Folosirea Jocului Didactic ÎN Activitățile DE Educație A Limbajului

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU GRADUL DIDACTIC I

Coordonator științific:

Bizdună Maria

Prof. grad I, asociat Universității din București

Candidat:

Bogdan Alina

Prof. învățământ preșcolar

Grădinița ,,Ciupercuța”, sector4

București

2015

FOLOSIREA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE DE EDUCAȚIE A LIMBAJULUI

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………..

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE VÂRSTEI PREȘCOLARE

Profilul psihologic al preșcolarului

Particularitățile limbajului la vârsta preșcolară

Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare ale preșcolarilor

Particularitățile gândirii preșcolarului

Memoria și imaginația – aspecte caracteristice ale copilului preșcolar

Atenția la vârstă preșcolară

Transformări semnificative ale afectivității

Motricitate – voință – motivație – particularități specifice preșcolarilor

Construirea bazelor personalității la vârsta preșcolară

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN GRĂDINIȚĂ

2.1 Caracteristicile jocului în copilărie

2.2 Joc-joacă

2.3 Joc și învățare la vârsta preșcolară

2.4 Jocul didactic- metodă și formă de activitate în gradiniță

2.4.1 Jocul didactic – metodă de învățământ

2.4.2. Jocul didactic – forma de activitate în gradiniță

2.4.3 Clasificarea jocurilor didactice

2.4.4 Structura jocului didactic

2.4.5 Jocurile didactice interdisciplinare

CAPITOLUL III

JOCUL DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

3.1 Specificul activităților de educare a limbajului la preșcolari

3.2 Contribuția jocului didactic în activitățile de educare a limbajului

3.3 Abordarea interdisciplinară prin joc didactic

CAPITOLUL IV:

CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ

4.1 Cercetarea pedagogică– concept

4.2 Obiectivele cercetării

4.3 Ipoteza cercetării

4.4 Metodica cercetării

4.4.1.Eșantionul experimental și de control

4.4.2.Etapele cercetării

4.4.3. Metode, tehnici și instrumente utilizate

CAPITOLULVI:

PREZENTAREA, ANALIZĂ ȘI INTERPRETAREA DATELOR

6.1. Evaluarea

6.1.1. Tabele analitice\sintetice, reprezentări grafice

6.2. Concluzii

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

„Jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai

presus de toate, el este însăși viața copilului”

(Mc. Dougall)

Nimic nu afectează mai mult formarea personalității umane ca lipsa jocului. Copilul care se joacă construiește lumea, o analizează și caută să o înțeleagă. Astfel că fiecare activitate desfășurată cu copiii trebuie să aducă de fiecare dată lucruri noi și interesante pentru ca fiecare personalitate să cunoască modificări și transformări pozitive.

Prin joc copilului nu i se dezvoltă doar imaginația, gândirea, limbajul, memoria, ci și sfera afectiv-emoțională, copilul învațand fără să conștientizeze acest efort.

Instruirea și educarea copiilor are o importanță majoră pentru progresul societății românești. Deprinderea copiilor cu o vorbire corectă din punct de vedere gramatical, folosind un limbaj bogat, însușit în mod conștient, este o sarcină de bază a învățământului preșcolar până la cel universitar. Însușirea corectă a limbii române este o condiție esențială a asimilării tuturor cunoștințelor , o condiție a însușirii culturii generale.

În munca de educare a copiilor grădinița utilizează mijloace educative din cele mai diverse, însă cel mai des utilizate sunt acelea care corespund cel mai bine specificului psihic al copilului preșcolar – jocul și învățarea.

Pentru copii, jocurile nu sunt o simplă distracție. Prin joc, copilul cunoaște și descoperă lumea și viața într-o manieră accesibilă și atractivă.  

La copil „jocul este muncă, este sinele, este datoria, este idealul vieții”.

Din acest motiv, în grădiniță, sau poate mai ales aici, jocul reprezintă principala modalitate de învățare, forma de activitate prin care copiii încearcă să-și însușească experiența de viață a adulților.

Pentru copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicații psihologice și pedagogice care contribuie la informarea și formarea lui ca om; jocul didactic da un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitatea de învățare în special la preșcolari, deoarece el face parte dintre preocupările zilnice preferate ale copiilor.

În activitatea mea didactică am constatat că fie datorită slabei rezistente la efort intelectual a copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate metode și procedee de meținere a atenției acestora, se pierde continuitatea evenimentelor desfășurării activității.

De aici nevoia introducerii, din când în când, a jocului didactic, metodă care asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală și fizică a copiilor.

De ce jocul didactic?

Am ales tema „ Folosirea jocului didactic în activitățile de educație a limbajului” pornind de la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învățământ este imperios necesară avand în vedere particularitățile de vârstă ale copiilor și necesitatea tratări individuale a acestora în vederea creșterii randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanței școlare.

Prin caracterul sau atractiv, prin dinamismul sau, prin stimularea interesului și competivității contribuie la consolidarea cunoștințelor în activitățile de educare a limbajului, la însușirea unor cunoștințe noi.

Este de știut că jocul didactic are în activitatea preșcolară o deosebită valoare practică, ajutând la obținerea următoarelor obiective:

-permite valorificare la timp a disponibilității preșcolarului mic;

-imbogateste experiența de viață a copiilor;

-reprezita un mijloc eficient prin care copiii care învață mai greu sunt ajutați

să-și însușească cunoștințele mai ușor;

-jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaționale, fiind o formă accesibilă și atractivă;

-jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care copilul își satisfaceimediat, după posibilități, propriile dorințe , acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

-jocul, fiind forma de activitate specifică vârstei preșcolare, îndeplinește în viața copilului funcții formative;

-prin joc se îmbunătățește viață afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relațiilor interpersonale;

-jocul constituie ocupația naturală și spontană a copilului în primii ani de viață, îndeosebi în viață preșcolară;

-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalității copiilor: capacități intelectuale, capacități morale, spiritul creativ;

Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv –educative, fără el eforturile copiilor sunt zadarnice, formale și deci, lipsite de o reală finalitate.

Ca procedeu metodic, jocul cunoaște o largă aplicabilitate în activitatea de instruire și educare a limbajului a preșcolarilor.

În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie să îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare.

Din activitatea practică desfășurată la grupa, din experiența dobândita, am constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al activității pentru înțelegerea unor noțiuni, pentru consolidarea cunoștințelor în evaluarea formativă dar și în momentele în care copiii dau semne de oboseală, de lipsă de atenție.

De aceea consider că jocul didactic este o formă de activitate plăcută și atractivă pentru copii de vârstă preșcolară și pentru copiii de vârstă școlară mică.

I-am urmărit pe copii în timpul jocului și am citit în ochi bucurie și satisfacție, am văzut în ei dorința de ieșire din anonimat, de autodepășire, am observat în jocul lor competitivite, perseverență, spontaneitate și mi-am dat seama de impactul puternic pe care îl are jocul didactic asupra lor.

Munca educatoarei necesită o reflectare atentă asupra modalității de lucru folosită în care să primeze inventivitatea, originalitatea și creativitatea.

Jocul pregătește copilul în două direcții: îl fortifică fizic și îi dezvoltă o serie de calități de ordin psihologic, îi creează deprinderi și obișnuințe pentru colaborare în vederea atingerii unui scop.

Jocul didactic este o activitate instructiv educativă plăcută și atractivă pentru copii. El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea, sistematizarea și educarea memoriei și gândirii, la spiritul creator al gândirii copiilor.

Jocul, ca formă de activitate instructiv – educativă, trebuie înțeles ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice, cadru care oferă cel mai bun climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a propriei lor personalități.

Elementele de joc, pe care le conțin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou, fără a-și da seama de efort, dar mai ales să învețe jucându-se.

Jocul didactic își găsește locul cu maximă eficiență, el fiind o punte între joc ca tip de activitate dominantă în grădiniță și activitateaspecifică școlii-învățarea.

,,Jocul este singură atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele și jocurile sale",

Lucrarea de față are ca scop să contribuie la o mai bună cunoaștere a unora dintre tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului .

Scopul cercetării este de acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactice de valorizare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE VARSTEI PRESCOALRE

1.1Profilul psihologic al prescolarului

Profilul psihologic poate fi înțeles ca ansamblul tuturor componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, diferențiate de la un individ la altul și care sunt caracteristice unei anumite perioade din dezvoltarea copiilor, dezvoltare ce se realizează simultan pe trei planuri aflate în interdependență: psihic, biologic și social.

Cunoașterea profilului psihologic al preșcolarului este importantă atât pentru a evalua nivelul de dezvoltare, pentru a înțelege ce se întâmplă în plan psihic, comportamental, socio-afectiv, cât și pentru a găsi cele mai bune strategii de acțiune la această vârstă.

Perioada preșcolarității (3-6ani) este o etapă de dezvoltare intensă a copilului, marcată de achiziții remarcabile la nivel psihic și social. Expresia ,,cei 7 ani de acasă,, arată importanța punerii bazelor activității psihice, conturării trăsăturilor de personalitate care vor duce la formarea adultului de mai târziu.

La vârsta preșcolară tipul fundamental de activitate este jocul; prin el se realizează exersarea funcțiilor psihice ale copilului, răspunzând nevoilor sale de mișcare și de creație. Se nuanțează și se diversifică tipul de relații, copilul fiind capabil de fenomenul ,,percepției sociale” a celorlalți parteneri, așa cum îl numea Eric Erikson, făcând o selecție în cadrul relațiilor sale interpersonale, considerându-i pe unii prieteni, pe alții rivali.

Dezvoltarea fizică, în perioada preșcolarității, este evidentă. Are loc creșterea în înălțime de la aproximativ 92 cm la 116, de la circa 14 kg la 22 kg ponderal. Firește, acest proces de creștere determină o lungire a oaselor și o adaptare generală a sistemului muscular la noile dimensiuni ale corpului. Odată cu creșterea în înălțime are loc și o modificare a proporțiilor dintre cap, trunchi și membre. Greutatea creierului crește de la aproximativ 1112 gr la 3 ani, la 1355 gr la 5 ani, are loc o foarte intensă dezvoltare a activității nervoase superioare, se dezvoltă zonele motorii și cele verbale ale creierului.

Concomitent se dezvoltă bazele personalității copilului, capacitățile de cunoaștere, de comunicare. Se poate observa diferențieri în dezvoltarea psihică, mai alesin modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copiii care frecventează grădinița, în raport cu cei care stau în famile până la integrarea în școală. În colectivitate copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să renunțe la dorințele pe care le are pe moment pentru a exercita anumite acțiuni pe care e posibil să nu le dorească, să-și adapteze propriu comportament la grupul din care face parte, să asimileze comportamente bazate pe norme sociale stricte, care duc la socializarea copilului. Începe să înțeleagă că nu se reduce totul la propriile trăiri, că se poate integra mai ușor dacă ține cont de normele grupului din care face parte. Contrastul dintre aspirațiile interne și posibilitățile reale de a și le satisface ale copilului la vârsta preșcolară pot da naștere unor atitudini și conduite negativiste. Aici intervine rolul esențial al educației, care, prin funcțiile ei preventive și terapeutice,păstrează un echilibru între contradicțiile dintre real și imaginar, posibil și imposibil.

Dorința preșcolarului de a face totul ca adulții și lipsa cunoștințelor și priceperilor necesare pentru a înfăptui acest lucru, îl determina să caute o formă de a asimila această lume a adulților, această formă fiind dată de joc, activitatea fundamentală în perioada grădiniței.

În perioada preșcolarității copilul ia contact cu mediul grădiniței, care este diferit de cel familial și care se intersectează cu cel social. În aceste condiții se pun bazele formării personalității copilului, se urmărește formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei.

Perioada preșcolară poate fii împărțită în trei subperioade:

Preșcolaritatea mică (3-4ani) – caracterizată printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.

Preșcolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de creștere pentru copil : se intensifică dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de bază, curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene.

Preșcolaritatea mare (5-6 ani), când copilul manifestă o mai mare forță, agilitate, inteligență ; capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere (Verza, E., Schiopu, U., (1995), Psihologia varstelor, Bucuresti, EDP)

În perioada grădiniței copilul are o capacitate de concentrare și atenție limitată, gândirea este predominant intuitivă, învățarea este orală, sub formă de joc și se realizează în special cu ajutorul imaginilor concret –senzoriale. Drumul pe care îl parcurge copilul în grădiniță este unul lung și complex. Cu fiecare etapă din substadiile prescolaritatii pe care o parcurge începe conturarea personalității sale. Este ,,o înșiruire de metamorfoze, minunate și mișcătoare pentru adultul care le e martor, de victoria triumfătoare pentru copil, victoria ale activității, ale sensibilității, ale imaginației”.

Preșcolarul mic (3-4ani) se deosebește foarte puțin de antepreșcolar. Datorită atașamentului, dependenței de familie, dar și posibilităților limitate de exprimare (nu vorbește corect, voabularul este limitat, neînțelegând întotdeauna ce i se spune) acesta se adaptează greu la mediul nou al grădiniței.

Principala lui formă de activitate este jocul, împletită cu câteva activități scurte ca durata, cu conținut relativ simplu, desfășurate tot sub formă de joc.

La început preferă jocurile care implică manipularea unor obiecte, fără alți parteneri de joacă, jocuri care au un conținut sărac, fiind mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. Treptat se trece de la jocul simplu de manipulare, la folosirea jucăriilor, obiectelor în situații de viață din ce în ce mai complexe (de exemplu, în cazul jocurilor cu păpușa, aceasta este hrănită, dar i se spune că trebuie să fie cuminte, să doarmă că să i se dea voie să meargă în parc) astfel jocul devine o replică a evenimentelor reale ale vieții.

Jocurile de mișcare sunt strâns legate de cele cu subiecte din viață cotidiană ( păpușa merge, cade, țipă, e certată, pedepsită).

Preșcolarul mic este curios, investighează, memorează relative ușor fragmente scurte, fără a face un scop în sine din această, gândirea este subordonată acțiunii cu obiectele.

În ceea ce privește relaționarea, copilul de 3-4 ani dialoghează cu adulții cunoscuți, un răspuns devine foarte ușor pretext pentru o întrebare nouă, persoanele necunoscute fiind puse sub observație și li se refuză dialogul la început.

În plan afectiv da dovadă de instabilitate, trăind emoțiile cu intensitate, trecând cu ușurință de la o stare la altă. Din punct de vedere al motricității este neîndemânatic, are mișcări necoordonate, bruște.

Adaptarea preșcolarului mijlociu (4-5 ani) la mediul grădiniței se realizează cu mai mare ușurință.

În perioada preșcolară mijlocie ,,jocul devine aproape obsedant” . În jocurile desfășurate, el ilustrează tot mai multe situații de viață, acestea devin mai bogate în conținut, devine activă competiția, ca urmare a implicării lui în colectivitate.

Se dezvoltă mai mult limbajul, creativitatea, întreaga dezvoltare psihică se va produce într-un ritm alert. Crește interesul față de povești, mai ales față de acelea care cuprind aspecte fantastice, cu personaje cu puteri supranaturale, cu roboți, lumea devenind pentru copil tot mai mare, mai plină de neprevăzut.

În această etapă a preșcolarității copiii trăiesc succesul și eșecul, invidii, sentimente de culpă. Scade egocentrismul, jocul în grup este dorit din ce în ce mai mult, are loc un început al organizării voinței, lucru demonstrat de renunțarea la dorințele lui trecătoare.

Este dornic să i se repete poveștile preferate de multe ori, fără a se plictisi și sesizează cea mai mică schimbare și omisiune. Din punct de vedere afectiv are loc o creștere aproape incredibilă a gamei de emoții legate de personajele și conflictele din povești.

Preșcolarul mare (5-6ani) are o capacitate crescuta de a se adpata atât la mediul grădiniței, cât și la orice situație nouă. Are o mare atracție față de jocurile mixte de mișcare cu subiect (,,de-a baba oarba, ,,de-a polițiștii și hoții”, ,,de-a șoferii”etc). Creșterea mobilității, rapidității îi permit copilului să exploreze locuri noi, primejdioase (se cațără în copaci, pe diferite obiecte). Jocul ,,de-a familia” este acum la fel de important ca cel ,,de-a școala”; devin din ce în ce mai iubite jocurile de mișcare, cele de menținere a echilibrului. În cadrul lor se dezvoltă coordonarea oculo-motorie, auditiv-vizuală.

Orientarea în spațiu este din ce în ce mai bună,încep să cunoască imprejurimele casei, grădiniței, cunosc locurile de plasare a obiectelor uzuale, dar și spații și cotloane atractive (poduri, cămări).

Dezvoltarea imaginației active are la baza multitudinea de povești ascultate,vizionarea unor seriale Tv, desene animate.

Preșcolarul mare începe să cunoască ceasul, cunoaște amănunte despre animale domestice și sălbatice, mediul lor de viață, despre fructe, legume, unelte, mesrii, manevrarea unor aparate (telefon, tablete, televizor).

Limbajul cunoaște o creștere calitativă și cantitativă, încep să povestească mai fluent, să glumească.

Progrese importante au loc și în ceea ce privește sfera relațiilor sociale ale copilului. Acesta se adresează diferntiat persoanelor în vârstă, părinților, copiilor mai mari sau mai mici.

2.1 Particularitațile limbajului la varsta preșcolară

Rolul limbajului în dezvoltarea istorică a omului este esențial; cercetările de specialitate au dovedit importanța limbajului în dezvoltarea proceselor psihice, cunoașterea realității înconjurătoare și comunicarea cu cei din jur.

În perioada preșcolară limbajul se îmbogățește și se dezvoltă considerabil. Dezvoltarea limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii, iar gândirea poate ajunge pe treptele cele mai înalte ale generalizării și abstractizării numai bazându-se pe o evoluție corespunzătoare a limbajului.

În această etapă limbajul devine un instrument activ și complex al relațiilor copiilor cu cei din jur, dar și un mijloc de organizare a activității psihice.

Încă de la această vârstă copiii trebuie să comunice, să-și exprime sentimentele, gândurile, ideile, ceea ce va constitui baza activității școlare, dar și a vieții sociale de mai târziu. Neînsușirea limbajului ar duce la mdificarea relațiilor cu oamenii, imposibila cunoaștere a realității înconjurătoare, i-ar împiedica să realizeze anumite activități, în lipsa unei munci educative speciale.

Copilul de vârstă preșcolară începe să depășească faza limbajului situativ, apare limbajul contextual, sub forma povestirii monologate despre activitățile lui, relațiile cu ceilalți copii, despre cele observate în timpul unei plimbări etc. Rolul limbajului contextual sporește pe măsură ce copilul se dezvoltă, iar folosirea acestei forme de limbaj sau a celei situative depinde de sarcinile și contextul în care are loc procesul de comunicare.

La preșcolarii mari, caracterul situativ al limbajului este mult diminuat în defavoarea celui contextual, atât în povestirile independente, cât și în cazul celor bazate pe ilustrate, repovestirilor.

Particularitățile limbajului la preșcolari sunt determinate de vârsta acestora, dezvoltarea vorbirii copiilor realizându-se treptat, datorită lărgirii sferei relațiilor, a curiozității acestora și dorinței de a cunoaște obiectele și fenomenele din jur, a atitudinii interogative referitoare la lumea înconjurătoare. Preșcolarul începe să devină din ce în ce mai conștient de așa-zisul ,,simț al limbii” pe măsură ce acumulează experiență verbal și reușește să se exprime grammatical din ce în ce mai corect.

Pe parcursul etapei preșcolare, vorbirea copiilor se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, diferite de la o etapă la alta, trăsături care țin de particularități ale gândirii, de analizatorul auditiv, verbal, mtor, de particularități ale aparatului fonomotor.

Particularități ale limbajului sub aspect fonetic

Preșcolarii mici nu disting anumite sunete din componența unor cuvinte, de aceea pronunția unor cuvinte poaste fi defectuoasă.

La vârsta de 3 ani,mulți copii nu diferențiază consoanele lichide (r și l), consoanele constrictive (s,z,f) și semioclusive (v,t). Astfel, apar fenomene de omisiune, de substituire sau de inversiune.

Dintre omisiunile cel mai frecvent întâlnite la vârsta preșcolară, amintim următoarele:

plouă – pouă, castană- catană,

-omiterea sau înlocuirea consoanelor:

mașinăa – matină, roată –loată, joc-zoc

-omiterea silabelor din cuvinte prea lungi:

televizor – telezor, medicamente – micamente;

-inversiunile:, capră – crapă, capac – pacac;

De cele mai multe ori greșelile de pronunție la preșcolarul mic nu trebuie să constiuie un semnal de alarmă, deoarece copilului mic îi lipsește capacitatea da a pronunța clar și precis sub influența perfecționării aparatului fonomotor și a acțiunii activităților instructiv-educative din grădiniță.

Perceperea diferențiată a sunetelor le permite copiilor să se exprime mai ușor, să se facă înțeleși și pune bazele necesare învățării cititului și scrisului în școală.

Particularități ale vocabularului

Întreaga experiență din grădiniță (lărgirea sferei de comunicare cu copii și adulții, îmbogățirea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare) determină creșterea considerabilă a vocabularului, copilul înregistrează mari progrese atât în privința numărului de cuvinte, cât și a semnificației acestora.

Preșcolarul mic stăpânește circa 800-1000 cuvinte, cel mijlociu un număr de cuvinte aproape dublu, la 5 ani se ajunge la 3000 de cuvinte, iar la 6 ani vocabularul copilului se ridică la peste 3500 cuvinte, deși nu cunoaște semnificația tuturor.

În această etapă de vârstă preșcolarii memorează destul de ușor diferite cuvinte de care sunt atrași, dar și scurte poezii sau povești, fără a avea intenție. Pe măsură ce copilul descoperă semnificația cuvintelor, începe să le folosească în context diferite.

Dacă preșcolarii mici memorează și cuvinte al căror sens nu-l înțeleg, la cei mari se observă un progres uimitor în însușirea semnificației cuvintelor. Copilul se joacă cu cuvintele și pentru a-și compensa lacunele din exprimare creează cuvinte noi ( ,,glumeaza – glumește”).

În perioada preșcolară, beneficiind de educație corespunzătoare, copilul își însușește lexicul de baza al limbii române. Copiii de 5-6 ani încep să folosească în vorbire numeroase substantive, adjective, adverbe, verbe, prepoziții, conjuncții, interjecții.

Nu toți copiii au aceeași capacitate de receptare și redare a vocabularului; există preșcolari care folosesc cu ușurință, în cadrul activităților din grădiniță, o parte însemnată din vocabularul pe care îl posedă. Ei memorează cu ușurință cuvinte noi și au o mare capacitate de a le folosi.

Rolul cadrului didactic în grădiniță este atât acela de a contribui la îmbogățirea voabularului copiilor, cât și de a forma deprinderea acestora de a folosi în vorbirea lor curentă cuvinte pe care le cunosc și înțeleg.

Însușirea structurii gramaticale a limbajului

Deși limba nu este un obiect de studiu pentru preșcolar, acesta își însușește structura gramaticală a limbajului ca urmare a interacțiunii cu adulții, pe parcursul activităților desfășurate în grădiniță, dar și acasă.

Odată cu însușirea lexicului, copilul preșcolar își însușește și formele gramaticale ale limbii materne, asociind cuvintele în propoziții și fraze, schimbându-le formă după reguli gramaticale.

Copilul începe să vorbească din ce în ce mai corect, cu diferite particularități în funcție de etapă de vârstă.

Dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în preșcolaritate amintim:

Folosirea unor forme greșite de plural (,,masă-mase”, ,,mașină-mașine”)

Dezacordul între subiect și predicat ( ,,frunzele cade”, ,,păsările plec”), substantiv și adjectiv (,,Am primit o bulină roșu”)

Folosirea greșită a substantivelor la genitiv-dativ (,,petalele floarei – petalele florii”).

Formarea dativului unor substantive cu ajutorul prepoziției ,,la” ( ,,Îi spun la mama –Îi spun mamei”)

Exprimarea corectă a copilului depinde de modul în care vorbesc adulții din jurul sau, de preocuparea acestora de a corecta pronunția și greșelile gramaticale de orice natură. Vorbirea coerentă implică o înlănțuire logică a ideilor în propoziții sau fraze, de aceea este foarte important că preșcolarilor să li se formeze deprinderea de a respecta ordinea cuvintelor în propoziții, de a folosi corect formele gramaticale, sintactice și morfologice.

În ceea ce privește expresivitatea vorbirii, copiii dispun de posibilități pentru exprimarea nuanțată, deoarece manifestă de mici interes pentru aspectul sonor al limbii; îi atrag ritmul și rimele sonore; reacțiile emotive sunt vii, fără să aibă însă adâncime.

2.3 Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare ale preșcolarilor

Preșcolarul este avid de cunoaștere, are o mare capacitate de a percepe ceea ce se întâmplă în jurul sau, acest lucru stimulează dezvoltarea tuturor capacităților sale senzoriale.

Dezvoltarea motricității face ca percepțiile tactile să devină mai fine, el nu doar manipulează obiectele, ci și dobândește informații despre acestea sub diverse aspecte (dacă sunt moi, tari, aspre etc). În această etapă de vârstă copilul poate recunoaște un obiect familiar chiar dacă nu îl vede, ci doar îl pipăie. În cadrul jocului ,,Săculețul fermecat” copiii recunosc obiectele și pot verbaliza mai bine însușirile tactile.

Percepțiile vizuale au un rol esențial în procesul cunoașterii senzoriale. Văzul integrează toate informațiile trimise de ceilalți analizatori. Copiii cunosc și denumesc corect culori, forme diferite, percep corect relațiile spațiale, au deja mecanismele neurofunctionale ale constantelor perceptive asemănătoare cu ale adulților.

În ceea ce privește preceptiile auditive, preșcolarii diferențiază sunete și zgomote din mediul înconjurător putând preciza corect sursa lor. Auzul muzical este mai fin, aceștia pot ascultă și interpreta corect linii melodice simple, accesibile vârstei.

Dezvoltarea auzului fonematic face ca preșcolarii să poată recepționa corect mesajele verbale venite de la adulți, astfel pronunția cuvintelor, propozițiilor este mult îmbunătățită.

2.4 Particularitățile gândirii preșcolarului

Dorința de cunoaștere și curiozitatea nemărginită a preșcolarilor, însușirea din ce în ce mai bună a limbajului, jocurile tot mai elaborate, integrarea în activitățile sistematice din grădiniță reprezintă factorii de baza ai dezvoltării gândirii în această perioadă.

La preșcolari gândirea este strâns legată de reprezentări și de limbaj. Copilul își reprezintă realitatea cu ajutorul cuvântului, care este un simbol.

Din perspectiva lui Piaget, în perioada preșcolară gândirea se află în stadiul preoperational, și cuprinde două etape: până la 4 ani gândirea este preconceptual simbolică iar între 4 și 7 ani este intuitivă.

Gândirea preconceptual – simbolică prezintă câteva caracteristici specifice: egocentrismul, animismul, realismul nominal , rigiditatea etc.

Egocentrismul – la această vârstă copilul nu poate înțelege că ceilalți văd aceleași lucruri în alt fel decât el, el crede că totul există pentru a satisface propria persoană (ex. crede că bate vântul pentru a-i face lui răcoare).

Animismul – copilul atribuie obiectelor însușiri ale unor ființe vii. El crede că dacă lovește un obiect, acesta va suferi. Treptat se va face distincție între obiecte fără viață și ființe. La început toate obiectele sunt considerate vii, apoi cele care se mișcă (spre exemplu o frunză, un copac în bătaia vântului), urmează cele care se mișcă spontan, iar în cele din urmă vor înțelege că doar oamenii, plantele și animalele au viață.

Realismul nominal – apare în momentul în care copilul crede că numele obiectelor reprezintă însușiri ale acestora.

Rigiditatea gândirii – se manifestă prin ireversibilitate, adică un copil la această vârstă se gândește la obiecte și evenimente doar în ordinea în care au fost experimentate prima dată.

În perioada gândirii intuitive (4-7 ani) raționamentul este ,,prelogic”. Spre sfârșitul vârstei preșcolare copilul devine capabil să analizeze și să clasifice obiectele după anumite criterii, dar întâmpina dificultăți în realizarea unei clasificări după alte criterii. La vârstă de 5-6 ani preșcolarilor le lipsește capacitatea de a deduce că o situație putea fi inversată.

Caracterul concret al gândirii face ca în acesta perioadă , pentru a înțelege mai bine notiunile transmise, preșcolarul să aibă nevioe și de imagini suport. La preșcolari, o pondere mare o are gândirea concretă, dar este necesar și posibil să se treacă la o gândire abstractă, logică. Pentru a corela gândirea concretă cu cea abstractă este necesar ca în procesul de predare-învățare să se îmbine limbajul adecvat cu materialul didactic intuitiv, însușirea și pronunțarea termenilor necesitând supraveghere din partea adulților.

Marele psiholog G. Berger afirmă : ,, Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede și că ne pune în prezența unor situații originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile. Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noștri să fie inventivi și să dea în același timp dovadă de curajul necesar că să ia inițiativă și să aibă gândirea necesară descoperirii unor soluții noi.”.

2.5 Memoria și imaginația – aspecte caracteristice ale copilului preșcolar

Memoria își aduce contribuția la bună funcționarea a tuturor proceselor psihice iar în perioada preșcolară dobândește câteva caracteristici noi:

volumul memoriei crește și astfel preșcolarul e capabil să dobândească mai multe cunoștințe

copilul memorează multe candtece, poezii, povești, informații despre sine, familie, mediu; toate aceste sunt date concrete, el nu poate memora idei abstracte și relații logice complexe

crește timpul de păstrare a informațiilor în memorie; apar amintirile începând cu vârsta de 4-5 ani

preșcolarii pot povesti logic, redau firul evenimentelor din povești aproape exact, rețin și interpretează roluri

apare memorarea voluntară (4-5 ani), regăsită mai întâi în jocuri și apoi în cadrul celorlalte activități.

În ceea ce privește imaginația, la vârsta preșcolară, ceea ce impresionează cel mai mult este ușurința cu care copiii trec de la planul real la cel imaginar. În această perioadă imaginația intră într-o nouă faza de dezvoltare, capătă un mare avant.

Experiența copiilor se îmbogățește sub influența activităților și jocurilor din grădiniță, se dezvoltă gândirea, apar interese, trebuințe noi, se intensifica funcția reglatoare a sistemului verbal. Toate acestea influențează pozitiv imaginația, care dobândește trăsături noi sub aspectul calității, devine tot mai voluntară.

Evoluția imaginației depinde de faptul că în interpretarea realității copilul manifestă artificialism și animism, ambele fiind rodul imaginației infantile.„Treptat se conturează astfel unele elemente ale fanteziei creatoare. Copilul transfigurează imaginativ obiectele cu care se joacă: bastonul pe care-l călărește se transformă în cal, scaunul răsturnat devine automobil etc.”

Povestirile, basmele, legendele, contribuie în mare măsură la dezvoltarea imaginației creatoare și reproductive.Pe parcursul perioadei preșcolare atitudinea copiilor față de fantasticul din basme și povești se schimbă. Dacă la grupa mică aceștia cred că lupul a fost păcălit de capra cea isteață, că fântâna, cățelușa pot vorbi, preșcolarul mare începe să facă distincție între real și fantastic și să înțeleagă că nu tot ceea ce se întâmplă în basme este și real.

În jurul vârstei de 6 ani, în dezvoltarea imaginației, are loc o deplasare a accentului de la exterior la interior. Astfel, înainte de a începe să deseneze, construiască sau să se joace, copilul se gândește în prealabil la temă, își elaborează în minte un plan de realizare a desenului, construcției, jocului.

Dezvoltarea imaginatiei copilului preșcolar are loc în strânsă legătură cu dezvoltarea lui psihică. „Imaginația îndeplinește la copil un rol de echilibrare sufletească, rezolva contradicția dintre dorințele și posibilitățile copilului”.

2.6 Atenția la vârsta preșcolară

La inceputul perioadei preșcolare, susținută de curiozitatea copiilor, se manifestă numai atenția involuntară. Treptat, crește gradul de concentrare, stabilitatea crescând la grupa mare. Preșcolarii, mai ales cei mici, pot fi ușor distrași de la sarcina dată de educatoare, atunci când apare un eveniment, un moment mai atractiv. Astfel, stabilitatea atenției este influențată în mare măsură de starea afectivă în care se află copilul, de interesul pe care-l are pentru activitatea desfășurată. Există situații în care un copil nu realizează sarcina cerută, deoarece în acel moment atenția lui este concentrată asupra unei activități mai interesante din punctul lui de vedere. La acesată vârstă volumul și flexibilitatea atenției sunt foarte mici. De aceea copiii întâmpina greutăți în momentul în care trebuie să treacă de la o activitate la alta.

Pentru a evita distragerea atenției copiilor este important să eliminăm posibilii factori perturbatori, să organizăm cu grijă, din timp, spațiul și materialele didactice, să organizăm momente de înviorare atunci când observăm lipsa de energie, pasivitatea.

În pregătirea copiilor pentru școală, un rol esențial îl are educarea atenției voluntare, ceea ce presupune dezvoltarea capacității acestuia de a-și orienta atenția asupra ceea ce este necesar pentru indeplnirea unei sarcini date, nu numai asupra situațiilor care i se par atractive.

2.7 Transformări semnificative ale afectivității

Trăirile afective ale copilului de vârstă preșcolară sunt mai bogate în comparație cu perioada antepreșcolară, apar sentimentele, ceea ce indică dezvoltarea conștiinței morale la copii.

Adaptarea la noul mediu al grădiniței este un proces destul de dificil. Există copii care nu au niciun fel de problemă de adaptare, alții care se adaptează greu, plâng, refuză mâncarea și programul, o altă parte se pot adapta doar aparent, tot timpul fiind în alertă. Cu timpul, copiii devin atașați de educatori, aceștia constituind un fel de părinți temporari. Astfel, conduita se modifică, emoțiile devin mai profunde.

Preșcolaritatea este etapa în care apar noi stări emotive: vinovăția, la 3 ani (copilul se poate simți vinovat când încalcă una dintre regulile părinților) , mândria, la 4 ani (la această vârstă se por simți mândri că au reușit să îndeplinească o sarcina și bucuroși că vor primi o recompensă),pudoare , refuz (3-4 ani), criză de prestigiu, la 6 ani (se poate manifestă dacă copilul a fost certat în public sau dacă nu primește atenția pe care o așteaptă de la adult).

,,Sindromul bomboanei amare” sugerează cel mai bine o particularitate a afectivității preșcolarului – sentimentele au un mecanism mai complex de realizare și includ elemente de memorie afectivă și un mai bun nivel de înțelegere a situațiilor. Preșcolarul care primește o recompensa pe nedrept își da seama că acesta nu corespunde pe deplin rezultatului obținut, sesisează că există o discordanță între ceea ce i s-a cerut inițial și ceea ce a realizat efectiv.

Pe măsură ce se dezvoltă simțul estetic al copilului apar emoții și sentimente estetice; preșcolarul nu are însă o scară de valori nuanțată, el apreciază ceva că fiind urat sau frumos.

Emoțiile și sentimentele intelectuale apar în corelație cu dobândirea unor cunoștințe și date despre mediul înconjurător, iar cele social-morale în legătură cu dezvoltarea sociabilității și generalizarea sentimentelor de dragoste, admirație, simpatie.

Există totuși o instabilitate emotivă evidentă în jurul vârstei de 3-5 ani, datorită contradicțiilor dintre dorințele copiilor, pareriile acestora și încercările de a răspunde normelor de conduită formulate de adult, pe care copilul îl iubește și admiră. Contradicțiile din viața de zi cu zi a preșcolarului generează situații complexe, dominate de stări de vinovăție, negativism, egoism.

Copilăria este numită și perioada lipsită de griji, tocmai pentru că trăirile afective sunt legate de împrejurările prezente, copiii trăiesc intens clipa și sunt foarte puțin influențați de obligații și necesități stringente.

Tot specific vârstei preșcolare este și faptul că se intensifică învățarea afectivă realizată prin imitație, prin observarea conduitelor celorlalți. Copiii pot prelua și stări afective trăite de personaje din povești, desene animate, etc.

Spre sfârșitul perioadei preșcolare se reglează într-o anumită măsură comportamentele emoționale expresive ale copiilor (refuză gesturi de alint ale părinților când sunt în preajma colegilor, nu mai plâng așa de ușor atunci când se lovesc).

2.8 Motricitate, voință, motivație – particularități specifice preșcolarilor

La vârsta preșcolară copiii au energie multă, manifestată printr-un fel de ,,neastâmpăr”, prin fel de fel de mișcări, fără să obosească. Numită de specialișiti și ,,vârsta de grație motrică”, preșcolaritatea este caracterizată de progrese importante în planul motricității. În această perioadă de vârstă se formează un mare număr de deprinderi, necesare pentru fiecare plan al manifestărilor copilului: deprinderi de igienă, deprinderi ce țin de comportament alimentar, de modelare, de manipulare de obiecte, de desenare, etc. Copiii preșcolari execută difverse mișcări cu mare placere și sunt încântați când reușesc.

La vârsta preșcolară mică și mijlocie are loc îmbunătățirea coordonării; datorită mușchilor mici ai mâinii slab dezvoltați precizia la nivelul mâinii este încă slabă. La preșcolarul mare crește capacitatea de rezistanta la eforturi mari și prelungite, se corectează mersul (mersul este legănat, cu pași inegali), alergarea trece de la faza de ,,tropăială” la cea de ,,zbor”.

Sub influența activităților din grădiniță, la preșcolari să dezvoltă procesele psihice, se formează deprinderi și priceperi noi, aceștia își lărgesc sfera de cuoaștere a realității. Sunt dominați de o mare curiozitate, dornici să afle lucruri noi,ceea ce conduce la îmbogățirea reprezentărilor morale, la conturarea ideilor de bine și rău, sprijinind procesul educației în general și de educație a voinței în special. Cu toate acestea, preșcolarul nu este consecvent în luarea deciziilor și se abate cu ușurință de la drumul fixat. Aici intervine rolul adultului de a-l supraveghea, îndemna, motiva, de a caută soluții pentru a-i trezi dorința de victorie și de a înlătura teamă de eșec. Astfel, i se educa copilului una din cele mai prețioase însușiri ale voinței, perseverența, prin obișnuința acestuia de a-și îndeplini cu responsabilitate obligațiile, de a se strădui să obțină cele mai bune rezultate.

Prima dată reglajul voluntar apare în contextul jocului, pentru că aici el înțelege relația dintre mobilizarea lui și atingerea unui scop. Treptat, își va propune scopuri și în afara jocului și va acționa astfel încât să le atingă; acest lucru este posibil începând cu preșcolarul mijlociu și progresează semnificativ până la sfârșitul preșcolarității.

Dezvoltarea voinței este foarte importantă în pregătirea copilului pentru școală.

Motivația preșcolarilor, potrivit psihologilor, poate fi privită sub două aspecte: motivația intrinsecă (internă) și motivația extrinsecă (externă). Motivația extrinsecă se referă la ambiția, dorința de afirmare ( copilul învață pentru a le face pe plac părinților), teama de repercursiuni (frica de pedeapsă), tendințe normative (copilul este obișnuit să se supună unor reguli). Motorul motivației intrinseci este curiozitatea copilului, dorința lui de a afla cât mai multe.

La baza motrivației sunt trebuințele, dorințele. Acestea sunt influențate de experiența socială, mediul înconjurător. În procesul instructiv-educativ este nevoie de o bună cunoaștere a copiilor, de un învățământ diferențiat, adaptat nevoilor individuale de cunoaștere.

Principalul mijloc prin care învață copilul preșcolar este jocul; acesta îl pregătește pe copil pentru activitățile viitoare, îl ajută să se apropie de lumea adulților. Prin integrarea afectiv-emoțională a participanților în joc se dezvoltă curajul, voința, perseverența, corectitudinea, spiritual de colaborare.

Curiozitatea specifică vârstei preșcolare este unul dintre motivele cele mai importante care îl determină pe copil să se implice în jocurile și activitățile propuse de educatoare, să privesaca cu atenție plantele, animalele, obiectele și oamenii din jur.

Către sfârșitul acestei etape de vârstă apare interesul pentru școală, perioadă în care copilul vrea să afle cât mai multe lucruri despre activitatea școlară, se joacă de-a școala, context în care este foarte importantă dezvoltarea motivației pentru activitatea școlară.

2.9 Construirea bazelor personalității la vârsta preșcolară

În perioada preșcolară are lor punerea bazelor personalității copilului, datorită extinderii și complicării relațiilor sociale și interpersonale ale copilului la intrarea în grădiniță. Datorită modificărilor esențiale ale activității psihice, în această etapă asistăm la o organizare și stabilizare a comportamentelor.

Achizițiile cele mai importante la nivelul personalității preșcolarului sunt:

existența ,,eului”

formarea conștiinței morale

soci

alizarea conduitei

Existența ,,eului”

La vârsta preșcolară sunt evidente două aspecte care sporesc individualitatea copilului: extensia ,,eului” (este strâns legată de sentimental de proprietate: ,,mama mea, jucăria mea) și imaginea ,,eului”(se referă la cunoașterea de către copil a ceea ce așteaptă ceilalti de la el și compararea acestor așteptări cu ceea ce poate el oferi).

Formarea conștiinței morale

Apariția conștiinței morale este strâns legată de imaginea de sine a copilului, imagine care se formează prin preluarea ei de la părinți.

La preșcolari, conștiința morală cuprinde unele elemente psihice relative simple (noțiuni, reprezentări, judecați morale), dar și altele complexe (sentimente, atitudini, obișnuințe), care se formează treptat.

Există câteva particularitați specifice pentru conștiința morală a preșcolarului: judecățile morale au caracter situativ ( ex. este harnic copilul care își ajută familia, este bun cel care nu se bate), fără a avea încă capatitatea generalizării faptelor social- morale umane; sunt apreciate mai mult condițiile moral- pozitive decât cele negative, conduitele morale ale celorlalți decât cele proprii. Respectarea normelor morale are la bază o motivație afectivă și nu una rațională, astfel că una din modalitățile de formare ale conștiinței morale este aceea de a dezvolta sentimente de dragoste, admirație față de adulți.

În concluzie, la preșcolari întâlnim o conștiința morală primitivă, controlată de sentimente, nu de gândire, de sisteme de valori împrumutate de la adulți și nu de sisteme de valori proprii.

Socializarea conduitei

Socializarea conduitei preșcolarului are loc în contextul social-relațional și poate fi cel mai bine pusă în evidență prin modul de preceprere a celorlalți. Dacă la preșcolarul mic ,,altul” este perceput ca cineva care îl poate deranja, lua jucăriile, strica construcțiile, lucru ce generează conflicte între copii, treptat aceste conflicte devin tot mai rare, dar durata lor se prelungește.

Apariția unor trăsături caracteriale, socializarea conduitelor copiilor au loc în cadrul jocurilor și activităților obligatorii desfășurate în grădiniță, când relațiile interpersonale și cele de grup sunt principalele modalități de relaționare.

Pot există și tulburări sau întârzieri ale sociabilității ce se pot manifesta prin instabilitate comportamentală sau existența, la preșcolarii mari, a unor forme de sociabilitate specifice stadiilor inferioare, manifestate prin agresivitate, timiditate, izolare.

Încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, antrenarea preșcolarilor în diverse jocuri și activități cu caracter moral și recompensarea lor pozitivă, sunt modalități sigure de educare a sociabilității acestora.

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN GRĂDINIȚĂ

2.1 Caracteristicile jocului în copilărie

Ca activitate dominantă în copilărie, jocul are o serie de caracteristici datorate nivelului de dezvoltare a funcțiilor psihice și influențelor nemijlocite ale modului de viață socială :

-caracterul simbolic – în joc, realitatea obiectivă este transfigurată, ceea ce implică o anumită capacitate de abstractizare și simbolizare (un creion poate deveni un microfon, un băț poate fi considerat un cal, un scaun întors – un vagon, etc). În joc, copilul copilul se transformă, devine un personaj imaginar (prinț, medic, învățătoare, etc.) ;

-caracterul social-istoric – jocul are o evoluție istorică, a evoluat cu societatea și se sprijină, în cele mai multe cazuri, pe comunicarea între parteneri ;

-caracterul închis – jocul se desfășoară în anumite limite de spațiu și timp;

-motivația internă a jocului- copilul nu are nevoie de o recompensă să se joace ; jocul în sine este o recompensă ;

-repetabilitatea – jocul pate fi repetat ori de câte ori dorește copilul ;

-regulile – în joc regulile sunt acceptate și respectate de toți participanții , orice abatere strică jocul, îi denaturează caracterul, îi afectează valoarea ;

-riscul – jocul presupune curaj din partea copilului, el învață să piardă, își asumă riscul unui eșec.

-miza- orice joc are o miza ; această poate fi materială sau simbolică, poate fi obținută imediat după joc sau în timp ;

-are un câștigător și unul sau mai mulți învinși ;

Ținând cont de toate aceste caracteristici ale jocului, concluzionez că poate fi utilizat cu succes ca o activitate în care copilul învață atât în cadrul grădiniței, cât și în afara ei.

Rolul important al jocului în viața și evoluția copilului sunt demonstrate prin atenția deosebită pe care i-au acordat-o mulți psihologi și nu numai. Pe măsură creșterii și dezvoltării copilului, jocul ia forme din ce în ce mai complexe și diverse, influențând toate celelalte acțiuni, interese și preocupări.

La preșcolari, jocul are caracter multiactional, toate activitățile copilului (hrănirea, îmbrăcarea, învățarea) au forma unei conduite ludice.

În literatura de specialitate există diverse maniere de abordare sistemică a functiillor jocului. Prezentarea sistemică a acestora subliniază faptul că ele sunt complementare actului educațional:

• Funcția adaptativă

În joc, copilul reușește să transpună rapid și coerent elemente ale realității (obiecte, atitudini, roluri etc). Dacă la preșcolarii mici trăirea realității prin joc este totală, aceștia nu fac deosebire între realitate și imaginar, pe măsură ce devin conștienți de propriile persoane și de adulții pe care îi imită, cele două planuri – real și imaginar- se delimitează.Prin joc copilul înțelege realitatea înconjurătoare, fapt care asigura treptat adaptarea.

• Funcția formativ-educativă

Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-motivaționale, psihomotorii, un modelator al personalității umane. El asigura cunoașterea prin experiența directă cu obiectele, constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației.

Jocul educa atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile de caracter (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea față de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiție, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modelează dimensiunile etice ale conduitei.

Confruntarea cu sine, dar și cu partenerii de joc îmbogățește gama de trăiri afective, sporește capacitatea de stăpânire a emoțiilor, nuanțează modul de raportare la realitatea înconjurătoare.

• Funcția informativă

Prin intermediul jocului copilul achiziționează informații, noțiuni necesare înțelegerii și adaptării la lumea reală.Copilul cercetează realitatea, manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile lucrurilor, dobândește cunoștințe despre însușirile obiectelor.

• Funcția stimulativ-motrică (motorie)

Orice joc stimulează dezvoltarea motorie a copilului. Chiar dacă jocurile îi solicită fizic pe copii, la sfârșitul acestora, copiii nu resimt oboseală, vrând să își reia activitatea. Prin joc, copilul își dezvoltă dexteritatea și descoperă plăcerea de a crea.

Manevrarea obiectelor din timpul jocului influențează dezvoltarea simțului tactil, relația strânsă dintre văz și tact duce la o apreciere mai bună a dimensiunilor.

• Funcția de socializare

Constă în acomodarea copilului la ceilalți, asimilarea relațiilor cu cei din jur la propriul "eu".Majoritatea tipurilor de joc, în special cele de cooperare, competitive sau de rol presupun relaționare, adaptarea propriilor acțiuni la cele ale partenerilor de joc, adaptarea propriului comportament la cerințele impuse de situație.

Funcția de socializare a jocului este ilustrată cel mai bine în cazul jocurilor cu reguli, în care copilul este pus în situația de a accepta norme exterioare lui care, ulterior asimilării, devin un bun câștigat.

Pe măsura evoluției psihologice a copilului, utilizând forme variate de joc, se realizează socializarea treptată a acestuia, latura esențială a educației. Respectând regulile jocului în care este implicat, recunoscând și acceptând învingătorul, copilului i se dezvoltă calități umane importante, necesare dezvoltatii sale armonioase sub aspect socio-emoțional. În jocuri, copiii își autoreglează activitatea proprie, lucru determinat de nevoia aprecia munca și inițiativa colegilor, de al le recunoaște meritele, de a respecta regulile și de a acționa conform acestora.

• Funcția de relevare a psihicului

În joc copilul transpune sentimente, trăiri, temeri, gânduri, conflicte relaționale. Adulții care observă jocurile copiilor, modul în care își aleg resursele, subiectul, partenerii, distribuirea rolurilor, au prilejul de a constată atât aptitudinile acestora, nivelul dezvoltării psihofizice, precum și eventuale disfuncții, survenite în dezvoltarea personalității sale.

• Funcția terapeutică

Jocul reprezintă un suport psihologic în dificultăți de învățare sau leziuni cerebrale și nu numai, în rezolvarea dificultăților psihosociale, pentru o mai bună dezvoltare și integrare socială. Prin jocul terapeutic nu se mai temde reacția celorlalți, deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile și criticile nu lemai sunt adresate personal, ci personajului.

Prin jocul terapeutic copiii își fortifică voință și atenția.În cazul unui conflict sau criză personală, prin joc își găsesc mai ușor echilibrul emoțional.

2.2 Joc-joaca

Jocul este activitatea predominantă în copilărie și prin urmare este prietenul de nedespărțit al copilului. Însă el nu trebuie să lipsească pe toată perioada vieții. Prin joc, omul își satisface nevoile imediat, după propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea sa imaginară.. Jocul este farmecul copilăriei, este perioada cea mai plăcută din viață oricărui om.

Joaca nu trebuie considerată a fi o acțiune lipsită de valoare. Din contra, copiii implicați în astfel de activități depun efort, tot așa cum și un adult depune efort prin muncă sa. De fapt, pentru copil, joaca are aceeași semnificație pe care o are muncă în viată unui adult. Copilul conștientizează această acțiune și o discerne de alte activități. A ne întreba de ce, pentru copil, aproape orice activitate este joc, înseamnă a ne întreba de ce este copil. În timpul jocului, copilul învață și se formează. Jocul reprezintă o acțiune modelatoare, o trăsătură distinctivă a omului că ființă superioară, o invenție proprie culturii, stabilită pe baza unui acord socio-comunicativ. Observăm, așadar, că jocul nu e o simplă distracție. Când se joacă, copilul se concentrează și urmărește cu mare atenție să respecte regulile. El este conștient că prin neîndeplinirea lor, poate fi eliminat din joc și este posibil să-și piardă șansa de a câștiga. Însă importat de știut este faptul că un copil se joacă pentru… a se juca și această acțiune este absolut necesară copilului în dezvoltarea să. Lipsa jocului în perioada copilăriei va avea efecte nefavofabile asupra evoluției ulterioare.

Prin joc, copilul își dezvoltă atenția, dar și voința. Fără nicio ezitare, putem spune că jocul este calea cea mai eficientă prin care copiii intră în relație cu lumea; prin intermediul său, pot înțelege mai ușor evenimentele. Prin joc copiii se pregătesc de fapt pentru viață adultă. Întotdeauna, jocul va constitui sistemul de comunicare al copiilor, indiferent de sex, rasă, etnie, cultură, nivel de inteligență etc. Jocurile încurajează copilul să se bucure de fiecare moment.

Oferindu-le copiilor ocazii de joc și dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile și jucăriile, se conturează forme ale motivației interioare pentru activitate, copilul învață prin asumarea deciziilor și responsabilităților.

Diferența dintre ,,joc” și ,,joacă” este evidentă, observa in ,,Regul jocului” Paul Cornea: ,,Jocul este o intervenție culturală instaurată pe baza unui acord socio-comunicativ, joaca este o manifestare spontană, înrădăcinată in mecanismele biologice inconștiente ”, pe care o întâlnim și in lumea animală.

Filozoful Sorin Vieru, în articolul ,,Jocul și joaca”, susține distincția dintre cele două noțiuni: ,, Între joc și joacă este distanța întreagă dintre categorie și simpla noțiune speciala de care filozofia n-are de ce să se ocupe. Jocul (…) este un lucru foarte serios; e o categorie situațională de viață. Joaca este, dimpotrivă, variant copilărească, sau lipsită de tensiune existențială, a jocului. S-ar putea spune că este jocul de-a jocul. Joaca este jocul lipsit de perspectivă intențională, de adâncime.”

Jocul este formă cea mai accesibilă de activitate pentru copil, având o structură pe măsura posibilităților fizice și psihice ale copilului.

Copiii nu pot cunoaște lucrurile abstracte decât cu ajutorul experienței concrete oferite de joc. Ei au nevoie de contactul direct cu obiectele pentru a le cunoaște, a ști la ce se folosesc. Jucându-se cu obiectele, ei își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, greutate, culoare; își formează capacitatea de observare, își dezvoltă memoria, creativitatea, inteligență.

Prin intermediul jocului copiii:

• comunică cu ceilalți și cu sine

• învață utilitatea obiectelor, devin creativi (folosesc obiectele și în alte scopuri decât cele pentru care au fost create)

• rezolvă probleme de viață din mediul lor apropiat

• creează diferite soluții, experimentează posibilități de adaptare

• devin motivați, atenți

Caracterul dominant al activității ludice stă la baza conceperii activității instructive-educative cu preșcolarii pe coordonatele generale ale jocului specific vârstei. Ar fi imposibilă activitatea în grădiniță fără joc, pentru că ,,la acest nivel al dezvoltării stadiale, nu sunt formate încă mecanismele psihice ale actelor neludice, pe care se sprijină activitatea de învățare sistematică”.

În grădiniță, posibilitățile de exersare ale jocului sunt diverse: de la jocul naiv, fără un scop determinat, la activitatea cu un scop precis și stabil, capabil să subordoneze mijloacele. Pe măsura trecerii de la o grupa la altă, implicarea copilului în joc devine din ce în ce mai organizată, voluntară, activă, jocul căpătând un scop și o finalitate mai elaborate.

Procesele de cunoaștere se dezvoltă și perfecționează sub influență jocului. Imaginația, prezenta mereu în activitățile copilului, îi da acestuia posibilitatea să stăpânească componentele realității. Fantezia bogată a copilului îi permite acestuia să însuflețească lucruri, să transfigureze realitatea.

Curiozitatea caracteristică vârstei e satisfăcută prin observare, experimentare, prin încercarea de a înțelege modul de funcționare a lucrurilor, determinând dezvoltarea intelectuală prin îmbogățirea volumului de cunoștințe.

Totodată, prin joc se dezvoltă creativitatea, mobilitatea și flexibilitatea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluții, aplicarea lor în plan concret.

Acțiunea de joc presupune o reușită, respectarea unor reguli, acționarea după un anumit plan. Jocul este unica modalitate de afirmare a copilului la vârstă preșcolară, el dorind acum să fie și să facă lucrurile ca adultul. ,,Jocul este cel mai bun element de echilibru psihic la copil, el asigura baza personalității” .

În grădiniță jocul este la fel de important că activitățile obligatorii, de învățare; el oferă copilului posibilitatea de a-și exprima liber furia, ostilitatea, de a-și înțelege propriile sentimente.

Jocul are o funcție terapeutică pentru copii, mai ales pentru aceia cărora le este teamăsă intre într-o competiție și nu îndrăznesc să ia inițiativa. Cu ajutorul jocului, ei se desprind decopilul timid care au fost și își fac loc în dinamica jocului.

Prin activitatea de joc, copiii exersează comunicarea, folosind semne nonverbale, utilizând cuvinte din diverse domenii de activitate.

Rolul jocului în viață copilului subliniază ideea că jocul este o pregătire pentru viață de mai târziu, el este însăși viață copilului.

2.3 Joc și învățare la vârsta preșcolară

La vârsta preșcolară este esențială trebuința de joc a copilului, întreaga perioada fiind dominata de socializarea jocurilor, a subiectelor, sarcinilor și reguluilor de joc. Dar, la această vârstă, jocul nu este unica formă de activitate în procesul căreia se realizează dezvoltarea psihică a copilului. Cu toate posibilitățile largi pe care le oferă, jocurile nu sunt suficiente pentru a-l înarma pe copil cu cunoștințe sistematice despre mediul înconjurător, pentru a-i forma diferite procese și însușiri psihice.

Jocul este permanent racordat la viață reală, creând copilului o apropiere intuitiv-complexă de laturile importante ale realității. Este necesară o asemenea formă de activitate, în care dobândirea de noi cunoștințe să duca la dezvoltarea intelectuală continuă, să asigure formarea diferitelor deprinderi și trăsături de personalitate. Această activitate care desăvârseste funcția educativa a jocului este activitatea de învățare de tip preșcolar (activitățile obligatorii). În cadrul acestora se planifica, potrivit programei pentru învățământul preșcolar, predarea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor.

Se știe că învățarea este uneori obositoare-dacă nu intelectual, cel puțin fizic. De aceea , introducând cu multă pricepere, activități de joc, construim o legătură, o continuitate cu perioada de vârstă anterioară , iar prin reușită acțiunii întreprinse, îi dăm copilului satisfacție , îi captăm pentru mai departe intelectul, îl înviorăm.

Bineînțeles că și până la vârstă preșcolară copilul ,,învață”, își formează deprinderi elementare, își însușește diverse cunoștințe.

În fragedă copilărie, învățarea este naturală și spontană.Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrată din plăcerea sa de a învață. Prin joc ,copilul se aventureza în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi, câte obiecte diferite poate modela din plastilină , testând astfel materialul de joc și pe sine .

Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru școală.

Jocul de asemenea, trebuie îndrumat de adult, fără că prin aceasta spontanietatea copilului să fie stingherită.

În cadrul activităților obligatorii de educare a limbajului se folosesc diverse procedee de însușire și exerasare a limbii:povestiri după imagini date, după modelul educatoarei, povești cu început dat, etc. Independent de jocul copilului se realizează însușirea cunoștințelor pe cale verbala, cu ajutorul exercițiilor educatoarei, prin reproducerea celor prezentate de către copil.Copilul își dezvoltă limbajul sub aspect fonetic, semantic și gramatical.

Astfel, activitatea copilului începe să fie organizată și dirijată de adult în cadrul activităților obligatorii. Copiii își formează deprinderea de a asculta cu atenție indicațiile și expunerile educatoarei, lucru deosebit de important pentru integrarea viitoare în activitatea școlară.

Relația dintre joc și învățare nu este constantă; pe măsură ce preșcolarii trec de la o grupa la altă, activitățile obligatorii câștigă tot mai mult teren. În special la grupele mari, preșcolarii încep să se joace tot mai des ,,de-a școala”; dacă la grupele mijlocii în jocul ,,de-a școala” nu apare învățarea, la preșcolarii mari, în centrul jocului se află activitatea propriu zisă de învățare. Ei ,,scriu”, ,,citesc”, pun note și reproduce acțiuni care se regăsesc în viața unui școlar. Acest lucru atestă faptul că atitudinea copilului față de învățare este alta, el începe să fie pregătit pentru activitatea ce îl așteaptă în viitor.

Relația dintre joc și învățare este condiționată de gradul de dezvoltare psihică a copilului. Asimilarea cunoștințelor de către micii preșcolari este strâns legată de acțiunea de joc. De exemplu, copilul se joacă cu placere cu plastilină, fără a avea intenția de a ,,crea” ceva. El este captivat de procesul modelării în sine, fără să fie interest de rezultat. Asimilarea cunoștințelor și însușirea deprinderilor nu constituie pentru copil un scop în sine. Cu toate acestea, prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, copilul își însușește unele cunoștințe și face pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.

Folosirea jocului în cadrul activităților obligatorii este necesară, pentru că se captează și menține mai ușor atenția copilului, se dirijează acțiunile, se menține viu interesul pentru activitate. Astfel, jocul devine un mijloc important pentru însușirea cunoștințelor și deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare.

Jocul și învățarea sunt forme de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formează și se dezvoltă.Dacă la preșcolarii din grupa mijlocie și mare, interesul pentru învățare crește din ce în ce mai mult, nu putem afirmă că jocul își pierde din însemnătate, el rămânând mijlocul principal prin care se realizează educația.

Jocul și învățarea exercită o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copilului și sunt, la rândul lor, influențate pozitiv de această dezvoltare.

Jocul, ca mijloc de învățare, influențează dezvoltarea intelctuala a copiilor; prin joc, copilul își îmbogățește cunoștințele, exersează pronunția, descoperă obiecte și fenomente din mediul înconjurător, prcum și relațiile dintre acestea. Tot în cadrul jocurilor se dezvoltă memoria, creativitatea, gândirea, percepțiile; copiii își exprimă mai ușor stările afective, comunica cu ceilalți. Îmbinând elementele de învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogățește sistematic cunoștințele.

Întreaga activitate instructiv-educativă din grădiniță se bazează pe interdependența și condiționarea reciprocă dintre joc și învățare, participarea activă și liberă la jocuri a copilului conducând la învățarea noului, învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi concepută în afară jocului.

Datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului , jocul se poate schimba trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul, devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă , între joc și dezvoltarea psihică , existând un raport corelativ – stimulator . Deci, învățarea îmbracă forme diferite potrivit particularităților caracteristice dezvoltării psihologice a copilului .

La vârsta preșcolară mică, pentru a facilita însușirea cunoștințelor , formelor și deprinderilor prin activități comune , este indispensabilă folosirea elementelor de joc pentru a le capta ușor atenția și pentru a-i antrena în activitățile întregului parcurs.

În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu învățarea, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este activitatea dominantă la vârstă preșcolară, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibile acestei vârste.

2.4 Jocul didactic- metodă și formă de activitate instructiv-educativă în grădiniță

2.4.1 Jocul didactic – metodă de învățământ

Jocul didactic poate fi considerat "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de invatare"

Termenul "didactic" asociat jocului subliniaza componenta instructiva a activitatii si arata faptul ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice procesului de invatamant.

Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.

Interdependenta dintre instructiv si distractiv, intalnita pe parcursul desfasurarii sale, genereaza trairea unor stari afective complexe, care intensifica participarea copiilor la activitate si contribuie la dezvoltarea personalitatii copiilor implicati in joc.

Metoda reprezintă un ansamblu de principii, procedee, reguli și operații folosite ca instrument al cunoașterii, cu rolul de a spori eficiența acestora.

Metoda didactică este o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv-educativ, prin intermediul careia se asigură relația predare-învățare in scopul atingerii obiectivelor prestabilite; metoda dobândește valoare prin modul în care se apică de catre cadrul didactic, prin eficiența activității în care este folosită.

În scopul atingerii unor obiective mai complexe, metoda este inclusă intr-o strategie didactică, adică într-un ansamblu de metode complementare, devenind un demers cerent de educare și instruire.

Clasificarea metodelor se poate face în funcție de mai multe criterii:

dupa sarcina didactică principală:

metode care țintesc dobîndirea de cunoștințe sau deprinderi

metode de consolidare a cunoștințelor sau deprinderilor

metode de verificare sau evaluare

după evoluția lor istorică:

metode tradiționale

metode moderne

după natura activității solicitate:

metode verbale

metode intuitive

metode practice

Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si operatii care, paralel cu destinderea , buna dispozitie si bucuria urmareste obiective de pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului.

Elementele de joc imprimă activității didactice un caracter atragator, o stare de buna dispoziție și relaxare, prevenind monotonia și plictiseala. Jocul nu reprezintă doar un exercițiu pregătitor și folositor dezvoltării fizice a copilului, el ajuta la asimilarea realului la propria activitate a copilului, astfel, pedagogia modernă considerâdu-l una dintre principalele metode atractive, eficiente, utilizate in activitatea instructive-educativă. Integrat rațional in activitate, jocul capată importante funcții pedagogice.

Fiind un joc cu reguli, jocul didactic se caracterizeaza prin obligativitatea respectarii regulilor care ne arata calea de urmat de catre copii in desfasurarea actiunii ludice.

Rolul jocului didactic este acela de a contribui la realizarea unor obiective educationale complexe ce au in vedere dezvoltarea fizica (in cadrul jocurilor cu caracter motric, sportive) si psihica a copilului.

Prin jocul didactic se expun, consolideaza, evalueaza, imbogatesc cunostinte ale copiilor, fiind valorificate in context noi, diferite.

Prin folosirea jocului ca metodă pot fi valorificate avantajele dinamicii de grup. Pe parcursul unei zile la grădiniță, copiii au ocazia să ia parte la jocuri organizate încă de la intrarea sa în grădiniță când au loc activitățile liber alese, și chiar și în timpul activităților comune,când joaca devine mult mai serioasă.

Tocmai datorită caracterului distractiv și al seriozității care se regăsesc în jocurile didactice, preșcolarii respectă regulile acestora fără o străduință prea mare, își mențin concentarea o perioadă mai mare de timp, capătă curajul în forțele proprii. Surpriza, așteptarea, acțiunea, deznodământul jocului, sensibilizează copilul îi stârnește interesul și îi stimulează participarea.

Jocul devine metodă de instruire în momentul în care el capătă o organizare, se desfasoara intr-o ordine dictata de logica cunoașterii și a învățăturii.

Astfel, scopul principal al jocului nu este divertismentul, ci invatarea, pregatirea copilului pentru viata. Pentru atingerea acestui scop, jocul didactic trebuie sa fie instructive, sa verifice si sa consolideze cunostintele copiilor

Jocul didactic ca metodă poate fi utilizat cu succes în diverse tipuri de activitați didactice și în orice moment al acestora: de captare a atenției, predare și asimilare, fixare și consolidare, feed-back, recapitulare și evaluare, putand conduce la indeplinirea celor mai diverse obiective fundamentale.

,,Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoaștere, cele mai importante procese psihice, având în același timp, un rol formativ și educativ”.

Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Schiopu preciza că ele "educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei".

Jocuri didactice pe niveluri de varsta:

GRUPA MICA:

,,Sa asezam jucariile”

SCOP:

Formarea capacitatii de a distinge si pronunta corect sunetele ce compun cuvinte simple;

Formarea capacitatii de utilizare corecta a prepozitiilor ,,in” si ,,pe” , corespunzatoare unor pozitii spatiale

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Sa denumeasca jucaria selectata;

Sa arate locul ocuoat de jucarie in sala de grupa, prin utilizarea corecta a prepozitiilor ,,in” si ,,pe”;

Sa se exprime in propozitii logice si corecte din punct de vedere gramatical.

SARCINA DIDACTICA:

Identificarea si denumirea corecta a jucariilor si precizarea locului ocupat de acestea in sala de grupa.

REGULI DE JOC:

Copilul indicat denumeste jucaria aleasa si precizeaza locul acesteia in sala de grupa;

Raspunsurile corecte sunt aplaudate de colegi.

ELEMENTE DE JOC:

Ghicirea

Miscarea

Aplauzele

MATERIAL DIDACTIC: jucarii, cutie de dimensiuni mari

Desfasurarea jocului:

Educatoarea indica un copil, care va avea ca sarcina didactica sa aleaga din cutie o jucarie, sa o denumeasca si sa precizeze locul ocupat de aceasta in sala de grupa.

Ex. ,,Eu am ales o papusa si o voi aseza in casuta cu papusi”

,,Eu am ales un dinozaur si il voi aseza pe raftul cu animale”

Jocul continua pana ce toate jucariile din cutie vor fi puse la locul lor.

Varianta:

Prescolarii si educatoarea vor merge la locurile in care au fost plasate jucariile. La intrebarea educatoarei ,, Ce jucarii am asezat pe raft/ in dulap…?”, copiii vor enumera jucariile asezate. Se va urmari modul de pronuntarea corecta a sunetelor limbii romane.

La final acestia pot fi lasati sa se joace cu jucariile preferate.

GRUPA MIJLOCIE:

,,Cutiuta cu surprize”

SCOP:

Consolidarea derinderii de exprimare in propozitii;

Verificarea capacitatii de folosire corecta a adjectivului si de realizare a acordului cu substantivul.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Sa precizeze o insusire specifica obiectului reprezentat pe un jeton;

Sa formuleze propozitii in care se foloseasca substantivul si adjectivul specific, respectand acordul dintre acestea.

SARCINA DIDACTICA:

Identificarea adjectivului potrivit pentru substantivul dat si realizarea acordului corect intre acestea.

REGULI DE JOC:

Copilul indicat de catre educatoare alege din ,,Cutiuta cu surprize „ un jeton. Numeste imaginea reprezentata pe jeton(substantivul), precizeaza o insusire specifica acestuia (adjectivul) si da mai departe jetonul celorlalti copii pentru a gasi cat mai multe insusiri potrivite.

ELEMENTE DE JOC:

Ghicirea

Miscarea

Aplauzele

MATERIAL DIDACTIC: cutie, jetoane cu diferite imagini

Desfasurarea jocului:

Copiii vor fi asezati in semicerc; in fata lor, pe o masuta se afla cutia cu surprize. La semnalul educatoarei un copil alege din cutie un jeton, denumeste imaginea reprezentata si precizeaza o insusire specifica.

Ex: ,,Pe acest jeton este o rochie frumoasa.” Jetonul poate fi inmanat altui copil care trebue sa gaseasca alta insusire potrivita ( rochie rosie, rochie lunga, rochie colorata, etc). Raspunsurile corecte sunt aplaudate. Educatoarea urmareste respectarea acordului intre substantiv si adjectiv.

Varianta:

Copiii sunt asezati in cerc. Copilul pozitionat in mjilocul cercului va spune un cuvant (substantiv) si va aseza o floare in dreptul unui coleg. Acesta trebuie sa precizeze o insusire potrivita cuvantului dat. In cazul unui raspuns corect, acesta va trece in mijlocul cercului si va continua jocul.

Complicarea jocului: Educatoarea va indica un adjectiv ( albi, dulce,mare, etc) si va cere copiilor sa gaseasca un cuvant potrivit insusirii date, urmarind efcetuarea corecta a acordului intre cele doua cuvinte.

Ex: ,,albi: fulgi, pantaloni, nori, etc.

GRUPA MARE:

,,Povesti incurcate”

SCOP:

Verificarea continuturilor povestilor cunoscute;

Dezvoltarea capacitatii de exprimare orala corecta, a atentiei voluntare si a gandirii logice;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Sa gaseasca personajele si actiunile introduse gresit in povestea prezentata;

Sa redea textul povestii, cta mai apropate de varianta reala;

Sa corectze afirmatiile educatoarei, asociind nume, caracteristici, fapte personajelor.

SARCINA DIDACTICA:

Identificarea si corectarea greselilor facute intentionat in prezentarea continutului povestii.

REGULI DE JOC:

Copiii, la sezizarea unei greseli, vor opri redarea intamplarilor spunand ,, Stop! Ati incurcat povestea!” . Fiecare interventie va fi motivata.

Raspunsurile corecte sunt aplaudate de colegi.

ELEMENTE DE JOC:

Ghicirea

Miscarea

Aplauzele

MATERIAL DIDACTIC: tablouri cu imagini din povesti cunoscute si personaje specifice acestora.

Desfasurarea jocului:

Se prezinta imaginile dintr-o poveste, precizandu-se titlul si personajele prezentate. Educatoarea reda firul narativ al povestii sau un dialog dintre personaje, introducand elemente/replici si din alta poveste. La sesizarea acestui lucru, copiii vor opri povestea spunand ,, Stop! Ati incurcat povestea!”.

Vor motiva interventia, indicand personajele si povestea amestecate. In continuare ei trebuie sa continue povestea/dialogul asa cum sunt in povestea originala.

Ex. Tablou cu cocosul in fata casei boierului

…. cocosul iese teafar din ograda cu animale, merge a fereasta boeierului si incepe a canta: ,, Trei iezi cucuieti/ Usa mamei descuieti ….”

Varianta:

Educatoarea face afirmatii false despre personaje din povesti si fapte ale acestora; copiii corecteaza greselile indicand afirmatiile corecte.

,, Fata babei, cea buna si frumoasa, alese cea mai mica si mai urata lada din podul Sfintei Duminici”

,,La miezul noptii Alba ca Zapada a fugit de frica sa nu se destrame vraja”

2.4.2 Jocul didactic – formă de organizare a activității instructiv-educative

Jocul didactic trebuie utilizat ca suport al conceperii întregii activități instructiv-educative. El reprezintă instrumental de educare și instruire a copiilor, un porcedeu metodic prin care se realizează in mod optim sarcinile concrete ale procesului de învățământ și o forma de dezvoltare a capacităților psihofizice și de organizare a activității de cunoaștere.

Jocul izvoraste din nevoia copilului de actiune, de miscare; inclus in activitatea didactica, jocul imprima acesteia un caracter mai atragator, aducand o stare de buna dispozitie, de destindere, prevenind aparitia plictiselii, monotoniei.

În cadrul jocului didactic se îmbină armonios și unitar sarcinile specifice jocului cu cele specifice învățării. Prin conținitul specific, sarcina didactică, reguli, acțiunea de joc se diferențiază de celelalte jocuri si forme de activitate din gradiniță.

Realizarea captării atentiei se poate face prin intermediul unor personeje din povești sau prin prezentarea și intuirea materialului didactic folosit cu scopul de surpriza.

Enuntarea scopului și a obiectivelor se realizează prin prezentarea titluilui jocului și a scopului acestuia, precizarea obiectivelor cognitive, dar și alte precizări privind modul de desfășurare a jocului.

Dirijarea învățării se va face prin explicarea modului de desfașurarea a jocului și a regulilor acestuia, executarea jocului demonstrativ de catre educatoare, a jocului de probă împreună cu copiii, cu observațiile necesare, specificarea criteriilor de reușită.

Realizarea obținerii performanței are loc prin executarea propriu-zisă a jocului de către copii, sub îndrumarea și conducerea educatoarei. Prin complicarea jocului cu una sau doua variante, introducerea de reguli și obiective noi se va realiza asigurarea retenției și a transferului.

Evaluarea constă în aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor în funcție de obiectivul prestabilit.

Jocul didactic ajuta la realizarea sarcinilor instructiv-educative in gradinita, prin facilitarea procesului de asimilare, fixare si consolidare a cunostintelor, imbinand intr-un tot unitar atat sarcini specific jocului cât si invatarii.

,,Jocul crează cadrul dezvoltării capacității copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice: de a observa sistematic unobiect sau fenomen, de a-și concentra mai mult atenția în acest scop,de a asculta cu interes cele relatate, de a înregistra unele indicații cuvaloare normativă, de a rezolva independent conflictele apărute în propria gândire”.

Literatura de specialitate desemneaza jocul didactic ca fiind mijocul cel mai eficient de educare si instruire a copiilor, folosit cu scopul de a forma sau consolida cunostinte, priceperi, deprinderi, avand ca scop instruirea prescolarilor in anumite domenii, dar si cresterea interesului pentru activitati prin utilizarea elementelor distractive specific jocului.

Jocul didactic este o forma de activitate indispensabilă și necesara procesului de învățământ, al carui continut, forma si functionalitate specifica nu se confunda cu nicio alta forma de activitate instructiv-educativa, el neputând fi suplinit sau suplini una dintre ele.

Activitate dominantă la vârsta preșcolară, jocul are rol hotarâtor asupra evoluției copilului, favorizând trecerea acestuia pe o treaptă superioară de dezvoltare.

Invățare este o activitate dificilă, necesitand un efort gradat din partea copiilor. Astfel, trebuie susținută permanent cu elemente de sprijin, un rol important in acest sens avandu-l si jocurile didactice. Prin incorporarea elementelor de joc in procesul de instruire copiii vor fi motivati si stimulati sa invete mai usor.

Jocul reprezintă principal activitate a copilului prin intermediul căreia își însișește experienta de viață a adulților si descoperă cu maximă seriozitate lumea înconjurătoare.

2.4.3 Clasificarea jocurilor didactice

Dupa conținut:

• Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător.

• Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprindaspecte fonetice. lexical-semantice și gramaticale ale limbii).

• Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor: mulțimi, consolidarea si verificarea numerației, formarea abilităților: pentru elaborarea judecților de valoare prin jocurile logico-matematice).

• Jocuri didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată.

• Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.

După prezența sau absența materialului didactic:

• Jocuri didactice orale.

• Jocuri didactice cu material ajutător:

-cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masa, cuburi etc.;

-cu material ajutator – diferite obiecte si jucării cu rol auxiliar;

-cu material suport – imagini, diafilme, diapozitive etc.

După scopul urmărit:

• Jocuri senzoriale – pentru dezvoltarea sensibilitații vizuale

-pentru dezvoltarea sensibilității auditive;

-pentru dezvoltarea sensibilitații tactile si kinestezice;

-pentru dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive;

• Jocuri intelectuale – de stimulare a comunicării orale:

-de exersare a pronunției corecte;

-de atenție si orientare spațială;

-de analiză și sinteză mentală;

-de realizare a comparației mentale;

-de realizare a abstractizării și generalizării;

-pentru dezvoltarea perspicacității;

-pentru dezvoltarea imaginației;

-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului;

Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viața socială, activitați, natura, mediul social (reguli, norme) etc. În funcție de conținutul jocurilor și de vârsta copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:

GRUPA MICĂ

Educarea limbajului:

,, Unde s-a oprit roata” (denumirea unor obiecte)

,,Când facem așa?”(momentele zilei)

,,Cine a primit mingea?” (învățarea numelor copiilor și a pronumelor personale)

,,Cu ce ne jucam?”(denumirea corectă a jucăriilor și a acțiunilor cu acestea)

,,Ghici cine este?”(recunoașterea personajului din povești cunoscute)

,,Spune ce fac?”(denumirea unor acțiuni cunoscute de copii)

,,Ne jucăm cu baloane colorate” (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o denumește)

Cunoasterea mediului:

,,Spune cum se numește ce-ți arăt eu “(denumirea parților corpului)

,,Ce culoare are?”(denumirea culorilor de bază)

,,Cu ce se îmbracă fetița si băiatul?” (denumirea obiectelor de îmbrăcăminte)

,,Ce este și ce face cu el?”(recunoașterea obiectelor de veselă și utilizării lor)

,,Ce a ascuns Ursulețul?”(recunoașterea unor obiecte si a utilizarii lor)

,,Ce se vede? Ce se aude? Ce gust are? Cum este?” (dezvoltarea sensibilității)

Educație pentru societate:

,,Este bine – nu este bine” (precizarea unor exemple de conduită)

,,Te rog să-mi dai” (folosirea dialogului si a formulelor de politețe)

,,La magazin” (folosirea formulelor de politețe)

Activitati matematice:

,,Spune ce sunt?”(constituirea de mulțimi)

,,Ce a ascuns Ursulețul?”(numeratia)

,,Încarcăm trenul.”(figuri geometrice)

,,Ce ai găsit?”

,,Ghici, ghici! Unde s-a ascuns Ursulețul?”(relații spațiale),

,,Stegulețe și baloane, Săculețul cu surprize, Magazinul cu jucării, Să facem ordine pe etajeră” (numerația 1-5).

GRUPA MIJLOCIE:

Educarea limbajului:

,,Sa vorbim corect “(exersarea pronunției)

,,Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei “(activizarea vocabularului)

,,Eu spun una, tu spui mai multe” (folosirea singularului și pluralului)

,,Completează ce lipsește “(acordul substantiv – adjectiv)

,,Spune ce face?”(utilizarea corectă a verbelor)

,,Cinei-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? “(folosirea corespunzătoare a cazurilor)

,,Știi când…? “(momentele zilei)

,,Jocul ghicitorilor, proverbelor.”

Cunoașterea mediului:

,,Cu ce mă joc?”(denumirea jucăriilor și a modului de utilizare)

,,Spune ce face copilul?”(denumirea acțiunilor)

,,Ce ne mai trebuie?”(denumirea și clasificarea obiectelor de uz personal

,,Ce lipsește de la masă?”(verificarea cunoștintelor despre alimente, veselă, tacâmuri)

,,Spune ce ai gustat?”(joc senzorial gustativ)

,,Ce știm despre? Ce lucrează părinții? “(verificarea cunoștințelor despre meserii și unelte)

,,Așează la locul potrivit “(clasificarea obiectelor după utilitatea lor)

,,Completează ce lipsește” (mijloace de locomoție și transport, reguli de circulație)

,,Ce se potrivește?” (verificarea cunoștințelor despre anotimpuri, aspecte din natură, fenomene, etc.)

,,Cum spui?” (formule de politețe și de adresare corectă)

Activități matematice:

,,Spune ce obiecte ai găsit? Gasește-mi frații? Cine știe mai bine?”"(constituire de mulțimi după diferite criterii)

Alege ce îți spun eu, Cine are o grupă la fel ca a mea?

,,Să alegem 1,2 … jucării, Numără și spune câte sunt, Spune și arată, Te rog să-mi dai “(numerația)

GRUPA MARE

Educația limbajului:

,,Ce știi despre mine?” (denumirea obiectelor și exprimarea corectând în propoziție)

,,Cine face, ce face?”(acordul subiect — predicat)

,,Spune mai departe” (alcătuirea de propoziții dezvoltate și fraze)

,Să facem o poveste” (exprimarea corectă, fluentă)

,,Răspunde repede și bine” (utilizarea corectă a acordurilor în propoziție)

,,Eu spun una, tu spui multe”(utilizarea corectă a singularului și pluralului) ,,Cine este, cine sunt?” (utilizarea corectă a pronumelor personale)

,, Găsește cuvinte potrivite” (sinonime, antonime, omonime)

,,Găsește cuvântul care lipsește” (completarea propoziției)

,,Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe?” (propoziții- cuvinte -silabe, sunete)

,,Cine sunt personajele ? Ce știi despre ?” (recunoașterea personajelor din povești și caracterizarea lor)

,,Telefonul, Cum discutăm între prieteni” (vorbirea dialogată)

Cunoașterea mediului:

,,La cumpărături, La magazin, Spune ce este, este și ce faci cu el?” (denumirea unor alimente, fructe, legume,diverse și explicarea utilizării lor)

,,Ghicește din ce este făcut?” (clasificarea obiectelor după materialele care sunt făcute)

,,Spune unde ești?” (poziții spațiale)

,,Când se întâmplă?” (momentele zilei, săptămânii, anului)

,,Roata timpului, Cum ne pregătim de școală? Rechizitele școlarului “ (verificarea cunoștințelor despre obiectele și rechizitele școlare)

,,Alegeți și grupați, Cum știe mai multe despre?” (clasificarea obiectelor în funcție de diferite criterii)

,,Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă”(realizarea comparației între obiecte)

,,La ce foloseste?” (obiecte de mobilier)

,,Cu ce călătorim ?” (mijloace de transport și locomotorii)

,, Jocul anotimpurilor, Cănd se întâmplă?” (caracterizări ale anotimpului, fenomene ale naturii),

Educația pentru societate:

,,Fapte bune, fapte rele” (reguli de comportare)

,,In vizita. La prieteni, La petrecere” (reguli de comportare, formule de salut și politețe)

,,Cum circulăm? Pe stradă, Mici pietoni” (reguli de circulație)

,,Când se intâmplă?” (sărbători religioase)

,,Noi suntem români” (drapelul, portul național)

,,Cum ocrotim natura, Viața si plantele, Mici ecologiști” (reguli de comportare ecologică)

Activități matematice:

,,Cine așează mai bine ? Să adunăm fructe, legume (etc.) Grădina zoologică, De câte ori te-am strigat? Grădina cu flori, și facem perechi, Asează cum îți spun” (construcție de mulțimi, ordonare de obiecte, corespondența între elementele unei mulțimi)

,,Spune unde se află? Ghicește unde este jucăriă, Să facem un tablou” (poziții spațiale)

,,Magazinul cu jucării, Cine știe câștigă, Să facem ordine pe etajeră Cine are același număr, Numară și spune, Cine știe să numere mai bine, să adăugăm, să scădem, Caută vecinii.”(numeratia 1-10)

2.4.4 Structura jocului didactic

Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.

Structura jocului constă din: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le solita și a le verifica.

Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.

Conținutul jocului didactic are tematica variată:

1. Omul și viața socială

înfățișare (corpul omenesc);

activitate în familie și în societate;

comportamente;

obiecte de îmbrăcăminte;

obiecte de toaletă;

jucării;

alimente;

profesii;

mijloace de transport s.a.

natura

anotimpuri;

fenomene ale naturii;

animale;

plante.

2. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)

aspect fonetic;

lexic;

structura gramaticală.

3. Exersarea capacităților și a proceselor psihice

atenție;

memorie;

gandire s.a.

Sarcina didacticăeste problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație ș.a.

Regulile jocului concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor si relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.

Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.

Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:

• exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor

• antrenarea memoriei;

• exersarea imaginației și a atenției;

• dezvoltarea gândirii;

• exersarea limbajului.

Jocul didactic are și valoare educativă:

• influențează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată;

• se realizează o formă de socializare a relațiilor. Jocul didactic impune:

• rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;

• putere de stăpânire;

• spirit disciplinat;

• respectarea partenerului;

• spirit critic și cooperant.

Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metoda în structura altei activitați.

Ca activitate de învațare dirijată, jocul didactic necesită:

• proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;

• cunoașterea jocului sub toate aspectele;

• procurarea și confecționarea materialului didactic adecvat.

Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de cracteristicile grupei de copii.

În concordanța cu acestea, trebuie ales materialul didactic. Orice material didactic trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe:

• accesibilitate;

• adecvare la conținutul jocului;

• simplitate;

• claritate;

• atractivitate;

• vizibilitate din orice poziție;

• valoare artistică.

„Toate metodele active de educație ale copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale, care altfel, rămân exterioare inteligenței copilului”.

Structura jocurilor didactice cuprinde mai multe etape:

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.

Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familializarea copiilor cu jocul și antrenarea la o participare activă, efectivă. Jocul se însușește pe măsura desfășurării lui.

Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un ele¬ment de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ș.a.

Enunțarea titlului jocului și a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activități didactice.

Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:

• trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivației);

• crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor;

• prezentarea și intuirea materialului didactic;

• prezentarea și întelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea obiectivelor operaționale trebuie asigurată înțelegerea și realizarea acțiunilor de joc în succesiunea lor firească.

Introducerea unor sarcini didactice noi și a unor acțiuni de joc menține interesul copiilor și îi face participanți activi.

Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârsta, de complexitatea jocului, de experiență de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai simplă modalitate de însușire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa mică, este acțiunea; explicarea și demonstrarea jocului se realizează prin desfășurarea efectivă a lui – calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acțiunile de joc urmate de aplicare. Explicația trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu ajutorul copiilor.

Etapa principală a jocului este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească:

• gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea normală

• gradul de respectare a regulilor;

• rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice;

• activizarea tuturor copiilor dupa posibilitățile lor;

• îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;

• stimularea spiritului de independență al copiilor;

• asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;

• antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:

• introducerea unor elemente noi de joc;

• complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate;

• prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

• introducerea unor reguli noi;

• organizarea unei întreceri;

• utilizarea fișelor de muncă independentă

Structura unui astfel de joc conține mai multe momente de explicare și demonstrare a jocului.

Ca modalitate de asigurare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică ; o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicați: Alteori, se adresează întrebări selective referitoare la acțiunile și regulile jocului.

3. Încheierea jocului didactic

În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un text literar sau un cântec; se pot îndeplini acțiuni impuse de temă, de exemplu închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziție, de la teatru etc.

Se fac aprecieri frontale și individuale, se stabilesc caștigătorii, care vor fi recompensați prin aplauze sau surprize, premii.

Se poate desfășura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mișcări imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor conținut și cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă și educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.

2.4.5 Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o structura unitară, axată pe învățare, în condiții agreabile, relaxante, fară ca să se simtă conștientizarea de către copii a efortului intelectual depus.

O astfel de activitate nu trebuie să depășească timpul optim prevăzut pentru fiecare grupă de va sta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinre și se transferă cunoștințe și deprinderi însușite, de pildă, la cunoașterea medilui, educarea limbajului și educație muzicală; obiective ale acestor domenii sub sumează unor obiective operaționale preponderente, de obicei obiective ale educării limbajului.

Este posibil să se valorifice achiziții de la activități tematice și activități artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se combină achiziții din activitățile matematice cu de la cunoașterea mediului și de la activitățti motrice etc.

O simplă utilizare a unor cunoștințe din domenii diferite nu constituie activitate interdisciplinară. Condiția realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă restructurarea cunoștințelor, aplicarea informațiilor iterdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări.

Eficienta jocului didactic interdisciplinar constă în:

• corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaștere, descoperire și autocunoaștere;

• copilul realizează mai ușor sarcinile didactice datorită elementelor de joc care creează motivația învățării;

• în jocul didactic, prin elementele de joc și prin variante, se preântâmpină monotonia, plictiseala;

• prin corelațiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înțelege adec¬vat fenomenele științifice, aspectele de viață și manifestarea lor firească;

• prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ, crește capacitatea de aplicare practică a cunoștințelor;

• abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gân¬dirii logice, a creativității si a originalității.

CAPITOLUL III

JOCUL DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE

DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

3.1 Specificul activitatilor de educare a limbajului la prescolari

,,Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin intermediul limbii si al tuturor resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre copii de gradinita. Forma de baza, naturala si concreta a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta in care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuala si concreta a limbii, in cadrul procesului complex al limbajului.”

Insusirea limbajului este un proces complex, care se realizeaza treptat, incepand cu primul an de viata, prin comunicarea verbala cu cei din jur, sub amprenta imprejurarilor de viata si relatiilor pe care copilul le stabileste cu realitatea.

Inca de la varsta prescolara copiii trebuie sa-si dezvolte capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-si exprima gandurile,ideile,in mod inteligibil, pentru a construio baza in activitatea scolara si viata sociala ulterioara.

In gradinita, sub influenta procesului de invatamant, se dezvolta noi functii si forme ale limbajului. Copiii povestesc intre ei despre ceea ce au facut, vazut, auzit, facandu-se astfel trecerea de la limbajul situativ la cel contextual.

Una dintre principalele preocupari ale educatoarelor este dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului de catre copii, asigurand dezvoltarea gandirii. Aceentul principal cade pe dialogul liber, activitatile de comunicare, insusirea treptata a structurii gramaticale a limbii.

Asimilarea limbii materne si dezvoltarea limbajului nu se realizeaza numai in cadrul activitatilor de educare a limbajului, ci prin intermediul tuturor activitatilor si factorilor alaturati procesului instructiv-educativ.

Astfel, trebuie sa tinem cont ca limba vorbita in situatii normale de viata trebuie sa fie in concordanta cu regulile limbii culte. In planul de invatamant exista insa activitatii specifice dezvoltarii limbajului si imbogatirii vocabularului.

Memorizarile sunt activitati care vizeaza atat dezvoltarea capacitatii de memorare a unor continuturi, cat si a unor structuri gramaticale si lexicale.

Convorbirile au ca obiective dominante participarea prescolarilor la dialoguri, in timp ce jocurile didactice evalueaza progresele copiilor in achizitii lexicale.

Povestirile urmaresc formarea capacitatii de ascultare a unui text, de reproducere a unor continuturi de idei.

Sub aspect fonetic, la sfarsitul perioadei prescolare, copiii trebuie sa pronunte corect sunetele limbii romane, cuprinse in cuvintele din vocabularul activ al acestora.

Din punct de vedere lexical trebuie sa-si insuseasca un bagaj bogat de cuvinte legat de realitatea apropiata (obiecte, fiinte si mediul lor de viata, fenomene ale naturii, unelte si meserii, mijloace de transport, animale si plante, etc).

Imbogatirea vocabularului nu poate fi facuta fara sinonime, antonime, omonime, acestea facand posibila exprimarea celor mai diverse nuante ale gandirii. Asimilarea unor cunostinte elementare de limba, folosirea lor ca instrumente de dobandirea a noi cunostinte, ii determina pe copii sa gandeasca, face trecerea la la cunoasterea senzoriala la cea logica.

Concomitent cu insusirea treptata a lexicului, prescolarii trebuie sa dobandeasca deprinderea de a se exprima corect din punct de vedere gramatical. Numai prin insusirea corecta a limbii, copilul are posibilitatea de a se exprima clar, coerent, de a utiliza nuantele bogate ale limbii.

Contributia jocului didactic in activitatile de educarea limbajului

Jocul didactic reprezintă un mijloc de educare și instruire a copiilor, care poate fi organizat ca activitate de sine statatoare, alaturi de celelelte activitati obligatoriica povestirea, observarea, convorbirea, memorizarea, lectura după imagini. În grădiniță, jocul didactic poate fi organizat cu întrega grupă de copii, dar și individual sau cu grupuri mici, cu rolul de pregatire a unor activități obligatorii sau de fixare și sistematizare a cunostințelor transmise.

Jocul didactic stimuleaza dezvoltarea vorbirii, activează și fizeaza vocabularul copiilor, îmbunătățește pronunția, ajută la formarea și însușirea construcțiilor gramaticale, fără ca aceștia să conștientizeze efortul.

In cadrul activitatilor de educare a limbajului, majoritatea jocurilor didactice au ca scop imbogatirea vocabularului activ si pasiv al copiilor cu substantive comune care denumesc fiinte, obiecte, fenomene ale naturii, alimente, parti ale corpului, etc ( ,,Spune cum se numeste…?”, ,,Cand se intampla?”, ,,Care este hrana mea?”, etc). Prescolarii sunt familiarizati si cu substantive proprii – numele lor, al membrilor familiei, nume de personalitati istorice, literare, localitati, prin jocuri ca: ,,Unde a ajuns scrisoarea?”, ,,Familia mea”, ,,Raspunde repede si bine”, etc.

Jocurile didactice au un rol important in achizitionarea de cuvinte de catre copii, in special cuvinte care exprima sentimente, norme de comportament, stari afective, insusiri ale obiectelor si lucrurilor din mediul lor apropiat: ,,Ce stim despre..?”, ,,Unde s-a oprit roata”, ,,Aseaza-ma la locul meu”.

Se stie ca, la intrarea in gradinita, exista diferente sesizabile in dezvoltarea limbajului sau vocabularului prescolarilor, fie din cauza influentei mediului familial asupra dezvoltarii copilului, fie datorita unor intarzieri sau probleme in vorbirea copiilor, diferente care se pot mentine pana la integrarea copilului in scoala.

Rolul esential al gradinitei este acela de a construi o baza a cunostintelor prevazuta de programa scolara, pe care sa o posede fiecare copil la finalul perioadei prescolare.

Procesul de cultivare a limbajului are in vedere:

formarea deprinderilor de vorbire corecta ( din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical);

imbogatirea limbajului, dezvoltarea limbajului monologat si dialogat, activizarea gandirii;

insusirea treptata a structurii gramaticale a limbii, trecerea de la limbajul concret la cel situativ;

prevenirea si inlaturarea defectelor de pronuntie;

Toate aceste sarcini pot fi cel mai bine realizate prin intermediul jocurilor didactice, folosite atat pentruconsolidarea si verificarea cunostintelor, cat si pentru imbogatirea vocabularului, formarea vorbirii corecte, coerente, deprinderea unei pronuntii corecte.

Prin jocuri didactice ca ,,Cu ce sunet incepe?’’, ,,Cine face/cum face?”, ,,Fas i tu ca mine”, ,,Ce se aude?” se dezvolta auzul fonematic, avand rol esential in corectarea defectelor de vorbire a caror cauza principala este tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. Jocurile didactice adecvate duc la perceperea clara si corecta a sunetelor, dar si la reproducerea corespunzatoare a acestora.

O alta sarcina importanta a jocului didactic este aceea de imbogatire si activizare a vocabularului copiilor.

La grupa mica se pot organiza jocuri diverse care urmaresc:

recunoasterea si denumirea unor parti ale corpului omenesc: ,,Arata ce iti spun eu”

recunoasterea si denumirea unor jucarii: ,,Ce ne-a adus Mos Craciun/Nicolae?”

recunoasterea si denumirea unor obiecte de imbracaminte, fructe, legume, alimente, animale (,,Cu ce ma imbrac?, ,,Spune ce ai gustat”, ,,Al cui pui este?”, ,,Mancarea papusii” etc)

denumirea unor meserii, unelte (,,Ce este si la ce foloseste?”, ,,Al/a cui unealta este?”)

recunoasterea si denumirea unor mijloace de transport(,,Ce este si pe unde circula?")

La grupele mari jocurile didactice uramaresc imbogatirea vocabularului cu substantive comune, proprii, adjective, adverbe (,,Fluturii vin la flori”, ,,Unde merge postasul?”, ,,Al cui este”, ,,Cum este …?” etc).

Imbogatirea vocabularului cu sinonime, antonime se poate realiza prin jocuri didactice ca: ,,Daca nu e asa, cum e?”,,,Cum este?” , jocuri in care este necesar un bogat material concret, intuitiv.

Exista jocuri didactice prin care se urmareste imbogatirea vocabularului cu numerale cardinale si ordinale, pronume (,,Cine a primit jucaria?”, ,,Al cui este?”)

in functie de particularitatile individuale si de varsta ale copiilor. Astfel, la grupele mici s insusesc numelalele cardinal si ordinale pana la trei, pronumele personal si de politete, urmand ca, treptat, sa se introduca numeralele pana la zece, pronumele

demonstrative, posesive. (,, Cine ti-a dat mingea? – copiii nu au voie sa foloseasca in cadrul jocului numele colegilor, ci indica raspunsul corect prin utilizarea pronumelui demonstrativ, ex ,,acesta/acesta”).

Tot prin intermediul jocurilor didactice vocabularul copiilor poate fi imbogatit cu cuvinte ce denumesc actiuni (verbe): ,,Ce face catelul?”, ,,Ce se intampla?”.

Jocul didactic este o activitate fundamentala la varsta prescolara, cu rol esential atat in imbogatirea si activizarea vocabularului, cat si in insusirea unei exprimari coerente, corecte din punct de vedere gramatical, in stimularea creativitatii si expresivitatii limbajului oral.

Abordarea interdisciplinara prin jocul didactic

Jocul didactic interdisciplinar presupune imbinarea unor sarcini idactice din diferite domennii de cunoastere, in mod unitar, cu scopul invatarii, in conditii de relaxare, fara ca prescolarii sa simta efortul intelectual pe care-l depun.

Prin intermediul jocului didactic interdisciplinar activitatea instructiv- educativa capata un caracter atractiv si dinamic si astfel sunt prevenite oboseala si monotonia.

Continutul acestui tip de joc este variat, iar scopul este acela de insusire, fixare si sistematizare de cunostinte, formare de deprinderi practice.

Jocul didactic interdisciplinar are doua componente: una informativa si una formativa.

Structura jocului didactic interdisciplinar consta in:

continutul jocului

sarcina didactica

regulile jocului

actiunile de joc

Continutul jocului se refera la cunostintele assimilate, in mod diferit, in mare majoritate anterior de copii, jocul avand ca scop consolidarea si verificarea lor..

Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa rezolve copiii pentru atingerea scopilui, trebuie sa fie formulata sub forma unui obiectiv operational si declanseaza operatii intelectuale ca recunoastere, descriere, reconstituire, comparatie.

Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica; precizeaza caile de urmat pentru a rezolva problema intelectuala. Regulile jocului sunt obligatorii, indica actiunile de joc si succesiunea lor si reglementeaza actiunile copiilor in functie de felul particular al jocului.

Regulile trebuie sa fie precise, posibil de respectat si formulate astfel incat sa fie usor de retinut.

Elementele de joc (actiunile sau procedeele de joc) fac ca jocul sa devina o activitate placuta, relaxanta, favorizand participarea active a copiilor si obtinerea performantelor.

Materialul didactic – reusita unui joc depinde in mare masura si de materialele didactice alese, materiale care tebuie sa fie atractive, adecvate continutului, vizibile si usor de manevrat.

Eficienta jocului didactic interdisciplinar:

relatia dintre diverse discipline stimuleaza interesul pentru cunoastere, investigare;

elementele de joc atrag, creeaza o motivatie pentru invatare si determina copilul sa realizeze mai usor sarcina didactica; tot ele sunt cele care preintampina plictiseala, oboseala;

interdisciplinaritatea domeniilor de cunoastere face ca intelegerea continuturilor sa se faca mai usor, favorizand dezvoltarea gandirii logice si a creativitatii;

In exemplul de mai jos am avut in vedere ca interdisciplinaritatea intre activitati ca educarea limbajului, cunoasterea mediului, activitate matematica, educatie muzicala si educatie plastica sa tina cont de etapa de dezvoltare a copilului, cerintele jocului fiind formulate in functie de cunostintele, nivelul de intelegere si particularitatle copiilor, in vederea atingerii scopului propus.

Joc didactic interdisciplinar:

,,CE STIM DESPRE MESERII?’’

Scopul jocului:

dezvoltarea capacitatii de a-si aminti si folosi cunostintele despre meserii, pentru a raspunde corect la sarcinile didactice primite ;

dezvoltarea capacitatii de a face abstractizari si generalizari;

exersarea deprinderii de a verbaliza actiunile caracteristice unor meserii;

verificarea capacitatii de a interpreta corect melodii, respectand tempoul dat;

Obiective operationale:

sa recunoasca meseriile, prin ghicire, pe baza unei scurte descrieri;

sa asocieze imaginea meseriei cu cea a uneltei necesare pentru desfasurarea ei;

sa spuna cuvinte ce exprima actiuni (verbe) pe care omul le indeplineste in meseria respectiva;

sa formuleze propozitii despre meseriile reprezentate in imagini

sa interpretze corect un cantec adecvat temei;

Sarcini didactice:

denumirea meseriilor pe baza ghicitorilor audiate si asezarea pe panou a imaginii simbol a meseriei; asocierea meseriei cu imagini ce przinta uneltele specifice acesteia;

gasirea a cat mai multe cuvinte ce arata actiunile specific unei meserii si numirea produselor rezultate din aceste meserii;

interpretarea unor cantece despre meserii;

Reguli de joc:

Copiii asculta cu atentie ghicitoarea, apoi la semnalul educatoarei, copilul indicat denumeste meseria respectiva si aseaza pe panou imaginea simbol. Un alt copil va alege imaginile ce reprezinta uneltele necesare si le aseaza in dreptul imaginii cu meseria potrivita. Enumera cat mai multe actiuni (verbe) ce se pot executa in meseria respectiva.

Elemente de joc:

ghicitori;

aplauze

miscare;

Material didactic:

imagini cu diverse meserii;

jetoane cu unelte specifice diferitelor meserii;

panou pentru afisarea imaginilor.

Desfasurarea jocului

Jocul se poate desfasura in activitatile commune sau in cadrul activitatilor alese, in grupuri mici.

In prima secventa a jocului, educatoarea valorifica cunostintele copiilor referitoare la diferite meserii. Pe baza elementelor din ghicitoare, copiii deduc numele meseriei, apoi aseaza pe panou imaginea simbol. In dreptul acelei imagini, vor aseza jetoane pe care sunt illustrate unelte corespunzatoare. Ca variant se poate cere copiilor sa numeasca un produs rezultat (de exemplu: meserie- ,, brutar”, produs rezultat ,,paine’’, ,,croitor-rochie” , etc.). Se adreseaza intrebarea ,,Ce s-ar intampla daca nu ar exista aceasta meserie?”

In cea de-a doua secventa a jocului, se va realiza un exercitiu de limbaj, copiii fiind solicitati sa spuna cat mai multe cuvinte ce denumesc actiunile specifice diferitelor meserii, raspunzand la intrebarea ,,Ce poate face?” ( de exemplu ,,Ce face brutarul? …taie, rade, amesteca, fierbe, impleteste etc).

Varianta: Copiii alcatuiesc propozitii referitoare la meseriile indicate, pe baza imaginilor afisate pe panou. Vor mima actiuni specific unor activitati.

In ultima secventa a jocului copiii interpreteaza cantece invatate despre meseriile amintite ( ,Mirosul meseriilor”, ,,Noi suntem brutari”

Imagini cu meserii

Jetoane

Ghicitori despre meserii

CAPITOLUL IV

CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ

4.1 Cercetarea pedagogica – concept

Cercetarea:

”Demersul rațional, organizat în vederea susținerii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice’’.

Obiectul cercetării îl constituie fenomenul educativ in ansamblul sau, astfel cercetarea pedagogica are ,,caracter prospectiv”( are in vedere dezvoltarea personalitatii copilului in functie de exigentele societatii si proiecteaza felul de personalitate necesar in viata).

Cercetarea pedagogica este ,,o investigatie delimitata, precisa ca tema, la o intrebare restransa – ivita – in procesul perfectionarii muncii de invatare, de educatie si care presupune sa se afle un raspuns cert, temeinic, argumentat stiintific la intrebare”.

Cercetarea pedagogică presupune observarea si investigarea fenomenului educational cu scopul inovarii, descoperirii unor modalitati de perfecționare a acțiunii educaționale, astfel încât să-i crească eficiența specifică în raport cu principiile și cu standardele stabilite.

Avand un caracter multidisciplinar, cercetarea psihopedagogica presupane ca educatorul cercetator sa posede cunostinte de pedagogie, psihologie, logica, etica, statistica, etc, nefiind vorba de o specializare in toate aceste domenii, ci de cunoasterea anumitor ,,concepte cheie” utile in proiectarea, organizarea si desfasurarea cercetarii.

Cercetarea psihopedagogica se poate centra pe diferite componente ale educatiei (intelectuale, fizice, estetice, morale, profesionale), pe personalitatea copilului sau a profesorului, pe conditiile invatarii, randamentul scolar, strategiile de predare-invatare, solutiile gasite urmand a fi applicate in cadrul practicii educationale, cu scopul eficientizarii acesteia.

4.2 Tipuri de cercetare psihopedagogica

Dupa nivelul sarcinilor pe care si le propun se disting trei tipuri de cercetare: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă / concretă și cercetarea de dezvoltare.

a) Cercetarea fundamentala deschide noi orizonturi asupra fenomenului educational, fara a avea un scop practic imediat; exploreaza domenii cunoscute mai putin si explica faptele astfel incat sa se ajunga la axiome si legi care pot fi verificate.( ex: cercetari referitoare la teoriile si mecanismele invatarii, la invatarea interdisciplinara, la influenta factorilor de mediu/ereditate in dezvoltarea psihica, etc).

b) Cercetarea concretă/aplicativă urmareste atingerea unui scop imediat, pentru a raspunde necesitatilor practice ale copiilor, profesorilor, scolii ( ex: cercetari centrate pe strategii de evaluare (traditionale si alternative), pe perfectionarea metodelor, procedeelor, mijloacelor de invatamant)

c) Cercetarea de dezvoltare sau operațională urmareste punerea in aplicarea a rezultatelor oricarui tip de cercetare (fundamentala sau aplicativa) si adaptarea descoperirilor la conditiile concrete din scoli. „De fapt, cercetarea de dezvoltare în pedagogie este o formă importantă a cercetărilor aplicative, cu serios substrat științific”.

Cele mai utilizate forme de cercetare de catre cadrele didactice din invatamantul preuniversitare sunt cercetarea concretă / aplicativă și cea de dezvoltare.

Dupa functia indeplinita se disting doua tipuri de cercetare: cercetare constatativa si ameliorativa.

a) Cercetarile constatative au in vedere cunoasterea si descrierea clara a unei situatii de invatare, a factorilor implicati, a procesului de instruire-invatare.

b) Cercetarile ameliorative au ca scop verificarea unor inovatii in sporirea randamentului scolar, imbunatatirea relatiei dintre profesor-elev, dezvoltarea potentialului creativ al copilului, etc.

De cele mai multe ori cercetarile constatative devin ameliorative, pentru ca profesorul nu ramane la stadiul de constatare a unui fapt, ci urmareste imbunatatirea intregului proces de instruire.

În literatura de specialitate este descrisă și cercetarea operațională ea reprezentând „aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor științifice la studiul problemelor de conducere. Obiectivul ei este de a furniza o ilustrare cantitativă a elementelor esențiale care constituie o operație anumită și a factorilor care influențează asupra rezultatelor și de a da astfel o bază solidă deciziilor ce trebuie luate”.

In functie de metodologia adoptata identificam: cercetarea observaționala (neexperimentala) și cercetarea experimentala.

a) Cercetarea observationala (neexperimentala) – in cadrul ei profesorul isi propune sa cerceteze diferite aspect ale activitatii de predare-invatare-evaluare desfasurate, cu scopul de a obtine informatii de natura psihopedagogica. Gradul de obiectivitate al concluziilor obtinute in urma acesui tip de cercetare este mai redus, deoarece poarta amprenta personalitatii si conceptiei educatoarului; totusi, prin implicarea sa nemijlocita, apare posibilitatea cunoasterii detaliate a notiunilor cercetare pentru a evita distorsionarea rezultatelor.

b) Cercetarea experimentala urmareste identificarea relatiilor cauzale si legilor dupa care se desfasoara procesul educational. Se caracterizeaza prin obiectivitatea rezultatelor obtinute, acestea fiind inregistrate si prelucrate cu scopul de a demonstra eficienta lor educativa.

4.3 Metode de cercetare psihopedagogica

În sensul cel mai larg, metodologia cercetării „este baza logică și sinteza procedeelor științifice fundamentale de colectare, organizare și prelucrare a datelor empirice și de construire a unor metode teoretice explicative”.

In conceptia profesorului dr. Lazar Vlasecanu metodele de culegere a datelor se clasifică în metode intensive și extensive.

Metodele intensive se folosesc atunci când numărul subiecților investigați este relativ mic, iar cercetătorul are posibilitatea de a controla variația specifică a variabilelor propuse. Ele cuprind: observația, experimentul, analiza de conținut a produselor activității elevilor și convorbirea/ interviul.

Metodele extensive de strângere a datelor includ metoda chestionarului și studiul panel, utilizate în situațiile în care numărul persoanelor investigate este mai mare, iar posibilitatea controlului variației variabilelor propuse scade”.

Dupa Cornel Havârneanu, in functie de gradul de control exercitat asupra situației de cercetare /fenomenului studiat, realizează următoarea clasificare:

,,metodele istorice: cercetarea istorică și studiul de caz;

metodele descriptive: observația sistematică, metoda corelațională, metoda utilizată în studiile genetice și metoda utilizată în situațiile ex post facto;

metoda experimentală;”

Ana Gugiuman și colaboratorii (1993) clasifică sistemul metodelor de cercetare pedagogică astfel:

,,metode de cercetare prin studiul documentelor: metoda istorică, metoda monografică, metoda comparativă, metoda analizei documentelor școlare și produselor activității;

metode de cercetare concretă a colectivităților școlare: observația, metoda anchetei, studiul de caz, metode sociometrice, experimentul, metoda aprecierii obiective;

metode de prelucrare și interpretare a informațiilor.”

Principalele metote folosite in cercetarea psihopdagogica sunt:

Metoda observației – are in vedere urmarirea si inregistrarea exacta, sistematica a manifestarilor comportamentale ale copilului sau grupului urmarit, asa cum se desfasoara in mod normal, natural.

Observatia este una dintre cele mai utilizate metode de cunoastere a manifestarilor comportamentale ale prescolarilor, informatiile furnizate fiind bogate si diverse.

Eficienta aplicarii acestei metode in cercetare este legata de respectarea anumitor etape in desfasurarea ei:

pregatirea educatorului pentru realizarea observatiei (documentarea riguroasa, alegerea instrumentelor de observatie, tehnicilor, etc)

observarea propriu-zisă;

analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute

In prescolaritate observatia poate fi folosita atat in timpul activitatilorfrontale, obligatorii, cat si in cadrul celor individuale, in activitatile de educatie nonformala. Informatiile obtinute sunt extrem de valoroase si vizeaza gradul de rezistenta al copilului la efort, capacitatea de concentrare a atentiei, stabilitatea acesteia, motivatia de invatare, atitudinea copilului fata de colegi, fata de activitatile de invatare.

Unul dintre avantajele utilizarii observatiei ca metoda de cercetare este acela ca permite surprinderea manifestarilor comportamentale ale copiilor in conditii firesti de activitate, fiind utilizata eficient in studiul copilului de-a lungul evolutiei lui.

Experimentul este considerat una dintre metodele cele mai importante de cercetare atorita faptului ca ofera date clare si obiective. Spre deosebire de observatie, in cazul careia cercetatorul asteapta aparitia si desfasurarea fenomenului studiat, in cazul experimentului cercatatorul provoaca intentionat manifestarea fenomenului, in diferite conditii.

Experimentul psihopedagogic, folosit in cadrul procesului instructiv-educativ, poate fi de doua feluri: constatativ (care presupune constatarea si masurarea unui fenomen existent la un moment dat) si formativ ( presupune introducerea unor factori de progres in cadrul grupului de prescolari).

Experimentul psihopedagogic este deseori folosit de cadrele didactice deoarece date calitative si cantitative precise, concludente si usor de interpretat cu ajutorul metodelor si tehnicilor statistico-matematice.

Metoda analizei produselor activitatii prescolarilor ofera date despre procesele psihice si trasaturile de personalitate ale prescolarilor prin prisma obiectivarii lor in ,,produsele” activitatii: desene, creatii practice, fise de lucru, etc.

Activitatea din gradinita se materializeaza in ,,produse” realizate de copii, sub diferite forme si continuturi in functie de nivelul de varsta al copiilor. Aceste produse ale activitatii copiilor sunt influentate pe e o parte de cerintele speciale ale obiectelor e invatamant, pe de alta parte de caracteristicile individuale ale acestora, putand fi cercetate atat in forma finita, cat si in prcsul de elaborare si definitivare.

Convorbirea, ca metoda de cercetare, ofera informatii necesare pentru intelegerea opiniilor, preferintelor, motivatiei interne a copilului.

Dintre formele convorbirii, cele mai intalnite sunt convorbirea structurata, standardizata ( se bazeaza pe intrebari formulate anterior, adresate subiectilor in aceeasi ordine) si convorbirea libera, spontana (se desfasoara in functie de conditiile particulare ale situatiei date, tinand cont de trasaturile psihoindividuale ale subiectilor).

Indiferent de modul in care se desfasoara – liber sau dirijat – convorbirea releva numeroase aspecte, greu de sesizat prin observatie sau experiment, intr-un timp relativ scurt.

In cazul cercetarii de fata am utilizat urmatoarele metode: observatia, experimentul , analiza produselor activitatii.

4.2 Scopul si obiectivele cercetarii

Scopul cercetării efectuate este de a argumenta eficacitatea utilizării sistematice a jocului didactic în activitățile de educare a limbajului, dar și acela de a identifica strategiile didactice cele mai avantajoase de fructificare a valentelor instructiv-formative ale jocului didactic in cadrul activitatilor de educare a limbajului.

Obiectivele cercetării decurg din scopul propus și se refera la:

O1.Obtinerea si interpretarea rezultatelor prescolarilor din cele doua grupe (de control si experimentala) si compararea acestora pentru a evidentia diferentele dintre cele doua grupe de copii;

O2.Folosirea cu prioritate a jocului didactic la grupul experimental, pentru a evidentia valentele formativ-educative ale acestuia in procesul de comunicare;

O3.Sublinierea rolului jocului didactic in stimularea si dezvoltarea limbajului la copiii de varsta prescolara.

4.4 Ipoteza cercetarii

Definirea ipotezei unei cercetari a fost facuta diferit in practica pedagogica. Astfel, Lazar Vlasceanu a definit ipoteza ca ,, un enunt predictiv conditional, cu privire la relatia dintre atributele, variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate”, iar Ion Marginean definea simplu ipoteza ,,un enunt referitor la relatia dintre doua sau mai multe fenomene”.

Se disting doua tipuri de ipoteze, in functie de termenii continuti: ipoteze empirice (sunt observabile, masurabile) si ipoteze teoretice (ce contin attribute ce nu pot fi masurabile in realitate: -de exemplu structura sociala, comportamentul organizational etc).

Cercetarea de fata isi propune verificarea urmatoarei ipoteze de lucru:

Prin folosirea sistematica a jocului didactic in activitatile de educare a limbajului are loc consolidarea, sistematizarea si aprofundarea cunstintelor copiilor sub aspectul dezvoltarii vorbirii, sporind capacitatile de comunicare ale acestora.

4.5 Metodica cercetarii

4.5.1 Esantionul experimental si de control

Pentru experimental psihopedagogic pe care l-am desfasurat am ales doua grupe de prescolari, fiecare formate din cate 15 subiecti de aceeasi varsta.

Pentru a evidentia cat mai bine rezultatele cercetarii desfasurate am integrat in cadrul experimentului copii cu caracteristici asemanatoare in ceea ce priveste genul, mediul familial si varsta.

Repartitia prescolarilor dupa aceste caracteristici am reliefat-o in tabelele de mai jos:

Tabel 1.Repartitia copiilor dupa apartenenta la gen:

Tabel 2 .Repartitia copiilor in functie de mediul familial:

Prescolarii din cele doua loturi selectate au varsta cuprinsa intre 5-6 ani.

4.5.2 Etapele cercetarii:

Cercetarea de fata s-a desfasurat pe parcursul anului scolar 2015-2016, in cadrul Gradinitei ,,Ciupercuta” din Bucuresti, sectorul 4 si a inclus trei etape distincte:

Etapa constatativa:

In aceasta etapa sunt colectate datele initiale, pe baza observatiilor, probelor de control, determinandu-se nivelul de cunstinte si deprinderi al grupelor experimentala si de control la momentul initierii experimentului.

Etapa experimentala:

In cadrul acestei etape fundamentale are loc introducerea variabilei independente la grupa exprimentala de lucru.

Etapa finala:

Este o etapa de control, in care se aplica tuturor prescolarilor probe de evaluare finala si sunt evaluate rezultatele. Datele finale vor fi raportate la datele de start pentru a se putea constata daca rezultatele obsinute la grupa experimentala sunt similare, inferioare sau superioare celor de la grupa de control.

ETAPA CONSTATATIVA:

Aceasta etapa s-a desfasurat in perioada 14-25 septembrie 2015 (perioada de evaluare initiala); in aceasta perioada au fost applicate teste de evaluare initiala celor doua grupe (experimentala si de control), cu scopul de a determina nivelul de cunostinte al copiilor la momentul initierii cercetarii. Testele aplicate prescolarilor au fost sub forma de probe orale si scrise, structurate pe itemi.

Au fost aplicate trei probe de evaluare initiala:

PROBA NUMARUL I: ,,Traistuta cu povesti” – joc didactic

In cadrul acestei probe am urmarit determinarea modului in care copiii audiaza cu atentie un text, retin ideile acestuia si demonstreaza ca l-au inteles.

Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanta, asa cum am ilustrat in tabelul nr. 4.

Itemi de evaluare:

I.1 Aseaza imaginile din poveste in ordinea cronologica a intamplarilor;

I.2 Identifica personajele si intamplarile intercalate gresit in poveste;

I.3 Recunoaste si coloreaza personajele pozitive, taie cu o line personajele negative, din povestile cunoscute.

Descriptori de performanta

Comportament insusit (C.I.)

Aseaza toate cinci imaginile din povestea invatata in ordinea cronologica a intamplarilor

Identifica toate personajele si intamplarile intercalate gresit in poveste;

Recunoaste si coloreaza personajele pozitive (trei), taie cu o line personajele negative (doua), din povestile cunoscute

Comportament in dezvoltare (C.D.)

Aseaza trei-patru imagini din povestea invatata in ordinea cronologica a intamplarilor

Identifica personajele si intamplarile intercalate gresit in poveste (trei);

Recunoaste si coloreaza personajele pozitive (doua), taie cu o line personajele negative (unu), din povestile cunoscute;

Comportament ce necesita sprijin (C.S.)

Aseaza cateva(1-2) imagini din povestea invatata in ordinea cronologica a intamplarilor, cu ajutorul educatoarei;

Identifica personajele si intamplarile intercalate gresit in poveste (1-2), doar cu sprijinul educatoarei;

Recunoaste si coloreaza personajele pozitive (1-2), taie cu o line personajele negative (unu), din povestile cunoscute, doar cu ajutorul educatoarei;

Descriptori de performanta – proba nr 1

PROBA NUMARUL II ,,Propozitii, cuvinte, silabe” – joc didactic

In cadrul acestei probe s-a urmarit evidentierea capacitatii de exprimare corecta a prescolarilor, din punct de vedere fonetic, lexical si sintactic.

Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanta, asa cum am ilustrat in tabelul nr. 5.

Itemi de evaluare:

I.1 Recunoaste obiectele/fiintele reprezentate in imagini;

I.2 Desparte corect in silabe cuvintele reprezentate in imagini;

I.3 Formuleaza propozitii simple/dezvoltate pe baza imaginilor prezentate, utilizand intuitiv acordul intre partile principale si secundare de propozitie.

Descriptori de performanta:

Comportament insusit (C.I.)

Recunoaste toate obiectele/fiintele reprezentate in imagini;

Desparte corect in silabe toate cuvintele reprezentate in imagini;

Formuleaza propozitii simple/dezvoltate care redau continutul imaginilor, utilizand intuitiv acordul intre partile principale si secundare de propozitie.

Comportament in dezvoltare (C.D.)

Recunoaste obiectele/fiintele(4-5) reprezentate in imagini;

Desparte corect in silabe trei dintre cuvintele reprezentate in imagini;

– Formuleaza, cu mici ezitari, propozitii simple/dezvoltate care redau continutul imaginilor, utilizand intuitiv acordul intre partile principale si secundare de propozitie (cel putin trei propozitii).

Comportament ce necesita sprijin (C.S.)

Recunoaste cateva obiecte/finite reprezentate in imagini, cu sprijinul educatoarei;

Desparte in silabe, cu sprijinul educatoarei, doar unul sau doua dintre cuvintele reprezentate in imagini;

Formuleaza propozitii simple/dezvoltate care redau continutul imaginilor, face dezacorduri frecvent intre partile principale si secundare de propozitie;

Descriptori de performanta – proba nr 2

PROBA NUMARUL III ,,Cutiuta cu surprize” – joc didactic

In cadrul acestei probe s-a urmarit creativitatea si expresivitatea limbajului oral la prescolari.

Corectarea testului s-a facut pe baza descriptorilor de performanta, asa cum am ilustrat in tabelul nr. 6.

Itemi de evaluare:

I.1 Exprima prin miscari si sunete caracteristice conduita unor personaje, potrivit continutului povestii;

I.2 Reda replicile corespunzatoare personajului ales, prin vorbire dialogata, folosind gestul, mimica, intonația corespunzatoare;

I.3 Interpreteaza cantece cu diferite caractere, ținînd cont de ținută, dicție, articulație.

Descriptori de performanta:

Comportament insusit (C.I.)

-Exprima prin miscari si sunete caracteristice conduita unor personaje, potrivit continutului povestii;

-Reda replicile corespunzatoare personajului ales, prin vorbire dialogata, folosind gestul, mimica, intonația corespunzatoare;

-Interpreteaza cantece cu diferite caractere, ținînd cont de ținută, dicție, articulație.

Comportament in dezvoltare (C.D.)

-Exprima prin miscari si sunete caracteristice conduita unor personaje, potrivit continutului povestii, avand ezitari;

-Reda replicile corespunzatoare personajului ales, prin vorbire dialogata, cu dificultati de punere in scena;

-Interpreteaza cantece cu diferite caractere, prezentand lacune asupra intonatiei, dictiei, ritmului;

Comportament ce necesita sprijin (C.S.)

-Exprima, cu sprijinul educatoarei, replici specifice unor personaje, avand exprimare greoaie, rigida;

-Reda anumite replici ale personajelor, fara a folosi dialogul;

-Interpreteaza greoi, cu ajutorul educatoarei, cantece cu diferite caractere, fara a tine cont de ritm, dictie, articulatie.

Descriptori de performanta – proba nr 3

ETAPA EXPERIMENTALA:

Anexa 1

Evaluare initiala

Proba nr 1 – ,,Traistuta cu povesti”

1.Recunoaste si coloreaza personajele pozitive din povestile invatate.

2. Taie cu o line personajele negative.

Anexa 2

Evaluare initiala

Proba nr 2 – ,,Propozitii, cuvinte, silabe”

Numeste obiectele/fiintele reprezentate in imaginile de mai jos.

Desparte in silabe cuvintele reprezentate in imagini.

Bibliografie:

Metodica activ. de educare a limbajului in invatamantul prescolar, Stefania Antonovici, Florica Mitu, Ed Pro Humanitate, Buc 1999