Florentina Palada 45IDENTIFICAREA STRATEGIILOR DE COPING LA COPIII CU [603490]

Florentina Palada 45IDENTIFICAREA STRATEGIILOR DE COPING LA COPIII CU
PĂRINȚI CU TCC SEVE R SAU MEDIU. DINAMICA ȘI VALOAREA
LOR PENTRU INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ
Florentina Palada1
* COSIP “Children of Somatically Ill Parents”: proiect de cercetare multicentru,
coordonat de Universitatea din Hamburg, destinat evaluării stării de sănătate și prevenirii tulburărilor psihice ale copiilor părinților cu afecțiuni somatice cronice. Au articipat 8 centre universitare din țări europene, printre care și UMF București, coordonator: Acad. Prof. Dr. Milea Ștefan1 Doctorand: [anonimizat], Psiholog clinician principal, Psihoterapeut
principal în Psihoterapie Centrată pe Persoană, București
Adresă de corespondență:
Bd. Camil Ressu nr. 26, bl. A7, ap. 40, sector 3, BucureștiREZUMAT
Apariția bruscă într-o familie a unui traumatism cranio-cerebral (TCC ) la unul din părinți aduce dezechilibre în funcționarea
familiei și necesită formarea unor strategii de adaptare la noua situație din partea tuturor membrilor familiei. Ne referim aic i la
strategiile de coping folosite de copii, la dinamica lor pe perioada desfașurării studiului (6 luni) și la valoarea pe care o a u în orien-
tarea intervenției psihologice. Analiza frecvențelor ne oferă inf ormații asupra strategiilor prefer ate pe vârste și sexe, iar d inamica
acestora ne oferă repere importante despre zonele de vulnerabilitate și resursele copilului pentru intervenția psihologică.Cuvinte cheie : strategii de coping, psihotraumă, intervenție în situația de criză, abordare centrată pe persoană.
INTRODUCERE
În general serviciile medicale sunt foarte special-
izate, iar când o persoană se adresează în calitate de bolnav: [anonimizat], personalul medi-cal își concentrează eforturile pe asigurarea îngrijirii acelei persoane bolnave. Doar medicina de familie se adreseaza persoanei și o are în vedere ca parte dintr-un sistem, dar și aici intervenția e individualizată, nu ia în calcul nevoile familiei ca sistem, ca întreg.Astfel, situațiile de boală severă în familie au asupra celorlalți efecte care rămân nevăzute, cărora nu li se acordă atenție, ele putând să se facă vizibile mai târziu, în timp, când avem deja de-a face cu consecințele lor negative și când alte servicii medicale specializate vor fi apelate.
IMPORT ANȚ Ă ȘI NOUT ATE
Preocupări legate de ce se întâmplă cu copiii în ale
căror familii s-a îmbolnăvit unul din părinți au apărut în literatura de specialitate din ultimele decenii ale secolului trecut. Cele mai multe studii au fost făcute pentru părinții cu cancer. Studiile pe grupuri care s-au concentrat pe factorii de risc ce duc la probleme psihosociale au folosit un registru de variabile care pot interveni. Prognoza nefavorabilă și durata bolii au fost asociate în anumite studii cu niveluri mai înalte de dis-tres la copii (Compas et al., 1994; Welch et al., 1996). Alte studii au găsit că boala cu caracteristicile sale
obiective nu poate prezice distres la copil, dar că un predictor mai puternic este percepția subiectivă a co-pilului față de severitatea bolii (Howes, Hoke, Win-terbottom, & Delafi eld, 1994; Compas, Worsham, Ey
& Howell, 1996).
Numeroase studii au arătat că interacțiunea dintre
sexul copilului și al părintelui bolnav: [anonimizat]. Dacă părintele are același sex cu copilul, copilul are mai multe simptome (Howes et al., 1994, Compas et al., 1996, Visser et al., 2005). De aceea, ce consi-der a fi de o mare importanță ca urmare a rezultatelor
studiului COSIP este că atenția trebuie orientată spre întregul sistem familial din care face parte bolnavul și mai ales asupra copiilor.
În perioada 2002-2005 în România s-a desfășurat
proiectul internațional COSIP “Children of Soma-tically Ill Parents”, proiect de cercetare multicentru, coordonat de Universitatea din Hamburg, destinat evaluării stării de sănătate și prevenirii tulburărilor psihice ale copiilor părinților cu afecțiuni somatice cronice. Au participat 8 centre universitare din țări europene, printre care și UMF București, avându-l ca și coordonator pe Dl. Acad. Prof. Dr. Milea Ștefan.
Studiul s-a concentrat pe situația copiilor din fami-
liile în care un părinte se îmbolnăvește brusc și propune o abordare nouă în asistența medicală a acestei categorii

46 Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România – 2010 – vol. 13 – nr. 1prin oferirea unui serviciu medical care până acum nu a
existat, consilierea familiei afl ată în această situație.
Importanța lui e dată de faptul că: – se adresează,
în premieră în țara noastră, unei categorii de copii cu risc, cei din familii în care un părinte se îmbolnăvește somatic brusc; – s-a adunat un volum mare de date în urma aplicării de chestionare psihologice numero-ase, unele utilizate pentru prima dată în Romania și a interviurilor; – rezultatele obținute sunt valoroase pentru orientarea intervenției ulterioare.
Articolul de față aprofundează date obținute în
urma aplicării unor chestionare pe acel lot de studiu.
În general, când apare o situație de criză în fami-
lie, adulții își orientează toate eforturile spre persoana bolnavă și spre menținerea organizării generale a fa-miliei la un nivel de funcționalitate rezonabil. Copiilor li se asigură nevoile de bază (de hrană, siguranță) fără a se apleca asupra impactului emoțional al evenimen-tului traumatic asupra lor. Mulți adulți își imaginează că ei se pot descurca și singuri sau că “sunt copii și nu realizează” ce se întâmplă.
Însă studii făcute în familii unde părinții sufereau
de boli grave sau de lungă durată au arătat că acestea au un impact semnifi cativ asupra vieții emoționale a
copilului. De aceea, e important ca părintele de sprijin și copiii să fi e orientați spre servicii care să le asigure
consiliere pentru situația de criză. E un serviciu de psihoprofi laxie care reduce infl uența factorilor trau-
matogeni din prezent pentru mai târziu, și, în plus, crește calitatea vieții copiilor în prezent.
OBIECTIVE
Obiectivele urmărite sunt:
o identifi carea strategiilor de coping folosite, a
frecvenței folosirii lor și a particularităților în funcție de vârstă și sex.
o cunoașterea dinamicii acestor strategii între
momentul inițial al aplicării și momentul fi nal.
o orientarea obiectivelor intervenției terapeutice
sau psihoprofi lactice în funcție de datele obținute.
Acest obiectiv se adresează cu scop preventiv celor
care pot constitui o categorie de risc pe viitor. Adică se adresează acelor copii care, dacă sunt ignorați în perioa-da imediat următoare apariției evenimentului psiho-traumatizant în familie, pot dezvolta în timp tulburări psihice sau psiho-somatice la nivel clinic sau subclinic. Ei pot ajunge mai târziu ca urmare a combinării cu alți factori favorizanți sau declanșatori în situația de a fi clienți ai serviciilor medicale de diferite specialități, în funcție de tulburările pe care le pot dezvolta. Sau
pot avea o calitate a vieții mai scăzută sau un traseu al dezvoltării lor psiho-emoționale modifi cat.
Intervenția psihoprofi lactică secundară vizează
oferirea de servicii de specialitate pentru a reduce riscul îmbolnăvirii și pentru a crește calitatea vieții populației pe viitor.
Primele întrebări pe care ți le pui când dorești să
oferi un astfel de serviciu sunt:
¾ Care sunt nevoile acestei persoane din punct
de vedere psihologic?
¾ Cum afl u care sunt acest nevoi?
Unele nevoi pe care persoana e capabilă să le
conștientizeze le afl ăm din interviuri, dar dacă dorim
să orientăm mai profund intervenția psihologică avem și noi nevoie să ajungem în zone pe care persoana nu le exprimă în mod direct.
IPOTEZE
Ne așteptăm să apară diferențe între stra-
tegiile folosite imediat după afl area de îmbolnăvirea
unui părinte și o perioadă de 6 luni de urmărire
Ne așteptăm să apară diferențe între strate-
giile folosite de copiii mici (7-12 ani) și copiii mari (12-17 ani) la momentul inițial (T0).
Ne așteptăm să apară diferențe între strate-
giile folosite de fete și de băieți.
METODE ȘI MIJLOACE
Lotul cuprinde 58 de familii, 58 de copii cu vâr-
ste cuprinse între 6-17 ani. În cadrul studiului au fost folosite ca metode de cercetare interviul și observația. Instrumentele de cercetare folosite au fost chestiona-rele semistandardizate și chestionarele standardizate.
Identifi carea acestor strategii ne oferă indicii
asupra zonelor de vulnerabilitate emoțională ale copi-lului pe care le evită prin anumite strategii (ex. distra-gerea, auto-învinovățirea, retragerea socială), precum și asupra zonelor unde are resurse psihice pentru a face față situației, a învăța noi roluri sociale, a se adap-ta (ex. reglarea emoțională, rezolvarea problemelor, restructurarea cognitivă).
Consilierea copiilor și a familiei se bazează pe datele
obținute din aplicarea acestor chestionare. Intervenția psihoterapeutică trebuie să țină seama de tipurile de răspuns ale individului la situația psihotraumatizantă. Atât înainte de intervenție cât și pe parcursul ei tre-buie urmărite modalitățile preferință de răspuns la traumă, strategiile de coping ale copilului.
—
——

Florentina Palada 47Chestionarele aplicate atât părintelui sănătos cât și
copiilor din familie au fost: BADO-C, BDI, CBCL, YSR, Kid-Cope, F-COPES, FAD.
Unul dintre chestionarele aplicate a fost KidCo-
pe care măsoară ce strategii de coping folosește un copil când este într-o situație difi cilă de viață și cât
de efi ciente percepe că sunt pentru el aceste strategii
folosite.
Ce am dorit prin analiza statistică?Am dorit să vedem dacă aceste strategii de adap-
tare diferă în funcție de vârsta, de momentul aplicării (inițial, la câteva zile de la îmbolnăvirea părintelui și la 6 luni) și de sexul copilului.
Studiul a fost făcut pe un eșantion ce cuprinde 58
de cazuri, din care 23 de mame bolnave și 35 de tați bolnavi. Referitor la distribuția pe sexe a copiilor, sunt 28 fete si 30 baieți. Celor 58 de copii li s-a aplicat chestionarul KidCope conform vârstei lor.
Chestionarul Kidcope are 2 variante diferite pen-
tru copii între 7-12 ani si 13-17 ani. În chestionar sunt incluse 10 strategii de coping, grupate în 2 categorii, o abordare pozitivă și una negativă, de evitare. Cele 10 strategii de coping sunt (A. Spirito):
1. Distragerea 2. Retragerea socială 3. Restructurarea cognitivă 4. Auto-învinuirea 5. Învinuirea altora ( blamarea altora) 6. Rezolvarea problemei 7. Reglarea emoțională 8. Gândirea dezirabilă 9. Sprijinul social10. Resemnarea
REZUL T ATELE CERCET ĂRII
GRUPE DE VÂRSTĂ
Copiii intre 7-12 ani folosesc ca și strategii de
coping la momentul inițial, la câteva zile de la afl area
despre îmbolnăvirea parintelui:
‰ Cu incidență ridicată: reglarea emoțională
(100%), gândire dezirabilă (100%), resemnarea (92%) și rezolvarea problemelor (83%)
‰ Cu incidență medie: sprijinul social (75%), re-
structurarea cognitivă (75%), distragerea (67%) (crește de la T0 la T2), retragerea socială (58%) (scade de la T0 la T2), învinuirea altora (42%) (scade de la T0 la T2).
‰ Cu incidența redusă: auto-învinuirea (17%).
Copiii între 13-17 ani prezintă urmatoarea
ierarhie a strategiilor de coping: ‰ Cu incidență ridicată: reglarea emoțională
(97%), gândirea dezirabilă (94%), distragerea (94%), resemnarea (91%), sprijinul social (88%),
‰ Cu incidență medie: restructurarea cognitivă
(76%), rezolvarea problemelor (71%), retragerea socială (53%), blamarea altora (53%)
‰ Cu incidență redusă: auto-învinuirea (24%)
Observăm că există strategii de coping folosite cu
frecvență asemănătoare între cele două grupe de copii (reglarea emoțională, gândirea dezirabilă, resemna-rea), precum și strategii folosite cu frecvențe diferite de copiii mai mici față de cei mari.
Copiii 12-17 ani folosesc mai frecvent “distra-
gerea”, adică rămân mai puțin în contact cu trăirile emoționale simțite și-și orientează atenția spre a căuta modalități care să le reducă disconfortul psihic,
blamându-i pe alții și căutând sprijin social.
Copiii mai mici sunt mai puțin capabili decât
cei mari să folosească “distragerea” ca și strategie de a reduce tensiunea psihică resimțită. Ei folosesc, în schimb, “gândirea dezirabilă” mai mult decât cei mari pentru a face acest lucru (în proporție de 100%).
Copiii mai mici se gândesc mai mult la “rezolvarea
problemei” decât cei mari care caută mai mult “sprijin social” în exterior, adică se duc către alții pentru a le cere ajutorul.
Observăm, de asemenea, că frecvența cu care sunt
folosite diversele strategii de coping este foarte mare: 7 strategii din 10 sunt folosite cu o frecvență de peste 70%. Iar cea care apare cu o frecvență foarte redusă “auto-învinuirea” are legătură cu tipul evenimentului trăit, și anume cu faptul că este vorba de accidente apărute brusc, la care copiii nu au niciun fel de contribuție.
SEXUL CO PIILOR
Frecvențele obținute la băieți sunt: o Cu incidență ridicată: reglarea emoțională
(95%), gândirea dezirabilă (89%), resemnarea (89%), distragerea (84%), sprijinul social (79%),
o Cu incidență medie: restructurarea cognitivă
(68%), rezolvarea problemelor (63%), retragerea socială (53%), învinuirea altora (53%)
o Cu incidență redusă: auto-învinuirea (16%),
Frecvențele obținute la fete sunt: o Cu incidență ridicată: reglarea emoțională
(100%), gândirea dezirabilă (100%), resemnarea (93%), distragerea (89%), sprijinul social (89%), restructura-
rea cognitivă (81%), rezolvarea problemei (81%),
o Cu incidență medie: retragerea socială (56%),
blamarea altora (48%)

48 Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România – 2010 – vol. 13 – nr. 1o Cu incidență redusă: auto-învinuirea (26%).
Ca diferențe între copii pe sexe, identifi căm
următoarele: baieții folosesc în procente mai mici decât fetele toate strategiile de coping.
Putem observa că 2 dintre strategii, “reglarea
emoțională” și “gândirea dezirabilă” au fost folosite de toate fetele din lotul de studiu.
Strategia cel mai puțin folosită este “auto-învinu-
irea”: la fete cu o valoare mai mare decât la băieți, din motivele arătate anterior.
Diferențe mai mari (peste 10 puncte procentuale)
observăm că apar la următoarele strategii: fetele caută sprijin social mai des decât băieții, au tendința de a-și restructura cognitiv situația și de a căuta să rezolve problemele. Acestea sunt strategii pozitive, cu o valo-are adaptativă mare. Așadar, putem spune că fetele au resurse mai mari de a se adapta situației, în timp ce la băieți se observă o vulnerabilitate mai crescută. Ei fo-
losesc în procente apropiate de ale fetelor strategii de tipul “resemnare”, “distragere” care sunt strategii pa-sive, dar, spre deosebire de fete care reușesc să activeze și strategii pozitive, cu valoare adaptativă, băieții le activează în procente mai reduse.
EVOLUȚIA ÎN TIMP T0 – T2
Frecvențele obtinute de copiii între 7- 12 ani la T0
sunt: reglarea emoțională (100%), gândirea dezirabilă (100%), rezolvarea problemelor (83%), resemnarea (92%), distragerea (67%), sprijinul social (75%), re-structurarea cognitivă (75%), retragerea socială (58%), învinuirea altora (42%), auto-învinuirea (17%),
Frecvențele obtinute de copiii 7-12 ani la T2
sunt: reglarea emoțională (100%), gândirea dezirabilă (100%), rezolvarea problemelor (92%), resemnarea
Fig. 1 . Strategii de coping. Analiza pe categorii de vârstă. Momentul inițial (t0)Strategii de coping. Frecven ță (%)
Copii mici (7-12 ani) vs Copii mari (12-18 ani)
Momentul ini țial (t0)
N copii mici = 12 cazuri; N copii mari = 34 cazuri)
100% 100%
67%92%
75% 75%83%
58%
42%
17%97%94% 94%91%88%
76%
71%
53% 53%
24%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Reglarea
emoțională
Gândirea
dezirabilă
Distragerea
Resemnarea
Sprijinul
social
Restructurarea
cognitivă
Rezolvarea
problemelor
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaCopii mici
Copii mari
Strategii de coping. Frecven ță (%)
Băieți vs Fete
Momentul ini țial (t0)
N băieți = 19 cazuri; N fete = 27 cazuri)
95%
89% 89%
84%
79%
68%
63%
53% 53%
16%100% 100%
93%89% 89%
81% 81%
56%
48%
26%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Reglarea
emoțională
Gândirea
dezirabilă
Resemnarea
Distragerea
Sprijinul
social
Restructurarea
cognitivă
Rezolvarea
problemelor
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaBăieți
Fete
Fig. 2. Strategii de coping. Analiza pe sexe. Momentul inițial (t0)

Florentina Palada 49(83%), distragerea (75%), sprijinul social (67%), re-
structurarea cognitivă (58%), retragerea socială (42%), învinuirea altora (33%), auto-învinuirea (0%).
Dacă facem comparația între momentele inițiale
(T0) și la șase luni după (T2) în rândul copiilor între 7-12 ani, observăm că au crescut:
• rezolvarea problemelor,
• distragerea,
și au scăzut:• resemnarea,
• sprijinul social,
• restructurarea cognitivă,
• retragerea socială.
• blamarea altora
Iar două dintre strategii au rămas la același nivel,
maxim: reglarea emoțională și gândirea dezirabilă.
Putem observa că au apărut scăderi sau creșteri
între cele două momente, dar acestea nu sunt foarte mari, ci în limita a maximum 15 puncte procentuale. Așadar, strategiile de coping sunt folosite în continua-re cu frecvențe destul de mari.
Frecvențele obtinute de copiii între 13-17 ani la
T0 sunt: resemnarea (91%), sprijinul social (88%), re-glarea emoțională (97%), distragerea (94%), gândirea dezirabilă (94%), restructurarea cognitivă (76%), re-zolvarea problemelor (71%), retragerea socială (53%), învinuirea altora (53%), auto-învinuirea (24%).
Frecvențele obtinute de copiii între 13-17 ani la
T2 sunt: resemnarea (97%), sprijinul social (94%), re-glarea emoțională (91%), distragerea (88%), gândirea dezirabilă (98%), restructurarea cognitivă (82%), re-zolvarea problemelor (76%), retragerea socială (62%), învinuirea altora (53%), auto-învinuirea (18%).La copiii între 13-17 ani observăm la T2 față de
T0 următoarele diferențe pe analiza descriptivă:
Au crescut ca și frecvență:• resemnarea,
• retragerea socială,
• restructurarea cognitivă,
• rezolvarea problemelor.
Au scăzut ca și frecvență:• reglarea emoțională,
• distragerea,
• gândirea dezirabilă.
Din nou, diferențele procentuale nu sunt foarte
mari, așadar și la 6 luni de la eveniment copiii folosesc în proporții destul de mari strategiile folosite și la T0.
Ce s-a întâmplat cu băieții, atât cu cei mici cât și
cu cei mari, de la T0 la T2?
În majoritate, strategiile de coping au rămas la ni-
veluri constante, nu au fost înregistrate diferențe mari. Diferențe mai mari s-au observat la băieți când au fost separați pe intervalele de vârstă.
În această situație a crescut retragerea socială.Ce s-a întâmplat cu fetele, atât cu cele mici cât și
cu cele mari, de la T0 la T2 ?
La fete putem observa o creștere la:• resemnare,
• rezolvarea problemelor.
și o scădere la:• reglarea emoțională,
• distragere,
• retragerea socială.
Fig. 3. Strategii de coping. Copiii mici. Evoluție momentul t0 … t2Strategii de coping. Frecven ță (%)
Copii mici (7-12 ani)
Evoluție t0 … t2
N = 12 cazuri
100% 100%
83%92%
67%75% 75%
58%
42%
17%100% 100%
92%
83%
75%
67%
58%
42%
33%
0%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Reglarea
emoțională
Gândirea
dezirabilă
Rezolvarea
problemelor
Resemnarea
Distragerea
Sprijinul
social
Restructurarea
cognitivă
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaT0
T2

50 Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România – 2010 – vol. 13 – nr. 1Cea mai mare diferență se observă la “rezolvarea
problemelor”, aceasta fi ind folosită în procente mult
mai mari la T2. De asemeni, ‘resemnarea’ față de situație s-a instalat în toate cazurile lotului. Și nu mai au nevoie sa se ‘distragă’ atât de mult ca la T0 ( scădere de la 84% la 74%).
VALOAREA LOR ADAPT ATIVĂ
Strategia de coping are valoare adaptativă pen-
tru persoană în momentul respectiv, prin ea copi-lul găsește o cale de a reduce tensiunea emoțională produsă de situația traumatică. Dacă privim adapta-rea în context mai larg, luând în calcul valorile sociale, normele după care considerăm că un anumit compor-tament are valoare adaptativă sau nu, putem deduce că
anumite strategii de coping nu au valoare adaptativă pe termen lung. De exemplu, folosirea “gândirii dezi-rabile” (și reiese din analiza lotului că frecvența cu care e folosită e foarte mare) pe moment ajută copilul să se depărteze de situația reală care e prea greu de dus și să-și lase gândurile să “zboare” la scenarii în care reali-tatea ar fi așa cum și-ar dori el. Dar, dacă ar fi folosită
prea mult, ea l-ar face pe copil să piardă contactul cu realitatea căreia trebuie să-i facă față. Astfel, e nevoie să fi e urmată de o strategie orientată spre a se con-
frunta cu cerințele obiective ale situației și, în acest fel, a se adapta la situație.
Fig. 4. Strategii de coping. Copiii mari. Evoluție momentul T0 … T2
Strategii de coping. Frecven ță (%)
Băieți
Evoluție t0 … t2
N = 19 cazuri
100%
89%100%
89%93%
81% 81%
56%
48%
26%96%93% 93% 93%89%
81% 81%
63%
48%
15%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Reglarea
emoțională
Distragerea
Gândirea
dezirabilă
Sprijinul
social
Resemnarea
Restructurarea
cognitivă
Rezolvarea
problemelor
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaT0
T2
Fig. 5. Strategii de coping. Băieții. Evoluție momentul t0 … t2Strategii de coping. Frecven ță (%)
Copii mari (13-18 ani)
Evoluție t0 … t2
N = 34 cazuri
91%88%97%94% 94%
76%
71%
53% 53%
24%97%94%91%88% 88%
82%
76%
62%
53%
18%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Resemnarea
Sprijinul
social
Reglarea
emoțională
Distragerea
Gândirea
dezirabilă
Restructurarea
cognitivă
Rezolvarea
problemelor
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaT0
T2

Florentina Palada 51CONCLUZII
1. Observăm că la apariția într-o familie a
îmbolnăvirii bruște a unui părinte, copilul apelează la un amestec de strategii de coping atât pozitive, cât și negative, și că trece prin diferite faze, de la momente în care caută să se exprime emoțional față de alte per-soane și caută rezolvări ale problemelor, la momente în care se lasă pradă imaginației și-și construiește scenarii dezirabile care-l ajută să ia distanța de eveni-ment pentru o perioadă de timp.
2. Am prezentat datele generale, de care aminteam
mai sus, pentru a ne forma o imagine cu privire la ce ne-am putea aștepta să întâlnim într-o nouă situație. În fi nal, revin la necesitatea de a primi și privi orice
nouă situație cu deschidere pentru ce se întâmplă în mod particular în acea situație.
De aici pornim spre înțelegerea modului copilului
de a se relaționa, comporta cu cei apropiați din fami-lie, cu vecinii, colegii și alți adulți. Strategia de coping activată în prezent ne poate da cheia spre a înțelege modul de reacție și comportamentele din prezent ale copilului, precum și orientarea lor pe anumite direcții pe viitor.
3. Deși în urma unui studiu avem date care au valo-
are din punct de vedere statistic și ne oferă o imagine de ansamblu asupra populației investigate, informații despre anumite tendințe și particularități legate de grupa de vârstă sau sex, totuși în intervenția țintită pe un caz particular e nevoie să avem date particulare care refl ectă situația concretă din acel moment. Pentru
că procesul de intervenție psihologică trebuie orientat pornind de la acea realitate particulară și nu de la date
statistice obținute anterior sau de la presupozițiile, proiecțiile noastre transferate la cazul de față, deo-arece fi ecare nou caz e o realitate specifi că, cu nevoi
de intervenție personalizate.
4. Cei care vin primii în contact cu persoane bol-
nave și cu familiile lor este indicat să explice și să scoată în evidență următoarele:
¾ Importanța apelării la servicii specializate (ca
urmare a rezultatelor în care rata de refuz a fost foarte mare, de 64% . O astfel de rată orientează demersul spre informarea familiilor despre rolul unui astfel de serviciu).
¾ Că evenimentul are un impact și în viața
emoțională a copilului.
¾ Că acest impact despre a cărui intensitate nu
știm în momentul respectiv poate avea pe termen me-diu sau lung anumite consecințe.
¾ Că reactivitatea personală este foarte diferită.
¾ Că aceste consecințe pot fi întrezărite doar
după o evaluare făcută de specialiști și după urmărirea în timp a evoluției copiilor.Strategii de coping. Frecven ță (%)
Fete
Evoluție t0 … t2
N = 19 cazuri
89%95%
89%
63%79%84%
68%
53% 53%
16%100%
89% 89%
79% 79%
74%
68%
47% 47%
11%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Resemnarea
Reglarea
emoțională
Gândirea
dezirabilă
Rezolvarea
problemelor
Sprijinul
social
Distragerea
Restructurarea
cognitivă
Retragerea
socială
Blamarea
altora
Auto-
învinovățireaT0
T2
Fig. 6. Strategii de coping. Fetele. Evoluție momentul t0 … t2

52 Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România – 2010 – vol. 13 – nr. 1BIBLIOGRAFIE
Brown, L. K., Spirito, A., Reynolds, L.A.& Hemstreet, A.
(1992). Adolescent coping behaviour when confronted with a friend with AIDS. Journal of Adolescence, 15, 467-477.
McCubbin Hi., Joy CB, Cauble și alții. Family stress and
coping: a decade review. Journal of Family 42: 855-871, 1980
Milea, S. Profi laxia primară a tulburărilor psihice la copil și
adolescent, vol. I-II, 2006-2009.
Ratjen, Eva-M. B., Client-centered therapy: an European
perspective , Sage Publications, Londra, 2001
Riedesser, P ., Fisher, G. Tratat de psihotraumatologie, Edi-
tura Trei, București, 2005
Spirito, A., L.J., Gil, K., &Tyc, V. (1995), Coping with ev-
eryday and disease-related stressors by chronically ill chil-dren and adolescents. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 34, 283-290.
Spirito, A., Stark, L.J., & Williams, C. (1988). Develop-
ment of a brief checklist to assess coping in pediatric pa-tients. Journal of Pediatric Psychology, 13, 555-574.
Shapiro, J. Family reactions and coping strategies in re-
sponse to the physically ill or handicaped child: A review. Soc Sci Med 17(14):913, 1983.
Spirito, A., Francis, G., Overholser, J., & Frank, N. Cop-
ing, depression and adolescent suicide attempts. Journal of Clinical Child Psychology, 1996, 25, 147-155.
Wegmann, J.A.: Instruments that measure coping. Onco-
logical Nurses Forum 11 (4): 119-120, 1984.1.
2.3.
4.5.6.
7.
8.9.
10.

Florentina Palada 99IDENTIFYING COPING STRATEGIES AT CHILDREN WITH
PARENTS HAVING SEVERE OR MEDIUM CCT . THEIR DYNAMICS AND VALUE FOR PSYCHOLOGICAL INTERVENTION*
Florentina Palada
1
* Based on research, quantitative data gathered for the COSIP project, “Children
of Somatically Ill Parents”, a multicentre research project, coordinated by the University of Hamburg, conceived for the assessment of the health state and for the prevention of the psychic disorders of children whose parents suff er from
chronic somatic disorders. 8 university centres took part in this project, among which the University of Medicine and Pharmacy (UMF) Bucharest, Romania, coordinator Acad. Prof. Dr. Milea Ștefan.1 Ph. D. candidate in Clinical Psychology. Principal Clinical Psychologist,
Principal Psychotherapist in Client-Centered-Th erapy, Bucharest, Romania
Correspondence address:
no 26 Camil Ressu Av., 3 sector, BucharestABSTRACT
Sudden occurrence of cranio-cerebral traumatism (CCT) in one of the family parents brings imbalance in the functioning of the
family and requires adaptive strategies for this new situation from all the family members. We analyze in this article the copi ng
strategies used by children in the event of such a traumatic occurrence, their dynamics during the research period (6 months) a nd
their value for psychological counseling orientation. Frequency analysis off ers us information about preferred coping strategies by
age and gender, while their dynamics off er us important cues about the vulnerabilities and the resources of children that should
be taken into account during the psychological intervention.Keywords : coping strategies, psychotrauma, crisis intervention, person centered approach.
INTRODUCTION
Generally speaking, medical services are highly
specialised, and when one person appeals to such a service as a patient, the medical staff concentrate their
eff orts on treating that particular sick person. Only
family medicine addresses the person and sees them as part of a system, but even here the intervention is individualised and it does not take into consideration the needs of the family as a whole. Th us, when severe
illness situations occur in a family, they have unseen eff ects on the others. Th ese eff ects are not catered for
and may manifest themselves only later in time, when they produce negative consequences and other spe-cialised medical services will have to be appealed to.
IMPORT ANCE AND NOVEL TY
Th e interest in children from families where one of
the parents became ill appeared in the specialized pub-lications during the last decades of the past century.
Most of the studies were on parents with cancer.
Th e group studies focusing on the risk factors that trig-
ger psychosocial problems used a range of intervening variables. Th e unfavourable prognosis and the illness
duration were associated with higher level of stress at
kids (Compas et al., 1994; Welch et al., 1996).Other studies found that the illness, with its objec-
tive characteristics, cannot predict the child’s distress. Th ere is another stronger predictor for it: the child’s
subjective perception about the severity ofthe illness (Howes, Hoke, Winterbottom, & Delafi eld, 1994;
Compas, Worsham, Ey & Howell, 1996).
Various studies showed that the relation between
the gender of the child and the gender of the parent can predict the level of child’s distress. If the parent has the same gender as the child, the child exhib-its more symptoms (Howes et al., 1994, Compas et al.,1996, Visser et al., 2005). Th erefore, what I con-
sider to be of paramount importance according to the COSIP study results is that attention has to be ori-ented towards the whole familial system to which the ill person belongs, especially towards its children.
During 2002 – 2005, the international research Project
COSIP “Children of Somatically Ill Parents” was im-plemented in Romania, a multi-centre research project, coordinated by the University of Hamburg, meant to as-sess the state of health as well as to prevent the psychic disorders of children with parents with chronic somatic aff ections. Eight European university centres were part
of this project, among which the Medicine and Pharma-ceutical University of Bucharest (UMF București), with Mr. Acad. Prof. Dr. Milea Ștefan as coordinator.

100 Journal of Romanian Child and Adolescent Neurology and Psychiatry – 2010 – 13th vol. – no. 1Th e study focused on the state of children from
families where a parent suddenly becomes ill. Th e
study proposes a new approach in the medical assist-ance of this category, by off ering a medical service
which is still inexistent: the counselling of the family found in such a situation.
Its importance is given by the following facts: it
addresses, for the fi rst time in our country, a category
of children at risk, those from families where a par-ent suddenly becomes somatically ill; it gathered a signifi cant volume of fi eld data, using various psy-
chological questionnaires and interviews, some of them used in Romania for the fi rst time; the results
obtained are valuable for the guidance of the subse-quent intervention.
Th is article analyses data obtained from the target
group by means of questionnaires.
Usually, when a crisis situation appears in family,
the adults direct all their eff orts towards the person af-
fected with illness and towards maintaining the family on a reasonable level of functionality. Th e children are
supplied with basic needs (food, safety), without any-one aiming their attention at the emotional impact that the traumatic event has upon them. Many adults
imagine the children can cope by themselves or that “they are children and cannot realize what happens”.
However, studies made on families where parents
suff ered severe or chronic illnesses showed that these
situations have a signifi cant impact upon the emo-
tional life of the child. Th erefore, it is important that
the supporting parent and the children should be di-rected towards crisis counselling services. It is a psy-cho- prophylactic service that reduces the infl uence
of present traumatogenic factors in the future thus increasing the children’s quality of life.
OBJECTIVES
Th e objectives aimed at are:
o To identify the used coping strategies, the fre-
quency of their usage and the particularities of this usage according to age and gender.
To throw light upon the dynamics of these
strategies, between the initial and the fi nal moments
of research.
To guide the objectives of therapeutic or psy-
cho-prophylactic intervention, according to the data obtained.
Th is last objective is a preventive one, addressing
those who could fall into the afore-mentioned risk category in the future. It addresses those children
—
—who, if ignored just after the psycho-traumatic event
happened in their family, may later develop psychic or psycho-somatic disorders of clinical or sub-clinical magnitude. Combined with other supporting or trig-gering factors, these children may later become clients of various types of medical services, according to the disorders they can develop.
Alternatively, they may exhibit a lower quality of
life or a modifi ed course of psycho-emotional deve-
lopment.
Th e psycho-prophylactic secondary intervention
aims to off er specialized services in order to reduce
the risk of illness and in order to increase the life quality of the population in future.
Th e fi rst questions one formulates when they wish
to off er such a service are:
What are the psychological needs of this
person?
How do I fi nd what these needs are?
Some of these needs, the ones that the person is able
to articulate, can be discovered through interviews.
But, if we want to go deeper with our psychologi-
cal intervention, we need to get into those depths that
the person cannot communicate directly.
HYPOTHESES
We hypothesize diff erences between the
coping strategies used immediately after fi nding out
about the parent’s illness and the coping strategies used after a 6 month monitoring.
We hypothesize diff erences between the co-
ping strategies used by younger children (7 – 12 years old) and older children (13 – 17 years old), at the ini-tial moment (T0).
We hypothesize diff erences between the cop-
ing strategies used by the boys and by the girls.
RESEARCH METHODS
Th e research lot consists of 58 families, 58 children
with ages between 6 and 17 years. Th e research meth-
ods used within the study were the interview and the observation. Th e research instruments used were the
semi-standardized and the standardized question-naires.
Identifying the coping strategies gives us clues
about the emotional vulnerable areas of the child that he avoids using various strategies (e.g. distraction, self-criticism, social withdrawal), as well as about the areas where the child has psychic resources in order to cope with the situation, to learn new social roles, —
—
—
——

Florentina Palada 101to adapt (e.g. emotional regulation, problem solving,
cognitive restructuring).
Child and family counselling is based on data ob-
tained from applying these questionnaires. Th e psycho-
therapeutic intervention has to take into consideration how the individuals answer to the psychotraumatic situation. Both before, as well as during the interven-tion, one has to assess the preferred answers of children to trauma, namely, their coping strategies.
Th e questionnaires applied to both the supporting
(healthy) parents and to the children were: BADOC, BDI, CBCL, YSR, Kid-Cope, F-COPES, FAD.
One of the questionnaires applied was KidCope,
which measures what coping strategies a child uses when in a diffi cult life situation and how effi cient the
child perceives these strategies to be.
What did we seek by applying the statistical
analysis?
We wanted to see if these coping strategies diff er
according to age, gender and the moment of interview (initially, i.e. a few days after the parent’s illness was revealed, and after six months, respectively).
Th e study was performed upon a sample of 58 cases,
of which 23 mothers with illness and 35 fathers with ill-ness. Concerning the gender distribution of the children, the sample contained 28 girls and 30 boys. Th e corre-
sponding KidCope version of the questionnaire was administered to the 58 children, according to their age group. Th e Kidcope questionnaire has two age variants,
one for the children between 7 and 12 years old and one for those between 13 and 17 years old. Th e questionnaire
contains 10 coping strategies, grouped in 2 categories, a positive approach and a negative, avoidance approach.
Th e 10 coping strategies are (A. Spirito):
1. Distraction 2. Social Withdrawal
3. Cognitive Restructuring 4. Self-Criticism 5. Blaming Others 6. Problem Solving 7. Emotional Regulation 8. Wishful Th inking
9. Social Support10. Resignation
RESEARCH RESUL TS
AGE
Initially, a few days after fi nding out about the
parent’s illness, the younger children, aged 7 to 12, use the following coping strategies:High incidence : Emotional Regulation (100%),
Wishful Th inking (100%), Resignation (92%) and
Problem Solving (83%)
Medium incidence: Social Support (75%),
Cognitive Restructuring (75%), Distraction (67%) (increasing fromT0 to T2), Social Withdrawal (58%) (decreases fromT0 to T2), Blaming Others (42%) (decreasing fromT0 to T2).
Low incidence : Self-Criticism (17%) Older
children aged 13 to 17, use the following hierarchy of coping strategies:
High incidence : Emotional Regulation (97%),
Wishful Th inking (94%), Distraction (94%), Resig-
nation (91%), Social Support (88%)
Medium incidence : Cognitive Restructuring
(76%), Problem Solving (71%), Social Withdrawal
(53%), Blaming Others (53%)
Low incidence : Self-Criticism (24%)
We observe that there are coping strategies used
with similar frequencies by both the younger and the older children (emotional regulation, wishful think-ing, resignation), as well as strategies used diff erently
by the two age categories. Th e older children, 13 to
17 years old, use “the distraction” more frequently, i.e. they stay less in contact with their feelings and turn their attention towards fi nding ways of reducing their
psychic discomfort, blaming others and seeking social support. Younger children are less capable than the older ones to use “distraction” as strategy of reducing the psychic tensions they feel. Instead, they use the “wishful thinking” strategy more often than the older children (up to 100%). Th e younger children think
more often about “problem solving” than the older children, who go to others in order to ask for help. What we also noticed are the high rates of using these various coping strategies. 7 out of 10 strategies have an incidence rate higher that 70%. And the only stra-tegy that appears with a low rate, “self-criticism”, has to do with the type of event lived by the subjects, since we speak of sudden accidents for which the children have no contribution or responsibility.
GENDER
Th e boys’ rates of coping strategies are the following:
High incidence : Emotional Regulation (95%),
Wishful Th inking (89%), Resignation (89%), Distrac-
tion (84%), Social Support (79%).
Medium incidence : Cognitive Restructuring
(68%), Problem Solving (63%), Social Withdrawal (53%), Blaming Others (53%).
Low incidence : Self-Criticism (16%)
Th e girls’ rates of coping strategies are the following:—
—
—
———
—
——

102 Journal of Romanian Child and Adolescent Neurology and Psychiatry – 2010 – 13th vol. – no. 1High incidence : Emotional Regulation (100%),
Wishful Th inking (100%), Resignation (93%), Dis-
traction (89%), Social Support (89%), Cognitive Re-structuring (81%), Problem Solving (81%).
Medium incidence : Social Withdrawal (56%),
Blaming Others (48%)
Low incidence : Self-Criticism (26%)
We identify the following main diff erence between
genders: the boys show lower rates than the girls in all coping strategies. We also observe that two of these —
—
—strategies, “emotional regulation” and “wishful think-
ing”, were used by all the girls in the sample. Th e least
used strategy was “self-criticism”. Th e girls showed
higher rates than the boys, because of the above-men-tioned reasons. Bigger diff erences (more than 10 per-
centage points) were found for the following strategies: girls seek social support more often than the boys; they also have a better established tendency to restructure the situation cognitively and to seek to solve the prob-lems. Th ese are all positive stra-tegies, with a higher Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Younger Children (7-12 y.o) vs Older Children (12-17 y.o.)
The initial moment t0
N younger children = 12 cases; N older children = 34 cases)
100% 100%
67%92%
75% 75%83%
58%
42%
17%97%94% 94%91%88%
76%
71%
53% 53%
24%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Emotional
Regulation
Wishful
Thinking
Distraction
Resignation
Social Support
Cognitive
Restructuring
Problem
Solving
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismYounger children
Older children
Fig. 1. Coping Strategies. Age Analysis. Th e Initial Moment t0
Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Boys vs Girls
The initial moment t0
N boys = 19 cases; N girls = 27 cases)
95%
89% 89%
84%
79%
68%
63%
53% 53%
16%100% 100%
93%89% 89%
81% 81%
56%
48%
26%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Emotional
Regulation
Wishful
Thinking
Resignation
Distraction
Social Support
Cognitive
Restructuring
Problem
Solving
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismBoys
Girls
Fig. 2. Coping Strategies. Gender Analysis. Th e Initial Moment t0

Florentina Palada 103adaptive value. Th erefore we can say that the girls have
more resources to cope with the situation, while the boys show higher levels of vulnerability. Th e boys use
the “resignation” and the “distraction” strategies as often as the girls. However, both of them are passive strat-egies. Compared with the girls, who are also able to trigger the positive adaptive coping strategies, the boys activate these positive strategies less often.
EVOLUTION IN TIME: T0 – T2
Younger Children, 7 to 12 year oldsTh e coping strategies rates observed in younger
children aged 7 to 12, at the initial moment T0 are: Emotional Regulation (100%), Wishful Th inking
(100%), Problem Solving (83%), Resignation (92%), Distraction (67%), Social Support (75%), Cogni-tive Restructuring (75%), Social Withdrawal (58%), Blaming Others (42%), and Self-Criticism (17%).
Th e coping strategies rates observed in younger
children, 7 to 12, after six months, at the T2 moment, are: Emotional Regulation (100%), Wishful Th inking
(100%), Problem Solving (92%), Resignation (83%), Distraction (75%), Social Support (67%), Cogni-tive Restructuring (58%), Social Withdrawal (42%), Blaming Others (33%), and Self-Criticism (0%).
If we compare the initial moment T0 and the
moment six months after it, T2, among the younger children, 7 to 12 year olds, we observe the following increases in the coping strategies:
• Problem Solving
• DistractionAt the same time, the following decrease:
• Resignation,• Social Support,• Cognitive Restructuring,• Social Withdrawal,Blaming Others, while two of the remaining
coping strategies:
• Emotional Regulation • Wishful Th inking, remained at the same maxi-
mal levels.
We may observe that the variations between the
T0 and the T2 moments are not too big, keeping within an interval of maximum 15 percentage points. When taking into account the initial high rates, we can conclude that the coping strategies are still being often used six months after the traumatic incidents.
Older Children, 13 to 17 year old
Th e coping strategies rates observed in older chil-
dren,13 to 17, at the initial moment T0, are: Resigna-tion (91%), Social Support (88%), Cognitive Regu-lation (97%), Distraction (94%), Wishful Th inking
(94%), Cognitive Restructuring (76%), Problem Solv-ing (71%), Social Withdrawal (53%), Blaming Others (53%), and Self-Criticism (24%).
Th e coping strategies rates observed in older chil-
dren, 13 to 17, after six months, at the T2 moment, are: Resignation (97%), Social Support (94%), Emo-tional Regulation (91%), Distraction (88%), Wish-ful Th inking (98%), Cognitive Restructuring (82%),
Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Younger children (7-12 y.o)
Evolution t0 … t2
N = 12 cases
100% 100%
83%92%
67%75% 75%
58%
42%
17%100% 100%
92%
83%
75%
67%
58%
42%
33%
0%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Emotional
Regulation
Wishful
Thinking
Problem
Solving
Resignation
Distraction
Social Support
Cognitive
Restructuring
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismT0
T2
Fig. 3. Coping Strategies. Younger Children, 7 to 12 y.o. Evolution t0 … t2

104 Journal of Romanian Child and Adolescent Neurology and Psychiatry – 2010 – 13th vol. – no. 1Problem Solving (76%), Social Withdrawal (62%),
Blaming Others (53%), and Self-Criticism (18%).
We identify the following evolutions in 13 to 17
year old children, between the momentsT0 and T2:
Increased rate of incidence :
• Resignation• Social Withdrawal• Cognitive Restructuring• Problem SolvingDecreased rate of incidence :
• Emotional Regulation• Distraction• Wishful Th inking
As in the case of younger children, the percental
diff erences are not very big. We can therefore con-
clude that, in the case of older children, the coping strategies used at theT0 moment are still being often used six months after the traumatic incidents, at the T2 moment.
Boys
What happened with the boys, younger as well as
older ones, between theT0 and the T2 moments? Th e
answer is: not too much. Th e coping strategies mainly
remained at constant levels of incidence. We did not record big diff erences between the two moments, as
in the case of the evolution of the age groups. Big-ger diff erences were observed in boys only when split
according to age groups. Th e only evolutions that can
be assessed are in the case of the Social Withdrawal strategy (increased incidence) and of the Self-Criti-
cism (decreased incidence).
GirlsWhat happened with the girls, irrespective of their
age group, between theT0 and the T2 moments? We can observe increased levels of incidence for:
• Resignation• Problem Solving and decreased levels for• Emotional Regulation• Distraction• Social Withdrawal.Th e highest diff erence is found in the case of the
“Problem Solving” coping strategy. Th is one is used in
much higher rates at the T2 moment: increase from 63% to 79%. Also, “Resignation” installed with all the girls within the sample (up from 89%). Th ey do not
need to get “Distracted”, as much as at the T0 mo-ment (decreasing from 84% to 74%).
THE ADAPTIVE VALUE OF THESE
COPING STRATEGIES
At the respective moment, the various coping
strategies used have a clear adaptive value for the per-son in question.
By them, the child fi nds a way of reducing the emo-
tional tension produced by the traumatic situation.
However, if we address adaptation in the larger
context, taking into account the social values, the norms according to which we assess if certain beha-viour has adaptive value or not, we can conclude that
Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Older children (13-17 y.o.)
Evolution t0 … t2
N = 34 cases
91%88%97%94% 94%
76%
71%
53% 53%
24%97%94%91%88% 88%
82%
76%
62%
53%
18%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Resignation
Social Support
Emotional
Regulation
Distraction
Wishful
Thinking
Cognitive
Restructuring
Problem
Solving
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismT0
T2
Fig. 4. Coping Strategies. Older Children, 13 to 17 y.o. Evolution t0 … t2

Florentina Palada 105the coping strategies do not present long-term adap-
tive value. For instance, using the “wishful thinking” strategy (and, according to data obtained from our sample, its incidence is very high) it helps the child momentarily to pull out from the real situation that is a burden too diffi cult to carry and to let his or her
thoughts wander off to scenarios where reality is the
way the child wishes it to be.
However, if used in excess, this strategy would
make the child lose contact with the harsh reality he or she has to cope with. Th erefore, this strategy has to be followed by another one, oriented towards con-
fronting the objective requirements of the situation and thus towards adapting to the situation.
CONCLUSIONS
1. When, in a family, a parent becomes suddenly ill,
the child resorts to a mix of various coping strategies, both positive as well as negative. It this case, the child goes through various phases, from moments when s/he seeks to express emotionally towards other persons and Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Boys
Evolution t0 … t2
N = 19 cases
100%
89%100%
89%93%
81% 81%
56%
48%
26%96%93% 93% 93%89%
81% 81%
63%
48%
15%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Emotional
Regulation
Distraction
Wishful
Thinking
Social Support
Resignation
Cognitive
Restructuring
Problem
Solving
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismT0
T2
Fig. 5. Coping Strategies. Boys. Evolution t0 … t2
Coping Strategies. Rate of Incidence (%)
Girls
Evolution t0 … t2
N = 19 cases
89%95%
89%
63%79%84%
68%
53% 53%
16%100%
89% 89%
79% 79%
74%
68%
47% 47%
11%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Resignation
Emotional
Regulation
Wishful
Thinking
Problem
Solving
Social Support
Distraction
Cognitive
Restructuring
Social
Withdrawal
Blaming
Others
Self-CriticismT0
T2
Fig. 6. Coping Strategies. Girls. Evolution t0 … t2

106 Journal of Romanian Child and Adolescent Neurology and Psychiatry – 2010 – 13th vol. – no. 1looks for solutions to problems, to moments when s/he
abandons herself or himself to imaginations and builds desirable scenarios that help to momentarily distance herself or himself from the distressing event.
2. We presented the above-mentioned general data
in order to get an idea about what we would expect in a new situation. We underline again the need for re-ceiving and assessing any new situation with an open mind, oriented towards what happens particularly in this kind of situation.
From such a perspective we should start under-
standing the way the child relates and interacts with the signifi cant others: those close in the family, the neigh-
bours, friends, colleagues and other adults. Th e coping
strategy activated at a particular moment can off er us
the key to understand the present reactions and beha-viours, as well as their various orientations in future.
3. Although after this study we have statistically
meaningful data that off er us an encompassing im-
age of the population studied, information concer-ning trends and particularities according to age or gender, in the case of intervention targeted upon a particular case we however need particular data that refl ects the concrete situation of that moment. Th at
is because the psychological process of intervention has to be oriented starting from that particular reality and not from general statistical data previously ob-tained or from our presuppositions, our own projec-tions transferred to that particular case. Th e argument
is that each new case represents a specifi c reality, with
personalized needs of intervention.
4. Th ose that come fi rst in contact with the ill per-
sons and with their families should explain and ac-centuate the following ideas:
Th e need to contact specialised services.
Th at is a consequence of the results of the study,
where the rejection levels were very high, 64% of the total of initial contacts. Such a rate guides the eff ort
towards informing the families about the role of such a specialised service.
Th e event has an impact in the emotional life
of the child as well.
Th is impact whose intensity we do not know
yet can have medium or long range consequences.
Th e personal reactivity is very diverse.
Th e above-mentioned medium or long term
consequences can be identifi ed only after a specialised
evaluation and after monitoring the evolution of the child over a longer period.
—
—
——
—BIBLIOGRAPHY
Brown, L. K., Spirito, A., Reynolds, L.A.& Hemstreet, A.
(1992). Adolescent coping behaviour when confronted with a friend with AIDS. Journal of Adolescence, 15, 467-477.
McCubbin Hi., Joy CB, Cauble și alții. Family stress
and coping: a decade review. Journal of Family 42: 855-871, 1980
Milea, S. Profi laxia primară a tulburărilor psihice la copil și
adolescent, vol. I-II, 2006-2009.
Ratjen, Eva-M. B., Client-centered therapy: an European
perspective , Sage Publications, Londra, 2001
Riedesser, P ., Fisher, G. Tratat de psihotraumatologie, Edi-
tura Trei, București, 2005
Spirito, A., L.J., Gil, K., &Tyc, V. (1995), Coping with
everyday and disease-related stressors by chronically ill chil-dren and adolescents. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 34, 283-290.
Spirito, A., Stark, L.J., & Williams, C. (1988). Develop-
ment of a brief checklist to assess coping in pediatric pa-tients. Journal of Pediatric Psychology, 13, 555-574.
Shapiro, J. Family reactions and coping strategies in re-
sponse to the physically ill or handicaped child: A review. Soc Sci Med 17(14):913, 1983.
Spirito, A., Francis, G., Overholser, J., & Frank, N. Cop-
ing, depression and adolescent suicide attempts. Journal of Clinical Child Psychology, 1996, 25, 147-155.
Wegmann, J.A.: Instruments that measure coping. Onco-
logical Nurses Forum 11 (4): 119-120, 1984.1.
2.3.
4.5.6.
7.
8.
9.10.