul-șef al Germaniei a afirmat că 80% din drogurile capturate în Europa au legătură cu K.A.D.E.K. și celelalte grupări turcești, banii obținuți din acest trafic fiind folosiți a unul democratic, a presupus implicit un vid în legislația nou creată și o disipare a vechilor structuri de ordine. Toate acestea au generat o intensă preocupare de speculare a aspectelor sus- menționate de către grupările teroriste.
Primul sector în care s-au implicat grupările teroriste a fost traficul de droguri. Dintr-o țară de tranzit, așa cum era considerată în epoca comunistă, România a devenit loc de depozitare. Potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete, pe teritoriul României aproape nu a existat cauză penală de trafic de droguri în care să nu fie implicat măcar un cetățean turc. Fenomenul este favorizat și de imigrația masivă în țările occidentale, precum și de faptul că Turcia a devenit în ultimul timp "cărăușul" Europei, autovehiculele sale tip TIR brăzdând Europa în lung și în lat. Cu banii proveniți din vânzarea drogurilor sunt finanțate și acțiunile unor organizații teroriste. Datele obținute de serviciile secrete românești au evidențiat existența, pe teritoriul țării noastre, a unor filiere specializate în traficul de droguri, o parte din acestea aflându-se sub controlul organizației extremist-teroriste de esență etnic-separatistă K.A.D.E.K., cunoscută sub denumirea “ Congresul pentru Democrație și Libertate în Kurdistan”, fostă P.K.K., profiturile obținute fiind destinate susținerii bazei logistice a grupării.
Referitor la organizația extremist-teroristă de esență etnic-separatistă K.A.D.E.K., un raport al INTERPOL a făcut legătura între grupare și traficul de narcotice, iar Procurorul-șef al Germaniei a afirmat că 80% din drogurile capturate în Europa au legătură cu K.A.D.E.K. și celelalte grupări turcești, banii obținuți din acest trafic fiind folosiți pentru a cumpăra arme. Serviciile secrete românești au reținut ca semnificative în acest sens cazurile a doi cetățeni turci de etnie kurdă, simpatizanți ai grupării K.A.D.E.K., care s-au implicat activ în traficul de droguri pe teritoriul țării noastre, în vederea obținerii unor importante sume de bani în beneficiul organizației menționate.
Un domeniu puternic controlat de grupările criminale este migrația transfrontalieră ilegală. Pe teritoriul României se constată în ultimii ani o proliferare a migrației ilegale, încurajată de lipsa legislației în materie și de slaba capacitate de control a frontierelor, motiv pentru care statul român este perceput ca un "stat de tranzit" pentru filierele implicate în traficul ilegal de persoane. Au fost identificate mai multe canale și rețele specializate, coordonate de străini, dar în care sunt implicați și români, cu rol de călăuze. De regulă, liderii acestor structuri sunt cetățeni turci care racolează conaționali sau alte categorii de afro-asiatici, dornici să ajungă pe căi ilegale în Occident. Pentru tranzitarea graniței în condiții de siguranță, organizatorii grupurilor și-au creat în perimetrul de frontieră baze operaționale și de sprijin bine consolidate, formate din curieri, taximetriști, gazde și călăuze, cointeresați material pentru a desfășura acest gen de activitate .
Transfugii recurg astfel la folosirea teritoriului românesc ca loc de refugiu, ca urmare a faptului că sunt în atenția serviciilor secrete din statele vecine, din Occident sau din țara de origine, că sunt participanți ori suspecți de participare la acțiuni teroriste. Aceștia pot fi, în egală măsură, cunoscuți ca traficanți de droguri, de autoturisme și de pașapoarte furate, fiind implicați totodată în acțiuni propagandistice, desfășurate în favoarea unor organizații teroriste, sau implicați în trecerea frauduloasă peste frontiera de stat a unor luptători, înainte sau după executarea misiunilor primite de la liderii grupărilor din care fac parte. Persoanele în cauză recurg la un sistem organizatoric și de comandă complex, ermetic, bazat pe structuri piramidale bine conspirate, constituite pe criterii ideologice și religioase. Rapoartele serviciilor secrete relevă faptul că "în actualul context internațional, coroborat cu situația economică, politică și militară din Turcia și Irak, România se confruntă cu o intensificare a activităților desfășurate de rețele de migrație ilegală turcești, care sunt sprijinite masiv atât de K.A.D.E.K., dar și de organizația extremist-teroristă de nuanță ultranaționalistă "Lupii cenușii".
O altă sursă de finanțare a activității organizațiilor teroriste o reprezintă traficul de persoane.Ca urmare a măsurilor informativ-operative întreprinse de S.R.I. și a cooperării cu alte organisme specializate ale statului, cât și cu servicii similare din statele vest-europene, au fost identificate următoarele modalități de intrare pe teritoriul României: prin forțarea frontierei de stat a României, în acest sens "veriga slabă" reprezentând-o frontiera cu Ucraina; prin intrarea legală prin Aeroportul Internațional Otopeni, emigranții declarând că vin pentru turism în România; prin utilizarea de pașapoarte și vize false; intrarea ilegală în interiorul unor autotrenuri TIR; forțarea frontierei de stat prin traversarea Dunării în zona Giurgiu și Calafat. După intrarea pe teritoriul țării noastre, grupurile de emigranți sunt preluate, de regulă, de călăuze, în general cetățeni turci stabiliți în România de mai mult timp, sub diverse acoperiri și conduse spre frontiera de stat cu Ungaria și Iugoslavia.
Informațiile obținute au condus la identificarea următoarelor modalități de părăsire a României: prin obținerea de vize de tranzit de la Consulatul Ungariei de la Cluj și Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, costul unei astfel de treceri fiind cuprins între 2000-5000 de euro de persoană; trecerea ilegală prin folosirea de pașapoarte și vize false; forțarea frontierei de stat spre Ungaria, prin intermediul călăuzelor, sau spre Iugoslavia, în acest ultim caz, grupurile fiind trecute prin zona Drobeta- Turnu Severin, cu ajutorul contrabandiștilor care acționează pe Clisura Dunării; prin intermediul trenurilor internaționale CFR, în acest caz, grupurile fiind preluate, contra cost, de către conducătorii de tren care le facilitează părăsirea ilegală a țării noastre. O parte a fondurilor obținute din astfel de acțiuni sunt ulterior utilizate pentru finanțarea activităților desfășurate de către organizațiile extremist-teroriste din țara noastră. Totodată, prin traficul ilegal de persoane este organizat și un sistem eficient de comunicații secrete, prin intermediul unor emisari și curieri ce fac legătura între centralele grupărilor extremist-teroriste și diverse centre din Europa, inclusiv România.
Un alt domeniu vizat de grupările teroriste a fost cel al spălării banilor. Sutele de companii româno-libaneze care, cu un capital modest, rulau afaceri de milioane de dolari anual, au adesea ca patroni, capi de marcă ai filialelor Hamas-ului sau Hezbollah-ului. Traficul de bani sau titluri de valoare false, favorizat de permisivitatea deținerii de către alte persoane fizice sau juridice de valută, libertatea de deplasare în exterior și creșterea fără precedent a activităților comerciale, nu a scăpat organizațiilor extremist-teroriste din România.
Cu un deosebit interes, teroriștii „aclimatizați” s-au implicat în traficul de armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare. Profitând de conjunctura socială și politică din România și sub îndrumarea atentă a membrilor grupărilor extremiste, unii infractori s-au organizat în bande, acționând împotriva cetățenilor români și străini care au refuzat să plătească taxa de protecție.
Acestea se constituie ca aspecte ale crimei organizate în care diversele organizații extremist-teroriste s-au implicat, odată cu epuizarea resurselor tradiționale. Această interferență a dus la creșterea posibilităților de proliferare a domeniilor specifice crimei organizate, favorizate de experiența și infrastructura proprie terorismului internațional.
CAPITOLUL II
FORME DE MANIFESTARE A TERORISMULUI
Secțiunea 1. Clasificări ale formelor de manifestare
Amploarea fenomenului supus analizei a condus la o atitudine responsabilă din partea specialiștilor în combaterea terorismului de a disocia între diferitele forme de manifestare a terorismului pentru a permite gestionarea cu succes a diferitelor crize provocate, precum și pentru punerea la dispoziție a unor date și informații menite să individualizeze liniile directoare ale structurilor competente.
Astfel, potrivit Departamentului de Stat al S.U.A., terorismul cunoaște următoarele forme de manifestare:
Terorismul organizațional, care este materializat prin grupuri mici, omogene politic, dar incapabile să dezvolte simpatia și sprijinul popular în favoarea pozițiilor lor radicale, fiind nevoite să apeleze la acte violente pentru a-și câștiga influența. Pot servi ca exemple Organizația “17 Noiembrie” din Grecia, “Grapo”, “IRA-ULTZA” și “ ETA” din Spania, “RAF” din Germania, “Celulele Combatante” din Belgia.
Terorismul insurgent, care este reprezentat de separatiștii etnici; acțiunile lor sunt de natură paramilitară sau de gherilă. De multe ori, natura actelor erodează puternic credibilitatea grupului, legitimitatea și sprijinul acestuia, un exemplu actual constituindu-l “Armata populară”- aripa comunistă din Filipine.
Terorismul sponsorizat, care implică sprijinirea grupărilor și a activităților acestora de către state suverane (grupările sponsorizate de state precum Irak, Iran, Libia, Afganistan), sponsorizarea de stat putând atinge mai multe grade de implicare: directă, încurajare asistată logistic și material, dotare și acoperire ideologică, asistență de specialitate.
Conform unor analize ale specialiștilor români, terorismul poate îmbrăca următoarele forme:
Terorismul patopolitic, reprezentat de grupări naționaliste care “apără” interesele etniei sau culorii de care aparțin. Acționează în mod irațional, haotic, violența fiind singura și cea mai uzitată formă de exprimare.
Terorismul psihotic, reprezentat de persoane care provin de regulă din familii dezorganizate, de indivizi cu probleme de adaptabilitate socială, de comportament, care s-au aflat mult timp în șomaj sau n-au fost integrați organizațional. În organizarea atacurilor, aceștia vizează de obicei personalități politice.
Terorismul “autorizat”, în care caracteristice sunt abaterea de la reguli, cutume sau înțelegeri internaționale, implicarea personalului unor servicii secrete în asasinate politice, răpiri, lovituri de stat etc.
Terorism organizațional, practicat de organizații revoluționare sau de tip mafia, față de care statul folosește măsuri drastice pentru a putea menține liniștea socială.
Terorism pragmatic, unde folosirea violenței are ca scop obținerea sprijinului populației pentru acte de extorcare de fonduri sau pentru declanșarea unor greve.
Terorism funcțional, prin care organizația, folosind violența, poate obține avantaje strategice într-o anumită zonă, structură sau domeniu.
Terorism criminal sau pirateria, prin care se forțează obținerea unei recompense importante, după care se retrag sub protecția ostaticilor luați.
Terorismul endemic sau al batei, caracterizat prin faptul că se manifestă într-o anumită zonă. Se remarcă prin anarhie și masacre intertribale între grupările mafiote.
Terorismul practicat de “vigilenți”, aprobat tacit de către un regim politic amenințat. Este îndreptat împotriva dizidenților.
Terorismul manipulativ este cel care creează unele situații de negociere prin mijloace specifice, folosindu-se de mass-media pentru manipularea sentimentelor de simpatie ale opiniei publice.
Terorismul simbolic, cel în care victima ce trebuie anihilată reprezintă un simbol deosebit pentru partea adversă și prin a cărei eliminare se încearcă obținerea de avantaje etnice, politice sau de altă natură.
Secțiunea 2. Bioterorismul
În condițiile escaladării fenomenului terorismului, perspectiva unui atentat bioterorist este mai credibilă și mai neliniștitoare decât aceea a unui bombardament chimic. Argumentul este reprezentat de diferența dintre aceste două categorii de arme de distrugere în masă: armele chimice și armele biologice.
În comparație cu alte categorii de arme, cele biologice sunt foarte ușor de produs, pentru multe dintre ele fiind suficient un laborator rudimentar instalat într-o baie. Răspândirea substanțelor biologice nu necesită mijloace moderne și nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Având în vedere faptul că acționează prin inhalare sau ingestie, ele pot fi ușor lansate fie cu bombe deasupra unei suprafețe mari, fie prin vaporizare într-un spațiu acoperit, fie pot fi introduse în rețeaua de apă potabilă sau în produsele alimentare. Prin natura ei, arma biologică este una invizibilă, putând fi transportată fără a fi detectată.
Ca o exemplificare a mortalității pe care o poate provoca, se estimează că diseminarea, într-o noapte cu vânt moderat, a 100 de kilograme de bacili de antrax, poate acoperi o suprafață de 3000 de kilometri pătrați și omorî până la trei milioane de persoane, tot atât cât o bombă nucleară de talie comparabilă. De aceea, armele biologice sunt numite pe bună dreptate “bomba atomică a săracilor”.
Potențialul de distrugere al acestor arme se stabilește în funcție de următorii parametri: potențialul de diseminare și transmitere; impactul asupra sănătății publice (mortalitate înaltă); potențialul de a provoca panică și dezordine socială; dificultatea implementării unor măsuri de prevenire și control.
Agenții biologici folosiți drept arme sunt definiți ca “organisme vii, de orice natură, sau materiale infectate, derivate din ele, care sunt utilizate în scopuri ostile și în mod intenționat pentru a genera boala sau moartea oamenilor, animalelor sau plantelor, efecte care depind de capacitatea lor de multiplicare”. Mulți asemenea agenți produc zoonoze și au un impact considerabil atât asupra agriculturii, cât și asupra sănătății umane. Agenții respectivi pot fi folosiți în bioterorism sau în atacurile întreprinse de națiunile sărace asupra celor bogate (așa-zisele metode asimetrice de atac), deoarece sunt ieftine și ușor de obținut și împrăștiat, deși utilizarea, ca armă, pe scară largă, poate fi dificilă.
Astfel, în ianuarie 1999, Craig Venter, directorul proiectului privat pentru descifrarea genomului uman (proiect finalizat în februarie 2001), anunța intenția de a sintetiza pe cale chimică noi agenți infecțioși. Inițiativa a fost întâmpinată cu reticență, argumentându-se faptul că bioteroriștii pot prelua agenții sintetici și folosi ca arme ce nu pot fi detectate de mijloacele actuale de diagnostic.
În condițiile actuale ale tehnologiei, o alternativă mai condamnabilă o constituie combinarea cunoștințelor asupra genomurilor bacteriene cu cele asupra genomului uman pentru a obține agenți patogeni care să fie virulenți numai pentru un anumit grup etnic. Posibilitățile bioingineriei sunt nelimitate, iar aceleași procedee care servesc pentru obținerea unor vaccinuri mai bune pot fi utilizate de teroriști în scop criminal. Mulți cercetători ignoră potențialul militar al studiilor, ceea ce face necesară existența unor autorități capabile de a supraveghea toate rezultatele, inclusiv cele cu potențial bioterorist. Lucrând cu virusurile, s-a raportat obținerea unor tulpini atât de virulente, încât utilizarea lor ca arme biologice pare înfricoșătoare. Virusuri comune și care se transmit aerogen, cum sunt virusurile gripale, pot căpăta prin recombinare proprietăți patogene sporite pentru om și animale.
În aceste condiții, dispersarea corespunzătoare, chiar și a unei cantități mici de agent biologic de luptă, poate determina un nivel ridicat de morbiditate și mortalitate, ușor de exacerbat prin fenomenele de panică și de dezbinare socială.
De-a lungul istoriei, rolul bolilor infecțioase și-a făcut simțită prezența în numeroase cazuri; cu titlu exemplificativ putem prezenta acțiunea tătarilor de catapultare a unor corpuri infectate cu ciumă în orașul Kaffa, în Crimeea, în anul 1346; un alt caz este cel al locuitorilor din America Centrală și de Sud care au fost decimați de variola și pojarul care au însoțit conchistadorii spanioli; forțele britanice care în secolul XVIII au folosit pături contaminate cu variolă pentru a infecta indienii americani din nord; inițiativa japonezilor de eliberare a puricilor infectați cu ciumă în orașele chinezești, în anii 1930 și 1940.
2.1.Clasificarea agenților biologici folosiți ca potențiale arme
Agenții de primă prioritate (cu risc înalt) includ organisme cu risc pentru securitatea națională, putând fi diseminați ușor sau transmiși de la persoană la persoană, cu impact puternic asupra publicului, cauzând un nivel înalt de mortalitate și, prin urmare panică. În acest context putem considera ca agenți cu risc înalt: antraxul (bacillus anthracis), ciuma (yersinia pestis), variola (virusul smallpox), toxina botulinică (clostridium botulinum toxin), tularemia (Francisella tularensis); filovirusuri: febrele hemoragice Ebola și Marburg; arenavirusuri: febra Lassa, Junin și febra hemoragică de Argentina.
Agenții încadrați în cea de a doua prioritate sunt ușor de diseminat din punct de vedere al mediului; aceștia cauzează morbiditate moderată și mortalitate scăzută, necesitând capacitate specifică de diagnosticare și supraveghere a maladiilor; aici putem aminti: febra Q, răpciuga, alfavirusurile – encefalomielita ecvină de est și de vest, toxina de ricin, toxina epsilon.
În cea de a treia categorie sunt incluse următoarele tipuri de agenți patogeni: virusul Nipah, hantovirusurile, virusul febrei hemoragice, virusul encefalitei, febra galbenă, bacilul tuberculozei.
În general, caracteristicile care fac dintr-un agent biologic arma ideală pentru un atac terorist sunt următoarele: îmbolnăviri constante cu evoluție previzibilă; prezintă infecțiozitate mare în doze reduse și o perioadă de incubație scurtă, cu evoluție previzibilă; presupune existența unei imunități limitate; capacitatea atacatorilor de a se proteja; potențial de producere în cantități apreciabile; este ușor de depozitat, transportat și răspândit; nu persistă în mediu.
Agenții chimici care ar putea fi folosiți de teroriști variază de la cei folosiți în domeniul militar până la chimicale toxice folosite de regulă în industrie. Unii agenți chimici sunt deja folosiți ca arme de luptă, deoarece pot fi procurați ușor de teroriști, cauzează mortalitate și morbiditate importante; produc panică și disfuncții sociale, necesitând pregătire specială din partea celor însărcinați cu atribuții privind sănătatea publică. Cei mai întâlniți agenți chimici care afectează sistemul nervos, cum ar fi tabunul, sarinul, somarul; agenți care afectează sângele: hidrogenul cianid, clorida cianogenică; agenți care afectează epiderma: lewisite, gaze sulfuroase și nitrogenice. Ca metale grele putem enumera: arsenic, plumb, mercur, toxine volatile, benzen, cloroform și triclormetan; agenți care afectează sistemul respirator: fosgen și clor, clorura de vinil, pesticide persistente și nepersistente.
2.2.Posibile căi de diseminare a armelor biologice
Cu privire la modul de răspândire din aer, programele de luptă finanțate de state s-au concentrat asupra agenților care pot fi răspândiți pe calea aerului, fie în urma exploziei unei muniții, fie sub forma unui nor produs de spray. Amenințarea potențială a acestor nori este surprinsă de o estimare a Organizației Mondiale a Sănătății, conform căreia 50 kg de antrax uscat utilizate împotriva unui oraș cu 1.000.000 de locuitori ar ucide 36.000 și i-ar afecta grav pe alții 54.000.
Apa este de asemenea unul dintre mijloacele de diseminare a agenților chimici în mediul vizat. Și hrana constituie o cale de răspândire a agenților biologici. În general doar hrana nepreparată și cea păstrată în condiții improprii este vulnerabilă la agenții biologici, deoarece în timpul preparării, căldura ucide aproape toți agenții patogeni și toxinele. Acest lucru implică faptul că un terorist ar trebui să se bazeze pe o toxină care supraviețuiește la temperaturi ridicate și să aibă acces la rezervele de hrană din zona obiectivului.
Agenții biologici pot fi utilizați și împotriva unor ținte din agricultură. În timpul primului război mondial, spionii germani au utilizat agenți biologici pentru a infecta animalele care fuseseră cumpărate pentru forțele militare aliate. De asemenea, există date că Irakul a dezvoltat în anii ’80 cel puțin un agent biologic care putea fi utilizat împotriva culturilor, inclusiv rugina grâului, în urma căruia grânele infectate devin inutilizabile pentru consum. Agroterorismul este un pericol real, pentru a cărui contracarare se cer soluții rapide și eficiente. Factorii abilitați cu asigurarea securității interne trebuie să poată acționa pe măsură în cazul în care un terorist „înarmat” cu o eprubetă conținând virusul febrei aftoase ar viza contaminarea unor cirezi întregi, decimând șeptelul și provocând panică atât pe piața internă cât și pe piața internațională. Riscurile unui astfel de atac cresc în lipsa unor controale riguroase la granițe și a unei baze de date complete despre agenții patogeni ai plantelor și animalelor, după cum avertizează studiul Academiei Naționale de Știință a S.U.A.
Trecând în revistă rapoartele existente privind interesul teroriștilor pentru agenții biologici, se pot desprinde anumite concluzii: în primul rând, sunt puține grupările teroriste care au încercat să dobândească agenți biologici și chiar mai puține acelea care le-au folosit efectiv. În al doilea rând, numărul incidentelor care implicau utilizarea sau încercarea de utilizare a agenților biologici este extrem de mic, în special atunci când este comparat cu miile de incidente teroriste. În al treilea rând, numărul cunoscut al victimelor în urma incidentelor bioteroriste este limitat la 751 de persoane, care s-au îmbolnăvit în timpul atacurilor grupării Rajneeshee din Oregon în 1984. Multe dintre grupările teroriste au folosit tehnici de împrăștiere care nu aveau șanse de a produce victime în masă. Unele dintre ele au țintit în mod clar indivizi, altele s-au concentrat asupra contaminării hranei. Aum Shinrikyo este singurul grup care a demonstrat că este interesat să dezvolte capacități de răspândire pe calea aerului.
Incidentele teroriste petrecute în Statele Unite și în alte părți ale globului unde au fost folosite bacterii patogene, endotoxine sau gaz care afectează sistemul nervos, au demonstrat că toate statele, inclusiv România, sunt vulnerabile la amenințările biologice și chimice, în aceeași măsură ca și la cele cu explozivi. În contextul exploziei tehnologice actuale, întrebarea care se pune este dacă tiparele de acțiune din trecut vor fi valabile și în viitor și, dacă nu, ce factori vor cauza o schimbare? Se pare că un motiv întemeiat de teamă ar fi faptul că atacurile bioteroriste ar putea fi și mai ucigătoare decât în prezent.
Această temere este justificată de următoarele argumente: există teroriști care vor să ucidă un număr mare de oameni. Astfel de grupări au existat și în trecut, dar se pare că numărul celor care doresc victime în masă este în continuă creștere. Un alt argument deloc liniștitor ar fi faptul că unii teroriști ar putea avea acces la experiența deținută de un program de luptă cu arme biologice condus de un stat anume.
Aum Shinrikyo și Al Quaeda au demonstrat că grupările teroriste dispun în prezent de resurse comparabile cu ale unor state, astfel că în viitor se prefigurează perspectiva sumbră ca oricare grup terorist să poată utiliza agenți biologici pentru a produce victime în masă.
În vederea prevenirii și combaterii eficiente a acestei amenințări biologice, se impune cu necesitate stabilirea unui plan strategic, cu sarcini și competențe precis trasate și care să cuprindă următoarele arii de focalizare: prevenire și pregătire; detectare și supraveghere; diagnosticarea și caracterizarea agenților chimici și biologici; răspunsul rezultat în urma efectuării cercetărilor și în ultimă instanță, comunicarea în vederea avizării persoanelor ce fac obiectul atacului. Pentru realizarea acestui scop se vor dezvolta planuri coordonate de pregătire și de răspuns, punându-se la punct totodată metode de evaluare și pregătire față de terorism, incluzând standarde de performanță, simulări de atacuri și alte exerciții mulate pe specificul realității concrete. Se vor avea în vedere în egală măsură, cercetarea și inovațiile ca o cale de stopare a efectelor nocive în cazul unui atac bioterorist.
Secțiunea 3. Terorismul nuclear
Este o formă de terorism ce utilizează amenințarea nucleară pentru a-și atinge obiectivele. Se poate manifesta sub diverse forme: șantajul nuclear exercitat de un stat care posedă arma nucleară sau diverse grupări ce dispun de arme nucleare de concepție artizanală.
Terorismul nuclear poate îmbrăca următoarele forme:
1) Atac împotriva unor centrale nucleare: perspectiva unui atac cu o mașină-capcană este posibil, dar efectele sale vor fi limitate, având în vedere grosimea blindajului cu care sunt protejate reactoarele la ora actuală. O altă posibilitate ar fi producerea unui incident menit să împiedice răcirea reactorului (un fel de Cernobâl voluntar). Acest lucru este destul de dificil de realizat, întrucât implică complicitatea unor persoane din interiorul centralei.
2) Răspândirea de materii radioactive: se poate lua în calcul diseminarea unor materii radioactive în mod controlat, sub diverse forme. În acest caz se folosesc materiale care nu pot fi întrebuințate pentru fabricarea bombelor nucleare, dar care prezintă o radioactivitate suficientă pentru a cauza moartea. Din punct de vedere tehnic o asemenea acțiune nu este lipsită de greutăți, iar rezultatele sunt relativ nesigure, însă crearea unei stări de panică este garantată. Astfel, la 23 noiembrie 1995, Șamil Basaiev, unul din liderii gherilei cecene, anunță pe postul de televiziune rus că patru valize conținând cesiu au fost ascunse în Moscova. Una din acestea a fost găsită și în urma examinării s-a constatat că aceasta conținea 32 de kilograme de Cesiu 137, cu o radioactivitate de 310 ori mai mare decât cea normală. În acest context favorizat de ușurința achiziționării unor materiale radioactive, anihilarea discretă a unor persoane incomode este un lucru foarte ușor de realizat. K.G.B.-ul sovietic și mafia rusă au utilizat astfel de substanțe de cel puțin 6 ori în intervalul 1994-1995, expunând persoane la un mediu infestat cu Cesiu 137 și Cobalt 60.
3) Folosirea unei bombe nucleare artizanale: bomba artizanală, deși ușor de practicat, nu a fost încă realizată de grupările teroriste interesate în acest sens. Dacă realizarea unei astfel de bombe ar fi fost așa de simplă, țări precum Iranul ar fi putut pune la punct de mult arme nucleare fiabile. Pe de altă parte, anumite componente, precum Uraniul 235 și Plutoniul 239 de utilizare militară, sunt foarte greu de obținut în cantități care să permită realizarea unei bombe nucleare.
În ultimii ani, haosul în materie de securitate din fosta U.R.S.S., marasmul economic, gestiunea deficitară a stocurilor de materiale fisionabile și crima organizată au dus la posibilitatea etalării pe piața mondială a tuturor materiilor prime necesare construirii unei bombe nucleare. Având în vedere precaritatea salarizării savanților ruși din domenii strategice, precum cel nuclear (un savant rus specialist în domeniul nuclear câștigă în medie 67 de dolari pe lună), a dus la posibilitatea ca aceste inteligențe să fie capturate de state interesate în a le folosi și exploata cunoștințele. Iranul, de exemplu, este dispus să plătească unui savant echivalentul a 5000 de dolari pentru a beneficia de serviciile acestuia, în scopul construirii unei bombe nucleare.
4)Șantajul exercitat de un stat ce deține arma nucleară: deși un șantaj cu rachete nucleare exercitat de un stat poate fi asimilat unui act terorist în sens larg, este vorba de o formă de terorism exercitat de la stat la stat, (diferit în fapt de bombardamentele împotriva Serbiei din primăvara anului 1999) și care nu este opera unor grupări teroriste.
Un asemenea șantaj este totuși destul de greu de pus în practică pentru un stat care nu dispune de o capacitate nucleară solidă și de o structură de protecție suficientă.
Secțiunea 4. Ecoterorismul
La începutul anilor ’70 s-au structurat în S.U.A. primele grupări ecoteroriste din lume: punctele incipiente le-au reprezentat California, Oregon, Arizona. Nucleul mișcărilor l-a constituit grupul “Earth First!” (“În primul rând, Pământul!”), fondat în 1970 de David Foreman, inspirat de ideile călăuzitoare ale lui Edward Abbey, un scriitor anarhist din Utah. În 1985, ca un corolar al doctrinei promovate de gruparea “Earth First!”, apare eseul “Eco-apărarea, un ghid de luptă împotriva utilajelor de defrișare” semnat bineînțeles de David Foreman, în care se prezintă metodele pe care protestatarii le pot utiliza în lupta lor pentru conservarea mediului natural.
Gruparea a atras atenția F.B.I.-ului în 1987, când a fost implicată într-un incident soldat cu deteriorarea unor telescaune în stațiunea Fairfield, Colorado, în timpul unei competiții de schi. Ecoteroriștii urmăreau interzicerea acestor concursuri sportive și restaurarea habitatului inițial. Foreman a negat orice amestec al său, ca și în cazul incidentelor petrecute la centrala nucleară din Palo-Alto, Arizona, când au fost deteriorate liniile de înaltă tensiune.
La ora actuală se știe cu certitudine că ambele acțiuni au fost provocate de o altă organizație – E.M.E.T.I.C. (Grupul Conspirativ Ecoterorist Internațional “Evan Necham”). În 1990, după ce gruparea a fost infiltrată de agenți F.B.I., iar cinci membri marcanți au fost arestați, grupul și-a încetat existența.
Plecarea lui David Foreman din gruparea “Earth First!”, în 1988, pe motiv că gruparea și-a pierdut motivația inițială, a determinat fragmentarea mișcărilor ecologiste. În contextul unei atmosfere dominată de ostilitate și suspiciune, grupările au început să coaguleze. Astfel, grupul “Earth Night Action” și-a făcut simțită prezența în 1990, când a provocat mari pagube centralei electrice din Santa Cruz, California.
În ultimii ani, multe dintre grupările desprinse din nucleul inițial și-au unit acțiunile și au format o alianță – “Liberation Colective” cu sediul în Portland – Oregon. Alături de această rețea, se mai remarcă “Animal Liberation Front” (A.L.F.) și “Earth Liberation Front”(E.L.F.), cea din urmă fiind remarcată cu prilejul incendierii unei stațiuni sportive din Vail – Colorado. În octombrie 1998 au fost provocate șapte incendii în Vail – Colorado, pagubele produse fiind evaluate potrivit F.B.I. la 12 milioane de dolari. E.L.F. și-a revendicat resposabilitatea printr-un mesaj transmis prin e-mail: “Prioritatea profitului în dauna habitatului natural nu va fi tolerată”.
În cazul atacului din Vail, motivat de hotărârea de a proteja habitatul natural al lynxului, au avut de partea lor sprijinul unei mari părți a populației locale, ceea ce nu se poate afirma și în cazul acțiunilor de incendiere la care s-a dedat E.L.F.
Prin aceste acțiuni, ecoteroriștii speră în ameliorarea legislației privitoare la mediu, și din acest motiv sunt de așteptat noi incidente, inclusiv cele de natură să vizeze competițiile internaționale.
Secțiunea 5. Cyberterorismul
Concepte ca “netwar”, “cyberinsurgency”, “terorism informațional”, configurează o imagine catastrofică a unui război nedeclarat în lumea nedefinită a cyberspațiului generată de lanțul nesfârșit al computerelor. Potrivit unor analiști, una din cauzele ce au favorizat amploarea terorismului informațional este încrederea nemăsurată în progresele de ordin tehnologic, în detrimentul evaluării realiste a vulnerabilităților ce caracterizează sistemele informatice. În acest context se desprind câteva aspecte de o importanță considerabilă:
statele avansate tehnologic sunt vulnerabile în sensul că, cu cât sunt mai perfecționate din punct de vedere tehnologic, cu atât devin mai dependente de bazele de informații computerizate, și în consecință vulnerabile la atacurile cu arme informaționale (viruși, coduri false, piraterie software).
posibilitatea concretă de conducere a cyberinsurgenței: potrivit analistului american Robert Steele, este posibilă devastarea structurii unui stat avansat cu mai puțin de un milion de dolari și cu zece specialiști în domeniul informaticii. Se întâlnesc însă dificultăți în punerea în practică a acestei intenții, în sensul expertizării tehnologice și a penetrării codurilor de acces în sistem.
creșterea rolului Internet-ului în conflictele subnaționale: astfel, grupările teroriste beneficiază de sisteme de comunicație viabile, care le permit o coordonare operațională superioară.
În urma investigațiilor întreprinse s-a constatat existența a 489 de organizații teroriste pe Internet, de la A.L.F. până la F.P.M. (Free Papua Movement). De asemenea, un studiu recent al Serviciului de Informații al Armatei S.U.A. atestă utilizarea crescândă a Internet-ului de către grupările neonaziste, situație ce face tot mai dificilă posibilitatea de anticipare a eventualelor atacuri de către autorități.
La momentul actual, sunt numeroase state care au posibilități reale de a crea situații de cyberinsurgență. După stadiul de dezvoltare tehnologică, statele pot fi împărțite în patru categorii:
– extrem de avansate: Franța, Marea Britanie, China, S.U.A., Japonia
– avansate operațional: Rusia, Ucraina, India, Africa de Sud și câteva țări est-europene
– în stadiul de bază: Libia, Ghana, Bolivia
– în stadiul de inițiere: R.P.D.Congo, Tanzania, Etiopia
În scopul protejării infrastructurii informatice, S.U.A. au înființat o comisie prezidențială pentru a oferi o mai bună înțelegere a fenomenului terorist și pentru a recomanda o strategie comună de prevenire a atentatelor. Această comisie a identificat opt infrastructuri ce ar putea constitui ținte ale teroriștilor informaționali:
telecomunicațiile
sistemul de electricitate
conductele și depozitele de petrol și gaze
transporturile
rețeaua hidrografică
serviciile de urgență
structurile financiar-bancare
serviciile guvernamentale
În desfășurarea acțiunilor de destabilizare a infrastructurilor informatice, cyberinsurgenții se bucură de câteva atuuri majore:
costuri scăzute
acțiune rapidă și surprinzătoare ce nu permite posibilitatea de reacție
anonimatul agresorilor
zonă mare de acțiune ce depășește frontierele unui stat
risc minim de localizare a poziției din care este lansat atacul
limitarea sau creșterea numărului de victime în funcție de direcția și intensitatea atacului
Infrastructura informațională poate fi atacată, potrivit specialiștilor în domeniu, în cinci moduri:
prin virusarea sistemelor hardware și software
prin bruiajul mecanismelor electronice
prin folosirea unui agent inițiat
prin cooptarea unui hacker din interior
prin atac direct cu forțe armate
Secțiunea 6. Strategiile teroriste
În perspectiva unui atentat nuclear, analiza specificului unei grupări teroriste dezvăluie o importanță esențială. Grupările teroriste de nuanță revoluționară utilizează foarte rar în mod gratuit capacitatea lor de distrugere. Este vorba mai degrabă de a câștiga o audiență, decât de a o distruge, or un atentat nuclear ar fi de natură să limiteze sprijinul popular sau politic al grupării.
Mișcările de gherilă, fie ele de eliberare sau separatiste, nu caută în mod neapărat distrugerea totală a teritoriului pe care vor să-l elibereze. Opțiunea nucleară, teoretic posibilă, rămâne în acest caz, puțin probabilă.
Pe de altă parte se constată că, dacă grupările teroriste au o mare capacitate de adaptare și arată o aptitudine de a-și perfecționa tehnica și de a învăța din propriile greșeli, nu rămân în urmă în ceea ce privește abordarea de noi tactici menite să le eficientizeze actele teroriste. Totul se reduce la obținerea succesului, greșelile și ocaziile ratate nu sunt permise. Tocmai de aceea ei utilizează cu predilecție tacticile și metodele simple, care conferă siguranță totală reușitei acțiunii lor și care au fost validate de practică. În plus, grupările teroriste preferă să folosească amenințările pe care sunt capabile și nu le este teamă să le pună în aplicare.
Există însă și grupări teroriste de factură religioasă, pentru care crearea unei împrejurări apocaliptice nu constituie un obstacol, ba chiar motivația unei purificări a omenirii ar fi foarte solidă. Este cazul sectei AUM SHINRIKYO din Japonia, care a încercat să exploateze mine de uraniu din Australia, a cumpărat ogive nucleare din Rusia, înainte de a se angaja pe calea folosirii armelor chimice.
Terorismul islamic, deși a manifestat o violență fără limite în Orientul Apropiat și în Maghreb și, cu toate că poate conta pe sprijinul unor state care dețin arma nucleară, nu este adeptul unui terorism apocaliptic, ci doar urmărește cu obstinație atingerea unor obiective politice.
Un factor particular este reprezentat de concurența tot mai acerbă pentru a obține un loc în mass-media. Banalizarea violenței și a catastrofelor forțează grupările teroriste să dea o turnură spectaculoasă actelor teroriste. Astfel, Timothy Mc Veigh, unul din autorii atentatelor de la Oklahoma City, declara: ”noi avem nevoie de un număr de cadavre pentru a ne face cunoscută ideologia”. Indiferent că motivația are logică sau este doar produsul unei percepții singulare, concluzia care se desprinde este că teroriștii sunt tot mai interesați în maximizarea impactului mediatic al acțiunilor lor.
Prin pagubele umane și materiale capabile să le producă, aceste arme nucleare constituie un permanent pericol la adresa securității internaționale.
CAPITOLUL III
PRINCIPALELE ORGANIZAȚII TERORISTE
Secțiunea 1.Organizații teroriste din Europa
Pe continentul european și-au făcut apariția o seamă de organizații teroriste a căror sorginte a fost generată de realitățile specifice locului unde s-au manifestat.
Astfel, un loc de frunte îl ocupă organizația teroristă separatistă bască E.T.A.(Euskadi Te Askatasuna-Patria bască și libertatea), care începând cu anul 1968 a provocat aproximativ 800 de victime. Alături de această organizație, pe teritoriul spaniol mai acționează și alte grupări teroriste, precum „Comandourile autonome antiimperiale”, „Cuțitele regelui Christos”, „Luptătorii regelui Christos”, „Regele Complotiștilor Negri”.
În Marea Britanie terorismul și-a făcut simțită prezența prin numeroasele atentate puse la cale de „Armata Republicană Irlandeză”, dar și de „Asociația pentru Apărarea Ulster-ului”(U.D.A.).
Franța, de asemenea se confruntă cu replici de natură teroristă, generate atât de dorințele de emancipare a unor grupări etnice, cât și de posibilitățile oferite de acest stat pentru adăpostirea unor grupări teroriste. Astfel, pe teritoriul Franței au fost semnalate „Frontul Național pentru Eliberarea Corsicii”, „Armata Secretă pentru Eliberarea Americii”, „Gruparea Teroristă Germană Meinhoff-Puig Antic”.
În Germania se observă o revigorare a mișcărilor teroriste, în sensul apariției și dezvoltării unora noi pe fondul destrămării altora. Putem trece în revistă „Rote Arme Fraktion”(R.A.F.), „Gruparea Baader-Meinhoff”, „Grupul Sportiv de Luptă Hoffmann”, condus de Gundolf Kohler, „Celulele Revoluționare”(Z.R.), „Federația Socialistă a Studenților”(S.D.S.), „Consiliul Universitar al Studenților din Tubingen”.
Italia, de asemenea se poate „mândri” cu o comunitate teroristă la nivel național, formată din: ”Ordine Nero”, „Rosa dei Venti”, „Prima Linea”, „Anno Zero”, „Nucleele armate revoluționare”.
În Portugalia acționează grupări teroriste ca: „Frontul Popular Portughez”, „Frontul Unității Populare”, „Brigăzile Revoluționare”.
Federația Rusă, profund marcată de noile schimbări de ordin social-politic, nu cunoaște încă o coagulare a forțelor teroriste, acestea rezumându-se la existența a două grupări: ”Voința poporului”, „Pământ și libertate”.
Grecia cunoaște o singură manifestare pregnantă a acestui fenomen și anume „Mișcarea Revoluționară din 17 Noiembrie”. Cipru, de asemenea are o reprezentare singulară în materie de terorism și anume gruparea „Eoka B.”
În Belgia, două grupări teroriste concentrează atenția și activitatea organelor abilitate: ”Celulele comuniste combatante” și „Frontul Revoluționar de Acțiune Proletară”.
Irlanda, un puternic exponent în proliferarea acestui fenomen, cunoaște activitatea de profil a următoarelor organizații: ”Armata Națională Irlandeză de Eliberare”, „Armata Republicană Irlandeză”, „Fenians”, „Societatea Orangistă”.
Turcia, cunoscută pentru virulența formelor de exprimare în urmărirea scopurilor propuse, și-a expus punctul de vedere prin înființarea „Partidului Acțiunea Naționalistă”, cu ramificații puternice în Europa și care la 13 mai 1981 a organizat un atentat la viața Papei.
Iugoslavia, care, în ciuda frământărilor social-politice și religioase nu a cunoscut o escaladare a acestui fenomen, limitându-se la existența celor două grupări cu tradiție, respectiv „Ustasia” și „Mâna Neagră”.
Secțiunea 2.Organizații teroriste de pe mapamond
Pe continentul nord-american activează o sumă de grupări teroriste cu diverse orientări de acțiune, precum: ”Ku-Klux-Klan”, „Panterele Negre”, ”Puterea Neagră”, „Omega 7”, „Jewish Armed Resistance”, „Jewish Defense League”.
În America de Sud sunt semnalate grupări teroriste, care, indiferent de naționalitatea lor, sunt recunoscute pentru cruzimea și amploarea acțiunilor. Astfel, în Peru, supremația este deținută de grupările „Cărarea luminoasă” („Sendero luminoso”), „Tupac-Amaru”. În Uruguay cu o puternică tradiție, activează gruparea „Tupamaros”; în Brazilia, „Escadroanele Morții” și „Biserica Universului” dau expresie noțiunii de terorism.
În Salvador activează grupările „ Escadronul morții” și „Mâna Albă”, iar în Guatemala grupările „Ojo per ojo” și „M.A.N.O.”.
În Extremul Orient, Japonia cunoaște manifestări de factură teroristă derulate de gruparea „Rengo Segikun” (Armata Roșie Revoluționară Japoneză).
În Orientul Mijlociu, în Palestina se cunoaște existența următoarelor grupări teroriste: „Hamas”, „Al Fatah”, „Partidele Baas”, „Organizația nasseristă”.
În Pakistan „Decembrie Negru”, iar în Liban, faimoasa organizație teroristă „Hezbollah”.
Secțiunea 3. Prezențe teroriste în spațiul românesc
În ultimii 20 de ani, România s-a confruntat cu flagelul terorismului, atât prin punerea la cale a unor atentate de către grupările teroriste cât și prin documentarea fără echivoc a prezenței unor asemenea grupări.
Astfel, serviciile secrete românești au documentat activitatea unor grupări teroriste de esență fundamentalist-islamică.
3.1.Frații Musulmani, organizație strâns legată ideologic de gruparea integristă „Hamas”, ambele având orientări extremiste pe linia fundamentalismului islamic. Spre deosebire de „Hamas”, care acționează aproape exclusiv în Teritoriile Autonome, organizația de tip transnațional „Frații Musulmani” vizează promovarea doctrinei fundamentalist –islamice extremiste pe plan mondial.
Potrivit informațiilor furnizate serviciilor specializate, „Frații Musulmani” activează sub acoperirea Ligii Islamice și Culturale din România (L.I.C.R.), Fundației Umaniste „Al Taiba” -România, a Societății Umanitare „Semiluna” și a Asociației „As Salam” și are filiale în principalele centre universitare din țară. De la apariția grupării în România în 1976, au fost identificați circa 60 de membri și 150 de simpatizanți. Majoritatea fondurilor grupării provin de la Asociația Mondială a Tineretului Musulman (World Association of Muslim Youth-WAMY), cu sediul la Ryad-Arabia Saudită și de la Fundația Umanitară Al-Taiba, cu sediul central în S.U.A. Această organizație este semnalată că desfășoară următoarele activități:
-propagarea în rândul musulmanilor și a celor de altă religie, a ideologiei fundamentalist – islamice extremiste;
-recrutarea de membri pentru organizațiile extremiste Frații Musulmani și Hamas;
-organizarea anuală a pelerinajului musulmanilor din România la Mecca;
-organizarea anuală a taberei de pregătire a tineretului musulman din România;
-implicarea în activitățile desfășurate de către Muftiatul Cultului Musulman din România;
-coordonarea structurilor de acoperire similare din Republica Moldova.
În urma datelor existente cu privire la această organizație, pericolul ca aceasta să se implice în comiterea unor acte teroriste pe teritoriul României este latent.
3.2.Hamas (Harakat Mukawam Al Islamiya) este principala organizație fundamentalistă palestiniană, întemeiată în 1987 de către Sheikh Ahmed Yassin. Hamas sau Mișcarea de Rezistență Islamică s-a dezvoltat din vechile asociații religioase din Palestina, sub tutela spirituală a Fraților Musulmani. S-a opus încă de la înființare Procesului de Pace israeliano-palestinian. Nucleele de conducere ale acestei organizații se află în Teritoriile Autonome, Emiratele Arabe Unite și Siria.
Organizație islamică radicală, care se conduce pe baza principiilor fundamentalist-islamice, Hamas întreține escaladarea luptei armate în zona Orientului Mijlociu. Fără a renunța la caracterul ofensiv al acțiunilor extremist-teroriste, mișcarea încearcă să rămână fidelă declarațiilor proprii de a nu iniția și executa atentate în afara granițelor statului israelian, căutând astfel să fie percepută ca o „forță de eliberare națională și nu organizație teroristă”.
În țara noastră, Hamas acționează sub acoperirea Ligii Islamice și Culturale din România, organizație non-guvernamentală legală, cu reprezentare în cele mai importante centre universitare. Au fost identificați 73 de adepți ai grupării Hamas, repartizați preponderent în centrele universitare. Numărul militanților Hamas identificați nu reprezintă întreaga masă a adepților din țara noastră.
Rapoartele serviciilor secrete românești fac trimitere și la aportul financiar al unor asociații islamiste ce au interese comune cu Hamas, precum și al unor prosperi oameni de afaceri arabi din diaspora.
Sub acoperirea adunărilor religioase, liderii nucleelor organizației desfășoară o intensă propagandă fundamentalist-islamică și de atragere de noi membri, prin realizarea cunoașterii reciproce a credincioșilor musulmani din centrele universitare.
Potrivit informațiilor obținute, activitatea membrilor și simpatizanților Hamas rezidenți în România reprezintă un factor de risc major la adresa siguranței naționale a României. În condițiile amplificării conflictului israeliano-palestinian, se observă decizia conducerii centrale a grupării de intensificare a acțiunilor teroriste, fapt ce are implicații în mod inerent și în mediul adepților din România. Activitățile pregătitoare efectuate de-a lungul timpului de către cei în cauză creează premisele necesare unei eventuale extinderi a actelor teroriste în afara Teritoriilor Autonome.
3.3. Al Fatah (Harakat al Tahri al Filistinii) s-a format în 1957, având aproximativ 5.000 de membri în Liban și alți 5.000 împrăștiați în întreaga lume. Al Fatah a folosit numele de „Organizația Septembrie Negru” în perioada 1971-1974, precum și numele de acoperire Al Asifa.
Cartierul general se află în Tunis, loc emblematic pentru toți fedayinii palestinieni din lume. Aria de activitate a acestei organizații este la nivel internațional, însă Al Fatah își concentrează eforturile operaționale asupra țintelor israeliene din Israel, Liban și teritoriile ocupate. Liderul incontestabil al organizației este Yasser Arafat.
Cu privire la recrutarea de noi adepți, gata să se sacrifice pentru cauza Islamului, în cadrul acțiunii intitulată „Pașaport pentru masacru”, Yasser Arafat a pus la punct un sistem infailibil care nu-i permite să adăpostească în organizație oameni șovăielnici sau care emit pretenții. Operațiunea de recrutare are în vedere mai întâi o activitate preliminară de selecționare a eventualilor candidați. Și, slavă Domnului, sunt foarte numeroși cei care vor să facă sacrificii în numele lui Allah. Totuși sunt criterii de neclintit în alegerea acestor candidați: astfel, solicitantul nu trebuie să fie însurat, să fie singurul suport de întreținere a familiei sau singur la părinți. Modalitatea de retribuire a acestor fanatici este foarte tentantă: familiile lor primeau 25.000 de dolari, mai nou Saddam Hussein ridicând suma la 50.000 de dolari.
De menționat că aceste „celule ale martirajului” organizate de Yasser Arafat, activează în așa-numita „Academie a atrocităților” din cadrul organizației Al Aqsa, care este stipendiată de Irak. Linia de finanțare începe la Damasc, la „Central Bank”, de unde banii sunt virați spre Atena. De la Atena banii sunt transferați electronic într-un cont al „Semilunei islamice” din Gaza City. De aici se alimentează cu bani „celulele martirajului” ale organizației Al Aqsa. O altă parte se îndreaptă spre „instructori”, care se pare că primesc sume comparabile cu salariile asistenților lui Arafat.
3.4.Frontul de Eliberare Palestinian este o grupare oponentă Procesului de Pace din Orientul Mijlociu. F.E.P. a ales calea forței pentru rezolvarea conflictului cu ocupanții israelieni. În actuala conjunctură, serviciile secrete românești subliniază ca evidentă posibilitatea concentrării eforturilor grupării pe linia culegerii de informații despre eventuale ținte evreiești și americane din lume.
În România, gruparea nu are o structură organizată, numărul susținătorilor, membrilor ori simpatizanților fiind de circa 25 de elemente. Principalele țări unde gruparea găsește sprijin logistic sunt Siria, Libia, Irak și Emiratele Arabe Unite.
Dintre activitățile desfășurate în România, serviciile secrete românești au reținut:
– crearea de firme comerciale drept acoperire pentru susținerea logistică a grupării-mamă, prin trimiterea de fonduri la sediul central al acesteia de la Bagdad.
– propagandă și prozelitism prin cointeresare materială și culegere de informații.
Deși după 1990 s-a constatat o scădere a numărului membrilor și simpatizanților F.E.P., rezidenți în România, potrivit informațiilor deținute de serviciile secrete, aceștia reprezintă un pericol potențial la adresa siguranței naționale, deoarece unii dintre ei desfășoară, în secret, activități specifice de propagandă, culegere de informații ori de studiere a unor posibile ținte vizate de către grupările dizidente palestiniene.
3.5. Al Fatah – Consiliul revoluționar (Abu Nidal), înființată în anul 1974, la Bagdad, de către Sabri Chalil Al Banna, alias Abu Nidal, gruparea a reușit să devină în scurt timp cea mai periculoasă și mai activă organizație dizidentă palestiniană, fiind responsabilă de uciderea a sute de persoane de diferite naționalități în numeroase zone geografice ale lumii.
Referitor la prezența în România a acestei organizații, serviciile secrete românești afirmă că nu există un sediu central și nici structuri teritoriale în țara noastră.
Al Fatah – Consiliul Revoluționar, în conformitate cu strategia specifică, acționează izolat, de multe ori infiltrându-se în rândul ramurilor din țara noastră ale altor grupări disidente palestiniene. Se observă că relevanța operativă a mutațiilor survenite în problemă, în raport cu ultimele evoluții din Orientul Mijlociu, este dată de continuitatea stării de veghe a comunității palestiniene din România, care își propune să-și diversifice și să-și extindă sfera de influențare în favoarea „cauzei palestiniene”.
3.6. Hezbollah este o organizație extremist-teroristă de esență fundamentalist-islamică, înființată în Liban, în 1981, ce are ca obiective generale:
– răsturnarea regimului creștin;
– instaurarea în Liban a unei Republici Islamice;
– supunerea „Falangelor libaneze” guvernului legal;
– eliminarea din Liban a „practicilor imperialismului occidental”;
– lupta împotriva Israelului;
– desfășurarea de alegeri populare.
Organizația Hezbollah desfășoară în momentul de față o vastă campanie în scopul realizării unui front comun cu alte grupări teroriste, printre care Hamas și Jihadul Islamic. Organizația urmărește intensificarea acțiunilor proprii în plan financiar, propagandistic, informativ și contrainformativ, atât pe teritoriul libanez, cât și în alte state ale lumii, unde și-a constituit puncte de sprijin.
Serviciile secrete românești au obținut informații potrivit cărora cetățenii de origine arabă manifestă intenția de a comite acțiuni teroriste chiar în Europa, inclusiv în țara noastră, operațiuni ce ar urma să fie organizate cu sprijinul grupării.
Gruparea din România a Hezbollah are reprezentare în principalele centre universitare, direcționându-și activitatea în plan propagandistic, economic și informativ. Nucleul local al organizației este format din aproximativ 75 de membri și 25 de simpatizanți. Principalul finanțator și susținător logistic al Hezbollah este Iranul. Alte surse de finanțare ale organizației provin, în mare parte, din activitățile comerciale, legale și ilegale, folosite ca acoperire de către membrii filialelor mișcării din diverse state ale lumii, inclusiv din România.
Dintre activitățile desfășurate în România, serviciile secrete remarcă următoarele:
– preocupări propagandistice și de prozelitism;
– constituirea și diversificarea formelor de acoperire ale prezenței și activităților specifice, îndeosebi prin înființarea de moschei și lăcașuri de cult, ca centre de activitate religioasă, sub a căror protecție se monitorizează activitățile de interes la nivelul comunității arabe din țara noastră în general și a membrilor Hezbollah în special;
– derularea de activități comerciale, sub paravanul cărora se urmărește obținerea, atât pe căi legale cât și ilegale, de fonduri financiare în beneficiul organizației;
– culegerea de informații despre comunitatea libaneză din România, fiind vizate în special elementele care au atitudini și poziții contrare ideologiei organizației.
În perioada actuală, amenințarea pe profil antiterorist generată de prezența și activitățile la vedere ori clandestine ale organizației extremist-teroriste Hezbollah este alimentată de intensificarea preocupărilor membrilor și simpatizanților săi pe linia consolidării punctelor de sprijin propagandistic, financiar și informativ.
3.7. Congresul pentru Democrație și Libertate din Kurdistan (K.A.D.E.K.) este o grupare extremist-teroristă de esență etnic-separatistă, cu ideologie de stânga, marxist-leninistă. Urmărește crearea unui stat kurd independent, care să cuprindă zona de sud-est a Turciei, nordul Irakului, precum și teritorii aflate în prezent în componența Siriei și a Iranului.
Potrivit informațiilor deținute de serviciile secrete românești, țintele urmărite de K.A.D.E.K., fostul P.K.K., sunt:
– cadre și agenți ai serviciilor turcești de informații;
– membrii grupărilor turcești de extremă dreapta;
– „dezertorii” din rândurile K.A.D.E.K.;
– oameni de afaceri de origine kurdă și turcă;
– obiective turcești din afara granițelor (ambasade, consulate, fundații culturale, publicații, firme);
Ramura din România a K.A.D.E.K. are trei structuri: politică, financiară și informativă. Din punct de vedere al reprezentării numerice, în România se află circa 20 de activiști de frunte și peste 1500 de membri și simpatizanți.
În ceea ce privește sursele de finanțare, în majoritatea cazurilor acestea sunt ilegale, intrând sub incidența legilor penale, fapt ce sporește gradul de pericol al grupării. Acestea sunt traficul de droguri, traficul de persoane, extorcări de fonduri, impunerea de taxe de protecție, tâlhării, răpiri de persoane, cotizațiile plătite de membrii și simpatizanții cu posibilități materiale.
Dintre activitățile desfășurate în România, serviciile secrete menționează:
– refacerea, sub îndrumarea centralei K.A.D.E.K., a aparatului decizional și a cadrului organizatoric pe plan local, în baza principiului rotației periodice a membrilor cu funcții de conducere;
– concentrarea eforturilor de penetrare a sferei politice autohtone, precum și de obținere de sprijin din partea unor organisme non-guvernamentale din România;
– propagandă ofensivă în vederea sensibilizării opiniei publice autohtone cu privire la situația și dezideratele poporului kurd;
– implicarea în activități comerciale ilegale și acțiuni ce țin de criminalitatea organizată, în scopul obținerii de fonduri financiare în beneficiul organizației;
– adăpostirea unor activiști urmăriți de autoritățile altor state.
În privința gradului de amenințare la adresa siguranței naționale a României, structurile informative precizează că „la vedere”, tactica organizației extremist-teroriste de esență etnic-separatistă K.A.D.E.K. evidențiază o moderație constantă.
3.8.Lupii Cenușii (Bozkurtlar) este o organizație ultranaționalistă de extremă dreapta ce promovează turanismul și pan-turcismul și care exclude acordarea de drepturi pe criterii etnice pentru populațiile ce trăiesc pe teritoriul Turciei.
Organizația are ca obiective:
– susținerea și promovarea intereselor Turciei prin mijloace și metode violente, extremist-teroriste;
– apărarea, în interiorul și exteriorul Turciei, prin mijloace și metode violente a valorilor fundamentale ale statului turc, caracterul laic și unitar;
– purificarea etnică forțată, pe principiul „un singur popor și o singură națiune turcă”;
– acționează pentru refacerea Turciei în vechile granițe prin lozinca „O lume turcă unită de la Marea Adriatică până la Zidul chinezesc și din Caucaz până în Balcani”.
Dintre preocupările de actualitate ale acestei organizații sunt menționate:
– contracararea prin mijloace și metode violente, extremist-teroriste, a tendințelor etnic-separatiste promovate și susținute de K.A.D.E.K.;
– contracararea prin mijloace și metode violente, extremist-teroriste, a tendințelor de islamizare a Turciei, promovate și susținute de partidul politic Fazilet și de organizația teroristă de nuanță fundamentalist-islamică „Hezbollahul turcesc”;
– obținerea de fonduri pentru finanțarea activităților extremist-teroriste specifice, prin activități infracționale din sfera criminalității organizate.
Structura acestei grupări teroriste este una specială. Nucleele zonale sunt formate din ultranaționaliști, conduse de un lider și organizate pe două planuri: structura de elită: conducere – coordonare și structura de execuție formată din elemente cu un nivel de instruire scăzut, cu preponderență cetățeni turci cu preocupări infracționale în sfera criminalității organizate.
Potrivit datelor obținute de serviciile secrete românești, rețeaua din Balcani cuprinde, în nucleul de elită 20-30 de cetățeni turci, rezidenți în România; ca elemente de execuție există aproximativ 40 de cetățeni turci rezidenți în România sau în tranzit. Membrii și simpatizanții se ridică la circa 200-300 de cetățeni turci. Date recente evidențiază existența unei rețele de trafic de stupefiante coordonate de ultranaționaliști turci, care operează pe ruta Turcia, România, Ungaria, Austria, Germania, Olanda.
3.9. Frontul Revoluționar de Eliberare a Poporului (DHKC) este o mișcare teroristă turcă de esență marxist-leninistă, creată la data de 30 martie 1994 de către Dursun Karataș, în urma scindării organizației „DEV-SOL”. Gruparea urmărește înființarea unei societăți marxist-leniniste în Turcia, fiind adepta unei revoluții violente, imediate și totale împotriva autorităților turcești și instaurarea unei „dictaturi a proletariatului”. Activitatea teroristă a grupării se dovedește a fi foarte periculoasă, atât prin numărul mare de membri, cât și prin fanatismul acestora, dus până la sacrificiu. În Turcia, DHKC a executat numeroase acțiuni teroriste (36 de atentate după 1989), care au culminat cu asasinarea în 1996 a lui Ozdemir Sabanci, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri turci, principalul acționar al societății „Holding Sabanci”.
Resursele financiare ale organizației sunt formate din contribuții ale simpatizanților, extorcări de fonduri ale oamenilor de afaceri turci, rezidenți în Europa, vânzarea materialelor ideologice, concomitent cu cazuri disparate de trafic cu stupefiante.
Dintre activitățile desfășurate în România, serviciile secrete românești au în evidență: distribuția, contra cost și, deseori, în mod forțat a publicațiilor propagandistice ale extremei stânga turcești; strângerea de taxe și cotizații de la comercianții turci; implicări în acte de evaziune fiscală; contrabandă și tentative de corupere a unor funcționari ai administrației locale.
În privința gradului de amenințare la adresa siguranței naționale, informațiile deținute indică faptul că membrii DHKC sunt capabili să execute în orice moment acțiuni teroriste, iar evoluția negativă a relațiilor acesteia cu K.A.D.E.K. poate să conducă la apariția unor stări conflictuale, de natură să aducă atingere siguranței naționale a României.
Secțiunea 4. Atentate în România
Potrivit unei statistici oficiale, în România s-au înregistrat următoarele incidente teroriste:
La 4 decembrie 1984, un student palestinian având cetățenie iordaniană, Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, l-a împușcat mortal pe diplomatul iordanian Azmi Al-Mufti în București. Investigațiile efectuate ulterior de către autoritățile române au dus la concluzia că Al-Hersh era membru al Organizației Abu Nidal, care, sprijinită de către Siria, declarase război Iordaniei. S-a descoperit, de asemenea, că un alt membru al Organizației Abu Nidal, Mustafa Said Hassan Al-Khardali, îi furnizase lui Al-Hersh arma și muniția.
La 26 mai 1985, o mașină-capcană a explodat la Universitatea București, în cartierul Grozăvești, provocând moartea a doi ofițeri ai unității antiteroriste, locotenent-colonelul Donner Alexandru și căpitan Vidrean Ion, care încercaseră să dezamorseze dispozitivul exploziv. Atentatul cu bombă fusese organizat de către ramura românească a organizației Frații Musulmani și a implicat patru membri ai acesteia: Hassan Adil Al-Ali și Tarek Awad, ambii cetățeni irakieni, Haytham Rahmeh, alias „Doctorul”, cetățean sirian și Ibrahim Ali Ahmad Dawood, cetățean iordanian. Cei patru plănuiseră să asasineze cetățeni sirieni, pe care i-au identificat drept „dușmani ai Fraților Musulmani”.
La 20 august 1991, ambasadorul indian la București, Julio Francis Ribeiro, a fost împușcat de către membri ai grupării BABBAR KHALSA a Frontului de Eliberare a Khalistanului, o organizație extremistă care luptă pentru crearea unui stat sikh independent în Punjab. Cei cinci teroriști, care veniseră din Elveția, au organizat și efectuat pregătire de comando în România și l-au ales ca țintă pe Ribeiro, deoarece acesta era fostul șef al poliției din Punjab. Un ofițer din unitatea antiteroristă, care fusese desemnat să-i asigure protecția lui Ribeiro, l-a ucis pe unul dintre teroriști, Jugraj Singh și a rănit grav pe al doilea, Jagwinder Singh. Gurpal Singh și Balwinder au reușit să scape, dar cel de-al cincilea membru al grupului, Pargat Singh, a fost prins și condamnat la 8 ani închisoare.
În 1993, trei membri ai Armatei Roșii Japoneze au intrat în România. Unul dintre ei, Maria Yamamura Galvez, a inițiat o afacere în București. În cooperare cu agențiile de informații japoneze, investigatorii Brigăzii Antiteroriste au infiltrat anturajul acesteia și au descoperit că identitatea sa reală era Yukiko Ekita, membru A.R.J., dată în urmărire de către Interpol pentru acte teroriste comise între 1974 și 1975. Respectiva fusese eliberată dintr-o închisoare japoneză în 1977, împreună cu Norio Sasaki și Ayako Daidoji, în cadrul unui schimb de ostatici. La 21 martie 1995, autoritățile române au deportat-o pe Ekita în Japonia.
Secțiunea 5. Al Quaeda – imperiul terorii
Organizația Al Quaeda a fost creată ca o expresie a tendinței bolnăvicioase a unor musulmani de a-și subordona destinele unor națiuni ce nu împărtășesc idealurile lor consacrate în cartea sfântă – Coranul.
Având o activitate direcționată de precepte religioase ce nu cunosc semnificații pacifiste, dar care propovăduiesc cu orice prilej războiul sfânt împotriva necredincioșilor, organizația teroristă Al Quaeda se află în topul agresivității dintre cele 19 organizații teroriste din Orientul Mijlociu. Un raport recent al Congresului american, publicat la 14 septembrie 2001, finalizat însă cu o zi înainte de atentatele teroriste de la New York și Washington, arăta că Al Quaeda are ramificații în 34 de state sau teritorii. La rândul său, Donald Rumsfeld, secretarul Apărării, spune că numărul țărilor în care există celule teroriste aflate în legătură cu organizația lui Osama ben Laden se ridică la 60.
Potrivit unor informații obținute de serviciile secrete americane, Osama ben Laden a încercat la mijlocul anilor '90 să se alieze cu Iranul fundamentalist pentru a ataca obiective americane.
Aparent, Iranul ar fi putut fi aliatul ideal al lui Osama ben Laden; atât regimul de la Teheran cât și liderul Al Quaeda sunt promotori ai terorismului și ai unei viziuni fundamentale asupra Islamului, adepți ai „războiului sfânt” asupra Occidentului „corupt”. Faptul că aceștia din urmă i-au acordat refugiu lui Osama ben Laden, în 1996, a compromis șansele miliardarului saudit de ajunge la un acord cu Teheranul.
În afară de vocația teroristă care l-a făcut temut de lumea întreagă, Osama ben Laden este însă și un prosper om de afaceri, care conduce o adevărată constelație de firme. „Spălarea de bani inversă” este definiția modului în care ben Laden ascunde proveniența banilor destinați terorismului, pentru a-i vărsa direct celulelor operaționale.
Cotidianul francez „La Tribune” a intrat în posesia unui raport franco-american care dezvăluia faptul că miliardarul saudit are tentacule întinse spre toate sferele economiei mondiale. El nu a pornit de la zero, ci de la o moștenire de aproape un milion de dolari, deși unele surse afirmă că această sumă este mult mai mare, dacă se ține cont de fabuloasa avere a tatălui său: 7,5 miliarde de dolari.
Rețeaua economică a lui Osama ben Laden se sprijină pe doi piloni: primul este „Frontul Islamic Internațional pentru Jihad împotriva evreilor și creștinilor”; celălalt este construit în jurul unui holding care funcționează la Khartoum, capitala Sudanului, încă din 1996. Acesta cuprinde societăți de construcții, bănci, firme de transport. Alte potențiale surse financiare ar putea fi chiar imperiul financiar al tatălui său, Saudi ben Laden Group (SBG), fondat în 1931 și a cărui cifră de afaceri se ridică la aproximativ 36 de miliarde de dolari. Oficial, SBG a rupt relațiile cu fiul rătăcitor din 1994, când Osama ben Laden a renunțat la cetățenia saudită. Totul este însă învăluit în mister, pentru că datele despre cele aproximativ 15 firme controlate de SBG, care se află în Orientul Mijlociu, Franța, Marea Britanie și S.U.A., conduc spre o nebuloasă. Mai mult, printr-o firmă elvețiană, imperiul bătrânului ben Laden deține acțiuni la un important trust farmaceutic american.
Asociația bancherilor elvețieni a menționat însă în ultimul său raport anual că ben Laden se află pe lista celor ai căror bani nu sunt bineveniți în acest paradis financiar. Al Quaeda este un conglomerat de grupări ce are nucleul în Afganistan. Cotidianul britanic „The Independent” demitizează existența legendarelor milioane ale lui ben Laden și vorbește despre metodele rudimentare prin care organizația face rost de fonduri: furtul cărților de credit sau fraudarea conturilor de asistență socială. Agenții Al Quaeda sunt capabili să comunice folosind coduri de criptare pe Internet, dar și limbaje codificate simplu: „lucrând” înseamnă „Jihad”, „uneltele” sunt „arme”, iar cuvântul „director” îi este atribuit lui ben Laden. „Directorul” este apărat de un zid inexpugnabil. Rețeaua este atât de întortocheată, încât legătura cu creierul unei operațiuni se pierde cu ușurință.
Putem exemplifica prin prezentarea situației lui Ahmed Rasam, care a depus mărturie pentru guvernul american în cazul unui atentat terorist eșuat, comis pe aeroportul din Los Angeles. Anchetatorii n-au reușit să scoată mare lucru de la acesta pentru că fiecare dintre participanți la atentat știa doar ce are el de făcut și nimic mai mult.
Steven Golding, agent F.B.I. care a depus mărturie în procesul unui terorist implicat în bombardarea ambasadelor americane din Kenya și Tanzania, a venit cu dezvăluiri edificatoare: el susține că fiecare celulă teroristă este alcătuită din patru secțiuni separate: secțiunea de informații, cea administrativă, cea de planificare și cea de executare a operațiunilor. Persoana responsabilă cu informațiile este și șeful operațiunii. Toată această structură a fost testată și perfecționată îndelung: războiul din Afganistan și Cecenia, conflictul din Cașmir și alte regiuni ale Indiei, Orientului Mijlociu, gherila din Algeria, revoltele musulmane din Indonezia și Filipine.
Rețeaua pare deocamdată prea complexă pentru a fi descifrată, datorită existenței unei coaliții veritabile de grupuri care lucrează la proiecte diverse în diferite regiuni. Ele au capacitatea de a se înlocui unele pe altele dacă una dintre ele cade sau suferă pierderi. A fi legat de această organizație nu este similar cu a face parte din armată. F.B.I. a aflat un amănunt senzațional în urma interogatoriilor făcute după atentatele din cele două state africane, respectiv Kenya și Tanzania: nu oricine poate intra în slujba lui Osama ben Laden. Ca să pătrunzi în Al Quaeda, e nevoie de „bayat”, un jurământ de credință rostit în fața comandantului suprem, ben Laden însuși. Cine a rostit acest jurământ se pune practic la dispoziția organizației și va trebui să ducă la îndeplinire orice misiune i se încredințează.
Din această perspectivă poate să nu mai pară surprinzător faptul că înainte de atentatele din S.U.A., americanii să nu dețină despre ben Laden decât informații obținute în urma interogării unor persoane cunoscute prin legăturile lor cu sauditul.
Într-un interviu acordat postului american ABC, Osama ben Laden a lansat o nouă definiție a Jihadului: „să-i ucizi pe americani și aliații lor, civili sau militari. Este datoria oricărui musulman care are posibilitatea, să o facă”.
Și exemplul S.U.A. nu este singular. Au fost descoperite și împiedicate a se produce atentate plănuite împotriva populației civile din Europa: planul din vara anului 2001, de a otrăvi parlamentarii Comunității Europene cu gaz; atentatul plănuit împotriva Târgului de Crăciun de la Strassbourg în decembrie 2000.
Terorismul nu cunoaște diferența între populația civilă și cea militară. Terorismul islamic are o singură țintă: să distrugă cât se poate de mult și să omoare cât mai mulți „infideli”.
Terorismul manifestat până acum nu este unul din disperare. Disperarea se caracterizează prin spontaneitate, ori actele teroriste comise până acum au dovedit o planificare și un sânge rece în execuție ce nu sunt în mod sigur caracteristice unor disperați.
Ceea ce este de remarcat în legătură cu modurile de acțiune ale teroriștilor este faptul că aceste acte teroriste sunt produsul unei simbioze aparent de neconceput: tradiția musulmană, cu conotațiile ei fundamentaliste pe de o parte și avantajele de ordin tehnologic apărute în contextul dezvoltării noii ere informaționale pe care de altfel întreaga omenire o traversează, pe de altă parte.
Secțiunea 6. Metode folosite în pregătirea unor atacuri teroriste
Cu privire la pericolul organizării unor atentate asupra S.U.A., au existat date referitoare la interceptarea unor conversații între diferiții membri Al Quaeda, care la momentul respectiv nu au prezentat o rezonanță demnă de remarcat în rândul celor interesați. Astăzi, însă, ele par extrem de edificatoare.
Astfel, în august 2000, poliția italiană a interceptat o serie de conversații „ciudate” între doi extremiști musulmani. Autoritățile se ocupau cu monitorizarea egipteanului Mahmoud es-Sayed Abdelkader, stabilit la Roma ca „refugiat politic”. Abdelkader, pe atunci în vârstă de 39 de ani, era un personaj „suspect”. În 1997 fusese condamnat în lipsă de un tribunal egiptean pentru implicarea sa în masacrul din același an al turiștilor de la Luxor. Lui Abdelkader i se permisese șederea în Italia, însă fusese pus sub supraveghere. Convorbirile telefonice îi erau interceptate. Echipamente de ascultare fuseseră montate și în autoturismul său Citroen. Polițiștii italieni intuiseră bine: Abdelkader, de altfel, extrem de bine instruit, și-a dat în cele din urmă drumul la gură în mașină, cu ocazia venirii la Bologna a prietenului său, yemenitul Abdulsalam Ali Abdulrahman. În mașină, acesta din urmă i-a mărturisit amicului său că studiază avioanele. Conversația avea loc în limba arabă. Abdulrahman a continuat: „cu voia lui Allah, sper ca data viitoare când ne vom întâlni să-ți pot aduce un hublou sau o altă piesă de avion”. Yemenitul părea să vorbească cifrat: „Trebuie să-i lovim și să ne ținem capetele sus. Ține bine minte: pericolul din aeroporturi”. Referindu-se la americani, el a adăugat: ”Ei au impresia că sunt lei, că sunt o superputere mondială, dar le facem acest serviciu și apoi va apărea frica”.
La momentul respectiv, autoritățile italiene nu au putut decât să concluzioneze că „suspecții” puneau ceva la cale. Ce anume însă, nu aveau cum să intuiască. Un înalt oficial din serviciile secrete italiene a explicat că decriptarea acestor mesaje era cu atât mai dificilă cu cât membrii Al Quaeda au tendința să folosească un limbaj extrem de „înflorat”. Aceasta îi derutează pe traducători și analiști, care nu știu dacă trebuie să interpreteze textul în sens literal sau este vorba despre un cod secret. În timpul conversației sale din mașină, Abdulrahman spune de exemplu: ”Nori mari s-au strâns pe cer, iar în țara aceea focul a fost deja aprins și așteaptă numai să se pornească vântul”. Potrivit oficialului italian, asemenea „imagini poetice” sunt dificil de interpretat. De multe ori semnificația lor pare a fi exact pe dos față de ceea ce este la prima vedere.
Monitorizarea lui Mahmoud es-Sayed Abdelkader a continuat. În ianuarie 2001, italienii au interceptat o altă conversație „interesantă”. De data aceasta, interlocutorul lui Abdelkader era un tunisian, ulterior arestat și condamnat pentru terorism. Cei doi vorbeau despre procurarea de pașapoarte false. La un moment dat, tunisianul întreabă: „La fel vor merge lucrurile și în cazul fraților noștri care pleacă în Statele Unite?”. Abdelkader a izbucnit: ”Să nu mai pronunți niciodată cuvintele astea, nici măcar în glumă. Planul ăsta este foarte, foarte secret”. Înregistrarea acestei conversații și altele similare au constituit probe într-o serie de procese desfășurate la Milano împotriva unor membri Al Quaeda, în ultimele luni, în nordul Italiei. Procurorul care a instrumentat aceste dosare, Stefano Dambruoso, a confirmat autenticitatea înregistrărilor.
Secțiunea 7. Aspecte psihologice privind teroriștii sinucigași
Plecând de la o statistică recentă potrivit căreia 90% din terorismul mondial este furnizat de lumea arabă, apare din ce în ce mai frecvent întrebarea ce anume provoacă o asemenea amploare a existenței unor implicări de ordin terorist din partea populației islamice? Să fie o profundă ură la nivelul subconștientului față de tot ceea ce reprezintă Occidentul, și, în consecință, „necredincios”?
Avându-se în vedere consecințele acestui flagel, trebuie să fim conștienți că doar o analiză pertinentă și complexă, fără subiectivism, poate releva adevăratul mobil al extinderii acestui fenomen al teroriștilor sinucigași, cunoscuți în mod generic sub numele de „kamikadze”. Referindu-ne la comunitatea islamică, cunoscută pe plan mondial datorită mai ales intoleranței promovate pe plan religios, în sensul nerecunoașterii și a altor forme de manifestare a religiei, putem spune că și-a cristalizat direcții de acțiune, care prin pragmatismul și tenacitatea cu care sunt puse în practică, sunt menite a genera insecuritatea unui stat, și, de ce nu, a întregului mapamond.
Una din aceste direcții privește recrutarea de adepți care să fie gata să se sacrifice pentru promovarea fundamentalismului islamic. Ceea ce este interesant la acești recruți este disponibilitatea lor totală de a-și sacrifica viața pentru o cauză. Instinctele sunt mai puternice decât orice convingere filosofică, dar atunci când convingerile par a veni de la o sursă divină și prezentate sub forma preceptelor religioase, devierile de atitudine își fac simțită prezența. Or, ce ar putea fi mai puternic pentru un om decât conservarea propriei sale vieți? Se pare că un răspuns pertinent și relevant îl putem găsi în învățăturile Coranului.
În acest fel ajungem la aceia care cunosc aceste resorturi subtile și care se pricep să le manipuleze într-un mod lipsit de scrupule pentru a-și atinge scopurile ucigașe. Un exemplu elocvent îl constituie Yasser Arafat și a sa faimoasă organizație Al Aqsa. Această organizație este însărcinată, printre altele, și cu crearea așa-numitelor „celule ale martirajului” formate din temuții „fedayini”, luptători pentru o cauză. Complexul de activități menite să încununeze o operațiune de recrutare a unui adept capabil să ducă la îndeplinire o misiune „sfântă” este extrem de bine pus la punct, aici scrupulozitatea și meticulozitatea arabă găsindu-și cel mai bine reprezentarea.
Denumită sugestiv „Pașaport pentru masacru”, această operațiune de selecție a candidaților prevede anumite condiții ce trebuie îndeplinite și anume: să fie cel puțin doi frați în familie, să nu aibă în întreținere familia. Odată aceste condiții îndeplinite, celui selectat îi este adus la cunoștință că, dacă va dovedi supunere și credință față de cauză, familia sa va primi după moartea lui 25.000 de dolari pentru a recompensa dispariția sa.
După acest preambul, extrem de important pentru motivarea inițială a candidatului, urmează faza religioasă a pregătirii care durează nouă ore zilnic, sub îndrumarea atentă a imamilor. În cursul acestor discuții, voluntarul este asigurat că va fi primit în Paradis, împreună cu 70 de membri aleși de el. În această perioadă se cristalizează personalitatea viitorului fedayin care se va sacrifica pentru cauza nobilă a Islamului. În cadrul întâlnirilor cu cei patru imami ocazionate de descifrarea sensului preceptelor islamice, viitorului fedayin trebuie să-i fie inoculate profunde sentimente de ură față de cei care, prin acțiunile lor, i-au batjocorit țara și Profetul. Ajuns la acel prag de intoleranță a semenului, candidatul trebuie doar să cunoască misiunea.
Intoleranța de ordin religios întâlnită atât de des la popoarele islamice are un fundament foarte logic din punctul lor de vedere: nici un alt Dumnezeu sau zeitate nu poate recompensa devotamentul lor față de Coran și Profet, în încercarea lor de a submina prin toate mijloacele posibile celelalte manifestări religioase care fac notă aparte.
Astfel, recompensa divină mult râvnită și visată constituie motorul declanșării acțiunilor sinucigașe care continuă să terifieze opinia publică mondială. În fața unui asemenea exemplar uman subjugat de perspectiva recompensei divine, viața piere din câmpul conștiinței, făcând loc demenței dirijate subconștient, capabilă să facă victime de ordinul sutelor.
Odată detaliile puse la punct, fedayinului îi este ascunsă la piept, în buzunarul din stânga o copie a Coranului. Explozibilul îi acoperă cea mai mare parte a corpului, iar detonatorul se află în palma mâinii drepte. Instructorii îl conduc până în apropierea „obiectivului” și caută să rămână cât mai mult timp posibil cu „asasinul-sinucigaș”.
Seninătatea cu care un atentator plonjează cu încărcătura de explozibil pe acoperișul unei uzine chimice sau fabrici de armament este cu atât mai periculoasă cu cât posibilitatea de anticipare și implicit de reacție în fața unui asemenea atac este foarte greu de realizat. Acest sentiment de seninătate este alimentat și de siguranța sinucigașului că este vegheat și binecuvântat de Allah.
Astfel, saltul mortal al sinucigașului, însoțit de cuvintele „Allah Akbar”, „Allah este mare” îl va conduce pe teroristul frenetic, după îndeplinirea misiunii macabre, în brațele lui Allah.
Pericolul marginalizării islamismului, trebuie în acest sens luat în calcul cu responsabilitate, încercându-se o decelare pertinentă între doctrina Islamului și retorica folosită de liderii teroriștilor care îndeamnă la acte sângeroase în numele Jihadului.
Învățătura islamică susține că Jihadul (războiul sfânt) este de două feluri: mare și mic. Marele jihad desemnează adevăratul război sfânt mahomedan care trebuie purtat împotriva pasiunilor, servituților interioare și ignoranței, pe când micul jihad este indicat de Coran ca o situație limită, războiul desfășurat ca legitimă apărare atunci când comunitatea credincioșilor este pusă în pericol de un atac armat al păgânilor, cum a fost de exemplu intervenția sovietică în Afganistan.
Coranul este o scriptură monoteistă cu cea mai mare toleranță religioasă, realitate susținută și demonstrată atât de pasajele pe care le conține, potrivit cărora „ Mesia Iisus, fiul Mariei este întărit cu Duhul Sfânt” (Sura II, verset 81), cât și de evenimentele istorice din timpul Evului Mediu, când comunitățile musulmane victorioase în războaie au fost mult mai îngăduitoare față de lăcașurile de cult creștin, nededându-se la acte de barbarie și vandalism, în comparație cu practicile din timpul cruciadelor și Inchiziției.
În acest context ce trebuie neapărat orientat spre reabilitarea religiei islamice, terorismul religios islamic reprezintă un autentic paradox, o realitate aflată în flagrantă contradicție cu logica rațională și cu ansamblul judecăților morale și intelectuale ce se desprind din Coran. Acest lucru dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, adevărul spuselor lui Benjamin Disraeli, om de stat și romancier britanic: „ceea ce numim opinie publică este în general sentiment public”. Liderii teroriști nu se pretează la înșiruirea de judecăți capabile să convingă (pentru că în viziunea lor acest lucru le-ar micșora autoritatea), ci impun motivațiile prin afirmații tranșante, dogme imperioase și decisive, ce îi transformă pe prozeliții vizați în instrumente docile gata de acte reprobabile.
Argumentele logice afective sunt susținute de o retorică deviantă de genul : „cine este mai periculos, hoțul care vă jefuiește bunurile sau ereticul care vă fură sufletul nemuritor pentru a-l da diavolului?”. Astfel, erezia îmbracă sub cupola sa toate tendințele ucigașe care sunt motivate religios și duse la îndeplinire cu o convingere de neclintit.
O eventuală strategie de anihilare a liderilor teroriști trebuie să aibă în vedere în mod obligatoriu, pe lângă unitățile de comando antrenate în acest scop, și pregătirea unei elite intelectuale formate din lideri de prestigiu și cu o autentică popularitate care să acționeze în direcția culturalizării maselor.
CAPITOLUL IV
TENDINȚE ACTUALE ÎN EVOLUȚIA
FENOMENULUI TERORIST
Secțiunea 1. Terorismul – un adversar pe scena mondială
Analizele de specialitate ale unor experți în politică și dinamică globală au reliefat realități pe cât de interesante, pe atât de îngrijorătoare. Astfel, constelația statelor ce își dispută sferele de influență pe eșichierul planetar, au fost nevoite să recunoască puterea fără precedent pe care au dobândit-o organizațiile teroriste care au acționat sub patronajul lor.
Războiul rece, declarat după cel de-al doilea război mondial și încheiat la 25 decembrie 1991, odată cu dizolvarea U.R.S.S., a fost perioada ce a generat cele mai mari mutații pe plan geopolitic și economic, fiind materializate prin crearea unor organizații teroriste finanțate și sprijinite de către puterile aflate în conflict. Un exemplu elocvent îl constituie organizația Al Quaeda, a cărei creare a fost opera unor cercuri de interese americane, care l-au însărcinat pe Osama ben Laden să recruteze și să pregătească 60.000 de combatanți care să constituie o forță de ripostă în fața Armatei Roșii.
Stipendiile acordate de către statele tutelare, baza logistică asigurată în vederea ducerii la bun sfârșit a operațiunilor, au făcut din aceste organizații un veritabil rival, capabil să ridice pretenții dintre cele mai bizare, dar și să amenințe cu declanșarea unor evenimente generatoare de insecuritate în cazul nesatisfacerii pretențiilor.
Un caz concludent îl reprezintă Iranul, țara care se dorea placa turnantă a dominației S.U.A. în Golful Persic. Cu ajutorul S.U.A., Iranul va pune pe picioare cea mai mare și mai modernă armată din lumea musulmană, astfel încât în 1979, puterea instaurată în mod tacit de către Ayatollahul Ruhollah Khomeiny a spulberat influența americană, S.U.A. fiind scoase din Iran de către Mișcarea Fundamentalistă Islamică, prin intermediul organului de acțiune – Consiliul Revoluționar Islamic.
La ora actuală, terorismul se prezintă ca o amenințare la adresa securității mondiale, constituind un permanent factor de instabilitate, datorită unor elemente cum ar fi: infrastructura dezvoltată la nivelul unor state de primă mărime, influența mediatică și de propagandă agresivă asigurată prin postul de televiziune Al Jazeera, cotidiane naționale în majoritatea statelor arabe, africane, dar și a celor unde s-au dezvoltat formatori de opinie care scriu cu tentă bine dirijată în toate marile publicații ale lumii, controlul propagandistic care este asigurat de un număr mare de structuri religioase, în special cele de sorginte islamică, dar și structurile minoritare, etnice, naționaliste sau religioase din Irlanda de Nord, Spania sau Corsica.
Din punct de vedere financiar, organizațiile teroriste și-au asigurat surse generatoare de profit prin intermediul cărora să-și poată finanța activitățile specifice. Astfel, crima organizată cu toată paleta ei de activități infracționale producătoare de venituri ilicite (trafic de stupefiante, de droguri, de autoturisme furate, criminalitatea transfrontalieră, traficul de ființe umane, de organe, contrafacerea și plasarea de mijloace de plată false, șantaj, extorcări de fonduri), se constituie într-un adevărat vârf de lance în activitatea de finanțare a organizațiilor teroriste. Având în vedere gama de activități în care sunt implicate organizațiile teroriste, unii analiști consideră că naționalismul, interesele etnice sau proletarismul, în contextul actual al impactului globalizării, devin desuete și, deci, nu mai pot constitui „motorul” acțiunilor teroriste. În cazul unui declin progresiv și durabil al cauzei, terorismul poate deveni însă un scop în sine, o activitate fără motivații explicite și justificabile la nivelul analizei și al grupului, apărând ca o anomalie ce se cere cu precădere a fi eliminată din viața socială. Însă fără o definire clară a acestui fenomen, se poate ajunge la abuzuri practicate de unele puteri economice, politice sau militare, având ca țel ascuns scopuri strategice sau geopolitice, folosind manipularea informațională în vederea câștigării unui cât mai mare capital de susținere din partea statelor-țintă, în scopul declanșării unor intervenții militare cu caracter punitiv, intervenții care în era armelor biologice chimice și a celor nucleare pot deveni foarte periculoase pentru întreaga planetă.
Acest lucru apare cu atât mai pregnant cu cât, după 1991, provocarea globalizării a produs o modificare semnificativă în raporturile internaționale. Treptat, pe scena lumii și-au făcut apariția alături de state, companii multinaționale, asociații umanitare, facțiuni de diverse orientări și chiar indivizi. Terorismul, ca realitate concretă, a devenit evident, disputându-și cu statele dezvoltate deținerea și controlul armelor de distrugere în masă. Această situație reprezintă consecința extinderii globalizării, în sensul că, pentru a se facilita popularizarea și realizarea impactului scontat, s-a asigurat accesul aproape nelimitat la informații, ceea ce a permis oricui, chiar cu prețuri nu foarte considerabile, să devină un pericol potențial. Mișcările fanatice au acces la armele moderne, iar rezultatul folosirii lor lipsite de scrupule: mii de morți, distrugeri imense, ambele provocate de amenințări și atacuri neprevăzute și greu de anticipat.
Terorismul ajunge astfel să confirme și să configureze realitatea globalizării de pe urma căreia beneficiază. În plus, comparativ cu statele, organizațiile teroriste au câteva atuuri ce rezultă din însăși specificitatea lor, și pe care nu ezită să le fructifice: nu au teritoriu de apărat, „populația” este puțină și fanatică, iar violența nu este supusă nici unui set de reguli.
În scopul mai mult sau mai puțin declarat de a-și consolida pozițiile dobândite, teroriștii nu fac rabat de la a folosi toate pârghiile necesare în vederea asigurării realizării dezideratelor propuse. Astfel, în materie financiară, organizațiile teroriste s-au alimentat întotdeauna cu banii proveniți din crima organizată, banii fiind ulterior spălați și reinvestiți pe piețele de capital și în afaceri absolut onorabile. Teroriștii folosesc avocați titrați, cei mai buni brokeri, infrastructurile cele mai mobile la nivel financiar global, domină bursele și societățile de asigurări și controlează între 5 și 7% din economia legală mondială, asta pe lângă alte 20-25% din PIB-ul planetei în activități ilegale desfășurate peste tot în lume.
Din punct de vedere militar, dețin forțele cel mai bine pregătite, cu know-how-ul provenit de la statele producătoare de tehnică militară, dețin armament de ultimă generație, capacitatea de a și-l cumpăra sau de a-l procura la nevoie, ba chiar dețin capacitatea de utilizare a unor arme nucleare.
Interesul teroriștilor pentru armele de nimicire în masă a apărut pregnant încă din anii '90. Astfel, în 1998, directorul F.B.I., Louis Freeh, a declarat în fața Senatului S.U.A. că serviciul său a anchetat peste 100 de tentative de folosire a armelor de nimicire în masă de către diverse grupări teroriste, numai în 1997. Cu un an înainte, în 1996, numărul de cazuri anchetate era de trei ori mai mic. Același Louis Freeh declara, în 1996, că agenția sa se confruntă cu o scrisoare de amenințare în fiecare zi în ceea ce privește posibilitatea folosirii de arme bacteriologice.
Pe baza materialelor informative, s-a conturat apetența unor grupări teroriste pentru armele de nimicire în masă. Dintre acestea, Jihadul islamic palestinian, Hezbollah, G.I.A. algeriană, Jihadul islamic egiptean, Hamas, teroriștii ceceni, K.A.D.E.K., Khmerii Roșii din Cambodgia și Tigrii Tamili din Sri Lanka se dovedesc cei mai interesați de procurarea armelor de nimicire în masă. Ca urmare a testelor efectuate de India și Pakistan în luna mai 1998, numărul statelor care s-au declarat posesoare de arme nucleare a crescut de la 5 la 7 (pe lângă S.U.A., Rusia, China, Franța, Marea Britanie). În consecință, Buletinul Savanților Atomiști a schimbat „ceasul apocalipsei” cu 5 minute mai aproape de armaghedon, socotit anterior la 9 minute, cea mai mare amenințare mondială din ultimii 30 de ani.
Secțiunea 2. Potențialul nuclear al grupărilor teroriste
Datorită numărului uriaș de victime potențiale, al costurilor ridicate, al avertismentelor și măsurilor luate de societate în ansamblul ei, este evident că există relativ puține grupări teroriste care ar putea produce, deține și folosi astfel de arme. Potrivit analizelor efectuate, aria organizațiilor teroriste s-ar rezuma la trei tipuri de grupări și anume:
a)o grupare teroristă mai veche, care ar putea recurge la astfel de metode pentru a-și redobândi pozițiile pierdute în „ierarhia terorii”. Este cunoscut faptul că teroriștii cu „state vechi” sunt implicați în diverse campanii subversive, mai violente și mai periculoase decât ar putea declanșa ei înșiși. Motiv pentru care suntem îndreptățiți să credem că asemenea indivizi sau grupări nu manifestă rețineri în a executa un act nuclear.
b) grupări teroriste care s-au ridicat deasupra nivelului estimat și pentru care calcularea unui nivel corect de violență nu pare să aibă vreo limită. Acesta este cazul unor grupări motivate religios, precum Aum Shinrikyo (despre care există date că este interesată de achiziționarea de material nuclear), care nu sunt condiționate de factori politici, morali, materiali, de natură să le interzică sau să le limiteze acțiunile. Mai nou, și unele „miliții” americane dovedesc apetență pentru cele mai noi arme de distrugere în masă.
c) grupări non-statale, care acționează la distanță de baza proprie și care își găsesc drept „sponsor” un stat-client. De altfel, aceasta se și preconizează a fi metoda viitorului, cea a războiului indirect, utilizată de țări care vor putea lansa atacuri împotriva unui inamic superior ca forță și ca număr.
Posibilitatea construirii de arme nucleare este condiționată de obținerea componentei esențiale, și anume materialul radioactiv, care trebuie să fie de înaltă calitate și puritate. Există două elemente chimice utilizate: Uraniu 235 (sau uraniu îmbunătățit- H.E.U.) și Plutoniu 239. Aceste două materiale sunt folosite la crearea a două tipuri de mecanisme nucleare:
Implozia: presupune un „înveliș exterior” de 360 kg exploziv puternic și un „miez” de 9 kg de Plutoniu 239. Elementele detonante sunt plasate în învelișul exterior, în scopul declanșării exploziei, care, la rândul ei va activa miezul și va provoca o reacție în lanț.
Dezavantajele pe care le prezintă alternativa imploziei sunt următoarele:
elementele detonatoare măresc greutatea bombei și fac dificilă manevrarea și utilizarea ei.
miezul de Plutoniu 239 trebuie să fie sferic, ceea ce presupune aparatură costisitoare și sofisticată.
Detonarea explozibilului trebuie să creeze o presiune egală asupra tuturor componentelor miezului de Plutoniu 239, pentru ca bomba să funcționeze eficient și să respecte un timing prestabilit.
Dispozitive explozive de tip „Hiroshima”
Potrivit experiențelor desfășurate, sunt mai ușor de realizat decât cele prin metoda imploziei și necesită 45 kg de Uraniu 235. Mecanismul de funcționare este relativ simplu: o piesă din materialul radioactiv este conectată la țeava unei arme cu butoiaș și introdusă într-un container special, producând fisiunea nucleară din care va rezulta explozia.
În ceea ce privește construirea unei bombe artizanale, cifrele sunt concludente, în ciuda faptului că estimările privind cantitatea de material radioactiv necesar diferă. Potrivit specialiștilor în domeniu, 10 kg de Uraniu îmbogățit (H.E.U.) sunt suficiente pentru construirea unei bombe nu foarte sofisticată, cu o putere de 10-20 kilotone. Alți specialiști consideră că 3 kg de H.E.U. ar fi de ajuns pentru a construi, a adăposti și transporta o armă radiologică capabilă să producă o reacție în lanț, care, chiar dacă nu produce o explozie nucleară, poate declanșa un moment critic prin răspândirea elementelor radioactive cu acțiune letală. Astfel, un singur kg de H.E.U. este suficient pentru a produce mecanisme cu o putere de distrugere echivalentă cu 100 de tone de exploziv convențional.
Secțiunea 3. Pericolul terorismului nuclear.
Există numeroase căi pe care teroriștii le pot urma pentru a ajunge să utilizeze potențialul distructiv al energiei nucleare în scopul atacării țintelor vizate:
construirea unui dispozitiv nuclear și folosirea lui în scop de șantaj
sabotarea reactoarelor nucleare și declanșarea unor dezastre de tip Cernobâl
plasarea unor mașini-capcană cu încurcătură nucleară
furtul unor dispozitive nucleare în scopul detonării sau al șantajului
utilizarea pulberilor radioactive pentru contaminarea apei sau a unor produse alimentare
Deocamdată, riscul unui atac terorist nu depășește faza amenințărilor sau pseudo-amenințărilor. Din acest motiv este greu de apreciat când amenințarea este reală și când nu, serviciile destinate gestionării unor astfel de crize fiind nevoite să intervină rapid pentru a preîntâmpina un eventual dezastru.
În demersul înzestrării cu tehnică nucleară, grupările teroriste ce și-au arătat intenția în acest sens, trebuie să surmonteze unele situații și neajunsuri ce decurg tocmai din specificitatea produselor ce se doresc a fi procurate: obținerea detaliilor necesare referitoare la amplasamentul armelor nucleare, al depozitelor de material nuclear, amănunte despre modul în care pot fi distruse, ca și informațiile despre modul de construire și utilizare a lor. Pentru construirea unui dispozitiv nuclear trebuie obținut materialul necesar (explozivi puternici, elemente de legătură și mecanismele de detonare). Pe moment, nici o grupare teroristă nu este capabilă să-l realizeze în mod independent sau să-l obțină altfel decât prin furt. Dar există posibilitatea ca unele state-sponsor să obțină componentele vitale unui astfel de mecanism. De asemenea, recrutarea persoanelor necesare trebuie să se facă din acea categorie de populație care se pretează la asocierea cu teroriști și care au competența necesară (chimiști, fizicieni-atomiști, ingineri capabili să asambleze și să detoneze astfel de mecanisme).
Pentru potențialii teroriști care încearcă să-și confecționeze propriul dispozitiv nuclear, sfârșitul războiului rece a însemnat un stimul important în concretizarea ambițiilor acestora. Colapsul Uniunii Sovietice a provocat o mare îngrijorare în ceea ce privește posibilitatea ca Rusia și statele care s-au desprins din fosta Uniune să-și extindă producția de armament.
În afara uriașelor cantități de material nuclear, teroriștii vizează în egală măsură și racolarea unor specialiști de înaltă clasă, capabili să construiască o astfel de armă și care, în prezent, sunt fie apatrizi, fie prost plătiți, fie șomeri. La ora actuală sunt cunoscute peste 200 de persoane care au cunoștințe suficiente și detaliate despre producerea și funcționarea dispozitivelor nucleare. Iranul, de exemplu, oferă cam 5.000 de dolari pe lună unui savant atomist din fosta U.R.S.S. Libia și India sunt de asemenea interesate de racolarea acestor specialiști. Din această perspectivă nu este greu să ne imaginăm că un „savant-mercenar” poate fi tentat să-și vândă cunoștințele grupărilor interesate.
Secțiunea 4. Războiul cibernetic – o dimensiune ce configurează fenomenul terorismului.
În contextul politico-economic actual, în care supremația este dată de rapiditatea adaptării la progresul tehnologic, sursele terorismului tind să acopere o cât mai mare arie din domeniile existenței umane. Astfel, terorismul cibernetic, apărut și dezvoltat ca urmare a progresului înregistrat în ultimii ani, a determinat factorii abilitați în contracararea lui să întreprindă măsuri speciale de natură să reducă efectele nocive ale interferențelor malefice în câmpul informatic. O temă de mare interes care apare în legătură cu terorismul și Internetul, o reprezintă problematica criptării mesajelor în scopul împiedicării unor indivizi rău intenționați de a intra în posesia lor și de a le descifra înțelesul.
Acest deziderat poate fi realizat prin intermediul criptografierii, care este o tehnologie software ce permite ca informația computerizată să fie transformată în mod biunivoc, pe baza unor algoritmi specializați, astfel încât mesajul ajuns la un neavenit să nu poată fi citit. În acest sens, cele peste trei milioane de calculatoare ale Pentagonului constituie permanent o țintă predilectă pentru hackerii irakieni pregătiți în acest scop. Ca un ecou al dezvăluirilor în presa americană cu privire la spargerile sistemului de securitate a rețelelor de calculatoare, președintele Comisiei americane privind protecția infrastructurii (U.S.C.I.P.) avertiza asupra tendinței de creștere a vulnerabilității infrastructurii la atacurile cyberteroriștilor, precum și asupra faptului că polițiștii locali sau federali nu sunt pregătiți să abordeze astfel de situații în scopul înlăturării pericolelor.
La nivelul F.B.I. s-a creat un centru de comandă a luptei împotriva atacurilor cibernetice îndreptate asupra celor mai importante rețele de calculatoare din S.U.A. – Centrul Național de Protecție a Infrastructurii (N.I.P.C.) are rolul de a unifica eforturile de investigare a penetrării sistemelor bancare, a companiilor de transport aeriene, a companiilor de telecomunicații, precum și a altor sisteme informatice care asigură fluența în diverse domenii de importanță națională.
Ignorarea responsabilității ce incumbă producătorilor de software în elaborarea unor pachete de programe sigure și de o mai mare fiabilitate a condus la apariția unor imperfecțiuni ce n-au întârziat să fie exploatate de către hackeri. Este de notorietate cazul virusului „Back Orrifice” (asemănător ca denumire cu software-ul „Back Office” al companiei Microsoft), elaborat de clubul de hackeri „Vaca Moartă” din Anglia, care odată pătruns într-un calculator conectat la Internet, va permite hackerului să manevreze comenzile calculatorului respectiv (poate copia fișiere, le poate transfera sau șterge).
Dificultatea identificării hackerilor provine și din faptul că multe atacuri cibernetice sunt lansate din alte țări, conturându-se necesitatea unei legislații capabile să contracareze acest gen de infracțiuni. Astfel, companii importante ca IBM, DELL, GTE și BELLSOUTH au stabilit inițiative de colaborare pe baza unui parteneriat cu guvernul pentru a dezvolta un sistem de protecție a burselor, a sistemului bancar și a sistemului de trafic aerian. Se are în vedere crearea unor Sisteme de Detectare a Pătrunderii Neautorizate, Centre de analiză și de difuzare a informaticii, precum și Cyber Corps, unități ce au ca misiune asigurarea unei riposte prompte în cazul apariției crizelor informatice.
Atacurile cyberteroriste îndreptate împotriva infrastructurilor viyate pot servi ca o alternativă la atacurile convenționale, pentru a facilita îndeplinirea scopurilor teroriste tradiționale cum ar fi pierderile de vieți omenești și distrugerea de bunuri. Pătrunzând în substratul amenințărilor teroriste, se descoperă oportunități în vederea adaptării securității naționale în scopul asigurării prevenirii, intervenției, și reacției la atacurile cyberteroriste.
CAPITOLUL V
CONTRIBUȚII ROMÂNEȘTI LA COMBATEREA TERORISMULUI
Reglementări juridice în domeniu și eforturi diplomatice românești
În contextul creat de fenomenul terorismului și consecințele asupra securității statelor lumii, inițiativele de contracarare a acestui flagel nu au întârziat să apară. Astfel, ca o coagulare a eforturilor de cooperare la nivel internațional, putem enumera reglementările adoptate:
1.Convenția europeană de extrădare adoptată la Paris în 1957. Acest acord conține un ansamblu de norme vizând combaterea criminalității prin îngustarea teritoriului de refugiu al infractorilor care încearcă să se sustragă de la răspunderea penală. Prin actul ratificat, statele se obligă să-și multiplice și să-și coordoneze modalitățile de depistare și de pedepsire a infractorilor, în special a celor care contribuie la extinderea corupției, a violenței și a terorismului.
2.Legea 19 din 28 februarie 1997, privind ratificarea Convenției europene pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strassbourg la 27 ianuarie 1997.
3.Hotărârea Guvernului nr.80 din 15 martie 1997 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania, cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum și a terorismului și a altor fapte penale de o gravitate deosebită.
4.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării actelor teroriste.
5.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice.
6.Rezoluția O.N.U. nr. 1373 din 28 septembrie 2001 privind problematica terorismului.
7.Legea 67 din 16 martie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Hașemit al Iordaniei cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, precum și a altor activități ilegale, semnat la București la 17 septembrie 1999.
8.Declarația privind contribuția Statelor Sud-Est Europene la Lupta Internațională împotriva terorismului, adoptată la Conferința regională a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Est, desfășurată la București.
9.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave de la Haga din 16 decembrie 1970.
10.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile de la Montreal din 23 septembrie 1971.
11.Protocolul privind suprimarea actelor ilegale comise cu violență la aeroporturile ce servesc Aviația Civilă Internațională, încheiat în 1988.
12.Convenția privind prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de A.G. a O.N.U. la 14 decembrie 1979.
13.Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptată de A.G. a O.N.U. la 7 decembrie 1979.
14.Convenția internațională asupra protecției materialelor nucleare, încheiată la Viena la 3 martie 1980.
15.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității navigației maritime, încheiată la Roma la 10 martie 1988.
16.Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite contra securității platformelor fixe situate pe platoul continental- Roma 10 martie 1988.
17.Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu bombă, adoptată de A.G. a O.N.U. la 15 decembrie 1997.
18.Convenția privind suprimarea finanțării terorismului, semnată de S.U.A. la 10.01.2000. și supusă Senatului spre dezbatere și adoptare la 12.10. 2000.
19.Înțelegerea dintre Guvernul României și Guvernul Canadei referitoare la administrarea de probe necesare în urmărirea și judecarea unor infracțiuni (H.G.185/1992).
20.Înțelegerea dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene cu privire la colaborarea dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul Ordinii Publice al Republicii Elena în probleme din domeniul lor de competență (H.G.404/1992).
21.Înțelegerea dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al Republicii Arabe Egipt cu privire la lupta împotriva traficului ilicit și consumului de stupefiante și substanțe psihotrope (H.G.378/1996).
22.Memorandumul de Înțelegere dintre România și Uniunea Europei Occidentale privind asistența în aplicarea sancțiunilor pe Dunăre (H.G.245/1993).
23.Acordul de cooperare dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al Republicii Italiene în lupta împotriva traficului ilicit de substanțe stupefiante și psihotrope și împotriva criminalității organizate (H.G.258/1993).
24.Protocolul de colaborare dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al Federației Ruse (H.G.441/1993).
25.Înțelegerea de colaborare dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al Republicii Slovace (H.G.773/1993).
Convenția de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Argentina în lupta împotriva traficului ilicit de substanțe stupefiante și psihotrope și a delictelor conexe (H.G.568/1994).
Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii orientale a Uruguayului în lupta împotriva delicvenței organizate și a traficului ilicit de substanțe stupefiante și psihotrope (H.G.134/1995).
Acordul de cooperare dintre Ministerul de Interne din România și Ministerul de Interne din Republica Tunisia (H.G.1.193/1996).
Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord referitor la reținerea și confiscarea bunurilor provenite și a instrumentelor folosite la comiterea infracțiunilor (L.136/1997).
Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul afacerilor interne (L.147/1997).
Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu privire la colaborarea în lupta împotriva crimei organizate și traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope (L.148/1997).
Înțelegerea dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al republicii Belarus privind colaborarea în lupta împotriva criminalității (H.G.270/1997).
Acord de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Maroc în domeniul luptei împotriva traficului de stupefiante, imigrărilor clandestine și criminalității organizate (H.G.813/1997).
Participarea României la grupul de state împotriva corupției (GRECO), instituit prin Rezoluția Consiliului Europei (O.G.46/1999).
Acord între Guvernul României și Guvernul Federal al Austriei privind cooperarea și combaterea crimei organizate internaționale, a traficului internațional ilegal de droguri, a terorismului internațional, precum și în alte scopuri în domeniul justiției penale (H.G.917/1999).
Convenția europeană pentru reprimarea terorismului adoptată de Consiliul Europei în 1976.
Convenția a IV a de la Geneva elaborată și adoptată în 1949, privind protecția persoanelor civile în timp de război.
Secțiunea 1. Considerații generale cu privire la inițierea strategiei naționale de securitate .
Pentru a fundamenta în mod unitar și coerent acțiunile sectoriale și reglementările specifice ale instituțiilor statului de drept și ale factorilor constituționali de putere care au responsabilități în realizarea, protejarea și afirmarea intereselor fundamentale ale României, se impune cu necesitate elaborarea unei strategii capabile să sintetizeze obiective, să precizeze definiții și să coreleze direcții de acțiune pentru toate componentele implicate în asigurarea securității pe plan național.
Analizele de specialitate care au fundamentat elaborarea strategiei, au condus la concluzia că o abordare novatoare a problematicii securității este o chestiune și de necesitate și de posibilitate. Astfel, noile mutații existente impun strategiei de securitate cerința unei mai mari capacități de percepție, evaluare și abordare a tuturor acestor fenomene și mutații, astfel încât răspunsurile și reacțiile sistemului național de securitate să fie întotdeauna adecvate realităților și totodată în permanență subordonate intereselor fundamentale ale țării.
Pe plan intern, starea de securitate a României de azi este caracterizată încă de numeroase vulnerabilități în mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic și social, precum și ale mediului natural de existență a societății românești. Această situație s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, în timp, a unor factori multipli – politici, culturali, sociali, biologici, religioși, demografici, militari și de altă natură – care au influențat climatul de siguranță a statului și cetățenilor, conducând la fragilizarea suportului moral, material, precum și a celui de valori spirituale, pe care se întemeiază identitatea noastră națională.
Pe plan internațional, lumea traversează o situație fără precedent, fiind profund marcată de acțiunile iraționale ale unor forțe ce promovează terorismul ca mijloc de divizare comunității internaționale și de slăbire a stabilității mondiale în general. Caracterul global al luptei împotriva terorismului a devenit componenta necesară, dar neașteptată și cel mai puțin dorită, a fenomenului globalizării, constituind deja un imperativ de luptă și atitudine al tuturor democrațiilor, căruia statul român i se alătură fără rezerve. Lărgirea spectrului de riscuri neconvenționale, diversificarea tipologiei crizelor și conflictelor generează provocări multiple, care necesită reacții multidirecționale, bazate pe mobilitate, diversitate, coerență și complementaritate atât în spațiul intern, cât și în cel internațional.
Abordarea mai largă a problematicii securității a devenit posibilă în condițiile actuale, prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai atentă și punerea în valoare a tuturor dimensiunilor – politică, economică, financiară, militară, civică, socială, ecologică – ale stării de securitate și siguranță națională. Răspunderea fundamentală pentru securitatea țării o poartă, desigur, Președintele țării, Parlamentul, Guvernul, celelalte instituții ale statului – potrivit prerogativelor constituționale ale fiecăreia. Dar complexitatea aspectelor ce influențează acest domeniu impune ca în sistemul securității naționale să fie atrase structuri civice, non-guvernamentale, academice și comerciale, care dețin tehnologii și informații conexe cu securitatea națională și care pot contribui la formarea echilibrului și mediului intern – economic, social, civil și militar. În acest fel, comunitatea românească, în ansamblul ei, și toți cetățenii țării nu numai că vor avea asigurat dreptul de a beneficia de protecție sub multiple planuri, dar vor căpăta, deopotrivă, posibilitatea și obligația de a participa la asigurarea acesteia.
Secțiunea 2. Principii generale
Opțiunile de securitate națională au ca surse realitatea internă și situația internațională, fiind determinate de interesele comune ale cetățenilor, precum și de potențialul societății de a le susține.
Strategia de securitate națională a României are drept obiective garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, apărarea statului național român, suveran și independent, unitar și indivizibil – în spiritul și litera Constituției, consolidarea ordinii de drept și a instituțiilor democratice. Aceste obiective se realizează prin mijloace politice, juridice, diplomatice, economice și de securitate din spațiul european, euroatlantic și internațional.
Strategia de securitate națională urmărește să întărească statutul României de furnizor de securitate și stabilitate în zonă. România nu consideră în principiu nici un stat ca potențial adversar și acționează pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare și înțelegere cu toate țările lumii. Acceptarea și aplicarea normelor internaționale, soluționarea prin negociere a problemelor litigioase, respectarea drepturilor omului și promovarea relațiilor de bună vecinătate cu toate statele din zonă, fac din România un partener capabil să participe la eforturile comunității statelor democratice de realizare a stabilității și securității în spațiul euroatlantic.
Secțiunea 3. Interesele naționale ale României
Ca parte integrantă a civilizației europene, România promovează valorile acesteia și consideră interesele sale ca fiind convergente cu cele ale tuturor statelor democratice. În cadrul comunității europene, statul român și-a afirmat poziția de apărător al cetățenilor și al propriilor interese. Având în vedere evoluțiile actuale și de perspectivă ale mediului de securitate, interesele naționale ale României se fundamentează pe :
– garantarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale și a siguranței cetățenilor României;
– consolidarea unui regim democratic, bazat pe respectarea Constituției și supremația legii;
– asigurarea existenței statului național român, suveran și independent, unitar și indivizibil;
– sprijinirea legăturilor cu românii din afara granițelor țării, pentru conservarea identității lor;
– participarea României la asigurarea securității și stabilității în Europa;
– integrarea în N.A.T.O. și Uniunea Europeană.
Modalitățile de realizare a intereselor de securitate națională sunt întemeiate, în principal, pe factori politici, economici și militari. România își promovează interesele naționale prin: dezvoltarea economico-socială, mobilizarea resurselor umane și materiale proprii și cooperare internațională prin integrarea României în structurile europene și euroatlantice; dezvoltarea infrastructurii teritoriale și valorificarea poziției geostrategice a țării noastre; asigurarea unei capacități militare proprii, adaptată calitativ și tehnologic la exigențele apărării naționale.
Secțiunea 4. Factori de risc la adresa securității naționale a României
Deși pericolul unei confruntări militare majore s-a redus considerabil, a crescut riscul declanșării unor crize locale și conflicte regionale. Amenințările non-militare au proliferat, provenind din surse și direcții greu de prevăzut.
În acest context, principalii factori de risc la adresa securității naționale a României sunt:
– existența în plan regional sau subregional a unor tensiuni și conflicte militare ce se pot extinde, precum și a unor acumulări necontrolate și destabilizatoare de forțe și tehnică de luptă în spațiul de interes strategic al României;
– proliferarea și diseminarea necontrolată a tehnologiilor și materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentului și a altor mijloace letale neconvenționale;
– prelungirea unor dificultăți interne de natură economică, financiară și socială care afectează critic și vital funcționarea societății românești;
– expansiunea rețelelor și activităților teroriste și a crimei organizate transnaționale –criminalitate economico-financiară, trafic transfrontalier ilegal de persoane, de droguri, de materiale radioactive și strategice, de armament și muniții;
– limitarea accesului statului român la unele resurse vitale pentru populație și economie;
– acțiuni ce pot aduce atingere statului român și instituțiilor democratice, care conduc la separatism, xenofobie, intoleranță și conflicte interreligioase și de ordin etnic.
O altă categorie de riscuri sunt cele asimetrice non-clasice, care pot consta în acțiuni armate și nonarmate deliberate, având ca obiectiv afectarea securității naționale prin provocarea de consecințe directe sau indirecte la adresa vieții economico-sociale a țării. Putem trece în revistă:
– terorismul politic, sub cele patru forme fundamentale de manifestare: substatal, național, transnațional și internațional, inclusiv sub formele sale biologice și informatice;
– acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport internațional;
– acțiunile destinate în mod premeditat afectării – sub diferite forme și împrejurări – a imaginii României pe plan internațional, cu efecte asupra credibilității și seriozității în îndeplinirea angajamentelor asumate;
– agresiunea economico-financiară;
– provocarea deliberată de catastrofe ecologice;
– starea de incertitudine privind evoluțiile politico-militare din regiune;
– izolarea României în societatea globală bazată pe informație, datorată lipsei infrastructurilor informaționale.
Secțiunea 5. Vulnerabilități în situația internă
Pe lângă factorii de risc enumerați, apare însă și o serie de vulnerabilități, care prin prezența și acțiunea lor pot împieta asupra climatului de securitate națională a României.
Vulnerabilitățile sunt acele stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora. Cu privire la situația României, se poate estima că în perioada actuală riscurile la adresa securității sunt, preponderent, de natură non-militară și, mai ales internă, manifestându-se în special în domeniile economic, financiar, social și ecologic. Perpetuarea și conjugarea unor vulnerabilități existente în aceste domenii pot afecta însă securitatea țării, generând efecte interdependente, difuze, multidirecționale, care impun modalități de prevenire și de acțiune adecvate și flexibile.
Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolată a acestor vulnerabilități pot să creeze instabilitate și să conducă la transformarea lor în riscuri la adresa securității naționale. Printre aceste vulnerabilități se numără:
– persistența problemelor de natură economică, financiară și socială, generate de prelungirea tranziției și întârzierea reformelor structurale;
– accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a resurselor publice, care produc adâncirea inechităților sociale și proliferarea economiei subterane;
– reacțiile ineficiente, uneori, ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii și solidarității sociale, asupra calității vieții cetățenilor;
– menținerea unor cauze și surse de potențiale conflicte sociale punctuale, de mai mică sau mai mare întindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuării sau întreruperii proceselor și activităților economice propriu-zise, precum și asupra stării de liniște a populației;
– menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaționale și întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării;
– deficiențe în protecția informațiilor clasificate;
– emigrarea unor specialiști din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează potențialul de dezvoltare a societății românești.
Secțiunea 6. Modalități de acțiune pentru asigurarea siguranței naționale a României
Într-o lume în continuă schimbare, care prin mutațiile survenite, impune edificarea unei structuri de securitate colective viabile și armonizată în noua arhitectură de securitate, strategia de securitate națională a României răspunde atât complexului de riscuri și provocări, cât și oportunităților care configurează mediul strategic al secolului XXI. În lumina celor prezentate mai sus, modalitățile de acțiune în vederea asigurării siguranței naționale a României se prezintă astfel:
– valorificarea poziției geostrategice a României, prin promovarea relațiilor de bună vecinătate și dezvoltarea unor parteneriate cu statele din regiune, inițierea și participarea la proiecte de cooperare subregională, transfrontalieră și în cadrul euroregiunilor;
– în domeniul siguranței naționale se va avea în vedere asigurarea capacității analitice și operaționale a serviciilor de informații, de asemenea manieră încât să acționeze pentru anticiparea amenințărilor la adresa siguranței naționale, prin dezvoltarea cooperării în cadrul comunității informative, pregătirea și perfecționarea personalului, utilizarea tehnologiilor avansate;
– se va asigura controlul civil asupra instituțiilor din domeniul siguranței naționale și ordinii publice;
– dezvoltarea și perfecționarea modalităților de cunoaștere și contracarare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, evaluarea complexă a dinamicii acestora;
– informarea promptă și corectă a factorilor de decizie ai statului, instituirea unui sistem eficient de gestionare, valorificare și protejare a informațiilor secrete în condițiile respectării dreptului la informare al cetățenilor;
– instituționalizarea unor forme de cooperare permanentă între structurile care contribuie la realizarea siguranței naționale și ordinii publice;
-consolidarea lanțului instituțional de acțiune Poliție -Servicii de Informații – Minister Public – Justiție și intensificarea activităților desfășurate de acestea împotriva corupției și a crimei organizate;
– cooperarea internațională în domeniul criminalității transnaționale;
– sporirea securității frontierelor prin cooperarea poliției de frontieră cu organele vamale, precum și utilizarea unei evidențe computerizate și a supravegherii prin satelit;
– cooperarea cu serviciile de informații ale altor state, în cadrul relațiilor bi și multilaterale ale României, în scopul sporirii securității proprii și a celei internaționale.
Bibliografie:
Carti:
Atanasiu, Mirela, Terorismul – amenințare contra umanității, Revista „Colocviu Strategic”, nr.3, februarie 2006
Augustus Richard Norton, “Hizballah and the Israeli Withdrawal from Southern Lebanon”, în Journal ofPalestine Studies, Vol. 30, Nr. 1., 2000.
Battistell, Fabrizio, Terrorismo e comunicazione, „Il Dubbio”, anul III, 2002
Cristian Barna, Terorismul ultima solutie, Ed. Topform, 2007
Carruthers, Susan, The Media at war. Communication and conflict in the twentieth century, New York, St.Martin’s Press, 2000
Chaliand, Gérard, Paris, Terrorisme et guérillas, Flammarion, 1985
Chaliand, Gérard et Arnaud BLIN, Histoire du terrorisme – de l’Antiquité à l’Al-Qaida, Paris, Bayard, 2004
Chomsky, Noam, 11/9 – Autopsie des terrorismes, Paris, Le Serpent à plumes, 2001
Daniel Byman, “Should Hezbollah Be Next?”, în Foreign Affairs, Vol. 82, Nr. 6, Nov./Dec. 2003.
Garcin-Marou, Isabelle, Media vs. Terorism, București, Tritonic, 2005
Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Ed. Corint, 2002
Jowett O’Donnell, Persuasion: An interactive dependency approach, New York, Random House, 1982
Kravetz, Marc, Mourez, nous filmerons le reste, Paris, Magazine Littéraire, ianuarie 1981
Laqueur, Walter, Le terrorisme, Paris, Presses Universitaires Françaises, 1992
Magnus Ranstorp, “Hizbollah’s Command Leadership: Its Structure, Decision-Making and Relationship with Iranian Clergy and Institutions”, în Terrorism and Political Violence, Vol.6, Nr.3, 1994
Mihaela Negrescu, Marius Negrescu, Terorism si antiterrorism, Ed. ANI, 2008
Nicolae Rotaru, Criza si dialog, Ed. RAO 2003
Wieviorka, Michel și Dominique WOLTON, Terrorisme à la Une, Paris, Gallimard, 1987
Wieviorka, Michel, The making of terrorism, Chicago, University of Chicago Press, 2004
Articole publicate on-line:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mass-media
Jurnalist occidental anonim, citat de Magda Abu-Fadil, “Hezbollah TV Claims Credit for OustingIsraelis”, în International Press Institute Report Nr. 4/2000, consultat la 10 august 2004 la http://www.freemedia.at.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
Hamas și Jihadul Isalmic își unesc forțele; Adevărul, luni, 15 decembrie, 2003, www.adevarul.ro
USA National Strategy for Combating Terrorism, (Strategia Națională a SUA pentru Combaterea Terorismului) February 2003, http://www.usinfo.state.gov/
http://www.terrorismanswers.com/terrorism/media.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Forme de Manifestare a Terorismului (ID: 125685)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.