Formarea Conduitei Morale la Elevii de Vârsta Școlară Mică Prin Intermediul Consilierii Psihopedagogice

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat

„Ion Creangă” din mun. Chișinău

Facultatea: Pedagogie

Catedra: Pedagogia învățământului Primar

Specialitatea: Management și consiliere în învățământul primar

Cuznețova Lucia

Formarea conduitei morale la elevii de vârsta școlară

mică prin intermediul

consilierii psihopedagogice

Teză de master

Conducător științific:

Cuznețov Larisa,

dr. hab., prof. univ.

Chișinău, 2016

CUPRINS

Întroducere ……………………………………………………………………………………………………………………..3

Capitolul 1. Repere teoretice privind formarea conduitei morale la elevii de vârsta școlară mică în familie și cadrul școlar

Semnificația teoretică a conduitei morale …………………………………………………………………..9

Cultura bunelor maniere în familie și școală ……………………………………………………………..12

Condiții psihopedagogice ale formării conștiinței și conduitei morale ………………………….22

Formarea conduitei morale la copii în contextul colaborării familie-școală …………………..30

Concluzii la capitolul 1. ………………………………………………………………………………………….34

Capitolul 2. Formarea conduitei morale la membrii familiei prin intermediul consilierii psihopedagogice

Experiența părinților în formarea conduitei morale la copii în cadrul familiei ……………….36

Stabilirea nivelului conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică …………………………..42

Coordonata praxiologică de formare a conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică…47

Concluzii la capitolul 2. ………………………………………………………………………………………….59

Concluzii și recomandări ………………………………………………………………………………………………..61

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………………..64

Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………..68

Declarația de propria răspundere ……………………………………………………………………………………..73

ÎNTRODUCERE

Actualitatea temei. Trăim astăzi într-un spațiu suprasaturat de informații, cunoștințe, tehnică și tehnologii informaționale. Cu toate acestea se observă o depreciere a criteriilor de apreciere valorică a distorsionării relației dintre noile tehnologii, umanism și educație. De aceea se cere să fie cultivată o viziune integră asupra științelor, educației morale și tehnologiilor contemporane prin formarea unor atitudini evaluative la tânăra generație asupra achizițiilor științei și prin mai buna punere în valoare a semnificațiilor etice și umaniste ale științei [2]. Într-o lume în continuă schimbare găsim din ce în ce mai puțin timp pentru educarea morală a membrilor tineri ai societății.

În prezent traversăm o perioadă de criză, nu numai economică, ci mai cu seamă o criză a valorilor, a moralei, una spirituală. În societate, atât moralitatea copiilor, cât și a adulților a scăzut evident. Este un semn mare de întrebare pentru noi toți, pentru societate, școală și familie de ce se întâmplă acest lucru. Asistăm zilnic la acte de agresivitate, violență între elevi, furturi, excrocherii, vagabondaj, crime și diverse abuzuri. Aceste fenomene iau amploare din cauza lipsei sau a insuficienței educației morale, care ar fi necesară să înceapă în familie și să continue în școală și în comunitate.

Indiferent de contextul spațial sau temporal în care plăsăm omul ca ființă socială sau ca personalitate individuală, nici un fel de proces de interacțiune nu poate avea loc în afara moralei. Dezvoltarea conduitei morale și a competențelor umane constituie un proces complex și de durată, care implică învățarea comunicării și o formare specială a relaționării, realizată atât în cadrul familial, cât și în mediul social.

Fiecare individ prelucrează sistematic informații de toate tipurile, inclusiv despre conduita oamenilor și se plasează în interiorul unor rețele de comunicare din mediul informal și/sau organizațional pentru a recepționa mesaje, a le analiza, a decide și a-și îndeplini responsabilitățile etice ce-i revin.Activitatea, acțiunea morală realizată de persoană constituie dominanta integrativă și activă a oricărui compartament uman. Însăși personalitatea reprezintă o structură teoretică, care denotă un compartament uman generalizat, modelul integrativ și activ de analiză și manifestare a conduitei umane [3;].

Deseori ne punem o întrebare simplă: de ce în desemnarea acțiunilor și a faptelor utilizăm doi termeni: comportament și conduită? Ce statut au acestea în planul analizei științifice și al limbajului cotidian. Analiza literaturii consacrate [ ] a permis să constatăm că comportamentul este definit drept o totalitate a reacțiilor pe care o ființă vie le manifestă în mod conștient față de factori de mediu. Comportamentul este bazat pe o alegere dintr-o mulțime de reacții posibile, o alegere finalizată pentru menținerea în condiții optime a formei și funcțiilor umane. Comportamentul persoanei mai este definit ca o reactivitate integrală a ansamblului ființei; un mod concret de interacțiune a sistemului uman cu mediul; ansamblul reacțiilor adaptive obiectiv observabile; reacție totală a unui organism prin care el răspunde la o situație trăită, în funcție de stimulările mediului și tensiunile sale interne ale cărei mișcări succesive sunt orientate într-o direcție semnificativă; ansamblul ordonat și logic coerent de secvențe și acte. Comportamentul este cea mai extinsă modalitatea de existență a psihicului uman [4, pag. 147].

Termenul de conduită a fost introdus de P.Janet, căruia îi acordă o semnificație mult mai complexă decât celui de comportament. Semnificațiile de bază ale conduitei sunt în esență, următoarele: activitatea sau acțiunea sub toate formele lor, intern-subiective și extern-motorii, considerând unitatea dintre psihic și faptele de comportament; modul de a se conduce și de a acționa mintal și motor al subiectului într-o situație dată sau în situații tipice; ansamblul răspunsurilor și al acțiunilor semnificative prin care omul depășește tensiunile care-i amenință unitatea și echilibrul într-o situație dată [4; 11; 36 etc.].

Comparând definițiile date, observăm că în timp ce comportamentul cuprinde restrictiv sfera reacțiilor obiective și observabile, mișcarea unei persoane în spațiu ei de viață externă, conduita include pe lângă reacțiile obiective și fenomenele interne subiective, reprezentând unitatea dintre faptele psihice și cele de comportament.

Astfel, Comportarea este înțeleasă ca un mod specific de conduită a unui om, ca mod de a se purta relativ constant, vizând astfel o caracteristică valorică a personalității în raport cu o persoană, cu o situație [6, pag. 155].

Noțiunea comportament a fost elaborată și introdusă în cercetarea științifică de școala behavioristă. Ea era definită ca mulțime a reacțiilor de răspuns ale organismului uman la stimulii externi. Toate segmentele corpului apar în acest caz ca verigi de execuție, care realizează mișcări sau secreții pe baza comenzilor primite de la creier, respectiv, de la centrii nervoși motori sau secretori. Mecanismul reacțiilor comportamentale este reflex, adică o interacțiune între centrii nervoși senzitivi, care receptează și prelucrează acțiunea stimulilor externi, și cei motori, care emit semnalele de comandă – declanșarea reacției, pe când conduita presupune un ansamblu coerent de comportamente.

Preocupările părinților de a supravețui, problemele sociale cu care se confruntă societatea (cu referire la lipsa locurilor de muncă, deficiențe materiale, grijile zilnice pentru ziua de mâine), lipsa motivației pentru învățare la tineri sunt doar câteva cauze care au produs carențe în educația unei conduite moral-etice la membrii comunității.

Procesul formării personalității copilului și a conduitei morale reprezintă nu numai exercitatea influențelor organizate și spontane. Toți membrii familiei, nu sunt un produs pasiv al influențelor și nu recepționează pur și simplu influențele externe, ci reacționează de la nivelul experienței de care dispune, reacția prin care își îmbogățește permanent experiența personală. Copilul este obiect și subiect al educației, el participă la propria sa formare, dar mai întâi trebuie să fie educat de adulți. Rezultă că, încă de la început, în procesul formării copilului, care se produce prin interacțiunea factorului biologic/nativ cu influențele mediului, direcționate de educație, se pot dezvolta comportamentele adecvate și conduita morală.

Aceste idei în literatura psihopedagogică au fost abordate de următorii cercetători: Rene Le Senne; Ivan Gobry; Andrei P. (1973); Antonesei L. (2002); Cosma C. (1998); G. Văideanu (1988); V. Măndăcanu (2001) etc. Concepția lui Ivan Gorby este expusă în lucrarea sa „Nivelurile vieții morale”.

În domeniul educației și formării morale a persoanei, inclusiv a membrilor familiei, a elevilor operăm cu astfel de concepte ca: morală, moralitate, profil moral, educație morală, conștiință morală, conduită morală/etică, etc.

Conceptul de morală (lat. mos-moris – „morav, obicei”) reprezintă un sistem de principii, norme și precepte de conduita comunităților umane și ale individului, care reglementează conviețuirea socială în raport cu un ideal.

În evoluția societății, fiecare etapă a avut o morală a ei, norme constituite pe baza conviețuirii și acceptate de toți membrii societății pentru reglementarea mecanismului social relațional.

Conceptul de moralitate desemnează măsura în care comportamentul indivizilor și colectivităților corespunde principiilor și normelor morale existente într-o anumită societate, gradul în care membrii colectivității au asimilat și practică normele și prescripțiile moralei din societatea respectivă.

Moralitatea individuală a fiecărui membru al societății, ca produs al educației, este parte componentă a structurii de ansamblu a personalității influențînd dezvoltarea acesteia.

Formarea conduitei morale a membrilor societății reprezintă activizarea psihopedagogică a principiilor, normelor și valorilor morale specifice acesteia, istoric determinate în vederea formării ansamblului de competențe, de convingeri, sentimente, atitudini (comportamente, deprinderi și obișnuințe) morale, a trăsăturilor morale ale personalității. Atât la baza educației intelectuale, cât și a celei morale stă informarea. Informațiile dobândite în sfera educației intelectuale vizează cu precădere planul cognitiv, cele din sfera educației morale – vizează profilul etic al personalității, mai ales planul afectiv și cel volitiv.

Normele conduitei morale nu se învață teoretic. Cunoașterea lor reprezintă numai începutul procesului de educație morală în familie a tuturor membrilor. O cunoștință de etică devine instrument de acțiune numai în măsura în care iese din cadrul proceselor care țin exclusiv de domeniul structurilor intelectuale, angajând activ structurile afective și cele volitive.

Funcționalitatea ce se reclamă condiutei moral-etice este mult mai mare decât cea din domeniul intelectual, întucât primele vizează formarea profilului moral al personalității, care reprezintă un element de sinteză al acesteia, concretizându-se în atitudinea individului față de societate și față de sine însuși.

Fiecare componentă a educației integrale aduce o contribuție specifică la formarea personalității. Ca și celelalte laturi, educația morală are o anumită specializare, dar contribuția ei este diferită de a celorlalte laturi ale educației, întrucât ea potențează în întregime acțiunea de formare a omului prin faptul că pune în valoare, din perspectivă socială, pregătirea acestuia ca om util societății, vizând personalitatea în ansamblu [3].

Întrucât părinții petrec prea pițin timp cu copiii lor, se ocupă foarte puțin de educația lor și nu reușesc să-i supravegheze, să le corecteze greșelile la timp, școlii îi revine sarcina de a consolida conduita moral-etică a elevilor. Puterea exemplului, munca neobosită de zi cu zi, dăruirea, pasiunea, competența sunt atributele educației morale.

Societatea democratică are nevoie de generații integre din punct de vedere moral-civic. De aceea formarea conduitei morale la tânără generație nu poate fi realizată la întâmplare, ea necesită competență, multă răbdare, delicatețe și tact pedagogic. De aici, se conturează următoarea problemă de cercetare: care sunt strategiile de formare a conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică, valorificate prin intermediul consilierii psihopedagogice?

Ipoteza cercetării: Cunoașterea și aplicarea strategiilor de formare a conduitei morale în cadrul consilierii psihopedagogice a elevilor de vârstă școlară mică vor fi eficiente dacă:

vor fi precizate conceptele fundamentale privind formarea conduitei morale;

vor fi identificate și caracterizate strategiile de formare a conduitei morale în cadrul familiei și cadrul școlar;

vor fi studiate, experimentate și validate formele și metodele de formare a conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică.

Scopul cercetării constă în elaborarea și experimentarea unor strategii de formare a conduitei morale elevilor de vârstă școlară mică prin intermediul consilierii psihopedagogice.

Obiectivele cercetării:

Precizarea reperelor teoretice ale formării conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică.

Determinarea condițiilor psihopedagogice ale formării conștiinței și conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică.

Studierea experienței părinților privind formarea conduitei morale copiilor în cadrul educației familiale.

Identificarea strategiilor de formare a conduitei morale în cadrul școlar.

Elaborarea strategiilor de consiliere și a programului de formare a conduitei morale elevilor de vârstă școlară mică.

Metodologia cercetării cuprinde un ansamblu de metode și tehnici utilizate în vederea colectării informațiilor în care se încadrează:

metode teoretice: documentarea, analiza și sinteza,interpretarea;

metode practice: experimentul pedagogic, chestionarea, studiul de caz.

Reperele teoretice ale cercetării:

În cercetare am plecat de la ideile lui:

Dumitru Salade (considera că conduita morală cuprinde totalitatea normelor morale, materializate întru-n comportament etic conștient și intenționat);

Paul-Popescu Neveanu (definește conduita morală ca proces de formare a propriei personalități, conform unor modele și cerințe, în baza unor eforturi personale);

Ioan Comănescu (conduita morală este munca individuală cu sine însuși în scopul automodelării unor capacități etice, intelectuale, a unor sentimente, atitudini și trăsături pozitive de personalitate);

Andrei Bârnă (conduita morală ca atitudine a ființei umane manifestată în scopul perfecționării propriei personalități);

Steliana Toma (conduita morală este un comportament, care are la bază un scop de autoangajare etică și depunere a unui efort propriu).

In cercetare ne-am axat pe ideea lui Nicolae Mărgineanu, expusă în lucrarea sa „Condiția umană”, în care menționează trei componente ale conduitei morale:

nivelul capacităților

nivelul aspirațiilor

nivelul de realizare.

La fel, am ținut cont de viziunile lui G. Allport în Structura și dezvoltarea personalității, care subliniază faptul că fiecare om este ca toți ceilalți, este ca unii, ca niciunul, datorită conduitei morale.

Valoarea aplicativă și importanța teoretică

Importanța studiului rezidă în necesitatea de a studia metodologia de formare a conduitei morale a membrilor familiei, precum și a determina fundamentele psihopedagogice și metodologice ale formării conduitei morale prin crearea unui climat favorabil educațional în familie. Valoarea practică a lucrării constă în elaborarea unui set de activități orientate spre formarea conduitei morale la membrii familiei.

Concepte-cheie: familie, educație, conduită morală, consilierea psihopedagogică, funcțiile educației, valori și virtuți morale, amabilitatea, politețea, onestitatea, respectul, sinceritatea, etică și morală comportamentală, metoda modelului în educație, strategii, metode de influențare și formare, etc.

CAPITOLUL 1. Repere teoretice privind formarea conduitei morale la elevi în familie și cadrul școlar

Semnificația teoretică a conduitei morale

Conduita morală se formează în procesul educației morale, care reprezintă o dimensiune importantă și decisivă a activității de formare-dezvoltare a personalității.

Conduita morală vizează ceea ce este mai profund și mai accentuat subiectiv în ființa umană (Hubert ren, 1965). Educația morală nu esre în fond nimic altceva decât educația înșăși (Reboul, Oliver, 1976).

În perspectiva pedagogică, educația morală reprezintă activitatea de formare – dezvoltare a conștiinței morale a personalității umane, proiectată și realizată la nivel teoretic și nivel practic. Morala este o formă a conștiinței sociale ce reflectă ansamblul concepțiilor, ideilor și principiilor care alcătuiesc și reglementează comportarea oamenilor în relațiile personale, în familie, la locul de muncă și în societate, la general.

Conceptul de morală reprezintă un sistem de principii, norme și precepte de conduită ale comunităților umane și ale individului, care reglementează convețuirea socială în raport cu un ideal. Formarea morală este supusă în permanență controlului societății, fiind sancționată de opinia publică. Fără o cunoașterea corectă a normelor morale nu poate fi vorba nici de respectarea lor. Faza principală a producerii actului moral o constituie instruirea morală care constă în formarea la copii a noțiunilor și reprezentărilor morale. O simplă cunoaștere a normelor morale nu este suficientă [2; 3; 24; 29 etc.].

Convingerea este elementul cel mai dinamic al conștiinței morale care are capacitatea cea mai mare de determinare a conduitei morale. Convingerile sunt informații acceptate la care individul aderă făcând din ele principii de activitate pentru el și pentru cei din jur. Specificul educației morale este determinat, pe de o parte de particularitățile moralei, ca fenomen social, care-i conferă conținutul, iar pe de altă parte, de condițiile sociopsihopedagogice ce sunt implicate în realizarea lor.

Morala reflectă întotdeauna acea latură a acțiunii umane în care se întruchipează relațiile omului față de alți oameni și față de sine însuși, în care se rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre om și societate [14, p.177].

Conținutul moralei include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile morale prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu întreaga societate. Idealul moral este considerat ca imagine a perfecțiunii din punct de vedere moral, care cuprinde, sub forma unui model chintesența morală a personalității umane. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei comunități sau ale societății în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. Este, cu alte cuvinte, o prefigurare a sensului general al comportamentului în funcție de imperativele sociale [15, p.207].

Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe generale ce se impun comportamentului uman în virtuțile idealului uman. Dintre cele semnificative valori morale putem nominaliza cele de patriotism, onestitate, atitudine față de muncă, libertate. A avea un comportament acceptat înseamnă a săvârși mereu fapte morale. Normele morale arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conștient pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele [Ibidem].

Normele de conduită au existat în toate timpurile (date, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis, prin educație, din generație în generație. Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de protejare: un model prescriptiv acceptat și recunoscut de membrii societății, un standard, un etalon de comportament social. Normele au ca scop integrarea socială a persoanei, de aceea ele:

creează un sistem de drepturi și obligații, interdicții în diferite contexte sociale;

asigură cadrul normativ pentru ordinea juridică și cea socială;

permit rezolvarea și evitarea conflictelor;

indică ceea ce ar trebui să fie într-o societate (nu ceea ce este);

nu stabilește puncte, reguli normative, ci constituie o „zonă” în cadrul căreia sunt permise și limite de variație.

Conștiință morală, dimpotrivă, deși ia parte nemijlocit la acțiunea controlului interior, reprezintă numai o formă moderat exprimată a națiunii. Specificul conștiinței este acela de a stimula acordul dintre voință și bine, dar și adevăr, și chiar să inițieze căutarea adevărului. Înainte de a lua o decizie, conștiința morală se manifestă ca reflexe exclusiv interne, subiective și, ca și intuiția, nu poate fi supusă aprecierii raționale și verificării practice din partea opiniei publice. De aceea nu putem afirma că conștiința este unicul instrument de apreciere a faptelor și valorilor morale. Pentru aceasta este necesară legătura indisolubilă cu datoria morală [62].

Cerința morală poate fi conțientizată de individ ca o datorie severă, dar ea poate fi înaintată sub forma unei recomandări sau poate fi exprimată ca o așteptare. Legislația statului se bazează pe constrăngerea externă, iar sancțiunile morale poartă un caracter ideal, ele se referă la om ca la un subiect conștient și liber.

Conștiința datoriei morale este cel puțin conceperea inacceptabilității a ceva în sine, a situației în care trebuie depășit ceva în sine și, în sfârșit, voința de a te împotrivi ție însuși, ceea ce implică o autosupunere și o autoevaluare. Este incorectă conceperea datoriei ca o formă a controlului social asupra comportamentului individual, deoarece în datorie este reflectat un anumit mecanism de interacțiune între oameni. Morala poate fi concepută ca un sistem al unor îndatorii reciproce, care sunt impuse oamenilor, pe care oamenii le acceptă vis-a-vis de ei, care sunt concepute de ei ca fiind niște sarcini vitale îndeplinite în situații și împrejurări concrete. Consistența conștiinței morale trebuie întemeiată pe valori general-umane și specifice (tradiționale), orientate spre valoarea-ideal a libertății individuale, a libertății și capacității omului de creare și autocreare. Astfel, conduita morală este obiectivitatea conșiinței morale în fapte și acțiuni [2; 22].

Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei morale vizează atât formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, cât și a trăsăturilor positive de caracter.

Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerințe care se repetă în condiții relativ identice.

Obișnuințele morale implică, în plus, faptul că acțiunile automatizate au devenit o trebuință internă. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei am inclus și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi și obișnuințe, care se manifestă în condiții relativ identice și sunt legate de situații concrete asemănătoare, trăsăturile pozitive de caracter acoperă o gamă largă de situații, uneori deosebit de calitative, păstrându-și însă notele esențiale de constanță și stabilitate. În structura personalității, conștiința și conduita se prezintă sub forma unei unități dialectice, cu particularități distincte de la un stadiu la altul și de la un individ la altul. În timp ce conștiința morală include elementele subiective ce se exprimă sub forma scopului, a intenției, a modului cum trebuie să sc comporte omul, conduita se referă la manifestările efective, la faptele morale [21; 26; 31; 51; 52].

Formarea conduitei, adică a deprinderilor și obișnuințelor morale, înseamnă transpunerea continuă a normelor și cunoștințelor morale în fapte (acțiuni), în deprinderi și obișnuințe. Conduita morală reprezintă obiectivarea conștiinței în fapte și acțiuni concrete. Din perspectiva finalității sociale a moralității, aceasta ne interesează cu deosebire. Altfel ce rost are faptul dacă elevul cunoaște normele și regulile morale, dar nu se comportă în conformitate cu ele, în concordanță cu conștiința sa. Formarea conduitei morale presupune, din punct de vedere pedagogic, atât dobândirea deprinderilor și obișnuințelor dc comportare morală, cât și dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter. Deprinderile morale sunt considerate component automatizate ale acțiunilor morale ce se formează ca răspuns la anumite cerințe permanente , cât și la repetarea lor în condiții relativ identice. Obișnuințele morale implică în plus faptul că acțiunea automatizată a devenit o trebuință internă; executarea acelei acțiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și o solicită. Deprinderile și obișnuințele se formează pe fondul unor împrejurări externe stereotipe, ce asigură condițiile necesare exersării și automatizării lor. Este foarte important rolul exercițiului și al motivelor în formarea acestor componente automatizate ale conduitei morale. Exersarea înseamnă, în acest context, a-i determina pe copii să se comporte la fel ori de câte ori același context situațional apare și declanșează cerințe relativ identice.

Obișnuința de a-i respecta pe ceilalți, de exemplu, se formează prin respectarea și îndeplinirea cerințelor ce se impun ori de câte ori o situație concretă reclamă conduita respectivă. Pentru ca exersarea să înregistreze progrese de la un moment de viață la altul, numai cerințele și cadrul extern nu sunt suficiente, fiind indispensabilă prezența unor mobiluri interne care să stimuleze și să intensifice participarea. Această motivație este asigurată de elementele conștiinței

morale, de cunoașterea și înțelegerea semnificației cerințelor morale, a adeziunii față de ele, a convingerilor ce s-au sedimentat în conștiința persoanei. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei morale includem și trăsăturile pozitive de caracter. Acestea sunt considerate niște forme stabile de comportare morală. Formarea lor este rezultatul unui îndelungat proces. Ele apar și se stabilizează pe fondul unor obișnuințe, fară a se confunda cu acestea. Una și aceeași obișnuință poate favoriza formarea unor multiple trăsături de caracter [10; pag. 165]. De exemplu, obișnuința de a pregăti sistematic temele conduce spre formarea mai multor trăsături de caracter, cum ar fi: asiduitatea, punctualitatea, conștiinciozitatea. Odată stabilite, ele devin componente intrinseci ale conduitei morale, imprimându-i acesteia un sens ce se află în concordanță cu imperativele moralei.

În concluzie, aspectul cel mai important în formarea personalității umane reprezintă unitatea și coerența dintre conștiința și conduita morală.

1.2. Cultura bunelor maniere în familie și școală

Părinții trebuie să aibă grijă, ca copiii, nu numai să însușească bine toate cunoștințele, pe care le oferă școala, ci și să se deprindă cu ordinea, disciplina, pentru a respecta normele vieți și societății noastre. Familia este primul mediu social în care nimerește copilul și, anume, de aici începe marea educație. Familia este anturajul în care crește și se dezvoltă copilul. În familie copilul își formează primele trăsături de caracter și este pregătit pentru a face primii pași în societate, unde în fiecare moment, din toate părțile poate apărea căpcana, inamicul pentru a-l atrage pe o cale greșită. Din aceste considerente familia trebuie să știe că ea pune bazele educației morale a copilului.

Copilul învață comportamente prin:

observarea adulților sau a celorlalți copii: de exemplu, un copil învață cum să se spele pe dinți observând cum părintele face acest lucru;

imitarea comportamentelor celorlalți: de exemplu, un copil învață să spună mulțumesc după ce primește ceva dacă și adultul face același lucru de fiecare dată când primește ceva;

modelul oferit de adulți sau ceilalți copii: de exemplu, un copil învață cum să se joace cu mingea prin modelul oferit de un alt copil sau de către părinte;

consecințele pe care un comportament le are: de exemplu, un copil alege un produs alimentar dacă după ce l-a gustat i-a plăcut, consecința (plăcerea gustului) îi determină să ceară din nou acel produs.

Copilul alege să se joace cu un alt copil pentru că acesta împarte jucăriile cu el. Astfel, putem observa așa situații: îl întreb pe Mihai daca se joacă cu mine este urmat de consecința se joacă cu mine și împarte jucăriile, ceea ce face ca și altă dată să fie interesat să meargă să se joace cu Mihai. Există metode de învățare comportamentală sau disciplinare care pot fi aplicate la orice vârstă. Copiii învață comportamentele în funcție de nivelul lor de dezvoltare și de vârsta lor. Asta

înseamnă că sunt metode mai adecvate pentru o anumită vârstă sau etapă de dezvoltare [29, pag. 95].

Fiecare copil are un anumit nivel de dezvoltare fizică, cognitivă, socială și emoțională. Dezvoltarea cognitivă este abilitatea copilului de a gândi, înțelege, a-și reaminti, a utiliza cunoștințe despre lume și sine. Dezvoltarea emoțională se referă la abilitatea copilului de a trăi, și exprima emoții de bucurie, tristețe, discomfort sau alte emoți. Dezvoltarea socială este abilitatea copilului de a interacționa pozitiv cu ceilalți, adică presupune valorificarea comportamentului moral.

Multe cercetări recente au încercat să răspundă la întrebarea privind cantitatea și calitatea timpului pe care o mamă, un tată trebuie să îl petreacă cu copilul pentru ca acesta să se dezvolte optim din punct de vedere cognitiv, emoțional și moral. Rezultatele acestor studii au arătat că factorul care influențează în sens pozitiv nivelul de dezvoltare cognitivă, emoțională și morală a copilului este calitatea timpului petrecut cu copilul, interacțiunea de calitate cu copilul, intensitatea interacțiunii, dar nu durata.

Copilul, imediat după naștere, începe să crească și să progreseze. Modificările corporale cantitative realizate de creștere nu pot fi considerate ca un progres real decât, în cazul în care această creștere se asociază cu transformarea treptată a calităților psihice ale copilului prin îmbunătățirea lor. Între creșterea corporală și dezvoltarea psihică trebuie să existe o armonie perfectă. Perturbările în evoluție conduc la situații deficitare dintre cele mai variate, unele din ele lăsând amprente pe toată viața. Nu putem vorbi despre un copil în perioada preșcolară că are sau nu are bune maniere. Se spune despre unii oameni că sunt lipsiți de cei șapte ani de-acasă. În cazurile acestea este vorba de o lipsă a modificărilor calitative psihice care trebuiau să urmeze armonios modificărilor cantitative ale creșterii. Forma și fondul calitativ nu se stabilesc definitiv și irevocabil doar în primii șapte ani de viață. În tot timpul copilăriei și a adolescenței, educația poate modifica trăsăturile negative ale copilului. Prin lipsa celor șapte ani de-acasă oamenii etichetează pe acele persoane care se prezintă într-o formă nemodelată, aprecierile făcîndu-se asupra formei și nu asupra fondului omenesc. În această categorie sunt introduși cei neglijenți în îmbrăcăminte, cei lipsiți de atitudini politicoase, cei ce nu știu să folosească elegant cuțitul și furculița la mese, adică cei stângaci sau dezordonați în obiceiuri și comportare [25; 26; 29; 32; 51].

Trăsăturile pozitive de caracter nu sunt legate de o situație concretă; ele fiind mult mai elastice decât deprinderile și obișnuințele se manifestă într-o multitudine de situații, păstrându-și în același timp notele esențiale de constanță și stabilitate. Educația morală se desfășoară pe fondul și concomitent cu diverse alte influențe morale, ce se exercită asupra copilului. Ea nu poate face abstracție de aceste influențe, scopul ei trebuind să vizeze deopotrivă valorificarea lor, atunci când efectele sunt pozitive sau anihilarea eventualelor efecte negative.

In cazurile acestea aprecierea este oarecum greșită sau pur formală. În realitate trebuie considerați ca sunt lipsiți de 7 ani de-acasă cei care în copilărie nu au progresat din punct de vedere psihic și al comportării normale în viață, fără a constitui, totuși, cazuri patologice [7, pag. 102].

Educația trebuie să urmărească, pe lângă alte obiective, să facă din fiecare copil, un adolescent, apoi un matur politicos. Manierele de savoir vivre sunt obținute de copii în contactul zilnic cu membrii familiei. Ei imită ceea ce văd și aud. Nu se poate cere copiilor altă comportare decât cea observată la părinții lor. Utilizarea formelor de politețe este strâns legată de obiceiurile părinților. Este o greșeală ca un tată să oblige copiii să spună după ce au luat masa Mulțumesc! fără ca el la rândul lui, să constituie un exemplu în acest aspect. Obligația bunelor maniere la copii nu trebuie să fie legată de observații aspre sau să fie o consecință a unor discuții sau rugăminți repetate. Copilul va mânca corect, dacă va vedea în casa părintească mâncând astfel și pe părinții săi. Va veni regulat la masă la ora fixată, dacă va vedea și la părinți respectarea acestor reguli. Copilul nu trebuie bruscat, căci forțarea aduce după ea încăpățînare și negativism.

Dacă un copil nu vine la masă sau nu mănîncă la fel ca toată lumea, pedeapsa psihică dă rezultate mai bune decît cea brutală. Nu vrei să mănânci la fel ca toată lumea? Mâine vei mânca singur! Dispoziția dată nu trebuie modificată. Există, în multe familii obiceiul că un copil să fie depărtat de contactul cu oameni străini. Dacă sosesc musafiri, copiii sunt invitați să treacă în camera alăturată. A lua regulat această măsură este o greșeală. Un copil, prin contactul cu lumea exterioară, constată că există și oameni cu alte firi și diverse obiceiuri. Părintele poate să aprobe sau să dezaprobe, după plecarea musafirilor în fața copiilor gesturile sau cele spuse de invitați, dar acest obicei nu este prea politicos. Copilul va lua notă de observațiile celor mai mari și va completa interesul lui pentru cunoașterea lumii [29; pag. 165].

Trebuie să existe un acord între desfășurarea armonioasă a vieții în familie și obiectivele vieții sociale. Un om certat cu bunele maniere suportă consecințele neândemânării sale în mișcări și cele ale aspectului dezagreabil cu care se prezintă între oameni. Bunele maniere trebuie să fie compuse din atitudini care se iau în mod automat și nu prin rațiune. Ele trebuie să aibă ca bază: politețea, empatia, delicatețea, tactul și bunătatea. Bunele aprecieri transformate în legături sociale trebuie să fie adaptate la viața colectivă. Desigur că se vor întreba mulți adulți cum trebuie să se comporte părinții ca un copil să capete o educație în spiritul celor șapte ani de-acasă? Personalitatea copilului începe să se contureze după vîrsta de 2 ani. Este vârsta la care copilul începe să perceapă și să fie atent la ceea ce se petrece în jurul lui. Improvizează jocuri cu păpușile, teatralizând scene văzute la cei mai mari din casă. Copilul la această vîrsta încearcă să dea de mâncare tuturor animalelor, reprezentate prin jucării. După vârsta de 3 ani, atenția și percepția sunt mai active decât în trecut. Copilul încearcă să facă singur mici treburi. Vorbirea devine mai completă. Copilul construiește ușor propoziții. Părinții trebuie să-l încurajeze și să-l îndemne să se supună unor obligațiuni individuale: să nu-și murdărească hainele, să mănînce și pe cât se poate mai ordonat. Să așeze, după utilizare, jucăriile la locul lor. Trebuie să fie plimbat în jurul casei și făcut să observe curtea și animalele vecinilor. Trebuie să se familiarizeze cu oamenii care vin în casă. La 3 ani jocul este principala preocupare a copilului. Prin jocuri, copilul se instruiește asupra modului de viață al adulților și vine în contact cu realitățile existente în lume. La 4 ani copilul fregventează grădinițele de copii. Părinții trebuie să o ajute pe educatoare în dirijarea formării personalității. Copilul la această vârsta reacționează la mulțumirile sau nemulțumirile organice. Comunică celor din jur dacă îi este foame sau sete, dacă îi este frig sau prea cald, dacă îi este somn etc. Unele din reflexe sunt necondiționate, altele condiționate. Când se întoarce din plimbare, recunoaște casele din vecinătate. La copilul mai mare apare nevoia de a comunica cu oamenii, de a vorbi mereu, mărindu-și astfel sfera emoțională și cea intelectuală. Trebuie să se țină cont de emoțiile lui. La acești copii emoțiile sunt instabile. Ei trec repede de la plânsul cu lacrimi, la râs. Datoria părinților este să evite, pe cât se poate, stările de plâns. Voioșia este un bun mijloc de a face un copil să progreseze. El trebuie să arate mulțumire cînd este lăudat, supărare cînd este mustrat. Treptat și cu răbdare trebuie sa fie inițiat în ceea ce este permis să facă și ce este oprit. Treptat sentimentele trebuie să devină multilaterale. Copilul mic trebuie dirijat să aibă și plăceri estetice: să se bucure la vederea unor poze colorate frumos, să admire vederea unei păpuși interesante, să se impresioneze când aude o muzică plăcută, să-i placă dacă vede adulți dansând. [21, pag. 96].

După vîrsta de 3-4 ani, copiii încep să aibă o activitate nervoasă mai diferințiată și pot fi influențați de procesul educației și instruirii primite de la părinți în casă. Nu orice cunoștință sau sfat primit devine pentru copil convingătoare și îndemn la o comportare pozitivă. Personalitatea lui începe să se manifeste de la vârsta denumită preșcolară. Exemplele bune din viața familială vor influența în mare măsură comportarea lui psihică. Educația copilului trebuie să fie astfel orientată, încât el, însușind modurile de acțiune ale părinților, să se călăuzească după ele în practică. Un loc important în educarea copilului pînă la vîrsta de 10 ani o au jocurile și jucăriile. O fetiță are o păpușă. Părinții trebuie să vegheze ca fata s-o întrețină în condiții bune, să o îngrijească și, de exemplu, să o pieptene zilnic. Nu trebuie să se admită stricarea jucăriilor. Ruperea și murdărirea lor sunt atitudini care pot obișnui copilul cu dezordinea și lipsa de igienă [Ibidem].

In jocurile colective, părinții nu trebuie să admită certurile, purtarea nedisciplinată și înjurăturile între prieteni. Trebuie să se favorizeze jocurile în care copilul poate avea un rol civilizat. Copiii se pot juca de-a spitalul în care medicul dă bună ziua!, spune vorbe blânde și îi încurajează pe bolnavi. Se pot juca de-a școala, în care învățătorul dă bună ziua! colectivului de elevi, și spune mulțumesc! după fiecare răspuns. În jocuri cu subiecte din viață, copiii trebuie să joace roluri de oameni ale căror purtări sunt demne de imitat [16; pag. 302].

În scop educativ părinții pot da copilului diferite însărcinări casnice. Ei pot fi însărcinați cu procurarea de alimente, în care caz nu se vor permite minciuni sau nereguli în mimarea banilor. O sarcină precisă și bine organizată le place copiilor și are valoare educativă. Se dezvoltă la ei sentimentul datoriei, grija de înlăturare a greutăților casnice, obligația de a vorbi frumos cu alți oameni. Dirijările bune sunt fructuoase, însă, din păcate există și exemple proaste, de care trebuie feriți copiii. Dacă tatăl este scandalagiu, și înjură copilul îl poate imita în relațiile sale cu prietenii. Ambianța familială influențează formarea caracterului copilului. Dacă în casă este bună înțelegere și veselie, caracterul copilului va lua un aspect calm și de bună dispoziție. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai influențat de mamă. După vârsta de 5 ani, tatăl trebuie, prin autoritatea lui, să intervină mai activ. Copilul înregistrează în mod subconștient toate stările lor sufletești. Părinții nu trebuie să se lamenteze și să descrie în culori negre greutățile vieții. Dacă un copil aude pe unul din părinți cântâd, prin imitare va încerca și el să fredoneze.

Carcterul reprezintă atitudinea omului fața de realitățile întâlnite în viață, privind însușirea permanentă și persistentă a unui fel de a fi. Caracterizat prin purtare cinstită, corectitudine psihică și voință fermă este un om cu caracter pozitiv. Acest fel de manifestare trebuie să fie însușit de copil, încă din perioada preșcolară, când trebuie să se înceapă pregătirea lui pentru a avea o comportare civilizată. Nu trebuie să se confunde caracterul cu temperamentul, deși între ele există legături strânse și ele se influențează reciproc. Nici caracterul și nici temperamentul unui copii nu sunt definitiv fixate prin naștere. Nici un copil nu se naște vicios sau curajos, demn, vanitos, ipocrit, dar poate deveni așa pe parcursul vieții. Mediul dă formă definitivă omului, după cum și el influențează mediul. Educația influențează în mod covârșitor formarea caracterului unui copil. Personalitatea copilului oferă un colorit specific caracterului. Caracterul este multilateral. Pentru a aprecia la justa valoare caracterul unui copil, trebuie să-l apreciem după atitudinea sa față de mediu, iar dacă este elev, după atitudinea lui față de munca școlară, față de membrii familiei și față de persoana lui. Copilul care este lipsit de caracter are și un dispreț față de muncă, este leneș și lipsit de spirit de inițiativa, prezintă o înclinație spre munca de rutină, nu este loial față de prieteni [19; 36; etc.].

Copilul cu caracter bun este modest și politicos cu oamenii cu care vine în contact, are o comportare amicală cu cei din jurul său, este corect în relațiile cu ceilalți copii, nu se îmbracă extravagant, e manierat și in vorbire nu utilizează fraze nepotrivite. Modestia lui nu-1 împiedică să fie autocritic și foarte pretențios față de el însuși. Are încredere în forțele lui proprii. Nu umilește pe nimeni, totuși trăiește într-o independență rațională. Un copil cu un caracter pozitiv nu respinge contactul cu alți oameni, analizează și acceptă sfaturile și îndrumările pe care le consideră folositoare.

Copilul cu un caracter defectuos este înfumurat, trufaș, arogant, disprețuitor față de colegii săi, are o autoapreciere exagerată, nu suportă contraziceri, evită sarcinile obștești. Este un negativist. Este conștient cînd este orientat spre fapte ce nu concordă cu o comportare corectă și totuși nu are tărie de caracter ca să le poată evita. Primul obstacol în fața unui copil cu deficit de caracter este încăpăținarea lui într-o atitudine nedorită. De obicei, încăpăținarea unui preșcolar este un capriciu al copilului răsfațat, crescut într-o atmosferă de adorație și alintare excesivă. Este adevărat că complimentarea copilului, fiind exagerată de părinți nu e totdeauna nocivă copilului. Uneori provoacă încrederea în forțele sale. Dirijarea copilului trebuie raționalizată, dar nici în cazul acesta nu trebuie utilizate exagerările. Educatorul din familie, care se preocupă de copil, nu trebuie să abandoneze prezența de spirit, trebuie să-și păstreze sângele rece și să continue dominarea, într-un sens moral, asupra lui. În prealabil, părintele trebuie să inspire copilului spiritul de disciplină [28].

Astfel primele contururi ale curajului se desemnează la vârsta preșcolară. Curajul este necesar în formarea caracterului. Lipsa de curaj o pot constata părinții în jocurile colective de copii. Cercetarea trebuie făcută în observarea spiritului prietenesc de joc, perseverența actelor de curaj, în puterea de stăpânire de sine, în inițiative, în comportare civilizată.

În jocuri se pun bazele sentimentelor datoriei, disciplinei și comportării în împrejurări diverse. Frecventarea școlii începe să dezvolte controlul inhibitor la copiii de vârstă mai mare. Părintele, educatorul, pedagogul trebuie să învețe copilul nu numai ce trebuie să facă, ci și de la ce trebuie să se abțină. Activitatea școlară trebuie bine organizată de părnți și cadrele didactice pentru dezvoltarea voinței copilului. În educația școlarului, părintele ar face greșeli, cu repercusiuni asupra caracterului, dacă l-ar sfătui pe copil să ocolească datoria pe care o are orice elev de a îndeplini diferite munci și să se sustragă de la obligațiile față de colecțivul din care face parte. Educația sănătoasă poate corecta unele reșeli comise în familie în formarea caracterului. Pentru formarea caracterului, părinții trebuie să utilizeze o anumită gimnastică, exersare a comportării. Ei trebuie să combată lenea, egoismul, comoditatea, lașitatea, îngâmfarea. De altfel, munca de formare a caracterului unui copil nu trebuie să se conducă numaidecăt după reguli-șablon. Nu toți copiii de aceeași vârstă se aseamănă din punct de vedere psihic. Fiecare pedagog a putut întâlni gemeni care, deși crescuți în aceleași condiții, au dobândit caractere diferite. Deducem că fiecare a venit pe lume cu anumite însușiri și că fiecare a răspuns în felul său influențelor lumii externe. Totuși, caracterul se schimbă sub influența educației, pe când temperamentul rămâne toată viața același.

Un colectiv familial și școlar bine închegate au în formarea caracterului o mare influență. Copilul nu este influențat atât de sfaturile, cât de exemplele pe care le constată în jurul său. El este mai mult influențat de ceea ce vede, decât de ceea ce i se spune. O morală plicticoasă, adică o notație mai mult dăunează decât folosește.

Pentru a stimula la un copil o justă îndrumare în formarea caracterului, el trebuie ajutat să fie conștient de insuficiențele lui de caracter și asigurat că orice defect poate fi lichidat, dacă vrea. Copilul trebuie să asculte de educatorii săi, iar aceștia trebuie să-l laude, desigur cînd este cazul, pentru a-i ridica moralul. Se dau mereu sfaturi, unui copil, să fie cinstit și onest. Cinstea este considerată drept caracter etic. Această premisă este utilă formării unui caracter bun, dar dacă un copil este cinstit de teama de a nu fi pedepsit, de teama notelor rele, în școală, din egoism; de teama de a nu atinge prestigiul familial, calitatea de a fi cinstit s-ar putea să nu fie durabilă și să se modifice în timpul vieții. Ca exemplu negativ se poate da evoluția lui Jean-Jacques Rousseau. În copilărie, Jean-Jacques Rousseau a avut greșeli grave de comportare, ceea ce a făcut ca acest om, de o valoare genială, să facă unele greșeli, care să îi micșoreze valoarea socială (mulți copii abandonați etc.) [38].

Rolul părinților este să aprecieze la justa valoare caracterul copilului, să se dăruiască lui prin iubire și educație. Numai astfel vor obține considerația, iubirea și respectarea îndemnurilor constructive pe care le oferă copilului.

Părintele care este preocupat de obligația pe care o are față de copilul lui, trebuie să-i dea pe lîngă educație mintală și una morală. Educația morală trebuie să urmărească obiectivul de a forma la copil un fel de a fi care să-i dea o tărie sufletească, care să-l orienteze spre o comportare onorabilă în familie, la școală și în colectivul de prieteni în mijlocul căruia trăiește. Această comportare morală se poate eticheta cu denumirea de conștiință socială superioară, sau bunele maniere.

Formarea conștiinței morale naște sentimentul datoriei, sentimentul de cinste și de coeziune între membrii familiei. Copilul educat trebuie să-și dezvolte psihicul pentru realizări sociale. Educația morală nu se limitează doar la străduința de a avea un copil cu idei juste și umaniste. Copilul nu trebuie să fie instruit doar să cunoască sentimentele morale, ci trebuie să le și aplice în viață. Înainte de etapa de preșcolar, copilul nu este copt, adică sensibil pentru a primi o educație morală. Când copilul atinge vârsta de 5-6 ani, el încă nu poate fi influențat de observații și discursuri despre morală. Treptat devine un observator care privește și interpretează comportamentul părinților. De reținut că la copii spiritul de imitație este foarte dezvoltat, ei trebuie să vadă la părinții lor exemple demne de urmat. Exemplele de moralitate sunt necesare copilului și în viața școlară, pentru ca la evoluția lui psihică, să se poată adăuga elemente noi peste construcția lui veche. Este nevoie ca părinții să-l influențeze, să-l dirijeze și să-i micșoreze grijile. Psihicul este un produs al activității cerebrale. Treptat, treptat, copilul trebuie să capete experiența, comportarea morală a părinților, precum și experiența socială acumulată de oameni pe parcursul veacurilor [10; 16; 19; 23;29 etc.].

Copilul trebuie, sub influența împrejurărilor exterioare, sub influența educației familiale și a culturii obținute în școală, să-și formeze personalitatea sa morală. El nu poate fi un rob al influențelor multilaterale. In analiza lor copilul trebuie să aibă un rol activ. El trebuie să se ridice mereu pe noi trepte și să stabilească aprecieri și relații cu lumea înconjurătoare. Fiind educat asupra felului în care un copil învață cum să se comporte cu membrii familiei, el va învăța cum să se poarte și cu alți oameni din colectivele cu care vine în contact. Toate sentimentele și cunoștințele însușite corelează în mod armonios. În evoluția psihică a copilului trebuie să se simtă călăuza educativă a părinților săi. Treptat, el trebuie să ajungă la o oarecare independență de gândire și simțire.

Perioada de vârstă până la 6-7 ani este cea mai intensă perioadă de învățare a copilului, în psihologie, ea se numește senzitivă. Capacitatea lui de învățare este cea mai mare la această vârstă. Comportamentele sociale și emoționale ale copiilor se învață într-o măsură foarte mare la această vârstă. Datorită acestui lucru rolul părintelui și al educatorilor este esențial la această vârstă. Comportamentele problematice ale copiilor sunt de cele mai multe ori o reflecție a ceea ce copilul mai are de învățat [39; 40; 62].

Comportamentele problematice ale copiilor preșcolari au diverse cauze, motive din care apar. Uneori, ele pot fi: de atragere a atenției, rezultatul unor stări emoționale negative, de frustrare sau iritare. Atunci când un copil manifestă un comportament problematic, cum ar fi plânsul în magazin pentru a i se cumpăra o jucărie, el câștigă foarte multă atenție. Chiar dacă adultul are o reacție negativă la adresa comportamentului lui (îl ceartă) comportamentul copilului este încurajat prin această atenție. Probabilitatea ca același comportament problematic să apară atunci când are nevoie de atenție este mult mai mare.

Copiii au nevoie de foarte multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comportament. De exemplu, dacă vrem să învățăm copilul cum trecem strada în siguranță, repetăm cu el de fiecare dată regula după care realizăm acest comportament. Nu vă așteptați ca părinte ca un copil după ce îi spunem o dată ce are de făcut să știe acest lucru. Sau când mergem la cumpărături este foarte important ca de fiecare dată să îi spunem într-un limbaj simplu care vor fi lucrurile pe care le vom face acolo și care sunt regulile de comportament și pentru copil și pentru adult. .

Viața în familie facilitează copilului cunoașterea celor mai importante comportamente sociale: apărarea propriilor drepturi, respectarea drepturilor altuia. Jocul continuu de interrelații din mediul familial îi asigură simultan individualizarea și socializarea, proces din care se naște personalitatea. In perioada antepreșcolară, asupra copilului se exercită diferite categorii de influențe formative pe care le conduce familia, mai apoi școala și comunitate.

Educația în familie începe prin realizarea scopului de ansamblu al educației; ea constituie temelia peste care se vor suprapune celelalte influențe educative. Educația în familie are un caracter deseori neorganizat și nu întotdeauna este inconștientă. Influența formativă a familiei este permanentă și se exercită în cadrul acțiunilor de viață curente, fiind astfel strâns legată de ea. Această influență este foarte puternică, deoarece se bazează pe afectivitatea naturală ce leagă copilul de părinte. Exercitându-se asupra individului în formare, la o vârstă când el prezintă, fizic și psihic, cea mai mare plasticitate, aceasta lasă amprente puternice în personalitatea individului. Atâta timp cât familia constituie unul din elementele de bază ale societății, educația în familie este și va rămîne un fenomen social permanent. Trăind împreună cu copiii, părinții îi pregătesc pentru viață, făcându-i părtași la ea, obișnuindu-i să se descurce într-o viață complexă cum este cea a epocii în care trăim. Copiii nu pot deveni adulți decât într-o lume a adulților, având permanent în față exemplul lor și luînd contact cu viața direct prin acțiuni de viață.

La vârsta scolară, intrând în contact cu colectivul de colegi și învățătorii, copilul capătă noi obligații sociale. Pentru educarea morală a copiilor, tatăl trebuie să aibă o voință care să nu fie nici impulsivă și nici slabă. El nu trebuie niciodată să amenințe pe nimeni. El trebuie să aibă o atitudine constantă. Părinții care nu au aceeași atitudine în aceleași împrejurări, pierd autoritatea morală în fața copiilor. Părinții nu trebuie să fie aspri cu copiii lor, e bine să fie optimiști, glumeți, dar exigenți. Prietenia cu copiii este prielnică educației morale. Prestigiul părinților nu se micșorează, dacă discută contradictoriu o problemă care îi interesează pe copii. Câteodată, un părinte crede că un copil trebuie să-și facă singur experiențe în viață, lăsându-i o oarecare libertate în acțiuni. Copilul, pentru a stabili legături prietenești cu alți copii, nu trebuie să trăiască izolat. Morala cere din partea copilului să fie corect, onest, cinstit, amabil șl adaptabil la mediul său social. Sentimentele morale sunt străns legate de cele sociale. Sentimentul prieteniei între colegi trebuie încurajat. Elevul trebuie să fie conștient că între viața lui particulară și cea socială este o legătură strânsă, dar ele nu trebuie confundate.

Copiii în vârsta pubertară au o imaginație vie, care-i influențează și îi îndrumează pe direcții cunoscute sau necunoscute de părinți. Unii sunt atrași spre studii științifice, alții spre literatură sau arte. Unii visează să devină actori, pe alții îi atrage viața sportivă, unele eleve au înclinații pentru cariera de balerină, altele de pedagog, medic etc.

Părinții trebuie să intervină cu sfaturi numai în cazul dacă temperamentul și talentul elevului sunt nepotrivite pentru obiectivul urmărit de el. Pentru formarea unei personalități integre la copil, părinții trebuie să colaboreze cu pedagogi pentru a-i forma sentime și deprinderi morale, estetice și intelectuale.

În concluzie, personalitatea copilului trebuie să cuprindă valorile și sentimentele datoriei și cele ale onestității. O personalitate desăvîrșită trebuie să cuprindă și ansamblul de sentimente estetice. De aceea, părinții și pedagogii trebuie să viziteze cu copiii lor expoziții de artă, să facă împreună excursii pentru a admira frumusețile naturii, apoi expoziții pentru a aprecia realizările proprii. Personalitatea copilului necesită să se formeze la el o legătură între cunoștințele științifice, sentimentele estetice și cele morale. Astfel încă înainte de vârsta la care copilul are posibilitatea psihică de a-și forma o concepție despre viață, el trebuie să cunoască deja normele vieții morale și aplicarea lor în practică. Copilul de vârstă școlară mică trebuie să ia cunoștință prin citirea unei literaturi cu caracter moral despre întămplarile trăite de alții pentru a trăi emoțiile simțite de personajele cărților citite. La fel documentarea în arta plastică are un rol educativ, prin sentimentele pe care le inspiră. Copilul trebuie să fie îndemnat să se adapteze la realitațile care inspira sentimente morale superioare. [30, pag. 65]. Îmbinarea variatelor forme și metode educative în cadrul familial și cel școlar vor contribui la formarea conduitei morale la această vârstă.

1.3. Condiții psihopedagogice ale formării conștiinței și conduitei morale

Comportamentul moral se manifestă în viața cotidiană, personală și civică, privată și publică, în familie, școlară, grup profesional, comunitate religioasă, grupare politică, organizație culturală, sportivă. Ne referim la: morală, normă, regulă, principiu, valoare, etică, educație morală.

Educația morală este procesul și activitatea de formare a personalității morale, a conștiinței și a conduitei morale în spiritul idealului, principiilor, normelor și valorilor morale. Educația morală este o componentă a educației integrale, corelată cu celelalte componente: intelectuală, profesională, estetică, spirituală, religioasă, psihofizică și este prezentă în toate sistemele de gândire pedagogică [17; pag. 158].

Este o componentă a acțiunii educaționale de formare a personalității. Este o structură psihologică a personalității. Prin norme și principii, morala reglementează relațiile de conviețuire, în virtutea lor, ne raportăm la societate, la semeni, la noi înșine. Respectăm exigențe ce decurg din norme, tradiții, obiceiuri. Raporturile cu societatea au ca reper obligațiile și responsabilitățile economice- profesionale, patriotice, civice, politice, administrative, obștești. Angajarea în realizarea obligațiilor și responsabilităților sociale are, pe lângă o fundamentare juridică, și una morală [Ibidem].

Modelele comportamentale concordă sau nu cu trebuințele și concepțiile noastre. Suntem constrânși, prin opinia publică, prin forța obiceiurilor și tradițiilor, să ne acordăm conduita cu acestea. Suntem aprobați sau dezaprobați, acceptați sau respinși, recompensați sau sancționați. Valorile morale universale și naționale – etnice, exprimate în modele de comportare, constituie conștiința morală a societății [22].

Transpunerea în practică a exigențelor ordinii morale se realizează prin acțiunea educațională de formare a profilului moral în contexte sociale determinate. Se acționează direct prin îndrumări, solicitări, supravegheri, interdicții, exemple, sancțiuni și, indirect, prin crearea situațiilor cu valoare morală și implicarea individului în aceste situații. Acțiunea educațională este orientata de idei, teorii și idealuri. Rezultatul este asimilarea interiorizată a moralei, construirea profilului moral ca o componentă a personalității. În acest rezultat se oglindesc valoarea ideilor și codurilor, eficiența acțiunii de influențare și modelare, capacitatea de prelucrare și structurare originală a ideior și codurilor în conștiința individuală și de grup. Acest rezultat constituie obiectul reflecției asupra eficienței educaționale morale, obiectul autoreflecției în procesul de autoanaliză, obiectul aprecierii și recunoașterii sociale a calității morale a individului, a grupului, a comunității.

Educația morală ca achiziție interiorizată reprezintă o componentă atitudinală a comunicării cu semenii. Fiecare individ contribuie la crearea și întreținerea ambianței morale, a ordinii morale – condiție a bunei conviețuiri. În actul comunicării se manifestă concordanțele sau discordanțele conduitei cu valorile morale, cu modelele.

Raportarea la noi înșine înseamnă un spectru de atitudini de acceptare sau neacceptare a faptelor și sentimentelor noastre. Conștiința de sine devine instanța de judecată a propriilor noastre fapte și atitudini; concordanța dintre modelele morale pe care le acceptăm și faptele prin care ne manifestăm ne creează confort sau disconfort psihic. Concordanța sau discordanța dintre ceea ce vrem și ceea ce putem, dintre ceea ce vrem și ceea ce ni se cere, creează terenul conflictelor interioare. Coexistăm, comunicăm, ne înțelegem, colaborăm sau nu cu alții datorită trăirii concordanței dintre ceea ce dorim și aspirăm și ceea ce ni se oferă. Ne înțelegem sau nu cu noi înșine când cerințele concordă sau nu cu trebuințele noastre, cu capacitățile noastre. Asemenea concordanțe sau discordanțe generează satisfacții sau dezamăgiri.

Conștiința reprezintă capacitatea omului de a-și evalua acțiunile, gândurile, dorințele, conștientizarea și trăirea neconcordanței sale cu ceea ce trebuie să fie, cu neândeplinirea datoriei. La fel cum datoria este autonomă, tot astfel conștiința omului este independentă de opinia semenilor. Dacă conștiința verifică corespunderea sau necorespunderea acțiunilor în raport cu datoria, atunci acțiunea înfăptuită conform conștiinței este o acțiune dictată de simțul datoriei. Adică conștiința insistă asupra îndeplinirii datoriei. Conștiința morală, dimpotrivă, deși ia parte nemijlocit la acțiunea controlului interior, reprezintă numai o formă moderat exprimată a rațiunii [6, pag. 165].

Conștiința morală se manifestă ca reflexe exclusiv interne, subiective și, ca și intuiția, nu poate fi supusă aprecierii raționale și verificării practice din partea opiniei publice. De aceea nu putem afirma că conștiința este unicul instrument de apreciere a faptelor și valorilor morale. Pentru aceasta este necesară legătura indisolubilă cu datoria morală. Cerința morală poate fi conștientizată de individ ca o datorie severă, dar ea poate fi inaintată sub forma unei recomandări sau poate fi exprimată ca o așteptare.

Legislația se bazează pe constrângerea externă, iar sancțiunile morale poartă un caracter ideal, ele se referă la om ca un subiect conștient și liber. Morala poate fi concepută ca un sistem al unor îndatoriri reciproce, care sunt impuse oamenilor, pe care oamenii le acceptă vis-a-vis de ei, care sunt concepute de ei ca fiind niște sarcini vitale îndeplinite în situații și împrejurări concrete. Consistența conștiinței morale trebuie întemeiată pe valori general-umane și specifice (tradiționale), orientate spre valoarea-ideal a libertății individuale, a libertății și capacității omului de creare și autocreare.

Conduita morală este obiectivarea conștiinței morale în fapte și acțiuni. Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare morală, cât și trăsături pozitive de caracter.

Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerințe care se repetă în condiții relativ identice.

Obișnuințele morale implică, în plus, faptul că acțiunile automatizate au devenit o trebuință internă. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei sunt incluse și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi și obișnuințe, care se manifestă în condiții relativ identice și sunt legate de situații concrete asemănătoare, trăsăturile pozitive de caracter acoperă o gamă largă de situații, uneori deosebite calitativ, păstrându-și însă notele esențiale de constanță și stabilitate.

În structura personalității, conștiința și conduita se prezintă sub forma unei unități dialectice, cu particularități distincte de la un stadiu la altul și de la un individ la altul. În timp ce conștiința morală include elementele subiective ce se exprimă sub forma scopului, a intenției, a modului cum trebuie să se comporte omul, conduita se referă la manifestările efective, la faptele morale.

Formarea conduitei, adică a deprinderilor și obișnuințelor morale, înseamnă transpunerea continuă a normelor și cunoștințelor morale în fapte (acțiuni), în deprinderi și obișnuințe. Conduita morală reprezintă obiectivarea conștiinței în fapte și acțiuni concrete. Din perspectiva finalității sociale a moralității, aceasta ne interesează cu deosebire.

Formarea conduitei morale presupune, din punct de vedere pedagogic, atât dobândirea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, cât și dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter. Deprinderile morale sunt considerate componente automatizate ale acțiunilor morale ce se formează ca răspuns la anumite cerințe permanente și la repetarea lor în condiții relativ identice. Obișnuințele morale implică în plus faptul că acțiunea automatizată a devenit o trebuință internă; executarea acelei acțiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și o solicită [4, pag. 159].

Deprinderile și obișnuințele se formează pe fondul unor împrejurări externe stereotipe, ce asigură condițiile necesare exersării și automatizării lor. Este foarte important rolul exercițiului și al motivelor în formarea acestor componente automatizate ale conduitei morale. Exersarea înseamnă, în acest context, a-i determina pe elevi să se comporte la fel ori de câte ori același context situațional apare și declanșează cerințe relativ identice. Obișnuința de a-i respecta pe ceilalți, de exemplu, se formează prin respectarea și îndeplinirea cerințelor ce se impun ori de câte ori o situație concretă reclamă conduita respectivă. Dar pentru ca exersarea să înregistreze progrese de la un moment la altul, numai cerințele și cadrul extern nu sunt suficiente, fiind indispensabilă prezența unor mobiluri interne care să stimuleze și să intensifice participarea. Această motivație este asigurată de chiar elementele conștiinței morale, de cunoașterea și înțelegerea semnificației cerințelor morale, a adeziunii față de ele, a convingerilor ce s-au sedimentat în conștiința sa. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei morale includem și trăsăturile pozitive de caracter. Acestea sunt considerate forme stabile de comportare moral [Ibidem].

Orice act moral este, în esență, un act de voință, care presupune reprezentarea actului și executarea lui. Între ele se situează momentul de decizie, care dă funcționalitate reprezentării și execuției, asigurând legătura dintre ele. Pentru producerea actului moral, nu este suficientă numai reprezentarea acestuia pe baza cunoașterii normelor morale, chiar și în situația când s-a ajuns la formarea de convingeri morale. Este necesar ca, prin efortul voinței să se realizeze decizia, pe baza luptei dintre motive și să se ajungă la atitudini.

În general, învățământul, instruirea are un caracter formativ în sensul că achiziționarea informațiilor de către elevi nu se face în scopuri acumulative, de depozitare a lor în minte, ci în scopuri formative, de a produce, modificări în personalitatea lor. Astfel, informațiile se convertesc în convingeri, care stau la baza formării modului de a gândi și înțelege lumea înconjurătoare și determină anumite atitudini în planul comportamental. Starea atitudinală, prezentă în orice manifestare comportamentală, reprezintă „aliaje” formate din procese psihice cognitive și afective, relativ stabile, având un rol deosebit în comportament și acțiune. Atitudinile se exprimă în comportamente motivate, în tendințe puternice, constituind veriga indispensabilă trecerii de la idee la faptă. Dacă lipsesc atitudinile ca factori integrativi ai conceptelor, ai normelor, principiilor și sentimentelor morale, ai cunoașterii modului de realizare a actului moral, nu putem vorbi de o educație morală corespunzătoare. În educația morală formarea atitudinilor este esențială [15].

Drumul de la informațiile morale la atitudini are un anumit specific, parcurgând mai multe etape. Acestea sunt:

Cunoașterea normelor morale. Fără o corectă și clară cunoaștere a normelor morale nu poate fi vorba nici de respectarea lor, nici de formarea unor comportamente adecvate acestora. Faza incipientă a producerii actului moral o constituie instruirea morală care constă în formarea la elevi a noțiunilor și reprezentărilor morale, familiarizarea lor cu principiile morale ale societății în care trăiesc, informarea asupra naturii cerințelor acesteia. Dar, oricât de temeinic ar fi realizată, simpla cunoaștere a normelor morale nu este suficientă.

Convertirea normelor morale în convingeri reprezintă o etapă deosebit de importantă pentru producerea actului moral. Convingerea este elementul cel mai dinamic al conștiinței morale, care are capacitatea cea mai mare de determinare a conduitei morale. Aceasta datorită faptului că formarea convingerilor morale se produce la punctul de convergență dintre cele trei planuri ale psihicului uman: cognitiv, afectiv și volițional.

Convingerea morală exprimă reflectarea în planul conștiinței individuale a principiilor și normelor morale, constituind motive de acțiune prin unitatea care se realizează între componentele raționale, afective și voliționale ale personalității. Prin conținutul și structura lor, convingerile morale se manifestă ca particularități psihice individuale, ca trăsături de bază care definesc profilul moral al omului. Astfel, convingerea nu presupune doar planul cognitiv, cunoașterea normelor morale ci, intră în funcțiune și planul afectiv, prin aderarea rațională și afectivă la normele respective. Interiorizarea cerințelor morale – condiție necesară pentru ca acestea să determine conduita corespunzătoare – se datorează intervenției factorului afectiv. Convingerile (intelectuale, morale, estetice) sunt informații acceptate la care individul aderă făcând din ele principii de activitate pentru el și pentru cei din jurul său. Dacă transmiterea de informații și achiziționarea lor a devenit un lucru relativ ușor prin utilizarea unor variate mijloace, apoi pătrunderea acestora în conștiința elevilor este un lucru deosebit de sensibil.

În componența convingerii, factorul cognitiv își păstrează rolul conducător, având funcție orientativă, întrucât numai înțelegerea adecvată a categoriilor, normelor și principiilor morale poate să asigure o comportare corespunzătoare. Dar, prin el însuși, factorul cognitiv rămâne ca o forță latentă, care este activizată prin trăirea afectivă [14; 15; 41; 59; 76].

Formarea sentimentelor morale, stimularea trăirilor afective sprijină valorificarea informației în direcția declanșării acțiunii. Când se produce sudarea între cunoștințe și trăirile afective, atunci norma, regula morală încetează de a mai fi externă subiectului, părând a se fi născut din însăși conștiința lui. S-a produs interiorizarea, convingerea devenind o forță care mobilizează la acțiune. Se remarcă unele convingeri atât de puternice încât apărarea lor învinge chiar forța instinctuală de conservare a ființei umane. Cunoașterea normelor morale, aderarea la ele și trăirile emoționale în practicarea lor constituie factori decisivi pentru producerea actului moral. Este vorba de o adeziune la morală nu numai în planul obiectiv al înțelegerii, cât și în cel subiectiv al trăirii.

Conștientizarea normelor morale și adeziunea afectivă la ele declanșează opțiunea, care conduce la acțiune. Dar, atât opțiunea cât mai ales, acțiunea, sunt de neconceput în afara practicii.

Producerea actului moral ca act de voință este rezultatul conjugării factorului cognitiv cu cel afectiv, factorul volițional încadrându-se în această unitate [22; 85].

Convingerile morale vor avea o forță mobilizatoare cu atât mai mare cu cât vor izvorî din trăirile afective, din practica morală a elevilor. De aceea, accentul trebuie pus nu pe „recitarea” unor norme morale sau pe declarații în legătură cu ce trebuie să facă alții, ci pe analiza unor fapte concrete din viața unor elevi, a clasei, din literatură, știință, artă și pe conștientizarea trăirii normelor morale, pe frumusețea vieții care se încadrează în normele morale la care aderă oamenii din jurul nostru și de pretutindeni.

Actul moral este, deci, un act de voință, ce rezultă din confruntarea unor motive, care se soldează cu o decizie. Pentru ca lupta dintre motive să se încheie cu decizii în concordanță cu cerințele normelor morale, este nevoie de un efort de voință care să fie răsplătit cu satisfacția trăirii unor sentimente morale înalte. Aceasta presupune educarea unor trăsături pozitive de voință și caracter.

În concluzie, parcurgerea drumului de la cunoaștere a normelor morale la atitudini, la săvârșirea actului moral reprezintă un proces complex, de durată. Construcția personalității morale a omului presupune, în primul rând, formarea și consolidarea convingerilor morale care vor fi cu atât mai temeinice cu cât fondul intelectual al individului va fi mai bogat. Normele și regulile care constituie conținutul moralei se transformă în convingeri în măsura în care se interiorizează în toate planurile psihicului persoanei: cognitiv, afectiv și volițional. Pe măsură ce convingerile morale se stabilizează, făcând parte integrantă din conținutul psihic al personalității se produce trecerea de la o conduită impusă din exterior și susținută prin măsuri de nuanță coercitivă, la o conduită motivată intrinsec, adică de la determinare la autodeterminare. Cunoașterea procesului de metamorfozare a noțiunilor morale în convingeri, care conduc la efectuarea actului moral, ușurează elaborarea obiectivelor educației moral-civice. Ele constau în formarea conștiinței și a conduitei morale, precum și în educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter [15; pag. 166].

În acest context, vom contura condițiile psihopedagogice de formare a conduitei morale.

Formarea conștiinței morale se realizează în planul psihic cognitiv și în cel afectiv, ca un proces de prelucrare a cunoștințelor morale și de dinamizare a lor de către trăirile afective, proces care se soldează cu formarea convingerilor morale. Aceasta este o condiție de bază, ea se realizează prin instruire. Astfel, prin instruirea morală, elevii dobândesc reprezentări și noțiuni morale, ajungând la înțelegerea sensului acestora ca norme de conviețuire, ca reglementări care trebuie respectate de orice cetățean. Pe baza conștientizării normelor se formează discernămîntul moral judecata morală, care reprezintă capacitatea de a aprecia, pe baza unor criterii obiective, moralitatea actelor concrete, măsura în care manifestările, atitudinile proprii și ale celor din jur sunt în concordanță cu cerințele normelor morale [26; 31]. După cum vedem condiția dată, include căteva elemente – subcondiții.

Reprezentarea morală este reflectarea sub forma unor imagini intuitive a ceea ce este caracteristic unui complex de situații și fapte concrete în care copilul a fost angajat ca subiect moral. Noțiunea morală reflectă ceea ce este esențial și general unei clase de manifestări pe care norma sau regula morală le cuprinde Cunoștințele morale îl introduc pe copil în universul valorilor morale, facându-1 să înțeleagă semnificația acestor pentru conduita sa și să discearnă, între valorile pozitive și cele negative. Formarea sentimentelor morale își dă contribuția la structurarea convingerilor morale și, implicit, la conturarea conștiinței morale.

O altă condiție ține de formarea conduitei moralele ce referă la comportamentul individului, nefiind altceva decât o obiectivare a conștiinței morale în fapte și acțiuni concrete. Faptele probează convingerile morale, concordanța dintre vorbe și fapte dovedind tăria morală a omului în lupta cu tentațiile. Conduita morală se concretizează în deprinderi și obișnuințe morale. Pe când deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei care se formează ca răspuns la anumite cerințe ce se repetă în condiții relativ identice (deprinderea de a fi punctual, de a saluta ș.a.), obișnuințele sunt tot acțiuni automatizate (deprinderi) care au ajuns însă în stadiul de trebuințe interne. În acest stadiu, individul nu se simte bine dacă nu se comportă în conformitate cu anumite norme morale privind punctualitatea, cinstea, afirmarea adevărului în orice condiții; el simte nevoia de a respecta aceste norme care s-au stabilit în calitate de convingeri morale. La deprinderi și obișnuințe se ajunge pe baza unor exerciții de comportament în cadrul regimului de muncă și de viața al elevului.

O ultimă condiție psihopedagogică de formare a conduitei morale constă în formarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter, ca forme stabile de comportare morală, reprezintă corolarul conștiinței și conduitei morale.

În relațiile copilului cu ceilalți copii, cu membri societății și cu sine însuși, prin adoptarea repetată a unor atitudini, nu numai în situații concrete identice, ci și în situații variate în care funcționează discernământul moral, el ajunge la conturarea și stabilizarea unui anumit stil de comportare, la un profil moral care-1 caracterizează [51; 60; 80; 93; 100].

În concluzie, componentele actului moral – conștiința morală (noțiuni, reprezentări, convingeri, sentimente) și conduita morală (deprinderi și obișnuințe morale) interacționează într-un proces unitar în care elementele conștiinței morale orientează și stimulează conduita morală, iar aceasta, valorificând elementele conștiinței morale și integrându-le în dreprinderi, obișnuințe și trăsături de caracter, conturează profilul moral al omului. Aceste trei aspecte și reprezintă condițiile psihopedagogice de bază ale formării conduitei morale la om.

La vârsta școlară mică reprezentările și sentimentele morale ale copiilor se extind în mod considerabil, se aprofundează și se îmbogățesc. În sfera morală a copiilor apar două particularități. În primul rând, în această perioadă chestiunile, legate de normele și regulile conduitei sociale, precum și de normele interacțiunilor oamenilor unul cu altul, trec în centrul atenției. Și, în al doilea rând, la copii încep sa se statornicească un șir de opinii, reflecții și aprecieri morale relativ stabile și independente de influențele întâmplătoare. De remarcat că în cazurile când cerințele și aprecierile morale ale unui colectiv de copii, apărute sub influența experienței proprii ale acestora nu coincid cu cerințele maturilor copiii de 7-10 ani și preadolescenții urmează adesea morala, acceptată în mediul lor, ci nu morala maturilor. Astfel, la preadolescent apare deja sistemul cerințelor și normelor proprii, și el poate să le apere destul de insistent, fară a se teme de reproșurile și pedepsele din partea maturilor. Anume prin aceasta se explică persistența unor orientări morale, care există în mediul elevilor și care aproape ca nu se supune înrîuririi pedagogice. Morala elevului de vârstă școlară mică este încă insuficient de stabilă în sensul că nu-și are sprijin în convingerile lui cu adevărat morale; ea nu se statornicește încă în concepția morală și de aceea poate relativ ușor să se schimbe sub influența opiniei celor din jur. Această instabilitate e deosebit de evidentă în cazurile, când elevul trece dintr-o clasă în alta sau nimerește într-un asemenea grup neformal, unde există alte tradiții, orientări valorice, alte cerințe și opinie publică.

În cadrul cercetărilor psihologice [35; 39; 45; 57] a fost constatat următorul fenomen paradoxal. Majoritatea copiilor de 7-10 ani și a preadolescenților, tinzând sincer să manifeste alese calități morale, în viața cotidiană au o comportare opusă acestor calități. Analiza, acestui fenomen a demonstrat că pentru preadolescenți e caracteristică nepriceperea de a vedea legătura dintre năzuințele lor înalte și cerințele conduitei cotidiene. Ei nu simt și nu înțeleg că purtarea urâtă la lecție poate avea o anumită atribuție față de acele cerințe morale, pe care ei le recunosc și le stimează, că nepriceperea și nedorința de a pregăti regulat temele date pentru acasă denotă voința lor slabă etc. Această discordanță constituie expresia dezvoltării insuficiente a conștinței morale a copiilor de vârstă școlară mică în cazul, când ei posedă sentimente și năzuințe morale bine dezvoltate. Analizând dezvoltarea laturii morale a personalității e necesar de a menționa că pe măsura maturizării se formează stabilitatea morală a personalității. Prin stabilitate morală se are în vedere un așa nivel de formare a ei, în cazul căruia omul capătă capacitatea de a păstra și a materializa în diferite condiții concepțiile și convingerile sale, posedă o anumită imunitate față de influențele străine pozițiilor lui ca personalitate. Formarea stabilității morale a personalității e imposibilă fară a le elabora elevilor un sistem de autoreglare morală a comportării. Aceasta înseamnă că elevul din clasele primare trebuie să procedeze într-un fel sau altul nu de aceea că există un control nemijlocit din partea maturului, că există interdicțiile și permisiunea acestuia, cât de aceea că el într-o măsură tot mai mare își reglează conduita, sprijinindu-se pe propriile criterii morale, pe normele și exemplele morale însușite de el. Interesul față de calitățile morale ale oamenilor, față de normele comportării lor, de interacțiunea reciprocă, faptele lor morale conduc la maturizarea copiilor și formarea idealurilor morale.

1.4. Formarea conduitei morale la copii în contextul colaborării familie-școală

Părinții trebuie inițiați să conștientizeze că în familie se formează nucleul moral al personalității copilului. Întrucât au dat viață copiilor lor, ei au obligația de a-i educa. Convorbirile accesibile pe variate teme morale formează încetul cu încetul la copii reprezentările despre bine și rău, bunătate și răutate, mărinimie și cruzime, onestitate, dreptate și minciuna. Numai prin convorbiri, însa, nu putem rezolva problemele educației morale în familie. Este necesară organizarea specială a vieții familiale, a experienței de activitate și purtare respectivă. Numai acel copil, care face lucruri bune, va deveni în viitor un om bun și atent, compătimitor. În educația familială trebuie să se recurgă mai activ la valorificarea unor activități și exerciții de însușire temeinică a deprinderilor și obișnuințelor de purtare morală.

Eficiența educației morale sporește considerabil numai în cazul când se aplică concomitent metode conversative, de exersare și de încurajare, de pedepsire ș.a. La folosirea acestora este foarte important să nu uităm teza clasică a lui A.C. Макаренко: o exigență cât se poate mai înaltă față de copil și, totodată, cât mai mult respect față de el. Iată de ce trebuie să îmbinăm rațional exigența cu încurajările, iar mustrarea cu lauda [Apud 56].

Părinții au o mare răspundere pentru propria lor educație, pentru acel autocontrol strict, care trebuie să le fie caracteristic în viața cotidiană, pentru ca prin metoda exemplului să le poată forma copiilor o atitudine plină de răspundere față de sine; spiritul civic, bunătatea și compasiune față de cei din jur; umanismul, cinstea, onestitatea și dreptatea; simțul prieteniei și dragostei umane sincere. Toate acestea se manifestă mai apoi în faptele, purtarea, în expresiile, limba și manierele copiilor de a contacta cu alți oameni.

Conștiința de sine, autonomia morală, conștientizarea datoriilor morale și respectarea moralei sociale, vor deveni cu timpul părghiile principale ale comportamentului social al fiecărui tânăr.

Scopul fundamental al educației morale constă în formarea individului ca subiect moral, care gândește, simte și acționează în spiritul idealului, principiilor, valorilor, normelor, regulilor asumate în mod liber.

Obiectivele educației morale

a). Formarea conștiinței morale include două componente:

cognitivă și afectivă, deci, presupune:

– dobândirea de cunoștințe morale (instruirea morală) – însușirea conținutului cunoștințelor morale: concepte, valori, principii, reguli morale. Instruirea morală urmărește să-l inițieze și să-l informeze pe elev asupra conținutului și cerințelor valorilor, principiilor, normelor, preceptelor, regulilor morale, a modului în care el va trebui să se comporte într-o situație dată. Pentru ca toate aceste elemente ale moralei sociale să devină element ale moralității se impune cu necesitate ca individul să cunoască și să înțeleagă notele definitorii, sensul și cerințele lor, într-un cuvânt conținutul pe care societatea l-a consemnat în ele;

– formarea de convingeri și sentimente morale, a trăsăturilor de voință. Cunoștințele morale trebuie să se transforme în trăiri afective, care, în cele din urmă, se transformă în convingeri și sentimente morale, acestea fiind o îmbinare între trăirea afectivă și rațiune (cunoaștere și înțelegere).

În perspectivă pedagogică, educația morală reprezintă activitatea de formare – dezvoltare a conștiinței morale a personalității umane, proiectată și realizată la nivel teoretic și nivel practic.

Formarea – dezvoltarea conștiinței morale la nivel ideologic angajează teoria morală, bazată pe norme proiectate și realizate în toate ciclurile vieții, în mod special în plan cognitiv, dar și în plan afectiv și volitiv.

Formarea – dezvoltarea conștiinței morale la nivel psihosocial angajează „practica morală”, bazată pe acțiuni proiectate și realizate în toate ciclurile vieții, integrate, în mod special, în plan atitudinal [17].

Conținutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile, normele și regulile morale. Toate aceste componente constituie structura sistemului moral.

Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei comunități sau ale societății în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. El este considerat ca o imagine a perfecțiunii din punct de vedere moral, care cuprinde – sub forma unui model – chintesența morală a personalității umane.

Din punct de vedere al finalităților, dezvoltarea dimensiunii morale a persoanei presupune formarea:

– cunoștințele și judecățile morale – ca dimensiune intelectuală;

– conștiinței morale, care are la bază convingerea moralei și se manifestă inatitudinii morale;

– conduitei morale, care se manifestă prin unitatea conștiinței și comportamentului moral/acțiuni, fapte morale.

Organizarea procesului de educație morală în școală urmărește realizarea unității dintre componenta lui obiectivă, reprezentată de normele, exigențele morale cerute de societate personalității, și cea subiectivă, respecți, atitudinea personalității față de aceste cerințe. Formarea morală a personalității trebuie privită din punctul de vedere al unității dintre conștiința și conduita elevului, ca indicator de bază al eficienței procesului de educație morală. În esență, educația morală urmărește realizarea următoarelor obiective fundamentale: formarea conștiinței și a conduitei morale în și prin toate felurile de activități formale și nonformale.

Formarea conștiinței morale presupune realizarea următoarelor obiective particulare: formarea reprezentărilor, noțiunilor și judecăților morale, precum și a convingerilor morale. Include, din punct de vedere psihologic, două componente: cognitivă și afectivă. Cea cognitivă se referă la informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Ea se realizează prin instruire morală. Acceptarea imperativelor moralei sociale presupune cu necesitate cunoașterea și înțelegerea de către copil a sensului și cerințelor pe care societatea le-a consemnat în elementele propriului sistem moral.

Rezultatele acestei cunoașteri se concretizează în formarea reprezentărilor și noțiunilor morale.

Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost antrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu aceeași regulă morală, imagine care include și o notă apreciativă ori imperativă.

Pe baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operațiilor gândirii, copilul reușește să delimiteze notele esențiale de cele tangente unei împrejurări oarecare și, apoi, să le extindă la toate situațiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală respectivă o acoperă. Prin generalizare și abstractizare se ajunge deci la noțiunea morală. Ea reflectă ceea ce este esențial și general unei clase de manifestări morale, pe care o normă sau regulă morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală.

Eficiența instruirii morale depinde de modul în care o anumită cunoștință morală (reprezentare sau noțiune) este integrată într-un lanț de secvențe, având ca verigă anterioară propria experiență și urmărindu-i materializarea în conduită.

Însoțită de trăire afectivă, orice cunoștință din acest domeniu se fixează în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei. Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoștințe să se exprime în conduită. Această adeziune subiectivă față de imperativele moralei sociale se realizează prin trăiri și sentimente morale.

Dar nici cunoașterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanșarea actului moral. Realizarea lui întâmpină nenumărate obstacole interne și externe pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voință. Dintre obstacolele interne putem menționa anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative, cum ar fi: egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistență, deviind conduita morală de la cerințele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Dintre obstacolele externe putem menționa anumite atracții, bogate în satisfacții momentane, dar care nu se înscriu pe linia cerințelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora și adoptarea unei decizii în concordanță cu cerințele morale este nevoie de un efort volițional concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverența, tenacitatea, consecvența, independența, spiritul de inițiativă, curajul. Din fuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale. Unitatea acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată astfel: copilul cunoaște și înțelege norma morală, simte nevoia și manifestă adeziune față de ea, acționează în concordanță cu cerințele pe care i le prescrie [26; 43; 62; 69; 78 etc.].

Prin conținutul și rolul lor în structura morală a personalității, convingerile se plasează la intersecția dintre conștiință și conduită, asigurând astfel condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă. În timp ce conștiința morală include elementele subiective ce se exprimă sub forma scopului, a intenției, a modului cum trebuie să se comporte omul, conduita se referă la manifestările efective, la faptele morale.

Formarea conduitei, adică a deprinderilor și obișnuințelor morale, înseamnă transpunerea continuă a normelor și cunoștințelor morale în fapte/acțiuni, în deprinderi și obișnuințe. Conduita morală reprezintă obiectivarea conștiinței în fapte și acțiuni concrete. Din perspectiva finalității sociale a moralității, aceasta ne interesează cu deosebire. Altfel ce rost are faptul dacă elevul cunoaște normele și regulile morale, dar nu se comportă ca atare, în concordanță cu conștiința sa.

Formarea conduitei morale presupune, din punct de vedere pedagogic, atât dobândirea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, cât și dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter. Deprinderile morale sunt considerate componente automatizate ale acțiunilor morale ce se formează ca răspuns la anumite cerințe permanente și la repetarea lor în condiții relativ identice. Obișnuințele morale implică în plus faptul că acțiunea automatizată a devenit o trebuință internă; executarea acelei acțiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și o solicită. Deprinderile și obișnuințele se formează pe fondul unor împrejurări externe stereotipe, ce asigură condițiile necesare exersării și automatizării lor. Este foarte important rolul exercițiului și al motivelor în formarea acestor componente automatizate ale conduitei morale. Exersarea înseamnă, în acest context, a-i determina pe elevi să se comporte la fel ori de câte ori același context situațional apare și declanșează cerințe relativ identice. Obișnuința de a-i respecta pe ceilalți, de exemplu, se formează prin respectarea și îndeplinirea cerințelor ce se impun ori de câte ori o situație concretă reclamă conduita respectivă. Dar pentru ca exersarea să înregistreze progrese de la un moment la altul, numai cerințele și cadrul extern nu sunt suficiente, fiind indispensabilă prezența unor mobiluri interne care să stimuleze și să intensifice participarea. În concluzie, părinții și cadrele didactice trebuie să colaboreze permanent pentru a consolida deprinderile și obișnuințele morale, pentru a-l exersa pe elevul mic în manifestarea comportamentului moral. Acest moment va contribui la formarea unității dintre conștiința morală și conduita morală.

1.5 Concluzii la capitolul 1

Unul din cele mai importante aspecte în formarea personalității copilului și a pregătirii lui pentru viață este dezvoltarea conduitei morale. Părinții sunt primii și cei mai de bază oameni și educatori în viața copilului. Ei contribuie substanțial la formarea personalității lui. Influența lor este nu numai cea mai puternică și multilaterală, dar are și durata cea mai îndelungată. Stilul de educație în familie lasă urme adânci asupra personalității. Comunicarea și relaționarea optimă cu părinții are o mare importanță nu numai în copilărie ci și în următorii ani de viață.

Jean Piaget constată în acest sens: în domeniul moral, ca și în domeniul intelectual, nu posezi cu adevărat decît ceea ce ai cucerit prin tine însuși. Pentru ca un copil să cucerească nevoia de muncă și deprinderea efortului, a acțiunilor morale trebuie să ținem cont de interesele sale și de legile activității sale, în loc de a-i impune de la bun început maniere de a acționa prea asemănătoare cu cele ale adulților. Cu toate că părinții apreciază faptele după criteriul e bine, nu e bine și nu e permis, totuși gândirea și experiența puțin dezvoltate ale copilului nu permit încă înțelegerea importanței și necesității unui anumit mod de comportare. Însușirea conduitei morale este rezultatul formulării unor cerințe clare și categorice, rezultat al exemplui moral oferit de părinți.

Eficiența educației în familie depinde în mare măsură de atitudinea familiei față de muncă și respectarea normelor morale. Cu cât mai devreme copilul va participa la munca fizică în cadrul familiei și școlii, cu atât mai devreme se vor crea premise favorabile pentru educația morală.

În concluzie putem menționa faptul că necunoașterea de către copil a normelor și regulilor morale generează fapte care nu corespund cerințelor moralității. Educația în familie este deficitară din cauza volumului restrâns al cunoștințelor morale. Copilul nu are formate unele noțiuni morale ca: datorie, cinste, onestitate, patriotism. Noțiunile morale au caracter nediferențiat, difuz. Prin ascultare, copilul înțelege o gamă de fapte morale: hărnicie, curățenie, punctualitate, comportament civilizat, însa el necesită exersare permanentă. Explicația rezidă în faptul că unele noțiuni morale sunt elaborate în mod empiric fară analiza completă, iată de ce este nevoie să unim eforturile familiei și a școlii pentru eficientizarea educației morale.

CAPITOLUL 2. Formarea conduitei morale la membrii familiei prin intermediul consilierii psihopedagogice

2.1. Experiența părinților în formarea conduitei morale la copii în cadrul familiei

În viața de familie copilul are posibilitatea să observe diferite moduri de conduită ale părinților și fraților săi. Astfel, el poate stabili unele aspecte ale profesiei părinților, atitudinea lor față de muncă, modul în care respectă normele de conviețuire moral-civică, responsabilitatea lor față de meseria aleasă etc. Toate aceste fapte și situații, mai mult sau mai puțin corecte din viața de familie încep să se cristalizeze treptat în modul de a gândi și acționa al copilului, care, ajungând la vârsta opțiunii profesionale, va adopta decizii hotărâtoare pentru dezvoltarea personalității sale. În viața familială, educarea conduitei morale nu realizează totdeauna unitatea dintre ideile morale, convingerile morale și comportarea morală. În primii ani de viață educația morală începe cu formarea aspectului practic al conduitei. Contactul cu membrii familiei, cu rudele deprinde copilul să fie curat, cinstit și corect. Destul de curând, părinții, antrenând copiii în activități de autoservire, pun bazele deprinderii de muncă și le stimulează datoria și spiritul de răspundere.

Cercetarea noastră experimentală e direcționată spre stabilirea nivelului de dezvoltare a conduitei morale la membrii familiei, prin intermediului consilierii psihopedagogice, pentru ca mai apoi să stimulăm prin activități practice afirmarea personalității copiilor acestora.

Au fost chestionați 25 de părinți ai elevilor din clasa a IV-a, Liceul Teoretic Orizont. Le-am propus părinților un Chestionar din 10 întrebări, fiecare cu variante de răspuns. Citind cu atenție fiecare întrebare, părinții trebuiau să selecteze varianta corespunzătoare (vezi Anexa 2).

Vom prezenta in continuare rezultatele obținute pentru Chestionarul de opinii pentru părinți în figurile 1- 9:

Figura 1. Distribuția rezultatelor pentru itemul Cât de des vorbiți cu copiii Dvs. în familie despre conduita morală?

Conversațiile realizate și prezentate în figura 1, dau posibilitatea să realizăm următoarele constatări: 40% dintre părinții chestionați vorbesc des cu copiii lor despre conduita morală, se interesează de faptele lor, relațiile cu colegii din clasă.

Uneori vorbesc despre morală încă 32% dintre părinții chestionați.

Niciodată nu le vorbesc copiilor despre conduita morală – 8% dintre respondenți, iar 20% – le vorbesc doar ocazional, atunci când se confruntă cu un caz special.

Figura 2. Distribuția rezultatelor pentru itemul În relațiile cu părinții-copii

În relațiile cu copiii 8% dintre părinții chestionați își țin promisiunile întotdeauna; 28% dintre ei – își recunosc propriile greșeli. Aproape jumătate din părinții chestionați 44% au menționat că sunt corecți în ceea ce comunică altor persoane. Îi tratează pe cei din jur și pe copiii lor cu considerație și respect – 20% din părinții chestionați.

Figura 3. Distribuția rezultatelor pentru itemul Ce calități morale vă propuneți să le formați la copii Dvs.?

36% din respondenți își propun să formeze la copiii lor – onestitatea și corectitudinea; 28% – hărnicia. Câte 12% au obținut trei calități – responsabilitatea, sinceritatea și bunăvoința.

Figura 4. Distribuția rezultatelor pentru itemul Care sunt principalele dificultăți cu care vă confruntați în activitatea de formare morală a copiilor?

În figura 4, sunt prezentate rezultatele referitoare la principalele dificultăți cu care se confruntă părinții în activitatea de formare morală a copiilor. Cei mai mulți dintre părinți 48%, au menționat principala dificultate cu care se confruntă – Nu dispun de timpul necesar; 32% dintre părinți – Neglijează unele momente importante, iar 20% – Nu dispun de informație suficientă referitoare la creșterea și educația copiilor în familie.

Figura 5. Distribuția rezultatelor pentru itemul Ce metode esențiale considerați că ar trebui să aplice un părinte pentru a dezvolta conduita morală a copiilor săi?

În ceea ce privește metodele esențiale ale părinților pentru a reuși să dezvolte conduita morală a copiilor săi sunt: exemplul pozitiv al părintelui – 72%; încadrarea copiilor în activitatea de muncă – 20% și analiza studiilor de caz – 8%. Ne pare rău că nimeni nu a arătat metoda lecturii, ceea ce ne arată că în familie practic nu se citește.

Figura 6. Distribuția rezultatelor la itemul Stabiliți regulile de comportament în familie?

O mare importanță în familie o are stabilirea unor reguli de comportament din partea părinților. 80% dintre părinții chestionați stabilesc reguli de comportament în familie, rar stabilesc reguli de comportament în familie – 20% dintre părinți

Figura 7. Distribuția rezultatelor pentru itemul Care sunt cele mai frecvente abateri de la conduita morală a copiilor cu care vă confruntați în calitate de părinte?

În figura 7 sunt prezentate rezultatele obținute pentru itemul Care sunt cele mai frecvente abateri de la conduita morală a copiilor cu care vă confruntați în calitate de părinte?

În ordine ierarhică prezentăm lista care urmează:

Câte 28% dintre părinți au selectat varianta potrivit căreia copiii nu se implică în activități de muncă și nu-și pregătesc temele pentru acasă.

Copilul spune minciuni au răspuns 24% dintre părinții chestionați.

Stă prea mult în fața calculatorului – 16% dintre copiii părinților chestionați.

Copiii nu se comportă onest, au răspuns 12% din părinții chestionați.

Conversațiile desfășurate cu părinții și elevii au permis să stabilim unele cause și să înțelegem de ce au nevoie părinții (pentru a organiza mai efficient activitățile de consiliere a lor).

Figura 8. Distribuția rezultatelor pentru itemul Ce strategii aplicați, atunci când vă confruntați cu asemenea situații?

Confruntându-se cu diferite abateri comportamentale ale copiilor în familie, părinții aplică diferite strategii de rezolvare a situațiilor și anume: 52% din părinți planifică situații de învățare în care copilul să-și asume responsabilități; 24% din părinți îi ajută pe copii să-și formeze o atitudine bazată pe respect pentru ceilalți; 16% îi ajută pe copii să-și exprime trăirile emoționale, să fie empatic și doar 8% dintre părinții chestionați țin cont de doleanțele, nevoile și

interesele copilului.

Figura 9. Distribuția rezultatelor pentru itemul Ați simțit nevoia unei pregătiri speciale axate pe formarea conduitei morale la copii Dvs.?

Conform rezultatelor prezentate în figura 9, 84% dintre părinții chestionați simt nevoia unei pregătiri axate pe formarea conduitei morale a copilului. 16% – din părinți nu au simțit nevoia unei pregătiri axate pe formarea conduitei morale a copilului.

Concluzii în baza cercetării realizate cu părinții

40% dintre părinții chestionați vorbesc des cu copiii lor în familie despre formarea conduitei morale la copii;

În relațiile cu copiii 44% dintre părinții chestionați sunt corecți în ceea ce comunică copiilor;

36% dintre părinți își propun să formeze la copiii lor – libertatea în exprimare; 28% -hărnicia;

Cei mai mulți dintre părinți 48%, au menționat principala dificultate cu care se confruntă în formarea conduitei morale – nu dispun de timpul necesar; 32% dintre părinți – neglijează unele momente importante din viața copilului;

În ceea ce privește activitățile esențiale ale părinților pentru a reuși să dezvolte conduita morală a copiilor săi sunt: exemplul pozitiv a părintelui – 72%; încadrarea copiilor în activitatea de muncă – 20% și analiza studiilor de caz – 8%;

80% dintre părinții chestionați stabilesc reguli de comportament în familie;

Cele mai frecvente abateri de conduită a copiilor sunt copilul spune minciuni, nu se implică în activități de muncă și nu-și pregătesc temele pentru acasă, stau prea mult în fața calculatorului, copiii nu fac ordine în casă;

52% din părinți planifică situații de învățare în care copilul să-și asume responsabilități;

24% din părinți îi ajută pe copii să-și formeze o atitudine bazată pe respect pentru ceilalți;

l6% îi ajută pe copii să-și exprime trăirile emoționale, să fie empatici și doar 8% dintre părinții chestionați țin cont de doleanțele, nevoile și interesele copilului;

84% dintre părinții chestionați simt nevoia unei pregătiri axate pe formarea conduitei morale a copilului.

Datele și rezultatele obținute la etapa de constatare a experimentului pedagogic ne-a asigurat cu informații utile pentru elaborarea programului de consiliere psihopedagogică a părinților.

2.2. Stabilirea nivelului conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică

Experimentul pedagogic a fost organizat în trei etape cu 25 elevi din clasa a IV-a, Liceul Teoretic Orizont, mun. Chișinău.

I etapă – experimentul de constatare (Test) ce a cuprins diferite forme de depistare cu ajutorul cărora am determinat nivelul de dezvoltare a conduitei morale la elevi;

II etapă – experimentul de formare, având ca scop formarea și dezvoltarea conduitei morale la elevi prin diverse activități;

III etapă – experimentul de control (Re-Test) a inclus aceeași probă de diagnosticare a nivelului de formare a conduitei morale în urma aplicării diferitor activități, teste, ședințe, convorbiri.

Scopul experimentului de constatare: este diagnosticarea nivelului de dezvoltare a conduitei morale la copii, valorificarea și cultivarea comportamentelor morale.

În condițiile realizării scopului propuse am elaborat un set de probe vizând evaluarea nivelului conduitei morale la elevii din clasa a IV-a, prin următorii parametri: răspuns la întrebări, corectitudinea exprimării și descrierea comportamentului.

Criteriile care au stat la baza elaborării probelor de evaluare pentru elevi au fost următoarele:

Sentimentul corectitudinii/onestitate, tendința, capacitatea de a proceda corect

Respect față de părinți și persoanele din jur

Susținere și ajutor reciproc

Tendința de a spune adevărul, a fi cinstit

Atitudinea binevoitoare față de oameni

Recunoașterea și corectarea de comportare

Evitarea minciunii

Responabilitatea

Evitarea acțiunilor incorecte

Călăuzirea de către sentimentul datoriei

Capacitatea de a trăi prietenos în colectiv.

Conținutul probei de evaluare este redat în anexa 1. În baza probei de evaluare propuse am stabilit baremul de evaluare, exprimat în puncte, pe care îl prezentăm în tabelul 1:

Tabelul 1

Baremul de evaluare

In tabelul 2, prezentăm rezultatele obținute de către elevi.

Tabelul 2

Rezultatele obținute de către elevi pentru prima probă de evaluare

Tabelul nr. 3

Indicii diagnosticării nivelului de formare a conduitei morale la elevi

Prezentarea grafică a rezultatelor

Figura 10. Distribuția rezultatelor privind nivelul de conduită morală la elevi

În baza rezultatelor prezentate în figura nr.l, putem menționa următoarele: cea mai bună parte dintre elevii testați – 48% s-au încadrat în nivelul mediu. Aceasta înseamnă că ei au comis greșeli în răspunsurile acordate. Doar 8% dintre elevi au răspuns corect la toate întrebările și n-au comis nici o greșeală, de aceea au fost plasați în nivelul avansat. în nivelul inferior s-au încadrat 44% dintre elevi, ceea ce denotă faptul că ei nu au răspuns complet și corect la toate probele și nu s- au încadrat în timpul acordat.

A doua metodică pe care le-am propus-o elevilor a fost un chestionar din cinci întrebări, cu variante de răspuns. În continuare prezentăm rezultatele obținute de către elevi pentru proba chestionarului (Vezi Anexa 3):

Figura 11. Distribuția rezultatelor pentru întrebarea Cunoașteți ce înseamnă conduită morală?

Dintre elevii chestionați, 48% dintre elevii chestionați foarte puțin cunosc ce înseamnă conduită morală. 24% din elevi nu cunosc esența conduitei morale. 28% din elevi cunosc ce înseamnă conduită morală.

Figura 12. Distribuția rezultatelor pentru întrebarea Cine dintre membrii familiei contribuie la formarea conduitei morale?

64% dintre elevi consideră că la formarea conduitei morale contribuie ambii părinți; 16% dintre elevi au menționat că mamei îi revine rolul de a forma conduita morală a copiilor și 12% -îi revine tatălui. Doar 8% se pot implica și bunica/bunelul.

Figura 13. Distribuția rezultatelor pentru întrebarea Cât de des vorbesc părinții în familie despre importanța conduitei morale sau a unui comportament ordonat?

Rezultatele în ceea ce privește cât de des vorbesc părinții în familie despre importanța conduitei morale sau a unui comportament ordonat al copiilului sunt redate în figura 13. 36% dintre elevii chestionați au răspuns că părinții le vorbesc des despre conduita morală. La 20% din elevi, părinții le vorbesc foarte des. Cîteodată le vorbesc la 28% dintre respondenți și părinții nu le vorbesc despre conduita morală la 16% elevi.

Figura 14. Distribuția rezultatelor pentru întrebarea Ce metode de educație aplică mai des părinții pentru disciplinarea Dră în familie?

Pentru disciplinarea în familie, 36% din părinți aplică exemplul propriu; 28% – din părinți aplică recompensa în educația copiilor; 12% dintre părinți comunică eficient cu copiii. Pedeapsa este aplicată de către 16% din părinți și 8% aplică bătaia.

Figura 15. Distribuția rezultatelor pentru întrebarea Ce trăsături de caracter v-au ajutat să vă formați conduita morală până la această vârstă?

Fiind întrebați Ce trăsături de caracter v-au ajutat să vă formați conduit morală până la această vârstă?, 36% dintre elevii au menționat responsabilitatea; 12% – disciplina; 28% dintre elevii chestionați au menționat perseverența. Puterea de voință și-au format-o 20% din elevii chestionați și doar 4% – încrederea în sine.

Concluzii pentru etapa de constatare realizată cu elevii

In cadrul cercetării au fost chestionați 25 de elevi

48% dintre elevii chestionați foarte puțin cunosc ce înseamnă conduită morală;

24% din elevi nu cunosc esența conduitei morale.

64% dintre elevi consideră că la formarea conduitei morale contribuie ambii părinți;

36% dintre elevii chestionați menționează că părinții le vorbesc des despre conduita lor morală.

Pentru disciplinarea în familie, 36% din părinți aplică exemplul propriu; 28% – din părinți aplică recompensa în educația copiilor;

Cea mai bună parte dintre elevii clasei experimentale (48%) s-au încadrat în nivelul dezvoltare mediu de dezvoltare a orientărilor axiologice la elevi. Aceasta înseamnă că ei au comis greșeli în răspunsurile acordate.

Doar 8% dintre elevi au răspuns corect la toate întrebările și n-au comis nici o greșeală, de aceea au fost plasați în nivelul avansat.

În nivelul inferior s-au încadrat 44% dintre elevi, ceea ce denotă faptul că ei nu au răspuns complet și corect la toate sarcinile și nu s-au încadrat în timpul acordat.

În concluzie, acest aspect, la fel, ne-a ajutat în elaborarea programului de consiliere a elevilor și părinților cu privire la formarea conduitei morale.

2.3. Coordonata praxiologică de formare a conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică

În cadrul experimentului formative, am avut drept scop formarea și dezvoltarea conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică, inclusive la membrii familiei. Bunătatea, sinceritatea, onestitatea membrilor familiei pot fi puse adecvat în valoarea prin solicitări și antrenamente corespunzătoare, pe care și le-am realizat în cadrul experimentului pedagogic.

Obiectivul experimentului formativ constă în elaborarea și implementarea strategiei de formare și dezvoltare a conduitei morale la elevi și părinții lor.

În cadrul experimentului de formare au fost încadrați în activități practice, atât copiii, cât și părinții lor, pentru că lucrând cu părinții vom tinde să-i motivăm spre a-și educa copii, astfel ca nivelul conduitei morale să sporească. Experimentul de formare s-a derulat în perioada lunilor februarie și martie, fiind organizat cu 25 de elevi și cu părinții lor. Pe parcursul perioadei experimentului formativ în cadrul activităților cu copiii am desfășurat ședințe de consiliere, diferite discuții la orele de dirigenție, la orele de educație moral-spirituală, dar și în cadrul lecțiilor opționale de religie. Prin aceste activități am încercat ca elevii să conștientizeze comportamentul lor în relațiile cu părinții învățătorii, dar și cu semeni; să se familiarizeze cu esența calităților și conduitei morale, să ia aminte din cele spuse, citite, discutate și să-și cultive calitățile morale, pe care ar trebui neapărat să le posede.

În cadrul activităților de consiliere și orientare a experimentului formativ am utilizat următoarele metode:

Convorbirea a constituit una din principalele metode prin care am tins să dezvoltăm la elevi nivelul de conduită morală. Referitor la derularea propriu-zisă a convorbirii am impus asigurarea unui climat adecvat, astfel încât elevii să-și poată exprima sincer opiniile, orientându-se mai mult prin sugerare, decât prin intervenții directe asupra adevăratului moral pe care am intenționat să-l evidențiez.

Povața la fel a constituit o metodă cu ajutorul căreia am urmărit valorificarea experienței morale a omenirii, acumulată și sedimentată în proverbe, cugetări, în vederea formării conștiinței și conduitei morale a elevilor. în cadrul acestei metode mesajul educativ este codificat într-o expresie lingvistică, cu puternică încărcătură morală. Cugetările, proverbele condensează o bogată experiență umană în domeniul moralității, acoperă o gamă largă de fenomene, răsfrângându-se sub formă de îndemnuri asupra componentelor cognitive și afective ale conștiinței morale. El incită la reflexie și declanșează trăiri afective pozitive. Ocupându-se de valențele acestei metode E.E.Greissler arată că „supunerea liberă, bazată pe povață, pare a fi cel mai puțin reprezentată în raporturile noastre pedagogice”.

Povestirea morală. Prin această metodă am urmărit asimilarea de către elevi a cunoștințelor morale și cristalizarea pe această bază a unor opinii privitoare la principalele norme și cerințe morale. În cadrul acestei metode am relatat, am prezentat într-o formă narativă, a unor întâmplări și fapte, reale sau imaginare cu semnificații morale, oferind elevilor prilejul de a desprinde anumite concluzii în legătură cu comportarea lor. Pentru desfășurarea ei am apelat la diferite povestiri literare, istorioare etc, cu învățăminte privitoare la diverse norme morale.

Exercițiul moral. Această metodă constă în executarea sistematică și organizată a unor fapte și acțiuni în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor voliționale și de caracter implicate în atitudinea și conduita morală a individului.

Formarea cerințelor. Orice acțiune sau activitate, indiferent de conținutul ei, este declanșată de ceva, de diverse mobiluri externe și interne. Exersarea morală presupune crearea unor astfel de situații care, repetându-se să conducă la realizarea sarcinilor educației morale. Declanșarea acestor situații se face cu ajutorul cerințelor formulate de o autoritate externă (învățător, părinți). Ele prescriu scopul ce se urmărește, precum și modul în care se vor desfășură acțiunile respective. Dacă la început cerințele sunt emanația unei autorități externe, pe măsura înțelegerii și acceptării lor, a integrării în structura convingerii ele se transformă în mobiluri interne.

Îndemnul și sugestia. Sunt forme indirecte cu ajutorul cărora reușim să-i stimulăm pe elevi în vederea continuării unor acțiuni. Pentru aceasta trebuie să ne bazăm pe anumite calități pe care ei le posedă cum ar fi: simțul datoriei, al onoarei, al cinstei etc. întemeindu-ne pe îndemnul sau sugestia pe asemenea calități, șansele îndeplinirii unei acțiuni se amplifică, de data aceasta cerința externă având și un suport intern.

Explicația. Prin intermediul ei mi-am concentrat preocupările în direcția înțelegerii și acceptării de către elevi a prescripțiilor morale incluse în cerințele formulate. Se adresează cu precădere componentei cognitive, justificând rațiunea respectării acestor cerințe. Eficiența explicării depinde de argumentele pe care le folosim. Ele sunt plauzibile și acceptabile de elevi în măsura în care sunt evitate generalizările sterile și se întemeiază pe datele realității care impun respectarea cerinței.

Încurajarea. Se referă cu precădere la componenta afectivă motivațională. Prin stimularea mobilurilor interne contribuim la declanșarea și menținerea nivelului de angajare în respectarea regulilor și cerințelor morale. Practic, încurajarea se poate realiza prin multiple procedee semantice și ectosemantice. Menționăm în acest sens expresiile verbale („bine”, „foarte bine”, „să continui tot așa”, „îmi place”, „sunt mulțumit” etc.), gesturile aprobative, etc.

Încrederea. Prin această metodă înscriem comportamentul moral pe o traiectorie temporală, cunoscând posibilitățile reale ale elevilor, le acordă acestora șansa de a demonstra că în etapele următoare vor îndeplini și executa sarcinile încredințate. între presupunerea potențială, cuprinsă în încredere și comportarea propriu – zisă se constituie o stare tensională cu o doză oarecare de risc, formulată în întrebarea oare încrederea avansată se va materializa sau nu în comportament?

Pentru elaborarea programului formativ am selectat și am aplicat metodele anterior menționate pentru a dezvolta nivelul de conduită morală la membrii familiei.

Prezentăm activitățile practice desfășurate cu elevii și setul de activități desfășurate cu părinții în Anexa 3.

După cum putem observa din program tipul de consiliere aplicat este axat pe dezvoltarea subiecților și prevenția dereglărilor comportamentale. Formele utilizate: consiliere colectivă cu caracter informative; consiliere în grup – caracter de exersare și formare.

Metodele și procedeele aplicate sunt descrise și explicate mai sus. În continuare redăm analiza acțiunilor experimentale.

Analiza experimentală a activităților de formare a culturii morale la elevi

Experimentul de control a fost organizat cu scopul de a verifica nivelul formării conduitei morale la elevi în baza activităților, metodelor aplicate în cadrul experimentului de formare. Pentru a determina nivelul de formare a conduitei morale la elevi la etapa finală a experimentului au fost aplicate aceleași probe (anexa 1), cu același barem de evaluare ca și la experimentul de constatare.

În tabelul nr.4 prezentăm rezultatele obținute de către elevi în urma experimentului formativ:

Tabelul 4

Indicii obținuți de către elevi în cadrul experimentului de control

Prezentarea grafică a rezultatelor

Figura 16. Distribuția rezultatelor privind nivelul de performanță obținut de către elevi în cadrul experimentului de control

În cadrul experimentului de control, elevii au obținut următoarele rezultate: 20% dintre elevi au acumulat punctaj caracteristic nivelului înalt. La nivelul mediu s-au încadrat mai mult de jumătate dintre elevii testați – 56%, iar 24% s-au încadrat la nivel inferior.

În tabelul nr. 5, prezentăm rezultatele obținute de către elevii clasei experimentale, atât de la experimentul de constatare, cât și cel de control.

Tabelul nr. 5

Indicii nivelului de performanță obținut de către elevi în cadrul

experimentului de constatare și cel de control

Prezentarea grafică a rezultatelor

Figura 17. Distribuția rezultatelor privind nivelul de performanță obținut de către elevi în comparație în cadrul experimentului de constatare și cel de control

Comparând rezultatele obținute de către elevi, menționăm schimbări semnificative a rezultatelor din cadrul experimentului de constatare și cel de control. Dacă în cadrul diagnosticării inițiale la nivelul înalt s-au încadrat 8% de elevi, atunci în urma experimentului de control acest nivel a fost atins de către 20% dintre elevi. La fel s-au modificat și rezultatele pentru nivelul mediu – de la 48% în cadrul experimentului de constatare, la 56% în cadrul experimentului de control. Schimbări semnificative s-au înregistrat și la nivelul inferior; întrucât s-au înregistrat – 44% în cadrul experimentului de constatare, față de 24% la etapa experimentului de control.

Aceste rezultate ne vorbesc despre eficiența activităților practice realizate cu elevii în cadrul experimentului formativ.

Strategii de formare a conduitei morale la elevii de vârstă școlară mică

În virtutea rolului și funcțiilor sale multiple în viața individului și a societății, familia a însemnat — de-a lungul întregii istorii a societății omenești — matricea spirituală, mediul psihosocial și moral în care s-au plămădit conștiința, caracterul, deprinderile și conduita indivizilor. Creșterea și educarea copiilor constituie, din această perspectivă, una dintre funcțiile esențiale ale familiei.

Cercetările de sociologie a educației au scos în evidență rolul familiei în formarea conduitei civico-morale a copilului. Totodată, s-a ajuns la concluzia că „familia conjugală nu-și rezolvă în mod autonom sarcinile biologice (sanitare) și de educație a tinerei generații. Cerințelor familiale în domeniul educației le vine în întâmpinare școala, comunitate și alți actori educaționali. În acest context, timpul liber reprezintă o condiție de eficientizare a educației morale. Părinții au nevoie să fie îndrumați, ajutați și instruiți pentru a realiza jocuri recreative și educative necesare celor mici, pentru a fi pregătiți în problemele școlarizării copilului către 6-7 ani; în problemele preadolescenței și adolescenței, ale orientării școlar-profesionale etc.

Toate aceste probleme ale educației pe care părinții trebuie să le aibă în vedere în formarea caracterului și conduitei morale a copilului pot fi mai bine înțelese dacă sunt analizate prin prisma cerințelor impuse de școala părinților, organizată pe lângă instituțiile de învățământ.

Aceasta are menirea de a face educația părinților in sensul însușirii unor noțiuni de psihologie a vârstelor, sociologie, psihologie, pedagogie, etică, estetică etc [25].

Inițierea copiilor pentru viață este o funcție a familiei atât de adânc înrădăcinată în natura biologică, încât o întâlnim și la speciile zoologice inferioare. Socializare înseamnă educație pentru participare și integrare în viața societății. Gradul de socializare a copilului în cadrul familial depinde de: climatul afectiv și coeziunea familială, competența și convergența acțiunilor educative ale celor doi părinți, numărul de copii, modelele cultural și aspirațiile trecute și prezente ale familiei, nivelul cultural, stilul educativ, cunoașterea ariei de preocupări ale copilului, felul în care părinții înțeleg și acceptă rolul școlii și al altor factori educaționali extrafamiliali etc.

Nevoia de a-și formula identitatea și de a-și dezvălui posibilitățile îndepărtează micul școlar treptat de mediul familial, prea strâmt acum pentru el. Copilul câtre 10-11 ani caută modele și se orientează în afara familiei, dezvoltându-și puternic sentimentul apartenenței de grup. Prietenia are o mare valoare pentru el, dar, acționând de multe ori prin imitație și în lipsa unor criterii sigure de apreciere valorică, există pericolul unor opțiuni nedorite. Poate eșua în stradă sau în grupuri de prieteni pe care îi admiră pentru curajul de a sfida ordinea (fugind de la ore sau abandonând școala, copiind, fumând, dând dovada unui comportament agresiv), pentru aspirațiile lor de reușită rapidă în viață etc.

Atitudini educative parentale indezirabile în planul socializării copilului/tânărului:

nu vor să admită că a crescut, răsfațându-1 sau tutelându-1 în continuare;

îl lasă să facă ce vrea;

simțindu-se frustrați, încearcă să păstreze dragostea copilului printr-un soi de camaraderie prefăcută și prin concesii, inacceptabile în plan educativ;

caută să-și consolideze autoritatea prin mijloace forte: înmulțesc pedepsele, se adresează cu asprime, emit ordine și pretind executarea lor fară crâcnire etc.;

îl ascultă, dar nu sunt de partea lui: afișează o indulgenți superioară și ironică, îi rănesc amorul propriu („Ai făcut bine că m-ai ascultat”), îi interzic orice opinie personală („Tu să taci, ce știi tu ce e bine pentru tine!”).

Reacții atitudinal-comportamentale ale micului școlar în fața greșelilor părinților; consecințe posibile în dezvoltarea personalității sale:

uneori simte constrângerile ca pe niște persecuții, căutând înțelegere la grupul său de referință (care către 9-11 ani începe să se contureze);

devine uneori egoist, grosolan, nesupus, refractar la norme, excentric, alintat; alteori devine tiranic și nesuferit – sau, dimpotrivă, dependent, conformist, lipsit de voință, retras, irascibil, stângaci, anxios, cuprins de complexe de inferioritate;

indiscreția părinților și pedepsele (mai ales cele nejustificate suficient) îl pot împinge către acte nesăbuite (se simte făcut de râs, frustrat, sufocat).

Conduita parentală recomandabilă:

eficiența acțiunilor destinate socializării copilului este condiționată, ca în orice act educativ autentic, de înțelegerea fenomenelor vârstei și de cunoașterea particularităților individuale;

confruntarea, represiunea, lamentările sau dezinteresul trebuie să facă loc încrederii, discuțiilor sincere, îndrumării și controlului discret;

copilul va fi mobilizat să găsească soluții și să-și rezolve singur problemele;

să studieze anturajult copilului și să întărească sentimentul apartenenței la un grup pozitiv. În cazul constatării unor devieri comportamentale datorate influențelor negative, părinții pot acționa în următoarele direcții: vor cerceta valoarea fiecărui membru al grupului și a grupului în ansamblu; vor încerca să-l convingă pe tânăr să renunțe la legăturile păgubitoare și, dacă nu reușesc, să-l oblige să o facă; vor putea să discute cu acei prieteni și/sau cu părinții acestora; își vor revizui propria conduită; îi vor asigura alternative de anturaj;

să-l asculte cu bunăvoință. Doar prin deschidere sinceră îl putem determina pe copilul de 9-10 ani să se destăinuie; mărturisirile smulse în alte chipuri, interogatoriile sau sfaturile bătrânești nu vor avea efectele scontate;

Calea cea mai sigură de a crește un copil reușit, adecvat din punct de vedere moral este de a-i asigura, pe langă educația familială și cea școlară un permanent contact (supravegheat subtil) cu vîața.

Strategii: organizarea unor mici sărbători și aniversări cu prieteni și colegi; relații frumoase cu copiii din cartier/zonă; plimbări și week-end-uri; practicarea unor sporturi de grup; comunicare continuă cu mediul natural și cu oamenii (prin acțiuni de ajutorare/caritate etc.) și cu propria conștiință etc. Este necesar ca copiii 'să se confrunte din timp cu medii și sisteme de referință diverse, care să le prezinte moduri de viață și atitudini în măsură să-i ajute să-și definească și să-și construiască propria personalitate, evitând variate prejudecăți și să practice toleranța, acțiunile de voluntariat și caritate.

Strategia cultivării atitudinii pozitive față de muncă

Părinții ar trebui: :

să nu se laude cu reușitele obținute prin fraudă (minciună, furt, false certificate medicale etc.);

să nu-1 ferească pe copil de efort fizic, de obligații familial și școlare, de muncile gospodărești; de orele de educație fizică etc. fară motive serioase;

să nu se lamenteze în fața tcopilului, punându-ș neîmplinirile sau eșecurile vieții pe seama altora ori a ghinionului;

să aprecieze succesele de orice fel ale copilului, încurajându-1 și ajutându-l la nevoie, oferindu-i cele mai bune condiții de viață și de muncă;

să aprecieze eforturile oneste ale altora de a-și construi propria bunăstare;

să fie interesați de activitatea copilului și exigenți față de calitatea produselor muncii sale;

să reprezinte un model de personalitate pozitivă, prin felul în care prețuiesc efortul creator și prin dăruire în muncă (profesie), un model pentru copilul lor;

să-și educe fiul/fiica în spiritul colaborării (atât în familie, cât și în societate) și al responsabilității (prin asumare de sarcini și de obligații);

să descurajeze sau să împiedice apariția unor manifestări comportamentale inadecvate în raport cu colegii de clasă (de grup): invidie, atitudine agresivă față de cei mici sau mai slabi, obediență față de cei mai „puternici”, aroganță față de cei cu stare materială (mai) modestă, cu rezultate școlare (mai) slabe, cu părinți aflați „la țară” sau fară o poziție socială importantă etc.

Este de dorit ca dirigintele să comunice și să comenteze, în întâlnirile cu părinții, caracteristicile clasei sale, ca grup social de muncă (relații interpersonale, relații între grupuri, liderii formali și informali etc).

În contextul colegialității și al prieteniei, rolul părinților constă în:

a discuta cu copilul despre atributele și semnificațiile unei prietenii autentice:

prietenie adevărată presupune: dorința de comunicare; preferințe, înclinații, dorințe, gusturi asemănătoare; prețuire, grijă, stimă reciproce; ajutor sincer (sfat, afecțiune, încurajare etc.) și dezinteresat; comportare morală; capacitatea de a se bucura de succesele prietenului, dar și de a-1 corecta când greșește;

prietenii nu se fac peste noapte și nu se schimbă des;

între cei răi nu există prietenie, ci alianțe (asocieri) temporare, „cârdășii” în numele unor interese comune;

o prietenie trebuie cultivată;

a avea foarte mulți prieteni înseamnă a nu avea, de fapt, nici unul adevărat;

a fi un bun coleg presupune existența unor relații de colaborare, de înțelegere și ajutor (nu invidie, aroganță, intoleranță etc.);

prietenia se înscrie într-un context social, nefiind doar o chestiune personală;

– o prietenie în care unul înșală în mod repetat așteptările celuilalt trebuie curmată;

a încuraja prieteniile care evoluează adecvat:

când o relație de prietenie nu este pe placul părinților, ce este de făcut? Intervenția brutală de rupere a acestei legături este riscantă, putând duce la efecte contrare celor așteptate. Este mai potrivită antrenarea celor doi în activități utile, adâncind ceea ce-i unește și încercând influențarea celui care, pe moment, pare prea puțin acceptabil;

unii părinți încearcă să-și îndepărteze cât mai mult copilul de membrii colectivului în care trăiește, căutându-i prieteni „aleși”, de la care, în opinia lor, ar putea învăța mai mul sau prin care vor putea ei înșiși intra în… lumea bună;

greșelile ce trebuie evitate: indiferența sau, dimpotrivă, impunerea voinței părintești; interzicerea prieteniilor cu reprezentanții sexului opus; încurajarea prieteniilor interesate; atitudinile lipsite de considerație față de vecini, colegi de serviciu, invitați etc.

Educația morală este un ansamblu de acțiuni orientate spre formarea conștiinței morale (reprezentări, noțiuni, convingeri, sentimente, atitudini) și a conduitei morale (fapte și acțiuni motivate din punct de vedere moral).

Existența unor reprezentări și noțiuni morale clare nu asigură respectarea lor necondiționată în practică. Ele se transformă în convingeri și se traduc într-o conduită adecvată numai prin educarea perseverentă a obișnuințelor de conduită morală (obișnuința de a pregăti sistematic lecțiile acasă, de a respecta normele de politețe, de a îndeplini sarcinile primite, de a fi punctual etc).

Este general împărtășită ideea că vârstă școlară mică reprezintă o etapă decisivă în formarea caracterului, când terenul est deosebit de fertil (copilul este sensibil, influențabil, este ferit, încă, de marile influențe sociale, nu întotdeauna benefice etc). Preadolescența și adolescența vor continua achizițiile din perioada respectivă.

Metode și procedee aplicate în educația morală

Convingerea, prin: explicarea unor noțiuni (criterii morale; comentarea (motivarea) unor fapte desprinse di filme, din viața înconjurătoare, din cărți etc.;

Exemplul accesibil, concret și semnificativ; analiza modelelor (inclusiv modelul părintesc) și antimodelelor.

Exercițiul, prin repetarea conștientă, sistematică și activă a unor gesturi, fapte, atitudini morale (de exemplu, menținerea ordinii pe biroul de lucru, obișnuința de a se ține de cuvânt etc).

Recompensa și pedeapsa (aprobarea și dezaprobarea) adecvat aplicate.

Supravegherea (observarea) discretă și subtilă a 'comportamentului.

Construirea unor situații problematice de tipul: „Dacă ai jignit pe cineva, cum procedezi apoi?” sau „Consideri că la vârsta ta trebuie să te bucuri de mai multă libertate. În ce privință?”

În ședințele de consiliere au fost analizate mai multe aspect. Prezentăm doar câteva.

Experiența pedagogică ne învață:

Excesul de zel al părinților (prin exemple numeroase, reproșuri repetate, cicăleală sâcâitoare, invocarea obsesivă a exemplelor unor frați, colegi sau prieteni mult mai „buni” etc.) se transformă în moralizare, scăzând până la anulare șansa realizării bunelor intenții.

Un adevăr cu mare greutate în educația morală: a preveni este mult mai ușor decât a combate un rău produs.

Ca în orice proces educativ, și în educația morală trebuie să se țină seama de factorii de vârstă și de personalitate ai preadolescentului.

A face instrucție morală (explicând noțiunile specifice) fară a ține seama de componentele afectiv-motivaționale înseamnă a întârzia formarea convingerilor morale, existând pericolul de a rămâne la nivelul unei educații formale, superficiale, ipocrite.

Cea mai bună asimilare a valorilor morale se produce atunci când preadolescentul îi respectă pe „învățătorii” săi (părinți, profesori, colegi etc). Dacă la aceasta se adaugă incitarea imaginației (prin exemple din cultură), cultivarea voinței și supravegherea felului în care preadolescentul își joacă „rolurile", atingerea obiectivelor educative este foarte aproape.

Mai mult ca oricând, între vorbele și faptele părinților trebuie să existe o deplină concordanță.

Aprobările sau dezaprobările pripite pot avea repercusiuni greu de evaluat. Stângăciile copilului trebuie tratate cu prudență, întrucât cuvintele spuse la nervi lasă urme nebănuite, teama de pedeapsă stăvilind maturizarea moral-afectivă.

Cu cât observăm mai repede semnele unor manifestări negative de caracter și vom acționa, cu atât le vom rezolva mai ușor.

In linii mari, tratamentul/corecția cuprinde: explicarea greșelii, sancționarea, înlăturarea cauzelor, cultivarea perseverentă a calității opuse răului care s-a manifestat (de exemplu, generozitatea în locul egoismului). Este mult mai productiv a reliefa constant ceea ce este pozitiv în gândirea și comportamentul copilului decât a supralicita ceea ce s-a dovedit la un moment dat negativ.

De revizuit și lichidat ideile preconcepute ale părinților: un copil este bun sau rău de la natură (de aici renunțarea la efortul educativ); oricum viața îl va învăța ce trebuie să facă mai bine; cataloghează tânărul coleric ca fiind „rău” și de needucat și pe cel flegmatic sau melancolic ca fiind „bun”; trăiesc cu convingerea că nici o educație nu este mai bună decât cea părintească.

Ce pot face părinții atunci când copilul lor are rezultate excelente, dar este infatuat? O opțiune ar fi să-l pună în fața unor situații (exerciții) din ce în ce mai dificile sau să-i suplimenteze sarcinile, fapt ce va avea ca efect conștientizarea propriilor limite.

Când copilul insultă sau chiar își lovește colegii fără motiv, s-ar putea lua următoarele atitudini: îl obligăm să-și justifice fapta, ceea ce presupune recunoașterea greșelii și a propriilor limite; îl punem în situația de a-și imagina cum s-ar simți el dacă rolurile s-ar inversa; dacă nu-și recunoaște vina și nu-și cere scuze, îl acuzăm de slăbiciune, de lipsă de curaj; îi dezvăluim consecințele imediate sau mai îndepărtate la care se expune etc.

Oricum ar fi, copilul care a greșit va fi supus unei supravegheri, iar în caz de recidivă pedeapsa va fi mărită.

Suport pentru susținerea unor aspecte tematice importante valorificate în cadrul consilierii psihopedagogice axate pe dezvoltare:

Despre dreptate, cinste și adevăr. Datoria părinților este:

să-i învețe pe frați că sunt egali în familie, având aceleași îndatoriri și drepturi; să nu-i protejeze pe unii în dauna celorlalți; să fie imparțiali atunci când judecă situații conflictuale;

să fie ei înșiși exemple de corectitudine în viața de zi cu zi (să-și țină cuvântul dat, să nu mintă, să nu acuze fără dovezi, să nu invidieze succesele – meritate – ale altora, ci să le crediteze ca atare etc.);

să-i învețe pe copii să-și recunoască greșelile (de exemplu, în cazul notelor mici);

să nu lase nesancționată nici o abatere morală dovedită (minciună, egoism etc.); în astfel de cazuri, să stabilească măsurile de corijare numai după analiza cauzelor și a împrejurărilor (minciuna, de exemplu, poate să aibă multiple explicații: teama de pedeapsă, lipsa de încredere în părinți, îndeplinirea unei dorințe, tentativa de afirmare, solidaritatea de grup etc.);

să nu-i permită copilului să-și facă un obicei din a exagera sau a crea fantasme pe marginea adevărului;

să-i stopeze înclinația de a se lăuda peste măsură;

să-l învețe să nu ascundă greșelile celor apropiați, în numele prieteniei sau atașamentului de grup.

Despre muncă, hărnicie, învățătură/lene, parazitism, inconsecvență

Munca bine făcută înseamnă: evaluarea corectă a posibilităților, planificare, ordine, disciplină, economicitate, calitate, randament, inițiativă și receptivitate față de nou, creativitate, răspundere individuală (morală și materială), exersarea capacităților personale în vederea asigurării competenței etc.

De ce trebuie să muncim? Pentru cine? Cât?

Cum se simte un om care muncește? (despre interes, curiozitate, dorința de reușită, satisfacție etc.)

Trăsături ale unui om ce paraziteză pe spatele cuiva (trăiește din munca părinților, este guraliv, răzvrătit, fără principii, descurcăreț, client al cafenelelor, libertin etc).

A fi conștiincios și responsabil; a nu fi superficial.

Obsesia materială și sensul muncii.

Efectul dăunător, uneori devastator, al unor activități care nu solicit rațiunea, creativitatea și nu crează valori.

Un rol decisiv în formarea unor convingeri temeinice privitoare la morală și munca îl au exemplele pozitive luate din viața înconjurătoare, din presă, din viața unor personalități etc., precum și atitudinea părinților față de muncă.

În concluzie, menționăm că strategia centrală a consilierii psihopedagogice implementată a fost cea axată pe dezvoltarea elevilor și a părinților acestora.

2.4. Concluzii la capitolul 2

Educația morală se realizează atât în familie, cât și în școală. Ceea ce nu se face în familie, și ceea ce e chemată a face școala este instruirea, adică înzestrarea copiilor cu cunoștințe și competențe care să le dezvolte personalitatea și să le dea posibilitatea de a conștientiza profund comportamentul celor din jur. Ce poate fi mai bun decât dragostea părinților în care dăruirea de sine pentru copil este în conformitate cu grija imensă pentru viața lui. Familia, una dintre cele mai vechi instituții sociale cu rol de asigurare a continuității și afirmării depline a ființei umane, beneficiază de o remarcabilă recunoaștere.

In urma desfășurării experimentului psihopedagogie au fost realizate obiectivele cercetării, aplicând diverse strategii și activități practice realizate atât cu copiii, cât și cu părinții lor. Formarea conduitei morale la copii este foarte actuală în special pentru părinți și pentru învățătorii din ciclul primar care doresc ca copiii să cunoască și să respecte normele morale, să-și formeze deprinderi și sentimente morale. Atât procesul instructiv – educativ din școală, cât și educația familial trebuie să stimuleze formarea conduitei morale la copii. Realizând o analiză asupra problemei cu privire la formarea conduitei morale la membrii familiei și având ca bază experimentul psihopedagogie putem afirma că aplicarea diverselor metode, procedee, activități practice cu caracter consultative și pedagogic realizate cu ambele loturi, a asigurat sporirea nivelului conduitei morale la elevi.

Crearea climatului emoțional pozitiv de conlucrare cu școala a dat posibilitatea efectuării cu success a acestui proces. Folosind pe parcursul lecțiilor strategiile cu caracter pedagogic selectate din literature de specialitate pupă anumite principii, am observant că majoritatea părinților au participat la discuții cu plăcere dorind să contribuie la creașterea moralității copilului lor, înaintau diferite propuneri pentru soluționarea anumitor probleme relaționale existente. Chiar dacă nu sunt atât de importante, este necesar ca opiniile părinților să fie expuse. În activitățile cu copiii am observat că ei tind spre manifestarea unui comportament moral, să dea dovadă de o conduită morală adecvată. Elevii au participat foarte activ la toate discuțiile pe marginea textelor analizate. Povestirile, discuțiile pe baza lor i-au pus pe gânduri pe copii, stimulându-i să urmeze exemplul faptelor bune săvârșite de personaje. Trebuie să depunem eforturi mari și sistematice pentru a obține rezultate îmbucurătoare referitoare la formarea conduitei morale la copii. Elevii, care au fost incluși în cadrul programului formativ de antrenament pentru formarea conduitei morale, la etapa de control au obținut progrese semnificative.

Strategiile esențiale de formare a conduitei morale la membrii familie

Efortul personal conștient și sistematic de autoperfecționare morală: rolul autoeducației. Este necesară înțelegerea faptului că fiecare ar trebui să lucreze cu sine însuși din punct de vedere moral. Înțelegerea trebuie să ducă la un exercițiu moral de lungă durată;

Contribuția factorilor educaționali la realizarea educației morale. Familia trebuie să-și sporească eforturile pentru formarea profilului moral al tinerei generații, căci bazele caracterului moral se pun în primii șapte ani de viață. De mari posibilități educative dispun instituțiile culturale, grupele formale și cele informale, în care se încadrează oamenii;

Elaborarea tabelei personale de valori; este necesară o reexaminare a tabelei valorilor, valoarea morală are un rol preponderent.

CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

Copilul trăiește primele experiențe de viață în familia sa de origine. Căminul părintesc trebuie să-i fie un sprijin și o ancoră morală. Aici el va crește și își va modela personalitatea, curajul de a aborda viața. Contează, în cele din urmă, nu atât bogăția materială cu care poate fi înconjurat copilul, ci valorile morale și culturale care sunt promovate în și de către familie, care au menirea de a forma conduita morală a copiilor.

Formarea conduitei morale a membrilor familiei nu poate fi eficientă în afara intervenției opiniei publice, care trebuie să determine reacții ferme din partea părinților. Opinia publică nu are însă rolul hotărâtor în formarea conduitei morale a copilului, ci numai pe acela de a corecta și influența, din exterior, limitând (sau anulând uneori) manifestarea unor atitudini care, prin proliferare, pot altera munca și acțiunea factorilor educaționali. Formarea conștiinței morale presupune ca procesul instruirii morale să țină seama atât de ponderea crescută a factorului afectiv în apariția și modelarea atitudinii și conduitei morale, cât și de rolul important al nivelului cognitiv asupra celui afectiv. Experiența de viață a elevilor de vârstă școlară mică,nefiind la început prea bogată în fapte și atitudini morale, dobândește pe parcurs noi elemente din care se vor formula concluzii și se vor consolida valorile pentru comportamentul de viitor. Instruirea morală îndeplinește anumite funcții în procesul instructiv-educativ: însușirea unui sistem de cunoștințe și atitudini morale necesare clarificării atitudinii subiectului educațional față de faptele și manifestările morale. Prin aceasta se poate asigura asimilarea unor informații morale sistematice, și competențele respective încât se impune ca educația morală să beneficieze de un obiect de studiu.

Valorile morale nu se referă la o situație concretă, ele prescriu anumite exigențe ce acoperă un câmp mai larg de situații și manifestări comportamentale umane. De asemenea, nici o faptă morală concretă oricât de generoasă ar fi ea, după cum nici o sumă de acte morale, oricât de multe ar fi ele, nu vor putea epuiza conținutul unei valori morale, întrucât exigențele pe care le postulează sunt inepuizabile. Oricât de mare n-ar fi numărul actelor prin care se vor satisface cerințele valorii morale totdeauna rămâne o cantitate infinită de acțiuni și ipostaze nerealizate. 'Astfel, spațiul de acțiune al valorilor rămâne meireu intact, adică infinit și în consecință de nedepășit, dar omul se orientează mereu în viață după esența lor. Datorită acestor caracteristici, toate valorile morale la care individul aderă devin mobiluri interne cu o formă propulsivă puternică asupra comportamentului uman în cele mai diferite împrejurări ale vieții, întrucât valorile sunt nu numai presiuni, ci și un fel de chemări etice.

Concluzii

Educație morală viabilă în viața de familie este rezultatul interacțiunii tuturor factorilor educaționali, care trebuie să contribuie la formarea conștiinței morale la membrii familiei/copii și părinți, în concordanță cu principiile, valorile și normele morale ale societății contemporane.

Pentru formarea conștiinței morale la elevii de vârstă școlară mică este necesar ca părinții, educatorii, învățătorii, centrele de copii și tineret să acționeze în mod unitar, sistematic și eficient, utilizând cele mai adecvate strategii educative, pentru a transpune în practică ansamblul de valori și norme moral-etice;

Formarea conduitei morale micului școlar include inițierea membrilor familiei. Acest aspect vizează aplicarea unor norme elementare de conduită în viața cotidiană; manifestarea unor deprinderi de comportament moral în context de viață din mediul cunoscut și colaborarea cu alți actori sociali pentru organizarea unor activități practice, centrate pe consilierea psihopedagogică de tip preventiv și orientată spre autodezvoltarea persoanelor. În final propunem pentru părinți o agendă cu recomandări.

Recomandări pentru părinți:

Este necesar să fie adulții onești și toleranți cu copilul.

De învățat a reacționa calm în toate situațiile fără a crea un climat tensionat în familie.

Formați copilului sentimentul de siguranță/securitate.

De evitat în educație: amenințarea, frica, pedeapsa neântemeiată și blamările de orice fel.

Monitorizați-i permanent activitatea copilului fără ca el să simtă acest lucru.

Observați-i greșelile, dar și progresele, analizați-le împreună cu el și elaborați strategii de comportare.

Apreciați-1 cu cuvinte de laudă pentru orice realizare.

Învățați-1 să înțeleagă și să accepte pedeapsa pe care o merită.

Discutați constructiv despre probleme și strategiile de soluționare a acestora.

Dialogați deschis și sincer despre reușitele și nereușitele din săptămâna care a trecut.

Străduiți-vă să aflați care-i sunt planurile/ proiectele pentru săptămâna viitoare.

Plecați împreună în excursii, la plimbare — aceasta vă va apropia și mai mult, vă va lăsa amintiri plăcute pentru toată viața.

Petreceți împreună cât mai mult timp, dar oferiți-i și posibilitatea de a fi singur sau de a comunica cu prietenii.

Tratați copilul cu dragoste și respect: nu-1 jigniți, nu-i răniți sensibilitatea, nu-1 judecați fără a ști exact ce s-a întîmplat; respectați drepturile lui.

Fiți exigent, arătați-i unde a greșit și argumentați-i nemulțumirea. Dacă ați procedat incorect, fiți sincer și recunoașteți. Copilul va aprecia acest gest.

Discutați pe diverse teme, explicați-i tot ce-1 interesează.

Răspundeți cu sinceritate la întrebările care vi le pune.

Solicitați-i sfatul, aceasta îl va face să se simtă util și important, îi va dezvolta competența de a rezolva de sine stătător diferite situații.

Încurajați-l și motivați-1 să muncească, demonstrați-i care este valoarea muncii. Nu-1 protejați de unele situații de conflict. Învățați-1 cum să le depășească, cum să- și susțină punctul de vedere dacă dreptatea e de partea lui.

Îndemnați-l spre cultură, învățați-1 să înțeleagă valorile fundamentale (adevărul, binele, frumosul, sacrul, dreptatea).

Oferiți copilului un mediu familial prietenos și încurajator, care îl învață să respecte sentimentele, drepturile altora.

Explicați-i de ce unele conduite sînt acceptate și altele nu. Inițiați discuții despre inadmisibilitatea anumitor comportamente.

Implicați copilul în luarea deciziilor. Manifestați încredere în posibilitățile lui.

Dacă înaintați în fața copilului anumite cerințe și reguli, acestea trebuie să fie respectate de toți membrii familiei.

Demonstrați modele de comportament moral și prosocial demn de urmat.

BIBLIOGRAFIE

Aivanhov O., O educație care începe înainte de naștere. București: Ed. Prosveta, 2005

Andrei P., Filozofia valorii. Opere sociologice. București: Ed. Academiei, 1973.

Antonesei L., O introducerea în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare ale educației. Iași: Polirom, 2002.

Bonchiș E., Familia și rolul ei în educarea copilului.Iași: Polirom, 2011.

Bontaș I., Pedagogie. București: Editura ALL, 1996.

Boroș M., Părinți și copii. Baia Mare: Editura Gutinul, 1992.

Bradberry T., Inteligența emoțională. București: Editura Amalteea, 2008.

Carmen I., De vorbă cu psihologul. București: Corint, 2010.

Catîru E., Modele de management al comportamentului elevilor, În: Miron Ionescu, Vasile Chiș (coord.), Fundamentări teoretice și abordări praxiologice în Științele educației. Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2009.

Cemortan S., Copilul și literatura. Chișinău: Stei Part, 2006.

Coman A., Tehnici de comunicare: proceduri și mecanisme psihosociale. București: Editura C.H. BecK, 2008.

Copilul. Manual de utilizare. București: Ed. Graco, 2009.

Cosma T., Ședințele cu părinții în gimnaziu, Idei-suport pentru diriginți. Iași: Polirom, 2008.

Cozma C., Elemente de etică și deontologie. Iași: Polirom, 1997.

Crahay M., Psihologia educației. București: Editura Trei, 2009.

Cristea S., Fundamentele științelor educației. Teoria generală a educației. Chișinău: Litera Educațional, 2003.

Cristea S., Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2015.

Cucoș C., Pedagogie. Iași: Polirom, 1996.

Cuznețov Larisa, Dimensiuni psihopedagogice și etice ale parteneriatului educațional. Chișinău: CEP „UPS „I. Creangă”, 2002.

Cuznețov Larisa, Etica educației familiale. Chișinău: CEP ASEM, 2000.

Cuznețov Larisa, Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei. Chișinău: CEP USM, 2008.

Cuznețov Larisa, Filosofia practică a familiei. Chișinău: Primex com SRL, 2013.

Dewey J., Fundamente pentru o știință a educației. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1992.

Dimitriu-Tiron, E., Dimensiunile educației contemporane. Iași: Editura Institutul European, 2005.

Dinah J., Comportamentul copiilor. București: Minerva, 2008.

Dumesnil F., Tot ce trebuie să știe părinții. Iași: Polirom, 2010.

Enăchescu C., Tratat de psihologie morală. Iași: Polirom, 2008.

Farca S., Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori. București: Editura Tre, 2010.

Gerard A., Arta de a cultiva relații durabile. București: Editura Trei, 2007.

Glickman R., Gândirea optimă. Dincolo de gândirea pozitivă. București: Editura Humanitas, 2003.

Goleman D., Inteligența emoțională. București: Editura Curtea Veche, 2001.

Golu P., Psihologia copilului. București: E.D.P., 1992.

Granaci L., Educația prin joc: teorie și practică. Chișinău: Epigraf, 2010.

.Grayling A., Alegerea lui Hercule. Plăcerea și datoria în secolul XXI. Iași: Editura Polirom, 2009.

Harwood R., Psihologia copilului. Iași: Polirom, 2010.

Iosifescu V., Duplicitate și educație morală. București: Editura Aramis, 2004.

Jinga I., Manual de pedagogie, ediția a Il-a, Editura ALL, București, 2006.

Joita E., Educația cognitivă, Iași: Polirom, 2002.

Junga C., Dezvoltarea personală, în Opere complete. București: Editura Trei, 2006.

Laniado N., Copii siguri de ei înșiși într-o lume nesigură. București: Editura ALL, 2009.

Leontiev M., Psihologie. Chișinău: Știința, 1993.

Leonardescu C., Etica și conduita civică. București: 1999.

Macovei E., Teoria educației, vol.I. București: Editura Aramis, 1997.

Marinescu A., Codul bunelor maniere astăzi. București: Editura Hu-manitas, 2002.

Mărgineanțu D., Consiliere și diriginție, vol. I. Timișoara: Editura Eurobit, 2001.

Mândâcanu V., Bazele tehnologiei și măiestriei pedagogice. Chișinău: Editura Eurobit, 1997.

Mândâcanu V., Cuvântul potrivit la locul potrivit. Chișinău: Lyceum, l997.

Mândâcanu V., Etica și arta comportamentului civilizat. Chișinău: Pontos, 2001.

Mareș N., ABC-ul comportării civilizate..Chișinău: Litera, 1992.

Miroiu M., Introducere în etica profesională. Iași: Editura Tre, 2001.

Mitrofan I., Cursa cu obstacole a dezvoltării umane. Iași: Polirom, 2003.

Mîndîcanu V., Etica pedagogică. Chișinău: Lyceum, 2001.

Momanu M., Introducere în teoria educației. Iași: Polirom, 2002.

Muntean A., Psihologia dezvoltării umane. Iași: Polirom, 2006.

Mureșan V., Familia-factor prim de educație. Tipografia Universității din Timișoara, 1998.

Neacșu I., Educația și dezvoltarea sociomorală, în Introducerea în psihologia educației și a dezvoltării. Iași: Polirom, 2010.

Neculau A., Dimensiuni psihosociale ale activității profesorului. În: Andrei Cosmovici și Luminița Iacob, Psihologie școlară. Iași: Polirom, 1999.

Nicola I., Pedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1994.

Nicola I., Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Aramis; 2003.

Paloș R., Educația adulților. Iași: Polirom, 2007.

Pânișoară G., Psihologia copilului modern. Iași: Polirom, 2011.

Pico della Mirandola G., Despre demnitatea omului. București: Editura Științifică, 1991.

Posțan L., Conceptul educație pe parcursul vieții: abordare motivațională din perspectiva formării adulților. În: Didactica Pro, 2006, nr.l.

Puzdriac C., Factori care influențează rezolvarea conflictelor la elevi. În: Psihologia socială, nr. 21, 2008.

Racu I., Psihologia dezvoltării și psihologia pedagogică. Chișinău: Univers Pedagogic, 2007.

Racu I., Psihologia dezvoltării. Chișinău: U.P.S. ,,Ion Creangă”, 2007.

Radu N., Teste psihologice pentru orientarea în carieră și autocunoaștere. Iași: Polirom, 2007.

Renaud H., Opt metode eficiente pentru educareg copiilor. Iași: Polirom, 2011.

Robu M., Empatia în educație. București: E.D.P., 2008.

Rogers C., A deveni o persoană. București: Editura Trei, 2008.

Salade D., Educație și personalitate. Cluj-Napoca: Editura Casa Culturii de Știință, 1995.

Sargent E., Părintele perfect. Iași: Polirom, 2011.

Sălăvăstru D., Psihologia educației. Iași: Polirom, 2004.

Sinițaru L., Iubiți și învățați-i pe alții să iubească. Chișinău: Lyceum, 2005.

Silistraru N., Etnopedagogie. Chișinău: Pontos, 2004.

Sion G., Psihologia vîrstelor. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007.

Stan E., Managementul clasei. București: Editura Aramis, 2003.

Stan E., Pedagogie postmodernă. Iași: Institutul European, 2004.

Stan E., Profesorul între autoritate și putere. București: Editura Teora, 1999.

Stănciulescu E., Sociologia educației familiale, vol.2. Iași: Polirom, 2002.

Stănciulescu E., Sociologia educației familiale, vol.l. Iași: Polirom, 2002.

Stănculescu E., Psihologia educației de la teorie la practică. Iași: Editura Universitară, 1999.

Șchiopu U., Psihologia vîrstelor: ciclurile vieții. București: E.D.P., 1995.

Șoitu L., Consiliere familială. Iași: Institutul European, 2001.

Văideanu Gh., Educația la frontieră dintre milenii. București: Ed. Politică, 1988.

Viorel I., Pedagogia situațiilor educative. Iași: Polirom, 2002.

Voinea М., Psihosociologia familiei. București: Universitatea, 1996.

Vrasmas E., Consilierea și educarea părinților. București: Editura Aramis. 2002.

Ziglar Z., Putem crește copii buni într-o lume negațivă. București: Ed. Curtea veche, 2000.

Большаков В.Ю., Психотренинг: социодинамика, игры, упражнения. Санкт-Петербург: Питер, 1994.

Бондаренко А.Ф., Психологическая помощь: теория и практика. Киев, 1997.

Бурменская Г.В., Возрастно-психологическое косультирование. Москва, 1991.

Груповая психотерапия, /под ред. Б.Д.Карвасарского. Москва, 1990.

Дубровина И.В., Школьная психологическая служба. Москва, 1991.

Игры: обучение, тренинги, досуг. /Под. ред. Петрусинского. Москва, 1994.

Зимбардо Ф., Застенчивость. Москва, 1991.

Клюева Н.В., Технология работы психолога с учителем. Москва, 2000.

Копьев А.Ф., Психологическое консультирование: опыт диалогической интерпретации // Вопросы психологии. 1990.

Anexa 1

Chestionar

Stimați părinți! Vă rugăm să răspundeți la câteva întrebări privind implicarea Dvs. în formarea conduitei moral-etice a copilului în familie.

1. Cât de des vorbiți cu copiii despre formarea conduitei morale?

Des

Uneori

Ocazional

Niciodată

2. În relațiile cu copiii:

Îmi țin promisiunile întotdeauna

Îmi recunosc propriile greșeli

Sunt corect/ă în ceea ce comunic cu alte persoane

Îi tratez cu considerație și respect

3. Ce calități morale vă propuneți să le formați la copii Dvs.?

Responsabilitatea

Sinceritatea

Libertatea în exprimare

Hărnicia

Bunăvoința

Altele ______________

4. Care sunt principalele dificultăți cu care vă confruntați în activitatea de formare morală a copiilor?

Nu dispun de timpul necesar

Neglijez unele momente importante

Nu dispun de informație suficientă

5. Ce activități esențiale considerați că ar trebui să facă un părinte pentru a reuși să dezvolte conduita morală a copiilor săi?

Exemplul pozitiv a adultului

Încadrarea copiilor în activitatea de muncă

Analiza studiilor de caz

6. Stabiliți regulile de comportament în familie?

Da

Nu

Rar

Nu m-am gândit

7. Care sunt cele mai frecvente abateri de la conduita moral-etică a copiilor cu care vă confruntați în calitate de părinte?

Copilul spune minciuni

Stă pre mult în fața calculatorului

Nu se implică în activități de muncă

Nu pregătește temele pentru acasă

Nu face ordine în casă

8. Au existat și abateri mai grave?

Da (concretizați) ________________________________________________________

Nu

Rar

9. Ce strategii aplicați, atunci când vă confruntați cu asemenea situații?

Planific situații de învățare în care copilul să-și asume responsabilități și să ia decizii de natură morală;

Țin cont de doleanțele, nevoile și interesele copilului;

Îl ajut pe copil să-și exprime trăirile emoționale, să fie empatic;

Îl ajut să-și formeze o atitudine caracterizată de respect pentru ceilalți, toleranță, solidaritate etc.

10. Dumneavoastră ați simți nevoia unei pregătiri (inițiale sau continue) axate pe formarea conduitei moral-etice a copiilului?

Da

Nu

Anexa 2

Chestionar

Stimați elevi! Vă rugăm să răspundeți la câteva întrebări privind modalitatea de formare a conduitei morale în familie.

1. Cunoașteți ce înseamnă conduită morală?

Da

Nu

Foarte puțin

2. Cine dintre membrii familiei contribuie la formarea conduitei morale?

Mama

Tata

Ambii părinți

Bunica/bunelul

Alte persoane ______________________

3. Cât de des vă vorbesc părinții despre importanța conduitei morale sau a unui comportament ordonat al copiilului?

Foarte des

Des

Cîteodată

Nu ne vorbesc

4. Ce metode de educație aplică mai des părinții pentru disciplinarea Dră în familie?

Pedeapsa

Comunicarea activă

Recompensa

Exemplul propriu

Bătaia

Altele _____________

5. Sunteți cointeresat de activitățile desfășurate în familie în care să vă formați comportamentul?

Da

Nu

6. Care sunt mijloacele pe care aplicați în autoeducația comportamentului moral-etic?

discuțiile cu colegii, prietenii pe diverse probleme

frecventarea bibliotecilor

navigarea pe Internet

7. Ce trăsăturile de caracter v-au ajutat să vă formați conduita morală până la această vârstă?

responsabilitatea

disciplina

încrederea în sine

puterea de voință

perseverența.

Anexa 3

Consilierea psihopedagogică a familiei (a elevilor și părinților)

Program de formare

Declarația de propria răspundere

Subsemnata, Cuznețova Lucia masteranda al Facultății Pedagogie al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, specialitatea Management și consiliere în învățămîntul primar, declar de propria răspundere că teza de master cu tema Formarea conduitei morale la elevii de vârsta școlară mică prin intermediul consilierii psihopedagogice, a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățămînt superior din țară sau din străinătate.

De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu respectarea regululor de evitare a plagiatului:

– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința precisă a sursei;

redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Cuznețova Lucia