Formarea Conduitei Moral Civice la Varsta Scolara Mica
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………. 3
CAPITOLUL I
REGULĂ ȘI CONDUITĂ MORALĂ. ABORDARE CONCEPTUALĂ
I.1. Definirea concepte lor de regulă morală și conduită morală……………….……………….…8
I. 2. Stadiile dezvoltării cognitive și morale ale lui Piaget……………………………. ……… .17
I.3. Stadiile dezvoltării cognitive și morale ale lui Kohlberg…………………………….… …..22
I.4. Profilul de dezvoltare psihosocială la vârsta școlară mică ………………………………… 29
CAPITOLUL II
EDUCAȚIA MORAL CIVICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR…………………… ….38
II.1 Rolul educației moral civice în dezvoltarea personalității școlarului mic ……………… … 42
II.2. Modalități de formare și dezvoltare a conduitei moral – civice la vârsta școlară mică… … 47
II.3. Metode tradiționale și metode moderne folosite în formarea conduitei moral civice la vârsta școlară mică…………………………………… ……………………………………………… 58
CAPITOLUL III
PROPUNERI DE STRATEGII EDUCAȚIONALE DE DEZVOLTARE A COMPORTAMENTULUI MORAL – CIVIC AL COPIILOR
III. 1. Argumente în favoarea rolului programelor și proiectelor educaționale în dezvoltarea comportamentului moral-civic la școlarul mic……………………… ……………………… …68
III. 2. Proiect educațional pentru programa de opțional „Eu și lumea care mă înconjoară”…… 73
III. 3. Proiect tematic „Nu-mi răni sufletul”…………………………………………………… .84
III. 4. Proiect educațional în parteneriat cu școlile/ grădinițelen din județele Dâmbovița, Alba, Prahova și municipiul București „O șansă pentru fiecare”……………………………………….94
III. 5. Program educațional în parteneriat cu teatrul „Arlechinul” Ploiești – „Micii artiști”…….96
III. 6. Proiect educațional național de educație ecologică „Patrula de reciclare”……………….101
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
„Conduita morală nu înseamnă pur și simplu de a renunța anume la plăcerile vieții, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toți oamenii”.
Albert Einstein
Secolul al XX-lea a debutat în plan pedagogic nu atât cu o concepție nouă despre educație, cât mai ales cu o reacție incisivă, chiar dură, la adresa școlii și a educației tradiționale. Ea vizează o atitudine cu totul diferită față de copil, față de ființa umană. În locul unei educații riguroase bazată pe transmiterea de informații, pe rigiditatea și autoritatea pedagogică, se instalează o educația care acordă libertate și dreptul de alegere al copilului.
În general, educația morală a stat sub semnul reacției față de socializarea excesivă realizată în școală printr-o educație autoritară. În sistemul actual de învățământ, unde copilul este pregătit nu pentru școală, ci pentru viață, morala reprezintă una din componentele indispensabile ale educației, ea fiind privită ca totalitatea activităților și manifestărilor în plan social. Societatea este singura sursă a moralității, ea este un tot, iar caracterele ei permanente sunt de natură să asigure existența valorilor morale. Dacă în trecut exista morala constrângerii (copilul primește de la adult regulile – corespunzătoare „binelui” și trebuie să le urmeze necondiționat), în prezent își face tot mai mult simțită prezența morala cooperării (ansamblul regulilor de conviețuire se bazează pe respect reciproc, pe conștientizarea și interiorizarea cerințelor privind datoria noastră de cetățean, de apartenent la un anumit grup social).
Educația se materializează astfel în adaptarea copilului la mediul social adult respectân-du-i natura proprie, posibilitățile individuale de asimilare, transformându-l într-o personalitate armonioasă, într-un om în adevăratul sens al cuvântului.
Psihologia tratează morala ca una dintre formele de manifestare a conștiinței sociale, ca transpunere a existenței sociale la nivel teoretic și practic. Adaptarea morală este adaptarea socială, asocierea dintre civism și morală fiind necesară și normală. Cum morala presupune existența unor reguli care îl depășesc pe individ și care nu pot fi elaborate decât prin prisma contactelor cu ceilalți semeni, noțiunile fundamentale ale moralei copilului sunt rezultatul sintezei între noțiuni impuse de adult, așa zisa morală a autorității, și noțiuni care iau naștere ca rezultat al colaborării copiilor între ei sau cu ceilalți, morala cooperării generatoare de responsabilitate subiectivă individuală.
Educația morală, formală și informală, reprezintă una dintre dimensiunile fundamentale ale educației și are drept scop formarea copilului, viitorului adult ca subiect moral.
Formarea atitudinii morale și civice ocupă un loc principal în acțiunea educativă, deoarece aceată atitudine dirijează întreg comportamentul persoanei în relație cu sine și cu cei din, acest tip de comportament fiind un indicator al concordanței individului cu normele sociale și juridice ale societății în care trăiește și la care se raportează prin statutul său profesional și social.
Aplicînd principiile pedagogiei creativității, activitatea copilului nu mai este redusă la rolul de obediant „absolut” și simplul executant al unor reguli. Învățătorul îi va asigura acestuia libertatea de a fi numai „actorul” modelelor oferite spre copiere și imitare (ceea ce implică formarea unui caracter slab, docil, ușor influențabil, manevrabil și lipsit de orice inițiativă și dorință de afirmare și evoluție), ci, dimpotrivă autorul conștient al propriilor sale gânduri, sentimente și fapte de conduită.
Tocmai acesta a fost și motivul pentru care am abordat această temă, ne-am dorit să demonstrăm că nu avem în genă un comportament moral dat, el se dobândește prin educație, este un efort susținut și permanent de informare și interpretare, de consolidare a judecăților, de participare activă. Educația morală este o necesitate socială a zilelor noastre și toți factorii educaționali implicați, trebuie să și-o asume în mod direct și conștient, deoarece fără conștiință și conduită morală nu putem conviețui unii cu ceilalți.
Școala trebuie să-și mărească răspunderea în ce privește educația morală a copiilor, să-și reconsidere conținutul, metodologia, relația profesor-elev și, mai ales, obiectivele educaționale, în așa fel încât cele de ordin moral să se situeze în prim plan.
Luând în considerare toate aceste aspecte, importanța temei abordate, rezultă din necesitatea reconsiderării sistemului și procesului de învățământ, în direcția în care locul central să-l ocupe formarea și dezvoltarea personalității copilului în spiritul binelui moral, atitudinii morale și civice corecte, respectării valorilor, a normelor morale și civice.
Printre prioritățile reformei în educație, considerăm că este necesară punerea în valoare, cu mai multă fermitate, a drepturilor și libertăților individuale, a responsabilității, sentimentului datoriei, a spiritului democratic, demnității, solidarității, sincerității și încrederii, cultivarea toleranței și respectului reciproc.
Familia, școala, anturajul, biserica, mass-media au o contribuție esențială în conturarea comportamentului socio-moral al copiilor.
Familia oferă modelul inițial de conduită morală, model impus sau liber asumat de către copil, aducând un aport esențial în formarea conduitei morale a copilului obiectivat în două planuri: transformarea pas cu pas a egocentrismului copilului în reponsabilitate față de sine și față de alții și educarea corectă a copilului în spiritul valorilor morale.
Cercetările au evidențiat că declinul moral tot mai evident în zilele noaste își are originea în reducerea semnificativă a implicării familiei în formarea morală a copiilor. Acest fapt este pus pe seama numeroaselor schimbări pe care le suferă familia modernă în raport cu cea tradițională și anume: rata ridicată a divorțurilor, timpul redus acordat educării copiilor, plecarea la muncă în străinătate și lăsarea copiilor în grija altor persoane etc., fapt care provoacă distorsiuni în ce privește influențele educative asupra conștiinței și conduitei morale a copiilor.
Motivația lucrării de față o reprezintă tocmai acest declin moral, întâlnit în rândul tinerilor și adulților care își are originea în educația timpurie a copilului încă de la venirea pe lume, continuată apoi în școală și în diferite contexte socio-educaționale.
Importanța educației moral-civice încă din primii ani de școală (clasa pregătitoare și clasa I) s-a dovedit de necontestat în formarea copilului ca viitor cetățean, în practicarea unei conduite morale active, deschise, capabilă de toleranță și responsabilă față de sine și de ceilalți.
În primele două capitole ale lucrării, cu ajutorul literaturii de specialitate, ne-am propus să tratăm câteva aspecte legate de definirea conceptelor de regulă morală și conduită morală, stadiile dezvoltării cognitive ale lui Piaget și Kohlberg, caracteristicile dezvoltării psihosociale ale școlarului mic, importanța educației moral-civice în învățământul primar și identificarea unor modalități de antrenare și optimizare în interiorizarea regulilor morale la vârsta școlară mică.
Este de reținut faptul că morala este o formă a conștiinței sociale care cuprinde idei, concepții, convingeri privind normele de conviețuire și comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. Educația morală este una dintre cele mai complexe laturi ale educației. Interiorizarea normelor morale reprezintă trecerea de la răspunsurile controlate extern la un comportament generat de standarde și principii interne. Interiorizarea permite copilului să se comporte într-o manieră morală fără controlul și supravegherea adulților.
Conținutul educației morale reflectă două coordonate definitorii care vizează raportarea omului la societate (educația moral-civică) și la sine (educația moral-individuală).
Educația civică are rolul de forma la elevi un comportament moral-civic dorit din punct de vedere social. Însușirea normelor și valorilor morale condiționează însăși prezența activă a copiilor și tinerilor în societate.
Educația morală ocupă un loc special, în sensul că, deși nu există forme de organizare independente și exclusive pentru realizarea sarcinilor sale, ea este implicată în toate activitățile conduse și îndrumate de către învățător.
Educația morală dispune de un set de metode și procedee cu eficiență deosebită în formarea trăsăturilor morale ale personalității. Printre acestea se regăsesc: exercițiul moral, exemplul, supravegherea, sancțiunea- prin realizarea unui echilibru eficient între recompense și pedepse.
De asemenea, sunt prezentate în lucrare, comparativ, avantajele, limitele și unele posibilități de optimizare a unor metode de educație morală.
Este foarte important ca în cadrul educației morale să se pună accent pe antrenarea elevilor în activități practice cu semnificație morală, pentru a le îmbogăți reprezentările și noțiunile morale. Aceste acțiuni au rolul de a favoriza trecerea de la emoții la sentimentele morale, cunoscând faptul că la această vârstă, impulsul afectiv este foarte puternic și pot apărea dezechilibre între conștiința și conduita morală.
În ultimul capitol al lucrării vom încerca să evidențiem rolul pe care îl au proiectele educaționale desfășurate la clasă (programe de opțional, proiecte tematice, proiecte educaționale desfășurate în parteneriat cu alte unități școlare sau din domeniul socio-cultural) asupra formării conduitei morale a copiilor.
De asemenea, avem ca scop să identificăm cele mai eficiente modalități psihopedagogice concrete de stimulare a normelor/regulilor morale în contextul activității instructiv-educative din școală și din afara ei.
În concluzie vom încerca să demonstrăm că școlarii de la clasa pregătitoare/întâi și-au însușit regulile morale și că posedă o conduită morală adecvată vârstei indiferent de genul și mediul de proveniență al acestora și că formele de exprimare ale conduitei morale pot fi susținute de modul de organizare și desfășurare a activității școlare și extrașcolare.
Educația morală la vârsta școlară mică reprezintă o dimensiune fundamentală a activității educaționale. La această vârstă se pun bazele formării și dezvoltării conștiinței morale a personalității care vizează optimizarea raporturilor copilului cu lumea și cu sine, la nivel teoretic (prin interiorizarea valorilor generale ale binelui moral, susținute afectiv, volitiv și motivațional) și practic (prin aplicarea valorilor generale ale binelui moral).
CAPITOLUL I.
REGULĂ ȘI CONDUITĂ MORALĂ. ABORDARE CONCEPTUALĂ
I.1. Definirea conceptelor de regulă morală și conduită morală
Pentru existența individului și a umanității în general, spiritul responsabilității, generozitatea, prietenia, toleranța, acceptarea diversității sunt esențiale, raportarea la societate și raportarea la individ sunt cele două coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a educației moral-civice.
Specificul acesteia este determinat de particularitățile morale, ca fenomen social, care-i atribuie conținutul și de condițiile sociopsihologice ce sunt implicate în realizarea ei.
Educația moral-civică este o componentă a educației care a determinat numeroase controverse de-a lungul timpului, unii pedagogi abordând-o sub această denumire, în timp ce alții tratează separat educația morală și separat educația civică. În ultimii ani s-a optat pentru educația moral-civică, datorită numeroaselor interferențe dintre fenomenul moral și fenomenul civic al vieții sociale. Cele două comportamente interacționează, se condiționează reciproc, se asociază, deoarece nu poți avea un comportament social făra a ține cont de legile, valorile, tradițiile unei societăți, așa cum nu poți avea un comportament civic dacă nu respecți valorile, normele și perceptele morale care conduc comunitatea căreia îi aparții.
Educația moral-civică este o componentă deosebit de importantă și complexă a educației, pentru că efectele sale se reflectă asupra întregului comportament al educabilului, în timp ce comportamentul condiționat de normele morale și legile juridice subordonează restul valorilor (culturale, profesiobale, tehnico-științifice, fizice, sanitare, ecologice, fizice, estetice etc.). Moralitatea și civismul sunt văzute ca dimensiuni fundamentale ce formează o personalitate armonioasă, independentă, integrală și autentică.
Morala este o formă a conștiinței sociale care cuprinde idei, concepții, convingeri privind normele de conviețuire și comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate.
Privită mai în detaliu, morala este un ansamblu de norme de conduită, de reguli și scopuri care călăuzesc omul în viața socială, dar și în cea personală.
Astfel, morala ne este prezentată ca un sistem de comportamente, deprinderi, sentimente și convingeri de comportare, sedimentate prin tradiție și chiar lege „nescrisă” în percepte și norme de conduită ale comunității umane și ale persoanei. Este bine de remarcat existența unor norme de conduită universale, valabile pentru toți oamenii, dar și norme care privesc doar oa numită parte a populației, un micro grup ca: medici, profesori, agent de vanzări, oameni de afaceri etc.
Morala este un fenomen social sau o „formă a conștiinței sociale ce reflectă relațiile care se stabilesc între oameni, în ipostaza lor de subiecți reali ce se află în interacțiune, într-un context social delimitat în spațiu și timp” (Nicola, 2000, p. 205).
Este evident faptul că nu toate raporturile sociale reprezintă obiect al moralei, fiind vorba doar de acele relații care anterior au fost asimilate de conștiința socială și se referă la interacțiunea dintre oameni ca subiecți reali.
Huszar afirmă: „morala reflectă întotdeuna acea latură a acțiunii umane în care se întruchipează relațiile omului față de alți oameni și față de sine însuși, în care se rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre om și societate” (Huszar, 1967, p.177).
Termenul de morală provine din latinescul mos, moris – lege, regulă, obicei, caracter, ordine și moralitas – maniere, caracter, comportament adecvat și diferențiază intențiile, deciziile și acțiunile individului între cele bune (sau corecte) și cele rele (sau greșite).
Morala apare în acest context în cadrul relațiilor sociale, a raporturilor ce se stabilesc între oameni, vizează acea latură a acțiunii umane îndreptată față de alții, dar și fată de sine în același timp, stimulând și orientând comportamentul uman în raport de cerințele sociale.
Caracterul normativ al moralei, după cum afirmă I. Nicola, se impune sub forma unor „modele ideale de comportare ce acționează din exterior asupra oamenilor în vederea adoptării și realizării unor relații ce se înscriu în perimetrul idealului moral promulgat de societate. Morala reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale relațiilor concrete dintre oameni, așa cum se exprimă ele în comportamentul acestora, precum și sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relații„ (Nicola, 2000, p. 205).
Educația morală, una dintre componentele centrale ale educației integrale, realizează formarea și consolidarea conștiinței și a comportamentului social-moral al individului, cultivarea relațiilor prosociale cu ceilalți oameni, cu societatea, dar și cu sine însuși, urmărește să determine individul să concretizeze normele morale ale societății în activitatea sa de zi cu zi.
Educația morală urmărește să formeze, să dezvolte, să fixeze calități, însușiri pozitive ca: cinstea, omenia, onestitatea, respectul față de sine și față de ceilalți, toleranța, principialitatea, solidaritatea, repudierea minciunii, a nedreptății, demnitatea etc., pentru ca pe baza lor să se poată adapta și integra cu succes în societate, având o viață socială sănătoasă. Prin educația morală se realizează formarea individului pentru a face și disemina binele, în vederea întăririi vieții sociale și prin aceasta, și a echilibrului său interior, care ia naștere prin respectarea cotidiană a normelor și principiilor morale.
Educația civică sau educația cetățenească, are o legătură aparte cu educația morală și se afirmă din ce în ce mai mult în societatea actuală. Cu cât cetățenii sunt conștienți de drepturile lor, cu atât devin mai responsabili și prevăzători privind îndatoririle pe care le au. Drepturile, în contextul unei societăți democratice, în raport direct cu conștiința obligațiilor civice și morale impun și o pregătire în vederea exercitării acestora, adică o educație civică.
Educația civică se raportează la cultivarea unor legături corecte între stat, organele și instituțiile abilitate și cetățean, între oameni ca aparținători ai unei comunități bazată pe legi, norme și reglementări, care asigură conviețuirea, liniștea și eficiența tuturor activităților sociale și personale, pentru ca fiecare persoană și sosietatea, în ansamblul ei să poată exista și să se dezvolte.
Moralitatea și civismul, nu pot conviețui una fără cealaltă, se întrepătrund și se sprijină pentru formarea unui om integru, a unei societăți bazată pe democrație și libertate. A fi liber, atât moral, cât și civic, înseamnă că poți să-ți iei libertatea să faci ce vrei, dar să fii conștient că nu este nici civic și nici moral ca libertatea ta să împiedice manifestarea libertății celorlalți. Două cerințe trebuiesc armonizate complet în educația morală și cea civică: pe de o parte cerința disciplinei și pe de altă parte dorința de libertate a individului.
De aici rezultă și scopul major al educației moral – civice, formarea copilulul/ viitorului adult în perspectiva unei bune integrări sociale. Copilul trebuie educat să gândească și să acționeze în spiritul cerințelor și exigențelor moralei sociale, fără să-și piardă identitatea și spiritul liber.
Delors afirma: „coeziunea oricărei societăți se afirmă prin activități și scopuri comune, dar și prin împărtășirea unor valori, ce reprezintă diferitele aspecte ale dorinței de a trăi împreună” (Delors, 2000, p. 39).
Morala socială, definită de I. Nicola, are un caracter obiectiv și constituie baza ontologică a educației morale, iar conținutul său se concretizează în idealul moral, valorile, normele și regulile morale care constituie, toate la un loc, structura sistemului moral.
Morala, ca fenomen social, este o formă a conștiinței sociale care include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile morale, prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu societatea, dar mai ales cu sine însuși.
Idealul moral, valorile, normele și regulile morale includ au rol motivator, stimulându-l și orientându-l conform imperativelor impuse de societate.
Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. După Nicola acesta: „reflectă ceea ce este caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei comunități sau ale societății în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral … Esența idealului moral se manifestă prin valorile, normele și regulile morale” (Nicola, 2000, p. 206).
Prin specificul și conținutul său idealul moral impune individului un proces permenent de autodepășire și perfecționare.
Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe generale ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral.
Valorile morale sunt normele, idealurile, faptele, atitudinile transpuse în concepte ca: patriotism, curaj, eroism, datorie, cooperare, onoare, cinste, pace, solidaritate, toleranță, milă, iertare, altruism, umanism, spirit civic, prietenie, sinceritate, modestie etc. Fiecărei valori morale îi corespunde o antivaloare, o valoare negativă, o imoralitate exprimate prin fapte ca: trădare, lașitate, necinste, egoism, individualism, minciună, laudă, falsitate, duplicitate, invidie, agresivitate, invidie etc.
Unul din principalele obiective ale educației morale este formarea individului în virtutea comportamentele pozitive și combaterea sau diminuarea, corectarea celor negative.
Normele, preceptele și regulile morale sunt modele sau prototipuri de comportare umană, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă și aplicabile unei situații date. Ele exprimă exigențele uneia sau mai multor valori iar prin intermediul lor individul își exteriorizează atitudinea sa morală în fapte și acțiuni concrete. Ele generează cerințe de comportare sub forma unor „modele de acțiune” (Exemple: normele moralei școlare, ale moralei profesionale etc.).
Normele și regulile moralei sunt reprezentate printr-un „ansamblu de propoziții prescriptive sub formă de recomandări, obligații, interdicții și permisiuni privitoare la acțiuni morale. Ele indică ce să se facă, ce să nu se facă, cum trebuie să fii, cum nu trebuie să fii” (Savu-Cristescu, 2014, p. 29).
Nerespectarea acestor norme constituie obiect al sancțiunii morale și aduce după sine dezaprobare, blamare în societate și uneori chiar excludere.
Norma morală se află într-o strânsă interdependență cu judecata morală. Norma morală precede acțiunea sau fapta morală, prescriind cum ar trebui să fie, iar judecata morală succede comportarea, evaluându-i finalitatea prin raportarea ei la etalonul reprezentat de idealul și valorile morale. Moralitatea reprezintă însușirea a ceea ce este moral, trecerea de la morală la moralitate fiind mediată de o serie de variabile sociale și psihologice.
Din punct de vedere pedagogic, fiecare individ este și rămâne permanent subiect al relațiilor morale. Ca membru al unei comunități (familie, grup de prieteni, colectiv școlar, colectiv de muncă/pregătire etc.) este implicit și subiect al relațiilor morale ce se constituie la nivelul respectiv. Rezultă că educația morală nu se extinde numai asupra indivizilor ci și asupra relațiilor dintre ei.
Relațiile dintre oameni au întotdeauna și o coloratură morală sau sunt prin excelență relații de ordin moral, iar educația morală nu este posibilă în afara relațiilor sociale.
Educația morală este una dintre cele mai complexe laturi ale educației. Ea se desfășoară pe fondul unității dintre social și psihologic, variabila socială fiind determinată de complexitatea relațiilor ce se stabilesc între oameni, iar variabila psihologică ține de particularitățile proprii ale evoluției copilului, de nivelul dezvoltării ontogenetice a acestuia.
Construcția morală a personalității este rezultatul interdependenței dintre condiționarea/determinarea externă transpusă în morala socială (ideal, valori, norme, reguli) și autocondiționarea/autodeterminarea internă, individuală, reprezentată de factorii subiectivi, proprii, specifici fiecărui individ.
Esența și scopul educației morale Educația moral-civică este o dimensiune importantă a personalității omului societății democratice, deoarece progresul sub toate formele lui (tehnologic, cultural, spiritual, școlar etc.) depinde de gradul de îndatorare a fiecăruia în efortul comun de sporire a calității vieții.
Educația morală este procesul de formare a personalității morale, a conștiinței și conduitei morale în conformitate cu idealul, valorile și normele morale. Educația morală înțeleasă ca „trecerea de la morală la moralitate” (Grigoraș, Stan, 1994, p. 70), ca interiorizare a normelor, regulilor, valorilor morale implică toate trei componentele: cognitivă, afectivă și practică.
Pedagogul francez René Hubert consideră că educația morală este o educație a voinței noastre, adică ceea ce este mai profund subiectiv în ființa umană.
Esența educației morale constă în asigurarea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalității morale a copilului, elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele moralei sociale.
Scopul educației morale constă în formarea profilului moral al individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care gândește, simte și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor moralei sociale, al idealului, valorilor, normelor și regulilor specifice în mod liber și conștient. Profilul moral este o realitate psihologică în continuă transformare, un proiect aflat într-o permanentă desăvârșire.
Educația morală, din perspectivă pedagogică, este educația care înlesnește integrarea socială, pregătește viitorul adult la ritmurile schimbărilor în concordanță cu direcțiile de evoluție ale lumii contemporane. Educația morală are rolul de a-l responsabiliza, de a-l transforma pe copil într-un cetățean activ, participant în calitate de subiect moral la viața socială.
Din scopul educației morale derivă două componente principale: formarea conștiinței morale și formarea conduitei morale.
Formarea conștiinței morale
Conștiința morală „reprezintă <<busola>> care ne indică modul de reacție și de comportare în diferite împrejurări” (Salade, 1998, p. 74).
Principalul rol al conștiinței morale este acela de cunoaștere și asumare a moralei, adică formarea reprezentărilor și noțiunilor morale, formarea capacităților intelectuale necesare moralității și asigurarea unei motivații intrinseci pentru comiterea de fapte morale.
Astfel, conștiința morală include trei componente: cognitivă, afectivă și volitivă. Cea cognitivă se referă la informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Ea se realizează prin instruire morală. Rezultatul instruirii morale se concretizează în formarea reprezentărilor și noțiunilor morale.
Reprezentarea morală, arată I. Nicola (1994), este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu aceeași regulă morală, imagine care include și o notă apreciativă ori imperativă. Reprezentările morale se formează în situații concrete în care este angrenat copilul ca subiect moral, în familie, în grădiniță, în școală, sau în cadrul diferitelor activități extrașcolare la care participă. Pe baza reprezentărilor morale, prelucrate cu ajutorul operațiilor gândirii (analiză, sinteză, comparație, clasificare, generalizare, abstractizare, concretizare), copilul reușește să delimiteze notele esențiale de cele tangente unei împrejurări oarecare și apoi să le extindă la toate situațiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală o acoperă. Prin generalizare și abstractizare se ajunge la noțiunea morală. Câteva exemple de noțiuni morale ar fi: dragostea de țară – patriotismul, spiritul de cooperare și participare, atitudinea față de muncă, principialitatea, modestia, generozitatea, altruismul etc.
Însușirea sistemului de noțiuni morale este un proces complex, rolul cunoștințelor morale este de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale, de a-l face să înțeleagă semnificația acestora pentru conduita sa, de a-i dezvolta capacitatea de a discerne între valorile pozitive și negative.
Dar cunoștințele morale nu determină nemijlocit conduita morală. Conduita morală este determinată de un mobil intern cu rol propulsator, de trăiri afective, de un substrat energetic indispensabil care facilitează și mobilizează exprimarea cunoștințelor morale în conduită morală. Astfel, componentei cognitive i se asociază componenta afectivă.
Dacă cunoștințele morale deschid orizontul și facilitează calea conduitei, stările afective îl motivează pe copil, îl mobilizează, dar mai ales îl îndrumă pentru a alege această cale.
„Apariția și dezvoltarea trăirilor și sentimentelor morale este posibilă numai prin contactul copilului cu fapte și întâmplări cu conținut moral. În consecință, trăirile și sentimentele morale nu se transmit ca entități de sine stătătoare, asemănător cunoștințelor morale, apariția lor este provocată și stimulată de un context situațional (natural sau creat de profesor) în care copilul este implicat ca subiect moral (Savu-Cristescu, 2014, p. 54).”
Alături de cunoștințe și trăiri afective un rol important în declanșarea actului moral il are efortul de voință. Dintre obstacolele interne se pot menționa anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim, sau anumite sentimente negative, cum ar fi egoismul, individualismul, comoditatea etc. ce opun rezistență. Dintre obstacolele externe se pot exemplifica anumite atracții, pline de satisfacții momentane, dar care nu se înscriu pe lista cerințelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora și adoptarea unei decizii în concordanță cu cerințele morale este nevoie de efort volițional concretizat în diverse trăsături cum ar fi: perseverența, tenacitatea, consecvența, independența, spiritul de inițiativă, curajul, ambiția, dorința de a reuși etc.
Prin combinarea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale. Ele sunt considerate ca fiind nucleul conștiinței morale a individului. Centrul valoric al convingerilor morale formeză sinele moral sau conștiința morală de sine, vocea proprie, intimă și autoreglatoare a conștiinței fiecăruia.
Construcția personalității morale a copilului presupune, în primul rând, elaborarea și consolidarea convingerilor morale.
Convingerile morale, prin conținutul și rolul lor în structura morală a personalității, se plasează la intersecția dintre conștiință și conduită asigurând condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă și fiind transpuse în motive intrinseci ale ei.
Conduita morală reprezintă o convingere obiectivată în fapte și acțiuni de natură morală.
Scopul educației morale este de a-l determina pe copil să aleagă calea cea bună, fără nicio luptă internă, copilul trebuie să asimileze normele etice ca pe niște trebuințe.
Convingerile morale se pot forma doar prin fuziunea celor trei componente:
cognitivă – noțiuni, reprezentări, norme și valori morale pe care copilul le obține doar prin participarea nemijlocită și trăirea unor experiențe cu conținut moral;
afectivă – emoții, sentimente, trăiri, atitudini morale generate de reprezentătile anterioare și de modul în care cadrul didactic îl determină pe copil să adere la acestea, transformându-l în subiect moral;
volitivă – atitudinea copilului față de norme, reguli și valori morale, transformarea acestora în fapte de conduită, în deprinderi, obișnuințe și implicit, automatisme.
Formarea conduitei morale
Conduita morală reprezintă o manifestare a conștiinței în relațiile morale practice. Conduita morală este maniera de a ne comporta, în bine sau în rău și presupune o acțiune umană, determinată mental și coordonată de conștiința morală, care realizează fuziunea dintre faptele psihice și cele de comportament. „Conduita morală este criteriul principal de apreciere a valorii morale a ființei umane. Conștiința morală este expresia culturii morale; trecerea culturii morale subiective în manifestări morale concrete constituie trecerea de la conștiința la conduita morală” (Moise, Cozma, 1996, p. 134).
Din punct de vedere pedagogic, formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare morală, dar mai ales trăsături pozitive de caracter.
Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei ce se formează ca răspuns la anumite cerințe care se repetă în condiții relativ identice.
Obișnuințele morale implică în plus faptul că acțiunile automatizate au devenit o trebuință internă. Executarea acelei acțiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și o solicită.
Pentru ca exersarea să înregistreze progrese numai cerințele și cadrul extern de manifestare nu sunt suficiente, prezența unei motivații intrinseci care să stimuleze și să intensifice participarea fiind obligatorie. Această motivație este determinată de înseși elementele conștiinței morale, de cunoașterea și înțelegerea semnificației cerințelor morale, a atitudinii față de ele, a convingerilor ce s-au sedimentat în conștiința copilului. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează concordanța dintre conștiința morală și conduita morală.
Nu este de neglijat faptul că primele deprinderi dobândite de copil se datorează imitării persoanelor care-l înconjoară, repetării consecvente a ceea ce aude și vede. Treptat, imitației i se vor alătura diferiți stimuli verbali ca: rugăminți, interdicții, ordine, sfaturi în legătură cu efectuarea anumitor activități și repetarea lor. Controlul și ghidajul adulților vor contrinui în mod determinant la consolidarea și sistematizarea deprinderilor.
Deprinderea de a folosi formulele de politețe, indiferent de situație, presupune o serie de gesturi și atitudini, de manifestări comportamentale care se declanșează ori de câte ori acestea apar, determinându-l pe copil să le execute.
Tot în sfera conduitei sunt incluse și manifestările sau trăsăturile pozitive de caracter. Acestea sunt manifestări comportamentale morale stabile și permanente. Dacă deprinderile și obișnuințele se manifestă în condiții relativ identice, fiind condiționate de anumite situații concrete, trăsăturile comportamentale pozitive se manifestă constant și acoperă o paletă largă de situații, uneori diferite. Trăsături ca: hărnicia, cinstea, generozitatea, altruismul, toleranța, comportamentele eco, sociabilitatea etc. se manifestă în relațiile copilului cu ceilalți, cu societatea și cu sine însuși, indiferent de situația concretă în care se află.
Conștiința și conduita interacționează în permanență și se completează reciproc. Elementele conștiinței stimulează și reglează conduita, iar aceasta le valorifică în fapte morale.
I.2. Stadiile dezvoltării cognitive și morale ale J. Piaget
Cercetările despre moralitate și formarea acesteia debutează încă din cele mai vechi timpuri. Mult înainte de debutul studiilor științifice, filosofii și-au pus problema formării moralității la copil, iar multe din opiniile filosofice se regăsesc în teoriile actuale.
Diversele orientări teoretice și filosofice pot fi grupate în trei poziții fundamentale (Laura E., Berk,1989, în Sion,G., 2003):
Perspectiva biologică, în care moralitatea este privită ca înrădăcinată în natura umană;
Perspectivele behavioriste, cât și perspectiva psihanalitică a lui Freud, unde moralitatea apare ca adoptare a normelor sociale impuse din exterior;
Perspectiva dezvoltării cognitive, unde moralitatea apare ca rațiune de înțelegere a dreptății sociale.
Din perspectivă sociobiologică, comportamentele umane relevante din punct de vedere moral, inclusiv cooperarea, ajutorul și răspunsurile prosociale ale celorlalți, sunt înrădăcinate în moștenirea genetică a speciei (Wilson,1975 în G. Sion, 2003).
Din perspectivă psihanalitică, Freud consideră procesul dezvoltării morale ca fiind încheiat în jurul vârstei de 5-6 ani, cu o întărire suplimentară a superego-ului în perioada copilăriei mijlocii. Formarea superego-ului cuprinde două elemente de bază: un ego ideal, sau stabilirea standardelor ideale (provenite din identificare parentală, pe baza cărora se măsoară valoarea de sine), și conștiința sau acțiunea de judecare și pedepsire care conduce copilul către trăirea unui sentiment de vină ori de câte ori sunt încălcate standardele ego-ului ideal.
Erikson consideră că dezvoltarea conștiinței durează din perioada copilăriei timpurii până la vârsta adultă. O componentă importantă pentru dezvoltarea moralității este căutarea de către adolescenți a unei ideologii sau a unui set de valori etice în care aceștia să creadă. Aceste valori sunt selectate în adolescența târzie, pe măsură ce se realizează identitatea, suferind o rafinare ulterioară la vârsta adultă.
Din perspectivă behavioristă componenta morală este văzută ca însușită prin mecanisme de întărire și modelare. Comportamentul moral se dezvoltă pentru că părinții îl formează prin întărire pozitivă sub formă de aprobare, afecțiune și recompense, în timp ce comportamentul care încalcă standardele este pedepsit prin reprobare, pierdere de privilegii și alte consecințe care fac ca acest comportament să se manifeste mai puțin în viitor.
Orientarea cognitivă privind dezvoltarea morală este reprezentată de J. Piaget și Lawrence Kohlberg. Din această perspectivă se consideră că așa cum copiii diferă de adulți în dezvoltarea cognitivă și socială, tot la fel diferă și în înțelegerea și dezvoltarea morală.
Teoria lui J. Piaget
O contribuție importantă la teoria dezvoltării sociale a copiilor o are J. Piaget prin lucrarea „Judecata morală la copil” apărută în 1932, în care a cercetat atitudinile copiilor față de reguli.
În concepția psihologului elvețian cunoașterea se construiește ca un proces global de autoreglare și adaptare la mediu. Adaptarea morală este adaptare socială, prin prisma faptului că morala este un produs al vieții sociale.
În cercetarea dezvoltării morale la copil, Piaget pornește de la construirea regulilor în jocurile de grup. Pentru aceasta a ales niște jocuri cu bile apoi le-a cerut copiilor să-i arate cum se joacă un joc și să-l învețe regulile. Copiii, de vârste diferite, au demonstrat că regulile, de cele mai multe ori sunt inventate chiar de ei și mai rar sunt învățate de la adulți. În același timp a constatat că regulile se dezvoltă în relație cu intelectul lor.
Astfel, copiii de până în trei ani, își modifică frecvent regulile, cei cu vârste cuprinse între trei și șase ani copiază, de obicei regulile observate la copiii mai mari, dar nu sunt în stare încă să joace un joc corect cu alți copii. El asociază această constatare cu teoria egocentrismului specifică perioadei preoperaționale, în care tendința copiilor este aceea de a vedea lucrurile tot timpul din propriul lor punct de vedere, fără a ține cont de părerile altora.
În dezvoltarea cognitivă, J. Piaget conturează următoarele stadii:
Stadiul inteligenței senzorio-motorii (0-2 ani) – În acest stadiu se face trecerea de la reflexele necondiționate ale nou născutului la organizarea unor acțiuni senzorio-motorii coerente.
Stadiul preoperațional (2-7 ani)- Se dezvoltă de gândirea în imagini, „preoperatorie”. Acest tip de gândire operează cu imagini și reprezentări („preconcepte”) și îi lipsesc operațiile logice propriu-zise.
Stadiul operațiilor concrete (7-12 ani). În acest stadiu apar grupările operaționale ce permit conceptualizări și coordonări de concepte. Operațiile gândirii rămân legate de suportul obiectual. Operațiile au loc în prezența obiectelor sau a reprezentărilor imediate ale acestora, enunțurile verbale în absența obiectelor făcând inoperant actul de gândire.
Stadiul operațiilor formale(12-16). Gândirea poate să raționeze nu numai asupra obiectelor, ci și asupra enunțurilor verbale, a propozițiilor. Corespunzătoare acestui stadiu este apariția gândirii teoretice și abstracte.
Raportându-se la aceste stadii, J. Piaget, în lucrarea Psihologia copilului, afirma că: „Astăzi este absolut clar, că într-adevăr coordonarea generală a acțiunilor, care caracterizează nucleul funcțional al operațiilor, înglobează în aceeași măsură acțiunile interindividuale ca și acțiunile intraindividuale, în asemenea măsură încât este lipsit de sens să ne intrebăm dacă operațiile individuale sunt generate de cooperarea cognitivă (sau de cooperațiile cognitive) ori invers. Este deci evident că la nivelul operațiilor concrete se constituie noi relații interindividuale, de natură cooperativă, și nu există nici un motiv ca ele să se limiteze la schimburi cognitive, deoarece aspectele cognitive și afective ale coduitei sunt indisociabile.
Dacă lucrurile stau astfel, este foarte probabil ca schimburile sociale proprii nivelului preoperatoriu să aibă un caracter precooperativ,dacă se poate spune așa, adică să fie în același timp sociale, din punctul de vedere al subiectului, și centrate pe copilul însuși și pe propria sa activitate, din punctul de vedere al observatorului” (Piaget, 2011).
Există, de asemenea, în concepția lui Piaget, diferențe în flexibilitatea regulilor. În perioada preoperațională, copiii nu sunt capabili să urmeze regulile, așa cum o fac cei mai mari. Ei par să creadă că regulile sunt inventate de o autoritate superioară, fiind fixe și imuabile. În perioada operațiilor concrete ei își pot creea propriile reguli și devin conștienți că acestea nu sunt inventate de o autoritate atotputernică.
Un alt experiment al lui Piaget a vizat părerea copiilor asupra justiției. Chestionând copii de vârste diferite în legătură cu părerile lor despre diferite infracțiuni (minciună, escrocherie, furt), a constatat că în periada preoperațională predomină realismul moral. De exemplu, dacă un copil răstoarnă accidental un set de farfurii și altul sparge cu intenție una, este considerat mai obraznic cel dintâi. Copiii nu țin seama de intenția cu care este comisă infracțiunea, mai degrabă de cantitatea pierdută ca urmare a acestui fapt. În jurul vârstei de 8 ani, acest realism moral dispare și copii încep să țină cont de intenție, fapta este considerată ca fiind mai rea este cea făcută cu intenție și nu din greșeală.
În evoluția morală a copilului se parcurge o etapă heteronomă în care el în care copilul acceptă regulile impuse de autorități și o etapă autonomă în care poate gândi pentru el însuși și moralitatea sa. În prima perioadă, copiii înțeleg greu că regulile sunt create de un grup pentru binele grupului întreg, lor li se pare că regulile sunt impuse de către o autoritate. Dezvoltarea morală la copil se realizează progesiv, odată cu parcurgerea ordonată a stadiilor dezvoltării cognitive.
În lucrările sale, J. Piaget pune accent și pe reciprocitatea morală, pe ideea de a-i trata pe alții sau de a te comporta cu alții așa cum vrei să te trateze sau să se comporte și alții cu tine. Reciprocitatea poate fi înțeleasă în două moduri, în planul concret, conform sintagmei „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” sau în planul abstract, idealist, în care comportamentul corect este menținut indiferent de modul cum se comportă celaaltă persoană, ostilitatea nefiind justificată: „Poartă-te cu ceilalți, așa cum ai vrea să se poarte și ei cu tine”. Din acest punct de vedere, Piaget construiește cele două stadii principale în dezvoltarea morală:
Stadiul moralității heteronome sau al realismului moral;
Stadiul moralității autonome sau a relativismului moral.
Stadiile morale în concepția lui Piaget încep cu vârsta de 6 ani, când copiii reușesc trecerea de la stadiul preoperațional la gândirea concret operațională (Piaget,1980 în Sion, G.,2003).
Aceste stadii sunt ierarhizate de J. Piaget astfel:
Moralitate heteronomă:
Regulile sunt exterioare, implică o completă acceptare a prescripțiilor adultului;
Regulile sunt inflexibile;
Dreptatea este redusă la obediență, la regula impusă de adult;
Consecința acțiunilor definește ceea ce este rău;
Judecata morală coincide cu decizia adultului;
Pedepsele arbitrare sau severe sunt acceptate, ca fiind meritate și corecte, de către copii;
Pedeapsa este văzută ca o consecință imediată a unei greșeli sau judecata și pedeapsa este văzută ca inerentă;
Reflectă în atitudine un realism moral.
Moralitatea autonomă:
Bazată pe cooperare, recunoaștere mutuală a egalitățiii între indivizii autonomi;
Caracterizată de atitudini moral raționale;
Regulile sunt văzute ca fiind consecința înțelegerilor reciproce, consimțite;
Dreptatea este arbitrată de comun acord;
Judecata morală se axează pe intenția actorului (scopul cu care a săvârșit acțiunea);
Consecința judecății morale este apreciată în termenii de justețe, tratament egal, sau ținând cont de nevoile individului;
Justețea pedepsei este dată de gradul ofensei sau greșelii
Tabel 1 : Tabel comparativ: morala heteronomã – morala autonomã
Stadiul moralității heteronome este stadiul realismului moral, caracterizat de a fi subiectul regulilor impuse de altul, iar stadiul moralității autonome este stadiul unei moralități a cooperării, consecință a evoluției cognitive și, mai ales a decentrării, caracteristică perioadei de la 7-8 ani până la 11-12 ani, când are loc un proces de ansamblu care poate fi caracterizat ca trecerea de la centrarea subiectivă în toate domeniile la o centrare, în același timp cognitivă, socială și morală (Piaget,1976,în G.Sion,2003).
Principiile de bază ale educației morale, conform teoriei lui J.Piaget, subliniază faptul că dezvoltarea morală este stadială și copiii își formează propriile idei cu privire la lume.
Modelul piagetian, după cum arată A. Cosmovici și L.Iacob (1999), a primit, în timp, numeroase confirmări, dar și infirmări parțiale. Principalele critici care i se aduc se axează pe:
Limitarea studierii ontogenezei cognitive la perspectiva logicii clasice, care nu acoperă, totuși, spațiul cogniției;
Neluarea în calcul a interacțiunii sociale ca mediator cognitiv între realitatea fizică și construcția mintală a subiectului.
Judecata morală a copilului este, după Piaget, în concordanță directă cu direcția generală a evoluției cognitive. Într-o primă fază aceasta este heteronomă (preia norme, reguli, interdicții, valori etc.) din anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativă, rigidă și vizând doar fapta, nu și motivația. Apoi ea devine autonomă, prin interiorizarea și implicarea propriului sistem valoric în actul de judecare. Distincția heteronom-autonom în judecata morală- cu implicații evidente în conduita morală- a fost punctul de plecare al cercetărilor psihologului american L. Kohlberg (Cosmovici, A., Iacob, L., 1999).
I.3. Stadiile dezvoltării cognitive și morale ale lui Kholberg
La fel ca J. Piaget, L. Kholberg a studiat moralitatea probând răspunsurile copiilor la o serie de situații structurate sau dileme morale. Au fost aduse în discuție zece probleme de tipul:
– „Este preferabil a salva viața unei singure persoane importante sau a salva viețile unor persoane oarecare, dar numeroase?”
– „Pentru a ajuta pe cineva aflat într-o situație extremă, se poate recurge la furt?” etc.
Exemple de dileme morale importante în cercetările lui L. Kohlberg au fost:
Sharon merge într-o zi la cumpărături cu cea mai bună prietenă a ei, Jill. Prietena lui Sharon pune mâna pe o cutie de bomboane, o ascunde în palton și iese din magazin, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu patronul, care îi cere să o denunțe pe Jill. Șeful de magazin îi explică lui Sharon că va avea mari neplăceri dacă refuză să-și denunțe prietena. Ce trebuie să facă Sharon în această situație: să își apere prietena, ascunzându-i numele? Dar, pe de altă parte, merită să ajute o prietenă care s-a făcut nevăzută, lăsând-o pe ea să se descurce?
Fratele tău/sora ta s-a comportat urât, ce trebuie să-i spui tatălui vostru?
Heinz are nevoie de un medicament pentru soția lui care este pe patul de moarte. El află că cei care au inventat medicamentul sunt foarte lacomi și cer un preț de zece ori mai mare decât face, iar Heinz nu are decât jumătate din sumă. Farmaciștii nu acceptă să primească jumătate din sumă mai târziu. De aceea, Heinz va intra in farmacie și va fura medicamentul. Crezi că a procedat corect?
Toate aceste dileme morale sunt construite pe conflictul dintre necesitatea de a urma o regulă morală și încălcări ale acesteia dictate de presiuni individuale reale sau justificate. Cercetătorul a vizat mai puțin răspunsul în sine și mai mult argumentația folosită de copil. Cercetarea s-a desfășurat inițial pe un număr de 72 de copii cu vârste între 10 și 16 ani din Statele Unite, apoi s-a recurs la studii longitudinale interculturale în Canada, Mexic, Anglia, Turcia, Taiwan.
Modelul teoretic propus de L. Kohlberg prezintă trei niveluri și șase stadii ale genezei raționamentului moral ( apud Cosmovici, A., Iacob, L., 1999):
Preconvențional sau premoral (4-10 ani), unde standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectivă binară: „bun/rău”, „are dreptate/se înșeală”, „cuminte/obraznic”, faptele fiind judecate după consecințele lor și în mai mică măsură prin prisma cauzalității.
Convențional sau nivelul moralității convenționale (10-13 ani); este nivelul conformării la normele exterioare și al jucării rolului de copil așa cum este acesta cerut de universul familiei și de alte grupuri de apartenență; conformarea are la bază plăcerea de a i se recunoaște purtarea, de a avea un statut „bun”, deci de a fi apreciat.
Postconvențional sau nivelul autonomiei morale sau al interiorizării și acceptării personale a principiilor morale (după 13 ani, la tinerețe sau niciodată).
Nivelul I. – Preconvențional, în care regulile sunt stabilite de ceilalți cuprinde două stadii:
Stadiul 1.
pedeapsă/obediență (supunere);
comportamentul bun sau rău este determinat de consecințele fizice;
La acest nivel, pentru copil nu contează deloc interesele celorlalți. Copilul nu gândește: „Dacă greșesc, nu o să mă placă” , ci gândește „Eu vreau”. El acceptă necondiționat autoritatea celor mari, moralitatea faptelor sale are drept criterii supunerea la cerințele formulate de parinți. Copilul intuiește regula morală în termenii evitării pedepsei.
Stadiul 2.
orientare relativist- instrumentală;
relativitatea survine datorită convingerii că ceea ce este bun este ceea ce satisface nevoia cuiva și, ocazional, și pe a celorlalți;
elemente care caracterizează sentimentul dreptății sunt prezente, dar sub forma „dinte pentru dinte”.
Copilul se conformează normelor pentru a obține o recompensă. El conștientizează faptul că pentru a obține ceva depinde de felul cum negociază cu alții. Ceea ce este drept, corect devine un schimb echitabil de genul: „Îți dau pistolul meu dacă îmi dai voie să mă urc pe bicicleta ta”.
Are loc conformarea la regulă mai mult decât mai mult decât sentimentul de justiție. Copilul își oferă serviciile dacă obține la rândul său un beneficiu. Pentru cea de-a doua dilemă e posibil să răspundă: „Nu-i spun nimic tatălui pentru că îl bag pe fratele meu în bucluc. Poate că voi avea și eu nevoie ca să mă acopere și el altădată”. Cu toate că acest stadiu este specific vârstelor de 4-10 ani, comportamente specifice se întâlnesc și la unii adolescenți. Mulți adolescenți sau adulți infractori nu vor evolua niciodată la nivelul stadiilor superioare de dezvoltare morală.
Nivelul II. – Convențional, în care regulile sunt adoptate și uneori subordonate propriilor nevoi sau nevoilor grupului de apartenență. Cuprinde următoarele stadii:
Stadiul 3.
orientarea „copil cuminte”;
comportamentul moral este înțeles ca fiind ceea ce-i mulțumește pe ceilalți, aprobarea este câștigată prin conformare.
Comportamentul copilului se va raporta la acest stadiu la grupul de referință- familia sau grupul de prieteni. El are nevoie acum de aprobarea grupului, de menținerea legăturilor afective și a bunelor relații cu membrii grupului. El acceptă regulile și normele morale din dorința de a face plăcere celorlalți si de a fi recunoscut ca și „copil bun”.
Stadiul 4.
orientarea „lege și ordine”;
dreptatea se confundă cu respectarea autorității;
judecata morală se confundă cu menținerea ordinii sociale preexistente.
Copilul la acest stadiu nu se mai raportează doar la grupul de referință, ci la întreaga comunitate socială. În stadiul „legii și ordinii” de dezvoltă sentimentul datoriei și al responsabilității, al demnității și al onoarei. Autoritatea, legea, norma socială devin principii ce reglementează comportamentul tuturor persoanelor, deci și al său. Decizia privind la supunerea în fața legilor nu mai este determinată de obținerea aprobării sau dezabrobării celorlați, ci de evitarea sentimentului de vinovăție.
Nivelul III. – Postconvențional, unde oamenii își definesc valorile în termeni proprii, valori pe care au ales să le urmeze. La acest nivel se disting două stadii:
Stadiul 5.
orientarea contractului social;
spre deosebire de stadiul 4, legea nu mai este înghețată, ea poate fi schimbată pentru binele tuturor;
Consecințele și convingerile morale devin mai flexibile, persoana orientându-se către menținerea contractului social. Respectând contractul social, persoana câștigă respectul celorlalți membri din grupul de referință și va recunoaște existența unei relații de interdependență între interesele personale și cele ale comunității din care face parte.
Stadiul 6
orientarea către principiile universale;
ceea ce este drept este definit de decizii ale conștiinței, în acord cu principiile etice personal alese;
aceste principii sunt abstracte și etice, diferite de prescripțiile morale.
Este stadiul cel mai înalt al dezvoltării morale.Oamenii se manifestă conform principiilor eticii universale. Propriul sistem de valori este cristalizat, adevărata sursă a recompensei morale o constituie propria conștiință. Conformarea la norme este orientată spre evitarea autoblamării și menținerea stimei de sine. Persoanele care ating acest stadiu au convingeri morale foarte puternice și pot intra uneori în conflict cu ordinea socială, acceptată de majoritatea semenilor.
Tabel 2: Stadialitatea dezvoltării morale la Kohlberg
În cazul lui Heinz:
Perioada preconvențională (4 – 10 ani)
Stadiul I: Exemple de argumente: pro – „Fabricarea medicamentului nu a costat prea mult, deci paguba nu era prea mare"; contra -„Va merge la închisoare pentru ce a făcut".
Stadiul II: Exemple de argumente: pro – „Heinz are nevoie de medicamente să își salveze soția, fără de care nu poate trăi"; contra – „Soția lui Heinz va muri până iese el din închisoare, deci nu rezolvă nimic".
Perioada convențională (10 – 13 ani)
Stadiul III: Exemple de argumente: pro – „Heinz este altruist pentru că urmărește interesele soției sale"; conta – „Ceea ce a făcut se va răsfrânge asupra întregii sale familii".
Stadiul IV: Exemple de argumente: pro – „Heinz este responsabil de moartea soției sale dacă nu ia medicamentul"; contra – „Faptele sale îl transformă în încălcător de legi".
Perioada postconvențională (la 13 ani, la tinerețe sau niciodată)
Stadiul V: Exemple de argumente: pro – „Legea nu este ajustată pentru situații speciale, dar nici nu prevede că unii trebuie să se îmbogățească în urma sacrificiului altora"; contra – „Și alții ar putea avea nevoie la fel de mare de medicament".
Stadiul VI: Exemple de argumente: pro – „Heinz nu s-ar fi putut împăca cu conștiința sa dacă și-ar fi lăsat soția să moară"; contra – „Heinz nu s-ar fi putut împăca cu conștiința sa dacă ar fi devenit hoț".
Kohlberg face următoarele remarci asupra dezvoltării stadiale a moralității (Bernat,S.E.,2003):
ordinea stadiilor este invariabilă;
nu se poate parcurge decât un stadiu odată;
o persoană nu poate înțelege specificul unui stadiu superior, cu excepția celui imediat următor;
indivizii sunt atrași de modul de a raționa specific nivelului imediat următor celui în care se plasează;
progresul de la un stadiu la altul se realizează eficient atunci când există un dezechilibru cognitiv generat de o dilemă morală;
dezvoltarea fizică și cea morală sunt diferite și nu evoluează simultan;
majoritatea oamenilor rămân la stadiul al patrulea, doar 25% acced la nivelul al șaselea
dezvoltarea morală apare din interacțiunea socială.
Ca și la Piaget, modelul propus de L. Kohlberg a avut numeroase critici.
Una din limitele teoriei lui Kohlberg, după cum arată G.Sion (2003), privește legătura dintre judecata morală și comportamentul moral. Există variate discrepanțe între ceea ce copiii cunosc și cât sau cum pun în practică ceea ce cunosc despre regulile morale.
Modelul lui L. Kohlberg este valabil doar pentru o dimensiune a moralității și anume, judecata morală; el „nu se răsfrânge obligatoriu și direct și asupra conduitei morale” (L. Iacob, 1994).
Modelele stadialității oferite de J.Piaget și L.Kohlberg au jucat un rol deosebit de important în proiectarea contextelor și practicilor educaționale.
I.4 Profilul de dezvoltare psiho-socială la vârsta școlară mică
Vârsta școlară mică reprezintă începutul celei de-a treia subperioade a copilăriei, ce se întinde pe un spațiu de patru ani, între 6/7 ani și 10/11 ani.
Perioadele de tranziție, după cum afirmă P. Golu, M.Zlate și E. Verza (1994), sunt considerate uneori momente de criză ale dezvoltării, pentru că, pe parcursul lor, apar manifestări tensionale, stări conflictuale, conduite accentuate, schimbări fundamentale în personalitatea copilului, care generează noi probleme în calea procesului educațional.
Specific acestei perioade de dezvoltare sunt evidențiate descrieri centrate pe problemele de adaptare școlară și pe problemele învățării. Învățarea în această perioada devine tipul fundamental de activitate (Verza, E., 2000).
Învățarea reprezintă un concept cheie în jurul căruia gravitează dezvoltarea și devenirea umană. „Singurul lucru cu totul caracteristic care se poate spune despre ființele omenești este că ele învață. Învățatul este atât de profund înrădăcinat în om încât a devenit aproape involuntar…, specializarea noastră ca specie este specializarea în învățare” (Bruner, 1967).
Pentru copilul de 6/7 ani intrarea în școală reprezintă un moment deosebit de important. În acest moment copilul, chiar dacă a frecventat grădinița, el va trebui să se desprindă de mediul familial încărcat afectiv pentru a trece într-un mediu oficial, cu reguli și regulamente bine stabilite cum este școala. Unii psihologi consideră începerea școlarității ca un „al doilea înțărcat afectiv”.
În jurul vârstei de șase ani copilul are în general dezvoltate anumite premise pentru integrarea în noua sa activitate, aceea de învățare. În primul rând, gândirea trece de la stadiile senzorio-motor (de la naștere la 2 ani) și preoperator (de la 2 la 7/8 ani), conform teoriei lui J. Piaget, la stadiul operațiilor concrete (de la 7/8 ani – la 11/12 ani). Odată cu dezvoltarea gândirii se dezvoltă limbajul, care devine o condiție esențială pentru învățare. Evoluția sistemului nervos face posibilă însușirea unor noțiuni, cum este cea de număr și face posibilă învățarea cititului, dezvoltarea osaturii și mușchilor mâinii face posibilă învățarea scrisului. De asemenea, printre premise se mai pot aminti: o anumită stare de pregătire cognitivă, un anumit nivel de cunoștințe asimilate în familie și în grădiniță, un anumit echilibru afectiv și o anumită dezvoltare a motivației – dorința și plăcerea copilului de a merge la școală.
În ansamblul dezvoltării, vârsta școlară apare ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare mai ușor de realizat. Progresele obținute sunt mai constante și se manifestă în toate compartimentele dezvoltării psihice și fizice.
Adaptarea la condițiile vieții de școlar modifică substanțial regimul de viață al copilului. El trebuie să se organizeze, să se disciplineze și să investească un efort continuu în finalizarea conduitelor sale.
Mediul școlar, în care copilul este primit, este complet diferit de cel familial, el fiind creat nu pentru a oferi satisfacții afective ca cel familial, ci pentru o muncă disciplinată continuă, organizată. În acest mod școala oferă copilului o colectivitate și un loc de muncă, cu numeroase întrepătrunderi- mentale, afective, morale – care constituie un important resort al dezvoltării sale psihice. Schimbările ce se produc în această perioadă se răsfrâng asupra tuturor palierelor vieții psihice: odată cu modificările bio-fizice se produce dezvoltarea proceselor și reprezentărilor senzoriale, gândirea și limbajul, memoria și imaginația creativă.
De asemenea, planul instrumental – operațional cunoaște o dezvoltare intensă. Se pun bazele deprinderilor motorii implicate în activitatea de autoservire, se formează deprinderile și priceperile intelectuale – de numărare, analiză și sinteză mentală, de rezolvare a problemelor,etc.
Școala formează nu numai priceperi și deprinderi, ci și obișnuințe. Printre acestea, deosebit de importantă este și comportarea în societate, de adoptarea unei conduite civilizate, corecte, reverențioase, ale cărei baze se pun încă din perioada preșcolară și pe care școala le cultivă sistematic. Deprinderile de autoservire, deprinderile de a citi, de a scrie se transformă, de asemenea în obișnuințe.
Aptitudinile școlarului mic se dezvoltă în legătura cu activitatea pe care o desfășoară, învățarea. Din înclinația și aptitudinea generală pentru învățătură se desprind și se dezvoltă aptitudini specializate, cum sunt cele matematice, literare, plastice, muzicale.
În plan afectiv-motivațional își pun amprenta atât sarcinile de învățare propriu-zise, cât și relațiile interpersonale din cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă, astfel, atât emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și sentimentele morale și estetice.
Dacă la început motivația copilului pentru școală se constituie ca un ansamblu de factori externi, treptat motivele intrinseci încep să-și facă simțită apariția, iar motivele mai largi de realizare socială devin strâns legate de activitatea de învățare, dar și de modul cum sunt organizate și cum se desfășoară interacțiunea și activitatea de comunicare cu ceilalți.
Una din trăsăturile specifice ale micii școlarități o constituie nota de intenționalitate și planificare a conduitei. Multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub semnul lui „trebuie”, „este necesar”, „nu trebuie”. Voința îți pune amprenta asupra multor compartimente ale vieții psihice a copilului.
În perioada celei de a treia copilării, transformările psihice se în mod aparent – lent, nespectacular. Prima schimbare care se pune în evidență este latura de orientare generală (Verza,E.,Verza,F.E.,2000). Pe acest plan se face o părăsire a intereselor evidente în perioada preșcolară , ca desenul și modelajul. Din acest motiv, produsele școlarului mic în aceste domenii devin mai puțin spontane, pline de ștersături. Vârsta de 7 ani, consideră Gesell, este o vârstă a gumei care pune în evidență creșterea virulenței spiritului critic. Se modifică preferințele și pe alte planuri. Așa, de pildă, încep să fie preferate biografiile, legendele. Lecțiile de aritmetică ocupă un prin plan între prferințele copilului pentru disciplinele școlare , urmate ulterior de cele ale științelor naturii.
Preferința pentru joc rămâne totuși puternică, dar în jurul de vârstei de 8-9ani, apar uneori atitudini de supărare și indispoziție atunci când copilul este trimis să se joace în timp ce citește. Interesul pentru film , cinematografie, televiziune devine mai clar. După 9 ani, încep să prezinte interes cărțile cu povestiri, cu acțiuni palpitante. Tot în perioada micii școlarități se constituie un adevărat delir de colecționare. Copiii încep să facă în consecință mici colecții ilustrate, timbre, plante, frunze, porumbei, iepuri, insecte etc. Sertarele și buzunarele lor devin pline de tot felul de lucruri. Această expresie a personalității („colecționarea”) pune în evidență , după Gesell, cerința internă de reunire și clasificare. Micile colecții permit detașarea caracteristicilor diferențiale ale obiectelor asemănătoare. De altfel, copiii devin spre clasele a III-a și a IV-a mici geografi, botaniști, zoologi, ceea ce constituie un indiciu de evidentă expansiune și de decentrare care se instituie în universul copilului pe plan mintal și afectiv. Orientarea gândirii spre concretul complex detașat de percepția imediată se însoțește de operații logice, ce substituie intuiția neelaborată de la nivelul perceptual- sau cel puțin o supune unei ordini logice.
O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a unei mai mari atenții acordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un fel de certitudine ce-l ajută în adaptare și pe care o consideră reper ca atare. Regula se detașează însă de condiționarea singulară a jocului. Ea se manifestă extrem de organizatoare pentru conduita de colectiv a copilului. Se poate presupune că această organizare de dependență de reguli- uneori excesivă (la nivelul claselor a II- a și a III-a) exprimă o formă de restructurare a disponibilităților personalității, în care crește emanciparea de dependență față de regulile familiei și subordonarea acestora cerințelor vieții școlare. Nu sunt puține situațiile în care copilul impune acasă reguli noi motivate de faptul că „ așa ne-a spus doamna învățătoare la școală”.
Copiii trec și printr-o fază de excesivă sensibilizare față de reguli noi. Uneori conduita lor este centrată pe suspicionarea de încălcare a regulilor impuse de cei din jur ( de colegii săi). Se semnalează neglijențe ale vecinului de bancă privind faptul că „ nu stă cu mâinile la spate”, sau că „și-a uitat acasă caietul”, sau că „ privește pe geam”… etc.
Există o dezvoltare complexă de-a lungul perioadei școlare mici. Structura longitudinală a acesteia se manifestă ca modificări în formarea de noi disponibilități fizice, implicate în creșterea inegală a diferitelor caracteristici și noi înzestrări psihice.
La 6 ani, copilul este total absorbit de problemele adaptării la viața socială. Procesul acesta este relativ dificil . Dacă învățătorul insistă numai pe disciplină, copilul prezintă o adaptare mai grea ce se manifestă prin creșterea nervozității, a oboselii și chiar în tulburări digestive.
După 7 ani, se manifestă treptat, o mai mare detașare psihologică, o creștere a expansiunii, o mai mare extroversiune și trăiri numeroase euforice și de exaltare, semn că adaptarea școlară a depășit faza tensională. În vorbirea copilului începe să fie frecvent folosit superlativul în descrierea de situații, întâmplări și obiecte. La 7 ani începe să crească evident curiozitatea fată de mediul extrașcolar stradal. Tot la această vârstă are loc și o creștere ușoară a rapidității reacțiilor. Copilul pare mereu grăbit, mănâncă în fugă, se spală pe apucate, ia ghiozdanul nearanjat, își pune uniforma neglijent. Acestă grabă este în favoarea timpului petrecut cu alți copii și în favoarea consolidării deprinderilor legate de autoservire în condiții noi de viață.
Școlarul mic de 6-7 ani nu este capabil să respecte toate regulile unor jocuri de tipul fotbalului. De altfel , nici forța și rezistența lui nu pot susține un astfel de joc. De aceea, chiar când se integrează într-un astfel de joc , are momente de repaus. Totuși nu părăsește jocul, chiar dacă ceilalți sunt indispuși de încurcăturile făcute de inabilitățile lui motorii. Copilul de 7 ani se supără repede și uită repede , este însă deosebit de sensibil la ignorare – dar și dacă a fost socotit incorect în joc- deși nu întotdeauna își dă seama ce regulă a încălcat (mai ales că el s-a străduit…). Disputele din joc sunt extrem de acerbe și devin în fapt mici lecții de drepturi și datorii în condiții diferite față de aplicarea de reguli. În aceste condiții se conștientizează tematica obligativității, loialității, spiritului de echipă, suportarea eșecului, precizarea caracteristicilor echității, cinstei etc.
În jurul vârstei de 8 ani și după, devin mai multilaterale și diferențiate interesele. Studiul aritmeticii trece printre preocupările de prim ordin. Competiția colectivă începe să devină de asemenea deosebit de activă și se evidențiază în jocurile de echipă (sportive) ca fotbalul și diferite alte jocuri cu reguli – în care copiii se grupează în mod spontan în același fel.
Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educația socială, dat fiind faptul că adaptarea a depășit încă o etapă tensională și copilul a început să treacă într-o fază de mai mult echilibru și mai mare stăpânire a condițiilor de activitate școlară pe care le traversează. Începe să devină ceva mai reflexiv și preocupat de numeroase probleme printre care și cea a provenienței copiilor (de la 5 ani), dar și de probleme privind apartenența socială, identitatea de neam. Este un moment de intensă identificare socială, patriotică și concomitent de constituire a sentimentelor de apartenență la școală, clasa sa școlară, un fel de mândrie pentru aceste feluri de apartenențe.
Tot la acest nivel de dezvoltare, copiii organizează jocuri cu subiect (prelungite), ce se perpetuează săptămâni întregi în zilele însorite pe terenuri virane sau părăsite, apropiate de casă sau pe terenurile apropiate de școală. Organizarea de serbări școlare devine atractivă. Le place să construiască mici cotloane, colibe. Mulți autori numesc această etapă „Robinson Crusoe”.
După 9 ani, copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri. Copilul devine ceva mai meditativ, se atenuează caracterul pregnant al expansivității în conduite. Este o perioadă de încercări numeroase de a rezolva activități mai dificile. Evidentă este dorința copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștințelor. Copilul devine dintr-o dată mai ordonat, mai perseverent în diferite feluri de activități. Nu trece cu plăcere de la o activitate la alta. El simte nevoia de a planifica timpul și activitățile. Desenele, lucrările scrise se îmbunătățesc, devenind adesea de performanță și activitatea la orele de aritmetică. Aceasta interesează mult dacă învățătorul sau învățătoarea sunt destul de abili, pot crea emulații complexe, interese statornice pentru aceste domenii.
Și în planul integrării în colectiv intervin unele schimbări – copilul devine mai sensibil la informații sociale, la opinia de clasă. Preocuparea pentru colectiv se încarcă de nuanțe, se exprimă prietenia, mici inițiative. Datorită acestor caracteristici legate de atracția colectivului, copiii din această perioadă a dezvoltării pot fi atrași în bande, uneori cu tendințe delincvente.
Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt de asemenea evidente. Între 9 și 10 ani are loc o creștere a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvoltă la fel. Capacitatea copilului de a aprecia ce anume a omis în răspunsul la lecție crește. În același sens el își dă seama relativ clar ce a greșit în lucrarea de control etc.
Motivația învățării la copilul de vârstă școlară mică
Motivația, după cum afirma (P.Golu, 2002), este o dimensiune fundamentală a personalității, o variabilă internă cu rol de suport în elaborarea diferitelor procese și capacități psihice.
În ce privește conduita umană, motivația este primul element cronologic al acesteia care pune în mișcare organismul și persistă până la reducerea tensiunii.
Motivația învățării este subordonată sensului general al conceptului de motivație și este definită ca fiind ansamblul mobilurilor care susțin energetic, activează și direcționează desfășurarea activităților de învățare.
În clasa întâi , motivul primar care îl determină pe copil să vină la școală și să adopte rolul de elev este determinat de o serie de factori externi , cum ar fi în primul rând imitația (modelul altor copii) și o serie de factori interni, cum ar fi dorința de a fi școlar, de a obține un nou statut, ce a lăsat o impresie vie asupra sa.
După intrarea în școală, motivația este susținută de asemenea, de o serie de factori interni și externi, care produc efecte pozitive asupra copilului și îl determină să reziste la efort, să renunțe la activitățile plăcute cum ar fi jocul și să se mobilizeze pentru cele dificile – de cunoaștere
( E.Verza, F.E.Verza, 2000).
Intervin în acest sens dorința de a cunoaște mai mult, interesul pentru competiție, plăcerea de a primi recompense și de a fi pe placul părinților și al învățătoarei care îl mențin pe elev într-o stare activă , adeseori cu interese ce capătă un contur tot mai pronunțat.
La această vârstă curiozitatea este foarte mare și ea stă la baza unor trebuințe interne de cunoaștere. Voința și atenția încep să se dezvolte din ce în ce mai mult.
Motivația pentru învățare depinde foarte mult de vârsta elevilor, de mediul de proveniență, de aspectele personalității individuale etc.
Aspecte ale personalității școlarului mic
Intrarea copilului în școală și activitățile specifice determină schimbări semnificative în planul personalității școlarului mic.
Interesul pentru grup, arată T. Crețu (2009), se îmbină foarte bine cu interesul pentru joc. Interacțiunea cu egalii în acest stadiu se transformă în factor semnificativ de dezvoltare psihică.
„Întâlnirea zilnică, perceperea reciprocă, dialogul, imitarea, diferențierea de celălalt, comparația cu altul, competiția etc. sunt mecanisme de modelare și perfecționare discrete și continue ale personalității și ale tuturor structurilor psihocomportamentale” (Crețu, T.,2009).
Sub influența grupului se consolidează componente ale personalității cum ar fi: aptitudinile, caracterul, conduita și conștiința morală.
Odată cu intrarea în școală copilul dobândește un nou statut, cel de elev și-și însușește treptat roluri aferente. Statutul și rolul sunt întărite de aprecierile învățătoarei și ale părinților.
Grupul de prieteni favorizează nu numai dezvoltarea caracterului dar este și un teren propice autoafirmării, al măsurării propriilor capacități în confruntarea cu egalii.
Modelele oferite de părinți rămân esențiale la această vârstă pentru dezvoltarea caracterului.
Școala, prin activitățile instructiv educative, dezvoltă trăsături de caracter cum ar fi : sârguința, conștiinciozitatea, punctualitatea, autoexigența etc.
Relația cu egalii adâncește sociabilitatea și dezvoltă noi atitudini cum ar fi respectul punctului de vedere al celuilalt, disponibilitatea pentru colaborare și cooperare, sentimentul clar al apartenenței la grup, mândria de a aparține unei anumite clase sau școlii.
P. Osterrieth (1976) subliniază faptul că grupul oferă ocazia de a se elebora relații sociale perfect reciproce și de a se elimina egocentrismul. (Crețu, T.,2009).
Relațiile și comunicarea din spațiul școlii și din grupurile informale, afirmă T.Crețu, produc schimbări și în conduita morală a școlarului mic, în legătură cu care J. Piaget remarcă:
„Sentimentele morale, legate la început de o autoritate sacră, dar care, fiind exterioară, nu poate să impună cecât o obediență relativă, evoluează în sensul unui respect natural și al unei reciprocități ale cărei efecte, de decentrare sunt mai profunde și mai durabile…” (Piaget, Inhelder,1976).
Viața de grup îi permite copilului să înțelegă că o normă, o regulă este produsul înțelegerii între oameni și că ea poate fi modificată dacă toți sunt de acord. El exersează o experiență a partcipării la elaborarea normelor grupului și a controlării îndeplinirii lor și totodată a autoreglării în acord cu ele. Se pregătește astfel de autonomia normală, care va fi atinsă în următoarele stadii.
Interacțiunea cu ceilalți pot să-l facă să vadă în ce fel o cerință care nu-i convine ar putea fi ocolită. Pot apărea astfel o oarecare duplicitate și chier primele minciuni adevărate. Copiii recurg la minciună dacă se exercită asupra lor o severitate exagerată din partea învățătoarei sau a familiei, iar minciuna are rolul de apărare. Abaterile pot fi uneori și mai grave: furt, vagabondaj, agrsivitate nemăsurată etc. Acestea pot fi determinate de modelele care-l influențează direct sau pot fi un factor de securizare pe care-l oferă grupul cu tendințe predelincvențiale sub influența căruia se poate afla școlarul mic.
La nivelul conștiinței de sine și imaginii de sine se petrec modificări impotante cum ar fi: apariția inițială a interesului pentru viața interioară proprie și amplificarea imaginii de sine în cele trei planuri: eul fizic, cel spiritual și cel social.
Apariția conștiinței morale a copilului este condiționată de imaginea de sine a acestuia. Copilul își formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinți, prin prisma atitudinilor, exigențelor, interdicțiilor și așteptărilor acestora, așa cum sunt percepute de copil și trecute prin prisma sentimentelor sale. Copilul înțelege că trebuie să respecte anumite reguli, în familie, la grădiniță, la școală, în societate și în funcție de comportamentul său este recompensat sau pedepsit.
Premisele conștiinței morale a copilului constituie una dintre achizițiile principale ale acestei vârste, deoarece îndrumă copilul să se adapteze/conformeze regulilor/exigențelor sociale care-i sunt impuse.
Conștiința morală a școlarului mic este formată din reprezentări, noțiuni, judecăți, sentimente, atitudini, automatisme morale. Specific pentru conștiința morală a preșcolarului sunt următoarele carcateristici:
„judecățile lui morale au un caracter situativ (<<este curajos cel care nu se teme de insecte, de întuneric etc.>> , <<este bun cel care-și ajută colegul, nu-i bate pe ceilalți etc.>>) fără a dispune încă de capacitatea generalizării faptelor social-morale dintre oameni;
conduitele moral pozitive sunt mult mai apreciate decât cele negative; conduitele morale ale altora sunt mai apreciate decât cele proprii;
aprecierile morale sunt organizate dihotomic într-o morală alb – negru, bun – rău; adeziunea la normele morale este mai mult afectivă decât rațională; această ultimă caracteristică arată că una dintre căile, formării conștiinței morale este cea a dezvoltării sentimentelor de dragoste, atașament, admirație față de adulți; treptat cerințele externe se convertesc în motive interne (Savu-Cristescu, 2014, p. 76).”
Se consideră că așa cum în dezvoltarea cognitivă există o perioadă de egocentrism și apoi de realism, și în dezvoltarea timpurie a conștiinței morale există faza comportamentului moral egocentric și faza realismului moral.
La preșcolari și chiar școlarii mici întâlnim o conștiință morală dominată și controlată de sentimente, de sisteme de valori preluate de la colegi și adulți și mai puțin bazată pe sisteme de valori colective sau personale.
CAPITOLUL II.
EDUCAȚIA MORAL CIVICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
În societatea românească se pune din nou accentul pe dimensiunile morale și culturale ale educației, în vederea perceperii individualității celorlalți și întelegerea lumii înconjurătoare, proces care trebuie început prin cunoașterea de sine. Educația trebuie nu numai să fie adaptată la schimbările de profunzime de pe piața muncii, dar și să constituie un proces permanent de formare a unor ființe umane împlinite la nivelul cunoșterii și al aptitudinilor, al spiritului critic și al capacității de a acționa.
Formarea personalității nu este posibilă fără a ține seama de aspectul care ar trebui să domine viața noatră sufletească: aspectul moral. Ponderea educației morale în formarea omului, în școala românească, a fost subestimată, dimensiunea intelectuală a ființei umane fiind situată în prim plan. Printre căile de reabilitare ale educației morale în societatea și în școala românească se înscriu: efortul personal conștient și sistematic de autoperfecționare morală (rolul autoeducației), sporirea răspunderii școlii în educația morală a tinerei generații, aportul familiei în realizarea educației morale.
Specificul educației morale este determinat de particularitățile moralei, ca fenomen social, precum și de condițiile sociopsihice ce sunt implicate în realizarea lor. Morala este o formă a conștiinței sociale care reflectă ansamblul concepțiilor, ideilor și principiilor care călăuzesc și reglementează comportarea oamenilor în relațiile personale, în familie, la locul de muncă și în societate. Conținutul moralei include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile morale prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu societatea.
Educația morală vizează formarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, pune bazele personalității prin formarea profilului moral al acesteia, exteriorizându-se prin comportamentul socio-moral al individului. Formarea morală a personalității trebuie privită din punct de vedere al unității dintre conștiința și conduita elevului. În esență, educația morală urmărește realizarea următoarelor obiective fundamentale: formarea conștiinței și a conduitei morale.
Din punct de vedere psihologic formarea conștiinței morale cuprinde două dimensiuni: cognitiva și afectivă. Prin dimensiunea cognitiva a conștiinței morale se comunică elevului/elevilor conținutul și cerințele, valorilor, normelor și conduitelor morale. În vederea cunoașterii sensului normelor și regulilor morale de către elevi, precum și a aspectelor concrete pe care le presupune acestea este nevoie de:
Formarea reprezentărilor morale – se formează în situații concrete în care este angrenat
elevul : în școală, în activitățile extrașcolare, în familie;
Însușirea normelor morale prin generalizare;
Formarea convingerilor morale. Cunoașterea trebuie să fie însoțită de trăire afectivă.
Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoștințe morale să se exprime în conduită. Pentru declanșarea actului moral este nevoie de înlăturarea tuturor obstacolelor interne (dorințe, interese) și a celor externe, deci este nevoie de un act de voință. Din fuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale.
Formarea judecăților morale vizează capacitățile evaluative ale elevilor, puterea
acestora de a surprinde substratul moral al unor situații concrete cu care ei înșiși se confruntă și deprinderea de a lua atitudine adecvată față de ele.
Conduita morală reprezintă obiectivarea conștiinței morale, redate prin fapte și acțiuni ca răspuns la situațiile concrete întâmpinate de om/individ, care apar sub forma deprinderilor și obișnuințelor morale. Deprinderile și obișnuințele se formează în cadrul activității. Primele deprinderi însușite de copil se datorează imitării persoanelor din jur, mai târziu imitației i se adaugă treptat și stimuli verbali: ordine, interdicții, sfaturi, rugăminți în legătură cu efectuarea unei activități și cu rezolvarea ei. Sfaturile date de părinți și de cadrele didactice, asociate cu controlul și aprecierea, contribuie la consolidarea deprinderilor. Formarea obișnuințelor morale conduce mai departe la formarea unor trăsături de voință și de caracter, acestea formându-se după o îndelungată muncă educativă. Cele două laturi ale educației morale, conștiința și conduita, se completează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă.
Educația morală nu reprezintă o disciplină școlară în sine, succesul unei activității de educație morală este determinat de alegerea și folosirea cu pricepere a metodelor și procedeelor de educație morală. Metodele folosite în activitățile de educație morală, au ca obiectiv general formarea trăsăturilor morale ale personalității umane.
Învățământul realizează funcții multiple ale educației, deci metodele de învățământ vor îndeplini și funcțiuni ale educației morale. Aceasta dispunând de un set unic de metode și procedee de predare – învățare – evaluare, eficiente în formarea trăsăturilor morale ale personalității:
Exemplul – acesta are o eficiență deosebită în determinarea executării faptei morale.
Eficiența educațională a exemplului se explică prin faptul că: dă posibilitatea unei intuiții directe; această intuiție directă este însoțită de o trăire afectiv-emoțională mult mai puternică decât decât unele imagini reproduse în urma unor povestiri; tendința spre imitație este foarte puternică la copil. Exemplul este o metodă foarte eficientă în educația morală, dacă metodele sunt pozitive, ele au efecte nocive dacă sunt negative. În categoria exemplelor directe un loc aparte îl ocupă atât exemplul cadrului didactic, cât și exemplul părinților care acționează permanent asupra personalității copilului. O altă categorie de exemple care infuențează personalitatea copilului este cea a exemplelor indirecte. Aceste exemple sunt prezentate cu ajutorul povestirii, al textelor literare, al filmelor, al mass-mediei.
Exercițiul moral reprezintă o metodă deosebit de importantă în formarea deprinderilor
de comportare morală, în desăvârșirea activităților practice de conformare cu modelul ales. Această metodă presupune două etape principale: formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă. În formularea cerințelor cadrul didactic utilizează în activitatea sa următoarele forme: ordinul, dispoziția, îndemnul, lămurirea, rugămintea, încrederea, încurajarea, stimularea activității prin promiterea unor recompense, inițierea de întreceri între elevi, etc.
Exersarea propriu-zisă presupune antrenarea elevilor în diverse activități și acțiuni
care să facă posibilă interiorizarea exigențelor externe cuprinse în normele, principiile și regulile moralei și transformarea lor în mobiluri interne, concomitent cu formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare, a trăsăturilor de voință și de caracter. Astfel, jocurile de creație și cele pe roluri au un efect pozitiv determinat de caracterul afectiv-emoțional dat de rol și de faptul că voința este solicitată în direcția autoreglării propriului comportament. Concursurile, jocurile, întrecerile sportive, competițiile între echipe sunt exerciții care întăresc voința, formează elevilor capacitatea de a învinge greutățile.
Supravegherea reprezintă metodă de observare a comportamentului elevului, de către
cadrul didactic. Prin această metodă cadrul didactic urmărește stoparea unor comportamente indezirabile care pot duce la deprinderi negative și încurajarea comportamentelor dezirabile care duc la formarea unor deprinderi pozitive. Cadrul didactic trebuie sa creeze condiții propice și să îi determine pe elevi să repete acțiuni care prin exersare să devină deprinderi și obișnuințe morale.
Sancțiunea, metodă reprezentată sub două forme: pedeapsa și recompensa.
Nerespectarea normelor de conduită molară, conduită școlară presupune sancțiunea cu pedeapsa, iar realizarea cu succes a sarcinilor o presupune stimularea prin recompensă.
Metodele și procedeele folosite în activitățile de educație morală se subordonează finalităților educației: idealul moral, respectiv scopul moral. Aplicarea acestora nu se realizează într-un mod izolat, fiecare situație educativă impune aplicarea unui complex adecvat de metode și procedee.
În societatea actuală copilul vrea să fie activ, dascălul nu transmite cunoștințele iar elevul ascultă și asimilează informațiile. Dascălul nu este doar un organizator al învățării, el reprezintă elementul de legătură dintre elev și societate. Procesul de învățare este unul dinamic și interactiv, elevul sub supravegherea profesorului cercetează, caută și găsește metoda adecvată de obiectivare a cunoștințelor în comportamente.
Încă de mici, din grădiniță/clasele primare copiii dezbat termeni ca: prietenie, adevăr, displina, răspundere (valori morale). Prin texte literare, elevii i-au contact cu lecții de etică morală. („Familia și școala, micul meu univers” – poveste terapeutică, „”) Aici se întâlnesc cu presonaje pozitive și negative, care adeseori se luptă și având sorți de izbândă todeauna personjele care reprezintă: binele, adevărul, frumosul. Acestea trezesc în sufletele micuților sentimente de bucurie, de apreciere sau dezaprobare față de anumite comportamente.
În cadrul ariei curriculare „Om și Societate” prin intermediul disciplinelor: educație civică, istoria românilor, religie, elevul i-a contact cu exemple de comportamente morale care au existat în societatea noastră dealungul timpului. Lecțiile de istorie trezesc în sufletul elevilor sentimente de mândrie și apreciere față de curajul și vitejia strămoșilor noștri.
Educația civică vizează dobândirea de către elevi a cunoștințelor și a datelor factuale despre societate, transmiterea valorilor sociale, mai ales morale, precum și abilitatea elevilor pentru a se raporta critic la acestea, formarea și dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor democratice.
Educația nu este o acțiune parțială ea vizează întregul, armonia dintre trup și suflet. Sufletul care este o esență spirituală stăpânește corpul conducându-l spre atingerea țintelor impuse. Educația ajută la realizarea unității morale, unitatea care dirijează toate principiile de viață și acțiunile umane. Prin aceasta unitate se formează caracterul moral al omului.
Educația este concepută ca o activitate de formare și dezvoltare armonioasă a ființei umane, marii filosofi și oameni ai culturii arătându-se preocupați de “darul cel mai frumos care poate fi făcut omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic și practic3.( 3 I.Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educației morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31).
Educația morală este latura educației care vizează formarea și dezvoltarea conștiinței și conduitei morale a omului ca persoană. Formarea profilului moral al personalității presupune îmbinarea armonioasă a celor două componente, cunoașterea morală cu acțiunea morală, fiind un proces de lungă durată care începe în familie, se continuă în școală și se fixează pe tot parcursul vieții.
Educația moral-civică vizează formarea unor competențe civice necesare și suficiente prin conștientizarea unor norme și reguli impuse de societate și prin modelarea propriului comportament. Cunoștințele acumulate îl ajută pe el în formarea unor deprinderi și priceperi care îl vor ajuta să se adapteze cu succes la cerințele și normele impuse de societate.
Conturarea profilului moral – civic al personalității elevului reprezintă un proces îndelungat și complex și impune participarea unanimă a tuturor factorilor educaționali: cadre didactice, părinți, biserică, instituții culturale, mijloacele de comunicare în masa, într-un cuvânt: întreaga societate.
II. 1. Rolul educației moral civice în dezvoltarea personalității școlarului mic
În societatea românească se pune din nou accentul pe dimensiunile morale și culturale ale educației, în vederea perceperii individualității celorlalți și înțelegerea lumii înconjurătoare, proces care trebuie început prin cunoașterea de sine. Educația trebuie nu numai să fie adaptată la schimbările de profunzime de pe piața muncii, dar și să constituie un proces permanent de formare a unor ființe umane împlinite la nivelul cunoașterii și al aptitudinilor, al spiritului critic și al capacității de a acționa.
Formarea personalității nu este posibilă fără a ține seama de aspectul care ar trebui să domine viața noastră sufletească: aspectul moral. Ponderea educației morale în formarea omului, în școala românească, a fost subestimată, dimensiunea intelectuală a ființei umane fiind situată în prim plan. Printre căile de reabilitare ale educației morale în societatea și în școala românească se înscriu: efortul personal conștient și sistematic de autoperfecționare morală (rolul autoeducației), sporirea răspunderii școlii în educația morală a tinerei generații, aportul familiei în realizarea educației morale.
Specificul educației morale este determinat de particularitățile moralei, ca fenomen social, precum și de condițiile sociopsihice ce sunt implicate în realizarea lor. Morala este o formă a conștiinței sociale care reflectă ansamblul concepțiilor, ideilor și principiilor care călăuzesc și reglementează comportarea oamenilor în relațiile personale, în familie, la locul de muncă și în societate. Conținutul moralei include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile morale prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu societatea.
Educația morală vizează formarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, pune bazele personalității prin formarea profilului moral al acesteia, exteriorizându-se prin comportamentul socio-moral al individului. Formarea morală a personalității trebuie privită din punct de vedere al unității dintre conștiința și conduita elevului. În esență, educația morală urmărește realizarea următoarelor obiective fundamentale: formarea conștiinței și a conduitei morale.
Din punct de vedere psihologic formarea conștiinței morale cuprinde două dimensiuni: cognitiva și afectivă. Prin dimensiunea cognitiva a conștiinței morale se comunică elevului/elevilor conținutul și cerințele, valorilor, normelor și conduitelor morale. În vederea cunoașterii sensului normelor și regulilor morale de către elevi, precum și a aspectelor concrete pe care le presupune acestea este nevoie de:
Formarea reprezentărilor morale – se formează în situații concrete în care este angrenat
elevul : în școală, în activitățile extrașcolare, în familie;
Însușirea normelor morale prin generalizare;
Formarea convingerilor morale. Cunoașterea trebuie să fie însoțită de trăire afectivă.
Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoștințe morale să se exprime în conduită. Pentru declanșarea actului moral este nevoie de înlăturarea tuturor obstacolelor interne (dorințe, interese) și a celor externe, deci este nevoie de un act de voință. Din fuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale.
Formarea judecăților morale vizează capacitățile evaluative ale elevilor, puterea
acestora de a surprinde substratul moral al unor situații concrete cu care ei înșiși se confruntă și deprinderea de a lua atitudine adecvată față de ele.
Conduita morală reprezintă obiectivarea conștiinței morale, redate prin fapte și acțiuni ca răspuns la situațiile concrete întâmpinate de om/individ, care apar sub forma deprinderilor și obișnuințelor morale. Deprinderile și obișnuințele se formează în cadrul activității. Primele deprinderi însușite de copil se datorează imitării persoanelor din jur, mai târziu imitației i se adaugă treptat și stimuli verbali: ordine, interdicții, sfaturi, rugăminți în legătură cu efectuarea unei activități și cu rezolvarea ei. Sfaturile date de părinți și de cadrele didactice, asociate cu controlul și aprecierea, contribuie la consolidarea deprinderilor. Formarea obișnuințelor morale conduce mai departe la formarea unor trăsături de voință și de caracter, acestea formându-se după o îndelungată muncă educativă. Cele două laturi ale educației morale, conștiința și conduita, se completează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă.
Educația morală nu reprezintă o disciplină școlară în sine, succesul unei activității de educație morală este determinat de alegerea și folosirea cu pricepere a metodelor și procedeelor de educație morală. Metodele folosite în activitățile de educație morală, au ca obiectiv general formarea trăsăturilor morale ale personalității umane.
Învățământul realizează funcții multiple ale educației, deci metodele de învățământ vor îndeplini și funcțiuni ale educației morale. Aceasta dispunând de un set unic de metode și procedee de predare – învățare – evaluare, eficiente în formarea trăsăturilor morale ale personalității:
Exemplul – acesta are o eficiență deosebită în determinarea executării faptei morale.
Eficiența educațională a exemplului se explică prin faptul că: dă posibilitatea unei intuiții directe; această intuiție directă este însoțită de o trăire afectiv-emoțională mult mai puternică decât decât unele imagini reproduse în urma unor povestiri; tendința spre imitație este foarte puternică la copil. Exemplul este o metodă foarte eficientă în educația morală, dacă metodele sunt pozitive, ele au efecte nocive dacă sunt negative. În categoria exemplelor directe un loc aparte îl ocupă atât exemplul cadrului didactic, cât și exemplul părinților care acționează permanent asupra personalității copilului. O altă categorie de exemple care influențează personalitatea copilului este cea a exemplelor indirecte. Aceste exemple sunt prezentate cu ajutorul povestirii, al textelor literare, al filmelor, al mass-mediei.
Exercițiul moral reprezintă o metodă deosebit de importantă în formarea deprinderilor
de comportare morală, în desăvârșirea activităților practice de conformare cu modelul ales. Această metodă presupune două etape principale: formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă. În formularea cerințelor cadrul didactic utilizează în activitatea sa următoarele forme: ordinul, dispoziția, îndemnul, lămurirea, rugămintea, încrederea, încurajarea, stimularea activității prin promiterea unor recompense, inițierea de întreceri între elevi, etc.
Exersarea propriu-zisă presupune antrenarea elevilor în diverse activități și acțiuni
care să facă posibilă interiorizarea exigențelor externe cuprinse în normele, principiile și regulile moralei și transformarea lor în mobiluri interne, concomitent cu formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare, a trăsăturilor de voință și de caracter. Astfel, jocurile de creație și cele pe roluri au un efect pozitiv determinat de caracterul afectiv-emoțional dat de rol și de faptul că voința este solicitată în direcția autoreglării propriului comportament. Concursurile, jocurile, întrecerile sportive, competițiile între echipe sunt exerciții care întăresc voința, formează elevilor capacitatea de a învinge greutățile.
Supravegherea reprezintă metodă de observare a comportamentului elevului, de către
cadrul didactic. Prin această metodă cadrul didactic urmărește stoparea unor comportamente indezirabile care pot duce la deprinderi negative și încurajarea comportamentelor dezirabile care duc la formarea unor deprinderi pozitive. Cadrul didactic trebuie sa creeze condiții propice și să îi determine pe elevi să repete acțiuni care prin exersare să devină deprinderi și obișnuințe morale.
Sancțiunea, metodă reprezentată sub două forme: pedeapsa și recompensa.
Nerespectarea normelor de conduită molară, conduită școlară presupune sancțiunea cu pedeapsa, iar realizarea cu succes a sarcinilor o presupune stimularea prin recompensă.
Metodele și procedeele folosite în activitățile de educație morală se subordonează finalităților educației: idealul moral, respectiv scopul moral. Aplicarea acestora nu se realizează într-un mod izolat, fiecare situație educativă impune aplicarea unui complex adecvat de metode și procedee.
În societatea actuală copilul vrea să fie activ, dascălul nu transmite cunoștințele iar elevul ascultă și asimilează informațiile. Dascălul nu este doar un organizator al învățării, el reprezintă elementul de legătură dintre elev și societate. Procesul de învățare este unul dinamic și interactiv, elevul sub supravegherea profesorului cercetează, caută și găsește metoda adecvată de obiectivare a cunoștințelor în comportamente.
Încă de mici , din grădiniță/clasele primare copiii dezbat termeni ca: prietenie, adevăr, disciplina, răspundere (valori morale). Prin texte literare, elevii i-au contact cu lecții de etică morală. Aici se întâlnesc cu personaje pozitive și negative, care adeseori se luptă și având sorți de izbândă totdeauna personajele care reprezintă: binele, adevărul, frumosul. Acestea trezesc în sufletele micuților sentimente de bucurie, de apreciere sau dezaprobare față de anumite comportamente.
În cadrul ariei curriculare „Om și Societate” prin intermediul disciplinelor: educație civică, istoria românilor, religie, elevul i-a contact cu exemple de comportamente morale care au existat în societatea noastră de-a lungul timpului. Lecțiile de istorie trezesc în sufletul elevilor sentimente de mândrie și apreciere față de curajul și vitejia strămoșilor noștri.
Educația civică vizează dobândirea de către elevi a cunoștințelor și a datelor factuale despre societate, transmiterea valorilor sociale, mai ales morale, precum și abilitatea elevilor pentru a se raporta critic la acestea, formarea și dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor democratice.
Educația nu este o acțiune parțială ea vizează întregul, armonia dintre trup și suflet. Sufletul care este o esență spirituală stăpânește corpul conducându-l spre atingerea țintelor impuse. Educația ajută la realizarea unității morale, unitatea care dirijează toate principiile de viață și acțiunile umane. Prin aceasta unitate se formează caracterul moral al omului.
Educația este concepută ca o activitate de formare și dezvoltare armonioasă a ființei umane, marii filosofi și oameni ai culturii arătându-se preocupați de “darul cel mai frumos care poate fi făcut omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic și practic3.( 3 I.Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educației morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31).
Educația morală este latura educației care vizează formarea și dezvoltarea conștiinței și conduitei morale a omului ca persoană. Formarea profilului moral al personalității presupune îmbinarea armonioasă a celor două componente, cunoașterea morală cu acțiunea morală, fiind un proces de lungă durată care începe în familie, se continuă în școală și se fixează pe tot parcursul vieții.
Educația moral-civică vizează formarea unor competențe civice necesare și suficiente prin conștientizarea unor norme și reguli impuse de societate și prin modelarea propriului comportament. Cunoștințele acumulate îl ajută pe el în formarea unor deprinderi și priceperi care îl vor ajuta să se adapteze cu succes la cerințele și normele impuse de societate.
Conturarea profilului moral – civic al personalității elevului reprezintă un proces îndelungat și complex și impune participarea unanimă a tuturor factorilor educaționali: cadre didactice, părinți, biserică, instituții culturale, mijloacele de comunicare în masa, într-un cuvânt: întreaga societate.
II. 2. Modalități de formare și dezvoltare a conduitei moral – civice la vârsta școlară mică
,,Morala…cea mai mare maestră a educației” Friederich Nietzsche
Cuvântul ,,morală” înseamnă ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. Se poate referi și la o comportare lăudabilă, moravuri.
Morala este o disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate. Poate însemna dojană, mustrare. De asemenea, se poate referi și la o concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.
Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile care se stabilesc între oameni care interacționează într-un context social într-un anumit spațiu și într-un anumit timp. Între oameni apar anumite raporturi sociale. ,,Natural că nu tot ceea ce ține de raporturile sociale în extensiunea și profunzimea lor reprezintă obiect al moralei”( I., Nicola, 1992, p.103).
,,Omul este subiect și obiect al moralei. Este subiect pentru că emite judecăți de valoare și săvârșește fapte apreciate prin grila normelor și valorilor morale. Este obiect întrucât ideile, judecățile, faptele sunt reflectate generalizat în norme, principii, reguli, obiceiuri și tradiții morale preluate ”( E., Macavei, 2001, p. 63).
Educația s-a ocupat dintotdeauna ca ființele să devină morale. Educația morală ajută copilul mai întâi să se adapteze colectivului în care trăiește (familie, grădiniță, școală), mai târziu să-și respecte obligațiile pe care le are de îndeplinit față de familie, profesie, țară și în cele din urmă să participe la crearea valorilor morale ale umanității. Fără existența și respectarea de către toți oamenii a unor reguli de purtare și obiceiuri, viața în societate n-ar fi posibilă. Acestea au existat totdeauna și există și astăzi chiar și la popoarele aflate pe trepte inferioare de cultură și civilizație. ,,Cât privește originea acestora, în unele societăți ele au fost moștenite prin tradiție, în altele au fost opera unor învățați, iar în alte societăți au fost prevăzute în religiile lor.” ( Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, 2002, p. 8).
Morala reprezintă latura acțiunii umane în care sunt reflectate relațiile intra și inter umane, care duc la rezolvarea contradicțiilor dintre oameni, dintre om și societate.
Pentru a se face cât mai bine o delimitare a specificului educației morale se face o diferență între morală ( sistemul moral al societății privit ca un tot) și moralitate ( morală individuală). Din această cauză ,,morala socială are un caracter obiectiv și constituie baza ontologică a educației morale” ( I., Nicola, 1992, p.104).
Viața socială n-ar fi posibilă fără respectarea unor norme prin care sunt reglementate relațiile sociale, comportarea oamenilor. Morala cuprinde principii și norme referitoare la comportarea omului față de semeni, față de instituțiile sociale și față de sine. În relațiile concrete ale omului cu semenii săi, cu familia, cu grupul social căruia aparține, se află izvorul adevărat al oricărei morale.
Prin procesul educației morale ,, se urmărește încorporarea și punerea în act a valorilor morale ale societății. O persoană este educată din punct de vedere moral atunci când realizează o trecere de la stadiul heteronomiei morale, adică a urmării regulilor promulgate de alții, la stadiul autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare. ”( C., Cucoș, 2002, p. 66).
În sens pedagogic profilul moral al individului este o realitate în continuă transformare. Acesta se realizează continuu în cadrul acțiunii educaționale.
De la o vârstă fragedă omul este implicat într-o serie de relații morale și practice. În acest fel devine și subiect al acestora. Din punct de vedere pedagogic omul va rămâne subiect al educației morale chiar dacă intră sau nu în sfera activității educative, așa cum arăta și Ioan Nicola, ,,educația morală nu este posibilă în afara relațiilor sociale ce se stabilesc între oameni, relații care întotdeauna au și o coloratură morală sau sunt prin excelență relații de ordin moral.”( I., Nicola, 1992, p.105).
Educația morală este e o latură complexă a educației pentru că ea se desfășoară pe baza unității dintre social și psihologic. Relația dintre acestea se modifică în funcție de contextul în care se manifestă dar și de dezvoltarea ontogenetică a copilului.
Din punct de vedere social morală reflectă relațiile dintre oameni care apar într-un anumit context ( timp și spațiu). Ea apare sub forma conștiinței sociale care reflectă caracteristici ale relațiilor umane, dar și ca etalon la cerințele societății. Așadar, morală nu reflectă doar relațiile dintre oameni, ci și modul de realizare a acestora în concordanță cu cerințele sociale.
Din scopul educației morale rezultă două deziderate ale educației morale: formarea conștiinței și a conduitei morale.
,,Formarea conștiinței și a conduitei morale presupune un număr mare de operații prealabile, latura umană a personalității umane sprijinindu-se pe un eșafod atât de laborios construit încât realitatea spontană a vieții școlare ne oferă, în rare cazuri, evoluții complete și satisfăcătoare a simțului moral al elevului”(G. Compaire în D. Salade- R. Ciurea, 1972, p.288)
Formarea conștiinței morale presupune realizarea următoarelor obiective particulare: formarea reprezentărilor, noțiunilor și judecăților morale, precum și a convingerilor morale.
Include – din punct de vedere psihologic – două componente: cognitivă și afectivă.
Componenta cognitivă se referă la informațiile transmise copilului cu privire la conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Aceasta se realizează prin instruire morală și civică. . Cunoașterea acestor deziderate de către copil nu se realizează doar prin simpla lor memorare, se impune sesizarea și înțelegerea necesității respectării lor. Cunoașterea acestora este concretizata în formarea reprezentărilor, noțiunilor și judecăților de natură morală și civică.
Acestea au rolul de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale și civice, făcându-l să înțeleagă necesitatea respectării lor, dezvoltându-i capacitatea de a distinge valoarea de nonvaloare, elementele pozitive de cele negative.
Cunoștințele despre valorile moral-civice nu îl pot determina pe copil să se comporte în conformitate cu exigentele acestora. Dar, deși indispensabile unei conduite moral-civice, cunoștințele morale și civice nu determină prin simpla lor prezență conduita.
Componenta afectivă reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoștințe să se exprime în conduită. Însoțită de trăire afectivă, orice cunoștință din acest domeniu se fixează în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei. Totuși cele două componente nu sunt suficiente, pentru că adeseori în înfăptuirea unor acte morale și civice pot să apară o nenumărate obstacole interne și externe pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voință.
Dintre obstacolele interne putem menționa anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative, cum ar fi: egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistență, deviind conduita morală de la cerințele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Dintre obstacolele externe putem menționa anumite atracții, bogate în satisfacții momentane, dar care nu se înscriu pe linia cerințelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora și adoptarea unei decizii în concordanță cu cerințele morale este nevoie de un efort volițional concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverența, tenacitatea, consecvența, independența, spiritul de inițiativă, curajul.
Din fuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile. Acestea reprezintă interiorizare și integrarea cognitivă, afectivă și volițională în structura psihică a copilului a a normelor, regulilor ce constituie conținutul moralei.
Prin conținutul și rolul lor în structura morală a personalității, convingerile se plasează la intersecția dintre conștiință și conduită, asigurând astfel condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă.
Obiectivarea conștiinței morale în fapte și acțiuni se numește conștiința morală.
Conduită morală este criteriul principal de apreciere a valorii morale a ființei umane. Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare morală, cât și trăsături pozitive de caracter. Deprinderile și obișnuințele morale sunt componente automatizate ale conduitei, numai că deprinderile reprezintă răspunsuri automate a unor cerințe externe, repetate în condiții relativ identice, iar obișnuințele deși sunt acțiuni automatizate, presupun trebuința internă de executarea acțiunii respective, iar neefectuarea acesteia atrage după sine o stare de disconfort psihic.
Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei sunt incluse și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de comportare morală.
Spre deosebire de deprinderi și obișnuințe care apar în situații concrete și condiții relativ identice, trăsăturile de caracter acoperă o gamă largă de situații, uneori deosebite calitativ, însă își păstrează notele esențiale de constanță și stabilitate.
Trăsăturile pozitive de caracter (ca și deprinderile și obișnuințele) nu se formează în mod spontan, de la sine. Procesul formării lor este unul lung și anevoios și depinde de conținutul muncii de educație moral-civică, de raporturile interumane în care elevul este inclus, de condițiile de viață și activitate ale elevului.
În concluzie, din punct de vedere psihopedagogic conștiința și conduita se intercondiționează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă. În consecință formarea personalității sub aspect moral-civic reprezintă un proces de interiorizare continuă a moralei sociale.
Omul nu se naște o ființă morală, devine o ființă morală pe parcursul vieții, iar modul de însușire al comportamentului moral depinde de educația primită. În altă ordine de idei omul se naște cu înclinație către moralitate, ceea ce înseamnă că măcar o componentă a simțului moral este înnăscută.
Simțul moral se poate trofia sau dezvolta,prelungindu-se într-o conștiința morală înaltă și conduită morală valoroasă. Dezvoltarea simțului moral depinde de educație.
Educația moral-civica urmărește un tip de instruire și de comportament proprii ce presupun un proces psihologic de înțelegere și apreciere a ceea ce este drept și nedrept, permis și interzis, legal și ilegal în conviețuirea socială.
După recomandarea Consiliului Europei, abordarea educației moral-civice presupune „orice activitate educaționala formală, nonformala sau informala” care:
pregătește un individ pentru a acționa ca cetățean activ/responsabil;
încearcă să contribuie la coeziunea socială, la dialog, la solidaritate;
duce la apărarea drepturilor omului, ale cetățeanului, ale copilului.
La nivel formal, scopul educației moral-civice este îndeplinit în cadrul obiectului de studiu:
Educație civică ( clasa a III-a, clasa a IV-a);
Educație pentru societate ( clasa pregătitoare, I., II.).
Competente specifice si exemple de activitati de învațare pentru Clasa pregătitoare și Clasa I
1. Aplicarea unor norme de conduita în viața cotidiană
Competențe specifice Exemple de activități de învațare
1.1. Identificarea unor norme elementare de conduită în contexte familiare
– exerciții de recunoaștere a respectării/încălcării regulilor de politețe care fac apel la: observarea și descrierea unor comportamente ale copiilor și ale adulților, întâmplari prezentate în povești, desene animate
– audierea unor cântece cu tematică specifică, precum și a unor poezii care prezintă reguli de politețe;
– discutarea în grupuri mici a unor proverbe care ilustrează comportamente acceptate în societate;
– exerciții de identificare a regulilor de igiena personala si a situațiilor de aplicare a acestora;
– exerciții de identificare a obiectelor de igiena personala și explicarea modului de folosire a acestora;
– recunoasterea în imagini date a respectarii/încalcarii regulilor de igienă personala, a locuinței, a salii de clasa etc.;
1.2. Punerea în practica a unor norme elementare de conduit în contexte familiare
– exerciții prin care copilul se prezintă și îi prezintă pe membrii familiei;
– realizarea unor jocuri de rol pe diferite teme în care sunt utilizate regulile de politete și folosirea pronumelui de politețe;
– exersarea în contexte diferite (care implică relații cu colegii, profesorii, părinții, prietenii etc.) a regulilor de politețe;
– realizarea unor jocuri care presupun respectarea unor reguli;
– simularea unor situații, în contexte diferite, care presupun respectarea de reguli (de exemplu: la școala, în familie, pe strada, în mijloacele de transport în comun, în sala de spectacole, în excursie, la muzeu etc.);
– concursuri pe teme de igienă;
– exercitii de autoapreciere, în contexte diverse, a conduitei proprii, în raport cu normele de comportare;
– alcătuirea de postere, colaje care ilustrează reguli de comportament (ale clasei, reguli de igiena etc.);
1.3. Identificarea unor elemente relevante pentru identitatea copilului (localitatea natala/localitatea în care locuiește)
– exerciții de familiarizare cu numele localității natale/localității în care locuiește, al țării;
– exerciții de prezentare a localității în care trăiește și a domiciliului;
– realizarea unor schițe/desene/reprezentari grafice ale drumului pe care îl parcurge copilul de acasă la școală;
– vizionarea unor filme pentru familiarizarea cu elemente locale ale comunității în care locuiește, cu tradițiile locale;
– organizarea unor expoziții cu imagini, fotografii ale localității de domiciliu.
2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în diferite contexte
de viață
Competente specifice Exemple de activitati de învatare
Pe parcursul clasei pregatitoare se recomanda derularea urmatoarelor activitati:
2.1. Recunoașterea unor deprinderi de comportament moral-civic în grupurile de apartenență
– exerciții de adaptare a comportamentului la nevoile și solicitările grupului din care face parte;
– lecturi dupa imagine pentru identificarea unor ipostaze în grupurile de apartenenta si a unor norme de comportament moral-civic;
– lecturi cu rol de sensibilizare la actiunile morale (de exemplu, pentru transmiterea de emotii si sentimente, pentru formarea unor reprezentari simple despre bine si rau, despre cinste si necinste, despre adevar si minciuna, despre munca si lenevie, despre disciplina si indisciplina etc.);
– recunoasterea si explicarea a ceea ce este bine si a ceea ce este rau, a ceea ce este cinstit si a ceea ce este necinstit, a ceea ce este frumos si a ceea ce este urat în comportament, facând apel la: observarea si
descrierea unor comportamente ale copiilor si ale adultilor, povesti,desene animate, imagini date etc.;
– comunicarea orala a observatiilor proprii facute în timpul unor lecture dupa imagini, vizionarii unor filme pentru copii etc.;
– dramatizarea unor povestiri cu continut moral-civic, cunoscute de copii;
– auditii muzicale/literare;
2.2. Aplicarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte familiare
– jocuri de rol care presupun îndeplinirea unor roluri si responsabilitati în grupurile de apartenenta, acceptarea si oferirea de sprijin;
– jocuri tematice „Asa da/Asa nu”;
– exersarea, prin jocuri, în contexte diferite, a unor deprinderi de comportament bazate pe respect fata de sine si fata de ceilalti, cinste, sinceritate, pe grija fata de sine si fata de ceilalti, fata de lucrurile încredintate etc.;
– exercitii de manifestare a dezacordului fata de comportamente bazate pe lipsa de respect, necinste, lipsa de sinceritate, neglijenta fata de sine și față de ceilalți, față de lucrurile încredințate etc.;
– discutarea unor exemple de comportament moral-civic demne de urmat din povești, poezii, desene animate si din viata reala;
– studiu de caz pentru discutarea urmarilor pozitive si negative ale diferitelor acte de comportament asupra propriei persoane și asupra celorlalți;
2.3. Relaționarea cu ceilalți pe baza unor stari affective pozitive, în contexte familiare
– rezolvarea unor sarcini simple de lucru pe baza unor stari affective pozitive (încredere, sinceritate, curaj);
– exprimarea unor trairi personale în raport cu grupurile din care face parte;
– realizarea unui „barometru al emotiilor” pentru o zi/activitate, în care să se consemneze starea de spirit la început, pe parcurs si la sfârsit;
– jocuri de mima, pentru realizarea corecta a corespondentei mimicastare de spirit;
– exerciții de explicare a unor stari afective pozitive/negative (de exemplu, „Astazi sunt fericit/suparat pentru ca …”).
3. Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru,
manifestând inițiativă și creativitate
Competențe specifice Exemple de activitați de învățare
Pe parcursul clasei pregatitoare se recomanda derularea urmatoarelor activitati:
3.1. Îndeplinirea unor roluri/responsabilitati reale sau imaginare, în grupurile de apartenență
– povestiri, observarea unor imagini care ofera exemple de asumare a rolurilor/ responsabilitaților în cadrul grupului;
– exersarea unor roluri si a unor responsabilitati specifice în grupe de lucru;
– exercitii de implicare în rezolvarea unei sarcini de lucru, potrivit rolului asumat în cadrul grupului;
– responsabilizare în desfasurarea activitatilor clasei (distribuire de materiale, îngrijirea spatiului de lucru/joaca);
3.2. Relationarea pozitiva cu alti membri ai grupului de apartenență, în rezolvarea unor sarcini simple de lucru
– exerciții care dezvolta sentimentul de apartenenta la grup;
– jocuri de rol care presupun interactiuni în grup, bazate pe atitudini tolerante;
– utilizarea de povestiri, imagini, filme etc. care stimuleaza relaționarea
pozitiva si participarea în grupurile din care fac parte;
– realizarea unor sarcini de grup, cu distribuirea de roluri pentru fiecare participant;
3.3. Participarea la acțiunile grupului de apartenență, dovedind inițiativa și creativitate
– realizarea unor exercitii, jocuri care presupun manifestarea inițiativei elevilor;
– realizarea unor acțiuni la inițiativa elevilor;
– ateliere tematice pentru exersarea trecerii de la idei la actiune;
– exercitii de gestionare a resurselor de care dispune (materiale, de timp) în efectuarea unor sarcini de lucru date;
– realizarea unui jurnal săptamânal al clasei care consemnează
evenimente valorizate de copii;
– realizarea unor proiecte, pe diferite teme, cu conținut moral-civic
În ciclul primar, elementul fundamental al problematicii educației moral-civice este conceptul de viață social cetățeneasca. Astfel planul de învățământ de la acești nivel va viza formarea sau însușirea de :
cunoștințe civice ( persoană, raporturile noastre cu lucrurile și ființele/ cu ceilalți oameni, cu societatea și implicit cu statul);
abilități și capacități civice cognitive;
abilități și capacități participative;
valori și atitudini civice.
Educația moral-civica se poate realiza atât prin strategii activ-participative curriculare, cât și prin strategii activ-participative extracurriculare.
Metode activ – participative curriculare: brainstorming, cubul, explozia stelară, ciorchinele, bula dublă, jurnalul grafic, mozaicul, diagrama cauză-efect, tehnica blazonului, diamantul, tehnica 6-3-5, judecata în TRIADA, metoda PRES, abordarea problemelor controversate, adopta o poziție ( Stand up!), studiu de caz, învățarea bazată pe cooperare etc.
Exemplu: Pachet tematic: Norme de comportare / " Eu și familia mea"
Strategii activ-participative extracurriculare:
Vizitarea unor obiective turistice;
Călătorie în grup – reguli, grijă pentru bunuri, securitate;
Vizite în parc/ utilizarea spațiilor naturale – comportament ecologic;
Celebrarea unei zile: 1 Decembrie, 8 Martie, 9 Mai, 1 Iunie;
Vizionarea de spectacole de teatru;
Activități la bibliotecă;
Vizite la muzee de istorie;
Excursii tematice;
Serbările școlare;
Concursuri școlare;
Acțiuni de voluntariat etc.
Iată ce învață copilul prin intermediul strategiilor didactice activ – participative curriculare și extracurriculare:
norme de conduită;
imaginea de sine;
reguli de conviețuire în comunitate;
comunicarea/ aplanarea conflictelor;
cunoașterea drepturilor/ îndatoririlor cetățenești;
formarea unei atitudini deschise ( toleranța);
formarea și educarea dragostei față de muncă;
formarea și educarea spiritului de echipă, a solidarității;
dezvoltarea perseverenței, a calităților voinței și a capacității de decizie;
dezvoltarea aparatelor gândirii etc.
Educația moral – civică urmărește formarea acelui set de competențe civice necesare și suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetății, un bun cetățean, urmărind cultivarea integrității morale a micilor școlari sub aspectul conștientizării propriului Eu și – al modelării comportamentului ca viitori membrii ai comunității sociale.
În concluzie, cunoștințele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în formarea unor deprinderi și priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes cerințelor și normelor pe care societatea le impune.
II. 3. Metode tradiționale și metode moderne folosite în formarea conduitei moral – civice la vârsta școlară mică
Educația morală vizează formarea copilului corespunzător cu valorile, principiile, normele și regulile sociale care intermediază relațiile dintre oameni.
Realizarea educației morale este condiționată de membrii societății, de importanța pe care o acordă societatea valorilor morale dar și de adaptarea individului la normele morale ale societății.
Educația morală ocupă un loc deosebit între componentele educației datorită rolului pe care-l joacă în afirmarea și integrarea în societate a copilului.
Formarea conștiinței morale, care include un ansamblu de reprezentări , noțiuni și judecăți morale, convingeri, sentimente și atitudini morale, aspirații și idealuri morale.
Formarea conduitei morale presupune exersarea unor modele de comportare morală, alcătuită din deprinderi și obișnuințe morale, din trăsături de voință și de caracter.
Profilul moral al personalității morale este definit de unitatea dintre conștiința și conduita morală, între care există o relație dinamică: convingerile morale se formează pe baza interiorizării normelor, principiilor și valorilor morale, iar acestea odată formate se manifestă în comportamentul moral, care la rândul său deschide calea spre o nouă înțelegere și acceptare a normelor și regulilor de comportare morală.
Principalele metode de educație morală sunt: povestirea, explicația morală, prelegerea morală, convorbirea etică, sugestia,autoanaliza, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz, exemplul, exercițiul moral, jocul de rol, reflecția, aprecierea și sancționarea sau aprobarea și dezaprobarea.
Explicația morală
Prin această metodă se face cunoscut conținutul unei cerințe, al unei norme și reguli morale. La început se pune accent pe modul în care trebuie respectată cerința morală, mai târziu punându-se accent pe motivația respectării și necesității îndeplinirii acesteia.
Explicația morală îndeplinește două funcții:
funcția informativă presupune conștientizarea sensului unei cerințe morale, prin evidențierea notelor definitorii, prin sublinierea dificultăților ce pot să apară în respectarea ei în condiții concrete de viață.
Funcția stimulativă presupune motivarea cerinței morale, în declanșarea de stări afectiv – emoționale, prin intermediul limbajului.
Eficiența explicației morale este condiționată de experiența de viață a educabilului. O explicație pur verbală, care nu este însoțită de exemple și argumente adecvate, nu poate declanșa trăiri afective și nu va influența conduita morală a copilului.
Convorbirea morală
Reprezintă un dialog între dascăl și copii care are ca drept scop clarificarea unor cunoștințe morale dar și declanșarea unor trăiri afectiv-emoționale prin valorificarea experiențelor de viață ale copiilor.
Se disting convorbiri ocazionale și convorbiri organizate. Convorbirile organizate sunt prevazute în programa școlară și se pot desfășura cu întreaga clasa, cu un grup de copiii sau individual, urmărindu-se precizarea unor principii, norme și reguli morale. Convorbirile ocazionale se desfășoară individual sau cu grupuri de copiii ori de câte ori se ivește prilejul. Dacă dialogul are ca puncte de plecare abateri sau încălcări ale cerinței morale, convorbirea morală se desfășoară individual aplicând sacțiunea corespunzătoare faptei și nu persoanei.
Convorbirea morală îndeplinește multiple funcții: de informare și de sensibilizare a conștiinței morale și de întărire , de corectare și de autocorectare a conduitei morale.
Pentru realizarea unei ,,Convorbiri morale’’ trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: crearea unui climat adecvat dialogului bazat pe încredere și respect reciproc, dezvăluirea unor sensuri ale valorilor morale, elaborarea unui plan de discuție, stimularea interesului pentru problematica morală.
3. Povestirea morală
Povestirea morală este eficientă mai ales la clasele mici, pentru a-i face pe elevi să înțeleagă semnificațiile normelor și a regulilor de comportare.
Aceasta metodă constă în prezentarea cât mai atractivă a unor întâmplări/fapte reale sau imaginare, cu semnificații morale, oferindu-le copiilor învățăminte cu privire la propriul comportament. În vederea generări unor puternice trăiri afective, conținutul povestirii trebuie să fie emoționant, să fie ilustrat cu material intuitiv și să fie prezentat de către învățător într-un limbaj accesibil vârstei copiilor.
4. Exemplul moral
Exemplul moral este metoda cu cea mai mare eficiență în executarea faptei morale. Dacă la vârsta preșcolară modelul este imitat și luat aidoma, fără niciun fel de prelucrare și filtrare internă, la vârsta preșcolară mică apar primele diferențieri și implicit o selecție a modelelor, criteriile de apreciere și alegere a modelului bazându-se pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoarea morală a comportamentului.
În funcție de sursa modelului distingem:
Exemple directe oferite de părinți, profesori, colegi, etc.
Exemple indirecte (imaginate) care constau în descrierea unor fapte, acțiuni morale,
exercitate de persoane reale sau imaginare. Astfel de exemple sunt prezentate cu ajutorul povestirii, al filmului, cu ajutorul textelor literare etc.
Această metodă presupune respectarea din partea cadrului didactic a unor cerințe psihopedagogice:
Exemplul este o metodă persuasivă, profesorul trebuie să asigure un climat psihosocial
cu o mare încărcătură emoțională, care să permită receptarea mesajelor de către copii.
Profesorul trebuie să evite declararea unui elev ca fiind un model de urmat. El poate fi
un exemplu prin anumite calități și manifestări pe care le exercită (hărnicie, modestie).
Cadrul didactic poate fi un exemplu pozitiv pentru elevii săi prin calitățile sale și
conduita sa în relația pe care o are cu elevii și cu alți oameni. Evitarea exemplelor negative, prin sublinierea celor pozitive.
5. Exercițiul moral
Exercițiul moral este cel care are scopul de a forma deprinderi și obișnuințe de comportare morală prin executarea sistematică și organizată a unor fapte și acțiuni în condiții relativ identice. Exemplul și forța sa sugestivă depind în primul rând de model și de caracteristicile subiectului educațional. Modelele negative au un impact sugestiv mai puternic, deoarece copilul nu are capacitatea de selecție suficient dezvoltată.
Exercițiul moral presupune două momente principale: formularea cerințelor și exersarea propriu – zisă. Cerințele descriu modul de desfășurarea a activității și condiții de reușită ale acesteia.
Formularea cerințelor
Cadrul didactic poate apela la mai multe forme de comunicare a cerințelor:
Ordinul – o exprimare categorică a unei sarcini
Îndemnul și sugestia sunt forme indirecte de formulare a cerințelor, bazându-se pe unele
calități ale elevilor ( simțul datoriei, al cinstei etc.). Astfel cerința externă se transforma într-un mobil intern al conduitei morale a elevului.
Dispoziția o formă de ordin însoțită de explicații și de argumente care ajută la
îndeplinirea sarcinilor.
Rugămintea o formă cordială prin care se cere îndeplinirea benevolă a unor sarcini.
Altfel de forme de exprimare a cerințelor sunt: stimularea unor activități prin recompense, inițierea de întreceri între elevi, încurajarea, entuziasmare, cultivarea tradițiilor, aluzia, interdicția ca formă negativă de formulare a cerințelor.
Exersarea propriu-zisă
Exersarea propriu-zisă presupunerea îndeplinirea consecventă și sistematică a cerințelor formulate în vederea formării a conduitei morale a elevilor. Activitatea din școală reprezintă o exersare organizată și dirijată care are ca obiectiv principal formarea conduitei moral-civice a elevului, punând bazele autonomiei și libertății personalității viitorului adult.
Această metodă poate fi folosită cu succes și în procesul de autoeducație. Astfel prin jocurile de creație și jocurile cu reguli elevii își asumă roluri în care trebuie să respecte anumite reguli. Astfel exersarea trece de la stadiul în care este declanșată de o cerință externă, o cerință impusă de altcineva (profesor, părinte), la stadiul în care se autodeclanșează elevul impunându-și anumite cerințe după care își reglează conduita.
Formarea valorilor morale trebuie să se bazeze pe activități concrete de participare, de aceea toate metodele utilizate în acest tip de educație vor viza învățarea activă, prin participarea directă a copilului la propria formare prin acțiuni care să-l responsabilizeze. Pornind de la experiența și nevoile copiilor, cadrul didactic trebuie să stimuleze copiii să participe, să se implice, să găsească soluții prin folosirea grupurilor mici de lucru, a studiului de caz, a dezbaterii, a jocului de rol, a rezolvării de probleme sau a exercițiului moral. Se urmărește pe tot parcursul școlarității formarea de sentimente morale, dezvoltarea de convingeri morale și formarea de conduite și atitudini morale. Conștiința morală presupune o finalitate cognitivă și anume reprezentări morale, noțiuni morale și judecăți morale. Toate trebuie să se împletească cu trăiri afective, emoții, sentimente care să conducă spre conduita morală, spre voința de a se integra în sfera moralității.
Pe lângă metodele și procedeele clasice/tradiționale folosite în activitățile de educație moral – civică se recomandă îmbinarea acestora cu cele activ-participative.
Trăim într-o societate în care suntem bombardați zilnic cu o multitudine de informații atât de diferite și din surse atât de diferite încât ne este foarte greu să le prelucrăm și să le asimilăm așa cum se cuvine. Copiii sunt cu atât mai vulnerabili în fața acestui asalt de informații cu cât capacitatea lor de asimilare este mai mare decât la adult, dar capacitatea de prelucrare a informației este mai mică. Copiii asimilează informațiile ca atare, neavând capacitatea de a le selecta pe cele esențiale și importante de cele neesențiale și lipsite de importanță pentru dezvoltarea lor ulterioară. Pentru copii, orice noutate este importantă, indiferent de sursă din care provine sau de forma sub care îi este prezentată. Cele mai puține informații sunt, însă, și cele mai importante pentru dezvoltarea socială a copiilor, adică cele legate de relații sociale și de manifestările emoționale. În cadrul fiecărui colectiv încă de la clasa O se remarcă câțiva lideri care se impun prin diferite capacități care îi scot în evidență: unii „știu” foarte multe, alții leagă ușor prietenii, alții sunt foarte creativi și au inițiativă, unii se impun prin forță.
Metodele interactive de grup oferă posibilitatea oricărui cadru didactic să valorifice aceste capacități ale liderilor de grup care pot influența în bine dezvoltarea tuturor copiilor din grupă și să-i învețe pe toți copiii să stabilească relații între ei, să colaboreze pentru a atinge un scop comun, de a avea încredere în cei din jur și mai ales în sine.
Procesul de învățământ este activitatea instructiv – educativ complexă, prin care preșcolarii dobândesc un sistem de cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, competente, achiziții intelectuale și motrice, prin care își formează concepția despre lume, convingerile morale, trăsăturile de caracter, precum și aptitudinile de cunoaștere, cercetare și creație.
În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre metodele moderne de predare –învățare sau despre metode active și interactive de învățare. La început se credea că aceste metode ar fi doar un moft , dar cu timpul, după ce aceste metode au câștigat tot mai mult teren în fața celor tradiționale, s-a dovedit că sunt eficiente, interesante, menite să-i prindă pe elevi în mrejele gândirii active la lecție.
Alternarea metodelor de învățământ, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativității cadrului didactic.
Astfel că din numeroasele metode complementare existente am ales să vorbesc despre câteva tehnici de instruire folosite pe parcursul procesului instructive-educativ, desfășurat de mine. Și anume: Braistormingul, Bulgărele de zăpadă,bula dubla, Ciorchinele, Cadranul, Cubul, Diagrama Venn-Euler, Diamantul, Explozia stelară, Floarea de nufăr(Lotusul), Scheletul de recenzie.
1. Diamantul reprezintă o strategie modernă de instruire care are la baza împletirea activității individuale cu cea desfășurată în mod cooperativ. Prin aplicarea acestei metode se urmărește antrenarea în activitate a fiecărui copil, astfel încât întregul colectiv să participe la soluționarea sarcinilor date. Este o metodă care stimuleză interacțiunea între elevi, dezvoltă abilitățile de comunicare și gândirea critică a acestora.
Metoda se poate utiliza cu succes la orele de educație civică, limba română, istorie, științe etc
Primul rând constă dintr-un singur cuvânt care denumește subiectul .
Al doilea rând este format din două cuvinte care descriu subiectul.
Al treilea rând este format din patru cuvinte care exprimă sentimente față de subiect.
( o propoziție).
Al patrulea rând este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni ale subiectului.
Ultimul rând este format dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului.
2. O altă metodă ce implică interactivitatea este explozia stelară. Este o metodă de stimulare a creativității,o modalitate de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de noi probleme și noi descoperiri. Este o nouă cale de realizare a obiectivelor programei; facilitând crearea de întrebări la întrebări în grup și individual, pentru rezolvarea problemei propuse. De asemeni, stimulează creativitatea în grup și individuală, dezvoltă și exersează gândirea cauzală, divergenta, deductivă, inteligențele multiple, limbajul, atenția distributivă. Se utilizează în activități: lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, jocuri didactice, activități matematice, poezii, în activități de evaluare.
Pentru că metodă să fie eficienta, trebuie respectate anumite reguli:
Copiii trebuie familiarizați cu întrebările de tipul : CE?, CINE? UNDE?, CÂND?, DE CE?;
Metoda se aplică corect dacă se respectă etapele de utilizare;
Fiecare tip de întrebare se scrie cu altă culoare pentru a fi reținute cu ușurință;
Intrebarile copiilor se inregistreza/înscrie în”Portofoliul exploziei stelare”;
Copii pot confecționa/desena stele de diferite mărimi în alte activități;
cadrul didactic poate crea jocuri,exerciții, utilizând întrebările elaborate de copii;
Explozia stelară poate fi utilizată ori de câte ori cadrul didactic propune rezolvarea unei probleme;
3. Metoda Cadranului ste o modalitate de rezumare și sistematizare a unui conținut informațional solicitând participarea și implicarea elevilor în înțelegerea lui adecvată. Stimulează atenția și gândirea. Prin această tehnică se urmărește implicarea elevilor în realizarea unei înțelegeri cât mai adecvate a unui conținut informațional și pentru exprimarea unor puncte de vedere, personajele referitoare la tema , subiectul puse în discuție.
Se poate aplica cu ușurință la toate disciplinele, fiind una dintre cele mai uzuale metode și la îndemâna profesorului. Se aplică în cadrul orelor de sistematizare și consolidare, fixare de cunoștințe, evaluare. Această metodă consta în trasarea a două axe perpendiculare, operațiune în urma căreia rezultă patru cadrane.
4. Cvintetul este o tehnică de reflecție ce constă în crearea a cinci versuri respectând cinci reguli în scopul de a sintetiza conținutul unei teme abordate.
Cvintetul este o poezie cu 5 versuri.
Primul vers-este format dintr-un singur cuvânt ce denumește subiectul.
Al doilea vers-este format din două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului (două adjective).
Al treilea vers-este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe la gerunziu).
Al patrulea vers-este format din patru cuvinte care exprimă starea noastră față de subiect.
Al cincilea vers-este format dintr-un cuvânt care arată însușirea esențială a subiectului
5. Diagrama Venn –Euler este o metodă grafică prin care se compară evenimente, procese, fapte istorice și personalități. Metoda poate fi folosită în activitățile de învățare; activitățile de fixare a cunoștințelor; evaluarea sumativă a unei unități de învățare; și chiar temă pentru acasă ;
Metoda Venn dezvoltă la elevi:
Capacitatea de ierarhizarea a unor termeni;
Capacitatea de înțelegere a relațiilor dintre două sau mai multe noțiuni,procese,evenimente;
Capacitatea de rezolvare a unei probleme sau situații problemă;
Spiritul de analiză sistematică;
Capacitatea de argumentare;
Reprezintă un organizator cognitiv format din două cercuri parțial suprapuse în care se reprezintă asemănările și deosebirile între două aspecte, procese, evenimente istorice, idei, concepte. Această metodă are o largă aplicabilitate și se poate folosi cu succes în activitățile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc.
În spațiul care se suprapun cele două cercuri se scriu asemănările.
În spațiile rămase libere se scriu deosebirile .
Elevii pot lucra individual, în perechi sau în echipă;
Etape:
1. Fiecare elev completează cercurile cu informațiile referitoare la conținuturile de comparat,în zona suprapusă notează asemănările;
2. Se prezintă produsele ,se afișează,se analizează
Folosirea în grupă sau clasă a grupurilor mici de lucru oferă copiilor posibilitatea unei participări responsabile, a unei cooperări mai strânse precum și a împărtășirii experienței personale. Grupurile pot avea sarcini diferite, dar convergente ca mai apoi în partea finală să-i aducă pe toți la același numitor comun în ceea ce privește învățarea.
Prin metoda ,,Studiului de caz’’ care este folosită în educație, și care se bazează pe
cercetare și pe stimularea gândirii critice, se pornește de la exemple practice pe care le întâlnim în povești sau chiar în viața de zi cu zi, iar pentru cei din ciclul primar un document din domeniul drepturilor copilului, o întâmplare petrecută în clasă, etc.
În cadrul ,,Jocului de rol’’, interpretând rolurile unor personaje cum ar fi ,,copii aflați
în anumite situații, personaje din povești’’, vor înțelege mai bine propriul rol precum și a celor din jur dezvoltându-și astfel capacitățile empatice, gândirea critică și puterea de decizie.
,, Dramatizările” reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii și cu
multe implicații benefice în plan instructiv – educativ. Atât în lecțiile de citire dar și la serbările școlare sau la sărbătorirea unor evenimente importante, elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte îndrăgite : schițe, glume sau scenete cu conținut satiric -,,Vizită” de I.L. Caragiale.
Rebusurile, concursurile, proverbele și zicătorile sunt forme activ participative
plăcute de copii, folosite cel mai des și în cel mai accesibil mod pentru a se ajunge la cunoașterea și utilizarea limbajului din sfera valorilor civice.
Munca educativă se desfășoară în permanență, neoprindu-se strict în mediul școlar. Prin
activitățile extracurriculare precum citirea și povestirea unor lecturi literare, copiii vor beneficia de efectul educativ asemenea unor lecții de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive și negative care se luptă și triumfă binele întărind credința cu Dumnezeu, cu portretele unor copii lipsiți de copilărie, învățați cu greutățile și necazurile vieții,dar care nu-i împiedică să-și pună în evidență mândria, patriotismul, demnitatea și noblețea sufletească, cu personaje fantastice care reușesc să conviețuiască pașnic și să comunice cu ușurință sau care demonstrează că speranța, credința și lupta permanentă înseamnă reușită sigură. Recitarea poeziilor este o pl[cere pentru școlarii mici și trezește puternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste de viață, de apreciere sau dezaprobare față de anumite atitudini.
În decursul anilor de experiență didactică orice cadru didactic observă că mulți din elevii mari și mici știu cum e bine și frumos să se comporte, cunosc și reguli și norme de comportare civilizată, însă aplicate foarte rar, și nu în întâmplările la care sunt implicați direct, ci numai în cazul eventual al unei evaluări sau inspecții școlare. Motivul să fie oare faptul că s-a pus accent mai mult pe capacitățile de comunicare, de gândire, de a avea sentimente și mai puțin pe modelul educațional? Dar unde poate întâlni modelul? Poate acasă, poate pe stradă, în cartier? E imperios necesar să existe un model care să-i dea copilului convingerea că merge pe drumul corect către o purtare demnă de un om civilizat.
Încă de la vârsta preșcolară copilul beneficiază de un sistem educativ care are ca obiectiv consolidarea noțiunilor educative pe care inițial le primește în familie precum și dezvoltarea normală pe toate planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială și a personalității). În grădiniță el deprinde norme de conduită civilizată, de îndeplinire a diferitelor sarcini, de a avea un program regulat și astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său și să aibă inițiativă. Tot aici li se îmbogățește vocabularul, se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorința de cunoaștere și atenția. Copiii sunt provocați prin intermediul jocului să participe la diferite activități iar după cum nota și M. Debesse ,,jocul ne permite să urmărim copilul în același timp în viața sa motorie, afectivă, socială și morală”.
Putem concluziona că pentru reușita în educarea valorilor morale ale școlarilor ar fi bine să se țină seama de îmbinarea celor mai viabile metode și procedee care să conducă la ulterioarele rezolvări ale problemelor de viață.
CAPITOLUL III.
PROPUNERI DE STRATEGII EDUCAȚIONALE DE DEZVOLTARE A COMPORTAMENTULUI MORAL-CIVIC AL COPIILOR
III. 1. Argumente în favoarea rolului programelor și proiectelor educaționale în dezvoltarea comportamentului moral-civic la școlarul mic
Învățamântul actual a fost organizat și adaptat, astfel încât să corespundă exigențelor, nevoilor unei societăți moderne, active, în permanentă schimbare, ce-și propune ca obiectiv valorificarea cât mai mare a potențialului fiecarui școlar și pregătirea acestuia pentru o adaptare optimă în societate.
O coordonată importantă a formării personalității pentru adaptare la schimbare, și implicit la societate o constituie educația moral civică, care-l determină pe școlarul mic să acționeze, să gândească și să se comporte într-un anume fel. Educația morală este un proces complex și neîntrerupt care începe de la cea mai fragedă vârstă, când copilul își formează deprinderi de comportare civilizată prin imitație, până la maturitate când conștiința morală ne devine ghid.
Succesul educației morale la școlarul mic nu vine de la sine, ci este rezultatul unei munci stăruitoare, plină de responsabilitate desfășurată de învățătoare în colaborare cu familia. Copiii vor fi mai întâi învățați să acționeze în concordanță cu cerințele adulților, pentru ca mai târziu să poată selecta comportamentele dorite de cele nedorite și să acționeze în consecință. Din experiența acumulată la grădiniță am constatat că fiecare activitate, joc sau lecție dispune de multiple valențe specific pentru educarea morală a școlarilor mici. În acest fel copiilor li se formează reprezentări despre bine și rău, despre cinste și necinste, despre adevăr și minciună, despre muncă și lenevie, despre disciplină și indisciplină, despre conștiinciozitate, colaborare și toleranță, li se transmit emoții și sentimente, devin sensibili și conștienți de acțiunile morale.
În acest sens poate fi folosită cu succes încărcătura educativă a lecturilor istorice, geografice, dar mai ales a celor religioase, rutiere, ecologice.
În ansamblul de conținuturi educaționale care contribuie la încurajarea continuă și consecventă a formării comportamentelor morale ale copiilor, un rol important îl ocupă disciplinele opționale, programele educaționale derulate la nivel județean/interjudețean de parteneriat pentru inițierea copiilor în spiritul valorilor democratice, a voluntariatului, a acordării de șanse egale, proiectele tematice etc.
Planul cadru pentru învățământul primar propune cadrelor didactice, elevilor și părinților un element nou și interesant: disciplinele, temele opționale. Programele opționale au ca scop o disciplină, o arie sau mai multe arii curriculare.
Stabilirea opționalului nu este un lucru aleatoriu la clasă, cadrul didactic propune părinților și copiilor o gamă cât mai variată și atractivă de teme pentru opțional. După consultarea părinților și elevilor, în urma unor chestionare, a unei dezbateri și alegerea în unanimitate a acestora, cadrul didactic își evaluează capacitățile aptitudinale. După ce a fost aleasă disciplina opțională, învățătorul se poate consulta cu profesori de specialitate sau referenți culturali. Trebuie avut în vedere faptul că toți elevii sunt capabili să-și aducă contribuția la planificarea opționalului prin sugestii, propuneri, idei, materiale etc..
Pentru a încuraja dezvoltarea comportamentelor morale ale școlarului mic, dar mai ales exercitarea acestora în anumite situații am desfășurat opționalul „Eu și lumea care mă înconjoară”, diferite proiecte tematice al căror conținut a fost ales de copii și proiecte educaționale județene, naționale, internaționale în parteneriat cu alte unități de învățământ sau instituții abilitate.
Scopul programelor educaționale:
Cunoașterea sensului și semnificației unor concepte și norme din sfera valorilor umane;
Formarea și dezvoltarea unor comportamente adecvate de integrare și adaptare socială, precum și dezvoltarea unei atitudini pozitive autonome care să armonizeze relația cu sine și ceilalți; Educarea pentru participare, pace și democrație;
Exersarea și practicarea unor norme morale de conduită preventivă în vederea formării valențelor personalității pe criterii axiologice
Prin elaborarea și susținerea acestor proiecte la clasă vreau să realizez următoarele obiective:
1. Dezvoltarea comportamentului moral al copiilor – prin aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană;
2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral – civic în diferite contexte de viață și demonstrarea inițiativei practice, indiferent de natura acesteia, a spiritului de echipă și a colaborării în realizarea unor proiecte de grup;
Premisele psiho-metodologice ale abordării acestor proiecte educaționale au fost următoarele:
1. Dacă învățătorul cultivă valorile morale (cinstea, prietenia, adevărul, altruismul, generozitatea, modestia, bunătatea, curajul, patriotismul etc.) activitățile prezentate în aceste programe și proiecte educaționale, devin cele mai eficiente modalități de dezvoltare a conduitei morale a școlarului.
2. Dacă învățătorul cunoaște și aplică și continuu metode de formare/stimulare și consolidare a comportamentelor pozitive în cadrul activităților cu conținut moral – civic atunci acestea vor contribui la desăvârșirea conduitei morale a școlarilor.
Pentru activitățile cu caracter informativ, pot fi imbinate armonios diferite tipuri de activități pentru:
realizarea interdisciplinarității;
reactualizarea și consolidarea cunoștințelor într-un mod inedit și atractiv prin vizite, excursii tematice, drumeții, vizite, trasee turistice etc;
evitarea monotoniei lecțiilor;
stimularea interesului pentru lărgirea orizontului informațional (softuri educaționale, postere, concursuri, exerciții).
Metodele pedagogice folosite sunt cele activ participative care atrag școlarii în acțiunea de strângere și transmitere de informații, documente, facilitând schimbul spontan de idei, păreri, impresii, în organizarea unor concursuri, expoziții, confecționări de măști, costume, obiecte tradiționale etc.
Ca necesitate am realizat aceste proiecte ca o combinație între exemple practice, joc și desen. De ce această interdisciplinaritate? Deoarece prin experiență am descoperit că tot mai mulți copii întâmpină mari dificultăți de a face pasul de la percepție la reprezentare. Ori, se cunoaște faptul că fără această abilitate, trecerea de la concret la abstract este imposibilă și duce la eșec școlar. Mi-am propus să-mi ajut elevii să-și formeze această capacitate într-un mod plăcut și accesibil acestei vârste: prin lecturarea unui text sau discuții pe baza unor imagini suggestive sau vizionarea unui scurt film, discutarea acestuia și apoi reprezentarea prin desen a unor fapte, personaje sau idei proprii.
Proiectul tematic este o metodă pedagogică alternativă, destinată evaluării calitative, centrată îndeosebi pe procesul învățării. Punctul de plecare în elaborarea și desfășurarea unui proiect este o temă bine definită, care urmează să fie studiată prin îmbinarea cunoștințelor teoretice cu activitatea practică. Proiectul poate lua forme variate în funcție de natura activității, de gradul de complexitate a temei, de interesele, aptitudinile și particularitățile de vârstă ale copiilor:
– proiecte, acțiuni practice de ecologie, în parteneriat sau nu cu alți copii sau instituții abilitate;
– investigații/ anchete în mediul înconjurător, studii privind degradarea mediului;
– strângerea de materiale și prelucrarea acestora pentru organizarea de acțiuni ecologice;
– pregătirea unui ciclu de activității organizate riguros într-un dosar tematic;
– diseminarea activităților;
– organizarea de parade, dramatizări, montaje literar – artistice cu caracter ecologic etc.
Proiectul este o activitate complexă ce necesită un volum de muncă sporit și îl realizăm cu ajutorul activităților curriculare și extracurriculare. Proiectul este o formă de evaluare, folosit în evaluări de tip sumativ și formativ, însă și o metodă de învățare, cu un puternic caracter motivant pentru copii; vizează aspecte teoretice, dar și practice; permit identificarea unor calități individuale ale preșcolarilor.
Proiectul este „un proces și în același timp un produs” (Ionescu, 2003, 14).
Proiectul este un proces în care:
– preșcolarii/ elevii investighează, descoperă, prelucrează informații despre o temă de real interes pentru ei, care are relevanță atât pentru experiența lor de viață, cât și pentru contextul vieții cotidiene;
– sunt personaje cu roluri multiple în organizarea, planificarea, realizarea și evaluarea activităților;
– sunt puși în situații practice în care sunt motivați intrinsec să experimenteze deprinderi și capacități noi și să le consolideze pe cele deja dobândite;
– utilizează cooperarea ca modalitate de bază în atingerea scopurilor individuale și de grup, construind o adevărată comunitate de învățare.
În același timp, proiectul este un produs care:
– reflectă efortul individual și de grup pentru atingerea anumitor obiective formulate și de programă și de preșcolari/elevi, alături de cadrul didactic;
– reprezintă expresia performanței individuale și de grup, dovada implicării fiecăruia și a interesului pe care l-a manifestat pentru împlinirea unui parcurs colectiv.
În demersul de realizare a unui proiect în învățământul preșcolar este necesară respectarea integrală a unor cerințe/etape:
să aibă un conținut tematic relativ larg;
să se desfășoare în medii cât mai diversificate;
să se bazeze pe învățarea prin cooperare și descoperire;
resursele materiale să fie atractive, interesante, diverse;
să se desfășoare în paralel cu activitățile obișnuite;
să aibă produse finale concrete;
copiii să fie parteneri în luarea deciziilor;
să antreneze părinții și întreaga familie în realizarea lui;
să spargă barierele dintre școală, clasă – comunitate, prin apelul la resursele umane din comunitate (Metoda proiectelor la vârste timpurii, coordonator V. Preda, suport de curs, 2010, material nepaginat).
Chiar dacă am respectat toate etapele proiectului, am adaptat totul la cerințele grupei de preșcolari, chiar am individualizat, pentru a stimula și satisface curiozitatea firească a acestora, dar mai ales pentru a determina schimbările pe care acestea le produc în interiorul acestora. Am pornit aceste trei proiecte de la următoarele premise:
– copiii trebuie să înțeleagă că oriunde se află, atât omul, cât și celelalte vietăți au nevoie de condiții esențiale mediului, sol, aer, apă și hrană;
– aceste condiții pot fi benefice sănătății numai dacă sunt respectate norme de igienă;
– educația ecologică trebuie să stabilească noi relații, din cele mai bune, între om și natură, pentru a opri asaltul dezechilibrelor, consecința principală a poluării;
– noi, adulții implicați în educația copiilor, trebuie să le formăm nu doar sentimente de admirație/ contemplare față de frumusețile naturii, ci și reprezentări, noțiuni concrete asupra realității, pe care printr-o activitate permanentă și complexă să le transformăm în convingeri, conduite, deprinderi de păstrare și ocrotire a mediului.
III. 2. PROIECT EDUCAȚIONAL PENTRU PROGRAMA DE OPȚIONAL
„EU ȘI LUMEA CARE MĂ ÎNCONJOARĂ”
Tipul de opțional: la nivelul ariei curriculare „Om și societate”
Durata: 2014-2016
Clasa: zero \ pregătitoare – clasa I
Obiective:
Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană.
Manifestarea unor deprinderi de comportament moral – civic în diferite contexte de viață.
Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând inițiativă și creativitate.
Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană
Manifestarea unor deprinderi de comportament moral – civic în diferite context de viață
Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând inițiativă și creativitate
Conținuturi ale învățării
Identitate: „Cine ești, cine este, cine suntem?”, „Suntem oameni, persoane, o echipă”, „Suntem diferiți, însă egali”, „Ura nu aduce nimic bun”, „Violența naște violență”.
Valori morale versus valori imorale:
bunătate – răutate; bun simț – obrăznicie; încredere – lipsă de încredere; curaj – lașitate; generozitate – invidie; altruism – egoism; colaborare – lipsă de colaborare; dragoste, colegialitate, altruism, ajutor, respect – egoism; modestie – lădăroșenie, snobism; cinste – minciună;
Reguli de comportare civilizată: Bune maniere, la școală, în familie, în societate – pe stradă, la prieteni, la spectacol, la muzeu, în excursie;
Respect față de ceilalți și natură: bună cuviință în relațiile cu ceilalți, respect față de batrâni și persoanele nefavorizate; atitudini ecologice, de protecție a mediului înconjurător;
Comportament preventiv: reguli de circulație rutieră, igienico-sanitară, P.S.I, situații conflictuale spontane, drepturile copilului;
Localitatea natală oraș/județ: așezarea, trecut, istoric, muzee, biserici, monumente, parcuri, tradiții și obiceiuri locale, trasee turistice și rezervații natural;
Țara – principalele forme de relief, portul popular, stema, steagul, datini și obiceiuri strămoșești;
Disciplina: Educație pentru societate
Aria curriculară: Om și societate
Curriculum nucleu: 1 ore TC
PLANIFICARE CALENDARISTICᾸ
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Jocuri de rol, minidramatizări
Lecturi după imagini, povestiri ale, educatoarei, povestiri create de copii
Cântece, jocuri musicale, audiții
Memorizări, convorbiri
Studii de caz, vizite, excursii tematice etc.
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
1. Observarea sistematică a elevilor
2. Probă orală
– dialogul dirijat;
– conversația dirijată;
– concursul;
– comunicarea nonverbală;
– jocuri de rol;
– dramatizări;
3. Proba scrisă
– editare de material pentru revista clasei/școlii;
– tema de lucru în clasă;
– fișe;
4. Evaluarea alternativă:
– Portofoliul clasei.
– Probe orale și probe practice (desene).
– Expoziții de desen la nivelul clasei și al școlii;
– Vizite la teatru, muzeu, excursie tematică.
5. Exemple de comportamente morale:
– să manifeste prietenie, sinceritate, milă, compasiune, toleranță, respect, iubire față de membrii familiei, grupul de apartenență social (anturajul/cercul de prieteni, colegii de școală, grupuri defavorizate etc.);
– să manifeste grijă față de obiectele personale/ale școlii, viețuitoare, mediul înconjurător etc.;
– să aprecieze munca celorlalți copii/adulți;
– să manifeste iubire, respect față de țară, popor, strămoșii noștri, tradițiile și valorile noastre;
– să accepte responsabilități în funcție de particularitățile de vârstă, atitudini și aptitudini;
– să aplice reguli referitoare la educația pentru sănătate, comportarea civilizată în situații date, educația democratică sau pentru pace, educația demografică, educația pentru prevenirea incendiilor/dezastrelor natural etc., educația religioasă, educația ecologică etc.;
– să ia atitudine față de cei care manifestă comportamente antisocial;
– să înțeleagă spiritul de echipă, de ajutorare, de colaborare, de socializare;
– să înțeleagă ce sentimente implică noțiunea de prietenie;
– să cunoască consecințele neascultării și ale pericolelor/riscurilor la care este expus în societate dacă nu respectă anumite reguli;
– să-și exprime păreri, idei, trăiri, emoții referitoare la situații, reguli, comportamente morale concrete.
III. 3. PROIECT TEMATIC „NU-MI RĂNI SUFLETUL”
CLASA PREGĂTITOARE
TEMA DE STUDIU: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim”
TEMA PROIECTULUI: „Nu-mi răni sufletul!”
DURATA PROIECTULUI: 1 săptămână
ARGUMENT:
„Copilul este asemeni unei plante eliotrope: are nevoie de soare, de mângâiere și dragoste”. Iulia Hașdeu
Agresivitatea și violența sunt două stări ale sistemului psihofizic ce stau la baza comportamentelor adaptative, a celor de dominante, sunt ostile și sunt considerate ca fiind moduri de comunicare primară si primitivă.
Agresivitatea în rândul copiilor este destul de des întâlnită și nu trebuie tratată cu indiferență, pentru că se poate amplifica cu timpul și poate da urmări grave în privința conduitei ulterioare. Agresivitatea este determinată de mediul în care trăiește și se dezvoltă copilul. În general, copiii pot avea temperamente sau aptitudini diferite, pot fi dotați nativ cu inteligență ieșită din comun, însă ei nu se nasc mincinoși, timizi, neascultători, obraznici, leneși sau agresivi… Aceste trăsături sunt dobândite pe parcursul vieții, fiind determinate în mod special de influența pe care o are asupra copiilor mediul în care își desfășoară activitatea.
Deseori, copiii sunt martori la diferite manifestări violente, care au loc în familie, pe stradă sau în diverse alte locuri; foarte frecvent însă violența prezentată pe micile ecrane, în unele desene animate, este cea marcată. Astfel, prin preluarea modelelor întruchipate de eroii animați, copiii își formează deprinderi de comportament, rezolvând probleme sau conflicte în maniera violentă a personajului îndrăgit. Urmărind în mod repetat scene violente, copiii vor deveni indiferenți la violență, vor învăța să o tolereze și să o ignore. Ajung astfel să-și piardă sensibilitatea și inocența.
Acesta influență a programelor vizionate la televizor sau a jocurilor de pe calculator se simte tot mai mult în atitudinile comportamentale ale copiilor preșcolari.
Mai mult ca altadată, se observă la copiii preșcolari o creștere în intensitate a manifestărilor de violență și agresivitate, exprimate cu precădere prin acțiuni fizice (lovirea copiilor), verbale (jigniri, injurii, expresii neplăcute adresate copiilor), prin refuzul de a colabora sau coopera cu colegii, prin distrugerea unor jucării sau prin adoptarea unei conduite ostile.
Aceste comportamente ale copiilor preșcolari lasă urme adânci în psihicul infantil și necorectate, ele capătă o singură formă: răutatea.
Se spune că dragostea este cel mai bun educator. Din dragoste pentru copii, familia și educatoarea trebuie să stabilească un cod al acțiunilor care să conducă la combaterea agresivității și a delicvenței juvenile.
Loc de desfășurare: Grădinița; Bibliotecă; Biserică.
Resurse:
Umane: 15 copii (5-6 ani), directorul pe probleme educative, psiholog, preot, bunici, părinți, educatoare.
Materiale: planșe, cărți, ziare, fotografii, filme pe CD, hârtie glasată și hârtie creponată, creioane colorate, acuarele, postere, materiale publicitare privind combaterea violenței în familie, cursul: „ Educați așa!”, băț, nuia.
De timp: o săptămână
Metode: Brainstormingul, povestirea, demonstrația, observarea spontană și dirijată,
problematizarea, explicația, exercițiul, învățarea prin descoperire, experimentul.
BIBLIOGRAFIE:
1. Chișu, C., M., (2013), Școala părinților, Sibiu: Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu;
2. Potrovai, D., (2011) „Dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor în vârstă de 3-10 ani”, București: Editorul materialului: Fundația COPIII NOȘTRI;
3. Ștefan, C.A., Kallay, E.,(2010), Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Cluj-Napoca: Editura ASCR. trad.: Irina Margareta Nistor, (2001) București: Curtea Veche Publishing;
4. *** Curriculum pentru Învățământul Preșcolar, (2009), 3-6/7 ani, M.E.C.T.;
5. www.didactic.ro.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
Obiective cadru:
Cunoașterea și respectarea drepturilor și îndatoririlor copilului precum și a regulilor de comportare civilizată.
Dezvoltarea capacității de a opta și de a lua decizii.
Educarea inițiativei și a spiritului de independență.
Educarea trăsăturilor de voință și de caracter, formarea sentimentului de încredere în forțele proprii.
Obiective de referință:
Să-și însușească drepturile copilului.
Să enumere câteva din abuzurile verbale sau fizice la care au fost supuși în cadrul diferitelor situații.
Să-și descrie comportamentul când au fost nedreptățiți sau loviți.
Să prezinte atitudinea pe care trebuie să o ia în cazurile când sunt jigniți sau bătuți;
Să compare câteva din soluțiile pe care trebuie să le adopte părinții în cazul în care își bat copilul ca să nu mai repete acest comportament;
Să-și formeze o atitudine pozitivă față de sine;
Să-și autoevalueze propria conduită.
INVENTAR DE PROBLEME:
CENTRE DE INTERES DESCHISE ȘI MATERIALELE
puse la dispoziția copiilor pe parcursul întregului proiect tematic:
Centrul tematic:
Va cuprinde „Lada dragostei”, care se va umple la finalul proiectului cu surprize pe care copiii și le vor face reciproc (Prietenul secret), dar și o cutie special amenajată pentru ajutorarea familiilor dezavantajate social.
Scrisori de intenție către părinți/ psiholog/ preot/ toți parteneri implicați în derularea proiectului
Evaluarea proiectului:
– Organizarea de expoziții cu lucrările copiilor;
– Portofoliiile copiilor, C.D. cu poze;
– Fișe de evaluare ;
– Realizarea unei mape cu ajutorul părinților, specialiștilor care să cuprindă fotografii, postere, scurte povestiri, reviste care au ca temă violența.
Mediatizare si diseminare:
Diseminare în cadrul cercului pedagogic al învățătoarelor, realizarea unui filmuleț și a numeroase fotografii, publicarea proiectului în reviste de specialitate.
Finalizarea proiectului:
Fiecare copil va primi câte o mica atenție de la „Prietenul secret”, realizarea unor colete pentru familiile dezavantajate social.
PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR:
Săptămâna: 1
Tema: „Nu-mi răni sufletul!”
4. PROIECT EDUCAȚIONAL ÎN PARTENERIAT CU ȘCOLILE/GRĂDINIȚELE DIN JUDEȚELE DÂMBOVIȚA, ALBA, PRAHOVA ȘI MUNICIPIUL BUCUREȘTI
TITLUL „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”
– PROIECT NAȚIONAL „EDUCAȚIA INCLUZIVĂ – O ȘANSĂ PENTRU TOȚI COPIII”
INIȚIATORI PROIECT:
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU CEL MARE” GĂEȘTI
ARGUMENT:
Desfășurarea acestui program în parteneriat vine ca răspuns la nevoia învățătoarelor de la clasa pregătitoare, a I și a II-a din toate unitățile implicate, de a se confrunta cu noi provocări în plan profesional, de a-și moderniza stilul de muncă, de a elimina rutina din activitatea zilnică, de a contribui sistematic, la formarea și perfecționarea lor profesională .
În aceeași măsură, contribuie la satisfacerea setei de cunoaștere a copiilor și la îmbogățirea experienței lor de viață prin formarea și exersarea comportamentelor morale prosociale.
Acest proiect educațional interjudețean se constituie într-un schimb de experiență, în care învățătoarea și copiii au prilejul să cunoască medii de viață și muncă, relativ noi pentru ei, să schimbe idei, să găsească soluții viabile la problemele morale cu care se confruntă.
Școlarul este implicat în viața socială prin apartenența sa la familie, la grupurile de joc și de învățare, dar și prin relațiile specifice pe care le poate stabili cu diverse instituții și organizații din comunitatea în care trăiește. De aceea, procesul de socializare poate, și trebuie, să înceapă de la cea mai fragedă vârstă.
Proiectul răspunde nevoii școlarului de a-și asuma roluri și responsabilități, de a-și dezvolta personalitatea, urmărind inițierea lui ca viitor cetățean, prin manifestarea unui comportament moral activ, conștient, civilizat, responsabil.
Aplicând eficient și creator, cu ajutorul cunoștințelor și prin rezultatele activităților proprii, ideile, gândurile și părerile preșcolarului în diferite situații, suntem convinse că-i pregătim pentru toate provocările societății actuale.
SCOP:
experimentarea de către învățătoare și școlari a unor situații noi însușite în diverse stagii de formare și perfecționare, stimulative în vederea creșterii calității educației din toate unitățile preșcolare implicate;
educarea sentimentelor de prietenie, toleranță, altruism, modestie, armonie și bună dispoziție în relațiile cu copiii preșcolari și cadrele didactice;
valorificarea competențelor manageriale ale cadrelor didactice privind organizarea activităților curriculare și extracurriculare.
OBIECTIVE (SMART):
dezvoltarea capacității de utilizare corectă și eficientă a limbajului sub toate formele lui (verbal, non-verbal, artistic etc.) în situații specifice concrete;
inițierea unor activități comune care presupun dezvoltarea climatului afectiv – pozitiv în grup, creativitatea, aptitudinile și capacitățile intelectuale ale copiilor și cadrelor didactice;
formarea unor reprezentări concrete asupra mediului social și pregătirea copiilor pentru o o bună adaptare la provocările societății actuale și adaptarea comportamentului la situații inedite;
promovarea și implicarea tuturor factorilor responsabili cu educația copiilor (părinți, comunitatea locală, instituții non guvernamentale) în activități menite să desăvârșească formarea viitorului cetățean;
diseminarea exemplelor de bune practici și stimularea creativității și originalității în demersul didactic;
RESURSELE PROIECTULUI:
Resurse umane:
Școlari;
Cadre didactice;
Părinți, bunici, tutori legali;
Colaboratori permanenți și ocazionali;
Sponsori;
Alți parteneri (instituții/organizații implicate în educație).
b) Resurse materiale
Albume, pliante, diapozitive, CD-uri, aparat foto, videoproiector, laptop, reviste, scanner, imprimantă, hârtie, acuarele, creioane colorate, materiale din natură, recuzita pentru diverse programe artistice, lucrări plastice și practice, produse realizate în echipă, diplome pentru cadrele didactice și copiii participanți.
c) Resurse de timp
Anul școlar 2015-2016
d) Resurse de spațiu
Sălile de grupă ale grădinițelor implicate în parteneriat; localitățile aferente și împrejurimile acestora
PARTENERII PROIECTULUI:
Grădinița cu program normal nr. 3 Găești, structură a Școlii Radu cel Mare Găești
Grădinița cu program normal nr. 5 Găești, structură a Școlii Radu cel Mare Găești
Școala Specială Gimnazială Târgoviște
Grădinița cu program prelungit nr. 15 Târgoviște
Grădinița cu program prelungit nr. 46 București
Grădinița cu program normal Vinerea, Alba
Grădinița cu program normal Filipeștii de Târg, Prahova
Europe Direct Târgoviște
Liceul de Arte „Bălașa Doamna”
Biblioteca Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
BENEFICIARI:
Direcți: copii, părinți, cadre didactice;
Indirecți: comunitatea locală.
ECHIPA DE PROIECT:
COORDONATORI:
COLABORATORI:
ETAPELE DERULĂRII PROIECTULUI:
MONITORIZAREA PROIECTULUI:
expoziții tematice;
serbări și programe artistice;
concursuri;
vizite;
excursii;
albume foto;
înregistrări video;
portofolii;
EVALUAREA PROIECTULUI:
realizarea unei reviste a proiectului (imagini, impresii, mesaje, programe artistice, schimb de experiență didactică, etc.);
DISEMINAREA PROIECTULUI:
Prezentarea/diseminarea rezultatelor obținute prin: poșta electronică, articole în reviste de specialitate, simpozioane, în presa scrisă și audiovizuală.
Comisii metodice, cercuri pedagogice, consiliul reprezentativ al părinților, avizierul grădiniței.
Prezentul proiect educațional s-a încheiat în …. exemplare.
III.5. PROGRAM EDUCAȚIONAL ÎN PARTENERIAT CU TEATRUL ARLECHINUL – PLOIEȘTI
An școlar 2015 – 2016 – semestrul I –
MOTTO:
”Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească.”
TITLUL PROGRAMULUI: „Micii artiști”
PĂRȚILE:
ȘCOALA GIMNAZIALĂ. …, Adresa
TEATRUL PENTRU COPII „Arlechinul”, Adresa….,Telefon …
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA: Strada Calea Domnească nr. 127, Târgoviște, județul Dâmbovița, telefon 0245211891, fax. 0245613723
Inițiatorii și coordonatorii proiectului:
Cadre didactice colaboratoare:
Voluntari: părinți, bunici, personal nedidactic.
RESPONSABILITĂȚI:
Grădinița se obligă:
să asigure participarea preșcolarilor și cadrelor didactice la activitățile desfășurate;
să ofere spațiile și materialele logistice necesare;
să organizeze și să popularizeze activitățile;
să pregătească locul desfășurării activității;
să însoțească grupul de preșcolari;
să respecte calendarul activităților.
Instituția culturală invitată se obligă:
să respecte programul stabilit;
să antreneze copiii în participarea la acțiuni.
ARGUMENT
Parteneriatul „Micii artiști” e conceput ca o modalitate de cooperare între școlarii calsei pregătitoare și Teatrul „Arlechinul”, în vederea realizării unor activități educative extrașcolare și extracurriculare comune. Acest parteneriat își propune descoperirea și selectarea copiilor talentați, care dovedesc abilități de povestire și creare de povești, îndrumarea celorlalți și respectare unor reguli morale impuse/determinate de anumite situații.
Prin acest parteneriat ne-am propus să-i determinăm pe copii să manifeste interes pentru creațiile literare, să analizeze caracteristicile și comportamentele personajelor, să-și însușească comportamentele morale pozitive ale personajelor, să respecte regulile de comportare în timpul vizionării unor piese de teatru.
SCOPUL PROIECTULUI
– stimularea creativității, a imaginației artistice, a dezinvolturii în exprimare, a înclinațiilor artistice, a spiritului de competiție și cooperare, prin intermediul textelor literare și a personajelor;
– implicarea școlarilor în organizarea unor activități cu caracter educativ și extracurricular pentru formarea unei comportament moral adecvat;
OBIECTIVE:
– să desfășoare împreună activități de formare și dezvoltare a unor atitudini cu caracter cultural;
– să identifice elementele specifice teatrului: scenă, decor, actor etc.;
– să audieze texte literare în versuri sau proză, pentru a reține ideile acestora și pentru a recepta fluența, armonia, frumusețea frazei;
– să-și formeze abilitatea de a exprima liber și cu ușurință impresii, idei, sentimente;
– să utilizeze creativ diverse materiale în vederea realizării de lucrări plastic și practice;
– să manifeste prietenie, toleranță, înțelegere, colaborare, altruism, milă, generozitate, cinste, sinceritate, curaj, modestie dând dovadă de un comportament moral conștient;
GRUP ȚINTĂ: școlarii clasei pregătitoare;
RESURSE UMANE:
– actori
– elevi
– cadre didactice
– părinți, bunici, tutori
– personal nedidactic.
RESURSE MATERIALE: – costume, decoruri, cărți de povești, pliante, reviste pentru copii, planșe, coli albe/colorate, plastilină, acuarele, pensule, lipici, siluete pentru dramatizări.
RESURSE TEMPORALE:
Protocolul se desfășoară pe durata semmestrului I al anului școlar 2015-2016, cu posibilitate de prelungire.
Protocolul a fost redactat pentru fiecare instituție implicată.
DESCRIEREA PROGRAMULUI:
Vizionări de piese de teatru pentru copii în incinta grădiniței și în unitatea parteneră.
Activități desfășurate la grupe ce implică:
– audierea unor povești, povestiri, basme cu conținut moral-civic;
– lecturarea unor imagini ce sugerează o operă literară parcursă din care să reiasă un anumit comportament moral (dezirabil sau indezirabil);
– punerea în scenă a unor opere literare ce au fost însușite de către copii cu un puternic impact emoțional și care să stârnească controverse din punct de vedere moral;
– realizarea unor tablouri ce sugerează desfășurarea acțiunilor din operele literare ce implică un comportament moral dorit;
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR
EVALUAREA PROIECTULUI:
Programe artistice cu participarea părinților și a altor invitați;
Expoziție cu fotografiile realizate în timpul reprezentațiilor;
DISEMINAREA PROGRAMULUI:
Comisia metodică, ședințele/ lectoratele cu părinții, revista unității, Cercul pedagogic, concursuri, simpozioane, manifestări artistice.
Exemple de jocuri didactice/de rol:
1. „Spune cum este corect!”
Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect și anunțarea unui comportament social pozitiv, pornind de la un comportament antisocial sau negativ.
Participanți: părinți copii – fiecare alcătuind câte o echipă de doi jucători
Regulile jocului: Cartonașele cu comportamente au două părți: un comportament social pozitiv și un comportament antisocial. Ele vor fi împărțite echipelor formate dintr-un părinte și copilul său.
De exemplu: Cartonașele sub formă de clopoțel prezintă un copil care țipă la ceilalți, iar perechea cartonașului are o imagine cu copii calmi care-și respectă unul altuia părerile; cartonașele sub formă de floare prezintă copii care distrug mediul – rup flori și copii care protejează mediul.
Copilul va spune că nu avem voie să țipăm, să încercăm să ne impunem părerea printr-un comportament violent, fie el și verbal. Este corect să ne purtăm civilizat, să ne respectăm părerile, să ne ascultăm civilizat unii pe alții. Copilul care a luat cartonașul cu comportamentul nedorit va cere părinților să formeze propoziții în care să folosească diferite cuvinte ca: țipăt, calm, încet, ascultător etc. Cuvintele vor fi propuse de preșcolari, cu ajutorul părinților.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după însușirea lor de câte un părinte. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei și alege un cartonaș de o anumită formă, denumește succint elementul cu caracteristica lui – „un copil lovit”. Părintele care are celălalt cartonaș, având aceeași formă, se ridică și îl arată copilului. Acesta va enunța doar comportamentul pozitiv. Nu este voie să lovim. Toți suntem prieteni, ne întâlnim la școală, pentru a socializa/comunica/vorbi și pentru a ne juca.
În partea a doua a jocului, învățătoare împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpușă cu mâna ruptă, imagini cu copii care plantează flori, se joacă în parc, se joacă în fața mașinii etc. Copiii vor trebui să realizeze scurte povestiri, care să cuprindă și dialogul, colaborând cu adultul din echipă, dar și cu alți copii.
III. 7. PROIECT EDUCAȚIONAL NAȚIONAL DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
„PATRULA DE RECICLARE”
Educația ecologică se desfășoară într-o atmosferă relaxantă, folosindu-ne de strategii didactice interactive, unde interesul, aptitudinile și comunicarea să încurajeze implicarea individuală, inițiativele și opțiunile fiecăruia. Pentru a veni în sprijinul dorinței școlarilor, am implicat Clasa „PREGĂTITOARE – Puișorii năzdrăvani” în proiectul ecologic care se derulează la nivel național și vine în sprijinul copiilor, cadrelor didactice și mediului:
– Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu al Asociației Române pentru Reciclare – RoRec, derulat în unitățile de învățământ pre-universitar din București și din țară, cu sprijinul inspectoratelor școlare locale și cu avizul Ministerului Educației Naționale. Prin programul Patrula de Reciclare, Asociația RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri caracterizată prin simțul responsabilității, grija față de mediul înconjurător, implicare în comunitate și încredere în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate. Misiunea lor este simplă, dar în același timp deosebit de importantă, ei fiind o comunitate națională de tineri ecologiști activi, coordonați de cadre didactice ce stimulează semnificativ comportamentul responsabil față de natură în România, promovând colectarea selectivă a Deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comunitățile noastre.
La începutul anului școlar, în grădinițele, școlile și liceele înscrise, am format la grupă Patrula de Reciclare– o echipă de 15 preșcolari, îndrumați de mine ca profesor coordonator. Cu ajutorul materialelor educative puse la dispoziția lor de Asociația RoRec, le-am explicat copiilor potențialul de poluare al DEEE, conștientizând faptul că reducerea acestui risc depinde de fiecare dintre noi și devenim ambasadorii acestui mesaj ecologic în comunitățile noastre. Pe parcursul anului școlar, am inițiat, pe plan local, activități creative și de informare prin care am mobilizat microcomunitățile să colecteze responsabil deșeurile de echipamente electrice și electronice pentru a reduce poluarea și pentru a respecta obiectivele cantitative de colectare impuse de normele europene – 4 kilograme DEEE/locuitor anual.
Noi, agenții Patrulei de Reciclare am devenit motorul schimbării de mentalitate referitoare la reciclare, cu efecte pozitive pe termen lung. În această acțiune, începând cu lansarea din anul 2011 până la a patra ediție 2014-2015, s-a format o comunitate de peste 70.000 de elevi și peste 1800 de cadre didactice, reprezentând tot atâtea unități de învățământ (grădinițe, școli, licee) care promovează colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în toată România. Prin sutele de activități de informare și proiecte de creație desfășurate în comunitățile noastre, noi, copiii și profesorii, am contribuit la colectarea a peste 725.000 kg de DEEE în România.
ANEXE:
Exemplu de activitate:
Cuvinte fermecate
după Marcela Peneș
Exerciții de ințelegere a textului:
1.Răspunde la întrebări:
a) Cine l-a învățat pe copil cuvintele frumoase?
b).Care sunt cuvintele fermecate?
c).Cui adresăm aceste cuvinte?
Cum folosești tu aceste cuvinte ?
e)De ce crezi că aceste cuvinte sunt fermecate?
EXERCIȚII ORALE
3. Când folosești tu aceste cuvinte?
4. De ce este bine să folosim aceste cuvinte?
5. Dacă cineva ne vorbește urât, cum îi răspundem?
METODA CADRANELOR
UNITATEA TEMATICĂ : „Relațiile dintre oameni în situații normale”
TEMA: „Suntem civilizați”
STRATEGIA DIDACTICĂ: Metoda Cadranelor
METODA CIORCHINELUI
UNITATEA TEMATICĂ : „Trăsăturile morale ale persoanei”
TEMA: „Bunătate/Răutate”
STRATEGIA DIDACTICĂ: METODA CIORCHINELUI
TEXT SUPORT: „Cățelușul șchiop” de Elena Farago
Elevii vor fi grupați în trei echipe având ca sarcină să aleagă enunțurile care li se par potrivite pentru bunătate. Fiecare enunț scris pe o coală colorată, reprezintă o petală de la floarea pe care o vor lipi pe colile primite.
METODA CUBULUI
UNITATEA TEMATICĂ : „Trăsăturile morale ale persoanei”
TEMA: „Bunătate/Răutate”
STRATEGIA DIDACTICĂ: METODA CUBULUI
TEXT SUPORT: „Cățelușul șchiop” de Elena Farago
METODA CVINTET
UNITATEA TEMATICĂ : „Cetățenie Europeană”
TEMA: „Țara. Poporul”
STRATEGIA DIDACTICĂ: „CVINTET”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Formarea Conduitei Moral Civice la Varsta Scolara Mica (ID: 159432)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.