. Fondul de Rulment. Sursa de Finantare Si Indicator al Echilibrului Finaciar (s.c. Xyz S.a.)
CAPITOLUL I:
PARTICULARITĂȚI ALE ACTIVITĂȚII DESFĂȘURA TE LA S.C. "RANCON METAL" S.A. ȘI INFLUENȚA ASUPRA NEVOII DE CAPITAL PENTRU EXPLOATARE ȘI A STRUCTURII ACTIVELOR CIRCULANTE ALE ACESTORA
I.1. Prezentarea SC "Rancon Metal" SA
Societatea comercială "Rancon Metal" S.A Suceava, denumită în continuare S.C. "Rancon Metal" S.A Suceava, a luat ființă în baza Hotărârii nr. 1254/04.12.1990 a Guvernului României, prin preluarea integrală a patrimoniului Combinatului de utilaj greu Suceava, care și-a încheiat activitatea.
S.C. "Rancon Metal" S.A Suceava este persoană juridică română, având forma juridică de societate, deschisă, pe acțiuni, emitentă de valori mobiliare și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul societății aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor.
Sediul societății este în Municipiul Suceava, strada. Burdujeni nr. 10, județul Suceava. Durata societății este nelimitată începând cu data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului: J 22/683/04.06.1991
Capitalul social al societății la data de 13.09.2004 era de 949.886.225 RON împărțit în 19.645.156 de acțiuni nominative, în formă dematerializată, în valoare de 2,50 lei acțiunea.
Cotele de aport și participare a acționarilor societății, în raport de care se face socotirea anuală a gestiunii sociale sunt următoarele:
– Metal Export Import – cu un aport de 36.062,58 lei, reprezentând 24.580.175 acțiuni, respectiv 64,69 % din valoarea capitalului social;
– AY.AS. – cu un aport de 12.023,4397 lei, reprezentând 8.195.150 acțiuni, respectiv 21,56 % din valoarea capitalului social;
– Societatea de Investiții Financiare Moldova – (S.I.F. Moldova), cu un aport de 12.884,8125 lei, reprezentând 5.153.925 acțiuni, respectiv 13,56 % din valoarea capitalului social;
– Acționari, persoane fizice, beneficiare ale privatizării cu titlul gratuit, cu un aport de 165,4975 RON, reprezentând 66.199 acțiuni, respectiv 0,16 % din valoarea capitalului social.
Întreprinderea cu flux tehnologic de fabricație integrat, S.C. "Rancon Metal" S.A este un producător de utilaj tehnologic greu cu structură metalurgic-mecanică integrată care dispune de următoarele sectoare de fabricație:
– sectorul primar care include: oțelăria electrică, modelăria, turnătoriile de oțel și fontă și secțiile de forjă;
– sectorul de mecanico-sudură dotat complet pentru execuția ansamblelor sudate din oțel;
– sectorul prelucrări mecanice care cuprinde trei secții dotate cu mașini-unelte și utilaje ce pot asigura prelucrarea, asamblarea și testarea celor mai complexe echipamente;
– sectorul de tratamente termice și acoperiri galvanice.
Scopul societății este producerea și comercializarea de utilaje tehnologice complexe, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes comercial în domeniul fabricației acestor utilaje și /sau în domenii conexe și realizarea de profit.
Obiectul de activitate
• proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje tehnologice complexe, subansambluri și piese de schimb pentru industria minieră, metalurgică, energetică, de materiale de construcții și refractare, producție specială, semifabricate turnate din fontă și oțel, piese forjate și matrițate, inclusiv servicii și asistență tehnică;
• proiectarea, producerea și comercializarea de produse conexe și subproduse ale procesului de fabricație inclusiv bunuri de larg consum și de folosință îndelungată, precum și alte bunuri rezultate din schimburile comerciale sau alte activități productive;
• executarea de activități de construcții-montaj;
• prestarea de servicii de transport, informatice și alte servicii;
• efectuarea de operațiuni de comerț exterior, de fond valutar și de credit;
• desfășurarea de activități cu caracter social;
• esfășurarea de operațiuni de import-export și de comercializare, pe piața internă ȘI internațională a produselor industriale, alimentare și agricole, precum și a bunurilor de larg consum de folosință îndelungată;
• prestarea de servicii comerciale și alte servicii pe bază de comision;
• desfășurarea de activități de alimentație publică, producția și comercializarea de băuturi răcoritoare, produse de patiserie și de panificație, preparate semiindustrializate din carne și produse agricole și de seră;
• transport auto internațional de mărfuri agabaritice, agabaritice și periculoase (oxigen, bioxid de carbon și produse petroliere) cu mijloace auto de transport din dotare;
• întreținere și reparații pentru mijloace auto proprii și pentru terți.
Dotări generale:
Hale de producție: 390.800 mp;
Depozite: 78.160 mp;
Spații pentru proiectare, laboratoare, birouri: 135.000 mp;
Alimentare cu energie electrică are loc prin stația proprie de racord adânc SRA 110/30/6 kv care face alimentarea receptorilor (putere instalată 284 MW) prin federi la tensiuni de 30 și 6 kw, puterea maximă absorbită poate ajunge la 200 MW;
Alimentare cu gaze naturale se face prin stație proprie de reglare; măsură care permite un debit maxim de 39 mii Nmc/h, la presiune de până la 2 bari;
Alimentare cu apă industrială și potabilă se face prin rețeaua de aducțiune care permite debite de 300 l / sec. și 32 l / sec., la care se adaugă rezervoare de siguranță cu capacități de 12.000 mc apă industrială și 2.500 mc apă potabilă;
Surse proprii pentru:
Căi ferate uzinale: stație tehnică proprie și 42 km cale ferată;
Rețele interioare de drumuri modernizate: 40,5 km.
Platforma industrială SC "Rancon Metal" SA este structurată în doua mari capacități productive: fabrica metalurgică și cea constructoare de mașini, ocupă o suprafața de 157,6 ha și deține dotări complexe pentru asigurarea fluidelor energetice, capacității pentru întreținere și reparații, ateliere pentru scule și dispozitive speciale.
Elaborarea oțelurilor se realizează în cuptoare electrice cu arc de 5, 20 și 50 tone.
Pentru asigurarea calității metalului lichid sunt utilizate: metalurgia în oală (barbotarea cu argon sub vid sau procedeul VAD – VOD) și tratamentul sub vid prin procedeul BV (turnare lingou în vid sau degazarea jetului). Utilajele și gropile de turnare din dotarea secției, permit turnarea unor piese cu o masă netă de 90 t.
Dotările întreprinderii permit montarea, asamblarea și testarea unei game variate de utilaje complexe. Podurile rulante care dotează secțiile de producție permit manipularea unor produse asamblate a căror masa neta sa aibă pana la 500 tone și o înălțime de ridicare a cârligului de pana la 32 m. Operațiile de preasamblare, montaj, testare și probe de casa se realizează prin utilizarea unor spații special amenajate cât și a standurilor de echilibrare dinamică, pentru probat la presiuni înalte, aliniere și rodaj.
Clienții principali ai SC "Rancon Metal" SA sunt firmele care acționează în industria metalurgică, a cimentului, construcții navale, minerit, energetica, petrochimie și transportul de gaze naturale.
Sistemul tehnologic al SC "Rancon Metel" SA Suceava, dispune de un grad avansat de flexibilitate, ceea ce permite execuția unei game diverse de produse de complexitate ridicată cu mase de ordinul zecilor și chiar sutelor de tone și dimensiuni de ordinul zecilor de metri.
Structura organizatorică a SC "Rancon Metal" SA Suceava cuprinde următoarele componente organizatorice:
Conducerea și administrarea este reprezentată de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și Consiliul de Administrație (CA) care este constituit la rândul său din: președinte, care este și directorul general al SC "Rancon Metal" SA Suceava și un număr de 6 membri.
În cadrul conducerii executive intră următoarele persoane: director general, director comercial, director resurse, director tehnic de concepție, director tehnic de producție, director tehnic mecanico-energetic si investiții, director tehnic a calității, director economic.
Compartimentele funcționale, tehnico-economice și de producție sunt reprezentate de:
departamente, fabrici și uzine;
servicii funcționale, tehnico-economice și secții de producție;
birouri, ateliere de proiectare, ateliere de producție, sectoare și laboratoare.
Personal de execuție, cuprinzând toate funcțiile și meseriile specifice SC "Rancon Metal" SA Suceava.
Activitatea desfășurată de societatea SC "Rancon Metal" Suceava, poate fi analizată din punct de vedere economico-financiar pentru a evidenția potențialul de profitabilitate și randament al capitalurilor investite.
Bilanțul reprezintă un calcul de sinteză, care pune în evidență situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat. El caracterizează mărimea resurselor și a utilizărilor la care a ajuns un agent economic în cursul unei perioade de gestiune. Din acest punct de vedere, bilanțul oglindește echilibrul financiar-contabil al agentului.
Având în vedere bilanțul societății SC "Rancon Metal" SA pe anii 2004, 2005 respectiv 2006, am extras unele date mai reprezentative pentru firmă (tabelul nr.l) pentru a scoate în evidență anumite aspecte și am analizat câțiva indicatori care reflectă situația economico- financiară a întreprinderii.
Tabelul nr. I.1. – Structura evoluției cifrei de afaceri la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 – 2006
Sursa: Situația financiară înregistrată la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 – 2006
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de SC "Rancon Metal" SA. respectiv vânzarea de mărfuri și produse într-o perioadă de timp determinată, în cazul nostru pe o perioadă cuprinsă între 2004 – 2006. În cifra de afaceri nu se includ veniturile financiare și veniturile excepționale.
La SC "Rancom Metal" SA, cifra de afaceri a înregistrat creșteri sensibile în perioada 2004, 2005 și 2006 aceasta se datorează, pe de o parte: supraevaluării cererii și dimensionarea corespunzătoare a producției, apariția produselor de substituție sau calitatea produselor fabricate, iar pe de altă parte se datorează următorilor factori, care reprezintă și o consecință a celor dintâi:
– încasările din producția vândută a crescut în 2004 cu 41.033.935 RON iar în 2005 cu 67.676.517 RON ceea ce a determinat o creștere a cifrei de afaceri în perioada 2004 – 2006 cu 108.710.452 RON;
– veniturile din vânzarea mărfurilor au scăzut în 2004 cu 2.405.195 RON dar au crescut în 2005 cu 30.558.756 RON, fapt care a determinat o creștere în perioada 2004 – 2006 a cifrei de afaceri de 28.153.561 RON;
Pe întreaga perioadă supusă analizei, cifra de afaceri a crescut cu 134.458.818 RON. Concluzia finală este aceea că evoluția cifrei de afaceri se înscrie pe o linie ascendentă, întreprinderea dispunând de un potențial care îi permite să-și consolideze poziția pe piață.
Figura nr. I.1 – Evoluția cifrei de afaceri la SC "Rancom Metal" SA în perioada 2004 – 2006
Un alt indicator "profitul net", reprezintă o anumită parte din profitul unei întreprinderi rămas la dispoziția ei după plata impozitului legal asupra profitului brut (impozabil). Se folosește pentru plata dividendelor acționarilor, investiții de dezvoltare, participarea salariaților la profit, constituirea de provizioane, rezerve.
În sens general, profitul este definit ca fiind rezultatul financiar pozitiv al unei activități lucrative, reprezentând diferența dintre încasările realizate și cheltuite ocazionate de acesta. Nivelul profitului sau beneficiului arată gradul de eficiență a activităților, a folosirii activului economic și a pasivului, adică a capitalului economic și a celui financiar.
De-a lungul perioadei supuse analizei la SC "Rancon Metal" SA se înregistrează numai pierderi ceea ce reprezintă o situație anormală, având ca efect consumarea capitalului și imposibilitatea de a-l mai reface. Obținerea de pierderi la SC "Rancon Metal" în decursul a trei ani consecutivi înseamnă încălcarea principiului rentabilității și al creșterii economice rezultat al practicării unui preț de vânzare mai mic decât costurile. Profitul apare ca o recompensă a factorilor de producție angajați și coordonați deor de producție angajați și coordonați de către întreprinzători.
Înregistrarea de pierderi la SC "Rancon Metal" SA revine în principal celor care conduc și organizează afacerile întreprinderii, deoarece aceștia nu au luat deciziile cele mai bune cu privire la cantitățile de mărfuri care să se producă și în structura în care să se fabrice, cum și unde să se vândă produsul, etc. Toate acestea reclamă cunoștințe exacte cu privire la evoluția piețelor, a prețurilor, a cererii consumatorilor și dirijarea factorilor de producție precum și comercializarea.
În concluzie conducătorii de la SC "Rancon Metal" SA nu dau dovadă de transpunerea în practică a ideilor, de cunoștințe, talent, pricepere, capacitatea de-a organiza producția, comercializarea, distribuția corespunzătoare a mărfurilor și nu în ultimul rând asigurarea contra riscurilor.
Cea mai utilă caracterizare a SC "Rancon Metal" SA se poate realiza prin intermediul principalilor indicatori financiari. Indicatorii financiari constituie instrumente de analiză ce asigură o mai bună înțelegere a rezultatelor și poziției financiare a unei firme, precum și a modului în care patrimoniul acesteia a fost folosit. Ei permit managerului să evalueze poziția financiară a firmei și rezultatele activității sale, viitoarele oportunități sau probleme, modul de utilizare a activelor firmei, activitatea firmei și să o compare cu aceea a concurenților. De asemenea acești indicatori permit acționarilor, investitorilor, creditorilor, băncilor și altor instituții finanțatoare să verifice modul în care firma își gestionează resursele de care dispune.
O grupare a principalilor indicatori o reprezintă următoarea: indicatori de lichiditate, indicatori de echilibru financiari, indicatori de gestiune, indicatori de rentabilitate.
Modul de calcul al acestor indicatori, pe cei trei ani de activitate analizată, la S.C."Rancon Metal" S.A. Suceava, este prezentat în următorul tabel:
Tabelul nr. I.2. – Situația principalilor indicatori financiari la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 – 2006
Conform cadrului general elaborat de Consiliul IASC, noțiunile de lichiditate și solvabilitate sunt definite astfel:
lichiditatea se referă la disponibilitatea de a utiliza numerarul în viitorul apropiat după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade;
solvabilitatea se referă la disponibilitatea de a utiliza numerarul pe o perioadă mai lungă de timp, în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.
Pe baza indicatorilor prezentați în tabelul de mai sus, este evident că situația financiară a SC "Rancon Metal" SA s-a deteriorat.
Lichiditatea este forte slabă situându-se mult sub limita nesatisfăcătoare de 1,2 (în cazul lichidității generale) și mult sub 0,65 (în cazul lichidități curente), ceea ce înseamnă că SC "Rancon Metal" SA are mari probleme în ceea ce privește achitarea datoriilor scadente pe termen scurt, dar luându-se în calcul că solvabilitatea generală este supraunitară rezultă că totuși ea prezintă garanția încrederii proprietarilor și creditorilor în gestiunea și sănătatea financiară a ei.
În ceea ce privește indicatorii de gestiune SC "Rancon Metal" SA înregistrează valori mult sub limita normală. Cel mai util indicator folosit pentru a pune în evidență eficiența cu care o firmă își valorifică toate activele pe care le deține, respectiv eficiența cu care utilizează întregul capital este rotația activelor totale.
Conform uzanțelor internaționale se consideră normală o durată a rotației de 45 de zile iar pentru durata medie de recuperare a creanțelor numărul mediu de zile în care se încasează creanțele în corelație cu cifra de afaceri este de 30 zile. Indicatorii de gestiune la SC "Rancon Metal" SA arată o creștere slabă a vânzărilor paralel cu creșterea rapidă a activelor pe termen scurt și a imobilizărilor.
Ratele de echilibru arată că firma nu este foarte îndatorată, aceasta explică nivelul scăzut al rentabilității financiare. Rentabilitatea financiară este inferioară pe ramură în toți cei trei ani analizați ceea ce pune în evidență o politică deficitară a firmei "Rancon Metal" în ceea ce privește mixtul financiar. Rata rentabilității financiare se află mult sub limită datorită faptului că viteza de rotație este mult sub limită și datorită creșterii mari a stocurilor în cele trei perioade supuse analizei.
I.2. Evoluția structurii activelor circulante
Activele circulante se caracterizează prin consumarea lor, de regulă, intr-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integrale asupra producției în care se încorporează. Acestea sunt mult mai lichide decât activele imobilizate, recuperarea capitalurilor investite având loc la încheierea ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere).
In componența activelor circulante ale firmei intră: stocuri, creanțe, disponibilități bănești și alte active circulante
Tabelul nr. I.3. – Evoluția activelor circulante la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 -2006
În ceea ce privește activele circulante de la SC "Rancon Metal" SA se remarcă din tabelul de mai sus o creștere a stocurilor care ajung în 2006 la o pondere de 65,78% din totalul activelor circulant. Acest lucru este normal dacă SC "Rancon Metal" SA și-a propus o formare de stocuri de produse finite pentru penetrarea pe anumite piețe sau schimbări în profilul fabricației cu efecte asupra duratei ciclului de producție și implicit asupra volumului producției în curs.
Din tabelul de mai sus ne rețin atenția și majorarea creanțelor (care ajung în 2006 să dețină o pondere din totalul activelor circulante de 25,14% creanțele comerciale și 8,33% alte creanțe) în paralel cu diminuarea disponibilităților ceea ce constituie un prim semnal asupra solvabilității SC "Rancon Metal" SA .
Ca urmare a datelor prezentate mai sus, date preluate din bilanțurile SC "Rancon Metal" SA pe perioada 2004, 2005 și 2006, pentru conducerea firmei obiectivul principal trebuie să-l constituie valorificarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale: reducerea stocurilor de produse finite, accelerarea procesului de încasare a creanțelor în vederea creării disponibilităților bănești necesare achitării obligațiilor.
Figura nr.I.2. – Evoluția activelor circulante la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 – 2006
CAPITOLUL II
DIMENSIONAREA NEVOII DE CAPITAL PENTRU EXPLOATARE LA SC "RANCOM METAL " SA
II.1. Metode de dimensionare a necesarului de fond de rulment
Dimensionarea nevoilor de capital pentru crearea stocurilor de valori materiale pentru exploatare (NFRN) reprezintă o etapă importantă în calcularea capitalului circulant necesar firmei. În cazul unei desfășurări normale a activității se impune ca necesarul de capital să ia în considerare nu doar plasamentele în stocuri ci și alte elemente de active circulante.
Capitalul circulant poate fi imobilizat și în creanțe față de terți, evidențiate de soldul facturilor emise și neîncasate sau diverse alte efecte comerciale, de primit, acceptate de întreprindere. În cadrul imobilizărilor de capital, se includ și debitele care provin din sumele neîncasate pentru echipamentele de lucru date salariaților și pe care acestia îl achită în rate, precum și sumele ce reflectă decontări nefinalizate cu bugetul statului ca taxă pe valoare adăugată deductibilă, înregistrată în facturile de aprovizionare cu materii prime.
În relațiile întreprinderii cu partenerii săi, are loc în procesul de utilizare a capitalului o mobilizare. Această mobilizare de capitaluri la pasivele de exploatare, numite și pasive stabile, care se prezintă ca datorii minime permanente ale firmei către terți, concretizați în: proprii angajați, bugetul statului, furnizori, instituții financiare. Aceste pasive apar datorită decalajului creat în timp între două momente: primul privește nașterea datoriilor față de terți, iar cel de-al doilea este momentul achitării acestora. Stingerea datoriilor la o dată ulterioară creării lor este urmarea, fie a unor înțelegeri convenite prin contracte sau convenții încheiate cu partenerii, fie a unor prevederi exprese în acte normative, ce privesc modalitățile de decontare.
Termenele de plată ale obligațiilor către parteneri pot fi grupate după modul apariției lor ca: aleatorii sau constante. Obligațiile de plată care au termene întâmplătoare se caracterizează prin faptul că nu se pot stabili date calendaristice precise de stingere a datoriei și nici o perioadă precisă de consumare a resurselor aferente. Acest fapt face necesară calcularea pasivului stabil pe fiecare obligație în parte iar acest calcul efectuat pe fiecare trimestru. În acest mod se determină pasivele stabile care provin din datorii față de furnizori prin aprovizionări cu valori materiale fără credit comercial; din preliminări pentru plăți viitoare precum contravaloarea reparațiilor capitale; din sumele ce vizează indemnizațiile de concedii de odihnă la întreprinderile cu producție sezonieră; din preliminările în costuri a resurselor pentru efectuarea reparațiilor la bunurile de folosință îndelungată aflate în perioada de garanție în contul furnizorilor. Astfel în cazul datoriilor față de furnizorii pentru aprovizionări cu valori materiale, pasivele stabile se determină prin ponderarea valorii trimestriale a aprovizionărilor (A.tr.) cu numărul mediu de zile de întârziere a plăților
Numărul mediu de zile de întârziere a plăților se calculează ca o medie statistică ponderată între valoarea aprovizionărilor realizate într-un trimestru (Va) și diferența constatată la fiecare aprovizionare, între data recepției și data aprovizionării:
După o relație de calcul asemănătoare se determină pasivele în cazul indemnizațiilor pentru concedii de odihnă prin înmulțirea fondului de salarii trimestrial (Fs.tr.) cu numărul minim de zile din anul de bază pentru care s-au preliminat sume de plată a concediilor de odihnă (zo).
Numărul minim de zile (z) se calculează prin raportarea soldului minim lunar al preliminărilor pentru plata concediilor de odihnă din anul de baza la fondul de salarii plătit în anul de bază (Fso) :
În previziunea finanțării este necesar să se ai în considerație numai soldul minim al pasivelor, ceea ce asigură un caracter stabil și permanent al acestora, astfel că o parte din resursele atrase pot fi denumite pasive stabile. Pasivele stabile reprezintă datoriile minime și cu caracter de permanență ale întreprinderilor față de diferite persoane fizice sau juridice.
Prin pasivele stabile se înțelege datoria minimă permanentă a societății către terți, persoane fizice și juridice, rezultă din decalajul în timp dintre apariția obligațiilor de plată și stingerea obligațiilor (efectuarea plăților).
Elementele concrete generatoare de pasive stabile sunt numeroase, între care: salarii, impozit pe salarii, contribuții de asigurări sociale, impozit pe profit, alte impozite și taxe, obligații ce izvorăsc în aprovizionare, dobânzi bancare, avansuri primite, etc.
Pasivele stabile din preliminările pentru repararea unor bunuri aflate în garanția furnizorilor sunt tipice numai pentru acele firme care percep o garanție înainte de efectuarea livrărilor (cazul întreprinderilor de distribuire a energiei electrice, gazelor naturale sau energie termică) sau de firmele care se angajează să efectueze reparațiile la bunurile de folosință îndelungată în perioada de garanție. În cazul primelor firme, clientul depune garanția de furnizor, în timp ce, la cel de-al doilea tip, ar depune garanția la firma care se angajează să efectueze reparațiile și este furnizorul bunului.
Pasivul stabil pentru fiecare trimestru al anului următor, la firma la care se constituie fondul de garanții se determină în funcție de soldul de garanții minim din anul anterior și de variația de calcul în anul următor. Relațiile de calcul sunt:
Ps = Gr x to/90, unde:
Gr – reprezintă garanția ce urmează a se primi de la furnizori;
to – este numărul minim de zile din anul de bază pentru care s-au primit garanții de la furnizori pentru lucrări de reparații efectuate la bunurile livrate. Acestea se calculează astfel:
to = S min x 360/Go, unde:
S min – este soldul minim lunar al garanțiilor primite pentru efectuarea reparațiilor;
Go – este valoarea garanțiilor totale primite în anul de bază.
În cazul pasivelor stabile ce apar ca urmare a preliminărilor pentru constituirea resurselor necesare acoperirii cheltuielilor cu reparații capitale se stabilesc într-un mod diferit față de situațiile precedente. Relația generală de calcul poate fi considerată ca fiind următoarea:
Psk = Rk-l + ∑(Pi – Ci), unde:
k – ia valori conform numărului trimestrului pentru care se face calculul;
Rk-l – sunt preliminările în costuri existente la finele trimestrului anterior;
Pi – este suma lunară preliminară în costuri, egală pe tot parcursul anului;
Ci – este cheltuiala programată pentru lucrările de reparații capitale.
Pasivele stabile se pot grupa în două categorii, având în vedere modul de calcul al acestora:
pasive stabile determinate prin metoda soldurilor zilnice (metoda analitică)
pasive stabile determinate prin fiecare element (metoda sintetică).
Pasivele stabile provin și din obligații cu termene de plată constante, stabilite prin acte normative sau contracte. Calculul pasivelor stabile se efectuează la următoarele elemente: salarii și asimilate acestora; impozite, contribuții, proprii și TVA; impozit pe profit; amortizarea mijloacelor fixe; energie electrică, gaze naturale, termoficare; dobânzi bancare. În acest caz, calculul pasivelor stabile se realizează după metoda soldurilor zilnice. Această metodă presupune parcurgerea mai multor etape:
a) se alege trimestrul cu activitatea cea mai redusă, deoarece aceasta presupune și angajarea de datorii către terți la nivelul cel mai scăzut, comparativ cu celelalte trimestre ale anului, iar în cadrul acestuia, luna cu cea mai redusă activitate;
b) se determină pentru fiecare obligație de plată, cota medie zilnică (Cz) prin raportarea sumei trimestriale de plată (Str) la numărul de zile din trimestru:
Cz = Str/90
c) se stabilește pentru fiecare obligație, rezervă acumulată până la începutul primei zile din lună, prin înmulțirea cotei medii zilnice cu numărul de zile de acumulări;
d) se calculează pentru fiecare obligație de plată soldul zilnic, scăzându-se din acumulările din fiecare zi plățile scadente;
e) se adună soldurile zilnice aferente fiecărei obligații de plată, stabilindu-se astfel pasivele stabile zilnice din luna cu cea mai scăzută activitate din an;
f) se alege dintre pasivele stabile zilnice, cel mai mic, acesta fiind pasivul stabil anual
Metoda soldurilor zilnice se folosește pentru estimarea surselor atrase din datorii, cu termene fixe de plată și cu solduri crescătoare, până în momentul plății acestora. Sunt grupate în categoria pasivelor stabile -1 și se referă la datorii cu salariile, cu impozitele, cu energia, cu asigurările, etc.
Figura urmatoare reflectă evoluția lunară a soldului pasivelor stabile din salarii:
Figura nr.II.1 – Evoluția soldurilor pasive stabile
Sursa: Stancu I. – "Finanțe", Editura Economică, București, 1996, pag. 511
Metoda calculului direct pe fiecare element constă, cu o singură excepție, în aplicarea următoarei relații:
, în care:
Ps – pasive stabile pe fiecare element;
Dt – datoria trimestrială pe fiecare element;
Zi – numărul de zile de întârziere a plății.
Pasivele stabile se determină pe fiecare element, luându-se în calcul durata de la data înregistrării în conturi și până la data efectuării plăților. Această metodă se folosește, deci, pentru aprovizionarea surselor atrase din celelalte decalaje de plăți ale întreprinderii, care nu au termene fixe de plată și care au sold variabil pe parcursul unei luni de zile.
Sunt grupate în categoria pasivelor -2 și se referă la datoriile față de furnizorii de materiale, combustibili, piese de schimb, etc. Pasivele stabile se planifică după metoda globală în funcție de nivelul trimestrial total al acestor datorii și de durata medie a decalajului de plăți.
Evoluția lunară a soldului pasivelor stabile din aprovizionări este evidențiată în figura următoare:
Figura nr. II.2 – Evoluția soldurilor pasivelor stabile
Evoluția lunară a soldului pasivelor stabile din aprovizionări
Sursa: Stancu I.. – "Finanțe", Editura Economică, București, 1996, pag. 511
În cazul aprovizionărilor, se are în vedere durata de la data recepției materiilor prime, materialelor, mărfurilor și până la data plății.
Baza de calcul a pasivelor stabile din aprovizionări o reprezintă valoarea materiilor prime, materialelor, obiectelor de inventar, pieselor de schimb, echipamentului și materialelor de protecție și mărfurilor prevăzute a se aproviziona conform programului.
Pasivele stabile se pot calcula pe baza următoarei relații:
Psa = A / 90 x dm, în care
Psa – pasive stabile din aprovizionări;
A – valoarea aprovizionărilor trimestriale;
dm – numărul mediu de zile între data recepției și data plății.
Durata medie în zile între data recepției și data plății se determină ca o medie ponderată între valoarea aprovizionărilor și intervalul între data plății respectivelor aprovizionări. Acest calcul se efectuează pentru materialele reprezentative și se referă la perioada precedentă anului pentru care se efectuează calculul resurselor atrase.
Excepția de la regulă o reprezintă pasivele stabile ce se formează din preliminările de fonduri în vederea executării reparațiilor. În acest caz, pasivele stabile reprezintă suma cea mai mică a rezervelor de fonduri influențată cu cheltuielile privind reparațiile.
Pasivele stabile și preliminările pentru reparațiile capitale programate pentru anul de calcul de determină în conformitate cu următoarea metodologie:
se prelimină lunar 1 / 12 din valoarea programului de reparații capitale;
se înregistrează cheltuielile cu reparațiile capitale în perioadele programate;
se influențează rezervele constituite cu cheltuielile efectuate pentru a obține pasivele stabile care sunt rezervele cele mai mici din fiecare trimestru.
Aceste calcule se efectuează în cazul în care cheltuielile cu reparațiile capitale au valori mai mari și nu pot fi incluse în costuri în perioadele în care se efectuează.
Dacă cheltuielile cu reparațiile capitale sunt grupate în primele luni ale anului nu rezultă pasive stabile, deoarece nu ar fi existat rezerve, datorită nesincronizării perioadelor de efectuare a cheltuielilor și constituirea fondurilor acoperitoare. Pentru efectuarea cheltuielilor cu reparațiile capitale în perioadele programate se apelează la credite bancare ce sunt rambursate tot în cursul anului respectiv pe măsură ce se prelimină și se înregistrează în costuri.
În situația în care cheltuielile cu reparațiile capitale depășesc posibilitățile de absorbție în costurile anului în care se execută se poate apela la credite bancare pe termen mediu ce vor fi rambursate în anii următori, până la programarea viitoarei reparații capitale.
În continuare se poate stabili nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) ca diferență între activele de exploatare (Aex) și pasivele de exploatare (Pex) calculate pe fiecare trimestru ca rezultat al însumării celor două metode directe și a soldurilor medii zilnice:
NFRE = Aex – Pex.
În cadrul activelor de exploatare se include plasamentele de capitaluri în stocuri: de materii prime, producție neterminată, produse finite, materiale de natura obiectelor de inventar, piese de schimb (NFRN), apoi creanțe față de terți: creditul comercial acordat clienților și taxa pe valoare adăugată deductibilă.
În pasivele de exploatare se includ obligațiile către furnizori, salariați, buget, adică datoriile minime permanente sau pasive stabile. Având în vedere elementele componente relația mai poate fi scrisă și astfel:
NFRE = NFRN (Stocuri) + Creanțe – Pasive de exploatare
La necesarul de fond de rulment pentru exploatare trebuie adăugat necesarul de fond de rulment pentru activități financiare sau din afara exploatării (NFRN) obținându-se astfel nevoia de fond de rulment globală (NFRG):
NFRG = NFRE + NFRF
Dimensionarea nevoii de capital la grupa valori de exploatare se poate face cu ajutorul mai multor metode:
metode analitice;
metode sintetice;
Metodele analitice ajută în dimensionarea capitalului pentru exploatare prin calcularea nevoilor de capital pentru fiecare element component a activelor circulante ce urmează a se crea și apoi prin însumare se ajunge la nevoia totală de capital circulant.
Metodele sintetice stabilesc de la început nevoia totală după care, prin folosirea unor relații de proporționalitate, se calculează nevoile de capital necesare pentru crearea fiecărui fel de activ circulant.
Ambele metode au ca bază de calcul fie costurile de producție, fie cifra de afaceri. Determinarea nevoii de capital circulant pe baza costurilor de producție este justificată de faptul că mărimea acestui capital este determinată de cheltuielile de achiziție, fabricație și livrare a produselor, adică de totalitatea costurilor ce privesc procurarea și deținerea activelor circulante. Soldul activelor circulante reflectă preocuparea firmei pentru reducerea cheltuielilor de exploatare și de sporire, pe această cale, a rentabilității. Determinarea nevoii de capital circulant pe baza cifrei de afaceri este motivată de cerința recuperării operative a capitalurilor avansate în crearea activelor circulante. Recuperarea în cel mai scurt timp al capitalurilor, reflectată prin componentele cifrei de afaceri, dă expresie preocupărilor firmei pentru sporirea lichidității activelor circulante.
Metodele sintetice presupun dimensionarea nevoii de capital pentru exploatare urmărindu-se, încă de la început, ideea de a se asigura resurse pentru crearea tuturor activelor circulante necesare desfășurării activității planificate. În acest sens, metodele sintetice se bazează pe legătura asigurată de viteza de rotație dintre volumul activelor circulante și volumul activității ce se dorește a se desfășura. Această legătură se poate considera ca fiind de o proporționalitate liniară, sau mai puțin exactă, deoarece se sprijină cu deosebire pe calcule probabilistice. Volumul activității este exprimat fie prin intermediul producției marfă exprimată la cost de producție, fie prin cifra de afaceri.
Stabilirea nevoii de fond de rulment net prin metoda sintetică pe baza costurilor de producție presupune parcurgerea mai multor etape:
se determină viteza de rotație din anul de bază:
, unde
– este viteza de rotație exprimată ca durată în zile a unei rotații din perioada de bază ;
– este producția marfă exprimată la cost de producție din anul de bază.
se corectează viteza de rotație din anul de bază cu modificările previzibile în anul de plan referitoare la condițiile de aprovizionare, producție și desfacere conform relației generale:
, unde
– este viteza de rotație corectată;
– este suma corecțiilor exprimate în zile.
Corecțiile se pot referi la următoarele posibile situații:
înlocuirea unor materiale cu altele:
, unde
– este necesarul de capital pentru procurarea materialului în anul de bază;
– este necesarul de capital pentru procurarea materialului în anul de plan.
eliminarea unor stocuri fără mișcare și de prisos:
– este valoarea stocului fara miscare si de prisos ;
modificarea intervalelor de aprovizionare la unul din materialele folosite de firmă:
, unde
– este intervalul pentru constituirea stocului curent din an de bază ;
– este intervalul prevăzut pentru anul de plan pentru crearea stocului curent ;
%m – este ponderea valorii materialului respectiv în valoare totală a materialelor aprovizionate.
modificarea ciclului de fabricarie a unui produs :
– este durata de fabricație în perioada de bază;
– este durata modificată a procesului de fabricație;
%pn – reprezintă ponderea cheltuielilor de fabricație, la produsul respectiv, în total necesar de capital după exploatare.
După corectarea vitezei de rotație din anul de bază se determină necesarul de fond de rulment net pentru anul de plan conform relației:
, unde
– este producția marfă anuală planificată ;
În continuare se stabilește pentru fiecare trimestru a anului de plan necesarul de fond de rulment net funcție de variația producției exercițiului pe trimestre , față de producția anuală :
b) Necesarul de fond de rulment se poate calcula folosind ca indicator de legătură între volumul activelor circulante și cifra de afaceri, viteza de rotație însă calculată funcție de cifra de afaceri numita si rata cinetica.
– este soldul activelor circulante din anul precedent ;
– este cifra de afaceri din anul de bază ;
Necesarul trimestrial de fond de rulment net se stabilește înmulțind vânzările medii zilnice aferente fiecărui trimestru cu rata cinetică anuală:
II.2. Stabilirea necesarului de fond de rulment la SC "Rancon Metal" SA
Noțiunea de nevoie de fond de rulment este legată de probleme puse de acoperirea necesităților de finanțare ale exploatării. Caracteristic acestei nevoi este faptul că acesta este instabilă, fluctuantă și supusă schimbărilor conjuncturale. Modalitățile finanțării sale influențează conditiile mentinerii echilibrului financiar al intreprinderii.
Necesarul fondului de rulment diferă de la o întreprindere la alta, dar și de la un sector la altul fiind influențat de durata ciclului de exploatare, valoarea adăugată (în sensul că cu cât aceasta este mai mică cu atât creditul de furnizor poate să compenseze pe cel acordat clientului) și ritmul de creștere al cifrei de afaceri (necesarul fondului de rulment evoluează paralel cu cel al cifrei de afaceri).
Relația de calcul simplificată a necesarului de fond de rulment este următoarea:
În determinarea necesarului de fond de rulment vom pleca de la relația de calcul simplificată, prezentată ca relație de calcul mai sus, analizând fiecare componentă în parte pe trimestre. În analiză nu vom apela direct la datele din bilanț ci vom urmări cum s-au format acestea și ce metode de calcul s-au utilizat în determinarea lor. Vom începe determinarea necesarului de fond de rulment prin analiza și determinarea primei componente, din relația de calcul simplificată, și anume necesarul de fond de rulment net (NFRN) – stocuri.
Tabelul nr. II.1. – Situația stocurilor pe trimestre la SC "Rancon Metal" în anii 2005 – 2006
Sursa: Situația financiară înregistrată la SC "Rancon Metal"SA în perioada 2004 – 2006
, unde
NFRN – necesarul de fond de rulment net(se v-a calcula pe fiecare trimestru) ; CA – cifra de afaceri din anul curent (luată pe fiecare trimestru) ; – viteza de rotație din anul de bază (se va calcula pe fiecare trimestru) ;
Tabelul nr. II.2 – Situația cifrei de afaceri și a clienților pe trimestre la SC "Rancon Metal" SA în anii 2005 – 2006
Sursa: Situația financiară înregistrată la SC "Rancon Metal" SA în perioada 2004 – 2006
Se corectează viteza de rotație din anul de bază cu modificările previzionate în anul de plan.
, unde
– viteza de rotație corectată ;
– corecțiile exprimate în zile ;
Corecții le din primul trimestru al anului de bază se referă la :
înlocuirea materiilor prime cu alte materii prime:
Eliminarea unor stocuri fără mișcare și de prisos:
În al doilea trimestru al anului de bază au avut loc următoarele corecții:
s-au înlocuit materiale cu alte materiale :
s-au eliminat stocurile fără mișcare și de prisos :
III. În al treilea trimestru din anul de bază s-au produs următoarele corecții :
s-au eliminat stocurile fără mișcare și de prisos :
au loc modificări asupra intervalului de aprovizionare :
%m – ponderea materiei prime in totalul aprovizionarilor
IV. În cel de-al patrulea trimestru din anul de bază au avut loc următoarele corecții:
înlocuirea materiilor prime cu alte materii prime:
eliminarea stocurile fără mișcare și de prisos:
Tabel nr. II.3 Necesarul de fond de rulment net calculat la S.C."Rancon Metal" S.A. în anul 2004 – RON –
Clienții îi vom calcula după următoarea formulă:
Clientii = Clo x
Calculăm pasive stabile prin metoda însumării soldurilor zilnice
Prin această metodă, pasivele stabile se determină trimestrial, pentru luna cu activitatea cea mai redusă, pentru că elementele generatoare de fonduri atrase, trebuie să-și păstreze caracterul minim permanent. Determinarea soldului zilnic pe fiecare element se efectuează, ținând cont de media zilnică a elementelor care contribuie la constituirea fondurilor respective până la vărsare, adică prin raportarea elementului respectiv la numărul de zile din trimestru. în ziua plății se scad sumele care fac obiectul acesteia.
Calculul pasivelor stabile se efectuează la următoarele elemente: salarii și asimilate acestora; impozite, contribuții și proprii și TVA; impozit pe profit; amortizarea mijloacelor fixe; energie electrică, gaze naturale, termoficare; dobânzi bancare. Pasivul stabil se determină prin însumarea soldurilor zilnice ale elementelor enumerate în cursul unei luni întregi, alegându-se suma cea mai mică din totalul soldurilor. Pasivele stabile totale se obțin prin însumarea pasivelor stabile determinate de fiecare element generator de fonduri atrase sau de rezerve permanente.
Tabel nr. II.4. Elemente de determinare a pasivelor stabile la S.C." Rancon Metal" S.A. în anul 2004
Pasivele stabile sunt în valoare de 2,933.5653 mii RON, înregistrate pe data de 10 ale lunii octombrie. După ce am calculat fiecare componentă din formula de calcul simplificată a necesarului de fond de rulment vom trece la calcularea acestuia, pe baza datelor abținute, pe fiecare trimestru.
Vom trece datele într-un tabel pentru a putea vizualiza și observa mai bine rezultatele obținute, în vedere deducerii unor concluzii.
Tabel nr. II.5. Determinarea necesarului de fond de rulment la S.C."Rancon Metal"S.A. în anul 2004
– RON –
Din tabelul de mai sus reiese că la societatea "Rancon Metal" necesarul de fond de rulment în decursul a patru trimestre din anul supus analizei este pozitiv, ceea ce indică faptul că întreprinderea beneficiază de un surplus de nevoi de capitaluri circulante.
Creșterea necesarului de fond de rulment este efectul nu numai al sporirii cifrei de afaceri, dar și datorită fenomenelor inflaționiste.
Principalele căi de reducere a necesarului de fond de rulment sunt: creșterea duratei și volumului creditului de furnizori, reducerea duratei și volumului creditului acordat clienților, reducerea pe cât posibilă a stocurilor.
Figura nr. II.3 Evoluția necesarului de fond de rulment la S.C."Rancon Metal" S.A. în anul 2004
Tabel nr. II.6 Evoluția fondului de rulment la S.C. "Rancon Metal" S.A în perioada 2002-2004
– RON-
La S.C. "Rancon Metal"SA se înregistrează un fond de rulment care ia valori negative ceea ce înseamnă că capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanța integral imobilizările,deci trebuie să se apeleze la finanțări prin resurse pe termen scurt.
Tabel nr. II.7. Evoluția finanțării pe termen scurt la S.c. "Rancon Metal" S.A în anul 2004
– RON-
Analizând datele din tabelul de mai sus deducem că un fond de rulment negativ indică situația în care sursele de finanțare ale întreprinderii S.C. "Rancon Metal" S.A., nu dețin suficiente resurse stabile pentru a finanța în același timp integralitatea imobilizărilor și o fracțiune din activele circulante, deci întreprinderea trebuie să se orienteze spre finanțarea unei părți a investițiilor sale prin resurse pe termen scurt.
Dată fiind situația financiară în care se găsește S.C. "Rancon Metal" S.A. sunt dificil de procurat resursele în vederea finanțării exploatării, o potențială soluție fiind contractarea unui credit bancar pe termen scurt pentru susținerea desfășurării activități curente.
În cazul nostru S.C. "Rancon Metal" S.A. ar necesita un credit bancar pe termen scurt în valoare de 464.680.209 RON. În condițiile unui fond de rulment negativ S.c. " Rancon Metal" S.A. nu dispune de o marjă de securitate pe termen scurt, reprezentată de active lichide excedentare. Dar echilibrul financiar poate fi totuși menținut în acest caz, cu condiția ca activele circulante să fie foarte lichide și/sau datoriile pe termen scurt să fie puțin exigibile.
CAPITOLUL III
FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE EXPLOATARE
III.1. Fondul de rulment-conținut și metode de dimensionare
Finanțarea activității de exploatare a întreprinderii se poate face din:
resurse interne concretizate în fondul de rulment propriu, sume repartizate din profitul net pentru completarea resurselor proprii aferente exploatării, sume repartizate din profitul întreprinderii pentru plata dividendelor doar pe perioada de la constituirea acestor sume până la plata obligațiilor respective;
resurse externe formate din împrumuturi bancare pe termen scurt,avansuri bănești primite de la clienți, credite pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă.
În utilizarea activelor imobilizate, firma trebuie să dispună în mod obligatoriu de anumite active circulante respectiv de stocuri de valori materiale, care trebuie să existe pe toată durata folosirii activelor circulante, fiind necesară din această cauză, reînnoirea lor frecventă. Prin urmare, acea parte a capitolului permanent care rămâne după formarea activelor imobilizate poate fi utilizată pentru crearea unei părți stabile a activelor circulante adică pentru crearea valorilor de exploatare.
Această diferență de resurse stabile se numește fond de rulment.
Noțiunea de fond de rulment a dat loc la multiple formulări. "Totuși, două din aceste formulări prezintă un interes particular și apar drept concepte fundamentale ale gestiunii și analizei financiare. E vorba de noțiunea de fond de rulment net sau permanent, pe de o parte și de noțiunea de fond de rulment propriu, pe de altă parte".
Dar, în general, fondul de rulment poate fi definit ca parte din capitalul permanent utilizată pentru finanțarea activelor circulante:
Fond de rulment = Capitaluri permanente – Active imobilizate
Această relație de calcul scoate în evidență dimensiunea efectivă a fondului de rulment aflat în circuitul exploatării.
Fondul de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Deși această relație este considerată de unii autori ca fiind o a doua cale de a ajunge la același rezultat, totuși se consideră că semnificația ei este diferită de cea din primul caz. Astfel, termenii ce fac parte din a doua relație de calcul sunt exprimați ca mărimi previzionate și nu date certe luate în bilanț, ca în cazul primei formule:
mărimea active lor circulante este stabilită cu ajutorul unor metode în care subiectivismul programatorului determină un necesar de capital pentru exploatare cu o oarecare marjă de eroare;
al doilea termen al relației exprimă datoriile pe termen al relației exprimă datoriile pe termen scurt ce pot fi contractate în condiții convenabile de cost.
Deci,în cel de-al doilea caz fondul de rulment apare ca un necesar și nu ca o realitate aflată deja în circuitul economic al firmei.
Prima relație de calcul este susținută și de ideea că mișcările din partea superioară a bilanțului determină consecințe în partea inferioară a bilanțului.
Unii autori tratează fondul de rulment (F.R.) ca fiind compus din fond de rulment propriu (F.R.p.) și fond de rulment străin (F.R.s.).
F.R.= F.R.p. + F.R.s.
unde, fondul de rulment propriu (F.R.p.) este excedentul de capitaluri proprii față de imobilizările nete, excedent determinat după repartiția profitului:
F.R.p.= Cp – Ai ,
fondul de rulment străin (F.R.s.) rezultă ca diferență între capitalul permanent și cel propriu:
F.R.s.= C perm. – C propriu,
sau ca diferență între fondul de rulment și fondul de rulment propriu:
F.R.s.= F.R.-F.R.p.
Mărimea pozitivă a fondului de rulment străin (F.R. s.) indică folosirea împrumuturilor pe termen mijlociu și lung.
Fondul de rulment propriu (F.R.p) cât și fondul de rulment străin (F.R.s.) pot lua și valori negative și evidențiază măsura îndatorării pe termen scurt pentru nevoi de finanțare pe termen lung, respectiv gradul de dependența al activității de investiții față de activitatea de exploatare.
Noțiunea de nevoie de fond de rulment este legată de problemele puse de acoperirea necesităților de finanțare ale exploatării. Caracteristic acestei nevoi este faptul că aceasta este instabilă, fluctuantă și supusă schimbărilor conjuncturale. Modalitățile finanțării sale influențează condițiile menținerii echilibrului financiar al întreprinderii. Definirea necesarului de finanțat ca o nevoie de fond de rulment ar fi justificată dacă în acoperirea financiară s-ar utiliza numai capitaluri permanente, indiferent dacă acestea se obțin prin contribuții interne sau externe.
Asimilarea noțiunii de nevoie de fond de rulment cu nevoia de finanțare este frecventă în analiza financiară. Această eroare de terminologie nu este gravă și este fără consecințe, deoarece se știe că aceste nevoi în fond de rulment nu vor fi acoperite de către fondul de rulment, decât în situații particulare.
Fondul de rulment, deși este numit ca atare, nu apare în mod distinct în pasivul bilanțului. El reprezintă surplusul de resurse permanente degajat din finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente, pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare și al trezorerie. Surplusul reprezintă o marjă de siguranță pentru activitatea de exploatare, care beneficiază de o sursă sigură de capital mobilizat pe termen lung și pentru care nu există preocuparea de a fi reînnoită.
Fondul de rulment se poate prezenta grafic ca în figura numărul 6.
Figura nr. III.1 Reprezentarea grafică a fondului de rulment
Sursa: Onofrei M., Finanțele intreprinderii, Editura Economică, București, 2004, pag. 197
Prin conținutul său, fondul de rulment prezintă o parte a deciziei financiare privind activele circulante; el conține partea de cheltuieli sub formă de active circulante și partea de venituri financiare, în calitate de componente ale capitalului permanent, după cum se observă în figura III.2 :
Figura nr. III.2. Conținutul fondului de rulment
Sursa: Onofrei M., Finanțele întreprinderii,Editura Economică, București, 2004, pag. 198
Semnificația sa privind starea activelor circulante constă în faptul că arată gradul de acoperire a necesarului de fonduri cu surse proprii (capital social, rezerve) și împrumuturi (obligații) pe termen lung. Cu cât această pondere este mai mare, cu atât unitatea este asigurată în privința capacității sale de a face plăți în anul viitor.
Mărimea fondului de rulment este influențată de un complex de factori, dintre care se pot enumera: cifra de afaceri, creditul de furnizori, volumul stocurilor, creditul acordat clienților. De asemenea, trebuie să aibă în vedere condițiile de plată impuse clienților, riscul datorat existenței unor clienți rău platnici sau solvabili, consecințe care se răsfrâng într -un mod negativ asupra fondului de rulment. Astfel, fondul de rulment poate deveni insuficient ca urmare a creșterii duratei creditelor acordate clienților, precum și a sporirii stocurilor, ca efect al încetinirii vânzărilor. Dacă nivelul acestor indicatori se modifică, valoarea fondului de rulment înregistrează fluctuații. În această ipoteză trebuie rezolvat dezechilibrul dintre fondul de rulment real-mai mic – și fondul de rulment necesar-mai mare.
Realizarea echilibrului între toate aceste două fonduri se poate obține prin majorarea fondului de rulment real (existent) până la nivelul celui necesar, determinat de noile condiții, sau prin diminuarea acestuia din urmă, până la nivelul fondului de rulment real (existent).
Pentru mărimea fondului de rulment se acționează asupra celor doi termeni ai relației de calcul al acestuia:
F.R.= Capitaluri permanente – Active fixe (Imobilizări)
Astfel, se are în vedere fie majorarea capitalurilor permanente, fie reducerea
imobilizărilor. Sporirea capitalurilor permanente se realizează prin:
aporturi noi ale asociaților / acționarilor;
angajarea de noi împrumuturi pe termen lung;
mărirea capitalului propriu, ca urmare a repartizării unei părți din profit destinat autofinanțării;
consolidarea împrumuturilor pe termen scurt .
Diminuarea imobilizărilor se poate realiza prin:
majorarea fondului de amortizare în condițiile posibile din punct de vedere fiscal, cu precizarea că această măsură determină creșterea autofinanțării;
reținerea unei părți din fondul de amortizare care nu se mai reinvestește în imobilizări;
vânzarea unor elemente de active fixe, cu precădere din cele care se găsesc în afara exploatării.
Pentru reducerea fondului de rulment se pot lua măsuri de micșorare a necesarului financiar al exploatării, prin modificarea gradului de lichiditate al activelor circulante și al gradului de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Prin urmare, trebuie să se acționeze asupra termenilor din relația de mai jos:
F.R.= Active circulante – Datorii pe termen scurt
Fondul de rulment efectiv se poate micșora din următoarele cauze:
înregistrarea de pierderi care reduc capitalul propriu;
rambursarea de împrumuturi pe termen mediu și lung, dacă rambursare a nu se
efectuează din profit și dacă depășește anuitățile de amortizare;
creșterea duratei creditelor acordate clienților;
sporirea stocurilor, ca efect al încetinirii vânzărilor;
sporirea volumului imobilizărilor, ca efect al unor investiții de valori mari, a căror finanțare nu este asigurată prin noi capitaluri permanente sau a căror sumă depășește amortizarea normală.
Între activele circulante(Ac), resursele de trezorerie(Rz) și fondul de rulment net (F.RN.) apar următoarele corelații:
Ac=Rz => F.RN.= O
Ac=Rz => F.RN.> 0
Ac=Rz => F.RN.> 0
Ac=Rz => F.R.N.< 0
Sau, după Trenca I. consideră că "În privința mărimii fondului de rulment net pot exista trei ipostaze, fiecare dintre ele având semnificații precise din punctul de vedere al finanțării activității întreprinderii și a înfăptuirii echilibrului ei financiar, și anume":
Fondul de rulment este o mărime negativă (F.R.< 0)
Fondul de rulment este egal cu zero (F.R.= 0)
c) Fondul de rulment este o mărime pozitivă (F.R.> 0)
Dacă fondul de rulment este o mărime negativă (caz a) atunci utilizarea datoriilor pe termen scurt (D.T.S.) în finanțarea activității de exploatare devine permanentă, de unde și gradul mult mai ridicat de exigibilitate a surselor de finanțare.
Figura nr. III.3. Ipostaze ale fondului de rulment
a) F.R.< 0 b) F.R.= 0 c) F.R. > 0
Sursa: Bucătaru, D., Gestiuneafinanciară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004, pag. 160
Existența unui grad scăzut de lichiditate este, provocat de creșterea ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor financiare. În aceste condiții, lesne se poate întrevede a că întreprinderea nu face față cererilor creditorilor săi de a-și onora la termen obligațiile, decât în situația în care, fie că procedează la lichidarea unor active imobilizate (terenuri, clădiri, participațiuni, alte valori mobiliare) ceea ce înseamnă compromiterea existenței sale, fie că încearcă să obțină o amânare la plată, sau noi împrumuturi pentru a face față acestor plăți, dar cu scadență mai îndepărtată.
Fenomenul pune în evidență faptul că echilibrul financiar al întreprinderii este periclitat, chiar compromis. În general, se consideră că o întreprindere productivă nu trebuie să se găsească într-o astfel de situație, întrucât pot interveni fenomene imprevizibile care pot conduce la dezechilibru financiar, și deci la imposibilitatea ca aceasta sa-și onoreze obligațiile devenite scadente, cum sunt: falimentul unor clienți, crahul unor bănci, disparițiile unor persoane debitoare, incendii, inundații etc .. Din prudența, pentru a se evita astfel de situații delicate și nedorite este necesar ca întreprinderea să dispună într-o anumită proporție, de active circulante pe care să le poată transforma cât se poate de rapid în lichidități, înainte ca datoriile să devină scadente. În acest fel se evită blocajele în circuitul financiar și se creează posibilitatea restabilirii urgente a echilibrului său financiar.
Prin excepție, fondul de rulment este negativ (cazul a) poate fi înregistrat în cazul acelor întreprinderi, care prin profilul activității lor lichidează și reînnoiesc foarte repede stocurile, cum ar fi întreprinderile furnizoare de energie electrică și gaze și întreprinderi care, beneficiază și de o serie de facilități în privința plăților către furnizorii lor (au acces la creditul de furnizor).
În cazul fondului de rulment negativ (AC.<Dzs~F.R.< O), lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale, ceea ce duce la dificultăți previzibile în ceea ce privește echilibrul financiar pe termen scurt.
A Bilanț P
În situația când fondul de rulment este nul (cazul b) pentru asigurarea și menținerea echilibrului financiar, atenția întreprinderii trebuie concentrată în cea mai mare parte asupra menținerii posibilităților de transformare a activelor în lichidități la termenele dorite și confruntarea permanentă a acestor termene cu exigibilitatea datoriilor sale pe termen scurt. O astfel de situație pune în evidență fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, o consistență discutabilă a acestuia, ceea ce poate conduce la suspiciuni din partea partenerilor de afaceri și implicit la diminuarea credibilității firmei pe piață.
A Bilanț P
În cazul unui fond de rulment pozitiv, în ceea ce privește echilibrul său financiar, înseamnă că întreprinderea dispune de acea marjă de siguranță necesară funcționării ei cotidiene. În condițiile existenței unui fond de rulment (capital permanent > active imobilizate) permite întreprinderii să-și asigure un nivel minim, dar sigur pentru acele active circulante, a căror existență este absolut necesară pentru buna funcționare a întreprinderii. De exemplu: stocuri pentru exploatare maxime, stocuri realizabile pe termen scurt minime. Aceste elemente cât și altele ale activelor circulante, finanțate pe seama capitalului permanent, sunt numite în practica firmelor-stocuri utile. Un fond de rulment pozitiv, într-o proporție redusă, nu este suficient pentru a crea în perioada imediat următoare siguranța derulării normale a activității financiare. Dacă aceasta nu este dublată de măsuri care să elimine fenomenul încetinirii vitezei de rotație a capitalului circulant, să înlăture cauzele care conduc spre o lichiditate necorespunzătoare, la unele active circulante, nu se pot întrevedea posibilități ca întreprinderea să evite pe deplin, în perioadele imediat următoare, perturbațiile ce pot apare în funcționarea ei cotidiană.
A Bilanț P
Recapitulând cele trei corelații ale fondului de rulment net, se pot trage următoarele corelații:
1) un fond de rulment net pozitiv reprezintă un semn favorabil privind solvabilitatea și echilibrul financiar al întreprinderii;
2) un fond de rulment net neutru comportă o solvabilitate fragilă și pot apărea oricând dezechilibre financiare;
3) un fond de rulment net negativ reprezintă un semnal nefavorabil pentru întreprindere care are dificultăți reale pe linia asigurării lichidității și solvabilității.
Concluziile prezentate mai sus sunt valabile în condițiile când viteza de rotație a activelor este identică sau foarte apropiată de cea a pasivelor și când aceste anticipări rămân nemodificate. Dacă însă activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt respectiv, dacă termenul mediu de realizare a activelor circulante este mai scurt decât al datoriilor pe termen scurt, întreprinderea realizează lichidități mai repede decât ritmul datoriilor pe termen scurt rezultând că este posibilă realizarea unui echilibru financiar chiar în condițiile unui fond de rulment net negativ.
Calcularea fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în considerație gradul de lichiditate al activelor circulante și gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt. Există întreprinderi cu fond de rulment net negativ care manifestă o vitalitate reală și solvabilitate permanentă, după cum pot exista întreprinderi cu fond de rulment net pozitiv care, practic, se dovedesc fără capacitate de plată.
Se confirmă încă o dată adevărul că în economia de piață nu lipsa de solvabilitate aduce întreprinderile în pragul falimentului, cât lipsa de lichiditate, respectiv de capacitate de plată, întrucât obligațiile pe termen scurt sunt mult mai presante pentru management decât cele pe termen mediu și lung. Regula de bază folosită în proiectarea echilibrului financiar, este ca totalul plasamentelor în active circulante să fie realizate, atât pe seama excedentelor pe care capitalul permanent îl are față de activele imobilizate, cât și pe seama datoriile pe termen scurt, adică:
A.c. = F.R+D.T.S.
Corespunzător formulei de mai sus nevoia de capital cir culant se acoperă atât pe seama datoriilor pe termen scurt, cât și a fondului de rulment, respectiva acelei părți din capitalul permanent care excede asupra activelor imobilizate ale întreprinderii. O astfel de rezolvare în finanțare, așa cum este și firesc, își lasă amprenta asupra modului concret de înfăptuire a echilibrului financiar, dar și asupra consistenței acestuia. Din această rezolvare se desprinde și ideea că echilibrul financiar prezintă un caracter extrem de dinamic, generat, la rândul său, pe de o parte de natura și comportamentul nevoii de capital circulant, iar pe de altă parte, de natura și comportamentul surselor adecvate finanțării acestei nevoi.
După aprecierea, aproape unanimă a analiștilor financiari; fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii, el reprezentând rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și finanțarea pe termen scurt
Prin modificărilor ce pot fi aduse elementelor ce compun relației prezentată mai sus, rezultă nevoia de fond de rulment:
F.R.= Ac – D.t.s.
În urma variației termenilor din partea dreaptă a egalității se poate obține un sold care face ca nivelul fondului de rulment să fie diferit de cel inițial. Deci nevoia de fond de rulment
înregistreaza:
a) o creștere de la o perioadă la alta având:
F.R.= Ac – D.T.S. > 0
b) o scădere de la o perioadă la alta când:
F.R.= Ac – D.T.S.< 0
c) un nivel constant de la o perioadă la alta, când:
F.R.= Ac – D. T.S.= 0
Pentru un astfel de rezultat este necesar să se determine mărimile de calcul, atât pentru perioada de bază, cât și pentru cea curentă de gestiunea iar apoi să se compare între ele. Rezultatul obținut trebuie interpretat ca fiind marja în limita căreia urmează să se acționeze pentru a se restabili echilibrul financiar, ca urmare a dezechilibrului provocat de mișcarea nevoilor de capital circulant, pe de o parte și a resurselor de finanțare adecvate, pe de altă parte.
Pentru calculul indicatorilor echilibrului financiar și pentru a evidenția rolul fondului de rulment ca "senzor" a echilibrului, financiar al întreprinderii este necesar ca informația bilanțieră să fie structurată riguros în funcție de lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor. Lichiditatea este capacitatea activelor de a fi transformate în bani. În bilanț se vor înscrie mai întâi activele fără lichiditate sau cu lichiditatea cea mai redusă : imobilizările (corporale, necorporale iar apoi financiare). Capitalurile investite în aceste active au o rotație lentă din această cauză sunt numite și alocări permanente (stabile). În Standardele Internaționale de contabilitate sunt numite active necurente (noncurrent assets). În continuare se înscriu activele circulante: stocuri de materii prime, producție neterminată, produse finite, creanțe, disponibilități bănești, mult mai lichide decât activele imobilizate, numite și alocări ciclice (temporare). În Standardele Internaționale de Contabilitate sunt numite curente (current assents).
Exigibilitatea este însușirea datoriilor de a deveni scadente la o anumită dată de plată.
În pasivul bilanțului se vor înscrie mai întâi capital urile proprii care nu sunt scadente (decât în situații de faliment), ele rămân, în principiu, alocate pe toată durata de existență a întreprinderii.
Din această cauză se mai numesc și resurse permanente (stabile). În aceeași grupă se înscriu și datoriile financiare adică împrumuturile contractate pe termen mijlociu și lung, deci care au o scadentă mai mare de un an. În Standardele Internationale de Contabilitate ele se numesc pasive necurente (non-current liabilities). Datoriile curente sunt cele mai exigibile și de aceea sunt numite resurse ciclice (temporare). Ele se referă în cea mai mare parte la datoriile ciclului de exploatare.
Gestiunea financiară impune respectarea principiului cronologic al egalității între maturitatea active lor cu cea a pasivelor : nevoile permanente să fie acoperite din resurse permanente, iar nevoile temporare din resurse temporare.
Fondul de rulment poate fi insuficient din cauza creșterii stocurilor, ca urmare a încetinirii vânzărilor, precum și datorită duratei creditelor acordate clienților. În această situație, realizarea echilibrului se poate face prin sporirea capitalurilor permanente și prin diminuarea imobilizărilor.
Fondul de rulment poate fi majorat cu ajutorul mai multor metode:
prin emisiunea de noi acțiuni, ocazie cu care sporește capitalul social;
în urma acumulării de profit prin aceasta crește capitalul propriu;
prin contracararea de împrumuturi pe termen mij lociu și lung în acest fel sporind capitalul permanent;
prin utilizarea sistemului degresiv sau accelerat de calculare a amortizării diminuânduse astfel valoarea netă a activelor imobilizate.
Cauzele micșorării fondului de rulment efectiv sunt următoarele:
creșterea valorilor imobilizate, ca urmare a marilor investiții a căror finanțare se face pe seama beneficiilor;
înregistrarea de pierderi care duc la micșorarea capitalului propriu;
rambursarea de împrumuturi pe termen mijlociu și lung, dacă restituirea se face pe seama beneficiilor.
În teoria și practica economică s-a acceptat ideea conform căreia cu cât resursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente, cu atât firma dispune de o marjă de securitate care o protejează față de evenimentele neprevăzute. Acest surplus de resurse permanente, rulat pentru reînnoirea stocurilor, creanțelor și lichidităților poartă denumirea de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung prin contribuția acestuia la finanțarea activelor curente. Din această cauză mai este numit și capital de lucru (net working capital).
III.2. Politici privind fondul de rulment
Așa cum s-a evidențiat la sfârșitul capitolului trecut, activitatea de exploatare implică nevoi de active circulante cu caracter permanent dar și cu caracter temporar. În astfel de condiții pentru întreprinderi este oportun să acopere nevoile permanente cu fond de rulment, iar nevoile temporare cu credite pe termen scurt.
Fondul de rulment, ca excedent al capitalurilor permanente în raport cu imobilizările nete, are pe termen scurt, un caracter relativ stabil. Dacă nu au loc investiții importante și nici operațiuni financiare pe termen lung, putem asista la o creștere progresivă a fondului de rulment, ca urmare a autofinanțării, respectiv a acumulărilor succesive de amortizări, provizioane și profituri nete nerepartizate.
Mărimea fondului de rulment se stabilește în funcție de politica generală promovată de fiecare firmă în parte.
Politica defensivă adoptată în cadrul unei firme în care principala preocupare centrală a managerului constă în protejarea autonomiei financiare a firmei, fondul de rulment se constituie la nivelul cel mai ridicat al nevoii de fond de rulment. (figura nr. 9).
Figura nr. III.4 Evoluția nevoii de fond de rulment și a fondului de rulment în cazul unei politici defensive
Sursa: Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004, pag. 167
În lunile în care fondul de rulment este mai mare decât nevoile de fond de rulment se înregistrează o trezorerie netă pozitivă. În lipsa unui plasament rentabil, această trezorerie se poateregăsi sub forma unor disponibilități leneșe (trândave). Deși este o situație de echilibru financiar, cu suficientă marjă de securitate față de riscurile activității economice, totuși fondul de rulment excedentar are un cost de oportunitate ridicat. Acest cost poate fi calculat ca diferență între rentabilitatea activității economice a întreprinderii și rentabilitatea plasamentului, pe termen scurt, trezoreriei nete pozitive.
Această situație este rezultatul unei politici conservatoare a fondului de rulment ce se caracterizează prin renunțarea totală la credit pe termen scurt și realizarea permanentă de excedent de lichidități pe seama fondului de rulment care ar putea fi utilizate pentru acoperirea oricărei creșteri neașteptate a activelor circulante.
Politica defensivă generează cele mai multe costuri, asigură o rentabilitate minimă firmei și este cel mai puțin riscantă. Pentru rentabilitatea generală a întreprinderii devine necesar să se găsească plasamente pe termen scurt pentru fructificarea lichidităților.
Politica ofensivă, spre deosebire de prima, se diferențiază prin faptul că firma la care se aplică o astfel de politică are loc o creștere a capacităților de producție sau realizează investiții financiare, caz în care rezultă un fond de rulment inferior nevoii minime de fond de rulment. (fig. 10).
Deficitul de fond de rulment, pentru a fi acoperit, necesită apelarea la credite pe termen scurt al căror cost este ridicat atât în ceea ce privește rata mai ridicată a dobânzii, cât și exigibilitatea ridicată a acestora. Nivelul ridicat al creditelor afectează autonomia financiară a întreprinderii și determină o flexibilitate scăzută a acestuia.
Figura nr. III.5. Fondul de rulment și nevoile de fond de rulment în situația unei politici ofensive
Sursa: Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004, pag.
167
Politica ofensivă a fondului de rulment poate fi apreciată ca o politică riscantă având în vedere că întreprinderea depinde de deciziile băncii cu privire la nivelul creditelor și nivelul dobânzii. Totuși, dacă nivelul rentabilității întreprinderii este mai mare decât nivelul dobânzii, această politică a fondului de rulment este acceptabilă întrucât apare efectul pozitiv de îndatorare.
Existența unui deficit de fond la o firmă își are corespondența într-o trezorerie negativă.
Pentru a atenua rigiditatea regulii, conform o trezorerie negativă este expresia unui dezechilibru financiar, se folosesc unele metode:
1. Introducerea de către organismele financiare a unui prag critic, cum ar fi:
împrumuturile bancare nu trebuie să depășească de două ori cifra de afaceri:
Credite bancare curente 2 C.A.
împrumuturile bancare nu trebuie să depășească jumătate din nevoia de fond de rulment pentru exploatare:
Credite bancare curente 1 /2 NFRE
unde NFRE – grupează ansamblul utilizărilor și resurselor nestabile (tranzitorii), care sunt legate de ciclurile de investiții și de finanțare, excluzând împrumuturile bancare curente. Sunt cuprinși aici furnizorii de echipamente, conturile privitoare la plata impozitului pe profit și cheltuielile financiare (de plată și plătite în avans).
T = F.R. – N.F.R. (NFRE + NFRAE)
Recunoașterea caracterului de reînnoire sistematică a anumitor împrumuturi bancare, ceea ce duce la definirea noțiunii de "fond de rulment bancar" (FRB)
FRB= NFRF – CB
CB = credite bancare de tip" revolving "
Echilibrul este considerat realizat dacă fondul de rulment net este superior fondului de rulment bancar.
FRN>FRB
Politica generală de echilibru promovată în cadrul unei firme utilizează un fond de rulment egal cu media nevoilor de fond de rulment. (fig. Il)
Fondul de rulment optimal este cel care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.
În cadrul acestei politici se asigură cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate și lichidare: diminuarea disponibilităților "leneșe" va determina creșterea capacității de plată, respectiv crește autonomiei financiare a întreprinderii.
Figura III.6. Fondul de rulment și nevoile de fond în cazul unei politici de echilibru
Sursa: Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004, pag. 167
III.3. Stabilirea resurselor de finanțare ale exploatării la S.C. "Rancon Metal" S.A.
Reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor pentru asigurarea producției și ritmicității vânzărilor, determină o nevoie de capital cvasipermanentă. Sursa permanentă pentru finanțarea acestor nevoi este fondul de rulment.
Fondul de rulment reprezintă marja de securitate a întreprinderii pentru ca activele circulante să aibă un volum mai mare decât datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment apare ca diferență între sursele financiare permanente și alocările permanente, reprezentând partea din capitalul permanent care acoperă activele circulante. Deci, fondul de rulment reflectă necesarul de resurse financiare proprii pentru acoperirea unei părți din stocurile de active circulante.
Întreprinderea trebuie să acorde atenție echilibrului dintre fondul de rulment real (mai mic) și fondul de rulment necesar (mai mare). Acest lucru se poate realiza prin majorarea fondului de rulment real până la nivelul celui necesar și prin diminuarea acestuia din urmă până la nivelul fondului de rulment real.
Pe baza teoriei și practicii economice se are în vedere utilizarea mai multor categorii de fonduri de rulment:
– fond de rulment previzionat, permanent, antecalculat sau planificat, cunoscut sub denumirea de fond de rulment necesar, fond de rulment ideal, fond de rulment minim sau fond de rulment dorit (FRN);
– fond de rulment real, care la rândul său poate fi: social, propriu sau permanent
(FRR).
Comparând cele două tipuri de fond de rulment, se pot contura următoarele trei
situații:
1. FRR > FRN – diferența reprezintă un excedent de fond de rulment față de cel antecalculat;
2. FRR < FRN – diferența reprezintă un deficit de fond de rulment față de cel antecalculat;
3. FRR = FRN – egalitatea reflectă corespondența, la momentul respectiv, între fondul real și cel antecalculat.
Analiza se efectuează cu ajutorul datelor antecalculate din bugetele de venituri și cheltuieli, execuția acestuia și bilanțul contabil, urmărind trei aspecte:
– analiza diagnostic a modului de fundamentare a fondului de rulment antecalculat ;
– determinarea mărimii fondului de rulment real și compararea lui cu cel antecalculat
pentru stabilirea excedentului sau deficitului de fond de rulment, a cauzelor și a măsurilor de evitare a abaterilor;
– compararea fondului de rulment real cu nevoia de fond de rulment (creanțele și stocurile de active circulante neacoperite cu obligații pe termen scurt) și determinarea plusului și minusului de fond de rulment real față de stocuri.
Fondul de rulment real total se calculează ca diferență între capitalul permanent și totalul activelor imobilizate sau ca diferență între (capitalul propriu + datorii financiare) imobilizări nete, unde datoriile financiare sunt sinonime cu împrumuturile pe termen lung și mijlociu. În condițiile în care datele permit și se consideră necesar, fondul de rulment real se poate calcula și pe baza capitalului social subscris și vărsat sau a capitalului propriu.
Tabel nr. III.1. Evoluția fondului de rulment la S.C. "Rancon Metal" S.A. în perioada 2002-2004
RON –
Unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii
Fondul de rulment = Capital permanent – Active imobilizate
La SC "Rancon Metal" SA se înregistrează un fond de rulment care ia valori negative ceea ce înseamnă că capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanța integral imobilizările,deci trebuie să se apeleze la finanțări prin resurse pe termen scurt.
Tabelul nr. III.2. Determinarea resurselor de finanțare la S.C."Rancon Metal" S.A. în anul 2004
– RON-
Analizând tabelul de mai sus observăm că în cazul S.C. "Rancon Metal" S.A se înregistrează un fond de rulment negativ în valoare de 46165.0845 RON și un necesar de fond de rulment minim pozitiv în valoare de 302.9364 RON.
Dată fiind situația financiară în care se găsește S.c. "Rancon Metal" S.A sunt dificil de procurat resursele în vederea finanțării exploatării, o potențială soluție fiind contractarea unui credit bancar pe termen scurt pentru susținerea desfășurării activității curente.
În cazul nostru S.C. "Rancon Metal" S.A. ar necesita un credit bancar pe termen scurt în valoare de 46468.0209 RON; cuantumul acestui credit apare ca și insuficient, dar e necesar atât pentru ca S.c. "Rancon Metal" S.A. să-și transforme fondul de rulment negativ în unul pozitiv și să acopere minimul de necesar de fond de rulment.
După cum știm un împrumut bancar este unul a cărui lichiditate se produce automat dar având în vedere că S. C. "Rancon Metal" S.A. ar necesita de acest împrumut pentru a- și acoperi capitalul de lucru, acesta trebuie să fie rambursat din încasările curente. Situația financiară a "Rancon Metal" S.A. va putea face posibilă atât rambursarea creditului cat desfășurarea activității ulterioare?
Împrumuturile oferite întreprinderilor de către băncile comerciale, reprezintă o a doua formă de finanțare pe termen scurt, după creditul comercial.
În desfășurarea lucrării vom analiza cele două posibilități de finanțare; care este accesibilă întreprinderii S.c. "Rancon Metal" S.A. , modul de realizare a ei, posibilitatea de a obține finanțarea din cele două surse având în vedere situația economico – financiară a întreprinderii.
Existența unui grad scăzut de lichiditate este provocat de creșterea activelor imobilizate în totalul plasamentelor financiare. În situația economico-financiară în care se găsește S.C. "Rancon Metal" S.A. , lesne se poate întrevedea că întreprinderea nu va face față cererilor creditorilor săi de a-și onora la termen obligațiile, decât în situația în care, fie că procedează la lichidarea unor active imobilizate (terenuri, clădiri, participațiuni, alte valori imobiliare), ceea ce va duce la compromiterea existenței sale. În această situație soluțiile de redresare ar fi să încerce să obțină o amânare la plată, sau noi împrumuturi pentru a face față acestor plăți, dar cu scadență mai îndepărtată.
Fenomenul pune în evidență faptul că echilibrul financiar al întreprinderii este periclitat, chiar compromis.
Prin urmare, analiza economico-financiară, la care va fi supusă întreprinderea la contractarea unui împrumut, de către bancă, unde se vor lua în calcul indicatorii de lichiditate, solvabilitate, bonitate, rentabilitate; banca va constata ca S.C.. "Rancon Metal" S.A. nu va avea posibilitatea să-și ramburseze creditul la termen și atunci va refuza să-și asume acest risc.
Pe de altă parte, creditul comercial reprezintă și el o sursă de finanțare pe termen scurt, dar numai în situația în care partenerii cu care are întreprinderea încheiate contracte de achiziționare de materii prime și materiale sunt de acord să furnizeze aceste materii pe credit.
În situația financiară a întreprinderii S. C. "Rancon Metal" S. A., aceasta trebuie să încerce obținerea de materii prime de la furnizor pe credit comercial (30 zile, maxim 60 zile) dar în același timp S.C. "Rancon Metal" S.A. trebuie, chiar este necesar, să accelereze ritmul de încasare a clienților ori plata pe loc sau maxim 15 zile discount.
În general, se consideră că o întreprindere productivă nu trebuie să se găsească într-o astfel de situație, întrucât pot interveni fenomene imprevizibile care pot conduce la dezechilibru financiar, și deci la imposibilitatea ca aceasta să-și onoreze obligațiile devenite scadente, cum sunt : falimentul unor clienți, crahul unor bănci, disparițiile unor persoane debitoare, incendii, inundații, etc .. din prudență, pentru a se evita astfel de situații delicate și nedorite este necesar ca întreprinderea să dispună într-o anumită proporție, de active circulante pe care să le poată transforma cât se poate de rapid în lichidități, înainte ca datoriile să devină scadente. În acest fel se evită blocaj ele în circuitul financiar și se creează posibilitatea restabilirii urgente a echilibrului său financiar.
Se confruntă încă o dată adevărul că în economia de piață nu lipsa de solvabilitate aduce întreprinderile în pragul falimentului, cât lipsa de lichiditate, respectiv de capacitate de plată, întrucât obligațiile pe termen scurt sunt mult mai presante pentru management decât cele pe termen mediu și lung.
III.4 Posibilități de îmbunătățire a dimensionării riscului de finanțat a exploatării și a resurselor de finanțat
Decizia de finanțare a ciclului de exploatare urmărește asigurarea echilibrului financiar dintre nevoia de finanțare a activelor circulante și sursele mobilizate în acest scop.
Finanțarea ciclului de exploatare se realizează din următoarele surse:
surse proprii;
surse atrase;
surse împrumutate.
În vederea asigurării continuității producției și a ritmicității vânzărilor, este necesară înnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor. Astfel, apare o nevoie permanentă de capital. În acest context, se pune problema existenței unor surse permanente pentru finanțarea nevoilor permanente pentru finanțarea nevoilor permanente. Această sursă este fondul de rulment.
Stabilirea politicii fondului de rulment (a capitalului de lucru) implică găsirea
răspunsului la două întrebări principale:
Cât de mult trebuie să investim în fiecare categorie de active curente?
Cum ar trebui să se finanțeze aceste investiții?
Două dintre tipurile majore de pasive circulante – creditul comercial și obligațiile curente (salarii) sunt convenabile, flexibile și ieftine pentru întreprindere. Practic toate firmele, chiar și cele mai conservatoare, vor avea pasive curente înregistrate în bilanțul contabil. Tot astfel, până și cele mai conservatoare firme vor utiliza creditul pe termen scurt, atunci când au temporar nevoie de fonduri, cu condiția ca echipa managerială să fie sigură că vor exista fonduri pentru onorarea datoriei la scadență.
Managementul fondului de rulment este important, mai ales pentru firmele mici. Deși firmele mici pot să facă investiții minime în active fixe ( prin închirierea acestora, prin contracte de leasing pentru spații de producție și utilaje), ele nu pot evita contul curent, efectele comerciale de primit sau stocurile. Mai mult, firmele mici au acces limitat la piețele de capital pe termen lung, de aceea ele trebuie, în mod necesar, să se bazeze pe creditul comercial și împrumuturile bancare pe termen scurt. Amândouă aceste tipuri de credit afectează valoarea capitalului de lucru, în vederea supraviețuirii întreprinderii și evitării falimentului.
De asemenea, includerea provizioanelor în capitalurile proprii pare justificată, dacă stabilitatea lor permite să se considere că au un caracter de rezervă, cu toate acestea, provizioanele care nu acoperă un risc real și viitor, dar prezintă un caracter de rezervă, trebuie să suporte ulterior un impozit. În masa beneficiului impozabil vor fi reintegrate provizioanele constituite în exces față de riscurile efective și vor fi impozitate. Întreprinderea va suporta o datorie fiscală, dacă scadența acesteia va fi, în toate cazurile peste un an.
Se poate considera că provizioanele care nu acoperă strict riscuri reale și viitoare și nu se vor consum pe termen scurt pot fi considerate drept capitaluri permanente.
În practică, mărimea provizioanelor trebuie corelată cu mărimea riscurilor. Astfel, dacă provizioanele sunt insuficiente și nu se ține cont de toate riscurile, se poate obține o estimare prea optimistă asupra întreprinderii, care nu corespunde realității. Invers, dacă mărimea provizioanelor este supradimensionată în raport cu riscurile întreprinderii, atunci o parte din aceste provizioane prezintă un caracter de rezervă și pot fi considerate drept resurse permanente. Din acest motiv, tratarea într-o manieră corectă a ansamblului provizioanelor, necesită adoptarea următoarelor soluții:
o primă soluție des practicată, constă în a aplica într-un mod radical principiul prudenței și a considera că toate provizioanele acoperă riscuri reale și viitoare și sunt înglobate în resurse pe termen scurt;
o a doua soluție, care este mai satisfăcătoare decât prima, pornește de la observația că majoritatea întreprinderilor reconstituie de la un an la altul, o mărime crescătoare a provizioanelor. Această creștere apare ca o resursă permanentă, chiar dacă diferite componente ale sale sunt conservate pe termen scurt;
o a treia soluție, este una intermediară și constă în repartizarea arbitrară a resurselor financiare pentru constituirea de provizioane. Astfel, 40-50% din resursele financiare destinate constituirii de provizioane vor fi destinate provizioanelor care prezintă un caracter
de rezervă; ele se asimilează resurselor permanente. Diferența va fi folosită pentru constituirea provizioanelor de acoperire a riscurilor reale și viitoare, iar resursele respective vor fi pe termen scurt.
Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în ea mai mare parte, pe sursele atrase temporar de la terți, în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea și recepția materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor, etc.) și el al scadenței plății. În practică, se urmărește realizarea echilibrului între durata de lichiditate a activelor circulante și durata de scadență a pasivelor circulante (furnizori, avansuri și conturi primite de la clienți, datorii față de personal, stat și asigurări sociale).
O gestiune eficientă a pasivelor circulante poate fi considerată cea care realizează un volum al decalajelor de plăți favorabile, superior decalajelor de încasări, explicația unei asemenea stări de fapt constă în aceea că, datoriile întreprinderii către terți reprezintă până la scadența lor, surse de capital atrase în mod gratuit. La rândul lor, decalajele de încasări reprezintă capitaluri interne atrase în mod gratuit de către clienți și, prin urmare sunt nefavorabile întreprinderii.
Întrucât datoriile au un caracter neoneros, trezorierul întreprinderii este tentat să crească, atât mărimea lor, cât și intervalul cuprins între apariția și plata acestora. Având în vedere că depășirea termenelor legale de plată, privind obligațiile fiscale, este însoțită de amenzi ȘI penalități semnificative,întreprinderile sunt tentate să amâne datoriile către furnizori.
Cum amenzile și penalitățile de la furnizori sunt nesemnificative, în economia țării noastre s-a ajuns la un volum impresionant de arierate. Agenții economici români au o poziție favorabilă întârzierilor de plați și nefavorabilă față de încasări, ca urmare a resurselor financiare limitate. Pe ansamblu, efectele decalajelor de încasări și plăți se vor materializa în încetinirea rotației capitalurilor întreprinderii, cu impact negativ asupra rentabilității acestora.
Din desfășurarea ciclului de exploatare rezultă următoarele consecințe financiare:
întreprinderea poate obține amânări la plata furnizorilor (credite – furnizor), ceea ce reprezintă un mijloc de finanțare din afară;
din momentul cumpărării materiilor prime și până în momentul vânzării produselor finite, întreprinderea blochează o parte din capitalul său în stocuri (materii prime, materiale, producție neterminată, etc.) create în fazele ciclului de exploatare; astfel, apare el mai important necesar de finanțare a active lor de exploatare;
întreprinderea se află deseori în situația de a acorda amânări la plată clienților ( credite – clienți), astfel că trebuie să finanțeze și aceste sume aflate în curs de încasare.
Prin urmare, ciclul de exploatare determină o imobilizare de capital pentru finanțarea stocurilor necesare desfășurării activității și acoperirea financiară a datoriilor clienților până la plata lor. Necesarul financiar al exploatării reprezintă diferența dintre capitalul imobilizat în stocuri și formarea creanțelor clienților și asimilatelor acestora, pe de o parte și, finanțarea înglobată în datoriile către furnizori și asimilatele acestora, pe de altă parte.
Pentru dimensionarea exactă a surselor de finanțare a activelor circulante, este necesară și calcularea pasivelor de exploatare, referitoare la datoriile față de furnizori, față de salariați, față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Aceste surse provin din decalajul de timp care apare între momentul în care se nasc datoriile și până în cel al lichidării lor, astfel:
în cazul aprovizionării de la furnizori, apare un decalaj de timp între data recepției și ea a plății materialelor, timp în care cumpărătorul folosește echivalentul valoric al acestora;
în cazul salariilor și altor drepturi cuvenite personalului, apare un decalaj între data formării drepturilor de personal și cea a plăților;
sumele datorate bugetului statului și bugetului asigurărilor sociale – conform legislației în vigoare – se folosesc de agentul economic pentru finanțarea ciclului de exploatare, de la data formării și până la cea a plăților;
o serie de rezerve constituie pentru finanțarea reparațiilor capitale sau pentru plata concediilor de odihnă, se folosesc pentru finanțarea ciclului de exploatare, din momentul constituirii până în momentul plății.
Aceste resurse sunt cunoscute în practica financiară sub denumirea de resurse atrase / pasive de exploatare / pasive circulante. În concluzie, "pasivele circulante sunt o manifestare a fenomenului de utilizare a unor disponibilități ce aparțin altora, pentru acoperirea unor plăți corespunzătoare mijloacelor circulante (pasive de tipul 1) sau a creditului comercial de care beneficiază unitatea în cauză (pasive de tipul II).
În previziunea pasivelor se urmărește soldul minim, permanent al datoriilor care conferă acestora un caracter stabil, astfel că resursele atrase mai sunt denumite și pasive stabile (denumire mai veche din literatura noastră de specialitate). Rezultă că pasivele stabile reprezintă datorii ale întreprinderii către terți (furnizori, personal, stat, etc.) minime și reînnoibile permanent în termenele legate de scadență.
Metodologia de previzionare a surselor atrase impune gruparea lor în două categorii: datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plății și cu termene fixe de plată (pasive stabile de tipul 1). În această grupă se includ datoriile rezultate din salarii, impozite, CAS, datorii din gaze naturale, energie;
datorii cu sold variabil și cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de zile (pasive stabile de tipul II) acestea se referă la datoriile față de furnizorii de materii prime, materiale, piese de schimb, precum și la datoriile pentru constituirea de rezerve, garanții, preliminări pentru plata concediilor și pentru reparații.
Dacă sursele proprii și atrase sunt insuficiente pentru finanțarea stocurilor Și cheltuielilor de exploatare, întreprinderea poate apela la credite bancare pe termen scurt (credite de trezorerie sau credite comerciale).
Creditul comercial, denumit și credit reciproc între întreprinderi, are două semnificații diferite: credit – clienți sau creanțe – clienți și credit – furnizor.
Creditul – clienți reprezintă amânările de plată consimțit de furnizorul de mărfuri sau prestatorul de servicii în favoarea partenerilor de afaceri.
Creditul – furnizor reprezintă obligațiile de plată e apar pentru o întreprindere la care data primirii mărfurilor sau recepționării serviciilor devansează termenul de plată.
Orice întreprindere poate avea, concomitent, atât creanțe asupra unor clienți, contabilizate în activul bilanțului, cât și credite primite de la diverși furnizori, contabilizate în pasivul bilanțului. În același timp, există o corespondență contabilă perfectă între aceste conturi: o creanță – client sau un drept de creanță pentru o întreprindere echivalează cu o obligație de plată sau un credit – furnizor pentru întreprinderea corespondentă și invers.
Relațiile dintre partenerii cu contract prin care unul devine creditor (creanțier), Iar celălalt debitor ( datornic) au la bază fluxurile reale de mărfuri și servicii, dar se concretizează numai ca urmare a sistemului de plăți convenit. De regulă, aceste situații decurg din contractul economic încheiat între părți, unde, printre alte cauze, se prevede și numărul de zile de întârziere de care poate beneficia clientul, din momentul primirii mărfurilor, până la efectuarea plății.
Creditul- client reprezintă pentru întreprindere o imobilizare care încetinește viteza de rotație a fondurilor și micșorează lichiditatea financiară. Efectele nefavorabile resimțite de întreprindere care au acordat credite clienților proprii, nu pot fi înlăturate prin sistarea radicală a acestora, deoarece ar fi prejudiciată realizarea cifrei de afaceri.
Deși nu toți clienții nu pot plăti cash, nu înseamnă că nu au capacitate de plată sau că nu dispun de solvabilitate. În dorința extinderii cifrei de afaceri, întreprinderile sunt nevoite să vândă și pe credit pe termen scurt, partenerilor de contract. Aceasta a devenit o practică generalizată în țările cu economie de piață, existând chiar și luptă de concurență între întreprinderi, pe linia acordării unor facilității de plată propriilor clienți.
În aceste condiții, gestiunea creditului – client constă în luarea de măsuri care să permită minimizarea sumei creditului și costurilor legate de plata efectivă, precum și limitarea riscului de nerecuperare a creditului.
Minimizarea creditului – client se poate obține prin diverse modalități cum sunt:
alegerea unor modalități convenabile de plată, rapide și înscrierea lor a atare în
contract;
facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate clienților;
înscrierea explicită în contract a tuturor condițiilor de plată care să înlăture interpretări diferite;
Asemenea măsuri urmăresc apariția mai rapidă în cont a contravalorii livrărilor. Minimizarea riscului ce decurge din creditul -client se poate realiza, atât prin măsuri preventive, cât și printr-un control ulterior. Ca măsuri preventive se pot menționa următoarele:
selecția clienților cărora li se vor acorda credite – clienți;
stabilirea prealabilă a unor limite maxime până la care se poate ridica valoarea creditului clienți;
stabilirea unui plafon total al creditului – clienți, în funcție de cifra de afaceri a întreprinderii;
rezervarea prin contract a drepturilor de proprietate asupra stocurilor vândute pe credit, garanții cambiale, diverse asigurări împotriva riscului de neplată;
vânzarea creanțelor unor societăți specializate în astfel de preluări, în caz de risc de neplata .
După acordarea creditului – client, sunt necesare supravegherea și controlul continuu asupra evoluției riscului.
Controlul se poate realiza pe baza unor indicatori care să exprime raportul dintre creditele efective și plafonul prestabilit, coeficientul de rotație a creditului – client. Supravegherea bonității clientului.
Politica creditului – clienți poate fi un bun aport pentru activitatea comercială, în măsura în care o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri. În funcție de strategia aplicată, se poate recurge la:
politică restrictivă de credit – client, dacă cifra de afaceri este asigurată prin alte mijloace, de exemplu, prin politica de publicitate;
o politică flexibilă / permisivă de credit – client, dacă se urmărește incitarea pe aceasta cale a clienților pentru cumpărări masive (realizarea cifrei de afaceri).
Componentele politicii de credit – client vizează, în principal următoarele direcții: ~ durata de acordare creditului și volumul acestuia;
selecția atentă a clienților, pentru a evita, pe cât posibil, surpriza neplăcută a apariției clienților rău platnici.
Durata pentru care se acordă creditul este, în principiu, foarte variabilă. Ea se stabilește prin negociere, dar cu prudență și se adaptează la natura activității clientului și nevoilor acestuia. Acordarea unor termene de plată mai lungi sau mai scurte concretizează o politică mai liberală sau dimpotrivă, mai restrictivă a creditului – client; întreprinderea însă, nu se poate îndepărta prea mult de la politica dusă de întreprinderile concurente care acționează în sectorul respectiv.
Pe de altă parte, întreprindere nu poate acorda creditul – client într-un volum care să depășească posibilitățile sale de lichidități sau de refinanțare de la băncile comerciale.
În ultimă instanță, băncile au un rol însemnat în stabilirea duratei unui credit comercial, deoarece ele scontează efectele comerciale prezentate de întreprinderi, care, ulterior, pot fi reescontate.
În consecință, marile societăți comerciale, care au acces lejer la credite bancare pe termen scurt pot să-și permită să acorde credite – client pe termene mai lungi sau într-un volum mai însemnat. Însă, uneori, poziția puternică a unor clienți într-un sector de activitate poate impune furnizorilor, la negociere, acordarea unor condiții avantajoase sub aspectul termenelor de plată.
Selecția clienților reprezintă o preocupare aflată în seama furnizorilor. Conform politicii sale, furnizorul se va orienta către clienți mari, puternici, care au comenzi importante și prin intermediul cărora se poate pătrunde pe segmente de piață noi și care pot favoriza imaginea furnizorilor pe alte piețe.
Furnizorul trebuie să dețină informații cât mai ample despre clienții săi potențiali / reali. Culegerea de informații vizează aspecte diferite. În literatura de specialitate, aceste direcții de informare au căpătat denumirea "Cei 5C" despre credit – client: caracterul, capacitatea, capitalul, aspecte colaterale, condiții generale:
caracterul clientului – vizează informații privind intențiile sale în a-și îndeplini obligațiile;
capacitatea clientului – se evaluează printr-o analiză a situației privind gestiunea proprie, situația de a face față clienților proprii, posibilitățile sale de refinanțare și dacă ține o gestiune corectă, sănătoasă a propriului patrimoniu;
capitalul clientului. Se are în vedere situația sa financiară, volumul creditului de care dispune, capitalul permanent din bilanț, etc., informații care să permită tot atât ea modalități de recuperare a creanțelor în cazul încetării plăților de către client. Practic, se urmărește cunoașterea valorii reale a patrimoniului, garanțiile materiale de care dispune un client;
informații colaterale despre clienți, care să permită luarea unor decizii de către furnizor, au în vedere gradul de lichiditate imediată și mijloacele de plată utilizate în mod curent de către client, precum și eventualitatea unor proteste de neplată, pe care să i le fi adresat alți parteneri;
condiții generale. Se are în vedere obținerea de informații asupra clienților cu privire la creșterea lor economică (sau dimpotrivă stagnarea / declinul economic), starea tehnică și posibilități de retehnologizare, sensibilitatea clientului la variațiile conjuncturale.
Un anumit număr de informații, cum sunt ele privind patrimoniului și situația juridică a clientului, moralitatea conducătorilor, etc., pot fi obținute de la organismele oficiale.
În țara noastră, astfel de informații pot oferi, la cerere, Registrul Comerțului. Alte surse de informare posibile sunt: registrul de proteste de la tribunal, registrul de amanet, serviciul de cadastru, băncile care furnizează informații privind cecurile neonorate sau efecte neplătite. Totuși, informațiile furnizate de bănci sunt limitate și de interes parțial, acestea urmărind să-și protejeze interesele clienților. Pe de altă parte, documentele depuse la bancă de către clienți, nu pot avea aceeași credibilitate precum sunt cele obținute, printr-un control financiar, la sediul clientului.
În unele țări există anumite societăți specializate în evaluarea riscului, care oferă informații la cerere și contra unei taxe, informații despre firme. Informațiile pot fi de natură comercială asupra cifrei de afaceri, studii de marketing continue (pe bază de contract) sau ocazionale (pe bază de comandă). Pe această bază, furnizorii pot analiza situația economicofinanciară a clienților, pentru a deduce riscul de credit – client.
Furnizorul stabilește pentru fiecare client / tip de client un plafon de credit, în vederea diminuării riscului. Plafonul ține seama de anumiți factori cum sunt: capacitatea de plată a clientului, instrumentele de plată utilizate în mod obișnuit de client, situația financiară, rentabilitatea, garanții oferite de client.
Avantajele stabilirii plafonului de credit sunt următoarele: determinarea cu anticipație a fondurilor investite în creanțe – clienți în cursul unei perioade, prevederea mijloacelor de refinanțare corespunzătoare, diversificarea investiții lor în creanțe – clienți în funcție de perspectivele de recuperare, diversificarea riscurilor.
Dezavantajele planificării plafonului de credit sunt: dificultatea stabilirii plafonului pentru fiecare client, mai ales în cazul existenței unui număr mare de clienți, necesitând culegerea de informații despre aceștia; plafonul nu permite evaluarea costului resurselor investite în creanțe – clienți, deoarece nu ea în considerare durata investirii fondurilor pentru fiecare client în parte; depășirea unui plafon de credit nu înseamnă, neapărat, că sunt creanțele irecuperabile; unii clienți pot avea dificultăți financiare trecătoare, care nu justifică măsuri de retragere a creditului sau acționarea în justiție.
Recuperarea creanțelor se bazează pe două procedee:
prin intermediul unei societăți specializate;
prin factoring.
Conform primei proceduri, furnizorii apelează la societăți specializate de recuperare a creanțelor, are dispun de timp, experiență și mijloacele necesare în acest sens. Astfel de societăți dispun de personal încadrat în domeniul economic, juridic și administrativ, care să permită urmărirea eficientă a rău – platnicilor, până la acționarea lor în justiție.
În activitatea societăților de recuperare se parcurg două etape:
perioada prejudiciară, relativ scurtă ca durată, în care se fac avizări adresate clienților cu datorii, se adoptă măsuri de intimidare, presiune, de anchetă asupra solvabilității;
perioada judiciară, care urmează celei prejudiciară sau se adoptă în mod independent.
Costul serviciilor oferite de societățile specializate de recuperare se stabilește prin negociere cu furnizorul, fie sub formă forfetarăm fie sub forma unei sume fixe postcalculate.
În cazul plății pe bază de sume forfetare, furnizorul achită un avans, urmând ca ulterior să plătească o rată procentuală asupra creanțelor recuperate. Dacă nu se recuperează nici o sumă, societatea de recuperare suportă integral, cheltuielile ocazionale cu respectiva procedură. Pentru a preveni o asemenea situație, societatea specializată își va selecta cu grijă clienții, anterior încheierii contractului cu furnizorii, evitând angajamente pentru creanțe fără nici o perspectivă de recuperare.
În cazul plății sub forma unei sume fixe postcalculate, cheltuielile de recuperare sunt suportate de furnizor după recuperarea creanței, la care se mai poate adăuga o cotă reprezentând beneficiul societății specializate.
Sistemul recuperării creanțelor prin intermediul unei societăți specializate, prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. Dintre avantaje se pot menționa:
furnizorii sunt eliberați de grija recuperării creanțelor;
în procesul de recuperare a creanțelor sunt implicați specialiști care au șanse mai mari de succes;
activitatea societăților de recuperare nu este îngrădită de limite teritoriale.
Dezavantajele sunt:
serviciile oferite de aceste societăți sunt costisitoare;
serviciile furnizate generează întârzieri în procesul de recuperare, deoarece acțiunile judecătorești durează.
Procedura de recuperare a creanțelor pe bază de factoring se deosebește de cea anterioară, prin faptul că reprezintă efectiv, o vânzare de creanțe, înainte de a fi ajuns la scadență, către societatea de factoring. Factoring-ul este o convenție prin intermediul căreia un furnizor transferă creanțele sale unei societăți financiare specializate care-i achită contravaloarea.
Pe această cale, furnizorul este scutit de grija recuperării creanțelor respective, își simplifică evidența contabilă a contului – clienți și gestionează numai contul de factoring, pentru care primește periodic un extras de cont de la societatea de factoring.
Avantajele furnizorului sunt :
realizarea unei economii ce cheltuieli, rezultate din renunțarea la evidențierea contului – clienți, supravegherea și urmărirea încasării creanțelor;
furnizorul nu mai avizează clienții, pentru ca aceștia să efectueze plata;
furnizorul nu mai operează cu mijloace de plată diverse utilizate de clienți, acestea trec la societatea de factoring.
Recurgerea furnizorului la această procedură de recuperare necesită respectarea anumitor condiții:
1. creanțele vândute societății de factoring trebuie să fie nelitigioase;
2. societatea de factoring stabilește o limită valorică pentru facturile provenite de la clienți, care poate fi ulterior modificată;
3. clienții societății de factoring, sunt întreprinderi de talie mijlocie, exprimată prin cifra de afaceri; nu se fac operațiuni cu întreprinderi mici și mari;
4. clientela trebuie să fie stabilă cu operațiuni continue, iar facturile prezentate spre vânzare, să aibă valori consistente;
5. plata facturilor se face prin cec / bilete la ordin care pot fi scontate de c1ien;:
Costul operațiunilor de factoring este greu de estimat, deoarece el cuprinde două elemente:
comisionul general calculat asupra cifrei de afaceri (valoarea facturilor) care acoperă costul serviciilor oferite de societatea specializată;
coeficientul de beneficii al societății de factoring.
Creditul – furnizor, spre deosebire de creditul – clienți, reprezintă o decizie de finanțare. Din acest motiv, gestiunea creditului – furnizor este diferită de gestiunea creditului – clienți care constituie o investiție. Astfel, gestionarea creditului – furnizor constă în adoptarea de măsuri care să conducă la maximizarea acestuia, atât ca volum, cât și ca termene de rambursare.
Creditul – furnizor poate contribui la creșterea cifrei de afaceri sau la înlocuirea fondului de rulment. Sursele atrase sub forma creditul- furnizor sunt cu atât mai avantajoase, cu cât ele sunt necostisitoare. Pentru beneficiarul acestui credit este important să se precizeze în contract volumul și termenul de plată, în scopul prevenirii eventualelor presiuni din partea furnizorilor, de a accelera rambursarea. Fixarea termenului de plată trebuie să se realizeze cu o anumită flexibilitate, pentru a nu genera penalități de întârziere din partea furnizorului și deteriorarea pe ansamblu a raporturilor furnizor – client.
Adesea furnizorul oferă clientului, posibilitatea de alege, între un credit comercial pe o anumită perioadă de timp și o bonificație calculată asupra livrărilor în situația în care clientul este de acord să plătească cash, fără amânare. Clientul poate opta pentru una din următoarele
variante:
primește bonificația / discount-ul, care-i ieftinește mărfurile aprovizionate, dar îl pune în situația de a-și procura lichidități pentru plata facturii, eventual printr-un credit bancar (purtător de dobândă);
renunță la bonificație și beneficiază de creditul- furnizor care-l scutește de apelul la credite bancare.
Așadar, creditul – furnizor are un cost de oportunitate, în funcție de rata dobânzii pieței, pe care clientul n-o mai plătește, dar se regăsește în gestiunea furnizorului. În cazul în care beneficiază de bonificație, clientul va trebui să plătească dobânzi la creditele bancare solicitate.
Creditul- furnizor prezintă următoarele trăsături:
1. trebuie să facem distincție între furnizorul de bunuri și servicii pe de o parte și furnizorul de active imobilizate, pe altă parte; în timp ce primul corespunde ciclului de
producție și comercializare (ciclul de exploatare), al doilea contribuie la finanțarea ciclului de investiții al întreprinderii. Aprecierea duratei creditului – furnizor se efectuează, ținând cont de achizițiile de bunuri și servicii specifice ciclului de exploatare. Luarea în considerare a duratei creditului – furnizor de investiții este mai puțin interesantă, din moment ce aceștia nu evidențiază ciclul de exploatare.
2. creditul- furnizor are un caracter automat, el nu face obiectul unui contract formal, încheiat între furnizor și client, deoarece în operațiile între întreprinderi, plata pe loc, cu numerar a mărfurilor, reprezintă un fapt rar întâlnit. Astfel, plata trebuie efectuată după recepția mărfurilor și expedierea facturii, fără să mai luăm în considerare perioada necesară verificării corectitudinii întocmiri facturii;
3. creditul- furnizor constituie un mijloc suplu de plată deoarece în practică, furnizorul nu solicită garanții și este mult mai tolerant decât un bancher, în cazul nerespectării scadenței de plată;
4. creditul- furnizor de exploatare permite finanțarea parțială sau totală a stocurilor, în funcție de viteza de rotație a acestora. Astfel, într-un sector cum este cel al marii distribuții, în care durata de stocare este, de regulă inferioară duratei de întârziere a plății convenită cu furnizorii, creditul – furnizor finanțează în totalitate stocurile; tot el este cel care furnizează chiar un excedent disponibil pentru alimentarea trezoreriei clientului, el putând înlocui fondul de rulment al acestuia;
5. acest tip de credit prezintă un anume grad de risc pentru furnizor, care se transformă într-un creditor pe termen scurt. Din acest motiv, furnizorul trebuie să recurgă la metode de prevenire și de control asemănătoare celor întâlnite la creditul – clienți.
Creșterea duratei creditului – furnizor peste media practicată la nivelul sectorului de activitate al întreprinderii, se poate efectua pentru acei clienți care ai solvabilitate bună, comenzi importante cu furnizorii și au respectat termenele de plată. Furnizorul nu trebui să piardă din vedere că sporirea imprudentă a numărului zilelor de întârziere a plății acordată clientului, îi poate crea dificultăți de trezorerie. Invers, reducerea duratei creditului – furnizor, poate fi consecința deteriorării situației financiare a clientului, pe care furnizorul a constată și, din prudență, se asigură contra riscului de neplată. Totodată, reducerea duratei creditului furnizori se aplică și atunci când clientul și-a ameliorat vizibil starea financiară Ș1 solvabilitatea; și nu mai are nevoie de amânări de la plată, solicitate furnizorului.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Gestiunea financiară a patrimoniului unei întreprinderi implică o bună cunoaștere a teoriei financiare, dar și a metodologiei de cuantificare a eforturilor și a rezultatelor financiare, a constituirii și utilizării eficiente a capitalului investit în condițiile luării în considerare a factorilor externi întreprinderii și a unui control permanent, atât în faza previziunilor, cât și în execuție.
În condițiile economiei de piață, deciziile de investire și de finanțare nu mai pot fi adoptate pe baza unor aprecieri globale, pe baza unei experiențe trecute sau a extrapolării în spațiu. Dimpotrivă, este oportun ca fiecare întreprindere, în fiecare exercițiu financiar, să-și evalueze prin metode matematice atât eforturile, cât și rezultatele financiare așteptate, în vederea minimizării riscurilor și maximizării profiturilor. Dacă astfel de preocupări sunt ignorate de personalul economic de specialitate din întreprinderi este posibil să apară nu numai insuccese temporare, dar și veritabile eșecuri.
Dat fiind rolul decisiv pe care întreprinderile îl joacă în destinul fiecărei țări, tratarea fondului de rulment ca o sursă importantă de finanțare a activității întreprinderilor și un indicator de echilibru, reprezintă un demers pe care l-am abordat cu prudență și responsabilitate .
În debutul lucrării am considerat că este firesc să se regăsească aspecte cu privire la întreprinderea pe care am avut-o drept bază de transpunere a teoriei în practică și pe care am supus-o unor analize economico – financiare susținută de situația financiară prezentă în documentele contabile.
O atenție deosebită a fost acordată noțiunilor de fond de rulment și necesar de fond de rulment aflate la baza fundamentării posibilităților de îmbunătățire a finanțării activității de exploatare și a diminuării riscului de finanțat, totodată ocupând un loc important în menținerea echilibrului financiar al întreprinderilor.
Dimensionarea nevoilor de capital pentru crearea stocurilor de valori materiale pentru exploatare reprezintă o etapă importantă în calcularea capitalului circulant necesar firmei. Capitalul circulant poate fi imobilizat și în creanțe față de terți, evidențiate de soldul facturilor emise și neîncasate sau diverse alte efecte comerciale, de primit, acceptate de întreprindere.
În relațiile întreprinderii cu partenerii săi, are loc în procesul de utilizare a capitalului o mobilizare. Această mobilizare de capitaluri la pasivele de exploatare, numite și pasive stabile, care se prezintă ca datorii minime permanente ale firmei către terți, concretizați în: proprii angajați, bugetul statului, furnizori, instituții financiare. Prin pasivele stabile se înțelege datoria minimă permanentă a societății către terți, persoane fizice și juridice, rezultă din decalajul în timp dintre apariția obligațiilor de plată și stingerea obligațiilor (efectuarea plăților).
Elementele concrete generatoare de pasive stabile sunt numeroase, între care: salarii, impozit pe salarii, contribuții de asigurări sociale, impozit pe profit, alte impozite și taxe, obligații ce izvorăsc în aprovizionare, dobânzi bancare, avansuri primite etc.
Pasivele stabile din preliminările pentru repararea unor bunuri aflate în garanți2 furnizori lor sunt tipice numai pentru acele firme care percep o garanție înainte de efectuarel livrărilor (cazul întreprinderilor de distribuire a energiei electrice, gazelor naturale sau energi~ termică) sau de firmele care se angajează să efectueze reparațiile la bunurile de folosinț~ îndelungată în perioada de garanție. În cazul primelor firme, clientul depune garanția d( furnizor, în timp ce, la cel de-al doilea tip, ce are depune garanția la firmă care se angajează s~ efectueze reparațiile, este furnizorul bunului.
Metoda soldurilor zilnice se folosește pentru estimarea surselor atrase din datorii, Cl termene fixe de plată și cu solduri crescătoare, până în momentul plății acestora. Sunt grupatl în categoria pasivelor stabile -1 și se referă la datorii cu salariile, cu impozitele, cu energia, Cl asigurările, etc. Sunt grupate în categoria pasivelor -2 și se referă la datoriile față de furnizori de materiale, combustibili, piese de schimb, etc. pasivele stabile se planifică după metod; globală în funcție de nivelul trimestrial total al acestor datorii și de durata medie a decalajulu de plăți.
Noțiunea de nevoie de fond de rulment este legată de probleme puse de acoperire. necesităților de finanțare ale exploatării. Caracteristic acestei nevoi este faptul că acesta est instabilă, fluctuantă și supusă schimbărilor conjuncturale. Modalitățile finanțării saI influențează condițiile menținerii echilibrului financiar al întreprinderii.
Necesarul fondului de rulment diferă de la o întreprindere la alta, dar și de la un sectc la altul fiind influențat de durata ciclului de exploatare, valoarea adăugată (în sensul că cu cât aceasta este mai mică cu atât creditul de furnizor poate să compenseze pe cel acorde clientului) și ritmul de creștere al cifrei de afaceri (necesarul fondului de rulment evolueaz paralel cu cel al cifrei de afaceri).
Finanțarea activității de exploatare a întreprinderii se poate face din:
– resurse interne concretizate în fondul de rulment propriu, sume repartizate din profitul n( pentru completarea resurselor proprii aferente exploatării, sume repartizate din profitl întreprinderii pentru plata dividendelor doar pe perioada de la constituirea acestor sume pâr la plata obligațiilor respective;
– resurse externe formate din împrumuturi bancare pe termen scurt,avansuri bănești primite de la clienți, credite pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă.
Întreprinderile, în utilizarea activelor imobilizate, ar necesita să dispună în mod obligatoriu de anumite active circulante respectiv de stocuri de valori materiale, care trebuie să existe pe toată durata folosirii activelor circulante, fiind necesară din această cauză, reînnoirea lor frecventă.
Multiple formulări s-au dat noțiunii de fond de rulment, două din aceste formulări prezintă un interes particular și apar drept concepte fundamentale ale gestiunii și analizei financiare, și anume, noțiunea de fond de rulment net sau permanent, pe de o parte și de noțiunea de fond de rulment propriu, pe de altă parte. Dar, în general, fondul de rulment poatl; fi definit ca parte din capitalul permanent utilizată pentru finanțarea activelor circulante.
Noțiunea de nevoie de fond de rulment este legată de problemele puse de acoperirea necesităților de finanțare ale exploatării. Caracteristic acestei nevoi este faptul că aceasta estl; instabilă, fluctuantă și supusă schimbărilor conjuncturale. Modalitățile finanțării sall; influențează condițiile menținerii echilibrului financiar al întreprinderii. Definirea necesarulu: de finanțat ca o nevoie de fond de rulment ar fi justificată dacă în acoperirea financiară s-ar utiliza numai capitaluri permanente, indiferent dacă acestea se obțin prin contribuții interne sau externe.
Asimilarea noțiunii de nevoie de fond de rulment cu nevoia de finanțare este frecventă în analiza financiară. Această eroare de terminologie nu este gravă și este făd consecințe, deoarece se știe că aceste nevoi în fond de rulment nu vor fi acoperite de cătn fondul de rulment, decât în situații particulare.
Dimensiunea fondului de rulment este influențată de un complex de factori, dintre can se pot enumera: cifra de afaceri, creditul de furnizori, volumul stocurilor, creditul acorda clienților. Este necesar să se aibă în vedere condițiile de plată impuse clienților, riscul datora existenței unor clienți rău platnici sau solvabili, consecințe care se răsfrâng într-un mod negativ asupra fondului de rulment. Astfel, fondul de rulment poate deveni insuficient ca urmare a creșterii duratei creditelor acordate clienților, precum și a sporirii stocurilor, ca efec al încetinirii vânzărilor. În această ipoteză trebuie rezolvat dezechilibrul dintre fondul de rulment real- mai mic – și fondul de rulment necesar -mai mare.
Dacă fondul de rulment este o mărime negativă atunci utilizarea datoriilor pe termeJ scurt în finanțarea activității de exploatare devine permanentă, de unde și gradul mult ma ridicat de exigibilitate a surselor de finanțare. Fenomenul pune în evidență faptul că echilibru financiar al întreprinderii este periclitat, chiar compromis. În general, se consideră că I întreprindere productivă nu trebuie să se găsească într-o astfel de situație, întrucât pot interveni fenomene imprevizibile care pot conduce la dezechilibru financiar, și deci la imposibilitatea ca aceasta sa-și onoreze obligațiile devenite scadente, cum sunt: falimentul unor clienți, crahul unor bănci, disparițiile unor persoane debitoare, incendii, inundații etc.
În situația când fondul de rulment este nul pentru asigurarea și menținerea echilibrului financiar, atenția întreprinderii trebuie concentrată în cea mai mare parte asupra menținerii posibilităților de transformare a activelor în lichidități la termenele dorite și confruntarea permanentă a acestor termene cu exigibilitatea datoriilor sale pe termen scurt. O astfel de situație pune în evidență fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, ceea ce poate conduce la suspiciuni din partea partenerilor de afaceri și implicit la diminuarea credibilității firmei pe piață.
În cazul unui fond de rulment pozitiv, în ceea ce privește echilibrul său financiar, înseamnă că întreprinderea dispune de acea marjă de siguranță necesară funcționării ei cotidiene. În condițiile existenței unui fond de rulment permite întreprinderii să-și asigure un nivel minim, dar sigur pentru acele active circulante, a căror existență este absolut necesară pentru buna funcționare a întreprinderii. De exemplu: stocuri pentru exploatare maXlme, stocuri realizabile pe termen scurt minime.
Calcularea fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în considerație gradul de lichiditate al activelor circulante și gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt. Există întreprinderi cu fond de rulment net negativ care manifestă o vitalitate reală' și solvabilitate permanentă, după cum pot exista întreprinderi cu fond de rulment net pozitiv care, practic, se dovedesc fără capacitate de plată.
Gestiunea financiară impune respectarea principiului cronologic al egalității între maturitatea active lor cu cea a pasivelor: nevoile permanente să fie acoperite din resurse permanente, iar nevoile temporare din resurse temporare.
Fondul de rulment poate fi insuficient din cauza creșterii stocurilor, ca urmare a încetinirii vânzărilor, precum și datorită duratei creditelor acordate clienților. În această situație, realizarea echilibrului se poate face prin sporirea capitalurilor permanente și prin diminuarea imobilizărilor.
Mărimea fondului de rulment se stabilește în funcție de politica generală promovată de fiecare firmă în parte.
Politica defensivă adoptată în cadrul unei firme în care principala preocupare centrală a managerului constă în protejarea autonomiei financiare a firmei, fondul de rulment se constituie la nivelul cel mai ridicat al nevoii de fond de rulment Politica defensivă generează cele mai multe costuri, asigură o rentabilitate minimă firmei și este cel mai puțin riscantă. Pentru rentabilitatea generală a întreprinderii devine necesar să se găsească plasamente pe termen scurt pentru fructificarea lichidităților.
Politica ofensivă, se diferențiază prin faptul că firma la care se aplică o astfel de politică are loc o creștere a capacităților de producție sau realizează investiții financiare, caz în care rezultă un fond de rulment inferior nevoii minime de fond de rulment Politica ofensivă a fondului de rulment poate fi apreciată ca o politică riscantă având în vedere că întreprinderea depinde de deciziile băncii cu privire la nivelul creditelor și nivelul dobânzii. Totuși, dacă nivelul rentabilității întreprinderii este mai mare decât nivelul dobânzii, această politică a fondului de rulment este acceptabilă întrucât apare efectul pozitiv de îndatorare.
Fondul de rulment optimal este cel care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. În cadrul acestei politici se asigură cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate și lichidare: diminuarea disponibilităților "leneșe".
Activitatea desfășurată în cadrul oricărei întreprinderi necesită o analizată din punct de vedere economico – financiară detaliată pentru a evidenția potențialul de profitabilitate și randament al capitalurilor investite.
Bilanțul reprezintă un calcul de sinteză, care pune în evidență situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat. El caracterizează mărimea resurselor și a utilizărilor la care a ajuns un agent economic în cursul unei perioade de gestiune. Din acest punct de vedere , bilanțul oglindește echilibrul financiar-contabil al agentului.
În realizarea și susținerea lucrării s-a necesitat realizarea unei analize economico financiare, pe un exemplu practic, pe baza situației financiare înregistrată la S.C."Rancon Metal" S.A. în perioada 2004 – 2006.
În urma analizei s-a constat că întreprinderea înregistrează numai pierderi ceea ce reprezintă o situație anormală, având ca efect consumarea capitalului și imposibilitatea de a-l mai reface. Obținerea de pierderi la societatea în decursul a mai multor ani la rând înseamnă, încălcarea principiului rentabilității și al creșterii economice rezultat al practicării unui preț de vânzare mai mic decât costurile. Profitul apare ca o recompensă a factorilor de producție angajați și coordonați de către întreprinzători.
Înregistrarea de pierderi la societate revine în principal celor care conduc Și organizează afacerile întreprinderii, acestea sunt direct răspunzători prin faptul că nu au luat deciziile cele mai bune cu privire la cantitățile de mărfuri care să se producă și în structura în care să se fabrice, cum și unde să se vândă produsul,etc. Toate acestea reclamă cunoștințe exacte cu privire la evoluția piețelor, a prețurilor, a cererii consumatorilor și dirijarea factorilor de producție precum și comercializarea. Prin urmare conducătorii de la societății nu dau dovadă de transpunerea în practică a ideilor, de cunoștințe, talent, pricepere, capacitatea de-a organiza producția, comercializarea, distribuția corespunzătoare a mărfurilor și nu în ultimul rând asigurarea contra riscurilor.
Pentru managerii întreprinderii, indicatorii financiari reprezintă instrumente de analiză la îndemână prin intermediul cărora pot să asigure o mai bună înțelegere a rezultatelor și poziției financiare a societății, precum și a modului în care patrimoniul acesteia a fost folosit. Pe baza rezultatelor obținute în urma calculării indicatorilor managerii pot să evalueze poziția financiară a firmei și rezultatele activității sale, viitoarele oportunități sau probleme, modul de utilizare a activelor firmei, activitatea firmei și să o compare cu aceea a concurenți lor. De asemenea acești indicatori permit acționarilor, investitorilor, creditorilor, băncilor și altor instituții finanțatoare să verifice modul în care firma își gestionează resursele de care dispune.
În urma calculării principalilor indicatori financiari s-a constat că situația financiară a societăți s-a deteriorat vizibil în ultima perioadă. Lipsa de lichiditate indică faptul că societatea are mari probleme în ceea ce privește achitarea datoriilor scadente pe termen scurt, dar luându-se în calcul că solvabilitatea generală este supraunitară rezultă că totuși ea prezintă garanția încrederii proprietarilor și creditorilor în gestiunea și sănătatea financiară a ei.
În ceea ce privește indicatorii de gestiune societatea "Rancon Metal" înregistrează valori mult sub limita normală. Cel mai util indicator folosit pentru a pune în evidență eficiența cu care o firmă își valorifică toate activele pe care le deține, respectiv eficiența cu care utilizează întregul capital este rotația activelor totale.
Conform uzanțelor internaționale se consideră normală o durată a rotației de 45 de zile iar pentru durata medie de recuperare a creanțelor numărul mediu de zile în care SE încasează creanțele în corelație cu cifra de afaceri este de 30 zile. Indicatorii de gestiunE reprezentativi pentru societate indică o creștere slabă a vânzărilor paralel cu creșterea rapidă c activelor pe termen scurt și a imobilizărilor.
Firma este foarte îndatorată, acest lucru ni-l arată nivelul ratelor de echilibru, fapt că explică nivelul scăzut al rentabilității financiare. O rentabilitate financiară inferioară pune îl evidență o politică deficitară a firmei în ceea ce privește mixtul financiar. Rata rentabilități financiare se află mult sub limită drept consecință că și viteza de rotație este mult sub limită Ș a unei creșteri mari a stocurilor în ultima perioadă.
Acest lucru ar fi fost normal dacă societatea și-ar fi propus o formare de stocuri de produse finite pentru penetrarea pe anumite piețe sau schimbări în profilul fabricației cu efectl asupra duratei ciclului de producție și implicit asupra volumului producției în curs. Majorarea creanțelor paralel cu diminuarea disponibilităților constituie un prim semnal asupra solvabilității societății.
Prin urmare pentru conducerea firmei obiectivul principal trebuie să-I constituie valorificarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale fiind necesară reducerea stocurilor de produse fInite, accelerarea procesului de încasare a creanțelor în vederea creării disponibilităților bănești, necesare achitării obligațiilor, și a bunei desfășurări a activității.
În urma unei analizei detaliate se constată că necesarul de fond de rulment are o mărime pozitivă, ceea ce indică faptul că întreprinderea beneficiază de un surplus de nevoi de capitaluri circulante. Acest lucru impune conducerii societății găsirea unor soluții urgente de reducere a necesarului de fond de rulment, posibile căi pot fi următoarele: să crească durata și volumul creditului de furnizori, să reducă durata și volumul creditului acordat clienților, și nu în ultimul rând dar cea mai importantă ar fi reducerea pe cât posibilă a stocurilor.
Înregistrarea în același timp și a unui fond de rulment care ia valori negative, înseamnă că capital urile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanța integral imobilizările, deci ca o primă soluție se impune apelarea întreprinderii la finanțări prIn resurse pe termen scurt.
Dată fiind situația financiară în care se găsește societatea sunt dificil de procura1 resursele în vederea finanțării exploatării, o potențială soluție fiind contractarea unui credi1 bancar pe termen scurt sau a unui credit furnizor pentru susținerea desfășurării activități curente.
În situația economico-fInanciară în care se găsește întreprinderea, lesne se poat( întrevedea că întreprinderea nu va face față cererilor creditorilor săi de a-și onora la termeI obligațiile, decât în situația în care , fie că procedează la lichidarea unor active imobilizatI (terenuri, clădiri, participațiuni, alte valori imobiliare), ceea ce va duce la compromitere, existenței sale. În această situație soluțiile de redresare ar fi să încerce să obțină o amânare 1: plată, sau noi împrumuturi pentru a face față acestor plăți, dar cu scadență mai îndepărtată.
Fenomenul pune în evidență faptul că echilibrul financiar al întreprinderii esti periclitat, chiar compromis.
În situația financiară a întreprinderii, aceasta trebuie să încerce obținerea de materi prime de la furnizor pe credit comercial (30 zile, maxim 60 zile) dar în același timp s impune necesitatea accelerării ritmului de încasare a clienților ori plata pe loc sau maxim 1 zile, acordând un discount în aceste cazuri.
O întreprindere productivă nu trebuie să se găsească într-o astfel de situație, întrud pot interveni fenomene imprevizibile care pot conduce la dezechilibru financiar, și deci imposibilitatea ca aceasta să-și onoreze obligațiile devenite scadente, cum sunt : falimentul unor clienți, crahul unor bănci, disparițiile unor persoane debitoare, incendii, inundații, etc .. Din prudență, pentru a se evita astfel de situații delicate și nedorite este necesar ca întreprinderea să dispună într-o anumită proporție, de active circulante pe care să le poată transforma cât se poate de rapid în lichidități, înainte ca datoriile să devină scadente. În acest fel, se evită blocajele în circuitul financiar și se creează posibilitatea restabilirii urgente a echilibrului general al întreprinderii.
Se confIuntă încă o dată adevărul că în economia de piață nu lipsa de solvabilitate aduce întreprinderile în pragul falimentului, cât lipsa de lichiditate, respectiv de capacitate de plată, întrucât obligațiile pe termen scurt sunt mult mai presante pentru management decât cele pe termen mediu și lung.
BIBLIOGRAFIE
1. Avare Ph., ș.a., Gestiune și analiză financiară, Editura Economică, București, 2002
2. Adochiței, M., Antoniu N., Finanțele întreprinderilor în economia de piață, Editura Mitrea, Piatra Neamț, 1993
3. Bistriceanu, G., (coord.) Finanțele agenților economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Bucătaru, D., Gestiuneafinanciară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2004
5. Bran P., Finanțele întreprinderii – Gestiunea fenomenului micro financiar, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2003
Cocriș, v., Ișan, v., Economia afacerilor, Editura Graphix, Iași, 1995
Cocriș, v., ș.a., Monedă și credit, Editura Economică, București, 2005
Halpern, P., Finanțe Manageriale, Editura Economică, București, 2002
9. Ilie, v., Gestiuneafinanciară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2003
10. Ișfănescu, A., Evaluarea întreprinderii, Editura Universitară, București, 2003
11.Ișfănescu, A., ș.a., Analiză economico -financiară, Editura Economică, București, 1999 12.Manolescu, G., Petre, 1, Finanțele întreprinderii, Editura Fundația România de mâine, București, 1999
13.Neagoe, 1, Finanțele întreprinderii, Editura Ankarom, Iași, 1997
14. Neagoe, 1, Onofrei, M., Finanțele și gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicații și studii de caz, Editura Ankarom, Iași, 1998
15.0nofrei, M., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2004
16. Petcu, M., Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, București, 2003,
17.Petrescu, S., Diagnostic economic -financiar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004
18.Spătaru, L., Analiza economico -financiară, Editura Economică, București, 2004
19.Stancu, 1, Finanțe, vol.III, Editura Economică, București, 2003
20.Șandru, G., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2002
21.Toma, M., Finanțe și gestiune financiară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
22.Toma, M., Brezeanu, P., Finanțe și gestiune financiară. Aplicații practice. Teste grilă, Editura Economică, București, 1996
23.Toma, M., Alexandru, F., Finanțe și gestiune financiară. Aplicații practice. Teste grilă, Ediția a II-a Editura Economică, București, 2003
24. Tudorache, Finanțe generale și finanțele firmei, Editura Sylvi, București, 2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Fondul de Rulment. Sursa de Finantare Si Indicator al Echilibrului Finaciar (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132163)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.