Fonduri mutuale [306566]
Știai că investițiile pe termen lung în acțiuni depășesc majoritatea altor investiții? [anonimizat], unui teren, a [anonimizat]. Pe lângă o [anonimizat], în funcție de obiectivele fiecăruia.
Fonduri mutuale
Un fond mutual este o [anonimizat], conform strategiei lor de investiție. [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], împărțite cu investitorii proporțional cu investiția fiecăruia. Astfel, fondurile mutuale atenuează în mare parte din eventualele greșeli pe care cineva lear putea face când alege să investească direct. [anonimizat] a selecta instrumentele financiare adecvate și nici de ași monitoriza investițiile lor pentru ca apoi să ia decizia de vânzare. [anonimizat].
Fonduri de pensii
Fondul de pensii este un fond înființat pentru a facilita, [anonimizat]. Fondul de pensii este un coș de active menit să genereze o creștere stabilă pe termen lung și să îți asigure un venit suplimentar atunci când te pensionezi.
[anonimizat], [anonimizat] (mai puțini angajați) care să susțină beneficiarii (pensionarii). Astfel, în anul 2007 România a [anonimizat] – [anonimizat] (obligatoriu) și Pilonul III (facultativ).
Astfel, fondurile de pensii sunt o alternativă la pensia de stat și au fost construite pe doi piloni. [anonimizat] „pensia administrată privat” sau „pensie obligatorie”, a fost creat prin redirecționarea de către stat a unei părți a contribuției de asigurări sociale aferente salariilor către fondurile de pensii. Contribuțiile sunt obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani și opționale pentru cele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani. [anonimizat] – și sunt investiți pentru a genera un venit suplimentar în completarea pensiei de stat. Fondurile de pensii sunt administrate de societăți de administrare care investesc sumele acumulate și care informează beneficiarii cu privire la situația conturilor lor.
[anonimizat], la care aderarea este facultativă. [anonimizat]. Oricine poate contribui în sistem cu până la 15% din veniturile brute realizate lunar. Pentru a putea beneficia de o pensie facultativă, fiecare participant trebuie să aibă cel puțin 90 de contribuții lunare la fond, o vârstă de cel puțin 60 de ani și o sumă minimă acumulată. Contribuțiile sunt scutite de impozit, iar sumele respective se deduc din impozitul pe venit.
În sistemul public de pensii, statul colectează contribuțiile de la angajați și distribuie banii către pensionarii deja existenți. Statisticile privind demografia arată că redistribuirea logică nu mai este viabilă, întrucât numărul de contributori scade, în timp ce numărul de pensionari este în creștere. Soluția acestei dileme a luat forma sistemului de pensii private, care permite fiecărei persoane active să pună bani deoparte pentru perioada pensionării.
Asigurări de viață
Numite generic „asigurări de viață”, aceste investiții au obiective diverse, care pot fi combinate. Ele oferă în general protecție, ajutând familia beneficiarului să își păstreze standardul de viață în cazul unor evenimente neprevăzute. Deseori, companiile de asigurări adaugă componente de economisire, investiții sau de sănătate, astfel încât produsele de asigurare să se plieze cât mai bine pe interesele tale.
La modul general, asigurarea de viață este un contract cu o companie de asigurări.
Spre exemplu: În cazul unei asigurări de viață clasice, asiguratul plătește o primă de asigurare, iar în schimbul acelei prime compania de asigurări se obligă să plătească urmașilor asiguratului o sumă de bani în cazul decesului persoanei asigurate.
Un alt exemplu de asigurare de viață este cel al asigurării de viață cu acumulare de capital. În acest caz, o parte din prima pe care o plătești acoperă componenta de protecție (ca și în cazul unei asigurări clasice de viață) în timp ce o altă parte este investită de compania de asigurări și plătită clientului la finalul perioadei contractuale sau chiar înainte, împreună cu o parte din profitul obținut.
Mulți oameni și consilierii lor financiari consideră că asigurarea de viață este piatra de temelie a planului lor financiar. În timp ce scopul principal al asigurării de viață este ca familia ta să aibă un sprijin financiar în cazul decesului tău, acestea pot fi utilizate și în alte scopuri:
Asigurarea fondurilor pentru plata unor cheltuieli (precum cheltuielile de spitalizare sau intervenții chirurgicale survenite în urma unui accident);
Crearea unei moșteniri pentru moștenitorii tăi;
Contribuții caritabile în cazul morții tale.
Niciodată nu este prea devreme să începi să îți creezi un plan de asigurare. Poți începe chiar de la vârsta de 18 ani și trebuie să ai în vedere că importanța unei asigurări de viață crește odată ce ai copii sau alte persoane care depind de tine și care au nevoie de asistență în cazul în care nu mai ești printre ele.
2.4 Instrumente disponibile la Bursa de Valori București
Investiția pe termen lung include o paletă de instrumente financiare care pot fi cumpărate pe o bursă, precum acțiuni sau obligațiuni. Dar piețele de capital nu înseamnă doar aceste două instrumente – poți găsi, de asemenea, oportunități alternative pentru investiții, precum fonduri mutuale, Exchange Traded Funds (ETF = fonduri deschise de investiții listate la bursă), certificate sau warranturi, doar pentru a menționa câteva dintre ele.
Acțiuni – O acțiune este o unitate de proprietate întro companie, care a decis să vândă o parte dintre aceste părți de proprietate. Acțiunea reprezintă o unitate în capitalul companiei. Atunci când deții una sau mai multe acțiuni întro companie ești acționar. În schimbul investiției întro companie, acțio narii câștigă dreptul unei părți din viitoarele câștiguri ale firmei, care ar urma să fie distribuite ca dividende și alte beneficii, precum dreptul să votezi la adunările generale ale acționarilor. Acțiunile sunt dematerializate și sunt tranzacționate electronic. Investiția în acțiuni listate este realizată pentru dividend sau pentru câștigul de capital din diferențele de preț la cumpărare și vânzare.
Obligațiuni – O obligațiune este un împrumut de la investitori. Investitorii împrumută bani unei companii și după o anumită perioadă de timp, obligațiunea ajunge la „maturitate” și compania rambursează investitorilor sumele pe care aceștia leau investit, plus o dobândă. În schimbul fondurilor atrase prin emisiunea de obligațiuni, instituțiile și companiile plătesc periodic o dobândă (numită cupon). Dobânda poate fi fixă, pentru întreaga durată de viață a obligațiunii, sau variabilă, calculată și anunțată periodic. Obligațiunile sunt ideale pentru investitorii care vor un venit sigur și periodic. Aceste instrumente oferă, de regulă, o dobândă mai mare decât cea practicată la depozitele bancare. Sumele împrumutate pot fi rambursate în câteva tranșe pe durata de viață a obligațiunilor sau la maturitate. Investitorii în obligațiuni pot decide să păstreze obligațiunile până la maturitate și să încaseze dobânda și rambursarea principalului, sau le pot vinde pe bursă. Pe lângă companii, autoritățile locale și publice pot emite, de asemenea, obligațiuni, precum certificatele de trezorerie sau obligațiuni de stat cu diverse maturități sau obligațiuni municipale emise de orașe și județe.
Exchange Traded Funds (ETF) / Fonduri deschise de investiții listate la bursă – Acestea sunt un tip de fonduri de investiții bazate pe un indice de piață și investesc în coșul de instrumente financiare din care este format indicele respectiv. Fondul poate investi în oricare sau în toate instrumentele constituente ale indicelui, dar nu neapărat în aceeași proporție. ETFurile sunt un instrument foarte folositor pentru cei care vor să investească pe bursă, dar nu au suficiente cunoștințe pentru ași construi singuri propriul portofoliu sau pur și simplu nu au timp să analizeze și să administreze titlurile care fac parte din indicele pe care îl replică fondul. ETFurile pot fi folosite de investitorii care doresc să obțină o expunere rapidă pe acțiunile incluse în indice, dar nu au capitalul necesar pentru ași construi un astfel de portofoliu diversificat. În schimb, cu o sumă relativ mică, investiția întrun ETF poate replica performanța care ar solicita alocarea unei sume mai mari pentru a cumpăra fiecare dintre componentele indicelui urmărit. ETFurile sunt tranzacționate la fel ca acțiunile, ceea ce înseamnă că un investitor poate cumpăra sau vinde unitățile de fond ale ETFului în cadrul unei ședințe de tranzacționare, la prețul de piață, prin utilizarea serviciilor unui intermediar autorizat.
Certificatele și warrant-urile – Acestea sunt instrumente financiare complexe, care depind de un activ suport, care poate fi un alt instrument financiar precum acțiunile, un indice bursier, o rată de schimb, o dobândă, o marfă, un coș sau combinații de astfel de instrumente sau valori mobiliare. Ambele produse sunt, de regulă, tranzacționate de investitorii mai experimentați.
2.5 De ce să devii investitor?
Este foarte important de înțeles că fiecare tip de instrumente financiare implică diferite corelații risc – randament. Astfel, trebuie să alegi instrumentele după ce analizezi profilul investițional, cel mai indicat cu ajutorul unui intermediar sau broker de acțiuni.
Cu cât este mai mare potențialul de câștig, cu atât crește riscul. În privința acțiunilor, prețul acestora poate fi afectat de diverși factori, printre care performanța companiei, performanța bursei pe ansamblu și întregul climat economic. Astfel, există cu siguranță un element de risc, dacă prețul acțiunilor a scăzut, atunci și valoarea investiției tale scade. Îți poți minimiza riscul printro planificare atentă, existând strategii pentru reducerea și administrarea riscului prin diversificare.
În afara performanței consistente există și alte motive pentru care acțiunile sunt o opțiune atractivă pentru investiții. Ele sunt o investiție lichidă. Aceasta înseamnă că pot fi cumpărate și vândute în funcție de preferințe. Vânzarea unei proprietăți poate dura luni. Vânzarea unei acțiuni poate dura secunde. Acționarii pot alege să vândă acțiunile pe care le au la o companie sau doar o parte din acestea. O astfel de opțiune nu este valabilă în cazul unei proprietăți.
Este ușor să stabilești valoarea reală a acțiunilor
Un alt avantaj este că valoarea reală a unei investiții în acțiuni poate fi stabilită cu ușurință. Este simplu deoarece poți vedea zilnic evoluția acțiunilor în ziare sau pe propriul computer.
Crearea unui „coș de acțiuni” (un portofoliu de acțiuni) îți permite să investești în diverse sectoare ale economiei. Prin investiția în companii care activează în diverse sectoare ale economiei, îți minimizezi potențialele pierderi pe unul dintre sectoarele care subperformează. Dacă un sector scade, altul poate crește. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care un portofoliu bine echilibrat de acțiuni surclasează invariabil multe alte tipuri de investiții.
Principalul mod prin care poți profita de acțiuni este atunci când prețul lor crește în timp – cumpără ieftin și vinde scump! În afară de creșterea prețului, poți beneficia de dividende. Dividendele sunt câștigurile plătite acționarilor din profiturile înregistrate de companie, fie în bani, fie în acțiuni. Este o modalitate prin care acționarii sunt recompensați pentru că au asigurat capital companiei. De regulă, dividendele sunt plătite o dată sau de două ori pe an, depinzând de politica pe care o are compania cu privire la distribuția profitului. Nivelul dividendului poate varia dacă firma vrea să se dezvolte, caz în care rata dividendului ar putea fi mai mică. Spre comparație, o companie matură ar putea opta pentru o rata mai mare de distribuție, din nou depinzând de politica sa de dividend.
Investiția în acțiuni este un proces simplu – milioane de oameni fac acest lucru în toată lumea! Investiția în acțiuni necesită serviciile unui intermediar (așa cum plasarea fondurilor tale în depozite necesită serviciile unei bănci). Angajații intermediarului sau brokerului de acțiuni te vor asista la fiecare pas pe care trebuie să îl faci în procesul de investiție și îți vor răspunde tuturor întrebărilor. Lista completă a intermediarilor se regăsește pe pagina Bursei de Valori București www.bvb.ro, Secțiunea Intermediari.
CAPITOLUL 3 PIAȚA DE CAPITAL
3.1 Înțelegerea piețelor și a finanțării prin intermediul bursei
De obicei, economiile personale ale unui antreprenor și, dacă este necesar, contribuții de la prieteni/rude sunt sursa de fonduri pentru începerea unei afaceri noi. Pentru un proiect mare, însă, întrucât necesarul de finanțare este mai mare, companiile vor avea nevoie de credite, dar vor merge chiar dincolo de acestea. Astfel, disponibilitatea capitalului este unul dintre cele mai importante aspecte în înființarea sau extinderea unei afa ceri la scară largă. Există o modalitate de a atrage capital dincolo de cercul apropiat de prieteni și rude. Aceasta implică atragerea capitalului de la publicul din întreaga țară prin vânzarea de acțiuni ale companiei pentru prima dată, operațiune cunoscută și sub numele de listare. Procesul este de obicei numit Ofertă Publică Inițială sau IPO.
Pentru aceasta, compania trebuie să invite investitorii printrun document de ofertă care include detalii complete despre istoricul companiei, proiectul său, modelul său de afacere, estimările privind profitabilitatea etc. Când cuiva i se pare convingătoare această oportunitate de investiție, poate subscrie în oferta publi că, iar după alocare devine acționar al companiei. Acesta este motivul pentru care, prin agregare, chiar și sumele mici de la un număr foarte mare de persoane ajung să fie capital utilizabil pentru corporații. Mecanismul prin care companiile atrag bani de la public este numit piață primară.
Este de reținut faptul că atunci când tu ești acționar și ai nevoie de banii tăi, poți vinde aceste acțiuni altor acționari sau unor noi investitori pe bursă. Astfel de tranzacții nu reduc sau afectează capitalul unei companii. Bursele aduc laolaltă astfel de vânzători și cumpărători prin intermediul brokerilor și facilitează tranzacționarea. Astfel, companiilor care atrag bani de la public li se cere să listeze neapărat acțiunile la o bursă care permite tranzacționarea din orice colț al țării. Mecanismul cumparării și vânzării acțiunilor pe o bursă este cunoscut sub numele de piață secundară.
Nu trebuie neapărat să cumperi acțiuni la o companie în cadrul unei oferte publice inițiale. Oricând poți cumpăra acțiuni la orice companie listată la bursă.
Ca acționar, ești coproprietar al companiei și îndreptățit să beneficiezi de toate drepturile de proprietate, inclusiv de dividend: profitul distribuit de companie proprietarilor. În decursul anilor dacă o companie performează bine, alți investitori vor dori să devină proprietari ai unei astfel de companii prin cumpărarea acțiunilor companiei. Rezultatele bune ale companiei emitente (profituri, creștere, dividende) duc la creșterea cererii pentru aceste acțiuni, care duce la creșterea prețului acțiunilor. Astfel, ai oportunitatea să vinzi acțiunile tale la un preț mai mare decât cel la care leai cumpărat. În acest mod îți poți crește averea, bineînțeles dacă ai făcut alegerea bună încă de la început atunci când ai cumpărat acțiuni la compania potrivită. Reversul este la fel de valabil! Din acest motiv este important ca un investitor să fie informat atunci când face o alegere.
3.2 De ce decid companiile să intre pe piețele de capital și cum încep acțiunile să fie tranzacționate la bursă
Unele companii emit acțiuni pentru a atrage bani de la public (“investitori”) pentru a se finanța și pentru ași crește afacerea. Astfel de finanțări pot fi împrumutate sau atrase prin emisiune de acțiuni. Banii pe care o companie îi atrage prin emisiunea de acțiuni către investitori este numită capital social. Alternativa este să atragă banii prin împrumut de la bancă sau prin emisiune de obligațiuni; acestea sunt clasificate drept instrumente de datorie.
Spre deosebire de instrumentele de datorie prin care banii împrumutați trebuie restituiți celor de la care au fost împrumutați, capitalul social reprezintă proprietatea continuă a companiei și, astfel, nu trebuie rambursat. Devenind unul dintre proprietarii sau acționarii unei companii, investitorii își asumă riscul ca acea companie să nu aibă succes. Bineînțeles că este la fel de important de recunoscut faptul că acționarii câștigă considerabil dacă acea companie are succes.
De cele mai multe ori o companie alege să atragă finanțări prin „listare” la bursă și emisiune de acțiuni către investitori. Procesul listării permite acțiunilor unei companii să fie tranzacționate pe bursa dintro țară. Aceste companii sunt numite companii listate. Ele trebuie să respecte un anumit set de reguli pentru listare al bursei respective, pentru a putea fi admise pe lista oficială. Aceste reguli pot prevede cerințe variate, precum date despre profiturile înregistrate anterior, capitalul emis/plătit, un număr minim de acționari sau publicarea diverselor informații relevante.
De ce decid companiile să se listeze?
Pentru a atrage capitalul necesar pentru: creștere, extinderea operațiunilor, lansarea de noi produse, îmbunătățirea capacității de producție, finanțarea cercetărilor și dezvoltării crearea de noi strategii de piață, plata unor datorii.
Creșterea vizibilității, reputației, marketingului etc.
Planuri de stimulare a angajaților prin acordarea de acțiuni.
Preluarea altor companii cu plata în acțiuni.
Și multe altele, din multe motive specifice.
Odată listate, companiile pot contribui la economie prin:
crearea mai multor locuri de muncă
generarea unor venituri suplimentare
dezvoltarea de produse noi și mai bune
promovarea creșterii economice în general.
Compania începe să se tranzacționeze pe bursă și valorează atât cât cineva este dispus să plătească pentru ea. Astfel, cumpărătorii determină prețul unei acțiuni. Deoarece investitorii obțin informații noi, ei decid cât de mult sunt dispuși să plătească pentru o acțiune. Percepțiile lor în continuă schimbare determină prețurile acțiunilor să crească sau să scadă. Prețul unei acțiuni nu este diferit de al oricărui alt produs sau serviciu de pe piață. Acesta este determinat de cerere și ofertă. Cererea este creată de către persoanele care doresc să cumpere acțiuni sau de la investitorii care deja le dețin. În cazul în care investitorii cred că acțiunile vor valora mai mult în viitor, vor dori să cumpere. În același timp, oferta poate fi limitată și nu toate persoanele care doresc să dețină aceste pachete vor putea face acest lucru. Astfel, cu cât mai mulți oameni doresc să dețină un anumit pachet de acțiuni, cu atât vor fi dispuși să plătească mai mult pentru el și, prin urmare, prețul va crește.
Dar, prețul este doar o măsurare a valorii unei acțiuni. Rentabilitatea investiției – suma pe care o câștigi pe o acțiune – este alta. Pentru a evalua probabilitatea unei reveniri puternice în viitor, poți căuta istoricul performanței și a creșterii constante întro companie.
Este important să înțelegem că diferite evenimente pot mișca prețul în sus sau în jos, precum evenimente globale, de industrie sau creșterea veniturilor sau cheltuielilor companiei, lansarea de noi produse, schimbări în management sau schimbări ale legislației. Per ansamblu, factorii care pot influența prețul pot fi împărțiți astfel:
interni, naționali sau internaționali, context economic și politic
perspectiva generală a economiei și trendul piețelor de capital
știri despre companie, precum semnarea de noi contracte, intrarea pe noi piețe, investiții, schimbări în management, schimbări în structura acționariatului, rezultate financiare etc.
estimările analiștilor incluse în rapoartele de analiză
articole din presă și știri din domeniul de activitate al companiei
sentimentul general al investitorilor și psihologia pieței.
Este important să fii informat despre evenimentele curente. În timp ce investitorii și analiștii decid dacă o acțiune merită cumpărată prin examinarea „sănătății” financiare a companiei, la fel de important este să urmărească știrile și evenimentele care pot influența prețul acțiunilor prin efectul lor asupra ofertei și a cererii. Dacă arunci o privire la prețurile de piață ale acțiunilor, vei observa că există o discrepanță între acestea. O acțiune a companiei A ar putea costa 0,38 RON în timp ce prețul unei acțiuni a Companiei B este 280 RON. Aceasta înseamnă că este mai bine să cumperi acțiuni la Compania B, deoarece compania este mai valoroasă?
Este o concepție comună greșită că prețul mai mare al unei acțiuni stabilește cât de valoroasă este compania. Cu toate acestea, prețul unei acțiuni poate denatura valoarea reală a unei companii.
Deci, cum poți afla valoarea unei companii, care mai este cunoscută sub denumirea capitalizare de piață? Este simplu de fapt, trebuie să iei prețul de piață al unei acțiuni și săl înmulțești cu numărul total de acțiuni aflate în circulație. Prin urmare, dacă o companie este tranzacționată la 30 lei pe acțiune si are un milion de acțiuni în circulație, atunci capitalizarea de piață a companiei ar fi de 30 de milioane de lei.
Dacă comparăm cele două companii, doar uitândune la prețurile acțiunilor din piață, nu am compara de fapt valoarea lor reală, care este determinată de numărul de acțiuni pe care fiecare companie îl are în circulație. Prin urmare, nu judeca compania după prețul unei acțiuni, ci mai degrabă, prin evoluția prețului acțiunilor!
CAPITOLUL 4 VÂNZAREA ȘI CUMPĂRAREA DE ACȚIUNI
4.1. Piața de acțiuni
În fiecare zi, pretutindeni în lume sunt cumpărate și vândute miliarde de acțiuni. După nivelul la care sunt tranzacționate aceste titluri, se poate vorbi despre o piață primară și despre o piață secundară.
Când o companie emite pachete de acțiuni, apelează la o societate de intermediere care distribuie emisiunea de titluri în vederea atragerii de bani de la investitori. Acest proces corespunzător momentului punerii în circulație a noilor acțiuni are loc pe piața primară.
După ce un pachet de acțiuni a fost vândut pe piața primară, participanții de pe piața financiară cumpără și vând acțiunile fără a mai fi implicată compania emitentă.
Aceste tranzacții cu acțiunile emise anterior se realizează prin intermediul burselor de valori, care constituie piața financiară secundară.
Bursa de valori reprezintă piața pe care se întâlnesc cei care au nevoi de finanțare cu cei care au capacitatea de a finanța. Cererea și oferta de pe piața financiară secundară nu se exprimă direct de purtătorii lor, ci cu ajutorul unor intermediari – societăți de servicii de investiții financiare sau bănci care oferă servicii de brokeraj.
Din acest punct de vedere, sar părea că bursa este mai puțin importantă pentru firmele care doresc să obțină fonduri de pe piața financiară prin emiterea de acțiuni. Totuși, bursa de valori are un rol foarte important. Fără piața secundară, puțini oameni ar cumpăra acțiunile emise pe piața primară, iar afacerile sar confrunta cu dificultăți în încercarea lor de a strânge fondurile necesare pentru finanțarea activităților.
Cea mai importantă componentă a bursei de valori o reprezintă tranzacționarea acțiunilor emise de companiile listate. La Bursa de Valori București, de exemplu, se tranzacționau în 2016 acțiunile a 85 de companii, dintre care 22 la categoria Premium, 61 la categoria Standard și 2 la categoria Internațional. Valoarea totală a companiilor respective este de 28,4 de miliarde de euro. Pe de altă parte, pe piețele mai mari ale lumii, cum ar fi cele din New York sau Londra, valoarea totală a acțiunilor listate este de ordinul zecilor de mii de miliarde de euro. Pentru a lua doar un exemplu, cea mai mare companie listată din Statele Unite, este Apple Inc. cu o capitalizare de piață de 525,13 miliarde USD.
Pe pagina fiecărei companii listate, căreia i se alocă un simbol bursier format din 1 sau mai multe litere (ex: Electrica – EL, Romgaz – SNG, Bursa de Valori București – BVB), se găsesc informații legate de tranzacționare, datele de contact ale companiei, situații financiare, dividende, modificări de capital social, structura acționariatului, hotărârile Adunării Generale a Acționarilor și alte evenimente importante publicate de către emitent și grafice.
În condițiile amintite anterior se pune problema alegerii modalității optime de investire, care să corespundă cel mai bine scopurilor și așteptărilor celui ce investește. Pentru aceasta, vom asocia fiecărui tip de investiție (sau plasament) două noțiuni:
Randament (nivelul câștigului adus de o investiție)
Risc (probabilitatea de obținere a unui anumit randament).
Randament
Randamentul unui depozit bancar va fi determinat de nivelul dobânzii acordat de banca deponentului. Cel mai răspândit mod de exprimare a randamentului este exprimarea procentuală, întrucât aceasta ne oferă o imagine comparabilă a randamentului diferitelor instrumente de investiție. Există mai multe modalități de calcul al randamentului unui plasament:
(suma finală – suma inițială investită)
Randament (%) = suma inițială investită x 100
Spre exemplu, considerăm situația depunerii la bancă a unei sume de 2000 lei, pe o perioadă de 6 luni, cu o dobândă aferentă acestei perioade de 100 lei. Randamentul depozitului bancar pentru cele 6 luni se va situa la nivelul de 5% din suma inițială (corespunzătoare unei dobânzi anuale de 10%).
Randamentul unei investiții în acțiuni. Spre exemplu, cumpărăm la 1 ianuarie 500 acțiuni ABC la un curs de 10lei/acțiune și le vindem la 1 iulie același an, când cursul lor a devenit 11,5 lei/acțiune. În acest caz suma inițială, investiția va fi de 500 acțiuni x 10 lei pe acțiune = 5 000 lei, suma finală va fi de 500 acțiuni x 11,5 lei/acțiune = 5 750 lei, iar randmentul investiției va fi:
(suma finală – suma inițială investită) (5 750 -5 000)
Randament (%) = = = 15%
suma inițială investită x 100 5 000 x 100
Acum avem la dispoziție un indicator pentru a asigura compatibilitatea celor două modalități de investire propuse mai sus – depozitul bancar și investiția în acțiuni.
Revenim la exemplul investiției în acțiunile ABC: am presupus că după cele 6 luni, cursul acțiunilor a înregistrat o creștere de 15%. La fel de bine însă, acest curs putea înregistra o creștere mai mică, sau chiar o scădere, determinând un randament negativ, respectiv o pierdere pentru investitor.
Risc
Există nenumărați factori care pot afecta performanțele unei anumite investiții: în cazul depozitului bancar există riscul (mai mic) de faliment al băncii, în timp ce, în cazul investiției în acțiuni există riscul (mai mare) ca acțiunile să scadă ca urmare a rezultatelor slabe ale societății ABC.
Teoretic, există o legătură direct proporțională între riscul și randamentul unei investiții. Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât randamentul investiției este mai redus; cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât crește și randamentul ce poate fi generat de o investiție.
Când faci o investiție, trebuie urmărit acel tip de investiție care asigură un raport optim între randament și risc, raport ajustat în funcție de așteptările, posibilitățile și, nu în ultimul rând, aversiunea față de risc a fiecărui investitor.
Un alt aspect al randamentului investițiilor este legat de perioada pe care acestea se desfășoară. Presupunem că vom constitui un depozit simplu de 1 000 lei la bancă, cu o dobândă lunară de 1%, urmând să retragem în fiecare lună dobânda obținută. În acest caz, randamentul (dobânda) anuală a depozitului va fi de 1% x 12 luni = 12 % (dobânzile au numai rol de exemplu).
De astfel, majoritatea dobânzilor bancare anunțate sunt dobânzi anuale, chiar dacă se referă la perioade mai scurte de timp (aceasta fiind și sursa unor anumite confuzii). În aceste condiții, atunci când o bancă comercială anunță „Acordăm o dobândă de 10% pentru depozitele la 3 luni”, aceasta înseamnă că dobânda anuală este de 10%, iar pentru cele 3 luni se încasează o dobândă de numai 10% x (3/12) = 2,5%.
Fiecare investiție trebuie să fie însoțită de două activități adiționale: stabilirea strategiei de plasament și analiza carateristicilor pieței și instrumentelor utilizate pentru a investi. Atunci când vorbim despre strategia de investiții pe piața de capital trebuie să luăm în calcul:
Obiectivele investitorului
Orizontul de timp avut în vedere pentru a investi
Nivelul de lichiditate dorit și alte restricții • Nivelul maxim de risc acceptat.
Odată ce se elaborează strategia de investiții, următorul pas este selectarea instrumentelor financiare care vor fi incluse în portofoliu, combinate în scopul de a îndeplini criteriile menționate în strategie. Selecția presupune o analiză a companiilor și diferite instrumente financiare, a performanței financiare în ultimii ani, în vederea identificării tendințelor viitoare de dezvoltare.
Decizia de investiție poate fi luată utilizând Analiza Fundamentală sau Analiza Tehnică.
Analiza Fundamentală implică utilizarea datelor financiare și economice pentru evaluarea lichidității, solvabilității, eficienței și, cel mai important, a potențialului câștig oferit de o companie. Setul de lucru esențial al analistului fundamental include rapoartele anuale și rezultatele financiare, statistici ale industriei și trendurile pieței, precum și date macroeconomice etc.
Cu aceste informații la îndemână, scopul analistului fundamental este să scoată în evidență acțiunile subevaluate și, apoi, să le cumpere în anticiparea unei creșteri care ar trebui să aibă loc atunci când valoarea este evidentă.
Deși nu este foarte important pentru investitorul obișnuit să înțeleagă complet modul în care analistul fundamental își îndeplinește munca sa, este folositor să înțelegi în linii mari ce se petrece în mintea lui atunci când evaluează valoarea unei acțiuni. Când realizează o analiză fundamentală, valoarea unei acțiuni este evaluată în următorii 3 pași:
realizarea de scenarii pentru economie în general, utilizând indicatori economici cheie (precum bursa în sine, rata dobânzii, PIB, investițiile în afacerile reale, profiturile corporate, prețuri, balanța de plăți etc.);
analizarea câștigurilor companiei și dividendele;
realizarea de previziuni cu privire la percepția pieței asupra creșterii companiei tale.
În timp ce o abordare fundamentală evaluează o acțiune prin utilizarea datelor financiare și economice, un analist tehnicnu seuită la evoluția veniturilor, balanțe, politica companiei ori altceva fundamental despre companie. Analiza tehnică ia în calcul evoluția istorică a prețului unui instrument financiar sau indice și evoluția din prezent. Aceasta este realizată, de regulă, în formatul unui grafic. Instrumentul financiar poate fi o acțiune, indice sau sector.
Analistul tehnic crede că instrumentele financiare evoluează în trenduri și că aceste trenduri continuă până când se întâmplă ceva care schimbă trendul. În cazul trendurilor, pot fi observate anumite modele și niveluri.
Instrumentele analistului tehnic sunt indicatori și sisteme utilizate pe graficele evoluției prețului. Medii mobile, linii de suport și rezistență, deviații de la medie, benzi Bollinger, momentum – toate acestea sunt exemple de indicatori. În trecut, analiza tehnică necesita computere instituționale puternice și echipe de matematicieni pentru a interpreta semnalele. Acum, cu softurile moderne și computerul de acasă, investitorii individuali pot accesa aceleași informații ca analiștii instituțiilor mari.
Selecția titlurilor din portofoliu
Cu ajutorul unui consultant sau intermediar poți învăța cum să identifici tipurile de acțiuni de mai sus. Sau poți vizita siteul BVB www.bvb.ro și vedea ce companii sunt listate la Bursa de Valori București. În plus, poți utiliza, de asemenea, următoarele surse pentru a obține informații:
Siteurile intermediarilor și publicații
Ziare și reviste de afaceri
Programele de afaceri la TV și Radio
Siteuri și publicații ale furnizorilor de date, cum ar fi Reuters, Bloomberg, Ziarul Financiar etc.
Cluburile de investitori.
Atunci când analizezi cumpărarea de acțiuni întro anumită societate, ar trebui să faci puțină cercetare despre compania respectiva. Îți recomandăm să discuți cu consilierul sau intermediarul și / sau să citești materialul de cercetare care îți poate oferi o bună înțelegere asupra activităților societății și situația de afaceri.
De unde obții informațiile de care ai nevoie:
Monitorizarea prețurilor
Poți verifica prețurile zilnice ale acțiunilor în secțiunea economică a majorității ziarelor sau online. De regulă, vor fi afișate următoarele prețuri:
Prețul de închidere, care este ultimul preț de tranzacționare înregistrat la închiderea pieței.
Cel mai mare preț al zilei, adică cel mai mare preț plătit pentru acțiunea respectivă în timpul zilei de tranzacționare.
Cel mai mic preț al zilei, adică cel mai mic preț plătit pentru acțiunea respectivă în timpul zilei de tranzacționare.
Variația prețului, comparativ cu ultimul preț înregistrat de acțiunea respectivă la finalul precedentei zile de tranzacționare.
Semnele (+) și () înaintea cifrei arată dacă o acțiune a crescut sau a scăzut față de prețul de la închiderea zilei precedente. Dacă nu este evidențiat în niciun alt fel, înseamnă că prețul a stagnat la nivelul celui de la închiderea zilei anterioare.
Diversificarea
În determinarea alocării activelor (ce procentaj din portofoliul total va fi alocat pentru ce fel de activ), diversificarea reprezintă o necesitate. Cel mai bun mod de a minimiza riscul este săți diversifici investițiile în diferite produse de investiții. Dacă acțiunile sunt singurele investiții, poți răspândi riscul prin diversificarea între diferite companii și sectoare. Neavând „toate ouăle întrun coș”, vei maximiza randamentul și minimiza riscurile care apar în timpul diferitelor stagii ale ciclului economic.
Selectarea unui interval de timp
Este aproape imposibil să câștigi bani peste noapte pe bursă, astfel că, este important sa iei decizia corectă cu privire la intervalul de timp al investiției tale. Tipul de abordare depinde de intervalul de timp stabilit, astfel încât poți fi investitor pe termen scurt, mediu sau lung. În general investitorii pe termen lung (de exemplu 35 ani) au cele mai bune rezultate. În cazul investitorilor pe termen scurt, riscurile sunt mult mai mari, iar sincronizarea este importantă întrucât trebuie să monitorizeze evoluția prețurilor în vederea identificării unor oportunități de tranzacționare avantajoase.
Atenție! Sunt șanse mari ca părinții tăi să fie deja investitori! Nu lăsa ca participația LOR în cele mai bune profitabile companii din România să se irosească!
Un român din 4 deține acțiuni la una dintre societățile listate la Bursa de Valori București, fără măcar să știe, în valoare totală de 350 de milioane de euro. Cum sa întâmplat acest lucru? În timpul programului de privatizare în masă (PPM), cetățenilor de peste 18 de ani li sau dat acțiuni la unele dintre companiile listate pe piața RASDAQ. Cu toate că au fost acordate acum 20 de ani, aceste acțiuni sunt încă valoroase în bani!
Cum poți afla dacă deții acțiuni? Pur și simplu contactează Depozitarul Central (pentru detalii accesează www.depozitarulcentral.ro) sau un intermediar și adresează întrebarea! Există șanse ca unul dintre membrii familiei să dețină sau să fi acumulat acțiuni dea lungul anilor. În cazul în care deții acțiuni la o companie care a înregistrat profit, ești îndreptățit să primești dividende. În ceea ce privește acțiunile, poți decide să le păstrezi, să le vinzi și să investești capitalul obținut pentru a investi în alte valori mobiliare sau să le vinzi și să folosești capitalul obținut. Pentru a identifica cea mai bună opțiune pentru tine, contactează astăzi un broker!
Atenție la companii de intermediere care promit câștiguri rapide și consistente prin tranzacționarea pe piața de capital. Pentru siguranța investițiilor tale, este recomandabilă verificarea dacă intermediarul pe care lai contactat este înregistrat în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Lista intermediarilor autorizați de ASF poate fi accesată pe siteul instituției (www.asfromania. ro) sau pe siteul Bursei de Valori București (www.bvb.ro), în secțiunea „intermediari”.
Tranzacțiile la Bursa de Valori București se realizează printrun mecanism care asigură brokerilor un acces direct și continuu la informații despre preț, precum și rapoartele furnizate de emitenți. În acest fel, brokerii și clienții acestora au posibilitatea de a lua decizii de investiții în cunoștință de cauză. În timpul tranzacționării, cumpărătorul nu întâlnește de fapt vânzătorul întrucât ordinele sunt plasate practic, prin intermediul unui broker licențiat – intermediarul. Odată ce clientul trimite intermediarului său ordinul de cumpărare sau de vânzare, intermediarul introduce ordinul în sistemul de tranzacționare, unde cererea întâlnește alte ordine și după negocierea prețului, tranzacția se încheie. Bursa trimite apoi confirmarea tranzacției către intermediar și datele privind participanții tranzacției către Depozitarul Central, în
vederea compensării și decontării. Ulterior, Depozitarul Central efectuează transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în schimbul unei plăți între conturile clienților în cauză. Banii/acțiunile sunt virate în contul brokerului, pe care le distribuie clienților pentru care a intermediat tranzacția.
În timpul orelor de tranzacționare, ordinele sunt introduse la piață în mod continuu, schimbând astfel echilibrul între cerere și ofertă și, în consecință, generarea în orice moment a unui nou preț. Executarea tranzacției este urmată de compensare și decontare, apoi de transferul de proprietate. Instrumentele financiare sunt transferate noului proprietar (cumpărătorul) și echivalentul lor în bani este transferat în contul vânzătorului. Procesul este finalizat în termen de două zile lucrătoare (T + 2) de la data tranzacției inițiale. Acest lucru înseamnă că a doua zi lucrătoare după tranzacție, cumpărătorul va avea acțiunile disponibile în portofoliul său și vânzătorul va primi bani pentru acțiunile vândute.
Înaintea oricărei operațiuni de cumpărare și vânzare a acțiunilor, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
Număr de acțiuni: este necesar să specifici numărul, iar în cazul cumpărării, suma de lei maximă pe care ești dispus să o aloci.
Prețul acțiunii: ordin la piață sau ordin limită? Ordinele la piață sunt ordine de cumpărare sau de vânzare plasate la prețul pieței și sunt mult mai probabil să ducă la o tranzacție. Pentru ordinele limită (la care stabilești un preț de achiziție maxim sau un preț minim de vânzare), trebuie să scrii prețul de referință. Prețurile și adâncimea pieței
în perioada de timp în care ordinul este lăsat în piață vor influența probabilitatea unei tranzacții.
Durata unui ordin: Ordinul tău este doar pentru această zi de tranzacționare sau, în cazul în care nu are loc tranzacția, vrei ca ordinul să rămână în registrul de ordine și atunci când piața se deschide a doua zi sau pentru mai multe zile?
Comisionul intermediarului și costul total de tranzacții pentru ordin.
Ordinul la piață apare atunci când clientul își instruiește intermediarul să cumpere sau să vândă o parte din acțiunile sale sau alte valori mobiliare din portofoliu la un preț curent, numit prețul pieței. Prețul la care ordinul este executat este cel mai bun preț găsit pe piață pentru ordinele contrare (confruntare între cel mai bun preț de achiziție pentru un ordin de vânzare și cel mai bun preț de vânzare pentru un ordin de cumpărare plasat de client). Clientul poate da, de asemenea, un ordin limită, indicând intermediarului să cumpere sau să vândă doar la prețul indicat sau la unul mai bun. Ordinul stop implică o situație în care clientul dispune intermediarului să cumpere sau să vândă la prețul pieței de îndată ce valorile mobiliare ating un anumit preț țintă, numit prețul stop. Astfel de ordine sunt plasate în principal pentru a limita pierderile sau pentru a proteja profiturile.
Analiza companiilor listate
Pentru investitorii actuali sau viitori, siteul Bursei de Valori București (www.bvb.ro) este principala sursă de informare. Un profil al companiei BVB prezintă următoarele elemente:
4.5 Crearea unui portofoliu. Aplicație practică.
Pentru investitorii actuali sau viitori, siteul Bursei de Valori București (www.bvb.ro) este sursa multor informații utile. Mai jos sunt redate câteva informații disponibile despre o companie emitentă și explicațiile aferente.
Astfel de informații pot fi accesate și de pe smartphone sau tabletă, prin intermediul aplicațiilor lansate de Bursa de Valori București, astfel încât investitorii să fie la curent cu piața românească de capital.
Bursa de Valori București oferă posibilitatea să vă creați un cont demonstrativ, care permite familiarizarea cu mediul real de tranzacționare, dar prin folosirea unui cont virtual. Astfel, puteți utiliza varianta desktop prin accesarea https:// demo.arenaxt.ro/ sau descărca de pe App Store sau Google Play aplicația BVBTrading și obținerea unor date de logare de la adresa www.bvb.ro/demo. Odată obținute datele de logare în aplicație, contul virtual este alimentat automat cu 20.000 de lei, care pot fi folosiți pentru alcătuirea un portofoliu de acțiuni. Banii pot fi investiți atât în acțiuni ale companiilor listate pe piața principală a Bursei de Valori București, cât și ale celor listate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare AeRO.
Versiunea pentru desktop a Arena XT oferă aceleași facilități, adaptate pentru PC. Logarea în platformă se face cu aceleași date ca și pe versiunea de mobil. Aceasta este împărțită în mai multe ferestre, care conțin: lista companiilor, date despre portofoliu, ordine, tranzacții și știri de piață.
Odată intrat în platformă, un tur de prezentare este oferit, pentru a vă familiariza cu funcționalitățile de bază. Secțiunea de urmărire a pieței (Market Watch) – în partea dreaptă în care se pot vedea datele primare de piață pentru instrumentele urmărite (acțiuni preferate). Informațiile din această secțiune sunt actualizate în timp real pe măsură ce au loc noi evenimente în sistemul central al bursei. Acțiunile pot fi sortate pe baza unor criterii cum ar fi: valoare, volum, variația prețului.
Fereastra centrală reprezintă secțiunea de Operațiuni, în care aveți posibilitatea de a vedea și modifica datele personale (ordine, tranzacții, activitate de tranzacționare, portofoliu). De asemenea, în această secțiune pot fi accesate și graficele de preturi.
Deschiderea unui cont real de tranzacționare
Primul pas pe care trebuie săl faci este să intri pe websiteul BVB www.bvb.ro în secțiunea „Intermediari” și să analizezi lista cu brokerii autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București. După ce ai ales o anumită companie de brokeraj, în funcție de localitate sau cotă de piață, trebuie să iei legatura cu ei, prin telefon sau adresa de email disponibilă pe website și să discuți cu ei despre deschiderea unui cont. Unii brokeri impun o sumă minimă de deschidere de cont care poate fi de 500 sau 1.000 lei.
Un cont de tranzacționare este similar unui cont bancar – la început trebuie să îl alimentezi cu bani pe care brokerul tău îi va utiliza pentru plasarea ordinelor în numele tău. Oricând cumperi acțiuni, acestea vor intra în contul tău în schimbul banilor, iar dacă ulterior te hotărăști să vinzi acțiuni, vei primi în cont bani pentru acțiunile vândute.
Pentru deschiderea unui cont la un broker, trebuie să prezinți o copie a actului de identitate și să semnezi contractul de intermediere și cererea de deschidere de cont. Ambele documente vor fi necesare la deschiderea contului de tranzacționare. În plus, brokerul tău îți va cere să completezi un chestionar, pe baza căruia brokerul îți va crea profilul investițional, adică brokerul va putea identifica ce toleranță ai la risc, experiența în ceea ce privește investițiile, informații esențiale pentru orice investitor începător.
În baza documentelor semnate, un investitor va putea plasa ordine de cumpărare sau de vânzare, fie telefonic sau personal brokerului, fie online prin intermediul unei platforme de tranzacționare puse la dispoziție de broker.
CAPITOLUL 5 FUNCȚIONAREA PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA
5.1 Bursa de Valori București
Bursa de Valori București este un operator de piață și de sistem autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care administrează o piață reglementată (PR) și un sistem alternativ de tranzacționare (ATS) compatibil cu standardele europene. BVB, în calitatea sa de operator de piață are scopul de a facilita fluxurile de bani între investitori – cei care au capital și doresc să investească și săI „multiplice”, și emitenți – cei care au nevoie de capital pentru investiții, în scopul de ași dezvolta afacerea.
5.2 Scurt istoric al Bursei de Valori București
Dea lungul existenței sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele socialpolitice ale vremii (Răscoala Țărănească din 1907, Războiul balcanic 19121913), bursa fiind închisă apoi pe perioada Primului Război Mondial. După redeschidere, Bursa de Valori București a traversat o perioadă de 7 ani de creșteri semnificative, după care a urmat o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată.
Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb se întrerupe în anul 1948, odată cu instaurarea regimului Comunist în România și cu începerea naționalizării economiei. La acel moment la cota bursei erau înscrise acțiuni emise de 93 de societăți și 77 de titluri cu venit fix (tip obligațiuni). După aproape 50 de ani, Bursa de Valori București a fost reînființată în anul 1995, prima ședință de tranzacționare fiind în 20 noiembrie 1995. În acea zi au fost tranzacționate 905 acțiuni emise de 6 companii listate. În anul 2005, BVB a absorbit piața RASDAQ.
În februarie 2008, banca austriacă Erste Group Bank sa listat la BVB, devenind astfel prima companie internațională listată pe piața reglementată de la București. Ulterior, Bursa de Valori București a înregistrat o dezvoltare continuă, fiind în prezent principala bursă din România. În 2010, Bursa de Valori București sa listat pe propria piață reglementată. În același an, BVB a lansat sistemul alternativ de tranzacționare pentru IMMurile și startupurile aflate în căutare de finanțare.
Piața reglementată – Piața principală a BVB este o piață reglementată unde instrumentele financiare, cum ar fi acțiuni și drepturi emise de entități (românești și internaționale), obligațiuni (corporative, municipale și titluri de stat), emise de entități din România, precum și obligațiuni corporative internaționale, OPCVMurile (acțiuni și unități de fond), produse structurate și ETFuri. Pe piața reglementată a Bursei de Valori București se tranzacționează acțiuni ale unora din cele mai renumite companii dintro varietate de sectoare din România.
Pentru a fi listată pe piața reglementată, o companie trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Să aibă forma juridică de societate pe acțiuni (S.A.);
Să aibă valoarea capitalurilor proprii/capitalizare anticipată de minim 1 milion euro;
Să aiba un freefloat al capitalului de cel puțin 25% (acțiuni care să nu fie deținute de companie sau de investitori strategici);
Să aibă un istoric al activității de cel puțin 3 ani și să fi întocmit situa ții financiare pentru această perioadă.
Piața AeRO – segment de piață dedicat listării companiilor la început de drum, startupuri și IMMuri, în vederea finanțării proiectelor acestora, a poveștilor lor de creștere, a sporirii vizibilității și care să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri. Pentru investitori, o participație întro societate care se pregătește de listare pe AeRO oferă oportunitatea de a intra în acționariatul acesteia încă de la un nivel incipient al dezvoltării ei.
Societățile listate pe AeRO pot avea o dezvoltare accelerată, iar randamentul investițional poate fi unul spectaculos. Potențialii investitori în companiile listate pe AeRO trebuie să fie în cunoștință de cauză cu privire la faptul că un sistem alternativ de tranzacționare este piața desemnată în principal pentru companii de mai mici dimensiuni și startupuri, pentru care există tendința să se atașeze un risc investițional mai ridicat față de companiile admise la tranzacționare pe o piață reglementată. AeRO va include companii cu mare potențial de dezvoltare, precum IT&C. Printrun plasament întrun startup sau un IMM, investitorii își vor putea diversifica portofoliile, cu clase de active mai riscante, dar din domenii cu potențial ridicat de creștere la care până acum nu au avut acces pe piața bursieră românească.
Există posibilitatea să fi auzit la televizor sau radio sau ai citit în ziare sau întrun ziar specializat pe piața de capital, despre aprecierea sau deprecierea indicilor. Dar ce înseamnă de fapt când oamenii spun că „piața a avut o evoluție pozitivă astăzi?” Ce este „piața” de fapt?
De fapt, atunci când cei mai mulți oameni vorbesc despre „piață”, aceștia se referă de fapt la un indice. Un indice bursier surprinde evoluția pieței de capital. Fluctuațiile unui indice reflectă schimbări în așteptările pieței cu privire la profitabilitatea viitoare a companiilor. Acest lucru se realizează prin acordarea fiecărei companii a unei ponderi, proporțional cu capitalizarea sa de piață. În România, BET este indicele principal al Bursei de Valori București. BET urmărește evoluția celor mai lichide 10 companii listate pe piața reglementată a BVB, cu excepția societăților de investiții financiare (SIFuri).
În total, Bursa de Valori București are opt indici:
BET este primul indice dezvoltat de BVB. Este indicele de referință al pieței de capital. BET reflectă evoluția acțiunilor celor mai lichide 10 companii listate pe piața reglementată a BVB, excluzând cele cinci societăți de investiții financiare (SIFuri). Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Ponderea maximă a unui simbol este de 20%. Principalul criteriu de selecție este lichiditatea acțiunilor. Începând din 2015, vor fi noi cerințe de transparență, calitate a raportărilor și a comunicării cu investitorii.
BET-TR
BETTR este primul indice de tip total return lansat de BVB, construit pe structura indicelui de referință al pieței, BET. Indicele BETTR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea. Indicele este compus din cele mai lichide 10 acțiuni, excluzând SIFurile. Ponderea maximă a unui simbol este de 20%.
BET Plus
BET Plus reflectă evoluția companiilor românești listate pe piața reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecție referitoare la lichiditate și la valoarea acțiunilor incluse în free float, cu excepția societăților de investiții financiare (SIFuri). Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Ponderea maximă a unui simbol este de 20%. Numărul de acțiuni incluse în indice este variabil.
BET-FI
BETFI este primul indice sectorial lansat de BVB și reflectă evoluția societățile de investiții financiare (SIFuri) și a altor entități asimilabile acestora. Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Ponderea maximă a unui simbol este de 30%.
Indicele BETBK a fost construit pentru a putea fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar și de alți investitori instituționali. Metodologia de calcul reflectă cerințele legale și limitele de investiții ale fondurilor. Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Indicele include acțiuni emise de 25 de companii.
BETNG este un indice sectorial care reflectă evoluția companiilor listate pe piața reglementată a BVB și care au domeniul principal de activitate energia și utilitățile aferente. Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Ponderea maximă a unui simbol în indice este 30%. Numărul de companii componente este variabil.
BETXT reflectă evoluția prețurilor celor mai tranzacționate 25 de companii de pe piața reglementată a BVB, inclusiv societățile de investiții financiare (SIFuri). Este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului. Ponderea maximă a unui simbol este de 15%.
BETXTTR este varianta de tip total return a indicelui BETXT, care include cele mai tranzacționate 25 companii românești listate la BVB. Indicele BETXTTR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea.
ROTX este un indice dezvoltat de BVB împreună cu Bursa de Valori din Viena (Wiener Borse AG) și care reflectă în timp real mișcarea acțiunilor „blue chip” tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB). ROTX este un indice ponderat cu capitalizarea freefloatului și este diseminat în timp real de Bursa de Valori din Viena. ROTX este un indice tranzacționabil și poate fi utilizat activ suport pentru derivate și produse structurate.
5.5 Instituțiile pieței de capital din România
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este autoritatea care supraveghează și reglementează piața financiară nonbancară, respectiv piața de capital, piața pensiilor private și piața asigurărilor.
Depozitarul Central asigură compensarea și decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare, precum și evidența registrelor societăților emitente.
Fondul de Compensare a Investitorilor colectează și administrează contribuțiile membrilor pentru cazul în care va fi nevoie de compensarea creanțelor investitorilor provenind din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile bănești și/sau instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, deținute și/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării de servicii de investiții financiare.
Casa de Compensare București efectuează operațiuni de înregistrare, garantare, compensare și decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate încheiate pe piața reglementată la termen, administrată de Bursa de Valori București.
CAPITOLUL 6 INFORMAȚII UTILE PENTRU INVESTITORI
6.1 Chestionar: Ce tip de investitor ești?
Managerii de fonduri și consilierii financiari oferă adesea chestionare cu profil de risc pentru a determina ce tip de investitor ești, bazat pe toleranța la risc, intervalul de timp de investiții, dar și cunoștințe de investiții. Cunoașterea profilului investitorului este crucială pentru elaborarea unui plan investițional care să ți se potrivească, deși numai această conștientizare nu este un substitut pentru un plan financiar din partea unui profesionist cali ficat, deoarece nu se pot lua în considerare toate circumstanțele personale și nevoile financiare. Aici este un chestionarprofil de risc de bază, similar celor folosite de profesioniști.
Combină scorul total cu tipul de investitor ce se arată în tabelul de la sfârșit pentru a vedea dacă reflectă atitudinea ta la risc. Posibil să ai nevoie să iei în considerare alte circumstanțe financiare personale care pot evidenția selectarea unui tip diferit. Alocăți timp de gândire pentru fiecare dintre întrebări, chiar dacă completezi chestionarul din interes. Pe parcurs poate decizi că rezultatul ar putea fi un punct de plecare util în călătoria de a investi.
Ce vrei să obții în urma unei investiții?
O investiție care nu fluctuează în valoare. (1)
Sa păstrez valoarea investițiilor mele cu venituri regulate din care să trăiesc. (2)
Menținerea unui venit regulat cu o oarecare expunere pe creșterea capitalului. (3)
Nu sunt îngrijorat de venituri, caut maximizarea creșterii investițiilor mele. (4)
Pentru cât timp ești pregătit să pastrezi investițiile?
Doi ani sau mai puțin. (1)
Trei la cinci ani. (2)
Șase și zece ani. (3)
Mai mult de zece ani. (4)
Cum ai reacționa dacă valoarea investițiilor tale ar scădea cu 15% într-un an?
Ajutor! Scot toți banii și îi depun întrun cont de depozit bancar. (1)
Scot o parte din bani șii plasez pe o strategie de investiții „sigure”. (2)
Aștept până când am recuperat pierderile și apoi iau în considerare alte investiții. (3)
Nu schimb nimic și urmez strategia recomandată. (4)
Wow! Este cu 15% mai ieftin să investesc mai mulți bani în aceeași investiție. (5)
Care este disponibilitatea ta de a risca pierderi pe termen scurt pentru perspectiva unor profituri mai mari pe termen lung?
Scăzut. (1)
Nu sunt sigur. (2)
Moderat. (3) Înalt. (4)
Alege răspunsul cel mai adecvat pentru următoarea declarație: Sunt dispus să experimentez fluctuații de piață în perspectiva unui potențial de profituri mai mari.
Dezacord. (1)
Nu sunt de acord. (2)
Nu sunt de acord, nici în dezacord. (3) Sunt de acord. (4)
Alege răspunsul cel mai adecvat pentru următoarea declarație: Principala mea preocupare o constituie securitatea; păstrarea banilor în condiții de siguranță este mai importantă decât să câștig profituri mari.
Dezacord. (5)
Nu sunt de acord. (4)
Nu sunt de acord, nici în dezacord. (3)
Sunt de acord. (2)
Complet de acord. (1)
Când vine vorba de a investi, cât de experimentat crezi că ești?
Lipsit de experiență – a investi este o experiență nouă pentru mine. (1)
Oarecum lipsit de experiență – a investi este destul de nou pentru mine. (2)
Oarecum experimentat – dețin cunoștințe. (3)
Experimentat – Știu factorii care fac investițiile să fluctueze. (4)
Foarte experimentat – Îmi fac propria cercetare amplă și am o înțelegere excelentă a factorilor care afectează performanța de investiții. (5)
Cât de sigur este venitul viitor (cum ar fi din salariu, pensie sau din alte investiții)?
Nu este sigur. (1)
Oarecum securizat. (2)
Destul de sigur. (3) Foarte sigur. (4)
Cum ai descrie situația financiară actuală?
Complet fără datorii. (5)
Fără credit ipotecar, dar alte câteva obligații (cum ar fi datorii în contul cardului de credit, taxele de educație). (4)
Un credit ipotecar rezonabil, dar nici o altă datorie. (3)
Un credit ipotecar și anumite obligații. (2)
Complet acoperit de datorii (cum ar fi un credit ipotecar, carduri de credit și / sau de împrumut în marjă). (1)
Acum adună scorurile pentru toate răspunsurile tale și verifică dacă se potrivesc cu punctajul total din categoriile din tabel pentru a vedea ce tip de investitor indică chestionarul că ești.
Un investitor înțelept va alege un produs de investiții care corespunde nu numai obiectivelor sale și suma de bani disponibilă, dar și în funcție de toleranța față de risc. Toate investițiile presupun un anumit grad de risc. Există investitori care au preferință pentru risc și cei care au o aversiune față de risc. Un investitor înțelept urmărește o strategie de investiții care să se potrivească profilului său de risc.
Astfel de profiluri de risc generale sunt descrise mai jos:
Obiectivul principal investițional de a păstra capitalul sau valoarea principalului investit. Vrei să câștigi un flux de venituri previzibil din activele tale. Astfel găsești mai reconfortant să investești în produse cu scadențe fixe și rentabilitate prestabilite. Creșterea capitalului sau cultivarea averii este de o importanță secundară. Ești dispus să îți asumi riscuri limitate cu activele tale, de obicei, întrun orizont de timp scurt investițional. Spre exemplu, poți investi 80% din bani în depozite bancare, 10% în fonduri de investiții cu plasamente în piața monetară, 5% în fonduri de investiții cu plasamente în obligațiuni, iar diferența de 5% în acțiuni cu profil defensiv.
Principalul scop investițional este de a obține un venit relativ stabil și moderat. Ești dispus să îți asumi un nivel moderat de risc cu activele în care investești. Vizezi generarea unei creșteri graduale a averii pe termen lung. Portofoliul defensiv constă în principal în titluri cu venit fix diversificate, cu o mică parte de acțiuni. Poți urma exemplul de mai sus, dar plasezi mai puțin în depozite bancare și ceva mai mult în fondurile de investiții și poți păstra ponderea pe acțiuni.
Scopul principal este realizarea unei creșteri a capitalului pe termen lung. Cauți randamente relativ stabile, dar nu te deranjează asumarea de riscuri moderate. Cu toate acestea, vizezi un venit al activelor tale. Portofoliul echilibrat se realizează prin proporții egale de obligațiuni și acțiuni. La fel ca în exemplele de mai sus, doar că începi să scazi ponderea plasamentelor în depozite bancare și investești mai mult în fondurile de investiții, inclusiv spre acele plasamente în acțiuni, și poți mări expunerea și pe acțiuni.
Vrei săți crești averea pe termen lung. Ești dispus săți asumi mai multe riscuri deoarece vrei profituri mai mari. Ești conștient că acțiunile pot fluctua pe termen scurt, dar o consideri o scădere temporară a investiției ca o oportunitate de cumpărare. Portofoliul dinamic include investiții cu o varietate de clase de active, cu un procent ridicat de acțiuni. Depozitele bancare reprezintă mai puțin în portofoliul tău, în timp ce plasamentele în fonduri de investiții și acțiuni cresc și începi să investești și în alte instrumente financiare cu risc ceva mai ridicat, cum sunt certificatele.
Prioritatea ta este de a genera câștiguri de capital. Realizezi că în timp, piețele de capital pot de obicei, supraperforma alte investiții. Cu toate acestea, nu ești confortabil cu expunerea integrală a investiției pe acțiuni. Ești conștient de faptul că, cu cât mai mare este nivelul de risc al activului, cu atât valoarea sa va fluctua substanțial. Nu ești preocupat de valoarea veniturilor generate de activele tale. Nu îți este teamă de speculații sau să investești în așanumitele sectoare economice riscante. Consideri că o scădere a pieței/un regres temporar reprezintă o oportunitate de cumpărare. O mare parte a portofoliului de creștere va fi format din acțiuni.
ACȚIUNI DEFENSIVE – Acțiuni ale companiilor care teoretic sunt izolate de ciclul economic deoarece oamenii cumpără produsele companiei atât în vremuri bune, cât și rele. De obicei aceste companii sunt de utilități sau care vând produse alimentare, băuturi, produse farmaceutice.
BEAR MARKET – Interval de timp în care piața de capital este în scădere.
BULL MARKET – Perioadă de creștere a pieței de capital.
CAPITALIZARE – Valoarea tuturor acțiunilor unei companii.
CÂȘTIG/PIERDERE DE CAPITAL –
Diferența dintre prețul cu care cumperi o investiție și prețul la care vinzi.
COMPANII BLUE CHIP – Nume comun pentru companii cu un excelent istoric contabil, de renume, cu creșteri și randamente favorabile. De obicei, sunt companii lider în industrie, cu acreditări financiare de top.
DIVERSIFICARE – Strategie de reducere a riscului prin răspândirea capitalului de investiție printro serie de tipuri de investiții și industrii.
DIVIDEND – Este cota parte din profit distribuită acționarilor de o companie din câștigul înregistrat în anul anterior.
FOND MUTUAL – Un portofoliu de acțiuni, obligațiuni sau alte investiții administrat profesionist și împărțit în unități de fond distribuite celor care plasează banii în aceste fonduri.
FOND DE PENSIE – este un fond înființat pentru a facilita, organiza și investi banii cu care angajatorul și angajatul contribuie pentru constituirea pensiei private a angajatului, care suplimentează pensia acordată de sistemul public de pensii. Fondul de pensii este un coș de active menit să genereze o creștere stabilă pe termen lung și să îți asigure un venit suplimentar atunci când te pensionezi.
ASIGURARE DE VIAȚĂ – O protecție pe care un asigurat o stabilește pentru familia sa în cazul în care el suferă un accident sau chiar moare, prin această protecție el asigurânduse că familia lui va primi un sprijin financiar în urma evenimentului neprevăzut.
FREE FLOAT – Acțiunile care se află în portofoliile investitorilor, mai puțin acționari majoritari, compania în sine, investitori strategici, investitori care dețin peste 5% din acțiunile companiei, stat, instituții guvernamentale etc.
INDICE – Un indice bursier reflectă comportamentul pieței de capital în ansamblu. Fluctuațiile unui indice reflectă schimbările așteptărilor pieței cu privire la viitorul profitabilității companiilor românești. Acest lucru este realizat prin acordarea fiecărui titlu a unei ponderi proporționale cu capitalizarea de piață. Cel mai impor tant este indicele de ansamblu al pieței, format din acțiunile mari, lichide dintro economie. În România, BET este indicele principal al Bursei de Valori București.
INFLAȚIE – O creștere generală a prețurilor bunurilor și serviciilor care reduce puterea de cumpărare a banilor.
INVESTITOR INSTITUȚIONAL –
În timp ce investitorii individuali cumpără și vând titluri de valoare pe cont propriu, investitorii instituționali, cum ar fi fondurile mutuale sau alți manageri de active, administrează portofolii de active pentru a gene ra rentabilitate, de multe ori în numele investitorilor individuali careși investesc economiile.
LICHIDITATE – Reprezintă capacitatea unui activ de a fi transformat în bani. Astfel, putem spune că investiția în acțiuni la bursă este mai puțin lichidă (acțiunile nu se pot transforma în bani atât de ușor, prin vânzarea lor la bursă, ci există posibilitatea de a nu găsi cumpărător interesat) decât un cont bancar (care pot fi transformate ușor în numerar și pot fi retrase în orice moment de la bancă).
MARKET MAKER – Un intermediar care acceptă riscul deținerii unui anumit număr de acțiuni ale unei societăți pentru a facilita tranzacționarea respectivei acțiuni. Fiecare MM (formator de piață) concurează pentru ordinele clienților introducând cotații de vânzare și de cumpărare pentru un anumit număr de acțiuni. Odată ce un ordin este primit, MM vinde imediat din inventarul sau caută un ordin de compensare. Acest proces simplu are loc în câteva secunde.
OBLIGAȚIUNE – O valoare mobiliară emisă cu dobandă care obligă emitentul să plătească o dobandă la un termen specific (de obicei câțiva ani), urmând ca la maturitate să restituie principalul deținătorului.
OFERTA PUBLICĂ INIȚIALĂ (IPO) – Când o companie nelistată face o nouă emisiune de acțiuni sau o parte din acționari fac o ofertă pentru a vinde o parte din participația lor către public pentru prima dată. Aceasta deschide calea pentru listarea și tranzacționarea unor astfel de acțiuni. Întrun IPO care implică o ofertă de vânzare, veniturile merg la companie sau către acționarii care vând, după caz.
ORDIN LA PIAȚĂ – Ordin de cumpărare sau vânzare plasat la prețul de piață în vigoare, astfel este mult mai probabil să fie realizată tranzacția.
ORDIN LIMITĂ – Ordin de cumpărare sau vânzare cu preț maxim de cumpărare sau preț minim de vânzare.
PORTOFOLIU – Colecția de investiții deținute de un individ sau o organizație.
PROSPECT – Documentul care descrie o ofertă de valori mobiliare sau operațiunile unui fond mutual, o societate în comandită simplă sau alte investiții.
RANDAMENT TOTAL – Unitatea de măsură a performanței investițiilor, compusă din două elemente:
a) orice modificare a prețului acțiunilor și b) dividendele sau alte distribuții plătite acționarilor în perioada măsurată. În cazul fondurilor mutuale, randamentul total presupune că dividendele și distribuțiile de câștiguri de capital sunt reinvestite în fond.
SPREAD – Diferență între cerere și preț al ofertei.
TITLURI – O pondere de titluri reprezintă deținerea în compania emitentă. Prețul titlurilor merge în sus și în jos, în funcție de modul în care compania performeaza și modul în care investitorii cred că societatea va performa în viitor.
TOLERANȚĂ LA RISC – Gradul de risc pe care un individ șil poate permite sau cu care este confortabil atunci când investește. În general, cu cât este mai mare potențialul de câștig dintro investiție, cu atât mai mare riscul că sar putea pierde bani.
VOLATILITATE – Gradul în care variază prețul unui titlu. În general, cu cât este volatil un fond mutual sau un titlu, cu atât este mai riscant.
Să presupunem că în următorii 10 ani prețurile bunurilor pe care le cumperi se dublează. Dacă și veniturile tale se dublează vei putea cumpăra mai puțin decât poți cumpăra astăzi, la fel ca astăzi sau mai mult decât poți cumpăra astăzi?
A: Mai puțin
B: La fel
C: Mai mult
D: Nu știu
În această vară recolta de grâu a țării, principalul exportator de grâu în lume, a fost mai mică decât de obicei. Cum va fi afectată piața mondială a grâului?
A: Va crește cererea de grâu
B: Va crește prețul grâului
C: Prețul grâului va scădea
D: Nu va afecta piața mondială a grâului
3. ECONOMIE / VALOAREA ÎN TIMP A BANILOR
Să presupunem că moștenești 10.000 de lei astăzi și prietenul tău moștenește 10.000 lei peste 3 ani. Cine este mai bogat datorită acestei moșteniri?
A: Sunteți la fel de bogați
B: Tu
C: Prietenul tău
D: Nu este nicio diferență
Să presupunem că rata dobânzii contului tău de economii a fost 4% pe an și inflația a fost 5% pe an. Fără a lua în calcul comisioanele băncii – după un an, vei putea cumpăra mai mult, exact la fel, sau mai puțin decât astăzi cu acei bani?
A: Mai mult
B: Exact la fel
C: Mai putin
D: Nu știu
Puterea de cumpărare scade și costă mai mult să cumperi bunuri atunci când este:
A: Piață bear (urs)
B: Piață bull (taur)
C: Deflație
D: Inflație
Să presupunem că ai avut 100 de lei în conturi de economii și rata dobânzii a fost de 2% pe an. Fără a lua în considerare orice comisioane și taxe ale băncii, cât crezi că vei avea în cont peste 5 ani dacă lași banii în conturi?
A: Mai puțin de 102 lei
B: Exact 102 lei
C: Mai mult de 102 lei
D: Nu știu
7. ABILITĂȚI NUMERICE / DOBÂNDĂ COMPUSĂ
Să presupunem că depui bani la bancă pentru o perioadă de doi ani și banca acceptă să adauge 15% pe an în contul tău. Va adăuga banca mai puțin, mai mult sau aceeași sumă de bani în contul tău în al doilea an decât a adăugat în primul an? A: Mai mult
B: La fel
C: Mai puțin
D: Nu știu
Imagineazăți că încasezi 2.750 de lei pe lună. În fiecare lună cheltuielile tale însumează 2.250 de lei. Câți bani vei putea economisi în 12 luni?
A: 2.250 de lei
B: 5.000 de lei
C: 6.000 de lei
D: 7.500 de lei
9. ABILITĂȚI NUMERICE
O obligațiune de 8.000 de lei cu un cupon de 400 de lei plătit anual are o rată a cuponului de:
A: 5%
B: 8%
C: 10%
D: 20%
Pe o sticlă de 1,5 litri de suc este scris mesajul că jumătate de litru este gratis. Cât la sută din suc este gratis?
A: 20%
B: 25% C: 30%
D: 33%
Care dintre următoarele afirmații descrie funcția principală a pieței de capital?
A: Piața de capital te ajută să prevezi câștigurile din acțiuni
B: Piața de capital determină o creștere a prețurilor acțiunilor
C: Piața de capital aduce la un loc oamenii care vor să cumpere acțiuni și pe cei care vor să vândă acțiuni D: Toate cele de mai sus
12. PIAȚA DE CAPITAL / DIVERSIFICAREA RISCULUI
Crezi că următoarea afirmație este adevărată sau falsă? „Să cumperi acțiunile unei singure companii de obicei oferă un randament mai sigur decât un fond mutual (de investiții).”
A: Adevărat
B: Fals
C: Nu știu
13. PIAȚA DE CAPITAL / INSTRUMENTE FINANCIARE
Cine are dreptul să încaseze dividende?
A: Consiliul de Administrație al companiei
B: Toți acționarii care au deținut vreodată acțiuni ale companiei
C: Acționarii care dețin minim 1% din acțiunile companiei
D: Toți acționarii care au deținut acțiuni ale companiei la o anumită dată
O companie listată decide că Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) va avea loc în data de 18 aprilie. Acționarii care pot participa sunt cei care au deținut acțiunile companiei în data de 28 martie (vineri). În acest caz, care este ultima zi în care poți cumpăra acțiuni pentru a participa la AGA?
A: 25 martie
B: 26 martie
C: 27 martie
D: 28 martie
O companie listată decide să plătească dividende a câte 3 lei/acțiune pentru toți acționarii care dețineau acțiuni miercuri, 30 septembrie. Când este ultima zi în care poți cumpăra acțiuni pentru a putea încasa dividende?
A: 24 septembrie
B: 25 septembrie
C: 28 septembrie
D: 29 septembrie
16. PIAȚA DE CAPITAL
Ce reprezintă AeRO?
A: Piața BVB pentru IMMuri și startupuri
B: Una dintre companiile listate la Bursa de Valori București
C: Indicele Bursei de Valori București
D: Proiectele educaționale ale BVB
Care dintre următoarele companii tind să aibă un risc mai mic în ceea ce privește prețul acțiunilor atunci când economia este în recesiune profundă?
A: Un constructor de mașini
B: Un constructor de case
C: Magazin universal
D: O companie de utilități care distribuie apă în clădirile publice
18. PIAȚA DE CAPITAL
Diferența dintre o piață primară și o piață secundară este:
A: Acțiunile noi sunt cumpărate în piața secundară
B: Acțiunile existente sunt cumpărate în piața primară
C: Acțiunile noi sunt cumpărate în piața primară D: Toate cele de mai sus
O companie atrage finanțare nouă doar când acțiunile sale sunt vândute pe:
A: Piața primară, printrun IPO
B: Piața primară, de către acționarul majoritar al companiei
C: Piața secundară, printrun SPO
D: Piața secundară, de către acționarul majoritar al companiei
________ activează în piețele secundare, plasând ordinele de cumpărare și vânzare pentru acțiuni, în numele clienților lor.
A: Dealerii
B: Garantul subscrierii
C: Brokerii
D: Solicitanții
21. PIAȚA DE CAPITAL
Poți cumpăra acțiuni:
A: Prin orice oficiu poștal
B: Prin orice sucursală bancară
C: Printrun broker
D: Direct prin intermediul bursei de valori
Cât de des întro săptămână se derulează ședințe de tranzacționare, fără a lua în calcul eventualele sărbători legale?
A: De patru ori
B: De cinci ori
C: De șase ori
D: De șapte ori
Acțiunile sunt tranzacționate la Bursa de Valori București:
A: La fiecare 15 minute
B: În mod continuu
C: La fiecare oră
D: O singură dată pe zi
Compania ABC are un capital social de 50 de milioane de lei și a emis 25 de milioane de acțiuni. Care este valoarea nominală a unei acțiuni? A: 2 lei
B: 4 lei
C: 10 lei
D: Datele sunt insuficiente
Să presupunem că strategia ta în ultimul an a fost “buy and hold” (doar ai cumpărat acțiuni și nu ai vândut niciuna). Până la sfârșitul lunii decembrie, valoarea acțiunilor tale au crescut cu 1.000 lei. Ce impozit trebuie să plătești pentru acel an? A: 0 lei
B: 84 lei
C: 160 lei
D: 840 lei
Bunica decide să doneze nepotului ei acțiuni în valoare de 2.000 lei, pe care lea primit prin Programul de Privatizare în Masă. Care este valoarea impozitului pe care trebuie să îl plătească nepotul pentru venitul înregistrat?
A: 1.000 lei
B: 320 lei
C: 100 lei
D: 0 lei
27. PIAȚA DE CAPITAL
Atunci când cumperi acțiuni la o companie, …
A: Deții o parte din acea companie și poți obține profit din variația prețului acțiunii sau din dividend
B: Ai împrumutat bani acelei companii
C: Ești răspunzător pentru datoriile companiei
D: Compania îți va returna investiția inițială și o dobândă
28. PIAȚA DE CAPITAL
Indicele BET al Bursei de Valori București include:
A: 10 companii
B: 5 companii
C: 20 de companii
D: Toate companiile listate
George dorește să investească 1.000 lei în acțiuni SKY. Se întreabă câte acțiuni va putea să cumpere dacă va plăti 3 lei pentru o acțiune?
A: 334 acțiuni
B: 333.3 acțiuni
C: 333 acțiuni
D: 330 acțiuni
Conceptul de diversificare este reflectat de afirmația:
A: Calul de dar nu se caută la dinți
B: Nu pune toate ouăle în același coș
B | Această întrebare îți testează cunoștințele despre inflație. Dacă prețurile și veniturile cresc în același ritm, puterea ta de cumpărare rămâne aceeași. Aceasta înseamnă că vei putea cumpăra la fel ca astăzi.
B | Legea cererii și a ofertei precizează că o creștere a prețului unui produs determină o scădere a cantității cerute. Pe o piață liberă, prețul este stabilit prin confruntarea cererii și a ofertei. În acest caz, în care cererea nu poate fi satisfăcută, prețul grâului va crește.
B | Potrivit definiției „valorii în timp a banilor”, suma disponibilă în prezent valorează mai mult decât aceeași sumă în viitor datorită potențialei capacități de câștig. Întrucât banii pot genera un câștig din dobândă, orice cantitate de bani valorează mai mult cu cât este primită mai repede.
C | Conform Ecuației Fisher, rata reală a dobânzii este aproximativ egală cu rata nominală a dobânzii (4%) minus rata inflației (5%). Aceasta înseamnă că inflația este mai mare decât dobânda, rata reală a dobânzii este 1% și, astfel, ai putea să cumperi mai puțin decât astăzi cu banii pe care îi vei avea în cont peste 1 an.
D | În perioadele de inflație puterea de cumpărare scade deoarece valoarea banilor scade și prețurile cresc. De exemplu, în cazul în care prețul legumelor necesare pentru trei zile crește de la 100 lei, în anul precedent, la 105 lei, în acest an, atunci această situație este cauzată de inflație. Astfel, cu același sumă de bani, în acest an o persoană nu poate cumpăra aceeași cantitate de legume pe care o cumpăra anul trecut.
C | Dacă lași banii să crească, înseamnă că vei beneficia de efectele dobânzii compuse. Câștigurile obținute în primul an vor genera propriile câștiguri în al doilea an. Formula de calcul este următoarea: Valoarea din viitor = Valoarea din prezent × (1 + dobanda)numărul de perioade și în acest caz calculul corect este: 100 × (1+0,02)5= 110,41 lei.
A | Banca va adăuga mai mulți bani anul următor întrucât câștigurile din dobânzi primite după primul an vor genera propriile câștiguri în al doilea an. Acesta este efectul dobânzii compuse.
C | Economiile anuale sunt egale cu economiile lunare pentru întreaga perioadă (12 luni). Pentru a calcula suma, mai întâi scazi cheltuielile (2.250 lei) din venituri (2.750 lei). Restul de 500 lei se înmulțește cu 12
luni și rezultă 6.000 de lei.
A | Rata cuponului = dobânda anualizată sau cuponul ÷ valoarea nominală a obligațiunii | C = 400 ÷ 8.000 = 0,05 adică 5%.
D | O jumătate de litru de suc înseamnă o treime din 1,5 litri. O treime 1 ÷ 3 = 0,(3) sau 33,(3)%. Răspunsul corect este D.
C | Piața de capital este locul unde se întâlnesc oferta (vânzătorii) și cererea (cumpărătorii) de titluri.
B | Răspunsul este fals deoarece nu ia în calcul principiul diversificării. Diversificarea este procesul de alocare a capitalului întro modalitate care reduce expunerea pe orice tip de activ sau risc. Astfel, printrun fond mutual, care investește în mai multe active diferite, poți avea un randament mai sigur din moment ce expunerea ta pe un anumit activ este redusă.
D | Toți acționarii care dețin acțiuni la o anumită dată aleasă de companiei au dreptul să primească dividende. Este important de știut că ar trebui să achiziționezi acțiunile cu cel puțin 2 zile înainte ca dividendele să fie distribuite, întrucât există o întârziere de compensare și decontare de 2 zile, denumită T+2 (Ziua Tranzacției + 2 zile).
B | Decontarea are loc la 2 zile după data tranzacției (T+2). Aceasta înseamnă că durează două zile din momentul în care o acțiune este cumpărată și momentul în care intră în portofoliul clientului.
C | Decontarea are loc la 2 zile după data tranzacției (T+2). Aceasta înseamnă că durează două zile din momentul în care o acțiune este cumpărată și momentul în care intră în portofoliul clientului.
A | AeRO este este segmentul de piață pentru acțiuni din cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacționare (ATS) al Bursei de Valori București. AeRO este dedicat listării companiilor la început de drum precum startupuri și IMMuri care sunt în căutarea finanțării pentru proiectele lor, poveștile lor de succes, creșterea vizibilității și care vor să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.
D | Compania de utilități este un exemplu de acțiune defensivă. Acțiunile defensive sunt găsite, de regulă, în industrii care produc bunuri necesare la care consumatorii nu pot renunța. Exemplele includ electricitatea, apa curentă, mâncarea și combustibilul, care sunt necesități de bază, iar cererea pentru acestea tinde să fie destul de stabilă de la un an la altul. De asemenea, în cazul companiilor care oferă produse cheie sau servicii pentru stat, este mai puțin probabil ca acestea să resimtă impactul unei recesiuni sau crize economice. Aceasta se traduce printro stabilitate mai ridicată a raportărilor financiare și a așteptărilor acționarilor.
C | Pe o piață primară, în cadrul unui IPO, acțiunile noi sunt vândute pentru prima dată. Acesta este singurul moment când o companie primește bani de la acționari sub forma capitalului. Pe piața secundară, acțiunile sunt vândute de la un acționar la altul, iar emitentul (compania) nu mai primește bani. Totuși, poate emite noi acțiuni, printro SPO – Ofertă Publică Secundară.
A | Pe o piață primară, printrun IPO, acțiunile noi sunt vândute pentru prima dată. Acesta este singurul moment când o companie primește bani de la acționari sub forma capitalului. Pe piața secundară, acțiunile sunt vândute de la un acționar la altul, iar emitentul (compania) nu mai primește bani. Totuși, poate emite noi acțiuni, printro SPO – Ofertă Publică Secundară.
C | Brokerii activează ca un agent, executând ordinele de cumpărare sau vânzare în numele clienților lor. Un broker percepe un comision pentru acest serviciu și trebuie să fie un membru înregistrat/autorizat al bursei de valori pe care sunt listate acțiunile respective.
C | Acțiunile pot fi cumpărate printrun broker, deoarece acesta este agentul abilitat să execute ordinele de cumpărare și vânzare plasate de investitori. Intermediarii sunt societăți de servicii de investiții financiare (SSIF) sau instituții de credit, autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Principalul serviciu oferit de aceste instituții este să intermedieze tranzacțiile de cumpărare și vânzare (servicii de brokeraj). Angajații intermediarilor autorizați să colecteze ordinele de cumpărare și vânzare de la investitori se numesc brokeri.
B | Dacă nu este vreo sărbătoare legală, sesiunile de tranzacționare au loc în fiecare zi lucrătoare. Aceasta înseamnă că sunt 5 ședințe de tranzacționare întro săptămână, de luni până vineri.
B | În timpul orelor de tranzacționare, ordinele intră în piață în mod continuu, modificânduse balanța dintre cerere și ofertă și, astfel, se generează un nou preț în fiecare moment. Prețurile acțiunilor afișate pe websiteul www.bvb.ro sunt prezentate continuu, doar cu o întârziere de 15 minute față de momentul în care prețul sa modificat.
A | Valoarea nominală este calculată după formula: Capital social divizat la număr de acțiuni; 50 milioane lei ÷ 25 milioane de acțiuni = 2 lei.
A | Nu trebuie să plătești impozit pentru acțiunile care au înregistrat un preț mai mare decât cel de achiziție decât dacă alegi să le vinzi. Întrucât nu ai vândut acțiuni, impozitul este 0 lei.
D | Conform Codului Fiscal (Legea nr. 277/2015), Art. 93 (2) a), nu se reține impozit pentru valorile mobiliare transferate ca donație sau moștenire. Pentru a finaliza transferul de proprietate este nevoie să achiți la Depozitarul Central câte o taxă de 20 lei pentru fiecare simbol.
A | Atunci când deții o acțiune, deții o parte din acea companie, precum și dreptul de ați face cuvântul auzit, spre exemplu, în cazul alegerii consiliului de administrație al unei companii. Prețul acțiunii poate crește dacă acea companie performează și alți investitori vor să cumpere acțiunile sale. Dacă prețul unei acțiuni crește de la 10 lei la 12 lei, creșterea de 2 lei este denumită câștig de capital sau apreciere. A doua modalitate, o companie poate distribui o parte din profitul său către acționari – un dividend. Dividendul este o distribuire a unei părți din câștigurile unei companii către acționari. Dividendele pot fi acordate sub formă de bani sau acțiuni.
A | Indicele BET reflectă evoluția prețurilor celor mai tranzacționate 10 companii listate la BVB. Acestea sunt: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, BRD Groupe Société Générale, Romgaz, Electrica, Transgaz, Transelectrica și Bursa de Valori București. Indicele este revizuit trimestrial.
C | Numărul de acțiuni (N) este un număr natural egal sau mai mic decât suma investită (I) împărțită la prețul unei acțiuni (P).
N ≤ 1,000 ÷ 3; N ≤ 333,(3).
N=333.
Se pot cumpăra pachete de acțiuni care conțin un număr întreg de acțiuni, adică multiplu de 1, așadar George va cumpăra 333 acțiuni SKY.
B | Acesta este unul dintre cele mai faimoase citate ale lui Warren Buffet. Dacă investești doar întro companie și aceasta întâmpină dificultăți, acestea pot afecta investiția ta. Dacă îți diversifici investițiile și unele dintre ele nu se ridică la așteptările tale, poți obține, totuși, un randament pozitiv datorită diversificării activelor pe care le deții.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Care sunt condițiile pentru a deveni investitor la bursă?
Nu există condiții pe care cineva trebuie să le îndeplinească pentru a putea tranzacționa la bursă. Orice persoană fizică de naționalitate română sau străină care a împlinit 18 ani poate cumpăra și vinde acțiuni prin intermediul unei firme de brokeraj autorizate.
Care este suma minimă care poate fi investită?
Nu se poate vorbi despre o anumită sumă minimă. Fiecare intermediar are propriile standarde în ceea ce privește clienții cu care lucrează. Depinde, așadar doar de intermediarul prin care alegi să lucrezi.
Care sunt costurile pe care le am atunci când tranzacționez la bursă?
Principalul cost este reprezentat de comisionul de brokeraj. Acesta este un procent care se aplică la valoarea fiecărei tranzacții și poate diferi în funcție de instrumentele financiare, respectiv acțiuni, titluri de stat și obligațiuni. Suma respectivă se retrage din contul tău la momentul efectuării tranzacției respective. Pe lângă acesta, mai pot exista unele comisioane precum cele legate de transferul acțiunilor/unităților de fond și de colectarea dividendelor.
Ce garanții există atunci când investești la bursă?
Pentru protecția investitorilor a fost instituit un fond de garantare a deținerilor investitorilor. Scopul acestuia este să despăgubească investitorii în cazul în care fondurile acestora ar avea de suferit în situația unui eventual faliment al intermediarului la care aceștia au cont deschis.
Atenție însă, vorbim despre garantarea împotriva unui risc de faliment al brokerului și nu de garantarea investițiilor efectuate. Dacă ai cumpărat acțiuni și prețul acestora scade, iar tu pierzi bani, fondul de garantare nu te va despăgubi. Practic, nimeni nu îți garantează că investițiile pe care le faci vor fi profitabile. Aceasta este una dintre diferențele importante dintre „a investi” și „a economisi”.
Care sunt documentele necesare pentru deschiderea unui cont la un intermediar?
Pentru persoanele fizice este suficient să dețină cartea de identitate sau pașaportul.
Cât durează deschiderea unui cont de tranzacționare la bursă?
Foarte puțin. Procedura este simplă, ea presupune completarea datelor de identificare și a unui chestionar, semnarea contractului și primirea unui exemplar cu semnătura persoanei autorizate de la intermediar. Ceea ce necesită mai mult timp este alegerea plasamentelor.
Unde pot găsi o listă a firmelor de brokeraj de pe piața românească?
Pe pagina de internet a bursei www.bvb.ro găsești lista completă a intermediarilor autorizați să tranzacționeze la BVB. De asemenea, o listă similară există și pe pagina de internet a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) la adresa www.asf.ro.
Cine veghează la respectarea legalității pe piața de capital?
Piața bursieră și instituțiile care activează în acest domeniu respectă în totalitate legislația aferentă din România. Prima instituție chemată să vegheze la respectarea acestor reguli este Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), un organism independent al statului român, a cărei conducere este aleasă de Parlament. ASF emite regulamente și norme de funcționare pentru toate instituțiile pieței de capital, supraveghează și controlează activitatea acestora și face propuneri legislative în domeniu. Pe lângă ASF și conducerea bursei are atribuții de supraveghere și control a corectitudinii cu care sunt respectate normele de tranzacționare. De asemenea, în cazul în care apar suspiciuni de încălcare a legilor în vigoare toate celelalte instituții ale statului (procuratura, poliție etc.) se implică în soluționarea situațiilor apărute.
Note
Note
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Fonduri mutuale [306566] (ID: 306566)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
