Fluxurile de Trezorerie ale Unei Firme

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU CONTABILITATE AUDITUL SI GESTIUNEA AFACERILOR

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

ANALIZA PE BAZA FLUXURILOR

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC ABSOLVENT

Conf.univ.dr. Dorina Nicoleta POPA ȘANDOR PAULA-OLIMPIA

ORADEA

2016

CUPRINS

Introducere_______________________________________________

Fluxurile de trezorerie ale unei societăți comerciale________________

Definirea, conceptul, obiectivul și aria de aplicabilitate a fluxurilor de trezorerie__________________________________

Clasificarea fluxurilor de numerar_________________________

Metode de evaluare și de raportare a fluxurilor de numerar____

Analiza fluxurilor de trezorerie la S.C.___________________________

I INTRODUCERE

Specialiștii și practicienii domeniului economic analizează și dezbat tot mai des varietatea și complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei întreprinderii, cu atat mai mult cu cât toti agenții economici sunt interesați de acest subiect în mod practic.

În momentele în care piața financiară este în declin, în momentele în care autofinanțările se reduc și inflația este în creștere, când bancila nun mai acordă credite cu aceeași ușurința, iar rata dobânzilor crește, putem observa din ce în ce mai bine locul și rolul pe care trezoreria le are în viața economică a unei societăți.

Majoritatea utilizatorilor de informație contabilă sunt interesați de capacitatea unei societăți de a asigura o viteză de rotație cât mai bună pentru lichidități.

Primele datări în ceea ce privește nevoia de a evidenția și de a analiza fluxurile de trezorerie, s-a făcut resimțită pe pan internațional la sfârșitul anilor '80, când apar primele preocupări ale teoreticienilor și ale analiștilor economici în acest domeniu.

Literatura de specialitate consideră că face parte din sarcina contabilității fluxurilor de trezorerie întocmirea unui document contabil, pe lândă bilanț și contul de rezultate, cu rolul de a evidenția fluxurile de numerar. Astfel apare documentul prezentat sub denumirea generală de ,,tablou de flux,, și se referă la toate tablourile în care conceptul de flux are un rol determinant.

Aceasta lucrare am structurat-o pe două mari capitole, in primul am evidențiat definirea, apariția și dezvoltarea, rolul, importanța și clasificarea fluxurilor de trezirerie, intr-o manieră teoretică, urmând ca în a doua parte a lucrarii să punem teoria în practică prin întocmirea și interpretarea unui tablou de flux.

II FLUXURILE DE TREZORERIE ALE UNEI SOCIETĂȚI COMERCIALE

1. DEFINIREA, CONCEPTUL, OBIECTIVUL ȘI ARIA DE APLICABILITATE A FLUXURILOR DE TREZORERIE

Succesul unei afaceri este dat de intrările de numerar (cash inflow) mai mari, decât ieșirile de numerar (cash outflow). Un management bun constă în a achiziționa resurse și a le folosi astfel încât să obțină beneficii pentru care oamenii vor plăti mai mult decât au costat acestea. Orice afacere pentru a fi profitabilă și a nu produce în pierdere, trebuie să respecte principiul de mai sus.

Toate operațiile pe care o întreprindere le realizeză se regăsesc, imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie, întâlnite si sub denumirile de fluxuri de lichidități, de disponibilități nete sau de numerar.

Trezoreria unei întreprinderi cuprinde totalitatea fluxurilor din încasări și plăți care se derulează într-o întreprindere într-o anumită perioadă de timp, respectiv fluxul de diferențe dintre încasările și plățile efectuate de întreprindere.

Noțiunea de trezorerie poate fi înțeleasă în termeni de flux, corespunzător încasărilor și plăților într-o perioadă de timp. În teorie există patru concepții majore privind conținutul din ce în ce mai larg al trezoreriei: totalul valorilor de casă, activul lichid, trezoreria netă și trezoreria potențială.

Conform IAS 7 Situația fluxurilor de trezorerie furnizează informații despre modul

în care firma generează și utilizează numerarul și echivalentele de numerar.

Variația trezoreriei nete reprezintă cash-flow (flux de numerar), și permite evidențierea fluxurilor obținute de entitate în ultimul exercițiu financiar pe tipuri de activități (exploatare, investiții, finanțare), precum și modul în care au fost utilizate și s-a apelat la alte surse decât din exploatare.

Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieșirile de numerar sau echivalente de numerar ale acestuia. Fluxurile de numerar exclud mișcările între elemente care constituie numerar sau echivalente de numerar, deoarece aceste componente fac parte din gestiunea numerarului unei întreprinderi.

Numerarul se referă la disponibilitățile bănești existente în casierie sau în conturile bancare, (inclusiv sub formă de acreditive), precum și la elementele asimilate lor: valori de încasat, avansuri de trezorerie.

Echivalentele de numerar sunt investiții financiare pe termen scurt extrem de lichide (perioadă mai mică de 3 luni), care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

În general, prin trezorerie se înțelege ansamblul operațiilor bănești și financiare pe care le efectuează o unitate patrimonială în scopul asigurării mijloacelor bănești necesare desfășurării

în bune condiții a activității sale economice.

În opinia lui Denis Dubois, conceptul de trezorerie este definit tot ca diferență între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment. Această relație este avută în vedere și la previziunile referitoare la trezorerie, când variația acesteia este diferența variației fondului de rulment și variația nevoii de fond de rulment.

Potrivit Planului Contabil General Francez, trezoreria este prezentată ca diferență între disponibilități, pe de o parte, și suma creditelor bancare pe termen scurt și soldurile creditoare ale conturilor curente pe de altă parte.

Ordinul Experților Contabili (OEC) din Franța a acreditat ideea definirii trezoreriei ca diferență între disponibilități și titluri de plasament, pe de o parte, și suma dintre credite bancare pe termen scurt, soldurile creditoare ale conturilor curente, efectele comerciale scontate, dar neajunse la scadență, creanțele cedate (incluse în categoria angajamentelor în afara bilanțului), pe de altă parte.

Obiectivul principal al standardului 7 (IAS-7) este de a evidenția istoricul mișcărilor de numerar și a echivalentelor de numerar al unei entități prin intermediul cash-flow-ului.

Astfel se evaluează capacitatea unei entități economice de a genera cash-flow, precum și momentul și certitudinea generării acestor fluxuri de numerar.

Aria de aplicabilitate a acestui standard cupride atât entitățile productive cât și instituțiile financiare și în general orice activitate care produce venituri și generează obligatii.

Importanța fluxurilor de numerar rezultă cel puțin din următoarele considerente:

permite utilizatorilor să evalueze modificarea activului net al entității

permite utilizatorilor să evalueze structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea entității economice

permite evaluarea capacității unei entități de a influența valoarea unei entități și a momentului de apariție a acestuia în vederea adaptării entității la noile oportunități

permite entității să evalueze capacitatea acesteia de a genera numerar sau echivalent de numerar

permite unei entități să construiască modele performante de analiză a valorii prezente pentru stimularea cash-flow-ului viitor

permite comparabilitatea intre entități, a rezultatelor din exploataree întrucât elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleați tranzacții și evenimente

este un indicator al valorii, momentului apariției și siguranței viitoarelor cash-flow-uri

este util în verificarea exactității evaluărilor trecute, în vederea evidențierii, cu ajutorul acelorași monede, a cash-flow-urilor viitoare

cash-flow-ul istoric este utilizat în analiza corelațiilor dintre profitabilitate, cash-flow-ul actual și variația prețurilor curente

2. CLASIFICAREA FLUXURILOR DE NUMERAR

Conform abordării funcționale a activității întreprinderii, fluxurile sunt grupate în 3 categorii:

fluxuri de trezorerie din activități de exploatare;

fluxuri de trezorerie din activități de investiții;

fluxuri de trezorerie din activități de finanțare;

Fluxul net de trezorerie (∆ TN) rezultă din variația în valori absolute a trezoreriei nete de la un an la altul, reprezentând fluxul monetar net, respectiv fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul unui exercițiu financiar (cash-flow).

∆ TN = TN1 – TN0

unde: TN1 – trezoreria netă la sfârșitul exercițiului;

TN0 – trezoreria netă la începutul exercițiului.

Fluxul monetar poate fi: pozitiv sau negativ. Fluxul monetar net pozitiv semnifică creșterea puterii de investire a firmei și a averii acționarilor. Fluxul monetar net negativ semnifică reducerea puterii de investire a firmei și a averii acționarilor. Ținând cont de cele 3 activități, relația de calcul este următoarea:

∆ TN = ∆ TExp + ∆ TI + ∆ TF

unde: ∆ TExp – flux de numerar din exploatare;

∆ TI – flux de numerar din investiții;

∆ TF – flux de numerar din finanțare.

A) Fluxuri de numerar generate de activitățile de exploatare sunt generate de principalele activități ale întreprinderii. Situația fluxurilor de numerar transformă rezultatul exploatării într-un rezultat efectiv încasat, din care să se poată plăti cel puțin obligațiile ce decurg din menținerea potențialului întreprinderii și anume:

plata stocurilor ce constituie aprovizionări (variația stocurilor);

susținerea decalajului dintre aprovizionare și obținerea stocurilor de produse (variația stocurilor de produse);

susținerea decalajului dintre obținerea stocurilor de produse și valorificarea lor (variația creanțelor clienți);

efectuarea investițiilor de înlocuire (amortizarea);

plata remunerațiilor cuvenite acționarilor și creditorilor (acestea pot fi clasificate fie ca activități de exploatare sau de finanțare).

Intrările de numerar și echivalente de numerar aferente activității de exploatare includ:

încasări în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasări în numerar din redevențe, onorarii, comisioane;

încasări în numerar din dobânzi pentru credite și dividende pentru plasamente;

încasări în numerar din restituiri ale impozitului pe profit (venit).

Ieșirile de numerar și echivalente de numerar aferente activității de exploatare, cuprind:

plăți în numerar către furnizori și prestatori de servicii;

plăți în numerar către salariați;

plăți în numerar a dobânzilor pentru credite;

plăți privind impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

B) Activitățile de investiție constau în achiziționarea și cedarea de active imobilizate și de alte investiții, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Ori de câte ori o entitate achiziționează sau produce prin eforturi proprii imobilizări ea realizează investiții. De asemenea, ori de câte ori entitatea renunță la un activ imobilizat se cheamă că ea face o dezinvestiție.

Intrările de numerar din activitatea de investiții, cuprind:

încasări în numerar din vânzarea de imobilizări;

încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii;

încasări în numerar din rambursarea avansurilor și creditelor acordate altor părți.

Ieșirile de numerar din activitatea de investiții, includ:

plăți în numerar pentru achiziționarea de imobilizări;

plăți în numerar pentru achiziția de instrumente de capitaluri proprii;

avansuri în numerar și împrumuturi efectuate către terți.

C) Activitățile de finanțare sunt activități care au ca efect modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și datoriilor întreprinderii.

Intrări de numerar din activitatea de finanțare, cuprind:

încasări în numerar din emisiunea de acțiuni sau alte instrumente de capital;

încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanță, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligațiunilor, ipotecilor și a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung.

Ieșiri de numerar din activitatea de finanțare, includ:

plăți în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra acțiunile firmei;

plăți în numerar ale dividendelor către acționari;

plăți în numerar efectuate pentru reducerea obligațiilor aferente unui contract de leasing financiar;

rambursări de numerar ale unor sume împrumutate.

În principiu fluxurile de trezorerie trebuie prezentate la nivelul mărimii lor brute. Astfel spus, nu este posibil să se compenseze încasările cu plățile din aceiași categorie și chiar categorii diferite. Totuși IAS 7 admite 2 excepții de la această regulă, fiind posibil ca fluxurile să fie prezentate în valoarea lor netă. Este vorba despre:

A) încasări și plăți în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie decurg din activitățile clientului, dar nu decurg din cele ale întreprinderii. Exemple:

acceptarea și rambursarea de depozite la vedere de către o bancă;

trezoreria deținută în contul clienților de către o întreprindere specializată în plasamente;

chiriile vărsate proprietarilor de bunuri, după ce au fost colectate în contul lor.

B) încasări și plăți referitoare la elemente care au un ritm de rotație rapid, o valoare mare și scadențe scurte. Exemple:

avansurile făcute pentru și rambursarea valorilor principalului aferent clienților care folosesc cărți de credit;

achiziția sau cesiunea de plasamente;

alte împrumuturi pe termen scurt, precum cele ce au o scadența mai mică sau egală cu trei luni.

Toate fluxurile de trezorerie în monede străine sunt convertite la cursul zilei plății sau încasării. Lichiditățile și echivalentele de lichidități în monede străine la sfârșitul exercițiului sunt convertite la curul de închidere.

Dobânda plătită cât și dobânda și dividendele de încasat pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din exploatare, deoarece intră în calculul rezultatului net. Ca alternativă, dobânzile vărsate și dobânzile și dividendele primite pot fi clasificate drept fluxuri de finanțare și respectiv de investiții, deoarece ele reprezintă costuri ale atragerii surselor de finanțare sau remunerarea investițiilor.

Fluxurile de trezorerie provenite din impozitul pe profit vor fi prezentate separat și vor fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din activitatea de exploatare, cu excepția situației în care ele pot fi alocate în mod specific activităților de finanțare și de investiții.