Fms C1 Calitatea Introducere Terminologie [610811]

1

1. CONCEPTUL DE CALITATE .
GENERALITĂȚI, DEFINIȚII, TERMINOLOGIE

Obiective:
 definirea conceptului de calitate;
 definirea fiabilității și mentenabilității în contextul conceptului de calitate totală ;
 evidențierea relației calitate – fiabilitate – mente nabilitate .

1.1. Definirea conceptului de calitate

CALITATEA – a fost definită prin standardul internațional ISO 8402 ca fiind:
ansamblul de proprietăți și caracteristici ale unei entități , care îi conferă acesteia
aptitudinea de a satiface nevoile ex primate și implicite ale clienților .

Prin cerințe exprimate și implicite conținute în definiția termenului calitate trebuie să
se înglobeze următoarele aspecte :
 satisfacerea unei necesități, utilități sau a unui scop bine definit;
 satisfacerea așteptărilo r clientului;
 conformitatea cu standardele și cu specificațiile aplicabile;
 conformitatea cu cerințele societății (reglementări, legi, reguli, etc.);
 disponibilitate la un preț competitiv;
 obținerea produselor în condiții de profit.

Cuantificarea calități i se realizează cu ajutorul unor caracteristici de calitate . În
funcție modul de exprimare, caracteristicile de calitate se împart în:
– caracteristici măsurabile , în cazul în care caracteristica de calitate se poate
măsura și înregistra (cote dimensionale etc.).
– caracteristici măsurabile direct (cote dimensionale etc.);
– caracteristici mă surabile indirect (fiabilitatea etc.).
– caracteristici atributive , care definesc calitatea prin calificative (corespunzător,
necorespunzător).

2
1.2. Evolu ția concept ului de calitate

Prin calitate nu s -a înțeles întotdeauna același lucru. Conceptul a evoluat de -a lungul
timpului. Evoluția acestuia în ultima perioadă este prezentată în figura 1.1.

Nivelul de evoluție

1900 1970 1980 1990 anul

Fig. 1.1 – Evoluția conceptului de calitate

Se observă că orientarea s -a schimbat de la produs la proces iar apoi spre client.
Asigurarea calității reprezintă un stadiu important al evoluției conceptului de calitate. Câștigul
a fost consecința unei constatări simple: produsul reprezintă rezultatul procesului său de
fabricație. De aici a apărut ideea că dacă se ține procesul de fabricație sub control, în orice
moment al desfășurării sale, se vor obține produse conforme. Însă ad evărata evaluare a
calității o face clientul. De aceea calitatea totală pune în centrul preocupărilor clientul.

Managementul calității totale – TQM reprezintă o strategie puternică a organizației –
pe termen lung – care determină o îmbunătățire continuă a calității produselor/serviciilor, în
scopul satisfacerii nevoilor clienților și, în același timp, să creeze condiții de creștere a
productivității muncii și implicit a profitului.

Obiectivele urmărite de către organizații prin adoptarea TQM ca sistem de
conducere sunt:
 satisfacerea nevoilor frecvente ale clienților prin depășirea așteptărilor acestora; Verificarea
conformității
produselor

– orientare spre
produs
– control final
– conformitate cu
specificațiile Asigurarea
calității
– orientare spre
proces
– accentul spre
prevenire
– control în proiectare
și producție
– control statistic
– CALITATE
TOTALĂ
– orientare spre client
– angajarea conducerii
– sunt implicate toate
compartimentele
– se urmărește
întreaga traiectorie a
produsului

3  atingerea unei poziții competitive pe piață prin creșterea productivității și
îmbunătățirea continuă a calității;
 constituirea unui sistem total de conduce re prin implicarea tuturor angajaților, și în
primul rând a managerului.

În centrul preocupărilor este clientul pentru care se promovează un adevărat cult,
prin cercetarea în permanență a nevoilor explicite și implicite ale acestuia.

Principalele funcți i ale TQM sunt:

 Organizarea constă în stabilirea unei structuri administrative adecvate, integrată în cea
existentă care să permită funcționarea sistemului calității.
 Conducerea mobilizează resursele umane prin motivații pentru calitate, prin adoptarea
unui stil care să permită stimularea inițiativei personale pentru rezolvarea problemelor
care apar la locurile de muncă.
 Controlul măsoară rezultatele și le compară cu obiectivele urmărite pentru a stabili
abaterile în plus sau în minus.
 Asigurarea calității constă dintr -un ansamblu de măsuri de constituire a calității și de
prevenire a defectelor.

Relația dintre TQM și calitatea totală –TQ (după J.Kelada) este prezentată în fig . 1.2.

OBIECTIV

Fig. 1.2 – Relația între calitatea total ă și managementul calității totale

Între cele trei dimensiuni ale TQM există o strânsă legătură, pentru că nu -i de ajuns să
vrei să faci un anumit nivel al calității (filosofică), să știi ce faci (logică), ci trebuie să și poți
să faci (tehnică). MANAGEMENTUL

CALITĂȚII TOTALE CALITATEA

TOTALĂ Dincolo de
așteptările
clientului FILOSOFICĂ
LOGICĂ
TEHNICĂ

4
TQM are ca obiectiv realizarea calității totale – TQ, iar dintre avantajele
introducerii sale cele mai importante sunt:
 îmbunătățirea profitului și a competitivității;
 îmbunătățirea eficacității structurilor organizatorice;
 îmbunătățirea satisfacerii nevoii cliențilo r.

„Scara calității ” reprezintă o ierarhizare simbolică a nivelurilor de calitate în funcție
de atitudinea clientului, generată de măsura în care produsul (sau serviciul) este capabil să -i
satisfacă cerințele proprii (fig. 1.3).

Zona de
acțiune Poziția pe
“scara calității” Nivelul de calitate al
produselor (serviciilor)
Atitudinea clientului
numeric atributiv
Zona de
calitate totală 3 Excelent Este foarte satisfăcut și refuză
ideea unui concurent posibil.
Zona de
fidelizare 2 Foarte bun Este destul de satisfăcut, dar
poate fi atras de concurență.
Zona de
indiferență 1 Bun Este nehotărât și nu este încă
câștigat pe deplin.
Zona
roșie 0 Acceptabil Este critic, reclamă și se
orientează spre concurență.
Zona
catastrofală -1 Necor espunzător Respinge categoric oferta și se
îndreaptă spre concurență.
= sensul de acțiune al măsurilor de îmbunătățire a calității

Fig.1.3 – „Scara calității”

Se observă că cele mai apreciate produse sunt cele considerate excel ente. Aceste
produse se pot obține în urma implementării conceptului de calitate totală. Pentru aceasta
firmele trebuie să -și conceapă și să pună în funcțiune sisteme adecvate de managementul
calității totale. Funcționarea acestora se bazează pe documentel e sistemului de management al
calității, care sunt adesea reprezentate în literatura de specialitate sub forma unei piramide
care are în vârf manualul calității și la bază documentele de înregistrare a informațiilor
(documente unde se înmagazinează și info rmațiile legate de fiabilitate, mentenabilitate,
disponibilitate și mentenanță). O caracteristică specifică a sistemelor de managementul
calității totale o reprezintă îmbunătățirea continuă a calității. Aceasta asigură o creștere
continuă a nivelului de ca litate și de aici rezultă progresul întreprinderii. Numai așa se poate
ajunge la fabricarea de produse excelente si numai așa se atinge excelența industrială

5 Excelenț a industrial ă reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a asigura produse
cu un nivel c ât mai ridicat de calitate si diversitate, la un preț cât mai mic și într -un timp cât
mai scurt. Ea poate fi apreciată prin reprezentarea planului excelenței industriale, așa cum se
arată în fig. 1.4.
Fig. 1.4. – Planul excelenței industriale

În figura 1.4. se distinge un plan al excelenței industriale [P2], definit de punctele D,E
și F, care descrie situația la un moment dat. După aplicarea unor măsuri de îmbunătățire
adecvate se poate atinge situația descrisă de planul [P1], definit de punctele A, B și C. Planul
[P1] îi va conferi întreprinderii avantaje concurențiale mai bune. Aceasta trebuie să se
raporteze la planul calității concurenților de pe piață.
Dacă se iau in discuție două firme pentru produsele cărora se pot tras a planurile de
calitate ca în figura 1.4, atunci firma descrisă de planul [P1] este mai bine plasată decât firma
descrisă de planul [P2].

Îmbunătățirea calității în toate domeniile presupune :
 activitate continuă a întregii organizații și nu acțiuni sporad ice;
Termen Nivel de calitate și diversitate
Preț [P1] [P2] = sensul de acțiune al
măsurilor de îmbunătățire A
B D
C
E F

6  punerea accentului pe preîntâmpinarea neconformităților și nu pe remedierea lor;
 abordarea sistematică, realizată conștiincios și cu mult profesionalism, după ce
mentalită țile învechite au fost înlăturate și cultura organizației a fost remodelată în
conformitate cu obiectivele urmărite.

Calitatea produselor este dependentă și de tehnologiile aplicate pentru obținerea
acestora. Tehnologia, definită simplu ca „știința de a face”, poate limita nivelul
caracteristicilor de calitate specifice produselor re zultate. Multe clasificări ale tehnologiilor
sunt posibile. Două dintre ele definesc conceptul de spectru tehnologic al întreprinderilor.
După primul criteriu tehnologiile pot fi comune – adică cunoscute și aplicate de majoritatea
fabricanților dintr -un do meniu, respectiv pot fi de diferențiere – adică cunoscute numai de
unii fabricanți. Tehnologiile de diferențiere sunt adesea cele noi, care au apărut tocmai în
ideea asigurării unor avantaje concurențiale celor care le utilizează. Al doilea criteriu de
clasificare vizat este referitor la stadiul de dezvoltare al tehnologiilor, după care acestea pot fi
tehnologii: emergente, evolutive, mature, în declin și depășite. După nașterea unei tehnologii,
aceasta începe sa se dezvolte până atinge un astfel de nivel d e cunoaștere și stăpânire încât din
aplicarea ei se obține profit maxim, situație în care tehnologia este considerată matură. Apoi,
orice tehnologie intră în declin și ajunge să fie depășită. Aceste două ultime categorii de
tehnologii pot fi menținute de î ntreprinderi dacă încă mai aduc profit, eliminarea lor fiind o
decizie care se fundamentează mai degrabă pe rațiuni de ordin economic.
Pentru exemplificare, în figura 1.5 se prezintă spectrul tehnologic pentru două
întreprinderi A și B.

I – tehnologii emergente (născânde); II – tehnologii evolutive; III – tehnologii mature;
IV – tehnologii în declin; V – tehnologii depășite

Fig. 1. 5 – Spectrul tehnologic al întreprinderii
Se observă că întreprinderea A deține un spectru tehnologic mult mai bu n decât
întreprinderea B. În cazul A, majoritatea tehnologiilor folosite sunt mature, iar dintre acestea
Tehn.
de
diferentiere
Tehn.
comune
I II III IV VB
I II III IV VA

7 aproximativ jumătate sunt de diferențiere (moderne). De asemenea, firma A este preocupată
de găsirea unor tehnologii emergente de diferențiere și de de zvoltarea (evoluția) unor
tehnologii de același tip. În cazul B, se observă că preponderente sunt tehnologiile aflate în
declin și că firma încearcă să descopere și să dezvolte tehnologii de tip comun. Aceasta este o
strategie greșită. Graham Bell spunea: „Niciodată să nu mergi pe un drum bătătorit, căci el te
conduce doar acolo unde au fost și ceilalți. ” Strategia firmei B este greșită deoarece
probabilitatea de a mai descoperi ceva nou în domeniul tehnologiilor comune este mică. Este
necesar să modificăm spectrul tehnologic al firmei pentru a ajunge sa fie capabil să confere
produselor fabricate nivelul de calitate dorit. Această transformare a spectrului tehnologic se
numește retehnologizare.
Iată că pentru a implementa cea mai evoluată înțelegere a con ceptului de calitate,
respectiv calitatea totală, trebuie să reorganizăm firmele, să abordăm metode manageriale
moderne, să schimbăm cultura organizațională (sau într -un sens mai larg sistemul de valori,
care adaugă culturii organizaționale și etica împreu nă cu responsabilitatea socială a firmei) și
să retehnologizăm în mod adecvat firmele.

1.3. De ce calitate totală?

Atunci când vrem să facem uz de un concept , este evident că suntem atrași de cea mai
nouă abordare din domeniu. În cazul calității, probl ema este simplă, trebui să acceptăm
calitatea totală. Acesteia i s -au adăugat dimensiuni noi în ultimii ani. Acestea sunt legate de o
extindere a preocupărilor orientate spre clienți – în sensul asigurării protecției (securității) lor
în timpul utilizării produselor, la care se adaugă preocupările de ordin ecologic – orientate spre
nepoluarea mediului înconjurător.
O mulțime de argumente în favoarea calității totale au fost aduse , în cele anterior
prezentate. Pentru a justifica, în mod suplimentar, necesit atea implementării acestui concept
se va pune accentul pe importanța acordată clientului. S -a arătat deja că acest concept
presupune ca în centrul preocupărilor să fie plasat clientul, pentru care se promovează un
adevărat cult, prin cercetarea în permanen ță a nevoilor explicite și implicite ale acestuia,
dublată de încercarea de a satisface cât mai deplin aceste cerințe prin calitatea conferită
produselor sau serviciilor oferite de firmă .
Dacă încercăm să urmărim cum funcționează o firmă (întreprindere) ș i cu cine are
relații funcționale, vom identifica rolul important pe care îl deține clientul.

8 În figura 1.6 se reprezintă, simplificat, modul în care funcționează o întreprindere.

Fig. 1.6 – Funcționarea întreprinderii

Se observă că întreprinderea fun cționează ciclic. Ea investește pentru a produce, vinde
apoi produsele, în urma vânzărilor obține profit, pe care îl reinvestește pentru a relua ciclul de
funcționare. Reluarea ciclului de funcționare trebuie să se facă pe un nivel calitativ superior,
orice stagnare punând în pericol existența întreprinderii. Secretul reluării ciclului funcțional al
întreprinderii pe nivele calitative din ce în ce mai ridicate este reinvestirea profitului. Însă mai
înainte de a reinvesti trebuie mai întâi ca profitul sa fie dobândit. De unde provine acesta? El
apare ca diferență între venituri si cheltuieli. Cheltuieli poate avea orice firmă; veniturile apar
numai dacă firma vinde (produse sau servicii).
O firmă vinde numai dacă relaționează cu clienții, iar aceștia nu vor cumpăra de la
firmă decât dacă produsele (serviciile) firmei au capacitate ridicată de a le satisface
necesitățile. Altfel spus, pentru ca o firma să vândă ce a produs trebuie să „convin gă” clienții
să cumpere. Clientul va cuantifica calitatea produselor (serviciilor) și va decide. Rezultatul
deciziei o să conducă la cumpărare. Clientul o să cumpere de unde decide el că e mai bine. El
face diferența, însă calitatea îi justifică opțiunea. Iată de ce acel ciclu funcțional al
întreprinderii, descris de figura 1. 6, se poate întrerupe prin decizia clienților și nu a
întreprinderii. Este suficient ca acesta să nu cumpere produsele (serviciile) întreprinderii și să
cumpere de la concurență. Conse cințele nu sunt greu de intuit, iar comentariile sunt de prisos.
Întreprinderea are o singură alternativă viabilă: să determine clientul sa cumpere de la
ea. Cu cât mai mulți clienți vor lua decizia de cumpărare, cu atât mai multe venituri vor fi
posibile. În acest caz, profitul va crește si reinvestirea lui inteligentă va conduce la progresul

9 firmei. Cum o să convingă întreprinderea clienții sa cumpere? Răspunsul este unic: prin
calitatea produselor/serviciilor oferite. S -ar putea răspunde si altfel, de ex emplu prin strategii
potrivite de marketing. Desigur că și prin activități de marketing pot convinge cumpărătorii
(clienții), însă ce promovare eficientă poți să faci unui produs cu nivel de calitate scăzut?
Chiar dacă reușesc să conving clientul o dată, u tilizarea produsului cumpărat o să -l convingă
de justețea alegerii făcute, iar dacă produsul are calitate scăzută clientul nu va mai repeta
„greșeala”. Și se ajunge astfel la aceeași problemă, adică la calitate.
Trebuie să ne aducem aminte de „scara calit ății”, care se poate reprezenta într -o formă
mai sugestivă ca în fig. 1.7. Reprezentarea se rezumă la reacția clientului în funcție de nivelul
de calitate conferit produselor (serviciilor).

Fig. 1.7 – Reacția clientului în funcție de nivelul de calitate

Firmele trebuie să facă în așa fel încât să convingă un număr tot mai mare de clienți să
cumpere produsele/serviciile oferite. Numai cu produse excelente calitativ se poate asigura
fidelizarea clienților. Aceasta este necesară pentru ca firma reia ciclul de funcționare și va
relaționa din nou cu clienții. Este necesar ca firmele să aibă piețe stabile sau în dezvoltare,
pentru ca acestea să progreseze, iar acest deziderat se poate obține doar prin intermediul
calității.
Dacă se au în vedere relațiile pe ca re o întreprindere le are în timpul funcționării sale
se poate identifica din nou importanța deosebită a relației cu clientul. Pentru a întreprindere cu
unic acționar (patron), se prezintă relațiile acesteia în figura 1.8. Reprezentarea este
asemănătoare î n cazul unei întreprinderi de tip societate pe acțiuni, adaptările fiind simple.

10

Fig. 1.8 – Relațiile întreprinderii
Dacă se analizează ieșirile din întreprindere, se constată că toate reprezintă sume de
bani, cu excepția ieșirii spre clienți. Este de r eținut faptul că numai clienții „nu vor bani” de la
întreprindere. Daca observăm intrările în întreprindere constatăm că aceasta primește bani și
de la acționar și de la bănci, însă aportul acestora este sporadic. Singura relație care aduce
bani în mod co ntinuu firmei este cea cu clienții. Se reține încă un aspect și anume că numai
clienții „dau bani” firmei. Banii proveniți de la clienți, în urma vânzării produselor (sau
serviciilor) , trebuie să fie „așa de mulți” încât să asigure toate ieșirile de natur ă bănească (spre
salariați, bănci, furnizori, stat sau alte colectivități externe sponsorizate) și să permită și
obținerea unui profit care să fie ulterior reinvestit. Dacă clienții nu sunt convinși să cumpere
produsele sau serviciile oferite de întreprind ere atunci scad intrările bănești, scad veniturile și
apoi scade profitul sau, mai mult, se ajunge la pierderi. Iată că firma are nevoie de bani cât
mai mulți de la clienții, însă aceștia vor ceva în schimb: produse/servicii. Ce fel de produse
sau servici i își doresc clienții? Am arătat deja că aceștia doresc ca ceea ce cumpără să aibă un
nivel de calitate cât mai ridicat. Se ajunge astfel la argumente deja expuse, care arată ca numai
prin calitate ridicată se pot convinge clienții să cumpere.

11 1.4. F iabilitatea și mentenabilitatea.
Relația calitate – fiabilitate – mentenabilitate

În cap.1.1 s -a prezentat definiția conceptului de calitate și s -a arătat că nivelul de
calitate se apreciază prin cuantificarea unor însușiri sau proprietăți ale produselor (serviciilor),
denumite caracteristici de calitate. S -a prezentat și o clasificare a acestor caracteristici de
calitate în funcție de modul de apreciere și exprimare. Foarte utilă este clasificarea
caracteristicilor de calitate și în funcție de natura lor:
Caracteristici de calitate , după natura lor, pot fi:
 caracteristici tehnice (parametri tehnico -funcționali și tehnico -economici ai
produsului: ex.: randament, factor de putere, raport între cuplul de pornire și cel
nominal, etc.);
 caracteristi ci economice (costul unitar al produsului, prețul de vânzare, rebuturi,
cheltuieli de exploatare, întreținere, montare, etc.);
 caracteristici estetice (forma, culoarea, prezentarea, ambalarea, etc.);
 caracteristici sociale (influența pe care utilizarea pr odusului o poate avea asupra
mediului ambiant și se referă la poluarea atmosferei, apelor, distrugerea biosferei,
zgomot, confort, etc.).
OBS.: Caracteristicile sociale și estetice mai sunt cunoscute și sub numele de caracteristici
psihosenzoriale.
 caracte ristici de exploatare (sau de utilizare) : (fiabilitatea , mentenabilitatea ,
disponibilitatea , însușiri ergonomice – care caracterizează relația om -produs și se
referă la securitatea exploatării produsului și la protecția mediului).

Dacă se face o clasifica re a produselor (bunurilor) pe care le cumpără clienții de la
diverși producători, acestea pot fi împărțite în produse consumabile și de îndelungată
folosință, așa cum se arată în fig. 1.9 . La rândul lor, produsele de folosință îndelungată se
împart în pro duse nereparabile și reperabile.
Bunurile de consum sunt utile o perioadă relativ scurtă de timp și în urma relației cu
clientul ajung sa nu mai existe în forma inițială . De exemplu, bunuri de consum sunt
produsele alimentare.
Produsele de folosință îndel ungată se utilizează o perioadă relativ mare de timp.
Exemple de astfel de produse sunt: aparatele electrice, mașinile -unelte, utilajele, instalațiile,
agregatele, liniile de fabricație etc. Oricât de mare ar fi nivelul de calitate al unui produs de

12 îndel ungată folosință, o dată el tot va ajunge să nu mai funcționeze, deoarece se defectează. În
acest moment sunt posibile două alternative: repararea sau înlocuirea. Dacă produsul este de
tip reparabil, starea de defectare poate fi remediată prin reparare. Un astfel de produs poate fi
de exemplu un autoturism, la defectarea căruia se recurge la repararea lui în vederea repunerii
în funcționare. Dacă produsul este nereparabil, cum ar fi de exemplu un corp de iluminat de
tipul unui bec electric cu filament, la d efectarea acestuia este necesară înlocuirea produsului
cu unul de același tip, deoarece repararea nu este posibilă prin însăși construcția produsului.

Fig. 1.9 – Clasificarea produselor după modul de utilizare

Pentru toate tipurile de produse, clienții își doresc un nivel cât mai ridicat de calitate.
La produsele consumabile este suficient să se evalueze nivelul de calitate la cumpărare,
deoarece timpul lor de utilizare este relativ redus. Altfel se pune problema calității î n cazul
produselor de folosință îndelungată. Și în cazul acestora interesează nivelul de calitate la
cumpărare, însă apare aspectul utilizării pe o perioadă relativ mare de timp (chiar de ordinul
anilor sau zecilor de ani).
Este evident că oricine foloseș te un produs de folosință îndelungată și -ar dori ca pe
toată această perioada de utilizare nivelul de calitate să se mențină. Menținerea calității în
timp reprezintă una din primele definiții date fiabilității. Menținerea nivelului de calitate în
timp atra ge după sine o anumită durată a timpului în care produsul se află în stare de bună
funcționare. Cu alte cuvinte, fiabilitatea este un concept care se referă la buna funcționare a
produselor (de îndelungată folosință, reparabile sau nereparabile) , fiind în fapt o caracteristică Produse
(Bunuri) de consum
(consumabile)
de folosință
îndelungată nereparabile
reparabile FIABILITATE
MENTENABILITATE

13 de calitate din categoria celor de exploatare (utilizare). Fiabilitatea descrie capacitatea
produsului de a se menține în stare de bună funcționare, însă un timp limitat (nu există vreun
produs care să poată funcționa la nesfârșit) ș i în anumite condiții de exploatare (care trebuie
respectate la utilizarea produsului). Fiabilitatea este o caracteristică specifică tuturor
produselor de folosință îndelungată, atât reparabile cât și nereparabile.
În cazul produselor de îndelungată folos ință din categoria celor reparabile, a apariția
stării de defectare, care scoate produsul din bună funcționare, orice client își dorește ca
produsul defect să fie repus în funcționare (reparat), într -un timp cât mai scurt și cu costuri
minime. Capacitatea produselor de a fi repuse în funcționare, într -un timp dat și în condiții
specificate descrie mentenabilitatea lor.
Fiabilitatea și mentenabilitatea, considerate împreună, definesc conceptul de
disponibilitate . Cel mai simplu mod de a defini disponibilita tea este sub forma expresiei :
Disponibilitate = Fiabilitate + Mentenabilitate . (1.1)
Prin urmare, la produsele de îndelungată folosință nereparabile disponibilitatea se
rezumă doar la fiabilitatea acestora (vezi fig. 1.9).

Caracteristicile de utilizare a produselor, care sunt foarte importante pentru client și
care fac obiectul prezentei discipline sunt:
ș fiabilitatea, ș mentenabilitatea și ș disponibilitatea.
Se observă că aceste caracteristici se regăsesc doar la produsele de îndelungată
folosință. E le sunt importante nu numai pentru clienții care utilizează produsele ci și pentru
producători. Așadar noi putem relaționa cu produsele de îndelungată folosință fie din postura
de producător (furnizor), fie din cea de beneficiar (client). Chiar daca cineva este sceptic în
privința faptului ca va participa vreodată la fabricarea unor produse de îndelungată folosință,
nu va scăpa cu siguranță de statutul de utilizator al unor astfel de produse. Indiferent dacă
acestea sunt bunuri personale sau mijloace de pro ducție folosite la locul de muncă,
informațiile privitoare la fiabilitate sau mentenabilitate sunt oportune.
Mentenabilitatea nu trebuie confundată cu mentenanța . Inițial, mentenanța reunea
doar activitățile de întreținere și reparare, însă abordările mode rne întregesc conceptul prin
adăugarea tuturor activităților tehnico -organizatorice orientate spre creșterea eficienței
utilizării oricărui produs de îndelungată folosință. În această situație, mentenanța devine un
concept mai cuprinzător, care integrează conceptele de fiabilitate, mentenabilitate, respectiv
de disponibilitate a produselor. De aceea, mentenanței trebuie să i se acorde o atenție
deosebită .

14 Calitate
Mentenan ță

Disponibilitate
(Fiabilitate
+
Mentenabilitate) Mentenan ța – MPT Managementul
Mentenan ței
(obiectivul) (calea) La rândul său, mentenanța rămâne un concept inclus în conceptul de calitate, chiar
dacă se are în ved ere înțelesul ei de ultimă oră, acela de mentenanță productivă totală (MPT).
Mentenanța productivă totală devine un obiectiv al oricărei întreprinderi moderne.
Acest obiectiv trebuie și poate fi realizat prin implementarea managementului mentenanței.
Manag ementul mentenanței trebuie integrat armonios în managementul calității totale și nu
trebuie abordat nicidecum separat.
Prin analogie cu cele prezentate în figura 1.2, se prezintă în figura 1.10 legătura între
conceptele de managementul mentenanței și de mentenanță (în cel mai modern înțeles, adică
MPT).

Fig. 1. 10 – Legătura între mentenanță și managementul mentenanței

Pentru o mai bună înțelegere a conceptelor prezentate, se prezintă relația dintre
acestea, într -o formă mai sugestivă, în fi gura 1. 11.

Fig. 1.11 – Relația dintre concepte

Se observă că toate conceptele sunt cuprinse în cel de calitate (bineînțeles în sensul de
calitate totală). Mentenanța devine o componentă de bază a calității și prezintă interes atât
pentru proiectanți i de produse de îndelungată folosință cât și pentru utilizatorii unor astfel de
produse.