Fmi Si Drepturile Speciale de Tragere

Academia de Studii Economice , București

Fondul Monetar Internațional

și

Drepturile Speciale de Tragere

Proiect realizat de:

Ștefan Andreea

Ștefan Andreea-Alina

Stoica Andreea

Grupa 1516 , Seria C

Cuprins

Istoria Fondului Monetar Internațional

Structură

Obiective principale

Funcțiile Fondului Monetar Internațional

Organele de conducere

Resurse

Puterea de vot în cadrul FMI

Drepturile Speciale de Tragere

Definiție

Evoluția

Utilizare

Avantaje/Dezavantaje

Studiu de caz: România și Fondul Monetar Internațional

Aderarea României la FMI

Împrumuturile

Situația actuală a României

Concluzii

Istoria Fondului Monetar Internațional

Fondul Monetar Internațional (F.M.I/I.F.M) își are rădăcinile în recesiunea economică din perioada anilor 1930, în contextul în care țările se aflau sub presiunea cotei aurului cu rate de schimb care s-au dovedit nerealiste.Din cauza lipsei de cooperare, conferințele monetare care au dorit să reinstaureze ordinea și să reînceapă procesul economic, au eșuat.
La începutul anilor 1940,în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, John Maynard Keynes de la Trezoreria Marii Britanii și Harry Dexter White de la Trezoreria Statelor Unite au conceput aproape concomitent, planuri pentru instaurarea unui sistem monetar nou, care să stabilizeze ratele de schimb și să stimuleze comerțul liber.Era nevoie, în locul aranjamentelor ad-hoc realizate prin intermediul unor conferințe neregulate între țările importante,de o instituție națională permanentă care să preia răspunderea pentru acest sistem.
Scopul pentru care a fost proiectată această instituție, a fost de a acorda asistență financiară țărilor cu probleme în domeniul balanțelor de plăți. În viziunea lui Keynes , instituția internațională era un tip de bancă centrală , care putea crea masă monetară prin propria autoritate și acorda astfel suportul financiar necesar țărilor cu probleme. White propunea ca sursa asistenței financiare să fie contribuția țărilor membre,conferind instituției un accentuat caracter de cooperare precum și un control mai sever asupra politicii țărilor care beneficiau de credite. În perioada războiului au fost dezbătute pe larg cele două concepții. Forma finală adoptată este considerată un hibrid, întrucât crearea de masă monetară solicitată de Keynes a fost inclusă cu sistemul de cooperare propus de White.
În statul New Hampshire, la Bretton Woods, în iulie 1944 în urma negocierilor finale au fost concepute Banca Mondială și F.M.I-ul ,împreună numindu-se „Gemenii Bretton Woods”. La negocieri au participat delegații din 45 de țări, inclusiv Uniunea Sovietică, care poate fi privită ca unul dintre fondatori. Acordul de înființare a F.M.I și a Băncii Mondiale a fost încheiat după trei săptămâni de negocieri.
Sistemul Bretton Woods preciza o rată de schimb valutar fixă, având ca referință standard aurul și dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.
În prezent, F.M.I numără 188 de țări membre, prin urmare aproape întreaga comunitate mondială se regăsește în F.M.I, excepție făcând Coreea de Nord și Cuba.

Structura

a)Obiective principale și funcții:

Obiectivele principale ale F.M.I. sunt:

Promovarea cooperării monetare pe plan internațional , prin intermediul unei instituții ,care să se ocupe de consultarea și colaborarea cu țările membre în legătură cu probleme monetare internaționale;

Facilitarea dezvoltării comerțului internațional prin promovarea unui nivel ridicat de utilizare a capacităților de producție,prin mărirea resurselor productive și majorarea venitului lor național;

Promovarea stabilității cursurilor valutare și evitarea devalorizărilor monetare ca mijloc de concurență internațională;

Aportul la constituirea unui sistem multilateral de plăți privind tranzacțiile curente dintre țările membre și la eliminarea restricțiilor valutare, care împiedică expansiunea comerțului internațional;

Oferirea de fonduri valutare sub formă de credite pe termen scurt și mijlociu țărilor membre .

Funcțiile F.M.I.:

Supravegherea politicilor financiar valutare – această funcție implică consultări periodice între țările membre și specialiștii Fondului în ceea ce privește situația balanței de plăți, prețuri, șomaj, strategii de extindere, reformă, curs de schimb . Fondul trebuie să supravegheze sistemul monetar internațional în vederea asigurării efectivității acestuia ;

Asistența financiară – presupune acordarea dreptului unei țări de a achiziționa moneda proprie altei țări , având drept condiție să își răscumpere moneda sa națională într-un anumit interval de timp. Creditele acordate de F.M.I. sunt pe termen mediu(2-5 ani) sau lung(4-10 ani). Garanțiile solicitate pentru rambursare implică obligația guvernului statului receptor de a respecta anumiți indicatori de stabilitate macroeconomică. Aceștia vizează politica monetară, fiscală, bugetară și structurală.

Asistența tehnică – are loc prin :

Punerea gratuită la dispoziție de specialiști în domeniile specifice de expertiză ale F.M.I.;

Pregătirea funcționarilor publici în cadrul a două instituții specializate , cu sediile la Washington și la Viena, care oferă gratuit cursuri de specializare în domenii precum finanțele publice, programe financiare.

Consultanță pe probleme monetare și financiare.

b) Organisme de conducere

Consiliul Guvernatorilor – este alcătuit dintr- un guvernator și un guvernator supleant pentru fiecare țară membră . Consiliul se reunește , de regulă , o dată pe an și este responsabil cu alegerea sau numirea directorilor executivi ai Consiliului Executiv.Deși Consiliul Guvernatorilor este responsabil ,în mod oficial , pentru aprobarea creșterii cotelor , alocărilor de DST , admiterea de noi membri , retragerea obligatorie a membrilor , precum și modificări ale Articolelor de Acord și De Legi, în practică , a delegat majoritatea puterilor sale Comitetului Executiv.

Comitetul Executiv-este alcătuit din 24 de directori executivi.Țările cu o economie dezvoltată au propriul lor Director Executiv , dar marea majoritatea a membrilor sunt grupați în circumscripții reprezentând patru sau mai multe țări.Conform modificărilor din 2011 , opt țări numesc câte un Director Executiv:SUA , Japonia,Germania, Franța,Marea Britanie,Chine,Rusia și Arabia Saudită. Celelalte 16 posturi rămase reprezintă circumscripțiile.Acest Consiliu se reunește de regulă , de câteva ori pe săptămână, iar componența acestuia este revizuită la fiecare opt ani.

Directorul General – este , prin acord , un european și conduce Fondul sub controlul administratorilor.

c) Resurse

Resursele F.M.I. sunt formate din contribuții ale statelor membre, în funcție de puterea economică a fiecarei țări.Aceste contribuții poartă denumirea de „cote-părți”. Acestea,inițial exprimate în dolari, se masoară, în prezent, în D.S.T. Fiecare stat depune cota sa la Fond în proporție de 25 % într-una din valutele recunoscute pe plan internațional ( dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în D.S.T. , iar restul de 75% în moneda națională. Revizuirea cotelor are loc la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu data de 22 ianuarie 1999, suma acestor cote se aproximează în prezent la 311 miliarde de dolari americani.

d) Puterea de vot

În decembrie 2015 , Congresul SUA a adoptat o legislație de autorizare a Reformei Guvernării și Cotelor din 2010 a Fondului Monetar Internațional.Drept consecință:

Toate cotele celor 188 de state membre vor crește de la un total de 238,5 miliarde DST la aproximativ 477 miliarde DST , în timp ce cotele și puterea de vot a țărilor membre cele mai sărace vor fi protejate;

Patru țări în curs de dezvoltare (Brazilia , China , India și Rusia) vor fi printre cei zece cei mai importanți membri ai Fondului.Celelalte state membre încadrate în această clasificare sunt: SUA , Japonia , Germania , Franța , Regatul Unit și Italia.

Drepturile Speciale de Tragere

D.S.T. este o monedă creată de Fondul Monetar Internațional în anul 1969 cu scopul de a crește lichiditatea și de a reprezenta o alternativă la instabilitatea dolarului american.

Valoarea sa se calculează în funcție de:

Dolarul american 44%

EURO 34%

Yenul japonez 11%

Lira sterlină britanică 11% conform cotațiilor de la bursa londoneză.

ETAPELE EVOLUȚIEI DST:

Inițial DST a fost definit la paritate cu dolarul american având același conținut de aur.Acest lucru este explicabil prin faptul că la baza Sistemului Monetar Internațional era așezat etalonul aur-devize.

De la 1 iulie 1974 prin trecerea la etalonul putere de cumpărare se redefinește valoarea DST pe baza a 16 monede din țările care dețineau o pondere mai mare de 1% din totalul comerțului internațional.Această formă DST era forma unei monede coș.

În 1981 DST se redefinește și devine un coș format pe baza celor 5 monede liber utilizabile la acel moment pe plan internațional:dolarul american, lira sterlină , marca germană , francul francez și yenul japonez.

1 ianuarie 1999 prin crearea de monedei EURO , DST este definit în funcție de :dolarul american , lira sterlină , EURO și yenul japonez.

UTILIZREA DST:

Țările membre FMI primesc gratuit în funcție de cota lor de participare , aceste alocări putând fi utilizate pentru procurarea de valută de la alte țări prin cedarea DST.Țara care oferă valută trebuie să aibă acordul FMI și să îndeplinească două condiții:

Să aibă rezerve valutare suficient de mari

Balanța de plăți externe să fie echilibrată

Decizia de emitere și alocare gratuită a DST se bazează pe nevoile de lichiditate pe termen mediu și lung.O țară care primește DST poate utiliza această monedă astfel:

Procuarea de valută de la alți membri ai FMI

Creșterea propriilor rezerve valutare în raport cu cota de participare

Garantarea unor împrumuturi primite de la alte țări

Emisiunea de obligațiuni exprimate în DST

Aceste titluri pot fi achiziționate de către persoanele fizice.În acest caz vorbim despre DST privat.Titlurile sunt cumpărate în dolari la cursul zilei , răscumpărarea făcându-se în dolari la cursul din ziua respectivă.

Per ansamblu , se poate aprecia că emiterea DST a reprezentat o reușită,în special datorită faptului că există probabilitatea exprimării contractelor dintre țări într-o monedă stabilă în timp.

STUDIU DE CAZ România și Fondul Monetar Internațional

Aderarea României la Fondul Monetar Internațional

Contextul aderării

În România , preocupările de reformă au început să se manifeste chiar în ultimii ani de viață ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și s-au intensificat prin venirea în fruntea partidului a lui Nicolae Ceaușescu.Aceste preocupări decurgeau din conținutul Declarației din aprilie 1964,al Constituției și din alte documente programatice de partid și de stat.În Declarația de la București , din aprilie 1964 , care respingea încercările URSS de a stabili direcțiile de dezvoltare în țările socialiste aflate sub umbrela sa , se afirmă clar dreptul la independență și principiul neamestecului în treburile interne ale altor state cu evocarea normelor stipulate în documentele ONU.

Independența presupunea o industrie dezvoltată și modernă , ceea ce impunea relații de colaborare cu țările dezvoltate.De altfel,dezvoltarea industriei era un răspuns la încercările sovietice de a rezerva României un viitor agrar.Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea industriei necesita eforturi importante, importuri de mașini,utilaje și tehnologie.

Cu toate măsurile luate pentru a se mări ponderea fondului de acumulare în venitul național utilizat,sursele de finanțare interne erau insuficiente pentru realizarea obiectivelor privind industrializarea și modernizarea economiei.S-a pus problema solicitării unor credite în devize libere de la Banca Internațională de Colaborare Economică din cadrul CAER cu sediul la Moscova.Răspunsul a fost negativ din lipsa lichidităților în valută la această bancă.Autoritățile române au ajuns la concluzia că singura soluție este apelul la piața financiară mondială.

În cadrul politicii de dezvoltare a colaborării cu țările occidentale , conducerea României a stabilit să se ducă negocieri pentru aderarea țării la FMI și Banca Mondială.La finele anului 1969 , președintele Băncii Mondiale , Rober McNamara, a făcut o vizită în România , la invitația Ministerului Afacerilor Externe.Cu acest prilej , în discuția pe care a avut-o cu Nicolae Ceaușescu s-a stabilit să se înceapă negocierile pentru aderare.

Aderarea

Negocierile s-au purtat la București între delegația Fondului condusă de Wittone-director pentru Europa-și delegația română,care era formată din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor , ai Ministerului Afacerilor Externe și alți specialiști.

În timpul negocierilor,cea mai importantă problemă au constituit-o stabilirea cotei de capital de participare, mărimea ei , și forma de depunere.Reglementările Fondului prevedeau că fiecare țară care dorește să devină membru trebuie să depună 90% din cotă la FMI , în aur.Eforturile pe care le face un membru la depunere cotei se recompensează ulterior prin creditele folosite de la FMI care au un nivel de dobândă avantajos , mult mai mic decât pe piața bancară internațională.

Discuțiile au fost mai complexe și datorită faptului că între țările dezvoltate-SUA , Franța , Germania federală-se intensificaseră confruntările cu privire la rolul monetar al aurului , la necesitatea desființării aurului ca „barometru” al stabilității dolarului , etc.

Negocierile tehnice au durat aproape doi ani , iar acordul de aderare a fost semnat la sediul FMI din Washington în decembrie 1972.După terminarea lor , când totul era convenit cu reprezentanții Fondului, propunerile finale de aderare au fost discutate și aprobate de Biroul Politic al partidului.

„După ce România a devenit membru oficial la FMI , în cadrul unei întâlniri cu McNamara , președintele Băncii Mondiale , acesta mi-a spus:<<Acum când România este membru al FMI și al Băncii , ne-am gândit să-i acordăm pentru început credite într-un volum de un miliard de dolari>>.(…)În discuții am mulțumit conducerii băncii pentru ce putem folosi aceste credite , în ce domeniu , pentru ce obiective.Mi-a precizat:<<În domeniul infrastructurii>>.L-am întrebat în continuare dacă acești bani trebuie să-i restituim Băncii.El mi-a răspuns că <<da , este normal sunt credite rambursabile , cu un anumit termen de grație>>” , afirma Florea Dumitrescu , fost ministru al Finanțelor , pentru Cotidianul.

Împrumuturile României la Fondul Monetar Internațional

În perioada 1973-1989 , România a beneficiat de credite de la FMI și Banca Mondială de circa șase miliarde de dolari , credite care au contribuit la creșterea economică , la industrializarea României , la modernizarea agriculturii și a altor domenii.În această perioadă , România , în calitate de membru al FMI și BIRD , a reușit să construiască cu credite de la Banca Mondială obiective de mare importanță pentru economia românească:Combinatul de oțeluri speciale Târgoviște,Întreprinderea de țevi de la Roman , Combinatul de fibre sintetice Câmpulung Muscel , Întreprinderea de anvelope Zalău , Combinatul de îngrășăminte chimice Bacău , dezvoltarea Combinatului chimic Craiova , Uzina hidroelectrică Râul Mare Retezat , CTE Turceni etapa a II-a și multe alte zeci de unități economice care au creat zeci de mii de locuri de muncă,au mărit avuția națională a țării.

În realizarea unor astfel de obiective efortul propriu al țării a fost determinat.Rata acumulării din venitul național a fost forțată o bună perioadă de timp.În intervalul 1970-1989 , ponderea fondului de acumulare în venitul național utilizat a fost între 29,5-36,0%.În structura fondului de acumulare suma investițiilor nete a marcat o dinamică puternică.Această rată forțată a avut și un efect negativ.Mărindu-se frontul de investiții peste puterile economice ale țării multe obiective nu au fost terminate la termen, ducând la imobilizarea unor fonduri importante,la scăderea eficienței economice.În acest context este de menționat că specialiștii FMI ,în discuțiile cu reprezentanții României , abordau asemenea aspecte,dar nu condiționau acordarea împrumuturilor de o manieră insuportabilă.Contau în mare măsură pe răspunderea autorităților române.

După 1989 , conținutul negocierilor și al acordurilor de împrumut a fost diametral opus.Aceste acorduri au avut un caracter blocant,distructiv.

După 1989, România a încheiat alte șapte acorduri cu FMI.Din ultimele trei aranjamente stand-by,aprobate de FMI în anii 2009,2011 și 2013,România a efectuat trageri în valoare de 10,57 miliarde DST(aproximativ 11,9 miliarde de euro) doar din cel aprobat în 2009.Aranjamentele aprobate în 2011 și 2013 au fost de tip preventiv , autoritățile române neefectuând nicio tragere din sumele aprobate(2011-aproximativ 3,5 miliarde euro ; 2013-1,98 miliarde euro).

Situația actuală

Din 2 februarie 2016 o cotă de participare de 1.811,4 milioane DST(0,38% din cota totală).România deține 519 voturi, echivalentul a 0,39% din total.În cadrul FMI , România face parte din grupa de țări care include:

Bulgaria,Cipru,Croația,Georgia,Israel,Macedonia,Armenia,Moldova,Muntenegru,Olanda,Ucraina,Bulgaria, Bosnia și Herțegovina iar de la 1 noiembrie 2012 Belgia și Luxemburg.

Bibliografie

www.cotidianul.ro

www.imf.org

www.en.wikipedia.org