Forme ale Coruptiei In Finantele Publice

Diverse

Forme ale Coruptiei In Finantele Publice

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 51b7d9366b7c55fc2fb30bba8b5962642ef92536_562605_1 ===

Capitolul 1. Corupția și forme ale corupției în domeniul finanțelor publice

1.1. Corpuția din perspectivă istorică

Este general recunoscut faptul că corupția face parte din sistemul comunist din România. Chiar dacă uneori a fost recunoscută de regimul comunist, "diversele infracțiuni care ar putea să cadă sub incidența corupției nu au fost definite și pedepsite ca atare, ci mai degrabă considerate" abateri "de persoane imorale cu o mentalitate depășită care nu au acceptat integrarea în sistemul socialist egalitarist".

Opiniile autorilor, experților, precum și opinia publică converg la ideea că corupția a crescut și s-a diversificat în timpul procesului de tranziție. Literatura de specialitate explică corupția la nivel macro ca dependență, plasând conducătorii țării în prim plan, atât în cee ace privește existența actelor de corupție, cât și în ceea ce privește procesul de transformare postcomunistă din țară. În această perspectivă asupra corupției, cursul tranziției explică, în esență, incidența și modelul fenomenului în societate.

O variabilă importantă pentru analiza corupției în România este perspectiva instituțională și structurală a acestei țări la începutul tranziției. România a avut un punct de pornire foarte scăzut în 1989, deoarece a fost printr-unul dintre cele mai stricte regimuri comuniste din Europa de Est și Centrală, în timp ce alte țări din regiune au beneficiat de mai multe "regimuri autoritare deschise", începând de la începutul reformelor.

În unele țări din regiune, instituțiile pentru administrația publică au fost dezvoltate chiar și în perioada comunistă, statul de drept a fost accentuat și expunerea la instituțiile orientate către economia de piață a fost realizată înainte de 1989. Ca rezultat, aceste țări păreau să-și fi început tranziția cu un avantaj.

Tranziția dublă spre economia de piață și sistemul politic democratic s-a dovedit a fi o dilemă serioasă a procesului de transformare, fiind mai dificilă și mai lentă în România, comparativ cu alte foste țări comuniste.

Provocările care trebuiau abordate în primii ani de tranziție au fost complexe: în primul rând, vidul legislativ prin scrierea unui volum important de legi, reglementări și politici, transferând apoi companii de la stat la sectorul privat pe o scară foarte largă, construirea societății civile de la zero și crearea unor mecanisme de responsabilitate în cadrul și în afara sectorului public, pentru a verifica abuzul din funcțiile publice.

Transformarea în România a fost caracterizată printr-un proces dificil și lent de separare a puterilor de stat, un amestec de interese politice și economice, fuziunea puterii politice și economice, un proces de privatizare îndelungat, cu metode netransparente. Această combinație de factori a creat oportunități ridicate pentru diverse forme de corupție, în special pentru corupția la nivel înalt.

O altă paradigmă majoră care explică corupția ca fenomen la nivel macro este delimitată de perspectiva modernității. În cadrul acestei abordări, diferite societăți se găsesc în diferite stadii de dezvoltare, o țară destul de tradițională, cum ar fi România, a rămas în urmă comparativ țările occidentale.

Societățile occidentale s-au dezvoltat pe deplin prin procese de raționalizare și birocratizare, cu consecințe și rezultate aasupra relațiilor sociale și creând norme și reguli bazate pe raționalitate. Limitele solide dintre sfera privată și cea publică au fost posibile datorită acestui proces istoric.

O țara aflată sub controlul unei singure puteri nu a ajuns niciodată în stadiul unei administrații moderne. Valorile și tradițiile mixte formează organizarea socială a instituțiilor și comportamentul oamenilor în societate. Din acest motiv, sfera privată și publică nu este strict delimitată, iar interesele ambelor tărâmuri se îmbină, pentru a atinge interese meschine, ajungându-se un comportament corupt.

2.2. Corupția în România

Perioada actuală a României se caracterizează printr-o creștere fără precedent a fenomenului corupției care a atins caracteristici endemice pentru a deveni un efect aproape inevitabil al proceselor de restructurare și dezvoltare.

Actele de corupție care implică înalți funcționari ai statului au crescut, iar numărul infracțiunilor economice au crescut, incluzând acte de fraudă, mită și corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, diverse tranzacții financiare sau comerciale ilicite sau care erau cel puțin dubioase. În același timp, există indicii clare că, în România, fundația rețelelor de crimă organizată, a fost stabilită, atât în străinătate cât și pe plan intern, până la cele mai înalte niveluri ale administrației, justiției și diferitele instituții de stat.

Corupția, în diferitele sale forme, este patologică în natură. Aceasta afectează puterea, integritatea și legitimitatea organizațiilor în sistemul public. Corupția subminează fundațiile pe care se construiesc organizațiile din sectorul public. În sectorul privat, corupția pune supraviețuirea companiilor în pericol.

În zilele noastre, România pare să fie într-adevăr o "societate bolnavă", o societate care suferă de un profund "rău" patologic, rupt de conflicte insurmontabile, caracterizate prin corupție, violență, tulburare normativă și voință liberă, ca simptome ale unei patologii generalizate la toate nivelele și legăturile vieții sociale.

În România, precum și în alte țări europene foste comuniste, prăbușirea comunismului nu a determinat – așa cum mulți sperau – o schimbare cu efecte pozitive cuprinzătoare în sfera socio-economică și implicit în modurile de viață, dar a creat o adevărată criză economică, socială și morală.

Polarizarea puternică a societății, sărăcia sau, dimpotrivă, îmbogățirea fără o cauză corectă în condițiile răspândirii corupției, scăderea drastică a veniturilor și scăderea puterii de cumpărare a grupurilor mari de persoane, șomaj, concedieri în multe sectoare ale economiei, incertitudinea zilei de mâine, contractarea împrumuturilor fără posibilitatea de returnare a acestora și, în acest fel, evacuarea din locuințe, creșterea inegalității sociale, creșterea intoleranței etnice și discriminarea grupurilor, radicalizarea conflictelor sociale sunt doar câteva dintre schimbările de caracter dramatic care au afectat fostele societăți comuniste.

În fostele țări comuniste, corupția s-a manifestat intens în timpul perioadei regimului totalitar, însă, având în vedere rigiditatea circumstanțelor formale, prezentarea sa statistică sau mijloacele de informare în masă a fost minimizată deliberat, dacă nu omisă. Extinderea endemică a acestui fenomen a devenit vizibilă imediat după prăbușirea comunismului, în cursul procesului de privatizare a întreprinderilor de stat și a restituirii proprietăților confiscate.

În România, procesul de tranziție a adus, pe lângă o serie de schimbări socio-economice și politice importante, o amplificare fără precedent a fenomenului corupției care s-a manifestat cu intensitate crescândă în majoritatea domeniilor de activitate socială. Înființarea mecanismelor economiei de piață a reprezentat un teren profitabil pentru floarea corupției și extinderea ei spre viața economică și politică, pentru a deveni un fenomen generalizat, instituționalizat și structural. După cum rezultă din diverse sondaje efectuate cu ani în urmă, tranziția a fost considerată de români drept o veritabilă "epocă de corupție".

Extinderea acestui fenomen, în special în perioadele în care s-au făcut primii pași pentru implementarea mecanismelor pieței, a fost demonstrată, printre altele, de neregulile financiare majore în dezvoltarea procesului de privatizare, în apariția, printre altele a unor "companii de bacșiș", în proliferarea economiei subterane, implicit în numeroasele cazuri contrabandă cu produse, în existența unor companii "fantomă" (care erau dizolvate după obținerea profitului), creșterea evaziunii fiscale și primirea de mită, oferirea de către întreprinderile de stat a contractelor îndoielnice cu așa-numiți parteneri străini "strategici", subvenționarea campaniilor de partid de către diverse grupuri financiare, tranzacțiile și "ingineria financiară", împrumuturi nerambursate, luate de la bănci, cu complicitatea angajaților corupți etc.).

Cele mai frecvente acte de corupție au fost comise, în România, în domenii de economie productivă, în domeniul bancar și financiar, în activitatea personalizată și, mai ales, în unele dintre procesele de privatizare a întreprinderilor de stat.

În administrația autonomă sau în societățile comerciale, corupția a fost implicată în organizarea proceselor de licitație falsă, în diminuarea activelor atunci când se oferea un contract de vânzare-cumpărare, negocierea sau solicitarea de materiale pentru furnizarea contractelor, închirierea sau localizarea pentru spațiile comerciale etc.

În domeniul bancar și financiar, coruperea unor funcționari care au acordat, în mod preferabil, credite neperformante sau nerambursabile, prin depunerea de garanții bancare fictive sau prin transferuri ilegale de capital, au însemnat datorii de zeci de milioane de dolari în defavoarea bancilor și, implicit, falimentul lor.

Corupția a fost, de asemenea, prezentă prin acte de contrabandă și evaziune fiscală, în care au fost implicate numeroase rețele bine organizate, unele dintre ele făcând parte din "crima organizată" și care au adus numeroase daune bugetului de stat. Contrabandiștii străini au recomandat chiar România ca "o țară a tuturor posibilităților, o țară în care poți cumpăra orice”.

2.3. Forme ale corupției: luarea de mita, darea de mita, trafic de influență, cumpărare de influență

Infracțiuni de corupție: luarea mitei, oferirea de mită, primirea altor avantaje necuvenite și traficul de influență (incluse și în codul penal). Menționate în mod distinct sunt cumpărarea de influență și corupția activă a unui funcționar al statului.

Fraudele asimilate infracțiunilor de corupție (frauda în privatizare procesul de privatizare, încălcarea normelor de creditare, utilizarea împrumuturilor și subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, implicarea în activități comerciale private de către cei cu responsabilități de control, desfășurarea de activități comerciale sunt incompatibile cu poziția, abuzul în informația care nu este publică, abuzul în putere, șantajul, la care se adaugă alte trei infracțiuni: abuzul de putere împotriva intereselor publice, abuzul de putere împotriva intereselor personale și abuzul în putere prin limitarea anumitor drepturi în cazul în care funcționarul public a obținut un avantaj, de pe urma funcției.

Infracțiuni legate direct de infracțiunile de corupție sau de infracțiuni asimilate cu infracțiuni de corupție (ascunderea bunurilor obținute prin săvârșirea unei infracțiuni descrise anterior, asocierea pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni, actele de declarații false și falsificarea; contrabandă cu bunuri, infracțiuni legate de evaziunea fiscală, falimentul fraudulos, traficul de droguri, încălcarea reglementărilor privind armele de foc și munițiile și traficul de persoane în scopul prostituției, toate acestea sunt legate de infracțiuni de corupție sau de infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

Noul Cod Penal (Legea nr. 301/2004) a extins și mai mult definiția corupției prin includerea unei noi infracțiuni: o remunerație nedreaptă, care se referă la actul funcționarului public care supraveghea o organizație privată și care a primit foloase materiale pentru a favoriza diferite entități.

Tipul d℮ corupți℮ c℮ntrata p℮ funcționarul public consta într-un comportam℮nt al ac℮stuia, car℮ s℮ înd℮părt℮ază vizibil d℮ obligațiil℮ formal℮ in℮r℮nt℮ funcți℮i public℮, în scopul obțin℮rii d℮ avantaj℮ p℮rsonal℮ sub forma băn℮asca, obi℮ct℮, contras℮rvicii ℮tc., sau car℮ încalcă r℮gulil℮ c℮ int℮rzic ℮x℮rcitar℮a anumitor g℮nuri d℮ influ℮nta cu caract℮r privat. Est℮ vorba, în ac℮st caz, d℮ funcționarii publici din structuril℮ administrativ℮, adică p℮rsonal d℮ ℮x℮cuți℮ si d℮ pun℮r℮ în aplicar℮ a l℮gilor si a d℮ciziilor politic℮, car℮ știind ca nu sunt sub suprav℮gh℮r℮, își p℮rmit sa facă abuz d℮ put℮r℮.

Corupția c℮ntrata p℮ piața ℮st℮ caract℮ristica ac℮lor tipuri d℮ funcții public℮ car℮ au o l℮gătura dir℮cta cu m℮canismul producți℮i și distribuți℮i bunurilor si s℮rviciilor în soci℮tat℮. În as℮m℮n℮a situații, funcționarul public ajung℮ sa consid℮r℮ postul si atribuțiil℮ încr℮dințat℮ ca p℮ un act d℮ com℮rț, din car℮ înc℮arcă sa obțină maximum d℮ profit. Funcția publica constitui℮, p℮ntru ℮l, o împr℮jurar℮ ℮conomica d℮ maximizar℮ a v℮nitului p℮rsonal, iar valoar℮a ac℮stor v℮nituri d℮pind℮ si d℮ conjunctura pi℮ț℮i si d℮ pric℮p℮r℮a sa d℮ a ℮xploata cât mai bin℮ solicităril℮ public℮. În anumit℮ cazuri, funcționarii pot cr℮a, cu pr℮m℮ditar℮, un monopol al of℮rt℮i d℮ favoruri, prin provocar℮a int℮nționata a unor întârzi℮ri și fals℮ situații d℮ criza p℮ntru anumit℮ cat℮gorii d℮ bunuri, lic℮nț℮, s℮rvicii ℮tc., cu scopul d℮ a forța o cr℮șt℮r℮ a pr℮țului put℮rii lor discr℮ționar℮.

În sfârșit, c℮a d℮ a tr℮ia acc℮pți℮ a corupți℮i car℮ s℮ c℮ntr℮ază p℮ noțiun℮a d℮ int℮r℮s g℮n℮ral priv℮șt℮ atât natura f℮nom℮nului, cât si cons℮cinț℮l℮ sal℮ social℮, politic℮, juridic℮, moral℮ ℮tc. Astf℮l, din ac℮st punct d℮ v℮d℮r℮, s℮ poat℮ vorbi d℮ corupți℮ atunci când titularul un℮i d℮mnități public℮, insarcinat cu r℮gl℮m℮ntar℮a anumitor lucruri si cu r℮sponsabilitat℮a d℮ int℮r℮s g℮n℮ral, ℮st℮ incitat prin gratificații băn℮ști sau d℮ alta natura, n℮pr℮văzut℮ d℮ l℮g℮, sa ia un℮l℮ masuri în avantajul c℮lui car℮ îi furniz℮ază ac℮l℮ gratificații, dar în dauna si pr℮judiciul comunitarii. Gravitat℮a act℮lor d℮ corupți℮ d℮ ac℮st g℮n ℮st℮ cu totul d℮os℮bita p℮ntru ca ℮l℮ af℮ct℮ază zon℮l℮ d℮ mar℮ r℮sponsabilitat℮ publica, putând bloca chiar activitat℮a optima a instituțiilor aflat℮ în p℮rim℮trul d℮ contaminar℮.

Întrucât ca f℮nom℮n n℮gativ si obstacular p℮ntru activitat℮a d℮ guv℮rnar℮ a un℮i soci℮tăți corupția pr℮supun℮ utilizar℮a funcțiilor politic℮ si administrativ℮ p℮ntru scopuri il℮gal℮ si imoral℮ – primir℮ d℮ mita, vind℮r℮ d℮ informații, furt din bunul public, facilitar℮ d℮ sp℮culații financiar℮ în folos propriu ℮tc. – Acțiuni car℮, așa după cum s-a mai arătat, urmăr℮sc, în ultima instanța, obțin℮r℮a unui avantaj ℮conomic sau politic, ℮l nu poat℮ fi conc℮put d℮cât în cont℮xtul unui comportam℮nt politic sau administrativ abuziv si discr℮ționar. Actul d℮ corupți℮, pr℮supunând o încălcar℮ a normativ℮lor d℮ s℮rviciu d℮ cătr℮ un funcționar public, d℮ci d℮pășir℮a cadrului juridic car℮-i guv℮rn℮ază activitat℮a, poat℮ fi privit si ca un abuz d℮ put℮r℮ sau ca o atitudin℮ discr℮ționara fata d℮ limit℮l℮ mandatului si put℮rilor c℮ i-au fost încr℮dințat℮

P℮ d℮ alta part℮, p℮ntru ca omul politic sau funcționarul public, raportându-s℮ la r℮gimul instituțional în car℮ lucr℮ază, ℮st℮ n℮voit, nu d℮ puțin℮ ori, sa adopt℮ un comportam℮nt ambival℮nt, oscilând într℮ conduita formala, afișata si oficiala si conduita ascunsa, r℮ala si, un℮ori mult mai ℮fici℮nta p℮ntru propriil℮ int℮r℮s℮, c℮℮a c℮ r℮pr℮zintă o r℮ala pr℮misa p℮ntru d℮turnar℮a acțiunii d℮ la slujir℮a int℮r℮sului public, put℮m consid℮ra corupția si ca factor g℮n℮rator d℮ put℮r℮ discr℮ționara.

În principiu, corupția în administrația publica ar put℮a fi înț℮l℮asă ca d℮turnar℮a funcți℮i public℮ în scopuri privat℮. Gama f℮nom℮n℮lor d℮ corupți℮ cuprind℮ dar℮a si luar℮a d℮ mita, traficul d℮ influ℮nta, n℮potismul, fraud℮ si falsuri, cul℮g℮r℮a d℮ foloas℮ n℮cuv℮nit℮, d℮turnar℮a d℮ fonduri si mult℮ alt℮l℮. D℮și, în principal, corupția apar℮ ca apanajul funcți℮i public℮, ℮a s℮ manif℮sta si în s℮ctorul privat. În r℮alitat℮ s℮ctorul privat ℮st℮ implicat în majoritat℮ cazurilor d℮ corupți℮ a autoritarilor public℮.

Form℮ dif℮rit℮ d℮ corupți℮ au cons℮cinț℮ dif℮rit℮. Ac℮l℮ f℮nom℮n℮ d℮ corupți℮ prin car℮ s℮ submin℮ază îns℮și r℮gulil℮ jocului d℮mocratic (cum ar fi f℮nom℮n℮l℮ d℮ corupți℮ din sf℮ra justiți℮i sau a s℮ctorului bancar si d℮ cr℮dit), au grav℮ cons℮cinț℮ politic℮ si ℮conomic℮. D℮ as℮m℮n℮a, atunci când prin corupți℮ s℮ p℮rmit℮ poluar℮a m℮diului înconjurător sau când s℮rviciil℮ m℮dical℮ d℮vin pr℮a costisitoar℮, cons℮cinț℮l℮ privind m℮diul sau cons℮cinț℮l℮ social℮ sunt îns℮ninat℮. Prin contrast, o simpla spaga, doar p℮ntru a urg℮nta o lucrar℮ sau micil℮ pungașii l℮gat℮ d℮ finanțar℮a campaniilor ℮l℮ctoral℮ au cons℮cinț℮ mai mod℮st℮.

În c℮℮a c℮ priv℮șt℮ România, din dat℮l℮ of℮rit℮ d℮ ac℮lași organism, r℮zulta ca f℮nom℮nul corupți℮i s-a aflat în continua cr℮șt℮r℮ în ultimii ani. F℮nom℮nul ℮st℮ pus p℮ s℮ama lips℮i d℮ ℮fici℮nta a instituțiilor statului si a un℮i slab℮ impl℮m℮ntări a l℮gislați℮i.

Darea de mită

Mita este o infracțiune specifică care se referă la practica de a oferi ceva, de obicei bani, pentru a obține un avantaj ilicit, iar corupția este un abuz al unei poziții de încredere pentru a obține un avantaj necuvenit. Corupția este folosirea abuzivă a puterii de către cineva căruia i-a fost încredințată, pentru câștigul său personal, cea mai comună formă de corupție fiind luarea de mită.

Luarea de mită

Un element de noutate în legătură cu infracțiunea de luare de mită este reprezentat de includerea în Codul penal al articolului 294 intitulat "Acte comise de funcționari străini sau în legătură cu acestea", potrivit căruia dispozițiile capitolului privind infracțiunile de corupție se aplică anumitor categorii de persoane, dacă, prin tratate internaționale la care România este parte, nu prevede altfel.

Aplicarea prevederilor art. 294 Cod penal se face cu privire la: funcționarea sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă sau alte persoane care exercită prerogative similare în cadrul unei organizații internaționale publice la care România este parte”, membrii reuniunilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte; operațiuni sau persoane care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă sau alte persoane care exercită competențe similare, în cadrul Uniunii Europene; persoanele care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarii din registrele acestor organisme; funcționarea unui stat străin; membrii întrunirilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin; juriul în instanțele străine;

Condiții preexistente

Condițiile preexistente sunt, la momentul executării actului, acte anterioare, care constituie infracțiunea, îndeplinesc condițiile impuse de normele care incriminează, în legătură cu subiectul, subiectele, ora și locul infracțiunii.

A) Obiectul legal al infracțiunii

Obiectul legal generic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de relațiile sociale privind funcționarea cea mai favorabilă a activității de serviciu, care trebuie să fie efectuată corect și onest de către funcționarii publici și persoanele asimilate, așa cum sunt cuprinse în art. 175 și 294 Cod penal, fără a fi influențați sau corupți în îndeplinirea îndatoririlor lor.

Obiectul juridic special al infracțiunii afectează relațiile sociale care privesc comportamentul, în condiții adecvate și legale, a activităților serviciului lor cu instituțiile, autoritățile, instituțiile și organismele din domeniul public, precum și a activităților desfășurate în Cadru de liber profesioniști sau unele persoane juridice de drept privat, care implică beneficii obținute cu onestitate și corectitudine.

B) Obiectul material al infracțiunii

Infracțiunea de luare de mită nu are un obiect material, deoarece activitatea funcționarilor publici sau a persoanelor asimilate nu se referă în mod direct la un bun sau la o persoană, bunurile corporale fiind nu altceva decât cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, obiecte de mituire care fac obiectul confiscării.

În doctrină au fost emise avize conform cărora o infracțiune de luare de mită are un obiect material care constă în luarea de mită, banii sau beneficiile care nu sunt datorate făptuitorului. Unii autori susțin că există situații cu excepția cazului în care obiectul material al infracțiunii de luare de mită poate exista, atunci când făptuitorul a comis fapta pentru care a primit bani sau daruri care nu îi sunt datorate și, dacă actul se referă la un obiect material, înseamnă obiectul material al infracțiunii.

În ceea ce privește luarea mitei prin oferirea de muncă în literatura de specialitate, s-a susținut că obiectul pe care se desfășoară munca devine și obiect material al infracțiunii. Într-un sens critic, unii autori consideră că luarea de mită este specifică acțiunilor sau inacțiunilor de a pretinde, de a primi sau de a accepta sau de a nu respinge o promisiune și nu de faptele pe care le-a făcut autorul cu privire la anumite bunuri, să devină un obiect material al infracțiunii și că executarea faptei este scopul acțiunii, care nu este condiționată de existența unei infracțiuni de luare de mită.

C) Subiectele infracțiunii

Subiecții infracțiunii sunt cei implicați în crimă.

Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită este calificat și circumscris anumitor categorii de persoane care au anumite calități sau desfășoară anumite activități prevăzute în mod expres de Codul penal sau legile care conțin dispoziții penale. Astfel, în sensul art. 289 alin. (1) Codul penal, fapta poate fi executată numai de un funcționar public, așa cum este definit în Articolul 175 Cod penal. Conform prevederilor art. 175 alin. (1) din Codul penal un funcționar public este persoana care, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație:

exercită atribuțiile și responsabilitățile prevăzute de dispozițiile legale în cadrul autorităților legislative, executive sau judiciare;

exercită o funcție în cadrul unei autorități publice sau orice funcție publică;

exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei organizații autonome, al unui alt operator economic sau al unei persoane juridice cu o parte din capitalul de stat întreg sau majoritar, prerogative asociate cu realizarea obiectului său de activitate.

În plus, în conformitate cu articolul 175 alineatul (2) din Codul penal, un funcționar public este persoana care exercită un serviciu public pentru care a fost investit de autoritățile publice sau care face obiectul inspecției sau supravegherii sale în ceea ce privește îndeplinirea respectivului serviciu public.

Textul art. 175 alin. (2) din Codul Penal își găsește aplicarea în mod condițional, în conformitate cu prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal, în sensul că fapta prevăzută la art. 289 alin. (1) Una dintre persoanele prevăzute la art. 175 alin. (2), constituie o infracțiune numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea efectuării unui act legat de îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită poate fi o persoană care deține calități sau exercită prerogativele enumerate la articolul 294 din Codul penal (la care se face referire), precum și orice altă persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o sarcină de orice natură în serviciul unei persoane fizice, menționată la art. 175 alin. (2) sau sub orice persoană juridică sau săvârșirea infracțiunii în legătură cu o astfel de persoană.

În conformitate cu articolul 7 din Legea nr. 78/2000, poate fi un subiect activ al infracțiunii de luare de mită, persoana care își exercită competențele de a constata și sancționa contravențiile ori de a urmări sau de a judeca infracțiuni. Același decret prevede, la articolul 8, subiecții activi în persoana: potențialilor administratori, directori, administratori și auditori ai companiilor private, companiilor naționale, societăților autonome, precum și a oricăror agenți economici.

Putem vedea că legiuitorul a introdus în textul articolului 175 din Codul penal prevederile articolului 8 din Legea nr. 78/2000, într-o manieră comprimată și cuprinzătoare, a preluat integral articolul 81 din legea specială și cu completările și amendamentele necesare a constituit articolul 294 din Codul penal.

Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de unitatea, componenta, instituția, autoritatea publică din România, în care făptuitorul își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 175 Cod penal, persoanele fizice sau juridice reglementate de articolul 308 Cod penal, precum și orice instituție, organism, organizație sau instanță internațională sau europeană, așa cum este prezentată la articolul 294 Cod penal.

Participarea penală este posibilă în toate formele sale, însă în caz colaborare a mai multor persoane, făptuitorul trebuie să aibă calitatea deosebită de autor, cerută de lege.

În situația în care luarea mitei vine de la autorul mitei la persoana mituită printr-un intermediar, el ar fi supus unei urmăriri penale pentru complicitate în luarea de mită, nu în calitatea sa de autor, deși el efectuează efectiv acțiunea constitutivă de a pretinde, de a primi etc.

Prelevarea de mită poate fi atinsă, sub aspectul elementului material, fie prin acțiune sau prin inacțiune. Acțiunea poate consta în revendicarea sau primirea de bani sau alte beneficii care nu sunt datorate făptuitorului sau în acceptarea promisiunii unor astfel de beneficii, iar inacțiunea constă în nerespingerea unei astfel de promisiuni.

A cere ceva înseamnă a solicita; indiferent dacă această afirmație a fost sau nu îndeplinită. În cazul solicitării inițiativa aparține subiectului activ, fiind irelevant dacă autorul potențial de luare de mită acceptă sau nu să acorde mită. Modul de solicitare se efectuează direct sau indirect, prin solicitare orală sau scrisă, prin gesturi explicite sau prin orice alt mijloc de comunicare.

Persoana trebuie să prinească un bun sau o sumă de bani, care nu îi este vuvenită. În acest caz, este necesar să existe o acțiune corelativă de oferire efectivă (acordarea de mită) a activului sau a beneficiului. Primirea se poate face direct sau printr-un intermediar, dar și prin alte mijloace, cum ar fi, de exemplu, transformarea unei sume de bani într-un cont bancar.

Pentru existența unei infracțiuni, acțiunea de primire nu trebuie să fie rezultatul acțiunii solicitante inițiate. Promiterea acceptării mitei poate fi expresă sau tacită, dar în orice caz într-o manieră care ar exclude ambiguitatea.

Vechiul Cod Penal, la articolul 254, a oferit posibilitatea săvârșirii infracțiunii prin nerecunoașterea promisiunii, ceea ce a fost, de fapt, acceptarea tacită a promisiunii autorului mituirii. În noul Cod penal, legiuitorul a considerat că nu mai este necesar să mențină astfel de ipoteze, în timp ce nerespingerea promisiunii de a mitui va fi considerată echivalentă unei acceptări tacite.

Pentru existența infracțiunii de luare de mită trebuie îndeplinite anumite condiții esențiale: cererea, primirea sau acceptarea promisiunii trebuie să aibă ca obiect bani sau alte beneficii; Expresia alte stimulente utilizate la articolul 289 Cod penal reprezintă orice avantaj de natură patrimonială (împrumuturi, premii, folosirea gratuită a mărfurilor etc.) sau non patrimonial (distincție, titlu, grad etc.).

Există, de asemenea, o infracțiune de luare de mită atunci când un funcționar solicită o sumă de bani ca împrumutat pentru executarea sau neexecutarea unui act, deoarece împrumutul este considerat a fi un beneficiu, un avantaj necuvenit.

Spre deosebire de Codul Penal din 1969, Codul Penal în vigoare nu include, de asemenea, în contextul altor prestații care solicită sau acceptă de către funcționarul public favoruri sexuale pentru ale beneficii, eșecul, accelerarea sau întârzierea finalizării unui act care intră sub incidența domeniulului de aplicare al prerogativelor sale de serviciu, deoarece o astfel de activitate infracțională este acoperită de o altă infracțiune prevăzută la articolul 299 Cod penal.

Banii sau beneficiile necuvenite ar trebui solicitate, primite sau acceptate pentru sine sau pentru o altă persoană. Astfel, există o infracțiune de luare de mită, chiar dacă beneficiarul banilor este o altă persoană (prieten, rudă, soț).

Nu contează dacă angajatul a pierdut ulterior calitatea, demnitatea sau funcția publică deținută și, de asemenea, dacă actul care a fost realizat, nu a produse efecte sau a fost întârziat.

În Codul penal actual nu mai există condiția ca acțiunea sau lipsa de acțiune să se facă înainte sau în paralel cu executarea, neexecutarea, accelerarea sau întârzierea faptei în cadrul atribuțiilor ce le revin în serviciul funcționarilor publici, fiind suficient ca fapta sa să fie comisă în legătură cu îndatoririle avute.

Consecința imediată constă în crearea unei stări de pericol în ceea ce privește relațiile sociale care implică exercitarea autorității statale prin intermediul funcționarilor publici ale căror atribuții și responsabilități sunt stabilite prin lege pentru îndeplinirea atribuțiilor lor de putere publică. De asemenea, rezultatul imediat presupune detrimentul relațiilor sociale legate de buna desfășurare a activității autorităților și instituțiilor publice și a altor persoane juridice din țară sau din străinătate.

Relația cauzalității între acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și consecința imediată rezultată din însăși materialitatea infracțiunii.

B) Partea subiectivă

Infracțiunea de a lua mită este comisă numai cu intenție directă. Observăm că textul Codului penal în vigoare nu mai include cuvântul "scop", care în trecut a adus controverse în doctrină, fiind considerat fie un element al unei părți subiective, fie doar o finalitate a activităților criminale.

O infracțiune de luare de mită poate intra în concurs cu o altă infracțiune, cum ar fi, de exemplu, falsul în documentele oficiale, dacă făptuitorul execută un act contrar competențelor sale profesionale, iar acest act este în sine o infracțiune.

Tentația privind infracțiunea de luare de mită nu este pedepsită de lege. Infracțiunea va fi consumată în momentul revendicării sau primirii de bani sau al unor prestații necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă o promisiune a unor astfel de prestații, luarea mitei fiind o infracțiune instantanee. Infracțiunea va fi probabil executată continuu, dacă se primește mită sub formă de tranșe.

Mita care ia forma prevăzută la art. 289 alin. (1) și (2) se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării funcției publice sau a exercita profesia sau activitatea în care a comis o infracțiune. În varianta agravată prevăzută la articolul 7 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, luarea mitei se pedepsește cu pedeapsa prevăzută la art. 289 alin. (1) Codul penal al cărui limite se majorează cu o treime. Fapta prevăzută de articolul 308 Cod Penal într-o versiune atenuată se pedepsește cu pedeapsa prevăzută la articolul 289 alineatul (1), ale cărei limite vor fi reduse cu o treime.

În conformitate cu articolul 289 alineatul (3) din Codul penal, banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării și, atunci când nu vor fi găsite, se prevede confiscarea prin echivalent.

În scopul stabilirii conținutului infracțiunilor de corupție în noul Cod penal, la categoria care include o infracțiune de luare de mită, s-a ținut seama atât de reglementarea acestor fapte în Codul penal din 1969, cât și de prevederile Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de Legea nr. 161/2003, fără a se aduce modificări semnificative.

Noul Cod penal prevede noi elemente în structura și conținutul luării de mită. Astfel, într-un paragraf distinct – articolul 289 (2) se incriminează luarea de mită atunci când este comisă de o persoană care desfășoară o activitate de interes public, dar cu condiția să nu fie îndeplinită această faptă, să amâne efectuarea unui act referitor la îndatoririle sale legale sau în scopul nerespectării unui act contrar acestor îndatoriri.

Această prevedere clarifică aspecte legate de răspunderea penală a profesiilor publice legate de justiție, cum ar fi notarii sau executorii judecătorești, în sensul că aceștia pot fi subiecți activi la luarea de mită.

În cadrul articolului 289 alin. (1) din Codul penal s-a prevăzut ca o pedeapsă suplimentară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în care a fost săvârșită infracțiunea.

Prin articolul 175 Cod penal a fost efectuată o definiție penală mai clară a noțiunii de funcționar public, despre care putem spune că are o sferă mult mai largă decât definiția dată funcționarului public în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul cu privire la infracțiunile de corupție include un articol nou, cum ar fi articolul 294, care este preluat din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, în care se prevede că dispozițiile cuprinse în acest capitol se aplică în mod corespunzător actelor de corupție comise de către oficiali străini sau în legătură cu munca lor. De asemenea, prin introducerea articolului 308, Codul penal în vigoare extinde sfera persoanelor răspunzătoare penal pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și de serviciu.

În noul Cod Penal se găsește, din punct de vedere al noutății, o dispoziție referitoare la extinderea normelor penale în materie de acte de dare și de luare de mită săvârșite de persoane implicate în soluționarea prin arbitraj intern sau internațional, ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adițional la Convenția penală a Consiliului European privind corupția.

Sub aspectul elementului material specificăm faptul că fapta poate fi comisă în legătură cu accelerarea executării unui act și nerespingerea unei promisiuni de mituire, varianta de efectuare a faptei, a fost exclusă din noul text, deoarece a fost considerată o acceptare tacită, menținerea acesteia având un efect redundant.

Este necesar ca în viitor să fie clarificate în practică chestiuni legate de răspunderea penală a persoanei juridice pentru infracțiunea de luare de mită, dacă mituirea este luată de o persoană fizică care acționează pentru a-și atinge obiectul de activitate, având în vedere Dispozițiile articolului 135 Cod penal.

BIBLIOGRAFIE

Albu, E. (2009). Deontologia funcției publice, București: Editura Fundației România de Mâine;

Alexandru, Ioan Curente de gandire privind administratia publica, Bucuresti Editura Economica 2001;

Alexandru, Ioan, Criza administratiei, Editura All Beck Bucuresti 2001;

Andrei, T., Matei, A. şi Roşca, I.G., The Corruption. An Economic and Social Analysis, Bucureşti: Editura Economică, 2009;

Banciu Dan, Elemente de sociologie juridică, Editura Lumina Lex Bucuresti, 2000;

Banciu, Dan,.Sociologie juridică, Editura Hyperion, Bucuresti, 1999;

Bekke, H.A.G.M., Perry, J.L. şi Toonen, T.A.J., Civil Service Systems in Comparative

Perspective, Indiana: Indiana University Press, 1996;

Bobos, Gheorghe, Deleau , I, Elemente de drept public si privat. Universitatea Ecologica Dimitrie Cantemir, Tg. Mures, 2004;

Bocănială, T. (2010). Deontologie polițienească, București: Editura Pro Universitaria;

Bossaert, Danielle and Demmke, Christoh. Civil services in the accession states; New trends ad impact of the integration process, Maastricht, 2003

Cărăușan, M.V. (2012). Drept administrativ, Vol.1. București: Editura Economică;

Chevallier, J., Science Administrative, Paris: Presses Universitaire de France, 1994;

Clipa, C. (2013). Drept administrativ. Teoria funcției publice (II). Noțiunea de funcție publică și categoria de funcționar public. Dreptul aplicabil. Răspunderea juridică a funcționarilor publici. București: Editura Hamangiu;

Cărăușan, M.V. (2012). Drept administrativ Vol.1. București: Editura Economică;

Dabu, V. (2000) Răspunderea juridică a funcționarului public. Bucrești: Editura. Global Lex;

De Tooueville, Alexis De la democratia en Ameracque, Union Geerale d Editions, Paris 1963;

Della Porta D. Vannucci A., Corrupt exchanges: actors, resources and mechanisms of political corruption. New York: Library of Congress Cataloging in Publication Date, 1999;

Deleanu, Ioan, Bobos, Gheorghe Organele statului socialist roman in sistemu democratiei socialiste. Editura. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1973;

Dobrinoiu, Vasile. Coruptia in dreptul penal roman, Editura Atlas Lex, Bucuresti 1995;

Drobinoiu, V. Traficarea functiei si a influietei in dreptul penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983;

Donciu A., Castraveț V., Morari V. Prevenirea, investigarea și sancționarea actelor de corupție, spălare a banilor și finanțare a terorismului. Investigații financiar-economice. Cartea XV. Chișinău: Elan Poligraf SRL, 2009;

Friedman, M. Și Friedman, R., Libertatea de a alege. O declarație personală, București: Editura Publica, 2009;

Glodeanu R. Luarea și darea de mită. București: Hamangiu, 2009;

Gurin V., Pascaru V., Ilie S. ș. a. Corupția. Studii privind diferite aspecte ale corupției în Republica Moldova. Chișinău: ARC, 2000;

Hague, R., Harrop, M. și Breslin, S., Political Science. A comparative introduction, New York: St. Martin’s Press, 1992;

Hirschman, Albert O., Pasiunile și interesele, Editura Humanitas, București, 2004;

Iorgovan, A. (2005). Tratat de drept administrativ, Bucharest: Editura All Beck;

Ivan Vasile Ivanoff,Deontologia functiei publice,Targoviste, Editura University Press, 2004;

Ivanoff Ivan Vasile, Slugarinicia publicata in Analele Facultatii de Stiinte Juridice, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006;

Johnston, M., Corupția și formele sale, Iași: Polirom, 2007;

Kotkin, S. și Sajo, A., Political Corruption in Transition. A Skeptic’s Handbook, Budapest: Central European University Press, 2002;

MacIntyre, A., After Virtue. A Study in Moral Theory, Notre Dame, Indiana: University of Notre Dame Press, 2007;

Mauro, P., The Effects of Corruption on Growth, Investments, and Government Expenditure: A Cross-Country Analysis, IMF Publications, 1996;

Miller, W.L., Grodeland, A.B. și Koshechkina, T.Y., A Culture of Corruption. Coping with Government in Post-Communist Europe, Budapest: Central European University Press, 2001;

Mocioi, 2001, p. 9 apud Ivanoff, I.V. (2010). Deontologia funcției publice Târgoviște: Editura Bibliotheca;

Nedelcu, I.M. (2009). Drept administrativ și elemente de știința administrației, Bucharest: Editura Universul Juridic;

Peters, B.G. și Pierre, J. (editori), Handbook of Public Administration, London: Sage Publications, 2004;

Richter, W.L., Burke, F. și Doig, J.W., Combating Corruption, Encouraging Ethics, Washington D.C.: ASPA Publications, 1990;

Rourke, F.E., Bureaucratic Power in National Politics, Boston: Little, Brown and Company, 1972;

Savenco, I.G. & Pușcă, A.C. & Lupșan, G. & Gîscă, C. (2011). The Politicization of Public Administration—An Obstacle in the Romanian Civil

Service Reform. Proceedings of 2011 International Conference on Public Administration (7th) (Volume II), pp.202-207, Chengdu, China, 2011, October 18-20. Chengdu: UESTC Press;

Singer, P., (editor), Ethics, Oxford: Oxford University Press, 1994;

Starling, G., Managing the Public Sector, San Diego: Harcourt Brace College Publishers, 1998;

Stillman, R.J., Public Administration. Concepts and Cases, Boston: Houghton Mifflin Company, 2000;

Thiroux, J.P. și Krasermann, K.W., Ethics. Theory and Practice, Essex: Prentice Hall, 2009;

Trăilescu, A. (2010). Drept administrativ. București: Editura C.H. Beck;

Vedinaș, V. (2009). Drept administrativ, ediția a 5-a, București: Editura Universul Juridic;

Vedinaș, V. (2007). Deontologia vieții publice, București: Universul Juridic;

Vedinaș, V. (2009). Statutul funcționarilor publici, București: Editura Universul Juridic;

Zaharia, Gh.T. & Budeanu-Zaharia, O. & Budeanu, T.I. & Chiuariu, T.Al. (2001). Tratat de drept administrativ român. Iași: Editura Junimea;

LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (**republicată**)(*actualizată*) privind Statutul funcționarilor publici*) (actualizată până la data de 12 august 2016*)

Legea nr. 286/2009, modificată și completată prin Legea nr. 187/2012 pentru implementarea noului Cod penal

=== 51b7d9366b7c55fc2fb30bba8b5962642ef92536_566960_1 ===

Cuprins

Capitolul 1. Corupția și forme ale corupției în domeniul finanțelor publice
1.1. Corpuția din perspectivă istorică
1.2. Corupția în România
1.3. Forme ale corupției: luarea de mita, darea de mita, trafic de influență, cumpărare de influență

Capitolul 2. Domeniul finanțelor publice: definire, caracteristici și rol
2.1. Domeniul finantelor publice – delimitări conceptuale
2.2. Rolul domeniului finantelor publice și funcțiile acestuia
2.3.Principii de bună guvernare și gestionare a finanțelor publice
Capitolul 3. Studiu de caz: forma ale corupției în domeniul finațelor publice
3.1 Metodologie
3.2. Prezentarea spețelor
3.3. Concluzii și propuneri
Bibliografie