Fondul Monetar International Si Drepturile Speciale de Tragere

=== Fondul Monetar International si drepturile speciale de tragere ===

Fondul Monetar Internațional și drepturile speciale de tragere

Student: Sbîrcea Mădălina

Șerban Elena

Sandulache Dragoș

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională care oferă asistență financiară si consiliere țărilor membre; aceasta a fost înființată la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, în urma conferinței de la Breton Woods din 1945.

Istoric

FMI a jucat un rol important în modelarea economiei globale de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. În urma Încheierii războiului începe activitatea pentru reconstituirea economiilor naționale iar FMI este însărcinat cu supravegherea sistemului monetar internațional pentru a asigura stabilitatea cursului de schimb si pentru a încuraja statele membre să elimine restriscțiile de schimb care împiedicau schimburile comerciale.

La începutul anului 1960 valoarea fixă a dolarului în SUA ajunsese împotriva aurului, ceea ce a făcut ca sistemul de rate fixe Bretton Woods să fie supraevaluat. O creștere considerabilă a consumului intern cu privire la programele președintelui Lydon Jhonson, precum și creșterea cheltuielilor militare cauzate de războiul din Vietnam a înrăutățit treptat supraevaluarea dolarului .Dizolvarea sistemului a avut loc între 1968 -1973. În august 1971 președintele Statelor Unite, Richard Nixon a anunțat suspendarea " temporară " a convertibilității dolarului în aur. De la prăbușirea sistemului Bretton Woods, membrii FMI au avut libertatea de a alege orice formă de acord de schimb pe care îl doresc (exceptând raportarea propriei lor monede la aur): permițând ca moneda să plutească liber, raportând-o la o altă monedă sau un coș de valute, adoptarea monedei altei țări care participă la un bloc monedă sau care face parte dintr-o uniune monetară. Trecerea la ratele de schimb flotant a avut un efect pozitiv și, cu siguranță, a avut loc în timp util; ratele flexibile au avantajat adaptarea economiilor de petrol la cele mai scumpe atunci când prețul a început să crească brusc până în octombrie 1973 (The oil shocks). Ratele flotante au facilitat adaptarea la șocurile externe de atunci. FMI a răspuns la provocările create de șocurile prețului petrolului din anii 1970, prin adaptarea instrumentelor sale de creditare. Pentru a ajuta importatorii de petrol să se confrunte cu deficite anticipate de cont curent și inflația în fața creșterii prețurilor la petrol, a înființat prima dintre cele două facilități petroliere.

De la mijlocul anilor 1970 , FMI a căutat să răspundă la dificultăți legate de balanța de plăți cu care se confruntă multe dintre cele mai sărace țări ale lumii prin furnizarea de fonduri preferențiale cunoscute sub numele de Fonduri de Încredere.

Drepturi speciale de tragere

Drepturi speciale de tragere (DST) este un activ de rezervă internațională, creat de FMI în 1969 pentru a completa rezervele oficiale existente ale țărilor membre. DST nu este nici o monedă, și nici o creanță asupra FMI. Mai degrabă, este o potențială creanță asupra monedelor liber utilizabile membrilor FMI. Titularii de DST pot obține aceste monede în schimbul DST în două moduri : în primul rând, prin aranjarea unor schimburi voluntare cu alti membrii și în al doilea rând, de către membrii FMI cu poziții externe puternice pentru a cumpăra DST de la membrii cu poziții externe slabe. În plus, față de rolul său ca activ de rezervă suplimentară, DST servește ca unitate de cont a FMI si a altor câteva organizații internaționale. Valoarea DST se bazează pe un coș de valute cheie – internațional privind euro, yenul japonez, lira sterlină și dolarul SUA. (Valoarea DST este postat zilnic pe site-ul FMI). Compoziția de coș este revizuită o dată la cinci ani de către Comitetul executiv pentru a se asigura că aceasta reflectă importanța relativă a monedelor în sistemele de tranzacționare și financiare ale lumii. Rata dobânzii DST oferă baza pentru calculul dobânzilor imputate membrilor cu privire la împrumuturile regulate (neconcesionale) ale FMI, dobânzile plătite și imputate membrilor în exploatațiile lor de DST, precum și dobânzile plătite membrilor pe o parte din abonamentele lor de cote. Rata dobânzii DST este determinată săptămânal și se bazează pe o medie ponderată a ratelor dobânzilor reprezentative pentru datoria pe termen scurt pe piețele monetare ale monedelor din coșul DST.

În conformitate cu articolele sale din acord, FMI poate aloca DST membrilor în mod proporțional cu cotele sale (ale FMI), fiecărui membru cu un activ lipsit de costuri. Cu toate acestea , în cazul în care deținerile de DST ale unui membru se ridică mai sus de cantitatea alocată, acesta câștigă un interes privind excedentul; pe de altă parte, în cazul în care deține o cantitate mai mica decât DST alocate, se plătesc dobânzi pentru deficit.

Există două tipuri de alocări :

Alocări generale de DST; acestea trebuie să se bazeze pe o necesitate globală pe termen lung pentru a suplimenta activele de rezervă existente. Deciziile de alocare de DST au fost efectuate de trei ori : în 1970-1972, pentru 9,3 miliarde DST; în 1979-1981, pentru 12,1 miliarde DST; și în august 2009, pentru o sumă de 161.2 miliarde DST.

Alocări speciale de DST. O alocare specială de DST a fost pusa în aplicare în septembrie 2009 prin al patrulea amendament al articolelor din acord. Scopul acestei alocări speciale a fost de a permite tuturor membrilor FMI să participe la sistemul DST pe o bază echitabilă și corectă tinând cont de faptul că țările care au aderat la fond după 1981, mai mult de o cincime din membrii FMI, nu au primit niciodată o alocare de DST.(avantaje dezavantaje)

Avantaje DST

Stabilitate față de monedele componente;

Emisiunea DST nu provoacă deficite ale balanțelor de plăți;

DST sunt emise de FMI, instituție neinfluențată de situația economică a țărilor membre.

Dejavantaje DST

Posibilitatea de apariție a presiunilor inflaționiste sau deflaționiste în caz că emisiunea nu este corect apreciată;

DST nu reprezintă un mijloc de plată – circulă doar între băncile centrale ale țărilor membre;

Alocarea DST realizându-se în funcție de cotele de participare la FMI dezavantajează țările mai puțin dezvoltate.

Guvernare

Mandatul și guvernarea FMI au evoluat odată cu schimbările produse în economia mondială, permițând organizației să-și păstreze un rol central în cadrul arhitecturii financiare internaționale.

Consiliul guvernatorilor/Consiliul superior este cel mai înalt organism de luare a deciziilor FMI. Se compune dintr-un guvernator și un singur guvernator supleant pentru fiecare țară membră . Guvernatorul este numit de țara membru și este, de obicei, ministrul finanțelor sau șeful băncii centrale. În timp ce Consiliul guvernatorilor a delegat majoritatea puterilor sale către Consiliul Executiv al FMI, acesta își rezervă dreptul de a aproba creșteri ale cotelor, (DST), alocările speciale de tragere, admiterea de noi membri, retragerea obligatorie a membrilor, precum și modificări ale articolelor din acord și ale legilor. Consiliul superior, de asemenea, alege sau numește directori executivi și este arbitrul final cu privire la aspectele legate de interpretarea Statutului FMI .

Consiliile de administrație ale FMI și Grupul Băncii Mondiale în mod normal, se întâlnesc o dată pe an, în timpul Băncii Mondiale de primavară și Reuniunile Anuale, pentru a discuta despre activitatea instituțiilor respective. Adunările care au loc în septembrie sau octombrie, au fost ținute în mod obișnuit la Washington, timp de doi ani consecutivi, și într-o altă țară membră în al treilea an.

Comitetele ministeriale. Consiliul superior al FMI este susținut de către cele două comitete ministeriale, Comitetul Internațional Monetar și Financiar (IMFC) și Comitetul pentru dezvoltare .

IMFC are 24 de membri, extrași din fondul de 187 de guvernatori. Structura sa o reflectă pe cea a Comitetului executiv împreună cu cele 24 de circumscripții ale sale. Ca atare, IMFC reprezintă toate țările membre ale Fondului.

IMFC se întrunește de două ori pe an: primvara și în timpul reuniunilor anuale. Comitetul tratează chestiuni de interes comun care afectează economia mondială și, de asemenea, consiliază FMI cu privire la direcția activității sale. La finalul reuniunilor, Comitetul emite un comunicat comun care rezumă opiniile sale. Aceste orientări au scopul de a oferi comunicatelor programul de lucru al FMI în cursul celor șase luni care au dus la următoarele reuniuni anuale de primăvară.

Nu există nici un vot formal la IMFC, acesta operează prin consens.

Comitetul executiv, membru al FMI se ocupă de afacerile de zi cu zi ale FMI. Împreună, cei 24 de membri ai consiliului de administrație reprezintă toate cele 188 de țări. Economiile mari, cum ar fi Statele Unite și China, au propriul lor loc la masă, dar cele mai multe țări sunt grupate în circumscripții formate din 4 sau mai multe țări. Cea mai mare circumscripție include 24 de țări.

Consiliul discută totul, de la controalele medicale anuale ale personalului FMI, ale economiilor țărilor membre, la probleme de politică economică relevante pentru economia mondială. În mod normal, consiliul ia decizii bazate pe consens, dar uneori sunt luate prin voturi formale. La sfârșitul celor mai multe discuții formale, Consiliul emite ceea ce este cunoscut ca o sinteză, care rezumă opiniile sale; discuții informale pot avea loc pentru a discuta chestiuni politice complexe aflate încă într-un stadiu preliminar.

Pentru a fi eficient, FMI trebuie să fie văzut ca o organizatie reprezentativă a intereselor tuturor țărilor sale membre (188). Din acest motiv, este esențial ca structura de guvernare să reflecte economia mondială actuală. În 2010, FMI a fost de acord cu reforme ample de guvernare pentru a reflecta importanța creșterii țărilor cu piețe în curs de dezvoltare. Reformele, de asemenea, vor să asigure că țările mai mici, aflate în curs de dezvoltare, își vor păstra influența în FMI.

Cum acționează FMI

Fondul Monetar Internațional reunește atribute ale unei organizații internaționale interguvernamentale precum și ale unei societăți anonime pe acțiuni, de drept american. Fondul este situat pe teritoriul SUA, în Washington D.C. „Acționarii” săi sunt țările care au luat parte la Conferința de la Bretton Woods și cele care au semnat Acordul de înființare până la data de 27 decembrie 1945, la care se adaugă țările care au aderat ulterior la acest acord și la organizație. Guvernele statelor (viitoare) membre au decis, așadar, înființarea sa, pentru a rezolva într-un cadru multilateral probleme financiare importante, ceea ce îl face să fie, în egală măsură, o organizație internațională, afiliată de altfel sistemului specializat al agențiilor ONU. Spre deosebire de alte organizații, statele membre sunt reprezentate în structurile sale de conducere potrivit unui principiu de proporționalitate cu puterea economiei naționale.

În mod concret, FMI acordă împrumuturi țărilor ce au probleme, împrumuturi însoțite de condiții clare și dure adesea. La rândul lor, statele asistate trebuie să accepte să-și modifice politicile lor economice. Totodată, Fondul poate acorda asistență tehnică, de pildă, asupra politicii fiscale, gestionarea cheltuielilor sau reglementarea sistemelor bancar și financiar. După crearea sa, destinatarii împrumuturilor au evoluat în funcție de evenimentele care au marcat fiecare deceniu: după șocul petrolier din anii '70 și criza datoriilor din anii '80, țările din fostul bloc comunist și-au început tranziția spre economia de piață. La începutul anilor 2000, a venit rândul Americii Latine să aibă cele mai mari dificultăți. Înainte ca marea criză financiară din 2008 să zguduie țările dezvoltate, neliniștile create de datoriile suverane în Europa au împins FMI să se asocieze Uniunii Europene pentru a acorda împrumuturi țărilor amenințate cu falimentul: Grecia, Irlanda și, cel mai recent, Portugalia. FMI emite, de altfel, drepturi de tragere speciale (DTS) care servesc ca rezerve suplimentare. Acestea au fost create în 1969, când rezervele de aur și devize deveniseră insuficiente pentru a ține pasul cu expansiunea comerțului mondial. Fiecare țară membră poate cumpăra și schimba regulat DST contra monedelor altor țări membre.

Drepturi ale țărilor membre

Țărilor membre FMI li se atribuie anumite drepturi dintre care dreptul de a vota și de a lua parte la luarea deciziilor; posibilitatea de a realiza tranzacții și operații cu FMI; dreptul de a achiziționa valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din resursele Fondului, în schimbul monedei naționale, pe termen scurt sau mediu, în caz de nevoie pentru echilibrarea balanței de plăți; dreptul de a primi alocații de DST; dreptul de a deveni membu al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Dreptul la vot este proporțional cu participarea țării la resursele de ansamblu ale Fondului, similar cu acționarii, în cazul unei societăți pe acțiuni. Țările membre subscriu și participă la capitalul Fondului prin cote-părți; o cotă parte are valoarea nominală egală cu 100.000 de Drepturi Speciale de Tragere (DST), unitatea de calcul proprie FMI.12 Numărul de cote-părți care poate fi subscris de către o țară anume este decis de conducerea FMI, în funcție de situația economică și financiară a țării membre. Tendința generală a fost însă ca, pe măsură ce numărul membrilor FMI a crescut, cotele-părți să fie diminuate, pentru ca principalii membri (statele cu cele mai puternice economii) să aibă o pondere de vot constantă, raportată la numărul total. Deciziile FMI se iau cu majoritate de voturi, pentru deciziile importante fiind nevoie de reunirea unei majorități calificate (70% din voturi), iar pentru deciziile majore, care vizează viitorul FMI (schimbări de cote-părți, alocarea DST, vânzarea unor părți din rezervele de aur) este nevoie de o majoritate calificată de 85% din voturi. Practica însă face recursul la votarea propriu-zisă destul de rar, deciziile luându-se cel mai adesea pe baza unui consens al statelor.