Fluxul Constintei Si Indoiala Unei Iubiri In Conturarea Dramei Intelectualului Camil Petrescian

Sincronizarea literaturii române cu literatura europeană a condus la o nouă viziune în proza românească interbelică care și-a integrat creator concepte precum fluxul narativ, epicul nefalsificat de alte perspective decât cea auctorială, autenticitatea emoției și formula jurnalului în care timpul scriitorului coincide cu timpul senzației, finalitatea fiind izbânda subiectivismului. Aceste influențe se regăsesc și în romanele lui Camil Petrescu, naratorul care creează tipul personajului hipersensibil în literatură care trăiește drame de conștiință. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” se caracterizează pe cristalizarea conținutului pe o pasiune, fiind monografia unui sentiment, a unei experiențe de viață. Ca rezultat al unei experiențe trăite, romanul se înscrie în mărturisirea autorului:”…mi-am propus să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce cred, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu. Din mine însumi nu pot ieși…” 2. De aici rezultă autenticitatea romanului, definiță ca identificarea actului de creație cu realitatea, cu existența nepervertită, în detrimentul realismului precar și inaderent. Prezența persoanei I în relatare presupune un subiectivism accentuat, paginile romanului destăinuind confesiuni tulburătoare, legate de experiențele trăite, de sentimente, trăirea în conștiință dând măsura tuturor lucrurilor, căci prin trăirea în conștiință omul își lămurește sufletul și viața. Mememoria involuntară este un element esențial în construcția romanului, dar și al personajelor:” […] în mod simplu voi lăsa să se desfășoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai când povestesc o întamplare îmi aduc aminte de altă întamplare! Nu-i nimic, fac un soi de paranteză și povestesc toată întamplarea interlocată…”3. Creația este alcătuită din două părți ce explică titlul, urmărind două experiențe de viață – dragostea și războiul- și analizând două sentimente – gelozia, provocată de o dragoste mai presus de ființă, și frica de moarte, resimțită de erou, Ștefan Gheorghidiu, pe front. Cea dintâi îl consumă între patimă orgolioasă și indiferență, iar războiul îi revelează dimensiunea gravă a vieții, prețul fiecărei clipe irosite în istovitorul efort de a compune lumea după legile iubirii proprii. Dacă dragostea este o experiență încheiată și reactualizată prin procedeul memoriei involuntare, imaginea războiului corespunde unui prezent cuprins în jurnalul de campanie al personajului narator și impresionează prin lipsa de eroism și prin autenticitate.

La început , Ștefan este un student sărac la filosofie căsătorit din dragoste și orgoliu cu o studentă frumoasă, de aceeași condiție; devine bogat, peste noapte, printr-o moștenire lăsată de unchiul său, Tache; este apoi sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial; însă, în mod constant, rămâne un alter-ego al scriitorului, un spirit introvertit, neliniștit, ludic și polemic, halucinant ca toți eroii camilpetrescieni. Personajul narator din romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” folosește tehnica jurnalului pentru a se confesa sieși, autorul făcând apel la anamneză (reactualizarea experienței, a ideilor, a faptelor,) devenind astfel un act Kathartic-un act de purificare, un mod de a uita: ,, […] astăzi, când le scriu pe hârtie, îmi dau seama iar și iar că tot ce povestesc nu are importanță decât pentru mine, că nici nu are sens să fie povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o singură dată în desfășurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru cucerirea Chinei…căci singura existență reală e aceea a conștiinței” 4.

Conștiința sa este un spațiu reflectorizant al lumii exterioare, un filtru conceptual al zonelor realității, deoarece scopul ei este să „vadă ideile din jocul absolutului” 5. Romancierul îl construiește printr-o dublă raportare, la război și la dragoste, transformând textul într-o oglindă, care-l răsfrînge narcisistic și-l definește, cum singur notează: „ …n-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact, să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se pare inacceptabilă. Ar constitui pentru mine o limitare. Îmi putusem permite atâtea gesturi până acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o verificare și o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, în infinitul lumii, niciun punct de vedere, nicio stabilire de raporturi nu mai era posibilă și deci nicio putință de realizare sufletească. O asemenea carență ar fi fost și o descalificare. Conștiința mea îmi permitea aseară să ucid, să mă judec deasupra legilor, pentru că nu aveam ce să-mi reproșez, în sistemul meu sufletesc, nimic, dar tocmai de aceea nu-mi permite lașitatea de a evita un pericol, pe care soldații cei mulți nu-l puteau evita. Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred in Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza – și am încercat-o- decât într-o dragoste absolută. ”  6

Cu această gândire, cel care credea în iubirea absolută, își descrie monografic iubirea pentru soția sa, Ela, analizând toate etapele ei : geneză „ Începusem ,totuși, să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri […]Amețind totul, această iubire înflorea fără seamăn, cum înfloresc sălbatic, în luna mai, nimfele lujerilor de crin. 7”, devotament și afecțiune ” Mă gândeam dacă și eu vreodată voi putea schimba destinul unui om și-mi răsăreau dinainte ochii albaștri și obrazul oval al nevestei mele, înflorit într-un surâs. […]Destinul tău, fată dragă, e și va fi schimbat prin mine", îmi spuneam singur, rămânând îndelung cu privirea fixă 8”, gelozie „Am înțeles că în sufletul ei se petreceau comparații care nu-mi erau favorabile și că suferea fără să spună, din cauza asta. Simțeam că nici nu era singura inferioritate pe care mi-o găsea. Pare-se că snobii, pe care îi admira acum, aveau un stil al lor pe care eu nu-l aveam, vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în preocupările și admirațiile ei de mine. 9 ” și declin “- Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărți ? 10 ” Ștefan Gheorghidiu vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În susținerea acestei concepții, sugestiv este și faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care lectorul află numele femeii, în restul romanului o numește “femeia mea”, “nevasta-mea”, “fata asta”,”ea”. În conștiința soțului, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie, într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta. El îi dăruiește Elei casele de la Constanța, bani, “absolut tot ce e în casă de la obiecte de preț la cărți […] de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul” 11.

Dragostea lui Gheorghidiu este un produs al spiritului, asemeni tuturor filozofilor, motiv pentru care ea nu poate rezista deoarece Ela nu se ridică la nivelul așteptărilor sale. Î nsetat de absolut, Stefan filtrează totul prin prisma conștiinței sale fiind convins că lumea exterioră s-a distanțat de el, când de fapt realitatea este alta ; fluxul conștiinței nu-i permite să creadă altceva decât în absolut, de aici drama personajului „Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanți încearcă imposibilul, rezultatul e același. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri așa e și frumos. Trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt. ” 12 Asemeni tuturor eroilor camilpetrescieni, Ștefan Gheorghidiu este de o inepuizabilă complicație sufletească, reflexiv, sensibil, cu o viață interioară reprezentată de reacții neașteptate și de stări febrile, ilustrând convingerea autorului că ceea ce se conturează ca important pentru individ este trăirea în conștiință.

Personajul, care consideră că lumea poate fi recreată prin gest și gând, trăiește într-o zodie a absolutului pe care o supune unui tipar de idealitate, încercând să-i învingă limitele. “[…]Gheorghidiu e un erou din galeria inadaptabililor […] El e filozof într-o lume de neștiutori de carte cinici, și acești neștiutori de carte îl păcălesc și-i fură bună parte din moștenire. El nu cunoaște femeia și nu o poate stăpâni, iar femeia îl face să sufere. Deci e vorba mai puțin de analiza geloziei cât de cazul unui inadaptat la viața erotică, a unui infirm” 13

Bibliografie

Note:

1 Salamah, Mussa , Educația, Ediția a treia, București, Orientul Latin, 1991, p. 75

2 Petrescu, Camil, Noua structură și opera lui Marcel Proust, București, Humanitas, 1997

3 Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război, București, Biblioteca pentru toți, 2009

4, op.cit.,pag.27

5 Călinescu, George, Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, Humanitas, 2003, p. 658

6 Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război, București, Biblioteca pentru toți, 2009,p.87

7 op.cit.,pag.22

8 op.cit.,pag.37

9 op.cit.,pag.61

10 op.cit.,pag.440

11 op.cit.,pag.428

12 op.cit.,pag.22

13 Nicolae, Manolescu, Arca lui Noe,100+1 Gramar, București, 2001, p.345

REZUMAT

Sincronizarea literaturii române cu literatura europeană a condus la o nouă viziune în proza românească interbelică care și-a integrat creator concepte precum fluxul narativ, epicul nefalsificat de alte perspective decât cea auctorială, autenticitatea emoției și formula jurnalului

în care timpul scriitorului coincide cu timpul senzației, finalitatea fiind izbânda subiectivismului

Aceste influențe se regăsesc și în romanele lui Camil Petrescu, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” reliefând cristalizarea conținutului pe o pasiune, fiind monografia unui sentiment, a unei experiențe de viață.

Unificarea celor două părți ale romanului are loc în planul conștiinței, o conștiință care nu crede decât în absolut și care contuează astfel drama personajului inetelectual hipersensibil. Ștefan Gheorghidiu caută experiențe pe care le trăiește spre a se lămuri pe sine în găsirea unui punct de echilibru al sensului existenței. Deoarece trăiește experiența iubirii căutând adevărul, îndoiala capătă proporții dramatice. Iubirea e trăită ca experiență intelectuală prin raportare continuă la niște puncte de reper. Existența personajului este o sumă de contradicții care au la bază opoziția dintre rațiune și pasiune, luciditatea nereușind să învingă efectul în întregime, explicarea sentimentelor ajutând la depășirea lor.

Similar Posts

  • Statutul Personajelor In Basmul Fantastic Romanesc

    Motto: «Atunci, când unele împliniri vor răsări în timp, nimeni, poate, nu-și va mai aminti că ele vor fi fost, într-un fel, rodul închipuirii unor generații de mult uitate, de pe vremea când „lumea gândea în basme” și că, de fapt, năzuințele acelor generații străbat peste veacuri și grație basmului fantastic.» Alexandru Andrei ARGUMENT Basmul…

  • Discursul

    În Antichitate cea mai obișnuită specie a genului oratoric a fost discursul, care dacă ar fi să-i dăm crezare lui Cicero, cel mai mare orator latin, oratoria sau elocința își are originea la sicilieni care au darul de a vorbi mult, frumos și convingător. Aristotel a fost cel care a pus bazele retoricii definită prin…

  • . Diaconul Coresi. Rolul Tipariturilor Sale In Cultura Romaneasca

    DIACONUL CORESI. ROLUL TIPĂRITURILOR SALE ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ PLANUL LUCRĂRII Capitolul I: Inroducere Capitolul II: Manuscrise și tipărituri înainte de Coresi și influența lor asupra tipăriturilor coresiene. II.1. Primele texte scrise în slavonă pe teritorilul țării noastre. II.2. Primele manuscrise ale Țării Românești. II.3. Manuscrisele moldovenești. II.4. Introducerea tiparului în Țara Românească și Transilvania. II.5….

  • Viziunea Publicistica a Lui Adrian Paunescu

    Cuprins Argument…………………………………………………..p. 2 Capitolul I. Biografia lui Adrian Păunescu I. 1 Omul Adrian Păunescu………………………p.4 I.2 Referințe critice asupra creației poetice păunesciene……………………………………………………….p. 9 I.3 Adrian Păunescu- omul de televiziune și politicianul…………………………………………………………p. 14 Capitolul II. Activitatea publicistică a lui Adrian Păunescu II. 1 Presa scrisă…………………………………………………….p. 18 II. 2 Prezența lui Adrian Păunescu în audio-vizual…..p.23 II. 3 Implicarea…

  • Toponimia

    INTRODUCERE De-a lungul timpului, toponimia a prezentat interes lingvistic, astfel realizându-se diferite lucrări de specialitate atât pe plan european cât și național. Toponimia ca ramură a lingvisticii studiază formarea, originea și evoluția numelor de locuri dintr-o limbă. Aceasta este o disciplină de sine stătătoare, care s-a constituit la sfârșitul secolului trecut și îndeosebi în prima…

  • Revizuirea Literaturii

    Revizuirea literaturii: În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neașteptat și, totodată, perfect explicabil al popularității familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „prețuiește“ tot mai mult pe exponenții Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii țării la statutul…