Formarea Premiselor Educatiei Ecologice Prin Activitatile de Cunoastere a Mediului

FORMAREA PREMISELOR EDUCAȚIEI ECOLOGICE PRIN ACTIVITĂȚILE DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR – DOMENIU PRIORITAR ÎN EDUCAȚIA COPILULUI PREȘCOLAR

1.1. ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI ÎN PERCEPEREA NEMIJLOCITĂ A REALITĂȚII ………………………………………………………………………….. 8

1.2. INFLUENȚA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI …………………………………………………………………………. 18

CAPITOLUL 2. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

2.1. ACTIVITĂȚILE DE OBSERVARE – MIJLOC DE INVESTIGARE A

REALITĂȚII ………………………………………………………………………………………………………. 26

2.2. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE PRIN ACTIVITĂȚILE OBLIGATORII ȘI JOCURILE LIBER-CREATIVE ………………………. 32

2.3. ALTE MODALITĂȚI DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI: PLIMBĂRI, VIZITE, DRUMEȚII ……………………………………………………… 56

CAPITOLUL 3. CONTRIBUȚIA EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA FORMAREA UNOR DEPRINDERI DE OCROTIRE A VIEȚII

3.1. ÎNSUȘIREA UNOR CONCEPTE FUNDAMENTALE PRIVIND MEDIUL ȘI VIEȚUITOARELE ……………………………………………………………………………………………… 61

3.2. ROLUL OMULUI ÎN MENȚINEREA ECHILIBRULUI ECOLOGIC ……………….. 64

3.3. ACTIVITĂȚI DE FORMARE A CONDUITEI ECOLOGICE – ACTIVITĂȚI PRACTICE ………………………………………………………………………………………………………… 67

3.4. ACTIVITĂȚI CU CARACTER PRACTIC ÎN CADRUL NATURII ………………….. 75

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………….. 83

MIC DICȚIONAR ECOLOGIC ……………………………………………………………………….. 87

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………………………………………………. 94

INTRODUCERE

„Tot ce se află pe fața Pământului se transformă necontenit, fiindcă Pământul e viu; și are și suflet. Noi facem parte din acest suflet și rareori ne dăm seama că el lucrează totdeauna spre binele nostru.”

Paulo Coelho

Omul trebuie educat în spiritul respectului față de mediu. De aceea, toți suntem responsabili în a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii. Sentimentele și atitudinile copiilor față de natură trebuie să fie de respect și grijă având în permanență convingerea că oamenii sunt parte integrantă din natură și nicidecum superiorii acesteia.

Învățământul preșcolar românesc se numără printre subsistemele de învățământ cu cea mai lungă tradiție, care încă de la începuturi a răspuns prompt noutăților din domeniul educației copiilor mici. Primele exemple și poate cele mai semnificative sunt cele care privesc absorbția rapidă a ideilor pedagogiei froebeliene (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) și ale pedagogiei montessoriene (în prima jumătate a secolului al XX-lea) în spațiul educației copilului mic. Ambele curente au avut un puternic răsunet în plan european, dar în aceeași măsură în plan național. Exceptând perioada de „închidere” a porților inovației și trasarea unei funcții îndeosebi sociale a instituției „grădiniță”, în timpul celei de-a două jumătăți a secolului XX, cu deosebire în anii ’70-’80, învățământul preșcolar a fost permanent infuzat cu idei, concepții, practici inovative, inspirate de cercetări din țară sau din străinătate, care au creat premisele unor schimbări întotdeauna benefice pentru copil dar și de cele mai multe ori cu impact deosebit asupra întregului sistem educațional.

Obiectivul programelor de dezvoltare timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoțională și socială a copiilor și, pe termen lung, de a promova supraviețuirea copilului. În acest sens, suntem conștienți de faptul că focalizarea pe educația timpurie și anii preșcolarității este importantă, deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid și, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil și mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu.

Noua Programă a activităților instructiv-educative din unitățile de învățământ preșcolar, aplicabilă începând cu anul școlar 2008 – 2009, conține obiective cadru, de referință și exemple de comportament specifice domeniului cunoașterii mediului care vin în sprijinul realizării educației ecologice.

Curriculumul Național din România este în prezent structurat pe 7 arii curriculare, desemnate pe baza importanței diferitelor domenii de studiu, precum și a conexiunilor dintre acestea. Ariile curriculare sunt: limbă și comunicare, matematică și științe ale naturii, om și societate, arte, educație fizică și sport, tehnologii, consiliere și orientare. Aria curriculară trebuie să rămână aceeași pe toată durata învățământului obligatoriu, dar ponderea pe cicluri și clase este variabilă.

Sistemul de învățământ românesc dorește la catedră dascăli care să corespundă cerințelor actuale orientate spre „schimbare, dinamism, spre o educație modernă”.

Pentru atingerea standardelor de performanță este nevoie de o pregătire profesională corespunzătoare, de o formare continuă și nu sporadică, de o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice.

Educația ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalității individului.

Scopul esențial al educației ecologice este îndeosebi acela de a forma la copii bazele unei gândiri și atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vieții, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate față de ecosistem. Educația ecologică urmărește impulsionarea unei cunoașteri și conștientizări a necesității căilor, mijloacelor și obiectivelor în ocrotirea și ameliorarea mediului.

Scopul final al educației ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască, să-și însușească, să respecte normele și regulile de prevenire și combatere a fenomenelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului înconjurător, de menținere a sănătății individuale și colective și să înțeleagă necesitatea cultivării comportamentelor și atitudinilor de protecție și autoprotecție în raport cu natura.

Este binecunoscut faptul că doar cunoașterea conceptelor referitoare la mediu nu este suficientă pentru realizarea unui comportament responsabil față de acesta.

Astfel, la ora actuală, în grădinițe, copiii sunt ajutați să conștientizeze și să cunoască mediul în ansamblul său, cu problemele sale, sunt deprinși a acționa, a lua atitudine față de cei ce le cauzează (bineînțeles că la nivelul lor de înțelegere și putere decizională, adică față de colegi, dar și față de adulți, copilul putând fi un factor al schimbării unor stări de fapt, dar și de mentalități).

La copiii de vârstă preșcolară, datorită particularităților de vârstă, se poate discuta despre o educație ecologică doar la nivelul deprinderilor și al stărilor afective. Deprinderile și cunoștințele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficiențele de cunoștințe și deprinderi produc în timp deficiențe mai mari, oportunități de învățare ratate sau slab valorificate.

Această strategie este fundamentată pe valențe formative, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerințele, capacitățile și nevoile sale, prin abordări practice. Oricând este posibil, sunt organizate experiențe în aer liber cum ar fi: excursii în natură, grădinărit sau acțiuni de recuperare a zonelor deteriorate, observări și discuții, colectare și colecționare de frunze, cochilii, roci. Minunat este că la preșcolari, aceste experiențe pot fi și sunt organizate ca având atât un caracter educațional cât și de recreere.

Copiii mici tind să dezvolte un atașament emoțional față de ce le este familiar și față de care se simt bine. Dacă trebuie să-și dezvolte un sentiment de interconectare cu natura, atunci au nevoie de experiențe pozitive cu lumea de afară. Oferirea de oportunități pentru astfel de experiențe și împărtășirea lor cu copiii reprezintă esența educației despre mediul înconjurător.

 Un lucru esențial pe care educatorul trebuie să și-l amintească atunci când lucrează cu copiii preșcolari este următorul: dacă ei nu pricep de ce ceva trebuie făcut, ei înțeleg că acel ceva trebuie făcut. Unele atitudini pozitive față de mediu reperate la această vârstă includ acțiuni precum oprirea apei în timpul spălării dinților, oprirea luminii atunci când nu ne este necesară folosirea ei și faptul că se știe despre hârtie că trebuie reciclată.

Având în vedere că mediul înconjurător poate fi locul de desfășurare al educației, poate fi subiectul educației, scopul educației, este necesar să se deschidă ușile grădinițelor pentru educația ecologică ca parte integrantă din sistemul de învățământ, pentru că studierea problemelor legate de mediu trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste pentru a fi realizat cu maximă eficiență.

Copilului i se pot transmite cunoștințe elementare, norme elementare de comportament ce reprezintă fundamentul unui cetățean preocupat de mediul în care trăiește.

Educația despre mediul înconjurător pentru anii copilăriei se concentrează în principal pe copiii care explorează și se bucură de natură sub îndrumarea și în compania unor adulți cărora le pasă.

Cunoașterea mediului înconjurător este o componentă de bază a procesului instructiv-educativ desfășurat în grădiniță.

În concordanță cu obiectivele generale ale învățământului actual, „Cunoașterea mediului înconjurător” în învățământul preșcolar urmărește ca obiective generale (care vizează aspecte de natură cognitivă, intelectuală, moral-civică, estetică, afectivă, practică):

– Să cunoască ființe și fenomene din mediul înconjurător și caracteristicile acestora;

– Să-și însușească cunoștințe din domeniul ecologiei prin activități cu caracter experimental și demonstrativ și antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora;

– Educația capacității de a ocroti, de a proteja și respecta natura;

– Cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intră în componența acestuia: apă, aer, plante, animale;

– Conștientizarea necesității de a economisi apă, energia electrică și toate resursele naturale;

– Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiește;

– Formarea unui comportament civic, a dorinței de a contribui la păstrarea frumosului prin antrenarea în activități de îngrijire a unor arbori, a spațiilor verzi;

– Educarea dragostei față de natură prin desfășurarea de excursii și drumeții pentru cunoașterea frumuseților și binefacerilor naturii;

– Perceperea fenomenelor și proceselor din realitatea înconjurătoare prin implicarea sistematică a preșcolarilor în acțiuni de cunoaștere a mediului cu lumea vie (plante, animale, om) și lumea nevie (sol, subsol, relief, ape), cu fenomene naturale, cu realitatea teritorială;

– Formarea și dezvoltarea capacității preșcolarilor de a surprinde relațiile, interrelațiile și transformările din natură prin observații spontane și dirijate, de lungă sau de scurtă durată.

Protecția mediului reprezintă o preocupare de bază în educație și în formarea tinerei generații. La nivelul educației preșcolare se pot desfășura activități de educație ecologică care, pe de o parte formează deprinderi, dezvoltă capacități și cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de altă parte contribuie direct la menținerea unui mediu echilibrat, curat, benefic unei dezvoltări fizice și mentale sănătoase a copiilor.

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiția să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, să o privească în calitate de adevărat ecolog-cetățean, cu gândul refacerii ei. Uneori cuvintele, expresiile copiilor ne amuză, dar dincolo de partea hazlie, educa acestora;

– Să-și însușească cunoștințe din domeniul ecologiei prin activități cu caracter experimental și demonstrativ și antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora;

– Educația capacității de a ocroti, de a proteja și respecta natura;

– Cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intră în componența acestuia: apă, aer, plante, animale;

– Conștientizarea necesității de a economisi apă, energia electrică și toate resursele naturale;

– Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiește;

– Formarea unui comportament civic, a dorinței de a contribui la păstrarea frumosului prin antrenarea în activități de îngrijire a unor arbori, a spațiilor verzi;

– Educarea dragostei față de natură prin desfășurarea de excursii și drumeții pentru cunoașterea frumuseților și binefacerilor naturii;

– Perceperea fenomenelor și proceselor din realitatea înconjurătoare prin implicarea sistematică a preșcolarilor în acțiuni de cunoaștere a mediului cu lumea vie (plante, animale, om) și lumea nevie (sol, subsol, relief, ape), cu fenomene naturale, cu realitatea teritorială;

– Formarea și dezvoltarea capacității preșcolarilor de a surprinde relațiile, interrelațiile și transformările din natură prin observații spontane și dirijate, de lungă sau de scurtă durată.

Protecția mediului reprezintă o preocupare de bază în educație și în formarea tinerei generații. La nivelul educației preșcolare se pot desfășura activități de educație ecologică care, pe de o parte formează deprinderi, dezvoltă capacități și cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de altă parte contribuie direct la menținerea unui mediu echilibrat, curat, benefic unei dezvoltări fizice și mentale sănătoase a copiilor.

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiția să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, să o privească în calitate de adevărat ecolog-cetățean, cu gândul refacerii ei. Uneori cuvintele, expresiile copiilor ne amuză, dar dincolo de partea hazlie, educatorul descoperă modul de gândire original alimentat de o curiozitate și imaginație ieșite din comun. Avalanșa de întrebări precum „ce-i luna?”, „ce-i soarele?”, „cum apar plantele, oamenii?”, „De ce nu se simte când Pământul se învârte în jurul Soarelui?”, „De ce, de ce, de ce…”, îi face pe adulți din lipsă de timp sau alte motive, să le răspundă în glumă sau să amâne răspunsurile până când vor crește mai mari, ignorând faptul că acum e terenul fertil pentru a semăna cunoașterea, pentru că acum gândirea e mai creativă, memoria mai plastică, mintea mai iscoditoare.

Ca educator, răspunsul la toate aceste întrebări adresate de copii trebuie să fie redat printr-un singur cuvânt și anume „viața”. Astfel, ei pot reține foarte ușor acest răspuns dar și importanța lui.

În misiunea sa, educatorul are în vedere toate aspectele pe care le reprezintă mediul educațional și situațiile didactice. Este considerat „expert” în procesul instructiv-educativ. Fiecare educator trebuie să stăpânească „arta strategică” pentru a-i reuși activitățile propuse.

De aceea, un educator bine pregătit, trebuie să îndeplinească mai multe roluri: pedagog, psiholog, scenograf, regizor, consilier și mediator.

Pornind de la curiozitatea și interesul pe care le manifestă copilul, consider că educația ecologică alături de celelalte ramuri ale educației îl pot forma pe copil să fie un bun protector al vieții proprii, a celor din jurul lui dar și al mediului înconjurător, și de asemeni, că orice copil trebuie să acumuleze cunoștințe elementare privind mediul, norme fundamentale de comportament ce reprezintă baza acțiunilor unui cetățean preocupat de mediul în care trăiește. Educația despre mediu în anii copilăriei se concentrează în principal, pe explorarea copiilor în și pentru natură, sub îndrumarea și în compania unor adulți cărora le pasă de mediul în care vor trăi generațiile următoare, precum și de formarea unei frumoase conduite la copii.

Am ales această temă pentru lucrarea de licență, deoarece problematica mediului mi se pare de maximă actualitate și importanță, în contextul în care utilizăm irațional și excesiv resursele naturale, cele care ne ajută să supraviețuim, în contextul în care până de curând, nu s-a dezvoltat la copii încă din perioada preșcolarității simțul de ocrotire a naturii și nu le-a fost explicată în mod corespunzător importanța mediului asupra calității vieții. De asemeni, un motiv foarte important pentru care am ales această temă, este faptul că prin descoperirea mediului, copiii își pot îmbunătăți comunicarea, își pot dezvolta inteligența și simțul de orientare și ceea ce este foarte important în acest mileniu, îi poate îndrepta spre ceea ce este cu adevărat frumos, le poate dezvolta pe viitor simțul estetic, pentru că îmi doresc ca prin meseria pe care o voi practica, să ajut următoarele generații de a nu mai fi „generațiile calculatoarelor” ci „generațiile artelor și militanților pentru un mediu de viața sănătos.”

CAPITOLUL 1. CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR – DOMENIU PRIORITAR ÎN EDUCAȚIA COPILULUI PREȘCOLAR

1.1. ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI ÎN PERCEPEREA NEMIJLOCITĂ A REALITĂȚII

„Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munții, rândunelele, cucul. Faceți tot posibilul ca și copiii dumneavoastră să iubească tot cei înconjoară, pentru că fără dragostea față de natură și animale omul nu poate să simtă din plin ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte – VIAȚA.”

C. Mihăilescu

În epoca contemporană, o problemă de stringentă actualitate este formarea și educarea elevilor în spiritul unor responsabilități umane ce vizează protecția mediului înconjurător.

Absența sau ignorarea măsurilor necesare de apărare a mediului poate declanșa o criză ecologică cu consecințe catastrofale pentru omenire. Iată de ce se consideră că formarea conștiinței și a conduitei ecologice devine o cerință deosebit de importantă pentru orice demers educativ, școlar și extrașcolar.

Instituția preșcolară are o serie de obiective generale concretizate într-un număr de sarcini ce vizează cunoașterea realității de către copii și dezvoltarea capacității de a înțelege această lume înconjurătoare, în limitele permise de particularitățile vârstei.

Educația ecologică se face începând cu primii ani de viață, în familie, atunci când mama sau alt membru al familiei îi arată copilului o floare, o pasăre, un animal sau un fir de iarbă; se continuă la grădiniță și, apoi, la școală.

La intrarea în școală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social și familial în care trăiesc. Pe măsură ce cresc, educația lor ecologică se aprofundează, dispunând de un orizont mai larg de cunoștințe și de posibilități de înțelegere mai mari.

Prin educația ecologică se au în vedere în principal:

– Realizarea unei imagini complexe asupra mediului înconjurător, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane;

– Înțelegerea importanței fiecărui factor natural de mediu;

– Prezentarea unor elemente ale relației om-mediu înconjurător;

– Descrierea consecințelor poluării;

– Cunoașterea și respectarea unor reguli și reglementări privind protecția mediului înconjurător.

În curriculumul actual, domeniile de care se ocupă educatorul în dezvoltarea pe mai departe a copiilor sunt: Domeniul estetic și creativ, Domeniul om și societate, Domeniul limbă și comunicare, Domeniul științe, Domeniul psiho-motric.

Domeniul științe – include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice cât și înțelegerea naturii, ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune.

Cunoașterea mediului înconjurător este o componentă de bază a procesului instructiv-educativ desfășurat în grădiniță.

În concordanță cu obiectivele generale ale învățământului actual „Cunoașterea mediului înconjurător” în învățământul preșcolar se urmărește ca obiective generale:

– Perceperea fenomenelor și proceselor din realitatea înconjurătoare prin implicarea sistematică a preșcolarilor în acțiuni de cunoașterea mediului cu lumea vie (plante, animale, om) și lumea nevie (sol, subsol, relief, ape) cu fenomene naturale cu realitatea teritorială;

– Formarea și dezvoltarea capacității preșcolarilor de a surprinde relațiile, interrelațiile și transformările din natură prin observații spontane și dirijate, de lungă sau de scurtă durată;

– Cultivarea unei atitudini active responsabile, de ocrotire a mediului natural sau al celui creat de om, prin identificarea unor factori perturbabili ai mediului biotic și abiotic și aplicarea măsurilor de conservare a mediului și de gestionare a resurselor.

În Programa activităților instructiv-educative din grădiniță sunt prevăzute o serie de obiective a căror transpunere în activități specifice conduc copiii spre descoperirea și înțelegerea tainelor naturii. Activitățile pe domenii experențiale (cunoașterea mediului, educarea limbajului, activități artistico-plastice și practice, activități muzicale), dar și activitățile extracurriculare (excursii, drumeții, activități practic-gospodărești: plantări, acțiuni de ecologizare) contribuie la atingerea obiectivelor educației ecologice. Acestea vizează aspecte de natură cognitivă, intelectuală, moral-civică, estetică, afectivă, practică:

– Să cunoască ființe și fenomene din mediul înconjurător și caracteristicile acestora;

– Să-și însușească cunoștințe din domeniul ecologiei prin activități cu caracter experimental și demonstrativ și antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora;

– Educația capacității de a ocroti, de a proteja și respecta natura;

– Cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intră în componența acestuia: apă, aer, plante, animale;

– Conștientizarea necesității de a economisi apă, energia electrică și toate resursele naturale;

– Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiesc;

– Formarea unui comportament civic, a dorinței de a contribui la păstrarea frumosului prin antrenarea în activități de îngrijire a unor arbori, a spațiilor verzi;

– Educarea dragostei față de natură prin desfășurarea de excursii și drumeții pentru cunoașterea frumuseților și binefacerilor naturii.

Protecția mediului reprezintă o preocupare de bază în educație și în formarea tinerei generații. La nivelul educației preșcolare pot fi desfășurate activități de educație ecologică care, pe de o parte formează deprinderi, dezvoltă capacități și cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de altă parte contribuie direct la menținerea unui mediu echilibrat, curat, benefic unei dezvoltări fizice și mentale sănătoase a copiilor.

Educația ecologică începută în grădiniță are semnificația deprinderii unui anumit mod de a înțelege relația dintre om și mediul de viață care nu este numai al său, ci și al plantelor și al animalelor, a tot ce există pe Pământ, iar copiii trebuie să conștientizeze și să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toții și pe care îl vor moșteni generațiile viitoare.

Deși interesul și dragostea copiilor pentru natură, la vârsta preșcolară sunt instinctive, prin formarea unor deprinderi și comportamente corecte, de protejare a naturii, și nu numai, educăm copiii în spiritul ecologiei, iar aceste achiziții se vor păstra toată viața.

Gradinița trebuie să pregătească copilul pentru integrarea viitoare în societate. Așadar, gradiniței îi revine misiunea de a forma primele deprinderi de muncă ale copiilor, dar și sentimentul de a-și iubi cu pasiune și dăruire țara. Educarea copiilor pentru muncă și trezirea dragostei pentru anumite meserii se realizează foarte bine atunci când îi punem în contact cu mediul respectiv. Acest contact nemijlocit este facilitat de vizite, drumeții și excursii.

Considerând că dezideratele majore ale învățământului formativ pot fi folosite și bine realizate prin aportul ce-l aduc activitățile de cunoașterea mediului înconjurător, prin activitatea de observare practică, de experimentare, de lucrări practice inițiate în cadrul acestui tip de activități cât și prin activități complementare și extrașcolare m-a preocupat găsirea celor mai elocvente aspecte ale educării preșcolarilor pentru cunoașterea mediului.

Pentru o reușită deplină, este necesar ca preșcolarul să trăiască experiența de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenelor din natură, cât și contribuția omului la protecția mediului înconjurător.

Pentru aceasta am încercat să organizez și să desfășor cu multă atenție întreaga mea activitate instructiv-educativă, punând accent pe formarea deprinderilor practic-aplicative, formarea unui comportament pozitiv în mediul înconjurător, cât și formarea premiselor concepției ecologice.

Îngrijirea și protejarea mediului se insuflă copiilor de la cele mai fragede vârste. Manifestarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător apare la copilul preșcolar ca urmare a desfășurării unei activități variate din punct de vedere al tematicii, conținuturilor și a strategiilor utilizate care pun copii în situația de a exersa numeroase acțiuni de îngrijire și ocrotire a mediului.

Prin participarea la aceste activități, copiii înțeleg rolul pe care ei îl au în mediu, ce acțiuni sunt capabili să efectueze și care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare față de mediul înconjurător.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine.

Răspunzând la întrebările elevilor, educatorul trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere.

Astfel, orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește treptat, ceea ce permite să înțeleagă că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare (hrană, căldură, lumină, adăpost), că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

Înțelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educator, a fenomenelor naturii, a interdependenței dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură.

Sarcina unui bun educator este de a face că orele de cunoașterea mediului înconjurător să fie cât mai interesante și mai atractive.

Pentru a realiza obiectivele instructiv-educative ce se cer îndeplinite prin predarea orelor de cunoașterea mediului, este necesar să se pună accent pe activitatea copiilor, pe contactul nemijlocit cu plantele, animalele, fenomenele din mediul înconjurător, pe activitățile extrașcolare, pe lucrările de laborator.

În toate activitățile privind cultivarea interesului copiilor pentru cunoașterea naturii, inclusiv în desfășurarea excursiilor-lecții, educatorul trebuie să se străduiască pentru captarea atenției acestora.

Desfășurarea de activități în afara sălii de clasă, în contact nemijlocit cu mediul înconjurător este foarte importantă pentru ca ei să înțeleagă rolul componentelor mediului, mai ales că aceste activități contribuie din plin la sporirea atenției și curiozității copiilor.

Așa cum copiii sunt învățați să vorbească, să se comporte în familie, la școală și în societate, să respecte normele de igienă, tot așa trebuie să fie învățați cum să se poarte cu mediul în care trăim. Dornici de a cunoaște, de a ști, de a investiga, de a vedea cu ochii minții frumusețea naturii, elevii trebuie sensibilizați prin organizarea a cât mai multor plimbări, drumeții și excursii. Ele constituie o modalitate prețioasă de educație ecologică, deoarece copiii văd plantele și animalele în mediul lor de viață, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăția de culori, imagini și sunete, iar familiarizarea cu mediul ambiant are un rol foarte important în perceperea nemijlocita a realității.

Realitatea înconjurătoare cu care se familiarizează copiii se reflectă atât în conștiința copiilor cât și în activitatea lor. Sub influența mediului înconjurător, apar și se dezvoltă la copii sentimente morale ca: dragostea față de natura patriei, față de orașul natal, dragostea și respectul față de părinți și față de cei alături de care trăiesc și cei cu care comunică în grădiniță, sentimente de prietenie față de colegii din grupă.

Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, dincolo de obiectivele explicite legate de educația intelectuală, pot contribui la sesizarea frumosului din natură și societate, în special activitățile legate de înfățișarea omului, de cunoaștere a cadrului natural, a localității și regiunii în care trăiesc copiii, au o contribuție majoră în acest sens, cu condiția ca educatorul să urmărească în mod conștient și obiective ale educației estetice.

Pentru aceasta, educatorul trebuie să își stabilească obiectivele de referință, conținuturile și strategiile didactice, pe care să le aplice, neuitând în același timp să se focuseze pe stimularea continuă a curiozității și interesului copilului, precum și pe captarea atenției lui.

Prin participarea sistematică la activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, copiii au prilejul de a percepe procesele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în contact direct cu lumea viețuitoarelor și corpurilor lipsite de viață (apă, aer, sol), cu procesele și fenomenele din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activități, preșcolarii își formează capacitatea de a sesiza transformările din natură, relațiile dintre viețuitoare, unitatea dintre organism și mediu, de a percepe realitatea în mod nemijlocit.

Cunoașterea mediului înconjurător presupune o activitate intelectuală intensă, un efort pe care copiii trebuie să-l depună în timpul însușirii și înțelegerii cunoștințelor noi. În cadrul acestui proces se formează copiilor deprinderi elementare de muncă intelectuală, bază temeinică pentru integrarea copilului în activitatea școlară.

Concomitent cu însușirea de noțiuni și cu formarea deprinderilor elementare de muncă intelectuală, copiii încep să manifeste interese de cunoaștere tot mai largi, care vor stimula activitatea intelectuală și vor ajunge să pătrundă mai adânc în relațiile dintre fenomene.

Cunoscând și înțelegând ce se-ntâmplă în jurul lor, cunoscând viața socială, copiii încep să se integreze mai bine în societatea în care trăiesc, se adaptează cu mai multă ușurință la cerințele și obligațiile sociale, dobândesc treptat o atitudine civilizată față de cei din jur.

Reprezentările copiilor despre viața oamenilor din jurul lor, dau conținut întregii lor activități, constituind o premiză importantă pentru însușirea unei comportări civilizate.

Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător contribuie în mod deosebit la educația intelectuală a preșcolarilor.

În contact cu obiectele și fenomenele naturii și societății, se dezvoltă și se perfecționează sensibilitatea unor analizatori, se adâncește și se îmbogățește conținutul senzațiilor și percepțiilor, se formează reprezentările corespunzătoare și se lărgește sfera lor.

Cunoașterea mediului înconjurător de către copiii reprezintă o importanță deosebită în dezvoltarea lor nu numai intelectuală, ci și multilaterală, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ desfășurat în școală.

Pentru copil, mediul – prin condițiile materiale și culturale pe care le oferă – constituie un cadru necesar dezvoltării lui și în același timp, principala sursă de impresii, care vor sta la baza procesului de cunoaștere a realității.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște.

Astfel, se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.

Înțelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educator, a fenomenelor naturii, a interdependenței dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură, precum și la conștientizarea realității înconjurătoare.

De asemeni, mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere, cum ar fi cea de cunoaștere a muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.

O mare însemnătate a importanței orelor de cunoașterea mediului rezidă în faptul că prin acestea se reușește cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii și de protejare a mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relațiile copiilor cu natura și mediul.

În aceste activități elevii exersează deprinderile de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, educând atitudinea pozitivă față de natură și în același timp stimulând curiozitatea pentru investigarea acesteia.

O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a comunica în cadrul clasei descoperirile lor și de a interpreta date și simboluri din care ei extrag informații – cum ar fi: calendarul naturii, tabelul responsabilităților, jurnalul clasei, cu care copiii operează zilnic.

În funcție de conținuturi și de domeniile de cunoaștere, în cadrul orelor de cunoaștere a mediului, se pot aborda teme ca:

1) Natura:

– Apa, aerul, solul;

– Fenomenele specifice celor patru anotimpuri;

– Mamifere, păsări, insecte, pești, reptile, broaște;

– Plante, fructe, legume, păduri, livezi;

– Factori poluanți, măsuri de protejare a mediului;

– Comportamentul adecvat al omului în relațiile cu natura.

2) Omul:

– Înfățișare și condiții de viață;

– Îmbrăcăminte, hrana omului;

– Corpul omenesc și îngrijirea lui;

– Activitățile omului.

3) Familia, Grădinița, Școala:

– Membrii familiei, mijloace de transport;

– Așezarea școlii, interiorul și curtea școlii;

– Viața copiilor în școală;

– Activități desfășurate în școală, vestimentație, rechizite, laboratoare.

4) Universul:

– Pământul, mișcările de rotație și de evoluție;

– Orientarea în timp;

– Corpurile cerești – soarele, stelele, luna.

5) Țara:

– Localitatea/orașul natal;

– Obiective social-economice, culturale, religioase, istorice;

– Patria, stema, steagul, imnul;

– Harta, relieful țării;

– Tradiții, obiceiuri religioase și culturale;

– Evenimente istorice importante.

6) Activitățile practic-experimentale:

– Activități practice în curtea școlii sau în sala de clasă;

– Amenajarea straturilor, realizarea unor colecții – frunze, flori, fructe;

– Pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;

– Pregătirea conservelor, a salatelor;

– Plutirea și scufundarea unor corpuri;

– Dizolvarea unor substanțe – sare, zahăr – în apă;

– Focul – producerea focului, evitarea pericolului;

– Îngrijirea animalelor mici, a peștilor;

– Reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;

– Acordarea primului ajutor în caz de accidente.

Din practica didactică, se constată că elevii vin din familie cu o serie de noțiuni eronate despre viețuitoare, fenomene ale naturii și cauzalitatea producerii acestora.

Pentru depășirea acestor dificultăți s-au proiectat și realizat demersuri didactice eficiente, având drept obiective:

– Să identifice elementele de mediului, pe baza observării realității obiective înconjurătoare;

– Să dobândească un sistem coerent de cunoștințe despre mediul înconjurător;

– Să perceapă caracterul unitar al mediului;

– Să utilizeze diferite aparate și instrumente de lucru, în scopul formării deprinderii;

– Să dobândească deprinderi de îngrijire a mediului, a sănătății;

– Să apere și să ocrotească natura;

– Să conștientizeze că atât creșterea, cât și dezvoltarea plantelor și animalelor sunt determinate de anumite cauze materiale (hrană, lumină, căldură, aer) și nu de alte forțe necunoscute;

– Copiii să se raporteze corect față de realitatea obiectivă înconjurătoare, ca parte integrantă a ei.

Prin vizitele efectuate prin localitate, prin drumețiile făcute în afara localității, în locurile din jurul comunei, copiii observă formele de relief, legătura care există între altitudine, vegetație și faună; observă diverse specii de plante, albia unui râu care curge în apropiere.

Prin contactul nemijlocit cu aspectele mediului se oferă copiilor posibilități multiple de înțelegere, acestea constituind principala sursă de impresii care stă la baza procesului de cunoaștere a realității.

În toate activitățile privind cultivarea interesului copiilor pentru cunoașterea naturii, inclusiv în desfășurarea excursiilor-lecții, educatorul trebuie să se străduiască pentru captarea atenției acestora.

Pentru ca preșcolarii să-și dezvolte interesele de cunoaștere, spiritul de observație, imaginația creatoare, am căutat să realizez un echilibru perfect între procesele afective, cognitive și voluționare în cadrul activităților de cunoașterea mediului.

Participând la activitățile de educație ecologică, preșcolarii devin capabili să-și formeze puncte de vedere asupra realității, devin conștienți de faptul că viitorul depinde de noi toți și își dezvoltă de asemeni și simțul civic.

Abilități și competențe asociate demersurilor de investigație științifică, cum ar fi observarea, selectarea elementelor semnificative din masa elementelor irelevante, generarea de ipoteze, generarea de alternative, conceperea și realizarea de experimente, organizarea datelor rezultate din observații pot fi dobândite de copiii preșcolari atunci când sunt puși în contact cu domeniul cunoașterii naturii, prin activități simple cum ar fi: observarea unor ființe, plante, animale, obiecte din mediul imediat apropiat, modelarea plastilinei (putând face constatări privind efectul temperaturii asupra materialului), confecționarea sau jocul cu instrumente muzicale simple, aplicarea unor principii științifice în economia domestică (producerea iaurtului) sau prin compararea proprietăților diferitelor materiale.

Pentru a percepe realitatea înconjurătoare, în cadrul activităților de cunoaștere a mediului, educatorul trebuie să apeleze la acele activități în care, copiii să îmbine distracția și curiozitatea specifica vârstei cu dobândirea unor cunoștințe despre ceea ce îi înconjoară.

Din rândul acestor activități fac parte și proiectele în mijlocul naturii, organizate de educator și care au drept scopuri principale lărgirea orizontului de cunoaștere în legătură cu mediul natural, specific pădurii și a viețuitoarelor ei, și însușirea unor cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea capacității de cunoaștere și a pasiunii de a cerceta, ocroti și investiga. Trezirea curiozității și interesului pentru natură și înțelegerea cauzelor care generează schimbările și transformările esențiale la sfârșitul, respectiv începutul unui anotimp, să descopere elementele ce compun mediul înconjurător comunicând impresii, idei pe baza observărilor efectuate.

Pentru familiarizarea preșcolarilor cu aspecte ale lumii înconjurătoare se folosesc cu eficiență observările asupra mediului, povestirile, lecturile educatoarei, memorizări, plimbări, vizite, drumeții, excursii, diapozitive.

Toate acestea sunt prețioase mijloace de a-i educa pe copii pentru a cunoaște mediul înconjurător, prezentându-le relația dintre plante, animale și om.

Activitățile de cunoaștere a mediului se pot realiza pe întreg programul zilei și aproape prin toate formele de organizare a procesului instructiv-educativ, precum și în activitățile pe sectoare și cele complementare.

De departe activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător desfășurate în aer liber, s-au bucurat de un mare succes în rândul copiilor, deoarece pe lângă conștientizarea formelor de viață ce ne înconjoară, ei au sesizat și au memorat foarte repede ce este și ce nu este bine să faci (raportându-se la nivelul mediului înconjurător), iar prin anumite experiențe frumoase în cadrul naturii, au putut identifica cu mult mai multă ușurință în drumul pe care îl fac zilnic spre grădiniță, acțiunile negative ale omului asupra naturii, pericolul poluării și efectele ei.

La sfârșitul acestor activități, preșcolarii sunt capabili:

– Să cunoască elementele componente ale lumii înconjurătoare – corpul uman, animale, plante, obiecte;

– Să recunoască anumite schimbări și transformări din mediul înconjurător;

– Să exploreze și să descrie verbal sau grafic obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător folosind surse de informare diverse;

– Să cunoască elemente ale mediului social și cultural;

– Să cunoască existența corpurilor cerești;

– Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;

– Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștințele dobândite.

Valoarea educativă a activităților de cunoaștere a mediului se manifestă nu numai prin efectele salutare de dezvoltare a intelectului preșcolarului ci și prin influența comportamentului copiilor, prin efectul de conștientizare a unor cerințe de conduită civilizată, de socializare a copiilor prin numeroasele posibilități de colaborare.

Educația ecologică are o deosebită importanță în procesul dezvoltării cognitive și a personalității copilului, dezvoltare inclusă în relația joc-imitare-dezvoltare, relație ce stă la baza mijloacelor și procedeelor folosite în actul didactic.

1.2. INFLUENȚA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI

Educația ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalității individului și urmărește impulsionarea unei cunoașteri și conștientizări a necesității căilor, mijloacelor și obiectivelor necesare pentru ocrotirea și ameliorarea mediului. „Educația pentru protecția mediului a devenit, în multe țări, o nouă dimensiune a curriculumului, cu scopul de a iniția și promova o atitudine responsabilă față de mediu, de a-i face pe tineri să conștientizeze pericolele unei degradări accentuate a mediului. Un obiectiv transdisciplinar regăsit la nivelul politicilor curriculare din aproape toate țările este cel privitor la educația pentru mediu”.

Educația presupune transformări în modul de percepere a mediului și de comportament al copiilor. Prin activități de educație ecologică crește nivelul cunoașterii, se îmbunătățește nivelul comportamentului, se modifică nivelul sentimentelor, înlăturându-se sentimentele negative, de nepăsare față de mediu și crescând nivelul celor ce manifestă grijă față de protecția mediului și pentru a nu perturba echilibrul ecosistemelor.

Educația, implicând realizarea unor transformări în modul de percepere a mediului de către copii și a felului în care se comportă aceștia, transformări pentru care educația ecologică are propria sa contribuție, se impune clarificarea importanței educației ecologice la nivel preșcolar și modalitățile de aplicare a acestui tip de educație în cazul copiilor de vârstă mică (2-6 ani).

Participarea copiilor la activități de cunoaștere a mediului sporește eficiența demersului educațional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi tot ceea ce le stârnește curiozitatea. Aceste activități își găsesc finalitatea în comportamentul copiilor care devin mai buni, mai sensibili față de mediul apropiat, mai protectori, disciplinați, responsabili, plini de inițiativă și prompți în ocrotirea a tot ce-i înconjoară.

Frumusețea naturii sensibilizează copilul, îl apropie de plante și viețuitoare, îl îndeamnă să iubească și să prețuiască frumosul.

Este imperios necesar ca în activitatea cu preșcolarii educatorul să dea dovadă de flexibilitate și creativitate în abordarea situațiilor didactice, pentru a evita rutina și a acționa pentru transformarea învățământului care încă se bazează pe informație, pe reproducerea ei, într-un învățământ global, integrat și creativ, bazat pe educație, pe formare.

Cunoscându-se faptul că rolul limbajului și al comunicării este hotărâtor în formarea și dezvoltarea personalității copilului, în îmbogățirea capacitații acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulți, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții, experimente, în descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și în dobândirea deprinderilor de a învăța, a fost necesară tratarea interdisciplinară a problemelor. Acest lucru favorizează identificarea unicității copilului, cultivarea aptitudinilor lui creative. Corelarea dintre discipline a contribuit și la stimularea interesului copilului pentru cunoaștere.

Interdisciplinaritatea ne oferă posibilitatea de a prezenta copiilor obiecte și fenomene într-o relație de intercondiționare și a-i face să înțeleagă pericolul dezechilibrului natural determinat de influența omului. Ei sunt martori oculari ai transformărilor din viața socială, culturală, economică și din mediu. Toate aceste aspecte le stârnesc curiozitatea pe care o manifestă prin întrebările pe care le adresează educatorilor, iar prin răspunsurile oferite de aceștia, ei încep să înțeleagă relațiile dintre fenomene și rezultatul acestora. În acest sens unităților de învățământ le revine sarcina de a trezi interesul copiilor pentru a cunoaște, iubi și ocroti natura și a oferi fiecăruia posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă față de mediul în care trăiește.

De aceea este necesar ca preșcolarii să fie ajutați să pătrundă tainele naturii pentru a sesiza interdependența și cauzalitatea fenomenelor, precum și în formarea unei conduite ecologice care să-i conducă spre educarea dragostei față de natură, educarea capacității de a ocroti și respecta mediul și a dorinței de a contribui la păstrarea echilibrelor ecologice ce se manifestă în natură.

Insuflarea unor sentimente pozitive față de mediu precum și nașterea simțului civic este posibilă prin organizarea de către educator a unor acțiuni cum ar fi: „Cum crește o plantă? De ce au nevoie viețuitoarele pe Pământ?” – la sectorul Biblioteca, „Alege jetoane reprezentând ceea ce fac oamenii bine și ceea ce fac rău” – joc de masă, „Călătorim prin lume” – la sectorul Știința. Având în vedere că toate domeniile de activitate din grădiniță se completează se intercondiționează reciproc, odată cu însușirea noțiunilor despre mediu, este posibilă și educarea limbajului (prin povestire: Apariția vieții pe Pământ), formarea de priceperi și deprinderi, educație plastică („La Mulți Ani Pământului!”), educație pentru societate (joc de rol: „Natura are nevoie de noi”), activități practice (lucrare colectivă: „Jucării pentru copii din materiale refolosibile”).

Activitățile la liberă alegere: jocurile de creație, de construcție, jocurile de masă, dramatizările, prin cadrul de joc, prin estetica mediului ambiant, prin estetica materialului de joc, a exprimării, a mișcărilor implicate, a produselor realizate, pot avea contribuții în ceea ce privește dezvoltarea dimensiunii estetice a personalității copilului preșcolar. De asemenea, activitățile în grădiniță legate de socializare, prin respectarea normelor igienice, a curățeniei spațiului de joc și de activitate contribuie pozitiv în aceeași direcție. Grădinițele sunt frumoase prin însăși grija pentru estetica mediului care le caracterizează: poveștile ilustrate pe pereți, planșele viu colorate, jucăriile frumoase, toate reprezintă o expresie vie a esteticului.

Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător ajută pe copii să cunoască și să respecte ființa umană, indiferent de ipostaza socială în care se află aceasta, să respecte viețuitoarele și să le îngrijească, să-și însușească normele morale ale colectivității din care fac parte, să-și iubească localitatea natală și țara. Activitățile de cultivare a plantelor, vizitele în localitate, excursiile, educă un comportament ecologic necesar adultului de mâine.

Aceste activități aduc schimbări pozitive observate și în ceea ce privește comportamentul copiilor, în îmbunătățirea comunicării cu părinții, în implicarea concretă a autorităților locale obținându-se și alte beneficii:

– Mediu educativ adecvat în care copiii pot colabora unii cu alții, exprimându-și dorințele și motivațiile fără a fi inhibați;

– Colaborare foarte bună cu părinții copiilor, cu școala, cu comunitatea locală;

– Abordare interdisciplinară a conținuturilor și corelarea tematicii de protecție a mediului cu cea a altor proiecte: de educație pentru sănătate, educație rutieră, educație civică și pentru sport și mișcare.

Prin participarea copiilor la proiecte educaționale ce presupun teme referitoare la aspecte de mediu, se influențează relațiile interumane la nivelul clasei. Prin cunoașterea și urmărirea relațiilor care se stabilesc între membrii diferitelor grupuri de animale, copiii își pot corecta comportamentul în cadrul clasei. O astfel de experiență prin care copiii descoperă relațiile ce se manifestă între indivizi din diverse grupuri de animale, are următoarele obiective:

– Preșcolarii conștientizează starea în care se află mediul din jurul nostru și iau atitudine, amenajând propriul lor spațiu de joacă în mod conștient prin participarea activă a „ecologiilor de buzunar”;

– Această experiență contribuie la creșterea conștientizării publicului reprezentat nu doar de copii, ci și de cadre didactice și părinți, adulți ce vin în contact direct cu ei, asupra interrelațiilor ce se stabilesc în lumea vie și a faptului că oamenii sunt parte componentă a mediului;

– Se creează atitudini comportamentale pozitive și se declanșează mecanisme de creștere a interesului față de protecția mediului.

Este evident faptul că se asigură o pregătire plurivalentă și interdisciplinară a copiilor în cadrul activității de educație ecologică, punându-se bazele pentru pregătirea științifică a preșcolarilor despre mediul în ansamblul său, despre felul în care este alcătuit acesta, cum funcționează el, problemele pe care le întâmpină și soluțiile ce pot fi folosite pentru remedierea acestor probleme.

Strategiile și metodele didactice ce se utilizează în astfel de experiențe de educație ecologică sunt date de implementarea unor proiecte de educație ecologică la nivel preșcolar, care oferă copiilor oportunități pentru:

– Manifestarea prin desen, lucrările realizate pe teme date fiind expuse și discutate cu copiii;

– Colectarea unor materiale necesare completării „Minimuzeului curioșilor” de către copii în vizite și excursii;

– Participarea efectivă la amenajarea spațiului verde și de joacă, copiii învățând să sape, să planteze, să plivească, să ude și ceea ce este mai important să respecte natura și, creând un spațiu ce poartă amprenta personalității lor, înțeleg că opinia lor contează, iar prin propria lor contribuție pot modifica mediul, mai ales în colaborare cu ceilalți.

În clasele în care s-au aplicat programe de educație ecologică, s-au remarcat de asemeni și achiziții psiho-sociale foarte importante:

– Copiii interrelaționează cu mai multă ușurință cu ceilalți colegi din grupă, grădiniță sau chiar cu cei mai mari, elevii de la școală;

– În același timp, relaționează cu ușurință cu cadrele didactice din unitate, cu personalul grădiniței și chiar cu părinții colegilor de grupă;

– Au legat prietenii cu colegi mai mari (elevi) sau mai mici, au devenit sociabili cu adulții;

– Au învățat reguli de comportare în societate fiind în situația de a participa la spectacole și concursuri pe diferite scene sau chiar filmări în cadrul unor emisiuni.

Toate acestea se datorează faptului că s-au aplicat tehnici de muncă în grup în desfășurarea unor activități și copiii au reușit să se cunoască mai bine, solicitându-se reciproc în rezolvarea unor sarcini primite. Copiii timizi au reușit să depășească bariera neîncrederii în sine, cooperând cu ceilalți copii și cu adulții pentru îndeplinirea sarcinilor în comun și se oferă să devină raportori ai grupului din care fac parte.

Experiențele trăite prin activitățile desfășurate în natura au adus și modificări de atitudine, determinate de participarea directă la implementarea unor proiecte de educație ecologică la nivel de unitate. Astfel, la copii se observa grija față de locul de joacă, atenția față de plante și animale, preocupare pentru un mediu curat, atitudine protectoare față de colegii mai mici, respect față de natură și adulți.

Cunoscând și înțelegând ce se-ntâmplă în jurul lor, cunoscând viața socială, copiii încep să se integreze mai bine în societatea în care trăiesc, se adaptează cu mai multă ușurință la cerințele și obligațiile sociale, dobândesc treptat o atitudine civilizată față de cei din jur.

În acest sens, activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător contribuie în mod deosebit la educația intelectuală a preșcolarilor.

Natura, prin caracterul său viu și dinamic, trezește interesul copiilor, iar sub îndrumarea educatorului, activitățile desfășurate îi înarmează pe copii cu informații diverse, lărgindu-le capacitatea de-a cerceta și de a descoperii relațiile dintre fenomene, le răspunde dorinței acestora de investigare, răspunde curiozității lor caracteristice și specifice vârstei.

În cadrul proiectelor desfășurate de grădiniță, prin punerea față în față a copiilor cu natura, se au în vedere:

– Promovarea și educarea unei atitudini pozitive a copiilor, încă de la vârsta preșcolară, față de mediul înconjurător prin dezvoltarea capacităților lor de cunoaștere și înțelegere a acestuia și formarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a lui;

– Familiarizarea cu aspecte legate de viața pădurilor;

– Însușirea unor norme de comportament ecologic specific pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individului și mediul în care trăiește;

– Stimularea copiilor în desfășurarea unor activități cu caracter experimental și demonstrativ, prin care să contribuie la păstrarea sănătății lor și a unui mediu natural curat;

– Dezvoltarea unor atitudini și/sau comportamente favorabile ameliorării relațiilor dintre om și natură, dintre om și animale;

– Dezvoltarea capacităților de investigare, cercetare, asimilare și utilizare a cunoștințelor;

– Dezvoltarea învățării prin cooperare și însușirea de responsabilități și sarcini specifice în realizare unui proiect comun;

– Dezvoltarea capacității de gândire critică și aplicativă.

Voluntariatul contribuie de asemeni, într-o măsură foarte mare la formarea personalității copiilor, a unor valori și atitudini morale, a unor modele de implicare socială exprimate prin:

– Cunoașterea și utilizarea conceptelor cu privire la voluntariat;

– Exprimarea unui mod de gândire creativ, în structurarea și rezolvarea sarcinilor de lucru;

– Conștientizarea impactului social și moral al acțiunilor de voluntariat;

– Dobândirea unor comportamente responsabile față de mediu și implicit față de viața omului;

– Manifestarea spiritului de inițiativă în acțiunile de voluntariat;

– Dezvoltarea motivației și responsabilității față de membrii comunității;

– Dobândirea unor comportamente civice.

Realitatea înconjurătoare cu care se familiarizează copiii se reflectă atât în conștiința copiilor cât și în activitatea lor. Sub influența mediului înconjurător, apar și se dezvoltă la copii sentimente morale ca: dragostea și respectul față de părinți și față de cei alături de care trăiesc și cei cu care comunică în grădiniță, sentimente de prietenie față de colegii din grupă.

Cunoscând și înțelegând ce se-ntâmplă în jurul lor, cunoscând viața socială, copiii încep să se integreze mai bine în societatea în care trăiesc, se adaptează cu mai multă ușurință la cerințele și obligațiile sociale, dobândesc treptat o atitudine civilizată față de cei din jur.

În procesul familiarizării copiilor cu mediul înconjurător se îmbogățesc și sentimentele estetice ale copiilor. Frumusețea munților, a câmpiilor, a unor obiecte de artă, monumente istorice, natura transformată prin mâna omului, toate acestea crează ocazii prielnice pentru îmbogățirea conținutului percepțiilor estetice și prin acestea pentru adâncirea și lărgirea sferei sentimentelor estetice. Bogăția de impresii pe care o oferă copiilor mediul înconjurător, constituie o bază importantă atât pentru îmbogățirea cunoștiințelor preșcolarilor, pentru dezvoltarea proceselor lor psihice, pentru educația estetică și morală a lor.

Personalitatea copilului este profund influențată de cunoașterea mediului înconjurător, iar o sarcină importantă a educatorului este aceea de a organiza activități și diferite acțiuni în cadrul naturii, prin implicarea fiecărui copil în parte, individual sau în grup, pentru a se simți util, dar și pentru a învăța și a se integra mai repede. În mijlocul naturii copilul poate asimila cel mai bine realitatea înconjurătoare și își poate modela personalitatea. Însă pentru realizarea unor astfel de activități este necesară implicarea mai multor persoane sau organizații și existența fondurilor materiale este obligatorie.

În cazul în care educatorul nu are prea des posibilitatea de a mijloci contactul copiilor cu natura, poate recurge la alte modalități prin care ei să îl cunoască: jocuri, activități obligatorii sau alese de copii.

În cadrul activităților integrate sau pe discipline, al jocurilor și activităților alese, al activităților de dezvoltare personală, copiii sunt antrenați pentru o gândire critică, empatică în spiritul valorilor universale cum ar fi libertatea, echitatea și solidaritatea. Toate acestea ajută viitorii cetățeni să devină reflexivi și să acționeze în spiritul unei dezvoltări durabile.

Particularizând „cele cinci categorii de obiective ale educației privind mediul” sunt de evidențiat, ca aplicate la preșcolari:

1. La nivelul cunoștințelor: Dobândirea cunoștințelor elementare despre mediu și despre problemele acestuia;

2. La nivelul priceperilor/deprinderilor: Formarea priceperilor/deprinderilor prin intermediul unor abilitați cognitive, afective, psihomotorii acumulate;

3. La nivelul sentimentelor: Educarea la copiii preșcolari a unor sentimente față de mediu și a motivației pentru a putea participa efectiv la îmbunătățirea stării mediului și la protecția sa;

4. La nivelul comportamentului: Facilitarea dobândirii de atitudini, obișnuințe legate de protecția mediului și creerea posibilității de a avea un rol activ în procesul rezolvării unor probleme legate de mediu.

Orele de cunoaștere a mediului prezintă o importanță deosebită, deoarece oferă copiilor șansa de a descrie de exemplu aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură. Însușirile unei personalități sunt sintetizate astfel de scopul educației:

– Un larg orizont de cunoaștere;

– Capacitatea de a participa activ la transformarea societății;

– Concepția științifică înaintată;

– Spirit creator, receptivitate, sensibilitate pentru frumos.

Toate aceste trăsături se realizează și prin predarea disciplinei cunoașterea mediului.

Reușita acestora depinde în mare parte și de folosirea unui bogat material didactic, în cantitate suficientă pentru fiecare copil, formând astfel la copii deprinderi de muncă intelectuală, satisfacerea curiozității de cunoaștere învățând totodată să analizeze, să interpreteze, să utilizeze, să citească, să denumească anumite obiecte cu expresii literare.

Prin natura lor, activitățile de cunoaștere a mediului desfășurate în grădiniță dezvoltă copiilor spiritul de observație și de investigație, cultivând imaginația, gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, disciplinează conduita și contribuie, în sfârșit, la formarea rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice, care înlesnesc și condiționează învățarea, munca, fiind necesare la intrarea copilului preșcolar în școală.

Cunoașterea naturii de către copii, vizează ca principal aspect formarea de reprezentări și noțiuni despre natura înconjurătoare în cadrul activităților obligatorii de observare, ca și în cadrul lecțiilor și a observărilor spontane.

Activitățile sunt astfel concepute încât observând de exemplu creșterea și dezvoltarea plantelor în diferite anotimpuri ei constată interdependența dintre acestea și factorii: apă, aer, lumină, care influențează aceste procese. Diferite acțiuni cu tema „Ocrotiți florile și animalele”, „Ocrotiți pădurile”, plantarea de puieți, îngrijirea animalelor și altele sunt realizate în scopul sădirii în sufletul copilului a unor sentimente de solidaritate cu natura înconjurătoare, interes util împletit cu estetic.

Copiii sunt orientați în înțelegerea adaptării animalelor și plantelor la condițiile naturale, ale rolului omului în transformarea naturii în folosul său și prin observarea lor directă, devin din ce în ce mai curioși în ceea ce privește realitatea înconjurătoare, iar această curiozitate exprimată prin sete de cunoaștere, poate fi „exploatată” într-un mod frumos, inteligent și empatic de către educator, care prin răspunsurile oferite nu trebuie numai să îi facă pe copii să înțeleagă, ci și să lase loc de alte întrebări și alte dorințe de observare a tot ceea ce îi înconjoară.

CAPITOLUL 2. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL

PREȘCOLAR

2.1. ACTIVITĂȚILE DE OBSERVARE – MIJLOC DE INVESTIGARE A REALITĂȚII

„Dacă pe acest pământ ar fi atâtea flori câte poate cuprinde ochiul unui copil, ne-ar fi teamă să mai purtăm atâtea războaie.”

Victor Hugo

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură și societate care acționează asupra omului și condiționează existența lui.

Copilul încă de la naștere intră în relații din ce în ce mai complexe cu mediul în care trăiește, dezvoltându-se sub influența lui directă.

Pe deoparte, mediul înconjurător constituie un cadru necesar evoluției ulterioare a copilului prin condițiile materiale și culturale pe care le oferă, pe de altă parte, constituie principala sursă de impresii care vor sta la baza procesului de cunoaștere a realității.

Prin cunoașterea în mod organizat a obiectelor și fenomenelor din realitatea înconjurătoare, copiii le percep prin cât mai multe simțuri, le diferențiază însușirile caracteristice și își formează treptat reprezentările respective.

Educația ecologică este procesul de recunoaștere a valorilor și de înțelegere a conceptelor, în aspectul formării și dezvoltării deprinderilor și atitudinilor necesare pentru înțelegerea corectă și aprecierea interdependenței dintre om, cultură și factorii mediului natural.

Pentru o reușită deplină este necesar ca preșcolarul să trăiască experiența de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenelor din natură, cât și contribuția omului la protecția mediului înconjurător.

Un mobil important al activității conștiente de învățare este cultivarea intereselor preșcolarilor pentru mediu, dezvoltarea spiritului de observație, înarmarea cu unele deprinderi de observare corectă și sistematică a realității înconjurătoare.

Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoștințelor despre natură este contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din mediul apropiat de viață pentru ca pe această bază să se realizeze progresiv cunoașterea mediului mai îndepărtat și a fenomenelor generale.

Mijlocul principal de a satisface dorința de cunoaștere, experimentarea conduce la căutarea și explicarea mecanismelor acestor lucruri.

În procesul de cunoaștere a mediului înconjurător se dezvoltă la copii spiritul de observație care contribuie la îmbunătățirea continuă a calității percepției. Astfel se educă la copii deprinderea de a vedea anumite aspecte, de a sesiza diferite însușiri caracteristice ale obiectelor și fenomenelor.

Cunoașterea mediului înconjurător de către copiii preșcolari reprezintă o importanță deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ desfășurat în grădinița de copii.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritul de observație deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.

Răspunzând la întrebările preșcolarilor, educatorul trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatorului contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească. În felul acesta li se educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și frumusețile naturii țării noastre.

Sub influența jocului și a activităților programate (observarea fenomenelor din natură și a realităților sociale, construcții, modelaj, desen) precum și a îndrumărilor educatorului, la copil apar particularități psihice noi. Experiența lor cognitivă se amplifică, sfera reprezentărilor se extinde, operațiile gândirii devin mai complexe.

Observația în natură și în activitatea economică a oamenilor, constituie unul din principalele izvoare de cunoaștere. A observa înseamnă a percepe fenomenele și obiectele în condiții naturale, în scop de a descoperii legăturile lor interne.

Observația este o metodă prin care copiii percep direct, activ și sistematic obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare în scopul cunoașterii unor trăsături esențiale ale acestora; descriu și explică datele esențiale sesizate prin raportarea la noțiunile cunoscute; integrează cunoștințele noi în ansamblul celor deja asimilate.

Prin contactul direct cu natura, cu frumusețile și transformările ei, copiii au posibilitatea să vadă totul de aproape.

Familiarizarea copiilor cu noțiunile privind mediul înconjurător începe în etapa preșcolară în care copiii acumulează un bagaj eterogen de cunoștințe despre lumea care îi înconjoară. Ei sunt îndrumați asupra modului în care se observă obiectele și fenomenele sau se explorează lumea din jur.

În cazul copiilor, prima etapă a cunoașterii o constituie intuirea, adică observarea plantelor, animalelor, obiectelor și fenomenelor concrete. Se urmărește trecerea de la recunoașterea concretă, nemijlocită, dobândită prin intermediul senzațiilor, percepțiilor la cunoașterea abstractă, mijlocită de cuvânt și imagine legată strâns de activitatea gândirii. Concepția științifică privind procesul de cunoaștere la copii, subliniază importanța și necesitatea cunoașterii concrete, senzoriale, la vârsta preșcolară, deoarece numai experiența dobândită de copil prin contactul direct cu realitatea, cu un caracter emoțional intens, îi dă posibilitatea de a atinge o nouă treaptă a cunoașterii și anume cunoașterea rațională. Prin urmare toate activitățile de învățare trebuie să fie orientate spre observarea mediului înconjurător: la colțul viu din clasă, în curtea școlii sau cu ocazia unor excursii și drumeții.

Pentru a atinge obiectivele urmărite în cunoașterea mediului înconjurător se urmărește în primul rând dezvoltarea capacităților de observare, explorare și înțelegere a realității din mediul înconjurător.

În aceste activități, treptat, copiii se obișnuiesc să observe cu mai multă ușurință ceea ce este caracteristic obiectelor și fenomenelor. Activitățile de observare reprezintă cea mai importantă sursă de impresii pe care copiii le acumulează și le valorifică în întreaga lor viață.

Aceste impresii și cunoștințe vor constitui punctul de plecare al întregului proces organizat de cunoaștere de mai târziu.

Prin activitățile de observare, copiii își formează reprezentări și noțiuni simple, corecte, cu un conținut științific accesibil vârstei preșcolare.

Prin intermediul acestor activități, preșcolarii cunosc diferite plante, animale, fenomene ale naturii. În cadrul lor copiii depun un efort intelectual susținut, deoarece observarea obiectelor și fenomenelor îi pune în situația de a analiza, de a sintetiza, de a compara și astfel li se dezvoltă gândirea.

Gândirea abstractă care se dezvolta la copii prin aceste activități se manifestă prin înțelegerea și însușirea unor noțiuni elementare, cum ar fi: fruct, floare, animal, animal domestic, animal sălbatic. Sub îndrumarea educatorului începe să se dezvolte la copii capacitatea de a cerceta și de a dezvălui relațiile cauzale dintre obiecte.

Curiozitatea spontană a copiilor manifestată în timpul excursiilor și vizitelor, prin întrebările „de ce?”, „cum?”, „din ce cauză?”, se transformă într-o activitate intelectuală intensă, cu un caracter din ce în ce mai conștient. În procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, în strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă și vorbirea copiilor. De aceea, în toate împrejurările, educatorul trebuie să satisfacă curiozitatea copiilor, manifestată prin aceste întrebări, dar și să îi încurajeze pe cei mai îndrăzneți, conducându-i la primele forme ale descoperirii. Educatorul trebuie să insiste asupra observării atente a plantelor, a animalelor și a diferitelor fenomene naturale, în diverse ipostaze și anotimpuri.

Astfel, în timp ce observă obiectele lumii reale, copiii își însușesc și cuvintele corespunzătoare și se obișnuiesc să exprime clar și precis cele percepute de ei. Contactul cu obiectele lumii reale și cu relațiile dintre acestea constituie forma cea mai importantă a îmbogățirii și a activizării vocabularului, a formării unei exprimări corecte și coerente.

Cunoașterea mediului înconjurător presupune o activitate intelectuală intensă, un efort pe care copiii trebuie să-l depună în timpul însușirii și înțelegerii cunoștințelor noi. În cadrul acestui proces se formează copiilor deprinderi elementare de muncă intelectuală, bază temeinică pentru integrarea copilului în activitatea școlară.

Concomitent cu însușirea de noțiuni și cu formarea deprinderilor elementare de muncă intelectuală, copiii încep să manifeste interese de cunoaștere tot mai largi, care vor stimula activitatea intelectuală și vor ajunge să pătrundă mai adânc în relațiile dintre fenomene.

Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii animalelor îi ajută pe copii să înțeleagă încă din grădiniță mișcarea și evoluția care caracterizează fenomenele naturii și ale societății. Cunoașterea condițiilor dezvoltării plantelor și animalelor contribuie la înțelegerea interdependenței care există între fenomenele realității înconjurătoare.

Explicațiile accesibile ale cauzelor diferitelor fenomene date de educator, înlătură posibilitatea ca cei mici să interpreteze lumea în mod eronat.

Activitățile de observare a mediului înconjurător pot fi făcute prin:

– Lecția-plimbare, folosind tehnici precum: „Lotus”, „Bula dublă”, „Partenerul de sprijin”, „Acvariul”, „Schimbă perechea”, „Ciorchinele”, „Trierea aserțiunilor”, „Tehnica blazonului”, „Diagrama Venn”, „Metoda piramidei”, „Mozaic”, „Categorizarea”, „Sintetizarea”, „Explozia stelară”, „Diagrama cauză-efect”, „Cercetarea mea”, „Experimentul”, „Jurnalul grafic”, „Harta cu figuri”;

– Plimbări, excursii, pentru a putea să observe natura înconjurătoare în diferite situații: livezi, păduri, malul apelor, munte, marea, în acest fel reușind să facă primii pași în cunoașterea diferitelor biocenoze (zonele de stepă cu iarbă, flori, fluturi, albine, gândaci; prezența unor plante caracteristice apelor, mătasea broaștei, nuferii, prezența peștilor în apă și altele) dirijată a biocenozei pădurii se face în cadrul organizării de excursii tematice;

– Prezentarea teoretică însoțită de ilustrații, diafilme, diapozitive, pentru cunoașterea biocenozei specifice altei zone, regiuni, acolo unde copiii nu pot avea ocazia de a observa direct biocenozele respective;

– Exerciții de identificare și recunoaștere;

– Jocuri didactice;

– Experimente;

– Activități de observare în mijlocul naturii: „Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, „Crizantema și tufănica”, „Animale domestice “, „ Animale sălbatice”, „Roșia și ardeiul”, „Bujorul și trandafirul”;

– Activități de observare la „colțul viu din clasa”;

– Plimbări;

– Modelaj;

– Lectura după imagini;

– Excursii în natură.

Pe baza metodei de observare organizată a plantelor, animalelor, fenomenelor naturii, educatorul urmărește ca obiective pe termen scurt: perceperea activă a obiectelor din mediul apropiat și dezvoltarea spiritului de observație, să observe plantele din imagini, să recunoască plantele cerute.

În activitatea de observare „Roșia și ardeiul”, copiii sunt puși în situația de a percepe culoarea, forma, mărimea, părțile componente.

În cadrul unei alte activități de observare, „Bujorul și trandafirul”, pe lângă faptul că preșcolarii și-au însușit cunoștinte despre cele două plante privind structura, culoarea, mirosul, modul de viață, ei și-au îmbogățit și vocabularul prin cuvintele: tufă, buchet, petale, catifelat, mătăsos, s-au exprimat corect în propoziții și fraze.

Prin activitățile de observare „Colțul viu al naturii”, „Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, „Crizantema și tufănica”, „Animale domestice”, „Animale sălbatice”, copiii cunosc aspecte ale mediului înconjurător, fenomenele care se produc în natură în fiecare anotimp, plante, animale precum și relația dintre acestea și om. Activitățile de observare nu trebuie să se limiteze numai la activitățile în clasă la colțul viu al naturii ci să se extindă și în afara grădiniței, mai întâi în împrejurimile unității și apoi în natură cu prilejul plimbărilor, drumețiilor și excursiilor.

Prin lecțiile de cunoașterea mediului înconjurător, activitățile organizate pentru cunoașterea naturii, copiii au posibilitatea să cunoască prin observație proprie, prin experimentare, complexitatea fenomenelor vieții, înseamnă să-și dea seama că natura este suportul vieții noastre, că ea ne dă tot ceea ce avem nevoie: aer cu oxigen, lumină, asigură circulația apei, curăță prin autopurificare apele murdare, ne dă rocile metalifere, energia din combustibilii solizi și gazoși, energia hidroelectrică.

Cunoașterea naturii, a mediului înconjurător cu toate formele sale biologice este necesară pentru formarea unor noțiuni, idei, convingeri, raționamente despre lumea înconjurătoare.

Toate acestea integrează copilul în mediul său de viață, îi trezesc curiozitatea, spiritul de observație și dragostea pentru natură facilitându-i înțelegerea relațiilor complexe ce au loc în mediul înconjurător. La baza procesului de cunoaștere și învățare a celor mici a mediului înconjurător și formarea unei conduite ecologice pe mai departe, este întotdeauna educatorul, care prin trăsături pozitive de caracter: dragoste de copii, empatie, răbdare, pasiune pentru meserie și în mod special pentru ecologie și având un material didactic adecvat dar și cunoștințele corespunzătoare, poate sădi în sufletul copiilor dragostea și interesul față de mediul înconjurător prin activități obligatorii și jocuri liber-creative.

2.2. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE PRIN ACTIVITĂȚILE OBLIGATORII ȘI JOCURILE LIBER-CREATIVE

„Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele și jocurile sale.”

Eduard Claparède

Scopul educației ecologice este formarea conștiinței și a conduitei ecologice.

Bazele afective ale acesteia se formează la vârsta preșcolara, prin cultivarea dragostei pentru natură și prin formarea deprinderilor elementare de ocrotire a mediului.

Etapele educației sunt:

A. Instruirea ecologică, în care copilul dobândește anumit cunoștințe ecologice referitoare la raporturile omului cu natura și care vizează dobândirea comportamentelor umane, care trebuie adoptate pentru utilizară rațională a bogățiilor și frumuseților naturale și tehnicile de prevenire și de combatere a poluării.

B. Formarea convingerilor ecologice, care au o structură complexă și care se întemeiază pe:

– Cunoașterea drepturilor naturii;

– Necesitatea conservării și ameliorării mediului ambiant;

– Înțelegerea faptului că resursele naturale sunt limitate și că trebuie utilizate spre îmbunătățirea vieții omului;

– Conștientizarea efectului negativ pe care îl poate avea deteriorarea mediului asupra omului;

– Educarea responsabilității față de generația actuală și viitoare, în protejarea naturii.

C. Formarea comportamentelor ecologice va aduce în prim plan grija față de mediu, stoparea poluării, desfășurarea unor acțiuni de păstrare, îmbogățire și înfrumusețare a mediului.

În cadrul activităților din grădiniță, educatorul dispune de multiple mijloace și procedee de transmitere a cunoștințelor și formare a conduitei ecologice, pentru că așa cum spune Laura Ciolan „activitățile din grădiniță sunt astfel organizate încât permit abordarea problematicii mediului sub diferite aspecte. Măiestria pedagogică a educatoarei intervine atât în selectarea temelor educației pentru mediu, cât și în stimularea interesului copilului pentru a participa la activități ecologice”.

În codul jocurilor și activităților alese, organizarea activității copiilor pe arii de stimulare, creează conduite pentru investigații, experimente, descoperiri ale proprietăților unor obiecte și fenomene din mediul înconjurător, asimilarea reacțiilor și normelor de comportare ecologică.

1. În cadrul activităților comune, prima formă de cunoaștere a mediului înconjurător se face prin intermediul observărilor care, data fiind ponderea foarte mare a acestora, se poate aborda o problematică foarte amplă de educație ecologică. Observația în natură și în activitatea economică a oamenilor, constituie unul din principalele izvoare de cunoaștere. A observa înseamnă a percepe fenomenele și obiectele în condiții naturale, în scop de a descoperii legăturile lor interne. La vârsta preșcolară asistăm la o mare extensie a spațiului în care „se mișcă copilul”. Cum noile spații de viață conțin multe obiecte incitante, încep să fie vitalizate o serie de trebuințe psihologice ale copilului, dintre acestea, trebuința de cunoaștere, de investigare, fiind extrem de importante.

Exemple de activități de observare: „Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, „Crizantema și tufănica”, „Animale domestice “, „Animale sălbatice”, „Roșia și ardeiul”, „Bujorul și trandafirul”.

De cele mai multe ori, observarea prin intermediul unui experiment este foarte bine apreciată de către copii. Pentru aceasta, am făcut impreuna cu cei mici un experiment prin care au putut observa direct modul în care tot ce îi înconjoară se poate dezvolta armonios prin propria lor muncă, este cel care a avut ca obiectiv principal transformarea unor semințe în plante, în diferite condiții de viață și integrarea acestora în conceptul de viețuitoare.

Astfel, copiii au pus în germinatoare, boabe de porumb și de fasole, în diferite condiții:

– Fără apă;

– Cu apă curată;

– Cu apă poluată (detergent).

Germinatoarele au fost puse într-un dulap cu vitrină, de unde puteau fi observate zilnic de către fiecare copil, iar săptămânal am organizat o observare dirijată cu întreaga grupă.

După o săptămână, s-a putut observa că în germinatoarele fără apă, semințele erau așa cum le-am pus, în cele cu apă curată bobul de porumb s-a umflat și a scos firișoare albe, iar în cele cu apă poluată avem semințe neîncolțite.

După trei zile, s-a observat că semințele care au stat la căldură au încolțit și au dat naștere la plante cu rădăcină, tulpină, frunze.

Am comparat împreună cu cei mici germinatoarele care au stat la căldură cu cele care au stat la frig și au constatat că semințele, pentru a încolți au nevoie de umezeală și căldură.

De aceea, am lansat imediat întrebarea-problemă: „De ce credeți că la plante iese mai întâi rădăcina?”.

După alte trei zile, copiii au observat că semințele care au avut apă curată și căldură au încolțit dând naștere la plante viguroase. Ei au observat că tulpinile au frunze verzi și se îndreaptă spre lumină.

Au observat de asemeni, că semințele de fasole care au stat la frig, au încolțit greu și nu au crescut. Observarea am încheiat-o cu întrebarea: „De ce au nevoie semințele pentru a da naștere la plante?” (apă curată și căldură).

Pentru a putea demonstra că plantele au nevoie de aer, am acoperit un germinator cu un vas de sticlă. Copiii au observat cum plantele au început să îngălbenească, iar pereții vasului s-a aburit. Mi-am încheiat activitatea cu întrebarea: „De ce plantele s-au îngălbenit și n-au crescut?” (sub vas nu au avut aer).

Prin activitățile de observare desfășurate la „Colțul viu”, copiii au fost îndrumați să se preocupe de îngrijirea plantelor, procesul lor de dezvoltare, de înmulțire, sădirea unor plante decorative în fața grădiniței și în spațiul de joacă aferent.

Dintre temele utilizate în activitatea de observare, sau în cadrul experimentului, mai fac parte: Apele; Formele apelor; Viețuitoarele marine; Pădurile; Câmpiile; Deșerturile; Tundra; Pământul; Cerul; Anotimpurile; Mamiferele; Insecte și păianjeni; Reptile și amfibieni.

Un alt exemplu de activitate ce presupune observarea mediului, este și observarea pe bază de exercițiu, cu tema „Călătorie pe harta țării”, pe care l-am aplicat la grupa mijlocie. Printre scopurile activității, am urmărit:

– Familiarizarea copiilor cu harta țării și formarea unor reprezentări legate de relieful țării noastre;

– Exersarea vocabularului activ și îmbogățirea lui cu cuvinte noi: relief, munte, deal, câmpie, cascadă, pisc;

– Exersarea capacității de analiză, sinteză, comparație;

– Dezvoltarea atenției și creativității copiilor;

– Educarea sentimentelor de dragoste pentru țara, de admirație pentru frumusețea meleagurilor natale.

Ca obiective operaționale am urmărit:

– Să denumească printr-un cuvânt ce înseamnă pentru ei „țară”;

– Să identifice și să enumere culori pe cuprinsul hărții, asociind imagini ce corespund formelor de relief întâlnite, apelând la experiența de viață;

– Să completeze desenul cu noi elemente întregind tabloul realizat în grup;

– Să exerseze inteligențele multiple;

– Să formuleze propoziții corecte din punct de vedere gramatical, utilizând cuvintele noi. În ceea ce privesc metodele și procedeele, am aplicat conversația euristică, explicația, exercițiul, problematizarea, munca în grup, învățarea în perechi, jocul, brainstorming-ul, iar ca material didactic am avut nevoie de harta fizică a țării, imagini reprezentând muntele, marea, holde de grâu (câmpia), apa curgând în cascadă, culori, carioca, siluete, steag, stema, copii în costume populare.

În prima etapă, aceea de captarea atenției, copiii au ascultat un fragment din imnul de stat, și am început conversația cu ei prin întrebările: „Ce cântec ați audiat?”, „Ce știți despre acest cântec?”, urmărind pentru evaluare răspunsurile copiilor.

În etapa a doua, de reactualizare a cunoștințelor, am aplicat un joc – exercițiu: „Eu întreb, tu răspunzi”, iar ca strategii am aplicat brainstormingul („la ce vă gândiți când auziți cuvântul România?”) și alegerea de pe măsuța a cuvintelor pe care le-am scris, conform cărora copiii au enumerat, în timp ce eu am scris: „țara noastră”, „steagul tricolor”, „stema”, „imnul țării”, „costumul național”, „casa noastră” și am asociat imagini cuvintelor scrise.

În etapa a treia de anunțare a temelor și obiectivelor, am prezentat harta fizică a țării: „Astăzi vom învăța despre harta țării noastre” pentru care am folosit ca strategie observația (copiii privesc, analizează, exprimă liber cele observate).

În etapa a patra, de dirijare a învățării, am folosit jocul de simulare „dea călătoria la mare”, bazându-mă pe conversația euristică prin invitarea copiilor într-o călătorie imaginară la munte, indicând traseul pe hartă; am atras atenția asupra culorilor de pe hartă prin explicație: „Ce culoare mai observați pe hartă, despre care nu am vorbit?” – albastru și am folosit sinteza parțială pe care am efectuat-o împreună cu copiii. De asemeni, am recurs și la povestire: Ne pregătim pentru plecarea la mare: „pregătim bagajul”, „ne urcăm în tren”, „privim pe fereastră”. „Un copil a adormit, când se trezește, copiii îi descriu peisajul” și la sinteza generală pe care am realizat-o împreună cu copiii. Prin aceste strategii, am observat cum urmăresc copiii traseul și identifică pe rând culorile. Am explicat și am afișat imagini corespunzătoare formelor de relief, am adresat întrebări, în timp ce copiii au răspuns, remarcându-se folosirea în descrierea lor a cuvintelor noi. Pentru aprecierea răspunsurilor, copiii au primit aplauze.

În etapa cinci, de obținere a performantei, le-am spus copiilor: „Folosind culorile potrivite, colorați harta țării” și am folosit ca strategie lucrul în grup, formând două echipe.

Copiii au colorat harta țării folosind culorile potrivite pentru formele de relief, iar liderii de grup au prezentat lucrările.

În etapa șase, de evaluare a activității, fiecare grup constituit a trebuit să completeze lucrarea începută adăugând noi elemente: colaj – „la munte”; machetă – „la mare”; compune o scrisoare din stațiunea în care se află. Ca strategie, am folosit lucrul în echipa și explicația, după care, am apreciat lucrările și am înregistrat și expediat scrisoarea.

În ultima etapă, aceea de încheiere a activității, am format o horă în jurul hărții și am cântat „Noi suntem români”, evaluând în același timp comportamentul și participarea copiilor la activitate, pentru care ei au primit aprecieri individuale și colective. Am încercat să folosesc toate metodele și activitățile de educație ecologică în acest proiect, deoarece am anticipat dinainte primirea pozitivă a proiectului de către copii.

Alături de celelalte metode și procedee didactice folosite în activitatea predare-învățare a cunoștințelor despre mediu, un loc important îl ocupă jocul didactic care se caracterizează printr-o îmbinare specifică a unei sarcini instructive cu elemente de joc.

Ponderea mai mare sau mai mică a uneia dintre cele două componente duce la transformarea jocului didactic într-o:

– Lecție, când accentul cade numai pe rezolvarea sarcinii instructiv – educative;

– Activitate pur distractivă, când elementele de joc devin preponderente.

Integrarea jocului didactic în cadrul activităților poate să aibă loc uneori spontan, atunci când copiii sunt obosiți și dau semne de neatenție, din motive diferite, conținutul activității a fost dificil, am bogat în date informatice, ritmul de parcurgere al materialului a fost rapid.

2. Jocul didactic, ca formă specifică de învățare la vârsta preșcolara, reușește mai bine decât oricare alt gen de activitate să îmbine elementele instructive cu cele educative și să antreneze intens copilul în stimularea și exersarea jocului, fără ca el să conștientizeze acest efort. Jocul didactic reușește, de asemenea, să antreneze în joc toți copiii grupei, astfel că aceștia depun același efort de gândire și exprimare. Astfel, prin intermediul jocului didactic, se fixează și activează vocabularul copiilor și contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noi noțiuni. Eficiența acestor jocuri didactice depinde, însă, în mare măsură de modul în care educatorul știe să le selecționeze, în raport cu situațiile concrete existente în grupă pe care o conduce. Specific activității didactice, jocul didactic și evaluarea prin joc îmbogățește cunoștințele elevilor, „declanșează capacitățile mentale, asigura participarea activă a elevului la lecție, la orice activitate”.

Exemple de jocuri didactice: „Cine a venit”, „În livadă”, „În grădină”, „Grădina cu flori”, „Animale sălbatice”, „Ce știm despre animale”, „Anotimpurile”, „Primăvara anotimpul florilor”, „Ce știm despre păsările călătoare”, „Flori de primăvară – narcisa, zambila și laleaua”.

În activități, jocul didactic l-am utilizat fie ca mijloc de dobândire a cunoștințelor, de consolidare a lor sau ca mijloc de verificare a acestora.

Cunoștințele privind caracterele generale ale viețuitoarelor pot fi dobândite și fixate temeinic în memorie prin jocuri cu cartonașe aflate în trusele de jocuri: „Loto cu animale”, „Loto cu păsări”, „Loto cu flori”, „Animale din continente”. Jocul organizat de mine s-a desfășurat astfel: mai întâi am distribuit cartonașele cu păsări și animale; apoi copiii au făcut liber gruparea cartonașelor. Am motivat fiecare grupare după criterii logice de grupare (clasificare a viețuitoarelor) și am evaluat rezultatele jocului concurs. Pe această cale, preșcolarii au înțeles mai bine și au reținut temeinic caractere și aspecte ca: înfățișarea și alcătuirea animalelor și păsărilor; modul de a se hrăni, mișca, înmulți; mediul fizic în care trăiesc; răspândirea geografică; foloasele pe care le aduc omului.

Dacă aportul jocului la dobândirea cunoștințelor este mai limitat, în schimb, valoarea lui crește, în cazul verificării, adâncirii, consolidării și sistematizării cunoștințelor. Astfel, cunoștințele preșcolarilor referitoare la animalele de pădure au fost consolidate prin jocul didactic intitulat „O excursie la munte” (imaginară). Odată cu anunțarea titlului, am anunțat și sarcina didactică a jocului: recunoașterea animalelor pădurii și a principalelor caractere determinate de noutățile specifice acestui mediu. Grupa de preșcolari a fost împărțită în trei echipe:

I – Excursioniștii (cea mai numeroasă);

II – Însoțitori;

III – Echipa de control.

Sarcinile fiecărei echipe constituie elemente caracteristice ale jocului:

E. I: – Să recunoască din diferite imagini prezentate animale de pădure apoi, să le denumească;

– Să reconstituie din fragmente de imagini, imaginea completă a animalelor prezentate.

E. II: – Să atașeze la imaginea mediului corespunzător animalele ale căror imagini au fost selectate de E I;

– Să aleagă din imaginile reconstruite de E I numai acele fragmente care reprezintă părți prin care ele se aseamănă.

E. III: – Să observe eventualele greșeli făcute de cele două grupe;

– Să corecteze greșelile.

După ce sarcinile au fost repartizate pentru fiecare participant, am prezentat regulile jocului: cum și cine trebuie să adreseze întrebările; cum să se răspundă la întrebări; cine și cum să intervină pentru corectarea greșelilor; care este punctajul pentru fiecare activitate în raport cu timpul în care se realizează și cu împlinirea corectă a sarcinilor.

Am urmărit cu atenție desfășurarea jocului, având grijă să conduc activitatea copiilor spre realizarea sarcinilor de învățare, spre consolidarea cunoștințelor despre animalele de pădure cunoscute.

Prin angajarea preșcolarilor în activități de reconstituire a părților componente a imaginilor unor animale, jocul le dezvoltă capacitățile creatoare și interesul pentru cunoaștere în corelație cu mediul înconjurător. Antrenând copiii în situația de a înțelege anumite aspecte ale relațiilor care există între viețuitoare cât și între acestea și factorii de mediu, jocul a contribuit la evidențierea interdependenței, a cauzalității și materialității lumii vii, ceea ce a condus la formarea concepției științifice despre lume și viață.

Am ținut seama permanent ca jocurile didactice organizate și desfășurate să fie un prilej de acumulare a unor cunoștințe noi sau de reactualizare a cunoștințelor dobândite dar și un prilej de divertisment și de activitate independentă, care să se desfășoare cu atât mai bine cu cât este mai viu interesul pe care îl trezesc.

Jocul didactic „Flori de primăvară – narcisa, zambila și laleaua” l-am aplicat la grupa pregătitoare și am avut la baza activitatea de observare, iar ca obiectiv fundamental cunoașterea deosebirilor și asemănărilor dintre cele trei flori de primăvară, în ceea ce privește structura, culoarea, mirosul, modul de viață, utilitatea, îmbogățirea vocabularului cu cuvinte noi (bulb, buchet…), în timp ce obiectivele operaționale au fost următoarele:

a) Obiective cognitive:

– Să analizeze comparativ cele trei plante prin antrenarea analizatorilor: vizual, olfactiv, tactil;

– Să precizeze asemănările și deosebirile dintre cele trei plante;

– Să verbalizeze datele percepute prin alcătuirea de propoziții dezvoltate și fraze coerente din punct de vedere gramatical;

– Să mânuiască cu grijă o plantă fără a o rupe.

b) Obiective psiho-motorii:

– Să-și îmbogățească vocabularul cu cuvinte noi: bulb, buchet, tulpină;

– Să stăpânească un limbaj adecvat activității;

– Să motiveze necesitatea de a îngriji aceste plante;

– Educarea dragostei pentru natură.

c) Obiective afective:

– Să manifeste curiozitate pentru aflarea noilor informații legate de aceste plante;

– Să prezinte interes pentru activitate participând activ și afectiv.

În strategia didactică am aplicat ca metode: observația, explicația, conversația, demonstrația, problematizarea; „Tehnica clubului”; „Turul galeriei”; „Bula dubla”, iar ca mijloace: flori naturale – narcisa, zambila și laleaua; planșe cu cele trei plante; stimulente.

Pentru această activitate am organizat clasa, și în prima etapă am pregătit materialul necesar pentru desfășurarea activității, am aranjat sala de grupă și am supravegheat ocuparea locurilor, am stabilit ordinea și disciplina în rândul elevilor. În etapa a doua, ce a presupus discuțiile introductive, pentru a le capta atenția am enunțat o ghicitoare: „Pomii au înmugurit, Florile au înflorit, Iar zăpada s-a topit, Oare cine a venit?” „… primăvara.” „În ce anotimp suntem?” „… primăvara.” „- De unde știm că este primăvara?” „… afară este cald, apar ghioceii și alte flori…” „-Ce flori apar primăvara?” „… ghiocelul, narcisa, brândușa, zambila” și am așteptat răspunsurile copiilor, după care le-am prezentat florile (în etapa a treia, care se caracterizează prin anunțarea temei și formularea obiectivelor). Am menținut constant atenția copiilor prin descrierea fiecărei flori în parte și făcându-i să își dorească să cunoască asemănările și deosebirile intre flori, pentru a reține ideile și obiectivele precizate.

Pentru ca cei mici să poată asimila noile cunoștințe, în cadrul celei de-a patra etape, aceea de predare/asimilare de noi cunoștințe, am apelat la tehnica „cubului” care stimulează asociația de idei, transferul de cunoștințe, originalitatea, creativitatea. Pentru aceasta, am prezentat cubul în fața copiilor și le-am citit sarcinile ce derivă din utilizarea lui:

– Descrie! („Cum arată aceste flori?” – Culoare, forma, mărime);

– Compară! („Cu ce flori seamănă sau de care flori diferă?”);

– Asociază! („Ce simțuri sau la ce vă gândiți când vedeți aceste flori?”);

– Analizează! („Care sunt părțile componente? La ce folosesc?”);

– Aplică! („Sunt folositoare? Dă exemple!” );

– Argumentează pro sau contra! („Este bine sau nu să plantăm flori? De ce?”).

Prin utilizarea cubului, copiii trebuie: să descrie plantele, să stabilească asemănări și deosebiri, să realizeze conexiuni între mediul înconjurător și propria persoană, sa efectueze asociere, comparație, sinteză, conform fiecărei sarcini a cubului, timp in care am urmărit și originalitatea răspunsurilor.

Pentru sinteza parțială am aplicat tehnica „Turul galeriei” și „Bula dublă”, în cadrul cărora am format grupe de 3-4 copii. Copiii organizați în grupuri au rezolvat o sarcină de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții.

La semnalul dat copiii au desenat ce știu despre cele trei flori. Apoi ceilalți au trecut pe la fiecare poster și au înscris comentariile critice. S-a completat de o subgrupă de copii pentru 2 flori: zambile și narcise, apoi pentru alte două comparativ: narcisa și laleaua. Conform acestor tehnici, am urmărit la copii: ideile noi apărute; valoarea ideilor; evaluarea cantitativă a ideilor; eventualele erori.

În cercurile mici așezate între cele două cercuri mari copiii au completat asemănările.

În cercurile din exterior au completat deosebirile dintre flori.

Pentru etapa cinci, aceea de fixare a cunoștințelor, copiii au trebuit să așeze corect părțile componente ale fiecărei flori, iar pentru asta am împărțit copiilor părțile componente ale unei flori: un grup de copii a primit părțile componente ale narcisei, celălalt grup al zambilei, iar ultimul grup ale lalelei. Copiii au completat deosebirile dintre flori și au așezat părțile componente ale fiecărei flori astfel încât să formeze floarea.

În ultima etapă, aceea de încheiere a activității, am intonat împreună un cântec despre primăvară, am așteptat aprecieri asupra desfășurării activității și am oferit copiilor stimulente.

3. Lectura după imagini se realizează cu succes atunci când copiii au o bogată experiență individuală. La colțul naturii, copiii pot stabili legături cauzale între fenomene și acțiuni.

Prin lecturarea imaginilor din activitățile: „Așa da, așa nu”, „Copiii harnici”, „Fapte bune, fapte rele”, „Munca oamenilor în grădină, în livadă”, copiii s-au familiarizat cu aspecte ale lumii înconjurătoare, pentru înțelegerea și aplicarea regulilor de protecție a mediului înconjurător. Exemple de lectură după imagini: „Jocurile copiilor în anotimpul toamna”, „De la sat la oraș’’, „Să citim imagini de iarnă”.

În cadrul lecturii: „Să citim imagini de iarna”, comportamentele urmărite de educator sunt:

– Să formeze propoziții simple și dezvoltate pe baza imaginilor;

– Să transforme propoziția enunțiativă în propoziție exclamativă și interogativă;

– Să despartă un cuvânt în silabe, menționand numărul lor;

– Să precizeze sunetul inițial și final al cuvântului dat;

– Să redea grafic schema unei propoziții, precizând câte cuvinte are propoziția;

– Să decoreze prin îmbinarea liniilor verticale, orizontale și oblice, realizând schematic un fulg de nea.

La grupa mare-pregătitoare, am realizat o lectură după imagini, cu tema „De la sat la oraș”, unde am avut ca scopuri principale consolidarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor referitoare la mediul social și geografic în care trăiesc, precum și trezirea sentimentelor de apartenență și respect față de locul natal. Ca obiective operaționale am urmărit:

– Să identifice imagini specifice satului, respectiv orașului;

– Să stabilească asemănări și deosebiri între sat și oraș;

– Să formuleze propoziții corecte din punct de vedere logic și gramatical;

– Să coopereze cu colegii de grup;

– Să-și exprime liber sentimentele față de sat și oraș.

În ceea ce privesc metodele și procedeele, am utilizat conversația euristică, explicația, descrierea, investigația în grup, bula dublă, braingstorming-ul. Ca material didactic am folosit imagini reprezentative pentru sat și oraș, 15 jetoane reprezentând case, blocuri, grădină, livadă, parc, oameni, străzi, căruță, mașină, 2 cercuri de culori diferite, 15 cercuri mici, săgeți din carton, decupaje din reviste și cărți ilustrate.

În prima etapă, cea de organizare și pregătire, am adus materialul didactic, iar ca strategie am procedat la pregătirea și expunerea materialului, frontal, copiii ocupându-și locurile, în același timp neuitând să le observ comportamentul.

În etapa a doua, de reactualizare, am pregătit fotografiile din excursiile „Satul meu”, „O zi la oraș”, iar ca strategie am folosit conversația, frontal, individual: Ce vă reamintesc aceste fotografii?, pentru a se reactualiza succint cunoștințele copiilor, iar în evaluare am urmărit interesul lor pentru comentarea fotografiilor.

În etapa a treia, de anunțare a temei și a obiectivelor, am aplicat ca strategie expunerea, frontal, prin prezentarea temei și a obiectivelor învățării, urmărind îndeaproape motivarea învățării. În ceea ce privește evaluarea, aceasta am realizat-o prin observarea comportamentului copiilor.

În etapa a patra, de dirijarea învățării, am aplicat metoda: „Investigația în grup”, organizând copiii în grupuri mici; ca strategie am folosit explicația: „Numărați din 4 în 4! Toți copii cu numărul 1 formează un grup, cei cu numărul 2 alt grup… cei cu numărul 5 alt grup” și fiecare grup va descrie un tablou; În ceea ce privește evaluarea, am urmărit la copii să constituie grupul de lucru conform cerinței; să descrie tablourile:

G1: Case, uliță, căruță, oameni, copii;

G2: Blocuri, șosea, oameni, copii;

G3: Fermă, animale, grădină, livadă;

G4: Fabrici, uzine, parcuri;

G5: Școală, poliție, biserică, magazine.

Ca strategie am folosit învățarea în grup: un reprezentant din fiecare grup a extras un bilet pe care a fost scris numărul tabloului pe care avea să îl descrie; grupurile s-au așezat în fața tabloului corespunzător numărului și le-am spus copiilor: „Până la bătaia mea din palme observați și descrieți tablou. Am să vă ajut cu întrebări: Ce locuință recunoașteți în tabloul vostru? Ce mijloace de locomoție vedeți? Unde lucrează oamenii? Unde învață copiii?”. În evaluare am urmărit să identifice numărul tabloului, să analizeze și să descrie tabloul, să facă sinteza parțială și să facă comparații între tablouri.

În etapa cinci, de obținere a performanței, am folosit metoda „Bula dublă”, pentru care am avut material didactic: jetoane, două cercuri mari colorate, 15 cercuri mici, săgeți din carton și am distribuit copiilor jetoanele. Ca strategie am folosit jocul „Asemănări și deosebiri”, frontal și individual: fiecare copil a primit câte un jeton reprezentând casa, blocuri, căruța, mașina, școala, biserica și le-am spus: „Va trebui să așezați jetoanele în așa fel încât în cercurile mici dintre cele două cercuri mari să puneți jetoanele care reprezintă asemănările sat-oraș, iar în cercurile mici stânga-dreapta deosebirile (caracteristicile satului-dreapta; cele ale orașului-stanga”. Ca evaluare, am urmărit să execute corect sarcina didactică, să-și motiveze acțiunea, să se completeze unii pe alții, să se corecteze reciproc. În etapa șase, de evaluare a activității și comunicarea sarcinii de lucru, am folosit metoda „Posterul”, cu decupaje din cărți și reviste, ca strategie am format aleator grupuri de câte patru copii, fiecare grup primind o foaie A4 și ilustrații decupate din reviste și cărți reprezentând aspecte de sat și oraș și lipici. Copiii au realizat un montaj tip poster cu tema „Ce am văzut în excursie!”, având ca timp de lucru 15 minute. Grupurile au prezentat pe rând posterul și au motivat alegerea versurilor, mesajelor și corelarea lor cu ilustrațiile. Această activitate au făcut-o după ce am afișat posterele tip expoziție, prin activitate pe grupuri și frontală. Ca evaluare am urmărit: să coopereze în realizarea temei, să analizeze și să compare posterele, să evidențieze posterul cel mai reușit.

În ultima etapă, de încheiere a activității, am apreciat comportamentul lor și modul cum au realizat sarcina de lucru; ca strategie am folosit conversația și brainstormingul: „Cine credeți că a răspuns cel mai bine la întrebări?; Cine a descris cel mai bine tabloul?; Care poster este cel mai reușit?”, iar ca evaluare am urmărit să aprecieze corect, în spirit critic și autocritic.

4. Convorbirea poate fi un mijloc important de consolidare, aprofundare și sistematizare a cunoștințelor privitoare la ocrotirea naturii. Convorbirile tematice, prin subiectele abordate, vin să completeze varietatea temelor posibile spre realizarea în diferite domenii, în special a celor cognitive de cunoaștere a mediului: „Grădinița noastră, bucuria copiilor”, „Toamna pe strada mea”, „Au plecat păsările călătoare”, „Baba iarna intră-n sat”, „Vine primăvara”, „Plecăm la școală”, „Prietenii pădurii”, „Ce știm despre iarna”, „Animalele – prietenele omului”; „Plantele”; „Apele minerale”; „Apa din organismul nostru”; „Circuitul apei în natură”;

Prin activitățile de convorbire: „Copiii – prietenii naturii”, „Cum îngrijim și ocrotim natura”, „Omul prieten sau dușman al naturii”, copiii dau răspunsuri privind natura, fenomenele care se produc în natură precum și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă copiii și oamenii mari pentru a îngriji și proteja mediul în care trăim. Educația ecologică se realizează nu numai prin activitățile comune ci și prin jocurile și activitățile la alegerea copiilor. Aceste convorbiri oferă dialogul larg deschis cu educatorul, cu copilul și dau posibilitatea de a cunoaște nivelul cunoștințelor acumulate și vocabularul activ al copiilor.

În cadrul convorbirii „Ce știm despre iarna”, educatorul urmărește ca obiective de referință:

– Să recunoască anumite schimbări și transformări din mediul înconjurător;

– Să cunoască elemente ale mediului social și cultural;

– Să descrie verbal obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător;

– Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate.

Comportamente urmărite de educator sunt:

– Să denumească anotimpul în care suntem și lunile acestuia;

– Să enumere fenomene caracteristice iernii;

– Să denumească sărbătorile religioase și tradiționale specifice iernii;

– Să denumească obiecte de îmbrăcăminte folosite de om în anotimpul rece;

– Să denumească jocurile copiilor iarna și sporturile de iarnă;

– Să descrie viața animalelor sălbatice, a plantelor în timpul iernii.

La grupa mare, am folosit convorbirea cu tema „Animalele din ograda bunicilor”, forma de organizare fiind frontal, în grupuri mici, în perechi, individual.

Obiectivele fundamentale au fost: consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre animalele domestice; dezvoltarea/exersarea inteligențelor multiple; educarea responsabilității privind participarea la îngrijirea animalelor domestice.

Ca obiective operaționale, am avut în vedere:

a) Cognitiv-formative:

– Să descrie animalele domestice sub aspectul înfățișării;

– Să denumească hrana specifică fiecărui animal;

– Să identifice foloasele aduse omului;

– Să verbalizeze modul în care pot îngriji ei animalele;

– Să formuleze ghicitori despre animalele domestice.

b) Psiho-motorii:

– Să se grupeze rapid, în funcție de cerințe;

– Să manipuleze materialele puse la dispoziție;

– Să realizeze diagramele de grup.

c) Afectiv atitudinale:

– Să simuleze/denumească acțiuni de îngrijire și comportamente ale animalelor;

– Să-și exprime preferințele pentru un animal domestic;

– Să colaboreze în grup pentru realizarea sarcinilor.

Strategia didactică a presupus:

a) Metode și procedee: conversația, observația, expunerea, explicația, descrierea, problematizarea, brainstorming, jocul, ghicitorile, lucrul în echipă, lucrul în perechi, munca independentă.

b) Mijloace didactice: tablou, „Animalele din curtea bunicii”, o „ogradă” confecționată de mine, siluete și miniaturi de animale domestice, jetoane cu imagini pentru fiecare animal domestic, diagrame Lotus, flori de lotus, fișe de muncă independentă, CD, carioca, lipici.

În prima etapă, ce a presupus momentul organizatoric, am creat condițiile optime pentru desfășurarea activității. Ca strategie, am aranjat mobilierul pe opt colective în formă de cerc, am pregătit materialele demonstrative și distributive și am procedat la așezarea copiilor în semicerc pe covor.

În etapa a doua, de captare a atenției, am ascultat împreună „Graiul animalelor”. Ca strategie am folosit conversația, frontal, individual, punându-le întrebări: „Ale cui glasuri le-ați ascultat?; Ce animale ați recunoscut după graiul lor?”. În ceea ce privește evaluarea, ea a fost orală, frontală și am urmărit recunoașterea și descrierea animalelor domestice.

În etapa trei, de anunțare a temei și de enunțare a obiectivelor, le-am spus copiilor tema și obiectivele urmărite, strategia folosită de mine fiind expunerea, făcută frontal și individual. Am anunțat tema „Animalele din ograda bunicii” și am expus tabloul cu același titlu, spunându-le copiilor: „Vă veți reaminti cât mai multe lucruri despre ele și le veți prezenta colegilor”. În evaluarea făcută, am urmărit interesul copiilor pentru temă și imaginea prezentată.

În etapa patru, de reactualizare a cunoștințelor, am folosit ghicitorile. Am organizat copiii în perechi și i-am pus să formuleze ghicitori referitoare la animalele domestice. Ca strategie am folosit explicația: „Împreună cu colegul din stânga formați perechi și formulați câte o ghicitoare despre animalele din ograda bunicii pentru care primiți imaginea. Fiecare pereche va prezenta ghicitoarea compusă”. Evaluarea a fost orală, în perechi, urmărind identificarea copiilor cu inteligența lingvistică și am făcut aprecierea celei mai reușite ghicitori.

În etapa cinci, de dirijare a învățării, am urmărit trei lucruri, și anume: primul a fost organizarea copiilor în grupuri mici, folosind ca strategie explicația: în centrul semicercului format de copii, am așezat „ograda bunicii” și miniaturi de animale. Am pus opt copii, lideri de grup, să își aleagă un animal în miniatură: cal, vacă, oaie, capră, porc, câine, pisică, iepure, după care, copiii și-au ales câte doi „pui” pentru a-și forma echipa care va ocupa locul la una dintre măsuțe. În evaluare am urmărit observarea modului în care s-au constituit grupurile; cel de-al doilea lucru urmărit de mine a fost comunicarea sarcinii didactice, iar ca strategie am completat diagrama de grup pe flip-chart, cu animalele alese de copii; am distribuit diagramele „Lotus” și plicul cu materialele necesare. În evaluare am urmărit interesul copiilor pentru sarcina didactică; al treilea lucru pe care l-am urmărit a fost realizarea activității copiilor în grupuri mici, folosind ca strategie explicația: „Fiecare grup va colabora și va realiza diagrama pentru animalul ales utilizând materialele găsite în plic sau desenând”. Timp de 15 minute, copiii au colaborat în completarea diagramei, au ales imaginile necesare, au lipit, au desenat sau au scris. I-am ajutat pe copii în realizarea diagramelor, sugerându-le să aibă în vedere: tipul animalului (ierbivor, carnivor, omnivor), hrana, adăpostul, modul de înmulțire, modul de îngrijire, foloasele aduse omului, graiul animalului, asemănarea cu un alt animal, deosebirea față de un alt animal domestic. Evaluarea a fost acțională, pe grupuri, în care am urmărit identificarea modului în care colaborează pentru reușita grupului.

În etapa șase, de obținere a performantei, am prezentat diagramele de grup și am realizat diagrama temei centrale, folosind ca strategie sinteza generală: liderul fiecărei echipe prezintă diagrama de grup și va răspunde întrebărilor puse de ceilalți copii, apoi o așează pe covor formând în final diagrama temei centrale. În acest mod, copiii au făcut comentarii, au adus completări, și-au exprimat părerea față de modul în care s-a realizat diagrama „Animalele din ograda bunicii”. Evaluarea a fost pe grupuri.

În etapa șapte, de asigurare a transferului de cunoștințe, am aplicat jocul în grupuri, „Să ne amintim”, iar ca strategie am împărțit copiii în trei grupuri (pe baza număratului până la trei), fiecare echipă având ca sarcina să-și amintească:

G1: cât mai multe poezii despre animalele domestice;

G2: cât mai multe cântece;

G3: cât mai multe povești.

Evaluarea a fost orală, pe grupuri și am apreciat grupul câștigător.

În etapa opt, de evaluare, am folosit activitatea frontală, munca independentă și am aplicat jocul, „Arată cum face”. Pentru strategie, am pus copiii să ia loc la măsuțe, unde le-am împărțit mai multe tipuri de fișe de muncă independentă, astfel încât cei care au stat alături să nu aibă fișe asemănătoare. Fișele au fost concepute pentru toate animalele domestice, iar copiii au avut drept sarcini: să încercuiască adăpostul animalului pentru care a fost concepută fișa; să coloreze foloasele aduse omului; să marcheze cu „X” hrana animalului respectiv.

Fișele le-am expus pe flanelograf, organizând jocul distractiv, în cadrul căruia am numit un animal, iar copiii au trebuit să simuleze un comportament specific al animalului respectiv. Evaluarea a fost scrisă individuală, acțională și frontală.

În ultima etapă, de încheiere a activității, am urmărit două lucruri și anume: primul a fost de apreciere a modului în care s-au realizat sarcinile și obiectivele, am folosit ca strategie discuția în cerc, inițiind un dialog cu copiii: „Care a fost cea mai completă diagramă de grup? De ce? Care credeți că au fost cei mai activi copii?”. Al doilea lucru pe care l-am urmărit a fost aplicarea jocului muzical, iar ca strategie am folosit conversația, punându-le întrebări: „Ce v-a plăcut mai mult în activitatea de astăzi? De ce?”. Copiii au executat jocul muzical, „Glasul animalelor”, iar eu am apreciat comportamentul lor și rezultatele obținute de ei în timpul activității. Evaluarea a fost orală și frontală.

5. Povestirea ca metodă de expunere este aplicată în cadrul procesului instructiv-educativ pentru prezentarea unor texte literare cu caracter realist, științific sau fantastic, în cadrul activităților frontale dirijate sau la începutul său finalul activităților frontale dirijate, pentru a trezi interesul copiilor pentru ceea ce urmează și va urma, cât și pentru consolidarea sau verificarea cunoștințelor. Povestirea trebuie, în primul rând, să fie accesibilă copilului, să-l emoționeze puternic, să fie la obiect și să nu încarce memoria copilului cu date nesemnificative. În cadrul activităților de povestire, educatorul are posibilitatea de a aplica metode, procedee, lucruri diferite în funcție de grupa căreia se adresează, a nivelului copiilor, cât și a discutării textului literar sub forma conversației, a dialogului, a explicației. Caracterizarea personajelor face apel la acțiunea povestirii, atașamentul copilului spre cele pozitive, dar și la motivația copilului pentru unele personaje. Pe marginea unei povestiri se poate da posibilitatea copiilor să creeze noi întâmplări, povestioare posibile, din imaginație sau cu fapte similare cu cele prezentate de educatoare. Subiectul acestora poate fi observat și din conținutul unei poezii.

Copilul trebuie să desprindă faptele bune de cele rele, să domine „binele” asupra „răului”. Textele literare de actualitate, cu aspecte din viața cotidiană sau științifico-fantastică, contribuie la lărgirea orizontului cognitiv, dar și la dezvoltarea limbajului, a imaginației creatoare, a dezvoltării formelor de analiză, sinteză, caracterizându-le.

Povestirea, metodă preponderent verbală, expozitivă este „acasă” în educația preșcolară; este folosită pentru prezentarea unor texte literare, cu caracter realist-științific sau fantastic, în special în activitățile destinate educației limbajului și dezvoltării capacităților de comunicare. Ca procedeu, poate să apară și în contextul unor activități muzicale, în cadrul observației după natură, în anumite momente ale convorbirilor, la începutul jocurilor didactice; de asemenea, unele activități libere pot să debuteze cu o scurtă povestire, rostul ei fiind acela de a trezi interesul copiilor.

Cerințele pedagogice față de povestire țin tot de respectarea normativității didactice. Astfel:

– Povestirea trebuie să utilizeze un limbaj accesibil, clar, logic și, în special expresiv;

– Conținutul povestit trebuie să fie selectat cu grijă pentru a reține tot ceea ce este esențial, cu renunțarea la detaliile care îngreunează înțelegerea;

– Povestirea trebuie să se sprijine pe material intuitiv și să facă apel la fondul de reprezentări al copiilor, stimulând combinatorica lor, dezvoltarea imaginației, captând și reținând atenția o secvență temporală convenabilă, ceea ce se constituie ca o exersare utilă pregătirii pentru școală;

– Fiind centrată pe educator, participarea „activă” a copiilor poate fi asigurată în plan afectiv.

De exemplu, în povestirea „Ursul păcălit de vulpe” unde Ursul: credul; Vulpea: hoața, șireată, lacomă, mincinoasă, copiii au creat pe marginea acestei povestiri o altă poveste: „întâmplare din pădure”, unde au venit alte animale și, în final, vulpea a fost judecată, pedepsită și ursului i s-a dat pește pe săturate. Povestirile și lecturile educatorului: „Cireșul”, „Lacrima unui fir de iarbă”, „Ploaie pentru floarea cea mică” îi ajută pe copii să-și formeze un comportament adecvat în natură, evaluându-și corespunzător urmările faptei lor (dacă ar rupe crengile cireșului, acesta n-ar mai rodi, dacă calci iarba aceasta se ofilește, dacă rupi florile parcurile și grădinile rămân fără frumusețe).

6. Activitățile de memorizare contribuie la realizarea dialogului copilului cu animale îndrăgite, fluturi, plante, personaje îndrăgite, activități comune a legăturii omului cu ceea ce îl înconjoară.

Ele contribuie la corectarea exprimării greșite, dar și la formarea unui, limbaj coerent, expresiv, plastic, în măsura în care educatorul este un model, pentru copil, de felul cum recită o poezie, de modul de a-1 face pe copil să, înțeleagă textele literare prezentate și de a folosi intonația potrivită și a da textului finalul adecvat.

Exemple de memorizări la grupa mare: „Revedere” de Mihai Eminescu; „Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu; „Zdreanță” de Tudor Arghezi; „Cățelușul șchiop” de Elena Farago; „Gândăcelul” de Otilia Cazimir. Activitățile de memorizare sunt o modalitate de cunoaștere a naturii și de formare a comportamentelor ecologice.

7. Activitățile muzicale: muzica reprezintă suportul afectiv prin care se însușesc noțiuni de orice fel și principalul mijloc de sensibilizare a copiilor față de natura înconjurătoare.

Activitățile muzicale au în aceeași măsură consecințe în planul educației estetice cât și în acela al dezvoltării intelectuale (prin cuantumul de cunoștințe muzicale fundamentale însușite, despre ritm, durata și înălțimea sunetelor, linii melodice scrise într-o măsură sau alta) și în cel al educației psihomotorii. Interpretarea cântecelor, bucuria și plăcerea ce însoțesc interpretarea, au consecințe în planul dezvoltării afective, iar coordonarea glasurilor, ritmurilor și mișcărilor în timpul cântatului are influențe asupra componentei sociale a dezvoltării personalității copiilor. Dacă trăirile afective pozitive însoțesc constant activitățile muzicale (ca de altfel și pe acelea de desen, pictură, modelaj) copiii vor relua, ca alegere proprie, acest gen de activități în timpul lor liber din grădiniță sau de acasă. Cântecele copilăriei sunt frumoase dar este necesară o selecție a lor în raport cu linia melodică (după frumusețe și grad de dificultate pentru fiecare nivel de vârstă) pentru a se asigura condițiile unei interpretări cât mai curate și mai frumoase. Copiii nu trebuie să fie obișnuiți a interpreta oricum, ci trebuie să li se insufle o anume exigență raportată la propriile lor posibilități reale. Modelul oferit de educator, de asemenea, trebuie să corespundă exigențelor estetice. Lucrându-se astfel, se pot realiza obiective prevăzute de programa:

– Receptarea muzicii în mod afectiv;

– Dezvoltarea capacității de a se autoexprima prin intermediul muzicii;

– Alegerea adecvată a melodiilor sau creația spontană a unor secvențe ritmico-melodice;

– Receptarea cu sensibilitate a sunetelor din lumea înconjurătoare „corelarea sunetelor simple/complexe cu imagini din natură”;

– Să-și aleagă/imagineze secvențe muzicale corespondente unor trăiri afective ori unor situații;

– Să evalueze propria interpretare sau a celorlalți;

– Să discrimineze ritmul și să recunoască/reproducă structuri ritmice, intensități diferite de sunete, înălțimi diferite;

– Să discrimineze durata sunetelor și să o redea corect;

– Să sesizeze/reproducă nuanța și tempoul;

– Să discrimineze diferite instrumente muzicale;

– Să asocieze unor melodii mișcări adecvate;

– Să utilizeze creativ mișcări ritmice, de dans, adecvate unor anume stări sufletești, sentimente, situații;

– Să-și elaboreze deprinderi de audiere a muzicii;

– Să interpreteze sensibil bucăți muzicale.

8. Activitățile de desen, pictură, modelaj vizează însușirea unor norme estetice care sunt transpuse în produsele activității copiilor. Ei învață nu doar gama de culori, tonuri și nuanțe, ci și modul în care le pot obține și combină în propriile lor creații; învață nu doar aspectele legate de estetica formelor, ci și transpun în lucrări proprii moduri diferite de îmbinare estetică a acestora; lucrările au, de cele mai multe ori, destinație afectivă ele fiind create pentru a fi dăruite mamei, colegului care aniversează ceva, lui Moș Crăciun sau Iepurașului, unui personaj iubit dintr-o poveste tocmai învățată. De asemenea, copiii sunt familiarizați cu diferite tehnici de desenare, colorare, pictură, dactilopictură, exersează aceste tehnici pe suporturi diferite (hârtie albă sau divers colorată, pânză, coji de ouă lipite, paste făinoase lipite pe suport de hârtie, faianță, piatră, ceramică). Modelajul, odată cu plăcerea redării prin construcție proprie a unor forme după model sau din imaginație, dezvoltă motricitatea fină a mâinii, sprijină substanțial coordonarea bimanuală și oculo-manuală.

Este necesar ca modelele oferite de educator atât pentru desen, pictură cât și pentru modelaj să îndeplinească cerințele de ordin estetic. Culorile și materialele folosite de copii trebuie să ofere condiții pentru realizarea unor produse estetice. Tehnicile de desen, colorare, pictură, modelare însușite de copii trebuie să corespundă posibilităților motorii specifice fiecărei vârste pentru a se asigura realizarea unor produse cât mai aproape de estetic. Desenul, pictura, modelajul (grădina de legume, pădurea cu flori, animale și flori ocrotite) oferă copiilor sentimentul de bucurie de a retrăi plăcerea unor evenimente sau impresii dobândite în diverse situații. Realizate astfel, activitățile respective pot rezolva obiectivele de ordin estetic implicate:

– Perceperea frumosului din realitatea înconjurătoare, identificând culori și forme;

– Exprimarea impresiilor vizual-estetice în structuri specifice artei plastice;

– Exprimarea liberă, creatoare, prin intermediul limbajului plastic;

– Realizarea unor efecte estetice prin îmbinare de forme, culori, mărimi, prin utilizarea unor instrumente diversificate (burete, pâslă, periuță, păi, fire, pieptene, degete, bile);

– Realizarea unor forme spontane interpretând pata de culoare și completând-o cu puncte, linii, alte culori;

– Compunerea spațiului plastic, utilizând elemente ale limbajului plastic;

– Combinarea culorilor, prepararea tonurilor și nuanțelor, sesizând efectele termice ale culorilor;

– Exprimarea plastică a unor teme impuse sau alese liber;

– Modelarea unor forme în dimensiuni corelative variate, prin mișcări translatorii, circulare, de aplatizare, de adâncire, folosind nisip, rumeguș, lut, cocă, plastilină.

Modelarea reprezintă orientarea didactică prin care gândirea copiilor este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul unor modele, prin antrenarea raționamentului analogic.

Modelul didactic îndeplinește o funcție demonstrativă prin aceea ce include informații prin care copiii urmează să le reproducă, mediază înțelegerea unor fenomene și procese greu accesibile elevilor.

Folosirea metodei modelării în procesul de învățământ, a oferit preșcolarilor posibilitatea dezvoltării deprinderilor practice, proceselor de analiză, sinteză, comparație, deducție, inducție.

Particularitățile dezvoltării intelectuale a preșcolarului și specificul activităților de cunoașterea mediului înconjurător, impun să se utilizeze cu prioritate modelarea similară, realizată prin intermediul modelelor materiale.

Modelele materiale reproduc cu ajutorul diferitelor materiale, obiectele și fenomenele lumii reale.

La majoritatea activităților despre plante și animale, se folosesc mulaje de diferite tipuri izomorfe, similare, care deși se diferențiază de obiectul original prin dimensiuni, sunt de un real folos, reproducându-l din punct de vedere al formei exterioare.

De exemplu, utilizarea mulajului florilor de varză, le da posibilitatea copiilor să cunoască modul de înmulțire a acestei plante, fenomen care nu se poate înțelege pe deplin pe baza observației directe asupra plantei deoarece, fiind o plantă bienală, produce flori și fructe – semințe în al doilea an de viață.

Construirea, mânuirea și interpretarea unui model aruncă o rază explicativă asupra originalului, dă posibilitatea gândirii să avanseze în direcția rezolvării unor probleme de cunoaștere și acțiune.

Exemple de modelaj: „Oameni de zăpadă”, „Săniuțe”.

Comportamentele urmărite de educator prin activitățile de modelaj sunt:

– Să aplice tehnicile de lucru învățate pentru a realiza un spațiu plastic dat;

– Să finalizeze lucrarea, verbalizând acțiunile întreprinse, folosind expresii și cuvinte despre iarnă;

– Să numere unele elemente existente în spațiul plastic dat;

– Să-și iscălească lucrarea proprie, dacă pot.

În ceea ce privește pictura, am folosit împreună cu cei mici tema „Fructe de toamna”, unde am urmărit completarea tabloului prin pictură și ștampilarea cu buretele.

Ca obiective operaționale, am urmărit:

– Să recepteze modalitățile de execuție/de realizare a lucrărilor;

– Să realizeze compoziții originale prin aplicarea tehnicilor de lucru învățate;

– Să modifice modelul dat prin adăugare;

– Să aplice culoarea pe suprafețe date cu pensula și buretele.

Metodele și procedeele folosite au fost: conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, evaluarea, jocul, iar ca materiale didactice am avut la dispoziție colaje realizate din frunze presate, foi colorate pe care sunt desenate contururile fructelor de toamna: măr, pară, prună, acuarele, pensule, burete în formă de fructe.

În cadrul activității manuale desfășurată cu copii în vârstă de 5 ani am realizat o lucrare colectivă cu tema: „tablou de primăvară”. Copii s-au așezat la măsuțe lângă vecinii preferați. Apoi fiind invitați să privească tabloul, li s-a cerut să spună cum cred ei că se poate face un tablou de primăvară. Unii copii au propus să-l picteze; alții examinând hârtiile de pe masă și foarfecele au propus să decupeze ceea ce au desenat pe hârtii și să le lipească unde se potrivesc.

Astfel fiecare copil a putut alege figura pe care și-a dorit să o decupeze și să se gândească unde o poate așeza în tablou. Copii au lucrat cu nespus elan și seriozitate: pomii au început să primească flori de măr de culoare roz; pe pământ au apărut fire de iarbă și flori colorate; pe cer nori și soare. Tabloul a fost realizat neașteptat de frumos, reflectând veridic structuri posibile din natură purtând nota de originalitate a copiilor care au colaborat la crearea lui.

În creație se exprimă în mod deosebit afectivitatea copilului, felul în care lumea externă se reverberează în sufletul copiilor. Culorile utilizate de copii în desen, expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica în momentul în care „fabulează” pot fi surse de cunoaștere a afectivității copilului. Creația la această vârstă, chiar dacă nu are valoare pentru „omenire” are o imensă valoare pentru „devenirea umană”; ea nu trebuie să fie scăpată din vedere de către educatori și, în special trebuie să fie stimulată.

Creativitatea specifică se manifestă în produsele artistice ale copiilor în care, chiar dacă intențiile sunt mai largi decât realizările, se manifestă forța și caracteristicile personalității, se proiectează sinele și aptitudinile, interesele. Preșcolarul își însușește tehnicile simple ale colajelor, ale modelajului, ale desenului, ale picturii în acuarelă. Aceste tehnici constituie expresii ale diferitelor activități artistice și constituie bazele artelor spațiului. Concomitent cu dezvoltarea aptitudinilor și a capacităților artistice, are loc formarea gustului artistic. În perceperea operelor de artă, copiii preșcolari pot avea emoții creatoare, care să le dea, bineînțeles în cazuri excepționale, înțelegerea unei vocații.

9. Activitățile practice sunt un mod concret de formare a deprinderilor de gospodărire, care îi determină să înțeleagă rolul pe care îl au în protejarea naturii.

Exemple de activități practice: „Nu rupeți florile”, „Nu călcați iarba”, „Reutilizarea, reciclarea unor materiale”, „Un om…, o floare…, un pom”, „Pregătirea plantelor pentru iernat”.

Prin activitățile practice aplicative de efectuare a curățeniei și ordinii în sala de grupă, de îngrijire a florilor de la colțul viu al naturii, de îngrijire a împrejurimilor grădiniței am urmărit ca preșcolarii să iubească ordinea și curățenia, să iubească natura, și să le formez deprinderea de a o îngriji și ocroti.

10. Jocurile și activitățile didactice alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual. Practic, în decursul unei zile regăsim, în funcție de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal), două sau trei etape de jocuri și activități alese (etapa I – dimineața, înainte de începerea activităților integrate, etapa a II a – în intervalul de după activitățile pe domenii de învățare și înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă și, după caz, etapa a III – a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază și plecarea copiilor de la programul prelungit acasă). Totodată, în unele cazuri, ele se pot pot regăsi ca elemente componente în cadrul activității integrate. Reușita desfășurării jocurilor și a activităților didactice alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune. Astfel, dacă este vorba de activități desfășurate în sala de grupă, educatoarea va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca: Biblioteca, Colțul căsuței/Joc de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă. Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale, de spațiu și de nivelul de vârstă al copiilor. În funcție de spațiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate cuprinde toate centrele sau cel puțin două dintre ele în care cadrul didactic pregătește zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc, în funcție de disponibilitate și nevoi. Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colțurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare. Pentru etapa jocurilor și a activităților alese desfășurate în curte, o atenție specială va fi acordată atât organizării și amenajării curții de joc, cât și siguranței pe care o oferă copiilor spațiul respectiv și dotările existente.

Jocul este un mijloc foarte important de dezvoltare psihică multilaterală a copilului, devenind pe parcurs o formă de activitate tot mai complexă.

Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influențată în sensul dobândirii de noi cunoștințe, pe de o parte și a diversificării acțiunilor mintale, pe de altă parte. Jocul favorizează dezvoltarea atitudinilor imaginative, a capacităților de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete cu obiectele în timpul jocului.

Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică, în care jocul capătă caracteristici noi ce îl apropie de alte feluri de activitate în același timp, însă, jocul se distanțează și mai mult de acestea, intrând în cele mai variate relații cu celelalte feluri de activități de la supra sau subordonare până la diferențierea și delimitarea netă față de ele.

Preșcolaritatea constituie o etapă importantă pentru evoluția jocului datorită faptului că acum apar cele mai complexe, variate și interesante feluri de joc.

Prin intermediul jocului, alături de nevoia de a se integra, copilul experimentează și nevoia de a-și apăra și de a-și afirma individualitatea. Obligat de context să iasă din el însuși și să se privească dintr-o altă perspectivă, copilul își construiește un sens propriu al identității, sens concretizat în imaginea de sine.

În cadrul jocurilor liber-creative sunt incluse: jocul de creație, jocul de masă, jocul dramatic, jocuri de cunoaștere a mediului înconjurător.

Jocul de creație ocupă la preșcolari în raport cu celelalte jocuri, locul cel mai important.

Apariția și practicarea intensă a jocului de creație, reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului – în special al formării capacității de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din viața înconjurătoare. Fenomenul ca atare atestă participarea intensă a copilului la tot ce-l înconjoară. Un „leu care rage” nu mai apare deloc înfricoșător. Dacă cineva îi dă o ceașcă în care se face că este lapte, leul se transformă imediat într-o pisicuță blândă și alintată. În jocul de rol se poate întâmpla orice.

La grupa pregătitoare, am apelat la un joc de creație cu tema „Bogățiile toamnei”, cu formă de organizare individual, pe echipe și în grupuri, în care am avut ca scopuri ale activității:

– Stimularea imaginației creatoare a copiilor în inițierea și desfășurarea jocurilor, precum și a originalității, în scopul realizării sarcinilor propuse;

– Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

– Stimularea expresivității și creativității prin pictură.

Jocul dramatic este liber și își are sursa în imaginația copiilor. El nu trebuie confundat cu „dramatizarea” care sună asemănător ca denumire dar, de obicei, este regizată de educator și nu este spontană. A interpreta o poveste, fiecare având un rol anume, este dramatizare și nu joc dramatic.

În ceea ce privește jocul de masă pe care l-am aplicat la copii: „Toto și Loto în lumea animalelor”, ei au învățat să cunoască diferite medii geografice (pădure, aer, apă, zone geografice îndepărtate) precum și viețuitoarele care trăiesc în acele medii și au început să devină din ce în ce mai curioși și dornici de a cunoaște cât mai multe despre toate componentele naturii.

Jocurile de cunoaștere a mediului înconjurător sunt foarte variate. Dintre acestea, cele mai apreciate de copii sunt: „Când se întâmplă?”; „Să facem un tablou de iarnă”; „După mine cine vine?”.

Pot fi aplicate și jocuri de mișcare cu text și cânt, care sunt preferatele copiilor: „Ursulețul doarme”; „Lanțul”; „Dansul rozelor”; „Țăranul e pe câmp”.

Deși activitățile sunt liber-creative și copiii se manifestă liber, totuși, educatorul folosește o serie de metode specifice. Acestea sunt explicația, demonstrația, conversația și exercițiul.

Sistematizând importanța jocurilor în activitatea copiilor, se pot desprinde cele mai importante caracteristici ale acestuia:

– Jocul este un vehicul al stimulării cognitive;

– Jocul îi pregătește pe copii pentru viață;

– Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulților;

– Jocul este un exercițiu crucial pentru formarea și dezvoltarea responsabilității etice;

– În activitatea ludică este, de asemenea exersată judecata estetică a copilului;

– Jocul stimulează fantezia, „conștiința imaginativă” și un anume gen de percepție a ideilor.

În procesul de cunoaștere a mediului înconjurător de către copii și de a stimula interesul lor pentru tot ceea ce îi înconjoară, sunt incluse și alte tipuri de activități, cum ar fi: plimbările, vizitele, excursiile, drumețiile, care oferă avantajele de a obține menținerea sănătății fizice și psihice a copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte de a spori eficiența demersului specific educației ecologice.

2.3. ALTE MODALITĂȚI DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI: PLIMBĂRI, VIZITE, DRUMEȚII

Viața copiilor în grădiniță trebuie să aibă un conținut bogat pentru a contribui la dezvoltarea unor interese cât mai diverse. Copiii sunt foarte interesați de concret, iar „faptele vii” reprezintă principiul de bază în organizarea vieții copiilor. Activitatea din grădiniță, întotdeauna vie, interesantă, atrăgătoare, supune totodată copilul unor eforturi și încordări, pregătindu-l pentru învingerea dificultăților de mai târziu.

Dacă activitățile liber-creative desfășurate în grădiniță dezvoltă la copii: schimbarea comportamentului prin trecerea de la atitudinea de confort, imitație, memorare la atitudinea de efort, elaborări, interpretări personale; conștientizarea de către copii a propriului potențial creativ, la dobândirea încrederii în forțele proprii, la exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin producții cu note deosebite de originalitate; dezvoltarea creativității, educatorul trebuie să urmărească cu atenție și desfășurarea de activități în afara grădiniței, prin care copiii își dezvoltă condiția fizică și psihică dar, în același timp își lărgesc arealul de cunoaștere asupra a ceea ce se petrece în jurul lor, asupra mediului înconjurător.

Desfășurarea de activități în afara sălii de clasă, în contact nemijlocit cu mediul înconjurător este extrem de importantă pentru procesul de cunoaștere a mediului înconjurător de către copii. Așa cum îi învățăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, la școală și în societate, să respecte normele de igienă, tot așa trebuie să-i învățăm să se poarte cu mediul în care trăim. Dornici de a cunoaște, de a ști, de a investiga, de a vedea cu ochii minții frumusețea naturii, elevii trebuie sensibilizați prin organizarea a cât mai multor plimbări, drumeții și excursii. Ele constituie o modalitate prețioasă de educație ecologică, deoarece copiii văd plantele și animalele în mediul lor de viață, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăția de culori, imagini și sunete.

Astfel, se pot organiza plimbări în jurul grădiniței, activitate care are ca scop observarea terenului din jurul ei, împrejurimile imediate, plantele din parcul alăturat sau rondurile de flori din fața grădiniței, iarba călcată, resturile menajere aruncate.

O altă modalitate o reprezintă excursiile mai scurte pentru cercetarea unei zone verzi, în parc sau unei păduri din apropierea localității, pentru ca astfel se vor organiza discuții referitoare la aspectele pozitive și negative din zona respectivă, aspecte legate de îngrijirea naturii. Organizarea unei drumeții într-o zonă de agrement a localității ajuta de asemeni foarte mult, întrucât ea va fi urmată de discuții referitoare la ceea ce copiii au văzut aici, la îndatoririle fiecărei persoane pentru îngrijirea zonei de agrement. Asemenea drumeții, plimbări urmate de discuții, contribuie mult la dezvoltarea atitudinii active față de tot ce ne înconjoară, ajută la dezvoltarea sentimentului estetic, la sesizarea factorilor perturbatori ai armoniilor din natură.

Curiozitatea spontană a copiilor manifestată în timpul excursiilor și vizitelor, prin întrebările „De ce?”, „Cum?”, „Din ce cauză?”, se transformă într-o activitate intelectuală intensă, cu un caracter din ce în ce mai conștient. În procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, în strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă și vorbirea copiilor.

Cunoașterea pe cale senzorială este prima cale de cunoaștere, gândirea copilului preșcolar născându-se și formându-se în procesul perceperii active a obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător. Prin contactul direct cu natura, cu frumusețile și transformările ei, copiii au posibilitatea să vadă totul de aproape.

Profitând de interesul pe care-l au copiii față de animale, am organizat cu grupa ce o conduc o lecție plimbare la „Grădina Zoologică” pentru a observa animalele sălbatice.

În privința obiectivelor opționale pe care mi le-am propus, acestea au fost:

– Să identifice fiecare animal sălbatic, analizându-i părțile componente;

– Să achiziționeze termeni noi – exemplu – captivitate;

– Să manifeste bucurie și interes în contact cu animalele;

– Să clarifice, să genereze cele observate, în momentul consolidării.

Metodele folosite au fost: observația, conversația euristică, învățarea prin descoperire, problematizarea.

Observarea s-a desfășurat pornind din punctul unde erau situate căprioarele. Știm despre copii că se deosebesc între ei nu numai prin inteligență și temperament ci și prin emoții, dispoziții afective, sentimente, motivații. Acest aspect l-am remarcat și la grupa mea. Unii copii s-au entuziasmat, au exclamat: „Uite animalele!”, în timp ce alții au fost mai reținuți, știind să își controleze emoțiile. În momentul în care i-am întrebat dacă știu unde ne aflăm, ei au afirmat în cor: „La Grădina zoologică!”. Le-am orientat atenția spre locul unde se aflau cerbii și căprioarele, utilizând metoda dialogului. Prin observație directă copiii au descris: alcătuirea corpului, statura, culoarea, blana, mediul de viață, deplasarea, reușind să exprime foarte bine caracterul activ și relativ al animalelor. Prin metoda comparației, copiii au evidențiat mai bine ceea ce este caracteristic celor două animale, deoarece faptele ies în evidență și ne atrag mai ales prin contraste. Comparând căprioara cu cerbul, au dedus că: toate căprioarele nu au coarne, cerbii au coarne și sunt animale superioare. În continuare, ne-am deplasat la cușca lupilor, pe care copiii i-au recunoscut. Pentru ca observarea să nu fie monotonă, i-am lăsat să se exprime liber, am știut, ca educatoare, când să intervin și cât să-i ajut, lucru demonstrat prin participarea lor cu mult interes. I-am întrebat de ce cred ei că lupii stau în cușcă, iar răspunsul a venit imediat: „Pentru că sunt periculoși”. Am continuat și i-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă lupii ar fi liberi, iar inteligența lor a fost semnificativă prin răspunsul: „Ar mânca căprioarele”. Văzând animalele în realitate, copiii au perceput vizual părțile componente ale acestor animale, analizând, transpunând în cuvinte cele observate. Conducându-i și la iepuri, copiii au observat că dintre toate animalele văzute, iepurele este cel mai mic, precum și faptul că iepurii s-au speriat și au fugit, pentru că ei vorbeau tare. Au observat și că iepurii au două piciorușe mai lungi în spate și două mai scurte în față și în momentul în care i-am întrebat de ce cred ei că au astfel picioarele, răspunsurile au venit din toate părțile, pline de entuziasm: „Să alerge repede pentru a nu-l prinde oamenii!” sau „Să alerge pentru a nu-l mânca animalele rele!”. Deoarece majoritatea copiilor au remarcat repede trăsături esențiale ale animalelor observate, acest lucru a depins de spiritul lor de observație care la unii este mai bine dezvoltat, la alții mai puțin. Senzațiile vizuale joacă rolul cel mai important în relațiile cu mediul. Cu ajutorul senzațiilor vizuale, copiii au obținut informații despre animale, de la distanță, fără să le pipăie. Prin observația leului ținut și el în cușcă, analizatorii copiilor au început să distingă forma, mărimea, părțile componente, să le individualizeze, să stabilească similitudinea cu celelalte animale ținute în captivitate. Am remarcat cu mare încântare cum dorința de cunoaștere a copiilor era din ce în ce mai mare. Se citea pe expresia feței lor un sentiment de entuziasm pentru ceea ce vedeau. Prezența noastră în fața cuștii animalelor, le determină pe acestea să răspundă activ la anumiți stimuli, modificându-și poziția corpului prin mișcări, strigăt, dând posibilitatea copiilor să sesizeze prin comparație, părțile componente ale animalelor observate. Aflându-se în fața cuștii unde erau situate vulpile, copiii au dobândit informații despre vulpea polară și argintie. Prin comparație, analiză, sinteză, am stabilit însușirile caracteristice celor două animale. Ursul a fost observat de către copii în două ipostaze: deplasându-se, mergând greoi prin curtea grădinii zoologice și stând în două picioare într-un bazin de unde putea fi privit de la înălțime. Pentru a le centra atenția asupra observării acestui animal, le-am propus să-l compare cu celelalte animale observate anterior și i-am întrebat: „Cum este ursul față de vulpile pe care le-am văzut?”, iar răspunsul pe care l-am primit a fost: „Este un animal mare”. După terminarea plimbării, i-am întrebat pe copii dacă preferă să vadă animalele la Grădina Zoologică sau după tablouri și mulaje, iar răspunsul a fost categoric: „La Grădina Zoologică!”.

În pregătirea copiilor pentru cunoașterea reală a mediului și întreținerea sănătății lor fizice și psihice nu am uitat nici de vizite. Astfel, făcând o vizită la o grădină cu plante, flori și pomi, aceasta le-a stârnit copiilor interesul și curiozitatea față de creșterea și înmulțirea plantelor ierboase și a arborilor ornamentali.

Plimbările organizate în parc și excursiile pe care le-am făcut împreună cu cei mici la pădure, au dat multe răspunsuri la întrebările copiilor. În mijlocul naturii am observat că sunt mult mai atenți, receptivi și entuziaști la tot ce este în jurul lor. În excursia făcută, copiii au văzut prin copaci așezate căsuțe (cantine) pentru păsărele și au întrebat: „De ce sunt aceste căsuțe în copaci?”, „Cine le-a pus acolo?”. Am căutat să le explic că aceste căsuțe sunt pentru pasarele, pentru a le pune mâncare mai ales în timpul iernii, când este ger, iar copacii și pământul sunt acoperiți cu zăpadă, pasarelele nemaigăsindu-și hrana. Copiii și-au exprimat dorința de a construi și ei așa căsuțe pentru pasarele, în copacii din curtea grădiniței și să le hrănească pe timpul iernii. În pădure am văzut cum oamenii plantau mici copăcei în locul celor care s-au uscat. Am văzut de asemeni crengi și copaci rupți. Pădurarul ne-a explicat că unii au fost rupți de vânt iar alții au fost tăiați și rupți de oameni răi. Le-am explicat copiilor că defrișarea (tăierea pădurilor) aduce oamenilor pagube imense, cum ar fi producerea alunecărilor de teren, inundații, și vânturi puternice. Dispărând copacii, aerul devine mai poluat. Pădurea este o cetate verde care oferă hrană și adăpost animalelor și păsărilor. Le-am explicat copiilor că pasarelele își fac cuiburi în arbori pentru a fi ferite de căldură puternică a soarelui și de ploi. La un moment dat copiii s-au strâns în jurul unui copac. În trunchiul copacului era o scorbură. I-am întrebat pe copii dacă știu ce este aceasta, iar ei au răspuns că este o scorbură unde se adăpostesc veverițele. Alte animale se adăpostesc în tufișurile din pădure. Am văzut prin pădure alături de iarbă și flori, fluturi de culori diferite: albi, albaștri, galbeni. Le-am explicat copiilor că ei se înfruptă din nectarul parfumat al florilor. Atenția copiilor a fost atrasă de un zgomot. Au ascultat cu atenție și au văzut pe un copac o ciocănitoare care bătea tare cu ciocul în scoarța copacului. Unii au spus că aceasta mai este numită și doctorul pădurii. Eu am completat că ciocănitoarea adună insectele dăunătoare care ar putea usca copacii. Copiii au observat că printre ierburi mișunau fel de fel de insecte. Le-am spus că fiecare vietate, fie mică, fie mare, trebuie să-și caute hrana în pădure. În anotimpul toamna, când am efectuat iarăși excursia, pentru a observa componentele ei în acest anotimp și de asemeni pentru a înțelege anotimpul în sine, copiii au observat cu părere de rău ca pădurea este tristă, păsarelele nu mai cântă, sunt în număr mai mic, pentru că unele au plecat în țările calde. Am concluzionat că pădurile sunt izvor de sănătate pentru oameni și adăpost pentru păsări, insecte și animale. Întorcându-ne la grădiniță, am purtat o discuție referitor la ceea ce am văzut la pădure, insistând pe formarea la copii a unei conduite ecologice, amintindu-le că nu este bine să tai copaci, să faci focul în pădure, să nu omorâm gazele mici.

În timpul excursiei la Grădina Botanică, copiii au observat multitudinea de plante de culori diferite, diferite soiuri de pomi și de copaci. Am observat că florile sunt îngrijite de grădinari, sunt parcelate pe categorii și inscripționate cu tăblițe pe care e scris denumirea fiecărei plante.

În urma excursiilor, plimbărilor și vizitelor efectuate și desenele copiilor s-au schimbat radical. Copiii au redat în desenele lor ceea ce au observat și ce le-a plăcut cel mai mult. Ca educatoare, pentru formarea unei educații ecologice în limita lor de vârstă, mi-am propus:

– Să cunoască ființe și fenomene din mediul înconjurător și unele caracteristici ale acestora;

– Să-și însușească unele cunoștințe din domeniul ecologiei prin activități cu caracter experimental și demonstrativ;

– Educarea capacității de a ocroti, proteja și respecta natura;

– Cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intră în componența acesteia: ape, plante, animale;

– Conștientizarea necesității de a economisi resursele naturale;

– Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiesc;

– Antrenarea lor în acțiuni menite să contribuie la îngrijirea unor arbori, a spațiilor verzi.

În activitățile de acest gen (vizite, plimbări, excursii, drumeții), am mizat și de asemeni am conștientizat faptul că în cadrul acestora, se educă sentimentul de dragoste pentru natură, în spiritul ocrotirii naturii și al protejării mediului înconjurător, problemă vitală pentru omenire.

Grădinița trebuie să pregătească copilul pentru integrarea viitoare în societate. Așadar, grădiniței îi revine misiunea de a forma primele deprinderi de muncă ale copiilor, dar și sentimentul de a-și iubi cu pasiune și dăruire țara. Educarea copiilor pentru muncă și trezirea dragostei pentru anumite meserii se realizează foarte bine atunci când îi punem în contact cu mediul respectiv. Acest contact nemijlocit este facilitat de vizite, drumeții și excursii, care ajută alături de celelalte activități la însușirea unor concepte fundamentale privind mediul și animalele.

Excursiile, drumețiile, activitățile practic-gospodărești (plantări), acțiunile de ecologizare, contribuie la atingerea obiectivelor educației ecologice. Acestea vizează aspecte de natură cognitivă, intelectuală, moral-civică, estetică, afectivă, practică:

– Să cunoască ființe și fenomene din mediul înconjurător și caracteristicile acestora;

– Să-și însușească cunoștințe din domeniul ecologiei prin activități cu caracter experimental și demonstrativ și antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora;

– Educația capacității de a ocroti, de a proteja și respecta natura;

– Conștientizarea necesității de a economisi apă, energia electrică și toate resursele naturale;

– Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiesc;

– Formarea unui comportament civic, a dorinței de a contribui la păstrarea frumosului prin antrenarea în activități de îngrijire a unor arbori, a spațiilor verzi;

– Educarea dragostei față de natură prin desfășurarea de excursii și drumeții pentru cunoașterea frumuseților și binefacerilor naturii.

CAPITOLUL 3. CONTRIBUȚIA EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA FORMAREA UNOR DEPRINDERI DE OCROTIRE A VIEȚII

3.1. ÎNSUȘIREA UNOR CONCEPTE FUNDAMENTALE PRIVIND MEDIUL ȘI VIEȚUITOARELE

„Copiii învață bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni.”

Nicolae Iorga

Alături de activitățile desfășurate în mijlocul naturii, activități prin care cei mici își aprofundează cunoștințele asupra mediului natural, cu tot ce el conține, prin convorbirile și conversațiile euristice despre viețuitoare, despre plante, despre felul cum ne comportăm cu ele, despre elementele primare (sol, apă, aer, lumină, căldură), stimulăm atât curajul în exprimarea propriilor idei, dar mai ales le sădim în suflet seriozitatea de a privi problemele mediului înconjurător, de a participa cu posibilitățile lor la menținerea sănătății naturii și de a-și însuși conceptele fundamentale care stau la baza unei adevărate conduite ecologice.

Astfel, s-a constatat faptul că prin lecturarea imaginilor din activitățile: „Așa da, așa nu”, „Copiii harnici”, „Fapte bune, fapte rele”, „Munca oamenilor în grădină, în livadă”, copiii s-au familiarizat cu aspecte ale lumii înconjurătoare, pentru înțelegerea și aplicarea regulilor de protecție a mediului înconjurător. Prin activitățile de convorbire: „Copiii – prietenii naturii”, „Cum îngrijim și ocrotim natura”, „Omul – prieten sau dușman al naturii”, copiii dau răspunsuri privind natura, fenomenele care se produc în natură precum și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă copiii și oamenii mari pentru a îngriji și proteja mediul în care trăim, iar aceste răspunsuri denotă faptul că ei au înțeles deja ce este și ce nu este bine să faci, raportându-te la mediul înconjurător și, au înțeles de asemeni și realitatea înconjurătoare. Educația ecologică se realizează nu numai prin activitățile comune ci și prin jocurile și activitățile la alegerea copiilor.

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoia generată de trebuințele, dorințele, tendințele specifice copilăriei. Jucându-se, copilul descoperă lumea, viața, obiectele din jur. Starea de bucurie și plăcerea care se creează în timpul jocului se datorează tocmai activității, mișcării, manipulării diferitelor obiecte, imaginării diferitelor situații la care copilul încearcă să le dea un răspuns. Jocul îi deprinde pe copii cu eforturile fizice, intelectuale, pregătindu-i pentru munca de mai târziu. Într-un joc bine organizat, elementele de joc se întrepătrund cu cele de muncă. Din punct de vedere educativ este foarte important să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu munca, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Educatorul nu trebuie să uite sarcina didactică a jocului. Sarcina didactică este legată direct de conținutul și structura jocului și precizează ce anume trebuie să facă în mod concret copiii în timpul jocului pentru realizarea scopului propus. Ea reprezintă esența activității respective, antrenând intens operațiile gândirii dar și ale imaginației.

Toate acestea sunt prețioase mijloace de a-i educa pe copii pentru a cunoaște mediul înconjurător, prezentându-le relația dintre plante, animale și om. Prin activitățile de observare: „Colțul viu al naturii”, „Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, „Crizantema și tufănica”, „Animale domestice”, „Animale sălbatice”, copiii au cunoscut aspecte ale mediului înconjurător, fenomenele care se produc în natură în fiecare anotimp, plante, animale precum și relația dintre acestea și om. Cunoștințele privind caracterele generale ale viețuitoarelor pot fi dobândite și fixate temeinic în memorie și prin jocuri cu cartonașe aflate în trusele de jocuri: „Loto cu animale”, „Loto cu păsări”, „Loto cu flori”, „Animale din continente”. Jocul organizat de mine s-a desfășurat astfel:

– Distribuirea cartonașelor cu păsări și animale;

– Gruparea liberă a cartonașelor de către copii;

– Motivarea fiecărei grupări după criterii logice de grupare (clasificare a viețuitoarelor);

– Evaluarea rezultatelor jocului-concurs.

Pe această cale, preșcolarii au înțeles mai bine și au reținut temeinic caractere și aspecte ca: înfățișarea și alcătuirea animalelor și păsărilor; modul de a se hrăni, mișca, înmulți; mediul fizic în care trăiesc; răspândirea geografică; foloasele pe care le aduc omului.

Cunoștințele preșcolarilor referitoare la animalele de pădure pot fi consolidate și prin jocul didactic intitulat „O excursie la munte” (imaginară), sarcina didactică a jocului fiind recunoașterea animalelor pădurii și a principalelor caractere determinate de noutățile specifice acestui mediu. Pentru realizarea jocului, grupa de preșcolari se împarte pe trei grupe, prima fiind reprezentată de excursioniști, a doua de însoțitori și a treia de echipa de control. Fiecare grupă are de îndeplinit anumite sarcini, care de fapt sunt elementele caracteristice ale jocului. Astfel, prima grupă (aceea a excursioniștilor) trebuie să recunoască din diferite imagini prezentate animale de pădure (și apoi să le denumească), precum și să reconstituie din fragmente de imagini imaginea completă a animalelor prezentate; a doua grupă (cea de însoțitori) are drept sarcini: să atașeze la imaginea mediului corespunzător animalele ale căror imagini au fost selectate de prima grupă, precum și să aleagă din imaginile reconstruite de prima echipă numai acele fragmente care reprezintă părți prin care ele se aseamănă; a treia grupă (echipa de control) are drept sarcini: observarea eventualelor greșeli făcute de cele două grupe, precum și corectarea acelor greșeli. Prin acest joc se urmărește consolidarea cunoștințelor despre animalele de pădure.

Stimulând sensibilitatea copiilor prin arătarea faptului că dispariția unei specii din flora spontană înseamnă dispariția ulterioară, într-un timp mai apropiat sau mai îndepărtat, a patruzeci de specii de mamifere, păsări și insecte, determină reflecții asupra relațiilor extrem de complexe dintre viețuitoare. Copiii sunt astfel, imediat tentați să întrebe sau se întreabă cum anume au loc astfel de dispariții și care sunt animalele și plantele vizate în acest proces. De asemeni, educatorul trebuie să reliefeze și procesele de creștere și dezvoltare a plantelor, factorii care contribuie la desfășurarea acestor procese, arătându-le copiilor într-un mod foarte frumos faptul că dispariția pomilor și a plantelor ne determină pe noi, oamenii, să nu ne mai bucuram de aer curat și de frumusețile pe care aceste specii ni le oferă. Prin angajarea preșcolarilor în activități de reconstituire a părților componente a imaginilor unor animale, jocul le dezvoltă capacitățile creatoare și interesul pentru cunoaștere în corelație cu mediul înconjurător. Antrenând copiii în situația de a înțelege anumite aspecte ale relațiilor care există între viețuitoare cât și între acestea și factorii de mediu, jocul contribuie la evidențierea interdependenței, a cauzalității și materialității lumii vii, ceea ce conduce la formarea concepției științifice despre lume și viață.

Fiecare ieșire, fiecare lecție efectuată în clasă sau pe teren, în grădină, oferă posibilități multiple de realizare a unor activități care să aibă ca scop final formarea de atitudini corecte față de natură.

Convingeri trainice cu privire la necesitatea protejării mediului ambiant se formează numai atunci când se pornește de la exemple concrete, pozitive sau negative, luate din orizontul local al copiilor. Prin însușirea și consolidarea unor concepte privind mediul și viețuitoarele, copilul învață să aibă un suflet bun, curat, iubitor de frumos, săritor în ajutorul naturii și colegului său, a prietenului ajuns la necaz, înseamnă a se pregăti pentru zilele de mâine, a deveni omul care răspunde de tot ce i-au lăsat strămoșii și care se va integra în mod echilibrat în natură. Pentru a reuși acest lucru, este nevoie ca noi, adulții, să le insuflăm dragostea de natură precum și necesitatea menținerii unui echilibru ecologic, care odată răsturnat are efecte negative asupra întregii vieți pe pământ.

3.2. ROLUL OMULUI ÎN MENȚINEREA ECHILIBRULUI ECOLOGIC

Omul trăia, până nu demult, în comuniune cu natura. Acest lucru aproape că nu se mai întâmplă. Problemele de mediu s-au intensificat, atât la nivel regional, cât și universal.

Din această perspectivă, e necesar că educația formală să-și formuleze noi obiective care să-i confere copilului capacitatea de a contribui cu resursele specifice la reconstruirea mediului, la crearea unei societăți mai bune.

Oamenii sunt de fapt principalii răspunzători pentru tot ce se întâmplă astăzi cu mediul natural. Agricultura puternic chimizată, industrializarea masivă, transporturile, precum și lipsa unei conduite ecologice, care a dus la defrișarea masivă a pădurilor (suport de viață pe Terra), amplificându-se astfel fenomenul de încălzire globală, sunt cauzele pentru care în prezent se militează în toate țările pentru dezvoltarea durabilă (satisfacerea generațiilor actuale, fără a compromite generațiile viitoare), ce are la bază protecția tuturor resurselor naturale regenerabile și neregenerabile, dar și instituirea disciplinei de educație ecologică ca fiind prioritară și nu opțională. Învățând copiii de mici să respecte natura, să o iubească și să lupte pentru menținerea sănătății mediului înconjurător, nu facem decât să ne asigurăm în continuare viața în condiții normale. Realizându-se impactul negativ al acțiunii distructive a omului asupra naturii, în ultimii ani mediul și sănătatea au câștigat foarte mult teren, atrăgând tot mai mult atenția asupra lor. Trebuie să ajutăm noile generații să fie educate în ceea ce privește mediul și sănătatea, avem nevoie de o susținere culturală împărtășită pentru a împiedica individualizarea și subiectivismul: nu putem lăsa ca fiecare să „folosească” natura în scopuri exclusiv personale narcisiste sau după propria interpretare; plecând de la această bază încorporată, trebuiesc elaborate diferite strategii de conservare și promovare a mediului, spre o creștere a calității sănătății tuturor, pentru că, spre exemplu, prin defrișarea excesivă a pădurilor, fenomen amplificator al încălzirii globale, omul nu face decât să grăbească încălzirea planetei, topirea ghețarilor, sărăcie pe Terra datorită lipsei de hrană și dispariția multor specii de plante și animale, ce nu vor mai putea rezista în condiții accelerate de alunecări de teren, deșertificări și o temperatură cu mult mai mare peste limita suportabilității.

Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece sub ochii noștri, este un element major al unei „crize de civilizație” și care se datorează tocmai intervenției omului în natură.

Acțiunile nefaste pe care le întreprinde omul: tăierea nerațională a pădurilor, distrugerea livezilor, viilor, rezervațiilor naturale, poluarea aerului, parcarea autovehiculelor în spații verzi și spălarea lor cu detergenți pot fi înlăturate numai printr-o educație a generațiilor actuale ce determină formarea unei concepții ecologice.

Problematica ocrotirii naturii și a mediului ambiant a atins în ultimul timp dimensiuni considerabile, determinate de valul cunoștințelor de specialitate, astfel încât prin cunoașterea tuturor aspectelor protecția biosferei este foarte dificilă. Acest „bombardament informațional” de date, cifre, studii și comentarii în legătură cu mediul ambiant este urmarea firească a impactului în care se găsește omenirea de astăzi în relațiile ei cu biosfera.

Abia în acest moment conștiința colectivă umană a început să reflecteze și în sfârșit să acționeze în direcția coexistenței ei cu natura. Problematica protecției biosferei este astăzi diferențiată teoretic și practic conform diverselor criterii, în mai multe ramuri, dintre care unele pot fi denumite, tradiționale, cum sunt ocrotirea plantelor și animalelor rare. Altele, cum sunt diversele aspecte ale poluării mediului ambiant, sunt domenii noi, de o deosebită importanță.

Apărarea mediului înconjurător de degradare și în primul rând de poluare, reprezintă una dintre problemele majore cu care se confruntă omenirea în prezent.

Ca adulți, avem datoria de a cultiva tânăra generație în ceea ce privește necesitatea unui mediu sănătos pentru noi toți, însă pentru ca la copii să se formeze deprinderi de ocrotire și respect față de mediu, ar trebui ca ei să vadă aceste lucruri în primul rând la noi, în acest sens servindu-le drept model, iar pașii făcuți de noi în acest sens ar trebui să fie cei ai unor cetățeni responsabili și în primul rând educați. Plantarea unor pomi, de exemplu, ajută la înmagazinarea frunzelor acestora cu dioxid de carbon și eliberarea oxigenului necesar respirației noastre, înlăturând în acest fel poluarea, dar și alunecările de teren, degradarea solului și creșterea temperaturii. O altă modalitate de protecție și conservare a mediului înconjurător este înființarea unor suprafețe de gazon și participarea la diverse activități de voluntariat în domeniul mediului, stimulând în același timp și copiii. De asemeni, putem abandona mașinile și folosi bicicletele, care nu numai că stopează efectul gazelor de eșapament produse de mașini, precum și poluarea chimică și fonică, dar ne și ajută în păstrarea unei condiții fizice excelente.

Putem avea multiple roluri în menținerea echilibrului ecologic și prin diminuarea utilizării excesive a energiei electrice sau a apei atunci când nu este cazul, protejarea solului prin stoparea defrișărilor, reducerea drastică a utilizării produselor de uz fitosanitar în agricultură, acestea distrugând puternic calitatea solului, care este o resursă naturală neregenerabilă, știut fiind faptul că pentru formarea unui strat de sol gros de este nevoie de 300 – 1000 ani, iar geneza unui strat de sol de 20 cm durează între 2000 – 7000 ani. Solului îi trebuie acordată o atenție deosebită, deoarece el reprezintă suportul tuturor celorlalte ecosisteme, fără de care, viața pe pământ ar fi imposibilă.

Lipsa de educație a omului în ceea ce privește mediul poate fi observată și în excursii prin rezervații, cum ar fi Delta Dunării sau în munți, unde este de știut faptul că anumite specii de plante sunt protejate prin lege, fiind deja specii pe cale de dispariție, iar ruperea sau tăierea lor este pedepsită prin lege și totuși, omul recurge la aceste acțiuni negative, precum și la aprinderea focului în păduri, care nu o singură dată au dus la arderea unor hectare întregi, producând ulterior inundații, alunecări de teren și amplificarea de seisme.

Respectând mediul și înțelegând faptul că datorită lui trăim, ar trebui să recurgem la mijloace de conservare și protejare a tuturor resurselor sale, puternic afectate în acest secol de industrializarea, chimizarea și de acțiunile noastre brutale asupra lui.

Educația ecologică încă de la vârsta preșcolară devine imperativă în aceste condiții, însă pentru a ajunge acolo unde este nevoie, ca și cetățeni, trebuie să le servim drept exemplu tot timpul. De aceea, pentru o reușită deplină este necesar ca preșcolarul să trăiască experiența de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenelor din natură, cât și contribuția omului la protecția mediului înconjurător. Însă nu numai cunoașterea mediului înconjurător constituie obiectul educației ecologice, ci și formarea la cei mici a conduitei ecologice, iar acest lucru se poate realiza cu succes prin activitățile practice.

3.3. ACTIVITĂȚI DE FORMARE A CONDUITEI ECOLOGICE – ACTIVITĂȚI PRACTICE

Cunoașterea cât mai amănunțită a elementelor capitalului natural constituie o precondiție necesară unui comportament atent față de mediu și a acțiunilor pe care copiii le vor exercita în viitor. De cele mai multe ori, sistemele educaționale se limitează, prin obiectivele lor operaționale la transferul informațiilor ce asigură cunoașterea unei probleme și la priceperile/deprinderile formate ca urmare a unei eficiente și efective achiziții; acestea nu promovează însă într-un mod activ formarea unui comportament responsabil față de mediu.

Pentru a forma la copii un comportament responsabil față de mediu, este necesară aplicarea unor proiecte de educație ecologică în grădiniță, iar factorii care determină aplicarea acestora sunt: atitudinea cadrelor din grădiniță (cadre didactice și personal administrativ) față de starea existentă; atitudinea comunității față de păstrarea mediului, a spațiului de joacă a propriilor copii; neimplicarea în nici un fel de proiecte a părinților copiilor, a comunității în general; interesul propriu față de educația ecologică; dorința de implementare a unor proiecte educaționale în general și a unor proiecte de educație ecologică în special.

În cadrul acestor proiecte sunt aplicate activitățile pe domenii experiențiale, care sunt activitățile integrate sau pe discipline desfășurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, precum și de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă. Numărul acestora indică îndeosebi numărul maxim de discipline care pot fi parcurse într-o săptămână (disciplinele/domeniile de învățare care pot intra în componența domeniilor experiențiale respective). Astfel, se pot desfășura maximum cinci activități integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor. Așadar, educatorul poate planifica activități de sine stătătoare, respectiv pe discipline (activități de educarea limbajului, activități matematice, de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activități practice, educație muzicală sau activități artistico-plastice) sau activități integrate (cunoștințele din cadrul mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile întregi și, cu acest prilej, în activitatea integrată intră și jocurile și activitățile alese sau cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experiențiale iar jocurile și activitățile alese se desfășoară în afara acesteia). Este important de reținut faptul că ordinea desfășurării etapelor de activități (etapa I, etapa a II-a, etapa a III-a etc.) nu este întotdeauna obligatorie, cadrul didactic având libertatea de a opta pentru varianta potrivită. Astfel, în cadrul activităților practice, desfășurate cu scopul de a forma la copii o conduită ecologică corectă, educatorul este liber de a-i pune pe cei mici să respecte anumite reguli, neuitând însă nici o clipă să îmbine activitățile distractive și creative cu cele obligatorii, pentru a-i face pe copii să respecte cu plăcere aceste reguli ce ajută la formarea conduitei ecologice, iar aceste reguli sunt:

– Sălile de grupă, de mese, holurile și curtea grădiniței să aibă un aspect îngrijit;

– Copiii să aibă o ținută decentă și să manifeste un comportament civilizat;

– Un număr mare de copiii cu rezultate foarte bune la concursuri tematice pe teme ecologice;

– Realizarea unor lucrări, jucării, din materiale reciclabile;

– Participarea unui număr mare de copii la acțiuni și proiecte de mediu;

– Publicarea în revista unității a unor articole referitoare la acțiunile de mediu desfășurate în grădiniță;

– Colectarea unor deșeuri reciclabile (hârtie, carton, PET-uri);

– Implicarea unui număr mare de părinți și a reprezentanților comunității locale în acțiunile eco desfășurate în grădiniță;

– Decorarea sălilor de grupă cu afișe și panouri cu mesaje referitoare la economisirea energiei, a apei și deșeurilor;

– Formarea unor deprinderi/abilități și comportamente de educație ecologică copiilor, pentru a deveni buni cetățeni.

În Programa activităților instructiv-educative din grădiniță sunt prevăzute o serie de obiective a căror transpunere în activități specifice conduc copiii spre descoperirea și înțelegerea tainelor naturii. Conform curriculumului actual, aceste obiective sunt: primare (planul de învățământ și programele școlare); secundare (manuale și metodicile speciale); terțiare (orare, planificări calendaristice, proiecte pedagogice) și poartă numele de documente curriculare.

Activitățile pe domenii experiențiale (cunoașterea mediului, educarea limbajului, activități artistico-plastice și practice, activități muzicale), dar și activitățile extracurriculare (excursii, drumeții, activități practic-gospodărești: plantări, acțiuni de ecologizare) contribuie la atingerea obiectivelor educației ecologice.

Protecția mediului reprezintă o preocupare de bază în educație și în formarea tinerei generații. La nivelul educației preșcolare putem desfășura activități de educație ecologică care, pe de o parte formează deprinderi, dezvoltă capacități și cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de altă parte contribuie direct la menținerea unui mediu echilibrat, curat, benefic unei dezvoltări fizice și mentale sănătoase a copiilor. Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a participa la acțiuni de protecție a mediului în interesul sănătății noastre. Educația ecologică presupune dezvoltarea abilităților de a acționa concret, de a ne implica activ în identificarea problemelor de mediu, capacitatea de a găsi soluții pentru remedierea problemelor de mediu.

În cadrul plimbărilor ocazionale, preșcolarii pot constata unele comportamente negative ale oamenilor față de natură (gunoaie aruncate la întâmplare, nu în locurile special amenajate, iarba călcată, crengi rupte din copaci, hârtii și ambalaje din plastic aruncate pe lângă blocurile de locuințe). În aceste situații, educatorul trebuie să le explice copiilor pe înțelesul lor că pentru a trăi într-un mediu sănătos, fiecare trebuie să ne îngrijim de curățenia spațiilor din jurul nostru, să contribuim la sănătatea noastră și a celor din jur. Tot în cadrul plimbărilor, copiii pot observa râuri, dumbrave, precum și punctele de depozitare a deșeurilor menajere. Apa murdară, deșeurile aruncate la întâmplare atât în apă cât și în pădure, îi ajută să își formeze atitudini pozitive corecte față de mediul degradat, să-și exprime dorința de a acționa direct, angajându-se la acțiuni de îngrijire și păstrare a curățeniei în grădiniță, acasă, pe stradă.

Observând pădurea, preșcolarii constată că mulți copaci sunt tăiați, unii sunt pe jumătate uscați iar alții sunt rupți. La întrebările adresate de copii, educatorul trebuie să le explice cauzele pentru fiecare situație în parte precum și efectele poluării asupra mediului, urmările tăierilor abuzive ale copacilor, urmările poluării apelor și aerului pe care-l respirăm. De asemenea este indicat că acesta să le vorbească copiilor despre poluarea fonică, despre principalele surse de zgomot: circulația rutieră, trenurile, avioanele, radioul, vocile copiilor și ale oamenilor, pentru a îi învață noțiuni noi, dar și pentru a-i face să înțeleagă efectele nedorite ale poluării, precum și faptul că aceasta se produce datorită acțiunilor noastre, ale oamenilor și că ei pot interveni și pot produce o schimbare în mediul înconjurător.

În cazul în care oportunitățile pentru desfășurarea de activități în aer liber pentru formarea conduitei ecologice la copii sunt mici, atunci educatorul poate opta pentru poezie sau lectură.

Din poezii, copiii înțeleg că nu este bine să rupi crengile copacilor (că plânge pomul ca un om), că nu este bine să rupi o floare (floarea este o ființă mică și dacă o rupi, ea moare), sau să omori gâze.

Povestirile și lecturile educatorului: „Cireșul”, „Lacrima unui fir de iarbă”, „Ploaie pentru floarea cea mică”, îi ajută pe copii să își formeze un comportament adecvat în natură, evaluându-și corespunzător urmările faptei lor (dacă ar rupe crengile cireșului, acesta n-ar mai rodi, dacă calci iarba aceasta se ofilește, dacă rupi florile parcurile și grădinile rămân fără frumusețe). Formarea și dezvoltarea unei atitudini ecologice precoce care să permită manifestarea unei conduite simple în relațiile cu mediul se poate realiza și prin activitățile de lectură după imagini. Oricare ar fi varianta aleasă de educator, copilul este întotdeauna orientat în înțelegerea adaptării animalelor și plantelor la condițiile naturale, ale rolului omului în transformarea naturii în folosul său.

Voluntariatul reprezintă un pas foarte important pentru formarea conduitei ecologice, având în același timp caracterul unui proiect educațional. Pentru a descifra tainele voluntariatului pentru dezvoltare durabilă, cadrele didactice trebuie să implice copiii chiar de la vârste fragede în acțiuni de îngrijire și protejare a mediului. Formarea voluntarilor pe probleme de mediu presupune formarea unor comportamente globale de protecția mediului, în funcție de diversitatea situațiilor, impune implicarea membrilor comunității, necesită o gândire constructivă, integrată care să faciliteze educarea populației pentru a fi responsabilă față de problemele mediului.

Un pas important în implicarea voluntarilor îl constituie identificarea problemelor de mediu. Orice problemă locală este și o problemă globală datorată lipsei de responsabilitate față de mediu înconjurător: poluarea aerului și poluarea sonoră; lipsa de educație a populației de a colecta hârtia, aruncând-o la containerele de gunoi menajer; lipsa cunoștințelor și a informației despre regulile de comportare în natură. Inițierea copiilor mici în ABC-ul voluntariatului de mediu începe cu:

– Identificarea problemelor de mediu în grădiniță, în familie, în comunitatea locală și intervenția în schimbarea comportamentului și atitudinii față de mediu;

– Furnizarea de informații și instrucțiuni pe înțelesul tuturor;

– Identificarea propriilor greșeli de comportament față de mediu și anihilarea lor prin asumarea de responsabilități de ecologizare, de plantare, de informare cu obținerea de performanțe pentru sănătatea mediului;

– Găsirea soluțiilor de rezolvare a problemelor de mediu și conștientizarea rolului pe care îl au voluntarii în transmiterea valorilor: respectul față de mediu, iubire față de natură, cooperare pentru rezolvarea problemelor.

În scopul formării conduitei ecologice am implicat preșcolarii în desfășurarea unor activități de ecologizare a mediului din curtea grădiniței sub îndemnul, „Pentru un mediu mai curat”.

Pentru că pădurea este cel mai important factor stabilizator al mediului înconjurător am încercat să conving copiii că protejarea pădurii reprezintă o necesitate vitală. Astfel, împreună cu preșcolarii am identificat acțiunile ce ar putea duce la distrugerea pădurii: tăieri necontrolate; incendiile care provoacă pagube destul de mari dacă ținem seama de consecințele acestora pe termen scurt (modificarea peisajului, dispariția faunei și florei) sau pe termen lung (reconstituirea biotopului). Copiii au fost familiarizați cu câteva reguli de protejare a pădurii împotriva incendiilor și au acționat pentru popularizarea lor la nivelul comunității prin lipirea unor afișe: – Nu faceți focul în pădure decât în locurile permise, curățând terenul din jur de orice se poate aprinde!; Nu faceți focul pe timp de vânt și în perioadele caniculare și secetoase!; Prepararea hranei (grătare) se face numai în locurile de popas amenajate, având la îndemână mijloace pentru stingerea focului!; Nu permiteți să se fumeze lângă păduri!; Nu lăsați în aer liber borcanele și sticlele goale pentru că, la interacțiunea cu soarele, acestea pot aprinde vegetația uscată și pot provoca incendii!; Dacă întâlniți focuri lăsate de alții, stingeți-le: stropiți cu apă focul, cenușa până ce jarul este stins complet!; Anunțați imediat orice incendiu pe care îl observați la 112.

În cadrul proiectelor educaționale ce au caracter de eco-voluntariat, pot fi celebrate, pentru plăcerea copiilor dar și pentru a memora și respecta aceste date, anumite evenimente, cum ar fi: Ziua mondială a apei, care este pe 22 martie, iar odată cu acest eveniment, educatorul poate merge împreună cu cei mici la o plimbare la un râu, pârâu, sau altă sursă de apă în care trăiesc diferite specii. În acest mod, preșcolarii au ocazia să cunoască mai bine mediul acvatic și să observe flora specifica apei (stuf, papură, salcie pletoasă, nuferi) și faună (pești, broaște, pescăruși) și plecând de la ideea că apa este mediul de viața al acestor viețuitoare, educatorul poate acționa în sprijinul acestora, spunându-le copiilor că pentru ca aceste specii să supraviețuiască au nevoie de apă curată. Astfel, se pot desfășura acțiuni de ecologizare, cu scopul de a păstra apa curată, cum ar fi: „Să păstrăm apele curate”, acțiuni prin care cei mici învață să îngrijească mediul, prin colectare de PET-uri, pungi de plastic, resturi vegetale, cutii.

Un alt eveniment important care place foarte mult copiilor este Sărbătoarea păsărilor, eveniment celebrat pe 10 mai. Bucuria venirii primăverii se poate sărbători în fiecare an prin activități intitulate, „Au venit berzele” sau „La numărat de berze”.

Prin participarea și implicarea directă a preșcolarilor, părinților, cadrelor didactice la aceste acțiuni, voluntariatul a devenit o cale prin care orice om capătă experiență, se poate exprima, poate fi alături de comunitate și problemele ei. Aceste acțiuni educative contribuie și la formarea personalității copiilor, a unor valori și atitudini morale, a unor modele de implicare socială exprimate prin:

– Cunoașterea și utilizarea conceptelor cu privire la voluntariat;

– Exprimarea unui mod de gândire creativ, în structurarea și rezolvarea sarcinilor de lucru;

– Conștientizarea impactului social și moral al acțiunilor de voluntariat;

– Dobândirea unor comportamente responsabile față de mediu și implicit față de viața omului;

– Manifestarea spiritului de inițiativă în acțiunile de voluntariat;

– Dezvoltarea motivației și responsabilității față de membrii comunității;

– Dobândirea unor comportamente civice.

Promovarea voluntariatului, ca formă de educație pentru tot restul vieții este un răspuns dat necesității de a acționa ca cetățeni responsabili la nivelul comunității în care trăim. Promovarea voluntariatului în unitățile de învățământ, în familiile copiilor, în comunitate, solicită calități legate de comunicare, spiritul de echipă, curajul ieșirii din rutină prin activități de voluntariat desfășurate din proprie inițiativă în scopul cultivării normalității în comunitate și contribuie la creșterea gradului de sensibilizare a populației cu privire la valorile și importanța voluntariatului.

Prin intermediul acestor acțiuni de eco-voluntariat, comportamentul, capacitatea de înțelegere a copiilor în ceea ce privește protecția mediului, se îmbunătățesc în mod semnificativ. Astfel, sub ochii celor mari, în urma acestor acțiuni, se remarcă la copii:

– Constatarea unor modificări de atitudine, determinate de participarea directă în proiecte de educație ecologică derulate în grădiniță. Aceștia doresc tot mai mult să participe la acțiuni de cunoaștere a mediului în aer liber și să afle cât mai multe informații despre natură. Sunt mai atenți unde depozitează deșeurile. Păstrează curățenia. Nu mai sunt tentați să rupă flori sau crenguțe;

– Recunosc cu ușurință factori poluanți din mediu. Atrag atenția adulților asupra unor greșeli pe care le fac. Conștientizează ceea ce fac, când plantează, când reciclează materialele. Iau atitudine față de colegii care nu păstrează mediul. Sunt mai atenți cu ce se întâmplă în jurul lor.

Începerea educației ecologice trebuie să pornească de la cele mai mici vârste, ar trebui să facă parte integrantă din educație, pentru că ajută la formarea și dezvoltarea personalității copilului care face mai ușor diferența între bun și rău, frumos și urât.

Este importantă introducerea educației ecologice în programa învățământului preșcolar, în condițiile actuale în care protecția mediului este o problemă de interes global.

De aceea, rolul educatorului în formarea unei educații ecologice adevărate la copii este primordial, deoarece părinții nu cunosc sensul real al educației ecologice, confundând acest tip de educație cu igienizarea, dar, în același timp sunt de acord că trebuie să înceapă de la vârste foarte mici și să fie și o preocupare a familiei. Și părinții au un rol hotărâtor în dezvoltarea conduitei ecologice ai propriilor copii, putând în acest sens, să se implice în mod direct împreună cu ei în activități ecologice, proiecte sau voluntariate, copiii avându-și astfel tot timpul părinții în față și luând exemplu de la ei. De asemeni, părinții care se implică în aceste activități, stăpânesc mai bine noțiunea de educație ecologică, au mai multe cunoștințe și o altă atitudine față de protecția mediului, iar acest lucru se petrece deoarece au observat la proprii lor copii că sunt interesați de dezvoltarea plantelor, pun întrebări despre plante, manifestă dorința de a sădi și de a îngriji plantele; ei apreciază că acest tip de educație le formează copiilor comportamente civice de ordine și, unde este cazul, le corectează atitudinile comportamentale și dragostea față de ceea ce îi înconjoară.

Educația ecologică este importantă la preșcolari din foarte multe puncte de vedere, iar unul dintre ele este că acționează deopotrivă la nivel: cognitiv/al cunoștințelor; afectiv/al sentimentelor, atitudinilor; comportamental/al priceperilor și deprinderilor; participativ/al experienței de munca civică.

Prin activitățile și acțiunile desfășurate în aer liber, copiii învață:

– Să identifice unele probleme de mediu pe care le întâlnește în activitățile desfășurate în aer liber (excursii, vizite, plimbări);

– Să adopte permanent un comportament care să nu provoace apariția unor probleme de mediu;

– Să participe, alături de adulți, la acțiuni practice de îngrijire, ocrotire și protejare a mediului;

– Să construiască modele care simulează diferite medii (machete, diagrame, rame, colaje, albume);

– Să-și asume responsabilități de îngrijire și ocrotire a mediului;

– Să motiveze necesitatea protecției mediului de către om;

– Să identifice aspecte negative din comportamentul uman, care lezează mediul din imediata sa apropiere;

– Să respecte regulile de igienă individuală și colectivă;

– Să respecte regulile de conviețuire socială manifestând un comportament civilizat în relațiile cu cei din jur (copii, adulți);

– Să cunoască regulile de minimă protecție a naturii și să anticipeze pericolele încălcării lor;

– Să manifeste dorința de a fi un exemplu pentru ceilalți în privința ocrotirii mediului;

– Să înțeleagă efectele negative ale activității omului asupra mediului;

– Să sesizeze comportamentele neconforme cu regulile de protecție a mediului învățate;

– Să ia atitudine față de cei care greșesc;

– Să manifeste atitudini de responsabilitate față de mediul în care trăiesc (construirea de adăposturi pentru păsări pe timp de iarnă, hrănirea acestora);

– Să-și manifeste creativitatea în lucrări destinate atenționării celor din jur asupra necesității unui comportament adecvat (realizarea unor afișe, machete, postere, bannere, modele atractive de coșuri de gunoi).

Tot în ajutorul formării deprinderilor de îngrijire a mediului vin și activitățile practice.

3.4. ACTIVITĂȚI CU CARACTER PRACTIC ÎN CADRUL NATURII

„Învățați-i pe copiii voștri, ceea ce i-am învățat noi pe ai noștri că pământul este mama noastră. Tot ceea ce i se întâmplă Pământului, va ajunge să li se întâmple și copiilor acestui pământ. Noi știm cel puțin atât: nu pământul aparține oamenilor, ci omul

aparține pământului. Omul este firul care țese drama vieții și ceea ce-i face pământului își face lui însuși.”

Sieux Seattle

Activitățile practice sunt un mod concret de formare a deprinderilor de gospodărire, care îi determină pe copii să înțeleagă rolul pe care îl au în protejarea naturii.

Aceste activități au teme variate, însă toate au același scop: instruirea de azi a cetățeanului de mâine.

În plimbările din parcul grădiniței, copiii sunt atenționați în acest scop: „Nu rupeți florile, copiii!”, educatorul exemplificându-le ca odată rupte vor muri, pentru că sunt ființe vii, iar parcul nu va mai arată la fel de frumos. Aceste cuvinte le sensibilizează sufletele și atunci ei acționează în scopul pe care educatorul și-l propune.

Prin activitățile practice-aplicative de efectuare a curățeniei și ordinii în sala de grupă, de îngrijire a florilor de la colțul viu al naturii, de îngrijire a împrejurimilor grădiniței, am urmărit ca preșcolarii să iubească ordinea și curățenia, să iubească natura, și să le formeze deprinderea de a o îngriji și ocroti.

În cazul studierii plantelor de cultură, copiii au fost puși în situația de a aplica îngrășăminte de tipuri diferite și cantități variabile, apoi au fost antrenați permanent în procesul de a observa efectele acestora asupra ritmului de creștere a plantelor, a producției.

Lucrările de la „colțul viu”, bine organizate și supravegheate, ajută copiii să-și însușească priceperi utile în munca independentă: să ude plantele, să le șteargă de praf, să îndepărteze frunzele moarte, să privească prin lupă. Aceste activități presupun răbdare, precizie, multă dorință de execuție corectă.

Prin crearea unui colț viu în clasă sau în școală, copiii seamănă semințe, le creează condiții optime de viață, urmăresc primele încolțiri, apariția mlădițelor, a primelor frunzulițe și flori, apoi efectuează primele operații de îngrijire, formându-și deprinderi de comportament ecologic adecvat față de plante.

Prin participarea efectivă la amenajarea spațiului verde și de joacă, copiii învață să sape, să planteze, să plivească, să ude și ceea ce este mai important să respecte natura și să creeze un spațiu ce poartă amprenta personalității lor, înțelegând din acest lucru faptul că opinia lor contează, iar prin propria lor contribuție pot modifica mediul, mai ales în colaborare cu ceilalți.

Activitățile sunt astfel concepute încât observând de exemplu creșterea și dezvoltarea plantelor în diferite anotimpuri, copiii constată interdependența dintre acestea și factorii: apă, aer, lumină, care influențează aceste procese. Diferite acțiuni cu tema „Ocrotiți florile și animalele”, „ Ocrotiți pădurile”, plantarea de puieți, îngrijirea animalelor, sunt realizate în scopul sădirii în sufletul copilului a unor sentimente de solidaritate cu natura înconjurătoare, interes util împletit cu estetic.

Participând la activități practice ca: „Ce s-ar întâmpla dacă ar muri Pământul?”, „Ce se afla sub Pământ?”, ei doresc să afle cât mai multe lucruri despre Pământ, despre „enigmele” Pământului.

Prin toate activitățile și acțiunile ce le desfășuram în grădiniță, copiii își pot însuși numeroase noțiuni și cunoștințe despre problematica ecologică. Curiozitatea lor duce la acumularea de cunoștințe multiple despre mediul înconjurător, despre protecția lui.

Prin activitățile cu caracter practic de tipul, „Aranjamente florale”, „Săptămâna micilor ecologiști”, se consolidează informațiile ecologice primite în activitățile frontale și li se formează copiilor atitudini pozitive față de mediu, ce vor fi aplicate în viața de zi cu zi. Civilizația umană are un rol foarte important în evoluția ecosistemelor de pe planeta noastră și de aceea omul trebuie să fie conștient de imensul rol pe care îl are, să fie educat în spiritul respectului pentru mediul înconjurător, pentru ca el să conștientizeze faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei. În acest context, educarea copiilor în vederea însușirii unei concepții ecologice unitare, a devenit tot mai necesară astăzi, când se înregistrează o influență crescută a omului asupra naturii. Prin acțiunile de colectare a hârtiei, sticlei, ambalajelor din materiale sintetice și a deșeurilor textile, copiii învață ce este curățenia și înțeleg că păstrarea ei contribuie la menținerea frumosului din natură, precum și faptul că reciclarea ajută foarte mult în diminuarea exploatării resurselor naturale, fără de care nu putem trăi.

Cunoașterea și înțelegerea mediului înconjurător reprezintă unul din obiectivele cadru ale domeniului „Științe” din care face parte. Totuși, în programa curriculară, cele cinci domenii (domeniul Limbă și Comunicare; Domeniul Științelor; domeniul Om și Societate; Domeniul Estetic și Creativ; domeniul Psihomotric) se completează reciproc și în același timp coexistă, în simbioză, în cadrul activităților desfășurate în grădiniță educatorul urmărind să îndeplinească obiectivele cadru și obiectivele de referință ale tuturor acestor domenii, chiar dacă activitatea desfășurată (obligatorie sau liber-creativă) face parte dintr-un anumit domeniu de activitate.

Aplicarea unui program educațional ce vizează educația pentru mediu, pentru dezvoltare durabilă, începe de la vârsta preșcolară, în grădiniță. Noua Programă a activităților instructiv-educative din unitățile de învățământ preșcolar, aplicabilă începând cu anul școlar 2008 – 2009, conține obiective cadru, obiective de referință și exemple de comportament specifice domeniului cunoașterii mediului care vin în sprijinul realizării educației ecologice. Scopul final al educației ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască, să își însușească, să respecte normele și regulile de prevenire și combatere a efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului înconjurător, de menținere a sănătății individuale și colective și să înțeleagă necesitatea cultivării comportamentelor și atitudinilor de protecție și autoprotecție în raport cu natura.

Prin activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, se îndeplinesc: Obiectivele cadru din domeniul Estetic și Creativ, prin: formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje; realizarea unor corespondențe între diferitele elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă și viața socială); stimularea expresivității și a creativității prin desen, pictură, modelaj; formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii; formarea capacităților de exprimare prin muzică; Obiectivele cadru din domeniul Psihomotric, prin: formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative; stimularea calităților intelectuale, de voință și afective în vederea aplicării independente a deprinderilor însușite; cunoașterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menținerea stării de sănătate; Obiectivele cadru din domeniul Om și Societate, prin: cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate; educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți; educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți; cunoașterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român; formarea și consolidarea unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare motrică; îmbogățirea cunoștințelor despre materiale și caracteristicile lor, precum și despre tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple; formarea deprinderilor practic-gospodărești și utilizarea vocabularului specific; Obiectivele cadru din domeniul Științelor, prin: dezvoltarea operațiilor intelectuale prematematice; dezvoltarea capacității de a înțelege și utiliza numere, cifre, unități de măsură, întrebuințând un vocabular adecvat; dezvoltarea capacității de recunoaștere, denumire, construire și utilizare a formelor geometrice; dezvoltarea capacității de rezolvare de probleme prin achiziția de strategii adecvate; dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia; utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător; formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta; Obiectivele cadru din domeniul Limbă și Comunicare, prin: dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale; educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic; dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral; dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris.

În același timp, prin orele de educație ecologică, educatorul are în vedere să îndeplinească și obiective de referință din cadrul celorlalte domenii impuse de programa curriculară, obiective pe care le poate îndeplini atât prin activitățile obligatorii, cât și prin cele liber-creative.

Obiectivele de referință din domeniul Limbă și Comunicare, îi ajută pe copii:

– Să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

– Să înțeleagă și să transmită mesaje simple; să reacționeze la acestea;

– Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

– Să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect;

– Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

– Să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;

– Să fie capabil să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive;

– Să recunoască existența scrisului oriunde îl întâlnește;

– Să înțeleagă că tipăritura (scrisul) are înțeles (semnificație);

– Să găsească ideea unui text, urmărind indiciile oferite de imagini;

– Să manifeste interes pentru citit;

– Să recunoască cuvinte simple și litere în contexte familiare;

– Să recunoască literele alfabetului și alte convenții ale limbajului scris;

– Să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date;

– Să perceapă și să discrimineze între diferitele forme, mărimi, culori – obiecte, imagini, forme geometrice, tipuri de contururi etc.;

– Să utilizeze efectiv instrumentele de scris, stăpânind deprinderile motrice elementare necesare folosirii acestora;

– Să utilizeze desene, simboluri pentru a transmite semnificație;

– Să descopere că scrierea îndeplinește anumite scopuri, cerințe sociale și să se folosească de această descoperire;

– Să înțeleagă semnificația cuvintelor, literelor și cifrelor, învățând să le traseze.

Obiectivele de referință din Domeniul Științe, îi ajută pe copii:

– Să-și îmbogățească experiența senzorială, ca bază a cunoștințelor matematice referitoare la recunoașterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/mulțimi, pe baza unor însușiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan;

– Să efectueze operații cu grupele de obiecte constituite în funcție de diferite criterii date ori găsite de el însuși: triere, grupare/regrupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantității prin punere în corespondență;

– Să înțeleagă și să numească relațiile spațiale relative, să plaseze obiecte într-un spațiu dat ori să se plaseze corect el însuși în raport cu un reper dat;

– Să recunoască, să denumească, să construiască și să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri;

– Să efectueze operații și deducții logice, în cadrul jocurilor cu piesele geometrice;

– Să numere de la 1 la 10 recunoscând grupele cu 1-10 obiecte și cifrele corespunzătoare;

– Să efectueze operații de adunare și scădere cu 1-2 unități, în limitele 1-10;

– Să identifice poziția unui obiect într-un șir utilizând numeralul ordinal;

– Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuși;

– Să compună și să rezolve probleme simple, implicând adunarea/scăderea în limitele 1-10;

– Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aerul, apa, solul, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum și interdependența dintre ele;

– Să recunoască și să descrie verbal și/sau grafic anumite schimbări și transformări din mediul apropiat;

– Să cunoască elemente ale mediului social și cultural, poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului;

– Să cunoască existența corpurilor cerești, a vehiculelor cosmice;

– Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;

– Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștințele dobândite;

– Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.

Obiectivele de referință din Domeniul Psihomotric îi ajută pe copii:

– Să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;

– Să cunoască și să aplice regulile de igienă a efortului fizic;

– Să-și formeze o ținută corporală corectă (în poziția stând, șezând și în deplasare);

– Să perceapă componentele spațio-temporale (ritm, durată, distanță, localizare);

– Să fie apt să utilizeze deprinderile însușite în diferite contexte;

– Să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente și/sau comportamente, pentru a răspunde la diferiți stimuli (situații), la diferite ritmuri;

– Să manifeste în timpul activității atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiție, fair-play.

Obiectivele de referință din Domeniul Estetic și creativ îi ajută pe copii:

– Să redea teme plastice specifice desenului;

– Să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii;

– Să exerseze deprinderile tehnice specifice modelajului în redarea unor teme plastice;

– Să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător;

– Să cunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora;

– Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete;

– Să compună în mod original și personal spațiul plastic;

– Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;

– Să privească și să recunoască creații artistice corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilor acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor, scene de familie, peisaje, activități cotidiene ale oamenilor);

– Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului;

– Să diferențieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat și al sunetelor muzicale;

– Să diferențieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale;

– Să diferențieze auditiv durata determinată a sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale;

– Să diferențieze auditiv înălțimea sunetelor muzicale;

– Să intoneze cântece pentru copii;

– Să cânte acompaniați de educatoare;

– Să acompanieze ritmic cântecele;

– Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare;

– Să asocieze mișcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

– Să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzica audiată;

– Să exprime într-un joc impresia muzicală;

– Să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mișcare, text onomatopeic + melodie + mișcare;

– Să asculte și să recunoască fragmente din creații muzicale naționale și universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilor acestuia.

Obiectivele de referință din Domeniul Om și Societate îi ajută pe copii:

– Să cunoască și să respecte normele necesare integrării în viața socială, precum și reguli de securitate personală;

– Să-și adapteze comportamentul propriu la cerințele grupului în care trăiește (familie, grădiniță, grupul de joacă);

– Să aprecieze în situații concrete unele comportamente și atitudini în raport cu norme prestabilite și cunoscute;

– Să trăiască în relațiile cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie, toleranță, armonie, concomitent cu învățarea autocontrolului;

– Să descrie și să identifice elemente locale specifice țării noastre și zonei în care locuiește (elemente de relief, așezare geografică, obiective socio-culturale, istorice, religioase, etnice);

– Să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activități practice;

– Să cunoască diferite materiale de lucru, din natură ori sintetice;

– Să sesizeze modificările materialelor în urma prelucrării lor;

– Să identifice, să proiecteze și să găsească cât mai multe soluții pentru realizarea temei propuse în cadrul activităților practice;

– Să efectueze operații simple de lucru cu materiale din natură și sintetice;

– Să fie capabil să realizeze lucrări practice inspirate din natură și viața cotidiană, valorificând deprinderile de lucru însușite;

– Să se raporteze la mediul apropiat, contribuind la îmbogățirea acestuia prin lucrările personale;

– Să dobândească comportamente și atitudini igienice corecte față de propria persoană și față de alte ființe și obiecte;

– Să capete abilitatea de a intra în relație cu cei din jur, respectând norme de comportament corect și util celorlalți;

– Să-și formeze deprinderi practice și gospodărești;

– Să se comporte adecvat în diferite contexte sociale.

Astfel, educația ecologică contribuie în egală măsură la îndeplinirea obiectivelor (atât cadru cât și referențiale) din cadrul celorlalte domenii de activitate pe care educatorul și le propune, dar în același timp formează la preșcolari deprinderi de îngrijire a mediului, conștientizarea realității înconjurătoare și o conduită ecologică adecvată, pe care ulterior, prin programa de învățământ școlar, ea poate fi transformată într-o conduită ecologică exemplară, făcând din acești copii, care reprezintă generațiile viitoare, adevărați ecologi-cetățeni, atât de vitali pentru îngrijirea și supraviețuirea planetei.

CONCLUZII

Pedagogia preșcolară și a școlarității mici tratează procesul educațional ca pe un sistem de influențe exercitate asupra copilului la începutul existenței sale, într-o perioadă care își pune amprenta asupra calității întregului edificiu al personalității ce se va definitiva mulți ani mai târziu. Procesul instructiv educativ realizat la această vârstă păstrează caracteristicile fundamentale ale celui exercitat în întreaga perioadă de școlaritate, are o funcționare sistemică, incluzând componentele structurale, operaționale și funcționale. Într-o accepțiune generală, educația este procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ și pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenței sociale a omului și, în același timp, este un fenomen social specific, un atribut al societății, o condiție a perpetuării și progresului acesteia. Așadar, ea se raportează, în același timp, la societate și la individ. Învățarea timpurie favorizează oportunitățile de învățare de mai târziu.

Perioada preșcolară se caracterizează printr-o dezvoltare complexă (se dezvoltă bazele personalității, capacitățile cognitive, capacitatea de comunicare, capacitatea de proiectare, se amplifică posibilitățile de independență) care pregătește evoluția psihică viitoare. La baza dezvoltării psihice stau transformările biologice și, mai ales, contradicțiile dintre solicitările externe (din ce în ce mai multe și mai diverse) și posibilitățile proprii, dintre modul primar de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat.

Încă din perioada preșcolară, relația grădiniță-familie trebuie să aibă ca obiectiv și dezvoltarea capacității părinților și a copiilor de a privi în perspectivă, prospectiv, piața muncii. Odată formată o asemenea atitudine, în marile momente de decizie (alegerea formei de școlarizare după învățământul obligatoriu și a aceleia de profesionalizare ulterior), atitudinea prospectivă, deja elaborată este de un mare ajutor. Iată deci că, în ciuda vârstei mici pe care o au copiii în grădiniță ei pot fi ajutați, direct și indirect, să-și înceapă drumul lung și anevoios al construcției artizanale reprezentată de orientarea carierei.

Acest lucru poate fi realizat de către educator cu ajutorul Programei actuale, care, cuprinde toate activitățile existente în interiorul structurii organizaționale a grădiniței de copii, destinate să promoveze și să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parte și are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii (de la naștere la 6/7 ani):

– Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;

– Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi;

– Încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;

– Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

– Sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții.

În epoca contemporană, o problemă de stringentă actualitate este formarea și educarea elevilor în spiritul unor responsabilități umane ce vizează protecția mediului înconjurător. Absența sau ignorarea măsurilor necesare de apărare a mediului poate declanșa o criză ecologică cu consecințe catastrofale pentru omenire. Iată de ce, formarea conștiinței și a conduitei ecologice devine o cerință deosebit de importantă pentru orice demers educativ, școlar și extrașcolar.

La intrarea în școală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social și familial în care trăiesc. Pe măsură ce cresc, educația lor ecologică se aprofundează, dispunând de un orizont mai larg de cunoștințe și de posibilități de înțelegere mai mari. Grădinița este chemată să determine nu numai sentimente de admirație față de frumusețile naturii, ci și convingeri și deprinderi de protejare a mediului înconjurător. O obligație primordială, o datorie de onoare a tuturor cetățenilor planetei este cunoașterea ansamblului de măsuri de ocrotire a acesteia.

Astfel, prin diferite activități practice și acțiuni de formare a deprinderilor de ocrotire și îngrijire a naturii de către cei mici, educatorul are sarcina de a-i face pe cei mici să înțeleagă că natura nu este numai locul de odihnă, de recreere a oamenilor, ci că ecosistemele naturale sunt izvoare de oxigen necesare omului, asigură condiții de hrană pentru întreaga omenire, care este în plină expansiune, că trebuie să le protejeze, să le ocrotească. Sarcina unui bun educator este de a face că orele de cunoașterea mediului înconjurător să fie mai interesante și mai atractive, iar pentru acest lucru el trebuie să îl determine pe copil să participe activ și conștient la activități de cunoaștere a mediului, dar având atenția centrată pe copil, pe progresele lui.

În România, educația ecologică se realizează la nivel interdisciplinar, dar din păcate nu la nivelul tuturor instituțiilor de învățământ preșcolar. Concluziile formulate în urma unei astfel de abordări a mediului, în activitățile desfășurate cu preșcolarii, trebuiesc înglobate într-o imagine de ansamblu a acestuia. Un astfel de demers poate fi realizat doar în cadrul unui program destinat educației pentru viitor, o educație pentru dezvoltare socio-economică durabilă, care să constituie calea de a privi lumea într-un mod integrat, așa cum este ea în realitate.

Educația ecologică este foarte important a fi începută încă din grădiniță, deoarece ea contribuie la formarea unui copil cu bun-simț, cu respect față de tot ce îl înconjoară, pe de o parte, iar pe de altă parte îl ajută să își dezvolte personalitatea, creativitatea, limbajul, gândirea. Participând la activitățile de educație ecologică, preșcolarii vor deveni capabili să-și formeze puncte de vedere asupra realității, vor deveni conștienți de faptul că viitorul depinde de noi. Totul depinde de educatori, de imaginația și voința lor, de modalitățile și mijloacele folosite, în lecțiile desfășurate cu copiii, prin care sădesc germenii gândirii ecologice. Rezultatele muncii educatorilor în acest domeniu, al educației ecologice, se verifică în timp, deoarece copiii, oamenii de mâine, vor valorifica ceea ce au primit de la educatori, potrivit temperamentului și sensibilității sufletești a fiecăruia. Iată de ce educatorul are un rol primordial în formarea ecologului de mâine, în formarea unei generații sensibile, cu un puternic simț civic și cu un mare respect față de tot ceea ce o înconjoară. Însă pentru a forma această generație este nevoie de implicarea în primul rând a noastră, a adulților, pentru că fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a participa la acțiuni de protecție a mediului în interesul sănătății noastre. Educația ecologică presupune dezvoltarea abilităților de a acționa concret, de a ne implica activ în identificarea problemelor de mediu, capacitatea de a găsi soluții pentru remedierea problemelor de mediu. Este nevoie să acționăm pentru protejarea mediului nu numai în anumite zile din an, ci în toate cele 365 de zile ale acestuia, în fiecare clipă a fiecărei zile, iar prin educația ecologică îi ajutăm pe cei mici ca pe viitor să își formeze o adevărată conduita ecologică, reușind: să cunoască structura și funcțiile capitalului natural; să își formeze un comportament adecvat supraviețuirii lor și a tuturor formelor de viața de pe Pământ; să ia atitudine față de problemele cu care se confrunta mediul; să formuleze pe viitor soluții pentru rezolvarea problemelor de mediu; să aplice soluții viabile pentru o corectă rezolvare a acestor probleme; să atragă atenția celor din jur asupra comportamentului lor față de mediu.

Finalitățile educației asupra mediului se aseamănă cu fenomenele fizice: fac să crească membrii spre o dăruire altruistă, îi ajută să depășească o vedere și o viziune egocentrică, să descopere ceea ce stă dincolo de orizontul vieții cotidiene; diferențele de mediu pot fi văzute, nu doar ca și limite, ci efectiv ca resurse. Educația la un mediu bine îngrijit devine capabilă să reflecteze și să interiorizeze evenimentele vieții de fiecare zi și să nu se oprească la păreri banale sau superficiale. Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi de natură și societate care acționează asupra omului și condiționează existența lui. Instruirea și educarea copiilor constituie o problemă de cea mai mare însemnătate pentru viitorul popoarelor, pentru însuși destinul de mâine. Am observat faptul că prin activitățile de cunoaștere a mediului, copiii au posibilitatea de a-și însuși potrivit particularităților de vârstă anumite noțiuni și cunoștințe despre problematica ecologică. Educația este o investire de lungă durată, iar aceasta înseamnă: cu cât mai puternic se va declanșa activitatea ecologist – educativă cu atât va spori durata acțiunilor de prevenire a degradării mediului, de aceea formarea atitudinii grijulii față de natură la cei mici este extrem de importantă pentru supraviețuirea noastră, pentru că de fapt, în procesul de învățare a copiilor de a deveni adevărați ecologi, stă viitorul nostru și al întregii planete, motiv pentru care consider că educația ecologică ar trebui să fie privită de către educatori cu maximă seriozitate și responsabilitate. Este o datorie civică să le explicăm copiilor, că păstrarea nealterată a naturii este cel puțin la fel de necesară ca și menținerea curățeniei din propria casă sau din grădiniță. Să le arătăm că o banală cutie de conserve cere naturii un efort de un secol pentru a o integra în circuitele naturii; în schimb, depunerea ei la coșul de gunoi scutește natura de un asemenea efort, îi menține neștirbită frumusețea. Grădinița, prin activitatea de educație ecologică a copiilor poate aduce o contribuție remarcabilă la conștientizarea pericolului pe care-l reprezintă răsturnarea echilibrului ecologic, ca și la determinarea unei atitudini constructive a tuturor locuitorilor Tetrei, îndeosebi a copiilor față de problemele cu care se confruntă omenirea. Prin efortul unit al factorilor educativi, copiii trebuie ajutați să înțeleagă că între dezvoltarea economică și civilizația tehnologică și mediul înconjurător trebuie să existe o corelație armonioasă. Prin întregul sistem al educației permanente avem datoria să atragem atenția copiilor asupra cauzelor poluării, ca și asupra soluțiilor realiste preconizate de statul nostru, realizând într-o concepție unitară și de largă perspectivă, o educație ecologică pertinentă și eficace care să determine la toți o atitudine responsabilă față de viitorul omului și al mediului înconjurător. Orice deteriorare a naturii pune în pericol echilibrul biologic și implicit viitorul omului. Tocmai de aceea ocrotirea mediului înconjurător va trebui să fie una dintre preocupările de bază ale omului și în deceniile următoare. Omul de azi trebuie să fie înțelept, pentru că natura în totalitatea ei, este o avuție socială, este izvorul bogățiilor de care dispune umanitatea. Fiecare generație are datoria morală să lase generațiilor ce vor veni bogățiile și frumusețile naturii în stare mai bună decât le-a primit de la generația precedentă, asigurând în acest mod calitatea vieții pe Terra, iar la baza acestor acțiuni stă de fapt educația ecologică.

MIC DICȚIONAR ECOLOGIC

ABSORBȚIE = proces de încorporare a unor substanțe lichide sau gazoase în celule, țesuturi, organe;

ACCIDENT ECOLOGIC = evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanțe sau preparate periculoase/poluante, sub formă solidă, lichidă, gazoasă ori sub forma de vapori sau de energie, rezultate din desfășurarea unor activități antropice necontrolate/bruște, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale și antropice;

AER CURAT = aer care conține poluanți, însă în concentrații nenocive și care nu produc disconfort;

AER POLUAT = aer care conține poluanți în concentrații ce determina efecte nocive sau produc disconfort;

AGRESIVITATEA POLUANȚILOR = termen folosit în ecologie pentru a determina acțiunea unui poluant sau a unui complex de poluanți care în anumite condiții de mediu produc o vătămare excesivă organismelor sau bunurilor materiale;

APĂ REZIDUALĂ = apă rezultată din procesele industriale și activitățile menajere, care conține diferite elemente sau substanțe nocive, microorganisme patogene (virusuri, bacterii, ouă sau larve de insecte);

ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ = zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetrul legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită;

BACTERIE = microorganism unicelular, microscopic, cu dimensiuni foarte mici, prezent în toate mediile de viață;

BIODIVERSITATE = variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice, continentale și complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică și diversitatea ecosistemelor;

BIOSFERĂ = totalitatea ecosistemelor și a viețuitoarelor din geosferele care conțin viața: hidrosfera, litosfera, atmosfera;

BIOTEHNOLOGIE MODERNĂ = aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic și a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecției și ameliorării tradiționale, care înlătura barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică;

BOALĂ = stare alterată a organismului animal sau vegetal datorată unui agent fizic, chimic sau bacteriologic din mediul înconjurător;

CATASTROFĂ NATURALĂ = fenomen natural cu acțiune în general de scurtă durată, dar puternic distructivă, asupra componentelor biosferei;

CLIMAT = însumarea factorilor meteorologici pe o perioadă îndelungată (multianuală), ce caracterizează o anumită zonă de pe suprafața Pământului;

DEFRIȘARE = înlăturarea completă a pădurilor de pe o anumită suprafață, înlăturare irațională care conduce la crearea unor mari dezechilibre în natură, prin modificarea regimului de precipitații, al mișcărilor curenților de aer, prin degradarea și eroziunea solurilor, prin apariția de inundații;

DEPOLUARE = acțiune întreprinsă în vederea reducerii gradului de poluare dintr-o zonă oarecare;

DEȘEU = orice substanță, preparat, sau orice obiect din categoriile stabilite de legislația specifică privind regimul deșeurilor, pe care deținătorul îl aruncă, are intenția sau are obligația de a-l arunca;

DEȘEU RECICLABIL = deșeu care poate constitui materie primă într-un proces de producție pentru obținerea produsului inițial sau pentru alte scopuri;

DETERIORAREA MEDIULUI = alterarea caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale și antropice ale mediului, reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale și antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară, ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului;

DEZVOLTARE DURABILĂ = dezvoltarea care corespunde necesitaților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități;

ECHILIBRU BIOLOGIC = stare în care un sistem biologic (individ, populație, biocenoză) sau mixt (ecosistem) se menține aproximativ în aceleași limite, prezentând slabe fluctuații în timp și spațiu;

ECHILIBRU ECOLOGIC = ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și dinamica ideală a acestuia;

ECOLOGIE = știință biologică ce studiază conexiunile ce apar între organisme și mediul lor de viață, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici și biotici), precum și structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice;

ECOSISTEM = complex dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme și mediul abiotic, care interacționează într-o unitate funcțională;

ECOTURISM = formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să contribuie la conservarea și protecția naturii;

– să utilizeze resursele umane locale;

– să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conștientizarea turiștilor și a comunităților locale;

– să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural;

EPIDEMIE = răspândirea unei boli infecțioase la un număr mare de indivizi, într-un timp scurt;

ETICHETĂ ECOLOGICĂ = un simbol grafic și/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broșură sau alt document informativ, care însoțește produsul și care oferă informații despre cel puțin unul și cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;

EVOLUȚIE = proces de transformare a structurii genetice a unei populații în urma acțiunii factorilor evoluției (mutații, migrații, selecție naturală);

EXPERIMENT = metodă de cercetare științifică în cadrul căreia pornind de la date cunoscute, se urmărește declanșarea unei reacții, care să conducă la noi date și concluzii științifice;

EXPERIENȚĂ = producerea intenționată a unui fenomen pentru a-i studia modul și fazele de manifestare și a trage unele concluzii cu caracter teoretic și aplicativ;

FACTOR = agent, fenomen sau orice component din natură, de origine fizico-mecanică, chimică sau biologică, care acționează direct sau indirect, pozitiv sau negativ, asupra unui individ, populații;

FAUNĂ = totalitatea speciilor de animale dintr-o zonă geografică naturală, dintr-un teritoriu administrativ, dintr-o eră sau perioadă geologică;

FLORĂ = totalitatea plantelor din biosferă;

FOC = rezultatul arderii cu flacără a unor materiale lichide, solide sau gazoase;

FOCAR NATURAL DE INFECȚIE = concentrare mai mare a unor agenți patogeni (virusuri, bacterii în anumite biocenoze naturale sau aglomerații naturale);

FRUNZĂ = organ vegetativ al plantelor superioare care se formează succesiv din țesuturile tinere ale conului de creștere a tulpinii, având rolul principal de a efectua asimilația clorofiliană, respirația și transpirația plantelor;

FUM = poluant atmosferic format din gaze de ardere și mici particule solide nearse, care se prezintă sub forma unui nor cenușiu până la negru;

GERMINARE = apariția unui nou organism vegetal dintr-o sămânță, dintr-un bulb sau spor prin trecerea de la starea de repaos la starea de viață activă manifestată prin încolțire;

HABITAT NATURAL = arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice;

HRANĂ = substanță anorganică sau organică utilizată de către ființele vii, plante și animale, în vederea creșterii, reproducerii și a efectuării activităților curente;

IMUNITATE = însușire a unui organism viu de a rezista la acțiunea unui agent patogen sau a toxinelor acestuia;

INFESTARE = proces de pătrundere într-un organism a unor paraziți vegetali sau animali;

INUNDAȚIE = proces de acoperire a unor suprafețe de sol cu mari cantități de apă, provenite de regulă din creșterea și revărsarea unor ape curgătoare;

INVAZIE = pătrunderea masivă într-un teritoriu a unor populații animale;

ÎMPĂDURIRE = acțiune întreprinsă de om pentru plantarea unei păduri pe un teren gol sau despădurit;

ÎNSĂMÂNȚARE = introducerea în sol a semințelor unor arbori, arbuști sau plante ierboase în vederea obținerii unor noi fitogeneze utile omului (pădure, livadă, lan, etc.);

LEGUMICULTURĂ = domeniu al științei apicole care se ocupă cu studiul ecologic al plantelor legumicole și cu metodele de cultură a acestora;

LIVADĂ = antropocenoză vegetală a cărei populație dominantă este formată din pomi fructiferi;

LONGEVITATE = durata vieții unui organism vegetal sau animal;

MEDIU = totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici și biologici dintr-un loc dat cu care un organism vine în contact;

MIGRAȚIE = deplasarea în masă sau individuală a animalelor dintr-o regiune în alta, cu revenirea la ecosistemul inițial, cauzată de obicei de factorii climatici, nevoile de hrană, suprapopularea unui teritoriu, necesitățile de reproducere, etc.;

MONUMENT AL NATURII = zonă său obiectiv natural care se impune a fi conservat și transmis generațiilor viitoare datorită importanței lor științifice, estetice sau rarității;

NATURĂ = universul în totalitatea sa, este realitatea obiectivă, materială, infinită în timp și spațiu, care se află într-o continuă mișcare și transformare, guvernată de legi proprii;

NOCIV = capacitatea unor substanțe sau fenomene fizice (fum, gaze, praf, mirosuri, zgomote, trepidații) de a deveni dăunătoare pentru om și alte viețuitoare, când depășesc o anumită limita de concentrare, respectiv de intensitate;

OBSERVARE = metodă de cercetare a organismelor folosită în laborator și mai ales în mediul natural, în scopul obținerii unor date despre comportament, mod de hrănire, de activitate a organismelor, etc.; în ecologie, observarea este utilizată pentru determinarea comportamentului, a delimitării teritoriului și a relațiilor dintre indivizi;

OCROTIREA NATURII = ramură a ecologiei aplicate, având ca obiectiv principal păstrarea și conservarea populațiilor naturale tipice, specifice unei anumite regiuni, ca forme perfecte în păstrarea echilibrului biologic local. În acest cadru se includ problemele legate de crearea rezervațiilor naturale și a parcurilor naționale, unde peisajul, flora și fauna sunt strict protejate;

ORGANISM MODIFICAT GENETIC = orice organism, cu excepția ființelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere și/sau recombinare naturală;

PARAZIT = organism care trăiește pe o altă viețuitoare numită gazdă (sau în interiorul ei), de la care își procură hrana și asupra căreia exercita o acțiune mecanică și fiziologica iritativă sau chiar toxica, fără antrenarea imediată a morții;

PĂDURE = asociație vegetală de arbori crescuți pe o suprafață de teren de cel puțin 0.25 hectare, pe care aceasta crează un climat și un sol specifice, deosebite de cele învecinate;

PĂSĂRI = grup de vertebrate cu corpul acoperit cu pene, apte de zbor, cu perechea anterioară de membre transformată în aripi, văzul bine dezvoltat, maxilarele fără dinți, transformate într-un cioc cărnos;

PĂȘUNE = asociație vegetală ierboasă, naturală sau artificială, folosită pentru păscutul animalelor domestice (ovine, bovine, cabaline), fără a fi cosită în prealabil;

PEPINIERĂ = suprafață de teren pe care este cultivat materialul săditor forestier, pomicol, viticol și unde se execută totalitatea lucrărilor de înmulțire, altoire, formare, până la plantarea definitivă;

PIGMENTARE = acumulare de substanțe colorate într-un țesut viu;

PLANTĂ = componentă a lumii vii aparținând regnului vegetal caracterizată în general prin imobilitate, trăind fixată în pământ cu ajutorul rădăcinilor, fiind lipsită de mediu intern și sistem nervos;

POLUANT = produs solid, lichid sau gazos provenit din activitățile umane și dispersat în apă, aer sau sol, cu acțiune dăunătoare asupra organismelor vii, bunurilor materiale, operelor de artă, peisajelor, etc.;

POLUARE = proces de alterare a mediilor de viața biotice și abiotice și a bunurilor create de om, cauzat mai ales de deșeurile provenite din activitățile umane de origine menajeră, agricolă, industrială, cât și datorită unor fenomene naturale (erupții vulcanice, furtuni de praf ori nisip, inundații);

PRAF POLUANT = particule solide de suspensie aflate în aer sau în sediment, cu efecte dăunătoare populației vegetale, animale și asupra omului;

PROTECȚIA MEDIULUI = totalitatea acțiunilor întreprinse de om pentru păstrarea echilibrului biologic, menținerea și ameliorarea calității factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale și spirituale, asigurarea condițiilor de viață și de munca tot mai bune generațiilor actuale și viitoare;

RADIAȚIE SOLARĂ = radiație emisă de soare, reprezentând principala sursă de energie pentru desfășurarea fenomenelor biologice și meteorologice pe Pământ;

RÂU = ecosistem de apă curgătoare cu debit mare (uneori navigabil), format din unirea mai multor pârâie și care se varsă într-un fluviu sau în alt râu;

REGENERAREA SOLULUI = proces de refacere pe cale naturală ori sub acțiunea omului a elementelor nutritive consumate de plante dintr-un sol;

RESPIRAȚIE = termen folosit în general pentru actul fiziologic prin care țesuturile vii ale plantelor și animalelor realizează schimburi gazoase cu mediul înconjurător;

RESURSE NATURALE = totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili, resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile: energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor;

REZISTENȚĂ = capacitatea unor specii, populații sau indivizi de a supraviețui anumitor factori nocivi din mediu (substanțe chimice, factori meteorologici) care în aceleași condiții antrenează moartea altor organisme;

RITM = succesiunea periodică a fenomenelor și a evenimentelor din natură (exemplu: succesiunea anotimpurilor și a zilelor, alternarea perioadei de activitate cu cea de repaus la organisme, etc.);

SECETĂ = perioadă de timp în care, datorită unui complex de condiții climatice, de sol, fiziologice, plantele suferă de lipsa de apă;

SMOG = ceață persistentă conținând poluanți în concentrații peste limitele admise sau aer poluat cu transparență redusă, care stagnează într-o zonă mai multe zile în șir;

SOL = parte superficială a crestei terestre ce permite dezvoltarea plantelor și a altor organisme;

SPAȚII VERZI = ansamblul zonelor de verdeață (parcuri, grădini, scuaruri, etc.) aflate în interiorul sau la marginea unui oraș;

SURSE DE POLUARE = factori naturali (vulcani, furtuni de nisip) sau obiective create de om (întreprinderi industriale, mijloace de transport, etc.), generatoare de poluanți (solizi, lichizi, sau gazoși);

TEMPERATURĂ = factor abiotic de mare importanță, care influențează viața, activitatea și corelațiile populațiilor în multiple feluri;

TOXIC = substanță care are proprietatea de a tulbura funcțiile normale ale unui organism, de a-l otrăvi când se află în mediu sau în corp, numită limita de toleranță;

VEGETAȚIE = totalitatea asociațiilor de plante existente într-un ecosistem situat într-o anumită regiune biogeografică, zona climatică, etc.;

VITAMINĂ = denumire conferită substanțelor indispensabile vieții în doze infinitezimale, fără a fi furnizatoarea de energie, dar favorizând metabolismul, creșterea, rezistența la boli, etc.;

ZONĂ = porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și a climei, din adâncimea unei ape și din sol, care are anumite caractere relativ omogene;

ZONĂ POLUATĂ = loc în care se înregistrează o creștere excesivă a poluanților (proveniți din una sau mai multe surse), care depășesc concentrația limita legală sau fixată prin regulamente.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Albu Gabriel, În căutarea educației autentice, Editura Iri, București, 2003;

2. Dumitru Alexandrina, Dumitru, Viorel-George, Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar, Editura Paralela 45, Pitești, 2005;

3. Geamănă N.A., Modul de formare a cadrelor didactice implicate în proiecte de Educație Ecologică la nivel preprimar și primar – Ecogrădinița-suport de curs, (publicat sub coordonarea Prof. Dr. A. Vădineanu), Editura Cuvântul Info, Ploiești, 2005;

4. Geamănă, N.A., Dima, M., Zainea, D., Educația ecologică la vârsta preșcolară – mic îndrumar pentru educatoare, Supliment al Revistei Învățământul Preșcolar, C.N.I. Coresi, București, 2008;

5. Georgeta Fleisch, Valeria Cincă, Să ne comportăm civilizat, Editura Caba Educațional, București, 2007;

6. Gh. Tomșa (coordonator), Psihopedagogia preșcolară și școlară, Editura Coresi S.A., București, 2005;

7. Ghid de proiecte tematice, Editura Humanitas, București, 2005;

8. Ionescu Miron, Radu Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004;

9. Laura Ciolan, Dimensiuni contemporane, exigențe și tendințe în Emil Păun, Romița B. Iucu, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

10. Manolescu M., Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar. Teorie și practică, Universitatea din București, Editura Credis, București, 2004;

11. M.E.N., Programa activităților instructiv-educative în grădiniță de copii, București, 2005;

12. M.E.N., C.N.C., Programe școlare, aria curriculară, om și societate, 2002;

13. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani), 2008;

14. Ministerul Educației și Cercetării, Învățământul Preșcolar În Mileniul III, Editura Reprograph, Craiova, 2008;

15. Niculescu R., Teoria și managementul curriculum-ului, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2003;

16. Păun Emil, Iucu Romiță, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

17. Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura V & I Integral, București, 2005;

18. Radu N., Goran L., Ionescu A, Vasile D., Psihologia educației, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006;

19. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 3-4, Editura Coreei S.A., București, 2005;

20. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 3-4, Editura Coreei S.A., București, 2008;

21. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2, Editura Coreei S.A., București, 2009;

22. Revista on-line Galeria Educaționala, anul II, nr. 2., mai, 2011;

23. Revista on-line Primăvara copilăriei, nr.10, septembrie-octombrie-noiembrie, 2009;

24. Revista on-line Primăvara copilăriei, nr. 13, iunie-iulie-august, 2010;

25. Roco M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Politom, Iași, 2004;

26. Silvia Brebeni și colaboratorii, Metode interactive de grup, ghid metodic pentru învățământ preșcolar, Editura Arves, Craiova, 2002;

27. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Activități bazate pe inteligențe multiple, vol. I, II, III, Editura Reprograph, Craiova, 2005;

28. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Metode interactive de grup, ghid metodic, Editura Arves, Craiova, 2006;

29. Tóth, M., Mediul înconjurător în educație: educație ecologică, educație pentru mediu sau educație privind mediul?, Editura Studium, Cluj-Napoca, 2002;

30. Viorica Preda, Grădinița altfel-scrisori metodice, Editura Integral, București, 2003;

31. www.didactic.ro;

32. www.edu.ro;

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Albu Gabriel, În căutarea educației autentice, Editura Iri, București, 2003;

2. Dumitru Alexandrina, Dumitru, Viorel-George, Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar, Editura Paralela 45, Pitești, 2005;

3. Geamănă N.A., Modul de formare a cadrelor didactice implicate în proiecte de Educație Ecologică la nivel preprimar și primar – Ecogrădinița-suport de curs, (publicat sub coordonarea Prof. Dr. A. Vădineanu), Editura Cuvântul Info, Ploiești, 2005;

4. Geamănă, N.A., Dima, M., Zainea, D., Educația ecologică la vârsta preșcolară – mic îndrumar pentru educatoare, Supliment al Revistei Învățământul Preșcolar, C.N.I. Coresi, București, 2008;

5. Georgeta Fleisch, Valeria Cincă, Să ne comportăm civilizat, Editura Caba Educațional, București, 2007;

6. Gh. Tomșa (coordonator), Psihopedagogia preșcolară și școlară, Editura Coresi S.A., București, 2005;

7. Ghid de proiecte tematice, Editura Humanitas, București, 2005;

8. Ionescu Miron, Radu Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004;

9. Laura Ciolan, Dimensiuni contemporane, exigențe și tendințe în Emil Păun, Romița B. Iucu, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

10. Manolescu M., Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar. Teorie și practică, Universitatea din București, Editura Credis, București, 2004;

11. M.E.N., Programa activităților instructiv-educative în grădiniță de copii, București, 2005;

12. M.E.N., C.N.C., Programe școlare, aria curriculară, om și societate, 2002;

13. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani), 2008;

14. Ministerul Educației și Cercetării, Învățământul Preșcolar În Mileniul III, Editura Reprograph, Craiova, 2008;

15. Niculescu R., Teoria și managementul curriculum-ului, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2003;

16. Păun Emil, Iucu Romiță, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

17. Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura V & I Integral, București, 2005;

18. Radu N., Goran L., Ionescu A, Vasile D., Psihologia educației, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006;

19. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 3-4, Editura Coreei S.A., București, 2005;

20. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 3-4, Editura Coreei S.A., București, 2008;

21. Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2, Editura Coreei S.A., București, 2009;

22. Revista on-line Galeria Educaționala, anul II, nr. 2., mai, 2011;

23. Revista on-line Primăvara copilăriei, nr.10, septembrie-octombrie-noiembrie, 2009;

24. Revista on-line Primăvara copilăriei, nr. 13, iunie-iulie-august, 2010;

25. Roco M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Politom, Iași, 2004;

26. Silvia Brebeni și colaboratorii, Metode interactive de grup, ghid metodic pentru învățământ preșcolar, Editura Arves, Craiova, 2002;

27. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Activități bazate pe inteligențe multiple, vol. I, II, III, Editura Reprograph, Craiova, 2005;

28. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Metode interactive de grup, ghid metodic, Editura Arves, Craiova, 2006;

29. Tóth, M., Mediul înconjurător în educație: educație ecologică, educație pentru mediu sau educație privind mediul?, Editura Studium, Cluj-Napoca, 2002;

30. Viorica Preda, Grădinița altfel-scrisori metodice, Editura Integral, București, 2003;

31. www.didactic.ro;

32. www.edu.ro;