Fondurile Europene, Sursa DE Finanțare Nerambursabila Pentru Tarile Nou Aderate LA Uniunea Europeana

Introducere

Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplinește criteriile democratice, politice si economice pentru dobândirea calității de membru.

În urma mai multor extinderi, UE a crescut de la sase la 27 de membri. Alte state candidează la aderare.

Fiecare tratat ce admite un nou membru necesită aprobarea în unanimitate a tuturor statelor membre. De asemenea, înaintea fiecărei extinderi, UE va evalua propria capacitate de absorbție a noilor membri, precum si abilitatea propriilor instituții de a funcționa corespunzător în continuare.Extinderile succesive au întărit democrația, au securizat Europa si au sporit potențialul comercial si de crestere economică.

Condițiile pentru statutul de membru

a. Condiții legale

Integrarea europeană a fost dintotdeauna un proces politic și economic deschis tuturor țărilor europene pregătite să adere la tratatele fondatoare și să preia în întregime legislația UE. În conformitate cu articolul 237 din Tratatul de la Roma, „orice stat european poate aplica pentru a deveni membru al Comunității”.

Articolul F din Tratatul de la Maastricht adaugă faptul că statele membre trebuie să aibă „sisteme de guvernare […] bazate pe principiile democrației.”

b. „Criteriile de la Copenhaga”

În 1993, în urma cererilor formulate de către fostele țări comuniste de a adera la Uniune, Consiliul European a stabilit trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru. La momentul aderării, noii membri trebuie să aibă:

instituții stabile ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților;

o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii;

capacitatea de a prelua obligațiile de membru, inclusiv sprijinirea obiectivelor Uniunii. Trebuie să aibă o administrație publică capabilă să aplice și să administreze în practică legislația UE.

c. Procesul de aderare

Negocierile de aderare se poartă între fiecare stat candidat și Comisia Europeană, care reprezintă UE. După încheierea acestora, decizia de a permite unui nou stat să adere la UE se ia unanim de către statele membre în cadrul Consiliului. Parlamentul European trebuie să dea avizul conform printr-un vot pozitiv cu majoritatea absolută a membrilor. Toate tratatele de aderare trebuie ulterior ratificate de către statele membre și țările candidate conform procedurilor constituționale ale fiecărei țări.

Pe parcursul perioadei de negociere, țările candidate primesc ajutor din partea UE pentru facilitarea creșterii economice. În cazul aderării celor 10 țări în 2004, acesta a constat într-un pachet de 41 de miliarde de euro, având ca principal scop finanțarea proiectelor structurale, astfel încât nou-veniții să-și poată îndeplini obligațiile de membru.

CAPITOLUL I

Agricultura și Politica Agricolă Comună în spațiul european

1.1. Agricultura României versus agricultura Uniunii Europene

Agricultura constituie o ramură economică de interes național si european chemată să asigure securitatea hranei pentru populație și să producă pentru export. Ea este însă supusă unor fenomene naturale și economice care influențează direct producția agricolă, cum sunt: calamitați naturale, dăunători, variația prețurilor produselor agricole. Pentru a contracara efectele negative ale acestor fenomene și pentru a-i asigura condiții corespunzătoare de activitate si dezvoltare, agricultura are nevoie de un important sprijin din partea statului.

În țările dezvoltate programele privind agricultura se bazează pe sprijinul financiar acordat de stat cu titlu nerambursabil . Finanțarea bugetară acordată pentru agricultură susține interesele unor categorii de producători sau de consumatori, protejează piața internă de concurența străină sau ajută la cucerirea unor piețe externe pentru lansarea surplusului de produse agricole.

Țarile membre ale Uniunii Europene beneficiază de ajutoare financiare publice pentru agricultură din două surse: prima din bugetele naționale, iar cea de a doua din fonduri structurale comunitare.

În privința țărilor candidate la aderare ,din punct de vedere legal, P.A.C. trebuie aplicată și in statele care vor deveni membre ale Uniunii, cheltuielile privind P.A.C. sunt stabilite pe premisa că aceste țări nu vor participa imediat la politica agrară comună ; prețurile din țările candidate fiind mai reduse decat cele din U.E.

În țările în curs de dezvoltare, necesitățile de finantare a agriculturii de către autoritatea publică sunt mai reduse, având in vedere resursele limitate de care dispun aceste state. Acestea sunt îndreptate spre finanțarea unor lucrări de irigații, apărarea împotriva inundațiilor , combaterea dăunătorilor, sistematizare rurală. Aceste resurse sunt completate cu credite interne pentru nevoile producției, pentru susținerea și stocarea producției până la desfacere. Acestea mai primesc și credite externe și asistență financiară de la Banca Mondială.

În România, agricultura este considerată prioritate națională strategică; în politica economică a acestei ramuri se urmarește consolidarea proprietății private și asigurarea piețelor agricole. În “Strategia Națională de Dezvoltare Economică a României pe termen mediu” se arată că rezultatele obținute prin aplicarea măsurilor de reformă în sectorul agricol trebuie consolidate, avându-se în vedere securitatea alimentară a populației si necesitatea modernizării satului românesc. Se va urmări și stimula formarea de exploatații agricole de dimensiuni optime, eficiente din punct de vedere economic; vor fi promovate politici de produs vizând sprijinirea creșterii eficienței economice de la producție până la comercializarea pe piața internă și externă.Prin politica financiară pentru agricultură se urmărește să se creeze un sistem eficient de sprijinire a agriculturii folosind forme și instrumente specifice. 

În perioada 1997-2000 a fost folosit sistemul de cupoane valorice și sistemul unor prime si subvenții pentru achiziționarea de tractoare și mașini agricole sau procurarea de semințe si material săditor certificat.

Începand cu anul 2001 finanțarea agriculturii din fonduri publice s-a realizat cu instrumente și mecanisme financiare noi, instrumente aliniate celor folosite in politica agricolă comună a Uniunii Europene.

1.2. Premisele apariției și aplicării Politicii Agricole Comune(P.A.C.)

Politica agricolă comună (PAC)

Obiectivele PAC, astfel cum au fost stipulate în Tratatul de la Roma din 1957, au fost în mare parte îndeplinite: asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă; stabilizarea pieței; aprovizionarea consumatorilor la prețuri rezonabile; modernizarea infrastructurii agricole. Și alte principii adoptate de-a lungul timpului au funcționat bine. Consumatorii se bucură de siguranța ofertei, iar prețurile produselor agricole sunt menținute la un nivel stabil, protejate de fluctuațiile de pe piața mondială. Bugetul destinat PAC este cunoscut sub numele de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA).

Cu toate acestea, PAC a fost o victimă a propriei sale reușite. Producția a crescut mult mai rapid decât consumul, exercitând o presiune considerabilă asupra bugetului UE. Pentru a rezolva această problemă, politica agricolă a trebuit redefinită. Această reformă începe să dea rezultate. Producția a fost încetinită. Agricultorii sunt în prezent încurajați să folosească metode agricole durabile care să ocrotească mediul, să protejeze zonele rurale și să contribuie la ameliorarea calității și siguranței alimentare.

Noul rol al populației agricole este acela de a asigura un anumit nivel al activității economice în fiecare zonă rurală și de a proteja diversitatea peisajului rural european. Această diversitate, împreună cu relația armonioasă a oamenilor cu natura, recunoscută ca o veritabilă „civilizație rurală”, constituie o parte importantă a identității europene.

Uniunea Europeană ar dori ca Organizația Mondială a Comerțului (OMC) să pună mai mult accent asupra calității alimentelor, să sublinieze principiul precauției și să urmărească bunăstarea animalelor. De asemenea, Uniunea Europeană a început reforma politicii sale în domeniul pescuitului. Scopul este de a reduce supraîncărcarea flotelor sale de pescuit, de a proteja stocurile de pește și de a asigura sprijinul financiar ce le-ar permite comunităților de pescari să întreprindă și alte activități economice.

În ansamblul politicilor comunitare , politica agricolă a fost prioritară, dar și cea mai importantă. Un exemplu edificator este faptul că în bugetul Comunitații, de la lansarea P.A.C. și până astăzi, pentru finanțarea cheltuielilor agricole au fost alocate aproape jumătate din fondurile totale.

CAPITOLUL II

Fonduri europene

2.1 Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală(F.E.A.D.R.)

Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală este un fond european post aderare. Investițiile care vor putea primi fonduri nerambursabile prin F.E.A.D.R. nu sunt stabilite cu exactitate,însă există propuneri pentru stabilirea acelor investiții eligibile.

Politica Agricolă Comună ,pe care țara noastră o va urma odată cu integrarea în Uniunea Europeană constă într-o serie de măsuri , majoritatea legate de dezvoltarea rurală.

Potrivit reglementării Consiliului Europei privind finanțarea politicii agricole comune s-au creat două fonduri europene pentru agricultură, numite F.E.G.A.(Fondul European de Garntare Agricolă) pentru finanțarea măsurilor de marketing și F.E.A.D.R.( Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) pentru finanțarea programelor de dezvoltare rurală.

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit înființată în februarie 2006, pe lângă derularea programului SAPARD, va asigura implementarea tehnică și financiară a Fondului European pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) și a Fondului European pentru Pescuit (F.E.P.).Modul în care aceste fonduri vor finanța concret investițiile este dat de către Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013.

În urma definitivării Planului Național Stratgic 2007-2013 s-au conturat patru direcții prioritare pentru finanțare prin F.E.A.D.R.

Se va urmări restructurarea și dezvoltarea producției agricole și silvice, dar și a industriilor prelucrătoare aferente.Toate acestea vor ține cont de îmbunătațirea competențelor profesionale, de un management durabil și de respectarea exigențelor de mediu.

O componentă asupra căreia Uniunea Europeană pune accent este cea de biodiver-sitate și conservare a naturii, care se va materializa prin sprijinirea conservării și dezvoltării pădurii, asigurarea unei ocupări echilibrate a teritoriului și dezvoltarea practicilor de management durabil al terenurilor agricole și forestiere.

O altă prioritate o au și investițiile în dezvoltarea infrastructurii și serviciilor rurale, o mai mare importanță acordată multifuncționalității economice a zonelor rurale, dar și conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și arhitectural.

O a patra direcție se va ocupa de implementarea unor strategii locale de dezvoltare pentru îmbunatățirea guvernării administrative la nivel rural.

2.2 Fondul European pentru Pescuit( F.E.P.)

Fondul European pentru Pescuit va implementa Politica Comună de Pescuit care se referă la asigurarea pe termen lung a activităților de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice , la dimensionarea flotelor de pescuit, percum și dezvoltarea și îmbunatățirea vieții marine, a lacurilor și zonelor de coastă afectate de activitățile intensive de pescuit si acvacultură.

Sprijinul acordat prin F.E.P. poate fi directionat pe cinci prioritați dintre care cele mai importante sunt: reabilitarea flotei de pescuit, acvacultura,dar și dezvoltarea sustenabilă a zonelor de pescuit costalier.

F.E.P. ajută la realizarea durabilității economice, sociale și de mediu prin reducerea efortului de pescuit și protejarea mediurmărească bunăstarea animalelor. De asemenea, Uniunea Europeană a început reforma politicii sale în domeniul pescuitului. Scopul este de a reduce supraîncărcarea flotelor sale de pescuit, de a proteja stocurile de pește și de a asigura sprijinul financiar ce le-ar permite comunităților de pescari să întreprindă și alte activități economice.

În ansamblul politicilor comunitare , politica agricolă a fost prioritară, dar și cea mai importantă. Un exemplu edificator este faptul că în bugetul Comunitații, de la lansarea P.A.C. și până astăzi, pentru finanțarea cheltuielilor agricole au fost alocate aproape jumătate din fondurile totale.

CAPITOLUL II

Fonduri europene

2.1 Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală(F.E.A.D.R.)

Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală este un fond european post aderare. Investițiile care vor putea primi fonduri nerambursabile prin F.E.A.D.R. nu sunt stabilite cu exactitate,însă există propuneri pentru stabilirea acelor investiții eligibile.

Politica Agricolă Comună ,pe care țara noastră o va urma odată cu integrarea în Uniunea Europeană constă într-o serie de măsuri , majoritatea legate de dezvoltarea rurală.

Potrivit reglementării Consiliului Europei privind finanțarea politicii agricole comune s-au creat două fonduri europene pentru agricultură, numite F.E.G.A.(Fondul European de Garntare Agricolă) pentru finanțarea măsurilor de marketing și F.E.A.D.R.( Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) pentru finanțarea programelor de dezvoltare rurală.

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit înființată în februarie 2006, pe lângă derularea programului SAPARD, va asigura implementarea tehnică și financiară a Fondului European pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) și a Fondului European pentru Pescuit (F.E.P.).Modul în care aceste fonduri vor finanța concret investițiile este dat de către Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013.

În urma definitivării Planului Național Stratgic 2007-2013 s-au conturat patru direcții prioritare pentru finanțare prin F.E.A.D.R.

Se va urmări restructurarea și dezvoltarea producției agricole și silvice, dar și a industriilor prelucrătoare aferente.Toate acestea vor ține cont de îmbunătațirea competențelor profesionale, de un management durabil și de respectarea exigențelor de mediu.

O componentă asupra căreia Uniunea Europeană pune accent este cea de biodiver-sitate și conservare a naturii, care se va materializa prin sprijinirea conservării și dezvoltării pădurii, asigurarea unei ocupări echilibrate a teritoriului și dezvoltarea practicilor de management durabil al terenurilor agricole și forestiere.

O altă prioritate o au și investițiile în dezvoltarea infrastructurii și serviciilor rurale, o mai mare importanță acordată multifuncționalității economice a zonelor rurale, dar și conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și arhitectural.

O a patra direcție se va ocupa de implementarea unor strategii locale de dezvoltare pentru îmbunatățirea guvernării administrative la nivel rural.

2.2 Fondul European pentru Pescuit( F.E.P.)

Fondul European pentru Pescuit va implementa Politica Comună de Pescuit care se referă la asigurarea pe termen lung a activităților de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice , la dimensionarea flotelor de pescuit, percum și dezvoltarea și îmbunatățirea vieții marine, a lacurilor și zonelor de coastă afectate de activitățile intensive de pescuit si acvacultură.

Sprijinul acordat prin F.E.P. poate fi directionat pe cinci prioritați dintre care cele mai importante sunt: reabilitarea flotei de pescuit, acvacultura,dar și dezvoltarea sustenabilă a zonelor de pescuit costalier.

F.E.P. ajută la realizarea durabilității economice, sociale și de mediu prin reducerea efortului de pescuit și protejarea mediului marin.

Obiectivele care trebuie atinse prin derularea acestor fonduri in România sunt faci-litarea implementării Politicii Comune de Pescuit, diversificarea activităților in comunitățile pescărești.

Gradul de susținere financiară prin F.E.P. este de maxim 40% din valoarea proiectului pentru creșterea capacităților sau inființarea unităților de producție. Însă, pentru acele proiecte care vizează investiții pentru interes colectiv, instruiri, acțiuni de promovare dar și pentru proiecte pilot, gradul de susținere este cuprins intre 80% și 100% .

În ceea ce privește Fondul European pentru Pescuit, Agenției de Plăți pentru Dez-voltare Rurarală și Pescuit i-a fost atribuită funcția de lata și, in condițiile delegării în baza unui acord interinstituțional, și funcția de implementare aferentă acestui fond.

Fondul European pentru Pescuit este structurat pe cinci axe prioritare:

adaptarea flotei de pescuit a Comunității;

acvacultura, pescuitul intern, procesare si marketing;

măsuri de interes comun;

dezvoltarea durabila a zonelor de pescuit;

asistență tehnică.

2.3 Mecanismele de finantare accesibile fermierului in Uniunea

Europeana

2.3.1 Plăți Directe pe Hectar

Plățile Directe pe Hectar au fost introduse în 2007 și vor fi susținute din fondurile Uniunii Europene.Suma dată în 2007 va fi de circa 50 euro/hectar ;această sumă va crește treptat, in fiecare an, până în anul 2013, când va ajunge la peste 200 euro/hectar pe an.

Banii se vor da celor care lucrează pământul, proprietari sau arendași,în urmatoarele condiții:

– suprafața de teren agricol lucrată( teren arabil,pășune, vie, livadă) să fie de cel puțin un hectar, impărțită în parcele de cel putin 30 ari;

– pământul să fie înscris în Registrul Fermelor;

– proprietarul sau arendașul să depună o cerere până la data de 15 mai a fiecărui an.

Instituția care va acorda Plățile Diecte pe Hectar este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură( APIA)

2.3.2 Plăți Naționale Complementare

Plățile Naționale Complementare au fost introduse tot în 2007 și se vor adăuga la Plățile Directe pe Hectar. Deosebirea este că Plățile Naționale Complementare vor fi plătite de către statul român, din bugetul Ministerului Agriculturii.

Plățile Naționale Complementare vor fi date pe suprafața cultivată, respectiv pe cap de animal, conform modelului european.

Se vor da plăți naționale complementare pentru cele mai importante culturi agricole din România, astfel:

– pentru grupa I ( grâu, secară, orz,orzoaică, ovăz, floarea soarelui, porumb, rapită, leguminoase boabe) se vor da in jur de 30 euro/ hectar pe an

– pentru grupa II ( sfeclă de zahăr, soia, hamei, orez, tutun, in, cânepă) se vor da 216 euro/hectar pe an.

Se vor da de asemenea plăți naționale complementare pentru animalele din fermele care produc pentru piată,astfel:

– pentru vaci de lapte ( circa 6,5 mil.lei vechi/cap de animal, plată condiționată de calitarea laptelui);

– pentru tăurași la îngrasat ( 7 mil.lei vechi/ cap de animal. Dacă tăurașul are peste 500kg);

– pentru bovine adulte predate la abator ( circa 4,5 mil.lei vechi/cap de animal);

– pentru oi și capre (200 000 lei vechi/cap de animal).

Plățile Naționale Complementare vor ajunge la fermieri tot prin intermediul APIA. Ele pot fi majorateîin funcție de resursele bugetare și de nevoile producătorilor agricoli.

2.3.3 Fonduri pentru Dezvoltare Rurală

Fondurile pentru Dezvoltare Rurală reprezintă banii europeni care vor fi dați Româ- niei pentru investițiile în agricultură si dezvoltare rurală.Conform negocierilor dintre România și Uniunea Europeană,țara noastră va beneficia de circa 7,5 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, ceea ce înseamnă 1,07 miliarde de euro pe an. La acești bani se adaugă contribuțiile statului român,în funcție de tipurile de investiții care vor fi realizate.

Fondurile pentru Dezvoltarea Rurală sunt asemanătoare cu fondurile SAPARD, dar dar au ceva in plus: sunt de circa șase ori mai mari; se adresează mai multor beneficiari, inclusiv micilor fermieri și intreprinzători; vor putea fi obținute mai simplu.

Fondurile pentru Dezvoltarea Rurală se adresează deopotrivă micilor fermieri, aso- ciațiilor de fermieri, tinerilor,întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul agricol și silvic dar și din servicii și mica industrie),unităților de procesare, proprietarilor de păduri, agricultorilor din zona de munte, consiliilor locale.

Aceste fonduri se împart in patru mari direcții. Fiecare direcție ( axa) are mai multe măsuri.

~ Creșterea competitivității sectorului agricol și forestier- 3,25 miliarde euro (45%din total)

Măsuri: 

– sprijin pentru ferme de semi-subzistență ( circa 85 000 de ferme mici vor primi 1 500 euro/an, timp de 3 ani, dacă își fac un plan de modernizare);

– modernizarea exploatațiilor agricole ( 16 000 de exploatații agricole vor primi în jur de 70 000 euro/proiect);

– înființarea de ferme de către fermieri sub 40 de ani (până la 40 000 euro/fermă, conform proiectului depus) ;

– spijinirea înființării grupurilor de producători agricoli ( 750 de grupuri de producători vor primi circa 250 000 euro/proiect) ;

– formare profesională și informare (140 000 de fermieri vor fi instruiți).

~Gospodărirea terenurilor agricole și silvice – 1,8 miliarde euro (25% din total)

Măsuri:

– sprijin pe suprafața pentru zonele defavorizate, în principal zona de munte ( circa 370.000 de fermieri vor primi suplimentar între 25 si 250 euro/hectar/an);

– sprijin pentru pajiști și fânețe(95 euro/hectar/an);

– sprijin pentru prima împădurire a terenului agricol ( 36 000 de hectare vor beneficia de fonduri de 5 000 euro/hectar).

~Îmbunătațirea calității vieții în mediul rural – 2,12 miliarde euro( 30% din total)

Măsuri:

– diversificarea activităților neagricole( meștesuguri, artizanat, produse tradiționale, turism rural) (19 000 de beneficiari vor primi 10 000 euro/proiect);

– investitii în mici întreprinderi la țară – frizerii,reparații de utilaje agricole( 3 800 de mici întreprinderi vor fi finanțate cu 20 000 euro/proiect);

– renovarea satelor ( 1 200 de consilii locale vor primi câte 1 milion de euro pentru drumuri comunale, restaurarea construcțiilor cu valoare istorică și culturală).

~Programul LEADER – 0,18 miliarde euro ( 2,5 % din total)

Măsuri:

-se va finanța crearea de Grupuri de Acțiune Locală care vor sprijini proiectele de dezvoltare ale satelor;

– pentru pescuit va exista un fond special de 263 milioane de euro pentru perioada 2007- 2013( aproximativ 9 250 miliarde lei vechi). Cea mai mare parte din acești bani va fi alocată pentru: -crearea fermelor de acvacultură;

-modernizarea bărcilor și navelor de pescuit;

-finanțarea asociațiilor de pescari.

2.3.4 Ajutorul de stat

Fondurile pentru Dezvoltare Rurală vor veni prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală si Pescuit (APDRP- fosta Agenție SAPARD). APDRP are 42 de oficii județene, la care se vor putea depune proiecte începând cu primavara anului 2007.

Ajutorul de Stat reprezintă subvențiile și creditele date de Ministerul Agriculturii începand cu 2007 pentru sprijinirea cultivării pământului și a creșterii animalelor.

Ajutorul de Stat se va acorda sub formă de:

– credite pentru producția agricolă, ajutor pentru semințe și material săditor,subvenții pentru tratamente fitosanitare, prime pentru asigurarea culturilor, sprijin pentru înființarea plantațiilor de vița de vie și pomi , subvenții pentru irigații( în sectorul vegetal);

– sprijin pentru cumpărarea de animale de rasă și de reproducători, credite pentru productțe,subvenții pentru centrele de însamanțare ale asociațiilor de producători( pentru sectorul zootehnic).

Ajutorul de Stat va fi distribuit prin intermediul APIA și al Direcțiilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR).

2.3.5 Mecanisme de Piață

Mecanismele de piață reprezintă acțiunile de protejare a producătorilor agricoli atăt în raport cu concurența din afara Uniunii Europene , cât și împotriva modificărilor de prețuri la produsele agroalimentare.

Principalele mecanisme de piață care vor fi aplicate in România din 2007 sunt:

Prețul de intervenție- reprezintă acțiunea de cumpărare sau vânzare pe piață de către stat a unor cantități de produse pentru a proteja producătorii și piața în condiții de supra-producție sau subproducție. Acest mecanism este prevăzut în primul rând pentru cereale și va asigura un preț corect.

Subvențiile la export- reprezintă sume de bani care se dau exportatorilor români care vând mărfuri agroalimentare .

Mecanismele de piață intra în atribuțiile APIA.

    În perioada 2007-2013 , aproximativ 12 miliarde euro vor veni de la Uniunea Europeană pentru agricultură și dezvoltare rurală. Această suma reprezinta 40% din toate fondurile acordate României de către Uniunea Europeană pentru următorii 7 ani. 

CAPITOLUL III

FONDURI STRUCTURALE DESTINATE AGRICULTURII ROMÂNEȘTI

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, Romania va putea accesa programele de finanțare destinate agriculturii, prin intermediul a două fonduri structurale – Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA) și Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală(FEADR), acestea venind în continuarea programului SAPARD derulat în anii anteriori.

Folosirea banilor din cele două fonduri constituite în cadrul PAC , respectiv FEGA și FEADR se va realiza prin intermediul a doua agenții de plăți in agricultură, ce au drept scop facilitarea accesului fermierilor la orice formă de sprijin financiar, fie intern sau extern și indeplinirea pas cu pas a angajamentelor asumate față de UE: Agenția de Plăți si Intervenții în Agricultură care se va ocupa de fondurile gestionate prin FEGA și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, care se va ocupa de fondurile FEADR și FEP.

FEGA face parte din bugetul general al Comunității Europene , volumul acestuia împreună cu celelalte fonduri pentru sprijinul agriculturii reprezentând aproximativ jumătate din bugetul general al UE. În aceste condiții apare ca o necesitate asigurarea credibilității PAC iportant find să se implementeze sisteme adecvate prin care să se asigure cheltuirea într-o manieră corectă și transparentă a acestor fonduri.În acest context, fiecare stat membru trebuie să implementeze sisteme IT adecvate prin care să asigure administrarea și controlul sprijinului financiar acordat fermierilor.

Prin implementarea sistemului integrat de administrație și control IACS, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură va deține toate elementele materiale pentru acreditarea ca agenție de plăți. Astfel va fi deplin capabilă să implementeze prevede- rile din PAC referitoare la modalitățile de utilizare a fondurilor FEGA, care să fie cheltuite într-o manieră corectă. Implementarea și finalizarea la termenele stabilite a sistemului integrat de administrare și control (IACS) pentru agricultură în România, prin realizarea componențelor informatice, reprezintă o etapă importantă în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană,preocupare constantă pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pentru Agențiile de Plăți înființate în acest scop. Odată cu acreditarea APIA ca agenție de plăți, prevederile PAC ale Uniunii Europene vor permite acordarea alocațiilor de sprijin pentru fermieri( plăți directe) într-un mod corect și transparent.

Sistemul Integrat de Administrare și Control(IACS) este dezvoltat de către compania SIVECO România , în cooperare cu ABG Ster – Projekt și este sistemul principal de evidență și contol al agenției pentru plăți directe și al măsurilor de dezvoltare rurală, cuprinzand o bază de date a cererilor de subvenție , un sistem de identificare a parcelelor agricole (LIPS), un registru al fermelor și un sistem de con-troale(administrative, încrucișate, la fața locului, prin teledetecție). Prin sistemul informatic vor putea fi stabilite și urmărite acțiunile de control pe teren, acțiunile de verificare încrucișată și verificările de conformitate. Selecția zonelor, fermelor și a fermierilor care vor fi controlati se va face pe baza unor criterii multiple, printre care selecția aleatoare în proporție de 20%, selecție pe baza abaterilor înregistrate.

Prin implementarea sistemului integrat de administrație și control IACS, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură va deține toate elementele materiale pentru acreditarea ca agenție de plăți. Astfel va fi deplin capabilă să implementeze prevede- rile din PAC referitoare la modalitățile de utilizare a fondurilor FEGA, care să fie cheltuite într-o manieră corectă. Implementarea și finalizarea la termenele stabilite a sistemului integrat de administrare și control (IACS) pentru agricultură în România, prin realizarea componențelor informatice, reprezintă o etapă importantă în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană,preocupare constantă pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pentru Agențiile de Plăți înființate în acest scop. Odată cu acreditarea APIA ca agenție de plăți, prevederile PAC ale Uniunii Europene vor permite acordarea alocațiilor de sprijin pentru fermieri( plăți directe)îintr-un mod corect și transparent.

În primii trei ani de lucru în România plățile se vor face în baza unei scheme relativ simple, de plată unică pe suprafață-SAPS (Single Area Payment System). Plățile către fermieri, utilizatorii parcelelor de teren agricol , se bazează pe suprafața de teren agricol pentru care fermierul face solicitare de sprijin, iar aceștia trebuie să îndeplinească o serie de criterii specifice înainte de a primi plata solicitată.

Va deveni operatională funcția de monitorizare permenentă a stării oricarei solicitări de sprijin, cu timp scurt de răspuns și maximă completitudine și precizie- se va ști cât s-a platit ca sprijin pentru fiecare fermier, când s-a depus solicitarea de sprijin și pentru care terenuri agricole, care sunt criteriile de eligibilitate pentru fiecare destinatar al alocatiilor de sprijin,în orice moment și care este eficiența fondurilor cheltuite.

CAPITOLUL IV

Finanțarea nerambursabilă și rolul ei

4.1 De ce se acordă finanțări nerambursabile?

Finanțările nerambursabile sunt destinate sprijinirii desfășurării unor activități din domenii pentru care, din cauza unor situații conjuncturale, nu există resurse de finan- țare suficiente accesibile în mod curent sau din domenii în care există în mod tradiți-onal o nevoie de resurse financiare mai mare decât disponibilitățile, de exemplu acti- vitățile cu caracter social.

Sistemul finanțărilor nerambursabile publice externe este una din componentele mecanismelor mai ample de colaborare dintre diverse state, el având caracterul unui ajutor acordat pentru sprijinirea rezolvării unor situații excepționale în care statul beneficiar al unui ajutor nu are expertiza sau resursele umane și materiale necesare pentru a încerca o rezolvare eficientă pe cont propriu.Din acest motiv , resursele fi- nanciare propriu-zise sunt însoțite de o întreagă metodologie specifică care trebuie respectată în procesul de acordare a finanțărilor.

4.2 Funcționarea sistemului finanțărilor nerambursabile

Etapele în demararea și derularea unui program de finanțare nerambursabilă sunt:

În prima etapa finanțatorul stabilește , în colaborare cu autorități ale statului, do-meniul sau domeniile vizate și obiectivele pe care intenționează să le realizeze, acti- vitațile și beneficiarii potențiali pe care este dispus să-i finanțeze din resursele sale.

În această etapă este elaborată metodologia care va permite selecția prin licitație publică de proiecte și finanțarea efectivă a activităților care asigură îndeplinirea în condiții cât mai bune a obiectivelor finanțatorului.

Etapa a doua este reprezentată de licitația de proiecte. Finanțatorul lansează în mod public programul de finanțare respectiv, oferind tuturor celor interesați un pachet informativ care conține un ghid al programului și o cerere de finanțare; in cazul anumitor proiecte de finanțare, pachetul informativ include și alte documente (modelul de plan de afaceri acceptat de finanțator, nivelurile maxime acceptate pentru cheltuielile de natura diurnelor).

După expirarea perioadei de timp în care pot fi depuse proiectele, acestea sunt evaluate de către comisia de evaluare constituită în prima etapă, fiecărui proiect fiindu-i acordat un anumit punctaj,îin funcție de lista de criterii utilizată de comisie.

Proiectele sunt apoi ierarhizate descrescător în funcție de punctajul obținut, fiind declarate câștigătoare proiectele care au obținut punctajele cele mai mari și care solicită ,în total, o sumă mai mică sau egală cu bugetul oferit de finanțator pentru programul de finanțare respectiv.

Cea de-a patra etapă este reprezentată de perioada de implementare a proiectelor pentru care a fost obținută finanțarea nerambursabilă.

Etapa finală este cea de evaluare.

Mulți căutători de finanțare sunt atât de concentrați pe prezent încât uită că finan-țatorul acordă o mai mare atenție proiectelor care îi solicitaăo “ finanțare susținută”.

CAPITOLUL V

Politica de dezvoltare rurală 2007-2013

5.1. Agricultura României ca sursă de venit a gospodăriilor rurale

Sărăcia și veniturile reduse ale populației rurale reprezintă deja „locuri comune” in discursul public. Pentru marea majoritate a gospodăriilor rurale principalele surse de venit le reprezintă transferurile sociale, din care cea mai mare pondere o au pensiile. Acestea sunt considerate a fi cea mai importanta sursă de venit de către aproape 50% din gospodării, în timp ce salariile reprezintă principala sursă , iar veniturile bănești din producția agricolă pentru numai 7% din gospodăriile rurale. De altfel, numai o mică parte din gospodăriile rurale (aproximativ 17%) vând produse agricole, în timp ce pentru marea majoritate acestea constituie o resursă destinată exclusiv consumului propriu, și totodată principalul mijloc de subzistență (25% din gospodăriile rurale asigurându-și peste 75% din consum din producția proprie).

Cea mai mare parte a gospodăriilor care vând produse o fac către firmele de colectare sau în piețele și târgurile orașelor și cele ale satelor învecinate . Următoarele două canale de vânzare sunt intermediarii și comercianții individuali, la care apelează aproximativ 19% din gospodării, și vânzările „în oraș, la ușa clientului” Datele arată că multe din gospodării nu utilizează un singur canal de vânzare, iar utilizarea unuia sau altuia din acestea este asociată în mare măsură cu suprafața de teren agricol lucrată de gospodărie. Astfel, gospodăriile mici, cu sub 0,5 hectare, preferă să vândă direct în oraș (peste 50%) – în piețe și/sau la ușa clientului, sau către intermediari/comercianți individuali. Opțiunea pentru această din urmă variantă este de obicei o consecință a costurilor de oportunitate (transport și timp) ridicate în comparație cu câștigul potențial, relativ scăzut datorită cantităților mici de produse de vânzare. De altfel, gospodăriile cu puțin pământ sunt cele care declară în cea mai mare măsură că se lovesc de dificultăți în vânzarea produselor, iar aceste dificultăți sunt cele specifice canalelor de vânzare utilizate: prețuri mici pentru produse și/sau întârzieri în primirea plăților, și cost ridicat al transportului. Gospodăriile cu suprafețe de pământ de mărime medie (între 0,5 și 2 ha) par a nu avea o preferință deosebită pentru unul sau altul din canalele de vânzare, poate cu excepția firmelor de colectare și intermediarilor. Și pentru acest tip de gospodării prețurile prea mici reprezintă o problemă, ca și faptul că au avut prea puține produse de vânzare. Totuși, este de reținut faptul că o mare parte din acest tip de gospodării declară ca nu au întâmpinat nici o dificultate în a-și vinde produsele.

5.2. Programul National pentru dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013

În urma reformei politicii agricole comune (PAC), dezvoltarea rurală a căpătat un rol tot mai important în ansamblul acțiunilor prin care sunt sprijinite zonele rurale pentru a face față provocărilor secolului XXI în materie de economie, politică socială și mediu. Zonele rurale constituie 90% din teritoriul Uniunii extinse. Noul cadru juridic evidențiază mai bine direcția de urmat, și anume creșterea economică și crearea de locuri de muncă în zonele rurale, în conformitate cu Strategia de la Lisabona, precum și îmbunătățirea dezvoltării durabile, în conformitate cu obiectivele stabilite la Göteborg în acest sens.

Politica de dezvoltare rurală se bazează, în principal, pe trei instrumente juridice: orientările strategice ale Uniunii pentru politica de dezvoltare rurală, Regulamentul Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din noul Fond European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și regulamentul de punere în aplicare al Comisiei.

Orientările strategice ale Uniunii identifică domeniile importante pentru îndeplinirea priorităților comunitare, împreună cu o serie de opțiuni pe care statele membre le-ar putea integra în planurile strategice naționale și în programele lor de dezvoltare rurală. Planurile strategice naționale transpun orientările în contextul național, ținând cont de necesitățile regiunilor, și sunt puse în aplicare prin intermediul programelor de dezvoltare rurală.

Pentru fiecare set de priorități, orientările strategice comunitare sugerează măsurile cheie care ar trebui luate. Programele naționale de dezvoltare rurală ale statelor membre au la bază șase orientări comunitare strategice care vor contribui la:

identificarea zonelor în care sprijinul comunitar acordat dezvoltării rurale generează cea mai mare valoare adăugată la nivelul Uniunii Europene;

crearea unei conexiuni cu principalele priorități la nivel european (Lisabona, Göteborg);

asigurarea coerenței cu celelalte politici comunitare, în special cu politicile de coeziune și de mediu;

luarea măsurilor conexe punerii în aplicare a noii politici agricole comune, axată pe adaptarea la evoluția pieței și necesitatea de restructurare care decurge din PAC, atât pentru vechile, cât și pentru noile state membre.

Cele șase orientări strategice sunt:

îmbunătățirea competitivității sectoarelor agricol și forestier;

îmbunătățirea mediului și a regiunilor rurale;

creșterea calității vieții în zonele rurale și încurajarea diversificării;

construirea capacității locale de ocupare a forței de muncă și de diversificare;

transpunerea priorităților în programe;

complementaritatea cu alte instrumente comunitare.

Politica de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013 pune accentul pe trei domenii care corespund celor trei axe tematice stabilite în noul regulament privind dezvoltarea rurală: îmbunătățirea competitivității sectoarelor agricol și forestier; mediul și regiunile rurale; creșterea calității vieții și diversificarea economiei în zonele rurale. O a patra axă – „Leader” – bazată pe experiența câștigată în urma inițiativelor comunitare Leader deschide noi posibilități pentru abordările locale „de jos în sus” ale problematicii dezvoltării rurale.

Noua perioadă de programare oferă o posibilitate unică de a reorienta sprijinul acordat din noul fond pentru dezvoltarea rurală către creștere economică, locuri de muncă și dezvoltare durabilă.

Regulamentul Comisiei Europene de punere în aplicare a FEADR pe perioada 2007-2013 reprezintă un set de norme detaliate privind gestionarea programelor.

Planurile strategice naționale și programele de dezvoltare rurală au fost prezentate Comisiei Europene.

Se preconizează că, în total, Comisa va aproba 94 de programe naționale sau regionale de dezvoltare rurală.

5.3. România in perioada 2007-2013

Prioritățile Axei 1, vizează în special o mai bună valorificare a potențialului rural, precum și îmbunătățirea competitivității pentru creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere. Din acest motiv 56 % din volumul total al alocărilor financiare al Axei 1 este orientat către măsurile care au ca obiectiv îmbunătățirea competitivității tuturor tipurilor de ferme. În cadrul acestui obiectiv strategic atenția cea mai mare (23%) este acordată activităților prin care se asigură adaptarea structurală a agriculturii la condițiile comunitare, încurajarea intrării pe piață a fermelor de semi-subzistență concomitent cu sprijinirea asocierii acestora în vederea comercializării producției și cu schimbarea managementului exploatațiilor agricole prin sprijinirea instalării tinerilor fermieri și a pensionării anticipate. În aceeași măsură se acordă sprijin și pentru modernizarea fermelor comerciale, adaptarea fermelor din punct de vedere economic și fizic precum și pentru îmbunătățirea infrastructurii agricole și silvice. O pre-condiție pentru intrarea pe piață și dezvoltarea economică a exploatațiilor o constituie îmbunătățirea corespunzătoare a standardelor de calitate.

Din volumul total al fondurilor Axei 1, 37 % este alocat pentru restructurarea și modernizarea sectoarelor de procesare și comercializare a produselor agricole și silvice. Se preconizează astfel, ca investițiile în procesarea și comercializarea produselor agricole și silvice să contribuie semnificativ la creșterea economică și implicit la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în mediul rural (conform experienței obținute deja în cadrul Programului SAPARD). Investițiile pentru modernizarea sectorului de procesare și comercializare sunt considerate ca fiind o necesitate care să permită fermierilor și proprietarilor de pădure să participe mai activ în cadrul lanțurilor integrate care produc valoare adăugată, în vederea îmbunătățirii raportului calitate-preț și implicit pentru sporirea veniturilor gospodăriilor rurale.

Datorită necesității adaptării la schimbările survenite ca urmare a aderării țării noastre la UE se remarcă o nevoie accentuată de informare, formare profesională și consultanță aproximativ sens în care 7% din bugetul Axei 1 este alocat acestor măsuri, importante pentru succesul întregului program. Pregătirea profesională și serviciile de consiliere vor sprijini îmbunătățirea competitivității sectorului agricol și forestier, precum și intrarea pe piață a unui număr cât mai mare de exploatații agricole mici.

În cadrul Axei 2, 60 % din alocarea financiară este acordată pentru sprijinirea activităților agricole din zonele defavorizate. Această decizie are la bază faptul că aproximativ 55% din suprafața agricolă utilizată (SAU) a României este considerată defavorizată datorită altitudinii, pantei, productivității scăzute a solului, condițiilor climatice nefavorabile și a altor caracteristici specifice de mediu. Este de așteptat ca utilizarea continuă a terenurilor agricole din zonele defavorizate să contribuie la promovarea sistemelor agricole durabile și la menținerea viabilității comunităților rurale.

Un procent de 29,3% din alocarea financiară este destinat sprijinului pentru practicile de agro-mediu, reprezentând astfel a doua prioritate în cadrul Axei 2. Prin acest tip de sprijin vor fi acordate plăți compensatorii pe suprafața de teren agricol, fermierilor care adoptă voluntar metode de producție compatibile cu protecția mediului, în special pentru conservarea biodiversității, agricultura ecologică precum și pentru protecția resurselor de apă și sol. O importanță deosebită este acordată conservării sau reintroducerii sistemelor agricole cu valoare naturală înaltă.

Deoarece plățile Natura 2000 pentru terenurile agricole se estimează a fi efectuate începând cu anul 2010, alocarea financiară pentru această măsură este mai redusă (0,7%). Referitor la desemnarea siturilor Natura 2000, Rețeaua Europeană este curs de implementare în România, dar nu este încă o rețea funcțională. În prezent, se lucrează la elaborarea măsurilor de conservare care vor sta la baza calculului plăților compensatorii. Această măsură va veni să încurajeze menținerea activităților agricole, într-un mod de gospodărire extensivă a terenurilor, acest lucru contribuind la atingerea obiectivelor propuse în ceea ce privește menținerea unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.

Măsurile care vizează promovarea managementului durabil al terenurilor forestiere, dețin o alocare financiară de 10% din bugetul Axei 2. Sprijinul pentru împădurire are în vedere atât atenuarea efectelor gazelor cu efect de seră, cât și îmbunătățirea condițiilor de mediu în zonele care se confruntă cu riscuri naturale (inundații, eroziunea solului).

Este de așteptat ca prin implementarea măsurilor din cadrul Axei prioritare 1 care vizează formarea profesională, informarea și difuzarea de cunoștiințe și utilizarea serviciilor de consiliere, să se aducă o contribuție semnificativă la îndeplinirea obiectivelor axei prioritare 2, având în vedere nivelul scăzut de informație existent în rândul fermierilor în ceea ce privește gospodărirea durabilă a resurselor naturale.

Prioritățile Axei 3 reflecta nevoile din sectoarele agricol și alimentar în România,iar in acest sens,o importanță deosebită se va acorda “dezvoltării atractivității zonelor rurale” (69,5 % din totalul cheltuielilor publice pentru Axa 3). Realitatea satului românesc denotă o infrastructură slab dezvoltată, ce determină pe de o parte lipsa atractivității investiționale, iar pe de altă parte conduce la reducerea continuă a populației prin fenomenul de migrație, în special din rândul tinerilor și al femeilor. Astfel, pentru a reduce aceste fenomene, diversificarea către activități non-agricole, dezvoltarea turismului, renovarea și dezvoltarea satelor constituie elemente de bază în acest sens.

Având în vedere abordarea dezvoltării rurale, în România, pe baza unei scheme speciale, procesul de renovare și dezvoltare a satelor acoperă trei sub-măsuri: dezvoltarea infrastructurii de bază, îmbunătățirea calității mediului social, economic și natural din zonele rurale, precum și conservarea patrimoniului natural, cultural și arhitectural. Dat fiind faptul că aceste sub-măsuri sunt elaborate și implementate în cadrul unei abordări integrate, se anticipează apariția unor importante efecte sinergice.

30 % din cheltuielile publice aferente Axei 3 au fost alocate pentru diversificarea activităților agricole și stimularea înființării și dezvoltării unor activități economice. Asigurarea de noi locuri de muncă în sectorul non-agricol – în cadrul fermei cât și în afara fermei, va contribui atât la îmbunătățirea structurii fermelor, a structurii economiei rurale cât și la crearea de noi locuri de muncă.

Experința altor State Membre UE, demonstrează că diversificarea activităților aduce beneficii importante în procesul de ocupare a locurilor de muncă de către femei. Același fenomen este valabil și pentru dezvoltarea proiectelor turistice care vizează dezvoltarea atractivității zonelor rurale.

În acest context măsurile care sprijină crearea de noi locuri de muncă trebuie corelate cu programe de instruire și dezvoltare a aptitudinilor. Dobândirea de aptitudini este o condiție esențială pentru dezvoltarea capitalului social și adaptarea competențelor la cerințele specifice ale unor noi activități economice. În acest sens pe baza unui acord încheiat între Autoritatea de Management pentru POS DRU (FSE), și Autoritatea de Management pentru PNDR (FEADR); Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei care elaborează și implementează POS DRU va fi responsabil pentru măsurile privind instruirea populației din mediul rural în vederea dobândirii de abilități în scopul reorientării spre activități non-agricole.

În același timp atât dobândirea de competențe, inițierea de activități de animare în vederea pregătirii și formării de parteneriate cât și a implementării de strategii de dezvoltare locală reprezintă de asemenea o prioritate (0,5%) în contextul promovării și facilitării pe mai departe a implementării strategiilor locale inițiate atât de GAL-uri cât și de alte parteneriate. În acest sens se va conștientiza și imprima necesitatea conservării identității locale și a promovării valorilor locale.

În consecință, succesul strategiei de diversificare va depinde în mare măsură de intesitatea și calitatea coordonării între autoritățile implicate.

Procesul de dezvoltare rurală din România va fi sprijinit, după cum s-a arătat în Planul Național Strategic, și prin îmbunătățirea guvernării locale și promovarea potențialului endogen al spațiului rural, obiective ale axei 4.

Prin măsura 41, axa Leader contribuie la realizarea obiectivelor axelor 1 (Îmbunătățirea sectoarelor agricol și forestier) și 3 (Îmbunătățirea calității vieții și diversificarea activităților economice) în cadrul unor strategii de dezvoltare locală integrate, dar totodată încurajează acțiunile inovative.

Măsurile selectate din axele 1 și 3 pentru a fi implementate prin Leader oferă sprijin pentru pregătirea profesională a persoanelor implicate în agricultură, alimentație și silvicultură (111), servicii de consultanță producătorilor agricoli și proprietarilor de păduri în vederea accesării mai ușoare a măsurilor de dezvoltare rurală (114), facilitează modernizarea unor unități mici de prelucrare a produselor agricole și forestiere (123), axa 3 urmând a fi implementată în întregime prin Leader. Proiectele implementate prin axa Leader sunt proiecte de dimensiuni mici care se adresează unui teritoriu cu o populație între 5.000 și 150.000 de locutitori, astfel că pentru acest tip de proiecte s-a stabilit o limită maximă de 100.000 euro contribuție publică.

În general, zonele rurale se confruntă cu probleme similare și este foarte important să învețe unele de la altele, acest lucru realizându-se prin măsura 421 care sprijină promovarea cooperării și bunelor practici între grupuri de acțiune locală și alte parteneriate existente.

România beneficiază de un potențial important pentru crearea de parteneriate, astfel că pentru o mai bună exploatare a acestuia se va implementa măsura 431; aceasta este divizată în două sub-măsuri, prima aplicabilă înaintea selecției GAL (care va sprijini în jur de 200 parteneriate informale pentru a se formaliza juridic și a-și întocmi dosarul de candidatură în vederea participării la procedurile de selecție a grupurilor de acțiune locală) și cea de-a doua după selecție (care va sprijini funcționarea unui număr indicativ de 80 GAL).

După cum se arată în tabelul de mai sus, pentru îndeplinirea obiectivelor axei Leader, României i s-a alocat un procent de 2,5% din bugetul FEADR pentru întreaga perioadă de programare (188 de milioane euro) la care se adaugă 47 milioane contribuție națională, repartizați astfel:

pentru implementarea strategiilor și cooperare, s-a stabilit o alocare financiară de 77,5% din bugetul total al axei Leader (FEADR și contribuție națională), respectiv 182,2 milioane euro,

pentru pregătirea strategiilor de dezvoltare locală – 2,5% (5,8 milioane euro)

pentru funcționarea grupurilor de acțiune locală – 20%, respectiv 47 milioane euro.

5.4. Provocări de soluționat in spatiul UE in domeniul agriculturii durabile

Zonele rurale sunt caracterizate de o foarte mare varietate de situații, de la zone rurale afectate masiv de depopulare și declin, până la zone periurbane supuse presiunii tot mai mari a centrelor urbane.

În conformitate cu definiția OCDE, formulată pe baza densității populației, regiunile rurale reprezintă 92 % din teritoriul UE. De asemenea, 19 % din populație trăiește în zone preponderent rurale și 37 % în zone cu o componentă rurală semnificativă. Regiunile în cauză produc 45 % din valoarea adăugată brută (VAB) a UE și reprezintă 53 % din forța de muncă, dar au tendința să manifeste o întârziere față de alte zone nonrurale în ceea ce privește un anumit număr de indicatori socioeconomici, inclusiv indicatorii structurali. În zonele rurale, venitul pe cap de locuitor este mai mic cu aproximativ o treime, rata de angajare a femeilor este inferioară, sectorul serviciilor este mai puțin dezvoltat, numărul persoanelor care au studii superioare este în general mai mic și doar un procentaj scăzut de gospodării au acces la internet de "bandă largă". Depărtarea și caracterul periferic constituie probleme majore pentru anumite regiuni rurale. Aceste handicapuri tind să fie și mai semnificative în regiunile preponderent rurale, cu toate că, la o analiză a situației generale la nivelul UE, apar diferențe semnificative de la un stat membru la altul. Lipsa posibilităților, a contactelor și a infrastructurilor de formare profesională reprezintă o problemă specifică pentru femeile și tinerii din zonele rurale îndepărtate.

Extinderea UE a modificat harta agricolă. Agricultura reprezintă 2 % din PIB în vechile state membre, 3 % în noile state membre și peste 10 % în România și Bulgaria. În noile state membre procentul forței de muncă din sectorul agricol este de trei ori mai mare (12 %) decât în vechile state membre (4 %), în vreme ce în Bulgaria și România procentul forței de muncă în sectorul agricol atinge cote mult mai mari.

Sectoarele agricol și agroalimentar reprezintă o parte importantă a economiei UE, totalizând cincisprezece milioane de locuri de muncă (8,3 % din total) și 4,4 % din PIB. UE este primul producător mondial de produse alimentare și băuturi, cu o producție combinată estimată la 675 miliarde EUR. Cu toate acestea, sectorul rămâne foarte polarizat și fragmentat ca dimensiuni, cu perspective, dar și cu amenințări majore pentru întreprinderi. Silvicultura și activitățile conexe totalizează aproximativ 3,4 milioane de angajați și o cifră de afaceri de 350 de miliarde EUR, deși sunt utilizate doar 60 % din suprafețele rezultate din creșterea anuală a pădurilor.

Agricultura și silvicultura reprezintă 77 % din utilizarea terenurilor în UE. Performanțele de mediu ale agriculturii pentru conservarea și ameliorarea resurselor naturale în ultimii ani sunt diferite. În ceea ce privește calitatea apelor, excedentele totale de azot au scăzut ușor din 1990 în cea mai mare parte a vechilor state membre, chiar dacă anumite țări și regiuni sunt încă puternic afectate de spălarea nutrienților. În numeroase regiuni persistă probleme privind emisiile de amoniac, eutrofizarea, degradarea solurilor și declinul biodiversității. Cu toate acestea, o parte crescândă a terenurilor agricole este consacrată producției biologice (5,4 milioane de hectare pentru UE) și resurselor regenerabile (se estimează că, în 2004, 1,4 milioane de hectare au fost consacrate producției de bioenergie, din care 0,3 milioane de hectare în cadrul primei pentru culturile energetice și 0,6 milioane de hectare pe terenuri retrase din circuitul agricol). Tendințele pe termen lung ale schimbărilor climatice vor exercita o influență crescândă asupra caracteristicilor agriculturii și silviculturii. Protecția biodiversității a progresat o dată cu punerea în aplicare a programului Natura 2000: au fost desemnate aproximativ 12-13 % dintre zonele agricole și forestiere. Sistemele agricole de mare valoare naturală joacă un rol important în conservarea biodiversității și a habitatelor, precum și în protecția peisajelor și calitatea solurilor. În majoritatea statelor membre, aceste sisteme agricole însumează între 10 % și 30 % din terenurile agricole. În anumite regiuni, abandonarea activităților agricole ar putea antrena riscuri grave pentru mediu.

Astfel, zonele rurale trebuie să facă față unor provocări deosebite în ceea ce privește creșterea economică, ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă în următorii ani. Cu toate acestea, ele oferă, de asemenea, perspective reale în ceea ce privește potențialul de creștere economică în sectoare noi, furnizarea de structuri de cazare în mediul rural și turismul, atractivitatea lor ca loc de trai și de muncă și rolul lor de rezervor de resurse naturale și de peisaje de mare valoare.

Sectorul agriculturii și al alimentației trebuie să profite de oportunitățile oferite de noile abordări, de tehnologii și inovație pentru a face față evoluției cererii piețelor atât în Europa, cât și la nivel mondial. În special, investițiile în resursele cheie ale capitalului uman vor permite zonelor rurale și sectorului agroalimentar să privească cu încredere spre viitor.

Cu ocazia relansării strategiei de la Lisabona, Consiliul European a reafirmat că această strategie se înscrie în contextul mai amplu al cerinței de dezvoltare durabilă, conform căreia nevoile actuale trebuie satisfăcute fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi . Noua perioadă de programare creează o șansă unică de a reorienta sprijinul din noul Fond pentru dezvoltare rurală către creșterea economică, ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă. În acest sens, strategia este în deplină concordanță cu declarația privind principiile directoare ale dezvoltării durabile și ale noului program de acțiune de la Lisabona, care urmărește să concentreze resursele pentru a face din Europa o regiune mai atractivă pentru investiții și forța de muncă, să promoveze cunoașterea și inovația ca vectori de creștere economică și să creeze mai multe locuri de muncă, de o mai bună calitate.

Politica de dezvoltare rurală trebuie să ajute zonele rurale să realizeze aceste obiective în perioada 2007-2013. În acest sens, este necesară o abordare strategică în ceea ce privește competitivitatea, crearea de locuri de muncă și inovațiile în zonele rurale, precum și o guvernare mai bună la punerea în aplicare a acestor programe. Ar trebui să se acorde o atenție sporită investițiilor prospective în persoane, know-how și capital în sectorul agriculturii și al silviculturii, noilor modalități de furnizare a serviciilor de mediu benefice tuturor și creării mai multor locuri de muncă, de o mai bună calitate, grație diversificării, în special pentru femei și tineri. Ajutând zonele rurale din UE să-și realizeze potențialul de zone mai atractive pentru investiții, angajare și loc de trai, politica de dezvoltare rurală poate să contribuie la dezvoltarea durabilă a teritoriului european.

CAPITOLUL VI

Perceptia Romaniei asupra fondurilor SAPARD

6.1 EuroBarometrul Rural

EuroBarometrul Rural este un program de cercetare inițiat de Fundația pentru o Societate Deschisă în anul 2002. Cercetarea este un instrument de analiză cantitativă și o bază pentru analiza calitativă a opiniei publice din mediul rural, unde se află aproape jumătate din populația activă a României. De asemenea, EuroBarometrul a fost conceput ca un instrument de testare a modului în care procesul de integrare în Uniunea Europeană este perceput de românii din mediul rural.

Prima ediție a cercetării, 2002-2003 (datele au fost culese în decembrie 2002, iar rezultatele publicate în ianuarie 2003) a urmărit să studieze atât cantitativ cât și calitativ opinia publică asupra Uniunii Europene, în special în legătură cu fondurile SAPARD, precum și modul în care trebuie formulate informațiile privind Uniunea Europeană pentru ca ele să fie înțelese si utilizate de către cetățeni.

În perioada octombrie 2005-aprilie 2006 s-a realizat și cea de-a doua ediție sub titlul Valori europene în sate românești. Datele au fost culese în noiembrie –decembrie 2005, practic la trei ani de la ediția precedentă. Editia a doua a EuroBarometrului este focalizată pe măsurarea percepțiilor populației rurale privind valorile europene și a gradului de asumare a acestora. Se adaugă întrebări care reiau unele teme din prima ediție, pentru a sesiza schimbările produse, și întrebări care culeg datele despre resursele materiale și umane ale comunităților rurale.

EuroBarometrul mai este relevant și din perspectiva schimbărilor pe care politicile agricole ale UE le vor aduce in dezvoltarea rurală.

În urma EuroBarometrului realizat in 2002-2003, grupul optimiștilor, care cred că România este deja pregătită pe deplin din punct de vedere al agriculturii, reprezintă o minoritate, de aproximativ 5%. Ceva mai numeroși sunt moderații -care răspund „da, parțial”- care reprezintă 22%, persoane mai bine informate, care înțeleg aderarea la UE ca proces aflat în plină desfășurare, de armonizare a legislației, de creare a instituțiilor și de creștere a competitivității produselor.

Chestiunea importantă a securității alimentelor, în curs de implementare în ultimii ani și în România, este percepută pozitiv de majoritatea locuitorilor din rural: 63% dintre aceștia sunt de acord cu introducerea restricțiilor necesare producerii unor alimente sigure (de exemplu, producția de lapte și carne), chiar dacă ponderea celor care cunosc prevederile curente este mult mai mică (38%).

În ceea ceprivește acceptarea unor măsuri restrictive, care ar îmbunătăți poziția României la negocierea dosarului agricol, cu prețul bulversării obișnuințelor locuitorului din rural (necesitatea micșorării până la dispariție a suprafețelor ocupate de viile hibride), răspunsul nu este la fel de optimist: doar 38% ar fi de acord cu această măsură (și doar 17% știu despre ce este vorba), chiar dacă pe termen lung tot ei ar avea de câștigat.

Așteptările celor din rural privind Politica Agricolă Comună, aproximate prin efectele previzionate ale acesteia, arată că în general percepția asupra PAC, acolo unde există, este corectă, chiar dacă cei care pot formula o opinie sunt minoritari. Deși 39% din populație nu știe dacă aderarea ar avea vreun efect asupra posibilităților de a vinde produsele, 29% declară că achiziționarea produselor ar fi superioară actualei situații (după cum e de așteptat în situația unor piețe stabilizate, cum sunt cele ale produselor agricole în UE). Aceeași este percepția și în cazul veniturilor gospodăriilor: 37% nu știu la ce să se aștepte, dar 32% cred că vor crește. Această creștere este pusă, cum era de așteptat, pe seama subvențiilor: 38% se așteaptă ca acestea să crească în comparație cu situația curentă (iar 41% nu pot aprecia ce se va întâmpla). Pe același model de reacție, cea mai largă categorie (41%) a populației nu găsește de interes discuția referitoare la șansele de a organiza o fermă, prin urmare nu răspund la această întrebare. Doar puțin peste un sfert (27%) din populația rurală speră că în noul context definit de PAC, șansele lor de a organiza o fermă agricolă sau zootehnică vor crește considerabil.

Piața pământului este sub-dezvoltată în România: 10.5% dintre gospodării declară că au cumpărat pământ, iar 5% că au vândut.

Asupra dreptului cetățenilor străini de a cumpăra terenuri agricole, opiniile sunt împărțite: 35% consideră că este normal, iar 48% se opun (18% nu răspund). Probabil că ponderea celor ce acceptă această situație este în creștere și modificarea Constituției trebuie să ia în considerare și acest aspect. Interesant este profilul statistic al celor două grupuri. Cei care cred că persoanele din alte țări ar trebui să aibă dreptul de a cumpăra pământ în România sunt persoane bine educate, care au încredere în oameni și care locuiesc cu precădere în satele centru de comună. În contrast, opozanții sunt mai ales bărbați, de toate vârstele, care au absolvit școala profesională sau treapta I de liceu. De remarcat din nou tăcerea femeilor și a celor cu nivel redus de educație.

Ținând cont de faptul că la momentul culegerii datelor începuse procesul de selecție al proiectelor finanțate prin Agenția SAPARD, gradul de informare cu privire la acest program finanțat substanțial de către Uniunea Europeană este relativ redus: două treimi dintre cei chestionați nu au auzit de SAPARD. Situația devine mai puțin dramatică dacă adăugăm că de fapt dintre cele două măsuri finanțate prin programul SAPARD anul trecut, doar una are drept beneficiari direcți persoanele private, iar aceea este măsura de îmbunătățire a marketingului și procesării (cu alte cuvinte, investiții în industria alimentară). În acest caz, ponderea de 32% a celor care au auzit de SAPARD nu este chiar atât de mică.

Dintre aceștia, aproape jumătate (47%) cred că programul li se adresează, iar 36% că nu e pentru ei. Probabil că odată cu acreditarea măsurii de investiții în exploatații, care se va adresa direct producătorilor agricoli și nu procesatorilor, popularitatea programului va crește, chiar dacă beneficiarii nu vor putea fi deținătorii exploatațiilor de subzistență.

Principala sursă de informarea populației în legătură cu programul SAPARD o reprezintă:

•Televiziunea (pentru 82% din cei care au auzit), cu precădere canalul național TVR1, urmat la mare distanță de ProTV, Antena 1 și TVR2.

•Radioul (pentru 35% din cei care au auzit), Radio România Actualități, urmat la mare distanță de Europa FM și de o serie de canale de radio județene.

•Presa scrisă (pentru 23% din cei care au auzit), mai ales cotidianul Adevărul și mai puțin Evenimentul Zilei și România Liberă.

•Este alarmant că primăria nu constituie sursă de informare decât pentru una din zece persoane informate, în egală măsură cu vecini, rude sau alți săteni, deși una din măsurile pentru care a început selecția proiectelor este cea de investiții în infrastructură, pentru care primăriile pregătesc dosarele, iar participarea populației este un criteriu în acordarea finanțării.

•Serviciile de consultanță par să fie un canal de informare a populației rurale total nefuncțional.

Nivelul de informare este considerabil mai ridicat în rândul autorităților locale. În majoritatea comunelor în care s-a desfășurat cercetarea, autoritățile locale au depus dosare pentru fonduri/programe de dezvoltare, iar dintre acestea peste jumătate accesează fonduri SAPARD.

Programele de finanțare

64% dintre respondenți declară că au auzit cel puțin de unul din cele trei programe de finanțare specificate. Cea mai mare notorietate regăsim în cazul Programului Sapard al Uniunii Europene (58%), numele celorlalte două fiind cunoscute doar de aproximativ o treime dintre respondenți . Notorietatea programului Sapard a crescut mult în intervalul 2002-2005, de la 35% la 58%. Destul de probabil această tendință s-a înregistrat și în cazul celorlalte programe de finanțare (datele însă lipsesc).

Ponderea celor care au auzit de programul SAPARD

Nivelul de cunoaștere este mai ridicat în cazul categoriilor: bărbați, tineri (18-29) și adulți (30-49), mai educați, ocupați, venituri personale mai mari, venit pe membru mai mare, membru / voluntar într-o asociație, satisfacție generală (viață, venituri, serviciu, sănătate, etc.) peste medie, cu acces la utilități peste medie, care au locuit în altă localitate,contact cu urbanul și străinătatea peste medie și nu diferă în funcție de: regiune, tipul satului (centru versus periferic sau grad de dezvoltare) încrederea generalizată, încrederea în ceilalți, încrederea în instituții.

Principala sursă din care cetățenii au auzit de aceste programe este televizorul .Pe locurile următoare se situează radioul, presa scrisă și primăria din localitate. Importanța acestor surse de informare este aproximativ aceeași indiferent de programul de finanțare.

Sursele de informare cu privire la programele de finanțare

37

32

58

Mediul participativ din sate

Contrar imaginii idilice, mediul comunitar rural este în egală măsură cu mediul urban dominat de neîncredere generalizată, neîncredere în instituții, dar și în oameni în general; 59% din populația rurală nu crede că se poate avea încredere în cei mai mulți dintre oameni. Cei mai lipsiți de încredere sunt tinerii și absolvenții de liceu. Cei cu studii postliceale precum și cei cu studii superioare tind să fie mai încrezători, în timp ce persoanele cu cel mult patru clase, mai ales din satele periferice se concentrează în categoria celor care „nu știu”.

Lipsa de încredere se corelează cu un nivel redus al asocierii, fie aceasta cu scop lucrativ sau nu.

La intrebarea “Credeți că în satul dumneavoastră un proiect comunitar ar putea fi dus cu bine la capăt?” raspunsurile au fost : Da, spun 58% dintre subiecți, mai ales persoane de 30 –59 de ani, care au absolvit cel puțin liceul, localnici ai satelor centru de comună. Pentru că, autoritățile locale sunt competente și interesate (30%) și oamenii sunt harnici și serioși (28%) sau pentru că există resursele financiare necesare (13%). Nu, susțin alți 21%, mai ales femei, de până în 60 de ani, cu cel mult patru clase, din sate periferice. Conform lor, proiectele comunitare nu au șanse de reușită în primul rând datorită autorităților locale (47% dintre cei care răspund „nu”) care nu sunt capabile să conducă sau nu sunt interesate de satul lor sau sunt corupte sau nu administrează corect fondurile sau alocă fondurile altor scopuri sau altor sate din comună sau, pur și simplu, „primarul nu e bun”. Lipsa fondurilor necesare proiectelor este de abia al doilea motiv, pentru ca nepăsarea sătenilor să fie doar al treilea, cu o pondere de doar 6%. Oricum, citind graficele regrupate pe termeni de referință, se observă cu claritate că indiferent dacă aprecierea este una pozitiv-optimistă sau negativ-pesimistă, principalul termen de referință îl constituie autoritățile locale.

Modele de informare ale populației din mediul rural

Consumul de mass-media(presa scrisă, radioul și televiziunea): Dintre toate canalele de informare televiziunea reprezintă pe de departe canalul accesat de cea mai mare parte a populației rurale (ca și a celei urbane). Trei sferturi din populația rurală urmărește cu regularitate (zilnic sau de câteva ori pe săptămână) emisiunile TV, 60% emisiunileradio și doar 24% presa scrisă.

Informarea prin participarea la întâlnirile publice la nivel de comună/sat: Prin comparație cu mass-media acest canal de informare este utilizat de o pondere foarte scăzută a populației; doar în 22% dintre gospodării cineva a participat la o adunare cetățenească, festivitate publică sau eveniment similar în cadrul căruia individul avea oportunitatea să se informeze.

Desigur că acest canal de informare este doar complementar celorlalte canale de comunicare (mass-mediași canalele informale), tipul de informații pe care îl poți afla fiind specifice satului sau comunei, de cele mai multe ori fără ecou în mass-medianațională sau județeană.

Dintre toate canalele de informare considerate, informarea prin consum mass-media este cea mai relevantă atunci când ne referim la subiecte legate de Uniunea Europeană și aderarea României la aceasta.

Ponderea surselor de informare despre programe/fonduri nationale si internationale pentru dezvoltare

Sursa : Eurobarometrul rural 20 decembrie 2002

Modalitati de informare despre programele rurale europene si activitatile primariei

Sursa:Eurobaromtrul rural, decembrie 2002

Satisfacția cu viața, ruralul românesc în context european

Dincolo de bani și sărăcie, rămâne însă nivelul de satisfacție cu viața. Oamenii pot fi satisfăcuți cu viața chiar dacă nu au acces la multe din beneficiile vieții moderne. Totuși, datele comparative plasează românii alături de bulgari, între cei mai nemulțumiți europeni în ce privește felul în care trăiesc (Figura 6). Mai mult decât atât, datele Eurobarometrului Rural 2005, plasează România rurală la un nivel de insatisfacție mai redus decât restul țării.

Dintre țările membre sau candidate la integrarea în Uniunea Europeană, doar Portugalia are aparent nivele apropiate ale nemulțumirii. Trebuie însă notat faptul că procentul portughezilor „mediu mulțumiți” este mult mai ridicat. România și Bulgaria rămân de departe cele mai nesatisfăcute țări din spațiul Uniunii Europene. De altfel, satisfacția cu viața urmează obișnuitele trasee descrescătoare de la Vest spre Est și dinspre Nord spre Sud.

Agenda socială românească, așa cum este ea trăită de populație, apare ca fiind dominată de probleme economice și de nivel de trai. Aproape jumătate dintre români (45%) apreciază că problemele economice sunt cele mai grave in țară.

România se încadrează, sub aspectul profilului pe care îl are agenda ei socială, în aceeași grupă cu Bulgaria , Grecia și Portugalia. Este vorba, deci, predominant , de o grupă a țărilor balcanice.

Eurobarometru care a luat pulsul României la momentul aderării

Conform Raportului Național al Eurobarometrului realizat în toamna anului 2006, românii se alătură familiei europene păstrând o atitudine constantă de încredere în construcția europeană (67%), ca și în anii precedenți. Pe de altă parte datele Eurbarometrului indică faptul că “satisfacția referitoare la viața de zi cu zi” în România este semnificativ mai scăzută decât în UE (48% în comparație cu 72% în Noile State Membre și 85% în EU-15), însă optimismul individual este mai ridicat decât în UE (40% comparativ cu 31% în NSM și 35% în EU-15), și la fel optimismul legat de dezvoltarea economică viitoare a țării: 30% dintre români cred că din punct de vedere economic România o va duce mai bine după următoarele 12 luni, în timp ce numai 20% dintre cetățenii UE cred asta despre țara lor.

În ceea ce privește prioritățile publice, îngrijorările românilor sunt legate de dezvoltarea economică, prețuri și inflație(30%), într-o măsură mai mare decât în NSM (20%) sau EU-15 (15%). În timp ce pensiile, sistemul sanitar, taxele și dezvoltarea economică a țării se situează pe primele locuri in topul îngrijorărilor românilor, ceilalți cetățeni ai UE sunt mai mult preocupați de șomaj, terorism și imigrație.

Românii se așteaptă ca instituțiile UE și Guvernul României să colaboreze pentru rezolvarea problemelor legate de imigrație, pensii, sănătate și dezvoltare regională. Cu toate acestea,ei consideră că numai Guvernul României ar trebui să se ocupe de probleme legate de protecția mediului, agricultura, energia și protecția consumatorului.

Eurobarometrul de primăvară arată o evoluție considerabilă a opiniei publice în favoarea Uniunii Europene și a instituțiilor acesteia în raport cu rezultatele sondajului efectuat în toamna anului 2006. Poate fi observat, de asemenea, un climat de încredere și în privința opiniei europenilor referitoare la situația economică din propria țară.

„Noul Eurobarometru reflectă un grad mai înalt de optimism în Uniunea Europeană cu privire la viitorul acesteia și la sarcinile pe care cetățenii se așteaptă ca UE să le ducă la îndeplinire și oferă deschidere către reforma Uniunii Europene. “ Margot Wallström, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Cei trei indicatori principali referitori la atitudinea generală față de Uniunea Europeană – sprijinul în favoarea apartenenței la UE în calitate de stat membru (57%, +4), avantajele percepute ale apartenenței la UE (59%, +5) și imaginea UE (52%, +6) – se înscriu într-o tendință ascendentă. Se poate observa, în paralel, o tendință similară cu privire la nivelul de încredere în Comisia Europeană (52%, +4) și Parlamentul European (56%, +4). În general, majoritatea europenilor (52%, +6) consideră ca situația economică din țara în care locuiesc este bună. 44% dintre aceștia au exprimat o opinie contrară.

Analizele prezentate au urmărit să evalueze măsura în care românii care trăiesc în mediul rural sunt caracterizați de încredere, toleranță , solidaritate și spirit antreprenorial, toate însusiri asociate dezvoltării democratice și economice. Rezultatul de ansamblu susține ideea existentei unui deficit cultural, suprapus în mare masură deficitului de capital uman, fizic și financiar ce caracterizează ruralul din România. Cresterea veniturilor și schimbarea de generații vor putea contribui în timp la diminuarea acestei probleme.Însa un fapt extrem de alarmant este absența aproape completă din lista factorilor cu rol explicativ semnificativ a educației școlare. Persoanele educate din mediul rural nu sunt mai predispuse spre cooperare, nu sunt mai tolerante , nu manifestă mai multă solidaritate, și nu au orientari pro-antrprenoriale mai pronunțate decât persoanele puțin educate. Acest fapt distinge în mod net realitatea ruralului românesc de cea a societăților europene și ridică un semnal de alarmă asupra calității educației școlare.

Politica în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale

Obiectivele politicii agricole au fost, în esență, concentrate pe stabilizarea și creșterea producției de bunuri agroalimentare și înfăptuirea reformelor sistemice și structurale necesare pentru crearea și consolidarea unui sector agricol performant în România.

În sfera dezvoltării rurale politicile promovate au urmărit dezvoltarea economico-socială și implicit modernizarea satului românesc.

În perioada 2007-2009, agricultura românească va beneficia de un sprijin financiar substanțial din fondurile PAC, și anume 4,037 miliarde Euro. O parte importantă a acestor fonduri, 60% este destinată dezvoltării rurale. Se intenționează prin această dezvoltare rurală o atragere a vieții țăranului român spre elementele de bunăstare, deoarece acestea aproape lipsesc în satul românesc. Se acordă mare atenție acestei politici, întrucât capacitatea noastră actuală de a absorbi fondurile comunitare este încă redusă.

Exceptând reformele proprietății (privatizarea capitalului funciar și de exploatare și într-o măsură mult mai mică consolidarea proprietății private), obiectivele politicilor agricole și de dezvoltare rurală au fost realizate numai parțial și în proporții nesatisfăcătoare. O atestă un ansamblu de aspecte definitorii ale stării agriculturii și ale ruralului românesc, cum ar fi: evoluția produsului agricol pe o traiectorie sinuoasă și la cote scăzute ale performanței (în fapt o evoluție condiționată într-o măsură exagerat de mare de starea factorilor climaterici); perpetuarea unei structuri agrare dominate de o excesivă fărâmițare a capitalului funciar și de o penurie generalizată de capital de exploatare, de posibilități extrem de modeste de capitalizare, de o slabă legătură cu piețele, a marii majorități a exploatațiilor, de un semnificativ excedent al resurselor de muncă în exploatațiile individuale etc.; nivelul și proporțiile sărăciei în zonele rurale; starea infrastructurii, a sistemului de sănătate ca și a celui de educație și formare profesională din ruralul românesc etc.

În sectorul agricol consecințele directe a celor evidențiate sunt reprezentate de perpetuarea poziției periferice a producătorilor agricoli români în context european sub raportul performanței economice și de accentuarea pantei evoluției descendente a competitivității în schimburile economice internaționale atestată elocvent de dinamica și starea actuală a soldului balanței comerciale cu produse agroalimentare.

Situarea în centrul politicii agricole a problemelor eficacității și a competitivității (în condițiile adoptării PAC) ridică în actualitate un ansamblu de direcții de acțiune – puțin folosite până în prezent -, care vizează formarea sau, după caz, dezvoltarea determinanților competitivității dinamice, cum ar fi: concentrarea capitalului funciar și de exploatare în unități agricole viabile într-o economie, în mod obiectiv, tot mai deschisă; creșterea gradului de înzestrare tehnică/modernizare a exploatațiilor agricole; promovarea principiilor agriculturii multifuncționale în structurarea activităților economice din exploatațiile agricole; promovarea unui complex de măsuri agro-pedo și hidroameliorative; organizarea ofertei prin formarea și dezvoltarea cooperației rurale în sferele aprovizionării și ale desfacerii; formarea unei „mase critice” de autentici angrosiști; dezvoltarea infrastructurii piețelor; diversificarea ocupațională în zonele rurale etc.

6.2 Introducerea politicii agricole comune a UE în România

Luăm in considerare două produse, și anume laptele și carnea.

În cazul laptelui, cota națională de lapte – producție care intră pe canalele comerciale și care va beneficia de subvenții – este de 3.057.000 t pe an, și va fi asigurată de un număr de 826.000 vaci de lapte, la o producție medie de 3700 litri pe cap de vacă. În prezent, în România există 1.741.500 capete de vaci de lapte. Diferența în plus va fi utilizată pentru producerea de lapte destinat autoconsumului în gospodării. O parte din aceste gospodării vor fi eligibile pentru sprijinul acordat fermelor de semisubzistență (1000 Euro pe an timp de maximum 5 ani), în vederea transformării lor în ferme comerciale.

O situație mai delicată se întâlnește în sectorul de tăiere și procesare a cărnii. La momentul actual, doar 19 unități de procesare a cărnii corespund normelor UE. Peste 100 de alte unități sunt în curs de restructurare, astfel încât în anul 2009 vor exista în România cel puțin 131 de unități care corespund normelor UE. Desigur, pe parcurs pot să mai apară și altele. În orice caz, aceste 131 de unități acoperă 25% din producția actuală de carne și produse din carne.

6.2.1. Sprijinul acordat pentru zonele defavorizate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) implementează măsuri de sprijin pentru fermieri finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), începând cu 1 ianuarie 2007.

Măsurile respective fac parte din Axa II a Planului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și reglementează plățile compensatorii acordate fermierilor care au parcele în zone defavorizate din punct de vedere natural. Sprijinul acordat fermierilor din zone montane defavorizate face obiectul Măsurii 211, care se va derula în perioada 2007-2013.

Pentru zonele defavorizate altele decît zona montană, Măsura 212 se derulează în perioada 2008-2013 și cuprinde alte două sub-măsuri: zone semnificativ defavo-rizate, respectiv zone defavorizate de condiții naturale specifice. În cadrul măsurilor din Axa II, în afara zonelor menționate, este cuprinsă și măsura de sprijin pentru agromediu (Măsura 214).

Din totalul de 1.236.651 de fermieri care au depus cereri în anul 2007 pentru sprijin direct pe suprafață, un număr de 314.667 fermieri au solicitat subvenții pentru parcele aflate în zone defavorizate, suprafața totală însumând 2.736.753 ha. Cele două subvenții (plata directă pe suprafață și plata pentru zone defavorizate) se solicită completând o singură cerere pentru suprafață aflată în zona defavorizată. Cele mai multe cereri, respectiv 310.400, au fost ale fermierilor care dețin suprafețe cuprinse între 1 și 50 de hectare, restul de 4267 fermieri aplicând pentru categorii de suprafețe mai mari (între 50 și 100 de ha, 100 și 300 și peste 300 ha).

Principalele criterii de eligibilitate pe care beneficiarul trebuie să le îndeplinească concomitent sunt: să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, să declare toate parcelele agricole, să respecte bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), regle-mentate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației. De asemenea, să permită efectuarea controalelor de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens, să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură ca a parcelelor învecinate și să comunice în scris Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății.

6.2.2. Autorizarea și efectuarea plăților pe suprafață

Suprafața determinată pentru plată în anul 2007 a scăzut sub suprafața de referință negociată cu Uniunea Europeană, conform statisticilor rezultate din baza de date a Sistemului Integrat de Administrare și Control a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, suprafața determinată, eligibilă pentru plată, este la acest moment de 8.713.810 ha, estimându-se că aceasta va mai scădea după efectuarea tuturor controalelor. Suprafața de referință negociată de România în cadrul procesului de aderare este de 8.716.370 ha.

Scăderea suprafeței determinate pentru plată va permite începerea procesului de autorizare și execuție a plăților pentru o parte din fermieri înainte de prelucrarea rezultatelor controalelor prin teledetecție.

APIA va depune prima cerere de fonduri la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în vederea efectuării plăților pe suprafață, pentru circa 167.000 de fermieri care îndeplinesc o serie de condiții printre care: au depus cererea de sprijin în termen, nu au fost selectați la controlul pe teren sau prin teledetecție și nu au erori la controlul administrativ în sistem.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a asigura finanțarea lucrărilor din campania agricolă de primăvară, în condițiile în care o parte din plăți se vor efectua în lunile aprilie și mai, APIA a inițiat perfectarea unui instrument de creditare a fermierilor în colaborare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și o serie de bănci private și de stat. De acest credit vor beneficia în principal fermierii care dețin suprafețe de teren mai mari de 10 hectare. Acest instrument financiar bazat pe cesiunea de creanțe dă posibilitatea fermierilor să obțină un credit pentru finanțarea lucrărilor agricole în condiții preferențiale, în valoare de 75 la sută din suma estimată a fi primită din fonduri europene pe baza unei adeverințe eliberate de APIA. FGCR va garanta 50 % din creditul solicitat de fermieri.

APIA intenționează să extindă mecanismul financiar negociat în acest prim an de aplicare și în următorii ani.

6.2.3. Programul SAPARD

6.2.3.1 Plăți prin Programul SAPARD

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a efectuat până în prezent plăți de peste un miliard de euro către beneficiarii Programului SAPARD. „Desi am început cu anumite impedimente Programul SAPARD, absorbtia fondurilor a cunoscut o creștere semnificativă în etapa de finalizare a Programului, în mod deosebit începând din anul 2005” a declarat Cornelia Harabagiu, Secretar de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la Conferinta de Presa din 3 decembrie 2007.

Din totalul fondurilor alocate prin SAPARD pentru dezvoltare rurală și agricultură, respectiv de 1,49 miliarde de euro, APDRP a autorizat deja cereri de plată în valoare de 1,05 miliarde de euro solicitate de către beneficiarii SAPARD. Astfel, pentru cei 4.711 de beneficiari SAPARD, au fost efectuate plăți în procent de 67% din totalul fondurilor.

„Plățile de peste 1 miliard de euro, au fost efectuate din alocările anuale de finanțare începând cu anul 2000 și sfârșind cu Acordul Anual de Finantare 2004. În acelasi timp, trebuie să continuam eforturile de efectuare a plăților pentru ultimele două acorduri, respectiv pentru anii 2005 si 2006, pentru care termenul final de plată este 31 decembrie 2008” a subliniat Cornelia Harabagiu.

În vederea accelerarii ritmului de absorbtie a fondurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat o serie de măsuri de ordin administrativ, legislativ și financiar puse în aplicare în colaborare cu Agentia de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Acestea sunt:descentralizarea plăților la nivelul Centrelor Regionale de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (CRPDRP), monitorizarea continuă a stadiului derulării procedurilor de achizitii publice, dar și aprobarea de reglementări menite a stimula gradul de absorbție a fondurilor nerambursabile.

Nu în ultimul rând, comunicarea permanentă cu beneficiarii în ceea ce privește identificarea cauzelor care duc la întârzierea implementării proiectelor a fost, de asemenea, o soluție foarte bună pentru evitarea dezangajării fondurilor alocate. Având în vedere că toate previziunile de plată și termenele de alocare a fondurilor SAPARD au fost respectate, măsurile întreprinse și-au dovedit eficiența.

6.2.3.2 Zone exploatate prin investiții SAPARD

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a contractat 4.477 proiecte SAPARD pentru investiții private prin care se asigură capacități de producție anual de peste 3,8 milioane de tone (carne; pește; produse din carne, piscicole și din lapte; ș.a) și 9,3 milioane de hectolitri (lapte și vin). Prin realizarea investițiilor în exploatații agricole, se asigură exploatarea unei suprafețe de aproximativ 1,3 milioane de hectare.

Astfel, proiectele aprobate în cadrul Programului SAPARD pentru industria agroalimentară reprezintă o capacitate anuală de aproximativ 3,5 milioane de tone și 9,3 milioane de hectolitri. Cantitatea de carne abatorizată și procesată ajunge la aproximativ 993 de mii de tone, în timp ce colectarea și procesarea laptelui atinge capacități de peste 9 milioane de hectolitri pe an.

Beneficiarii SAPARD procesează și ambalează aproximativ 32 mii de tone pe an de pește și produse piscicole și procesează peste 2,5 milioane de tone de cereale în fiecare an.

Prin proiectele din industria vinului se obțin anual aproximativ 300 de mii de hectolitri de diverse sorturi de vin.

În cadrul investițiilor în exploatațiile agricole, au fost achiziționate 8.476 utilaje și mașini agricole cu care sunt exploatate peste 521 de mii de hectare de teren agricol. În cadrul acestei măsuri s-au procurat de către beneficiari SAPARD peste 9.000 de animale: vaci de lapte, bivolițe, porcine, ovine și capre. De asemenea, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit finanțează înființarea a 1.637 hectare de plantații pomicole și viticole. Pe alte 882 hectare de teren au fost construite grajduri, ferme de păsări și sere.

Prin investițiile SAPARD se realizează anual aproximativ 10.000 de tone de produse specifice sericiculturii, apiculturii, cultivării și procesării ciupercilor, creșterii melcilor și procesării fructelor de pădure, domenii regăsite în cadrul diversificării activităților economice. Prin fermele piscicole înființate sunt produse peste 1.100 de tone de pește pe an.

Prin dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale, 1.300.000 de locuitori din spațiul rural beneficiază de lucrările de infrastructură pentru drumuri, canalizare și aimentare cu apă potabilă.

6.2.3.3 Implementarea SAPARD raportată la populația României

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) finanțează prin Programul SAPARD, 5.867 de proiecte de investiții în agricultura românească și dezvoltarea infrastructurii rurale, valoarea acestor proiecte fiind de 6.311.581.521 RON (6,31 miliarde lei). Dintre acestea, 1.178 de proiecte s-au încadrat în SAPARD-ul Românesc, fiind finanțate integral de către Guvernul României – celelalte 4.689 de proiecte au fost finanțate de către Comisia Europeană și Guvernul României. Valoarea proiectelor finanțate integral de Guvern este de 957.165.334,42 RON.

Solicitările de fonduri europene SAPARD au înregistrat diferențe foarte mari de la o regiune la alta și de la un județ la altul, fiind influențate direct de nivelul dezvoltării economice al regiunii sau județului dar și de interesul agenților economici pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile.

Astfel, cele mai multe proiecte SAPARD au fost realizate în județele Constanța – cu 283 de proiecte în valoare de 205.893.525 RON, Suceava – cu 272 de proiecte în valoare de 336.140.069 RON, Timiș – cu 227 de proiecte în valoare de 260.752.046 RON, Iași – cu 207 de proiecte în valoare 244.594.403 RON, Mureș – cu 199 de proiecte în valoare de 180.058.010 RON și în Alba – cu 198 de proiecte în valoare de 205.998.690 RON.

Pe de altă parte, în județul Mehedinți au fost solicitate fonduri nerambursabile doar pentru 37 de proiecte, valoarea acestora fiind de 31.771.560 RON, înregistrându-se cea mai scăzută rată a alocărilor SAPARD la nivel județean. În aceeași situație se află și județele Giurgiu, Ilfov, Covasna, Bistrița Năsăud și Sibiu. APDRP a acordat finanțare pentru 61 de proiecte în valoare de 80.523.698 RON în Giurgiu, pentru 69 de proiecte în valoare de 131.233.087 RON în Ilfov, pentru 85 de proiecte în valoare de 93.069.368 RON în Covasna, pentru 89 de proiecte în valoare de105.667.445 RON în Bistrița Năsăud și pentru 94 de proiecte în valoare de 110.981.707 RON în Sibiu.

Raportat la numărul de locuitori din fiecare județ, repartizarea fondurilor europene SAPARD înregistrează o modificare a ierarhizării în funcție de numărul de proiecte sau de valoarea totală a acestora.

Din punct de vedere al numărului de proiecte implementate la nivel județean, se observă că dacă în județul Constanța au fost realizate cele mai multe proiecte, 283 de proiecte, raportat la numărul de locuitori (715.172 de locuitori) revin doar 4 proiecte la 10.000 de locuitori, în timp ce județul Tulcea (258.639 de locuitori) cu 154 de proiecte, este totuși pe primul loc în această raportare cu câte 6 proiecte la 10.000 de locuitori. În primele poziții se află și județele Călărași (176 de proiecte și 333.396 de locuitori) cu 5,3 proiecte la 10.000 de locuitori, Alba (198 de proiecte și 382.999 de locuitori) cu câte 5,2 proiecte la 10.000 de locuitori și Harghita (156 de proiecte și 326.020 de locuitori) cu 4,8 proiecte la 10.000 de locuitori.

Județele Mehedinți, Prahova, Dolj și Argeș au înregistrat cele mai puține proiecte raportate la 10.000 de locuitori, respectiv câte 1,5 proiecte în Mehedinți (37 de proiecte și 306.118 locuitori) și câte 1,8 proiecte în Prahova (123 de proiecte și 829.224 locuitori), în Dolj (129 de proiecte și 734.823 locuitori) și în Argeș (117 de proiecte și 653.903 locuitori).

În ceea ce privește valoarea fondurilor SAPARD totale alocate la nivel județean, se păstrează în linii mari aceași ierarhizare menționată mai sus. Astfel, pe primul loc se află județul Călărași, cu 195.994.128 RON fonduri SAPARD alocate și cu o medie de 588 RON fonduri europene per locuitor. De asemenea, au înregistrat cele mai ridicate valori ale fondurilor europene SAPARD raportate la numărul de locuitori din fiecare județ și Alba (205.998.690 RON) cu 538 RON per locuitor, Harghita (167.542.696 RON) cu 514 RON per locuitor, Ialomița (144.774.392 RON și 296.486 de locuitori) cu 488 RON per locuitor și Suceava (336.140.069 RON și 690.941 de locuitori) cu 486 RON per locuitor.

Ultimele poziții sunt ocupate de județele Mehedinți cu 104 RON fonduri europene per locuitor, Arad (155 de proiecte în valoare de 79.801.052 RON și 461.730 de locuitori) cu 173 RON per locuitor, Dolj cu 176 RON per locuitor, Sălaj (91 de proiecte în valoare de 76.068.514 RON și 369.096 de locuitori) cu 206 RON per locuitor și Cluj (139 de proiecte în valoare de 147.323.599 RON și 703.269 de locuitori) cu 209 RON per locuitor.

Concluzii

Începând cu anul 1990, România a trecut prin transformări profunde, care au modificat radical profilul dezvoltării sociale. Transformările respective au determinat nu numai schimbarea viziunii de ansamblu asupra modalităților de susținere economică a sectorului social, dar au și mărit, la cote fără precedent, incidența diferitelor riscuri sociale.

De-a lungul celor 17 ani de tranziție sărăcia a constituit o problemă constantă a societății românești aflată continuu, pe de o parte, sub presiunea aspirațiilor de aliniere cu societățile vest-europene dezvoltate, iar pe de altă parte, influențată de moștenirea subdezvoltării din anii anteriori. În cazul României, explozia fenomenului sărăciei din anii tranziției nu a reprezentat atât un cost al dezvoltării cât, mai degrabă, un produs al subdezvoltării. De aceea, o soluție strategică la această problemă nu putea veni atât dinspre constituirea unui sistem mai eficient de protecție socială, cât în creerea unor premise majore de dezvoltare socio-economică globală a țării, inclusiv prin asimilarea acelor instituții europene menite să amelioreze și să perfecționeze organismul social în ansamblu.

Acceptarea României în componența Uniunii Europene din ianuarie 2007, incontestabil, ne obligă să ajustăm economia națională, inclusiv sectorul agroalimentar, la normele și standardele Pieții Comune.

Asigurarea securității alimentare pentru fiecare țară, precum și dezvoltarea sectorului rural unde își desfășoară activitatea o însemnată parte a populației, este un deziderat major care trebuie să se regăsească prioritar în deciziile luate la nivel micro și macro economic.

În procesul de aderare la Uniunea Europeană, România a beneficiat de fondurile comunitare pentru agricultură prin intermediul Programului SAPARD. În anul 2007, programul se apropie de finalizare. Agentia Națională de Consultanță Agricolă, care a avut un rol major în atragerea fondurilor europene prin acest program, consideră că SAPARD a fost un început reușit și că România a demonstrat că are capacitatea umană și instituțională necesară pentru atragerea proiectelor europene și pentru alinierea la standardele de performanță ale agriculturii din statele dezvoltate ale UE.

Se poate afirma că, în pofida numeroaselor dificultăți întimpinate, procesul de reformă a agriculturii românești continuă în conformitate cu direcțiile strategice stabilite.

Politicile agricole din România sunt axate pe adaptarea la politicile agricole Comune. Structura de proprietate în agricultura României a devenit predominant privată, reforma în acest domeniu fiind aproape finalizată. Peste 96% din suprafața agricolă, aproximativ 98% din efectivele de animale, precum și 96% din numărul de tractoare se află în sectorul privat..Sumele limitate de care se dispune bugetul național pentru acordarea de subvenții in domeniul agricol sunt dispersate către o multitudine de obiective.

Progresul tehnic reprezentat în mare măsură prin cercetarea agricolă se zbate între nevoile agriculturii, care sunt enorme, și posibilitățile (în special suportul financiar) extrem de mici.

În condițiile de astăzi ale agriculturii României, concentrarea sprijinului spre sectorul comercial este oportună. Dar exagerarea dimensiunilor limită sub care nu se acordă sprijin poate avea efecte economice și sociale nedorite asupra comunităților rurale. Mari firme agroalimentare sau de alt profil pot deveni beneficiarii principali ai acestor subvenții și pot deturna veniturile obținute din agricultură spre alte sectoare. Familiile rurale, care exploatează suprafețe mai reduse, dar produc pentru piață, nu sunt stimulate să își creeze afaceri proprii și să se stabilizeze, ceea ce poate determina apariția unor tensiuni sociale generate de nemulțumirile numărului mare de salariați agricoli din societățile de mari dimensiuni. Ori, România are nevoie de stabilitate rurală, asigurată de consolidarea familiilor rurale. În zonele de deal și de munte nu se pot constitui exploatații de dimensiunile stabilite de lege din cauza parcelării excesive și a imposibilității comasării pe termen scurt a terenurilor, iar fără sprijin financiar constituirea diferitelor asociații este greu de realizat.

Există și efecte pozitive ale aderării cum ar fi:integrarea în politica agricolă comună va însemna reducerea marjei de variație a prețurilor produselor agricole cu cel puțin 10%.

Creșterea investițiilor în sectorul agroalimentar va reprezenta unul din principalele beneficii ale aderării. Existența forței de muncă ieftine și subdezvoltarea actuală a industriilor agroalimentare vor atrage investiții importante. În ultimii ani, UE a atras aproximativ 50%, iar SUA doar 25% din volumul total al investițiilor pe plan mondial, volum în care nu este inclusă China, poziția sa nefiind cunoscută.

Un alt efect pozitiv al aderării va fi creșterea exporturilor unor produse specifice țării noastre, interesante pentru o piață europeană de 450 milioane de consumatori (cum ar fi mierea, nucile, fructele de pădure etc.).

Prin programele de sprijin pe produs se impun normele de calitate ale UE, mult superioare celor românești.

Sprijinul financiar acordat prin politica agricolă comună și creșterile de productivitate așteptate ca urmare a investițiilor, vor avea ca efect creșterea veniturilor agricultorilor.

Bibliografie

Legea 245/17.09.2005

Regulamentul (CE)nr. 814/2000 al Consiliului din 17 aprilie 2000 privind acțiunile de informare cu privire la PAC

IRSOP Market Research SRL

Comisia Europeana

http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm

www.infoeuropa.ro

www.mapp.ro

www.europa.acasa.ro

www.ec.europa.eu

www.cartiagricole.ro

www.anpa.ro

www.apia.ro

www.apdrp.ro