Forme de Manifestare a Influentei Sociale In Microgrupurile Militare

CUPRINS

TOC \o 2-3 \t "Heading, 4"

INTRODUCERE PAGEREF _Toc \h 2

2.1.1. Climatul organizațional PAGEREF _Toc1 \h 21

2.1.2. Organizația militară modernă PAGEREF _Toc2 \h 21

2.3. Influența socială în microgrupurile militare PAGEREF _Toc3 \h 24

CAPITOLUL III. : Studiu privind formele de manifestare a influenței sociale în microgrupurile militare PAGEREF _Toc4 \h 30

3.1. Relevanța studierii formelor de manifestare a influenței sociale în microgrupurile militare PAGEREF _Toc5 \h 30

3.2. Obiectivele cercetării PAGEREF _Toc6 \h 31

3.3. Ipotezele cercetării PAGEREF _Toc7 \h 31

3.4. Populația și eșantionul PAGEREF _Toc8 \h 32

3.5. Metodologia cercetării PAGEREF _Toc9 \h 32

3.5.1. Metoda de cercetare – Ancheta pe bază de chestionar PAGEREF _Toc10 \h 32

3.5.2. Intrumentul cercetării – Chestionarul PAGEREF _Toc11 \h 33

3.6. Prelucrarea și interpretarea răspunsurilor la chestionar PAGEREF _Toc12 \h 35

3.7. Concluzii ale cercetării PAGEREF _Toc13 \h 85

CONCLUZII PAGEREF _Toc14 \h 87

INTRODUCERE

În organizația militară, mai mult decât oriunde, cea mai de preț resursă este omul. De el depinde realizarea obiectivelor propuse. Pentru ca acesta să dea randament maxim într-un grup, trebuie să fie influențat, trebuie ajutat să-și canalizeze energia într-o anumită direcție. Toate aceste acțiuni întreprinse de comandanți se cristalizează într-un concept fundamental: „conducerea“. Din acest punct de vedere, exercitarea actului de conducere poate fi considerată drept o încercare de influențare interpersonală prin comunicare, fundamentată pe un autentic și solid suport afectiv, spre atingerea obiectivelor organizației.

Influența socială, unul din principalii vectori modelatori ai vieții sociale, are ca rezultat apariția unei presiuni asupra indivizilor și grupurilor sociale, în sensul impunerii normelor și modelelor dominante în cadrul unei culturi. Deci, prin intermediul influenței sociale se realizează o tendință spre similaritate care, la nivelul țintelor supuse influenței. poate îmbrăca forma uniformității (aceasta este rezultatul unor influențe acceptate de subiect din dorința acestuia de a fi asemănător cu ceilalți), sub forma supunerii (care este cea mai accentuată formă de acceptare a influențelor exercitate de către o autoritate) și, nu în ultimul rând, tendința spre similaritate poate îmbrăca forma conformismului. Din punct de vedere al psihologiei sociale, acesta este văzut ca un rezultat al unei influențe în care subiectul cedează presiunii, vizând impunerea unor sisteme de valori, norme și modele proprii unor grupuri, organizații sau instituții sociale.

Având în vedere nivelul ridicat al coeziunii microgrupurilor militare, putem observa faptul că și intensitatea influenței sociale este mult mai puternică, deoarece influența socială este rezultatul comunicării, al interacțiunilor ce se realizează la nivelul grupului, între comandant și grup.

Această lucrare este structurată pe trei părți:

În prima parte sunt prezentate câteva elemente esențiale despre influența socială, analizând unele aspecte legate de formele de influență: normalizare, conformism, influența minoritară și obediență. Vom defini fiecare dintre aceste forme și vom detalia pentru a avea o viziune clară asupra fenomenului denumit influență socială.

În partea a doua sunt descrise unele aspect legate de organizația militară și sunt prezentate formele de manifestare a influenței sociale în interiorul acesteia.

În cea de-a treia parte sunt prezentate rezultatele unei microcercetări care are ca scop identificarea formelor și a gradului de exercitare a influenței sociale în Academia Forțelor Terestre, locul în care sunt formați ofițerii de comandă ai Armatei Române.

CAPITOLUL I

Influența socială

”Influența socială este studiul efectelor pe care indivizii le au unii asupra altora în privința atitudinilor și comportamentelor. Moscovici (1980) pune la baza oricărei influențe conflictul. Pentru el, procelese de influență sunt direct legate de producerea și resorbția conflictelor.” Moscovici afirmă că în orice context de influență se află și un context de interacțiune. În general influențarea socială cercetează cauzele care duc la schimbarea comportamentului, opiniilor sau atitudinilor unui om.

Procesul influenței sociale poate fi întâlnit atât la nivel individual, cât și la nivel grupal sau macrosocial, unde, de fapt, dă masura schimbării sociale. O bună parte din vreme, studiul psihologiei sociale s-a ocupat numai de influența socială, considerându-se că aceasta înglobează totalitatea interacțiunilor individului cu grupul

În calitatea sa de ființă socială, omul se află într-o permanentă legătură cu societatea din care face parte. În cadrul acestei relații, comunitatea formează și modelează personalitatea individului.  La rândul său, omul optimizează colectivul, îl perfecționează și proiectează noi structuri sociale. Totuși, societatea înseamnă mai mult decât mediul în care trăim. Ea facilitează relațiile interumane, ne aduce împreună și ne ține uniți. Dar comunitatea se alcătuiește din oameni diferiți, este normal ca între ei să apară neînțelegeri. Atunci când un individ se ridică deasupra celorlalți, iar grupul începe să-l urmeze, apare conceptul de influența socială.

”Influența socială se manifestă atunci când o persoană cedează presiunii pe care ceilalți o exercită asupra sa. Acest proces poate fi întâlnit atât la nivel individual, cât și la nivel de grup sau societate. Deși supus acestui fenomen, individul nu este complet lipsit de apărare sau obligat de fiecare dată să cedeze.”

”Influența socială investighează cauzele schimbării umane, fie că este vorba despre opinii, atitudini sau comportamente. Influența socială poate fi definită ca orice schimbare pe care relațiile persoanei cu alții o produc asupra activităților ei intelectuale, asupra emotiilor sau acțiunilor ei.”

Dicționarul de sociologie Larousse (1996) face distincția între sensul generic și cel specific al noțiunii de influență: ”În prima accepțiune, relativ uzuală, ea se aplică oricărei forme de acțiune eficace asupra celuilalt, indiferent de modul ei de acțiune”. În sensul său particular, influența ”semnifică mai degrabă un mod de comunicare în care persoasiunea ar constitui resortul principal, dacă nu chiar și unicul”

Dicționarul de psihologie socială accentuează predominanța unilaterală a influenței, definind-o ca o acțiune asimetrică pe care o pot exercita asupra individului obiectele, fenomenele din mediul înconjurător, dar, mai ales, alți indivizi, sau grupuri umane.

Ca subdomenii sau forme de influențare socială pot fi amintite normalizarea sau formarea normelor de grup, conformismul, complezența în fața cererilor altora, obediența, contagiunea, precum si leadership-ul sau comunicarea de masă. Cercetările asuora influenței sociale au fost inițiate odată cu introducerea termenului de imitație, prin studiile asupra condițiilor în care un individ reia propunerile de răspunsuri prezentate de o sursă precum și prin analizele asupra comportamentului maselor.

”Influențarea socială poate avea loc în toate situațiile în care sunt prezente trei elemente:

Două entități sociale (două persoane, două grupuri, sau un grup și o persoană), dintre care una este ținta, iar cealaltă este sursa influenței;

Un obiect sau subiect față de care cele două entități reacționează (exprimând o poinie sau manifestând un comportament).”

Influnța socială este, din această perspectivă, o acține exercitată de o entitate socială (pesoană, grup etc.) orientată spre modificarea ecțiunilor și manifestărilor alteia. „Influența socială este asociată cu domeniul relațiilor de putere și control social, de care se deosebește deacestea întrucât nu apelează la constrângere. Se asociază mult mai firesc cu procesele de socializare, învățare socială sau comunicare.”

În cadrul procesului de influențare se presupune ca inițiatorul influenței deliberate deține un grad acceptabil de competență și informație suficientă, și este animat de intenții (fie declarate de inițiator, fie instituite de ținta influenței) care sunt apreciate de către receptor ca fiind bine orientate. Relația de influențare se bazează, până la un punct , pe un consens tacit al entităților implicate și asupra valorilor împărtășite și al efectelor probabil produse.

Influența socială ca spațiu continuu

Scurt istoric al conceptului de influență socială

Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin apariția în 1895 a lucrării “Psihologia mulțimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunț de tip cauzal stimul – contagiune. Pentru a întelege mai bine trebuie sa pornim de la definiția dată de autor mulțimilor: “Mulțimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de naționalitate, profesie sau sex, indiferent de împrejurări care îi adună impreună”. Încă de la această definiție se poate intui cu ușurință concepția lui Gustave Le Bon despre comportamentul mulțimilor pentru ca o astfel de reuniune cât se poate de eterogenă nu va fi foarte greu de stăpânit și dirijat.

Definirea conceptului

”Influența socială este un proces psiho-social de modificare a unor componente axiologice, comportamentale, afective, cognitive, ca urmare a relațiilor dintre două obiecte sociale (persoane, grupuri, instituții).”

Influența socială este studiul efectelor pe care le au unii asupra altora în privința atitudinilor și comportamentelor. (A. Neculau)

Influența socială investighează cauzele schimbării umane, fie că este vorba de opinii, atitudini sau comportamente. Influența socială poate fi definită ca orice schimbare pe care relațiile persoanei cu alții o produc asupra activităților ei intelectuale, asupra emoțiilor sau acțiunilor ei. (Dan Mircea)

“Fenomenul de influență socială conține procesele prin care indivizii și grupurile configurează, mențin, difuzează și modifică modurile lor de a gandi și de a acționa, in contextul interacțiunilor lor sociale directe sau imbolice. (G. Mugny)”

Influența socială studiază atât cauzele care conduc la o schimbare a mentalității și a comportamentului individului cât și efectele care le are asupra individului. Serge Moscovici spunea că ”omul este cel mai mare drog pentru om” ceea ce evidențează nevoia omului de a fi in continuă intreracțiune cu alți oameni. Omul dorește intotdeauna să se alinieze unor standarde pe care le vede in jurul său. Tot timpul caută să nu iasă din normalitate pentru a nu fi exclus din anumite grupuri cu care iși petrece timpul.

Formele influenței sociale

Normalizarea

”Ceea ce ne frapează la un grup social, adică la un grup de persoane aflate în interacțiune față în față, este similaritatea atitudinilor și conduitelor, care face ca, în multe situații, grupul să acționeze aidoma unui singur individ. În mod firesc, cercetările de pionierat în domeniul fenomenelor de grup și în cel al influenței sociale și-au propus să abordeze acest fenomen al uniformității”

Normalizarea se referă la procesele sociale prin care ideile și acțiunile ajung să fie văzute ca normale și să fie ”luate de bune” sau ”naturale” în viața de zi cu zi. La un nivel foarte general, procesul de normalizare descrie modul în care se formează normele și reperele utilizate în situațiile în care acestea lipsesc parțial sau total. Acest proces se aplică mai ales in cazul apariției unor situații noi. Ceea ce se dorește să se realizeze in cadrul acestei forme de influență socială este uniformizarea acțiunilor membrilor grupului. Fenomenul fundamental în situațiile de normalizare constă în inexistența unei norme stabilite dinainte, pe care grupul ar impune-o indivizilor fară ca el însuși să fie sensibil la poziția acestora. Lipsa consensului majorității cu privire la răspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe răspunsurile lor, să exercite influență unul asupra altuia și să sfârșească prin a adopta o normă comună, ce întărește adeziunea tuturor și exprimă poziția grupului față de stimulul rel. Acest proces se aplică mai ales in cazul apariției unor situații noi. Ceea ce se dorește să se realizeze in cadrul acestei forme de influență socială este uniformizarea acțiunilor membrilor grupului. Fenomenul fundamental în situațiile de normalizare constă în inexistența unei norme stabilite dinainte, pe care grupul ar impune-o indivizilor fară ca el însuși să fie sensibil la poziția acestora. Lipsa consensului majorității cu privire la răspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe răspunsurile lor, să exercite influență unul asupra altuia și să sfârșească prin a adopta o normă comună, ce întărește adeziunea tuturor și exprimă poziția grupului față de stimulul respectiv.

Conceptul  de normă de grup  conform căruia se exercită o putere a unui membru al grupului asupra celorlalți și a grupului în sine asupra tuturor,  a apărut cu mult  înaintea existenței unui fundament experimental. Primul cercetător ce a mers în această direcție a fost Muzafer Sherif, ce considera că normele sociale sunt doar un ghid al comportamentului în situații ambigue. El și-a demonstrat punctul de vedere prin intermediul metodei experimentale.

Muzafer Sherif, un mare psiholog social american, a fost primul care a încercat sa demonstreze forța și subtilitatea acestei forme de influență. Pentru a demonstra acest lucru Sherif s-a folosit de efectul autocinetic.”Acest efect descrie iluzia mișcării unui punct luminos care rămâne, de fapt, fix. Ea se produce atunci când privim acest punct în întuneric.” El a încercat să reproducă acest lucru într-un laborator. Sherif definește norma socială ca fiind ”… o scară de evaluare ce indică un interval acceptabil și un interval inacceptabil în privința comportamentului, activității, evenimentelor, credințelor sau oricărui alt subiect referitor la membrii unei unități sociale.”

Acest experiment a avut doua etape: evaluarea individuală și evaluarea individului în cadrul unui grup. În prima etapă evaluatorul i-a cerut individului să dea estimări repetate asupra mișcarii punctului luminos. În cea de-a doua etapă subiectului ii este cerut același lucru dar de aceasta dată in cadrul unui grup format din doi membrii cărora li se cere sa cea și ei estimări cu voce tare privind mișcarea punctului luminos. După analizarea datelor strânse de evaluator, acesta a concluzionat că fiecare individ își creează o modalitate de a percepe mișcarea punctului luminos, care îl ajută pe subiect să fie constant și în acord cu el însuși. În cazul in cazul in care sunt mai mulți indivizi deci un grup apare o schimbare a gândirii fiecărui individ in parte și se constată că oricât de diferite ar fi percepțiile fiecăruia se ajunge la un consens formandu-se o normă de grup. ”Apoi cand un membru al grupului infruntă de unul singur aceeași situație, estimările sale sunt relative la marja de variație și la norma elaborată de grupul său.”

”Una din consecințele însemnate ale procesului de normalizare o constituie faptul că, având posibilitatea sa participe activ la elaborarea normei comune, membrii grupului vor susține ulterior cu tărie norma și se vor arăta rezisteți in fața schimbării.”

Floyd Allport (1924) aduce o altă explicație în sensul acestui concept, prin evidențierea rezultatelor unui experiment în urma căruia subiecții ”apreciau mirosuri respingătoare ca fiind mai puțin respingătoar eși mirosuri deosebit de plăcute ca fiind mai puțin plăcute.” Concluzia este aceea a modelării răspunsurilor și comportamentelor subiecților în funcție de direcția în care se îndeaptă grupul, conformarea la credințele și valorile acetuia. Autorii Moscovici și Ricate au susținut deasemenea, faptul că evitarea conflictului este o partiularitate deosebit de importantă în procesul de normalizare.

Deasemenea, Moscovici susține ideea că influența socială poate lua trei forme de manifestare: conformismul, normalizarea și inovația. În acest sens normalizarea se produce într-un grup în care membrii sunt de competențe relativ egale și sunt dispuși să își impuna punctul de vedere asupra celorlalți membri. Astfel, normalizarea implică influențarea reciprocă a membrilor grupului.

Fenomenul ce se produce în procesul de normalizare, este acela că în grupurile fărră norme interne stabilite dinainte. În acest caz, există unele situații care cer ajungerea la un consens în ceea ce privește o problemă generală, iar în aceste situații, membrii ce nu sunt siguri ce variantă ar trebui să aleagă, vor fi influențați de cei cu mai multa încredere și statut mai ridicat și astfel consensul în ceea ce privește norma de implementat va fi unul ce întrunește adeziunea tuturor și exprimă poziția grupului.

Conformismul

Conformismul reprezintă procesul prin care un grup exercită anumite presiuni asupra unor membrii pentru ca aceștia să respecte normele pe care grupul le-a constituit.”Presiunile conformaționale se nasc din elemente de context sau de mediu și determină indivizii să se comporte într-un fel care pare corect sau potrivit cu situația dată”Trebuie sa admitem că dacă două persoane sunt într-un contact frecvent iar relațiile dintre ei sunt mai apropiate aceștia nu vor rezista prea mult influenței celuilalt chiar dacă aceștia caută să se influențeze reciproc, acest lucru sfârșindu-se prin asemănarea celor două persoane. Același lucru se întâmplă și in cazul grupurilor mai mari.

”Din moment ce toți sau cel puțin majoritatea membrilor încep să se comporte asemănător înseamna că, într-un fel sau altul, grupul exercită presiuni către uniformitate. Dar uniformitatea și conformismul, deși în relație, nu sunt identice. Uniformitatea este o stare a grupului observabilă la un moment dat. În schimb, conformismul se referă la tendința oamenilor de a-și modifica percepțiile, opiniile și comportamentul astfel încât acestea să nu contravină normelor și modelelor acceptate de grup.”

Nu trebuie totuși sa vorbim despre influența exercitată asupra oamenilor de ”tirania majorității” adică de media, modă și de instituții, aceasta având un caracter colectiv ,vizibil și exteriorizat ci vorbim despre o influență nascută din dragostea față de celălalt, din dorința de a fi pe placul altor persoane, de a ne imbrăca la fel, de a vorbi la fel, de a fi pe cât posibil una și aceeași persoană.

Putem vorbi de conformism și în momentul în care un grup exercită o anumită presiune asupra individului pentru ca acesta sa ”alinieze” la standardele grupului acesta fiind obligat să gandească și să procedeze in conformitate cu grupul.Dacă individul nu realizează acest lucru riscă să fie identificat ca fiind diferit sau chiar exclus din cadrul grupului. ”De aceea, există motive pentru care oamenii se supun presiunilor exercitate de grup chiar și atunci când lumea fizică prezintă alternative clare și lipsite de ambiguitate.”

Cel mai cunoscut experiment asupra conformismului este cel realizat de Asch. La fel ca și Sherif acesta a folosit tot judecați perceptive și subiecți complici.Stimulul său era format din trei linii verticale, din care una era egală cu o linie-etalon iar subiectul trebuia să spună cu voce tare care din cele trei linii este egala cu cea etalon. Dintr-un total de 18 încercări se dovedește că grupul reușește să schimbe judecata indivizilor aceștia având 32% dintre răspunsuri greșite adică 0,68%. Când indivizii au răspuns fără să fie supuși presiunii aceștia comiteau doar 0,08 greșeli față de 3,84 greșeli când aceștia erau în interiorul grupului. Asch a mai incercat să identifice măsura in care mărimea grupului contează. Asfel el a introdus subiectul naiv mărind succesiv numărul de persoane din grup, atfel folosind de la 1 pană la 15 complici. El a concluzionat că raspunsurile eronate cresc de la 1 la 4 complici apoi ele stagnează deci în paradigma Asch o majoritate de 15 v-a exercita aceeași influență ca cea de 4 persoane.

”Experiența lui Asch (1954) și multe alte experiențe din psihologia sociala arata ca oamenii se compartă rațional in mod irațional.Acest lucru evidențiază o supunere a individului in fața majorității sau a autorității care se justifică, fără a fi totusi o supunere oarbă.”

Efectele conformismului au mai fost explicate și din privința a două influențe cea informațională si cea normativă. Doi dintre marii pshihologi sociali au incercat să explice influența informațională. Sherif (1935) a arătat că în momentul în care nu avem suficiente informații ne bazăm unii pe ceilalți astfel se construiește o nouă normă socială astfel informațiile ne sunt oferite și cele pe care le oferim devin temeliile acestei reguli de comportament adaptată la o anumită situație.19 ani mai târziu Festinger a lansat teoria comparării sociale prin care ne explica modul prin care indivizii doresc să-și demonstreze că opiniile lor sunt cele corecte. Definiția a ceea ce este corec intr-o anumită situație o vom găsi în modul în care ceilalți se comportă, chiar daca aceștia nu incearcă sa ne demonstreze ca ceea ce gândesc ei este corect de multe ori nici nu conștientizează că ne raportăm la ei ca la o sursă de adevăr.Festinger a precizat că sunt două tipuri de realitate când ceilalți ne oferă informații: o realitate fizică unde nu se pot oferi decât raspunsuri adevarate sau false si o realitate socială unde indivizii caută raspunsuri la ceilalți. Realitatea fizică este o realitate clară sunt informații verificate aici nu este nevoie ca individul sa apeleze la ceilalți pentru a se convinge asupra valabilitații ei pe cand realitatea socială nu este o realitate demonstrată aici intervine nevoia de a se convinge de aceea apelează la cel pe care îl crede cel mai în masură să îl ajute și astfel facând o comparație între opinii reușeste să stabilească corectitudinea informațiilor. Potrivit lui Festinger, îndată ce apelăm la alții pentru a obține informație validă cu privire la realitatea socială, ei dobândesc puterea de a decide-într-o măsură mai mare sau mai mică- asupra acțiunilor noastre.

”Așa cum am văzut opinia grupului schimbă decizia pe care un individ ar avea-o în mod independent. Tendința noastră către conformism, din păcate, poate fi ușor exploatată și folosită, de pildă, pentru a inocula idei pe care altfel, cel mai probabil, nu le-am avea”Pe baza majorității, uneori, ajungem să catalogăm, fără să analizăm atent si detaliat, anumite aspecte sociale destul de complexe ca fiind doar bune sau rele, acceptabile sau neacceptabile, fără a le mai trece in prealabil prin filtrul gândirii.

Influența minoritară

Modelul funcționalist a dominat psihosociologia influenței. Acesteia i se atribuie funcția de control social, fondat pe presiunile uniformizante din partea unor surse cu un ascendent bazat pe putere, competență sau orice altă caracteristică pertinentă care le asigură o poziție dominantă. Relațiile de influență sunt, din acest punct de vedere, asimetrice; numai sursa, dispunând de un avantaj determinat, poate influența ținta, considerată un receptacol pasiv ce nu poate decât să se conformeze sau să devieze, dar în nici un caz susceptibilă să influențeze, la rându-i, sursa. Operaționalizarea condițiilor de influență se caracterizează prin diferența pe o scară de putere, de competență, etc., dependența exprimând relația de supunere a țintei față de sursă în funcție de poziția sa inferioară pe această scară. O abordare care are la bază acest model nu poate considera teoretic posibilă influența unui grup lipsit de putere, prestigiu sau de sprijinul majorității.

Dimpotrivă, modelul interacționist (sau de negociere a conflictelor) la care ne vom referi în acest subcapitol, integrează influența minoritară și, în plus, duce la o interpretare oarecum diferită a mecanismelor care subîntind conformismul. Influența are aici și o funcție de schimbare socială, bazându-se pe conflicte create de sursele minoritare, negociate cu grupurile dominante. Această negociere implică o simetrie în relațiile de influență, fiecare entitate aflată în joc fiind sau putând fi în același timp sursă și țintă a influenței. În fine, la nivelul variabilelor independente sunt subliniate comportamentele unor entități sociale opuse în timpul interacțiunii.

Înainte de a urmări în detaliu studiile asupra influenței minoritare, teoretic posibile prin elaborarea acestui nou model, este necesar să facem diferența între studiul influenței minoritare și alte două paradigme apropiate:

1. Studiul a ceea ce se cheamă influență minoritară se referă la difuzarea unei inovații de către minorități. A considera inovarea un proces de influență poată părea ambiguu în măsura în care trebuie distins între mecanismele care duc la o schimbare la nivelul unei minorități (nașterea unei noi opinii, a unui nou curent) și mecanismele care reglează difuzarea acestor noi idei sau curente.

2. „Studiul influenței minoritare se înrudește cu studiul efectului „eliberator" al suportului social de vreme ce, în ambelel cazuri, subiectul experimental scapă, într-un fel, de presiunea majorității.” Totuși, trebuie notată o diferență importantă între cele două paradigme. În paradigma suportului social, influența întărește „ordinea stabilită" în detrimentul presiunilor în realitate minoritare (răspunsurile incorecte ale unei „majorități” numerice); în paradigma influenței minoritare, aceasta tinde să provoace o schimbare socială. Suportul social face parte, prin urmare, din modelul funcțio-nalist discutat mai sus, pe cînd studiul influenței minoritare ține de modelul interacționist (Moscovici, 1979).

Să precizăm, în fine, că termenul „minoritar" a avut mai întâi un sens aparte într-o operaționalizare experimentală: era vorba de unul sau doi indivizi opuși altora, mai numeroși decît ei. Termenul a fost apoi folosit în mod mai general pentru a-i desemna pe cei care dispun de mai puține resurse (autoritate, prestigiu, putere, competență, etc.) pentru a-și impune opiniile. În acest sens, pe care îl vom acorda și noi cuvîntului minoritate, „majoritatea" poate însemna o minoritate numerică, care impune propria-i viziune asupra lumii celei mai mari părți a populației.

”Influența minoritară apare atunci când un grup minoritar încearcă să schimbe atitudinea, opinia sau comportamentul majorității.Conform acestei teorii orice membru al unui grup poate influența pe alții cel puțin intr-o anumită proporții.Se pare că acest lucru este in special valabil atunci când minoritatea este foarte articulată în punctul de vedere susținut în fața majorității.”Influneța minoritară dorește sa interpreteze diferit mecanismele care subîntind conformismul. Moscovici a studiat modul prin care indivizii aderă la normele majorității și felul în care se asigură menținerea normelor.Acest studiu Moscovici l-a numit ”paradigma funcționalistă”.Grupul dorește să elimine orice opinie care nu este aliniată la norma grupului acest lucru este realizat prin aplicarea unor sancțini severe și exercitând o anumită presiune asupra indivizilor.”Schimbarea socială este opera grupului.Ea se produce lunt, fără a pune în pericol coeziunea acestuia.”Complezența minorității a fost obiectul de stiudiu a primelor experimente dar s-a dovedit că influența minoritară nu se manifestă niciodată in mod direct.

În anul 1976 Moscovici și Lage au lansat rezultatele unor studii care arătau că minoritatea dobândește o influență interioară care nu se manifestă în exterior, dar poate izbucni în orice moment. Minoritățile pot crea conflicte sociale, nesiguranță sau îndoială, pot refuza compromisul cu ceilalți. Ele pot produce o situație în care singura soluție de a reduce tensiunea socială este ca majoritatea să adopte punctul lor de vedere. Totuși ca o minoritate sa poată infuența o majoritate doar în cazul în care se inceplinesc anumite condiții:

Minoritatea nu trebuie sa facă compromisuri, să-și mențină punctul de vedere și să dea de înteles ca nu vor renunța la acesta în nici un caz;

Pentru ca o minoritate să poată să influențeze trebuie să atragă atenția asupra sa și să se facă auzită;

Trebuie sa provoace o anumită nesiguranță in mintea majorității prin nerespectarea normelor impuse de aceasta;

Pentru a arăta că la punctul de vedere al majorității există alternative ei trebuie sa inspire nădejde și sa arate ca ea este dedicată unui alt punct de vedere;

În cele din urmă o minoritate dă de ințeles ca singura modalitate prin care se poate restabili liniștea și ordinea în cadrul grupului este ca toată lumea sa adere la convingerea ei.

O majoritate poate doar să se impună in fața individului obligându-l pe acesta să accepte norma grupului fără a-l lăsa pe acesta să vadă și alt ”drum”. Ca replică minoritatea îl convinge pe individ că se poate ajunge la un compromis oferindu-i acestuia o variantă adiacentă.

Minoritatea nu o să poată niciodată sa exercite o putere asemănătoare cu cea a majorității cel puțin nu atât de rapidă, dar v-a reuși intotdeauna să determine internalizarea aceasta fiind o armă mult mai puternică ca cea a majorității, oamenii care au fost afectați ajung să creadă în punctul de vedere prezentat.Efectele pe care le are majoritatea asupra individului sunt doar de natură exterioară, pe când minoritatea lucrează la nivelul subconștientului.

Obediența

Obediența reflectă tendința de a accepta opinii sau realiza comportamente care sunt impuse de o autoritate. Obediența este o formă de influență socială in care comportamentul cuiva este modificat ca urmare a unui ordin primit din partea unei persoane înzestrate cu o autoritate. Intensitatea influnței este direct proporțională, în acest caz, cu diferența de statut pe care le au cele două parți(cel care este influențat și cel care influențează). Deci in cazul obedienței cel mai important lucru este statutul nu neapărat numărul ca în cazul conformismului unde mărimea grupului contează cel mai mult. O altă caracteristică care diferențează obediența de celălalte forme de influențe sociale este că cel care dă ordine urmărește dacă acestea au fost duse la bun sfârșit, dorind in mod clar inluențarea caracterului celor ca Experimentele lui Asch asupra conformismului au arătat care sînt factorii care îl fac pe un individ să se supună sau cel puțin să negocieze cu grupul, în afara oricărei presiuni explicite la uniformitate din partea grupului: conștiința unui dezacord între sine și celălalt generează un conflict creator de incertitudine, de anxietate, cel are adesea rezolvat printr-o relație de dependență față de celălalt.

“În experimentele realizate de Milgram (1974), presiunea socială este, din contră, implicită: nu avem doar un simplu apel implicit la acord sau negociere vizînd reducerea diferențelor interindividuale, ci un ordin, o somație de supunere. Unul din punctele majore de interes ale acestui program de cercetări constă în faptul că experimentatorul este luat în considerare nu numai în rolul său de instructor care asigură o procedură, ci în rolul său explicit de sursă de influență.”

Să vedem care sînt detaliile procedurii folosite în aproape toate experimentele, relativ simple la urma urmelor, ca și situațiile imaginate de Asch. Vom lua apoi în considerare condițiiile care întăresc obediența față de experimentator, rezumînd rezultatele a 17 variante, și vom termina prin încercarea de a sesiza mecanismele are duc la supunere.

“Pentru a-și recruta subiecții, Milgram a dat un anunț în ziar prin care propunea 4 dolari și o indemnizație de deplasare pentru participarea la un studiu despre memorie. Candidaturile sînt reținute în funcție de vîrsta subiecților și de o repartiție pe nivelele socio-profesionale. Subiecții tuturor experimentelor, cu excepția unei singure variante, sînt bărbați.”

La sosirea lor în laboratorul Universității Yale, subiecții sînt plătiți și primesc instrucțiuni: studiul le este prezentat ca un experiment referitor la rolul sancțiunii asupra memoriei. Este vorba, mai exact, de măsurarea intensității pedepsei care are cel mai mare efect. Pentru aceasta, li se cere subiecților să joace fie rolul de elev, fie rolul de profesor. în realitate, subiecții ajung în cupluri, unul fiind subiectul naiv, celălalt complicele experimentatorului, un om de vreo 50 de ani, cu o înfățișare simpatică. Prin trucarea tragerii la sorți, subiectului naiv i se atribuie întotdeauna rolul de profesor și complicelui rolul de elev (sau de victimă). Elevul este dus într-o încăpere alăturată sălii de experiment în care se află subiectul și este legat pe un „scaun electric".

Subiectul are o dublă sarcină: pe de o parte, trebuie să citească mai multe serii de patru termeni cărora le asociază alți termeni (cer/ albastru, zi/ frumoasă, rață/ sălbatică…) apoi efectuează un test de rapel: dînd unul din cei doi termeni din fiecare pereche de asociații, el îl întreabă pe elev ce termen îi fusese asociat (de exemplu: albastru/ contoar, panglică, cer, ochi); complicele răspunde greșit, în funcție de un plan prestabilit. “Pe de altă parte, și aici se află nodul experimentului, subiectul trebuie să-l pedepsească pe complice pentru fiecare din răspunsurile false.” Pentru aceasta, el dispune de un generator electric pe care sînt dispuse 30 de manete; acționate, ele eliberează o sarcină electrică mergînd de la 15 la 450 de volți (eșalonată din 15 în 15 volți). “În plus, pe lîngă indicarea voltajului, manetelt sunt grupate în categorii de intensitate cu mențiunea: „șoc ușor”, „șoc moderat”, „șoc puternic”, „șoc intens”, „șoc extrem de intens", „atenție: șoc periculos". Îndată ce se apăsa pe o manetă, un voltmetru indica intensitatea șocului corespunzînd intensității alese. În realitate, șocurile nu erau, bineînțeles, administrate.”

“Pentru a face situația mai credibilă, subiectului naiv i se aplica un șoc real de 45 de volți, apoi începea experimentul, subiectul citind listele de asociații și acționînd o manetă la fiecare eroare a complicelui. Consemnul preciza că, pentru fiecărei nouă eroare, intensitatea șocului trebuia să crească. Experimentul se oprea atunci când subiectul era obligat să administreze 3 șocuri de 450 de volți, cele mai intense deci.”

În plus, subiectul primea un feed-back realist din partea elevului. Într-adevăr, se auzeau reacțiile elevului în funcție de voltajul ales. Se folosește, pentru acesta, o bandă magnetică: de la 75 de volți, elevul geme. De la 120 de volți, el strigă că șocurile sînt dureroase. La 135 de volți, urlă, la 150 anunță că refuză să continue (experimentatorul îi cere totuși subiectului să continue). La 180 de volți, el strigi că nu mai poate suporta. La 270 de volți se aude un strigăt de agonie. De la 300 dei volți, el horcăie și nu mai răspunde la întrebări. La fiecare ezitare a subiectului, experimentatorul îi cere să continue experimentul pînă la capăt.

Pe măsură ce se înaintează în experiment și crește intensitatea șocurilor, conflictul resimțit de către subiect se amplifică; apar ezitări, tentative de a abandona. Mai multe incitări ale experimentatorului sînt prevăzute în următoarea gradație:

1. Continuați, vă rog să continuați.

2. Experimentul cere să continuați.

3. Este absolut necesar să continuați.

4. Nu aveți de ales, trebuie să continuați.

Dacă subiectul refuză să se supună celei de-a patra incitări, experimentul se termină. La fiecare ezitare a subiectului, experimentatorul reia, în ordine, îndemnul. La nevoie, el spune subiecților că, deși șocurile sînt extrem de dureroase, elevul nu va suferi nici o leziune permanentă.

La sfîrșitul ședinței, subiecții răspundeau unor întrebări și experimentatorul le revela scopurile experimentului, faptul că șocurile nu erau administrate în realitate, etc. Acest „debriefing" este făcut cu multă atenție, deculpabilizîndu-l pe subiect: este necesar ca acesta să iasă din laborator cu „conștiința împăcată".

Măsurile ce vor fi prezentate se referă la:

1. Șocul mediu maxim dincolo de care subiecții refuză să continue experiența în ciuda celor patru îndemnuri ale experimentatorului.

2. Procentajul de subiecți care se supun, adică de subiecți care acceptă să distribuie șocuri pînă la 450 de volți.

Să vedem acum care sînt rezultatele acestui experiment pe care îl vom numi princeps (deși în prezentarea făcută de Milgram el apare drept experimentul 2).

“Rezultate depășesc așteptările cele mai pesimiste ale studenților, adulților din clasele medii și chiar ale psihiatrilor, care prevăzuseră un șoc mediu maxim de aproximativ 130 de volți și un procent de obediență de 0% : șocul mediu maxim administrat este de aproximativ 360 de volți, iar 62,5% dintre subiecți se supun pînă la cel din urmă șoc, de 450 de volți. Experimentatorul dispune deci de o putere nebănuită sau pe care nu o bănuia pînă atunci.”

“Să nu ne închipuim că subiecții torturează cu plăcere. Ei sînt sfîșiați de un conflict între conștiința că tortura este o faptă rea și necesitatea (pe care va trebui să o explicăm) de a respecta angajamentul luat față de experimentator. Dar este într-adevăr vorba de „conștiință morală” ? Ce factori pot să o explice?”

“Primele patru experimente ale lui Milgram, referitoare la relația dintre subiect și victimă, discută acest subiect. Manipularea acționează, într-adevăr, prin proximitatea față de victimă sau, altfel spus, prin natura feed-back-ului înregistat de subiect de la elev.”

Experimentul descris folosea un feed-back vocal, constituit din rugămințile victimei. într-una dintre condiții, acest feed-back era și mai slab: este vorba de situația feed-back la distanță, cînd subiectul nu aude gemetele victimei, ci numai loviturile acesteia în perete.

În alte două condiții, feed-back-ul este mai puternic. în situația de proximitate, victima se afla în aceeași cameră cu subiectul: putea fi văzută și auzită. în condiția de contact, subiectul trebuia, în plus, să apese pe mîna victimei pentru ca aceasta să simtă șocurile.

Primul rezultat care frapează este diferența mică dintre condițiile de feed-back distanță și vocal. A auzi strigătele de durere nu este, deci, de ajuns pentru a diminua efectul Milgram: chiar în acest caz, apare o „restrîngere" a cîmpului cognitiv, subiectul străduindu-se să ignore consecința actelor sale. El ar fi incapabil facă legătura dintre actele sale și consecințe, fapt întărit de separarea fizică față de victimă. Apare, totuși, o diferență: subiecții care nu se supun abandonează mai vreme experimentul, fapt indicat de diminuarea șocului mediu maxim în condiția feed-back vocal. Reacțiile victimelor nu ar face decît să accelereze nesupunerea, fără să diminueze procentul de supunere.

Cînd victima poate fi, dimpotrivă, văzută, și cu atît mai mult atunci cînd acestei abilități i se adaugă un contact fizic, nesupunerea sporește. Pot fi date două Dlicații complementare: subiectul devine conștient de consecințele actelor sale la lerea reacțiilor dureroase; legătura de la cauză la efect între actele proprii și isecințele pentru celălalt devine evidentă, iar tensiunea resimțită sporește într-atît ît aceasta poate duce la nesupunerea față de experimentator. Pe de altă parte, nu nai victima devine vizibilă, ci și subiectul. El devine salient în cîmpul cognitiv al victimei, deci se poate privi ca într-o oglindă, conform mecanismelor discutate în capitolul despre „subiect".

“Aceste experimente arată că reducerea obedienței față de o autoritate în funcție de proximitatea față de victimă nu rezultă numai dintr-o conștientizare a consecințelor actelor proprii, ci și dintr-o dinamică psihosociologică ținînd de percepția de sine a subiectului, percepție care devine evidentă atunci cînd acesta poate fi1 văzut de către victimă.”

Deoarece celelalte experimente descrise de Milgram (care reiau procedural feed-back-ului vocal) nu sînt la fel de omogene ca și primele, ele nu vor fi descrise în detaliu. Să menționăm doar că ele arată că supunerea subiecților variază în funcție de legăturile cu victima, cu autoritatea sau cu alte persoane, eventual prezente în situația experimentală. Astfel, atunci cînd victima nu acceptă să participe; la experiment decît după lungi ezitări și cu condiția ca acesta să se oprească la cererea sa, intensitatea maximă a șocurilor și procentul de obediență se diminuează oarecum (experimentul 9). Pe de altă parte, cînd experimentatorul părăsește sala și nu este legat de subiect decît prin telefon (experimentul 7), cînd îi lasă pe subiecți să fixeze singuri intensitatea șocului (experimentul 11), cînd se opune administrării de către subiecți a unor șocuri de peste 150 de volți (experimentul 12) sau cînd apare o contradicție între doi experimentatori, unul voind să mărească intensitatea și celălalt opunîndu-se (experimentul 15), subiecții administrează victimei șocuri mult mai puțin intense. Cînd, dimpotrivă, unul dintre cei doi experimentatori joacă rolul de victimă (experimentul 16), șocurile pe care le suportă sînt la fel de ridicate; ca și în experimentul princeps, iar cînd subiectul sprijină autoritatea, avînd rolul de a transmite ordinele unui alt „profesor" care administrează șocurile (experimentul 18), numai trei din cei 40 de subiecți ai acestei condiții refuză să continue experiența pînă la șocul superior maxim.

“Totuși, cînd subiectul primește, la cererea autorității, ordinele de la un alt subiect, conștient că acesta are același statut ca și el, refuză repede să i se supună (experimentul 13), ca și atunci cînd subiectul se află alături de doi complici cu același statut care refuză, de la un anume nivel de șoc, să continue (experimentul 17), autoritatea experimentatorului fiind din nou subminată.”

Dimpotrivă, cînd variabilele nu se referă în mod direct la structura relațiilor dintre subiecți, victima și autoritatea nu afectează prea mult comportamentele de obediență: rezultatele obținute nu diferă de cele din experimentul princeps nici cînd acesta se derulează într-un laborator mai puțin prestigios (experimentele 5 și 10), nici cînd se folosesc o victimă și un experimentator diferit (experimentul 6), nici, în fine, cînd subiecții sînt de sex feminin (experimentul 8).

Ideea avansată de Milgram pentru a explica aceste rezultate este că orice element individual trebuie să sufere o modificare pentru a se insera într-o structură socială nouă. Dacă subiectul se consideră autonom în numeroase situații și, deci, ințiatoi al propriilor sale gesturi, nu se mai consideră ca atare în momentul în care intră într-o stuctură socială ierarhică. Starea agentică, termen care îi aparține lui Milgram, s-ar caracteriza prin faptul că subiectul se consideră agentul executiv al unei voințe suverane pe care o acceptă. Altfel spus, subiectul aruncă responsabilitatea propriilor sale acte asupra instanței decizionale din structura socială sau asupra funcționării înseși a acestei structuri.

Concluzii

Influența socială este dominantă în orice societate. Deoarece suntem ființe sociale, aparținem unei comunități și legăm relații cu cei din jur, inevitabil vom face parte dintr-un grup și ne vom lupta cu acest fenomen. Este important să ne alegem propriul drum în viață, să știm unde ne este locul și să fim independenți în gândire. Chiar și așa, influența socială  va continua să se manifeste. Cea mai bună soluție ar fi găsirea unui echilibru între părerile/valorile noastre și cele ale colectivului din care facem parte. De-a lungul vieții, vor apărea situații în care este bine să ascultăm de alții și situații în care va trebui să ne menținem punctul de vedere. Important este să învățăm când alegem pentru noi și când pentru ceilalți.

CAPITOLUL II

Forme de manifestare a influenței sociale în microgrupurile militare

Organizația militară

„Organizația e o activitate social-umană, care presupune asocierea spontană/dirijată (voluntară) a unui număr mare de persoane ce dețin statute și roluri bine definite, determinate sau nu (formale, informale), în vederea realizării unui scop comun, explicit formulat. (Zlate, 1981)”

Cultura organizațională poate fi definită ca fiind ansamblul valorilor, credințelor, aspirațiilor, așteptărilor și comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizație, care predomină în cadrul său, condiționându-i funcționalitatea și performanțele.

„Principale forme de manifestare ale culturii organizaționale putem considera urmãtoarele elemente: simbolurile, normele comportamentale, ritualurile și ceremoniile, statuturile și rolul personalului, istorioarele și miturile organizaționale.”

2.1.1. Climatul organizațional

„Climatul organizațional descrie starea de spirit de moment a angajaților, atitudinile, opiniile și credințele lor într-un anumit moment (spre deosebire de cultura organizațională, care se refera mai mult la aspecte stabile, de continuitate în viața unei organizații).” Atunci când evaluăm satisfacția în muncă, nivelul de implicare, identificarea cu firma, dedicarea față de companie etc., evaluăm nu cultura organizațională, ci climatul organizațional.

2.1.2. Organizația militară modernă

Organizația militară, ca subsistem al sistemului social sau ca element funcțional al societății este definită ca o „organizație formală, cu o structură specifică de statusuri și roluri, în care puterea de a influența acțiunile altora crește pe măsura înaintării spre vârful ierarhiei organizaționale“

Fiecare funcție are responsabilități precis definite, existând descrieri detaliate ale îndatoririlor, răspunderilor, autorității, locului în ierarhie. Ierarhia este clar definită, iar autoritatea este corespunzătoare gradului ierarhic. Funcționarea instituției are la bază un sistem de reguli și reglementări formale cuprinse în regulamentele militare.

Formalizarea modelului profesional militar a condus la realizarea unei formule corespunzătoare în plan organizațional.

În cadrul organizației militare ansamblul normelor de comportament în relațiile interindividuale este strict determinat de regulamente militare. Sistemul rol – status cunoaște un grad foarte înalt de formalizare, existând toate condițiile pentru reproducerea constantă a relațiilor specifice.

Organizația militară este caracterizată prin stricta centralizare și prin ierarhie. Există o subordonare absolută de sus în jos

Rolul disciplinei și al ascultării pentru asigurarea coeziunii organizaționale. Accentul care se pune pe executarea fără preget a ordinului, pe subordonare și conformarea necondiționată are drept obiectiv evitarea manifestărilor de nesiguranță, eliminarea elementelor imprevizibile ale comportamentelor „militarilor”.

Obstacolele existente în calea schimbării în organizațiile militare sunt următoarele:

inflexibilitatea

conformismul

obediența

inhibiția psihologică în fața noului

răspunsul unic

teama de a nu greși

lipsa de cooperare între membri unui colectiv

”Un rol esențial în susținerea și implementarea demersurilor necesare schimbării îl are comandantul aflat la toate nivelele ierarhice existente.”

Microgrupurile militare

“Chiar dacă nu putem fi deacord cu afirmația lui Ioan Nicola (1978) conform căreia asistăm astăzi la o orientare tot mai accentuată a cercetărilor sociologice spre microsocial, nu putem să nu remarcăm apariția în ultimele decenii a unui număr relativ mare de lucrări, indeosebi de factură psihosociologică, care pun în centrul atenției lor grupul social cu întreaga sa problematică.”

O asemenea preocupare este desigur justificată în primul rând de necesitatea, tot mai acut resimțită, de cunoaștere reală și profundă a tuturor nivelurilor de structurare a existenței sociale și deci, implicit, a nivelului microstructural.

Un astfel de demers este cel realizat de M. Sherif (1969) care, în mod deliberat, se oprește la un număr redus de note care definesc grupul:

”Un grup este o unitate socială constând dintr-un număr de indivizi, care se găsesc unii cu alții în relații de rol și status, stabilite după o perioadă de timp și care posedă un set de valori sau norme ce reglementează comportarea reciprocă, cel puțin în probleme ce privesc grupul”

Conform definiției propuse, esențiale pentru delimitarea unui grup social sunt relațiile de status și rol, stabilite în timpu între un anumit număr de indivizi și care sunt în măsură să reglementeze activitatea și comportamentul comun al acestora.

Microgrupurile sunt grupuri care au in compunerea lor un număr redus de persoane reunite pe anumite criterii. Aceste grupuri sunt caracterizate în special de omogenitate. La baza formării unui microgrup militar va sta întotdeauna scopul ”combativ” al armatei.

”Grupul militar, constituit ca unitate luptătoare are desigur un scop combativ deoarece activitatea sa fundamentală o constituie neutralizarea și chiar nimicirea unui potențial agresor. Nu trebuie omis însă faptul că instituirea unei asemenea forțe combative se realizează printr-un complicat proces instructiv-formativ în care sunt implicați de la bun început toți indivizii ce compun aceste forțe.”

În organizația militară termenul de microgrup este înlocuit de termenul subunitate. Acesta se referă în general la ”echipă”, ”grupă”, ”pluton”, deoarece aceste niveluri de ierarhizare implică un număr redus de persoane ficare dintre ele având același țel, același scop.

Ca și structură microgrupul militar reprezintă ”un ansamblu de modele relativ stabile și interdependente ale poziției diferitelor elemente constructive ale grupului unele în raport cu altele, stabilite în cursul activității de realizare a sarcinilor.”(Achim Mihu, 1970).

Un microgrup militar este structurat astfel:

Structura puterii – orice grup militar are o structură de conducere. Aceasta diferă de la grup la grup. De exemplu la nivel echipă puterea este deținută de un șef de echipă, la nivel grupă puterea este deținută de un comandant de grupă urmat de doi șefi de echipe iar la nivel pluton comandant de pluton urmat de un inlocuitor la comanda plutonului, trei comandanți de grupe și șase șefi de echipe.

Structura comunicării – Aici putem vorbi despre legătura dintre membrii realizată în momentul în care grupul desfășoară o activitate ordonată. Este foarte important ca în interiorul unui microgrup mai ales militar să existe o comunicare si o legatură intre membrii, deoarece aceștia acționează și in caz de razboi și astfel întelegându-se bine se creează o legatură între membrii care poate conduce la o reușită in orice situație.

Structura afectiv-axiologică – Din acest punct de vedere putem vorbi despre simpatia de care se bucură anumiți membri din cadrul grupului, demonstrând căt de important este acel individ pentru grup. Putem vorbi aici și de importanța liderului care dacă nu este recunoscut de toți membrii poate duce la un dezechilibru iar coeziunea grupului este pusă in pericol.

Avem în vedere, în primul rând, microgrupurile ce se constituie la nivelul instituțiilor militare de învățământ. Trăsăturile acestor microgrupuri, apropiate atât de cele ale microgrupurilor studențești civile dar și de cele ale microgrupurilor de tipul echipei, grupei și plutonului din unitățile militare operative, le conferă acestora o imagine aparte ce se cere studiată și descifrată

2.3. Influența socială în microgrupurile militare

Influența socială, unul din principalii vectori modelatori ai vieții sociale, are ca rezultat apariția unei presiuni asupra indivizilor și grupurilor sociale, în sensul impunerii normelor și modelelor dominante în cadrul unei culturi. Deci, prin intermediul influenței sociale se realizează o tendință spre similaritate, care, la nivelul țintelor supuse influenței poate îmbrăca forma uniformității (aceasta este rezultatul unor influențe acceptate de subiect din dorința acestuia de a fi asemănător cu ceilalți), sub forma supunerii (care este cea mai accentuată formă de acceptare a influențelor exercitate de către o autoritate) și, nu în ultimul rând, tendința spre similaritate poate îmbrăca forma conformismului. Din punct de vedere al psihologiei sociale, acesta este văzut ca un rezultat al unei influențe în care subiectul cedează presiunii, vizând impunerea unor sisteme de valori, norme și modele proprii unor grupuri, organizații sau instituții sociale.

Analiza particularităților procesului de influență socială în organizația militară trebuie realizată pornind de la principalele caracteristici ale contextului social în care acest proces se derulează, particularități pe care le vom puncta într-o manieră cât mai sintetică. Organizația militară este o „structură social “ cu un înalt grad de formalizare, în care normele și palierele ierarhice impun un anumit tip de comportament. În aceste condiții, procesul de influență socială suferă mutații specifice mediului, în sensul prezenței aceleiași caracteristici – formalismul.

Având în vedere nivelul ridicat al coeziunii microgrupurilor militare, putem observa faptul că și intensitatea influenței sociale este mult mai puternică, deoarece influența socială este rezultatul comunicării, a interacțiunilor ce se realizează la nivelul grupului, între comandant și grup.

Având în vedere cele afirmate mai sus, observăm rolul determinant al liderului, ca și sursă în procesele de influențare, în îndeplinirea tuturor cerințelor pentru ca subunitatea să-și atingă obiectivele.

În organizația militară, mai mult decât oriunde, cea mai de preț resursă este omul. De el depinde realizarea obiectivelor propuse. Pentru ca acesta să dea randament maxim într-un grup, trebuie să fie influențat, trebuie ajutat să-și canalizeze energia într-o anumită direcție. Toate aceste acțiuni întreprinse de comandanți se cristalizează într-un concept fundamental – „conducerea“. Din acest punct de vedere, exercitarea actului de conducere poate fi considerată drept o încercare de influențare interpersonală, prin comunicare, fundamentată pe un autentic și solid suport afectiv, spre atingerea obiectivelor organizației.

Prin faptul că procesele de influențare au întotdeauna ca țintă o persoana sau un grup de persoane, se poate ca din lipsa înțelegerii tuturor factorilor care le condiționează să obținem rezultate necorespunzătoare. În condițiile date trebuie evitată crearea unor situații conflictuale între indivizi sau la nivelul grupului, care ar putea declanșa procese ca cele de reactanță psihologică, nonconformism, devianță.

Mecanismele de realizare a influenței

Cele mai importante mecanisme și procese psihice și psihosociale implicate în realizarea influenței sociale, respectiv în schimbarea atitudinilor și comportamentelor, sunt următoarele: imitația, contagiunea, comparația sociala, disonanța cognitivă, sugestia, persuasiunea, ordinul, manipularea și influența minorităților.

Unele dintre aceste procese se declanșează spontan, atunci când sunt întrunite anumite condiții ale situației sociale; este cazul imitației, contagiunii, comparației, disonanței cognitive sau presiunii normative.

Altele sunt declanșate și conduse conștient de către agentul de influență: sugestia, persuasiunea, dispoziția normativă, ordinul și manipularea.

Imitația constă din reproducerea activă a unor modele atitudinale și comportamentale oferite de o altă persoană care, contextual, posedă o anumită relevanță sau ascendență socială. Imitația are un caracter dinamic și selectiv, implicând elemente de reelaborare și creație, ceea ce permite adecvarea modelului preluat la specificul personalității celui care imită. Prin acest proces se obțin modalități acreditate și eficiente de adaptare și acțiune socială. Imitația reprezintă o formă de învățare și adaptare socială, implicând o relație privilegiată și fundamentată axiologic, însă asimetrică, dintre două sau mai multe persoane. Imitația este favorizată de următorii factori:

ascendența socială sau afectivă a persoanei-model;

eficiența recunoscută a modelului compotamental preluat;

satisfacerea implicită a unor vectori motivaționali personali prin preluarea si exercitarea unui anumit tip de comportament (nevoia de recunoaștere sociala sau de protecție etc);

presiunea sociala (grupală) spre conformism;

crize de identitate ș.a.

Contagiunea se caracterizează prin tendința de imitare inconștientă a unui model dominant de comportament, care se propagă de la o persoană la alta într-un context favorizant. În acest proces sunt implicați în special factori afectivi și vectori motivaționali primari, legați în special de nevoia de integrare și protecție. Au fost studiate în special fenomenele de contagiune în condițiile specifice mulțimilor, dar și în cadrul unor grupuri primare, în care modelul oferit de un lider socioafectiv este preluat spontan de ceilalți membri ai grupului, propagându-se sub forma unei adevărate epidemii. Ĩn acest caz, persoanele care dezvoltă relații afective pozitive au tendința de a-și modela reciproc comportamentele, din dorința de asemănare, incluziune, protecție și recunoaștere în cadrul grupului de apartenență.

Comparația socială este unul dintre procesele prin care se elaborează imaginea de sine, prin raportarea continuă la cei din jur care, în anumite condiții, devin referențiale sociale cu funcții modelatoare și corective pentru propria personalitate. Pe fondul incertitudinilor legate de propriile noastre opinii, comportamente și performanțe, apare nevoia firească de a obține repere prin alegerea unor termeni de comparație; are loc o estimare, corectare și armonizarea a atitudinilor, comportamentelor și acțiunilor personale, astfel încât acestea să ajungă la o relativă concordanță cu normele de grup. Cu cât suntem mai nesiguri în ceea ce privește propriile conduite și cu cât acestea sunt mai îndepărtate de normele grupului, cu atât este mai mare influența rezultată în urma comparației sociale.

Disonanța cognitivă reprezintă unul dintre cele mai subtile procese prin intermediul căruia se asigura echilibrul cognitiv și afectiv, cu atât mai necesar cu cât situațiile în care suntem implicați sunt mai dizarmonice și potențial generatoare de insatisfacție și frustrări. Orice discordanță aparținând sistemului cognitiv, afectiv, motivațional, atitudinal sau comportamental generează o tensiune orientată în sensul eliminării sau reducerii respectivei disonanțe, implicit a reducerii tensiunii psihice generate de aceasta. Apariția spontană sau producerea intenționată a unei situații generatoare de disonanță constituie premisa schimbării unor seturi atitudinale implicate în respectiva situație. Pe acest fond, schimbarea atitudinii inițiale față de obiectele, persoanele, evenimentele sau comportamentale generatoare de disonanță cognitivă este cel mai curent mod de reducere a stării de tensiune psihică și frustrare, ceea ce generează un efect de motivare și întărire similar cu cel al recompensei.

Presiunea normativă este rezultatul conjugării a două categorii de factori:

a) existența unui sistem de norme și modele culturale, organizaționale sau grupale cu caracter supraindividual, recunoscute ca atare de membrii unei colectivități, pe de o parte;

b) manifestarea unor puternice nevoi individuale de afiliere, integrare și protecție psihosocială, pe de alta parte.

Cu cât grupul social este mai coeziv și mai bine structurat, cu atât nevoile de afiliere și protecție sunt mai puternice. Cu cât sancțiunile colective – formale sau informale – în raport cu devianța sunt mai aspre, cu atât presiunea normativă este mai mare, ducând la schimbarea sistemului atitudinal și comportamental al persoanei, în consonanță cu rigorile cadrului normativ, care este condiționat și de un anumit specific al spațiului cultural.

Sugestia reprezintă o modalitate complexă de influențare a comportamentului unei persoane, pe baza unor mecanisme neuropsihice încă insuficient descifrate. În sens larg, prin sugestie se înțelege procesul de inducere a unei reacții fără participarea activă a voinței celui sugestionat, proces care poate îmbrăca trei forme: sugestie spontană, sugestie provocată (printre care numără și sugestia hipnotică) și sugestia reflectată (sau autosugestia). Având o largă utilizare în medicină și psihoterapie, sugestia este un fenomen curent al vieții cotidiene, începând cu diferite modalități spontane și inconștiente de inter-influențare a membrilor unui grup, continuând cu formele de autosugestie care îndeplinesc un rol major în procesul de modelare a personalității și terminând cu faimosul efect “placebo”, utilizat ca formă neconvențională de tratament medical.

În sens restrâns, din perspectivă strict psihosocială, sugestia reprezintă o modalitate discretă de influențare conștientă a atitudinii sau comportamentului unei persoane recurgând la procedeul “facilitării cognitive și decizionale”. Indirect și fără o presiune vizibilă, se prezintă într-un context privilegiat o anumită opinie, atitudine sau variantă comportamentală astfel încât, pe fondul de difuzie sau distragere a atenției persoanei vizate, acesteia i se inoculează ideea dorită. În actul sugestiei, între persoana inductoare și cea indusă se creează o relație cu totul specială, constând în principal într-o ascendență psihică a inductorului, pe fondul diminuării funcțiilor critice și capacității de rezistență și autocontrol ale subiectului supus sugestiei. Eficacitatea sugestiei depinde de următorii factori :

prestigiul persoanei care face sugestia (în plan social, cultural sau profesional);

calitățile psihofizice ale acesteia (farmecul fizic, forța voinței, capacitatea de persuasiune s.a.);

sugestibilitatea persoanei-țintă;

situația în care se găsește aceasta (de dependență, inferioritate, conflict etc.)

nivelul de consens grupal referitor la aspectele care constituie obiectul sugestiei.

Ordinul constituie modalitatea curentă de influențare a comportamentului unor persoane integrate în cadrul unor sisteme sociale organizate ierarhic, în care există o autoritate recunoscută. Capacitatea unor persoane sau instituții de a influența comportamentul celor aflați în situația de dependență sau subalternitate ține de o serie de factori psihici, psihosociali și conjuncturali:

natura instituției sau grupului (civilă sau militară; formală sau informală; economică, juridică, educațională etc.);

nivelul ierarhic și autoritatea de care se bucură instanța care emite ordinul;

gradul de raționalitate și rezonabilitate a ordinului dat, în raport cu natura instituției;

normele interne de funcționare și obiectivele generale, recunoscute prin consens;

caracteristicile personale ale celor implicați în emiterea și executarea ordinului (tip de personalitate, grad de ascendență sau submisiune etc.);

concordanța dintre ordinul dat și structura motivaționala a executantului (scopuri, interese, aspirații);

presiunea socială spre conformare;

împrejurările concrete care impun emiterea unor ordine;

eventualele consecințe care pot rezulta în urma nerespectării acestora;

tipul de societate și natura sistemului politic (autoritar sau democrat) ș.a.

Deși în mod explicit prin ordin se vizează determinarea unui anumit comportament, realizarea acestui fapt nu poate avea loc decât pe fondul existenței unei atitudini implicite de acceptare a raporturilor ierarhice de subordonare și de dependență formală sau informală în cadrul diferitelor instituții sociale. Ĩn lipsa acestei condiții, folosirea ordinului poate genera efecte contrare celor dorite, de respingere și opoziție.

Persuasiunea reprezintă o modalitate organizată și dirijată conștient de influențare a unei persoane sau a unui grup, apelând la o argumentație logică, susținută afectiv și motivațional, în scopul impunerii unor idei, opinii, atitudini sau comportamente care inițial nu erau acceptate sau agreate de către cei vizați. Persuasiunea constituie una dintre principalele forme de exercitare a influenței sociale, permițând compararea rațională a opiniilor și adoptarea unor noi concepții și atitudini care se dovedesc superioare, pe fondul respectării dreptului la opțiune a interlocutorilor.

Manipularea este o acțiune de determinare a unui actor social (persoană, grup, organizație, mulțime reală sau virtuală) de a gândi și acționa în conformitate cu dorințele și interesele factorului de influență, uneori chiar împotriva propriilor interese. În acest scop se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implică distorsionarea adevărului, utilizarea unor sofisme și argumentații voit falsificate, pe fondul inducerii unor elemente iraționale de ordin emoțional care să susțină adoptarea unor atitudini convenabile manipulatorului. Dacă în cazul persuasiunii, care se bazează pe argumentație rațională, se obține de regulă un spor de cunoaștere și adecvare la situațiile sociale, pe fondul respectării unor principii de fair-play interpersonal, în cazul manipulării relațiile sociale sunt alterate de dorința factorului de influență de a-și impune propriile interese de care cel manipulat nu este conștient.

2.4. Concluzii

Influența socială este un proces care apare ca rezultat al interacțiunilor umane. Nu avem posibilitatea să împiedicăm apariția acestuia, dar cu cât suntem mai conștienți de particularitățile acestuia, câștigăm posibilitatea de a-l controla.

Influența socială devine un instrument eficace la îndemâna comandan-ților doar în momentul în care aceștia devin conștienți de „subtilitățile“ acestui proces, motiv pentru care atenția ar trebui îndreptată în direcția studierii metodelor și tehnicilor de influențare, precum și a condițiilor sale de eficiență.

Procesul de influențare socială se derulează în strânsă legătură cu cel de comunicare, motiv pentru care recomandăm o atenție sporită aspectelor de ordin formativ în raport cu formarea și dezvoltarea competenței de comunicare a viitorilor ofițeri. Efectele procesului de influențare cresc, din punct de vedere calitativ, în raport cu competența de comunicare a comandanților, cu stilul lor de conducere și cu structura lor de personalitate.

CAPITOLUL III. : Studiu privind formele de manifestare a influenței sociale în microgrupurile militare

3.1. Relevanța studierii formelor de manifestare a influenței sociale în microgrupurile militare

Armata reprezintă una dintre cele mai importante componente ale unei societăți. Aceasta, prin scopul principal pe care îl are – de a asigura securitatea – colaborează împreună cu celelalte componente și duc mai departe sistemul axiologic al respectivei societăți. Însă fiecare componentă are particularitățile ei. Spre deosebire de celelalte sisteme, cel militar este caracterizat de strictețe ridicată și conservatorism. Este bine cunoscut că în cadrul acestei instituții se pune accentul foarte mult pe uniformitate. Acest lucru face aproape imposibilă dezvoltarea persoanelor în alte direcții decât cea indicată de instituție. Însă, latura umană, subiectivă, personală a fiecărui militar nu poate fi inhibată în totalitate de sistem, acest lucru fiind înainte de toate indezirabil. Este necesar ca fiecare persoană să își păstreze caracterul, care face diferența dintre persoane, care, mai mult de atât, în situațiile limită este cel care produce soluțiile corecte, cel care dictează cursul de acțiune. Caracteristicile personale sunt cele care formează liderii, modelele demne de urmat.

În Academia Forțelor Terestre, studenții sunt instruiți și îndreptați în direcția realizării unei tranziții cât mai rapide și mai performante de la mediul civil la cel militar. Toți militarii care se prezintă în fața lor sunt noi surse de cunoștințe și de conduite pe care trebuie să și le asume și să le urmeze. Astfel, la începutul traiectoriei de student militar influența socială este deosebit de ridicată și descrește în măsura în care aceștia își asumă comportamentele specifice. În acest sens, dimensiunile influenței sociale sunt observabile și fac obiectul studiului pentru a determina măsura în care acestea își fac simțită prezența și îndeplinesc obiectivul de a forma militari în rândurile studenților.

În acord cu noțiunile teoretice prezentate în capitolele anterioare, comparația socială este dimensiunea ce plasează subiectul la intersecția dintre conduitele proprii cu cele ale altor persoane. Studenții militari sunt predispuși la această conduită pe parcursul celor trei ani de Academie deoarece le este cerută o comportare în conformitate cu ideea de militar, astfel încât aceștia trebuie să o adopte prin comparația cu modelele ce le sunt oferite. Rezistența la persuasiune se manifestă mai pregnant la începutul Academiei, deoarece atunci tranziția este foarte bruscă, cerințele sunt ridicate și posibilitățile psihicului studentului nu sunt încă la nivelul cerut. Totodată, această rezistență poate persista și după formarea deprinderilor de bază. Dimensiunea numită sugestibilitate indică măsura în care indivizii sunt predispuși să acționeze în conformitate cu sugestiile directe sau indirecte care s-au facut în acest sens. În contextul academic, această dimensiune se manifestă într-o măsură destul de importantă, studenților fiindu-le chiar indicat, nu doar sugerat să realizeze anumite lucruri. În aceeași idee conformismul descrie cel mai bine influența la care sunt supuși studenții militari.

În general, considerate ca inhibatoare pentru dezvoltarea personalității proprii, aceste dimensiuni sunt, în cazul Academie Forțelor Terestre, cele care dictează formarea studenților ca militari. În acest caz ele au un efect benefic, transformând persoanele care pătrund în mediul academic, din civili cu idei diverse și comportamente necorespunzătoare profesiei, în militari cu un set de valori asumate, cu un statut care le va permite în continuare să își modeleze caracterul pe care și l-au format pe parcursul academiei. Din acest motiv este importantă studierea modului în care influența socială se manifestă, pentru a determina dacă obiectivele Academiei ca instituție militară de învățământ sunt îndeplinite.

3.2. Obiectivele cercetării

O1. Identificarea principalelor forme de manifestare a influenței sociale în cadrul grupurilor studențești din cadrul Academiei Forțelor Terestre;

O2. Măsurarea gradului de comparație socială, rezistență la persuasiune, conformism și sugestibilitate a studenților din Academia Forțelor Terestre;

O3. Evidențierea diferențelor semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește nivelul de comparație socială, persuasiune, conformism și sugestibilitate al studenților din Academia Forțelor Terestre în funcție de genul lor, liceul absolvit și anul de studiu.

3.3. Ipotezele cercetării

I1. Ierarhia principalelor forme de influență socială care se manifestă în cadrul grupurilor studențești investigate din Academia Forțelor Terestre este, în ordine descrescătoare a intensității, următoarea: persuasiunea, conformismul, sugestia și comparația socială;

I2. Comparația socială, conformismul și sugestibilitatea se manifestă la un nivel ridicat în cadrul eșantionului investigat, în timp ce rezistența la persuasiune se manifestă la un nivel scăzut.

I3. Exista diferențe semnificative din punct de vedere statistic între studenții investigați în ceea ce privește nivelul de comparație socială, persuasiune, conformism și sugestibilitate ale studenților din Academia Forțelor Terestre în funcție de gen, liceul absolvit și anul de studiu.

3.4. Populația și eșantionul

Populația pe care s-a desfășurat cercetarea este formată din studenții celor trei ani de studiu ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Eșantionul este format din 100 de studenți, câte 30 pentru anul întâi și anul doi (15 băieți și 15 fete) și 40 de studenți din anul 3 (16 fete și 24 de băieți). Eșantionul respectă regulile statistice de stabilire a mărimii lui.

3.5. Metodologia cercetării

3.5.1. Metoda de cercetare – Ancheta pe bază de chestionar

Ancheta pe bază de chestionar este probabil cea mai folosită metodă în cercetările psihosociologice de nivel cantitativ și instrumentul preferat al psihosociologilor. Din acest motiv ar trebui să se facă deosebirea între inventar sau chestionar de personalitate, scale de măsurare a atitudinilor, teste etc. Reprezintă un instrument utilizat în ancheta sociologică ce constă într-un set de întrebări scrise, ordonate într-un anumit mod ce are ca scop identificarea anumitor aspecte sociale.

Vom aminti, cu titlu de exemplificare, câteva definiții ale chestionarului.

P. Pichot spune despre chestionare ca ”sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiecților și se referă la opiniile, preferințele, sentimentele, interesele și comportamentele lor în circumstanțe precise.”

Roger Mucchielli, spunea despre chestionar că „nu poate fi considerat decât o listă de întrebări”. Earl Babbie, spune că prin chestionar se înțelege „o metodă de colectare a datelor prin (1) întrebările puse persoanelor sau (2) prin întrebarea acestora dacă sunt de acord sau în dezacord cu enunțurile care reprezintă diferite puncte de vedere.”

Chelcea definește chestionarul ca fiind ”o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”

Prin această definiție Chelcea relevă faptul că itemii din intrument sunt reprezentați atât de o succesiune de întrebări sau imagini (desene, fotografii) fixate în scris, grafic, dar și de imagini, fotografii sau desene. Chelcea susține că într-un chestionar ”combinarea și succesiunea stimulilor trebuie să fie logică, dar și psihologică”.

Trebuie subliniat însă faptul că, spre deosebire de testele de personalitate, chestionarul vizează cu precădere nivelul conștiinței.

Clasificarea chestionarelor

Clasificarea chestionarelor după conținutul informațiilor adunate vizează calitatea informațiilor. Din acest punct de vedere, se disting două tipuri de chestionare. Chestionarele de date factuale, de tip administrativ, referitoare la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct și verificate și de alte persoane. Astfel de chestionare, lansate în scopuri administrative, nu sunt totdeauna foarte laborios concepute. Orice formular tip reprezintă, în fond, un chestionar, dar formularele tip din administrație corespund prea puțin unor necesități mai îndepărtate: de centralizare a datelor, de prelucrare secundară a lor.

După forma întrebărilor și a stimulilor se pot distinge chestionare cu întrebări închise, chestionare cu întrebări deschise și chestionare cu întrebări mixte. Întrebările închise implică o alegere obligatorie din partea persoanei chestionate pentru una sau mai multe din variantele de răspuns, iar intrebările deschise accepta orice răspuns. Trebuie știut însă că, orice întrebare închisă implică o variantă de raspuns de tipul Nu știu, nu răspund, pentru a pastra dreptul repondentului de a nu raspunde. Excepție fac o parte din testele de personalitate care forțează subiectul să aleagă o variantă de răspuns dorită sau care se apropie cel mai mult ca sens de răspunsul pe care l-ar da.

3.5.2. Intrumentul cercetării – Chestionarul

Chestionarul pe care l-am folosit (Anexa 1) este structurat in patru părți. Prima parte este formată din șapte întrebări și are ca scop determinarea măsurii în care studenții apelează la comparația socială. A doua parte este formată din doisprezece întrebări și are ca scop determinarea măsurii în care studenții opun rezistență la persuasiune. A treia parte este formată din zece întrebări și are ca scop deteminarea măsurii în care studenții militari raspund la conformism. Ultima parte este formată dintr-un set de nouă întrebări care au scopul de a determina modul în care studenții militari răspund la sugestibilitate.

Acesta are menirea de a identifica puterea influenței sociale in grupurile de studenți militari și identificarea diferențelor în funcție de trei criterii: sex, liceul absolvit și anul de studiu.

Pentru prelucrarea datelor am folosit programul SPSS 16 și Excel.

Operaționalizarea conceptelor utilizate în cercetare. Structura chestionarului

Prima dimensiune – comparația socială ( întrebările 1 – 7)

Indicatori:

Compararea cu alții în privința modului în care fac lucrurile;

Compararea cu alții în privința abilităților sociale;

Frecvanța comparării cu alți oameni;

Compararea cu alți oameni in privința realizărilor în viață;

Compararea cu alții din punctul de vedere al activității sociale.

A doua dimensiune – rezistența la persuasiune ( întrebările 8 – 20)

Indicatori:

Schimbarea opiniei în momentul în care este prezentat un argument logic;

Urmarea sfaturilor date de alte persoane;

Schimbarea opiniei la prezentarea unui alt punct de vedere;

Încrederea în alții în ceea ce privește ideile și sfaturile;

Îndoiala față de propria opinie;

Frecvența schimbării opiniei după discuțiile cu persoanele din jur.

A treia dimensiune – conformismul ( întrebările 21 – 30)

Indicatori:

Acceptarea deciziilor majorității;

Disponibilitate ridicată la rugămințile altor persoane;

Executarea sarcinilor primite întocmai și la timp;

Conformarea cu ceilalți în privința lucrurilor;

Respectarea normelor impuse de grup sau societate;

Conformarea în privința ideilor colective.

A patra dimensiune – sugestibilitatea (întrebările 31 – 39)

Indicatori:

Stabilirea nivelului de convingere în ceea ce privește convingerile similare;

Cât de ușor se lasă convins de o persoană cu probleme similare;

Stabilirea nivelului de convingere în ceea ce privește profesională și de viață;

Cât de ușor se lasă convins de poziția pe scara ierarhică a unei persoane;

Renunțarea la opinia proprie în cazul în care există posibilitatea de a porni o ceartă;

3.6. Prelucrarea și interpretarea răspunsurilor la chestionar

Prelucrarea primară a datelor din chestionar

În urma aplicării chestionarului și a prelucrării datelor cu SPSS s-au obținut următoarele rezultate:

1.1.Sunt întotdeauna foarte atent(ă) la modul în care fac lucrurile în comparație cu modul în care le fac alte persoane.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.2.Dacă vreau să aflu cât de bine am făcut ceva, compar ceea ce am făcut cu ceea ce au făcut alții.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.3.Compar foarte des cum mă descurc social (spre exemplu, deprinderi sociale, popularitate) cu felul în care se descurcă alți oameni.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.4.Sunt genul de persoană care se compară des cu alții.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.5.Mă compar adesea cu alți oameni în privința a ceea ce am realizat în viață.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.6.Încerc adesea să aflu ce gândesc alte persoane care au probleme similare cu ale mele.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.7.Încerc întotdeauna să aflu ce ar face alți oameni în situații similare cu a mea.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.8.Un argument logic mă poate face să mă răzgândesc

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.9.Pot fi convins(ă) de un argument bun.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.10.Găsesc sfaturile altor persoane ca fiind de ajutor în luarea deciziilor.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.11.Când iau o decizie adesea urmez sfatul altor persoane.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.12.Nu mă deranjează să îmi schimb opinia după ce aud un alt punct de vedere.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.13.Cu cât sunt mai mult expus(ă) la alte puncte de vedere cu atât propria mea opinie despre lume se schimbă.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.14.Preiau multe idei bune de la alții.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.15.Am încredere în sfatul experților.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.16.Dacă aș avea o opinie pe care nu o mai are nimeni, m-aș îndoi serios de ea.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.17.De obicei pot fi convins(ă) de un editorial bine scris.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.18.Sunt ușor de influențat de opiniile altora.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.19.Într-o discuție, adesea folosesc argumente pe care le-am auzit de la alții.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.20.Îmi schimb frecvent opinia după ce discut cu alte persoane.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.21.Accept deciziile majorității.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.22.Sunt dispus(ă) să fac orice mă roagă colegii mei.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.23.În general fac ce mi se spune.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.24.În general îmi ascult superiorii.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.25.Încerc să îndeplinesc dorințele grupului din care fac parte chiar dacă este un sacrificiu pentru mine.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.26.Dacă văd oamenii din jur făcând ceva, simt nevoia să fac și eu la fel.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.27.Mai degrabă respect regulile decât să le încalc.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.28.Chiar dacă nu sunt de acord cu o idee, dacă toți ceilalți sunt, tind să cedez în favoarea lor.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.29.Prefer să îi aprob pe ceilalți, decât să mă străduiesc să le expun punctul meu de vedere.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

1.30.De cele mai multe ori nu mă contrazic cu alții, deși sunt convins(ă) ca am dreptate.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.1.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când are idei/credințe/comportamente/obiceiuri similare cu ale mele.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.2.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când are aceleași probleme ca ale mele.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.3.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când cunoaște multe persoane cu aceleași probleme ca ale mele.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.4.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când a câștigat o experiență profesională valoroasă.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.5.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când a câștigat o experiență de viață valoroasă.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.6.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când e situat cât mai sus pe scara socială/ierarhică.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.7.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când știu că va începe să se certe cu mine dacă am o altă opinie, așa că renunț la a mea.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.8.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când știu că voi suferi niște consecințe neplăcute dacă voi susține o altă opinie.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

2.9.Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când știu că se va înfuria dacă am o altă opinie.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Analizând datele din tabelul următor, reiese faptul că studenții din eșanionul investigat opun o rezistență destul de mare la persuasiune. De asemenea studenții manifestă un nivel mediu de conformism și de comparare socială, iar în ceea ce privește sugestibilitatea, nivelul acesteia este foarte scăzut. ceea ce se corelează foarte bine cu nivelul crescut de rezistență la persuasiune.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Analiza corelațiilor semnificative dintre scorurile obținute de studenți la principalele forme de manifestare a influenței sociale indică următoarele:

Cu cât studenții sunt mai conformiști cu atât este mai crescută tendința lor de a se compara social cu ceilalți (coenficient de corelație α = 0,261; p= 0,009 )

Cu cât studenții sunt mai sugestionabili cu atât crește gradul lor de conformism social (coenficient de corelație α = 0,431;p=0,0001)

Rezultatele testului t pentru eșantioane independente fete – băieți indică următoarele:

subiecții de gen feminin din eșantionul investigat se răzgândesc mai ușor atunci când li se prezintă un argument logic comparativ cu subiecții de gen masculin (m1=3,26; m2=3,74;p=0,032)

subiecții de gen masculin din eșantionul investigat urmează sfatul altor persoane atunci când au de luat o decizie într-o măsura mult mai mare decât subiecții de gen feminin (m1=2,85; m2=2,24; p=0,003)

subiecții de gen masculin din eșantionul investigat sunt dispuși într-o măsură mult mai mare să facă orice îi roagă colegii comparativ cu subiecții de gen feminin (m1=2,92; m2=2,43; p=0,032)

subiecții de gen masculin din eșantionul investigat preferă să îi aprobe pe ceilalți în loc să se străduiască să își expună propriul punct de vedere, într-o măsură mult mai mare comparativ cu subiecții de gen feminin (m1=2,42; m2=2,02; p=0.013).

Subiecții de gen masculin din eșantionul investigat sunt mai predispuși la conformism în comparație cu subiecții de gen feminin (m1=29,57; m2=27,28; p=0,028)

Studenții care provin din liceele civile se compară cu alte persoane într-o măsură mult mai mare comparativ cu colegii lor care provin din liceele militare (m1=3,74; m2=4,10; p=0,037) în ceea ce privește modul în care fac lucrurile;

Studenții care provin din liceele civile compară într-o măsură mai mare ceea ce au făcut ei cu ceea ce au facut alții când doresc să afle cât de bine au facut ceva în comparație cu colegii lor care provin din liceele militare (m1=3,21; m2=3,69; p=0,021);

Studenții care provin din liceele civile se compară într-o măsură mai mare cu alți oameni în privința a ceea ce au realizat în viață în comparație cu colegii lor care provin din liceele militare (m1=2,46; m2=3,08; p=0,007);

Studenții care provin din liceele militare pot fi convinși într-o măsură mai mare de de un argument bun în comparație cu colegii lor care provin din liceele civile (m1=3,77; m2=3,36; p=0,039);

Studenții care provin din liceele militare își schimbă mai ușor opiniile după ce aud un alt punct de vedere în comparație cu colegii lor care provin din liceele civile (m1=3,00; m2=2,51; p=0,024);

Studenții care provin din liceele civile preiau idei bune de la alții într-o măsură mai mare în comparație cu colegii lor de la liceele militare (m1=2,91; m2=3,41; p=0,031);

Studenții care provin din liceele militare simt într-o măsură mai mare nevoia imite dacă văd că persoanele din jurul lor fac ceva în comparație cu colegii lor care provin din liceele civile (m1=2,64; m2=2,15; p=0,026);

Studenții care provin din liceele militare preferă într-o măsură mult mai mare să îi aprobe pe ceilalți în loc să se străduiască să își expună propriul punct de vedere, în comparație cu subiecții care provin din liceele civile (m1=2,41; m2=1,95; p=0,004).

Studenții care provin din liceele civile sunt sensibili într-o măsură mai mare la fenomenul comparației sociale comparativ cu colegii lor care provin din liceele militare (m1=20,43;m2=22,69;p=0,012).

Procedura statistică One way ANOVA pentru determinarea diferențelor semnificative dintre cei trei ani de studiu (conform tabelelor 1, 2, 3 din anexe).

studenții din anul trei de studiu (m3=2,23) se lasă mult mai ușor influențați de opiniile altora comparativ cu colegii lor din anul 2 (m2=1,83) și din anul întâi (m1=1,61). Pragul de semnificație este p=0,013.

Studenții de anul întâi (m1=3,26) execută ceea ce li se spune într-o măsură mult mai mare decât colegii lor din anul doi (m2=2,60) și cei din anul trei (m3=2,69). Pragul de semnificație este p=0,033.

Studenții de anul întâi (m1=4.03) iși ascultă superiorii într-o măsură mult mai mare în comparație cu colegii lor din anul doi (m2=3,50) și cei din anul trei (m3=3,46). Pragul de semnificație este p=0,030.

Studenții din anul întâi (m1=3,45) încearcă să îndeplinească dorințele grupului din care fac parte chiar dacă este un sacrificiu pentru ei, într-o măsură mult mai mare decât colegii lor din anul doi (m2=3,13) și cei din anul trei (m3 = 2,82). Pragul de semnificație este p=0,025.

Studenții din anul întâi (m1=30,55), din eșantionul investigat, sunt mai predispuși la conformism în comparație cu subiecții din anul doi (m2=27,57) și cei din anul trei (m3=27,64). Pragul de semnificație este p=0,029.

3.7. Concluzii ale cercetării

În acest studiu am urmărit să identificăm principalele forme de manifestare a influenței sociale, să măsurăm gradul de comparare socială, persuasiune, conformism și sugestibilitate și să evidențiem diferențele semnificative din punct de vedere statistic pe cele patru dimensiuni dintre studenții din Academia Forțelor Terestre

Pentru aceasta am pornit de la trei ipoteze: în prima ipoteză am presupus că ierarhia principalelor forme de influență socială care se manifestă în cadrul grupurilor studențești investigate din Academia Forțelor Terestre este, în ordine descrescătoare a intensității, următoarea: persuasiunea, conformismul, sugestia și comparația socială Această ipoteză s-a confirmat. Studenții din eșantionul investigat opun o rezistență destul de mare la persuasiune, aceasta fiind principala formă de manifestare a influenței sociale din Academia Forțelor Terestre așa cum apare în percepția studenților investigați.

Ce-a de-a doua ipoteză afirmă faptul că sugestibilitatea, conformismul și compararea socială se manifestă la un nivel ridicat în cadrul eșantionului investigat în timp ce rezistența la persuasiune se manifestă la nivel scăzut. Această ipoteză s-a infirmat, deoarece studenții au raportat un nivel mediu de conformism, rezistență la persuasiune și de comparație socială, iar în ceea ce privește sugestibilitatea, nivelul acesteia este foarte scăzut, ceea ce se corelează foarte bine cu nivelul crescut de rezistență la persuasiune.

Ce-a de-a treia ipoteză s-a confirmat și ea. Astfel, analizând diferențele dintre studenții investigați în funcție de trei criterii: gen, liceul absolvit și anul de studiu, am dovedit că băieții se conformează mai mult ca fetele. Băieții preferă într-o măsură mult mai mare decât fetele să îi aprobe pe cei din jurul lor în loc să-și exprime propria decizie, reacționează pozitiv într-o măsură mai mare atunci când sunt rugați să facă un anumit lucru și mai ales urmează sfatul celor din jurul lor când vine vorba să ia o decizie, dar toate aceste lucruri se schimbă când vine vorba de a-și pastra opinia, fetele răzgândindu-se mai ușor în momentul în care le este prezentat un argument care este logic din punctul lor de vedere.

În ceea ce privește liceul absolvit, s-a dovedit că studenții care provin din liceele civile sunt sensibili într-o măsură mai mare la fenomenul comparației sociale. Astfel studenții care provin din liceele civile apelează la comparație socială într-o măsură mai mare, aceștia comparându-se aproape în orice privință cu alte persoane și în ceea ce privește realizările personale și în momentul în care îndeplinesc anumite sarcini pentru a vedea dacă au obținut același rezultat; dar tot aceștia preiau și mai mult ideile bune de la alții, astfel că, în momentul în care sunt puși într-o situație asemănătoare reușesc să își îndeplinească sarcinile mult mai eficient.

Pe de altă parte studenții care au absolvit un liceu militar își schimbă opiniile într- măsură mai mare atunci când aud un alt punct de vedere, mai ales dacă le este prezentat și un argument bun; din acest motiv nici nu se străduiesc să își exprime propriul punct de vedere, considerând că ceilalți au dreptate, și manifestă o tendință mai accentuată spre imitație socială.

Din punctul de vedere al diferențelor dintre studenții din ani diferiți de studiu s-a dovedit că studenții din anul întâi sunt cei mai conformiști deoarece aceștia doresc să se integreze cât mai repede în cadrul instituției. Astfel studenții din anul întâi de studiu respectă toate ordinele primite, își ascultă superiorii nedorind să iasă din tipar și au tendința de a îndeplini dorințele grupului din care fac parte chiar dacă acest lucru implică un mare efort din partea lor. Când vine vorba de gradul în care studenții sunt influențați de opiniile altora, anul trei se dovedește a fi foarte ușor influențat de opiniile altora.

Realizând o corelație între cele patru dimensiuni ale influenței sociale s-a dovedit că tendița de a se compara cu ceilalți crește proporțional cu nivelul de conformitate și în același timp cu cât sunt mai sugestionabili studenții cu atât crește gradul lor de conformitate socială.

CONCLUZII

În contextul actual, unul din fenomenele cele mai prezente în toate domeniile este schimbarea. Acesta generează efecte variate, de la rezistența la schimbare, până la acceptarea și adaptarea la noile stări rezultate. Acest fenomen se transpune și în organizația militară, atingând latura de organizare, de implementare de noi proiecte, de resurse umane și materiale.

În ceea ce privește resursa umană, aceasta reprezintă factorul cheie și rațiunea de a exista a organizației militare. Chiar dacă progresul tenologic și-a pus amprenta în ceea ce privește utilizarea resursei umane, individul, prin calitățile sale unice și imposibil de replicat, rămâne elementul primordial. Integrarea în Uniunea Europeană și aderarea la Alianța Nord-Atlantică au impus organizației militare adaptarea la niște standarde corespunzătoare de interoperabilitate în toate ramurile acesteia.

În acest sens, organizația militară a început să acorde o atenție ridicată cercetărilor din domeniul sociologiei, psihologiei, comportamentului organizațional, ce aduc în discuție strategii de motivare și de influențare a resursei umane pentru o mai bună implicare și un devotament crescut pentru organizația din care fac parte. Unul din palierele urmate de disciplina psihosociologie este cel al influenței sociale. Disputată, în multe studii, ca fiind un fenomen controversat, pentru domeniul militar el reprezintă un element deosebit de important, în special în perioada de formare profesională.

În prezenta lucrare, am analizat acest concept de influență socială și formele acesteia: normalizarea, conformism, influența minoritară și obediența. Climatul organizațional este afectat de impactul acestor dimensiuni, iar această modalitate de influențare diferă de la un microgrup militar la altul. Microgrupurile militare, reprezentate de subunități de nivel mic: echipă, grupă, pluton, stau sub impactul mecanismelor de realizare a influenței: imitația, contagiunea, comparația socială, disonanța cognitivă, presiunea normativă, sugestia, ordinul și persuasiunea. Gradul în care aceste fenomene se manifestă diferă în funcție de o serie de factori: de personalitate, sociali, de diverse conduite și, totodată, de etapa în care se află indivizii afectați de acest fenomen.

În partea aplicativă am efectuat un studiu în care am identificat principalele forme ale influenței sociale în microgrupurile studențești din Academia Forțelor Terestre, am cuantificat gradul în care acestea apar la studenții militari și l-am analizat în funcție de factorii: gen, liceul absolvit și anul de studiu. Fiind din etapa de formare a ofițerilor, studenții militari prezintă un grad mare de expunere la influența socială, sub toate formele sale. Clasamentul dimensiunilor analizate în studiul nostru următorul: persuasiunea, conformismul, comparația socială și sugestibilitatea, ca forme de manifestare a influenței sociale suportate de către studenții investigați.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Arădăvoaice, G., Climatul psihosocial în colectivele militare, București, Editura Militară, 1984.

Chelcea, S., Dicționar de psihosociologie, Editura INI, 1988.

Chiriță, M., Roman, N., Barbu, V., Profesia militară în contextul social contemporan, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, 2007.

Dulea, G., Sociodinamica grupului militar, București, Editura Militară, 1991.

Mircea, D., Managementul influențării sociale în conflictele moderne, București, Editura Top Form, 2009.

Moscovici, S., Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura Poliron, 1998.

Neculau, A., Manual de psihologie socială, Iași, Editura Polirom, 2004.

Neculau, A., G.Ferreol, Psihosociologia schimbării, Iași, Editura Polirom,1998.

Savam, I., Tibil, G., Zulean, M., Armata și societatea, București, Editura Info-Team, 1998.

Zulean, M., Forțele armate și societatea, București, Editura Militară, 2010.

Autori străini:

Abrams, D; Hogg, M.A., Social identification, self categorization and social influence. European Review of social psychology, vol. 1, 1990.

Doise, W., Mugny, G., Deschamp, J.C., Psiologie socială experimentală, Iași, Editura Polirom, 1996.

Drozda-Senkowska E., Psihologie socială experimentală, Editura Polirom, 2002.

Infografie:

http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/doisemugny-psihologie-sociala-experimentala.pdf accesat în 22.03.2014.

http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID _52382/ Experimentul-Milgram-si-raspunderea-pentru-fapta-comitentu lui.html accesat în 01.03.2014.

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/psihologie/grupul-si-dinamica-grupului-1831accesat în 22.04.2014.

David. E., Dimensiuni actuale ale climatului psihosocial în microgrupurile militare studențești, 1995, online: http://catalog.ucv.ro/opac/bibliographic_view/36587;jsessionid=467FF269C960AD28E8349A9E41054144, accesat în 15.05.2014.

http://www.e-scoala.ro/psihologie/atitudinea_fata_de_schimbare_a_ personalului.html accesat în 22.04.2014.

http://fspac.ubbcluj.ro/moodle/pluginfile.php/6110/course/overviewfiles/ Lobbying_2014IDD_master.pdf?forcedownload=1 accesat în 22.04.2014.

http://materiexamen.wordpress.com/2013/02/07/3-influenta-sociala-normalizarea1 accesat în 29.03.2014.

http://www.papastergiouro.gr/pdf/Iasi2009.pdf accesat în 23.03.2014

http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs9.pdf accesat în 23.03.2014.

http://psihologiesociala.uv.ro/?file=psihologie-sociala/influenta-sociala-si-conformismul accesat în 15.04.2014.

http://www.scientia.ro/homo-humanus/52-psihologie-experimente-cu-oameni/372-studiul-de-conformitate-solomon-asch-1951.html accesat in 30.03.2014.

http://www.scritub.com/profesor-scoala/INSERTIA-PROFESION ALA-A-TINERI74622.php accesat în 01.03.2014.

http://semnalplus.ro/editorial/omul-intre-ciocan-si-nicovala-grupul-si-influenta-sociala/ accesat în 22.04.2014.

http://sistemeco.ro/Clients/Files/2008-1.pdf accesat în 25.03.2014

http://www.studeție.ro/cursuri/sociologie/curs-influență socială_i47 _c1046 _78009 html accesat în 17.05.2014.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Structurile-si-procesele-grupa11.php accesat în 13.04.2014

http://ro.scribd.com/doc/92208909/C10-Obedienta-Si-Manipulare accesat în 05.05.2014.

http://www.unap.ro/ro/unitati/cdiu/DICTIONAR%20DE%20TERM ENI%20MILITARI .doc. accesat în 17.05.2014.

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2009Noiembrie/Marin%20 Loredana%20-%20Insertia%20Profesionala%20a%20Tinerilor%20 Absolventi/rezumat.doc accesat în 03.03.2014.

ANEXA 1

Chestionar ANONIM

1.Vă rugăm să spuneți în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile din tabelul de mai jos, utilizând următoarea scală de răspuns:

1 = În foarte mică măsură; 2 = În mică măsură; 3 = Nici în mică nici în mare măsură; 4 = În mare măsură; 5 = În foarte mare măsură

2.Vă rugăm să spuneți în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile din tabelul de mai jos, utilizând următoarea scală de răspuns:

1 = În foarte mică măsură; 2 = În mică măsură; 3 = Nici în mică nici în mare măsură;

4 = În mare măsură; 5 = În foarte mare măsură

Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când:

An de studiu……………….

Sex : a. Masculin b. Feminin

Liceu absolvit: a. Militar b. Civil

ANEXA 2.

ANEXA 3.

ANEXA 4.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Arădăvoaice, G., Climatul psihosocial în colectivele militare, București, Editura Militară, 1984.

Chelcea, S., Dicționar de psihosociologie, Editura INI, 1988.

Chiriță, M., Roman, N., Barbu, V., Profesia militară în contextul social contemporan, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, 2007.

Dulea, G., Sociodinamica grupului militar, București, Editura Militară, 1991.

Mircea, D., Managementul influențării sociale în conflictele moderne, București, Editura Top Form, 2009.

Moscovici, S., Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura Poliron, 1998.

Neculau, A., Manual de psihologie socială, Iași, Editura Polirom, 2004.

Neculau, A., G.Ferreol, Psihosociologia schimbării, Iași, Editura Polirom,1998.

Savam, I., Tibil, G., Zulean, M., Armata și societatea, București, Editura Info-Team, 1998.

Zulean, M., Forțele armate și societatea, București, Editura Militară, 2010.

Autori străini:

Abrams, D; Hogg, M.A., Social identification, self categorization and social influence. European Review of social psychology, vol. 1, 1990.

Doise, W., Mugny, G., Deschamp, J.C., Psiologie socială experimentală, Iași, Editura Polirom, 1996.

Drozda-Senkowska E., Psihologie socială experimentală, Editura Polirom, 2002.

Infografie:

http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/doisemugny-psihologie-sociala-experimentala.pdf accesat în 22.03.2014.

http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID _52382/ Experimentul-Milgram-si-raspunderea-pentru-fapta-comitentu lui.html accesat în 01.03.2014.

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/psihologie/grupul-si-dinamica-grupului-1831accesat în 22.04.2014.

David. E., Dimensiuni actuale ale climatului psihosocial în microgrupurile militare studențești, 1995, online: http://catalog.ucv.ro/opac/bibliographic_view/36587;jsessionid=467FF269C960AD28E8349A9E41054144, accesat în 15.05.2014.

http://www.e-scoala.ro/psihologie/atitudinea_fata_de_schimbare_a_ personalului.html accesat în 22.04.2014.

http://fspac.ubbcluj.ro/moodle/pluginfile.php/6110/course/overviewfiles/ Lobbying_2014IDD_master.pdf?forcedownload=1 accesat în 22.04.2014.

http://materiexamen.wordpress.com/2013/02/07/3-influenta-sociala-normalizarea1 accesat în 29.03.2014.

http://www.papastergiouro.gr/pdf/Iasi2009.pdf accesat în 23.03.2014

http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs9.pdf accesat în 23.03.2014.

http://psihologiesociala.uv.ro/?file=psihologie-sociala/influenta-sociala-si-conformismul accesat în 15.04.2014.

http://www.scientia.ro/homo-humanus/52-psihologie-experimente-cu-oameni/372-studiul-de-conformitate-solomon-asch-1951.html accesat in 30.03.2014.

http://www.scritub.com/profesor-scoala/INSERTIA-PROFESION ALA-A-TINERI74622.php accesat în 01.03.2014.

http://semnalplus.ro/editorial/omul-intre-ciocan-si-nicovala-grupul-si-influenta-sociala/ accesat în 22.04.2014.

http://sistemeco.ro/Clients/Files/2008-1.pdf accesat în 25.03.2014

http://www.studeție.ro/cursuri/sociologie/curs-influență socială_i47 _c1046 _78009 html accesat în 17.05.2014.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Structurile-si-procesele-grupa11.php accesat în 13.04.2014

http://ro.scribd.com/doc/92208909/C10-Obedienta-Si-Manipulare accesat în 05.05.2014.

http://www.unap.ro/ro/unitati/cdiu/DICTIONAR%20DE%20TERM ENI%20MILITARI .doc. accesat în 17.05.2014.

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2009Noiembrie/Marin%20 Loredana%20-%20Insertia%20Profesionala%20a%20Tinerilor%20 Absolventi/rezumat.doc accesat în 03.03.2014.

ANEXA 1

Chestionar ANONIM

1.Vă rugăm să spuneți în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile din tabelul de mai jos, utilizând următoarea scală de răspuns:

1 = În foarte mică măsură; 2 = În mică măsură; 3 = Nici în mică nici în mare măsură; 4 = În mare măsură; 5 = În foarte mare măsură

2.Vă rugăm să spuneți în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile din tabelul de mai jos, utilizând următoarea scală de răspuns:

1 = În foarte mică măsură; 2 = În mică măsură; 3 = Nici în mică nici în mare măsură;

4 = În mare măsură; 5 = În foarte mare măsură

Mi-e mai ușor să mă las convins de o persoană atunci când:

An de studiu……………….

Sex : a. Masculin b. Feminin

Liceu absolvit: a. Militar b. Civil

ANEXA 2.

ANEXA 3.

ANEXA 4.