Fluxul Tehnologic de Fabricatie a Chips-Ului [304243]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat].dr. Marius DOLIȘ

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZAREA: C.E.P.A.

STUDIU PRIVIND AMBALAREA ȘI ETICHETAREA CHIPURILOR DIN CARTOFI ÎN CADRUL S.C. INTERSNACK ROMANIA S.R.L.

[anonimizat].dr. Marius DOLIȘ

Absolvent: [anonimizat] 2019

[anonimizat], SUA, a preparat cartofii într-o [anonimizat]. Acesta a [anonimizat]-i [anonimizat]. Au fost denumiți ”chips-uri”, iar de atunci produsul a fost solicitat din ce în ce mai mult.

[anonimizat]. De-a lungul anilor vânzările de chipsuri în retail au crescut la peste 4.600 tone în primele nouă luni ale anului 2017, cu 35% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2015, conform studiului efectuat de compania de cercetări de piață AC Nielsen.

[anonimizat] 40 [anonimizat] 2017 s-a menținut până la sfârșitul anului.

[anonimizat] 3-4 ani, s-[anonimizat] 1,5 kg pe cap de locuitor", așa cum a [anonimizat].

[anonimizat], estimează o cantitate de 20.000 [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-urile (magazinulprogresiv.ro).

[anonimizat] 60% [anonimizat] 55 lei/an, cu o achiziție de mai puțind de o dată pe lună. La nivelul anului 2018 față de anul 2017 s-a înregistrat un avans de 20% consum, iar față de anul 2016 s-a înregistrat o creștere cu 30% a consumului de cipsuri. România se clasează la consumul de chipsuri sub media țărilor din Europa de Est (0,7 kg în România comparativ cu 1,5 kg în statele europene estice)(Director Snacks în cadrul PepsiCo Greater Balkans).

[anonimizat], extinzându-se treptat către toate zonele rurale.

[anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

S.C. Intersnack România S.R.L. deține o rețea de distribuție în dezvoltare permanentă. [anonimizat].

Societatea Intersnack se afimă prin mărcile proprii: Chio, Pom-Bar, Nutline, Fiesta, Felix, Gold Fischli, prezente în toate segmentele de pe piața gustărilor sărate. Firma deține o cotă valorică în creștere, de 21%, cu 1,8% față de anul 2017 (www.revista-piata.ro).

Proiectul propune o analiză a tehnologiei de fabricare a chips-urilor în cadrul societății Intersnack România, urmărind producerea acestora pe filiera tehnologică, de la materia primă până la produsul finit, ambalat și comercializat.

Partea I Considerații generale

Capitolul 1

NOȚIUNEA MODERNĂ DE AMBALAJ ȘI AMBALARE

Dezvoltarea ambalajului este legată de evoluția modului de existență și de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este asociată de costuri importante ale fazei de post-consum, impact asupra mediului înconjurător și asupra consumatorului. În lipsa ambalajului, materialele pot fi în dezordine și ineficiente.

Definirea ambalării și ambalajul este numeroasă.

Etimologic, ambalajul este format din prefixul „en” și cuvântul „balla”, al cărui sens este „de a strânge în balot”. „Ambalare” provine din cuvântul latin „condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza. Din punct de vedere comercial, ambalajul este considerat „un container ce permite asigurarea în cele mai bune condiții manevrarea, conservarea, depozitarea și transportul produselor”. Ambalarea mai poate fi definită ca: „realizarea unui înveliș material sau primul conținător al unui produs care constituie o unitate de vânzare en detail” (Purcăre Anca, 1999).

Perconte (1997) menționa că Institutul Francez al Ambalajului și Ambalării a propus următoarele definiții în „Petit glossaire de lemballage”:

– Ambalajul constituie obiectul destinat să învelească sau să conțină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe durata manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în scopul protejării produsului sau facilității acestor operații.

– Ambalarea este operația de obținere a „primului înveliș în contact direct cu produsul”.

În limba engleză amblajul este cunoscut sub termenul de „packaging”, noțiune care regrupează funcțiile de protecție, conservare, lejeritate în utilizare, comunicare (grafică și etichetare) facilitând comercializarea.

În Anglia, Institutul de Ambalare furnizează trei direcții:

– sistem coordonat de pregătirea bunurilor pentru transport, distribuție, depozitare, comercializarea cu amănuntul și consum;

– cale de asigurare a distribuției către consumatorul final, în condiții optime și la costuri minime;

– funcție tehnico-economică ce urmărește minimizarea costurilor de distribuție.

Conform STAS 5845/1-1956, ambalajul constituie un „mijloc care are însușirea de a cuprinde sau de a înveli un produs sau un ansamblu de produse, în scopul asigurării protecției temporare din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic cu rolul de a menține calitatatea și integritatea acestora în stare de livrare, pe durata manipulării, transportului, depozitării și desfacerii – până la consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate”.

De asemenea, STAS 5845/1-86, definește ambalarea ca fiind „operația, procedeul sau metoda, prin care este asigurată, cu ajutorul ambalajului, protecția produsului, temporar, pe durata manipulării, transportului, depozitării și comercializării. Protejează produsul până la consumare sau până la expirarea garanției.

Pe baza unor surse din literatura de specialitate, ambalarea este caracterizată astfel:

– Institutul Internațional de Ambalare (P.I.I.) caracterizează ambalarea ca operație de închidere a produselor sau pachetelor introduse în saci, pungi, borcane, cutii, bidoane, tăvi, tuburi, sticle sau alte forme de conteinere care să îndeplinească funcții cum ar fi: protecție și/sau conservare, funcție informațională și utilitate sau performanță.

– Institutul de Ambalare din Anglia definește ambalarea din trei ipostaze:

a) sistem coordonat de pregătirea bunurilor pentru transport, distribuție, depozitare, comercializare cu amănuntul și consum;

b) canal de asigurare a distribuției către consumatorul final, în condiții optime și la costuri minime;

c) funcția tehnico-economică ce caută minimizarea costurilor la livrare și maximizarea vânzărilor.

Nivelurile de ambalare sunt:

– ambalarea elementară când vine în contact direct cu produsul. Furnizează protecția inițială a produsului (bidoane din metal, sticle și saci din plastic);

– ambalarea secundară formată dintr-un anumit număr de ambalări elementare. Poate fi folosită pe piața de desfacere cu amănuntul în scopul expunerii ambalajelor elementare;

– ambalarea terțiară formată dintr-un număr de ambalări secundare (strech-wrappead pallet of corrugated cases = ambalaj colectiv din carton ondulat în care produsele sunt izolate între ele cu paie/talaș/resturi de mucava);

– ambalarea cuaternară utilizată frecvent în comerțul internațional și cel dintre statele americane. Are ca scop facilitarea manevrării ambalajelor terțiare. Se realizează cu ajutorul conteinerelor verticael, de metal, verticale, cu lungimi de 12 m, ce pot susține mai multe palete (pe vapoare, trenuri, platforme, cu macarale gigantice).

Principalele cerințe care trebuiesc îndeplinite de ambalare sunt:

– masă și volum propriu redus;

– să nu fie toxic (pentru produs sau mediul extern);

– compatibil cu produsul căruia îi este destinat;

– fără miros și gust propriu;

– să aibă rezistență mecanică cât mai ridicată;

– etanș față de gaze, praf și grăsimi;

– impermeabil față de radiațiile luminoase;

– formă, culoare și grafică atractive.

Ambalajul trebuind să fie ușor, simplu, recuperabil, reciclabil, înzestrat cu virtuți ecologice.

Ciclul de viață al ambalajului este evaluat din punctul de vedere al mediului înconjurător dar și din cel al multiplelor funcții, pe care le deține. Cea mai importantă funcție este protejarea conținutului interior de mediul înconjurător și a mediului de conținut. Astfel, scopul ambalării este acela de conservare a calităților funcționale ale ambalajului, reducând impactul său asupra mediului, la minim (Purcărea Anca, 1999).

Ambalajul trebuie să răspundă la o serie de provocări precum:

– piața (în funcție de natura consumatorilor și posibilitățile financiare);

– produsul: caracteristici mecanice, componente;

– folosirea produsului: manipulare, sistemul ambalajului de închidere și deschidere, condiții de depozitare;

– transport;

– rețea de distribuție (organizarea interioară a magazinelor, cerința de a marca produsul, numărul de unități dintr-un produs pe o unitate de vânzare, condiții depozitare;

– reglementări juridice etc. (Purcărea Anca, 1994)

Ordonanța Guvernului României din 1995, nr. 39/29 august, definește ambalajul ca „un material specific, ca excepție și natură, destinat ambalării produselor alimentare în vederea asigurării protecției și utilizat pentru transportul, manipularea depozitarea sau desfacerea acestora”.

Ambalajele mai pot fi clasificate astfel:

– după natura materialului din care sunt constituite (hârtie-carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, materiale textile, materiale complexe);

– după sistemul de confecționare (fixe; demontabile; pliabile);

– după tipul ambalajului (lăzi, cutii, flacoane, pungi etc);

– după domeniul de utilizare (de transport, de prezentare și desfacere);

– după natura produsului ambalat (alimente, produse industriale, produse periculoase);

– după gradul de rigiditate (rigide, semirigide și suple);

– după modul de circulație (refolosibile, nerefolosibile) (Nuța și colab., 1993).

Capitolul 2

FUNCȚIILE AMBALAJELOR

În societatea de astăzi, ambalarea este esențială. Fără ambalarea produsele ar fi dezordine și ineficiență. În ciuda importanței și rolului cheie pe care în are ambalajul sunt considerate de către unii consumatori, inutil, o pierdere de resurse și o amenințare pentru mediu. Aceste puncte de vedere a impus stabilirea funcțiilor pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească.

Considerat parte integrantă a sistemului produs-ambalaj, importanța amablajului derivă din principalele funcții, anume conservarea și protecția produselor, manipularea, transportul, depozitarea, informarea și promovarea produselor.

2.1. Funcția de conservare și protecție a produselor

Este considerată funcție elementară a ambalajului, care constă în protejarea conținutului de efectele mediului extern, în situația unei corelări perfecte între ambalaj-produs-metodă de conservare.

Tipuri de protecție pe care ambalajul trebuie să le asigure sunt:

– contra factorilor fizici (acțiuni mecanisme, lumină, temperatură și presiune);

– contra factorilor chimici și fizico-chimici (apă, aer, vapori, oxigen, SO2, CO2);

– contra factorilor biologici (microorganisme, insecte, rozătoare etc) (Purcărea Anca, 1999).

Dintre factorii fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produselor ambalate au efecte variate. Trepidațiile din timpul transportului au influență asupra produsului dar și asupra ambalajului. Pot comprima produsul în interiorul ambalajului, formându-se un spațiu liber ce poate compromite protecția oferită de ambalaj împotriva șocurilor ulterioare.

Lumina este un factor fizic ce produce decolorarea și degradarea profundă a mărfurilor. Foarte multe produse sunt sensibile la lumină, ambalajul având rolul de a iniția reacții fotochimice, responsabile de alterarea culorii sau pierderea vitaminelor. Rolul ambalajelor este acela de filtrare a undei de lumină ce produce deprecierea produselor și rol de a stopa pătrunderea luminii în interiorul ambalajului.

Pentru conservare, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la temperatură. Ambalajul are rolul de a proteja produsul de impactul cu temperaturile ridicate. O temperatură de peste 400C, poate determina deformarea produselor sau poate stimula apariția de reacții chimice care duc la descompunerea produsului, cu modificarea gustului sau mirosului. De aceea, sunt utilizate ambalaje din materiale plastice, lemn sau protecții suplimentare cu rumeguș, fibre de bumbac, folii de aluminiu. Amblajele pentru protecția chimică trebuie să răspundă unor produse de a nu veni în contact cu anumite substanțe chimice.

Protecția chimică trebuie să răspundă necesarului anumitor produse de a nu veni în contact direct cu substanțe chimice agresive: H2, NH2, SO2, CO2.

În acest scop ambalajul joacă rolul de barietă:

– la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului;

– la oxigen și vapori de apă pentru protecția produselor sensibile la oxigen (riscul dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri datorate oxidării produselor, riscul formării de soluții saturate cu produse zaharoase sau sărate;

– împotriva tuturor substanțelor volatile prezente în mediu (hidrocarburi, fum, parfumuri) susceptibile de a antrena alterarea proprietăților organoleptice (gust, miros) ale produselor;

– la transferul gazos din interior către exterior, pentru evitarea pierderilor aromelor specifice produsului; deshidratarea produsului; pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus în interiorul ambalajului în scopul conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool) (Purcărea Anca, 1994).

Prin protecția fizico – chimică sunt protejate mărfurile ambalate de acțiunea mediului extern (aer, umiditate, lumină). Calitatea protecției fizico-chimice este influențată de materialele utilizate în confecționarea ambalajelor, fiecare dintre aceste materiale având o anumită permiabilitate care depinde de caracteristicile structurii.

Protecția împotriva factorilor biologici are scopul de menținere a calității igienice și microbiologice a produselor alimentare.

În acesastă situație rolulul ambalajului este:

– barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă și produsele ambalate, împiedicând recontaminarea sau supracontaminarea acestora;

– limitează sau împiedică schimburile gazoase susceptibile de apariția și dezvoltarea germenilor patogeni;

– asigurarea etanșeității perfecte la toți germenii microbieni și suportarea condiții de sterilizare în cazul produselor care necesită acest tratament;

– împiedică contactul direct între produsele sterile: pâine, zahăr etc. și persoanele care le manipulează;

– evitarea riscurilor apariției intoxicaților alimentare produse de flora microbiană patogenă conținută în produsele nesterilizate: carne, pește.

Protecția și rezistența termică a ambalajelor trebuie sp respecte necesitatea produselor în vederea conservării la o stabilitate relativă la o aanumită temperatură. Ambalajul contribuie la conservarea produselor congelate, asigurând o rezistență termică bună, ținând seama de factorii:

– rezistență la șocurile termice;

– rezistență la căldură, în situația produselor sterilizare;

– rezistență la temperaturi mici, când condițiile de conservare a produsului necesită temperaturi reduse sau dacă produsul este comercializat în țări unde temperatura mediului exterior atinge valori foarte reduse (unii polimeri devin fragili la temperaturi joase, precum policlorura de vinil (PVC) la temperatura de -10oC) (Olaru și colab., 1999)

2.2. Funcția de manipulare, depozitare și transport

Funcția are legătură directă cu funcția de protecție deoarece pe parcursul operațiilor de manipulare-depozitare-transport, produsele ambalate sunt supuse unor solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Funcția de manipulare

Ambalajul secundar ușurează manevrarea produsului prin formă, volum, greutate, prezența unor orificii în scopul prinderii cu mână sau cu un utilaj. Ambalajul trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori, garantând în același timp o bună stabilitate a încărcării.

Funcția de depozitare

Ambalajul preia presiunea rezultată în urma operației de stivuire a produselor, cerințele față de ambalaj, ținânând seama de o serie de factori:

– ambalajul să fie ușor de stivuit;

– să fie precizate condițiile de depozitare și precauțiile în manipulare;

– să reziste variațiilor de temperatură și umiditate, când depozitarea are loc în spații deschise.

Utilizarea rațională a spațiilor de depozitare, precum și cerințele consumatorilor necesită divizarea cantităților mari de produse în unități mici sau gruparea cantităților mici în unități mari.

Aceste cerințe sunt posibile numai prin fabricarea de ambalaje corespunzătoare, care să poată fi preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări la stivuire.

Funcția de transport

Indiferent de modul de transport (rutier, feroviar, calea aerului sau pe mare) acesta are un impact mai mult sau mai puțin important asupra mediului, datorită tipului de combustibil utilizat dar și necesitatea existenței unei infrastructuri.

Ambalajul de transport trebuie să îndeplinească o serie de cerințe:

– adoptării ambalajului la normele de transport;

– optimizarea raportului între volum și greutate;

– produsul să fie conținut într-un volum standard pentru beneficierea unui tarif avantajos și condiții mai bune de transport;

– greutatea redusă a ambalajului corespunde unei taxe mici;

– posibilitatea adaptării ambalajului la unitățile de încărcare folosite în transportul principal și secundar (camioane, palete, vagoane de cale ferată etc.)

2.3. Funcția de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfață între produs și utilizator. Ambalajul prezintă produsul contribuind substanțial la comercializarea acestuia.

Elementele definitorii ale funcției de promovare a produsului sunt:

identificarea și prezentarea produsului;

informarea cumpărătorului;

crearea unei atitudinii pozitive față de produs;

modificări în mentalitatea și obiceiurile cumpărătorului;

comunicarea cu clientul.

Elementele prin care ambalajul unui produc poate atrage atenția cumpărătorului sunt: tehnica de realizare a ambalajului, eticheta, marca de fabrică sau de comerț, estetica ambalajului.

Culoarea este un element important pentru atrtagerea clientului, deoarece permite identificarea ușoară a produsului ambalat. Atracția exercitată de culoare depinde de psihicul cumpărătorului.

Pentru ambalaje se impune o grafică simplă, expresivă, cu ilustrație compatibilă cu produsul ambalat. O grafică modernă se caracterizează prin sobrietate, echilibru, elemente coloristice, alegere judicioasă a caracteristicilor, cât și punerea în valoare a unor elemente ca: denumirea produsului, modalități de utilizare, recomandări, marca de fabrică.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în două direcții:

identificarea rapidă a produsului;

conținutul în informații cu privire la: marcă, compoziția, condiții sau sugestii de utilizare, garantarea calității, termenul limită de vânzare pentru produsele perisabile.

Capitolul 3

TIPURI DE MATERIALE FOLOSITE ÎN

CONFECȚIONAREA AMBALAJE

Materialele de bază pentru producerea de ambalajele sunt: hârtia și cartonul (materiale celulozice), sticla, materialele metalice materialele plastice,lemnul, materialele complexe, materiale textile.

3.1. Caracteristicile ambalajelor din materiale celulozice

Hârtia și cartonul ocupă loc I în materie de ambalaje, cu un consum de 40 kg/locuitor/an pe plan european și de peste 140 kg/locuitor/an în SUA.

Hârtia reprezintă un ansamblu de materiale fabricate prin depunerea fibrelor vegetale provenite din lemn. Hârtiile folosite pentru ambalaj se pot clasifica după: gramaj, compoziție, destinație.

Se cunosc trei categorii de materiale de bază destinate fabricării ambalajelor din hârtie-carton: hârtia pentru ambalajul, cartonul plat și cartonul ondulat, produse care se pot asocia între ele sau cu alte materiale în vederea realizării ambalajelor complexe.

Principalele tipuri de cartoane folosite în ambalarea produselor sunt:

cartonul duplex, conține minimum două straturi diferite de material fibros, unite prin presare în stare umedă;

cartonul triplex, conține cel puțin trei straturi diferite de material fibros, unite prin presare în stare umedă;

cartonul ondulat, conține unul până la patru straturi netede și unul sau trei straturi ondulate din hârtie interioară sau superioară de ambalaj, unite între ele printru-un adeziv. Cartonul ondulat poate fi combinat cu materiale diverse (lemn, materiale plastice) în scopul obținerii unor tipuri constructive de ambalaje mult mai eficiente.

Calitatea cartonului ondulat reiese din calitatea sortimentelor de hârtie care intră în compoziția straturilor, de rezistența la compresiune, străpungere, plesnire și tracțiune, gramaj, grosime etc.

Cartonul ondulat este întrebuințat la:

Ambalarea produselor ce necesită protecție împotriva șocurilor și presiunilor exterioare;

Confecționarea de cutii cu microcaneluri la nivelul ambalajelor primare;

Ambalaje secundare sub formă de cutii de prezentare;

Ambalaje terțiare sub forma învelișurilor de protecție în jurul paletelor încărcate.

Cartonul ondulat se caracterizează printr-o structură celulară care îi asigură o rezistență ridicată la compresiune și la o greutate relativ mare.

Acoperirea și laminarea conferă cartonului proprietăți de „barieră”. În cazul laminării cu parafină se asigură o barieră împotriva umezelii, iar la căptușirea cu sticlă se asigură rezistență la grăsimi. Acoperirea cu material plastic îmbunătățește proprietățile de barieră la grăsimi. Cartoanele pentru substabțele lichidele, închise ermetic sunt cele mai răspândite și folosite în prezent, la ambalarea unei vaste game de produse alimentare lichide.

Hârtia și cartonul au caracteristici identice, o mare parte dintre acestea putând fi îmbunătățite prin tratamente specifice.

Caracteristicile hârtiei și cartonul sunt:

masă volumică varaibilă între 0,8-1,2 g/m2 pentru hârtia de ambalaj și max. 1 g/m2 pentru cartonul ondulat;

apte pentru contactul cu alimentele,

inodore și insipide;

hârtia pergament are permeabilitate scăzută;

hârtia tip mătase, o permeabilitate la aer foarte ridicată.

Proprietățile hârtiei și cartonului obținute ca urmare a tratamentelor aplicate, sunt: rezistență la ulei, gaze și hidrocarburi, rezistență la alcooli, eteri, hidrocarburi clorurate, esteri și cetone, rezistență la soluții apoase, acizi slabi și alcali, sigilare la cald, barieră la radiații U.V., rezistență la uleiuri și grăsimi, barieră la mirosuri și vapori de apă, anticoroziune, barieră la aer și gaze (O2, CO2 ETC), barieră la arome.

3.2 Caracteristicile ambalajelor din materiale plastice

Materialele plastice oferă posibilități funcționale multiple comparativ cu materialele tradiționale, dar și prin ideea de cercetare și competitivitate introdusă pe piața ambalajelor.

Directiva din 18 octombrie 1982 a C.E.E. enunță termenul de „material plastic” ca fiind un ansamblu de „compuși macromoleculari rezultați din polimerizare, policondensare sau o serie de procedee similare, cu plecarea de la molecule cu greutăți moleculare mici prin modificări chimice ale macromoleculelor naturale”

Materialele plastice se clasifică în funcție de originea și modul de sinteză ale substanțelor macromoleculare astfel:

naturale, nemodificate, alcătuite din polimeri naturali;

artificiale, obținute în urma modificării substanțelor naturale rezultate din vegetale și polimerizate natural. Aici se încadrează plasticele celulozice sau din carbon.

Din materiale plastice se obțin următoarele produse cu destinația sectorului de ambalare:

– filme flexibile, destinate obținerii de saci și pungi: mai sunt utilizate la anvelopare sau supraanvelopare;

– folii rigide destinate realizării de pahare, tăvițe sau platouri;

– materiale complexe, rezultate din filme sau folii și care servesc ca barieră la gaz sau umiditate în procesul ambalării.

Ambalajele flexibile confecționate din polietilenă, polipropilenă, policlorură de vinil, polietilenă tereftalat, poliamidă, sunt utilizate sub formă de straturi barieră sau ca lianți în materialele complexe de ambalare.

Aluminiul pur (tipurile 1100 și 1050) este folosit pentru producerea foilor și containerelor extrudate.

Foliile de aluminiu sunt utilizate în special la ambalarea produselor alimentare sensibile care absorb arome din mediul exterior sau mirosul din hârtia de ambalaj (batoane de ciocolată).

La alegerea ambalajului din tablă de aluminiu, se va țină cont de caracteristicile produsului (pH, greutate și volum produs, densitate, mărime și durata de conservare).

Foliile pentru tabla de aluminiu sunt acoperite cu materiale plastice (polietilenă de joasă densitate (PEhd) sau polipropilenă (PP). PP necesită uneori suportarea unor temperaturi de circa 120°C sau operația de vidare.

Utilizarea foliile de aluminiu are o serie de avantaje:

proprietatea de barieră foarte bune;

oferă posibilitatea de tipărire;

poate veni în contact direct cu produsele alimentare, nefiind toxică.

Folii complexe de aluminiu sunt componente principale ale cutiilor laminate, având o serie de caracteristici:

are o grosime de 7,9 și 12 μ în cazul utilizării la produsele cașurate;

netoxică;

Tehnici de utilizare a acestor materialelor din aluminiu sunt:

Laminarea (cașurarea), prin extrudare a două sau mai multe materiale plastice (până la 5);

Coextrudare, prin extrudare, constă în combinarea a două sau mai multe materiale plastice (până la 5)

La confecționarea ambalajelor se folosesc combinațiile de materiale precum:

Hârtie/polietilenă cu desnitate joasă pentru confecționarea de pungi individuale (pentru ambalarea zahărului);

Hârtie Kraft, albită sau satinată/folie de aluminiu/polietilenă de joasă densitate.

Tereflatat de polietilenă/clorură de polivinilden/polietilenă pentru pungi în care se ambalează produsele de panificație.

3.3 Caracteristicile ambalajelor din sticlă

Sticla, un material ce deține pondere ridicată în sectorul ambalajelor. Este utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau păstoase.

Chiar dacă este un concurent puternic față de materiale plastice, celulozice și metalice, stilca, în ultima perioadă este privită ca un material de perspectivă.

Deoarece sticla este fragilă se sparge foarte ușor în urma manipulărilor cu forțe exterioare.

Este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, farmaceutic, chimic etc., principalele caracteristici fiind:

Material ca o barieră excepțională la gaze, vapori și lichide;

Material inert din punct de vedere chimic față de produsele lichide;

Nu pune probleme de compatibilitate cu produsul ambalat;

Material igienic, ușor de întreținut prin spălare; suportă sterilizarea;

Garantează menținerea proprietăților organoleptice și a aromei produselor alimentare;

Prin transparență, permite controlul vizual al produsului de către consumator;

Prin colorare asigură o protecție suplimentară a produsului alimentar contra radiațiilor ultraviolete;

Material rigid care poate lua forme variate;

Rezistență la presiuni interne ridicate, utilizat la ambalarea băuturilor;

Rezistență mecanică destul de mare pentru suportarea șocurilor externe;

Material reciclabil.

Dezvantajele folosirii ambalajelor din sticlă sunt:

Rezistență slabă la șoc;

Dificilă și sensibilă la manevrat cu cheltuieli mari de transport;

Stocarea în depozite dificilă;

Nu rezistă la schimbări bruște de temperatură.

Directiva CEE 84/500 din 15 octombrie 1984 a stabilit prevederi obligatorii în scopul protecției consumatorului, deoarece sticla intră în contact direct cu produsele alimentare.

Prevederile indică limitele de admisibilitate pentru cantitățile de Pb și Cd extractibile, în conformitate, referindu-se la armonizarea legislației statelor membre cu privire la ambalajele din sticlă și ceramică care urmează să intre în contact direct cu produsele alimentare.

3.4. Alte materiale de ambalare

Lemnul constituie un puternic concurent comparativ cu cartonul ondulat și materialele plastice. Ambalajele din lemn prin compoziție și umiditate, este un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor și pătrunderea de insecte.

Lemnul are o serie de caracteristici:

Rezistență mare la solicitări mecanice și la uzură;

Capacitate de conductibilitate electrică foarte bună;

Material ecologic.

Lemnul se folosește la confecționarea ambalajului de transport.

Materialele textile se utilizează în obținerea de ambalaje precum saci textili sau pentru căptușirea ambalajelor confecționează din lemn sau carton.

Materialele textile au o sarcină la rupere de 42-120 daN/cm2, absorb umiditatea și sunt permeabile la vapori, aer și apă. De asemenea constituie mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor și sunt atacate de rozătoare, insecte. Nu rezistă la foc.

În domeniul ambalării mărfurilor materialele textile au o utilizare restrânsă.

Capitolul 4

DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL

Intersnack Knabber-Gebäck GmbH & Co.KG a luat ființă în anul 1995, prin fuzionarea a două firme, Convent Group și Wolf Bergstrasse.

De la fuzionarea firmelor și formarea grupului Intersnack, acesta a devenit lider de piață pentru sectorul de snacks-uri sărate din Germania, remarcându-se prin mărcile Chio, Funny-frisch, Pom-Bär și Wolf Bergstrasse.

Prima marcă de chips-uri din Germania a fost Chio. Cel care a descoperitu secretul chips-urilor din Statele Unite ale Americii a fost Irmgard von Opel, în anul 1962, când familia Opel a înfințat prima fabrică de producție pentru chips-urile Chio (Carlo, Heinz și Irmgard von Opel). Fabrica era amplasată pe proprietatea familiei din Petersau, lângă Frankenthal.

În anul 1968, Pfeifer & Langen, o companie cu o tradiție, a înființat compania Chipsfrisch, lansându-se pe piață cu noul produs ”Chipsfrisch ungarisch”, marcă care și în prezent este cea mai apeciată pe piața cipsurilor din Germania. În anul 1972, compania Chipsfrisch a fuzionat cu compania Pfanni – divizia pentru snacks-uri sărate, cu sediul în München. Fuziunea a determinat lansarea unei gamăe de gustări care poartă numele noii companii, Funny-frisch.

Grupul ”Intersnack”, disponibil și în România, au ca obiect principal de activitate producerea de chips-uri din cartofi, pufuleți, biscuiți, sticks-uri și covrigei. Procesele de fabricație a sortimentelor se bazează pe experiență, tehnologie modernă și calitate, aspect important al tuturor proceselor de fabricație.

Intersnack Grup este reprezentată prin două mari companii: Intersnack România S.R.L și Flipper Comimpex S.R.L, care au preluat portofoliulul de semințe, alune și fructe uscate de la Alka Grup, din 2 decembrie 2010 (vânzare, distribuție, producție, logistică, aprovizionare, marketing), achiziție care reprezintă cea mai mare operațiune realizată pe segmentul portofoliului menționat unde lider de grup era Alka Grup.

Astfel grupul ”Intersnack” devine al doilea mare producător european de snack-uri sărate, având în portofoliu subsidiarei românești incluse branduri: Chio, Felix, Fiesta și Pom-Bär (tab. 4.1).

Tradiția îndelungată și combinația experienței cu profesionalism au transformat grupul Intersnack în liderul de piață în sectorul snacks-urilor sărate din Germania, dar și una din cele mai importante companii în Europa în segmentul snacks-uri sărate.

Intersnack este unul din principalii producători de snacks-uri sărate și în alte țări europene, Cehia, Ungaria, Slovacia și Germania. De asemenea.

Intersnack a impulsionat și continuă să impulsioneze piața de snacks-uri prin lansarea de noi produse inovatoare, prin introducerea de diverse arome, oferind astfel consumatorilor de cipsuri varietate mare.

Societatea Intersnack România deține mai multe departamente, menționate și în fig. 4.1:

Fig. 4.1. Organigrama societății Intersnack România

Societatea ”Intersnack” s-a remarcat în România prin două branduri, Chio și Pom-Bär. Grupul ”Intersnack” produce diverse categorii de produse: chips-uri din cartofi, sticks-uri, pufuleți, biscuiți și covrigei, toate produsele fiind disponibile și în România (tab. 4.1 și fig. 4.2).

Tabelul 4.1

Principalele produse ale societății ”Intersnack”

Principalii furnizorii ai grupului Intersnack aprovizionează firma cu cartofi de primă clasă de la fermieri selectați pe bază de contracte, iar printre clienți se încadrează persoane fizice și juridice.

Fig. 4.3. Sediul Intersnack Brașov – România

(foto original)

Mărcile noastre grupului sunt de cea mai înaltă calitate, garantând cea mai plăcută experiență a chipsurilor, sneksurilor, alunelor etc., prin mărci internaționale Chio, Pom-Bär, Felix și Goldfischli, dar și mărci locale: Nutline și Fiesta (fig. 4.2).

Fig. 4.2. Principalele produse ale firmei Intersnack România

(http://intersnack.ro/products/our-brands)

Tabelul 4.2

Principalii indicatori economico-financiari ai frupului ”Intersnack” S.R.L. România

Perspectivele firmei sunt formarea unei echipe puternice Intersnack în scopul construirii unei companii solide și profitabile, cu produse foarte apreciate pe piață, cunoscute și apreciate pe plan național.

Partea a II-a Contribuții proprii

Capitolul 5

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU

5.1. Scopul lucrării

Ambalajul are funcția de securitate și protejare a produsului pe durata manipulării și a transportului, având rol în promovarea produsul, a mărcii și a imaginii publice a producătorului și distribuitorului. Ambalajul este considerat un “vânzător mut”, conferind avantaj diferențial.

În situația ambalajele produselor Intersnack, în majoritatea cazurilor sunt reprezentate de pungi.

Dezvoltarea de sortimente noi de chipsuri se realizează în primul rând cu ambalaj, care are rol de protejare și prezentare a produsului, cât mai atrăgător, către consumator.

Scopul lucrării a fost acela de examinare a ambalajului și a etichetelor produselor din categoria chipsuri produse în cadrul Intersnack România.

Examinarea produselor (ambalaj și etichetă) s-a realizat din trei puncte de vedere:

a) salubritate;

b) estetic

c) legislativ.

5.2. Material și metodă de lucru

Materialul a fost reprezentat de gama produselor chips produse de către Intersnack România, respectiv: Chio chips clasic, Chio chips Exxtra Deepp și Chio chips intense (fig. 5.1-5.3).

Metoda de lucru a fost următoarea:

– examinarea ambalajului din punctul de vedere al salubrității:

– menținerea integrității și calității chipsului;

– protejarea produsului de șocul mecanic care apare pe durata manipulării, transportului și depozitării;

– menținerea produsului sub formă proaspătă;

– examinarea amabalajului din punct de vedere estetic: Intersnack folosește o paletă de culori având la bază roșu, negru și verde:

– rosșu este culoarea dinamică care atrage și stimulează apetitul consumatorului;

– negru este culoarea care inspiră energie;

– verde este culoare care ne duce cu gândul către natură (echilibru și sănătate);

Fig. 5.1. Gama Chio chips clasic

(foto original)

Fig. 5.2. Gama Chio chips Exxtra Deepp

(foto original

– examinarea ambalajului din punct de vedere legislativ, urmărindu-se etichetarea conform normelor în vigoare.

Fig. 5.3. Gama Chio chips intense

(foto original)

Pe durata cercetării s-a urmărit fluxul tehnologic de obținere a chipsurilor, de la achiziția meteriei prime până la amabalare și etichetare.

Capitolul 6

REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII

6.1. Fluxul tehnologic de fabricație a chipsului

Chipsurile sunt cartofii prăjiți tăiași în felii sub formă de rondele, cu grosimea de 1-2 mm, produs finit obținut având o umiditate de 2-3%. Chipsurile sunt preparate din cartofi naturali, atent selecați, curățați și feliați foarte subțire. Sunt rumenite în ulei vegetal, pentru a obține o nuanță aurie. După obținerea chipsurilor, acestea sunt îmbogățite cu arome diverse pentru a le desăvârși gustul, în scopul satisfacerii consumatorului.

Există unele sortimente de chipsuri care au în conținut arome artificiale (pui, ardei, barbecue, cașcaval), făină de grȃu, stimulatori de arome (monosodium glutamate, inozinat disodic, guanilat disodic), condimente (ardei), glucoză, proteine hidrolizate din soia și porumb, corector de aciditate (diacetatde sodiu) și carne pudră.

6.1.1. Materia primă

Cartoful face parte din familia Solanaceae, genul Solanum, specia Solanum tuberosum.

Pentru fabricarea chipsului se folosește ca materia primă cartoful. În România cartoful se cultivă pe suprafețe de peste 290-300.000 ha, din care mai mult de 50% în gospodăriile populației.

Cartoful este unul din alimentele de bază, care înfuncție de mărime are 145 calorii, 3 g proteine, întreaga gamă de aminoacizii esențiali, 33 g glucide (amidon), 0,15 g grăsimi, 20 mg vitamina C (asigurând cca. 1/3 din necesarul zilnic al unui adult), vitamine din grupul B,14,2 mg acid folic, 2,34 g fibre și 0,545 mg fier (cca 5% din necesarul zilnic).

Soiurile de cartof cultivate în România, fiecare cu anumite calități nutritive și culinare specifice, sunt redate în tab. 6.1.

Particularități biologice la cartof

Cartoful este o plantă anuală erbacee, ce se înmulțește prin tuberculi (în creșterea soiurilor se folosește sămânța).

Tuberculuii tineri au forma unor noduli, iar apoi prin creșterea in lungime și grosime capată o formă și mărime caracteristică soiului.

Reprezintă de fapt îngroșări ale ale stolonilor la vârf, prin depunera substanțelor de rezervă. Ca forme, tuberculuii pot fi rotunzi, ovali, ovali-plini, și lungi și forme de trecere între acestea.

Tabelul 6.1

Soiuri de cartofi cultivate în România

Tuberizarea (formarea tuberculuilor) are loc la 10-35 zile după răsărirea plantei, iar creșterea acestora durează 45-85 zile. Masa hectolitrică a tuberculilor de cartof este de 60-70 kg.

În funcție de greutate, tuberculii de cartofi se clasifică în:

mari (peste 120g);

mijlocii (80-120g);

mici (40-80 g) fiind cei mai valoroși pentru plantat,

foarte mici (sub 40 g), recoltați extratimpuriu.

Partea aeriană (tufa) este formată din tulpini aeriene (vreji) în numar de 3-8 la o tufă și atinge înaltimi de 50-80 cm, cu diferite porturi.

Compoziția chimică a materiei prime și a produsului alimentar obținut după procesare

Cartoful este folosit în:

– alimentația omului prin consum direct, produse uscate sau produse semipreparate;

– în industrie este folosit la fabricarea de amidon, alcool sanitar, dar și produse pe bază de amidon, spirt (cauciuc sintetic, coloranți);

– în hrana animalelor (în special la porcine și bovine).

Cartoful are un conținut de 76,3% apă și 23,7% substanță uscată (17,5% amidon și proteine). Conține enzime; vitaminele din grupa: A, B1, B2, C, D, PP; solanină care îi oferă gust amar ce poate deranja stomacul, devinind toxică la 0,1 g/kg masă vie.

Compoziția chimică a produsului Chips obținut în urma procesării cartofului se raportează la 100 g produs (tab. 6.2 – 6.3).

Tabelul 6.2

Compoziția chimică a chipsului din cartofi

Tabelul 6.3

Compoziția chimică a 100 g chipsului raportată la conținutul cartofului în săruri

Tehnologia de obținerea a chips-ului din cartof

Linia tehnologică de producere a chips-urilor este compusă din :

1 – buncărul tampon pentru cartofi;

2 – transportor cu raclete

3 – grătar oscilant

4 – banda de sortare

5 – mașina de spălat cu toba rotativă și șipci

6 – mașină cu rulouri abrazive

7 – dușuri

8 – mașină de tăiat

9 – transportorul oscilant cu vergele

11 – aerotermă

12 – prajitor continuu cu compartimente;

13 – transportor cu bandă;

14 – transportorul elevator cu dispozitivul de administrat sare;

15 – recipienții cu substanțe de adaos;

16 – toba de amestec;

17 – banda de sortare a produsului finit;

18 – mașina de ambalat;

19 – mașina de așezat în cutii;

20 – transportorul de evacuare;

Fig. 1.1

Materiile prime specifice cartofilor pentru feliere sunt:

cartofii

uleiul

aromele(condimentele)

Cartofii,reprezinta materia prima acestia au o influenta decisiva asupra calitatii produsului finit. La cartofii utilizati pentru chipsurile de cartofi calitatea depinde de o serie de factori ca de exemplu:

sotiment

cultura

tratarea materiei prime inclusiv depozitarea

Soiuri de cartofi utilizate in procesul tehnologic de obtinere a chipsurilor:

Pirol

Atlanta

Lady rosseta

In procesul tehnilogic de prajire a cartofilor feliati se foloseste uleiul de palmier si uleiul de floarea soarelui

2.1.3 Schema tehnologica generala de obtinerea a chipsurilor

Cartof

Depozitare

Spalare

Curatare

Taiere

Spalare

Uscare

Prajire la 187˚C timp 3 min

Uscare

Sortare

Chipsurile

Cantarire (gramaj)

Ambalare

Depozitare

2.3.1 Schema tehnologica generala de obtinerea chipsurilor cu gust de smantana si usturoi

Cartof

Depozitare

Spalare

Curatare

Taiere

Spalare

Uscare

Prajire la 187˚C timp 3 min

Sortare

Chipsurile

Smantana

Usturoiul

Ambalare

Depozitare

Prima etapa a procesului tehnologic o constituie indepartarea pietrelor din fluxul de cartofi. Daca in fluxul de cartofi raman pietre se pot defecta piesele instalatiilor folosite in procesul de fabricatie.

Spalarea cartofilor reprezinta un proces de curatare umeda , care completeaza curatarea uscata preliminara pentru indepartarea impuritatilor aderente de pe cartofi. Curatarea uscata a cartofilor in depozit este prioritara deoarece cantitatea de deseuri eliminata prin acest procedeu este mai usor de controlat. Eficienta procesului de spalare trebuie asigurata prin instalatii mecanice sau flux turbulent de apa.

Fig. 1.2

Fig. 1.3

Descojirea cartofilor

Prin procesul de descojire se indeparteaza coaja cartofilor si resturile aderente la suprafata acestora.Rezultatul decojirii se evalueaza optoc, evaluarea este efectuata pe baza unor scheme grafice .

In cadrul procesului se folosesc instalatii abrazive de decojire care pot fi descrise prin urmatorii parametrii. Acesti parametrii trebuie sa fie intr-o relatie echilibrata unul fata de altul.

Daca durata de stationare este prea lunga , pierderile din decojire vor fi prea mari, daca durata de stationare este prea scurta, procentele de coaja aderenta sunt prea mari si produsul final are un aspect inestetic.

Gradul de alimentare, volumul incarcaturii trebuie ajustata in functie de capacitaea instalatiei de descojit sa se formeze un flux consistent de cartofi sub forma unui cerc orizontal.. In cazul suprasolicitarii instalatiei , este impiedicata schimbarea pozitiei cartofilor aflati pe interior cu cei aflati pe peretele instalatiei de de descojire. . Rezultatul de decojire variaza in acest caz extrem de mult ., de la cartofi complet decojiti pana la cartofi aproape nedecojiti.Alimentarea continua cu apa asigura clatirea cartofilor in timpul decojirii, resturile si cojile aderente scurteaza durata de viata a cutitelor instalatiei de taiere , ceea ce influenteaza negativ calitatea produselor finite.

Timpul de decojire este de 15-20 secunde pentru cartoful nou, iar pentru cartoful vechi este de 60-65 secunde, suprafata pilerelor pentru decojirea cartofilor este acoperita cu un strat de carborundum. Depunerile care adera pe suprafata instalatiei de decojire trebuie sa fie indepartate prin curatari regulate cu aparate de curatare sub inalta presiune.

Cartofii decojiți sunt transportați mai departe cu ajutorul unei benzi elevatoare 7 prevăzute cu un senzor spre banda de inspecție cu role unde un muncitor sortează cartofii care nu corespund din punct de vedere calitativ.

Fig. 1.4 Fig. 1.5

Dozarea cartofilor catre insataletii trebuie sa se efectueze in mod constant.Taierea cartofilor in felii are loc cu ajutorul fortei centrifuge.

Verificarea feliilor de cartofi se face cu ajutorul unui ceas comparator.Grosimea feliilor trebuie sa fie de 1,20 mm. De la tăiere cu ajutorul unei benzi feliile de cartofii ajung la blanșer.

Fig. 1.6

Dupa taierea felii a cartofilor acestea sunt supuse sapalarii pentru a se indeparta surplusul de amidon si a resturilor aderente de pe suprafata taiata. Daca feliile nu ar fi supuse operatiei de spalare acestea s-ar putea lipi una de alta in timpul prajirii, iar amidonul poate forma depuneri si sedimentari pe peretii friteuzei care pot perturba fluxul de productie. Apa folosita la primul ciclu de spalare are un continut ridicat de amidon si trebuie transportata in instalatii de separare a amidonului.

Blansarea cartofilor taiati

Spre sfarsitul perioadei de depoziotare, cartofii contin procente ridicate de zaharuri reducatoare, de aceea se aplica blansarea cu apa fierbinte. Chiupsurile devin mai deschise la culoare si in felul acesta devin acceptabile din punct de vedere optic, dezavantajul este ca se pierd si din raomele cartofului. Temperatura de blansare este de 83 grade iar timpul de blansare trebuie ales intre 2 si 3 minute in functie de grosimea feliilor. Temperatura feliilor la iesirea din instalatia de blansare trebuie sa fie minim 75 grade.Pentru a preveni aglomeraea feliilor de cartofi crude sau blansate, in urma spalarii feliile trebuiesc separate, daca nu sunt separate acestae se pot lipii una de alat iar amidonul si impuritatile aderentae sunt spalate mai putin eficient.Atat la metoda de separare pe banda cat si la cea cu site vibrante trebuie sa aiba loc o stropire a feliilor separate cu apa proaspata, astfel se indeparteaza eficient amidonul aderent de la suprafata , precum si eventualele resturi de spuma. Duzelae de stropire sunt orientate la cca. 45 de grade in directia opusa de rulare. Se va asigura o presiune si o cantitate de apa suficienta.

Deshidratarea feliilor

Infiltrarea unei cantitai prea mari de apa in uleiul pentru prajit duce la intensificarea proceseor de descompunere(hidroliza) din uleuil de prajire si creeaza un consum inutil de energie, necedsar pentru evaporarea acestei cantitati de apa.

Are loc pe dispozitive transportoare perforate pe care cu ajutorul unei sau mai multor duze de aer (aeroterme) , aerul din incapere accelerat de ventilatoare este suflat peste felii, determinand formarea de piucaturi de apa care apoi sunt indepartate prin suflare. Presiunea uleiului de palmier este de 3-4 KPa, marboreim Bari iar 0,4 Mpa pentru uleiul Uleiul termal atinge temperatura de 240 – 2740 C, acesta încălzeste uleiul de palmier prin intermediul unui schimbător de caldură.

Prajirea feliilor de cartofi

Cu ajutorul sistemului de circulare a uleiului alimentar energia termica obtinuta prin arderea furnizorilor fosili de energie (gaz, petrol) este transferata indirect (schimbator de caldura) printr-un agent de transfer termic ( termoulei, abur sub inalta presiune) asupra uleiului alimentar.

Uleiul alimentar transfera energia mai departe feliilor de cartofi care in felul acesta se incing pana cand in cele din urma o mare parte din energie este eliminata din feliile de cartof sub forma de aburi., aburul este apoi evacuat prin cos sub forma de abur secunda

Fluxul de chipsuri din friteuza este dirijat cu ajutorul unor dispozitive speciale de transport, care permit controlarea duratei de stationare. In zona de prajire exista asa numita banda de presiune sub care feliile sunt stratificate la iesirea de pe ultima paleta.Pe banda de evacuare chipsurile se pot usca mai departe prin vaporizare, iar uleiul in exces se poate scurge.

Vana de colectare a condensului

Aceasta vana capteaza condensul care ar putea cadea din friteuza , in cazul in care condensul picura inapoi in friteuza rezulta cresterea procentului de acizi grasi liberi si uleiul trebuie inlocuit fie partial fie in totalitate.Durata de prajire depinde de sortimentul cartofului, greutatea specifica, grosimea feliilor sau continutul de zaharuri reducatoare din cartofi.

Dupa evacuarea din friteuza, chipsurile se racesc de la cca.120 la cca 70grade, pentru a ajunge la o temperatura optima pentru condimentare.

Inspectia feliilor prajite

La o capacitate mare de productie mica ,inspectia poate fi efectuata direct de catre personal, la capacitati mari de >500kg/h se impune o inspectie automata cu masina optica de sortat.Inspectia trebuie sa asigure indepartarea produselor ce prezinta defecte din fluxul de productie.

Aromatizarea feliilor prajite

Pentru distributia uniforma a amestecului de condimente se utilizeaza un tambur rotativ. Aplicarea amestecului de condimente si arome se realizeaza astfel:

Aplicarea directa a aromelor pe chuipsuri

Amestecarea aleatorie a condimentelor inca neaderate cu chipsurile din interiorul tamburului.

Fig. 1.7 Fig. 1.8

După cântărire chips-urile ajung în cupe care se deschid automat cu ajutorul unui senzor și trec mai departe către mașina de ambalat. Amablarea se face în materiale speciale pe bază de folie de aluminiu care asigură păstrarea chips-urilor la întuneric, sunt izoretme, etanșe și împiedică râncezirea. Liniile tehnologice mai simple ambalează produsul în materiale tip ceolofan.

CAPITOLUL VI – BULETINUL DE ANALIZA PENTRU CHIPS

Buletin de analiza nr:………..

Data:…… Data expirarii…….. Lot…. Schimb…

Tabelul 6.1

Tabelul 6.2

Concluzii(decizii asupra produsului accptare/respingere):

Acest produs corespunde din punct de vedere al analizelor efectuate.

Analist calitate: Nume/Prenume………. Verificat: Nume/Prenume:………

Semnatura……………… Semnatura………………

BULETIN DE ANALIZA MATERIE PRIMA

ULEI DE FLOAREA SOARELUI

Denumire produs:

Buletin de analiza:

Data efectuarii anlizei:

Data expirarii: cantitate

Termen de valabilitate:8 saptamani de la data incarcarii:

Concluzii asupra produsului

Intocmit:Analist calitate: Verficat:sef laborator

Nume/Prenume Nume/Prenume

Semnatura…………… Semnatura………

5.Ambalare-marcare-etichetare

In Legea nr. 84/1998,denumită “Legea privind mărcile și indicațiile geografice”, este definit conceptual de marcă ca fiind “un semn susceptibil de reprezentare grafică , servind la deosebirea produsului sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținȃnd altor persoane”.

Semnele distinctive care pot fi inregistrate ca mărci sunt:

cuvinte originale sau aparținȃnd vocabularului unei limbi

nume și prenume

specimene de semnătură;

litere și cifre;

desene,figuri și pictograme;

portrete umane;

colecții de cuvinte sau semne grafice și semne complexe;

forme tridimensionale

culori sau combinații de culori

mesaje muzicale

Componentele verbale ale mărcii sunt numele de marcă și sigla,iar componentele figurative sunt logotipul,emblema și designul.

Marca chipsurilor Lay’s este alcătuită dintr-o componentă verbală și anume un substantiv propriu ,tradus in limba romȃnă insemnȃnd “a lui Lay” și dintr-o componentă figurativă ,un logotip format din două linii curbe ce incadrează numele pe un fundal de culoare specific fiecărui sortiment.Marca Lay’s este o marcă-gamă,specific produselor alimentare.

Ambalajul este un mijloc sau un ansamblu de mijloace destinat să cuprindă, să invelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția temporară din punct de vedere fizic,chimic,mecanic,biologic in scopul obținerii calității și integrității acestora in starea de livrare, in decursul manipulării, transportului,depozitării și desfacerii-pȃnă la consumator sau pȃnă la expirarea termenului de garanție.Ambalajul insoțește produsul in fiecare etapă a circulației sale, de la producător la consumator,avȃnd un rol important in protejarea acestuia și promovarea vȃnzărilor.

Pungile de chipsuri sunt confecționate din polietilenă de tip BOPP metalizat.Acestea se utilizează pentru confecționarea ambalajelor flexibile, destinate produselor alimentare care necesită o protecție foarte bună la lumina și la gaze.Compoziția acesteia este formată in intregime din polipropilena avȃnd o serie de proprietăți in ceea ce privește protejarea optimă a produsului.Printre proprietăți putem enumera ca este o excelentă barieră impotriva luminii, umezelii și a gazelor.Aceste pungi pot fi imprimate flexografic, permit laminarea pe partea metalizată cu filme transparente și se pot folosi pe mașini de ambalat automat, atȃt orizontale cȃt și verticale.Pungile de acest tip se mai utilizează și pentru ambalarea dulciurilor, a croissantelor,a inghețatei și pentru etichetele sticleror, etc.Pungile de chipsuri sunt umplute cu aer pentru a evita sfȃrmarea acestora.

Ambalare orizontală Ambalare verticală

Eticheta este un mijloc prin care consumatorul este informat despre ingredientele produselor alimentare.Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conține elementele de identificare a produsului și care însoțesc produsul sau este aderent la acesta.De asemenea, eticheta ilustreaza totalitatea informațiilor care însoțesc un produs alimentar și care de regulă, sunt înscrise pe ambalaj și care oferă consumatorului, detaliile privind caracteristicile produsuluiScopul etichetării este de a pune la dispoziția consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, care să le permită consumatorilor, să aleagă acel produs, ce corespunde exigențelor și posibilităților lor financiare, și să cunoască eventualele riscuri la care ar putea fi expuși.

Verificarea respectării conformității informațiilor înscrise pe eticheta produsului, se ace de către  autoritățile competente pentru executarea controlului oficial al alimentelor:

Autoritatea pentru protecția consumatorilor desemnate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Autoritățile sanitare desemnate de Ministerul Sănătății și Familiei.

Autoritățile sanitare – veterinare, fitosanitare și de control tehnologic, desemnate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Eticheta unui produs alimentar, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

Denumirea cu care este vândut alimentul.

Denumirea sau denumirea comercială și sediul producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului; în cazul produselor de import, se înscriu și sediul importatorului înregistrat în România.

Lista cuprinzând ingredientele folosite.

Cantitatea din anumite ingrediente(evidențiate pe etichetă prin desene sau cuvinte, dacă este cazul; există și excepții).

Cantitatea netă.

Termenul de valabilitate;

Condiții de depozitare și de folosire(dacă este cazul).

Locul de origine(proveniență) al alimentului(dacă este cazul).

Concentrația alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2%.

Instrucțiunile de utilizare.

Mențiunile suplimentare pe grupe de produse.

O mențiune privind lotul.

Mențiunile de etichetare trebuie redactate în limba română, lizibil și inteligibil, așezate în mod vizibil. Fac excepție de la prevederea redactării în limba română, mărcile de fabrică sau de comerț, denumirile de firme și denumirile arhicunoscute publicului larg, precum: pizza, chips, snacks, croissant, pop-corn etc.

Informațiile de pe etichetă, nu trebuie să fie acoperite sau separate prin alte indicații sau desene;

Înscrisurile de pe etichetă, nu trebuie să prezinte modificări(ștersături, înlocuiri sau adăugiri) care pot induce în eroare consumatorul;

6.Păstrare-depozitare-transport

Lucrătorul comercial trebuie să verifice periodic calitatea mărfurilor(chipsurilor) din depozit sau din magazin intrucȃt, pe timpul păstrării produsele pot suferi diverse modificări. Controlul periodic și controlul ocazițional presupun:

Verificarea aspectului produsului;

Verificarea integrității ambalajului

Prezenta eventualelor deteriorari;

Termenul de valabilitate in limita expirării.

Mărfurile iși pot modifica proprietățiile in funcție de natura produselor ( compoziția chimică, proprietăți, stadiul de prelucrare ) sau de factorii mediului de păstare (umiditate, temperatură).

Conditiile unei bune păstrari ale mărfurilor sunt:

Asigurarea temperaturii și umiditatii in spațiul de păstrare corespunzătoare fiecărui produs (verificare zilnică);

Asigurarea starii de igiena in spațiul de păstrare ( zilnic );

Asigurarea unei compozțtii corespunzătoare a aerului, acest lucru avȃnd rol important in păstrarea mărfurilor.Oxigenul are o acțiune favorabilă pentru produsele vegetale, dar influențează negativ produsele prelucrate, oxidȃnd grăsimile.Impuritățile din spațiile de depozitare (gaze, fum, praf) dăunează produselor pe timpul păstrării;

Asigurarea unei iluminări corespunzătoare tipului de produse.Radiațiile luminoase modifică culoarea produselor , accelerează rȃncezirea, grăbesc procesul de imbătrȃnire a cauciucului sau a fibrelor sintetice;

Aranjarea mărfurilor cu respectarea vecinătății , deoarece sunt unele produse care emană mirosuri sau cedează apa și altele care pot absorbi și reține aceste componente.

Exemplu: Nu se așează produse chimice- detergenți, vopsea,insecticide- sau alte produse cosmetice in apropierea produselor alimentare; legumele și fructele trebuie păstrate in spații speciale , cu o bună ventilație;

Aranjarea mărfurilor și ambalajelor astfel incȃt să permită controlul permanent al calității.

Calitatea produselor și menținerea ei este influențată și de nivelul de pregătire a lucrătorului comercial.Atunci cȃnd lucrătorul comercial dovedește neglijența și neștiința in păstrarea sau manipularea produselor , el poate deteriora calitatea mărfurilor respective.Lucrătorii din comerț trebuie să asigure optim de păstrare a mărfurilor.

Chipsurile trebuie depozitate in incăperi uscate, curate, aerisite, fără mirosuri străine, dezinfectate și deratizate,iar cutiile se așează pe rafturi una peste alta in funcție de sortiment.

Transportul chipsurilor nu necesită o atenție deosebită in comparație cu alte mărfuri casante, produse de patiserie sau mărfuri care se pot deteriora foarte ușor.Deci, chipsurile se pot transporta cu ajutorul tirurilor sau automobilelor la nivel local, dar in condiții de igienă strictă.Important este ca aceste mărfuri să ajungă in condiții bune și să nu se deterioreze spre a afi puse in vȃnzare.

Compania Star Food are o rețea de distribuție foarte dezvoltată.In Romȃnia in fiecare oraș mare există o firmă de distribuție:exemplu:in Arad(Astral SRL), Alba(Boema SRL), Tulcea(Lunok SRL), Galați(Alex & Comp), Brașov(Cora SRL), Star Food Cluj, Constanța, București, Timișoara, Buzău(Metromax), etc.

7.Termen de valabilitate

Pentru data de expirare, se folosesc doi termeni:

Termenul de valabilitate pentru alimentele foarte perisabile(cum ar fi produsele lactate și cele din carne) și care reprezintă data limită de consum. După această dată, producătorul nu mai garantează sănătatea consumatorului, chiar dacă produsul a fost păstrat în condiții corespunzătoare.

Data durabilității minimale, pentru produsele mai puțin perisabile(cum ar fi produsele de panificație, conservele, produsele de ciocolată, băuturile răcoritoare etc.) și care reprezintă data limită de comercializare.

Termenul de valabilitate se compune din formulare clară a zilei, lunii și anului( în această ordine, folosind sistemul: ZZLLAA) și într-o formă necodificată. Data este precedată de mențiunea clară:”Expiră la data de …”. Data de durabilitate minimală se marchează în aceeași formulă. Data este precedară de mențiunea clară: “ A se consuma de preferință înainte de/până la sfârșitul…” În ambele situații, mențiunile cu privire la indicarea datei sunt urmate de condițiile de păstrare și conservare, dacă este cazul

Observatii privind conditiile de , etichetare:

Ambalajul trebuie:

-sa protejeze continutul impotriva oxidarii grasimilor si vitaminelor

-sa impiedice absorbtia de mirosuri straine

-sa fereasca produsul de deteriorari mecanice

Specificatiiile de pe ambalaj trebuie sa ia imn considerare pe langa variabilele de baza (de ex. dimensiuni, gramaj)si urmatorii parametrii:

-permeabilitatea la vaporii de apa

– permeabilitatea la oxigen

-rezistenta fata de grasimi

– capacitatea de etansare

– permeabilitatea fata de mirosuri

Pentru fabricarea ambalajului se vor respecta urmatoarele conditii:

temperaturile de ambalare a materialului

etansietatea pungilor

precizia de umplere a pungilor

codare(inregistrarea termenului de valabilitate)

aspec(grosimile pungilor

Depozitul trebuie sa fie curat si uscat.

Trebuie sa existae un grafic de curatare a depozitului,curatarile trebuie sa fie documentate un graficul de schimburi sau altele asemanatoare.

Depozitul trebuie sa fie deparazitat, esta nacesara contactarea unnei firma specializate.

Depozitul trebuie sa fie indicat pentru depozitarea alimentelor, ceea ce inseamna ca nu este permisa depozitarea produselor care au miros puternic sau sunt toxice ca de exemplu:

detergenti, sapunuri, parfum

reactivi chimici

substante nocive

Depozitarea articolelor individuale trebuie efectuata in asa fel incat
– acestea sa poata fi oricand numarate

sa poata fi respectat principiul FIFO

Temperaturi de depozitare:

Se va asigura depozitarea la temperaturi ambiente de +20C….. +200C. Temperaturile sunt controlate cun ajutorul termografelor de pe care temperatura trebuie sa fie usor de citit si care se vor controla zilnic.

Regulamentul 178 al comisiei Europene din 2002 care reglementeaza trasabilitatea produselor alimentare determina daca un produs alimentar dauneaza sanatatii in momentul in care s-a stabilit ca un produs alimentar nu este adecvat consumuli uman acesta este retras de pa piata indiferent daca s-a constatat faptul ca este o componenta a unui lot.

Responsabilitatea punerii pe piata a produselor cu potential nociv, revine agentului economic, pe tot lantul acestuia de la produsul agricol ca materie prima pana la punerea pe piata catre consumator.

Prima analiza de expertizare care se face a unui produs neconform sau cu un potential risc alimentar se realizeaza pe baza specifiicatiilor tehnice.

Fiecare agent inspecificatia tehnica trebuie sa prevada conditiile de pastrare ale produsului termenul de valabilitate si etichetarea produsului,.

Valoarea energetica si nutritionala exprimata in grame/100g de produs finit, valoarea energetica in Kcal sau KJ/100g de produs.

Deasemenea incepand din luna Iulie 2010 a intrat in vigoare regulamentul 1333 al Consiliului Europei din 2008 prin care se reglementeaza continutul de aditivi alimentari.(coloranti,stabillizatori,etc) acest regulament prin anexa 5 face precizarea pentru un numar de 6 coloranti pe eticheta E 101, E 124, etc pentru care pe etcheta se consemneaza de catre producator prezenta acestor E-uri starea de atentie si comportament al copiilor

Norme igienice privind depozitarea alimentelor

Depozitarea si pastrarea alimentelor trebuie sa se faca astfel incat sa se previna alterarea, degradarea, contaminarea chimica si biologica, impurificarea cu praf sau mirosuri straine de natura produsului. Pentru aceasta, toate alimentele, fie materii prime, fie semipreparate sau produse finite, trebuie pastrate in spatii special amenajate.

Asezarea alimentelor trebuie sa se faca pe gratare sau rafturi, pentru a asigura o buna ventilatie, precum si accesul cu usurinta la produsele depozitate.

Conditiile de depozitare depind de natura produselor alimentare. Produsele alimentare cu un continut scazut de apa, de obicei cele de origine vegetala (zahar, orez, faina, malai, gris) se depoziteaza la temperatura ambianta in incaperi curate, aerisite, uscate. La cereale, faina si crupe (malai, gris, orez) trebuie sa se asigure o ventilatie corespunzatoare pentru a se preveni incingerea. Alimentele usor alterabile trebuie pastrate m spatii frigorifice, pe o durata limitata, in functie de natura produsului.

Standardele de calitate prevad pentru fiecare produs in parte conditiile de depozitare (temperatura,. umiditate), precum si termenele de garantie.

Pentru a asigura calitatea igienica corespunzatoare produselor alimentare, lucratorilor din sectorul de alimentatie publica le revin urmatoarele obligatii:

— sa reduca la minimum posibilitatile de contaminare a materiilor prime si produselor pe care le realizeaza, in toate fazele circuitului produselor alimentare;

— sa creeze, pe intreg circuitul, conditiile necesare pentru a preveni multiplicarea microorganismelor.

In spatiile de depozitare va fi asigurata protectia alimentelor impotriva insectelor si rozatoarelor; periodic se va efectua dezinsectia si deratizarea.

— sa asigure, in cursul proceselor tehnologice, distrugerea eficienta a microbilor existenti;

— sa manifeste o preocupare permanenta, pentru ca pe nici una din fazele circuitului produselor alimentare, sa nu se produca alterari care sa determine pierderi materiale de produse sau imbol-naviri ale consumatorilor.

Desfacerea (livrarea) produselor alimentare se poate face in magazine specializate, chioscuri si piete publice. Cerintele igienico-sanitare fata de aceste unitati se refera la igiena locului de desfacere, a personalului, la modul de pastrare si ambalare si comercializare a produselor alimentare. De respectarea deplina a unor reguli minime, dar indispensabile, de igiena din partea personalului de servire, depinde calitatea marfurilor alimentare si protectia populatiei fata de pericolul contaminarii cu germeni patogeni sau al unor toxiinfectii alimentare cu caracter de masa.

Comercializarea reprezinta activitatea de vanzare-cumparare a alimentelor.

1) Comercializarea alimentelor se realizeaza pe baza autorizatiei si avizului de la inspectoratul politiei sanitare si medicina preventiva.

2) Personalul trebuie sa indeplineasca conditiile de sanatate si calificare, sa detina cunostinte suficiente din domeniul igienei alimentare, igienei muncii si sanatatii publice.

3) Alimentele vor fi comercializate numai in spatii specifice, amenajate acestui scop, cu respectarea normelor de igiena si alte prevederi legale.

4) Alimentele trebuie sa se incadreze in parametri de calitate prevazuti in standarde, norme de firma sau certificate de conformitate.

5) Alimentele trebuie sa fie ambalate, etichetate si marcate corespunzator, etichetele trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: firma producatoare, compozitia chimica a produsului, continutul in aditivi alimentari, valoarea energetica la l00g, termenul de valabilitate.

6) Se interzice comercializarea alimentelor contrafacute sau a celor care dau impresia ca sunt de calitate buna, decat in realitate.

CAPITOLUL VII – CERTIFICAT DE CONFORMITATE

Pentru produsul 2919 CHIPSURI Cantitatea incarcata: 30*360 Kg

Data de incarcare 10/18/2010

Livrare si detaliile analizelor

Confirmari generale

In baza celor mentionate mai sus va confirmam ca produsele indeplinesc cerintele GMP si HACCP.

Va asguram ca aceste produse indeplinesc cerintele fizice si senzoriale, microbiologice ale caietului de sarcini conform legislatiei in vigoare.

Data eliberarii 10/18/2010

CAPITOLUL VIII – CONCLUZII

Pentru obținerea unor produse de calitate trebuie aplicat un proces tehnologic corespunzator.

Procesul tehnologic aplicat influențează mult calitatea produselor finite obtinuțe. Calitatea materiilor prime au o importanță decisivă pentru procesul de prelucrare al alimentelor.

Specificări în ceea ce privește procesarea :

aceste specificări se referă la cerințele față de produsele intermediare în timpul procesului de prelucrare, în mod deosebit asupra acelora care au un efect critic asupra calității produsului final.

Ele se diferențiază în funcție de metodele de prelucrare, condiționare și producție utilizate.

Temperatuta reprezintă un factor critic al procesului de prelucrare și de aceea se impune o monitorizare atentă a acesteia pe parcursul întregului proces de prelucrare.

Calitatea produsului final este influențată și de perioada de timp parcursă de produs în procesul de prelucrare.

Timpul necesar desfășurării unui proces operațional reflectă eficiența forței de muncă și a echipamentelor utilizate.

Utilizarea unor proporții greșite de dozare / porționare poate conduce la afectarea atributelor produsului, poate avea efecte dăunătoare asupra performanțelor calitative și cantitative ale produsului.

Aspectul produsului finit trebuie să corespundă cerințelor de calitate (formă, culoare, textură, defecte) și nu în ultimul rând ambalarea corespunzatoare a acestuia pentru a nu se degrada pe parcursul transportului către unitățile de vânzare.

Folosirea soiurilor de cartofi predestinate pentru obtinerea chips-urilor

Lady Claire;

Lady Rosetta;

Pirol;

Opal;

Hermes;

Saturna.

Acestea din urma prezinta cele mai bune caracteristici pentru transformarea in chips, avand un continut de substanta uscata cuprins intre 24-25% si continut de zahar foarte scazut, isi mentine caracteristicile si dupa o depozitare prelungita la o temperatura de 6-7șC.

Asigurarea unei depozitari corespunzatoare

Scopul principal al depozitarii corecte a tuberculilor de cartofi este reducerea pierderilor si pastrarea calitatii cartofilor. Tuberculul de cartof este un organism viu, a carui activitate fiziologica nu se opreste dupa recoltare. Procesele naturale care au loc pe timpul depozitarii sunt: respiratia, deshidratarea si incoltirea. La acestea se adauga procesele de descompunere produse de bacterii si ciuperci patogene. Pierderile inregistrate in depozitele de cartofi variaza in functie de starea de sanatate a tuberculilor si de conditiile de pastrare.

Pierderi prin vatamarea fizica a tuberculilor se produc de obicei la recoltare, transport si sortare. Aproximativ 70-80% din tuberculi sunt raniti mai mult sau mai putin grav. In functie de gradul de vatamare cartofii se impart in trei grupe.

tuberculi nevatamati, care sunt fara rani sau cel mult cu leziuni pana la 1,7 mm adancime;

tuberculi usor vatamati, cu adancimea ranilor cuprinse intre 1,7 mm si 5 mm;

tuberculi puternic vatamati, cu adancimea ranilor mai mare de 5 mm.

Pierderile prin respiratia tuberculilor cresc odata cu intensificarea proceselor biologice, deoarece energia necesara acestor activitati se realizeaza prin respiratie, in urma careia se consuma amidonul acumulat si se elibereaza energie. In procesul de respiratie, cu ajutorul oxigenului, glucidele se desfac in bioxid de carbon si apa, degajand caldura. Procesul este inversul asimilatiei. Intensitatea respiratiei depinde de temperatura si de starea fiziologica a tuberculilor. La temperaturi mai ridicate procesul de respiratie este mai intens.

Chipsurile, pe lângă aditivii alimentari pe care de obicei îi conțin, sunt furnizoare directe de acrilamidă. Dintre alimentele gătite, cele mai periculoase sunt cele de tip "pane", cartofii prăjiți și rântașurile. Acrilamida nu este periculoasă în cantități foarte mici, și oricum ajunge în organism din diverse surse alimentare. Ceea ce se poate face în scopul îndepărtării pericolului cu privire la acest compus, constă limitarea consumului său și excluderea, în anumite intervale de timp (pauze depurative) a tuturor surselor de hrană care potențial conțin acrilamidă, astfel încât organismul să aibă posibilitatea eliminării toxicului.