Formarea Si Controlul Stocurilor

INTRODUCERE

Formarea și controlul stocurilor reprezintă o activitate importantă în cadrul unei întreprinderi de producție, de aceea deținerea lor trebuie să fie foarte bine calculată și manageriată datorită efectelor sale economice și financiare .

Gestiunea corectă a stocurilor asigură desfășurarea continuă a activității întreprinderii. De aceea, aprovizionarea este un factor important și trebuie făcută completă și la timp, liniile tehnologice trebuie asigurate cu proviziile necesare pentru funcționare , de exemplu cu : materiile prime, materialele și procesele tehnologice ce au loc la produsele ce urmează a fi fabricate.

Disciplina în cadrul aprovizionării este importantă deoarece efectele generate sunt de natură economică. De exemplu, lipsa de stoc duce la întârzierea producției și implicit la întârzierea livrării comenzii. De aceea, intrările de mărfuri trebuie să aibă o anumită ritmicitate și trebuie evitată constituirea suprastocurilor. Acestea sunt condiții de bază care asigură continuitatea vânzărilor și maximizarea rezultatelor.

În cadrul lucrării de față mi-am propus să analizez principalele aspecte privind gestiunea și contabilitatea stocurilor într-o întreprindere. Gestiunea economică a stocurilor nu se limitează numai la determinarea mărimii și structurii lor, ci și la probleme de recepție, păstrare și depozitare. Contabilitatea stocurilor stocurilor are o importanță deosebită pentru multe societăți comerciale datorită volumului mare de informații referitoare la acestea.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, primul dezbătând structuri și delimitări privind stocurile, în timp ce al doilea capitol tratează problematica gestiunii stocurilor, cel de-al treilea capitol tratează tipurile de evaluare a stocurilor. Capitolul patru este rezervat studiului de caz a gestiunii stocurilor și ultimul capitol fiind rezervat concluziilor și propunerilor.

În ceea ce privește studiul de caz, am ales exemplul societății comerciale S.C. RV LINE S.R.L., o întreprindere specializată în producția valizelor pentru unelte.

CAPITOLUL I. STRUCTURI PRIVIND STOCURILE ȘI DELIMITĂRILE ACESTORA

ROLUL ȘI FUNCȚIILE STOCURILOR

Stocurile sunt active circulante (resurse materiale) care se adună în depozite și magazii ale societăților comerciale, într-o anumită mărime și organizare, cu un anumit scop și pe o perioadă limitată de timp. Desfășurarea activității de producție a unei întreprinderi este condiționată de existența stocurilor.

”Stocurile sunt de fapt rezultatul activităților de aprovizionare și de desfacere, al activității comerciale, în general, care sunt dependente de natura și caracteristicile materialelor și produselor, de condițiile și modalitățile de furnizare și asigurare-transport, de strategiile care se elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific agenților economici.”

Pentru desfășurarea activității unității economice în condiții optime constituirea și controlul stocurilor materiale este esențială. Utilizarea optimă a capacității de producție se poate obține doar cu ajutorul stocurilor. De altfel, fără stocuri cerințele clienților corespunzător cu pretențiile solicitate nu se pot îndeplini.

"Funcția vitală" a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile determină imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate și încă nevândute[…]Deținerea de stocuri necesită, în același timp, spații special amenajate și dotate, cheltuieli de depozitare-păstrare, taxe de asigurare, dobânzi pentru credite ș.a., amplificând efortul investițional aferent.”

Societățile comerciale își formează stocuri de resurse materiale sau produse pentru asigurarea aprovizionării continue a liniilor tehnologice, a subunităților de consum sau servirea clienților pentru o decurgere normală a activității și îndeplinirii astfel a obiectivelor propuse de societate, pentru comercializarea produselor finite și în final obținerea de profit și maximizarea acestuia.

Clasificarea stocurilor se prezintă astfel:

CLASIFICAREA STOCURILOR

Clasificarea stocurilor este impusă datorită diversității acestora din diverse puncte de vedere. Astfel, clasificarea stocurilor în contabilitatea financiară a întreprinderii se face în funcție următoarele criterii: natura acestora, funcția acestora, faza de exploatare în care se află și locul de creare a gestiunilor. Potrivit acestor criterii sunt prezentate următoarele structuri:

Mărfurile, sunt bunurile pe care unitatea economică le achiziționează în vederea revânzării fără nicio schimbare, precum și stocurile care își schimbă destinația;

Materiile prime, ele participă în mod efectiv procesul de producție și se găsesc într-o anumită măsură în produsul finit, fie în starea lor inițială, fie schimbată;

Materiile consumabile, prezente în procesul de producție de bunuri sau doar ajută la fabricarea bunurilor, fără a se afla neapărat în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, semințe și materiale de plantat furaje și alte materiale consumabile).

Amabalaje: aici se încadrează ambalaje care pot fi refolosite, cumpărate goale sau odată cu materialele și mărfurile aprovizionate; cele confecționate în unități pentru a fi utilizate la vânzarea produselor sau mărfurilor(de exemplu: cutii de carton). Ambalajele produse de unitate pentru a fi vândute îmbracă forma produselor; în categoria ambalajelor mai intră: ambalajele materialelor de natura obiectelor de inventar (lăzi, saci de iută sau hârtie) ele se folosesc doar în cadrul unității și ambalajele de natura imobilizărilor corporale(palete, lăzile și containerele), care aparțin societății comerciale, folosite pentru transportul materialelor și mărfurilor în interiorul și în afara societății

Produsele: prezintă următoarele elemente:

semifabricate – sunt produsele care au trecut de un anumit proces tehnologic sau fază de producție și trebuie trecut în altă secție printr-un alt proces de prelucrare sau se livrează terților ;

produse finite – sunt bunurile care au trecut prin toate procesele tehnologice, îndeplinesc condițiile calitative și sunt predate cu documente magaziei sau se trimit terților

produse reziduale – reprezintă rebuturile, materialele recuperabile, deșeurile.

animalele și păsările, reprezintă animalele cumpărate sau obținute prin creștere și folosite pentru reproducție; valorificarea animalelor și păsărilor puse la îngrășare; pentru producție (pentru lapte, lână sau blană); coloniile de albine;

”materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, pentru a fi considerate imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, indiferent de natura lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora: echipamentul de protecție, echipamentul de lucru, îmbrăcamintea, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, S.D.V.-urile, aparatele de măsură și control, matrițele folosite la executarea anumitor produse și alte obiecte similare.”

producția în curs de execuție – reprezintă producția care trebuie să mai treacă prin anumite faze de prelucrare, ea fiind incompletă și considerată producție neterminată. Lucrările și serviciile neterminate sau nerecepționate se cuprind tot în această categorie.

Un alt criteriu prin care stocurile pot fi clasificate este aparținerea lor la patrimoniu, din acest punct de vedere deosebim următoarele categorii:

„stocuri ce fac parte din patrimoniu propriu, stocuri aflate în gestiunea întreprinderii. Caracteristica acestei structuri a stocurilor, o constituie faptul că ele se găsesc în spațiile proprii precum: depozite, magazii, magazine, locuri de producție etc., sau se află la terți sub formă de : materii și materiale aflate la terți, materiale de natura obiectelor de inventar aflate la terți, produse la terți, mărfuri în custodie sau consignație la terți etc..

stocuri ce nu fac parte din patrimoniu propriu dar aflate în gestiune. Este cazul stocurilor primite spre prelucrare sau reparare, ori în custodie sau consignație.

Având în vedere proveniența lor, stocurile pot fi grupate în:

stocuri provenite din afara unității prin procesul de aprovizionare (cumpărare): materii prime, materiale, materiale de natura obiectelor de inventar, mărfuri etc.;

stocuri provenite din producția proprie: produse, animale, materiale de natura obiectelor de inventar etc..”

„În raport cu locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupează în:

stocuri în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate;

stocuri sosite fără factură;

stocuri livrate dar nefacturate;

stocuri facturate dar nelivrate.”

TIPURI DE GESTIUNE A STOCURILOR

Desfășurarea normală a activității întreprinderii necesită imobilizarea permanentă a stocului. Stocul optim se folosește în gestiunea financiară a unei întreprinderi pentru a asigura rentabilitatea activității. Stocul optim este un element de raport, prin care se reflectă pricepea managerilor societății de a folosi cele mai eficiente tipuri de gestiune a stocurilor.

În funcție de condițiile în care se desfășoară procesele de stocare, de natura resurselor materiale care se aprovizionează, de condițiile de transport, de natura și caracteristicile cererii pentru consum, de caraceristicile surselor de furnizare și a formelor de asigurare se pot constata următoarele tipuri de gestiune:

1.Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale, este tipul clasic, în care se reîntregește stocul prin aprovizionare în cantități și intervale egale. Acesta gestiune este eficace doar în cazul întreprinderilor cu producție sau de serie mare, cu un nomenclator constant de fabricație. De exemplu: fabricile constructoare de mașini sau producătoare de organe de asamblare. Este mai greu de aplicat datorită faptului că impune condiții, iar întreprinderile care îndeplinesc aceste condiții sunt puține.

2. Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale, este privită ca aprovizionarea cu loturi și cantități variabile, estimate la anumite momente, pe perioada reaprovizionării se consumă materialele rămase în stoc. Este greu de condus o astfel de gestiune deoarece probabilitatea apariției rupturii de stoc e mare și impune formarea unui stoc de siguranță sau stabilirea unui nivel de alarmă. Este specific pentru societățile care țin seama de comenzile făcute de clienți, spre exemplu: țesătorii, fabrici de confecții și tricotaje.

3.„Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale, se realizează în situațiile în care nu se cunosc din timp datele calendaristice de lansare a comenzilor și acestea trebuie determinate prin extrapolare sau prin estimări succesive în concordanță cu modul în care se manifestă cererea de resurse, problema estimării este dificilă, fiind în funcție de modul în care se manifestă cererea în cadrul duratei de aprovizionare (dar pentru care se poate cunoaște distribuția statistică).

4. Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite se caracterizează prin următoarele: intervalele și cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare (S) este constant, iar lansarea comenzilor de reaprovizionare se declanșează în momentul când se atinge, în procesul mișcării stocului curent (prin consumul său), un "nivel de aprovizionare" (Nr=s) prin care se definește de fapt momentul de reaprovizionare.”

CAPITOLUL II. GESTIUNEA STOCURILOR

ELEMENTELE GESTIUNII STOCURILOR

Elementele procesului de gestiune a stocurilor sunt:

Cererea pentru consum determină ritmul de eliberare de materii prime și materiale necesare liniilor de producție și ritmul necesar pentru intrări li nivelul stocului. Cererea poate să fie sau nu îndeplinită în funție de lipsa stocului sau întârzierea livrării.

Costurile sunt toate cheltuielile pe care o firmă le are cu activitatea de aprovizionare.

Necesarul de aprovizionat reprezintă cantitatea care trebuie comandată pentru asigurarea continuității procesului tehnologic

Loturile de livrare reprezintă volumul de materii prime și materiale care urmează să se aprovizioneze

”Parametrii temporali sunt specifici dinamicii proceselor de stocare. Aceștia sunt:

    a) perioada de gestiune – determină și orizontul procesului de gestiune. De obicei se consideră a fi un an;

    b) intervalul de timp între două aprovizionări consecutive;

    c) durata de reaprovizionare – reprezintă timpul ce se scurge din momentul calendaristic la care s-a emis comanda de reaprovizionare până la sosirea în întreprindere a cantității de reaprovizionat;

    d) momentul calendaristic  la care se emit comenzile de reaprovi-zionare. (data de reaprovizionare);

    e) coeficientul de actualizare.”

Gradul de prelucrare a produselor, reprezintă stadiul de finisare a bunurilor ținute de societate, cu cât gradul este mai mare cu atât sunt mai mari și cheltuielile de stocare.

MODALITĂȚI DE STOCARE

Potrivit ”LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR” de CRISTINEL VASILIU, MIHAI FELEA, IRINA MĂRUNȚELU, GHEORGHE CARAIANI se pot distinge cinci moduri principale de stocare :

Stocarea statică se face prin rafturi sau dulapuri pentru organizarea pieselor mici și are la bază organizarea stocurilor în general pe diverse stelajuri, fie independente fie incluse în scheletul magaziei.

Stocarea mobilă se face prin deplasarea pe roți de oțel a stelajelelor care susțin produsele, ele pot fi sau nu fixate în sol. Este utilizat în câștigarea spațiului și e folosit atunci când cheltuielile de stocare sunt foarte mari și nu e nevoie de deplasări dese.

”Stocarea pivotantă pe orizontală sau verticală. În stocarea pivotantă pe verticală, cel mai adesea, articolele sunt aranjate în rafturi sau în baxuri susținute de transportoare care se deplasează cu ajutorul unor benzi rulante ce se învârt în mod continuu între două axe orizontale aflate la distanță de câțiva metri. Acest tip de sistem este foarte utilizat pentru piese mici, mecanice sau electronice, sau pentru produse farmaceutice și reduce timpul de căutare precum și suprafața de acces necesară. Stocarea pivotantă pe orizontală se realizează pe un carusel cu coșuri care atârnă cu ajutorul firelor de o șină și care se mișcă circular.”

Stocarea dinamică este formată din blocuri de stocare unde paletele sau cutiile cu materialele de același fel sunt puse unele în spatele celeilalte și se pot lua cu ușurință, parțial sau integral. La eliberarea locului celelalte palete vin cu un element mai în față.

Stocarea de mare înălțime automată. Unitățile foarte mari utilizează macarale create special pentru deplasarea pe alei înguste, ele sunt numite ”transtockeuri”.

”Transtockeuri se deplasează cu ajutorul a două șine, una la sol și una în partea înaltă care ghidează catargul de-a lungul căruia se deplasează furcile ce permit încărcarea și descărcarea mărfurilor. La capetele aleilor, un transportor de intrare și unul de ieșire permit aducerea sau recuperarea paletelor.”

COSTURI DE GESTIUNE A STOCURILOR

Costurile sunt toate cheltuielile pe care o firmă le are cu activitatea de aprovizionare.

Costurile prezintă trei grupe principale:

”Costurile de stocare, care includ următoarele elemente:

cheltuieli cu primirea-recepția;

cheltuieli de transport intern;

cheltuieli de manipulare, care cuprind costul forței de muncă nece-sare pentru deplasarea stocurilor, a macaralelor, cărucioarelor, elevatoarelor și a celorlalte utilaje necesare în acest scop;

cheltuieli de depozitare propriu-zisă: chiria spațiului de depozitare sau amortizările, în cazul unui spațiu propriu;

cheltuieli de conservare;

cheltuieli cu paza;

cheltuieli de evidență care apar datorită faptului că stocurile sunt practic inutilizabile fără o evidență bine pusă la punct, care să ne spună dacă produsul necesar se găsește sau nu în stoc; 

cheltuieli administrative;  

impozite și asigurări;

cheltuieli datorate deprecierii, deteriorării, uzurii morale, de exemplu alimentele care se modifică în timpul stocării: alimentele”

Mărimea stocului și perioada de stocare sunt factori care determină costul stocării

cheltuieli uniforme pe durata gestiunii (amortizarea utilajelor și clădirii, luminarea și încălzirea

Cheltuieli schimbătoare și proporționale cu mărimea stocului depozitat

Cheltuieli schimbătoare și neproporționale cu mărimea stocului depozitat ( exemple: salarii, chiria)

La cheltuielile prezentate mai sus se poate adăuga și costurile cu suprastocarea. Ea rezultă atunci când cererea este îndeplinită și rămân cantități nevândute.

b) Cheltuielile cu lipsa de stoc este caracterizat prin diferența negativă dintre stocul existent și mărimea cererii. În acest caz pot apărea următoarele trei situații:

Unitatea se aprovizionează urgent pentru a putea producere cantitatea cerută, stocul fiind nul

Desfacerea nu se poate îndeplini din cauza întârzierii livrării, iar estimarea costurilor cu lipsa de stoc este greu de îndeplinit.

Lipsește materia primă sau materialele auxiliare și acest lucru afectează procesul de producție

c) Cheltuieli datorate modificărilor ritmului de producție:

Cheltuieli stabile legate de mărirea ritmului de producție de la zero la un nivel specific.

Cheltuieli de lansare: aici se cuprind cheltuieli fixe ale unei comenzi: poștă, telefoane, costuri de transport al mărfii,

cheltuieli legate de încadrarea și învățarea personalului suplimentar sau de concediere a unor salariați.

d) Prețul de cumpărare sau costurile directe de producție. Se pot acorda anumite discounturi în funcție de cât de mare este comanda. Într-o unitate cu producție de serie mare cheltuielile pot fi mai mici dacă eficiența muncitorilor și aparatelor este ridicată.

CAPITOLUL III. EVALUAREA STOCURILOR

Evaluarea reprezintă exprimarea cu ajutorul unității monetare a existenței, a creșterilor respectiv micșorărilor elementelor patrimoniale.

EVALUAREA STOCURILOR LA INTRAREA ÎN PATRIMONIU

Evaluarea curentă a elementelor patrimoniale se face la valoarea de intrare(contabilă) care depinde de momentul în care bunurile trebuie evaluate și anume: la intrarea respectiv la ieșirea din patrimoniu.

În funcție de modul de dobândire, bunurile sunt evaluate astfel:

Potrivit IAS 2, ”costul de achiziție al stocurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (dacă întreprinderea nu le recuperează ulterior de la autoritățile fiscale), costurile de transport, manipulare și alte costuri directe atribuibile achiziției.”

Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele și alte bunuri procurate prin achiziție, la intrarea în patrimoniu, sunt înregistrate în contabilitate, la prețul de cumpărare.

”Costul de producție cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producție (energie consumată în scopuri tehnologice) precum și cota cheltuielilor indirecte de producție determinate rațional ca fiind legate de fabricația bunurilor.” Costul de producție al bunurilor obținute prin forțe proprii, trebuie avute în vedere costul materiilor prime, cheltuieli cu remunerația personalului și alte cheltuieli legate de procesul de producție

Producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele și alte bunuri produse de unitatea patrimonială, sunt înregistrate în contabilitate la cost de producție.

Pentru stocurile intrate prin aport la capitalul social sau cu titlu gratuit se evaluează în funcție de prețul pieței, utilitatea și starea acestora.

Bunurile exprimate în monedă străină, valoarea lor este convertită în lei la cursul zilei când a avut loc achiziția

EVALUAREA STOCURILOR LA IEȘIREA DIN PATRIMONIU

Conform principiului costului istoric, bunurile vândute, consumate în procesul de producție, constatate lipsă la inventar se evaluează la valoarea de intrare.

În cazul în care intrarea în patrimoniu s-a făcut la prețuri diferite, iar ieșirea a avut loc fără să se țină seama de succesiunea intrării acestora, avem următoarele metode de estimare a stocurilor ieșite:

1.Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus valoarea intrărilor și cantitatea din stocul inițial plus cantitatea intrată. Presupune determinarea unui cost mediu, conform relației:

CMP =

În funcție de acest cost mediu ponderat se determină valoarea ieșirilor după relația:

Valoarea ieșirilor = CMP x cantitatea stocurilor ieșite

2. Metoda epuizării lotului, varianta primul intrat-primul ieșit(FIFO- first in, first out)

”Potrivit metodei "primul intrat – primul ieșit", bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări (lot). Pe masura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.”

3.Metoda epuizării lotului, varianta ultimul intrat-primul ieșit (LIFO- last in, first out)

”Norma IAS 2 nu permite utilizarea formulei ultimul intrat-primul ieșit (LIFO), deoarece aceasta nu prezintă cu fidelitate fluxurile stocurilor. Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) a remarcat că utilizarea formulei LIFO are adesea la bază motivații fiscale și a ajuns la concluzia că acele considerente fiscale nu oferă o bază conceptuală pentru selectarea unui tratament contabil. IASB nu permite folosirea unui tratament contabil inferior doar din considerente fiscale.”

Această metodă impune determinarea ieșirilor în funcție de costul de achiziție sau de producție al ultimului lot intrat. Aceasta înseamnă că evaluarea se va face în funcție de prețul celui mai recent lot intrat, iar după epuizarea acestuia se va lua în considerare prețul următorului lot, în ordine inversă.

EVALUAREA STOCURILOR CU OCAZIA INVENTARIERII

Conform Legii contabilității 82/1991 și a O.M.F. 2388/1995 inventarierea elementelor patrimoniale este obligatorie cel puțin o dată pe an, de regulă la sfârșitul acestuia.

Inventarierea este operația de constatare faptică a existenței și stării elementelor patrimoniale sub aspect cantitativ și calitativ.

Cu ocazia inventarierii se urmăresc următoarele:

Constatarea existenței și a stării reale a elementelor patrimoniale

Estimarea potențialului elementelor patrimoniale, în funcție de valoarea de utilitate și prețul pieței

”Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mișcare. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

Fac obiectul evaluării și stocurile în curs de execuție.

În înțelesul prezentelor reglementări, prin valoare realizabilă netă a stocurilor se înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, și costurile estimate necesare vânzării.”

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii se face cu respectarea principiului prudenței, potrivit căruia modelele și regulile de evaluare trebuie menținute. Evaluarea activelor imobilizate și stocurilor se face la valoarea actuală a fiecărui element numită valoare de inventar.

în cazul în care valoarea de inventar este mai mare decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate, iar diferența dintre ele reprezintă un plus la inventar;

în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventar vor fi înscrise valorile de inventar, iar diferența dintre ele reprezintă un minus la inventar

în cazul constatării unor minusuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. ”Prin valoare de înlocuire, în sensul prezentelor norme, se înțelege costul de achiziție al unui bun cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei, care cuprinde prețul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli, accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. În cazul bunurilor constatate lipsă, ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv.”

EVALUAREA STOCURILOR LA ÎNTOCMIREA BILANȚULUI

Se face cu prilejul închiderii exercițiului, odată cu întocmirea conturilor anuale.

Regulile de evaluare bilanțieră indică faptul că această operațiune trebuie efectuată la valoarea de intrare(contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

Tratarea eventualelor diferențe se face în conformitate cu principiul prudenței:

Dacă valoarea de inventar a stocurilor este mai mare decât valoarea de intrare, evaluarea se face la valoarea de intrare, ceea ce înseamnă că diferențele constatate în plus nu se înregistrează în contabilitate, iar dacă valoarea de inventar a stocurilor este mai mică decât valoarea de intrare , evaluarea se va face la valoarea de inventar.

Această diferență reprezintă o depreciere reversibilă, este specifică stocurilor, aceste deprecieri se constituie pentru provizioane, ele menținându-se la valoarea de inventar.

ETAPELE PROCESULUI DE DEPOZITARE

Din punct de vedere tehnic, prin depozit se înțelege orice suprafață construită sau amenajată pentru păstrarea resurselor materiale sau produselor și efectuarea operațiilor de depozitare-gestiune.

Din punct de vedere economic, depozitul poate fi definit ca o verigă organizatorică ce are ca funcții principale recepția, prelucrarea comenzilor, păstrarea și gestiunea resurselor materiale, precum și expedierea resurselor.

Depozitele au ca principale sarcini:

păstrarea în bune condiții a resurselor materiale în scopul menținerii proprietății acestora;

îmbunătățirea tehnicii de păstrare și înlăturarea pierderilor ocazionate de procesul depozitării;

perfecționarea metodelor de eliberare a resurselor materiale în vederea alimentării la timp a secțiilor și atelierelor, mecanizarea, automatizarea operațiilor legate de depozitare-încărcare-descărcare, manipulare;

folosirea eficientă a suprafețelor și volumului de depozitare; alegerea unor sisteme care reduc la maxim cheltuielile de păstrare în scopul creșterii eficienței precum și elaborarea unei evidențe clare a intrărilor, ieșirilor și stocurilor de resurse materiale existente.

Principalele funcții în ceea ce privește depozitarea resurselor materiale, sunt cele după cum urmează:

funcția de recepție-primire în gestiune;

funcția de depozitare propriu-zisă;

funcția de preluare a comenzilor;

funcția de eliberare în consum.

Prin recepție-primire în gestiune se evidențiază corelația dintre ceea ce s-a comandat și ceea ce a sosit efectiv atât calitativ cât și cantitativ fiind înscris în cadrul procesului verbal de recepție. Verificarea corelației dintre “ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie” se face prin intermediul a două modalități: controlul integral și controlul statistic. Prin controlul integral se verifică toate intrările, bucată cu bucată și apoi acestea se compară cu documentele care atestă cererile adresate. Prin control statistic se examinează numai un eșantion, după care rezultatele obținute vor fi extrapolate la nivelul întregii cantități care e supusă controlului. Acest tip de control este mai des folosit, nefiind atât de costisitor în comparație cu contolul integral.

Funcția de depozitare trebuie să îndeplinească anumite cerințe pentru a fi realizată și anume:

asigurarea unor fluxuri raționale de circulație în cadrul depozitelor, care să asigure accesibilitatea ușoară la fiecare tip de resursă;

primul intrat-primul ieșit, cu scopul de a reduce gradul de perisabilitate și învechire a resurselor care sunt depozitate;

resursele materiale să fie amplasate în funcție de greutate și de frecvență, resursele mai grele fiind astfel depozitate în partea inferioară a depozitelor iar cele cu frecvență de consum ridicată la ieșire etc.;

să se țină seama dacă o resursă este compatibilă cu celelalte din vecinătatea ei, respectiv de cerințele de compatibilitate a resurselor, existând unele resurse care necesită condiții asemănătoare în timp ce altele au vecinătate incompatibilă cu a altor resurse (produsele alimentare cu cele petroliere);

asigurarea unei stabilități în ceea ce privește amplasarea resurselor materiale în cadrul unor suprafețe care să asigure o identificare ușoară a locului de amplasare a acestora.

Există mai multe metode de depozitare, dintre care amintim: depozitarea în vrac sau în stivă, depozitarea pe palete, depozitarea în stelaje.

În vederea alegerii unui anumit mod de depozitare trebuie să se țină cont de anumite criterii: felul depozitului, dotarea tehnică a acestuia, tipul resurselor materiale depozitate, caracteristicile specifice ale acestor resurse materiale, etc.

Funcția de preluare a comenzilor realizează conexiunea asigurării materiale cu producția, nerezumându-se doar la colectarea comenzilor venite de la producție. Legătura, conexiunea dintre sistemul productiv și cel al asigurării materiale este mai amplă, mai puternică cu cât produsele sunt mai laborioase deoarece totalizează (înglobează) un mai mare număr de resurse și necesită alimentări la intervale scurte de timp.

Această funcție include de asemenea și activități legate de transportul de la locul de depozitare la locul de încărcare a mărfurilor, efectuarea unor verificări suplimentare precum și activități ce au în vedere ambalarea înainte de expedierea resurselor materiale spre locurile unde se realizează consumul lor.

În ceea ce privește funcția de eliberare în consum a resurselor, se disting două tipuri de activități:

eliberarea resurselor materiale în consum;

asigurarea controlului asupra încadrării în consumurile standard adoptate.

În cadrul activității de eliberare a resurselor materiale în consum și alimentarea punctelor de consum se disting două metode de alimentare a punctelor de consum: metoda activă și metoda pasivă.

Metoda activă presupune faptul că depozitul aduce resursele la punctele de consum pe baza unui program prealabil.

Metoda pasivă presupune faptul că depozitul are rolul numai să elibereze resursele solicitate de către punctele de consum la cererea expresă a acestora.

În cadrul activității de asigurare a unui control asupra încadrării în limitele consumului standard se folosește metoda “sistemul limită”, potrivit căruia pentru un anumit consum se stabilește o cantitate maximă, în funcție de care are loc alarmarea factorilor de decizie în caz de depășire a consumurilor programate.

Depozitarea are deci o importanță deosebită în păstrarea continuității procesului productiv, activitatea firmei putând fi influențată de diverse efecte negative rezultate în urma neconcordanței între centrele producției și alimentarea efectivă. Importanța activității de depozitare rezultă și din faptul că circa 25-60% din suprafața totală a firmelor producătoare este ocupată de depozite.

Modalitățile de depozitare a resurselor trebuie alese cu o deosebită atenție în vederea asigurării creșterii eficienței economice a acestor activități. Astfel sistemul de depozitare a oricărei firme trebuie să țină piept în orice moment unor cereri care se afirmă printr-un mare număr de sortimente cu însușiri dimensionale și calitative variate. În aceste condiții, fiecare sortiment trebuie să aibă locul său în depozit, să fie așezat la locul care i-a fost destinat conform cerințelor de depozitare care rezultă din caracteristicile fiecărei resurse materiale.

În prezent, la nivel de conducere al firmelor se recunoaște faptul că depozitul reprezintă mult mai mult decât depozitarea resurselor materiale sau bunurilor, tehnicile asigurării materiale “just in time” reducând semnificativ sarcina depozitării.

Putem vorbi de următoarele tipuri de depozite de resurse materiale:

din punct de vedere al resurselor materiale:

de materiale (în vederea păstrării materiilor prime);

de produse finite;

de ambalaje;

de semifabricate;

de combustibili și lubrifianți;

de scule și dispozitive;

de utilaje și piese de schimb;

de deșeuri.

în funcție de volumul activităților care se desfășoară în cadrul lor și în funcție de sectoarele pe care le deservesc se afirmă trei tipuri de depozite:

depozitele centrale sunt folosite pentru nevoile întregii firme (depozite de resurse materiale diverse, depozite de uz general);

depozitele de secții, unde alimentarea se face de la depozitele centrale ale agentului economic (depozitele pentru păstrarea resurselor materiale în foi, pentru păstrarea materialului lemnos pe lângă secțiile de prelucrare a lemnului, etc.);

depozite de sectoare, servesc doar un grup de secții, asigurându-se direct de la furnizori.

în funcție de destinația lor, se disting două tipuri de depozite:

depozite care servesc direct procesului de producție (depozitele firmelor exceptând depozitele de produse finite);

depozite care servesc circulația (depozitele de produse finite ale firmelor producătoare și depozitele firmelor distribuitoare);

în funcție de specializarea lor, se disting două tipuri de depozite:

depozite universale;

depozite specializate (depozite de produse chimice, de materiale lemnoase, etc.).

în funcție de sistemul constructiv, depozitele se împart în două categorii:

depozite deschise, în cadrul cărora se găsesc acele resurse materiale care nu au nevoie de protecție față de agenții atmosferici, având calitatea de a nu se deprecia sub influența acestora;

depozite închise, în cadrul cărora se găsesc acele resurse materiale care au nevoie de protecție față de mediul înconjurător, asigurându-le instalații de încălzire, instalații de ventilare, protecție împotriva incendiilor, etc.

în funcție de apartenența lor, depozitele se împart în:

depozite de asigurare subordonate serviciului de sigurare materială (de materii prime, etc.);

depozite de producție subordonate serviciului de producție (de producție neterminată și semifabricate);

depozite de desfacere subordonate serviciului de desfacere (de produse finite).

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND GESTIUNEA ȘI CONTABILITATEA STOCURILOR LA S.C. RV LINE S.R.L.

4.1. SCURT ISTORIC

Societatea comercială RV LINE SRL este o societate cu răspundere limitată înființată în anul 2000, ce are ca principal obiect de activitate conform codului CAEN 1512: Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament. Capitalul social este împărțit în 20 de părți sociale a câte 10 RON fiecare, toate părțile sociale reprezentând aportul asociatului unic.

Societatea comercială RV LINE SRL face parte din compania GT LINE cu sediul în Bologna, Italia înființată în 1970 având o forță de muncă de peste 300 de oameni și suprafețe de peste 23.000 mp în Europa și 2.500 mp în Vietnam.

Clientții firmei sunt cu precădere persoane juridice. GT LINE fiind o companie care face o parte sau un subsistem, care este utilizat în produsul final a unei alte compani: Wurth, Beta, Berner, Facom, Stanley.

Această societate este persoană juridică română, cu sediul în Arad, calea Zimandului nr. 28, jud. Arad, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J02/367/2000, având cod unic de înregistrare RO 13171100 și o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei. 

Persoanele din conducere sunt administratorii Tonelli Giampaolo și Vulpe Valentin, iar ca asociați personae juridice GT LINE SRL, adresa de WEB a firmei este http://www.gtline.com

SC RV LINE SRL are implementat un sistem integrat de management calitate, mediu, SSO în conformitate cu cerințele standardelor de referință SR EN ISO 9001:2008 pentru producerea și comercializarea de valize și genti.

Numărul mediu de angajați în anul 2014 a fost de 62 de personae, iar la începerea activității a fost de 5 persoane.

Conform Balanței de verificare 2016 prezentată la Anexa 1 materiile prime ale firmei RV LINE SRL sunt prezentate în clasa 3 de conturi cu analiticele 30101 cu denumirea de plastic pentru calote, ele fiind defapt capacele din plastic ale valizelor, si analiticul 30102 care reprezintă componentele valizelor.

Produsele reziduale sunt trecute pe contul 346 Produse reziduale, având analitice pentru fiecare din următoarele:

34601 Deșeu fier reprezintă șuruburile, șaibele, piulițele necorespunzătoare sau neconforme și cuiele de la niturile de fier după pușcarea acestora

34602 Deșeu aluminiu reprezintă rezidurile de la profilele valizelor care sunt găurite sau îndoite greșit și cuiele de la niturile de aluminiu după pușcarea acestora

34603 Deșeu carton sunt cutiile în care se ambalează valizele care prezintă defecte de furnizor sau de manipulare greșită, ele fiind rupte, găurite sau ștampilare greșită de la furnizor.

34604 Deșeu plastic sunt bucățile de plastic care rămân după decuparea panourilor, sau calotele ieșite neconforme din matriță sau găurite greșit.

34605 Deșeu aluminiu cu oțel reprezintă bucățile de tăblie rămase după formează valizei, după îndoire greșită sau resturi după tăiere.

4.2. Programul de gestiune Galileo

4.2.1.Prezentare generală

Galileo este un program produs de firma Pentium, conceput pentru gestiunea finaciar-contabilă a firmelor mijlocii și mari. Este un program de tip client-server, adică pot fi conectați simultan mai mulți utilizatori, fiecare având posibilitatea să-și salveze propriile setări și poate fi particularizat.

Galileo este un program multi-gestiune, permite gestiunea activităților de import-export, conversia valutelor realizându-se în mod automat, permite importul și exportul de date din și în diferite formate (Excel, DBF, XML etc.), permite vizualizarea, tipărirea diferitelor rapoarte și sub format graphic, permite folosirea codurilor de bare, permite controlul caselor de marcat în gestiunile cu amănuntul.

4.2.2. Avantajele programului Galileo

”Ușurința în utilizare și configurare, fiind accesibil și persoanelor mai puțin familiarizate cu operarea pe calculator ;

Siguranța în manevrarea informațiilor, asigurându-se protecția datelor din sistem prin existența mai multor niveluri de acces pentru diferite grupuri de utilizatori ;

Regăsirea facilă a informațiilor, datele fiind regăsite cu ușurință prin definirea unor filtre adaptate în funcție de activitatea fiecărei firme;

Trasabilitate, operațiunile putând a fi urmărite și retrospectiv;

Flexibilitate, programul fiind ușor de adaptat modificărilor survenite în legislația din domeniu;

Reducerea erorilor umane, prin contarea automată a documentelor introduse;

Promptitudine, asigurând eficient serviciile pentru clienți;

Control, putându-se urmări în orice moment activitatea firmei și situația partenerilor față de aceasta ;

Ergonomie, aceasta fiind asigurată de o interfață grafică modernă, intuitivă.”

4.2.3. Comanda și ordinele de producție

Firma GT LINE din Italia trimite prin e-mail comenzile primite de la clienți care au un termen limită, ele sunt aranjate în ordine pentru a stabili prioritățile .

Am ales exemplul unei valize ca produs finit în Anexa 2 ALC/170. În partea de sus unde apare scris Ordine Cliente 1.600.322 G este condul de comandă extern, venit din Italia, iar Ordine 16002981 reprezintă codul intern de comandă al firmei RV LINE. În partea de sus Data Inizio este data în care s-a făcut comanda clientului, Scadenza este termenul de fabricare, iar Stampato reprezintă data în care a fost listat ordinul de producție.

Pe fisă apare trecut numărul de produse finite, valize care trebuie facute din modelul respectiv, în cazul nostru sunt trecute 24 bucăți din modelul ALC/170, pe această fișă sunt trecute toate componentele valizei fie ele materii prime sau semifabricate.

La fel se scot ordine de producție pentru fiecare produs finit sau semifabricat, de aceea valiza ALC/170 are atașat în spate și fișele semifabricatelor care trec prin diferite procese de producție, de exemplu panourile care se introduc în valiză trec pe la secția de cusut unde se cos sau trec pe la prese pentru decuparea plasticului care intră în compoziția panoului, iar de aceea în spatele ordinului de producție al produsului finit ALC/170 apare un ordin de producție pentru panouri cu codul 100.0775 cu denumirea de PAN. INF. ALC/120-170 PEL NUOVA VERSIONE, mai apare ordinul de producție pentru cusut 101.0117 care reprezintă TASC. ALC 170, unde tasca în italiană înseamnă buzunar, care este prins cu nituri în interiorul valizei acesta fiind un semifabricat și ultima parte a valizei care este tot semifabricat este ordinul de producție 107.0019 SPALLACCI COMPLETI GT aceasta fiind breteaua care poate fi folosită pentru purtarea valizei pe umăr, fără a fi ținută de mâner.

Este foarte importantă organizarea activității în cadrul firmei deoarece în exemplul de mai sus al valizei ALC/170 trebuie fabricate în primul rând semifabricatele și calculat timpul fiecărui semifabricat în linia de producție pentru a ajunge toate la timp îm cadrul fabricării produsului finit care trebuie să conțină toate materiile prime și semifabricatele incluse în ordinul de producție.

După listarea ordinelor de producție, angajații de la magazie pregătesc pe pelete materiile și materialele înscrise pe ordin pentru fiecare secție în parte: pentru cusut, pentru presă sau montaj și le plasează pe secție pentru accesarea cât mai ușoară a lor.

Aceste ordine de producție se emit din programul Galileo, iar după fabricarea unei comenzi se emite bonul de consum, tot din acest program.

În anexa 3 am atașat bonul de consum aferent producerii valizelor ALC/170 prezentate mai sus. În anexa 4 am atașat o planificare de producție pentru săptămâna producerii valizelor ALC/170 unde se observă cu galben marți prezența semifabricatelor la presă și cusut iar abia vineri producerea valizelor ca produs finit pregătit pentru export.

Planificarea comenzii din programul de gestiune Galileo se poate face prin două forme:

Automată

Prin comandă

În figura 1.1 am prezentat fișa unui produs generată de programul Galileo unde comanda articolului PANN. SUP. PTS REVO/ REVO WHEEL cu codul 100.0075 comanda se face prin planificare deoarece este nevoie de aceast semifabricat doar la un anumit tip de valiză. Se poate observa căsuța ”Pianificare per commessa” bifată care semnifică planificare pentru a se comanda acest semifabricat.

Comanda automată din sistem se face de obicei în cazul materiilor prime care pot fi folosite la mai multe produse finite, spre exemplu nituri, șuruburi sau șaibe a căror valoare nu este mare, iar spațiul pe care îl ocupă de asemenea nu este foarte mare și nu este cazul unui suprastoc de materie sau investirea a prea mult capital în stocul de materii prime.

Este nevoie de o analiză atentă a situației stocurilor deoarece un suprastoc este considerat un impediment în continuarea activității, capitalul stagnând în loc să fie rulat la capacitatea lui maximă.

Fig 1.1 exemplu comandă produs prin planificare

Fig 1.2 exemplu comandă fără planificare

În figura 1.2 am ales un exemplu de materie primă RIV. ALL. TT 3,9X12 NERO cu codul R43.0275 care reprezintă niturile de 12mm negre. Se observă bifată căsuța din mijloc unde scrie Non Elaborare M.R.P. comanda se face automat din sistem la aceste nituri.

”MRP este un submodul al modulului Production Planning folosit pentru a declanșa aprovizionarea sau producția de materiale pentru a asigura disponibilitatea materialelor în cantitățile necesare și în timp util. Planificarea necesarului de materiale (MRP) ia în considerare vânzările curente și cele previzionate. Necesarul planificat declanșează calculația MRP. Sistemul descoperă materialele care au stocuri insuficiente pentru a acoperi necesarul

și propune reaprovizionarea .”

4.2.4 Facturarea în programul Galileo

La primirea unei facturi se face nota de intrare recepție pe produsele respective.

În acest program operarea este foarte ușoară, meniul fiind unul simplu, spre exemplu la recepția unei facturi din meniu se trece la submeniul documente la recepție trebuind selectat

doar tipul de recepție, internă sau externă.

De exemplu la anexa 5 am atașat factura primită de la furnizorul de materiale pentru ambalat. Recepția facturii este făcută la aviz iar acest lucru se selectează din program la intrarea în submeniul ”Recepție” prezentat mai jos.

În deschiderea noii ferestre după selectarea făcută apar următoarele căsuțe de completat

Serie și Nr. Doc. – se introduce seria și numărul facturii, în cazul nostrum nu există serie iar numărul facturii este 122

Dată document – se selectează data facturii recepționate, cea de 01.06.2016

PMV / Scadență – se alege modalitatea de plată a facturii: pe masura vânzării sau la scadență

Dată introducere – se selectează data operării, în data de 01.06.2016

Furnizor – se tastează primele litere ale furnizorului după care apar în combo toți furnizorii care încep cu litera respectivă. Dacă furnizorul nu este înregistrat se poate introduce făcând click pe butonul alăturat. Furnizorul facturii noastre fiind S.C. Automotive Packaging Solutions SRL

Zile – se completează numărul de zile scadente, 30 în cazul nostru

Scadență – se selectează data scadenței, data de 01.07.2016

Gestiune – se alege gestiunea pe care se face recepția, sau poate fi setată implicit din Configurare firma Setări Gestiuni implicite

Valoare – se completează valoarea fără TVA a facturii, 1740 lei

Valoare cu TVA – se completează valoarea cu TVA a facturii, valoarea fiind 2088 în cazul nostru cu TVA

Produs – se tastează primele litere ale produsului după care apar în combo toate produsele care incep cu litera respectivă. Dacă produsul nu este înregistrat se poate introduce făcând click pe butonul alăturat. Semnul % poate fi utilizat pentru a încărca în combo tot nomenclatorul de produse, sau se poate folosi în combinație cu părti de cuvinte.

Ex. %sc%009 – înseamnă un cuvânt ce începe cu orice literă sau grup de litere, conține grupul “sc”, urmat de orice literă sau grup de litere și se termină cu “009”.

Cantitate Recepționată – se completează cantitatea produsului receptionat, la prima poziție fiind cantitatea 200 iar la cea de-a doua poziție fiind cantitatea 400

Cantitate facturată – în cazul în care se folosesc diferențe la recepție, setate în Configurări firmă Setări Configurări Generale Formular 1, va apărea și acest câmp, care se va completa automat cu cantitatea receptionată

Pret intrare

(fără TVA) – se completează prețul de furnizor

TVA (%) – se completează valoarea procentuală a TVA, cea de 20%

Dacă prețul de vânzare se stabilește la recepție (acest lucru se configurează în meniul Configurări firmă Setări Configurări Generale Formular 3) atunci vor apărea următoarele câmpuri :

Cu ridicata – în primul câmp se trece adaosul aplicat în procente

– al doilea câmp se completeazî automat cu prețul de vânzare (cu TVA) ; dacă în al doilea câmp se trece manual prețul de vânzare atunci primul câmp se completează automat cu adaosul aplicat.

Cu amănuntul – în primul câmp se trece adaosul aplicat în procente

– al doilea câmp se completează automat cu prețul de vânzare (cu TVA)

dacă în al doilea câmp se trece manual prețul de vânzare atunci primul câmp se completează automat cu adaosul aplicat.

Dacă în Configurări firmă Setări Configurări Generale Formular 3 este bifată opțiunea En-Gross implicit, nu va fi necesară introducerea prețurilor de vânzare de pe gestiunile cu ridicata, ci acestea vor lua automat valoarea prețurilor de vânzare de pe gestiunile cu amănuntul. Opțiunea este utilă în cazul firmelor care nu au vânzari de pe gestiunile cu ridicata.

După completarea câmpului cu TVA, produsul apare în fereastra de Vizualizare. Documentul nu a fost salvat, acest lucru se petrece doar după apăsarea butonului ‘Operare‘. Dacă se dorește renunțarea la introducerea documentului se apasă butonul ‘Renunțare’. Dacă se dorește renunțarea la un element de pe formular se selectează elementul respectiv din fereastra de vizualizare și se apasă tasta ‘DEL’.

Pentru tipărire se apasă ‘Listare’, iar pentru ieșirea din formularul ‘Recepții‘ se apasă ‘Ieșire’.

Vizualizarea unei recepții mai vechi se poate face prin poziționarea cursorului în câmpul ‘Nr. intern’ și apăsând tasta F12 sau dublu-click cu mouse-ul, după care apare o fereastră care cuprinde lista recepțiilor înregistrate. Se pot afișa ultimele 10, 50, 100 sau toate recepțiile (inclusiv cele anulate). Un document se poate căuta după furnizor (apăsând F1), după serie și număr (F2) sau după data acestuia (F3). Documentele vizualizate sunt doar cele aferente tipului de recepție selectat.

Spre exemplu figura 1.3 de mai jos arată recepțiile făcute la facturi interne primite aranjate după numărul recepției.

Fig 1.3 tabel recepții facturi interne primite

4.2.5 Etichetarea produselor

Programul Galileo listează și etichete pentru diferitele modele de valize, aceste etichete se pun de obicei pe cutiile în care sunt împachetate valizele, dar mai pot fi puse pe sacii în care sunt împachetate, pe panourile din interiorul valizei sau chiar pe eticheta cu prețul.

După cum se poate observa în anexa 6, etichetele au fiecare specificul ei, în funcție de cine este clientul respectivei valize, de exemplu eticheta cu Wurth va fi folosită doar la modelul de valiză cu care corespunde codul de pe ea.

În cazul firmelor Cimco International, Wurth sau Hoffmann Group, firma RV LINE produce și exportă un semifabricat deoarece aceste firme le comercializează mai departe utilând aceste valize cu unelte fiecare din producția lor.

4.3. Symphony melody

4.3.1 Prezentare program

Symphony melody este un program-accesoriu pentru programul de gestiune Galileo și există o sincronizare între aceste două.

Spre deosebire de cele mai multe software – ul de pe piață, module diferite Symphony nu se bazează pe prognoză, ci pe analiza modelelor de consum în timp real.

Acest program utilizează Teoria Constrângerilor (TOC) pentru rezolvarea diferitelor probleme care pot apărea într-o unitate, spre exemplu: timpul lung de manageriere, ratarea termenelor limită sau nivelul oscilator al stocurilor.

Teoria constrângerilor se ocupă sistematic cu aceste probleme de peste două decenii. În această perioadă, TOC a stabilit o bază de date solidă, proiectată să elimine aceste probleme de gestiune și să conducă întreprinderea mai rapid înainte. Soluțiile TOC au fost testate și demonstrate într-o mare varietate de industrii,de la fertilizatori naturali la avioane, au rezultat venituri crescute, costuri reduse, timp redus de vânzare susținând în același timp cheltuielile de operare.

Symphony este echipat cu zeci de rapoarte pentru a oferi o analiză a datelor în profunzime, cu funcționalitate pentru a crea rapoarte personalizate pentru a satisface nevoile specifice.

Instrumentele Symphony  au fost special dezvoltate pentru factorii de decizie din cadrul companiei. Ea consideră că lanțul de aprovizionare într-o manieră holistică și oferă un mecanism de recomandări clare și directe, care permite gestionarea să se concentreze pe probleme de mare prioritate.

Symphony are o abordare holistică a lanțului de aprovizionare, unde soluțiile iau în considerare imaginea de ansamblu, luând în considerare fiecare parte a lanțului de aprovizionare în calculele sale.

A fost conceput pentru a se potrivi fiecărui utilizator și nevoile lor, are o varietate de ecrane și a module proiectate pentru a se potrivi cu orice proces de afaceri și fiecare etapă a fiecărui proces (de exemplu, planificare, execuție, analiză).

În cazul achizițiilor acest program ajută la creșterea disponibilității, în cazul operațiunilor acesta reduce lucrul în curs de execuție(Work In Progress), reduce timpul de management și îmbunătățește fiabilitatea, iar în cazul distribuției acesta optimizează nivelurile stocului și îmbunătățește disponibilitatea.

Orice manager lanțului de aprovizionare va spune că există o luptă constantă pentru a gestiona stocurile din lanțul de aprovizionare. Trebuie avut suficient inventar pentru a preveni lipsa de stoc pe de o parte, dar a minimiza costul de inventar pe de altă parte. Cu toate acestea, nu putem menține atât un sistem de inventar mare și a unui sistem de inventariere scăzut, în același timp, acest lucru pur și simplu nu are sens.

Soluții de gestionare a stocurilor prin symphony functionează pe baza cererii efective în timp real. În loc să se piardă timpul și resursele pe prognoză, mai bine se utilizează acest timp în analiza în mod continuu la cererea reală , în scopul de a -și îndeplini conceptul de a "gestiona disponibilitatea" cu un buffer dinamic.

Obiectivul principal al managementului stocurilor este de a avea bună disponibilitate a tuturor elementelor la toate punctele de consum. Soluția de TOC se bazează pe reînnoirea constantă a stocurilor consumate (distribuție prin tragere), în timp ce reajustarea obiectivelor de inventar se face pe o bază de zi cu zi.

4.3.2. Bufferul de timp

Logica TOC se referă la existența unui buffer ( zonă de siguranță, tampon) ca protecție împotriva pierderii vânzărilor sau a clienților. Sunt două tipuri de buffere , de timp și de stoc, două protecții diferite, două cazuri diferite.

Bufferul de timp se referă la protecția termenului limită al unei comenzi.. Acestui buffer i se atribuie o sarcină care are timp de execuție și termen limită. Bufferul de timp trebuie să furnizeze destul timp să execute acțiunea și să ofere suficient timp de protecție pentru a nu întârzia și totuși să nu piardă timp prețios.

Bufferul este momentul oportun dedicat acțiunii. Inițierea acțiunii mai târziu de buffer, de data scadentă poate cauza întârzierea comenzii și va fi o pierdere a timpului de protecție. Pe de altă parte, inițierea acțiunii mai repede de buffer înainte de data scadentă va duce la o inflație a acțiunii (înseamnă că va dura mai mult timp decât este nevoie doar pentru că este timp.

Stabilirea urgenței unei comenzi. Cel mai ușor și cel mai rapid index vizual pentru mulți oameni este culoarea. Fiecare comandă la data ei are o culoare definitorie. Cele trei culori ale unui semafor: roșu, galben, verde și două culori adiționale când situația derivă de la cea dorită, astfel :

Negru – foarte urgent, deja întârziat

Roșu – urgent, aproape întârziat

Galben – suntem bine

Verde – avem timp, nu ne facem griji

Cyan – ne mișcăm prea repede.

fig 1.4 lista comenzilor în luna noiembrie 2015

În figura 1.4. prezentată mai sus sunt evidențiate prin codul culorilor urgența comenzilor. Se observă existența unei celule verzi care înseamnă că nu este urgent și este timp pentru a fi produse, iar cele albastre arată o mișcare prea rapidă a producției. În coloana SKU apar denumirile produselor finite care urmează a fi produse și vândute, ele fiind denumirile valizelor (ATOMIKPEL.18720, NM WHEELS 2002, NMW.PEL.18720). Coloana Client Description este rezervată pentru denumirea clientului, firma exportând toată producția în Italia clientul este GT LINE, iar din Italia se împarte pe clienții reali. Coloana Quantity arată cantitatea de fabricat din fiecare produs. Coloana Due Date arată termenul limită de producere și expedierii a produselor finite, fiind ultima săpămână din noiembrie prezentată mai jos, data de 02/12/2015 este una bună, situația arătând ca producția se mișcă repede conform codului culorilor prezentat mai sus, albastru fiind înțeles ca miscare prea rapidă a producției.

4.3.3. Bufferul de stoc

Bufferul de stoc se referă la protejarea împotriva lipsei de stoc. Acest buffer este definit pentru fiecare produs pe locația stocului(orice loc care are stoc, virtual sau actual.

Fig 1.5. Exemplu buffer de stoc

Acest program emite rapoarte și grafice pentru fiecare produs în parte.

În figura 1.5, în partea de sus se prezintă locația stocului ca fiind 200 RV LINE care reprezintă stocul de materii prime, iar SKU reprezintă articolul sau unitatea de produs, în cazul nostru codul materiei prime este 045.0030 cu denumirea de SUPP. PSS MEDIO NERO SCRITTA PSS.În grafic se poate observa linia gri care reprezintă stocul și cea neagră care prezintă consumul din acestă materie primă.

Se observă că în perioada 06.06.2015-27.01.2016 au avut loc decalaje mari, de la suprastoc în perioada 01.09.2015 când stocul a ajuns la 2200 de bucăți, trecând de zona verde, până la lipsă de stoc în 22.10.2015, în loc să se mențină un echilibru între aceste două

În data de 27.01.2016 se crește bufferul de la 1440 la 1915 bucăți, în 14.03.2016 se trece de la 1915 bucăți la 2547 deoarece zona roșie este prea riscantă și se încearcă menținerea bufferului în zona galbenă, iar în timp cererea din materia primă SUPP PSS MEDIO NERO SCRITTA PSS este mai mare și este nevoie de încă o creștere a bufferului în 25.04.2016 de la cantitatea veche la 3388 bucăți.

Ca în cazul bufferului de timp, și acest buffer folosește codul culorilor, unde :

Negru – foarte urgent, lipsă de stoc

Roșu – urgent, stoc foarte scăzut

Galben – suntem bine

Verde – avem timp, nu ne facem griji, stoc mare

Cyan – suprastoc

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI PROPUNERI

”Procesul de producție propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbații cum ar fi: instabilitatea personalului, prezența rebuturilor, existența timpilor morți datorați defectării utilajelor etc.” Stocurile joacă un rol important, cel de amortizor împotriva acestor perturbații .

Este necesară constituirea de stocuri bine stabilit ca mărime și structură, pentru desfășurarea normală și neîntreruptă a producției materiale și a consumului.

Rolul determinant al stocurilor este evidențiat de faptul că acestea asigură certitudine, siguranță și garanție în alimentarea continuă a producției și ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producției, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Teoria Constraingerilor este o metodă de schimbare organizațională, care se concentrează pe îmbunătățirea profitului. Conceptul esențial al TOC este faptul că fiecare organizație trebuie să aibă cel puțin o constrângere. O constrângere este orice factor care limitează organizația de la obținerea de mai mult din orice și depune toate eforturile, care este de obicei profitul. Scopul se concentrează pe constrângeri ca procesele de ștrangulare într-o organizație de fabricație post-shop. Cu toate acestea, există mai multe constrângeri de bază non-fabricație, cum ar fi cererea de pe piață, sau capacitatea unui departament de vânzări pentru a traduce cererea de pe piață în comenzi.

Teoria Constrângerilor folosită de societatea RV LINE SRL în programele prezentate mai sus ajută la îndeplinirea a câtor mai multe comenzi la termen deoarece nu se produce un produs în masă concentrându-se doar pe acela ci se produce ceea ce se cere în săptămâna respectivă de lucru. Acest lucru ajută la satifacerea clienților acestei firme iar modalitatea de evaluare a gradului de satisfacție al clienților firmei RV LINE este calculată în ppm( părți pe million). Acest calcul arată câte valize sunt defecte dintr-un million având în vedere reclamațiile clienților. Societatea calculează și Cpk și 6sigma pentru a arăta cât mai précis gradul de satisfacție al clienților.Firma ultilizează și modalitatea de unități comandate și trimise, Gradul de satisfacție e maxim dacă toată comanda a fost onorată ( 100% livrate).

În concluzie gestiunea stocurilor în cadrul societății comerciale RV LINE SRL este bine organizată prin aceste două programe: Galileo și Symphony.

Un mare avantaj în gestiunea stocurilor îl aduce în principal programul Symphony care stabilește prioritățile prin codul culorilor ajutând astfel în luarea deciziilor importante în cadrul firmei.

Aceste programe ajută și la investirea a unui capital cât mai mic în stocuri iar acest lucru duce implicit la costuri de depozitare cât mai mici, iar astfel stocurile de producție a întreprinderii sunt menținute la nivelurile planificate.

Mărimea financiară a stocurilor este dată de mărimea capitalurilor necesare pentru constituirea și păstrarea lor. Capitalurile alocate nu pot fi recuperate decât după ce stocurile respective parcurg întregul ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor sau serviciilor realizate de întreprindere. Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci și pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spații de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Această organizare a stocurilor ajută la evitarea situațiilor de suprastoc sau opusul ei, lipsa de stoc, acestea fiind situații rar întâlnite în cadrul societății RV LINE SRL.

BIBLIOGRAFIE

Conf. Univ. Dr. Dorel Mateș, Prof. Univ. Dr. Ion Pereș, Asist. Univ. Drd. Cristian Pereș, Bazele Contavilității ,Arad, 2000

Cristinel Vasiliu, Mihai Felea, Irina Mărunțel, Gheorghe Caraiani, LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR note de curs

Gârbină M., Bunea Șt., „Sinteze ,studii de caz și teste grilă privind aplicarea IAS (revizuite)- IFRS “ , Ediția a III- a revizuită ,Editura CECCAR, București, 2007.

Hennie van Greuning, Darrel Scott, Simonet Terblanche – ”Standarde internaționale de raportare financiară – Ghid practic”, ediția a VI-a, Editura IRECSON, București, 2010, p.369

Prof.univ.dr.Gheorghe BASANU, Prof.univ.dr.Mihai PRICOP, Managementul Aprovizionării și Desfacerii – ediția a treia, Editura Economică, 2004, pg 89-101

Sabău, Crăciun ,Contabilitate aprofundată ., Ed. Eurostampa, 2008,p.69

http://www.asecib.ase.ro/Mitrut%20Dorin/Curs/bazeCO/html/53Gest-stoc.htm

http://codfiscal.net/34058/omfp-30552009-capitolul-ii-sectiunea-8-reguli-de-evaluare

http://codfiscal.net/1335/omfp-28612009-organizarea-si-efectuarea-inventarierii-activelor-datoriilor-si-capitalurilor-proprii

http://contabilul.manager.ro/a/7223/metodele-de-determinare-a-costului-stocurilor-fifo-lifo-cmp.html

http://documents.tips/documents/ias-2-55c439c597cc4.html

http://documents.tips/documents/gestiunea-economica-a-stocurilor.html

http://lege5.ro/Gratuit/gezdonjrge/ordinul-nr-87-2009-pentru-stabilirea-duratelor-de-folosinta-a-materialelor-de-natura-obiectelor-de-inventar-si-a-altor-materiale-din-dotarea-ministerului-apararii-nationale

www.ntc.ro/galileo/fisiere/HelpGalileo.doc

http://sap-insights.blogspot.ro/2009/03/ce-este-mrp.html