Folosirea Intrecerii, Stafetelor Si A Jocului Motric Ca Mijloc Si Metoda Pentru Cresterea Eficientei Lectiei DE Educatie Fizica LA Nivelul Ciclului Prescolar

,, FOLOSIREA ÎNTRECERII, ȘTAFETELOR ȘI A JOCULUI MOTRIC CA MIJLOC ȘI METODĂ PENTRU CREȘTEREA EFICIENȚEI LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ LA NIVELUL CICLULUI PREȘCOLAR”

CUPRINS

CAPITOLUL I- INTRODUCERE

IMPORTANȚA ȘI ACTUALIZAREA TEMEI ÎN EDUCAȚIA FIZICĂ

EDUCAȚIA FIZICĂ-LATURĂ IMPORTANTĂ A EDUCAȚIEI COPILULUI

SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI SARCINILE EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚĂ

1.4 MOTIVAREA TEMEI ALESE

CAPITOLUL II-FUNDAMENTAREA TEORETICĂ, METODICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1 PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE, FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE COPIILOR DE 3- 6/7 ANI

2.2 DEZVOLTAREA CALITĂȚILOR MOTRICE DE BAZĂ ȘI A DEPRINDERILOR MOTRICE

2.3MENȚINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE ȘI INFLUENȚAREA EVOLUȚIEI CORECTE ȘI ARMONIOASE A ORGANISMULUI

CAPITOLUL III-JOCUL MOTRIC, ÎNTRECERILE ȘI ȘTAFETELE- ATIVITĂȚI FORMATIVE

3.1. NATURA ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI A JOCURILOR MOTRICE

3.2.TAXONOMIA ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI A JOCURILOR MOTRICE

3.3.FUNCȚIILE JOCURILOR MOTRICE

3.4.LOCUL JOCURILOR MOTRICE, A ÎNTRECERILOR ȘI A ȘTAFETELOR ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

CAPITOLUL IV- FOLOSIREA ÎNTRECERII, A ȘTAFETELOR ȘI A JOCULUI MOTRIC CA MIJLOACE ȘI METODE PENTRU CREȘTEREA EFICIENȚEI LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ, LA NIVELUL CICLULUI PREPRIMAR

4.1. DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ

4.1.1. JOCURI MOTRICE PENTRU MERS ȘI ALERGARE

4.1.2. JOCURI MOTRICE PENTRU SĂRITURI

4.1.3. JOCURI MOTRICE PENTRU ARUNCĂRI ȘI PRINDERI

4.1.4. ȘTAFETE ȘI ÎNTRECERI CU DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZĂ

4.2. DEPRINDERI MOTRICE UTILITAR- APLICATIVE

4.2.1. JOCURI MOTRICE PENTRU MERS ÎN ECHILIBRU ȘI TÂRÂRE

4.2.2. JOCURI MOTRICE CU TRACȚIUNE, ÎMPINGERE ȘI TRANSPORT DE GREUTĂȚI

4.2.3. ȘTAFETE ȘI ÎNTRECERI CU DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ ȘI UTILITAR APLICATIVE

CAPITOLUL V- ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.1 ETAPELE DE LUCRU

5.2 INDICATORII STATISTICI

5.3 PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

5.4 ILUSTRARE GRAFICĂ

CAPITOLUL VI- CONCLUZII ȘI PROPUNERI ENUNȚATE ÎN URMA DESFĂȘURĂRII CERECETĂRII

6.1 CONCLUZII

6.2 PROPUNERI

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

MOTTO:

„Cine spune joc, spune totodată efort și libertate și o educație prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic cât și de bucurie morală”

Jean Chateau

CAPITOLUL I- INTRODUCERE

IMPORTANȚA ȘI ACTUALIZAREA TEMEI IN EDUCAȚIA FIZICĂ

Educația fizică, parte integrantă a educației copilului contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea fizică și intelectuală a oamenilor, iar alături de celelalte laturi ale educației (estetică, morală și intelectuală) putem spune că ea contribuie la dezvoltara generală a individului.

Educația fizică se realizează respectând diferite cerințe, principii, norme în scopul realizării unor obiective instructiv-educative bine armonizate.

În concordanță cu noile prevederi, programa de educație fizică din grădiniță reflectă ideile fundamentale și măsurile organizatorice care stau la baza reformării învățământului obligatoriu din România.

Educația fizică se realizează într-un proces unitar, complex în care se îmbină în mod armonios toate aspectele fenomenului educativ.

Obiectivele cadru prevăzute în programa activităților instructiv-educative din grădiniță, derivă din finalitățile specifice învățământului preșcolar și din obiectivele ciclului curricular- ciclul achizițiilor fundamentale.

De-a lungul celor 3-4 ani de grădiniță, prin activitățile de educație fizică, educatoarea trebuie să-i formeze copilului deprinderi motrice de bază aplicativ-utilitare, împletite cu dezvoltarea calităților motrice de bază.

Realizarea acestor obiective necesită un demers complex care vizează atât activitatea de educație fizică la grupă cât și măsuri și intervenții în afara acesteia.

EDUCAȚIA FIZICĂ-LATURĂ IMPORTANTĂ A EDUCAȚIEI COPILULUI

Educația fizică a copilului constituie stimulentul de bază al dezvoltării copilului. Ea contribuie la pregătirea unor tineri apți pentru muncă, sănătoși, puternici și viguroși.

Educația fizică la vârsta preșcolară constituie un factor însemnat de dezvoltare a copiilor și o dominantă în preocupările lor, dacă este realizată conștient, sistematic, fiziologic și sub aspect emoțional.

Educația fizică trebuie să le ofere preșcolarilor tot ceea ce poate să le asigure o dezvoltare sănătoasă, o dezvoltare a aptitudinilor fizice, să-i formeze în sensul unei atitudini conștiente, să le formeze deprinderi constante, să contribuie la dezvoltarea personalității și să-i formeze din punct de vedere moral.

Este absolut necesar ca educatoarea să desfășoare constant activitățile de educație fizică și să fie conștientă de faptul că educația fizică poate să determine acele modificări în starea fizică a copilului pe care nu le poate atinge nici în cadrul altor activități comune.

Activitățile de educație fizică favorizează dezvoltarea sistemului nervos central, contribuie la dezvoltarea funcțională a scoarței cerebrale.

Exercițiile fizice, gimnastica, mai ales în faza de automatizare a mișcărilor, constituie în același timp un mijloc important de reconfortare a activității nervoase superioare, o posibilitate de odihnă activă în urma unui efort intelectual susținut, favorizează dezvoltarea intelectuală a copiilor.

Fiecare exercițiu și fiecare întrecere, ștafetă sau joc motric în care copiii, la comanda educatoarei, execută o anumită mișcare, cum ar fi schimbarea ritmului alergării, oprirea bruscă, schimbarea direcției, schimbarea locului etc. reclamă din partea copiilor un anumit efort, stimulând elaborarea inhibiției condiționate care are o mare importanță pentru realizarea unui echilibru între procesele nervoase fundamentale, excitația și inhibiția. De asemenea, educația fizică contribuie într-o mare măsură la formarea comportării disciplinate a preșcolarilor, îi pregătește pentru activitatea de mai târziu- activitatea școlară.

Dezvoltarea normală și sănătatea omului nu pot fi concepute fără mișcare, iar de sănătate este nemijlocit legată capacitatea de muncă, punerea în valoare a calităților fizice, intelectuale și morale ale omului. Educația fizică, mișcarea în aer liber au devenit factori compensatori de o deosebită importanță pentru menținerea sănătății copiilor, pentru prevenirea și combaterea efectelor nocive ale sedentarismului (statul în fața televizorului și calculatorului în locul activităților în aer liber).

Desfășurată sistematic, educația fizică contribuie la reducerea oboselii, mărirea randamentului în activitate, limitarea îmbolnăvirilor și influențează prelungirea vârstei active a omului.

Educația fizică a copiilor contribuie la educația prin și pentru colectiv. Prin exercițiile fizice, prin dansurile populare, li se formează simțul ritmului, li se educă dragostea pentru frumos.

Activitatea de educație fizică contribuie la deprinderea cu o ținută corectă și frumoasă, la educarea expresivității mișcărilor. Deci educația fizică are un rol hotărâtor la dezvoltarea globală a copiilor.

SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI SARCINILE EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚĂ

Orientarea sistemului de educație și legitățile fundamentale ale funcționării lui sunt exprimate în mod concret în scopul, enunțurile cele mai generale, care constituie punctul de plecare pentru realizarea activității de educație fizică în grădiniță.

Obiectivul educației, acele pe care-l propun oamenii și societatea în general în sfera educației, conține de fapt prognoza rezultatelor ce urmează a fi obținute ca urmare a unor acțiuni pedagogige exercitate asupra omului, concretizate într-un anumit nivel de dezvoltare, indispensabil, al dezvoltătii sale fizice, spirituale, în dobândirea de cunoștințe, priceperi și deprinderi importante pentru viață.

Scopul reflectă, într-un fel sau altul, anumite necesități sociale dictate de condițiile obiective ale societății în care trăim.

Scopul educației fizice este de a face posibilă dezvoltarea globală a copilului îmbinând armonios bogăția spirituală, puritatea morală și perfecțiunea fizică. De aceea în cadrul activității de educație fizică scopul principal este de a forma copii perfecți din punct de vedere fizic, psihic, sănătoși, viguroși, supli.

La nivelul învățământului preșcolar, educația fizică se realizează în același scop: formarea unor copii armonios dezvoltați, sănătoși, puternici, agili.

„ Pentru a înțelege locul și rolul educației fizice în cadrul dezvoltării globale a copiilor de vârstă preșcolară, trebuie să ținem seama că aceasta se realizează într-un proces unitar, complex în care se îmbină în mod armonios toate aspectele fenomenului educativ”/1. Se știe foarte bine că dezvoltarea intelectuală a copilului se află într-o strânsă legătură cu dezvoltarea fizică corespunzătoare. Sănătatea și dezvoltarea fiziologică sporesc buna dispoziție, atenția, favorizează capacitatea de asimilare a cunoștințelor.

Conform scopului se stabilesc și sarcinile educației fizice, în grădiniță:

asigurarea dezvoltării fizice armonioase a preșcolarilor;

călirea organismului precum și formarea unei ținute corecte;

dezvoltarea aptitudinilor fizice și formarea deprinderilor motrice de bază, accesibile copiilor de vârstă preșcolară: mersul, alergarea, săritura, aruncările, echilibrul, cățărarea, târârea;

dezvoltarea unor calități fizice și psihice: îndemânarea, rezistența, viteza în mișcare, forța;

formarea de deprinderi și obișnuințe de igienă personală și colectivă.

Educația fizică are obiective proprii determinate de rolul și funcțiile specifice ce-i revin în pregătirea și formarea preșcolarilor dar și obiective asociate ce rezultă din colaborarea ei la realizarea obiectivelor comune tuturor activităților din grădiniță.

Educația fizică trebuie să acorde prioritate obiectivelor care concură la formarea și dezvoltarea calităților, priceperilor și deprinderilor.

Având în vedere aceste aspecte, nouă educatoarelor, ne revine misiunea de a asigura realizarea acestor obiective, conform precizărilor MECTS și programelor sale.

Obiectivele cadru ale educației fizice – domeniul psihomotric – sunt:

formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative;

stimularea calităților intelectuale, de voință și afective în vederea aplicării independente a deprinderilor însușite;

cunoașterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menținerea stării de sănătate.

Obiectivele de referință ale educației fizice sunt:

să fie capabil să execute mișcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri, cățărări;

să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;

să cunoască și să aplice regulile de igienă a efortului fizic;

să-și formeze o ținută corporală corectă;

să perceapă componentele spațio-temporale (ritm,durată, distanță, localizare);

să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente și/sau comportamente pentru a răspunde la diferiți stimuli (situații), la diferite ritmuri;

să manifeste în timpul activității atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiție, fair – play.

Pentru realizarea acestor obiective, activitatea de educație poate îmbrăca diferite aspecte în funcție de obiectivul urmărit și de mijloacele folosite.

Pentru a se putea desfășura activitatea de educație fizică în grădiniță educatoarea trebuie să cunoască și să respecte particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, posibilitățile fizice, să aleagă o tematică corespunzătoare, metode și mijloace eficiente de lucru cu preșcolarii.

Educatoarea poate să-și realizeze obiectivele educației fizice ținând cont și de unele probleme cu care se confruntă mai nou societatea și anume copii cu obezitate, cu malformații, cu ADHD și astfel să elaboreze planificări centrate pe aceste probleme.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă deoarece jocul este o metodă de mare eficiență, un mijloc important de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului, pornind chiar de la bucuria micului preșcolar de a desfășura activitățile de educație fizică.

Un alt punct de plecare au fost problemele cu care se confruntă societatea cpendente a deprinderilor însușite;

cunoașterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menținerea stării de sănătate.

Obiectivele de referință ale educației fizice sunt:

să fie capabil să execute mișcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri, cățărări;

să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;

să cunoască și să aplice regulile de igienă a efortului fizic;

să-și formeze o ținută corporală corectă;

să perceapă componentele spațio-temporale (ritm,durată, distanță, localizare);

să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente și/sau comportamente pentru a răspunde la diferiți stimuli (situații), la diferite ritmuri;

să manifeste în timpul activității atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiție, fair – play.

Pentru realizarea acestor obiective, activitatea de educație poate îmbrăca diferite aspecte în funcție de obiectivul urmărit și de mijloacele folosite.

Pentru a se putea desfășura activitatea de educație fizică în grădiniță educatoarea trebuie să cunoască și să respecte particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, posibilitățile fizice, să aleagă o tematică corespunzătoare, metode și mijloace eficiente de lucru cu preșcolarii.

Educatoarea poate să-și realizeze obiectivele educației fizice ținând cont și de unele probleme cu care se confruntă mai nou societatea și anume copii cu obezitate, cu malformații, cu ADHD și astfel să elaboreze planificări centrate pe aceste probleme.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă deoarece jocul este o metodă de mare eficiență, un mijloc important de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului, pornind chiar de la bucuria micului preșcolar de a desfășura activitățile de educație fizică.

Un alt punct de plecare au fost problemele cu care se confruntă societatea contemporană: obezitatea copiilor încă de la vârste fragede datorată sedentarismului (statul în fața PC-ului, TV-ului), lipsei de activitate și acțiune, lipsei de mișcare, care conduce la probleme grave: infarct, diabet, probleme ale ficatului etc.

De asemenea mi-am dorit să demonstrez părinților cât de important este sportul, mișcarea pentru cei micuți și cât de multe beneficii pot avea în urma acestei activități.

În lucrarea de fața mi-am propus să evidențiez cât de important este jocul în activitatea didactică, cât de importante sunt ștafetele, întrecerile, jocul de mișcare, dat fiind interesul copiilor pentru practicarea lor în cadrul activităților de educație fizică.

Jocul este mijlocul prin care copilul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul își creează relații, manifestă inițiativă, independență, responsabilitate, învață să fie disciplinat, să respecte reguli, să-și asume sarcini în cadrul grupului. I se formează spiritul competitiv. Acestea reprezintă doar câteva din caracteristicile jocului.

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ, METODICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1. PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE, FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE COPIILOR DE 3-6/7 ANI

Vârsta preșcolară, vârsta de aur a copilăriei, este vârsta marilor achiziții psiho-comportamentale, fundamentale care vor influența nivelul de adaptare și integrare în următoarele stadii de dezvoltare.

Ca să poți vorbi de preșcolaritate trebuie să reții următoarele trăsături:

vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii;

este perioada conturării primelor elemente ale conștiinței de sine și a socializării;

este perioada apariției comportamentelor.

Literatura de specialitate oferă variate modele ale dezvoltării stadiale a capacităților psihomotorii.

Conform lui D. Gallahue (1982) există patru substadii de dezvoltare ale psiho- motricității de la naștere la maturitate:

stadiul mișcărilor reflexe (0 – 4 luni);

stadiul motricității rudimentare ( 4 luni – 2 ani);

stadiul mișcărilor fundamentale ( 2- 7 ani);

stadiul abilităților sportive ( 7 ani – maturitate).

Conform acestei stadialități, vârstei preșcolare îi corespunde stadiul mișcăriilor fundamentale pe care D.Gallahue îl impune în trei etape: inițială, elementară și a maturizării, etape ce corespund grupelor: mică, mijlocie și mare.

Stadiul mișcărilor fundamentale este o perioadă de exersare și activare a capacităților de mișcare, dar și achiziționarea unor noi deprinderi pe lângă celelalte deja achiziționate ca : mersul, alergarea, aruncarea, manipularea obiectelor care are loc cu precădere în cadrul activității de educație fizică, dar și în celelalte domenii de activitate desfășurate în grădiniță ca: educarea limbajului, educație muzicală, cunoașterea mediului etc.

În lucrarea de față ne referim la activitatea de educație fizică și tot ceea ce presupune aceasta, iar pentru ca activitatea de educație fizică să se desfășoare în condiții optime educatoarea are obligația de a cunoaște particularitățile morfologice, funcționale și psihice ale copiilor de 3 – 6/7 ani.

Cunoașterea particularităților morfologice, funcționale și psihice ale copiilor constituie una dintre condițiile absolut necesare pentru buna desfășurare a educației fizice în grădinița de copii, deoarece educatoarea prin intermediul cunoașterii acestor particularități, înțelege importanța educației fizice la vârsta preșcolară și necesitatea ca ea să se realizeze în mod organizat și sistematizat.

Cunoscând aceste particularități morfologice, funcționale și psihice, educatoarea poate folosi în mod judicios mijloacele, metodele și procedeele variate ale educației fizice, poate să înțeleagă de ce anumite mișcări sunt contraindicate, astfel are șansa de a lua măsuri pentru dozarea rațională a eforturilor copiilor în concordanță cu particularitățile de care ei dispun.

De când se naște, organismul uman este supus modificărilor, se dezvoltă, se transformă, funcțiile diferitelor organe se perfecționează. Dezvoltarea preșcolarului (copilului în general) se realizează atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Dezvoltarea organismului se realizează din două puncte de vedere: creșterea în înălțime, în greutate, în masa corporală și dezvoltarea funcțiilor diferitelor organe și sisteme. Totalitatea modificărilor se realizează de la an la an sub aspect cantitativ și calitativ. De exemplu copilul de 3 ani se deosebește de copilul de 6 ani nu numai prin forma și proporțiile corporale ci și prin nevoi, dorințe, experiență.

Procesul de creștere și dezvoltare este cu atât mai intens cu cât copilul este mai mic. Deosebim perioade când creșterea sub toate aspectele sale are un ritm accentuat, accelerat și perioade în care are un ritm lent. Perioadele de dezvoltare rapidă au fost denumite salturi în dezvoltarea copilului, deci procesul dezvoltării nu se desfășoară în linie dreaptă, uniformă.

În acest sens putem spune că obiectivul și sarcina principală a educației fizice la copii este întărirea continuă a sănătății, asigurarea dezvoltării fizice armonioase, însușirea unui număr însemnat de deprinderi motrice utile, în cadrul activității zilnice și să se asigure baza viitoarelor performanțe sportive.

Organismul copilului nu reprezintă organismul adultului în miniatură, acest adevăr conferă și pune în fața educației fizice la copii realizarea altor sarcini decât cele care se pun în fața adultului. În lucrul cu copilul trebuie să urmărim în primul rând stimularea dezvoltării și formării tânărului organism. Acest lucru are o importanță deosebit de mare deoarece începutul activității sportive la copii coincide în timp cu formarea tuturor proceselor biologice ale organismului.

Copilul trebuie tratat ca atare. Acest lucru impune organizarea activității fizice pe baza cunoașterii aprofundate a legilor dezvoltării biologice, ale particularităților morfofuncționale și psihice ale organismului la această vârstă.

Munca cu copiii nu este o sarcină ușoară. În general grupele de copii preșcolari sunt mici colectivități din punct de vedere biologic, cu dezvoltare a sănătății și capacitatea funcțională diferite. Aici se poate vedea pregătirea, interesul și măiestria educatoarei de a aduce pe copiii mai puțin dotați la nivelul celor medii sau la dozarea judicioasă a efortului pentru a nu frâna activitatea vârfurilor.

Captarea atenției printr-un program variat, stimularea calităților morale și de voință, face ca marea nevoie de mișcare, dinamismul copilului să fie canalizate pe făgașul dorit, evitând în același timp suprasolicitarea fizică și psihică.

Copilul crește și se dezvoltă sub influența educației și în strânsă dependență cu condițiile mediului înconjurător, cu condițiile de viață pe care le oferim, alimentație, regimul de activitate și de odihnă, condițiile din familie și din grădiniță.

Condițiile de viață în permanentă schimbare obligă organismul copilului la adaptare, la acomodarea cu acestea. De la naștere și în decursul întregii vieți organismul suferă modificări atât sub aspect cantitativ, dar și sub aspect calitativ.

La începutul perioadei preșcolare copilul de 3 – 5 ani mai păstrează din punct de vedere somatoscopic aspectul antepreșcolarului.

Această etapă se caracterizează printr-o creștere lentă, în special în înălțime, copilul crește cu 3-4 cm, iar în greutate cu 1-2 kg pe an.

La vârsta de 3-5 ani sunt disproporții între părțile corpului peșcolarului: capul este mai mare, trunchiul mic și membrele superioare și inferioare relativ mici, scurte. Acest copil se caracterizeză prin prezența formelor rotunde datorate dezvoltării mai intense a țesutului adipos cutanat.

Trunchiul are formă cilindrică din cauza slabei dezvoltări a centurii scapulare, a persistenței depozitelor subcutanate de grăsime și a unei insuficiente dezvoltări a musculaturi.

Abdomenul este proeminent și globulos, datorită insuficientei dezvoltări a masei musculare, dar și existenței țesutului adipos.

Creșterea se face mai mult în lățime, este perioada de creștere lentă, perioada de acumulări cantitative.

Preșcolarul de 5-6 ani , într-un interval de câteva luni, crește cu 5-7 cm. în înălțime și cu 5-7 kg în greutate.

Se înregistrează o creștere intensă a membrelor superioare și inferioare, creștere accentuată a oaselor lungi, a membrelor, determină o schimbare a proporțiilor corporale dintre cap, trunchi și membre.

Capul este relativ mic în comparație cu perioada anterioară. Trunchiul este acum relativ mai scurt în raport cu membrele inferioare care s-au lungit brusc.

Toracele se lungește și el, talia este marcată, cavitatea toracică capătă aspectul de con, cu baza în sus.

Ritmul de creștere și dezvoltare diferitelor organe și aparate ale corpului nu este nici el egal.

APARATUL LOCOMOTOR

Aparatul locomotor al preșcolarului se deosebește calitativ de cel al adultului. Rezistența oaselor și forța musculară sunt reduse. Sistemul osos al copiilor se caracterizează printr-un ritm intens de creștere.

Compoziția lui chimică este diferită de cea a adultului. Către vârsta de 5- 6 ani, oasele capătă aceeași structură cu oasele adultului, dar sărurile de calciu și de fosfor se găsesc în cantitate mai mică. Substanțele organice sunt predominante. Această compoziție, precum și existența unor zone de creștere formate din țesut cartilaginos duc la o elasticitate mai mare a osului, un os care se poate rupe foarte ușor, un os care poate fi ușor deformat.

Oasele copiilor sunt puternic vascularizate, ceea ce duce la o creștere intensă, curburile coloanei vertebrale dezvoltându-se din momentul începerii mersului.

Spre vârsta de 5-6 ani se fixează curbura cervicală și dorsală. Oasele bazinului încep să se sudeze la această vârstă.

Sistemul muscular al copiilor preșcolari este slab dezvoltat, cu deosebire musculatura mică.

Masa musculară este în raport direct cu creșterea tendoanelor copilului. Se înregistreză o creștere a tonusului muscular, a puterii de ridicare, a vitezei contracțiilor și în special a posibilității menținerii contracțiilor mai prelungite. Predomină funcția flexorilor în raport cu extensorii ceea ce duce la o poziție incorectă a corpului.

Motricitatea nu se dezvoltă uniform ci are loc în salturi. Mișcările care presupun precizie sunt executate cu greutate.

Acest lucru este datorat insuficientei dezvoltări a mușchilor scurți și mecanismelor de coordonare a sistemului nervos central.

La vârsta de 3-4 ani activitatea motrică este intensă. Deprinderile motrice de bază ca : mersul, alergarea, săritura sunt formate la această vârstă, însă mișcările lor sunt slab coordonate, nesigure, lipsite de precizie.

La vârsta de 5-6 ani aceste deprinderi motrice câștigă în precizie, sunt mai bine coordonate. Crește tonusul muscular, crește rezistența la eforturi mari.

Cunoscând particularitățile aparatului locomotor al copilului, noi educatoarele trebuie să acordăm o mare importanță corectării poziției corpului lor.

Educatoarea trebuie să încurajeze, sa-i susțină, să dirijeze cu chibzuință mișcarea copilului, oferind condițiile necesare dezvoltării scheletului, musculaturii, ca și centri nervoși care reglează diferitele mișcări.

În alegerea exercițiilor fizice, a jocurilor de mișcae, educatoarea trebuie să țină cont pentru început de mișcările largi și mai târziu mișcările ce presupun precizie și antrenarea mușchilor scurți ai mâinilor și degetelor.

b) APARATUL RESPIRATOR

Căile respiratorii ale copiilor sunt mai înguste, fosele nazale mai strâmte, căptușite cu o mucoasă foarte fină, foarte intens vascularizată. Din această cauză chiar cele mai mici inflamații ale căilor respiratorii superioare, de exemplu guturaiul, le tulbură respirația normală obligându-i să respire pe gură ducând la îmbolnăvire.

Plămânii copiilor de grădiniță au alveolele mai mici, predomină țesutul conjunctiv, musculatura cavității toracice este insuficient dezvoltată, poziția coastelor este incă apropiată de cea orizontală, din această cauză necesitatea de oxigen a preșcolarilor este mai mare.

,, Insuficienta dezvoltare a musculaturii mici intercostale face ca respirația să fie insuficientă’’/2. La 3-5 ani predomină respirația abdominală, la 5-6 ani predomină respirația toracică.

Pentru o respirație corectă eduatoarea trebuie să folosească un set de exerciții fizice specifie penru formarea deprinderii de a respira profund, exerciții fizice care antrenează grupele mari de mușchi, exerciții de călire a organismului.

c) APARATUL CARDIOVASCULAR

La vârsta preșcolară cordul păstrează ritmul de creștere al organismului.

Până la vârsta de 5-6 ani vasele cresc mai rapid decât cordul, având un lumen mai larg.

Cordul cu o musculatură slab dezvoltată și vasele cu un lumen larg fac ca tensiunea arterială la copiii preșcolari să fie mică (90-100 Hg).

Din cauza insuficientei dezvoltări a centrilor nervoși ritmul bătăilor cardiace este instabil.

Copilul preșcolar are același număr de hematii ca și adultul.

d) SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos îndeplinește funcții complexe de informare, de control și de coordonare a funcțiilor tuturor organelor și sistemelor; sistemul nervos realizează unitatea în organism dar și unitatea dintre organism și mediul înconjurător.

Sistemul nervos face accesibil tot ce se întîmplă în jurul nostru cu ajutorul creierului, noi reflectăm realitatea înconjurătoare, o descoperim, o cunoaștem, o înțelegem.

Creierul reprezintă baza materială a întregii noastre vieți.

Dezvoltarea psihică este strâns legată de societate, de educație, de activitatea pe care o desfășoară copilul.

Dezvoltarea sistemului nervos al copilului este mai redusă. Numărul de celule este același ca la adult, dar sunt mai mici, forma lor este mai simplă.

În cursul perioadei preșcolare, creșterea lobală a creierului continuă odata cu diferențierea și perfecționarea funcțională. Scoarța cerebrală se dezvoltă, nervii periferici mielinizîndu-se până la vârsta de 5 ani, fibrele nervoase se lungesc și se ramifică formând multiple rețele de legături.

Anatomic, dezvoltarea creierului se termină către vârsta de 7 ani.

La preșcolarii de 3-5 ani predomină sistemul nervos vegetativ, centrii subcorticali, cortexul nefiind suficient dezvoltat.

O dată cu dezvoltarea scoarței cerebrale, sub influența educației, a exersării, funcțiile sistemului nervos se ridică pe o treaptă superioară, dar rămân încă mult deosebite de cele ale adultului.

Preșcolarul de 3-5 ani este în continuă mișcare, face gesturi dezordonate, nesigure, insuficient diferențiate și coordonate, de asemenea el obosește foarte repede atunci când este obligat să execute mișcări de aceleși fel, sau să se rețină de la activitate.

Către 5-6 ani se dezvoltă și se perfecționează straturile de celule nervoase din punct de vedere anatomic, structural, astfel se realizează perfecționarea funcțională a creierului, se intensifică rolul coordonator al scoarței cerebrale, influența ei asupra centrilor subcorticali, de aici rezultă faptul că preșcolarii își pierd din spontaneitate și instabilitate.

La baza formării deprinderilor în general, dar și a deprinderilor motrice stau procesele nervoase fundamentale: excitația și inhibiția.

,, Inhibiția condiționată de diferențiere permite deosebirea a doi excitanți apropiați sau asemănători care semnalizează lucruri deosebite. Elaborarea diferențelor începe de la vârsta preșcolară mică, dar ele nu au încă suficientă stabilitate, copiii confundând stimulii asemănători.’’/3

După vârsta de 5 ani deprinderile învățate sunt precise și diferențiate.

De exemplu:

copiii de 3-4 ani execută târârea doar sub forma mersului pe genunchi și palme;

copiii de 4-5 ani pot diferenția și învăța mersul înainte pe vârfuri și palme;

copiii de 5-6 ani ajung să diferențieze și să-și însușească pe lîngă celelalte forme și

târârea cu corpul lipit de sol sprijinindu-se pe antebraț și împingîndu-se cu vârfurile picioarelor.

Din această cauză în activitatea de educație fizică cu preșcolari de 3- 4/5 ani trebuie să se înceapă cu stimulii distincți și numai după ce s-a ajuns la o diferențiere stabilă se trece la stimuli asemănători.

Inhibiția condiționată de stingere-fenomenul de stingere a reflexului condiționat inutil sau dăunător-se dezvoltă la preșcolari mai târziu decât inhibiția de diferențiere.

De exemplu: la început exercițiile de mers se arată că sunt executate de copii fără o precisă desprindere a tălpii de sol însoțită de legănarea laterală a corpului, pentru ca apoi, prin imitarea adultului și a observațiilor acestuia, să elimine treptat mișcările de prisos.

Inhibiția condiționată de întârziere este forma de inhibiție care se dezvoltă cel mai târziu.

În cadrul jocurilor de mișcare, preșcolarii, cu greu își stăpânesc dorința de a executa mișcarea înainte de semnal.

Cunoscând particularitățile de vârstă ale activității nervoase superioare, trebuie să dăm copiilor sarcini accesibile, să-i încadrăm în jocul cu reguli corespunzătoare nivelului lor de dezvoltare, evitând astfel posibilitatea confundării stimulilor sau suprasolicitarea inhibiției cu efecte, în general, negative.

Orice educatoare trebuie să aibă în vedere și cel de-al doilea aspect și anume respectarea de către copii a indicațiilor și regulilor stabilite în joc, executarea corectă a sarcinilor fără a opri jocul, corectarea nominală a greșelilor.

Respectarea acestora duce la dezvoltarea inhibiției condiționate.

În perioada preșcolară, lobii frontali se dezvoltă, ceea ce mărește posibilitatea de coordonare a mișcărilor, ele devenind mai precise.

În aceste condiții este bine ca în cadrul activității de educație fizică, educatoarea trebuie să fie mai puțin exigentă în privința executării corecte, precise a mișcărilor, fată de cei mici (3-5 ani).

În cadrul activităților de educație fizică se pot obține rezultate pozitive, remarcabile, numai atunci când se respectă toate particularitățile morfofuncționale ale copiilor.

Este absolut necesar ca ctivitatea de educație fizică să se desfășoare pe baza unui control sistematic.

Putem spune că una dintre nevoile fundamentale pe care o simt copiii la ceastă vârstă este nevoia de mișcare considerată ca element constituant al acțiunilor cu obiectele.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că nevoia de mișcare stă la baza dezvoltării psihice. Un preșcolar care se ,, mișcă’’ intră în contact cu obiecte noi, cu reguli noi, cu sarcini noi, astfel sensibilitatea lui se adâncește, se dezvoltă văzul, auzul, simțul tactil. Spre sfârșitul preșcolarității se face cu mai multă ușurință aprecierea distanței la care se află obiectele (aproape-departe), orientarea în raport cu anumite repere (spre stânga, la dreapta, în față, în spate, sus, jos), a poziției lor (deasupra, dedesubt), ca dimensiuni spațiale.

Strâns legate de dezvoltare motricității este și evoluția gândirii, a limbajului, apare limbajul intern ceea ce-i conferă posibilitatea de a planifica mental activitatea înainte de a o desfășura (exercițiile fizice, jocurile etc.).

Viața afectivă suportă modificări. Atunci când intră în grădiniță copilul manifestă frică, teamă, apoi își transferă toată dragostea către educatoare.

Atunci când un copil este lăudat pentru că a reușit să rezolve o sarcină dată de educatoare, se formează sentimentul de mândrie, de bucurie, copilul capătă încredere în sine.

Dezvoltarea fizică și psihică depinde de regimul de viață echilibrat, alternarea judicioasă a efortului și odihnei, alimentația bogată în vitamine și proteine, mișcarea în aer liber, iar în grădiniță toate aceste lucruri se pot realiza în cadrul activității de educație fizică folosind ca metode și mijloace eficiente întrecerile, ștafetele și jocul motric.

2.2. DEZVOLTAREA CALITĂȚILOR MOTRICE DE BAZĂ

Educația fizică, după cum am arătat și în capitolul I, indiferent de ciclul de învățământ, urmărește cu precădere realizarea următoarelor obiective:

formarea capacităților motrice de bază;

dezvoltarea fizică;

formarea și dezvoltarea deprinderilor și priceperilor motrice;

dezvoltarea calităților motrice.

În cadrul procesului de predare a educației fizice la preșcolari se vor avea în vedere următoarele obiective de referință:

să-și formeze ținută corporală corectă (în poziția stând, șezând și în deplasare);

să perceapă componentele spațio-temporale (ritm, durată, distanță, localizare);

să fie apt să localizeze deprinderile însușite în diferite contexte;

să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente și/sau componente, pentru a răspunde la diferiți stimuli (situații) la diferite ritmuri.

Obiectivele de referință, eșalonate de-a lungul anilor de grădiniță, urmăresc dobândirea de către copii a unei ținute corporale corecte, formarea unor deprinderi motrice prin executarea unor sarcini motrice cu grade de complexitate progresiv crescute, de manevrare a corpului (alergări, mers în diferite direcții cu diferite poziții ale corpului, sărituri, cățărări, escaladări, târâri, tracțiuni) prin forță proprie a musculaturii.

În esență, aceste obiective vizează dezvoltarea calităților motrice ale copiilor (respectiv a vitezei, îndemânării, forței și rezistenței) care sunt componente esențiale în desfășurarea activităților zilnice și în adaptare la mediul înconjurător.

Calitățile motrice sunt de două feluri:

calități motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistența și forța (V.Î.R.F.);

calități motrice specifice implicate în practicarea unor sporturi.

Calitățile motrice sunt strîns legate de deprinderi și de priceperi motrice.

Pentru a i se forma unui preșcolar o deprindere și/sau pricepere motrică trebuie să existe un anumit nivel al calităților motrice. La rândul său orice acțiune de dezvoltare a calităților motrice realizată prin deprinderi și/sau priceperi motrice influențează, consolidează aceste deprinderi, priceperi motrice.

Prin învățare, în procesul educației fizice, se urmăresc sarcini formative care constau în a însuși și a aduce la un grad de perfecțiune priceperile și deprinderile motrice.

Atât priceperile cât și deprinderile motrice reprezintă anumite formațiuni funcționale (forme originale de dirijare a mișcărilor) care apar în procesul și ca rezultat al însușirii acțiunilor motrice.

Priceperea de a executa o acțiune motrică apare ca rezultat al unui minim necesar de cunoștințe despre tehnica ei, a experienței motrice anterioare, a nivelului de pregătire fizică generală, a particularităților anatomofiziologice.

Priceperea motrică se caracterizează printr-un asemenea grad de stăpânire a tehnicii acțiune care se deosebește printr-o mare concentrare a atenției asupra operațiilor componente și prin procedee nestabile de rezolvare a sarcinii motrice).

Așadar, deprinderea motrică poate fi caracterizată ca un grad de stăpânire a tehnicii acțiunii în care mișcările se produc automatizat și acțiunile se deosebesc prin siguranță superioară.

Priceperile motrice au roluri diferite în activitatea de educație fizică atunci când vrem să obținem o stăpânire de sine perfectă a tehnicii, acțiuni motrice, priceperea reprezintă treapta de trecere spre deprindere. Dar de multe ori este nevoie de unele mișcări ajutătoare, ca de exemplu exercițiile pregătitoare, în cazul învățării acțiunilor motrice complexe.

Priceperile motrice au rol formativ baza lor fiind gândirea creatoare activă orientată către analiza și sinteza mișcărilor.

Rolul formativ al priceperilor a fost analizat de P.F.Leshaft.

Deprinderile motrice realizate suficient de trainic se mențin pe parcursul întregii vieți.

K.D.Ușinski (părintele gândirii pedagogice ruse) spunea despre deprindere:,,dacă omul nu ar avea apitudini pentru deprindere, el nu ar putea să urce nici măcar o treaptă în dezvoltarea sa, fiind frânat mereu de nenumărate dificultăți, care pot fi depășite numai prin deprinderi, elibarând mintea și voința pentru noi lucrări și noi victorii’’.

După cum am spus mai sus calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile și /sau priceperile.

Pentru fiecare calitate motrică de bază există un element caracteristic: pentru viteză-rapiditatea, pentru îndemânare-gradul de complexitate, pentru rezistență-durata, pentru forță-gradul de încărcătură.

Pentru realizarea acestor calități motrice, educatoarea trebuie să realizeze o planificare adecvată, trebuie să pornească de la ușor la greu, de la exercițiile cu o tehnică simplă la exercițiile cu o tehnică complexă, să folosească toate formele de organizare a activităților de educație fizică.

Formele de organizare s-au diversificat de-a lungul timpului din necesitatea realizării obiectivului principal al educației fizice și anume practicarea sistematică a exercițiilor fizice, formarea unor obișnuințe în a realiza această activitate cu scopuri utile, plăcute, recreative.

În grădinița de copii cele mai importante forme ale practicării educației fizice sunt activitățile frontale de educație fizică, gimnastica de înviorare, plimbări și alte forme în afara activităților obligatorii (serbări sportive, întreceri și concursuri sportive).

Forma de bază în grădinița de copii este activitatea obligatorie-frontală de educație fizică. De aici decurg următoarele caracteristici:

se desfășoară pe baza unei programe de specialitate care precizează conținuturile și metodologia de desfășurare;

este condusă de un specialist;

are un timp bine precizat în cadrul orarului fiecărei grupe;

activitatea se realizează cu un colectiv de copii relativ omogen;

este obligatorie, fiind cuprinsă în planul de învățământ pentru educator și pentru copii;

este punctul de plecare spre practicarea celorlalte forme, a exercițiilor fizice.

În orice activitate se formează deprinderi, priceperi motrice, se dezvoltă activitățile motrice, se însușesc reguli de realizare a unor acțiuni motrice.

Pentru ca ctivitatea de educație fizică să fie eficientă, este necesar să se țină cont de anumite cerințe:

să aibă teme și obiective precise;

să se aleagă metode și mijloace eficiente pentru realizarea obiectivelor;dozarea corespunzătoare a efortului;

realizarea legăturii între instrucție și educație;

asigurarea unei densități optime a activității pe tot parcursul ei;

stimularea activității independente prin alternarea cu activitatea grupului,

să fie concepută astfel încât să se asigure coerență temelor pe tot parcursul anului școlar.

Gimnastica de înviorare are un rol important pentru anumite grupe de mușchi (brațe, picioare, spate, abdomen), formează o ținută corectă, reglează funcțiunile fiziologice, contribuie la crearea unui climat relaxant, plăcut, la disciplinarea grupei.

În grădiniță, formarea și dezvoltarea calităților și deprinderilor motrice se realizează în cadrul activității obligatorii de educație fizică și este structurată pe trei părți.

Partea pregătitoare-are un rol deosebit de important pentru organizarea grupei (a copiilor), se execută o serie de exerciții care angrenează grupele principale de mușchi. Aceste exerciții trebuie să fie îmbinate astfel încât întreg organismul să fie ,,încălzit’’, se organizează sala de grupă acolo unde nu există sală de sport și se captează atenția copiilor.

În partea de început se folosesc exerciții de mers, alergare, de grupare și regrupare, 3-5 exerciții de pregătire fizică generală.

Educatoarea trebuie să explice regulile de executare a exercițiilor, demonstrându-le în același timp.

Partea pregătitoare constituie baza părții fundamentale.

Partea fundamentală-prin ea se realizează formarea și consolidarea deprinderilor motrice de bază aplicativ-utilitare, împletite, dezvoltarea calităților motrice. Se folosesc exerciții ce presupun diferite forme de mers, sărituri, transport de greutăți, cățărare, escaladare, exerciții de gimnastică ce presupun activitatea voluntară a gâtului, brațelor, trunchiului, picioarelor, privind forța, rezistența, viteza și îndemânarea.

În această parte educatoarea poate folosi întrecerile, ștafetele și jocul motric care au un rol competitiv și creează spirit de echipă.

Partea de încheiere-presupune liniștirea organismului copilului și revenirea lui la normal, care se realizează prin jocuri liniștitoare, exerciții de respirație.

Capitolul dezvoltarea calităților motrice a fost întotdeauna inclus în problematica pregătirii fizice pentru că de fapt o definește.

FORȚA este capacitatea unui om (biologică și psihică). Este definită ca aptitudinea de a învinge o rezistență externă sau de a i se împotrivi cu ajutorul eforturilor musculare.

În vorbirea curentă, cuvântului ,,forță’’ i se atribuie diferite semnificații, dar în mare măsură această calitate determină viteza actelor motrice, contribuind la creșterea numărului de repetări a unui exercițiu, adică a rezistenței, iar viteza de execuție influențează îndemânarea.

În concluzie se poate spune că însușirea oricărei tehnici și valorificarea ei din toate punctele de vedere depinde de nivelul de dezvoltare al forței.

Întâlnim următoarele forme ale calităților de forță: de forță propriu-zisă (în regimuri statice și mișcări lente), de forță-viteză (forța ,,dinamică’’ în mișcările rapide).

Frecvența cea mai scăzută o are forța generală care se referă la dezvoltarea sistemului muscular și se caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forței în diferite ipostaze ale vieții (în muncă, în sport etc.).

Metodele folosite pentru dezvoltarea forței sunt următoarele: metoda eforturilor maximale și supramaximale, metoda eforturilor de tip exploziv, metoda lucrului în circuit, metoda eforturilor segmentare, metoda eforturilor izometrice.

REZISTENȚA este capacitatea organismului de a efectua un lucru care are o anumită intensitate, o durată de timp mai mare fără a scădea eficiența actului, în condițiile reprimării stării de oboseală.

Rezistența este calitatea umană care nu se rezumă doar la manifestarea motrică, omul dispune de mai multe forme de rezistență: intelectuală, senzorială, emoțională, fizică.

Rezistența, la modul general, este capacitatea de a se opune oboselii într-o activitate oarecare. Ea presupune și o capacitate ridicată de restabilire rapidă a organismului după unele eforturi ,,obositoare’’.

Formele de manifestare

În funcție de ponderea participării grupelor musculare:

rezistența generală – presupune efectuarea unor acțiuni motrice care generează

principalele grupe musculare un timp îndelungat;

rezistența specifică – specifică depunerii eforturilor pe care le implică probele sau

ramurile de sport.

În funcție de sursele energetice și durata efortului:

rezistența anaerobă – specifică eforturilor cuprinse între 45 secunde și 2 minute;

rezistența aerobă – specifică eforturilor care depășesc 8 minute;

rezistența mixtă– specifică eforturilor cuprinse între 2 și 6 minute.

În funcție de modul în care se combină cu alte calități motrice:

rezistența în regim de viteză;

rezistența în regim de forță;

rezistența în regim de detentă;

rezistența în regim de îndemânare.

În funcție de natura eforturilor:

rezistența în efort spontan;

rezistența în efort variabil.

VITEZA este capacitatea organismului de a exercita cu întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp cât mai scurt, deci cu rapiditate maximă, a unor acțiuni motrice, în funcție de condițiile existente.

În realizarea diferitelor mișcări întâlnim mai multe forme de manifestare a vitezei:

viteza de reacție (implică cele cinci elemente componente -apariția excitației în receptor, transmiterea pe cale aferentă, analiza semnalului, excitarea mușchilor). Reacțiile sunt simple atunci când răspunsul este dat sub forma unei mișcări dinainte cunoscute și care apare spontan și reacțiile complexe în care răspunsul este dat în funcție de acțiunile partenerilor și adversarilor;

viteza de execuție;

viteza de repetiție;

viteza de deplasare;

viteza în regimul altor calități motrice cuprinzând viteza în regim de forță, viteza în regim de rezistență, viteza în regim de îndemânare.

ÎNDEMÂNAREA este calitatea motrică extrem de complexă implicând capacitatea de coordonare a întreg organismului sau a tuturor segmentelor organismului pentru efectuarea unor acțiuni motrice: precizie, orientare spațio-temporală, echilibru, amplitudine, ambilateralitate, contribuind la obținerea unei eficiențe maxime, în condiții neobișnuite cu un consum minim de energie.

Îndemânarea se obține în procesul învățării, prin exerciții repetate, acte motrice permanente și rezultatele se văd mai clar în cadrul concursurilor.

Un rol important în formarea calităților motrice o au deprinderile motrice de bază și utilitar-aplicative formate cu ajutorul întrecerilor, ștafetelor și jocurilor motrice.

Mersul și alergarea sunt unele dintre exercițiile, mișcările fizice naturale și reprezintă componente de bază ale majorității jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor, datorită formelor lor variate și posibilităților multiple de aplicare, indiferent de condițiile materiale existente.

La vârsta preșcolară se folosesc în general săriturile lipsite de rigiditate, care solicita un efort minim.

În predarea săriturilor se recomandă următoarea eșalonare: sărituri în adâncime, sărituri în lungime de pe loc, sărituri în lungime cu elan, sărituri în înălțime cu elan, sărituri peste diferite obstacole.

Săriturile sunt compuse din: elan, bătaie, zbor liber în înălțime sau lungime, cu sau fără obstacol și aterizare.

Săriturile determină întărirea treptată a musculaturii picioarelor, ligamentelor și articulațiilor, la dezvoltarea calităților fzice, în special forța picioarelor, viteza de deplasare și de reacție.

Aruncările au o influență multilateral asupra organismului făcând parte din grupa eforturilor cu character dominant de forță și viteză. Ele contribuie la dezvoltarea fizică generală și în special la întărirea centurii scapulare și a musculaturii membrelor superioare. Aruncările plac celor mici foarte mult datorită materialului variat folosit (mingi de plastic, gheme, cocoloașe de hârtie, ghemotoace de ață..). Aruncarea conduce la formarea deprinderii de a arunca oiecte cu îndemânare și precizie.

Învățarea corectă a aruncărilor se face treptat prin însușirea de către preșcolari a unor exerciții pregătitoare într-o succesiune metodică.

Necesitatea însușirii fiecărei părți componente a aruncării în mai multe activități (jocuri) impune o mare atenție în stabilirea succesiunii însușirii acestor acțiuni, stimularea copiilor la lucru-dozări juste după gradul de dificultate, altfel copiii obosesc și controlul asupra exercițiilor prezintă dificultăți.

Târârea este folosită pentru îndreptarea coloanei vertebrale, pentru întărirea musculaturii brațelor, picioarelor și a trunchiului, precum și pentru deprinderea coordonării brațelor și a picioarelor. Acest gen de exerciții dezvoltă îndemânarea, stăpânirea de sine și iuțeala în mișcare. Au caracter aplicativ, copiii având posibilitatea să se strecoare prin spații limitate sau pe sub obstacole joase, rapid și cu îndemânare.

Tracțiunea este deprinderea motrică utilitară prin care diferite corpuri sunt deplasate prin forța musculară fără a fi ridicate de jos.

Exercițiile de acest gen au rol în întărirea musculaturii, deprinderea coordonării mișcării brațelor și a picioarelor. Exercițiile de acest gen dezvoltă îndemânarea, forța si rezistența.

Împingerea este o deprindere utilitară prin care se deplasează obiecte sau persoane prin împingere cu brațele sau picioarele, fără a le ridica.

Acest gen de exerciții dezvoltă forța, rezistența, dorința de reușită, perseverența. Sunt atractive prin materialul folosit: scaune, mobilier specific, ladă, buturugă etc.

Transportul de greutăți este o deprindere motrică utilitară ce presupune ridicarea unor obiecte, deplasarea și așezarea acestora în anumite locuri dinainte stabilite.

Exercițiile cu transport de greutăți au rol în dezvoltarea îndemânării, forței, rezistenței, voinței. Sunt atractive prin faptul că se folosește material divers – bușteni, lăzi, săculeți, găletușe, jucării.Ștafetele, în general, pun la încercare calitățile de voință ale copiilor, curajul, hotărârea, perseverența și stăpânirea de sine.

Ștafetele dezvoltă spiritul colectivist, de echipă.

În grădiniță, ștafetele și întrecerile sunt foarte atractive, plăcute de copii prin modul de desfășurare dar și prin materialul divers și adecvat temelor ca de exemplu: ținte, popice, mingi.

MENȚINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE ȘI INFLUENȚAREA EVOLUȚIEI CORECTE ȘI ARMONIOASE A ORGANISMULUI.

Acesta este unul din obiectivele cadru al învățământului preșcolar privind asigurarea educației pentru toți copiii.

Obiectivele de referință derivate din acest obiectiv cadru, vizează în esență înzestrarea copiilor cu cunoștințe și capacități care să-i facă să fie capabili:

să identifice principalele caracteristici ale stării de sănătate;

să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;

să cunoască și să aplice regulile de igienă a efortului fizic.

Reactualizarea acestor obiective este condiționată de activitatea cadrului didactic care trebuie să aibă un caracter complex, sistematic, adaptat nivelului de dezvoltare al copilului, nivelului de înțelegere a copiilor, utilizând corelat explicațiile, exemplele, activitățile practice, îndrumările generale și individuale, controlul, aprobarea și dezaprobarea, recomandările adresate copiilor și părinților.

Prin valoarea lor de achiziții fundamentale, deprinderile,capacitățile și atitudinile referitoare la starea de sănătate trebuie ,,întărite’’ prin urmărirea aplicării lor constante și în afara activităților de educație fizică, respectiv în decursul programului școlar, la domiciliu și în activitățile independente.

Influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului copiilor se poate realiza eficient dacă:

în sala de sport există un centimetru la care copiii vor fi verificați din punct de vedere al evoluției înălțimii și un cântar de baie pentru a se verifica greutatea copiilor;

se atenționează permanent copiii asupra pozițiilor incorecte adoptate pe durata întregului program școlar și se solicită și exemplifică corectarea acestora;

se recomandă părinților supravegherea și atenționarea copiilor ori de câte ori observă o poziție incorectă;

se recomandă părinților copiilor cu deficiențe fizice să-i încadreze pe aceștia în programe speciale de educație fizică;

În lecțiile de educație fizică influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului elevilor reprezintă un obiectiv constant, în virtutea căruia se acționează complex și sistematic astfel:

influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului nu se constituie în teme/lecții ea realizându-se pe de o parte printr-o situație specială proiectată și integrată constant în structura activității, iar pe de altă parte prin intervenții cu caracter de atenționare, corectare și pregătire a organismului pentru efort;

situația de instruire proiectată în fiecare lecție, destinată influențării evoluției corecte și armonioase a corpului este intitulată influențarea selectivă a aparatului locomotor și se situează în structura lecției după partea de pregătire a organismului pentru efort fiindu-i alocate cam 5-8 exerciții;

prevenirea instalării atitudinilor deficiente, educarea capacității de control;

Pentru realizarea acestei secvențe cadrul didactic poate folosi un număr de 5 maxim 8 exerciții care să vizeze întregul corp. De exemplu, educatoarea va folosi exerciții pentru segmentul cap-gât, exerciții pentru trunchi (exerciții pentru musculatura laterală, anterioară și posterioară), exerciții pentru abdomen, exerciții pentru membrele inferioare.

pentru realizarea efectului dorit educatoarea trebuie să folosească un limbaj clar, coerent, un ton plăcut. Explicația educatoarei se realizează concomitent cu exersarea de către copii cu intervenții în ceea ce privește precizia, corectitudinea, execuțiile;

educatoarea trebuie să folosească cele 5-8 exerciții pe parcursul unui număr de 5-6 lecții în care copiii le învață exersând, care pot fi folosite și acasă, dimineață, la recomandarea educatoarei, ca modalitate de executare a gimnasticii zilnice, de înviorare;

aceste exerciții pot fi realizate pe un fond muzical alert și ritmat, acest mod de realizare a exercițiilor fiind foarte agreat de elevi, având un rol deosebit în educarea unor componenente estetice: expresivitatea, ritmul și coordonarea gestului motric.

Pe parcursul activității de educație fizică, acest obiectiv va fi realizat nu numai în secvența amintită mai sus, ci în fiecare etapă a lecției, astfel:

pe durata momentului organizatoric educatoarea va impune adoptarea și menținerea posturii corecte a corpului exersând cu copiii pozițiile ,,drepți’’ și ,,pe loc repaus’’, întoarcerile, insistând asupra poziției corecte a corpului: pieptul scos înainte, umerii duși spre înnapoi, privirea înainte;

pe durata pregătirii organismului pentru efort, atât la exersarea variantelor de mers și alergare, cât și a segmentelor vizate, se va insista prin observații generale și individuale asupra menținerii corecte a trunchiului, capului, mișcării brațelor;

influențarea selectivă a aparatului locomotor, așa cum am mai spus, vizează un umăr de 5-8 exerciții prin care se vizează și adoptarea corectă a pozițiilor din care se realizează exersarea (stând pe genunchi, culcat, șezut);

etapa care se constituie partea fundamentală a lecției este secvența în care se învață acțiunile motrice, se formează deprinderile motrice (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere), care contribuie decisiv la dezvoltarea organismului, la tonifierea mușchilor, la formarea unei poziții corecte în timpul mersului, alergării….;

în cadrul acestei etape are loc și revenirea organismului după efort. Este o secvență de încheiere organizată a activității de educație fizică în care se atenționează atât asupra posturii corecte a corpului în mișcare, dar și în pozițiile statice. Educatoarea poate folosi un joc liniștitor un cântecel care-i relaxează și-i odihnește după efortul depus.

,,Prin călirea organismului se înțelege aplicarea unui sistem de măsuri menite să crească rezistența omului, posibilitățile sale de apărare față de influențele nocive ale factorilor externi.’’/4

Copiii căliți se recunosc: sunt vioi, rezistenți la boli, dorm liniștiți, iau parte activă la tot ceea ce înseamnă mișcare. Acești copii răcesc rar, sunt supuși în mai mică măsură la răceli, la temperaturi mai scăzute, pe când copiii foarte feriți de frig, permanent foarte gros îmbrăcați, care își petrec viața în încăperi supraîncălzite, răcesc mult mai ușor la primul contact cu temperaturi mai joase.Astfel acești copii se adaptează anevoie la trecerea de la o temperatură la alta, pe când cei căliți fac față foarte bine la schimbările bruște de temperatură.

Organismul copiilor este supus influenței factorilor naturali (aerul, apa, soarele) aceștia acționând direct asupra sistemului nervos, asupra întregului organism, ca apoi acest organism să poată face față exercițiilor folosite de educatoare în cadrul activităților de educație fizică.

AERUL:,,Organismul vine în contact permanent cu aerul prin intermediul pielii-direct sau prin îmbrăcăminte-ca și prin intermediul căilor respiratorii. Aerul ca factor de călire acționează prin compoziția sa chimică (bogăția de oxigen, absența impurităților și a altor factori nocivi), dar în special prin proprietățile sale fizice: temperatură, grad de umiditate și viteză de mișcare a particulelor sale.’’/5

Un copil necălit trebuie să se joace cât mai mult în aer liber.

SOARELE:,,Dintre toți factorii, care influențează organismul viu, cel mai puternic este soarele. El acționează direct asupra pielii determinând un aflux mai mare de sânge la periferie și prin aceasta îmbunătățindu-i nutriția și intensificîndu-i funcția respiratorie.’’/6

Radiațiile solare influențează în sens pozitiv funcția cardiovasculară și activitatea de termoreglare a organismului-astfel se intensifică creșterea, dezvoltarea, metabolismul. Copilul sănătos, care se scaldă în razele soarelui, devine mai vioi, mai puternic, soarele influențează formarea în organism a vitaminei D, favorizează creșterea și dezvoltarea sistemului osos și muscular, contribuie la asimilarea substanțelor proteice, a grăsimilor și a glucidelor, are influență stimulatoare asupra sistemului nervos intensificând toate funcțiile organismului.

Dar chiar dacă influențează pozitiv organismul are și efecte negative: expunerea îndelungată la soare provoacă arsuri, răni ale pielii.

APA-,, este unul din mijloacele de călire cele mai cunoscute, cele mai folosite. Ea poate fi aplicată în variate feluri (băi, duș) și spre deosebire de ceilalți factori de călire poate fi mai ușor dozată atât ca durată cât și ca temperatură.’’/7

În folosirea procedurilor de călire cu apă trebuie să ținem seama de următoarele:

înainte de începerea băii copilul trebuie să fie dezbrăcat în acel moment, astfel încât corpul său să fie cald;

în timpul băii trebuie să urmărim producerea vasodilatației periferice (roșeața pielii);

cu cât apa este mai rece, cu atât contactul ei cu pielea trebuie să fie mai scurt;

NOTE:

,,METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII”- Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI, 1977,pag.5

2 METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

3 METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

4 METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

5 METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

6 METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

7METODICA PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII- Manual pentru liceele pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, BUCUREȘTI, 1970

CAPITOLUL III – ÎNTRECERILE, ȘTAFETELE ȘI JOCURILE MOTRICE – ACTIVITĂȚI FORMATIVE

3.1. NATURA ÎNRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI JOCURILOR MOTRICE

Jocul este o formă de activitate umană prezentă pe tot parcursul vieții, în forme care se modifică o dată cu vârsta, activitate în care este pus în evidență tot potențialul uman.

Schiller spunea în eseurile sale estetice și filozofice că omul se joacă atunci când este om în adevăratul sens al cuvântului și că nu devine complet om decât dacă se joacă.

Jocul generează umanul pentru că acesta are o bază, o premisă.

K. Gross a vorbit cu o parțială îndreptățire despre instinctul uman al jocului. În fapt, nu doar copiii se joacă ci și puii animalelor superioare. Jocul este o limită. Atât cât te joci vei fi.

,,Jocul desemnează o activitate fizică sau mentală și urmărită prin ea însăși fără utilitate imediată, generatoare de distracție, de plăcere și de reconfortare. El depășește limitele unei activități pur biologice.’’/1

Copiii se joacă activ, variabil și cu o seriozitate deosebită. Explicația nu poate fi găsită numai în conformația biologică a celui ce se joacă. Deci, jocul aparține biologiei, nu aparține unor spețe. ,, Speța umană a ieșit din limitele biologiei, pentru că însăși ereditatea nu mai poate fi pusă doar pe seama naturii pure. În ereditatea umană s-a amestecat esențial-istoria, aici sunt dați termenii culturii în sensul depășirii ordinii naturale.’’/2

În viața preșcolarului jocul îndeplinește același rol ca munca în viața adultului.

Al. Roșca și A.Chircev arată că:,,Jocul constituie tipul fundamental de activitate a copilului preșcolar datorită faptului că sub influența lui se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga lui activitate psihică.’’/ 3

Jocul este terenul pe care se pot exercita cele mai importante influențe informative și formative.

,, Prin joc copilul se apropie mai facil de înțelegerea lumii, îmbogățindu-i zona de atitudine și simțăminte față de ea.’’/4

După cum afirmă cunoscutul psiolog A.N. Leontiev, jocul devine activitatea principală a copilului deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului copilului, în cadrul căruia se dezvoltă procesele psihice, pregătește trecerea cpilului pe o treaptă superioară de dezvoltare.

Jocul de mișcare reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Baza o constituie diferitele acțiuni motrice motivate de un subiect și îngrădite parțial de reguli.

Jocurile de mișcare pot fi practicate la toate vârstele, la orice nivel de dezvoltare, reprezintă o parte obligatorie în cadrul fiecărei activități de educație fizică, dar și în partea de început, atunci când se face trecerea de la activitățile liber alese la activitățile frontale.

Mișcarea este prima resursă de joc: copilul de câteva luni este plimbat din mână în mână, mișcat sus-jos, el se bucură, manifestă semne clare de plăcere.

Joaca liberă, fără reguli din plăcere și jocurile de mișcare sunt cele mai importante în activitațile de educație fizică. Rolul jocului este ,,de a activa la copil funcțiile motrice și mentale’’( Clapared, E. , 1975).

Specialiștii în domeniu enumeră o multitudine de jocuri, dar jocul de mișcare este o formă a jocului cu reguli. Regula este esența jocului și este un fel de condiție, menită a stabili ordinea în desfășurare a jocului. J.Piaget considera jocul cu reguli a fi cel mai matur stadiu al jocului care specifică participarea și obligă sau interzice anumite mișcări.

Jocul de mișcare favorizează manifestarea largă a independenței în acțiune, oferind posibilități multiple de aplicare, în condiții variate, a deprinderilor motrice de bază.

Jocul de mișcare în grădiniță este desfășurat pe fondul unor versuri ritmate, cântece; jocurile de mișcare au fost folosite din vremurile de început ale învățământului, au fost transmise din generație în generație exact așa cum sunt și astăzi cu reguli și mod de desfășurare.

Întrecerea presupune următoarele caracteristici: concurența unei echipe cu altă echipă, concurența unei echipe cu un copil, concurența unui copil cu un ,,standard’’, concurența unui copil cu un copil.

În concepția lui J.Piaget jocul reprezintă punctul de start al procesului de socializare progresivă a copilului. Jocul cu reguli facilitează depășirea egocentrismului inițial al copilului și-l obișnuiește cu activitățile de grup și-l ajută să-și respecte normele comune de conduită.

Jocul de mișcare este un exercițiu fizic și un mijloc principal de dezvoltare armonioasă a copilului de vârstă preșcolară, o acțiune preponderent corporală, efectuată sistematic și conștient în vederea perfecționării, dezvoltării fizice și a capacităților motrice.

La vârsta preșcolară jocul are o dublă semnificație: pe de o parte este cadrul perfect prin care copilul își manifestă cunoștințele, emoțiile, trăirile, sentimentele, descărcându-se tensional, pe de altă parte jocul este instrumentul de formare și dezvoltare a capacităților psihice. Jocul formează, dezvoltă și ,,renovează’’ întreaga viață psihică a copilului.

,, Jocul este o activitate complexă predominant motrică și emoțională desfășurată spontan, după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv și totodată de adaptare la realitatea socială.’’/5

,,Jocul de mișcare este o formă complexă de mișcare, datorită caracteristicilor de formă, de conținut și de efecte, este folosit încă de la cea mai fragedă vârstă.’’/6

Prin joc, copilul își dezvoltă activitate voluntară, își formează însușirile voinței: răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine; prin joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate: respectul față de adulți, cinstea, curajul, responsabilitatea, corectitudinea, sau opusul lor.

Ursula Schiopu consideră că: ,,jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin cu pasiune, fiecare moment organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexă școală a vieții.’’

Jocul de mișcare este un mijloc ideal de educație satisfăcând nevoia de mișcare, acțiune, fiind practicat chiar și de adulți.

După Elena Rafailă ,,termenul de joc are sensuri multiple: activitate distractivă, amuzament, activitate dramatică, activitate sportivă, metodă de instruire, metodă psihoterapeutică dar și glumă superficială, activitate care și-a compromis scopul”.

În cadrul unui joc de mișcare echipele trebuie să fie stabilite ținând cont în alegerea jucătorilor de existența unui echilibru competițional. De asemenea jocul de mișcare trebuie să fie ales în funcție de nivelul de dezvoltare, de particularitățile de vârstă, de preocupările copiilor, să fie un joc accesibil, realizabil, să satisfacă funcția ludică, altfel un jucător la vârsta copilăriei își pierde interesul pentru joc și de cele mai multe ori părăsește jocul. În cadrul jocului, educatoarea trebuie să explice, să demonstreze jocul, să participe cu voioșie făcând precizări individuale, fără a interveni.

T.Predescu (1999) consideră că prin conceptul de joc dinamic (joc de mișcare) se înțelege o ,,variantă a activității de joc, având la bază diferite acțiuni motrice motivate de o temă, respectând anumite reguli și urmărind atingerea unui scop propus’’.

Mai sus am menționat că jocul de mișcare este o formă de activitate umană, că jocul generează umanul, că jocul desemnează o activitate fizică sau mentală, că jocul este mijloc și metodă a educației fizice, jocul este echivalent cu termenul de competiție, că jocul după J.Piaget este punctul de start al procesului de socializare , dar în același timp putem spune că prin joc are loc integrarea funcțiilor creierului cu sistemul muscular.

Acest lucru este posibil prin realizarea permanentă a jocurilor, copiii jucându-se atât de natural precum respiră sau râd.

Lucian Blaga spunea:,, Copilul râde: înțelepciunea mea e jocul, tânărul cântă: jocul și înțelepciunea mea-i iubirea, bătrânul zice: iubirea și jocul meu e înțelepciunea’’.

Caracteristicile jocurilor sunt determinate de natura lor dar și de vârsta celor care le practică, acestea fiind:

factor al dezvoltării psihice, cât și factor al integrării sociale;

activitate liberă, lipsită de constrângere, în care primează inițiativa jucătorului, dorința și nevoia lui de a se juca;

activitatea spontană, ivită din nevoile ființei umane, din imitațiile intime ale acesteia;

activitate distractivă capabilă să producă mari satisfacții, nu atât prin efectele unui ,,câștig’’ sau ,,succes’’, ci prin ea însăși, prin faptul că provoacă stări afective pozitive și satisfacții;

activitate totală care angajează funcția umană prin integrarea , cu toate funcțiile psihice, cognitive, afective, volitive, motrice;

activitate dezinteresată ca scop de sine însăși, urmărind numai satisfacerea unor trebuințe;

activitatea recreativă compensatorie prin care ființa umană caută destindere și distracție.

Alături de jocurile motrice, ștafetele fac parte din structurile complexe ale exercițiilor fizice. De regulă, ștafetele cuprind deprinderi și priceperi motrice care să sigure un caracter cât mai dinamic.

Prezența ștafetelor în activitatea de educație fizică urmărește consolidarea deprinderilor motrice învățate în cadrul activităților de predare desfășurate sub formă de întrecere.

Folosirea ștafetelor în activitatea de educație fizică vizează realizarea următoarelor obiective instructiv-educative derivat din obiectivele educației fizice:

consolidarea deprinderilor motrice de bază și aplicativ-utilitare;

dezvoltarea calităților motrice;

formarea reflexului de atitudine corectă a corpului în poziții statice și dinamice;

creșterea stabilității articulațiilor (umăr, genunchi, gleznă, cot);

creșterea mobilității coloanei vertebrale și articulațiilor coxofemurale;

corectarea atitudinilor deficiente;

însușirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de acționare individuală și în grup, în activitățile didactice;

formarea obișnuinței de a respecta regulile de desfășurare ale ștafetelor;

perfecționarea percepțiilor spațio-temporale cromatice și senzorio-motrice;

dezvoltarea memoriei motrice, a spiritului de observație, a atenției distributive și concentrare, a capacității de orientare și decizie;

educarea curajului, dârzeniei, dorinței de a învinge, disciplinei și spiritului de cooperare;

formarea la copii a obișnuinței de a practica în timpul liber exercițiile fizice.

Într-o ștafetă, educatoarea va include maxim două-trei deprinderi motrice însușite, alergarea fiind obligatorie. De exemplu: deprinderile de alergare în linie dreaptă, șerpuită, zig- zag, cu ocolire de obstacole, sărituri de pe loc, într-un picior, cu ambele picioare, rostogoliri, târâri, variante de mers în echilibru, transport de obiecte.

Pentru ca o ștafetă să se desfășoare în bune condiții, educatoarea trebuie să folosească marcaje necesare marcării locului de desfășurare. Ștafeta se realizează sub formă de întrecere, iar echipele de copii trebuie să conțină un număr egal. Echipele trebuie să fie echilibrate, pe criteriul potențialului motric, al sexului, al taliei.

Echipele nu trebuie să conțină mai mult de 5-7 jucători. Atunci când o echipă are un jucător în plus, educatoarea îl poate folosi ca arbitru sau ajutor de educatoare, urmând ca la reluarea ștafetei acest rol să fie îndeplinit de alt copil.

Echipele se așează la linia de pornire, primii copii din fiecare echipă vor fi folosiți pentru demonstrarea ștafetei.

Se începe cu precizarea locului de unde se pleacă, momentului când se pornește și consecințele nerespectării regulilor. Educatoarea explică ștafeta, regulile . Educatoarea trebuie să explice modul de stabilire a echipei învingătoare (cea care termină prima fără greșeli sau cea care are cel mai mare număr de buline pe panou).

De obicei ștafeta se execută de 2-3 ori, după care se stabilesc câștigătorii.

În cadrul ștafetei , participanții trebuie să-și încurajeze coechipierii, dar și rivalii dovedind fair-play, educatoarea trebuie să dovedească răbdare deoarece nu toți copiii sunt îndemânatici și trebuie stimulați, încurajați.

În cadrul activității de educație fizică, ștafeta este introdusă în momentul de consolidare a deprinderilor motrice.

Întrecerea, ștafeta sunt văzute ca mijloace eficiente în dezvoltarea și consolidarea deprinderilor motrice, dezvoltarea armonioasă și multilaterală a organismului.

Jocul de mișcare se realizează sub formă de ștafete, parcursuri aplicative.

3.2.TAXONOMIA ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI A JOCURILOR MOTRICE

Ștafetele, întrecerile și jocurile sunt mijloace eficiente prin care sunt atinse obiectivele educației fizice, multiplele sarcini și forme ale acestora impunând o anumită ordonare pentru a fi mai judicios înțelese și folosite.

Literatura de specialitate indică mai multe încercări de a clasifica jocurile:

Querat clasifică jocurile astfel: jocuri cu caracter ereditar (vânătoarea, lupta), jocuri de imitație (de-a familia), jocuri de imaginație.

W.Stern distinge următoarele tipuri de jocuri: jocuri individuale, jocuri sociale.

Grass împarte jocurile în jocuri de experimentare, jocuri cu funcții generale, jocuri motorii, jocuri senzoriale, jocuri intelectuale, jocuri afective, jocuri de voință.

Eduard Clapared propune o altă clasificare: jocuri ale funcțiilor generale (senzoriale, motorii, psihice), jocuri ale funcțiilor speciale (de luptă, de familie, de imitație).

J.Piaget definește jocul ca ,, o activitate prin care copilul se dezvoltă în conformitate cu etapele formării sale intelectuale. Aceste etape sunt marcate prin trei tipuri succesive de structuri mentale.’’/7

Structurile mentale amintite de J.Piaget sunt: – scheme senzorio motrice, scheme simbolice, formule raționale (socializate) ale gândirii.

Potrivit cu structurile arătate, J.Piaget clasifică jocurile astfel: jocuri exercițiu, jocuri simbolice, jocuri cu reguli.

Literatura de specialitate indică mai multe criterii de clasificare a jocurilor motrice, unele legate de forma jocului, altele de conținut, de efectivul de joc sau anotimpul în care se practică.

A.D.Novikov și L.P.Matveev stabilesc următoarele criterii de clasificare: după efectiv: individuale, colective, de masă, după relațiile reciproce: fără împotrivire pe echipe, cu trecere la cele pe echipe, cu împărțire pe echipe, după caracterul relațiilor dintre participanți: jocuri fără contact direct cu adversarul, jocuri cu contact direct cu adversarul.

D.Branga și N.Mujicikov prezintă o clasificare a jocurilor motrice colective pe baza următoarelor criterii:

a. relații reciproce: fără împărțire pe echipe, cu împărțire pe echipe;

b. materialul folosit: fără obiecte, cu obiecte;

c. pregătirea pentru jocurile sportive: handbal, baschet, volei, fotbal.

Gh.Mitra și Alex Mogoș adoptă următoarea clasificare printre criteriile de clasificare menționând conținutul, forma de organizare, numărul participanților:

– jocuri de mișcare (dinamice, de bază, elementare), jocuri pregătitoare, jocuri sportive.

T. Corneșteanu (1970) realizează o clasificare a jocurilor utilizând criteriul de ordonare a deprinderilor motrice de bază și aplicativ-utilitare: jocuri de alergare, jocuri de aruncare-prindere, jocuri de tracțiune-împingere, jocuri de târâre, jocuri de echilibru, jocuri de cățărare, jocuri de escaladare, jocuri cu ridicare și transport de greutăți.

Valentina Epuran în lucrarea sa ,,Jocuri de mișcare’’ clasifică jocurile motrice astfel:

jocuri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și aplicativ- utilitare:

– jocuri pentru alergare, jocuri pentru săritură, jocuri pentru aruncare, jocuri pentru cățărare, jocuri pentru târâre, jocuri pentru escaladare;

jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice:

– jocuri sportive (jocuri pregătitoare pentru fotbal, volei, baschet), gimnastica (la aparate, acrobatică, sărituri), atletismul;

jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice de bază:

Barbu H., Popescu E., Șerban F.,(1994) spun despre jocurile de mișcare că sunt jocuri didactice,cu reguli,clasificându-se astfel: jocuri motrice realizate cu sau fără materiale, mers,alergări, sărituri, jocuri motrice complexe realizate în cadrul activităților de educație fizică.

Așa cum sunt clasificate jocurile motrice și ștafetele la rândul lor sunt clasificate astfel: simple, când se execută o singură deprindere motrică și complexe, când sunt executate mai multe deprinderi motrice.

Jocul de mișcare favorizează manifestarea largă a independenței în acțiune, oferind posibilități multiple de aplicare în condiții variate a deprinderilor motrice de bază. Acestea permit dezvoltarea creativității și inițiativei datorită faptului că solicită aplicarea deprinderilor motrice, în condiții mereu schimbătoare.

Cele mai multe jocuri de mișcare se desfășoară și sub formă de ștafetă sau sub formă de concursuri sau trasee aplicative.

Acestea din urmă contribuie prin marea lor varietate și accesibilitate la dezvoltarea motricității complexe. Ele sunt atractive prin ineditul lor și prin starea de emoție pe care o dezvoltă.

Pentru că participanții sunt puși în situația de a executa rapid anumite acțiuni, în condiții dificile, sunt solicitate, totodată, dezvoltate, pe lângă calitățile fizice și unele calități morale caracteriale: voință, dârzenie, stăpânire de sine.

Execuția corectă presupune, sub aspect moral, responsabilitate, spirit colectivist, cinste, sinceritate.

Ștafetele, întrecerile și jocurile motrice sunt într-adevăr mijloace și metode eficiente în desfășurarea activităților de educație fizică în grădiniță.

Programa activităților instructiv educative din grădiniță stabilește pentru fiecare grupă natura și componența mișcărilor pe care educatoarea trebuie să le dezvolte.

3.3. FUNCȚIILE ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI JOCURILOR MOTRICE

După cum am susținut mai sus ștafetele și întrecerile, jocul motric au un rol deosebit în dezvoltarea fizică generală și întărirea sănătății. De aici reies funcțiile jocului motric: funcția de dezvoltare fizică, funcția de dezvoltare motrică, funcția de dezvoltare a afectivității, funcția de dezvoltare cognitivă, funcția de socializare, funcția de emulație și plăcere.

Dupa Elena Rafailă: ,,jocul contribuie la realizarea echilibrului emotional și psihic”, dar, in același timp, ,,jocul constituie sursă, factor și cadru al dezvoltării”.

FUNCȚIA DE DEZVOLTARE FIZICĂ

În perioada preșcolarității, dezvoltarea fizică este stimulată, în special, prin intermediul jocului motric, a ștafetelor și întrecerilor. Întrecerile, ștafetele și jocurile motrice, sunt într-adevăr mijloace și metode care influențează dezvoltarea multilaterală a copilului. Aceste jocuri motrice cresc eficiența lecției de educație fizică, copilul manifestând o capacitate optimă de mișcare, această capacitate indicând o stare fizică și funcțională bună a organismului copilului, a sistemului respirator, a sistemului locomotor și sistemului cardio-vascular. Dezvoltându-se fizic, copilul se dezvoltă și moral; numai astfel putem obține un om bine pregătit pentru viață (idealul educațional).

După Viorel Iosifescu: ,,formarea personalității morale este un proces pe cât de necesar, pe atât de dificil, deoarece idealul de viață, angajarea socială a individului în realizarea lui, relaționarea cu ceilalți–în dubla sa calitate de obiect și subiect–stau sub semnul moralității”. Așadar, prin educație fizică, individul primește nu numai sănătate ci și o valoare morală, un mod de a se comporta și raporta la societate.

Ștafetele, întrecerile și respectiv jocurile motrice sunt stimulente esențiale, directe, fundamentale ale dezvoltării morfo-funționale. Jocurile de mișcare aduc ,,puncte forte’’ în planul sănătății fizice a copilului, prin intermediul lor copilul își manifestă nevoia de mișcare, dorința de a se juca și a-și continua ceea ce face; de asemenea copilul care se joacă este sănătos, energic, doarme bine, mănâncă bine, echilibrat, își rezolvă temele mai ușor.

Consider că, prin jocuri de mișcare, starea de sănătate a copilului se fortifică în ceea ce privește sistemul osos, muscular, cardio-respirator, copilul crește atât în înălțime cât și în greutate, iar acolo unde sunt probleme de greutate, prin mișcare cantitatea în plus se elimină.

FUNCȚIA DE DEZVOLTARE MOTRICĂ

Activitatea specifică vârstei preșcolare este jocul, iar jocul de mișcare este cel mai îndrăgit de copii, prin el li se dezvoltă copiilor atât deprinderile motrice de bază, cât și deprinderile motrice utilitar-aplicative.

Jocurile motrice și implicit ștafetele, întrecerile ,,exploatează’’ aceste deprinderi motrice contribuind la formarea calităților motrice: forța rezistenței musculare, viteza de execuție a mișcărilor, mobilitatea, dezvoltarea corpului la parametrii normali.

FUNCȚIA DE DEZVOLTARE A AFECTIVITĂȚII

Ștafetele, întrecerile și jocurile de mișcare îi formează copilului atât spiritul de echipă, curajul, perseverența, dorința de a reuși, dar și fair-play-ul, astfel încât să se bucure și pentru echipa cealaltă. Succesul sau insuccesul copiilor în cadrul jocurilor și ștafetelor devine un motiv de relaxare afectivă dar și de acceptare a situației respective. Aceste situații îl maturizează, îl ajută pe copil să-și formeze și dezvolte propria personalitate, să își formeze premisele transformării dintr-un mic om într-un mare om.

FUNCȚIA DE DEZVOLTARE COGNITIVĂ

Jocul motric contribuie la dezvoltarea cognitivă prin simplul fapt că în desfășurarea lui corpul are posibilitatea de a observa mediul înconjurător.

J.Piaget explică jocul ca un proces de asimilare care comportă o funcție dublă: pe de o parte, în timpul jocului, are loc o asimilare de impresii și reacții ceea ce duce la dezvoltarea prin funcționalitate, iar pe de altă parte asimilarea presupune antrenări și organizări de natură mentală.

Prin intermediul ștafetelor, întrecerilor și jocurilor motrice, copiilor li se dezvoltă și vocabularul prin descrierea acțiunilor motrice pe care le execută, prin descrierea jocului desfășurat, astfel copilul în primul rând își însușește cunoștințe dar și comunică. Prin jocurile motrice se însușesc noțiuni de matematică (copiii numără punctele obținute, își însușesc formele geometrice-aranjându-se în formație de cerc, în coloană). Ștafetele, jocurile motrice consolidează întregul bagaj de cunoștințe însușit de copii în cadrul activităților frontale în grădiniță.

FUNCȚIA DE SOCIALIZARE

Faptul că jocul motric contribuie la socializarea copilului este un lucru cert.

Prin joc apar formele elementare de socializare deoarece fiecare participă la activitatea celorlalți. Regulile și scopurile urmărite în activitatea respectivă îl deprind pe elev să se încadreze în grupurile sociale în care va interacționa.

Jocul reprezintă cea mai simplă organizare socială, în care este cuprins un colectiv, copiii se pun în pielea unor personaje manifestând comportamente și situații din realitate.

În cadrul jocului copiii își propun un scop comun și au aceleași interese, au un conducător, se supun de bunăvoie unor reguli și luptă pentru realizarea scopului, subordonând interesele proprii celor colective.

Această activitate permite însușirea unor forme și reguli de conduită socială.

Jocul creează condiții care permit dezvăluirea unor autentice aptitudini de organizator și favorizează dezvoltarea autocontrolului, a perseverenței, fermității.

Antrenat în grup copilul este sustras eului său fiind obligat să-și confirme esența socială.

O altă funcție a jocului este cea educativă dată de faptul că deși copiii se joacă ei învață.

În cadrul întrecerilor, ștafetelor și jocurilor apar numeroase ocazii pentru educarea disciplinei, stăpânirii de sine, curajului, sentimentului de prietenie, ajutorului reciproc și altor calități morale.

FUNCȚIA DE EMULAȚIE ȘI PLĂCERE

În zilele noastre lipsa de activitate, de mișcare, statul în fața calculatorului, mijloacelor moderne, este o problemă majoră atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii.

De aceea jocul rămâne activitatea cea mai plăcută și accesibilă pentru toți copiii, având efecte clare, rapide și durabile, mai ales în ceea ce privește sănătatea.

3.4. LOCUL ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI JOCURILOR MOTRICE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Ștafetele, întrecerile și jocurile de mișcare sunt cele mai eficiente mijloace și metode ale activității de educație fizică, ele având multiple valori și funcții.

Aceste activități au o multitudine de efecte în plan formativ ele fiind utilizate sub toate formele în cadrul activității de educație fizică și nu numai și în timpul liber al copilului. Fiind utilizate ca metode și mijloace au influență directă asupra dezvoltării psihice, vizând întreaga personalitate a copilului și urmărind atingerea unor obiective agreate de specialiști în domeniu: menținerea stării optime de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea capacității motrice generale, dezvoltarea armonioasă a personalității.

În funcție de obiectivul urmărit, jocul motric poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele activității excepție făcând cel destinat influențării selective a aparatului locomotor.

În grădiniță, jocul motric ocupă locul central în activitatea de educație fizică, contribuind la dezvoltarea mișcărilor de bază. Prin jocul motric se însușesc deprinderile motrice de bază și cele utilitar-aplicative. De exemplu jocurile cu elemente de mers, alergare, sărituri, aruncare și prindere, tracțiune și împingere, târâre, echilibru, transportarea greutăților. De asemenea în grădiniță jocurile motrice se desfășoară sub formă de ștafete cu scop în consolidarea uneia sau mai multor deprinderi motrice. De exemplu ștafeta ce consolidează mersul, alergarea, săritura sau ștafeta care consolidează alergarea,târârea, transportul de greutăți sau consolidarea mersului în echilibru, săritura, împingerea, transportul.

De aceea jocul motric poate fi utilizat pe parcursul tuturor anilor de grădiniță, indiferent de vârstă, deoarece este foarte atractiv creând o stare emoțională benefică în desfășurarea sa.

Copiii reactualizează jocurile de mișcare însușite în cadrul activităților și în alte împrejurări, astfel se asigură consolidarea deprinderilor motrice și folosirea lor în diferite direcții. La vârsta preșcolarității jocurile se îmbogățesc cu fantezie, cu versuri, simțindu-se mai mult nevoia de mișcare și ,,zgomot’’, la toate jocurile participă toți copiii și fete și băieți.

La orice vârstă întrecerile, ștafetele și jocurile motrice dinamizează activitatea, captează interesul copiilor, pregătesc organismul copilului pentru efort, oferă posibilități pentru dezvoltarea calităților fizice.

Pentru ca jocurile să-și îndeplinească obiectivele instructiv-educative este necesar să avem în vedere corecta lor alegere, organizare și desfășurare, impunîndu-se mult discernământ.

Astfel, jocul se alege în funcție de: sarcinile pe care vrem să le realizăm, locul jocului în activitatea de educație fizică, vârsta copiilor, particularitățile morfo-funționale și psihice ale copilului, nivelul dezvoltării și pregătirii fizice, starea de sănătate a copilului, particularitățile de sex, condițiile materiale privind locul de desfășurare, condițiile atmosferice (în cazul în care se lucrează în aer liber).

Este cunoscut faptul că un joc în care nu se ține cont de posibilitățile fizice ale copiilor, de vârsta și preocupările lor este un joc lipsit de atractivitate, joc pierdut.

Pentru ca jocul să se desfășoare în condiții optime, cadrul didactic trebuie să aibe în vedere inventarul de materiale necesare, precum și pregătirea prealabilă a locului de joc.

Inventarul poate să cuprindă mingi de diferite dimensiuni, săculeți de nisip, popice, stegulețe, benzi colorate, eșarfe, bănci de gimnastică, saltele. Valorificarea educativă a influenței exercițiilor, jocurilor, ștafetelor, întrecerilor va trebui dirijată spre latura intelectuală, afectivă, volitivă și morală a copiilor, acestea fiind și cele mai importante metode și mijloace ale educației fizice. Astfel pot fi folosite jocuri de orientare în spațiu la începutul activității, jocuri cu deprinderi motrice, ștafete, parcursuri aplicative (în activitatea de învățare și consolidare a deprinderilor motrice), jocuri liniștitoare în încheiere pentru revenirea organismului după efort.

Ștafetele, întrecerile și jocurile motrice se organizează pe grupe, echipe, cu tot colectivul, cu gradarea progresivă a dificultăților sarcinilor motrice, atât în ceea ce privește nivelul deprinderilor cât și al calităților.

Pentru ca o ștafetă, întrecere, un joc motric să se realizeze în condiții optime educatoarea trebuie să se folosească de mijloacele specifice ale educației fizice, iar din această categorie fac parte exercițiile– gesturi individuale adresate spre efectuarea unui act motric- principalul mijloc de realizare a activității de educație fizică. Exercițiile fizice se folosesc la începutul activității de educație fizică și vizează încălzirea organismului pentru efort. Exercițiile fizice se pot sistematiza astfel:

după criteriul anatomic: exerciții pentru brațe, pentru picioare, trunchi, spate, musculatura abdominală. De exemplu:

mișcări ale articulației capului și gâtului: aplecări-,,Privim podeaua-plafonul’’, îndoiri-,,Bărbia-n piept’’, extensii-,,Privim cerul’’, răsuciri – ,,Privim după fluturi’’;

mișcări ale trunchiului: aplecări-,,Mâini pe genunchi’’, îndoiri–,,Tăiem lemne’’, extensie- ,,Înotătorul’’, răsuciri- ,,Șurubul’’;

mișcări ale brațelor: îndoiri și extinderi-,,Brațe scurte, brațe lungi’’; rotiri – Facem cercuri’’; răsuciri-,,Palma sus și palma jos’’.

pentru educarea ritmului efectuate pe loc și din deplasare: ex: ,,Bate toba’’, ,,Mergi cântând’’.

folosirea unor versuri care însoțesc mișcarea:,,1-2, 1-2 faceți toți la fel ca noi’’.

Ținând cont de tot ceea ce s-a spus mai sus jocul motric se folosește diferit de la o vârstă la alta, diferența privește sarcina, conținutul, modul de organizare și numărul de reguli.

După stabilirea obiectivelor, alegerea jocului și organizarea prealabilă a locului de joacă și încălzirea organismului, educatoarea trebuie să explice și să demonstreze jocul. Explicația trebuie însoțită de demonstrație deoarece copiii nu pot să-și reprezinte acțiunile numai pe baza descrierii jocului. Pentru explicarea jocului se ține cont de: denumirea jocului, descrierea succintă a jocului, evidențierea regulilor jocului, stabilirea condițiilor de câștigare a jocului, stabilirea semnelor de începere și încetare a jocului.

În funcție de vârsta copiilor educatoarea poate doza și grada efortul astfel: mărirea sau micșorarea locului de joacă (după vârstă, sex), mărirea duratei jocului, accelerarea ritmului de joc, mărirea numărului de repetări, mărirea numărului de sarcini de îndeplinit.

La ștafete e recomandabil ca numărul de repetări să fie cel puțin egal cu numărul de echipe.

Încheierea jocului se realizează printr-un joc liniștitor care-i ajută pe elevi să-și revină după efortul depus. De exemplu: ,,Plimbăm pisica’’ sau ,,Ne plimbăm cu motocicleta’’, ,,Zboară fulgul’’.

În concluzie întrecerile, ștafetele și jocurile motrice ocupă locul central în activitatea de educație fizică, fiind metode și mijloace eficiente în derularea activității, în însușirea și consolidarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative, în formarea calităților motrice, în dezvoltarea armonioasă a organismului, în formarea întregii personalități.

NOTE

1. CERGHIT I. -,, METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT’’, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, pag.165

2. NEVEANU PAUL POPESCU -,, Natura jocului și eficiența lui’’- Revista de Pedagogie ,,Copilul și jocul’’, București, 1975, pag. 5

3. A.CHIRCEV și AL.ROȘCA – Psihologia copilului preșcolar, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1960, pag.175

4. SCHIOPU URSULA – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, pag.147.

5. Piaget J. -Psihologia copilului-traducere,Editura Didactică și Pedagogică, București

CAPITOLUL IV. FOLOSIREA ÎNTRECERILOR, ȘTAFETELOR ȘI JOCURILOR MOTRICE CA MIJLOACE ȘI METODE PENTRU CREȘTEREA EFICIENȚEI LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ LA NIVELUL CICLULUI PREȘCOLAR

DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ

JOCURI MOTRICE CU MERS ȘI ALERGARE

În cadrul activităților de educație fizică pentru preșcolari recomand folosirea jocurilor de mers și alergare, alergare ușoară pe teren neaccidentat sau accidentat, alergare cu întrecere peste diferite obstacole ușoare-ele fiind mijloace importante vizând dezvoltarea multilaterală a organismului copilului-dar constituie și un mijloc de eficientizare a activității în sine.

Am folosit următoarele jocuri cu mers și alergare, jocuri atractive, plăcute de copii:

JOCUL NR.1 ,, NU CĂLCA PE MUȘUROI’’

Pentru acest joc se trasează o linie dreaptă ori șerpuită cu lungimea de 8-10m (se pot folosi și sfori, conuri pentru mușuroaie).

Copiii sunt grupați în coloane. Primii doi copii au în mână câte un coșuleț. Atunci când rostesc ,, Înainte!’’ copiii merg în pas vioi, șerpuit printre mușuroaie, până la ultimul unde se opresc în aceeași formație cu fața spre locul de plecare.

În timpul mersului se interzice a călca cu piciorul pe mușuroaie.

Legenda : – copil

– mușuroi

JOCUL NR.2 ,, SOARELE ȘI FURTUNA’’

Pentru acest joc se folosesc pernițe care sunt împrăștiate într-o jumătate de sală. Copiii stau așezați pe ele.

Atunci când eu spun:,,E soare! Mergem la plimbare!’’copiii merg (aleargă) în cealaltă jumătate de sală. La cuvintele mele ,,A sosit furtuna! Alergați într-una!’’ copiii se întorc pe pernițe.

Jocul reâncepe la versurile mele:,,Iată, soarele a ieșit!’’

În timpul mersului la plimbare se interzice a se lovi, a se atinge între ei.

Legendă: – perniță

– copil

JOCUL NR. 3 ,,PUII LA CLOȘCĂ’’

Pentru acest joc, copiii vor fi puii, iar la început educatoarea este cloșca. Ea va sta într-un cerc desenat cu creta pe sol.

Copiii sunt așezați în formație de cerc. La îndemnul educatoarei ,,Puii ciugulesc boabe!’’ copiii aleargă la cloșcă, în formație de cerc.

Jocul reîncepe la cuvintele ,,Puii ciugulesc mălai!’’(se pot folosi diverse materiale-boabe, mălai, iarbă).

În timpul jocului, copiii nu trebuie să se lovească între ei și să se reașeze în fomație de cerc.

Legenda: – cloșca

-pui

JOCUL NR.4 ,,URSUL ȘI COPIII’’

La acest joc va participa întreaga grupă. Educatoarea trasează pe sol două linii, prima la o distanță de 0,5m de un perete (bârlogul ursului) și a doua la distanță de 1,5m de peretele opus (căsuța copiilor). Educatoarea are rolul ursului și stă în bârlog cu mâinile la ochi (ursul doarme). Copiii stau unul lângă altul pe linia trasată pe sol (în căsuța lor). La comanda educatoarei ,,Plecați!’’, copiii se răspândesc prin sală și aleargă fără zgomot. Ursul îi aude, se trezește și vrea să-i prindă. Copiii aleargă în căsuța lor să nu fie prinși. Copilul prins este dus de urs în bârlogul lui. Ursul nu are voie să intre în căsuța copiilor. Jocul se poate repeta de 2-3 ori, apoi ursul poate fi înlocuit prin tragere la sorți. Regula jocului este să fie atenți la urs, să alerge fără zgomot, fără să se ciocnească și să alerge în casă pentru a nu fi prinși de urs. Legenda: copil –

ursul –

JOCUL NR.5 ,,METROUL ÎN STAȚIE’’

Se lucrează cu întreaga grupă de copii. Copiii sunt așezați în coloană câte unul, educatoarea în fruntea metroului. 2 copii sunt așezați în partea dreaptă a metroului în poziție de drepți și vor reprezenta stațiile. La comanda educatoarei:,,Metroul pornește!’’ copiii merg cu mâinile prinse unul de mijlocul celuilalt. Copiii își schimbă ritmul de mers după comenzile educatoarei: metroul accelerează (copiii aleargă); metroul încetinește (mers lent), metroul oprește în stație (oprește în dreptul primului copil). Jocul continuă tot așa, iar copiii care reprezintă stația se schimbă cu alți 2 copii. Se evidențiază copiii care au fost atenți și au executat corect comenzile educatoarei.

STOP STOP

Legenda: – copil

-copil (stație)

JOCUL NR. 6 ,,CURSA PUIȘORILOR ȘI ULIILOR’’-joc pentru consolidarea deprinderii de a alerga spre un punct indicat.

Jocul se organizează pe două subgrupe. Se trasează două linii (de-a lungul a doi pereți) la o distanță de 0,5m de la perete. În lungimea încăperii , la mijloc și perpendicular pe aceste două linii se întind pe sol corzile de sărit, cap la cap în așa fel încât spațiul clasei să fie împărțit în două sectoare egale. Fiecare subgrupă este aliniată pe două rânduri, în spatele liniilor de plecare, de la cei doi pereți opuși, în partea din dreapta a clasei, adică fiecare având un sector de alergare liber în fața lor. La semnalul educatoarei, copiii din primele rânduri aleargă până la peretele opus și se încolonează din nou. La al doilea semnal pleacă rândul al doilea. Se evidențiază copiii care au executat alergarea corect și au fost atenți.

Legenda: I – puișor I

II -uliu

II

JOCUL NR.7 ,,ELICOPTERELE’’

În cadrul acestui joc, copiii imită piloții de elicoptere și stau în diferite locuri ale terenului. La semnalul educatoarei:,,Gata de zbor!’’ei fac cu brațele mișcări circulare –pornesc motorul. La semnalul ,,Decolarea!’’ desfac brațele lateral și aleargă în debandadă pe teren. La semnalul ,,Aterizarea!’’ elicopterele se opresc și ,,aterizează’’ (copiii se așează pe genunchi). Jocul se repetă.

Legenda: – copil

JOCUL NR.8 ,,Iepurașul’’

Pe podea sau pe sol se desenează un cerc mare (grădină) în jurul căruia se așează toți copiii la un pas unul de celălalt. Un copil va fi paznicul grădinii, el se așează în central cercului mare unde se trasează un alt cerc mai mic (coliba paznicului). Copiii aflați în afara cercului sunt iepurii. La semnalul educatoarei, iepurii aleargă prin grădină, mănâncă morcovi. La semnal paznicul aleargă după ei să-i prindă. Iepurii care au ieșit la timp din grădină sunt salvați.

Regulile jocului sunt următoarele: copiii sunt atenți la comenzile educatoarei, aleargă fără să se ciocnească.

Legenda :copil (iepure) –

paznicul –

morcov –

JOCUL NR. 10 ,,BALONUL’’

Luându-se de mâini, copiii împreună cu educatoarea formează un cerc stând lipiți unul de altul. La cuvintele ,,Balonul crește! Crește mare, frumos și colorat!’, copiii se retrag înapoi,

ținându-se de mâini și suflând cu putere, iar atunci când educatoarea spune ,,Balonul a plesnit și aerul a ieșit!’’ copiii lasă mâinile în jos și fac genuflexiuni, pronunțând ,,poc!’’.

Regulile jocului: vor participa la joc prima dată 8 copii, iar la repetarea lui 15-16 copii. Cuvintele vor fi pronunțate clar, fără grabă, cu voce tare.

Legenda: educatoare –

copil –

JOCUL NR. 11 ,,ȘARPELE ȘI RÂNDUNICA’’

Copiii sunt împătțiți în două grupe: una reprezintă ,,șerpii’’ iar cealaltă ,,rândunelele’’. Ei stau în două coloane în fața unei linii trasate pe sol așteptând startul traseelor, unul cu ocolire de obstacole, altul cu pășire peste obstacole. La comanda educatoarei, coloanele pornesc fiecare urmărind traseul stabilit anterior. În timpul deplasării copiii imită sâsâitul șarpelui și respectiv ciripitul rândunelelor. Odată ajunse la capăt, echipele schimbă rolurile și jocul continuă.Ca elemente exersate: mers cu ocolire de obstacole, alergare cu pășire peste obstacole.Ca material utilizat: jucării mici, scăunele, măsuțe, pernițe.

Legenda:copil –

măsuță –

scăunel –

perniță –

JOCUL NR.12 ,,ÎN CĂLĂTORIE’’

Ca elemente exersate: mers obișnuit și mers pe vârfuri.

Ca materiale folosite: fire paralele, cu lungime de un metru, sau benzi de hârtie colorată (pentru marcarea traseului), copaci din carton, căsuțe din carton în concordanță cu jocul.

Copiii se deplasează în mers obișnuit până în dreptul uneia din porțiunile marcate în prealabil. Pentru a o străbate trebuie să execute mers pe vârfuri între doua linii (fire) sau de-a lungul benzilor de hârtie colorată.

Întoarcerea la locul de unde s-a plecat se face la comanda ,,Ne întoarcem din călătorie!’’.

JOCUL NR. 13 ,,TRENUL’’

Pentru acest joc, copiii se aranjează în trei, patru coloane la un capăt al trenului. Primul din coloană este ,,locomotiva’’, ceilalți, ,,vagoanele’’. Educatoarea dă semnalul și copiii încep să meargă în coloane pe teren, la început încet, apoi mai repede, trecând la alergare. La expresia educatoarei,,Trenurile au sosit în gară!’’ copiii încetinesc mersul trenului și se împrăștie pe teren.

Educatoarea dă din nou semnalul de plecare trenurilor și jocul reîncepe.

Regulile jocului sunt: ca fiecare coloană (tren) să meargă pe traseul său, să fie atenți la

comenzile educatoarei.

Legenda: copil (vagon) –

copil (locomotivă) –

indicator pentru gară –

JOCUL NR. 14 ,,URSUL SOMNOROS’’

Copiii stau în cerc ținându-se de mâini. Educatoarea alege un copil ( ursul somnoros). Acesta stă în mijlocul cercului, ghemuit, cu fața între mâini. Copiii merg în cerc și cântă:

,, Ursul, ursul doarme / Și-a uitat de foame./Dacă ești prevăzător/ De el poți scăpa ușor!’’

După ultimul vers, copiii aleargă în toate direcțiile spre a nu fi prinși. Copilul prins înlocuiește ursul somnoros, care intră în cerc.

Legenda: copil –

ursul –

JOCUL NR.15 ,,CĂLUȚII’’

Copiii sunt împărțiți în perechi: un copil este ,,căluțul’’, al doilea este ,,călărețul’’. Cu ajutorul educatoarei calul primește hamul și hățurile. Ele nu trebuie să fie prea lungi, altfel copiilor le ve fi prea greu să alerge. Ei aleargă pe teren în diferite direcții. Se opresc pentru a hrăni sau adăpa căluții. Este foarte important alegerea perechilor. Primul copil poate fi mai mic sau mai puțin dibaci, iar călărețul, mai dibaci deoarece el trebuie să coordoneze într-o măsură mai mare mișcările cu deplasarea căluțului. În fucție de însușirea mișcărilor coordonate la alergare se adaugă obstacole: o cărare îngustă marcată cu linii sau sfori, o moviliță. Dacă jocul se repetă căluții și călăreții își schimbă rolurile.

Legenda:călăreț –

calul –

cărare îngustă –

moviliță –

JOCURI MOTRICE CU SĂRITURI

La vârsta preșcolară se folosesc în general săriturile lipsite de rigiditate, care solicită un efort minim.

În predarea săriturilor se recomandă următoarea eșalonare:

sărituri în adâncime;

sărituri în lungime de pe loc;

sărituri în lungime cu elan;

sărituri în înălțime cu elan;

sărituri peste diferite obstacole.

Săriturile sunt compuse din: elan, bătaie, zbor liber în înălțime sau lungime, cu sau fără obstacol și aterizare.

Săriturile determină întărirea treptată a musculaturii picioarelor, ligamentelor și articulațiilor, la dezvoltarea calităților fzice, în special forța picioarelor, viteza de deplasare și de reacție.

La vârsta preșcolară pot fi introduce o serie de exerciții pregătitoare cum ar fi :

sărituri de pe loc cu picioarele apropiate;

sărituri cu ambele picioare de-a lungul unei linii trasate pe sol;

sărituri înainte din ghemuit;

sărituri cu ambele picioare peste diferite obstacole și pe ele;

sărituri de pe loc sau din mers cu atingerea unor obiecte cu mâna întinsă, cu capul sau cu vârful piciorului;

sărituri de pe un picior pe altul;

sărituri de pe loc cu desprindere de pe un picior;

sărituri de pe obstacole, peste obstacole, de pe un obstacol pe altul;

sărituri pe piciorul stâng cu ducerea piciorului drept în sus.

Preșcolarii pot însuși săriturile pe baza unei demonstrări precise, deoarece ei la această vârstă învață repede și reproduc fidel ceea ce văd.

În cadrul activităților de educație fizică jocurile motrice cu sărituri constituie și vor constitui un mijloc eficient pentru dezvoltarea armonioasă și multilaterală a copilului. Aceste jocuri sunt atractive, plăcute și dorite de copii.

Am folosit următoarele jocuri cu sărituri:

JOCUL NR. 1 ,,IEPURAȘII SAR’’

Pentru acest joc putem folosi scăunele, căciulițe de iepurași. Scăunelele sunt așezate în lungul sălii de clasă, cu fata spre interior. Copiii stau pe aceste scăunele.

La comanda educatoarei ,,Iepurașii sar!’’, copiii sar pe ambele picioare în diferite direcții. La comanda ,,Iepurașii se odihnesc!’’, copiii se așează pe scăunele unde rămân până la o nouă comandă.

Regula jocului: iepurașii sar pe ambele picioare.

Legenda: scăunele –

copil (iepuraș) –

JOCUL NR. 2 ,,PRINDEM FULGUL DE ZĂPADĂ’’

La capătul unei nuiele se prinde un fulg de zăpadă din carton și care este ușor de apucat. Copiii stau în cerc. În centrul cercului stă educatoarea care are nuiaua cu fulgul de zăpadă. Apropiind nuiaua de copii ea spune:,, Prinde fulgul’’ și ridică nuiaua.

Copilul sare în sus după nuia. Nuiaua se va ține în fața copiilor ca să poată sări și să o poată prinde.

Regula jocului: să sară pe loc și să fie atenți la educatoare.

Legenda: copil –

educatoare –

nuiaua cu fulgul de zăpadă –

JOCUL NR.3 ,,DIN PIATRA IN PIATRA”

Pentru acest joc putem folosi pietre, pernițe sau cercuri din sârmă care pot fi așezate în zig–zag. Copiii stau în coloană câte unul. La comanda educatoarei ,,Sărim din piatră în piatră, să nu cădem în apă!”, copiii sar din piatră în piatră, se întorc pe același traseu și merg în spatele coloanei.

Legenda: – piatră

-copil

JOCUL NR. 4 ,,LUPUL ÎN ȘANȚ”

In centrul clasei sau pe sol , afară, e trasat cu două șnururi, un șanț de un metru lățime. De o parte a șanțului e casa unde se află ,,iepurii’’, iar de altă parte este câmpul. În șanț stă ,,lupul’’. La comanda educatoarei :,,iepurașilor, în câmp!’’ copiii aleargă în câmp sărind șanțul. Lupul urmărește cu atenție iepurașii și îi face captivi pe cei care au căzut în șanț (care au călcat cu piciorul pe spațiul dintre șnururi).La semnalul ,,iepurașilor, acasă!’’ copilul aleargă acasă, sărind din nou șanțul. După 2-3 repetări ale jocului, lățimea șanțului e mărită cu 5cm., apoi se alege un alt lup. Jocul se repetă de 4-5 ori.

Legenda: iepure –

lupul –

șanțul –

JOCUL NR.5 ,, SARI PESTE RÂULEȚ’’

Pe sol se face un râuleț din fire sau bastoane, pietricele, cu lățimea de 20-30cm. Copiii se apropie de râuleț, copiii sar peste el, cu aterizare pe ambele picioare, apoi merg liber pe teren și la semnalul ,,plecați acasă’’, copiii sar înapoi. Dacă copiii execută ușor sarcina, educatorul face un râuleț mai lat (până la 30-40cm). Copiii pronunță ,,multă apă este în râu, să-l sărim acum!’’. Educatoarea le explică faptul că lovirea solului se execută cu putere.

Regulile jocului: copiii lovesc concomitent cu ambele picioare solul aterizând pe ambele picioare.

Legenda: copil-

pietricele-

JOCUL NR.6 ,,ADUNĂM AMBALAJELE!’’

Pe sol sau în sala de clasă se împart mai multe ambalaje. Pe sol se trasează o linie în fața căreia se află copiii. La comanda educatoarei. ,,Adunăm ambalajele!’’copiii se deplasează sărind pe un picior și adună ambalajele. Copiii care ating solul cu ambele picioare sunt eleminați din joc.

După ce au fost strânse toate ambalajele și toți jucătorii au fost eliminați, se stabilește învingătorul:copilul care are cele mai multe ambalaje și care a sărit într-un picior fără a atinge solul.

Legenda: copil-

ambalaj-

JOCUL NR. 7,,BARZA NE PÂNDEȘTE!’’

Copiii sunt împărțiți în două grupe, una reprezintă ,,berzele’’ și cealaltă ,,broscuțele’’. Educatoarea recită următoarele versuri:,, Barza vă pândește stând într-un picior,/uite vă zărește, săriți broscuțelor!’’. Broscuțele care stau pe scăunele, când aud versurile răspund: ,,oac!oac!oac!’’ și sar în adâncime cu aterizare în ghemuit pe saltea. Berzele încearcă să prindă ,,broscuțele’’ înainte ca acestea să sară în lac. Cei care sunt prinși, vor fi pentru scurt timp ,,berze’’. După câteve repetări echipele își schimbă rolurile între ele.

Ca materiale folosite: scăunele, saltea .

Legenda: barză –

scăunel –

copil (broască) –

lacul –

JOCUL NR. 8 ,,CERCURILE JUCĂUȘE’’

Pe sol se așează două rânduri a câte 5 cercuri de diferite culori: roșu, galben, verde, albastru, roz. Într-o parte a sălii sunt așezate două căsuțe care aparțin celor două grupe de copii. Copiii sunt împărțiți în două grupe 😮 grupă este grupa de culoare verde, cealaltă este grupa de culoare glbenă. La comanda educatoarei:,, Cercurile jucăușe, vă îndeamnă spre căsuțe!’’, copiii vor sări din cerc în cerc, de pe un picior pe altul până când ajung la final. La întoarcere vor sări din cerc în cerc pe piciorul stâng cu ducerea piciorului drept sus. Jocul se va repeta de 2-3 ori.

Regulile jocului: să asculte comenzile educatoarei, să sară din cerc în cerc, respectând cerințele. De pe un picior pe altul, pe piciorul stâng cu ducerea piciorului drept sus.

Legenda: copil –

cerc colorat –

JOCUL NR. 9,,GREIERAȘUL VESEL’’

Copiii stau pe scăunelele așezate în cerc, cu palmele pe genunchi, rezemați de spatele scăunelului. Educatoarea alege un copil care va fi greieraș.Acesta se plimbă pe lângă copii sărind cu ambele picioare și cu brațele întinse orizontal. Greierașul atinge cu brațele ușor, pe cap, un copil care stă mai cuminte pe scăunel. Copilul care a fost atins devine greieraș, iar fostul greieraș se așează în locul lui. Jocul se repetă până când toți copiii devin greierași.

Legenda: scăunel-

copil –

JOCUL NR. 10 ,,Sari, sari…’’

Copiii sunt așezați pe scăunele în semicerc, ținând palmele pe genunchi. La semnalul educatoarei ,,începeți’’, copilul atins cu degetul de educatoare spune,,Sari, sari iepuraș!’’ sau ,,Sari, sari broscuță!’’, sau ,,Sari, sari greieraș!’’. Copiii trebuie să fie atenți la cele spuse ridicând mâinile sus când acesta se referă la iepuraș, ghemuit,la broscuță. Cei care greșesc sunt eleminați un tur de joc.

Legenda: scăunel-

copil –

JOCURI MOTRICE CU ARUNCĂRI ȘI PRINDERI

În lucrul cu preșcolarii, rostogolirea mingii ocupă un loc important, copiii trebuie să învețe să lovească mingea energic în orice direcție, apoi într-o direcție anumită. În funcție de modul cum și-au însușit rostogolirea mingii în direcția cuvenită, educatoarea repartizează copiii în perechi și-i va învăța să rostogolească mingea de la unul la altul.

Printre exercițiile de aruncare pe care le-am folosit, aruncarea mingii cu ambele mâini înainte, în jos, aruncarea la distanță, cu mâna dreaptă, stîngă, aruncarea la țintă orizontală, la țintă verticală cu dreapta și stânga.

Aruncarea se efectuează prin mișcarea de biciuire a brațului care aruncă. Am folosit următoarele materiale , obiecte de diferite forme și greutate: mingi, săculeți, discuri din carton, sulițe din plastic, verigi etc.

JOCUL NR. 1,,ROSTOGOLEȘTE MINGEA!’’

Pentru acest joc, cei mici stau în semicerc, jos pe dușumea, iar educatoarea cu o minge stă în față.Educatoarea rostogolește mingea pe rând fiecăruia.Copilul o oprește și o rostogolește înapoi educatoarei. Copiii pot să stea cu picioarele în lateral sau turcește.

Regulile jocului sunt: să prindă mingea cu mâinile fără a o strânge la piept, a lovi mingea cu degetele.

Legenda: copil –

educatoarea –

-mingea

JOCUL NR. 2 ,,PRINDE MINGEA!’’

Copiii stau în semicerc, iar educatoarea cu o minge în mâini stă în fața lor la depărtare de 1 m numind un copil, educatoarea îi aruncă mingea. Acesta o prinde cu ambele mâini și o întoarce educatoarei străduindu-se să i-o arunce corect.

Regulile jocului: să prindă mingea doar copilul numit; aruncarea se face cu ambele mâîni simultan de jos ori de la piept.

Legenda: copil –

educatoarea –

-mingea

JOCUL NR. 3 ,, MINGEA ÎN COȘULEȚ’’

Pe pământ se pune un coș sau un cerc de sârmă sau conturat din pietricele. La depărtare de 1m se trasează o linie dreaptă. În fața liniei se aliniază 7-8 copii la interval de un pas. Fiecare ține în mâini câte 2 mingi (săculeți cu nisip). La comanda educatoarei ,,se aruncă mingea’’, copiii aruncă în coș mingea cu o mână, apoi cu cealaltă. Cel care a aruncat, aduce mingile înapoi și le transmite următorului.

Regulile jocului: să arunce la semnalul educatoarei cu mâna dreaptă, apoi cu mâna stângă.

Legenda: copil –

minge –

coșuleț –

JOCUL NR. 4 ,, ATINGE POPICUL!’’

Pentru acest joc se folosesc popice și o minge. Pe sol se aranjează 7-8 popice. La o distanță de 2m față de popice se trasează o linie. În fața liniei se așează 6-7 copii având în mână o minge. La comanda educatoarei ,,atinge popicele!’’ copilul va rostogoli cu mâna dreaptă mingea pentru a atinge popicele. Se vor număra popicele dărâmate . Copilul care a rostogolit mingea o duce copilului care urmează.

Regulile jocului: să rostogolească mingea cu mâna dreaptă energic și să dărâme cât mai multe popice.

Legenda: copil –

minge –

popic –

JOCUL NR. 5 ,, ARUNCĂ SĂGEATA LA ȚINTĂ’’

Se folosește un cerc realizat din polistiren, care se împarte în mai multe câmpuri numerotate în ordine de la 1 la 5. De la linia de start (2m distanță) jucătorii aruncă pe rând mingea la țintă. Numărul câmpului nimerit arată punctajul jucătorului. Câștigă jucătorul care are cel mai mare punctaj din 5 încercări.

Legenda: copil –

țintă –

JOCUL NR. 6 ,, ȚINTEȘTE ȘORICELUL’’

Clasa se împarte în două grupe, dispuse în linie dreaptă, una în fața celeilalte, la o distanță de 3m de linia de centru, având în mâini câte o minge ușoară. Educatoarea stă pe linia de centru la unul din capete și rostogolește mingea (șoricelul) la celălalt capăt de-a lungul liniei.

Toți copiii încearcă să țintească cu mingiile ,, șoricelul’’. Cei care reușesc sunt apreciați cu o bulină roșie pe panou. Copiii își recuperează mingiile, între timp, educatoarea se mută la capătul celălalt și reia jocul. Câștigă echipa care are cele mai multe buline roșii. Jocul se reia de 5-6 ori.

Legenda: copil –

educatoarea –

mingea educatoarei –

mingea copilului –

JOCUL NR. 8 ,, PRINDEM PEȘTII!’’

Pentru acest joc folosim două ligheane în care așezăm câte 10 peștișori din plastic. La o distanță de 2 m de aceste ligheane, trasăm o linie pe sol. În fața liniei se așează copiii împărțiți pe două subgrupe, unul în spatele celuilalt, fiecare copil având în mână, câte o săgeată. La semnalul educatoarei fiecare copil aruncă pe rând săgeata pentru a prinde peștișorii. Peștișorii atinși sunt scoși din ligheane de educatoare. Câștigă echipa care a prins cât mai mulți pești.

Regulile jocului: să arunce pe rând, cu o mână de la umăr.

Legenda: copil –

lighean –

pește –

JOCUL NR.9 ,,ARUNCĂ PESTE SFOARĂ!’’

La înălțimea de 1m de la pământ se întinde o sfoară. La o distanță de 1-1,5m înaintea ei se trasează o linie, ori se întinde un șnur. Lângă el se află 3-4 mingi. 3-4 copii se apropie de șnur, iau cu ambele mâini mingile și le aruncă peste sfoară. Apoi merg după ele, le prind și le aduc la locul inițial.

Regulile jocului: toți copiii aruncă mingea simultan, la semnal, când pleacă după mingi, trec pe sub sfoară, aplecându-se înainte.

Legenda: copil –

minge –

șnur –

sfoară –

JOCUL NR.10 ,, ALEARGĂ ȘI ȚINTEȘTE!’’

Pentru acest joc, copiii merg în cerc, fiecare având în mâini câte un ghem, iar într-un loc din clasă se așează un ursuleț din pluș. La comanda educatoarei ,, Aleargă și țintește ursulețul!’’, copiii aleargă în direcția jucăriei ( al cărui loc este schimbat mereu), încercând s-o lovească cu ghemul prin aruncare cu o mână de la umăr.

Legenda: copil –

ursuleț –

ghem –

JOCUL NR. 11 ,,MINGEA PE DEASUPRA”

Copiii sunt împărțiți în două echipe și stau în coloană câte unul. Primul jucător din fiecare echipă are în mână câte o minge. La semnal, el ridică mingea pe deasupra capului și o transmite în urmă jucătorului din spatele său, care la rândul său o transmite mai departe în același mod până ce mingea ajunge la ultimul copil. Acesta fuge cu ea în capul coloanei și continuă transmiterea mingii. Echipa al cărei cap de coloană revine primul la locul său este învingătoare. Regulile jocului sunt: dacă un copil scapă mingea, el o va ridica, va reveni la locul său și va continua jocul.

Legenda: copil –

minge –

JOCUL NR. 12 ,,MINGEA PRIN TUNEL”

Copiii sunt așezați în coloană câte unul cu picioarele depărtate, aplecați în unghi de 45° la o distanță de un braț unul față de celălalt. Primul copil are în mână o minge. La comanda educatoarei ,,mingea prin tunel” primul copil aruncă mingea celuilalt copil, iar acesta o transmite mai departe în același mod până când mingea ajunge la ultimul copil. Acesta vine cu ea în capul coloanei și jocul se reia.

Regulile jocului sunt: mingea se aruncă cu ambele mâini, încet. Jocul se reia de două – trei ori. Se apreciază execuția și disciplina.

Legenda: copil –

minge –

JOCUL NR.13 ,,ARUNCĂ ȘI FUGI”

Pentru acest joc copiii sunt așezați în două coloane situate față în față. Înaintea fiecărei echipe, la 2-3 metri, se deseneaza pe sol câte un cerc cu diametrul de 1m care reprezintă spațiul în care se află copilul în momentul aruncării sau prinderii mingii. La semnalul educatoarei, primii jucători din fiecare echipă aleargă spre cercurile din față și execută: cel cu mingea – aruncarea, celălalt – prinderea mingii, după care revin în alergare la echipele lor – cel care a prins mingea o predă următorului coleg și va trece în spate. De data aceasta execută aruncarea și nu prinderea. Jocul se repetă de câte două ori în cercuri după ce au executat fiecare o aruncare și o prindere. Recuperarea mingilor scăpate se face de jucătorii care trebuiau să o prindă.

Legenda: copil-

cerc sârmă-

JOCUL NR.15 ,,BUTURUGA ȘMECHERĂ”

Pe sol se pune o buturugă lată cu suprafața netedă. Jucătorii se aranjează în jurul buturugii la depărtare de 2m având în mâini săculeți cu nisip.

La semnalul educatoarei fiecare copil aruncă săculețul cu nisip pe buturugă astfel încât să nu cadă pe jos.

Regulile jocului: săculețul se aruncă de jos; aruncarea reușită se apreciază cu aplauze.

Legenda: copil –

buturugă –

ȘTAFETE ȘI ÎNTRECERI CU DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ

Jocurile motrice se pot desfășura sub formă de întreceri sau ștafete, concursuri prin care se valorifică mișcările însușite anterior. Uneori iau forma parcursurilor aplicative, a parcursurilor cu obstacole.

ȘTAFETA NR.1 ,, MICII CAMPIONI”

Prin această ștafetă copiii vor fi împărțiți pe două coloane unul în spatele celuilalt. Vor fi așezați în fața unei linii trasate pe sol. În fața liniei, în dreptul fiecărei coloane sunt așezate două fire paralele pe unde fiecare copil va trebui să meargă în echilibru printre liniile paralele, scăunele așezate în zig – zag pe unde vor alerga printre obstacole, pernițe așezate în zig – zag pe unde vor trebui să sară din piatră în piatră; fiecare copil va trebui să se întoarcă la echipa sa prin refacerea traseului, după care merge în spatele coloanei. Fiecare reușită va fi punctată la panou cu o bulină roșie. Câștigă echipa care are cele mai multe buline roșii.

Legenda: copil –

scăunel –

perniță –

ȘTAFETA NR.2 ,,ÎN EXCURSIE”

Pentru această ștafetă se folosesc pietricele pentru a demarca liniile de cale ferată, scăunele care vor fi canapelele din vagoane, cercuri din sârma care vor fi vagoanele și mingile care vor fi bagajele. Copiii vor fi împărțiți în două echipe în formație de coloană unul în spatele celuilalt. În fața lor se va trasa o linie dreaptă, iar în fața liniei vor fi pietricelele (șinele) pe unde vor merge copiii, scăunelele așezate în linie dreaptă, iar copiii vor alerga printre obstacole, cercurile de sârmă, iar copiii vor sări într-un picior din vagon în vagon.

La finalul traseului, în locomotive (un coșuleț) găsesc mingi; fiecare copil ia o minge, reface traseul, o așează în coșulețul său, următorul coleg va continua traseul și va duce mingea în coșuleț refăcând din nou traseul pană când toată echipa merge pe acel traseu. Câștigă echipa care are cele mai multe mingi în coșulețul său. Se apreciaza corectitudinea traseului,

perseverența.

Legenda: copil –

scaunel –

pietricele –

vagon –

coșulețe cu mingi –

ȘTAFETA NR.3 ,,SARI BUȘTEANUL”

Jocul are loc cu două echipe sub formă de întrecere. Echipele vor fi aranjate în coloană câte unul în dreptul unei linii trase pe sol în fața primului obstacol (buștean, cărămizi). În fața fiecărei echipe se vor plasa, la distanța de 1 – 1.5m, 3 obstacole successive la intervale egale.

Copiii vor efectua săritura cu elan peste obstacol și aterizarea pe un picior, distanța dintre obstacole fiind parcursă prin alergare pe un picior și aterizare pe piciorul opus. Copiii se vor întoarce la echipe în alergare pe lângă obstacole, dau mâna cu colegii de echipă care vor continua traseul, iar ei merg în coada coloanei.

Legenda: copil –

buștean–

ȘTAFETA NR.4 ,,MICII SPORTIVI”

Pentru această ștafetă, copiii sunt împărțiți în două echipe aranjate în coloane la linia de plecare.Înaintea fiecărei coloane, la o distanță de 1 – 1.5m, se plasează câte o bancă de gimnastică, în fața băncii de gimnastică, câte o saltea, iar în fața acesteia se pune câte un coș cu mingi. Țintele în care se vor arunca mingile se așează în dreptul fiecărei coloane la capătul opus (pot fi așezate pe un perete forme pătrate colorate în care trebuie să arunce mingea). La comanda educatoarei fiecare copil din echipă pornește în alergare la coșul cu mingi, ia câte una și merge în echilibru pe banca de gimnastică, sare în adâncime în ghemuit pe saltea și în dreptul liniei de aruncare încearcă să nimerească în țintă (pătratele colorate) aruncând cu o mână de la umăr, recuperează mingea, o pune în coș și revine în alergare la coada coloanei. Apoi pornesc următorii doi copii până când ambele echipe realizează traseul.

Jocul se poate desfășura și sub forma de întrecere, fiind declarată câștigătoare echipa care a acumulat un număr mai mare de buline roșii prin lovirea la țintă.

Depășirea liniei de aruncare ca și pierderea echilibrului în timpul mersului pe banca de gimnastică se consideră greșeală.

Legenda:bancă-

saltea-

coș cu mingi-

țintă-

copil-

ȘTAFETA NR.5 ,,ȘTAFETA ELICOPTERELOR”

Copiii stau în cerc. Educatoarea stă în mijlocul cercului și îi numără din 4 în 4. Copiii cu numărul 1 primesc un elicopter de jucărie.

La comanda educatoarei copiii cu elicoptere aleargă spre dreapta în jurul cercului ajungând la locul de plecare, transmit elicopterele copiilor cu numarul 2, care la rândul lor fac și ei un tur apoi transmit elicopterele mai departe până când ajung la copiii cu numărul 4. Aceștia, după ce aleargă în jurul arcului, trec de locul de plecare, se îndreaptă spre central cercului și dau elicopterele educatoarei. Câștigă echipa care a adus prima elicopterul.

Legenda:educatoare- 4 3 2 1

copil- 1 4

2 3

2

3 1

4

ȘTAFETA NR.6 ,,CURSA BROAȘTELOR SURORI”

Copiii sunt împărțiți în două echipe egale și aranjați în perechi în două echipe egale. Jucătorii din perechi stau spate în spate ținându-se de brațe (broaștele surori). La o distanță de aproximativ 10 m se trasează linia de sosire și se află un coșuleț cu peștișori. La semnal, primele perechi pornesc sărind pe ambele picioare în linie dreaptă spre linia de sosire. Perechea care ajunge prima ia un peștișor, se întoarce la echipă în alergare lateral și merge în spatele echipei. Fiecare pereche pornește la semnal. Câștigă echipa care are mai mulți peștișori. Cine pierde peștișorul pe traseu a greșit.

Legenda: lighean cu pești

copil-

ȘTAFETA NR.7 ,,HORA FLUTURILOR”

Copiii se împart în două echipe egale. La distanța de 2m de la linia de plecare se întinde o sfoară pe care sunt suspendați, la înălțime convenabilă, doi fluturi cumpărați din magazine sau confecționați de educatoare. La semnal primii copii din cele două echipe aleargă, la comanda ,,prindem fluturii” se opresc în dreptul fluturilor, sar cât mai sus pentru a-i atinge, apoi merg șerpuit, ating pe umăr următorii colegi din echipă care pornesc pe același traseu. Câștigă echipa care termină prima traseul.

Legenda:fluture-

copil-

ȘTAFETA NR.8 ,,ȘTAFETA GRĂDINARILOR”

Copiii sunt așezați în coloană câte unul, unul în spatele celuilalt. În fața coloanei se trasează o linie (linia de plecare), în fața ei se află o lădiță cu 3 cartofi care vor fi pe rând plantați și ,, culeși”, în fața fiecărei echipe sunt așezate 3 cercuri la distanțe egale.

La semnalul educatoarei fiecare copil va lua un cartof, îl va planta în primul cerc, apoi se întoarce și procedează la fel cu următorii cartofi plantându-i pe rând în cercuri diferite. Se întoarce apoi în pas alergător, atinge următorul jucător și se aliniază la sfârșitul coloanei. Următorul jucător culege, pe rând, cartofii și-i aranjează pe linia de plecare. Jocul continuă până când aleargă toți copiii. Câștigă echipa care a plantat și cules cartofii mai repede.

Legenda: copil-

cerc-

cartof-

DEPRINDERI MOTRICE UTILITAR- APLICATIVE

4.2.1. JOCURI MOTRICE PENTRU MERS ÎN ECHILIBRU ȘI TÂRÂRE

Mersul este prima deprindere motrică de bază ce trebuie formată preșcolarilor și cea mai importantă. El angajează segmentele inferioare ale corpului, dar angrenează în mare măsură și musculatura întregului corp, contribuind astfel la dezvoltarea acestuia.

Mersul în ritm vioi sau prelungit cere organismului un efort mare și ajută la dezvoltarea și întărirea sistemului circulator și a celui respirator și la dezvoltarea vitezei, forței și rezistenței.

Mersul este văzut și ca un mijloc bun de liniștire a organismului după un efort mai mare.

În grădiniță educatoarea poate folosi forme variate ale mersului pentru însușirea corectă a acestuia: mersul obișnuit sau normal, mersul cu diferite variante și în ritm variat, mersul gimnastic.

Un mers corect înseamnă păstrarea unei ținute corecte a corpului, mers cu corpul drept, cu pieptul scos înainte, umerii trași înapoi, fără încordare, cu capul drept fără a privi spre picioare, cu pasul liber întins ducând piciorul înainte din coapsă, cu genunchiul întins, indiferent că este un mers normal, un mers în echilibru între două linii paralele pe o suprafață înaltă.

În grădiniță eu am utilizat, în general, următoarele feluri de târâre: pe genunchi și palme, pe antebrațe și genunchi, pe antebrațe și vârfuri, pe palme și pe vârfurile picioarelor, târâre lipită de pământ pe antebrațe și vârfuri.

Jocurile motrice cu mers în diferite variante și diferite ritmuri, precum și jocurile motrice cu târâri au devenit mai plăcute pentru copii asociindu-le cu imitarea unor animăluțe (șarpe, șopârlă, urs). Dintre jocurile motrice utilizate de mine pot aminti următoarele:

JOCUL NR.1 ,,UNDE ESTE PĂPUȘICA?”

Copiii stau în cerc pe scăunele iar în mijlocul cercului este un copil legat la ochi. Educatoarea bate cu un bețișor într-un scăunel și apoi ascunde papușa în spatele copilului care stă pe acel scăunel.

La semnalul: ,,Gata!” copilul din mijlocul cercului iși descoperă ochii și trebuie să se îndrepte în direcția de unde a auzit zgomotul, mergând după cum i se indică: pe vârfuri – cu genunchii îndoiți, cu privirea sus – jos, rapid – lent și caută păpușa. Dacă o găsește ocupă scaunul copilului unde s-a ascuns păpușa, iar celălalt copil trece în mijlocul cercului și jocul reîncepe.

Dacă nu a găsit păpușa, copilul mai are dreptul la o încercare; dacă nici de data aceasta nu o găsește iese temporar din joc. Este înlocuit de copilul la care era ascunsă păpușa.

Prin acest joc se exersează mersul variat (pe vârfuri – cu genunchii îndoiți, cu privirea sus – jos) cu diferite ritmuri (rapid – lent).

Legenda: copil legat la ochi –

copil –

educatoarea –

JOCUL NR.2 ,,URSUL PE CĂRARE CAUTĂ MÂNCARE”

Copiii stau în coloana câte unul, unul în spatele celuilalt, iar în fața lor este trasată o linie de plecare. În fața liniei de plecare se găsește băncuța de gimnastică pentru mers în echilibru la o înălțime de 40-50 cm, iar în fața băncuței se află o grămăjoară de cuburi din plastic reprezentând murele.

La semnalul educatoarei: ,,Ursul pe cărare caută mâncare!”, primul copil va merge pe palme și genunchi pe băncuță, păstrându-și echilibrul, la capătul băncuței coboară, ia un cub și merge la echipă dând mâna cu primul copil din coloană, care va pleca pe traseu. Sunt apreciați copiii care merg bine în echilibru, care nu cad.

Legenda: copil –

băncuță –

cuburi –

JOCUL NR.3 ,,CONSTRUCTORII”

Copiii sunt așezați în coloană câte unul, unul în spatele celuilalt, iar în fața lor este trasată o linie. În fața liniei se afla o băncuță înaltă de 40-50 cm, iar pe băncuță se află, din loc în loc, puse cărămizi. La semnalul educatoarei: ,,Astăzi e o nouă zi, hai să contruim copii!” primul copil pornește pe băncuță, merge cu brațele ridicate lateral, pășește peste obstacole, se întoarce, reia traseul, coboară, atinge umărul copilului din capătul coloanei care pornește pe traseu, iar el se duce în coada coloanei.

Legenda: copil –

bancuță –

cărămidă –

JOCUL NR.4 ,,CU SACUL PE POD”

Pentru acest joc copiii sunt organizați în coloană câte unul după altul iar în fața lor este trasă o linie. În fața liniei se găsește o băncuță înaltă de 20-25 cm (podul). Primul copil din coloană are în spate un săculeț cu porumb pe care trebuie să îl ducă la moară: pășește pe bancuță (pod), sare peste obstacole (bolovani), se întoarce , reia traseul și-i dă sacul următorului copil care va face același traseu până când toți copiii vor urca pe băncuță. Fiecare copil care va face traseul merge în spatele coloanei.

Legenda: copil –

săculeț –

băncuța –

bolovan –

JOCUL NR.5 ,,TURIȘTII”

Pentru acest joc copiii sunt așezați în coloană câte unul în fața unei linii trasate pe sol, afară în aer liber. În fața liniei se găsește o moviliță de pământ.

La comanda educatoarei: ,,Hai la munte, dragi turiști, pădurea să o priviți!” primul copil va păși până ajunge sus, coboară pe partea cealaltă, atinge pe umăr următorul copil care va urca pe munte, iar el merge în coada coloanei. În cadrul acestui joc se poate folosi și un cântecel în tema respectivă cum ar fi: ,,La pădure”.

Se apreciază corectitudinea mersului în echilibru pe un plan înclinat (movilița de pământ sau nisip).

Legenda: copil –

movilița de pământ (muntele) –

JOCUL NR.6 ,,SUNTEM CĂȚELUȘI”

Copiii sunt așezați de-a lungul peretelui în rând. La semnalul educatoarei: ,,Cățelușii vin la mine!”, toți copiii pornesc spre educatoare mergând pe genunchi și palme și spunând: ,,Ham-ham!” (pentru respirație).

La sfârșitul jocului sunt apreciați copiii care au mers corect și au respectat semnalul de plecare. Se exersează târârea pe genunchi și palme.

Legenda: copil (cățeluș) –

educatoare –

JOCUL NR.7 ,,LUPUL ȘI IEPURII”

Pentru acest joc un copil este ales să fie lupul. El trăiește într-un tufiș la marginea ,,pădurii”. În partea opusă a sălii sau terenului e ,,casa” iepurilor. La semnalul educatoarei: ,,Iepurași drăgălași, prin pădure vă plimbați!”, copiii se deplasează pe genunchi și palme ca lupul să nu îi observe. Când îi observă, lupul se trezește și încearcă să-i prindă. Copiii aleargă pe genunchi și palme spre casele lor. După ce lupul prinde câțiva copii rolul lui îl va avea un alt jucător. Jocul se repetă de 2-3 ori.

Legenda: iepuraș –

lup –

JOCUL NR. 8 ,,NU ATINGE STEGULEȚUL”

Copiii sunt împărțiți în două subgrupe aliniate în coloană câte unul în fața unei linii de plecare. De o sfoară întinsă la o distanța de 40 cm se leagă un steguleț (sfoara va fi intinsă la distanță de 1,5 m de la capul primului copil).

La semnalul educatoarei primii doi copii din coloană, în poziția culcat cu brațele îndoite pe linia de plecare execută târârea ca șarpele pe antebrațe și pe vârful picioarelor cu trecere pe sub sfoara cu stegulețul, cu mare atenție, pentru a nu-l atinge. Copiii care n-au atins stegulețul sunt evidențiați. În timpul jocului copiii pot imita sâsâitul șarpelui: ,,șssâs!”. Se exersează târârea lipită de pământ pe antebrațe și pe vârfuri.

Legenda: copil –

sfoara cu stegulețul legat –

JOCUL NR.9 ,,PĂDURARUL ȘI URȘII”

Într-o parte a sălii sau a terenului se află ,,cabana” pădurarului. În partea opusă se află bârlogul urșilor. La semnalul educatoarei:,, Este iarbă, este soare, faceți ursuleți mișcare!” copiii se deplasează pe palme și vârfurile picioarelor la plimbare prin ,,pădure” imitând glasul urșilor. Pădurarul se trezește și iese cu arma de vânătoare să-i prindă. Ursul (copilul) care este prins și atins cu mâna este dus în cușca de lângă cabana pădurarului. Restul urșilor fug în bârlog. Jocul se repetă de 1-2 ori, apoi pădurar este ales un alt copil.

Se exerseaza târârea pe palme și pe vârfurile picioarelor. Se apreciază dacă se respectă regulile jocului: să fugă de pădurar, să nu se lase prinși, să nu se lovească.

Legenda: ursul –

pădurarul –

JOCUL NR. 10 ,,PRIN TUNEL”

Pentru acest joc copiii sunt aliniați în coloană câte unul, unul după celălalt. În fața lor este trasată o linie pe sol. În fața liniei se află 2-3 măsuțe așezate una lângă cealaltă pe lungime. La semnalul educatoarei: ,,Prin tunel să trecem!” copiii se târăsc pe antebrațe și pe vârfuri fără să atingă măsuțele, iar când ies din tunel se ridică și revin în coada coloanei până când trec toți copiii. Jocul se repetă de 1-2 ori.

Se exersează târârea pe genunchi și pe vârfurile picioarelor cu trecere pe sub ostacol.

Legenda: copil –

măsuță –

JOCUL NR. 11 ,,PRIETENII DIN JUNGLĂ”

Pentru acest joc copiii sunt așezați în formație de cerc, jos pe dușumea stând turcește. Fiecare copil primește în piept câte un jeton reprezentând mai multe animale din junglă. Un copil este ales regele junglei. La semnalul educatoarei ,,regele junglei iese la plimbare, ia cu tine și girafele!” copiii care au jetoane cu girafe se târăsc unul dupa altul cu sprijin pe genunchi și palme în interiorul cercului; apoi jocul se repetă cerând regelui junglei să ia cu el la plimbare și elefanții și tot așa până când la plimbare ies toți copii (animalele junglei).

Legenda: copil –

JOCUL NR.12 ,,MELCUL GOSPODAR”

Pentru acest joc copiii sunt împărțiți în coloană câte unul, unul în spatele celuilalt. În fața lor este trasată o linie. Perpendicular pe linie este trasată o linie pe o distanță de 3-4 m. Fiecare copil la semnalul educatoarei se va târî lipit de pământ pe antebrațe și vârfuri ducând între genunchi o minge până la capătul liniei. Ajuns acolo se ridică, își ia mingea și o dă primului copil din coloană după el, care va trebui să plece pe traseu, iar el vine în coada coloanei.

Se evidențiază copiii care execută corect târârea și care nu scapă mingea.

Legenda: copil –

minge –

4.2.2. JOCURI MOTRICE CU TRACȚIUNE, ÎMPINGERE ȘI TRANSPORT DE GREUTĂȚI

Tracțiunea se poate realiza individual, câte doi față în față, câte trei sau mai mulți. Dintre jocurile motrice folosite de mine în grădiniță amintesc următoarele:

JOCUL NR. 1 ,,CEL MAI PUTERNIC”

Pentru acest joc copiii sunt împărțiți în două coloane, câte doi față în față. Între ei se așează o panglică colorată sau fire. La comanda educatoarei: ,,Trage!”, fiecare încearcă să iși tragă colegul spre el. Câștigă cel care a fost mai puternic.

JOCUL NR.2 ,,CĂLUȚII ȘI CĂRUȚA”

Pentru acest joc copiii sunt împărțiți în grupuri de câte 3. Doi copii (căluții) stau unul lângă celălalt, ținându-se de mână. Cu mâinile rămase libere îl trag pe cel de-al treilea coleg (căruța) care stă în poziția ghemuit. Acesta va fi tras prin alunecare.

JOCUL NR. 3 ,,TRECE-L PODUL”

Copiii sunt împărțiți în două echipe în coloană câte unul, unul în spatele celuilalt ținându-se de mijloc. Cele două echipe stau față în față fiind despărțite de o panglică colorată care reprezintă podul. La comanda educatoarei: ,,Trageți!”, copiii din fiecare echipă vor trage cu putere încercând ca echipa sa să treacă echipa adversă peste pod (primii copii se țin de mâini și execută tracțiuni, cei din spate ajută la tracțiune). Vor fi apreciați copiii care au jucat corect.

JOCUL NR. 4 ,,TRECEM APA!”

Copiii sunt așezați în formație de cerc ținându-se de mâini, cercul fiind așezat în mijlocul sălii. În mijlocul cercului este așezată o saltea (apa). La semnalul educatoarei:,,Trecem apa!”, copiii vor încerca să tragă (fiecare în parte) cercul peste apă(spre el).

JOCUL NR.5 ,,PESCARII”

Copiii sunt împărțiți în grupe de câte doi; copiii stau fața în fața în poziția șezând cu picioarele depărtate, talpă în talpă. Între ei se află o plasă (perdea ce reprezintă plasa de prins pește). La semnalul educatoarei:,,Plasa întindem/ Pește prindem!”, copiii întind plasa, executând tracțiuni. Jocul se reia de 3-4 ori.

JOCUL NR.6 ,,CĂRĂM LEMNE”

Copiii sunt așezați în coloană cu fața spre educatoare de-a lungul sălii de clasă. În dreapta copiilor este așezat un buștean (o bucată de lemn) legat cu două hamuri. La semnalul educatoarei:,,Este iarnă, frig afară/ Cărăm lemne în cămară!”, primul copil se prinde cu hamurile și trage bușteanul pe o distanță de 2 m dus-întors. Jocul continuă până când toți copiii trag bușteanul.

În grădiniță eu am folosit jocuri motrice prin care am exersat împingerea individuală în perete, a unor obiecte din mediul înconjurător, a unor persoane, împingerea între doi copii față în față etc.Atât de mult le-au plăcut aceste jocuri încât i-am surprins în activitățile libere desfășurând aceste jocuri.

În continuare voi prezenta câteva jocuri motrice folosite de mine cu grupa de copii.

JOCUL NR. 1 ,,ÎMPINGE BUȘTEANUL!”

Copiii sunt așezați în coloană câte unul, unul după altul, iar în fața lor este trasată o linie. În fața liniei este o buturugă încercuită cu o ață. La semnalul educatoarei:,,Împinge bușteanul!” fiecare copil, pe rând, așează palmele pe buturugă, cu trunchiul aplecat înainte, cu picioarele depărtate și încearcă deplasarea buturugii. Copilul care deplasează buturuga peste ață este câștigător.

JOCUL NR.2 ,,BULDOZERUL”

Copiii sunt împărțiți în perechi doi câte doi, în fața lor fiind trasată o linie. La o distanță de 2m se află o ladă cu jucării pe care va trebui să o împingă până la perete. La semnalul educatoarei:,,Start!” prima pereche se așează în șezut cu sprijin înapoi pe palme, picioarele cu tălpile așezate pe ladă și împing lada până la perete (pe o distanță de 1,5m).

Transportul de greutăți este o deprindere motrică utilitară ce presupune ridicarea unor obiecte, deplasarea și așezarea acestora în anumite locuri dinainte stabilite.

Exercițiile cu transport de greutăți au rol în dezvoltarea îndemânării, forței, rezistenței, voinței. Sunt atractive prin faptul că se folosește material divers – bușteni, lăzi, săculeți, găletușe, jucării.

În grădiniță, eu am folosit diferite jocuri motrice în care am exersat transportul de obiecte cu o mână și cu două mâini, transportul de obiecte în perechi cu o mână șiu cu două mâini, dar si transportul de obiecte sau a unui copil în grup.

Recomand ca la ultimul tip de transport, efectuarea deprinderii să se realizeze pe timpi și la comandă: ,,Atenție prindeți obiectul!”, ,,Ridicați!”, ,,Porniți spre …!”, ,,Atenție! Stop!”, ,,Așezați obiectul pe …!”.

În grădinița jocurile de transport de greutăți se folosesc cu precădere la grupa mare (toate tipurile de transport).

Iată câteva din jocurile motrice folosite de mine:

JOCUL NR.1 ,,CULEGĂTORII”

Copiii sunt în livadă (sală). În livadă s-au cules multe lăzi cu fructe pe care ei trebuie să le transporte la mașină (un loc demarcat în fața sălii cu o linie trasată pe dușumea). La semnalul educatoarei:,, Culegători, lăzile le transportăm/ în mașină le-ncărcăm!”, copiii câte doi prind lăzile cu mâinile le ridică apoi le transportă la locul stabilit (mașina). Jocul continuă până ce sunt transportate toate lăzile de către toți copiii.

JOCUL NR.2 ,,SCĂUNELUL”

Copiii se împart în echipe de câte trei. Doi copii se țin de mâini formând un scăunel unde se așează un al treilea copil. Copilul transportat se va ține cu brațele de gâtul celor care-l transportă. La repetarea jocului rolurile se schimbă până când fiecare copil va fi transportat.

JOCUL NR. 3 ,,PLANTĂM COPACII”

Copiii sunt împărțiți pe două coloane în fața unei linii trasate pe sol. În partea dreaptă a fiecărei coloane se găsesc atâția pomi câți copii are fiecare coloană, pe care va trebui să-i transporte într-o livadă (în fața clasei se trasează o linie ce demarcă livada) pe o distanță de 2m. La semnalul educatoarei: ,,Transportăm un pomișor/ Îl plantăm mai repejor!” primii copii ridică pomișorul îl transportă schimbând mâinile până la locul stabilit. Jocul se poate realiza sub formă de întrecere.

ȘTAFETE ȘI ÎNTRECERI CU DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ ȘI UTILITAR APLICATIVE

Jocurile motrice au un rol deosebit de important în dezvoltarea interesului pentru mișcare, în formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative. Jocurile motrice se realizează și sub formă de ștafete și întreceri, ele exersând 1,2 sau mai multe deprinderi motrice de bază și utilitar aplicative.

Ștafetele, în general, pun la încercare calitățile de voință ale copiilor, curajul, hotărârea, perseverența și stăpânirea de sine.

Ștafetele dezvoltă spiritul colectivist, de echipă.

În grădiniță, ștafetele și întrecerile sunt foarte atractive, plăcute de copii prin modul de desfășurare dar și prin materialul divers și adecvat temelor ca de exemplu: ținte, popice, mingi etc.

Eu am folosit în grădiniță urmatoarele jocuri motrice desfășurate sub formă de întreceri și ștafete:

ȘTAFETA NR. 1 ,,CAMPIONII”

Pentru această ștafetă grupa a fost împărțită în două coloane (echilibrate ca număr), iar în fața coloanelor este trasată o linie dreaptă. În fața liniei se află băncuțele de gimnastică pentru mers în echilibru la înălțime, în fața băncuțelor sunt saltele pentru târârea pe genunchi și palme, în fața saltelelor sunt cercuri din sârmă pentru a sări cu ambele picioare, apoi se ridică câte un săculeț cu jucării pe care fiecare copil va trebui să-l ducă echipei sale, apoi dă mâinile cu următorul copil din echipa sa care va continua jocul.

În timpul ștafetei fiecare echipa își încurajează coechipierii. Câștigă echipa care a adunat cei mai mulți săculeți.

În această ștafetă scopul este consolidarea mersului în echilibru la înălțimea de 40cm, târârii pe genunchi și palme, sărituri cu ambele picioare și transportul de greutăți individual schimbând mâinile.

ȘTAFETA NR. 2 ,,ÎNFIGE STEGULEȚUL”

Pentru această ștafetă grupa este împărțită în două coloane (echilibrate ca număr), iar în fața celor două coloane este trasată o linie; în fața liniei se află o găletușă cu nisip unde sunt mai multe stegulețe, apoi un tunel pentru fiecare echipă prin care fiecare copil va trebui să se târască precum șarpele lipit de pământ pe antebrațe și vârfurile picioarelor, în fața tunelului sunt așezate scăunele în zig-zag pentru alergare printre obstacole, iar în fața scăunelelor se află o altă găletușă cu nisip unde vor înfige stegulețele.

La semnalul educatoarei: ,,Start!”, primii copii din cele două echipe iau un steguleț, îl prind cu dinții, trec prin tunel, aleargă printre obstacole, apoi înfig stegulețele în găletușe, se întorc în fugă la echipă, ating pe umăr următorii colegi care vor parcurge traseul. Jocul continuă până când fiecare copil parcurge traseul. Se poate repeta de 1-2 ori.

Câștigă echipa care are cele mai multe stegulețe.

ȘTAFETA NR. 3 ,,PLIMBĂ URSUL”

Copiii sunt așezați în coloană câte unul, unul în spatele celuilalt, iar în fața lor este așezată o panglică. În fața panglicii se așează două fire paralele pentru a merge în echilibru printre fire, apoi bușteni în zig-zag printre ei se vor târî pe antebrațe și vârfurile picioarelor, un cerc pe unde vor sări cu ambele picioare (peste apă). Primul copil va avea în mână un ursuleț de pluș. La semnalul educatoarei: ,,Plimbă ursul!” primul copil va ține în mâini ursul, va parcurge traseul, apoi va alerga la echipă unde predă ursul primului copil din coloană care va relua traseul, iar el merge la sfârșitul coloanei. Jocul se desfășoară până când toți copiii intră în joc o dată.

ȘTAFETA NR.4 ,,PLANTĂM FLORICELE”

Copiii sunt așezați în formație de cerc, în interiorul cercului se află o găletușă cu multe floricele. În exteriorul cercului se află o băncuță pentru mers în echilibru, iar când sare de pe băncuță găsește o găletușă cu nisip în care lasă o floare, apoi se așează pe spate și cu vârfurile picioarelor împinge bușteanul, se ridică și plantează în altă găletușă o floare, apoi aleargă până când revine la locul său, dă mâna cu colegul care va lua și el două flori și le va planta parcurgând același traseu. Copiii trebuie să fie atenți la mersul în echilibru pe băncuță la împingerea bușteanului.

CAPITOLUL V- ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.1 ETAPELE DE LUCRU

a) Formularea ipotezei

b) Stabilirea metodelor și mjloacelor de lucru

c) Probe de testare a dezvoltării somatofuncționale, măsurători antopometrice

d) Studiu de caz

e) Analiza și interpretarea datelor

Am efectuat cercetări experimentale pe un grup de subiecți, băieți și fete în vârstă de 6-7 ani, în intervalul octombrie 2010-iunie 2011.

Din totalul de 21 de subiecți, 10 constituie grupa nr.1, grupul experimental, iar ceilalți 11 copii, constituie grupul de control (grupa nr.2) la care activitatea s-a desfășurat normal, fără accent pe jocul motric, ștafete și întreceri.

La acești subiecți am efectuat măsurători antopometrice(greutatea, amplitudinea brațelor, înălțimea), măsurarea parametrilor fiziologici(perimetrul toracic, frecvența cardiacă).

IPOTEZA LUCRĂRII-ipoteza demersurilor de cercetare a fost: dacă în desfășurarea activității de educație fizică folosim ca metode și mijloace jocul motric, ștafetele și întrecerile, atunci crește eficiența activității de educație fizică și totodată dezvoltarea copilului are un alt ritm în ceea ce privește dezvoltarea fizică, psihică, copilul dezvoltându-se sănătos.

Metodele de cercetare au fost:

Observarea directă a copiilor în cadrul activității de educație fizică, în timpul desfășurării jocurilor motrice;

Convorbirea;

Analiza conportamentelor copiilor (rezultatele, performanțele);

Experimentul care a constat în utilizarea întrecerilor, ștafetelor și jocurilor motrice ca metode și mijloace de bază pentru creșterea eficienței lecției de educație fizică la nivelul ciclului preșcolar.

Analizând datele inițiale, s-a confirmat ipoteza potrivit căreia, în urma testărilor finale, utilizarea întrecerilor, ștafetelor și jocurilor motrice ca metode și mijloace a crescut eficiența activității de educație fizică la nivel preșcolar, ceea ce a demonstrat că educația fizică are efecte deosebite în ceea ce privește dezvoltarea multilaterală a copiilor și a sănătății acestora.

5.2. INICATORI STATISTICI MATEMATICI FOLOSIȚI ÎN ANALIZĂ

Interpretarea corectă a rezultatelor obținute de subiecți în urma testărilor aplicate la nivelul grupului este etapa cea mai importantă în aprecierea eficienței activității de educație fizică ca urmare a folosirii întrecerilor, ștafetelor și jocului motric ca metode și mijloace.

Pentru interpretarea corectă a rezultatelor am folosit metoda matematică-statistică.

În interpretarea datelor, indicatorul cel mai des folosit este media aritmetică. Două valori din șirul de date ca fiind foarte mari, sau foarte mici, vor arăta că media își pierde din precizie. De aceea este bine ca aceste valori să fie eliminate.

, x – media aritmetică; E – suma valorilor individuale; n – nr. de cazuri.

Un alt indice este dispersia, iar cei mai utilizați indicatori ai dispersiei sunt:

Amplitudinea – fiind rezultatul dat de diferența valorilor extreme și minime;

Abaterea mediei;

Abaterea standard – este indicatorul folosit cel mai des, calculându-se astfel:

S – suma pătratelor diferențelor dintre rezultatul individual și media rezultatelor.

n – numărul de cazuri (subiecți)

Operațiile au loc în ordinea următoare:

se calculează diferența dintre fiecare valoare individuală, x1 si media x

se ridică la pătrat fiecare diferență

se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat

se împarte la numărul subiecților și se extrage rădăcina pătrată

Coeficientul de variabilitate (C.V.) – apreciază distribuția reprezentând câtul dintre abaterea standard și media aritmetică. Coeficientul de variabilitate face posibilă compararea grupelor măsurate cu unități de măsură diferite (cm, kg)

, C.V. – coeficient de variabilitate; S – abaterea standard; x – media aritmetică.

Se utilizează urmatoarele trepte de apreciere:

0 – 10% – omogenitate mare

10 – 20% – omogenitate medie

Peste 20% – omogenitate scăzută

Înălțimea copiilor am măsurat-o cu ajutorul centimetrului pe un perete marcat în poziția stând cu picioarele apropiate și lipite de partea de jos a peretelui, brațele bine întinse.

Greutatea copiilor am măsurat-o cu cântarul. Copiii au fost îmbrăcați lejer, fără încălțăminte.

Perimetrul toracic a fost măsurat cu ajutorul centimetrului, brațele ridicate lateral în cele trei poziții: normală, inspirație, expirație.

Frecvența cardiacă am măsurat-o cu ajutorul tensiometrului atât în timpul stării de repaos cât și după efortul depus. Am aplicat testul sub formă de joc(de exemplu ,,broscuțele” pentru a nu se simți copiii stresați).

5.3. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA

Conținutul realizat a fost aplicat în cadrul activităților de educație fizică în anul școlar 2010 – 2011. Folosirea întrecerilor, a ștafetelor și jocurilor motrice în cadrul activității de educație fizică ajută la formarea deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, săritură), dar și a deprinderilor motrice utilitar– aplicative cum ar fi: echilibrul, târârea, transportul de greuțăți, împingerea, tracțiunea. De asemenea folosind jocul motric, ștafetele și întrecerile ca metode și mijloace crește eficiența activității de educație fizică dar are loc și dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului.

Indicii folosiți în cercetare (media aritmetică, abaterea standard, coeficientul de variabilitate) au constituit date relevante pentru verificarea ipotezei.

Jocul reprezintă baza, temelia procesului educativ, contribuind la dezvoltarea armonioasă a organismului, la întărirea organismului sub aspect fizic și sub aspectul sănătății eliminând anumite abateri (supraponderabilitatea, tendința de rahitism).

Ștafetele și întrecerile, jocul motric, sunt metode eficiente în vederea atingerii obiectivelor educației fizice. Prin aceste metode se manifestă trăsăturile de caracter pozitive dar și cele negative ale copiilor; se dezvoltă voința, rezistența, stăpânirea de sine, dorința de a reuși, curajul, perseverența, forța, spiritul colectivist, fair-playul.

În decursul celor 11 ani de când sunt educatoare am constatat cât de eficient este jocul motric în vederea desfașurării activității de educație fizică.

Experiența mea la catedră dar și observațiile în cadrul activităților de educație fizică, mă ajută să spun că jocurile motrice, ștafetele și întrecerile sunt mijloace eficiente de dezvoltare a fizicului și sufletului, dar și a calităților intelectuale.

Rezultatele obținute relevă faptul că din 23 de subiecți testați, 22 de subiecți se încadrează în mărimile standard.

Tabel 1. Valori somatometrice la fete:

Tabel 2. Valori somatometrice la băieți:

TABEL CU COPIII TESTAȚI ÎN OCTOMBRIE 2010 (grupa nr. 1) EXPERIMENT

TABEL CU COPIII TESTAȚI ÎN OCTOMBRIE 2010 (grupa nr. 2) CONTROL

TABEL CU COPIII TESTAȚI ÎN MAI 2011 (grupa nr. 1) EXPERIMENT

TABEL CU COPIII TESTAȚI ÎN MAI 2011 (grupa nr. 2) CONTROL

MEDIA LA MĂSURĂTORI

, unde: – sumă de; xi – valori individuale înregistrate; N – număr subiecți.

TABEL MEDII:

ABATERE STANDARD

, unde: – sumă de; xi – valori individuale înregistrate; N – număr de subiecți; M – media.

TABEL ABATERI:

COEFICIENT DE VARIABILITATE

, unde: S – abatere standard; x – media aritmetică.

TABEL COEFICIENȚI DE VARIABILITATE

5.4. ILUSTRARE GRAFICĂ DE SINTEZĂ

ÎNTOCMIREA TABELELOR CU REZULTATE LA TESTAREA:

ÎNĂLȚIME

Histograma la înalțime

GREUTATE

HOSTOGRAMA LA GREUTATE

CAPITOLUL VI. CONCLUZII ȘI PROPUNERI ENUNȚATE ÎN URMA CERCETĂRII

6.1. CONCLUZII

Desfășurarea cercetării experimentului precum și rezultatele obținute, depind în mare măsură de experiența cadrului didactic, de dăruirea sa pentru meserie, de acel ,,ethos” pedagogic. În urma cercetării mele am desprins următoarele concluzii:

Se știe foarte bine că dezvoltarea copiilor se realizează diferit cu ,,salturi” și ,,stagnări” specifice dezvoltării stadiale. De aceea, în desfășurarea și organizarea activității de educație fizică, în folosirea jocurilor motrice, a ștafetelor și întrecerilor ca metode și mijloace care duc la creșterea eficienței activității cadrul didactic trebuie să țină cont de particularitățile morfo-funcționale și psihice, de legile dezvoltării biologice.

Pentru ca micul om să fie atras în cadrul ștafetelor și întrecerilor, a jocurilor motrice este bine ca fiecare cadru didactic să creeze condiții optime (sală aerisită, material divers, jocuri plăcute) contribuind astfel la formarea priceperilor, deprinderilor, stimulându-i astfel responsabilitatea, dorința de reușită, autonomia.

De asemenea, cadrul didactic trebuie să se perfecționeze, să se documenteze continuu, acest lucru ajutându-l să promoveze noul și să asigure obținerea unor rezultate deosebite în rândul copiilor. Fiecare educatoare trebuie să demonstreze calități deosebite în actul didactic cum ar fi: imaginația, inventivitatea, inițiativa creatoare, tactul pedagogic.

Întrecerile, ștafetele și jocul motric sunt metode și mijloace eficiente în derularea activității de educație fizică, jocul reprezentând mijlocul prin care copilul explorează realitatea, dar în același timp îi pune în mișcare întreg organismul, oferindu-i sănătate, vigoare.

În grădiniță, jocul motric alături de ștafete și întreceri contribuie la dezvoltarea mișcărilor de bază și totodată la perfecționarea deprinderilor motrice de bază și unele calități psihofizice și moral-volitive.

Datorită inluenței multilaterale asupra întregii personalități a copiilor, ștafetele și întrecerile, jocul motric sunt metode și mijloace de bază prin care se realizează obiectivele educației fizice, se dezvoltă întreg individul.

Prin caracterul său atractiv, jocul motric rămâne unul dintre cei mai importanți factori educativi, un mijloc de antrenare al copiilor, de dezvoltare armonioasă, sănătoasă, multilaterală a personalității.

Copiii sunt dornici să se joace, sunt neastâmpărați și dornici de mișcare, iar noi educatoarele avem datoria de a folosi jocuri motrice variate care să contribuie la călirea organismului, îmbunătățirea potențialului motric, formarea obișnuinței și a plăcerii de a practica ștafete, întreceri, jocuri motrice.

Noi, educatoarele, avem datoria de a face din activitatea de educație fizică, din jocul motric, ștafete, întreceri, un prilej de bucurie, o necesitate, să-i convingem pe copii să descopere și să înțeleagă prin mijloace accesibile vârstei lor că într-un corp sănătos există, totodată, o minte sănătoasă.

Jocul motric, în special, și alături de ștafete și întreceri, îi ajută pe copii să descopere frumusețea mișcării, le trezește dorința să atingă perfecțiunea în executarea ei, și să înfăptuiască ceea ce este frumos.

Analizând rezultatele obținute, în urma aplicării diverselor probe de evaluare (jocuri motrice pentru diferite deprinderi motrice de bază și aplicativ-utilitare, dar și ștafete), din timpul anului școlar, am observat evoluția copiilor din punct de vedere al greutății, înălțimii, aspectului fizic dar și aspectul psihic, al întregii personalități.

Jocul motric, ștafetele și întrecerile, le-au oferit copiilor și anumite beneficii: au devenit mai ordonați, disciplinați, prietenoși, arătând sincer dorința de a desfășura activitatea de educație fizică.

În ceea ce privește aspectul fizic am constatat următoarele lucruri:

la testarea inițială, o fetiță nu se încadrează în datele standard la înălțime și greutate;

la testarea finală, se menține aceeași constatare cu mențiunea că restul grupului înregistrează progrese la toate măsurătorile;

frecvența cardiacă în repaos arată limite strânse, urmând ca după un efort susținut să apară diferențe de la copil la copil și o revenire la valorile de repaos după 3-4 minute.

Toate acestea duc la concluzia că numai munca sistematică, organizată conștient cu preșcolarii dar și iubirea și pasiunea pentru meserie, cât și folosirea întrecerii, ștafetei și jocului motric ca metode și mijloace în activitatea de educație fizică influențează dezvoltarea armonioasă a copilului dar și sănătatea acestuia.

6.2. PROPUNERI

Ca propuneri pot oferi următoarele:

centrarea procesului de învățământ pe formarea capacităților, deprinderilor motrice, pe însușirea de cunoștințe aplicabile.

oferirea posibilității cadrelor didactice de a dispune de material necesar desfășurării unei activități de educație fizică.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Antonovici, Ștefania, Educația fizică în grădiniță, Editura Didactica Publishing House, 2010.

Barbu, H., Lucrare în manuscris, Biblioteca Liceului Pedagogic ,,Spiru Haret”, Buzău.

Barbu, H., Popescu, Eugenia, Șerban, Filoftea.,Activități de joc și recreativ-distractive,E.D.P.A., București, 1993

Cerghit,I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Chateau, J., Copilul și jocul, Editura Didactică și pedagogică, București, 1975.

Chircev, A., Roșca, Al., Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogică, București, 1962.

Chiriță, Georgeta, Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, București, 1983.

Crețu. C.C., Ciucurel, C., Petre, Daniela, Ivan, A., Ghid privind desfășurarea activităților de educație fizică în grădiniță, Editura Tiparg, 2006.

Dima, Silvia, Firea, Elena, Jocuri și exerciții pentru dezvoltarea fizica a preșcolarilor, Editura Didactică și pedagogică, București, 1974.

Drăgan, I., Nicola, I., Cercetare psihopedagogică, Editura Tiparg, 1995.

Dragomirescu, Georgeta, Kun, Suzana, Bojin, Elena, Metoda predării educației fizice în grădinița de copii, Editura Didactică si pedagogică, București, 1970.

Epuran, Valentina, Jocuri de mișcare, București (I.E.F.S.), 1973.

Glava, Adina, Glava, C., Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Iosifescu, V., Duplicitate și educație morală, Editura Aramis, 2004.

Matveev, L.P., Novikov, A.D., Teoria și metodica educației fizice, Editura Sport – Turism, București, 1980.

Mitra, Gh., Mogoș, A., Metodica predării educației fizice, Editura Sport – Turism, București, 1975.

Neveanu, P.P.,Natura jocului și eficiența lui, Revista de pedagogie ;;Copilul și jocul’’, București, 1975

Piaget, J. -Psihologia copilului-traducere,Editura Didactică și Pedagogică, București

Rafailă, Elena, Pedagogie preșcolară, Editura Printech, 2007.

Șchiopu, Ursula, Probleme psihice ale jocului și distracției, Editura Didactică și pedagogică, București, 1980.

Șchiopu, Ursula, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și pedagogică, București, 1981.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Antonovici, Ștefania, Educația fizică în grădiniță, Editura Didactica Publishing House, 2010.

Barbu, H., Lucrare în manuscris, Biblioteca Liceului Pedagogic ,,Spiru Haret”, Buzău.

Barbu, H., Popescu, Eugenia, Șerban, Filoftea.,Activități de joc și recreativ-distractive,E.D.P.A., București, 1993

Cerghit,I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Chateau, J., Copilul și jocul, Editura Didactică și pedagogică, București, 1975.

Chircev, A., Roșca, Al., Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogică, București, 1962.

Chiriță, Georgeta, Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, București, 1983.

Crețu. C.C., Ciucurel, C., Petre, Daniela, Ivan, A., Ghid privind desfășurarea activităților de educație fizică în grădiniță, Editura Tiparg, 2006.

Dima, Silvia, Firea, Elena, Jocuri și exerciții pentru dezvoltarea fizica a preșcolarilor, Editura Didactică și pedagogică, București, 1974.

Drăgan, I., Nicola, I., Cercetare psihopedagogică, Editura Tiparg, 1995.

Dragomirescu, Georgeta, Kun, Suzana, Bojin, Elena, Metoda predării educației fizice în grădinița de copii, Editura Didactică si pedagogică, București, 1970.

Epuran, Valentina, Jocuri de mișcare, București (I.E.F.S.), 1973.

Glava, Adina, Glava, C., Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Iosifescu, V., Duplicitate și educație morală, Editura Aramis, 2004.

Matveev, L.P., Novikov, A.D., Teoria și metodica educației fizice, Editura Sport – Turism, București, 1980.

Mitra, Gh., Mogoș, A., Metodica predării educației fizice, Editura Sport – Turism, București, 1975.

Neveanu, P.P.,Natura jocului și eficiența lui, Revista de pedagogie ;;Copilul și jocul’’, București, 1975

Piaget, J. -Psihologia copilului-traducere,Editura Didactică și Pedagogică, București

Rafailă, Elena, Pedagogie preșcolară, Editura Printech, 2007.

Șchiopu, Ursula, Probleme psihice ale jocului și distracției, Editura Didactică și pedagogică, București, 1980.

Șchiopu, Ursula, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și pedagogică, București, 1981.