Fluxurile de Lichiditati

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

Importanța analizei performanțelor ȋntreprinderii

I.1. Motivația alegerii temei

După cum încă de pe băncile liceului am fost învățați – deși este ceva ce logica și intuiția ne-a spus-o mult mai demult – scopul / finalitatea oricarei acțiuni economice este obținerea de profit. Este ceea ce motivează orice agent economic în demersul său, satisfăcându-i nevoi de tip material și psihologic.

Pentru mine, este un concept ale cărui resorturi sunt interesante și merită cunoscute mai îndeaproape, cu atât mai mult cu cât în condițiile economiei de piață, este vital pentru existența și dezvoltarea oricărei entități.

I.2. Importanța analizei performanțelor ȋntreprinderii

Reluând firul istoriei, Luca Paciolo, anticipa la 1494 ideea fundamentală a doua concepte revoluționare ce se vor naște la sute de ani distanță ȋn timp, și anume capitalismul și economia de piață, arăta că “scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competent pentru subzistența sa ”. Astfel, notiunea de câștig a reprezentat cu succes dimensiunea performanțelor operațiilor derulate în cursul Evului Mediu.

Necesitatea analizei performanțelor întreprinderii este deci o activitate inerentă existenței oricărei companii, oricărui tip de business. Este ceea ce decide cine ramâne și cine părăsește scena vieții economice.

Marea dilemă se ivește însă odată cu momentul definirii și comensurării performanței entității economice, când se va constata că răspunsul la aceste întrebări nu este singular, depinzând unghiul din care se abordează conceptul de performanță / câștig / profit.

Rezultatul – o noțiune multidimensională

Măsurarea performanțelor ȋntreprindereii vizează ȋn mod esențial măsurarea profitului, care poate fi abordat astăzi din trei unghiuri de vedere:

Patrimonial, prin compararea valorii unei ȋntreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceleași metode de evaluare.

Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele reflectând aceeași perioadă.

Financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie (acest puct de vedere fiind derivate din cel economic).

Determinarea profitului pornind de la abordarea patrimonială pleacă de la ecuația juridică a bilanțului:

Active – Datorii = Capitaluri proprii

Rezultatul se poate determina prin compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciții succesive:

Captaluri proprii aferente – Capitaluri proprii aferente = Rezultatul

exercițiului N exercițiului N-1 exercițiului N

Ecuația este însă numai parțial corectă și utilă, întrucât nu ia în calcul modificările intervenite în cadrul capitalului social în cursul exercițiului (ca urmare a aporturilor în natură sau numerar, a conversiilor de datorii, reducerilor de capital social), și de fapțul că o parte din profit poate fi distribuită asociaților sub formă de dividende.

Însă după cum observă autorii „Tratatului de contabilitate financiară”, „determinarea rezultatului exercițiului prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă în perioada de creșteri de prețuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variațiilor de prețuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor imagini (mărimi) plauzibile de rezultate”.

Punctul de vedere economic definește rezultatul ca diferență între venituri și cheltuieli:

Rezultatul exercițiului poate fi profit sau pierdere, în funcție de dimensiunea celor doi parametri. Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere economic, pleacă de la controversele privind definirea și conectarea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercițiu.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercițiului apare ca variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararaea fluxurilor de încasări cu cele de plăți. Deoarece autofinanțarea întreprinderii este asigurată pe baza existenței și dimensiunii profitului și creșterii amortizării și provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plăți, relația care exprimă mărimea rezultatului în această abordare este:

« Din punctul de vedere al utilizatorului (gestionarul afacerii) trezoreria poate fi definită ca fiind totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o întreprindere pentru a putea face față plăților. Din punctul de vedere al analistului financiar, preocupat de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria reprezintă diferența între disponibilitățile (sau lichiditățile) și exigibilitățile (sau datoriile) imediate. Acest echilibru între lichiditățile și exigibilitățile imediate este cel care degajă mărimea și sensul (+/-) trezoreriei firmei.”

Trezoreria devine astfel informația cheie, deoarece prin ea întreprinderea își finanțează activitatea , asigurându-și astfel continuitatea exploatării.

Prin intermediul trezoreriei se determină indicatorii necesari gestiunii și analizei financiare, atât pe termen scurt, prntru masurarea solvabilității cât și pe termen lung pentru masurarea nevoii de finanțare.

LOCUL SI ROLUL INDICATORILOR DE TIP FLUXURI DE TREZORERIE. DEFINIRE SI ROL.

Trezoreria – un “ MUST ” ȋn contabilitatea modernă ?

Lichiditați, echivalent de lichidități, fluxuri de trezorerie

__________________________________________________________________________

II.1. Trezoreria – un “ MUST ” ȋn contabilitatea modernă ?

Convenind asupra necesității contabilității moderne de a furniza utilizatorilor informațiile de interes pentru specificul fiecăruia, trebuie să agreem ideea creării unor instrumente cat mai adecvate acestui scop.

Contabilitatea de angajamente, axată ȋn principal pe profit, este un sistem de referință ineficient pentru dezideratul amintit, incompatibil cu stadiul actual al realității contabile – conturate adeseori de perioade de reducere a autofinanțării și slabire a pieței financiare, de limitare a creditului și creștere a dobanzilor, și nu ȋn ultimul rând, de creștere a inflației la cote semnificative. De asemenea, noile cerințe informaționale ale utilizatorilor produselor contabile pun ȋn centrul atenției “fluiditatea activității ȋntreprinderii și capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotație corespunzătoare pentru lichidități”.

Ceea ce conduce la certitudinea că un sistem contabil adecvat impune necesitatea reflectării corespunzătoare a fluxurilor de trezorerie, drept echivalentele fluxurilor patrimoniale ale ȋntreprinderii, cu impact imediat asupra lichidităților.

Deși scopul lucrării de față vizează punctul terminus al problematicii fluxurilor de trezorerie, și anume relevanța lor ȋn ceea ce privește analiza performanțelor ȋntreprinderii, nu vom putea desprinde aspectele sale relevante fără parcurgerea și ȋnțelegerea prealabilă a conceptului și structurii elementelor trezoreriei ȋntreprinderii.

Dacă privim ȋntreprinderea ȋn contextul comparației specificului său de-a lungul secolelor scurse și al momentului actual, vom remarca numeroasele schimbări, prvocări și mutații la care a fost supusă. In momentul de față, caracteristicile dominante sunt cu totul altele, sintetic referindu-se la: flexibilitate, deschidere, receptivitate la integrare și globalizare și inteligibilitate.

“Intr-o economie de piață, ȋntreprinderea trebuie privită ca un sistem care există și funcționează prin relațiile sale cu terții (investitori, creditori, buget, furnizori, etc), relații ce se concretizează prin fluxuri patrimoniale. De măsura ȋn care aceste fluxuri ȋmbraca forma lichidităților sunt interesați atât terții (pentru recuperarea sumelor investite și obținerea unui câștig sau pentru recuperarea unor creanțe), cât și conducerea unității, pentru că numai astfel sistemul poate funcționa.”

Intreprinderea este considerată drept un sistem deschis ce presupune intrări, prelucrări, ieșiri și autocontrol. Din punct de vedere economic, nici o activitate nu se poate desfășura fără suport financiar, concretizat de cele mai multe ori ȋn bani, ceea ce conduce la idea că trezoreria ȋntreprinderii reprezintă puntea de legătură a celor trei categorii de activități delimitate mai sus.

Trezoreria ȋntreprinderii ocupă deci locul central ȋn toate reprezentările sistemului informațional economic, deoarece toate operațiunile economice se exprimă valoric, iar majoritatea lor presupun transferuri interne sau externe de bani. In acelasi timp, trezoreria unei ȋntreprinderi joacă un rol de filtru pentru majoritatea operațiunilor ce se desfășoară ȋn perimetrul său prin intermediul restricțiilor impuse de acoperirea financiară a acestor operațiuni.

Din punctul de vedere al definirii conceptului de trezorerie, Bernard Collasse atrage atenția asupra faptului că trezoreria unei unități economice nu trebuie confundată cu disponibilitățile de care aceasta dispune la un moment dat, ci că ea reprezintă ceea ce rămâne din resursele stabile, după ce au fost finanțate imobilizările și nevoia de finanțare a activității curente. Din punct de vedere matematic, trezoreria se calculează fie ca diferență ȋntre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, fie ca diferență ȋntre disponibilități și credite bancare. Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82 /1991 (pct. 86). “contabilitatea trezoreriei asigură evidența existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților ȋn conturi la bănci și ȋn casă, creditelor bancare pe termen scurt și altor venituri de trezorerie”.

Deci trezoreria este asimilată cu lichiditățile (fonduri disponibile și depozite la vedere (casa+banca)) și echivalente de lichidități (plasamente pe termen scurt foarte lichide, cu o scadenta sub 3 luni). Norma IAS 7 explicitează nevoia de numerar a ȋntreprinderilor, nevoie determinată de desfășurarea activităților, plata obligațiilor și asigurarea rentabilității ȋntreprinderii, și cere, prin urmare, tuturor ȋntreprinderilor, să prezinte o situație a fluxurilor de trezorerie. “Informațiile referitoare la fluxurile de numerar sunt folositoare la stabilirea capacității unei ȋntreprinderi de a genera numerar și echivalente de numerar, și dau posibilitatea utilizatorilor să dezvolte modele de evaluare și comparare a valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor ȋntreprinderi. De asemenea, aceste informații sporesc gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente”.

II.2. Lichiditați, echivalent de lichidități, fluxuri de trezorerie

Din punct de vedere economic nici o activitate nu se poate desfasura fara suport financiar, concretizat de cele mai multa ori in bani. Din aceasta cauza este necesara definirea unor indicatori de tipul lichiditati si echivalente de lichiditati.

Rolul acestor indicatori deriva din faptul ca sarcina de baza a trezoreriei intr-o intreprindere angajata intr-un sistem complex de raporturi economice si financiare este de a asigura lichiditatile necesare tuturor obligatiilor banesti, precum si un echilibru financiar corespunzator.

LICHIDITĂȚILE

Pornind de la acesti indicatori (lichiditati si echivalente de lichiditati), prin trezorerie se intelege ansamblul operatiilor banesti si financiare pe care le efectueaza o unitate patrimoniala in scopul asigurarii lichiditatilor necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii econimice.

Din punct de vedere economic, importanta lichiditatilor si a elementelor de lichiditati rezida si din functiile pe care le indeplinesc banii:

– sunt masura valorii bunurilor, lucrarilor si serviciilor, sunt parte a petrimoniului fiecarei unitati precum si a patrimoniului national;

– sunt mijloc de circulatie a bunurilor, permitand evaluarea si prin aceasta schimbul marfurilor intre vanzatori si cumparatori;

– sunt mijloc de plata si decontare a datoriilor si drepturilor intre partenerii de afaceri, precum si de decontare a sumelor cuvenite angde, cu o scadenta sub 3 luni). Norma IAS 7 explicitează nevoia de numerar a ȋntreprinderilor, nevoie determinată de desfășurarea activităților, plata obligațiilor și asigurarea rentabilității ȋntreprinderii, și cere, prin urmare, tuturor ȋntreprinderilor, să prezinte o situație a fluxurilor de trezorerie. “Informațiile referitoare la fluxurile de numerar sunt folositoare la stabilirea capacității unei ȋntreprinderi de a genera numerar și echivalente de numerar, și dau posibilitatea utilizatorilor să dezvolte modele de evaluare și comparare a valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor ȋntreprinderi. De asemenea, aceste informații sporesc gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente”.

II.2. Lichiditați, echivalent de lichidități, fluxuri de trezorerie

Din punct de vedere economic nici o activitate nu se poate desfasura fara suport financiar, concretizat de cele mai multa ori in bani. Din aceasta cauza este necesara definirea unor indicatori de tipul lichiditati si echivalente de lichiditati.

Rolul acestor indicatori deriva din faptul ca sarcina de baza a trezoreriei intr-o intreprindere angajata intr-un sistem complex de raporturi economice si financiare este de a asigura lichiditatile necesare tuturor obligatiilor banesti, precum si un echilibru financiar corespunzator.

LICHIDITĂȚILE

Pornind de la acesti indicatori (lichiditati si echivalente de lichiditati), prin trezorerie se intelege ansamblul operatiilor banesti si financiare pe care le efectueaza o unitate patrimoniala in scopul asigurarii lichiditatilor necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii econimice.

Din punct de vedere economic, importanta lichiditatilor si a elementelor de lichiditati rezida si din functiile pe care le indeplinesc banii:

– sunt masura valorii bunurilor, lucrarilor si serviciilor, sunt parte a petrimoniului fiecarei unitati precum si a patrimoniului national;

– sunt mijloc de circulatie a bunurilor, permitand evaluarea si prin aceasta schimbul marfurilor intre vanzatori si cumparatori;

– sunt mijloc de plata si decontare a datoriilor si drepturilor intre partenerii de afaceri, precum si de decontare a sumelor cuvenite angajatilor, statului si altor organisme interne si intenationale;

– sunt mijloc de trezaurizare, atat de catre unitatile in scopul cumpararii de bunuri de folosinta indelungata cat si efectuarii de plasamente aducatoare de venituri suplimentare;

– sunt bani universali folosind la evaluarea operatiilor de comert exterior si a altor relatii externe, precum si comparatii ale diversilor indicatori in cadrul economiei nationale;

Tinand seama de importanta acestor doi indicatori (lichiditati si echivalente de lichiditati), despre care putem spune ca reprezinta mijloacele banesti ale unitatii patrimoniale, organizarea rationala a evidentei lor constituie un obiectiv primordial.

De o mare importanta in organizarea trezoreriei este si cunoasterea structurii acestor indicatori, avand in vedere locul unde se gasesc, destinatia pe care o au si modul de prezentare.

Din punctul de vedere al locului in care se gasesc, mijloacele banesti pot fi depozitate in casierie sau in conturi la banci din tara si din strainatate. Aceasta depozitare este foarte importanta pentru organizarea contabilitatii trezoreriei, deoarece in functie de ea se deschid conturi distincte.

Din punctul de vedere al destinatiei pe care o au se are in vedere o analiza disticta a mijloacelor banesti pe genuri de activitati: exploatare, investitii, finantare.

Din punctul de vedere al modului de prezentare mijloacele banesti se prezinta sub formele: numerar (bani propriu-zisi) si documente de valoare (efecte de comert, cecuri cu limita de suma, alte valori de trezorerie, etc.)

Literatura de specialitate definește lichiditățile ca fiind numerarul, alte valori asimilate sau toate valorile care, prin natural lor, sunt imediat convertibile ȋn bani, pentru valoarea lor nominală. In acest caz, lichiditățile ȋntreprinderii includ, pe lângă numerarul din casierie, disponibilul din conturi la bănci sau alte organisme financiare și valori de ȋncasat

In același mod definește lichiditățile și norma internațională IAS 7, a carei traducere oficială ȋn limba română folosește pentru categoria lichidităților termenul “numerar”. Deși similare, noțiunile nu sunt, ȋn opinia specialiștilor din domeniu, echivalente, traducerea mai adecvată a termenului englez regăsindu-se ȋn termenul “lichiditate”. In continuare vom folosi acest termen, chiar și atunci când ne referim la prevederile standardului internațional, ȋntrucât considerăm că acesta transmite semnificația și intenția autorilor.

Norma internațională nu prevede ȋnsă o definire clară a termenului “depozite la vedere”, considerându-se valabilă accepțiunea generală grupează:

conturile din care se pot retrage sume de bani oricând

fără a fi nevoie de anunțarea prealabilă a băncii

fără a suporta plata de comisioane / penalizări.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82 /1991, ȋn România, lichiditățile includ următoarele elemente de trezorerie:

numerarul ȋn lei și ȋn devize din casieria unității patrimoniale;

disponibilul din conturi la bănci sau alte instituții financiare, ȋn lei și ȋn devize;

carnetele de cecuri cu limită de sumă;

acreditive ȋn lei și ȋn devize;

avansurile de trezorerie;

valorile de ȋncasat, elemente patrimoniale de trezorerie sub formă de cecuri și efecte comerciale primite de la plătitori.

Activitățile de exploatare derulate de un agent economic pun un accent deosebit pe o gestiune eficientă a elementelor de lichidități, ȋn vederea asigurării unei continuități a operațiunilor de ȋncasări și plăți. In economia de piață, latura cea mai semnificativă și vizibilă pentru fiecare entitate economică este capacitatea sa de plată, adică posibilitatea acesteia de a-și onora obligațiile la scadență. In acest sens, necesarul de resurse materiale, umane și de altă natură trebuie modelat ȋn funcție de posibilitățile sale de a asigura echivalentul bănesc și de a stinge obligațiile față de terți.

De aceea, ȋn ceea ce privește gestiunea lichidităților, există două categorii de costuri, și anume: cele generate de lipsa de lichidități și cele datorate existenței unui surplus de lichidități.

Lipsa lichidităților poate avea drept consecințe imediate:

pierderea oportunității de a face achiziții ȋn condiții optime;

deteriorarea imaginii societății pentru eventualele ȋntarzieri de plată;

obligativitatea de a contracta ȋmprumuturi pe termen scurt, etc.

Toate aceste consecințe atrag costuri a căror mărime este greu de stabilit, pentru că nu pot fi evaluate cu exactitate.

Deținerea de lichidități peste necesarul curent al unității atrage costuri de altă natură, cum sunt:

pierderea eventualelor dobânzi sau beneficii ce s-ar fi putut obține prin investirea sumelor respective ȋn activități productive sau ȋn diferite plasamente;

deținerea unui volum important de lichidități face ȋntreprinderea vulnerabilă la instabilitatea monetară și la modificările de paritate ȋntre monede.

Trebuie subliniată ideea conform căreia, ȋn gestionarea lichidităților, este esențial să se găsească acel volum al lichidităților pentru care suma celor două categorii de costuri este minimă.

Astfel, ȋn condițiile unei gestiuni eficiente a factorilor de producție și a unei inflații târatoare moderate (adica rata inflației anuale este sub 60%), ȋntre lichiditățile de care dispune o unitate economică și rentabilitatea economică poate apărea atât o relație de intercondiționare, cât și o relație de incompatibilitate.

Relația de intercondiționare se explică prin faptul că profiturile suplimentare obținute prin creșterea rentabilității pot fi repartizate pentru finanțarea de noi investiții, alături de alte destinații. Acest lucru va genera o accelerare a vitezei de rotație a capitalurilor, care va duce ȋn final la o creștere a lichidităților, și din nou la un profit suplimentar pentru unitatea economică.

Relația de incompatibilitate indică faptul că rentabilitatea certificată de marimea profitului contabil constituie un indicator static, ȋn timp ce lichiditățile sunt rezultatul derulării fluxurilor financiare ȋn dinamică. In plus, profitul contabil nu reflectă doar cifra de afaceri ȋncasată, ci și diferența favorabilă a stocurilor, a lucrărilor sau serviciilor facturate sau valorilor potențial realizabile, ceea ce duce la situații ȋn care societăți ce ȋnregistrează ȋn bilanțul contabil rezultate favorabile nu au ȋn același timp și o trezorerie pozitivă, aceasta din urmă depinzând de variațiile necesităților se finanțare și de variațiile termenelor de scadență a ȋncasărilor și plăților.Rezultă deci că starea de lichiditate a ȋntreprinderii implică rentabilitate, dar ca rentabilitatea nu implică ȋntotdeauna lichiditate.

ECHIVALENTELE DE LICHIDITĂȚI

Echivalentele de lichidități (cunoscute și sub denumirea de cvasilichidități) sunt “plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință ȋntr-o mărime determinată de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe ȋn mod semnificativ” . Echivalentele de lichidități reprezintă deci investiții financiare pe termen scurt, ce sunt cumpărate și vândute ȋn general ca parte a gestiunii numerarului unei ȋntreprinderi, și nu ca parte a activităților de exploatare, de investiții sau de finanțare ale acesteia.Sintetic, cele 2 condiții pe care trebuie să le ȋndeplinească sunt următoarele:

sunt imediat convertibile ȋn sume de bani determinate;

sunt atât de aproape de data lor de exigibilitate, ȋncât un risc de schimbare a valorii datorată unei schimbări a ratelor dobânzii este nesemnificativ. In general, corespund acestei definiții numai investițiile care au o dată de exigibiliate originală de cel mult trei luni.

Acest lucru este ȋn contradicție cu practica ȋn vigoare ȋn anumite țări– țin să precizeze specialiștii de la PriceWatehouseCoopers – care:

include ȋn categoria echivalentelor de numerar toate investițiile pe termen scurt

consideră drept investiții pe termen scurt “investițiile ce au scadența la mai puțin de 12 luni de la data bilanțului”.

Analizând definiția dată de norma internațională, se ridică ȋntrebarea dacă orice plasament este echivalent de numerar. Si dacă nu, cum se stabilește diferența ? Raspunsul este dificil de stabilit, deoarece ȋncadrarea diferențiată a titlurilor de plasament se face ȋn funcție de intenția cu care au fost cumpărate. Dacă scopul achiziționii lor a fost folosirea lor ȋntr-un viitor apropiat pentru efectuarea de plăți, atunci ȋncadrarea corectă este la categoria echivalentelor de numerar.

Dacă intenția a constat ȋnsă ȋn câștigarea din diferența de preț ȋntre cele două momente (al achiziționării și al vinderii), titlul respectiv este o investiție.

“Investițiile de capital nu sunt considerate echivalente de numerar – consideră norma IAS 7 – cu excepția cazului ȋn care sunt, ȋn fondul lor economic, echivalente de numerar, de exemplu, ȋn cazul acțiunilor preferențiale achiziționate ȋn cursul unei perioade scurte ȋnaintea scadenței lor și cu o dată de răscumpărare specificată”.

In practică, ȋntreprinderile sunt tentate să supradimensioneze elementele de trezorerie, deoarece o trezorerie pozitivă este favorabilă imaginii firmei. Verificarea corectitudinii ȋncadrarilor elementelor amintite se poate face doar ȋn timp, adică prin compararea practicilor trecute ale ȋntreprinderii. Dacă se observă ȋncadrarea ȋn mod repetat ȋn categoria echivalentelor de lichidități a unor titluri de plasamente ce ulterior s-au dovedit neutilizate / nenecesare pentru efectuarea de plăți, etc, atunci există motive ȋntemeiate pentru considerarea incorectă dimensionarea trezoreriei.

Tocmai pentru ȋnlaturarea acestor comportamente, norma contabilă britanică, revizuită ȋn 1996, reține drept elemente de trezorerie doar lichiditățile, nu și echivalentele de lichidități.

Scopul deținerii echivalentelor de lichidități este de a face față angajamentelor de trezorerie pe termen scurt, și exclude utilizarea lor ȋn scopul realizării unor obiective de plasament.

In ceea ce privește ȋmprumuturile bancare, ce sunt, ȋn principiu, elemente ale activităților de finanțare, ȋmprumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente (descoperirile de cont), sunt incluse, ȋn unele țări, ȋn categoria lichidităților și echivalentelor de lichidități. Așa cum stabilește norma internațională, o caracteristică a acestor aranjamente bancare este faptul că soldul bancar fluctuează deseori ȋntre disponibil și descoperit.

Art. 7.05 al lucrării “Să ȋnțelegem IAS-urile” aduce lămuriri necesare și pertinente: “Modificările valorilor investițiilor ȋn titluri de creanță, altele decât modificările ȋn ceea ce privește solvabilitatea, rezultă din schimbările ratei dobânzii. O estimare precisă a fluctuațiilor ratei dobânzii este rareori posibilă. In mod evident, cu cât este mai scurtă scadența unui titlu de creanță, cu atât este efectul asupra valorii lui datorat unei modificări ȋn ratele dobânzii. IAS 7 presupune că modificările ratelor ar avea ȋn mod normal un efect nesemnificativ asupra valorii unui titlu ce are o scadență de trei luni sau mai puțin de la data achiziției lui de către o ȋntreprinder. Cu toate acestea, cele trei luni menționate ȋn standard nu trebuie văzute ca o cerință absolută. Se poate adopta o politică de includere a investițiilor cu scadență inițială mai mare de trei luni, dacă circumstanțele o cer. Un exemplu ȋn această privință ar fi stabilitatea ratei dobânzii, cu variații nesemnificative ale acesteia pe termen lung. In astfel de circumstanțe, o ȋntreprindere poate justifica o politică de considerare a unei investiții ȋntr-un titlu de creanță, cu o scadență inițială (adică scadența la data achiziției de către ȋntreprindere) puțin mai mare de trei luni, ca echivalent de numerar. O ȋntreprindere trebuie să prezinte componentele numerarului și ale echivalentelor de numerar și efectul oricărei modificări ȋn politica de determinare a componentelor acestora.”

B.1. Titlurile de plasament si provizioanele pentru depreciere

Titlurile de plasament sunt titluri achizitionate de pe piata financiara in vederea realizarii unui castig pe termen scurt sau pentru protejarea unor lichiditati disponibile temporar.

Principalele caracteristici ale titlurilor de plasament sunt:

pot fi achizitionate de pe o piata organizata sau neorganizata;

au o valoare nominala, o valoare de intrare in patrimoniu si o valoare de piata;

perioada de detinere a acestora nu depaseste de regula un an, spre deosebire de titlurile de participare a caror posesiune este durabila;

de cele mai multe ori achizitia lor are un caracter speculativ;

prin achizitionarea de titluri de plasament se urmareste fie conservarea treoreriei prin utilizarea temporara a unei parti din disponibilitati, fie rentabilizarea plasamentelor prin cresterea veniturilor percepute (dobanzi, dividende, realizarea unui plus de valoare cu ocazia revanzarii).

Titlurile de plasament pot conferi un drept de proprietate (actiunile) sau un drept general de creanta (obligatiunile). In cateoria acestora pot fi incluse:

– actiuni si obligatiuni achizitionate de societate;

– actiuni si obligatiuni emise si rascumparate de societate;

Actiunea este un inscris de valoare ce dovedeste perticiparea detinatorului la capitalul societatii comerciale emitente a titlului si pe baza careia posesorul are dreptul sa incaseze o cota corespunzatoare din profitul net repartizat al societatii respective sau este obligat sa suporte o parte din pierdere.

In structura titlurilor de plasament sunt incluse si actiunile proprii rascumparate temporar in vederea atribuirii salariatilor societatii, regularizarii cursului la bursa sau reducerii capitalului social(in general in conditii de criza economica).

Obligatiunile sunt titluri cu venit fix (dobanda), emise si vandute de o societate pe actiuni, cu scopul de a obtine un imprumut pentru o scurta perioada de timp.

Sunt incluse in categoria titlurilor de plasament si acele obligatiuni achizitionate cu scupul de a plasa temporar lichiditati si de a incasa o dobanda, precum si propriile obligatiuni rascumparate de pe piata, care vor fi anulate.

Conform legii 31/1990 societatile comerciale pe actiuni pot emite obligatii la purtator sau nominative pentru o suma care sa nu depaseasca ¾ din capitalul social varsat si existent celui din ultimul bilant aprobat (art. 162).

In cazul in care obligatiile fac obiectul unei oferte publice, definite ca atare de Legea 52/1994, emiterea si tranzactionarea lor sunt supuse acestei legi, iar valoarea nominala a unei obligatiuni este de 25000 lei.

Valoarea nominala a unei obligatiuni convertibila in actiuni va trebui sa fie egala cu cea a actiunilor. (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.32 din 16 iulie 1997 pentru modificarea si completarea Legii 32/1990 privind societatile comerciale).

Anularea titlurilor proprii rascumparate in cazul actiunilor presupune reducerea concomitenta a capitalului social cu valoarea nominale a actiunilor anulate.

Diferentele ce apar intre valoarea nominla si cea de rascumparare influenteaza in general rezervele unitatii.

In cazul obligatiunilor, se va anula imprumutul obtinut initial prin emisiunea si vanzarea lor, iar diferentele obtinute intre cele doua reprezinta venituri si cheltuieli financiare.

La inchiderea exercitiului, titlurile de plasament se vor evalua si reflecta in contabilitate “la valoarea de intrare in patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii”, in contextul aplicarii principiului prudentei.

Pentru diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare se va lua decizia constituirii, suplimentarii sau diminuarii provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament, daca se considera ca deprecierea este ireversibila.

Pentru diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, titlurile de plasament se mentin la valoarea lor de intrare cu mentiunea ca, daca in exercitiile precedente au fost constituite provizioane pentru deprecierea lor, atunci acestea se vor anula.

Din categoria alte elemente de trezorerie fec parte bonurile negociabile pe termen scurt sub forma hartiilor de valoare emise de Ministerul Finantelor si alte bonuri si certificate emise de societati si institutii financiare.

B.2. Creditele pe termen scurt

In conditiile in care societatile comerciale au un capital redus comparativ cu necesitatile lor, creditul reprezinta o sursa principala de completare a resurselor proprii. Gestionarea zilnica a trezoreriei intreprinderii implica aparitia fie a unui excedent, fie a unui deficit de disponibilitati pe termen scurt.

Excedentul de trezorerie da posibilitatea efectuarii unor plasamente temporare, prin care se urmareste atat conservarea lichiditatilor in conditii de inflatie, cat si obtinerea unor castiguri suplimentare prin dobanzi.

Deficitul temporar de trezorerie generat de cauze structurale si conjuncturale necesita gasirea unor mijloace de echilibrare prin apelarea la credite pe termen scurt.

Sub denumirea generica de credite pe termen scurt sunt grupate toate imprumuturile de care poate beneficia o societate pentru perioade scurte de timp(sub un an).

Potrivit metodologiei contabile din Romania creditele pe termen scurt sunt elemente structurale ale trezoreriei ce se prezinta sub urmatoarele forme:

– credite obtinute pe baza creantelor comerciale;

– credite de trezorerie.

Credite obtinute pe baza creantelor comerciale

Aceste credite apar in cazul decontarilor intre terte persoane juridice realizate prin intermediul efectelor comerciale cum sunt: cecurile, biletele la ordin, cambiile.

La nivelul intreprinderii, efectele primite de la clienti se regasesc in cadrul elementelor patrimoniale “valori de incasat”, utilizarea acestora avand ca avantaj posibilitatea convertirii lor in mijloace banesti chiar si inainte de scadenta.

Pentru a acoperi divese nevoi ale intreprinderii, aceasta poate apela la aceste credite prin scontarea lor la o banca. In momentul in care sunt remise spre scontare efectele comerciale se ragasesc ca element distinct in cadrul elementelor de trezorerie.

Scontarea este operatiunea prin care se incaseaza de la banca, inainte de scadenta, un efect comercial. Aceasta operatiune este echivalentul unui credit acordat pentru perioada care a ramas pana la scadenta, data la care banca urmeaza sa incaseze de la platitor contravaloarea efectului.

Ca orice tip de credit si aceste credite sunt purtatoare de dobanda. Astfel, persoana juridica ce solicita incasarea in avans a efectului comercial va primi valoarea nominala a titlului din care s-a dedus taxa de scont si comisioanele bancare (agio).

Durata maxima pentru care se acorda un astfel de imprumut este de regula de 90 de zile.

Exista si situatii in care efectele sunt trase asupra unor clienti care prezinta un grad de risc mai ridicat si pe care banca nu si-l poate asuma. Pentru a se evita astfel de situatii, societatea poate negocia cu banca un anumit plafon in cadrul caruia sa se realizeze operatiunile de scontare.

Creditele de trezorerie au ca scor asigurarea unei trezorerii curente echilibrate a intreprinderilor, atunci cand creditele obtinute prin scontarea efectelor comerciale nu sunt suficiente sau chiar nu exista si cand nevoile de acoperit prin astfel de credite sunt date de decalajul existent intre incasarile si platile perioadei.

In practica economica romaneasca regasim aceste credite sub doua forme, si anume: credite prin contul curent si credite bancare pe termen scurt.

Creditul prin contul curent consta in negocierea cu banca a unui plafon de creditare direct prin contul curent atunci cand disponibilitatile din acesta nu sunt suficiente pentru realizarea integrala a platilor.

Acest tip de credit se regaseste sub denumirea de credit in limita plafonului sau linie de credit si prezinta avantajul ca se obtine printr-o tehnica bancara operativa, ceea ce permite trezoreriei o elasticitate functionala, oferind intreprinderii sa faca fata deficitului de lichiditati pentru o perioada foarte scurta de timp, lichiditati necesare pentru plata furnizorilor, a personalului, sau a unor impozite si taxe. Creditul prin contul curent se concretizeaza sub forma soldului final creditor al contului curent si prezinta pentru intreprindere avantaje, ca urmare a supletei in utilizare.

Din punctul de vedere al bancii, acest credit prezinta un grad ridicat de risc, deoarece poate fi influentat de factori interni sau externi cum ar fi: crestera salariilor, vanzari curente realizate in pierdere, insolvabilitatea clientilor, pierderi din produse sau marfuri, precum si faptul ca aceste credite pot fi cu usurinta orientate spre alte destinatii dacat cele pentru care au fost acordate initial.

Din acest motiv, bancile practica o mare prudenta in acordarea si derolarea acestui tip de credite, inclusiv o rata mai ridicata a dobanzii. Credite bancare pe termen scurt prin cont special de imprumut sunt acordate de banca pe o perioada de cal mult un an.Aceste credite sunt acordate printr-un cont separat de contul curent si sunt folosite in completarea resurselor proprii ale agentilor economici pentru:

– diferente dintre totalul stocurilor si platilor (cheltuielilor), pe de o parte, si totalul resurselor si incasarilor, pe de alta parte;

– stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar din cauze justificate;

– stocuri sezoniere de materii prime si produse de provenienta agricola.

Creditele pe termen scurt sunt purtatoare de dobanda, dobanzile calculate de banca pentru diferitele categorii de credite pe termen scurt acordate societatii si neachitate sunt evidentiate intr-un cont special nimit “dobanzi de platit”. Acest caz este specific societatilor care nu pot achita dobanda pana la sfarsitul perioadei de referinta.Trebuie tinut cont de faptul ca valoarea acestor dobanzi de platit va diminua lichiditatile unei perioade viitoare.

B.3. Alte valori gestionate in conturile de trezorerie

In categoria generica “alte valori” sunt incluse elementele structurale ale trezoreriei sub forma de timbre fiscale si postale, bilete de tratament si odihna, tichete si bilete de calatorie, tichete de masa si alte valori pastrate in casieria unitatii.

Aceste valori se procura de catre societate de la furnizori autorizati, iar evidenta lor se tine la nivelul valorii lor nominale.

Influenta altor valori din casieria unitatii asupra volumului de lichiditati nu este majora, ele au o pondere mica in totalul valorilor de trezorerie si sunt folosite in generel, pentru nevoile proprii de derulere in bune conditii a activitatii de exploatare..Fac exceptie de la aceasta regula unitatile economice in care folosirea acestor valori este impusa de desfasurarea activitatii de exploatare cum ar fi: unitatile de tratament si odihna pentru bilete de odihna si tratament si tichete de masa, societatile de transport intern si international pentru bonuri valorice pentru carburanti, etc.

O particularitate a operatiunilor cu “alte valori” de trezorerie o constituie faptul ca au efect anticipat asupra lichiditatilor prin realizarea de plati partiale sau totale inaintea producerii evenimentului consumator de asemenea valori.

O problema importanta care apare in conditiile cresterii generale a preturilor conta in platile suplimentare ce pot sa apara la anumite valori valori gestionate in casieria unitatii cum sunt: timbrele fiscale, judiciare si postale, biletele de calatorie, bunurile valorice pentru carburanti.

FLUXURILE DE TREZORERIE

C.1. Conceptul de flux și categorii de fluxuri

“O unitate patrimonială trebuie privită și percepută ca o structură vie plasată ȋn centrul vieții economice, ȋn cadrul căreia se desfășoară un sistem complexși dynamic de fluxuri de intrare și fluxuri de ieșire”.

Cantitățile de bunuri și servicii cumpărate ȋn decursul unei perioade vor fi denumite fluxuri de intrare, iar produsele și serviciile vândute ȋn aceeași perioadă de timp vor fi fluxri de ieșire. Fiecare din fluxurile de intrare și ieșire corespunzătoare proceselor de schimb implică două miscări de sens opus: una generată de transferal de bunuri și servicii, iar alta de transferal de monedă sau de modificări ale datoriilor și creanțelor, adică fluxuri financiare. Constatăm astfel că un flux real de intrare are correspondent un flux financiar de ieșire și invers, un flux real de ieșire corespunde unui flux financiar de intrare. (vezi figura 1)

Conceptul de flux se poate defini ca “reprezentând toate mișcările generate de operațiunile economico-financiare ce vor avea impact, fie imediat, fie ulterior, asupra trezoreriei ”.

Conceptul poate fi mai ușor ȋnțeles poate recurgând la comparația cu conceptual “non-flux”, care presupune eliminarea acelor mișcări contabile care sunt neuter față de trezorerie, cum sunt: variația stocurilor, producția de imobilizări, constituirea de provizioane și calculul amortizărilor, reevaluarea activelor, etc.

C.2. Precizări și clasificări ale fluxurilor de trezorerie

Conform normei internaționale IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau de echivalente de lichidități.

Fluxurile de trezorerie exclud mișcările ȋntre elementele care constituie lichidități sau de echivalente de lichidități, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei ȋntreprinderii. “Or, un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările sau ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare. Cât privește gestiunea trezoreriei, aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidități ȋn echivalente de lichidități.”

In opinia profesorului Iuliana Tugui, fluxul constă ȋn “orice modificare ce are loc ȋn urma unei operațiuni economico-financiaredintr-o unitate și care influențează structura sau valoarea

elementelor patrimoniale, indifferent de efectul asupra trezoreriei.” Pentru ca fluxurile influențează patrimonial, autoarea subscrie la conceptul de flux patrimonial, dar susține gruparea acestora ȋn: fluxuri reale, fluxuri financiare (ce reunesc fluxurile de trezorerie și fluxurile decalate) și fluxuri neutre sau de rectificare.

Toate acestea sunt prezentate ȋn figura 2.

Fluxurile de trezorerie sunt deci o parte a ansamblului fluxurilor financiare dintr-o unitate economică, respectiv cele cu efect imediat asupra trezoreriei. Putem afirma că ȋn cea mai mare parte, operațiunile ce au loc ȋn perimetrul unei ȋntreprinderi influențează direct sau indirect, imediat sau ulterior, trezoreria acestuia. Exemple ȋn acest sens avem:

aportul ȋn bani la capitalul social (vărsarea acestuia)

cumpărarea de utilaje

cumpărarea de materii prime, materiale, mărfuri și alte active circulante

vânzarea produselor finite

executarea de lucrări sau prestarea de servicii

plata datoriilor față de personal, stat,

organisme sociale, bancă

reactivarea unor clienți

operațiuni cu acționarii și asociații

achiziția de valori mobiliare sau titluri de participare

avasurile acordate spre decontare, justificarea avansurilor

contractarea de credite pe termen scurt sau lung, etc

Nu generează asemenea influențe asupra trezoreriei operațiuni cum sunt:

aportul ȋn natură al acționarilor

operațiunile de reportare și repartizare a rezultatului

operațiunile de reevaluare a patrimoniului

constituirea de amortizări și provizioane

anularea provizioanelor constituite anterior

parte din operațiunile specifice realizării de investiții ȋn regie

consumul de materii prime și materiale auxiliare

operațiuni specifice obținerii producției, determinării costurilor effective și a producției ȋn curs

descărcări de gestiune

plusuri de inventar

minusuri la inventar neimputabile

operațiuni de compensări ȋntre parteneri

operațiuni specifice determinării și ȋnregistrării plusurilor și minusurilorpotențiale de valoare la elemente patrimoniale exprimate ȋn valută.

In ceea ce privește locul central pe care ȋl ocupă lichiditățile In administrarea operațională a unei activități, precum și asupra modului ȋn care sunt reflectate fluxurile de numerar, L.A. Bernstein face următoarele precizări:

Unele fluxuri sunt prezentate ȋn mod simplificat pentru ȋnțelegerea mai ușoară a relațiilor (spre exemplu, debitele sunt prezentate ca surse directe de numerar, dar ȋn realitate, ele pot fi amânate temporar, ceea ce va duce și la o ȋntârziere a plăților pentru achiziția bunurilor și serviciilor);

Intrările și ieșirile au un grad ȋnalt de intercorelare. Disfuncționalitatea unei părți a sistemului poate afecta ȋntregul sistem, iar ȋncetarea vânzărilor afectează transformarea produselor finite ȋn lichidități, ceea ce duce la scăderea “rezervelor” de numerar. Incapacitatea de a completa aceste “rezerve” din alte surse , cum sunt capitalurile proprietarilor, debite sau ȋmprumuturi, poate duce la ȋncetarea activității de producție, și implicit, la pierderea vânzărilor viitoare;

Singura sursă operațional lichidități este vânzarea de produse finite, care este reprezentă ȋn schemă ca o acumulare a tuturor cheltuielilor. Astfel, prin vânzare, marja de profit va spori ȋncasările de numerar, ceea ce pune ȋn evidență relația de dependență ȋntre marjă și ȋncasări, ȋn sensul că, cu cât această marjă va fi mai mare / mică, cu atât ȋncasările vor crește /scădea.

Deținerea de numerar nu asigură profit sau asigură un profit foarte scăzut, iar uneori, ȋn situațiile de creștere a prețurilor, numerarul ȋnregistrează chiar o scădere a puterii de cumpărare.Totuși, deținerea unei părți din valoarea activelor sub formă de lichidități reprezintă, din perspectivă comercială, cea mai mică expunere la risc. Astfel, conducerea unei unități trebuie să decidă asupra investirii numerarului ȋn active sau cheltuieli, ținând cont de următoarele riscuri posibile:

Riscul implicat de conversia numerarului ȋn investiții temporare este mai mic decât riscul implicat de angajarea activului ȋn active pe termen lung, care se plătesc ȋn rate sau ȋn stocuri;

Investirea numerarului ȋn diferite active sau costuri pentru crearea și comercializarea unui nou produs implică un risc serios privind recuperarea acestui numerar la valoarea la care a fost investit.

Conducerea unității trebuie să decidă asupra modului de utilizare a numerarului neangajat (“fluxul de numerar liber”), acesta reprezentând diferența dintre ȋncasările totale de numerar și partea angajată pentru achiziția de stocuri, plata dividendelor, cheltuieli de capital sau rambursare a datoriilor.

Conform normei internaționale IAS 7, “situația fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei, clasificate în activități de exploatare, investiție și finanțare”.

A. Activitățile de exploatare – sunt principalele activități generatoare de venituri ale ȋntreprinderii, precum și alte activități ce nu sunt de investiție sau de finanțare.

Informațiile referitoare la fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare ne arată măsura ȋn care ȋntreprinderea generează prin exploatarea sa un surplus de trezorerie care să fie utilizat pentru rambursarea datoriilor, efectuarea de noi investiții, menținerea capacității de exploatare.

IAS 7 nu definește strict termenul de “activități de exploatare”, datorită faptului că fiecare ȋntreprindere are alte activități ȋn categoria exploatării. Achiziția de titluri de plasament face parte, pentru societățile de valori imobiliare, din ciclul exploatării, ȋnsă pentru o societate industrială, din activitatea de investiție.

Totuși, norma prezintă o listă cu exemple de fluxuri aferente activităților de exploatare, printre care se regăsesc :

ȋncasările de numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

ȋncasările ȋn numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile ȋn numerar effectuate către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii;

ȋncasările și plățile ȋn numerar ale unei societăți de asigurare pentru prime și daune, anuități și alte beneficii generate de polițele de asigurare;

plățile ȋn numerar sau restituirile de impozit pe profit, cu excepția cazului ȋn care ele pot fi identificate ȋn mod specific cu activitățile de investiție și finanțare;

ȋncasările și plățile ȋn numerar provenite din contracte ȋncheiate ȋn scopuri de plasament sau tranzacționare.

Fluxurile de numerar provenite din activități de exploatare sunt derivate, ȋn primul rand, din principalele activități producătoare de venit ale ȋntreprinderii, rezultând ȋn general din tranzacțiile și evenimentele care intră ȋn determinarea profitului sau pierderii nete. “Fluxurile de numerar din dobânzi și dividende ȋncasate sau plătite pot fi clasificate ca activități de exploatare, de investiții sau de finanțare. Impozitul pe profit se clasifică, ȋn general, ca activitate de exploatare”.

De reținut faptul că o tranzacție poate include fluxuri de numerar care sunt clasificate diferit. De exemplu – ilustrează norma – când rambursarea ȋn numerar a unui ȋmprumut include atât dobânda, cât și principalul, elementul dobândă poate fi considerat aferent activității de exploatare, iar elementul de capital, drept activitate de finanțare.

Plățile ȋn numerar făcute de un beneficiar al activului ȋnchiriat pe baza unui contract de leasing operațional trebuie incluse ȋn fluxurile de numerar ce provin din activități de exploatare; cu toate acestea, proporția plăților facute conform unui contract de leasing financiar ce reduce datoria trebuie clasificate ca o activitate de finanțare, ȋn timp ce acelea ce nu reduce datoria trebuie clasificate ȋn concordanță cu politica ȋntreprinderii ȋn ceea ce privește clasificarea plății dobânzii.

De remarcat faptul că reglemetările contabile din SUA nu permit ȋncadrarea componentelor unui flux ȋn activități diferite, ci se ȋnregistrează ambele ȋn categoria activității predominante.

In ceea ce privește ȋncadrarea unui element ȋn una din cele trei categorii menționate, regulile nu sunt strict delimitate, după cum se observă din Art. 15 al normei internaționale IAS 7. In general, acest lucru depinde de natura activității care este considerată a fi sursa predominantă a fluxurilor de numerar pentru elemental respectiv.

Spre exemplu, valorile mobiliare și titlurile de credit deținute pentru scopuri de tranzacționare sau plasament, sunt similare ȋn această situație stocurilor de mărfuri achiziționate special pentru a fi revândute, iar fluxurile pe care le produc, sunt considerate aferente activității de exploatare.

B. Activitățile de investiții – cuprind intrările și ieșirile de active imobilizate și de plasamente pe termen scurt.

Așa cum se arată ȋn Art. 16 , “prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de investiție este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsura ȋn care cheltuielile au servit obținerii de resurse menite a genera viitoare venituri și fluxuri de numerar”.

Exemple de fluxuri provenind din activitatea de investiții sunt:

plăți / ȋncasări privind achiziționarea, respectiv vinderea de imobilizări (inclusiv costurile de dezvoltare capitalizate și constructia, ȋn regie proprie, a imobilizărilor corporale)

plăți / ȋncasări privind achiziționarea, respectiv vinderea de titluri de plasament (cu excepția celor care sunt echivalente de lichidități)

acordarea / recuperarea de ȋmprumuturi altor , respectiv de la alte societăți (excepție vor face instituțiile financiare, pentru care această operație aparține exploatării)

plățile, respectiv ȋncasările aferente contractelor futures, forward, pe opțiuni sau swap, ȋn afara cazului când acestea sunt deținute ȋn scopuri de plasament sau când plățile / ȋncasările sunt clasificate ca fiind activități de finanțare. Ori de câte ori asemenea contracte stabilesc acoperirea riscului pentru o poziție identificabilă, fluxurile de numerar ce decurg din contract trebuie să fie clasificate ȋmpreună cu acelea ale poziției ce este asigurată ȋmpotriva riscurilor, precizează utimul paragraf al articolului 16.

In general, plățile aferente activității de investiții includ avansuri și alte sume plătite la data cumpărării sau curând după aceea. „Achiziționarea unui activ prin ȋndatorare directă de la vânzător este o tranzacție ce nu are natură de numerar, care trebuie să fie exclusă din situația fluxurilor de lichidități, dar prezentată ȋntr-o notă ȋn situațiile financiare”, după cum explică experții PriceWaterhouseCoopers . „Plățile ulterioare sunt ieșiri de numerar cu caracter investițional ”.

Există ȋnsă și abordări diferite ale aspectului menționat la nivelul diferitelor standarde naționale, potrivit cărora plățile ulterioare sunt ieșiri de finanțare și nu investiționale. Abordare susținută de exemplul din IAS 7 , Anexa 1, ce pare a recomanda punctul de vedere că plățile sumei inițiale ale contractului de leasing fin sunt clasificate ca o activitate de finanțare. „Noi credem că exemplele din Anexa 1 sunt inconsecvente cu standardul ȋnsuși”, afirmă colectivul redacțional amintit.

C. Activitățile de finanțare – cuprind operațiile care modifică volumul și structura capitalurilor proprii și ȋmprumutate. Exemple de fluxuri de lichidități aferente activității de finanțare, conform normei intarnaționale sunt:

ȋncasări din majorarea de capital social ȋn numerar

plăți ȋn numerar privind rambursările de capital social

ȋncasările ȋn numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanță, a ȋmprumuturilor, datoriilor neasigurate, obligațiunilor, ipotecilor și a altor ȋmprumuturi pe termen scurt sau lung;

rambursări ȋn numerar ale unor sume ȋmprumutate

plățile ȋn numerar efectuatede locatar pentru reducerea obligațiilor aferente unui contract de leasing financiar

II.3. Norme nationale si internationale de reglementare a fluxurilor de trezorerie

“Armonizarea internationala se profileaza cu claritate la orizont, si a devanit deja miza unei aprige compatitii intre diferitele conceptii dominante care se opun la ora actuale in lume”.

In ultimul timp,s-au realizat progrese evidenta pe linia armonizarii si si normalizarii sistemelor contabile, ca urmare a crearii unei institutii internationale cu sarcini precise si obiective clare referitoare la sistemul contabil, si anume Comitetul pentru Standardele Internationale de Contabilitate (IASC).

In majoritatea tarilor, dupa 1990, s-a introdus ca document contabil de sinteza “Tabloul fluxurilor de trezorerie”, ca o necesitate practica de informare a utilizatorului despre situatiile financiare.

La nivel regional, tabloul fluxurilor de trezorerie nu a fost aprobat ca o problema de sine statatoare, ci s-a mers mai mult pe preluarea unor practici ale altor state si adaptarea acestora in cazul unei tari date.O astfel de situatie a aperut la nivel european, unde directivele a IV-a si a VII-a nu au abordat problema tablourilor de finantare nici la nivel de conturi individuale, nici la nivelul grupului de societati.

a.) Reglementari ale fluxurilor de trezorerie la nivel international

La nival international, fluxurile de trezorerie au fost avute in vedere de activitatea de standardizare (normalizare) a contabilitatii tocmai din dorinta de a pune la dispozitia utilizatorilor de situatii financiare informatii despre capacitatea intreprinderii de a face fata platilor pe termen scurt si mediu din fluxurile de disponibilitati generate din desfasurarea activitatii sale.

Doua dintre standardele contabile emise de IASC fac trimitere directa la fluxurile de trezorerie, si anume: IAS 1 ”Prezentarea situatiilor financiare” si IAS 7 “Situatiile fluxurilor de trezorerie”.

Conform cerintelor IAS 1, componentele situatiilor financiare sunt:

Bilantul;

Contul de profit si pierdere;

O situatie care sa reflecte fie:

(i) toate modificarile capitalului propriu

(ii) toate modificarile capitalului propriu, altele dacat acelea provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari;

Situatia fluxurilor de numerar;

Politicile contabile si notele explicative.

Nota: In toate situatiile financiare ale intreprinderii se solicita utilizarea contabilitatii de angajamente, cu exceptia “informatiilor privind fluxurile de numerar”.

Acolo unde se trateaza problema structurii si continutului fluxurilor de numerar IAS 1 face trimitere la IAS 7, care detaliaza toate aspectele cu privire la tabloul fluxurilor de trezorerie

Norma internationala IAS 7 denumita “Situatia fluxurilor de trezorerie” din punctul de vedere al lucrarii de fata, prezinta interes deosebit de mare datorita urmatoarelor aspecte:

Obiectivul normei:

Informatiile ce vizeaza fluxurile de trezorerie ale unei intreprinderi sunt folositoare utilizatorilor situatiilor financiare, deoarece ele ofera acestora o baza de evaluare a capacitatii intreprinderii de a genera elemente de trezorerie si echivalente de trezorerie.

Obiectivul acestei norme este de a impune furnizarea unei informatii asupra istoricului evolutiei trezoreriilor si a echivalentelor de trezorerie ale unei intreprinderi prin intermediul unui tablou al fluxurilor de trezorerie.

In tara noastra, aplicabilitatea normei IAS 7 survine in contextul reglementarilor emise prin OMF 94.

Campul de aplicare:

Cerinta expresa a normei IAS 1 cu privire la componentele si continutul situatiilor financiare este subliniata de norma IAS 7 care specifica faptul intreprinderea trebuie sa intocmeasca un tablou al fluxurilor de trezorerie, in conformitate cu dispozitiile definite de prezenta norma, si trebuie sa-l prezinte ca o parte integranta a situatiilor financiare, pentru fiecare exercitiu ce solicita prezentarea situatiilor financiare.

Intreprinderile au nevoie de elemente de trezorerie, pentru a-si conduce activitatile, pentru a achita obligatiile si pentru a asigura o rentabilitate pentru investitorii lor..Ca atare, prezenta norma impune ca toate intreprinderile sa prezinte un tablou al fluxurilor de trezorerie. Asadar, aplicabilitatea acestor reglementari este obligatorie pentru toate intreprinderile, indiferent de natura activitatilor, chiar daca numerarul constituie un produs al acestora (in cazul societatilor financiare).

Informatiile despre fluxurile de numerar permit utilizatorilor de situatii financiare sa stabileasce capacitatea unei intreprinderi de a genera numerar si echivalente de numerar,dar si de a evalua si compara valoarea valoarea fluxurilor de numerar intre diferite intreprinderi.

In ceea ce priveste prezentarea situatiei fluxurilor de numerar, intreprinderea trebuie sa o realizeze pentru perioada de raportare in mod separat pe activitati de exploatare, de investitii si de finantare, intr-o maniera care sa corespunda cel mai bine activitatii sale.

Fluxurile de numerar considerate ca apartinand activitatii de exploatare sunt cele care deriva din principalele activitati producatoare de venit ale intreprinderii, in timp ce fluxurile de numerar incluse in activitatea de investitii se refera la masura in care cheltuielile au fost facute pentru operatiuni menite sa genereze venituri si fluxuri de numerar in viitor. In mod similar, in activitatea de finantare sunt incluse fluxurile de numerar ce provin sau care vor fi rambursate finantatorilor intreprinderii.

Standardul precizeaza faptul ca fluxurile de numerar ce provin din tranzactiile efectuate in valuta trebuie inregistrate in moneda de raportare a intreprinderii, prin aplicarea asupra valorii in valuta a cursului de schimb dintre moneda de raportare si valuta, la data fluxului de numerar.

In cazul in care este vorba de o sucursala din strainatate fluxurile de numerar ale acesteia trebuie convertite la cursurile de schimb dintre moneda de raportare si valuta, la data fluxului de numerar.

b.) Cadrul de organizare a fluxurilor de trezorerie din Romania

Pe parcursul anilor de tranzitie, in Romania s-a discutat despre fluxuri de trezorerie, de cele mai multe ori sub forma asa-zisului “cash-flow”, utilizat ca un criteriu de evaluare a unei afaceri, a unui proiect sau a unei intreprinderi.

Ordinul Ministerului Finantelor nr. 94 din 29 Ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele internationale de Contabilitate, structureaza aceste reglementeri contabile pe cinci capitole, si anume:

Reglementari privind contabilitatea si situatiile financiare ale intreprinderii;

Planul de conturi general;

Formatul Bilantului ;

Contului de profit si pierdere ;

Situatiei fluxurilor de trezorerie ;

Situatiei modificarii capitalului propriu si exemple de prezentare a notelor explicative;

Exemplu de corespondenta a planului de conturi general cu formatul bilantului si cu contul de profit si pierdere;

Explicarea unor termeni utilizati si colaterali acestora.

Deasemenea, Ordinul 94 stabileste o serie de conditii referitoare la aplicarea “Reglementarilor contabile armonizate”, si anume:

Aplicarea se face impreuna cu Legea contabilitatii nr. 82/1991 si cu Standardele Internationale de Contabilitate, incepand cu situatiile financiare ale anului 2000.

Reglementarile de armonizare (paragraful 3.2) include situatia fluxurilor de trezorerie in categoria situatiilor financiare anuale, alaturi de Bilant, Contul de Profit si Pierdere, Notele explicative si alte documente de sinteza.

Conform paragrafului 3.3 situatiile financiare anuale trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantei, a modificarilor capitalului propriu si a fluxurilor de trezorerie pentru respectivul exercitiu financiar.

In ceea ce priveste auditarea situatiilor financiare, inclusiv a situatiei fluxurilor de trezorerie, in conformitate cu standardul International de Audit nr. 720, constituie o obligativitate pentru toate societatile comerciale care fac obiectul aplicarii reglementarilor armonizate aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate, iar neaplicarea acestora va atrage dupa sine obtinerea unei opinii de audit cu rezerve.

II.3. Locul si rolul fluxurilor de trezorerie

II.3.1. Fluxurile de trezorerie si bugetele de trezorerie

Într-o abordare sintetică, se poate spune că trezoreria evidențiază rezultatul întregii activități a întreprinderii și modul de respectare a cerințelor echilibrilui financiar.

În teoria echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria a fost definită drept „surplusul resurselor de finanțare ce se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment (metoda „resurse-necesare")”. Această accepțiune are caracter mai mult teoretic, fiind puțin operațională pentru gestiunea eficientă a trezoreriei. Acest inconvenient poate fi înlăturat prin recurgerea la o definire în termeni de active și pasive de trezorerie.

Astfel:

TREZORERIA = ACTIVE DE TREZORERIE – PASIVE DE TREZORERIE

TREZORERIA = LICHIDITĂȚI + ACTIVE FINANCIARE – (SOLDUL CREDITOR AL CONTULUI CURENT + CREDITE DE TREZORERIE + CREDTE DE SCONT)

În asigurarea echilibrului financiar la nivelul agenților economici, un rol imporant îl are previziunea fluxurilor de trezorerie, care se referă la elaborarea unor instrumente de plan de tipul bugetelor de trezorerie și a tablourilor întocmite pentru perioade scurte (de obicei, un an). Previzionarea necesarului de finantare este necesara pentru asigurarea investitiilor intreprinderii, atât a celor de natura imobilizărilor, cat și a celor corespunzătoare ciclului de exploatare.

Prin intermediul previziunilor de trezorerie:

se reflectă, în mod sintetic, ansamblul fluxurilor financiare de încasări și plăți pentu o perioadă determinată;

se oferă posibilitatea de a se cunoaște anticipat niveiul valorilor de trezorerie sau al necesarului de trezorerie.

Atât conducerile unităților, cât și potențialii investitori sau creditori sunt interesați de fluxurile viitoare de lichidități, de aceea felul în care diversele alternative de finanțare și de creștere a activității vor afecta fluxurile viitoare ale întreprinderilor nu trebuie ignorat.

O bună gestionare a lichidităților presupune cunoștințe precise asupra eventualelor dezechilibre (sumă, data și locul producerii), precum și ameliorarea acestora prin exploatarea unor documente de sinteză previzionale, între care:

planuri și bugete de trezorerie;

tabloul previzional al fluxurilor de trezorerie.

În economiile occidentale, gestiunea trezoreriei are următoarele obiective:

asigurarea disponibilităților de finanțare (creșterea capitalului, credite pe termen lung, mediu și scurt) la cel mai mic cost real al acestora;

creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii fără a afecta politica față de clienți;

eșalonarea echilibrată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii;

asigurarea trezoreriei la nivel zero (sold 0) în scopul evitării costurilor de finanțare sau al celor de oportunitate;

plasarea excedentului de trezorerie, cât mai rentabil, cât mai puțin riscant și cu cea mai bună lichiditate.

Bugetul de trezorerie

Previziunile fluxurilor de încasări și de plăți și întocmirea bugetului de trezorerie nu reprezintă o activitate independentă, desfașurată individual, ci se încadrează în procesul complex al gestiunii bugetare dintr-o unitate economică.

Gestiunea bugetară transformă deciziile luate în programe de acțiune concretă, prin intermediul bugetelor, fiind în același timp un sistem de gestiune previzională pe un anumit termen. La rândul lor, bugetele sunt repartizate corespunzător principalelor funcții din întreprindere și sunt ierarhizate astfel încât sunt dependente unele de altele, conform unor criterii și într-o ordine clară. Spre exemplu, bugetul vânzărilor determină structura bugetului de cheltuieli comerciale și a bugetului producției, iar acesta din urmă influențează bugetul aprovizionărilor și al centrelor de producție.

Bugetul de trezorerie urmărește asigurarea permanentă a capacității de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plățile ce rezultă din celelalte bugete, și permite întocmirea altor documente de sinteză previzionale (bilanț și cont de rezultate previzionale). Nerealizarea acestui obiectiv în condiții acceptabile, determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investițiilor, politica creditelor-clienți, etc. Bugetul de trezorerie joacă un rol esențial în cadrul gestiunii financiare, deoarece, prin intermediul său:

se stabilesc și se urmăresc nevoile de mijloace bănești pentru realizarea sarcinilor de exploatare viitoare;

se realizează echilibrul între lichiditățile din activ și exigibilitatea datoriilor, obținându-se informații asupra condițiilor de menținere a solvabilității firmei;

se determină nivelul creditelor pe termen scurt ce vor fi utilizate, costul acestora, și posibilitățile de plasament pe termen scurt.

Fluxurile de încasări și plăți pot fi grupate în patru mari categorii:

fluxuri de exploatare

fluxuri de trezorerie în afara exploatării. Aici sunt incluse și fluxurile anuale de „repartizare” a profitului întreprinderii între participanții direcți la viața economică a acesteia: stat (impozit pe profit), salariați (participarea la profit) și acționari sau asociați (dividende);

fluxuri pur financiare, legate de operațiile întreprinderii pe termen lung și aportul acționarilor sau asociaților la creșterea capitalului social;

fluxuri de investire și dezinvestire, ce cuprind încasările obținute din vânzarea activelor imobilizate și plățile pentru achiziționarea activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor financiare.

Clasificarea bugetelor de trezorerie se realizează în funcție de două criterii importante, și anume:

1. În funcție de datele disponibile și de interesele gestiunii financiare, regăsim:

Bugete lunare

Bugete trimestriale

Bugete semestriale

Bugete anuale

2. În funcție de modalitatea de Iuare în calcul a încasărilor și pIăților, se poate delimita:

bugeult brut de trezorerie, cuprinzând toate încasările și plățile perioadei;

bugetul net de trezorerie, obținut prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile ce nu antrenează încasări sau plați.

Referitor la previziunea fluxurilor de trezorerie, aceasta este caracterizată prin următoarele elemente:

• orizontul previziunii ( perioada la care se referă; de ex. un an);

• pasul previziunii ( intervalele de timp în care este detaliat orizontul);

• natura soldurilor prevăzute.

Dacă ne referim la orizontul de previziune al trezoreriei, acesta diferă, în funcție de scadențele încasărilor și plătilor întreprinderii, cât și de interesele acesteia. „Astfel, dacă încasările și plățile sunt trimestriale, și întreprinderea urmărește soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi un an. Dacă scadența încasărilor și plăților este lunară și întreprinderea urmărește optimizarea structurii de finanțare pe termen scurt, orizontul de previziune poate fi de câteva luni. În fine, cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună, întocmindu-se, în acest caz, graficul zilnic al încasărilor și plăților cu scadențe semidecadale, decadale și chenzinale.”

Din punct de vedere conceptual, bugetul este privit ca pe un tablou compativ și

previzional al încasărilor și plăților unei unități economice pentru o perioadă dată, al carui scop este depistarea eventualelor momente critice și luarea de măsuri corespunzătoare (amânarea plăților și accelerarea încasărilor, sau apelarea la un împrumut pe termen scurt). Astfel, se va asigura o gestiune eficientă a trezoreriei întreprinderii, prin acoperirea deficitelor din surse interne sau externe, respectiv reinvestirea surplusurilor de trezorerie. De obicei bugetele se elaborează anual, cu defalcare pe luni.

În opinia profesorului Iuliana Țugui, „bugetul de trezorerie este o situație previzională întocmită, în general, lunar, privind încasările și plățile unei unități, o anticipare a echilibrelor între nevoile de resurse pentru exploatare și resursele proprii și împrumutate” . Acest echilibru are în vedere atât cuantumul fluxurilor, cât și periodicitatea sau ritmul în care vor avea loc. „Astfel, bugetele anuale de investiții, bugetele operațiunilor financiare și ale celor de exploatare stau la baza întocmirii bugetelor de trezorerie pentru diferite perioade, influențând încasările, plățile și soldul lor. La rândul lor, aceste instrumente de previziune a trezoreriei își aduc contribuția la realizarea celorlalte activități ale întreprinderii prin asigurarea în timp a fondurilor necesare” .

Întocmirea bugetului de trezorerie

Întocmirea bugetului de trezorerie se realizează la finalul procesului de elaborare a bugetului general al întreprinderii.Trezoreria se va stabili pornind de la previziunile celorlalte bugete: al vânzărilor, al aprovizionărilor, al investițiilor, al cheltuielilor cu personalul etc. În elaborarea bugetului trezoreriei, trebuie să fie avute în vedere toate vânzările și cumpărările întreprinderii la data estimată pentru reglementarea lor efectivă, respectiv momentul încasării sau plății acestora. În același timp, bugetul trebuie să includă și soldul dintre investiții și resursele de finanțare permanente, mișcările de lichidități generate de ciclul de investiții al firmei fiind avute în vedere la data când ele vor afecta trezoreria. Sintetic, relația de intercondiționare dintre bugetele întreprinderii se poate prezenta dupa cum urmează:

Din punct de vedere teoretic, fiecare tip de buget are un rol distinct în mecanismul întregului proces bugetar, în sensul că:

bugetul vânzărilor sau cel al producției este considerat buget determinant, prin faptul că impune unele restricții;

bugetele aprovizionărilor, cheltuielilor, investițiilor, s.a. se numesc bugete rezultante, având sarcina de a concretiza bugetele determinante;

Pornind de la bugetele parțiale ale activității, se stabilește un buget general, el fiind baza în determinarea unui cont de rezultate și a unui bilanț previzional. Realizarea previziunilor pentru toate activitățile unei unități face posibilă evitarea incompatibilităților și discordanțelor între diferite posturi.

Ca urmare a faptului că volumul de activitate desfășurat într-o unitate -variază în funcție de o serie de factori (interni sau externi), previziunile trezoreriei trebuie reactualizate periodic, iar pentru a controla riscul producerii unor dezechilibre, se impune o analiză a evoluției soldurilor de trezorerie în diferite ipoteze ale activității. Conceperea și analizarea bugetelor de trezorerie, mai ales în ceea ce privește gradul de sensibilitate a fluxurilor de lichidități la modificările volumului de activitate, necesită utilizarea informaticii și a unor programe speciale în prelucrarea datelor.

Soldul de trezorerie variază și poate deveni la un moment dat negativ, caz în care resursele exterioare provenite de la bănci atrag o serie de plăți suplimentare sub formă de dobânzi, care vor influența fluxurile de plăți viitoare.

Elaborarea bugetului de trezorerie prezintă un grad înalt de dificultate, deoarece presupune colectarea numerarului, întocmirea de previziuni și toate informațiile necesare acestor scopuri. Trezorierul trebuie să cunoască gestiunea întreprinderii pentru a putea beneficia de toate informațiile necesare, iar pentru a balansa bugetul trebuie să acționeze, în primul rând, asupra posturilor cu pondere mare în structura încasărilor și plăți. Există două metode consacrate de elaborare a bugetului de trezorerie, și anume:

metoda încasărilor si plăților;

metoda bilanțurilor .

Elaborarea bugetului de trezorerie pe baza metodei încasărilor și plăților presupune o structurare a fluxurilor după natura acestora (fluxuri de încasări, fluxuri de plăți) și după obiectul lor (fluxuri de exploatare și în afara exploatării, respectiv fluxuri de investiții și de finanțare).

„Bugetul de trezorerie se elaborează pe baza a trei documente de evidență și previziune, respectiv: bilanțul exercițiului încheiat, care reprezintă bilanțul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional și bilanțul previzional. Trezoreria va fi determinată de fluxurile financiare ale perioadei de previziune (veniturile și cheltuielile din contul de rezultate) și de modificarea soldurilor creanțelor și datoriilor de la începutul și sfârșitul perioadei (bilanțul de deschidere și bilanțul previzional)” conform relațiilor:

Încasările perioadei = Creanțe inițiale + Venituri planificate ale perioadei – Creanțe finale

Plățile perioadei = Datorii inițiale + Cheltuieli planificare ale per. – Datorii

finale

Bugetul de Bilanțul de Contul de rezultate Bilanțul

trezorerie deschidere previzional previzional

În mod concret, construcția bugetului de trezorerie urmărește cele două faze, enunțate mai înainte, indiferent de orizontul de previziune .

Aceasta este o metodă bazată pe o abordare bugetară și analitică foarte precisă, prin care se realizează o previziune a încasărilor și a plăților, pornind de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (producția stocată, vânzările pe credit) și de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (amortizări și provizioane calculate)13. Această modalitate de construcție a bugetului de trezorerie este susținută și prezentată de literatura de specialitate chiar dacă nu sub această denumire.

Obiectivul bugetului de trezorerie este acela de a prevedea condițiile echilibrării fluxurilor monetare prin intermediul posturilor de disponibilități și, mai ales, prin gestionarea creditelor pe termen scurt. El permite determinarea sumelor disponibile sau a necesarului de trezorerie la sfârșitul perioadei de prognoză, de regulă, o lună. Astfel, într-o abordare simplă, bugetul de trezorerie poate fi structurat în trei părți:

soldul disponibilităților la începutul perioadei;

încasările și plățile generate de activitățile de exploatare și cele din afara exploatării în cursul perioadei;

soldul final al disponibilităților la sfârșitul acelei perioade.

a) Soldul inițial al disponibilităților constituie o resursă preluată din luna precedentă. Apare, astfel, întrebarea dacă toate aceste lichidități sunt efectiv disponibile pentru efectuarea plăților. Răspunsul la această întrebare poate fi pozitiv, dar există și situații când este negativ. Spre exemplu, emiterea unor efecte comerciale de plată angajează definitiv o întreprindere în achitarea unei datorii. înregistrarea contabilă a decontării în momentul emiterii documentului, și nu în momentul efectuării efective a viramentului, poate duce la situația existentei în cont, la sfârșit de perioadă, a unor sume care fac obiectul unei decontări bancare ia începutul perioadei viitoare. Aceeași situație poate să apară și atunci când sunt primite efecte comerciale de încasat și a căror scadență este în perioada următoare sau a căror decontare bancară se realizează după câteva zile (spre exemplu cecurile).

Rezolvarea acestor situații se poate face prin două variante:

fie că se utilizează conturi contabile de înregistrare a „situațiilor de așteptare", iar operațiunile de transfer al lichidităților se evidențiază în momentul realizării lor efective;

fie că se are în vedere, în momentul întocmirii bugetului, deducerea dinsoldul de pornire a fondurilor care nu sunt disponibile.

Considerăm că prima variantă este corectă, având în vedere faptul sistemul contabil oferă o astfel de alternativă prin utilizarea conturilor: cecuri de încasat, efecte de plată, efecte comerciale de încasat etc.

b) Încasările și plățile realizate în cursul perioadei reprezintă două părți distincte ale bugetului, în cadrul cărora fluxurile monetare sunt grupate în funcție de natura operațiunilor ce au stat la originea lor (exploatare sau în afara exploatării), astfel:

Încasările din exploatare sunt încasările provenite din vânzări sau din prestări de servicii prognozate a se realiza în perioada vizată, dar și din încasări de creanțe realizate în contul vânzărilor din perioada anterioară. De obicei, încasările prevăzute a se realiza din vânzări includ taxele și nu țin seama de eventualele reduceri financiare ce se pot acorda clienților.

Încasările din afara exploatării se referă la încasările nete din cedările de active, cele corespunzătoare procurării de resurse permanente, precum și eventualele dobânzi și dividende de încasat;

Plățile corespunzătoare activității de exploatare sunt mult mai variate și includ: plăți pentru achiziții, corespunzătoare atât achizițiilor prevăzute prin buget, cât și celor preluate sub formă de datorii (aferente achizițiilor din perioada anterioară), salarii și cheltuieli sociale, servicii din exterior, alte impozite și taxe;

Plățile corespunzătoare activităților din afara exploatării se referă la achiziții de imobilizări sau finanțarea unor investiții, rambursări de împrumuturi, dividende de plată etc.

c) Soldul final al perioadei este cei obținut înainte de a lua o decizie de finanțare sau de plasament. Unul dintre obiectivele politicii financiare dintr-o unitate constă în menținerea soldurilor de lichidități cât mai aproape de zero, astfel încât să nu existe disponibilități care pot duce la pierderi prin neutilizare (spre exemplu, prin scăderea puterii de cumpărare), dar nici să existe o situație de dezechilibru care să ducă la utilizarea creditelor (decât în situații justificate).Deținerea unui sold minim, efectiv disponibil permanent, constituie o restricție impusă prin buget și care se justifică prin următoarele motive:

Necesitatea de a depăși perioadele de desincronizare acută între intrările și ieșirile de lichidități determinate de anumiți factori, cum sunt: decalajele între încasări și plăți, caracterul sezonier al activității etc. În aceste condiții, intrările și ieșirile de numerar sunt, într-o anumită măsură, imprevizibile, motiv care determină deținerea unor "sume de siguranță" denumite solduri de precauție pentru fluctuații întâmplătoare. Necesitatea deținerii acestor solduri de precauție este mult diminuată în cazul în care unitatea are acces ușor la fonduri împrumutate;

Prevenirea dificultăților de trezorerie curente care ar rezulta din: falimentul unor clienți, probleme sociale în interiorul întreprinderii, erori de previziune ale vânzărilor etc. Soldurile conturilor de lichidități folosite pentru a asigura plăți curente se numesc solduri de tranzacții;

Crearea posibilității de a specula anumite momente în care se pot face diferite achiziții la prețuri avantajoase, chiar dacă ele nu erau prevăzute pentru acel moment, sau se pot scuti eventualele plăți suplimentare într-o perioadă viitoare, în cazul în care se preconizează o creștere a prețurilor. Aceste solduri, ce pot permite unității să profite de pe urma unor situații avantajoase, sunt denumite solduri speculative.

Subliniem faptul că necesitatea existenței diferitelor categorii de solduri de siguranță nu presupune calculul sumelor necesare pentru fiecare din aceste scopuri pentru ca apoi să se adune și să se determine necesarul de numerar. De multe ori, aceeași sumă servește mai multor scopuri, pentru că este esențial ca întreprinderea să dispună de suficiente fonduri pentru a putea profita de reducerile comerciale și financiare pe care le-ar putea obține în cazul achitării datoriilor într-un anumit termen.

În funcție de modul cum sunt cuprinse în buget încasările și plățile, se pot distinge două forme de bugete:

buget brut, care include ansamblul fluxurilor generate de încasările și plățile perioadei;

buget net, care se obține ținând seama doar de veniturile și cheltuielile care antrenează fluxuri de lichidități, adică se obține prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile ce nu antrenează încasări, respectiv plăți.

Din punct de vedere structural, bugetul de trezorerie include:

La încasări:
Din exploatare

venituri din vânzări cu încasare imediată;

încasarea unor creanțe anterioare;

încasarea veniturilor din chirii și alte venituri din exploatare;
Din afara exploatării

vânzarea unor titluri sau obținerea unui împrumut;

încasarea unor dobânzi;

vânzări de imobilizări etc.

La plăți:

Din exploatare

plata la vedere a achizițiilor materiale și a serviciilor;

plata achizițiilor efectuate pe credit în perioada anterioară;

plata datoriilor față de salariați și a altor obligații sub formă de impozite și taxe.

Din afara exploatării

plata dobânzilor și a ratelor scadente ale împrumuturilor;

răscumpărări de titluri emise anterior de întreprindere;

achiziții de imobilizări etc.

Operațiunile care generează încasări și plăți sunt previzionale, de obicei, pentru un an. în funcție de obiectivele urmărite în gestiunea financiară de către o unitate, de mărimea acesteia și de scadențele operațiunilor de încasări și plăți, previziunile pot fi detaliate pe luni, săptămâni și chiar zilnic. Așa cum rezultă din structura bugetului de trezorerie, prezentată mai sus, previziunea încasărilor și plăților pentru o perioadă de un an se realizează ținând cont de:

creanțele și datoriile existente la începutul anului, care devin scadente în cursul acestuia și care se regăsesc în bilanțul încheiat la sfârșitul perioadei precedente;

veniturile de încasat și cheltuielile de plătit prevăzute pentru anul respectiv, preluate din contul de rezultate previzional;

creanțele și datoriile existente la sfârșitul perioadei, care se regăsesc cu sold final în bilanțul previzional.

Considerăm că este utilă o serie de precizări suplimentare, atunci când se elaborează un buget de trezorerie după modelul prezentat anterior:

Contul de rezultate previzional trebuie să fie bine fundamentat, iar din el se vor prelua doar acele venituri și cheltuieli care atrag încasări și plăți, imediate sau ulterioare;

Derularea activității într-o unitate generează categorii de operațiuni, care nu sunt incluse la venituri sau cheltuieli și care necesită totuși mișcarea unor lichidități (de exemplu, rambursarea unor împrumuturi);

Realizarea previziunilor pentru o lună sau chiar săptămână este o necesitate, mai ales la nivelul unităților cu un pronunțat caracter sezonier. Chiar și în cazul unor perioade de timp mici, pot exista situații în care intrările și ieșirile de numerar nu sunt uniforme și trebuie estimate cu precizie momentele critice ale necesarului de finanțare, mai ales dacă sunt deja prevăzute eventuale credite pe termen scurt pentru acoperirea unor goluri temporare de casă. Există categorii de operațiuni care se desfășoară cu o anumită regularitate (de exemplu, plata salariilor și a obligațiilor față de buget), pentru care se cunosc, cu anumite abateri, termenele de plată și care trebuie avute în vedere atunci când se face previziunea lunară a trezoreriei, în afara previziunilor ce se realizează asupra încasărilor și plăților, există și posibilitatea întocmirii unei situații previzionale de calcul pentru TVA, deoarece încasările și plățile menționate mai sus nu prevăd o departajare a vânzărilor sau achizițiilor de TVA corespunzătoare. O astfel de situație trebuie să aibă în vedere decontarea efectivă cu bugetul, privind TVA, în luna următoare celei la care se referă

Sumele previzionale ca fiind de plată la buget se preiau și se trec în categoria plăților cu impozite și taxe, din structura bugetului. Aceeași metodologie de previzionare a plăților se poate face și pentru alte categorii de impozite și taxe, dar în practică tendința este de a face calculul doar pentru impozitele ce depind de cifra de afaceri.

În practica financiar-contabilă americană, bugetul de trezorerie elaborat prin metoda încasărilor și plăților prezintă următoarele secțiuni:

– secțiunea I „colectări și plăți" cu evidențierea separată a încasărilor și

plăților lunare în funcție de scadența acestora;

– secțiunea a-II-a "câștig (pierdere) de numerar" pe lună este valoarea netă a numerarului pentru luna respectivă calculată ca diferență între încasările și plățile acelei perioade. In această secțiune se calculează mai întâi numerarul cumulat la sfârșitul fiecărei luni și se adună cu numerarul din casă la începutul lunii, pornind de la ipoteza că nu se va face nici un împrumut. Ulterior, se determină împrumuturile sau plasamentele de efectuat.

În practica financiar-contabilă european-continentală elaborarea unui buget de trezorerie nu prezintă deosebiri esențiale față de modelul anterior. Astfel, se realizează următoarele operațiuni:

Se determină soldul dintre încasările și plățile activității de exploatare, financiare și excepționale și se cumulează cu situația inițială;

În funcție de soldul obținut, se determină creditele de trezorerie și costul acestora sau plasamentele de efectuat și veniturile pe care le vor genera. De remarcat este faptul că bugetul de trezorerie include cheltuielile de efectuat pentru acoperirea necesarului de finanțare, precum și veniturile de încasat în cazul plasamentelor (includere justificată de perioada scurtă pe care se derulează aceste acțiuni).

Utilizarea metodei bilanțurilor în întocmirea unui buget de trezorerie se bazează pe realizarea unei aproximări a evoluției soldurilor de trezorerie între două bilanțuri succesive, în cazul nostru cel al exercițiului precedent și cel previzionat, având la bază o abordare a trezoreriei dată de relația de calcul :

O astfel de previziune poate fi utilizată în unitățile economice care nu dispun de informații suficiente pentru a se face o previziune a evoluției încasărilor și plăților la perioade mai scurte, obținându-se date previzionale mai puțin realiste, cu un caracter orientativ. Astfel, întreprinderile a căror activitate are un pronunțat caracter sezonier nu pot lua în calcul aplicabilitatea unei astfel de metode. Așadar, având în vedere caracterul informativ, dar nerealist, al rezultatelor acestei metode, o putem considera doar o metodă teoretică fără aplicabilitate în practică.

Totuși, indiferent de metoda utilizată, previziunile realizate prin intermediul bugetului de trezorerie sunt afectate, într-un anumit grad de incertitudine, ceea ce a dus la propunerea19 unor metode de elaborare a bugetelor de lichidități în condiții de risc și incertitudine:

a) Metoda bugetelor flexibile, ce presupune întocmirea mai multor bugete de trezorerie care să corespundă ipotezelor asupra activității întreprinderii și evidențierea, în acest fel, a influențelor pe care le au variațiile diferitelor operații asupra soldului de lichidități. Cel mai frecvent se emit trei categorii de ipoteze: optimiste, pesimiste, și cea mai probabilă;

b) Metoda bugetului probabilist constă în determinarea soldului lunar al lichidităților pornind de la nivelul posibil al mai multor variabile. Principala problemă generată de această metodă este alegerea unor variabile ale căror influețe să fie reprezentative pentru soldul lichidităților;

c) Metoda simulării bugetului de lichidități dă posibilitatea întocmirii unui buget pe baza unor analize statistice parcurgând următoarele etape:

Se determină o valoare minimă, una medie și una maximă pentru fiecare element de încasări și plăți;

Se elaborează un tabel de numere alese la întâmplare, corespondente valorilor determinate mai sus;

Se calculează soldul de lichidități pentru fiecare dintre valorile luate la întâmplare.

Oricare dintre metodele de elaborare a bugetelor de trezorerie enumerate mai sus prezintă riscul includerii în orizontul de prognozä a unor erori mai mult sau mai puțin sesizabile, erori generate în principiu de următoarele cauze:

• imposibilitatea de a efectua o serie de previziuni sigure pentru toate intrările și ieșirile de bani lichizi;

• acordarea unei prea mari încrederi datelor statistice, care de multe ori pot fi depășite;

• insuficienta colaborare în interiorul compartimentului trezorerie și între acesta și celelalte compartimente în desfășurarea operațiunilor de elaborare a bugetului de trezorerie;

• imposibilitatea de a ajusta datele în așa fel încât să se alinieze mai bine diverselor schimbări de condiții din entitatea economică.

Deși întregul sistem de elaborare a bugetelor este vital pentru activitatea curentă a unității, bugetul de trezorerie este cel mai important pentru conducerea departamentului financiar, acesta find, de fapt, singurul instrument de previziune pe termen scurt.

Tabloul previzional al fluxurilor de trezorerie

Evidențiind fluxurile viitoare de trezorerie pe cele trei activități ale întreprinderii, tabloul previzional al fluxurilor de trezorerie este al doilea document previzional de sinteza utilizat în gestiunea lichidităților, alături de bugetul de trezorerie.

Până în prezent, fiind de departe mai puțin „răsfățat” de specialiști în comparație cu mult dezbatutele bugete de trezorerie, tabloul fluxurilor de trezorerie previzional are totuși o baza solidă și argumente obiective la baza întocmirii sale. Cel mai important dintre acestea este, in opinia profesorului Iuliana Țugui, nevoia de informații pentru realizarea unor analize financiare complexe sau pentru luarea anumitor decizii impune întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierdere previzional.

Pentru a explica prin ce este util acest nou document previzional și ce informatii ofera în plus față de bugetul de trezorerie, în vizunea aceluiași autor, prezentăm câteva dintre deosebirile celor două documente previzionale:

Bugetul de trezorerie se întocmește pe baza datelor previzionale ce privesc încasările și plățile, preluate din celelalte bugete corespunzătoare categoriilor de operațiuni, astfel înscriindu-se în procesul bugetar din unitate, în timp ce tabloul fluxurilor de trezorerie previzional folosește date din conturile anuale previzionale (sau chiar din bugetul de trezorerie, daca se folosește metoda directa de calcul a fluxului net degajat de activitatea de exploatare.)

Utilizarea datelor din surse diferite conduce la informații diferite.Incasările și plățile înscrise în bugetul de trezorerie sunt prevăzute detaliat pe categorii de operațiuni ce au stat la originea lor, in timp ce informațiile conținute de tabloul fluxurilor de trezorerie previzional sunt degajate pe categorii de activități.

Tabloul previzional al fluxurilor de trezorerie se întocmește pentru sfârșitul anului N+1, în timp ce bugetul de trezorerie poate avea un orizont de un an de zile, sau poate fi detaliat pe fracțiuni de timp mai mici, de până la o zi.

III.3.2. Fluxurile de trezorerie și satisfacerea necesităților informaționale ale finanțatorilor ȋntreprinderii (investitorii și creditorii bancari)

Utilizatorii informațiilor contabile joaca un rol extrem de important pe scena realizării situatiilor contabile, ei reprezentând “categoria de actori care dinamizează “disputa”, impunând, ȋn anumite contexte, regulile ei”.

Privite dintr-o abordare funcționala, principalele categorii de utilizatori ai informației contabile sunt :

Managerii – Nevoia de fundamentare a deciziei

Investitorii și piața financiară – Piața financiară

Creditorii – Solvalbilitatea ȋntreprinderii

Partenerii comerciali – Continuitatea activității

Salariații – Presiunea socială

Statul – Funcție fiscala și intervenționistă

Analiștii financiari – Diagnosticul ȋntreprinderii

Tribunalele – Nevoia de probă ȋn justiție

Publicul – Recursul la informația contabilă

Lumea anglo-saxonă plasează la nivelul cel mai înalt al preocuparilor contabilității financiare cerințele internaționale ale investitorilor.

În aceeași direcție se îndreaptă și țările Uniunii Europene, care odată cu armonizarea legislațiilor naționale cu prevederile Directivei a 4-a, se lansează în detașarea contabilității de caracterul său instrumentalist, destinat a servi prioritar intereselor statului, „devenind un sistem de informare privind întreprinderea și pentru întreprindere” .

Alături de aceste sisteme în care economicul primează, existe țări în care contabilitatea continuă să joace un rol predominant instrumentalist, axat pe interesul statal, prin diferite pârghii fiscale. Apreciat de profesioniștii din domeniu drept un stadiu de „mediocritate contabilă”, situația se poate remedia printr-o reformă produndă a sistemului contabil, întărirea rolului jucat de profesial liberală contabilă, dar și de mediul de afaceri, drept actor principal al scenei contabile.

România resimte încă – și la nivel contabil – inerția economiei planificate și centralizate din perioada regimului comunist.Cu atât mai mult cu cât perioada ce a urmat nu a adus schimbările radicale așteptate în planul normalizării contabile, ci doar un surogat de metode contabile și un plan de conturi, cu limitări evidente în contextul economiei de piață și al fenomenului globalizării. Existența unei profesii liberale tinere, a unui mediu de afaceri în formare și a unei piețe financiare instabile au fost factori ce nu au putut influența și impune o linie mai progresistă momentului.Astfel, chiar și în prezent, „contabilitatea românească este bazată pe un sistem legislativ, este orientată cu predilecție pentru satisfacerea cerințelor puterii publice și creditorilor bancari, și nu ale investitorilor bursieri, este puțin transparentă, pentru a nu spune că plătește încă tribut practicilor vechi ale „secretului de întreprindere”, este influențată de regulile fiscale la un atare nivel încât nimic nu poate respira fără implicarea fiscalității, aspectele de formă sunt prioritare celor de fond (substanța economică) în interpretarea tranzacțiilor și evenimentelor economice, normalizarea este susținută, de o manieră mai mult sau mai puțin monopolistă, de regulile gvernamentale.

Pe acest fond, își fac loc cu dificultate flexibilitatea, judecata profesională, corectitudinea (în sensul de onestitate) și experimentarea în contabilitate. Rolul primordial jucat de finanțarea bancară conduce la o contabilitate care promovează superprudența în evaluare. Intenția justificatvestitorilor și managerilor de a evalua performanța întreprinderii și de a previziona fluxurile de trezorerie viitoare este semnificativ și negativ influențată de acopul major cu care este acreditată contabilitatea, acela de a calcula bazele impozabile, făcând apel, în acest sens, la reguli de ordin fiscal.”

Și totuși, direcția în care ne îndreptăm, la nivel declarat, cel puțin, este cea a adoptării legislației contabile internaționale. Astfel, un pas important în ceea ce privește armonizarea cu Directiva a 4-a a Uniunii Europene îl constituie Ordinul ministrului finanțelor publice, nr. 94 / 20 februarie 2001. Standardul internațional cu privire la „Prezentarea situațiilor financiare” ( IAS 1 ) – reluat implicit și în litera Ordinului 94 – recomandă drept scop principal al situațiilor financiare oferirea unei reprezentări financiare structurate referitoare la poziția financiară și tranzacțiile efectuate de întreprindere. Ca atare, prin intermediul situațiilor financiare trebuie să se furnizeze o informare despre poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi, informare care să fie utilă unei game largi de utilizatori, în luarea deciziilor lor economice. De asemenea, situațiile financiare au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv asupra modului în care aceasta a utilizat resursele care i-au fost încredințate.

In acest sens, un foarte bun instrument de reper in cadrul situațiilor financiare este tabloul fluxurilor de trezorerie, care furnizează informații pertinente referitoare la:

activele controlate de întreprindere, adică resursele generatoare de fluxuri de trezorerie viitoare.

datoriile firmei, adică pasivele externe ce trebuie să se găsească la originea plăților;

capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de intreprindere;

rezultaul net al întreprinderii și, într-o accepțiune mai largă, performanța sa economică, redate prin reflectarea evoluției capitalurilor proprii (activului net), evoluție din care sunt excluse efectele operațiilor efectuate de întreprindere direct cu proprietarii săi;

fluxurile de trezorerie trecute, ce se pot constitui în bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Mai mult, norma internațională încurajează întreprinderile să furnizeze puncte de vedere critice ale conducerii, prin descrierea principalelor aspecte legate de performanțele și poziția finaciară obținută, precum și principalele puncte nevralgice din activitatea întreprinderii. O astfel de trecere în revistă trebuie să includă:

factorii principali și influența ce determină performanțele, inclusiv schimbările de mediu în care operează întreprinderea, a răspunsului acesteia la aceste schimbări și efecte, a politicii ei în materie de investiții pentru a menține și crește performanțele din care, în mod distinct, se cuvine să se prezinte politica referitoare la dividende;

sursele de finanțare ale întreprinderii, a politicii sale referitoare la rata îndatorării și a politicilor conducerii, în materie de risc;

soliditatea întreprinderii și resursele acesteia, elemente a căror expresie valorică este reflectată de bilanț, în conformitate cu referențialul contabil internațional.

În literatura americană, atunci când se analizează tabloul fluxurilor de trezorerie, se precizează că el servește următoarelor scopuri, în general:

permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare;

permite evaluarea deciziilor conducerii;

permite determinarea capacității întreprinderii de a plăti dividende acționarilor, de a rambursa împrumuturile primite de la creditoriși de a plăti dobânzile cuvenite acestora. Tabloul ajută investitorii și creditoriiîn a previziona dacă întreprinderea are capacitatea de a efectua plăție la timp.

Arată relația între rezultatul net și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.

Deși face parte din aceeași familie ca și cadrul conceptual american, ce orientează informațiile financiare cu predilecție către investitori și creditori, cadrul IASC prevede că situațiile financiare trebuie să fie utile unei game largi de utilizatori, în fundamentarea deciziilor acestora și dezvoltarea de „modele de evaluare și comparare a valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi. De asemenea, aceste informații sporesc gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente.”

INVESTITORII

Protagoniștii scenei economice respectă o regulă dispun de o putere de cumpărare superioară dorinței lor de consum, creând astfel posibilitatea alocării resurselor suplimentare, în procesul de economisire. Destinațiile acestor venituri excedentare sunt de regulă, cumpărarea de factori de producție, sau cumpărarea de active financiare, cele două laturi ale actului de investire. Proces al cărui beneficiu va fi – cel puțin la nivel teoretic – mai mic sau mai mare, în funcție de randamentul investiției, mai lichid sau mai puțin lichid, etc.

Astfel, după cum concluzionează profesorul Niculae Feleagă, „investitorii sun persoanele care furnizează capital în condiții de risc.” Existența acestui risc este diminuată printr-o cunoaștere cât mai bună a investițiilor curente sau viitoare, o documentare cât mai corectă și completă asupra situației întreprinderii, obiective realizate prin intermediul situațiilor financiare, în special a tabloului fluxurilor de trezorerie.

„Predominanța investitorilor sau rolul secundar pe care aceștia îl joacă în sistemul de finanțare al unei țări are o mare influența asupra normelor și normalizării contabile”, remarcă în continuare profesorul Feleagă. „ În lumea anglo-saxonă, societățile de capitaluri se finanțează de multă vreme prin apelul acționarilor la economisirea publică, în timp ce în țările dezvoltate ale europei continentale, se apelează mai mult la finanțarea bancară și la creditorii obligatari. De aici, de decenii, regula contabilă de aur pentru anglo-saxoni este de a conferi o imagine cât mai fidelă privind situația întreprinderii, în timp ce pentru continentali este prudența. Economia și contabilitatea României de astăzi se găsesc, păstrând proporțiile, mult mai aproape de a doua ipostaza.”

Revenind la mediul american și evidenta poziție privilegiată a investitorilor în cadrul categoriilor de utilizatori, sunt interesante de remarcat două aspecte:

investitorii sunt singurii utilizatori care dispun de un model de decizie care a fost verificat și validat.

Datele referitoare la reacția investitorilor, în momentul publicării informațiilor contabile, sunt ușor accesibile.

Peste 80% din activitatea economică americană se derulează prin intermediul Bursei de valori, situație ce prezintă un inconvenient major: optica limitată la termens scurt, în general, a mediului financiar bursier. Fapt ilustrat prin nesănătoasa atenție acordată câștigului pe acțiune, principalul barometru al evoluției profitului investitorilor. Întreprinderea și perenitatea ei devin un imperativ de ordin secundar, din nefericire. „Goana după „creșterea cursurilor acțiunilor”, în vederea îmbogățirii acționarilor, conduce la dispariția întreprinderilor viabile – în optica profesorului doctor Niculae Feleagă.Pe această undă, trebuie precizată o limită a a rapoartelor financiare: informația contabilă nu este destinată să fie urilizată direct în evaluarea întreprinderilor, ci, mai degrabă, să ajute pe cei ce ar vrea să procedeze la aceste evaluări. ”

Revenind la cererea de informații contabile, se pare că utilitatea situațiilor financiare pentru investitorii bursieri nu este întotdeauna confirmată de practică.Dacă mai adaugăm la această constatare natura tranzacțională a normei contabile, înțelegem de ce nu trebuie să desemnăm forțamente investitorii ca utilizatori preferențiali ai situațiilor financiare. În acest sens, gama diversă de utilizatori propusă de cadrul conceptual IASC, vine să confirme, într-o anumită măsură, această judecată de valoare.”

CREDITORII

„Creditorii sunt terții care acordă împrumuturi (resurse finaciare întreprinderii ) , pentru o durată stabilită în prealabil, în scimbul unei remunerații fixe numite dobândă, și cu obligația din partea acesteia de a rambursa sumele primite , de obicei, eșalonat, până la o dată cunoscută sub numele de scadență. Să precizăm de la început că nu trebuie să confundăm creditorii fianciari, adică persoanele care alocă fonduri întreprinderii, cu categoria „creditorilor diverși”, care joacă un rol cu totul neglijabil în sistemul de finațare al întreprinderii.”

După cum am remarcăt anterior, în Europe continentală, societățile de capitaluri se finanțează făcând apel la creditarea bancară (reprezentat de sistemul bancar și alte instituții de credit), și la împrumutul din emisiunea de obligațiuni, reprezentat de piața financiară. Cea de-a doua cale menționată este, In România, foarte puțin accesibilă. „Creditorii finaciari solicită o contabiliatate în care prudența să joace un rol de prim ordin. Credibilitatea întreprinderii în fața creditoriloreste caracterizată prin informațiile grupate în jurul axei „solvabilitate””. Solvabilitatea își gasește determinarea numai prin contextul lichidării întreprinderii, caz în care se ridică următoarele aspecte de clarificat:

Valorile posibile de lichidare;

Ierarhia între creditori și eventualele garanții personale sau reale

Forma juridică a întreprinderii lichidate.

„Dar dincolo de optica de lichidare a întreprinderii, solvabilitatea rămâne, și în condiții normale, de continuitate a activității acesteia, în centrul atenției creditorilor financiari. Bilanțul și unele anexe stau la baza calculării gradului de solvabilitate a întreprinderii.”

O informație extrem de prețioasă pentru creditorii financiari o constituie sistemul de garanții (ipoteci, gaj). De altfel, într-o situație de lichidare a întreprinderii, un creditor ipotecar sau unul „asigurat” va fi achitat înaintea creditorilor care nu dispun de nici un privilegiu, de nici o garanție, și care se numesc creditori chirografari. Garanțiile, ipotecile, gajurile sunt în fapt componente ale activului bilanțier. În România, datorită deselor blocaje financiare în lanț, relațiile cu creditorii sunt dificile, uneori căpătând accente dramatice. Întârzierea rambursării unui împrumut va determina o reacție promptă a creditorului, solicitarea plății, și implicita intrare în starea de încetare a plăților, ceea ce poate conduce la lichidarea ei.

„În țările occidentale, în anii trecuți, analizele privind solvabilitatea erau la mare modă. Dar postura de lichidare este una „post mortem” . Mult mai judicios ar fi să diagnosticăm din vreme boala de care suferă întreprinderea, care îi sunt șansele de vindecare (ceea ce finaciar înseamnă care îi este gradul de lichiditate), să prescriem un tratament, deoarece fără acest balon de oxigen, care este reprezentat de lichidități, întreprinderea nu mai poate supraviețui. Rezultă deci că noțiunea de lichiditate se acordă cu viitorul apropiat al întreprinderii, întârzierea pariției disponibilităților conducând la falimentul acesteia. Se deduce că, atât pentru creditorii financiari, cât și pentru investitori, oferta de informații trebuie să aibă în vedere, alături de documente de sinteză, și date previzionale, mai ales cele referitoare la fluxurile monetare. ”

III. ANALIZA STARII SI EVALUARII LICHIDITATII CU AJUTORUL TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE SI A ALTOR RAPOARTE FINANCIARE

III.1. Performanțe financiare prin contul de profit si pierdere

III.2. Performanța economică prin tabloul variației capitalurilor proprii

III.3. Performanța prin tabloul fluxurilor de trezorerie

III.3.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie

III.3.2. Tabloul de utilizări și de resurse – „” sau „” în contabilitatea românească?

III.1. Performanța financiară prin contul de profit și pierdere

Luând naștere in jurul anului 1434, din nevoia negustorilor italieni de a–și comensura activitatea de comerț și roadele sale, contul de profit și pierdere ( Utile e danno ) este documentul contabil de sinteză care măsoară rezultatele unei activitați ȋntr-o perioadă dată.

El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune ȋn evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei ȋntreprinderi pentru o anumită durată. Insă definirea performanței firmei se face diferit, ȋn funcție de interesele utilizatorilor de informație contabilă și de postulatele și principiile contabile reținute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informație contabilă sunt interesați mai mult de informația privind profitul ȋntreprinderii, pe când alții urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie.

Dar însăși utilizarea contului de profit și pierdere, ca instrument de analiză a situației firmei, nu este supusă unui principiul al universalității. Și asta deoarece modelele de cont de profit și pierdere utilizate în practica diverselor țări diferă substanțial. Astfel, Directiva a 4-a prevede 4 scheme de prezentare a contului de profit și pierdere, corespunzătoare articolelor 23-26. La baza acestor modele se află de fapt 2 aspecte majore, și anume:

Modul de dispunere al contului de profit și pierdere, sub formă de listă sau sub formă tabelară.

Logica de structurare a cheltuielilor și veniturilor, ce poate fi după originea / natura cheltuielilor, sau după destinația / funcțiile acestora.

Fiecare țară din perimetrul european a optat pentru acel model care corespunde cel mai bine solicitărilor informaționale ale utilizatorilor, ținând cont, neîndoielnic, de particularitățile financiare, juridice și culturale ale fiecăreia.

Reforma contabilității românești, în prima ei etapă, a condus, așa cum era de așteptat, la un cont de profit și pierdere cu o structură a cheltuielilor după natură (având în vedere simplitatea și obiectivitatea informațiilor sale ) și o formă listă, ce înlesnește întocmirea soldurilor intermediare de gestiune. „Ca și în cazul bilanțului, pentru normalizatorii și contabilii români, conturile anuale au fost privite numai din punct de vedere procedural și al necesităților de control ale administrației publice și nu ca instrumente de facilitarea analizelor financiare și de asistare a deciziilor economice. De asemenea, ne-am fi așteptat, sub o consiliere britanică, reglementările Ordinului ministrului finațelor publicesă promoveze o tendință care se impune astăzi la nivel internațional, marile întreprinderi să întocmească, să prezinte și să publice un cont de profit și pierdere în care cheltuielile să fie structurate după funcțiiO atare opțiune ar fi fost în acord cu imperativele celei de a doua etape a reformei contabilității, deschiderea informării financiare spre necesitățile investitorilor și managementului modern.”

În schimb, normalizatorii români au generalizat structurarea după natură – adecvată într-adevăr micilor întreprinderi, la nivelul tuturor agenților economici. Strucură ce se dovedește binevenită în etapa ulterioară, de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie . De fapt, greșeală comisă de normalizatorii români, în cadrul Ordinului 94, în opinia unor reprezentanți ai profesiei contabile, constă in suspendarea dreptului întreprinderilor de a opta pentru „varianta care prezintă cel mai sincer elementele performanțelor întreprinderii”, așa cum însăși norma internațională IAS 1 prevede. „În acord cu nevoile analizei și deciziilor, marile întreprinderi s-ar fi orientat, probabil, spre modelul clasificării cheltuielilor după funcții. Dacă o atare opțiune are câștig de cauză, se impune totuși o informare adițională (în notele explicative) cu privire la structura după natură, inclusiv a cheltuielilor cu amortizările și a celor de personal. Această informare devine utilă pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie”.

III.2. Performanța economică prin tabloul variației

capitalurilor proprii

„Analiza variației capitalurilor proprii este o uzanță veche în contabilitățile anglo-saxone. In forma ei cea mai simplă, o astfel de analiză se regăsește în interpretarea structurii „situației câștigurilor acumulate și reținute” (statement of accumulated and retained earnings) din practicile nord-americane” . Această situație ilustrează o relație cheie între bilanț și contul de profit și pierdere, relație relevată de următorul pachet de informații:

Marile companii din cadrul sistemului american contabilizează, conform FAS 30, alături de venituri și cheltuieli, și câștigurile și pierderile.Aceste informații conduc la un indicator care proiectează noi dimensiuni ale analizei performanțelor întreprinderilor, și anume rezultatul economic / global (comprehensive income). Acesta se referă la variația capitalurilor proprii, ca urmare a evoluției diferitelor surse, cu excepția celor generate de operațiile cu proprietarii. Într-o viziune de ansamblu, putem spune că rezultatul economic include rezultatul net al exercițiului, corectat cu valoarea unor câștiguri sau pierderi, In special câștigurile sau pierderile nerealizate, care în țara noastră sunt consecința reevaluării imobilizărilor corporale și / sau necorporale și ajustărilor generate de conversia conturilor entităților străine ( cu grad mare de autonomie).

Situațiile financiare publicate comportă un tablou al variațiilor capitalurilor proprii, ce variază, după natura lor, următoarele posturi:

elementele ce compun capitalurile proprii: capital: acțiuni ordinare,prime de emisiune, rezerve, alte elemente;

mișcările (variațiile) intervenite în cursul exercițiului:creșterea de capital, alte emisiuni de acțiuni (dintre care, emisiunile în favoarea personalului);

rezultatul perioadei;

dividendele distribuite.

Acest tablou este conceput astfel încât să se facă legătura între capitalurile proprii la începutul exercițiului și cele la închiderea exercițiului, în general, el este prezentat sub forma unei anexe.

Organismul internațional de normalizare contabilă a preluat uzanțele anglo-saxone, în materie de raportare a variațiilor capitalurilor proprii, iar situația prevăzută în IAS 1 cuprinde, într-o variantă exhaustivă:

beneficiul / pierderea netă a exercițiului;

pierderile și câștigurile, cheltuielile și veniturile care au fost direct afectate capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât și totalul acestor elemente;

efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile și corectări de erori fundamentale, conform metodei de referință prevăzute prin norma IAS 8;

operațiile ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii (investițiile proprietarilor și rambursările de capital), și distribuirile de dividende în favoarea acestora;

rezultatele nedistribuite, la deschiderea și închiderea exercițiului, cât și explicarea fluxurilor reprezentând variațiile;

o reconciliere între soldurile inițiale și finale ale fiecărui post de capitaluri proprii precum capitalul, primele de emisiune, rezervele, etc, cu precizarea separată a fiecărei mișcări.

Prin utilizarea celei de-a doua metode, situația variației capitalurilor proprii cuprinde numai informațiile (a) – (c), celelalte informații ( (d) – (f) ) fiind indicate în notele explicative. Această variantă se apropie de conținutul indicatorului „rezultat economic” și deci de „situația rezultatului economic”, care fac obiectul normalizării și practicilor americane, sau de conținutul situației financiare britanice „situația tuturor câștigurilor și pierderilor contabilizate ” , care exprimă aproximativ același lucru ca situația americană.

III.3. Performanța prin tabloul fluxurilor de trezorerie

III.3.1 Tabloul fluxurilor de trezorerie

Bilanțul contabil prezintă soldul lichidităților și echivalentelor de lichidități ale întreprinderii la sfârșitul periodei, dând posibilitatea ca prin examinarea a două bilanțuri succesive, să se poată preciza dacă lichiditățile sau echivalentele de lichidități au crescut sau au scăzut în cursul periodei. Putem pune că viziunea bilanțului asupra situațiilor finaciare este una statică, ce nu permite să se desprindă poate cel mai important aspect pentru utilizatorii informației contabile, și anume DE CE aceste solduri au variat pe parcursul exercițiului.

Contul de profit și pierdere prezintă informații de tipul veniturilor, cheltuielilor și rezultateor degajate de diferitele activități – repere privind sursele și utilizările lichidităților și echivalentelor de lichidități, fără a putea de asemenea preciza DE CE elementele respective au cresut sau au scăzut. Mai mult, nu de puține ori în spatele unor profituri semnificative , contul de profit și pierdere poate ascunde grave probleme de trezorerie ale întreprinderii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă astfel de fluxuri de lichidități, cunoscute sub numele de încasări și plăți (cash receipts & cash payments), în cursul perioadei, arătând astfel de unde au venit lichiditățile și cum au fost cheltuite, explicând astfel cauzele variației lor.

În literatura americană, atunci când se analizează tabloul fluxurilor de trezorerie, se precizează că el servește următoarelor scopuri, în general:

permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare;

permite evaluarea deciziilor conducerii;

permite determinarea capacității întreprinderii de a plăti dividende acționarilor, de a rambursa împrumuturile primite de la creditoriși de a plăti dobânzile cuvenite acestora. Tabloul ajută investitorii și creditoriiîn a previziona dacă întreprinderea are capacitatea de a efectua plăție la timp.

Arată relația între rezultatul net și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.

După cum se știe, bilanțul conferă o viziune statică asupra structurii financiare, iar contul de profit si pierdere o viziune dinamică asupra activității. De asemenea, se știe că o cantonare a “staticului” și a “dinamicului” la un document de sinteză sau altul este o viziune limitată.

Nici bilanțul, nici contul de profit si pierdere nu permit, apriori, obținerea unei viziuni dinamice asupra structurii financiare, adică asupra evoluției acestei structuri. O atare viziune cade sub incidența atât a analistului financiar extern al ȋntreprinderii, cât și al managerului acesteia. Un conducator de ȋntreprindere este adesea determinat să se ȋntrebe și să găsească răspuns asupra localizării beneficiului ȋn structurile patrimoniale (trezorerie, stocuri, imobilizări etc). perplexitatea il cuprinde atunci când constată o discordanță ȋntre creșterea producției și a cifrei de afaceri, pe de o parte, și volumul trezoreriei, pe de altă parte. In sfârșit, el acordă un interes deosebit posibilităților de investire și mijloacelor pe care le poate pune in operă.

Tabloul de finanțare a apărut astfel ca un instrument extrem de interesant și adecvat , raspuns al teoriei, doctrinei și practicii contabile mondiale la cerințele formulate anterior.

De-a lungul timpului, tabloul de finanțare a ȋmbrăcat mai multe forme, două dintre acestea impunându-se ȋnsă ȋn fața normalizatorilor, contabililor și universitarilor: tabloul de utilizari si de resurse si tabloul fluxurilor de trezorerie .

“Prima, ȋn vogă până spre sfârșitul anilor 1970, deși a sedus prin eleganța raționamentelor sale, s-a dovedit vulnerabilă ȋn confruntarea cu fenomenele inflaționiste din deceniul al optulea și cu manifestarea tot mai pregnantă a economiilor de credit ”, apreciază profesorul universitar Niculae Feleagă. “Ușor –ușor, ea a trebuit să lase locul celeilalte forme, tabloul fluxurilor de trezorerie, ținând cont de avantajele ei incontestabile.”

„Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performanțelor (profiturilor ) trecute ale întreprinderii, iar atunci când există o corelație rațională între performanțele trecute și cele viitoare, estimarea rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusă la îndoială.”

III.3.2 Tabloul de utilizări și de resurse – „” sau „”

în contabilitatea românească

Deși momentul folosirii pe scară larga a tabloului de utilizări și de resurse a apus de ceva vreme ȋn țările mai dezvoltate, autori de prestigiu ȋn domeniul contabilității susțin idea implementării acestui instrument financiar ȋn România, drept o logică firească unei dezvoltări treptate, ȋn care fiecare etapă este importantă pentru ȋntelegerea celor viitoare. Este vorba de autorii Niculae Feleagă și Ion Ionașcu, care, ȋn binecunoscutul “Tratat de contabilitate”, afirmă clar: “Nefiind adepții unor salturi necugetate peste etape, considerăm că sistemul contabil românesc ar fi mai degrabă pregătit pentru adoptarea unui tablou de utilizări și resurse, fără a exclude alternative ca un număr limitat de ȋntreprinderi românești, deschise circuitului internațional, să treacă direct la ȋntocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie”.

Caracteristicile generale și funcțiile unui tabloul de utilizari si de resurse

Tabloul de utilizari si de resurse permite explicarea variației patrimoniului ȋntre bilanțul de deschidere și bilanțul de ȋnchidere al unui exercițiu, fiind orientat spre o analiză patrimonială a ȋntreprinderii.

In elaborarea unui tablou de utilizari si de resurse trebuie să se facă o distincție cât se poate de netă ȋntre fluxurile patrimoniale, fluxurile financiare și cele monetare.

Bernard Colase apreciază că fluxurile patrimoniale nu afectează ȋn mod obligatoriu disponibilitățile ȋntreprinderii, el procedând la clasificarea acestora ȋn trei categorii:

Fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilităților, cum sunt toate cumpărările plătite imediat și toate vânzările ȋncasate imediat (legate de imobilizări, mărfuri, materii prime, prestații de servicii etc.).

Fluxurile patrimoniale care nu au un impact imediat asupra disponibilităților ȋntreprinderii, cum sunt cumpărările și vânzările pe credit.

Fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilităților. Ex: cheltuielile cu amortizarea generează un flux de diminuare a valorii, dar nu conduc, in nici un caz, la un flux de lichidități.

Bernard Colasse atribuie calificativul de “monetare“ fluxurilor patrimoniale din prima categorie, cel de “financiare” celor din prima si a doua categorie.

Tabloul de utilizari si de resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, ȋn timp ce fluxurile monetare, luate separate, fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Relevanța tabloului de utilizari si de resurse

Potrivit scriitorului francez Hervé Stolowy, importanța tabloului de utilizari si de resurse rezidă ȋn faptul că este :

un instrument indispensabil de gestiune și previziune;

un mijloc de realizare a diagnosticului de ȋntreprindere, printr-o abordare mai globală și mai dinamică decât cea care face apel la rate;

un mijloc de a face referire la fluxurile economice și financiare care au traversat întreprinderea și au modificat patrimoniul său, precum și de a explica principalele aspecte ale comportamentului și perspectivelor acesteia;

un mijloc pentru aprecierea gestiunii financiare a întreprinderii (rata de investire, politica de autofinanțare, la cifra de afaceri și la imobilizările nete la ȋnceputul exercițiului);

un mijloc de apreciare a politicii de dezinvestire a întreprinderii ;

un mijloc de evaluare și intrepretare a politicii întreprinderii, de distribuire de dividende (ȋn special, prin raportarea mărimii sumelor distribuite la capacitatea de autofinanțare);

un mijloc pentru evaluarea politicilor comerciale ale întreprinderii, pebaza evoluției datoriilor și creanțelor comerciale;

un mijloc pentru aprecierea riscurilor;

un mijloc pentru aprecierea relației dintre rentabilitate și riscul asumat de întreprindere;

un instrument esențial ȋn diagnosticul realizat de bănci asupra ȋntreprinderii cliente, ȋn privința necesităților de finanțare trecute și viitoare;

un document pentru informarea acționarilor, personalului și altor categorii de terți (clienți, furnizori, etc.);

un mijloc pentru testarea impactului deciziilor strategice ale întreprinderii.

IV. MODEL MONOGRAFIC PRIVIND CONTABILIZAREA OPERATIILOR CIRCUMSCRISE IN PERIMETRUL TREZORERIEI INTREPRINDERII

IV.1. Operațiuni economico-financiare

IV.2. Transpunerea operațiunilor economico-financiare în conturi

IV.3. Determinarea fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități

IV.4. Analiză comparativă între fluxurile de trezorerie și rezultatul perioadei

__________________________________________________________________________

Modalitatea practică de transpunere în conturi a fluxurilor de trezorerie generează o serie de operațiuni economice.Transpunerea în conturi a fluxurilor de trezorerie va fi fnsoțită și de analiza influențelor pe care le au aceste operațiuni asupra rezultatului perioadei, urmată de o determinare analitică pe tipuri de activități a acestora.

Studiul nostru de caz de față pune în evidență fluxurile de trezorerie care iau naștere în urma unor operațiuni economice, precum și modalitatea de transpunere a acestora în plan contabil. De aceea, nu trebuie înțeles faptul că pentru toate operațiunile ce generează asemenea fluxuri de trezorerie este necesară o asemenea modelare.

IV.1. Operațiuni economico-financiare

În cursul perioadei de gestiune, la SC „CRISPY" SRL, au avut loc următoarele operațiuni economice exprimate în unități monetare (u.m.):

Se achiziționează un mijloc fix în valoare de 40 u.m. cu clauză de achitare parțială a sumei de 20 u.m.;

Se achiziționează titluri de participare în valoare de 5 u.m.;

Se plătesc drepturile salariale aferente perioadei de gestiune curente în valoare de 20 u.m.;

Se încasează contravaloarea mărfurilor vândute în perioada anterioară pentru suma de 25 u.m.;

Vărsarea capitalului social subscris:

lichidități în sumă de 30 u.m.;

mijloace fixe în valoare de 20 u.m.;

Se achiziționează mărfuri cu factură în valoare de 20 u.m. Plata se face cu o filă CEC;

Emiterea de obligațiuni și încasarea unui împrumut de 40 u.m.;

Plata dividendelor către proprietari în sumă de 10 u.m.;

Se încasează prin cont sumelor corespunzătoare vânzării unui mijloc fix în luna anterioară pentru valoarea de 10 u.m.;

Se vând mărfuri cu încasarea direct în numerar în valoare de 25 u.m.;

Se achită rata scadentă pentru un împrumut pe termen scurt în valoare de 10 u.m., precum și dobânda aferentă perioadei în curs de trei u.m.;

Se încasează chiria lunii în curs de două u.m. și a următoarelor luni de 4 u.m., pentru un mijloc fix dat cu chirie.

Mai întâi, realizăm gruparea operațiilor în funcție de ciclul de activitate căruia aparține. Vom avea următoarea structură:

a. Activitatea de FINANȚARE:

Vărsarea capitalului social subscris:

lichidități în sumă de 30 u.m.;

mijloace fixe în valoare de 20 u.m.;

Emiterea de obligațiuni și încasarea unui împrumut de 40 u.m.;

Plata dividendelor către proprietari în sumă de 10 u.m.;

b. Activitatea de INVESTIȚII:

Se achiziționează un mijloc fix în valoare de 40 u.m. cu clauză de achitare parțială a sumei de 20 u.m.;

Se achiziționează titluri de participare în valoare de cinci u.m.;

Se încasează prin cont sumelor corespunzătoare vânzării unui mijloc fix în luna anterioară pentru valoarea de 10 u.m.;

c. Activitatea de EXPLOATARE:

Se achiziționează mărfuri cu factură în valoare de 20 u.m. Plata se face cu o filă CEC;

Se vând mărfuri cu încasarea direct în numerar în valoare de 25 u.m.;

Se plătesc drepturile salariale aferente perioadei de gestiune curente în valoare de 20 u.m.;

Se încasează contravalorii mărfurilor vândute în perioada anterioară pentru suma de 25 u.m.;

Se achită rata scadentă pentru un împrumut pe termen scurt în valoare de 10 u.m., precum și dobânda aferentă perioadei în curs de trei u.m.;

Se încasează chiria lunii în curs de două u.m. și a următoarelor luni de patru u.m., pentru un mijloc fix dat cu chirie.

IV.2. Transpunerea operațiunilor economico-financiare în conturi

a. Activitatea de FINANȚARE:

Vărsarea capitalului social subscris:

lichidități în sumă de 30 u.m.;

5121 = 456 30

mijloace fixe în valoare de 20 u.m.;

212 = 456 20

Emiterea de obligațiuni și încasarea unui împrumut de 40 u.m.;

5121 = 161 40

Plata dividendelor către proprietari în sumă de 10 u.m.;

457 = 5121 10

b. Activitatea de INVESTIȚII:

Se achiziționează un mijloc fix în valoare de 40 u.m. cu clauză de achitare parțială a sumei de 20 u.m.;

212 = 404 40

404 = 5121 20

Se achiziționează titluri de participare în valoare de cinci u.m.;

261 = 5121 5

Se încasează prin cont sumelor corespunzătoare vânzării unui mijloc fix în luna anterioară pentru valoarea de 10 u.m.;

5121 = 461 10

Activitatea de EXPLOATARE:

Se achiziționează mărfuri cu factură în valoare de 20 u.m. Plata se face cu o filă CEC;

371 = 401 20

401 = 5121 20

Se vând mărfuri cu încasarea direct în numerar în valoare de 25 u.m.;

5311 = 707 25

607 = 371 20

Se plătesc drepturile salariale aferente perioadei de gestiune curente în valoare de 20 u.m.;

641 = 421 20

421 = 5311 20

Se încasează contravalorii mărfurilor vândute în perioada anterioară pentru suma de 25 u.m.;

5121 = 411 25

Se achită rata scadentă pentru un împrumut pe termen scurt în valoare de 10 u.m., precum și dobânda aferentă perioadei în curs de trei u.m.;

5121 = 5191 10

666 = 5121 3

Se încasează chiria lunii în curs de două u.m. și a următoarelor luni de patru u.m., pentru un mijloc fix dat cu chirie.

5311 = % 6

706 2

472 4

IV.3. Determinarea fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități

Fluxul de trezorerie aferent activității de finanțare se determină în funcție de încasările și plățile corespunzătoare activității de finanțare și nu în funcție de toate operațiunile care au loc (ex. vărsarea capitalului social în natură). Astfel vom avea în vedere doar operațiile l, 2 și 3 care au afectat contul 5121 și vom obține un flux de trezorerie de 60 u.m. calculat în felul următor:

Activitatea de investiții include operațiile de achiziționare de mijloace fixe și titluri de participare dar și încasări din vânzări de mijloace fixe în perioada anterioară.

SC „CRISPY" SRL nu a realizat vânzări de imobilizări în perioada la care ne referim și a achiziționat imobilizări corporale în valoare de 20 u.m și imobilizări financiare în valoare de 5 u.m. Variațiile pozitive datorate decalajelor de trezorerie se referă fie la încasări din vânzări de imobilizări realizate în perioada anterioară (10 u.m. în cadrul operațiunii nr. 6), fie la achiziții făcute în perioada curentă, dar neachitate și care astfel nu atrag utilizarea
lichidităților. Variațiile negative datorate decalajelor de trezorerie includ plățile făcute în perioada curentă pentru operațiuni de investiții realizate într-o perioadă anterioară, dar și vânzările de active efectuate și neîncasate în aceeași perioadă. Fluxul de trezorerie aferent activității de investiții se calculează astfel:

Semnul minus obținut are semnificația utilizării de lichidități peste nivelul încasărilor din aceste operațiuni, iar din punct de vedere contabil, fluxul de trezorerie afectat unui tip de activitate este reflectat de conturile de trezorerie corespunzătoare, În exemplul de mai sus, singurul cont de trezorerie care se modifică, în cursul operațiunilor 4, 5 și 6, este 5121, și are un sold final creditor de 15 u.m.

Activitatea de exploatare este activitatea curentă în cadrul căreia se desfășoară cea mai mare parte a operațiunilor dintr-o entitate economică.

Veniturile realizate și încasate în luna în curs sunt marcate prin corespondenta între:

contul 5311 și conturile 707 „Venituri din vânzări de mărfuri" (25 u.m.)

contul 5311 si 706 „Venituri din chirii" (2 u.m.).

Cheltuielile efectuate și achitate sunt doar cele cu dobânzile bancare în sumă de 3 u.m.

Toate celelalte fluxuri de valoare înregistrate în contabilitate prin corespondențe între conturile de trezorerie și conturi din clasele 1-5, vor fi luate în calculul variațiilor decalajelor de trezorerie, rezultând:

a. Pentru contul 5121, variațiile pozitive, sub formă de încasări, sunt în valoare de 25 u.m., iar cele negative, sub formă de plăți, sunt de 30 u.m.;

b. Pentru contul 5311, variațiile pozitive, sub formă de încasări, sunt în valoare de 4 u.m., iar cele negative, sub formă de plăți, sunt de 20 u.m.

Dacă aplicăm relația de calcul corespunzătoare fluxurilor de trezorerie din exploatare avem:

Venituri încasate = 27 u.m.

– Cheltuieli achitate = 3 u.m.

+Variațiile pozitive = 25 +4 =29 u.m.

-Variații negative = 30+20-50 u.m.

= Fluxul de trezorerie degajat de activitatea de exploatare = 3 u.m.

IV.4. Analiză comparativă între fluxurile de trezorerie și

rezultatul perioadei

După o analiză a fluxurilor de trezorerie pe categorii de activități, realizăm în continuare o analiză a modului de formare a rezultatului perioadei, cu explicarea diferențelor ce apar. Astfel, la nivelul Contului de profit și piersere, vom regăsi următoarele valori:

% = 121 27

707 25

706 2

121 = % 43

607 20

641 20

666 3

Rezultă astfel o Pierdere de 16 u.m. ( 27 u.m. – 43 u.m.= – 16 u.m. ) ce rezultă din activitatea de exploatare.

Diferența față de fluxul de trezorerie de 3 u.m. este dată de acele categorii de încasări și plăți care nu corespund cheltuielilor și veniturilor din această perioadă, adică:

încasări de la clienți de 15 u.m.

veniturile încasate în avans de 4 u.m.

Variația trezoreriei (VT) la nivelul S.C. „CRISPY" SRL pentru perioada analizată se determină prin însumarea fluxurilor de trezorerie generate de cele trei tipuri de activități, adică:

VT= 60 u.m. – 15 u.m. +3 u.m. = 48 u.m.

Aceeași valoare este evidențiată și de conturile de trezorerie care au înregistrat modificări; „5121" (22 u.m.) și „5311" (26 u.m.) astfel:

contul "5121" a înregistrat încasări de 80 u.m. și plăți de 58 u.m., disponibilitățile din cont la sfârșitul lunii sunt de 22 u.m.;

contul "5311" a înregistrat încasări de 56 u.m. și plăți de 30 u.m., numerarul din casierie la sfârșitul lunii este de 26 u.m.

V. INTOCMIREA, PREZENTAREA SI PUBLICAREA TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE : ANALIZA COMPARATIVA

V.1. Norma americană – FAS 95

V.2. Norma britanică – FRS 1

V.3. Referențialul internațional IAS 7

V.3.1. Intocmirea tabloului fluxului de trezorerie, conform IAS 7

V.3.2. Model de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie conform reglementărilor contabile românești

V.4. Aspecte particulare privind prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie

Prezentarea unor fluxuri de trezorerie, în mărime netă

Fluxurile în monede străine

Dobânzile și dividendele

Impozitele asupra beneficiilor

Elementele extraordinare

Informațiile de furnizat (Disclosure)

V.5. Consecințele aplicării normei IAS 7 asupra interpretării situațiilor financiare

V.6. Comparația cu alte texte și practici europene

________________________________________________________________________

V.1. Norma americană – FAS 95

În peisajul contabil american, reglementările de specialitate s-au făcut dintotdeauna remarcate. Un fapt deloc neglijabil este că – în special datorită calității de principal protagonist al vieții economice internaționale – normele americane și-au pus amprenta semnificativ asupra celorlalte sisteme contabile, și ulterioarelor globale la nivel de contabilitate (Standardele Internaționale).

Instituțiile de reglementare contabilă au cunoscut o implicare majoră, atât la nivel mediului economic cât și a celui public administrativ, în prezent existând și funcționând entități precum:

GASB (Governmental Accounting Standards ) – a cărui misiune este de a îmbunătăți sistemul de raportare financiară la nivelul statului și structurilor guvernamentale, și de a educa publicul în folosirea acestor documente publicul, inclusiv emitenții, auditorii și utilizatorii lor ;

AICPA (American Institute of Certified Public Accountants) este asociația profesională națională a contabililor publici autorizați, ce are drept misiune furnizarea către membrii săi a resurselor, informațiilor și infrastructurii necesare oferirii unui serviciu de cea mai inaltă calitate către public, angajați și clienți .

FASB (Financial Accounting Standards Board), cel mai (re)cunoscut organism de reglementare contabilă American The mission of the Financial Accounting Standards Board is to establish and improve standards of financial accounting and reporting for the guidance and education of the public, including issuers, auditors, and users of financial information.

APB 19 „Publicarea variațiilor în situația financiară" (Reporting Changes in Financial Position), permitea, dar nu solicita, ca întreprinderile să prezinte fluxurile de lichidități în tabloul de variații ale situației financiare.

Această optică este înlăturată prin dispozițiile normei FAS 95 „Statement of cash flow”, emisă în noiembrie 1987, și aplicabilă anului fiscal urmator datei de 15 iulie 1988. Acestea „obligă întreprinderea să furnizeze un tablou al fluxurilor de trezorerie și solicită ca informațiile specifice referitoare la operațiile de finanțare și de investiții, altele decât cele de simplă trezorerie, cât și alte evenimente să facă obiectul unor publicări separate.” Tabloul fluxurilor de trezorerie devine astfel parte intergrantă a setului complet de situații de raportare financiare a tuturor entităților economice, cu excepția organizațiilor non-profit, unde FAS 95 nu este aplicabil.

Norma solicită ca documentația referitoare la cash flow să grupeze fluxurile de încasări și plăți în funcție de proveniența acestora, care poate fi din activități de exploatare, de investiții sau finanțare, și enunță definiția fiecărei categorii.

Norma încurejează întreprinderile să raporteze fluxurile financiare din activitățile de exploatare direct prin reținerea categoriilor principale de încasări și plăți din exploatare (metoda directă). Întreprinderile care aleg să nu recurgă la această metodă trebuie să raporteze aceeași sumă netă a fluxului din activități de exploatare indirect, prin ajustarea venitului net în vederea reconcilierii lui cu fluxul net din exploatare (metoda indirecta / a reconcilierii), prin eliminarea efectelor :

elementelor amânate ale încasărilor și plaților din exploatare trecute și a tuturor fluxurilor aferente încasărilor și plăților viitoare;

toate elementele care sunt incluse în venitul net care nu afectează fluxurile de încasări și plăți;

Atunci când se flosește metoda directă, reconcilierea venitului net cu fluxul net din activitatea de exploatare trebuie evidențiat într-un document distinct.

Norma solicită folosirea în cadrul situației cash flow-ului a echivalentului în monedă de raportare, folosind rata de schimb de la momentul întocmirii situației cash flow-ului. Efectul modificării ratei de schimb în cazul numerarului în monedă străină este raportat ca o structură distinctă a reconcilierii numerarului și echivalentelor de numerar la nivelul bilantului de închidere și deschidere.
Reglementările FASB referitoare la situația cash flow-ului au fost completate / modificate ulterior prin standardele:

FAS 102    “Statement of cash flows – exemption of certain enterprises and classification of cash flows from certain securities acquired for resale” (Situația fluxurilor de trezorerie – scutirea anumitor întreprinderi și clasificarea cash flow-ului din anumite titluri achiziționate pentru revânzare), publicat în februarie 1989

FAS 104    Statement of cash flows – net reporting of certain cash receipts and cash payments and classification of cash flows from hedging transactions (Situația fluxurilor de trezorerie –raportarea netă a anumitor încasări și plăți și clasificarea fluxurilor de lichidități din tranzacții ascunse) , publicat în decembrie 1989.

FAS 102 se referă la situația fluxurilor de lichidități ale instituțiilor financiare și stabilește scutirea față de FAS 95 pentru:

anumite programe de sprijin pentru angajați;

companii de investiții cu un grad înalt de lichiditate.

În cazul programelor de sprijin pentru angajați, situația fluxurilor de lichidități trebuie să furnizeze informațiile relevante referitoare la capacitatea programului de a-și îndeplini obligațiilor viitoare. FAS 102 prevede scutirea făță de FAS 95 pentru anumite programe de pensie de ajutor care raportează situațiile financiare conform prevederilor FAS 35 sau pentru alte programe de sprijin pentru angajați care raportează poziția lor financiară într-un mod similar celui cerut de norma FAS 35 .

Norma stabilește de asemenea că încasările și plățile ce rezultă din tranzacțiile cu titluri, alte bunuri și credite achiziționate / luate în scopul revânzării trebuie considerate fluxuri provenind din activitatea de exploatare. Încasările și plățile aferente vânzării unor credite inițial contractate pentru investiții sunt considerate drept fluxuri de investiție, fără a ține seama de schimbările ulterioare cu privire la scopul / destinația creditelor respective deținute.

FAS 104 permite băncilor, uniunilor de credit și companiilor de economii să raporteze fluxul net de lichidități din anumite tranzacții. Permite de asemenea întreprinderilor ce îndeplinesc anumite condiții să clasifice fluxurile aferente anumitor tranzacții ascunse, precum și a elementelor colaterale în aceeași categorie de fluxuri. Conform FAS 104, bancile, uniunile de credit și companiile de economii pot raporta fluxuri nete ce rezultă din:

depozite și retrageri de depozite cu alte instituții financiare

depozite la termen acceptate și rambursări de depozite

împrumuturi către clienți și colectări principale de împrumuturi

Și totusi, o întreprindere are mai multe opțiuni în raportarea fluxurilor de lichidități, și anume:

Să raporteze suma brută a tuturor încasărilor și retragerilor;

Să raporteze fluxurile nete în situațiile stricte prevăzute de FAS-95, cum ar fi creditele cu scadență egală sau mai mică de 3 luni, și să raporteze sumele brute pentru toate celelalte tranzacții;

Dacă întreprinderea este o bancă, companie de economii sau uniune de credit, să raporteze fluxul net în situațiile stricte prevăzute de FAS 104, cum ar fi depozitele la termen, și să raporteze sumele brute pentru toate celelalte tranzacții;

Dacă întreprinderea este o bancă, companie de economii sau uniune de credit, să raporteze fluxul net în situațiile premise atât de FAS 95, cât și de FAS 104, și să raporteze sumele brute pentru toate celelalte tranzacții;

Dacă o entitate consolidată include o bancă, companie de economii sau uniune de credit, care utilizează raportarea în sume nete conform prevederilor FAS 104, situația fluxurilor de lichidități ale entității consolidate trebuie să raporteze separate:

fluxurile nete de lichidități ale instituției financiare

sumele brute ale încasărilor și plăților în numerar ale altor membrii ai entității consolidate, inclusiv filialele unei instituții financiare, care nu sunt ele însele instituții financiare.the gross cash receipts and cash payments of other members of the consolidated enterprise, including subsidiaries of a financial institution that are not themselves financial institutions.

În practica utilizării tabloului variației situației financiare au fost identificate însă o serie de probleme, cum sunt:

ambiguitatea anumitor termeni utilizați (precum cel de „fonduri”);

lipsa de comparabilitate ce rezultă din diversitatea obiectivelor tablourilor prezentate;

diferențele care rezultă în definirea fluxurilor de fonduri ce își au originea în operațiile de exploatare (trezoreria sau fondul de rulment);

diferențele în modurile de concepere a tablourilor (prezentare sub formă de resurse și utilizări ale fondurilor sau prezentare legată de ciclul de exploatare);

variantele în clasificarea posturilor specifice în modelul legat de exploatare ;

lipsa unor obiective clare, referitoare la variațiile situației financiare era cauza

principală a acestei diversități.

„Tabloul fluxurilor de trezorerie este o situație a variațiilor de lichidități intervenite în cursul perioadei. Deși aparent simplă, această definire comportă o serie de clarificări, referitoare la: definirea lichidităților; clasificarea de manieră logică a numeroaselor tranzacții ce afectează lichiditățile; legătura dintre fluxurile de lichidități și fluxurile de rezultate; prelucrarea tranzacțiilor nemonetare și prelucrarea fluxurilor în monede străine.

Referitor la definirea lichidităților, „tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să explice variațiile, în cursul exercițiului, a lichidităților sau a echivalentelor lor. Tabloul trebuie să utilizeze mai degrabă termeni precum lichidități sau cvasilichidități, decât termeni ambigui de tipul fondurilor”.

În conformitate cu norma FAS 95, cvasilichiditățile corespund investițiilor pe termen scurt, foarte lichide, care sunt în același timp:

imediat convertibile în sume bănești perfect determinate;

data exigibilității lor este atât de apropiată, astfel încât ele sunt confruntate cu un risc nesemnificativ de schimbare a valorii, datorat unei schimbări a ratelor dobânzii.

Acestor criterii corespund, în principiu, numai investițiile ce au o dată de exigibilitate originară de cel mult trei luni. De exemplu, sunt considerate cvasilichidități: bonurile de tezaur, hârtiile comerciale,
fondurile pieței monetare și fondurile federale vândute (pentru o întreprindere ce are activități bancare).

Cumpărarea și vânzarea acestor elemente fac parte, în general, din operațtfUJ^ trezorerie ale întreprinderii și nu din operațiile de exploatare, de investire sau de finanțare, motiv pentru care ele nu trebuie să fie menționate în tabloul fluxurilor de trezorerie.

„Nu orice investiție calificată mai sus ca o cvasilichiditate trebuie să fie în mod obligatoriu considerată astfel în tabloul fluxurilor de trezorerie. Politica referitoare la investițiile ce corespund definiției este stabilită de întreprindere. Spre exemplu, o întreprindere ce realizează perații bancare poate să decidă ca toate investițiile sale să fie calificate drept cvasilichidități, exceptând cele care se referă la contul său curent, în schimb, o întreprindere ale căror operații constau, în general, în investiții

pe termen scurt în active foarte lichide poate să decidă prelucrarea acestor operații ca investiții și nu ca elemente de cvasilichidități” .

În scopul asigurării transparenței necesare, o întreprindere trebuie să informeze toți terții asupra politicii sale în materie de cvasilichidități, iar orice schimbare a acestei politici atrage după sine o schimbare de reguli contabile, fapt ce presupune retratarea documentelor anterioare.

Clasificarea fluxurilor urmează structura: încasări și plăți implicate de operațiile de investire, de finanțare și de exploatare.

(a) Fluxurile de trezorerie ce provin din operații de exploatare

În general, operațiile de exploatare cuprind producția, cumpărarea și vânzarea de bunuri, primirea sau prestarea de servicii. Operațiile de exploatare se referă la toate tranzacțiile și la alte evenimente care nu pot fi definite drept operații de investire sau de finanțare.

Încasările ce provin din operații de exploatare se referă la:

încasările generate de vânzarea de bunuri și de servicii, inclusiv încasarea vânzărilor pe credit cât și a efectelor pe termen scurt sau lung trase asupra clienților și implicate de vânzări;

încasările generate de veniturile implicate de împrumuturi și de alte instrumente de credit acordate terților sau de titlurile de capital (dobânzi și dividende);

toate celelalte forme de încasări ce nu provin din operații definite ca fiind investiții sau finanțări, precum cele implicate de finalizarea favorabilă a unui proces, sau de indemnizațiile vărsate de o companie de asigurări (exceptând pe cele legate direct de o operație de investire sau de finanțare, cum ar fi, de exemplu, cazul distrugerii unui imobil), încasările corespunzătoare rambursărilor efectuate de furnizori.

plățile generate de cumpărarea de materii prime sau de mărfuri, inclusiv rambursările de cumpărari pe credit și plățile Ia scadență ale efectelor pe termen scurt sau lung trase de acești furnizori;

plățile efectuate în favoarea altor fumizori și salariaților în contrapartida bunurilor sau serviciilor;

pIățile efectuate în favoarea guvernuiui, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalități, etc.

toate celelalte plăți ce nu provin din operații de investire sau de finanțare, precum cele implicate de un proces, varsămintele pentru acțiuni caritabile, plățile corespunzătoare rambursărilor efectuate în favoarea clienților.

(b) Fluxurile de trezorerie ce provin din operații de finanțare

Operațiile de finanțare se referă la procurarea de resurse de la proprietari (finanțatori) și la remunerarea aporturilor lor, la contractarea de împrumuturi și rambursarea acestora, la obținerea și rambursarea altor resurse pe termen lung.

Fluxurile de lichidități ce provin din operații de finanțare se referă la:

încasările generate de emisiunea de titluri de proprietate;

încasările generate de emisiunea de obligațiuni, de împrumuturile ipotecare acordate, de efecte și alte împrumuturi pe termen scurt sau lung.

plățile de dividende sau alte distribuiri în favoarea proprietarilor, inclusiv plățile efectuate de întreprindere pentru răscumpărarea de acțiuni proprii;

rambursările de împrumuturi;

alte rambursări ale „principalului", în favoarea creditorilor pe termen lung.

Fluxurile de trezorerie ce provin din operații de investire

Operațiile de investire se referă la acordarea de împrumuturi și încasarea sumelor în urma rambursării acestor împrumuturi, cumpărarea sau vânzarea de titluri de împrumut sau de proprietate, cumpărarea sau vânzarea de uzine, de echipamente sau de alte active productive (active deținute sau utilizate de întreprindere pentru/în producția de bunuri sau prestarea de servicii).

Fluxurile de lichidități ce provin din operații de investire se referă la:

încasările generate de împrumuturi sau alte instrumente de credit acordate anterior și rambursate de terți sau de cesiunea de împrumuturi sau instrumente de credit acordate;

încasările generate de vânzarea de titluri de proprietate emise de alte întreprinderi și încasarea veniturilor implicate de aceste investiții;

încasările generate de vânzarea terenurilor uzinelor, a echipamentelor și a altor active productive.

plățile presupuse de acordarea de împrumuturi, precum și plățile efectuate pentru cumpărarea de titluri de creanță emise de alte întreprinderi (altele decât cvasilichiditățile și anumite titluri de datorii achiziționate în scopul revânzării);

plățile efectuate pentru cumpărarea de titluri de proprietate emise de alte întreprinderi (altele decât anumite acțiuni înregistrate ca titluri de plasament);

plățile efectuate în momentul cumpărării, sau la scurt timp înainte sau după cumpărare, pentru cumpărarea de terenuri, uzine, echipamente și alte active productive.

După cum observă profesorul Niculae Feleagă, în lucrarea „Sisteme contabile comparate”, „anumite încasări sau plăți pot să posede caracteristicile mai multor categorii de fluxuri de trezorerie. De exemplu, încadrarea unei plăți corespunzătoare unui bun ce poate fi catalogat fie ca un stoc, fie ca o imobilizare productivă depinde de activitatea considerată ca find sursa predominantă a fluxului de lichidități. Astfel, achiziția și vânzarea de echipamente destinate să fie utilizate de întreprindere sau să fie închiriate altor întreprindenderi constituie de obicei, o operație de investire. Atunci când însă un echipament este achiziționat sau produs pentru a fi utilizat de întreprindere sau închiriat altor întreprinderi pentru o scurtă perioadă de timp, după care acesta este vândut, achiziționarea sau producția și vânzarea trebuie să fie considerate operații de exploatare”.

Prezentarea fluxurilor de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile nete de lichidități presupuse de operațiile de exploatare, de investire sau de finanțare și efectul net al acestor fluxuri asupra lichiditățiIor și cvasilichidităților perioadei, astfel încât să se poată compara lichiditățile și cvasilichiditățile de la sfârșitul perioadei cu cele de la începutul perioadei.

Atunci când își prezintă prin tablou fluxurile generate de activitățile lor de exploatare, întreprinderile sunt încurajate să releve categoriile principale de încasări brute și de plăți brute, precum și suma lor aritmetică (fluxul net de lichidități ce provine din operațiile de exploatare), ceea ce corespunde utilizării metodei directe. Dacă este utilizată metoda directă de prezentare a fluxurilor de exploatare, se impune prezentarea într-un document distinct a situației de legatură între rezultatul net și fluxul net de lichidități, generat de operațiile de exploatare.

Întreprinderile care decid să nu furnizeze informații referitoare la diversele categorii de încasări și de plăți prin metoda directă sunt obligate să determine fluxul net de lichidități generat de operațiile de exploatare pe baza metodei indirecte, prin ajustarea rezultatului (the indirect / reconciliation method).

Aplicarea metodei indirecte presupune:

eliminarea efectelor oricărei operații ce a decalat în timp încasările și plățile operațiilor de exploatare trecute, ca de exemplu variațiile stocurilor în cursul perioadei, rezultatul amânat și alte operații similare, precum și ajustarea încasărilor și plăților viitoare corespunzătoare operațiilor de exploatare ca, de exemplu, variațiile în cursul exercițiului, a creanțelor și datoriilor ;

eliminarea efectelor presupuse de fluxurile de lichidități aferente operațiilor de investire și de finanțare precum amortizările pentru depreciere, plusurile sau minusurile de valoare constatate Ia vânzarea terenurilor, clădirilor și echipamentelor, cesiunile de activități (operații de investire), câștiguriIe sau pierderile legate de stingerea datoriilor (operații de finanțare).

Informațiile referitoare la operațiile de investire și de finanțare, fără contrapartidă monetară

Atunci când operațiile de investire și de finanțare realizate de o întreprindere în cursul unui exercițiu au un efect asupra activelor sau pasivelor sale, fără ca ele să antreneze totuși încasări sau pIăți, trebuie să se procedeze Ia o informare distinctă. O astfel de informare poate să capete fie o formă descriptivă, fie forma unui tablou. Pot să fie citate, în acest sens:

conversiunea de datorii în titluri de capital

achiziționarea de active cu condiția de a prelua și datoriile corespunzătoare (de exemplu, achiziționarea unei clădiri prin preluarea împrumutului ipotecar aI vânzătorului)

obținerea unei imobilizări pe cale de leasing

schimbul de active sau pasive contra altor active sau pasive, fără contrapartidă monetară.

În cazul în care unele tranzacții sunt efectuate numai parțial contra plată, numai partea ce generează fluxuri de lichidități trebuie să facă obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Fluxurile de lichidități în monede străine

Tabloul fluxurilor de trezorerie aI unei întreprinderi ce realizează operații în monede străine sau operații externe trebuie să prezinte fluxurile de lichidități în monede străine, prin utilizarea cursului la data apariției fluxului. Dacă rezultatul ce se poate obține este sensibil egal cu cel ce s-ar fi obținut prin utilizarea cursului în vigoare Ia data apariției fluxului, se poate proceda Ia folosirea unui curs mediu ponderat aferent perioadei.

Tabloul trebuie să prezinte într-o rubrică separată efectul modificărilor cursurilor asupra soldurilor deținute în monede străine. Aceste informații sunt distincte de cele care pun în evidență raportul soldurilor de lichidități sau cvasilichidități la sfârșituI și începutul perioadei.

V.2. Norma britanică FRS 1

Organismul principal de reglementare contabilă în Marea Britanie este reprezentat de “Financial Reporting Council” (FRC) și subsidiarele sale :

“The Accounting Standards Board (ASB)” și

“The Financial Reporting Review Panel” (FRRP)

Scopul comun al acestor organizații este promovarea și asigurarea unui bun sistem de raportare financiară. FRC oferă politica orientativă generală către componentele sale operaționale, ASB și FRRP. ASB realizează, amendează și retrage standardele contabile. FRRP examineză eventualele incongruențe între reglementările contabile, inclusive standardele contabile în vigoare, iar dacă este cazul, recurge la ajutorul instanței pentru remedierea lor.

Deși FRC este organizația mamă pentru ambele componente, fiecare este independentă atât față de FRC, cât și față de celălalt în exercitarea funcțiilor sale .

Întreaga organizație este sprijinită șî fondată împreună de profesioniștii din domeniul contabil (prin intermediul “Consultative Committee of Accountancy Bodies”), de capitală ( Bursa londoneză, împreună cu sistemul bancar și comunitatea de investiții) și de Guvern.

FRS 1 (revizuit în 1996) inlocuiește norma FRS 1 inițială, emisă în Septembrie 1991. Această normă ,,a venit” să substituie o normă mai veche care viza prezentarea informațiilor financiare pe baza variației ,,fondurilor” (norma SSAP 10 ,,Statement of Source and Application of Funds”).

La momentul respectiv, cerințele referitoare la o situație a fluxurilor de lichidități, în locul unei situații a sursei și utilizării fondurilor reprezenta o schimbare radicală în raportarea financiară. Oricum, situația fluxurilor de trezorerie a ajuns din ce în ce mai mult să fie recunoscută drept un instrument foarte util bilanțului și contului de profit și pierdere, în ceea ce privește capacitatea lor de a reflecta poziția financiară a entității, performanța și adaptabilitatea financiară (în particular, referitor la relația dintre profitabilitate și capacitatea de a produce lichidități) și totodata, a “calității” profitului realizat.

FRS 1 (revizuit în 1996) a intrat în vigoare pentru perioada de după 23 martie 1997.

FRS 1 (revizuit în 1996) solicită entităților economice înscrise în aria sa de aplicare să realizeze o situație a fluxurilor de trezorerie după modelul prezentat în cadrul său.
Un appendix al normei furnizează exemple de întocmire a situației fluxurilor de trezorerie pentru companiile individuale, grupurile de companii, băncile și grupurile de asigurări.

Structura tabloului fluxurilor de trezorerie

Legea societăților comerciale (CA) nu solicită prezentarea unui tablou de finanțare, dar o atare cerință este reglementată prin norma FRS 1 (Cash Flow Statements). În mod vizibil, abordarea britanică referitoare la tabloul fluxurilor de trezorerie (conform FRS 1) se inspiră din modelul american. Detaliile care exprimă diferențele se referă Ia prelucrarea dobânzilor, impozitelor și dividendelor.

În concepția britanicaă, trezoreria conține: disponibilitățile în casă și în bancă, plasamentele pe termen scurt, creditele bancare curente și împrumuturile cu scadență sub trei luni. Plasamentele pe termen scurt sunt incluse în trezorerie, dacă ele satisfac condițiile menționate în cadrul capitolelor anterioare, și anume.

sunt ușor convertibile în disponibilităț, Ia nivelul unor valori cunoscute;

scadențele lor sunt suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variație a valorii lor;

întreprinderea le consideră echivalente de lichidități.

Norma FRS 1 impune publicarea tabloului fluxurilor de trezorerie, prin analiza variației fluxurilor monetare generate de trei funcții (cicluri de activitate):

— fluxurile implicate de funcția de exploatare;

— fluxurle implicate de funcția de investiții;

— fluxurile implicate de funcția de finanțare.

Trezoreria degajată de activitatea de exploatare poate să fie determinată pe baza metodei directe sau a metodei indirecte.

Metoda directă permite punerea în evidență a fluxurilor de încasări (inflows) și de plăți (outflows).

Metoda indirectă calculeaza fluxurile de trezorerie plecând de la rezultatul înaintea impozitarii (și operațiile extraordinare).

Norma FRS 1 s-a bazat pe ED 54 ,,Tabloul fluxurilor de trezorerie”, penultimul proiect de norma emis de ASC, dinainte de a fi inlocuit cu ASB, în iulie 1990. În fapt, ceea ce propunea ED 54 era, în esență, un tablou de utilizări și de resurse (source and application of funds statement) îmbunătățit, care utiliza o definiție de tip ,,cash and cash equivalents” pentru fonduri.

Totuși, cerinlele normei FRS 1 erau substanțial diferite de cele propuse de proiectul ED 54.

Situația solicitată prin FRS 1 era, în multe privințe, asemanatoare tabloului fluxurilor dc trezorerie american. Fluxurile de trezorerie (definite ca find creșteri sau diminuari ale “cash and cash equivalents”) urmau să fie analizate prin cinci rubrici standard:

activitățile de exploatare (operating activities);

venituri din participații și serviciile de finanțare (returns on investments and servicing of finance);

impozitarea (taxation);

activitațile de investire;

activitățile de finanțare.

Fiecare rubrica era însoțită de un total al fluxurilor nete de trezorerie pentru activitățile/ elementele redate mai sus. Mai mult, era solicitată publicarea totalului fluxurilor nete de trezorerie înaintea activităților financiare. Ideea era de a pune accentul pe efectele fluxurilor de trezorerie asupra necesităților de finanțare ale entității în cauză.

Fără îndoială, publicarea normei FRS 1 a fost un pas înainte în procesul de reformă a raportării financiare pe care îI dezvolta ASB. Ea a fost bine primită de practicieni și a condus Ia creșterea considerabilă a calitații comunicării financiare. Cu toate acestea, decizia luată de ASB pentru a invita speciaIiștii la comentarii privind funcționarea normei ca parte a politicii ,,consiliului” de revizuire a principalelor standarde (dintre cele noi), în martie 1994, a fost bine primită.

Versiunea revizuită a FRS 1 a fost publicată în octombrie 1996. Noul format prevedea opt rubrici standardizate (standard headings):

activitățile de exploatare (operating activities);

venituri din participații și servicii de finanțare (returns on investments and servicing of finance);

impozitarea (taxation);

cheltuielile de capital și investițiile financiare (capital expenditure and financial investment);

achizițiile și cesiunile de activități (acquisitions and disposals);

dividendele plătite referitoare la capitalul societății (equity dividends paid);

gestiunea lichidităților (management of liquid resources);

activitățile de finanțare (financing).

Primele șase rubrici trebuie să urmeze secvența redată mai sus. În privința ultimelor două rubrici, fluxurile de trezorerie referitoare Ia gestiunea lichidităților și Ia activitățile de finanțare, pot să fie induse sub o singura rubrică, cu subtotaluri separate.

În interiorul fiecărei rubrici standard, FRS identifică unele categorii individuale de încasări și plăți care trebuie să fie identificate separat, dacă ele au o importanța relativă (semnificativă). Aceasta prezentare se poate face fie în tabloul fluxurilor de trezorerie, fie într-o anexă.

Prezentarea structurii tabloului

Nefiind vorba despre o structură standardizată, pentru prezentarea elementelor de detalii, vom reda structurile regăsite în lucrarea ,,UK GAAP Generally Accepted Accounting Practice in the United Kingdom” (Fifth Edition; Mike Davies, Ron Paterson și A Wilson; Ernst&Young, 1997, paginile 1487-1502). Structurile sunt, în fapt, extras tablourile publicate de diferitele întreprinderi sau grupuri britanice.

Metoda directă

ASB încurajează întreprinderile să publice informațiile generate de aplicarea metodei directe, a căror obținere nu este prea costisitoare. Totuși, informațiile obținute prin metoda indirectă sunt solicitate chiar dacă a fost adoptată metoda directă, de unde rezultă o utilizare destul de mica a acestei din urmă metode.

În sprijinul acestei opțiuni a întreprinderilor vine și sarcina suplimentară presupusă de colectarea și analiza tranzacțiilor monetare, motiv pentru care metoda directă este utilizată rar în practică.

Venituri din participații și servicii de finanțare

(iii) Impozitarea

Fluxurile de trezorerie incluse Ia rubrica ,,impozitare” se referă Ia fluxurile care sunt adresate autorităților fiscale (plăți) sau provin de Ia acestea (încasări), în virtutea rapoartelor privind profiturile din venituri și capital prezentate de întreprindere. Această abordare este diferită de prelucrarea adoptată de norma contabilă americana FAS 95, prin care fluxurile privind inipozitarea sunt incluse ca parte a fluxurilor de trezorerie aferente activităților de exploatare.

În schimb, fluxurile monetare generate de taxa pe valoarea adăugată, alte taxe din vânzări, impozitele pe proprietate și orice alte impozite și taxe, ce nu sunt bazate pe profiturile raportate de întrepnindere, nu ar trebui incluse în această rubrică. Totuși, plățile referitoare Ia impozitul anticipat asupra societăților (ACT)42 și alte taxe asemănătoare sunt incluse Ia această rubrică deoarece sunt legate mai degraba de irnpozitul pe profit decăt de alte impozite.

Fluxurile de trezorerie implicate de taxa pe valoarea adăugată și alte taxe din vânzări ar trebui să apară într-un singur post (ce exprimă fluxul net) Ia rubrica privind activitățile de exploatare. Cu toate ca fluxurile de trezorerie actuale intclud pe cele privind taxa pe valoarea adaugată, rubrica privind impozitarea are numai un efect pe termen scurt asupra situației trezorenei întreprinderii.

Cheltuielile de capital și investițiile financiare

Norma FRS I revizuită dezvoltă rubriica ,,activitățile de investire” din formatul originar al tabloului, în doua rubrici: ,,cheltuielile de capital și investițiile financiare” și “achizițiile și cesiunile de activități”.

Rubrica refenitoare la ,,cheltuielile de capital și investițiile financiare” poate include posturi distincte cu pnivire Ia: plățile efectuate pentru cumpărarea de imobilizări corporale, încasările din cesiuni de imobilizări corporale, plățile generate de plasamentele financiare pe termen scurt și pe termen lung (cu condiția ca astfel de elemente să nu constituie părți ale rubricii următoare, “achizițiile și cesiunile de activități”), încasările din cesiuni de active financiare pe termen scurt și pe termen lung , împrumuturi acordate terților(idem), rambursările efectuate de terți, împrumuturile acordate(idem).

(v) Achizițiile și cesiunile de activități

Spre deosebire de rubrica precedentă, aceste fluxuri de trezorerie se referă la achizițiile sau cesiunile de activități, sau la investiții într-o entitate care, ca rezultat al tranzacțiilor, devine sau încetează să mai fie o întreprindere asociată, un “joint-venture” sau o filială.

(vi) Dividendele plătite referitoare Ia capitalul societății

Această rubrică include dividendele plătite referitoare la acțiunile capitalului. Suma respectivă trebuie să excludă orice credit de impozit referitor la dividende. Într-o primă fază, ASB a intenționat să includă în această rubrică toate dividendele plătite atât acțiorilor majoritari, cat și celor minonitari. Totuși, în urma comentariilor, dividendele minoritarilor apar în cadrul unui post al rubnicii ,,venituri din participații și servicii de finanțare”.

(vii) Gestiunea lichidităților include, de exemplu, fluxuri de trezorenie generate de creșterea depozitelor Ia termen, reducerea depozitelor Ia termen, cumpărarea de certificate de depozit, vânzarea de certificate de depozit, cumpararea de obligațiuni, vănzarea de obligațiuni etc.

(viii) Activitățile de finanțare

Fluxurile de trezorerie aferente acestei rubrici se referă Ia încasăni și plăți generate de finanțarea externă. Trebuie să se facă o delimitare între ,,principalul” sumelor din finanțare, care apar la această rubrică, și ,,serviciile de finanțare”, care apar, am văzut anterior, Ia rubrica ,,venituri din panticipații și servicii de finanțare”.

Rubrica activităților de finanțare include:

— Încasări din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital (receipts from issue of shares and other equity instruments);
— Încasări din emisiunea de obligațiuni din împrumutunile primite (receipts from issue of debentures, loans);
— Rambursăriile de împrumuturi, altele decât cele pe termen scurt (repayment amounts borrowed, other than overdrafts);
— Plățile privind redevențele contractelor de locație – finanțare (capital elemet of finance lease rental repayments);
— PlățiIe pentru răscumpărarea acțiunilor societății (payments to reacquire or redeem the entity’s shares);
— Plăți pnivind cheltuielile sau comisioanele generate de emisiunea de acțiuni (payments of expenses or commissions on any issue of equity shares).

Elementele excepționale și extraordinare (Exceptional and extraordinary item)

Norma revizuită recunoaște posibilitatea ca fluxurile de trezorenie să poată fi excepționale, în virtutea mănimii sau incidenței Ior.

Pentru a permite utilizatorilor să înțeleagă efectele elementelor excepționale sau ordinare (prezentate în contul de profit și pierdere), asupra fluxurilor de trezorerie se impune identificarea respectivelor fluxuri monetare, și explicarea legăturii lor cu elementele de origine din contul de profit și pierdere.

V.3. Referențialul internațional

IAS 7

Reglementarea contabilă la nivel internațional

În condițiile mondializării economiilor, a globalizării piețelor de capital și a concurenței tot mai acerbe, se constată că fiecare țară dispune de propria practică și propriul sistem contabil, ceea ce-l pune pe utilizatorul de situații financiare în fața unor informații contradictorii, greu de controlat și mai ales de comparat.

Până acum un sfert de secol, contabilii din diferite țări utilizau limbi diferite și dădeau interpretări diferite acelorași evenimente și tranzacții , ceea îngreuna foarte mult înțelegerea reciprocă a acestora și utilizarea externă a informațiilor financiare. Între timp, s-au realizat progrese evidente pe linia armonizării și normalizării sistemelor contabile, ca urmare a creării unei instituții internaționale cu sarcini precise și obiective clare referitoare la sistemul contabil. Au existat inițiative naționale și regionale de armonizare și normalizare a contabilității în majoritatea țărilor dezvoltate, dintre care cele din Marea Britanie Statele Unite, Franța, Comunitatea (Uniunea) Europeană sunt cele mai edificatoare. In 1973, pe baza unui acord încheiat între organismele profesionale ale contabililor din Australia, Canada, Franța, Germania, Japonia, Mexic, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei și Statele Unite a luat ființă Comitetul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASC).

IASC este un organism de reglementare contabilă independent, stability în Londra, Marea Britanie. Membrii Comitetului provin din nouă țări, cu experiență și pregătire de specialitate în variate domenii. Scopul Comitetul constă în dezvoltarea – în interesul public – a unui set unic de standarde contabile global aplicabile, de o calitate înaltă, ce necesită existența unor informații transparente și comparabile în cadrul situațiilor financiare finale generale. În plus, IASC colaborează cu ornamismele de reglementare contabilă naționale, pentru atingerea unui punct de convergență în ceea ce privește standardele contabile la nivel internațional.

În majoritatea țărilor, după 1990, s-a inclus ca document contabil de sinteză „Tabloul fluxurilor de trezorerie", ca o necesitate practică de informare a utilizatorului de situații financiare. Astfel, fiecare țară a avut, mai mult sau mai puțin, propria sa experiență în ceea ce privește cadrul normativ prin care să se solicite acest raport, iar multe dintre aceste țări au împrumutat experiența altora și au implementat modele deja practicate. Este cazul Taiwanului, Australiei, Noii Zeelande și Canadei .

La nivel regional, tabloul fluxurilor de trezorerie nu a fost abordat ca problemă de sine stătătoare, ci s-a mers mai mult pe preluarea unor practici ale altor state și adaptarea acestora în cazul unei țări date. O astfel de situație a apărut la nivel european, unde Directivele a IV-a și a VII-a nu au abordat problema tablourilor de finanțare nici la nivel de conturi individuale, nici la nivelul grupului de societăți.

La nivel internațional, fluxurile de trezorerie au fost avute în vedere în activitatea de standardizare (normalizare) a contabilității tocmai din dorința de a pune la dispoziția utilizatorilor de situații financiare informații despre capacitatea întreprinderii de a face față plăților pe termen scurt și mediu din fluxurile de disponibilități generate din desfășurarea activităților sale.

Astfel, în prezent, s-a ajuns ca din cele 34 de standarde contabile internaționale (International Accounting Standards – IAS) emise de IASC, doar două dintre ele să facă trimitere directă la fluxurile de trezorerie, și anume: IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare” și IAS 7 „Situațiile fluxurilor de trezorerie".

Actualul IAS 1, intitulat „Prezentarea situațiilor financiare", a fost revizuit ultima dată în iulie 1997 și a înlocuit fostele IAS 1, „Prezentarea politicilor contabile", IAS 5, „Informațiile ce trebuie prezentate în situațiile financiare", și IAS 13, „Prezentarea activelor curente și a datoriilor curente". Obiectivul principal al lAS 1 este acela de a stabili baza pentru prezentarea situațiilor financiare cu scop general, pentru a se asigura comparabilitatea acestora în timp și spațiu. Standardul se aplică tuturor tipurilor de întreprinderi individuale și de grup, inclusiv băncilor și societăților de asigurări, cu unele adaptări specifice. Astfel, se îndeplinește obiectivul situațiilor financiare de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile unei game largi de utilizatori pentru luarea unor decizii economice.

Conform cerințelor IAS 1, componentele situațiilor financiare sunt:

Bilanțul;

Contul de profit și pierderi;

O situație care să reflecte fie:

(i) toate modificările capitalului propriu;

(ii) modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din tranzacții de capital cu proprietarii și distribuiri către proprietari;

situația fluxurilor de numerar;

politicile contabile și notele explicative.

Acolo unde tratează problema structurii și conținutului situației fluxurilor de numerar, IAS 1 face trimitere la IAS 7, care detaliază toate aspectele cu privire la Tabloul fluxurilor de numerar.

Norma contabilă internațională IAS 7 „Situațiile fluxurilor de trezorerie", revizuită în 1992, anulează și înlocuiește fosta normă IAS 7 "Tabloul de finanțare" (Statement of Changes in Financial Position), aprobată de consiliul IASC, în octombrie 1977. Prezentă normă revizuita a intrat în vigoare pentru situațiile financiare ale exercițiilor deschise începând cu 1 ianuarie 1994.

Spiritul și obiectivul IAS 7

Întreprinderile au nevoie de elemente de trezorerie, în mod esențial pentru aceleași
motive, indiferent care este activitatea principală generatoare de venituri. Aceste nevoi sunt, în principal, cele legate de conducerea activităților, de achitarea obligațiilor și de asigurarea
rentabilității pentru investitorii lor.

Informațiile ce vizează fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt folositoare
utilizatorilor situațiilor financiare, deoarece ele oferă acestora o bază de evaluare a capacității
întreprinderii de a genera elemente de trezorerie și echivalente de trezorerie, cât și nevoile de
utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Deciziile economice pe care le iau
utilizatorii impun evaluarea acestei capacități cât și cunoașterea scadențelor și asigurarea
concretizării elementelor de trezorerie.

Obiectivul normei IAS 7 este de a impune furnizarea unei informări asupra istoricului evoluțiilor trezoreriei și echivalentelor de trezorerie ale unei întreprinderi, prin intermediul unui tablou al fluxurilor de trezorerie.

Acest tablou trebuie întocmit de fiecare întreprindere în conformitate cu dispozițiile definite de prezenta normă, și să fie rezentat ca o parte integrantă a situațiilor sale financiare, pentru fiecare exercițiu ce "solicită" prezentarea situațiilor financiare.

Utilitatea informațiilor privind fluxurile de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie furnizează -atunci când este utilizat în conjuncție cu celelalte situații financiare – înformații ce permit utilizatorilor să evalueze schimbările activului net al unei întreprinderi în structura sa financiară (inclusiv lichiditatea și solvabilitatea sa), precum și capacitatea acesteia de a modifica valorile și scadențarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se adapta schimbărilor de circumstanțe și oportunități.

Pe lângă utilizările prezentate anterior, informațiile relative la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite destinatarilor situațiilor financiare să-și elaboreze modele pentru aprecierea diferitelor întreprinderi. De asemenea, astfel de informații întăresc comparabilitatea informațiilor asupra performanței operaționale a diferitelor întreprinderi, deoarece ele elimină efectele utilizării unor prelucrări contabile diferite, pentru aceleași operații și evenimente.

Informarea privind istoricul fluxurilor de trezorerie este utilizată adesea ca un indicator util al valorilor scadențelor și al gradului de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare. De asemenea, ea este utilă pentru verificarea exactității vechilor estimări ale fluxurilor viitoare de trezorerie și pentru examinarea relației între rentabilitate și fluxurile de trezorerie nete, cât și efectul schimbărilor de prețuri.

Ilustând printr-un exemplu concret, studiem două întreprinderi A și B, ce prezintă următoarele informații identice la nivelul exercițiului N:

venituri din vânzarea mărfurilor: 1.000.000.000 lei;

cheltuieli privind mărfurile vândute: 500.000.000 lei;

cheltuieli cu personalul: 200.000.000 lei;

Provizioanele cu privire la garanția bunurilor vândute se constituie astfel:

Întreprinderea A – la 1% din valoarea bunurilor vândute;

Întreprinderea B – la 3% din valoarea bunurilor vândute;

Rezultatul exercițiului N înaintea impozitării se stabilește astfel:

A B

Venituri din vânzarea mărfurilor 1.000.000.000 1.000.000.000

Cheltuieli privind mărfurile vândute -500.000.000 -500.000.000

Cheluieli cu personalul -200.000.000 -200.000.000

Provizioane aferente garanției bunurilor vândute -10.000.000 -30.000.000

________________________________________________________________________

Rezultatul înaintea impozitării 290.000.000 270.000.000

Se poate constata că întreprinderea A relevă o rentabilitate mai mare decât B. În realitate, această diferență de rentabilitate nu este decât aparentă, deoarece ea este datorată în întregime diferitelor metode contabile în ceea ce privește politica de constituire a provizioanelor. Este și motivul pentru care numai o comparare a fluxurilor de trezorerie permite să se elimine influența acestora, relevând următoarele fluxuri :

A B

Încasări 1.000.000.000 1.000.000.000

Plăți:

Cheltuieli privind mărfurile vândute -500.000.000 -500.000.000

Cheluieli cu personalul -200.000.000 -200.000.000

___________________________________________________________________________

Fluxul net de trezorerie înaintea impozitării 300.000.000 300.000.000

Conceptul de trezorerie recunoscut de IAS 7

Deși IASC nu definește conceptul de trezorerie, se consideră că este vorba despre ansamblul lichidităților și echivalentelor de lichidități.

Conform normei internaționale IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau de echivalente de lichidități.

Lichiditățile se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere.

Echivalentele de lichidități sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ .Scopul deținerii echivalentelor de lichidități este de a face față angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se deduce că scadența lor este apropiată, de regulă sub trei luni. În orice caz, deținerea de echivalente de lichidități nu se face în scopul realizării unor obiective de plasament.

Titlurile care reprezintă capitalurile proprii sunt excluse din echivalentele de lichidități. Fac excepție acțiunile privilegiate achiziționate cu puțin timp înaintea scadenței lor și care au o dată de rambursare determinată.

Dacă împrumuturile bancare sunt, în principiu, elemente ale activităților de finanțare, împrumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, în unele țări, în categoria lichidităților și echivalentelor de lichidități.

Informațiile furnizate de tablou pot să servească, de asemenea, la evaluarea relațiilor între cele trei genuri de activități. Una și aceeași operație (mai complexă) poate să presupună mișcări de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se referă atât la dobânzi cât și la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în categoria fluxurilor aferente activităților de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde fluxurilor activităților de finanțare.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind mișcările între elementele care constituie lichidități
sau echivalente de lichidități, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Or, un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare. Cât privește gestiunea trezoreriei, aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidități în echivalente de lichidități.

Clasificări la nivelul fluxurilor de trezorerie

În ceea ce privește prezentarea situației fluxurilor de numerar, întreprinderea trebuie să o realizeze pentru perioada de raportare în mod separat pe activități de:

exploatare

investiții

finanțare,

într-o manieră care să corespundă cel mai bine activității sale.

Cu alte cuvinte, tabloul se bazează pe o clasificare funcțională a fluxurilor întreprinderii.

Fluxurile de numerar considerate ca aparținând activității de exploatare sunt cele derivate din principalele activități producătoare de venit ale întreprinderii, în timp ce fluxurile de numerar incluse în activitatea de investiții se referă la măsura în care cheltuielile au fost făcute pentru operațiuni menite să genereze venituri și fluxuri de numerar în viitor, în mod similar, în activitatea de finanțare sunt incluse fluxurile de numerar ce provin sau care vor fi rambursate finanțatorilor întreprinderii.

[A] . Fluxurile de trezorerie ale activităților exploatării

Activitățile de exploatare sunt principalele activități generatoare de venituri și orice alte activități, cu excepția celor definite ca fiind activități de investiții sau de finanțare.

Mărimea mișcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator-cheie al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa împrumuturile sale, a menține capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividende și a realiza noi investiții, fără să recurgă la alte surse externe de finanțare. De asemenea, utilizate cu alte date, informațiile privind diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de exploatare pot să fie utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.

Fluxurile de trezorerie ale activității de exploatare sunt, în mod esențial, consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii. Ca urmare, ele sunt, în general, rezultatul operațiilor și evenimentelor care concură la formarea rezultatului net.

Definiția și precizările anterioare, deși imprecise, sunt completate de IAS 7, printr-o listă de exemple. Astfel, constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării:

încasările ce provin din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasările ce provin din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile privind furnizorii și salariații;

plățile de impozite, exceptând activitățile de investiții sau de finanțare.

O întreprindere poate să dețină titluri în scopuri comerciale, caz în care acestea sunt similare stocurilor achiziționate pentru a fi revândute. Ca atare, fluxurile de trezorerie, care provin din achiziționarea și cesiunea de titluri deținute în scopuri comerciale, sunt incluse în categoria activităților de exploatare, în mod asemănător, avansurile de casă și împrumuturile acordabile de instituțiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria activităților de exploatare, știut fiind că ele se referă la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip de unități.

Unele operații precum cesiunea unei imobilizări de tipul instalațiilor de producție pot să genereze un plus sau un minus de valoare, care afectează rezultatul neț. Fluxurile de trezorerie legate de astfel de operații nu aparțin, totuși, exploatării, deoarece astfel de operații intră sub incidența activităților de investiții.

Prezentarea fluxurilor de trezorerie ale exploatării (IAS 7, pct. 18) se poate face fie după metoda directă (în care se utilizează categorii de încasări și plăți brute în numerar), fie după metoda indirectă (în care rezultatul net este corectat pentru a ține cont de influența operațiunilor care nu au caracter monetar, de orice reportare sau regularizare a încasărilor sau plăților trecute sau viitoare, presupuse de exploatare și de elementele de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări). În tabelul următor, este prezentată structura-cadru pentru determinarea fluxurilor de exploatare, după cele două metode.

Structura cadru de detreminare a fluxurilor de trezorerie din exploatare

Conform metodei directe, informațiile privind principalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot să fie obținute:

fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;

fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor și veniturilor
asimilate și dobânzilor debitoare și cheltuielilor asimilate, pentru o instituție financiară) și celelalte elemente ale contului de profit și pierdere în funcție de:

variațiile intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și
datoriilor din exploatare;

celelalte elemente fără incidențe monetare;

celelalte elemente pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de
investiții sau de finanțare.

Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în diferite categorii de încasări și de plăți.

În privința metodei indirecte, după cum am remarcat anterior, fluxul net de trezorerie care provine din activitățile de exploatare se determină prin ajustarea rezultatului net, ținând cont de incidența:

variațiilor intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și
datoriilor din exploatare;

altor elemente care nu comportă nici încasări, nici plăți, precum amortizările,
provizioanele, impozitele amânate, câștigurile sau pierderile din schimb nerealizate, beneficiile nedistribuite ale societăților asociate și interesele minoritare
(în contextul conturilor consolidate);

altor elemente pentru care incidența asupra trezoreriei se realizează prin fluxurile
de investiții și cele de finanțare.

O altă soluție de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activitățile de exploatare, pe baza metodei indirecte, constă în reliefarea veniturilor și cheltuielilor aferente contului de profit și pierdere și a variațiilor intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare.

IAS 7 recomandă întreprinderilor utilizarea metodei directe, pentru că această metodă permite obținerea de informații care se dovedesc â fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

[B]. Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții

IASC reamintește că fluxurile care rezultă din activități de investiții indică în ce măsură plățile au fost efectuate pentru achiziționarea de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie viitoare.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții oferă informații privind maniera în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Ele se referă la:

plăți efectuate pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine; . .

încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung;

plăți efectuate pentru achiziționarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și plăți efectuate pentru achiziționarea de participații în întreprinderile de tip joint-ventures (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);

încasări relative la vânzarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și încasări relative la vânzarea de participații în întreprinderi de tip joint-ventures (altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau cele deținute în scopuri comerciale);

avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară);

încasări care decurg din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară).

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare acestor fluxuri. Totuși, exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare-tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții:

[C]. Fluxurile de trezorerie ale activităților de finanțare

Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.

Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitatea utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.

Mișcările de trezorerie generate de activitățile de finanțare se referă la:

încasările din emisiunea de acțiuni și de alte instrumente ale capitalurilor proprii; vărsăminte efectuate acționarilor pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii;

încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, de împrumuturi statutare, de bilete de trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe termen scurt sau lung;

rambursarea sub formă de lichidități a sumelor împrumutate;

vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație-fînanțare.

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare. Totuși, exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare:

Aspecte particulare privind prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie

Prezentarea unor fluxuri de trezorerie, în mărime netă

În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute. Ca atare, nu este posibil să se compenseze încasările și plățile din aceeași categorie și chiar din categorii diferite.

IAS 7 admite, totuși, două excepții de la acest principiu. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din operații de exploatare, de investiții sau de finanțare pot să fie prezentate (nu este o obligație) în mărime netă. Este vorba despre:

încasări și plăți în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din activitățile întreprinderii, ci din cele ale clientului;

încasările și plățile referitoare la elemente ce au un ritm de rotație rapid, o valoare mare și scandențe scurte;

în cazul instituțiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime netă, în cazul;

încasărilor și plăților legate de acceptarea și de rambursarea de depozite cu scadență determinată;

plasării de depozite la alte instituții financiare și retragerii acestor depozite;

împrumuturile acordate și avansurile consimțite în favoarea clienților și rambursării acestor împrumuturi și avansuri.

Fluxurile în monede străine

Toate fluxurile de trezorerie în monede străine sunt convertite la cursul zilei plății sau încasării. Totuși, există posibilitatea utilizării unui curs mediu ponderat pentru ansamblul fluxurilor aferente unei perioade.

Standardul precizează că fluxurile de numerar provenite din tranzacțiile efectuate în valută trebuie înregistrate în moneda de raportare a întreprinderii, prin aplicarea asupra valorii în valută a cursului de schimb dintre moneda de raportare și valută, la data fluxului de numerar, iar fluxurile de numerar ale unei sucursale din străinătate trebuie convertite la cursurile de schimb dintre moneda de raportare și valută, la data fluxului de numerar (IAS 7, pct. 25 și pct. 28).

Lichiditățile și echivalentele de lichidități în monede străine, existente la sfârșitul exercițiului, sunt convertite la cursul de închidere.

Câștigurile și pierderile nerealizate, ce rezultă din variația cursului între data fluxurilor și data închiderii exercițiilor, nu constituie fluxuri monetare. Totuși, efectul variațiilor cursurilor lichidităților deținute sau datorate este prezentat în tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a permite compararea între lichiditățile aferente deschiderii și închiderii exercițiului.

Prezentarea se face separat de fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare, de investiții și de finanțare.

Exemplu:

La începutul exercițiului N, o întreprindere deținea 30.000$. Cursul dolarului la 1.01.N era de 30.000 lei. Pe parcursul exercițiului au fost înregistrate următoarele fluxuri monetare:

– încasări: 60.000 $ (cursul zilei: 28.000 lei)

20.000 $ (cursul zilei: 31.000 lei)

– plăți: 45.000 $ (cursul zilei: 33.000 lei)

La închiderea exercițiului N, cursul dolarului era de 18.300 lei.

*) 60.000 x 28.000+ 20.000 x 31.000 =2.300.000.000 lei

**) Diferența de curs nerealizată se calculează astfel:

– Diferența privind trezoreria la începutul exercițiului

30.000 x (35.000 – 30.000) = 150.000.000 lei

– Diferența privind fluxurile de trezorerie ale exercițiului:

[(80.000 x 35.000) – 2.300.000.000] – [(45.000 x 35.000) – 1.485.000.000] =410.000.000 lei

__________________________________________________________________________

– Diferența totală 150.000.000 + 410.000.000 = 560.000.000 lei

***) 65.000 x 35.000 = 1.925.000.000 lei

1.925.000.000

Dobânzile și dividendele

Fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi și dividende încasate, trebuie să fie
prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzile și dividendele plătite. Totodată, ele
trebuie să fie delimitate pe cele trei categorii de activități, iar apartenența lor la una sau alta
dintre categorii trebuie să fie păstrată de la un exercițiu la altul. .

Pentru instituțiile financiare, dobânzile și dividendele încasate și vărsate constituie fluxuri din exploatare. Pentru ceilalți agenți economici, soluția delimitării este mai puțin evidenta.

În cazul dobânzilor și dividendelor plătite (vărsate) există două interpretări posibile. Unii le consideră o consecință a politicii de finanțare alese și le clasifică, deci, în categoria fluxurilor de finanțare. Alții estimează că, de fapt, cel mai important lucru este să se pună în evidență capacitatea întreprinderii de a degaja, prin activitatea sa, activele necesare finanțării sale. Ca atare, aceste plăți sunt catalogate în categoria fluxurilor din exploatare.

Aceeași problemă duală apare și în cazul dobânzilor și dividendelor încasate. Bazându-se pe faptul că este vorba despre remunerarea plasamentelor efectuate, unii le consideră fluxuri de investiții. Alții, în schimb, le cataloghează în categoria fluxurilor din exploatare.

Absența unui consens a determinat IASC să nu se pronunțe în favoarea unei soluții sau alteia.

Impozitele asupra beneficiilor

Cum impozitul se calculează asupra rezultatului întreprinderii, rezultat care provine atât din operațiile de exploatare cât și din activitățile de investiții și cele de finanțare, în mod ideal, acest impozit ar trebili să fie delimitat pe cele trei componente.

Dar, dacă este ușor să se impute cheltuiala (sarcina) fiscală unei activități de investiții sau de finanțare, adesea este imposibil să se identifice fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare, acestea putând să se producă în cursul unui alt exercițiu decât 4în cel în care fluxurile de trezorerie ale operației generatoare au survenit.

Ca atare, plățile privind impozitul asupra beneficiilor trebuie să fie clasificate în categoria fluxurilor de trezorerie care provin din activități de exploatare. Totuși, atunci când este posibil să se conecteze fluxul generat de impozit la o operație ce dă naștere unui flux de trezorerie clasificat în categoria activităților de investiții sau de finanțare, acest flux va fi prezentat, după caz, în rubricile activităților de investiții, respectiv de finanțare.

Chiar dacă fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare sunt delimitate și prezentate pe mai multe activități, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte și mărimea totală.

În concluzie, norma internațională IAS 7 precizează că plățile (sau eventual recuperările) de impozit asupra beneficiilor sunt clasificabile în categoria fluxurilor din exploatare, exceptând situația în care ele ar putea să fie clar identificabile în activitățile de investiții sau de finanțare.

Elementele extraordinare

Fluxurile implicate de elementele extraordinare, în sensul normei IAS 8, nu constituie o rubrică particulară, distinctă de cele trei categorii de fluxuri ale tabloului de trezorerie. Ele trebuie însă să fie prezentate separat, în cadrul fluxurilor din exploatare, de investiții. și de finanțare, pentru a permite utilizatorilor să înțeleagă natura și incidența lor asupra mișcărilor de trezorerie actuale și viitoare ale întreprinderii. Aceste informații vin în completarea informațiilor distincte relative la natura și mărimea elementelor extraordinare, așa cum cere norma internațională 8, "Rezultatul net al exercițiului, erorile fundamentale și schimbările de metode contabile".

În ceea ce privește particularitățile pregătirii situațiilor financiare în cazul investițiilor în filiale, întreprinderi asociate și asocieri în participație, IAS 7 are în vedere, conform pct. 37 și 38:

– La contabilizarea unei participată într-o societate sau filială înregistrată, utilizând metoda punerii în echivalență sau a costurilor, investitorul restrânge raportarea sa în situația fluxurilor de numerar dintre el și societatea în care s-a investit la dividende și avansuri.

– Întreprinderea care își reportează participația într-o entitate controlată în comun folosind consolidarea proporțională include în situația consolidată, a fluxurilor de numerar, partea sa proporțională din fluxurile de numerar ale entității controlate, iar în cazul utilizării metodei punerii în echivalență, va include atât fluxurile de numerar legate de participația sa în întreprinderea controlată, cât și repartizările și alte vărsăminte sau încasări dintre aceasta și entitatea controlată în comun.

Operațiunile de achiziționare și cedare de filiale și de alte unități de afaceri vor fi avute în vedere astfel încât fluxurile de plăți și încasări să fie prezentate separat și încadrate la activitatea de investiții, concomitent cu precizarea:

-valorii contraprestatiei plătite / primite în schimbul achiziției / vânzării;

-ponderii contraprestatiei sub forma numerarului sau echivalentelor acestuia;

-valorii numerarului sau echivalentelor acestuia din filiala sau unitatea achiziționată sau înstrăinată;

-valorii activelor și obligațiilor, altefe decât numerarul și echivalentele acestuia din filiala sau unitatea care a fost achiziționată sau înstrăinată, centralizată pe fiecare categorie importantă;

Operațiunile de investiție și de finanțare (IAS 7, pct. 44) care nu necesită întrebuințarea numerarului sau echivalentului de numerar trebuie excluse din situația fluxului de numerar, ele fiind raportate altundeva în cadrul situațiilor financiare într-un mod care să furnizeze toate informațiile relevante despre aceste activități de investiție și finanțare. Exemple pentru aceste operațiuni sunt date:

achiziția de active, fie prin asumarea directă a obligațiilor asociate, fie prin intermediul leasing-ului financiar;

achiziționarea unei întreprinderi prin intermediul emiterii de acțiuni;

convertirea datoriilor în acțiuni.

Informațiile de furnizat (Disclosure)

Întreprinderea trebuie să menționeze componentele lichidităților și echivalentelor de lichidități, la închiderea exercițiului. Dacă este cazul, ea trebuie să indice, de asemenea, mărimea lichidităților și echivalentelor de lichidități nedisponibile pentru grup, informare ce este însoțită de un comentariu al conducerii. Această dispoziție vizează, în mod esențial, lichiditățile deținute într-o țară străină, supusă unui control al cursurilor.

Achizițiile și cesiunile de filiale sau de alte entități comerciale fac obiectul unei informări speciale. Într-adevăr, întreprinderea trebuie să prezinte, în mod global, pentru ansamblul operațiilor de acest tip:

prețul total de cumpărare sau de cesiune;

partea din acest preț plătită în lichidități sau în echivalente de lichidități;

mărimea lichidităților și echivalentelor de lichidități de care dispune filiala sau entitatea achiziționată sau cedată;

mărimea altor active și datorii ale filialei sau entității achiziționate sau cedate,
structurate pe mari categorii.

La modul general, se poate spune că organismul internațional încurajează publicarea oricărei informații ce permite o mai bună apreciere a poziției financiare a întreprinderii și a lichidității sale, ca de exemplu:

mărimea facilităților de credit neutilizate, care ar putea să fie disponibile pentru
activitățile viitoare;

mărimea fluxurilor de investiții, reprezentând creșterile capacității de producție, în opoziție cu cele care nu asigură decât menținerea acestor capacități;

o clasificare a fiecărei categorii de fluxuri, pe sectoare de activitate și pe zone geografice.

Intocmirea tabloului fluxului de trezorerie conform IAS 7

Standardul internațional nu impune folosirea unui anumit model strict de tablou de trezorerie, ci se limitează, sau poate diplomatic putem spune ca „preferă” să furnizeze un model ilustrativ, orientativ.

Considerăm societatea „TARS” SA, ce prezintă în Bilanț, respectiv Contul de Profit și Pierdere următoarele informații.

Bilanțul consolidat la sfârșitul perioadei N

In ceea ce privește contul de profit și pierdere, acesta se prezintă astfel:

Contul de profit și pierdere consolidat pentru perioada încheiată – N

Pentru întocmirea situației fluxurilor de numerar sunt, de asemenea, relevante următoarele informații suplimentare:

obligațiile fiscale la începutul și la sfârșitul perioadei au fost de 15000 și respectiv de 6000. De-a lungul perioadei, au mai apărut impozite în valoare de încă 3000. Impozitele pe dividendele încasate au însumat 1500.

cheltuielile cu dobânda au fost de 6000, din care 2550 au fost plătiți în timpul perioadei. 1500, legați de cheltuielile cu dobânda ale perioadei precedente, au fost de asemenea plătiți în timpul perioadei.

toate acțiunile unei filiale au fost achiziționate cu 8850, având următoarea componență:

Imobilizări corporale 9750 datorii pe termen lung 3000

stocuri 1500 furnizori comerciali 1500

creanțe 1500

numerar 600

dividendele plătite au fost de 18000.

3750 au fost adunați din emisiunea de capital social și alți 3750, din împrumuturi pe termen lung.

creanțele la finele lui N includ dobânzi de încasat de 1500.

de-a lungul perioadei, grupul a achiziționat terenuri, clădiri, instalații și echipamente de lucru cu un cost total de 18750 din care 13500 au fost obținuți prin leasing financiar. Au fost efectuate plăți în valoare de 5250 pentru achiziționarea de terenuri, clădiri, instalații și echipamente.

instalațiile cu o valoare inițială de 1200 și cu o amortizare acumulată de 900 au fost vândute cu 300.

Situația fluxurilor de numerar prin metoda directă aferente perioadei N

N

Metoda indirecta este prezentata in continuare

V.4. Cadrul de organizare a fluxurilor de trezorerie în România

Pe parcursul celor peste 11 ani de tranziție, în România s-a tot discutat <g]
fluxuri de trezorerie, de cele mai multe ori, sub forma așa-zisului „cash-flovm
utilizat ca un criteriu de evaluare a unei afaceri, a unui proiect sau a un^f
întreprinderi. Cu alte cuvinte, nu s-a pus problema includerii acestui document în |
lista raportărilor contabile periodice ca un document contabil de sinteză (situații
financiară) cu caracter obligatoriu, întocmit pe baza datelor contabilității, chi|f
dacă pe plan mondial existau asemenea practici (încă din 1986 în Canada, din
1987 în SUA sau din 1992 în Marea Britanic). -Ș

O primă încercare de utilizare a unor asemenea informații s-a realizat prin intermediul Ordonanței Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare și de îmbunătățire a decontărilor în economie. Prin acest act normativ se stabilea întocmirea unui tablou al fluxului de numerar ca document integrat programelor de restructurare și redresare financiară ce trebuiau întocmite de agenții economici aflați în regim de supraveghere economico^ financiară. Tabloul se întocmea pe baza datelor din anul 1994 și cuprindea prognoze la nivelul anului 1995 (vezi tabelul 2.4).

Cu toate acestea, în practica bancară se utiliza în mod curent o situație a fluxurilor de disponibilități întocmită de întreprinderile care solicitau un credit și care reflecta atât întreaga activitate a întreprinderii, cât și pentru proiectul de investiții avut în vedere. Perioada de previziune a fluxurilor de disponibilități era de obicei luna calendaristică, în felul acesta se analiza capacitatea întreprinderii de a face față derulării activității propuse, concomitent cu rambursarea ratelor la jcredit și a dobânzii corespunzătoare.

' în plan conceptual, acest document a fost definit și discutat pe larg în

literatura de specialitate9, dar prima includere a tabloului fluxurilor de trezorerie alături de bilanț, cont de rezultat și notele explicative a fost făcută prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internationale, publicat în „Monitorul Oficial al

9

României", Partea I, nr. 480 din 4 octombrie 1999. Ulterior, în ianuarie 28 acest ordin cu reglementările corespunzătoare a fost abrogat prin Ordi Ministrului Finanțelor nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru aproba Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităț Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, publ' „Monitorul Oficial al României" nr. 85 din 20 februarie 2001.

Reglementările contabile de armonizare cu Directiva a IV-a l|
Comunităților Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate aprobate
prin Ordinul nr. 94 al Ministrului Finanțelor sunt structurate pe cinci capitole,|ț
anume: |j

Reglementări privind contabilitatea și situațiile financiare ale
întreprinderii; |f

Planul de conturi general; f

Formatul bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor
de trezorerie, situației modificărilor capitalului propriu și exemple de prezentare
a notelor explicative; '*

Exemplu de corespondență a planului de conturi general cu formatul
bilanțului și contul de profit și pierdere; J

V. Explicarea unor termeni utilizați și colaterali acestora. f
Ordinul 94 din 29 ianuarie 2001 al Ministrului Finanțelor stabilește o serie

de condiții referitoare la aplicarea „Reglementărilor contabile armonizate…", și
anume: *

a. Aplicarea împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991 (r) și cu
Standardele Internaționale de Contabilitate (prin art. l al. 2) începând cu situațiile
financiare10 ale anului 2000;

b. Aria de aplicabilitate o constituie societățile comerciale cotate la
Bursa de Valori București, unele regii autonome, companii și societăți naționale,
alte întreprinderi de interes național, precum și de unele categorii specifice de
societăți ce operează pe piața de capital;

c. Programul de implementare este prevăzut a se desfășura pe perioada
2001-2005, în funcție de nivelul cifrei de afaceri, de totalului activelor și de
numărului de salariați;

d. Agenții economici care nu se încadrează în criteriile de mărime
prevăzute pot solicita aprobarea aplicării acestor reglementări din partea
Ministerului Finanțelor Publice.

Reglementările de armonizare (par. 3.2.) includ situația fluxurilor de trezorerie în categoria situațiilor financiare anuale, alături de bilanț, cont de profit • pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, politicile contabile și note explicative, iar conform paragrafului 3.3, situațiile financiare anuale trebuie să Ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței, a modificărilor capitalului propriu și a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul

exercițiu financiar.

Forma și conținutul situației fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele enumerate într-unul dintre formatele situației fluxurilor de trezorerie, prevăzute de IAS 7 în paragraful 4.1. La rândul lor, notele explicative, ca parte componentă a situațiilor financiare, trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.

în ceea ce privește auditarea situațiilor financiare (conform secțiunii a 8-a), inclusiv a situației fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu Standardul Internațional de Audit nr. 720, constituie o obligativitate pentru toate societățile ce fac obiectul aplicării reglementărilor de armonizare, iar neaplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate și a Normelor de consolidare a conturilor va atrage obținerea unei opinii de audit cu rezerve.

Situațiile financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administrație, însoțite de raportul administratorilor pentru exercițiul financiar respectiv, precum și raportul auditorilor vor fi supuse spre aprobare adunării generale a asociaților sau acționarilor. O copie a acestor documente periodice va fi trimisă în termenul legal la Direcția Teritorială a Ministerului Finanțelor Publice la care întreprinderea este înregistrată, iar o altă copie se va depune la Registrul

Comerțului (secțiunea 9).

în capitolul al III-lea al „Reglementărilor…" se prezintă structura Situației fluxurilor de trezorerie după metoda directă și cea indirectă. Structura-cadru este prezentată în Anexa nr. l.

Model de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie

conform reglementărilor contabile românești

Prezentăm în cele ce urmează un model de întocmire a „Situației Fluxurilor de Trezorerie" pentru România, conform „ Reglementările contabile armonizate … ' aprobate prin Ordinul Ministrului de Finanțe nr. 94/2001. Astfel, pentru SC „SCALLINI" SA dispunem de bilanțurile întocmite la 31.12.N-1 și la 31.12.N, de contul de profit și pierderi pentru exercițiul N, la care se adaugă o serie de informații suplimentare.

Bilanțurile succesive pentru exercițiul financiar N și variația posturilor bilanțiere

mii lei

Contul de profit și pierderi pentru exercițiul financiar N este:

Informațiile suplimentare privind activitatea SC „SCALLINI" SA necesare pentru evidențierea fluxurilor de trezorerie se referă la următoarele operațiuni:

S-a achiziționat o clădire în valoare de 100.000 mii lei și s-a achitat contravaloarea acesteia.

S-a contractat un credit bancar pe termen lung în valoare de 150.000 mii lei și s-au răscumpărat obligațiuni scadente în valoare de 110.000 mii lei.

Impozitul pe profit calculat nu s-a achitat.

S-au vândut titluri de participare, la prețul de vânzare de 50.000 mii lei.

Profitul reportat din anul precedent s-a repartizat și achitat sub formă de dividende.

Pentru întocmirea „Situației fluxurilor de trezorerie" la SC „SCALLINI" SA parcurgem următoarele etape:

1. Determinarea fluxului net de trezorerie din activitatea de exploatare (pentru comparație vom prezenta ambele metode) ținând cont de elementele nemonetare, dar și de variația celorlalte elemente de exploatare, astfel:

Amortizarea calculată în valoare de 20.000 mii lei face parte din categoria elementelor nemonetare;

Creanțele au crescut cu 50.000 mii lei, ceea ce reprezintă încasarea unor creanțe anterioare care vor influența pozitiv volumul disponibilităților;

Datoriile de exploatare au scăzut cu 100.000 mii lei, în condițiile creșterii stocurilor cu 200.000 mii lei, ceea ce reprezintă plăti făcute către furnizori cu 300.000 mii lei peste nivelul plăților ce influențează rezultatul;

Plata dobânzilor va fi încadrată la activitatea de finanțare, deoarece corespunde împrumuturilor din emisiune de obligațiuni. Pentru a nu afecta mărimea fluxului corespunzător activității de exploatare, ele se trec ca încasări (acestea au influențat deja profitul net).

2. Determinarea fluxurilor nete referitoare la activitatea de investiții

3. Determinarea fluxului referitor la activitatea de finanțare

In urma calculelor de mai sus, situația fluxurilor de trezorerie se prezintă astfel:

Situația fluxurilor de trezorerie la SC „SCALLINI" SA la 31.12.N

V.5. Consecințele aplicării normei IAS 7 asupra interpretării situațiilor financiare

Tabloul fluxurilor de trezorerie este situația ce permite urmărirea și interpretarea evoluției poziției financiare a întreprinderilor. De altfel, el este singura situație financiară ce permite să se prezinte proveniența resurselor (elementelor de trezorerie) întreprinderii și utilizarea lor. Or, acest document nu poate să fie întocmit, în general, de utilizatorul extern, numai cu ajutorul bilanțurilor și conturilor de profit și pierdere, deoarece o comparație între mărimile ce figurează în două bilanțuri succesive arată variațiile nete, dar nu și cele brute. Ca atare, faptul că IASC impune întocmirea unui tablou al fluxurilor de trezorerie este un aspect extrem de pozitiv, din punct de vedere al analistului financiar contabil.

După cum se cunoaște, în țările francofone, de multă vreme, analiza fluxurilor a fost axată pe variația fondului de rulment, garant al echilibrului financiar pe termen lung. Globalizarea și axarea tot mai accentuată pe latura financiară a economiilor au făcut ca o atare abordare să piardă mult din viteză, având în vedere caracterul discutabil al relevanței informațiilor oferite, într-o abordare centrată pe echilibrul pe termen lung.

„Dacă unii specialiști regretă faptul că IASC nu impune un model de tablou, și se mulțumește numai de a furniza exemple de tablouri ale fluxurilor de trezorerie (în anexă), alți specialiști sunt de acord cu această "flexibilitate", care le permite să adapteze tabloul la caracteristicile fiecărei întreprinderi” .

Cât privește prezentarea fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare, utilizatorii preferă metoda directă, deoarece ea permite reliefarea totalității mișcărilor de trezorerie, în timp ce metoda indirectă nu reia decât variația netă a activelor și datoriilor din exploatare. Nu este și punctul de vedere al preparatorilor de conturi, care, bazându-se pe contabilitatea de angajamente, preferă să reconstituie fluxurile de trezorerie, plecând de la rezultat. Este și motivul pentru care IASC nu a impus metoda directă.

Organismul internațional, prin norma IAS 7, distinge în mod precis cele trei categorii de fluxuri, exceptând, așa după cum am văzut, dobânzile, dividendele și impozitele asupra rezultatului. Din acest ultim considerent, utilizatorul trebuie să fie precaut, deoarece comparațiile între întreprinderi sunt discutabile. Poate că ar fi fost bine ca organismul internațional să-și exprime alegerea, care oricum nu ar fi penalizat utilizatorul, deoarece acesta, bine consiliat, ar putea oricând să reclasifice fluxul, dacă acesta din urmă ar fi indicat în structura tabloului.

Practica de a afecta impozitele pe rezultatul fluxurilor activității de exploatare se explică prin dificultatea descompunerii fluxului monetar al impozitelor pe cele trei categorii, dar și prin faptul că plata impozitelor nu intervine, în general, în cursul aceluiași exercițiu în care au avut loc operațiile care le-au generat. Practica rămâne, totușji, jenantă deoarece ea introduce o diferență de prelucrare între un flux și incidența sa fiscală, în mod concret, o atare practică va conduce la subevaluarea sistematică a fluxurilor de trezorerie aferente activității de exploatare și, implicit, la supraevaluarea celor aferente activităților de investiții și finanțare.

De asemenea, comparațiile în timp devin și ele discutabile, în cazul cesiunilor importante de active, deoarece fluxurile din exploatare ale exercițiului în care a avut loc vânzarea sunt diminuate cu impozitul asupra câștigurilor realizate.

În sfârșit, comparațiile între întreprinderi devin dificile, atunci când unele dintre acestea au recurs la împrumuturi, de unde un flux de trezorerie majorat, ca urmare a economiei de impozit asupra dobânzilor.

V.6. Comparația cu alte texte și practici contabile

În contabilitatea americană, întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie (cash flows statement) este reglementată prin norma FAS 95, modificată, în sensul perfecționării, prin normele FAS 102 și 104. Norma de bază (FAS 95) va fi "inspirat" norma internațională (IAS 7). Ea este mai detaliată în privința compoziției fluxurilor de exploatare, atunci când acestea sunt prezentate în conformitate cu metoda directă. Mai mult, norma americană solicită întocmirea unei situații de trecere de la rezultatul net la fluxul net de trezorerie din activitatea de exploatare.

În ceea ce privește directivele europene, ele nu au tratat problema tablourilor de finanțare. Ca atare, ele nu au impus întocmirea unui astfel de document de sinteză, nici la nivelul conturilor individuale, nici la cel al conturilor consolidate.

În Franța, în conformitate cu legea din martie 1984, publicarea unui tablou de finanțare nu a fost obligatorie decât pentru marile întreprinderi (mai mult de 300 de salariați sau o cifră de afaceri mai mare de 120 de milioane de franci). Modelul propus de Planul contabil general, numit îndeobște tablou de utilizări și de resurse, este bazat pe variația fondului de rulment. Un atare model caută, înainte de toate, să pună în evidență variațiile contabile ale patrimoniului întreprinderii, în consecință, acest model nu este un tablou al fluxurilor de trezorerie.

Totuși, prin recomandarea 1-22 a Ordinului experților contabili, sunt propuse două modele: unul, axat pe fondul de rulment, celălalt, pe fluxurile de trezorerie. În mod evident, mult mai flexibil și deschis spre viitor, organismul profesiei liberale a recomandat utilizarea celui de-al doilea model. Diferențele acestuia din urmă, față de modelele propuse de norma americană și cea internațională, se referă, în esență, la faptul că nu este vizată metoda directă, în schimb, recomandarea propunea două modele de calcul al fluxului net de trezorerie privind exploatarea: unul, plecând de la rezultatul net, celălalt, plecând de la excedentul brut din exploatare. Noul drept contabil francez prevede, în textele referitoare la conturile consolidate, recursul la un tablou al fluxurilor de trezorerie. Printre altele, în ceea ce privește fluxurile de trezorerie legate de activitatea de exploatare, poate fi aplicată fie metoda directă, fie cea indirectă; să mai notăm posibilitatea prezentării fluxurilor de trezorerie, în mărimea lor netă.

Practicile europene pun în evidență mai multe cazuri: întreprinderi ce nu prezintă un tablou de finanțare consolidat; întreprinderi ce se mulțumesc să întocmească și să prezinte un tablou de utilizări și de resurse; întreprinderi care mai rămân tributare întocmirii și prezentării unui tablou de finanțare bazat pe fondul de rulment sau pe îndatorirea netă; întreprinderi (majoritatea celor mari) ce întocmesc și prezintă, astăzi, un tablou al fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu modelul IASC. Lesne de înțeles, în acest din urmă caz, în cvasitotalitatea situațiilor, se recurge la prezentarea fluxurilor de trezorerie din exploatare pe baza metodei indirecte.

Din cele prezentate în tabelul de mai sus putem spune că diferențele dintre
aceste modele nu sunt reprezentative, constatând chiar că și tabloul fluxurilor de
trezorerie recent introdus în România și prevăzut a face parte din conturile anuale
începând cu anul 2001 s-a aliniat normelor internaționale. |

Extinderea sferei de aplicabilitate pentru acest tip de tablou este rezultatul avantajelor pe care le are față de tabloul de finanțare, concretizate în:

• Cunoașterea situației fluxurilor de numerar are un rol important în aprecierea viabilității entității economice, a posibilității de a-și achita plățile la

scadență. Un cash-flow pozitiv reflectă o creștere reală a capacității de finanțare a investițiilor, în timp ce un cash-flow negativ evidențiază o reducere a puterii economice, existența unor dificultăți financiare în achitarea obligațiilor fată de terți;

Determinarea fluxurilor de trezorerie după criteriul funcțional asigură
fluxului generat de activitatea de exploatare un rol determinant în finanțarea
investițiilor și în stabilirea necesarului de finanțare externă și corespunde
capacității de autofinanțare încasată;

Pune la dispoziția investitorului informații pentru aprecierea capacității
întreprinderii de a plăti dividende, interesul acestuia se regăsește, mai degrabă, în
fluxuri monetare decât în beneficii contabile sau alți indicatori derivați65;

Informațiile care vizează fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi
sunt folositoare utilizatorilor situațiilor financiare, deoarece ele oferă o bază de
evaluare atât a capacității întreprinderii de a genera elemente de trezorerie și
echivalente de trezorerie, cât și a nevoilor de utilizare a acestor elemente de către
întreprindere. Pe lângă aceste utilizări, informațiile relative la fluxurile de
trezorerie sunt folositoare pentru a permite destinatarilor situațiilor financiare să-și
elaboreze modele pentru aprecierea diferitelor întreprinderi66.

Cu toate acestea, tabloul fluxurilor de trezorerie nu este lipsit de o serie de critici67, între care cele mai semnificative sunt:

Nu există o delimitare precisă a operațiunilor economice ce constituie
activitatea de exploatare, și din acest motiv, utilitatea informației oferite de fluxul
de trezorerie al exploatării este limitată;

Efectuarea unei analize asupra evoluției situației financiare a unității, pe
baza informațiilor oferite de tabloul fluxurilor, nu este relevantă, pentru că la
întocmirea acestuia nu sunt luate în calcul unele operații iară influentă directă
asupra trezoreriei;

Includerea în activitatea de exploatare a dobânzilor și dividendelor
plătite de întreprindere a dat naștere la numeroase controverse în Statele Unite.
Pornind de ta ideea că dobânda reprezintă modalitatea de remunerare a
creditorilor, iar dividendele constituie remunerarea proprietarilor, ambele ar trebui
să fie încadrate în funcția de finanțare.

Observăm că, în ceea ce privește problema încadrării dobânzilor și dividendelor, IAS 7 face distincție între dobânzile și dividendele plătite și cele încasate, astfel:

a) dobânzile și dividendele plătite pot fi considerate consecința politicii de finanțare și deci încadrate în activitatea de finanțare, dar pot fi interpretate și ca

V.7. Tendințe în contabilitatea fluxurilor de trezorerie

După o prezentare a evoluțiilor în contabilitatea fondurilor și a fluxurilor de trezorerie și o analiză a practicilor din SUA, Marea Britanic, Canada și alte țări ale lumii, ne punem, în mod justificat, întrebarea „Către ce ne îndreptăm în domeniul contabilității fluxurilor de trezorerie?". Răspunsul la această întrebare este foarte dificil de formulat, dar vom delimita câteva tendințe pe care le considerăm mai evidente.

în primul rând, procesul de normalizare contabilă ce se derulează încă în numeroase state ale lumii presupune raportarea la Standardele Internaționale de Contabilitate. Considerăm că pe acest fond utilizarea fluxurilor de trezorerie se va generaliza, astfel încât tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni o situație financiară la fel de solicitată (utilizată) ca bilanțul și contul de rezultat.

în al doilea rând, așa cum remarcam și în capitolul I, ne îndreptăm către societatea global informatizată în care întreprinderea modernă se va regăsi tot ca o entitate economică creatoare de valori, dar în care se va manipula un volum mare de informații pe fondul interconectării în spațiul cibernetic. Pentru sistemul informațional contabil, acest stadiu va aduce mai multă informație în timp real din toate celelalte subsisteme ale întreprinderii, ceea ce va determina o creștere a gradului de flexibilitate a situațiilor financiare. Pentru contabilitatea fluxurilor de trezorerie, mai multă informație se va reflecta într-o delimitare în timp real a fluxurilor de trezorerie față de celelalte fluxuri din întreprindere, concomitent cu o creștere a gradului de relevantă a informațiilor agregate.

în al treilea rând, considerăm că existența unor informații în timp real despre fluxurile de trezorerie din întreprinderea modernă va conduce la apariția și utilizarea unor noi indicatori de analiză economică, în ceea ce ne privește, vom propune un set de asemenea indicatori în cadrul capitolului al III-lea. Astfel, vom constata o extindere a ariei de cuprindere a contabilității fluxurilor de trezorerie și în planul analizei financiare.

în al patrulea rând, extinderea utilizării în economie a banilor electronici și dezvoltarea întreprinderilor virtuale ne conduc în mod direct la ideea apariției unui nou tip de flux de trezorerie ce se va numi e-flux de trezorerie, ceea ce va avea influențe considerabile în modul de organizare a contabilității fluxurilor de trezorerie.

VI. CONCLUZII

Importanta informatiei privind fluxurile de lichiditati

Unele intreprinderi pot raporta castiguri favorabile in contul de profit si pierdere, chiar daca au probleme serioase de trezorerie. Desi tabloul fluxurilor de trezorerie, ca si celelalte situatii financiare furnizeaza informatii despre trecut, o analiza atenta a acestei informatii poate ajuta investitorii si creditorii sa evalueze valoarea, sincronizarea si siguranta fluxurilor de lichiditati viitoare.

Pentru a reflecta importanta informatiei privind fluxurile de lichiditati in procesul de luare al deciziilor voi prezenta situatia companiei americane W.T.Grant Company situatie ce a constituit pentru diferitele categorii de utilizatori de informatie contabila cat si pentru profesionistii contabili un mare semn de intrebare.

Acest caz a constituit totodata una din radacinile ce au determinat evolutia sistemului cintabil american in ceea ce priveste introducerea tabloului fluxurilor de trezorerie.

W.T.Grant Company era cea mai mare companie de vanzari cu amanuntul din SUA. In anul 1973, actiunile Grant se vindeau la o valoare de 20 de ori mai mare dacat castigurile. Acest lucru a reprezentat o garantie pentru creditori si investitori (cele doua categorii de informatie contabila din SUA), un grup de banci acordand companiei iprumuturi de 600 milioane de dolari.

In anul 1974 pretul actiunilor a scazut la 2$ pe actiune de la un pret de 705$ pe actiune. In anul 1976 a fost hotarata lichidarea, iar compania a fost adjudecata ca falimentara.

In mod evident se pune intrebarea de ce nu au putut investitorii si creditorii sa observe dificultatile financiare ale companiei.

Falimentul companiei Grant a fost un mare scandal al vremii si totodata a generat neincrederea utilizatorilor in informatia furnizata de situatiile financiare.

Utilizarea informatiilor privind rezultatul net si indicatorul de tip fond de rulment, calculat ca diferenta intre active curente si datorii curente au fost insuficiente in previziunea dificultatilor companiei Grant, dar o analiza atenta a fluxurilor de trezorerie ar fi evidentiat situatia reala a companiei inaintea colapsului.

Analizand evolutia celor trei indicatori ai companiei si anume : FR (fond de rulment sau working capital), PN (profitul net) si CF(cash-flow) se constata urmatoarele :

profitul net si fondul de rulment au ramas pozitive ;

cash-flow-ul furnizat de activitatea companiei a fost in mod continuu negativ in perioada 1970-1974. In aceasta perioada, intreprinderea si-a pierdut abilitatea de a obtine lichiditati din activitatile sale, iar dupa lichidarea fondurilor proprii a trebuit sa apeleze la piata externa pentru fonduri.

Desi nu este un exemplu singular, falimentul companiei Grant a fost indelung mediatizat in mediul de afaceri al vremii datorita importantei si marimii companiei Grant. Aparitia a altor situatii de interpretare eronata a informatiilor furnizate de situatiile financiare clasice a condus la concluzia ca utilizatorii de informatie contabila au nevoie de informatii suplimentare referitoare la fluxurile de lichiditati.Aceste informatii, obligatorii in SUA incepand cu 1987, confera noi perspective analistilor financiari.

Astfel, notiunea de fluxuri de trezorerie capata un caracter mai obiectiv decat cea de fond de rulment, concept influentat de aplicarea unor conventii contabile.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este situația ce permite urmărirea și interpretarea evoluției poziției financiare a întreprinderilor. De altfel, el este singura situație financiară ce permite să se prezinte proveniența resurselor (elementelor de trezorerie) întreprinderii și utilizarea lor. Or, acest document nu poate să fie întocmit, în general, de utilizatorul extern, numai cu ajutorul bilanțurilor și conturilor de profit și pierdere, deoarece o comparație între mărimile ce figurează în două bilanțuri succesive arată variațiile nete, dar nu și cele brute.

Fiind utile investitorilor, informatiile furnizate de tablou contribuie la asigurarea eficientei pietelor financiare. Trebuie precizat ca ipoteza eficientei pietelor financiare presupune ca pretul activelor financiare reflecta pe de-a-ntregul informatiile disponibile. Pe o piata eficienta, pretul unui activ financiar este rezultatul unei estimari corecte a valorii actualizate a fluxurilor viitoare de venituri generate de detinerea acestuia.

Introducerea tabloului de trezorerie in cadrul documentelor contabile de sinteza este oportuna din doua considerente. Pe de oparte pentru ca acest document aduce un plus informational necesar mediului de afaceri romanesc. Pefondul dificultatilor in care se gaseste economia romaneasca, multi agenti economici au ajuns in situatii de incetere a platii, situatii ce ar fi putut fi previzionate si eventual evitate prin analiza unui tablou al fluxurilor de trezorerie.

Pe de alta parte, este natural ca Romania sa se inscrie in procesul de internetionalizare a cntabilitatii ce se manifesta in intreaga lume, proces care este in mod evident influentat de normele de sorginte anglo-saxona.

Masurarea performantelor firmei prin intermediul fluxurilor de lichiditati capata o pondere din ce in ce mai mare in intreaga lume datorita claritatii si utilitaii informatiei de lichiditate pentru diferitele categorii de utilizatori.

BIBLIOGRAFIE

Feleagă, Niculae, Ionașcu, Ion – “Tratat de contabilitate financiara”, Vol. I, Editura Economică, București, 1998

Feleagă, Niculae (coordinator), Avram, Viorel, Ionașcu, Ion – “Contabilitatea aprofundată”, Editura Economică, București,1996

Țugui, Iuliana – “Contabilitatea fluxurilor de trezorerie.Modelări, analize și previziuni financiar-contabile”, București, Editura Economică, 2002

www.contab-audit.ro, PriceWaterhouseCoopers, „Să ȋnțelegem IAS-urile”

Feleagă Niculae, Malciu Liliana, “Politici și opțiuni contabile” , Editura Economică, București, 2002,

Feleagă, Niculae – “Sisteme contabile comparate”, Vol. I, Vol. II, ediția a II-a, Editura Economică, București,1999

International Accounting Standards Committee, Ramin, Kurt, P. (pref.) – “Standardele Internaționale de Contabilitate 2001” , București, Editura Economică, 2001

Vintilă, Georgeta, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000

Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, aprobat prin HG 704/1993 privind aporbarea unor măsuri de executare a Legii contabilității nr. 82/1991, publicat ȋn M.O. 303 bis/22 dec. 1993.

Collase, Bernard, „Comptabilité générale”, 3ème edition, Economica, Paris, 1991, pag. 281-282.

Calin O., Ristea M., Vaduva I., Nemtenu H., “Bazele contabilitatii”, Editura didactica si pedagogica Bucuresti, 2000

Raileanu Vasile., Note de curs

Ristea M., Dumitru C.G., “Contabilitate financiara”, Editura Margaritar Bucuresti, 2002

Ternisien, M, „Comprendre l’entreprise par les flux”, La Villenguerin Editions, Paris, 1992, pag. 221

Dutescu A., « Ghid pentru intretinerea si aplicarea standardelor internetionale de contabilitate », Ed. CECCAR, Bucuresti, 2002

www.fasb.org

www.aicpa.org

www.gasb.org

www.nysscpa.org

www.asb.org.uk/related/index.html

www.asb.org.uk/publications/publication119.html

www.frc.org.uk