Fondurile Structurale In Domeniul Sportiv
Cuprins
Introducere
I. Politicile Uniunii Europene
II. Politica europeană cu privire la sport
II.1. Cadru-general
II.2. Temeiul juridic al politicii europene cu privire la sport
II.3. Reglementări europene cu privire la sport
III. Mecanismele fondurilor structurale
III.1. Elemente de teorie a fondurilor structurale
III.2. Planul Național de Dezvoltare (2007-2013)
III.3. Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013
III.4. Responsabilități privind fondurile structurale
III.5. Exemple de proiecte referitoare la domeniul sportiv
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Motto:
Pentru fiecare persoană, sportul este un prilej de îmbunătățire a felului său de a fi.
(Pierre de Coubertine)
Construcția comunitară este în primul rând axată pe o serie de principii considerate fundamentale pentru evoluția Uniunii Europene. Activitățile complexe comunitare se realizează pe baza unor politice multianuale puse în practică de instituțiile europene în strânsă colaborare cu toate statele membre. Sportul deține un rol fundamental în menținerea formei fizice și psihice. Și mai mult decât atât, sportul este cel care reușește să îi apropie pe oameni. Studiile realizate în ultimii ani la nivel european au demonstrat că aproximativ 60% din populația Uniunii europene participă, periodic, la o anumită activitate sportivă, numărul cluburilor sportive din UE fiind în prezent în jur de 700000. Desigur, atunci când vorbim de sport, invariabil orice analiza ne orientează și către aspectul său de profesie și către toate implicațiile sale economice; sportul fiind, de asemenea, și un sector economic vast și în rapidă expansiune care contribuie masiv la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă. Datorită acestor realități socio-economice pe care sportul le generează, politicile Uniunii Europeane au fost elaborate astfel încât prin mecanismele de resort, să se poată finanța proiecte sportive transnaționale pentru a încuraja dezvoltarea armonioasă prin sport a comunității europene.
Importanța sportului este universal recunoscută, nu numai de statele membre, ci și de toate părțile implicate în acest sector. Valoarea adăugată a sportului pentru societate este incontestabilă. Beneficiile pe care acesta le aduce pentru sănătate, integrare socială și economie în UE dovedesc necesitatea cooperării și dezvoltării de strategii comune. UE este nivelul cel mai potrivit pentru ghidarea statelor membre în direcția obținerii unor rezultate pozitive în acest domeniu. Importanța dimensiunii europene a sportului este limpede, atât pentru finanțarea unor programe și măsuri specifice în acest sector, cât și pentru dezvoltarea unor platforme specifice pentru dialog și schimb de informații. Jocurile Olimpice din 2012, care vor avea loc la Londra, reprezintă o ocazie de a dezvolta dimensiunea europeană a sportului la mai multe niveluri, atât în ceea ce privește modelele de organizare, monitorizare și coordonare, cât și rezultatul dialogului dintre diversele părți implicate.
Odată cu intrarea în vigoare a noului tratat, UE a dobândit noi competențe în domeniul sportului. Până în prezent, dimensiunea europeană a sportului s-a dezvoltat în mod indirect, prin competențele pe care le primise UE în materie de afaceri sociale, de educație și de sănătate și, chiar mai indirect, în relație cu principiile pieței interne și ale dreptului concurenței. În pofida acestor limitări, s-a recunoscut dintotdeauna că este în interesul statelor membre să coopereze pentru dezvoltarea sportului. UE a devenit acum o autoritate adecvată pentru punerea în aplicare a acestei politici.
Politicile europene încearcă să identifice necesitățile și importanța sportului la nivel european. În acest scop, s-a desfășurat o consultare publică cu diversele părți implicate pentru a se determina domeniile prioritare cărora trebuie să li se acorde atenție. Au fost identificate trei domenii importante, și anume: rolul social al sportului, dimensiunea economică a sportului și aspectele organizaționale ale sportului.
Politica europeană intenționează să propună un buget dedicat și ambițios pentru politica în domeniul sportului, date fiind beneficiile sociale, culturale, economice și cele asupra sănătății publice ale sportului; invitând statele membre să se asigure că educația fizică ajunge să fie parte integrantă din programa analitică a tuturor tipurilor de școli și subliniază importanța încurajării practicării activităților sportive la toate nivelurile de învățământ, inclusiv în școli și universități, precum și în cadrul comunităților locale, care ar trebui încurajate să aibă facilități sportive dotate cu echipament corespunzător; și să stabilească orientări clare pentru a integra sportul și activitatea fizică în toate nivelurile de învățământ din statele membre. Recomandările europene subliniază importanța educației prin sport și potențialul sportului de a ajuta la reabilitarea tinerilor vulnerabili din punct de vedere social și solicită statelor membre, asociațiilor naționale, ligilor și cluburilor să dezvolte și să sprijine inițiative în acest sens.
Politicile europene în domeniul sportiv de asemenea subliniază faptul că sportul este, la toate vârstele, un domeniu important, având un mare potențial în ceea ce privește ridicarea nivelului general de sănătate al tuturor europenilor și, în consecință, solicită UE și statelor membre să faciliteze participarea la activitățile sportive și să promoveze un mod de viață sănătos, profitând de toate avantajele pe care le oferă sportul și reducând, în acest fel, cheltuielile aferente îngrijirii sănătății; importanța asigurării accesului la sport pentru toți cetățenii în circumstanțe numeroase și diferite, cum ar fi la școală, la locul de muncă, drept activitate recreativă sau în cadrul unor cluburi și asociații.
Date fiind cele prezentate mai sus, considerăm că tema fondurilor structurale raportate la domeniul sportiv devine una prioritare pentru toate aspectele conținute de viitoare strategie 2014-2020 bazată pe viziunea Europa 2020. Pentru crearea noului plan de strategie națională, începând cu anul 2014, trebuiesc analizate și bine înțelese și aplicate actualele politici economice cu privire la sport. Având în vedere aceste lucruri, ne-am structurat lucrarea pe mai multe direcții. Prima dintre ele am considerat să fie o ancorare a sportului în cadrul celorlalte politici europene întrucât contextul comunitar de ansamblu este esențial pentru înfăptuirea oricărei politici globale. Orice politică, indiferent de nivel, de temă și de complexitatea nu se poate realiza fără un temei juridic care să creeze cadrul de execuție și să precizeze și resursele financiare în baza cărora politica poate fi realizată. Prin urmare, un al capitol al lucrării este dedicat temeiul juridic al politicii europene, reflectat în cartea albă cu privire la sport și la comunicarea Comisiei Europene cu privire la dimensiunea europeană a sportului. Instrumentele de realizare a strategiei europene sunt fondurile structurale. Chiar dacă acestea nu conțin în prezent un buget orientat strict către probleme sportive, numeroase proiecte pot fi scrise pe teme care sunt comune sportului și altor sectoare de dezvoltare. Foarte important devine astfel, ca fiecare instituție, persoană să știe în către care fonduri să se îndrepte, care sunt planurile naționale de dezvoltare, programele operaționale alese și către care autoritate națională sau locală să se îndrepte pentru ajutor sau pentru realizarea proiectului său. De asemenea, pe baza recomandărilor Mediatorului European a fost elaborat și aprobat codul bunei conduite administrative care să guverneze la nivel european relațiile dintre funcționar și cetățean (considerându-l un document de importanță ridicată a cărui valoare se va vedea în viitor, l-am cuprins în anexele lucrării împreună cu documentul referitor la dimensiunea europeană a sportului).
Politicile Uniunii Europene
Introducere. Uniunea Europeană (UE) este o entitate politică, socială și economică, dezvoltată în Europa și compusă din 27 state, având o populație de aproximativ 500 milioane de locuitori. Este considerată a fi o construcție sui generis, situându-se între federație și confederație. Ca orice construcție politică, socială și economică, Uniunea Europeană se identifică printr-o serie de simboluri: drapel, imn, motto, ziua Europei, moneda unică europeană.
Drapelul UE simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci și unitatea și identitatea Europei într-un sens mai larg. Cercul format din steluțe aurii reprezintă solidaritatea și armonia între popoarele Europei. Numărul de steluțe nu are nicio legătură cu numărul de state membre. Există douăsprezece steluțe, deoarece această cifră simbolizează perfecțiunea, plenitudinea și unitatea. Prin urmare, drapelul rămîne nemodificat indiferent de numărul de state membre.
Muzica imnului Uniunii Europene (în realitate, al Europei într-un sens mai larg) este preluată din Simfonia a IX-a de Ludwig Van Beethoven. Pentru ultima parte a acestei simfonii, Beethoven a transpus în muzică versurile poemului „Odă bucuriei” de Friedrich von Schiller. Acest poem exprimă viziunea idealistă a lui Schiller asupra înfrățirii omenirii, viziune pe care și Beethoven o împărtășea și care a devenit și viziunea europenilor finalului de secol XX.
Motto-ul „Unitate în diversitate” simbolizează faptul că, prin intermediul UE, europenii sunt uniți în promovarea păcii și prosperității și că diversitatea culturală, de tradiții și limbi a Europei constituie un element pozitiv pentru acest continent.
Ziua Europei celebrată pe 9 mai a devenit o ocazie de a organiza activități și festivități menite să aducă Europa mai aproape de cetățenii săi și să consolideze națiunile europene.
Moneda unică europeană, denumită EURO, este folosită de peste 327 de milioane de locuitori din 16 țări membre ale Uniunii Europene, realizându-se planuri economice care să favorizeze pe termen lung introducerea euro în toate țările membre.
Construcția comunitară este în primul rând axată pe o serie de principii considerate fundamentale pentru evoluția Uniunii Europene. Activitățile complexe comunitare se realizează pe baza unor politice multianuale puse în practică de instituțiile europene în strânsă colaborare cu toate statele membre.
Piața internă. Conceptul de „Piață Internă” desemnează stabilirea unei piețe europene unice, în care sunt asigurate cele patru libertăți (libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor), în conformitate cu prevederile tratatului. Prin documentul „Carta Albă privind Piața Internă”, prezentat de Comisia Europeană în 1985, s-a stabilit trecerea la piața internă care conținea unele acțiuni legislative referitoare la eliminarea frontierelor fizice, eliminarea frontierelor tehnice și eliminarea frontierelor existente din cauza sistemelor de taxe. Conform Tratatului de la Roma, libera circulație a serviciilor se referă la activități cu caracter industrial, comercial, artizanal și activități ce țin de profesiile libere. Libera circulație a mărfurilor s-a finalizat la 1 iulie 1968.
Politica agricolă comună. Una dintre primele politici comune adoptate la nivelul Comunității a fost Politica agricolă comună (PAC) determinată de numărul mare al populației țărilor comunitare implicată în agricultură. Politica agricolă comună este bazată pe trei principii de bază, interdependente, care nu pot fi aplicate separat: crearea și păstrarea unei singure piețe în care produsele circulă liber prin stabilirea unor prețuri comune; respectarea noțiunii de preferință comunitară pentru mărfurile produse în interiorul comunității și solidaritatea financiară.
Politica comună în domeniul pescuitului (PCP). Din octombrie 1970, politica comună în domeniul pescuitului (PCP) se bazează pe organizarea comună a piețelor. Aceasta urmărește atingerea unui echilibru corect între cerere și ofertă, în interesul pescarilor și al consumatorilor europeni. Obiectivele PCP sunt următoarele: protejarea rezervelor de pește împotriva pescuitului excesiv, garantarea unui anumit venit pentru pescari, aprovizionarea periodică a consumatorilor și a industriei de prelucrare la prețuri rezonabile și exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii din punct de vedere biologic, ecologic și economic.
Siguranța alimentară. Obiectivul principal al politicii Uniunii Europene privind siguranța alimentară este atingerea celui mai înalt grad posibil de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor în ceea ce privește alimentele. În acest sens, UE depune eforturi pentru a garanta siguranța alimentelor și etichetarea lor corespunzătoare, ținînd cont de diversitatea produselor, inclusiv cele tradiționale, și asigurînd în același timp buna funcționare a pieței interne. Principiul de bază al politicii UE privind siguranța alimentară este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la consumator", care să acopere toate sectoarele lanțului alimentar – inclusiv producția de furaje, sănătatea plantelor și a animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, precum și importul și exportul acestora.
Audiovizual și Media. Obiectivele principale ale politicii UE în domeniul adiovizualului sunt: constituirea unui spațiu comun al informației, inclusiv adoptarea unor standarde comune; promovarea programelor televizate cu problematică europeană complementare programelor naționale existente; compatibilitatea reglementărilor statelor membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităților de radio și televiziune.
Politica culturală. Tratatul de la Maastricht a stabilit că scopul activităților în domeniul culturii este de a contribui la înflorirea culturii statelor membre, respectând diferențele naționale și regionale și înaintând pe prim plan patrimoniul cultural comun. S-a convenit să fie sprijinite următoarele direcții: dezvoltarea și difuzarea cunoștințelor despre cultura și istoria popoarelor europene; conservarea și protejarea moștenirii culturale de rang european; schimbul cultural necomercial și creația artistică și literară, inclusiv sectorul audiovizualului. Principiile intervenției comunitare în domeniul culturii sunt complementaritatea și subsidiaritatea. Obiectivele principale sunt: să contribuie la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând în același timp diversitatea lor națională și regională, și să pună moștenirea culturală în centrul acțiunilor din domeniul cultural. Acțiunea comunitară s-a concentrat asupra protecției moștenirii culturale care acoperă proiectele pilot de conservare a moștenirii arhitecturale a Comunității.
Politica cercetării științifice și dezvoltării tehnologice. Principalul obiectiv al UE în această sferă îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante, precum IT, tehnologia telecomunicațiilor și biotehnologie. Aceste politici constau în: eliminarea dublării nejustificate a eforturilor în programele naționale; îmbunătățirea eficienței sau reducerea costurilor proiectelor naționale și comunitare prin împărțirea sarcinilor sau, eventual, utilizarea în comun a resurselor; armonizarea treptată a procedurilor de formulare și implementare a politicii comunitare privind cercetarea; promovarea realizării unei piețe interne comune (de exemplu, formularea unor specificații și standarde comune) și sprijinirea activității privind depășirea granițelor științifice și tehnice în Europa; promovarea proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce privește problemele transfrontaliere (privind, de exemplu, protecția mediului și sănătatea publică); reducerea diferenței existente între potențialul privind cercetarea și rezultatele specifice dobîndite de țările UE și, grație existenței unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite), menținerea sau redobîndirea competitivității Europei față de Statele Unite și Japonia; drept rezultat, sprijinirea reducerii șomajului în UE prin inovație și noi tehnologii.
Politica în domeniul învățământului, educației și instruirii. Tratatul de la Maastricht a stabilit scopurile politicii în domeniu, și anume: dezvoltarea aspectelor europene în domeniul învățămîntului, în special prin predarea și promovarea limbilor statelor-membre; stimularea mobilității studenților și profesorilor, inclusiv prin recunoașterea diplomelor și termenelor de învățămînt; sprijinirea colaborării între instituțiile de învățămînt. Alte scopuri ale politicii în domeniu sunt: schimbul de informație și experiență în problemele comune ale statelor membre; stimularea schimbului de tineret și cadre profesorale, specialiști în domeniul științelor umanistice; stimularea dezvoltării învățămîntului fără frecvență (la distanță).
Combaterea fraudei. Uniunea Europeană are la dispoziție o serie de reglementări pentru combaterea fraudei sub toate aspectele: falsificare de bani, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, corupția atît la nivelul Comunității, cît și la nivel internațional. Oficiul European de Luptă contra Fraudei (OLAF) are drept scop lupta împotriva fraudei. Parte a Comisiei Europene, OLAF desfășoară anchete în cadrul instituțiilor europene și în statele membre. OLAF duce o politică de “toleranță zero” în ceea ce privește corupția în instituțiile europene și demarează anchete chiar dacă sumele de bani implicate sunt foarte mici. În plus, OLAF cooperează cu Comisia Europeană pentru a se asigura că legile cu implicații financiare, chiar de la conceperea lor, înlătură posibilitățile de fraudă.
Politica în domeniul concurenței. Politica de concurență își propune să asigure eficiența funcționării economiei de piață și să împiedice apariția eventualelor obstacole. În rapoartele anuale, Comisia Europeană formulează scopurile fundamentale ale politicii UE în domeniul concurenței, optînd pentru o concurență onestă care să întărească eficiența economiei, să creeze condiții favorabile pentru inovații și progres tehnico-științific; concurență care să contribuie la satisfacerea drepturilor consumatorilor, cărora să li se pună la dispoziție mărfuri și servicii în condiții mai favorabile; concurență care să conducă la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Instituțiile supranaționale sunt responsabile de politica anti-monopol, iar structurile competente ale țărilor-membre le sprijină și participă la schimbul de informație.
Politica vamală. Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă de către administrațiile statelor membre a legislației vamale, care cuprinde: Codul vamal comunitar și prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful vamal comun, precum și legislația aferentă ce depășește sfera codului vamal. În timp ce libera circulație a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte țări decît cele ale Uniunii Europene, indiferent de țara de destinație. Politica vamală reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii și este esentială pentru existența pieței unice, care nu poate funcționa corect fara reguli comune aplicate uniform la toate granițele externe ale comunității europene. Acest set de reguli formează politica vamală și reprezintă motivul pentru care cele 15 autorități vamale ale statele membre lucrează ca o singură entitate.
Politica fiscală. La nivelul UE, politica fiscală este subordonată Tratatului de înființare a Comunității Europene, care prevede: eliminarea taxelor vamale între țările membre și a oricăror altor măsuri cu efect similar; asigurarea liberei concurențe în cadrul pieței comune. În plus, Tratatul de la Maastricht impune membrilor uniunii monetare limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanți la uniunea monetară fiindu-le recomandat să evite deficitele substanțiale.
Politica energetică. Obiectivul pe care și l-a propus politica energetică este de a asigura aprovizionarea constantă a statelor membre ale Uniunii Europene cu energie ieftină, suficientă și nepoluantă. Politica energetică a UE prevedea coordonarea prețurilor la purtătorii de energie și introducerea unor reguli comune privind tranzitul energiei electrice și a gazului pe teritoriul acestora. Politica energetică s-a plasat recent în centrul preocupărilor comunitare, după problemele apărute în ultimii ani în livrarea agenților energetici din Rusia.
Politica industrială. Principalele sectoare industriale aflate sub incidența politicii industriale sunt: industria siderurgică, industria constructoare de mașini, industria ușoară, industria aeronautică, industria farmaceutică. Acțiunile întreprinse sunt direcționate spre accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale, încurajarea mediului prielnic inițiativei și dezvoltării întreprinderilor, în special al întreprinderilor mici și mijlocii; promovarea cooperării între întreprinderi; favorizarea unei exploatări eficiente a potențialului industrial al politicilor de inovare.
Politica în domeniul transporturilor. Competențele UE în politica transportului sunt: determinarea regulilor de transport internațional, a regulilor de securitate, abolirea discriminării în aplicarea tarifelor, studierea condițiilor în care transportatorii nerezidenți pot activa în statele membre.
Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne. Coordonarea acțiunilor în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI) se efectuează prin intermediul instituțiilor EUROPOL și EUROJUST. Politicile comunitare în domeniul JAI se referă la aspecte deosebit de sensibile pentru opinia publică – atât pentru cetățeni, cît și pentru reprezentanții structurilor de stat. Aceste politici se referă la controlul la frontiere, migrația ilegală, traficul cu droguri și spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul polițienesc și judiciar, protecția datelor și recunoașterea reciprocă a sentințelor judiciare. Cea mai importantă parte a politicilor comunitare din domeniul JAI este acquis-ul Schengen, care prevede eliminarea controalelor la granițele interne din UE.
Politica mediului. În problema mediului ambiant, UE dispune de un mecanism de organizare constituit din standardizarea ecologică, aprecierea influenței diverșilor factori asupra mediului ambiant (de care se ocupă Agenția Europeană a Mediului – instrumentul de informare) și instrumentul de finanțare – LIFE.
Protecția consumatorilor. Uniunea Europeană recunoaște un număr de cinci drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel internațional: dreptul la protecția sănătății și securității; dreptul la protejarea intereselor financiare; dreptul la protejarea intereselor legale; dreptul la reprezentare și participare; dreptul la informație și educație. Aplicarea în practică a acestor drepturi teoretice are în vedere, în principal, două domenii: informarea (capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoștințe) și achiziționarea.
Sănătatea publică. Prioritare în domeniul ocrotirii sănătății sunt acțiunile statelor membre privind informarea populației și aplicarea măsurilor de profilaxie, precum și colaborarea dintre state în acest domeniu. Direcțiile de activitate ale UE prevăd întreprinderea unor măsuri ce stabilesc standarde înalte ale calității și securității în domeniul medicinii organelor și a substanțelor, obținute din organismul uman, sînge și derivate ale sîngelui; adoptarea măsurilor în domeniile veterinare și fitosanitare cu scopul de a proteja sănătatea populației; adoptarea unor măsuri stimulatoare, orientate către protejarea și îmbunătățirea sănătății cetățenilor. În acest sens, UE a introdus Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care asigură persoanelor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, accesul la serviciile medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate, ceea ce va permite clarificarea și facilitarea rambursării costurilor medicale pentru tratamentele în străinătate. Obiectivul Parlamentului European este reducerea oamenilor infectați cu 20% pînă în 2020.
Dezvoltarea. Articolul 177 al Tratatului de constituire a Comunității Europene prevede că politica comunitară va contribui la obiectivul dezvoltării și consolidării democrației și statului de drept și va susține în țările în curs de dezvoltare. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adaugă trei obligații impuse Comunității și statelor membre. Conform Articolului 178, Uniunea Europeană trebuie să țină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta țările în curs de dezvoltare. Articolul 180 impune Uniunii Europene și statelor membre coordonarea politicilor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum și consultarea reciprocă cu privire la programele de asistență. Conform Articolului 181, Uniunea Europeană și statele membre, în sfera corespunzatoare de competență, vor coopera cu țările terțe și organizațiile internaționale competente.
Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și egalitate de șanse. UE are ca scop crearea de locuri de muncă prin îmbunătățirea cunoștințelor, impulsionarea spiritului inovativ și competitivității întreprinderilor europene, realizarea de investiții în resursele umane și, în același timp, asigurarea durabilității creșterii economice. UE a elaborat strategii specifice pentru combaterea discriminării și a xenofobiei, precum și pentru promovarea incluziunii sociale.
Politica regională. Între regiunile Uniunii Europene, la fel ca și între oamenii care trăiesc acolo există inegalități din punct de vedere economic și social. În vederea stimulării activității economice în regiunile mai puțin favorizate, investițiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de statele membre, în baza schemelor naționale de asistență regională. În același timp, problemele sunt destul de mari pentru a fi alocat sprijin comunitar într-un efort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile și locuitorii lor să beneficieze integral de avantajele Pieții unice și de Uniunea economică și monetară. Acesta este scopul politicii comunitare regionale.
Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). Politica Externă și de Securitate Comună (PESC), împreună cu Politica Europeană și de Securitate Comună au fost definite în Tratatul de la Maastricht ca politici, care înglobează toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în perspectivă, a unei politici de apărare comune. Obiectivele PESC sunt următoarele: salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenței și integrității Uniunii în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite; consolidarea securității UE și a statelor membre; menținerea păcii și consolidarea securității internaționale (în baza principiilor Cartei Națiunilor Unite, Actului Final de la Helsinki și Cartei de la Paris); promovarea cooperării internaționale și dezvoltarea și consolidarea democrației, a spiritului legii și respectului față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Extinderea. Extinderea servește interesele strategice ale UE de stabilitate, de securitate și de prevenire a conflictelor. Aceasta a ajutat la sporirea prosperității și a oportunităților de creștere economică, la îmbunătățirea legăturilor cu axele vitale de transport și energie și la creșterea influenței UE în lume. În lumina recentelor provocări privind stabilitatea în estul UE, punerea în aplicare în mod coerent a politicii de extindere devine mai importantă ca oricînd. Actuala agendă de extindere cuprinde Balcanii de Vest și Turcia.
Ajutorul umanitar. Uniunea Europeană este cunoscută ca fiind cel mai mare furnizor de ajutor umanitar pentru țările în curs de dezvoltare, în special cele din zona Africii, a Caraibelor și a Pacificului (țările ACP) – multe dintre acestea fiind foste colonii ale statelor membre ale Uniunii. Fondul European de Dezvoltare este practic o bază de colectare a fondurilor de dezvoltare oferite de către statele membre pentru țările ACP, fiind administrată în mod separat față de bugetul general al Uniunii Europene. Politica Uniunii Europeane este de a oferi ajutor umanitar în cazul crizelor care au loc în lume. În fiecare an Comisia Europenă oferă fonduri de ajutorare în valoare de peste 7 miliarde euro.
Drepturile omului. Uniunea Europeană combate rasismul, xenofobia și alte tipuri de discriminare bazate pe religie, sex, vîrstă, handicap sau orientare sexuală, acordînd o atenție deosebită respectării drepturilor omului în materie de azil și imigrare. Uniunea are o lungă tradiție în a primi pe teritoriul său cetățeni din alte țări (fie că vin să caute un loc de muncă, fie că își părăsesc țara din cauza războaielor sau a persecuțiilor). Politica Uniunii privind drepturile omului pune accentul pe drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale. De asemenea, vizează promovarea drepturilor femeilor și ale copiilor, precum și pe cele ale minorităților și ale persoanelor strămutate.
II. Politica europeană cu privire la sport
II.1. Cadru-general
Introducere. Întotdeauna limbajul specializat și cel folosit în prezentări și documente oficiale cuprinde un număr de formule care se repetă, o serie de clișee care cu timpul își pierd din însemnătate tocmai din cauza repetării lor pe toate căile și în toate contextele posibile. Unul dintre ele este și dictonul latin men sana in corpore sano. Cu toate că a devenit deja deranjant prin utilizarea lui în condițiile prezentate mai sus, importanța adevărului cuprins de acesta este de netăgăduit. Sportul deține un rol fundamental în menținerea formei fizice și psihice. Și mai mult decât atât, sportul este cel care reușește să îi apropie pe oameni. Studiile realizate în ultimii ani la nivel european au demonstrat că aproximativ 60% din populația Uniunii europene participă, periodic, la o anumită activitate sportivă, numărul cluburilor sportive din UE fiind în prezent în jur de 700000. Desigur, atunci când vorbim de sport, invariabil orice analiza ne orientează și către aspectul său de profesie și către toate implicațiile sale economice; sportul fiind, de asemenea, și un sector economic vast și în rapidă expansiune care contribuie masiv la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă.
Datorită acestor realități socio-economice pe care sportul le generează, politicile Uniunii Europeane au fost elaborate astfel încât prin mecanismele de resort, să se poată finanța proiecte sportive transnaționale pentru a încuraja dezvoltarea armonioasă prin sport a comunității europene. Proiectele sportive ce pot fi finanțate la nivel comunitar vizează direcți precum:
activitățile fizice care permit menținerea sănătății;
educația și formarea în domeniul sportului;
sportul pentru persoanele cu handicap;
egalitatea de șanse între femei și bărbați în domeniul sportului;
antidopingul;
incluziunea socială în și prin sport;
voluntariatul în domeniul sportiv;
combaterea violenței și a intoleranței în sport;
guvernanța sportului.
Uniunea Europeană sprijină și activitățile sportive care contribuie la atingerea obiectivelor politicilor sale în domenii ca educația, tineretul, sănătatea, incluziunea socială și politica regională întrucât mare parte a acțiunilor care fac obiectul acestor politici cuprind activități sportive. Sportul ocupă un loc fundamental printre inițiativele UE de promovare a activității fizice, prin schimbul și promovarea bunelor practici între țările membre. Platforma Uniunii europene privind regimul alimentar, activitatea fizică și sănătatea reunește peste 30 de organizații care se ocupă de tendințele alimentare și încurajează activitățile sportive.
Sportul și sănătatea. Politicile Uniunii Europene consideră că este esențial să se asigure continuitatea politicilor de dezvoltare a sportului în UE, colaborând cu statele membre și ținând seama în mod adecvat de principiul subsidiarității, dat fiind că marja de acțiune în acest domeniu este limitată de competențele acordate prin tratat. Documentele elaborate la nivel comunitar relevă faptul că sportul are o contribuție de necontestat la promovarea sănătății fizice și mentale și la construirea unor valori precum disciplina și spiritul de echipă, valori care promovează integrarea socială.
Politicile europene țin cont și sunt axate și pe ilustrarea și dezvoltarea legăturilor fundamentale dintre sport și sănătate. Practicarea unor activități sportive joacă un rol central în prevenirea unei game largi de boli, fiind știut că sportul îmbunătățește calitatea vieții oamenilor și speranța lor de viață, sporind totodată productivitatea și competitivitatea economiei europene.
Participarea la activități sportive îmbunătățește sănătatea fizică și mentală a oamenilor și are o influență directă și pozitivă asupra productivității la serviciu și asupra calității vieții, reprezentând astfel un mijloc important de combatere a unui stil de viață tot mai sedentar. Sportul ajută la prevenirea și combaterea obezității și a multor boli grave, în special cardiovasculare. De aceea, sportul generează beneficii economice suplimentare, prin scăderea cheltuielilor de îngrijire a sănătății și a costurilor securității sociale. Totodată, sportul are un rol esențial în integrarea socială și în bunăstarea persoanelor în vârstă, nu numai în ceea ce privește combaterea bolilor, ci și în ceea ce privește promovarea unei mai mari solidarități între generații.
Educația, formarea și calificările în sport. Activitatea fizică în școli reprezintă primul pas către cultivarea în rândul copiilor noștri, de la vârstele cele mai fragede, a valorilor sportive pe care le vor respecta întreaga viață. Munca voluntară în sport, depusă în principal în cluburile sportive locale, are o valoare substanțială pentru ansamblul societății. Cu toate acestea, adesea, organizațiile sportive voluntare nonprofit nu primesc recunoașterea publică meritată și se confruntă în prezent cu provocări grave. CESE dorește să semnaleze că în comunicarea Comisiei nu se acordă o importanță suficientă ponderii muncii voluntare în sport și face apel, prin urmare, la Comisie să ia măsurile necesare pentru a promova în mai mare măsură cultura voluntariatului în acest domeniu. În mod special ar trebui încurajate mai energic la nivel european calificarea și formarea voluntarilor și recunoașterea acumulării lor de cunoștințe și competențe. De asemenea, Comisia ar trebui să monitorizeze acest proces și să evite orice consecințe negative neintenționate asupra organizațiilor sportive nonprofit în momentul elaborării legislației europene. Tot pe direcția colaborării și a voluntariatului în relația dintre educație și sport, politica europeană în privința sportului sublinieză rolul jucat de asociațiile sportive nonprofit în promovarea activităților sportive. Este esențial în opinia recomandarlor comunitare ca aceste organizații să fie sprijinite, fie prin acordarea unor resurse financiare adecvate, fie prin încurajarea muncii voluntare. Este extrem de utilă și colaborarea activă între organizațiile profesionale și cele nonprofit, deoarece viitorul sportului depinde de aceasta, găsirea unor forme durabile de finanțare pentru a face viabilă o astfel de cooperare reprezintă o prioritate.
Interacțiunea dintre sport și educație este reglementată și de actele UE cu privire la politicile viitoare pe noua perioadă strategică 2014-2020. Prin urmare, pe această direcție sunt încurajate proiectele care vizează îmbunătățirea centrelor sportive, vestiarelor și a altor infrastructuri pentru a se facilita participarea persoanelor la activități sportive în condiții bune și la un preț accesibil. De asemenea, o preocupare deosebită o constituie asigurarea unui nivel înalt de educație pentru sportivi. Tinerii abandonează prea frecvent sistemul școlar pentru a-și urmări ambițiile în domeniul sportiv. Acestora trebuie să li se ofere șansa de a începe și de a-și dezvolta o carieră sportivă fără a abandona școala, conform principiului carierei duble.
Organismele europene subliniază și importanța ridicată a dublei pregătiri, sportive și profesionale, în cazul sportivilor tineri; solicită, în consecință, Comisiei și statelor membre ca, împreună cu toți actorii relevanți, să formuleze orientări care să le garanteze tinerilor sportivi posibilitatea de a-și continua studiile școlare și/sau profesionale în condiții de normalitate, în paralel cu pregătirea lor sportivă, ținând seama de cele mai bune practici existente în fiecare stat membru; încurajează, în această privință, statele membre să țină cont de experiența relevantă a foștilor sportivi profesioniști, dacă doresc să devină antrenori, pentru a stabili parcursuri specifice privind cariera pentru sportivii de înalt nivel care se hotărăsc să urmeze studii superioare și să facă uz de experiența lor în beneficiul sportului în general; îndeamnă statele membre să dezvolte programe educaționale structurate pentru a facilita combinarea învățării și a antrenamentelor pentru sportivii profesioniști. În aceeași direcție, UE propune să se instituie un cadru de formare, de calificare și de învățare pentru antrenori, care să fie inclus în Cadrul european al calificărilor și în programele de învățare pe toată durata vieții, pentru a crea o societate bazată pe cunoaștere și pentru a dezvolta un antrenorat de bună calitate, atât la nivelul sportului de amatori, cât și la nivelul sportului profesionist; subliniază rolul antrenorilor în dezvoltarea și educația tinerilor, nu doar în ceea ce privește abilitățile sportive, ci și în ceea ce privește deprinderile de viață; remarcă faptul că antrenorii pot îndruma tinerii să își creeze un stil de viață sănătos.
Incluziunea socială în și prin sport. Toate persoanele, inclusiv cele cu handicap și cele în vârstă, trebuie să aibă acces la facilități sportive în calitate de participant și nu doar ca spectator. Este esențial sprijinul public pentru realizarea acestui obiectiv, mai ales că nu s-au făcut multe cercetări cu privire la activitățile sportive ale persoanelor cu handicap în scopul de a le permite să ia parte la toate sporturile. Semnarea de către UE și de statele membre a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap înseamnă că trebuie adoptate măsurile necesare pentru a respecta prevederile. Sportul poate fi o metodă de a favoriza integrarea și dialogul între culturi diferite și poate promova simțul cetățeniei europene. Merită subliniat potențialul sportului de a integra grupurile vulnerabile și defavorizate. ONG-urile joacă un rol cheie în acest domeniu, iar acest lucru ar trebui încurajat. Din ce în ce mai mulți sportivi migrează de la o țară la alta. Pentru țările-gazdă, integrarea acestor persoane și a familiilor lor reprezintă una din modalitățile de promovare a valorilor culturale și sociale ale societății-gazdă. Politicile europene sprijină eforturile statelor membre și ale Comisiei de a crea stimulente legislative pentru a găzdui, a permite integrarea și tratamentul nediscriminatoriu al persoanelor aflate în astfel de situații.
Din acest motiv, politicile uniunii cu privire la sport sunt orientate și spre problemele cauzate de dopaj care subminează principiul concurenței loiale, îi descurajează pe oameni să mai participe sau să mai urmărească competiții sportive și reprezintă un mare pericol pentru sănătate. UE finanțează proiecte de cercetare în domeniu și menține contactul regulat cu organismele competente, inclusiv cu Agenția Mondială Antidoping.
Importanța sportului la nivel social este extrem de mare, sportul fiind un domeniu ce poate elimina clivajele sociale și poate reuni oameni din diverse categorii sociale sau profesionale. UE încurajează statele membre să includă în cererile de finanțare din Fondul social european și Fondul european de dezvoltare regională inițiative care folosesc sportul pentru a facilita incluziunea socială. Doar astfel și doar cu ajutorul tuturor, se pot implementa măsuri eficiente și pozitive pentru combaterea rasismului și a violenței. Și în aceste privințe, UE încurajează serviciile de poliție și autoritățile sportive să difuzeze informații referitoare la suporteri care pot reprezenta un risc potențial. Comisia sprijină rețeaua Football against Racism in Europe (Fotbal împotriva rasismului în Europa).
UE respectă autonomia și autoreglementarea organizațiilor sportive, cu condiția ca acestea să respecte legea, principiile democratice și transparența, să își asume responsabilitatea în luarea deciziilor și să promoveze participarea tuturor factorilor implicați. Comisia îi încurajează pe angajatori, atleți și pe lucrătorii în domeniul sportiv să se folosească de dialogul social european pentru a modela relațiile de muncă în acest sector.
II.2. Temeiul juridic al politicii europene cu privire la sport
Introducere. Din punct de vedere juridic și politic, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2009, Uniunea Europeană a dobândit, pentru prima oară, o competență specifică în domeniul sportului. Articolul 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) descrie în mod detaliat politica UE în domeniul sportului. Sportul este menționat și în articolul 6 din TFUE, ca unul din domeniile de politici în care Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre. Titlul XII al TFUE este dedicat educației, formării profesionale și sportului iar în alineatul 1 al articolului 165 se menționează că UE contribuie la dezvoltarea unei educații de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre și, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea și completarea acțiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre față de conținutul învățământului și deorganizarea sistemului educațional, precum și diversitatea lor culturală și lingvistică. Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului.
Programele Uniunii Europene cu privire la dezvoltarea sportului în spațiul comunitar urmăresc să dezvolte dimensiunea europeană a educației și, în special, prin învățarea și răspândirea limbilor statelor membre, precum și să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competițiile sportive și a cooperării între organizațiile cu responsabilități în domeniul sportului, precum și prin protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceștia. De asemenea, Uniunea Europeană și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile internaționale care au competențe în domeniul educației și sportului și, în special, cu Consiliul Europei.
După cum arătam mai sus, articolul 165 din TFUE descrie în mod detaliat politica în domeniul sportului, conferind UE competența să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare și completare a măsurilor luate de statele membre în cadrul politicii în domeniul sportului. Existența unei noi competențe specifice trebuie să deschidă noi posibilități pentru acțiunea UE în domeniul sportului. UE dispune, în prezent, de un temei juridic pentru elaborarea unui program european specific în materie de sport, susținut de un buget. Competența permite, de asemenea, o mai bună promovare a sportului în alte domenii și programe de politici ale UE, cum ar fi sănătatea și educația.
De asemenea, dispozițiile tratatului dau UE posibilitatea de a se exprima cu o singură voce în forurile internaționale și vizavi de țările terțe. Miniștrii sportului din UE se vor reuni, de acum înainte, în reuniunile oficiale al Consiliului Sport. Prima reuniune oficială a Consiliului Sport al UE a avut loc la 10 mai 2010. La 16 septembrie, Consiliul European a schimbat numele Consiliului pentru Educație, Tineret și Cultură. Oficial, Consiliul se numește acum Consiliul Educație, Tineret, Cultură – inclusiv domeniul audiovizualului – și Sport. Cu toate acestea, competențele UE în domeniul pieței unice au avut, deja, un impact considerabil asupra sportului și își vor păstra importanța și în viitor.
Cartea albă privind sportul. De-a lungul anilor, Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a dezvoltat o jurisprudență cuprinzătoare și semnificativă care a avut consecințe importante pentru lumea sportului (cauza Bosman). În același timp, UE a avut, deja, o influență asupra sportului prin exercitarea competențelor sale „soft law” în domenii foarte apropiate, precum educația, sănătatea și incluziunea socială prin intermediul programelor sale de finanțare respective. De altfel, lipsa unei competențe juridice specifice nu a împiedicat Comisia să schițeze o politică a UE în domeniul sportului, după cum a subliniat Cartea albă privind sportul, din 2007, și „planul de acțiune Pierre de Coubertin”, care o însoțea, a cărui punere în aplicare a început în 2008. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a încurajat Comisia să lanseze activitățile privind o propunere pentru un veritabil program al UE privind sportul și o politică de comunicare privind sportul și Tratatul de la Lisabona.
În cadrul acțiunii sale prevăzute în dispozițiile și declarațiile tratatelor, UE abordează aspectele economice, sociale, educaționale și culturale ale sportului. Aceasta depune eforturi în direcția realizării obiectivelor care vizează promovarea echității și deschiderii în competițiile sportive și o mai bună protecție a sportivilor, ținând seama, în același timp, de caracterul specific al sportului.
Cartea albă privind sportul, prezentată de Comisia Europeană în iulie 2007, a fost prima „inițiativă cuprinzătoare” care abordează aspectele legate de sport în UE. Prin punerea în aplicare a măsurilor propuse privind sportul, Comisia a strâns date utile privind temele care urmează a fi abordate în viitor. Aceasta a pregătit terenul pentru Comunicarea Comisiei din ianuarie 2011 privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra sporturilor, intitulată „Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului”. Cartea albă deschide perspective viitoare sportului la scară europeană, respectând totodată principiul subsidiarității, al autonomiei organizațiilor sportive și al dreptului comunitar. Cartea albă privind sportul vizează în principal: să ofere orientări strategice; să încurajeze dezbaterile privind probleme specifice; să sporească vizibilitatea sportului în procesul decizional al Uniunii Europene; să scoată în evidență nevoile și specificitățile sectorului; să identifice nivelul decizional adecvat pentru acțiunile viitoare. Prin intermediul acestei cărți albe, Comisia Europeană intenționa: să asigure că domeniul sportului este pe deplin luat în considerare în toate politicile europene; să sporească claritatea juridică în ceea ce privește aplicarea acquis-ului comunitar în materie de sport și să contribuie astfel la îmbunătățirea reglementării sportului în Europa.
Cartea albă acoperă trei teme: „rolul social al sportului”, adică definiția sportului ca fenomen social; „dimensiunea economică a sportului”, adică contribuția sportului la creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa; „organizarea sportului”, adică rolul fiecăreia dintre părțile interesate (publice sau private, economice sau sportive) în gestionarea mișcării sportive. Un plan de acțiune purtând numele lui Pierre de Coubertin, ca omagiu adus părintelui Jocurilor Olimpice moderne, completează cartea albă. În acest plan de acțiune, Comisia propune o serie de acțiuni concrete legate de aspectele sociale și economice ale sportului cum sunt sănătatea, incluziunea socială, voluntariatul, educația sau relațiile externe.
Planul de acțiune reia următoarele propuneri: elaborarea unor orientări privind activitatea fizică, precum și înființarea unei rețele europene de promovare a sportului ca factor benefic pentru sănătate; o mai mare coordonare a luptei împotriva dopajului la scară europeană; acordarea unei etichete europene școlilor care încurajează practicarea activităților fizice; lansarea unui studiu privind voluntariatul în sport; îmbunătățirea incluziunii sociale și a integrării prin sport prin intermediul programelor și al fondurilor europene; promovarea schimbului de informații, de experiențe și de bune practici în materie de prevenire a incidentelor rasiste și violente între forțele de aplicare a legii și organizațiile sportive; consolidarea utilizării sportului ca instrument al politicii europene de dezvoltare; elaborarea unor statistici care să permită cuantificarea impactului economic al sportului; realizarea unui studiu privind finanțarea publică și privată a sportului; o evaluare a impactului activităților agenților jucătorilor, precum și a valorii adăugate pe care ar putea-o aduce o eventuală intervenție europeană în acest domeniu; o mai bună structurare a dialogului privind sportul la nivel european, în principal prin organizarea unui forum sportiv anual; o intensificare a cooperării interguvernamentale în materie de sport; promovarea înființării unor comitete europene pentru dialog social în sectorul sportului și a sprijinului acordat angajatorilor și salariaților.
Comisia Europeană elabora și un plan de monitorizare a inițiativelor prezentate în cartea albă prin intermediul unui dialog structurat care reunea toate părțile interesate din lumea sportului: federațiile sportive europene; organizațiile tutelare sportive europene, în mod special Forul Olimpic European (EOC), Comitetul Paralimpic European (EPC) și organizațiile sportive neguvernamentale europene; organismele tutelare sportive naționale, precum și comitele olimpice și paralimpice naționale; alte părți interesate din mediile sportive reprezentate la nivel european, inclusiv partenerii sociali; alte organizații europene și internaționale (organe ale Consiliului Europei și ale Națiunilor Unite, UNESCO, OMS etc.).
Politicile Uniunii Europene cu privire la sport și la creare unor programe pregătitoare pentru introducerea unor politici concrete privind spotul în perioada 2014-2020 au continuat și după publicarea cartei albe din 2007. În rezoluția din 14 aprilie 2008 Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să propună, până în 2009, un program al UE pentru politicile din domeniul sporturilor, precum și acțiuni pregătitoare în acest domeniu. În decembrie 2008, PE a aprobat un buget pentru prima acțiune pregătitoare. De altfel, în 2009 și 2010, Comisia Europeană a adoptat un program de lucru anual în materie de subvenții și contracte pentru acțiunile pregătitoare în domeniul sportului și al evenimentelor speciale. Obiectivul acestor acțiuni pregătitoare este pregătirea viitoarelor acțiuni ale UE în domeniul sportului în vederea implementării prevederilor referitoare la sport din tratat. Programul UE în domeniul sportului ar trebui să contribuie la promovarea valorilor europene, să promoveze rolul social și educațional al sportului, să încurajeze un stil de viață activ și să promoveze cooperarea cu țările terțe și organizațiile internaționale în domeniul sportului.
Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului. În ianuarie 2011, Comisia a prezentat o Comunicare privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra sporturilor, intitulată „Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului”. Acesta este primul document de politici adoptat de Comisie în domeniul sportului de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Bazându-se pe Cartea albă din 2007, comunicarea evidențiază potențialul sportului de a aduce contribuții semnificative la obiectivele generale ale strategiei Europa 2020 prin creșterea capacităților de angajare și a mobilității prin acțiuni care promovează incluziunea socială în și prin sport, educație și formare. Acesta propune ca UE să semneze Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei, să dezvolte și să implementeze dispoziții și cerințe de siguranță pentru evenimentele sportive internaționale, să continue să înregistreze progrese în direcția introducerii de obiective naționale bazate pe orientările UE în materie de activitate fizică și să dezvolte standarde pentru accesul persoanelor cu handicap la evenimente și centre sportive. Pe plan economic, UE solicită asociațiilor sportive să instituie mecanisme pentru vânzarea colectivă a drepturilor de difuzare pentru a asigura o redistribuire adecvată a veniturilor. Alte chestiuni abordate includ drepturile de proprietate intelectuală legate de sport, promovarea schimburilor de bune practici în domeniul finanțării transparente și sustenabile a sporturilor și monitorizarea aplicării legislației privind ajutoarele de stat în domeniul sportului.
Parlamentul European consideră că este din ce în ce mai necesar ca Uniunea Europeană să abordeze chestiunile privind sportul respectând, în același timp, pe deplin, principiul subsidiarității. În cadrul PE, dezvoltarea politicii europene a sportului ține de competența Comisiei pentru cultură și educație. PE este conștient de faptul că sportul în sine constituie un fenomen social important și un bun public și colaborează pe această temă cu celelalte instituții ale UE. În cursul prezentei legislaturi, Comisia CULT a redactat un raport privind „Dimensiunea europeană a sportului”, pe baza comunicării „Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului”. Fie că este practicat la nivel profesionist sau amator, în mod regulat sau ocazional, sportul a devenit una dintre cele mai răspândite activități umane. Pe lângă aspectele strict legate de sănătate, sportul contribuie și la integrarea socială, este o parte a procesului educațional informal, încurajează schimburile interculturale și creează locuri de muncă în cadrul Uniunii Europene (UE). Politica în domeniul sportului rămâne, în esență, o chestiune interguvernamentală. Cu toate acestea, instituțiile europene dețin un rol important în ceea ce privește consultarea și promovarea, fie că este vorba de sport în general, de rolul sportului la nivel economic sau social, ori de lupta împotriva rasismului, a violenței și a dopajului.
Pentru consolidarea cooperării europene în domeniul sportului, Consiliul Europei a adoptat o serie de acțiuni specifice care vor trebui puse în aplicare de către Comisie și de către statele membre ale Uniunii Europene (UE) în perioada 2011-2014. În document se afirmă necesitatea cooperării consolidate la nivelul UE în domeniul sportului; importanța sportului pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; dezvoltarea comunicării comunitare între autoritățile publice care sunt responsabile pentru mișcarea sportivă europeană etc.
Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului este înțeleasă de semnatarii documentului ca fiind bazată pe mai multe principii: promovarea unei abordări bazate pe cooperare și concertare între statele membre și Comisie pentru a aduce o valoare adăugată în domeniul sportului la nivelul UE pe termen mai lung; armonizarea structurilor informale existente cu prioritățile definite în acest plan de lucru; acordarea impulsului și a importanței corespunzătoare acțiunilor Comisiei în domeniu; abordarea provocărilor transnaționale prin intermediul unei abordări coordonate la nivelul UE; promovarea naturii și a contribuției specifice ale sportului în alte domenii de politică ale UE; depunerea de eforturi în direcția unor politici în domeniul sportului bazate pe elemente concrete.
Documentul identifică mai multe teme care servesc drept punct de plecare pentru cooperarea viitoare în domeniul sportului: (a) rolul sportului în societate: combaterea dopajului; educație, formare și calificări în domeniul sportului; prevenirea și combaterea violenței și intoleranței; activitățile fizice care întăresc sănătatea; incluziunea socială în și prin sport; activitățile de voluntariat în sport; cooperarea cu țări și organizații terțe; dezvoltarea durabilă în și prin sport; (b) dimensiunea economică a sportului: elaborarea de politici bazate pe elemente concrete în domeniul sportului; finanțarea durabilă a sportului; aplicarea la sport a normelor UE privind ajutoarele de stat; dezvoltarea regională și capacitatea de inserție profesională; (c) organizarea activităților sportive: buna guvernanță în sport; specificitatea sportului; libera circulație și naționalitatea sportivilor; normele în materie de transferuri și activitățile agenților sportivi; integritatea competițiilor sportive, inclusiv aranjarea meciurilor, corupția, spălarea banilor și alte forme de criminalitate financiară; dialogul social european în sectorul sportului; protecția minorilor; un sistem de acordare a licențelor pentru cluburi; drepturile de difuzare și de proprietate intelectuală.
Punerea în aplicare a acestui plan de lucru va fi sprijinită de un număr de grupuri informale de experți, care se vor baza pe lucrările a șase grupuri de experți. În afară de grupurile de experți, alte metode de lucru pot include, de exemplu, conferințe ale președinției, reuniuni informale ale directorilor și miniștrilor din domeniul sportului, studii și conferințe ale Comisiei.În prima jumătate a anului 2014, punerea în aplicare planului de lucru va fi evaluată de către Consiliu pe baza unui raport pregătit de către Comisie până la sfârșitul anului 2013. Pe baza hotărârilor prezentate mai sus, Comisia Europeană a înființat grupuri de experți în următoarele domenii: antidopaj; buna guvernanță în sport; educație și formare în domeniul sportului; sport, sănătate și participare; statistici sportive; finanțarea durabilă a sportului.
Dimensiunea economică a sportului. Acest sector reprezintă aproximativ 2% din PIB-ul total al UE. Piața sportului contribuie la șansele de angajare și la rata de creștere economică. Multe organizații sportive au devenit întreprinderi, însă majoritatea lor rămân organisme nonprofit. Trebuie stabilite sau dezvoltate în mai mare măsură relațiile dintre aceste două tipuri de organizații, pentru a le face sustenabile financiar. Sectorul privat are o importanță socială în ceea ce privește dezvoltarea activităților sportive, fie în mod direct prin intermediul unor contribuții specifice, fie prin intermediul activităților de promovare comercială bazate pe sponsorizări.. Pentru a avea posibilitatea de a adopta politicile cele mai adecvate, va fi nevoie de date credibile cu privire la sumele generate de sport. Cu cât se va stabili un nivel mai ridicat de cooperare și de informare, cu atât mai ușor va fi să se elaboreze politicile cele mai adecvate.
Politicile comunitare pun un puternic accent pe exploatarea dreptului de proprietate asupra manifestărilor sportive de care beneficiază organizatorii și a propriilor drepturi de proprietate intelectuală. Vânzarea drepturilor de transmisie televizată și a produselor cu mărci sportive reprezintă o mare parte a veniturilor încasate de aceste organizații sportive. Ar trebui să fie luate mai bine în considerare drepturile acestor organizații în legislația UE. Organizatorii de manifestări sportive ar trebui să aibă dreptul să ceară un preț rezonabil pentru utilizarea manifestărilor lor, indiferent de forma acestora și de utilitatea lor economică. CESE este de acord cu analiza juridică efectuată în comunicare, conform căreia poate apărea o încălcare a regulilor de concurență în urma vânzării colective a drepturilor. Cu toate acestea, merită salutată recunoașterea că vânzarea colectivă poate întruni criteriile pentru exceptare în temeiul articolului 101 alineatul (3) din TFUE, iar CESE recunoaște că vânzarea colectivă are avantaje de necontestat pentru organizațiile sportive și că aceasta ar trebui desfășurată de așa manieră încât să rămână în afara prevederilor articolului 101 alineatul (1) din TFUE.
Producția articolelor, îmbrăcămintei și accesoriilor sportive și comerțul cu acestea reprezintă în Europa un sector cu o cifră de afaceri de miliarde de euro. Prin activitățile de reclamă și de sponsorizare aferente, acest sector a devenit unul dintre cei mai importanți finanțatori ai sportului. Numeroase studii elaborate de organizații europene au dezvăluit însă că, la nivel mondial, în procesul de producție a articolelor sportive au loc multe abuzuri în ceea ce privește condițiile de muncă, reputația morală a întregului sector sportiv putând fi astfel afectată. Sportivilor, comerțului cu articole sportive, sponsorilor evenimentelor sportive și partenerilor acestora li se cere preocupare pentru un control fiabil și transparent al lanțurilor de producție și al condițiilor de muncă, precum și pentru orientări etice bazate pe normele internaționale omologate de OIM.
De asemenea, se consideră că piața pariurilor și a loteriilor conduse de stat sau aflate sub licența statului este extrem de importantă pentru durabilitatea financiară a activităților sportive. Veniturile provenite din impozitarea lor sunt considerabile și ajută indirect la sprijinirea financiară a diverselor niveluri ale sportului. De asemenea, operatorii de pariuri sportive online trebuie să permită organizatorilor de manifestări sportive, pe bază contractuală, să controleze tipurile de pariuri propuse și să obțină compensații pentru utilizarea manifestărilor care stau la baza pariurilor sportive online. Înființarea unei loterii sportive europene ar putea face acest segment de piață mai atractiv și ar putea aduna fonduri pentru a finanța dezvoltarea asociațiilor sportive regionale și formarea și educația în domeniul sportului.
În același sens, trebuie totuși menționat că Uniunea Europeană este îngrijorată în mod deosebit de creșterea sectorului ilegal și nereglementat al pariurilor și loteriilor, în care lipsesc clar reglementarea și sancțiunile corespunzătoare. Merită subliniată importanța potențială a acestui sector, condus de stat sau aflat în licența acestuia, pentru finanțarea sportului prin investirea veniturilor în modernizarea bazelor sportive. Ar trebui instituit un dialog între statele membre pentru a se găsi modelele care reflectă cel mai bine principiile UE. Reglementarea pieței pariurilor și a loteriilor în domeniul sportului este esențială pentru asigurarea unei concurențe loiale și a transparenței în sport. Regulile pieței interne și concurența ar trebui respectate pe deplin, cu acordarea considerației cuvenite principiului subsidiarității.
Politica europeană în domeniul sportului a generat inițiativa comunitară de a se monitoriza aplicarea legislației în materie de ajutoare de stat în domeniul sportului, pentru a se asigura respectarea deplină a legislației europene. Comitetul sprijină întru totul exploatarea posibilităților Fondului european de dezvoltare regională pentru sprijinirea infrastructurii sportive, deoarece organizațiile voluntare au nevoie de acest sprijin, care să stimuleze dezvoltarea regională și rurală în statele membre.
Rolul social al sportului. Întrucât, în temeiul Tratatului de la Lisabona, sportul este o competență a UE care vizează promovarea corectitudinii și deschiderii în competițiile sportive, cooperarea între organismele cu responsabilități în domeniul sportului, protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, sporirea beneficiilor legate de sănătate, a celor sociale, culturale și economice ale sportului și necesită sprijin financiar și politic adecvat. Sportul are o contribuție uriașă la valorile pozitive, cum ar fi fairplay-ul, respectul și integrarea socială; miliarde de oameni din întreaga lume practică sporturi inventate, codificate și răspândite în Europa. Politica UE în domeniul sportului trebuie elaborată astfel încât să promoveze și să sprijine atât scopurile și obiectivele sportului profesionist, cât și pe acelea ale sportului pentru amatori;sprijinirea și promovarea sportului pentru persoanele cu dizabilități intelectuale sau fizice ar trebui să fie o prioritate în cadrul UE, având în vedere rolul său important în asigurarea integrării sociale, a sănătății publice și a voluntariatului peste frontiere.
Voluntariatul reprezintă piatra unghiulară pentru majoritatea sporturilor de amatori din Europa; 35 de milioane de amatori și cluburi și asociații sportive fără scop lucrativ contribuind la dezvoltarea sportului de masă și la răspândirea idealurilor sportive. Întrucât sportul este hotărâtor pentru starea de sănătate în societatea modernă și, prin rolul său în educația formală și informală, constituie un element esențial al unei educații de înaltă calitate și contribuie la împlinirea personală a cetățenilor în vârstă.
Din punct de vedere economic, promovarea activităților fizice și sportive contribuie la realizarea unor economii importante în ceea ce privește cheltuielile publice în materie de sănătate. Sportul ocupă un loc important în economia europeană, deoarece oferă, direct sau indirect, locuri de muncă pentru aproximativ 15 milioane de persoane, adică pentru 5,4 % din populația activă și reprezintă o valoare adăugată anuală de aproximativ 407 miliarde de euro, respectiv 3,65 % din PIB-ul european; întrucât avântul economic al sportului contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020.
Un factor-cheie motivant pentru implicarea cetățenilor în sport și în activități fizice este dorința de a-și îmbunătăți sănătatea și bunăstarea personale.
Practicile legate de dopaj încalcă valorile sportului și îi expun pe sportivi la pericole grave, afectându-le în mod grav și permanent sănătatea. Sportul la nivel înalt este exponentul anumitor valori sportive fundamentale, pe care le transmite în general societății, încurajând participarea la activitățile sportive. Activitățile sportive necesită baze, echipamente și aparate specifice și adecvate și întrucât școlile trebuie să fie dotate cu structuri adecvate pentru promovarea educației fizice.
Marile evenimente și practica sportivă oferă ocazii extraordinare de a exploata potențialul de dezvoltare a turismului în Europa, care poate fi un mijloc de răspândire a valorilor și a principiilor asociate sportului. Sportul poate să joace un rol în diferite domenii ale relațiilor externe ale Uniunii, printre altele, prin intermediul diplomației;
Politica europeană intenționează să propună un buget dedicat și ambițios pentru politica în domeniul sportului, date fiind beneficiile sociale, culturale, economice și cele asupra sănătății publice ale sportului; invitând statele membre să se asigure că educația fizică ajunge să fie parte integrantă din programa analitică a tuturor tipurilor de școli și subliniază importanța încurajării practicării activităților sportive la toate nivelurile de învățământ, inclusiv în școli și universități, precum și în cadrul comunităților locale, care ar trebui încurajate să aibă facilități sportive dotate cu echipament corespunzător; și să stabilească orientări clare pentru a integra sportul și activitatea fizică în toate nivelurile de învățământ din statele membre. Recomandările europene subliniază importanța educației prin sport și potențialul sportului de a ajuta la reabilitarea tinerilor vulnerabili din punct de vedere social și solicită statelor membre, asociațiilor naționale, ligilor și cluburilor să dezvolte și să sprijine inițiative în acest sens.
Politicile europene în domeniul sportiv de asemenea subliniază faptul că sportul este, la toate vârstele, un domeniu important, având un mare potențial în ceea ce privește ridicarea nivelului general de sănătate al tuturor europenilor și, în consecință, solicită UE și statelor membre să faciliteze participarea la activitățile sportive și să promoveze un mod de viață sănătos, profitând de toate avantajele pe care le oferă sportul și reducând, în acest fel, cheltuielile aferente îngrijirii sănătății; importanța asigurării accesului la sport pentru toți cetățenii în circumstanțe numeroase și diferite, cum ar fi la școală, la locul de muncă, drept activitate recreativă sau în cadrul unor cluburi și asociații.
O sarcină extrem de delicată a politicii comunitare, a statelor membre și a organismelor sportive de conducere naționale este și va fi să se angajeze în direcția soluționării homofobiei și transfobiei și să implementeze adecvat legislația și politicile anti-discriminare, în special în privința lesbienelor, bisexualilor, homosexualilor și transgenilor sportivi.
La fel de importantă este și recomandarea către statele membre să susțină organismele europene în promovarea și punerea în aplicare a recomandărilor Cartei europene a drepturilor femeilor în sport: să integreze dimensiunea de gen în toate activitățile lor legate de sport, cu un accent specific pe: accesul femeilor imigrante și al femeilor care aparțin minorităților etnice la activitățile sportive, pe accesul femeilor la funcții de decizie în domeniul sportului și prezentarea de către mass-media a femeilor din domeniul sportului, precum și pe garantarea faptului că politicile și legislația în domeniul sportului se bazează pe egalitatea de gen; scoate în evidență faptul că, deși multe fete practică sportul la vârste mici, un număr însemnat dintre ele renunță să o mai facă atunci când devin adolescente; se referă, în acest context, la unele studii care arată că fetele sunt supuse unor presiuni mai mult sau mai puțin explicite din partea colegilor sau a familiilor de a se „feminiza” sau de a-și asuma responsabilități incompatibile cu o activitate sportivă continuă; încurajează statele membre și organele naționale de conducere din; domeniul sportului să elaboreze strategii pentru ca programele și antrenorii să sprijine în special fetele interesate de sport să-și formeze o identitate sportivă.
Codul bunei conduite administrative. La 6 septembrie 2001, Parlamentul European a aprobat rezoluția care ratifică Codul Bunei Conduite Administrative, pe care trebuie să îl respecte instituțiile și organele Uniunii Europene, serviciile lor administrative și funcționarii în contact cu persoanele individuale. Prima propunere de creare a codului a venit din partea deputatului în Parlamentul European Roy Perry în anul 1998. Ca o consecință a anchetei desfășurate din proprie inițiativă, Mediatorul European a întocmit proiectul textului, pe care l-a prezentat apoi Parlamentului European sub forma unui raport special. Rezoluția Parlamentului European referitoare la acest cod se bazează pe proiectul Mediatorului European împreună cu modificările introduse de către domnul Perry, raportorul Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European. Codul ia în considerare principiile dreptului administrativ european cuprinse în hotărârile Curții de Justiție și de asemenea se inspiră din legislația diferitelor țări.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată în cadrul întâlnirii la vârf de la Nisa din decembrie 2000 și în prezent constituie partea a II-a a Tratatului de instituire a Constituției pentru Europa. Dreptul de a avea o administrație bună (art. 41) și dreptul de a adresa Mediatorului European plângeri referitoare la conduita necorespunzătoare în administrație în cadrul instituțiilor și organelor Uniunii (art. 43) sunt cuprinse în Cartă ca și drepturi fundamentale care decurg din deținerea cetățeniei Uniunii. Iată ce conține articolul 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale:
1. Oricărei persoane îi revine dreptul ca instituțiile și organele Uniunii să îi examineze cauza în mod imparțial și corect, într-un termen rezonabil.
2. Acest drept cuprinde: dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte de a se lua măsuri individuale care ar putea să îi influențeze negativ situația; dreptul fiecărei persoane de a avea acces la dosarul cauzei sale, cu rezerva respectării intereselor de confidențialitate care sunt autorizate și a secretului profesional și comercial; obligația administrației de a își justifica deciziile.
3. Fiecare persoană are dreptul să pretindă de la Comunitate, în conformitate cu principiile generale comune în legislația Statelor Membre, repararea daunei pricinuite de către instituții sau de către lucrătorii acestora aflați în exercițiul funcțiunii.
4. Fiecare persoană poate să se adreseze în scris instituțiilor Uniunii într-una din limbile tratatului și trebuie să primească răspuns în aceeași limbă.
Articolul 43 din Carta Drepturilor Fundamentale precizează că fiecare cetățean al Uniunii și fiecare persoană fizică sau juridică care are domiciliul sau sediul statutar într-unul din statele membre are dreptul să se adreseze Mediatorului European al Uniunii în cazurile conduitei administrative necorespunzătoare în activitatea instituțiilor sau organelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului Primei Instanțe care își exercită funcțiile judecătorești.
Codul bunei conduite administrative se aplică tuturor funcționarilor și angajaților cu privire la raporturile acestora cu publicul. Deciziile funcționarilor sunt luate respectând legislația comunitară, principiul proporționalității și nediscriminării între membrii publicului, indiferent de naționalitate, sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, proprietate, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Funcționarul european nu va abuza de putearea sa ci o va exercitate exclusiv în scopul în care au fost conferite de prevederile relevante, dând dovadă de imparțialitate și obiectivitate în luarea deciziilor. În special, funcționarul va evita folosirea acestor puteri în scopuri care nu au bază legală sau care nu sunt justificate de nici un interes public. Funcționarul public european va da dovadă de amabilitate și corectitudine, va confirma mereu primirea unei solicitări și o va transmite biroului compentent în cazul în care aceasta a fost direcționată eronat de către cetățean. De asemenea, codul stabilește că orice decizie care poate afecta interesele unui cetățean trebuie să fie motivată și să conțină și posibilitățile de recurs existente. Codul unei bune conduite administrative trebuie să fie cât mai vizibil astfel încât fiecare cetățean să își cunoască drepturile.
II.3. Reglementări europene cu privire la sport
Organizarea sportului. Sportul, în calitatea sa de fenomen social și economic, contribuie la realizarea obiectivelor strategice de solidaritate și prosperitate ale Uniunii Europene. Sportul se bazează pe noțiuni ca pacea, toleranța, înțelegerea reciprocă și educația, care corespund idealului european. Nevoia de clarificare a legislației europene care se aplică sectorului sportului este una reală. Comisia a decis să ofere asistență și orientări, de la caz la caz, cu privire la aplicarea corectă a conceptului de „specificitate a sportului”. Comitetul împărtășește deplin îngrijorarea crescândă din punct de vedere legal cu privire la activitatea agenților sportivi. Este prioritar să se înțeleagă și să se studieze impactul acestui tip de activitate asupra organizațiilor sportive și de formare și să se asigure o mai bună protecție a sportivilor. CESE și-a exprimat deja sprijinul pentru organizarea unei conferințe pentru a analiza periodic dezvoltarea dimensiunii europene a sportului și impactul acesteia, dorind să joace un rol activ într-o astfel de manifestare. Politicile comunitare cu privire la domeniul sportiv consideră că este esențial să se pună în practică un dialog continuu între partenerii sociali și organizațiile sportive în scopul explorării și dezbaterii unor chestiuni din domeniul sportului, precum educația și formarea, protecția minorilor, sănătatea și siguranța, ocuparea forței de muncă, condițiile de lucru și stabilitatea contractelor.
Piața internă a sporturilor. Libera circulație este unul dintre cele mai importante drepturi garantate de Uniunea Europeană (UE) cetățenilor săi. Acest drept se aplică și sportivilor, atât profesioniști, cât și amatori. Prin urmare, legislația UE interzice orice discriminare directă pe motiv de naționalitate sau orice discriminare inutilă sau disproporționată indirectă și alte obstacole în calea dreptului de liberă circulație a sportivilor. Libera circulație este una dintre libertățile fundamentale garantate de Uniunea Europeană (UE) cetățenilor săi. Articolul 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) interzice discriminarea pe motiv de naționalitate, care se aplică și în situațiile în care cetățenii UE își exercită dreptul la libera circulație și dreptul de ședere pe teritoriul statelor membre (articolul 21 din TFUE). Mai mult, tratatul prevede libera circulație a lucrătorilor pe teritoriul Uniunii Europene, care determină și abolirea discriminării între lucrătorii statelor membre pe motiv de naționalitate (articolul 45 din TFUE), precum și libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii (articolele 49 și 56 din TFUE). Aceste dispoziții se aplică și sportivilor profesioniști și semiprofesioniști (ca lucrători), altor profesioniști în domeniul sportului, cum ar fi instructorii, antrenorii și educatorii (ca furnizori de servicii) și sportivilor amatori (ca cetățeni ai Uniunii Europene). Cu toate acestea, în cadrul punerii în aplicare a dreptului UE, Comisia recunoaște caracterul specific al sportului, conform dispozițiilor articolului 165 din TFUE. Din acest motiv, ea acceptă restricții limitate și proporționale cu principiul liberei circulații în ceea ce privește: selectarea atleților naționali pentru participarea la competițiile destinate echipelor naționale; limitarea numărului participanților într-o competiție; stabilirea de termene-limită pentru transferul jucătorilor în cazul sporturilor de echipă.
Chiar dacă, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, UE a dobândit o competență suplimentară de coordonare și de sprijin în domeniul sportului (articolul 165 din TFUE), aceasta rămâne o competență națională, federațiile sportive fiind, în multe cazuri, cele care emit norme de reglementare a sportului. Aceste norme sunt însă supuse dreptului UE privind libera circulație a lucrătorilor în cazurile în care activitățile sportivilor profesioniști și semiprofesioniști implică munca remunerată, conform hotărârilor pronunțate deja de mai multe ori de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJE).
Cea mai notabilă dintre hotărârile CJE a fost în cazul Bosman, în 1995, care a atins și subiectul regulilor de transfer ca obstacole în calea liberei circulații și al cotelor de naționalitate ca formă de discriminare directă. Dl. Bosman, un fotbalist belgian aflat la finalul contractului cu un club belgian, a considerat că sistemul de transfer al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) împiedicase transferul său la un club francez. El a înaintat o acțiune împotriva clubului său, împotriva Federației Belgiene de Fotbal și împotriva Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), considerând că sistemul de transfer și normele privind naționalitatea sunt discriminatorii și nule, întrucât încalcă dreptul la libera circulație a lucrătorilor pe teritoriul UE. CJE a considerat că normele referitoare la transferuri și la naționalitate erau într-adevăr susceptibile să împiedice libera circulație a jucătorilor. Prin urmare, hotărârea Curții de Justiție prevede că un club nu poate împiedica un jucător resortisant al unui stat membru să semneze un nou contract cu un club dintr-un alt stat membru la încheierea contractului său sau să complice lucrurile solicitând noului club să achite fostului club o taxă de transfer, de antrenament sau de dezvoltare. În plus, conform hotărârii, normele privind naționalitatea care prevăd că un club poate introduce pe teren numai un număr limitat de resortisanți ai unui alt stat membru nu sunt autorizate.
Libertatea sportivilor profesioniști de stabilire și de a presta servicii. Normele naționale privind formarea și calificările pentru profesiile sportive prezintă diferențe semnificative. În funcție de situație, acestea pot ține de competența autorităților sportive federale, a sistemelor școlare și universitare, a autorităților publice sau chiar a organizațiilor profesionale. În plus, cerințele privind exercitarea profesiilor în domeniul sportului diferă de la o țară la alta. În anumite state membre, accesul la locuri de muncă în domeniul educației și formării este condiționat de posesia unei diplome de stat, în timp ce în alte state membre diploma nu este obligatorie pentru a putea lucra ca profesionist în domeniul sportului. În anumite cazuri, aceste disparități pot îngreuna libera circulație a profesioniștilor în domeniul sportului și pot genera conflicte: profesioniștii dintr-un stat membru pot considera că trebuie să facă față concurenței, pe teritoriul lor național, din partea instructorilor din alte state membre care au primit o formare profesională diferită de a lor sau care nu au primit deloc o formare.
În contextul libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii, sistemul general de recunoaștere a calificărilor profesionale contribuie într-o oarecare măsură la rezolvarea acestei probleme. Acest sistem se aplică profesiilor reglementate, și anume, activităților profesionale rezervate titularilor unei diplome sau ai oricărei calificări emise de sistemul educațional național. În acest sens, el se aplică anumitor activități profesionale în domeniul sportului (de exemplu, instructorilor de schi). Este astfel cazul atunci când, pentru exercitarea unei profesii în domeniul sportului, este necesară posesia unei diplome. Acest sistem implică faptul că statul membru gazdă nu poate refuza unui resortisant dintr-un alt stat membru permisiunea de a exercita o profesie dacă acesta deține o calificare recunoscută de propriul său stat pentru exercitarea profesiei respective. Cu toate acestea, există excepții în caz de diferențe substanțiale în ceea ce privește nivelul calificărilor sau durata formării profesionale. Calificările sportive eliberate de federațiile naționale sau de alte organizații sportive intră, de asemenea, în câmpul de aplicare a acestui sistem, dacă aceste organisme au fost autorizate oficial de către o autoritate publică să elibereze aceste calificări.
Combaterea dopajului. O altă problemă asupra căreia factorii de decizie ai UE s-au aplecat în ceea ce privește dimensiunea europeană a sportului a fost modalitatea de combatere a dopajului. Dopajul poate pune în primejdie sănătatea sportivilor, mai ales în rândul tinerilor amatori și este totodată dăunător concurenței oneste în sport. Combaterea dopajului este așadar o problemă de o importanță crucială. Protejarea bunăstării fizice a sportivilor și a loialității competiției sportive necesită acțiuni coordonate la toate nivelurile, nu numai între cele 27 de state membre și organele lor interne, ci și la nivel internațional. Cu cât cooperarea și înțelegerea dintre toate părțile este mai strânsă în ceea ce privește cele mai bune căi de acțiune, cu atât mai mari vor fi șansele de reușită. Un aspect deosebit de important îl reprezintă lupta împotriva dopajului, nu numai în sporturile profesioniste, ci și în sporturile de amatori. Este esențial să se întreprindă acțiuni ferme și coordonate între statele membre, de reglementare și monitorizare a comercializării de substanțe dopante.
Esențial este și ca lupta împotriva dopajului să se facă, respectând totodată libertățile individuale ale sportivilor și acordând o atenție specială celor mai tineri, prin campanii de prevenire și informare; îndeamnă statele membre să trateze traficul cu substanțe dopante din domeniul sportului în același mod ca traficul cu droguri ilegale și să adopte legislații naționale în acest sens, încercând să amelioreze coordonarea europeană în acest domeniu.
Combaterea violenței în sport. La fel de importantă este și violența în sport, factor mai mult decât prezet și regretabil. Pentru eradicarea ei este nevoie de acțiuni hotărâte, atât prin implicarea poliției, cât și prin adoptarea unei legislații penale adecvate și prin participarea comună cetățeanească. UE poate și trebuie să joace un rol de coordonator pentru inițiativele statelor membre, în vederea îmbunătățirii schimbului de informații cu privire la cele mai eficiente metode de acțiune în această direcție. Sunt create posibilități la nivel comunitar de a dezvolta și implementa măsuri de formare cu privire la violența în sport care are ca obiect atât spectatorii, cât și poliția. Formarea spectatorilor este un proces care începe din primele zile de școală. Valorile și practica sportului ar trebui să aibă prioritate față de concurența nesănătoasă. Violența în sport reprezintă o problemă gravă, întâlnită în întreaga Europă. Violența este adesea asociată cu rasismul, xenofobia, homofobia și alte forme de intoleranță similare. Orice măsuri avute în vedere trebuie să aibă ca obiectiv combaterea acestor fenomene, care se opun întru totul valorilor sportive. Ar trebui monitorizate constant informațiile și ar trebui să existe o cooperare continuă între organismele responsabile pentru bunăstarea spectatorilor, mai ales în vederea preîntâmpinării infracțiunilor comise de grupuri de risc identificate anterior, în principal la evenimente sportive internaționale. Politicile comunitare recomandă statelor membre ca, în strânsă consultare cu federațiile pertinente, să interzică accesul pe stadion al suporterilor care au dat dovadă de comportamente violente și discriminatorii și să elaboreze o abordare coordonată în ceea ce privește instituirea și punerea în executare a sancțiunilor îndreptate împotriva acestora, să coopereze îndeaproape pentru a menține aceste interdicții în cazul meciurilor internaționale care au loc în alte state membre decât acelea în care au fost pronunțate și să instituie, cu respectarea libertăților și drepturilor individuale, o bază de date europeană, în vederea schimbului de informații și a intensificării cooperării cu ajutorul unui sistem de avertizare îmbunătățit pentru meciurile care prezintă un nivel de risc ridicat; apreciază pozitiv ideea ca statele membre să elaboreze, în consultare cu federațiile sportive europene, standarde minime privind securitatea stadioanelor și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura că sportivii și suporterii beneficiază de un nivel de siguranță cât mai ridicat posibil.
III. Mecanismele fondurilor structurale
III.1. Elemente de teorie a fondurilor structurale
Introducere. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană în noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice si sociale a devenit, din punct de vedere oficial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene, pe lângă înfiintarea pietei interne si a Uniunii Economice si Monetare. De-a lungul istoriei integrării europene postbelice s-a acordat tot mai multă importantă coeziunii. Însă, pe măsură ce Uniunea se extindea, realizarea coeziunii economice si sociale a devenit mai dificilă, deoarece statele membre deveneau tot mai eterogene.
Fondurile structurale au contribuit, înca de la înfiintarea Comunitatii Otelului și a Carbunelui, la realizarea politicilor europene în domeniul economic si social. Încă de la redactarea Tratului de la Roma din 1957, documentul care a pus bazele viitoarei Comunitati Europene, s-au facut referiri precise la nevoia de eliminare a disparitatilor economice dintre regiuni, motiv pentru care un an mai târziu s-au înfiintat Fondul Social European și Fondul European pentru Orientare și Garantare în Agricultură. După intrarea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei și a Marii Britanii în anul 1975 s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regională. Este pentru prima data când a aparut conceptul de redistribuire între zonele bogate si sarace ale Comunitatii. Între 1986 și 1987 se nuanțează conceptul de coeziune socială și economică pentru a ajuta ultimele state intrate (Spania si Portugalia) să facă față provocărilor pieței unice. În 1988, la inițiativa lui Jacques Delors, președintele Comisiei Europene, s-au dublat resursele financiare pentru fondurile structurale pentru următorii ani. Astfel, țările sărace au primit în noua ani aproximativ 154 mld. Ecu. În 1989 s-a revoluționat sistemul de acordare a fondurilor structurale, prin introducerea principiului programării multi-anuale, stabilirea obiectivelor prioritare și punerea la punct a sistemului de parteneriate între statele membre. Zece ani mai târziu, într-un context european cu totul schimbat, șefii de state și de guverne au hotarât la Berlin cea de-a doua reforma a fondurilor structurale, punând accent pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor dezavantajate.
Baza legala a politicii comunitare de dezvoltare regionala este stabilită prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene ce definește obiectivul politicii regionale ca fiind reducerea diferențe existente între nivelele de dezvoltare alediferitelor regiuni si a ramânerii în urma a regiunilor mai putin dezvoltate sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale. Acesteia li se adauga: Strategia de la Goteborg, 2001; Cohesion Policy in Support of Growth and Jobs: Community Strategic Guidelines, 2007-2013; Regulamentul nr. 1080/2006 privind Fondul European pentru Dezvoltare; Regulamentul nr. 1081/2006 privind Fondul Social European; Regulamentul nr. 1082/2006 privind cooperarea teritorială europeană; Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune ; Regulamentul nr. 1084/2006 privind Fondul de Coeziune; Regulamentul 1828/2006 cu privire la regulile de implementare a Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1083/2006 ce conține prevederi generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune și a Regulamentului Comisiei (CE) 1080/2006 cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională.
Instrumente financiare. Politica de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 are 3 mari obiective: convergența, competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă și cooperarea teritorială europeană. Convergența este un obiectiv finanțat cu 80% din bugetul destinat fondurilor structurale și de coeziune, care vizează regiunile din statele membre ale Uniunii Europene care au un PIB/locuitor mai mic decat 75% din media comunitară și regiunile care intră sub așa numitul "efect statistic". Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă este al doilea obiectiv, finanțat cu 15% din bugetul destinat fondurilor structurale și de coeziune, care vizează regiunile care nu sunt eligibile în cadrul obiectivului de convergență. Cooperarea teritorială europeană este obiectivul finanțat cu doar 5% din bugetul destinat fondurilor structurale și de coeziune și se referă la cooperarea transnațională, cooperarea transfrontalieră și cea interregională.
Pentru strategia UE în perioada 2007-2013 există trei instrumente financiare cunoscute ca fonduri structurale: Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR), Fondul Social European(FSE) și Fondul de Coeziune (FC) și două acțiuni complementare: Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit (FEP).
Prin Fondul European de Dezvoltare Regională sunt finanțate investiții productive care să contribuie la crearea și salvarea de locuri de muncă, în principal prin investiții cu prioritate in IMM-uri, în infrastructură, dezvoltarea potențialului autohton prin măsuri de sprijin la nivel regional și local. Limita maximă de finanțare de la bugetul comunitar este pentru FEDR de 85%, din sfera activităților eligibile fiind excluse TVA, dobânzi la credite, achiziționarea de terenuri într-un cuantum mai mare de 10% din cheltuiala totală eligibila pentru activitatea respectivă, construcții de locuințe și dezactivarea stațiilor de energie nucleară. Domenii de finantare: inovare, cercetare-dezvoltare, antreprenoriat; creare de noi locuri de muncă; investiții; turism; mediu – prevenire accidente ecologice; infrastructură; educație; asistență tehnică; servicii de sprijin pentru afaceri si crearea de fonduri de garantare etc.
Fondul Social European are ca principal scop îmbunătățirea oportunităților de angajare pentru șomeri și muncitori prin creșterea mobilității lor și prin facilitarea adaptării la schimbările industriale, in particular prin instruire vocațională și reinstruire, precum și prin sistemele de recrutare. Prin intermediul său se acordă susținere financiară acțiunilor de formare și reconversie profesională și acelora care crează noi locuri de muncă. FSE sprijină acțiuni legate de: creșterea adaptabilității lucrătorilor, întreprinderilor și antreprenorilor în vederea anticipării și aplicarea unui management al schimbării economice; îmbunatatirea accesului la angajare și incluziune sustenabila pe piata muncii a persoanelor inactive, prevenirea șomajului etc. Din sfera activitatilor eligibile nu vor face parte TVA, dobanzi la credite, achiziționarea de infrastructură, bunuri mobile depreciabile, bunuri imobile și terenuri.
Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală este acțiunea complementară destinată politicii agricole comune a Uniunii Europene. Este orientat către îmbunătățirea eficienței structurilor de producție, procesare și marketing a produselor agricole și forestiere și dezvoltării potențialului local în zonele rurale. Acțiunile care sunt finantate prin FEADR sunt: investiții în holdinguri agricole; sprijin de început pentru tineri fermieri; instruire profesională; sprijin pentru scheme de pensionare anticipata; alocații compensatorii pentru zone dezavantajate; măsuri de agro-mediu; procesarea și marketingul produselor agricole; dezvoltarea și promovarea pădurilor; măsuri pentru adaptarea și dezvoltarea zonelor rurale. Bugetul FEADR pentru perioada 2007-2013 este de 7,114 miliarde euro.
Fondul European pentru pescuit (FEP) este acțiunea financiară complementară care privește politica comunitară din domeniul pescuitului și care sprijină măsuri pentru creșterea competitivității sectorului piscicol, în condițiile asigurării unui echilibru durabil între resurse și capacitatea de exploatare. FEP finanțează proiecte care sunt orientate către ajustări ale efortului în sectorul pescuitului; modernizarea flotei; dezvoltarea de ferme de pescuit; protecția zonelor maritime; facilități în porturile de pescuit; procesarea și marketingul produselor din pește etc.
Principiile de programare ale fondurilor structurale sunt: complementaritatea- acțiunile comunitare trebuie să fie complementare cu cele naționale corespondente; parteneriatul- acțiunile comunitare trebuie realizate printr-o strânsa consultare între Comisia Europeană și statele membre, împreună cu autorități și organisme numite de statele membre, cum ar fi autorități regionale și locale, parteneri economici și sociali (parteneriatul trebuie sa acopere pregatirea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea asistenței financiare. Statele membre trebuie să asigure asocierea partenerilor relevanți la diferite stadii ale programării); subsidiaritatea- fondurile structurale nu sunt direct alocate proiectelor alese de Comisia Europeană (principalele priorități ale programului de dezvoltare sunt definite de autorități naționale/regionale în cooperare cu Comisia Europeană, dar alegerea proiectelor și managementul lor sunt sub responsabilitatea exclusivă a autorităților naționale și regionale); adiționalitatea- ajutorul comunitar nu poate înlocui cheltuielile structurale publice sau altele echivalente ale statelor membre, bugetul programelor putând include atât fonduri UE cât și fonduri naționale din surse publice sau private; compatibilitatea- operațiunile finanțate prin fonduri structurale trebuie să fie în conformitate cu prevederile Tratatului UE, precum și cu politicile si actiunile UE, inclusiv regulile privind concurența, achizițiile publice, protecția mediului, eliminarea inegalităților, promovarea egalității între barbați și femei etc.; multianualitatea- acțiunea comună a comunității europene și a statelor membre trebuie sa fie implementată pe o baza multianuală printr-un proces de organizare, luare de decizii și finanțare bazat pe formularea de strategii integrate și coerente multianuale și definirea de obiective concrete; concentrarea- fondurile structurale sunt concentrate pe câteva obiective prioritare, dedicate anumitor grupuri sociale care se confrunta cu dificultati în toată Uniunea Europeană, fără a exista criterii geografice speciale.
Planul National de Dezvoltare a României pentru perioada financiara 2007-2013 reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, aprobat de Guvern și elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. PND reprezintă documentul pe baza caruia au fost elaborate Cadrul Strategic National de Referință 2007-2013 (CSNR), reprezentând strategia convenită cu Comisia Europeană pentru utilizarea instrumentelor structurale, precum și programele operationale prin care se vor implementa aceste fonduri.
Strategia de dezvoltare a PND 2007-2013 este o reflectare a nevoilor de dezvoltare a României, în vederea reducerii cât mai rapide a decalajelor existente fata de UE. Strategia PND 2007-2013 se axează atât pe orientarile strategice comunitare privind coeziunea, cât și pe prioritățiile Agendei Lisabona și obiectivele de la Göteborg. PND-ul României pentru perioada 2007-2013 prevede șase priorități naționale de dezvoltare: creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport; protejarea și îmbunătațirea calității mediului; dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative; dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol; diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării. Planul National de Dezvoltare a României 2007-2013 reprezintă un instrument pentru eficientizarea prioritizării investițiilor publice pentru dezvoltare; creează condițiile pentru îmbunătățirea managementului cheltuielilor bugetare pe termen mediu, cadru de investitii stabil, vizibil și predictibil și fundamentează necesitatile strategice de finantare a caror acoperire se va realiza cu sprijinul UE.
Legislația cu privire la fondurile structurale. Legislația națională în domeniul gestionarii fondurilor structurale care au pregătit planul cadru al României pentru perioada 2007-2013 cuprinde:
• HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale (MO nr. 346/20.04.2004);
• HG nr. 1179/2004 pentru modificarea și completarea HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale (MO nr. 690/30.07.2004);
• HG nr. 1200/2004 pentru constituirea, organizarea și funcționarea Comitetului național de coordonare a procesului de pregatire pentru gestionarea instrumentelor structurale (MO nr. 702/04.08.2004);
• HG nr. 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului National de Dezvoltare (MO nr. 694 / 02.08.2004);
• LEGEA nr. 315 privind dezvoltarea regională în România (MO nr. 577 /29.06.2004);
• HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (M.O. nr. 269/31.03.2005);
• Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare;
• Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzator;
• Hotarârea de Guvern nr. 1213/2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private;
• Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice;
• Legea nr. 108/2004 pentru aprobarea OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale;
• Legea nr. 84/2003 pentru modificarea și completarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv;
• Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
• Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 63/1999 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile alocate României și a fondurilor de co-finanțare aferente, modificată și completată prin OG nr. 6/2002;
• Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală (art. 200, lit. c);
• H.G. nr.128/2006 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale.
III.2. Planul Național de Dezvoltare (2007-2013)
Introducere. Planul Național de Dezvoltare (PND) este un concept specific politicii europene de coeziune economică și socială (Cohesion Policy), menit să ofere o concepție coerentă și stabilă privind dezvoltarea statelor membre ale Uniunii Europene, transpusă în priorități de dezvoltare, programe, proiecte, în concordanță cu principiul programării fondurilor structurale. În contextul aderării României la UE în anul 2007, PND are rolul major de a alinia politica națională de dezvoltare la prioritățile comunitare de dezvoltare, prin promovarea măsurilor considerate stimuli de dezvoltare socio-economică durabilă la nivel european.
PND 2007-2013 reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, aprobat de Guvern și elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene.
În accepțiunea politicii de coeziune, PND reprezintă un instrument de prioritizare a investițiilor publice pentru dezvoltare, orientat în principal asupra priorităților și obiectivelor compatibile cu domeniile de intervenție a Fondurilor Structurale și de Coeziune. În acest context, se impune sublinierea caracterului specific al PND 2007-2013, care nu substituie o Strategie Națională de Dezvoltare Economică, ci reprezintă una dintre componentele majore ale acesteia. PND 2007-2013 fundamentează, între altele, prioritățile și obiectivele strategice de dezvoltare ce au fost și vor fi negociate cu Comisia Europeană în vederea finanțării din Fondurile Structurale și de Coeziune în perioada 2007-2013.
PND reprezintă documentul pe baza căruia au fost elaborate Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 (CSNR), reprezentând strategia convenită cu Comisia Europeană pentru utilizarea instrumentelor structurale, precum și Programele Operaționale prin care se vor implementa aceste fonduri. În acest sens, redactarea PND s-a desfășurat în paralel cu cea a Programelor Operaționale pentru implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune, asigurându-se astfel coerența între aceste documente. Elaborarea PND 2007-2013 s-a realizat conform prevederilor HG nr. 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare, care stabilește principiile metodologice, cadrul de lucru inter–instituțional și mecanismele de consultare partenerială.
Structura PND. Din punct de vedere al conținutului, PND 2007-2013 cuprinde următoarele secțiuni principale: analiza situației curente; analiza SWOT; strategia de dezvoltare; programarea financiară; implementarea și parteneriatul. Analiza situației curente cuprinde o descriere cuantificată a situației socio-economice privind disparitățile interne și decalajele față de Uniunea Europeană, dar și potențialul de dezvoltare. Această descriere include o analiză de ansamblu a situației socio-economice (privire geografică de ansamblu, analiza situației demografice și a situației macroeconomice, inclusiv perspectivele macroeconomice 2007-2013), precum și analizele socio-economice sectoriale și regionale.
La nivel sectorial, analiza socio-economică abordează sectorul productiv din punct de vedere al competitivității (industria prelucrătoare, domeniul cercetării-dezvoltării și al inovării, sectorul IMM și turismul), infrastructura (atât infrastructura de transport, cât și cea energetică și de mediu), agricultura, dezvoltarea rurală și pescuitul, precum și domeniul resurselor umane dintr-o amplă perspectivă: descrierea sistemului educațional și de formare profesională, descrierea pieței muncii și a situației ocupării, situația privind incluziunea socială (situația actuală a grupurilor dezavantajate pe piața muncii, situația generală în domeniul asistenței sociale, evaluarea situației privind egalitatea de șanse dintre femei și bărbați din perspectiva oportunităților de pe piața muncii, inclusiv a constrângerilor existente), prezentarea situației în domeniul sanitar și a stării de sănătate a populației. La nivel regional, analiza socio-economică a PND 2007-2013 prezintă disparitățile regionale în dezvoltarea economică, din perspectiva gradului de ocupare a populației, a dezvoltării antreprenoriale și a accesului la infrastructura de transport, a diferențelor privind infrastructura socială și infrastructura în domeniul turismului, precum și a disparităților în dezvoltarea urbană a regiunilor. Analiza socio-economică a PND 2007-2013 cuprinde de asemenea descrierea situației în domeniul cooperării teritoriale europene (relația României cu statele vecine, dar și participarea regiunilor României în cadrul programelor de cooperare între diferitele regiuni europene) și o analiză asupra capacității administrative a țării, care abordează sistemul administrației publice, sistemul judiciar și domeniul ordinii publice. Ultimul aspect al analizei socio-economice abordează situația dezvoltării spațiale, din punctul de vedere al amenajării teritoriului și al cadrului definitor pentru dezvoltarea teritorială a României.
Analiza SWOT a PND 2007-2013 evidențiază punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și riscurile identificate în tot ceea ce privește elementele de analiză a situației curente.
Strategia de dezvoltare a PND 2007-2013 este o reflectare a nevoilor de dezvoltare a României, în vederea reducerii cât mai rapide a decalajelor existente față de UE. Strategia PND 2007-2013 se axează atât pe orientările strategice comunitare privind coeziunea, cât și pe prioritățile Agendei Lisabona și obiectivele de la Göteborg, respectiv creșterea competitivității, ocuparea deplină și protecția durabilă a mediului. România se afla în anul 2004, din punct de vedere al PIB / locuitor, la cca. 31% din media UE. Având în vedere acest decalaj considerabil față de nivelul mediu de dezvoltare din Uniune, precum și rolul PND de instrument dedicat reducerii acestor disparități, a fost stabilit ca obiectiv gloabal al PND 2007-2013 reducerea decalajului economic și social dintre România și restul statele membre ale comunității europene. Acest obiectiv este structurat la rândul lui pe trei obiective specifice: creșterea competitivității pe termen lung a economiei românești; dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de bază și perfecționarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman autohton. În vederea atingerii obiectivului global și a obiectivelor specifice și pornind de la aspectele identificate în etapa de analiză socio-economică, au fost formulate șase priorități naționale de dezvoltare pentru perioada 2007-2013:
Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere.
În condițiile decalajelor importante de competitivitate pe care România le prezintă în raport cu statele membre UE, obiectivul strategic general stabilit în cadrul acestei priorități este creșterea productivității întreprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul Uniunii. Se urmărește generarea până în anul 2015 a unei creșteri medii a productivității de cca. 5,5% anual, permițând României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE. Realizarea acestui obiectiv este avută în vedere prin următoarele sub-priorități:
1.1. Creșterea competitivității prin îmbunătățirea accesului pe piață al întreprinderilor, în special al IMM-urilor, care se va realiza prin susținerea investițiilor productive (utilaje și tehnologii noi), susținerea certificării întreprinderilor și a produselor, crearea unui mediu favorabil finanțării afacerilor, dezvoltarea infrastructurii de afaceri (incubatoare, centre de afaceri, clustere emergente), sprijinirea eforturilor de internaționalizare a întreprinderilor, precum și prin promovarea potențialului turistic românesc.
1.2. Dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere prin promovarea cercetării și inovării și accelerarea dezvoltării societății informaționale, ce presupune inclusiv dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice electronice moderne (e-Guvernare, e-Educație și e-Sănătate).
1.3. Îmbunătățirea eficienței energetice și valorificarea resurselor regenerabile de energie prin investiții destinate reducerii intensității energetice și îmbunătățirii eficientei energetice, precum și prin valorificarea resurselor regenerabile.
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport.
Obiectivul general al strategiei în domeniul transporturilor îl reprezintă asigurarea unei infrastructuri de transport extinse, moderne și durabile, precum și a tuturor celorlalte condiții privind dezvoltarea sustenabilă a economiei și îmbunătățirea calității vieții, astfel încât volumul activității de transport în PIB să crească de la 3,6 miliarde euro (în prezent) la minimum 7,0 miliarde euro până în 2015. Pentru atingerea acestui obiectiv, strategia dezvoltării și modernizării infrastructurii de transport se va realiza prin intermediul următoarelor sub-priorități:
2.1. Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport trans-europene și a rețelelor de legătură, prin modernizarea și construcția de infrastructuri rutiere, feroviare, navale și aeroportuare trans-europene și modernizarea și construcția rețelelor de legătură la TEN-T. În acest sens, este de menționat că o atenție deosebită va fi acordată dezvoltării de proiecte pe coridorul paneuropean IV.
2.2. Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport de interes național și îmbunătățirea serviciilor aferente, prin modernizarea și construcția de infrastructuri rutiere, feroviare (inclusiv serviciile aferente) și navale.
2.3. Dezvoltarea durabilă a sectorului transporturi, prin promovarea intermodalității, îmbunătățirea siguranței traficului pe toate modurile de transport, reducerea impactului lucrărilor și activităților de transport asupra mediului înconjurător și punerea în siguranță a infrastructurii de transport.
3. Protejarea și îmbunătățirea calității mediului.
Obiectivul strategic general al acestei priorități din PND îl reprezintă protejarea și îmbunătățirea calității mediului, în conformitate cu nevoile economice și sociale ale României, conducând astfel la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții prin încurajarea dezvoltării durabile. Acest obiectiv va fi realizat prin promovarea sub-priorităților de mai jos, urmărindu-se, totodată, și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul negocierilor de aderare la UE la Capitolul 22 „Protecția mediului”:
3.1. Îmbunătățirea standardelor de viață prin asigurarea serviciilor de utilități publice la standardele de calitate și cantitate cerute, în sectoarele de apă și deșeuri, prin dezvoltarea sistemelor de infrastructură de apă și apă uzată în localitățile vizate și crearea/consolidarea companiilor regionale de profil, și prin dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor (colectare, transport, tratare/eliminare a deșeurilor în localitățile vizate; închiderea depozitelor neconforme).
3.2. Îmbunătățirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor specifice de management al apei și deșeurilor, a celor de management al resurselor naturale (conservarea diversității biologice, reconstrucția ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea și intervenția în cazul riscurilor naturale – în special inundații), precum și pe îmbunătățirea infrastructurii de protecție a aerului.
Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea
capacității administrative.
Fiind unanim recunoscut faptul că resursele umane reprezintă motorul societății bazate pe cunoaștere, obiectivul strategic general al priorității îl constituie dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia pe piața muncii, prin asigurarea oportunităților egale de învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive care să conducă, până în 2015, la integrarea durabilă pe piața muncii a 900.000 persoane. Măsurile și acțiunile avute în vedere la această prioritate pot fi grupate în cadrul a patru sub-priorități, după cum urmează:
4.1. Dezvoltarea capitalului uman. Investițiile realizate în cadrul acestei sub-priorități vor viza: sistemul de educație inițială (prin promovarea de reforme în contextul învățării pe tot parcursul vieții), diseminatorii de învățare (resursele umane din educație), conținutul învățării (diversificarea și asigurarea calității ofertelor de educație și formare inițială și continuă) și sistemul de formare profesională continuă.
4.2. Promovarea ocupării depline. Principalele măsuri avute în vedere în cadrul acestei sub-priorități vizează: creșterea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor; dezvoltarea inițiativelor pentru partenerii sociali; îmbunătățirea tranziției de la școală la locul de muncă și promovarea culturii antreprenoriale în educație și formare, identificarea și valorificarea tuturor oportunităților de integrare pe piața muncii; modernizarea și întărirea capacității administrative a serviciului public de ocupare.
4.3. Promovarea incluziunii sociale. Principalele domenii de intervenție avute în vedere în cadrul sub-priorității sunt: integrarea pe piața muncii și combaterea discriminării, îmbunătățirea accesului și participării la educație inițială și continuă pentru grupurile vulnerabile, promovarea egalității de gen și combaterea excluziunii sociale a femeilor, dezvoltarea unui sistem eficient de servicii sociale destinate reducerii riscului de marginalizare și excluziune socială, inițiative transnaționale în educația inclusivă și inițiative transnaționale pe piața muncii.
4.4 Dezvoltarea capacității administrative și a bunei guvernări. Această sub-prioritate are scopul de a promova și susține crearea la nivel central și local a unei administrații publice care să devină un important factor de competitivitate, dezvoltare, progres și coeziune. De asemenea, vor fi vizate cu prioritate alte două segmente importante în procesul de întărire a capacității administrative: justiția și ordinea și siguranța publică.
Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol.
Obiectivul strategic general al acestei priorități vizează dezvoltarea unei agriculturi competitive bazată pe cunoaștere și inițiativă privată, precum și protejarea patrimoniului natural cultural și istoric al zonelor rurale din România. Sub-prioritățile identificate în vederea realizării obiectivului definit sunt următoarele:
5.1. Creșterea competitivității economiei agro-alimentare și silvice prin adaptarea ofertei la cerințele pieței, în cadrul căreia va fi acordat sprijin financiar cu precădere pentru modernizarea fermelor și îmbunătățirea capitalului uman din agricultură (măsuri de consultanță și sprijinire a tinerilor fermieri, măsuri de încurajare a asocierii producătorilor), precum și pentru îmbunătățirea calității produselor.
5.2..Creșterea standardelor de viață în zonele rurale prin diversificarea activităților rurale: stimularea activităților non-agricole, promovarea agro-turismului precum și dezvoltarea de micro-intreprinderi în amontele si avalul producției agricole, toate acestea în contextul unor servicii de bază de bună calitate.
5.3. Dezvoltarea economică durabilă a fermelor și a exploatațiilor forestiere, vizează implementarea unor acțiuni ce privesc utilizarea durabilă a terenului agricol și forestier, materializate în acordarea de plăți pentru agro-mediu si bunăstarea animalelor, plăți compensatorii pentru terenurile cu handicap natural, precum și prime de împădurire, dar și în realizarea unor acțiuni de prevenire a calamităților naturale.
5.4. Promovarea inițiativelor de tip „LEADER”, prin care se va urmări stimularea inițiativelor locale care să permită creșterea capacității comunităților rurale de a dezvolta inițiative de afaceri pe baza de parteneriat.
5.5. Asigurarea pescuitului durabil și dezvoltarea acvaculturii, în cadrul căreia se au în vedere dezvoltarea acvaculturii și pescuitului în apele interioare, a procesării și marketingului produselor pescărești, modernizarea flotei de pescuit, precum și dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit costiere.
6. Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.
Obiectivul general îl reprezintă creșterea economică mai accelerată a regiunilor slab dezvoltate, în vederea diminuării disparităților de dezvoltare interregionale și intraregionale. Operaționalizarea priorității PND privind dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țării se va realiza printr-o abordare integrată, bazată pe o combinare a investițiilor publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a activităților de afaceri și sprijinirea valorificării resurselor locale, pe următoarele sub-priorități:
6.1. Îmbunătățirea infrastructurii publice regionale și locale: creșterea competitivității regiunilor ca locații pentru afaceri prin îmbunătățirea infrastructurii de transport, a infrastructurii de sănătate, servicii sociale și educație, precum și a infrastructurii de siguranță publică pentru situații de urgență, dezastre naturale și tehnologice.
6.2. Consolidarea mediului de afaceri regional și local: dezvoltarea infrastructurii de afaceri și sprijinirea activităților locale de afaceri cu caracter inovativ, favorizând și crearea unor necesare conexiuni între activitățile productive și cele de cercetare-dezvoltare-inovare.
6.3. Dezvoltarea turismului regional și local: creșterea gradului de atractivitate turistică a regiunilor prin crearea unei infrastructuri adecvate și îmbunătățirea serviciilor specifice, dezvoltarea de forme alternative de turism, protecția și promovarea patrimoniului natural și cultural la nivel local și regional.
6.4. Dezvoltare urbană durabilă: regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială sau care se confruntă cu grave probleme socio-economice, precum și consolidarea rețelei de centre urbane cu potențial de dezvoltare pentru a le permite să acționeze ca motoare ale creșterii economice regionale).
6.5. Cooperarea teritorială europeană. Această sub-prioritate se încadrează în noul Obiectiv de intervenție din cadrul Politicii de Coeziune pentru perioada 2007-2013, „Cooperare teritorială europeană”, dedicat integrării armonioase și echilibrate a întregului teritoriu al UE, prin sprijinirea cooperării între diferitele sale entități teritoriale la nivel transfrontalier, transnațional și interregional, în probleme de importanță comunitară. Sub-prioritatea va fi realizată prin promovarea de acțiuni în domeniul cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale, în vederea integrării socio-economice a zonelor de graniță și creșterii atractivității și accesibilității regiunilor României în cadrul teritoriului european.
Stabilirea unui număr limitat de priorități este de natură să asigure concentrarea resurselor disponibile pe realizarea acelor obiective și măsuri cu impact maxim asupra reducerii decalajelor față de Uniunea Europeană și a disparităților interne. Trebuie precizat, însă, că în interiorul acestor priorități sunt abordate numeroase domenii / sectoare de intervenție specifice, cum ar fi educația, sănătatea, energia, sectorul comunicații și IT, prevenirea riscurilor naturale etc. Pe baza domeniilor acoperite de prioritățile sus formulate, autoritățile române și Comisia Europeană au stabilit, în cadrul negocierilor la Capitolul 21, viitoarele Programe Operaționale prin intermediul cărora se vor gestiona Fondurile Structurale și de Coeziune.
În ceea ce privește, cea de a patra strucutură a PND, programarea finaniară, trebuie să menționăm că autoritățile române au prevăzut surse multiple de finanțare bazate pe prioritățile și obiectivele compatibile cu domeniile de intervenție a Fondurilor Structurale și de Coeziune. Așa cum s-a menționat anterior, PND 2007-2013 reprezintă un instrument de prioritizare a investițiilor publice pentru dezvoltare, asigurând fundamentarea generală a direcțiilor de alocare a fondurilor publice pentru investiții cu impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale, din surse interne (buget de stat, bugete locale, etc.) sau externe instrumentele structurale ale UE, fondurile UE de tip structural pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, credite externe, etc.). Programarea financiară a PND a urmărit realizarea un tablou general realist al surselor de finanțare a dezvoltării ce ar trebui utilizate în perioada 2007-2013 pentru creșterea convergenței cu UE, conducând la o sumă estimativă globală de cca. 58,7 miliarde Euro, repartizată astfel pe cele 6 priorități naționale de dezvoltare ale PND:
Implementarea prevederilor PND 2007-2013 conform strategiei stabilite și în condiții de eficiență, rigurozitate, transparență și corectitudine financiară, presupune eforturi însemnate din partea instituțiilor publice și a beneficiarilor. Trebuie subliniat rolul PND de orientare și coordonare a marilor programe de investiții pentru dezvoltare. Investițiile ce vor fi efectuate în baza prevederilor PND nu vor fi, însă, gestionate în mod direct prin intermediul PND, ci conform regulilor specifice diverselor surse de finanțare a acestor investiții. Mecanismele de implementare ale PND sunt, prin urmare, o sumă a acestor reguli de implementare a documentelor de programare pentru fondurile europene, a programelor naționale și locale de investiții bugetare, a finanțărilor rambursabile acordate de instituțiile financiare internaționale etc.
În România, sistemul instituțional de programare și implementare a Fondurilor Structurale și de Coeziune este în plin proces de construcție, pornind de la prevederile Documentului Complementar de Poziție la Capitolul 21 „Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale”. Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește, prin Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar, rolul de coordonator național al sistemului instituțional, legislativ și procedural de programare și implementare a instrumentelor structurale. De asemenea, în cadrul MFP se constituie Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Plată (organismul competent pentru efectuarea plăților) pentru toate cele trei instrumente structurale.
În conformitate cu principiul european al parteneriatului, în procesul de elaborare a PND 2007-2013, pe lângă autoritățile publice au fost consultați și parteneri neguvernamentali reprezentativi: organisme regionale, sindicate, patronate, instituții de cercetare și învățământ superior, organizații neguvernamentale etc. Consultările parteneriale au avut loc în cadrul structurilor parteneriale constituite pentru elaborarea PND conform HG nr. 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare. Documentele Consultative pentru PND 2007-2013 au fost dezbătute și avizate în cadrul Comitetului Interinstituțional pentru elaborarea PND (CIP), structura partenerială la nivel național formată din reprezentanți la nivel de decizie ai ministerelor, altor instituții publice centrale, Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR), institutelor de cercetare și instituțiilor de învățământ superior, precum și din reprezentanți ai partenerilor economici și sociali. Informarea și promovarea privind Planul Național de Dezvoltare și Fondurile Structurale și de Coeziune (inclusiv diseminarea informației pe Internet) a reprezentat de asemenea o componentă fundamentală în cadrul procesului de elaborare a PND 2007-2013. PND 2007-2013 a fost aprobat de Guvernul României în ședința din 22 decembrie 2005.
III.3. Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013
Introducere. Baza pentru elaborarea acestui document strategic de planificare pe termen mediu a Fondurilor Structurale și de Coeziune a constituit-o Planul National de Dezvoltare 2007-2013, aprobat de Guvernul României în luna decembrie 2005. Scopul principal al CSNR este de a consolida obiectivul strategic al politicilor economice, de coeziune socială și regionale ale României, precum și de a stabili legăturile potrivite și corecte cu politicile Comisiei Europene. Viziunea CSNR este crearea unei Românii competitive, dinamice și prospere în timp ce obiectivul principal al acestui plan este reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei creșteri suplimentare de 15-20% a PIB până în anul 2015.
CSNR a fost elaborat pe baza Planului Național de Dezvoltare (PND) 2007-2013. CSNR se implementează prin Programele Operaționale. Programele Operaționale sunt documente aprobate de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorități sectoriale și/sau regionale din Planul Național de Dezvoltare care sunt aprobate spre finanțare prin Cadrul de sprijin comunitar. Programele Operaționale (PO) sunt instrumentele de management prin care se realizează obiectivele CSNR 2007-2013, prin intermediul unor intervenții specifice. Romania are elaborate 7 Programe Operaționale sub obiectivul de convergență: programul operațional dezvoltarea resurselor umane; programul operațional creșterea competitivității economice; programul operațional de transport; programul operațional de mediu; programul operațional dezvoltarea capacității administrative; programul operațional regional; programul operațional asistență tehnică.
Fiecare program operațional este finanțat dintr-un singur instrument, excepția constituind-o programele operaționale pe mediu și transport care sunt finanțate din FEDR și FC. Sub obiectivul de cooperare teritorială europeană, România a elaborat următoarele programe operaționale: programul operațional Ungaria – România; programul operațional România – Bulgaria; programul operațional România – Serbia; programul operațional România – Ucraina – Moldova; programul operațional Ungaria – Slovacia – România – Ucraina; programul operațional Bazinul Mării Negre; programul operațional Spațiul Sud-Est European; programe operaționale de cooperare interregională (INTERREG IV C,URBACT II, ESPON 2013, INTERRACT II).
Un program operațional are următoarea structură: analiză puncte forte/puncte slabe a situației curente; strategia în domeniu (axe prioritare, domenii majore de intervenție, acțiuni și operațiuni indicative); ilustrarea priorităților identificate în raport cu cele comunitare; ținte, indicatori; plan financiar; prevederi referitoare la implementare; lista indicativă a proiectelor; Documente Cadru de Implementare (Programele Complement).
Documentele Cadru de Implementare. Fiecare Program Operațional este completat de un Document Cadru de Implementare, ce nu este supus aprobării Comisiei Europene, dar care detaliază programele operaționale cu elemente practice privind proiectele și cheltuielile eligibile, potențialii beneficiari, modurile de decontare, rolul autorităților etc. Este elaborat de statele membre și revizuit, unde este cazul, de Comitetele de Monitorizare, potrivit propunerii din partea Autorității de Management. Documentul Cadru de Implementare reprezintă documentul elaborat de Autoritatea de Management pentru detalierea implementării domeniilor majore de intervenție ale Programului Operațional Sectorial sau Regional (art. 2, alin. 7 al HG nr. 497 din 1 aprilie 2004 cu modificările ulterioare). Documentul Cadru de Implementare este trimis la Comisia Europeană (CE) pentru informare. Pentru a urgenta procedurile, Documentul Cadru de Implementare poate fi înaintat în același timp cu proiectul de program operațional. Indiferent de situație, Autoritatea de Management trebuie sa adopte Documentul Cadru de Implementare cel mai târziu la trei luni după decizia Uniunii Europen de aprobare a programului operațional.
Structura Documentului Cadru de Implementare cuprinde:
I. Introducere. Prima secțiune evidențiază rolul și importanța instrumentelor structurale în susținerea dezvoltării României în perioada 2007-2013 prin intermediul programului operațional respectiv.
II. Scurtă descriere/trecere în revista a programului operațional reprezintă o analiză succintă a programului operațional respectiv (disparități de dezvoltare, puncte slabe și potențial de dezvoltare).
III. Evaluarea ex-ante a Documentului Cadru de Implementare. Evaluarea ex-ante reprezintă un proces interactiv care oferă puncte de vedere și recomandări ale experților privind Documentul Cadru de Implementare, separat de cele ale specialiștilor implicați în planificare. Obiectivul este de a îmbunătăți și consolida calitatea finala a documentului aflat în elaborare. Evaluarea ex-ante constituie un element-cheie în vederea înțelegerii strategiei și alocării resurselor finale, arătând clar motivația și scopul care au stat la baza alegerilor.
IV. Descrierea detaliată a domeniilor majore de intervenție. Această secțiune cuprinde următarele rubrici: descriere (un acccent deosebit se pune pe relația cu obiectivele generale ale programului operațional, relația cu obiectivele specifice ale rogramului operațional și relația cu prioritățile Cadrului Strategic Național de Referință); operațiuni orientative (tipuri de proiecte, tipuri de scheme de grant); durata operațiunilor; clasificarea intervențiilor include: tema prioritară, forma de finanțare și dimensiunea teritorială; folosirea finanțării comune FEDR/FSE (regula specifica fondurilor structurale); valoarea finanțării nerambursabile; criteriile de eligibilitate și selecție a proiectelor; Organismele Intermediare; Autoritatea de Plată competentă; Se indica Autoritatea de Plată competenta si se detaliază responsabilitățile acesteia în legătură cu Programul Operațional respectiv si cu celelalte structuri instituționale; destinatari finali/Aplicanți; planul financiar; ajutorul de stat. Se detaliază, acolo unde va fi cazul, în ce măsură finanțarea Europeană a potențialelor operațiuni respecta reglementările comunitare si Naționale în domeniul ajutorului de stat.
V. Programare financiară (alocările financiare ale Programului Operațional în general, pe fiecare Axa Prioritară și pe fiecare domeniu major de interventie).
VI. Sistemul de implementare. Acesta cuprinde: acțiunile de management; principii de aplicare, selecție si evaluare a proiectelor; mecanisme de asigurare a cofinanțării; indicatori (sinteza indicatorilor de monitorizare și evaluare de la nivelul fiecărui DMI); plan de promovare; proceduri de modificare a Documentului Cadru de Implementare.
VII. Anexe (vor include tabele indicatori, profiluri, analize SWOT, glosare de termeni, masuri referitoare la ajutorul de stat, scheme de implementare, hărți etc).
III.4. Responsabilități privind fondurile structurale.
Introducere. Responsabilitatea principală pentru coordonarea, implementarea și controlul intervențiilor, conform principiilor subsidiarității si proporționalității revine statului membru, adică României. Cadrul legislativ desemnează instituțiile care coordonează implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare, precum și misiunile încredințate fiecăreia. Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor este stabilit ca Autoritate pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, având responsabilitatea coordonării implementării asistenței comunitare prin fondurile structurale. Conform HG 361/2007, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuințelor este desemnat ca Autoritate de Management pentru Programul operațional regional, având responsabilitatea managementului, gestionarii si implementării asistenței financiare alocate acestui program. Ministerul Economiei și Finanțelor va fi Autoritatea de Management pentru Programul operațional sectorial „creșterea competitivității economice”, având responsabilitatea managementului, implementării și gestionarii asistenței financiare alocate acestui program. Ministerul Transporturilor este Autoritate de Management pentru Programul operațional sectorial pentru infrastructura de transport și energie, având responsabilitatea managementului, implementării și gestionarii asistenței financiare alocate acestui program. Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile este Autoritate de Management pentru Programul operațional sectorial pentru infrastructura de mediu, având responsabilitatea managementului, implementării și gestionarii asistenței financiare alocate acestui program. Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Autoritate de Management pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, având responsabilitatea managementului, gestionarii și implementării asistenței financiare alocate acestuia. Ministerul Internelor și Reformei administrative a fost desemnat AM pentru PO Dezvoltarea Capacității Administrative. Ministerul Economiei și Finanțelor a fost desemnat AM pentru PO de Asistenta tehnică.
De asemenea, documentele oficiale au stabilit cadrul instituțional la nivelul Autorităților de Management, Autorităților de Plată și Organismelor Intermediare; principalele atribuții ale Autorității de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar, Autorităților de Management pentru Programele Operaționale, Autorității de Management pentru Fondul de Coeziune și ale Autorităților de Plată, pe baza reglementarilor comunitare, precum și obligația pentru toate Autoritățile de Management, Autoritățile de Plată și Organismele Intermediare de a constitui unități de audit.
Autoritatea Națională pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ANCIS) are următoarele responsabilități: coordonează construcția cadrului legislativ, instituțional și procedural necesar pentru managementul fondurilor structurale și de coeziune ale UE; sprijină procesul de programare, elaborare și implementare a programelor operaționale din cadrul CSNR, asigură coordonarea și coerența programelor, precum și între acestea și Programul Național pentru Dezvoltare Rurală și Programul Operațional pentru Pescuit.
Sistemul de implementare al programelor operaționale în România cuprinde următorii actori: Comitetul de Monitorizare al PO; Autoritatea de Management; Organisme Intermediare; Autoritatea de Certificare; Autoritatea de Plăti și Autoritatea de Audit.
Comitetele de Monitorizare a Programelor (CMP) vor fi înființate în termen de trei luni de la hotărârea de aprobare a Programelor Operaționale. CMP-urile vor fi înființate de statul membru de comun acord cu Autoritățile de Management, după consultarea partenerilor. CMP vor avea responsabilitatea de a superviza întreaga coordonare a programelor Operaționale.
Autoritățile de Management sunt responsabile cu asigurarea unui management și a unei implementări eficiente și corecte a programelor finanțate din fondurile structurale. În conformitate cu prevederile Articolului 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, fiecare Autoritate de Management este responsabilă pentru managementul și implementarea eficienta, eficace si corecta a programului operațional. Autoritatea de Management are următoarele atribuții principale: coordonează armonizarea cadrului instituțional și dezvoltarea capacității administrative și urmărește consolidarea și extinderea parteneriatelor în procesul de planificare, precum și în toate fazele de implementare a Cadrului de Sprijin Comunitar; sunt responsabile pentru utilizarea eficientă, efectivă și transparentă a fondurilor din programele operaționale, precum și pentru îndeplinirea sarcinilor delegate Organismelor Intermediare; dezvoltă și promovează parteneriatele la nivel central, precum și între nivelurile central, regional si local, inclusiv parteneriatul public – privat; asigură informarea cetățenilor și a mass mediei cu privire la rolul Uniunii Europene în derularea programelor sși conștientizarea potențialilor beneficiari și a organizațiilor profesionale cu privire la oportunitățile generate de implementarea programelor etc.
Organismele Intermediare. Atribuțiile OI-urilor sunt delegate de către Autoritățile de Management și/sau Autoritățile de Plată. Acestea din urmă rămân responsabile pentru îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor delegate și pentru eficiența operațiunilor finanțate din fondurile structurale. În principiu, Organismele Intermediare au ca atribuție principală gestionarea priorităților și a domeniilor de intervenție din programele operaționale. Delegarea de atribuții de la Autoritățile de Management și/ sau de Plată la Organismele Intermediare va lua în considerare caracterul regional de implementare al programului respectiv, capacitatea efectivă și experiența Organismelor Intermediare, precum și capacitatea de co-finanțare a Organismului Intermediar. În cazul delegării de sarcini, atât de către Autoritatea de Management, cât si de către Autoritatea de Plată către același Organism Intermediar, în cadrul acestuia, va fi asigurată separarea clară a funcțiilor de management de cele de plată.
Autoritatea de certificare. Ministerul Finanțelor Publice a fost desemnat sa îndeplinească rolul de Autoritate de Certificare pentru toate programele operaționale, fiind responsabil de certificarea declarațiilor de cheltuieli și a cererilor de plată înainte de transmiterea acestora la Comisie, în conformitate cu prevederile Articolului 61 din Regulamentul nr. 1083/2006 privind prevederile generale referitoare la Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul Social European și Fondul de Coeziune. Autoritatea de Certificare funcționează în cadrul Fondului Național, fiind utilizată astfel experiența din perioada de pre-aderare.
Autoritatea de Plată. O unitate separată din cadrul Fondului Național este desemnată de statul membru pentru a funcționa ca Autoritate de Plată, organism responsabil cu primirea tuturor plăților de la Comisia Europeană aferente FEDR, FSE și Fondului de Coeziune pentru toate programele operaționale și cu efectuarea plăților din resursele comunitare către beneficiari (plăți directe) sau către Unitățile de Plată din cadrul ministerelor având rol de Autorități de Management (plăți indirecte). Atribuțiile Autorității de Plată: certifică declarațiile de cheltuieli și cererile de plată înainte ca acestea sa fie înaintate Comisiei Europene; este organismul responsabil de primirea tuturor plăților FEDR, FSE și FC din partea Comisiei Europene.
Autoritatea de Audit – Curtea de Conturi. În calitate de Autoritate de Audit pentru toate rogramele operaționale a fost desemnat un organism asociat Curții de Conturi, în conformitate cu cerințele Articolului 59 a Regulamentului nr. 1083/2006. Autoritatea de Audit este independentă din punct de vedere operațional față de Autoritățile de Management, Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Plăți. Atribuțiile sale sunt: realizează auditul de sistem, verificări prin sondaj și auditul final; realizează verificări și auditul extern pentru fondurile structurale și de coeziune; verifică corectitudinea utilizării cofinanțării naționale; verifică situația cheltuielilor pe baza de eșantion; realizează verificări în vederea emiterii declarației de conformitate și închiderea programelor.
Fluxul financiar în cazul fondurilor structurale. Autoritatea de Plată din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va efectua plăți direct către beneficiari pentru POS Transport și POS Mediu. Pentru celelalte programe operaționale va fi utilizat sistemul de plăți indirecte prin delegarea efectuării plăților de la Ministerul Finanțelor Publice către Unitățile de Plată din cadrul ministerelor, având rol de Autorități de Management. Acest sistem este descris în fiecare program operațional.
Procesul de certificare. Exista patru niveluri de certificare in cazul fondurilor structurale. Primul nivel este asigurat de beneficiar care verifica acuratețea, corectitudinea și eligibilitatea cheltuielilor (evaluarea ex-ante). Beneficiarul depune apoi solicitarea de plată la AM/OI împreuna cu documentele justificative. Al doilea nivel al certificării este realizat la nivelul Organismelor Intermediare. Cel de-al treilea nivel este asigurat de Autoritatea de management. Ultimul nivel de certificare cade în responsabilitatea Autorității de certificare din cadrul ministerului Finanțelor Publice care depune către Comisia Europeană solicitările de plată intermediare și certificarea acestora de 3 ori pe an precum și solicitarea de plată finală.
Reguli specifice fondurilor structurale și de coeziune. Regula n+3/n+2 este aplicabilă tuturor celor 3 instrumente: FEDR, FSE și FC. Angajamentul (alocarea financiară) pentru anul N trebuie să fie cheltuită și certificată de către statele membre până în anul N+3(N+2) inclusiv. Sumele necheltuite se pierd. Regula se aplică la nivelul PO nu al proiectelor și necesită o monitorizare atentă a cheltuielilor din partea AM și AC pentru a se preveni pierderea banilor. Aplicarea regulii este diferă pentru statele membre. Cele 10 state care au aderat în 2004 împreuna cu România și Bulgaria beneficiază de N+3 în perioada 2007- 2010 și N+2 în perioada 2011-2013, în vreme ce celelalte state membre sunt constrânse de regula n+2.
Regula flexibilității. Acolo unde este posibil este permisa o finanțare comuna FEDR/FSE de până la 10% la nivel de Program Operațional.
Rata de schimb. Comisia Europeană gestionează fondurile structurale și de coeziune în euro, alocările pe programe operaționale către România se vor face tot în euro. România a decis ca, contractele cu beneficiarii sa fie încheiate în RON iar plățile sa fie efectuate tot în RON. Fondurile structurale și de coeziune primite de la Comisia Europeană vor fi păstrate în conturi din cadrul unor bănci comerciale. Resursele Naționale publice pentru co-finanțare vor fi ținute la nivel central, permițând plata co-finantarii odată cu plata aferenta fondurile UE. Autoritățile locale vor asigura cofinanțarea în mod direct.
Condițiile pentru a beneficia de fondurile structurale. Poate fi beneficiar eligibil oricine îndeplinește criteriile stabilite în Programul Complement pentru fiecare domeniu major de intervenție (Programele Complement trebuie prezentate pe paginile de internet ale ministerelor în care se afla Autoritățile de Management). De asemenea, eligibili sunt și cei care respectă eventuale cerințe specifice stabilite de Autoritatea de Management la momentul lansării „cererii de proiecte"sau în Ghidul Solicitantului. În același timp, solicitantul trebuie să aibă o formă de organizare conformă legislației române și să fie înregistrat în România. Un proiectul este eligibil dacă: este dezvoltat si implementat pe teritoriul României; se regăsește pe lista operațiunilor eligibile prezentate în Programul Complement pentru fiecare domeniu major de intervenție; se adresează unei zone sau grup țintă (daca este cazul), asa cum este prezentat în Programul Complement sau în Ghidul Solicitantului; durata și valoarea finanțării solicitate se încadrează in limitele stabilite în „cererea de proiecte"; respectă politicile și normele comunitare și naționale în ceea ce privește ajutorul de stat, achizițiile publice, respectiv egalitatea de șanse și dezvoltare durabilă.
Co-finanțarea pentru un proiect realizat cu fonduri structurale. Din costul total al proiectului, beneficiarul trebuie să acopere cheltuielile neeligibile, precum și co-finanțarea. Co-finanțarea poate fi reprezentată și de contribuția în natură a beneficiarului, așa cum este prezentată în Manualul privind eligibilitatea cheltuielilor și în Ghidul Solicitantului. De asemenea, cheltuielile eligibile pentru fiecare proiect în parte vor fi stabilite de către Autoritățile de Management în conformitate cu regulile naționale de eligibilitate. Astfel, în momentul lansării unei „cereri de proiecte", Autoritatea de Management va face cunoscută și lista cu cheltuielile eligibile pentru acele proiecte.
Documentele necesare pentru depunerea unui proiect depind de tipul acestuia: Analiza economico-financiara; Analiza de risc; Studiul de fezabilitate; Proiectul tehnic, acolo unde este cazul; Autorizația de construcție; Aviz de mediu; Evaluarea strategica de mediu; Documente de confirmare a cofinanțării; Detalii privind contribuția în natură; Titlul de proprietate/ Act de concesiune; Documente contabile ale firmei; Cazierul fiscal al persoanei autorizate să depună cererea de finanțare și al persoanei responsabile de proiect; Adeverință ca solicitantul nu are datorii la bugetul de stat (obținută de la Administrația Financiara). Pașii pentru obținerea finanțării: Pasul 1: Beneficiarii eligibili completează cererea de finanțare și anexele solicitate de Autoritatea de Management; pasul 2: Cererea de finanțare este transmisă Organismului Intermediar Autorității de Management; Pasul 3: Se verifică conformitatea administrativă a cererii de finanțare, în conformitate cu procedurile interne ale fiecărei AM; Pasul 4: După verificarea conformității administrative urmează verificarea eligibilității proiectului. Criteriile de eligibilitate a proiectelor sunt prezentate în Programul Complement și trebuie aprobate de către Comitetul de Monitorizare; Pasul 5: Evaluarea tehnică și financiară a proiectului; Pasul 6: Selectarea proiectului conform criteriilor aprobate de Comitetul de Monitorizare; Pasul 7: Aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare.
III.5. Exemple de proiecte referitoare la domeniul sportiv.
Introducere. Comisia Europeană a creat diverse programe prin care se pot obține fonduri pentru proiecte care implică sportul și care au legătură printre altele cu sănătatea și activitatea fizică; educația și formarea în domeniul sportului; sportul pentru persoane cu handicap; egalitatea de șanse între femei și bărbați în domeniul sportului etc. Solicitanți eligibili esunt atât autorități publice, cât și organizații ale societății civile. Pentru a fi eligibili, aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă sediul social într-unul din statele membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg,Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos, Ungaria) și să aibă statut juridic.
Pe aceeași direcție, iată un exemplu de fonduri structurale care pot fi atrase în cadrul programelor pregătitoare în domeniul sportului: “Parteneriate europene in domeniul sportului” 2012. Beneficiarii eligibili sunt organizații nonguvernamentale și autorități publice iar valoarea finanțării acordate este de maxim 60% din cheltuielile eligibile. Finanțarea este acordată de Comisia Europeană iar termenul limită al depunerii dosarului este 31 iulie 2012. Bugetul total al programului este de 3,5 milioane euro iar obiectivul principal este finanțarea proiectelor transnaționale propuse de catre organisme publice sau de către ONG-uri, în vederea evaluării rețelelor apropriate și bunelor practici în domeniul sportului. Acțiuni finanțate de program: lupta împotriva meciurilor trucate; punerea in valoare a activitatii fizice pentru o îmbatrânire activă; sensibilizarea față de mijloacele adecvate pentru promovarea sportului la nivel municipal; competiții sportive transfrontaliere comune pentru toți în regiunile vecine și în statele membre. Proiectele trebuie să înceapă între 1 ianuarie 2013 și 31 martie 2013 și să se încheie cel târziu la 30 iunie 2014.
După cum am arătat în rândurile de mai sus, exemplificând faptul că deși în strategia 2007-2013 nu avem la nivel comunitar o politică financiară care să acopere dimensiunea sportului, multe oportunități de finanțare există totuși pe proiecte complementare sportului.
Paradisul pedalelor – Pinzgau (Salzburg). Între 1997 si 1999, Uniunea Europeană a oferit sprijin pentru proiectul „Turism pe bicicletă”, desfășurat in regiunea Pinzgau, din Austria și în cadrul căruia 28 de comunități locale au cooperat pentru a pune la punct o rețea comună de piste moderne pentru ciclism. Scopul proiectului a fost de a dezvolta turismul pe bicicleta în Pinzgau, Austria. Cu ajutorul primăriilor din zonă, au fost amplasate semne de circulație vizibile de-a lungul tuturor pistelor de bicicleta și au fost amenajate noi rute, mai ales pentru mountain-bike. De asemenea, au fost amenajate 9 popasuri, dotate cu mese, scaune și chiar cu surse de apă potabilă (de la izvoarele existente în zonă și spații pentru cei care doresc să facă gimnastică în aer liber. În cadrul acestor popasuri au fost amplasate și standuri în care turiștii pot găsi hărți ale regiunii Pinzgau, informații despre pistele de biciclete existente, dar și despre oportunitățile turistice ale întregii zone. Pinzgau este acum pe primul loc în Austria în ceea ce priveste turismul pe bicicletă cu un total de 1200 de kilometri de piste pentru biciclete.
Turismul pe bicicletă a inregistrat o ascensiune semnificativă în statele din vestul Europei care aloca tot mai multe resurse pentru reducerea poluării. Totodata, turismul pe bicicletă duce la dezvoltarea economiei comunitîților din apopierea pistelor prin construirea de noi hoteluri, restaurante și pensiuni pentru turiști sau reamenajarea spatiilor vechi de cazare. Costul total al proiectului a fost de 494000 de euro iar contribuția UE a fost de 51742.
Țările văzute de pe bicicletă – Olanda. Ciclismul este o modalitate ieftină de călătorie și necesită infrastructură necostisitoare, iar impactul negativ asupra mediului este foarte mic. În plus, popularitatea acestui tip de petrecere a timpului liber a crescut în ultimii ani. Bazându-se pe aceste informații, sase țări care au ieșire la Marea Nordului și-au unit forțele și au înființat o rută asfaltată continuă destinata exclusiv bicicliștilor și situată de-a lungul coastei Marii Nordului, cu legături prin intermediul ferryboat-ului, lucru care a dus la încurajarea vacanțelor cu bicicleta. La realizarea proiectului au colaborat autoritățile locale și regionale din Olanda, Germania, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie și Suedia, operatori în turism, firme de transport și numeroase organizații neguvernamentale. Un studiu realizat în sectorul turistic a arătat că numarul celor care doresc să-și petreacă vacanța realizând un tur pe bicicletă crește de la an la an, consecințele economice fiind evidente. Lansat în 1998, Traseul Internațional de Ciclism este de fapt un traseu continuu în jurul Mării Nordului, transbordările fiind făcute cu ajutorul ferryboat-urilor în scopul asigurării continuității. Au fost create sute de locuri de muncă, nu doar în sectorul de intreținere a traseului (asfaltat în întregime), ci și în turism, fiind simulate firmele care asigură cazarea si masa turistilor, promovarea traseului și alte activități legate de turismul cultural și de mediu. De asemenea, s-a ales o strategie de promovare a traseului, pentru ca impactul asupra pieței-țintă să fie cât mai mare. Lucrarile au pornit de la o ruta preexistentă, dar fragmentată și care a fost modernizată prin asfaltare integrală, construirea unor facilitati pentru turiști (campinguri, restaurante, grupuri sanitare, mici centre de asistență tehnică, telefoane, etc). Ruta de la Marea Nordului a fost inagurată în vara anului 2001 printr-o cursă care a pornit din Hamburg, Germania și s-a încheiat în Aberdeeen- Scoția. A fost lansat un site web, dar și o broșură, publicată în 6 limbi (daneza, olandeza, engleza, germana, norvegiana și suedeza), care include hărți pentru planificarea unei vacanțe și stabilirea itinerariului și un ghid cu informații utile despre principalele destinații aflate de-a lungul aceastei rute. Costul total al proiectului a fost de 770960 euro, iar contribuție UE a fost de 385.480 de euro.
Concluzii
Odată cu intrarea în vigoare a noului tratat, UE a dobândit noi competențe în domeniul sportului. Până în prezent, dimensiunea europeană a sportului s-a dezvoltat în mod indirect, prin competențele pe care le primise UE în materie de afaceri sociale, de educație și de sănătate și, chiar mai indirect, în relație cu principiile pieței interne și ale dreptului concurenței. În pofida acestor limitări, s-a recunoscut dintotdeauna că este în interesul statelor membre să coopereze pentru dezvoltarea sportului. UE a devenit acum o autoritate adecvată pentru punerea în aplicare a acestei politici.
Politicile europene încearcă să identifice necesitățile și importanța sportului la nivel european. În acest scop, s-a desfășurat o consultare publică cu diversele părți implicate pentru a se determina domeniile prioritare cărora trebuie să li se acorde atenție. Au fost identificate trei domenii importante, și anume: rolul social al sportului, dimensiunea economică a sportului și aspectele organizaționale ale sportului.
În prezent politicile UE corelate strategiei de dezvoltare pentru perioada 2007-2013 nu cuprind axe prioritare pentru domeniul sportiv. Cu toate acestea, în ceea ce privește politicile comunitare referitoare la sport, Uniunea Europeană sprijină activitățile sportive care contribuie la atingerea obiectivelor politicilor sale în domenii ca educația, tineretul, sănătatea, incluziunea socială și politica regională întrucât mare parte a acțiunilor care fac obiectul acestor politici cuprind activități sportive. Proiectele sportive ce pot fi finanțate la nivel comunitar vizează direcți precum activitățile fizice care permit menținerea sănătății; educația și formarea în domeniul sportului; sportul pentru persoanele cu handicap; egalitatea de șanse între femei și bărbați în domeniul sportului; antidopingul; incluziunea socială în și prin sport; voluntariatul în domeniul sportiv; combaterea violenței și a intoleranței în sport; și guvernanța sportului.
Politicile UE cu privire la sport acoperă domenii variate, proiecte de finanțare putând fi scrise pe axele prioritare dacă au teme care țin de sport și sănătate; educația, formarea și calificările în sport; incluziunea socială în și prin sport.
Reglementări le cu privire la sport în politicile europene acoperă și ele tematici diverse și extrem de importante pentru evoluției socială comunitară: organizarea sportului; combaterea dopajului, a violenței în sport; piața internă a sportului, precum și libertatea sportivilor profesioniști de stabilire și de a presta servicii.
Temeiul juridic al politicii europene în domeniul sportiv este cuprins în articolul . 165 din Tratatul pentru funcționarea UE (TFUE) care precizează că Uniunea Europeană contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului.
Acest articol a fost punctul de pornire al instituțiilor europene care au inițiat, începând cu anul 2007, o serie de consultări și dezbateri pe tema sportului la nivel comunitar. Rezultatele acestor eforturi comune au fost elaborarea unor serii de documente-recomandare, susținute atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre, care să pună bazele unei dezvoltări a politicii europene cu privire la sport pentru perioada 2014-2020, dezvoltare susținută și de posibilitatea directă a obținerii de fonduri structurale.
Cartea albă privind sportul, prezentată de Comisia Europeană în iulie 2007, a fost prima „inițiativă cuprinzătoare” care abordează aspectele legate de sport în UE. Cartea albă acoperă trei teme: rolul social al sportului, adică definiția sportului ca fenomen social; dimensiunea economică a sportului, adică contribuția sportului la creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa; organizarea sportului, adică rolul fiecăreia dintre părțile interesate (publice sau private, economice sau sportive) în gestionarea mișcării sportive.
Cartea albă deschide perspective viitoare sportului la scară europeană, respectând totodată principiul subsidiarității, al autonomiei organizațiilor sportive și al dreptului comunitar. Cartea albă privind sportul vizează în principal: să ofere orientări strategice; să încurajeze dezbaterile privind probleme specifice; să sporească vizibilitatea sportului în procesul decizional al Uniunii Europene; să scoată în evidență nevoile și specificitățile sectorului; să identifice nivelul decizional adecvat pentru acțiunile viitoare. Prin intermediul acestei cărți albe, Comisia Europeană intenționa: să asigure că domeniul sportului este pe deplin luat în considerare în toate politicile europene; să sporească claritatea juridică în ceea ce privește aplicarea acquis-ului comunitar în materie de sport și să contribuie astfel la îmbunătățirea reglementării sportului în Europa.
Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului (ianuarie 2011) a fost al doilea document fundamental european cu privire la consolidarea politicii viitoare referitoare la sportul în comunitatea europeană. Acesta propune ca UE să semneze Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei, să dezvolte și să implementeze dispoziții și cerințe de siguranță pentru evenimentele sportive internaționale, să continue să înregistreze progrese în direcția introducerii de obiective naționale bazate pe orientările UE în materie de activitate fizică și să dezvolte standarde pentru accesul persoanelor cu handicap la evenimente și centre sportive. Pe plan economic, UE solicită asociațiilor sportive să instituie mecanisme pentru vânzarea colectivă a drepturilor de difuzare pentru a asigura o redistribuire adecvată a veniturilor. Alte chestiuni abordate includ drepturile de proprietate intelectuală legate de sport, promovarea schimburilor de bune practici în domeniul finanțării transparente și sustenabile a sporturilor și monitorizarea aplicării legislației privind ajutoarele de stat în domeniul sportului.
Documentul identifică mai multe teme care servesc drept punct de plecare pentru cooperarea viitoare în domeniul sportului: (a) rolul sportului în societate: combaterea dopajului; educație, formare și calificări în domeniul sportului; prevenirea și combaterea violenței și intoleranței; activitățile fizice care întăresc sănătatea; incluziunea socială în și prin sport; activitățile de voluntariat în sport; cooperarea cu țări și organizații terțe; dezvoltarea durabilă în și prin sport; (b) dimensiunea economică a sportului: elaborarea de politici bazate pe elemente concrete în domeniul sportului; finanțarea durabilă a sportului; aplicarea la sport a normelor UE privind ajutoarele de stat; dezvoltarea regională și capacitatea de inserție profesională; (c) organizarea activităților sportive: buna guvernanță în sport; specificitatea sportului; libera circulație și naționalitatea sportivilor; normele în materie de transferuri și activitățile agenților sportivi; integritatea competițiilor sportive, inclusiv aranjarea meciurilor, corupția, spălarea banilor și alte forme de criminalitate financiară; dialogul social european în sectorul sportului; protecția minorilor; un sistem de acordare a licențelor pentru cluburi; drepturile de difuzare și de proprietate intelectuală.
În ceea ce privește cealaltă componentă directă a lucrării noastre, mecanismele fondurilor structurale, acestea sunt bazate pe strategiile pe termen mediu ale UE și desigur pe bugetul comunitar. Politica de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 are 3 mari obiective: convergența, competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă și cooperarea teritorială europeană. Pentru îndeplinirea acestor obietive există trei instrumente financiare cunoscute ca fonduri structurale: Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR), Fondul Social European(FSE) și Fondul de Coeziune (FC) și două acțiuni complementare: Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit (FEP).
La nivel național, aceste proiecte comunitare sunt asimilate și pe baza lor și a propriei strategii de dezvoltare, fiecare țară își dezvoltă propriile planuri și proiecte pe termen lung. Planul National de Dezvoltare a României pentru perioada financiara 2007-2013 reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, aprobat de Guvern și elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. PND reprezintă documentul pe baza caruia au fost elaborate Cadrul Strategic National de Referință 2007-2013 (CSNR), reprezentând strategia convenită cu Comisia Europeană pentru utilizarea instrumentelor structurale, precum și programele operationale prin care se vor implementa aceste fonduri.
Din punct de vedere al conținutului, PND 2007-2013 cuprinde următoarele secțiuni principale: analiza situației curente; analiza SWOT; strategia de dezvoltare; programarea financiară; implementarea și parteneriatul. În vederea atingerii obiectivului global și a obiectivelor specifice și pornind de la aspectele identificate în etapa de analiză socio-economică, au fost formulate șase priorități naționale de dezvoltare pentru perioada 2007-2013: creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport; protejarea și îmbunătățirea calității mediului; dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative; dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol și diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.
Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 a fost elaborat pe baza Planului Național de Dezvoltare (PND) 2007-2013. CSNR se implementează prin Programele Operaționale. Programele Operaționale sunt documente aprobate de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorități sectoriale și/sau regionale din Planul Național de Dezvoltare care sunt aprobate spre finanțare prin Cadrul de sprijin comunitar.
Programele Operaționale (PO) sunt instrumentele de management prin care se realizează obiectivele CSNR 2007-2013, prin intermediul unor intervenții specifice. Romania are elaborate 7 Programe Operaționale sub obiectivul de convergență: programul operațional dezvoltarea resurselor umane; programul operațional creșterea competitivității economice; programul operațional de transport; programul operațional de mediu; programul operațional dezvoltarea capacității administrative; programul operațional regional; programul operațional asistență tehnică.
Fiecare Program Operațional este completat de un Document Cadru de Implementare, ce nu este supus aprobării Comisiei Europene, dar care detaliază programele operaționale cu elemente practice privind proiectele și cheltuielile eligibile, potențialii beneficiari, modurile de decontare, rolul autorităților.
Responsabilitatea principală pentru coordonarea, implementarea și controlul intervențiilor, conform principiilor subsidiarității si proporționalității revine statului membru, adică României. Cadrul legislativ desemnează instituțiile care coordonează implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare, precum și misiunile încredințate fiecăreia.
Comitetele de Monitorizare a Programelor (CMP) vor avea responsabilitatea de a superviza întreaga coordonare a programelor Operaționale. Autoritățile de Management sunt responsabile cu asigurarea unui management și a unei implementări eficiente și corecte a programelor finanțate din fondurile structurale. Organismele Intermediare au ca atribuție principală gestionarea priorităților și a domeniilor de intervenție din programele operaționale. Autoritatea de certificare. Ministerul Finanțelor Publice a fost desemnat sa îndeplinească rolul de Autoritate de Certificare pentru toate programele operaționale, fiind responsabil de certificarea declarațiilor de cheltuieli și a cererilor de plată. Autoritate de Plată este un organism responsabil cu primirea tuturor plăților de la Comisia Europeană aferente FEDR, FSE și Fondului de Coeziune pentru toate programele operaționale. Autoritatea de Audit este independentă din punct de vedere operațional față de Autoritățile de Management, Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Plăți.
Chiar dacă pentru perioada 2007-2013, fondurile structurale pentru domeniul sportiv au putut fi accesate doar prin raportarea la un proiect complex care să asocieze sportul unei alte teme prioritare europene, datorită noilor reglementări comunitare reliefate preponderent în Cartea albă a sportului și în comunicarea privind dimensiunea europeană a sportului, lucrurile se vor scimba radical pentru perioada 2014-2020. Viitorul trebuie să ne găsească pregătiți.
Bibliografie
Cărți:
Bouroșu, Alina, Fonduri structurale. Probleme, soluții și perspective pentru România, în Mirela Cerchez, Evaluarea programelor și politicilor publice, Iași, Editura Polirom, 2009, pp. 175-201.
Maghette, Paul, Europa politică. Cetățenie, constituție, democrație, Iași, Institul European, 2003.
Surse de internet:
http://europa.eu/
http://ec.europa.eu/
http://www.consilium.europa.eu
http://www.wada-ama.org/en/
http://www.farenet.org/
http://eur-lex.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu
http://www.ombudsman.europa.eu
http://www.fonduricomunitare.ro
http://www.euractiv.ro
http://post.mt.ro
http://www.seap.usv.ro
http://www.fonduri-structurale.ro
http://www.fedr.eu
http://www.fseromania.ro
http://www.fonduri-ue.ro
http://www.oiposdrubi.ro
http://administraresite.edu.ro
http://legestart.ro
http://www.ratb.ro
http://www.cdep.ro
http://discutii.mfinante.ro
http://eufinantare.info
http://www.oirposdru-vest.ro
http://www.clr.ro
http://www.northsea-cycle.com
Lista anexelor
Anexa I Codul european al bunei conduite administrative
Anexa II Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului
Anexa I Codul european al bunei conduite administrative
Articolul 1 – Prevederi General
În raporturile cu publicul, Instituțiile și funcționarii acestora vor respecta principiile stabilite în prezentul Cod al bunei conduite administrative, denumit în cele ce urmează „Codul".
Articolul 2 – Domeniul specific de aplicare
1. Codul se aplică tuturor funcționarilor și altor angajați cărora li se aplică Statutul Personalului și Condițiile de angajare a altor angajați, cu privire la raporturile acestora cu publicul. În cele ce urmează, termenul funcționar se va referi atât la funcționari, cât și la ceilalți angajați.
2. Instituțiile și administrațiile acestora vor lua măsurile necesare în vederea asigurării faptului că prevederile prezentului Cod se aplică, de asemenea, altor angajați ai acestora, cum ar fi persoanele angajate în baza contractelor de drept privat, experților detașați din cadrul administrației publice naționale și stagiarilor.
3. Termenul 'Publicul' desemnează persoanele fizice și juridice, indiferent dacă acestea domiciliază sau își au sediul social într-un Stat Membru sau nu.
4. În înțelesul prezentului Cod:
(a) termenul „Instituție" desemnează o instituție sau un organism al Comunității;
(b) „Funcționar" reprezintă un funcționar sau alt angajat al Comunităților Europene.
Articolul 3 – Domeniul relevant de aplicare
1. Prezentul Cod conține principiile generale de bună conduită administrativă, care se aplică tuturor raporturilor dintre Instituții și administrațiile acestora și public, cu excepția cazului în care acestea cad sub incidența unor prevederi specifice.
2. Principiile stabilite în prezentul Cod nu se aplică raporturilor dintre Instituții și oficialii acestora. Respectivele raporturi cad sub incidența Statutului Personalului.
Articolul 4 – Legalitate
Funcționarul va acționa în conformitate cu legea și va aplica normele și procedurile stabilite de legislația Comunității. În special, funcționarul se va asigura că deciziile care afectează drepturile sau interesele persoanelor au o bază legală și conținutul acestora este conform legii.
Articolul 5 – Nediscriminare
1. În procesarea cererilor publicului și în adoptarea deciziilor, funcționarul va asigura respectarea principiului de egalitate a tratamentului. Persoanele care se află în aceeași situație vor fi tratate într-o manieră similară.
2. În cazul unei diferențieri a tratamentului, funcționarul se va asigura că acest fapt este justificat de caracteristicile obiective relevante ale cazului particular.
3. Funcționarul va evita în special orice discriminare nejustificată între membrii publicului, bazată pe naționalitate, sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, proprietate, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Articolul 6 – Proporționalitate
1. În adoptarea deciziilor, funcționarul se va asigura că măsurile luate sunt proporționale cu scopul urmărit. În special, funcționarul va evita limitarea drepturilor cetățenilor sau impunerea unor obligații în sarcina acestora, în cazul în care aceste limitări sau sarcini nu se află într-un raport rezonabil cu scopul acțiunii urmărite.
2. În adoptarea deciziilor, funcționarul va respecta echilibrul corect între interesele persoanelor particulare și interesul publicului larg.
Articolul 7 – Lipsa abuzului de putere
Puterile vor fi exercitate exclusiv în scopul în care au fost conferite de prevederile relevante. În special, funcționarul va evita folosirea acestor puteri în scopuri care nu au bază legală sau care nu sunt justificate de nici un interes public.
Articolul 8 – Imparțialitate și independență
1. Funcționarul va fi imparțial și independent. Funcționarul se va abține de la orice acțiune arbitrară care afectează în mod negativ publicul, precum și de la orice tratament preferențial acordat în baza oricăror motive.
2. Conduita funcționarului nu va fi niciodată ghidată de interese personale, familiale sau naționale sau de presiuni politice. Funcționarul nu va participa la adoptarea nici unei decizii în care acesta sau aceasta, sau orice membru apropiat al familiei sale deține un interes financiar.
Articolul 9 – Obiectivitate
În adoptarea deciziilor, funcționarul va lua în considerare factorii relevanți și va acorda fiecărui asemenea factor ponderea adecvată în luarea deciziei, ignorând orice elemente irelevante.
Articolul 10 – Așteptări legitime, consecvență și avizare
1. Funcționarul va fi consecvent în propria sa conduită administrativă, precum și în activitatea administrativă a Instituției. Funcționarul va aplica practicile administrative uzuale (normale) ale Instituției, cu excepția cazului în care vor exista motive legitime de derogare de la aceste practici într-un anumit caz; aceste motive se vor înregistra în scris.
2. Funcționarul va respecta așteptările legitime și rezonabile ale publicului, conform modului în care a acționat Instituția în trecut.
3. Ori de câte ori va fi necesar, funcționarul va aviza publicului modalitatea în care va fi urmărită o problemă care intră în atribuțiile acestuia / acesteia și maniera de rezolvare a problemei.
Articolul 11 – Corectitudine
Funcționarul va acționa într-o manieră imparțială, corectă și rezonabilă.
Articolul 12 – Amabilitate
1. Funcționarul va fi dedicat îndatoririlor sale de serviciu, corect, amabil și accesibil în raporturile cu publicul. În cadrul răspunsurilor la corespondență, la apelurile telefonice și la mesajele electronice, funcționarul va încerca să acorde tot sprijinul posibil și va răspunde la întrebările adresate cât mai complet și exact posibil .
2. În cazul în care funcționarul nu are atribuții legate de problema în cauză, va îndruma cetățeanul către funcționarul competent.
3. În cazul producerii unei erori care afectează în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane, funcționarul își va cere scuze pentru aceasta și va depune toate eforturile în vederea corectării într-o manieră cât mai oportună a efectelor negative datorate erorii sale și va informa persoana respectivă cu privire la orice drepturi de atac, în conformitate cu Articolul 19 din Cod.
Articolul 13 – Transmiterea răspunsului la scrisori în limba cetățeanului
Funcționarul se va asigura că fiecare cetățean al Uniunii sau oricare membru al publicului care se adresează în scris Instituției într-una din limbile Tratatului va primi un răspuns redactat în aceeași limbă. Această prevedere se aplică în măsura posibilă persoanelor juridice, cum ar fi asociațiile (ONG-uri) și societățile.
Articolul 14 – Confirmarea de primire și indicarea funcționarului competent
1. Pentru fiecare scrisoare sau reclamație adresată Instituției se va primi, în termen de două săptămâni, o confirmare de primire, cu excepția cazului în care, în acest termen, va putea fi trimis un răspuns pe fondul problemei.
2. Răspunsul sau confirmarea de primire va indica numele și numărul de telefon al funcționarului însărcinat cu soluționarea problemei, precum și serviciul în cadrul căruia acesta sau aceasta își desfășoară activitatea.
3. Nu va fi necesară transmiterea unei confirmări de primire sau a unui răspuns în cazul în care scrisorile sau reclamațiile sunt abuzive prin numărul excesiv al acestora sau prin natura repetitivă sau inutilă a acestora.
Articolul 15 – Obligația transferării către serviciul competent din cadrul instituției
1. În cazul adresării sau transmiterii unei scrisori sau a unei reclamații destinate Instituției către o Direcție Generală, Direcție sau Unitate care nu are competența de a soluționa aspectele ridicate, serviciile acesteia se vor asigura că dosarul va fi transferat fără întârziere serviciului competent din cadrul Instituției.
2. Serviciul care a primit inițial scrisoarea sau reclamația va informa autorul cu privire la acest transfer și va indica numele și numărul de telefon al funcționarului căruia i-a fost transferat dosarul.
3. Funcționarul va atrage atenția persoanei sau organizației cu privire la orice erori sau omisiuni din cadrul documentelor și îi va acorda acesteia posibilitatea rectificării acestora.
Articolul 16 – Dreptul de a fi audiat și de a da declarații
1. În cazurile referitoare la drepturile sau interesele persoanelor, funcționarul se va asigura de respectarea dreptului la apărare pe parcursul fiecărei etape a procedurii de adoptare a deciziilor.
2. Fiecare membru al publicului va avea dreptul, în cazurile în care urmează să fie adoptată o decizie care îi afectează drepturile sau interesele, să depună note scrise și, ori de câte ori va fi necesar, să prezinte comentarii verbale anterior adoptării deciziei.
Articolul 17 – Termen rezonabil aferent adoptării deciziilor
1. Funcționarul va asigura adoptarea unei decizii cu privire la fiecare cerere sau reclamație adresată Instituției într-un termen rezonabil, fără întârziere, și în orice caz nu mai târziu de două luni de la data primirii acesteia. Aceeași regulă se aplică și în cazul răspunsurilor la scrisorile primite din partea publicului și al răspunsurilor la notele administrative transmise de funcționar superiorilor săi, prin care solicită instrucțiuni legate de decizia care urmează să fie adoptată.
2. În cazul în care, datorită complexității problemelor ridicate, nu se poate adopta o decizie asupra unei cereri sau reclamații în termenul mai sus menționat, funcționarul va informa cât mai curând posibil autorul acesteia în acest sens. În această situație, o decizie definitivă va trebui comunicată autorului în cel mai scurt timp.
Articolul 18 – Obligația de a menționa temeiul deciziilor
1. Fiecare decizie adoptată de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare , va menționa temeiurile pe care se bazează , indicând în mod clar faptele relevante și baza legală a deciziei.
2. Funcționarul va evita adoptarea de decizii bazate pe temeiuri sumare sau vagi sau care nu conțin raționamente individuale.
3. Dacă datorită numărului ridicat de persoane vizate de decizii similare nu este posibilă comunicarea în detaliu a temeiurilor care stau la baza adoptării deciziilor, iar în cazurile în care există răspunsuri standard în acest sens, funcționarul va garanta faptul că va furniza ulterior cetățeanului care a solicitat aceasta în mod expres raționamentul individual.
Articolul 19 – Indicarea posibilităților de atac
1. O decizie a Instituției care ar putea afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare va conține o indicație referitoare la posibilitățile de atac existente pentru contestarea deciziei. În special, va indica natura mijloacelor de recurs, organele înaintea cărora pot fi exercitate acestea, precum și termenele de exercitare a acestora.
2. Deciziile se vor referi în special la posibilitatea inițierii unor proceduri judiciare și depunerii de reclamații la Mediator, în condițiile prevăzute la Articolele 230 și respectiv 195 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Articolul 20 – Notificarea deciziei
1. Funcționarul va asigura notificarea în scris către persoana sau persoanele vizată(e), imediat după adoptarea deciziei, a deciziilor care afectează drepturile sau interesele persoanelor fizice.
2. Funcționarul se va abține de la comunicarea deciziei către alte surse anterior informării persoanei sau persoanelor vizate.
Articolul 21 – Protecția datelor
1. Funcționarul care procesează date cu caracter personal referitoare la un cetățean va respecta intimitatea și integritatea persoanei, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) Nr. 45/2001 din data de 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice în legătură cu procesarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organismele Comunității și libera circulație a acestor date.
2. Funcționarul va evita în special procesarea datelor cu caracter personal în scopuri nelegitime sau transmiterea acestor date către persoane neautorizate.
Articolul 22 – Solicitarea de informații
1. Ori de câte ori problema în discuție cade în sfera sa de competență, funcționarul va aduce la cunoștința publicului informațiile solicitate. Ori de câte ori va fi cazul, funcționarul va aviza cu privire la modalitatea de inițiere a unei proceduri administrative aflate în sfera sa de competență. Funcționarul se va asigura că informațiile comunicate sunt clare și inteligibile.
2. În cazul în care o solicitare de informații exprimată verbal este mult prea complicată sau mult prea complexă, funcționarul va recomanda persoanei vizate să își formuleze cererea în scris.
3. În cazul în care, datorită caracterului confidențial, un funcționar nu poate divulga informațiile solicitate, atunci acesta, în conformitate cu prevederile Articolului 18 din prezentul Cod, va indica persoanei vizate motivele pentru care nu poate comunica informațiile.
4. În urma solicitărilor de informații cu privire la probleme care nu se află în sfera sa de competență, funcționarul va îndruma solicitantul către persoana competentă, indicând numele și numărul de telefon al acesteia. În urma solicitărilor de informații referitoare la altă instituție sau alt organism al Comunității, funcționarul va îndruma solicitantul către respectiva instituție sau respectivul organism.
5. Dacă este cazul, în funcție de obiectul solicitării, funcționarul va îndruma persoana care solicită informații către serviciul responsabil cu informarea publicului din cadrul Instituției.
Articolul 23 – Solicitarea accesului publicului la documente
1. Funcționarul va instrumenta cererile legate de accesul la documente în conformitate cu normele adoptate de Instituție și în conformitate cu principiile și limitările generale stabilite în Regulamentul (CE) Nr. 1049/2001.
2. În cazul în care funcționarul nu poate răspunde unei solicitări verbale legată de accesul la documente, cetățeanului i se va recomanda să o formuleze în scris.
Articolul 24 – Păstrarea evidențelor adecvate
Departamentele Instituției vor păstra evidențe adecvate ale corespondenței primite și transmise, ale documentelor primite și ale măsurilor luate de acestea.
Articolul 25 – Publicitatea Codului
1. Instituția va lua măsuri eficiente de informare a publicului cu privire la drepturile de care beneficiază în virtutea prezentului Cod. Dacă este posibil, Instituția va asigura posibilitatea accesării textului în format electronic, pe pagina sa de Internet.
2. În numele tuturor instituțiilor, Comisia va publica și distribui Codul către cetățeni, sub forma unei broșuri.
Articolul 26 – Dreptul de a adresa reclamații către Mediatorul European
Orice nerespectare de către o Instituție sau un funcționar a principiilor stabilite de prezentul Cod va putea face obiectul unei reclamații adresate Mediatorului European în conformitate cu prevederile Articolul 195 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și ale Statutului Mediatorului European.
Articolul 27 – Analiza funcționării
Fiecare Instituție va analiza implementarea Codului după doi ani de funcționare și va informa Mediatorul European cu privire la rezultatele analizei sale.
Anexa II Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului
Bruxelles, 18.1.2011
COM(2011) 12 final
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR
Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului
SEC(2011) 68 final
SEC(2011) 67 final
SEC(2011) 66 final
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR
Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului
1. INTRODUCERE
Cooperarea și dialogul în materie de sport la nivelul UE au fost considerabil consolidate datorită Cărții albe privind sportul din 2007. Cvasi-totalitatea măsurilor din planul de acțiune „Pierre de Coubertin” au fost duse la bun sfârșit sau sunt în curs de aplicare. Cartea albă cuprinde o descriere a specificității sportului și aplicarea în sectorul sportiv a dreptului UE privind piața internă și concurența. Prin punerea în aplicare a Cărții albe privind sportul, Comisia a strâns date utile privind temele care urmează a fi abordate în viitor. Prezenta comunicare nu înlocuiește Cartea albă, dar se bazează pe realizările acesteia.
În mai multe domenii, Cartea albă rămâne o bază adecvată pentru activitățile la nivelul UE în sfera sportului. Aceste domenii cuprind, de exemplu, promovarea activității voluntare în sport, protejarea minorilor și protecția mediului. Cartea albă a permis, de asemenea, crearea unui dialog structurat cu părțile interesate din sport, inclusiv un forum anual european al sportului și a servit ca bază pentru integrarea activităților din domeniul sporturilor în fondurile, programele și inițiativele în domeniu ale UE. Faptul că anumite subiecte nu sunt dezvoltate în prezenta comunicare nu înseamnă că acestea nu mai reprezintă priorități pentru Comisie, ci, mai curând că, în anii care urmează, Cartea albă rămâne o bază suficientă pentru abordarea acestora.
Astfel cum se menționează în Cartea albă, diferitele aspecte ale sectorului sportiv sunt reglementate în diverse dispoziții ale tratatului. În plus, Tratatul de la Lisabona oferă UE o competență specifică în materie de sprijinire, coordonare și de dezvoltare în domeniul sportului care preconizează punerea în aplicare a unor acțiuni menite să dezvolte dimensiunea europeană a sportului (articolul 165 din TFUE).
Ținând cont de faptul că structura Cărții albe bazată pe trei capitole tematice (rolul sportului în societate, dimensiunea economică a sportului și organizarea sportului) și care reflectă dispozițiile tratatului privind sportul, fiind considerată utilă de către părțile interesate din sport și devenind un instrument larg acceptat pentru încadrarea activităților și discuțiilor la nivelul UE, această structură este păstrată în prezenta comunicare. Fiecare capitol se încheie cu o listă ilustrativă și neexhaustivă de aspecte posibile pe care Comisia și statele membre urmează să le adreseze în sfera lor respectivă de competențe.
1.1. Consultare publică la nivel european
În pregătirea prezentei comunicări, Comisia s-a consultat cu o largă serie de părți interesate pentru a identifica temele-cheie care urmează a fi abordate la nivelul UE, inclusiv cu statele membre și principalele părți interesate din sport (forumul anual privind sportul, consultări bilaterale), o consultare online și cu un grup de experți independenți. S-a ținut, de asemenea, cont de rezultatele unui studiu privind „Tratatul de la Lisabona și politica UE în domeniul sportului” comandat de Parlamentul European.
Consultările cu statele membre au evidențiat un nivel înalt de consens asupra faptului că subiectele enumerate în continuare ar trebui să constituie priorități ale programului UE în domeniul sportului: activitățile fizice care întăresc sănătatea; combaterea dopajului; educația și formarea profesională; voluntariatul și organizațiile sportive non-profit; incluziunea socială în și prin sport, inclusiv sportul pentru persoanele cu handicap și egalitatea între bărbați și femei în domeniul sportului; finanțarea durabilă a sportului de masă; precum și buna guvernanță.
Pe lângă aceste aspecte, sectorul sportiv neguvernamental a ridicat următoarele probleme: numărul de persoane care practică un sport; disponibilitatea sportului și a activităților fizice la toate nivelurile de învățământ; recunoașterea activităților de voluntariat; combaterea violenței și discriminării; ajutoare de stat; necesitatea de sprijinire a colaborărilor și schimbul de bune practici la nivelul UE.
1.2. Valoarea adăugată a UE în domeniul sportului
Comisia respectă autonomia structurilor de conducere în sport, care reprezintă pentru aceasta un principiu fundamental în materie de organizare a sportului. Ea respectă, de asemenea, competențele statelor membre în acest domeniu, conform principiului subsidiarității. Cu toate acestea, punerea în aplicare a Cărții albe a confirmat faptul că, într-o serie de domenii, acțiunea la nivelul UE poate aduce o contribuție însemnată.
Acțiunea UE vizează sprijinirea acțiunilor statelor membre și completarea acestora în mod adecvat pentru a răspunde provocărilor precum violența și intoleranța aferente evenimentelor sportive sau lipsa de date comparabile privind sectorul sportului în UE ca bază pentru stabilirea politicilor. În același timp, acțiunea UE poate contribui la abordarea provocărilor transnaționale întâmpinate de sportul din Europa, cum ar fi abordarea coordonată a provocărilor reprezentate de dopaj, fraudă și aranjarea meciurilor sau de activitățile agenților sportivi.
Acțiunea UE poate, de asemenea, contribui la obiectivele generale ale strategiei Europa 2020 prin îmbunătățirea capacității de inserție profesională și a mobilității, în special prin acțiuni care promovează incluziunea socială în și prin sport, educația și formarea (inclusiv prin Cadrul european al calificărilor) și orientările Uniunii privind activitatea fizică.
În toate sferele elaborate în prezenta comunicare, acțiunea UE poate servi la asigurarea unei platforme de schimb și dialog în rândul părților interesate din sport, comunicând bunele practici și promovând dezvoltarea rețelelor europene în domeniul sportului. În paralel, acțiunea UE contribuie la diseminarea cunoștințelor cu privire la dreptul UE în sectorul sportului, asigurând astfel o mai mare certitudine juridică pentru sportul european.
În prezent, Comisia oferă sprijin pentru proiecte și rețele în domeniul sportului, fie prin măsuri de stimulare specifice sportului, în special acțiuni pregătitoare în domeniul sportului, fie prin programele existente în diferite domenii relevante. Acestea includ învățarea de-a lungul vieții, sănătatea publică, tineretul, cetățenia, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, incluziunea socială, combaterea rasismului, protecția mediului și altele.
Deși continuarea măsurilor de încurajare în sprijinul acțiunilor identificate în prezenta comunicare vor face parte din discuțiile care însoțesc pregătirea următorului cadru financiar multianual, propunerile din prezentul document vor fi susținute pe termen scurt prin acțiunile pregătitoare și prin evenimentele speciale prezente și viitoare în domeniul sportului.
2. ROLUL SOCIAL AL SPORTULUI
Sportul are un enorm potențial de a favoriza o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, precum și crearea de noi locuri de muncă prin efectele sale pozitive asupra incluziunii sociale, educației și formării și sănătății publice. El contribuie la limitarea cheltuielilor de securitate socială și de sănătate, îmbunătățind sănătatea și productivitatea populației și garantând un nivel de viață mai bun persoanelor în vârstă. Sportul participă la coeziunea socială prin înlăturarea barierelor sociale și îmbunătățește capacitatea de inserție profesională a populației prin impactul său asupra educației și formării. Activitatea de voluntariat în sport poate contribui la capacitatea de inserție profesională, incluziune socială precum și la o mai mare participare civică, în special în rândul tinerilor. Pe de altă parte, sportul se confruntă cu numeroase amenințări de care sportivii, în special cei tineri, și cetățenii trebuie să fie protejați, cum ar fi dopajul, violența și intoleranța.
2.1. Combaterea dopajului
Dopajul rămâne o amenințare importantă pentru sport. Utilizarea substanțelor dopante de către atleții amatori generează riscuri grave pentru sănătatea publică și necesită o acțiune preventivă, inclusiv în centrele de fitness. Prevenirea dopajului și sancțiunile luate în domeniu rămân în competența organizațiilor sportive și a statelor membre. Comisia susține combaterea dopajului și rolul important al Agenției Mondiale Antidoping (WADA) al organizațiilor naționale antidoping, al laboratoarele acreditate, al Consiliul Europei și al UNESCO. Comisia salută faptul că organizațiile naționale de combatere a dopajului prind din ce în ce mai mult forma unor organisme independente. Ea încurajează, de asemenea, statele membre să adopte și să comunice planurile de acțiune anti-dopaj care vizează asigurarea coordonării între toți actorii în cauză.
Numeroase părți interesate reclamă o participare mai activă a UE la combaterea dopajului, de exemplu, în măsura în care competențele în acest domeniu permit Uniunii o astfel de participare, prin alăturarea la Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei. Este necesar să se evalueze consecințele competenței conferite Uniunii prin articolul 165 din TFUE în ceea ce privește reprezentarea UE în structurile de conducere ale WADA.
Comisia subliniază că este necesar ca normele și practicile de combatere a dopajului să respecte legislația UE privind respectarea drepturilor și principiilor fundamentale cum ar fi respectarea vieții private și de familie, protecția datelor cu caracter personal, dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție. Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi, precum și principiul proporționalității.
Comisia încurajează tendința actuală a statelor membre ale Uniunii de a introduce dispoziții de drept penal pentru a combate traficul de substanțe dopante efectuat de rețelele organizate sau de a consolida dispozițiile existente.
2.2. Educație, formare și calificări în domeniul sportului
Timpul consacrat sportului și activității fizice în învățământ ar putea fi optimizat cu costuri reduse, atât în cadrul programelor de învățământ, cât și în afara acestora. Calitatea programelor de educație fizică și calificările profesorilor în cauză rămân o problemă în numeroase state membre. Cooperarea între organizațiile sportive și instituțiile de învățământ este benefică pentru ambele sectoare și poate fi sprijinită de universități.
Răspunzând apelului lansat în 2008 de Consiliul European de a aborda pregătirea pentru „o dublă carieră”, Comisia subliniază importanța asigurării unui învățământ de calitate în paralel cu antrenamentul sportiv pentru tinerii sportivi de cel mai înalt nivel. Tinerii sportivi, în special cei care vin din țări terțe pentru a se antrena și pentru a participa la competiții în Europa, se confruntă cu multe riscuri legate de vulnerabilitatea lor. Calitatea centrelor de pregătire și a personalului acestora trebuie să fie suficient de ridicată pentru a proteja interesele de ordin moral, educațional și profesional ale acestor sportivi.
Statele membre și mișcarea sportivă recunosc necesitatea unui personal mai bine calificat în domeniul sportului. Înaltul nivel de profesionalism și diversitatea profesiunilor în sport, combinate cu mobilitatea crescândă în interiorul UE, subliniază relevanța includerii certificatelor de calificare din domeniul sportului în sistemele naționale de calificare, astfel încât acestea să poată beneficia de o trimitere la Cadrul european al calificărilor (CEC). O mai mare transparență este necesară în ceea ce privește validarea și recunoașterea calificărilor obținute de voluntari, precum și privind calificările necesare pentru a exercita profesiunile reglementate legate de sport.
2.3. Prevenirea și combaterea violenței și intoleranței
Violența și tulburarea ordinii de către spectatori rămân fenomene răspândite în toată Europa și este necesară elaborarea unei abordări europene care să cuprindă măsuri menite să reducă riscurile asociate. În cooperare cu Consiliul Europei, acțiunile UE s-au concentrat până în prezent asupra asigurării unui nivel ridicat de securitate pentru cetățeni prin intermediul unei supravegheri din partea poliției la manifestările internaționale de fotbal. O abordare mai largă care să acopere și alte discipline sportive, axată pe prevenirea și pe aplicarea legii, va necesita o mai strânsă cooperare în rândul părților interesate din domeniu, cum ar fi serviciile de poliție, autoritățile judecătorești, organizațiile sportive, organizațiile de suporteri și autoritățile publice.
Așa cum arată un raport recent al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, rasismul, xenofobia și alte forme de intoleranță continuă să pună probleme în sportul european, inclusiv la nivelul amatorilor. Statele membre sunt invitate să asigure transpunerea integrală și efectivă a Deciziei-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal și să sprijine activitățile menite să combată aceste fenomene.
2.4. Ameliorarea sănătății prin sport
Activitatea fizică este unul dintre cei mai importanți factori care determină starea de sănătate în societatea modernă și poate contribui într-o mare măsură la reducerea excesului de greutate și a obezității și la prevenirea unei serii de boli grave. Sportul constituie o parte fundamentală a oricărei abordări politice publice destinate îmbunătățirii activității fizice. În 2008, miniștri sportului din UE au aprobat în mod neoficial orientările UE privind activitatea fizică, recomandând modul în care politicile și practicile la nivel UE, național și local pot permite cetățenilor să exercite mai ușor o activitate fizică în viața lor de zi cu zi. Mai multe state membre s-au bazat pe aceste linii de acțiune pentru a elabora inițiative politice naționale.
Sănătatea și activitatea fizică sunt atât de strâns legate încât activitățile fizice de întărire a sănătății reprezintă o componentă-cheie a Cărții albe din 2007 intitulată „Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate”. Pentru a pune în aplicare această strategie, mai multe state membre și-au exprimat disponibilitatea de a investi în activitatea fizică ca un mijloc de întărire a sănătății și diverse organizații s-au angajat să promoveze practicarea sportului pentru o sănătate mai bună.
Există diferențe importante în nivelul de activitate fizică și strategiile publice între statele membre iar conceptul de activitate fizică care întărește sănătatea, care include sectoare diverse precum sportul, sănătatea, educația, transporturile, urbanismul, securitatea publică și mediul de muncă, reprezintă o provocare considerabilă. Activitatea fizică ar putea fi și mai mult încurajată de la o vârstă fragedă în sistemele naționale de învățământ. Schimbul transnațional de bune practici care sprijină concepția și punerea în aplicare a orientărilor naționale privind activitatea fizică oferă o mare valoare adăugată europeană și ar trebui dezvoltat în continuare.
2.5. Incluziunea socială în și prin sport
Persoanele cu handicap au dreptul de a participa la activitățile sportive în condiții egale cu celelalte persoane. UE și statele sale membre au semnat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care cuprinde obligația de a lua măsurile adecvate pentru a garanta în mod efectiv aceste drepturi. Este important să se asigure punerea pe deplin în aplicare a dispozițiilor convenției menționate.
Femeile sunt subreprezentate în anumite domenii din sport. În conformitate cu Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați (2010-2015), Comisia va încuraja integrarea aspectelor de egalitate între sexe în toate activitățile legate de sport.
Sportul permite imigranților și țării gazdă să interacționeze într-un mod pozitiv, dezvoltând astfel integrarea și dialogul intercultural. Sportul este din ce în ce mai prezent în anumite programe pentru imigranți, dar abordările la nivel național diferă în mod considerabil. Sportul poate servi, de asemenea, ca mijloc de promovare a incluziunii sociale a minorităților și a altor grupuri vulnerabile sau dezavantajate și poate contribui la o mai bună înțelegere între comunități, inclusiv în regiuni post-conflict.
3. DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A SPORTULUI
Sportul este un sector economic important și în plină dezvoltare, care contribuie într-o măsură importantă la creștere și la ocuparea forței de muncă, depășind ratele de creștere medii în materie de valoare adăugată și ocupare a forței de muncă. Aproximativ 2% din PIB-ul mondial este generat de sectorul sportului. Marile evenimente și competiții sportive oferă atuuri potențiale pentru stimularea dezvoltării potențiale a turismului în Europa. Sportul este astfel, un factor care contribuie la strategia Europa 2020. Este necesar să se dispună de date comparabile pentru elaborarea de politici bazate pe elemente concrete. În ciuda importanței economice generale a sportului, vasta majoritate a activităților sportive se înscriu în cadrul unor structuri non-profit bazate pe voluntariat. Durabilitatea finanțării pentru aceste structuri poate constitui un motiv de îngrijorare și ar trebui să fie consolidată solidaritatea financiară între sportul profesional și cel de masă.
3.1. Elaborarea de politici bazate pe elemente concrete în domeniul sportului
Politicile elaborate pentru a pune în aplicare dispozițiile Tratatului de la Lisabona referitoare la sport trebuie să se bazate pe elemente concrete, inclusiv date comparabile la scara Uniunii privind aspectele sociale și economice ale sportului. Comisia facilitează cooperarea la nivelul UE în vederea măsurării importanței economice a sportului prin intermediul unui cont-satelit pentru sport. Consolidarea cooperării pentru o mai bună cunoaștere a sportului în UE ar trebui să implice participarea cadrelor universitare, a industriei sportului, a mișcării sportive și a autorităților publice naționale și europene.
3.2. Finanțarea durabilă a sportului
Exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul sportului sub forma acordării de licențe de retransmisie a evenimentelor sportive sau a comercializării produselor derivate reprezintă surse importante de venit în sportul profesional. Veniturile provenite din aceste surse sunt adesea parțial redistribuite la niveluri inferioare ale ierarhiei sportive.
Comisia consideră că, sub rezerva respectării integrale a legislației Uniunii în materie de concurență și a regulilor pieței interne, protecția eficientă a acestor surse de venit este importantă pentru a garanta finanțarea independentă a activităților sportive în Europa. Vinderea drepturilor de retransmisie a manifestărilor sportive trebuie să răspundă preferințelor culturale și cerințelor diferite ale pieței, respectând în același timp regulile pieței interne și legislația în materie de concurență.
Vânzarea colectivă a drepturilor de difuzare este un bun exemplu de soliditate financiară și de mecanism de redistribuție în sport. În mod inerent, vânzarea colectivă a drepturilor de difuzare restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE. Totuși, vânzarea colectivă poate genera avantaje capabile să compenseze efectele negative. Cesiunea colectivă poate astfel să întrunească criteriile pentru a beneficia de o derogare în temeiul articolului 101 alineatul (3) din TFUE, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Comisia recomandă asociațiilor sportive să instituie mecanisme pentru vânzarea colectivă a drepturilor de retransmisie pentru a garanta o redistribuție adaptată a veniturilor, în conformitate absolută cu legislația Uniunii în materie de concurență, continuând să respecte, în același timp, dreptul publicului la informare.
Jocurile de noroc (inclusiv pariurile sportive și loteriile) gestionate de operatori privați sau de către stat contribuie direct sau indirect la finanțarea sportului în toate statele membre ale UE. Aceste contribuții pot include legăturile financiare între loteriile gestionate de stat și mișcarea sportivă, contribuțiile fiscale care servesc la finanțarea sportului, exploatarea drepturilor specifice și acordurile de sponsorizare.
Părțile interesate din sport sunt conștiente de provocările legate de fluxurile constante de venit provenite din jocuri de noroc în sectorul sportului. Ar trebui luate în considerare apelurile la finanțarea durabilă a sportului prin surse publice și private și la stabilitatea financiară a sectorului sportiv atunci când se examinează prestarea de servicii legate de jocurile de noroc pe piața internă. Nu toate statele membre au adoptat aceeași abordare în materie de reglementare în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală și jocurile de noroc, în special valoarea drepturilor de proprietate pentru organizatorii de competiții sportive în raport cu manifestările pe care le organizează, precum și în ceea ce privește chestiunea drepturilor de imagine în sport.
Pentru a înțelege mai bine aceste probleme, Comisia a lansat un studiu european privind finanțarea sportului de masă. Studiul ar trebui să arate importanța reală a diferitelor surse de finanțare ale sportului de masă, cum ar fi subvențiile publice (ale autorităților naționale, regionale și locale), contribuțiile din partea gospodăriilor, contribuțiile provenite din activitatea de voluntariat, sponsorizările, veniturile mediatice și veniturile provenite din organizarea jocurilor de noroc. Rezultatele studiului vor determina dacă este necesară luarea de măsuri în acest domeniu, și în caz afirmativ, ce tip de măsuri.
3.3. Aplicarea la sport a normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat
Sportul este finanțat în diverse moduri de autoritățile publice în toate statele membre ale UE. Anumite măsuri, cum ar fi ajutoarele care se ridică la sume foarte mici, care cad sub incidența Regulamentului de minimis, pot rămâne în afara domeniului de aplicare al articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Atunci când condițiile menționate la articolul menționat sunt îndeplinite, ajutorul de stat este în principiu incompatibil cu dreptul UE, cu excepția cazului în care una din derogările de la articolul 107 din TFUE este aplicabilă. Deși ajutoarele de stat în favoarea sportului nu sunt acoperite ca atare de regulamentul general de exceptare pe categorii, acestea pot intra sub incidența anumitor dispoziții din regulamentul respectiv, caz în care acestea pot fi considerate compatibile, fără necesitatea notificării prealabile a Comisiei. În caz contrar, un nou ajutor trebuie să fie în prealabil notificat Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE și nu poate fi acordat decât după ce a făcut obiectul unei decizii favorabile din partea Comisiei. Au fost luate doar câteva decizii privind ajutoarele de stat pentru sport și, ca în alte sectoare aflate într-o situație similară, părțile interesate au solicitat în mai multe rânduri explicații suplimentare privind finanțarea infrastructurilor și a organizațiilor sportive.
3.4. Dezvoltarea regională și capacitatea de inserție profesională
Ar putea fi utilizate fonduri UE pentru finanțarea proiectelor și acțiunilor în favoarea structurilor sportive durabile. De exemplu, pentru a beneficia pe deplin de valoarea sportului ca instrument de dezvoltare locală și regională, de regenerare urbană, de dezvoltare rurală, de ocupare a forței de muncă, de creare de locuri de muncă, precum și de integrare a pieței forței de muncă, fondurile structurale pot susține investițiile conforme priorităților fixate în programele operaționale. Părțile interesate la nivel regional (orașe și regiuni) joacă un rol esențial în finanțarea sportului și accesul la sport și ar trebui să fie din ce în ce mai implicate în discuțiile la nivelul UE aferente acestui subiect.
4. ORGANIZAREA SPORTULUI
4.1. Promovarea bunei guvernanțe în sport
Buna guvernanță în sport este o condiție pentru autonomia și autoreglementarea organizațiilor sportive. Deși nu este posibilă definirea unui model unic de guvernanță în sportul european, ținând cont de diversitatea disciplinelor și de existența diferențelor naționale, Comisia estimează că anumite principii interrelaționate stau la baza guvernanței sportului la nivel european, cum ar fi autonomia în limitele legii, democrația, transparența procesului decizional și obligația de justificare a deciziilor luate, precum și posibilitatea oferită tuturor părților interesate de a fi reprezentate. Buna guvernanță în sport este indispensabilă pentru a face față provocărilor privind sportul și cadrul juridic al UE.
4.2. Specificitatea sportului
Specificitatea sportului, un concept juridic stabilit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de care instituțiile europene au ținut deja cont în numeroase situații, și care a fost abordată în detaliu în Cartea albă privind sportul și în documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei, este în prezent recunoscută de articolul 165 din TFUE. Ea cuprinde toate caracteristicile care dau particularitate sportului, cum ar fi, de exemplu, interdependența între concurenți și structura piramidală a competițiilor deschise. Conceptul specificității sportului este luat în considerare pentru a evalua măsura în care reglementările sportive respectă cerințele legislației UE (drepturi fundamentale, libera circulație, interzicerea discriminării, concurența, etc.).
Reglementările sportive privesc în general organizarea și buna desfășurare a sportului de performanță. Ele se află în responsabilitatea organizațiilor sportive și trebuie să fie compatibile cu legislația UE. Pentru a evalua compatibilitatea cu această legislație, Comisia analizează legitimitatea obiectivelor pe care aceste norme le urmăresc și va determina dacă efectele restrictive pe care acestea le pot avea sunt inerente urmăririi acestor obiective și proporționale cu acestea. Obiectivele legitime urmărite de organizațiile sportive pot fi legate, de exemplu, de spiritul de echitate al competițiilor sportive, de incertitudinea rezultatelor, de protejarea sănătății sportivilor, de promovarea recrutării și formării tinerilor sportivi, de stabilitatea financiară a cluburilor/echipelor de sport sau de practicarea uniformă și regulată a unui anumit sport („regulile jocului”).
În dialogul său cu părțile interesate din sport, Comisia va continua eforturile de a explica, temă cu temă, legătura între legislația UE și reglementările sportive în sportul profesionist și cel destinat amatorilor. Așa cum au solicitat statele membre și mișcarea sportivă în cadrul consultației, Comisia este angajată să sprijine o interpretare adecvată a conceptului specificității sportului și va continua să ofere orientări în acest sens. În ceea ce privește aplicarea dreptului UE în materie de concurență, Comisia va continua să aplice procedura prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1/2003.
4.3. Libera circulație și naționalitatea sportivilor
În Europa, sportul este în mod tradițional organizat la nivel național. Deși tratatul interzice discriminarea bazată pe naționalitate și consacră principiul liberei circulații a lucrătorilor, Curtea de Justiție a luat în considerare necesitatea de a păstra anumite caracteristici specifice sportului în jurisprudența sa privind componența echipelor naționale sau termenele aplicabile regulilor transferului de jucători în competițiile sportive de echipă.
În domeniul sportului profesionist, regulile care antrenează o discriminare directă (cum ar fi cotele de jucători pe baza naționalității) nu sunt compatibile cu dreptul UE. Pe de altă parte, regulile care sunt în mod indirect discriminatorii (cum ar fi cotele de jucători pregătiți pe plan local) sau care împiedică libera circulație a lucrătorilor (compensație pentru recrutarea și antrenarea tinerilor jucători), pot fi considerate compatibile în măsura în care acestea urmăresc un obiectiv legitim sau sunt necesare și proporționate pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Pe baza articolului 45 din TFUE, normele de liberă circulație se aplică numai lucrătorilor și jucătorilor profesioniști în contextul unei activități economice. Cu toate acestea, aceste norme se aplică în egală măsură sportului de amatori întrucât Comisia estimează că, în urma coroborării dispozițiilor articolelor 18, 21 și 165 din TFUE, principiul general al UE referitor la interzicerea oricărei discriminări bazate pe naționalitate se aplică sportului pentru toți cetățenii UE care fac uz de dreptul lor la liberă circulație, inclusiv a celor care exercită o activitate sportivă de amatori.
Comisia a lansat un studiu vizând să evalueze consecințele dispozițiilor tratatului privind combaterea discriminării pe criterii de naționalitate în sporturile individuale. Orientările privind libera circulație sunt furnizate într-un document de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește prezenta comunicare. Indicații suplimentare figurează în comunicarea Comisiei intitulată „Reafirmarea liberei circulații a lucrătorilor: drepturi și evoluții majore”, adoptată la 13 iulie 2010.
4.4. Regulile în materie de transferuri și activitățile agenților sportivi
În urma discuțiilor purtate cu Comisia în 2001 în contextul unui caz antitrust, un ansamblu de reguli a fost integrat în Regulamentul FIFA privind statutul și transferul jucătorilor. Transferul de jucători reține în mod regulat atenția publicului din cauza unor preocupări legate de legalitatea actelor și de transparența fluxurilor financiare implicate. Comisia estimează că a sosit timpul de a realiza o evaluare globală a regulilor de transfer în sportul profesionist din Europa.
Studiul independent privind agenții sportivi realizat în 2009 în numele Comisiei oferă o privire de ansamblu asupra activității agenților sportivi în UE. Principalele probleme identificate sunt de natură etică, cum ar fi criminalitatea financiară și exploatarea tinerilor jucători, ceea ce amenință corectitudinea competițiilor sportive și integritatea sportivilor. Studiul pune de asemenea în evidență discrepanțele privind modul în care activitățile agenților sunt reglementate de autoritățile publice și organismele private în Europa.
4.5. Integritatea competițiilor sportive
În sporturile de echipă, sistemele de acordare a licențelor pentru cluburi reprezintă un instrument prețios pentru a garanta integritatea competițiilor. Ele constituie, de asemenea, un mijloc eficace de promovare a bunei guvernanțe și a stabilității financiare. Comisia salută adoptarea de măsuri destinate să consolideze spiritul de fair play pe plan financiar în fotbalul european, amintind în același timp că aceste măsuri trebuie să respecte regulile privind piața internă și concurența.
Aranjarea meciurilor violează etica și integritatea sportului. Fie că sunt legate de influențarea pariurilor sau de atingerea obiectivelor sportive, ele reprezintă o formă de corupție și sunt astfel sancționate de dreptul penal național. Rețelele criminale internaționale joacă un rol în organizarea meciurilor aranjate asociate pariurilor ilicite. Datorită popularității mondiale a sportului și naturii transfrontaliere a activităților de pariuri, problema depășește adesea competența autorităților naționale. Părțile interesate din sport lucrează cu societățile de pariuri publice și private la elaborarea unor sisteme de alertă rapidă și programe educaționale, cu rezultate ambivalente. Comisia va coopera cu Consiliul Europei la analizarea factorilor care ar putea contribui la o abordare mai eficientă a problemei aranjării meciurilor la nivel național, european și internațional. Integritatea în sport este, de asemenea, una din problemele care vor fi adresate în viitoarea consultare a Comisiei privind prestarea serviciilor de jocuri de noroc on-line în UE.
4.6. Dialogul social european în sectorul sportului
Dialogul social reprezintă o piatră de temelie a modelului social european și oferă angajatorilor, sportivilor și lucrătorilor din domeniul sportiv posibilitatea de a modela relațiile profesionale în sectorul sportului prin intermediul unui dialog autonom în cadrul legislativ și instituțional al UE. Un comitet de dialog social european a fost stabilit în sectorul fotbalului profesionist în 2008. În cadrul comitetului s-au înregistrat progrese în direcția stabilirii unor cerințe contractuale minime pentru jucătorii de fotbal.
În plus, mai multe organizații europene de parteneri sociali și-au exprimat interesul pentru crearea unui comitet de dialog social pentru ansamblul sectorului de sport și activități de agrement. Comisia încurajează această creație și invită partenerii sociali să consolideze în continuare reprezentativitatea la nivelul UE. Ea va propune o fază de testare pentru a facilita introducerea unui astfel de dialog.
5. COOPERAREA CU ȚĂRILE TERȚE ȘI ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE
Tratatul de la Lisabona invită Uniunea și statele membre să favorizeze cooperarea cu țările terțe și organizațiile internaționale competente în domeniul sportului. Ținând cont de organizarea continentală a sportului și de consensul reînnoit privind extinderea, cooperarea cu țări terțe europene, în special țările candidate și potențial candidate și Consiliul Europei ar trebui să constituie o prioritate.
6. CONCLUZII
În opinia Comisiei, complexitatea propunerilor în domeniul sportului necesită o menținere a structurilor de cooperare informală între statele membre pentru a asigura continuitatea schimbului de bune practici și diseminarea rezultatelor. Comisia va continua să furnizeze sprijin grupurilor de lucru neoficiale din domeniul sportului pe care statele membre doresc să le mențină sau să le creeze și care vor continua să prezinte rapoarte directorilor responsabili din domeniul sportului din UE.
Parlamentul European și Consiliul sunt invitate să sprijine propunerile formulate în prezenta comunicare privind sportul și să indice prioritățile lor pentru activități viitoare.
Bibliografie
Cărți:
Bouroșu, Alina, Fonduri structurale. Probleme, soluții și perspective pentru România, în Mirela Cerchez, Evaluarea programelor și politicilor publice, Iași, Editura Polirom, 2009, pp. 175-201.
Maghette, Paul, Europa politică. Cetățenie, constituție, democrație, Iași, Institul European, 2003.
Surse de internet:
http://europa.eu/
http://ec.europa.eu/
http://www.consilium.europa.eu
http://www.wada-ama.org/en/
http://www.farenet.org/
http://eur-lex.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu
http://www.ombudsman.europa.eu
http://www.fonduricomunitare.ro
http://www.euractiv.ro
http://post.mt.ro
http://www.seap.usv.ro
http://www.fonduri-structurale.ro
http://www.fedr.eu
http://www.fseromania.ro
http://www.fonduri-ue.ro
http://www.oiposdrubi.ro
http://administraresite.edu.ro
http://legestart.ro
http://www.ratb.ro
http://www.cdep.ro
http://discutii.mfinante.ro
http://eufinantare.info
http://www.oirposdru-vest.ro
http://www.clr.ro
http://www.northsea-cycle.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Fondurile Structurale In Domeniul Sportiv (ID: 140378)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.