FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID): Vizat Facultatea ……………. (semnătura și ștampila) Aprobat, Director de departament, (grad didactic, numele,… [616259]

Anexa 8

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA:
DEPARTAMENTUL:
PROGRAMUL DE STUDII:
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID):

Vizat
Facultatea …………….
(semnătura și ștampila) Aprobat,
Director de departament,
(grad didactic, numele, prenumele și
semnătura)

PROIECT DE DIPLOMĂ/LUCRARE DE LICENȚĂ SAU DISERTAȚIE

TEMA: ………………………………………………………………………………………….

Conducător științific:
(grad didactic, numele, prenumele și
semnătura)
Consultant științific (dacă e cazul)
(grad didactic, numele, prenumele și
semnătura)
Absolvent:
(numele, prenumele și semnătura)

PLOIEȘTI
201_

CAPITOLUL I
1. ABORDAREA TEORETICĂ PRIVIND RENTABILITATEA FIRMEI
Într-o economie de piață modernă, maximizarea rentabilității este criteriul fundamental al deciziilor
firmelor de angajare a cheltuielilor de organizare a producției, de extindere sau de restrângere a
acesteia.
Rentabilitatea se definește prin capacitatea unei firme de a obține din activitatea pe care o
desfașoară un profit, în condițiile mobilizarii resurselor de care disupune și reprezintă un instrument
de fundamentare a tuturor deciziilor ce privesc atât gestiunea i nternă a firmelor, cât și relațiile lor cu
partenerii de afaceri, dobândind în consecință și calitatea de a fi un criteriu esențial de apreciere a
eficienței economice.
Se impune precizarea că eficiența economică are o sfera mult mai largă decât noțiunea de
rentabilitate , întrucât vizează întregul sistem de indicatori care reflectă diversele forme specifice ale
eficienței economice – sistem grupat in subsisteme între care figurează și sistemul indicatorilor
rentabilitații. Cu toate acestea, rentabilitatea oglindește eficiența economică finală a intregii
activitați economico -financiare, constituind o adevarată chintesență a tuturor laturilor eficienței
economice.
Ca măsură a performanțelor economico -financiare ale întreprinderii, rentabilitatea este o
formă sintetică de exprimare a eficienței activității firmei, respectiv a capacității acesteia de a obține
profit prin utilizarea resurselor materiale, umane și financiare de care dispune1. În practica
economică, rentabilitatea se măsoară utilizând două categorii de indicatori – profitul, care reflectă
mărimea absolută a rentabilității și ratele de rentabilitate, ce reflectă gradul în care utilizarea
resurselor întreprinderii aduce profit2.
Ratele de rentabilitate se calculează ca raport între un indicator de rezultate și un indicator
care reflectă un stoc (active totale, active imobilizate, capital propriu etc.) sau un flux de activitate
(cifra de afaceri, resurse consumate etc.). Diferitele fo rme de exprimare ale ratelor de rentabilitate
au valori informaționale variate și oglindesc multiplele laturi ale activității economico -financiare a
firmei3.
Principalele rate operaționale în analiza economico -financiară a activității întreprinderii
sunt:

1 Crecană C.D., Rentabilitatea entităților economice , Editura Economică, București, 2012, p. 35.
2 Gil Lafuente A.M., Opera citată , p.96
3 Crecană C.D., Opera citată , p.36

 rata rentabilității comerciale;
 rata rentabilității resurselor consumate;
 rata rentabilității economice;
 rata rentabilității financiare.

O creștere a rentabilității este în interesul tuturor participanților la activitatea firmei:
a) Managerii, care apr eciază performanțele prin care intermediul profiturilor obținute;
b) Acționarii, care doresc pe de o parte, sa -si mărească câștigul sub forma dividendelor, iar pe
de alta parte, sa -si mărească valoarea de piața a întreprinderilor, prin creștereaacțiunilor
listate la bursa. Creșterearentabilității are ca scop atingerea unor obiective pe care acționarii
si le propun in scopul creșterii cotei de piața a întreprinderii;
c) Salariații, au ca scop obținerea unor remunerații mai mari intrând in conflict cu obiectivele
rentabilității pe termen scurt. Numai o rentabilitate pe termen lung ar putea asigura o
creștere a locurilor de munca, fapt dorit de cătresalariați;
d) Creditorii au ca scop rentabilitatea operațiuniiîntreprinderii, ca fiind singura care acționează
puterea de rambursare a datoriilor contractate;
e) Statul si organele administratei locale sunt cele care încasează impozitele, ele reprezentând o
parte din veniturile realizate de firme. Daca rentabilitatea este crescuta, se creează venituri
mai mari la bugetul de stat si la bugetele locale, ele venind sub forma directa ca si
impozitele pe profit, fie sub forma indirecta, sub forma de investiții si crearea unor noi
locuri de munca.

1.2 Analiza ratei rentabilității comerciale
Rata rentabilității comerciale (Rc) exprimă relația dintre profitul aferent vânzărilor și cifra de
afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii.
Calitatea gestiunii unei întreprinderi este validată prin aprecierea produselor sale pe piață,
situație evidențiată prin cifra de afaceri. Raportul dintre rezultatul obținut și cifra de afaceri
reprezintă rata rentabilității comerciale.

Majoritatea autorilor consideră că ordinea în care acționează factorii asupra ratei
rentabilității comerciale este următoarea:
● structura cifrei de afaceri pe produse;
● prețul de vânzare pe produs, fără TVA;

● costul complet unitar.4

În cazul intreprinderilor mari românești se recomandă, prin legislația actuală
din domeniul contabilității, prezentarea în cazul notelor explicative ale situațiilor fi nanciare a
anumitor indicatori care reflectă performanțele economico -financiare ale acestora, prin care și rata
marjei brute din vânzări.
Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanței la nivel
microeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi
influențată semnificativ de politicile și practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de
amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane et c).5

Rata marjei brute din vanzari reflecta pondereamarjei brute fata de costul bunurilor
vandute in cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a
întreprinderii și capacitatea acesteia de a controla costurile de producție. Nivelul marjei de profit
depinde de natura activității, dimensiunea, capacitatea tehnică și performanțele acesteia, cota de
piață deținută, mediul concurențial național și internațional etc.
Statisticile privind firmele americane demonstreaz ă că valoarea acestei rate financiare variază
extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5% în domeniul public al utilităților. În plus,
rata rentabilității comerciale și viteza de rotație a activelor totale (în engl. Assetturnover ), care
ambele reprezintă determinanți ai ratei rentabilității financiare a capitalului propriu (conform
sistemului Du Pont), tind să varieze în sens invers. Astfel, companii (de exemplu supermarket -uri)
care au un nivel ridicat al vitezei de rotație a activelor au, de regulă, o marjă redusă a profitului, iar
întreprinderi (de exemplu cele productive) cu o marjă ridicată a profitului tind să înregistreze o
rotație scăzută a activelor.6
În condiții normale de inflație, majorarea prețurilor de vânzare constituie efectul
îmbunătățirii calității produselor și serviciilor, politicii comerciale a întreprinderii, situației de
monopol sau poziției concurențiale puternice a întreprinderii pe piață.

Principalele modele utilizate în analiza factorială a acestei rate se bazează pe următoarea
formulă de calcul:
𝑅𝑐=𝑃𝑟
𝐶𝐴 ×100
Astfel, se dezvoltă cele două modele de mai jos:

4Al. Gheorghiu, Analiză economico -financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004, pag. 195
5OMF 1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conform cu directivele europene.
6R. C. Higgins, Analysis for Financial Management, Bussiness One Irwin, 1922.

1)
100
pqcq
1 R,100
pqcq pq
100
pqPrR
iviivi c
iviiviivi
ivic




 


2)
100 1 : ,100


 
ii c
ic
ii c
pcr undergR
în care:
ig
structura producției vândute pe produse;
c
ir
rata rentabilității comerciale pe produse .
Potrivit modelului 1 , ordinea în care factorii acționează asupra ratei rentabilității comerciale
este următoarea: structura producției vândute pe produse, prețurile medii de vânzare unitare
(exclusiv TVA) și costurile unitare.

gi
𝑹𝒄 p
c

Metodologia de cuantificare a influențelor factorilor este următoarea:
c c cR R R0 1

din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

100
pqcq
1 100
pqcq
1 gi
0i0vi0i0vi
0i1vi0i1vi









2. Influenței modificării prețurilor de vânzare unitare:

100 1 100 1
0 101
1 101









i vii vi
i vii vi
pqcq
pqcqp
din care, datorită :
2.1. Influenței inflației:

100 1 100 1
0 101
0 101









i vii vi
p i vii vi
pqcq
Ipqcq
2.2. Influenței altor factori, decât inflația:

100 1 100 1
0 101
1 101









p i vii vi
i vii vi
Ipqcq
pqcq
în care Ip reprezintă indicele prețurilor față de baza de comparație.
3. Influenței modificării costurilor unitare:

100 1 100 1
1 101
1 111









i vii vi
i vii vi
pqcq
pqcqc
În cazul utilizării modelului de analiză 2 , sistemul de factori se prezintă astfel :

ig

cR
ip

c
ir

ic
Analiză factorială este următoarea:

c c cR R R0 1
din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

c
0rcc
iO0ic
iO1iR R100rg
100rg
gi   
2. Influenței modificării ratei rentabilității comerciale pe produse:

rc cc
iOic
ii c
i R Rrg rgr   
11 11
100 100
din care, datorită :

2.1. Influenței modificării prețurilor de vânzare unitare:

100100 1
100100 1
00
1
10
1   







ii
i
ii
ipcgpcg
p
2.2. Influenței modificării costurilor unitare:

100100 1
100100 1
10
1
11
1   







ii
i
ii
ipcgpcg
c

În practică, analiza rentabilității comerciale se realizează utilizând și rata marjei brute din
vânzări , respectiv rata rentabilității comerciale nete .
Rata marjei brute din vânzări7 reflectă rezultatul operațional obținut la 100 lei cifră de
afaceri și se calculează ca raport între marja brută față de costul vânzărilor (stabilită așa cum am
arătat anterior – cap.5.3.3) și cifra de afaceri.
𝑅𝑚𝑏=𝑀𝑏
𝐶𝐴 ×100
unde:
𝑅𝑚𝑏 – rata marjei brute din vânzări;
𝑀𝑏 – marja brută față de costul vânzărilor.
Analiza nivelul acestei rate permite entităților economice să -și fundamenteze politica de
prețuri.
Rata rentabilității comerciale nete8 exprimă rezultatul net obținut la 100 lei cifră de afaceri
și se calculează potrivit formulei de mai jos:
𝑅𝑐𝑛=𝑃𝑛
𝐶𝐴 ×100
unde:
𝑅𝑐𝑛 – rata rentabilității comerciale nete;
𝑃𝑛 – profitul net al exercițiului financiar preluat din CPP.

7 Robu V., Anghel I., Șerban E.C. , Opera citată , p.352; Vâlce anu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată , p.271
8 Ibidem , p.353 -354; Ibidem , p.272

Această rată prezintă interes în special pentru investitori, care vor să știe în ce măsură își vor
recupera investiția realizată din vânzări, precum și pentru acționari, care urmăresc procentul din
vânzări ce le revine sub formă de dividende.
6.2. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate
Rata rentabilității resurselor consumate (Rrc) reflectă relația dintre rezultatul aferent cifrei
de afaceri (Pr) și costurile totale aferente vânzărilor ( Ch).
Factorii direcți care influențează asupra ratei rentabilității resurselor consumate sunt:
structura producției vândute pe produse, costurile unitare și prețurile medii de vânzare unitare,
exclusiv T.V.A..
Asupra ratelor rentabilității resurselor consumate costul exercită o dublă acțiune, influențând
în sensuri diferite prin numărătorul și numitorul raportului ( exemplu: în cazul depășirii costurilor
unitare pe produs, numărătorul – profitul – se reduce, iar numitorul – cheltuielile totale – crește, ceea
ce face ca inflența negativă a acestui factor asupra ratei rentabilității resurselor consumate să fie mai
puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate)

Modelul de analiză factorială a acestei rate se bazează pe următoarea formulă de calcul:
𝑅𝑟𝑐=𝑃𝑟
𝐶ℎ×100
respectiv:
100 100Pr
iviiviivi
ivirc
cqcq pq
cqR

Factorii direcți care influențează evoluția ratei rentabilității resurselor consumate
sunt structura producției vândute ( gi), costurile unitare ( ci) și prețurile de vânzare unitare, exclusiv
TVA ( pi).

gi
𝑹𝒓𝒄 ci
pi

Analiza factorială și cuantificarea influențelor factorilor se prezintă astfel:

rc rc rcR R R0 1

din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute:

rc
i vii Vi i ViRcqcq pqg0
0101 0 1100
2. Influenței modificării costurilor unitare:

100 100
0101 0 1
1111 0 1

i Vii Vi i Vi
i vii Vi i Vi
cqcq pq
cqcq pqc

3. Influenței modificării prețurilor de vânzare unitare:

100
1111 0 1
1 
i Vii Vi i Vi rc
cqcq pqRp
Interpretarea contribuției factorilor este similară cu cea prezentată la analiza factorială a
profitului aferent cifrei de afaceri. Totuși, trebuie subliniat faptul că asupra ratei rentabilității
resurselor consumate costul exercită o dublă acțiune, influențând în sensuri diferite prin
numărătorul și numitorul raportului. De exemplu, în cazul depășirii costurilor unitare pe produs,
numărătorul (profit ul) se reduce în timp ce numitorul (cheltuielile totale) crește, ceea ce face ca
influența negativă a acestui factor asupra ratei rentabilit ății resurselor consumate s ă fie mult mai
puternic ă decât în cazul altor rate de rentabilitate.
În ceea ce privește nivelul optim al ratei rentabilității resurselor consumate, există, în
literatura de specialitate , opinii potrivit cărora acesta ar trebui să se situeze în intervalul 9 -15%.

6.4. Analiza ratei rentabilității financiare
Rentabilitatea financiară (Rf) exprimă relația dintre profit și capitalul firmei, format din
capital propriu și datorii (împrumuturi și credite pe termen mediu și lung), în calitatea lui de sursă
de finanțare a activității întreprinderii.
Plecând de la diversele moduri de abordare a noțiunii de capital, Bernard Colasse arată că
aceasta „are numeroase semnificații, care pot fi precizate avându -se în vedere informațiile contabile
și bursiere. Printre indicatorii care pot fi reținuți ca măsu ră a capitalului, enumerăm: activul total,
activele fixe, capitalurile permanente, capitalurile proprii, capitalizarea bursieră, activul real compus
din active fixe și stocuri etc.”9.

9 Colasse B. , Opera citată , p. 28.

Așadar, rata rentabilității financiare ca expresie a eficienței utiliză rii capitalurilor firmei
poate fi privită din unghiuri diferite, în funcție de interesele cărora trebuie să le răspundă. În esență,
principalii interesați în cunoașterea eficienței folosirii capitalului sunt investitorii (acționarii actuali
sau potențiali) , managementul firmei și instituțiile financiar -bancare care acordă împrumuturi
întreprinderii. Analiza ratei rentabilității financiare prezentată în continuare corespunde structurii
capitalurilor pe cele doua componente, capitaluri proprii și permanente.
6.4.1.Analiza ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii
Această rată reflectă relația dintre profitul net ( Pn) sau rezultatul global ( Rg), ca venit al
acționarilor și capitalurile proprii ale întreprinderii ( Kp), măsurând astfel, în mărime relativă,
remunerarea capitalurilor acționarilor.
Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii se determină pe baza relațiilor :
𝑅𝑓= 𝑃𝑛
𝐾𝑝 ×100
sau
𝑅𝑓= 𝑅𝑔
𝐾𝑝 ×100
Specialiștii10 recomandă ca la numitor să se folosească capitalul propriu mediu calculat
astfel:
𝐶𝑝𝑖+ 𝑁𝐴𝐸 ×𝑉𝐸 × 𝑁𝐿𝐸
12− 𝑁𝐴𝑅𝐶 ×𝑉𝑅𝐶 × 𝑁𝐿𝑅𝐶
12
unde:
Cpi – capital propriu inițial;
NAE – număr de acțiuni emise în cursul anului;
VE – valoarea de e misie ;
NLE – numărul de luni de la data emiterii până la sfârșitul anului;
NARC – număr de acțiuni răscumpărate în cursul anului;
VRC – valoarea de răscumpărare;
NLRC – numărul de luni de la data răscumpărării și până la sfârșitul anului.

10 Robu V., Anghel I., Șerban E.C., Opera citată , p.366 ; Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată , p. 28 1.

Analiza factorială a ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii poate fi aprofundată
utilizând, în acest sens, următoarele modele multiplicative de analiză :
1)

100VtPn
KpAt
AtVtRf

2)

100PbPn
VtPb
KpVtRf
3)
100CAPn
AtCA
KpAtRf
În cazul primului model de analiză , sistemul de factori se prezintă astfel:

AtVt

Rf
KpAt

VtPn

în care :
AtVt
– viteza de rotație a activului total exprimată ca număr de rotații;
KpAt
– factorul de multiplicare a capitalului propriu;
VtPn
– rentabilitatea netă a veniturilor totale (profit net la 1 leu venituri totale).
Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei, potrivit
relației:

KpD
KpD Kp
KpPt
KpAt 1
în care:
Pt – pasivul total;

D – datoriile totale;
KpD
gradul de îndatorare (brațul pârghiei financiare).
Modelul de analiză factorială este următorul:
∆𝑅𝑓=𝑅𝑓1−𝑅𝑓𝑜
din care, datorită:
1.Influenței modificării vitezei de rotație a activului total:
∆𝑉𝑡
𝐴𝑡=𝑉𝑡1
𝐴𝑡1×𝐴𝑡0
𝐾𝑝0×𝑃𝑛0
𝑉𝑡0×100 −𝑉𝑡0
𝐴𝑡0×𝐴𝑡0
𝐾𝑝0×𝑃𝑛0
𝑉𝑡0×100
2.Influenței modificării factorul de multiplicare a capitalului propriu:
∆𝐴𝑡
𝐾𝑝=𝑉𝑡1
𝐴𝑡1×𝐴𝑡1
𝐾𝑝1×𝑃𝑛0
𝑉𝑡0×100 −𝑉𝑡1
𝐴𝑡1×𝐴𝑡0
𝐾𝑝0×𝑃𝑛0
𝑉𝑡0×100
3. Influenței modificării profitului net la 1 leu venituri totale:
∆𝑃𝑛
𝑉𝑡=𝑉𝑡1
𝐴𝑡1×𝐴𝑡1
𝐾𝑝1×𝑃𝑛1
𝑉𝑡1×100 −𝑉𝑡1
𝐴𝑡1×𝐴𝑡1
𝐾𝑝1×𝑃𝑛0
𝑉𝑡0×100
Acest model de analiză arată că rata rentabilității financiare poate fi infuențată favorabil
prin:
 accelerarea vitezei de rotație a activului total concretizată în creșterea eficienței utilizării
activelor totale. În practică, viteza de rotație a activului total depinde în mare măsură de
sectorul în care își desfășoară activitatea firma;
 creșterea factorului de multiplic are a capitalului propriu. Teoretic, cu cât acesta este mai
mare, cu atât crește rentabilitatea financiară. În practica economică însă, având în vedere că
acest indicator reflectă și gradul de îndatorare, există restricții impuse de societățile
financiar -bancare. De exemplu, în prezent, limita maximă de îndatorare acceptată de bănci
este de circa 70% din sursele totale ale firmei, depășirea acesteia atrăgând dobânzi mai mari
și garanții suplimentare, deoarece riscul financiar este mai mare;
 sporirea rentab ilității nete a veniturilor totale prin creșterea eficienței activității firmei (o
politică axată pe prețuri competitive prin controlul costurilor).
Modelul de analiză factorială 2 pune în evidență eficiența utilizării capitalului propriu,
rentabilitatea b rută a veniturilor totale și ponderea profitului net în profitul brut (reflectă evoluția
impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile din punct de vedere fiscal, precum și a
deducerilor fiscale).
Sistemul de factori este următorul:

KpVt

Rf
VtPb

PbPn

KpVt
– venitul mediu la 1 leu capital propriu ;
VtPb
– profitul mediu brut la 1 leu venituri totale;
PbPn
– ponderea profitului net în profitul brut.
În cazul ultimului model de analiză (3) , sistemul de factori se prezintă astfel:

𝐴𝑡
𝐾𝑝
𝑃𝑛
𝐾𝑝 𝐶𝐴
𝐴𝑡
𝑃𝑛
𝐴𝑡
𝑃𝑛
𝐶𝐴
Așadar, rentabilitatea capitalului propriu este influențată în mod direct de gradul de
îndatorare al firmei și de rata rentabilității economice a activului a cărei evoluție depinde de cei doi
factori menționați anterior, respectiv viteza de rotație a activ ului total ( CA/At ) și rata rentabilității
comerciale ( Pn/CA ).
6.4.2.Analiza ratei rentabilității financiare a capitalului permanent
Rata rentabilității financiare a capitalului permanent ( Rfp) evidențiază relația dintre capitalul
permanent și profitul brut , înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului
pe profit. Modelul de analiză este următorul :

100KprPbRfp
100CAPb
KprCA
în care:
Pb
– profitul brut inaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului pe profit ;
Kpr
– capitalul permanent (format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli
și datoriile pe termen mediu și lung).
KprCA
– cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;
CAPb
– profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.
Modelul de analiză factorială este următorul:
∆𝑅𝑓𝑝 =𝑅𝑓𝑝 1−𝑅𝑓𝑝 𝑜
din care, datorită:
1.Influenței modificării cifrei de afaceri medii la 1 leu capital permanent:
∆𝐶𝐴
𝐾𝑝𝑟=𝐶𝐴1
𝐾𝑝𝑟 1×𝑃𝑏0
𝐶𝐴0×100 −𝐶𝐴0
𝐾𝑝𝑟 0×𝑃𝑏0
𝐶𝐴0×100
2.Influenței modificării profitului mediu brut la 1 leu cifră de afaceri:
∆𝑃𝑏
𝐶𝐴=𝐶𝐴1
𝐾𝑝𝑟 1×𝑃𝑏1
𝐶𝐴1×100 −𝐶𝐴1
𝐾𝑝𝑟 1×𝑃𝑏0
𝐶𝐴0×100
Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului permanent al
întreprinderii, prin intermediul vânzărilor medii la 1 leu active, finanțate pe seama cheltuielilor
permanente, și a marjei medii brute ce revine la 1 leu vânzări. Marja brută trebuie să asigure
acoperirea cheltuielilor cu dobânzile și a impozitului pe profit pentru ca firma să obțină profit net
destinat remunerării acționarilor.
6.5. Analiza ratelor de rentabilitate pe produs
La nivel de produs pot fi determinate două tip uri de rate, respectiv rata rentabilității
resurselor consumate și rata rentabilității comerciale.
Analiza ratei rentabilității resurselor consumate pe produs se fundamentează pe următorul
model de analiză:

100ccprrc

unde:
p – prețul de vânzare al produsului;
c – costului unitar.
Analiza factorială a ratei rentabilității resurselor consumate pe produs se prezintă astfel :

rc rc rcr r r0 1
din care, datorită :
1. Influenței modificării costului unitar :

100 100
00 0
11 0ccp
ccpc
2. Influenței modificării prețului de vânzare al produsului :

100 100
11 0
11 1ccp
ccpp

Analiza ratei rent abilității comerciale pe produs se bazează pe următorul model:

100 1 100 


pc
pcprc

Cuantificarea influenței factorilor este:

c c crr r0 1
din care, datorită :
1. Influenței modificării prețului de vânzare al produsului :

100 1 100 1
00
10





pc
pcp
2. Influenței modificării costului unitar :

100 1 100 1
10
11





pc
pcc
Potrivit modelelor de analiză prezentate, se poate obține o creștere a rentabilității pe produs
în următoarele condiții:

 Diminuarea costurilor de producție prin utilizarea mai eficientă a resurselor. Dacă prețul
unitar de vânzare nu se modifică atunci:
 raportul între marja brută unitară ( p-c) și costul unitar ( c) crește cu impact pozitiv
asupra ratei rentabilității resurselor consumate;
 raportul între costul unitar de producție și prețul unitar de vânzare scade,
determinând creșterea ratei rentabilității comerciale.
 Creșterea prețului unitar de vânzare, ca urmare a modificării raporturilor de piață (între
cerere și ofertă) sau datorită unor factori conjuncturali, în condițiile în care costul unitar nu se
modifică, generează efecte pozitive similare celo r mai sus menționate, datorită majorării marjei
brute unitare și diminuării raportului între costul unitar și prețul de vânzare.
6.6. Analiza rentabilității pe baza punctului critic
Punctul critic , denumit și prag de rentabilitate sau punct de echilibru , reflectă acea
dimensiune a activității la care veniturile din vânzarea bunurilor produse, mărfurilor, lucrărilor
prestate și serviciilor executate acoperă în totalitate cheltuielile fixe și variabile, rezultatul activității
fiind egal cu zero.
Metodologia de calcul și analiză a punctului critic are în vedere cele două categorii de
cheltuieli, fixe și variabile, a căror evoluție se datorează unor factori diferiți și se repercutează în
mod diferit asupra rezultatelor întreprinderii (de exemplu, creșterea preț ului de achiziție a materiei
prime determină o majorare a cheltuielilor variabile, dar nu și a cheltuielilor fixe și necesită, în
vederea menținerii competitivității, măsuri specifice). De asemenea, se are în vedere caracterul
omogen sau eterogen al activi tății întreprinderii, astfel:
 în primul caz, când producția realizată este omogenă, se analizează pragul de rentabilitate
pe produs ;
 în a doua situație (producție eterogenă), se urmărește analiza pragului de rentabilitate la
nivelul întreprinderii .
În cazul întreprinderilor cu activitate omogenă (realizează un singur produs/sortiment sau
produse care se exprimă într -o singură unitate fizică de măsură), pragul de rentabilitate este dat de
acel volum fizic al producției ( qcr) pentru care cifra de afaceri ( CA cr) este egală cu cheltuielile totale
(profit = 0).
Indicatorii utilizați în analiza pragului de rentabilitate pe produs sunt sintetizați în tabelul de
mai jos (tab.6.11).
Analiza pragului de rentabilitate pe produs
Tabelul 6.11

Nr
.
crt
. Denumire
indicat or Relație de calcul Explicații
1. Volumul
critic al
producției
mbvCf
cvpCfqcr  Cf – valoarea cheltuielilor fixe;
cv – cost variabil unitar;
p – preț de vânzare unitar;
mbv – marja brută față de
cheltuieli -le variabile pe unitatea
de produs.
2. Cifra de
afaceri critică
p q CAcr cr reflectă vânzările firmei pentru
care profitul este egal cu zero
3. Gradul critic
de utilizare a
capacității de
producție
100
m axqqGcr
cr qmax – capacitatea maximă de
producție
în expresie
fizică
4. Perioada
critică
TCACATcr
cr CA/T – cifra de afaceri medie pe
unitatea de timp (zi, lună, an)
5. Profitul
maxim
Cf mbv qCf)cvp( q P
maxmax max
 reflectă profitul care poate fi
obținut în condițiile date

Pentru firmele cu activitate eterogenă (produc și comercializează o gama diversă de
produse, mărfuri etc.), pragul de rentabilitate se exprimă cu ajutorul unor indicatori valorici
asemănători celor anteriori și anume:
1) Cifra de afaceri critică (
crCA ) calculată potrivit următoarei formule:

Rv1Cf
CACv1CfCAcr

în care:
Cf – suma cheltuielilor fixe la nivel de întreprindere;
Cv – suma cheltuielilor variabile la nivel de întreprindere;
Rv – cheltuieli variabile la 1 leu CA sau rata cheltuielilor variabile calculată ca raport între suma
cheltuielilor variabile și cifra de afaceri .

2) Gradul critic de utilizare a capacității de producție (
crG):

100
) 1(100
m ax m ax

cv QCf
QCAGcr
cr
în care:
m axQ
capacitatea maximă de producție în expresie valorică, calculată astfel:

i ip q Qm ax m ax
3) Perioada critică (T cr) :

Așadar, analiza rentabilit ății pe baza punctului critic prezintă o serie de avantaje întrucât:
 permite stabilirea dimensiunii produc ției pentru care activitatea întreprinderii devine
profitabil ă;
 eviden țiază corela țiile dintre dinamica produc ției și dinamica costurilor grupate în variabile
și fixe;
 oferă posibilitatea determin ării gradului de utilizare a capacit ății de produc ție corespunz ător
punctului critic;
 indic ă perioada de timp în care firma i și poate recupera toate cheltuielile efectuate;
 permite determinarea profitului maxim care poate fi obținut în anumite condi ții date.
De asemenea, reprezintă o metodă de analiză a riscului economic, deoarece evidențiază
flexibilitatea activității întreprinderii față de modificările de ordin economic, financiar și social
caracteristice mediului extern întreprinderii (vezi cap.1), fiind utilă atunci când se realizează o
investiție (analiza riscului face parte din planul de afaceri), dar și în activitatea de diagnosticare11.

11 Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Opera citată , p. 287.
TCACATcr
cr/