Forme, Cauze, Modalitati Si Mijloace de Combatere a Evaziunii Fiscale

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Fundamente Teoretice Privind Conținutul Evaziunii Fiscale

Capitolul II. Notiune de evaziune fiscală.Infracțiunile de evziune fiscală.Infracțiunile conexe la infractiunea de evaziune fiscală. Infractiunile de evaziune fiscală. Infractiunile conexe infractiunilor de evaziune

1.Notiunea

2.Infractiunile de evaziune fiscală.

1.1.Ascunderera sursei impozabile sau taxabile,

1.2.Omisiunea evidentierii operatiunilor comerciale

1.3.Evientierea unor operatiuni fictive

1.4.Alterarea, distrugerea sau ascunderera de acte contabile

1.5.Executarea de evidente contabile duble

1.6.Sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare

1.7.Substituirea, degradarea sau instrainarea bunurilor legal sechestrate

3 Infractiunile conexe la infractiunile de evaziune

fiscală

2.1 Refuzul de a reface documentele de evidență contabilă distruse

2.2 Refuzul de a prezenta documentele legale și bunurile de patrimoniu

2.3 Împiedicarea efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale

2.4 Reținerea și nevărsarea cu intenție a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă

2.5 Tipărirea, deținerea sau punerea în circulație a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate

Rambursări, restituiri sau compensări nelegale.

4 Cauze de nepedepsire și cauze de reducere a pedepselor în cazul evaziunii fiscale

Capitolul III. Evaziunea fiscală in România

Capitolul IV.Managementul combaterii evaziunii fiscale și propuneri de lege ferenda privind modalitatile si mijloacele de combatere a evaziunii fiscale in doctrina românească și cea internațională

Capitolul V. Practică judiciară. Jurisprudență

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Am ales cu entuziasm și mai ales cu un maxim de interes această temă deopotrivă fundamentală si utilă pentru instituția “evaziunii fiscale” din dorința de a mă autoevalua și nu în ultimul rând, de a aduce un plus, cât de mic de cunoaștere în acest domeniu.

Această temă, prin complexitatea obiectului ce îl tratează a presupus o laborioasă activitate de documentare, de coroborare și ansamblare a informațiilor și cunoștințelor necesare dezvoltării ei.

În structura lucrării mi-am propus atingerea unor obiective exprimate in răspunsurile date, pe măsura ce inaintez in elaborarea temei, urmatoarelor intrebari:

-a reușit legiuitorul sa dea o definiție care să acopere tot spectrul acestui fenomen care tinde să capete caracter de flagel atât in România cât și în țările lumii fie ele dezvoltate, mai puțin dezvoltate sau chiar defavorizate?

– sunt cu adevărat formele evaziunii fiscale cele reale din cele pe care le dezbatem pe băncile școlii si pe care le găsim in literatura de specialitate ? Sau experții in știinte juridice, economice ar trebui sa identifice frecvent noi “tulpini” ale acestei conduite, privind-o ca pe o infracțiune care scoate la iveala caracterul vesnic inventiv al omului?

– ne indreptăm pe un făgaș bun spre lungul și anevoiosul drum în combaterea evaziunii fiscale prin mecanismele , metodele si pârghiile actuale?

Din interesul de a atinge cât mai fidel cu idealul meu scopul intocmirii lucrării am aprofundat materia „evaziunii fiscale” din mai multe laturi,cum ar fi penal, economic, social, reglementare legislativă, legislație si norme ale Uniunii Europene si am cautat sa le conexez.

Conceptele-cheie folosite în această lucrare sunt:

buget general consolidat ,care reprezintă ansamblul tuturor bugetelor publice, component al sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un intreg,

contribuabil, care reprezintă orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat,

documente legale, care sunt cele prevăzute de Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Codul Vamal, obligații fiscale, reprezentând obligațiile prevazute de Codul Fiscal și de Codul de Procedură Fiscală,

operațiune fictivă, fiind definită ca o disimulare a realitații prin crearea aparenței existenței unei operatiuni care în fapt nu există, organe competente, ce sunt reprezentate de organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

buget general consolidat , care reprezintă ansamblul tuturor bugetelor publice, component al sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un intreg,

contribuabil, care reprezintă orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat,

identificare a unora dintre factorii care generează evaziunea fiscală.

Astfel că am gandit elaborarea lucrării in urmatorul mod:

În primul capitol am încercat realizarea unei incursiuni prin raționamentul de start al acestei preocupări infracționale . De asemenea, am încercat să dau o definiție a agenților economici , precum și a rolului lor in sistemul fiscal, atât pe plan național cât și internațional pentru a realiza o interferență între acestea și menirea statului de a veghea la nevoile sociale existente ale populației .

Cel de al doilea capitol este dedicat definiției evaziunii fiscale în lumina juridică a legislației trecute și actuale, precum și în cea a Codului Penal . Cu ajutorul acestuia din urmă am dezvoltat structura infracțiunii de evaziune fiscală, identificîndu-i obiectul-juridic,material, subiecții,latura-obiectivă,subiectivă. De asemenea, am încercat o identificare a unora dintre factorii care generează evaziunea fiscală.

Capitolul III am ales să îl dezvolt intr-o manieră tematică, la obiect, demnă de a fi pe deplin înțeleasă, întrucât subiectul unui astfel de fenomen, atât de grav nu poate fi altfel abordat. De aceea nu am rezistat “tentației” de a sublinia și eu, la rândul meu, în câte modalități au descoperit unii dintre semenii noștri că se poate comite această faptă, de câtă ingeniozitate pot da dovadă, din păcate, distructivă. În timpul documentării mele am realizat o schemă a infracțiunilor de evaziune fiscală si gândul m-a dus la vizualizarea unei caracatițe cu multe, multe tentacule.

In spațiul dedicat capitolului IV am încercat sa cuprind aspecte privitoare la modul în care percepe contribuabilul din țara noastră îndatorirea de a achita impozitele și taxele stabilite prin lege. De asemenea, din studiul pe care l-am dedicat acestei lucrări am reușit să surprind o parte, ce este drept infimă, din multitudinea de posibilități pe care contribuabilul le-a „identificat” de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.

In capitolul V am inserat propuneri de lege ferenda privind modalitățile și mijloacele de combatere a evaziunii fiscale in doctrina românească și cea internațională pentru care am ales ca puncte de referință in managementul combaterii evaziunii fiscal pentru România exemplul de necontestat dat de către ANAF, iar pentru Uniunea Europeană am dezvoltat “Planul de Acțiune al UE pentru combaterea evaziunii fiscale”.

Capitolul VI cuprinde cateva spete si practica judiciară.

Imi voi încheia lucrarea prin a concluziona asupra efectelor, a repercursiunilor faptelor infracționale ale evaziunii fiscale și voi sublinia pe marginea propunerilor pe care le-aș acea de făcut în urma studiului aprofundat.

I. FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND CONȚINUTUL EVAZIUNII FISCALE

Prof. univ. dr. Valerian Cioclei nota despre evaziunea fiscala: ” fenomenul evaziunii fiscale este unul complex care afectează capacitatea statului de a se finanța și, pe cale de consecință, poate produce importante perturbări de ordin macroeconomic. În aceste condiții, interesul cu privire la fenomen este partajat între experții în știintele economice si cei în știinte juridice. Din punct de vedere juridic evaziunea fiscală interesează, pe de o parte, dreptul financiar si dreptul fiscal iar, pe de altă parte, dreptul penal, câtă vreme evaziunea fiscală reprezintă o conduită incriminată”[1].

Aceasta infracțiune a plecat de la un raționament extrem de simplu, potrivit căruia statul se vede nevoit sa își sporească venitul și ca urmare crește presiunea fiscală, iar contribualilul se vede nevoit la rândul său să iși protejeze veniturile și recurge la cele mai inventive metode de a se sustrage de la plata impozitelor sau a taxelor ce se impun , prin incălcarea legii.

Evaziunea fiscală are întotdeauna si sub orice formă a ei un caracter intenționat, întrucât dreptul de a stabili și impune impozite aparține statului, iar orice sustragere de la această obligație este evaziune fiscală.

Dicționarul “LA ROUSSE” definește fiscalitatea ca un “sistem de percepere a impozitelor, ansamblul de legi care se referă la acesta și mijloacele care conduc la el, în scopul realizării funcțiilor social – economice ale statului” [2].

În țara noastră, sistemul fiscal român cuprinde, pe lângă taxele și impozitele reglementate de Codul fiscal, și alte impozite, în special taxele și impozitele colaterale drepturilor salariale (contribuția la fondul de șomaj, la fondul de asigurări sociale).

Statul, entitate abstractă din punct de vedere juridic, dar realitate concretă din punct de vedere economic și financiar, are obligația constituțională de a satisface în mod rezonabil nevoile sociale existente ale populației.

Agenții economici sunt entități de natură socială, cu o existență recunoscută și de multe ori oficializată ca atare, prin care anumiți subiecți concep și promovează acțiuni ce decurg din interesele lor.

[1]”Infracțiunile de evaziune fiscală”,Lucrare Doctorat-BogdanVîrjan Bucuresti 2011(prof.coordonator. dr. Valerian Cioclei)-prefață

[2]Dicționarul”LA ROUSSE” Paris 1985.p

Pe plan mondial există agenți economici producători de bunuri și servicii, cum sunt firmele, agenți economici consumatori, cum ar fi gospodarii, agenți economici financiari, reprezentați de instituții financiare și de credit, agenți economici externi, reprezentați de diferite firme și reprezentanțe ale străinilor în țară și ale rezidenților pe teritoriul altor țări.

Agenții economici producători, împreună cu cei consumatori formează împreună categoria agenților non-financiari. Existența lor este determinată de natura economiei de piață.

Acest lucru presupune efectuarea de tranzacții între purtătorii cererii și ai ofertei.

În Romania, agenții economici au obligația de a plăti diverse impozite, taxe și contribuții generate de desfășurarea activității curente, cum ar fi plata salariilor, precum și alte obligații.

Înainte de anul 1989, ponderea principală în cadrul veniturilor impozabile era determinată de impozitele indirecte , numai că acestea au cunoscut o evoluție discontinuă. După anul 1989 ponderea impozitelor indirecte a rămas aproximativ aceeași. Același lucru s-a întâmplat și cu structura lor deși s-au efectuat unele perfecționări, în special asupra impozitului pe circulația mărfurilor pentru reducerea numărului de cote. Acest lucru s-a datorat faptului că acest impozit indirect nu mai corespundea noilor principii de impunere, mulți economiști numind-o “de echitate socială”.

În anul 1990, ponderea impozitelor indirecte a totalizat 43,4% din totalul veniturilor statului. [3].

Politica fiscală în anul 1998 a recurs la o strategie prudent, începând reorganizarea întregului sistem fiscal. Acest lucru s-a datorat poate și nevoii de a răspunde obiectivelor de stimulare a dezvoltării economice. Cea mai stringentă măsură care s-a impus a se lua și la care nu ar trebui să se renunțe niciodata, a fost aceea de promovare a investirii în raport cu consumul. Iar pârgagenți economici consumatori, cum ar fi gospodarii, agenți economici financiari, reprezentați de instituții financiare și de credit, agenți economici externi, reprezentați de diferite firme și reprezentanțe ale străinilor în țară și ale rezidenților pe teritoriul altor țări.

Agenții economici producători, împreună cu cei consumatori formează împreună categoria agenților non-financiari. Existența lor este determinată de natura economiei de piață.

Acest lucru presupune efectuarea de tranzacții între purtătorii cererii și ai ofertei.

În Romania, agenții economici au obligația de a plăti diverse impozite, taxe și contribuții generate de desfășurarea activității curente, cum ar fi plata salariilor, precum și alte obligații.

Înainte de anul 1989, ponderea principală în cadrul veniturilor impozabile era determinată de impozitele indirecte , numai că acestea au cunoscut o evoluție discontinuă. După anul 1989 ponderea impozitelor indirecte a rămas aproximativ aceeași. Același lucru s-a întâmplat și cu structura lor deși s-au efectuat unele perfecționări, în special asupra impozitului pe circulația mărfurilor pentru reducerea numărului de cote. Acest lucru s-a datorat faptului că acest impozit indirect nu mai corespundea noilor principii de impunere, mulți economiști numind-o “de echitate socială”.

În anul 1990, ponderea impozitelor indirecte a totalizat 43,4% din totalul veniturilor statului. [3].

Politica fiscală în anul 1998 a recurs la o strategie prudent, începând reorganizarea întregului sistem fiscal. Acest lucru s-a datorat poate și nevoii de a răspunde obiectivelor de stimulare a dezvoltării economice. Cea mai stringentă măsură care s-a impus a se lua și la care nu ar trebui să se renunțe niciodata, a fost aceea de promovare a investirii în raport cu consumul. Iar pârghia de realizare, sau una dintre ele, îmbunătățirea generală a climatului de afaceri.

În perioada anilor 1998-2000 s-a pus accentul pe creșterea eficienței cu care se alocau și se utilizau banii publici, iar programul de guvernare pe perioada 2009-2012 a prevazut, printre altele, menținerea cotei unice de impozitare și o serie de măsuri de protecție socială, ca de exemplu: deducerile fiscale pentru persoanele cu venituri mici; pensia socială minim garantată; dublarea alocațiilor pentru copii și reducerea numărului de taxe și impozite.

[3].Anuar statistic1996-Buletine statistice 1996,1997

În orice stat democratic contribuabilul este considerat a fi un subiect de drept, administrația fiscală un alt subiect de drept, iar raportul juridic dintre ei ar fi obligațiile fiscale pe care contribuabilul și le asumă. Acest raport juridic ar constitui fundamentul pe care se întemeiază administrația fiscală atunci când stabilește și înscrie în titlurile de creanță fiscale cuantumurile impozitelor datorate. Numai ca acest raport juridic este afectat de o condiție si anume, contribuabilul ar trebui sa fie de bună-credință. Dar din pacate, unii contribuabili încearcă să se poziționeze în așa fel încât să se sustragă de la îndeplinirea corectă a obligațiilor fiscale.

Legislația referitoare la evaziunea fiscală trezește ample dezbateri atât în doctrină și practică de specialitate, cât și în mass-media, fiind inclusiv subiect de polemică electorală. Primul act normativ prin care s-au încercat definirea și combaterea, inclusiv cu mijloace de drept penal, a evaziunii fiscale a fost Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 299 din 24 octombrie 1994.

În anul 2005, datorită creșterii alarmante a cazurilor de evaziune fiscală a fost adoptată o nouă reglementare în materia evaziunii fiscale, respectiv Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Combaterea fraudei și a ezaviunii fiscale reprezintă un obiectiv al Strategiei de Apărare a României în contextul crizei globale pe care o traversează întregul mapamond.

Acceptul unanim al specialiștilor economiști este acela potrivit căruia actuala criză economică din România nu este decât o componentă a crizei mondiale. Tot specialiștii în domeniul analizei economico-financiare sunt de părere că la această oră economia Uniunii Europene se află în cea mai profundă criză economică de la al Doilea Război Mondial.

Criza economică în care se află țara noastră afectează nivelul de viață al oamenilor indiferent de poziționarea geo-administrativă ( în mediul urban sau rural).

Celelalte crize- a educației, energiei, demografică, par a fi mai puțin receptate de populație, cu toate că fiecare dintre ele întreține și amplifică starea de insecuritate a oamenilor, a comunităților, a statelor, întrucât, în aceste momente de maximă amplitudine a crizei , prosperă criminalitatea organizată și se dezvoltă economia subterană.

În ciuda faptului că dintre toate infracțiunile evaziunea fiscală se bucură de cea mai mare clemență din partea actelor normative care o reglementează, această infracțiune produce cele mai multe victime și de nenumărate ori reprezintă o rampă de lansare pentru comiterea și a altor fapte cu caracter penal, într-o reacție în lanț.

Evaziunea fiscală duce la diminuarea resurselor financiare necesare finanțării cheltuielilor publice și crează distorsiuni concurențiale și inegalități care vin în detrimentul contribuabililor de buna –credință, ce înțeleg să își declare veniturile, bunurile impozabile și să își plătească taxele și impozitele aferente.

Efectele acestei infracțiuni se vad foarte bine mai ales în aceste momente de criză financiară, când, din lipsa resurselor materiale au loc disponibilizări de personal, reduceri de salarii, pensii.

Potrivit datelor Comisiei Europene comunicate în data de 27 iunie 2012 economia subterană din România a totalizat anul trecut 41 miliarde de euro, reprezentând 29,6 % din PIB, procent depășit în UE doar de Bulgaria. [4].

De situația crizei economice este preocupată și SUA. Astfel că un grup de contabili profesioniști care militează pentru rezolvarea crizei mondiale au ajuns la concluzia ca „cel puțin 21 trilioane de dolari –însemnând averi neimpozate –au ajuns în paradisurile fiscale din jurul lumii, în anul 2010” relatează Tax Justice Network.[5].Suma echivalează cu peste un sfert din PIB –ul întregii lumi sau economiile combinate ale Americii și Japoniei.Autorul raportului nu este sigur de siguranța procentului estimat, dar ce afirmă cu maxim de precizie este faptul că „ sumele pe care unele țări dezvoltate le-ar putea primi, dacă taxele ar fi plătite, ar echilibra financiar internațional și necesitățile guvernelor.” [4].

In interesul extragerii statisticilor necesare efectuării raportului, au fost analizate activele offshore care se află în țările de administrare și custodie din 50 de bănci individuale, la nivel global, fiind verificate 139 de țări[5]..

Mecanismul fenomenului de evaziune fiscală, în esența lui nu este greu, mai greu de patruns este în „tainele” puterii ei de manipulare și de „convingere” a unui numar tot mai mare de „adepți” să „adere”la „politica „ ei distructivă”. Pentru penetrarea acestui fenomen este necesară o „îmbinare” a științei contabilității cu cea juridică. De fapt, în acest sens există un principiu, „al prevalanței economicului asupra juridicului”.

[4].Martinescu Andreea, Mrejeu Theodor, Florescu Dumitru, Andreiu Petre, Dan Bucur, Pante Marius, Manea Vasile-„Evaziunea Fiscală”-Ed. Juridic

[5].articol preluat de Silviu Mănila în data de 08 aug 2010 în publicația on line „Analiza”

Într-o altă opinie evaziunea fiscală reprezintă „ modalitatea prin care subiecții economici răspund presiunii fiscale atunci când aceasta depășește un anumit prag considerat necesar pentru inițierea , menținerea și dezvoltarea afacerii sau a oricărei activități lucrative , precum și în legătură cu averea sau veniturile lor curente. Deși evaziunea fiscală are conotații care intră în sfera semantică a economiei subterane, ea nu este o componentă a economiei subterane, ci, mai degrabă, se află la interferența inerentă a economiei subterane cu cea oficială” [6]. În aceeași opinie, în sensul său general, presiunea fiscală reprezintă ponderea veniturilor fiscale , prevalate în mod obligatoriu de către guvern de la contribuabilii legali, în baza de impozitare aferentă –venit, avere, vânzări.

Nu doar presiunea fiscală este generatoare de comportamente evazioniste, ci orice presiune de prelevare, de către stat, a veniturilor sau averii de la subiecții economici. [6].

Comportamentul evazionist este generat de doi factori estențiali.

– un factor natural, derivat din instinctul de „free rider”,

– un factor instituțional, derivat din implementarea presiunii fiscale.

Comportamentul „free rider” este acel comportament prin care un subiect economic încearcă să beneficieze de avantajele pe care le poate extrage din mediul economic fără a plăti costul acestor avantaje. Evaziunea fiscală este o specie a conceptului, în sens mai larg,de evaziune în raport cu norma socială, adică o specie a comportamentului de tip”free rider” în rapot cu orice reglementare externă individului în cauză. Pentru acest motiv comportamentul evazionist trebuie înțeles ca făcând parte din structura psihologică și culturală a mediului ăn care un anumit individ –subiect economic- trăiește și își desfașoară activitatea.

Presiunea fiscală cuprinsă în definiția evaziunii fiscale nu este defapt unica formă de presiune. In context poate fi inserată orice formă de presiune legală privind prelevarea de venituri de la subiecții economici. De exemplu, presiunea paralegală, care se referă la prelevarea contribuțiilor sociale, conduce și ea la comportamente de tip evazionist.

[5].articol preluat de Silviu Mănila în data de 08 aug 2010 în publicația on line „Analiza”

6]. Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”

De asemenea, presiunea legală de inflație poate să conducă la comportamente evazioniste , menite să evite impozitarea inflației- impozitare generată de așa numitul senioraj practicat de bancile centrale prin intermediul creșterii bazei monetare reale de economie. [6].

Deci, evaziuea reprezintă, din punct de vedere semantic o sustragere de la plata unor obligații legale datorate statului. Fenomenul reprezintă un comportament efectiv sau potențial al subiectului economic –individual sau colectiv, după caz-de natură să conducă la evitarea plății unor obligații legale datorate statului. Nu orice sustragere de la plata obligațiilor legale reprezintă evaziune, ci poate fi interpretată sustragerea de la plata unor obligații stabilite de către stat. Aceste obligații sunt stabilite de stat în folosul comunității sociale. Prin urmare, sustragerea de la plata unor obligații contractuale sau chiar a unor obligații legale datorate sectorului privat nu constituie evaziune fiscală, aceasta încadrându-se în altă încălcare a legii, eventual a celei contractuale. [6].

Arieratele monetare din economie nu se referă doar la arieratele datorate statului, care sunt arierate fiscale.Nu contrazice nimeni realitatea potrivit căreia și arieratele din interiorul sectorului privat pot conduce și ele, în mod indirect la așa numitul „ cvasi-fiscal”. De exemplu, firma care nu încasează creanțele de la o altă firmă nu își mai poate plăti, la rândul ei obligațiile bugetare.

Fenomenul evazionist este creat – într-o opinie- de acțiunea unor cauze. Acestea sunt „cauze pure”, în sensul că reprezintă modalități omogene de generare a comportamentului evazionist, și cauze „impure”, care acționează în mod sistemic. Practica acceptă și cazuri de combinare a celor două. [6]

Conform teoriei Prof. Ec. Dinga, atunci când presiunea fiscală medie , sau pe sectorul de interes al contribuabilului, devine relativ mare, contribuabilul poate alege să se sustragă acestei fiscalități , fie în totalitate-intrarea în economia subterană- fie numai în parte, practicând evaziunea fiscală, deși activitatea sa rămâne în economia oficială. Este dificil a se stabili un prag de la care contribuabilul alege să „devină evazionist fiscal”. Acest prag depinde atât de sectorul de activitate , cât și de aspecte psihologice, culturale-mai greu de cuantificat.

6]. Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”

Profesorul Dinga aduce în discuție „curba Laffer” cu care se poate face o estimare a acestui prag .

Modelul Laffer este defapt o bază de calcul matematică, care poate fi transpusă și grafic. Aceasta calculează dinamica veniturilor fiscale ale bugetului de stat în funcție de presiunea fiscală medie din economie. Presupunând că urmarim dinamica veniturilor fiscale în sensul invers al dinamicii comportamentului evazionist, vom înțelege că, pe masură ce scad mai mult veniturile fiscale cu atât se poate considera că s-a extins mai mult evaziunea fiscală[6] Acest lucru se întâmplă deoarece o presiune fiscală ridicată va duce la evaziune fiscală și, deci, la reducerea încasărilor la buget[6]..

O altă cauză care determină evaziunea fiscală ar fi „slăbiciunea administrației fiscale”. În baza acestei idei, contribuabilul poate practica evaziunea fiscală și în cazul în care sancțiunea pentru fapta sa este mică sau probalilitatea de a fi identificat și sancționat este mică. Acest comportament este posibil indiferent de rata de impozitare , deci, indiferent de presiunea fiscală. Așa a fost situația României în 2005 când s-a redus presiunea medie a fiscalității directe, ca urmare a trecerii la cota unică de impozitare a venitului personal și a profitului corporativ. Slăbiciunea administrației fiscale poate fi efectul, pe de o parte , al corupției acesteia, iar pe de altă parte, al incapacității logistice sau profesionale a acesteia. Indiferent de motivul slăbiciunii administrației fiscale, atunci când aceasta devine de notorietate sau va fi „palpată” de către contribuabil, va da naștere evaziunii fiscale.

Slăbiciunea administrației fiscale, fie obiectivă sau subiectivă, are drept efect reducerea gradului de colectare a obligațiilor bugetare. Întrucât în acest caz este vorba despre reducerea veniturilor publice efectiv încasate față de veniturile publice programate, avem de a face cu prejudicierea intereselor financiare ale statului, așa încât, conform definiției evaziunii fiscale, se produce acest fenomen.

În cazuistica evaziunii fiscale, în doctrină s-a vorbit despre „hazardul moral”, ca facilitate fiscală. [6]. Hazardul moral reprezintă o modificare de comportament generată de existența sau promisiunea unei asigurări , de orice fel. În situația evaziunii fiscale hazardul moral se produce în situația existenței sau promisiunii facilităților fiscale.

[6]. Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”

Promisiunile fiscale au drept efect reducerea sarcinii fiscale- fie prin scutiri sau anulări de datorii bugetare, fie prin acordarea altor forme de sprijin fiscal. Contribuabilii care primesc astfel de facilități fiscale se comporta în continuare în speranța și așteptarea de noi facilități, generând astfel un comportament menit să evite sarcina fiscală și, deci, să evazioneze fiscal. Deformarea comportamentului fiscal ca urmare a hazardului moral reprezentat de acordarea de facilități fiscale este deosebit de periculoasă nu numai pe termen lung, dar și pe termen scurt, întrucât dezvoltă o cultură evazionistă precum și așteptări de facilități fiscale. Acordarea de facilități fiscale, indiferent de gradul lor, produce o prejudiciere a interesului financiar al statului, chiar de către statul însuși. Vorbim de evaziunea creată astfel că este o evaziune specială, pentru ca acordarea de facilități prin ea însăși, nu crează evaziune fiscală la nivelul contribuabilului , dar generează prejudiciu la nivelul bugetului de stat.

În literatura de specialitate se mai regăsește un termen legat de acest fenomen și anume „contagiunea” sau „imitația”- contagiunea este considerat un factor generator de evaziune fiscală , anevoios în practică, dar cu mare forță statistică , în sensul că este greu de controlat, dar se poate produce în proporții de masă. Acestui factor îi stă la bază următorul mecanism-un contribuabil care observă că alți contribuabili evazioniști nu au suportat repercursiuni pentru comportamentul lor sau o sancțiune infimă pe lângă prejudiciul creat, va decide, la rândul său să se comporte evazionist , în speranța că lucrurile se vor desfașura și în cazul său lucrurile vor decurge lafel. Acest mecanism al contagiunii, sau al imitației este foarte frecvent în piață.

Forța contagiunii în generarea sau extinderera fenomenului evazionist este deosebit de consistentă , ea depinzând de factorii culturali și de cei instituționali. [7].

Aceste cauze fundamentale de generare a comportamnetului evazionist sunt direct proporționale cu amploarea evaziunii fiscale. Cu cât ele cresc , cu atât crește și evaziunea fiscală.

În același timp însă, între aceste cauze există anumite cauze de intercondiționare – creșterea presiunii fiscale poate duce la necesitatea acordării de noi facilități fiscale, pentru a stopa efectul de curbă Laffer, ceea ce sporește hazardul moral,

[6]. Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”

[7]. Gary Becker,”Comportamentul uman”,Ed. ALL,Bucuresti,1997

– creșterea slăbiciunii administrației fiscale poate atrage creșterea presiunii fiscale , pentru a contracara scăderea încasărilor bugetare.

Pentru cetățeni, enigma sistemului de impunere rezidă din depersonalizarea impozitelor, dublată de repulsia generală față de obligația de a plăti fără a beneficia de o contraprestațierealistă, pe măsura pretențiilor de prestație. Dilema se referă la „starea” de opozabilitate a celor două părți: statul își propune să încaseze venituri tot mai mari iar cetățenii-contribuabili își doresc să plătească cât mai puțin. Aceasta indică sentimentul de inechitate în rândul contribuabililor care se consideră furați, ori de câte ori statul le reduce veniturile pe calea impozitelor. “Originalitatea” acestui subiect derivă cel puțin din următoarele considerente:

– evaziunea fiscală, a fost analizată în detaliu de specialiști renumiți în domeniu, dar care au lasat puține soluții novatoare , de pe urma cărora s-au identificat mai carențele definitorii ale conținutului economic;

– principiul de echitate fiscală nu s-a „bucurat” din partea teoreticienilor sistemului fiscal, cel puțin până la ora actuală, de o atenție adecvată importanței lui,

– protecția socială exercitată de stat, pe seama cheltuielilor publice iscă, nu doar a nemulțumirii ci, mai ales a inechității și a discrepanțe tot mai evidente în plan economic și social.

Pornind de la această realitate, s-a gândit un sistem alternativ de protecție socială generat de sistemul de impunere a veniturilor. Posibilitățile practice de identificare a evaziunii fiscale în etapa de planificare a inspecțiilor fiscale, modelele economice și matematice de cuantificare a evaziunii fiscale, metodele de protecție socială pe seama sistemului de impunere, îmbunătățirea raporturilor fiscale dintre stat și contribuabili, măsurile necesare a fi luate pentru creșterea eficienței inspecției fiscale, înființarea tribunalelor fiscale, reprezintă tot atâtea soluții cu aplicabilitate practică în cadrul sistemului fiscal românesc.

Pornind de la realitatea faptului că, principiul de echitate fiscală „apare” doar ca un deziderat și subiect al dezbaterile politice, adesea populiste despre fiscalitate, fiind „eclipsat”, uneori până la ignorare, de randamentul impunerii, mai sunt voci care „simt nevoia” de a atrage atenția asupra considerării esenței acestui principiu, capacitatea contributivă a cetățenilor – contribuabili. Modalitatea prin care se poate transpune în practică acest principiu poate asigura o altă percepție a contribuabililor despre sistemul de impunere.

Economiile naționale evoluează într-un spațiu tot mai larg concomitent cu extinderea fenomenului numit globalizare. Amprenta globalizării asupra economiilor naționale trebuie luată tot mai în serios, fiind necesară adaptarea continuă a mecanismelor economice, sociale și politice, la „mersul” evenimentelor internaționale. Efectele interacțiunilor dintre economiile naționale, în procesul general al globalizării sunt dintre cele mai diverse și nu întotdeauna pozitive.

Unuia dintre aceste efecte îi suntem contemporani: criza financiar – economică. Nu doar în această perioadă, rolul finanțelor este unul determinant. Acum, mai mult ca oricând, „intervenția” statului pe piața financiară și economică poate fi decisivă în ce privește „eliminarea” derapajelor. Fără resurse financiare, însăși acțiunea de intervenție a statului este pusă sub semnul întrebării, și implicit atingerea scopului acțiunii: stabilizarea macro economică.

Volumul resurselor statului (veniturile publice) este condiționat de:

mărimea produsului intern brut (PIB),

nivelul cheltuielilor publice,

factorii monetari și demografici,

factorii sociali și politici.

Și evaziunea fiscală reprezintă o resursă importantă pentru veniturile publice. „Socialul”, ca sumă a relațiilor dintre stat și cetățenii săi, influențează mărimea resurselor statului datorită faptului că, procesul de constituire a resurselor este dependent de sistemul de impunere. Impunerea nu se realizează la întâmplare ci, pe baza unor principii recunoscute și legiferate. Unul dintre aceste principii se referă la echitatea fiscală, tradus prin, stabilirea sarcinii fiscale în funcție de capacitatea de contribuție a contribuabililor.

În lumea modernă nu există sisteme fiscale perfecte, lipsite de inechități, însă, perfecționarea lor în această direcție reprezintă un deziderat al statelor moderne.

Evaziunea fiscală este principala cauză a reducerii încasărilor fiscale. Este un fenomen economic negativ, prezent în toate economiile lumii, în proporții variabile, dar ridicate, determinate de o multitudine de factori, inclusiv psihologici .

Natura umană se împotrivește impozitării. Rolul statului ar trebui sa fie de limitare și restrângere a acestui fenomen și de aducere în circuitul economic real a sumelor sustrase prin evaziune fiscală. Economia subterană există în toate țările lumii, în proporții diferite în PIB.

Economia subterană apare în literatura de specialitate sub diverse denumiri, (peste 20): economie ocultă, ascunsă, disimulată, paralelă, anexă, periculoasă, fantomă, invizibilă, neoficială, duală, cash, informală, secundară, ilegală, gri, din umbră, nemăsurată, contraeconomie.

Definiția dată de Pierre Pestieau, conform căreia economia subterană reprezintă „ansamblul activităților economice ce se realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii conturilor naționale”, este considerată de specialiști ca fiind cea mai cuprinzătoare definiție a economiei subterane. [8].

Exista o literatură bogată asupra posibilelor cauze ale economiei subterane, din care am distins următoarele trei tipuri de cauze:

presiunea fiscală exercitată de fiscalitate ,

presiunea exercitată de reglementările impuse de stat ,

moralitatea fiscală: atitudinea cetățenilor față de stat

O dimensiune ridicată a economiei subterane are ca principale efecte negative descreșterea și micșorarea ratei de creștere a economiei oficiale.

Pentru România statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce privește acest fenomen, iar efectele negative ale dimensiunii ridicate a economiei subterane se resimt puternic atât la nivelul PIB-ului, cât și la nivelul încasărilor fiscale. O lungă perioadă analiștii economici au considerat corupția o chestiune culturală și politică, iar micșorarea corupției și înlăturarea ei imposibil de realizat[8]. .

Astfel, eliminarea corupției nu era privită ca un obiectiv al reformelor de dezvoltare, ci era considerată o componentă naturală a unei țări, la fel de exogenă ca, de exemplu, geografia ei. [8]. Corupția se manifestă în cele mai diverse domenii, în forme și interacțiuni variate și complexe, însă domină arena fiscală și bugetară (ca număr de cazuri și mai ales ca dimensiune, fiind vorba aici de corupția la nivel înalt). Corupția este răspândită nu numai în țările în curs de dezvoltare ci și în țările dezvoltate. Deși potențialul de corupție este specific pentru fiecare țară, s-a constatat că tipurile și întinderea corupției fiscale și bugetare sunt influențate de structura fiscală generală a țării și de sistemele de management fiscal folosite de țara respectivă (de exemplu, un sistem de impozitare complex, cu variații mari ale cotelor de impozitare, poate determina contribuabilii să-i mituiască pe colectorii de venituri fiscale.

[8]. Andrei, T., Roșca, I.Gh., Matei, A. (2008). Corupția. O analiză economică și socială, EdituraEconomică, București

De asemenea, controlul precar al cheltuielilor bugetare diminuează riscul ca funcționarii să fie prinși și stimulează corupția. [9].

Dicționarul Oxford English definește corupția ca fiind „pervertirea sau distrugerea integrității sau fidelității în îndeplinirea sarcinilor publice prin mită sau favoruri”. Conform Dicționarului Explicativ Român, corupția este “abaterea de la moralitate, de la cinste, de la datorie”.

Cea mai utilizată definiție a corupției în sectorul public este: „abuzul funcționarului public pentru câștiguri proprii”. Funcția publică este abuzată în vederea unor câștiguri proprii când o autoritate publică acceptă, solicită sau îndeamnă la mită.Funcția publică mai poate fi abuzată și pentru beneficii personale, chiar dacă mita nu are loc, prin patronaj sau nepotism, furtul unor bunuri ale statului sau devierea veniturilor publice. Nu toate formele de corupție implică plăți monetare directe, oficialii guvernamentali putând obține avantaje mai subtile de pe urma actelor corupte, cum ar fi susținerea politică. Trebuie precizată distincția care există între corupție și evaziune fiscală:

cu toate că evaziunea fiscală poate include mituirea unui oficial,

evaziunea fiscală în sine este actul agentului economic privat și nu implică obligatoriu oficiali ai sectorului public.

Cu toate că relația negativă dintre corupție și fiscalitate este intuitivă și aparentă, acest coeficient negativ de corelație nu implică neapărat o relație cauzală între cele două variabile. De exemplu, poate fi cazul în care atât corupția ridicată, cât și colectarea scăzută a veniturilor fiscale pot fi cauzate de factori externi comuni, cum ar fi nivelul scăzut al dezvoltării și nivelul ridicat al sărăciei.

Asemenea exemple arată că nu se înregistrează o automat o creștere a veniturilor fiscale doar prin scăderea corupției.

Explicații posibile privind relația negativă dintre corupție și colectarea veniturilor:

1) dacă cei care colectează în mod oficial veniturile fiscale sunt implicați în practici corupte (fie prin furt direct din fondurile publice, fie prin oferirea posibilității contribuabililor de a nu plăti taxele în schimbul mitei), atunci corupția va micșora în mod direct mărimea veniturilor fiscale colectate.

8]. Andrei, T., Roșca, I.Gh., Matei, A. (2008). Corupția. O analiză economică și socială, EdituraEconomică, București

[9]. Martinez-Vasquez, Arze, Boex, 2006).

2) fenomenul corupției poate acționa indirect la reducerea bazei de impozitare sau a nivelului întregii activității economice, având ca rezultat final reducerea încasărilor bugetare: corupția scade baza de impozitare prin reducerea sectorului formal; cu cât este mai mare corupția și dezvoltată economia subterană, cu atât este mai mică baza de impozitare (sectorul formal) și cu atât mai scăzută colectarea veniturilor.

Existența unei relații directe între mărimea economiei subterane și corupție a fost stabilită pe baza datelor din 145 de țări de Friedrich Schneider. [10].

– corupția conduce la scăderi ale PIB-ului sau ale creșterii economice, deci se reduce baza de impozitare la nivelul întregii societăți

– corupția poate direcționa o parte importantă a resurselor financiare publice spre conturi extrabugetare. Aceste fonduri sunt folosite mai puțin eficient, în domenii care nu sunt prioritare, putând fi sustrase de la destinațialor;

– alte mecanisme: corupția crește costurile unei afaceri și ale tranzacțiilor;

Corupția conduce la scăderea investițiilor; corupția scade productivitatea, deoarece firmele concurează în termeni de mită, și nu de calitate; companiile care au succes în afaceri ilegale în sectorul informal nu plătesc impozite pentru aceste activități (ca rezultat, firmele din economia subterană au un avantaj competitiv față de firmele din economia formală, unele din acestea fiind forțate să părăsească economia formală). Apariția și gradul de dezvoltare al corupției sunt determinate de două elemente majore: factorii motivaționali și existența oportunității. Ca factori motivaționali ai corupției -corupția este rațională și îndreptată spre interesul propriu. Motivația cea mai importantă a funcționarilor de a deveni corupți este aceea a câștigului financiar personal. Comportamentul corupt al funcționarilor publici poate fi explicat ca rezultat al calculelor economice.

Strategiile anticorupție trebuie orientate spre inițiativele economice și oportunitățile ce conduc funcționarii publici la acest comportament.

10]. Transparency International România

Au fost identificați mai mulți factori motivaționali care determină funcționarii să devină corupți:

standardele etice și morale,

probabilitățile de a fi descoperiți,

penalitățile mici,

recompensarea funcționarilor,

presiunea din partea evazioniștilor.

Prezența evaziunii fiscale va genera motivarea pentru corupție, deoarece aceasta crește nivelul mitei oferite de contribuabili, în timp ce corupția scade eficacitatea penalizărilor și probabilitatea auditării, ca instrumente de combatere. Contribuabilii evazioniști consideră că și dacă sunt descoperiți, pot evita penalizările sau alte sancțiuni legale prin mituirea auditorilor. Gradul evaziunii fiscale dintr-o economie este determinat în primul rând de gradul general de fiscalitate stipulat legal, nu de cel care ține cont de încasările bugetare realizate efectiv.

Nivelurile mari ale taxelor și serviciile publice de calitate inferioară conduc la niveluri mai ridicate ale evaziunii fiscale.

Nivelul ridicat al fiscalității stă și la baza corupției din domeniul fiscal. Este și situația actuală în care se găsește țara noastră: deși avem unele dintre cele mai ridicate cote de impozitare din UE atât pentru TVA, cât și pentru contribuțiile sociale obligatorii (două componente care dețin, în medie, mai mult de 2/3 fiscalitatea actuală în statele membre UE), țara noastră este ultima din UE în ceea ce privește veniturile publice colectate, ca pondere în PIB. Această situație este cauzată de dimensiunea ridicată a evaziunii fiscale. [11]. Coroborând aceste realități cu calitatea scăzută a serviciilor publice, este clar că tendința evaziunii fiscale va fi de a crește și mai mult în următoarea perioadă. Corupția va fi, fără îndoială, motorul acestei creșteri.

În ceea priveste oportunitățile pentru corupție, un proverb spune „aș face dacă aș putea, dar nu pot, așa că nu fac” (Martinez-Vasquez, Arze, Boex, Jameson, 2006).

Această afirmație ilustrează diferența dintre factorii motivaționali ai corupției și existența oportunității pentru corupție. Chiar dacă un funcționar este înclinat să realizeze acte de corupție, acestea nu se pot materializa dacă nu există oportunitatea. Există deci o creștere a nivelului corupției, proporțional cu oportunitățile oferite de structura administrației fiscale.

11]. Transparency International România.

Factorii importanți care creează oportunitatea pentru corupție în administrarea veniturilor publice sunt:

– absența vigilenței și controlului în administrația fiscală,

– complexitatea sistemului fiscal,

– puterea discreționară a funcționarilor publici și politizarea funcționarilor publici.

Schimbările de personal pe criterii politice în sistemul fiscal reprezintă o practică comună în țările în curs de dezvoltare, în care legislația muncii este absentă sau slabă. În unele cazuri schimbările sunt atât de mari și importante încât stabilitatea instituțiilor este zdruncinată. Acolo unde numărul și frecvența schimbărilor funcționarilor publici înregistrează mărimi ridicate, funcționarii văd pozițiile ocupate temporar ca oportunități pentru a se îmbogăți rapid. De obicei, funcționarii care sunt membri ai unui partid servesc interesele politice ale acestuia, și nu interesele comunității. Corupția în rândul funcționarilor crește datorită inexistenței practicilor de recrutare bazate pe merit, absenței verificărilor regulate și lipsei mecanismelor de protecție a funcționarilor față de abuzurile de autoritate din partea superiorilor.

De multe ori, chiar dacă există reglementări împotriva acestor abuzuri, funcționarii nu-și cunosc drepturile și obligațiile sau sunt șantajați de către politicieni.

Analizând corupția în ansamblul său, prin Indicele de Percepție a Corupției (IPC), România este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte țări ale UE, alături de Grecia și Bulgaria.

Anul 2010 este însă un an mai bun pentru țara noastră decât pentru Grecia și Bulgaria, care au avut înrăutățiri ale ratingului mai mari decât țara noastră, astfel că România a urcat două locuri față de anul 2009 (adică nu mai este ultima din UE, ci se află pe poziția 25 din 27). [11].

Comportamentul unor agenți economici de nu plăti impozitele, taxele sau contribuțiile, pentru că nu sunt sancționați de către stat, echivalează cu creșterea fiscalității pe umerii celor care sunt corecți și plătesc aceste obligații.

Reducerea evaziunii și corupției fiscale, precum și a arieratelor fiscale, va echivala cu reducerea fiscalității reale. Evaziunea fiscală sau marea corupție, nesancționate de către organelle abilitate, au degradat însă societatea noastră și din punct de vedere moral, fiind anormal ca aceia care încalcă regulile să aibă succes, iar cei care sunt corecți plătesc și pentru cei incorecți.

11]. Transparency International România.

Corupția și evaziunea fiscală sunt deci probleme majore ale societății noastre, cu atât mai mult în condițiile actualei crize economico-financiare. Aceste fenomene negative trebuie tratate cu prioritate, iar reformele administrative și legislative trebuie susținute de o monitorizare atentă a acestor fenomene și de reducerea lor. În lupta care se duce la nivel național împotriva infractiunilor de evaziune fiscală și faptelor de corupție, un rol important îl joacă organele de urmărire și cercetare penală. În scopul realizării acestui deziderat structurile Ministerului Administrației și Internelor au adoptat un plan de investigarea infracțiunilor economice, a faptelor de corupție și a infracțiunilor de evaziune fiscală care să se materializeze în restabilirea a ordinii de drept și tragerea la răspundere și sancționarea făptuitorilor. Realizarea acestor deziderate prevede intervenția unor anumite organe abilitate ale statului (organe de urmărire penală, organe de cercetare penală, organe investigativ-operative), care să poată soluționa infracțiunile economice și faptele de corupție. Astfel, descoperirea și sancționarea infracțiunilor presupune un complex de activități atât judiciare, cât și extrajudiciare.În acest proces este absolut necesar să apeleze la toate mijloacele tehnico-științifice, tactice și metodologice pe care le pune la îndemână știința Criminalistică, Activitatea Operativă de Investigații, Dreptul Procesual Penal. Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi însă concepută decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament științific procesului de investigare a infracțiunilor. Organizarea și desfășurarea investigației servește realizării scopului procesului penal, atingerea căruia este intermediată de investigarea infracțiunilor – proces marcat prin determinarea direcțiilor și întinderii cercetărilor necesare elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege. În cadrul celor menționate alături de organizare se include și planificarea urmăririi penale, care reprezintă un element de legătură dintre scopul, sarcinile investigării și acțiunile concrete (măsuri operative de investigații, acte de constatare, acțiuni de urmărire penală) de realizare a lor. Planificarea se materializează în obiectivele investigației, versiunile și problemele de clarificat, metodele și mijloacele disponibile. Întreaga organizare a procesului de investigare, planificarea investigațiilor se cere înțeleasă într-un sens dinamic, nu fixist, planul de investigare trebuind să se coreleze, în permanență, cu datele obținute, materialele acumulate pe parcursul investigațiilor. Totodată organizarea investigării infracțiunilor săvârșite de persoane cu funcție de răspundere și a celor economice trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal, să se raporteze la principiile de bază și specifice ale acestei științe. Un loc important în desfășurarea procesului de investigare a infracțiunilor săvârșite de persoane cu funcție de răspundere și a celor economice are planul măsurilor de investigare [12]. ale cărui elemente constitutive sunt versiunile și problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei spețe, precum și activitățile întreprinse pe baza metodelor științifice criminalistice, investigativ-operative cu ajutorul cărora se rezolvă aceste probleme. Versiunile elaborate și precizate permit planificarea continuă a întregului proces, remarcând faptul, că în cazurile altor infracțiuni, planul măsurilor de investigare a unei infracțiuni săvârșite de persoane cu funcție de răspundere și a celor economice necesită precizări, corectări, completări. De regulă, în plan, mai detaliat sunt reflectate măsurile preliminare, acțiunile operative, precum și cele cu caracter organizațional, iar celorlalte le este caracteristică o probabilitate mai înaltă.

Astfel, combaterea criminalității, inclusiv a infracțiunilor de evaziune fiscala include un ansamblu de măsuri – organizaționale, administrative, investigativ-operative, procesuale și penale – desfășurate în temeiul legii de către organele de stat abilitate în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni de corupție, soluționarea cauzelor penale printr-un proces judiciar echitabil, astfel, ca orice persoană, care a săvârșit o asemenea infracțiune să fie sancționată potrivit vinovăției sale . Realizarea acestor obiective în esență înseamnă descoperirea și sancționarea infracțiunilor – proces constituit de multiple măsuri și activități exercitate de cadre specializate, împuternicite prin lege.

Planul este orientat spre studierea cadrului metodologic de investigare a infracțiunilor de evaziune fiscală, a faptelor săvârșite de persoane cu funcție de răspundere și a celor economice în scopul formării unei concepții clare și utile asupra acestui proces, precum și formarea unor aptitudini și deprinderi necesare pe viitor la exercitarea atribuțiilor funcționale. Planul„Investigarea infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor de corupție prevede obiective standard de acțiune structurat pe trei ramuri, de cunoaștere, de aplicare și de adaotare la normele U.E.

12]. Planul „Investigarea infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor de corupție Valeriu Cușnir, doctor profesor universitar

„Executivul” este preocupat cu “Inițiativa privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției”,care are loc la un an de la adoptarea “Programului național de prevenire a corupției” și a “Planului național de acțiune împotriva corupției”. Măsurile propuse prin această platformă de acțiune sunt rezultatul unei analize de profunzime efectuată de Guvern asupra realității românești și percepțiilor interne și internaționale privind fenomenul corupției în țara noastră. În acest sens au fost analizate riguros concluziile unor evaluări instituționale, guvernamentale sineguvernamentale ale investitorilor străini și mediului de afaceri din țara noastră precum și rezultatele unor studii sociologice realizate în România. Odată cu accelerarea integrării României în Uniunea Europeană și NATO, trebuie să ne concentrăm tot mai mult in ceea ce privește funcționarea statului de drept, a administrației publice, modul de aplicare a legii sau compatibilitatea mediului economic cu regulile unei economii de piață funcționale. Din această perspectivă, combaterea fenomenului corupției este esențială pentru materializarea angajării fără echivoc a Guvernului României, a societății românești în ansamblu, în asumarea și îndeplinirea completă a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană și NATO. [13]. În urma analizei rezultatelor obținute în decurs de un an de la adoptarea Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției, Guvernul se angajează mai intens și în profunzimea sistemului instituțional, administrativ, pentru a asigura o mai rapidă adoptare și aplicare a măsurilor stabilite. De asemenea, această re-energizare a acțiunilor inițiate de Guvern și obținerea într-un timp cât mai scurt de rezultate concrete, recunoscute de cetățeni și de partenerii din mediul economic intern și internațional, trebuie să determine o schimbare categorică a percepțiilor negative privind tema corupției din România. O mare parte dintre măsurile propuse de Guvern și acțiunile inițiate deja sau care sunt propuse pentru lunile următoare în acest domeniu consolidează programele de reformă și asigură o îmbunătățire a mediului de afaceri și investițional din țara noastră. Obținerea cât mai rapid a unor rezultate de succes, robuste și în profunzimea sistemului economic, social, administrativ, va conduce la îmbunătățirea indicatorilor economici, pe baza cărora se evaluează gradul de libertate economică, gradul de articulare a economiei românești la criteriile economiei funcționale de piață,

13]. Inițiativa Guv Romaniei privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției,(site Guv Romaniei)

progresele obținute în îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, ale principalelor instituții financiare internaționale, ale OECD și altor organizații internaționale privind îmbunătățirea mediului economic, de afaceri în România. Măsurile propuse în această strategie consolidată înseamnă deschiderea de către Guvern a unei ofensive radicale împotriva fenomenului corupției, lansarea unei platforme de acțiune mai eficient focalizată pentru prevenirea corupției la nivel sectorial. Noua conduită de acțiune trebuie să fie asumată la toate nivelurile de lucru ale Guvernului astfel incit sa transforme atitudinea reactiva la semnalele și impulsurile interne în legătură cu fenomenul corupției în masuri coerente și sistematice de prevenire, localizare și acțiune de profunzime împotriva tuturor verigilor ce contribuie la actul de corupție. Această ofensivă trebuie să restabilească încrederea populației, a mediului de afaceri intern și extern, în capacitatea de acțiune a Guvernului și în puternica sa voință de a acționa pentru a elimina corupția din structurile societății românești, pe toate palierele sale. Voința politică a Guvernului va trebui să-și găsească un ecou consistent materializat in participarea întregii societăți românești: Parlament, mass-media, societate civilă, populație. Măsurile propuse sunt răspunsuri concrete, în plan legislativ, instituțional și în planul promovării publice la semnalele sintetizate în rapoartele privind fenomenul corupției. Aceste măsuri sunt rezultatul contribuțiilor principalelor instituții cu atribuții pe acest domeniu, în primul rând prin acțiunile în plan sectorial realizate ca urmare a angajamentelor din Strategia Națională privind combaterea corupției. [13]. Strategia de acțiune ia în considerare semnalele critice provenite din mediul intern dar și unele surse externe. Dintre cele mai importante surse externe menționăm: Raportul de țară al Comisiei Europene, OECD, FMI, Banca Mondială, Transparency International, Inițiativa privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției,Freedom House, BERD, GRECO -Consiliul Europei, ca și semnale ale asociațiilor oamenilor de afaceri români și străini, ale Consiliului Investitorilor Străini din România, ale unor ambasade străine la București. Efortul guvernamental de combatere a corupției depinde în mare măsură de sprijinul și susținerea cetățenilor, a societății civile. Etapa de acțiune inițiată prin acest plan consolidat implică practici instituționale îmbunătățite, mai deschise și transparente, care să inducă o participare mai activă a

13]. Inițiativa Guv Romaniei privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției,(site Guv Romaniei)

cetățenilor la evidențierea și izolarea fenomenului corupției, participarea ONG-urilor specializate pentru a semnala fenomene asociate corupției și a monitoriza consistența răspunsului instituțional.Pe lângă acțiunile inițiate în plan intern de Guvern se impune o promovare mai activă a acestora în plan extern. Propunerile conținute în acest plan consolidat de acțiune sunt orientate în primul rând către rezultate vizibile, perceptibile și verificabile, care pot da consistență voinței politice a Guvernului României privind tratarea luptei împotriva corupției. Fenomenul corupției este intrinsec legat de climatul moral al societății, iar societățile aflate în schimbare (cum sunt cele din Europa Centrală și de Est) sunt în mod special vulnerabile. Studii comparative în țările Europei Centrale și de Est au demonstrat că ele sunt caracterizate de o stare persistentă de anomie, atât la nivelul conștiinței sociale cât și pe plan individual. Tipurile individuale de răspuns sunt fie pasive, de retragere în fața noi situații sociale , fie active, de acceptare și conformare la noile norme și valori. Este nevoie de mai mult timp refacerea legăturilor sociale destrămate și reinstituirea unui cod de norme sociale , decât avansul spre o societate a pieței libere.

Percepțiile individuale sunt influențate de prejudecăți, stereotipuri sau constructe politice, dar ele influențează comportamentul uman, deci devin fapte sociale. Or dacă dorim să analizăm rădăcinile corupției și modalitățile de combatere, trebuie să luăm în considerare Majoritatea cetățenilor României sunt conștienți de problema corupției. [13]. Ei o percep mai puțin ca o problemă ,,minoră”, așa-numita corupție mică în care sunt și ei implicați, ci se referă mai ales la corupția ,,mare” , la care nu participă și pe care nu o cunosc, sau o cunosc doar prin intermediul mass-mediei. Nu există o singură opinie despre corupție văzută ca un flagel care trebuie combătută ,,cu toate mijloacele”.[13]Relativizarea fenomenului ne face să credem că societatea s-a obișnuit cu fenomenul și, din nefericire, a început să îl tolereze in anumite grade.Totuși o majoritate importantă a celor intervievați în cercetările sociologice au o atitudine complet negativă față de corupție (răul absolut, trebuie combătută prin toate mijloacele). Nu există o singură concepție privind corupția..Dar cetățenii tind să absolutizeze componenta bănească a corupției, neglijând serviciile reciproce, sursă indirectă de îmbogățire.

13]. Inițiativa Guv Romaniei privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției,(site Guv Romaniei)

Există o opinie comună privind caracterul extins, generalizat al corupției la nivelul societății românești. Insuficienta diferențiere a fenomenelor de corupție ce au loc, a instituțiilor implicate, duc la un criticism generalizat și la o radicalizare aopiniei publice în acuzarea sistemului politic de corupție.

Există anumite domenii totuși evidențiate de cetățeni ca fiind mai expuse corupției: sistemul vamal, sistemul judiciar, poliția, sistemul administrației publice.

Comenzile publice reprezintă activitatea cea mai prielnică corupției, în judecata majorității cetățenilor, aici fiind incluse luTotuși corupția nu este un fenomen condamnat necondiționat.

O parte a cetățenilor exprimă o opinie ambivalentă privind corupția , reacție la o situație socială anomică pe termen lung. Corupția poate fi, din această privință, un mijloc eficient de a rezolva problemele individuale. Este și o dovadă a faptului că oamenii pot devia de la principiile lor atunci când sunt confruntați cu probleme în viața de zi cu zi. Din nefericire, există un grad ridicat de disponibilitate a cetățenilor pentru a lua parte la acte de corupție, adică o capacitate de compromis și de deviere de la propriile principii în anumite condiții cum ar fi îngrijire medicală sau căutarea unui loc de muncă. În consecință, guvernul are o mare responsabilitate pentru realizarea unor campanii de informare publica si marketing social in domeniul descurajării participării populației la acte de corupție. Dacă opțiunile cetățenilor privind posibilitățile reale ale societății de a rezolva problema corupției, sunt împărțite, în schimb prognoza în ce privește capacitatea autorităților de a elimina acest fenomen deviant este una pesimistăcrările publice pentru construcții, sănătatea publică și poliția.

Guvernul României este conștient că în domeniul instituțional, cele trei principale direcții de luptă împotriva fenomenului corupției sunt:

– reducerea rolului statului, prin diminuarea puterii sale discreționare. Aceasta se poate efectua fie prin liberalizare, fie prin introducerea unor noi reguli implicite, cu caracter automat;

– responsabilizarea instituțiilor în fața cetățenilor prin obligarea tuturor instituțiilor de decizie și a tuturor funcționarilor publici să informeze societatea civilă cu privire la activitățile lor pentru a putea lua atitudine în cazurile în care serviciile unor funcționari nu sunt satisfăcătoare;

– flexibilizarea structurilor instituționale și co-interesarea funcționarilor din aparatul de stat în lupta împotriva corupției.

Cel mai important element al strategiei de combatere a corupției rămâne însă voința politică a autorităților. Voința politică este importantă datorită acțiunii sistemice a doi factori: -Competiția politică supune autoritățile publice presiunii specifice concurenței, determinându-i să caute legitimitatea și credibilitatea prin performanțe și eficiență. Totuși, concurența între partidele politice trebuie să fie regularizată printr-o legislație riguroasă, care să definească clar principiile finanțării acestora. În primul rând, sunt avute în vedere:

– transparență și legalitate în finanțarea partidelor, pentru ca societatea să fie informată cu privire la sursele de finanțare și pentru ca legea să poată sancționa orice donație informală și ilegală[13]. .

– finanțarea partidelor de către stat (până la o anumită limită), având în vedere că activitățile partidelor politice rămân totuși de interes comun.

– limitarea nivelului cheltuielilor afectate propagandei electorale ar scădea fondurile necesare acestei activități și ar reduce miza pentru eventuale practici de corupție.

Guvernul României se angajează in combaterea corupției considerând că este de datoria autorităților să creeze cadrele legislative si executive pentru eliminarea acestui flagel. Acțiunea Guvernului pentru combaterea corupției va trebui să fie pusă mai bine în valoare iar rezultatele mai bine promovate în plan intern, către opinia publică, dar și în plan extern. Ele înseamnă mai multă acțiune, rezultate mai rapide, legi mai aspre și mai cuprinzătoare, o administrație mai profesionistă, care își cunoaște îndatoririle în relația cu cetățenii și a cărei activitate este bine reglementată. De asemenea, aceste măsuri nu înseamnă o acțiune de imagine ci o reconfirmare, în plan practic, a voinței politice a Guvernului de a-și asuma cu toată energia misiunea care îi revine în această luptă, pe care o propune ca alianță a întregii societății românești. [13].

[13]. Inițiativa Guv Romaniei privind consolidarea aplicării Strategiei Naționale pentru combaterea corupției,(site Guv Romaniei)

II. NOȚIUNEA DE EVAZIUNE FISCALĂ. INFRACȚIUNILE DE EVAZIUNE FISCALĂ. INFRACȚIUNI CONEXE LA INFRACȚIUNEA DE EVAZIUNE FISCALĂ

II. 1. Noțiunea de evaziune fiscal

Regimul juridic actual privind evaziunea fiscală il constituie Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial al României nr.672 din 27 iulie 2005, intrată în vigoare în luna august 2005. Concluzia pe care îndrăznesc să o desprind ar fi aceea că, deși prin apariția Legii nr. 241/2005 se face un pas înainte în direcția reducerii criminalității în domeniul economico-financiar totuși, și actuala reglementare continuă să prezinte numeroase lipsuri și lasă loc la interpretări în aplicarea dispozițiilor sale. De exemplu, un lucru care pare, cel puțin ambiguu constă în faptul că în reglementarea la care fac referire, legiuitorul a preferat sa trateze mai întâi infracțiunile conexe infracțiunilor de evaziune fiscală și aceasta în cadrul a șase articole (art. 3-8) din 16 articole câte contine legea în total si ulterior infracțiunile de evaziune fiscala, carora le dedica un singur articol, respectiv art. 9. De asemenea, poate ar fi trebuit ca, in locul unei simple incriminări, să insiste și pe găsirea unor măsuri concrete de prevenire a unor fapte de evaziune fiscală.

Dar această nouă lege nu ne oferă o definiție a evaziunii fiscale, motiv pentru care, in imaginea specialiștilor în domeniu se menține definiția oferită de Legea nr. 87/1994, potrivit căreia, in art.1, evaziunea fiscală reprezintă “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor și a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumite în continuare contribuabili”. Legea nr.241/2005, in art.1”instituie măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor de evaziune fiscal și a unor infracțiuni aflate in legătură cu acestea”,

Daca legea 241/2005 nu mai cuprinde o teorema a notiunii de evaziune fiscala, in compensatie cu legea pe care a inlocuit-o, incrimineaza fapta in toate modalitatile in care s-ar putea infaptui si pe care a inteles sa le descrie pana la aceasta data.

Indiferent din ce act normativ căutăm sa desprindem definiția, indiferent de modul cum este definit acest fenomen, evaziunea fiscală reprezintă, în cele din urmă, neîndeplinirea, cu rea credință, de către contribuabil, a obligațiilor fiscale. În ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală, acestea includ faptele incriminate ca atare în legea penală.

Examinarea conținutului textelor de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două infracțiuni evidențiază, astfel, că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt cel puțin complementare și cu scop final comun, cât timp prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 se urmărește asigurarea stabilirii de situații fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale ce revin contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea nr. 82/1991 se urmărește împiedicarea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare, precum și a elementelor ce se referă la activul și pasivul bilanțului” [1] .

Conform articolului 2 din Legea 241/2005, subiect al evaziunii fiscale este contribuabilul – persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică – care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat al statului.

Obiectul juridic al infracțiunii de evaziune fiscală îl reprezintă relațiile sociale privind constituirea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare.

Obiectul material este constituit din sumele datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și juridice române și străine.

Subiectul pasiv este statul, iar în unele cazuri putem avea subiect pasiv secundar, cum ar fi reprezentantul organului de control.

În general, infracțiunile sunt susceptibile de a fi săvârșite sub toate formele de participație penală, cu anumite excepții.

Sub aspectul laturii subiective, toate infracțiunile de evaziune fiscală se săvârșesc cu intenție directa.

Latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală este constituită din acțiuni sau inacțiuni privind: refuzul de a reface documentele de evidență contabilă distruse (art. 3 din Legea nr. 241/2005);

[1].Dorin Ciuncan-lucrare publica”Cronică de documentare juridical.Sursa WALL-STREET

refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. (art 4)

Urmarea imediată constă la majoritatea infracțiunilor în crearea unei stări de pericol social cu privire la încasarea sumelor de bani reprezentând obligații fiscale, fiind prin urmare în prezența unor infracțiuni de pericol.

Unele din aceste infracțiuni sunt susceptibile de tentativă dar aceasta nu este sancționată de legiuitor.

În practica de specialitate, problema majora o ridică încadrarea unui anumit comportament al contribuabilului în așa-numita evaziune fiscală legală sau în sfera ilicitului penal (frauda fiscală).

Plecand de la definitia oferita de legiuitor, constatam ca evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale deosebit de importante cu care se poate confrunta o societate. Efectele negative indiscutabile pe care le generează fenomenul evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, determinând importante distorsiuni în mecanismul funcționării pieței.

Formele evaziunii fiscal

Pentru a evidenția formele de evaziune fiscală putem pleca de la urmatoarele criterii:

După legislația românească, evaziunea fiscală imbracă formele:

Evaziunea fiscală ilicită sau ilegală,

Evaziunea fiscală licită sau legală.

După spatiul de referintă, evaziunea fiscală este regasită in formele:

Evaziunea fiscală la nivel national,

Evazunea fiscală la nivel international.

In privința primei clasificări, multi autori combat opinia care susține necesitatea delimitării evaziunii fiscale licite de evaziunea fiscală ilicită, ei afirmand ca susținerea existenței unei evaziuni fiscale legale este fără suport logic din moment ce a sustrage înseamnă “a-și însuși un lucru ce aparține altei persoane”, iar evaziune înseamnă “sustragere de la obligațiile fiscale”.

Mai mult de atat, în condițiile în care valorificarea portițelor legislației fiscale nu contravine dispozițiilor acesteia, înseamnă că o astfel de acțiune este permisă de legiuitor și in aceste condiții nu se mai justifică folosirea noțiunii de evaziune fiscală.

În literatura română de specialitate, deosebirea dintre evaziunea fiscală licită și evaziunea fiscală ilicită s-a făcut încă de la începutul secolului XX. În momentul de față opinia celor care susțin necesitatea unei distincții între evaziune fiscală licită sau legală și evaziune fiscală ilicită sau frauduloasă este predominantă în materia dreptului fiscal. Cu toate acestea, există și autori care consideră pe bună dreptate că susținerea existenței unei evaziuni fiscale legale și a uneia ilegale (denumită și fraudă fiscală) este artificială și chiar lipsită de suport legal, având în vedere legislația românească în domeniu. Abordând cea de a doua clasificare, trebuie să subliniem că in ultimul deceniu acțiunile având drept scop eludarea dispozițiilor fiscale s-au mutat tot mai mult din interiorul sistemelor fiscale naționale in afara granitelor tarii.

Literatura de specialitate sustine ideea că acest fenomen este încurajat și sprijinit de tendințele de globalizare economică, socială și chiar politică.

În doctrina franceză, activitățile care au ca scop sustragerea de la impozitare sunt analizate separat, făcându-se distincție între evaziunea fiscală și frauda fiscală. Această distincție se face prin raportare la legile fiscale, în sensul că în cazul fraudei fiscale este înfrântă o dispoziție legală, ceea ce nu se întâmplă în cazul evaziunii fiscale, care se caracterizează prin faptul că sunt speculate dispozițiile legale pentru diminuarea masei impozabile. Si țările anglo-saxone fac distincția între evitare fiscală (tax avoidance), care se realizează prin ocolirea dispozițiilor legale fiscale și evaziune fiscală. In anumite țari o companie nu poate fi acuzată că face evaziune fiscală pentru simplul fapt că își desfășoară activitatea într-un paradis fiscal. Îngrijorător este faptul că, profitând de acestea, unele companii “off shore” recurg la spălarea banilor proveniți din frauda fiscală la nivel național.

Cele mai răspândite forme de manifestare a evaziunii fiscale la nivel internațional sunt abstinența și disimularea.

Alte metode de realizare a evaziunii fiscale internaționale constau în:

– transferul profiturilor către state cu impozitare redusă prin metoda manipulării prețurilor de transfer;

– scoaterea din țară a unor venituri obținute de societăți comerciale, prin plata unor servicii fictive prestate de companii aflate în state paradisuri fiscale.

Factorii care generează fenomenul evaziunii fiscale

Pentru înțelegerea fenomenului evaziunii fiscale este necesar să fie analizați și factorii care îl favorizează, care generează fenomenul evaziunii fiscale,întrucat ei nu acționează independent ci au o acțiune conjugată în ceea ce privește fenomenul evaziunii fiscale. Acesti factori pot fi grupați în:

– factori psiho-sociali- au în vedere atât pornirile și convingerile intime ale contribuabilului cât și mediul social în care acesta își desfășoară activitatea;

– factori economici – țin de percepția contribuabilului cu privire la posibilitățile de a-și satisface nevoile cu veniturile obținute după plata contribuțiilor către bugetul de stat;

– factori de ordin legislativ și administrativ – se referă la percepția contribuabilului cu privire la echitatea modului de stabilire a impozitului, la destinațiile date de stat sumelor colectate, dar și cu privire la modul în care statul aplică legea.

2. Infracțiunile de evaziune fiscală

2.1 Ascunderea sursei impozabile sau taxabile

Infracțiunea constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în care obiectul material îl constituie declarațiile sau evidențele financiar-contabile al căror conținut a fost alterat de contribuabil(art.9alin.1lit.a).

Prin „ascunderea bunului” se înțelege ascunderea bunului atât în sens fizic cât și juridic. Suntem în prezența unei infracțiuni cu conținut alternativ, prin urmare și în cazul în care se săvârșesc două sau mai multe acțiuni de „ascundere”, vom avea o singură infracțiune. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol în legătură cu încasarea sumelor reprezentând obligații fiscale către stat. [1].

[1].Dorin Ciuncan-lucrare publica”Cronică de documentare juridical.Sursa WALL-STREET

2.2 Omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale

Infracțiunea constă în „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”(art.9alin.1litb). [1]. Obiectul material al acestei infracțiuni il constituie documentele justificative, actele de evidență contabilă, a căror neînregistrare are drept urmare diminuarea impozitelor și taxelor ori neplata, precum și obligațiile fiscale ale contribuabilului care nu sunt îndeplinite ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, astfel cum sunt descrise în norma de incriminare.

Subiectul activ al acestei infracțiuni este circumstanțiat, acesta nu poate fi decât administratorul ori persoana fizică sau juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza și conduce contabilitatea. Participația penale nu este posibilă în forma coautoratului, infracțiunea fiind comisă printr-o inacțiune, fiind posibile însă instigarea și complicitatea intelectuală. Infracțiunea este una de pericol, nefiind necesară producerea unui rezultat fizic materializat

În literatura de specialitate au existat numeroase discuții în legătură cu problema raportului dintre această infracțiune și infracțiunea de înșelăciune reglementată de art. 215 Cod Penal, atunci când prin fapta săvârșită sunt îndeplinite condițiile prevăzute și în această normă de incriminare, unii autori afirmând că am fi în prezența unui concurs de infracțiuni, iar alti autori fiind de parere că în astfel de cazuri nu poate fi reținută decât săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. De asemenea, discuții s-au purtat și pe marginea analizeia comparate a elementelor componente ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2003, și de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, din care s-a desprins concluzia că toate aceste elemente se suprapun în sensul că actele la care se referă ultimul text de lege se regăsesc în cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale incriminate în cadrul primei infracțiuni, de evaziune fiscală. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 ( publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   868 din 22/12/2008)  a statuat că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori .

[1].Dorin Ciuncan-lucrare publica”Cronică de documentare juridical.Sursa WALL-STREET

evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 [fost art. 13 și, apoi, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994], nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 40 și, apoi, art. 37) din Legea contabilității nr. 82/1991, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală. [2].

2.3. Evidențierea unor operațiuni fictive

Infracțiunea constă în „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”(art.9.alin.1lit.c). [1].

Infracțiunea este lipsită de obiect material. Subiect activ al infracțiunii este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică cu atribuții de evidențiere în documentele legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, cum ar fi: contribuabilul, administratorul, directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească obligația de a aplica corespunzător reglementările contabile, contabilul sau societatea care prestează servicii de contabilitate pe bază de contract de prestări servicii. Participația penală este posibilă sub toate formele.

2.4. Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile

Infracțiunea constă „în alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”(art.9.alin.1litd) [1]. Infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. d) nu are obiect material. Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică.

[2].Dorin Ciuncan-lucrare publica”Cronică de documentare juridic

Participația penală este posibilă sub toate formele. În cazul în care fapta se încadrează atât pe dispozițiile. 9 alin. 1 lit. d), cât și pe dispozițiile art. 217 alin. 1 Cod penal, se va reține doar infracțiunea de evaziune fiscală.

2.5. Executarea de evidențe contabile duble

Infracțiunea constă în „executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor”(art.9.alin.1lit.e) [1].

Infracțiunea de evaziune fiscală reglementată de art. 9 alin. 1lit.e) nu are obiect material. Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică cu atribuții în organizarea și conducerea contabilității. Participația penală este posibilă sub toate formele, adică coautorat, instigare sau complicitate. În ceea ce privește coautoratul, acesta este posibil în cazul contribuabilului persoană juridică atunci când conducerea contabilității revine unui organ colectiv(consiliu de administrație) iar membrii acestuia au luat decizia de a se executa evidențe contabile duble, participând efectiv la realizarea acestora. Se observă că infracțiunea se săvârșește prin acțiune, adică prin „executarea” unei evidențe contabile paralele. Fapta se consumă în momentul în care au fost realizate atât evidența contabilă oficială cât și evidența contabilă paralelă.

1.6. Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare

Această infracțiune constă în „sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanei verificate” (art.9.alin.1lit.f)[1]. Obiectul material al infracțiunii constă în documentul care consemnează declarația. Subiectul activ al infracțiunii este circumstanțiat, având în vedere că declarații privind sediile principale sau secundare ale unor persoane nu pot face decât contribuabilii sau persoane împuternicite în acest sens sau care au o anumită calitate. Această faptă constituie infracțiune doar în cazul în care avem sustragere de la efectuarea verificărilor vamale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale iar nu și atunci când scopul este sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor vamale.

[1].Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

De asemenea, din modalitatea de reglementare a art. 9 alin. 1) lit. f) rezultă că acest text are în vedere atât înregistrarea fiscală cât și înregistrarea la registrul comerțului. Nedeclararea sau declararea fictivă sau inexactă nu constituie prin ea însăși o infracțiune, o condiție necesară fiind ca aceasta să fie coroborată cu sustragerea de la efectuarea verificărilor fiscale.

2.7. Substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor legal sechestrate

Infracțiunea constă în „substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală”.(art.9.alin.1lit.g). [1].Infracțiunea prezintă un obiectul material secundar, constând în bunul asupra căruia a fost aplicată măsura sechestrului, conform prevederilor Codului de procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală. Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă sub toate formele.

Infracțiunea are ca situație permisă existența unui bun legal sechestrat, indiferent că este vorba de sechestru asigurător sau de instituirea sechestrului în cadrul procedurilor de executare silită.

3. Infracțiunile conexe infracțiunilor de evaziune fiscală

3.1 Refuzul de a reface documentele de evidență contabilă distruse

Conform art. 3 din lege infracțiunea constă în „fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deși acesta putea să o facă”. (art.3) [1].

Obiectul material al acestei infracțiuni constă în documentele de evidență contabilă distruse și care trebuiau refăcute de contribuabil în termenul înscris în documentele de control.

Norma de incriminare prevede că persoana obligată la refacerea documentelor de evidență contabilă trebuie să fi avut posibilitatea fizică de a reconstitui aceste documente.

[1].Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005[1].Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

[2].Dorin Ciuncan-lucrare publica”Cronică de documentare juridic

De asemenea, este necesar ca documentul de control să fi fost legal întocmit, în caz contrar obligația înscrisă în sarcina contribuabilului nefiind valabilă.

3.2. Refuzul de a prezenta documentele legale și bunurile din patrimoniu

Infracțiunea este prevăzută în art. 4 din lege și constă în „refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, în termen de cel mult 15 zile de la somație, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”. [1]

Infracțiunea nu are obiect material deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare nu are aspect material. Pentru a fi în prezența acestei infracțiuni trebuie ca persoana să fi fost somată de organele competente să prezinte anumite documente legale sau bunuri din patrimoniu iar în somație trebuie să fi fost prevăzut un termen în care să fie prezentate aceste documente sau bunuri. În lipsa unei prevederi exprese, termenul de 15 zile prevăzut în norma de incriminare începe să curgă de la data expirării termenului prevăzut în somație. De asemenea, refuzul persoanei trebuie să fie nejustificat.

3.3. Împiedicarea efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale

În art. 5 din lege se arată că fapta constă în „împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”. [1]. Infracțiunea nu are obiect material.

3.4. Reținerea și nevărsarea cu intenție a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă

Conform art. 6 din lege infracțiunea constă în „reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”. [1] Obiectul material îl constituie sumele de bani care sunt colectate de la contribuabili fără a fi virate la bugetul general consolidat.

[1] Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

În situația în care, după plata salariilor, angajatorul dispune de fondurile necesare pentru plata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, fără să vireze însă aceste sume de bani în termen de 30 de zile de la scadență, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu condiția ca fapta să fie săvârșită cu intenție. Dacă după plata salariilor angajatorul nu mai dispune de fonduri bănești necesare plății impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la

sursă fapta sa nu este infracțiune având în vedere că sumele care trebuie virate nu au fost încă reținute.

3.5. Tipărirea, deținerea sau punerea în circulație a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate

2.5^1. Deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate

Această faptă este incriminată în art.7 alin.1 din lege, care prevede că constituie infracțiune „deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special”. [1] Cerința esențială pentru existența acestei infracțiuni este ca deținerea sau punerea în circulația să se realizeze fără drept.

3.5^2. Tipărirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, falsificate Art. 7 alin. 2 din lege arata că constituie infracțiune „tipărirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate”. [1]. Obiectul material al infracțiunii diferă în funcție de modalitatea în care este săvârșită fapta. Dacă se realizează atât tipărirea cât și deținerea sau punerea în circulație a unor marcaje sau formulare tipizate falsificate vom avea un concurs real de infracțiuni, deoarece ne aflăm în prezența unei infracțiuni cu conținuturi alternative. Latura obiectivă a acestei infracțiuni conține trei modalități de săvârșire, respectiv „tipărirea”, deținerea și „punerea în circulație”.

[1] Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

3.6. Rambursări, restituiri sau compensări nelegale

Art. 8 din lege reglementează două infracțiuni distincte, în cadrul alin. 1 ) și 2). [1]

3.6^1. Obținerea de rambursări, restituiri sau compensări nelegale

Conform art. 8 alin. 1) din lege, se pedepsește „stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”. Infracțiunea este lipsită de obiect material. Pentru a ne afla în prezența acestei infracțiuni este necesar ca fapta săvârșită să aibă ca efect rambursarea, restituirea sau compensarea sumelor datorate bugetului general consolidat. Tentativa se pedepsește.

3.6^2. Asocierea în vederea obținerii de rambursări, restituiri sau compensări nelegale

Conform art. 8 alin. 2 din lege constituie infracțiune „asocierea în vederea săvârșirii faptei prevăzute la alin. 1”, mai exact spus asocierea în vederea obținerii ilegale a unor rambursări, restituiri sau compensări de impozite, taxe și contribuții datorate bugetului general consolidat. Acest articol reglementează pluralitatea constituită, ca formă a pluralității de infractori ce presupune gruparea mai multor persoane pentru săvârșirea de infracțiuni. Asocierea se poate realiza în două modalități: asocierea propriu-zisă a două sau mai multor persoane sau aderarea unei persoane la asocierea deja constituită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. 1 din lege. Această infracțiune există indiferent dacă cei care se asociază săvârșesc sau nu fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 din lege. Potrivit art. 323 alin. 2 Cod penal, dacă asocierea a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni (de exemplu se obține o rambursare ilegală de TVA), se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Tentativa este sancționată.

[1] Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

Cauze de nepedepsire și cauze de reducere a pedepselor in cazul evaziunii fiscale

In art. 10 al Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a creat și posibilitatea aplicării unor cauze de atenuare a pedepsei și chiar de nepedepsire. [1] Aplicabilitatea acestor cauze impune a se face o distincție clara între cauza de nepedepsire reglementată de art. 10 alin. 1 teza a III-a din lege și alte instituții de drept penal, acolo unde se aseamănă. Este de asemenea necesar a se face o distincție între cauzele care înlătură răspunderea penală și cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, reglementate de art. 44 – 51Cod penal.

Cauza de nepedepsire reglementată de art.10 alin. 1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005 face parte din categoria mai largă a cauzelor care înlătură răspunderea penală, în cadrul acestei categorii fiind considerată cauză specială de nepedepsire prevăzută într-o lege specială. [1] Ca si condiții pentru aplicarea cauzelor de nepedepsire și cauzelor de reducere a pedepselor, din continutul art. 10 din lege se poate observa că acest text de lege împarte cauzele de nepedepsire și de reducere a pedepselor în trei categorii:

– o cauză de reducere a pedepsei prin schimbarea limitelor speciale ale pedepsei la jumătate din limitele maxime și minime prevăzute în textul de lege.

– o cauză de înlocuire a pedepsei închisorii cu amenda.

– o cauză de aplicare a unei sancțiuni administrative.

Cele trei categorii de cauze prevăzute de art. 10 din lege cunosc aceleași condiții de aplicare, singura condiție care le diferențiază fiind condiția valorică ce se referă la cuantumul prejudiciului, care trebuie să fie peste 100.000 euro în cazul art. 10 alin. 1 teza I, între 50.000 euro și 100.000 euro în cazul art. 10 alin. 1 teza a II-a și sub 50.000 euro în cazul art. 10 alin. 1 teza a III-a. [1]

Cele trei condiții comune trebuie îndeplinite cumulativ, acestea fiind:

– săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală;

– condiția prevăzută de art. 10 alin. 2 din lege;

– acoperirea integrală a prejudiciului.

Privitor la efectele cauzelor de nepedepsire și ale cauzelor de reducere a pedepselor, legea prevede trei praguri ale prejudiciului în funcție de care se stabilește incidența uneia din cele trei cauze de atenuare sau de nepedepsire prevăzute de lege.

[1] Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscal.M.Of.nr,672/27.07.2005

Acestea sunt:

– prejudiciu cauzat și recuperat de până la 50.000, când devine incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. 1 teza a III-a;

– prejudiciu cauzat și recuperat mai mare de 50.000 euro dar de până în 100.000 euro, când devine incidentă cauza de înlocuire a pedepsei cu amenda, prevăzută de art. 10 alin. 1 teza a II-a;

– prejudiciul cauzat și recuperat mai mare de 100.000 euro, când devine incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. 1 teza I din lege. Cele trei categorii de cauze sunt stabilite în funcție de cele trei praguri ale prejudiciului.

Efectele pe care le produc cele trei cauze diferă la rândul lor pot fi în prezența:

– reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege;

– înlocuirii pedepsei închisorii cu amenda; sau

– aplicării unei sancțiuni administrative.

[1] Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii

III. EVAZIUNEA FISCALA IN ROMÂNIA

Examinând problema evaziunii fiscale în România, se poate constata că de la marea reformă a impozitelor directe din anul 1921 și în special din anul 1929, legea românescã s-a orientat în principal spre organizarea unui sistem de impunere si de găsire a mijloacelor celor mai eficace pentru prevenirea și reprimarea evaziunii fiscale.

În anul 1923 s-a desființat impunerea minimală și s-au atenuat sancțiunile severe prevăzute de legea din 1921 împotriva practicilor evazioniste.(1) Legea contribuțiilor directe din 1923, pe lângă părți bune a avut și lacune, ce fãceau ca sarcina fiscală să nu fie legal repartizată, pentru a asigura unor intreprinderi posibilitatea de a nu plăti impozitul. Spre exemplu, faptul că imobilele aparținând intreprinderilor industriale nu erau supuse impozitului pe clădiri, avea drept consecință faptul că în anii când activitatea acestora se solda cu pierderi, fiscul pierdea și impozitul funciar pe care intreprinderile l-ar fi plătit sub rubrica “impozit pe clădiri”.

Cea mai răspândită formă de evaziune fiscală a avut-o “inflațiunea amortizărilor”, procedeu ce consta în acțiunea intreprinderilor de a exagera valoarea clădirilor și instalațiilor pe care le posedau și de a cere și de a obține de la fisc dreptul de a scădea din beneficiu un fond de amortizare corespunzător unor investiții mai mari decât cele reale.

Efectele aplicării legii din 1923 au constat în scăderea îngrijorătoare a randamentului impozitelor directe. Această situație determina legiferarea specială a măsurilor de represiune a evaziunii fiscale și o modificare totală a metodelor de impunere, pentru acele categorii de contribuabili ce se puteau sustrage fiscului cu ușurință. Legiferarea măsurilor de represiune a evaziunii fiscale și modificările aduse legii contribuțiilor directe marchează în România începutul luptei antievazioniste.

(1)Statutul funcționarului public, legiferat în anul 1923.

Începând din 1929 legislația fiscală română are tendința din ce în ce mai pronunțată de a restrânge sfera de aplicare a metodei constatării directe prin declarația contribuabilului și de a o înlocui prin sistemul impunerii fixe și minimale, pe baza semnelor exterioare și prezumțiilor. Scopul legii din 1929 a fost de a mări masa impozabilă și de a limita posibilitățile de evaziune.

Un adevărat cod al evaziunii fiscale a fost introdus în legea contribuțiilor directe și celelalte legi de impozite și taxe. Legea contribuțiilor directe din 1933 clasifică abaterile de la legi în contravențiune simplã și contravențiune calificată.

În literatura juridică a vremii se fãcea diferența între infracțiunea fiscală, abaterea fiscală și evaziune. Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agenților economici spre reducerea consumurilor, la disponibilizarea resurselor în economie, la stimularea exporturilor și nu în ultimul rând la îmbunătățirea disciplinei financiare. În condițiile introducerii T.V.A. în locul impozitului pe circulația mărfurilor și a unui nou sistem al accizelor, gradul de fiscalitate realizat s-a situat sub nivelul anilor 1990-1991. Astfel, infracțiunea fiscală era considerată “orice abatere, neascultare a legilor fiscale sancționată cu o pedeapsă fiscală, neurmarea sau nesupunerea la legile fiscale putând să rezulte fie dintr-un fapt de abstențiune, fie dintr-o acțiune”.(1) Se aprecia cã infracțiunea fiscală apare ca o consecință a dreptului pe care îl are statul de a impune și de a pedepsi. Sancțiunile pentru astfel de fapte erau amenzile, care mergeau până la de patru ori impozitul la diferența venitului sustras. Pentru actele de corupție impotriva agenților fiscali era prevazutã închisoarea contravenționalã.

Ion Stan în lucrarea “Fraude și sancțiuni fiscale” făcea următoarele aprecieri: “legislația română este un mozaic de legi necoordonate din punct de vedere al sancțiunilor. Infracțiunile nu sunt întotdeauna net definite, iar tehnica aplicării lor nu este amănunțită și precisă, ceea ce îngreuneazã nu numai sarcina organelor fiscale chemate a le aplica ci și cercetãrile în domeniul dreptului fiscal și judecarea contravențiil.Fiecare lege fiscalã are sistemul sãu deosebit de penalitãți, procedurã proprie și termene de apel și recurs cu totul diferite de la un impozit la altul, astfel cã se comit cu ușurințã de cãtre funcționarii Ministerului Finanțelor, erori și confuzii”.(2)

(2)Ion Stan,“Fraude și sancțiuni fiscale”,lucrare

Virgil Madgearu spunea că stabilizarea efectuată în 1929 s-a legiferat într-un moment în care nu exista niciuna din condițiile prealabile necesare efectuării unei operațiuni financiare de o asemenea importanță pentru economie și o caracteriza ca o măsură forțată. El arata că în anul 1928, când au început pregătirile pentru stabilizare, balanța comercială avea un deficit de 5,2 miliarde lei, balanța plăților se echilibrase numai prin creditele pe termen scurt și prin devizele cedate de Banca Națională, bugetul avea un deficit de 2,5 miliarde lei, tezaurul era încărcat cu angajamente neacoperite de 6,2 miliarde lei, prețurile interne erau mai ridicate decât puterea de cumpărare a leului în străinătate, stocul de devize al Băncii Naționale era epuizat și criza economică mondială în plină desfășurare.(3)

La 29 decembrie 1947 o nouă lege vine să sancționeze evaziunea fiscalã; legea 344 era foarte asprã urmãrind cu toatã seriozitatea pe evazioniști și pe toți cei ce nu-și respectau obligațiile fațã de stat, dând însa posibilitatea celor în cauzã sã intre în legalitate și sã-și lichideze obligațiile fiscale, chiar dacã s-ar fi retras în trecut în tot sau în parte de la plata impozitelor. Faptele de evaziune erau asimilate crimei de sabotaj și se sancționau cu pedepsele prevăzute în legea pentru reprimarea speculei și a sabotajului.

Tranziția la economia de piață a țărilor care au avut economii centralizate implica schimbări esențiale în toate domeniile vieții economice și sociale. Așadar reforma economică trebuie sã aibă neapărat ca o componentă esențială și reforma fiscală care să permită întărirea administrației fiscale prin existența unui sistem fiscal care să conducă la eficiența activităților economico-sociale. Promovarea unei reforme fiscale în țările aflate în tranziție la economia de piață trebuie să constituie una din prioritățile majore.

În condițiile unei economii planificate, sistemul de prețuri este rigid, nereflectând situația reală din economie; capitalul este tratat în cea mai mare parte ca un bun fără valoare, ceea ce implica o rată a dobânzii foarte scăzută; salariile personalului scad simțitor. În țările dezvoltate însă, sistemul fiscal este simplu de administrat, transparent și stabil.

(2)Ion Stan,“Fraude și sancțiuni fiscale”,lucrare

(3)Virgil Madgearu, Evoluția economiei românești după Războiul Mondial,

În momentul în care se adoptă un nou sistem fiscal trebuie avut în vedere impactul pe care acesta îl are asupra firmelor în adoptarea deciziilor de dezvoltare, întrucât tendința de a confisca veniturile accentueazã evaziunea fiscală și corupția, care la rândul lor sunt amplificate de inflație, care de obicei conduce la practicarea unui sistem de impozitare indexat. De asemenea este necesară luarea în calcul a efectelor sistemului fiscal asupra investițiilor străine.

Deosebit de interesant și sistematic trasează perioada de referință anterior dezbătută, Acad. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR(4). Cum era de așteptat, efectele crizei nu s-au simțit direct în România. Bursa de la București era mică, iar prăbușirile au fost la început minore însă, criza s-a instalat în valuri succesive.

Începutul a fost „criza prețurilor”, adică primul val. S-a făcut simțită mai întâi la nivelul comerțului exterior, prin scăderea impresionantă a prețurilor produselor exportate de România pe piețele internaționale: cereale, petrol, lemn, vite.

Când se vorbește de scăderea prețurilor, percepția populației este că se întâmplă un lucru bun. Dar, s-a dovedit că nu a fost un lucru bun. Deoarece „criza prețurilor” a fost legată de comerțul exterior, în epocă s-a acreditat ideea că, pentru România, criza era un articol de import și nu ne va afecta. Dar ne-a afectat, pentru că a urmat al doilea val, respectiv „criza veniturilor”.

După scăderea prețurilor, pe cale de consecință, toți cei care exportau atât producătorii agricoli, cât și cei din industrie, au suferit o cădere a veniturilor. Anul 1929 a fost un an agricol foarte bun. Toată lumea era fericită că are producție mare. Dar când a fost la valorificare, dintr-o producție mare s-au obținut venituri mici. Pentru că nu au mai putut să exporte, producătorii lucrau în pierdere și nu și-au mai acoperit cheltuielile de producție, fapt ce a determinat apariția celui de al treilea val, „criza de consum”.

Scăzând veniturile a scăzut și consumul. Având în vedere că angajații din economie și agricultură, salariații publici, liber profesioniștii, precum și cei din învățământ și sănătate au resimțit reducerea veniturilor, scăderea puterii de cumpărare a fost un fenomen general economic și unul dintre indiciile cele mai evidente ale crizei, care s-a resimțit începând cu 1930-1931.

4)Mugur Isărescu în PrezentareaConsideratii privind Marea Criză Economică din 1829-1933

A urmat „criza producției”. Scăzând puterea de cumpărare și consumul, producția internă, de asemenea, s-a prăbușit și ea. Comerțul a fost destabilizat, volumul vânzărilor a scăzut și durata stocurilor a crescut. Cu marfa nevândută, comercianții nu mai puteau face comenzi noi și astfel, s-a ajuns la această „criză de producție”. Cu depozitele pline de marfă și fără cumpărători, fabricanții nu mai investeau în materii prime și în mână de lucru, iar „criza de producție” s-a dus în al cincilea val, care a fost „criza locurilor de muncă”. Șomajul reprezenta o mare amenințare pentru populație, cu toate că industria românească nu era foarte dezvoltată și cea mai mare parte a populației era în mediu rural.

În „Calendarul ziarului Universul” din 1934, situația șomajului cronic, deși prezentată doar în cifre, este și mai impresionantă. După datele Biroului Internațional al Muncii de la Geneva, la 15 august 1934, România este înscrisă cu 32.000 de șomeri, cu precizarea că este o evaluare aproximativă, din anul 1931. Deci, nici cel puțin nu aveam o statistică corectă a șomajului.

După această criză a locurilor de muncă, legat însă de toate celelalte valuri, a urmat „criza finanțelor statului”. Cum era și normal, pe o activitate economică în scădere, cu venituri scăzute atât la producători, cât și la consumatori, veniturile bugetare s-au prăbușit și finanțele statului au intrat în degringoladă. Legăturile dintre starea economiei și bugetul statului fiind atât de strânse, este de la sine înțeles că a urmat acutizarea „crizei finanțelor statului”. Resimțind efectele crizei, guvernații au trecut la diminuarea cheltuielile materiale, în acest fel piața fiind privată de un client, cândva, puternic. Presa consemnează acest fenomen și scrie despre guvernele care au trecut brusc la economii după o eră de risipă și de cheltuieli excesive. Concomitent, s-au micșorat salariilor angajaților statului, diminuând astfel puterea de consum a acestora și agravând „criza de consum”. De asemenea, scăderea veniturilor populației a determinat și regresul puterii de contribuție a cetățenilor la impozite, precum și scăderea puterii de consum a articolelor monopolizate, care, de asemenea, aduceau venituri la stat.

S-a ajuns la al șaselea val, „criza de încredere”. Dacă citim ceea ce se publica în epocă, devine evident că toată lumea era cuprinsă de panică, iar „criza de încredere” domina starea de spirit a oamenilor. Zvonurile prindeau cu ușurință, se credea orice și era ascultat oricine. Cum foarte plastic spunea Victor Slăvescu, într-o conferință ținută în anul 1932, „neîncrederea este pretutindeni. Neîncrederea este în aer. Nimeni nu se mai încrede. Toată lumea crede orice”. Criza economică generală, începută în anul 1929, prin toate componentele ei, s-a constituit într-un atac violent asupra stării de spirit a populației. Așa cum explica presa, de aici și până la „criza morală” nu a mai fost decât un pas. Oamenii s-au împărțit repede în „perdanți” și „câștigători”. Cei mai mulți erau „perdanții”, copleșiți de greutăți și de nesiguranță, își pierdeau locurile de muncă, economiile, locul și rolul în societate. Glasul lor nu se mai auzea în cetate. În schimb puteau fi auziți „câștigătorii”. Mult mai puțini, dar mult mai puternici, aduceau în societate modelul învingătorului care ia totul, fără scrupule, dispus la orice compromis.(4)

Crizei conomice și celei morale i-au urmat „criza bancară”. Poate mai mult decât celelalte aspecte ale crizei generale, „criza de încredere” și „criza morală” au agravat „criza bancară”. Criza bancară din România a atins apogeul în 1931 și 1932, când băncile au fost asaltate de clienții lor, care și-au retras precipitat banii și i-au pus la saltea, cum zicea românul. Astfel, au dispărut de pe piață mari sume de bani, iar acest fapt a agravat și mai mult criza generală. Alții și-au amintit că „banul e o mică roată ce-nvârtește lumea toată” și, pentru mai multă siguranță, au cumpărat devize străine și aur, ceea ce a slăbit și mai mult leul, pe care, de altfel, toată lumea susținea că îl dorește puternic(4)

Evaziunea fiscalã este consecința acțiunii unor situații, ori a unor fapte ilegale între care pot fi enumerate:

a) imperfecțiunile legii, în sensul cã actele normative prin intermediul cãrora se reglementeazã conduita de impozitare nu sunt îndeajuns de elaborate, și impozitele nu sunt suficient de clare, explicite,

b) lipsa de uniformitate în activitatea organelor financiare cu privire la stabilirea și perceperea taxelor și impozitelor, determinatã de inexistența unor norme metodologice de aplicare a legii,

c) conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile,

d) lipsa de exigențã ori corupția funcționarilor publici în cadrul organelor fiscale.

(4)Mugur Isărescu în PrezentareaConsideratii privind Marea Criză Economică din 1829-1933

Etapa tranzitorie de la economia dirijată la economia de piață, caracterizată prin modificări structurale ale relațiilor economice, favorizează faptele ilegale, îndeosebi corupția, traficul de influență, înșelăciunea și, desigur, evaziunea fiscalã. La un moment dat s-a considerat utilă și ajustarea temporară a unor instrumente fiscale în măsură să sprijine stabilizarea economiei.

Diversificarea structurii sistemului de impozite prin adoptarea impozitului pe venitul personal și a altor impozite (impozitul pe câștigul din capital, impozitul pe proprietate, impozitul pentru poluare) au constituit o prioritate a reformei fiscale alãturi de introducerea impozitului pe venitul global.

Legea 87/1994 vine sã asigure siguranța bugetului statului prin prevederea obligației pentru toți cei care obțin venituri de a contribui cu o parte din acestea, constituite ca impozite, la realizarea bugetului statului. Legea privind evaziunea fiscalã era mai mult decât o necesitate și este de așteptat ca gravitatea pedepselor pe care le instituie îi va determina pe evazioniștii de profesie sau de ocazie, sã se gândeascã mai mult înaintea sãvârșirii unor astfel de acte, pentru cã riscul pe care și-l asumã acum nu este legat de pierderea unor sume de bani pe care le plãteau ca amendã, ci este în joc o valoare mult mai mare – libertatea.(5)

În momentul de față, evaziunea fiscală e una dintre cele mai des întâlnite infracțiuni cu caracter economic, existând o adevărată luptă a organelor statului cu acest fenomen. Într-o definiție generală, evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine.

Nu orice „sustragere” reprezintă automat evaziune fiscală. Ori de câte ori, contribuabilul se folosește de dispozițiile legale în vigoare pentru a „evita” plata unor taxe nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni de evaziune fiscală.

(5)Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale (M.O. nr.299/24.10.1994

Cu privire la evaziunea fiscală ilicită, Legea nr.241/2005 prezintă expres situațiile în care contribuabilul va fi tras la răspundere penală pentru evaziune fiscală. Spre exemplu suntem în prezența evaziunii fiscale atunci când contribuabilul are una din urmăroarele conduite: nerefacerea, cu intenție, a documentelor de evidenta contabila distruse; refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale sau împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale; reținerea sau nevărsarea, cu intenție, (în cel mult 30 de zile de la scadenta) a sumelor reprezentând impozite sau contribuții; punerea în circulatie de timbre, banderole sau formulare tipizate (utilizate în domeniul fiscal, având regim special) atât în cazul în care persoana în cauza nu are, cât si în cazul în care stie ca acestea sunt falsificate; stabilirea, cu rea credinta, a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având drept rezultat obtinerea, fara drept, de la bugetul de stat, a unor sume de bani sau compensări necuvenite. De aceea, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pentru a reuși să combată evaziunea și pentru a crește încasările la buget, oferă unele „facilități” persoanelor care au comis această faptă pentru a evita răspunderea penală sau pentru a-și atenua această răspundere. Practic, prin legislația în vigoare, statul pune, mai presus de represiunea penală, interesul pragmatic al colectării la buget a sumelor ce au rezultat din fenomenul evaziunii fiscale descoperit. Astfel, cu titlu general, articolul 10 din lege prevede că în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecații, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă însă prejudiciul adus statului este sub o anumită valoare, “facilitățile” oferite merg și mai departe. În concret, potrivit legieslației în vigoare, dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de pana la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda, iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de pana la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplica o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Totuși, nu orice persoană poate beneficia de aceste „facilități”. Pentru a descuraja fenomenul evaziunii fiscale, articolul 10 alineat 2 al legii nr. 241/2005 prevede că acestea nu se aplică nu se aplica dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune de același gen într-un interval de 5 ani. Pentru a determina cuantumul prejudiciului, legea prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidentelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedura fiscală.(1) Datele privind aceste fenomene de coruptie, economie subterana, evaziune fiscala sunt actuale și surprind caracteristicile țării noastre în raport cu celelalte state membre UE. Contextul economic actual, generat de criza economico-financiară, agravează aceste fenomene care, la rândul lor, adâncesc această criză. Limitarea acestora poate și ar trebui să fie una dintre soluțiile de redresare aechilibrului financiar public pentru România. România este unul dintre statele membre ale UE cu mari problem nerezolvate în gestionarea evaziunii și a corupției fiscale.

Evaziunea fiscală suferă la capitolul monitorizare, transparență publică, limitare și restrângere. Este un fenomen care proliferează tot mai mult în societatea noastră, ajutat de corupția și birocrația sistemului public, dar și de o resemnare a organelor de control.

Legea romana, in prezent, nu reueste să prevină, dar mai ales, la ce amploare a luat acest fenomen, se arată neputincioasă în a îl mai combate. Din multitudinea posibilităților pe care contribuabilul român le pune frecvent în practică în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cel puțin patru sunt „demne” de a fi enumerate:

– conducerea incorectă și incompletă a contabilității,

– majorarea cheltuielilor deductibile/nedeductibile,

– neînregistrarea veniturilor,

– neplata obligațiilor fiscale.

“Evazionistul de profesie”- cum îmi place să-l intitulez, expresia aparținându-mi în excusivitate, își asumă riscul de a eluda legea atunci când situația îi este favorabilă. Printr-un calcul matematic calculează venitul scontat, valoarea impozitului pe care ar trebui să o cedeze și în funcție de profit decide daca va plati sau va recurge la căi neortodoxe de a se sustrage de la obligațiile bănești.

(1)Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Aprofundând problema cu ocazia întocmirii acestei lucrări am ajuns să mai am o opinie legată de decizia contribuabilului de a plăti sau nu . Sunt de părere că în calculul său matematic intră, în anumite situații și riscul sancțiunii pe care ar trebui să o suporte . În caz că riscul este prea mare evazionistul va renunță.

Tot mai des se aude ridicată problema echității fiscale. Deși ideea nu este nouă. Aceasta a apărut în practica fiscală la un moment dat, atunci când s-a dorit eliminarea sau reducerea unor privilegii fiscale pentru unele clase sociale sau pentru unele obligații bănești către stat.În acest sens pot aminti ideea burgheză de egalitate fiscală de la 1789, care consta în stabilirea fiecărui cetățean a unei sarcini fiscale direct proporțională cu averea sau veniturile sale.

Pe parcursul istoriei echitatea fiscală a cunoscut mai multe denumiri ca: egalitate fiscală, justiție fiscală sau dreptate fiscală. Conceptul de echitate fiscală ar reprezenta capacitatea de contribuție a cetațenilor , de care trebuie să se țină seama atunci când sunt stabilite impozitele și taxele ce revin în sarcina lor. În viziunea acestei definiții echitatea înseamnă impozite egale la venituri egale . Dar acest concept nu distinge la ce egalitate se face referire. Pentru că dacă s-ar referi la egalitatea personală, atunci, conform definiției, ar trebui aplicată o regula a impozitării ținându-se seama de situația personală a contribuabililor. Și atunci s-ar produce iar inechități. Omul prin esența lui are o gândire subiectivă. Pentru contribuabil inechitatea fiscală este o percepție a sentimentului de nedreptate, dincolo de obligația de a plăti.Nu odată am auzit spunându-se “ biruri către stat”. Orice contribuabil se simte neîdreptățit atunci când trebuie să plătească deși, acest lucru nu reprezintă neapărat și nu întotdeauna o inechitate.

In România inechitatea fiscală este “simțită” mai acut pentru ca este generată de un proces nesfârșit de “așezare” a impozitelor, de modul în care este evaluată materia impozabilă și de cum sunt lichidate impozitele. [6]

Ambasadorul SUA Mark Gitestein a declarat, în prezentarea raportului „ Priorități pentru România” de către Camera de Comerț Americană din România că evaziunea fiscală in România este „atât de larg răspândită, încât nivelul acesteia poate depăși valoarea bugetului de stat”[7].

[6]Bîrle, Vasile, Echitatea fiscală, Editura Teora, București, 2006;

[7]sursa WALL-STREET

Cu aceeasi ocazie Ambasadorul SUA Mark Gitestein a relatat că a înțeles că economia României este o piramidă inversată, in care trei milioane de angajați în sectorul privat care plătesc taxe și impozite susțin 15 milioane de români sau pe cei milioane de români care muncesc în economia „gri” și care nu plătesc niciun fel de taxe. ” Ceea ce am reușit să înțeleg despre economia României –și trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam doi ani ca să îmi explic cu acdevărat, așa cum știți și dumneavoastră, însă știți că și noi, cei din afară, nu prea putem înțelege , pentru că noi nu am trăit tranziția de la o economie comunistă centralizată și controlată la încercarea de a construi o adevărată economie de piață-ceea ce am reușit să înțeleg este că România , la fel ca multe alte economii post-comuniste este de fapt o piramidă inversată” [7]. Ambasadorul SUA a mai adăugat că în România sunt mai mulți pensionari decât angajați [7]. În peste 25 de ani de practică în domeniul fiscal ne-am aflat în miezul „confruntării” dintre contribuabilii cu sistemul de reglementare fiscal. Astfel, s-a constatat o mare carență în „gândirea” guvernelor aflate la putere în ce privește inventarierea resurselor. Soluțiile de sporire a veniturilor publice au fost „găsite” mai ales în creșterea presiunii fiscale, și mai puțin în reducerea fenomenului evazionist, ori, astfel de decizii au generat o serie de inechități în plan social.

Pe parcursul acestor ani, am observat că fiscalitatea pare să fie un șir nesfârșit de enigme și dileme, adesea dificil de soluționat, a căror efecte sunt în măsură să producă distorsiuni sistemice majore în plan economic, social sau politic.Și acest lucru deoarece, în frecvente cazuri, statul nu este în măsură să-și încaseze în integralitatea lor veniturile care-i aparțin iar contribuabilii nu reușesc să stabilească o„comunicare” corectă, pragmatică și eficientă cu instituțiile statului, în cadrul raporturilor fiscale. Criza economică din România trebuie privită în contextul național și, evident, în cel al Uniunii Europene. Lipsa de lichiditate a trezoreriilor companiilor datorată condițiilor pieței și dezvoltarea unor căi de reacție rapidă a administrării fiscale pot duce, pe termen scurt, la incapacitatea firmelor de a face față în această perioadă de criză. Această cauză conduce, fie la decizia acestora de a face evaziune fiscală, fie la o altă decizie de creditare. În procesul de administrare fiscală s-au stabilit unele măsuri pentru amânarea la plată obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare.

[7]sursa WALL-STREET

Incapacitatea firmelor de a face față datoriilor curente este evidențiată mai ales de presiunile care apar în cadrul executărilor silite prin poprire (când agentul economic emite bilete la ordin sau banca își modifică opțiunile de creditare față de client). Această stare de fapt induce în mediul economic și o scădere a potențialului de creștere economică.

Avem de-a face cu două procese care trebuie analizate în mod distinct: nevoia de finanțare a firmelor într-un mediu economic ostil duce la creșterea presiunii fiscale ce favorizează evaziunea fiscală, datorată aplicării măsurilor de executare silită, care trebuie să fie efectuată prompt și eficient și de acordarea înlesnirilor fiscale (suspendarea temporară a executării silite ) în care ar trebui analizat interesul statului vis-a-vis de utilizarea pârghiei administrării fiscale în stimularea creșterii economice.

În ceea ce privește evaziunea fiscală la nivel național, am arătat că există o problemă din punct de vedere conceptual cu privire la distincția pe care unii autori o fac între evaziunea fiscală licită sau legală și evaziunea fiscală ilicită sau ilegală.

În doctrina franceză, activitățile care au ca scop sustragerea de la impozitare sunt analizate separat, făcându-se distincție între evaziunea fiscală și frauda fiscală. Această distincție se face prin raportare la legile fiscale, în sensul că în cazul fraudei fiscale este înfrântă o dispoziție legală, ceea ce nu se întâmplă în cazul evaziunii fiscale, care se caracterizează prin faptul că sunt speculate dispozițiile legale pentru diminuarea masei impozabile. De asemenea, și țările anglo-saxone fac distincția între evitare fiscală (tax avoidance), care se realizează prin ocolirea dispozițiilor legale fiscale și evaziune fiscală (tax evasion), care constă în sustragerea de la impozitare prin încălcarea efectiva a legii fiscale.

Pactul bugetar european sau tratatul fiscal semnat si de Romania a intrat in vigoare de la 1 ianuarie, dupa ce a fost ratificat de Finlanda. Principalul scop al tratatului este asigurarea unei mai bune discipline fiscale, in zona euro, cu ajutorul "regulii de aur".

In luna martie, pactul bugetar european a fost semnat de 25 de tari din Uniunea Europeana, printre care si Romania. Astfel, statul roman va trebui sa indeplineasca toate conditiile si masurile prevazute, inclusiv regula de aur. Aceasta presupune limitarea deficitelor si impune bugete nationale echilibrate pentru a preveni o ascensiune a crizei, conform comunicatului oficial, postat pe site-ul Consiliul Uniunii Europene.

Bugetele nationale ale statelor membre participante sa fie echilibrate sau excedentare, iar conditia esentiala pentru ca acest scopul sa fie atins este ca deficitul structural anual sa nu depaseasca 0,5% din PIB. O alta conditie este ca tarile sa nu se depaseasca o datorie publica de 60% din PIB.In caz contrar, statele care nu au respectat aceasta regula vor suporta sanctiuni financiare care pot ajunge pana la 0,1 din PIB. In cazul in care tara sanctionata face parte din zona euro, banii vor ajunge la Mecanismul European de Stabilitate. Daca statul nu a adoptat inca moneda unica europeana, suma achitata va intra in bugetul general al Uniunii Europene. Pe langa penalizarile financiare, un stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv va trebui sa prezinte celorlalti membri un program de parteneriat bugetar si economic. (8) Acesta va mentiona detaliat reformele structurale pe care statul se angajeaza sa se le respecte. Analistii sustin ca tratatul fiscal va aduce un nou val de austeritate.

In opinia profesorului de economie Mircea Cosea ”consecintele acestui pact sunt sacrificii foarte mari si renuntarea la prognozele de crestere economica”. Ilie Serbănescu impartaseste parerea exprimata de Cosea si sustine ca „Romania nu este capabila de disciplina financiara”. (8) Documentul a fost ratificat, de Senatul Romaniei, la 21 mai si a fost promulgat, la 13 iunie, de presedintele Traian Băsescu. Germania a insistat ca pactul sa fie adoptat, sustinand ca este una dintre conditiile necesare pentru solidaritatea financiara a statului german cu tarile din zona euro aflate in dificultate.

Consiliul Fiscal a calculat cât e evaziunea fiscală în România.  Evaziunea fiscală are o dimensiune ridicată în România, în condițiile în care numai în cazul CAS, TVA și impozitului pe venit aceasta reprezenta 10,3% din PIB în anul 2010, respectiv 53,684 miliarde de lei, conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor INS, publicate în Raportul anual al Consiliului pe anul 2011.Dacă România ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, țara ar avea venituri bugetare ca procent din PIB foarte aproape de media europeană. O reformă profundă a administrării taxelor și impozitelor în România țintită în direcția creșterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară",se precizează în documentul Consiliului Fiscal.

(8)Pactul bugetar european a intrat in vigoare – Regula de aur ameninta RomaniaAutor: Alexandra Grigore Joi, 03 Ianuarie 2013 sursa BUSINESS

În acest context, reprezentanții Consiliului Fiscal vorbesc despre necesitatea reducerii evaziunii fiscale pentru obținerea unor venituri suplimentare la buget în condițiile în care România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor fiscale (impozite și contribuții sociale) dintre țările UE. (8)

România ar fi încheiat astfel anul trecut pe plus, cu un excedent bugetar de 4,1%, față de deficitul de 7,2% din PIB raportat de autorități. Potrivit unui studiu A.T.Kearney, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea din PIB a economiei subterane. Statisticile Bruxelles-ului arată că Grecia, Italia, Spania și Bulgaria ne întrec în a nu plăti taxele la stat. Nivelul economiei subterane se cifrează în aceste țări între 25% și 40% din PIB, în timp ce în restul UE pleacă de la 5% și nu depășeste 15%. Nu este de mirare că acestea sunt dintre țările cu cele mai mari probleme economice în prezent. Potrivit unui studiu realizat de EU.Observer.com, în 2009, economia subterană a reprezentat între 36% și 39% din PIB, în timp ce, în 2008, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor Publice, nivelul era la 21% din PIB, față de 14,5% în 2004. La rândul ei, Andreea Paul-Vass, consilier economic al prim-ministrului Emil Boc, apreciază că aconomia subterană se situează la 23% din PIB.(10)

(8)Pactul bugetar european a intrat in vigoare – Regula de aur ameninta RomaniaAutor: Alexandra Grigore Joi, 03 Ianuarie 2013 sursa BUSINESS

(9)RomaniaAutor: Alexandra Grigore Joi, 03 Ianuarie 2013 sursa BUSINESSEVZ.ro Thursday, 10 May 2012 Sursa: Andrei Ciocarlan

(10)sursa BUSINESSEVZ.ro

V. MANAGEMENTUL COMBATERII EVAZIUNII FISCALE ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA PRIVIND MODALITATILE SI MIJLOACELE DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE IN DOCTRINA ROMÂNEASCĂ ȘI CEA INTERNAȚIONALĂ

Găsirea celor mai adecvate politici si strategii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale , in conditiile Romaniei ca țară membră a Uniunii Europene reprezină o problematică cunoscuta și de mare importanta . Acesta este un deziderat necesar in orice economie , cu atat mai mult intr-o economie de tranzitie , amenintata de crize economice si politice .

Evaziunea și frauda fiscală sunt unul din capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni cât și de tehnocrații în materie fiscală. Acestea două sunt fenomene economic sociale complexe deosebit de importante cu care toate statele se confruntă în prezent și ale căror consecințe nedorite caută să le limiteze cât mai mult.

Statele trebuie să se preocupe sistematic și eficient de preîntâmpinarea și limitarea acestor fenomene.

Cercetarea în domeniu ar trebui să vizeze în principal urmatoarele aspecte :

1.-aprofundarea unor abordări-conexe, prin analiza conceptelor de fiscalitate și evaziune fiscală în context national și European, aspecte privind evaziunea fiscală în societatea contemporană în contextul fenomenului de globalizare, formele de manifestare ale criminalității financiar-fiscale, instrumente juridice de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, economia subterană, spălarea banilor proveniți din evaziune și fraudă fiscal,evaziunea fiscală în cadrul criminalității afacerilor și evoluția cadrului legislativ, necesitatea combaterii fenomenului evaziunii fiscale ,analiza celor mai frecvente metode folosite în schemele de evaziune fiscală atât la nivel național cât și la nivel european.

2.- elaborarea unor abordări noi,prin analiza prevederilor naționale în domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale,

analiza infracțiunilor de evaziune fiscală și a elementelor de practică judiciară în domeniu, exploatarea experienței legislative a statelor membre ale Uniunii Europene dar și altor state în domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, experiență ce ar trebui analizată în paralel cu legislația națională, pentru a evidenția diferentele și a identifica posibile soluții aplicabile în dreptul intern.

Criteriul de analiză a prevederilor naționale ar trebui sa constea într-un nivel echivalent de protecție penala a valorilor sociale ocrotite de norma juridică specifică. Acesta ar trebui sa fie obiectivul instrumentelor internaționale în elaborarea strategiilor de prevenire și combatere a evaziunii fiscale. De asemenea, să fie analizat în cel mai amănunțit detaliu nivelul de implementare a prevederilor europene în legislația română, dacă aceste prevederi pot fi îmbunătățite, precum și ce alte instrument ear mai fi necesare pentru combaterea evaziunii fiscal.

Se impune si o analiză a aspectelor metodologice specifice infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv, competența cercetării și procedura administrativă și judiciara în cazul investigării acestor infracțiunii.

În acest context se impune și analiza sistemelor de control fiscal, investigativ și de cooperare pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal, care presupune analiza dificultăților întâmpinate cu ocazia investigării infracțiunilor de evaziune fiscală în contextul cooperării reprezentanților autorității fiscale cu cei ai poliției, parchetului și instanței de judecată .

De importanță maximă sunt și abordarea criminologică a infracțiunilor de evaziune fiscală, ce presupune analiza factorilor criminogeni, a cauzelor generatoare și condițiilor favorizatoare a infracțiunii de evaziune fiscală, analiza profilului personalității infractorului specializat în operațiuni de evaziune fiscală, analiza dimensiunii statistice a evaziunii fiscale în România.

3 -adaptarea unor abordări-conexe anterioare prin

managementul strategic și operațional al prevenirii și combaterii evaziunii fiscale cu prezentarea unor considerații cu privire la managementul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, respectiv principiile care stau la baza exercitării actului managerial, funcțiile procesului de management, prezentarea unor aspecte de management strategic al României în domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscal, analizarea unor aspecte de management operațional al prevenirii și combaterii evaziunii fiscale.

politici de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în tările membre ale Uniunii Europene, prin evidențierea politicilor de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în statele membre ale Uniunii Europene, analizarea vulnerabilităților cu impact direct asupra disciplinei financiare și implicit evaziunii fiscale, care în sistemul financiar românesc se constituie ca principală sursă de bani murdari și totodată ca una din cele mai simple și eficiente scheme de spălare a banilor.

Posibilitățile practice de identificare a evaziunii fiscale în etapa de planificare a inspecțiilor fiscale, modelele economice și matematice de cuantificare a evaziunii fiscale, metodele de protecție socială pe seama sistemului de impunere, îmbunătățirea raporturilor fiscale dintre stat și contribuabili, măsurile necesar a fi luate pentru creșterea eficienței inspecției fiscale, înființarea tribunalelor fiscale, reprezintă tot atâtea soluții cu aplicabilitate practică în cadrul sistemului fiscal românesc.

Modalitatea prin care se poate transpune în practică acest principiu poate asigura o altă percepție a contribuabililor despre sistemul de impunere. Orice dezvoltare, creștere economică trebuie privită, în perioade de criză economică, în primul rând din punct de vedere al riscurilor și amenințărilor structurale de echilibru.

Orice bună desfășurare a complexului de activități fiscale presupune o existență a unor structuri specializate, investite cu autoritate în domeniu, care să asigure și să coreleze toate aspectele fiscale.

Realizarea obiectivelor politicii fiscale, potrivit atribuțiilor și competențelor prevăzute de lege, se face prin structurile centrale și teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrație Fiscală.

Desigur că intregul aparat executiv al României duce o luptă continuă cu fenomenul evaziunii fiscale, în colaborare stransă cu toate celelalte organisme apte de a combate și a suprima acest flagel. Ca și management al prevenirii evaziunii fiscale în care au fost incluse propunerile cele mai pertinente în combaterea acestui fenomen am considerat că Agentia Natională de Administrare Fiscala (ANAF) reprezintă un organism de referință în acest sens, prin complexitatea si actualitatea celor avansate în Programul cu privire la strategia de administrare fiscală 2012-2016 . În acest sens, Președintele ANAF, Serban Pop, afirma” nivelul veniturilor bugetare colectate de ANAF este o condiție importantă pentru bunul mers al societății românesti . Pentru a colecta mai bine administrația fiscală nu trebuie insă să se limiteze doar la incasarea dinamică a veniturilor . Rolul ANAF este mai mult de atât. Veniturile mai mari trebuie colectate nu numai rapid, dar și mai eficient. În strategia sa pentru perioada 2012-2016 ANAF și-a stabilit obiective cuprinzatoare, de la prevenirea indisciplinei fiscale la combaterea evaziunii fiscale precum și linii de acțiune concrete pentru implementarea acestora. Obiectivul strategic major rămâne combaterea evaziunii fiscale pentru că acest fenomen afectează puternic mediul de afaceri , diminuează veniturile bugetare , crează condiții pentru proliferarea corupției. Structurile de control ale administrației fiscale-Inspecția fiscală, Garda Financiară, Autoritatea Natională a Vămilor vor acționa mai eficient.

Prin strategia sa, ANAF decide pentru următorii ani acțiuni care vor constui un sprijin important pentru combaterea evaziunii transfrontaliere, a fraudei multinaționale, in special a celei comunitare. Realizarea obiectivelor strategice va conduce la creșterea nivelului conformării voluntare la declarare si plată. In consecință, veniturile bugetare colectate de ANAF vor creste treptat, ajungând în anul 2014 la 30,5% din PIB , cu 3,3 puncte procentuale mai mult decât in anul 2011.”[1]

Misiunea strategiei ANAF pe termenul mediu 2012-2013 se bazează pe viziunea de a asigura resursele necesare finanțării cheltuielilor publice în vederea bunei funcționări a statului si a tuturor activitatilor desfășurate de administrația fiscală. Principiile de bază ale acestei misiuni sunt următoarele: eficientizarea activității administrației fiscale, atât în relațiile cu contribuabilii, cât și în activitatea proprie internă; aplicarea unui tratament unitar contribuabililor, transparența și respect față de contribuabili. Axele prioritare ale politicii administrației fiscale vizează trei mari direcți: combaterea evaziunii fiscale precum și a oricăror alte forme de evitare a declarării și plații obligațiilor fiscale, încurajarea conformării voluntare , pentru asigurarea unei colectări rapide, la costuri reduse și creșterea eficienței și dinamicii colectării , concomitent cu reducerea costului unui leu colectat.

Pe termen mediu, atenția ANAF este concentrată strict pe combaterea evaziunii fiscale. [2] Ca obiective strategice programate de ANAF pentru perioada 2013-2016 putem enumera:

– imbunătățirea colectării pe întregul flux al activităților de administrație fiscală,

1] Sursa-Site ANAF

– pe termen mediu ANAF va continua să acorde prioritate activităților de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, prin activități de înlăturare a neconformării contribuabililor la obligațiile fiscale –de declarație si de plată. De aici se poate deduce fără ezitare că evaziunea fiscală reprezintă obiectivul strategic prioritar și pentru următorii ani.

Se are în vedere implementarea de măsuri legislative și organizatorice care vor avea ca scop diminuarea riscului de neînregistrare , de subdeclarare sau declarare voit eronată , precum si riscul de neplată a obligațiilor fiscale. [1]

Ca masuri de prevenire și combatere a evaziunii fiscal ANAF și-a propus să continuă să acorde prioritate acțiunilor de prevenire și combatere a neconformării contribuabililor la obligațiile fiscale-declarative si de plată. În cadrul acestor acțiuni va fi vizată monitorizarea, pe de o parte, a domeniilor cu risc fiscal ridicat, iar pe de altă parte, monitorizarea contribuabililor nou inființati, inregistrați in scopuri de TVA, domeniu considerat a avea potential de risc ridicat. Se va avea in vedere creșterea eficacității sancțiunilor administrative și o eficientizare a recuperării obligațiilor bugetare rezultate din frauda si evaziunea fiscală, precum și o mai bună cooperare cu organizațiile de cercetare si urmărire penală. În cadrul procesului prevenirii fraudei fiscale, funcția de colectare reprezintă o verigă esentială. [1]. Un alt obiectiv extrem de important în programul de combatere a evaziunii fiscale este reprezentat de implementarea controlului comerțului electronic.

inițierea de controale multilaterale și participarea la controalele inițiate de alte state,

participarea în cadrul rețelei de schimb intracomunitar de informații “EUROFISC”[4]

combaterea fraudei multinaționale, în special a celei intracomunitare, care va implica intensificarea acțiunilor de verificare a prețurilor de transfer prin efectuarea analizei de risc cu scopul identificării contribuabililor afiliați care produc pierderi structurale, în vederea cuprinderii acestora ca prioritate in programul de control.

4] „Eurofisc”, reprezinta o autoritate unică ce va coordona agențiile fiscale din cele 27 state ale UE,fiind dedicata schimbului operativ de date cu privire la tranzactiile intracomunitare suspecte

În cadrul acestui program de control vor fi analizați indicatori finaciari în vederea determinării eventualelor tranzacții efectuate la prețuri diferite de prețurile de piață , cu scopul transferării bazei de impunere aferentă impozitului pe profit ăn alte jurisdicții fiscale.

Aceste acțiuni au în vedere:aplicarea principiilor O.E.C.D.(“fiecare stat trebuie să impună baza care i se cuvine conform activității desfășurate în acel stat” și “tranzacțiile între afiliați trebuie să se desfășoare în condiții comparabile cu tranzacțiile între persoanele independente”),avănd în vedere că o persoană independentă va accepta desfășurarea unei tranzacții doar dacă “nu identifică condițiile mai bune de tranzacționare”, dezvoltarea capacității administrative de a preveni diminuarea bazei impozabile aferente impozitului pe profit prin practicarea de prețuri de transfer diferite de prețurile de piață, precum și asigurarea contribuabililor cu privire la aplicarea reglementărilor prețurilor de transfer prin emiterea actului administrativ”acord de preț avans”,asigurarea eliminării dublei impuneri prin participarea și menținerea procedurii amiabile,organizarea de seminarii și schimb de experiență cu personalul specializat în verificarea prețurilor de transfer, în vederea îmbunătățirii cunoștințelor , respectiv a împărtășirii celor mai bune practici.

Incepand cu anul 2013 va fi analizată metodologia de evaluare a decalajului fiscal. Informațiile proprii vor fi completate cu o abordare macroeconomică pentru care vor fi folosite informații disponibile din partea Institutului National de Statistică, instituție cu care Ministerul Finanțelor Publice are încheiat un protocol de schimb de informații , precum și cu Comisia Națională de Prognoză.

O altă masură strategică, ce vine în sprijinul mediului de afaceri, constă în introducerea unui sistem de înlesnire la plata obligațiilor fiscale pentru contribuabilii aflați în dificultate temporară, generate de lipsa disponibilitaților bănesti. [1]

1] Sursa-Site ANAF

Cu privire la măsurile de prevenire și combatere a evaziunii fiscale la nivelul Uniunii Europene consider că se impun câteva mențiuni introductive.

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa ce este compusă din 27 de state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeana a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale.  Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. UE funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt : Comisia Europeana, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrașă Europeană. Parlamentul European  este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni. Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre.

În cadrul Spațiului Schengen (care include state membre UE și state non-UE) controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 17 state. Prin Politica Comună pentru afaceri externe și securitate, UE si-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și de securitate.

Au fost înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului.  Cu o populație combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populația lumii, Uniunea Europeană generează un PIB de 17,6 trilioane de dolari americani în 2011 (mai mare decât orice altă țară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni de  paritatea puterii de cumpărare la nivel mondial [9] Este o construcție sui generis, fiind considerată de unii ca fiind de facto o confederație .

Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate. În 2012 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa” [9]. La 2 martie 2012, la indicațiile Consiliului European Consiliul și Comisia au demarat elaborarea modalităților de îmbunătățire a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în relație cu țările terțe. Aceasta elaborare a urmat sa se concretizeze intr-un raport. În aprilie 2012, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care reiterează necesitatea urgentă de a se lua măsuri în doemniul evaziunii fiscal. Ca prim răspuns la solicitarea Consiliului European, la 27 iunie 2012, Comisia a adoptat o comunicare („comunicarea din iunie”) care a prezentat urmatoarele propuneri: modul în care poate fi îmbunătățită respectarea obligațiilor fiscale ,precum și modul in care poate fi redusă frauda si evaziunea fiscală.

De asemenea, Comisia a identificat care sunt domeniile in care se impune adoptarea de măsuri legislative suplimentare sau o coordonare suplimentară benefica UE si statelor membre [9]. Comunicarea din iunie a anunțat pregătirea unui plan de acțiune care stabilește măsuri concrete pentru a îmbunătățirea cooperarerii administrative pe probleme legate de interacțiunea cu paradisurile fiscale, combaterea planificării fiscale agresive și aspecte legate de infracțiunile fiscale. 9]Toate acțiunile propuse în prezentul document în vederea realizării de către Comisie sunt consecvente și compatibile cu actualul cadru financiar multianual 2007-2013 și cu noul cadru financiar multianual 2014-2020.

Frauda și evaziunea fiscală au o dimensiune transfrontalieră importantă. Statele membre nu pot soluționa în mod eficient această problemă, decât dacă colaborează.

Îmbunătățirea cooperării administrative între administrațiile fiscale ale statelor membre este, prin urmare, un obiectiv-cheie al strategiei Comisiei în acest domeniu.

9] COM (2012) 351 din 27.6.2012 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terț Planul de Actiune pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale

Exista o serie de masuri importante care au fost deja luate:

– un nou cadru de cooperare administrativă ,

– eliminarea lacunelor privind impozitarea veniturilor din economii,

– implementarea unui proiect de acord de cooperare fiscală și antifraudă,

– introducerea unui mechanism de reacție rapidă impotriva fraudei în materie de T.V.A,

– aplcarea opțională a mecanismului de taxare inversă a TVA-ului

– adoptarea forumului UE privind TVA

Ca inițiative și masuri viitoare, Comisia și-a propus ă fie vizate urmatoarele aspecte:

– corectarea neconcordanțelor și consolidarea dispozițiilor anti-abuz care face referire la o revizuire a Directivei privind societățile-mamă și filialele (2011/96/UE) si o revizuire a dispozițiilor anti-abuz din legislația UE.

– promovarea standardelor și a instrumentelor UE privind schimbul automat de informații în cadrul forurilor internaționale și a instrumentelor IT ale UE.

– îmbunătățirea respectării normelor fiscale prin introducerea unui cod al contribuabilului european În vederea îmbunătățirii respectării normelor fiscale. Comisia va face o compilație cu bunele practici administrative din statele membre pentru a elabora un cod al contribuabililor care să prevadă cele mai bune practici pentru intensificarea cooperării, întărirea încrederii între administrațiile fiscale și contribuabili, pentru asigurarea unei transparențe mai mari cu privire la drepturile și obligațiile contribuabililor și încurajarea unei abordări orientate spre servicii. Îmbunătățirea relațiilor dintre contribuabili și administrațiile fiscale crește transparența normelor fiscale, ducând la reducerea riscului de erori care ar putea avea consecințe grave.

– consolidarea guvernanței fiscale.

Prin cooperarea consolidată cu alte organisme de aplicare a legii ar trebui promovată o cooperare mai strânsă cu alte organisme de aplicare a legii, cooperare care utilizează pe deplin sprijinul oferit de agențiile UE, în special cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor, instanțele judiciare și organismele de securitate socială. Cooperarea între agenții este esențială pentru a asigura o luptă eficientă împotriva fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a infracțiunilor legate de impozitare. Europol poate juca un rol important în intensificarea schimbului de informații aducându-și contribuția la identificarea și dezmembrarea rețelelor si grupurilor criminale.

– consolidarea cooperării administrative care s-ar putea realiza prin promovarea efectuării unor controale simultane și prezența funcționarilor străini pentru audituri.

– acțiuni referitoare la țările terțe prin obținerea unei autorizații din partea Consiliului in vederea începerii negocierilor cu țările terțe pentru încheierea de acorduri bilaterale privind cooperarea administrativă în domeniul TVA-ului.

Întrucât autorii fraudelor exploatează adesea absența unei cooperări eficace între administrațiile fiscale, făcând tranzacții fictive care implică țări terțe, mai multe state membre au subliniat necesitatea de a dispune de instrumente de cooperare administrativă asemănătoare celor deja în vigoare în cadrul UE care să poată fi utilizate și în relațiile cu țările terțe. [9].

– propunerea unei alinieri a sancțiunilor penale și administrative.

– dezvoltarea unui fișier standard de audit al UE pentru taxe și impozite (Standard Audit File for Tax – SAF-T)

– elaborarea unei metodologii pentru auditurile comune realizate de echipe specializate de auditori calificați,

– dezvoltarea accesului reciproc direct la bazele de date naționale.

Având în vedere dispozițiile în vigoare în domeniul TVA în ceea ce Comisia va analiza posibilitatea facilitării accesului direct la bazele de date naționale în domeniul impozitării directe.

elaborarea unui instrument juridic unic de cooperare administrativă pentru toate taxele și impozitele.

Acestea sunt provocări la nivel mondial pe care nici un stat membru nu le poate înfrunta singur. Acest plan de acțiune identifică o serie de măsuri specifice care pot fi dezvoltate acum și în anii următori. O abordare comună cu privire la detectarea și apoi combaterea paradisurilor fiscale i-ar împiedica pe evazioniști să profite de diferențele existente la nivelul sistemelor naționale. [9].

UE le recomandă statelor membre să întocmească o listă neagră a locurilor care pot reprezenta paradisuri fiscale. Astfel s-ar transmite un semnal puternic, care ulterior ar putea fi urmat de o modificare a acordurilor fiscale aflate în prezent în vigoare. La rândul său, acest lucru ar descuraja investitorii.

9] COM (2012) 351 din 27.6.2012 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terț Planul de Actiune pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale

Dacă țările membre încearcă să abordeze pe cont propriu această problemă, există riscul ca întreprinderile vizate să se stabilească în altă țară cu o legislație mai permisivă. [7]

Între timp Comisia va mai elabora o serie de propuneri de inițiative suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale, cum ar fi: elaborarea unui cod al contribuabililor,introducerea la nivelul UE a unui număr de identificare fiscal, o revizuire a dispozițiilor europene împotriva abuzurilor, elaborarea de orientări privind trasabilitatea fluxurilor financiare. [7].

Aproximativ o mie de miliarde de euro se pierd anual în UE prin evaziune și fraudă fiscală. Un nou plan de acțiune încurajează guvernele europene să promoveze măsuri comune împotriva companiilor și a persoanelor care se sustrag de la plata impozitelor.

Potrivit Boston Consulting Group “ Guvernele nu luau in seama "acrobatiile" facute de persoanele bogate pentru evitarea taxelor prin societati off-shore pana in momentul in care au constatat ca evaziunea fiscala le costa 3.100 miliarde de dolari anual, potrivit grupului de lobby Tax Justice Network”. La inceputul acestei luni, autoritatile americane au acuzat banca elvetiana Wegelin pentru ca a ajutat un client sa evite taxe de 1,2 miliarde de dolari si fiindca a preluat clienti de la UBS, o alta banca elvetiana. Acest act de acuzare, primul dintr-o banca elvetiana a zguduit industria financiara a tarii. Seful Wegelin, Konrad Hummler, a aparat dreptul bancilor de a-si proteja clientii de regimurile fiscale ale guvernelor si a respins criticile.
Legea elvetiana apara secretul bancar inca din 1934, dezvaluirea identitatii unui client fiind un act penal. Acest aspect a determinat crearea celui mai mare paradis fiscal. Astfel, bancile elvetiene au "gazduit" aproximativ 2.100 miliarde de dolari, sau 27%, din averea firmelor off-shore in 2010, potrivit Boston Consulting Group.(8)

[7] COM (2012) 351 din 27.6.2012 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terțe.

Planul de actiune pentru combaterea fraudei si evaziunii fiscale 

.(8) (sursa www.gts.ro)

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau unei zone geografice cu un regim de impozitare aproape inexistent și un grad ridicat de discreție fiscală. Potrivit opiniei lui C.Corduneanu paradisul fiscal este „un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internațională de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos”

În lume există aproape 70 de paradisuri fiscale, aflate într-o continuă mișcare; astfel unele dispar și renasc ulterior (Libanul), altele sunt pe cale de dispariție ( Elveția) iar altele au dispărut (Hong Kong). Paradisurile fiscale sunt utilizate de contribuabili din alte țări din diverse motive ca și : protecția averii; realizarea de profituri mari; fuga din calea presiunii fiscale excesive din statul de origine; spălarea banilor obținuți în urma unor operațiuni ilegale, cum sunt trafic de droguri, de arme, prostituție sau contraband. Din acest motiv, ele reprezintă o componentă semnificativă a crimei organizate.

Pot exista trei tipuri de societăți instalate în paradisurile fiscale:

– Societățile holding – dețin un portofoliu de titluri de participare dar nu desfășoară nicio activitate economică.

-Societățile de bază- sunt societăți înregistrate într-o țară cu fiscalitate redusă dar care nu desfășoară activități economice aici ci doar gestionează beneficiile concentrate de la filialele grupului fondator ce sunt înregistrate în țări cu fiscalitate ridicată,

-Societățile fictive- se rezumă la o simplă „ cutie de scrisori” existent pe lângă un contabil, avocat, notar, neavând sediul în oaza fiscală respectivă; scopul lor este transferul profiturilor către paradisul fiscal și sustragerea de la controlul fiscal asupra contabilității întreprinderilor din grup.

Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi următoarele:

oferă avantaje fiscale contribuabililor care își stabilesc sediul sau rezidența pe teritoriul lor;

asigură protecția operațiunilor comerciale sau financiare;

existența unui sistem bancar fără reglementări restrictive și a unor mijloace de comunicație performante;

rapiditatea derulării operațiunilor economice și comerciale;

absența unui control asupra operațiunilor comerciale de schimb.

Printre facilitățile acordate de statele considerate paradisuri fiscale se numără:

scutirea de impozitul pe profit, pe plusvaloarea de capital sau pe avere;

cote de impozitare foarte scăzute;

avantaje pentru anumite tipuri de societăți: holding-uri;

perceperea de impozite pe profiturile aferente unei baze teritoriale : dacă profiturile nu își au sursa acolo nu există impozit

cedarea investițiilor realizate în cadrul unui paradis fiscal este scutită de impozit pe plusvaloare;

existența specialiștilor din domeniul bancar, juridic, contabil extrem de competenți.

André Beauchamp, în cartea sa „ Guide mondial des paradis fiseaux”, grupează principalele paradisuri fiscale în raport cu regimul fiscal existent, în următoarele șase grupe:

a) țări în care nu se impozitează venitul și creșterea de capital ale persoanelor fizice: Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;

b) țări în care impozitul pe profit este stabilit pe o bază teritorială, contribuabilii beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obținute din tranzacții realizate în afara teritoriului: Costa Rica, Hong Kong, Malaiezia, Panama, Filipine, Venezuela;

c) țări în care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elveția, Insulele Virgine britanice, Antilele Olandeze;

d) țări care oferă avantaje specifice societăților holding: Luxemburg, Singapore, Țările de Jos;

e) țări care oferă exonerări fiscale investițiilor create în vederea creșterii exporturilor: Irlanda pentru societățile create înainte de 1981;

f) țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți: Antiqua, Auguilla, Grenada,Jamaica,Barbados.

În cadrul managementului de prevenire și combatere a evaziunii fiscal sunt cuprinse si tratate bilaterale intrate in vigoare, la care Romania este parte .Astfel, în perioada 01 septembrie 2008 – 09 mai 2009 au intrat in vigoare o serie de tratate bilaterale, la care Romania este parte, conform Ordin nr. 735 din 01/06/2009 privind intrarea în vigoare a unor tratate internaționale, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 465 din 06/07/2009,

Art. 1. – La data de 1 septembrie 2008 a intrat în vigoare Protocolul adițional, semnat la București la 16 aprilie 2007, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 12 iulie 1994, ratificat prin Legea nr. 312/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 22 noiembrie 2007.

Art. 2. – La data de 23 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze asupra cooperării științifice și tehnologice, semnat la București la 27 iunie 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.649/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008.

Art. 6. – La data de 9 mai 2009 a intrat în vigoare Convenția dintre România și Republica Federală Democrată Etiopia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 6 noiembrie 2003, ratificată prin Legea nr. 448/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 15 noiembrie 2004.

Art. 10. – La data de 27 februarie 2009 a intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România și Administrația pentru Prevenirea Spălării Banilor și Finanțării Terorismului din Muntenegru privind cooperarea în domeniul schimbului de informații financiare având legătură cu spălarea banilor și cu finanțarea actelor de terorism, semnat la București la 9 octombrie 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.651/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 20 decembrie 2008.

Art. 11. – La data de 16 aprilie 2009 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Norvegiei privind cooperarea polițienească, semnat la Oslo la 14 martie 2008, ratificat prin Legea nr. 23/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009.

Art. 12. – La data de 25 noiembrie 2008 a intrat în vigoare Acordul dintre Ministerul Economiei și Finanțelor*) din România și Ministerul Finanțelor din Republica Arabă Siriană privind acordarea de facilități fiscale de către Republica Arabă Siriană în favoarea misiunii diplomatice a României și a personalului acesteia în Siria, în vederea îndeplinirii condiției de reciprocitate pentru acordarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în favoarea misiunii diplomatice a Republicii Arabe Siriene în România și a personalului acesteia, semnat la Damasc la 24 iunie 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.311/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr. 723 din 24 octombrie 2008.
Art. 19. – La data de 18 martie 2009 a intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România și Ministerul Finanțelor – Consiliul de Investigare a Infracțiunilor Financiare (MASAK) din Republica Turcia privind cooperarea în domeniul schimbului de informații financiare având legătură cu spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism, semnat la București la 26 septembrie 2008 și la Ankara la 10 octombrie 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 114/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 3 martie 2009.

Lupta cu evaziunea fiscală este, în toate cazurile, foarte dificilă. De aceea, conceperea unei metode proactive este foarte utilă. Îmbunătățirea eficacității în prevenirea și combaterea fraudei fiscale constituie o necesitate, în măsura în care acestea distorsionează activitatea economică și condiționează calitatea serviciilor publice și a prestațiilor sociale.

Ca urmare, administrația fiscală trebuie să dezvolte o politică de comunicare care să transmită cetățenilor caracterul necesar al fiscalității, legătura dintre veniturile bugetare și serviciile publice și principalele rezultate obținute în prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

O altă modalitate prin care normele sociale pot fi influențate de acțiunile guvernamentale sunt dependente de suportul pe care programele le primesc de la populație. Un suport larg tinde să legitimeze sectorul public și să impună o anumită normă de conduită socială, pe latura conformarii. Ca urmare, este posibil că gradul de conformare voluntară să fie mai ridicat atunci când exemplul public transmis către o comunitate este popular și este recunoscut.

Gradul de conformare diferă de la o țară la alta, de la impozit la impozit, de la un grad de cultură la altul,de la o educație civică la alta și raportându-ne la opinia că un individ rațional ar trebui, virtual, să nu declare nici un venit, nivelul diferit de disciplină fiscală trebuie să fie analizat cu atenție pentru determinarea cauzelor, a factorilor de influență.

Pentru aceste motive, controlul rămâne principalul mijloc de combatere a fraudei fiscale dar pentru aceasta el trebuie să se bazeze pe o planificare riguroasă a acțiunilor, stabilirea unor obiective clare și precise.

Administrația fiscală de astazi trebuie să fie una flexibilă pentru a se adapta la schimbările care survin cu atâta repeziciune în cadrul microeconomic și macroeconomic, în timp ce trebuie să se adapteze și la standardele Uniunii Europene.

Axa cauzală care duce la evaziune fiscală poate fi trasată pe următoarele coordonate:organizare socială – stat – fiscalitate – evaziune fiscală.

Pentru limitarea cazurilor de opțiune în favoarea evaziunii fiscale sunt necesare măsuri complexe care vizează cadrul de organizare și gestionare a societății în întregul său, și cu precădere puterile publice ce trebuie puse în slujbă exclusivă, în ultimă instanță, a cetățeanului contribuabil. La nivelul individului aceste măsuri trebuie percepute prin canalul fiscalității, ca o reducere a presiunii fiscal individuale.

VI . PRACTICĂ JUDICIARĂ. JURISPRUDENȚĂ

În practica, însă, nici o lege nu poate să prevadă ingeniozitatea contribuabililor și nici diversitatea situațiilor concrete. În consecință, singura soluție o constituie modificarea legislației, în scopul eliminării lipsurilor legislative și a permisivității unor legi. Frauda fiscală se manifestă în numeroase forme deoarece reprezintă, în principiu, tot ce se desfășoară dincolo de limita cadrului legal, cu același scop bine definit de a ocoli impunerea fiscală, adică infinite combinații de situații, fapte și strategii ilegale.

Între evaziunea fiscală și crima organizată există multe conexiuni:

Referitor la factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalității organizate se evidențiază faptul că stabilirea unor piețe financiare mondiale și globalizarea economică au generat importante oportunități pentru grupurile implicate în crima organizată. Analiștii în materie cunosc faptul că grupurile crimei organizate exploatează absența sau ambiguitățile unor reglementări legale, gradul ridicat de coruptibilitate a unor funcționari din domeniul economic, financiar, vamal și judiciar, situații ce le facilitează finalizarea acțiunilor ilegale. Nu se poate vorbi de crimă organizată fără a se face referire la spălarea banilor, mijlocul prin care organizațiile de tip mafiot dau aparență legală profiturilor obținute din activități ilegale, pentru a se folosi apoi, nestingheriți, de acești bani, pentru a-i reinvesti în dezvoltarea activităților care i-au produs, sau în alte afaceri aparent legale. Spălarea banilor se desfășoară la linia de demarcație dintre activitățile ilicite și cele licite. Spălarea banilor este un proces prin care profiturile obținute de pe urma criminalității sunt transformate în scopul ascunderii sau mascării originilor ilicite.

Paradisurile fiscale și companiile off-shore-atracții și sprijin pentru evaziunea fiscal:

Masa monetară, circulă de la un stat la altul. O parte din ea este vizibilă autorităților, o alta destul de substanțială ,,se scurge” în subteran către marile rezervoare ale paradisurilor fiscale. Avantajele companiilor off-shore sunt date pe de o parte de impozitarea zero sau foarte scăzută, iar pe de altă parte de posibilitatea utilizării diferitelor tratate privind evitarea dublei impunere. Aceste centre financiare joacă un rol distructiv. Ele servesc drept subterfugiu în sistemele fiscal din mai multe state. Exportul capitalurilor asociată cu frauda fiscală privează țările în dezvoltare de sursele necesare serviciilor sociale. Multe entități încearcă să beneficieze de avantajele oferite de această deplasare a capitalului către centrele ,,off-shore”. Scutirile de impozite și taxe, precum și confidențialitatea cu privire la rezultatele financiare și identitatea proprietarilor societăților, sunt factori care au dus în aceste jurisdicții, nu numai societăți ce doreau să-și maximizeze profitul prin orice mijloace legale, în speță prin diminuarea obligațiilor fiscale în favoarea profitului, dar și evazioniștii și „afaceriștii dubioși” de toate naționalitățile.

Metodele convenționale ale fraudei fiscale internaționale cu nuanță legală, constau în special în două tehnici:

-transferul profiturilor către o țară cu impozite reduse, prin manipularea prețurilor tranzacțiilor;

-nerepatrierea veniturilor încasate în străinătate, prin manipularea remunerațiilor.

Procedeul este frecvent întâlnit în cazul profesiunilor artistice și sportive. Schemele off-shore constau în stabilirea și domicilierea unei entități juridice (corporație, holding, fundație) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entități domiciliate în afara statului respectiv, și care oferă scutire de la plata impozitelor pe profit, pe creșterile de capital, pe dividende, pe dobânzi.

Frauda care afectează TVA-ul în contextul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene:

Prin operațiuni intracomunitare se înțelege acele livrări de bunuri ce sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea sau de altă persoană în contul acesteia, inclusiv transferul de către o persoană impozabilă, de bunuri aparținând activității sale economice din România într-un alt stat membru.

Formele de manifestare a fraudelor cu TVA cu ocazia tranzacțiilor intracomunitare sunt multiple. Privitor la aceste fraude există denumirea de ,,fraude tip carusel”, specific acestora fiind înlănțuirea operațiunilor și tranzacțiilor comerciale, exact ca un carusel. Influentele fraudei de tip „carusel” se localizează nu numai la nivelul obligațiilor fiscale sustrase de la impozitare, dar si al distorsionării mecanismelor concurențiale ale pieței, se ajunge în situația ca cel comite frauda în afară de faptul că nu plătește impozitul TVA, dar are și un avantaj că poate comercializa marfa la un preț mai mic, în detrimentul celorlalți comercianți. Trebuie menționat faptul că nu de puține ori, metodele de volatilizare a masei impozabile a TVA, prin intermediul fraudei de tip carusel, sunt combinate cu tehnicile de contabilitate creativă, astfel că, în aceste situații, obiectivul de performanță al reglementarilor contabile referitoare la reflectarea unei imagini fidele a situației financiare a unei societăți comerciale, pentru toți utilizatorii de informații îșipierde din consistență. TVA nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit in situația in care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare la data efectuării operațiunii pentru care sesolicita deducerea TVA. Caruselul" este mai importanta schema de fraudare.

Practică judiciară

1. Un depozit de gros comanda marfa din strainatate, nu direct, ci cu ajutorul unui intermediar. Intermediar in operatiune este o firma denumita impropriu fantoma, fiindca exista in acte, dar a fost creata special sa faca evaziune fiscala. Firma fantoma importa cu 100 de lei paletul de rosii si il vinde la depozit cu 300 de lei paletul, cu un profit urias.

O astfel de firma are la dispozitie 55 de zile pentru a-si achita darile la stat dar nu o face. Nu achita TVA-ul sau impozitul pe profit. In 55 de zile introduce sute si chiar mii de tiruri. Dupa care patronii vand firma unor oameni de nagasit.

Depozitul vinde tarabagiului si hypermachetului tot la 300 de lei paletul, cu cat l-a luat de la firma fantoma. Cu profit zero si prin urmare si nu are de platit TVA sau Impozit pe profit la bugetul tarii. Acest lucru e posibil pentru ca fiecare TIR introdus in ecuatie, are si un traseu al spagilor. Practic depozitul plateste o suta de lei paletul de rosii si o spaga de o mie de euro pentru ficare tir la patronul firmei fantoma. O schema prin care in spatele unor filiere evazioniste, depozitul en-gros aduce legume la pret competitiv, si reuseste sa-l tina mereu sub cel al legumelor autohtone. O schema complexa, iar capii controleaza intreg traseul: au relatii in Turcia, patroneaza si o firma de transport, controleaza din umbra si firmele fantoma pe numele carora se face importul, si nu in ultimul rand, detin si depozitele de gros.

De cativa ani, piata importurilor din romania este dominata de familia Yuksek. Fratii Sahin, Abbas si Ayhan Yuksek, impreuna cu alti verisori si apropiati sunt cei mai importanti jucatori din piata legumelor si fructelor importate.

Politistii care monitorizeaza de multi ani afacerile familiei Yuksek spun ca imperiul celor 3 frati ar fi ridicat in Romania sub paravanul importului oficial de legume si fructe, dar care ar avea in spate o suveică cu sute de firme-fantoma.

In Romania putem vorbi de adevarate familii, cu imperii cladite dubios pe importul de legume. Fiecare familie cu filiera ei.

Cartierul general al importatorilor este in Ilfov. De multi ani aici este centrul de comanda. Iar familia Yuksek detine controlul. Imperiul din Romania a fost ridicat cu ajutorul importului și exportului de legume si fructe. Liderul este Sahin Yuksek, in traducere din turca "Soim la Inaltime", un individ extrem de discret. Patroneaza firma „ Yuksek Internațional Fruct" iar administratorul este fratele sau mai mic, Abbas. Firma este furnizor pentru cele mai mari hipermarketuri din romania. Informatia apere pe site ul companiei.

Familia detine mai multe firme, unele dintre ele fiind paravan pentru evaziune fiscala. De altfel, multe firme din domeniul importului de legume si fructe sunt detinute de cetateni turci, originari din acelasi orasel ca si familia Yuksek: Samandag, provincia Hatay. La adresa sediului firmei figureaza sediul societatii Piruze Com SRL.

Piruze Com a fost timp de 2 ani cea mai importanta firma-fantoma din domeniul importurilor, o adevarata visterie de bani negri. Firma a fost infiintata in 2008 de Sedat Yuksek. La mijlocul anului 2010,cetățeanul turc a simtit ca intra in atentia organelor de control si a cedat firma catre 2 egipteni. Acestia locuiesc in desertul Sahara, satul El Sharkia.

Doru Iacobus, lucrător SIF Ilfov:  „Cauta sa-si stearga urmele si orice control, orice verificare pe acest circuit sa fie cat mai mult ingreunata. Aceste societati nefiind gasite la sediu, nefiind gasite persoanele, la un mom dat esti in imposibilitatea de a trage o concluzie, de a merge pana la capat."

Societatea PIRUZE a derulat afaceri, dar a uitat sa mai vireze si darile la bugetul de stat. Initial inspectorii Garzii Financiare l-au dat in judecata pe fondatorul Sedat Yuksek, incercand sa anuleze in instanta cesionarea actiunilor catre cei doi egipteni din Sahara. Dar statul roman a pierdut procesul pentru ca inspectorii nu s-au prezentat la proces.

Si firma Lonelia Com, infiintata de Sercan Yuksek, tot din Samandag, Turcia, are multe probleme. SC Lonelia Com apare impreuna cu o alta societate comerciala din Ilfov, intr-un dosar DNA privind frauda la importurile de cereale, in perioada 2010-2011. Prejudiciul se ridica la 16,7 milioane de euro. Lonelia a fost cedata unui alt turc, ca mai apoi sa intre in proprietatea a doi irakieni, care pot fi gasiti in zona de conflict de langa Bagdad. Numele lui Abbas Yuksek apare intr-un dosar de dare de mita. Abbas este cel care l-a denuntat pe seful vamii Prahova, Cornel Costea. Acesta a fost prins de procurorii DNA in urma unui flagrant. Ulterior a fost acuzat ca atat el, cat si alti 2 subordonati din cadrul Vamii Prahova, ar fi ajutat mai multi importori sa introduca in tara legume si fructe fara acte. Costea fusese numit in 2009 sef la Vama Prahova, fiind transferat de la ANAF.

2. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Targu Mures efectueaza cercetari penale fata de inculpatii: JANOSI ZOLTAN, cetatean maghiar, administrator de drept și de fapt al mai multor societati comerciale, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni: constituirea unui grup infractional organizat,  sase infractiuni de evaziune fiscala, toate in forma continuata,  instigare lainfracțiunea de spalare de bani, in forma continuata, trei infractiuni de uz de fals, toate in forma continuata.
BOER ZOLTAN, persoana cu dublă cetățenie romana si maghiara, administrator de fapt al mai multor societati comerciale, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni: constituirea unui grup infractional organizat, trei infractiuni de evaziune fiscala, toate in forma continuata,  complicitate lainfracțiunea de evaziune fiscala, instigare la infracțiunea des palare de bani.

Din Ordonanța de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt: 
In cursul anului 2008, inculpatii Janosi Zoltan si Boer Zoltan, impreuna cu alte persoane, au pus bazele unei grupari structurate, in scopul comiterii de infractiuni de evaziune fiscală cu produse energetice neaccizabile, grupare care a actionat pana in vara anului 2010. In acest scop, inculpatii au determinat infiintarea a patru societati comerciale si, pentru a le putea controla, le-au inregistrat in mod aparent in numele unor persoane cu educatie modesta. In continuare, aceste 4 firme implicate au incheiat cu societati comerciale din Slovacia, Ungaria, Cipru, Italia si Germania mai multe contracte de achizitie de bunuri din spatiul intracomunitar, in special produsele energetice neaccizabile (uleiuri minerale). 
Dupa receptia marfurilor, inculpatii au comercializat aceste produse petroliere prin statii de distributie de carburanti apartinand altor persoane (invinuiti in cauza) si, pentru a-si insusi sumele de bani cu titlu de accize si TVA, produsele au fost vandute sub denumirea de benzina sau motorina. In aceasta modalitate, inculpatii Janosi Zoltan si Boer Zoltan, impreuna cu alti membri ai gruparii infractionale, au prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de peste 10 milioane de euro, bani care au fost reintrodusi in circuitul evazionist, spalati in diverse modalitati si insusiti. de membrii gruparii. 

La data de 22 ianuarie 2013, la cererea procurorilor DNA si avand in vedere ca se sustrag urmaririi penale, Tribunalul Mures a dispusarestarea preventivă in lipsa a inculpatilor Janosi Zoltan si Boer Zoltan pe un termen de 30 de zile de la data prinderii. 

Sursa:www.jurisprudența.com

CONCLUZII

Concluzionez că, obiectivele mele propuse în această lucrare sunt atinse.

Atenuarea efectelor și acțiunile asupra cauzelor fenomenului evazionist sunt dependente de reconsiderarea, de către factorii de decizie, a rolului și importanței ce revin activității de inspecție fiscală în: combaterea sustragerii de la plata obligațiilor bănești către stat; încasarea sumelor provenind din evaziunea fiscală, asigurarea unui climat optim de derulare a raporturilor fiscale dintre funcționarii fiscali și contribuabili ,creșterea civismului fiscal; sporirea echității fiscale printr-un sistem de impunere echitabil, bazat pe cote multiplu-progresive,pe mai multe tranșe de venituri. Sunt de părere că de impune o regândire a principiilor de organizare și funcționare, astfel încât această instituție să reprezinte principala armă de luptă împotriva evazioniștilor.

Din studiul pe care l-am efectuat în scopul elaborării acestei lucrări am înțeles menirea unui sistem fiscal stabil, eficient și transparent.

Apreciez că am „lămurit” și mi-am însușit, într-o mai mare măsură, conceptul de evaziune fiscală, formele acesteia și mai ales principalele modalități de manifestare, fără să am pretenția că am epuizat “subiectul”.

Am înțeles că, pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sa se impuna niste sancțiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislative viabil si poate în primul rând o educație fiscală a cetațenilor.

Legile fiscale trebuie sa fie simple, clare, precise si relativ stabile, sa se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încalcate cu intenția de a frauda sau când sunt încalcate din culpă, din neglijență, sau din cauze independente de voința contribuabilului.

Este necesar sa se reorganizeze controlul si verificarile fiscale, sa se elaboreze norme clare cu privire la condițiile ce trebuie indeplinite si documentele de trebuie prezentate de persoanele fizice.

Îmi închei lucrarea prin redarea unor „amendamente” formulate, sub forma unor propuneri de lege ferenda:

a) Consider că se impune reglementarea în Capitolului II – „Infracțiuni” din cuprinsul Legii nr. 241/2005, mai întâi a infracțiunilor de evaziune fiscală și apoi cele conexe la infractiunea de evaziune fiscală. De ce nu, fiecare infracțiune de evaziune fiscală să fie reglementată în cadrul unui articol distinct.

b) Ar fi fost de preferat ca în cuprinsul Legii nr. 241/2005 să fie reglementate și sancțiuni contravenționale cu privire la anumite fapte de evaziune fiscale cu pericol social mai redus, prin inserarea unui Capitol distinct intitulat „Contravenții”.

c) Pentru a fi eliminată posibilitatea ascunderii sursei impozabile de către contribuabilul care înstrăinează un bun imobil prin încheierea unui act sub semnătură privată ar fi benefică instituirea în sarcina celui care dobândește bunul a obligației de a reține impozitul din prețul transferului și de a-l plăti pentru contribuabilul vânzător.

BIBLIOGRAGIE

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal,

Codul Fiscal Român,

Codul Penal Român,

Evaziunea fiscală. Comentarii și exemple practice,Ed.C.H.Beck,14.aug.2012.Autor Beculai Cârlescu

5.Martinescu Andreea, Mrejeu Theodor, Florescu Dumitru, Andreiu Petre, Dan Bucur, Pante Marius, Manea Vasile-„Evaziunea Fiscală”-Ed. Juridic

Infracțiuni de evaziune fiscal, Lucrare Doctorat,Bogdan Vîrjan,Bucuresti,2011,

Dicționar “LA ROUSSE”Paris,1985,

Sumar Statistic –Buletine Statistice 1996-1997,

Dorin Ciuncan-Lucrare publică “Cronica de documentare juridică”,sursa Well Street,

Bîrle, Vasile,Echitatea fiscal, Ed. Teora,Bucuresti 2006,

Strategia de Administrare Fiscala a ANAF 2012-2016, sursa pag.webANAF,

Planul de acțiune pentru combaterea evaziunii fiscal a Comisiei Europene, iunie 2012,sursa pag.web.europa.eu,

Pag.web a Agentiei Naționale a Vămilor,

Pag.web jurisprudența.com.

Transparency International România.

Andrei, T., Roșca, I.Gh., Matei, A. (2008). Corupția. O analiză economică și socială, Editura

Economică, București

Brasoveanu, I.V. (2009a). Analize ale politicii fiscale în România și în statele membre ale

Uniunii Europene, Editura ASE, București

Martinez-Vasquez, Arze, Boex, 2006).

)Statutul funcționarului public, legiferat în anul 1923.

Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”

BIBLIOGRAGIE

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal,

Codul Fiscal Român,

Codul Penal Român,

Evaziunea fiscală. Comentarii și exemple practice,Ed.C.H.Beck,14.aug.2012.Autor Beculai Cârlescu

5.Martinescu Andreea, Mrejeu Theodor, Florescu Dumitru, Andreiu Petre, Dan Bucur, Pante Marius, Manea Vasile-„Evaziunea Fiscală”-Ed. Juridic

Infracțiuni de evaziune fiscal, Lucrare Doctorat,Bogdan Vîrjan,Bucuresti,2011,

Dicționar “LA ROUSSE”Paris,1985,

Sumar Statistic –Buletine Statistice 1996-1997,

Dorin Ciuncan-Lucrare publică “Cronica de documentare juridică”,sursa Well Street,

Bîrle, Vasile,Echitatea fiscal, Ed. Teora,Bucuresti 2006,

Strategia de Administrare Fiscala a ANAF 2012-2016, sursa pag.webANAF,

Planul de acțiune pentru combaterea evaziunii fiscal a Comisiei Europene, iunie 2012,sursa pag.web.europa.eu,

Pag.web a Agentiei Naționale a Vămilor,

Pag.web jurisprudența.com.

Transparency International România.

Andrei, T., Roșca, I.Gh., Matei, A. (2008). Corupția. O analiză economică și socială, Editura

Economică, București

Brasoveanu, I.V. (2009a). Analize ale politicii fiscale în România și în statele membre ale

Uniunii Europene, Editura ASE, București

Martinez-Vasquez, Arze, Boex, 2006).

)Statutul funcționarului public, legiferat în anul 1923.

Prof.Ec. Emil Dinga-Bote de curs-„Considerații teoretice privind evaziunea fiscala versus frauda fiscala”