Forma de învățământ: ZI [301968]
UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE LITERE
Specializarea: JURNALISM
Forma de învățământ: ZI
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu
Conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan
Absolvent: [anonimizat]
2016
UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE LITERE
AVIZAT LA DATA:
SEMNĂTURĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
SCHIȚĂ MONOGRAFICĂ. PUBLICAȚIA DOBROGEA JUNĂ (1904-1944)
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu
Conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan
Absolvent: [anonimizat]
2016
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………..6
Cap. I.Monografia publicației Dobrogea jună…………………………………………………..9
1.1.Abordări teoretice. [anonimizat]…………………………………….9
1.1. 1.Presă regională de recunoaștere națională…………………………………………….10
1.1.2.Ce este presa regională?………………………………………………………………………10
1.1.3.[anonimizat]…………………………………………………………………………..11
1.1.4.Efectele comunicării de masă……………………………………………………………….12
1.2.Despre rolul presei în comunitate…………………………………………………………….13
1.2.1. Modelul autoritarist……………………………………………………………………………14
1.2.2.Modelul comunist………………………………………………………………………………14
1.2.3.Modelul liberal…………………………………………………………………………………..15
1.2.4.Modelul serviciului public……………………………………………………………………15
1.2.5. [anonimizat]……………………………….16
1.3.[anonimizat] ……………………….18
1.3.1. Scopul metodei monografice……………………………………………………………….18
1.3.2.Specificul metodei monografice……………………………………………………………19
1.3.3.Etapele investigației sociologice monografice………………………………………..19
1.3.4.Actualitatea, trăsătura principală a metodei monografice…………………………20
1.4.Obiectivele și metodologia cercetării……………………………………………………….20
1.5: 40 de ani de istorie ai Dobrogei june……………………………………………………..21
1.5.1.Prezentarea publicației…………………………………………………………………………21
1.5.2.Contextul geopolitic în care a luat naștere Dobrogea jună……………………….23
1.5.3.Fișa tehnică a publicației Dobrogea jună………………………………………………24
1.5.4. Colaboratorii ziarului………………………………………………………………………….26
1.6.Importanța istorică a publicației………………………………………………………………27
1.6.1.Publicații regionale înființate în anii 1900-1905……………………………………..27
1.6.2. Campanii ale publicației……………………………………………………28
1.6.2.1.Dobrogea jună luptă pentru drepturile dobrogenilor……………………………..28
1.6.2.2.Dobrogea jună și opera de repatriere a dobrogenilor pribegi………………….30
1.6.2.3.Dobrogea literară, o șansă dată culturii din Constanța…………………………..33
1.7. Dobrogea jună, la jubileul de 30 de ani……………………………………………………34
1.7.1.Solidaritatea presei naționale cu cea regională……………………………………………………………………………………………………40
1.8.Ultimul deceniu din activitatea publicației Dobrogea jună…………………………………………………………………………………………………………..41
1.9. Tematica publicației. Discursul jurnalistic…………………………………………………………………………………………………..44
Cap. II: Biobiografia lui Constantin Sarry………………………………………………………………………………………………………….52
Concluzii……………………………………………………………………………………………………61
Bibliografie………………………………………………………………………………………………..63 Anexe………………………………………………………………………………………………………..66
Introducere
Lucrarea de față își propune să prezinte activitatea ziarului Dobrogea jună, care a apărut pentru prima oară la data de 12 decembrie 1904 și a reprezentat cea mai citită publicație din zonă, dar și cea mai longevivă gazetă dobrogeană, până la apariția cotidianului Cuget liber.
Ziarul a fost înființat și condus de către Const. N. Sarry, o personalitate a vremii, care era, totodată, și proprietarul gazetei. Un ziar prea puțin cunoscut dobrogenilor, tinerilor jurnaliști.
În documentare mă bazez în primul rând pe arhiva gazetei, dar și pe referințe și articole din presa vremii, lucrări pe care le-am expus în bibliografie. De menționat că nu există până la această dată o monografie închinată acestei publicații.
Lucrarea mea este structurată în două capitole care la rândul lor sunt împărțite în subcapitole. În Capitolul I ,,Monografia publicației Dobrogea jună”, am prezentat aspectele teoretice cu privire la presă regională, funcțiile socio-culturale și efectele mass media adaptate unui spațiu delimitat prin proximități. În acest capitol definesc monografia, modul cum se realizează o cercetare monografică, pe ce se bazează această cercetare, care este rolul jurnalistului în presa regională, care sunt funcțiile și efectele unei astfel de publicații. Capitolul mai prezintă opera publicistică a lui Sarry, în contextul implicării publicației în viața politică, socială și culturală a provinciei. Un moment special asupra căruia stărui analizându-i conotațiile este aniversarea celor 30 de ani de activitate, marcați la scară națională în anul 1934. Nu în ultimul rând, în cadrul acestui capitol, se regăsește și studiul de caz al lucrării, în care am analizat edițiile Dobrogei junedin ultimul an de viață, și poziția editorială în momentele dificile istorice ale țării.
În capitolul al II-lea, intitulat “Monografia lui Constantin Sarry”, am schițat biografia și opera publicistică ale acestui mare jurnalist.
Încheierea este dublată de concluzii. Prin aceasta, am dorit să susțin o pledoarie în favoarea redării locului pe care îl merită publicația Dobrogea jună în istoria dobrogeană, un ziar de anvergură, longeviv, regional.
Bibliografia cuprinde ca surse: colecția publicației în mare parte aflată pe microfilm, articole de presă despre Dobrogea jună, Constantin Sarry și activitatea sa și lucrări generale și speciale.
Nu consider că am cuprins totul în această lucrare. Sunt doar la începutul unui drum lung și frumos.
Cap. I.Monografia publicației Dobrogea jună
1. 1.Abordări teoretice. Presă regională, funcții și efecte
1.1. 1.Presă regională de recunoaștere națională
Voi începe acest subcapitol de la două întrebări esențiale, care ne vor ajuta să înțelegem rolul unei publicații ca Dobrogea jună. Astfel, este interesant de observat când a luat ființă jurnalismul și de ce a apărut presa? Un posibil răspuns ni-l oferă chiar scriitorul Nicolae Iorga în cartea “Sfaturi pe întuneric”, unde susține că interesul pentru jurnalism “s-a produs în momentul când o societate întreagă a fost tulburată în inima ei prin cea dintâi apariție a ostașilor români pe un câmp de luptă. Pentru a hrăni speranțe, pentru a întreține energii, pentru a alina durerea pierderilor prin omagiul adus celor căzuți, au trebuit deci să se întemeize aducând în haosul patimilor o suflare de viață mai curată, trecând peste undele vii ale neamului de ziare de informație răpede, de literatură vioaie”.
Aurelia Lăpușan și Raluca Petre, autoarele lucrării “Jurnalism. Tehnici de redactare în presa scrisă”, afirmă că niciun ziar nu a apărut dintr-o pură întâmplare, ci “Realitatea cotidiană pusă în formă jurnalistică și certificată în întreaga istorie a presei demonstrează că nici un ziar nu a fost produsul întâmplării, ci manifestarea unei voințe de a exprima un anumit punct de vedere, de a interpreta de pe o anumită poziție existența colectivității pe care o reprezintă. “. Cu alte cuvinte, presa și, implicit, ziarele au apărut în urma unei dorințe de exprimare.
În lucrarea citată se mai subliniază și faptul că textul unui jurnalist profesionist trebuie să poarte amprenta acestuia și “să contribuie la personalitatea întregului ziar. În același timp, să fie pe gustul cititorilor, adică adevărat, clar, concis.”.
Cea mai importantă calitate a ziaristului este să iubească oamenii, începând chiar cu cei din jurul său iar jurnalistul trebuie să dețină “un simț special al umanului, al relațiilor umane în complexitatea lor, să știe să păstreze luciditatea, să fie flexibil în opinii, să aibă exercițiul distanței față de Putere.”.
1.1.2.Ce este presa regională?
O definiție a presei regionale a fost lansată la Conferința permanentă a puterilor locale și regionale a Consiliul Europei, odată cu definirea regiunii. În altă ordine de idei, presa regională reprezintă “ansamblul publicațiilor cotidiene și periodice folosite ca mijloace de informare, de educare a publicului, care au ca arie de distribuție și arie de informare suprafața unei regiuni”.
Astfel, regiunea este definită ca fiind “un spațiu dinamic între construcția ideologică și experiența integrării trăită subiectiv”. În acest cadru, își pot găsi locul discursurile privind identitatea. Astfel, o comunitate poate fi dezvoltată, prin susținere publică, de o presă regională de calitate. Oamenii se vor raporta întotdeauna “la trecut, la istorie, la viitorul ideal, la religie și la moștenirea culturală”. În acest sens, termenul “regional” reprezintă tot ceea ce ne interesează, ne atrage atenția și ne implică.
Presa regională se ghidează după aria informației (proximități informaționale) și interesul publicului. Astfel, presa regională de astăzi își dorește să acapareze spațiu, dar nu și interesul publicului aflat în acel spațiu. În acest sens, presa regională rămâne situată între tradiții și exigențele publicului.
Specificitatea presei regionale constă în elementele de limbă, cultură, tradiții și interes. Presa de provincie a înflorit la mijlocul secoalului al XIX-lea. Curierul românesc, Albina românească și Gazeta de Transilvania, care a apărut în 1834, reprezentând primele ziare românești. În regiunea noastră, primul ziar dobrogean, Steaua Dobrogei, a apărut în anul 1879, adică un an mai târziu după ce Dobrogea revine la țară. Presa regională are în vedere proximitățile spațiale, informaționale și afective. Pietro Musso susține că „patru mari elemente definitorii aparțin presei regionale: limba, religia, istoria și specificitatea regională.” Precizăm că termeul de proximitate a fost inventat de Eduard Hall pentru a desemna organizarea socială a spațiului între indivizi.
Menționez că, pe plan internațional, Franța este țara care a avut cel mai dezvoltat sector al presei regionale. Profilul unui „publicist regional este reprezentat de un om activat în realitățile zonei și un bun practicant al jurnalismului.”
O publicație regională de calitate trebuie să prezinte o bună reputație, o recunoaștere profesională, un conținut pictorial, credibilitate și interes, utilizarea limbii române cât mai corectă posibilă și un preț accesibil. Reputația publicației regionale trebuie să fie dată de fiecare redactor în parte, prin munca sa, dar și de întregul ansamblu. În plus, publicația regională trebuie să respecte dimensiuni fizice demne de o adevărată presă regională, limbajul folosit să fie unul decent, iar prețul să fie comparabil cu structura publicului.
Pe plan local, publicația regională din zona noastră, zona doi de sud est, trebuie să se adreseze publicului din județele: Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța.
1.1.3.Funcțiile mass-media
Pe lângă toate acestea, o publicație are un anumit rol, deoarece face un anumit tip de presă. Astfel, un ziar ca „Dobrogea jună”, fiind o publicație generalistă, trebuie să îndeplinească mai multe funcții socio-culturale, pe care le enumeră și cercetătorul Mihai Coman în cartea sa „Introducere în sistemul mass-media”.
Prima funcție este cea de informare, deoarece oamenii au nevoie să controleze mediul înconjurător. Astfel, „oamenii evaluează pe baza informațiilor pe care le primesc prin mass-media, importanța evenimentelor ce ar putea să îi afecteze în mod direct.” Autorul susține că, în cadrul acestei funcții, se deosebesc trei tipuri de informații, și anume: generale, instrumentale și de prevenire. În altă ordine de idei, informațiile generale se referă la noutăți din viața politică, date despre situația agriculturii sau starea delincvenței și exemplele pot continua. Informațiile instrumentale fac referire la starea vremii, programul transportului urban, programele cinematografelor, iar informațiile de prevenire privesc „ceea ce s-ar putea întâmpla”.
O altă funcție pe care autorul Mihai Coman o amintește în cartea sa este funcția de interpretare. Această funcție se poate regăsi într-un ziar numai prin publicarea editorialelor, materiale de presă care prezintă poziția redactorilor gazetei într-o anumită problemă. Un jurnalist utilizează această funcție doar prin selectarea și ierarhizarea informațiilor care sosesc zilnic într-o redacție.
Mihai Coman susține despre cea de a treia funcție, funcția de legătură, că prin informațiile și ideile comune oferite, mass-media ajunge să conecteze „oameni depărtați și diferiți într-un fel de comunicare (…), bazată pe proximitatea informațională.”
O altă funcție pe care mass-media o utilizează asupra indivizilor este aceea de culturalizare sau cunoscută și sub numele de funcția de educare. Prin programele sale culturale, mass-media poate educa sau poate întări normele dintr-o societate. Presa poate oferi, prin mesajele sale, modele de comportament, influențând totodată indivizii.
Nu în ultimul rând, mass-media exercită și funcția de divertisment, pentru că mesajele presei răspund și nevoii de relaxare a indivizilor, presa ajunâng un „furnizor de bunuri destinate timpului liber.” Mai mult, discursul de divertisment nu doar că relaxează indivizii, ci și îi și „ajută” să scape de sub presiunea evenimentelor cotidiene. De asemenea, în discursul de presă, există un efect pentru „fiecare act de enunțare al evenimentului jurnalistic în contextul politic, social, economic, cultural”.
1.1.4.Efectele comunicării de masă
Sistemul comunicării de masă a cucerit în ultimii ani societatea și a devenit o componentă importantă a lumii în care trăim. Mai mult decât atât, conform cercetătorului Denis McQuail, efectele mass-media se pot resimți la mai multe nivele ale societății precum: cel al indivizilor, al grupurilor, al instituțiilor și al întregii societăți.
Cu toate acestea, receptorii mass-media, publicul, trec și ei prin mai multe niveluri atunci când sunt supuși efectelor presei. Astfel, aceștia pot fi de acord cu mesajele transmise de presă, pot identifica și imita comportamentul propus de mass-media și pot internaliza valorile difuzate de mass-media.
Mihai Coman definește acordul ca fiind “acceptarea conștientă a influenței unui mesaj”. În viziunea autorului, chiar dacă invidiul se află în contradicție cu valorile promovate de mesajele mass-media, acesta ajunge să empatizeze și să adere la acele valori, fie și în mod critic.
Autorul Mihai Coman mai susține, în aceeași lucrare, că identificarea “presupune asumarea valorilor promovate de sau prin sursa mass-mediei și, în consecință, imitarea comportamentului promovat de acestea.”, în timp ce internalizarea privește asimilarea acestor valori și comportamente promovate de mass-media. Astfel, prin internalizarea acestora, oamenii pot ajunge chiar să își schimbe concepțiile despre viață și despre lumea în care trăiesc.
1.2.Despre rolul presei în comunitate
Inevitabil după descoperirea tiparului, mase tot mai largi au devenit alfabetizate, fapt care a coincis și cu apariția de noi clase sociale, care erau tot mai interesate să dețină sau să participe la controlul puterii dintr-o societate. Cum tot mai mulți oameni au învățat să scrie și să citească, tipografiile au început să imprime pe lângă Biblii, documente religioase, texte de legi, cărți, reviste și publicații cotidiene.
Pentru că tot mai mulți indivizi aveau acces la informațiile de interes public, sistemele de conducere s-au văzut nevoite să definească relația dintre presă, putere și societate.
Mihai Coman prezintă patru modele în volumul “Introducere în sistemul mass-media”, care au conturat și încă mai definesc în unele zone ale lumii relația dintre stat, mass-media și indivizi.
1.2.1. Modelul autoritarist
Primul model, modelul autoritarist, vizează constrângerea și controlul în presa privată. “Din perspectiva unei filosofii autoritariste însă, indivizii ar trebui să se supună autorităților superioare, întruchipate de instanțe cu puteri aproape nelimitate- biserica, regalitatea, statul”. Coman susține că toți indivizii, în modelul autoritarist, trebuie să susțină, prin activitatea pe care o desfășoară, scopurile propuse de către conducerea societății în care trăiesc. Astfel, în cadrul acestui model, presa nu poate acționa în afara intereselor autorităților, interese pe care atât presa de stat, cât și cea privată, trebuie să le respecte cu conștiinciozitate și, mai mult decât atât, să le promoveze.
Mass-media care au respectat principiile impuse de “conducere”, în sistemele autoritariste, s-au ales cu privilegii, iar mass-media care nu au promovat aceste principii au primit restricții. În filosofia autoritaristă, privilegiile și restricțiile au căpătat numeroase forme: de la implicarea directă a statului în controlul producției și a conducerii instituțiilor de presă până la taxe și penalități economice.
“Principiile au vizat îndeosebi instituțiile de presă subordonate sau obediente, care au beneficiat de atribuirea mai rapidă a <<dreptului de publicare>>, de sprijin financiar sau de scutiri de taxe și impozite, de o distribuție preferențială și de <<favoruri>> acordate liderilor (…) care se remarcau în promovarea temelor dorite de putere.”
1.2.2.Modelul comunist
Cel de al doilea model pe care autorul Mihai Coman îl descrie în opera citată este modelul comunist. În perspectiva comunismului, presa reprezintă un instrument al Puterii, care are sarcini și întrebuințări exacte pentru educarea și mobilizarea maselor. În cadrul acestui model, presa reprezintă promovarea și impunerea mesajelor puterii. Spre deosebire de modelul autoritarist, modelul comunist deține mult mai multe tehnici de exercitare a controlului, printre care: fixarea cotelor de hârtie, selectarea informațiilor care să ajungă de la stat către redacții, “responsabilii de număr”, persoanele care verificau atent informațiile înainte să ajungă la tipar și chiar autocenzura jurnaliștilor, o “calitate” pe care ziariștii din sistemul comunist ajung să o dobândească practicând meseria în fiecare zi.
Cu toate acestea, deși modelul comunist de presă a încercat să stăpânească integral sistemul mass-media, publicul a căutat întotdeauna tehnici de evadare din discursul presei comuniste, fapt ce a condus la nașterea unui nou model: cel liberal.
1.2.3.Modelul liberal
Presa a păstrat întotdeauna o poziție adversativă cu puterile statului. De altfel, în istoria presei, mass-media a încercat întodeauna să să capete un statut autonom în raport cu organizațiile de stat. Modelul liberal de presă a câștigat teren odată cu dezvoltarea sistemului capitalist. Pe măsură ce toate formele economiei de piață creșteau, întreprinderile de presă căpătau și ele putere prin autonomia economică. În viziunea liberală, presa trebuie să contribuie la circulația liberă a ideilor, a informațiilor și să controleze instanțele Puterii, întrucât indivizii nu pot urmări în permanență acțiunile statului, această responsabilitate fiind transferată către presă. “Aceasta va controla activitatea Puterii, în interesul cetățeanului, acționând ca un <<câine de pază>> (watchdog): observând nereguli, ea va informa publicul; acest lucru va duce la nașterea unei opinii publice defavorabile și va permite exercitarea unor presiuni asupra Puterii.” Presa primește astfel statutul de “a patra putere”, un statut care aduce la pachet nu numai drepturi, ci și responsabilități. Pentru că în modelul liberal de presă legile pieței reglementează sistemul mass-media, presa a “uitat” că trebuia să respecte valori precum “piața liberă a ideilor” și s-a orientat după profit, conținutul de presă fiind adaptat plăcerilor indivizilor.
1.2.4.Modelul serviciului public
Întrucât în modelul liberal presa avea anumite îndatoriri față de cetățean, îndatoriri pe care le-a înlăturat în favoarea profitului, a luat naștere modelul de presă de serviciu public. În orice stat democratic, presa acționează pentru binele cetățenilor și este ocrotită de către stat. În cadrul acestui model, statul sprijină instituțiile de presă dezinteresat, fără a-și impune propriul punct de vedere și fără a influența activitatea acestor instituții. În altă ordine de idei, acest model conduce la separarea presei publice de presa privată, prin mod de finanțare, conținut și structură juridico-administrativă. Mai mult decât atât, în cadrul acestui model, presa poate fi sprijinită financiar nu doar de către stat, ci și de diferite grupuri economice, care pot dori menținerea pe piață a unor produse mass-media, dar fără a-și impune interesele. Desigur, și pentru aceste grupuri economice care pot deveni finanțatori mass-media, pot exista din partea statului, anumite reduceri de taxe și impozite.
1.2.5. Contribuția mass-media la formarea opiniei publice
Întotdeauna a existat o relație strânsă între viața politică și mass-media, cele două influențându-se una pe cealaltă de cele mai multe ori. La baza tuturor discuțiilor care au încercat să definească relația dintre politică și presă a stat întotdeauna spațiul public, termen conceptualizat de către filosoful J. Habermas.
Conform cercetătorului Denis Reynie, citat de autorul Mihai Coman, în volumul “Introducere în sistemul mass-media”, spațiul public “desemnează discutarea problemelor de interes public, discutare astfel organizată încât actorii ei sunt obligați să folosească armele argumentației și să se plaseze în perspectiva intereselor generale. Spațiul public este <<locul>> participării politice, înțeleasă ca expresie a intereselor și deliberării, al deciziilor și al controlului puterii”.
În accepțiunea lui Habermas, spațiul public se situează între spațiul privat al individului și spațiul etatizat, reprezentat de universul exercitării puterii în plan legislativ, executiv, administrativ, juridic, etc. Habermas susține că presa, prin interesele sale economice, acaparează spațiul public, care este reglementat de către autorități.
Agora, din democrațiile Greciei antice, a fost primul loc public în care au fost dezbătute teme de interes colectiv. Dar Agora reunea un număr relativ mic de cetățeni, aleși în urma unor criterii precum poziția socială, statutul etnic sau resursele economice și excludea numeroși cetățeni care nu îndeplineau aceste criterii. După Habermas, din secolul al XVII-lea, în Europa, apar noi spații de discuție a problemelor de interes major și colectiv în public precum cafenelele literare, academiile, cluburile și, ulterior, presa.
Sistemul mass-media, prin noul suport și noul mod de comunicare, pune stătânire pe spațiul public aducând în fața publicului diferite moduri de abordare a unei teme de interes general. Din acest moment, opinia publică se va forma prin intermediul mass-media și “va reprezenta acum acea sumă de păreri și atitudini prin care se exprimă interese deosebite și, nu o dată, opuse. Imagine a societății moderne complexe și a diferitelor curente de idei care o străbat, opinia publică a pierdut conotațiile intelectuale (…) care îi aureolaseră apariția în plin secol iluminist și a luat chipul, fragmentat și dinamic, al evoluțiilor socio-culturale specifice istoriei contemporane.” Mass-media modifică, prin apariția sa, regulile de constituire ale spațiului public și a opiniei publice, presa ajungând să construiască, prin mesajele sale, spațiul public.
Cercetătorul B. Hennessy definește opinia publică ca fiind “un ansamblu de atitudini, exprimate de un număr semnificativ de indivizi, în legătură cu o problemă importanță generală.”
Cercetătoarea Ana Maria Munteanu afirmă în volumul “Dezbaterea în sfera publică interconectată- Note de curs” că manifestarea opiniei publice “este un proces care va fi înțeles doar în măsura în care va fi practicat ca proces de comunicare, ca acțiune comunicativă.” Cercetătoarea mai scrie în același volum că este destul de greu de stabilit o definiție pentru un termen destul de complex precum cel al opiniei publice. “În contextele societății contemporane, opinia publică se constituie prin cunoașterea furnizată procesul deliberativ creat prin interacțiuni între numeroși actori, pe fondul unor fluxuri de informație, generate din multiple surse și canale”.
În altă ordine de idei, în sistemele politice democratice, deciziile reprezentanților Puterii trebuie să țină cont de opinia publică referitoare la tema sau subiectul respectiv.
1.3.Metoda monografică și tehnicile de lucru, aspecte teoretice
Monografia reprezintă, în accepțiunea generală, “un studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și multilateral, din toate punctele de vedere”. Unii cercetători au văzut chiar între sociologie și monografie o legătură strânsă. Cunoscutul sociolog Dimitrie Gusti, autor a peste 600 de lucrări monografice, susține că sociologia a încadrat monografia, oferind și o definiție a sociologiei, și anume: „sociologia reprezintă o disciplină de sinteză a cunoștințelor dobândite în celelalte științe sociale particulare, identificând elementele de sinteză în chiar întrepătrunderile obiective dintre domeniile diferitelor științe”. Profesorul Gusti, în același volum, mai susține că sociologia este sau nu este monografică.
1.3.1. Scopul metodei monografice
Principalul parametru în sociologie pare a fi, conform concepției gustiniene, scopul metodei monografice. Metoda monografică vizează, în special, transformarea sociologiei dintr-o speculație filozofică, abstractă, asupra societății într-o știință empirică, experimentală a realității sociale, constituirea însăși ca știință a sociologiei. Acesta mi se pare sensul real al afirmației făcută de Gusti potrivit căreia „Sociologia va fi monografică sau nu va fi”. Metoda monografică devine astfel o metodă științifică a sociologiei, scopul ei fiind acela de a fundamenta științific chiar sociologia. Dintre metodele disponibile în sociologie, Gusti a ales metoda monografică, pentru a reprezenta cât mai bine integralitatea principiilor sale de lucru. Funcția practică a acestei metode este dată de rapiditatea cu care poate fi utilizată, de modul de abordarea integralist pe care îl presupune în vederea unei reforme sociale integrale și de valoarea educativă a monografiei sociologice. Metoda monografică reprezintă o metodă de cercetare activă, permițând o integrare socială protejată pentru cei ce o folosesc, de obicei, specialiștii, și o orientare a sociologului spre adevăratele probleme sociale ale societății studiate. „Actualitatea metodei monografice, din perspectiva scopului practic urmărit, devine apoi azi cu atât mai importantă cu cât în concepția sociologică a lui Dimitrie Gusti poziția sociologului față de obiectul cercetărilor sale este definită în termenii a ceea ce astăzi se numește cercetare sociologică activă sau pur și simplu cercetare-acțiune.”
1.3.2.Specificul metodei monografice
Metoda monografică poate fi utilizată ca metodă de explorare directă și nemijlocită a realității sociale. Dimitrie Gusti a evaluat importanța acestei metode de cercetare și i-a determinat specificul punând-o în comparație cu cercetările monografice existente în România până la primul război mondial. Gusti a analizat cercetările monografice realizate de Ion Ionescu de la Brad, subliniind experiența monografică din România, existentă în primul deceniu al secolului al XX-lea. Gusti a mai analizat și monografia sociologică din Franța, realizată de F. Le Play și continuatorii săi. Gusti a constatat că acestor monografii le lipsește, însă, două lucruri. Integralitatea modului de abordare și absența unei legături între practica monografiei și teoria, după care ea a fost constituită. Văzând acestea, sociologul român propune „metoda monografică, care este ea însăși un complex de metode, dar în centrul căreia stă observația sociologică obiectivă a faptelor sociale concrete și nu ancheta asupra opiniilor despre aceste fapte.”
Gusti a ajuns la concluzia că satisfacerea uneia dintre condițiile principale ale monografiei, adică, analizarea până la epuizarea tuturor elementelor unei unități sociale, necesită eforturi susținute depuse de un număr cât mai mare de specialiști din diferite domenii științifice. De aceea, la cercetările sociologice organizate de Gusti participau foarte mulți specialiști, ceea ce a și determinat o complexitate mult mai mare a studiului monografic.
1.3.3.Etapele investigației sociologice monografice
Etapele concepute de D. Gusti corespund, în linii mari, cu etapele stabilite de majoritatea lucrărilor de specialitate din zilele noastre. Autorul prevede că, într-o primă fază, trebuie stabilit obiectul de cercetare, cât și problema pentru studiu. Ceea ce este diferit față de majoritatea lucrărilor de specialitate reprezintă faptul că Gusti, în prima parte a a activității sale, identifica obiectul monografiei cu unitatea socială, deoarece ea era delimitată în spațiu.
A doua etapă în cercetarea monografică reprezintă stabilirea scopului cercetării, care cuprinde de la constituirea unei „științe a națiunii” la obiective mai modeste, presupunând o cunoaștere a satului românesc. În ambele cazuri, „scopul cercetării monografice este precizat de Gusti ca o etapă care, odată omisă, poate avea ca rezultat fie monografii care să nu prezinte în cele din urmă niciun interes teoretic, deci științific, fie lucrări monografice care, realizate în atmosfera de entuziasm colectiv față de spiritul și lumea satului, să degenreze repede în simple literaturizări speculative și ieftine despre obiceiurile și curiozitățile rurale.”
1.3.4.Actualitatea, trăsătura principală a metodei monografice
Deși Gusti a pornit în cercetarea monografică cu intenția de verifica în practică mai multe orientări teoretice din sociologie, a renunțat la aceste scopuri, în cele din urmă, dar nu s-a oprit din a le formula vreodată. De altfel, rezultatele monografiilor conduse de el au avut întotdeauna o valoare practică ridicată, dar limitată de cadrele teoretice, după care au fost ghidate și organizate aceste monografii. În acest caz, putem observa o primă dimensiune a actualității metodei monografice.
Apoi, pentru că această metodă sociologică angajează colective largi de cercetători, metoda monografică are o valoare educativă pe atât de actuală, pe cât este și metoda. Modernitatea este așadar o altă trăsătură a acestei metode. De altfel, metoda monografică nu este singura metodă din sociologie și nici nu își poate dovedi utilitatea ei decât prin utilizarea alături de alte metode sociologice. Însă valoarea instrumentală a acestei metode este menținută prin tehnicile de lucru formulate de Gusti.
1.4. Obiectivele și metodologia cercetării
Analiza se va desfășura pe un corpus alcătuit din zece ediții ale cotidianului „Dobrogea jună”, publicate în perioada ianuarie- martie 1944, din ultimul an de viață al publicației și va urmări, în primul rând, cât spațiu editorial a acordat echipa redacțională a publicației pentru diversele domenii, din care pot proveni subiectele articolelor. Astfel, la final voi realiza un clasament și voi vedea câte articole au fost pentru fiecare domeniu. Voi încerca totodată să accentuez ipoteza prin care o publicație regională poate beneficia de o recunoaștere națională.
Pentru o cât mai bună reprezentare a studiului meu de caz, am utilizat două metode de cercetare: analiza calitativă și analiza cantitativă, astfel datele rezultate din cumularea celor două metode vor fi cu atât mai precise și aproape de adevăr. De asemenea, lucrarea reprezintă și o cercetare istorică întrucât am lucrat cu informații din literatura de specialitate, dar am utilizat și mai multe izvoare, precum fonduri arhivistice sau colecția ziarului asupra căruia se realizează cercetarea.
Întrebări de cercetare
Întrebările de cercetare cărora doresc să le aflu răspunsul în demersul cercetării sunt următoarele:
Ce este, în fapt, presa regională?
De ce este nevoie de presă regională?
Care este forța presei regionale?
Cum a rezistat o publicație regională timp de 40 de ani pe piață?
1.5: 40 de ani de istorie ai “Dobrogei june”
1.5.1.Prezentarea publicației
Dobrogea jună a fost unul dintre cele mai longevive ziare dobrogene. Constantin N. Sarry a condus timp de patru decenii cea mai citită gazetă a Dobrogei, Dobrogea jună, fapt care i-a adus titlul de “cel mai atacat, dar și cel mai iubit dintre oamenii publici ai Dobrogei”. “Organ al tineretului dobrogean” a luat naștere la data de 12 decembrie 1904. La început a fost doar săptămînal. Ȋntre anii 1909 și 1938 a avut ca motto "Dobrogea dobrogenilor’’. Ȋn cei 40 de ani de activitate a adunat 5250 de numere, însumȃnd peste 12 500 pagini.
Ȋn cei 40 de ani de activitate, Dobrogea jună și-a schimbat de mai multe ori subtitlul. Astfel, în perioada 1910-1914, subtitul Dobrogei june a fost “Organ al intereselor dobrogene”. În perioada imediat următoare, timp de doi ani, între anii 1914-1916, subtitlul a fost “Organ al Partidului Național dobrogean”. Din 1918 până în 1919 subtitlul publicației a fost “Organ al revendicărilor naționale ale dobrogenilor”. Apoi, a urmat o altă schimbare. De la nr. 23 din 3 iunie 1919, subtitlul publicației fondate de Sarry a fost “Organ național dobrogean”. Timp de 11 ani, între anii 1920 și 1931, Dobrogea jună a purtat cu mândrie subtitlul “Politică-economică-literară- independentă”. Timp de patru ani, între anii 1932 și 1936, Dobrogea jună nu a mai avut niciun subtitlu. Din 1937-1943, Dobrogea jună a purtat ultimul său subtitlu: “Politică-culturală-independentă”.
Timp de 14 ani, Dobrogea jună a apărut săptămânal. În acești ani, uneori, publicația "s-a poticnit, a primit lovituri și a dat, a fost hulită și lăudată, a încercat să distrugă oameni și apoi și i-a însușit și pus în frunte, a făcut politică fără s-o spuie și a spus-o fără să facă, dar oricâte a încercat și orice steag a ridicat, a rămas totdeauna organ dobrogean", precum scrie Emanoil Bucuța în articolul său intitulat "Cincizeci de ani de presă dobrogeană", apărut în volumul omagial al Cicantenarului anexiunei Dobrogei, în "Analele Dobrogei".
Pentru a descrie cât mai bine momentul apariției, voi prezenta o mărturie scrisă de învățătorul Al. Alecu, pseudonimul lui Alechimseliam, colaborator al publicației: “Nu mult după asta, cît o fi trecut la mijloc nu pot să spun cu precisiune (de la o întîlnire cu tînărul corespondent constănțean al Epocii, petrecută în sala Tribunalului județean, în care pleda Delavrancea -n.n.), zăresc pe acel tînăr, atât de simpatic mie, plimbându-se pe piața “Ovidiu” la braț cu o doamnă mică de statură, foarte modest îmbrăcată – cu toate că pe atunci erau la modă rochiile cu coadă lungă – însă tînără de tot și de o frumusețe fermecătoare. Acea doamnă era Dobrogea jună, iar cavalerul ce o conducea la braț cu un sentiment de vădită mândrie, erai chiar tu, simpatia mea de la Tribunal.”
Dan Alecu, succesorul lui Const. N. Sarry, dorit și numit chiar de el, la conducerea Dobrogei june, scrie la jubileul de 30 de ani al publicației, despre momentul apariției ziarului: “A fost ȋnființată la 12 Decembrie 1904 de un tânăr de 26 de ani, care purta redingotă și pălăria înaltă a vremii, și ziarul primise titlul romantic pe care îl are.”
I.5.2.Contextul geopolitic în care a luat naștere Dobrogea jună
Dan Alecu descrie, în lucrarea sa retrospectivă asupra activității Dobrogei june, cu ocazia jubileului de 30 de ani al publicației, începuturile ziarului care a schimbat pentru totdeauna felul în care se face presă regională.
În perioada nașterii Dobrogei june, regiunea Dobrogea era pustiită după războiul ruso – turc, de toate războaiele de mai înainte și de nepăsarea în care fusese țintuită de o administrație “indiferentă” și “deportată”. În acele momente, Dobrogea trebuia populată și colonizată cu element românesc. Această colonizare a dus, câțiva ani mai târziu, la personalizarea populației dobrogene de astăzi. Dar atunci, proprietarii din țara-mamă s-au regăsit în situația de a rămâne fără robii de pe moșiile lor. În acel moment, proprietarii de sclavi au făcut tot posibilul ca sclavii lor să nu plece în colonizare. Momentul era extrem de grav. Guvernul a apelat fără ezitare la “elemente din Transilvania și chiar din Italia”, mai scrie Dan Alecu în privirea sa retrospectivă.
Dar cei care au venit și au împânzit provincia au fost chiar “mocanii noștri”, care au făcut asta de bunăvoie, mai scrie Dan Alecu. Însă odată cu venirea lor se punea o nouă problemă. Ardelenii fiind păstori, în general, aveau nevoie de mai mult pământ decât le era fixat în loturile de colonizare și, de aceea, li s-a permis să ia mai multe loturi. Fiecare teren pe care îl luau în plus, îl luau pe numele membrilor absenți ai familiei sau chiar pe nume fictive.
După 24 ani de la anexare, coloniștii și-au întemeiat noile gospodării și lucrau la ridicarea noului așezământ românesc. Dar anul 1902 aduce un dezastru imens. Din senin, în acest an, a venit o lege de deposedare a tuturor celor care în momentul împroprietăririi nu aveau „domiciliul real" în comunele respective. Fără îndoială a fost un dezastru, deoarece au început deposedările românilor în masă. Vorbim aici de cei care trecuseră munții și Dunărea, ca să colonizeze și Dobrogea.
Tânărul dobrogean Const. N. Sarry și-a dat seama de momentul pe care Dan Alecu l-a descris plin de ,,toată mizeria’’ și a intrat în arena publică, pe această temă. ,,Tȃnărul de atunci a considerat măsura ca o crimă de naționalism și împotriva ei a pornit o mișcare începută printr-o conferință ținută în București, la primul Congres de științe sociale, și apoi, pe aceeași problemă, a scos Dobrogea jună , ȋn care, din primul număr, a început o violentă campanie pro-causa, condusă energic mult timp apoi.’’
Dobrogea jună a apărut, deci, dintr-o necesitate națională în provincie. Încă de la bun început a intrat în conflict cu guvernele pentru apărarea drepturilor dobrogenilor, indiferent de originea etnică.
1.5.3.Fișa tehnică a publicației Dobrogea jună
La data de 12 decembrie 1904 apare, la Constanța, săptămânalul Dobrogea jună, organ al tineretului sub conducerea lui Constantin Sarry. Apare cu întreruperi timp de 40 de ani, în 5250 de numere însumând 12.500 de pagini. A fost unul din cele mai longevive ziare dobrogene, comparabil cu Dacia sau Marea Neagră. Un număr costa 15 bani iar un abonament pe un an valora 8 lei.
Pe durata Primului Război Mondial, în perioada 15 august 1916 și 17 noiembrie 1918, ziarul își întrerupe apariția. În anii 1904-1906, 1911-1912, 1914-1919, 1942 și 1943, apare săptămânal. În anii 1907-1910, 1939-1941, apare de două ori pe săptămână, iar în perioada 1912-1938 are apariții zilnice. Formatul ziarului a variat între 48×33 și 64×50. În unele perioade din anii 1909- 1920 a apărut chiar la București și nu la Constanța.
De la 1 aprilie 1925 până la 27 aprilie 1927 apare bilunar suplimentul cultural al ziarului, Dobrogea literară.
Comitetul de redacție: Hortensia Papadat-Bengescu, Silvia Constantinescu, Dan Alecu, Alexandru Gherghel, Ioan N. Roman, Constantin N. Sarry. Editat până la 31 octombrie 1944.
Până la fondarea primei tipografii proprii a apărut la tipografiile bucureștene: Speranța, Gutenberg, Vestea, Cooperației Române, dar și la tipografiile constănțene Dim. Nicolăescu, Victoria, Dacia, Albania. Între 1923-1944 a apărut la tipografia Dobrogea jună. Ziarul s-a considerat și s-a menținut independent până în preajma Primului Război Mondial și parțial, în unele perioade dintre cele două războaie. Între 1904 și 1912 a susținut problema lărgirii drepturilor politice în Dobrogea. Între 1914 și 1916 ziarul susține o grupare politică proprie numită Partidul Național Dobrogean. După Primul Război Mondial, Dobrogea jună atacă ziarul proliberal Farul (seria a II-a) și îl susține pe Scarlat Vârnav (fost conservator, dar pe atunci președintele organizației județene a PNL) și îl critică pe Virgil Antonescu, fost primar al orașului Constanța. În general, atacul i-a avut în vedere atât pe liberali, cât și pe conservatorii-democrați care se opun lui Scarlet Vârnav. După moartea acestuia (necrologul în an 13, nr. 47, 30 octombrie 1919), Constantin N. Sarry își îndreaptă atacul împotriva Ligii Poporului a lui Averescu și reprezentantul acestuia la Constanța, Ilie Ghibănescu. Ziarul oscilează între diferitele partide politice, după considerentele mobile ale directorului său, Constantin Sarry. Semnificativă pentru atitudinea mobilă a lui Sarry este constituirea anunțată în anul 13, nr. 42, 24 septembrie 1919, p. l., a unei grupări țărăniste dobrogene. În nr. 36, 6 noiembrie 1919, p. l., ziarul publică un apel electoral al acesteia, cu titlul: „Țărani și muncitori dobrogeni”, în pagina a doua aflăm: „Cu numărul de față, Dobrogea jună devine organul autorizat al Partidului Țărănesc și Muncitor din Dobrogea”. Pentru ca în an 14, numărul trei, 25 decembrie 1919, pagina a doua, să publice o notă injurioasă la adresa grupării respective și a componenților ei. Este, se pare, a doua încercare a lui Sarry de a crea un partid propriu.
Din aprilie 1925, apare suplimentul cultural Dobrogea literară, acesta urmând a fi „ferit de politică”. Din 1927, C. N. Sarry este și președintele Camerei de comerț și industrie Constanța. Din 1930, interesul ziarului și al directorului publicației se îndreaptă spre țărăniști. În 1933, are o atitudine proliberală, în favoarea lui I. Brătianu. În 1934, la jubileul de 30 de ani publicației, Sarry este elogiat de oficialități și unii confrați, cum rezultă din volumul festiv: ”Dobrogea jună. Trei decenii de dobrogenism. Un jubileu gazetăresc”, Constanța, 1934. Avocatul și publicistul cu vederi democratice Scipio Vulcan, referindu-se la valoarea informativă, documentară a multor materiale cuprinse în numerele acetui ziar longeviv, propune: „Din această Dobroge jună, care constituie prima arhivă, primul magazin istoric al scumpei noastre Dobroge, să se extragă ceea ce este mai caracteristic și să alcătuiască un volum festiv”. („Dobrogea jună. Trei zeci de ani de dobrogenism”; p.3). În Cuget Liber, ll, nr. 144, 10 martie 1945, pagina 2, citim: „Sindicatul presei din Dobrogea precizează că numitul ziar (Dobrogea jună, n.n.) care a activat în serviciul propagandei hitleriste este și va rămâne suprimat, iar directorul său, d. Sarry, a fost la timp epurat din presă”.
În anii 1941-1944, renunțând la vechea deviză, Dobrogea jună va susține în paginile sale războiul și politica guvernanților din perioada respectivă, încercând chiar să argumenteze și rolul gazetarului confruntat cu mari și tragice evenimente
În privința interesului documentar suscitat de acest ziar, Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu, în lucrarea „Istoria românilor dintre Dunăre și Mare-Dobrogea”, pagina 318, arată: „Între ziarele epocii, Constanța și Dobrogea jună sunt astăzi prețioase izvoare de informare pentru realitățile economice, social-politice și culturale ale vremii”. Deși a purtat amprenta directorului său, în Dobrogea jună au apărut, de-a lungul anilor, numeroase articole pe teme sociale și culturale, exprimând puncte de vedere, opinii, ingerințe, diverse aspecte.
1.5.4. Colaboratorii ziarului Dobrogea jună
Publicația fondată de Sarry nu s-a bazat doar pe redactorii săi obișnuiți, ci și pe un număr mare de colaboratori. Unii dintre ai au scris doar o dată în Dobrogea jună, alții de câteva ori. Dar au existat câțiva care colaborau periodic cu gazeta lui Sarry, pe care îi vom și reda în continuare: Al. Alecu (Alechimseliam), Dan Alecu, Virgil Andronescu, I. Bențoiu, Ioan Berberianu, Traian I. Berberianu, N.D. Chirescu, Silvia Constantinescu, Virgil Cotovu, I. Cruțiu-Delasăliște, N. Sever Cărpinișanu, Ion Dinu, I.N. Duployen, Al. Gherghel, Horia Grigorescu, Vasile Helgiu, Traian Lăzărescu, Ioan Micu, Victor Morfei, Constantin Mureșenu, N.T. Negulescu, P. Papadopol, Bonifaciu I. Roman, Ioan N. Roman, Grigore Sălceanu, Jean Stoenescu-Dunăre, Dumitru Stoicescu, P. Ștefănescu-Dobromir, Alexandru Șteflea, Gheorghe Tănăsescu, Scarlat Vârnav, Petru Vulcan, Scipio Vulcan și alții.
1.6.Importanța istorică a publicației
1.6.1.Publicații regionale înființate în anii 1900-1905
Pentru a înțelege perioada istorică în care a luat naștere publicația condusă de Constantin Sarry, trebuie să cunoaștem publicațiile înființate între anii 1900 și 1905.
În anul 1900 au fost editate: „Almanahul Macedono-Român”, „Buciumul Dobrogei”, „Budgetul comunei urbane Tulce”, „Budgetul veniturilor și cheltuielilor județului Constanța”, „Dobrogea”, „Plecăm”, „Raportul Consiliului de administrație al Băncii de scont”, „Revista maritimă” și „Timbru”.
Anul 1901 a fost mai sărac, din punct de vedere al înființării publicațiilor. „Anuarul Liceului << Principele Carol>> din Tulcea, „Noua revistă a Dobrogei” și „Steaua Constanței”.
1902: „Alegătorul liber”, „Dreptul Dobrogei”, „Ordinea”, „Viitorul Tulcei” și „10 mai”.
1903: „Colnicul Hora”, „Farul”, „Furnica” și „Sfătuitorul”.
În anul 1904, presa dobrogeană marchează înființarea Dobrogei june și a „Anuarului Seminarului Musulman din Medgidia”.
Anul 1905 a adus a adus presei dobrogene: „Cultura”, „Curierul Dobrogei”, „Cuvîntul”, „Dobrogea liberală”, „Gazeta Tulcei”, „Sanitarul” și „Tribuna Dobrogei”.
În anul 1923, unul dintre cei mai prosperi ani ai presei dobrogene, apar 25 de titluri de ziare și reviste. Între anii 1879 și 1944, sunt înscrise 501 titluri de publicații locale, conform bibliografiei realizate de Octavian Georgescu și Zamfir-Constantin. La acestea se adaugă încă alte 78 de nume de publicații reprezentând presa minorităților, o parte apărute în provinciile istorice Cadrilater și Durostor. Din 1944, ultimul în care mai apare Dobrogea jună, numărul publicațiilor scade vertiginos, iar după 1948 rămâne un singur cotidian, Dobrogea nouă, oficiosul partidului la putere, care se născuse din Cuget liber și câteva reviste de specialitate cu apariții trimestriale ori lunare.
Articolul-program din Dobrogea jună se intitulează ,,Cuvântul nostru”. „Dobrogea nu este provincia înecată de miasmele smârcurilor și cufundată în apatia vieții orientale. Spiritul românesc, care înflorește tot ce atinge, a transformat totul. Dobrogea își are intelectualii săi! Și putem spune cu mândrie: în Dobrogea s-a găsit totdeauna cineva care să îndrume acest spirit setos de cultură. Toți acei din lumea oficială a administrațiilor și a învățământului nu au fost orbi ca să nu vadă că unitatea unei societăți nu se face decât prin cultură dată din plin. Cultura a făcut Dobrogea să fie românească, a clădit suflete românești. Pe această linie tradițională, urmărim și noi, adăugând celui mai vechi ziar din Dobrogea, un supliment cultural.”
1.6.2. Campanii ale publicației
1.6.2.1.Dobrogea jună luptă pentru drepturile dobrogenilor
Un prim moment important din istoria cotidianului Dobrogea jună vizează acordarea drepturilor politice pentru cetățenii Dobrogei. Drepturi pe care aceștia le-au câștigat cu ajutorul publicației fondate de Sarry. Gazeta a dus, în acea vreme, o campanie puternică pe această temă.
Revenind la anul 1910, anul în care le sunt acordate pentru prima oară drepturi politice dobrogenilor, în urma adoptării legii electorale, județele Constanța și Tulcea trebuiau să își aleagă câte doi deputați în Colegiul I și câte unul în colegiile II și III, dar și doi senatori în Colegiul I și unul în Colegiul II. Ca urmare a adoptării legii electorale, vor beneficia de drepturi politice locuitorii cetățeni otomani, care locuiau și aveau domiciliul real în aceste două județe în ziua de 11 aprilie 1877, cât și descendenții lor, chiar și cei născuți înainte de această dată, dacă vor face dovada că nu au emigrat și nu s-au bucurat de nicio protecție străină. De asemenea, mai beneficiau de drepturi politice, în urma adoptării legii electorale în Dobrogea, românii din orice țară, proprietari de imobile și, sau docimiciliați în Dobrogea, cu condiția ca aceștia să renunțe la orice tip de protecție străină. Astfel, data de 1 septembrie 1910 era ultima zi în care dobrogenii mai puteau depune cereri pentru acordarea drepturilor politice, îndeplinind condițiile de mai sus.
Pentru dobrogeni, legea reprezenta o serie de nereguli. În acest sens, I. C. Brătianu a depus eforturi susținute pentru constituirea unor comisii independente care să supravegheze întocmirea listelor electorale, pentru ca dobrogenii să nu fie nedreptățiți la primele alegeri parlamentare organizate în zona lor.
„Această măsură s-a aplicat tuturor locuitorilor dobrogeni, fără deosebire,- adică, vechilor supuși otomani (…), cari n-au exercitat niciodată drepturi politice, și românilor veniți în Dobrogea din stânga Dunării, care avuseseră până atunci exercițiul complet al tuturor drepturilor cetățenești”.
Văzând aceste lucruri, o delegație a dobrogenilor, în frunte cu directorul cotidianului „Dobrogea jună”, Contantin Sarry, a mers în audiență la regele Carol I, la Sinaia, în ziua de 14 septembrie 1911, reclamând nedreptățile create de această lege, prin care rămâneau fără aceste drepturi sute de dobrogeni, „unii chiar români de origine curată”. În urma pasului făcut de delegația condusă de Sarry, la data de 3 martie 1912, guvernul conservator, condus de Carp, a elaborat și promulgat o nouă lege electorală, care reglemena în mod corect acordarea drepturilor politice cetățenilor județelor Constanța și Tulcea.
De precizat că publicația a pus umărul la realizarea unei mari adunări dobrogene, în orașul Hârșova, din data de 28 august 1911, unde toți locuitorii regiunii au fost chemați să dezbată această problemă a acordării drepturilor politice, adunare interzisă de administrația de la acea vreme.
Astfel, dacă până în 1912 dobrogenii nu au avut drepturi politice, iar în Dobrogea nu se alegeau parlamentari, primarii erau numiți, prefecții veneau de dincolo de Dunăre și justiția era înfăptuită la una dintre secțiile Curții de Apel Galați, în urma luptei dusă de gazeta lui Sarry, dobrogenii își primesc drepturile politice mult meritate.
Formula “Dobrogea dobrogenilor” reprezenta o chemare către toți dobrogenii pentru a lua parte activă la viața politică locală, dar și la viața publică a țării, reprezenta “chemarea elementului dobrogean pregătit, la conducerea provinciei”. Ca orice idee frumoasă și prosperă, nu putea fi îndeplinită fără piedici. Apăruseră primii dușmani care induceau ideea că Dobrogea jună ar cere, alături de locuitorii zonei, autonomie administrativă pentru acest ținut. Dan Alecu mărturisește că departe de publicația lui Sarry s-au aflat aceste gânduri. Atât de mult s-a întipărit în mintea locuitorilor zonei fraza “Dobrogea dobrogenilor”, încât a devenit “curentă în vorbirea zilnică a tuturor locuitorilor acestei provincii”. Succesul campaniei dusă de ziar a fost deplin. Pentru a treia oară a creat curente de opinie publică și și-a impus propria idee. Astfel, prefecții, primarii și parlamentarii erau aleși din Dobrogea.
1.6.2.2.Dobrogea jună și opera de repatriere a dobrogenilor pribegi
În timpul Primului Război Mondial, Dobrogea a fost ocupată de armatele germano-bulgare. Timp de doi ani (1916-1918) armata țării vecine comite tot felul de atrocități asupra locuitorilor acestui ținut, în ciuda tuturor regulilor războiului. Dobrogea ajunse sub ruină după doi ani de ocupație și exploatare inamică. Zeci de mii de dobrogeni se aflau în pribegie, iar alte mii trăiau într-o sărăcie extremă. Deși publicația fondată de Sarry și-a încetat apariția la începutul războiului, aceasta a revenit pe scena publică când administrația românească s-a reinstalat la București, în toamna anului 1918. Ziarul este retipărit, în orașul București, pe strada Pătrașcu Vodă, nr. 4, de către Sarry împreună cu câțiva intelectuali dobrogeni, cu toții îngrijorați pentru destinul regiunii dintre Dunăre și Mare.
Sarry reorganizează publicația, transformând-o în organ al revendicărilor naționale ale dobrogenilor. Scopul noii Dobroge june era „să ne afirmăm în mod legal, demn, dar hotărât, ființa și voința noastră, a celor legați trupește și sufletește de pământul României transdunărene… Să se știe că nu vom admite nici în ruptul capului ca petecul nostru de pământ să se servească cumva sau cuiva obiect de târguială sau compensațiuni“.
Fiind nemulțumiți de situația Dobrogei și de faptul că Marile Puteri nu luau o decizie în privința Dobrogei, mai mulți istorici, ziariști și intelectuali din această provincie s-au strâns în jurul cotidianului Dobrogea jună și în jurul directorului publicației, și au mers să reprezinte problemele Dobrogei până în cancelariile Franței, Angliei sau Statelor Unite.
Astfel, la sfârșitul anului 1918, un grup de personalități dobrogene în frunte cu Constantin N. Sarry, George Benderli, Dr I. Butărescu, G. Pruncu, I. P. Atanasof, Hagi Mustafa Abduraman au intrat în audiență la primul ministru Coandă, căruia i-au expus toate problemele provinciei. Aceștia i-au înaintat președintelui Consiliului de Miniștri chiar și un memoriu, cu toate problemele și nevoile locuitorilor provinciei. Delegația condusă de Sarry a înmânat același document domnilor de Saint Aulaire, sir Barcly și Vopicka, miniștri ai Franței, Marei Britanii și Statelor Unite din America, expunându-le, într-un memoriu, pe de o parte starea dramatică a Dobrogei, iar pe de alta, doleanțele și nevoile imediate ale locuitorilor ei, arătând și cerând în același timp să se avizeze „cât mai grabnic măsurile de circumstanță“.
Dovadă există și astăzi în prima pagină din Dobrogea jună, număr publicat în data de 24 noiembrie 1918, memoriul prin care dobrogenii cer ca Dobrogea să rămână României, de care aparține de drept și de fapt. Jurnaliștii le reamintesc marilor Puteri „nefericita soartă a Dobrogei“, care este supusă unor jafuri și crime oribile din partea bulgarilor. Pe lângă acestea, doar foametea făcuse peste o sută de mii de morți, ajutoarele trimise de Franța, Anglia sau SUA fiind total insuficiente. De asemenea, în memoriu se mai solicită Marilor Puteri ca acestea să retragă trupele bulgărești și administrația bulgară din Dobrogea.
Mișcarea din jurul publicației și a lui Constantin Sarry a solicitat marilor puteri, în mod direct, prin memorii și scrisori ca Dobrogea să îi rămână României, aceștia luptând pentru reîntregirea României.
În urma acestui demers al dobrogenilor, generalul Coandă a dat asigurări, în răspunsul acordat memoriului depus de delegația condusă de Sarry, că guvernul va lua măsuri în privința provinciei și că „nici un deget de pământ nu se va pierde din Dobrogea“, primul-ministru promițând că „se va proceda la măturarea armatelor bulgare din Dobrogea, pornind de la Tulcea“.
Dobrogea jună a publicat, în acea perioadă, toate reacțiile oficialilor români și europeni, ca urmare a scrisorilor înainte de delegația lui Sarry. Cotidianul a continuat să lupte pentru repatrierea tuturor dobrogenilor. De exemplu, în numărul din 19 ianuarie 1919, apare primul articol al colaboratorului Dan Alecu despre momentul în care o familie de dobrogeni aflase de cedarea regiunii, ca urmare a unor condiții impuse de armistițiul încheiat la Buftea. În același număr, restul articolelor erau semnate numai de dobrogeni autentici: G. Benderli, fostul decan al baroului de Constanța, învățătorul Vasile Lepădatu, din Murfatlar, inginerul Vladimir Banciu din Topraisar și studentul H. P. Gr., Horia Grigorescu primarul Constanței.
Publicația condusă de Sarry depunea toate eforturile pentru repatrierea dobrogenilor pribegi. Dan Alecu își amintește, prin articolul publicat în numărul din 19 ianuarie 1919, că „Vetrele erau pustii de oameni. Guvernul nu intervenise ca această lume de bejanie din cauza răsboiului, să aibă posibilități să se înapoeze în Dobrogea. Toate străduințele pe care d. Const. Sarry le pusese la diferite departamente, nu izbutiseră să atragă atențiunea miniștrilor asupra problemei de care am vorbit. Și atunci și-a amintit de o Dobrogeancă, fata unui vânzător de fisticuri din Constanța – căruia aici i se spunea „Hagiul“ – care, după multe peripeții în viață, ajunsese soția unui ziarist din București și se bucura de oarecare trecere în lumea politică. S-a dus la această Dobrogeancă și cu ajutorul ei a izbutit ceeace nu isbutise să realizeze prin intervenții și memorii, a isbutit ca guvernul să dispună repatrierea complet gratuită pe căile ferate a tuturor dobrogenilor refugiați.”
În primul număr de la reapariția după război, publicația Dobrogea jună lansează un apel către toți dobrogenii pentru reafirmarea „în mod legal, demn, dar hotărât a ființei și voinței noastre“. În același articol, redacția ziarului anunță, în numele tuturor dobrogenilor că „nu vom admite, nici în ruptul capului, ca petecul nostru de pământ să servească cumva sau cuiva de obiect de târguială ori de compensațiune“.
„Frați Dobrogeni,
Lumea întreagă se frământă din răsputeri. Omenirea de pe învechitele continente se reface din adâncuri, zeci de popoare rup cătușele ruginite de vremuri și afirmă drepturile lor la existența proprie; România își realizează întreg idealul național plămădit și dorit de veacuri. Numai noi, Dobrogenii, pare a nu fi lăsat soarta pe mâinile altora! Evacuați și desgradinați dela căminurile noastre, rupți printr-un tratat silnic de trupul Țării-Mume, pribegi și urgisiți pretutindeni în lipsă și mizerie pe pragul iernii, cu munca noastră risipită, fără stăpânire și totuși cu o mie de stăpâni, și în neputința de a pune picior pe pământul părinților noștri, – asistăm impasibili, cu o resemnare vinovată, față de evenimente atât de hotărâtoare pentru destinele tuturor neamurilor, fără ca să desprindem nici un învățământ din Cartea Vremurilor și fără să ținem seamă că, aceia cari se uită pe sine, sunt uitați până și de Dumnezeu!”
Articolul este semnat de către George D. Benderli, Fr. Sachetti, Constantin A. Rădulescu, Gh. Teodorescu, I.P. Atanasov, Const. Bălănică, S. Seni, Osman Gafar, Al. O. Șeitan, P. Șapira, Hr. Ciomu, Aurel Dan, Octavian Boncui, Cl. Frangapol, Chiril Neicu, Stanciu Inaciu, Dumitru Cojocaru, , Octavia O. Șeitan, Octavian Radu, Bernard Hazan, A. Btărescu și Const. N. Sarry.
Demersul repatrierii dobrogenilor era însă un drum lung și anevoios. Gazeta lui Sarry atrăgea în continuare atenția autorităților că deciziile acestora privind refugiații dobrogeni nu sunt coerente. Sarry se adresa în scris, în luna martie a anului 1919, secretarilor generali din Ministerul de Interne să intervină favorabil pentru refugiați ca aceștia să se întoarcă acasă fără a mai depune tot felul de cereri, ci doar pe baza actelor doveditoare.
Publicația lui Sarry găzduiește, în toamna anului 1918, o serie de articole și de editoriale referitoare la apărarea intereselor naționale, semnate de către fostul prefect al județului Constanța, Scarlat Vârnav. Fostul prefect cere ca Dobrogea să nu fie ruptă de restul țării și afirmă că bulgarii fac o nedreptate României dacă vor lua această provincie, întrucât Dobrogea a fost dintotdeauna pământ românesc.
1.6.2.3.Dobrogea literară, o șansă dată culturii din Constanța
De departe cel mai important obiectiv al Dobrogei june a fost dintotdeauna ridicatea culturală a satului românesc. Privind peste ani, Dobrogea jună a fost condusă de o singură idee, pe care a și proclamat-o în primul număr, în articolul de fond:“Dacă părinții noștri, cu călușul în gură, au fost siliți, timp de trei decenii aproape, să suporte, cu cea mai dobrogenească resemnare, nestăpânita speculă a avutului și a sentimentelor lor cele mai scumpe – noi, fiii lor, conștienți de forțele și drepturile noastre, nu putem suferi mai departe această rușine.”
Ziarul a fost considerat și s-a menținut independent până în preajma primului război mondial și, parțial, în unele perioade dintre cele două războaie. Între anii 1904 și 1912, publicația a susținut problema lărgirii drepturilor politice în Dobrogea. Ȋntre 1914-1916 ziarul a susținut o grupare politică proprie numită Partidul Național Dobrogean.
Până la fondarea primei tipografii proprii a apărut la tipografiile bucureștene: “Speranța”, “Gutenberg”, “Vestea”, “Cooperației Române”. A urmat apariția la tipografiile constănțene: “Dim.Nicolaescu”, “Constanța”, “Victoria”, “Dacia”, “Albania”. La 3 iunie 1923 este inaugurată propria tipografie, aflată în Constanța, pe strada Scarlat Vȃrnav nr. 23, astăzi strada Răscoalei din 1907. Tipografia purta denumirea de “Institutul de arte grafice al ziarului Dobrogea jună”.
“Era un stabiliment modern pentru acea vreme, înzestrat cu ustensilele necesare editării de cărți și ziare – un boston, un tighel, două mașini plane, patru mașini de legătorie; ca forță de muncă dispunea, în 1927, de un tipograf și zece lucrători. Firește, această tipografie nu era singura în oraș, dar dintre gazete doar Dobrogea jună și Dacia dispuneau de tiparnițe proprii.”
Suplimentul cultural al publicației, intitulat “Dobrogea literară”, apare începând cu luna aprilie a anului 1925. Paginile suplimentului urmau să fie ferite de politică, doar să promoveze cultura județului Constanța și să le ofere o șansă tinerilor scriitori să-și publice creațiile. Nici Sarry nu a pierdut ocazia de a publica poezii în acest supliment. De la lansarea sa, Sarry a publicat număr de număr câte o poezie cu predilecție dedicată Dobrogei.
1.7. Dobrogea jună, la jubileul de 30 de ani
La împlinirea a treizeci de ani de viață a “Dobrogei june”, în anul 1934, s-a sărbătorit jubileul celei mai longevive publicații din Dobrogea. Toate personalitățile de marcă ale vremii printre care fruntași politici dobrogeni, vȃrfurile culturii și căpeteniile comerțului constănțean, reprezentanții minorităților și ai cultelor, numeroși confrați din țară s-au reunit și l-au sărbătorit cu mare fast pe cel mai iubit gazetar al Dobrogei, ȋnchinȃdu-i Volumul omagial “Trei decenii de dobrogenism”, în care fiecare și-a adus contribuția spunȃnd cȃteva cuvinte dintre cele mai simțite la adresa personalității lui Const. N. Sarry și a rolului ziarului său în opera de educație civică, morală și națională în spațiul românesc transdunărean. 30 septembrie 1934 a reprezentat ziua în care “pionierii românizării Dobrogei s-au adunat în jurul ziarului care întotdeauna n-a cunoscut șovăirea”.
Printre numele aflate pe lista personalităților participante la banchet, printre care și reprezentanți ai presei din întreaga țară, așa cum a fost consemnată în placheta omagială, s-au numărăt: P. S. S. Episcopul Gherontie al Tomisului, Ion Dragu, directorul presei și propagandei din Ministerul de externe, T. Pisani, Teodorescu Valahu, reprezentantul Asociației Generale a Presei Române, Ștefan Vlădescu, reprezentantul Sindicatului Presei din Capitală, George Silviu, reprezentantul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Capitală, Ilie Mecu, inspector general B.N.R., M. Konitz, șeful redacțiilor ziarelor Dimineața și Adevărul, G. Pleșoianu, președintele Cercului Ziariștilor Constănțeni, Constantin Angelescu, fost Guvernator al Băncii Naționale Române, Gh. S. Popescu, fost primar al Constanței, N. Missirliu, redactor la „Adevărul”, Constantin Irimescu, fost prefect de Constanța, Gheorghe Dobias, fost deputat de Constanța, Miliam Maximim, prim redactor al ziarului Lupta, S. Milorian, prim redactor al ziarului Mișcarea.
P. S. Gherontie scria că Dobrogea jună se poate mândri cu trecutul său, că este un ziar din cuprinsul “eparhiei” sale, iar pentru Biserica Ortodoxă Română este, cu siguranță, un prilej de sărbătoare. Episcopul a vorbit și despre rolul presei în societatea românească și locul ei în stat, “astăzi, și la noi, presa e socotită o putere de netăgăduit în stat” .
Dan Alecu, colaborator al cotidianului Dobrogea jună, explică titlul publicației ca o alăturare a două cuvinte stinghere. În opinia sa, titlul era romantic și amintea de “Junimea”, de la Iași sau de “România Jună”, de la Viena.” Dan Alecu continuă istorisirea sa cu epocile care s-au definit “simplu și precis” în viața cotidianului. În viziunea lui Dan Alecu, “nu se putea pentru un ziar o intrare mai glorioasă în lumea tuturor necazurilor și greutăților, cari toate la un loc fac viața lui.”
T. Pisani considera că ziaristica se poate face în multe feluri și că poți merge pe mai multe căi iar Sarry a mers pe calea cea bună. „N-a făcut un ziar de informații, de cele mai multe ori de senzație, ca să atragă interesul cititorului. Nu s-a mărginit să se ocupe numai de problemele locale, ca să mulțumească pe concetățenii săi. El a înțeles că, aici, în Dobrogea, misiunea lui de ziarist era mai mare. Fără să lase la o parte nici informația, nici problemele locale, el s-a îngrijit, întotdeauna, să apere mai ales interesele românești. Cu aceasta, a făcut o operă bună și de ziarist și de Român.”
Ion Dragu, directorul general al Presei: “Am urmărit ziarul d-tale, dacă nu chiar de la începutul lui, totuși de acum un sfert de veac, din vremea temerarei vanități ai primei mele tinereți gazetărești. Am văzut acțiunea acestui neînfrânt organ al apărării intereselor dobrogene, ceea ce înseamnă o biruință gazetărească”
Theodorescu-Valahu, din partea Asociației Generale a Presei din România, a definit meseria de ziarist. „Personaj incomod și veșnic agitat, totdeauna în mijlocul mulțimei. Acest îndrăsneț, care se amestecă în casa și în viața noastră, care trece peste toate barierele, înfruntă toate mărimile și are o singură țintă: să vadă tot, s-audă tot și să spună tot. Aci îl vezi, tăcut și tainic, strecurându-se ca o umbră spre feluri necunoscute, aci vorbăreț și temerar în vălmășagul oamenilor”. El vede ziaristul ca pe crainicul durerilor, nădejdilor și victoriilor noastre. In el suntem noi înșine, oamenii, cu toate amărăciunile noastre, cu toate luptele noastre și cu tot elanul de care suntem capabili. Fie că slujește o țară veche și de mare civilizație, or una tânără, fie că slujește un popor întreg or un colț de țară, ziaristul este același slujitor din marea tagmă a apostolilor.
Ștefan Vlădescu, reprezentând Sindicatul presei din București, scrie despre Dobrogea jună că nu a dezmințit niciun cuvânt din programul trasat cu atâta inimă și conștiință românească de către Sarry și că el a fost și este purtătorul de cuvânt al tuturor cetățenilor, fără deosebire de naționalitate de la noi din țară. ”Dacă bunăoară ne-ar întreba cineva, care a fost contribuțiunea acestui ziar scris cu nerv și talent pe terenul politicii noastre interne și externe, dovada o face colecția lui, care oglindește o credință nestrămutată și drumul drept și fără de zigzaguri..” Reprezentantul sindicatului presei din București mai scrie că Dobrogea jună nu are de ales și trebuie să se felicite pentru că a fost “prins în vâltoarea luptelor de afirmare a românismului”. Vlădescu felicită în mesajul său Federația Generală a Presei din Provincie pentru că nu-i putea aduce un omagiu, mai bine meritat lui Sarry decât să-l realeagă ca vicepreședinte al organizației, deoarece “el străjuiește întocmai ca o santinelă la granița de Sud Est a României”.
M. Conitz, în numele ziarelor Adevărul și Dimineața apreciază că cei trezeci de ani de apariție ai Dobrogei june, care este un ziar de provinicie, sunt un record, pe care oamenii nu îl văd în fiecare zi. În mesajul său de felicitare, Conitz scrie că în lumea jurnalismului, un an în plus reprezintă o glorie, pentru că este un an în care o gazetă a luptat și nu contează dacă a câștigat sau a pierdut.
D. Iov, ȋn numele presei din Basarabia, laudă inițiativa lui Sarry de la începutul lui 1918, când Basarabia a revenit pământului strămoșesc, aceea de a trimite ziarul gratuit atunci, cȃnd alții vindeau maculatura drept foi de ȋndrumare. Ȋn afară de ziarul Sfatul Țării, Basarabia nu avea o presă românească.
Gabriel Sarkany, în numele Sindicatului Ziariștilor, salută ziarul și pe directorul său pentru că după multă trudă, publicația a ajuns la al treilea deceniu, sărbătoarea fiind pentru întreg orașul de la malul mării.
Ioan G. Bănciulescu, în numele Sindicatului ziariștilor profesioniști din Banat, compară Dobrogea jună cu un far, menit sa lumineze mințile, cu un imbold, ce reprezintă în lumea presei un manual pentru ceilalți.
Constantin Cehan-Racoviță scrie, în numele ziariștilor din Bucovina și Moldova de sus, că la o sărbătoare atât de rară precum cea a 30 de ani de existență a unei publicații, vorbele, oricât ar fi ele de entuziaste, nu pot cuprinde întrânsele “biruința și truda fiecărei zile, la tipar”.
Jecu Kinov i se adresează lui Sarry, în numele Cercului Ziariștilor din Caliacra, cu “nenea Costache” ca ȋntr-o scrisoare: „Permite-mi, te rog, să mă adresez cu acest cuvânt, cum un frate mai mic se adresează celui mai mare, fiindcă între noi doi există o afinitate, pe care mata n-o bănuești, dar pe care îngăduie-mi, te rog, să ți-o desvăluiesc cu acest prilej. De copil încă îți citesc ziarul și de atunci m-am simțit legat cu trup și suflet de ei. Ȋi admiram tendința și mă felicitam, ca Dobrogean, de modul corect dar curagios în care era scris, când pe tine, cinstit îți spun, te invidiam de sublima sarcină ce ți-ai luat. Vroiam parcă să fiu alături de tine, să fiu la fel. Vroiam să am și eu un asemenea rol, căci prea multe am învățat din coloanele Dobrogei june". Jecu Kinov mărturisește că Dobrogea jună are o soră, de care fondatorul său nici nu știa. Kinov înființase la Bazargic o publicație intitulată Dobrogea nouă care avea să bătătorească același drum precum publicația lui Sarry și, mai mult, să se inspire dintrânsa.
Gherman Adelstein, în numele populației israelite din Constanța: “Un jubileu la 30 de ani pentru un ziar din provincie, îl apreciem la justa lui valoare. Este o realizare pozitivă, clădită pe greutăți de neînlăturat, iar învingătorului I se cuvin toată considerațiunea și toată lauda”.
Scipio Vulcan, ajutor de primar al municipiului Constanța, precizează că publicația Dobrogea jună a ajuns la o maturitate ca prima arhivă, primul magazin istoric, al scumpei noastre Dobrogea”. Scipio Vulcan a donat 1.000 de lei pentru înființarea unui volum festiv care să cuprindă cele mai importante cause pentru care Dobrogea jună și autorii săi au militat de-a lungul timpului, precum: luptele pentru dobândirea drepturilor dobrogenilor, războiul pentru întregirea neamului și frământările politice din această regiune, invitându-i pe toți să facă donații pentru o astfel de lucrare, care să rețină prezentul în paginile istoriei.
Vasile Lepădatu, președintele Partidului Național-Țărănesc, scrie că formațiunea politică pe care o conduce s-a întemeiat la Constanța și prin activitatea lui Sarry. Acesta mai spune despre Dobrogea jună că a fost martoră și susținătoare a evenimentelor din viața provinciei.
Nicolae Chirescu, Președintele Partidului Național Democrat și al Ligii Culturale, afirmă că mulți încearcă să tipărească o gazetă, dar renunță atunci când își dau seama cât de greu este să o și mențină în viață. „Dacă ne gândim că numai în București, capitala țării, foarte puține gazete au ajuns la 30 ani, abia atunci ne convingem că Sarry a trebuit să fie înzestrat cu calități speciale, ca să poată, într-o provincie mai totdeauna oropsită, să atingă cu opera lui atâția ani, cu atâtea ceasuri, care mai toate aduceau, mai ales pe timpuri, atâtea necazuri. Constantin Sarry este gazetar înnăscut, înclinatiunile lui gazetărești sunt inerente sufletului său, iar dacă acestea toate le-ar fi dirijat în alte direcțiuni, desigur ca s-ar fi bucurat de multe onoruri și demnități.‘’
Oreste Tafrali, profesor universitar la Iași considera că Dobrogea jună simbolizează românismul sădit în sufletele curate ale Dobrogenilor de orice origine. „Zi cu zi, timp de trei decenii, acest ziar a apărat interesele atât ale Dobrogenilor, cât și ale României în regiunea de peste Dunăre. Dobrogea jună a avut o atitudine demnă, curată, curagioasă, în toate chestiunile mari. Ea a dat dovadă de un înalt spirit politic și patriotic.” Trafali consideră că nu a fost o chestie mare pe care Dobrogea jună să o apere cu îndârjire, cu curaj, cu o completă dezinteresare. N-a fost cauză dreaptă, mare sau mică, pe care să nu și-o fi însușit Constantin Sarry și să n-o fi susținut contra tuturor, oricât de puternici ar fi fost, sfidând amenințările și forța, și suportând cu un stoicism admirabil loviturile și persecuțiile celor pe care ȋi ataca. Dobrogea jună devenise curând după apariția ei, refugiul tuturor celor neȋndreptățiti sau a celor care aveau ceva de reclamat impotriva unei nedreptăți de orice fel. “Ea a arătat tuturor că, prin voința și străduința lor, fiii Dobrogei s-au identificat sufletește cu frații lor de peste Dunăre, că ei contribuie în toate ramurile de activitate să fie factori utili și însemnați pentru propășirea patriei comune și că Dobrogea nu este decât o adevărată Românie Transdanubiană.”
În opinia sa, Dobrogea jună a încurajat toate ramurile de activitate. In coloanele ei au apărut articole, memorii și studii însemnate de politică, de economie generală și regională, de cultură. Toate talentele dobrogene artistice și literare, toți cei care se îndeletnicesc cu știința, în special, au găsit în această publicație încurajare, dragoste și admirație.
Oreste Trafali mai spune că între directorul „Dobrogei june” și dobrogenii de peste tot s-a format o prietenie puternică. “Prin Constantin Sarry, s-a alcătuit grupul dobrogean, activ, onest, modest în manifestările sale și mai presus de toate patriot, care constitue o forță în România Mare. Disprețuind metodele de reclamă, el a lucrat intens pentru țară.”
Constantin Sarry a acordat și el un răspuns invitaților care au trimis mesaje de felcitări ori au cuvântat la petrecerea de 30 de ani ai “Dobrogei june”. Sarry mărturisește că a înființat gazeta din pasiune, o pasiune care l-a făcut să “urce calvarul cu ea”. Sarry mai notează că uneori “patima politică a silit publicația să ia atitudine”.
1.7.1.Solidaritatea presei naționale cu cea regională
Presa vremii a marcat și ea sărbătoarea Dobrogei june prin publicarea mai multor articole de sărbătoare, închinate lui Constantin Sarry, cât și publicației mai sus menționate.
“Trei decenii de existență ai Dobrogii june” se intitulează articolul din ziarul Mișcarea, publicat în numărul 1088 din 2 octombrie 1934, citat în volumul omagial “Dobrogea jună. Trei decenii de dobrogenism.Un jubileu gazetăresc". “Faptul că o gazetă și-a croit în opinia publică o cale așa de lung străbătută, dovedește energia celor ce-au îndrăznit să purceadă la un drum care nu e lipsit de greutăți și de amărăciuni și, în acelaș timp, mai arată necesitatea acestei tribune de luptă”. În articolul omagial, se mai scrie că publicația Dobrogea jună s-a așezat încă de la început în rândul celor care au servit cauza națională, politică și culturală a românilor. Directorul Dobrogei june este aniversat și el, alături de publicația fondată, în același articol: “a contribuit la pregătirea de luminare și de înarmare a opiniei publice”.
„Ziar provincial sărbătorit” este titlul articolului din ziarul Epoca, în numărul 1710, din 5 octombrie 1934. Materialul din Epoca caracterizează cotidianul Dobrogea jună ca înțelegând că trebuie să trăiască și de acum înainte precum în cei 30 de ani care tocmai au trecut. Istoria apariției ziarului este readusă în conștiința publică: „Din săptămânal, cum a fost la început, iar uneori ieșind și de 2 ori pe săptămână , de 14 ani iese la lumină ca ziar zilnic, cu singura oprire din vremea răsboiului.”
În ziarul România dela mare, în numărul 48 din 22 octombrie 1934, se publică articolul intitulat „Constantin Sarry” închinat proprietarului celui mai longeviv ziar de la acea vreme, Dobrogea jună. „Sarry este tipul cel mai reprezentativ al mediului dobrogean, un produs firesc și autentic. Dacă oamenii de stat au jucat un rol important în progresele provinciei, marile realizări aparțin indiscutabil muncei și vredniciei dobrogenilor.”, se arată în același articol. Sarry a fost descris ca având „trăsături tari”, ca un „extraordinar exemplu uman”, un om politic cu viziune și o „expresie vie ca o prescurtare a vremii”.
1.8.Ultimul deceniu din activitatea publicației Dobrogea jună
În ultimii zece ani de viață ai publicației, organizarea profesională a jurnaliștilor constănțeni va căpăta baze mai solide, dar discordia, nemulțumirile și căutările vor persista. Astfel, în ianuarie 1933 se desființează vechiul cerc al ziariștilor. Se pun astfel bazele Sindicatului presei din Constanța. Scopul acestui sindicat era ajutorarea presei locale în momentele nefericite prin care puteau trece.
În luna septembrie a aceluiași an, se desfășoară, la Constanța, Congresul general al presei dobrogene, care a fost și primul congres de acest gen. În forumul ziariștilor dobrogeni se hotărăște înființarea Uniunii ziariștilor profesioniști din Dobrogea, al cărui președinte va fi Const. N. Sarry, iar secretar general Al. Demetriad. În septembrie 1934, la Constanța se desfășoară al treilea Congres al Federației generale a presei din provincie, în care participanții adresează cuvinte laudative la adresa Dobrogei june, dar și a fondatorului și directorului ei, Const. N. Sarry, prilejuite de aniversarea a trei decenii de apariție a ziarului, pe care am tratat-o și noi pe larg în subcapitolul II.
Dar Dobrogea jună, alături de jurnaliștii săi, n-a fost prea mult fericită. Redactorii nu s-au putut bucura de sfârșitul războiului pentru că ziarul a fost suspendat. Publicația, care timp de 40 de ani a reprezentat numărul unu în presa dobrogeană, a fost acuzată că primea pagini gata făcute de la centru cu ordin de publicare.
Din acest moment istoric, ziarul lui Sarry a fost supus unei presiuni imense. S-a început distrugerea gazetei cu una dintre cele mai importante bogății ale publicației: biblioteca de la etajul redacției. Aceasta a fost arsă chiar în curtea sediului redacției.
După al doilea război mondial, cenzura a fost militară și civilă, română și sovietică. Astfel, la 29 august 1944, contraamiralul Horia Macellariu a primit ordin să predea flota de război și auxiliară română Comandamentului Maritim Sovietic. Acesta a ripostat demn spunând că armata și flota română se află deja în stare de război cu trupele germane. În aceste condiții, începutul lui septembrie 1944 se anunța sumbru pentru locuitorii Constanței. De altfel, la 10 septembrie 1944 Dobrogea jună scria pe pagina întâi: „Pentru cititorii noștri, După convorbirile cu care ne-au onorat organele respective ale Comandamentului Armatei Roșii din Constanța – convorbiri decurse în modul cel mai civilizat – Dobrogea jună își va putea urma apariția, cu conștiinciozitate și onestitate, în serviciul opiniei publice din această parte a Țării.”
Publicația, supusă clar la presiuni, invita toți cetățenii României să meargă în continuare la serviciu și să își continuie viața obișnuită. Redacția Dobrogea jună încerca, prin acest mesaj, să instaleze calmul printre cetățeni, care deveneau tot mai panicați de la o zi la alta, din cauza măsurilor de siguranță luate de Armata Roșie. Redacția făcea apel la cetățeni să „nu plece urechea” la tot felul de zvonuri și să facă „zid” în fața noului Guvern, să fie încrezători în Armata Română și să apere „Tronul”. Mesajul a fost semnat chiar de directorul publicației, Constantin Sarry.
Ediția mai cuprindea un interviu al comandantului trupelor sovietice din București, general Burenin, acordat ziarului Universul și reluat în publicația constănțeană, textul Decretului regal din 31 august 1944 prin care regele căpăta putere legislativă. „Țin cu tot dinadinsul să se știe că rușii n’au venit nici ca ocupanți, nici ca spoliatori. Cele câteva măsuri de siguranță luate de noi nu trebuie să sperie pe nimeni. Toate rechizițiile – dacă va fi cazul și așa cum se va întâmpla de pildă cu mașinile particulare sau aparatele de radio-vor fi făcute de organele poliției Capitalei care a primit ample insturcțiuni.”, își exprima intențiile Burenin.
În pagina a treia a aceleiași ediții, prefectul județului Constanța, colonel Al.Ignatescu semna un comunicat prin care aducea la cunoștința populației că toate serviciile publice dispersate în județ s-au reîntors în Constanța unde funcționează conform legilor organice.
La data de 18 octombrie 1944, Prefectura Constanța solicita de la Cenzura militară a presei din București instrucțiuni, care să ateste cum trebuie făcută cenzura presei locale „întrucât organul de presă al organizației comuniste din județul Constanța, ziarul <Cuget liber>, a început campania împotriva guvernului și a autorităților locale.
Bineînțeles, presa locală a recepționat diferit mesajul autorității locale de a respecta cu evlavie condițiile Armistițiului. Astfel, publicația lui Sarry, Dobrogea jună, scria în numărul publicat în data de 20 septembrie 1944, cu litere mari: ”Învinși, am fost obligați a primi condiții destul de grele, totuși ușurate prin faptul că ne-am retras din război și am consimțit a duce mai departe lupta împotriva germanilor. Depinde de purtarea noastră și de felul în care vom înțelege a ne achita de obligațiile armistițiului semnat ca să mai obținem poate și alte înlesniri”.
Peste câteva zile, cel mai longeviv cotidian dobrogean de la acea vreme era interzis definitiv. Doar cu puțin timp înainte împlinise patru decenii de existență. Sub deviza „Dobrogea dobrogenilor”, publicația fondată de Sarry, luptase pentru drepturile locuitorilor provinciei. Nu a mai interesat pe nimeni (la momentul acela)…
La puțin timp după moartea publicației, este epurat din presă și Const. N. Sarry, gazetarul, managerul și fondatorul „Dobrogei june”. Astfel, cu doar câteva zile înainte de finalul anului 1944, este dată publicității o minută, care ilustra sub titlul „Epurați din presa dobrogeană:”, ce a stabilit Adunarea generală a Sindicatului Presei din Dobrogea, în urma ședinței speciale ce avusese loc, pentru a decide dacă mai mulți jurnaliști dobrogeni, își mai pot continua activitatea. Primul care deschidea lista jurnaliștilor epurați din presă, în urma unei campanii calomnioase, era chiar Const. N. Sarry. Lista a continuat cu: Nicolae Butucescu, George Diamandi, Miltiade Cutava, Ion Lumezianu, Ion Fățoiu, Nicolae Lupu-Lupescu, Aurel Iliescu, Florin Andrei, Constantin Neicu, Dan Alecu,T.Petrilla Slătineanu, Dumitru Alecu Demetriad, Al.Popescu Scărișoreanu, Sever Const. Cărpinișan și Mircea Panaitescu. Precizăm că unii dintre ei lucrau chiar pentru Dobrogea jună, înainte ca aceasta să se stingă.
La finalul celor patru decenii de apariție aproape neîntreruptă, colecția ziarului poate reprezenta o arhivă cu și despre istoria Dobrogei. Putem spune, fără îndoială, că publicația Dobrogea jună a reprezentat o etapă importantă în publicistica dobrogeană. Poate cea mai importantă etapă de până acum. Facem precizarea că, la finalul acestei prezentări, este de luat în considerare faptul că publicația Dobrogea jună a trecut prin două războaie mondiale, desfășurate între anii 1914 și 1918, dar și între anii 1939 și 1945. Totuși, ceea ce nu a răpus războiul, a răpus cenzura comunistă…
‘’Pentru că in isteria proletcultismului, conștiința maselor să nu mai fie otravită cu vechea cultură, această crimă avea sa fie urmată și de campania de discreditare și de suprimare a omului care a ȋnființat și a condus patru decenii o gazetă in inima Dobrogei. O unică foaie ce a început atunci la Constanța (Cuget Liber) și la care se aciuiseră câțiva nerealizați, îl urmărea cu o perseverență diabolică cerând trimiterea fondatorului <Dobrogei june> în fața Tribunalului Poporului <pentru acțiune profascistă>”.
Campania l-a determinat pe Const. N. Sarry să părăsească zona în care s-a născut. S-a retras în Capitală, cu ajutorul unor buni prieteni, dar care se aflau și ei în aceeași situație.
1.9. Tematica publicației. Discursul jurnalistic
În studiul meu de caz, voi încerca să analizez cât spațiu editorial a acordat echipa redacțională a publicației pentru diversele domenii, din care pot proveni subiectele articolelor. Astfel, la final voi realiza un clasament și voi vedea câte articole au fost pentru fiecare domeniu. Precizez că numerele analizate fac parte din anul 40, ultimul an de viață al ziarului, publicate în anul 1944.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 1, din data de 9 ianuarie 1944, se regăsesc:
-cinci articole, din care trei din domeniul social și câte unul din domeniile politic și economic;
-două știri;
-13 de anunțuri de mică publicitate;
-articolul din deschiderea ediției se intitulează „Supărarea de Anul Nou a M.S. (Majestății Sale) Regelui Mihai I” și prezintă discursul Regelui Mihai I, rostit cu ocazia trecerii în noul an (1943-1944). În mesajul său adresat românilor, Majestatea Sa face apel la pace, înțelepciune și credință în Dumnezeu.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 2, din data de 15 ianuarie 1944, sunt publicate:
-șapte articole, din care cinci pot fi încadrate în domeniul social, un articol în domeniul justiției și un articol în domeniul economic;
-trei știri;
-Această ediție a publicației este una festivă, deoarece editorialul acestui număr se intitulează „Pășind pe pragul celui de al 40-lea an”, făcând referire la vârsta frumoasă pe care a atins-o publicația fondată de Sarry.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 3, din data de 21 ianuarie 1944, au fost publicate:
-12 articole, din care nouă articole aparțin domeniului social, două domeniului politic și unul domeniului învățământului;
-o singură știre;
-cinci anunțuri de mică publicitate.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 4, din data de 27 ianuarie 1944, regăsim publicate:
-opt articole, din care cinci pot fi încadrate în domeniul social, două în domeniul economic și unul în domeniul politic;
-șase știri;
-editorialul, din acest număr, face referire la cinstirea zilei de 24 ianuarie, întrucât în această zi, în anul 1859, a avut loc Mica Unire a Principatelor Române, adică a Moldovei și a Țării Românești.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 5, din data de 3 februarie 1944, au fost publicate:
-11 articole, din care opt din domeniul social, unul din domeniul sănătății și unul din domeniul educației;
-patru știri;
-șase anunțuri de mică publicitate;
-editorialul acesui număr este semnat de colaboratorul Dan Alecu și se intitulează „După 25 de ani”. Autorul își destăinuie, în rândurile editorialului, amintirile despre primul articol publicat în gazeta coordonată de Const. N. Sarry;
-de menționat că, în această ediție, a fost piblicat și proiectul de buget al Municipiului Constanța pentru perioada 1944-1945, cel mai probabil, pentru că jurnaliștii publicației nu aveau cu ce materiale să umple paginile gazetei.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 6, din data de 9 februarie 1944, au fost publicate:
-șapte articole, din care cinci aparțin domeniului social, unul aparține domeniului politic și unul aparține domeniului economic;
-șase știri;
-articolul din deschiderea ediției este semnat de jurnalistul Ion Dinu și se intitulează „O înaintare meritată”. Materialul jurnalistic prezintă povestea tânărului Alexandru Clădescu Vîlea, care a fost înaintat la gradul de judecător al Curții de Apel Constanța, după o carieră fulminantă la Judecătoria Constanța, acesta fiind prezentat ca un model demn de urmat de întreaga societate;
-în editorialul acestui număr, jurnaliștii publicației exprimă poziția gazetei față de discuțiile interminabile despre desfășurarea războiului pe care le poartă mai toți dobrogenii pe la colțurile străzilor. Jurnaliștii gazetei încearcă astfel să atragă atenția că nu toți dobrogenii sunt strategi și să lase desfășurarea războiului în seama adevăraților diplomați.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 7, din data de 18 februarie 1944, au fost publicate:
-10 articole, din care cinci îi sunt atribuite domeniului social, două domeniului politic, unul educației și două economicului;
-trei știri;
-subiectul editorialului acestui număr este dedicat negustorilor, atrăgându-se atenția asupra faptului că există tot mai multe legi care reglemnetează domeniul comerțului, pe care negustorii nu le pot respecta, fiind vorba despre niște legi pe care nu le pot reține nici măcar cei care le-au emis.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 8-9, din data de 25 februarie 1944, număr alături de care apare tipărit și suplimentul „Dobrogea literară”, au fost publicate:
-11 articole, dintre care cinci aparțin domeniului social, două domeniului economic, două învățământului și câte unul domeniilor politic și sănătate;
-o singură știre;
-13 poezii;
-două texte în proză;
-editorialul acestui număr, semnat de părintele Constantin Popescu, are ca subiect credința în Dumnezeu. Fața bisericească îndrumă cititorii spre divinitate și scrie, în cadrul articolului de fond, că în fiecare persoană există un suflet tânăr, dar și o energie spirituală.
În „Dobrogea jună”, XXXX, nr. 10, din data de 3 martie 1944, au fost publicate:
-opt articole, din care cinci provin din domeniul social și trei din domeniul politic;
-patru știri;
-articolul din deschiderea ediției prezintă noul Chiriarh al Tomisului, Prea Sfinția Sa Chesarie. În cadrul articolului, se anunță misiunea noului conducător al Tomisului, care va trebui să călăuzească pașii dobrogenilor;
-în editorialul acestui număr, publicația face apel la sprijinul autorităților pentru a îndepărta cerșetorii din orașul Constanța, care stăteau mai cu seamă la ieșirile din bisrerici. Gazetarii se plângeau de faptul că mulți dintre ei ar putea munci, însă stau cu mână întinsă. Pe lângă asta, redacția mai nota faptul că numărul mare de cerșetori nu face decât să îndepărteze turiștii din orașul de la malul mării.
În continuare, voi publica un tabel cu totalul articolelor jurnalistice, pe fiecare ediție în parte analizată, publicate pe domeniile editoriale acoperite de jurnaliștii publicației fondate de Sarry.
La nivel statistic, din analiza celor 10 ediții ale „Dobrogei june”, publicate în perioada 9 ianuarie și 3 martie 1944, au fost publicate: 79 de articole și 30 de știri. Cele mai multe materiale jurnalistice s-au scris, în perioada analizată, pe domeniul socialului: 50 de articole. În top, socialul este urmat de domeniul politicului, în care au fost publiate 11 materiale jurnalistice. Pe locul trei în top se află domeniul economic. Gazetarii „Dobrogei june” au publicat nouă materiale jurnalistice, care au putut fi încadrate în domeniul economic. Pe locul patru, în acest clasament, se află domeniul învățământului, cu cinci articole publicate. În coada topului se află domeniile sănătate și justiție, cu două, respectiv un singur articol publicat.
Cu alte cuvinte, în perioada analizată, 64% dintre articole au fost publicate în domeniul social, 14% în domeniul politic, 12% în domeniul economic, 6% în domeniul educație, 3% în domeniul sănătății și doar 1% în domeniul justiției.
Cultura este însă unul din domeniile deloc abordate de gazeta condusă de Sarry în perioada analizată de mine. De remarcat faptul că suplimentul “Dobrogea literară” încearcă suplinească, în paginile sale, prin texte în proză și poezii, un domeniu care altfel nu ar fi putut fi tratat în apariția cotidiană a publicației.
La nivel de conținut, trebuie precizat că fiecare număr din „Dobrogea jună” avea câte o reclamă, pe ultima pagină a ediției, din partea Loteriei de Stat pentru jocurile de noroc sau sau de la medicamente împotriva răcelii. Pe lângă aceaste reclame, partea de publicitate a gazetei era completată și de anunțurile de la rubrica „Mica publicitate”, în care se putea găsi obiecte de vânzare, anunțuri cu lucruri pierdute și anunțuri destinate celor aflați în căutarea unui loc de muncă.
În urma celor 10 ediții analizate, am constat că problemele abordate, în paginile ziarului, au fost întotdeauna cele actuale pentru acele vremuri. Au fost puse pe tapet și deslușite pentru a fi înțelese de cititori probleme economice, probleme de politică internă, probleme legate de istoria poporului român, cât și probleme legate de istoria dobrogenilor. Toate problemele țării erau, în general, transpuse în problemele dobrogenilor. Tot ce era de interes pentru populație și, mai cu seamă, de interesul dobrogenilor, era apărat de jurnaliștii Dobrogei june.
Articolele publicate într-unul din cele mai longevive publicații din Dobrogea, după Cuget liber, urmăreau rezolvarea problemelor. Materialele jurnalistice veneau cu răspunsuri la întrebările oamenilor, veneau cu sugestii și cu rezolvări pentru problemele cetățenilor.
Există însă mai multe probleme, pe care le-am identificat, în cadrul analizei mele.
În primul rând, nu există un echilibru între numărul de articole publicate de la o ediție la alta. Într-o ediție apăreau zece articole și cinci știri, iar într-o altă ediție apăreau șapte articole și 10 știri. Coroborând această problemă cu faptul că un domeniu editorial era mai bine acoperit într-o ediție și într-o alta mai puțin sau chiar deloc acoperit, ne putem da seama că această gazetă nu reușea, cu colectivul redacțional pe care îl deținea, să acopere toate domeniile și toate subiectele din agenda zilei. Spre exemplu, domeniul sănătății a fost acoperit cu doar două articole, publicate în două ediții, în perioada analizată de mine.
Privind dintr-o altă perspectivă, a fost acoperit cel mai bine domeniul socialului, care, în fiecare ediție analizată, a deținut cele mai multe articole publicate. O publicație ca “Dobrogea jună”, care s-a dorit o gazetă de prim rang, generalistă, trebuie să acopere jurnalistic toate domeniile. O asemenea publicație trebuie să-i mulțumească pe toți cititorii care o achiziționează. Să existe un echilibru. Un cititor trebuie să găsească în paginile publicației articole din din domeniul social, politic, economic, dar și articole din sănătate, educație sau cultură.
Mai mult decât atât, stilurile în care erau scrise materialele erau diferite respectând principiile de bază ale redactării jurnalistice: acuratețe, claritate, credibilitate, utilizarea tonului potrivit ȋn raport cu faptele prezentate.
Pe de altă parte, existau ediții în care pe o pagină întreagă erau publicate diverse documente. Spre exemplu, pe „Pagina municipalității”, din ediția cu numărul cinci, din anul 40, al ziarului „Dobrogea jună”, publicată în data de 3 februarie 1944, este publicat proiectul bugetului orașului Constanța pe anul 1944-1945. Un document care, în mod normal, ar fi trebuit prelucrat de către jurnaliștii publicației.
Fapt care contrazice ideile cercetătoarei Luminița Roșca referitoare la textul jurnalistic, publicate în volumul “Manual de jurnalism”, coordonat de profesorul Mihai Coman: “Când deschidem un ziar, nu ne așteptăm să găsim în paginile lui procese-verbale care să ne informeze despre un accident de ultimă oră și nici scrisori aparținând unor personalități, din care să aflăm detalii despre ultimele hotărâri de guvern. Ne așteptăm să citim titluri incitante și texte coerente, semnate de jurnaliști profesioniști, care să ne informeze despre evenimentele de actualitate, care ar putea să ne intereseze.”
De menționat că, în majoritatea articolelor din edițiile analizate, funcția referențială ( de informare) este centrată pe context. „Contextul politic include fapte reale sau concrete, stabilirea referenților (identitatea comunicatorilor) sau a semnificanților politici.”
Potrivit cercetătoarei Mariana Tocia, în „Strategii de mediatizare a discursului politic în presa regională”, în contextul discursului politic „performanța este concretizată dacă receptorul acordă legitimitate comunicatorului”, fapt care se poate vedea cu ușurință în articolele analizate, având în vedere că gazeta condusă de Sarry a fost timp de 40 de ani cea mai bine vândută publicație din orașul Constanța. În acești ani, gazeta și-a schimbat de multe ori orientarea politică, însă cititorii n-au abandonat publicația, convinși fiind că paginile scrise de Sarry și colaboratorii săi vor spune întotdeauna adevărul.
În altă ordine de idei, construcția textelor jurnalistice din Dobrogea jună nu au respectat întotdeauna structura informațiilor în cascadă. De multe ori, în cadrul articolelor, nu a fost prezentată nici “reacția celor implicați”.
Cu toate acestea, dobrogenii au ales să citească această publicație, iar acest lucru este confirmat și de longevitatea gazetei și de tiraj. Un alt exemplu care arată cât de puternică a devenit această gazetă în spațiul public dobrogean reprezintă numărul scrisorilor sosite la ceasul aniversar de 30 de ani al Dobrogei june, scrisori care sunt un bun instrument de măsurare a audienței, potrivit celor două autoare Aurelia Lăpușan și Raluca Petre, în lucrarea “Jurnalism. Tehnici de redactare în presa scrisă”. Astfel, scrisorile de la cititori “nu dau nici ele totdeauna o imagine fidelă asupra publicului, pentru că se scrie mai lesne pentru a-ți manifesta nemulțumirea decât satisfacția. Totuși ele sunt un barometru social, cu singura condiție de a se întreține permanent o rubrică, cu frecvență bine stabilită”. Cele două cercetătoare mai susțin faptul că cele mai “simple și convingătoare teste” sunt reprezentate de numărul de scrisori și apeluri primate la redacție.
Cap. II: Biobiografia lui Constantin Sarry
Viața jurnalistului Sarry a fost una cu totul aparte. Pot spune chiar că Sarry a fost predestinat să lupte pentru drepturile și interesele dobrogenilor. Se războise atât de mult pentru Dobrogea, încât devenise unul dintre cei mai iubiți jurnaliști români, dar și unul dintre cei mai mari publiciști ai Dobrogei. Era un “decan al presei dobrogene”, cum l-a numit Ilie Mecu, fostul inspector general al Băncii Naționale Române. Un titlu la fel de onorant i l-a oferit și Theodorescu-Valahu, fostul președinte al Asociației Generale a Presei din România, care scria despre Sarry că este „un mare pionier al presei dobrogene”. Cu alte cuvinte, întreaga activitate a lui Sarry a avut tot ceea ce i s-a cerut unui jurnalist adevărat, după cum remarcă și ziaristul Const. Balcașa, care îi atribuie lui Sarry trei calități definitorii pentru activitatea unui publicist: “convingere, talent și onestitate.”
De altfel, Sarry, născut la data de 8 mai 1878, este și primul dintre cei șapte copii ai tatălui său, Nicolae Sarry. Exact anul în care Dobrogea a revenit la statul român. Deși a luptat pentru drepturile dobrogenilor și s-a considerat un dobrogean pur, se pare că sângele fondatorului Dobrogei june era grec. “Tatăl său, Nicolae Sarry, venind la Constanța, dinspre Grecia, în anii ‘70 ai veacului XIX, tot la Chiustenge având loc și mariajul cu Haricleea -, el însuși socotindu-se însă român dobrogean, autohton prin naștere”.
Tatăl lui Const. N. Sarry s-a ocupat de comercializarea vinurilor aduse din Turcia și a murit la vârsta de 66 de ani, în anul 1911, la Constanța. Soția lui Nicolae Sarry, Hariclia(1856 – 1946), se pare că a trăit multe drame la viața sa. Din păcate, când necazurile au venit, soțul ei nu a fost alături de ea, deoarece murise, iar viața o supunea la grele încercări. Mai întâi, are durerea de a-l pierde pe fiul cel mic, sublocotenentul în rezervă Achille, erou român din primul război mondial, care va muri la apărarea Turtucaiei, în august 1916. (Administrația publică locală din acea perioadă i-a acordat, în semn de cinstire a memoriei sale, numele său unei străzi a orașului Constanța, nume ce continuă a-l purta și astăzi.) Cele două fete ale familiei Sarry se căsătoresc cu bărbați din familii onorabile. Hrisanti cu Papa Iorgu, inspector la P.T.T Constanța, iar Calliopi cu avocatul Sandu Teodoriu. Calliopi a avut chiar alături de soțul său un fiu, Constantin Teodoriu, care a devenit mai târziu un redactor cunoscut la Radio București.
Un destin cu totul aparte va avea cel de-al patrulea băiat, Dumitru N. Sarry, care a trăit între ani 1884 și 1946. Pe când urma cursurile unui institut de construcții navale din Anvers, este trimis în Anglia, la Bristol, pentru efectuarea unei expertize tehnice. Acolo, în anul 1915, cunoaște o tânără englezoaică, văduvă de război, Louise Coomes. “cu doi băieți; bărbat fără prejudecăți, de mare caracter, Dumitru Sarry se căsătorește cu aleasa inimii lui, din căsnicie rezultând șapte copii, dintre care cinci născuți în Anglia (Nicu, Hariclia, Hrisanti, Alecu și Costică – aveau, toți, cetățenie engleză), iar doi la Constanța. În anul 1928, la doar două luni de la stabilirea inginerului Dumitru N. Sarry, fratele, deci, al lui Const. N. Sarry, în orașul natal, unde va lucra în calitate de inginer la Uzina electrică, se naște George. Trei ani mai târziu, în anul 1931, se naște și ultimul copil al vigurosului cuplu româno- englez și, anume, Ema. Aceasta se naște chiar în casa ,,unchiului Cociu”, cum era numit Const. N. Sarry de către nepoții săi, respectiv într- unul din apartamentele de deasupra Tipografiei și redacției ziarului Dobrogea jună.
Nepoții din partea fratelui lui Const. N. Sarry își trăiesc viețile, în funcție de serviciul militar. Astfel, Nicu, Alecu și Costică se vor întoarce în Anglia, trebuind să-și satisfacă serviciul militar, războiul mondial indepărtȃndu-i definitiv de țara natală a tatălui lor. Hariclia va pleca în Spania, în 1946, ca să se stabilească mai târziu, în Anglia, unde se căsătorește cu un britanic. Hrisanti va deceda, bolnavă de inimă fiind, la Bristol, la numai 36 de ani.
În final, destinul lui George D. Sarry simbolizează tragismul individual într-o perioadă istorică revolută. A fost arestat la Constanța, în anul 1949, sub acuzația de spionaj. “După o detenție de 11 ani în diferite închisori și lagăre – unde dă dovada unui mare caracter și comportament de excepție, așa cum atesta în memoriile unor foști <<colegi>>, precum I. Ioanid și I. Pantazi, fostul <<spion>>, George D. Sarry este eliberat, împreună cu un alt deținut, în schimbul a doi cetățeni români acuzați, la rândul lor, de spionaj în Anglia”.
Schimbul s-a făcut la 3 martie 1960, iar la 12 mai, deja, fratele cetățeanului britanic Stanley se afla în Anglia. După doar un an, se stabilește în Canada unde se căsătorește cu o canadiancă de expresie franceză și au două fete împreună.
Singura membră a familiei anglo- române care a rămas în țară, dar ca și George, nici ea nu va beneficia de cetățenie engleză, datorită unei neglijențe birocratice, este mezina cuplului. Doamna Ema D. Sarry, va purta după căsătorie numele de familie Epure. Soțul său, la rândul lui, făcea parte dintr-o familie cu ascendență italiană, stabilită în Dobrogea; tatăl său fiind regretatul tipograf constănțean Marinciu Epure. “Nepoata lui Const. N. Sarry, de o construcție morală și energie remarcabile, are un adevărat cult pentru familie, amintirea “unchiului Cociu” îmbogățindu-i existența, întărind-o în lupta cu meandrele vieții. Deja unul dintre fii este, la rându-i, plecat dincolo de Ocean, confirmȃndu-se, parcă, neastâmpărul existențial al unei familii pline de vitalitate, de care bătrânul Nicolae are a se mândri.”
Revenind la Constantin Sarry, acesta a urmat școala generală la Constanța, după care a făcut studii juridice la Liceul “St. Gilles” din Bruxelles, pe care l-a absolvit în anul 1902. În anul 1923 acesta a obținut licența în Drept la Universitatea din Iași. “Va cocheta de timpuriu cu jurnalistica, la început fiind corespondent și, pentru puțin timp, secretar de redacție la o gazetă conservatoare din Capitală, cu multă audiență în acea perioadă Epoca”.
A fost ziarist și editor în Constanța, fiind director și proprietar de gazetă, redactor de ziar și a înființat o editură, în care a tipărit plachete de versuri și proză. În anul 1946, s-a stabilit în București. Deși a debutat publicistic în anul 1903, în revista Ovidiu, pe planul creației debutează în anul 1909, în propria publicație, Dobrogea jună, pe care a înființat-o și a condus-o, de la București, cât și de la Constanța, între anii 1904 și1944. A mai colaborat la: Ȋndrumarea, Viața dobrogeană, Dacia, Marea Noastră și Romȃnia de la mare. A semnat și cu pseudonimele: “Costache Șaroglu, Șaroglu, C. N. Șaroglu, Ce-sar.”
Ștefan Vlădescu, reprezentantul Sindicatului Presei din București, scria că Sarry se poate număra cu ușurință printre cei care luptat din toate puterile pentru ca orașul Constanța să devină un oraș frumos și curat. De altfel, Sarry a avut întotdeauna în vedere un singur țel și o singură idee: să arate cu ajutorul activității sale publicistice cât de important este caracterul românesc al Dobrogei. Nu de puține ori directorul Dobrogei june scria că își dorește ca întreaga țară să trăiască și să gândească dobrogenește.
Deși ȋnaintat ȋn vȃrstă, Sarry se considera încă tânăr și întrebat fiind de Dan Alecu, cel care avea să fie succesorul său la conducerea Dobrogei june, cum stă cu sănătatea, răspundea „că aceasta este o problemă care nu-l interesează, fiindcă problema asta se pune pentru el abia după ce va împlini 100 de ani.”
Nu-și pierdea niciodată optimismul și pofta de viață. Dr. Romeo Profit, într-un frumos articol cu titlul “L-am cunoscut pe Constantin Sarry,” , publicat în revista România de la Mare, povestește despre „nenea Costache”, așa cum îi plăcea să i se spună în intimitate, că acesta atrăgea atenția ușor și se impunea doar cu fizicul său: „obișnuia ca spre seară, cȃnd student fiind treceam să-l vizitez prin locuința din blocul Dunărea, să mă ȋnsoțească la plecare. Era impunător ca statură și vigoare, dar nu uita niciodată să-și ia cu el, mai mult de formă decȃt de nevoie, un baston noduros, iar ȋn colțul gurii purta totdeauna o țigară de foi.”
Pentru a înțelege mai bine cum “arăta” sufletul lui Sarry, voi prezenta mai jos chiar fizionomia sufletească a jurnalistului Sarry, alcătuită de Ion Bentoiu, fost primar și fost deputat de Constanța: “Ziarist prin creație, el a dat presei, în această parte a țării, o strălucire, pe care presa n-a cunoscut-o în alte provincii. Varietatea cunoștințelor, agerimea gândului, spontaneitatea concepției, nervul stilului, curajul opiniei și, mai ales, spiritul de independență, caracteristic personalităților puternice”.
Sarry a fost președintele Camerei de Comerț și Industrie și, totodată, un model pentru toți cei din jurul său care ȋl admirau pentru iubirea ce o purta ținuturilor dobrogene. Fiind în această funcție, a semnat mai multe lucrări economice, din care amintim: „Datoriile comercianților și industriașilor în raport cu Proiectul de lege al Casei de amortizare, Ed. Institutului de Arte Grafice al Ziarului ,,Dobrogea jună”, Constanța 1932”.
Pe lângă activitatea jurnalistică, “Constantin Sarry s-a ocupat întotdeauna și de chestiunile economice, reprezentȃnd chiar viața economică a Dobrogei, pe care a cinstit-o în calitatea sa de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Constanța”, conform scrierilor lui Petre Bȃrzan, vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie. Sarry a acordat întotdeauna o atenție deosebită problemelor economice, în momente în care presa națională era total dezinteresată. Campaniile lui pentru acest domeniu au atras mereu atenția, ajungând să schimbe lucrurile în bine.
Aurel Vulpe, președintele partidului Țărănist-Radical, spunea despre Sarry că “are sânge de delibaș“, ca să scrie despre lucruri de care altora le era frică și să vorbească în public. “Să ai curajul faptei tale și al opiniunii drepte, oricâte suliți inamice ar fi spre tine să se îndrepte“. Aurel Vulpe vorbește și despre estetul Sarry care părea și mai fericit decât scriitorul, când își vedea apărând lucrarea, astfel precum el a dorit-o.
De altfel, pentru oricine parcurgea, cel puțin, un text al lui Sarry nu era greu să își dea sema că acesta era înzestrat cu un talent deosebit, îmbogățind literatura românească prin scrierile sale de valoare, în care se regăsea întotdeauna specificul dobrogean. Această particularitate o observăm și în discursurile sale politice, unde nota sa cu totul aparte ieșea întotdeauna în evidență. “Ca gen literar, Constantin Sarry face parte din școala romanticilor. Romantic în stil și în ținută. Ochi visători, pălăria cu borduri mari, lavaliera fluturândă și o floare la butonieră, pe care nimeni nu a avut eleganța să i-o înflorească altfel.”
Problemele administrative ale provinciei alcătuiau întotdeauna subiecte pentru Sarry. Atât de mult scria despre ele încât era considerat de către funcționarii publici un adevărat apărător al drepturilor pe care aceștia le aveau, deoarece ȋn paginile ziarului său s-au analizat problemele de ordin general administrativ, cât și problemele speciale, dar nu mai puțin importante, de ordin strict profesional. Nu a existat o categorie profesională, de pe meleagurile dobrogene, care să nu fi apelat la el. Motivele sunt deja cunoscute: fie să le susțină și le apere interesele, fie să reușească să întărească organizațiile profesionale.
Sarry devenise cunoscut atât pentru operele sale jurnalistice și literare, cât și pentru lucrările de specialitate, fiind specializat în științe economice și juridice.
Ilie Mecu, fostul inspector general al B.N.R, ȋl admira pe poetul Const. Sarry și atribuia o parte din meritele literare ale lui Sarry și muzelor lui inspiraționale. Mecu îl caracteriza pe Sarry ca fiind “martir”, alcătuit numai din “minte și talent”, în viziunea acestuia, Sarry fiind un mare luptător care a plecat, în fața tuturor, cu un steag, “într-un apostolat atât de frumos”.
Pe plan artistic, Sarry a semnat volumele „Călătoria lui văru Vasile”, “Panamaua de la Hinog” sau “Ȋnchinare Colonelului Marin D. Ionescu- Dobrogeanu”. Talentul său de versificator excepțional a fost concretizat în sute, poate mii de creații, dar și în două volume intitulate “Sassiada” și “Zile cernite- Zile de durere”(Scrisori din captivitate).
“Sassiada” reprezintă versurile publicate ȋn rubrica cu același nume a ziarului Dobrogea jună intre anii 1927- 1932, șarje ȋngroșate la adresa ministrului liberal Vasile P. Sassu, versuri ce deveniseră șicanatoare pentru acesta.
Un exemplu al talentului său de versificator excepțional, a fost, deseori, evidențiat prin versurile publicate în ,,Dobrogea jună’’. Un argument în acest sens este poezia “Chemare”, din care voi reda, mai jos, doar câteva versuri:
“ FRAȚI SĂTENI FRAȚI SĂTENI
ȘI ORĂȘENI! ȘI ORĂȘENI!
Foaie verde și-o brândușă, Sunteți voi, doar, Stan Pățitul,
Iar alegeri bat la ușă! V-a ajuns la os cuțitul,
Cetățeni, făr’ de catușă. Ȋntr’un stat plin de comori,
Voi, uscați la trup si’n gușă, Ajunseră-ți cerșetori!
Vă deschideți ochii bine, Cum nu se- află alta’n lume.“
Totuși, activitatea publicistică a lui Const. N. Sarry a fost mai importantă decât toate celelalte hobby-uri ale sale și, mai ales, a fost cea care i-a adus prestigiul. Dovadă stă faptul că, la vârsta de 26 de ani, Constantin Sarry a pus bazele Dobrogei june, pe care a condus- o cu patimă și devotament timp de 40 de ani. În două rubrici ale ziarului era Sarry mai activ: “Cronică rimată” și “Domn’Drector Giornal”.
De exemplu, “cronică ritmată” reprezenta rubrica în care erau aduse critici diferitelor personalități ale vremii. Un exemplu de ,,cronică ritmată” este „Zece mai și Miș-Maș” din publicația Dobrogea jună, din data de 10 mai 1928, semnată cu pseudonimul Șargolu, pseudonim utilizat de Sarry, ȋn care jurnalistul scria despre sărbătoarea Regatului Romȃniei și critica modul ascuns de ochii dobrogenilor, ȋn care familia regală sărbătoarea această zi.
Rubrica “Domn’Drector Giornal” era întreținută prin cărți poștale, adresate lui Constantin Sarry, care se exprima cu accente și cuvinte cu iz turcesc, sub semnătura Săra Cizmela Memet Aga, un alt pseudonim al lui Sarry. Acesta le răspundea cititorilor cu umorul unui turc înțelept, dar folosea și un spirit satiric la adresa moravurilor, cu care nu a fost niciodată de altfel de acord.
Tot timpul, prin ziarul său, Sarry nu făcea numai operă publicistică, ci și politică. De exemplu, în anul 1914, pe data de 13 aprilie se naște Partidul Național Dobrogean care avea mai multe obiective: să apere interesele dobrogenilor, să răspȃndească și să impună cultura si economia națională, să colonizeze ținutul provinciei, să ȋmbrățișeze cauza național- democrată.” Dobrogea jună se angaja să fie singurul organ de publicitate, autorizat, al partidului.
Sarry va fi poate cel mai mare susținător al impunerii democrației în viața politică dobrogeană, conducȃnd ȋn audiență la regele Carol I, la Sinaia, în septembrie 1911, o delegație formată exclusiv din dobrogeni, care i-a explicat „Suveranului necesitatea acordării drepturilor politice tuturor dobrogenilor; va milita, mai apoi, in 1918, pentru recunoașterea drepturilor istorice romȃnești asupra Dobrogei, al cărui pămȃnt era si trebuia să fie în veci romanesc”.
Sarry a susținut intrarea Romȃniei, prin materialele publicate în ziarul său, ȋn prima conflagrație mondială, pe temeiul ȋnfăptuirii unității naționale, dar și reiterării caracterului romȃnesc al regiunii și a ȋntăririi drepturilor Romȃniei asupra ei.
Opera de repatriere realizată de Constantin Sarry și memoriul prezentat din inițiativa sa au fost demult date uitării. De aceea, consider că este necesar ca ele să fie reamintite, ca o dovadă, din nesfârșitul șir de dovezi, de solidarizare și de sacrificiu, pe care creatorul Sarry le-a făcut pentru regiunea românească de la malul mării, Dobrogea.
O altă inițiativă importantă pe care Sarry a avut-o a fost redactarea unui memoriu alături de George Benderli, H. M. Abduraman, Jean P. Atanasof. Alături de ei Sarry a format și o delegație, iar în ziua de 20 noiembrie 1918, și-au prezentat popriul memoriu semnat de “dobrogenii de baștină” domnilor: General Coandă, prim ministru, Saint Aulaire, ministrul plenipotențiar al Franței, Sir Barclay, ministrul plenipotențiar al Marii Britanii și Vopicka, ministrul Statelor Unite. “Semnatarii memoriului, care erau toți Dobrogeni de baștină, legați indestructibil de provincia și de țara lor, cereau evacuarea cotropitorilor de pe pământul, ȋn perioada in care Dobrogea era ocupată de bulgari.”
Cu toate acestea, după atâția ani de muncă, Sarry nu se îmbogățise. Dimitrie Nistor, fost primar și fost deputat de Tulcea afirma la jubileul de 30 de ani al „Dobrogei june” că, în ciuda bogăției sufletești și a rodniciei sale munci, Sarry a rămas „același sărac…”.
Totuși, întreaga activitate publicistică a lui Sarry ia final odată cu sfârșitul războiului, când în loc să poată trăi fericit pentru ceea ce a militat și obținut, publicația acestuia este suspendată. I s-au imputat paginile gata făcute, care i s-ar fi trimis de la centru cu ordin de publicare. De aici au pornit și represiile la care a fost supus; prima a fost abominabilă, întreaga bogăție a bibliotecii de la etajul redacției fiind arsă chiar în curtea redacției. Odată cu finalul publicației sale, cariera sa a intrat în declin.
Sarry a fost mai mult decât un mare ziarist, poet, politician, economist și cetățean al Dobrogei. A fost un om cu o personalitate puternică. A fost un creator care a iubit Constanța și Dobrogea și care a avut o singură dorință: să moară pentru Dobrogea, pe pământ dobrogean. Astfel, fondatorul gazetei Dobrogea jună și-a exprimat deseori în public, încă din anul 1934, dorința ca atunci “Cȃnd voiu muri și oriunde voiu muri și când nu-ți voi lasă (se adresă unicului său urmaș, Scarlat) poate decât un loc pe care îl posed de veci în cimitirul din Constanța, acolo și numai acolo să mă ingropi”.
O dorință care i-a fost îndeplinită, așa cum și-a dorit, de fiul său și nepoata lui cea dragă, Ema Epure. Însă dorința i-a fost împlinită târziu, în anul 1970, la zece ani de la trecerea în neființă, a celui care a fost, așa cum este inscripționat modest pe crucea mormântului său constănțean, “Ziarist CONSTANTIN SARRY 1878- 1960”.
Concluzii
Am realizat acest studiu monografic pentru ca publicația Dobrogea jună să rămână în istoria dobrogeană, dar nu numai, cât și în cea românească și internațională ca o gazetă de anvergură, precum a și fost. De aceea, am colectat aceste informații, pentru a reconstrui ceea ce a fost cândva Dobrogea jună. Ȋn urma analizei mele și cu toate informațiile adunate, am arătat cât de importantă a fost publicația, fondată de Const. N. Sarry, și activitatea ei de neîntrecut până în ziua de astăzi.
Rolul asumat al publicației, care a reprezentat și cea mai citită gazetă a Dobrogei, a fost să militeze pentru drepturile dobrogenilor. În centrul întregii sale activități, s-a aflat întotdeauna Dobrogea. Sarry, întemeietorul „Dobrogei june”, a militat și el, alături de publicația pe care a înființat-o, pentru dreptate, dar și pentru drepturile dobrogenilor.
După cum am arătat în studiul de caz, în coloanele „Dobrogei june” s-au regăsit mereu problemele și soluțiile pentru problemele cu care s-a confruntat Dobrogea. Fie că au fost articole din diferite domenii precum: politic, social, economic, juridic, educație sau cultură, toate și-au găsit în loc în paginile gazetei.
Gazeta a avut ca prim rol apărarea intereselor dobrogene, iar el a fost considerat, prin munca sa jurnalistică, cel mai mare luptător al vremii pentru dreptate. Ziarul său a fost primul instrument al opiniei publice din provincie, care a și dat tonul unui ziar adevărat. A fost un adevărat “Trend setter”. De altfel, timp de patru decenii, Dobrogea jună a fost cea mai citită publicație din zonă. Era un ziar căruia Sarry îi împrumutase multe din trăsăturile lui proprii: o puternică dragoste față de patrie, un sentiment puternic al dobrogenismului și al pământului acesta. A fost o publicație care s-a ocupat de integrarea dobrogenilor acasă, de recuperarea pagubelor, de inventarierea distrugerilor. A fost o gazetă implicată să trezească atenția opiniei publice asupra Dobrogei, care a creat în jurul său o adevărată mișcare. Ziarul a fost un port drapel al ideii de dobrogenism, cu o forță de a mișca masele. Singurul partid pe care l-a slujit a fost partidul dobrogenilor, a trudit pentru integrarea ideii de dobrogenism. A fost un ziar aplecat către oameni și a criticat vehement toate deviațiile politice, economice, etc.
Această publicație reprezintă un etalon nu numai prin longevitate, ci și prin felul în care s-a implicat în viața socială, economică, politică, culturală, a provinciei, fiind un model și pentru alte publicații. Poate că secretul succesului Dobrogei june este că în fruntea gazetei s-a aflat mereu un singur jurnalist: Constantin Sarry, un aparținător al spiritului dobrogean. Publicația în sine a fost însă avangardistă, pentru că a anticipat momente politice, culturale și economice. Ziarul fondat de Sarry s-a comportat ca un tot în fața tuturor problemelor atât de diverse și de grave ale Dobrogei. Mi-am ales această lucrare tocmai pentru că o asemenea gazetă este un model, pentru că sunt ziarist și pentru că jurnaliștii au nevoie de repere, de valori, care sunt tot mai puține în lumea contemporană. Consider că și astăzi dacă s-ar relua tipărirea acestei gazete, aceasta ar fi cu siguranță o gazetă la standarde europene.
În final, Dobrogea jună rămâne ceea ce este. O gazetă cu o imensă valoare istorică și culturală, cum Dobrogea nu a mai cunoscut până în zilele noastre. Publicația lui Sarry va rămâne astfel veșnic „jună” în inimile dobrogenilor.
Bibliografie
Lucrări generale
1.Analele Dobrogei- volumul omagial al Cicantenarului anexiunei Dobrogei
2.Apostoleanu, Corina; Cucu, Ștefan, Literatura în Dobrogea, Dicționar bibliografic, vol. 2, 1999, Constanța
3.Arhivele statului Constanța, fond Prefectura Constanța, dosar 27,1944, Constanța
4.Constantin-Zamfir, Dumitru, Presă dobrogeană 1879-1980, Biblioteca Județeană, Constanța
5.Constantin-Zamfir, Dumitru, Georgescu, Octavian, Presa dobrogeană, Bibliografie comentată și adnotată, 1985, Biblioteca Județeană, Constanța
6.Dobrogea jună. Trei decenii de dobrogenism.Un jubileu gazetăresc, 1934, Constanța
7.Henri, H., Stahl, Dimitrie Gusti-Studii critice, 1980, Ed. Științifică și enciclopedică, București
8.Iorga, Nicolae, Sfaturi pe întuneric, 1976, Editura militară, București
9.Septimiu, Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, 2001, editura Economică, București
10.Stoica, Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, 1999, Bibloteheca Tomitană II, Constanța
11. Cincizeci de ani de viață românească, 1928, supliment Analele Dobrogei
Lucrări de specialitate
1.Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Tehnici fundamentale de redactare, Vol. I, Ediția a 2-a, revizuită, 2001, Polirom, Iași
2.Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Ediția a III-a, revizuită și adăugită, 2007, Polirom, București
3.Coman, Mihai, Mass-media în perioada post- comunistă, 2007, Polirom, Iași
4.Ferréol, Gilles; Noël, Flageul, Metode și tehnici de exprimare scrisă și orală, 1998, Polirom, Iași
5.Fiske, John, Introducere în științele comunicării, 2003, Polirom, Iași
6.Frumușani, Daniela Rovența, Analiza discursului. Ipoteze și ipostaze, 2004, Tritonic, București
7.Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, 2000, editura științifică, București
8.Hennessy, Bernard, Public Opinion, ediția a IV-a, 1981, Brooks-Cole, Monterey
9.Lăpușan, Aurelia, Profesie, profesionalism, profesionalizare. Genurile Presei, 2002, „Ovidius” University Press, Constanța
10. Lăpușan, Aurelia, O istorie a jurnalismului dobrogean, 2014, Next Book, Constanța
11.Lăpușan, Aurelia; Petre, Raluca, Tehnici de redactare în presa scrisă, 2005, “Ovidius” University Press, Constanța
12.Lăpușan, Aurelia, Notițe de curs, Presă regională
13.McQuail, Denis, Mass Communication Theory, Sage, 1987, Londra
14.Munteanu, Ana Maria, Între două lumi, eseuri despre identitatea spațiului public, 2003, Fundația Pro Arte
15. Munteanu, Ana Maria, Dezbaterea în sfera publică interconectată, Note de curs, 2015, Editura Universitară, București
16.Munteanu, Ana Maria; Todi, Aida, Mass-media: limbaj, cultură și acces la realitate, 2009, Editura Universitară
17.Mouillaud, Maurice, Jean- Francois Tetu, Presa cotidiană, 2003, Tritonic, București
18.Petcu, Marian Tipologia presei românești, 2000, Institutul European, Iași
19.Petcu, Marian; Lăpușan, Aurelia, Istoria jurnalismului din România în date, Enciclopedie cronologică, 2012, Polirom
20.Rad, Ilie (coordonator), Stil și limbaj în mass-media din România, 2007, Polirom, Iași
21.Randall, David Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, 2007, Polirom, Iași
22.Reynie, Denis, „Opinion Publique”, în Philippe Raynaud, Stephane Rials (ed.), Dictionnaire de philosophie politique, PUF, 1996, Paris
23.Roșca, Luminița Producția textului jurnalistic, 2004, Polirom, București
24.Tocia, Mariana, Strategii de mediatizare a discursului politic în presa regională, 2013, Ed. Universitară, București
Periodice
1.Dobrogea jună, XIII, nr. 1, 17 noiembrie 1918
2.Dobrogea jună, XIII, nr.3, 30 noiembrie 1918
3.Dobrogea jună, XXVII, nr. 80, 29 mai 1931
4.Dobrogea jună, XXXX, nr. 1, 9 ianuarie 1944
5.Dobrogea jună, XXXX, nr. 2, 15 ianuarie 1944
6.Dobrogea jună, XXXX, nr. 3, 21 ianuarie 1944
7.Dobrogea jună, XXXX, nr. 4, 27 ianuarie 1944
8.Dobrogea jună, XXXX, nr. 5, 3 februarie 1944
9.Dobrogea jună, XXXX, nr. 6, 9 februarie 1944
10.Dobrogea jună, XXXX, nr. 7, 18 februarie 1944
11.Dobrogea jună, XXXX, nr. 8-9, 25 februarie 1944
12.Dobrogea jună, XXXX, nr. 10, 3 martie 1944
13.Dobrogea jună, XXXX, nr. 31, 10 septembrie 1944
14. Revista “Litoral”, anul XIX, nr. 1890, 4 iulie 1989
15. “Romȃnia de la Mare”, Constanța, nr 2- 1992, număr special
16. Revista “Memoria”, an 63, nr. 2/ 2008, editată de Fundația Culturală Memoria sub egida Uniunii Scriitorilor din Romȃnia
Siteografie
1.http://ro.wikipedia.org/wiki/Monografie, accesat la data de 1 februarie 2016
Anexe
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Rubrici din Dobrogea jună
Anexa 4
Procesul verbal de la înființarea Partidului Național Dobrogean
Anexa 5
Carte scrisă de C. N. Sarry
Anexa 6
Portretul lui C. N. Sarry
Anexa 7
Prima pagină din Dobrogea jună, edițiile din anul de apariție XXXX, numerele 4 și 5
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Forma de învățământ: ZI [301968] (ID: 301968)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.