Forma de învățământ: zi [623490]

R O M Â N I A
MINISTERUL EDUCA ȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA EMANUE L DIN ORADEA

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator:

Lector univ. dr. Ovidiu Hanc

Absolvent: [anonimizat] , 2018

R O M Â N I A
MINISTERUL EDUCA ȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSIT ATEA EMANUEL DIN ORA DEA
FACULTATEA DE TEOLOG IE
STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
Specializarea : Teologie baptistă pastorală
Forma de învățământ: zi
Promoția 2018
MODELUL BIBLIC AL
RELAȚIEI SOȚ -SOȚIE
CONFORM RELA ȚIEI
CRISTOS -BISERICĂ

UN STUDIU EXEGETIC PE EFESENI 5:21-33
Coordonator:

Lector univ. dr. Ovidiu Hanc

Absolvent: [anonimizat] , 2018

2
CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 2
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 3
1. CONTEXTUL LITERAL ȘI ISTORIC AL EPISTOL EI CĂTRE EFESENI ………………….. 4
1.1. Autorul, d atarea și destinatarii epistolei ………………………….. ………………………….. ……… 5
1.1.1. Autorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 5
1.1.2. Datarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
1.1.3. Destinatarii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 7
1.2. Contextul istoric, c ultural și religios al epistolei către Efeseni ………………………….. ……. 9
1.2.1. Contextul Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 9
1.2.2. Contextul Cultural ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 10
1.2.3. Contextul Religios ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 12
1.3. Conceptul autorității și supunerii ………………………….. ………………………….. ……………… 13
1.3.1. Autorita tea bărbatului în cultura Greco -Romană ………………………….. ………………….. 13
1.3.2. Supunerea femeii în concepția seculară ………………………….. ………………………….. ….. 15
1.3.3. Conceptul creș tin asupra autor ității și supun erii ………………………….. …………………… 16
2. BAZELE FUNCȚIONĂR II FAMILIEI BIBLICE ………………………….. ………………………… 18
2.1. Originea familiei – Creată de Dumnezeu ………………………….. ………………………….. ….. 19
2.2. Supunerea – o problemă personală ………………………….. ………………………….. …………… 22
2.3. Dragostea – o cerință comună ………………………….. ………………………….. ………………….. 27
3. FAMILIA DUPĂ MODELUL LUI CRISTOS ȘI BISERICA ………………………….. ………… 30
3.1. Soț după modelul lui Cristos ………………………….. ………………………….. ……………………. 30
3.2. Soție după modelul Bisericii ………………………….. ………………………….. ……………………. 30
3.3. Relația soț -soție conform relției Cristos -Biserică ………………………….. ……………………. 30
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 32
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 33

3
INTRODUCERE

4
1. CONTEXT ELE EPISTOLEI CĂTRE EFES ENI
În fiecare epistolă a apostolului Pavel, și nu numai, învățătura creștină transmisă cu privire
la un anumit subiect se bazează în structura și argumentația ei pe contextul istoric , cultural și
religios al zonei și perioadei în care destinatarii trăiau. De multe ori, în învățătura transmisă
prin epistole, dar și în predicile lor înregistrate în scrierile din Faptele Apostolilor , apostolii se
folosesc de cultur a vremii pentru a exemplifica și a argumenta anumite principi i cu privire la
viața creștină și tot ceea ce implică aceasta. Deasemenea, pentru a -Și expune învățătura și
pentru a argumenta spusele Lui, Domnul Isus oferă deseori diferite pilde sau folosește diferite
corelații contextuale specifice vremii aceleia, utilizânt concepte pe care cei ce -L ascultau le
înțelegeau.
Apostolul Pavel, autorul epistolei către Efeseni, la fel ca în alte epistole pe care le scrie
caută și aici să îmbine învățătura pe care o transmite cu contextul cul tural și religios al
Efesului a celei vremi. Datorit ă acestui fapt și a rolului pe care îl are în interpretarea corectă a
pasajului biblic, acest prim capitol va trata tocmai acest context istoric , cultural și religios al
vremii și al locului în care trăi au destinatarii epistolei. Pentru a înțelege bine învățătura lui
Pavel și pentru a interpreta corect textul, este nevoie de o bună cunoștiință a datelor cu privire
la autorul, datarea și destinatarii epistolei. Mai apoi, aceste date delimitează contextual zona
geografică în care epistola trebuie să ajungă , cultura zonei respective și concepțiile religioase
ale locului și timpului în care destinatarii trăiau. Iar în final, pe baza acestor limitări, se poate
studia cu scopul unei corec te înțelegeri a textului, contextul istoric, cultural și religios al
vremii în care Pavel scrie epistola către Efeseni, și a locului căruia epistola însăși îi poartă
numele, Efes.
Deasemenea, conform metodei exegetice corecte pentru studierea și interpreta rea unui text,
disciplina exegetică impune înainte de toate studierea datelor cunoscute despre textul
respectiv, cu privire la autor, data scrierii și destinatari pe de o parte, și studierea contextului
istoric, cultural și religios în care acel text a fos t scris și înțeles într -un anumit punct al istoriei
umane pe de altă parte.
Observându -se deci importanța tuturor acestor date despre epistolă și a contextului în care
epistola este scrisă și citită spre împlinire, acest prim capitol va trata în detaliu ac este lucruri.
Se ridică deci câteva întrebări importante: care era modelul familial promovat de societatea
efesiană? Care era diferența dintre bărbat și femeie în cadrul familie? Cum era privită familia
creștină în prisma sistemului religios al Efesului? A cest prim capitol va căuta să ofere răspuns
la asemenea întrebări.

5
1.1. AUTORUL , DATAREA ȘI DESTINATARII EPIST OLEI
Un prim pas al studiului exegetic este contextul și studierea acestuia. Orice text este scris
într-un context istoric influențat de o anumită cult ură și bazat pe o anumită religie, toate
acestea influențând autorul. Ar trebui deci, ca și studierea și înțelegerea textului să se facă pe
baza acestui context. Tocmai de aceea, acest prim capitol se va ocupa de acest prim pas al
procesului exegetic, stud ierea contextului.
În cazul scrierilor epistolare ale Scripturii, este importantă de asemenea identificarea
autorului, a datării și a destinatarilor. Cunoscând autorul, este cunoscut și punctul lui de
vedere general cu privire la anumite teme, știind data scrierii epistolei se poate delimita mai
exact punctul în istorie împreună cu contextul acelui timp, iar identificând destinatarii
epistolei și locul în care aceștia trăiau, se poate studia contextul culștural și religios al acelui
loc.
1.1.1. Autorul
Conform con vingerilor de astăzi cu privire la autorul epistolei, acesta se prezintă pe sine ca
fiind Pavel (Efeseni 1:1). Autoritatea paulină asupra epistolei către Efeseni a fost acceptată în
mod univeral până la începutul secolului 19, când aceasta este pusă la înd oială. Au fost aduse
câteva argumente pentru a pune la îndoială faptul că Pavel a scris epistola, însă toate
argumentele aceste sunt fără un fundament solid si dărâmate.1
Asemănarea mare cu epistola către Coloseni a fost invocată ca argument pentru a pune la
îndoială autoritatea apostolului Pavel ca autor al epistolei către Efeseni. Acest argument este
însă mai mult o dovadă a datării epistolei, răspunsul la această aparentă problemă fiind faptul
că Efeseni si Coloseni au scrise în aceeași perioadă și au fo st destinate unor oameni care
trăiau în aceeași provincie Romană, Asia Mică.2 Deasemenea există asemănări în multe alte
epistole puline.
Mai e xistă un argument de ordin teologic care a fost adus pentru a pune sub semnul
întrebării autenticitatea pauline a scrisorii. Este vorba de anumite divergențe teologice și o
oarecare schimbare de perspectivă spun aceștia. Dacă în teologia pulină, justificare nu rezultă
din faptele legii ci vine doar prin har, prin credința în Isus Cristos, autorul cuprinde această
idee doar în 2:8, într -un mod foarte slabit ideatic. Deasemenea în Efeseni 2: 10, autorul
vorbește despre faptele bune, ceea ce Pavel nu face niciodată.3 Mai mult, faptele nu sunt puse

1 John Stott, The message of Ephesians (Leicester: Inter -Varsity Press, 2005), 17.
2 William Hendriksen, Ephesians (London: Th e Banner of Truth Trust, 1972), 33.
3 Rudolf Schnackenburg, The Epistle to the Ephesians, trad. Hel en Heron (Edinburgh: T&T Clark, 1991), 26.

6
nici alături de credință așa cum face Iacov (Iacov 2:14 -26). Dar trebuie lua t în considereare
faptul că autorul scrie pe baza aducerii împreună a evreilor și a neamurilor în Biserica lui Isus
Cristos, iar întreaga teologie a epistolei este la un stadiu mai profund. Demn de menționat mai
este și faptul că această epistolă este scri să cu o schimbare în perspectiva escatologică. Iar
toate aceste lucruri nu sunt o schimbare în teologie ci doar o neînsemnată schimbare de
accent.
Dintre cei care au adus aceste argumente, cei mai mulți atrag atenția asupra vocabularului
si stilului diferi t pe care Pavel le folosește aici, față de celelalte scrieri ale acestuia. Aceasta
este însă o gândire subiectivă. Diferite teme necesită cuvinte diferite și circumstanțele scrierii
crează diferite stări care pot fi observate în aceste scrieri.4
Pe de altă parte, există argumente care întăresc faptul că Pavel este autorul epistolei către
Efeseni. În primul rând, în Efeseni 1:1 Pavel se prezintă ca fiind autorul epistolei, așa cum s -a
văzut mai sus. Mai mult decât atât, nu doar la început, dar și la încheier ea epistolei, Pavel
încheie prezentându -și starea (încătușat 6:20) și spunând că Tihic, cel cu care trimite această
scrisoare le va spune mai mult despre starea lui. Care dintre ucenicii lui Pavel sau cine
altcineva s -ar prezenta pe sine însuși ca fiind Pa vel?
Schimbând contraargumentul c u privire la vocabularul în parte diferit, despre care s -a putut
observa mai sus că se datorează datorită temelor variate abordate în epistolă și a
împrejurărilor în care Pavel scrie această epistolă, se poate aduce defapt un argument în
favoarea faptului că Pavel este autorul de drept al epistolei. Nici un alt imitator nu ar fi
îndraznit să iasă din limbajul și vocabularul lui Pavel într -o încercare de a scrie o scrisoare,
imitându -l.5 Așadar un imitator nu ar fi riscat să scrie într -un stil ne -paulin, ci doar Pavel
însuși ar fi putut să scrie astfel, datorită îmrejurărilor, temelor și urgenței mesajului său.
Un alt argument în favoarea autenticității pauline , argumentul stilistic, constă în f aptul că
epistola către Efeseni are toate caracteristicile a aproape în mod universal toate celelalte
epistole ale lui Pavel cum sunt epistola către Romani, 1 și 2 Corinteni, Galateni, Filipeni și așa
mai departe. William Hendriksen arată acest șablon al epistolelor lui Pavel, care certi fică
autenticitatea epistolei către Efeseni ca fiind scrisă de Pavel.6
1.1.2. Datarea
Apostolul Pavel caută să sublinieze în epistolele lui cadrul în care el le scrie, cinci dintre
ele fiind scrise pe când apostolul era în inchisoare. Noul Testament arată acest f apt cu privire

4 Stott, The message of Ephesians, 18.
5 C. Leslie Mitton, The Epistle to the Ephesians (London: Oxford University Press, 1951), 28.
6 William Hendriksen, Galatians & Ephesians (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1990), 53.

7
la epistola către Coloseni, Filimon, Filipeni, 2 Timotei și epistola care face obi ectul acestui
studiu, Efeseni.7 În Efeseni 3:1, Pavel se numește întemnițatul lui Cristos arătând faptul că
atunci când scrie epistola aceasta se află întemniț at în închisoare.
Fiind scrisă în închisoare, data la care epistola a fost scrisă trebuie să fie târzie, spre
sfârșitul vieții lui Pavel. Data la care epistola către Efeseni a fost scrisă a fost considerată de
unii perioada detenției apostolului Pavel din Cezarea sau o anumită încarcerare în Efes, care
nu este înregistrată nicăieri. Însă datarea epistolei este câștigată de perioada întemnițării lui
Pavel la Roma, când acesta scrie și alte epistole.8 Această cea din urmă poziție este susținută
de majoritatea comentatorilor.
Cei care abandonează autoritatea lui Pavel ca autor al epistolei, o plasează ca fiind scrisă
undeva între anii 80 și 100 d.Cr., iar asta nu oferă o dată prea exactă. Aceștia susțin că
dovezile arată undeva spre anul 90 d.Cr., lucru dovedit de alte câteva fapte. În anul 110 d.Cr .,
Ignațiu niste scrisori în care spune că are cunoștință despre scrisoarea către Efeseni.9 Mai
mult, autorul Apocalipsei știa despre epistola către Efeseni. Chiar dacă data la care
Apocalipsa a fost scrisă este și e a nesigură, pe baza fapt ului că Efeseni e scrisă precedent
Apocalipsei se susține datarea epistolei către Efeseni nu cu mult după anul 90 d.Cr., conform
adepților faptului că nu Pavel a scris această epistolă.
De cealaltă parte, cei care îi atribuie lui P avel epistola către Efeseni susțin o altă dată, mult
mai timpurie. Dacă Pavel este autorul epistolei, atunci el a scris această epistolă în timpul
întemnițării lui din Roma, lucru susținut de majoritatea comentatorilor, așa cum s -a putut
vedea mai sus. În acest caz , epistola către Efeseni este datată undeva între anii 62 -64 d.Cr.,
spre sfârșitul vieții lui Pavel, nu mai târziu de această dată.10 Mai mult, apostolul Pavel moare
în anul 67 d.Cr., iar dacă el este autorul epistolei către Efeseni, este imposibil ca acesteia să i
se ofere o datare mai târzie.
1.1.3. Destinatarii
Epistola către Efeseni, alături de cea către Colosen i au multe versete sau învățături în
comun, fiind strâns legate una de cealaltă. Ambele scrisori sunt trimise de Pavel unor biserici

7 Stadelmann Helge, Epistola către Efeseni, vol. 14 (Korntal: Editura Lumina Lumii, 2001), 11.
8 Edmund. K Simpson și Frederick F. Bruce, Commentary on the Epistles to the Ephesians and Colossians
(Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing, 1968), 19.
9 Leslie C. Mitton, The new century bibl e commentary Ephesians (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans, 1989),
24.
10 Arthur G. Patzia, Ephesians, Colossians, Philemon, New Iternational Biblical Commentary (Peabody,
Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1990), 140.

8
din Asia ș i sunt expediate împreună prin aceeași persoană, Tihic.11 Acest lucru pare să arate
că ambele scrisori au fost scrise în același timp.
Legătura între Efeseni și Coloseni și legătura orașului Colose cu Laodicea și Hierapolis
(Coloseni 4:13,16) împreună cu le găturile cheie între Colose, Efes și provincia Asiei,
îndreaptă în direcția faptului că destinația acestor epistole este Asia, sau cel puțin Asia Mică
de vest.12 Astfel contextul geografic al scrisorii către Efeseni este stabilit.
Cu privire la destinatarii epistolei catre Efeseni, versetul 1 spune că ei sunt sfinți, referindu –
se la poporul lui Dumnezeu, sfinți pentru că au fost puși deoparte, ei sunt credincioși și sunt în
Cristos. Se pare că Pavel se gândește mai întâi la cei dintre neamuri. Acest fapt se poate
observa din Efeseni 2:1, unde se adresează destinatarilor lui prin cuvintele voi care altădată
erați dintre neamuri. Acest fapt corespunde deasemenea cu mărturisirea lui Pavel cu privire la
scopul lucrării sale (Efeseni 3:1) și cu faptul că el a fost pus de Dumnezeu apostol al
neamurilor.
Însă legat de cuvintele în Efes, din Efeseni 1:1, acestea sunt adăugate doar de unele
manuscrise. Cuvintele acestea nu pot fi însă găsite în manuscrisele pauline timpurii, care
datează din secolul al doilea. Mai mult , la mijlocul secolului al doilea, se pare că Marcion se
referă la epistola către Efeseni ca fiind adresată laodicenilor.13
Pentru că frază către Efeseni nu există în multe dintre manuscrisele timpurii, mulți
comentatori cred că scrisoarea este defapt una c iclică, scrisă cu intenția să circule prin toate
bisericile din Asia Mică. Este posibil ca faptul că a fost trimisă mai întâi în Efes a făcut ca
această scrisoare să rămână asociată în mod special cu biserica din Efes.14
Au existat câteva perspective care a u încercat să rezolve această problemă. Una dintre
păreri este că epistola a fost inițial scrisă pentru biserica din Laodicea, dar destinația ei a fost
schimbată ulterior. O altă perspectivă, constă în faptul că epistola nu este destinată unei
anumite bise rici, ci este o scrisoare circulară. Iar un alt punct de vedere susține faptul că
epistola este destinată efesenilor, celor veniți dintre neamuri și deci este scrisă în așa fel încât
să se potrivească tuturor creștinilor de felul acesta.15
Ipoteza unei scri sori ciclice, destinată unui cerc mai larg de destinatari, nu doar unei
singure biserici locale, pare cea mai plauzibilă dintre toate variantele de mai sus. În sprijinul
acestui punct de vedere îi vine faptul că în manuscrisele timpurii lipsesc cuvintele în Efes care

11 Helge, Epistola către Efeseni, 14:11.
12 Charles H. Talbert, Ephesians and Colossians (Grand Rapids: Baker Academic, 2007), 12.
13 John Stott, God’s new society (Leicester: Inter -Varsity Press, 1979), 7.
14 John F. MacArthur, Ephesians, The MacArthur New Testament Commentary (Chicago: Moody Bible
Institute, 1986), xxi.
15 Stott, God’s new society, 8.

9
să arate destinatarii, iar pe lângă acest lucru, nici la finalul epistolei nu se observă saluturile
specifice scrisorilor lui Pavel, pe care el le face în alte epistole cu destinație clară, ba chiar
încheie epistola într -un limbaj general (a se vedea capitolul 6:18 -24).
Se pare deci că epistola către Efeseni a început prin a fi o scrisoare ciclică destinată unui
grup de biserici din vestul Turciei moderne, Efesul fiind cea mai importantă dintre ele. Multe
biserici amintite în Scriptură în scrier ile lui Pavel și a ale lui Ioan, din apocalipsa, se aflau în
această zonă.
1.2. CONTEXTUL ISTORIC , CULTURAL ȘI RELIGIOS AL EPISTOLEI CĂTRE EFESENI
După cum în secolul XXI creștinul ca particular și implicit familia creștină ca instituție
sunt influențați într -o oarecare măsură de valorile pe care lumea seculară le promovează cu
privire la viață și familie, tot astfel creștinii destinatari ai epistoli studiate erau influențați de
valorile lumii de atunci. Este foarte important modelul pe care o familie creștină îl putea
vedea la o familie obișnuită, din afara bisericii, și impactul avut asupra bisericii de către tipul
familiei promovat în societatea efesiană. Atunci când creștinii din Efes au citit această
epistolă, cu siguranță aveau în minte imaginea tipului d e familie promovat în societate, pe
lângă imaginea tipului de familie prezentat de scrierile Scripturilor. Pe baza exemplului
familiei seculare de atunci Pavel scrie credincioșilor din Efes pentru a le arăta cum trebuie să
arate o familie creștină.
Scriptu ra Noului Testament, dar și Scriptura în întregimea ei, nu este scrisă într -un vid
religios în care oamenii aveau nevoie de o direcție în această privință. Dimpotrivă, Scriptura
este scrisă într -un context cultural care dicta mersul vieții împreună cu toat e aspectele ei și
într-un context religios care era de cele mai multe ori în totalitate contrar religiei iudaice, în
cadrul Vechiului Testament, sau contrar noii credințe creștine, în cazul Noului Testament.
Așadar, faptul că epistola către Efeseni a fost scrisă într -o astfel de situație, într -un anumit
context istoric, cultural și religios, arată importanță studierii acestor contexte în vederea
înțelegerii și interpretării cărții în întregime și implicit a pasajului studiat.
1.2.1. Contextul Istoric
Efes are o is torie de admirat. Este posibil ca Efesul să fie cunoscut în textele hitite scrise cu
2000 de ani î.Cr., ca Apasa.16 Astfel că în timpul Vechiului Testament, Asia și implicit Efesul,
făcea parte din religia antică hitită. S -au descoperit o mulțime de table c e conțineau hieroglife

16 Paul Lawrence, Atlas de istorie biblică (Oradea: Casa Cărții, 2008), 158.

10
folosite pentru a indica anumite zeități hetite. Toate acestea sunt datate între aproximativ 1100
și aproximativ 700 î.Cr.17
Efesul, sub Imperiului Roman, era capitala Asiei. A fost inițial o colonie Grecească. Fiind
un oraș liber, s -a bucurat sub Imperiul Roman de dreptul de a avea propriul guvern.
Constituția orașului era în mare parte democratică. Autoritatea municipală era investită în
Senat și în Adunarea oamenilor. Exista deasemenea și categoria de funcționar al orașului, care
era un ofițer pus în conducerea arhivelor orașului, care promulga legi și avea mare cinste și
autoritate în Efes.18
Din punct de vedere geografic, Efesul era situat între Galatia și coasta de nord -vest a mării
Egee, pe care se afla și cetatea Filipi. În biser icile din Filipi si mai ale din Galatia, apostolul
Pavel are de confruntat problea iudaizatorilor (Galateni 5:2 -4; 7; 12; Filipeni 3:2, 18, 19).
Având în vedere vecinii Efesului și luptele pe care Pavel le duce în epistolele sale către
bisericile din acest e două localități, este clar înțeles faptul că într -o oarecare măsură, biserica
din Efes era confruntată cu aceeași problemă a iudaizatorilor.19 Chiar dacă nu este atât de
evidentă această luptă, apostolul încearcă să demonstreze atotsuficiența lui Cristos pentru
creștinii iudei, dar și pentru cei dintre neamuri (Efeseni 2:19 -22).
Efesul era un important oraș -port cu o populație de aproximativ 2 50 de mii de locuitori.
Însă datorită aluviunilor, apele portului erau superficiale și tot mai greu de navigat, cee a ce
dădea mari dificultăți navigatorilor. Ruinele orașului se află astăzi la aproximativ 10 kilometri
față de țărm, fapt ce dovedește această problemă cu care Efesul se confrunta în zilele
apostolului Pavel.20 Acest lucru este important deoarece afecta eco nomia. Dacă beneficul
portuar aducea prosperitate economiei, în vremea lui Pavel această caracteristică a Efesului nu
mai contribuie atât de mult la economia orașului, alternativa fiind cultul religios și vânzările
din cadrul acestuia.
1.2.2. Contextul Cultural
Cultura Efesului a fost în mare parte elenă, ca urmare a cuceririlor din trecut ale lui
Alexandru cel Mare, dar a fost și o cultură romană, datorită stăpânirii Imperiului Roman în
perioada scrierii epistolei către Efeseni și a aceste zone geografice. Alexan dru cel Mare, sau
Alexandru Macedon, a dorit să cucerească întreaga lume cunoscută și să răspândească cultura
elenă. În campaniile lui militare, plecând din Grecia, între anii 330 -323 î.Cr. acesta a cucerit

17 William F. Albright, Archeology and the Religion of Israel (Baltimore: The Johns Hopkins Press, 1942),
55.
18 Charles Hodge, The Epistle to the Ephesians (London: The Ba nner of Truth Trust, 1964), 5.
19 Beniamin Fărăgău, Efeseni (Cluj Napoca: Logos, 1994), 34.
20 Lawrence, Atlas de istorie biblică, 158.

11
aproape în întregime tot Estul Apropiat. În terit oriile cucerite de Alexandru cel Mare intră
inclusiv teritoriile Asiei, prin urmare și Efesul. Ulterior cucerilrilor unui teritoriu, grecii
instituiau un regim de conducere loial și implementau cultura grecească cu tot ceea ce
cuprindea ea. După moartea lu i Alexandru, teritoriile cucerite de el au fost împărțite
succes orilor săi, care au introdus forme tipice ale culturii elene, cum ar fi sportul, teatrul,
asociațiile sociale, cultura și religia.21
Efesul era un centru comercial bogat, localizat pe un liman care chema lumea la comerț.
Așa cum s -a văzut mai sus, economia orașului se baza pe comerț, care era bazat pe cultul
religios și pe turism. Efesul era un oraș principal din zona Asiei, așa că nu e de mirare că în
călătoriile lui misionare, Pavel a rămas ti p de trei ani în Efes (Faptele Apostolilor 20:31) și din
acest oraș s -a răspândit Evanghelia în toată Asia (Faptele Apostolilor 19:10).22
Dintre cele șapte minuni ale lumii antice, trei, Mousoleul din Halicarnas, Colosul din
Rhodes și Templul lui Artemis di n Efes, se aflau în Asia. În primul secol creștin, existau
multe centre urbane în acest sector al Asiei, în care cultura era foarte bine dezvoltată și care
erau unele din cele mai bune exemple pentru viața urbană din întreg imperiul. O privire de
ansamblu prin prisma Noului Testament asupra acestor centre, arată o listă de locuri a căror
influență a fost decisivă în activitatea creștină a secolului I. Toate aceste orașe erau total
influențate de cultura Greco -Romană.23
Fiind un oraș bine dezvoltat cultural, Efesul era un oraș cosmopolitan și multietnic. Pe
lângă locuitorii indigeni ai orașului, Efesul mai găzduia și egipteni, greci, romani și se pare că
exista și o puternică comunitate evreiască.24 Efesul era unul dintre cele cinci orașe majore ale
Imperiului Roman alături de Roma, Corint, Antiohia și Alexandria. Era un oraș mare numit și
Metropola Asiei. Iar o asemenea metropolă trebuia să aibă o cultură foarte dezvoltată, lucru
care este adevărat în privința Efesului.
Efesul era deasemenea un important centru pentru sporturi. Orașul găzduia cea mai mare
arenă greceasă de sporturi care avea douăzeci și cinci de mii de locuri și era folosit pentru
curse de care și lupte.25 Exista deci, din punct de vedere cultural, o puternică influență a
culturii grecești, în ce ea ce privește sporturile, dar nu numai. Pe lângă sporturi, cultura
Efesului punea mult accent pe religios, lucru ce se va vedea în continuare.

21 Fred Wight, Manners and Customs of Bible Lands (Chicago: Moody Press, 1953), 194.
22 Warren W Wiersbe, Comentariul lui Warren Wiersbe pe Noul Testament (Oradea: Metanoia, 2009), 548.
23 McKee J. Adams, Biblical Backgrounds (Nashville, Tennessee: Broadman Press, 1965), 181.
24 Clinton E. Arnold, ed., Zondervan illustrated Bible backgrounds commentary (Grand Rapids: Zondervan,
2002), 302.
25 Sam Gordon, The Genius of Grace (Belfast: Ambassador Publications, 2003), 15.

12
Prin urmare, din punct de vedere cultural, Efesul era unul dintre cele mai dezvoltate orașe
ale primului secol. Una dintre cele șapte minuni ale lumii se afla acolo, Templul Afroditei,
care așa cum se va vedea afectează viața religioasă a Efesului. Deasemenea, cultura Greco –
Romană, cu tot ce cuprindea ea, stabilea concepția și filosofia seculară cu privire la viață și
univers, cu privire la natura umană și la divinitate.
1.2.3. Contextul Religios
Contextul religios al vremii în care apostolul Pavel scrie bisericii din Efes este unul păgân.
Pledoaria lui Pavel este pentru plinătatea Duhului Sfânt în viața credinciosului, car e să se
răsfrângă în toate domeniile vieții și în toate relațiile omului, cu cei din jur, dar și cu
Dumnezeu. Începând cu versetul 18, este clară această intenție a apostolului. În constrast cu
păgânii, care considerau că sunt aproape de divinitate în beți e și extaz, credincioșii trebuie să
fie plini de Duh, nu îmbătați de vin.
Evreilor din Efes le era permisă libertatea de a își practica religia proprie, potrivit
propriilor tradiții. Deasemenea, conform datelor pe cale Luca le oferă în cartea Faptele
Apost olilor capitolul 19, se pare că exista o sinagogă a evreilor în Efes, und e Pavel, așa cum
obișnuia, începe să predice Evanghelia. Dar, dacă pentru religia iudaică exista o oarecare
libertate, noua religie creștină avea parte de opoziție.
Pavel a înființat biserica creștină din Efes după șederea lui de optsprezece luni în Corint și
înainte de o vizită în Ierusalim. Aici el a fost ajutat de un cuplu de evrei creștini din Roma,
Priscila și Aquila. Pavel a început să predice Evanghelia în sinagogă , iar mai apoi , datorită
opoziției, în centrul cultural al orașului. Biserica primară din Efes era compusă din mulți evrei
convertiți și din neamuri, care veneau din culte păgâne, în special cultul lui Artemis.26
Din punct de vedere religios, Efesul era un oraș păgân. Ex istau multe ritualuri păgâne și tot
felul de ciudățenii care se făceau în numele religiei lor păgâne. Influențați fiind de mitologia
Romană, religia Efesului era bazată pe cultul zeiței Artemis, cunoscută și sub numele de
Diana, despre care ei credeau că a căzut din cer.27 Mai mult decât atât, așa cum s -a menționat,
Efesul se mândrea cu una dintre cele șapte minuni ale lumii, Templul lui Artemis. Carte a
Faptele Apostolilor arată că zeiței Diana a Efesenilor i se închinau oamenii în toată provincia
Asiei și p rin întreaga lume (Faptele Apostolilor 19:27).
Este deasemenea important ca epistola să fie înțeleasă în lumina cultului imperial care a
apărut în imperiul Roman și care era dezvoltat în viața civică din Efes. Au existat multe

26 Arnol d, Zondervan illustrated Bible backgrounds commentary, 302.
27 Gordon, The Genius of Grace, 15.

13
imagini a deității lui August us în toate centrele urbane ale lumii Romane ale primului secol.
Închinarea către împărat și familia acestuia, a fost o realitate proeminentă la toate nivelele
sociale în Asia. Efes era în mod special un centru important al cultului imperial.28
1.3. CONCEPTUL AU TORITĂȚII ȘI SUPUNERII
Viața familială în cadrul poporului Israel, dar nu numai, era puternică în timpurile biblice.
Membrii familiei, bunici, părinți, copii și probabil și alte rude formau o unitate socială unică
și în cea mai mare parte locuiau aproape u nii de alții.
În ceea ce privește formarea familiei, în vremurile biblice ale primului secol, soții nu aveau
foarte mare libertate de alegere a viitorului partener de viață așa cum există în secolul xxi.
Această libertate apare mai târziu. Deși nu era așa barbaric precum pare, majoritatea
căsătoriilor dintre tineri erau aranjate de părinți. Lucrul acesta se întâmpla datorită faptului că
vârsta căsătoriilor era mult mai fragedă și din cauza îngrijorării familiilor israelite de a -și
alege soții fiilor lor din același popor.29 Desigur, acest lucru nu era întâlnit doar în cadrul
poporului Israel.
Biblia înregistrează unele căsătorii în general ale bărbaților evrei cu femei străine, în unele
cazuri aceste femei devenind mamele unor oameni mari în Israel. Istoria p redecesorilor și
urmașilor regelui David este plină de astfel de exemple, cum ar fi Tamar, Rut și chiar soția
acestuia, Batșeba. Femeile străine erau însă asociate cu culturile fertilității, cu seducția,
prostituția și necredincioșie, tocmai de aceea Dumne zeu interzice poporului Său astfel de
căsătorii.30 Tocmai aceste căsătorii duc în final poporul în rătăcire și idolatrie.
În ceea ce privește lumea păgână din punct de vedere religios, în timpul în care Pavel scrie
epistola aceasta, lumea sub Imperiul Roman a primului secol d.Cr., era din punct de vedere
cultural și social într -o stare fluctuantă. Două culturi foarte diferite, greacă și romană, s -au
unit și ca rezultat standardele vieții publice și sociale s -au schimbat considerabil.
1.3.1. Autoritatea bărbatului î n cultura Greco -Romană
Bărbatul, în calitate de părinte era considerat conducătorul familiei lui. Familia orientală
antică a fost ca un mic imperiu în care bărbatul era conducătorul suprem. În familie, porunca
bărbatului era supremă. Bărbatul avea autorita te asupra soției, asupra copiilor, asupra copiilor
copiilor, asupra servitorilor și asupra tuturor posesiunilor sale. Mai mult, dacă bărbatul ocupa

28 Frank Thielman, Ephesians, Baker Exegetical Commentary on the New Testament (Grand Rapids: Baker
Academic, 2010), 20.
29 John A. Thompson, Handbook o f life in Bible times (Leicester: Inter -Varsity Press, 1986), 85.
30 Athalya Brenner, The Israelite woman: social role and literary type in biblical narrative, The Biblical
seminar (Sheffield: JSOT, 1994), 118.

14
poziția de conducere într -o comunitate, autoritatea bărbatului ca părinte se extindea asupra
întregului numă r de persoane care faceau parte din acea comunitate.31
Succesiunea autorității pe care părintele o avea în familie era predată fiului celui mai mare
al acestuia care prelua poziția de conducere după moartea tatălui său. Acest lucru era valabil
atât în cadru l familiei, cât și în cadrul unei întregi comunități. Mai consta în autoritatea
bărbatului și să numească succesor al autorității lui și pe un alt fiu decât cel mai în vârstă,
după cum Isaac a fost succesorul lui Iacov în locul lui Esau.
Autoritatea pe car e o avea un bărbat față de o femeie mai este arătată și de preferința
familiilor antice, în mod special al părintelui, de a avea copii de parte bărbătească. Băieții erau
doriți pentru că ei creșteau mărimea, bogăția și importanța familiei sau a clanului. C ând un
barbat se căsătorea, își aducea acasă soția și astfel familia creștea, pe când atunci când o
femeie se căsătorea, ea trebuia să plece și astfel familia scădea în număr.32 Preferința copiilor
de parte bărbătească nu era bazată doar pe aspectul creșter ii sau scăderii familiei, ci și de
poziția și imaginea privilegiată pe care bărbatul o avea în societate.
Un bărbat deținea autoritate în societatea antică păgnă și prin meseria pe care acesta o
presta. De multe ori, anumite meserii aduceau cu sine o oarec are autoritate, mai mică sau mai
mare. Din acest punct de vedere, autoritatea cea mai mare o deținea conducătorul comunității,
care așa cum s -a observat mai sus, avea autoritate peste întreaga comunitate. Exista deci o
ierarhizare a autorității și în rându l bărbaților față de alți bărbați, dar asta nu anula autoritatea
și superioritatea oricărui bărbat asupra unei femei.
În lumea primului secol, Imperiul Roman a fost o îmbinare de cetăți, state și teritorii
independente care aveau propria conducere, dar car e erau supuse guvernului central. Așa cum
s-a văzut mai sus, Efesul era și el un astfel de oraș anexat Imperiului Roman și care datorită
importanței sale în zonă a fost denumit orașul capitală al provinciei Asia. Fiind un oraș mare,
bine dezvoltat cultural , promova artele, literatura, muzica, teatrul, arhitectura, sporturile în
arenă, școala și știința.33 Datorită faptului că bărbatul era cel cu autoritate și femeia era văzuta
ca inferioară, doar bărbații aveau acces la toate aceste mijloace culturale ale Ef esului și erau
favorizați în defavoarea femeilor care aveau rolul de casnice, care să se ocupe de casa lor și de
creșterea copiilor. Bărbatul era considerat superior, iar superioritatea bărbatului față de femeie
era aceea care îi conferea acestuia autorita te.

31 Wight, Manners and Customs of Bible Lands, 103.
32 Wight, 108.
33 Merrill C. Tenney și Walter M. Dunnett, New Testament survey , Rev (Grand Rapids, Mich. : Leicester,
England: W.B. Eerdmans Pub. Co. ; Inter -Varsity Press, 1985), 4 2.

15
1.3.2. Supunerea femeii în concepția seculară
Spre deosebire de liderii religioși ai lui Israel, bărbații din națiunile contemporane cu
istoria biblică considerau că femeile sunt creaturi inferioare. Cultura si filosofia păgână plasa
femeia la un nivel social între omul liber și sclav și o privea de sus. Cato cel Bătrân al Romei
considera că dacă o femeie era prinsă săvârșind adulter, bărbatul ei o putea condamna la
moarte fără judecată, pe când dacă bărbatul este cel cel prins de soția lui săvârșind adulterul ,
femeia nu avea dreptul să -i facă ceva bărbatului ei.34
Femeia avea un statut juridic inferior față de bărbat, beneficiind de drepturi inferioare față
de acesta din urmă. Spre exemplu, un bărbat putea divorța de soția lui dacă dorea și considera
că a gă sit la aceasta un motiv care să fie pricină de divorț, dar o femeie nu putea să facă acest
pas chiar dacă ar fi avut vreun motiv. 35 Acest lucru era valabil în cultura antică păgână, adică
între cei care nu făceau parte din poporul ales al lui Dumnezeu, dar er a găsit și în cultura
evreiască.
În grecia antică femeia era considerată puțin mai mult decât un animal și era privită doar ca
un mijloc de procreere, care să facă copii și să îngrijească de ei și de bărbatul ei. Femeia era
considerată mult inferioară bărb atului pentru că aparținea unui gen inferior.36 Spre deosebire
de poporul evreu, grecii nu erau preocupați de curăție morală astfel că prostituția,
homosexualitatea și alte lucruri de felul acesta erau tolera te sau chiar instituționalizate, astfel
că femeia era și mai mult desconsiderată.
Perspectiva romană asupra căsătoriei punea această instituție la un nivel mai înalt decât
perspectiva grecească. Cu toate că era supusă sub autoritatea bărbatului ei, femeia romană,
mai ales în calitate de mamă, se bucura d e o anumită demnitate, de libertate și egalitate
împreună cu soțul ei. Dacă la început, în cultura romană, puritatea morală era o virtute, pe
parcursul primului secol al domniei Imperiului Roman, datorită amestecării culturilor și a
creșterii bogăției, perspectiva diferită asupra femeii a dus la o emancipare crescută a acesteia
și la declinul standardelor morale.37
Poziția unei femei din poporul evreu era mult privilegiată față de poziție u nei femei hitite.
În unele zone păgâne, femeia era considerată inferi oară și tratată aproape ca un obiect. În
poporul evreu însă, deși era considerată inferioară într -o oarecare măsură, femeia era totuși
privită cu respect și beneficia de drepturi care să îi confere sigurață și să o protejeze. În primul

34 Edith Deen, The Bible’s legacy for Womanhood (Garden City: Doubleday & Company, 1969), 222.
35 Merril l Chapin Tenney, James Innell Packer, și William White, Viata cotidiana in vremurile biblice.
(Fagaras: Agape, 1997), 26.
36 Mary J. Evans, Woman in the Bible, 1. Aufl (Exeter: The Paternoster Press, 1983), 39.
37 Evans, 39.

16
secol d.Cr. singura sferă de influență a femeii era familia ei, unde ea trebuia să fie protejată de
soț și să i se poarte de grijă.38
Chiar dacă a existat o părere comună că femeia este inferioară bărbatului și că în cadrul
căsătoriei aceasta trebuie să fie supusă bărbatului e i și să facă tot ce spune el, accentul care era
pus pe acest fapt diferea de la o cultură la alta. Exista pe de o parte poporul evreu care
susținea supunerea femeii față de bărbat dar oferea totuși respect femeii și avea Legea dată de
Dumnezeu prin care fe meia era protejată și avea drepturi , dar pe de altă parte existau și unele
culturi păgâne care nu doar că nu ofereau vreun drept femeii dar o considerau pe aceasta
aproape ca pe un obiect deținut cu care bărbatul făcea ce voia. Totuși, în primul secol, dat orită
culturii romane, femeia a început să fie privită cu respect, să aibă drepturi și chiar autoritate.
1.3.3. Conceptul creștin asupra autorității și supunerii
Israeliții din vremurile biblice considerau într -o oarecare măsură că bărbații sunt mai
importanți de cât femeile. Tatăl sau fiul întâi născut luau deciziile care îi priveau și pe ceilalți
membrii ai familiei, iar femeile trebuieau în general să tacă. Modul în care erau tratate femeile
în societatea israelită este arătat deci prin această structurp familia lă patriarhală. Fiicele erau
crescute și învățate să se supună tatălui lor fără întrebări, iar mai apoi, după ce se măritau să
se supună în același fel soților lor.39
Exista deci și în poporul Israel perspectiva că femia este inferioară bărbatului în valoar ea
ei, în societate și în familie . Cu toate acestea, o femeie valora mai mult decât un articol de
cormerț pentru că avea un rol important în familie. O femeie nu s -ar fi gândit să aibă o
meserie în afara casei ei. Fiecare tânără era învățată de mama ei să îngrijească casa șii să -și
crească copii, acesta fiind rolul important pe care femeia îl avea în familie.
Lupta modernă pentru stabilirea egalității între un bărbat și o femeie, face să dea impresia
că femeile au fost întotdeauna considerate inferioare. Ac est lucru nu este în totalitate adevărat
în unele perioade. În perioada Vechiului Testament, învățătura iudaică era orientată în
favoarea bărbatului, iar femeia era pusă într -o clasă inferioară atât social cât și spiritual. Dar
mai târziu, la începutul bis ericii, în credința creștină, femeilor le -a fost acordat un grad înalt
de resepct și un alt statut, chiar dacă rolurile lor practice ca mame și casnice nu au fost
schimbate .40

38 Ben Witherington, Women in the Ministry of Jesus: A Study of Jesus’ Attitudes to Women and Their Roles as
Reflected in His Earthly Life , Reprinted, Monograph Series / Society for New Testament Studies 51 (Cambridge:
Cambridge Univ. Press, 1998), 2.
39 Tenney, Packer, și White, Viata cotidiana in vremurile biblice., 24.
40 Thompson, Handbook of life in Bible times, 88.

17
În anul 53 d.Cr. apostolul Pavel a vizitat Efesul și a plantat o biserică în acea stă metropolă
a Asiei. După scurt timp a plecat din Efes, dar s -a întors după câțiva ani și a stat o perioadă ai
lungă, astfell că mulți ceretători ai Scripturii consideră că Pavel a scris epistolele către
Corinteni, coloseni și Filimon, pe când se afla în Efes. După execuția lui Pavel la Roma în 64
d.Cr., apostolul Ioan a devenit liderul bisericii din Efes.41 Astfel că , datorită implicării directe
a apostolilor Pavel și Ioan în biserica din Efes , aceasta era foarte bine dezvoltată din punct de
vedere al doc trinei creștine. Efesul a fost un oraș important nu doar pentru economia Romană,
dar și pentru lumea creștină a vreii.
În ideea despre viața creștinului, trăită cu înțelepciune și în plinătatea Duhului Sfânt, Pavel
arată cum se poate ajunge la o astfel de viață. Punctul cel mai important, în versetul 21, este
faptul că Duhul îi umple pe creștini pentru că aceștia se supun unii altora în frica lui Cristos.
Pe baza acestei supuneri, creștinul trăiește în raport cu ceilalți, în toate domeniile vieții lui, în
ceea ce privește familia, cariera și relațiile pe care acestea le implică.
Așa cum s -a putut vedea mai sus, atât în cultura iudaică, dar cu mult mai mult în concepția
credinței creștine, egalitatea între bărbat și femeie era mai mare decât în concepția păg ână a
vremii. Ba chiar noua religie se baza pe învățătura lui Isus Cristos care a propovăduit
egalitatea omului în ochii lui Dumnezeu în ceea ce privește valoarea lui, nevoia lui de
mântuire și harul mântuirii dăruit oricui va crede în El. Biblia vorbește despre faptul că, odată
cu jertfa lui Cristos și învierea Lui, nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici
slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiasc ă, fiindcă toți sunteți una în
Cristos Isus (Galateni 3: 28). Așadar, atunci când privește la valoarea omului, Dumnezeu nu
ține cont de naționalitate, nici de statutul social și nici de sex, pentru că și iudeul și cel dintre
neamuri, și stăpânul și robul, și bărbatul și femeia sunt egali ontologic.
În concepția creștină auto ritatea finală o are Dumnezeu, iar toți credincioșii trebuie să Îi fie
supuși lui Dumnezeu. În ceea ce privește bărbatul și femeia în concepția creștină aceștia sunt
egali ca valoare, au aceleași drepturi și dispun de aceleași responsabilități. Conform
învățăturii creștine, credincioșii trebuie să se supună celorlalți în frica lui Cristos, astfel că nu
există cineva superior și altcineva inferior. În cadrul căsătoriei există totuși o ierarhizare a
bărbatului față de femeie doar din punct de vedere al rolulu i pe care acesta îl are în familie ,
bărbatul deținând autoritatea spirituală ca cel care trebuie să își înfățișeze soția înaintea lui
Dumnezeu, așa cu m va face Cristos cu Biserica Sa . Acest adevăr pe care Pavel îl transmite
credincioșilor din Efes va fi de taliat în capitolul următor.

41 Richard R. Losch, The uttermost part of the earth: a guide to places in the Bible (Grand Rapids, Mich:
W.B. Eerdmans, 2005), 91.

18
2. BAZELE FUNCȚIONĂRII FAMILIEI BIBLICE
Ca o casă căreia înainte de ziduri i se pune la bază o fundație, și în cadrul familiei bilbice
există câteva lucruri care stau la baza acesteia și pe care aceasta trebuie să fie clădită . În acest
capitol se vor prezenta bazele pe care familia trebuie construită și după care familia ca întreg,
compus din bărbat și femeie, trebuie să funcționeze. În primul rând se va vedea originea
familiei, unde își are aceasta începutul și cine a creat famili a. Se va vedea conform Scripturii
că Dumnezeu este Întemeietorul familiei, implicația acestui adevăr biblic fiind faptul că doar
El, în calitate de Întemeietor al familiei, are dreptul de a da bazele familiei, rolurile familiale
și să stabilească cum trebu ie să arate o familie, lucruri pe care Dumnezeu le face în Sfânta
Scriptură.
Sunt două lucruri principale, pe care Efeseni 5 le subliniază cu privire la bazele
funcționării familiei: supunerea și dragostea. În versetul 22 al capitolului 5, versetul cu care
începe pasajul scriptural studiat, vorbește despre supunere, ceea ce se poate descoperi
dealungul pasajului și în alte versete. Deasemenea, începând cu versetul 25 se vorbește
despre, dragoste, ca fiind una din bazele familiei, lucru care nu trebuie să li psească. La prima
vedere se pare că Pavel, autorul epistolei către Efeseni, lasă de înțeles că supunerea este doar
datoria soției, baza pe care trebuie să zidească aceasta în relația de familie. Tot astfel,
dragostea, pare ca este datoria care îe revine do ar bărbatului în raport cu soția sa. Prin urmare,
se vor studia în continuare aceste două baze ale familiei, pentru a vedea ce semnifică ele și
care este aria lor de influență în familia după modelul pe care Dumnezeu, prin apostolul
Pavel, îl lasă aici, în cartea Efeseni.
Cea mai mare parte a vieților noastre este trăită în termenii relațiilor cu alte persoane. Pavel
aferă în efeseni trei relații de bază: soț și soție, părinți și copii, angajatori și angajați. Această
lucrare va trata în mod strict doar pri ma relație, respectiv relația soț -soție. Însă înainte să intre
în detaliile despre această relație, textul biblic stipulează de la început un principiu general
care trebuie să guverneze inclusiv relația soț -soție: supuneți -vă unii altora în frica lui Crist os
(Efeseni 5:21).42 Considerând deci, acest principiu universal cu privire la supunere în relația
soț-soție, pare că această bază a funcționării familiei nu se răsfrânge doar asupra soției, ci și
asupra soțului, pentru ca în până la urmă, ambii trebuie să fie supuși lui Cristos.

42 Peter Jeffery, Opening up Ephesians (Darlington: Solid Ground Books, 2002), 63.

19
2.1. ORIGINEA FAMILIEI – CREATĂ DE DUMNEZEU
La începutul creației, după ce Dumnezeu îl crează pe Adam, declară în Cuvântul Său: Nu
este bine ca omul să fie singur (Genesa 2:18). Datorită acestui fapt, Dumnezeu a creat și
femeia ca aju tor potrivit pentru bărbat. Adam a privit în jur la tot ceea ce Dumnezeu a creat și
a observat că fiecare creatură avea un partener propriu. Adam a observat de asemenea că în
toată creația nimic nu i se potrivea ca partener.43 Dumnezeu acoperă această nevoi e a omului
prin facerea femei, pe care Adam o numește ișa, Eva. Dumnezeu a creat omul, parte
bărbătească și par te femeiască, astfel că bărbatului, Adam, îi dă femeia, pe Eva.
Dumnezeu a creat ființele umane după chipul Său, așa cum spune Geneza 1:27, Dumne zeu
a făcut pe om după chupul său. Fiind creat după chipul lui Dumnezeu, omul era înzestrat cu
capabilitatea de a crea o astfel de unitate interpersonală. De fapt, femeia a fost creată după
Adam, din Adam și pentru Adam, tocmai pentru ca împreună să formez e o astfel de relație de
unitate. Unitatea interpersonală se răsfrânge atât în familia umană cât și în familia spirituală,
în biserică.44 Apostolul Pavel dă dovadă că este conștient de acest lucru atunci când compară
familia umană cu familia spirituală, re lația dintre soț și soția sa și relația dintre Cristos și
Biserica Sa.
Ultima parte a versetului 27 din Geneza 1, subliniază un aspect foarte important cu privire
la primii oameni, parte bărbătească și parte femeiască i -a făcut. Pe de o parte acest lucru
demonnstreză crearea omului după chipul lui Dumnezeu și faptul că omul reflectă pluralitatea
Persoanelor Sfintei Treimi, cel puțin într -o anumită măsură, iar pe de altă parte acest adevăr
declarat aici arată cum a arătat și cum trebuie să arate familia inst ituită de Dumnezeu, între un
bărbat și o femeie.
Cel care instituie familia este Dumnezeu, atunci când după ce l -a creat pe om, a creat -o și
pe femeie și i -a adus împreună. Atunci când Adam o vede pe femeia pe care Dumnezeu a
creat -o pentru el, acesta stri gă iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din
carnea mea! (Geneza 2:23), recunoscând astfel că în sfârșit are și el un ajutor potrivit lui, așa
cum toate animalele create au avut. Scopul pentru care femeia a fost crea tă de către
Dumnez eu a fost așa cum spune Geneza 2:18 pentru că nu este bine ca omul să fie singur , de
aceea Dumnezeu spune am să -i fac un ajutor potrivit pentru el. După ce sunt creați și aduși

43 Ed Young, Cele 10 porunci ale căsătoriei, trad. Anca Maria Susa (Oradea: Editura Casa Cărții, 2007), 229.
44 Wayne Grudem, Teologie Sistematică, ed. Paul Negruț, trad. Dinu Moga (Oradea: Editura Universității
Emanue l, 2004), 481.

20
împreună, Dumnezeu i -a binecuvântat și le -a zis creșteți, înmulțiți -vă, umpleți pământul și
supuneți -l, căsătoria instituită de Dumnezeu fiind o muncă în echipă.45
Este clar deci că în ceea ce privește relația primilor oameni, Dumnezeu este Cel care îi
crează pentru a întemeia o familie și instituie prin unirea celor doi prima familie și
deasemenea modelul inițial al familiei conceput de Însuși Creatorul ei. Geneza 2:18
menționează faptul că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei doi care de acum sunt o familie și
binecuvântează unirea lor. Mai apoi le poruncește să se înmulțească, pentru a crește numeric
putând astfel să umple pământul și să -l stăpnească.
Mai este însă inclusă aici ideea legată de nevoia sexuală legitimă a omului și implicit
cadrul în care această nevoie să fie împlinită. Fiindcă au fost creați parte bărbătească și parte
femeiască, ca fiinșe sexuale, oamenii au în ei și nevoia împlinirii sexuale. Dumnezeu este Cel
care a creat omul astfel, dar El este cel are oferă și cadrul pentru împlinirea acestei nevoi,
familia. Împlinirea acestei nevoi legitime în alt cadru decât cel s tabilit de Dumnezeu, este un
păcat numit de Scriptură curvie, în cazul în care persoana care îl săvârșește nu este căsătorită,
sau preacurvie, în cazul în care persoana care face acest păcat este căsătorită.
La o primă vedere se observă că unirea dintre bă rbat și femeie este în primul rând una
fizică în vederea procreeri și a împlinirii nevoii sexuale, dar a ceastă unire nu este doar de
natură fizică, ci și de natură spirituală și emoțională.46 La fel, autorul epistolei către Efeseni
atinge în pledoaria lui p entru relația soțului și a soției din Efeseni 5:21 -33 toate aceste aspecte,
punând însă accent pe partea spirituală, apoi emoțională și mai puțin pe partea fizică.
Comparația pe care o face apostolul în argumentația lui este una spirituală, iar exemplul pe
care îl ofere este deasemenea relația spirituală dintre Domnul Isus Cristos și Biserica Lui
răscumpărată. Cu privire la unirea emoțională, soția trebuie să fie supusă soțului ei, iar soțul
trebuie să își iubească soția. Datoria spirituală care îi reviene soțului este să fie un cap sau
lider spiritual în familia lui, aceste lucruri înșă se vor detalia în următoarea parte a capitolului.

Familia instituită de Dumnezeu era deci formată dintre un bărbat și o singură femeie care
se lipesc unul de altul și devin una. Unitatea dintre cei doi soți este foarte profundă, atingând
după cum s -a observat mai sus atât partea fizică dar și partea spirituală și emoțională. Familia
creată de Dumnezeu este monogamă și heterosexuală. De -a lungul istoriei poporului ales al
lui Dumnezeu, atunci când familia a ieșit din acest tipar stabilit de Creatorul ei, a atras

45 Young, Cele 10 porunci ale căsătoriei , 230.
46 Grudem, Teologie Sistematică , 482.

21
consecințele negative ale alegerii lor. Dumnezeu îngăduie patriarhilor să aibă mai multe soții,
măcar că nu așa a stabilit de la început și nicăieri în Cuvântul Lui nu se spune că este de acord
cu asta , dar familia poligamă atrage după ea vaste consecințe negative. Probleme între soțiile
rivale, cum era cazul Leei și Rahelei (Genesa 30) sau al Anei si Peninei (1 Samuel 1:1 -6).
Rivalitatea între frații vitregi, cum a fos t cazul lui Iosif și a celorlalți frați ai săi. Poligamia a
creat chiar și probleme în relația omului cu Dumnezeu. Aceasta l-a afectat și pe înțeleptul
Solomon, care a avut multe soții străine și astfel când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au
plecat inim a spre alți dumnezei (1 Împărați 11:4).
În Noul Legământ voia lui Dumnezeu este clar trasmisă și este ca fiecare bărbat să -și aibă
nevasta lui și fiecare femeie să -și aibă bărbatul e i (1 Corinteni 7:2). Cu privire la
heterosexualitatea familiei create de D umnezeu, conform căreia familia este formată din două
persoane de sex opus, parte bărbătească și parte femeiască, Cuvântul lui Dumnezeu este clar
și tranșant nelăsând nici o altă alternativă sau îngăduință. Homosexualitatea este un păcat cras
atât în Vechi ul Legământ cât și în Noul Legământ, este o scârbă înaintea lui Dumnezeu, iar o
astfel de unire păcătoasă nu va fi altceva decât un grav păcat și niciodată nici măcar aproape
de ceea ce Dumnezeu a instituit ca familie. Orice altă încercare de unire în căsă toria în afara
acestor limite impuse de Dumnezeu, nu este numit de Cuvântul Lui familie, ci nelegiuire.
Un alt aspect important este că fiind creați după chipul lui Dumnezeu, după cum
Persoanele Trinitășii sunt egale în importanța și existența lor ca Perso ane distincte, tot așa,
bărbatul și femeia au fost creați de Dumnezeu ca să fie egali ca importanță și persoane. Atât
bărbatul cât și femeia au fost creați în egală măsură după chipul lui Dumnezeu și reflec tă în
viața lor caracterul lui Dumnezeu.47 În concl uzie, fiind în egală măsură creați după chipul Lui
Dumnezeu, atunci și bărbații și femeile au aceeași importanță și valoare înaintea Creatorului
lor. Totuși, deși sunt egali înaintea lui Dumnezeu în ceea ce privește valoarea lor de creaturi
după chipul Său , barbatul și femeia au fost creați cu roluri diferite în cadrul familiei.
În Epistola către Efeseni, Pavel subliniază noile standarde pe care Dumnezeu le stabilește
și le cere de la noua societate a credincioșilor adevărați care constituie Biserica, stand arde
exprimate în mod special în termenii unității și sfințeniei. Apoi, în pasajul studiat, apostolul se
concentrează asupra noilor relații în care creștinii se află și asupra modului în care acestea
trebuie tratate. În primul rând este vorba de relații pr actice, în familie și societate, iar în al
doilea rând, la finalul cărții este vorba despre noul inamic pe care creștinii trebuie să -l
înfrunte, echipându -se cu echipamentul necesar.48

47 Grudem, 483.
48 Stott, The message of Ephesians, 213.

22
Pentru că Dumnezeu este cel care a întemeiat familia și a dat instrucțiu ni clare despre cum
trebuie să fie și să funcționeze ace asta, doar dacă sunt respectate toate instrucțiunile pe care le
dă Creatorul ei cu privire la alcătuirea și funcționarea ei, familia va arăta și va funcționa așa
cum ar trebui.49 Mai mult decât atât, c ăsătoria funcționează bine doar dacă în alcătuirea ei, pe
lângă soț și soție intră și Dumnezeu, după cum arată înțeleptul în Eclesiastul 4:12 funia
împletită în trei nu se rupe ușor.
Ca Cel care a creat omul ca bărbat și femeie, i -a pus împreună și a insti tuit familia, care a
dat fiecăruia un rol special și i -a creat diferiți unul de celălalt, dar pe ambii după chipul Lui
Dumnezeu a vrut ca instituția căsătorieisă fie o relație permanentă. Căsătoria este un
angajament exclusiv între un bărbat și o femeie, f apt care exclude din intimitatea celor doi
orice altă persoană.50 Legământul căsătoriei este mai mult decât un contract semnat de cei doi
parteneri deoarece promisiunile conjugale sunt făcute înaintea lui Dumnezeu și în Numele
Lui, ceea ce conduce la a impl inii cerințele lui Dumnezeu cu privire la familia biblică, aceasta
fiind familia pe care Dumnezeu o binecuvântează cu prezența Sa.
2.2. SUPUNEREA – O PROBLEMĂ PERSONALĂ
În Efeseni 5:22 -24 autorul epistolei începe pledoaria lui cu privire la relația între soț și
soție, prezentând rolul acesteia din urmă. Femeia, în calitate de soție, trebuie să fie supusă
bărbatului ei conform versetului 22 în care este prezentată această cerință. Mai apoi, în
versetul 23 este arătat motivul pentru care soția trebuie să fie supus ă soțului, iar în versetul 24
este oferit și exemplul conform căruia trebuie văzută supunerea soției în relația acesteaia cu
soțul ei.
Traducerea versetului 22, Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului , cheamă
nevestele la supunere față de băr bații lor. Este important de menționat însă, că deși
majoritatea traducerilor includ ideea de supunere în versetul 22 , în textul original verbul
acesta nu este prezent, chemarea la supunere fiind înțeleasă din versetul 21 care intenționează
să transmită ac eastă idee mai departe.51
În versetul 21, apostolul Pavel aduce un nou factor în ecuația cu privire la viața creștină și
vorbește despre supunere ( ὑποτασσ ό). Creștinii trebuie să împlinească porunca Supuneți -vă
unii altora în frica lui Hristos . Această atit une trebuie să fie reflectată în toate relațiile
creștinului. Această supunere este descrisă începând cu Efeseni 5:21 până la Efeseni 6:9, unde

49 Elisabeta și Iosif Țon, Viața de familie (Oradea: Editur a Cartea Creștină, 2006), 27.
50 Tenney, Packer, ș i White, Viata cotidiana in vremurile biblice., 44.
51 Gordon, The Genius of Grace, 338.

23
Pavel a vorbit de relațiile în care supunerea în frica lui Cristos trebuie să se reflecte. Enfaza
este pe relați a soț-soție, în textul pe care această lucrare caută să îl studieze.
Există deci acest principiu al supunerii reciproce în versetul 21, o poruncă de a se supune
unii altora care se răsfrânge asupra tuturor acestor categorii de relații. În cadrul relației soț-
soție, Dumnezeu poruncește această supunere soției, cu aceasta începând textul destinat
acestei categorii de relație, dar și soțului. Cu privire la categoriile cărora se aplică această
poruncă la supunere, începând cu versetul 22 aceasta se adresează f emeilor, în calitate de
soții, de la versetul 25 se adresează bărbaților, în calitate de soți, mai apoi în capitolul 6 de la
versetul 1 porunca se aplică copiilor , în versetul 4 din același capitol se adresează soțului și
soției în calitate de părinți, în versetul 5 se adresează robilor, iar în final, în versetul 6 sunt
incluși și stăpânii robilor.52 Toți aceștia, în relațiile lor în raport cu ceilalți trebuie să fie supuși
în frica lui Cristos.
Dacă toți cei menționați trebuie să se supună unii altora, caon form versetului 21, atunci
această cerință nu ii revine doar soției ffață de soțul ei. Conform traducerii obișnuite, la o
primă vedere pare că apostolul Pavel cere doar soțiilor să fie supuse soților lor, dar așa cum s –
a văzut mai sus, versetul 22 nu conți ne nici un verb care să cheme la supunere ci doar
continuă ideea versetului anterior. În acest caz, fiecare trebuie să se supună celuilalt conform
relațiilor pe care Pavel le cuprinde în epistola sa, singura diferență care există este forma în
care trebuie să se manifeste această supunere. Aceasta ține de asemenea de rolul fiecăruia în
relația cu partenerul său de viață.
Supunerea de care soția trebuie să dea dovadă, conform versetului 21, trebuie să fie în frica
lui Cristos. Expresia aceasta este interschi mbabilă cu frica de Dumnezeu despre care vorbește
Scriptura. Mai mult decât atât, supunerea comună care este cerută depinde de atitudinea de
frica lui Crist os. Relațiile specifice din cadrul căsătoriei trebuie derive din această atitudine și
să fie la rând ul lor expresii ale unei astfel de atitudini.53
Supunerea despre care se vorbește în versetul 22 nu este pasivă ci liberă și voluntară.
Expresia fiți supuse bărbaților voștri are de fapt o nuanță a voinței proprii, autorul dorind să
spună supunețivă voi înș ivă bărbaților vostri. Femeia nu trebuie doar să fie supusă ci ea
trebuie să se supună de bunăvoie, motivată de dragostea pentru bărbatul ei.54 Nu este o
supunere barbarică datorită inferiorității, ci este o supunere de bunăvoie, bazată pe dragostea
pentru bărbat și pentru Dumnezeu, care poruncește această supunere.

52 Țon, Viața de familie, 29.
53 Andrew T. Lincoln, Ephesians , vol. 42, World Biblical Commentary (Dallas: Word Books, 1990), 367.
54 Henry S. Miller, The book of Ephesians (Harrisburg, Pennsylvania: The Evangelical Press, 1931), 200.

24
Soțiilor li se cere să se supună soților lor ca Domnului (Efeseni 5:22). Această cerință nu
implică faptul că bărbații sunt egali cu Domnul în autoritatea lor față de soție, ci că atunci
când soț ia este supusă bărbatului ei, ea se supune Domnului. Asta arată din nou cum ar trebui
să fie supunerea soției, iar o parafrazare a acestui verset ar putea fi ―soțiilor supunețivă soților
voștri petru că aceasta este parte din datoria față de Domnul și pent ru că aceasta este o
expresia asupunerii voastre față de Domnul ‖.55 Este clar deci c ă supunerea soției trebuie să fie
bazată pe supunerea ei față de Domnul, ca o datorie pe care aceasta o are față de El, atunci
când ea se supune soțului ei, soția nu face altceva decât să își împlinească datoria față de
Domnul.
Verbul ὑποτασσ ό, supunere, așa cum s -a văzut mai sus, nu se află în versetul 22 dar este
ușor de înțeles că trebuie preluat din versetul 21. Ceea ce este de asemenea important cu
privire la această s upunere este faptul că ea trebuie să se întrepte spre bărbații voștri, așa cum
spune Pavel. Acest voștri este grecescul ἰδίοις care înseamnă proprietatea unică, proprie a
cuiva, bărbatul fiind posesia proprie a soției.56
Pe lângă datoria soției față de Do mnul, versetul 23 introduce un alt motiv pentru care soția
trebuie să fie supusă soțului ei: căci bărbatul este capul nevestei . Cuvântul căci (ὅτι)
înseamnă datorită faptului că, și introduce astfel motivul supunerii ca Domnului. Este
prezentată relația de autoritate -supunere a soțului în calitate de cap, față de soție. Cei doi soți
sunt un singur trup (Efeseni 5:31), dar soțul este desemnat de către Dumnezeu ca și cap în
familia lui.57 Datorită faptului că soțul este capul soției, atunci aceasta din urmă tr ebuie să -i
fie supusă.
Ce înseamnă cap.
În relația soțului cu soția, soțul Îl reflectă pe Cristos, iar soția reflectă Biserica. Versetul 23,
compară rolul de cap al soțului cu statutul lui Cristos, bărbatul fiind capul soției după cum și
Cristos este capul Bisericii . În uniunea căsătoriei , statutul bărbatul ui în această relație este de
cap, după cum în relația Cristos -Biserică, Cristos este capul Bisericii . Prin urmare, dacă
statutul de cap a l unuia implică pe de o parte autoritate și pe de altă parte supun erea celuilalt,
atunci bărbatul, în calitate de cap, are autoritate, iar soția trebuie să îi fie supusă.58 După cum
Cristos este capul Bisericii, iar datorită acestui fapt Biserica este supusă de bunăvoie și din
dragoste față de Capul ei, tot așa bărbatul e ste capul soției, iar datorită acestei realități, soția

55 Martin Lloyd -Jones, Life in the Spirit (Grand Rapids: Baker Book House, 1974), 101.
56 Kenneth S. Wuest, Ephesians and Colossians in the Greek New Testament (Grand Rapids, Mich: Wm. B.
Eerdmans Publ ishing, 1954), 130.
57 Miller, The book of Ephesians, 200.
58 Wuest, Ephesians and Colossians in the Greek New Testament, 130.

25
trebuie să se supună de bunăvoie și din dragoste față de soțul ei, aceasta fiind și datoria ei față
de Domnul a cărei împlinire demonstrează supunerea femeii față de Cristos.
Este greu de crezut că cu vintele ὡς καὶ, după cum, au puterea de a indica singurul mod
posibil și astfel să indice bărbatului că funcția lui ca și cap trebuie să fie exercitată în felul în
care Cristos și -a exercitat -o pe a Lui. Mai degrabă aceste cuvinte au doar o anumită putere
comparativă și ser vesc la introducerea analogiei.59 Modul în care Cristos și -a exercitat statutul
lui de Cap al Bisericii este unic, iar împuternicirea pe care bărbatul a primit -o de la Cristos are
modul ei de exercitare, fapt care va putea fi văzut în cont inuare.
Ca și cap al Bisericii, Cristos este de asemenea văzut ca și sursa vieții Bisericii. Calitatea
de cap al familiei nu se referă în esența ei doar la cine este stăpânul în familie, ci se referă la
cine este sursa. Soțul este sursa soției la fel cum p rimul om, Adam, a fost sursa din care a fost
luată și a fost creată prima femeie, Eva.60 Chiar dacă autorul nu folosește argumentul din
creație, se pot totuși vedea câteva conotații Adamice care duc la concluzia că calitatea de cap
al bărbatului implică și funcția de sursă al soției lui, cei doi fiind una după căsătorie.
Comparația după cum și Cristos este capul Bisericii, arată câteva lucruri despre cum
trebuie bărbatul să își exercite autoritatea de cap. În primul rând este clar și trebuie recunoscut
că în calitate de cap, bărbatul este cel care are autoritate în familie dar autoritatea aceasta nu
trebuie niciodată manifestată într -un mod dominator. În al doilea rând este arătat în ce sens
bărbatul este capul femeii. El este capul ei fiind interesat în mod vital de buna ei stare, el este
protectorul ei, iar modelul lui este Cristos, capul Bisericii și mântuitorul ei.61 Această analogie
nu este menită doar pentru a da femeii un motiv pentru a împlinii chemarea la supunere, ci și
bărbatului, pentru a îi oferi e xemplul conform căruia trebuie să își exercite autoritatea.
Bărbatul este într -adevăr desemnat cap al soției lui, dar prin analogie pe care o face
apostolul Pavel, statutul de cap, asemenea lui Cristos, exprimă mai degrabă purtare de grijă
decât control, m ai mult responsabilitate decât conducere.62 ȚON
Ultima parte a cersetului 23 vorbește despre faptul că Isus Cristos nu este doar capul
Bisericii, dar și Mântuitorul trupului. Această expresie ridică semne de întrebare în rândul
cercetătorilor Scriputrii, pr oblema fiind de ce autorul nu a încheiat versetul la Cristos este
capul Bisericii, și a adăugat și această ultimă expresie. Unii dintre comentatorii Scripturii vin
și spun că este clar că această expresie se referă strict la Cristos, iar atunci când verset ul

59 Lincoln, Ephesians, 42:369.
60 J. Lee Grady, 10 minciuni pe care le cred Bărbații, trad. Eugen Marcel Budea (Oradea: Editura Elpis ,
2011), 84.
61 Hendriksen, Ephesians, 248.
62 Stott, The message of Ephesians, 225 .

26
declară că El este Mântuitorul trupului este clar că Domnul Isus este Salvatorul Bisericii.
Aceasta este o propoziție independentă, iar pronumele αὐτὸς, El însuși, se referă la Cristos
care S -a jertfit pentru Biserică, care este Trupul lui Cristos. Aceștia vin și spun că acest lucru
nu are nimic de a face cu bărbatul.63
Nu toată lumea acceptă însă această interpretare ci sunt alții care consideră că clauza El,
Mântuitorul trupului se referă și la bărbat, nu doar la Cristos. Când se referă la Cristos,
cuvântul cap este echivalent cu calitatea lui Cristos de Domn, iar cuvântul Mântuitor este
adăugat aici pentru a face clar cine este cel care poruncește supunerea.64 Este lar că numai
Cristos este cel care mântuiește, însă cuvântul mântuire nu se referă întotd eauna la jertfa
Domnului Isus care a adus mântuire prin iertarea de păcate. Un alt î nțeles al acestui cuvânt
este de a susține sau a păstra, după cum în 1 Timotei 4:10 calitatea de Mântuitor este atribuită
lui Dumnezeu, nu lui Cristos, și se referă la fapt ul că Dumnezeu este Susținătorul tuturor
oamenilor și mai ales al celor credincioși. Astfel că într -o oarecare măsură, cuvântul σωτὴρ
din versetul 23 se referă și la bărbat, care nu are vreun rol de mântuire, dar ere un rol de
susținere a soției sale , căreia îi este cap.
Începutul versetului 24 arată nu doar exemplul dar și modelul exact după care soția
trebuie să fie supusă soțului ei. Cuvintele ἀλλὰ ὡς, după cum, transmit faptul că supunerea
soției trebuie să fie asemenea supunerii Bisericii față de Cri stos. Ca și în alte părți ale
Scripturii, ἀλλὰ este folosit pentru a pune accentul pe un punct de interes, în cazul acesta
modelul supunerii, Biserica.65
Pavel se întoarce la aspectele practice din 5:22 -23a și sumarizează intenția principală a
declarațiilor lui. El folosește din nou verbul ὑποηαζζ ό și trasează încă odată o comparație între
poziția de supunere a Bisericii cu respect față de Cristos și poziția de supunere a soțiilor cu
respect față de soții lor.
În versetul 24 Pavel completează ideea supunerii și spune că soția trebuie să se supună
soțului ei în toate lucrurile (ἐν παντί ). Datorită naturii ei stufoase, a ceastă ultimă frază a
stârnit o discuție viguroase în rândul comentatorilor Scripturii care poate fi împărțită în două
categorii principale. Pe de o parte , unii interpreți consideră că autorul a făcut o greșeală.
Aceștia consideră că autorul are o noțiune nerealistă cu privire la căsnicie, imaginându -și că
soțul o să conducă familia până la un nivel micro și că soția o să fie supusă soțului în or ice
detaliu. Pe de altă parte, alți interpreți susțin faptul că autorul a considerat că expresia are

63 Lloyd -Jones, Life in the Spirit, 119.
64 Mitton, The new century bible commentary Ephesians, 200.
65 J. Armitage Robinson, ed., Commentary on Ephesians: The Greek Text with Introduction Notes and
Indexes (Grand Rapids: Kregel Publications, 1979), 205.

27
nevoie de calificare. Cei ce susțin această părere argunentează că accentul autorului cade pe
supunerea totală a soției față de soț, dar acesta a considera t că comparația soțului cu Cristos va
clarifica natura stufoasă a expresiei și î i va califica înțelesul, evitând gândirea că soția trebuie
să se supună soțului în toate lucrurile, chiar dacă acesta îi spune să nu fie supusă lui
Dumnezeu.66
Cea de a doua int erpretare este cea corectă pentru că expresia ἐν πανηί , în mod special în
Efeseni, nu este intenționată ca să îmbrace un înțeles rigid exprimând ―în toate lucrurile
indiferent cât de dăunătoare, prostești sau păcătoase ar fi ‖. De asemenea datorită faptului că
relația de supunere cerută soției față de soțul ei este comparată cu supunerea Bisericii față de
Cristos, expresia toate lucrurile, care arată cum trebuie să fie supusă soția, exclude aplicarea
cerinței în cazurile în care apare ignoranța față de Dumne zeu sau păcatul.
2.3. DRAGOSTEA – O CERINȚĂ COMUNĂ
Cagular, o capetenie răzvrătită din persia a fost chemat de împărat pentru ca acesta din
urmă să rezolve problema. Când a fost întrebat despre ce ar face dacă împăratul l -ar lăsa în
viată, acesta a răspuns ca i -ar sluji pe viață împăratului. Dar când împăratul a ridicat
întrebarea despre ce ar face dacă ar lăsa -o în viață pe soția acestuia, Cagular a răspuns că ar
muri pentru împăratul.67 Această ilustrație oferă o bună imagine a dragostei pe care soțul
trebuie s ă o aibă față de soția sa. La fel cum Isus a murit pentru mireasa Lui, pentru că soții
trebuie să își iubească soțiile cum a iubit Isus mireasa Lui, atunci aceștia ar trebui să -și fie
iubească soțiile mai presus decât propria viață.
Soțiile trebuie să înve țe de asemenea să își iubească soții, ceea ce înseamnă că în cadrul
relației celor doi, trebuie să existe apreciere, dragoste și respect reciproc. Acest lucru pare mai
ușor de acceptat, fiind consimțit chiar și de către societatea seculară că dragostea în cadrul
familiei este un lucru de bază de care ambii parteneri trebuie să dea dovadă. Prin urmare, în
cadrul familiei biblice, dragostea este o cerință comună cerută ambilor parteneri, se va
observa însă că ceea ce diferă este direcția și modul de aplicare a dragostei fiecărui partener
către celălalt.
Începând cu versetul 25, textul se adresează soților, cerința fiind iubiți -vă nevestele .
Dragostea care se cere trebuie să fie adâncă, minuțioasă rațională și cu scop, o dragoste în
care nu doar emoțiile ci înt reaga personalitate se exprimă. Caracterul principal al dragostei
cerute este sacrificiul de sine, întrucât ea este comparată cu dragoste lui Cristos pentru

66 Thielman, Ephesians, 380.
67 Howard Bean, Familii Rodnice (Harrisonburg: Christian Light Publications, 2010), 13.

28
Biserica Sa prin care El S-a dat pe Sine pentru ea .68 Când un soț credincios urmează exemplul
lui Cr istos și își iubește astfel soția, atunci supunerea din partea soției este un lucru ușor.
La fel cum soția trebuie să urmeze exemplul supunerii Bisericii, tot așa și soțul trebuie să
urmeze exemplul dragostei lui Cristos. Dacă în versetele anterioare a fos t arătată măsura
supunerii, începând cu versetul 25 este prezentată măsura dragostei. Dragostea lui Cristos este
dragostea supremă pentru că este o dragoste jertffitoare, așa cum arată autorul prin cuvintele
ἑασηὸν παρέδωκεν , El s-a dat pe Sine.
Motivul pe ntru care Cristos S -a dat pe Sine pentru Biserică este arătat în versetul 26 , care
spune în începutul lui, ca s-o sfințească . Pentru ca un credincios să facă parte din Biserică, el
are nevoie de sfințire, prin urmare totalitatea credincioșilor care compun Biserica au
beneficiat de această sfințire și deci, Biserica însăși a fost sfințită de Cristos, prin jertfa Lui.
Expresia aceasta de început include o noanță de necesitate, arătată prin cuvintele ἵνα αὐτὴν
ἁγιάσῃ, pentru ca să o poată sfinți. Cu alte cuvin te, Biserica nu putea fi sfințită fără jertfa
bazată pe dragoste a lui Cristos.
Sfințirea implică curățirea despre care se vorbește în continuarea versetului . Cristos a
curățit biserica (καθαρίσας ) la fel cum un om păcătos este curățit de păcatele lui. Mod ul prin
care Cristos a facut această curățire este botezul cu apă , conform traducerii Cornilescu.
Cuvinte pe care Pavel le folosește aici, λοστρ ῷ τοῦ ὕδατος , înseamnă însă spălare prin apă.
Autorul nu folosește βαπτίδω , care înseamnă botez prin scufundare, ci λοστρ ῷ care înseamnă
spălare, dar această spălare cu apă se referă la botez. A stfel că accentul nu este pe metodă ci
pe sensul spiritual al acestui act.
De asemenea, atunci când vorbește despre sfințire, curățire și spălare, autorul nu vorbește
despre credincios ca individ ci despre Biserică în întregimea ei. Astfel că curățirea prein
spălarea cu apă are și o a doua conotație, referindu -se la obiceiul evreiesc de spălare
prenupțială care se făcea cu ocazia unei nunți.69 Din această perspetivă implicația este că
Biserica este Mireasa lui Cristos printr -un legământ al căsătoriei, la fel cum soția este mireasa
soțului ei, în urma căsătoriei acestora.
Sfințirea Bisericii nu are loc doar prin curățirea care implică spălarea în apă, dar și prin
ῥήματι . Prin Cuvânt care este menționat la sfârșitul versetului, autorul aminește în mod
solemn numele Domnului Isus, prin care credincioșii care compun Biserica au fost spălați de
păcatele lor.70 Astfel că nu spălare aprin apă are rolul de a curăți Biserica, ci această c urățire
este făcută prin Cuvânt, în numele lui Cristos, prin jerfa Lui. Spălarea și sfințirea apar

68 Hendriksen, Galatians & Ephesians, 250.
69 Lincoln, Ephesians, 42:377.
70 Robinson, Commentary on Ephesians, 125.

29
împreună ca o metaforă a salvării pe care a adus -o Cristos atunci când S-a dat pe Sine pentru
Biserică.
Un alt lucru important este faptul că acest Cuvânt despre care vorbește autorul nu este
Logosul, Cristos, ci se referă la un cuvânt vorbit, acesta fiind și sensul cuvântului grecesc
ῥήματι . Acest cuvânt rostit, conform unora dintre comentatori i Scripturii , se referă la cuvântul
rostit asupra candidatului la botez, la spălarea cu apă despre care vorbește autorul. Însă ῥήμα
nu este folosit în Noul Testament ca ceva ce este rostit la botez, iar apostolul Pavel îl
identifică mai mult ca și Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia. Prin urmare, dacă curățirea și
spălarea despre care vorbește autorul sunt luate împreună pentru a arăta modul de sfințire,
atunci ἐν ῥήματι descrie cel mai probabil substanța care spală pe cei ce au parte de aceasta, ei
primesc spălarea cu apă prin cuvânt, care este evanghelia.71 Cristos S -a dat pe Sine ca să
sfințească Biserica, curățind -o prin apa spălării în evanghelie, a cărei esență este tocmai jertfa
de Sine a lui Cristos.
Scopul final pentru care Cristos S -a jertfit pentr u biserica Sa, este pentru ca să înfățișeze
înaintea Lui această Bise rică (Efeseni 5:27a).
Dacă versetele 25 -27 arată că soțul trebuie să își iubească soția după cum Cristos a iubit
Biserica, începând cu versetul 28, Pavel extinde această idee cu aspectul iubirii de sine. În
prima parte a secțiunii destinate soților, este prezentată dragostea lui Cristos care sfințește și
care creează din niște oameni păcătoși o Biserică sfântă. Mai apoi, în a doua secțiune este
afirmat că bărbații trebuie să își iubească soțiile ca pe trupurile lor (Efeseni 5:28). Această
dragoste este ase menea lui Cristos, pentru că și El și -a iubit trupul, Biserica.72

71 Thielman, Ephesians , 385.
72 Helge, Epistola către Efeseni , 14:221 .

30
3. FAMILIA DUPĂ MODELUL LUI CRI STOS ȘI BISERICA
Modelul biblic pe care Pavel îl oferă ca exemplu pentru familia creștină este modelul
Cristos -Biserică. Între bărbat și femeie, ca familie, t rebui e să existe aceeași relație ca între
Cristos și Bisercia Sa. Deasemenea relația dintre un soț și soția sa trebuie să fie bazată pe
aceleași lucruri pe care se bazează și relația dintre Cristos și Biserica Sa. Cristos a iubit
Biserica astfel încât S -a jertf it pentru ea și la fel trebuie să facă și soțul, iubindu -și soția și
căutând să o înfățișeze fără pată înaintea lui Cristos, fiindu -i supus în dragoste . După cum
Biserica îi este supusă Capului ei, Cristos, care a iubit -o și o iubește, tot astfel soția t rebuie să
fie supusă soțului ei, la rândul ei iubindu -l.
În acest ultim capitol se va studia și prezentarelația și rolurile familiale ale soțului și soției
care compun o familie creștină, conform modelului biblic oferit de Cristos și Biserica Sa.
Modelul ace sta – Cristos și Biserica – reprezintă modelul suprem, prin care se arată voia lui
Dumnezeu cu privire la familie, model pe care o familie, dacă dorește să fie biblică și
conform voii lui Dumnezeu, trebuie să îl urmeze. Se vor prezenta rolurile și locul în familie în
mod particular, vorbind despre soț, care trebuie să urmeze exemplul lui Cristos, și soție, care
trebuie să urmeze exemplul Bisericii, ca mireasă a lui Cristos. Se va prezenta mai apoi și
modul în care relația dintre soț și soție trebuie să fie conformă relației dintre Cristos și
biserică, și ce presupune acest lucru.
3.1. SOȚ DUPĂ M ODELUL LUI CRISTOS

3.2. SOȚIE DUPĂ MODELUL BISERICII
Biserica, Mireasa lui Cristos, în calitate de trup al cărui cap este Cristos, are rolul de al
reprezenta pe Mirele ei în l ume, până când Acesta va veni să își ia Mireasa. Biserica este
purtătoarea Cuvântului lui Dumnezeu și trebuie să transmită mai departe acest Cuvânt, spre
mântuirea celor pierduți și zidirea sfinților. În acest context, Biserica este supusă lui Cristos și
caută să reprezinte interesele lucrării Împărăției lui Cristos.73 În această privință, soția după
modelul Bisericii trebuie să fie supusă soțului ei reprezentându -l în societate cu cinste.

3.3. RELAȚIA SOȚ -SOȚIE CONFORM RELȚIE I CRISTOS -BISERICĂ

73 Paul K. Jewett, God, Creation & Revelation (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1991), 105.

31

32
CONCLUZII

33
BIBLI OGRAFIE
Adams, McKee J. Biblical Backgrounds . Nashville, Tennessee: Broadman Press, 1965.
Albright, William F. Archeology and the Religion of Israel . Baltimore: The Johns Hopkins
Press, 1942.
Arnold, Clinton E., ed. Zondervan illustrated Bible backgrounds commentary . Grand Rapids:
Zondervan, 2002.
Bean, Howard. Familii Rodnice . Harrisonburg: Christian Light Publications, 2010.
Brenner, Athalya. The Israelite woman: social role and literary type in biblical narrative . The
Biblical seminar. Sheffield: JSOT, 1994.
Deen, Edith. The Bible’s legacy for Womanhood . Garden City: Doubleday & Company, 1969.
Evans, Mary J. Woman in the Bible . 1. Aufl. Exeter: The Paternoster Press, 1983.
Fărăg ău, Beniamin. Efeseni . Cluj Napoca: Logos, 1994.
Gordon, Sam. The Genius of Grace . Belfast: Ambassador Publications, 2003.
Grady, J. Lee. 10 minciuni pe care le cred Bărbații . Traducere de Eugen Marcel Budea.
Oradea: Editura Elpis, 2011.
Grudem, Wayne. Teologie Sistematică . Ediție de Paul Negruț. Traducere de Dinu Moga.
Oradea: Editura Universității Emanuel, 2004.
Helge, Stadelmann. Epistola către Efeseni . Vol. 14. 27 vol. Korntal: Editura Lumina Lumii,
2001.
Hendriksen, William. Ephesians . London: The Bann er of Truth Trust, 1972.
——— . Galatians & Ephesians . Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1990.
Hodge, Charles. The Epistle to the Ephesians . London: The Banner of Truth Trust, 1964.
Jeffery, Peter. Opening up Ephesians . Darlington: Solid Ground Books, 20 02.
Jewett, Paul K. God, Creation & Revelation . Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing
Co., 1991.
Lawrence, Paul. Atlas de istorie biblică . Oradea: Casa Cărții, 2008.
Lincoln, Andrew T. Ephesians . Vol. 42. World Biblical Commentary. Dallas: Word Books,
1990.
Lloyd -Jones, Martin. Life in the Spirit . Grand Rapids: Baker Book House, 1974.

34
Losch, Richard R. The uttermost part of the earth: a guide to places in the Bible . Grand
Rapids, Mich: W.B. Eerdmans, 2005.
MacArthur, John F. Ephesians . The MacArthur New Testament Commentary. Chicago:
Moody Bible Institute, 1986.
Miller, Henry S. The book of Ephesians . Harrisburg, Penn sylvania: The Evangelical Press,
1931.
Mitton, C. Leslie. The Epistle to the Ephesians . London: Oxford University Press, 1951.
Mitton, Leslie C. The new century bible commentary Ephesians . Grand Rapids: Wm. B.
Eerdmans, 1989.
Patzia, Arthur G. Ephesians, C olossians, Philemon . New Iternational Biblical Commentary.
Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1990.
Robinson, J. Armitage, ed. Commentary on Ephesians: The Greek Text with Introduction
Notes and Indexes . Grand Rapids: Kregel Publications, 1979 .
Schnackenburg, Rudolf. The Epistle to the Ephesians . Traducere de Helen Heron. Edinburgh:
T&T Clark, 1991.
Simpson, Edmund. K, și Frederick F. Bruce. Commentary on the Epistles to the Ephesians
and Colossians . Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing, 1968.
Stott, John. God’s new society . Leicester: Inter -Varsity Press, 1979.
——— . The message of Ephesians . Leic ester: Inter -Varsity Press, 2005.
Talbert, Charles H. Ephesians and Colossians . Grand Rapids: Baker Academic, 2007.
Tenney, Merrill C., și Walter M. Dunnett. New Testament survey . Rev. Grand Rapids, Mich. :
Leicester, England: W.B. Eerdmans Pub. Co. ; Inte r-Varsity Press, 1985.
Tenney, Merrill Chapin, James Innell Packer, și William White. Viata cotidiana in vremurile
biblice. Fagaras: Agape, 1997.
Thielman, Frank. Ephesians . Baker Exegetical Commentary on the New Testament. Grand
Rapids: Baker Academic, 20 10.
Thompson, John A. Handbook of life in Bible times . Leicester: Inter -Varsity Press, 1986.
Țon, Elisabeta și Iosif. Viața de familie . Oradea: Editura Cartea Creștină, 2006.
Wiersbe, Warren W. Comentariul lui Warren Wiersbe pe Noul Testament . Oradea: Meta noia,
2009.
Wight, Fred. Manners and Customs of Bible Lands . Chicago: Moody Press, 1953.

35
Witherington, Ben. Women in the Ministry of Jesus . Reprinted. Monograph Series / Society
for New Testament Studies 51. Cambridge: Cambridge Univ. Press, 1998.
Wuest, K enneth S. Ephesians and Colossians in the Greek New Testament . Grand Rapids,
Mich: Wm. B. Eerdmans Publishing, 1954.
Young, Ed. Cele 10 porunci ale căsătoriei . Traducere de Anca Maria Susa. Oradea: Editura
Casa Cărții, 2007.
Analiza sistematica a unor ter meni – barcley

Calea sfinteniei – olford
De stiut inainte de casatorie -chapman
Doctrine baptiste fundamentale – rawlings
Familia in efeseni – faragau
Manual biblic – pat si david alexander
Predici ocazionale – țon
Urmariti sfintenia – jerry bridges
Vitamine pentru familisti – Iuga