Forme de Consiliere In Situatii de Avort

Cuprins

Cap. 1 Avortul ……………………………………………………………………………………………………. 3

1.1. Avortul spontan ………………………………………………………………………………………… 3

1.2. Avortul provocat …………………………………………………………………………………………………….. 4

Cap. 2 Șocul psihologic la avort ………………………………………………………………………………………… 6

2.1. Conjunctura avortului ……………………………………………………………………………………………… 6

2.1.1. Factori favorizanți externi ai avortului …………………………………………………………………. 6

2.1.2. Factori favorizanți interni ai avortului …………………………………………………………………. 7

2.1.3. Motivațiile avortului la femeile din România ……………………………………………………….. 8

2.2. Consecințele psihologice ale avortului ……………………………………………………………………… 8

2.3. Mecanisme de apărare ………………………………………………………………………………………….. 13

2.4. Sindromul post-avort ……………………………………………………………………………………………. 14

2.5. Simptomele sindromului post-avort ……………………………………………………………………….. 16

2.6. Factorii sindromului post-avort ……………………………………………………………………………… 19

2.7. Reacția femeilor la avort ………………………………………………………………………………………. 20

2.8. Conflicte angrenate în SPA …………………………………………………………………………………… 24

2.9. Repercusiunile avortului asupra familiei…………………………………………………………………. 29

2.10. Etapele procesului de vindecare ………………………………………………………………………….. 34

Capitolul 3: Partea aplicativă

3.1. Obiective și ipoteze …………………………………………………………………………………………….. 36

3.1.1. Obiective generale ………………………………………………………………………………………… 36

3.1.2. Obiective specifice ……………………………………………………………………………………….. 36

3.1.3. Ipoteze ………………………………………………………………………………………………………. 37

3.2. Prezentarea eșantionului ……………………………………………………………………………………. 37

3.3. Metode utilizate ……………………………………………………………………………………………….. 38

3.4. Prezentarea și interpretarea datelor ……………………………………………………………………… 42

3.4.1. Prima ipoteză ……………………………………………………………………………………………… 43

3.4.2. A doua ipoteză ……………………………………………………………………………………………. 45

3.4.3. A treia ipoteză…………………………………………………………………………………………….. 47

3.4.4. A patra ipoteză …………………………………………………………………………………………… 48

3.4.5. A cincea ipoteză………………………………………………………………………………………….. 57

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………….. 67

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………. 70

Anexe ………………………………………………………………………………………………………………………. 72

AVORTUL

Sub denumirea de avort înțelegem întreruperea intempestivă a cursului normal al sarcinii în primele 28 de săptămâni, cu eliminarea unui produs de concepție mort, mai mic de 1000 gr.

După acest termen (din luna a VIII-a) expulzia produsului de concepție poartă denumirea de naștere prematură.

În funcție de modalitatea de producere, avortul se împarte în:

avort spontan;

avort provocat

avort legal (la cerere)

avort prin manevră abortivă.

În funcție de vârsta sarcinii la care survine, avortul poate fi:

ovular – pe parcursul primelor 4 săptămâni (avort menstrual);

embrionar – pe parcursul săptămânilor a 5-a și a 12-a. Avorturile se survin pe parcursul primului trimestru, mai sunt denumite și avorturi primare;

tardiv – din săptămâna a 13-a.

Avortul este denumit „habitual” dacă survine de cel puțin 3 ori succesiv.

AVORTUL SPONTAN

Este eliminarea produsului de concepție generată de cauze naturale și care pot să survină fie în primul trimestru de sarcină (85%), fie în trimestrul II al sarcinii (15%).

Etiologie

Etiologia avortului spontan este uneori greu de stabilit, deoarece cauzele sunt multiple.

Factorii cauzali

a) factori ovulari, embriofetali și anexiali (50 – 60%)

anomalii genetice (cromozomiale)

anomalii embrionare (malformații)

anomalii placentare

moartea oului sau a fătului

condiții anormale de nidație

cauzele anexiale sunt rare

b) factori materni

1) generali:

stări toxice (tutun, alcool, droguri)

stări alergice

infecții (acute, virale, cronice)

conflicte imunologice

stări psihice

traumatisme abdominale (inclusiv chirurgicale)

Infecțiile acute – hipertermice, toxinele și modificările metabolice pot declanșa contracții uterine

Boli infecțioase cronice – toxoplasmoza, riketbioze, sifilis, Ieruceloza)

2) locali:

malformații congenitale uteroanexiale

hipoplazie uterină

tumori (fibron uterin, chisturi ovariene)

procese inflamatori (endometrite, metroanexite)

c) cauze mixte 25 – 30% împreună cu cazurile la care cauza nu poate fi stabilită.

AVORTUL PROVOCAT

Avortul provocat se referă la întreruperea sarcinii care nu a atins 28 de săptămâni. Poate fi:

legal – se efectuează de medic în spital la cerere;

ilegal – efectuat de neștiutori; fiind de aceea deosebit de periculos, neindicat, nepermis.

Avortul ilegal se practică prin procedee extrem de variate, care sunt foarte periculoase deoarece pot să provoace complicații prin: infecții grave, perforații cu leziuni interne, hemoragii prelungite și grave, insuficiența renală acută (blocaj renal), accidente embolice imediate mortale, întoxicații grave.

PRECIZAREA STADIULUI ANATOMO – PATOLOGIC

Deosebim trei stadii anatomo-clinice:

Stadiul I clinic – procesul infecțios este localizat strict la conținutul uterin și nu depășește endometrul

Stadiul II clinic – procesul infecțios este întins dincolo de endometru la miometru, anexe, parametre, ligamente largi

c) Stadiul III clinic – procesul infecțios se extinde la mica excavație pelviană sau/și întreaga cavitate peritoneală.

Important – orice studiu se poate asocia cu fenomene generale ca: șocul septic, insuficiență renală acută , insuficiența cardiacă.

Forme clinice

Avorturile complicate prin infecție au tablou clinic foarte polimorf cu trecere rapidă de la o formă clinică la alta.

Se disting următoarele forme clinice:

avortul complicat cu stadialitate depășită (II, III);

avortul complicat cu șoc toxic

avortul complicat cu necroză uterină

avortul complicat cu septicemie sau septico-plemie

Complicații – cea mai frecventă complicație este IRA.

ȘOCUL PSIHOLOGIC LA AVORT

2.1. CONJUNCTURA AVORTULUI

Între numeroși factori care influențează decizia unei femei de a continua o sarcină sunt:

presiunea emoțională;

agresiunea corporală – bătăi;

ex: “te părăsesc, te distrug, copilul nici nu intră în discuție.”

presiunea din partea anturajului;

presiunea dată de o anumită circumstanță nefavorabilă;

ex: “lipsa unei locuințe, nesiguranța financiară, întreruperea studiilor, lipsuri materiale”.

teama de o eventuală suprapopulare (acceptând avortul ca mijloc de limitare a nașterilor);

sănătatea;

vârsta;

educația sau planurile de carieră;

relația cu partenerul;

numărul de copii deja existenți;

sursele de suport familial și profesional;

valorile morale sau religioase.

2.1.1. Factori favorizanți externi ai avortului

a) Situația materială

86% din avorturi au ca motiv principal problemele sociale (Stössel, 1998): lipsa unei locuințe, nesiguranța financiară, lipsuri materiale, întreruperea studiilor profesionale și, în consecință, imposibilitatea de a oferi copilului un anumit nivel de trai.

b) Lipsa informației privind avortul și efectele lui

Nivelul educației prezintă o mare însemnătate în evoluția fenomenului avort. În general situația este dramatică acolo unde informațiile despre consecințele nefaste ale acestuia sunt………… 42

3.4.1. Prima ipoteză ……………………………………………………………………………………………… 43

3.4.2. A doua ipoteză ……………………………………………………………………………………………. 45

3.4.3. A treia ipoteză…………………………………………………………………………………………….. 47

3.4.4. A patra ipoteză …………………………………………………………………………………………… 48

3.4.5. A cincea ipoteză………………………………………………………………………………………….. 57

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………….. 67

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………. 70

Anexe ………………………………………………………………………………………………………………………. 72

AVORTUL

Sub denumirea de avort înțelegem întreruperea intempestivă a cursului normal al sarcinii în primele 28 de săptămâni, cu eliminarea unui produs de concepție mort, mai mic de 1000 gr.

După acest termen (din luna a VIII-a) expulzia produsului de concepție poartă denumirea de naștere prematură.

În funcție de modalitatea de producere, avortul se împarte în:

avort spontan;

avort provocat

avort legal (la cerere)

avort prin manevră abortivă.

În funcție de vârsta sarcinii la care survine, avortul poate fi:

ovular – pe parcursul primelor 4 săptămâni (avort menstrual);

embrionar – pe parcursul săptămânilor a 5-a și a 12-a. Avorturile se survin pe parcursul primului trimestru, mai sunt denumite și avorturi primare;

tardiv – din săptămâna a 13-a.

Avortul este denumit „habitual” dacă survine de cel puțin 3 ori succesiv.

AVORTUL SPONTAN

Este eliminarea produsului de concepție generată de cauze naturale și care pot să survină fie în primul trimestru de sarcină (85%), fie în trimestrul II al sarcinii (15%).

Etiologie

Etiologia avortului spontan este uneori greu de stabilit, deoarece cauzele sunt multiple.

Factorii cauzali

a) factori ovulari, embriofetali și anexiali (50 – 60%)

anomalii genetice (cromozomiale)

anomalii embrionare (malformații)

anomalii placentare

moartea oului sau a fătului

condiții anormale de nidație

cauzele anexiale sunt rare

b) factori materni

1) generali:

stări toxice (tutun, alcool, droguri)

stări alergice

infecții (acute, virale, cronice)

conflicte imunologice

stări psihice

traumatisme abdominale (inclusiv chirurgicale)

Infecțiile acute – hipertermice, toxinele și modificările metabolice pot declanșa contracții uterine

Boli infecțioase cronice – toxoplasmoza, riketbioze, sifilis, Ieruceloza)

2) locali:

malformații congenitale uteroanexiale

hipoplazie uterină

tumori (fibron uterin, chisturi ovariene)

procese inflamatori (endometrite, metroanexite)

c) cauze mixte 25 – 30% împreună cu cazurile la care cauza nu poate fi stabilită.

AVORTUL PROVOCAT

Avortul provocat se referă la întreruperea sarcinii care nu a atins 28 de săptămâni. Poate fi:

legal – se efectuează de medic în spital la cerere;

ilegal – efectuat de neștiutori; fiind de aceea deosebit de periculos, neindicat, nepermis.

Avortul ilegal se practică prin procedee extrem de variate, care sunt foarte periculoase deoarece pot să provoace complicații prin: infecții grave, perforații cu leziuni interne, hemoragii prelungite și grave, insuficiența renală acută (blocaj renal), accidente embolice imediate mortale, întoxicații grave.

PRECIZAREA STADIULUI ANATOMO – PATOLOGIC

Deosebim trei stadii anatomo-clinice:

Stadiul I clinic – procesul infecțios este localizat strict la conținutul uterin și nu depășește endometrul

Stadiul II clinic – procesul infecțios este întins dincolo de endometru la miometru, anexe, parametre, ligamente largi

c) Stadiul III clinic – procesul infecțios se extinde la mica excavație pelviană sau/și întreaga cavitate peritoneală.

Important – orice studiu se poate asocia cu fenomene generale ca: șocul septic, insuficiență renală acută , insuficiența cardiacă.

Forme clinice

Avorturile complicate prin infecție au tablou clinic foarte polimorf cu trecere rapidă de la o formă clinică la alta.

Se disting următoarele forme clinice:

avortul complicat cu stadialitate depășită (II, III);

avortul complicat cu șoc toxic

avortul complicat cu necroză uterină

avortul complicat cu septicemie sau septico-plemie

Complicații – cea mai frecventă complicație este IRA.

ȘOCUL PSIHOLOGIC LA AVORT

2.1. CONJUNCTURA AVORTULUI

Între numeroși factori care influențează decizia unei femei de a continua o sarcină sunt:

presiunea emoțională;

agresiunea corporală – bătăi;

ex: “te părăsesc, te distrug, copilul nici nu intră în discuție.”

presiunea din partea anturajului;

presiunea dată de o anumită circumstanță nefavorabilă;

ex: “lipsa unei locuințe, nesiguranța financiară, întreruperea studiilor, lipsuri materiale”.

teama de o eventuală suprapopulare (acceptând avortul ca mijloc de limitare a nașterilor);

sănătatea;

vârsta;

educația sau planurile de carieră;

relația cu partenerul;

numărul de copii deja existenți;

sursele de suport familial și profesional;

valorile morale sau religioase.

2.1.1. Factori favorizanți externi ai avortului

a) Situația materială

86% din avorturi au ca motiv principal problemele sociale (Stössel, 1998): lipsa unei locuințe, nesiguranța financiară, lipsuri materiale, întreruperea studiilor profesionale și, în consecință, imposibilitatea de a oferi copilului un anumit nivel de trai.

b) Lipsa informației privind avortul și efectele lui

Nivelul educației prezintă o mare însemnătate în evoluția fenomenului avort. În general situația este dramatică acolo unde informațiile despre consecințele nefaste ale acestuia sunt deficitare. Lipsa de informație face ca avortul să fie privit doar ca un simplu mijloc de evitare a nașterii, ignorându-se în totalitate realitatea acestui fenomen și consecințele lui.

c) Imaturitatea partenerilor la căsătorie

Adeseori tinerii nu conștientizează grandoarea tainei căsătoriei și responsabilitățile pe care trebuie să și le asume.

d) Sarcina la adolescență (lipsa informației privind sexualitatea)

Deși a fost menționat ultimul, acest factor are o importanță colosală. Dovada o reprezintă faptul că cele mai multe avorturi se fac în jurul vârstei de 15-16 ani. Tinerele noastre se supun acestei traume încă de pe băncile liceului. Cauza? Lipsa unei informări adecvate, prin care să se urmărească educarea lor în spirit responsabil.

2.1.2. Factori favorizanți interni ai avortului

Acești factori favorizanți interni apar fie la nivel intrafamilial, fie la nivel individual.

a) Factori favorizanți la nivel intrafamilial

1. Presiuni exercitate de tatăl copilului, începând cu presiunea emoțională (ex. „Te părăsesc!”, „Alege: copilul sau eu!”) și culminând cu agresiunea corporală, când femeia este bătută și practic obligată să avorteze.

2. Presiuni exercitate din partea membrilor familiei lărgite. Aceștia pot concura cu încurajări pasive pentru avort sau, în situația când mama depinde de ei, pot amenința cu retragerea suportului material și afectiv.

b) Factori favorizanți la nivel individual

1. Femeia nu este căsătorită. Nefiind căsătorită încă, femeia recurge la avort pentru a-și apăra cinstea și a scăpa de disprețul lumii.

2. Potențialitatea nașterii unui copil cu handicap

3. Sarcina este consecința unui viol. Abuzul suferit în acest caz de o femeie este o traumă. O traumă peste care, prin avort se poate suprapune o alta.

4. Sarcina este consecința unui incest

5. Când este pusă în pericol sănătatea sau chiar viața mamei

2.1.3. Motivațiile avortului la femeile din România

Femeile din România invocă motive diverse atunci când justifică hotărârea pentru avort. După studiile inițiate de guvern și finanțate de USAID, UNFPA, UNICEF (organizații ce susțin avortul liber și promovează contracepția abortivă), efectuate în ultimii ani, marea majoritate a femeilor își justifică decizia pro avort prin intenția de a limita numărul de copii. Un alt pretext des invocat îl constituie condiția materială precară Asta înseamnă fie că au un venit scăzut, fie se află în stare de șomaj sau trăiesc teama de a nu-și pierde serviciul.

În toate analizele făcute pe tema avortului, prezența în prim plan a motivației socio-economice constituie un argument important al instalării unei viziuni care obstrucționează principiile vieții. În România pornind chiar de la anchetele sociale inițiate de guvern, acest argument nu pare a fi sincer. Căci conform SSRR 1999 acest motiv a fost invocat mai ales de femeile cu o condiție bună materială, adică de femeile care trăiesc în orașele mari și care au studii superioare. De exemplu femeile din București în proporție de 36% susțin acest punct de vedere, care intră în contradicție cu standardul lor de viață ce este peste medie.

După 1999 s-a înmulțit de asemenea numărul de avorturi pe motiv “de partener”, motiv invocat mai frecvent de femeile care nu sunt căsătorite. Mai ales cele cu studii superioare nu au făcut față opoziției partenerului de a mai avea un copil.

Se întâlnesc în continuare, cu o frecvență ridicată, și alte motive: starea sănătății în momentul hotărârii avortului (femeile din București și cele cu o stare materială și socială mai bună) și teama de a naște copii cu malformații (mediul urban inclusiv în București și în Transilvania). Puținele studii, care analizează slăbiciunile stilului actual de viață, scot în evidență faptul că intensificarea motivației pro-avort are loc o dată cu creșterea nivelului de educație și a statutului economic.

2.2. CONSECINȚELE PSIHOLOGICE ALE AVORTULUI

Tulburările psihice ale avortului sunt consecința șocului emoțional, rezultat din intercorelarea suferițelor complicațiilor post-avortive, consecințelor personale, familiale și sociale. Un fenomen frecvent observat este atitudinea de respingere a femeii după avort de către partenerul ei, aceasta ducând la o tensiune psihică greu de controlat. De multe ori partenerul își parăsește partenera, pentru că nu îi mai suportă mustrările de conștiință. (Luca Vasile, 1987, p. 76-77).

Ignorând existența propriului copil, femeia va suferi o criza de identitate prin faptul că renunțând la maternitatea ei, a renunțat la feminitate. Dezorientarea unei femei duce la o stare neașteptată sau nedorită, o neliniște, ajungându-se uneori la acțiuni negândite, pripite, dintre cele mai nefericite. Multe dintre femei încep să-și urască bărbatul (partenerul ), sarcina fiind un prilej de a-i fi dezvăluită “răutatea” bărbatului care a lăsat-o însărcinată. (Oprescu Dan, 1997, p. 20)

Întreruperea de sarcină este un șoc și pentru că nimic nu o anunță dinainte, nimeni nu pregătește terenul pentru înfruntarea acesteia cu sine și cu lumea. Avortul este o experiență traumatizantă în primul rând pentru femeie, apoi pentru partenerul ei, și așa mai departe până la nivelul societații întregi și al istoriei. Odată ce respectul de sine a fost uitat deciziile viitoare se bazează pe o părere deformată “despre cine cred că sunt cu adevărat”, de aici blocându-li-se capacitatea de a se simți iubite și valoroase în ochii altei persoane.

Evaluarea efectelor psihice ale avortului este îngreunată de următorii factori:

numărul avorturilor avute variază de la o femeie la alta;

de regulă, femeile nu rămân în grija doctorului care le-a făcut întreruperea de sarcină, astfel încât, el nu poate observa consecințele care se manifestă în timp asupra organismului;

poziția subiectivă a doctorului față de avort.

Mulți dintre cei care sunt în favoarea avortului, susțin că nu sunt nici un fel de consecințe dăunătoare al acestuia. Totuși s-a observat că aceste consecințe apar în timp, uneori după mulți ani de la săvârșirea avortului. Din punct de vedere psihiatric s-a constatat că toate femeile care fac avort din motive sociale suferă de o reacție depresiv-anxioasă. Femeile nu conștientizează pe deplin situația în care se află, nu doresc să participe activ la intervenție, reacția lor are caracteristica unei atitudini imature, isterice. În urma interveniței chirurgicale femeia nu dorește să știe nimic despre ce se va întâmpla și dorește să uite totul cât mai repede.

În urma unei cercetări s-a ajuns la concluzia că există 3 simptome majore în evoluția stării femeilor după avort, acestea fiind:

depresie însoțită de sentimentul de vinovăție;

comportament agresiv față de propria persoana, față de tatăl copilului și față de medic;

tulburări de personalitate de lungă durată, asemănătoare celor date de encefalopatie.

a) Depresie însoțită de sentimente de vinovăție

Unele femei au suferit după avort depresie însoțită de gândul sinuciderii, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă sarcina ar fi fost dusă până la capăt. Psihoza depresivă se poate manifesta fie imediat după avort, asociată cu tulburări de conștiință, fie mult mai târziu. Frecvent s-au descris nevroze depresive, cu conștientizarea vinovăției, acest sentiment fiind adânc înrădăcinat în sufletul femeii. Avortul va intensifica și mai mult tensiunea deja existentă în sufletul femeii, prin sarcina nedorită. Pentru femeile mai sensibile, sentimentele de vinovație vor fi foarte puternice, spre deosebire de femeile superficiale, care nu au procese de conștiință legate de avort. Femeia nu poate scapă de sentimentele de vinovăție care o vor urmări întrega viață provocându-i pierderea valorii de sine. Ea se va simți că a distrus ceva măreț, care ar fi putut da conținut vieții ei și nu un scop trăirilor ei în această lume dar care a trebuit jertfit din noțiuni mărunte și trecătoare. Femeile care fac acest lucru suferă ani de-a rândul datorită deciziei luate. Amintirea a ceea ce s-a întâmplat rămâne vie și lasă urme.

b) Comportament agresiv

Agresivitatea împotriva propriei persoane

Sentimentul de vină va genera sentimentul profund al pierderii, femeia fiind convinsă că cel care i-a provocat această stare este partenerul ei. De obicei așa și este, deoarece partenerul a participat atât la concepție cât și la decizia pentru avort, existând situația în care partenerul forțează partenera să facă avort, împotriva voiței ei. După ce săvârșește avortul, sentimentele ei se vor schimba brusc: dacă înainte era convinsă că nu își dorește copilul, acum este convinsă că l-ar fi dorit, așa că va suferi cumplit în sufletul ei, iar vina o va proiecta asupra propriei persoane și asupra bărbatului.

Agresivitatea împotriva tatălui copilului

Odată cu suferința pentru copilul pierdut se intensifică și cresc reproșurile și ura față de partener. După avort, multe femei nu-și mai pot iubi bărbatul, atitudinea față de viața sexuală se schimbă, femeile devenind frigide, ca rezultat al urii și resentimentelor față de partener. Conflictul dintre parteneri va crește tot mai mult, dragostea dintre ei moare odată cu moartea copilului. Femeia își pierde încrederea în partenerul ei, cu care nu se mai simte în siguranță. Această atitudine se observă la tinerele necăsătorite care fac avort, sub presiunea partenerului, cât și la cuplurile căsătorite, ambele cazuri ducând la eșuarea relației.

Agresivitatea împotriva medicului.

În general, după o intervenție terapeutică, pacientul are o atitudine de mulțumire și recunoștință față de doctor. Acest lucru nu se întâmplă și în cazul femeilor care apelează la medic pentru avort, acestea manifestând o atitudine de mânie și agresivitate față de medicul care le-a făcut avortul.

c) Tulburări de personalitate de lungă durată

Din momentul în care avortul a fost făcut, caracterul femeii se schimbă total. Blândețea caracteristică multor mame, este înlocuită cu stări incontrolabile, devenind nerăbdătoare. Agresivitatea, depresia și reacțiile isterice se vor manifesta pe parcursul timpului, fiind etichetată de cei din jur drept o femeie insuportabilă. Aceste trăsături pot fi cauza destrămării căsniciei. Atitudinile descrise sunt de durată și greu de controlat deoarece s-a distrus ceva ce nu mai poate fi readus la viață.

Afirmația potrivit căreia, complicațiile psihice tardive după avort sunt rare și de scurtă durată, este falsă deoarece nu există avort fără riscuri. Criza de identitate declanșată în urma unui avort este mai gravă decât cea care apare la pierderea a ceva drag. Cosecințele psihice tardive ale unui avort au fost găsite la 80% din femeile chestionate și sunt mai grave decât cele fizice.

Cele mai des întâlnite sunt:

părere de rău;

vinovăție;

autoreproșuri;

labilitate psihică și depresie;

plâns nemotivat;

anxietate si coșmaruri.

Deseori tulburările psihice sunt însoțite de tulburări fiziologice;

tulburări de somn;

dureri de bazin;

migrene.

Multe femei atestă apariția sentimentului de vină și părere de rău imediat după avort, multe dintre ele suferind de aceste sentimente o perioadă lungă de timp. Un alt sentiment pe care îl încearcă este labilitatea emoțională și stările depresive care se caracterizează prin iritabilitate crescută, schimbarea bruscă a dispoziției de la bucurie la tristețe.

Depresia se poate exterioriza prin gânduri sau chiar tentative de sinucidere, alte femei afirmând că nu au nici o speranță pentru viitor. Ele depun un efort crescut pentru activități pe care înainte le rezolvau cu ușurință și nu mai găsesc soluții pentru a ieși din situații dificile.

Femeile care au făcut avort plâng mai des, fără a avea un motiv întemeiat. Ele plâng după copilul pierdut, imediat după avort, când își dau seama ce au făcut și, în special, când vedeau copii de vârsta pe care ar fi avut-o copilul lor. Una dintre manifestările anxietății sunt “coșmarurile cu copii mici, desfigurați, suferinzi și chinuiți”.

Multe dintre femei se simt îngrădite în libertatea lor, indispuse, nervoase, mai puțin echilibrate, nereușind să-și dobândească pe deplin liniștea interioară și stabilitatea psihică pe care o aveau înainte. Altele mărturisesc că după avort au trăit o perioadă foarte groaznică, simțind că a murit ceva în sufletul lor, că și-au ratat viața, că avortul a fost o lovitură cruntă în suflet și nu l-ar repeta pentru nimic în lume.

Alte consecințe psihice întâlnite la femei după un avort sunt:

simptome similare unui șoc psihic dupǎ un accident, tulburǎri de somn (insomnii, coșmaruri, vise obsesive)

atenție exageratǎ la femeile gravide și la copiii mici, sau dimpotrivǎ.

o nouǎ sarcină terminată paradoxal tot prin avort.

scăderea capacității de concentrare, hiperactivitate, plâns necontrolat

inhibarea vieții emoționale (comportament stereotip, amorțealǎ psihicǎ)

dizolvarea cuplului

tulburǎri sexuale (frigiditate, promiscuitate)

goliciune interioarǎ

teama de a fi pedepsite prin accidentele altor copii

abuz de medicamente, alcool, droguri

tendința de suicid

Urmările tardive ale avortului își au originea în planul sufletesc-emoțional și nu depind de apartenența la o biserică sau confesiune religioasă. Deoarece toate femeile care au făcut un avort trebuie să trăiască cu această tristă amintire, ele încearcă să dezvolte o serie de mecanisme de apărare împotriva sentimentelor de vinovăție și părere de rău, anxietății și depresiilor.

2.3. MECANISME DE APĂRARE

Negocierea: cel ce folosește acest mecanism de apărare caută să se izoleze de durerea lui, să recupereze un oarecare sentiment de putere personală sau să compenseze o acțiune sau o pierdere.

Negarea: este pentru început un răspuns normal și sănătos față de un dezastru însă nu are efect de durată. Folosirea îndelungată a unui mecanism de apărare distorsionează realitatea.

Compensarea: prin compensare încearcă să plătească sau să acopere pierderea. Majoritatea femeilor compensează făcând fapte bune (adera la o cauză, devin mame, asistente, etc). Compensarea apare și atunci când femeia rămâne însărcinată curând după un avort, încercând astfel să compenseze pierderea primului copil. Această a doua sarcină poate sfârși si ea cu un avort (femeia își demonstrează astfel că avortul este un drept care nu i se poate refuza), sau poate fi dusă la bun sfârșit (copilul va servi în general ca substitul pentru copilul avortat).

Explicația logică (raționalizarea): încercarea de justificare a deciziei sau de remediere cu ajutorul rațiunii în speranța că durerea va dispărea. Este reprezentată de motivele pe care le invocă o femeie pentru că a recurs la avort, motive care justifică acest act, văzut ca fiind bun (ex. „nu-i pot oferi unui copil cele necesare”). Raționalizările sunt foarte importante și puternice atunci când stau la baza unei acțiuni ce poate fi percepută ca fiind negativă. Nu dorim să alegem răul; întotdeauna trebuie să alegem un bine aparent. Femeia se poate înconjura de mesaje care să-i spună că decizia ei a fost corectă sau care să o convingă de faptul că nu avea altă posibilitate.

Refularea – apare când o femeie își șterge din minte orice sentimente negative privind avortul. Astfel de sentimente mai pot apărea ocazional, dar sunt repede anihilate, topite în conștiință. Pentru a evita astfel de gânduri nedorite, femeia nu-și va lăsa timp de reflecție asupra gândurilor ce apar (ex. se poate refugia în muncă).

Reprimarea: este un mod de a face față situației prin completa înlăturare a evenimentului din conștiință, mergând mult mai mult decât negarea. Femeile își înlătură cu totul din minte amănuntele legate de experiența avortului. Le este pur și simplu imposibil să își amintească data zilei, locul, oamenii implicați sau chiar experiența avortului ca atare. În acest caz femeia nu este conștientă de nici un sentiment negativ pe care l-ar putea avea în legătură cu problema avortului. Acest lucru este destul de grav, deoarece când ne reprimăm o anumită stare sufletească, ne reprimăm de fapt toate sentimentele. Trebuie întâmpinate multe rezistențe pentru a readuce în actualitate sentimentele reprimate cu scopul unei vindecări emoționale.

Proiectare: vina este proiectată pe alții pentru a micșora presiunea și responsabilitatea ca urmare a deciziei de întrerupere a sarcinii. Unele femei nu-și asumă nici o responsabilitate pentru acțiunile lor, învinuind pe altcineva pentru decizia avortului. Se descriu ca fiind cu totul neajutorate, sperând că cei din jur să le accepte și să le justifice alegerea.

Formarea unei reacții : încercare de a justifica alegerea făcută și de a îngropa sentimentele printr-o implicare activă într-o cauză ce sprijină acele acțiuni. O femeie alege să facă din susținerea acelei cauze scopul vieții.

ex: “Zilnic îmi spun că îmi pare rău.”

“Nu voi mai face niciodată așa ceva.”

“Pur și simplu încerc să nu mă mai gândesc la aceasta.”

Discutându-se despre sentimente există șansa ca ele să dispară, numai că nu dispar și se intră într-un cerc vicios în care cuvintele sunt repetate la nesfârșit. (Luci Freed, Penny Yvonne Salazor,1999, p. 87).

Toate aceste mecanisme de apărare se pot prăbuși foarte ușor în anumite momente solicitante sau vulnerabilizante pentru femeie. Prǎbușirea mecanismelor de apǎrare are loc atunci când:

femeia stǎ mai mult timp singurǎ

anumite evenimente din mediu evocǎ amintiri despre avort (aniversarea avortului)

stǎri de obosealǎ și boalǎ

vede un copil de aceeași vârstǎ cu cea pe care ar fi avut-o copilul ei.

devine însǎrcinatǎ din nou (ex. cu un copil dorit de care, de data aceasta se atașeazǎ ca fiind o persoanǎ realǎ, în timp ce anterior, în aceleași circumstanțe a dezumanizat un copil nedorit, considerându-l a fi „un țesut”)

momentul când devine vulnerabilǎ sau are conflicte cu alte persoane.

2.4. SINDROMUL POST-AVORT

Sindromul post-avort (SPA) a fost descris pentru prima oară în 1985, de către Anne C. Speckhard din SUA, psiholog și terapeut în probleme de familie. Acesta este o constelație de simptome psihice care se aseamănă cu cele avute de victimele tulburării de stres post-traumatic. Cuvântul „sindrom” este un termen medical. El se referă la constelația de semne și simptome care tind să apară împreună („syn dromos” înseamnă „pe același drum”). În medicină, prin „semn” se înțelege de obicei ceea ce medicul poate evalua în mod obiectiv, în timp ce „simptomele” fac parte din experiența subiectivă relatată de pacient. Sindromul post-avort se referă la o grupare de semne și simptome (în special psihologice) care pot apărea în urma unui avort, așa cum o evidențiază experiența clinică și cercetările științifice.

Multe femei spun că avortul nu le-a afectat cu nimic dar acesta este un zăvor care închide durerea în sufletul lor. Puține sunt cele dispuse să discute despre durerea suferită în urma avortului, le este teamă să vorbească despre stările sufletești pentru a nu fi judecate. Deși pare să fi fost o ușurare, totuși, fiecare femeie îl resimte în adâncul sufletului ca pe o vină. Inima femeilor se împietrește și nu mai pot nici măcar să plagă. Nu mai simt nimic, devin reci si dure. Din punct de vedere rațional, femeia și-a spus că avortul nu a ”lăsat nici o urmă”. Totuși, conformația ei psihică și fizică a fost perturbată, iar după un timp a început să sufere depresii, atacuri de panică, probleme în viața de relație. (Pius Stossel, 1998, p.130)

Când sistemul de autoconservare psihică cedează, femeile afectate de avort devin melancolice, plictisite, bolnăvicioase, acuză insomnii, coșmaruri, anorexie sau bulimie. Bioritmul se modifică, au crize incontrolabile de plâns, trec foarte ușor de la o stare la alta, au accese de furie, etc. Foarte adesea suferă de boli psihosomatice care se manifestă prin dureri de cap, dureri de bazin, tulburări gastro-intestinale etc., toate fără o cauză aparentă. Echilibrul psihic este perturbat, aceasta oglindindu-se prin sărăcirea relațiilor cu cei din jur, retragerea din viața socială sau prin consumul excesiv de droguri sau alcool. Unele femei devin foarte suspicioase, altele prezintă sindrom paranoid sau psihoze. Devenind sarcastice și agresive, ele vor încerca să-și îngroape amintirile prin muncă excesivă și distracții. Dar din când în când conflictele acumulate răbufnesc, aducând multă suferință și tristețe.

Cum se explică toate aceste manifestări? Prin avort, femeia este lezată în însăși natura ei spirituală, menirea ei fiind tocmai aceea de a transmite viața pe pământ. Avortul este un atac la adresa unui stadiu al existenței umane, viața embrionului, iar pe de altă parte, această intervenție distruge feminitatea și împlinirea rolului de mamă. Este un act nenatural și femeia va intra în conflict cu identitatea feminității sale. (Stossel Pius, 1998, p.135). Femeile afectate vor putea să-și refacă viața numai dacă vor înțelege conflictul prin care trec și vor jeli pierderea copilului lor. Acesta este pasul esențial ce trebuie făcut în procesul de vindecare: recunoașterea greșelii și acceptarea de sine.

Manifestarea stresului post-avort poate avea loc oricând, imediat sau la ani de zile după efectuarea avortului. SPA este determinat de incapacitatea femeii de a-și exprima sentimentele în legătură cu sarcina ei și avortul suferit. Femeia nu este în stare să treacă peste pierderea suferită. Incapacitatea victimei SPA de a deveni stăpână pe sentimentele ei este amplificata de mulți factori:

Criza determinată de sarcină;

Urgența cu care femeia a fost nevoită să ia o decizie;

Absența unui sistem de sprijin viabil;

Secretul pe care a trebuit să îl păstreze;

Negarea recunoașterii și rezolvării pierderii suferite

Uneori este negată existenta SPA și a oricăror sentimente de pierdere din cauza avortului făcut pentru că recunoașterea pierderii este o problemă cu care ei nu vor să se confrunte. Se ajunge la SPA pentru că femeia nu și-a exprimat sentimentele și nu și-a rezolvat pierderea. Ea își blochează emoțiile și apelează la mecanisme prin care să facă față situației pentru a putea supraviețui. Până când nu se produce o fisură în zidul negării sau până când femeia nu găsește un ajutor, sigur, SPA continuă să “crească”, să se amplifice.

2.5. SIMPTOMELE SINDROMULUI POST-AVORT

Mâhnire și durere

Acestea sunt cauzate de acceptul dat pierderii copilului. Pierderea acestuia trebuie neapărat jelită, ceea ce cere timp și energie. Dacă acest proces nu are loc în mod serios femeia va deveni apatică, anxioasă, iritată, obosită, acumulând o tensiune psihică tot mai mare. Pe plan fiziologic, depresiile și psihozele pot afecta în sens negativ sistemul imunitar.

Sentimentul de vinovăție

El produce, în prima etapă, un efect depresiv manifestat prin tristețe, plâns nejustificat și pesimism. Mai târziu pot apărea manifestări autodistructive și neîncredere în sine. Vina poate fi tăgăduită sau proiectată asupra altora. Dacă vinovăția este camuflată de mânie, femeia va găsi un țap ispășitor în partenerul ei sau va acuza toți bărbații.

Anxietatea

Este rezultatul recunoașterii propriei agresivități. Ea poate fi atât de mare, încât să înăbușe orice formă a încrederii în sine.

Dorința de a fi acceptat

Motivația principală a avortului se leagă de întrebarea dacă copilul este dorit sau nu. Implicit va apare îndoiala părinților dacă sunt sau nu acceptați de alte persoane.

Mânia

Apare ca urmare a pierderii copilului, a bucuriei de a crește copilul, a adevăratului sens al vieții, a șansei de a-și vedea continuată viața prin urmași. Mânia se răsfrânge atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jur. Ea se manifestă, mai ales, la femeile tinere care au fost sfătuite să avorteze datorită vârstei lor. Multe ar fi dorit să ofere copilului afecțiunea pe care ele însele nu au avut-o în copilărie.

Răzbunare

Dacă se consideră doar victime ale avortului, femeile doresc să se răzbune pe cei care le-au convins să avorteze sau pe bărbații cu care au rămas însărcinate.

Reacția după un an de la avort

Apar mai ales dureri de bazin, iar mânia și durerea sufletească răzbesc la suprafață cu mai mare intensitate.

Sentimentul neîmplinirii

Deseori se manifestă dorința arzătoare de a înlocui copilul pierdut, asociată cu teama că în îngrijirea viitorului copil pot apărea diverse probleme, ceea ce va duce la amânarea sarcinii următoare.

Teama de a deveni părinți

Neîncredere

Femeia își pierde încrederea în persoanele care au sfătuit-o să aleagă avortul.

Pierderea nevinovăției

O femeie care a avut experiența unui avort va deveni cinică, atât cu ea însăși, cât și cu cei din jur.

Tulburări de somn sau coșmaruri

Unora dinte femei li se pare că aud vocea copilului avortat.

Lipsa de acomodare în relațiile personale

Femeia gravidă trebuie să devină mai blândă și mai flexibilă pentru a accepta prezența noii vieți în trupul ei. Unele femei acceptă avortul tocmai pentru a nu-și leza integritatea psihologică personală.

Criza de identitate a femeii

Prin structura ei, femeia este înzestrată cu chemarea de a fi iubită și a iubi, de a concepe viața și de a o ocroti. Conștientizând că a distrus o nouă viață, identitatea femeii se deteriorează, fiindu-i greu să creadă ca mai poate deveni o femeie tandră, iubitoare și grijulie. Drept urmare, va pune cariera profesională pe primul plan sau se va lăsa pradă amărăciunii și durității.

Probleme în îngrijirea următorului copil

Femeile cu avorturi în antecedente au mai multe probleme cu creșterea următorului copil, legătura dintre mamă și copil fiind mai slabă. Când copilul plânge, ele vor reacționa cu teamă și neîncredere, uneori chiar cu agresivitate.

Repetarea avortului

Pentru a se răzbuna pe mama ei, care a neglijat-o în copilărie, femeia tinde să repete avortul.

Boli psihosomatice

Pot apărea: anorexie, bulimie, diverse tulburări sexuale (frigiditate, promiscuitate, schimbarea frecventă a partenerilor etc.), reacții emoționale foarte puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirea unui nou-născut, manifestare prin transpirații abundente sau crize nervoase, țipete și convulsii, inhibarea vieții emoționale (comportament de robot) etc.

Depresia

Se definește ca o durere psihică atât de profundă, încât poate modifica substanțial psihologia unei persoane: abuz de medicamente, alcool, droguri, tendințe de suicid etc.

Simptomele SPA pot fi declanșate de oameni sau de diferite situații, cei mai obișnuiți declanșatori ai acestei situații fiind:

oamenii sau lucrurile care reamintesc femeii de avortul pe care l-a suferit;

reportaje în mass-media în legătură cu această problemă;

data aniversării, a conceperii copilului, a avortului, sau a zilei când s-ar fi născut copilul.

Nu toate femeile au toate simptomele enumerate, unele au doar câteva, manifestarea acestor simptome poate fi imediată sau poate fi amânată timp de mulți ani. (Stossel Pius, 1998, pp. 91-110)

2.6. FACTORII SINDROMULUI POST-AVORT

Acești factori includ:

Situația care a condus la această decizie;

Procedura propriu-zisă și sentimentele de după avort;

Sentimentele încercate de-a lungul procesului de alegere a avortului;

Răspunsurile pe care le-a primit de la persoanele cu autoritate din viața ei (prieteni, părinți, consilieri, preot).

Femeia trece din nou prin chinurile avortului atunci când apar:

Amintiri obsesive ale avortului copilului nenăscut;

Vise obsesive despre avort sau despre copilul avortat. Ea fuge de realitate, adică este mai puțin implicată în lumea exterioară;

Prezintă un interes diminuat față de viața ei personală;

Un sentiment de detașare de ceilalți;

O capacitate redusă de a simți sau de a exprima sentimente;

Deprimare;

Scăderea comunicativității.

Femeia va încerca cel puțin două din următoarele simptome asociate:

Agitație;

Reacție exagerată la sperieturi;

Izbucniri explozive de ostilitate;

O creștere a intensității simptomelor atunci când i se amintește de avort;

Incapacitate de a-și ierta gestul;

Întreruperi de memorie sau pierderea în concentrare asupra unui anumit lucru;

Evitarea activităților care îi amintesc de avort.

Femeile pot fi clasificate într-una din cele trei grupe ale SPA:

Cele aflate în criză;

Cele neaflate în criză;

Cele care în mod obișnuit nu se află în criză, dar riscă o reacție întârziată.

O femeie se află în criză atunci când aceasta durează mai puțin de șase luni. Simptomele tipice ale crizei sunt: pierderea interesului pentru oamenii și pentru evenimentele vieții sale. Femeia se află în criză acută atunci când aceasta durează mai mult de șase luni. În această etapă este iritabilă, are reacții impulsive și amintiri fie conștiente fie inconștiente ale avortului. Reacția SPA este considerată întârziată atunci când apare după mai mult de șase luni de la avort, în această situație apărând după șapte sau opt ani după această manevră.

În reacția întârziată simptomele sunt:

Negarea;

Pasivitatea psihică crescută;

Atitudine distrată față de problemele de zi cu zi.

Felul în care o femeie reacționează la avort și gradul său de SPA sunt determinate de trei factori:

Unul biologic: ce s-a întâmplat în timpul procedurii de avort;

Altul psihologic: setul ei de valori morale;

Spiritual: întrebările de morală și religie la care trebuie să răspundă în legătură cu gestul ei.

Experiențele ei anterioare care au legătură cu criza sa și mediul în care se întoarce după avort, vor determina reacțiile psihice la acest eveniment traumatic. (Nancy Michels, 1997, pp. 18-28).

2.7. REACȚIA FEMEILOR LA AVORT

Modurile în care reacționează o femeie, la o astfel de experiență pot fi împărțite în trei categorii:

reacții emoționale;

reacții comportamentale;

reacții cognitive.

Reacția emoțională este cea mai comună și include: suferința, vina, mânia, teama și depresia.

Reacția comportamentală poate fi variată și include: accesele de plâns, incapacitatea de a comunica cu cei din jur referitor la sarcină sau avort, revenirea unor imagini obsesive din timpul avortului, inhibiția sexuală, gândurile sinucigașe și refugiul în alcool.

Reacția cognitivă este destul de variată și se concretizează printr-o dorință de a cunoaște cât mai multe despre sarcină, dezvoltarea fătului și procedeele folosite în practica avortului. Această reacție poate reduce stresul câtă vreme femeia integrează experiența avortului în sistemul ei de percepție, într-o experiență de cunoaștere.

Noile cunoștințe ale femeii în ceea ce privește dezvoltarea fătului în perioada intrauterină și metoda folosită în cazul propriului ei avort, pot cauza o mare doză de vină, de mânie și deprimare care duce la creșterea stresului.

Cele cinci strategii ale suferinței cauzate de un avort sunt:

negarea;

asumarea;

mânia;

depresia;

acceptarea.

O femeie poate trăi aceste faze în orice ordine, însă întotdeauna negarea este aceea care apare prima. Suferința instalată după un avort este complexă, dificilă și se întinde în timp. Mai este prezentă și o acută stare de vină și femeia are tendința de a-și repeta mereu “sunt ucigașa unui copil”. Acest sentiment o va îndepărta de familie, făcând-o să se simtă neiubită.

Durerea suferită în urma avortului este diferită de cea cauzata de altfel de pierderi și identifică mai multe probleme legate de suferița cauzată unei femei de pierderea unui copil prin avort. Nu există nici o dovadă care să ateste faptul că a fost un copil, așa că nu există nici o dovadă că femeia a fost însărcinată, copilul trăind doar în mintea ei. Nu există nici un ritual al despărțirii și nici un moment în care prietenii și cei apropiați să cunoască pierderea suferită de mamă și să își exprime compasiunea.

Femeia nu are nici un sprijin exterior deoarece puțini sunt cei care știu despre avort. Nimeni din cei din jur, nu-i creează femeii cadrul necesar pentru a-și exprima deschis suferința. Mama duce cu sine vina de a fi întrerupt viata copilului ei, multe femei par să nu-și poată ierta acest lucru și trăiesc în durere și singurătate. Dacă va spune cuiva despre trista sa experiență, poate fi întâmpinată cu respingere, dezaprobare, mânie, umilire și cu o judecată dură.

Puținele servicii de asistență și educație ar trebui să le pregătească pe femei pentru sentimentul imens de pierdere pe care îl pot simți după avort. Suferința cauzată de o pierdere prin avort este mai intensă în fazele inițiale. Acest tip de suferință este unic și multe femei pot fi ajutate să recunoască și să deblocheze procesul de descărcare și de eliberare a durerii.

Femeia care a suferit un avort și-a creat un sistem de apărare, atât emoțional cât și psihologic, care nu-i permite să privească deschis realitatea dură a avortului pe care l-a acceptat. Ea începe să-și justifice decizia chiar din momentul din care admite să ia în calcul posibilitatea avortului, continuă să dezvolte rațiuni logice, care să-i susțină ideea și sfârșește când intervenția medicală este încheiată. Acest sistem de raționamente este suportul pe care se sprijină problemele emoționale, psihologice și relaționale care vor urma.

Cu cât experiența traumatizantă devine tot mai reală, femeia este tot mai capabilă să-și recapete controlul gândirii, simțurilor și acțiunilor. Începe să accepte gânduri și sentimente reprimate pe care le ținuse doar pentru ea și cu cât reușește mai mult să-și recunoască sieși și față de alții experiența traumatizantă prin care a trecut și efectele ei emoționale, cu atât mai mult va putea să le depășească. Durata suferinței depinde în mod direct de cât de mult timp își justifică avortul înainte de a începe cu adevarat să se preocupe de sentimentele ei reale privind experiența trăită. (Nancy Michels, 1997 , p. 50-65).

Femeile care riscă să sufere de sindromul post-avort

Există posibilitatea și riscul ca toate femeile care au făcut un avort, să sufere de SPA. Însă, femeile care sunt cele mai predispuse afecțiunii SPA, fie că au trăit anumite situații, fie posedă anumite caracteristici după cum urmează:

“Sunt mai degrabă la vârsta adolescenței decât adultă”

Adeseori lumea unei adolescente o împiedică pe tânăra femeie să cerceteze în profunzime semnificația unui avort și impactul pe care acesta îl va avea asupra viitorului ei.

“Femeile care au deja copii atunci când aleg să facă un avort.”

Aceste femei își iubesc copiii, le poartă de grijă, îi ocrotesc și fac sacrificii pentru ei. Acest instinct matern de a-și proteja copiii devine un chin pentru mamele care aleg soluția avortului. Este ușor de observat nevoia acestor mame de a-și plânge copilul pierdut.

“Amână avortul până în trimestrul doi sau chiar trei de sarcină.”

Factorii care fac avortul foarte dificil pentru aceste femei sunt stadiul avansat al dezvoltării fetale, riscul crescut de complicații medicale pentru mamă.

“Femeile care au avut gânduri împărțite cu privire la sarcina lor dar s-au simțit presate sa ia decizia avortului.”

Aceste femei s-au simțit presate și încolțite, această situație punându-le într-o poziție ce era în conflict cu propriile lor dorințe. Un avort făcut sub presiune adaugă zbateri în plus la pierderea suferită, lupte lăuntrice în jurul ideii de alegere și control asupra propriei vieți și a capacității de a lua decizii pozitive în propria viață.

“Femeile care au conflicte de valori”

Decizia de a face un avort este adesea în opoziție totală cu etica severă de viață a unor femei.

Zbaterea de a soluționa problema sentimentelor și a pierderii suferite devine mai intensă când femeile au deja un conflict în ceea ce privește sistemul lor de valori:

sunt ființe cu un dezvoltat simț matern;

au experimentat un avort;

nu au relații stabile cu cei din jur;

au suferit avorturi impuse;

au avortat din considerente genetice și nu din propria voința;

au avut probleme emoționale;

dețin o slabă imagine de sine;

le lipsește sprijinul familiei.

Cu cât o femeie suferă mai mult de un număr mai mare din situațiile amintite mai sus, cu atât va fi mai predispusă afecțiunii SPA. O astfel de femeie care suferă de SPA, devine foarte deprimată și începe să-și piardă aproape întreg apetitul pentru viață. Va începe să-și piardă pofta de mâncare, va dormi prost, va avea un comportament agitat și nu va mai găsi nici o plăcere în activități normale cum ar fi relația sexuală. Se mai constată lipsa de energie, un sentiment nejustificat de vină, o slabă putere de concentrare alăturate unor gânduri periodice de sinucidere. Riscul suferinței SPA este mult crescut atunci când apare o nouă pierdere care aparent eliberează de traumele unei pierderi anterioare, nerezolvate. Atunci femeia respectivă trebuie să recunoască și să facă față durerii pe care a negat-o anterior pentru a putea înfrunta noua pierdere. Chiar dacă negarea primei pierderi a reprezentat un aparent succes, riscul de a suferi o puternică traumă emoțională, în cazul unei noi pierderi, este mult mărit. SPA este o realitate și femeile care au cunoscut aceste temeri și anxietăți, trebuie să știe că nu sunt singure.

Femeile care nu sunt predispuse afecțiunii sindromului post-avort

Femeile care se bazează pe rațiune, sunt mai puțin expuse SPA. Se bazează mai mult pe ceea ce gândesc decât pe ceea ce simt. Negarea este o constantă a personalității lor. Ele posedă o serioasă rezervă de simțiri.

Câtă vreme își pot menține acest sistem de raționalizare intact, nu vor cădea pradă afecțiunii, însă pierderile ulterioare pot genera o nevoie de autocompătimire care va readuce în scenă avortul ce a avut loc în trecut și care o va împinge pe respectiva femeie să se confrunte cu suferința nerezolvată. (Nancy Michels, 1997)

2.8. CONFLICTE ANGRENATE ÎN SPA

Jelirea incompletǎ

Pierderile de sarcinǎ sub orice formǎ reprezintǎ pierderi personale semnificative. Atașamentul dintre pǎrinți și copiii lor există deja din primele sǎptǎmâni de sarcinǎ. Când are loc pierderea de sarcinǎ, pǎrinții au nevoie sǎ jeleascǎ aceastǎ pierdere, așa încât sǎ se poatǎ detașa emoțional de copil. Jelirea este necesarǎ în orice situație de pierdere personalǎ. În cazul avortului, jelirea este mai dificilǎ din urmǎtoarele motive:

a vedea și a atinge corpul unei persoane care a murit este un aspect important în procesul de jelire. Acest lucru ajutǎ pe cel care a suferit pierderea sǎ se asigure cǎ persoana a murit într-adevǎr, fapt care permite ca realitatea morții sǎ fie interiorizatǎ și în cele din urmǎ acceptatǎ. În cazul majoritǎții pierderilor de sarcinǎ, nu este posibil pentru cei care au pierdut copilul sǎ ținǎ în brațe trupul sǎu neînsuflețit și ca atare, pǎrinții pot avea dificultǎți în conștientizarea morții sale.

Este mai dificil ca o persoanǎ sǎ jeleascǎ pierderea cuiva atunci când a contribuit în vreun fel la moartea sa. Contribuția pǎrinților la moartea unui copil prin avort este evidentǎ.

Pentru ca o persoanǎ sǎ poatǎ recurge la soluția avortului, mai întâi îl dezumanizeazǎ pe copil, gândindu-se cǎ este un conglomerat de celule sau un simplu fǎt. Limbajul medical vine în sprijinul acestui proces al dezumanizǎrii. Nu este posibil sǎ jelești pierderea unor celule sau a unui țesut. Persoanele pot sǎ plângǎ doar pierderea unei persoane reale, dar copilul pierdut nu este vǎzut ca fiind o persoanǎ realǎ.

Prin faptul cǎ admit cǎ avortul presupune o pierdere semnificativă pentru ei, pǎrinții trebuie sǎ-și formeze o imagine diferitǎ fațǎ de ei înșiși, ca persoane care pot contribui la moartea unei ființe umane, și anume a copilului lor.

Jelirea pierderii unei sarcini nu este o practicǎ acceptatǎ și sprijinitǎ social. De multe ori, pǎrinții nu au parte de compasiune și suport în astfel de situații. Jelirea în urma unui avort poate fi privitǎ ca o devianțǎ de la normele sociale. Pierderile de sarcinǎ și în special avortul, sunt subiecte de care de obicei nu se vorbește și devin chiar secrete. Nu existǎ ritualuri sociale care ar putea sprijini procesul jelirii. Asistența profesionalǎ din partea medicilor și consilierului sunt disponibile doar în mod excepțional în perioada de jelire.

Jelirea poate fi mai dificilǎ atunci când persoana are sentimente puternic ambivalente fațǎ de persoana decedatǎ, cum este și în situația avortului și a pierderilor de sarcinǎ. Este mai ușor sǎ plângi pentru pierderea unui copil care a fost așteptat cu bucurie decât a unui copil care a fost respins de cǎtre pǎrinți.

Jelirea incompletǎ poate fi consideratǎ ca un conflict intrapsihic și se poate manifesta sub diferite forme. Este un proces biologic, psihologic și spiritual care nu a fost încheiat. Depresia poate fi una din formele de manifestare a acestuia. Depresia are diferite consecințe asupra relațiilor sociale și asupra funcționǎrii organismului. Ea poate interfera cu funcționarea sistemului imun, ceea ce poate explica de ce în urma unui avort, persoanele sunt trimise tot mai frecvent la medic pentru diferite afecțiuni.

Sentimentul de vinovǎție

Sentimentul de vinovǎție depinde de conștientizarea contribuției persoanei la daunele provocate. Aceastǎ conștientizare prezintǎ dimensiuni biologice, sociale și spirituale.

Componenta biologicǎ. Nici o specie nu poate supraviețui dacǎ-și distruge proprii urmași. Sentimentele de vinovǎție pot fi vǎzute ca un mecanism precablat care servește la protecția speciei umane. El apare în mod spontan ca și o consecințǎ naturalǎ ori de câte ori ucidem sau provocǎm un rǎu unei alte ființe umane, sau atunci când punem în pericol în vreun fel supraviețuirea speciei.

Influențele sociale asupra formării sentimentelor de vinovǎție. Intensitatea sentimentelor de vinovǎție depinde de convingerile persoanei despre copil, despre avort și despre contribuția proprie la pierderea copilului.

Dimensiunea spiritualǎ. Oamenii se pot simți vinovați pentru cǎ au împiedicat realizarea planului lui Dumnezeu pentru copil și pentru cǎ au contribuit la distrugerea creației lui Dumnezeu.

Este extrem de inconfortabil sǎ te confrunți cu sentimentele de vinovǎție. De obicei oamenii încearcǎ sǎ facǎ fațǎ sentimentelor de vinovǎție în diferite moduri, cum ar fi negarea lor sau angajarea în diferite activitǎți care le distrag atenția de la aceasta.

Teama

Se pot teme cǎ va exista o pedeapsǎ pentru ceea ce au fǎcut și cǎ vor fi tratați în același fel în care a fost tratat propriul copil. De exemplu, se pot teme sǎ nu moarǎ în chinuri, se pot teme cǎ alții nu le vor auzi strigǎtul de ajutor când se vor afla în dificultate, sau cǎ persoanele importante din jurul lor îi vor considera nedoriți și îi vor respinge. Aceste scenarii pot apǎrea și în coșmaruri.

Mânia

Mânia poate fi îndreptatǎ asupra copilului (dacǎ nu ar fi existat copilul, nu ar fi trebuit sǎ se confrunte cu sentimentele de vinovǎție și cu durerea) asupra lor înșiși (pentru contribuția pe care au avut-o), asupra partenerului (pentru lipsa de sprijin din partea lui, pentru faptul cǎ le-au abandonat într-un moment critic sau pentru faptul cǎ le-au forțat sǎ recurgǎ la avort), asupra lui Dumnezeu (datoritǎ faptului cǎ nu a intervenit), asupra pǎrinților, medicilor. Dacǎ nu este constientizatǎ sursa reală a mâniei, aceasta poate fi îndreptatǎ asupra altora.

Dificultǎți legate de rolul de pǎrinte

Pǎrinții pot avea convingerea cǎ din cauza pierderii de sarcină, nu se pot comporta adecvat ca și pǎrinți. Jelirea incompletǎ (faptul de a nu se putea detașa de copilul pierdut), poate interfera cu dezvoltarea unui atașament adecvat între pǎrinți și copiii lor. În urma unui avort este posibil sǎ se formeze tiparul atașamentului anxios dintre parinte și copilul supraviețuitor. Acest tip de atasament poate interfera cu abilitatea copilului de a explora mediului. Acest lucru poate împiedica dezvoltarea lui la potențial maxim și procesul dobândirii autonomiei sale.

Relația de cuplu

Un procent important din relațiile de cuplu se întrerup în urma unui avort. O explicație posibilǎ a acestui fenomen ar putea fi o relație cauzală directǎ între avort și ruperea relațiilor între parteneri. O explicație alternativǎ este aceea cǎ multe dintre avorturi au loc atunci când cuplul este deja într-o relație dificilǎ sau când nu existǎ un angajament ferm între parteneri. În acest caz, avortul poate fi vǎzut ca un efect al acestor dificultǎți din cadrul relației de cuplu, mai degrabă decât o cauzǎ a acestora. De multe ori ambele ipoteze sunt valabile si existǎ o relație cauzală circularǎ, bidirecționalǎ între aceste douǎ fenomene.

Rǎnirea identitǎții personale și sexuale

Pierderea de sarcinǎ poate avea un impact important asupra modului în care persoanele se percep. Consecințele pot fi:

Stimă de sine și respect de sine scăzut. Persoanele se pot percepe ca fiind nedemne de dragostea și atenția altora și se gândesc că nevoile lor sunt mai puțin importante decât nevoile celorlalți. Un alt rǎspuns posibil poate fi încercarea de a compensa aceste neajunsuri. Persoana depune un efort remarcabil pentru a avea succes în ceea ce face, așa încât ceilalți sǎ o respecte și în acest fel sǎ se poatǎ respecta pe sine.

Feminitatea rănitǎ. O femeie poate sǎ simtǎ că a eșuat în îndeplinirea rolului natural legat de a da naștere unor copii și a-i îngriji. Ca urmare, ea poate simți nesiguranțǎ în legǎturǎ cu identitatea sa ca femeie. Acest lucru poate constitui o explicație a problemelor de naturǎ sexualǎ care apar în urma unei pierderi de sarcinǎ. În încercarea de a face fațǎ acestei nesiguranțe, ea poate adopta anumite însușiri tipic masculine, devenind durǎ și competitivǎ.

Masculinitatea rǎnitǎ. Bǎrbații pot simți cǎ au eșuat în a-și proteja propriul copil. Legea nu le permite bǎrbaților sǎ-și împiedice partenera sǎ avorteze copilul. Impotența sexuala poate fi tocmai o reflectare a acestei neajutorǎri.

Modificarea structurii și funcționǎrii corpului

Gol lǎuntric. Avortul este o procedurǎ chirurgicalǎ care presupune „evacuarea conținutului uterin” (țesuturilor corpului copilului și a placentei). Ceea ce era acolo și care în circumstanțe normale ar fi fost încǎ acolo este eliminat, ceea ce duce la senzația de gol la nivel fizic și psihologic. Alimentația excesivǎ sau bulimia poate fi văzutǎ ca o încercare de a umple acest gol. În aceeași ordine de idei, poate exista o dorințǎ puternicǎ de a fi din nou însǎrcinatǎ, pentru a umple acest gol cu un alt copil (copil surogat).

Fragmentarea bioritmului. Sarcina implicǎ o serie de schimbǎri la nivelul diferitelor părți ale corpului matern. Aceste schimbări sunt menite sǎ ofere condiții optime pentru dezvoltarea copilului și sunt mediate de anumite modificǎri hormonale. Avortul întrerupe brusc desfǎșurarea acestor cicluri hormonale. Existǎ cercetǎri stiințifice care evidențiazǎ riscul crescut al cancerului la sân în urma unui avort, probabil ca rezultat al întreruperii ciclului normal al schimbǎrilor la nivelul sânilor. Dereglarea ciclului menstrual sau tulburǎrile de somn care apar în urma unui avort pot fi reflectarea întreruperii bioritmului sarcinii.

Dezumanizarea

Pentru a putea face avortul, pǎrinții își dezumanizeazǎ copilul nenǎscut. Însǎ prin avort și ei înșiși sunt dezumanizați. Experiența avortului îi poate împiedica în exprimarea deplinǎ a lor.

Repetarea experienței avortului

Ca o consecințǎ logicǎ a conexiunilor amintite anterior, persoanele care au avut deja un avort sunt predispuse sǎ aleagǎ din nou alternativa avortului pentru cǎ:

repetarea experientei avortului poate fi vǎzutǎ ca o modalitate de a se confrunta cu sentimentele de vinovǎție. Prin aceasta, persoana încearcǎ sǎ se convingǎ pe sine cǎ nu este nimic în neregulǎ sǎ avortezi un copil.

pǎrinții pot fi convinși cǎ avortul va duce la anomalii ale fǎtului la urmatoarea sarcinǎ.

cei care cred cǎ nu pot fi pǎrinți destul de buni preferǎ de multe ori sǎ avorteze copilul decât sǎ-l expună neglijării sau abuzului.

avortul implicǎ ruperea unor bariere instinctuale puternice împotriva unor acțiuni care dǎuneazǎ unei alte ființe umane și în special a uciderii propriului copil. Odatǎ ruptǎ, această barieră devine fragilă. Este dificil sǎ recurgi la avort pentru prima dată, dar acest lucru tinde sǎ devinǎ tot mai ușor de fǎcut a doua oarǎ și în continuare.

În încercarea de a umple golul rǎmas în urma pierderii de sarcinǎ, femeile sunt mai predispuse sǎ rǎmânǎ din nou însǎrcinate. Mai ales atunci când relația de cuplu este instabilǎ și în plus împovǎratǎ de dificultățile determinate de experiența avortului din trecut, riscul întreruperii sarcinii din prezent este foarte crescut.

Persoanele dezumanizate de avortul provocat de ele sunt mult mai predispuse sǎ-i dezumanizeze pe ceilalți, inclusiv pe propriul copil.

Avorturile repetate pot fi vǎzute de asemenea ca o încercare a persoanei de a înțelege și a rezolva conflictele psihologice generate de experiența primului avort.

2.9. REPERCUSIUNILE AVORTULUI ASUPRA FAMILIEI

Din observațiile științifice și clinice s-a dedus că dintre toate fenomenele cunoscute de umanitate, avortul duce la cea mai profundă și mai extinsă vătămare a familiei.

Doctor Maria Simon, psiholog la Spitalul Universitar Wurzburg a efectuat un studiu în urma cǎruia a rezultat cǎ douǎ femei din trei prezintǎ mult timp dupǎ avort sentimentul de vinǎ și pǎrere de rǎu, anxietate sau depresii grave, cǎrora li se adaugǎ adeseori migrene, tulburǎri de ritm cardiac și tulburǎri gastro-intestinale; femeia nu se simte eliberatǎ dupǎ un avort, dimpotrivǎ, ani întregi nu-și poate gǎsi liniștea și stabilitatea interioarǎ, apǎrând perturbǎri și în ceea ce privește comunicarea cu semenii, cu partenerul și cu copiii deja nǎscuți. 70% dintre perechile care au recurs la avort s-au despǎrțit înainte de a se împlini un an de la avort, indiferent dacǎ au fost cǎsǎtorite sau nu. Partenerii sunt adânc rǎniți în sufletul lor în momentul când realizeazǎ cǎ viața lor sexualǎ a dus la moartea unui om. Drept consecințǎ s-a constatat o creștere a tulburǎrilor sexuale dupǎ avort.

Nu se vorbește despre efectele avortului asupra bărbaților, deși studii recente au arătat că tații copiilor avortați pot suferi depresii serioase și de durată. În privința bărbatului care se opune avortului, el nu are nici un drept în fața legii și nu poate apăra dreptul la viață al propriului copil. Mâhnirea sa este dublată de sentimentul de neputință.

Moartea fratelui sau a surorii își pune puternic amprenta asupra fraților care în aceastǎ situație pot fi considerați supraviețuitori. Un individ care a crescut într-o familie în care a existat un avort provocat, poate confrunta dificultǎți psihologice speciale. Pentru descrierea acestora a fost propus termenul de „sindromul supraviețuitorului post-avort” sau „touched by death” („a fi atins de moarte”, engl).

Termenul de „supraviețuitor” descrie situația în care unii trăiesc în condițiile în care alții mor. Dificultǎțile psihologice determinate de supraviețuire au fost descrise pentru prima oarǎ în legǎturǎ cu supraviețuitorii holocaustului. Nu numai cǎ s-au confruntat cu sentimente puternice de anxietate și o senzație de a fi sub semnul unui destin implacabil, dar se simteau și vinovați pentru faptul cǎ au rǎmas în viațǎ. Conflictul interior legat de sentimente de vinovǎție a supraviețuitorului poate fi formulat astfel: „De ce sunt eu în viațǎ în timp ce alții au murit? Nu merit sǎ trǎiesc”.

Conflicte interioare similare pot exista la persoanele care s-au nǎscut într-o familie în care au avut loc pierderi de sarcinǎ (Ney, 1983). Avortul ca act în sine sau ca opțiune sau ca subiect de discuție în familie poate afecta copilul în diferite moduri:

a fost lăsat în viațǎ în timp ce unul sau mai mulți dintre frații sǎi au fost avortați (a fost dorit în timp ce alții au fost nedoriți de cǎtre părinți).

pǎrinții s-au gândit sau chiar au încercat sǎ îl avorteze și pe el. Unii supraviețuiesc în perioada intrauterinǎ doar pentru cǎ avortul nu este o opțiune disponibilǎ la un moment dat pentru pǎrinți. În cazuri extreme, femeia încearcǎ sǎ facǎ avort, dar din motive tehnice nu se realizeazǎ pânǎ la capǎt și copilul supraviețuiește. În cazul gemenilor e posibil ca unul din copii sǎ supraviețuiascǎ, în timp ce fratele sau sora lui sǎ moarǎ.

pǎrinții îi spun copilului cǎ ar fi trebuit sǎ-l avorteze

persoana aparține unui grup de persoane care, în conformitate cu discursul dominant, ar fi trebuit sǎ fie avortatǎ (ex. persoanele cu malformații sau boli genetice). Persoanele cu diferite handicapuri trǎiesc adesea doar datoritǎ unui „accident”, datoritǎ faptului cǎ nu au fost identificate defectele lor cu ajutorul aparatelor medicale într-un stadiu incipient al sarcinii, când se putea recurge la avort.

în anumite arii geografice, respingerea copiilor nenǎscuți și avortul sunt regula, în timp ce a da naștere unui copil este excepția. A te naște într-un asemenea loc implicǎ, din punct de vedere statistic, un risc mare de a fi avortat. Copiii nǎscuți în asemenea societăți sunt considerați ca supraviețuitori „statistici”.

Copiii ajung adesea sǎ știe despre avortul pǎrinților. În unele cazuri li se spune în mod explicit, altǎ datǎ aud din întâmplare discuțiile dintre pǎrinți sau citesc scrisori de-ale lor în care este menționat avortul.

Conflictele interioare aferente situației de supraviețuitor și dificultǎțile care pot apǎrea ca urmare ale acestora sunt:

valoarea relativǎ a persoanei. Dilema unui frate supraviețuitor poate fi formulată astfel: „pǎrintii mei puteau decide sǎ mǎ avorteze. Sunt în viațǎ pentru că m-au dorit. Aceasta înseamnǎ cǎ viața umanǎ are o valoare relativǎ. Exist pentru că cineva a decis cǎ mǎ dorește, deci viața mea are de asemenea o valoare relativǎ”. Copilul, iar mai târziu adultul își formeazǎ o imagine extrinsecǎ, relativǎ, în legǎturǎ cu propria valoare. Dacǎ existența cuiva depinde de a fi dorit, atunci pentru a exista în continuare, acea persoanǎ trebuie sǎ continue sǎ fie doritǎ. Ea trebuie sǎ le facǎ pe plac părinților în orice situație, așa încât sǎ continue sǎ fie doritǎ. Acea persoanǎ se poate gândi cǎ și valoarea altora este relativǎ. În acest fel este posibil sǎ îi dezumanizeze pe ceilalți și sǎ le provoace rǎni.

„nu ar trebui sǎ fiu în viațǎ”. Sentimentele de vinovǎție ale supraviețuitorului se referǎ la vina resimțitǎ pentru faptul de a fi în viațǎ în timp ce alții au murit. În cazul unui avort, copiii supraviețuitori își pot asuma vinovǎția în locul pǎrinților. Persoanele „atinse de moarte” sunt rareori capabile sǎ identifice sursa realǎ a sentimentelor de vinovǎție cu care se confruntǎ. Ele se pot manifesta sub forma unei preocupǎri excesive fațǎ de problemele legate de mediu, de animale, etc.

„mi se va întâmpla ceva teribil”. Situația în care cineva a scǎpat de condamnarea la moarte „ca prin urechile acului”, poate fi o metafora care descrie situația de a fi atins de moarte. Persoana poate simți cǎ acea condamnare la moarte este actuală și cǎ într-o zi se va îndeplini. Ea va simți cǎ este sub semnul unui destin implacabil.

confuzie cu privire la semnificația dragostei și a purtǎrii de grijǎ. Avortul a fost plǎnuit sau inițiat de cǎtre pǎrinții persoanei și a fost dus la îndeplinire de cǎtre medici, toate fiind persoane care pretind cǎ o iubesc și au grijǎ de ea. Aceastǎ contradicție poate duce la sentimente de teamă și neîncredere fațǎ de pǎrinți sau în general fațǎ de adulți și persoane cu autoritate.

pseudosecrete. Problema avortului poate deveni un subiect cunoscut de cǎtre toți cei din familie, dar despre care nimeni nu vorbește. Poate exista și un mesaj subtil din partea unor membrii de familie care indicǎ faptul cǎ nu este permis sǎ se vorbeascǎ despre avort. Copilul supraviețuitor trebuie sǎ fie atent sǎ nu punǎ anumite întrebǎri sau sǎ nu spunǎ anumite lucruri. În locul unei comunicǎri deschise, el învațǎ sǎ devinǎ complice în pǎstrarea pseudosecretelor cu scopul de a menține stabilitatea relațiilor intrafamiliare.

Copiii pot fi afectați și indirect, prin schimbarea atitudinii și comportamentului pǎrinților în urma unui avort.

atasamentul nesigur între copil și parinte. Avortul poate interfera cu abilitatea pǎrinților de a se atașa de copii. Atunci când pǎrinții nu pot jeli pierderea copilului avortat, este uneori dificil sǎ se atașeze de copiii nǎscuți ulterior. Ca urmare a acestui fapt, se pot dezvolta tipare ale atașamentului nesigur. Copilul cu atașament anxios se poate „agǎța” de pǎrinți și aceastǎ tendințǎ va interfera cu tendința de explorare și descoperire a mediului. Ca și adulți, acestora le va fi greu sǎ se detașeze emoțional de pǎrinți și sǎ stabileascǎ relații intime pânǎ într-atât încât vor decide sǎ rǎmânǎ în casa pǎrinteascǎ.

copilul de substitut. Copiii nǎscuți dupǎ avort pot deveni copii surogat. Ei au fost concepuți și lǎsați în viațǎ pentru a înlocui copilul care a murit prin avort. Pǎrinții vor idealiza imaginea copilului avortat și vor proiecta asupra celui în viațǎ așteptǎri pe care le-au proiectat asupra acelui copil idealizat. Viața copilului supraviețuitor poate fi împovǎratǎ în acest fel cu așteptǎrile nerealiste ale pǎrinților fațǎ de el.

prezența copilului care a murit. Fratele decedat poate fi prezent în viața copilului sub forma unui partener de joacǎ imaginar.

comportamente autodistructive. Atunci când viața are o valoare relativǎ și când persoana este împovǎratǎ de sentimente de vinovǎție, riscul suicidului este foarte crescut. Suicidul poate fi vǎzut și ca o modalitate de a controla anxietatea. În timp ce destinul implacabil este ceva nesigur, în actul suicidar persoana se simte în control în legǎturǎ cu modul și perioada în care va muri. Suicidul poate fi privit de asemenea și ca o încercare de a-i pedepsi (sau a-i mulțumi) pe pǎrinți. Pe de altǎ parte, persoana poate doar “flirta” cu moartea, prin faptul cǎ se expune unor situații periculoase (ex. conduce cu vitezǎ prea mare).

În cazul în care ipoteza de mai sus este veridicǎ, numǎrul foarte mare al avorturilor induse care au loc în toatǎ lumea implicǎ faptul cǎ milioane de personae devin supraviețuitoare ale avortului în fiecare an.

Unele personae simt cǎ anumite ipoteze se potrivesc cu situația lor întrucât le oferǎ o explicație coerentǎ pentru ceea ce simt, gândesc și modul în care se comportǎ. Alții însǎ, au nevoie de explicații alternative – nu se va impune niciodatǎ o anumitǎ teorie unei persoane.

S-au realizat în ultimul timp numeroase studii legate de abuzul copiilor în familie și avort. Relația posibilǎ între abuzul copiilor și avort a ajuns pentru prima datǎ în centrul atenției după legalizarea avortului în SUA. Se presupunea cǎ întreruperea sarcinilor nedorite va lǎsa loc pentru mai multe sarcini dorite și în acest fel vor fi mai puține abuzuri asupra copiilor. Statisticile aratǎ în schimb exact opusul: creșterea numǎrului de avorturi a avut loc în paralel cu creșterea vertiginoasǎ a ratei abuzului asupra copiilor. În mod paradoxal, pǎrea cǎ planificarea si dorința de a aduce pe lume un copil a crescut riscul ca acesta sǎ fie maltratat.

Existǎ anumite cercetǎri care au pus în evidențǎ relația cauzalǎ reciprocǎ dintre abuz și avort. Pǎrinții care au avut un avort sunt mai predispuși sǎ-și abuzeze copiii, iar persoanele care au fost abuzate în copilǎrie sunt mai predispuse sǎ recurgǎ la un avort.

Explicațiile posibile legate de motivul pentru care avortul poate duce la abuz includ urmǎtoarele:

slǎbirea barierelor naturale, instinctuale împotriva agresivitǎții fațǎ de cei mici. Existǎ o reținere puternicǎ, instinctualǎ fațǎ de a face rǎu sau a omorî copiii proprii. Avortul implicǎ ruperea acestor bariere instinctuale. Acest lucru slǎbește forța acestei rețineri. Uciderea unei alte ființe umane este foarte dificilǎ pentru prima datǎ. Prin slǎbirea acestor bariere însǎ, devine din ce în ce mai ușor de fiecare datǎ când persoana mai ucide pe cineva. Este posibil ca slǎbirea acestui instinct sǎ ducǎ nu doar la alte avorturi ci și la alte forme de agresivitate asupra copiilor, prin neglijare și abuz.

atașamentul nesigur. Pǎrinții care nu au jelit pierderea copilului lor prin avort pot avea dificultǎți în formarea unui atașament adecvat fațǎ de copiii pe care îi vor avea ulterior. Fenomenul copilului surogat poate duce la dezamǎgirea pǎrinților fațǎ de copil. Copiii ai cǎror frați au fost avortați și sunt supraviețuitori în acest fel, pot manifesta simptome de atașament anxios fața de pǎrinții lor. Toate acestea pot contribui la maltratarea sub diferite forme. De exemplu, atunci când copilul anxios plânge, pǎrintele se poate simți iritat de plânsul lui și apare un rǎspuns violent din partea acestuia.

Explicațiile posibile pentru modul în care abuzul poate influența decizia pentru avort includ:

scǎderea abilitǎții de a primi cu bucurie copilul și de a-l „incorpora”. Concepția și sarcina implicǎ abilitatea pǎrinților de a primi cu bucurie copilul și de a-l incorpora fizic și emoțional. Acest proces implicǎ o creștere, o expansiune atât pe plan corporal, cât și pe cel psihologic. Ambii pǎrinți au nevoie de maturizare și aceasta se întâmplǎ prin prezența copilului. Corpul mamei va crește odatǎ cu copilul și ambii pǎrinți vor trebui sǎ se extindǎ din punct de vedere psihologic pentru a face loc în mintea lor pentru un nou venit. Pǎrinții care au fost maltratați ca și copii, întâmpinǎ dificultǎți în acest proces de extindere. Ei se pot simți prea fragili pe plan emoțional. Mama poate avea sentimente puternice de teamǎ legate de durerile pe care le va simți la naștere, ceea ce poate fi o reminișcențǎ a durerii resimțite în situația de abuz. Aceste temeri pot contribui la decizia cuplului de a avorta.

Copilǎria neîmplinitǎ. Abuzul și în special neglijarea pot duce la focalizarea excesivǎ a persoanei asupra propriilor nevoi neîmplinite. Ea sperǎ cǎ nevoile din copilǎrie pot fi implinite în vreun fel și acum, și în acest scop poate decide sǎ rǎmânǎ în stadiul de copil. A da naștere și a îngriji un copil înseamnǎ sǎ devinǎ un adult, motiv pentru care alege avortul.

Dezumanizarea este un element comun atât pentru maltratare cât și pentru avort. Persoana dezumanizatǎ prin maltratare va fi mai predispusǎ sǎ își dezumanizeze propriul copil. Prin dezumanizare și contribuția la avortul copilului, pǎrinții devin ei înșiși mai puțin capabili sǎ își manifeste partea lor umanǎ și sǎ vadǎ umanul din ceilalți. Astfel, vor fi mai predispuși sǎ-și maltrateze copiii.

Există exemple care arată că și medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial a fost constituită Societatea Centurionilor, organizație internațională care include foști medici care au practicat avortul. Foarte mulți dintre aceștia, după perioada de recuperare, și-au asumat opinii pro-vita. În România nu există în mod explicit o asemenea mișcare. Totuși, la Cluj și Timișoara, există un număr mai mare de medici ginecologi care nu mai practică avortul.

2.10. ETAPELE PROCESULUI DE VINDECARE

Femeia este în multe cazuri ea însăși victimă a avortului, pe care-l resimte ca pe o rană majoră. Procesul de vindecare emoțională, ca plângere a durerii, se aseamănă din multe puncte de vedere cu vindecarea fizică. Mecanismul natural al vindecării se află în fiecare om. În condiții de consiliere sau terapie, se pot crea condiții optime pentru ca acest proces natural să poată avea loc. Vindecarea cuprinde mai multe etape:

Amintirea traumei inițiale generate de avort, cu toate detaliile ei, de data aceasta în scop curativ. Se vor aminti evenimentele și momentele dureroase, conștientizând întregul spectru de sentimente generate de avort. Această etapă poate să nu fie foarte plăcută și să producă anumite rezistențe, însă este foarte importantă în procesul terapeutic. Negarea faptului că avortul a produs numeroase daune, nu mai poate fi un mecanism legitim de rezolvare a problemei.

Recunoașterea adevăratelor sentimente și pierderi personale. Prin aceasta se va începe procesul de îngropare a trecutului și de deschidere deplină față de prezent.

Abordarea unor noi atitudini și moduri de gândire. Presupune schimbarea atitudinii personale și dezvoltarea de noi metode de comunicare și raportare la cei din jur. Aceasta implică dobândirea de noi perspective cu privire la conflictele psihologice retrăite, mecanismele de apărare folosite, cunoașterea și înțelegerea acestora.

A jeli ceea ce ar fi putut fi. Aici sunt cuprinse toate sentimentele legate de pierdere, înmormântare și jelire în general: plângerea copilăriei pierdute, a copilului avortat și a ceea ce „ar fi putut fi viața împreună cu el”. Astfel, persoana se poate detașa de acesta printr-o jelire adecvată.

Adoptarea „planului alternativ”. După ce s-a renunțat la ceea ce „ar fi putut fi”, persoana își poate concentra atenția asupra a ceea ce „poate fi de acum încolo”, dezvoltându-și astfel un „plan alternativ”.

Reconcilierea, care presupune iertarea de sine și stabilirea unor relații pe baze noi cu toți cei care au fost implicați în avortul respectiv.

Capitolul III

PARTEA APLICATIVĂ

3.1. OBIECTIVE ȘI IPOTEZE

Obiectivele acestei lucrări pot fi împărțite în două categorii: obiective generale și obiective specifice sau operaționale. Acestea vor fi prezentate în continuare:

3.1.1. Obiective generale

Studierea relației existente între momentul în care se produce avortul în viața femeii, respectiv între numărul de avorturi la care a recurs, și nivelul depresiei și al stimei de sine.

Studierea relației existente între anxietatea ca trăsătură și nivelul de satisfacție în relație al femeilor care au recurs la avort.

Studierea diferențelor la nivel psihologic între femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere și cele care au născut, respectiv între femeile cu număr mai mic și cele cu număr mai mare de avorturi.

3.1.2. Obiective specifice

Evidențierea diferențelor apărute la nivelul stimei de sine și al depresiei între femeile care au avortat înainte de a avea o naștere și cele care au avortat după ce au născut.

Relevarea diferențelor care apar la nivelul stimei de sine și al depresiei între femeile cu unul sau două avorturi și cele cu trei sau mai multe.

Surprinderea relației existente între anxietatea ca trăsătură și satisfacția în relația intimă a femeilor care au recurs la avort.

Semnalarea diferențelor între femeile care au avortat după și respectiv înainte de a avea o naștere, cu privire la experiența subiectivă legată de avort.

Evidențierea diferențelor între femeile cu unul, două avorturi și cele cu trei sau mai multe, cu privire la experiența subiectivă a acestora legată de avort.

3.1.3. Ipoteze

Femeile care au recurs la avort după ce au născut, au un nivel mai ridicat al depresiei și o stimă de sine mai scazută decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere.

Femeile care au avortat de cel puțin trei ori, au un nivel al depresiei mai ridicat și o stimă de sine mai scăzută decât femeile care au recurs la avort o dată sau de două ori.

Nivelul ridicat al anxietății ca trăsătură este corelat cu un nivel mai scăzut al satisfacției în relația intimă.

Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avorturile suferite între femeile care au recurs la avort înainte de a naște și cele care au avortat după ce au născut.

Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avort între femeile cu unul sau două avorturi și cele cu trei sau mai multe.

3.2. PREZENTAREA EȘANTIONULUI

Pentru atingerea obiectivelor acestei cercetări, au fost luate în studiu 70 de femei căsătorite cu vârsta cuprinsă între 22 și 54 de ani, care au recurs la avort. Subiecții au fost împărțiți în două tipuri de grupe, în funcție de momentul din viața acestora în care se produce avortul (38 de femei care au recurs la avort înainte de a avea o naștere și 32 de femei care au avortat după ce au născut), și respectiv în funcție de numărul de avorturi suferite (38 de femei cu unul sau două avorturi și 32 de femei cu trei până la nouă avorturi).

Datele cu privire la subiecții luați în studiu au fost sintetizate în tabelele de mai jos.

Tabel 1 – Date referitoare la loturile de subiecți

Tabel 2 – Date referitoare la vârsta subiecților

3.3. METODE UTILIZATE

În vederea realizării acestui studiu au fost utilizate cinci probe psihologice: chestionar pentru evaluarea stimei de sine, inventarul de depresie BDI, scala de evaluare a anxietății (STAI2), chestionar multidimensional de relaționare al lui Suell, chestionar de evaluare a experienței subiective legată de avort.

În continuare se va prezenta fiecare probă psihologică în parte.

Chestionar pentru evaluarea stimei de sine

Chestionarul cuprinde șaisprezece afirmații, față de care subiectul este rugat să indice gradul în care îl caracterizează, pe o scară Likert în șase trepte: 1 punct – nu mă caracterizează absolut deloc; 2 puncte – nu mă caracterizează deloc; 3 puncte – nu mă caracterizează; 4 puncte – mă caracterizează într-o oarecare măsură; 5 puncte – mă caracterizează bine; 6 puncte – mă caracterizează foarte bine.

Cota totală se obține prin însumarea cifrelor acordate de subiect pentru fiecare afirmație în parte, cu excepția itemilor 1, 5, 6, 12, 13 și 15, la care cotarea se inversează (dacă subiectul acordă 1 punct i se vor acorda 6 puncte și invers, dacă acordă 2 puncte i se vor acorda 5 puncte și invers, iar dacă acordă 3 puncte, i se vor acorda 4 puncte și invers). Subiectul poate obține la acest chestionar între 16 și 96 de puncte, un punctaj de peste 48 de puncte relevând un nivel crescut al stimei de sine.

Instrucțiunile acestei probe sunt următoarele: Citiți afirmațiile de mai jos și completați în dreptul fiecăreia un punctaj corespunzător, în funcție de acordul sau dezacordul personal cu conținutul acestora, după cum urmează: 1 punct – nu mă caracterizează absolut deloc; 2 puncte – nu mă caracterizează deloc; 3 puncte – nu mă caracterizează; 4 puncte – mă caracterizează într-o oarecare măsură; 5 puncte – mă caracterizează bine; 6 puncte – mă caracterizează foarte bine.

Testul BDI (Beck Depression Inventory)

Este o scală formată din declarații care sunt grupate câte patru, în 21 de itemi, care surprind diferite caracteristici ale depresiei: A – tristețe, B – pesimism, C – sentimentul eșecului, D – nemulțumire, E – vinovăție, F – sentimentul pedepsei, G – neplăcere față de sine, H – autoacuzare, I – autoagresiune, J – plâns, K – iritabilitate, L – retragere socială, izolare, M – nehotărâre, N – modificări în imaginea de sine, O – dificultăți în muncă, P -tulburări de somn, R – fatigabilitate, S – anorexie, T – pierdere în greutate, U – preocupări față de starea fizică, W – absența libidoului.

Fiecărei declarații din fiecare categorie îi corespunde un număr de puncte, situat între 0 și 3, în funcție de prezența și intensitatea caracteristicii respective (0 este corespunzător absenței însușirii respective, în timp ce 3 corespunde unui nivel foarte ridicat al acesteia). Spre exemplificare se vor cita itemii corespunzători categoriei „tristețe”: 0 – Nu mă simt trist; 1 – Mă simt trist; 2 – Sunt trist tot timpul și nu pot scăpa de tristețe; 3 – Sunt atât de trist și nefericit încât nu mai pot suporta.

Scorul total se obține prin adunarea cifrei din fața fiecărui item ales ca variantă de răspuns iar rezultatul total se împarte la 21 (numărul total de itemi). Maximul de depresie este cotat cu nota 3,00, în timp ce nota 0 semnifică absența totală a depresiei. În practică 0 este ideal.

În ceea ce privește interpretarea, scorurile sub 0,5 indică absența depresiei, cele situate între 0,5 – 1,2 arată existența unei depresii moderate, cele între 1,2 – 2,0 indică o depresie severă iar cele între 2,0 – 2,5 o depresie gravă; un scor la test mai mare de 2,5 este exponent al unei depresii extreme, caz în care poate apărea riscul de moarte.

Instrucțiunile acestei probe sunt următoarele: Acesta este un chestionar format din grupuri de declarații. Vă rugăm să citiți întregul grup de declarații din fiecare categorie, apoi să alegeți și să bifați în dreptul declarației care corespunde cel mai bine cu ceea ce simțiți azi.

Scala de evaluare a anxietății (STAI 2)

Scala de evaluare a anxietății este formată din două scale de autoevaluare pentru măsurarea a două concepte distincte privind anxietatea și anume starea de anxietate (scala X1) și anxietatea ca trăsătură (scala X2).

Scala X2 are 20 de itemi, cota minimă care poate fi obținută este 20, iar cota maximă este 80. Itemii chestionarului prezintă următoarele stări psihice: bună dispoziție, oboseală, tristețe, dorința de fericire, indecizie, odihnă, nervozitate, capacitate de muncă redusă, gânduri negative, sentiment de siguranță, mulțumire de sine, sentiment de echilibru, proastă dispoziție.

Scala cuprinde patru trepte de autoevaluare, fiecare având o anumită cifră corespondentă. Pentru forma X2 a inventarului, cifra este asociată fiecărei trepte în funcție de persistența stării în comportamentul general al persoanei: 1 – aproape niciodată, 2 – câteodată, 3 – adeseori, 4 – aproape întotdeauna.

Cota totală se obține prin însumarea cifrelor încercuite de subiect pentru fiecare item în parte, cu excepția celor șapte itemi inversați: 1, 6, 7, 10, 13, 16 și 19. La aceștia din urmă cotarea se face în felul următor: dacă subiectul încercuiește cifra 1 i se va acorda 4 și invers, iar dacă încercuiește cifra 2 i se va acorda 3 și invers.

Absența anxietății este între 20 și 39 de puncte, anxietate medie între 40 și 45 de puncte și anxietate ridicată între 46 și 80 de puncte.

Instrucțiunile acestei probe sunt următoarele: Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufletești. Citiți fiecare descriere în parte și completați în dreptul ei acea cifră care corespunde cu felul cum vă simțiți în general. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp cu vreo descriere și dați acel răspuns care pare să înfățișeze cel mai bine felul cum vă simțiți de obicei. 1 punct – aproape niciodată; 2 puncte – câteodată; 3 puncte – adeseori; 4 puncte – aproape întotdeauna.

Chestionar multidimensional de relaționare

Chestionarul cuprinde 61 de itemi la care subiecții sunt rugați să răspundă folosindu-se de următoarea scală de răspuns: A – nu mă caracterizează deloc; B – mă caracterizează în foarte mică măsură; C – mă caracterizează într-o oarecare măsură; D – mă caracterizează relativ bine; E – mă caracterizează foarte mult. Fiecărei alegeri a subiectului îi corespunde un anumit punctaj, după cum urmează: A – 0 puncte, B – 1 punct, C – 2 puncte, D – 3 puncte, E – 4 puncte.

Testul cuprinde 13 subscale, fiecăreia corespunzându-i 5 itemi a căror valoare se însumează și reprezintă scorul obținut de subiect la scala respectivă. Excepție de la această regulă face ultima scală care cuprinde un singur item (61) și dorește să surprindă tipul de relație intimă pe baza căruia subiectul a răspuns la chestionar (A – pe baza relației prezente; B – pe baza unei relații intime din trecut; C – pe baza unei relații imaginare).

Voi prezenta în continuare celelalte 12 subscale și itemii care le corespund: respectul relației (itemii 1, 13, 25, 37 și 49), preocuparea subiectului de propria relație (itemii 2, 14, 26, 38 și 50), controlul intern al relației (itemii 3, 15, 27, 39 și 51), conștiența relației (itemii 4, 16, 28, 40 și 52), motivația relației (itemii 5, 17, 29, 41 și 53), anxietatea privind relația (6, 18, 30, 42 și 54), asertivitatea privind relația (itemii 7, 19, 31, 43 și 55), depresia legată de relație (itemii 8, 20, 32, 44 și 56), controlul extern al relației (itemii 9, 21, 33, 45 și 57), monitorizarea relației (itemii 10, 22, 34, 46 și 58), teama de relație (itemii 11, 23, 35, 47 și 59) și satisfacția în relația intimă (itemii 12, 24, 36, 48 și 60).

Instrucțiunile acestei probe sunt următoarele: Mai jos aveți o serie de afirmații care se referă la sfera relațiilor intime. O relație intimă înseamnă o relație strânsă cu un singur partener în care există o atracție sexuală. Citiți cu atenție fiecare dintre afirmațiile de mai jos și apreciați în ce măsură ele sunt valabile pentru dv. Unele dintre întrebări se referă la o relație intimă specifică. Ori de câte ori este posibil, răspundeți la întrebări gândindu-vă la actualul dv. partener. Dacă în prezent nu sunteți implicat într-o relație, răspundeți la întrebări gândindu-vă la ultimul dv. partener. Răspundeți la toate întrebările, chiar dacă nu sunteți absolut sigur de răspuns. Completați răspunsurile folosindu-vă de următoarea scală de răspuns: A – nu mă caracterizează deloc; B – mă caracterizează în foarte mică măsură; C – mă caracterizează într-o oarecare măsură; D– mă caracterizează relativ bine; E – mă caracterizează foarte mult. Notă: Răspundeți la toți itemii, chiar dacă nu sunteți absolut siguri. Răspunsul dumneavoastră este confidențial. Fiți onești în afirmațiile pe care le faceți. Marcați un singur răspuns la fiecare întrebare. Vă rog să lucrați repede și să nu pierdeți prea mult timp la o afirmație.

Chestionar de evaluare a experienței subiective legată de avort

Chestionarul cuprinde 28 de itemi cu mai multe variante de răspuns (între două și zece), subiectul putând alege una sau mai multe, în funcție de cât de bine se potrivesc acestea situației lui. Sunt surprinse atât aspecte obiective cu privire la experiența legată de avort a subiectului (ex. numărul de avorturi, momentul în care s-a recurs la avort, vârsta fătului în momentul avortului, motivele care l-au determinat, etc) cât și aspecte subiective (atitudini, valori, urmări fizice și psihologice ale avortului, etc).

În urma completării chestionarului, se poate face atât un profil individual al subiectului care l-a completat cât și un profil al unei populații care-l completează, pe baza frecvenței alegerii diferitelor variante de răspuns.

Instrucțiunile acestei probe sunt următoarele: Mai jos aveți o serie de afirmații. Citiți-le cu atenție și bifați răspunsurile care se potrivesc cel mai bine situației dumneavoastră.

3.4. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

În cercetarea de față s-a pornit de la premisa că există diferențe și corelații semnificative la nivelul variabilelor psihologice avute în vedere, între loturile de subiecți. Prelucrarea statistică a datelor s-a realizat cu programul SPSS. Primul pas în demersul statistic de verificare a ipotezelor, a constat în calcularea indicilor statistici de start: medie și abatere standard, urmând ca ulterior să se realizeze compararea rezultatelor dintre medii. În continuare s-au calculat coeficienții de corelație între variabilele măsurate. Variabilele criteriu după care au fost împărțite loturile de subiecți au fost momentul producerii avortului în viața femeii (după sau înainte de a naște) și numărul de avorturi suferite (mai mult sau mai puțin de trei), în funcție de care s-au studiat diferențele apărute.

3.4.1. Prima ipoteză

Femeile care au recurs la avort după ce au născut, au un nivel mai ridicat al depresiei și o stimă de sine mai scazută decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere.

Pentru verificarea primei ipoteze s-a aplicat testul t pentru eșantioane independente, test care urmărește surprinderea unor diferențe între mediile celor două eșantioane. De asemenea, am calculat media și abaterea standard. Datele aferente se găsesc în tabelele de mai jos.

Tabel 3. Mediile și abaterile standard pentru stima de sine și depresie

Tabel 4. Diferențe între femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere și cele care au avortat după ce au născut, la nivelul stimei de sine și al depresiei.

Dintre cele două valori oferite de SPSS, în cazul stimei de sine am ales prima valoare pentru că Testul Levene este nesemnificativ statistic (cu alte cuvinte, indică respectarea condiției de omogenitate a dispersiei), în timp ce în cazul depresiei, am ales cea de-a doua valoare, dat fiind faptul că Testul Levene este semnificativ statistic (p=.049, p<.10).

Testul t pentru eșantioane independente (t(68)=3.687; p=.000, semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 99%) arată că există diferențe semnificative între cele două grupuri analizate la nivelul stimei de sine. Femeile care au recurs la avort după ce au născut, au o stima de sine mai scăzută decât cele care au avortat înainte de a naște.

La fel, testul t pentru eșantioane independente (t(53.120)=-2.272; p=.027, semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%) arată că există diferențe semnificative între cele două grupuri analizate la nivelul depresiei. Femeile care au avortat după ce au născut sunt mai depresive decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere. Prima ipoteză este așadar confirmată.

Faptul că femeile care au avortat după ce inițial au avut experiența unei nașteri, au un nivel al depresiei mai ridicat și o stimă de sine mai scăzută decât femeile care nu au trecut prin această experiență înainte de a avorta, nu este de mirare.

Acestea au avut experiența de a fi mame, de a se bucura anterior de un copil care a trecut prin aceeași etapă de dezvoltare, de a-l proteja și a dezvolta un atașament față de acesta încă din primele etape ale devenirii sale. Chiar dacă s-a renunțat la această nouă sarcină din motive ce țin de circumstanțe exterioare, în sufletul femeii poate apărea un conflict semnificativ între motivele care au determinat renunțarea la făt, respectiv realitatea pierderii acestuia și sentimentul matern (care îndeplinește premisele de a fi mai dezvoltat la aceste femei decât la cele care nu au avut experiența de a fi mame înainte de avort). Avortul reprezintă oricum o pierdere personală pentru orice femeie, indiferent de momentul producerii lui în viața sa, însă în cazul celor care au născut înainte de acesta, pierderea suferită ar putea fi mai semnificativă. Astfel se poate explica și de ce femeile care au avortat după ce au născut, prezintă un nivel al depresiei mai crescut decât cealaltă categorie. Depresia este asociată de multe ori în literatura de specialitate cu realitatea unei pierderi semnificative pentru persoana depresivă (fie că este vorba de o pierdere exterioară, cum este cea a unei persoane dragi, fie că este vorba de o pierdere legată de propria persoană, cum este spre exemplu pierderea inocenței). În cazul femeii care a suferit un avort, pierderea se produce atât la un nivel extern (datorită pierderii fătului), cât și la un nivel psihologic profund. Identitatea psihologică a femeii este legată strâns de maternitate, iar avortul produce femeii o rană adâncă chiar la acest nivel. În acest context, stima de sine are și ea de suferit.

Stima de sine este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalității. Dintre toate judecățile pe care le formulăm în viață, nici una nu are atât de mare importanță ca aceea referitoare la noi înșine. Stima de sine este o nevoie umană profundă și puternică, esențială pentru o adaptabilitate sănătoasă a individului, adică pentru funcționarea lui optimă și împlinirea de sine. Nivelul stimei de sine depinde de alegerile pe care le facem în fața diferitelor provocări ale vieții și are consecințe profunde asupra fiecărui aspect al existenței noastre. Stima de sine nu este dată o dată pentru totdeauna. Experiențele de viață negative induc o scădere a stimei de sine și un sentiment de devalorizare însoțit de trăiri emoționale negative (tristețe, furie, anxietate).

3.4.2. A doua ipoteză

Femeile care au avortat de cel puțin trei ori, au un nivel al depresiei mai ridicat și o stimă de sine mai scăzută decât femeile care au recurs la avort o dată sau de două ori.

În vederea testării acestei ipoteze, am aplicat din nou testul t pentru eșantinoane independente, pentru a verifica dacă există diferențe semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește nivelul depresiei și al stimei de sine la femeile care au avortat, funcție de numărul de avorturi suferite.

Tabel 5. Mediile și abaterile standard pentru stima de sine și depresie

Tabel 6. Diferențe între femeile care au recurs la unul sau două avorturi și cele care au avortat de cel puțin trei ori, la nivelul stimei de sine și al depresiei.

Pentru că Testul Levene nu este semnifcativ statistic am luat în considerare prima valoare a lui t, atât pentru depresie cât și pentru stimă de sine.

Testul t pentru eșantioane independente (t(68)=0.696; p=.489, nesemnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%) arată că nu există diferențe semnificative între cele două grupuri analizate la nivelul stimei de sine. Cu alte cuvinte, femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, nu au o stimă de sine semnificativ scăzută față de cele care au avortat o dată sau de două ori.

În ceea ce privește nivelul depresiei, testul t pentru eșantioane independente (t(68)=-1700; p=.047, semnificativ pentru un interval de confidență a rezultatelor de 95%) arată că există diferențe semnificative între cele două grupuri analizate, la nivelul depresiei. Altfel spus, femeile care au recurs la cel puțin trei avorturi, au un nivel al depresiei mai ridicat decât cele care au avortat o dată sau de două ori.

Ipoteza se confirmă parțial. Deși numărul de avorturi nu pare să-și lase prea mult amprenta asupra femeii în ceea ce privește stima de sine, acest factor nu trebuie însă neglijat, având un impact puternic asupra ei. Lucrul acesta poate fi ușor evidențiat dacă luăm în calcul un factor important, și anume depresia. Avortul ar dori să facă o sarcină reversibilă și să conducă la starea de viață anterioară momentului conceperii. Numai că acest lucru nu se întâmplă, iar umbra pierderilor suferite datorită avorturilor repetate, nu se lasă ușor ștearsă, tocmai de aceea apar diferite modificări în plan psihologic, printre care și o creștere a incidenței depresiei. Nu este surprinzător deci, faptul că femeile cu un număr mai mare de avorturi au un nivel al depresiei mai crescut decât femeile care au recurs în mod excepțional la această soluție.

3.4.3. A treia ipoteză

Nivelul ridicat al anxietății ca trăsătură este corelat cu un nivel mai scăzut al satisfacției în relația intimă.

Pentru verificarea acestei ipoteze am utilizat coeficientul de corelație B. Pearson. Aceasta este cel mai întâlnit indicator de măsurare al gradului de asociere dintre două variabile. În urma prelucrării statistice, rezultatele au fost centralizate în tabelul de mai jos.

Tabel 7.Corelația între nivelul anxietății și satisfacția în relație la femeile care au avortat

Rezultatele indică existența unei legături semnificative între cele două variabile (nivelul anxietății ca trăsătură și satisfacția în relația intimă). Corelația este negativă, ceea ce înseamnă că, cu cât nivelul anxietății ca trăsătură este mai ridicat, cu atât satisfacția în relația intimă este mai mică. Ipoteza este așadar confirmată.

Am ales să analizez axietatea în relație cu gradul de satisfacție în relație, pentru că ambele reprezintă atât elemente implicate în luarea deciziei pentru avort, cât și consecințe ale acestei decizii.

Anxietatea ca trăsătură se referă la diferențele individuale relativ stabile în înclinația spre anxietate, ce diferențiază oamenii în ceea ce privește tendința de a răspunde la situații percepute ca amenințătoare cu creșteri ale intensității de anxietate. Starea de anxietate poate fi privită și ca un răspuns afectiv sau tendință de a răspunde cu frică la orice situație actuală ori anticipată, percepută ca o amenințare potențială. O sarcină neprevăzută poate fi resimțită ca o amenințare. Ca trăsătură a personalității, anxietatea este inevitabil implicată în luarea deciziei de a păstra sau nu sarcina, iar, odată decizia luată, aceasta va influența inevitabil stabilitatea cuplului și implicit nivelul satisfacției în relație. Multe statistici relevă faptul că numeroase cupluri întâmpină dificultăți după recurgerea la avort, un număr mare dintre acestea ajungand chiar la despărțire.

Pe de altă parte, relația dintre anxietate și satisfacția în relație nu este neapărat mediată de avort. În majoritatea explicațiilor date anxietății regăsim ideea că gândurile centrate pe sine reprezintă un element fundamental al apariției și dezvoltării ei. Gândurile legate de sine pătrund adânc în viața de zi cu zi a persoanei, punându-și puternic amprenta asupra relațiilor personale ale acesteia. Nu este deci o surpriză faptul că gradul de corelație al anxietății cu satisfacția în relație este așa crescut.

În aceeași măsură, o satisfacție scăzută în relația intimă, poate fi un factor favorizant pentru avort. De multe ori, în urma acestei alegeri, apar sentimente puternice de vinovăție, și se știe faptul că situațiile care pot determina sentimente de culpabilitate, pot genera anxietate, înfățișându-i individului o imagine despre sine sumbră, în dezacord cu valorile morale pe care le-a asimilat..

3.4.4. A patra ipoteză

Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avorturile suferite între femeile care au recurs la avort înainte de a naște și cele care au avortat după ce au născut.

În vederea evidențierii diferențelor dintre cele două grupuri de femei, au fost analizate succesiv răspunsurile date de acestea la diferiți itemi ai chestionarului de evaluare a experienței subiective legată de avort. Pot fi astfel scoase la lumină numeroase aspecte relevante pentru studiul de față.

Femeile cu avort înainte de naștere primesc în mai mică măsură sprijinul soțului și sunt în mai mare măsură lăsate să ia singure această decizie.

Figura 1a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 3 al chestionarului

Figura 1b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 3 al chestionarului

În perioada de criză generată de aflarea veștii că este însărcinată, femeia are mare nevoie de sprijinul celor apropiați, în special de cel al partenerului. De multe ori însă, acesta din urmă rămâne indiferent și neimplicat, lăsându-și partenera să se descurce singură cu această problemă. Această atitudine este percepută de către femeie ca una de respingere și deși adesea soțul nu face presiuni explicite asupra ei pentru a întrerupe sarcina, ea simte că nu are alternativă. În aceste circumstanțe, nu este de mirare faptul că o mare parte dintre femeile care au avortat înainte de a avea o naștere (43%) afirmă că ar fi păstrat sarcina dacă ar fi primit mai mult sprijin din partea celor apropiați, spre deosebire de cele care au avortat după ce au născut (care ar fi păstrat sarcina doar în proportie de 13%).

Figura 2a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 7 al chestionarului

Figura 2b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 7 al chestionarului

În ceea ce privește motivația în baza căreia a fost ales avortul, femeile care au avortat înainte de a avea o naștere, reclamă mult mai adesea motive precum lipsurile materiale sau faptul că momentul nu era potrivit, în timp ce femeile care au născut, aleg mult mai adesea motive precum acela că aveau deja numărul dorit de copii și nu-și mai doreau alții. Astfel stând lucrurile, este ușor de înteles de ce femeile din prima categorie ar fi decis să păstreze sarcina într-o proporție mult mai mare decât celelalte dacă ar fi primit mai mult sprijin.

Cu toate acestea, femeile care au recurs la avort după ce au născut, declară în mai mare măsură că simt mânie față de cei implicați la avort (51%), în comparație cu cele care au avortat înainte de a avea o naștere (37%). Acest lucru s-ar putea datora și faptului că femeile care au născut înainte de a avea experiența avortului, iau mai puțin decizia de a avorta singure, responsabilitatea pentru decizie fiind împărțită. În același timp, așa cum aminteam anterior, femeile cu avort înainte de a naște, iau în mai mare măsură singure decizia pentru avort, sentimentele de mânie fiind probabil direcționate mai mult asupra propriei persoane decât asupra celorlalți.

Figura 3a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 9 al chestionarului

Figura 3b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 9 al chestionarului

În numeroase cazuri, femeile care au trecut prin experiența avortului relatează faptul că au avut coșmaruri cu privire la aceasta din urmă. Acest lucru se întâmplă datorită conflictelor psihologice generate de avort care-și caută astfel o cale de rezolvare prin depășirea mecanismelor de apărare și barierelor conștienței. În ceea ce privește grupurile analizate, doar 13% dintre femeile care au născut declară că au avut vise/coșmaruri cu privire la avort sau copil, spre deosebire de 34% dintre femeile care au avortat înainte de a avea o naștere.

Figura 4a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 10 al chestionarului

Figura 4b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 10 al chestionarului

Aceste conflicte legate de avort se manifestă nu numai prin vise ci și în viața de zi cu zi. 75% dintre femeile cu avorturi înainte de a fi născut afirmă că există situații care le amintesc de avort și le provoaca disconfort; în timp ce doar 65% dintre femeile celeilalte categorii afirmă același lucru. Sindromul aniversării (care constă în experimentarea unor trăiri sufletești negative în periodele din proximitatea datei la care s-a produs avortul sau a datei la care s-ar fi născut copilul) este experimentat în mai mare măsură de femeile care au făcut avortul înainte de a avea o naștere (14% față de 5%). Apoi, tot legat de dificultățile cu care se confruntă femeile după avort, 68% dintre cele cu avort înainte de naștere au avut stări de nervozitate, irascibilitate după avort; 57% din cealaltă categorie declară același lucru.

Avortul reprezintă o pierdere pentru femeie și foarte adesea, după ce acesta s-a produs, apare o senzație de gol interior. 50% dintre femeile cu avort înainte de a naște au avut gândul de a înlocui copilul pierdut printr-o nouă sarcina. Doar 38% din cealaltă categorie a avut astfel de ganduri. Dintre acestea, 29% dintre femeile primei categorii declară că s-au gândit foarte serios la acest lucru, spre deosebire de 13% dintre femeile celei de-a doua categorii care afirmă același lucru. Acest lucru are implicații importante. Dacă femeia rămâne din nou însărcinată, această nouă sarcină poate sfârși tot prin avort în încercarea femeii de a-și rezolva conflictul generat de avortul precedent, sau poate fi dusă până la capăt, caz în care copilul nou născut va deveni un surogat pentru cel care a fost pierdut anterior prin avort.

Figura 5a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 15 al chestionarului

Figura 5b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 15 al chestionarului

Tendința aceasta de a înlocui copilul, de a pune ceva în locul golului rămas se manifestă și în intensificarea consumului de alcool, medicamente, mâncare, etc. Nu este deci de mirare că 29% dintre femeile care au avortat înainte de a da naștere declară că au avut un astfel de comportament, spre deosebire de doar 6% a femeilor din cealaltă categorie.

Figura 6a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 16 al chestionarului

Figura 6b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 16 al chestionarului

55% dintre femeile cu avort înainte de naștere întâmpină dificultăți în luarea deciziei pentru avort spre deosebire de 44% din femeile celeilalte categorii. Apoi, 18% dintre femeile care au avortat înainte de a da naștere experimentează flashback-uri legate de avort sau senzația de a auzi vocea copilului avortat; doar 6% dintre femeile cu avort după naștere declară același lucru.

22% din femeile care au născut declară că merg la biserică foarte regulat; doar 3% din prima categorie face același lucru. Acest lucru se poate datora și diferenței de 10 ani între media varstelor celor 2 eșantinoane și poate influența modul în care femeile se raportează la propriul avort.

În ceea ce privește consecințele pe termen mai lung, 48% din femeile cu avort înainte de a naște au probleme cu somnul; doar 31% din cealaltă categorie declară același lucru.

Relația cu soțul a fost în mai mare măsura afectată de avort la femeile care au avortat înainte de a avea o naștere (doar 32% dintre ele declară că relațiile cu soțul au fost armonioase după avort; procentul femeilor care au născut anterior avortului, care declară același lucru, este semnificativ mai mare: 62%). Acest lucru este explicabil. Nașterea unui copil aduce de multe ori coeziune cuplului. În același timp, începerea vieții de familie prin renunțarea la prima (primele sarcini), poate provoca cuplului dezechilibru și frustrare. Faptul că un cuplu nu poate dobândi stabilitatea necesară pentru a-și putea crește primii copii, poate avea consecințe nefaste. În acest sens, se poate explica de ce un procent mai semnificativ al femeilor care au recurs la avort înainte de a avea o nastere se consideră a nu fi mame bune în comparație cu celălalt grup. Experiența de a fi mame a femeilor care au născut, le dă o mai mare siguranță în ceea ce privește maternitatea lor. Pe de altă parte, renunțarea la primul (primii) copii poate genera un sentiment acut de culpabilitate asociat cu raționamentul: „Nu sunt o mamă bună”. Acesta poate deveni ulterior un nou motiv pentru avort. Ca atare, un procent mai mare al femeilor care au avortat înainte de a naste, își motivează avorturile suferite pe baza acestui raționament în comparație cu celălalt grup.

Figura 7a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort înainte de a avea o naștere la itemul 26 al chestionarului

Figura 7b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la avort după ce au născut, la itemul 26 al chestionarului

3.4.5. A cincea ipoteză

Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avort între femeile cu unul sau două avorturi și cele cu trei sau mai multe.

În vederea realizării obiectivului propus în această ipoteză (acela al evidențierii diferențelor dintre femeile cu mai puțin de trei avorturi și cele cu cel puțin trei), s-a folosit din nou analiza răspunsurilor celor două grupuri la anumiți itemi din chestionarul de evaluare a experienței subiective legate de avort.

Astfel, se poate constata faptul că femeile cu un număr de trei sau mai multe avorturi sunt în mai mare măsură constrânse să avorteze (26% față de 10% în cazul femeilor cu puține avorturi) și au în mai mică măsură parte de susținerea soțului în luarea unei decizii (26% față de 46% în cazul femeilor cu puține avorturi).

Faptul că femeile care au recurs la mai multe avorturi sunt în mai mare măsură constrânse să avorteze este reflectat și de grafilele de mai jos (16% dintre acestea afirmă că au fost făcute presiuni asupra lor pentru a avorta, spre deosebire de 4% dintre femeile celeilalte categorii care declară același lucru). De asemenea, 10% dintre femeile cu puține avorturi declară ca au avortat pentru că fătul avea malformații, în timp ce acest motiv se regăsește în proporție de 0% în cea de-a doua categorie. Un procent mai mare al femeilor cu mai multe avorturi consideră că nu sunt mame bune.

Figura 8a,b. Răspunsurile date de femeile care au unul sau două avorturi (sus), respectiv trei sau mai multe(jos), la itemul 4 al chestionarului

Femeile care au recurs la mai multe avorturi declară în procent de 50% că au avut complicații fizice (ușoare sau grave) după avort, spre deosebire de doar 29% dintre femeile cu un număr mic de avorturi. De asemenea, complicațiile severe sunt mai numeroase la cele cu un număr mare de avorturi (9%), față de celelalte (3%).

Din cele de mai sus se poate trage concluzia că avortul comportă anumite riscuri pentru sănătatea femeii și nu este de preferat să se producă în mod repetat.

Figura 9a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 6 al chestionarului

Figura 9b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 6 al chestionarului

39% dintre femeile cu număr mic de avorturi ar mai fi recurs la avort în ciuda unui sprijin mai mare din partea celorlalti; 55% dintre femeile cu un număr mai mare de avorturi declară același lucru. Acest lucru este explicabil. O dată luată această decizie, ulterior va fi din ce în ce mai ușor de repetat. În schimb, pentru femeile cu puține avorturi, care nu recurg în mod habitual la această soluție, decizia se ia mult mai greu, și dacă s-ar oferi un sprijin mai consistent din partea celor din jur, există o deschidere mai mare pentru păstrarea copilului. În acest context, este de înțeles de ce femeile cu mai puține avorturi au un sentiment mai puternic de vinovăție în comparație cu cele care au recurs la mai multe, așa cum se poate observa și din graficele de mai jos.

Figura 10a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 8 al chestionarului

Figura 10b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 8 al chestionarului

Femeile cu trei sau mai multe avorturi, simt în mai mare măsură mânie față de persoanele implicate în mod direct la avortul lor decât cele cu puține avorturi (45% față de 35%). Dacă avem în vedere faptul că aceste femei sunt în mai mare măsură constrânse să avorteze și au mai puțin sprijin din partea soțului, faptul că mânia lor este direcționată mai mult spre persoanele implicate la acesta, este de înțeles.

Avortul este trăit adesea ca o rană adâncă, dovadă fiind faptul că destul de multe femei resimt o reală greutate în a vorbi despre el. Astfel, durerea este blocată, iar conflictele legate de avort nu sunt abordate de persoană. Dacă e să ne referim la grupurile avute în discuție, femeilor cu un număr mic de avorturi le este mai greu să vorbească despre acestea decât femeilor care au recurs la această soluție de mai multe ori.

Figura 11a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 11 al chestionarului

Figura 11b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 11 al chestionarului

Femeile care au recurs la avort de mai multe ori declară în mai mare măsură (72%) că au avut stări de agitație și nervozitate după avort, spre deosebire ce cele cu unul sau două avorturi (55%) care declară același lucru. Numărul mare de avorturi își lasă amprenta asupra persoanei, aceasta putând ajunge în timp să aibă o capacitate din ce în ce mai mică de a percepe sentimente și emoții. 41% dintre femeile cu mai multe avorturi au avut stări de amorțire sufletească după avort și doar 16% dintre cele cu puține avorturi declară același lucru.

Figura 12a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 14 al chestionarului

Figura 12b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 14 al chestionarului

Atât femeile cu un număr mic de avorturi cât si cele cu un nr mai mare, declară cam în aceeași măsură că s-au gandit să înlocuiască copilul avortat printr-o nouă sarcină (48%, respectiv 40%), însă cele dintâi declară într-un procent mult mai mare că s-au gandit foarte serios la acest lucru (32% fața de 9%). Cu toate acestea, femeile cu trei sau mai multe avorturi declară într-o măsură semnificativ mai mare că au experimentat o intensificare a consumului de medicamente, mâncare, alcool, tutun (34% față de 5%).

Figura 13a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 16 al chestionarului

Figura 13b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 16 al chestionarului

În completarea ideii de mai sus, trebuie menționat și faptul că femeile cu cel puțin trei avorturi menționează mult mai des experimentarea unor flashback-uri legate de avort sau senzația de a auzi vocea copilului avortat (22% față de 5%). Experiența unui avort este traumatizantă, cu atât mai mult cu cât aceasta se produce în mod repetat pe parcursul vieții. Senzația aceasta de a „retrăi” evenimentele traumatizante este una firească și servește la prelucrarea înterioară a traumei, la perlaborarea acesteia.

Referitor la relațiile în cuplu, în cazul femeilor cu număr mai mare de avorturi, acestea sunt mai tensionate (doar 51% dintre aceste femei comunică adecvat cu soțul, comparativ cu 66% dintre femeile cu unul sau două avorturi). După avort, armonia relațiilor conjugale este menținută în proporție de 55% în cazul femeilor cu puține avorturi și doar în proporție de 34% în cazul femeilor cu mai multe avorturi. Se poate concluziona deci faptul că femeile cu trei sau mai multe avorturi întâmpină dificultăți mai multe în relația cu soțul. Acestea pot fi atât cauză cât și urmare a avorturilor repetate. O relație tensionată în cuplu poate fi un factor important pentru recurgerea la avort, iar avortul poate determina la rândul lui noi conflicte, coeziunea cuplului având astfel de suferit.

Avorturile repetate induc și o apreciere negativă cu privire la propria persoană. Tocmai de aceea, femeile cu trei sau mai multe avorturi se consideră a nu fi mame bune într-o măsură mai mare decât cele cu unul sau două avorturi (17% față de 5%). Situația de a fi însărcinată și de a renunța repetat la sarcini, poate genera o astfel de autoevaluare negativă a femeii.

Figura 14a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 26 al chestionarului

Figura 14b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 26 al chestionarului

În confruntarea cu consecințele legate de avorturile suferite, femeile cu mai multe avorturi recunosc într-o mai mare măsură nevoia de a primi ajutor pentru depășirea conflictelor legate de avorturile suferite (55% fața de 39% în cazul femeilor cu număr mic de avorturi). Având relații mai tensionate în familie, este mai puțin probabil ca acestea să primească sprijinul și suportul necesar de la soț. Apoi, cu cât numărul de avorturi la care s-a recurs este mai mare, cu atât femeia cu pricina ar putea simți că este mai neîndreptățită să se plângă cu privire la experiență avortului. Tocmai de aceea, sprijinul venit din partea unui specialist este adesea recomandat și bine venit.

Figura 15a. Răspunsurile date de femeile care au recurs la unul sau două avorturi, la itemul 27 al chestionarului

Figura 15b. Răspunsurile date de femeile care au recurs la trei sau mai multe avorturi, la itemul 27 al chestionarului

Având în vedere cele de mai sus, nu este surprinzător faptul că un procent mai mare al femeilor cu mai multe avorturi (94%) consideră utilă existența unor servicii de consiliere înainte și după avort, fața de 84% dintre femeile cu puține avorturi care afirmă același lucru.

Concluzii

Această lucrare și-a propus să surprindă cât mai multe aspecte legate de consecințele recurgerii la avort, avându-se în vedere câteva dimensiuni importante cum ar fi stima de sine, depresia, anxietatea, satisfacția în relație și diferențele semnalate de loturile luate în studiu la nivelul experienței subiective legată de avort.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, am formulat următoarele ipoteze:

1. Femeile care au recurs la avort după ce au născut, au un nivel mai ridicat al depresiei și o stimă de sine mai scazută decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere.

2. Femeile care au avortat de cel puțin trei ori, au un nivel al depresiei mai ridicat și o stimă de sine mai scăzută decât femeile care au recurs la avort o dată sau de două ori.

3. Nivelul ridicat al anxietății ca trăsătură este corelat cu un nivel mai scăzut al satisfacției în relația intimă.

4. Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avorturile suferite între femeile care au recurs la avort înainte de a naște și cele care au avortat după ce au născut.

5. Există diferențe în ceea ce privește experiența subiectivă legată de avort între femeile cu unul sau două avorturi și cele cu trei sau mai multe.

Prima ipoteză a fost confirmată. Am demonstrat prin aceasta că femeile care au avut experiența unei nașteri anterior celei de avort, sunt mai depresive și au o stimă de sine mai scăzută decât cele care au avortat înainte de a avea o naștere.

A doua ipoteză este confirmată parțial. Nu au fost semnalate diferențe la nivelul stimei de sine în funcție de numărul de avorturi la care s-a recurs, în schimb, diferențele au fost semnificative la nivelul depresiei. Femeile care au recurs la mai multe avorturi au un nivel mai ridicat al depresiei decât cele cu unul sau două avorturi.

A treia ipoteză este confirmată și demonstrează existența unei legături puternice între anxietatea ca trăsătură și gradul de satisfacție în relația intimă.

Ipoteza patru a fost de asemenea confirmată, semnalându-se diferențe cu privire la experiența subiectivă legată de avort între femeile care au recurs la această soluție înainte de a avea o naștere și cele care au avortat după ce au născut. Voi menționa în continuare pe scurt căteva diferențe mai semnificative.

Femeile cu avort înainte de a naște primesc în mai mică măsură sprijinul soțului și sunt în mai mare măsură lăsate să ia singure această decizie. O mare parte dintre femeile care au avortat înainte de a avea o naștere afirmă că ar fi păstrat sarcina dacă ar fi primit mai mult sprijin din partea celor apropiați, spre deosebire de cele care au avortat după ce au născut (care ar fi păstrat sarcina în proportie mult mai mică).

Femeile care au recurs la avort după ce au născut, declară în mai mare măsură că simt mânie față de cei implicați la avort, în comparație cu cele care au avortat înainte de a avea o naștere.

Femeile care au avortat înainte de a avea o naștere declară mult mai frecvent că au avut vise sau coșmaruri legate de avort sau copil.

Femeile cu avort înainte de a naște au avut gândul de a înlocui copilul pierdut printr-o nouă sarcină mult mai frecvent decât femeile din cealaltă categorie. Tendința aceasta de a înlocui copilul, de a pune ceva în locul golului rămas se manifestă și prin intensificarea consumului de alcool, medicamente, mâncare, etc. Nu e de mirare deci, faptul că mai multe femei care au avortat înainte de a da naștere declară că au avut un astfel de comportament, spre deosebire de femeile din cealaltă categorie.

Un procent mai mare dintre femeile cu avort înainte de a naște are probleme cu somnul, comparativ cu femeile care au născut anterior avortului.

Relația cu soțul a fost în mai mare măsură afectată de avort la femeile care au avortat înainte de a avea o naștere.

Femeile cu avort înainte de a avea o naștere se consideră a nu fi mame bune în proporție mai mare decât femeile celeilalte categorii.

Ultima ipoteză a fost de asemenea confirmată, surprinzând diferențele în experiența subiectivă legată de avort între femeile cu unul sau două avorturi și cele cu trei sau mai multe. Mai jos voi aminti diferențele mai semnificative dintre aceste două loturi.

Femeile cu un număr de trei sau mai multe avorturi sunt în mai mare măsura constrânse să avorteze și au în mai mică măsura parte de susținerea soțului în luarea unei decizii.

Femeile care au recurs la mai multe avorturi declară în procent semnificativ mai mare că au avut complicații fizice (ușoare sau grave) după avort, spre deosebire de femeile cu un număr mic de avorturi. De asemenea, complicațiile severe sunt mai numeroase la cele cu un număr mare de avorturi față de celelalte. Cu alte cuvinte, avortul comportă anumite riscuri pentru sănătatea femeii și nu este de preferat să se producă în mod repetat.

Femeile care au recurs la avort de mai multe ori declară în mai mare măsură că au avut stări de agitație si nervozitate după avort, spre deosebire ce cele cu unul sau două avorturi care declară același lucru.

Un procent semnificativ mai mare al femeilor cu mai multe avorturi a avut stări de amorțire sufletească spre deosebire de femeile cu puține avorturi care declară același lucru.

Atât femeile cu un număr mic de avorturi cât și cele cu un număr mai mare, declară cam în aceeași măsură că s-au gândit să înlocuiască copilul avortat printr-o nouă sarcină, însă cele dintâi declară într-un procent mult mai mare că s-au gândit foarte serios la acest lucru. Cu toate acestea, femeile cu trei sau mai multe avorturi declară într-o măsură semnificativ mai mare că au experimentat o intensificare a consumului de medicamente, mâncare, alcool, tutun, etc.

Femeile cu cel puțin trei avorturi menționează mult mai des experimentarea unor flashback-uri legate de avort sau senzația de a auzi vocea copilului avortat.

Referitor la relațiile în cuplu, în cazul femeilor cu număr mai mare de avorturi, acestea sunt mai tensionate.

Femeile cu trei sau mai multe avorturi se consideră a nu fi mame bune într-o măsură mai mare decât cele cu unul sau două avorturi.

Trebuie însă avute în vedere și limitele acestei cercetări. Avortul este un fenomen complex, iar un studiu care să includă toate fațetele acestuia este aproape imposibil de realizat. Cercetarea putea fi influențată de diverse variabile cum ar fi vârsta subiecților, dispoziția de moment, disponibilitatea de a coopera cu realizatorul studiului, etc. Tematica cercetării poate fi extinsă. Pot fi luate în considerare grupe de subiecți care se află în relații mai puțin stabile decât cele de căsătorie sau grupe de subiecți care au suferit avorturi spontane.

Este important ca astfel de investigații să se repete, pentru a dobândi informații cât mai exacte despre consecințele pe care le are în plan psihologic avortul, cu atât mai mult cu cât acest fenomen este foarte des întâlnit. Astfel, înțelegând mai bine fenomenul acesta, se pot realiza programe de prevenție și de terapie mai eficiente.

Bibliografie

• Albu, M. (1998), Construirea si utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

• Ancăr, V., Crângu I. (1997), Obstretică, Editura Național, București.

• Anghel, T. (2004), Psihologie prenatală și perinatală. Nașterea”, Editura Eurobit, Timișoara.

• Belis, V. (1995), Tratat de medicină legală, Editura Medicală, București.

• Breck, J., preot, (2001), Darul sacru al vieții, Ed. Patmos, Cluj-Napoca.

• Bruckner, P. (1997), Copilul divin, Editura Nemira, București.

• Clowes, B. (2001), The facts of life, Editura Human Life International, Front Royal, Virginia.

• Dongoroz, V. și colectiv, (2003), Explicații teoretice ale codului penal român, vol III, Editura Academiei RSR, București.

• Dumea, C. (1998), Omul între “a fi” sau “a nu fi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

• Freed, L., Penny, Y. S. (1999), Anotimpul vindecării, Editura Cartea Creștină Oradea.

• Gavra, S. (1998), Armonia cuplului, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

• Gorgos, C. (1987), Dicționar enciclopedic de psihiatrie vol.I. A-D, Editura Medicală București.

• Hohn, M., Vârgă, D., Mărușter L. (1999), Curs de statistică aplicată în științele sociale, Tipografia Universității de Vest, Timișoara.

• Iftime, C., Ciochină, L. (2003), O viziune asupra vieții, Editura Pro Vita Media, București.

• Indrei, A. (1997), Embriologie, Editura Fundației, Iași.

• Kalamaras, M. (1996), Avortul, Editura Bizantină București.

• Keruback, M. (1953), Medicina judiciară, Editura medicală, București.

• Luca, V. (1985), Avortul-complicații majore, Editura Medicală București.

• Luca, V. (1987), Avortul provocat, Editura Medicală, București.

• Miechels, N. (1997), Recuperarea emoțională a femeilor după avort, Editura Imprimeria de Vest, Oradea.

• Mihăilescu, D. (1967), Reglementarea întreruperii cursului sarcinii și infracțiunea de avort, Editura Științifică, București

• Mihăilescu, M. (1996), La avorturi, România e pe primul loc în Europa, Adevărul, București Nr.1886, joi, 6 iunie.

• Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991), Familia de la A… la Z, Editura. Științifică, București.

• Ney, P. (1999), Profund vătămat (o explicație a problemelor profunde generate de avort și abuzul asupra copiilor), Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca.

• Nicolescu, Ș. (1985), Consecințele avortului provocat asupra sănătății femeii, Editura Medicală, București

• Nistoreanu, G. (1997), Drept penal, Editura Academiei, București.

• Oprescu, D. (1997), Filosofia avortului, Editura Trei, București.

• Păscuț, D., Păscuț, M. (2004), Avortul – Experiența românească în avortul complicat; Considerații privind chestiunea embrionului, Editura Eurostampa.

• Popescu-Neveanu, P. (1976), Dictionar de psihologie, Editura Albatros, București.

• Radu, I. (coord). (1993), Metodologie psihologică și analiza datelor, Editura Sincron, Cluj.

• Sava, F. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

• Scripcariu, G. (1998), Bioetica-științele vieții și drepturile omului, Editura Polirom, Iași.

• Shettles, L.B. (1983), Rites of life, Ed. Zondervan, Michigan.

• Suciu, I. (2002), Mama, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca.

• Stan, G. (2001), Teologie și bioetică, Editura Alexandria.

• Stosel, P. (1998), Myriam, de ce plângi? Trauma avortului, traducere din limba germană Cristina Valea, Editura Ariel în colaborare cu Pro Vita Medica, Timișoara.

• Teologumen, A. (2002), Teroriștii uterului (Terorism ștințific și etica începuturilor vieții), Editura Anastasia, București.

• Teodoropulus, E. (2001), Familiei ortodoxe cu smerită dragoste, Editura Publistar, București.

• Trobisch, W. (1980), A baby just now?, Ed. Trobisch, Downers Grove.

• Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L. (2002), Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Info-Medica, București.

• Willke, J., Willke, C. (1990), Abortion – Questions and answers, Ed. Hayes Publishing Company.

• Willke, J.C. (1994), Cartea roșie a avortului, Editura Pro Vita Brâncoveanu, București.

Anexe

Anexa 1 – Instrumente folosite

Inițiale nume:

Statut civil:

Vârstă:

Profesie:

Chestionar pentru evaluarea stimei de sine

Citiți afirmațiile de mai jos și completați în dreptul fiecăreia un punctaj corespunzător, în funcție de acordul sau dezacordul personal cu conținutul acestora, după cum urmează:

1 punct – nu mă caracterizează absolut deloc

2 puncte – nu mă caracterizează deloc

3 puncte – nu mă caracterizează

4 puncte – mă caracterizează într-o oarecare măsură

5 puncte – mă caracterizează bine

6 puncte – mă caracterizează foarte bine

`1. [ ] Este puțin probabil să vorbesc cu oamenii, până ce ei nu mi se adresează.

2. [ ] Sunt o persoană încrezătoare în propriile forțe.

3. [ ] Îmi place modul în care arăt.

4. [ ] Sunt o persoană sociabilă.

`5. [ ] Când sunt într-un grup de oameni, îmi este greu să mă exprim, nu găsesc imediat cuvintele potrivite.

`6. [ ] Când mă aflu într-un grup de oameni, mai degrabă fac ceea ce vor alții decât să dau eu sugestii.

7. [ ] Când sunt în dezacord cu alte persoane, de obicei părerea mea contează.

8. [ ] Sunt o persoană care încearcă să stăpânească situația.

9. [ ] În general, celelalte persoane mă respectă.

10. [ ] Îmi plac întrunirile numai pentru a fi înconjurată de oameni.

11. [ ] Obișnuiesc să mă uit în ochii celorlalți când vorbesc cu ei.

`12. [ ] Nu reușesc, în general, să atrag atenția oamenilor asupra mea (să mă fac remarcată).

`13. [ ] Prefer să nu-mi asum prea multe responsabilități față de alte persoane.

14. [ ] Mă simt bine în preajma unei persoane care se află într-o funcție de conducere.

`15. [ ] Sunt o persoană nehotărâtă.

16. [ ] În general, pot realiza cu succes sarcinile sociale.

Inventarul de depresie BDI

Acesta este un chestionar format din grupuri de declarații. Vă rugăm să citiți întregul grup de declarații din fiecare categorie, apoi alegeți și bifați în dreptul declarației care corespunde cel mai bine cu ceea ce simțiți.

A. [ ] 0. Nu mă simt tristă.

[ ] 1. Mă simt tristă.

[ ] 2. Sunt tristă tot timpul și nu pot scăpa de tristețe.

[ ] 3. Sunt atât de tristă și nefericită încât nu mai pot suporta.

B. [ ] 0. Viitorul nu mă descurajează.

[ ] 1. Mă simt descurajată când mă gândesc la viitor.

[ ] 2. Simt că nu am ce aștepta de la viitor.

[ ] 3. Simt că viitorul este fără speranță și nu mai este nimic de făcut.

C. [ ] 0. Nu am sentimentul eșecului sau al ratării.

[ ] 1. Simt că am avut mai multe insuccese decât media oamenilor.

[ ] 2. Dacă îmi privesc viața o văd ca o grămadă de eșecuri (insuccese).

[ ] 3. Mă simt complet ratată ca persoană.

D. [ ] 0. Lucrurile îmi fac aceeași plăcere ca de obicei.

[ ] 1. Nu mă mai bucur de lucruri sau întâmplări ca înainte.

[ ] 2. Nu mai obțin o satisfacție reală din nimic.

[ ] 3. Sunt nemulțumită și totul mă plictisește.

E. [ ] 0. Nu mă simt în mod special vinovată de ceva.

[ ] 1. Mă simt vinovată o bună parte a timpului.

[ ] 2. Mă simt vinovată cea mai mare parte a timpului.

[ ] 3. Mă simt tot timpul vinovată.

F. [ ] 0. Nu mă simt pedepsită cu ceva.

[ ] 1. Mă gândesc că s-ar putea să fiu pedepsită.

[ ] 2. Aștept să fiu pedepsită.

[ ] 3. Simt că sunt pedepsită.

G. [ ] 0. Nu sunt dezamăgită de mine.

[ ] 1. Mă simt dezamăgită de mine însămi.

[ ] 2. Sunt dezgustată de mine.

[ ] 3. Mă urăsc.

H. [ ] 0. Nu simt să fiu mai rea decât ceilalți.

[ ] 1. Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele.

[ ] 2. Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.

[ ] 3. Mă dezaprob pentru tot ce se întâmplă rău.

I. [ ] 0. Nu am idei de sinucidere.

[ ] 1. Am idei de sinucidere dar nu vreau să le pun în practică.

[ ] 2. Mi-ar place să mă sinucid.

[ ] 3. M-aș sinucide dacă aș avea ocazia.

J. [ ] 0. Nu plâng mai mult decât obișnuit.

[ ] 1. Acum plâng mai mult decât înainte.

[ ] 2. Plâng tot timpul.

[ ] 3. Obișnuiam să plâng dar acum nu mai pot chiar dacă aș vrea.

K. [ ] 0. Nu sunt mai nervoasă decât eram înainte.

[ ] 1. Acum mă enervez mai ușor decât înainte.

[ ] 2. Acum sunt nervoasă tot timpul.

[ ] 3. Lucrurile care mă enervau înainte nu mă mai irită deloc.

L. [ ] 0. Nu mi-am pierdut interesul față de oamenii din jur.

[ ] 1. Oamenii ceilalți mă interesează mai puțin ca înainte.

[ ] 2. Mi-am pierdut interesul față de majoritatea celorlalți oameni.

[ ] 3. Mi-am pierdut complet orice interes față de alți oameni.

M. [ ] 0. Mă decid la fel ca înainte.

[ ] 1. Trebuie să fac un efort ca să mă decid (hotărăsc).

[ ] 2. Am dificultăți mai mari decât înainte când iau o hotărâre.

[ ] 3. Nu mai pot lua nici o decizie.

N. [ ] 0. Cred că nu arăt mai rău decât arătam înainte.

[ ] 1. Sunt supărată că arăt bătrână și neatractivă.

[ ] 2. Simt că modificări permanente ale aspectului meu mă fac neatractivă.

[ ] 3. Cred că sunt urâtă.

O. [ ] 0. Cred că pot lucra tot atât de bine ca înainte.

[ ] 1. Trebuie să fac un efort suplimentar când încep să lucrez ceva.

[ ] 2. Mă străduiesc din greu pentru a face ceva.

[ ] 3. Nu pot lucra absolut nimic.

P. [ ] 0. Dorm tot atât de bine ca de obicei.

[ ] 1. Nu mai dorm tot atât de bine ca înainte.

[ ] 2. Mă trezesc cu 1-2 ore mai devreme decât înainte și nu mai pot adormi decât cu greu.

[ ] 3. Mă trezesc cu câteva ore mai devreme decât înainte și nu mai pot readormi.

R. [ ] 0. Nu mă simt mai obosită decât de obicei.

[ ] 1. Acum obosesc mai ușor decât înainte.

[ ] 2. Obosesc fără să fac aproape nimic.

[ ] 3. Sunt prea obosită să mai pot face ceva.

S. [ ] 0. Pofta de mâncare nu este mai scăzută decât de obicei.

[ ] 1. Apetitul meu nu mai este așa de bun ca înainte.

[ ] 2. Apetitul meu este mult mai diminuat acum.

[ ] 3. Nu am deloc poftă de mâncare.

T. [ ] 0. Nu am slăbit mult în ultimul timp.

[ ] 1. Am slăbit peste 2 kg.

[ ] 2. Am slăbit peste 5 kg.

[ ] 3. Am slăbit peste 10 kg.

U. [ ] 0. Nu sunt preocupată sau supărată în legătură cu sănătatea mea mai mult ca înainte

[ ] 1. Sunt necăjută cu probleme de sănătate ca: dureri, înțepături, furnicături, tulburări ale stomacului sau constipații.

[ ] 2. Sunt foarte necăjită de starea mea fizică și mi-e tare greu să mă gândesc la altceva.

[ ] 3. Sunt atât de îngrijorată de starea mea fizică încât nu mă pot gândi la nimic.

W. [ ] 0. Nu am observat modificări recente ale interesului meu față de sex.

[ ] 1. Sexul opus mă interesează mai putin decât înainte.

[ ] 2. Sexul opus mă interesează mult mai putin ca înainte.

[ ] 3. Am pierdut complet interesul față de sexul opus.

Scala de evaluare a anxietății (STAI2)

Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufletești. Citiți fiecare descriere în parte și completați în dreptul ei acea cifră care corespunde cu felul cum vă simțiți în general. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp cu vreo descriere și dați acel răspuns care pare să înfățișeze cel mai bine felul cum vă simțiți de obicei.

1 punct – aproape niciodată

2 puncte – câteodată

3 puncte – adeseori

4 puncte – aproape întotdeauna

`1. [ ] Sunt bine dispusă.

2. [ ] Obosesc repede.

3. [ ] Îmi vine să plâng.

4. [ ] Aș dori să fiu la fel de fericită cum par să fie alții.

5. [ ] De multe ori îmi scapă unele lucruri pentru că nu mă pot decide destul de repede.

`6. [ ] Mă simt odihnită.

`7. [ ] Sunt calmă, cu „sânge rece” și concentrată.

8. [ ] Simt că se adună greutățile și nu le mai pot face față.

9. [ ] Mă frământă prea mult anumite lucruri care în realitate nu au importanță.

`10. [ ] Sunt fericită.

11. [ ] Sunt înclinată să iau lucrurile prea în serios.

12. [ ] Îmi lipsește încrederea în puterile mele.

`13. [ ] Mă simt în siguranță.

14. [ ] Încerc să evit un moment critic sau o dificultate.

15. [ ] Mă simt abătută.

`16. [ ] Mă simt mulțumită.

17. [ ] Îmi trece prin minte câte un gând lipsit de importanță și mă sâcâie.

18. [ ] Așa de mult pun dezamăgirile la suflet încât nu mai pot scăpa de ele.

`19. [ ] Sunt un om echilibrat.

20. [ ] Când mă gândesc la necazurile mele prezente, devin nervoasă și prost dispusă

Chestionar multidimensional de relaționare

Mai jos aveți o serie de afirmații care se referă la sfera relațiilor intime. O relație intimă înseamnă o relație strânsă cu un singur partener în care există o atracție sexuală. Citiți cu atenție fiecare dintre afirmațiile de mai jos și apreciați în ce măsură ele sunt valabile pentru dv. Unele dintre întrebări se referă la o relație intimă specifică. Ori de câte ori este posibil, răspundeți la întrebări gândindu-vă la actualul dv. partener. Dacă în prezent nu sunteți implicată într-o relație, răspundeți la întrebări gândindu-vă la ultimul dv. partener. Răspundeți la toate întrebările, chiar dacă nu sunteți absolut sigură de răspuns. Completați răspunsurile folosindu-vă de următoarea scală de răspuns:

A – nu mă caracterizează deloc

B – mă caracterizează în foarte mică măsură

C – mă caracterizează într-o oarecare măsură

D – mă caracterizează relativ bine

E – mă caracterizează foarte mult

1. [ ] Am încredere – sunt sigură de mine –, în mine ca parteneră întimă.

2. [ ] Mă gândesc tot timpul la relații intime.

3. [ ] Relațiile mele intime reprezintă ceva de care eu sunt în mare măsură responsabilă.

4. [ ] Reflectez mult asupra relațiilor mele intime.

5. [ ] Sunt foarte motivată în a mă implica într-o relație intimă.

6. [ ] Relațiile intime mă fac să mă simt nervoasă și neliniștită.

7. [ ] Sunt foarte insistentă în relațiile mele intime.

8. [ ] Mă simt deprimată în legătură cu relația mea intimă.

9. [ ] Relațiile mele intime sunt determinate mai ales de evenimente întâmplătoare.

10. [ ] Sunt preocupată de ce gândesc alți oameni despre relațiile mele intime.

11. [ ] Mi-e oarecum teamă să mă implic intim cu un partener.

12. [ ] Sunt foarte mulțumită de modul în care nevoile mele intime sunt satisfăcute.

13. [ ] Gândesc despre mine că sunt o parteneră intimă destul de bună.

14. [ ] Mă gândesc la relații intime mai mult decât la orice altceva.

15. [ ] Relațiile mele intime sunt determinate în mare parte de propriul meu comportament.

16. [ ] În general petrec timp gândindu-mă la relațiile mele intime.

17. [ ] Sunt intens motivată să-mi dedic timp și efort unei relații intime.

18. [ ] Sunt ușor tensionată în relațiile mele intime.

19. [ ] Sunt foarte directă în exprimarea preferințelor mele în cadrul relațiilor mele intime.

20. [ ] Sunt nefericită în relația mea intimă.

21. [ ] Majoritatea lucrurilor care îmi afectează relațiile intime mi se întâmplă din întâmplare.

22. [ ] Sunt preocupată de modul în care relațiile mele intime sunt prezentate altora.

23. [ ] Uneori îmi este teamă de relații intime.

24. [ ] Sunt foarte mulțumită de relația mea intimă.

25. [ ] Sunt mai bună în relații intime decât majoritatea oamenilor.

26. [ ] Tind să fiu preocupată de relații intime.

27. [ ] Exercit un mare control asupra relațiilor mele intime.

28. [ ] Încerc întotdeauna să înțeleg relațiile mele intime.

29. [ ] Am o dorință puternică de a mă implica într-o relație intimă.

30. [ ] Mă simt nervoasă când interacționez cu un partener în cadrul unei relații intime.

31. [ ] Sunt oarecum pasivă în ceea ce privește exprimarea dorințelor în cadrul unor relații intime.

32. [ ] Sunt descurajată de relația mea intimă.

33. [ ] Norocul joacă un rol important în influențarea naturii relațiilor mele intime.

34. [ ] În general mă preocupă impresia pe care relațiile mele intime o lasă asupra altora.

35. [ ] Ocazional îmi este teamă de implicare intimă cu un partener.

36. [ ] Relația mea intimă este la nivelul expectanțelor mele originale.

37. [ ] M-aș aprecia favorabil ca parteneră intimă.

38. [ ] Mă gândesc constant în a fi într-o relație intimă.

39. [ ] Lucrul major care îmi afectează relația mea intimă este ceea ce eu însămi fac.

40. [ ] Sunt foarte alertă la schimbări în relațiile mele intime.

41. [ ] Este foarte important pentru mine să fiu implicată într-o relație intimă.

42. [ ] Sunt mai preocupată de relații intime decât majoritatea oamenilor.

43. [ ] Nu ezit să cer ceea ce îmi doresc într-o relație intimă.

44. [ ] Mă simt dezamăgită de relația mea intimă.

45. [ ] Relațiile mele intime sunt în mare parte o problemă de noroc.

46. [ ] În general sunt sensibilă la reacțiile altora cu privire la relațiile mele intime.

47. [ ] Nu îmi este prea teamă de a fi implicată într-o relație intimă.

48. [ ] Relația mea intimă este foarte bună în comparație cu majoritatea.

49. [ ] Aș avea mare încredere într-o relație intimă.

50. [ ] Mă gândesc la relații intime majoritatea timpului.

51. [ ] Eu singură răspund și controlez relațiile mele intime.

52. [ ] Sunt foarte conștientă de natura relațiilor mele intime.

53. [ ] Mă strădui să mă mențin implicată într-o relație intimă.

54. [ ] Mă simt inhibată și timidă într-o relație intimă.

55. [ ] Când este vorba de relații intime, în general spun ceea ce doresc, aștept.

56. [ ] Mă simt tristă când mă gândesc la relația mea intimă.

57. [ ] Natura relațiilor mele intime este într-adevăr o problemă de destin și soartă.

58. [ ] În general sesizez modul în care alții reacționează la relațiile mele intime.

59. [ ] Nu îmi este foarte frică de a mă implica într-o relație intimă.

60. [ ] Sunt foarte mulțumită de aspectele intime ale vieții mele.

61. [ ] Am răspuns la cele de mai sus pe baza:

[ ] A – relației mele prezente

[ ] B – o relație intimă din trecut

[ ] C – o relație intimă imaginară

Chestionar de evaluare a experienței subiective legată de avort

1. Ați avut avorturi provocate? Daca da, câte?

[ ] Da, ________ avort(uri).

[ ] Nu

2. Când ați recurs la avort? (bifați răspunsurile care se potrivesc situației dv.).

[ ] înainte de a mă căsători

[ ] după căsătorie, înainte de a avea vreo naștere

[ ] după căsătorie și după ce am născut copiii pe care-i am

[ ] după căsătorie, între nașterile avute

3. V-ați simțit constrânsă în vreun fel să avortați?

[ ] nu, am luat singură această decizie

[ ] nu, am luat decizia împreună cu soțul care m-a susținut

[ ] da, soțul meu nu dorea copilul (copiii)

[ ] da, soțul (părinții, etc) au făcut presiuni mari asupra mea

4. Care au fost motivele pentru care ați recurs la avort?

[ ] lipsuri materiale

[ ] presiune din partea celorlalți

[ ] îmi era viața în primejdie (starea de sănătate nu-mi permitea să păstrez sarcina)

[ ] momentul era nepotrivit; aveam alte priorități

[ ] mi-a fost rușine, eram prea tânără/bătrână

[ ] copilul nu era sănătos, se putea naște cu malformații

[ ] nu aș fi fost o mamă bună

[ ] aveam deja numărul dorit de copii; nu am mai vrut alții

[ ] copilul a fost conceput în urma unui viol/incest

[ ] altele (care?) _____________________________________________________

5. La câte săptămâni de sarcină a survenit avortul? (dacă au fost mai multe avorturi, specificați răspunsul pentru fiecare sarcină în parte).

[ ] ________________________________________________________________

6. Ați avut complicații fizice după avort?

[ ] nu, nici una

[ ] da, complicații ușoare (ex. febră, infecții, sângerări ușoare, etc)

[ ] da, complicații severe (ex. hemoragii, răni cervicale, perforații uterine, sterilitate, etc).

7. Dacă ați fi avut mai mult sprijin din partea celor apropiați, ați mai fi recurs la avort?

[ ] da

[ ] nu

[ ] nu știu

8. Aveți sentimente de vinovăție cu privire la avort?

[ ] da

[ ] uneori

[ ] nu

9. Simțiți câteodată mânie față de soț, medic sau alte persoane implicate în vreun fel la avort?

[ ] deseori

[ ] uneori

[ ] deloc

10. Ați avut coșmaruri sau vise legate de avort sau de copil?

[ ] da

[ ] nu

[ ] nu știu, nu-mi amintesc

11. Vă este greu să vorbiți despre avortul (avorturile) dv.?

[ ] da

[ ] nu

12. Există situații care vă amintesc de avort și vă provoacă stări de disconfort?

[ ] nu, niciodată

[ ] da, atunci când văd femei însărcinate, copii mici sau imagini cu fetuși

[ ] da, atunci când se apropie data avortului și/sau data la care s-ar fi născut copilul avortat.

[ ] da, există anumite mirosuri sau zgomote în spital care-mi amintesc de experiența mea de avort

[ ] da, în alte situații (care?) ___________________________________________

13. După avort ați avut stări de agitație, nervozitate, irascibilitate?

[ ] des

[ ] uneori

[ ] rar

[ ] deloc

14. În perioada de după avort ați avut stări de amorțire, indiferență/nepăsare psihică (o capacitate diminuată de a percepe sentimente, emoții)?

[ ] da

[ ] nu

15. Ați încercat vreodată gândul de a înlocui copilul avortat printr-o nouă sarcină?

[ ] da, m-am gândit serios la asta

[ ] da, mi-a trecut prin minte acest gând

[ ] nu, nu am avut astfel de gânduri

16. După experiența de avort ați experimentat o intensificare a consumului de tutun, alcool, medicamente sau mâncare?

[ ] da

[ ] nu

17. Ați întâmpinat dificultăți în luarea deciziei pentru avort?

[ ] nu, deloc

[ ] da, nu știam dacă să păstrez sau nu sarcina

[ ] mi-a fost foarte greu să iau o decizie

18. Ați avut vreodată senzația de a retrăi avortul efectuat prin experimentarea unor flashback-uri legate de acesta sau senzația de a auzi vocea copilului avortat?

[ ] da

[ ] nu

[ ] nu-mi amintesc

19. Vă considerați o persoană credincioasă?

[ ] nu, nu cred în Dumnezeu

[ ] da, dar nu particip la serviciile religioase

[ ] da, particip la serviciile religioase de Paști și Crăciun

[ ] da, merg la biserică ocazional

[ ] da, merg la biserică regulat (în fiecare duminică și sărbătoare)

20. În ultima perioadă de timp ați avut probleme cu somnul?

[ ] nu, deloc

[ ] da, am dificultăți în a adormi sau în menținerea somnului

[ ] da, am un somn agitat, neodihnitor

[ ] da, am un somn însoțit de vise neplăcute/ coșmaruri

[ ] foarte rar am probleme cu somnul

21. Cum apreciați viața dv. sexuală?

[ ] foarte satisfăcătoare

[ ] oarecum satisfăcătoare

[ ] nesatisfăcătoare

[ ] foarte nesatisfăcătoare

22. Comunicați adecvat cu soțul dv.?

[ ] da, întotdeauna

[ ] uneori

[ ] nu

23. După avort, relațiile cu soțul au fost:

[ ] armonioase

[ ] au existat perioade bune și rele

[ ] au existat conflicte

24. Ați dori să aveți mai multe informații despre dezvoltarea intrauterină a fătului și/sau despre tehnicile de efectuare ale unui avort?

[ ] da, foarte mult

[ ] da, de ce nu?

[ ] nu, nu mă interesează

25. Vă așteptați la vreo consecință negativă datorită avortului dv. în viitorul apropiat sau îndepărtat?

[ ] nu

[ ] da, mi-e frică de o pedeapsă divină

[ ] da, mi-e teamă să nu li se întâmple ceva rău celorlalți copii pe care-i am (îi voi avea).

26. Vă considerați o mamă bună?

[ ] da

[ ] nu

27. Credeți că v-ar fi util să discutați cu un specialist despre posibilele conflicte legate de avortul (avorturile) suferite de dv.?

[ ] da

[ ] nu

28. Considerați necesară existența unor servicii de consiliere înainte și/sau după avort?

[ ] da

[ ] nu

Anexa 2 – Grafice care reprezintă profilul general al întregului eșantion luat în studiu cu privire la experiența legată de avort

Bibliografie

• Albu, M. (1998), Construirea si utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

• Ancăr, V., Crângu I. (1997), Obstretică, Editura Național, București.

• Anghel, T. (2004), Psihologie prenatală și perinatală. Nașterea”, Editura Eurobit, Timișoara.

• Belis, V. (1995), Tratat de medicină legală, Editura Medicală, București.

• Breck, J., preot, (2001), Darul sacru al vieții, Ed. Patmos, Cluj-Napoca.

• Bruckner, P. (1997), Copilul divin, Editura Nemira, București.

• Clowes, B. (2001), The facts of life, Editura Human Life International, Front Royal, Virginia.

• Dongoroz, V. și colectiv, (2003), Explicații teoretice ale codului penal român, vol III, Editura Academiei RSR, București.

• Dumea, C. (1998), Omul între “a fi” sau “a nu fi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

• Freed, L., Penny, Y. S. (1999), Anotimpul vindecării, Editura Cartea Creștină Oradea.

• Gavra, S. (1998), Armonia cuplului, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

• Gorgos, C. (1987), Dicționar enciclopedic de psihiatrie vol.I. A-D, Editura Medicală București.

• Hohn, M., Vârgă, D., Mărușter L. (1999), Curs de statistică aplicată în științele sociale, Tipografia Universității de Vest, Timișoara.

• Iftime, C., Ciochină, L. (2003), O viziune asupra vieții, Editura Pro Vita Media, București.

• Indrei, A. (1997), Embriologie, Editura Fundației, Iași.

• Kalamaras, M. (1996), Avortul, Editura Bizantină București.

• Keruback, M. (1953), Medicina judiciară, Editura medicală, București.

• Luca, V. (1985), Avortul-complicații majore, Editura Medicală București.

• Luca, V. (1987), Avortul provocat, Editura Medicală, București.

• Miechels, N. (1997), Recuperarea emoțională a femeilor după avort, Editura Imprimeria de Vest, Oradea.

• Mihăilescu, D. (1967), Reglementarea întreruperii cursului sarcinii și infracțiunea de avort, Editura Științifică, București

• Mihăilescu, M. (1996), La avorturi, România e pe primul loc în Europa, Adevărul, București Nr.1886, joi, 6 iunie.

• Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991), Familia de la A… la Z, Editura. Științifică, București.

• Ney, P. (1999), Profund vătămat (o explicație a problemelor profunde generate de avort și abuzul asupra copiilor), Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca.

• Nicolescu, Ș. (1985), Consecințele avortului provocat asupra sănătății femeii, Editura Medicală, București

• Nistoreanu, G. (1997), Drept penal, Editura Academiei, București.

• Oprescu, D. (1997), Filosofia avortului, Editura Trei, București.

• Păscuț, D., Păscuț, M. (2004), Avortul – Experiența românească în avortul complicat; Considerații privind chestiunea embrionului, Editura Eurostampa.

• Popescu-Neveanu, P. (1976), Dictionar de psihologie, Editura Albatros, București.

• Radu, I. (coord). (1993), Metodologie psihologică și analiza datelor, Editura Sincron, Cluj.

• Sava, F. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

• Scripcariu, G. (1998), Bioetica-științele vieții și drepturile omului, Editura Polirom, Iași.

• Shettles, L.B. (1983), Rites of life, Ed. Zondervan, Michigan.

• Suciu, I. (2002), Mama, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca.

• Stan, G. (2001), Teologie și bioetică, Editura Alexandria.

• Stosel, P. (1998), Myriam, de ce plângi? Trauma avortului, traducere din limba germană Cristina Valea, Editura Ariel în colaborare cu Pro Vita Medica, Timișoara.

• Teologumen, A. (2002), Teroriștii uterului (Terorism ștințific și etica începuturilor vieții), Editura Anastasia, București.

• Teodoropulus, E. (2001), Familiei ortodoxe cu smerită dragoste, Editura Publistar, București.

• Trobisch, W. (1980), A baby just now?, Ed. Trobisch, Downers Grove.

• Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L. (2002), Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Info-Medica, București.

• Willke, J., Willke, C. (1990), Abortion – Questions and answers, Ed. Hayes Publishing Company.

• Willke, J.C. (1994), Cartea roșie a avortului, Editura Pro Vita Brâncoveanu, București.