Forme de Cooperare Pentru Furnizarea Serviciilor de Utilitati
FORME DE COOPERARE
PENTRU FURNIZAREA SERVICIILOR DE UTILITĂȚI
STUDIU DE CAZ: IMPORTANȚA FORMELOR DE COOPERARE DIN PERSPECTIVA AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE DIN CADRUL PRIMĂRIEI CLUJ
Cuprins
Introducere
Capitolul I
Problemele la nivelul administrației publice locale. Fragmentarea teritorială și capacitatea administrativă
1.1.Definirea problemei:
1.2. Încercări de reformă. Soluții cu privire la problemele indentificate.
Capitolul II
Forme de cooperare: Zone Metropolitane, Regiuni, ADI-uri
2.1.Zonele Metropolitane
2.2. Regiunile
2.3.Asociațiile de dezvoltare intercomunitară
Introducere
În această lucrare voi aborda problematica formelor asociative de cooperare dintre autoritățile administrației publice locale în vederea organizării și furnizării serviciilor publice de utilități. Acest domeniu, neîndeajuns de cunoscut de către cei vizați necesită o cunoaștere în profunzime asupra reglementărilor acestor structuri de cooperare, o definire clară a problemelor ce stau la baza existenței acestora, în ce măsură legislația actuală stimulează înființarea formelor asociative de cooperare, încercările de reformă întreprinse de autorități până în prezent și nu în ultimul rând dacă aceste forme asociative pot oferi soluții eficiente provocărilor cu care se confruntă autoritățile administrației publice locale în procesul de organizare și funcționare a serviciilor publice.
Capitolul I
Problemele la nivelul administrației publice locale. Fragmentarea teritorială și capacitatea administrativă
1.1.Definirea problemei:
Printre multitudinea de provocări cu care autoritățile administrației publice se confruntă se numără fragmentarea administrativă, ce implică automat și o scădere a capacității administrative a autorităților publice, la care se mai adaugă și modul de reglementare a criteriilor de organizare a serviciilor publice de interes local și a celor de utilități publice, astfel încât mărimea unităților administrativ teritoriale nu mai corespunde necesităților oamenilor, mai ales în ceea ce privește modalitatea de furnizare a serviciilor de utilități.
Așadar, o primă problemă ce susține necesitatea apariției și înființării unor forme asociative în vederea cooperării între unitățile administrativ-teritoriale și administrația locală este reprezentată de gradul de fragmentare al uităților administrativ-teritoriale , care poate fi măsurat prin numărul mediu de locuitori la nivelul categoriilor de așezări. Astfel, mărimea gradului de fragmentare caracterizează posibilele disfuncționalități care apar din cauza fărâmițării structurii unităților administrative dintr-un stat. Un grad ridicat de fragmentare atrage de la sine o reducere în ceea ce privește gradul de eficiență a competențelor locale în organizarea și furnizarea serviciilor publice locale (Daniel Pop, 2007). Totodată, dacă numărul celor care apelează la servicii este suficient de mare, acest lucru reflectă și eficiența puterii economice a comunității respective și astfel atrage cu mai mare ușurință sursele care contribuie la formarea capacității autorităților administrației publice locale de a susține în mod eficient organizarea și funcționarea unor servicii publice de interes local, contribuind totodată și la atingerea unui standard mai ridicat al nivelului de dotare tehnico-edilitar.
În plus de asta, avem de-a face cu diverse situații în care asistăm la o nepotrivire între nivelul la care se găsesc competențele și amploarea problemelor care trebuie rezvolate, situație datorată extinderii orașelor spre perferie, urmată mai apoi de apariția unor nevoi care nu mai pot fi satisfăcute în mod optim de autoritățile publice municipale. Astfel, majoritatea problemelor de planificare urbană depășesc în prezent granițele politico-administrative, necesitând o abordare la nivel metropolitan „ Granițele unităților administrativ teritoriale nu corespund neapărat cu limitele fluide ale forței de muncă urbane, piețelor de bunuri și cu configurația infrastructurii; ajustarea lor prin anexare, reorganizare a guvernământului local sau cooperare la nivel metropolitan este dificilă dar în același timp cu implicații profunde pe termen lung. Jurisdicțiile locale mai degrabă fragmentează decât unifică regiunea urbană, accentuând astfel segmentarea ( cum ar fi cea dintre oraș și suburbii) și nu tendința spre o coerență structurată și formarea de alianțe”.( Harvey ,1989). Astfel ideea care stă la baza încurajării cooperării între nivelurile locale era că aceasta va determina creșterea eficienței sectorului public. Fragmentarea administrativă excesivă are drept rezultat o capacitate administrativă slabă a comunelor și orașelor mici, care în cele din urmă, afectează calitatea serviciilor publice și nivelul de trai al cetățenilor. Totodată, în vederea realizării transferului de competențe în procesul de descentralizare și a exercitării acestora în condiții de eficiență, conform dispozițiilor Legii nr.195/2006, este necesară întărirea capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale implicate în acest proces, scop în care acestea se pot organiza în asociații de dezvoltare intercomunitară (Daniel Pop, 2007).
Comunele rurale din România sunt în număr de 2,860, acestea fiind caracterizate de o diferență foarte mare în ceea ce privește mărimea și capacitatea economică de la o zona la alta, acest motiv constituind și premisele necesare unei reforme administrativ teritoriale ce are în vedere reducerea numărului de comune, conform unui studiu realizat de Societatea Academică din România. În cadrul acestui raport se scoate în evidență faptul că majoritatea comunelor din țară sunt sub dimensiunea recomandată de buna practică, de 5000 de locuitori, și au fost înființate în special în intervalul 2001-2004. Efectul acestui derapaj către frgamentare fiind foarte vizbil la momentul actual, unde sub un sfert din totalul comunelor reușesc să-și acopere integral cheltuielile salariale la nivel local. În ciuda faptului că unele state europene au un nivel administrativ de bază la fel de fragmentat sau mult mai fragmentat decât al României, cum este cazul Franței și al câtorva țări Central Europene, avantajul acestora constă în faptul că sunt societăți înstărite care își permit o pierdere de eficiență în servicii, în scopul susținerii unor micro-identități locale. În România, 25% din comune sunt sub dimensiunea critică de 1000 de locuitori, iar cheltuielile salariale în primărie depășesc de 3-4 ori încasările din venituri proprii.
Astfel, la nivel european în vederea menținerii eficienței și coerenței administrative, în special în mediul rural se pune problema reducerii numărului de comune prin fuziune/ comasare. Acest proces este destul de actual, și a fost cu atât mai necesar în contextul crizei econimice care a impus constrângeri severe bugetelor publice statelor europene. Astfel, una din cele mai reprezentative țări pentru acest proces de reformă teritorială este Danemarca care a redus numărul comunelor de la 270 la 98, statele baltice au introdus poltici de stimulare prin granturi a fuziunilor, un bun exemplu este Letonia care a redus numărul comunelor de la 500 la 100, Grecia în urma aplicării programului de reformă Kallikratis, adoptat în anul 2011 a redus considerabil numărul comunelor de la 1,034 de comune la 325. Aceste modificări în plan teritorial se realizează gradual în cadrul unor state precum, Anglia, Irlanda de Nord elemină consiliile locale mici. În Finlanda, acest proces de reformă are la bază introducerea obligatorie prin lege a grupării comunelor mărunte pentru funizarea anumitor servicii în comun, aceleași aspect este dezbătut și în alte state: Olanda, Germania, Franța aceasta din urmă fiind țara cu cele mai fragmentate comune rurale, dar care prin reforma teritorială din 2010 a introdus și ea stimulente pentru fuziune în cadrul unor „comune noi” cu atribuții lărgite. Foarte imporatant în susținerea acestui proces de reformă este faptul că nici o țară nu a mai permis în ultimii zece ani înmulțirea unităților administrativ-teritoriale( Sorin Ionița, 2011, SAR Policy Brief, No.53).
În timp ce în Europa se promova o raționalizare administrativă a spațiului rural, în România se întâmpla exact contrariul, astfel încât numărul primăriilor a început să se înmulțească semnificativ după anul 2000. Au continuat să se înmulțească municipiile, doar din dorința de a da orașului un statut perceput ca superior, fără ca acest lucru să contribuie în vreun fel asupra niveului de dezvoltare, ajungându-se la situația ca județul Vaslui să aibă mai multe municipii (3), decât Prahova și Timiș care au câte 2. Totodată s-a declanșat un fenomen de a transforma comunele în orașe, fără a se stabili un scop precis în cel mai inoportun moment , tocmai când banii Uniunii Europene pentru dezvoltarea rurală începeau să capete consistență. Deși prin investirea comunelor cu statutul de oraș se dorea implicit și recunoașterea unui anumit statut de onoare, efectul a fost exact contrariul, cetățenii având de platit un impozit mai mare 0,2% în urban față de 0,1% în rural și neeligibili pentru alocarea fondurilor de dezvoltare rurală, care erau mai însemnate din punct de vedere financiar, decât fondurile destinate orașelor mici care au fost și sunt mult mai reduse. Perioada 2001-2004 este reprezentată de o creștere a numărului de primării cu mai bine de 200, pe fondul înființării unor comune noi, lucru foarte greu de explicat întrucât noile comune nu s-au înființat doar în zonele cu populație rară, cu condiții dificile de mediu, cu comune existente foarte mari sau acolo unde condițiile economice o permiteau , ci s-a aprobat fragmentarea peste tot, chair și acolo unde dimensiunea comunelor era deja sub media națională cum este cazul orașelor: Timișoara, Brașov, Sălaj, Vâlcea sau în județele sărace și caracterizate de o depopulare rurală din Olt, Covasna, Mehedinți, Teleorman, Ialomița. Singurul județ al țării care se apropria de dimensiunea minimă recomandabilă pentru eficiența administrativă în mediul rural de 5000 de locuitori era Suceava, în unele județe media de locuitori pe comună fiind de aproape jumătate din acesată medie recomandată, în timp ce media națională era și ea destul de scăzută: 3500 de locuitori.
Nu în ultimul rând, efectele acestor fragmentări este vizibil până astăzi, unde un număr de 650 de comune, reprezentând sub un sfert din totalul de 2,860 reuseșesc să-și acopere integral cheltuilelile salariale la nivel local din veniturile proprii plus cota parte din impozitul pe venitul personal care li se livrează lunar, automat la care se mai adaugă faptul că un procent de 23,9% din comunele românești au cheltuieli salariale mai mult decât duble față de această bază de venituri indicată.
În concluzie , în ceea ce privește eficientizarea prin reducerea de costuri în bugetele locale ale țării, o primă măsură urgentă de reformă o constituie reducerea numărului de comune prin comasare/fuziune cu cel puțin 25% pe structura actuală sau cu 75% pe o nouă structură de municipalități mai mari( Sorin Ioniță, 2011). Adoptarea acestei măsuri va consolida autonomia financiara locală, va reduce nivelul de dependență actuală a comunelor de cele superioare, evitându-se astfel și clientelismul. O astfel de reformă se va putea realiza doar după diverse consultări și prin folisirea unor criterii obiective, utilizarea unor stimulente financiare pentru fuziunea voluntară, așa numitele granduri condiționate.
Așadar, nivelul gradului de fragmentare are repercusiuni si asupra capacității administrative, definită prin Legea cadru a descentralizării nr.195/2006 drept „ ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum și acțiunile pe care le desfășoară acestea pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege. Capacitati condiționate.
Așadar, nivelul gradului de fragmentare are repercusiuni si asupra capacității administrative, definită prin Legea cadru a descentralizării nr.195/2006 drept „ ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum și acțiunile pe care le desfășoară acestea pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege. Capacitatea administrativă se evaluează și se stabilește prin lege”. Astfel, printre deficiențele administrației publice românești se numără capacitatea redusă pentru planificare strategică și financiară, alocarea deficitară a resurselor financiare, lipsa de eficacitate în punerea în aplicare a politicilor și furnizarea de servicii, o cooperare și o coordonare insuficientă între diferitele niveluri de guvernanță și între ministere, sistemele slabe de gestionare și control, lipsa gestionării integrate a serviciilor publice pentru mediul de afaceri și cetățeni, precum și absența unei gestionări strategice și eficace a resurselor umane.(Programul Operațional Creșterea Capacității Administrative, Strategia 2014-2020) Deși s-au realizat unele progrese privind măsurarea costurilor administrative, aplicarea procedurii de evaluare a impactului este limitată, aproape inexistentă.
Problema capacității administrative reduse din România este foarte vizibilă în mediul rural, situație agravată odată cu procesul de descentralizare care presupune transferul sau delegarea competențelor către autorități, fapt ce implică în mod automat și domeniul serviciilor publice de interes local și a seviciilor comunitare de utilități publice, care fie nu există în zonele rurale, fie sunt foarte reduse ca dimenisiune sau nu există. Astfel, problema de politică publică o constituie creșterea capacității administrative în mediul rural și implict dezvoltarea și organizarea de servicii publice de interes local și servicii comunitare de utilități publice. (Sorin Dan, 2007)
Dezvoltarea capacității administrative are scopul de a promova și susține crearea atât la nivel central cât și local a unei administrații publice care să devină un important factor de competitivitate, dezvoltare, progres și coeziune. Principalele acțiuni avute în vedere de autoritățile publice locale vizează:
Îmbunătățirea calității serviciilor publice și sporirea capacității de a furniza noi servicii;
Dezvoltarea capacității de accesare și management al fondurilor de dezvoltare interne și externe, în special a fondurilor comunitare.
Modul în care serviciile publice sunt oferite cetățenilor este un indicator relevant care măsoară performanța proceselor de reformă, în general, și în special a procesului de descentralizare, din perspectiva alocării competențelor între autoritățile administrației publice centrale și locale. Principalele probleme întâmpinate cu privire la alocarea competențelor sunt reprezentate de : suprapuneri ale acestora între diferite autorități ale administrației publice centrale și locale, transferul lor fără asigurarea surselor de finanțare corespunzătoare sau capacitatea administrativă redusă în special a unităților administrativ-teritoriale mici de a exercita competențele transferate, de a implementa politicile sectoriale și actele normative elaborate, autonomia financiară redusă a acestora. În plus de asta , sistemul de monitorizare și evaluare a modului de gestionare a serviciilor publice este neadecvat sau chiar inexistent, iar instrumentele destinate eficientizării gestionării serviciilor publice sunt utilizate la scară mică. Îmbunătățirea gestionării serviciilor publice și a creșterii calității și accesului la acestea este, de asemenea, direct legată de utilizarea sistemelor de management al calității, instrument moderne de management, de monitorizare, de evaluare și control.
Pentru a răspunde cerințelor tot mai mari ale cetățenilor și mediului de afaceri, pe termen mediu și lung, este necesară o abordare strategică la nivel național în ceea ce privește creșterea calității și a accesibilității serviciilor publice prin implementarea unor programe integrate care vizează: încurajarea cooperării la nivel local, simplificarea procedurilor birocratice și administrative, creșterea gradului de utilizare a sistemelor și instrumentelor de management al calității în administrație, dezvoltarea și implementarea de instrumente electronice, implementarea standardelor de calitate orientate spre rezultat, introducerea procedurilor de monitorizare, control și evaluare a gestionării serviciilor publice.
Așadar, ca o concluzie generală a acestor fapte putem spune că slaba capacitate administrativă ,îndeosebi a autorităților publice locale mici în gestionarea serviciilor publice de interes local și a celor de utilități este și o consecință a limitărilor în ceea ce privește abilitățile tehnice și politice ale liderilor locali în stabilirea și gestionarea strategiilor de dezvoltare locală prin implicarea comunităților locale. La acestea se mai adaugă și diferențele existente între unitățile administrativ-teritoriale în ceea ce privește gradul de echipare a infrastructurii locale și din prisma accesibilității serviciilor publice cu caracter local.
Soluțiile avute la îndemâna autorităților publice locale pentru contracararea acestor provocări datorate nivelului redus al capacității administrative vizează:
reducerea gradului de fragmentare administrativă prin comasarea unităților administrativ teritoriale cu capacitate administrativă scăzută
organizarea și furnizarea în comun a unor servicii publice de interes local, precum și a serviciilor comunitare de utilități publice
descentralizarea diferențiată a atribuțiilor ce le revin autorităților administrației publice locale în funcție de capacitatea autorităților publice locale de a le prelua și gestiona conform unor standarde minimale.
1.2. Încercări de reformă. Soluții cu privire la problemele indentificate.
La nivel european sunt propuse strategii în vederea combaterii problemelor legate de proasta dimensionare a teritoriilor, astfel putem indentifica trei dintre acestea adoptate în cadrul Uniunii Europene de toate unitățile administrativ-teritoriale și se materializează în transpunerea în plan local a ultimelor două propuneri:
comasarea unităților administrativ-teritoriale astefel încât acestea să răspundă mai eficient noilor provocări generate de modul , scara și mai ales resursele necesare dezvoltării serviciilor publice comunitare.
limitarea ariei operaționale și a autonomiei administrației locale municipale și redistribuirea competențelor și responsabilităților către nivele intermediare de administrație.
externalizarea unor sevicii publice către companii publice sau private, strategie des întâlnită în toată Europa și pretabilă inclusiv sistemului românesc de administrație publică
a. Comasarea
Fărâmițarea excesivă a unităților administrativ-teritoriale, atât la nivel județean, cât și la nivel local, conduce la funcționarea unui număr mare de autorități publice județene și locale, cu mulți aleși și cu numeroși funcționari, cu repercursiuni directe asupra dezvoltării economice. Comunele și orașele de la nivel local, administrează autonom bugete de venituri și cheltuieli, dar sunt slabe din punct de vedere financiar și managerial. Multe dintre acestea nu se pot autofinanța și nu se pot implica în proiecte de anvergură, conform cerințelor și posibilităților existente. Astfel, cel mai adesea resursele se folosesc pentru proiecte mici, nejustificate economic și social, care nu conduc la îmbunătățirea serviciilor publice și la ridicarea standardelor de civilizație. La nivel local, în România, foarte multe comune și orașe mici nu reușesc să-și finanțeze cheltuielile din venituri proprii, iar astfel nu pot participa nici la cofinanțarea proiectelor de investiții din fonduri europene, fapt ce presupune și posibiliatea redusă a acestor zone de a se dezvolta. După cum am precizat și în subcapitolul anterior cu privire la fragmentarea teritorială, aceasta constituie o problemă întâlnită atât în România cât și în numeroase state europene, îndeosebi în cazul Franței, Portugaliei, Spaniei și necesită adoptarea unor măsuri urgente, iar o primă măsură în vederea eficientizării costurilor în bugetele locale o constituie reducerea numărului de comune prin comasare sau fuziune.
În contextul european, baza organizării teritoriale o reprezintă cele 91,252 de comune, din totalul de 92,506 colectivități teritoriale europene în anul 2007, acestea având în medie 5,410 locuitori și o suprafață de 50 km2 cu variații importante de la o țară la alta. Astfel, în statele Uniunii Europene, comunele au statute foarte diferite, în funcție de condițiile demografice, administrative, economice și culturale. Multe state europene au aplicat reforme ale administrației teritoriale pentru a reduce numărul comunelor și pentru a promova nivelul regional. Totodată, la nivel comunal au loc, permanent, numeroase schimbări, mișcări de fuziune, cum este cazul Danemarcei în 2007, Letoniei în 2008, încercări de a găsi dimensiunea optimă a comunelor, un bun exemplu fiind Franța, iar în unele țări s-a manifestat tendința opusă, a revenirii la forma inițială a comunelor mic, cu tradiție: Ungaria, Slovenia.
În România o reformă care să vizeze comasarea este necesară în vederea modernizării structurilor administrative pentru eficientizarea actului de administrare. Totodată ineficiența și nesustenabilitatea actualului sistem este reprezentat de comunele care nu reuseșesc să își asigure veniturile proprii și nici funcționaliatatea insituțiilor proprii, astfel actualele comune sunt constituite în bună măsură artificial, precedentele reorganizări administrative făcându-se după criterii care nu au ținut cont nici de eficiență și nici de creiteriile legate de tradiția și istoria comunităților. Discrepanțele de venituri, în special a veniturilor proprii, între mediul urban și rural explică, în mare măsură, eșecul autorităților locale rurale în a asigura infrastructura și serviciile publice la nivelul celor din urban, fapt pentru care în unele zone se remarca o scădre a populației din mediul rural către zonele urbane.
Cu toate că problemele majore ale comunității se realizează cu ajutorul administrației județene sau centrale, dar în mod fragmentat, pentru fiecare comună în parte, comasarea ducând totodată si la promovarea unor proiecte zonale coerente,comasarea communelor supliniește totodată și rezultatele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
b. Cooperarea:
. În Europa există o mare diversitate de forme de cooperare, în special în state precum: Spania, Italia, Portugalia, Franța, unde aceste forme de cooperare au apărut și ca necesitate în vederea reducerii gradului de fragmentare a comunelor, dar aceste forme de cooperare sunt prezente în majoriatatea statelor europene sub forme diverse, în Germania acestea sunt sub aspectul unor sindicate ale comunelor, colectivități ale comunelor și comunități ale comunelor. În Austria, dreptul comunelor de a se grupa în sindicate intercomunale pentru a îndeplini diverse obiective în anumite domenii este prevăzut chair de Constituția statului. Totodată, mecanisme de cooperare între colectivități sunt foarte frecvente în Spania, sub forma consortium, pentru a reuni diferite tipuri de colectivități, în timp ce comunele pot constitui sindicate ale comunelor., Italia are mai multe tipuri de intercomunalitate; comunele de munte, comunele insulare, uniunile de comune, Portugalia are două tipuri de intercomunalitate: comunitățile intercomunale și ariile metropolitane , iar în Irlanda nu există forme de intercomunalitate organizate în structurile oficial, dar există forme de cooperare informale prin comitete și comune de coordoanare. Totodată, pentru încurajarea schimburilor și cooperării la nivel local și regional, a fost creat în anul 1951 Consiliul Comunelor și Regiunilor Europei. Contextul a fost cooperarea intercomunală foarte răspândită în Europa care permite comunelor să pună în comun mijloace cu scopul de a ameliora gestionarea serviciilor publice locale și pentru a putea determina direcțiile oprtim în exercitarea atribuțiilor lor.
În Franța, combaterea nivelului foarte mare al fragmentării unităților administrativ-teritoriale se realizează prin cooperarea între comunele vecine, ce pot avea interese la nivelul transportului, zonelor economice, existând numeroase tipuri de Instituții publice de cooperare intercomunitară ce oferă diferite niveluri de cooperare. Astfel, în ianuarie 2006 cele 32,826 de comune franceze , reprezentând un număr de 89,9% din comunele Franței metropolitane și 50 de milioane de locuitori s-au regrupat în 2558 de structuri de intercomunalitate. Și în Germania, acest proces a fost început încă din anii 70, comunele fiind reduse ca număr de la 27,386 la doar 8,426, menținând tendința de reducere, iar provinciile au rămas de la 425 la 237. Unul din cele mai dense populate landuri ale Germaniei de Vest, a redus numărul comunelor sale de la 2311 la 373. Alipirea acestor comune și provincii deja prea mici a facilitat activitățile autorităților locale, care puteau astfel crea infrastructuri mai eficace, puteau armoniza resurse și eforturi pentru a realiza o planificare teritorială rațională, la care se ma adaugă avantaje precum: comunele pot fuziona libere, se pot asocia sau pot încerca alte forme de colaborare pentru soluționarea de probleme concrete și specifice.
În plus de asta, principiul subsidiarității, atât de promovat la nivel european, redefinește noțiunea de „interes local”, iar astfel comunele au preluat misiunile asigurării serviciilor de proximitate pentru populație: gestionarea rețelelor de utilități, educație, acțiune socială, sănătate, ordine, dezvoltare economică, iar colectivitățile de la nivel superior au dobândit responsabilitățile ce revin unui teritoriu mai larg. Colectivitățile teritoriale dispun de posibilități numeroase de oferire a acestor servicii publice locale, existând numeroase forme specifice pentru fiecare domeniu, existând implicit și mai multe moduri tradiționale de gestionare; gestionare directă, prin organisme interne, o regie sau o asociație municipală, o gestionare printr-o entitate publică locală autonomă ce poate avea capital public sau mixt. Tendința generală europeană este de a externaliza gestionarea serviciilor publice, fie prin asociere, fie prin promovarea parteneriatului public-privat.
Cooperarea este soluția care se pliază cel mai bine la nivelul țării noastre și este prevăzută și de lege, astfel încât Legea administrației publice locale nr.215/2011 cu modificările ulterioare,în baza articolului 12, prevede faptul că: „ unitățile administrativ-teritoriale pot încheia între ele acorduri și pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la inițierea și la realizarea unor programe de dezvoltare zonală sau regională, în baza hotărârilor adoptate de consiliile locale ori județene, după caz , în condițiile legii”. Aceiași lege prevede și formele pe care le poate lua această cooperare la nivelul unităților administrative , regăsite în curpinsul articolului 11 :
„ două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvolatre intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările ulterioare.”
„ asociațiile de dezvoltare intercomunitară se constituie, în condițiile legii, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori a furnizării în comun a unor servicii publice. Zonele metropolitane și aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale componenente au ca scop dezvoltarea infrastructruii și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun. Autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale componente își păstrează autonomia locală în condițiile legii.”
„unitățile administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive , să coopereze și să se asocieze și cu unități administrativ-teritoriale din străinătate, în condițiile legii, prin hotărâri ale consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz.”
După cum putem observa conținutul acestei legi prevede atât forme de cooperare la nivel național, între unități administrativ-teritoriale, cât și internațional, acestea având posibilitatea de cooperare și asociere cu unități administrative din străinătate. Scopurile sunt bine precizate și pun accentul îndeosebi pe dezvolatarea și realizarea unor proiecte de interes zonal/regional, funrizarea în comun a servicilor publice, dezvoltarea infrastructurii, etc.
Acest principiul al parteneriatului și al cooperări între diferite zone din cadrul teritoriului național are un rol foarte important în dezvoltarea locală a comunităților și apare ca o soluție în vederea rezvolării diferitelor probleme apărute în diverse domenii de activitate și mergând de la crearea și întreținerea infrastructurii până la furnizarea de servicii publice: educație, sănătate, servicii sociale, etc.
Capitolul II
Forme de cooperare: Zone Metropolitane, Regiuni, ADI-uri
2.1.Zonele Metropolitane
Context:
Dezvoltarea metropolitană presupune o nouă etapă a dezvoltării sistemului urban prin extinderea acestuia în afara granițelor inițiale, și este datorată în special creșterii populației din zonele înconjurătoare ale orașelor, care are loc prin emigrarea din orașe și totodată prin atragerea populației din alte localități, iar rezultatul este reflectat în faptul că granițele georgrafice și administrative ale orașelor devin inadecvate aglomerării urbane astfel create. La baza acestei extinderi stă un amplu proces intern de dezvoltare economică locală și asocierea mai multor comunități locale în jurul unui centru urban, care de altfel are calitatea de pol de creștere.Totodată, dezvoltarea metropolitană reprezintă și o provocare administrativă și economică din punctul de vedere al gestionării și coordonării unui număr semnificativ de resurse. Nu în ultimul rând, rezultatul procesului de dezvoltare metropolitană este reprezentat de apariția zonelor metropolitane, proces cunoscut și sub denumirea de „metropolizare”, ce reprezintă procesul de constituire, construcție și dezvoltare a al metropolei. În cadrul acestor noțiuni atribuite conceptului de dezvoltare metropolitană, trebuie făcută distincția între metropolism și metropolizare. Metropolismul pune accentul pe un rezultat de „jos în sus” prin care o comunitate constientizează dezechilibrele regionale, nivelul foarte redus al dezvoltării economice, etnoculturale , precum și a centralismului statului în care trăiesc, în opoziție metropolizarea reflectă un proces de sus în jos, prin care statele constientizează dezechilibrele regionale cu toate fenomenele care le însoțesc și trec la descentralizarea sistemului politico-juridic, printr-o instituționalizare la nivel metropolitan.
b.Definirea zonelor metropolitane
O zonă metropolitană se referă la un teritoriu care conține un număr de unități administrativ-teritoriale autonome, punându-se accent deopotrivă pe independența metropolitană și pe coordonarea afacerilor metropolitane. (1993, The World Conference, Tokyo)
În legislația românească, zona metropolitană a fost definită inițial prin Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, și era definită ca o asociație de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între orașul capitală sau orașe de rangul întâi și unitățile administrativ-teritoriale situate în vecinătatea acestora.
O altă reglementare asupra zonelor metropolitane este redată prin Legea nr.351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea IV- Rețeaua de localități care prevede faptul că în vederea unei dezvoltări echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României și a municipiilor de rangul I unitățile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înființării de zone metropolitane aferente spațiului urban. Ascoierea contribuind astfel la întărirea complementarităților între aceste unități și factorii de decizie interesați în dezvoltarea teritoriului. Actuala reglementare a legii 351/200 realizată în 2014, modifică conținutul legii, în sensul includerii tuturor municipiilor reșdință de județ în categoria muncipiilor ce pot înființa zone metropolitane.
Legea nr.350/2001 privin amenajarea teritoriului și urbanismului, face referire a teritoriul metropolitan care este defini ca suprafața situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relații reciproce de influență în domeniul căilor de comunicație, economic, social, cultural și al infrastructurii edilitare. De regulă limita teritoriului metropolitan depășește limita administrativă a localității și poate depăși limita județului din care face parte. Ca urmare, teritoriul metropolitan se referă la suprafața definită prin planurile de amenajare a teritoriului ca fiind urbană sau rurală, formată din unități administrativ-teritoriale legal constituite, cu palnuri urbanistice generale proprii, aprobate, și in interiorul căreia există sau se stabilesc, în anumite împrejurări, relații vizând atingerea unor obiective comune de interes public, în domenii ca infrastructura, serviciile publice și protecția mediului.
Legea nr 351/2001 privind Planul de Amenajare a Teritoiului Național, Secțiunea IV, Rețeaua de Localități, Zona metropolitană este definită ca „zona constituită prin asociere, pe bază de parteneriatv voluntar, între marile centre urbane și localitățile urbane și rurale aflate în zona imediată, la distanță de până la 30 km, între care s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri. “
Aceste prevederi constituie principalele surse prin care definesc aceste forme de cooperare, dar se atrage atenția și asupra unei limitări pe care o impune legea administrației publice locale, întrucât aceasta prevede faptul că doar orașul capitală și orașele de rangul I pot să se asocieze cu localitățile învecinate în vederea consttuirii unei zone metropolitane, iar restul orașelor pot să formeze asociații de dezvoltare intercomunitară, dar care nu poartă numele de zone metropolitane.
c.Componență – Mărime:
Obiectivele de cooperare la nivel metropolitan pot fi teritoriale, economice, sociale, culturale și de mediu și fac parte din planul de dezvoltare a zonei metropolitane. Astfel, putem spune că dimenisiunea obiectivelor de cooperare reflectă în mod direct și mărimea pe care o va avea respectiva zonă metropolitană, întrucât este de la sine înteles că niște obiective de mare anvergură presupun la rândul lor atragerea unor resurse: umane, materiale, financiare, foarte importante.
c1.Mărimea zonelor metropolitane
Făcând o comparație cu procesul de metropolizare la nivel european, în Franța, o alomerare de comunități reprezintă o entitate publică care regrupează mai multe municipalități care formează o arie geografocă locuită de cel puțin 50,000 de locuitori, iar cel puțin una dintre aceste localități trebuie să fie locuită de minimum 15,000 de locuitori, având misiunea de a formula un program comun pentru dezvoltare urbană și palnfiicarea modului de folosire a terenului.( Legea Chevenement, 1999 citată în IHS România).
Dacă luăm ca punct de reper în definirea acestei entități variabila marime, atunci trebuie să făcută distincția între metropolă și zona metropolitană. În general, prin metropolă ne gîndim la un oraș mare sau o aglomerare urbană, iar dimpotrivă zona metropolitană reprezintă ansamblul unui oraș foarte mare sau orașe importante policentrice înconjurate de alte municipii și zone rurale, așadar zonele metropolitane au o suprafață mult mai mare decât metropolele.
În cazul României putem vorbi despre metropole și mai puțin despre o singură zonă metropolitană, cea din jurul capitalei, Bucureștiul fiind plasat de obicei în categoria metropolelor de rangul trei în funcție de numărul de locuitori ( între 1 și 3 milioane de locuitori) și poate fi încadrat totodată în categoria metropolelor regionale de tip periferic, având o influență limitată la nivel internațional. Astfel, în cadrul unui raport de evaluare prezentat în cadrul European Regional Conference din anul 1999 se remarcă faptul că Regiunea București- Ilfov (1,821 km2) este sub mărimea regiunii metropolitane Budapesta (8,930 km2) sau a regiunii metropolitane Praga (1,913 km2). Așadar, în cazul României, vorbim de metropole cu un singur centru urban polarizator împreună cu comunitățile rurale învecinate, existănd în prezent câteva mari orașe care și-au construit zone metropolitane: Oradea, Iași, Cluj, Constanța, etc, manifestându-se o tendință de a-și realiza zone metropolitane toți poliii naționali de creștere. Pentru Oradea, zona metropolitană cuprinde orașul și 7 comune, pentru Iași avem orașul și 12 comune, Constanța cuprinde orașul și 13 comune, iar zona metropolitană Cluj include orașul și 17 comune. Potrivit legislatiei în vigoare , în România sunt 11 municipii de rangul I care, prin mărime, importanță, nivel al serviciilor și al activităților economice, constituie zone de atracție și resimt presiunile dezvoltării, totuși, conform tendințelor europene, aglomerările urbane tind să abordeze acest tip de cooperare indiferent de numărul de locuitori.
c2.Componenta zonelor metropolitane:
Conform dispozițiilor legii, o zonă metropolitană este formată din Centrul Metropolitan și Zona Premetropolitană, acestea fiind formate la rândul lor din:
Centrul metropolitan este reprezentat de teritoriul Municipiului/Orașului, Reședința de Județ/Orașul în jurul căruia se formează zona metropolitană
Zona Premetropolitană este constituită din unitățile administrativ-teritoriale din imediata apropriere a Centrului Metropolitan, care are rolul principal în exprimarea acordului la constituirea Zonei Metropolitane
Zonele metropolitane în România s-au constituit în jurul marilor orașe desemnate poli naționali de creștere, precum și în poli de dezvoltare urbană. Astfel, principalele zone metropolitane s-au înființat în următoarele orașe :București, Brașov,Baia- Mare, Bacău, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Ploiești, Timișoara, Satu Mare, Galați-Brăila. Populația cea mai mare a zonei metropolitane o deține Zona Metropolitană București : 2,400,000 de locuitori, următoarele zone metropolitane ca mărime sunt : Zona Metropolitană Galați-Brăila cu o populație de 450,000 de locuitori s-a constituit în special din orașele Galați și Brăila aflate la o distanța de doar 15 km unul față de celălalt, lucru ce a facilitat această cooperare între cele două orașe,următoarea ca mărime este Zona Metropolitană Constanța cu o populație de 425,946 locuitori, zonă formată din 14 localități, 6 orașe și 8 comune, fiind urmată de Zona Metropolitană Cluj cu o populație de 418,153 de locuitori, formată din municipiul Cluj și 19 comune, și sunt precedate de zonele metropolitane ale orașelor Brașov, Timișoara, Iași, acestea fiind cele mai mari zone metropolitane din țară.
Așadar, după cum putem observa, componența zonelor metropolitane este foarte diversificată de la o zonă la alta, în Constanța avem un număr relativ echilibrat între orașele (6) și comunele (8) membre ale zonei metropolitane, iar în ceea ce privește Zona Metropolitană Galați-Brăila aceasta se bazează îndeosebi pe parteneriatul celor două orașe care formează această zonă, fiind aflate la doar 15 km distanță una față de cealaltă, Zona Metropolitană Cluj este formată din municipiul Cluj și 19 comune aferente acestuia, după cum putem observa posibiltățile de asociere cu privire la formarea zonelor metropolitane fiind diverse. În ceea ce privește întinderea georgrafică a aglomerărilor, aceasta este dată de limitele teritoriale ale localităților care formează aglomerările , limitele fiind stabilite în baza reglementărilor legale aflate în vigoare.
d.Statut juridic
Din punctul de vedere al statutului, zonele metropolitane sunt persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică care poartă denumirea de asociații de dezvoltare intercomunitară. Statutul lor poate fi asimilat unui ONG de utilitate publică. Așadar zona metropolitană nu este similară unei unități administrativ-teritoriale, datorită prevederilor Consituției care enumeră în mod expers și limitativ diviziunile administrative care sunt comunele, orașele/municipiile și județele. Din același motiv, nici regiunile nu sunt unități administrativ-teritoriale. Chiar dacă acestea au personalitate juridică este obligatoriu ca administrațiile publice locale existente în unitățiile administrativ teritoriale care adera la ascociația de dezvoltare intercomunitară, să își dea acordul la constituire.
Cadrul legal cu privire la zonele metropolitane atribuie zonelor metropolitane statutud de persoană juridcă de drept privat și de utilitate publică pe baza acordului expres al autorităților deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale componente, în condițiile legii. În plus de asta, se precizează faptul că autoritățile deliberative și executive de la nivelul unităților administrativ-teritoriale componente își păstrează autonimia locală, în condițiile legii.
e.Scopul cooperării
Entitățile administrative din zona metropolitană cooperează în scopul:
Înlăturării disparităților dintre localități în condițiile precâvăzute în Legea 351/2001 privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național- Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități ( Anexele 4 și 2)
Dezvoltarea și consolidarea indentității și a valorilor comunităților locale
Îmbunătățirea calității vieții
Creșterea competitivității economice a localităților din zona metropolitană față de regiunile învecinate
Creșterea accesului la resurse
f.Zonele Metropolitane. Responsabilități în furnizarea serviciilor de utilități
Categoriile de servicii
În funcție de interesul pe care îl reprezintă la nivelul Zonei Metropolitane funcționează servicii publice de interes metropolitan și servicii publice de interes local sau județean.
Seviciile publice de interes metropolitan funcționează sub Consiliului de Administrație a Zonei Metropolitane
Serviciile publice de interes local, respectiv județean care funcționează sub autoritatea consiliilor locale, respectiv județene ale unităților administrativ teritoriale componente ale Zonei Metropolitane
Gestiunea serviciilor publice poate fi gestiune directă sau gestiune delegată
Tipuri de servicii prestate prin intermediul Zonei Metropolitane:
transport public de călători și alte căi de comunicație
administrarea aeroporturilor de pe teritoriul Zonei Metropolitane
rețeaua stradală principală și alte obiective edilitare
teatre, muzee și alte instituții de cultura
instituțiile de învătământ superior, altele decât cele private
cimitirele, al căror statut urmează să fie reglementat prin lege specială în conformitate cu prevederile constituționale
Gradina Zoologică și Gradina Botanică
serviciile de administrare a parcurilor, a zonelor sportive și de agrement
autorizații de construire/desfințare pentru imobilele considerate de interes metropolitan
Celelate categorii de servici aflându-se în responsabilitatea autorităților administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale componente ale Zonei Metropolitane.
g.Responsabilitățile Zonelor Metropolitane în furnizarea de servicii
Formarea zonelor metropolitane are în vedere indentificarea unor tendințe comune de dezvoltare și cooperare ale așezărilor din cadrul zonei, precum și crearea de noi forme de organizare instituțională și de administrație, de reprezentarea a intereselor pe plan extern , care vor întări capaciatatea acestora de a face față concurenței și de a furniza servicii publice.
Astfel, politicile de dezvoltare se vor realiza printr-o bună cooperare între localități în domeniile amenajării teritoriului, locuințelor, infrastructurii, dezvoltării economice, protecției mediului, utilizării resurselor umane. În privința zonelor metropolitane, cele mai performante acțiuni, sunt în general cele legate de transportul în comun, alimentarea cu apă, prelucrarea deșeurilor și implementarea unor proiecte investiționale.
În vederea furnizării serviciilor, aceste entități sunt responsabile de crearea condițiilor favorabile destinate înființării și construirii infrastructurii de servicii, iar serviciile predominante în care acestea își desfășoară activitatea sunt reprezentate de gestionarea și reabilitarea drumurilor publice, reabilitarea și întreținerea serviciului de alimentare cu apă, canalizare, electricitate, telefonie, termoficare și introducerea acestor utilități în zonele în care nu există sau sunt deficitare , asigurarea mobilității populației prin îmbunătățirea condițiilor transportului public, salubrizarea localităților și promovarea dezvoltării durabile, acțiuni în domeniul educației și a culturii, înființarea de școli, centre de învățământ, case de cultura, teatre, muzee, asigurarea serviciilor de sănătate în condiții de calitate și eficiență. O altă responsabilitate ce le revine este reprezentată de coordonarea politicilor fiscale, de chirii ale spațiilor publice, vor indentifica transferurile de la bugetul central și sursele de finanțare extrabugetare/programele de asistență internaționale.
h. Servicii publice furnizate la nivel metropolitan. Exemplul „Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj”
Un bun exemplu al reflectării furnizării servicilor de utilități publice la nivel de zonă metropolitană îl constituie asociația de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local formată din Municipiul Cluj-Napoca și comunele Chinteni, Apahida, Baciu, Ciurila și Florești la care a aderat ulterior și comuna Feleacu. Activitatea asociației are la bază înființarea organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public pe raza unităților administrativ- teritoriale membre și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice aferente acestui tip de serviciu public.
În conformitate cu prevederile Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, Consiliile Județene cooperează cu Consiliile Locale cu privire la asigurarea și dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes județean și pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public locale de persoane la nivelul localităților. În vederea asigurării seviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate, precum și pentru a se stabili și aplica în mod unitar strategia pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor de transport public local, tinând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și ale județului și de cerințele de transport public local, de evoluția acestora, este oportună aderarea județului Cluj la această asociație.
La baza constituirii Asociației este interesul general al locuitorilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătățirea calității serviciului de transport în comun și dezvoltarea acestuia din anul 2013 la nivel de zonă metropolitană, în condițiile unor tarife sau taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și conform principiului „ poluatorul platește”, atingerea și respectarea standardelor europene privind protecția mediului, precum și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului.
Atribuțiile Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj sunt reprezentate de :
să aprobe Strategia de dezvoltare a Serviciului
să monitorizeze derularea proiectelor de investiții în infrastuctura tehnico-edilitară aferentă Serviciului
să indentidice și să propună orice acțiuni vizând creșterea oportunităților de finanțare a proiectelor de investiții în infrastrucrura tehnico-edilitară
evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora.
stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile legale
actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasarea ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar de persoane existent precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze și în regim taxi.
întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de transport public local
aprobarea studiilor de fezabilitate privin înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau întregului sistem de transport public local, aflat în proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, etc.
coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu
umărirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță și aplicarea metodologiei de comparare a acestor indicatori
restrângerea ariilor în care se manifestă condițiile de monopol
protecția și conservarea mediului natural și construit
Strategia de dezvoltare a serviciului de transport în comun pentru perioada următoare, vizează îndeplinirea unor obiective, precum: modernizarea a 87 de stații de transport public din municipiul Cluj-Napoca, în vederea creșterii atractivității sistemului de transport public de călători, realizarea a 84 de copertine/ zone de așteptare și dotarea acestora cu bănci și coșuri de gunoi, implementarea unui sistem de eliberare automată a legitimațiilor de călătorie, amplasarea a 74 de panouri de afișaj, creșterea cu 5,7% a numărului de persoane care utilizează mijloace de transport în comun pentru deplasările în municipiul Cluj-Napoca, de la 230,000 de călători în prezent, la 243,000 decălători, în 5 ani după finalizarea proiectului, reducerea timpului de călătorie în oraș, de la 15,59 de minute, în prezent la 15,24 de minute, în 5 ani după finalizarea proiectului. O parte din aceste obiective se doresc a fi implementate până în anul 2015, iar din acest an au început demersurile achiziționării a 50 de autobuze noi, o parte dintre acestea fiind destinate și pentru transportul metropolitan.
i. Avantajele creării Zonelor Metropolitane
Municipiile reședință de județ împreună cu unitățile administrativ teritoriale din jur se confruntă în prezent cu numeroase probleme și presiuni în procesul de dezvoltare, care necesită o abordare în parteneriat pentru rezolvarea acestora.
Pe de-o parte avem de-a face cu presiuni externe, acestea provin îndeosebi din cadrul proceselor care vin odată cu globalizarea economiei bazate pe cunoaștere, accentuarea competiției între regiuni, fenomenele de migrație internațională, iar pe de altă parte sunt presiunile interne legate de tranziție, descentralizare, politicile de regionalizare, dezechilibrele sociale, economice, competiția între orale, problemele de mediu, de locuire, etc.
Consecințele acestor presiuni se reflectă în nivelul de dezvoltare a țării și iau forma unor dezechilibre în dezvoltarea economică, degradarea locuirii și a condițiilor de viața, lipsa accesibilității fizice și echipării adecvate noilor cerințe, nivelul scăzut și lipsa de diversitate a serviciilor, destructurarea socială, scăderea nivelului de trai, precum și degradarea condițiilor de mediu.
Drept urmare a acestor a acestor dificultăți, o abordare la nivel metropolitan urmărește preluarea și rezvolvarea acestor presiuni multiple, în scopul organizării unor poli metropolitani în cadrul unei rețele la scară teritorială, întrucât multe din problemele stategice de amenajare urbană nu pot fi tratate în mod direct decât la nivelul unei zone metropolitane, care să faciliteze dezvoltarea producției, schimburilor și a consumului de bunuri, astfel încât să se elimine barierele datorate atât localismului excesiv cât și centralismului de la nivel național
În plus de asta, apariția și dezvoltarea zonelor metropolitane contribuie la facilitarea amenajării integrate a teritoriului la nivel regional, astfel încât să genereze o diminuare a dezechilbrelor existente între centru și aria limitrofă provocate de dispersia în cadrul structurii demografice, sociale și econoomice, dezechilibre legate de transportul în comun , finanțarea infrastrucrurii, rezervele de spațiu pentru locuit și comerț. Prin înlăturarea acestor dezechilibre se vor asigura condițiile necesare înlăturării sau dimuării acestor dezechilibre și va contribui, implicit la creșterea calității vieții cetățenilor.
j.Concluzie
Așadar, putem afirma că abordarea metropolitană poate fi privită ca o nouă formă de guvernare la nivel local. Ea impune acționarea asupra problemelor legate de competetitivitate metropolitană, de revitalizare a orașelor, de valorificare maximă a resurselor de pe teritoriul zone metropolitane, de dezvoltare în mod echilibrat a unităților administrativ-teritoriale și nu în ultimul rând, contribuie la reformarea procesului de guvernare locală în sine.
Figura 1. Principalii poli de creștere și polii de dezvoltare urbană din România
Importanța orașelor în dezvoltarea economică a statelor a fost susținută prin numeroase strategii și rapoarte în cadrul Uniunii Europene, un rol imporatant în definirea importanței acestora la avut Comisia Europeană care susținea importanța contribuției orașelor la creșterea economică și a locurilor de muncă din zonele urbane și a recomandat concentrarea politicilor asupra îmbunătățirii competitivității prin clustere și activități în rețea precum și urmărirea unei dezvoltări mai echlibrate între orașele cele mai dezvoltate economic și restul rețelei urbane.
În plus de asta, Comisia Europeană pune accentul pe responsabilitatea orașelor de a-și implementa strategii de dezvoltare durabilă, dat fiind faptul că acestea constituie “motoarele economiei “, locurile unde se fac afacerile și unde sunt găzduite investițiile. Astfel, la nivel european 4 din5 cetățeni locuiesc în mediul urban, nivelul de dezvoltare al orașelor având repercusiuni directe asupra calității vieții cetățenilor săi. În plus de asta, numeroase strategii europene își propun creșterea atractivității orașelor care va mări pontențialul de creștere al acestora și implicit crearea de locuri de muncă. Implementarea stregiilor de politică integrată urbană pentru dezvoltare și-au dovedit eficiența în numeroase orașe europene în dezvoltarea de structuri administrative moderne, cooperante și efective.
Alte propuneri în vederea dezvoltării orașelor europene , vizează în special cooperarea între orașe și regiunile orașelor, la care se mai adaugă nevoia de a întări un sistem policentric mai echilibrat apartinând regiunilor metropolitane, clusterelor din orașe și rețelelor orașelor, aceste propuneri au la bază faptul că odată cu specializarea funcționalității socio-economice a orașelor se va influența și atractivitatea orașelor. O altă propunere în vederea susținerii dezvoltării policentrice a orașelor este reprezentat de faptul că foarte multe orașe au potențialul de a crește nivelul lor demografic printr-o cooperare cu zonele sale învecinate, formând astfel aglomerări urbane, respectiv zone metropolitane. Cooperarea teritorială dintre orașele vecine poate consolida poziția orașelor în sistemul urban național, respectiv european , care prin includerea unui număr mai mare de locuitori în zona urbană policentrică, contribuie la atragerea sau înființarea de servicii de calitate. La nivel european polul de creștere este definit de o “aglomerare care produce impulsuri puternice de creștere în beneficiul celor care se află în spațiul adiacent”, așadar putem spune că un pol de creștere este un factor determinat în generarea bunăstării cetățenilor, datorită economiei de scală și avantajelor economice generale ale concentrării urbane pentru firmele din industriile de servicii, spre exemplu beneficiile învecinării spațiale între furnizori și cumpărători. Astfel, orașele tind să își dezvolte zone economice de dezvoltare, în special prin asocierea cu teritoriile înconjurătoare, asocieri care pot fi facilitate printr-o guvernare eficientă, precum organizarea zonelor metropolitane. Guvernarea metropolitană trebuie să reflecte potențialul și necesitățile întregii regiuni urbane, fiind necesară o stabilire a rolulurilor și responsabilităților fiecărui nivel de guvernare față de zonele metropolitane.În termeni generali, orașele cu oportunități economice de dezvoltare tind să fie locuri mai atractive pentru locuit, iar orașele cu populații numeroase tind să aibă economii dezvoltate
În România dezvoltarea policentrică și principalii poli naționali de creștere s-au stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 998/2008, prin care s-au desemnat orașele: Iași, Constanța, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov ca poli naționali de creștere pentru finanțare din programele europene și naționale. Acestea se vor forma în jurul a 7 mari orașe ca nuclee ale acestor poli, fiind câte unul în fiecare regiune de dezvoltare. Totodată sunt desemnați ca poli de dezvoltare urbană municipiile: Arad, Baia Mare, Brăila, Bacău, Deva, Galați, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Târgu Mureș, Sibiu, Satu Mare și Suceava.
La baza acestei hotărâri a stat promovarea unei dezvoltări armonioase a țării , prin reducerea decalajelor existente între regiuni, astfel se vor sprijini polii naționali de creștere dinamici, care au capacitatea de a induce o creștere economică rapidă, bazată pe crearea de locuri de muncă, impulsionarea productivității, care contribuie și la dezvoltarea orașelor mici și mijlocii, precum și a zonele rurale adicente, și implicit la dezvoltarea întregii regiuni. Astfel, premisele care au facilitat desemnarea polilor de creștere este contextul geografic urban al României, caracterizat printr-o structură policentrică echilibrată și o distribuție teritorială armonioasă a orașelor mari la nivelul regiunilor, fiind favorabil elaborării și implementării unei strategii naționale bazate pe poli de creștere naționali. Din punct de vedere teritorial, fiecare regiune de dezvoltare, are în rețeaua sa de localități cel puțin un oraș de peste 200,000 de locuitori, orașe care contribuie semnificativ la dezvoltarea regiunii și dețin roluri importante la nivel teritorial. Preocupările cu privire la dezvoltarea unor astfel de zone au apărut ca necesitate atât în contextul extinderii orașelor cât și ca urmare a evoluțiilor care au loc la nivelul Uniunii Europene, existând anumite oportunități de finanțare pe diferite axe care au ca principală țintă zonele metropolitane, astfel putem avea de-a face și cu o preocupare oarecum „dirijată” față de crearea acestor zone. Ceea ce se dorește prin aceste încercări este promovarea unei dezvoltări policentrice, prin concentrarea investițiilor în acele orașe sau poli care au potențialul de a acționa ca motoare pentru dezvoltarea întregii zone, astfel polii regionali pot fi considerați un liant între polii naționali și cei locali. Aceasta structură a fost dezvoltată în strânsă legătură cu Programul Operațional Regional și cu politica de coeziune a UE. Prin aceste programe toate orașele desemnate poli naționali au trebuit să își realizeze planuri integrate de dezvoltare urbană și să își constituie zone metropolitane pentru gestionarea dezvoltării.
Zonele desemnate ca poli de creștere elaborează și implementează planuri integrate de dezvoltare urbană- PIDU, avantajul unei astfel de abordări integrate asupra problemelor economice, sociale și de mediu din zonele urbane degradate constă în faptul că se pot rezolva simultan o serie de probleme între care există relații de interdependență și care afectează atât zona urbană cât și zonele aferente acesteia. Astfel, prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 1 se vor finanța planurile integrate de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung, având ca scop regenerarea arealelor urbane, iar principalele activități ale acestui program vizează: reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban, dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri și reabilitarea infrastructurii sociale. Importanța dezvoltării zonelor metropolitane în contextul dezvoltării policentrice a orașelor este dată de cele trei abordări ale acestui principiu: abordarea instituțională a dezvoltării policentrice are la bază crearea unor entități cu peronalitate juridică, care să aibă suficientă capacitate administrativă pentru susținerea acestui proces, lucru realizabil prin crearea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară de tip zonă metropolitană sau aglomere urbană, abordarea teritorială presupune definirea unui concept de dezvoltare spațială a zonelor metropolitane și aglomerărilor urbane și nu în ultimul rând aboradarea financiară, definiște mecanismele de finanțare atât din bugetul național cât și din bugetele locale a zonelor metropolitane și aglomerărilor urbane constituite în arealul polilor de creștere și polilor de dezvoltare urbană.
În concluzie, putem observa la nivelul țării existența unor zone metropolitane la nivelul majoritătii polilor naționali de creștere și chair în cazul polului de dezvoltare urbană, Oradea ,manifestându-se o tendință de a-și realiza zone metropolitane toți polii naționali de creștere.
2.2. Regiunile
a.Contexul procesului de regionalizare a României
Încă din etapa de pre-aderare s-a observat faptul că actualele județe nu sunt compatibile cu regiunile europene și că nu pot asigura integrarea și atragerea fondurilor. Programele europene, ca și marile proiecte de investiții din fonduri publice sau private se realizează cu participarea unor parteneri puternici, regiunea fiind unitatea administrativ-teritorială consacrată și acceptată în practica europeană. Pentru a suplini inexistența unor astfel de entități, au fost create regiunile de dezvoltare, dar acestea s-au dovedit a fi nefuncționale, neatingându-și scopul pentru care au fost înființare, rămânând doar niște stucturi artificiale, care nu favorizează procesele de integrare și de atragere a fondurilor europene.
Astfel, proiectele de lege reglementează organizarea pe regiuni a teritoriului României, care se constituie ca unități administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, compatibile cu regiunile europene, capabile să devină parteneri în marile proiecte de investiții. Organizarea regiunilor este prima urgență și constituie baza de plecare pentru realizarea unui vast proces de reformă a administrației publice. Legea crează cadrul general pentru realizarea acestui proces, stabilind termene și responsabilități pentru fiecare etapă a sa. Motivul intrării în vigoare a legii 151/1998 cu privire la dezvoltarea regională în România a fost dat de dificultatea implementării politicilor de dezvoltare regională datorat gradului foarte mare de fragmentare administrativă, ce determină o divizare a resurselor și a fondurilor alocate pentru dezvoltare, la care se mai adaugă lipsa unor economii locale bine dezvoltate, fapt ce creează condițiile unei utilizări ineficiente a resurselor. Această lege a pus bazele unei cooperări voluntare a județelor, materializată în asocierea lor sub forma a 8 regiuni de dezvoltare. Aceste regiuni constituie suportul teritorial de implementare a politicilor de dezvoltare fără a fi însă structuri administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, regiunile corespund nivelului statistic NUTS II, fiind formate prin asocierea a 4-7 județe, cu excepția regiunii Bucuești-Ilfov, care în pofida suprafeței reduse are o mărime demografică comparabilă cu celelalte regiuni. Structura acestora se bazează pe complementaritatea funcțională a regiunilor și nu pe omogenitatea lor, discrepanțele intraregionale fiind superioare celor interregionale. Drept urmare, caracterul artificial al configurației regiunilor de dezvoltare le limitează considerabil nivelul de viabilitate ca potențiale structuri administrative, rolul acestora fiind doar de unități administrativ-teritoriale statistice și de implementare a politicilor de dezvoltare regională. Cu toate acestea, relativa uniformitate a mărimii și a potențialului demografic le conferă însă viabiliate pentru o bună raportare statistică, condiție esențială pentru alocarea de resurse la nivel local. La acesta se mai adaugă faptul că în toate regiunile există zone urbane cu industrie destructurată și zone rurale subdezvoltate, ambele generatorare de șomaj și sărăcie. În cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a țării s-a dorit și acțiunea de comasare a comunelor, fapt ce va determina ca o unitate administrativ-teritorială să poată cuprinde o populație de minim 5000 de locuitori, astfel prin stimularea acestor comune să se asocieze, vor putea beneficia de sprijin economic din fonduri naționale și publice europene.
d.Definirea regiunilor
Parlamentul European definește regiunea de dezvoltare ca fiind „ un teritoriu care fomează, din punct de vedere geografic, o unitate netă, sau un ansamblu similar de teritorii în care există o continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată, și să o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social și economic”.
Toodată, regiunile de dezvoltare pot fi considerate și niște forme intermediare determinate de anumite obiective specifice, și sunt strâns legate în general de un proces de dezvoltare care implică numeroși factori și criterii, care răspund nevoilor de a constitui structuri instituționale eficace. În plus de asta regiunile pt dobândi și statutul de regiune administrativă, dacă mărimea, structura și funcțiile sale sunt adecvate. În principiu, o regiune de dezvoltare este reprezentată de un nivel teritorial optim la care, structuri instituționale adecvate pot rezolva eficient problemele sociale și economice specifice.
c.Tipuri de regionalizare în Europa:
Regionalizarea politică:
-acest tip de regionalizare este considerat ca un model, fiind adesea idealizat și se întâlnește doar în anumite state europene sub forme extrem de diferite. Acest model de regionalizare se caracterizează din punct de vedere juridic prin atribuirea puterii legislative unei adunări regionale, care dispune de competențe vaste, al căror conținut este definit și garantat de Constituție sau printr-un text de natura constituțională. În exercitarea competențelor regiunii se constituie un executiv, care are caracteristicile unui guvern regional. În contrast cu descentralizarea regională, regionalizarea politică afectează structura statului și totodată îi modifică și Constituția. În cadrul Uniunii Europene, acest tip de regionalizare domină organizarea teritorială a Spaniei, Italiei, chair și Belgia are o regionalizare politică, în ciuda faptului că din anul 1993 are o alcătuire federală. Regionalizarea politică mai este prezentă și în alte state europene, dar numai în anumite părți ale teritoriului în cazul Mării Britanie și Portugaliei.
2. Regionalizarea administrativă:
-acest model de regionalizare este caracterizat de delegarea de către stat a autorităților subordonate guvernului sau a organismelor care se constituie la nivel local. Acestea în ciuda faptului că sunt înzestrate cu o anumită autonomie juridică, acțiunile lor sunt controlate de către stat. Prin funcțiile și atribuțiile pe care le dețin, regiunile administratuve au ca scop promovarea dezvoltării economice regionale și se bazează pe mobilizarea colectivităților locale și organizațiilor economice.
– pe plan european, descentralizarea administrativă caracterizează state precum : Grecia, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Estonia și Lituania
3. Regionalizarea pe baza cooperării între colectivitățile locale:
– în cazul acestui tip de regionalizare, aceasta se realizează prin intermediul colectivităților locale existente, acestea dispunând de atribuții extinse și de un câmp largit de acțiune în vederea îndeplinirii obiectivelor într-un cadru mai larg. Diferența dintre acest model și descentralizarea administrativă este dată de faptul că regionalizarea se înfăptuiește prin intermediul instituțiilor descentralizate care acționează într-un cadru de putere propriu. – totodată, acest tip de regionalizare se înmtâlnește frecvent în state precum: Germania, Irlanda, Finlanda, Danemarca
4. Descentralizarea regională:
– regionalizarea administrativă sau descentralizată presupune constituirea unei noi colectivități teritoriale la nivel superior nivelului colectivităților teritoriale existente, aceasta fiind considerată regiune. Regiunea capătă astfel o poziție instituțională specifică, caracterizată prin aplicarea regimului general al colectivităților teritoriale. Cu toate că se formează o nouă categorie de colectivități teritoriale, care au aceeași natură juridică ca și colectivitățile teritoriale existente, acestea se disting printr-o circumscripție mai largă și prin competențele lor care umărește dezvoltarea economică. Deși acest model de regionalizare modifică organizarea teritorialăm ea se înscrie în ordinea constituțională a statului unitar.
– acest model de regionalizare a fost pus în practică pe deplin de către Franța, iar astazi se mai întâlenește în state precum Țara Galilor, Suedia, Polonia, Slovacia, Cehia.
5. Regionalizarea prin intermediul autorităților federale
– în cadrul acestui model de regionalizare este necesară stabilrea clară și întelegerea raporturilor pe care statul federal le are cu procesul de regionalizare, întrucât statul federal este considerat adesea ca fiind opusul statului națiune și este prezentat drept răspuns la regionalism. Statul federal este caracterizat printr-o descentralizare sporită, funcționând în baza principiului autonomiei unităților care îl compun.
d.Statut juridic
În vederea coordonării dezvoltării regionale necesare pentru aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 1998 s-au înființat prin asocierea consiliilor județene din țară opt regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică. Aceste regiuni corespund nivelului NUTS II din Uniunea Europeană și deși au un rol semnificativ în cadrul procesului de dezvoltare regională, acestea nu au statut administrativ, neavând așadar un consiliu legislativ sau un corp executiv. În plus de asta, regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrative, fapt ce determină lipsa personalității juridice, acestea fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.
e.Funcții ale regiunilor
Legea 315/2004 fixează obiectivele și stabilește noile atribuții si instrumentele specifice regiunilor în contextul aderării la Uniunea Europeană:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzâierilor în domeniul economic și social a zonelor mai puțin dezvoltate , ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice precum și întâmpinarea producerii unoi noi dezechilibre.
corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea inițiativelor și prin valorificarea resurselor locale și regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora.
stimularea cooperării interregionale interne și internaționale , transfrontaliere, inclusiv în cadrul euro-regiunilor, precum și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene, care promovează dezvoltarea economico-socială și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaționale la care România este parte.
În funcție de potențialul și de capacitatea de a se adapta la schimbări , regiunile pot confrunta numeroasele probleme, apărute la nivel național și internațional datorate tendințelor economico-sociale apărute. Acesta este și scopul politicii de dezvoltare, și anume umărește să utilizeze la maxim acest potențial, fie el natural, cultural, uman sau tehnic. Așadar, problemele de dezvoltare pot fi grupate și clasificare, astfel încât să devină componente ale unor programe și politici coerente de asistență și intervenție. Principalele probleme ale dezvoltării regionale sunt legate de:
subdezvoltarea anumitor regiuni
declinul industrial determinat de schimbările tehnologice în procesul de producție
dificultățile de adaptare a forței de muncă și de constituire a unei piețe a muncii eficace
poluarea și degradarea mediului înconjurător
Scopul ce a determinat crearea acestor regiuni în România este reprezentat de alocarea fondurilor PHARE provenite de la Uniune în vederea dezvoltării regionale și de a interpreta și cerceta statistici regionale. Acestea au un rol major în coordonarea proiectelor structurale regionale, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, regiunile au devenit membre ale Comitetului Regiunilor.
Așadar, printre obiectivele ce au stat la baza organizării țării în regiuni de dezvoltare se numără:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltării echilibrate
susținerea și protejarea zonelor mai puțin dezvoltate
prevenirea producerii unor noi dezechilibre
corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea inițiativelor și prin valorificarea resurselor locale și regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora
stimularea cooperării interregionale interne și internaționale, transfrontaliere, inclusiv în cadrul euro-regiunilor
participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene, care promovează dezvoltarea economico-socială și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun
f.Responsabilități în furnizarea serviciilor
La nivel de regiune, în organziarea actuală nu există servicii publice furnizate la nivel regional, acest lucru ar fi posibil doar dacă regiunile ar deveni unități administrativ-teritoriale. Regiunile Acestea au rol principal în ceea ce privește atragerea de fonduri către respectiva regiune, prin intermediul fondurilor structurale și de coeziune provenite de la Uniunea Europeană. Cu ajutorul acestor fonduri, regiunea își stabilește propria politică de dezvoltare regională și axele prioritare de intervenție în funcție de necesitățile populației, furnizarea serviciilor publice și de utilități fiind în responsabilitatea autorităților locale și respectiv județene, care pot opta pentru delegarea acestor atribuții unor operatori sau operatori regionali.
g.Componență/Mărimea din România
Aceste regiuni constituie suportul teritorial de implementare a politicilor de dezvoltare fără a fi însă structuri administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, regiunile corespund nivelului statistic NUTS II, fiind formate prin asocierea a 4-7 județe, cu excepția regiunii Bucuești-Ilfov, care în pofida suprafeței reduse are o mărime demografică comparabilă cu celelalte regiuni. Structura acestora se bazează pe complementaritatea funcțională a regiunilor și nu pe omogenitatea lor, discrepanțele intraregionale fiind superioare celor interregionale
Din punct de vedere teritorial-administrativ România este divizată în 41 de județe, la care se adaugă și municipiul București, care din punct de vedere administrativ are aceleași prerogative cu cele ale unui județ. La această se mai adaugă și împărțirea țării în opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS II , dar fără a avea capacități administrative.
h.Concluzii
Așadar, regionalizarea reprezintă un proces cu o orientare dublă, care vizează în pe de-o parte reducerea unor decalaje la nivel de județ iar pe de altă parte presupune aderarea la tendințele impuse de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, existența a încă unui palier administrativ, poate genera greutăți biocratice țării noastre, dar necesitatea sa în vederea unei dezvoltări echilibrate, coerente și durabile nu poate fi contestată. În momentul actual, caracterul artificial al configurației regiunilor le limitează considerabil nivelul de viabilitate ca potențiale structuri administrative, rolul acestora limitându-se la o bună raportarea statistică și la implementarea politicilor de dezvoltare regională, acest lucru s-ar putea schimba însă dacă regiunile ar deveni unități administrativ-teritoriale.
2.3.Asociațiile de dezvoltare intercomunitară
a. Context
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară au apărut ca o necesitate în vederea îmbunătățirii condițiilor de furnizare a serviciilor de utilități, acesta fiind unul din cele mai importante domenii în care aceste structuri își desfășoară activitatea.
Utilitățile publice de interes local furnizate la nivelul unităților administrativ- teritoriale, precum alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, salubrizarea localităților, alimentarea cu energie termică în sistem centalizat, iluminatul public și transportul public local, reunite sub denumirea generică de servicii comunitare de utilități publice, fac parte din sfera seviciilor de inters general și, ca atare, sunt guvernate de un regim juridic special și sunt supuse anumitor exigențe specifice, așa numitele obligații de serviciu public. Datorită acestor exigențe, corelat cu aplicarea principiului autonomiei locale, descentralizări serviciilor publice și subsidiarității, serviciile comunitare de utilități publice sunt încredințate prin lege în sarcina și responsabilitatea autorităților administrației publice locale.
În vederea asigurării acestor servicii, autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și/sau competențe delegate. Astfel, în funcție de competențele ce le revin, autoritățile administrației publice locale au anumite atribuții, drepturi și obligații specifice cu privire la înființarea, organizarea, coordonarea, finanțarea, reglementarea,monitorizarea și controlul acestor servicii, precum și în ceea ce privește crearea, administrarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente. În ceea ce privește creșterea eficienței și calității acestor servicii, reforma în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice este un anagajament esențial asumat de Guvernul României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, implicând armonizarea legislației aplicabile cu acquis-ul comunitar și restructurarea instituțională, așa cum rezultă din prevederile H.G 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice.
În prezent, potrivit angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, furnizarea/prestarea serviciilor comunitare de utilități publice la standarde europene constituie una din cele mai importante, mai dificile și mai complexe sarcini din responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale. Această dificultate este dată de faptul că asigurarea serviciilor comunitare de utilități publice implică pe de-o parte existența, funcționarea și exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate, iar pe de altă parte reprezintă gestionarea unor activități tehnico-administrative de o complexitate, specificitate și diversitate deosebită.
În ceea ce privește complexitatea, specificitatea , precum și diversitatea acestor cereri si probleme cu care se confruntă cetățenii României, putem să avem în vedere slaba acoperire teritorială și dezvoltarea acestei infrastructuri la nivel rural, starea tehnică a sistemelor de utilități existente, precum și gradul de uzură fizică și morală a majorității sistemelor existente. Este de la sine înțeles dimensiunea efortului investițional necesar pentru generalizarea acestor servicii la nivelul tuturor localităților țării și totodată faptul că în vederea rezolvării acestor probleme devine o condiție necesară implementarea unor programe de invesțiii publice bine structurate și fundamentate, la care se mai adaugă și mobilizarea unor importante resurse financiare , de care autoritățile administrației publice locale nu dispun întotodeauna.
Așadar, în vederea îndeplinirii obiectivelor anterior menționate și atingerii unor standarde de dezvoltare apropriate nivelului european, autoritățile aparatului central trebuie să asigure :
crearea condițiilor favorabile pentru accelerarea dezvoltării, modernizării și reabilitării infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale, ca suport al creșterii nivelului calitativ și cantitativ al serviciilor și, implicit, al îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă ale populației
crearea cadrului instituțional adecvat pentru creșterea capacității de pregătire a proiectelor, de atragere a fondurilor de investiții și pentru creșterea capacității de accesare și absorție a fondurilor comunitare
deschiderea și reglementarea pieței interne a serviciilor și asigurarea accesului liber și nediscriminatoriu al investitorilor și operatorilor interni și externi interesați pe această piață
încurajarea parteneriatului public-privat pentru furnizarea serviciilor comunitare de utilități publice și participarea capitalului privat la finanțarea dezvoltării, modernizării și exploatării infrastructurii tehnico-edilitare aferente.
În această etapă intervin și asociațiile de dezvoltare intercomunitară, astfel încât ideea centrală în jurul căreia au fost concepute și dezvoltate programele operaționale sectoriale destinate infrastructurii edilitar-urbane este regionalizarea operatorilor și intercomunalitatea, respectiv asocierea unităților administrativ-teritoriale. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice capătă importanță și au un rol deosebit în procesul accesării fondurilor europene puse la dispoziția României prin programele operaționale sectoriale, întrucât existența și funcționarea acestora este de multe ori o condiție a accesării fondurilor europene. Acesta fiind și unul din rolurile acestor asociații, care pe langă atragerea de fonduri structurale europene, sunt responsabile și de furnizarea seviciilor de utilități. În plus de asta, ideea asocierii unităților administrativ-teritoriale în scopul furnizării în comun a serviciilor comunitare de utilități publice sau pentru realizarea în comun a unor obiective de investiții publice de interes comunitar este sprijinită și de specificul tehnologic al sistemelor de utilități publice care permite dezvoltarea zonală a acestora, pe un areal ce poate depăși limitele teritoriale ale unei unități administraiv-teritoriale și este impusă de rațiuni economice ( eficientizarea investițiilor, reducerea investiției specifice). Acest concept facilitează utilizarea integrată, în condiții de eficiență și eficacitate, a fondurilor de investiții, în special a fondurilor europene și are o importanță crucială pentru România. În aceste condiții, intercomunalitatea, respectiv asocierea unităților administrativ-teritoriale devine esențială în procesul de accelerare a dezvoltării și eficientizării furnizării serviciilor comunitare de utilități publice, respectiv de reablitare, modernizare și dezvoltare a sistemelor de utlități publice aferente.
b.Definirea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară:
Asociația de dezvoltare intercomunitară este o entitate rezultată printr-un parteneriat public-privat, formându-se așadar din membri aparținând sectorului public și privat, având obiective comune de dezvoltare economică, socială, de îmbunătățire a calității vieții, descrise în statutul asociației. Membrii unei asociații de dezvoltare intercomunitară sunt constituiți de unitățile administrativ-teritoriale reprezentate în calitatea lor de persoane juridce, care își exprimă dorința de a deveni membre unei astfel de asociații prin intermediul unei cereri de aderare.
Legea nr. 215/2001 definește aceste forme de asociere ca fiind „ structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ teritoriale pentru realizarea în comun a unor servicii publice”, acestea fiind incluse în lista de organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică. Așadar, asociațiile de dezvoltare intercomunitară se creează pentru realizarea unor proiecte de interes zonal sau regional, dar sunt organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de inters local sau județean. Aceeași lege prevede totodată faptul că: „ două sau mai multe unități administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvolatre intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică”.
În categoria asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sunt incluse toate formele de asociere între adminstrații publice locale: asociații intercomunale, zone metropolitane, asociații între consilii județene
c.Domenii de activitate ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară:
Domeniile majore în care își desfășoara activitatea sau intervin asociațiile de dezvoltare intercomunitară vizează:
Dezvoltarea economico-socială a localităților
Dezvoltarea teritorială și amenajarea teritoriului
Asigurarea furnizării/prestării serviciilor publice
Creșterea veniturilor nefiscale la nivel local
Ameliorarea nivelului de trai al colectivităților componente
Protecția mediului
Diagrama 1.Scopul ADI-urilor
Sursa: prelucrare personală
Prin demararea unor astfel de programe de cooperare între diferite unități administrativ-teritoriale învecinate, precum și cu alte entități publice sau private, se poate constitui un prim demers în vederea diminuării discrepanțelor sociale dintre ceea ce se oferă și ceea ce s-ar putea oferi cetățenilor prin intermediul acestor asocieri. Astfel, compatibilizarea și uniformizarea între cerința populației față de serviciile publice comunitare din unitățile administrativ-teritoriale învecinte și posibilitatea ofertei ficărei unități administrativ-teritoriale, se poate efectua prin asocierea, cooperarea cu diferite entități publice sau private. Dezvoltarea performantă și unitară a serviciilor comunitare de servicii publice nu se poate efectua decât printr-un management competitiv susținut de o creștere succesivă a atragerii de fonduri în acest sens. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară reprezintă un instrument pentru furnizarea în comun, în condiții de calitate și eficacitate, a serviciilor publice locale și a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților autorităților administrației publice locale în vederea constituirii, organizării și gestionării asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
c. Responsabilități ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în furnizarea serviciilor de utilități
în ceea ce privește responsabilitățile acestor asociații în vederea furnizării servicilor de utilități publice, atribuțiile asociațiile de dezvoltare intercomunitară vizează înființarea, organizarea, reglementarea, finanțarea, monitorizarea, precum și controlul furnizării/prestării unitare a serviciilor de utilități publice pe reza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate
totodată, asociațiile răspund si de înființarea, reabilitarea, tehnologizarea, modernizarea și/sau după caz, dezvoltarea sistelor de utilități publice aferente acestor servicii prin proiecte de investiții publice de inters zonal sau regional, pe baza unei strategii de dezvoltare comune
nu în ultimul rând, asociațiile de dezvoltare intercomunitară răspund de asigurarea administrării, exploatării și funcționării în condiții de eficiență și siguranță a sistemelor de utilități publice aferente serviciilor din responsabilitatea asociaților. Asociațiile intercomunitare sunt structuri de cooperare create în numele și în interesul colectivităților locale pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, prin intermediul cărora se asigura cadrul instituțional de cooperare, colaborare, promovare și susținere a intereselor comune ale acestora cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, respectiv la înființarea, funcționarea, exploatarea, reabilitarea, modernizarea, sau după caz dezvoltarea sistemelor de utilități publice aferente acestor servicii
d. Caracteristici ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară:
asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice suntr structuri de cooperare intercomunală create în numele și în interesul colectivităților locale de pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, prin intermediul cărora se asigură cadrul instituțional de cooperare, colaborare , promovare și susținere a intereselor comune ale acestora cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publicem respectiv la înființarea, funcționarea, exploatarea,reablitarea, modernizarea sau, după caz, dezvoltarea sistemelor de utilități publice aferente acestor servicii.
raporturile dintre unitățile administrativ-teritoriale membre în cadrul asociației se bazează pe prinicipiul autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor de interes comun.
asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice sunt persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, au capacitate juridică deplină, se bucură de autonomie decizională, financiară și funcțională, au gestiune economică proprie, posedă un patromoniu propriu, sunt subiecte juridice de drept fiscal titulare ale codului unic de întregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și de la unitățile bancare și întocmesc anual, în condițiile legii, buget de venituri și cheltuieli și situații financiare.
asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice se constituie prin asocierea voluntară a unităților administrativ-teritoriale interesate, sunt autorizate în baza unor mandate speciale și acționează sub propria responsabilitate pentru satisfacerea nevoilor colectivităților locale cu privire la furnizarea/prestarea fără discriminare, pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, a serviciului/serviciilor de utilități publice care i-au fost transferate în responsabilitate , ca și pentru exercitarea și realizarea în comun a competențelor referitoare la aceste servicii ce revin potrivit legii în sarcina autorităților administrației publice locale
asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect serviciile comunitare de utilități publice își asumă și exercită, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, toate competențele, atribuțiile și responsabilitățile ce revin autorităților administrației publice locale pe domeniul strict al serviciului/serviciilor care i-au fost transferate în responsabilitate, în baza mandatelor speciale acordate de unitățile administrativ-teritoriale membre, mandate și aprobate prin hotărâri ale autorităților deliberative și în condițiile stabilite prin actul constitutiv și statutul asociației.
e. Evoluția Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară în spațiul european
Cooperarea intercomunală nu este un concept apărut spontan, deși diverse forme de cooperare au existat încă de la începutul societății tribale, cooperarea intercomunală în accepțiunea sa actuală este cunoscută la începutul anilor 60-70 ai secolului trecut în țările Europei de Vest și deabia prin anii 90 a apărut și în cadrul țărilor Europei Centrale și de Est, unde datorită proceselor administrative și economice s-a impulsionat și dezvoltarea cooperării intercomunale.
Din punct de vedere administrativ, premisele care au contribuit la crearea acestor forme de cooperare în Europa au fost reprezentate de reformele constituționale care au avut loc, urmate de reformele de descentralizare. Astfel, transferul de competențe și atribuții la nivel local a culminat și cu adoptarea Cartei autonomiei locale în anul 1985, prin care este promovat principiul subsidiarității și aproprierii serviciilor de cetățeni. În urma acestor reforme, s-au creat structuri cu un grad important de autonomie , competențe mai mari și resurse financiare privind infrastructura, serviciile de utilități publice, locuire, etc. În plus de asta, au fost aprobate politici și create fonduri pentu reducerea inegalităților economice și sociale ale regiunilor europene. Putem afirma așadar ca aceste reforme adminstrative au contributitîn foarte mare măsura la întărirea cooperării și coeziunii teritoriale în spațiul european.
În ceea ce privește procesele economice care au stat la baza dezvoltării intercomunitare, un eveniment de referință îl reprezintă Marea Stagflație, această perioadă este caracterizată de redirecționarea resurselor în investiții publice, contrapus subsidiarității municipalităților foarte mici, s-a pus accentul pe promovarea competitivității și aplicarea principiilor managementului privat în domeniul public, prin orientarea politicilor publice spre asigurarea eficienței economice și sociale a serviciilor publice, aplicarea tot mai largă a tehnologiilor informaționale și aplicarea principiilor Noului Managemt Public în administrație. În plus de asta, crearea unei piețe unice în Europa, a determinat o presiune foarte mare asupra modului de furnizare a serviciilor publice, impunând autorităților publice aplicarea unor standarde unice de calitate concomitent cu creșterea competitivității și economisirea resurselor.
Aceste obiective de reformă pe plan european au fost puse în aplicare prin intermediul politicilor publice, aceste politici au vizat în primul rând consolidarea unităților administrativ-teritoriale, astfel încât acestea să poată răpunde mai eficient noilor provocări social-economice. Un alt obiectiv important susținut de politicile publice europene a fost redistribuirea competențelor și responsabilităților autorităților administrației locale către nivele intermediare de administrație, mai mari și mai capabile să răspundă cerințelor tot mai mari ale cetățenilor. În paralel cu acest proces, are loc și delegarea intensă a furnizării unor servicii publice către companii private sau aplicarea noilor principii de management în companiile publice, bazate pe competență, specializare îngustă, profesionalism și indicatori de performanță. În spațiile în care reformele administrative au avut de înfruntat tradițiile de organizare comunitarăți nu s-a insistat pe desființarea comunităților mici, s-a promovat intens procesul de cooperare intercomunitară, ca modalitate de furnizare în comun a serviciilor de utilități. Furnizarea în comun a serviciilor publice era promovată drept o cale de a depăși obstacolele legate de dimensiunea mică a comunităților din punct de vedere al eficienței economice și eficacității în furnizarea serviciilor publice.
Toate aceste procese de reforme și obiective în cadrul administrațiilor publice europene constituie baza necesară în vederea inițierii și dezvoltării cooperării intercomunale.
Rezultatele acestor procese nu au întârzâiat să apară, astefel rapoartele de evaluare ale activității structurlor de cooperare intercomunală, reprezentate prin studii și analize în acest domeniu au atestat rezultatele benefice ale acestei forme de cooperare între autoritățile locale. Printre cel mai de invocate rezultate au fost aduse în discuție: reducerea costurilor administrative, care în unele țări au fost de până la 27%, creșterea calității serviciilor prestate, economie de resurse și reducerea costului per unitate de beneficiar, asigurarea eficienței și eficacității serviciilor publice, creșterea gradului de autonomie datorită creșterii veniturilor și nu în ultimul rând dezvoltarea capacității de atragere a investițiilor și implicit creșterea calității vieții.
Totodată, experiența europeană în acest domeniu confirmă multiplele domenii de responsabilitate a autorităților publice locale care se pot realiza prin cooperarea intercomunală și vizează aspecte precum planificarea teritorială, asigurarea de servicii de transport și întreținerea drumurilor, aprovizionarea cu apă și canalizare și până la prestarea serviciilor de management al deșeurilor, asigurarea ordinii publice și serviciilor de asistență socială. În ceea ce privește formele pe care le poate lua cooperarea intercomunală, acestea sunt de la cele mai simple, constituite de diverse ascorduri și contracte pentru un serviciu până la structuri mai complexe, iar la nivel european acestea sunt reprezentate de :
Acorduri Contractuale Pluri-Zonale ( „Multi-area agreements) în Marea Britanie
Agențiile comune în Olada
Mancomunidades: organizații multi-scop și consorțiile în Spania
Asociațiile intercomunale: în Polonia, România, Letonia, Estonia
Intercomunalitățile fără competențe de impozitare ( sindicat intercomunal cu vocație unică, sindicat intercomunal cu vocații multiple și sindicat mixt)
Intercomunalități cu competențe de impozitare ( comunități de comune, comunități de aglomerare, comunități urbane și pays) în Franța
f.Evoluția serviciilor de utilități în România:
La momentul actual, în România, în ceea ce privește oferirea serviciilor comunitare de utilități publice își desfășoara activitatea un număr de 2550 de operatori care prestează 2912 de servicii comunitare, întrucât un operator poate presta unui sau mai multe servici de utilități publice.
Structura serviciilor de utilități la nivelul României este următoarea:
Grafic 1. Structura servicilor de utilități publice în România
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Dinamica prestării serviciilor de utilități publice:
La baza evoluției serviciilor de utilități publice stau schimbările legislative din domeniu, consecință a cerinței de armonizare a legislației cu aquis-ul comunitar. Un alt pas important în evoluția serviciilor din România este dat de posibilitatea accesării fondurilor europene pentru realizarea unor investiții în infrastructura aferentă. Prin intermediul acestor fonduri atrase de țara noastra s-au putut înființa servicii publice, precum și compartimente de specialitate în cadrul unităților administrativ-teritoriale în mediul rural, s-a realizat delegarea gestiunii serviciilor către marii operatori, s-au înființat asociații de dezvoltare intercomunitară, au apărut operatori regionali.
Evoluția asigurării serviciilor publice în România (2004-2012) :
Grafic 2. Evoluția prestatorilor de servicii de utilități publice în perioada 2001-2012
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Grafic 3. Evoluția serviciilor de utilități publice pe domenii în perioada 2004-2012
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Tabel 1. Serviciile de utilități publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale:
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
*Conform datelor statistice numărul municipiilor și orașelor din România este de 320, iar unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural reprezintă 2860
Așadar în urma analizei serviciilor comunitare de utilități publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale din România, putem observa cu certitudine intensificarea implicării autorităților administrației publice locale din mediul rual în organizarea serviciilor, cu un rol foarte important în vederea îmbunătățirii calității vieții cetățenilor și pentru evitarea excluziunii sociale și izolării, mai ales în ceea ce privește serviciile de alimentare cu apă și canalizare, salubrizare și iluminat public. Astfel, se realizează un pas important în descentralizarea serviciilor publice și în creșterea responsabilității autorităților locale cu privire la calitatea serviciilor asigurate populației.
Evoluția asigurării serviciilor de utilități publice în România
Hartă 1.Investiții POS Mediu- Serviciul de apă și canalizare
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Harta2. Serviciul de alimentare cu apă și canalizare. Valoarea proiectelor POS Mediu la nivel județean –ianuarie 2013 în (milioane Euro)
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Harta 3. Investiții POS Mediu- Axa Prioritară 2: Serviciul de salubrizare a localităților –Sectorul de gestiune deșeuri-Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor la nivel regional
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Harta4. Investiții POS Mediu- Axa Prioritară 2: Serviciul de salubrizare a localităților –Sectorul de gestiune deșeuri-Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor la nivel regional
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Harta 5. Investiții POS Mediu- Axa Prioritară 3 POS Mediu- Sectorul termoficare- mil.Euro
Sursa: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică
Interpretarea datelor graficelor și hărților :
În evoluția serviciilor de utilități un rol semnificativ îl are Banca Mondială. Astfel, în decursul perioadei 1991-2012, Banca Mondială a aprobat 58 de operațiuni finanțate în România , sprijinind reformele structurale și privatizarea în România, prin intermediul unor programe precum: PSAL cu accent pe ajustarea structurala a mediului privat, dezvoltarea serctorului și programul PAL în vederea ajustării sectorului public a vizat : reforma în justiție, reforma sănătății, reforma administrației publice, îmbunătățirea mecanismelor de elaborare a politicilor și nu în ultmul rând eficientizarea sistemului de utilități publice. Toodată activitatea băncii vizează și programele de dezvoltare rurală și reducerea sărăciei în vedere îmbunătățirii infrastructurii rurale, a serviciilor sociale, sistemului de finanțare, promovând un proces participativ. Împrumuturile acordate României prin Programul de Împrumuturi pentru Politicile de Dezvoltare pune se vor ridica la apoximativ 1 miliard de euro cu scopul de a sprijini guvernele în atingerea obiectivelor de convergență cu Uniunea Europeană.
Un alt moment important în apariția și dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice a fost favorizat de politica de dezvoltare regională, o politică cheie a Uniunii Europene care se bazează pe principiul solidarității financiare, oferind sprijin statelor și regiunilor mai puțin dezvoltate sau care se confruntă cu dificultăți structurale, având ca scop crearea de locuri de muncă și creșterea competitivității economice a acestor regiuni. Rolul Uniunii Europene în creșterea calității serviciilor este reflectat și în politica de coeziune economică și socială promovată care are la bază solidaritatea financiară a statelor membre prin îndreptarea unor sume substanțiale către acele zone mai puțin prospere și a grupurilor sociale dezavantajate, astfel încât din anul 2007 al aderării României la Uniunea Europeană acesta este un beneficiar direct al acestor fonduri. Unul dintre cele mai reprezentative programe europene în acest sens îl constituie Programul Operațional Regional, prin care pot fi finațate proiecte integrate ale unor orașe mici sau areale clar delimitate spațial în cadrul orașelor mijlocii și mari. Printr-o astfel de abordare integrată se pot rezolva simultan o serie de probleme între care există relații de interdependență și care afecetează atât zona de interveție cât și zonele sale aferente. După cum putem observa și în cadrul graficului 2 al evoluției prestatorilor de servicii publice în România, putem observa creșterea întregistrată a numărului operatorilor din anul 2007, anul aderării la Uniune până în anul 2012 cu o creștere de 975 de de noi prestatori în domeniul furnizării serviciilor de utilități, în contrast, perioada 2004 -2007 se caracterizează de o creștere cu doar 53 de noi operatori. În decursul perioadei 2007-2012 graficul 3 pune accentul pe categoriile de utilități , iar după cum putem observa în creșterea nivelului de utilități publice, proporția cea mai mare o deține serviciile de alimentare cu apă și canalizare, urmată mai apoi de serviciul de salubrizare a localităților. În ceea ce privește nivelul de dezvoltare al acestor servicii, evoluția cea mai însemnată de-a lungul perioadei 2004-2012 o are serviciul de transport public local de călători, înregistrând o creștere de la 100 de operatori în 2004 la 500 de operatori în 2012.
În ciuda scopului bine definit de susținere a zonelor defavorizate, discrepanțele în ceea ce privește furinizarea serviciilor de utilități în România, între mediul urban și cel rural sunt semnificative. Dacă în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizare, diferența nu este așa de mare, avem o acoperire de 99,4% în mediul urban și o 61,4% în mediul rural, acest lucru nu se poate spune despre serviciul de alimentare cu energie termică care deși este scăzut și la nivel urban 25,9%, în mediu rural este extrem de scăzut 0,1%. Un serviu destul de dezvoltat și în mediul rural este serviciul de salubrizare cu un procent de 79%, astfel că din cele 2860 de unități admnistrativ-teritoriale din mediul rural, beneficiază de acest serviciu un număr se 2259, în timp ce în mediul urban ponderea este de 100%
Serviciile comunitare de utilități publice, avute în vedere de prezenta strategia, conform Legii nr. 51/2006 și a HGR nr. 246/2006, sunt servicii de interes public local, înființate și organizate de autoritățile administrației publice locale, gestionate și exploatate sub conducerea, responsabilitatea și controlul acestora, prin care se asigură următoarele utilități: alimentare cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, salubrizarea localităților, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, transportul public local și iluminatul public.
În sfera serviciilor comunitare de utilită și publice trebui adoptat și implementat un set de măsuri având ca obiectiv o dezvoltare durabilă, atingerea standardelor europene și eliminarea disparităților economico-sociale dintre statele membre acesteia și România. Totodată pentru implementarea angajamentelor asumate de către România în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, accesul la fondurile comunitare și creșterea capacității de atragere și absorbție a acestor fonduri trebuie să devină o prioritate a fiecărei autorități a administrației publice locale și centrale.
Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, creșterea capacității de atragere și absorbție a fondurilor europene a devenit o prioritate atât pentru autoritățile administrației publice centrale, cât și pentru autoritățile administrației publice locale din marile orașe ale țării, care a determinat elaborarea de strategii locale pe termen lung, destinate acelerării, modernizării și dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor comunitare de utilități publice în vederea asigurării accesului populației la acestea. Creșterea capacității de absorbție a resurselor financiare alocate din fonduri comunitare, prin implementarea acordurilor între operatorii regionali și băncile care confinanțează proiectele din cadrul programelor ISPA, SAMTID, PHARE și POS Mediu.
Totodată promovarea unor forme de cooperare intercomunitare a influențat evoluția serviciilor de utilități publice, în sensul în care cooperarea între colectivități a devenit o condiție necesară în vederea furnizări eficace a unui serviciu, îndeosebi în cazul în care mărimea unei coelctivități sau capacitatea sa financiară este limitată în raport cu dimensiunile și costul serviciului în cauză, astfel în România au început să fie tot mai promovate și utilizate astfel de parteneriate, cooperări între admninistrațiile publice locale.
Putem spune așadar, ca la baza dezvoltării servicilor comunitare de utilitîi publice în România, stau fondurile europene , iar conform analizelor ratei de absorbție a acestora arată că nivelul contribuției la UE la proiectele contractate în raport cu alocarea financiară 2007-2013 variază între 66,22% la nivelul PO AT și 119,42% în cadrul PO DCA. Procente de peste 90% se înregstrează și la nivelul POR – 99,05% și POS Mediu- 93,82%, procente mai resue se înregistrează la nivelul POS CCE-67,53%, pentru ansamblul programelor operaționale procentul contribuției UE la proiectele contractate raportat la alocarea financiară 2007-2013 fiind de 85,75%.
g.Evoluția asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în România:
În România, procesul de constituire a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară care au ca domeniu de activitate furnizarea serviciilor de utilități a început târziu, constituind o realitate actuală. Posibilitatea de cooperare prin intermediul acestor asociații a fost consacrată încă din variantele de la începutul anilor 2000 ale Legii administrației publice locale, vechea Lege 215/2001 art.(1) acordă dreptul autorităților administrației publice ca, „în limitele competențelor să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din afară, în condițiile legii, aceasta prevedea și posibilitatea autorităților administrației publice locale de a adera la asociații naționale și internaționale pentru protecția și promovarea intereselor lor comune. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară create la acea perioadă vizau îndeosebi cooperarea pe anumite proiecte, fără a avea neapărat un scop foarte bine definit. Abia în momentul în care s-a prevăzut prin lege că asociațiile de dezvoltare intercomunitară pot furniza servicii publice, acestea s-au reorientat într-o mai mare măsură în acest sens. Cadrul legal ce viza noile atribuții ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară este reprezenrar de Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată și Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în baza acestor legi se acordă dreptul unităților administrativ teritoriale de a colabora și coopera în scopul realizării în comun a unor proiecte de interes zonal sau regional ori a furnizării în comun a unor servicii publice prin constituirea, în condițiile legii și în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, a unor asociații de dezvoltare intercomunitară, a căror înregistrare, organizare și funcționare este reglementata prin O.G nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații. O altă reglementare în vederea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu domeniul de activitate furnizarea serviciilor de utilități, este reprezentată de O.U.G nr.13/2008 care introduce o serie de derogări și precizări care fac referire în primul rând la rolul, atribuțiile și responsabilitățile asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în furnizarea de servicii de utilități, respectiv în dezvoltarea sistemelor de utilități publice aferente, și nu în ultimul rând pune accentul pe modul de constituire, organizare, înregistrare și funcționare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități.
Așadar, după cum putem observa asocierea în vederea furnizării în comun a serviciilor de utilități publice între localități este un concept relativ mai nou, iar în România au început să își creeze asociații de dezvoltare intercomunitară în special marii poli naționali de creștere care formează fie o asociație de dezvoltare intercomunitară pe un domeniu specific, fie pe un domeniu mai general vizând zona metropolitană a orașului și astfel creează Asociația de Dezvoltare Intercomunitara a Zonei Metropolitane a orașului respectiv. Prin Legea 51/2006 cu modificările și completările ulterioare este prevăzut faptul că o asociație intercomunitară poate să aibă ca obiect de activitate unul sau mai multe servicii comunitare de utilități publice, acestea fiind: serviciul de alimentare cu apă, serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate, serviciul de colectare, canalizare și evacuare a apelor pluviale, serviciul de producere transport, distribuție și furnizare de energie termică în sistem centralizat, serviciul de salubrizare a localităților, serviciul de iluminat public, serviciul de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale , precum și serviciul de transport public local.
Cu o tradiție oarecum mai veche în ceea ce privește cooperarea la nivel intercomunal o are Polul urban Brașov, în cadrul județului putem constata existența mai multor tipuri de asociații de dezvoltare intercomunitară, cele mai importante acând ca obiect de activitate furnizarea serviciilor publice, mai ales în domeniul apelor și salubrizării orașului, dar există si o asociație care are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a Polului de Creștere Brașov. În comparație cu principalii poli de creștere: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașovul se remarcă prin activitatea cea mai îndelungată a asociațiilor de dezvoltare intercomunitare, astfel încât activitatea Agenției Metropolitane a Polului de Creștere Brașov începe din anul 2005 și este formată din Municipiul Brașov, Municipiul Săcele, Municipiul Codlea, Orașul Predeal, Orașul Ghimbav, Orașul Râșnov, Orașul Zărnești, Comunele Bod, Cristian, Tărlungeni, Prejmer, Hâman, Sânpetru,Hălchiu, Crizbav, Vulcan și Feldioara, alături de Consiliul Județean Brașov. Mobilizând resursele a 17 unități adminstrativ-teritoriale , asociația are ca scop principal realizarea în comun a proiectelor de interes local sau regional, precum și furnizarea de servicii publice. Totodată, misiunea Agenției Metropolitane pentru dezvoltarea durabilă Brașov este de a facilita cooperarea între unitățile aministrativ-teritoriale membre pentru exercitarea în comun a compețențelor ce le revin prin lege, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile: progresul social, condiționat de recunoașterea și admiterea nevoilor fiecărui individ, protejarea eficientă a mediului, utilizarea rațională a resurselor naturale, păstrarea unui nivel ridicat și sigur de creștere economică și ocuparea forței de muncă. Tot cu un scop general la nivel de zonă metropolitană, este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Polului de Creștere Timișoara, constituită în anul 2009 , prin consimțământul a 16 autorități publice locale, formate din Municipiul Timișoara, Județul Timiș și 14 comune: Comuna Becicherecul Mic, Comuna Bucovaț, Comuna Dudeștii Noi, Comuna Dumbravița, Comuna Ghiroda, Comuna Giarmata, Comuna Giroc, Comuna Moșnița Noua, Comuna Orțișoara, Comuna Pișchia, Comuna Remetea Mare, Comuna Sacalaz, Comuna Sînmihaililul Român și Comuna Șag, constituie a treia mare zonă metropolitană ca număr de locuitori după Cluj și Brașov. Asociația a luat ființă datorită necesității de realizare în comun a unor proiecte de interes zonal sau regional, ori al furnizării în comun a unor servicii publice și își formulează astfel un obiectiv general care vizează creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă în Polul de Creștere Timișoara, prin reabilitarea structurii urbane și îmbunătățirea serviilor, inclusiv a serviciilor sociale, precum și prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor și antreprenoriatului. La baza activității asociației stă o întreagă strategie cu obiective determinate în funcție de domeniu.
În privința Polului național de creștere Constanța, regăsim activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice „Dobrogea”, constituită tot în 2009 ca și în cazul Timișoarei și acționează în toate domeniile de utilități publice prevăzute de lege, în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a unor servicii publice de bază, printre acestea putem enumera: producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, iluminatul public, administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale , transportul public local, precum și alte servicii comunitare de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre. În anul înființării activitatea asociației a avut la bază satisfacerea necesităților cetățenilor provenind din 25 de unități administrativ teritoriale, printre care județul și municipiul Constanța, iar un an mai târziu numărul unităților administrativ-teritoriale membre a crescut la 31. Putem remarca în cazul orașului Constanța, în raport cu celelate orașe, faptul că în cadrul unei singure asociații se prestează toate serviciile de utilități, în timp ce în majoritatea celorlalte orașe există câte o asociație care se ocupă doar de un domeniu cu prioritate. Nu putem spune cu siguranța dacă acest lucru este un avantaj sau nu, dată fiind multitudinea de responsabilități pe care asociația trebuie să și le asume, dar prin înființarea unei singure asociații care să furnizeze toate serviciile sunt evitate formalitățile pe care ar fi trebuit să le desfășoare în cazul constituirii, organizării, înființării mai multor asociații în vederea prestării servicilor de utilități publice.
În cadrul polului urban Iași, avem una din cele mai mari asociații de dezvoltare intercomunitară din țară. Înființată abia în anul 2011, Asociația de Dezvoltare Intercomunitraă pentru Salubritate Iași (ADIS) este responsabilă de gestionarea deșeurilor din toate localitățile județului Iași, având în componența sa un număr de 98 de unități administrativ-teritoriale, respectiv cele două municipii Iași și Pașcani, cele două orașe Târgu Frumos și Hârlău și cele 94 de comune. Asemănătoare acesteia este asociația Eco-Metropolitan din Cluj- Napoca în domeniul salubrizării , înființată în anul 2012 asociația întrunește reprezentanții din cele 81 de unități administrativ-teritoriale din județul Cluj și Consiliul Județean Cluj. În cazul județului Cluj putem observa o tendință de formare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în aceleași perioade. În anul 2011 s-a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, un an mai târziu a luat ființa asociația de salubritate Eco-Metropolitan, iar în 2013 Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj. În cadrul Polul urban Cluj-Napoca, avem activitatea mai multor asociații care se constituie în servirea atât cu predominanță a spațiului urban cât și a spațiului rural, existând asociații intercomunale care cooperează doar la nivel de comune fără implicarea municipiului. La nivelul municipiului, avem activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, formată din municipiul Cluj-Napoca și 17 comune cu o populație totală de 418,153 de locuitori, fiind a treia zonă metropolitană din țară ca număr de locuitori.La baza strategiei asociației stă dezvoltarea accelerată a infrastructurii conform standardelor europene, creșterea competitivității economice, dezvoltarea resurselor umane și educația.
În concluzie, putem observa în cadrul procesului de formare a asociațiilor de devoltare intercomunitară din România, ca demersurile pentru încurajarea acestor forme de cooperare au apărut de peste un deceniu, dar cunoașterea limitată și superficială a legii de căre reprezentanții autorităților administrației publice locale la acea perioadă, nu a facilitat dezvoltarea acestor forme de cooperare limitându-se strict la niște proiecte locale. Atfel, odată cu întărirea legislației în privința asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și prin instituirea acestora cu atribuții în furnizarea serviciilor și accesării fondurilor europene, aceste asociații au început să asigure în numele colectivităților locale asociate, o gestiune eficientă a serviciilor, prin realizarea proiectelor de interes zonal în vederea îmbunătățirii și dezvoltării serviciilor publice. În plus de asta, înființarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară a fost influențată și de oportunitatea de a accesa fonduri nerambursabile, în special comunitare, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, fapt ce justifică apariția mai multor asociații după această perioadă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Forme de Cooperare Pentru Furnizarea Serviciilor de Utilitati (ID: 121286)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.