Flora, Vegetatia Si Valorificarea Potentialului Productiv al Pajistilor din Bazinul Mijlociu Si Inferior al Raului Crisul Negru

Bibliografie

ANDREI, M., 1968 – Cercetări ecologo-anatomice și fitocenotice în complexul Crapina–Jijila, Teză de doctorat. Universitatea din București.

ANIȚEI, LILIANA, 2001 – Flora și vegetația bazinului Bahlui (Jud. Iași). Teză de doctorat.

ARDELEAN, A., 1999 – Flora și vegetația din [NUME_REDACTAT] Alb, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.

ARDELEAN, A., 2006 – Flora și vegetația din județului Arad, [NUME_REDACTAT] Române, București.

ARDELEAN, G., KARÁCSONYI, K., 2005 – Flora, vegetația, fauna și ecologia nisipurilor din nord-vestul României. Edit. Daya, [NUME_REDACTAT]. 1-732.

ARSENE, G., G., 1998 – Studiul ecologic și fitocenologic al vegetației ierboase de pajiști din [NUME_REDACTAT] Ruscă. Teză de doctorat, USAMVB Timișoara, Facultatea de Agricultură.

ASVADUROV, H., BALACEANU, V., CANARACHE, A., 1980 – [NUME_REDACTAT] de Clasificare a Solurilor, Institutul de Cercetări pentru pedologie și Agrochimie. București.

BARABAȘ, N., 1974 – Contribuții la studiul vegetației din bazinul Tazlăului, Studii și Comunicări, Muzeul de Științe ale Naturii, Bacău. 7: 93-178.

BARKMAN., J., MORAVEC, J., RAUSCHERT, S., 1986 – Code of phytosociological nomenclature, Vegetatio. Upsala, vol. 67, 3: 145-197.

BÂRCĂ. C., 1973 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (între Tutova și Siret), Rezumatul tezei de doctorat, Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

BÂRCĂ, C., 1975 – Vegetația pajiștilor xerofile din colinele Tutovei, Studii și Comunicări. Muzeul de Științe ale Naturii, Bacău. 8:23-32.

BERINDEI, I., DUMITRAȘCU, S., 1969 – Contribuții la stabilirea genezei [NUME_REDACTAT] și luncilor din depresiunile–golf. Formarea luncii [NUME_REDACTAT]. Lucrări științifice. Seria A, Oradea.

BERINDEI, I., O., MĂHĂRA, GH., POP, G., P., POSEA, AURORA, 1977 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Editura științifică și enciclopedică, București.

BOGDAN, A., RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ. Z., 1967 – Studii și cercetări pentru valorificarea terenurilor nisipoase din nord-vestul țării, [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, Cluj, seria geol.–geogr. (2): 145-153.

BOGDAN, OCTAVIA, DRAGOTĂ, CARMEN, 1997 – Calmul atmosferic în România, A. U. O., VII, Oradea: 96-104.

BORHIDI, A., 1996 – Critical revision of the Hungarian plant communities. [NUME_REDACTAT] University, Pécs.

BORHIDI, A., 2003 – Magyarország növénytársulásai, Akadémiai Kiadó, Budapest.

BORZA, AL., 1929 – Vegetația și flora Ardealului, Schiță geobotanică, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, 1:251-270.

BORZA, AL., 1959 – Flora și vegetația văii Sebeșului, [NUME_REDACTAT] R. P. Române, București.

BORZA, A., BOȘCAIU, N., 1965 – Introducere în studiul covorului vegetal, [NUME_REDACTAT] R. P. Române, București. 511

BOȘCAIU, N., 1966 – Vegetația acvatică și palustră din împrejurimile orașului Lugoj. [NUME_REDACTAT], Cluj, 2: 69-80.

BOȘCAIU, N., COLDEA, GH., HOREANU, C., 1994 – Lista roșie a plantelor vasculare dispărute, periclitate, vulnerabile și rare din flora României, Ocrot. Nat. și a Med. Înconj., București, 38, 1: 45-56.

BRAUN-BLANQUET, J., 1951 – Pfanzensoziologie, Grundzüge der Vegetationskunde, 2nd edition, [NUME_REDACTAT], Wien.

BRAUN-BLANQUET, J., 1964 – Pfanzensoziologie, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 3, Aufl.

BRAUN-BLANQUET, J., PAVILLARD, J., 1928 – Vocabulaire de Sociologie Végétale, Ed. 3, Impr. Lemaire-Ardres.

BRAUN-BLANQUET, J., ALLORGE, P., GAZENSKI, W., WRABER, M., 1933, 1936, 1938, 1939 – Prodromus der Pflanzengesellschaften, Montpellier.

BUIA, AL., 1939 – Materiale pentru studiul pășunilor și fânețelor din regiunea [NUME_REDACTAT]–Sălaj, Bul. Acad. Agron. Cluj, 8: 347-361.

BUIA, AL., PĂUN, M., SAFTA, I., POP, M., 1960 – Contribuții geobotanice asupra pășunilor și fânețelor din Oltenia. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] ʺT. Vladimirescuʺ, Craiova, 1959, București: 93-180.

BURDUJA, C., DOBRESCU, C., GRÂNEANU, A., RĂVĂRUȚ, M., CĂZĂCEANU, I., BÂRCĂ, C., RACLARU, P., TURENSCHI, E., 1956 – Contribuții la cunoașterea pajiștilor naturale din Moldova sub raport geobotanic și agro-productiv. Studii și Cercetări de Biologie și [NUME_REDACTAT], Iași. 7, fasc. 1: 83-119.

BURDUJA, C., MIHAI, G., SÂRBU, I., 1973 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Neamț). [NUME_REDACTAT] „Stejarul”, Pângărați, 1972-1973, 52-63.

BURDUJA, C., MITITELU, D., SÂRBU, I., BARABAȘ, N., 1971 – Flora și vegetația dealului Perchiu. Studii și Comunicări. Muzeul de [NUME_REDACTAT] Bacău. 755-784.

BURESCU, P., 1994 – Contribuții la cunoașterea florei de baltă de la Sălacea (Bihor), [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agric.–Silvic, 1:145-159.

BURESCU, P., 1995-1996 – Plante acvatice și palustre noi pentru Câmpia de nord-vest și rare în România, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca: 21-26.

BURESCU, P., 1996 – Contribuții la cunoașterea florei acvatice și palustre din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agric., 2:149-158.

BURESCU, P., 1997 – Analiza florei acvatice și palustre din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. [NUME_REDACTAT], 3: 69-80.

BURESCU, P., 1997 – Prezența inedită a unor helohidatofite în [NUME_REDACTAT] Inferior. Nymphaea, Folia naturae Biliariae. Oradea, 23-25: 127-132.

BURESCU, P., 1998 – Contributions to the study of the reed swamp and moor vegetation in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Biologie. Serie de [NUME_REDACTAT], București, 43, 2:165-172.

BURESCU, P., 1998 – Lista roșie a plantelor din nord-vestul României. Fitotaxoni noi și rari în flora României, Aletheia, Oradea, 9:204-209.

BURESCU, P., 1999 – Vegetația palustră din nord-vestul României. Nymphaea, [NUME_REDACTAT] Bihariae. Oradea, 26:179-246.

BURESCU, P., 1999 – Conspectul asociațiilor acvatice și palustre din nord-vestul României, Anal. Univ. din Oradea, fasc. Silvic., Oradea, 4:107-114.

BURESCU, P., 2000 – Cenotaxonomia și caracterizarea grupărilor vegetale acvatice și palustre din nord-vestul României, Lucr. Simpoz. [NUME_REDACTAT] al Fac. de Hortic. Cluj-Napoca. Edit. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 332-342.

BURESCU, P., 2000 – Caracterizarea geobotanică a [NUME_REDACTAT], Anal. Univ. din Oradea, fasc., Oradea, 5:49-58.

BURESCU, P., 2000-2003 – Studiu fitocenologic cuprinzând vegetația acvatică și palustră din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Bacău, Studii și Comunicări. Edit. [NUME_REDACTAT], Bacău, 18:96-102.

BURESCU, P., 2001 – Flora și vegetația luncilor joase ale râurilor din nord-vestul României, Edit. Treira, Oradea, 208 p.

BURESCU, P., 2001 – [NUME_REDACTAT] Vegetation of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Prospects for the 3rd [NUME_REDACTAT]. Bul. Univ. de Șt. Agric. și Med. Veter. Ser. Agric., Cluj-Napoca, 55-56:90-95.

BURESCU, P., 2002 – Contribuții la cunoașterea vegetației palustre lemnoase din nord-vestul României, cuprinzând asociațiile din clasa Alnetea, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Oradea, 29:37-54.

BURESCU, P., 2003 – Flora și vegetația zonelor umede din nord-vestul României, [NUME_REDACTAT] Române, București. 474 p.

BURESCU, P., 2004 – Vegetația buruienilor nitrofile din nord-vestul României, Anal. Univ. din Oradea, fasc. Agric.–Hortic., Oradea,10:141-148.

BURESCU, P., 2005 – Manual de lucrări practice de botanică, [NUME_REDACTAT] din Oradea: 551-570.

CÂRȚU, D., 1971 – Aspecte din vegetația ierboasă de luncă și locuri depresionare dintre Craiova–Jiu–Desnățui–Dunăre. OMN, filiala Olteniei, Studii și Cercetări, Craiova: 99-108.

CÂRȚU, D., 1972 – Vegetația acvatică și palustră dintre Jiu și Desnățui. Stud. și Com., Muz. Șt. Nat. Bacău, 5: 177-184.

CÂRȚU, D., 1973 – Vegetația ruderală de locuri bogate în materie organică din interfluviul Jiu–Desnățui. [NUME_REDACTAT]. Craiova, Seria III, Craiova. 5(15): 44-50.

CÂRȚU, D., 1979 – Studiul geobotanic și agro-productiv al pajiștilor naturale dintre Jiu–Desnățui–Craiova și Dunăre, jud. Dolj. Rez. tezei de doct., Univ. din Timișoara.

CĂLIN, GABRIELA, MITITELU, D., GURĂU, M., 1994 – Contribuții la cunoașterea vegetației din [NUME_REDACTAT], Stud. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]. Șt. Nat. "I. Borcea", Bacău, 1980-1993, 13:49-54.

CHIFU, T., 1995 – Contribuții la sintaxonomia vegetației pajiștilor din clasele [NUME_REDACTAT]. 37 și Agrostietea stoloniferae Oberd. et al. 67 de pe teritoriul Moldovei. Bul. Grăd. Bot., Univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași. 5: 125-132.

CHIFU, T., DĂSCĂLESCU, D., ȘTEFAN, N., MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1974 – Răspândirea asociațiilor vegetale în lunca Prutului superior, Stud. și Com., Muz. Șt. Nat. Bacău, 7:179-182.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., 1978 – O nouă contribuție la studiul vegetației ierboase din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Moldova, Iași, 2: 85-90.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., 1982 – Vegetația din bazinul râului Suceava (IV). SSB. [NUME_REDACTAT]. Studii și Comunic. 2: 101-111.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., FLOREA, Daniela, 1973 – Vegetația din bazinul râului Suceava(II). Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 25(4): 303-312.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., ȘURUBARU, B., ZAMFIRESCU, O., 1998 – Fitocenoze din clasa Agrostietea stoloniferae din bazinul inferior al Jijiei. Bul. Grăd. Bot., Iași, 7:79-94.

CIOCÂRLAN, V., 1988, 1990 – Flora ilustrată a României. I, II. Ed. [NUME_REDACTAT].

CIOCÂRLAN, V., 1999 – Lista roșie a plantelor vasculare din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Horti, Buc. 27: 147-152.

CIOCÂRLAN, V., 2000 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres, București, 1138 p.

CIOCÂRLAN, V., BERCA, M., CHIRILĂ, C., COSTE, I., POPESCU, G., 2004 – Flora segetală a României, [NUME_REDACTAT], București, 351 p.

CIUBOTARIU, C., 1974 – Contribuții la studiul florei, vegetației și îmbunătățirea pajiștilor natural din depresiunea Liteni, Iași, Xerox.

COLDEA, GH., 1972 – Flora și vegetația munților Plopiș, Rez. tezei de doct.. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj.

COLDEA, G., 1978 – Vegetația fontinală și palustră din [NUME_REDACTAT]. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 30(2): 125-134.

COLDEA, G., 1991 – Prodrome des associations végétales des Carpates de sud-est (Carpatea broumaines), Doc. Phytosoc. Camerino, N.S., 13:317-359.

COLIBAȘ, MARIA, BURESCU, P., 1997 – Caracteristici hidrochimice și impactul ecologic al apelor stătătoare din Câmpia de nord-vest a României, [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Prot. Mediului. 3: 37-50.

COLIBAȘ, MARIA, COLIBAȘ, I., BURESCU, P., 1997 – Evoluția și dispunerea solurilor din Câmpia de nord-vest a României. [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agricultura, 3: 33-46.

COROI, A., M., 1999 – Vegetația palustră din bazinul râului Milcov. Bul. Grăd. Bot. Iași. 8:115-122.

COROI, M., COROI, ANA-MARIA, 1995 – Contribuții la studiul vegetației mezohigrofile și higrofile de la limita estică a [NUME_REDACTAT]. Bul. Grăd. Bot., Iași. 5: 241-250.

COSTE, I., 1975 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Teză de doctorat. Cluj-Napoca.

COSTE, I., POP, A., RUSU, I., AVRĂMUȚ, O., 1993 – Vegetația mezoxerofilă de pe solurile sărăturate din sud-vestul României (Banat). Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]. Veget. 45(2):207-217.

COSTICĂ, M., MITITELU, D., 1994 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației de pe culmea Pietricica (Jud. Bacău), Stud. și Com., Compl. Muz. Șt. Nat.. ʺI. Borceaʺ Bacău. 1980-1993, 13:55-60.

COTEȚ, P., STĂNCESCU-GRUMĂZESCU CORNELIA, 1967 – Harta geomorfologică a [NUME_REDACTAT]. Studii și cercetări geografice, TXIV, nr. 2, București.

CRISTEA, V., 1981 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Rez. tezei de doct., Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., 1991 – Fitocenologie și vegetația României. Îndrumător de lucrări practice. Xerografiat. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., 1993 – Fitocenologie și vegetația României. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., CSŰRÖS, ȘT., 1979 – Studiul fitocenologic al pajiștilor din partea superioară a interfluviului Secașelor (jud. Sibiu). Studii și Comunic. Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu, 23: 161-187.

CRISTEA, V., GAFTA, D., PEDROTTI, F., 2004 – Fitosociologie, Edit. [NUME_REDACTAT] Clujeană, Cluj-Napoca, 233 p.

CSŰRÖS-KÁPTALAN, MARGARETA, 1967 – Ecodiagramele unor asociații ierboase din Transilvania, Contrib. Bot., Cluj: 247-270.

CSŰRÖS, MARGARETA, 1978 – Pajiștile mezofile, în Pop I. (redact.), Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 190-198.

CSŰRÖS-KÁPTALAN, MARGARETA, PÉTERFI, L., ȘT., 1966 – Vegetația lacului de la [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot., Cluj, 2: 43-48.

DANCIU, M., 1974 – Studii geobotanice în sudul [NUME_REDACTAT]. Rezumatul tezei de doctorat, București.

DĂSCĂLESCU, D., 1978 – Contribuții la studiul fitocenologic al buruienișurilor din bazinul Tarcăului (jud. Neamț). Studii și Comunic. Muz. Ști. Nat., Bacău, 1976-1977, 9-10: 275-279.

DIACONEASA, B., 1962 – Analize de polen din turba captivă de la Băile 1 Mai – Oradea, Contribuții botanice; Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ, Cluj, [NUME_REDACTAT].

DIACONESCU, FLORIȚA, 1972 – Materiale pentru flora sinantropică a localităților din bazinul Bahluiului. Anal. Ști. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 1: 165-169.

DIHORU, GH., 1975 – Învelișul vegetal din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] R. S. România. București

DIHORU, GH., DONIȚĂ, N., 1970 – Flora și vegetația podișului Babadag, [NUME_REDACTAT] R. S. România, București.

DIHORU, GH., DIHORU, ALEXANDRINA, 1994 – Plante rare periclitate și endemice în [NUME_REDACTAT]: Lista roșie, [NUME_REDACTAT]. Horti. București, 1993-1994:147-152.

DIHORU, GH., NEGREAN, G., 2009 – Cartea roșie a plantelor vasculare din România, [NUME_REDACTAT] Române, București.

DIHORU, GH., CRISTUREAN, I., ANDREI, M., 1973 – Vegetația din valea Mraconiei–depresiunea Dubova din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]., București, 1972-1973, 353-423.

DOBRESCU, C., 1968 – Contribuții floristice și geobotanice referitoare la pădurea Bălteni (Vaslui). Anal. Ști. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II. A Biol. 14, fasc. 1:147-158.

DOBRESCU, C., 1970 – Contribuții la cunoașterea asociațiilor vegetale ierboase din lunca Bârladului superior și a afluenților săi. [NUME_REDACTAT]. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II Biol., Iași, 2:333-345.

DOBRESCU, C., 1973 – [NUME_REDACTAT] laxmannii (Ubriszy 1961) Nedelcu 1968, în vegetația Moldovei. [NUME_REDACTAT]. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II Biol. 19, fasc. 2:407-410.

DOBRESCU, C., 1974 – Cercetări asupra florei și vegetației din bazinul superior al Bârladului. Rez. tezei de doct., Universitatea din București.

DOBRESCU, C., 1981 – Aspecte floristice și fitocenologice din complexele lacustre de interfluviu Poenița și Georza (Dobrovăț) din județul Iași, obiective ale ocrotirii naturii. Studii și Com. de Ocrotire a Naturii, Suceava, 5: 383-393.

DOBRESCU, C., EFTIMIE, ELENA, MITITELU, D., PASCAL, P., 1969 – Aspecte floristice și geobotanice cu privire la pădurea și pajiștile de la Mârzești – Iași. [NUME_REDACTAT] ale [NUME_REDACTAT]. I. [NUME_REDACTAT]. Iași, 1: 165-179.

DONIȚĂ, N., DIHORU, G., BÂNDIU, C., 1966 – Asociații de salcie (Salix alba L.) din luncile [NUME_REDACTAT]. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 18(4): 341-324.

DONIȚĂ, N., POPESCU, A., PAUCĂ-COMĂNESCU, M., MIHĂILESCU, S., BIRIȘ, I., 2005 – Habitatele din România, [NUME_REDACTAT] Silvică, București, 496 p.

DRĂGULESCU, C., 1995 – Flora și vegetația din bazinul [NUME_REDACTAT]. Edit. Constant, Sibiu.

DUMITRESCU, C., T., 2010 – Contribuții la îmbunătățirea pajiștilor halofile din N-E [NUME_REDACTAT], USAMV ʺIon Ionescu de la Bradʺ Iași. Teză de doctorat.

DUMITRU, M., 1980 – Cercetări asupra florei și vegetației Subcarpaților dintre Ialomița și Dâmbovița, Rez. tezei de doct., Univ. din București.

ELLENBERG, H., 1963 – [NUME_REDACTAT]. Ufmer – Verlag, Stuttgart. 4. Gottingen, 9:1-97.

ELLENBERG, H., 1974 – Zeigerwerte der Gefässpflanzen Mitteleuropas – [NUME_REDACTAT], Göttingen, 9:1-97.

ELLENBERG, H., 1974 – Zeigerwerte der Gefässpflanzen Mitteleuropas, 2nd edition – [NUME_REDACTAT], Göttingen, 9:1-122.

ELLENBERG, H., WEBER E.H., DÜLL R., WIRTH V., WERNER W., PAULISSEN D., 1992 – Zeigerwerte von Pflanzen in Mitteleuropa. 2nd edition. E. [NUME_REDACTAT], Göttingen.

FIZITEA, M., CSŰRÖS, ȘT., 1987 – Studii fitocenologice asupra arboretelor de salcâm (Robinia pseudacaciae L.) din împrejurimile comunei Periam (jud. Timiș). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 161-167.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 1971 – Harta solurilor României, Scara 1:200.000. [NUME_REDACTAT] Mare și Oradea.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 2003 – [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor. [NUME_REDACTAT], București.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 2012 – [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor (SRTS), [NUME_REDACTAT], Craiova

GÉHU, J., M., RIVAS MARTINEZ, S., 1981 – Notions fundamentales de phytosociologie, in vol. ʺSyntaxonomieʺ, Ed. J.Cramer, Vaduz: 5-38.

GÉHU, J., M., ROMAN, N., BOULLET, V., 1994 – Observations nouvelles sur le vegetation des côtes de Roumanie au Sud du Delta du Danube. Fitosociologia, Camerino, 24: 73-89.

GERGELY, I., GROZA, G., KISGYÖRGY, BLANCA, 1989 – Flora și vegetația mlaștinii ʺRăbufnitoareaʺ (M-ții Turiei, [NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, 25-36.

GERGELY, I., RAȚIU, F., 1973 – Vegetația mlaștinilor eutrofe din bazinul superior al Ciucului, Contrib. Bot., Cluj: 143-165.

GERGELY, I., RAȚIU, O., MOLDOVAN, I., 1977 – Vegetația helohidatofită și higrofilă din împrejurimile com. Livada (jud. [NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot., Cluj-Napoca:19-30.

GERGELY, I., RAȚIU, O., 1980 – Asociațiile ierboase din ʺȚara Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]) și importanța lor economică, Cont. Bot., Cluj-Napoca: 88-142.

GERGELY, I, RATIU, O., 1981-1982 – Flora ʺȚării Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]), Stud. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], 5-6: 577-595.

GODEANU, MĂRIOARA, 1976 – Considerații generale asupra principalelor asociații acvatice și palustre din [NUME_REDACTAT] în condiții naturale și amenajate, Peuce, Botanica. Tulcea, 5: 57-99.

GRIGORE, ȘT., 1969 – Aspecte din flora și vegetația rezervației de sărături de la Diniaș. Lucr. Conf. ʺSolurile saline și alcaline din partea de vest a R.S.R. și ameliorarea lorʺ. Timișoara: 98-101.

GRIGORE, ȘT., 1970 – Asociații praticole de luncă din interfluviul Timiș-Bega. Lucr. Ști. Inst. Agron., Timișoara, 12: 193-209.

GRIGORE, ȘT., 1971 – Flora și vegetația din interfluviul Timiș–Bega. Rez.tezei de doct. [NUME_REDACTAT], Iași.

GRIGORE, ȘT., 1971 – Vegetația acvatică și palustră din zona de interfluviul Timiș-Bega. Studii și cerc. de Biol. seria Bot., București, 23. (1): 13-45.

GRIGORE, ȘT., COSTE, I., 1976 – Contribution á l`étude des associations des [NUME_REDACTAT]. 1953 dans le Banat. Colloques phytosociologiques. Les prairies, Lille, 5: 79-87.

GRIGORE, ȘT., COSTE, I., 1978 – L´association Polygonetum avicularis Gams 1927, dans le Banat (Roumanie). Doc. phyt. N. S. Lille, 2: 261-272.

GROZA, GH., 2008 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] Craiului. Edit. Risoprint, Cluj-Napoca, p. 303.

HOBORKA, IRINA, 1980 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Rez. tezei de doct., Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ Cluj-Napoca.

HODIȘAN, I., 1966 – Vegetația higrofilă din bazinul Feneșului (raionul Alba), Contrib. Bot., Cluj, 2:49-56.

HODIȘAN, I., 1967 – Aspecte privind vegetația ruderală din bazinul Feneșului (raionul Alba, regiunea Hunedoara). [NUME_REDACTAT], Cluj, pp. 145-150.

HODIȘAN, I., POP, I., 1980 – Analiza cormoflorei și a vegetației de la [NUME_REDACTAT] (jud. Cluj). [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, pp. 69-87.

HOREANU, Cl., 1976 – Vegetația pajiștilor xerofile din [NUME_REDACTAT] (Dobrogea). Peuce. Muz. [NUME_REDACTAT], Tulcea, 5: 335-346

IONESCU-ȚECULESCU, V., 1971 – Cercetări asupra Characeelor din zona inundabilă a Dunării. Rezumatul tezei de doctorat. București.

IVAN DOINA, 1969 – Vegetația stepică a movilelor de la Techirghiol. [NUME_REDACTAT] București, [NUME_REDACTAT] Vegetală, București, 18: 155-161.

IVAN, DOINA, DONIȚA, N., 1975 – Metode practice pentru studiul ecologic și geografic al vegetației. Univ. din București.

JANKA, V., 1863 – Bemerkungen über das Vorkommen für Ungarn interessanter oder neuer Pflanzenarten, Österr. Bot. Zeitschir., Wien, XIII, 113

JANKA, V., 1867 – [NUME_REDACTAT] ungarischer Pflanzen, Österr. Bot. Zeitschir., Wien, XVI, 169-171, XVII, 65.

JÁVORKA, S., (1926, 1929, 1934, 1935, 1936) – Kitaibel herbáriuma I-V. Ann. Hist.–Nai. Mus. Nation. Hung., XXIII, 1926, 425-585: XXIV, 1929. 97-210; XXVIII, 1934. 147-196: XXIX, 1935, 55-1O2; XXX, 1936, 7-118.

KANITZ, A., 1893 – [NUME_REDACTAT] III-IV, Iter marmarosiense primam 1796 et secundam 1815 susceptum. Verh. ZBG. Wien, 34: 57-118.

KARÁCSONYI, C., 1985 – Rezervațiile naturale de pe nisipurile din nord-vestul României, Ocrot. nat. med. înconj., București, 29, 2: 119-125.

KARÁCSONYI, C., 1995 – Flora și vegetația județului [NUME_REDACTAT]. Ed, [NUME_REDACTAT].

KARÁCSONYI, C., 2011 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] și a colinelor marginale. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.

KARÁCSONYI, C., NEGREAN, G., 1979 – Situația actuală a florei și vegetației nisipurilor din nord-vestul țării și perspectivele de conservare. Nymphaea, Folia naturae Bihariae. Oradea. 7:323-336.

KERNER, A., 1867, 1869, 1879 – [NUME_REDACTAT]–Verhältnisse des mittleren und ostlichen Ungarns und angrenzenden Siebenburgens. OBZ, Wien. 17, 19, 22: 189-193.

KOVÁCS A., 1969 – Vegetația palustră și higrofilă din împrejurimile orașului Tg. Secuiesc (Jud. Covasna) Com. de Bot. SSB, București, 8: 27-40.

KOVÁCS, A., 1979 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Covasna). Studiu taxonomic,geobotanic și economic, Rez. tezei de doctorat, Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ, Cluj-Napoca.

KOVÁCS, J. A., 1979 – Indicatorii biologici, ecologici și economici ai florei pajiștilor. Lucr. Ști. Inst. Cerc. și Prod. pentru Cult. Pajișt., Măgurele-Brașov, București.

LÖVE, A., LÖVE, D., 1961 – Chromosome numbers of central and northwest European plant species. Opera botanica. A [NUME_REDACTAT] Lundensi. [NUME_REDACTAT] serei ʺBotaniska notiserʺ (editată) vol. 5: 1-581.

LÖVE, A., LÖVE, D., 1974 – [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Verlag von J. Cramer, Leutershausen.

LUPAȘCU, A., 1999 – Studiu sinecologic comparativ în unele grupări vegetale higrofile din zona sub montană a județelor Suceava și Neamț. Edit. Corson, Iași.

LUPU, A., I., 1979 – Contribuții la studiul pădurilor de luncă dintre Siret, Moldova și [NUME_REDACTAT]. Culegere de studii și articole de Biol., Iași, 1:163-171.

LUPȘA, VIORICA, KARÁCSONYI, C., BOȘCAIU, MONICA, 1986 – Analiza polinică a sedimentelor din [NUME_REDACTAT] (jud. Bihor), Ocrot. Nat. Med. Înconj. 30(2): 130-132.

MÁJOVSKY, J., MURIN, A., 1987 – Karyotaxonomicky prehl’ad flóry Slovenska. Veda vydavatel’stvo, Slovenskaj Académie Vied, Bratislava.

MALOȘ, C., 1977 – Flora și vegetația cormofitelor din bazinul superior al Motrului, Rez. tezei de doct., Univ. din București.

MANCIULEA, ȘT., 1938 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Române de Geografie, Tom LVII, București.

MARIAN, M., 2008 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. de Nord, [NUME_REDACTAT].

MAROSSY, ANA, 1973 – Prezența speciei Aldrovanda vesiculosa în [NUME_REDACTAT], Nymphaea, Muz. ʺȚării Crișurilorʺ Oradea, 5-8.

MAROSSY, A., KARÁCSONYI, C., 1988 – Studiu privind conservarea fondului genetic vegetal în [NUME_REDACTAT] (județul Bihor). Crisia, Oradea, 18: 59-71.

MARUȘCA, T., 2006 – Îndrumar metodologic de gospodărire ecologică a pajiștilor în ariile protejate. Academia de științe agricole și silvice ʺGheorghe Ionescu Șișeștiʺ, București. Institutul de cercetare–dezvoltare pentru pajiști Brașov.

MARUȘCA, T., 2008 – Reconstrucția ecologică a pajiștilor degradate. [NUME_REDACTAT] Transilvania din Brașov, 108 p.

MEUSEL, H., JÄGER, E., J., 1992 – [NUME_REDACTAT] der Zentraleuropäischen Flora, III, [NUME_REDACTAT] Verlag, Jena.

MIHAI, GH., 1969 – Flora și vegetația din bazinul Bașeului, Rez. tezei de doct., Universitatea din București.

MIHAI, GH., 1970 – Considerații asupra evoluției și succesiunii asociațiilor vegetale din bazinul Bașeului (jud. Botoșani). Stud. și Com.. Muz. de Șt. Nat., Bacău: 137-142.

MIHAI, GH., 1971 – Cercetări asupra vegetației pajiștilor de luncă din bazinul Bașeu (jud. Botoșani), Studii și Comunic. Muz. Șt. Nat. Suceava, 2(1): 127-140.

MIHAI, G., PODOLEANU, Elena, 1979 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației bazinului Sălătruc – jud. Neamț. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]–Zoologie, [NUME_REDACTAT], 4: 88-108.

MIHAI, GH., SÂRBU, I., 1972 – Cercetări fitocenologice asupra vegetației de pe ʺValea Lupuluiʺ Iași. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol., 18, fasc. 2: 469-473.

MIHAI, GH., SÂRBU, I., 1978 – Cercetări asupra vegetației din pădurea Guranda (jud. Botoșani). I. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. “Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol. 24: 7-9.

MIHAI, G., SÎRBU, I., HOREANU, C., 1973 – Flora și vegetația rezervației naturale dealul Repedea-Iași. Studii și Comunicări de ocrotire a naturii, Suceava, pp. 75-87.

MIHĂILESCU, S., 2001 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] Craiului. Edit. [NUME_REDACTAT], 400 p.

MIHĂIȚĂ, N., 1971 – Cercetări hidrogeologice și hidrochimice în cuprinsul foilor Oradea–Aleșd. [NUME_REDACTAT], Studii tehnice și economice, Seria E, nr. 9.

MITITELU, D., 1971 – Două asociații noi de buruieni în vegetația Moldovei, Lucr. Șt. Inst. Agron. ʺIon Ionescu de la Bradʺ Iași, I. Agron.–Hortic., Iași: 421-427.

MITITELU, D., 1971 – Contribuții la studiul vegetației acvatice și palustre din depresiunea Elanului și luncile limitrofe (jud. Vaslui), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 157-142.

MITITELU, D., 1972 – Asociații noi de buruieni din Moldova. [NUME_REDACTAT]. Ale univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol., 17, fasc. 1: 119-126.

MITITELU, D., 1973 – Flora și vegetația din depresiunea și colinele Elanului (jud. Vaslui), Rezumatul tezei de doctorat. Iași.

MITITELU, D., 1975 – Flora și vegetația județului Iași, Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 67-162.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., BÂRJOVEANU, C., BARABAȘ, VICTORIA, 1968 – Flora și vegetația împrejurimilor orașului Bacău, Stud. și Com., Muz. de Ști. Nat. Bacău partea 1: 121-195.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1970 – Flora și vegetația împrejurimilor orașului Adjud, Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat., Bacău: 75-112.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1971 – [NUME_REDACTAT] Trotușului (sectorul Urechești–Tg. Trotuș). Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 791-820.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1972 – Răspândirea unor asociații ierboase în lunca Prutului. Stud. și Com., Muz, de Șt. Nat. Bacău, 5: 189-196.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1972 – Vegetația ruderală și segetală din interiorul și împrejurimile municipiului Bacău. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat, Bacău, 5:127-148.

MITITELU, D., BARABAȘ, N, 1972 – [NUME_REDACTAT] Trotușului II (sectorul Tg. Trotuș–Dărmănești), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 5: 159-176.

MITITELU, D., MOȚIU,T., BARABAȘ, N., 1973 – Vegetația rezervației de nisipuri de la [NUME_REDACTAT] (jud. Galați). Muz. Ști. Nat. Bacău. Studii și Comunic., 6:459-376.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1974 – [NUME_REDACTAT] Trotușului III (sectorul Dărmănești–Ghimeș), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 7: 75-92.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Caracterizarea geobotanică a [NUME_REDACTAT]. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 163-218.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Vegetația erbacee din împrejurimile [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. de Șt. Nat. Bacău, 8: 5-22.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Vegetația din lunca Prutului. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 219-285.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., HAJA, S., 1971 – Flora și vegetația rezervației ʺStânca Ștefăneștiʺ (jud. Botoșani), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 731-750.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., HAJA, S., 1974 – Vegetația mlaștinii de la Lozna–Dersca (jud. Botoșani), Stud. și Com., Muzeul de [NUME_REDACTAT] Bacău. 7: 183-196.

MITITELU, D., DORCA, MARIANA, 1987 – Flora și vegetația din împrejurimile [NUME_REDACTAT] Mare. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 143-160.

MITITELU, D., TEȘU, C., 1974 – Contribuții la cunoașterea ecologiei plantelor din asociațiile vegetale mezo-, higro- și hidrofile, Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat. Bacău, 7: 55-74.

MITITELU, D., BARABAȘ, N.. BĂRCĂ, M., COSTICĂ, M., 1994 – Contribuții noi la cunoașterea florei și vegetației județului Bacău, Stud. și Com.. Compl. Muz. de Șt. Nat. ʺI. Borceaʺ Bacău. 1980-1993, 13: 81-108.

MITITELU, D., ȘTEFAN, N., CIUPERCĂ, G., 1982 – Flora și vegetația rezervației ʺPâcleleʺ cu vulcani noroioși (jud. Buzău). Studii și Comunicări. [NUME_REDACTAT], Bacău, 1979-1980, pp. 99-120.

MONAH, F., 2001 – Flora și vegetația cormofitelor din lunca Siretului. Edit. ʺConstantin Mătasăʺ, [NUME_REDACTAT].

MORARIU, I., 1943 – Contribuții la studiul florei litoralului [NUME_REDACTAT] și a Dobrogei. [NUME_REDACTAT]. Facultatea de [NUME_REDACTAT], 6:55-88.

MORARIU, I., 1957 – Contribuții la cunoașterea vegetației litoralului [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], București, 9(4): 361-390.

MORARIU, I., 1967 – Vegetația acvatică și palustră din depresiunea Bârsei, Culeg, de Stud. și Cercet., [NUME_REDACTAT] Brașov. 1: 9-31.

MORARIU, I., DANCIU, M., 1970 – In der gegend des eisernen tores (Porțile de Fier) gemeldete pflanzenaassoziationen. [NUME_REDACTAT] de Biologie. Série de Botanique, București, 15(6): 419-429.

MORARIU, I., DANCIU, M., ULARU, P., 1973 – [NUME_REDACTAT] der [NUME_REDACTAT] Veche. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. București, 1972-1973, 465-499.

MORARIU I., ULARU P., 1968 – Vegetația halofilă de la [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), Culegere de studii și comunicări, Cumidava, II, Brașov, 383-390.

MUNTEANU, I., GRIGORAȘ, C., CONSTANTINESCU, MARIA, 1974 – Cercetări privind originea sărurilor din apele freatice și solurile halomorfe din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. Naț. [NUME_REDACTAT]. Solului, Satu-Mare, S.N.R.S.S., nr. 14 B, București.

NEDELCU, G., A., 1967 – Vegetația acvatică și palustră a lacului Comana, [NUME_REDACTAT]. Horti. Buc., București, 1966:385-408.

NEDELCU, G., A., 1968 – Notă floristică și geobotanică a bălții Dudu, Com. de Bot., București, 7:65-72.

NEDELCU, G., A., 1969 – Contribuție la studiul vegetației acvatice și palustre, a bazinelor acvatice Dudu și Mogoșoaia. [NUME_REDACTAT]. de Biol. Veget. București, 18: 235-255.

NEDELCU, G., A., 1972 – Contribuții la studiul vegetației acvatice și palustre a lacului Căldărușani. [NUME_REDACTAT]. Horti.. Buc. 1970-1971: 535-568.

NEDELCU, G., A., 1973 – Vegetația acvatică și palustră din [NUME_REDACTAT] (jud. Ilfov), [NUME_REDACTAT]. Buc., Biol. Veget., București, 22: 133-146.

NEDELCU, G., A., SANDA, V., POPESCU, A., RADOI, T., R., 1986 – Vegetația higrofilă și halofilă a [NUME_REDACTAT]. Hidrobiologia, București. 19: 83-95.

OLTEAN, M., NEGREAN, G., POPESCU, A., ROMAN, N., DIHORU, G., SANDA, V., MIHĂILESCU, SIMONA, 1994 – Lista roșie a plantelor superioare din România. Studii, Sinteze, Documentații de Ecologie 1., Acad. Română. Instit. de Biol. București, 1: 1-52.

OPREA, I., V., OPREA, VALERIA, 1995 – Analiza vegetației xerofile din alianța Festucion rupicolae caracteristică [NUME_REDACTAT]–Crișane. Stud. Cerc. Biol. Ser. Biol. Veget., București, 47(1): 33-37.

OROIAN, SILVIA, 1998 – Flora și vegetația defileului Mureșului între Toplița și Deda, Casa de [NUME_REDACTAT]. 426 p.

PÁL, ȘT., 1965 – Vegetația higrofilă din [NUME_REDACTAT] Mari. Contrib. Bot. Cluj: 207-219.

PAUCĂ, A.,1941 – Studiu fitosociologic în [NUME_REDACTAT] și Muma, Teză de doctorat M.O., [NUME_REDACTAT], București, 119 p.

PAUCĂ, A., 1941 – Recherches géologiques dans le Monts du Codru et de Moma, [NUME_REDACTAT]. Geol. [NUME_REDACTAT], vol. XXI, București.

PÁZMÁNY, D., 1970 – Flora și vegetația văii Sălătrucului (jud. Cluj). Teză de doctorat. Cluj-Napoca.

PĂUN, M., 1967 – Vegetația raionului Balș, regiunea Oltenia, S.S.N.G., Com. de Bot, București. 4: 121-127.

PĂUN, M., 1969 – Vegetația acvatică din împrejurimile orașului Balș, SSNG, Com. de Bot. București, 10:201-222.

PĂUN, M., POPESCU, GH., 1973 – Vegetația luncii Jiului dintre Filiaș și Zăval (I). Univ. din Craiova, Anale, Biol. Șt. Agricole, Craiova. seria a III-a. 5: 15-20.

PĂUN, M., POPESCU, GH., 1974 – Vegetația luncii Jiului dintre Filiaș și Zăval (II). Studii și Comunic. Muz. Olteniei, Craiova, 23-37.

PIGNATTI, S., 1995a – Flora. În: Pignatti S. (red.), Ecologia vegetale, UTET, Torino: 47-61.

PIGNATTI, S., 1995b – Vegetazione. În: Pignatti S. (red), Ecologia vegetale, UTET, Torino: 69- 95.

POKORNY, A., 1860 – [NUME_REDACTAT] des ungarischen Tiejlandes, Bomplandia. Wien. 8: 151-153, 182-185, 192-195.

POP, E., 1957 – Analize de polen în regiuni de câmpie, Bul., Șt. secț. biol. Șt. Agr., Ser. Bot., București. 9.(1): 5-32.

POP, E., 1960 – Mlaștinile de turbă din R. P. Română. Acad. R.P. Române, București.

POP, I., 1959 – Cercetări geobotanice asupra pășunilor și fânețelor de pe terenurile sărăturoase de la Salonta (regiunea Oradea). Studii și Cercetări de Biologie, Cluj, 10(1): 75-99.

POP, I., 1962 – Vegetația acvatică și palustră de la Salonta (reg. Crișana). Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]. Cluj, 13(2): 191-216.

POP, I., 1963 – Evoluția și succesiunea vegetației acvatice și palustre de la Salonta și împrejurimi (reg. Crișana). Com. Acad. R. P. Române. București. 13, 2: 131-139.

POP, I., 1968 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Negru–[NUME_REDACTAT], Edit. Acad. R. S. România. București.

POP, I., 1968 – [NUME_REDACTAT] und Vegetation der eutrophen Sümphe von Otomani ([NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT]. de Biol., Sér. Bot. București, 13 (5): 313-319.

POP, I., 1974 – Noi contribuții la cunoașterea vegetației nitrofile. Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 145-148.

POP, I., 1977 – Biogeografie ecologică, Ed. Dacia. Cluj-Napoca. vol. I.

POP, I., 1979 – Considerații fitocenologice asupra asociației nitrofile Potentilletum repentis. [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 1: 3-7.

POP, I., 1982 – Plante spontane și subspontane cu valoare economică din flora R. S. România. Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 131-142.

POP, I., ARDELEAN, M., CODREANU, V., CRIȘAN, A., CRISTEA, V., CSŰRÖS-KÁPTALAN M., CSŰRÖS, Ș., GHIȘA, E., HODIȘAN, I., RAȚIU, O., SZÁSZ, E., 1978 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 18: 1-215.

POP, I., CRISTEA, V., HODIȘAN, I., 2002 – Vegetația județului Cluj (Studiu fitocenologic, bioeconomic și ecoprotectiv). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 1999-2000, 35(2): 5-254.

POP, I., CRISTEA, V., HODIȘAN, I., RAȚIU, O., 1983 – Studii biologice asupra florei și vegetației din zona lacurilor de la [NUME_REDACTAT] și Sic (jud. Cluj). Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 45-63.

POP, I., HODIȘAN, I., MITITELU, D., LUNGU, L., CRISTUREAN, I., MIHAI G., 1983 – Botanică sistematică, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 419 p.

POPESCU, Gh., 1974 – Studiu floristic și geobotanic al bazinului hidrografic al Bistriței – Vâleii, Rez. Tezei de doct., Univ. din București.

POPESCU, GH., 1979 – Asociații vegetale de pajiști mezofile din bazinul hidrografic al Bistriței–Vâlcii. [NUME_REDACTAT]. Craiova, Biol., Agron., Hortic., 10(20):75-79.

POPESCU, GH., 1996 – Contribuții la cunoașterea vegetației din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. Horti. București 1994-1995: 189-197.

POPESCU, A., SANDA, V., IONESCU, AL., 1971 – Cercetări asupra vegetației ierboase din jurul Bucureștiului, Stud. și Cerc. de Bio. Ser. Bot., București, 23, 1: 47-55.

POPESCU, A., SANDA, V., 1973 – Cercetări asupra vegetației litoralului dintre Mamaia și Năvodari. Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 25(2):113-130.

POPESCU, A., SANDA, V., 1976 – Contribuții la cunoașterea vegetației psamofile din [NUME_REDACTAT]. Peuce. [NUME_REDACTAT]. Nat. Tulcea, 5:193-216.

POPESCU, A., SANDA, V., 1977 – Contribuții noi la cunoașterea vegetației litoralului românesc al [NUME_REDACTAT]. Studii și Cerc. de Biol., [NUME_REDACTAT]. Veget., 29(2):161-167.

POPESCU, A., SANDA, V., 1978 – Caracterizarea vegetației litoralului românesc al [NUME_REDACTAT]. Muz. Ști. Nat. Bacău, Studii și Comunic, 9-10:317-342.

POPESCU, A., SANDA, V., DOLTU, M., I., NEDELCU, G., A., 1984 – [NUME_REDACTAT] Munteniei. Studii și Comunicări. Șt. Nat., [NUME_REDACTAT] Sibiu, 26: 173-241, 369-511.

POPESCU, A., SANDA, V., OROIAN, SILVIA, 1997 – [NUME_REDACTAT] Dunării, Marisia, [NUME_REDACTAT]. 25. Supliment.

POPESCU, A., SANDA, V., TĂCINĂ, A., BIȚĂ, C., 2000 – Aspects of flora and vegetation biodiversity in the natural reserve [NUME_REDACTAT]-Lempeș (Brașov county). Proceedings of the Institute of Biology. București, 3: 153-160.

POPESCU, G., COSTACHE, I., RĂDUȚOIU, D., GĂMĂNECI, G., 2001 – Vegetația pajiștilor, În: Pajiști permanente din nordul Olteniei, [NUME_REDACTAT], Craiova: 116-215.

POSEA, G., 1968 – Glacisuri și unele aspecte din România. [NUME_REDACTAT] București, seria Științele naturii, Geologie-geografie, an XVII, nr. 1.

POSEA, G., 1997 – Câmpia de Vest a României ([NUME_REDACTAT]-Crișană). Edit. Fundației ʺRomânia de Mâineʺ. București.

POVARĂ, RODICA, 2006 – Temperaturi critice în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București, p. 27-32.

POVARĂ, RODICA, 2006 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București.

PRODAN, I., 1933 – Conspectul sociologic și sistematic al florei acvatice si palustre din România, Bul. Acad. de înalte Stud. Agron.. Cluj, 4.

PRODAN, I., 1956 – Aspecte din vegetația zonei de vest a României. Terenuri nisipoase de loess, mocirloase, alcaline și păduri sub aspect floristic ecologic și agricol, Ed. Acad. Române.

PRODAN, I., 1957 – Contribuții la flora R. P. Române și a țărilor învecinate, Stud. Cerc. Biol., Acad. R. P. Române, [NUME_REDACTAT]. 8, (1-2): 69-93.

RACLARU, P., 1972 – Evoluția și succesiunea vegetației din [NUME_REDACTAT], Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat. Bacău, 5: 205-211.

RACLARU, P., ALEXAN, M., 1973 – Asociații vegetale palustre din defileul [NUME_REDACTAT]–Pojejena, Stud. și Cerc. Biol., ser. Bot., București, 25. (2): 131-139.

RAȚIU, FLAVIA, 1968 – Vegetația lemnoasă din complexul mlăștinos Voșlăbeni (jud. Harghita). Contrib. Bot. Cluj-Napoca, 327-335.

RAȚIU, FLAVIA, 1971 – Asociații de rogozuri înalte din mlaștinile eutrofe ale depresiunii Giurgeului, Contrib. Bot.. Cluj: 263-290.

RAȚIU, O., BOȘCAIU, N., 1967 – Vegetația mlaștinilor de pe valea Ieduțului. [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, 2: 33-38.

RAȚIU, O., GERGELY, I., 1978 – Analiza complexă a florei ʺȚării Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]). Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 217-226.

RAȚIU, O., GERGELY, I., ȘUTEU, Ș., 1984 – Flora și unitățile fitosintaxonomice de pe valea Iadului (jud. Bihor). Importanța economică și științifică. Caracterizarea lor ecologică (III). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 85-135.

RAUNKIÆR, C., 1937 – Life-form, genus area, and number of species. [NUME_REDACTAT], 5. Haefte (ed. C. Raunkiær), pp. 343–356. J. H. [NUME_REDACTAT], København.

RĂVĂRUȚ, M., CĂZĂCEANU, I., TURENSCHI, E., 1956 – Contribuțiuni la studiul pășunilor și fânețelor din depresiunea Jijiei superioare și a dealurilor Copălău-Cozancea. Studii și Cerc. Ști. Biol. și Ști. Agric. Iași, 7, fasc. 2: 93-132.

RESMERIȚĂ, I., 1970 – Flora și vegetația potențialului productiv pe masivul Vlădeasa. Edit. Acad., R.S. România, București.

RESMERIȚĂ, I., CSŰRÖS, ȘT., 1966 – Cartarea geobotanică și agrotehnică a corpului de pășune ʺCioncaʺ Huedin. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 2: 91-102.

RESMERIȚĂ, I., GRASU, A., 1980 – Vegetația ruderală din depresiunea Petroșani, sectorul Jiului de Vest. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 32(2): 139-146.

RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ, Z., 1960 – Contribuții la cunoașterea florei din regiunea [NUME_REDACTAT], Comunic. Bot., Acad. R. P. R., București, 10, 4:309-313.

RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ, Z., CSŰRÖS, Ș., 1967 – Vegetația nisipurilor din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 349-371.

RESMERIȚĂ, I., POP, I., 1967 – Considerații fitocenologice asupra pajiștilor de Trifolio-Lolietum perennis Krippelova 1967, Resmeriță et al. 1972 din România. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 187-195.

RESMERIȚĂ, I., POP, I., 1972 – Considerații fitocenologice asupra pajiștilor de Trifolio-Lolietum perennis Krippelova 1967, Resmeriță et al. 1967 din România. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 187-195.

RESMERITĂ, I., RAȚIU, O., 1974 – Vegetația higro- și hidrofilă din Maramureș, Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 115-129.

ROMAN, N., 1974 – Flora și vegetația din sudul [NUME_REDACTAT], Ed. Acad. R. S. R., București.

SANDA, V., BIȚĂ, N., C., BARABAȘ, N., 2003 – Flora cormofitelor spontane și cultivate din România. [NUME_REDACTAT] Borcea, Bacău.

SANDA, V., POPESCU, A., 1973 – Cercetări privind flora și vegetația din [NUME_REDACTAT], Studii și Cerc. de Biol., [NUME_REDACTAT]., București, 25(5): 399-424.

SANDA, V., POPESCU, A., 1980 – Vegetația acvatică și palustră din zona lacului de acumulare ʺPorțile de Fierʺ (Baziaș–Drobeta–[NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 161-175.

SANDA, V., POPESCU, A., 1984 – Structura unor fitocenoze de pe terenurile halofile din [NUME_REDACTAT]. Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 155-167.

SANDA, V., POPESCU, A., CERCHEZ, LIDIA, PAUCĂ-COMĂNESCU, MIHAELA, TĂCINĂ, AURICA, 1978 – Contribuții la cunoașterea vegetației de pe terenurile sărăturoase din bazinul superior al Călmățuiului (Jud. Buzău). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 251-263.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, M., I., 1977 – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Studii și Comunic. Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu, 21: 115-212.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, I., M., DONIȚĂ. N., 1983 – Caracterizarea ecologică și fitocenologică a speciilor din flora României, Stud. și Com., Muz. Brukenthal. Sibiu, supliment, 25:1-126.

SANDA, V., POPESCU, A., NEDELCU, G., A., 1977 – Vegetația microdepresiunilor din [NUME_REDACTAT], Hidrobiologia, București, 15: 123-149.

SANDA, V., POPESCU. A., BARABAȘ, N., 1997 – Cenotaxonomia și caracterizarea grupărilor vegetale din România. Studii și Comunic. Biol. Veget. [NUME_REDACTAT]. Șt. Nat., Bacău, 14:5-366.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, M., I., 1980 – Cenotaxonomia și corologia grupărilor vegetale din România. Stud. și Com. Șt. Nat., Muz. Brukenthal, Sibiu, 24 (supl.), 171 pp.

SANDA, V., ȘERBĂNESCU, GH., PEICEA, I., 1973 – Cercetări asupra vegetației acvatice din [NUME_REDACTAT]. Hidrobiologia, București. 14: 143-154.

SANDA, V., ȘERBĂNESCU, GH., ZĂVOIANU, I., 1968 – Aspecte ale florei și vegetației palustre din [NUME_REDACTAT], Stud. și Cerc, Biol., Ser. Bot., București. 20(3):217-224.

SANDU, GH., COLIBAȘ, MĂRIA, COLIBAȘ, L., 1988 – Caracterizarea pedoameliorativă a solurilor saline și alcaline de la nord de [NUME_REDACTAT], Analele I. C. P. A., București. 40: 193-206.

SAMOILĂ, Z., 1960 – Contribuții la studiul geobotanic al pajiștilor naturale din regiunea Hunedoara. Studii și Cercetării de Biologie și [NUME_REDACTAT], Timișoara, 7(1-2): 167-211.

SĂMĂRGHIȚAN, M., 2001 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Teza de doctorat. București.

SĂMĂRGHIȚAN, M., 2005 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], 510 p.

SÂRBU, I., 1978 – Flora și vegetația bazinului Chineji și al Prutului între Rogojeni–Măstăcani. Teză de doctorat. Iași.

SÂRBU, I., OPREA, A., TĂNASE, C., 1997 – Rezervația naturală pădurea Zărnești–Jorăști (jud. Galați). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Iași, 6(1): 287-303.

SÂRBU, I., ȘTEFAN, N., HANGANU, I., COROI, M„ GRIDIN, M., 1995 – Vegetația de pe grindul Chituc (Rez. [NUME_REDACTAT] Dunării). Bul. Grad. Bot. Iași, 5:213-230.

SÂRBU I., ȘTEFAN N., OPREA A., D., ZAMFIRESCU, OANA, 2000 – Flora și vegetația rezervației natural [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]). Bul. Grăd. Bot. Iași. 9:91-124.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1970 – Vegetația acvatică și palustră dintre [NUME_REDACTAT] si Rușciorul. Stud și Com., Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu. 15: 187-213.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1975 – Flora și vegetația depresiunii Sibiului și a dealurilor marginale. Rez. tezei de doct., Univ. Babeș-Bolyai. Cluj-Napoca.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1976 – Caracterizarea generală a vegetației [NUME_REDACTAT] și a dealurilor marginale. Stud. și Com. Șt. Nat., Muz. [NUME_REDACTAT], 20: 15-45.

SEGHEDIN, T., G., BOȘCAIU, N., 1981 – Fânețele cu Ligularia glauca (L.) O. Hoffm. De la Calafindești (jud. Suceava). Studii și Comunic. de Ocrot. a Nat., Suceava, 5: 396-403.

ȘERBĂNESCU, I., 1964 – Cercetări geobotanice în depresiunea Făgărașului, [NUME_REDACTAT]. Geol, partea a II-a. București, 34: 311-369.

ȘERBĂNESCU, I., 1965 – Asociații halofile din [NUME_REDACTAT]. Comit. Geol. Studii tehnice și econ. Seria C. Pedol., București, 15:1-149.

ŠÚRI, M., HULD, T., A., DUNLOP, E., D., OSSENBRINK, H., A., 2007 – Potential of solar electricity generation in the [NUME_REDACTAT] member states and candidate countries [NUME_REDACTAT], 81 (10) (2007), pp. 1295–1305.

SOÓ, R., 1947 – Conspectus des groupements végétaux dans le [NUME_REDACTAT]. I. Les associations halophiles, Debrecen, 3-60.

SOÓ, R., 1964-1980 – A magyar flóra és vegetáció rendszertani, növényföldrajzi kézikönyve, Akad. Kiadό, Budapest: 1-6.

STÂNGA, N., COLIBAȘ, I., 1970 – Rezultate parțiale privind caracterizarea solurilor slab productive din valea Ierului. Dare de seamă. I. C. P. A., București, Manuscris.

ȘTEFAN, N., 1980 – Cercetarea florei și vegetației din bazinul superior și mijlociu al râului [NUME_REDACTAT]. Rez. tezei de doct., Univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași.

ȘTEFAN, N., 1986 – Vegetația pajiștilor xerofile din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. ʺAl. I. Cuzaʺ, seria II-a, Biol., supliment, Iași, 32:67-70.

ȘTEFAN, N., 1991 – Contribuții noi la studiul vegetației segetale din județul Neamț. Studii și Comunic. Șt. Nat. [NUME_REDACTAT], Biol.–Muzeol., VI:104-109.

ȘTEFAN, N., CHIFU, T., 1974-1975 – The vegetation in the [NUME_REDACTAT] Basin (III), Lucr. Stațiunea ʺStejarulʺ. Ecologie terestră și Genetică. 113-121.

ȘTEFAN, M., CHIFU, T., HANGANU, J., COROI, M., 1995 – Cercetări fitocenologice asupra vegetației acvatice și palustre din balta Somovei (jud. Tulcea). Bul. Grăd. Bot. Iași, 5: 133-152.

ȘTEFAN, N., OPREA, A., 1998 – Contributions to the study of Romania's vegetation (III). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Iași, 7: 111-118.

ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., COROI, M., OPREA, A., TĂNASE, C., CIURĂSCU, Ș., 1997 – Rezervația naturală [NUME_REDACTAT] (jud. Vrancea). Bul. Grăd. Bot., Iași, 6(1): 251-274.

ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., OPREA, A., 1997 – Contribution to the study Romania`s vegetation (II). Bul. Grăd. Bot. Iași, 6(1): 275-286.

ȘUTEU, ȘT., 1973 – Vegetația mlaștinilor de pe [NUME_REDACTAT] (jud. Alba). Contrib. Bot., Cluj: 167-170.

TARNAVSCHI, I., T., 1948 – [NUME_REDACTAT] der Autophyten-Flora von rumänien mit einem ausblick auf das Polyploidie-Problem. Bul. Grăd. Bot., Cluj, XXVII, supl. 1, 1-130.

TARNAVSCHI, I., T., NEDELCU, G., A., 1970 – Contribuție la studiul vegetației acvatice și plaustre a [NUME_REDACTAT]. Comunicări de Botanică, a VI-a Consf. Naț. de Geobot. (Dobrogea, [NUME_REDACTAT], 1968), București: 159-175.

TARNAVSCHI, I., T., SANDA, V., HURGHIȘIU ILEANA, 1982 – Oekologie, Zőnotaxonomie, und chorologie der hydrophilen Vegetation aus dem Donau-Delta. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]., București 1981-1982:97-110.

TODOR. I., 1948 – Flora și vegetația de la [NUME_REDACTAT] Turda. Bul. Grăd. Bot., a Muz. Bot., Cluj, 27(1-2): 1-64; 28(1-2): 21-175.

TODOR, I., GERGELY, I., BÂRCĂ, C., 1971 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației din zona [NUME_REDACTAT] între orașul [NUME_REDACTAT] și comuna Pojejena (jud. Caraș–Severin). Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 203-256.

TOMA. M., 1976 – Cercetări asupra florei și vegetației din depresiunea Dornelor (jud. Suceava). Rez. tezei de doct., Univ. Babes-Bolyai. Cluj-Napoca.

TURENSCHI, E., 1964 – Contribuții la studiul vegetației ierboase din lunca Bârladului. Lucr. Șt. Inst. Agron. „[NUME_REDACTAT] de la Brad” (I) Agron.–Hort., Iași, 173-184.

TURENSCHI. E., ZANOSCHI, V., 1971 – Contribuții la cunoașterea vegetației din lunca Siretului, Stud. și Com, Muz. Șt. Nat. Bacău: 785-790.

TÜXEN, R., 1937 – [NUME_REDACTAT], Mitt. Florist.–Sociol. Arbeitsgem., Hiedersachsen. Hannover, 3:1-170.

TÜXEN, R., 1955 – [NUME_REDACTAT] der nordwestdeutschen Pflanzengesellschaften, Mitt. d. Flor. soz. Arbeit., n. Folge, 5:155-176.

ȚENU, A., 1981 – Zăcămintele de ape hidrotermale din nord-vestul României, Ed. Acad., București.

ȚOPA, E., 1939 – Vegetația halofitelor din nordul României în legătură cu cea din restul țării. Bul. Fac. Ști., Cernăuți, 13:1-79.

UJVÁRI. I., 1972 – Geografia apelor României. [NUME_REDACTAT], București.

ULARU, P,. 1969 – Contribuții la cunoașterea vegetației acvatice și palustre din estul munților Perșani. Com. [NUME_REDACTAT]., S. S. N. G., București, 11:173-185.

ULARU. P., 1972 – Cercetări asupra cormofitelor din [NUME_REDACTAT]. Rez. tezei de doct.. Univ. din București.

ULARU, P., CARDAȘOL, V., 1979 – Contribuții la cunoașterea vegetației din zonele umede ale [NUME_REDACTAT]. Cumidava. Stud. și Cerc. Muz. Brașov. Brașov, 12(3): 149-161.

VICOL, E., C., 1974 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Timiș). Rez. tezei de doct. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

VIȚALARIU, GH., 1976 – Flora și vegetația din [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Moldovenesc). Rez. tezei de doct. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

ZANOSCHI, V., 1974 – Contribuții la cunoașterea vegetației nitrofile din [NUME_REDACTAT]. Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT].–Biol., [NUME_REDACTAT].–Zool., Piatra-Neamț, 2: 109-129.

*** (1983), [NUME_REDACTAT], vol. I. Geografia fizică. Edit. Acad., București.

*** (1992), [NUME_REDACTAT], vol. IV. Regiunile pericarpatice. Edit. Acad., București.

*** (1952-1976), Flora R. P. România, I–XIII, Edit. Acad. Române, București.

*** (1964-1980), [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Press, I–V.

*** Code of [NUME_REDACTAT] (Tokyo, 1993). Boissiera, 49, Geneve,

1995: 1-85

*** [NUME_REDACTAT] Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei, adoptată la 21 mai 1992.

*** (1966) Atlasul climatologic al R. S. România, [NUME_REDACTAT], Edit. Acad. R. S. România, București.

*** (2008), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Meteorologie, Edit. Acad. Române, București.

*** www.geo-spatial.org – setul [NUME_REDACTAT] Cover 2000 (CLC200).

*** http://www.eea.europa.eu.

*** http://www.rowater.ro/dacrisuri.

Lista cu publicații proprii din conținutul tezei

BDI:

Gavra, C., 2013 – Phytocoenological study regarding the aquatic vegetation in the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river ([NUME_REDACTAT], Romania) Lemno-Hydrocharitetum (Oberdorfer) 1957 Passarge 1978, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. XII/B, anul 12, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 169-176.

Gavra, C., 2012 – Contribution to the knowledge of the aquatic vegetation in the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: [NUME_REDACTAT], vol. XIX, anul 17, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1224-6255, pp. 663-670.

Gavra, C., 2011 – Study regarding the association Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933 in the meadowlands from the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/B, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 327-334.

Gavra, C., 2011 – Phytocoenological research concerning the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/B, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 335-342.

Gavra, C., 2011 – The study of association Trapetum natantis in the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/A, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 183-190.

Gavra, C., 2010 – Contribution to the knowledge of the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. IX, anul 9, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 421-428.

CUPRINS

Date convenționale și prescurtări folosite în textul lucrării de față

[NUME_REDACTAT] I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul I. Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului cercetat

1.1. Delimitarea geografică a teritoriului cercetat

1.2. Caracterele morfologice ale reliefului și structura geologică

1.3. Hidrografia teritoriului studiat

1.4. Solurile

1.5. Clima

1.5.1. Regimul radiativ

1.5.2. Regimul termic

1.5.2.1. Temperatura aerului

1.5.2.2. Temperatura solului

1.5.3. Regimul eolian

1.5.4. Resursele de umiditate

1.5.4.1. Regimul precipitațiilor

1.5.4.2. Nebulozitatea

1.5.4.3. Umiditatea atmosferică

Capitolul II. Istoricul cercetărilor botanice efectuate în zonă, precum și

în teritoriile învecinate

Capitolul III. Metodele de analiză și de prezentare a florei și vegetației

3.1. Considerații privind metoda de lucru și prezentare a florei

3.2. Metoda de cercetare, analiză și prezentare a comunităților vegetale

Partea a II-a – REZULTATELE CERCETĂRII

Capitolul IV. Flora vasculară a pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

4.1. Analiza florei vasculare din teritoriul cercetat

4.1.1. Studiul statistic al florei

4.1.2. Taxoni noi pentru flora pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.3. Analiza bioformelor

4.1.4. Analiza elementelor floristice

4.1.5. Analiza indicilor ecologici

4.1.6. Analiza citotaxonomică (cariologică)

4.1.7. Valoarea economică a florei teritoriului cercetat

4.2. Enumerarea sistematică a cormofitelor din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Capitolul V. Vegetația pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

5.1. Aspectul general și distribuția spațială a vegetației actuale

5.2. Conspectul asociațiilor vegetale

5.3. Descrierea asociațiilor vegetale

5.3.1. Vegetația acvatică și palustră

5.3.2. Vegetația pajiștilor halofile

5.3.3. Vegetația pajiștilor mezofile și mezohigrofile

5.3.4. Vegetația pajiștilor xeromezofile

5.3.5. Vegetația terenurilor aride, ușor nisipoase și acide

5.3.6. Vegetația sinantropică

5.3.7. Vegetația tăieturilor și marginilor de pădure

5.3.8. Vegetația tufărișurilor

Capitolul VI. Dinamica vegetației în interiorul teritoriului cercetat

Capitolul VII. Lot demonstrativ de creștere a potențialului productiv al pajiștilor

dominate de asociația Anthoxantho-Agrostietum capillaris

7.1. Evoluția biodiversității asociației, reflectată prin indicele de calitate furajeră

7.2. Determinarea valorii pastorale a asociației cercetate

Capitolul VIII. Considerații eco-protective

8.1. Impactul antropic exercitat asupra vegetației

8.2. Propuneri privind ocrotirea peisajului vegetal

[NUME_REDACTAT]

FLORA, VEGETAȚIA ȘI VALORIFICAREA

POTENȚIALULUI PRODUCTIV AL PAJIȘTILOR

DIN BAZINUL MIJLOCIU ȘI INFERIOR

AL RÂULUI CRIȘUL NEGRU

CUPRINS

Date convenționale și prescurtări folosite în textul lucrării de față

[NUME_REDACTAT] I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul I. Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului cercetat

1.1. Delimitarea geografică a teritoriului cercetat

1.2. Caracterele morfologice ale reliefului și structura geologică

1.3. Hidrografia teritoriului studiat

1.4. Solurile

1.5. Clima

1.5.1. Regimul radiativ

1.5.2. Regimul termic

1.5.2.1. Temperatura aerului

1.5.2.2. Temperatura solului

1.5.3. Regimul eolian

1.5.4. Resursele de umiditate

1.5.4.1. Regimul precipitațiilor

1.5.4.2. Nebulozitatea

1.5.4.3. Umiditatea atmosferică

Capitolul II. Istoricul cercetărilor botanice efectuate în zonă, precum și

în teritoriile învecinate

Capitolul III. Metodele de analiză și de prezentare a florei și vegetației

3.1. Considerații privind metoda de lucru și prezentare a florei

3.2. Metoda de cercetare, analiză și prezentare a comunităților vegetale

Partea a II-a – REZULTATELE CERCETĂRII

Capitolul IV. Flora vasculară a pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

4.1. Analiza florei vasculare din teritoriul cercetat

4.1.1. Studiul statistic al florei

4.1.2. Taxoni noi pentru flora pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.3. Analiza bioformelor

4.1.4. Analiza elementelor floristice

4.1.5. Analiza indicilor ecologici

4.1.6. Analiza citotaxonomică (cariologică)

4.1.7. Valoarea economică a florei teritoriului cercetat

4.2. Enumerarea sistematică a cormofitelor din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Capitolul V. Vegetația pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

5.1. Aspectul general și distribuția spațială a vegetației actuale

5.2. Conspectul asociațiilor vegetale

5.3. Descrierea asociațiilor vegetale

5.3.1. Vegetația acvatică și palustră

5.3.2. Vegetația pajiștilor halofile

5.3.3. Vegetația pajiștilor mezofile și mezohigrofile

5.3.4. Vegetația pajiștilor xeromezofile

5.3.5. Vegetația terenurilor aride, ușor nisipoase și acide

5.3.6. Vegetația sinantropică

5.3.7. Vegetația tăieturilor și marginilor de pădure

5.3.8. Vegetația tufărișurilor

Capitolul VI. Dinamica vegetației în interiorul teritoriului cercetat

Capitolul VII. Lot demonstrativ de creștere a potențialului productiv al pajiștilor

dominate de asociația Anthoxantho-Agrostietum capillaris

7.1. Evoluția biodiversității asociației, reflectată prin indicele de calitate furajeră

7.2. Determinarea valorii pastorale a asociației cercetate

Capitolul VIII. Considerații eco-protective

8.1. Impactul antropic exercitat asupra vegetației

8.2. Propuneri privind ocrotirea peisajului vegetal

[NUME_REDACTAT]

Date convenționale și prescurtări folosite în textul lucrării de față:

Categorii sistematice (unități taxonomice)

Încreng. = Încrengătura (Phylum)

Cls. = Clasa (Classis)

Ord. = Ordinul (Ordo)

Fam. = Familia (Familia)

Subfam. = Subfamilia (Subfamilia)

Gen. = Genul (Genus)

Sp. = Specia (Species)

Ssp. = Subspecie (Subspecies)

Var. = Varietatea (Varietas)

Principalii termeni tehnici folosiți pentru caracterizarea ecologică a plantelor

Bioformele (Bio.) (formele biologice) după: Raunkiær (1937), Braun-Blanquet (1951), Cristea et al. (2004)

Fanerofite (Ph) – cuprind speciile lemnoase ce au mugurii hibernali protejați de catafile și sunt situați la peste 25 cm de la nivelul solului. În cadrul acestei categorii de bioforme se deosebesc următoarele subdiviziuni, în funcție de înălțimea la care se află acești muguri:

Megafanerofite (MPh), sunt arbori la care mugurii hibernali sunt situați la peste 15 m de la nivelul solului;

Mezofanerofite (mPh), sunt reprezentate de speciile lemnoase (arbori, arbustoizi, arbuști) la care mugurii hibernali se găsesc la înălțimi de 2-15 m de la nivelul solului;

Nanofanerofite (nPh), reunește arbuști și subarbuști cu mugurii hibernali situați între 30 cm și 2 m de la nivelul solului;

Liane (l-nPh), reprezentate de plantele lemnoase cățărătoare;

Epifite (Ep), sunt plantele arbustive ce se dezvoltă pe tulpinile și ramurile megafanerofitelor.

Camefite (Ch) – sunt plante erbacee și lemnoase perene scunde, ale căror mugurii hibernali sunt situați până la 20-30 cm de la nivelul solului, protejați fiind de stratul de zăpadă, de resturile organice și de propria tufă;

Geofite (criptofite) (G) – reunesc acele cormofite ale căror muguri regenerativi se află protejați în sol, aici fiind incluse plantele care posedă tulpini subterane metamorfozate cu rizomi, bulbi, tuberculi, bulbotuberculi, stoloni;

Hemicriptofite (H) – sunt specii erbacee perene cu mugurii hibernali situați pe tulpinile subterane în imediata apropiere sau chiar la suprafața solului, fiind protejați de către rozeta de frunze bazale, de resturile organice care cad pe sol, de stratul de zăpadă;

Terofite (T) – sunt acele plante care traversează perioada nefavorabilă din timpul iernii sub formă de semințe, fructe sau spori. Ele sunt subdivizate în:

Terofite anuale (Th);

Terofite bianuale (TH);

Helohidatofite (hidrofite) (Hh) – în această categorie de bioforme sunt cuprinse speciile acvatice și palustre care depășesc perioadele critice din timpul iernii și verii prin muguri regeneratori formați la axila frunzelor, ce cad pe fundul apei, sau se găsesc pe organele de rezistență (rizomi, bulbotuberculi), scufundați în nămol.

Elemente floristice (E.f.) (geoelemente) după: Meusel et Jäger (1992), Cristea et al. (2004)

Cp – circumpolare, cu subdiviziunea:

Cp-Bo – circumpolar boreale;

Eua – eurasiatice, cu subdiviziunile:

Eua (C) – eurasiatice continentale;

Eua (M) – eurasiatice mediteraneene;

E – europene;

Ec – central europene;

M – mediteraneene;

Mp – mediteraneano-pontice;

P – pontice;

Pn – panonice;

Ppn – ponto-panonice;

B – balcanice;

DB – daco-balcanice;

End – endemice;

Atl – atlantice, cu subdiviziunea:

Atl-M – atlanto-mediteraneene;

Cosm – cosmopolite;

Adv – adventive.

Indicii ecologici – în funcție de comportamentul speciilor față de principalii factori ecologici – (U) umiditate, (T) temperatura aerului, (R) reacția chimică a solului, după: Ellenberg (1979), Sanda et al. (1983, 2003), Cristea et al. (2004), Burescu et Toma (2005)

Scara pentru umiditate (U):

1-1,5 – xerofile, Po = 60-80 atm.;

2-2,5 – xeromezofile, Po = 30-55 atm.;

3-3,5 – mezofile, Po = 15-25 atm.;

4-4,5 – mezohigrofile, Po = 12-14 atm.;

5-5,5 – higrofile, Po = 8-11 atm.;

6 – hidrofile, Po = 5-8 atm.;

0 – amfitolerante (eurihidre), specii adaptate la oscilații mari de umiditate;

(Po = presiunea osmotică a citoplasmei celulelor).

Scara pentru temperatura aerului (T):

1-1,5 – criofile (hekistoterme), T ≤ 0 °C;

2-2,5 – microterme, T = 0-6 °C;

3-3,5 – micro-mezoterme, T = 6-10 °C;

4-4,5 – moderat termofile, T = 10-15 °C;

5-5,5 – termofile, T = 15-20 °C;

0 – amfitolerante (euriterme), specii adaptate la o amplitudine

mare de variabilitate termică.

Scara pentru reacția chimică a solului (R):

1-1,5 – puternic acidofile, cu pH-ul cuprins între 3,5–5;

2-2,5 – acidofile, cu pH-ul cuprins între 5–5,8;

3-3,5 – acid-neutrofile, cu pH-ul cuprins între 5,8–6,5;

4-4,5 – slab acid-neutrofile, cu pH-ul cuprins între 6,5–7;

5-5,5 – neutro-bazifile, cu pH-ul cuprins între 7–8;

0 – amfitolerante (euriionice), cu amplitudine ecologică de largă toleranță

față de reacția chimică a solului.

Categorii economice, după: Pop (1982), Kovács (1979)

Plante alimentare (Al.):

alimentare culinare (Al. cu.);

alimentare aromatice și condimentare (Al. ar.);

alimentare oleaginoase (Al. ol.).

Plante furajere (Fr.):

cu valoare nutritivă excelentă (Fr. 5);

cu valoare nutritivă foarte bună (Fr. 4);

cu valoare nutritivă bună (Fr. 3);

cu valoare nutritivă mijlocie (Fr. 2);

cu valoare nutritivă slabă (Fr. 1).

Plante melifere (Me.):

cu pondere economico-apicolă foarte mare (Me. 4);

cu pondere economico-apicolă mare (Me. 3);

cu pondere economico-apicolă mediocră (Me. 2);

cu pondere economico-apicolă mică (Me. 1);

Plante medicinale (Md.);

Plante toxice (Tx.);

Plante industriale (In.):

industria lemnului (In. lm.);

industria casnică (In. ca.);

industria chimică (In. ch.);

industria celulozei și hârtiei (In. cl.);

industria coloranților și a pielăriei (In. tc.);

Plante decorative (De.).

Cariotipuri (2n.), după: Májovsky et Murin (1987), Ciocârlan (2000), Sanda et al. (2003)

D – diploid;

P – poliploid;

D,P – diplo-poliploid;

CN – cariotip necunoscut.

Alte abrevieri:

Adm – abundența-dominanța medie;

K – constanța; atm. – atmosfere;

nr. – număr; U.P. – unitate de producție;

Loc. – localitatea; U.A.T. – unitate administrativ teritorială;

Fig. – figura; rel. – releveu.

[NUME_REDACTAT] de față intitulată ”Flora, vegetația și valorificarea potențialului productiv al pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]” este rezultatul propriilor cercetări floristice și de vegetație, efectuate în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], în perioada 2008-2013.

Acest teritoriu geografic ales pentru cercetare, ce se întinde pe o suprafață de circa 1307 km2, nu a fost studiat temeinic din punct de vedere fitocenologic, ecologic și bioeconomic de către cei ce au preocupări floristice și fitocenologice, respectiv nu au fost făcute foarte multe comunicări și publicații științifice referitoare la această zonă.

Studiul multilateral al florei și vegetației în strânsă legătură cu factorii de mediu a fost efectuat în vederea obținerii unor rezultate care să poată fi folosite la elaborarea unui plan de măsuri agrotehnice privind mărirea productivității pajiștilor și posibilitatea de valorificare a potențialului productiv al pajiștilor din regiunea studiată.

În vederea îndeplinirii cu succes a acestor sarcini este absolut indispensabilă cunoașterea în prealabil a tuturor asociațiilor care intră în structura vegetației în toată complexitatea lor, în legătură cu factorii de mediu.

Studiul complex de floră – vegetație se impune cu necesitate mai ales în regiunile puțin sau deloc cercetate, iar observațiile și datele culese în urma deplasărilor pe teren constituie baza tuturor prelucrărilor și interpretărilor ce se vor face în viitor, motiv pentru care pregătirea, respectiv desfășurarea lor trebuie să fie complexe, temeinice, științifice și obiective.

Ne-am străduit să prezentăm un tablou cât mai complet al florei și vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], interpretat prin prisma cunoștințelor moderne, pentru a oferi o bază comparativă cercetărilor similare efectuate în România și a contribui la lărgirea sferei de cunoaștere a florei și vegetației pajiștilor din țara noastră.

Lucrarea de față se întinde pe un număr de XXX pagini, fiind structurată pe opt mari capitole, ce vizează: cadrul fizico-geografic, istoricul cercetărilor efectuate în zonă, metodele de analiză și prezentare a florei și vegetației, studiul florei vasculare, aspectul general, conspectul și descrierea asociațiilor vegetale, dinamica vegetației, experiențe privind potențialul productiv al pajiștilor și considerații eco-protective. Studiul se încheie prin evidențierea unui număr de XXX concluzii, rezultate în urma cercetărilor noastre științifice.

În concluzie, scopul lucrării este acela de a stabili tendințele de evoluție a florei și vegetației din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], în contextul schimbărilor apărute la nivel global (climatice) și local (presiunea zoo-antropică), respectiv cu ajutorul unui lot demonstrativ, creșterea potențialului productiv al acestei zone. Așadar, această lucrare caută să răspundă cât mai complet dezideratelor de mai sus.

Pe această cale, doresc să-i mulțumesc în mod deosebit conducătorului științific al acestei lucrări, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] PETRU BURESCU, pentru sfaturile, sugestiile și atenta îndrumare științifică, acordate în perioada de pregătire din cadrul școlii doctorale.

Totodată îi prezint gânduri alese de recunoștință pentru coordonarea elaborării tezei de doctorat, pentru tot sprijinul și timpul acordat în cercetările întreprinse în teren, cât și pentru încrederea investită în mine din momentul acceptării ca doctorand.

Sincere mulțumiri aduc [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] TOADER CHIFU de la Universitatea ʺAlexandru Ioan Cuzaʺ din Iași, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Inginer ARSENE GICU-GABRIEL de la Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a Banatului din Timișoara și [NUME_REDACTAT] al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Inginer TEODOR MARUȘCA, referenți oficiali ai acestei teze, pentru timpul pe care l-au acordat analizei acestei lucrări și pentru sugestiile, îndrumările și completările competente.

Îmi exprim totodată gratitudinea față de [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] din Oradea, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Inginer IOAN CHEREJI, pentru încurajarea, sugestiile și suportul necondiționat care m-au ajutat la finalizarea tezei.

De asemenea, aduc mulțumiri întregului colectiv al Departamentului de Zootehnie și Agroturism din cadrul Facultății de [NUME_REDACTAT] a Universității din Oradea, pentru întreg sprijinul acordat și îndeosebi [NUME_REDACTAT] de Departament, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] CRISTINA MAERESCU pentru înțelegerea de care a dat dovadă pe tot parcursul anilor de studiu.

Partea I

CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul I

Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului cercetat

1.1. Delimitarea geografică a teritoriului cercetat

Teritoriul ales pentru cercetare, pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al răului [NUME_REDACTAT], este cuprins în [NUME_REDACTAT], care reprezintă compartimentul central al Câmpiei de Vest, această regiune fiind denumită și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] este unul dintre cele trei Crișuri (Alb, Repede și Negru) care se varsă sub denumirea de Criș (Körös) în Tisa (Tisza) pe teritoriul Ungariei.

[NUME_REDACTAT] Negru este un mare con aluvial care se plasează între [NUME_REDACTAT] și Cermei, dar se prelungește (genetic) în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Bazinul râului [NUME_REDACTAT] situat în nord-vestul României, fiind încadrat între bazinul [NUME_REDACTAT] la nord și bazinul [NUME_REDACTAT], la sud și se întinde aproape în întregime pe teritoriul județului Bihor.

Luându-se în calcul faptul că în partea nordică și sudică a teritoriului ales pentru cercetare, parte din subunitățile de relief învecinate se regăsesc și în arealul studiat, având aceiași structură geomorfologică și morfometrică, acesta este delimitat, pe cuprinsul țării noastre, la nord de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], la sud de [NUME_REDACTAT] Criș, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], iar în partea estică limita o formează [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. În partea vestică a arealului studiat limita o formează granița cu Ungaria.

În limitele descrise, teritoriul ales pentru cercetare (Planșa 1) ocupă o suprafață de circa 1307 km2.

Coordonatele geografice ale limitelor arealului studiat sunt prezentate în tabelul XX.

Tabelul XX – Coordonatele geografice ale limitelor arealului cercetat

Sursa: date prelucrate după [NUME_REDACTAT] Apelor din România în sistemul WGS84.

1.2. Caracterele morfologice ale reliefului și structura geologică

[NUME_REDACTAT] Negru subordonată [NUME_REDACTAT] aparține de [NUME_REDACTAT], care a luat naștere prin colmatarea [NUME_REDACTAT] pliocen-cuaternar, devenind uscat în partea a doua a pleistocenului. [NUME_REDACTAT] Panonic s-a făcut prin intermediul depozitelor terțiare și cuaternare (aluviuni, nisipuri, loess), care reprezintă acumulări lacustre, fluviatile și eoliene de 40-600 m grosime, sprijinite pe un masiv de cristalin. Depozitele sunt formate din straturi alternative de nisip fin și grosier, argile, marne și pietrișuri, care corespund depunerilor succesive de material aluvial. Începând de la suprafață și până la adâncimea de 150-200 m, straturile aluviale sunt așezate neuniform și mai discontinuu decât cele din profunzime. Acest fapt ne demonstrează că, atât în timpul, cât și după retragerea apelor [NUME_REDACTAT], au avut loc numeroase fenomene geologice.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din împrejurimile orașului Salonta este cuprinsă între 80-200 m, crescând progresiv de la vest spre est și atingând înălțimea maximă în vecinătatea dealurilor. Trecerea de la câmpie spre piemonturile vestice se face în general treptat printr-o denivelare de 40-60 m.

Din punct de vedere morfologic, [NUME_REDACTAT] Negru, se poate divide în două părți: câmpiile înaltă și câmpia joasă. În vecinătatea dealurilor vestice ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], se găsesc câmpiile înalte pleistocene: [NUME_REDACTAT] la nord-est și [NUME_REDACTAT] la sud-est, având o altitudine de 120-200 m, fiind caracterizate prin pante evidente și prin numeroase văi, însoțite de terase.

Câmpia joasă holocenă este continuarea spre est a [NUME_REDACTAT], formată și pe terasele [NUME_REDACTAT], cu altitudinea de 80-120 m și cu pante foarte puțin evidente. Lipsesc denivelările accentuate ale reliefului, ceea ce face ca această câmpie să se confunde cu luncile râurilor. Pe suprafața câmpiei joase se întâlnesc numeroase microdepresiuni cu apă stagnantă, lunci inundabile, terase primare și secundare, etc. Din acest punct de vedere s-a constatat că, dintre toate câmpiile din vestul țării, [NUME_REDACTAT] Negru este regiunea cea mai mlăștinoasă, având numeroase bălți, viroage, etc.

[NUME_REDACTAT] Crișurilor există trei categorii de tipuri de relief, după mărime: relief major, relief mediu (terase, glacisuri, lunci) și microrelief.

Relieful major: în [NUME_REDACTAT] Negru pot fi deosebite trei tipuri de relief major: câmpurile de glacis, continuate pe râurile mari, înspre deal, cu terase; o câmpie joasă aluvială care corespunde cu lunca joasă și albia minoră, ce se continuă în amonte, pe văi, cu lunca râurilor; între acestea se plasează o fâșie de tranziție, cu caracter net aluvial, dar care este ușor mai zvântată și corespunde ca vârstă cu lunca înaltă a principalelor râuri.

Relieful mediu: Acesta se compune din terase, glacisuri și lunci. Combinările dintre terase (care trec lateral în glacisuri) și lunci (care trec în câmpii aluviale) dau, în fapt, reliefurile majore anterioare.

Microrelieful: Acesta înglobează albiile și relieful minor de pe albii, ca și cel de pe câmp (albii și meandre părăsite, microdepresiuni de tasare, grinduri, diguri și canale, etc.).

Pentru înțelegerea tipurilor de câmpii din zona [NUME_REDACTAT] este necesară analiza elementele componente principale: terase, glacisuri și piemonturi. Sub formă tipică de trepte, cu pod aluvial și frunte, terase se întâlnesc numai la intrarea în câmpie, în special pe stânga râurilor, pe cursul râului [NUME_REDACTAT] ele există în [NUME_REDACTAT] și pe tot arealul până la est de Tinca și Belfir.

[NUME_REDACTAT] Negru, Berindei et. al. (1977) cartează 6 terase (aici se găsesc 2 terase între 40-60 m, în raport cu câte una pe celelalte Crișuri), plasate, cu mici excepții, pe stânga, coborând în profil longitudinal la intrarea în câmpie și trecând în glacisuri mai ales către sud, sub [NUME_REDACTAT]; în mod special, terasa t1 de 6-8 m, se confundă cu lunca Belfir, care scade la 0 m, iar cele mai înalte trec în glacisuri (terase piemontane).

În cadrul câmpiei intracolinare de la Șoimi–Holod–Tinca se extind larg lunca și terasele t1 și t3 (mai puțin terasa t5 care ține mai ales de deal), iar pe dreapta râului, până la Tinca, sunt fâșii din terasa t2 și terasa t3.

Tot la est de Tinca, la Râpa, a fost descrisă o secțiune de luncă, cu arbori fosili, plasați într-un orizont de pietrișuri, situat la circa 3 m sub podul luncii, cu aproximație la nivelul talvegului actual al [NUME_REDACTAT] (Berindei et Dumitrașcu, 1969). Lunca de aici este încadrată pe dreapta de către terasa t2 (care are numai 8-10 m) și pe stânga de terasa t1 (coborâtă aproape de nivelul luncii).

Conform literaturii de specialitate, cele mai sigure date sunt pentru precizarea genezei teraselor inferioare (t2 – t1) din timpul holocenului. În acest sens, semnificativ este sectorul din vecinătatea localității Râpa, în punctul ʺLa Luncăʺ, unde pe lângă desfășurarea teraselor și a procesului de dispariție a terasei t2, se observă structura complexă a luncii și mai ales unele elemente de cultură umană, deosebit de prețioase pentru datarea evenimentelor geomorfogenetice care au avut loc.

Astfel, prezența în [NUME_REDACTAT] Negru a unui relief înecat de aluviuni mai recente ar constitui o situație firească. În acele timpuri [NUME_REDACTAT] divaga în albia sa majoră din cauza pantei de scurgere reduse și avea numeroase cursuri părăsite, belciuge, etc., unde se acumulau mâluri. Pe zonele mai ridicate, datorită umidității din luncă, era închegată o vegetație arborescentă. Cu circa 800 î.e.n., condițiile de climă se schimbă brusc, datorită instaurării epocii sub-atlantice, caracterizată printr-un climat umed și rece și prin invadarea năvalnică a fagului. În aceste condiții determinate de nivelul de bază regional, de dezagregările produse în perioada subborealului și de creșterea simțitoare a debitului râului [NUME_REDACTAT] s-a produs o puternică acțiune de eroziune asupra zonelor înalte și de înecare prin aluviuni a reliefului din părțile joase ale văilor. Cu această ocazie, vegetația arborescentă, dezvoltată în zonele mai ridicate ale luncii [NUME_REDACTAT], a fost înecată și acumulată împreună cu mâlurile semnalate anterior și cu pietrișurile aduse de ape.

Un alt element, cu un oarecare rol în formarea teraselor, îl reprezintă componența litologică a zonei, de exemplu existența rocilor friabile (marnele și nisipurile pliocene) a permis eroziunii fluviatile să acționeze cu ușurință și să formeze terase extinse, atât de-a lungul [NUME_REDACTAT], cât și pe afluenți (Măhăra, 1977).

Nu putem încheia încercarea de explicare genetică a teraselor, fără a găsi cauza care a condiționat în [NUME_REDACTAT] dezvoltarea în evantai pe partea stângă a teraselor [NUME_REDACTAT]. Explicarea situației întâlnite trebuie pusă pe seama tectonicei disjunctive din zona Tinca. Prezența apelor carbogazoase, precum și a fenomenelor seismice, ar constitui o bază pentru o astfel de interpretare, mai ales că în aval de această localitate, [NUME_REDACTAT] se îndreaptă din nou spre sud.

Glacisurile și piemonturile ce compun câmpia subcolinară, au fost sesizate de Manciulea (1938), Coteț (1967), Berindei et Dumitrașcu (1969), Posea (1968), dar interpretate divers ca denumire și geneză.

Ca și aspecte particulare sau specifice, glacisurile dintre Crișuri (Miersig și Cermei) sunt similare și se compun din 3-4 trepte, chiar 5 (Berindei et al., 1977), dintre care cea joasă este de tip poală piemontană. Așadar, glacisuri de câmpie sunt numai în prelungirea teraselor t2 și t4 ale Crișurilor, la care se adaugă și echivalentul luncii înalte, dar acesta ca formă netedă, de tip poală piemontană.

1.3. Hidrografia teritoriului studiat

[NUME_REDACTAT] Negru este situată în bazinul hidrografic al Tisei, fiind udată de apele râului [NUME_REDACTAT], care are o scurgere generală est-vestică, și de către afluenții săi. Hidrografia se compune din ape freatice, de adâncime și de suprafață.

Apele freatice

Sunt bogate, iar în câmpia joasă ele reprezintă, după relief, elementul care influențează cel mai mult peisajul geografic (soluri, vegetație, mod de folosire a terenurilor, așezări).

Apele freatice se găsesc cantonate în formațiuni aluviale de nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri, între care se intercalează argile și prafuri argiloase. Aceste formațiuni sunt mai grosiere în est și tot mai fine către vest. Tot în această direcție scade și panta, ceea ce face ca spre vest scurgerea apelor freatice să fie mai lentă și, ca urmare, calitatea și adâncimea lor se schimbă.

Destul de des partea de suprafață a formațiunilor amintite este acoperită cu argilă, sau solul are un orizont B argilos, ceea ce face ca în timpul ploilor să se formeze un orizont supra-freatic, pe o adâncime de până la 0,5 m care menține exces de umiditate. Pe distanțe mici, sub stratul argilos de suprafață, nivelul hidrostatic freatic capătă caracter ușor ascensional.

Apele de adâncime

Sunt plasate la diferite niveluri și sunt în general bogate. Au caracter artezian sau numai ascensional, uneori mineralizate și termale (Mihăiță, 1971).

Ele se află cantonate în roci poroase cu granulație mare (sarmațianul superior, panonianul superior, pleistocenul inferior), mai puțin în roci poroase cu granulație fină (nisipuri în cadrul panonianului), în roci carstificate (calcare și dolomite de vârstă triasic-cretacic), roci fisurate (calcare, gresii, conglomerate de vârstă mezozoică).

Ape hipertermale există în toată [NUME_REDACTAT], ele nefiind legate de procese vulcanice. Apele minerale sunt exploatate la Tinca, iar cele termale la Oradea și Borș, pentru tratamente și, de asemenea, pentru încălzitul locuințelor, serelor, etc.

Apele de suprafață

Bazinul hidrografic al [NUME_REDACTAT] (Planșa 2) este situat în partea vestică a țării și aparține sistemului Crișuri-Barcău ocupând aproape 2% din suprafața României. [NUME_REDACTAT] reprezintă râul cel mai însemnat din întreg bazinul hidrografic al Crișurilor datorită mărimii bazinului său de recepție, de aproximativ 4450 km2. [NUME_REDACTAT] drenează, în părțile superioare versantul vestic al [NUME_REDACTAT]-Vlădeasa, sud-vestic al [NUME_REDACTAT] Craiului și mare parte a [NUME_REDACTAT], iar în părțile inferioare [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Negru și [NUME_REDACTAT].

Bazinul are o formă vădit asimetrică, fiind condiționat de afluenții ce coboară pe dreapta din [NUME_REDACTAT] și din [NUME_REDACTAT], cu mult mai viguroși decât afluenții pe stânga ce-și adună apele din [NUME_REDACTAT]-Moma. Lungimea bazinului este de 100 km, iar lățimea de 70 km, acesta desfășurându-se pe 1° de latitudine și 2° de longitudine.

În descrierea bazinului hidrografic al râului [NUME_REDACTAT], vor fi precizați, în general, doar la afluenții din bazinul mijlociu și inferior, mai exact care fac parte din arealul studiat.

[NUME_REDACTAT] izvorăște de pe versantul nordic al vârfului Curcubăta, de la altitudinea de 1460 m, din apropierea izvoarelor [NUME_REDACTAT].

În aval de Borz, [NUME_REDACTAT] pătrunde în zona piemontană de divagare, fapt ce denotă o ușoară tendință de abatere spre dreapta, deci spre nord. Dintre brațele părăsite din stânga, se conturează cursul inferior al [NUME_REDACTAT] și al Rătășelului, care curg în prezent paralel cu [NUME_REDACTAT]. În aval de Tinca, datorită scăderii pantelor longitudinale, caracterul de divagare se accentuează până la formarea unor despletiri care cuprind în interiorul lor insule mari, iar în aval de Tăut începe sectorul îndiguit al râului până la graniță. Începând de la localitatea Tinca, [NUME_REDACTAT] capătă aspectul de râu de câmpie, cu pante de 0,8-0,5 m/km, iar mai spre aval de 0,2-0,3 m/km.

În sectorul piemontan se varsă în [NUME_REDACTAT] ultimul său afluent mai important care vine din [NUME_REDACTAT] – Holodul (S = 568 km2; L = 49 km). Împreună cu afluentul său Topa (S = 278 km2; L = 34 km) acesta drenează apele carstice aflate în estul cumpenei de la [NUME_REDACTAT].

Restul afluenților mici din dreapta cum sunt Sarazul, Gurbediul (S = 157 km2; L = 26 km) și pârâul Dumbrăvilor, își au obârșia în piemonturile sudice ale [NUME_REDACTAT]. Dintre aceștia, Sarazul și Gurbediul curgeau inițial spre vest, spre [NUME_REDACTAT], producând inundații în [NUME_REDACTAT] și la sud de ea. Pentru înlăturarea acestui flagel, partea inferioară a Gurbediului a fost canalizată spre [NUME_REDACTAT], iar fosta sa albie este folosită pentru deplasarea apelor din [NUME_REDACTAT] pentru irigații captate prin priza de apă de la Tăut. Sectorul inferior actual al Gurbediului se numește ”[NUME_REDACTAT]”, el fiind îndiguit pe partea dreaptă. În aval de confluența cu Gurbediul, [NUME_REDACTAT] mai primește apele unor canale, cum sunt [NUME_REDACTAT] și un afluent natural, râul Zerind.

Din stânga se varsă în [NUME_REDACTAT], în sectorul piemontan, câteva pâraie mici sosite dinspre Codru-Moma cum sunt: Șoimul (S = 38 km2; L = 13 km), Zărzagul, [NUME_REDACTAT], Poclușa, Rătășel și Cheșa (S = 131 km2; L = 28 km) care ocupă o albie părăsită a [NUME_REDACTAT] în sectorul piemontan.

[NUME_REDACTAT], la extremitatea vestică a piemontului, se varsă în [NUME_REDACTAT] Canalul de centură Cermei-Tăut (cunoscut și ca Berechiu) care captează la poalele dealurilor o seama de pâraie din sistemul Teuzului, pentru a evita inundațiile din aval.

În fine, tot din stânga se varsă în [NUME_REDACTAT] cel mai mare afluent al său: Teuzul (S = 1166 km2; L = 100 km). Acesta drenează interfluviul de câmpie dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și aproape tot versantul vestic al masivului Codru-Moma.

Teuzul își are obârșia sub vârful Ponorașului, la altitudinea de 359 m. Pantele sale în sectorul superior, până la Ignești, variază în jur de 5-7 m/km, iar în cel inferior între 0,1-0,6 m/km. Debușează în regiunea de câmpie, în apropierea vărsării Deznei în [NUME_REDACTAT] unde face un cot brusc spre nord-vest, ocupând o albie părăsită, parazitară, din nordul conului de dejecție al [NUME_REDACTAT]. Pe această linie, cu numeroase meandre și despletiri, joacă rolul unui colector submontan, cu o puternică asimetrie a afluenților din dreapta, ce vin din direcția Codru-Moma. Dintre aceștia amintim [NUME_REDACTAT], Gropoiul, Groșilor (S = 60 km2; L = 19 km), Beliul (S = 148 km2; L = 24 km), care are debite mai mari la vărsare decât Teuzul datorită afluenților cu scurgere bogată (Hășmașul, Urvișul, Botfeiul, Mideșul); în amonte de vărsare, Teuzul mai primește încă doi afluenți mari – Sarțișul (S = 270 km2; L = 49 km) și Frunzișul (S = 225 km2; L = 45 km), care au produs cele mai periculoase inundații din [NUME_REDACTAT], după îndiguirea [NUME_REDACTAT]. Având în vedere această situație, s-a procedat în 1903 la izolarea cursurilor superioare prin construirea [NUME_REDACTAT] piemontan Cermei-Tăut, care pe o distanță de 20,9 km captează sectoarele superioare ale Sarțișului, Benișelului, Veliului, Călacei și Frunzișului, de pe o suprafață bazinală de 218 km2. Capacitatea de transport al canalului îndiguit din stânga este mare, ajungând la 60m3/s.

În bazinul hidrografic al râului [NUME_REDACTAT] au fost construite mai multe canale. Astfel, a fost canalizat Frunzișul, de la Talpoș până la vărsarea sa în Teuz, pe o distanță de 28 km (capacitate de 6,72 m2/s); canalul îndiguit Călacea, pentru a dirija scurgerea râului spre Frunziș; canalul îndiguit Spinet, cu caracter de canal de drenaj și [NUME_REDACTAT] care este un canal de descongestionare a Sarțișului spre Frunziș în timpul apelor mari. Este folosit de asemenea și pentru irigații.

Date hidrologice ale râului [NUME_REDACTAT]: lungimea cursului de apă – 560 km; debit mediu – Zerind 31,40 m3/s; debit maxim înregistrat – Zerind 648 m3/s; debit minim înregistrat – Zerind 0,47 m3/s.

Principalele localități traversate de râul [NUME_REDACTAT] sunt: Ștei, Petrileni, Rieni, Sudrigiu, Drăgănești, Beiuș, Șuncuiuș, Uileacu de Beiuș, Șoimi, Sânnicolau de Beiuș, Căpâlna, Tinca, Tăut, Batăr, Talpoș, Zerind și Ant.

1.4. [NUME_REDACTAT] de sol al pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], ca parte integrantă a [NUME_REDACTAT], prezintă o mare varietate, fiind rezultatul evoluției continue, ciclice, a proceselor pedogenetice, pedogeologice și antropice. Această formă de relief are o structură litologică eterogenă, constituită predominant din depozite loessoide, dar se întâlnesc și argile, nisipuri, etc.

Sistemul român de clasificare a solurilor a fost elaborat pe baza consultării specialiștilor și a experimentării clasificărilor I.C.P.A. din anii 1973 și 1976; ultima formă care a fost adoptată oficial în anul 1980, urmată de cea din 2003 și, ulterior, clasificarea actuală din anul 2012. La elaborarea sistemului au adus contribuții numeroși specialiști de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și Agrochimice din toată țara.

Clasificarea solurilor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] (Planșa 3) s-a făcut conform clasificării actuale, denumit [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor (S. T. R. S. 2012).

Din punct de vedere sistematic, solurile din teritoriul cercetat, se încadrează în următoarele clase (Fig. XX, Tabelul XX) și tipuri de sol:

[NUME_REDACTAT] cu tipurile cernoziomuri și faeoziomuri;

[NUME_REDACTAT] cu tipurile preluvosoluri și luvosoluri;

[NUME_REDACTAT] cu tipul eutricambosoluri;

[NUME_REDACTAT] cu tipurile gleiosoluri și stagnosoluri;

[NUME_REDACTAT] cu tipul solonețuri;

[NUME_REDACTAT] cu tipurile aluviosoluri și psamosoluri;

Tabelul XX – Clasele de sol din pajiștile bazinului mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Fig. XX – Frecvența claselor de sol din pajiștile bazinului mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Clasa cernisoluri, cu tipurile cernoziomuri și faeoziomuri, ocupă 10,44% din suprafața arealului studiat. Se întâlnesc cu precădere în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], dar și în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Cernoziomurile sunt cele mai fertile soluri datorită conținutului mare de materie organică (humus). S-au format pe depozite predominant loesside, mai rar pe argile, luturi sau aluviuni vechi. Valorile medii anuale ale precipitațiilor sunt de 500-600 mm, valorile medii anuale de temperatură a aerului sunt cuprinse între 9-12,5°C și valorile medii ale temperaturii solului sunt între 9,3-15,5°C. Pânza freatică se găsește la adâncimi de cca 4-5 mm. Subtipurile cernoziomului sunt tipic, gleic și sodic, iar acumularea humusului a fost mai intensă în condițiile unei vegetații mai abundente.

Textura în orizonturile Ap, Am, AB și Bv, până la adâncimea de 85 cm, este de argilă lutoasă, orizontul CBk are o textură argiloasă, iar orizontul Cgok are o textură lutargiloasă medie. Conținutul în humus este mai ridicat în orizontul Amk (0-20 cm) și scade în adâncime, în orizontul Ack (47-60 cm); reacția solului este slab alcalină în primii 63 cm de la suprafață și moderat alcalină în profunzime. Conținutul de CaCo3 este absent în primii 20 cm de la suprafață și mediu în profunzime.

Faeoziomurile au caracteristici morfologice și chimice asemănătoare cu cele ale cernoziomurilor, dar cu un orizont Am mai deschis la culoare și cu absența orizontului Cca sau cu concentrări de carbonați în primii 125 cm de la suprafață. Astfel de soluri sunt frecvente în zone mai umede și răcoroase față de cele în care se găsesc cernoziomurile. Solificarea lor este asemănătoare cu cea a cernoziomurilor tipice, cambice și argice. Cuprinde subtipurile: tipic, stagnic și argic.

Vegetația specifică este cea de silvostepă, întâlnindu-se pajiști cu vegetație mezofilă, precum Agrostis capillaris, Poa pratensis, Festuca valesiaca, etc.

Clasa luvisoluri, cu tipurile preluvosoluri și luvosoluri, ocupă 15,76% din suprafața teritoriului studiat. Se întâlnesc în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și în [NUME_REDACTAT].

Preluvosolurile sunt soluri formate pe depozite fluviatile, luturi, loessuri sau argile. Valorile medii anuale ale precipitațiilor variază între 400-500 mm, valorile medii anuale de temperatură a aerului, între 9-12,5°C și valori medii ale temperaturii solului cuprinse între 9,3-15,5°C. Aceste soluri se caracterizează printr-un conținut mai ridicat de argilă rezultată prin levigarea din orizonturile superioare. Ca urmare s-a format un orizont Bt mai profund, bogat în coloizi migrați din partea superioară, iar deasupra acestuia un orizont sărăcit în argilă.

Aceste soluri au în general textura mijlocie și fină, cu pânza freatică între 2-6 m. Fertilitatea acestui tip de sol este bună, dar factorul limitativ este stagnogleizarea și conținutul mare de argilă la solurile cu exces de umiditate la suprafață. Prezintă subtipurile: tipic, molic, stagnic și gleic.

Luvosolurile sunt formate pe depozite fluviatile, luturi sau argile. Valorile medii anuale ale precipitațiilor oscilează între 400-500 mm, valorile medii anuale de temperatură a aerului, între 9-12,5°C și valori medii ale temperaturii solului între 9,3-15,5°C.

Se caracterizează morfogenetic prin prezența orizontului A ocric (Ao), urmat de un orizont eluvial E luvic (El), mai deschis la culoare, datorită migrarii intense a coloizilor și a argilei din orizonturile superioare. Culoarea mai deschisă este dată de particulele primare de praf și nisip. Fertilitatea acestui tip de sol este mijlocie, spre scăzută, cu un regim aerohidric defectuos.

Vegetația naturală care se dezvoltă pe acest tip de sol este alcătuită din specii ierboase, în multe cazuri acidofile, ca Poa nemoralis, Calamagrostis epigeios, Luzula campestris, dar și cvercinee (Quercus petraea) sau făgete (Fagus sylvatica).

Clasa cambisoluri, cu tipul eutricambosoluri, ocupă 15,44% din suprafața teritoriului studiat. Se întâlnesc în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Negru, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Eutricambosolurile au evoluat, de obicei, pe roci bogate în calciu sau alte elemente bazice: argile, luturi, depozite de terasă, aluviuni, etc. Valorile medii anuale ale precipitațiilor sunt cuprinse între 400-500 mm, valorile medii anuale de temperatură a aerului, între 9-12,5°C, iar valorile medii ale temperaturii solului între 9,3-15,5°C.

Se definesc printr-un orizont A ocric (Ao) sau molic (Am), urmat de un orizont B cambic (Bv), cu valori și crome mai mari de 3,5 în stare umedă. Fertilitatea acestui tip de sol este mijlocie, factorul limitativ fiind gleizarea, datorită nivelului ridicat al apei freatice, cât și stagnogleizarea, datorită apei de suprafață în exces. Sunt răspândite, de obicei, în zonele mai joase și prezintă următoarele subtipuri: tipic, molic, gleic, salinic și sodic.

[NUME_REDACTAT], cu tipurile gleiosoluri și stagnosoluri, ocupă 19,65% din suprafața arealului cercetat. Se întâlnesc îndeosebi în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], dar și în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Gleiosolurile s-au format în condiții de exces permanent sau temporar de umiditate freatică, cu un regim aerohidric defectuos, pe materiale parentale adesea sărace sau lipsite de calciu: luturi, argile, nisipuri, depozite fluviatile și lacustre, cu textura de la grosieră până la fină. Caracteristice sunt procesele de gleizare, determinate de prezența excesului de apă provenită din pânza freatică, la adâncimi care nu depășesc 1-1,5 m. Se definesc prin prezența unui orizont Gr (gleic de reducere) care apare în profilul solului atunci când acesta este complet saturat cu apă freatică o perioadă lungă de timp.

Saturarea determină procese de reducere și de segregare a fierului, dând un colorit specific, a cărui limită superioară este situată în primii 125 cm și un orizont Go (gleic de oxidare). Bioacumularea este mai redusă și calitatea humusului este slabă. Au un potențial de fertilitate ridicat, dar nu dau rezultate corespunzătoare din cauza excesului de apă și a regimului hidric defectuos.

În condiții naturale, pe aceste soluri se instalează fânețe de calitate slabă. Vegetația naturală de fâneață sau fâneață înmlăștinită este alcătuită din specii de ierburi abundente precum Alopecurus pratensis, Agrostis stolonifera, Typha latifolia, Typha angustifolia, Juncus effusus, Carex acutiformis, etc. Prezintă subtipurile: cernic, aluvic și cambic.

Stagnosolurile se regăsesc pe terenurile cu exces de umiditate datorată regimului pluviometric excedentar și caracteristicilor fizico-chimice deficitare. Este un sol compact și rece cu textură luto-argiloasă, nediferențiată pe profil și prezintă o slabă aprovizionare cu humus și substanțe nutritive. Din această cauză fertilitatea este scăzută, putând fi utilizat eventual la pășunat, dar nu în perioade umede. Prezintă următoarele subtipuri: tipic, albic, gleic și vertic.

[NUME_REDACTAT], cu tipul solonețuri, ocupă 8,17% din suprafața arealului cercetat. Se întâlnesc îndeosebi în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Solonețurile sunt cunoscute și sub denumirea de sărături, datorită prezenței sărurilor ușor solubile care se acumulează în orizonturile superioare, sub influența pânzei freatice intens mineralizată, aflată la o adâncime de 1-3 m.

Sursa principală a sărurilor de sodiu din [NUME_REDACTAT] se datorează dezagregării și alterării rocilor eruptive și metamorfice care conțin sodiu: șisturi curțito-albitice, șisturi cu glaucofan, amfibolite cu albit și epidot, sianite alcaline, andezite, etc. (Munteanu et al., 1974)

Vegetația nativă de pe solonețuri depinde de gradul de salinizare, dar și de stadiul de evoluție al solului, întâlnindu-se asociații de: Plantaginetum maritimae, Camphorosmetum annuae, Artemisio-Festucetum pseudovinae, Puccinellietum limosae, Achilleo-Festucetum pseudovinae, etc.

[NUME_REDACTAT], cu tipurile aluviosoluri și psamosoluri. Sunt cele mai răspândite în teritoriul studiat, ocupând 29,01% din suprafață. Se întâlnesc mai ales în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Negru, cât și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Aluviosolurile sunt soluri formate pe materiale parentale fluvice, pe cel puțin 50 cm grosime și au cel mult un orizont A. Textura solului este lut argilos mediu pe întreg profilul, la suprafață în orizontul At textura fiind de tip lut nisipos prăfos. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăți diagnostice, în afară de cele condiționate de caracteristicile materialelor parentale (vertice, sodice). Subtipurile aluviosolului sunt: eutric, molic și gleic.

Psamosolurile au un orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat pe materiale parentale nisipoase având cel puțin în primii 50 cm o textură grosieră (sub 12% argilă). Au o fertilitate naturală scăzută, fiind folosite mai mult în silvicultură sau ca pășune și fâneață. Prezintă următoarele subtipuri: eutric, molic, umbric, gleic, sodic și salinic.

1.5. [NUME_REDACTAT] este unul dintre factorii cu rol decisiv în evoluția florei și vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Crișurilor are un climat temperat continental moderat de câmpie, având nuanță panonică și suferind local influențele de baraj și adăpost ale [NUME_REDACTAT] și într-o oarecare măsură ale [NUME_REDACTAT] de Nord. Nuanța panonică constă din influența maselor de aer oceanic, transformate ușor în [NUME_REDACTAT], peste care trece tot anul un aer temperat-maritim, ce impun precipitații maxime în mai-iunie și un maxim secundar în decembrie.

Clima teritoriului cercetat este caracterizată pe baza datelor obținute de la stațiile meteorologice Holod, Oradea și [NUME_REDACTAT], respectiv a unor lucrări de specialitate (Posea, 1997; Bogdan et Călinescu, 1976; Berindei et al., 1977; Asvadurov et Boieriu, 1983), completată cu [NUME_REDACTAT] a României (1982).

1.5.1. Regimul radiativ

Radiația solară, transformată diferențiat în atmosferă și la suprafața terestră, constituie sursa energetică primară a proceselor meteorologice, fiind principala sursă de energie, căldură și lumină, având influență asupra climei și proceselor din lumea organică care au loc la suprafața solului. Radiația solară variază în funcție de diferiți factori cum sunt: relief (expoziție, pantă), anotimp, amplasarea geografică a teritoriului studiat, etc.

Durata de strălucire a soarelui cu cel mai mare număr de ore într-un an corespunde perioadei de vegetație a plantelor (aprilie-septembrie). Din datele referitoare la durata de strălucire a soarelui pentru teritoriul studiat (Tabelul XX), se observă că durata medie anuală de strălucire a soarelui are valori apropiate pentru cele trei stații meteorologice, cea mai mare valoare înregistrându-se la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] (2136,8 ore/an).

Din datele prezentate (Fig. XX), reiese că cea mai ridicată medie lunară a duratei de strălucire a soarelui este în luna iulie, pentru toate cele trei stații meteo (Holod 287,1 ore/lună; Oradea 291,1 ore/lună; [NUME_REDACTAT] 302 ore/lună) și cea mai scăzută în luna decembrie (Holod 58,2 ore/lună; Oradea 52,6 ore/lună; [NUME_REDACTAT] 53,6 ore/lună).

Tabelul XX – Durata de strălucire a soarelui – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Medii lunare a duratei de strălucire a soarelui (1961-2013)

1.5.2. Regimul termic

1.5.2.1. Temperatura aerului

Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanți factori climatici, care se supune în cea mai mare măsură unui ciclu anual, ce prezintă modificări spațio-temporale ca rezultat al interacțiunii dintre radiația solară, circulația atmosferică și suprafața terestră. Mersul anual al temperaturii în zona studiată este determinat în linii mari de cel din [NUME_REDACTAT] și de influența oceanică care acționează în întreaga regiune de nord-vest și vest a țării.

De ritmicitatea cu care se succed diferitele faze ale ciclului anual al temperaturii aerului sunt legate atât tipurile, cât și fazele de vegetație, precum și întreaga activitate umană. ([NUME_REDACTAT], 2008)

Distribuția medie anuală a temperaturilor aerului (Tabelul XX) este de +10,1ºC la stația meteo Holod, 10,2ºC la stația meteo Oradea și de 10,6 ºC la stația meteo [NUME_REDACTAT].

Tabelul XX – Temperatura aerului – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Temperaturile negative medii lunare ale aerului, se înregistrează în ianuarie, la toate cele trei stații meteorologice, cu temperaturi de –1,2ºC la Holod, –1,4ºC la Oradea și –1,2ºC la [NUME_REDACTAT], în restul anului temperaturile medii lunare fiind pozitive. Luna cea mai caldă este luna iulie, cu temperaturi de +20,5ºC la Holod, +20,8ºC la Oradea și +21,3ºC la [NUME_REDACTAT] (Fig. XX).

Fig. XX – Medii lunare a temperaturii aerului (1961-2013)

1.5.2.2. Temperatura solului

Temperatura solului depinde de numeroși factori, dintre care mai importanți sunt: cantitatea de energie solară primită (în funcție de data calendaristică, ora, ziua, latitudinea și modul de expunere a suprafeței active), proprietățile termo-fizice ale solului, macro și microrelieful, covorul vegetal, stratul de zăpadă, caracteristicile morfologice ale solului (tipul, culoarea, structura și textura).

Fluxul radiativ care ajunge la suprafața terestră este mult diminuat de existența în atmosferă a vaporilor de apă și a particulelor de praf. Vaporii de apă absorb mari cantități de căldură, iar o atmosferă umedă și un grad ridicat de nebulozitate devin un ecran în calea radiațiilor solare (Povară, 2006).

Distribuția medie anuală a temperaturilor la suprafața solului (Tabelul XX) este de +11,1ºC la stația meteo Holod, 11,7ºC la stația meteo Oradea și de 11,2 ºC la stația meteo [NUME_REDACTAT].

Tabelul XX – Temperatura la suprafața solului – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Temperaturile negative medii lunare la nivelul solului, se înregistrează în ianuarie, la toate cele trei stații meteorologice, cu temperaturi de –1,7ºC la Holod și Oradea, respectiv de –1,3ºC la [NUME_REDACTAT]. Luna cea mai ridicată temperatură la nivelul solului este luna iulie, cu temperaturi de +24,8ºC la Holod, +25,2ºC la Oradea și +25,8ºC la [NUME_REDACTAT] (Fig. XX).

Fig. XX – Medii lunare a temperaturii la suprafața solului (1961-2013)

1.5.3. Regimul eolian

Vântul este un important factor climatic reprezentat prin mișcarea orizontală a aerului, care este determinată de evoluția sistemelor barice, generate de circulația generală a atmosferei.

Variațiile lunare și anotimpuale ale circulației generale ale atmosferei se reflectă în schimbări ale frecvenței și vitezei vântului în cursul anului. Suprafața terestră, prin neomogenitățile sale, poate accentua sau diminua turbulența dinamică locală, ducând la reducerea sau intensificarea vitezei vântului. Relieful influențează elementele vântului prin gradul de fragmentare, orientarea culmilor sau a culoarelor și prin altitudine. De asemenea, vegetația ierboasă și cea arboricolă, dar și cea cultivată din zonele preorășenești, influențează elementele vântului.

Frecvența vântului și a calmului pe direcții cardinale – în [NUME_REDACTAT] și, implicit în [NUME_REDACTAT] Negru, frecvența cea mai mare o au vânturile din sector sudic, mai accentuată în lunile de iarnă și mai redusă în lunile de vară. În formele negative de relief (văi, depresiuni) unde predomină calmul, direcțiile dominante sunt imprimate de orientarea acestora.

Analizând frecvența vântului pe direcții (Tabelul XX), se poate constata că în perioada 1961-2005 cea mai mare valoare a fost înregistrată pe direcția S, cu o frecvență medie de 18,3% și SV, de 15,4% la stația meteorologică Oradea; de 12,2% pe direcția S la stația meteorologică [NUME_REDACTAT], respectiv de 12,5% pe direcția SV la stația meteorologică Holod (Fig. XX). [NUME_REDACTAT] înregistrează valori ale frecvenței vântului mai mari pe direcția N și NE. [NUME_REDACTAT] Criș, calmul atmosferic are valorile cele mai ridicate (39,1%).

Tabelul XX – Frecvența medie a vântului și a calmului pe direcții cardinale (1961-2005)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Frecvența medie a vântului pe direcții cardinale (1961-2005)

Viteza medie a vântului pe direcții cardinale – viteza medie cea mai mare a fost înregistrată pe direcțiile N, S și SV, oscilând între 3,5 și 4,1 m/s. Astfel, s-a înregistrat o medie a vitezei vântului de 4,1 m/s pe direcția S la Oradea, de 3,9 m/s pe direcția S la [NUME_REDACTAT], iar la Holod de 3,8 m/s pe direcția SV (Tabelul XX, Fig. XX). Valori mai mari se înregistrează și pe direcția NE, iar cele mai mici valori sunt pe direcțiile E și SE.

Tabelul XX – Viteza medie a vântului pe direcții cardinale (1961-2005)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Viteza medie a vântului pe direcții cardinale (1961-2005)

Viteza medie lunară multianuală a vântului – viteza medie a vântului este direct dependentă de mărimea gradientului baric orizontal, de gradul de fragmentare a reliefului și de rugozitatea suprafeței subiacente. Aceasta este calculată din valorile vitezelor vântului, indiferent de direcție, la care se adaugă și calmul atmosferic. Totodată, variază de la un anotimp la altul, fiind în strânsă legătură cu circulația generală a atmosferei.

Analizând vitezele medii lunare multianuale ale vântului (Tabelul XX, Fig. XX), rezultă că în perioada 1961-2005, la stația meteorologică Oradea au fost înregistrate cele mai mari viteze.

Tabelul XX – Viteza medie lunară multianuală a vântului (1961-2005)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Viteza medie lunară multianuală a vântului (1961-2005)

1.5.4. Resursele de umiditate

1.5.4.1. Regimul precipitațiilor

Prin poziția sa geografică, țara noastră se află sub influența centrilor barici, care acționează în Europa în zona de interfață a maselor de aer tropicale cu cele polare și s-a constatat că cele mai însemnate cantități s-au totalizat în perioadele cu activitate ciclonică persistentă, iar cele mai reduse când au dominat ariile anticiclonice.

Regimul precipitațiilor atmosferice depinde în mare măsură de aceste particularități ale circulației generale a atmosferei deasupra României și, implicit, în [NUME_REDACTAT] Negru.

Precipitațiile atmosferice sunt factori decisivi care influențează repartiția și abundența dezvoltării vegetației. O importanță deosebită o are cantitatea și frecvența precipitațiilor din teritoriul studiat.

Precipitațiile înregistrează valori diferite de la o lună la alta (Tabelul XX, Fig. XX) în funcție de circulația maselor de aer, de altitudine, de condițiile locale. Cele mai mici cantități de precipitații cad în intervalul ianuarie-martie, determinate de predominarea regimului anticiclonic, care împiedică dezvoltarea convecției termice. Cantitățile lunare de precipitații cresc progresiv până în luna iunie, când se înregistrează maximul pluviometric anual, cu valori de 78 mm la Holod, 74,6 mm la Oradea și 75,8 mm la [NUME_REDACTAT].

Media anuală a precipitațiilor este de 589 mm la Holod, 568,8 mm la Oradea și 559,2 mm la [NUME_REDACTAT].

Tabelul XX – Cantitatea de precipitații – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Medii lunare ale precipitațiilor (1961-2013)

1.5.4.2. [NUME_REDACTAT] este un element climatic important pentru [NUME_REDACTAT] Negru, a cărui influență creează o serie de particularități esențiale în distribuția celorlalte elemente climatice. Prezența norilor este strâns legată de circulația atmosferică, de trecerea și staționarea maselor de aer și a fronturilor atmosferice. Relieful provoacă de asemenea modificări esențiale în procesul de formare a norilor.

Gradul de înnourare exercită o influență directă asupra luminozității primite de către sol și plante, dar și asupra temperaturii.

Valorile medii anuale ale nebulozității (Tabelul XX) sunt sensibil egale la toate cele trei stații meteorologice, înregistrându-se 5,8 zecimi la Holod, 5,8 zecimi la Oradea și 5,7 zecimi la [NUME_REDACTAT].

Minimul de nebulozitate se înregistrează în luna august, când cea mai scăzută valoare a nebulozității este de 4 zecimi la stația meteo [NUME_REDACTAT], iar maximul de nebulozitate se înregistrează în luna decembrie, de 7,5 zecimi la stația meteo Oradea (Fig. XX).

Tabelul XX – Nebulozitatea – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Fig. XX – Medii lunare ale nebulozității (1961-2013)

1.5.4.3. Umiditatea atmosferică

Prezența vaporilor de apă imprimă aerului o anumită stare de umiditate. Umezeala aerului este unul din elementele meteorologice cu rol esențial în procesele de evapo-transpirație, în mărirea capacității calorice a aerului, împiedicând astfel răcirea radiativă nocturnă a suprafeței terestre. Gradul de umiditate a aerului depinde de originea maselor de aer ce se deplasează în zona studiată, frecvența precipitațiilor și natura suprafeței terestre.

Din analiza datelor medii lunare și anuale ale umidității relative în pajiștile din bazinul mijloci și inferior al râului [NUME_REDACTAT] (Tabelul XX), se constată că atmosfera în teritoriu este alimentată în permanență de mase de aer oceanic încărcate cu vapori de apă. Umiditatea relativă medie anuală are valori de 73,7% la stația meteo Holod, 77,6% la Oradea și 77,3% la [NUME_REDACTAT].

Tabelul XX – Umiditatea atmosferică – medii lunare și anuale (1961-2013)

Sursa: date prelucrate după arhiva [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.

Umiditatea atmosferică are valori aproximativ constante pe tot parcursul anului la nivelul bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] (Fig. XX), asigurându-se astfel o activitate fiziologică normală pentru plantele din flora spontană și pentru cele cultivate.

Fig. XX – Medii lunare ale umidității atmosferice (1961-2013)

Capitolul II

Istoricul cercetărilor botanice în zonă precum și în teritoriile învecinate

Primele note floristice din zonă aparțin lui Kitaibel (1757-1817), adevăratul descoperitor al florei Bihorului, care a botanizat în anul 1798 în ținuturile Salontei și în unele localități din [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] – Luncasprie (Loc. Dobrești), Pomezău în lunca râului [NUME_REDACTAT] (Loc. Câmpeni), Holod, Băița.

Datele floristice rezultate în urma acestei incursiuni sunt cuprinse în manuscrisul ”[NUME_REDACTAT] varadiense, anno 1798 susceptum”, publicat mai târziu de Kanitz (1893).

De asemenea, Kitaibel a întocmit un ierbar foarte valoros, cuprinzând speciile recoltate din teritoriul parcurs, care a fost prelucrat mult mai târziu de către Jàvorka (1926-1936).

Kerner (1867, 1879) efectuează o expediție botanică în [NUME_REDACTAT], ocazie cu care cercetează și [NUME_REDACTAT] Negru. Întocmește astfel o listă deosebit de valoroasă cu plantele zonei de șes. În lucrarea sa ”[NUME_REDACTAT] der Donauländer” publicată în anul 1863 tratează și unele probleme de ecologie și de asociații vegetale, fiind printre primii fondatori ai geobotanicii.

Borbás (1844-1905), unul dintre cei mai iscusiți botaniști ai secolului trecut a adunat foarte mult material botanic din ținuturile Bihorului, printre care și bazinul râului [NUME_REDACTAT], pe care le-a comunicat în publicațiile [NUME_REDACTAT] ” Közlemények Békéss és Biharvármegye flórájaból” – Termt. Közl., în anul 1890.

Simonkai (1851-1910), în periplul său prin Transilvania, prelucrează flora materialului colectat într-o lucrare foarte valoroasă ”[NUME_REDACTAT]” publicată în anul 1887. După apariția lucrării, prelucrează flora din zona localității Oradea până în ținuturile bazinului râului [NUME_REDACTAT] și cea a Aradului cu unele orientări de geobotanică în lucrarea ”Havasvidékeink növényvilágából” în care descrie și unele specii colectate cu ocazia incursiunilor în bazinul superior al râului [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT].

Pe lângă aceste publicații el a mai întocmit un herbar vast care cuprinde speciile colectate din ținuturile Bihorului, pe care l-a depozitat în [NUME_REDACTAT] din Budapesta și un ierbar mai restrâns, de 1200 de coli, ce a fost păstrat la [NUME_REDACTAT] Crișurilor din Oradea.

Borza (1929), publică un studiu de sinteză privind flora și vegetația Ardealului cu unele referiri și la plantele din [NUME_REDACTAT] Negru.

Prodan (1933, 1956) publică mai multe lucrări cuprinzând liste floristice cu plantele care cresc în nord-vestul României și din câmpia joasă a [NUME_REDACTAT] (Salonta, Inand, Ciumeghiu).

În sec. XX, preocupări botanice asupra florei și vegetației din [NUME_REDACTAT] – interfluviul [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], a avut prestigiosul botanist Pop, reprezentant de seamă al școlii floristico-ecologice de la [NUME_REDACTAT] Bolyai din Cluj-Napoca. Rezultatele cercetărilor sale sub aspect floristic și geobotanic le găsim în lucrările de referință Pop (1959, 1962, 1967, 1968).

Popescu et al. și-au adus contribuția la studierea zonei prin publicarea lucrării “Contribuții la studiul geobotanic al pajiștilor din vestul R. P. Române” (1957).

Vegetația acvatică și palustră din nord-vestul României a fost recent cercetată de Burescu (1994, 1997-2003).

În consecință, sub aspect floristic, cercetările întreprinse în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] oferă date disipate asupra unor suprafețe restrânse din teritoriu, iar în ceea ce privește studiile fitocenologice, vegetația acestui areal este și mai puțin cunoscută.

Așadar, menționăm că, până la prezentarea rezultatelor în lucrarea de față, nu au fost întreprinse cercetări aprofundate, sistematice asupra florei și vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT].

Cercetările noastre elucidează în totalitate inventarul floristic al acestui teritoriu și constituie o premieră în analiza florei și vegetației conservate în habitatele naturale existente, care se mai păstrează în momentul de față pe arii restrânse.

Capitolul III

Metodele de analiză și de prezentare a florei și vegetației

3.1. Considerații privind metoda de lucru și prezentare a florei

Flora unui ținut reprezintă enumerarea și descrierea sistematică a tuturor speciilor care cresc în el, cercetate sub aspect pur fitografic și independent de abundența fiecărei specii în parte, iar numărul speciilor constituie un total, considerat în mod abstract.

Întocmirea acestui studiu de floră, realizat în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], a fost efectuat pe baza cercetărilor proprii, a notițelor și observațiilor efectuate în teren între anii 2009-2012. În acest interval de timp s-a realizat și colectarea materialului botanic pentru herbar, care se află în colecția de herbarii a Facultății de [NUME_REDACTAT] din Oradea, în paralel fiind studiată literatura botanică și geografică referitoare la acest teritoriu: Pop (1959, 1962, 1968), Prodan (1956), Popescu et Bujoreanu (1957), Burescu (2003), Ardelean (2006), etc.

Informațiile obținute din aceste surse au fost valorificate prin includerea lor într-un tabel sistematic, în care speciile s-au grupat pe familii după un sistem filogenetic natural al plantelor elaborat de Cronquis, Takhtajan, Zimmermann (1966) și îmbunătățite de Pop et al. (1983).

Nomenclatura botanică folosită este cea elaborată pentru flora României de Ciocârlan (2000), coroborată cu informațiile oferite de ,,[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]’’ (Code de Tokyo, 1993). În cadrul fiecărei familii, genurile și speciile au fost trecute în ordine alfabetică. Sinonimiile au fost consemnate în paranteză după denumirea științifică a fiecărei specii.

În prezentarea fiecărei specii s-a precizat stațiunea, localitatea, gradul de răspândire, bioforma, elementul floristic, indicii ecologici pentru umiditate (U), temperatură (T), reacția chimică a solului (R), cariotipul și importanța economică.

Stabilirea valorilor indicilor ecologici, bioformelor, elementelor floristice, cariotipului și importanței economice, s-au făcut după lucrările de sinteză elaborate de Ellenberg (1974), Soó (1964-1980), Májovsky et Murin (1987), Sanda et al. (1983, 2003), Pop (1977, 1982), Cristea (1993), Ciocârlan (2000), Sanda (2002), Cristea et al. (2004), Doniță et al. (2005).

3.2. Metoda de cercetare, analiză și prezentare a comunităților vegetale

Pentru investigarea covorului vegetal al pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] s-au utilizat metodele de cercetare fito-sociologice ale școlii central-europene, elaborate de Braun-Blanquet (1964) și adaptate de Borza et Boșcaiu (1965) la particularitățile vegetației din țara noastră.

În studiul vegetației am adoptat ca unitate sintaxonomică de bază asociația vegetală, (Géhu et Rivas-Martines, 1981).

Criteriul cantitativ urmărit în cercetarea fitocenozelor a fost abundența și dominanța indivizilor, potrivit sistemului elaborat de Braun-Blanquet și completat de Tüxen și Ellenberg (1937) cu stabilirea claselor de constanță (K = I–V). Tehnica efectuării releveelor și a aprecierilor cantitative și calitative s-a realizat în funcție de indicațiile autorilor Borza et Boșcaiu (1965) și Cristea et al. (2004).

Identificarea și descrierea asociațiilor a fost făcută pe baza criteriului floristic, cu ajutorul speciilor caracteristice (fidele), edificatoare (dominante), diferențiale și de recunoaștere.

Denumirea asociațiilor a fost făcută în conformitate cu prevederile stabilite de Codul de [NUME_REDACTAT] (Weber et al., 2000). Încadrarea asociațiilor la unitățile cenotaxonomice corespunzătoare – subalianțe, alianțe, ordine și clase s-a făcut în conformitate cu sistemele ecologico-floristice tradiționale elaborate de Tüxen (1955), Braun-Blanquet (1964), Borza et Boșcaiu (1965), Soό (1964-1980), cât și în baza principalelor lucrări mai nou apărute aparținând autorilor Mucina et al. (1997), Rothmaler (1994-2000), Borhidi (1996-2003), Coldea et al. (1997), Sanda et al. (2008).

Cercetările asupra vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] se referă în special la cele mai reprezentative și răspândite fitocenoze. Studiul se bazează pe cercetări proprii efectuate în perioada 2009-2012, perioadă în care au fost efectuate un număr de 650 relevee, dintre care 335 au fost sintetizate și grupate în 52 de tabele fitocenologice, restul fiind utilizate la elaborarea unor concluzii privind dinamica vegetației.

În urma studiul vegetației din teritoriul cercetat au fost identificate un număr de 52 asociații vegetale, 6 faciesuri, care sunt subordonate la 2 subalianțe, 26 alianțe, 22 ordine și 12 clase. Din numărul total al asociațiilor, 8 aparțin vegetației acvatice, 12 vegetației palustre, 11 vegetației pajiștilor halofile, 12 vegetației pajiștilor mezofile, 4 vegetației pajiștilor xeromezofile, 2 vegetației terenurilor aride, ușor nisipoase și acide, respectiv câte una vegetației buruienișurilor, tăieturilor și marginilor de pădure și tufărișurilor.

Suprafețele de probă, omogene floristic și fizionomic, au fost selectate în habitatele caracteristice fitocenozelor, mărimea acestora fiind cuprinsă între 2–30 m2 în cazul vegetației acvatice, 8–150 m2 în cazul vegetației pajiștilor, mlaștinilor, buruienișurilor și tufărișurilor.

Tabelele fitocenologice, întocmite pentru asociațiile bine conturate, conțin informații privitoare la compoziția floristică și cenotică a populațiilor de plante ce alcătuiesc fitocenoza, și anume: individul de asociație, bioforma, elementul floristic, indicii ecologici (umiditate, temperatură, reacția chimică a solului), cariotipul, numărul de ordine al releveelor, altitudinea (m.s.m.), suprafața (m²), gradul de acoperire (%) diferențiat pe straturi sau sinuzii de vegetație.

O atenție deosebită a fost acordată analizei bioformelor, elementelor floristice și indicilor ecologici, prin interpretarea grafică a acestora sub forma spectrelor în histograme și diagrame. Pentru fiecare asociație a fost indicat cariotipul fiecărei specii, în funcție de care s-a întocmit spectrul cariologic și a fost calculat indicele de diploidie.

Indicele de diploidie elaborat de Pignatti (1960), a fost calculat ca raportul dintre numărul total al speciilor diploide (Σ D) și cel al speciilor poliploide (Σ P), după formula:

I. D. =

La sfârșitul tabelelor, în ultimele două coloane au fost înscriși indicii fitocenologici sintetici, constanța (K) și abundența-dominanța medie (ADm). Constanța (K) reliefează gradul de fidelitate cenotică a fiecărei specii față de ambianța fitocenozelor asociației, după metodologia Braun-Blanquet et Pavillard (1928) și Borza (1934). Abundența și dominanța medie (ADm) scoate în evidență procentul de acoperire medie realizat de fito-indivizii unei fitocenoze.

Valorile reprezentate în tabele de asociație prin ʺ+ʺ, ʺ1ʺ, ʺ2ʺ, ʺ3ʺ, ʺ4ʺ, ʺ5ʺ, care reprezintă abundența-dominanța fiecărei specii, au procentual următoarele echivalente: ʺ+ʺ = 0,5%, ʺ1ʺ = 5%, ʺ2ʺ = 17,5%, ʺ3ʺ = 37,5%, ʺ4ʺ = 62,5%, ʺ5ʺ = 87,5% (Ivan et Doniță, 1975).

Partea a II-a

REZULTATELE CERCETĂRII

Capitolul IV

Flora vasculară a pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

4.1. Analiza florei vasculare din teritoriul cercetat

4.1.1. Studiul statistic al florei

Cercetările efectuate în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], în perioada 2009-2012, corelate cu informațiile publicate de alți autori (Pop, 1956, 1959, 1962, 1968), evidențiază un număr de 502 fitotaxoni, dintre care 474 specii și 28 subspecii, aparținând la 247 de genuri și 62 de familii (Tabelul XX).

Ponderea cea mai mare de reprezentare o au familiile: Poaceae (65 specii), Asteraceae (59 specii), Fabaceae (43 specii), Lamiaceae (29 specii), Cyperaceae (24 specii), Apiaceae (23 specii), Rosaceae (21 specii), Scrophulariaceae (20 specii), Brassicaceae (17 specii), Polygonaceae (15 specii) și Ranunculaceae (12 specii). În cele 11 familii enumerate sunt prezente un număr total de 328 specii, ceea ce reprezintă 69,19% din totalul speciilor identificate în teritoriul cercetat.

Genurile care dețin ponderea cea mai mare sunt: Carex (17 specii), Trifolium (13 specii), Veronica (10 specii), Ranunculus, Rumex (9 specii), Vicia, Juncus (8 specii), Bromus, Poa (7 specii), iar restul genurilor însumează sub 7 specii.

Așadar, cele 62 de familii însumează 502 fitotaxoni ce alcătuiesc inventarul floristic al teritoriului cercetat și reprezintă 13,35% din totalul de 3759 de specii existente în țara noastră (Ciocârlan, 2000).

Familiile și numărul fitotaxonilor identificați în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] sunt prezentate în tabelul XX.

Tabelul XX – Familiile și numărul fitotaxonilor identificați în pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.2. Taxoni noi pentru flora pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Taxonii noi pentru flora pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] sunt în număr de 143, dintre care 132 specii, 11 subspecii, și anume:

Equisetum fluviatile L.; Equisetum palustre L.; Adonis vernalis L.; Ranunculus acris L.; Ranunculus acris L. ssp. strigulosus; Ranunculus aquatilis L.; Ranunculus ficaria L.; Ranunculus trichophyllus Chaix in Vili.; Cannabis ruderalis Janisevschi; Filipendula ulmaria (L.) Maxim ssp. ulmaria; Filipendula vulgaris Moench; Potentilla recta Räusschel; Potentilla patula Waldst. et Kit.; Pyrus pyraster Burgsd.; Rubus hirtus Waldst. et Kit.; Rubus sulcatus Vest ex Tratt.; Chamaecytisus austriacus (L.) Link; Lathyrus palustris L.; Lembotropis nigricans (L.) Griseb.; Medicago minima (L.) Bartal.; Melilotus dentatus (Waldst. et Kit.) Pers.; Onobrychis viciifolia Scop.; Ononis arvensis L.; Ononis spinosa L.; Trifolium diffusum Ehrh.; Vicia pisiformis L.; Vicia tenuifolia Roth; Epilobium palustre L.; Epilobium tetragonum L.; Geranium palustre L.; Geranium pratense L.; Anthriscus sylvestris (L.) Hoffm.; Berula erecta (Hudson) Coville; Carum carvi L.; Cicuta virosa L.; Eryngium planum L.; Peucedanum carvifolium Vili.; Peucedanum cervaria (L.) Lapeyr.; Pimpinella major L.; Selinum carvifolia L.; Euphorbia esula L.; Viola pumila Chaix; Viola tricolor L. ssp. tricolor; Arabis glabra (L.) Bernh.; Arabis hirsuta (L.) Scop.; Erophila verna (L.) Chevall.; Erysimum cheiranthoides L.; Erysimum diffusum L.; Euclidium syriacum (L.) R. Br.; Lepidium latifolium L.; Rorippa islandica (Oeder) Borbás; Aldrovanda vesiculosa L.; Cerastium dubium (Bast) O. Schwarz; Cerastium fontanum Baumg. ssp. triviale (Link.) Jalas; Cerastium holosteoides Baumg.; Dianthus carthusianorum L.; Dianthus collinus Waldst. et Kit. ssp. glabriusculus (Kitanov) Soó; Myosoton aquaticum (L.) Moench; Amaranthus blitoides S. Watson; Polygonum persicaria L.; Rumex aquaticus L.; Rumex hydrolapathum Hudson; Rumex palustris Sm.; Limonium gmelinii (Willd.) O. Kuntze.; Gentiana pneumonanthe L.;Galium rivale (Sibth. et Sm.) Griseb.; Galium uliginosum L.; Valeriana officinalis L.; Succisa pratensis Moench; Lithospermum officinale L.; Euphrasia stricta D. Wolff ex J. F. Lehm.; Odontites rubra Moench; Rhinanthus angustifolius C. C. Gmelin; Scrophularia umbrosa Dumort.; Veronica austriaca L.; Phlomis tuberosa L.; Stachys officinalis (L.) Trev.; Stachys recta L.; Teucrium chamaedrys L.; Thymus pannonicus AH.; Achillea nobilis L. ssp. neilreichii (A. Kerner) Velen.; Ambrosia artemisiifolia L.; Carlina intermedia Schur; Centaurea micranthos S. G. Gmelin ex Hayek; Centaurea phrygia L.; Centaurea scabiosa L.; Cirsium palustre (L.) Scop.; Cirsium rivulare (Jacq.) AU.; Cirsium vulgare (Savi) Ten.; Crepis biennis L.; Crepis capillaris (L.) Wallr.; Erigeron annuus (L.) Pers. ssp. annuus; Filago minima (Sm.) Pers.; Hieracium caespitosum Dumort.; Hieracium umbellatum L.; Inula germanica L.; Inula hirta L.; Scorzonera cana (CA. Meyer) O. Hoffm.; Scorzonera laciniata L.; Scorzonera parviflora Jacq.; Senecio jacobaea L.; Sonchus palustris L.; Tanacetum vulgare L.; Tripleurospermum inodorum (L.) Schultz-Bip.; Stratiotes aloides L.; Potamogeton nodosus Poiret; Iris halophila L.; Orchis laxiflora Lam. ssp. elegans (Heuffel) Soó; Juncus atratus Krocker; Juncus conglomeratus L.; Juncus tenuis Willd.; Blysmus compressus (L.) Panzer ex Link.; Carex flacca Schreber; Carex leporina L.; Carex otrubae Podp.; Carex pallescens L.; Carex panicea L.; Carex paniculata L.; Cyperus flavescens L.; Agropyron intermedium (Host) Beauv. ssp. intermedium; Aira elegantissima Schur; Briza media L.; Bromus hordeaceus L.; Bromus sterilis L.; Bromus squarrosus L.; Catabrosa aquatica (L.) Beauv.; Danthonia decumbens (L.) DC.; Dasypyrum villosum (L.) Candargy; Deschampsia caespitosa (L.) Beauv.; Festuca arundinacea Schreber; Glyceria maxima (Hatrmann) Holmberg; Holcus lanatus L.; Koeleria macrantha (Ledeb.) Schultes; Molinia caerulea (L.) Moench; Phleum phleoides (L.) Karsten; Poa angustifolia L.; Setaria pumila (Poiret) Schultes; Ventenata dubia (Leer) F. W. Schulz; Vulpia bromoides (L.) S. F. Gray; Vulpia myuros (L) CC. Gmelin; Typha laxmannii Lepeschin; Sparganium emersum Rehm.

4.1.3. Analiza bioformelor

Analiza bioformelor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] reprezintă un element fundamental în caracterizarea florei, pentru că pune în evidență unele caracteristici ale habitatelor și influențele exercitate asupra lor de către diverși factori.

Rezultatele obținute în urma analizei bioformelor (Tabelul XX, Fig. XX) scot în evidență ponderea ridicată a grupului speciilor hemicriptofite (H=46,61%), ele fiind principalele componente ale stratului ierbos din pajiști. Procentul ridicat al hemicriptofitelor indică apartenența zonei cercetate la climatul regiunilor temperate. O participare substanțială o au terofitele (T=30,87%), răspândirea lor fiind corelată cu influențele factorului zoo-antropic (extinderea culturilor agricole și pășunatul intensiv). O prezență mai redusă revine helohidatofitelor (Hh=11,55%), ele fiind strâns legate de existența lacurilor de acumulare, canalelor colectoare, bălților, mlaștinilor, microdepresiunilor cu exces de umiditate și a bazinelor colectoare în curs de colmatare. Geofitele (G=5,57%) au o pondere modestă, vegetând în unele pajiști și fânețe pe care nu sunt executate lucrări de întreținere. Fanerofitele (Ph=2,37%), imprimă fizionomia vegetației lemnoase, cu o pondere foarte scăzută în arealul studiat, iar camefitele (Ch=2,98%), sunt slab reprezentate în zona cercetată.

Tabelul XX – Statistica bioformelor pentru flora vasculară din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru flora vasculară din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.4. Analiza elementelor floristice

Analizând elementele floristice identificate în pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] se observă prezența unui spectru larg de specii cu origini geografice diferite și cu cerințe ecologice specifice.

Fondul elementelor floristice din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] (Tabelul XX, Fig. XX), este dominat de speciile eurasiatice (Eua=54,58%) cu geneza în timpuri vechi, pe fondul cărora s-au interferat, în diferite perioade fito-istorice, elementele europene (E=9,56%), central europene (Ec=6,17%), circumpolare (Cp=8,76%), cosmopolite (Cosm=9,56%). Compoziția floristică include specii termofile de origine meridională (Atl-M, M, Mp, B, DB), iubitoare de microclimat cald, într-un procent modest de 4,55%. Totodată, existența speciilor adventive (Adv=2,19%) se datorează diseminării plantelor segetale (buruienilor), din culturile agricole, terenuri în pârloagă, șanțuri, margini de drumuri, etc.

Analiza fitogeografică a taxonilor identificați în flora vasculară a pajiștilor bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] atestă apartenența ținutului la regiunea Holarctică, subregiunea Euro-Siberiană, sectorul Central-European, provincia Daco-Ilirică, circumscripția Crișurilor (Borza, Boșcaiu; 1965).

Tabelul XX – Statistica elementelor floristice pentru flora vasculară din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru flora vasculară din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.5. Analiza indicilor ecologici

Evidențierea particularităților ecologice ale tuturor speciilor din zona cercetată, permite stabilirea specificului ecologic al florei în concordanță cu complexul de factori pedoclimatici locali. Speciile identificate în pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] au fost analizate după principalii indici ecologici (umiditate, temperatură, reacția chimică a solului), evidențiind astfel adaptarea lor la factorii edafo-climatici (Tabelul XX, Fig. XX).

Din punct de vedere al cerințelor față de umiditate se constată că dominante sunt speciile xeromezofile (U2-2,5=28,88%), care vegetează în pajiștile însorite, cu terenuri mai aride, urmate îndeaproape de speciile mezofile (U3-3,5=24,89%), favorizate de umiditatea atmosferică și cea din sol, acestea fiind componentul principal al pajiștilor. Formele negative de relief temporar inundate, microdepresiunile cu exces de umiditate și albiile pârâurilor sunt dominate de speciile mezohigrofile (U4-4,5=17,92%), iar mlaștinile, bălțile, lacurile și canalele colectoare sunt dominate de cele higrofile și hidrofile, ce totalizează 17,31%.

Referitor la factorul de temperatură, climatul caracteristic câmpiei joase și înalte a teritoriului studiat determină preponderența speciilor micro-mezoterme (T3-3,5=62,54%), urmate de speciile euriterme (T0=18,72%) și cele moderat termofile (T4-4,5=14,33%).

Analizând gruparea speciilor față de preferințele edafice, se evidențiază caracterul slab acid-neutrofil (R4-4,5=37,5%) în cea mai mare parte a solurilor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], urmat de caracterul euriionic (R0=35,45%) și cel acid-neutrofil (R3-3,5=17,72%), distribuirea lor fiind în concordanță cu răspândirea tipurilor de sol din arealul cercetat.

Tabelul XX – Repartiția speciilor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului

[NUME_REDACTAT] pe categorii ecologice în funcție de cerințele față de

umiditate (U), temperatură (T) și reacția chimică a solului (R)

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația pentru flora vasculară

din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.6. Analiza citotaxonomică (cariologică)

Numărul cromozomilor și cariotipurile corespunzătoare speciilor au fost luate în considerare în urma consultării lucrărilor de referință (Pignatti, 1995a, 1995b; Löve et al., 1961; Majovsky et Murin, 1987; Ciocârlan, 2000), care furnizează informații referitoare la poziția citotaxonomică, la capacitățile de adaptare și colonizare a teritoriului geografic din Europa. Conform acestor cercetări, speciile diploide asigură potențialul genetic necesar evoluției, iar cele poliploide, cu toleranță mare față de acțiunea factorilor de mediu, posedă o posibilitate mai mare de invadare și colonizare a unui areal pleșuv.

Pentru a realiza o analiză citotaxonomică exactă, am luat în calcul toate plantele vasculare identificate în pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] (Tabelul XX).

Astfel, din spectrul cariologic al cormoflorei din zona cercetată (Fig. XX), rezultă că ponderea cea mai ridicată o au speciile poliploide (P=47,8%), ceea ce ne indică presiunea zoo-antropică a ultimelor decenii, acestea fiind ușor adaptabile. Ele sunt urmate îndeaproape de speciile diploide (D=37,84%), iar cele diplo-poliploide (D,P=12,35%) și cu cariotip necunoscut (CN=1,99%) au o participare mai redusă.

Indicele de diploidie (I.D.) s-a determinat conform indicațiilor furnizate de Cristea et al., (2004), care reprezintă raportul între numărul speciilor diploide (ΣD) și cel al speciilor poliploide (ΣP), astfel:

I. D. =

Valoarea indicelui de diploidie pentru cormoflora pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] este de 0,79. Aceasta semnifică o stabilitate mai fragilă în structura genetică a cormoflorei din arealul cercetat.

Tabelul XX – Structura cariologică a cormoflorei din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Fig. XX – Spectrul cariologic a cormoflorei din pajiștile bazinului

mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

4.1.7. Valoarea economică a florei teritoriului cercetat

Studiul florei și vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] prezintă nu doar un interes științific ci și unul social-economic. Pentru a avea o bază de date în recomandările de valorificare a potențialului vegetal al acestei regiuni s-a realizat o analiză a plantelor pe categorii economice.

În analiza spectrului categoriilor de plante cu importanță economică s-a ținut cont de numărul de specii din fiecare categorie, cu precizarea că o specie poate avea în același timp mai multe întrebuințări economice.

Plantele cu importanță economică pot fi grupate în următoarele 7 categorii, cu mai multe subdiviziuni (Pop, 1982; Kovacs, 1979): alimentare, furajere, melifere, medicinale, toxice, decorative și industriale (Tabelul XX).

Tabelul XX – Ponderea speciilor cu importanță economică pentru flora vasculară a pajiștilor

bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Plantele alimentare (Al.) sunt apreciate pentru conținutul lor în substanțe nutritive precum zaharuri, proteine, grăsimi, la care se adaugă gustul plăcut și aromele foarte variate. Acestea se clasifică în plante alimentare culinare: Humulus lupulus, Ranunculus ficaria, Crataegus monogyna, Urtica dioica, Fragaria vesca, Malva neglecta, Rumex acetosa, Cichorium intybus, Rosa canina, Rubus hirtus, Taraxacum officinale, Asparagus officinalis, Pyrus pyraster, Prunus spinosa, etc.; plante alimentare aromatice: Melilotus officinalis, Carum carvi, Mentha pulegium, Cardamine pratensis, Brassica nigra, etc.; plante alimentare oleaginoase: Sinapis arvensis, Mentha pulegium, etc.

Plantele furajere (Fr.) au particularități biologice, ecologice și tehnice proprii, care le deosebesc de celelalte plante, constituind baza furajeră pentru animalele domestice și sălbatice. Acestea se clasifică în plante cu valoare nutritivă excelentă: Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense; plante cu valoare nutritivă foarte bună: Trifolium pratense, Trifolium repens, Lathyrus pratensis, Lotus corniculatus, Medicago falcata, Medicago lupulina, Medicago sativa, etc.; plante cu valoare nutritivă bună: Lotus tenuis, Medicago minima, Trifolium fragiferum, Vicia angustifolia, Vicia hirsuta, Vicia sativa, Agrostis capillaris, Agrostis stolonifera, Cynosurus cristatus, etc.; plante cu valoare nutritivă mijlocie: Lathyrus hirsutus, Lotus angustissimus, Melilotus alba, Melilotus officinalis, Trifolium arvense, Trifolium campestre, Trifolium dubium, etc. și plante cu valoare nutritivă slabă: Polygonum aviculare, Pimpinella major, Galium verum, Symphytum officinale, Leontodon hispidus, Anthoxanthum odoratum, etc.

Plantele melifere (Me.) reprezintă resursele de nectar, polen și mană, pe care albinele le transformă în produse apicole (miere, ceară, propolis) care sunt valorificate de către om. Perioada de înflorire diferă de la o specie la alta, asigurând un interval de timp îndelungat pentru culegerea acestor resurse de către albine. În funcție de ponderea economico-apicolă, plantele melifere au valoare meliferă foarte mare, mare, mediocră și mică. Dintre speciile melifere menționăm: Adonis vernalis, Crataegus monogyna, Filipendula ulmaria, Fragaria viridis, Potentilla anserina, Rosa canina, Lotus corniculatus, Melilotus officinalis, Medicago sativa, Trifolium campestre, Trifolium pratense, Trifolium repens, Acer tataricum, Brassica nigra, Mentha arvensis, etc.

Plantele medicinale (Md.) se deosebesc de celelalte specii de plante, prin compoziția lor chimică și proprietățile farmaceutice, utilizate în prevenirea și tratarea diferitelor afecțiuni. Compozitia chimică a plantelor medicinale este foarte complexă și diferă de la o plantă la alta. Dintre speciile medicinale amintim: Equisetum arvense, Ranunculus acris, Urtica dioica, Agrimonia eupatoria, Filipendula ulmaria, Geum urbanum, Rosa canina, Prunus spinosa, Crataegus monogyna, Hypericum perforatum, Viola arvensis, Lysimachia nummularia, Galium mollugo, Sambucus nigra, Mentha longifolia, Thymus glabrescens, Achillea millefolium, Eupatorium cannabinum.

Plantele toxice (Tx.) au în compoziția lor substanțe active care sunt dăunătoare atât pentru om cât și pentru animale, putând produce intoxicații dacă sunt consumate. Din categoria acestor plante menționăm: Adonis vernalis, Clematis integrifolia, Coronilla varia, Galega officinalis, Caltha palustris, Potentilla anserina, Urtica urens, Medicago sativa, Chenopodium album, Polygonum hydropiper, Xanthium strumarium, Alisma plantago-aquatica, Molinia caerulea, Glyceria maxima, Ranunculus acris, Filipendula vulgaris, etc.

Plantele decorative (De.) sunt apreciate pentru aspectul lor deosebit, cât și pentru parfumul și coloritul atrăgător al florilor, fiind utilizate în amenajarea spațiilor verzi. Dintre plantele cu rol decorativ, enumerăm: Eryngium planum, Clematis integrifolia, Myosotis scorpioides, Ligustrum vulgare, Cornus sanguinea, Phlomis tuberosa, Bellis perennis.

Plantele industriale (In.) lemnoase și ierboase prezintă un deosebit interes practic, fiind întrebuințate în diferite ramuri industriale: în industria lemnului: Pyrus pyraster; în industria casnică: Ligustrum vulgare, Juncus effusus, Juncus inflexus, Phragmites australis, Typha angustifolia, Typha latifolia, la confecționarea prin împletit a unor obiecte casnice (coșuri, rogojini, etc.); în industria chimică: Phragmites australis, Typha latifolia, Typha angustifolia, etc.; în industria celulozei și hârtiei: se folosesc ca materie primă organele vegetative aparținând următoarelor specii: Typha latifolia, Typha angustifolia și Phragmites australis; în industria coloranților și a pielăriei: Prunus spinosa, Echium vulgare, Lithospermum officinale, Lycopus europaeus, Urtica dioica, Potentilla anserina, Lysimachia vulgaris, etc.

4.2. Enumerarea sistematică a cormofitelor din bazinul mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Capitolul V

Vegetația pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

5.1. Aspectul general și distribuția spațială a vegetației actuale

Aspectul general al vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] este rezultatul interacțiunii factorilor climatici, ecologici și zoo-antropici care au modificat alcătuirea vegetației prin restrângerea terenurilor ocupate de flora spontană în favoarea culturilor agricole, a amplasării și extinderii așezămintelor umane, a rețelelor de drumuri și căi ferate, etc.

Conform datelor statistice (Tabelul XX, Fig. XX) rezultă că, din suprafața de circa 1307 km2 a teritoriului cercetat, 61,97% este ocupat în prezent de terenurile agricole, 23,37% de pajiști, 5,39% de spațiile urbane și rurale, 2,59% păduri, 4,8% mlaștini și acumulări de apă, respectiv livezi, vii, cursuri de apă, unități industriale sau comerciale, etc.

Asociațiile din teritoriul cercetat nu reflectă condiții staționare definitive, deoarece sunt supuse schimbărilor permanente, ca urmare scăderii nivelului pânzei freatice, apariția terenurilor golașe și invadarea fitocenozelor cu specii ruderale datorită agriculturii intensive din zonă. Există asociații care apar în numeroase locuri, ocupând suprafețe întinse, iar altele vegetează pe un teritoriu restrâns, uneori într-o singură stațiune (Spirodelo-Aldrovandetum, Typhetum laxmannii).

Cu toate acestea, o mare parte din vegetația naturală a arealului cercetat s-a conservat, repartiția principalelor forme de vegetație în teritoriu fiind corelată cu principalele tipuri de soluri, care au determinat dezvoltarea a numeroase cenoze vegetale cu o compoziție și structură foarte variate.

Asociațiile vegetale identificate sunt ilustrate grafic în planșa 4, pentru a obține o imagine cât mai obiectivă a suprafețelor ocupate de acestea în teritoriu.

Vegetația acvatică: populează lacurile, bălțile, apele stagnante sau lin curgătoare, canalele colectoare fiind reprezentată prin asociațiile: Lemnetum minoris, Najadetum minoris, Lemno-Salvinietum natantis, Spirodelo-Aldrovandetum, Lemno-Hydrocharitetum, Potametum natantis, Trapetum natantis și Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae.

Vegetația palustră: s-a restrâns considerabil în urma îndiguirii și calibrării râurilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]. În prezent aceasta populează în special albiile canalelor, marginile lacurilor de acumulare și ale bălților, cele mai frecvente asociații întâlnite fiind: Pulicario-Menthetum pulegii, Typhetum angustifoliae, Typhetum latifoliae, Schoenoplectetum lacustris, Glycerietum maximae, Glycerietum fluitantis.

Vegetația pajiștilor mezofile și mezohigrofile: populează microdepresiunile temporar inundate și terenurile umede. În cadrul acestor cenoze se dezvoltă specii care au o valoare nutritivă de calitate superioară. Asociațiile reprezentative pentru aceste pajiști sunt: Agrostetum stoloniferae, Cirsio cani-Festucetum pratensis, Agrostideto-Festucetum pratensis, Trifolio repenti-Lolietum.

Tabelul XX – Tipuri de utilizare a terenurilor în pajiștile bazinului mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Fig. XX – Frecvența utilizării terenurilor în pajiștile bazinului mijlociu și inferior

al râului [NUME_REDACTAT]

Vegetația sărăturilor: solurile halomorfe sunt răspândite cu precădere în pajiștile din bazinul inferior al râului [NUME_REDACTAT], la Mădăras, Ciumeghiu, Salonta, Mărțihaz, Ant, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], unde vegetează asociații precum: Puccinellietum limosae, Hordeetum hystricis, Camphorosmetum annuae, Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii, Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae, Achilleo-Festucetm pseudovinae, Artemisio-Festucetum pseudovinae.

Vegetația pajiștilor xeromezofile: ocupă terenurile aride din pajiștile uscate și însorite. Asociațiile reprezentative pentru aceste stațiuni sunt: Agrostio-Festucetum valesiacae, Festucetum rupicolae, Medicagini-Festucetum valesiacae, Poterio-Festucetum valesiacae.

Alte asociații vegetale întâlnite în pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] sunt: Filagini-Vulpietum și Vulpio-Airetum capillaris, caracteristice terenurilor aride, ușor nisipoase și acide; Lolio-Plantaginetum majoris, caracteristică vegetației sinantropice; Calamagrostietum epigei, caracteristică vegetației tăieturilor și marginilor de pădure și Pruno spinosae-Crataegetum, caracteristică vegetației tufărișurilor.

5.2. Conspectul asociațiilor vegetale

În urma studiului fitocenologic efectuat în pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] au fost identificate un număr de 52 asociații vegetale, 6 faciesuri, care sunt subordonate la 2 subalianțe, 26 alianțe, 22 ordine și 12 clase, după cum urmează:

Clasa LEMNETEA O. de Bolós et Masclans 1955

Ordinul LEMNETALIA MINORIS O. de Bolós et Masclans 1955

[NUME_REDACTAT] minoris O. de Bolós et Masclans 1955

Lemnetum minoris Oberdorfer ex. Th. Müller et Görs 1960

[NUME_REDACTAT]-Salvinion natantis Slanvnić 1956

Lemno-Salvinietum natantis Miyawaki et J. Tüxen 1960

Ordinul LEMNO-UTRICULARIETALIA Passarge 1978

[NUME_REDACTAT] vulgaris Passarge 1978

[NUME_REDACTAT] et Komlódi 1959

Ordinul HYDROCHARIETALIA Rübel 1933

[NUME_REDACTAT] Rübel 1933

Lemno-Hydrocharitetum (Oberdorfer) 1957 Passarge 1978

Clasa POTAMOGETONETEA PECTINATI R. Tüxen et Preising 1942

Ordinul POTAMOGETONETALIA PECTINATI Koch 1926

[NUME_REDACTAT] pusilli Vollmar em Hejný 1978

Najadetum minoris Ubriszy 1941

[NUME_REDACTAT] albae Oberdorfer 1957

Potametum natantis Soó 1927

Trapetum natantis Kárpáti 1963

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae Koch 1926

Clasa ISOËTO-NANOJUNCETEA Br.-Bl. et R. ex Westhoff et al. 1946

Ordinul NANOCYPERETALIA Klika 1935

[NUME_REDACTAT] supinae Slanvnić 1951

Pulicario-Menthetum pulegii Slanvnić 1951

Clasa PHRAGMITETEA AUSTRALIS R. Tüxen et Preising 1942

Ordinul PHRAGMITETALIA Koch 1926

[NUME_REDACTAT] communis Koch 1926

[NUME_REDACTAT] 1926

Typhetum angustifoliae Pignatti 1953

– facies cu Lemna minor

Typhetum laxmannii Nedelcu 1969

Typhetum latifoliae Lang 1973

Schoenoplectetum lacustris Chouchard 1924

Glycerietum maximae Hueck 1931

Ordinul BOLBOSCHOENETALIA MARITIMI Hejný in Holub et al. 1967

[NUME_REDACTAT] brachycephali-Bolboschoenion (Passarge 1978) Mucina 1993

Bolboschoenetum maritimi Eggler 1933

Ordinul NASTURTIO-GLYCERIETALIA Pignatti 1953

[NUME_REDACTAT]-Glycerion fluitantis Br.-Bl. et Sissingh 1942

Sparganietum erecti Roll 1938

Glycerietum fluitantis Eggler 1933

Ordinul OENANTHETALIA AQUATICAE Hejný in Kopecký 1961

ex Hejný 1965

[NUME_REDACTAT] aquaticae Hejný ex Neuhäusl 1959

Eleocharitetum palustris Schennikov 1919

Ordinul MAGNOCARICETALIA Pignatti 1953

[NUME_REDACTAT] elatae Koch 1926

[NUME_REDACTAT] gracilis (Neuhäusl 1959) Oberdorfer et al. 1967

Caricetum ripariae Knapp et Stoffer 1962

Clasa PUCCINELLIO-SALICORNIETEA Țopa 1939

Ordinul PUCCINELLIETALIA LIMOSAE (Soó 1968) Géhu et

Rivas-Martinez 1982

[NUME_REDACTAT] limosae (Klika 1937) Wendelberger 1943

Puccinellietum limosae Rapaics ex Soó 1933, 1936

(incl. Puccinellietum convolutae Monah et Aniței 1997)

– facies cu Artemisia maritima ssp. monogyna

Plantaginetum maritimae Rapaics 1927

Hordeetum hystricis (Soó 1933) Wendelberger 1943

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae (Rapaics 1927) Wendelberger 1943

Camphorosmetum annuae Rapaics ex Soó 1933

[NUME_REDACTAT]-Juncion gerardi (Wendelberger 1943) Vicherek 1973

Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii (Wenzl 1933)

Wendelberger 1943

[NUME_REDACTAT] eruciformis Soó 1933

Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933

Agrostio-Alopecuretum pratensis Soó (1933) 1947

Ordinul ARTEMISIO-FESTUCETALIA PSEUDOVINAE Soó 1968

[NUME_REDACTAT] pseudovinae Soó 1933

Achilleo-Festucetum pseudovinae (Magyar 1928) Soó (1933) 1945

– facies cu Cynodon dactylon

– facies cu Alopecurus pratensis

Artemisio-Festucetum pseudovinae (Magyar 1928) Soó (1933) 1945

– facies cu Lotus angustissimus

Clasa BIDENTETEA TRIPARTITI R. Tüxen et al. ex von Rochow 1951

Ordinul BIDENTETALIA TRIPARTITI Br.-Bl. et R. Tüxen ex Klika et

Hadač 1926

[NUME_REDACTAT] tripartiti Nordhagen 1940 em. R. Tüxen in Poli et

J. Tüxen 1960

Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti Klika 1935

Clasa MOLINIO-ARRHENATHERETEA R. Tüxen 1937

Ordinul MOLINIETALIA CAERULEAE Koch 1926

[NUME_REDACTAT] stoloniferae Soó (1933) 1971

Agrostetum stoloniferae (Ujvárosi 1941) Burduja et al. 1956

– facies cu Juncus effusus

Cirsio cani-Festucetum pratensis Májovsky et Ruzicková 1975

Agrostideto-Festucetum pratensis Soó 1949

Ordinul ARRHENATHERETALIA R. Tüxen 1931

[NUME_REDACTAT] R. Tüxen 1947

Trifolio repenti-Lolietum Krippelová 1967, Resmeriță et Pop 1967

[NUME_REDACTAT].-Bl. et de Leeuw 1936 em. R. Tüxen 1937

Anthoxantho-Agrostietum capillaris Sillinger 1933

Ordinul POTENTILLO-POLYGONETALIA R. Tüxen 1947

[NUME_REDACTAT] anserinae R. Tüxen 1937

Potentilletum anserinae Felföldy 1942

[NUME_REDACTAT] effusi Westhoff et van Leeuwen ex Hejný et al. 1979

Juncetum effusi Horvat Soó (1931) 1949

Junco inflexi-Menthetum longifoliae Lohmeyer 1953

Lythro-Calamagrostetum epigei I. Pop 1968

Holcetum lanati Issler 1936 em. Passarge 1964

Ordinul DESCHAMPSIETALIA CAESPITOSAE Horvatić 1956

[NUME_REDACTAT] caespitosae Horvatić 1930

Deschampsietum caespitosae Hayek ex Horvatić 1930

Clasa FESTUCO-BROMETEA Br.-Bl. et R. Tüxen in Br.-Bl. 1949

Ordinul FESTUCETALIA VALESIACAE Br.-Bl. et R. Tüxen ex Br.-Bl. 1949

[NUME_REDACTAT] valesiacae Klika 1931

Agrostio-Festucetum valesiacae Borisavljevič et al. 1955

Medicagini-Festucetum valesiacae Wagner 1940

Poterio-Festucetum valesiacae J. Danon 1964

Festucetum rupicolae Burduja et al. 1956

Clasa KOELERIO-CORYNEPHORETEA Klika in Klika et Novák 1941

Ordinul CORYNEPHORETALIA CANESCENTIS Klika 1934

[NUME_REDACTAT]-Airion R. Tüxen ex Oberdorfer 1957

[NUME_REDACTAT] 1938

Vulpio-Airetum capillaris Păucă 1941

Clasa PLANTAGINETEA MAJORIS R. Tüxen et Preising 1950

Ordinul PLANTAGINETALIA MAJORIS R. Tüxen et Preising in R. Tüxen 1950

[NUME_REDACTAT]-Plantaginion R. Tüxen 1947

Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Beger 1930

em. Sissingh 1969

Clasa EPILOBIETEA ANGUSTIFOLII R. Tüxen et Preising in R. Tüxen 1950

Ordinul ATROPETALIA Vlieger 1937

[NUME_REDACTAT] piluliferae-Epilobion angustifolii R. Tüxen 1950

Calamagrostietum epigei Juraszek 1928

Clasa RHAMNO-PRUNETEA [NUME_REDACTAT] et [NUME_REDACTAT] 1961

Ordinul PRUNETALIA SPINOSAE R. Tüxen 1952

[NUME_REDACTAT] spinosae Soó 1951

Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931

5.3. Descrierea asociațiilor vegetale

5.3.1. Vegetația acvatică și palustră

Vegetația acvatică, deosebit de abundentă odinioară în bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], s-a restrâns, în urma drenărilor efectuate de om în apele lacurilor, pescăriilor și canalelor, unde astăzi se dezvoltă luxuriant, accelerând procesul colmatării bazinelor acvatice.

Vegetația palustră reunește asociațiile mezo-higrofile, nitrofile, eutrofe care se dezvoltă pe solurile hidromorfe bogate în azotați și în substanțe organice pe cale de descompunere. Fitocenozele asociațiilor se instalează la marginea lacurilor, de-a lungul canalelor colectoare, în luncile râurilor și pe terenurile mlăștinoase.

Lemnetum minoris Oberdorfer ex. Th. Müller et Görs 1960

Corologia: asociația este frecvent răspândită, fiind citată și descrisă din toate provinciile țării, respectiv din Muntenia (Nedelcu et al., 1966, 1969, 1972, 1977, 1986; Popescu et al., 1971, 1984; Ionescu-Țeculescu, 1971; Dihoru, 1975, Ștefan, 1980); Oltenia (Păun, 1967, 1969; Ionescu-Țeculescu, 1971; Sanda et al., 1980); Banat (Grigore, 1971); Moldova (Mititelu et al., 1967, 1970, 1973, 1975, 1994, 1995; Chifu et al., 1974; Dobrescu et al., 1964, 1970; Dobrescu, 1974, 1981); Bucovina (Toma, 1976); Transilvania (Kovács, 1969; Popescu, 1974; Cristea, 1981; [NUME_REDACTAT], 1998; Sămărghițan, 2001; Ardelean, 1999); Dobrogea (Ionescu-Țeculescu, 1971; Pop, 1977; Nedelcu et al., 1986; Ștefan et. al, 1995; Popescu et al., 1997); Maramureș (Resmeriță, 1974); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011).

În arealul studiat, asociația Lemnetum minoris (Fig. XX) populează bălțile de lângă [NUME_REDACTAT], cât și bălțile de lângă Canalul colector Cefa și canalul colector din apropiere de Salonta.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Lemna minor, L. trisulca, Spirodela polyrhiza și Wolffia arrhiza, cod. R2202 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Lemnetum minoris Oberdorfer ex. Th. Müller et Görs 1960,

Canalul colector Cefa.

În condiții normale, asociația Lemnetum minoris constituie punctul de pornire al întregii succesiuni a vegetației acvatice, ea fiind o asociație pionieră, care preferă stațiunile însorite, unde se înmulțește rapid pe cale vegetativă

Fitocenozele acestei asociații sunt bistratificate, sărace în specii, stratul natant fiind dominat de specia edificatoare Lemna minor, cu o acoperire de 77,5% și o constanță maximă (K=V), alături de care se dezvoltă specii caracteristice pentru alianța Lemnion minoris, ordinul Lemnetalia minoris (Lemna trisulca, Spirodela polyrhiza) și pentru clasa Potamogetonetea pectinati (Potamogeton natans). Stratul submers este alcătuit din speciile Ceratophyllum demersum, din ordinul Hydrocharietalia și Potamogeton pectinatus, Myriophyllum spicatum aparținând clasei Potamogetonetea pectinati (Tabelul XX).

În fitocenoză sunt prezente plante transgresive din clasa Phragmitetea australis (Glyceria fluitans, Eleocharis palustris, etc.).

Spectrul bioformelor (Fig. XX) reliefează ponderea covârșitoare a helohidatofitelor, în proporție de 90,9%, geofitele ocupând 9,1%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Lemnetum minoris

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) este dominat de speciile cosmopolite (81,81%), urmate de cele circumpolare și eurasiatice, fiecare cu câte 9,09%.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Lemnetum minoris

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază dominanța speciilor hidrofile (81,82%), completate de cele higrofile (18,18%). Regimul termic poartă amprenta speciilor micro-mezoterme în egală măsură cu cele euriterme, cu câte 45,45%. Din punct de vedere al reacției chimice a solului se remarcă dominanța speciilor slab acid-neutrofile (63,63%).

În ceea ce privește cariotipul, analiza spectrului cariologic (Fig. XX) indică că majoritare sunt speciile poliploide (72,72%), urmate de speciile diploide (18,18%), indicele de diploidie având valoarea de 0,25.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Lemnetum minoris

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Lemnetum minoris

Lemno-Salvinietum natantis Miyawaki et J. Tüxen 1960

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Moldova (Mititelu et al., 1970, 1975); Oltenia (Păun, 1967; Păun et al., 1973; Cârțu, 1972); Muntenia (Nedelcu, 1969, 1976; Nedelcu et al., 1977; Popescu et al., 1974); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Nedelcu, 1972; Nedelcu et al., 1986; Popescu et al., 1997; Sanda et al., 1973; Tarnavschi et al., 1982; Ștefan et al., 1995); Crișana (Burescu, 2003).

Fitocenozele analizate au fost identificate în apele canalelor colectoare din apropiere de Salonta și Cefa, [NUME_REDACTAT] (Fig. XX) de lângă [NUME_REDACTAT], respectiv în bazinul cu acumulare de apă permanentă din apropiere de Inand. Sunt preferate apele stătătoare cu o bună troficitate minerală, puțin adânci (0,5–1,5 m), ferite de vânt, pătrunzând uneori și în luminișurile de păpuriș, deoarece se dezvoltă și în locuri umbrite.

Asociația este dominată de Salvinia natans, specie rară, care are o acoperire generală de 62,5%, fiind acompaniată de Lemna minor (9,1%), ambele specii fiind caracteristice, precum și de Lemna trisulca și Spirodela polyrhiza, reprezentative pentru ordinul Lemno-Salvinion natantis și alianța Lemnetalia minoris (Tabelul XX).

Sunt prezente speciile transgresive din clasa Potamogetonetea pectinati (Potamogeton nodosus, Potamogeton crispus, Trapa natans, etc.), respectiv din clasa Phragmitetea australis (Mentha aquatica, Lycopus europaeus, etc.).

Fig. XX – Lemno-Salvinietum natantis Miyawaki et J. Tüxen 1960,

[NUME_REDACTAT].

Spectrul bioformelor (Fig. XX) scoate în evidență dominanța speciilor helohidatofite (93,75%), urmate, în proporție redusă, de speciile geofite (6,25%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) ne indică faptul că predomină speciile eurasiatice (43,75%), succedate de speciile cosmopolite (37,5%) și de către cele circumpolare (12,5%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază caracterul hidrofil al fitocenozei (75%), respectiv higrofil (18,75%). Din punct de vedere al regimului termic, cele mai numeroase sunt speciile micro-mezoterme (56,25%), euritermele având ponderea de 37,5%. Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor euriionice (43,75%) și a celor slab acid-neutrofile (37,5%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Lemno-Salvinietum natantis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Lemno-Salvinietum natantis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Lemno-Salvinietum natantis

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă majoritatea speciilor poliploide (56,25%), urmate de speciile diploide (37,5%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,66.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Lemno-Salvinietum natantis

[NUME_REDACTAT] et Komlódi 1959

Corologia: asociația este foarte rar întâlnită, fiind citată în țara noastră numai din Muntenia (Șerbănescu, 1959), respectiv Oltenia (Păun et Popescu, 1969, 1972).

Fitocenozele asociației Spirodelo-Aldrovandetum (Fig. XX) au fost identificate într-o singură locație în arealul studiat, și anume la marginea Lacului de acumulare Cărăsău, în apropiere de localitatea cu același nume.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Lemna minor, L. trisulca, Spirodela polyrhiza și Wolffia arrhiza, cod. R2202 (Doniță et al., 2005).

Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă la marginea lacurilor și bălților, a apelor stagnante puțin adânci și cu fund mâlos. Notificăm prezența speciei de interes comunitar Aldrovanda vesiculosa (periclitată), aceasta fiind o specie carnivoră, care se hrănește cu zooplancton.

În sinuzia submersă, alături de Aldrovanda vesiculosa, se dezvoltă Najas marina și Potamogeton pectinatus, iar la suprafața apei s-a format un strat natant (sinuzia natantă) populat de Hydrocharis morsus-ranae și Salvinia natans din clasa Lemnetea, respectiv Potamogeton natans, caracteristică pentru clasa Potamogetonetea pectinati. Speciile transgresive Alisma plantago-aquatica, Eleocharis palustris, aparținând clasei Phragmitetea australis, formează sinuzia emersă (Tabelul XX).

Fig. XX – [NUME_REDACTAT] et Komlódi 1959,

Lacul de acumulare Cărăsău.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) ne indică dominanța helohidatofitelor, în proporție de 88,88% și o pondere redusă a geofitelor de 11,12%.

În ce privește spectrul elementelor floristice (Fig. XX), ponderea cea mai mare o au speciile cosmopolite (55,55%), urmate de speciile eurasiatice (33,33%) și cele adventive (11,12%).

Din analiza fitocenozelor sub aspectul cerințelor ecologice, (Fig. XX), se afirmă speciile hidrofile (88,88%) și cele higrofile (11,12%). Regimul termic poartă amprenta speciilor micro-mezoterme (55,55%), urmate de cele moderat termofile (33,33%). Din punct de vedere al reacției chimice a solului se remarcă dominanța speciilor slab acid-neutrofile (44,44%), urmate de cele euriionice (33,33%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT] la cariotipul speciilor din cadrul asociației, analiza spectrului cariologic (Fig. XX) ne arată că dominante sunt speciile poliploide (77,78%), iar speciile diploide au o pondere de 22,22%. Indicele de diploidie are valoarea de 0,28.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT]-Hydrocharitetum (Oberdorfer) 1957 Passarge 1978

Corologia: în țara noastră asociația este citată din Oltenia (Cârțu, 1972); Moldova (Mititelu, 1971, 1973, 1975; Mititelu et Barabaș, 1972; Mititelu et Chifu, 1994; Mititelu et al., 1994, 1995; Costică et Mititelu, 1994); Transilvania (Danciu, 1974; [NUME_REDACTAT], 1998; Șerbănescu, 1964); Muntenia (Nedelcu, 1967, 1968, 1969, 1970, 1972, 1976; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003); Dobrogea (Godeanu, 1976; Sanda et Popescu, 1973; Sanda et al., 1973; Ștefan et al., 1995; Tarnavschi et al., 1982).

Fitocenozele natante ale asociației Lemno-Hydrocharitetum (Fig. XX) ocupă suprafețele apelor canalului colector de lângă Salonta, ale [NUME_REDACTAT] și ale marginilor lacului de acumulare Ianoșda.

Fig. XX – Lemno-Hydrocharitetum (Oberdorfer) 1957 Passarge 1978,

[NUME_REDACTAT].

Această asociație are o răspândire largă și stabilă, fitocenozele sale populând apele lacurilor, bălților, mlaștinilor, puternic eutrofice, cu o adâncime cuprinsă între 0,5–2 m, în locuri ferite de vânt și însorite, în ochiurile și la marginea stufărișurilor sau apele unor canale închise.

Speciile caracteristice și edificatorii ale fitocenozei sunt Hydrocharis morsus-ranae și Lemna minor (Tabelul XX) cu o acoperire de 75%, acompaniate în stratul natant de către Lemna gibba, Stratiotes aloides, Salvinia natans, Spirodela polyrhiza, aparținând clasei Lemnetea. Tot în stratul natant se găsesc Potamogeton nodosus și Potamogeton natans din clasa Potamogetonetea pectinati. Sinuzia submersă este constituită din Ceratophyllum demersum, Ceratophyllum submersum (clasa Lemnetea) și Myriophyllum spicatum, Ranunculus trichophyllus, Potamogeton crispus (clasa Potamogetonetea pectinati).

În compoziția floristică a asociației apar un număr însemnat de specii hidrofile, transgresive din clasa Phragmitetea australis, cum ar fi: Alisma plantago-aquatica, Oenanthe aquatica (specie rară), Schoenoplectus lacustris, etc., care ne indică direcția dinamicii acestei asociații.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) indică preponderența speciilor helohidatofite (80%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) evidențiază numărul mare al speciilor eurasiatice și cosmopolite, fiecare cu câte 36,66%, urmate de speciile circumpolare cu 23,33%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT] indicilor ecologici (Fig. XX) reliefează că, în cadrul asociației analizate, domină hidrofitele (60%), urmate fiind de către higrofite (26,66%). Din punct de vedere al temperaturii, cele mai numeroase sunt speciile micro-mezoterme (66,66%), succedate de cele euriterme (23,33%). Reacția chimică a solului favorizează codominanța speciilor slab acid-neutrofile cu cele euriionice, fiecare cu ponderea de 46,66%.

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă dominanța speciilor poliploide (66,66%), urmate de speciile diploide (23,33%), iar indicele de diploidie are valoarea de 0,34.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT] minoris Ubriszy 1941

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Dobrogea (Andrei, 1968); Muntenia (Șerbănescu, 1959); Moldova (Mititelu, 1971, 1973, 1975; Mititelu et al., 1995; Chifu et al., 2006); Crișana (Burescu, 2003). [NUME_REDACTAT] asociația este răspândită în partea estică a [NUME_REDACTAT], în zona lacului Velence, respectiv în estul Tisei (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată fitocenozele asociației Najadetum minoris (Tabelul XX) au fost identificate la marginea lacului de acumulare Cărăsău, în canalul colector de lângă localitatea Ant și apele lacului Tămașda, în apropierea aceleași localități.

Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă la marginea lacurilor și în apele stagnante ale canalelor, la adâncimi mici, pe un substrat mâlos profund și au o compoziție săracă în specii.

Specia caracteristică și dominantă pentru asociație este Najas minor (specie rară) cu o acoperire generală de 77,5% și o constanță maximă (K=V). În sinuzia submersă, în afară de Najas minor, se dezvoltă Callitriche palustris, Myriophyllum verticillatum, Potamogeton crispus, etc., specii care subordonează asociația alianței Potamion pusilli, ordinului Potamogetonetalia pectinati și clasei Potamogetonetea pectinati.

În sinuzia natantă vegetează Ranunculus aquatilis, iar în sinuzia emersă Alisma lanceolatum, Eleocharis palustris, etc.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) reliefează dominanța helohidatofitelor (75%), urmate la mare distanță de hemicriptofite (16,66%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) este dominat de speciile cosmopolite (41,66%), urmate de cele circumpolare (33,33%) și eurasiatice (16,66%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Najadetum minoris

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază caracterul hidrofil al fitocenozei (75%), respectiv higrofil (25%). Din punct de vedere al regimului termic, jumătate dintre specii sunt micro-mezoterme (50%), euritermele având ponderea de 33,33%. Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor slab acid-neutrofile (49,99%) si a celor euriionice (41,66%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) indică prezența în număr mare a speciilor poliploide (66,66%), urmate de diploide (23,33%), indicele de diploidie având valoarea de 0,34.

Sub aspect sindinamic asociația evoluează spre fitocenozele mezo-higrofile aparținând clasei Phragmitetea australis.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Najadetum minoris

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Najadetum minoris

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Najadetum minoris

Potametum natantis Soó 1927

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Mihai, 1970; Dobrescu, 1970; Coroi, 2000; Chifu et al., 2006); Muntenia (Nedelcu, 1967; Popescu et al., 1984); Crișana (Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011); Banat (Rațiu, 1968; Grigore, 1971; Roman, 1974); Transilvania (Boșcaiu, 1966); Dobrogea (Tarnavschi, Nedelcu, 1970; Sanda et Popescu, 1973; Ștefan et al., 1995). [NUME_REDACTAT] asociația este menționată în zona de câmpie, zona colinară și montană inferioară (Borhidi, 2003).

Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă în ape stagnante, puțin adânci, bogate în substanțe nutritive. În arealul studiat asociația a fost identificată la marginile lacurilor și bălților din pajiștile de lângă Salonta și Homorog, respectiv în Canalul colector Cefa (Fig. XX) și canalul colector de lângă localitatea Ant.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Nymphaea alba, Trapa natans, Nuphar luteum și Potamogeton natans, cod: R2207 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Potametum natantis Soó 1927, Canal colector Cefa.

Fitocenozele edificate de Potamogeton natans se dezvoltă în ape stagnante, puțin adânci, cu un substrat de sol format din nămol care are un conținut ridicat de substanțe nutritive, unde ocupă suprafețe de 10–25 m2.

Specia dominantă este Potamogeton natans cu o acoperire generală de 81,25% ADm, care formează stratul natant (sinuzia natantă) alături de Potamogeton nodosus, Trapa natans și Polygonum amphibium, specii care subordonează asociația alianței Nymphaeion albae, ordinului Potamogetonetalia pectinati și clasei Potamogetonetea pectinati.

În sinuzia submersă se dezvoltă Callitriche palustris, Myriophyllum spicatum, Ceratophyllum submersum, Potamogeton crispus, specii din clasa Potamogetonetea pectinati, iar în sinuzia emersă Alisma lanceolatum, Eleocharis palustris, specii transgresive din clasa Phragmitetea australis (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX) este dominat de speciile helohidatofite (83,34%), urmate la mare distanță de geofite (16,66%).

În ceea ce privește elementele floristice (Fig. XX) ponderea cea mai mare o au speciile cosmopolite (41,66%), urmate de eurasiatice (33,33%) și circumpolare (25%).

Principalii indici ecologici (Fig. XX), evidențiază dominanța în asociație a hidrofilelor (75%), urmate de speciile higrofile (25%). De asemenea, se afirmă numeric și speciile micro-mezoterme (58,33%) și cele euriterme (25%). Din punct de vedere al reacției chimice a solului, se remarcă dominanța speciilor slab acid-neutrofile (58,33%), respectiv euriionice (41,67%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Potametum natantis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Potametum natantis

Din punct de vedere cariologic (Fig. XX), speciile poliploide (58,33%) predomină față de cele diplo-poliploide (25%) și cele diploide (16,66%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,28.

În timp, se va ajunge la succesiunea fitocenozelor acestei asociații cu cenoze mezo-higrofile de aparținătoare clasei Phragmitetea australis.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Potametum natantis

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Potametum natantis

Trapetum natantis Kárpáti 1963

Corologia: în România, fitocenozele acestei asociații sunt menționate din Muntenia (Ionescu-Țeculescu, 1971; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003); Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Ionescu-Țeculescu, 1971; Tarnavschi, Nedelcu, 1970; Tarnavschi et al., 1979; Nedelcu et al., 1986; Sanda et Șerbănescu, 1969; Sanda et Popescu, 1973; Sanda et al., 1970; Ștefan et al., 1995; Popescu et al., 1997).

În regiunea studiată, fitocenozele acestei asociații populează bălțile din pajiștile de lângă Homorog, bălțile de lângă [NUME_REDACTAT] și apele Canalelor colectoare de la Salonta (Fig. XX) și Ant. Preferă apele eutrofe, cuprinse între 0,5–1,5 m adâncime, aflate pe soluri nămoloase, unde ocupă suprafețe de 10–40 m2.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Nymphaea alba, Trapa natans, Nuphar luteum și Potamogeton natans, cod: R2207 (Doniță et al., 2005).

Specia caracteristică și dominantă pentru asociație este Trapa natans, care realizează o acoperire generală de 71,87% (Tabelul XX) și o constanță maximă (K=V), alături de care, în sinuzia natantă mai vegetează Potamogeton natans (clasa Potamogetonetea pectinati) și Salvinia natans (clasa Lemnetea).

Sinuzia submersă este populată de Myriophyllum spicatum, Ceratophyllum submersum, Potamogeton crispus, Ranunculus trichophyllus (clasa Potamogetonetea pectinati), respectiv Utricularia vulgaris (clasa Lemnetea).

În compoziția fitocenozei pătrund specii migrate din fitocenozele învecinate aparținând clasei Phragmitetea australis (Sagittaria sagittifolia, Eleocharis palustris).

Fig. XX – Trapetum natantis Kárpáti 1963, Canal colector Salonta.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) evidențiază dominanța covârșitoare a speciilor helohidatofite (90%) urmate de geofite (10%).

Analiza elementelor floristice (Fig. XX) atestă ponderea mare a speciilor eurasiatice (40%), urmate îndeaproape de speciile cosmopolite (30%) și cele circumpolare (20%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază în integralitate caracterul higrofil al speciilor (100%). Din punct de vedere al temperaturii, cele mai numeroase sunt micro-mezotermele (50%), urmate de euriterme (30%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor slab acid-neutrofile (60%), urmate de cele euriionice (20%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Trapetum natantis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Trapetum natantis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Trapetum natantis

Spectrul cariologic (Fig. XX), relevă dominanța speciilor poliploide (50%), urmate de cele diplo-poliploide (30%) și cele diploide (20%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,4.

Datorită faptului că aceste fitocenoze se extind și ocupă întreg luciul apei, în pescării ele devin periculoase și sunt cosite cu utilaje speciale cel puțin o dată pe an sau combătute pe cale chimică de către proprietarii acestor bazine.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Trapetum natantis

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae Koch 1926

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Dobrogea (Popescu et al., 1997; Tarnavschi, Nedelcu, 1970; Ionescu-Țeculescu, 1971); Muntenia (Popescu et al., 1984); Crișana (Burescu, 2003).

În arealul studiat, fitocenozele asociației Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae populează canalul cu apă stagnantă din vecinătatea localității Belfir (Fig. XX), bălțile de lângă [NUME_REDACTAT], respectiv bazinul cu acumulare de apă permanentă din apropiere de Inand. Ele se dezvoltă compact în ape adânci de 0,7–2,5 m, oxigenate, limpezi, lipsite de curenți puternici și ferite de vânturi. Preferă apele eutrofe, pe substrat nămolos sau lutos, ocupând suprafețe cuprinse între 10–30 m2.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Nymphaea alba, Trapa natans, Nuphar luteum și Potamogeton natans, cod: R2207 (Doniță et al., 2005).

Fizionomia asociației este dată de specia Nuphar lutea, specie caracteristică și dominantă pentru sinuzia natantă, alături de care se regăsesc speciile Hydrocharis morsus-ranae, Trapa natans, Potamogeton natans, specii care subordonează asociația alianței Nymphaeion albae, ordinului Potamogetonetalia pectinati și clasei Potamogetonetea pectinati. Tot în stratul natant mai vegetează Spirodela polyrhiza și Lemna trisulca din clasa Lemnetea (Tabelul XX).

În sinuzia submersă, se află Najas marina și Callitriche palustris (care se dezvoltă submers, dar poate ajunge și la suprafața apei), aparținând clasei Potamogetonetea pectinati, dar și specii transgresive din clasa Lemnetea (Utricularia vulgaris, Ceratophyllum demersum).

Fig. XX – Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae Koch 1926,

canal cu apă stagnantă, Loc. Belfir.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) scoate în evidență ponderea covârșitoare a speciilor helohidatofite (92,4%), urmate, în proporție redusă, de terofitele anuale (7,6%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) ne indică faptul că predomină speciile cosmopolite (38,46%), succedate la mică distanță de speciile eurasiatice și circumpolare, fiecare cu o pondere de 30,77%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază caracterul hidrofil al fitocenozei (92,4%), respectiv higrofil (7,6%). Din punct de vedere al regimului termic, cele mai numeroase sunt speciile micro-mezoterme (46,14%), euritermele având ponderea de 30,76%. Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor slab acid-neutrofile (38,46%), a celor euriionice și a celor acid-neutrofile, fiecare având ponderea de 30,76%.

Spectrul cariologic (Fig. XX), relevă dominanța speciilor poliploide (61,53%), urmate de cele diploide (30,76%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,49.

Aceste fitocenoze sunt propice dezvoltării unei faune acvatice bogate, de nevertebrate (crustacee, viermi, insecte) și de vertebrate (pești, amfibieni, reptile).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae

Pulicario-Menthetum pulegii Slanvnić 1951

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971); Moldova (Mititelu et Barabaș, 1972; Sârbu, 1978; Chifu et al., 1998); Oltenia (Cârțu, 1973; Roman, 1974); Crișana (Pop, 1968); Dobrogea (Ștefan, 1996).

Fitocenozele asociației Pulicario-Menthetum pulegii (Tabelul XX) ocupă, în cadrul pajiștilor, forme negative de relief inundate periodic în timpul primăverii și secate la sfârșitul verii, acestea fiind în curs de salinizare cu reacție neutră până la bazică (pH=7,5–8). În arealul cercetat asociația a fost identificată în pajiștile din zona localităților Ant, Ucuriș, Călacea, Petid din județul Bihor, respectiv [NUME_REDACTAT], Șiad și Susag din județul Arad.

Asociația vegetează pe suprafețe cuprinse între 10–40 m2, având o biodiversitate floristică bogată, care însumează un număr de 44 de specii. Fizionomia este dată de speciile codominante Mentha pulegium, cu o acoperire generală de 67,68% ADm și de Pulicaria vulgaris, cu o acoperire generală de 8,65% Adm. Constanța este maximă în cazul ambelor specii (K=V).

Speciile codominante Mentha pulegium și Pulicaria vulgaris sunt acompaniate de Verbena officinalis, Eleocharis acicularis, Gypsophila muralis, Lythrum hyssopifolia fiind subordonate cenotaxonilor corespunzători alianței Verbenion, ordinului Nanocyperetalia și clasei Isoëto-Nanojuncetea.

Alături de acestea, vegetează specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium repens, Ranunculus acris, Lolium perenne, Juncus effusus, etc.; Puccinelio-Salicornietea cu specii caracteristice terenurilor sărăturoase: Trifolium fragiferum, Hordeum hystrix, Heleochloa alopecuroides, Heleochloa schoenoides, Scorzonera laciniata, Juncus gerardii, Plantago tenuiflora, etc.; Phragmitetea australis: Veronica anagallis-aquatica, etc.; Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Rorippa austriaca, Echinochloa crus-galli, etc.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) indică ponderea ridicată a hemicriptofitelor (54,54%), urmate de terofitele anuale (34,1%) și de terofitele bianuale (6,81%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Pulicario-Menthetum pulegii

În urma analizei spectrului elementelor floristice (Fig. XX) rezultă dominanța speciilor eurasiatice (54,54%), urmate de cosmopolite și circumpolare, fiecare având o pondere de 18,18%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează caracterul mezohigrofil (36,36%), urmat de cel mezofil (22,72%). Regimul termic este dominat de micromezoterme (56,81%), urmate de euriterme (31,81%). Reacția chimică a solului denotă caracterul slab acid-neutrofil (40,9%) și euriionic (36,36%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Pulicario-Menthetum pulegii

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Pulicario-Menthetum pulegii

Spectrul cariologic (Fig. XX), prezintă o proporție mai mare a speciilor poliploide (56,81%), urmate de diploide (34,09%) și diplo-poliploide (9,09%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,6.

Datorită colonizării solurilor cu un pronunțat caracter de salinizare, succesiunea acestei cenoze face trecerea spre fitocenozele aparținătoare clasei Puccinellio-Salicornietea: Hordeetum hystricis, Achilleo-Festucetum pseudovinae, Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii, etc.

Din punct de vedere economic, dintre speciile componente se remarcă Mentha pulegium, care poate fi utilizată atât ca plantă aromatică, cât și medicinală sau meliferă.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Pulicario-Menthetum pulegii

[NUME_REDACTAT] 1926

Corologia: asociația este citată și descrisă în țara noastră din Moldova (Dobrescu , 1970; Dobrescu et Vițalariu, 1981; Mititelu, 1971; Mititelu et Barabaș, 1971; Mihai, 1971; Bârcă, 1975; Lupașcu, 1999; Turenschi et Zanoschi, 1971; Sârbu, 1978); Banat (Grigore, 1971; Boșcaiu, 1966); Muntenia (Popescu et Sanda, 1974; Popescu et al., 1984; Ștefan, 1980; Coroi et Coroi, 1995; Nedelcu, 1973; Nedelcu et al., 1972; ); Oltenia (Roman, 1974; Păun, 1967); Crișana (Pop, 1968; Vițalariu, 1976); Transilvania (Drăgulescu, 1995; Sămărghițan, 2005; [NUME_REDACTAT]-Binder, 1970; [NUME_REDACTAT], 1998; Páll, 1965); Maramureș (Gergely et al., 1977); Dobrogea (Tarnavschi et Nedelcu, 1970; Ionescu-Țeculescu, 1971; Ștefan, 1995; Dihoru et Doniță, 1970; Sanda et Popescu, 1973; Șerbănescu, 1966; Krausch, 1965).

În regiunea studiată, fitocenozele higrofile ale acestei asociații au fost identificate la marginea [NUME_REDACTAT] (Fig. XX), respectiv în luncile mlăștinoase ale văilor din apropiere de Inand.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Phragmites australis și Schoenoplectus lacustris, cod: R5309 (Doniță et al., 2005).

[NUME_REDACTAT] australis și Schoenoplectus lacustris sunt caracteristice și dominante, fiind acompaniate de speciile aparținătoare alianței Phragmition communis, ordinului Phragmitetalia și clasei Phragmitetea australis: Lycopus europaeus, Sium latifolium, Butomus umbellatus, Berula erecta, etc. Restul speciilor sunt transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Angelica sylvestris, Ranunculus acris, Cirsium canum (Tabelul XX).

Fig. XX – [NUME_REDACTAT] 1926, [NUME_REDACTAT].

Spectrul bioformelor pentru asociația Scirpo-Phragmitetum (Fig. XX), este dominat de helohidatofite (64,28%), urmate de geofite (21,42%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată preponderența speciilor eurasiatice (50%), urmate, în egală măsură de cosmopolite și circumpolare, fiecare cu o pondere de 21,42%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT] indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile hidrofile și higrofile, fiecare având o pondere de 35,71%. În funcție de temperatură, ponderea este în egală măsură împărțită între speciile micro-mezoterme și cele euriterme (50%). Reacția chimică a solului favorizează speciile slab acid-neutrofile (57,14%), urmate de cele euriionice (35,71%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT] cariologic (Fig. XX) relevă dominanța speciilor diploide (42,85%), urmate de speciile poliploide (35,71%) și cele diplo-poliploide (21,42%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,19.

Datorită colmatării terenurilor mlăștinoase, asociația Scirpo-Phragmitetum, evoluează spre fitocenozele mezohigrofile aparținătoare clasei Molinio-Arrhenatheretea.

Stuful este utilizat în industria casnică la împletituri, ca hrană pentru animale pe perioada de iarnă, dacă e cosit când planta este tânără și în construcția caselor ca suport pentru tencuială și încălzirea locuințelor. De asemenea se pot executa fascine folosite la întărirea terasamentelor, la construirea digurilor sau a drumurilor în regiunile mlăștinoase și la alte lucrări făcute în terenurile desfundate.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT] angustifoliae Pignatti 1953

– facies cu Lemna minor (rel. 4–6)

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971); Moldova (Dobrescu, 1968, 1970; Mihai, 1971; Sârbu, 1978; Lupașcu, 1999); Bucovina (Lupașcu, 1999); Muntenia (Nedelcu, 1969; Sanda et Popescu, 1974; Popescu et al., 1984); Oltenia (Păun, 1967; Roman, 1974); Crișana (Pop, 1962; Vițalariu, 1976; Burescu, 2003); Dobrogea (Tarnavschi et Nedelcu, 1970; Sanda et Popescu, 1973; Ștefan et al., 1995).

În arealul studiat, asociația este cantonată în lacurile, bălțile, mlaștinile și de-a lungul canalelor cu apă lin curgătoare ale pajiștilor din vecinătatea localităților Cărăsău, Olcea, Susag, Cefa, Homorog și Salonta. Sunt cantonate de obicei între asociațiile acvatice de la marginea lacurilor, în ape cu o adâncime cuprinsă între 0,5–0,8 m, alcătuind grupări compacte și dezvoltându-se luxuriant. Vegetează pe soluri mlăștinoase, soluri neevoluate, psamosoluri, cu o reacție neutră (pH=6,8–7,2) și cu o salinitate slabă.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Typha angustifolia și T. latifolia, cod: R5305 (Doniță et al., 2005).

Specia caracteristică și dominantă pentru asociație este Typha angustifolia, care are o acoperire generală de 54,17% ADm și o constanță maximă (K=V). Ea vegetează alături de speciile palustre: Butomus umbellatus, Calystegia sepium, Typha latifolia, Lycopus europeus, etc., aparținătoare alianței Phragmition communis și Stachys palustris, Mentha longifolia, Equisetum fluviatile, etc., care aparțin ordinului Phragmitetalia și clasei Phragmitetea australis. Se remarcă și specii caracteristice ordinului Nasturtio-Glycerietalia: Glyceria fluitans, Myosotis scorpioides, etc.; ordinului Magnocaricetalia: Carex riparia, Carex acutiformis, etc. și specii transgresive din clasa Lemnetea: Lemna minor, Spirodela polyrhiza, etc. (Tabelul XX).

Într-un număr de trei fitocenoze (rel. 4–6), Lemna minor individualizează un facies caracteristic (ADm=10,5%).

Spectrul bioformelor (Fig. XX) evidențiază dominanța speciilor helohidatofite (61,76%) urmate de hemicriptofite (29,41%) și de geofite (5,88%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Typhetum angustifoliae

Analiza elementelor floristice (Fig. XX) atestă ponderea mare a speciilor eurasiatice (47,05%), urmate de speciile circumpolare (29,41%) și cele cosmopolite (20,58%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Typhetum angustifoliae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) evidențiază caracterul higrofil (44,11%), urmat de cel hidrofil (32,35%). Din punct de vedere al temperaturii, dominante sunt micro-mezotermele (70,58%), urmate de euriterme (26,47%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor euriionice (58,82%), urmate de cele slab acid-neutrofile (35,29%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Typhetum angustifoliae

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă dominanța speciilor poliploide (61,76%), urmate de speciile diploide (23,52%) și cele diplo-poliploide (14,7%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,38.

Din punct de vedere succesional, asociația evoluează spre fitocenozele mezohigrofile de Schoenoplectetum lacustris, Glycerietum maximae și Bolboschoenetum maritimi.

Papura cu frunze înguste este folosită de către localnici ca material pentru producerea diverselor împletituri. De asemenea, datorită faptului că suportă oscilații mari ale nivelului apei, fitocenozele acestei asociații contribuie la colmatarea în timp a bazinelor acvatice.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Typhetum angustifoliae

Typhetum laxmannii Nedelcu 1969

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Dobrescu, 1973; Sârbu, 1978; [NUME_REDACTAT], 1999); Muntenia (Sanda et Popescu, 1997; Popescu et al., 1984); Oltenia ([NUME_REDACTAT]., 1979); Dobrogea (Popescu et Sanda, 1973; Nedelcu et al., 1986).

În regiunea studiată, fitocenozele asociației Typhetum laxmannii (Fig. XX) au fost identificate doar în pajiștile din apropierea localității Ant.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Typha laxmannii și Epilobium hirsutum, cod: R5306 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Typhetum laxmannii Nedelcu 1969, Loc. Ant.

Fitocenozele asociației analizate vegetează în microdepresiuni umede, care primăvara și la începutul de verii sunt acoperite cu un start de apă între 10–20 cm. Preferă aluviosolurile mâloase sau nisipuri fine mâloase, care au un conținut ridicat de ioni de Ca și Mg.

În cadrul capitolului referitor la propuneri privind ocrotirea peisajului vegetal, datorită faptului că habitatul ocupat de Typha laxmannii, reprezintă un habitat rar în regiunea studiată, fitocenozele asociației Typhetum laxmannii fiind identificate doar în pajiștile din apropierea localității Ant, am făcut propunerea instituirii unei arii protejate.

În compoziția floristică a acestor fitocenoze se găsesc un număr de 21 de specii, Typha laxmannii fiind specia edificatoare și caracteristică pentru asociație, cu o acoperire generală de 50,83% ADm, având o constanță maximă (K=V). Alături de aceasta se dezvoltă specii caracteristice pentru alianța Phragmition communis, ordinul Phragmitetalia și clasa Phragmitetea australis: Phragmites australis, Sagittaria sagittifolia, Butomus umbellatus, Typha angustifolia, etc. Pe lângă acestea, mai amintim specii transgresive aparținătoare clasei Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis stolonifera, Juncus effusus, etc. și Bidentetea tripartiti: Alopecurus aequalis, Galega officinalis, etc. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), este dominat de helohidatofite (42,85%), urmate de hemicriptofite (33,33%) și de terofitele anuale (14,28%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată preponderența speciilor eurasiatice (57,14%), urmate de speciile cosmopolite (19,04%) și de cele circumpolare (14,28%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Typhetum laxmannii

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Typhetum laxmannii

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile mezohigrofile (33,32%), urmate de hidrofile cu o pondere de 28,57%. În funcție de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (66,66%) și cele euriterme (23,08%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (52,38%), urmate de cele slab acid-neutrofile (38,09%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Typhetum laxmannii

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă, în egală măsură, dominanța speciilor diploide și poliploide, fiecare având câte 42,85%, indicele de diploidie având valoarea 1.

Sub aspect sindinamic fitocenozele asociației pot evolua spre fitocenozele asociaților aparținătoare clasei Molinio-Arrhenatheretea, fiind favorizate de colmatarea habitatelor în care se dezvoltă.

Utilizarea papurii se rezumă la folosirea inflorescențelor ca element decorativ în aranjamentele florale.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Typhetum laxmannii

Typhetum latifoliae Lang 1973

Corologia: în România, fitocenozele acestei asociații sunt frecvent întâlnite fiind identificate în Moldova (Mihai, 1970; Mititelu et. Barabaș, 1971; Dobrescu, 1971, 1974; Mititelu, 1973; Toma, 1976; Lupașcu, 1999; Coroi, 2000; Chifu et al., 2006; Zamfirescu, 2007; Oprea et Sârbu, 2009); Muntenia (Dihoru, 1975; Ștefan, 1980); Crișana (Pop, 1962; Vițalariu, 1976; Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011); Transilvania (Kovács, 1969; Gergely et Rațiu, 1973; Cristea, 1981; Drăgulescu, 1995; [NUME_REDACTAT], 1998; Marian, 1998; Pop et al., 2002; Sămărghițan, 1966); Oltenia (Roman, 1974; Răduțoiu, 2006; Niculescu, 2006); Maramureș (Resmeriță et Rațiu, 1974). În regiunea Panonică, asociația este de asemenea foarte răspândită (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată, fitocenozele acestei asociații (Fig. XX) populează marginile barajului cu retenție permanentă de apă din apropierea localității Olcea, marginile canalelor colectoare din apropiere de Salonta și Mărțihaz, canalul Corhana de lângă [NUME_REDACTAT], precum și zonele mlăștinoase din pajiștile de lângă localitatea Cărăsău.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Typha angustifolia și T. latifolia, cod: R5305 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Typhetum latifoliae Lang 1973, canal colector, Loc. Salonta.

Fitocenozele acestei asociații sunt cantonate în apropierea malurilor cu adâncimea apei nu mai mare de 0,5–0,8 m, unde formează pâlcuri, pe solurile bogate în substanțe nutritive și cu un conținut ridicat de calciu, pe suprafețe de probă cuprinse între 20–30 m².

Compoziția floristică însumează un număr de 24 specii, preponderent mezo-higrofile, higrofile și hidrofile. Specia dominantă este Typha latifolia care are o acoperire de 87,5% ADm, alături de care se dezvoltă specii caracteristice alianței Phragmition communis: Butomus umbellatus, Berula erecta, Schoenoplectus lacustris, etc.; ordinului Phragmitetalia și clasei Phragmitetea australis: Lythrum salicaria, Myosotis scorpioides, Scutellaria galericulata, Veronica anagallis-aquatica, etc. (Tabelul XX).

În fitocenozele asociației pătrund specii transgresive hidrofile din clasa Lemnetea: Lemna minor, Spirodela polyrhiza, etc. și din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Gratiola officinalis, Ranunculus acris, Galium palustre.

Spectrul bioformelor (Fig. XX), atestă dominanța helohidatofitelor (54,16%), urmate de hemicriptofite (41,66%) și de geofite (4,16%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) relevă, în egală măsură, dominanța speciilor eurasiatice și cosmopolite, având fiecare ponderea de 33,33%, urmate de cele circumpolare (29,16%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Typhetum latifoliae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Typhetum latifoliae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile hidrofile (45,83%), urmate de cele higrofile (29,16%). Din punct de vedere termic, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (66,06%), respectiv cele euriterme (25%). Față de reacția chimică a solului majoritatea speciilor sunt euriionice (54,16%), urmate de cele slab acid-neutrofile (41,66%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța speciilor poliploide (54,16%), urmate de cele diplo-poliploide (25%) și cele diploide (20,83%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,38.

Direcția de evoluție a asociației este către fitocenoze de Schoenoplectetum lacustris și Glycerietum fluitantis.

Referitor la întrebuințările frunzelor de papură, acestea sunt folosite de către localnici la împletirea coșurilor și rogojinilor.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Typhetum latifoliae

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Typhetum latifoliae

Schoenoplectetum lacustris Chouchard 1924

Corologia: asociația este frecvent citată și descrisă în țara noastră din Moldova ([NUME_REDACTAT] et al., 1994; Turenschi et Zanoschi, 1971; Dobrescu, 1974, 1981; Mititelu, 1975; Mititelu et Barabaș, 1972, 1975, 1994; Mititelu et Chifu, 1994; Mititelu et al., 1994, 1995); Muntenia (Nedelcu, 1967, 1980; Sanda et al., 1977; Ștefan, 1980; Popescu et al., 1984); Maramureș (Gergely et al., 1977, 1980; ); Crișana (Vițalariu, 1976; Burescu, 2003); Banat (Boșcaiu, 1966; Raclaru et Alexan, 1973; Grigore, 1971; Vicol, 1974); Transilvania (Morariu, 1967; Ularu, 1972; Cristea, 1981; Kovács, 1979; Pop et al., 1983); Oltenia (Cârțu, 1972; Sanda et Popescu, 1980); Dobrogea (Nedelcu et al., 1986; Sanda et Popescu, 1973; Popescu et al., 1992, 1997).

Fitocenozele asociației populează marginile bazinelor, lacurilor, bălților și canalelor cu ape adânci din pajiștile de lângă localitățile [NUME_REDACTAT] (Fig. XX), Belfir, Olcea, Arpășel și Salonta.

Fig. XX – Schoenoplectetum lacustris Chouchard 1924, Loc. [NUME_REDACTAT].

Fitocenozele edificate de Schoenoplectus lacustris sunt compacte, bine individualizate, fiind distincte față de asociațiile cu care se învecinează. Cenozele acestei asociații s-au instalat în bazinele slab colmatate, la o adâncime a apei de 50–100 cm. Asociația are o dezvoltare optimă în luna august, perioadă ce se poate prelungi până toamna târziu.

Inventarul floristic prezintă o biodiversitate bogată ce însumează un număr de 43 de specii, dintre care Schoenoplectus lacustris este caracteristică și dominantă, având o acoperire generală de 76,79% ADm și o constanță maximă (K=V).

În cadrul compoziției floristice se remarcă speciile ce subordonează asociația alianței Phragmition communis: Glyceria maxima, Berula erecta, Sparganium erectum ssp. neglectum, etc.; ordinului Phragmitetalia și clasei Phragmitetea australis: Eleocharis palustris, Stachys palustris, Alisma plantago-aquatica, Galium palustre, Mentha longifolia, Veronica anagallis-aquatica, etc.

Alături de acestea, vegetează specii ale ordinului Nasturtio-Glycerietalia: Glyceria plicata, Sparganium emersum, etc.; ordinului Magnocaricetalia: Carex riparia, Mentha aquatica, etc. și specii transgresive aparținătoare claselor Bidentetea tripartiti: Polygonum lapathifolium, Potentilla supina, Bidens tripartita, etc. și Molinio-Arrhenatheretea: Gratiola officinalis, Ranunculus acris, Agrostis stolonifera, Juncus effusus, etc. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), ilustrează dominanța hemicriptofitelor (44,18%), urmate de helohidatofite (37,2%), geofitele și terofitele bianuale având fiecare ponderea de 6,97%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Schoenoplectetum lacustris

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Schoenoplectetum lacustris

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (51,16%), urmate de circumpolare (23,25%) și cosmopolite (20,93%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile mezohigrofile (37,2%), urmate de cele higrofile (32,25%). Din punct de vedere termic, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (65,11%), urmate de cele euriterme (23,25%). Cu referire la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (53,48%), urmate de cele slab acid-neutrofile (34,88%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) reliefează dominanța speciilor poliploide (58,13%), urmate de cele diploide (32,55%) și cele diplo-poliploide (9,3%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,55.

În timp succesiunea asociației se poate derula în favoarea instalării fitocenozelor din clasa Molinio-Arrhenatheretea.

Aspectul economic al asociației constă în purificarea biologică a apelor stătătoare.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Schoenoplectetum lacustris

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Schoenoplectetum lacustris

Glycerietum maximae Hueck 1931

Corologia: asociația este frecvent răspândită, fiind citată și descrisă din toate provinciile țării, respectiv din Muntenia (Ștefan, 1980; Nedelcu, 1967, 1969; Popescu et al., 1984); Oltenia (Păun et al., 1973); Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971a, 1971b; Vicol, 1974; Popescu et Sanda, 1980); Moldova (Călin et al., 1994; Chifu et al., 1974; Coroi et Coroi, 1995; Costică et al., 1994; Mihai, 1969; Mititelu, 1971, 1973, 1974; Mititelu et Barabaș, 1971, 1975a); Transilvania (Cristea, 1981; Gergely et Rațiu, 1973, 1981; Danciu, 1974; Kovács, 1979; [NUME_REDACTAT]-Binder, 1975, 1976; Sămărghițan, 2005); Dobrogea (Ștefan et. al, 1995; Popescu et al., 1997); Maramureș (Gergely et Rațiu, 1980); Crișana (Ardelean, 1999; Vițalariu, 1976; Pop, 1968; Pop et al., 1978; Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011).

În arealul studiat, fitocenozele asociației Glycerietum maximae (Fig. XX) populează aproape toate bălțile, mlaștinile, lacurile, canalele colectoare și crovurile pajiștilor din zona localităților Cărăsău, [NUME_REDACTAT], Olcea, Ucuriș, Coroi, Râpa, Cefa și Salonta.

Tipul de habitat: comunități daco-danubiene cu Glyceria maxima și Schoenoplectus lacustris, cod. R5307 (Doniță et al., 2005).

Fizionomia asociației este imprimată de specia caracteristică Glyceria maxima, care domină, realizând o acoperire generală a solului în proporție de 80,68% Adm, având constanță maximă (K=V). Fitocenozele sunt compacte, ocupând suprafețe de 20–100 m2 și un grad de acoperire cuprins între 80 și 100%. Vegetează pe soluri mâloase cu conținut ridicat de săruri nutritive, unde nivelul apei nu depășește 70 cm.

În compoziția floristică remarcăm un număr de 51 de specii, cu precădere higrofile. Alături de specia caracteristică, o pondere importantă au speciile ce subordonează asociația alianței Phragmition communis: Calystegia sepium, Schoenoplectus lacustris, Phragmites australis, etc.; ordinului Phragmitetalia și clasei Phragmitetea australis: Mentha longifolia, Iris pseudacorus, Veronica anagallis-aquatica, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației pătrund specii transgresive din clasa Lemnetea: Lemna minor, Utricularia vulgaris, Lemna trisulca, etc.; și din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Juncus effusus, Juncus articulatus, Gratiola officinalis, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Glycerietum maximae (Fig. XX), ne arată dominanța speciilor hemicriptofite (49,01%), urmate îndeaproape de helohidatofite (47,05%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Glycerietum maximae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), ilustrează ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (49,01%), urmate de cosmopolite și circumpolare, cu o pondere egală, fiecare având 21,56%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) denotă că, în funcție de preferințele față de umiditate, dominante sunt speciile higrofile (39,21%), urmate de cele hidrofile (31,37%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (68,62%), urmate de cele euriterme (23,52%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă numărul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (47,05%), dar și a celor euriionice (45,09%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Glycerietum maximae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Glycerietum maximae

Spectrul cariologic (Fig. XX) indică dominanța speciilor poliploide (66,66%), urmate de cele diploide (19,6%) și cele diplo-poliploide (13,72%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,29.

Evoluția fitocenozelor palustre ale asociației Glycerietum maximae este spre diferite asociații ce aparțin clasei Molinio-Arrhenatheretea. Aceasta se datorează colmatării canalelor și scăderii nivelului apelor freatice.

Din punct de vedere economic este de remarcat că Glyceria maxima este o plantă toxică. Rolul acestor fitocenoze constă în fixarea și reconstrucția ecologică a terenurilor aluvionare.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Glycerietum maximae

Bolboschoenetum maritimi Eggler 1933

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Moldova (Dobrescu, 1973; Bârcă, 1973; Barabaș, 1971; Lupașcu, 1999); Transilvania (Sămărghițan, 2001; Csűrös-Káptalan, 1962); Oltenia (Roman, 1974; G. Popescu et al., 2001); Muntenia (Popescu et al., 1984; Ștefan, 1980); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Sanda et Popescu, 1973; Tarnavschi et Nedelcu, 1970; Popescu et Sanda, 1973, 1977; Rudescu et al., 1977; Dihoru et Doniță, 1970; Sârbu et al., 2000); Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971; Sanda et Popescu, 1980); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003).

Fitocenozele analizate se învecinează cu trestiișurile și păpurișurile din jurul mlaștinilor, bălților, canalelor colectoare și lacurilor din pajiștile din apropierea localităților Salonta, Cefa, Ianoșda, Inand (Fig. XX) și Homorog.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Bolboschoenus maritimus și Schoenoplectus tabernaemontani, cod. R2210 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Bolboschoenetum maritimi Eggler 1933, Loc. Inand.

Fitocenozele asociației Bolboschoenetum maritimi se dezvoltă pe terenuri mocirloase acoperite cu un strat de apă cuprins între 30–60 cm, suportând și o zvântare a solului în perioada estivală. Ocupă suprafețe de 20–40 m2 cu un grad de acoperire ridicat, între 80–100%.

Fitocenoza însumează un număr de 33 de specii, caracteristică și dominantă pentru asociație fiind Bolboschoenus maritimus, cu o acoperire generală de 77,5% ADm și constanță maximă (K=V). Alături de aceasta vegetează și alte specii care subordonează asociația alianței Cirsio brachycephali-Bolboschoenion, ordinului Bolboschoenetalia maritimi și clasei Phragmitetea australis: Lycopus europeus, Glyceria maxima, Eleocharis palustris, Iris pseudocorus, Galium palustre, Berula erecta, Typha latifolia, etc. (Tabelul XX).

În fitocenoză pătrund plante transgresive din clasele Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Polygonum lapathifolium, etc.; Lemnetea: Lemna minor, Spirodela polyrhiza; Potamogetonetea pectinati: Potamogeton nodosus, Potamogeton crispus, Molinio-Arrhenatheretea: Lythrum salicaria, Ranunculus acris, Symphytum officinale, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Bolboschoenetum maritimi (Fig. XX), reliefează dominanța speciilor helohidatofite (51,51%), urmate de cele hemicriptofite (36,36%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea cea mai mare a speciilor cosmopolite (33,33%), urmate îndeaproape de cele eurasiatice și circumpolare, cu o pondere egală, fiecare având 30,3%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Bolboschoenetum maritimi

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Bolboschoenetum maritimi

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ne arată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile hidrofile (36,36%), urmate de cele higrofile (33,33%). În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (48,48%), urmate de cele euriterme (36,36%). În ce privește reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (48,48%), dar și a celor slab acid-neutrofile (45,45%).

Din punct de vedere cariologic (Fig. XX) se observă ponderea ridicată a speciilor poliploide (72,72%), urmate de cele diploide (18,18%) și cele diplo-poliploide (9,09%), indicele de diploidie având valoarea de 0,25.

Prezența speciilor din clasa Molinio-Arrhenatheretea ne indică direcția de evoluție a fitocenozelor din această asociație.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Bolboschoenetum maritimi

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Bolboschoenetum maritimi

Sparganietum erecti Roll 1938

Corologia: asociația a fost citată în țara noastră din Moldova (Mititelu, 1971, 1975; Barabaș, 1974; Mititelu et Barabaș, 1972a, 1972c, 1974, 1975a, 1975b, 1975c; Mititelu et al., 1978, 1994, 1995; Mititelu et Chifu, 1994; Dobrescu, 1981; Turenschi et Zanoschi, 1971; [NUME_REDACTAT] et al., 1994; Chifu et al., 2006); Muntenia (Dihoru, 1975; Sanda et al., 1970; Popescu et al., 1984); Maramureș (Gergely et Rațiu, 1980); Transilvania (Ularu, 1969; [NUME_REDACTAT]-Binder, 1975; Soran, 1956; Șuteu, 1973); Banat (Grigore, 1971a, 1971b; Oprea et al., 1974; Vicol, 1974); Crișana (Coldea, 1972; Pop, 1962, 1968a, 1978; Burescu, 2003). [NUME_REDACTAT] erecti este descrisă de pe întreg teritoriul Ungariei (Borhidi, 2003).

Fitocenozele acestei asociații populează marginile barajelor cu retenție permanentă de apă din apropierea localităților Olcea și Inand.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Sparganium erectum, Berula erecta și Sium latifolium, cod. R5304 (Doniță et al., 2005).

Fitocenozele edificate de Sparganietum erecti alcătuiesc grupări compacte, bine individualizate, care se dezvoltă în ape stătătoare sau lin curgătoare, cu adâncimea cuprinsă între 20–40 cm și ocupă suprafețe de probă cuprinse între 12–30 m2.

Fitocenozele asociației analizate sunt edificate de specia caracteristică și dominantă Sparganium erectum ssp. neglectum, cu o acoperire generală de 72,5 ADm și constanță maximă (K=V), alături de care se dezvoltă specii caracteristice alianței Sparganio-Glycerion fluitantis, ordinului Nasturtio-Glycerietalia: Glyceria fluitans, Glyceria plicata, Veronica anagallis-aquatica, Myosotis scorpioides, etc. și clasei Phragmitetea australis: Glyceria maxima, Stachys palustris, Alisma plantago-aquatica, etc. (Tabelul XX).

Un rol cenotic important îl au speciile transgresive din clasa Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Rumex conglomeratus, etc. și din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis stolonifera, Juncus inflexus, Juncus effusus, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), atestă procentul cel mai ridicat al hemicriptofitelor (42,3%), urmate de helohidatofite (38,46%), geofitele și terofitele anuale având fiecare câte 7,69%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Sparganietum erecti

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), indică ponderea mai ridicată a speciilor eurasiatice (46,15%), urmate de cele circumpolare (26,92%) și cele cosmopolite (23,07%).

Analizând fitocenozele asociației Sparganietum erecti din punct de vedere al indicilor ecologici (Fig. XX) se constată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile mezohigrofile (53,84%), urmate de cele higrofile (30,76%). În ceea ce privește temperatura, dominante sunt speciile micro-mezoterme (61,53%), urmate de cele euriterme (23,07%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (53,84%), urmate de cele euriionice (38,46%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Sparganietum erecti

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Sparganietum erecti

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (80,76%), urmate de cele diploide (15,38%) și cele diplo-poliploide (3,84%), indicele de diploidie având valoarea de 0,19.

Direcția de evoluție a asociației este către fitocenoze de Eleocharitetum palustris și Glycerietum fluitantis.

Fitocenozele asociației Sparganietum erecti contribuie la purificarea apei și oferă adăpost și hrană pentru speciile acvifaunistice și avifaunistice.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Sparganietum erecti

Glycerietum fluitantis Eggler 1933

Corologia: în țara noastră asociația este citată din Moldova (Mititelu, 1973; Sârbu, 1978; Lupașcu, 1999; Chifu et al., 2006); Transilvania (Borza, 1959; Ularu et al., 1969; [NUME_REDACTAT], 1998; Mihăilescu, 2001; Sămărghițan, 2005); Muntenia (Nedelcu, 1972, 1973; Dihoru, 1975; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968; Grigore, 1971; Coldea, 1971; Burescu, 2003); Banat (Grigore, 1971); Maramureș (Gergely, Rațiu, 1980). Asociația este menționată și din Ungaria în zonele Középhegységben, Kisalföldön, Duna-Tisza közén, Nyírségben (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată, fitocenozele acestei asociații populează marginile canalelor colectoare, barajelor cu retenție de apă, bălților și mlaștinilor din zona localităților [NUME_REDACTAT], Olcea, Salonta, Cefa și [NUME_REDACTAT].

Tipul de habitat: comunități palustre cu Glyceria fluitans, Catabrosa aquatica și Leersia oryzoides, cod. R5301 (Doniță et al., 2005).

Fitocenozele asociației Glycerietum fluitantis sunt răspândite sub formă de pâlcuri, pe suprafețe de 10–30 m², dezvoltându-se pe terenuri mlăștinoase, bogate în aluviuni nisipoase și substanțe nutritive.

Fizionomia asociației este dată de Glyceria fluitans, specie dominantă și caracteristică, cu o acoperire generală de 77,5% ADm și constanță maximă (K=V).

În alcătuirea asociației analizate se regăsesc speciile palustre caracteristice alianței Sparganio-Glycerion fluitantis, ordinului Nasturtio-Glycerietalia: Veronica anagallis-aquatica, Sparganium erectum ssp. neglectum, Myosotis scorpioides și clasei Phragmitetea australis: Iris pseudacorus, Stachys palustris, Eleocharis palustris, Glyceria maxima, Typha latifolia, etc. (Tabelul XX).

În compoziția asociației pătrund specii migrate ce aparțin fitocenozelor din clasa Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Polygonum lapathifolium, Alopecurus aequalis, etc. și clasa Molinio-Arrhenatheretea: Juncus inflexus, Lythrum salicaria, Agrostis stolonifera, Ranunculus acris, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), ilustrează dominanța speciilor helohidatofite (44,11%), urmate de hemicriptofite (32,35%) și de terofitele anuale (14,7%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Glycerietum fluitantis

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea cea mai ridicată a speciilor eurasiatice (38,23%), urmate îndeaproape de speciile cosmopolite (35,29%) și de către cele circumpolare (23,52%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă preponderența speciilor mezohigrofile (38,23%), urmate de cele higrofile (29,41%) și de cele hidrofile (26,47%). Condițiile termice în care se dezvoltă fitocenozele asociației favorizează speciile micro-mezoterme (55,88%), urmate de cele euriterme (41,17%). În ce privește reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (50%), urmate de cele slab acid-neutrofile (38,23%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Glycerietum fluitantis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Glycerietum fluitantis

Sub aspect cariologic (Fig. XX) fitocenozele sunt alcătuite în proporție mai mare din specii poliploide (55,88%), urmate de cele diploide (32,35%) și cele diplo-poliploide (11,76%), indicele de diploidie având valoarea de 0,57.

Asociația evoluează spre instalarea fitocenozelor ce intră în alcătuirea pajiștilor din clasa Molinio-Arrhenatheretea, datorită scăderii nivelului pânzei freatice din sol.

După secarea bălților și retragerea apelor Glyceria fluitans este păscută de către animale.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Glycerietum fluitantis

Eleocharitetum palustris Schennikov 1919

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Dobrogea (Ștefan et al., 1995); Muntenia (Nedelcu et al., 1972; Nedelcu, 1973; Popescu et al., 1971, 1984; Dihoru, 1975; Sanda et al., 1977; Ștefan, 1980); Oltenia (Raclaru et Alexan, 1973; Răduțoiu, 2006; Niculescu, 2006); Moldova (Mititelu, 1973; Lupașcu, 1999; Chifu et al., 2006; Oprea et Sîrbu, 2009); Transilvania (Cristea 1981; Pop et al., 1983; Drăgulescu, 1995); Banat (Grigore, 1971; Dihoru et al., 1973); Maramureș (Gergely et al., 1977; Gergely, Rațiu, 1980); Crișana (Burescu, 2003). [NUME_REDACTAT] asociația a fost identificată în zona râului Tisa (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată fitocenozele asociației Eleocharitetum palustris (Fig. XX) sunt cantonate la marginea lacurilor, bălților și mlaștinilor aflate în pajiștile din apropierea localităților Cărăsău, Olcea, Râpa, Tinca și Belfir.

Tipul de habitat: comunități danubiene mezo-higrofile cu Eleocharis palustris, cod. R5302 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Eleocharitetum palustris Schennikov 1919, Loc. Olcea.

Fitocenozele acestei asociații ocupă suprafețe de 8–20 m2 acolo unde solul prezintă un exces de umiditate, iar nivelul apei nu este prea mare, cuprins între 20–25 cm.

Fizionomia asociației analizate este dată de Eleocharis palustris, specie dominantă și caracteristică, cu o acoperire generală de 75% ADm și constanță maximă (K=V).

Alături de specia edificatoare, în fitocenozele analizate au fost identificate o serie de specii higrofile și hidrofile care subordonează asociația alianței Oenanthion aquaticae, ordinului Oenanthetalia aquaticae și clasei Phragmitetea australis: Rorippa amphibia, Sagittaria sagittifolia, Mentha aquatica, Lycopus europaeus, Stachys palustris, Glyceria fluitans, etc. (Tabelul XX).

Fiind o asociație care face tranziția de la vegetația palustră la cea a pajiștilor mezofile, în cadrul fitocenozelor, se găsesc specii cu spectru mai larg în ceea privește cerințele acestora față de umiditate, din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Mentha longifolia, Prunella vulgaris, Juncus effusus, etc. și din clasa Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Rorippa austriaca, Echinochloa crus-galli, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Eleocharitetum palustris (Fig. XX), este dominat de hemicriptofite (47,82%), urmat de helohidatofite (30,43%) și geofite (13,04%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată preponderența speciilor eurasiatice (39,13%), urmate de circumpolare (30,43%) și de cosmopolite (21,73%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Eleocharitetum palustris

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Eleocharitetum palustris

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, ponderea mai ridicată o au speciile higrofile (34,77%), urmate de cele mezohigrofile (30,43%). În funcție de temperatură, ponderea mai ridicată aparține speciilor micro-mezoterme (52,16%), urmate de cele euriterme (43,47%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (56,52%), urmate de cele slab acid-neutrofile (30,43%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (60,86%), urmate de speciile diploide (26,08%) și de către cele diplo-poliploide (13,04%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,42.

Succesiunea fitocenozelor analizate se realizează spre cenozele asociației Caricetum ripariae.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Eleocharitetum palustris

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Eleocharitetum palustris

Caricetum ripariae Knapp et Stoffer 1962

Corologia: asociația este descrisă și studiată în țara noastră din regiunile Moldova (Barabaș, 1974; Călin et al., 1994; Coldea, 1991; Coroi et Coroi, 1995; Mihai, 1971; Dobrescu, 1974, 1981; Bârcă, 1973; Mititelu, 1971; Mititelu et Vițalariu, 1967; Mititelu et al., 1968, 1978, 1995; Lupașcu, 1999); Muntenia (Nedelcu, 1969, 1973, 1980; Ștefan, 1986; Popescu et al., 1971; Nedelcu et al., 1972); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003); Oltenia (Cârțu, 1979; Ciurchea, 1965; Sanda et al., 1980); Banat (Morariu et al., 1973; Raclaru et Alexan, 1973; Grigore, 1971b; Sanda et al., 1968); Maramureș (Gergely et al., 1977; Szabó, 1971); Transilvania (Danciu, 1974; Drăgulescu, 1995; Gergely et Rațiu, 1973, 1981; Kovács, 1979; Rațiu, 1971; [NUME_REDACTAT]-Binder, 1970b, 1975, 1976; Pázmány, 1970); Dobrogea (Andrei, 1968).

Fitocenozele acestei asociații populează marginile canalelor, lacurilor și bălților din pajiștile de lângă Dumbrava, Gurbediu, Ateaș, [NUME_REDACTAT], Petid și Holod.

Tipul de habitat: comunități daco-danubiene cu Carex elata, C. rostrata, C. riparia și C. acutiformis, cod. R5310 (Doniță et al., 2005).

Aceste fitocenoze se instalează pe soluri hidromorfe, ocupând suprafețe de probă între 8–20 m2 și cu un grad de acoperire al vegetației maxim (100%).

Inventarul floristic cuprinde un număr de 32 de specii (Tabelul XX), specia dominantă și caracteristică fiind Carex riparia cu o acoperire generală de 87,5% ADm și constanță maximă (K=V). Alături de această plantă vegetează și alte specii subordonate subalianței Caricenion gracilis: Carex vulpina, Mentha aquatica, Teucrium scordium, etc.; alianței Magnocaricion elatae, ordinului Magnocaricetalia: Scutellaria galericulata, Galium palustre, Lathyrus palustris, etc.; și clasei Phragmitetea australis: Eleocharis palustris, Calystegia sepium, Rorippa amphibia, etc.

Se întâlnesc, de asemenea specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Ranunculus acris, Juncus effusus, Juncus articulatus, etc. și Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Polygonum hydropiper, Polygonum lapathifolium, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), indică dominanța speciilor hemicriptofite (40,62%), urmate îndeaproape de helohidatofite (37,5%) și geofite (12,5%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Caricetum ripariae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), reliefează ponderea mai ridicată a speciilor eurasiatice (50%), urmate de circumpolare (31,25%) și cosmopolite (9,37%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă că, în funcție de preferințele față de umiditate, speciile mezohigrofile și cele higrofile își împart în egală măsură ponderea, fiecare având câte 43,74%. Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (65,62%), urmate de cele euriterme (21,87%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă ponderea egală a speciilor slab acid-neutrofile și a celor euriionice, cu câte 43,75% fiecare.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Caricetum ripariae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Caricetum ripariae

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța speciilor poliploide (68,75%), urmate de cele diploide (25%) și cele diplo-poliploide (6,25%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,36.

Lunile din anotimpul estival ce aduc cu sine temperaturi ridicate, determină reducerea umidității solului, favorizând astfel succesiunea asociației analizate spre cenozele clasei Molinio-Arrhenatheretea.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Caricetum ripariae

5.3.2. Vegetația pajiștilor halofile

Vegetația halofilă este reprezentată prin genuri și specii adaptate la condițiile de sărătură. Pe solurile halomorfe (salsodisoluri), răspândite cu precădere în pajiștile din bazinul inferior al râului [NUME_REDACTAT], la Mădăras, Ciumeghiu, Salonta, Mărțihaz, Ant, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], vegetează un număr de 11 asociații vegetale halofile din cele 64 cunoscute în România (Sanda et al., 1980).

Puccinellietum limosae Rapaics ex Soó 1933, 1936

(incl. Puccinellietum convolutae Monah et Aniței 1997)

– facies cu Artemisia maritima ssp. monogyna (rel. 5–8)

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Muntenia (Sanda et al., 1978; Sanda et Popescu, 1984); Banat (Grigore, 1969; Coste et al., 1993); Transilvania (Todor, 1948; Pop et Hodișan, 1983; Pop et al., 1983; Sămărghițan, 2001); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Popescu et Sanda, 1976, 1978; Popescu et al., 1987; Sanda et Popescu, 1986; Sârbu et al., 1995, 2000); Crișana (Pop, 1968).

În arealul studiat, asociația Puccinellietum limosae (Fig. XX) vegetează în pajiștile sărăturate din vecinătatea localităților Ciumeghiu, Mădăras, Salonta, Mărțihaz, și [NUME_REDACTAT].

Tipul de habitat: comunități ponto-sarmatice cu Puccinellia limosa și Plantago maritima, cod. R1521 (Doniță et al., 2005).

Fitocenozele asociației analizate ocupă microdepresiunile în curs de secare. Se dezvoltă pe soluri sărăturate având pH–ul neutru până la bazic. Ocupă suprafețe reduse de 8–15 m2, gradul de acoperire fiind cuprins între 40 –100%.

Specia caracteristică și dominantă a asociației este Puccinellia limosa cu o acoperire generală de 46,87% ADm și constanță maximă (K=V).

Inventarul floristic al asociației însumează un număr de 23 de specii în care se evidențiază cele halofile aparținătoare alianței Puccinellion limosae, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Artemisia maritima ssp. monogyna, Lepidium latifolium, Plantago maritima, Lepidium ruderale, Aster sedifolius, Achillea setacea, Iris halophila (Tabelul XX).

În cadrul asociației pătrund și unele specii transgresive specifice clasei Molinio-Arrhenatheretea: Festuca pseudovina, Festuca arundinacea, Trifolium repens, Lythrum salicaria.

Într-un număr de patru fitocenoze (rel. 5–8), Artemisia maritima ssp. monogyna individualizează un facies caracteristic (ADm=28,75%).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), ilustrează o pondere ridicată a hemicriptofitelor (47,82%), urmate de terofitele anuale (30,43%), geofitele având ponderea de 17,39%.

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (73,91%), urmate la mare distanță de cosmopolite (8,69%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (39,12%), urmate îndeaproape de cele mezofile (34,77%). Din punct de vedere termic, dominante sunt speciile micro-mezoterme (73,9%), urmate de cele euriterme (17,39%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (34,77%), urmate de cele neutro-bazifile (26,08%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) reliefează dominanța speciilor poliploide (52,17%), urmate de cele diploide (34,78%) și cele diplo-poliploide (13,04%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,66.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Puccinellietum limosae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Puccinellietum limosae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Puccinellietum limosae

Prezența numeroasă a speciilor halofile exprimă salinizarea accentuată a solului ocupat și stabilitatea în timp a fitocenozei.

În fitocenozele asociației analizate vegetează specii de statură scundă, cu o valoare nutritivă slabă și o producție de biomasă scăzută, fiind folosite ca pășuni pentru ovine.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Puccinellietum limosae

Plantaginetum maritimae Rapaics 1927

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Muntenia (Popescu et al., 1984; Șerbănescu, 1965; Sanda et al., 1978); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Popescu et Sanda, 1973, 1976; Ștefan et al., 2001); Transilvania (Morariu et Ularu, 1968).

Fitocenozele analizate au fost identificate pe soluri umede sărăturate, uscate în timpul verii, în pajiștile de lângă localitățile Salonta, Mărțihaz și Mădăras (Fig. XX).

Tipul de habitat: comunități ponto-sarmatice cu Plantago maritima și Limonium gmelini, cod. R1522 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Plantaginetum maritimae Rapaics 1927, Loc. Mădăras.

Fitocenozele asociației Plantaginetum maritimae vegetează pe soluri umede, în general lăcoviști sărăturate, clorurice, care în sezonul estival formează la suprafață o crustă groasă de aproximativ 20 cm.

Specia dominantă este Plantago maritima care are o acoperire de 75% ADm, alături de care se dezvoltă specii caracteristice alianței Puccinellion limosae, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Puccinellia limosa, Achillea setacea, Inula britannica, Cichorium intybus, Artemisia maritima ssp. monogyna, Polygonum aviculare, Juncus gerardii, etc. (Tabelul XX).

Restul speciilor din componența asociației sunt transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Plantago lanceolata, Juncus atratus, Mentha pulegium, etc.

Spectrul bioformelor (Fig. XX), reliefează dominanța hemicriptofitelor, cu o pondere ridicată (61,11%), urmate de terofitele anuale (22,22%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (66,66%), urmate de circumpolare (11,11%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (49,99%), urmate de cele mezohigrofile (22,21%). În funcție de temperatură predomină speciile micro-mezoterme (49,99%), urmate de cele moderat termofile (27,77%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor slab acid-neutrofile (38,88%), urmate de cele euriionice (27,77%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Plantaginetum maritimae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Plantaginetum maritimae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Plantaginetum maritimae

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă dominanța speciilor diploide (55,55%), urmate de cele poliploide (44,44%) și cele diplo-poliploide (5,55%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,25.

Pajiștile dominate de asociația Plantaginetum maritimae conțin specii ierboase cu valoare nutritivă, fiind utilizate pentru pășunatul animalelor de locuitorii localităților învecinate.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Plantaginetum maritimae

Hordeetum hystricis (Soó 1933) Wendelberger 1943

Corologia: în țara noastră asociația este citată din Banat (Coste et al., 1993; Grigore, 1969); Moldova (Păun et [NUME_REDACTAT]., 1974); Oltenia (Buia et al., 1959; [NUME_REDACTAT]., 1996); Muntenia (Sanda et Popescu, 1998); Crișana (Pop, 1959, 1968; Popescu P.C., 1958); Dobrogea (Sârbu et al., 2000).

Fitocenozele asociației Hordeetum hystricis (Fig. XX) ocupă suprafețele pajiștilor slab până la moderat salinizate, uscate în timpul verii, din zona localităților Mădăras și Ciumeghiu (județul Bihor), respectiv [NUME_REDACTAT] (județul Arad).

Tipul de habitat: pajiști ponto-panonice de Hordeum hystrix, cod. R1529 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Hordeetum hystricis (Soó 1933) Wendelberger 1943, Loc. Mădăras.

Fitocenozele asociației analizate ocupă suprafețe de probă cuprinse între 10–50 m2, gradul de acoperire al vegetației fiind de 75–100%.

Inventarul floristic al asociației este cuprinde un număr de 42 de specii (Tabelul XX). Specia caracteristică și dominantă este Hordeum hystrix cu un grad de acoperire de 72,5% ADm și o constanță maximă (K=V).

În structura fitocenozelor participă specii caracteristice alianței Puccinellion limosae, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Juncus gerardii, Puccinellia distans ssp. limosa, Leontodon autumnalis, Gypsophila muralis, Cichorium intybus, Aster tripolium ssp. pannonicus, etc.

În cadrul asociației apar specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Ranunculus repens, Lotus corniculatus, Lolium perenne, etc.; Stellarietea mediae: Anthemis austriaca, Matricaria recutita, Cirsium arvense, etc. și Bidentetea tripartiti: Galega officinalis, Rumex crispus, Rumex palustris.

Spectrul bioformelor (Fig. XX), este dominat de hemicriptofite (69,04%), urmate de terofitele anuale (21,42%) și de geofite (7,14%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă dominanța speciilor eurasiatice (66,66%), urmate de speciile cosmopolite și circumpolare, fiecare cu câte 9,52%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (30,94%), urmate de mezofile cu o pondere de 23,8%. În funcție de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (52,37%), urmate de cele euriterme (30,95%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (42,85%), urmate de cele slab acid-neutrofile (30,94%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Hordeetum hystricis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Hordeetum hystricis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Hordeetum hystricis

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă ponderea apropiată a speciilor diploide (47,61%) și a celor poliploide (45,23%), urmate de cele diplo-poliploide (7,14%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,05.

Pajiștile pe care se dezvoltă asociația Hordeetum hystricis sunt folosite pentru pășunatul ovinelor, aceste fitocenoze având în componența lor specii cu valoare nutritivă, dar în cazul suprapășunatului apar terenuri golașe, favorizând eroziunea solului.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Hordeetum hystricis

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae (Rapaics 1927) Wendelberger 1943

Corologia: asociația a fost identificată în țara noastră în Oltenia (Cârțu, 1971); Muntenia (Șerbănescu, 1965; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968); Banat (Grigore, 1969; Coste et al., 1993).

În regiunea studiată fitocenozele asociației Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae se instalează în forme negative de relief unde apa stagnează până primăvara târziu, iar în timpul verii sunt desecate, în pajiștile de lângă localitățile Mărțihaz, Mădăras și Salonta.

Tipul de habitat: comunități vest-pontice cu Pholiurus pannonicus și Plantago tenuiflora, cod: R1516 (Doniță et al., 2005).

Aceste fitocenoze vegetează pe sărături sulfatice sau carbonatice ocupând suprafețe de probă cuprinse între 15–40 m2, gradul de acoperire al vegetației fiind de 70–100%.

Speciile caracteristice asociației sunt Pholiurus pannonicus, cu o acoperire generală de 87,5% ADm, având constanța maximă (K=V) și Plantago tenuiflora cu acoperire generală de 0,4% ADm, constanța fiind ridicată (K=IV).

În compoziția floristică intră un număr de 24 de specii majoritar halofile (Tabelul XX), care subordonează asociația alianței Puccinellion limosae: Puccinellia distans ssp. limosa, Hordeum hystrix; ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Lotus angustissimus, Juncus gerardii, Plantago tenuiflora, Gypsophila muralis, etc.

În cadrul asociației analizate pătrund specii transgresive aparținătoare clasei Molinio-Arrhenatheretea dintre care, cu constanța mai ridicată sunt: Festuca pratensis, Achillea millefolium (K=II), respectiv Lolium perenne, Hypochoeris radicata, Trifolium repens, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae (Fig. XX), ne indică dominanța speciilor hemicriptofite (50%), urmate îndeaproape de terofitele anuale (45,83%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (66,66%), urmate de cosmopolite, mediteraneano-pontice și circumpolare, cu o pondere egală, fiecare având 8,33%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă că, în funcție de preferințele față de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (41,66%), urmate de cele mezofile (37,5%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (45,83%), urmate de cele euriterme (29,16%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă numărul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (33,32%), dar și a celor neutro-bazifile (29,16%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă ponderea apropiată a speciilor poliploide (50%) și a celor diploide (45,83%), urmate de cele diplo-poliploide (4,16%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,91.

Aceste pajiști sunt utilizate ca pășuni pentru ovine deoarece sunt prezente și specii cu valoare nutritivă. Datorită impactului zoo-antropic, fitocenozele acestor pajiști tind spre degradare.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae

Camphorosmetum annuae Rapaics ex Soó 1933

Corologia: în România, fitocenozele acestei asociații sunt menționate din Muntenia (Șerbănescu, 1965; Sanda et Popescu, 1984; Sanda et al., 1978; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1959, 1968); Moldova (Țopa, 1939); Banat (Popescu P.C., 1958; Coste et al., 1993).

Fitocenozele acestei asociații le-am identificat la marginea drumurilor ce străbat pajiștile din vecinătatea localității Ciumeghiu (Fig. XX).

Tipul de habitat: comunități vest-pontice cu Camphorosma annua și Kochia laniflora, cod: R1508 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Camphorosmetum annuae Rapaics ex Soó 1933, Loc. Ciumeghiu.

Fitocenozele asociației Camphorosmetum annuae se instalează pe soluri slab până la accentuat sărăturate, necesitând în prima perioadă a vegetației, o mai bună umiditate. Se dezvoltă pe solonețuri, moderat până la puternic sărăturate, ocupând suprafețe de 8–15 m2.

Specia edificatoare este Camphorosma annua, acompaniată de Plantago maritima, Lepidium ruderale, Puccinellia limosa, Pulicaria vulgaris, Polygonum aviculare, etc., specii care subordonează asociația alianței Puccinellion limosae, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea (Tabelul XX).

În cadrul acestor fitocenoze pătrund și specii transgresive aparținătoare clasei Festuco-Brometea: Trifolium campestre, Achillea pannonica, Euphorbia cyparissias.

Spectrul bioformelor (Fig. XX) ilustrează valorile apropiate ale terofitelor anuale (53,84%) și ale hemicriptofitelor (46,16%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) indică dominanța speciilor eurasiatice (61,53%), urmate la mare distanță de cosmopolite, europene, panonice, ponto-panonice și central europene, fiecare având ponderea de 7,69%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (53,84%), urmate de cele mezofile (30,76%). În funcție de temperatură, ponderea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (45,76%), respectiv cele euriterme (38,46%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor neutro-bazifile și a celor euriionice, fiecare având 30,76%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Camphorosmetum annuae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Camphorosmetum annuae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Camphorosmetum annuae

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța speciilor diploide (53,84%), urmate de cele poliploide (38,46%) și cele diplo-poliploide (7,69%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,39.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Camphorosmetum annuae

Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii (Wenzl 1933) Wendelberger 1943

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Dobrogea (Popescu et Sanda, 1973); Muntenia (Sanda et al., 1978; Popescu et al., 1980, 1984); Transilvania (Morariu et Ularu, 1968; Ularu et al., 1969; Pop et Hodișan, 1980; Pop et al., 1983); Dobrogea (Sârbu et al., 2000); Moldova (Dobrescu, 1970); Transilvania (Sămărghițan, 2001). [NUME_REDACTAT] asociația este răspândită din zona de câmpie până în zona colinară și montană inferioară (Borhidi, 2003).

În zona studiată, fitocenozele asociației Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii vegetează pe solonețuri și gleiosoluri slab până la moderat sărăturate, cu exces permanent sau temporar de umiditate, unde ocupă suprafețe de probă cuprinse între 8–20 m2, în pajiștile de lângă localitățile Salonta și Mădăras.

Fizionomia asociației este dată de Juncus gerardii cu o acoperire generală de 58,33% ADm și cu o constanță maximă (K=V). Speciile cu o constanță mai ridicată din cadrul alianței Scorzonero-Juncion gerardi, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea, la care se subordonează asociația sunt: Trifolium fragiferum, Plantago tenuiflora, Inula britannica, Pulicaria vulgaris, Heleochloa schoenoides, etc.

În aceste fitocenoze sunt prezente unele specii transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Prunella vulgaris, Juncus effusus, Juncus articulatus și Festuco-Brometea: Euphorbia cyparissias, Achillea pannonica, Trifolium campestre (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), ilustrează dominanța hemicriptofitelor (50%), urmate de terofitele anuale (30%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (55%), urmate de circumpolare (20%) și cosmopolite (10%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă că, în funcție de preferințele pentru umiditate, predomină speciile xeromezofile și de cele mezofile, fiecare cu câte 35%. Din punct de vedere termic, dominante sunt speciile micro-mezoterme (60%), urmate de cele euriterme (20%). Reacția chimică a solului atestă procentul mai ridicat al speciilor euriionice (35%), urmate de cele acid neutrofile, slab acid-neutrofile și neutro-bazifile, fiecare cu câte 20%.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (55%), urmate de cele diploide (35%) și cele diplo-poliploide (10%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,63.

Deoarece, în cadrul acestor fitocenoze se remarcă prezența unor specii din clasele Molinio-Arrhenatheretea și Festuco-Brometea rezultă o posibilă evoluție a pajiștilor xero-mezofile din această asociație către pajiștile mezofile.

Deși au o valoare pastorală slabă, aceste pajiști sunt folosite de către oamenii din localitățile învecinate ca pășuni pentru animale.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii

Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Țopa, 1939; Dobrescu, 1970; Ștefan et al., 1997); Oltenia (Păun et [NUME_REDACTAT]., 1974); Crișana (Pop, 1969, 1968); Muntenia (Șerbănescu, 1965; Popescu et al., 1980, 1984); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Ștefan et al., 1997).

[NUME_REDACTAT]-Beckmannietum (Fig. XX) populează gleiosolurile înmlăștinite unde apa acumulează sărurile spălate din sol, marcând o fază mai mult sau mai puțin de salinizare, din zona localităților Ciumeghiu și Ant (județul Bihor), respectiv [NUME_REDACTAT] (județul Arad). Suprafețele de probă ocupate sunt cuprinse între 10–40 m2, iar gradul de acoperire al vegetației este de 80–100%.

Tipul de habitat: pajiști vest-pontice de Beckmannia eruciformis și Zingeria pisidica, cod: R1513 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933, Loc. [NUME_REDACTAT].

Inventarul floristic al asociației cuprinde 24 de specii, dintre care un mare număr sunt mezohigrofile. Speciile edificatoare și codominante pentru asociație sunt Beckmannia eruciformis, cu o acoperire generală de 60,83% ADm și Agrostis stolonifera cu o acoperire generală de 17,66% ADm, ambele având o constanță maximă (K=V).

În compoziția floristică a asociației se evidențiază speciile caracteristice alianței Beckmannion eruciformis, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Rumex stenophyllus, Rorippa sylvestris ssp. kerneri, Puccinellia limosa, etc.

Alături de speciile caracteristice cenotaxonilor superiori asociației, în aceste fitocenoze mai vegetează specii transgresive din clasele Phragmitetea australis: Rorippa amphibia, Poa palustris, Bolboschoenus maritimus; Molinio-Arrhenatheretea: Juncus effusus, Inula britannica, Gratiola officinalis, etc. Bidentetea tripartiti: Polygonum hydropiper, Symphytum officinale (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor pentru asociația Agrostio-Beckmannietum (Fig. XX) este dominat de hemicriptofite (66,66%), urmat de terofitele anuale (16,66%) și de helohidatofite (12,5%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată dominanța speciilor eurasiatice (58,33%), urmate de circumpolare și cosmopolite, fiecare având 16,66%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT] indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, domină speciile mezohigrofile (54,16%), urmate de cele higrofile (12,5%). În funcție de temperatură, se remarcă dominanța covârșitoare a speciilor micro-mezoterme (70,83%), urmate de cele euriterme (20,83%). Reacția chimică a solului favorizează speciile slab acid-neutrofile (54,16%), urmate de cele euriionice (29,16%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT] cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (75%), urmate de speciile diploide (20,84%) și de către cele diplo-poliploide (4,16%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,27.

Din punct de vedere succesional, asociația evoluează spre cenozele clasei Molinio-Arrhenatheretea.

Speciile prezente în cadrul asociației au o valoare nutritivă slabă fiind totuși utilizate în furajarea animalelor sau ca așternut în adăposturi.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT]-Alopecuretum pratensis Soó (1933) 1947

Corologia: în țara noastră asociația este rar întâlnită, fiind descrisă din Crișana (Pop, 1968) și Banat (Grigore, 1971).

Fitocenozele acestei asociații au fost identificate pe terenuri mlăștinoase aflate în stadiul inițial de salinizare, unde depunerile de săruri se petrec în straturile mai adânci ale solului, în pajiștile din zona localităților Ant și [NUME_REDACTAT] (Fig. XX).

Fig. XX – Agrostio-Alopecuretum pratensis Soó (1933) 1947, Loc. [NUME_REDACTAT].

Fitocenozele mezofile ale asociației Agrostio-Alopecuretum pratensis ocupă în arealul cercetat suprafețe de 20–30 m2, iar gradul de acoperire al vegetației este de 80–90%.

În compoziția floristică a fitocenozelor intră un număr de 34 de cormofite dintre care Alopecurus pratensis și Agrostis stolonifera (aflate în raport de codominanță) realizează o acoperire generală de 64,67% ADm, ambele având o constanță maximă (K=V).

Alături de speciile edificatoare, sunt prezente specii subordonate alianței Beckmannion eruciformis, ordinului Puccinellietalia limosae și clasei Puccinellio-Salicornietea: Rorippa sylvestris ssp. kerneri, Carex distans, Poa pratensis, Rumex stenophyllus, Trifolium angulatum, etc. (Tabelul XX).

Cu rol cenotic important în constituirea fitocenozelor sunt și speciile transgresive din clasele: Phragmitetea australis: Iris pseudacorus, Sium latifolium, Eleocharis palustris, etc.; Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium pratense, Agrostis capillaris, Euphorbia lucida, etc.; Artemisietea vulgaris: Cirsium vulgare, Althaea officinalis, etc.; Stellarietea mediae: Mentha arvensis, Vicia tetrasperma, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), reliefează dominanța speciilor hemicriptofite (55,88%), urmate de terofitele anuale (17,64%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (67,64%), urmate de cele europene și circumpolare, cu o pondere egală, fiecare având 11,76%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ne arată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile mezofile și mezohigrofile, fiecare cu o pondere de 26,46%. În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (55,88%), urmate de cele euriterme (26,47%). Potrivit reacției chimice a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (44,11%), dar și a celor slab acid-neutrofile (41,17%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Agrostio-Alopecuretum pratensis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Agrostio-Alopecuretum pratensis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Agrostio-Alopecuretum pratensis

Din punct de vedere cariologic (Fig. XX) se observă ponderea ridicată a speciilor poliploide (64,7%), urmate de cele diploide (32,35%) și cele diplo-poliploide (2,94%), indicele de diploidie având valoarea de 0,5.

Prezența unui număr mai mare al speciilor din clasa Molinio-Arrhenatheretea ne indică direcția de evoluție a fitocenozelor din această asociație.

Pajiștile dominate de asociația Agrostio-Alopecuretum pratensis dau o producție de fân de calitate superioară, fiind folosite ca fâneață.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Agrostio-Alopecuretum pratensis

Achilleo-Festucetum pseudovinae (Magyar 1928) Soó (1933) 1945

– facies cu Cynodon dactylon (rel. 1–3)

– facies cu Alopecurus pratensis (rel. 4–7)

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Muntenia (Sanda et al., 1978); Moldova (Răvăruț et al., 1956); Transilvania (Samoilă, 1960; Pop et Hodișan, 1980); Crișana (Pop, 1968; Resmeriță, 1967).

În arealul studiat, asociația vegetează pe gleiosoluri și solonețuri slab sărăturate în pajiștile de lângă localitățile Salonta, Mădăras, Mărțihaz, Ciumeghiu, [NUME_REDACTAT], Ant și [NUME_REDACTAT], unde ocupă suprafețe de 20–100 m2.

Tipul de habitat: pajiști ponto-panonice de Festuca pseudovina și Achillea collina, cod. R1531 (Doniță et al., 2005).

Inventarul floristic al asociației Achilleo-Festucetum pseudovinae grupează un număr de 73 de specii, dintre care Festuca pseudovina, Achillea setacea și Achillea colina au o acoperire generală de 50,04% ADm, aflate în raport de codominanță.

În afară de speciile edificatoare, în compoziția floristică a asociației o pondere importantă o au cele caracteristice alianței Festucion pseudovinae, ordinului Artemisio-Festucetalia pseudovinae: Bupleurum tenuissimum, Artemisia maritima ssp. monogyna, Cynodon dactylon, etc. și clasei Puccinellio-Salicornietea: Leontodon autumnalis, Juncus gerardii, Polygonum aviculare, Cichorium intybus, Cerastium dubium, etc. Se remarcă și prezența speciilor aparținătoare alianței Puccinellion limosae și ordinului Puccinellietalia limosae: Puccinellia distans ssp. limosa, Hordeum hystrix, Plantago tenuiflora, etc.

Alături de acestea în compoziția floristică a fitocenozelor pătrund specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis stolonifera, Lotus corniculatus, Alopecurus pratensis, Trifolium hybridum, etc.; Festuco-Brometea: Filipendula vulgaris, Galium verum, Euphorbia cyparissias, Potentilla recta, etc. și Artemisietea vulgaris: Rumex obtusifolius, Dipsacus laciniatus, Cirsium vulgare, etc. (Tabelul XX).

Într-un număr de trei fitocenoze (rel. 1–3), Cynodon dactylon imprimă un facies caracteristic (ADm=10,44%). De asemenea, în patru fitocenoze (rel. 4–7), Alopecurus pratensis individualizează, la rându-i un facies caracteristic (ADm=10,16%).

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), indică dominanța speciilor hemicriptofite (65,75%), urmate terofitele anuale (15,06%) și terofitele bianuale (10,95%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Achilleo-Festucetum pseudovinae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), scoate în evidență dominanța speciilor eurasiatice (68,49%), urmate de circumpolare (8,21%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă că, în funcție de preferințele față de umiditate, domină speciile xerofile (38,34%), urmate îndeaproape de cele mezofile (31,49%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (50,67%), urmate de cele euriterme (31,5%). Referitor la reacția chimică a solului, se remarcă ponderea ridicată a speciilor euriionice (43,83%), urmate de cele slab acid-neutrofile (32,86%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Achilleo-Festucetum pseudovinae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Achilleo-Festucetum pseudovinae

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța speciilor poliploide (43,83%), urmate de cele diploide (38,35%) și cele diplo-poliploide (16,43%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,87.

Valoarea economică a pajiștilor dominate de asociația Achilleo-Festucetum pseudovinae este dată de numărul ridicat al speciilor cu valoare nutritivă.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Achilleo-Festucetum pseudovinae

Artemisio-Festucetum pseudovinae (Magyar 1928) Soó (1933) 1945

– facies cu Lotus angustissimus (rel. 3–5)

Corologia: fitocenozele acestei asociații au fost descrise în țara noastră din Muntenia (Sanda et al., 1978; Popescu et al., 1984; Mititelu et al., 1982); Moldova (Burduja et al., 1956; Vițalariu, 1976); Banat (Coste et al., 1993); Transilvania (Pop et Hodișan, 1980; Pop et al., 1983); Crișana (Pop, 1959, 1968).

În zona studiată cenozele asociației Artemisio-Festucetum pseudovinae (Fig. XX) au fost identificate în pajiștile din bazinul inferior al râului [NUME_REDACTAT] în stațiuni cu forme pozitive ale microreliefului, pe care depunerile de săruri sunt mai accentuate, dar și pe terenuri plane. Asociația a fost analizată în vecinătatea localităților Mădăras, Ciumeghiu, [NUME_REDACTAT] și Ant (județul Bihor), respectiv [NUME_REDACTAT] (județul Arad).

Tipul de habitat: pajiști ponto-panonice de Festuca pseudovina, Peucedanum officinale și Artemisia santonicum ssp. patens, cod. R1530 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Artemisio-Festucetum pseudovinae (Magyar 1928) Soó (1933) 1945, Loc. Ant.

Compoziția floristică este bogată, însumând 65 de specii, dintre care edificatoare și caracteristice pentru fitocenoză sunt Artemisia maritima ssp. monogyna cu o acoperire generală de 7,4% ADm și Festuca pseudovina cu o acoperire generală de 50% ADm, ambele având constanța maximă (K=V).

În compoziția floristică a asociației se remarcă speciile caracteristice pentru alianța Festucion pseudovinae, ordinul Artemisio-Festucetalia pseudovinae: Limonium gmelinii, Trifolium strictum, Lotus angustissimus și clasa Puccinellio-Salicornietea: Scorzonera cana, Heleochloa schoenoides, Potentilla reptans, Heleochloa alopecuroides, etc.

Se observă prezența în cadrul fitocenozelor a unor specii transgresive din clasele: Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis capillaris, Prunella vulgaris, Leontodon hispidus, Dactylis glomerata, etc.; Stellarietea mediae: Vicia angustifolia, Matricaria recutita, Cirsium arvense, etc. și Festuco-Brometea: Eryngium campestre, Achillea pannonica, Euphorbia cyparissias, etc. (Tabelul XX).

Într-un număr de trei fitocenoze (rel. 3–5), Lotus angustissimus individualizează un facies caracteristic (ADm=8,75%).

Spectrul bioformelor pentru asociația Artemisio-Festucetum pseudovinae (Fig. XX), atestă dominanța hemicriptofitelor (50,76%), urmate de terofitele anuale (36,92%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), indică ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (67,69%), urmate la mare distanță de cele cosmopolite (9,23%) și cele circumpolare (6,15%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Artemisio-Festucetum pseudovinae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Artemisio-Festucetum pseudovinae

Analizând fitocenozele asociației analizate din punct de vedere al indicilor ecologici (Fig. XX) se constată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile xeromezofile (36,92%), urmate foarte aproape de cele mezofile (36,9%). În ceea ce privește temperatura, predominante sunt speciile micro-mezoterme (43,07%), urmate de cele euriterme (30,76%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (47,69%), urmate de cele slab acid-neutrofile (35,37%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă ponderea apropiată a speciilor diploide (43,07%) și a celor poliploide (40%), urmate de cele diplo-poliploide (15,38%), indicele de diploidie având valoarea de 1,07.

[NUME_REDACTAT]-Festucetum pseudovinae prezintă o stabilitate relativ mare. În anii secetoși apare fenomenul de salinizare mai accentuată, favorizând apariția și stabilitatea speciilor halofile în fitocenoze.

Având în componența sa specii cu valoare nutritivă, pajiștile dominate de această asociației sunt folosite de către localnici ca pășuni pentru animale.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Artemisio-Festucetum pseudovinae

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Artemisio-Festucetum pseudovinae

Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti Klika 1935

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt mai puțin cunoscute în țara noastră, fiind semnalate din Moldova (Turenschi et Zanovschi, 1971; Mititelu et al., 1975c, 1978; [NUME_REDACTAT], 1974); Oltenia (Maloș, 1977); Crișana (Pop, 1962, 1968; Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Popescu et al., 1997).

[NUME_REDACTAT] lapathifolii-Bidentetum tripartiti apare sporadic în pajiștile din zona localităților Salonta, Mădăras, Ciumeghiu, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Fitocenozele asociației se instalează în special la marginea terenurilor mlăștinoase în curs de eutrofizare, dezvoltându-se cel mai bine pe soluri bogate în azotați, unde ocupă suprafețe de 15–40 m2. Preferă locurile bogate în materiale organice ce rezultă din putrefacția resturilor de plante. Asociația atinge nivelul optim de dezvoltare în a doua parte a verii.

Tipul de habitat: comunități ponto-danubiene cu Bidens tripartita, Echinochloa crus-galli și Polygonum hydropiper, cod: R5312 (Doniță et al., 2005).

În structura floristică a fitocenozelor au fost inventariate un număr de 25 specii de cormofite. Fizionomia asociației este imprimată de cele două specii caracteristice, Polygonum lapathifolium, care domină având o acoperire generală 67,5% ADm și constanță maximă (K=V) și de Bidens tripartita cu o acoperire generală 4,8% ADm și constanță maximă (K=V).

Alături de cele două specii se dezvoltă și Alopecurus aequalis, Bidens cernua, Rumex conglomeratus, Polygonum persicaria, Alopecurus aequalis, Galega officinalis, etc., specii care subordonează asociația alianței Bidention tripartiti, ordinului Bidentetalia tripartiti și clasei Bidentetea tripartiti.

Se întâlnesc, de asemenea specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis stolonifera, Potentilla anserina, Juncus inflexus, etc. și Phragmitetea australis: Iris pseudacorus, Mentha aquatica, Lycopus europaeus (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), este dominat de speciile hemicriptofite (48%), urmate de terofitele anuale (36%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată preponderența speciilor eurasiatice (44%), urmate de cele circumpolare (28%) și de cele cosmopolite și (16%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că din punct de vedere al cerințelor față de umiditate dominante sunt speciile mezohigrofile (48%), urmate îndeaproape de speciile higrofile (40%). În funcție de temperatură, se observă ponderea ridicată a speciilor micro-mezoterme (60%), urmate de speciile euriterme (28%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (44%), urmate de cele slab acid-neutrofile (36%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă dominanța poliploidelor (60%), urmate de speciile diploide (32%) și cele diplo-poliploide (8%), indicele de diploidie având valoarea de 0,53.

Elementele caracteristice clasei Phragmitetea australis le considerăm transgresive, iar cele ale clasei Molinio-Arrhenatheretea ca indicatorii unei eventuale direcții succesionale.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Polygono lapathifolii-Bidentetum tripartiti

5.3.3. Vegetația pajiștilor mezofile și mezohigrofile

În bazinul mijlociu și inferior al răului [NUME_REDACTAT], pajiștile mezohigrofile se concentrează în stațiunile depresionare, de-a lungul cursului lui și a afluenților săi. Fitocenozele caracteristice populează solurile aluviale, pseudogleice, bazice de tip lăcoviște de pe terenurile joase, umede și temporar inundate.

Agrostetum stoloniferae (Ujvárosi 1941) Burduja et al. 1956

– facies cu Juncus effusus (rel. 6–7, 9)

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt frecvent întâlnite în țara noastră, fiind menționate din Muntenia (Borza, 1966; Dumitru, 1980; Nedelcu, 1980; Ștefan, 1980); Oltenia (Cârțu, 1979; Maloș, 1977; Păun, 1967; Roman, 1974; Sanda et al., 1977); Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971b; Oprea et al., 1974); Moldova (Mihai, 1969; Barabaș, 1974; [NUME_REDACTAT] et al., 1994; Chifu et al., 1974; Coroi et al., 1995; Costică et Mititelu, 1994; Mititelu, 1975; Mititelu et Barabaș, 1972b, 1974, 1975a, 1975b; Mititelu et Lucia, 1974; Mititelu et Teșu, 1974; Mititelu et Chifu, 1994; Mititelu et al., 1968, 1978, 1994, 1995; Dobrescu, 1974); Transilvania (Bârcă, 1973; Vițalariu, 1976; Drăgulescu, 1995; Kovács, 1979; [NUME_REDACTAT]-Binder, 1976; Cristea, 1981; [NUME_REDACTAT], 1998; Ardelean, 1999); Dobrogea, inclusiv [NUME_REDACTAT] (Popescu et al., 1997; Nedelcu et al., 1986); Maramureș (Resmeriță et Rațiu, 1974; Gergely et Rațiu, 1980); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003; Karácsonyi, 2011).

În arealul studiat, asociația este larg răspândită, fiind identificată în pajiștile din zona localităților Apateu, Olcea, Ucuriș, Ciumeghiu, [NUME_REDACTAT], Vintere și Tinca (județul Bihor), respectiv Susag, Coroi și Șiad (județul Arad).

[NUME_REDACTAT] stoloniferae (Fig. XX) populează luvisolurile albice din stațiunile supuse inundațiilor periodice și cu pânza apei freatice aproape de suprafața solului. Se adaptează foarte bine la pendularea sezonieră a nivelului de apă stagnantă, regenerându-se rapid în urma călcării de către animale în timpul pășunatului cât și în urma cositului.

Tipul de habitat: pajiști danubian-panonice de Agrostis stolonifera, cod. R3715 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Agrostetum stoloniferae (Ujvárosi 1941) Burduja et al. 1956, Loc. Susag.

Specia caracteristică și dominantă este Agrostis stolonifera cu o acoperire generală de 50% ADm și o constanță maximă (K=V). În compoziția floristică, alături de specia edificatoare intră un număr considerabil de specii caracteristice alianței Agrostion stoloniferae: Alopecurus pratensis, Senecio erucifolius, Festuca arundinacea, etc.; ordinului Molinietalia caeruleae: Juncus effusus, Symphytum officinale, Lythrum salicaria, Mentha longifolia, etc.; și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium pratense, Ranunculus acris, Lathyrus pratensis, Potentilla anserina, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației analizate pătrund specii transgresive aparținătoare claselor Phragmitetea australis: Veronica anagallis-aquatica, Iris pseudacorus, Galium palustre, Carex vulpina, etc.; Festuco-Brometea: Plantago media, Achillea collina, Filipendula vulgaris, Trifolium campestre, etc. și Bidentetea tripartiti: Bidens tripartita, Rumex palustris, Rumex conglomeratus, etc.

Într-un număr de trei fitocenoze (rel. 6–7, 9), Juncus effusus individualizează un facies caracteristic (ADm=8,3%).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), este dominat de hemicriptofite (66,66%), urmate la mare distanță de helohidatofite (13,04%) și de terofitele anuale (11,59%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă dominanța speciilor eurasiatice (59,42%), urmate de speciile circumpolare (17,39%) și de cele cosmopolite și europene, fiecare având 15,38%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Agrostetum stoloniferae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Agrostetum stoloniferae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile mezohigrofile (36,32%), urmate de mezofile cu o pondere de 24,63%. În funcție de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (63,76%) și cele euriterme (24,63%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (56,52%), urmate de cele slab acid-neutrofile (38,77%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă dominanța speciilor poliploide (56,52%), urmate de cele diploide (34,78%) și cele diplo-poliploide (8,69%), indicele de diploidie având valoarea de 0,61.

Prezența unui număr mai mare al speciilor din clasa Molinio-Arrhenatheretea ne indică direcția de evoluție a fitocenozelor din această asociație.

Pajiștile dominate de asociația Agrostetum stoloniferae sunt apreciate din punct de vedere al valorii pastorale și au o productivitate ridicată.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Agrostetum stoloniferae

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Agrostetum stoloniferae

Cirsio cani-Festucetum pratensis Májovsky et Ruzicková 1975

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Chifu et al., 1973; Mihai, 1971; Mihai et Sârbu, 1972; Burduja et al., 1972, 1973); Maramureș (Coldea, 1979; Mititelu et Dorca, 1987; Gergely et Rațiu, 1980); Transilvania (Sămărghițan, 2001); Oltenia ([NUME_REDACTAT]. et al., 2001); Crișana (Asvadurov et Dragu, 1967; Ardelean et Karácsonyi 2005).

În regiunea studiată, fitocenozele asociației Cirsio cani-Festucetum pratensis au fost identificate în pajiștile mezofile din apropierea localităților Râpa, Holod, Dumbrava, Gurbediu și Vintere (județul Bihor), Vânători (județul Arad).

În compoziția floristică a asociației analizate au fost identificate 33 de cormofite. Fizionomia asociației este dată de Festuca pratensis, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 54,17% ADm, constanță maximă (K=V) și Cirsium canum, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 1,92% ADm.

Alături de cele două specii edificatoare, conviețuiesc 24 de taxoni subordonați alianței Agrostion stoloniferae: Agrostis stolonifera, Festuca arundinacea, Crepis biennis, etc.; ordinului Molinietalia caeruleae: Lythrum salicaria, Molinia caerulea, Juncus conglomeratus, Galium mollugo, etc.; și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Anthoxanthum odoratum, Rhinanthus minor, Rumex acetosa, etc.

În fitocenozele analizate pătrund specii transgresive aparținătoare clasei Artemisietea vulgaris: Rumex obtusifolius, Pastinaca sativa, Conium maculatum, etc. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), atestă dominanța hemicriptofitelor (63,63%), urmate de terofitele anuale (18,18%) și de terofitele bianuale (9,09%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Cirsio cani-Festucetum pratensis

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) atestă dominanța speciilor eurasiatice (66,66%), urmate de cele europene (18,18%) și de cele cosmopolite (6,06%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile mezofile (54,54%), urmate de cele mezohigrofile (33,33%). Din punct de vedere termic, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (57,57%), respectiv cele euriterme (24,63%). Față de reacția chimică a solului majoritatea speciilor sunt euriionice (54,54%), urmate de cele slab acid-neutrofile (21,21%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Cirsio cani-Festucetum pratensis

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Cirsio cani-Festucetum pratensis

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța speciilor poliploide (48,48%), urmate îndeaproape de cele diploide (42,42%) și cele diplo-poliploide (9,09%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,87.

Aceste pajiști sunt folosite ca fânețe, deoarece sunt prezente numeroase specii cu valoare nutritivă ridicată, dintre care amintim: Lotus corniculatus, Festuca pratensis, Festuca arundinacea, Agrostis stolonifera, Dactylis glomerata, etc.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Cirsio cani-Festucetum pratensis

Agrostideto-Festucetum pratensis Soó 1949

Corologia: în România, fitocenozele acestei asociații sunt mai rar întâlnite fiind identificate în Transilvania (Ularu, 1979); Oltenia (Drăgulescu, 1995); Banat (Grigore, 1970).

În regiunea studiată, fitocenozele asociației Agrostideto-Festucetum pratensis (Fig. XX) populează pajiștile din vecinătatea localităților Holod, Petid, Olcea și Dumbrava (județul Bihor), respectiv [NUME_REDACTAT], Vânători și Apateu (județul Arad).

Tipul de habitat: pajiști danubiano-pontice de Poa pratensis, Festuca pratensis și Alopecurus pratensis, cod: R3716 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Agrostideto-Festucetum pratensis Soó 1949, Loc. Holod.

Fitocenozele edificate de Festuca pratensis și Agrostis stolonifera vegetează pe soluri jilave, cu umiditate sporită, mai ales în sezonul vernal. În arealul studiat ocupă suprafețe de 20–50 m2, iar gradul de acoperire al vegetației este de 75–100%.

Inventarul floristic prezintă o biodiversitate bogată, însumând 60 de specii, cu precădere mezofile și mezohigrofile. Speciile caracteristice și dominante fiind Festuca pratensis cu o acoperire generală de 53,75% ADm, constanță maximă (K=V) și Agrostis stolonifera cu o acoperire generală de 15,5% ADm și constanță maximă (K=V).

Alături de speciile edificatoare vegetează plante care se subordonează asociația alianței Agrostion stoloniferae, ordinului Molinietalia caeruleae: Plantago altissima, Festuca arundinacea, Gratiola officinalis, Galium rubioides, Cardamine pratensis și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium pratense, Rhinanthus angustifolius, Euphorbia lucida, Cerastium holosteoides, etc. (Tabelul XX).

Se observă prezența în cadrul fitocenozelor a unor specii transgresive din clasa Festuco-Brometea: Koeleria macrantha, Plantago media, Eryngium campestre, Euphorbia cyparissias, etc.

Spectrul bioformelor (Fig. XX), ilustrează dominanța covârșitoare a hemicriptofitelor (73,33%), urmate la mare distanță de terofitele anuale (11,66%) și terofitele bianuale (6,66%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (61,66%), urmate de cele europene (11,66%) și cosmopolite (8,33%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Agrostideto-Festucetum pratensis

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Agrostideto-Festucetum pratensis

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile mezofile (38,33%), urmate de cele mezohigrofile (29,99%). Din punct de vedere termic, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (61,66%), urmate de cele euriterme (23,33%). Cu referire la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (45%), urmate de cele slab acid-neutrofile (38,32%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Agrostideto-Festucetum pratensis

Spectrul cariologic (Fig. XX) reliefează dominanța speciilor poliploide (38,33%), urmate de cele diploide (30%) și cele diplo-poliploide (18,33%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,78.

Principalul aspect economic a asociației constă în folosirea acestor pajiști ca fâneață, datorită prezenței unor specii cu valoare nutritivă ridicată.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Agrostideto-Festucetum pratensis

Trifolio repenti-Lolietum Krippelová 1967, Resmeriță et Pop 1967

Corologia: această asociație este menționată frecvent în țara noastră, fiind citată din Oltenia (Popescu et al., 2001; Răduțoiu, 2006); Moldova (Ciubotariu, 1974; Turenschi, Zanoschi, 1977; Chifu et al., 1998; Zamfirescu, 2007; Oprea et Sîrbu, 2009); Transilvania (Samoilă, 1960; Cristea, 1981; Marian, 1998; Pop et al., 2002); Crișana (Pop, 1968; Pop et al., 1978; Ardelean, 1999, 2006; Karácsonyi, 2011); Banat (Grigore, 1970).

În arealul studiat, fitocenozele acestei asociației Trifolio repenti-Lolietum (Fig. XX) au fost identificate în pajiștile din vecinătatea localităților [NUME_REDACTAT], Belfir, Cărăsău, [NUME_REDACTAT] și Cheșa.

Fig. XX – Trifolio repenti-Lolietum Krippelová 1967, Resmeriță et Pop 1967, Loc. Belfir.

În zona cercetată, fitocenozele sunt răspândite pe terenuri mezofile până la xero-mezofile, producând o înțelenire accentuată a substratului și ocupând suprafețe de 15–25 m2.

În compoziția floristică a asociației analizate se remarcă speciile mezofile și xero-mezofile caracteristice alianței Cynosurion: Cynosurus cristatus, Bellis perennis, Plantago major ssp. major, etc.; ordinului Arrhenatheretalia: Crepis biennis, Holcus lanatus, Trifolium dubium, etc. și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Lathyrus pratensis, Trifolium pratense, Juncus conglomeratus, etc. (Tabelul XX).

Umiditatea mai scăzută a solului determină prezența în cadrul fitocenozelor a unor specii xerofile și xero-mezofile caracteristice clasei Festuco-Brometea, dintre care se evidențiază Eryngium campestre, Prunella laciniata și Festuca rupicola.

Spectrul bioformelor pentru asociația Trifolio repenti-Lolietum (Fig. XX) ne indică dominanța covârșitoare a speciilor hemicriptofite (75,6%), urmate de terofitele anuale (12,19%) și de terofitele bianuale (4,87%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), ilustrează ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (56,09%), urmate de europene (24,39%) și circumpolare (7,31%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) denotă că, în funcție de preferințele față de umiditate, dominante sunt speciile mezofile (43,89%), urmate de cele xeromezofile (26,82%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (51,21%), urmate de cele euriterme (41,46%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă ponderea ridicată a speciilor euriionice (48,78%), urmate de cele slab acid-neutrofile (31,69%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Trifolio repenti-[NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Trifolio repenti-[NUME_REDACTAT]. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Trifolio repenti-[NUME_REDACTAT] cariologic (Fig. XX) indică dominanța poliploidelor (43,09%), urmate de cele diploide (39,02%) și cele diplo-poliploide (17,07%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,9.

Această asociație este relativ stabilă, succesiunea desfășurându-se în timp în direcția cenozei Festucetum pratensis.

Fitocenozele de Trifolio repenti-Lolietum prezintă o bună valoare furajeră prin prisma speciilor cu valoarea nutritivă ridicată, dintre care amintim: Festuca pratensis, Trifolium repens, Lolium perene, Agrostis capillaris, Lotus corniculatus, etc.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Trifolio repenti-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT].-Bl. et de Leeuw 1936 em. R. Tüxen 1937

Corologia: asociația a fost citată în țara noastră din Moldova (Răvăruț et al., 1969; Ștefan et Chifu, 1974, 1975); Maramureș (Coldea, 1981; Karácsonyi, 1995; Ardelean et Karácsonyi, 2005); Transilvania (Pop et Hodișan, 1958, 1959; Resmeriță, 1970; Samoilă, 1960); Banat (Boșcaiu, 1970); Crișana (Cristea et Groza, 1983; Pop et al., 1978).

Fitocenozele asociației Lolio-Cynosuretum ocupă suprafețele pajiștilor din zona localităților Tăut, Căuașd, Vintere, Holod și Căpâlna.

În zona cercetată, fitocenozele apar sub formă de pâlcuri mai mari sau mai mici, unde ocupă suprafețe de 8–20 m2, preferând terenurile odinioară defrișate, precum și locurile unde pajiștile au fost intens pășunate. Vegetează pe soluri brune, bogate în substanțe nutritive cu reacție slab acidă.

În compoziția floristică a asociației analizate au fost identificate 26 de specii. Fizionomia asociației este dată de Lolium perenne, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 72,5% ADm, constanță maximă (K=V) și Cynosurus cristatus, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 1,4% ADm.

În compoziția floristică a asociației analizate se remarcă speciile mezofile și xero-mezofile caracteristice alianței Cynosurion, ordinului Arrhenatheretalia: Agrostis capillaris, Trifolium repens, Lotus corniculatus, Plantago media, etc. și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis stolonifera, Festuca pratensis, Agropyron repens, etc. (Tabelul XX).

Se observă prezența câtorva specii xero-mezofile din clasa Festuco-Brometea: Pimpinella saxifraga, Prunella laciniata și Salvia nemorosa.

Spectrul bioformelor pentru asociația Lolio-Cynosuretum (Fig. XX), reliefează dominanța speciilor hemicriptofite (76,92%), urmate de terofitele anuale (11,53%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea cea mai mare a speciilor eurasiatice (53,84%), urmate la mare distanță de cele europene și central europene (11,53%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT] indicilor ecologici (Fig. XX) ne arată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile mezofile (57,68%), urmate de cele xeromezofile (23,7%). În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai mare o au speciile euriterme (57,69%), urmate de cele micro-mezoterme (23,07%). În ce privește reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (53,84%), urmate de cele acid-neutrofile (23,07%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT] punct de vedere cariologic (Fig. XX) se observă ponderea ridicată a speciilor poliploide (46,15%), urmate de cele diploide (38,46%) și cele diplo-poliploide (11,53%), indicele de diploidie având valoarea de 0,83.

Aceste pajiști sunt destul de valoroase din punct de vedere pastoral, însă, paralel cu degradarea lor ce este marcată prin înmulțirea speciilor ruderale și a buruienilor, scade numărul speciilor cu valoare nutritivă.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT]-Agrostietum capillaris Sillinger 1933

Corologia: în țara noastră, asociația a fost citată și descrisă din Oltenia (Popescu, 1979; Popescu et al., 2001; Niculescu, 2006); Banat (Arsene, 1998); Moldova (Barabaș, 1974; Chifu et Ștefan, 1978; Seghedin et Boșcaiu, 1981; Chifu et al., 2006); Transilvania (Samoilă, 1960; Hodișan, 1967; Cristea, 1981; Pop et al., 2002); Crișana (Resmeriță, 1970; Pop et al., 1978; Ardelean, 1999, 2006; Marușca et al., 2000; Groza, 2008; Karácsonyi, 2011).

Fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris (Fig. XX) ocupă suprafețe mari, având cea mai mare răspândire în arealul studiat. Aceste fitocenoze le întâlnim în pajiștile din zona localităților Holod, Tinca, Râpa, Gurbediu, Vintere, [NUME_REDACTAT], Căpâlna, Șoimi, Cărăsău, Olcea, [NUME_REDACTAT], Belfir, Petid și Ursad (județul Bihor), respectiv Susag, Craiva și Șiad (județul Arad).

Tipul de habitat: pajiști daco-getice de Agrostis capillaris și Anthoxanthum odoratum, cod. R3804 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Anthoxantho-Agrostietum capillaris Sillinger 1933, Loc. Cociuba-Mare.

Fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris ocupă terenuri de la ușor până la moderat înclinate, cu soluri reavăne, reacția solului fiind moderat acidă, unde ocupă suprafețe de probă cuprinse între 20–100 m2.

În fitocenozele studiate se afirmă cantitativ speciile edificatoare Agrostis capillaris și Anthoxanthum odoratum aflate în raport de codominanță și realizând o acoperire generală de 82,35%, ambele având constanța maximă (K=V).

Compoziția floristică a asociației este bogată și variată, însumând 76 de specii. Dintre acestea, un număr însemnat de specii subordonează asociația alianței Cynosurion, ordinului Arrhenatheretalia și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Phleum pratense, Trifolium repens, Veronica serpyllifolia, Trifolium hybridum, Trifolium campestre, Luzula campestris, Holcus lanatus, Poa pratensis, Agrostis stolonifera, Clematis integrifolia, Centaurium erythraea, etc.

În cadrul asociației regăsim specii transgresive din clasele Artemisietea vulgaris: Melilotus officinalis, Tanacetum vulgare, Crepis setosa, etc.; Festuco-Brometea: Thymus glabrescens, Dichanthium ischaemum, Prunella laciniata, etc. și Rhamno-Prunetea: Rosa canina, Geranium sanguineum, Prunus spinosa, Crataegus monogyna. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), atestă dominanța covârșitoare a hemicriptofitelor (71,05%), urmate la mare distanță de terofitele anuale (13,15%) și camefite (6,57%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), indică ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (59,21%), urmate de cele europene (15,78%) și cele cosmopolite (6,57%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Anthoxantho-Agrostietum capillaris

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Anthoxantho-Agrostietum capillaris

Analizând fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris din punct de vedere al indicilor ecologici (Fig. XX) se constată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile mezofile (42,1%), urmate de cele xeromezofile (31,57%). În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (46,04%), urmate de cele euriterme (30,26%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor euriionice (51,31%), urmate de cele slab acid-neutrofile (24,13%) și cele acid-neutrofile (21,05%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (47,69%), urmate îndeaproape de cele diploide (40,78%) și cele diplo-poliploide (10,52%), indicele de diploidie având valoarea de 0,85.

Direcția de succesiune a asociației evoluează spre instalarea fitocenozelor xero-mezofile aparținând asociațiilor din clasele Festuco-Brometea și Rhamno-Prunetea.

Fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris se caracterizează ca o grupare de plante cu valoare nutritivă, meliferă și medicinală bună.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Anthoxantho-Agrostietum capillaris

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Anthoxantho-Agrostietum capillaris

Potentilletum anserinae Felföldy 1942

Corologia: asociația a fost citată în țara noastră din Moldova (Zanoschi, 1974; Turenschi et Zanoschi, 1977); Muntenia (Dihoru, 1975); Maramureș (Mititelu et Dorca 1987); Transilvania (Drăgulescu, 1995; Resmeriță et Grasu, 1980); Crișana (Pop, 1968; Ardelean, 1999; Ardelean et Karácsonyi, 2005).

În regiunea studiată fitocenozele asociației Potentilletum anserinae se dezvoltă în microdepresiuni umede, la marginea șanțurilor, formând un covor vegetal cu plante de statură scundă, în pajiștile de lângă localitățile Holod, Tinca, Dumbrava, Râpa și Apateu. Suprafețele de probă sunt cuprinse între 10–25 m2.

Compoziția floristică totalizează un număr de 26 specii. Fizionomia asociației este dată de Potentilla anserina, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 82,5% ADm, constanță maximă (K=V) și Lolium perenne, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 2,4% ADm.

În compoziția floristică a asociației se afirmă numeric și cantitativ speciile ce subordonează asociația alianței Potentillion anserinae: Ranunculus repens, Potentilla reptans, Rorippa austriaca, etc.; ordinului Potentillo-Polygonetalia: Mentha pulegium, Althaea officinalis, Juncus compressus și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium pratense, Lythrum salicaria, Juncus effusus, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației pătrund specii transgresive din clasa Phragmitetea australis: Teucrium scordium, Calystegia sepium, Carex otrubae.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), ilustrează dominanța covârșitoare a speciilor hemicriptofite (80,76%), urmate la mare distanță de geofite (11,53%) și de terofitele bianuale (7,69%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea cea mai ridicată a speciilor eurasiatice (61,53%), urmate de speciile cosmopolite (15,38%) și de către cele europene (11,53%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Potentilletum anserinae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă dominanța speciilor mezohigrofile (57,68%), urmate de cele mezofile (26,91%). Condițiile termice în care se dezvoltă fitocenozele asociației favorizează speciile micro-mezoterme (61,53%), urmate de cele euriterme (23,07%). În ce privește reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (57,68%), urmate de cele euriionice (38,46%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Potentilletum anserinae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Potentilletum anserinae

Sub aspect cariologic (Fig. XX) fitocenozele sunt alcătuite în proporție mai mare din specii poliploide (61,53%), urmate de cele diploide (34,61%) și cele diplo-poliploide (3,84%), indicele de diploidie având valoarea de 0,56.

Terenurile ocupate de fitocenozele asociației Potentilletum anserinae sunt folosite de către locuitorii localităților învecinate ca pășuni pentru gâște și rațe.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Potentilletum anserinae

Juncetum effusi Horvat Soó (1931) 1949

Corologia: asociația are o largă răspândire pe întreg teritoriul țării, fiind descrisă din Moldova (Coldea et Kovács, 1969; Chifu et Ștefan., 1973); Transilvania (Cristea, 1981; Drăgulescu, 1995; Oroian, 1998; Marian, 1998; Sămărghițan, 2005); Muntenia (Dihoru, 1975; Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968; Resmeriță, 1970; Coldea, 1978; Rațiu et al., 1984; Ardelean, 1999, 2006; Burescu, 1999, 2000, 2003; Karácsonyi, 2011); Oltenia (Niculescu, 2006). Asociația este menționată și de pe teritoriul Ungariei (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată, fitocenozele asociației Juncetum effusi (Fig. XX) au fost identificate în stațiunile umede ale pajiștilor din zona localităților Olcea, [NUME_REDACTAT], Ant, Cărăsău, Gurbediu, Tăut, Vintere, [NUME_REDACTAT] în județul Bihor, respectiv Susag și Coroi în județul Arad. În aceste locuri apa stagnează la suprafață o perioadă îndelungată a anului. Se dezvoltă pe soluri gleice, lăcoviști, cu un regim aerohidric defectuos, sărace în substanțe nutritive.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Juncus effusus, J. inflexus și Agrostis canina, cod. R3709 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Juncetum effusi Horvat Soó (1931) 1949, Loc. [NUME_REDACTAT].

Inventarul floristic al asociației conține un număr de 45 de plante preponderent mezohigrofile, higrofile și mezofile. Fizionomia asociației este dată de Juncus effusus cu o acoperire generală de 60% ADm și constanță maximă (K=V), ea formând pâlcuri dese.

Alături de specia caracteristică, o pondere importantă au speciile ce subordonează asociația subalianței Juncenenion effusi: Juncus inflexus, Juncus compressus, Agrostis canina, etc.; alianței Potentillion anserinae, ordinului Potentillo-Polygonetalia: Potentilla reptans, Agrostis stolonifera, Carex hirta, Ranunculus repens și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Festuca pratensis, Achillea millefolium, Hypochoeris radicata, Ranunculus acris, etc. (Tabelul XX).

În aceste fitocenoze se găsesc specii transgresive din clasa Phragmitetea australis: Myosotis scorpioides, Lycopus europaeus, Mentha aquatica, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Juncetum effusi (Fig. XX), este dominat de hemicriptofite (77,77%), urmat de geofite (11,11%) și helohidatofite (6,66%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă dominanța speciilor eurasiatice (68,88%), urmate de circumpolare (13,33%), respectiv de cosmopolite și europene (8,88%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Juncetum effusi

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Juncetum effusi

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, ponderea mai ridicată o au speciile mezohigrofile (53,22%), urmate de cele mezofile (26,66%). În funcție de temperatură, ponderea mai ridicată aparține speciilor micro-mezoterme (64,44%), urmate de cele euriterme (26,66%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (53,33%), urmate de cele slab acid-neutrofile (31,1%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Juncetum effusi

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă dominanța speciilor poliploide (66,66%), urmate de speciile diploide (28,88%) și de către cele diplo-poliploide (4,44%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,43.

Din punct de vedere succesional, fitocenozele asociației Juncetum effusi pot evolua spre cenozele asociației Agrostetum stoloniferae, datorită scăderii nivelului apei freatice, respectiv a reducerii excesului de umiditate din sol.

Aceste fitocenoze au o valoare economică redusă. Juncus effusus poate fi cosit și folosit ca așternut pentru animale. De asemenea, poate fi utilizat în industria casnică, la împletirea rogojinilor și a coșurilor.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Juncetum effusi

Junco inflexi-Menthetum longifoliae Lohmeyer 1953

Corologia: asociația este descrisă și studiată în țara noastră din regiunile Moldova (Zanoschi, 1974; Chifu et al., 2006; Zamfirescu, 2007; Oprea et Sîrbu, 2009); Muntenia (Popescu et al., 1984); Crișana (Pop, 1968; Ardelean, 1999; Burescu, 2001, 2002, 2003; Karácsonyi, 2011); Oltenia (Cârțu, 1972; Popescu, 1974); Transilvania (Drăgulescu, 1995). Asociația a fost citată de asemenea și din Ungaria (Borhidi, 2003).

Fitocenozele acestei asociații populează depresiunile pajiștilor unde se acumulează apa de precipitații în timpul primăverii și pe terenurile plane cu grad ridicat de umiditate, din apropiere de localitățile Salonta și Susag, unde ocupă suprafețe de 20–30 m2.

Tipul de habitat: comunități danubiene cu Juncus effusus, J. inflexus și Agrostis canina, cod. R3709 (Doniță et al., 2005).

Speciile edificatoare și caracteristice pentru această asociație sunt Juncus inflexus, cu o acoperire generală de 82,5% ADm și Mentha longifolia cu o acoperire generală de 4,8% ADm, ambele cu o constanță maximă (K=V).

Inventarul floristic al asociației însumează 34 de specii dintre care se evidențiază cele caracteristice subalianței Juncenenion effusi, alianței Potentillion anserinae: Juncus articulatus, Pulicaria vulgaris, Rumex crispus, Rorippa sylvestris, etc.; ordinului Potentillo-Polygonetalia: Mentha pulegium, Althaea officinalis, etc. și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Lythrum salicaria, Agrostis stolonifera, Prunella vulgaris, etc. (Tabelul XX).

Alături de speciile caracteristice cenotaxonilor superiori asociației, în aceste fitocenoze vegetează specii transgresive din clasa Phragmitetea australis: Calystegia sepium, Carex vulpina, Galium palustre, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), indică dominanța speciilor hemicriptofite (61,76%), urmate de terofitele anuale și helohidatofite, fiecare având 14,7%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Junco inflexi-Menthetum longifoliae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), reliefează ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (64,7%), urmate de circumpolare (20,58%) și cosmopolite (8,82%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) atestă că, în funcție de preferințele față de umiditate, domină speciile mezohigrofile (50%), urmate de cele higrofile (17,64%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (73,52%), urmate de cele euriterme (14,7%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă dominanța speciilor euriionice (50%), urmate de cele slab acid-neutrofile (35,29%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Junco inflexi-Menthetum longifoliae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Junco inflexi-Menthetum longifoliae

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează dominanța poliploidelor (67,64%), urmate de cele diploide (26,47%) și diplo-poliploide (5,88%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,39.

Datorită speciilor perene prezente în număr mare, asociația produce o înțelenire continuă, favorizând succesiunea spre pajiștile umede cu Agrostis stolonifera.

[NUME_REDACTAT] inflexi-Menthetum longifoliae are o valoare furajeră slabă, localnicii folosind pipirigul ca îngrășământ organic și ca așternut pentru animale și sub culturile de căpșuni.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Junco inflexi-Menthetum longifoliae

Lythro-Calamagrostetum epigei I. Pop 1968

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Banat (Boșcaiu, 1966; Grigore, 1971; Vicol, 1974); Moldova (Mititelu et al., 1971, 1975a, 1995; Dobrescu, 1974, 1981; Vițalariu, 1976; Chifu, 1995; Chifu et al., 2006); Transilvania (Boșcaiu, 1966); Dobrogea (Pop et Hodișan, 1977); Crișana (Pop, 1968; Burescu, 2003).

În arealul studiat, fitocenozele acestei asociații se întind pe fundul vechilor bazine acvatice (foste pescării), ocupând întreaga lor suprafață, lângă [NUME_REDACTAT], cât și marginea bălților și mlaștinilor din pajiștile de lângă Râpa și Holod.

În compoziția floristică a asociației analizate au fost identificate 30 de cormofite. Fizionomia asociației este dată de Calamagrostis epigeios, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 62,5% ADm, constanță maximă (K=V) și Lythrum salicaria, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 12,5% ADm.

În fitocenozele analizate au fost identificate o serie de specii caracteristice care subordonează asociația subalianței Juncenenion effusi: Juncus inflexus, Epilobium palustre, Blysmus compressus, Juncus articulatus; alianței Potentillion anserinae, ordinului Potentillo-Polygonetalia: Mentha pulegium, Epilobium tetragonum, Mentha longifolia, etc. și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Polygala vulgaris, Leucanthemum vulgare, Cichorium intybus, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației analizate vegetează un număr de 5 specii transgresive, aparținătoare clasei Phragmitetea australis: Mentha aquatica, Lycopus europaeus, Berula erecta, Phalaris arundinacea, Scrophularia umbrosa.

Spectrul bioformelor (Fig. XX), ilustrează o pondere ridicată a hemicriptofitelor (76,66%), urmate la mare distanță de helohidatofite (13,33%), geofitele având ponderea de 6,66%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Lythro-Calamagrostetum epigei

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (60%), urmate de cele circumpolare (26,66%) și de cele cosmopolite (10%).

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile mezohigrofile (40%), urmate de cele mezofile și cele higrofile, fiecare având 23,32%. Din punct de vedere termic, dominante sunt speciile micro-mezoterme (66,66%), urmate de euriterme (26,66%). Referitor la reacția chimică a solului, se observă ponderea ridicată a speciilor euriionice (56,66%), urmate de slab acid-neutrofile (33,33%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Lythro-Calamagrostetum epigei

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Lythro-Calamagrostetum epigei

Spectrul cariologic (Fig. XX) reliefează dominanța speciilor poliploide (73,33%), urmate de cele diploide (16,67%) și cele diplo-poliploide (10%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,22.

Fitocenozele asociației Lythro-Calamagrostetum epigei sunt relativ stabile, dar în anii cu precipitații abundente, succesiunea se poate derula în favoarea instalării fitocenozelor din clasa Phragmitetea australis.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Lythro-Calamagrostetum epigei

Holcetum lanati Issler 1936 em. Passarge 1964

Corologia: asociația a fost citată în țara noastră din Maramureș (Resmeriță, 1980); Moldova (Raclaru, 1969; Ciubotariu, 1974; Chifu et al., 1973); Transilvania (Drăgulescu, 1995); Crișana (Marian, 2008).

În pajiștile din bazinul mijlociu al râului [NUME_REDACTAT], fitocenozele de Holcetum lanati ocupă terenuri microdepresionare umede lângă localitatea Tinca (Fig. XX), unde ocupă suprafețe de 10–15 m2, gradul de acoperire al vegetației fiind cuprins între 80–100%.

Fig. XX – Holcetum lanati Issler 1936 em. Passarge 1964, Loc. Tinca.

Fitocenozele asociației Holcetum lanati totalizează un număr de 25 de specii, dintre care caracteristică și dominantă este Holcus lanatus. Speciile ce intră în alcătuirea fitocenozelor sunt subordonate cenotaxonic subalianței Juncenenion effusi: Juncus compressus, Agrostis canina, etc.; alianței Potentillion anserinae, ordinului Potentillo-Polygonetalia: Agropyron repens, Epilobium tetragonum, Gratiola officinalis, etc. și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Lotus corniculatus, Centaurium erythraea, Arrhenatherum elatius, etc.

Sunt prezente un număr de 3 specii migrate din clasa Phragmitetea australis: Carex otrubae, Melilotus dentatus, Catabrosa aquatica. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), reliefează dominanța hemicriptofitelor, cu o pondere ridicată (68%), urmate de terofitele anuale (16%), de geofite și terofite bianuale (8%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Holcetum lanati

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), exprimă dominanța speciilor eurasiatice (76%), urmate de circumpolare (12%), cosmopolite, europene și central europene, fiecare având ponderea de 4%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, în funcție de factorul de umiditate, dominante sunt speciile mezohigrofile (40%), urmate de cele mezofile (28%). În funcție de temperatură predomină speciile micro-mezoterme (64%), urmate de cele euriterme (20%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor euriionice (52%), urmate de cele slab acid-neutrofile (24%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Holcetum lanati

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Holcetum lanati

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă dominanța speciilor poliploide (72%), urmate de cele diploide (18%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,25.

Asociația poate evolua spre fitocenozele aparținătoare asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris, datorită scăderii nivelului pânzei freatice din sol.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Holcetum lanati

Deschampsietum caespitosae Hayek ex Horvatić 1930

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Chifu et al., 1973); Transilvania (Kovács et Coldea, 1967; Sămărghițan, 2001; Ularu, 1979); Maramureș (Gergely et Rațiu, 1980).

Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă în albiile pârâurilor și microdepresiunile temporar inundate din pajiștile de lângă Holod și Tinca, unde ocupă suprafețe de 20–30 m2 și au un grad de acoperire al vegetației cuprins între 80–100%

Fizionomia asociației este dată de specia edificatoare Deschampsia caespitosa, cu o acoperire generală de 83,93% ADm și constanță maximă (K=V).

În cadrul asociației analizate vegetează speciile caracteristice alianței Deschampsion caespitosae, ordinului Deschampsietalia caespitosae: Carex pallescens, Juncus effusus, Juncus atratus, Stachys officinalis și clasei Molinio-Arrhenatheretea: Lathyrus pratensis, Potentilla anserina, Trifolium pratense, Equisetum palustre, Symphytum officinale, Carum carvi, Lotus corniculatus, etc. (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX), este dominat de hemicriptofite (69,56%), urmate de geofite (13,04%) și de terofitele bianuale (8,69%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Deschampsietum caespitosae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă dominanța speciilor eurasiatice (56,52%), urmate de speciile cosmopolite (21,73%), respectiv de cele circumpolare și europene, fiecare cu câte 8,69%.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Deschampsietum caespitosae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile mezofile (43,46%), urmate de mezohigrofile cu o pondere de 39,12%. În funcție de temperatură, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (65,7%), urmate de cele euriterme (21,73%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (52,17%), urmate de cele slab acid-neutrofile (30,42%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Deschampsietum caespitosae

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă ponderea egală a speciilor diploide și a celor poliploide (43,47%), urmate de cele diplo-poliploide (13,04%). Indicele de diploidie are valoarea 1.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Deschampsietum caespitosae

5.3.4. Vegetația pajiștilor xeromezofile

În bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], majoritatea pajiștilor xeromezofile actuale sunt de vârstă mai recentă, formate în urma defrișării pădurilor. Fitocenozele caracteristice vegetează pe terenuri însorite, slab înclinate, pe soluri aride, cu reacția neutră până la slab bazică.

Agrostio-Festucetum valesiacae Borisavljevič et al. 1955

Corologia: pe teritoriul țării noastre, asociația este menționată din Moldova (Chifu et al., 2006); Crișana (Pop et al., 1978; Ardelean 1999, 2006); Transilvania (Cristea et Csűrős, 1979; Oroian, 1998).

Fitocenozele asociației Agrostio-Festucetum valesiacae (Fig. XX) au fost identificate în pajiștile din zona localităților Holod, Olcea, [NUME_REDACTAT], Șoimi, Ursad și Vintere.

Fig. XX – Agrostio-Festucetum valesiacae Borisavljevič et al. 1955, Loc. Holod.

Fitocenozele asociației se instalează pe soluri aride, degradate și intens pășunate, pe expoziții însorite (S, SV, SE), unde ocupă suprafețe de 50–100 m2.

Asociația are un evident caracter xerofil, imprimat de Festuca valesiaca, cu o acoperire generală de 69,64% ADm și Agrostis capillaris cu o acoperire generală de 9,71%, aflate în raport de codominanță. Ambele specii prezintă constanță maximă (K=V).

Compoziția floristică totalizează un număr de 34 de specii preponderent xeromezofile și xerofile, care atestă caracterul de ariditate al asociației. Dintre acestea, 21 de specii sunt caracteristice alianței Festucion valesiacae, ordinului Festucetalia valesiacae: Stachys recta, Fragaria viridis, Inula hirta, Scabiosa ochroleuca, etc. și clasei Festuco-Brometea: Coronilla varia, Acinos arvensis, Carex caryophyllea, Carduus nutans, etc. (Tabelul XX).

În fitocenoză pătrund specii transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Lolium perenne, Leontodon hispidus, Campanula glomerata, Centaurea pannonica, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Agrostio-Festucetum valesiacae (Fig. XX), reliefează dominanța speciilor hemicriptofite (58,82%), urmate de terofitele anuale (17,64%) și terofitele bianuale (11,76%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă ponderea cea mai mare a speciilor eurasiatice (47,05%), urmate de cele europene (26,47%) și cele central europene (8,82%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Agrostio-Festucetum valesiacae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Agrostio-Festucetum valesiacae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ne arată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată domină speciile xeromezofile (64,7%), urmate de cele xerofile (17,64%). În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai mare o au speciile micro-mezoterme (50%), urmate de cele moderat termofile (20,58%) și de cele euriterme (17,64%). În ce privește reacția chimică a solului, se observă procentul ridicat al speciilor slab acid-neutrofile (50%), dar și a celor euriionice (35,29%).

Din punct de vedere cariologic (Fig. XX) se observă ponderea ridicată a speciilor diploide (58,82%), urmate de cele poliploide și diplo-poliploide, fiecare cu o pondere de 20,58%. Indicele de diploidie are valoarea de 2,85.

Prezența factorului antropic imprimă asociației analizate succesiunea fitocenozelor spre asociația Medicagini-Festucetum valesiacae.

Pajiștile dominate de asociația Agrostio-Festucetum valesiacae sunt utilizate de către locuitorii localităților învecinate ca pășuni pentru animale.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Agrostio-Festucetum valesiacae

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Agrostio-Festucetum valesiacae

Medicagini-Festucetum valesiacae Wagner 1940

Corologia: asociația este frecvent răspândită, fiind citată și descrisă din Oltenia (Răduțoiu, 2006); Moldova (Răvăruț et al., 1956; Dobrescu, 1971; Mihai, 1971; Mihai et Sârbu, 1972; Dobrescu et al., 1973; Bârcă, 1975; Burduja et al., 1976; Chifu et al., 1978; Sârbu, 1984); Transilvania (Rațiu et al., 1969; Cristea et Csűrös, 1979; Cristea, 1981; Marian, 1998; Pop et al., 2002; Sămărghițan, 2005); Dobrogea (Dihoru et al., 1965; Horeanu, 1976); Crișana (Pop, 1968; Pop et al., 1978; Oprea et [NUME_REDACTAT], 1995; Groza, 2008). [NUME_REDACTAT] asociația se regăsește în zonele Sopron, Fertőrákos și Balf (Borhidi, 2003).

În arealul studiat, cenozele acestei asociații au fost identificate în pajiștile din zona localităților Ursad și Șoimi. Fitocenozele acestei asociații se instalează pe terenuri aride cu expoziții însorite (S, SV, SE), unde ocupă suprafețe de 20–60 m2.

Tipul de habitat: pajiști ponto-panonice de Festuca valesiaca, cod. R3414 (Doniță et al., 2005).

Fizionomia asociației este dată de Festuca valesiaca, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 54,17% ADm, constanță maximă (K=V) și Medicago minima, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 3,25% ADm având, de asemenea, constanța maximă (K=V).

În compoziția floristică a asociației analizate au fost identificate 32 de cormofite care se subordonează alianței Festucion valesiacae, ordinului Festucetalia valesiacae: Centaurea micranthos, Inula hirta, Stachys recta, Dichanthium ischaemum, etc. și clasei Festuco-Brometea: Teucrium chamaedrys, Stachys germanica, Thymus glabrescens, Acinos arvensis, Poa compressa, Coronilla varia, etc.

În compoziția floristică pătrund specii transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea: Anthoxanthum odoratum, Briza media, Bromus hordeaceus, Agrostis capillaris, Plantago lanceolata (Tabelul XX).

Spectrul bioformelor (Fig. XX) ilustrează dominanța hemicriptofitelor (59,37%), urmate de terofitele anuale (15,62%), respectiv de camefite și terofite bianuale (9,37%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX) indică dominanța speciilor eurasiatice (46,87%), urmate de speciile europene (25%) și de cele pontice (6,25%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Medicagini-Festucetum valesiacae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Medicagini-Festucetum valesiacae

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) indică că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, dominante sunt speciile xeromezofile (53,12%), urmate de cele eurihidre (25%) și de cele xerofile (21,88%). În funcție de temperatură, ponderea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (37,5%), urmate de cele euriterme (28,12%) și de cele moderat termofile (25%). Reacția chimică a solului favorizează dezvoltarea speciilor slab acid-neutrofile și a celor euriionice, fiecare având 40,62%.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Medicagini-Festucetum valesiacae

Spectrul cariologic (Fig. XX) ilustrează ponderea mai ridicată a speciilor poliploide (40,62%), urmate de speciile diploide (34,37%) și de cele diplo-poliploide (25%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,84.

Din punct de vedere succesional asociația Medicagini-Festucetum valesiacae evoluează spre fitocenozele de Poterio-Festucetum valesiacae.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Medicagini-Festucetum valesiacae

Poterio-Festucetum valesiacae J. Danon 1964

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Muntenia (Popescu et al., 1984; Ștefan, 1986); Oltenia (Buia et al., 1959); Moldova (Chifu et Ștefan, 1978; Răzvăruț et al., 1956; Dobrescu, 1971; Bârcă, 1975; Sârbu, 1984; Mihai, 1971; Burduja et al., 1976; Dobrescu et al., 1973; Mihai et al., 1972); Transilvania (Cristea et al., 1979; Rațiu et al., 1969; Sămărghițan, 2005; Hodișan, 1968); Dobrogea (Dihoru et al., 1965; Horeanu, 1976); Crișana (Oprea et [NUME_REDACTAT], 1995; Pop, 1968; Karácsonyi, 2011).

În arealul studiat, asociația Poterio-Festucetum valesiacae (Fig. XX) populează pantele însorite ale pajiștilor din apropierea localităților Ursad și Șoimi.

Fig. XX – Poterio-Festucetum valesiacae J. Danon 1964, Loc. Ursad.

Compoziția floristică însumează 34 de specii preponderent xeromezofile și xerofile, dintre care, caracteristice și dominante pentru cenoză sunt Festuca valesiaca și Sanguisorba minor. În compoziția floristică a asociației se afirmă numeric și cantitativ speciile ce subordonează asociația alianței Festucion valesiacae, ordinului Festucetalia valesiacae: Achillea collina, Adonis vernalis, Chamaecytisus austriacus, Dichanthium ischaemum, etc. și clasei Festuco-Brometea: Poa compressa, Cynodon dactylon, Echium vulgare, Centaurea scabiosa, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației pătrund specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Leucanthemum vulgare, Cynosurus cristatus, Cichorium intybus, etc. și Rhamno-Prunetea: Verbascum nigrum, Crataegus monogyna, Rosa canina, etc.

Spectrul bioformelor pentru asociația Poterio-Festucetum valesiacae (Fig. XX) este dominat de hemicriptofite (52,94%), urmat de terofitele anuale și cele bianuale, fiecare având ponderea de 11,76% și de geofite (8,82%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată dominanța speciilor eurasiatice (55,88%), urmate de europene (20,58%), central europene și pontice, fiecare având 5,88%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate, domină speciile xeromezofile (50%), urmate de cele xerofile (29,41%). În funcție de temperatură, se remarcă dominanța covârșitoare a speciilor micro-mezoterme (61,75%), urmate de cele euriterme (17,64%). Reacția chimică a solului favorizează speciile slab acid-neutrofile (44,11%), urmate de cele euriionice (29,41%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Poterio-Festucetum valesiacae

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Poterio-Festucetum valesiacae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Poterio-Festucetum valesiacae

Spectrul cariologic (Fig. XX) atestă preponderența speciilor diploide (44,11%), urmate de speciile poliploide (35,29%) și de către cele diplo-poliploide (20,58%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,24.

[NUME_REDACTAT]-Festucetum valesiacae evoluează succesional spre fitocenozele arbustive din clasa Rhamno-Prunetea.

Valoarea economică a acestor pajiști este mediocră, fiind utilizate de către localnici pentru pășunatul animalelor.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Poterio-Festucetum valesiacae

Festucetum rupicolae Burduja et al. 1956

Corologia: această asociație a fost menționată în țara noastră din Moldova (Burduja et al., 1956); Oltenia (Buia et al., 1959); Transilvania (Samoilă, 1960; Popescu et al., 2000); Crișana (Pop, 1968; Oprea et [NUME_REDACTAT], 1995).

Fitocenozele analizate au fost identificate pe terenuri plane sau ușor înclinate, cu reacție chimică neutră până la slab acidă, în pajiștile din apropierea localităților Petid, [NUME_REDACTAT], Cărăsău, Ursad și Șoimi, unde ocupă suprafețe de 25–80 m2.

Tipul de habitat: pajiști ponto-panonice de Festuca rupicola și Koeleria macrantha, cod. R3404 (Doniță et al., 2005).

Inventarul floristic al asociației analizate totalizează un număr de 50 de cormofite preponderent xeromezofile. Specia caracteristică și dominantă este Festuca rupicola cu o acoperire generală de 87,5% ADm și constanță maximă (K=V).

În compoziția floristică, alături de specia edificatoare intră un număr considerabil de specii caracteristice alianței Festucion valesiacae, ordinului Festucetalia valesiacae: Achillea collina, Adonis vernalis, Festuca valesiaca, Veronica spicata, etc. și clasei Festuco-Brometea: Carduus nutans, Geranium pusillum, Carlina intermedia, Thymus pulegioides, etc. (Tabelul XX).

În cadrul asociației analizate pătrund specii transgresive aparținătoare claselor Molinio-Arrhenatheretea: Lotus corniculatus, Calamagrostis epigeios, Agrostis capillaris, etc.; Puccinellio-Salicornietea: Achillea setacea, Polygonum aviculare, etc.; Stellarietea mediae: Matricaria recutita, Setaria viridis, Conyza canadensis, etc. și Rhamno-Prunetea: Rosa canina, Verbascum nigrum, Crataegus monogyna.

Spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX) indică dominanța speciilor hemicriptofite (54%), urmate de terofitele anuale (26%) și de cele bianuale (12%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Festucetum rupicolae

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), arată preponderența speciilor eurasiatice (60%), urmate de cele europene (12%), respectiv, în egală măsură de cele cosmopolite și central europene, fiecare cu o pondere de 6%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ilustrează că din punct de vedere al cerințelor față de umiditate dominante sunt speciile xeromezofile (62%), urmate de xerofile și eurihidre, fiecare având o pondere de 14%. În funcție de temperatură, dominante sunt speciile micro-mezoterme (58%), urmate de cele euriterme (20%). Reacția chimică a solului favorizează speciile euriionice (40%), urmate de cele slab acid-neutrofile (36%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Festucetum rupicolae

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Festucetum rupicolae

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă dominanța speciilor diploide (44%), urmate de poliploide (40%) și cele diplo-poliploide (16%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,1.

Datorită prezenței în cadrul asociației a unor specii din clasa Rhamno-Prunetea, în timp succesiunea se poate derula în favoarea acestor fitocenoze.

Pajiștile dominate de asociația Festucetum rupicolae sunt folosite de către locuitorii din zonă pentru pășunatul animalelor. Datorită suprapășunatului se produc degradări ale pajiștilor, compoziția floristică având de suferit, devenind mai săracă în specii cu valoare nutritivă.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Festucetum rupicolae

5.3.5. Vegetația terenurilor aride, ușor nisipoase și acide

În acest tip de vegetație se încadrează asociațiile [NUME_REDACTAT] 1938 și Vulpio-Airetum capillaris Paucă 1941, care vegetează pe terenurile erodate, taluzurile nisipoase și pe pârloage în curs de înțelenire.

[NUME_REDACTAT] 1938

Corologia: asociația este citată și descrisă în țara noastră din Banat (Rațiu, 1968; Coste, 1975; Csűrös et al., 1968); Maramureș (Marian, 2008); Oltenia (Boșcaiu et Resmeriță, 1969; Buia et al., 1960; Dihoru et al., 1973; Popescu et al., 2001); Crișana (Karácsonyi, 2011); Transilvania ([NUME_REDACTAT]-Binder, 1970; Marian, 1998). Asociația este menționată și din Ungaria (Borhidi, 2003).

În regiunea studiată, fitocenozele asociației Filagini-Vulpietum (Fig. XX) au fost identificate în pajiștile din zona localităților Gurbediu, Holod, Tinca, Râpa, Cărăsău, Belfir, [NUME_REDACTAT] și Petid.

Fig. XX – [NUME_REDACTAT] 1938, Loc. Holod.

Fitocenozele xeromezofile ale asociației analizate se prezintă sub formă de pâlcuri sau brâuri longitudinale, instalându-se pe soluri aluvionare, nisipoase, oligotrofe, localizate pe expoziții însorite (S, SE, SV).

În compoziția floristică a asociației analizate au fost identificate 37 de cormofite. Fizionomia asociației este dată de Vulpia myuros, ca fiind specia caracteristică dominantă cu o acoperire generală de 65,3% ADm, constanță maximă (K=V) și Filago arvensis, specie caracteristică codominantă cu o acoperire generală de 8,65% ADm.

Alături de cele două specii edificatoare, conviețuiesc 22 de taxoni subordonați alianței Thero-Airion, ordinului Corynephoretalia canescentis: Filago minima, Filago vulgaris, Scleranthus annuus ssp. annuus, Hypericum perforatum, etc.; și clasei Koelerio-Corynephoretea: Echium vulgare, Arenaria serpyllifolia, Erodium cicutarium, Erophila verna, etc. (Tabelul XX).

În fitocenozele analizate pătrund specii transgresive aparținătoare clasei Molinio-Arrhenatheretea: Centaurea pannonica, Stellaria graminea, Plantago lanceolata, etc. și Festuco-Brometea: Carlina intermedia, Dianthus carthusianorum, Eryngium campestre, etc.

Grupul cel mai numeros al bioformelor asociației analizate (Fig. XX) îl formează terofitele anuale (43,24%), urmate de hemicriptofite (37,83%) și terofitele bianuale (10,81%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația [NUME_REDACTAT] spectrul elementelor floristice (Fig. XX) dominante sunt speciile eurasiatice (62,16%), urmate la mare distanță de speciile europene și central europene, fiecare cu o pondere de 8,1%.

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația [NUME_REDACTAT] diagrama indicilor ecologici (Fig. XX), se observă că din punct de vedere al cerințelor față de umiditate dominante sunt speciile xeromezofile (56,74%), urmate de cele xerofile (21,61%). Față de factorul de temperatură, ponderea cea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (64,86%), succedate de cele euriterme (16,21%). Reacția chimică a solului indică, în fitocenozele asociației, preponderența speciilor euriionice (35,13%), urmate de cele slab acid-neutrofile (27,02%).

Spectrul cariologic (Fig. XX) relevă codominanța speciilor diploide și poliploide, fiecare având 40,54%, urmate de speciile diplo-poliploide (18,92%). Indicele de diploidie are valoarea 1.

Din punct de vedere succesional, fitocenozele asociației Filagini-Vulpietum evoluează spre cenozele asociației Vulpio-Airetum capillaris.

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația [NUME_REDACTAT]. XX – Spectrul cariologic al asociației [NUME_REDACTAT]-Airetum capillaris Păucă 1941

Corologia: asociația este puțin răspândită și cunoscută în țara noastră, atestată fiind din Oltenia (Popescu et al., 2001); Crișana (Paucă, 1941). [NUME_REDACTAT]-Airetum capillaris este descrisă pe teritoriul Ungariei în zonele Vas, Mecsek și Somogy (Borhidi, 2003).

În pajiștile din bazinul mijlociu al râului [NUME_REDACTAT], asociația Vulpio-Airetum capillaris (Fig. XX) a fost identificată în zona localităților Cărăsău, Olcea, [NUME_REDACTAT] și Petid.

Tipul de habitat: pajiști daco-balcanice cu Dasypyrum villosum, Trifolium incarnatum ssp. molinerii și Ventenata dubia, cod: R3502 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Vulpio-Airetum capillaris Păucă 1941, Loc. Olcea.

Fitocenozele asociației analizate vegetează sub forma unor pâlcuri pe un substrat format din roci silicioase, unde ocupă suprafețe de 20–30 m2, fiind localizate pe expoziții însorite (S, SE, SV).

Speciile edificatoare și codominante pentru asociație sunt Vulpia myuros cu o acoperire generală de 62,5% ADm și Aira elegantissima cu o acoperire generală de 12,5% ADm, ambele având o constanță maximă (K=V).

În compoziția floristică a asociației se evidențiază speciile caracteristice alianței Thero-Airion, ordinului Corynephoretalia canescentis: Ventenata dubia, Filago vulgaris, Hypericum perforatum, Trifolium striatum, etc. și clasei Koelerio-Corynephoretea: Poa bulbosa, Rumex acetosella, Trifolium campestre, Sedum acre, etc. (Tabelul XX).

Alături de speciile caracteristice cenotaxonilor superiori asociației, în aceste fitocenoze mai vegetează specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Leontodon hispidus, etc. Festuco-Brometea: Eryngium campestre, Ononis spinosa, Galium verum.

Analiza bioformelor (Fig. XX) atestă că hemicriptofitele au procentul cel mai ridicat (46,66%), urmate de terofitele anuale (33,33%), respectiv terofitele bianuale și camefitele, având fiecare 6,66%.

Sub aspectul elementelor floristice (Fig. XX) predomină speciile eurasiatice (53,33%), urmate de europene (16,66%), central europene (10%) și mediteraneene (6,66%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Vulpio-Airetum capillaris

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Vulpio-Airetum capillaris

Luând în considerare principalii indici ecologici (Fig. XX), rezultă că, din punct de vedere al cerințelor față de umiditate dominante sunt speciile xeromezofile (50%), urmate de cele eurihidre (23,34%) și de cele xerofile (20%). În raport cu temperatura, dominante sunt speciile micro-mezoterme (63,34%), urmate de speciile moderat termofile (16,66%) și cele euriterme (13,33%). Față de reacția chimică a solului, predominante sunt speciile euriionice (46,66%), urmate de cele slab acid-neutrofile (29,67%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Vulpio-Airetum capillaris

Spectrul cariologic (Fig. XX) exprimă dominanța speciilor diploide (46,66%), urmate de speciile poliploide (36,66%) și cele diplo-poliploide (16,66%). Indicele de diploidie are valoarea de 1,27.

Prezența speciilor transgresive din clasa Molinio-Arrhenatheretea ne indică evoluția fitocenozei spre pajiștile edificate de Agrostis capillaris.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Vulpio-Airetum capillaris

5.3.6. Vegetația sinantropică

Este reprezentată de buruienișuri, plante adventive, care sunt răspândite frecvent în pajiștile ruderalizate și în culturile agricole. Fitocenozele acestor asociații se instalează pe terenurile mlăștinoase, bătătorite de animale, izlazuri și terenuri degradate, șanțuri, drumuri și poteci bătătorite.

Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Beger 1930 em. Sissingh 1969

Corologia: asociația este citată în țara noastră din Moldova (Dihoru, 1975; Mihai, 1971; Vițalariu et Horeanu, 1987, Zanoschi, 1974, Barabaș, 1974); Crișana (Groza, 2008; Pop, 1968; Rațiu, 1966; Ardelean, 1999); Maramureș (Marian, 2008); Transilvania (Drăgulescu, 1995; Soran, 1956b).

Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă pe terenuri bătătorite, izlazuri degradate și la marginea drumurilor în apropierea localităților Holod, Râpa și Cheșa. Este o cenoză nitrofilă care se dezvoltă pe soluri cu conținut ridicat de azotați, având o umiditate medie.

Tipul de habitat: comunități antropice cu Polygonum aviculare, Lolium perenne, Sclerochloa dura și Plantago major, cod: R8704 (Doniță et al., 2005).

În structura floristică a fitocenozelor au fost inventariate un număr de 32 specii de cormofite. Fizionomia asociației este imprimată de cele două specii caracteristice, Lolium perenne și Plantago major. Alături de cele două specii se dezvoltă și speciile caracteristice Cichorium intybus, Euclidium syriacum, Hordeum murinum, Erodium cicutarium, Cynodon dactylon, Poa annua, Agropyron repens, Dipsacus fullonum, Potentilla anserina, Potentilla reptans, etc., specii care subordonează asociația alianței Lolio-Plantaginion, ordinului Plantaginetalia majoris și clasei Plantaginetea majoris (Tabelul XX).

Se întâlnesc, de asemenea specii transgresive din clasele Stellarietea mediae: Lathyrus hirsutus, Convolvulus arvensis, Valerianella dentata, etc. și Molinio-Arrhenatheretea: Bellis perennis, Leucanthemum vulgare, Prunella vulgaris.

Cu privire la spectrul bioformelor pentru asociația (Fig. XX), se remarcă egalitatea procentuală a speciilor hemicriptofite și terofite anuale, având fiecare 37,5%, urmate de geofite (15,62%) și terofite bianuale (9,37%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Lolio-Plantaginetum majoris

În ceea ce privește elementele floristice (Fig. XX), dominante sunt speciile eurasiatice (56,25%), urmate de cosmopolite (18,75%), europene, central europene și adventive, fiecare cu o pondere de 6,25%.

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) reflectă egalitatea procentuală și dominanța speciilor xeromezofile și mezofile (34,37%). În funcție de temperatură, ponderea cea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (53,12%), urmate de euriterme (28,12%). Reacția chimică a solului favorizează speciile slab acid-neutrofile (50%), urmate de cele euriionice (37,5%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Lolio-Plantaginetum majoris

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Lolio-Plantaginetum majoris

Spectrul cariologic (Fig. XX) indică procentul mai ridicat al speciilor poliploide (50%), urmate îndeaproape de speciile diploide (46,88%), respectiv cele diplo-poliploide (3,12%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,93.

În prezent această asociație este influențată de factorul zoo-antropic. În cazul în care această influență se diminuează, evoluează spre fitocenozele clasei Molinio-Arrhenatheretea.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Lolio-Plantaginetum majoris

5.3.7. Vegetația tăieturilor și marginilor de pădure

Fitocenozele tăieturilor și marginilor de pădure se formează în urma degradării pajiștilor uscate sau pot fi rezultatul exploatărilor forestiere.

Calamagrostietum epigei Juraszek 1928

Corologia: în România, asociația este citată și descrisă din Muntenia (Dihoru, 1975); Moldova (Chifu et al., 2006); Transilvania (Cristea, 1981, Marușca, 2008; Marușca et al., 2010); Dobrogea (Dihoru et Doniță, 1970); Crișana (Pop et al., 1978; Ardelean 1999; Karácsonyi, 2011). Această asociație este citată și din Ungaria (Borhidi, 2003).

În arealul studiat, asociația Calamagrostietum epigei (Fig. XX) a fost identificată în pajiștile din vecinătatea pădurilor, pe terenuri însorite și soluri cu textură nisipo-argiloasă, din zona localităților Holod, Tinca, Râpa în județul Bihor și Craiva în județul Arad.

Fig. XX – Calamagrostietum epigei Juraszek 1928, Loc. Holod.

Inventarul floristic al asociației conține un număr de 33 de plante preponderent xeromezofile. Fizionomia asociației este dată de Calamagrostis epigeios, specie pionieră și edificatoare, cu o acoperire generală de 77,5% ADm și constanță maximă (K=V).

Alături de specia caracteristică, o pondere importantă au speciile ce subordonează asociația alianței Carici piluliferae-Epilobion angustifolii, ordinului Atropetalia și clasei Epilobietea angustifolii: Rumex acetosella, Fragaria vesca, Conyza canadensis, Centaurium erythraea, Angelica sylvestris, Urtica dioica, etc. (Tabelul XX).

În aceste fitocenoze se găsesc specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Achillea millefolium, Trifolium campestre, Luzula campestris, etc.; Festuco-Brometea: Galium verum, Thymus glabrescens, Ononis spinosa, etc. și Rhamno-Prunetea: Prunus spinosa, Rosa canina, Verbascum nigrum, Crataegus monogyna.

Spectrul bioformelor pentru asociația Calamagrostietum epigei (Fig. XX), reliefează dominanța speciilor hemicriptofite (60,6%), urmate la mare distanță de terofitele anuale (12,12%), camefitele și mezofanerofitele având ponderea egală (9,09%).

Spectrul elementelor floristice (Fig. XX), atestă procentul cel mai ridicat al speciilor eurasiatice (48,48%), urmate de europene (24,24%), cosmopolite și mediteraneene (6,06%).

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația Calamagrostietum epigei

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația Calamagrostietum epigei

Diagrama indicilor ecologici (Fig. XX) ne arată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată domină speciile xeromezofile (54,54%), urmate de cele mezofile (27,27%). În ceea ce privește temperatura, se observă dominanța clară a speciile micro-mezoterme (72,72%), urmate la mare distanță de cele xerofile și euriterme (9,09%). În ce privește reacția chimică a solului, predomină speciile acid-neutrofile (36,36%), euriionice (30,3%) și slab acid-neutrofile (21,21%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația Calamagrostietum epigei

Din punct de vedere cariologic (Fig. XX) se observă ponderea ridicată a speciilor poliploide (48,48), urmate de cele diploide (36,36%) și diplo-poliploide (15,15%). Indicele de diploidie are valoarea de 0,75.

Fitocenozele dominate de Calamagrostis epigeios au o stabilitate puternică, fiind înlocuite doar în câteva stațiuni prin fitocenozele clasei Rhamno-Prunetea.

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației Calamagrostietum epigei

5.3.8. Vegetația tufărișurilor

În pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], tufărișurile ocupă suprafețe mici, la marginea pădurilor, drumurilor și în cuprinsul unor pajiști îmbătrânite, în care predomină Prunus spinosa. În arealul cercetat, a fost identificată o singură asociație – Pruno spinosae-Crataegetum.

Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931

Corologia: fitocenozele acestei asociații sunt menționate în țara noastră din Moldova (Mihai, 1971; Horeanu, 1981; Horeanu et Horeanu, 1981; Aniței, 2001; Chifu et al., 2006); Transilvania ([NUME_REDACTAT]-Binder, 1972; Cristea, 1981; Marian, 1998; Popescu et al., 2000; Mihăilescu, 2001; Pop et al., 2002; Sămărghițan, 2005); Maramureș (Rațiu et Gergely, 1979); Oltenia (Păun, 1966; Dihoru et al., 1973; Răduțoiu, 2006; Niculescu, 2006); Crișana (Pop et al., 1978; Ardelean, 1999, 2006; Groza, 2008; Karácsonyi, 2011); Dobrogea (Burduja et Horeanu, 1969). [NUME_REDACTAT] asociația este menționată din zona adiacentă Dunării (Borhidi, 2003).

În pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], fitocenozele tufărișurilor de porumbar și păducel (Fig. XX) au fost întâlnite în zona localităților Râpa în județul Bihor, respectiv Coroi, Susag și Craiva în județul Arad.

Tipul de habitat: tufărișuri ponto-panonice de porumbar (Prunus spinosa) și păducel (Crataegus monogyna), cod: R3122 (Doniță et al., 2005).

Fig. XX – Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931, Loc. Susag.

Fitocenozele asociației analizate ocupă suprafețe de 70–100 m2 la marginea pădurilor, drumurilor, în cuprinsul unor pajiști, având un caracter invaziv ce tinde să ocupe pajiștile puțin pășunate și îmbătrânite.

Stratul arbustiv este dominat de speciile edificatoare și codominante pentru asociație sunt Crataegus monogyna, cu o acoperire generală de 51,45% ADm și Prunus spinosa cu o acoperire generală de 29,22% ADm, ambele având o constanță maximă (K=V).

Celelalte specii aflate atât în stratul arbustiv cât și în cel erbaceu, sunt subordonate alianței Prunion spinosae, ordinului Prunetalia spinosae și clasei Rhamno-Prunetea: Rosa canina, Vicia tenuifolia, Galeopsis tetrahit, Ligustrum vulgare, Teucrium chamaedrys, etc.

Alături de acestea se găsesc specii transgresive din clasele Molinio-Arrhenatheretea: Trifolium pratense, Agrostis capillaris, Campanula patula, etc. și Festuco-Brometea: Carlina intermedia, Dianthus carthusianorum, Euphorbia cyparissias, etc. (Tabelul XX).

Cu privire la spectrul bioformelor pentru asociația analizată (Fig. XX), se remarcă dominanța covârșitoare a hemicriptofitelor (68,75%), urmate de mezofanerofite (9,37%), terofite bianuale, nanofanerofite și terofite anuale, fiecare având 6,25%.

Fig. XX – Spectrul bioformelor pentru asociația

Pruno spinosae-[NUME_REDACTAT] elementelor floristice (Fig. XX), indică ponderea ridicată a speciilor eurasiatice (46,87%), urmate de cele europene (28,12%) și cele central europene (15,62%).

Fig. XX – Spectrul elementelor floristice pentru asociația

Pruno spinosae-[NUME_REDACTAT] fitocenozele asociației analizate din punct de vedere al indicilor ecologici (Fig. XX) se constată că, în funcție de factorul de umiditate, în asociația analizată predomină speciile xeromezofile (53,12%), urmate de cele mezofile (28,12%). În ceea ce privește temperatura, ponderea cea mai ridicată o au speciile micro-mezoterme (56,24%), urmate de cele euriterme (25%). Referitor la reacția chimică a solului, predominante sunt speciile euriionice (37,5%), urmate de cele acid-neutrofile (31,25%) și de cele slab acid-neutrofile (21,87%).

Fig. XX – Diagrama indicilor ecologici pentru asociația

Pruno spinosae-[NUME_REDACTAT] cariologic (Fig. XX) atestă ponderea apropiată a speciilor poliploide (40,62%) și a celor diploide (34,37%), urmate de cele diplo-poliploide (21,87%), indicele de diploidie având valoarea de 0,84.

Din punct de vedere sindinamic direcția de succesiune a asociației este spre fitocenozele aparținând clasei Querco-Fagetea.

Speciile ce alcătuiesc fitocenozele asociației Pruno spinosae-Crataegetum au valoare alimentară (Rosa canina), medicinală (Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Achillea millefolium), decorativă (Dianthus carthusianorum, Ligustrum vulgare), industria mobilei (Rosa canina).

Fig. XX – Spectrul cariologic al asociației

Pruno spinosae-[NUME_REDACTAT] VI

Dinamica vegetației în interiorul teritoriului cercetat

Evoluția vegetației în teritoriul cercetat, începând din postglaciar și până în prezent, poate fi reconstituită ipotetic pe baza succesiunii fazelor de vegetație din nord-vestul României (Câmpia bazinului Crasnei), descifrate de Pop (1957) în urma analizei polinice a turbei de la Berveni (mlaștina de la Ecedea) și a analizelor polinice a turbei de la Băile 1 Mai (Oradea) făcute de către Diaconeasa (1962, 1964).

Extrem de utile ne-au fost lucrările botanice mai vechi, privitoare la aspectul florei și evoluția vegetației în [NUME_REDACTAT] (Pop, 1968) și mai noi, în nord-vestul României (Burescu, 2003).

Evoluția vegetației în [NUME_REDACTAT], în cadrul căreia se află și bazinul râului [NUME_REDACTAT], a fost rezumată de către Pop (1968) la două lungi perioade: perioada vegetației acvatice și palustre, respectiv perioada pajiștilor mezoxerofile, xerofile și a pădurilor.

Perioada vegetației acvatice și palustre

Prima fază se derulează începând cu ieșirea [NUME_REDACTAT], respectiv a [NUME_REDACTAT] Negru, de sub apele [NUME_REDACTAT]. În acea perioadă, vegetația predominantă era cea acvatică, reprezentată prin specii hidrofite submerse, natante și emerse (Lemnion, Potamion, Nymphaeion), succedată de vegetația palustră reprezentată prin trestiișuri și rogozișuri (Phragmition, Nanocyperion).

Au urmat modificări climatice în boreal, având loc modificări esențiale florogenetice și pedogenetice, influențând trecerea spre faza vegetației mezohigrofile și mezofile.

Această fază corespunde stadiului de lăcoviștire, aluviunile contribuind la colmatarea lacurilor și mlaștinilor, ceea ce a făcut ca aspectul [NUME_REDACTAT] să fie cel al unui teren acoperit cu numeroase lacuri și bălți. Dintre toate fazele parcurse pe care le-a parcurs, în evoluția sa [NUME_REDACTAT], aceasta este cea mai lungă.

În toată această perioadă, datorită climei călduroase și aride, [NUME_REDACTAT] Negru se eliberează treptat de ape și crește ca suprafață, datorită reducerii treptate a lacurilor și a mlaștinilor, marcând astfel începutul perioadei pajiștilor mezoxerofile, xerofile și apoi a pădurilor.

Perioada pajiștilor mezoxerofile, xerofile și a pădurilor

Această perioadă are trei faze, si anume: faza vegetației ierboase mezoxerofile și xerofile, faza pădurilor de stejar și cer, faza vegetației halofile continentale.

Astfel, pe câmpia eliberată de ape se instalează o vegetație xeromezofilă (Festuca valesiaca, F. pseudovina), acest tip de vegetație se extindea tot mai mult, favorizată de clima caldă ce a corespuns acestei faze. Vegetația ierboasă (xeromezofilă și xerofilă) a coborât în [NUME_REDACTAT] de pe versanții însoriți ai dealurilor din partea de vest a [NUME_REDACTAT].

Legătura, din punct de vedere genetic, a florei și vegetației dintre [NUME_REDACTAT] și dealurile vestice ale [NUME_REDACTAT] se mai păstrează și astăzi, datorită speciilor și asociațiilor comune.

Pădurile de stejar și cer au apărut în zona câmpiei în perioada călduroasă a acestei faze și s-au extins în perioada de declin a perioadei călduroase, coborând din aceiași zonă a dealurilor vestice a [NUME_REDACTAT] Pop (1957). În câmpia înaltă se găseau păduri mixte (Quercion pubescenti-petraeae), în câmpia joasă se găseau păduri de luncă (Querco–Fraxino–Ulmion), iar văile umede erau sălcișo-plopișuri (Salicion albae).

În structura vegetației [NUME_REDACTAT], inclusiv a [NUME_REDACTAT] Negru, au început o dată cu demararea lucrărilor de îndiguire, secare și drenare a întregii regiuni, acum 250–300 de ani. Din date statistice rezultă că pădurile din [NUME_REDACTAT] au scăzut la 4% în urma defrișărilor.

Factorul antropogen a modificat direcția de evoluție a vegetației, aceasta trece astfel la faza vegetației halofile continentale. Pe solurile sărăturate s-au dezvoltat fitocenoze caracteristice (Puccinellion limosae, Festucion pseudovinae), eliminând vegetația inițială. Așadar, faza vegetației ierboase halofile actuale corespunde stadiului progradării solurilor din [NUME_REDACTAT], solurile nesărăturate fiind în mare parte cultivate, doar puține rămânând ca pășuni și fânațuri.

Astfel s-a ajuns la aspectul actual al vegetației [NUME_REDACTAT] Negru, care a fost analizat și prezentat detaliat în capitolul ʺAspectul general și distribuția spațială a vegetației actualeʺ.

Urmărind atât distribuția spațială a fitocenozelor din diferite stațiuni investigate cât și transformările structurale suferite în compoziția floristică începând cu cenozele pionere și terminând cu cele naturale aflate în stadiu de echilibru–climax, am stabilit trei serii succesionale.

I. Succesiunea fundamentală progresivă a hidroseriilor

Primele specii care populează suprafața apelor din bălțile și canalele din arealul cercetat sunt hidrofitele, care formează fitocenoze natante de Lemnetum minoris, Lemno-Salvinietum natantis, Lemno-Hydrocharitetum, Najadetum minoris, Potametum natantis, Trapetum natantis, Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae. Următoarea fază este marcată de acumularea substanțelor organice pe fundul bălților, acestea fiind rezultatul procesului de descompunere a hidrofitelor natante, favorizând colmatarea acestora. În timp, colmatarea ajunge într-o fază avansată, fitocenozele natante fiind substituite cu cele palustre: Pulicario-Menthetum pulegii, Scirpo-Phragmitetum, Typhetum latifoliae, Schoenoplectetum lacustris, Glycerietum maximae, Bolboschoenetum maritimi, Sparganietum erecti, Eleocharitetum palustris. Astfel în zona studiată fitocenozele urmează o succesiune naturală fără intervenția factorului antropogen.

II. Succesiunea fundamentală progresivă a litoseriilor

Succesiunea vegetației se derulează pornind de la pipirigi (Juncetum effusi, Junco inflexi-Menthetum longifoliae), în locul cărora, pe solurile aerisite, jilav umede, se instalează pajiștile constituite din fitocenozele asociațiilor: Agrostetum stoloniferae, Cirsio cani-Festucetum pratensis, Holcetum lanati, Agrostideto-Festucetum pratensis, Anthoxantho-Agrostietum capillaris.

În urma scăderii umidității din solului, în stațiuni cu condiții de ariditate mai mari și cu expoziție sudică se instalează pajiștile xero-mezofile constituite de cenozele asociațiilor: Agrostio-Festucetum valesiacae, Festucetum rupicolae, Poterio-Festucetum valesiacae, Festucetum rupicolae, Filagini-Vulpietum, Vulpio-Airetum capillaris. În urma degradării pajiștilor se creează condiții favorabile pentru instalarea asociației Calamagrostietum epigei.

Solurile sărăturate favorizează dezvoltarea asociațiilor halofile: Puccinellietum limosae, Plantaginetum maritimae, Hordeetum hystricis, Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae, Agrostio-Beckmannietum, Agrostio-Alopecuretum pratensis, Camphorosmetum annuae, Achilleo-Festucetum pseudovinae, Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii.

III. Succesiunea fundamentală a fitocenozelor lemnoase

Prin îmbătrânirea pajiștilor subordonate asociațiilor Poterio-Festucetum valesiacae, Anthoxantho-Agrostietum capillaris, Agrostio-Festucetum valesiacae, abandonate fiind și nepășunate de către animale, se produce substituirea acestora cu fitocenozele arbuștilor de păducel și porumbar (Pruno spinosae-Crataegetum).

Fitocenozelor asociației Pruno spinosae-Crataegetum au o stabilitate relativă, deoarece în timp compoziția acestora se modifică prin infiltrarea a numeroase specii lemnoase din clasa Querco-Fagetea.

Lemnetum minoris [NUME_REDACTAT]-Salvinietum natantis Pulicario-Menthetum pulegii

Najadetum minoris Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii

Potametum natantis [NUME_REDACTAT] natantis Agrostio-Alopecuretum pratensis

[NUME_REDACTAT]-Festucetum pseudovinae

Typhetum latifoliae Artemisio-Festucetum pseudovinae

Schoenoplectetum lacustris Hordeetum hystricis

Glycerietum maximae Puccinellietum limosae Pholiuro-Plantaginetum tenuiflorae

Bolboschoenetum maritimi Camphorosmetum annuae Plantaginetum maritimae

Sparganietum erecti

Eleocharitetum palustris

Caricetum ripariae

Juncetum effusi Agrostetum stoloniferae Cirsio cani-Festucetum pratensis

Junco inflexi-Menthetum longifoliae Agrostideto-Festucetum pratensis

Holcetum lanati

Anthoxantho-Agrostietum capillaris

Festucetum rupicolae

Poterio-Festucetum valesiacae Calamagrostietum epigei

Agrostio-Festucetum valesiacae Pruno spinosae-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-Airetum capillaris Lolio-Plantaginetum majoris Trifolio repenti-[NUME_REDACTAT]. XX – Schema dinamicii vegetației pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT]

Capitolul VII

Lot demonstrativ de creștere a potențialului productiv al pajiștilor

permanente dominate de asociația Anthoxantho-Agrostietum capillaris

O importantă sursă de hrană pentru animale, în principal pentru rumegătoare, atât în perioada de pășunat, cât și în stabulație, este reprezentată de furajele obținute pe pajiști, producția acestora fiind în strânsă legătură cu condițiile pedologice și climatice zonale, precum și cu tehnologia de cultură aplicată.

Patrimoniul pastoral al țării noastre, alcătuit din circa 4,9 milioane ha, din care 3,4 milioane ha pășuni și 1,5 milioane ha fânețe, reprezentând 20,4 % din suprafața totală a țării și 33,0 % din totalul suprafeței agricole naționale, se constituie într-un imens potențial de masă vegetativă, destinată hrănirii, în mod deosebit a unor efective sporite de bovine și ovine. Această suprafață, în condițiile aplicării unor tehnologii moderne de cultivare, ar putea asigura hrana, anual, pentru cel puțin 10 milioane UVM. Până în prezent, acest indicator economic de apreciere a valorii de utilizare a pajiștilor nu s-a realizat, datorită atât inexistenței cadrului legislativ adecvat de folosire a acestor suprafețe, cât și a dezinteresului față de potențialul agroecologic pe care îl oferă aceste suprafețe (Dumitrescu, 2010).

Degradarea covorului ierbos al pajiștilor se datorează mai multor factori, dintre care amintim: uscăciunea pronunțată în care speciile valoroase furajere nu supraviețuiesc; excesul de umiditate care stimulează extinderea rogozurilor, trestiei, papurii; absența lucrărilor de curățire de buruieni și de îndepărtare a puieților de arbuști; lipsa de încărcare a pășunilor cu animale până la abandon și pășunatul haotic generează un pășunat selectiv prin care se răresc speciile valoroase furajere și permit extinderea speciilor nevaloroase ca pipirigul, părul porcului; supra-pășunatul care slăbește rezistența la călcare și în final rărește covorul ierbos până la distrugere; lipsa elementelor fertilizante, respectiv a îngrășămintelor naturale și chimice pentru susținerea speciilor valoroase furajere; cosirea prea târzie a fânețelor după ajungerea la maturitate a semințelor de buruieni, favorizează extinderea acestora, etc.

Menținerea covorului ierbos al pajiștilor în echilibru este o artă pe care gospodarul fondului pastoral trebuie să și-o însușească temeinic, începând cu cunoașterea plantelor, a necesităților de elemente fertilizante și umiditate ale acestora, metode adecvate de folosire prin pășunat sau cosit și alte măsuri (Marușca, 2006).

În aceste condiții, cu ajutorul unui lot demonstrativ, a fost studiat rolul fertilizării organice, ce presupune posibilitatea creșterii potențialului productiv al pajiștilor permanente din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT].

Lotul demonstrativ a fost amplasat pe o pajiște permanentă din apropierea localității Râpa, situată în [NUME_REDACTAT], la o altitudine de 120 m. Terenul este ușor înclinat (4°), solul reavăn, moderat acid, cu o temperatură medie anuală a aerului de 10,1°C și cu precipitații medii anuale de 589 mm.

Tipul de habitat – pajiști daco-getice de Agrostis capillaris și Anthoxanthum odoratum, cod. R3804 (Doniță et al., 2005).

În cadrul acestui lot demonstrativ, a fost studiat rolul fertilizării organice pentru îmbunătățirea pajiștilor ocupate de fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris, care reprezintă asociația cea mai răspândită în arealul studiat, pe parcursul a trei ani (2009-2011). S-a urmărit evoluția biodiversității specifice a pajiștilor sub influența îngrășămintelor organice și determinarea valorii pastorale.

7.1. Evoluția biodiversității asociației, reflectată prin indicele

de calitate furajeră

Lotul demonstrativ de creștere a potențialului productiv, amplasat pe o pajiște naturală cu o suprafață totală de cca. 15 ha, se întinde pe o suprafață de 1 ha. Pe parcursul celor trei ani s-au studiat modificările apărute în covorul vegetal.

În vara primului an s-a făcut inventarul tuturor speciilor aflate în cadrul lotului demonstrativ (Tabelul XX), iar în cursul iernii a fost fertilizat, cu o doză de 25 t/ha gunoi de bovine. În următorii doi ani s-a urmărit evoluția floristică a câmpului experimental prin inventarierea speciilor întâlnite, iar pentru indicele de calitate furajeră s-a folosit cel propus Kovács J. A. (1979).

Prin inventarierea speciilor identificate în cadrul lotului demonstrativ, pe parcursul celor cei trei ani, se constată:

numărul speciilor cu valoare nutritivă este în creștere în anul al II-lea, ajungând la 32 (290%), față de anul I când am identificat 11 specii, iar în anul al III-lea se observă o scădere comparativ cu anul al II-lea, ajungându-se la 20 de specii (181%);

prin urmărirea indicelui de calitate (Fig. XX), se observă că în primul an a fost identificată o singură specie cu valoare nutritivă excelentă (Fr. 5 – Festuca pratensis), în anul al II-lea 4 specii (Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense), iar în anul al III-lea scade la 3 specii (Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Lolium perenne). În cazul speciilor cu valoare nutritivă foarte bună (Fr. 4), am identificat în primul an 3 specii (Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens), în anul al II-lea 5 (Alopecurus pratensis, Trifolium hybridum, Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens), iar în anul al III-lea 4 specii (Bromus inermis, Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens). Dintre plantele cu valoare nutritivă bună (Fr. 3), în primul au fost identificate 2 specii (Agrostis capillaris, Agrostis stolonifera), în anul al II-lea 5 specii (Agrostis capillaris, Agrostis stolonifera, Cynosurus cristatus, Vicia angustifolia, Vicia cracca), iar în anul al III-lea 4 specii (Agrostis capillaris, Agrostis stolonifera, Poa pratensis, Vicia cracca). Cea mai mare diferență se poate observa la speciile cu valoare nutritivă mijlocie (Fr. 2), în cazul cărora în anul I au fost identificate 2 specii (Achillea millefolium, Plantago lanceolata), în anul al II-lea 9 specii (Holcus lanatus, Melilotus alba, Trifolium campestre, Trifolium dubium, Achillea collina, Achillea millefolium, Carum carvi, Plantago lanceolata, Plantago major), iar în anul al III-lea 5 specii (Melilotus officinalis, Achillea collina, Achillea millefolium, Carum carvi). În ceea ce privește speciile cu valoare nutritivă slabă (Fr. 1), în anul I s-au înregistrat 3 specii (Anthoxanthum odoratum, Cynodon dactylon, Galium verum), în anul al II-lea 9 specii (Anthoxanthum odoratum, Briza media, Cynodon dactylon, Festuca rupicola, Filipendula vulgaris, Fragaria vesca, Galium verum, Leontodon hispidus, Leucanthemum vulgare), respectiv 4 specii (Anthoxanthum odoratum, Cynodon dactylon, Filipendula vulgaris, Galium verum) în anul al III-lea.

Tabelul XX – Inventarul speciilor și evoluția compoziției floristice a pajiștilor

din câmpul experimental

Fig. XX – Numărul speciilor cu valoare nutritivă din lotul experimental

7.2. Determinarea valorii pastorale a asociației cercetate

Metoda pratologică, ce este prezentată în lucrarea intitulată ʺÎndrumar metodologic de gospodărire ecologică a pajiștilor din ariile protejateʺ (2006), a prof. univ. dr. ing. [NUME_REDACTAT], a stat la baza determinării valorii pastorale a pajiștilor permanente dominate de asociația Anthoxantho-Agrostietum capillaris.

Metoda pratologică pune accent din start pe aprecierea participării procentuale în biomasă (P) a componentelor botanice pe grupe economice: graminee, leguminoase și alte familii, fiind cea mai recomandată metodă rapidă pentru determinarea vegetației pajiștilor (Marușca, 2006).

Se aplică formula pentru determinarea valorii pastorale, și anume:

V. P. = PC (%) x

În care:

V. P. = indicator valoare pastorală (0-100);

PC = participare în covorul ierbos (%);

IC = indice de calitate furajeră.

După determinarea indicatorului de valoare pastorală, prin împărțirea la 5 a punctajului obținut din înmulțirea PC x IC, acesta se apreciază astfel:

între 0-5 degradată – între 25-50 mijlocie

între 5-15 foarte slabă – între 50-75 bună

între 15-25 slabă – între 75-100 foarte bună

Din punct de vedere al aprecierii valorii pastorale a pajiștii permanente dominate de asociația Anthoxantho-Agrostietum capillaris, se observă (Tabelele XX, XX, XX) că în anul I valoarea obținută a fost de 37 (mijlocie), în anul al II-lea, după fertilizarea organică, valoarea a crescut la 50 (mijlocie-bună), respectiv cu 135% și în anul al III-lea a scăzut până la 42 (mijlocie) față de anul anterior, fiind totuși cu 114% mai mare decât în primul an.

Așadar, în urma analizei lotului demonstrativ, s-a constatat:

un spor mai ridicat de producție a pajiștii permanente prin fertilizare și îmbunătățirea compoziției floristice, acestea fiind necesare pentru relansarea zootehniei;

din punct de vedere al compoziției floristice, îngrășămintele naturale aplicate au provocat modificări profunde, favorizând apariția speciilor cu valoare nutritivă ridicată;

Iar ca și recomandări:

exploatarea rațională a acestor pajiști, în primul ciclu de producție să fie folosite ca fâneață, iar după aceea prin pășunat;

în vederea menținerii fito-diversității se recomandă aplicarea unor doze mai mici de gunoi comparativ cu cele folosite în lotul experimental, de cel mult 10 t/ha anual.

Tabelul XX – Indicele valorii pastorale în anul I

Tabelul XX – Indicele valorii pastorale în anul II

Tabelul XX – Indicele valorii pastorale în anul III

Capitolul VIII

Considerații eco-protective

8.1. Impactul antropic exercitat asupra vegetației

Omenirea, încă din momentele apariției sale, a avut cea mai puternică și cea mai constantă influență asupra acestei componente de mediu. Prin intermediul modificărilor induse la nivelul vegetației, omul a contribuit la modificarea solurilor, a calității și cantității apei, etc. Putem spune că natura întregului peisaj a fost afectată prin modificarea vegetației.

Impactul antropic exercitat asupra mediului este multiplu și semnificativ, rezultând din dezvoltarea fără precedent a societății umane. Impactul uman asupra florei și vegetației reprezintă toate modificările care se situează în afara legilor ecologice, suferite de mediul natural, ca urmare a activităților omenești. Acest impact este direct proporțional cu numărul populației și cu volumul activităților umane, fiind în același timp invers proporțional cu mărimea biotopului.

Principalii factori antropici cu impact major asupra fitocenozelor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], care conduc la deteriorarea vegetației prin substituirea cadrului natural cu elemente antropizate, sunt: așezările omenești, agricultura, suprapășunatul, defrișarea pădurilor, turismul iresponsabil, extensiunea rapidă a căilor de comunicație moderne, poluarea (dezvoltarea industriei) și infrastructura.

Datele bibliografice bazate pe fapte veridice menționează că în perioada preistorică pajiștile din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], ca parte integrantă a [NUME_REDACTAT], erau acoperite cu păduri de stejar în alternanță cu pajiști stepice. Văile și terenurile mlăștinoase se caracterizau prin stejărișuri de luncă, arinișuri și sălcinișuri. Pădurile erau mult mai întinse și mai compacte în câmpia înaltă decât în cea joasă. Cu aproximativ 80–100 de ani în urmă, pădurea situată între Mărțihaz și Cefa, mult mai extinsă, ajungea până în apropiere de Mădăras, iar cea de la Ciumeghiu ocupa un teritoriu mare spre sud și vest.

Azi, pe teritoriul amintit, din vechile stejărișuri n-au mai rămas decât două mici pădurici, ele fiind defrișate în vederea măririi suprafeței agricole. La acestea se mai adaugă prezența de odinioară a pădurilor pe câmpia joasă, ocupată azi de pajiști și de terenuri agricole. Localnicii satului Ciumeghiu afirmă faptul că pe vremuri, un anumit teren agricol din zonă (denumit ʺLa Poianăʺ) era înconjurat de păduri de stejar, respectiv un alt teren, situat în apropierea unei văi (denumit ʺLa Ariniʺ), este legat de arinișurile din trecut. De asemenea, se mai adaugă rămășițe ale vechilor păduri, care acum 25 de ani mai existau pe ogoarele din nord-vestul și vestul satului Mărțihaz.

O parte a arealului din bazinul inferior al râului [NUME_REDACTAT], acoperit cu vegetație ierboasă primară, a fost desțelenit și folosit în agricultură. Pajiștile nedesțelenite, utilizate de om ca pășuni și ca fânațuri în urma canalizărilor și drenărilor, au suferit o progradare salină, dând naștere unei vegetații secundare halofile, care este destul de larg răspândită azi în această zonă; iar parte din teritoriul bazinului mijlociu al râului [NUME_REDACTAT], acoperit odinioară de o bogată și variată vegetație spontană sub formă de păduri și pajiști stepice, a fost, de asemenea, transformată de om în vast teren agricol. Pe locul fostelor terenuri mlăștinoase sau uscate și pe teritoriile ocupate de păduri, azi întâlnim lanuri de porumb, grâu, floarea-soarelui, etc., în alternanță cu pajiști naturale, folosite mai mult ca pășuni.

Vegetația acvatică și palustră, deosebit de abundentă odinioară în bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], s-a restrâns, în urma drenărilor efectuate de om, în mlaștinile, apele lacurilor, pescăriilor și apele numeroaselor canale, unde astăzi se dezvoltă luxuriant, accelerând procesul colmatării bazinelor acvatice.

Dezvoltarea majoră a sistemului socio-economic reclamă un aport tot mai sporit al productivității animale pe baza producției primare din cadrul pajiștilor. Astfel, principala cauză a deteriorării fondului floristic al pajiștilor este dezvoltarea unui management necorespunzător din punct de vedere al valorificării pajiștilor.

Modificările profunde exercitate asupra pajiștilor prin intermediul suprapășunatului produc efecte perturbatoare, care se concretizează în reducerea rentabilității, randamentului și a valorificării masei vegetale furajere. Pășunatul nerațional contribuie la modificarea compoziției floristice, eliminând anumite asociații vegetale spontane și favorizând asociațiile constituite din buruienișuri adventive, nitrofile, invazive, fapt corelat cu modificările suportate de condițiile fizico-chimice ale substratului.

Zonele industriale apărute în ultimele decenii au o influență negativă asupra habitatelor naturale datorită amplasării lor pe terenuri cu vegetație naturală, prin depozitarea deșeurilor industriale în locuri neamenajate și prin evacuarea apelor industriale neepurate sau insuficient epurate.

În concluzie, pe fondul intervențiilor antropice, vegetația a cunoscut o serie de modificări structurale, respectiv instalarea și extinderea vegetației antropice în detrimentul celei naturale, iar în cazul florei în prima fază dispar plantele adaptate la condițiile speciale, între acestea numărându-se elementele floristice periclitate, vulnerabile, rare.

8.2. Propuneri privind ocrotirea peisajului vegetal

În cadrul pajiștilor din bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], prin rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate (Natura 2000), se găsesc un număr de 2 Situri de [NUME_REDACTAT] (SCI–uri), desemnate de [NUME_REDACTAT] prin Directiva 92/43/EEC. Conform ordinului nr. 1964, din 13 decembrie 2007, privind instituirea regimului de arie naturală protejată a Siturilor de [NUME_REDACTAT], în arealul studiat avem următoarele arii speciale de conservare: ROSCI0025 Cefa și ROSC10049 [NUME_REDACTAT].

În urma studiului florei și vegetației din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], respectiv a situației descrise în subcapitolul anterior, s-au identificat o serie de cauze care prezintă un grad mare de periclitare a florei și vegetației aflate în acest areal, impunându-se unele măsuri și sugestii pentru preîntâmpinarea degradării si reducerii suprafețelor naturale.

Cu privire la protecția și conservarea habitatelor care adăpostesc specii rare, periclitate, vulnerabile propunem înființarea ariilor protejate care să cuprindă:

habitatul ocupat de Typha laxmannii, ce reprezintă un habitat rar în regiunea studiată, fitocenozele asociației Typhetum laxmannii fiind identificate doar în pajiștile din apropierea localității Ant;

habitatul ocupat la marginea Lacului de acumulare de la Cărăsău de către speciile Aldrovanda vesiculosa (periclitată), Najas minor (rară) și Salvinia natans (rară), ocrotirea acestor specii fiind posibilă dacă ele sunt conservate în ansamblul stațiunilor pe care le populează;

sărăturile umede și uscate de la Salonta, Ciumeghiu, Mărțihaz și Mădăras, ce reprezintă un habitat rar în care își au refugiul plante halofile precum: Artemisia maritima ssp. monogyna, Lotus angustissimus, Pholiurus pannonicus, Festuca pseudovina, Scorzonera cana, Plantago maritima, Aster sedifolius, Gypsophila muralis, Puccinellia limosa, Lotus tenuis, Achillea setacea, Camphorosma annua;

sărăturile ce alternează cu mlaștini în zona localităților Ant, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], în care vegetează: Inula britannica, Trifolium fragiferum, Plantago tenuiflora, Achillea setacea, Achillea collina, Beckmannia eruciformis; Trifolium micranthum, Puccinellia distans ssp. limosa, Juncus gerardii, Aster tripolium ssp. pannonicus, Limonium gmelinii;

Totodată, sugerăm:

introducerea în curricula școlară a unor discipline opționale în cadrul cărora să se dezbată problemele mediului înconjurător din zonă, folosindu-se și studii de caz. Atât pozitive cât și negative;

obligarea administrațiilor și custozilor siturilor Natura 2000 să urmărească îndeaproape speciile vulnerabile și periclitate și să aplice un management corect care să asigure perenitatea acestora în fitocenozele acvatice, palustre, precum și în pajiști;

valorificarea prin turism a cunoștințelor privind valoarea istorică a speciilor relicte, endemice, rare, ocrotite, vulnerabile și a principiilor necesare să asigure conservarea și ocrotirea acestora.

Lista cu specii rare, periclitate și vulnerabile identificate în pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], după Boșcaiu et al. (1994), Dihoru et Negrean (2009), Olteanu et al. (1994), [NUME_REDACTAT] (vol. XIII):

Aldrovanda vesiculosa L. – La marginea Lacului de acumulare, lângă localitatea Cărăsău. Periclitată.

Iris halophila L. – Pajiște sărăturată din vecinătatea localității Ciumeghiu. Rară.

Lotus angustissimus L. – Pajiști sărăturoase, lângă Mădăras și Ciumeghiu. Rară.

Najas minor L. – Populează apele lacului de lângă Cărăsău, [NUME_REDACTAT] și Canalul colector Ant. Rară.

Oenanthe aquatica (L.) Poiret – Populează canalele colectoare, barajele cu retenție de apă, bălțile, mlaștinile și lacurile pajiștilor din zona localităților Salonta, Homorog, Ianoșda, Cefa. Rară.

Orchis laxiflora Lam. ssp. elegans (Heuffel) Soó – Prin pajiști umede, terenuri inundabile, la Tinca și Râpa. Rară.

Peucedanum officinale L. – La marginea drumurilor, în pajiști slab sărăturoase, la [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Rară.

Rorippa islandica (Oeder) Borbás – La marginea terenurilor mlăștinoase, lângă Mădăras, Ciumeghiu, [NUME_REDACTAT]. Rară.

Rumex aquaticus L. – Marginea canalelor colectoare, ale bazinelor acvatice, ale lacurilor de la Cefa, Inand, Homorog. Rară.

Salvinia natans (L.) All. – Canale cu apă stagnantă, bazine cu acumulare permanentă de apă, în apropierea localităților Cefa, Inand, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] lângă [NUME_REDACTAT]. Rară.

Stellaria palustris Retz. – Prin locuri mlăștinoase la, Tinca, Ucuriș, [NUME_REDACTAT]. Rară.

Stratiotes aloides L. – A fost identificată la marginea [NUME_REDACTAT] și a Lacului de acumulare Ianoșda. Vulnerabilă.

Trapa natans L. – Populează bălțile și canalele colectoare de lângă Salonta, Cefa și [NUME_REDACTAT]. Rară.

Trifolium angulatum Waldst. et Kit. – Prin pajiști sărăturate, la Mărțihaz și Ant. Rară.

Utricularia vulgaris L. – Canal colector Salonta, [NUME_REDACTAT]. Rară.

Dintre asociațiile rare, întâlnite în bazinul mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT], amintim:

[NUME_REDACTAT] et Komlódi 1959 – Lac de acumulare, Loc. [NUME_REDACTAT] minoris Ubriszy 1941 – Lac de acumulare, Loc. Cărăsău; Canal colector, Loc. Ant; [NUME_REDACTAT], Loc. [NUME_REDACTAT] laxmannii Nedelcu 1969 – Loc. [NUME_REDACTAT] erecti Roll 1938 – Baraj cu retenție de apă, Loc. Olcea; Baraj cu retenție de apă, Loc. [NUME_REDACTAT] fluitantis Eggler 1933 – Baraj cu retenție de apă, Loc. Olcea; Baraj cu retenție de apă, Loc. [NUME_REDACTAT]; Canal colector, Loc. Salonta; Loc. [NUME_REDACTAT]; Canal colector, Loc. [NUME_REDACTAT] maritimae Rapaics 1927 – Loc. Mărțihaz; Loc. [NUME_REDACTAT] annuae Rapaics ex Soó 1933 – Loc. [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] 1938 – Loc. Holod; Loc. Tinca; Loc. Cărăsău; Loc. Belfir; Loc. [NUME_REDACTAT]; Loc. [NUME_REDACTAT]-Airetum capillaris Păucă 1941 – Loc. Cărăsău; Loc. Olcea; Loc. [NUME_REDACTAT]; Loc. [NUME_REDACTAT]

Inventarul floristic al plantelor din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT] cuprinde 502 fitotaxoni, dintre care 474 specii și 28 subspecii, repartizate în 62 de familii, care reprezintă 13,35% din totalul cormofitelor cunoscute în flora actuală a țării noastre;

Familiile cele mai bine reprezentate sunt: Poaceae (65 specii), Asteraceae (59 specii), Fabaceae (43 specii), Lamiaceae (29 specii), Cyperaceae (24 specii), Apiaceae (23 specii), Rosaceae (21 specii), Scrophulariaceae (20 specii), Brassicaceae (17 specii), Polygonaceae (15 specii) și Ranunculaceae (12 specii); aceste familii alcătuiesc fondul de bază din conspectul floristic al arealului cercetat, reprezentând 69,19% din totalul speciilor identificate;

Din totalul de 502 fitotaxoni, 132 specii și 11 subspecii sunt citate pentru prima dată din pajiștile bazinului mijlociu și inferior al râului [NUME_REDACTAT];

în cadrul florei teritoriului cercetat au fost identificate un număr de 15 specii și 1 subspecie rare, periclitate și vulnerabile;

în urma studiului cerințelor speciilor față de principalii indici ecologici se evidențiază:

din punct de vedere al cerințelor față de umiditate se constată că dominante sunt speciile xeromezofile (28,88%), ceea ce semnifică prezența unor habitate în arealul studiat cu microclimat arid, care favorizează dezvoltarea unei vegetații xeromezofile; sunt urmate îndeaproape de speciile mezofile (24,89%), ceea ce exprimă existența unor condiții favorabile de umiditate în marea majoritate a teritoriului;

în raport cu factorul de temperatură, speciile care își pun amprenta asupra aspectului general al florei sunt micro-mezotermele (62,54%) ceea ce caracterizează microclimatul câmpiei joase și înalte a teritoriului studiat; sunt urmate de speciile euriterme (18,72%) și cele moderat termofile (14,33%);

analizând gruparea speciilor față de preferințele edafice, se evidențiază caracterul slab acid-neutrofil (37,5%), urmat de caracterul euriionic (35,45%) și cel acid-neutrofil (17,72%), ceea ce atestă existența în arealul cercetat a unor condiții pedologice care favorizează diversitatea floristică;

rezultatele obținute în urma analizei bioformelor scot în evidență ponderea ridicată a grupului speciilor hemicriptofite (46,61%), ele fiind principalele componente ale stratului ierbos din pajiști, procentul ridicat indică apartenența zonei cercetate la climatul regiunilor temperate; o participare substanțială o au terofitele (30,87%), răspândirea lor fiind corelată cu influențele factorului zoo-antropic; se remarcă prezența mai redusă ce revine helohidatofitelor (11,55%), ele fiind strâns legate de existența lacurilor, canalelor colectoare, bălților, mlaștinilor;

fondul elementelor floristice din teritoriul cercetat este dominat de speciile eurasiatice (54,58%) cu geneza în timpuri vechi, pe fondul cărora s-au interferat, în diferite perioade fito-istorice, elementele europene (9,56%) și cosmopolite (9,56%); se remarcă prezența în procent semnificativ a elementelor central europene (6,17%) și circumpolare (8,76%);

din analiza spectrului cariologic al cormoflorei din zona cercetată rezultă că, ponderea cea mai ridicată o au speciile poliploide (47,8%), ceea ce ne indică presiunea zoo-antropică a ultimelor decenii, acestea fiind ușor adaptabile și au o capacitate de competiție fitocenologică ridicată; ele sunt urmate de speciile diploide (37,84%) și cele diplo-poliploide (12,35%), fiind cele care asigură potențialul genetic favorabil fito-evoluției viitoare; indicele de diploidie pentru cormoflora cercetată este de 0,79.

în urma studiul vegetației din teritoriul cercetat au fost identificate un număr de 52 asociații vegetale și 6 faciesuri, care au fost încadrate fito-sociologic la 2 subalianțe, 26 alianțe, 22 ordine și 12 clase; au fost efectuate un număr de 650 relevee, dintre care 335 au fost sintetizate și grupate în 52 de tabele fitocenologice;

asociațiile vegetale au fost caracterizate și analizate sub aspectul compoziției floristice, din punct de vedere sindinamic, iar pentru fiecare asociație în parte s-a reprezentat prin intermediul graficelor, spectrul bioformelor, spectrul elementelor floristice, spectrul cariologic și diagrama indicilor ecologici;

un număr de 22 asociații reprezintă fitocenoze cu populații de plante rare, periclitate și vulnerabile, incluse pe lista roșie;

în urma analizei plantelor pe categorii economice, din cei 502 taxoni identificați, un număr de 97 specii au valoare nutritivă, 112 specii sunt melifere, 92 specii au întrebuințări medicinale, 94 specii au proprietăți toxice, 7 specii sunt decorative, 37 specii alimentare și 35 specii industriale;

cu privire la protecția și conservarea habitatelor care adăpostesc specii rare, periclitate, vulnerabile propunem înființarea ariilor protejate care să cuprindă:

habitatul ocupat de Typha laxmannii, ce reprezintă un habitat rar în regiunea studiată, fitocenozele asociației Typhetum laxmannii fiind identificate doar în pajiștile din apropierea localității Ant;

habitatul ocupat la marginea Lacului de acumulare de la Cărăsău de către speciile Aldrovanda vesiculosa (periclitată), Najas minor (rară) și Salvinia natans (rară), ocrotirea acestor specii fiind posibilă dacă ele sunt conservate în ansamblul stațiunilor pe care le populează;

cu privire la importanța economică, din cei 502 taxoni identificați, un număr de 97 specii au valoare nutritivă, 112 specii sunt melifere, 92 specii au întrebuințări medicinale, 94 specii au proprietăți toxice, 7 specii sunt decorative, 37 specii alimentare și 35 specii industriale;

în urma analizei lotului demonstrativ de creștere a potențialului productiv al pajiștilor, s-a constatat:

un spor mai ridicat de producție a pajiștii permanente prin fertilizare și îmbunătățirea compoziției floristice, acestea fiind necesare pentru relansarea zootehniei;

din punct de vedere al compoziției floristice, îngrășămintele naturale aplicate au provocat modificări profunde, favorizând apariția speciilor cu valoare nutritivă ridicată;

se recomandă:

exploatarea rațională a acestor pajiști, în primul ciclu de producție să fie folosite ca fâneață, iar după aceea prin pășunat;

în vederea menținerii fito-diversității se recomandă aplicarea unor doze mai mici de gunoi comparativ cu cele folosite în lotul experimental, de cel mult 10 t/ha anual.

Bibliografie

ANDREI, M., 1968 – Cercetări ecologo-anatomice și fitocenotice în complexul Crapina–Jijila, Teză de doctorat. Universitatea din București.

ANIȚEI, LILIANA, 2001 – Flora și vegetația bazinului Bahlui (Jud. Iași). Teză de doctorat.

ARDELEAN, A., 1999 – Flora și vegetația din [NUME_REDACTAT] Alb, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.

ARDELEAN, A., 2006 – Flora și vegetația din județului Arad, [NUME_REDACTAT] Române, București.

ARDELEAN, G., KARÁCSONYI, K., 2005 – Flora, vegetația, fauna și ecologia nisipurilor din nord-vestul României. Edit. Daya, [NUME_REDACTAT]. 1-732.

ARSENE, G., G., 1998 – Studiul ecologic și fitocenologic al vegetației ierboase de pajiști din [NUME_REDACTAT] Ruscă. Teză de doctorat, USAMVB Timișoara, Facultatea de Agricultură.

ASVADUROV, H., BALACEANU, V., CANARACHE, A., 1980 – [NUME_REDACTAT] de Clasificare a Solurilor, Institutul de Cercetări pentru pedologie și Agrochimie. București.

BARABAȘ, N., 1974 – Contribuții la studiul vegetației din bazinul Tazlăului, Studii și Comunicări, Muzeul de Științe ale Naturii, Bacău. 7: 93-178.

BARKMAN., J., MORAVEC, J., RAUSCHERT, S., 1986 – Code of phytosociological nomenclature, Vegetatio. Upsala, vol. 67, 3: 145-197.

BÂRCĂ. C., 1973 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (între Tutova și Siret), Rezumatul tezei de doctorat, Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

BÂRCĂ, C., 1975 – Vegetația pajiștilor xerofile din colinele Tutovei, Studii și Comunicări. Muzeul de Științe ale Naturii, Bacău. 8:23-32.

BERINDEI, I., DUMITRAȘCU, S., 1969 – Contribuții la stabilirea genezei [NUME_REDACTAT] și luncilor din depresiunile–golf. Formarea luncii [NUME_REDACTAT]. Lucrări științifice. Seria A, Oradea.

BERINDEI, I., O., MĂHĂRA, GH., POP, G., P., POSEA, AURORA, 1977 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Editura științifică și enciclopedică, București.

BOGDAN, A., RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ. Z., 1967 – Studii și cercetări pentru valorificarea terenurilor nisipoase din nord-vestul țării, [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, Cluj, seria geol.–geogr. (2): 145-153.

BOGDAN, OCTAVIA, DRAGOTĂ, CARMEN, 1997 – Calmul atmosferic în România, A. U. O., VII, Oradea: 96-104.

BORHIDI, A., 1996 – Critical revision of the Hungarian plant communities. [NUME_REDACTAT] University, Pécs.

BORHIDI, A., 2003 – Magyarország növénytársulásai, Akadémiai Kiadó, Budapest.

BORZA, AL., 1929 – Vegetația și flora Ardealului, Schiță geobotanică, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, 1:251-270.

BORZA, AL., 1959 – Flora și vegetația văii Sebeșului, [NUME_REDACTAT] R. P. Române, București.

BORZA, A., BOȘCAIU, N., 1965 – Introducere în studiul covorului vegetal, [NUME_REDACTAT] R. P. Române, București. 511

BOȘCAIU, N., 1966 – Vegetația acvatică și palustră din împrejurimile orașului Lugoj. [NUME_REDACTAT], Cluj, 2: 69-80.

BOȘCAIU, N., COLDEA, GH., HOREANU, C., 1994 – Lista roșie a plantelor vasculare dispărute, periclitate, vulnerabile și rare din flora României, Ocrot. Nat. și a Med. Înconj., București, 38, 1: 45-56.

BRAUN-BLANQUET, J., 1951 – Pfanzensoziologie, Grundzüge der Vegetationskunde, 2nd edition, [NUME_REDACTAT], Wien.

BRAUN-BLANQUET, J., 1964 – Pfanzensoziologie, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 3, Aufl.

BRAUN-BLANQUET, J., PAVILLARD, J., 1928 – Vocabulaire de Sociologie Végétale, Ed. 3, Impr. Lemaire-Ardres.

BRAUN-BLANQUET, J., ALLORGE, P., GAZENSKI, W., WRABER, M., 1933, 1936, 1938, 1939 – Prodromus der Pflanzengesellschaften, Montpellier.

BUIA, AL., 1939 – Materiale pentru studiul pășunilor și fânețelor din regiunea [NUME_REDACTAT]–Sălaj, Bul. Acad. Agron. Cluj, 8: 347-361.

BUIA, AL., PĂUN, M., SAFTA, I., POP, M., 1960 – Contribuții geobotanice asupra pășunilor și fânețelor din Oltenia. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] ʺT. Vladimirescuʺ, Craiova, 1959, București: 93-180.

BURDUJA, C., DOBRESCU, C., GRÂNEANU, A., RĂVĂRUȚ, M., CĂZĂCEANU, I., BÂRCĂ, C., RACLARU, P., TURENSCHI, E., 1956 – Contribuții la cunoașterea pajiștilor naturale din Moldova sub raport geobotanic și agro-productiv. Studii și Cercetări de Biologie și [NUME_REDACTAT], Iași. 7, fasc. 1: 83-119.

BURDUJA, C., MIHAI, G., SÂRBU, I., 1973 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Neamț). [NUME_REDACTAT] „Stejarul”, Pângărați, 1972-1973, 52-63.

BURDUJA, C., MITITELU, D., SÂRBU, I., BARABAȘ, N., 1971 – Flora și vegetația dealului Perchiu. Studii și Comunicări. Muzeul de [NUME_REDACTAT] Bacău. 755-784.

BURESCU, P., 1994 – Contribuții la cunoașterea florei de baltă de la Sălacea (Bihor), [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agric.–Silvic, 1:145-159.

BURESCU, P., 1995-1996 – Plante acvatice și palustre noi pentru Câmpia de nord-vest și rare în România, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca: 21-26.

BURESCU, P., 1996 – Contribuții la cunoașterea florei acvatice și palustre din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agric., 2:149-158.

BURESCU, P., 1997 – Analiza florei acvatice și palustre din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. [NUME_REDACTAT], 3: 69-80.

BURESCU, P., 1997 – Prezența inedită a unor helohidatofite în [NUME_REDACTAT] Inferior. Nymphaea, Folia naturae Biliariae. Oradea, 23-25: 127-132.

BURESCU, P., 1998 – Contributions to the study of the reed swamp and moor vegetation in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Biologie. Serie de [NUME_REDACTAT], București, 43, 2:165-172.

BURESCU, P., 1998 – Lista roșie a plantelor din nord-vestul României. Fitotaxoni noi și rari în flora României, Aletheia, Oradea, 9:204-209.

BURESCU, P., 1999 – Vegetația palustră din nord-vestul României. Nymphaea, [NUME_REDACTAT] Bihariae. Oradea, 26:179-246.

BURESCU, P., 1999 – Conspectul asociațiilor acvatice și palustre din nord-vestul României, Anal. Univ. din Oradea, fasc. Silvic., Oradea, 4:107-114.

BURESCU, P., 2000 – Cenotaxonomia și caracterizarea grupărilor vegetale acvatice și palustre din nord-vestul României, Lucr. Simpoz. [NUME_REDACTAT] al Fac. de Hortic. Cluj-Napoca. Edit. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 332-342.

BURESCU, P., 2000 – Caracterizarea geobotanică a [NUME_REDACTAT], Anal. Univ. din Oradea, fasc., Oradea, 5:49-58.

BURESCU, P., 2000-2003 – Studiu fitocenologic cuprinzând vegetația acvatică și palustră din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Bacău, Studii și Comunicări. Edit. [NUME_REDACTAT], Bacău, 18:96-102.

BURESCU, P., 2001 – Flora și vegetația luncilor joase ale râurilor din nord-vestul României, Edit. Treira, Oradea, 208 p.

BURESCU, P., 2001 – [NUME_REDACTAT] Vegetation of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Prospects for the 3rd [NUME_REDACTAT]. Bul. Univ. de Șt. Agric. și Med. Veter. Ser. Agric., Cluj-Napoca, 55-56:90-95.

BURESCU, P., 2002 – Contribuții la cunoașterea vegetației palustre lemnoase din nord-vestul României, cuprinzând asociațiile din clasa Alnetea, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Oradea, 29:37-54.

BURESCU, P., 2003 – Flora și vegetația zonelor umede din nord-vestul României, [NUME_REDACTAT] Române, București. 474 p.

BURESCU, P., 2004 – Vegetația buruienilor nitrofile din nord-vestul României, Anal. Univ. din Oradea, fasc. Agric.–Hortic., Oradea,10:141-148.

BURESCU, P., 2005 – Manual de lucrări practice de botanică, [NUME_REDACTAT] din Oradea: 551-570.

CÂRȚU, D., 1971 – Aspecte din vegetația ierboasă de luncă și locuri depresionare dintre Craiova–Jiu–Desnățui–Dunăre. OMN, filiala Olteniei, Studii și Cercetări, Craiova: 99-108.

CÂRȚU, D., 1972 – Vegetația acvatică și palustră dintre Jiu și Desnățui. Stud. și Com., Muz. Șt. Nat. Bacău, 5: 177-184.

CÂRȚU, D., 1973 – Vegetația ruderală de locuri bogate în materie organică din interfluviul Jiu–Desnățui. [NUME_REDACTAT]. Craiova, Seria III, Craiova. 5(15): 44-50.

CÂRȚU, D., 1979 – Studiul geobotanic și agro-productiv al pajiștilor naturale dintre Jiu–Desnățui–Craiova și Dunăre, jud. Dolj. Rez. tezei de doct., Univ. din Timișoara.

CĂLIN, GABRIELA, MITITELU, D., GURĂU, M., 1994 – Contribuții la cunoașterea vegetației din [NUME_REDACTAT], Stud. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]. Șt. Nat. "I. Borcea", Bacău, 1980-1993, 13:49-54.

CHIFU, T., 1995 – Contribuții la sintaxonomia vegetației pajiștilor din clasele [NUME_REDACTAT]. 37 și Agrostietea stoloniferae Oberd. et al. 67 de pe teritoriul Moldovei. Bul. Grăd. Bot., Univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași. 5: 125-132.

CHIFU, T., DĂSCĂLESCU, D., ȘTEFAN, N., MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1974 – Răspândirea asociațiilor vegetale în lunca Prutului superior, Stud. și Com., Muz. Șt. Nat. Bacău, 7:179-182.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., 1978 – O nouă contribuție la studiul vegetației ierboase din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Moldova, Iași, 2: 85-90.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., 1982 – Vegetația din bazinul râului Suceava (IV). SSB. [NUME_REDACTAT]. Studii și Comunic. 2: 101-111.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., FLOREA, Daniela, 1973 – Vegetația din bazinul râului Suceava(II). Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 25(4): 303-312.

CHIFU, T., ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., ȘURUBARU, B., ZAMFIRESCU, O., 1998 – Fitocenoze din clasa Agrostietea stoloniferae din bazinul inferior al Jijiei. Bul. Grăd. Bot., Iași, 7:79-94.

CIOCÂRLAN, V., 1988, 1990 – Flora ilustrată a României. I, II. Ed. [NUME_REDACTAT].

CIOCÂRLAN, V., 1999 – Lista roșie a plantelor vasculare din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Horti, Buc. 27: 147-152.

CIOCÂRLAN, V., 2000 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres, București, 1138 p.

CIOCÂRLAN, V., BERCA, M., CHIRILĂ, C., COSTE, I., POPESCU, G., 2004 – Flora segetală a României, [NUME_REDACTAT], București, 351 p.

CIUBOTARIU, C., 1974 – Contribuții la studiul florei, vegetației și îmbunătățirea pajiștilor natural din depresiunea Liteni, Iași, Xerox.

COLDEA, GH., 1972 – Flora și vegetația munților Plopiș, Rez. tezei de doct.. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj.

COLDEA, G., 1978 – Vegetația fontinală și palustră din [NUME_REDACTAT]. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 30(2): 125-134.

COLDEA, G., 1991 – Prodrome des associations végétales des Carpates de sud-est (Carpatea broumaines), Doc. Phytosoc. Camerino, N.S., 13:317-359.

COLIBAȘ, MARIA, BURESCU, P., 1997 – Caracteristici hidrochimice și impactul ecologic al apelor stătătoare din Câmpia de nord-vest a României, [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Prot. Mediului. 3: 37-50.

COLIBAȘ, MARIA, COLIBAȘ, I., BURESCU, P., 1997 – Evoluția și dispunerea solurilor din Câmpia de nord-vest a României. [NUME_REDACTAT]. din Oradea, fasc. Agricultura, 3: 33-46.

COROI, A., M., 1999 – Vegetația palustră din bazinul râului Milcov. Bul. Grăd. Bot. Iași. 8:115-122.

COROI, M., COROI, ANA-MARIA, 1995 – Contribuții la studiul vegetației mezohigrofile și higrofile de la limita estică a [NUME_REDACTAT]. Bul. Grăd. Bot., Iași. 5: 241-250.

COSTE, I., 1975 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Teză de doctorat. Cluj-Napoca.

COSTE, I., POP, A., RUSU, I., AVRĂMUȚ, O., 1993 – Vegetația mezoxerofilă de pe solurile sărăturate din sud-vestul României (Banat). Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]. Veget. 45(2):207-217.

COSTICĂ, M., MITITELU, D., 1994 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației de pe culmea Pietricica (Jud. Bacău), Stud. și Com., Compl. Muz. Șt. Nat.. ʺI. Borceaʺ Bacău. 1980-1993, 13:55-60.

COTEȚ, P., STĂNCESCU-GRUMĂZESCU CORNELIA, 1967 – Harta geomorfologică a [NUME_REDACTAT]. Studii și cercetări geografice, TXIV, nr. 2, București.

CRISTEA, V., 1981 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Rez. tezei de doct., Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., 1991 – Fitocenologie și vegetația României. Îndrumător de lucrări practice. Xerografiat. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., 1993 – Fitocenologie și vegetația României. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

CRISTEA, V., CSŰRÖS, ȘT., 1979 – Studiul fitocenologic al pajiștilor din partea superioară a interfluviului Secașelor (jud. Sibiu). Studii și Comunic. Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu, 23: 161-187.

CRISTEA, V., GAFTA, D., PEDROTTI, F., 2004 – Fitosociologie, Edit. [NUME_REDACTAT] Clujeană, Cluj-Napoca, 233 p.

CSŰRÖS-KÁPTALAN, MARGARETA, 1967 – Ecodiagramele unor asociații ierboase din Transilvania, Contrib. Bot., Cluj: 247-270.

CSŰRÖS, MARGARETA, 1978 – Pajiștile mezofile, în Pop I. (redact.), Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 190-198.

CSŰRÖS-KÁPTALAN, MARGARETA, PÉTERFI, L., ȘT., 1966 – Vegetația lacului de la [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot., Cluj, 2: 43-48.

DANCIU, M., 1974 – Studii geobotanice în sudul [NUME_REDACTAT]. Rezumatul tezei de doctorat, București.

DĂSCĂLESCU, D., 1978 – Contribuții la studiul fitocenologic al buruienișurilor din bazinul Tarcăului (jud. Neamț). Studii și Comunic. Muz. Ști. Nat., Bacău, 1976-1977, 9-10: 275-279.

DIACONEASA, B., 1962 – Analize de polen din turba captivă de la Băile 1 Mai – Oradea, Contribuții botanice; Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ, Cluj, [NUME_REDACTAT].

DIACONESCU, FLORIȚA, 1972 – Materiale pentru flora sinantropică a localităților din bazinul Bahluiului. Anal. Ști. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 1: 165-169.

DIHORU, GH., 1975 – Învelișul vegetal din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] R. S. România. București

DIHORU, GH., DONIȚĂ, N., 1970 – Flora și vegetația podișului Babadag, [NUME_REDACTAT] R. S. România, București.

DIHORU, GH., DIHORU, ALEXANDRINA, 1994 – Plante rare periclitate și endemice în [NUME_REDACTAT]: Lista roșie, [NUME_REDACTAT]. Horti. București, 1993-1994:147-152.

DIHORU, GH., NEGREAN, G., 2009 – Cartea roșie a plantelor vasculare din România, [NUME_REDACTAT] Române, București.

DIHORU, GH., CRISTUREAN, I., ANDREI, M., 1973 – Vegetația din valea Mraconiei–depresiunea Dubova din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]., București, 1972-1973, 353-423.

DOBRESCU, C., 1968 – Contribuții floristice și geobotanice referitoare la pădurea Bălteni (Vaslui). Anal. Ști. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II. A Biol. 14, fasc. 1:147-158.

DOBRESCU, C., 1970 – Contribuții la cunoașterea asociațiilor vegetale ierboase din lunca Bârladului superior și a afluenților săi. [NUME_REDACTAT]. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II Biol., Iași, 2:333-345.

DOBRESCU, C., 1973 – [NUME_REDACTAT] laxmannii (Ubriszy 1961) Nedelcu 1968, în vegetația Moldovei. [NUME_REDACTAT]. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II Biol. 19, fasc. 2:407-410.

DOBRESCU, C., 1974 – Cercetări asupra florei și vegetației din bazinul superior al Bârladului. Rez. tezei de doct., Universitatea din București.

DOBRESCU, C., 1981 – Aspecte floristice și fitocenologice din complexele lacustre de interfluviu Poenița și Georza (Dobrovăț) din județul Iași, obiective ale ocrotirii naturii. Studii și Com. de Ocrotire a Naturii, Suceava, 5: 383-393.

DOBRESCU, C., EFTIMIE, ELENA, MITITELU, D., PASCAL, P., 1969 – Aspecte floristice și geobotanice cu privire la pădurea și pajiștile de la Mârzești – Iași. [NUME_REDACTAT] ale [NUME_REDACTAT]. I. [NUME_REDACTAT]. Iași, 1: 165-179.

DONIȚĂ, N., DIHORU, G., BÂNDIU, C., 1966 – Asociații de salcie (Salix alba L.) din luncile [NUME_REDACTAT]. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 18(4): 341-324.

DONIȚĂ, N., POPESCU, A., PAUCĂ-COMĂNESCU, M., MIHĂILESCU, S., BIRIȘ, I., 2005 – Habitatele din România, [NUME_REDACTAT] Silvică, București, 496 p.

DRĂGULESCU, C., 1995 – Flora și vegetația din bazinul [NUME_REDACTAT]. Edit. Constant, Sibiu.

DUMITRESCU, C., T., 2010 – Contribuții la îmbunătățirea pajiștilor halofile din N-E [NUME_REDACTAT], USAMV ʺIon Ionescu de la Bradʺ Iași. Teză de doctorat.

DUMITRU, M., 1980 – Cercetări asupra florei și vegetației Subcarpaților dintre Ialomița și Dâmbovița, Rez. tezei de doct., Univ. din București.

ELLENBERG, H., 1963 – [NUME_REDACTAT]. Ufmer – Verlag, Stuttgart. 4. Gottingen, 9:1-97.

ELLENBERG, H., 1974 – Zeigerwerte der Gefässpflanzen Mitteleuropas – [NUME_REDACTAT], Göttingen, 9:1-97.

ELLENBERG, H., 1974 – Zeigerwerte der Gefässpflanzen Mitteleuropas, 2nd edition – [NUME_REDACTAT], Göttingen, 9:1-122.

ELLENBERG, H., WEBER E.H., DÜLL R., WIRTH V., WERNER W., PAULISSEN D., 1992 – Zeigerwerte von Pflanzen in Mitteleuropa. 2nd edition. E. [NUME_REDACTAT], Göttingen.

FIZITEA, M., CSŰRÖS, ȘT., 1987 – Studii fitocenologice asupra arboretelor de salcâm (Robinia pseudacaciae L.) din împrejurimile comunei Periam (jud. Timiș). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 161-167.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 1971 – Harta solurilor României, Scara 1:200.000. [NUME_REDACTAT] Mare și Oradea.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 2003 – [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor. [NUME_REDACTAT], București.

FLOREA, N., MUNTEANU, I., 2012 – [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor (SRTS), [NUME_REDACTAT], Craiova

GÉHU, J., M., RIVAS MARTINEZ, S., 1981 – Notions fundamentales de phytosociologie, in vol. ʺSyntaxonomieʺ, Ed. J.Cramer, Vaduz: 5-38.

GÉHU, J., M., ROMAN, N., BOULLET, V., 1994 – Observations nouvelles sur le vegetation des côtes de Roumanie au Sud du Delta du Danube. Fitosociologia, Camerino, 24: 73-89.

GERGELY, I., GROZA, G., KISGYÖRGY, BLANCA, 1989 – Flora și vegetația mlaștinii ʺRăbufnitoareaʺ (M-ții Turiei, [NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, 25-36.

GERGELY, I., RAȚIU, F., 1973 – Vegetația mlaștinilor eutrofe din bazinul superior al Ciucului, Contrib. Bot., Cluj: 143-165.

GERGELY, I., RAȚIU, O., MOLDOVAN, I., 1977 – Vegetația helohidatofită și higrofilă din împrejurimile com. Livada (jud. [NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot., Cluj-Napoca:19-30.

GERGELY, I., RAȚIU, O., 1980 – Asociațiile ierboase din ʺȚara Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]) și importanța lor economică, Cont. Bot., Cluj-Napoca: 88-142.

GERGELY, I, RATIU, O., 1981-1982 – Flora ʺȚării Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]), Stud. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], 5-6: 577-595.

GODEANU, MĂRIOARA, 1976 – Considerații generale asupra principalelor asociații acvatice și palustre din [NUME_REDACTAT] în condiții naturale și amenajate, Peuce, Botanica. Tulcea, 5: 57-99.

GRIGORE, ȘT., 1969 – Aspecte din flora și vegetația rezervației de sărături de la Diniaș. Lucr. Conf. ʺSolurile saline și alcaline din partea de vest a R.S.R. și ameliorarea lorʺ. Timișoara: 98-101.

GRIGORE, ȘT., 1970 – Asociații praticole de luncă din interfluviul Timiș-Bega. Lucr. Ști. Inst. Agron., Timișoara, 12: 193-209.

GRIGORE, ȘT., 1971 – Flora și vegetația din interfluviul Timiș–Bega. Rez.tezei de doct. [NUME_REDACTAT], Iași.

GRIGORE, ȘT., 1971 – Vegetația acvatică și palustră din zona de interfluviul Timiș-Bega. Studii și cerc. de Biol. seria Bot., București, 23. (1): 13-45.

GRIGORE, ȘT., COSTE, I., 1976 – Contribution á l`étude des associations des [NUME_REDACTAT]. 1953 dans le Banat. Colloques phytosociologiques. Les prairies, Lille, 5: 79-87.

GRIGORE, ȘT., COSTE, I., 1978 – L´association Polygonetum avicularis Gams 1927, dans le Banat (Roumanie). Doc. phyt. N. S. Lille, 2: 261-272.

GROZA, GH., 2008 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] Craiului. Edit. Risoprint, Cluj-Napoca, p. 303.

HOBORKA, IRINA, 1980 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Rez. tezei de doct., Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ Cluj-Napoca.

HODIȘAN, I., 1966 – Vegetația higrofilă din bazinul Feneșului (raionul Alba), Contrib. Bot., Cluj, 2:49-56.

HODIȘAN, I., 1967 – Aspecte privind vegetația ruderală din bazinul Feneșului (raionul Alba, regiunea Hunedoara). [NUME_REDACTAT], Cluj, pp. 145-150.

HODIȘAN, I., POP, I., 1980 – Analiza cormoflorei și a vegetației de la [NUME_REDACTAT] (jud. Cluj). [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, pp. 69-87.

HOREANU, Cl., 1976 – Vegetația pajiștilor xerofile din [NUME_REDACTAT] (Dobrogea). Peuce. Muz. [NUME_REDACTAT], Tulcea, 5: 335-346

IONESCU-ȚECULESCU, V., 1971 – Cercetări asupra Characeelor din zona inundabilă a Dunării. Rezumatul tezei de doctorat. București.

IVAN DOINA, 1969 – Vegetația stepică a movilelor de la Techirghiol. [NUME_REDACTAT] București, [NUME_REDACTAT] Vegetală, București, 18: 155-161.

IVAN, DOINA, DONIȚA, N., 1975 – Metode practice pentru studiul ecologic și geografic al vegetației. Univ. din București.

JANKA, V., 1863 – Bemerkungen über das Vorkommen für Ungarn interessanter oder neuer Pflanzenarten, Österr. Bot. Zeitschir., Wien, XIII, 113

JANKA, V., 1867 – [NUME_REDACTAT] ungarischer Pflanzen, Österr. Bot. Zeitschir., Wien, XVI, 169-171, XVII, 65.

JÁVORKA, S., (1926, 1929, 1934, 1935, 1936) – Kitaibel herbáriuma I-V. Ann. Hist.–Nai. Mus. Nation. Hung., XXIII, 1926, 425-585: XXIV, 1929. 97-210; XXVIII, 1934. 147-196: XXIX, 1935, 55-1O2; XXX, 1936, 7-118.

KANITZ, A., 1893 – [NUME_REDACTAT] III-IV, Iter marmarosiense primam 1796 et secundam 1815 susceptum. Verh. ZBG. Wien, 34: 57-118.

KARÁCSONYI, C., 1985 – Rezervațiile naturale de pe nisipurile din nord-vestul României, Ocrot. nat. med. înconj., București, 29, 2: 119-125.

KARÁCSONYI, C., 1995 – Flora și vegetația județului [NUME_REDACTAT]. Ed, [NUME_REDACTAT].

KARÁCSONYI, C., 2011 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] și a colinelor marginale. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.

KARÁCSONYI, C., NEGREAN, G., 1979 – Situația actuală a florei și vegetației nisipurilor din nord-vestul țării și perspectivele de conservare. Nymphaea, Folia naturae Bihariae. Oradea. 7:323-336.

KERNER, A., 1867, 1869, 1879 – [NUME_REDACTAT]–Verhältnisse des mittleren und ostlichen Ungarns und angrenzenden Siebenburgens. OBZ, Wien. 17, 19, 22: 189-193.

KOVÁCS A., 1969 – Vegetația palustră și higrofilă din împrejurimile orașului Tg. Secuiesc (Jud. Covasna) Com. de Bot. SSB, București, 8: 27-40.

KOVÁCS, A., 1979 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Covasna). Studiu taxonomic,geobotanic și economic, Rez. tezei de doctorat, Univ. ʺBabeș-Bolyaiʺ, Cluj-Napoca.

KOVÁCS, J. A., 1979 – Indicatorii biologici, ecologici și economici ai florei pajiștilor. Lucr. Ști. Inst. Cerc. și Prod. pentru Cult. Pajișt., Măgurele-Brașov, București.

LÖVE, A., LÖVE, D., 1961 – Chromosome numbers of central and northwest European plant species. Opera botanica. A [NUME_REDACTAT] Lundensi. [NUME_REDACTAT] serei ʺBotaniska notiserʺ (editată) vol. 5: 1-581.

LÖVE, A., LÖVE, D., 1974 – [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Verlag von J. Cramer, Leutershausen.

LUPAȘCU, A., 1999 – Studiu sinecologic comparativ în unele grupări vegetale higrofile din zona sub montană a județelor Suceava și Neamț. Edit. Corson, Iași.

LUPU, A., I., 1979 – Contribuții la studiul pădurilor de luncă dintre Siret, Moldova și [NUME_REDACTAT]. Culegere de studii și articole de Biol., Iași, 1:163-171.

LUPȘA, VIORICA, KARÁCSONYI, C., BOȘCAIU, MONICA, 1986 – Analiza polinică a sedimentelor din [NUME_REDACTAT] (jud. Bihor), Ocrot. Nat. Med. Înconj. 30(2): 130-132.

MÁJOVSKY, J., MURIN, A., 1987 – Karyotaxonomicky prehl’ad flóry Slovenska. Veda vydavatel’stvo, Slovenskaj Académie Vied, Bratislava.

MALOȘ, C., 1977 – Flora și vegetația cormofitelor din bazinul superior al Motrului, Rez. tezei de doct., Univ. din București.

MANCIULEA, ȘT., 1938 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Române de Geografie, Tom LVII, București.

MARIAN, M., 2008 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. de Nord, [NUME_REDACTAT].

MAROSSY, ANA, 1973 – Prezența speciei Aldrovanda vesiculosa în [NUME_REDACTAT], Nymphaea, Muz. ʺȚării Crișurilorʺ Oradea, 5-8.

MAROSSY, A., KARÁCSONYI, C., 1988 – Studiu privind conservarea fondului genetic vegetal în [NUME_REDACTAT] (județul Bihor). Crisia, Oradea, 18: 59-71.

MARUȘCA, T., 2006 – Îndrumar metodologic de gospodărire ecologică a pajiștilor în ariile protejate. Academia de științe agricole și silvice ʺGheorghe Ionescu Șișeștiʺ, București. Institutul de cercetare–dezvoltare pentru pajiști Brașov.

MARUȘCA, T., 2008 – Reconstrucția ecologică a pajiștilor degradate. [NUME_REDACTAT] Transilvania din Brașov, 108 p.

MEUSEL, H., JÄGER, E., J., 1992 – [NUME_REDACTAT] der Zentraleuropäischen Flora, III, [NUME_REDACTAT] Verlag, Jena.

MIHAI, GH., 1969 – Flora și vegetația din bazinul Bașeului, Rez. tezei de doct., Universitatea din București.

MIHAI, GH., 1970 – Considerații asupra evoluției și succesiunii asociațiilor vegetale din bazinul Bașeului (jud. Botoșani). Stud. și Com.. Muz. de Șt. Nat., Bacău: 137-142.

MIHAI, GH., 1971 – Cercetări asupra vegetației pajiștilor de luncă din bazinul Bașeu (jud. Botoșani), Studii și Comunic. Muz. Șt. Nat. Suceava, 2(1): 127-140.

MIHAI, G., PODOLEANU, Elena, 1979 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației bazinului Sălătruc – jud. Neamț. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]–Zoologie, [NUME_REDACTAT], 4: 88-108.

MIHAI, GH., SÂRBU, I., 1972 – Cercetări fitocenologice asupra vegetației de pe ʺValea Lupuluiʺ Iași. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol., 18, fasc. 2: 469-473.

MIHAI, GH., SÂRBU, I., 1978 – Cercetări asupra vegetației din pădurea Guranda (jud. Botoșani). I. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. “Al. I. Cuza” Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol. 24: 7-9.

MIHAI, G., SÎRBU, I., HOREANU, C., 1973 – Flora și vegetația rezervației naturale dealul Repedea-Iași. Studii și Comunicări de ocrotire a naturii, Suceava, pp. 75-87.

MIHĂILESCU, S., 2001 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] Craiului. Edit. [NUME_REDACTAT], 400 p.

MIHĂIȚĂ, N., 1971 – Cercetări hidrogeologice și hidrochimice în cuprinsul foilor Oradea–Aleșd. [NUME_REDACTAT], Studii tehnice și economice, Seria E, nr. 9.

MITITELU, D., 1971 – Două asociații noi de buruieni în vegetația Moldovei, Lucr. Șt. Inst. Agron. ʺIon Ionescu de la Bradʺ Iași, I. Agron.–Hortic., Iași: 421-427.

MITITELU, D., 1971 – Contribuții la studiul vegetației acvatice și palustre din depresiunea Elanului și luncile limitrofe (jud. Vaslui), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 157-142.

MITITELU, D., 1972 – Asociații noi de buruieni din Moldova. [NUME_REDACTAT]. Ale univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași, Serie nouă, Secț. II. A. Biol., 17, fasc. 1: 119-126.

MITITELU, D., 1973 – Flora și vegetația din depresiunea și colinele Elanului (jud. Vaslui), Rezumatul tezei de doctorat. Iași.

MITITELU, D., 1975 – Flora și vegetația județului Iași, Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 67-162.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., BÂRJOVEANU, C., BARABAȘ, VICTORIA, 1968 – Flora și vegetația împrejurimilor orașului Bacău, Stud. și Com., Muz. de Ști. Nat. Bacău partea 1: 121-195.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1970 – Flora și vegetația împrejurimilor orașului Adjud, Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat., Bacău: 75-112.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1971 – [NUME_REDACTAT] Trotușului (sectorul Urechești–Tg. Trotuș). Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 791-820.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1972 – Răspândirea unor asociații ierboase în lunca Prutului. Stud. și Com., Muz, de Șt. Nat. Bacău, 5: 189-196.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1972 – Vegetația ruderală și segetală din interiorul și împrejurimile municipiului Bacău. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat, Bacău, 5:127-148.

MITITELU, D., BARABAȘ, N, 1972 – [NUME_REDACTAT] Trotușului II (sectorul Tg. Trotuș–Dărmănești), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 5: 159-176.

MITITELU, D., MOȚIU,T., BARABAȘ, N., 1973 – Vegetația rezervației de nisipuri de la [NUME_REDACTAT] (jud. Galați). Muz. Ști. Nat. Bacău. Studii și Comunic., 6:459-376.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1974 – [NUME_REDACTAT] Trotușului III (sectorul Dărmănești–Ghimeș), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 7: 75-92.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Caracterizarea geobotanică a [NUME_REDACTAT]. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 163-218.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Vegetația erbacee din împrejurimile [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. de Șt. Nat. Bacău, 8: 5-22.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., 1975 – Vegetația din lunca Prutului. Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău, 8: 219-285.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., HAJA, S., 1971 – Flora și vegetația rezervației ʺStânca Ștefăneștiʺ (jud. Botoșani), Stud. și Com., Muz. de Șt. Nat. Bacău: 731-750.

MITITELU, D., BARABAȘ, N., HAJA, S., 1974 – Vegetația mlaștinii de la Lozna–Dersca (jud. Botoșani), Stud. și Com., Muzeul de [NUME_REDACTAT] Bacău. 7: 183-196.

MITITELU, D., DORCA, MARIANA, 1987 – Flora și vegetația din împrejurimile [NUME_REDACTAT] Mare. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 143-160.

MITITELU, D., TEȘU, C., 1974 – Contribuții la cunoașterea ecologiei plantelor din asociațiile vegetale mezo-, higro- și hidrofile, Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat. Bacău, 7: 55-74.

MITITELU, D., BARABAȘ, N.. BĂRCĂ, M., COSTICĂ, M., 1994 – Contribuții noi la cunoașterea florei și vegetației județului Bacău, Stud. și Com.. Compl. Muz. de Șt. Nat. ʺI. Borceaʺ Bacău. 1980-1993, 13: 81-108.

MITITELU, D., ȘTEFAN, N., CIUPERCĂ, G., 1982 – Flora și vegetația rezervației ʺPâcleleʺ cu vulcani noroioși (jud. Buzău). Studii și Comunicări. [NUME_REDACTAT], Bacău, 1979-1980, pp. 99-120.

MONAH, F., 2001 – Flora și vegetația cormofitelor din lunca Siretului. Edit. ʺConstantin Mătasăʺ, [NUME_REDACTAT].

MORARIU, I., 1943 – Contribuții la studiul florei litoralului [NUME_REDACTAT] și a Dobrogei. [NUME_REDACTAT]. Facultatea de [NUME_REDACTAT], 6:55-88.

MORARIU, I., 1957 – Contribuții la cunoașterea vegetației litoralului [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], București, 9(4): 361-390.

MORARIU, I., 1967 – Vegetația acvatică și palustră din depresiunea Bârsei, Culeg, de Stud. și Cercet., [NUME_REDACTAT] Brașov. 1: 9-31.

MORARIU, I., DANCIU, M., 1970 – In der gegend des eisernen tores (Porțile de Fier) gemeldete pflanzenaassoziationen. [NUME_REDACTAT] de Biologie. Série de Botanique, București, 15(6): 419-429.

MORARIU, I., DANCIU, M., ULARU, P., 1973 – [NUME_REDACTAT] der [NUME_REDACTAT] Veche. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. București, 1972-1973, 465-499.

MORARIU I., ULARU P., 1968 – Vegetația halofilă de la [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), Culegere de studii și comunicări, Cumidava, II, Brașov, 383-390.

MUNTEANU, I., GRIGORAȘ, C., CONSTANTINESCU, MARIA, 1974 – Cercetări privind originea sărurilor din apele freatice și solurile halomorfe din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. Naț. [NUME_REDACTAT]. Solului, Satu-Mare, S.N.R.S.S., nr. 14 B, București.

NEDELCU, G., A., 1967 – Vegetația acvatică și palustră a lacului Comana, [NUME_REDACTAT]. Horti. Buc., București, 1966:385-408.

NEDELCU, G., A., 1968 – Notă floristică și geobotanică a bălții Dudu, Com. de Bot., București, 7:65-72.

NEDELCU, G., A., 1969 – Contribuție la studiul vegetației acvatice și palustre, a bazinelor acvatice Dudu și Mogoșoaia. [NUME_REDACTAT]. de Biol. Veget. București, 18: 235-255.

NEDELCU, G., A., 1972 – Contribuții la studiul vegetației acvatice și palustre a lacului Căldărușani. [NUME_REDACTAT]. Horti.. Buc. 1970-1971: 535-568.

NEDELCU, G., A., 1973 – Vegetația acvatică și palustră din [NUME_REDACTAT] (jud. Ilfov), [NUME_REDACTAT]. Buc., Biol. Veget., București, 22: 133-146.

NEDELCU, G., A., SANDA, V., POPESCU, A., RADOI, T., R., 1986 – Vegetația higrofilă și halofilă a [NUME_REDACTAT]. Hidrobiologia, București. 19: 83-95.

OLTEAN, M., NEGREAN, G., POPESCU, A., ROMAN, N., DIHORU, G., SANDA, V., MIHĂILESCU, SIMONA, 1994 – Lista roșie a plantelor superioare din România. Studii, Sinteze, Documentații de Ecologie 1., Acad. Română. Instit. de Biol. București, 1: 1-52.

OPREA, I., V., OPREA, VALERIA, 1995 – Analiza vegetației xerofile din alianța Festucion rupicolae caracteristică [NUME_REDACTAT]–Crișane. Stud. Cerc. Biol. Ser. Biol. Veget., București, 47(1): 33-37.

OROIAN, SILVIA, 1998 – Flora și vegetația defileului Mureșului între Toplița și Deda, Casa de [NUME_REDACTAT]. 426 p.

PÁL, ȘT., 1965 – Vegetația higrofilă din [NUME_REDACTAT] Mari. Contrib. Bot. Cluj: 207-219.

PAUCĂ, A.,1941 – Studiu fitosociologic în [NUME_REDACTAT] și Muma, Teză de doctorat M.O., [NUME_REDACTAT], București, 119 p.

PAUCĂ, A., 1941 – Recherches géologiques dans le Monts du Codru et de Moma, [NUME_REDACTAT]. Geol. [NUME_REDACTAT], vol. XXI, București.

PÁZMÁNY, D., 1970 – Flora și vegetația văii Sălătrucului (jud. Cluj). Teză de doctorat. Cluj-Napoca.

PĂUN, M., 1967 – Vegetația raionului Balș, regiunea Oltenia, S.S.N.G., Com. de Bot, București. 4: 121-127.

PĂUN, M., 1969 – Vegetația acvatică din împrejurimile orașului Balș, SSNG, Com. de Bot. București, 10:201-222.

PĂUN, M., POPESCU, GH., 1973 – Vegetația luncii Jiului dintre Filiaș și Zăval (I). Univ. din Craiova, Anale, Biol. Șt. Agricole, Craiova. seria a III-a. 5: 15-20.

PĂUN, M., POPESCU, GH., 1974 – Vegetația luncii Jiului dintre Filiaș și Zăval (II). Studii și Comunic. Muz. Olteniei, Craiova, 23-37.

PIGNATTI, S., 1995a – Flora. În: Pignatti S. (red.), Ecologia vegetale, UTET, Torino: 47-61.

PIGNATTI, S., 1995b – Vegetazione. În: Pignatti S. (red), Ecologia vegetale, UTET, Torino: 69- 95.

POKORNY, A., 1860 – [NUME_REDACTAT] des ungarischen Tiejlandes, Bomplandia. Wien. 8: 151-153, 182-185, 192-195.

POP, E., 1957 – Analize de polen în regiuni de câmpie, Bul., Șt. secț. biol. Șt. Agr., Ser. Bot., București. 9.(1): 5-32.

POP, E., 1960 – Mlaștinile de turbă din R. P. Română. Acad. R.P. Române, București.

POP, I., 1959 – Cercetări geobotanice asupra pășunilor și fânețelor de pe terenurile sărăturoase de la Salonta (regiunea Oradea). Studii și Cercetări de Biologie, Cluj, 10(1): 75-99.

POP, I., 1962 – Vegetația acvatică și palustră de la Salonta (reg. Crișana). Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]. Cluj, 13(2): 191-216.

POP, I., 1963 – Evoluția și succesiunea vegetației acvatice și palustre de la Salonta și împrejurimi (reg. Crișana). Com. Acad. R. P. Române. București. 13, 2: 131-139.

POP, I., 1968 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Negru–[NUME_REDACTAT], Edit. Acad. R. S. România. București.

POP, I., 1968 – [NUME_REDACTAT] und Vegetation der eutrophen Sümphe von Otomani ([NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT]. de Biol., Sér. Bot. București, 13 (5): 313-319.

POP, I., 1974 – Noi contribuții la cunoașterea vegetației nitrofile. Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 145-148.

POP, I., 1977 – Biogeografie ecologică, Ed. Dacia. Cluj-Napoca. vol. I.

POP, I., 1979 – Considerații fitocenologice asupra asociației nitrofile Potentilletum repentis. [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 1: 3-7.

POP, I., 1982 – Plante spontane și subspontane cu valoare economică din flora R. S. România. Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 131-142.

POP, I., ARDELEAN, M., CODREANU, V., CRIȘAN, A., CRISTEA, V., CSŰRÖS-KÁPTALAN M., CSŰRÖS, Ș., GHIȘA, E., HODIȘAN, I., RAȚIU, O., SZÁSZ, E., 1978 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 18: 1-215.

POP, I., CRISTEA, V., HODIȘAN, I., 2002 – Vegetația județului Cluj (Studiu fitocenologic, bioeconomic și ecoprotectiv). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 1999-2000, 35(2): 5-254.

POP, I., CRISTEA, V., HODIȘAN, I., RAȚIU, O., 1983 – Studii biologice asupra florei și vegetației din zona lacurilor de la [NUME_REDACTAT] și Sic (jud. Cluj). Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 45-63.

POP, I., HODIȘAN, I., MITITELU, D., LUNGU, L., CRISTUREAN, I., MIHAI G., 1983 – Botanică sistematică, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 419 p.

POPESCU, Gh., 1974 – Studiu floristic și geobotanic al bazinului hidrografic al Bistriței – Vâleii, Rez. Tezei de doct., Univ. din București.

POPESCU, GH., 1979 – Asociații vegetale de pajiști mezofile din bazinul hidrografic al Bistriței–Vâlcii. [NUME_REDACTAT]. Craiova, Biol., Agron., Hortic., 10(20):75-79.

POPESCU, GH., 1996 – Contribuții la cunoașterea vegetației din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. Horti. București 1994-1995: 189-197.

POPESCU, A., SANDA, V., IONESCU, AL., 1971 – Cercetări asupra vegetației ierboase din jurul Bucureștiului, Stud. și Cerc. de Bio. Ser. Bot., București, 23, 1: 47-55.

POPESCU, A., SANDA, V., 1973 – Cercetări asupra vegetației litoralului dintre Mamaia și Năvodari. Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 25(2):113-130.

POPESCU, A., SANDA, V., 1976 – Contribuții la cunoașterea vegetației psamofile din [NUME_REDACTAT]. Peuce. [NUME_REDACTAT]. Nat. Tulcea, 5:193-216.

POPESCU, A., SANDA, V., 1977 – Contribuții noi la cunoașterea vegetației litoralului românesc al [NUME_REDACTAT]. Studii și Cerc. de Biol., [NUME_REDACTAT]. Veget., 29(2):161-167.

POPESCU, A., SANDA, V., 1978 – Caracterizarea vegetației litoralului românesc al [NUME_REDACTAT]. Muz. Ști. Nat. Bacău, Studii și Comunic, 9-10:317-342.

POPESCU, A., SANDA, V., DOLTU, M., I., NEDELCU, G., A., 1984 – [NUME_REDACTAT] Munteniei. Studii și Comunicări. Șt. Nat., [NUME_REDACTAT] Sibiu, 26: 173-241, 369-511.

POPESCU, A., SANDA, V., OROIAN, SILVIA, 1997 – [NUME_REDACTAT] Dunării, Marisia, [NUME_REDACTAT]. 25. Supliment.

POPESCU, A., SANDA, V., TĂCINĂ, A., BIȚĂ, C., 2000 – Aspects of flora and vegetation biodiversity in the natural reserve [NUME_REDACTAT]-Lempeș (Brașov county). Proceedings of the Institute of Biology. București, 3: 153-160.

POPESCU, G., COSTACHE, I., RĂDUȚOIU, D., GĂMĂNECI, G., 2001 – Vegetația pajiștilor, În: Pajiști permanente din nordul Olteniei, [NUME_REDACTAT], Craiova: 116-215.

POSEA, G., 1968 – Glacisuri și unele aspecte din România. [NUME_REDACTAT] București, seria Științele naturii, Geologie-geografie, an XVII, nr. 1.

POSEA, G., 1997 – Câmpia de Vest a României ([NUME_REDACTAT]-Crișană). Edit. Fundației ʺRomânia de Mâineʺ. București.

POVARĂ, RODICA, 2006 – Temperaturi critice în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București, p. 27-32.

POVARĂ, RODICA, 2006 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București.

PRODAN, I., 1933 – Conspectul sociologic și sistematic al florei acvatice si palustre din România, Bul. Acad. de înalte Stud. Agron.. Cluj, 4.

PRODAN, I., 1956 – Aspecte din vegetația zonei de vest a României. Terenuri nisipoase de loess, mocirloase, alcaline și păduri sub aspect floristic ecologic și agricol, Ed. Acad. Române.

PRODAN, I., 1957 – Contribuții la flora R. P. Române și a țărilor învecinate, Stud. Cerc. Biol., Acad. R. P. Române, [NUME_REDACTAT]. 8, (1-2): 69-93.

RACLARU, P., 1972 – Evoluția și succesiunea vegetației din [NUME_REDACTAT], Stud. și Com. Muz. de Șt. Nat. Bacău, 5: 205-211.

RACLARU, P., ALEXAN, M., 1973 – Asociații vegetale palustre din defileul [NUME_REDACTAT]–Pojejena, Stud. și Cerc. Biol., ser. Bot., București, 25. (2): 131-139.

RAȚIU, FLAVIA, 1968 – Vegetația lemnoasă din complexul mlăștinos Voșlăbeni (jud. Harghita). Contrib. Bot. Cluj-Napoca, 327-335.

RAȚIU, FLAVIA, 1971 – Asociații de rogozuri înalte din mlaștinile eutrofe ale depresiunii Giurgeului, Contrib. Bot.. Cluj: 263-290.

RAȚIU, O., BOȘCAIU, N., 1967 – Vegetația mlaștinilor de pe valea Ieduțului. [NUME_REDACTAT]. Babeș-Bolyai, [NUME_REDACTAT]., Cluj-Napoca, 2: 33-38.

RAȚIU, O., GERGELY, I., 1978 – Analiza complexă a florei ʺȚării Oașuluiʺ (jud. [NUME_REDACTAT]). Contrib. Bot., Cluj-Napoca: 217-226.

RAȚIU, O., GERGELY, I., ȘUTEU, Ș., 1984 – Flora și unitățile fitosintaxonomice de pe valea Iadului (jud. Bihor). Importanța economică și științifică. Caracterizarea lor ecologică (III). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 85-135.

RAUNKIÆR, C., 1937 – Life-form, genus area, and number of species. [NUME_REDACTAT], 5. Haefte (ed. C. Raunkiær), pp. 343–356. J. H. [NUME_REDACTAT], København.

RĂVĂRUȚ, M., CĂZĂCEANU, I., TURENSCHI, E., 1956 – Contribuțiuni la studiul pășunilor și fânețelor din depresiunea Jijiei superioare și a dealurilor Copălău-Cozancea. Studii și Cerc. Ști. Biol. și Ști. Agric. Iași, 7, fasc. 2: 93-132.

RESMERIȚĂ, I., 1970 – Flora și vegetația potențialului productiv pe masivul Vlădeasa. Edit. Acad., R.S. România, București.

RESMERIȚĂ, I., CSŰRÖS, ȘT., 1966 – Cartarea geobotanică și agrotehnică a corpului de pășune ʺCioncaʺ Huedin. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 2: 91-102.

RESMERIȚĂ, I., GRASU, A., 1980 – Vegetația ruderală din depresiunea Petroșani, sectorul Jiului de Vest. Studii și Cercetări de Biologie, [NUME_REDACTAT], București, 32(2): 139-146.

RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ, Z., 1960 – Contribuții la cunoașterea florei din regiunea [NUME_REDACTAT], Comunic. Bot., Acad. R. P. R., București, 10, 4:309-313.

RESMERIȚĂ, I., SPÂRCHEZ, Z., CSŰRÖS, Ș., 1967 – Vegetația nisipurilor din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 349-371.

RESMERIȚĂ, I., POP, I., 1967 – Considerații fitocenologice asupra pajiștilor de Trifolio-Lolietum perennis Krippelova 1967, Resmeriță et al. 1972 din România. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 187-195.

RESMERIȚĂ, I., POP, I., 1972 – Considerații fitocenologice asupra pajiștilor de Trifolio-Lolietum perennis Krippelova 1967, Resmeriță et al. 1967 din România. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 187-195.

RESMERITĂ, I., RAȚIU, O., 1974 – Vegetația higro- și hidrofilă din Maramureș, Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 115-129.

ROMAN, N., 1974 – Flora și vegetația din sudul [NUME_REDACTAT], Ed. Acad. R. S. R., București.

SANDA, V., BIȚĂ, N., C., BARABAȘ, N., 2003 – Flora cormofitelor spontane și cultivate din România. [NUME_REDACTAT] Borcea, Bacău.

SANDA, V., POPESCU, A., 1973 – Cercetări privind flora și vegetația din [NUME_REDACTAT], Studii și Cerc. de Biol., [NUME_REDACTAT]., București, 25(5): 399-424.

SANDA, V., POPESCU, A., 1980 – Vegetația acvatică și palustră din zona lacului de acumulare ʺPorțile de Fierʺ (Baziaș–Drobeta–[NUME_REDACTAT]), Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 161-175.

SANDA, V., POPESCU, A., 1984 – Structura unor fitocenoze de pe terenurile halofile din [NUME_REDACTAT]. Contrib. Bot. Cluj-Napoca: 155-167.

SANDA, V., POPESCU, A., CERCHEZ, LIDIA, PAUCĂ-COMĂNESCU, MIHAELA, TĂCINĂ, AURICA, 1978 – Contribuții la cunoașterea vegetației de pe terenurile sărăturoase din bazinul superior al Călmățuiului (Jud. Buzău). [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, pp. 251-263.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, M., I., 1977 – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Studii și Comunic. Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu, 21: 115-212.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, I., M., DONIȚĂ. N., 1983 – Caracterizarea ecologică și fitocenologică a speciilor din flora României, Stud. și Com., Muz. Brukenthal. Sibiu, supliment, 25:1-126.

SANDA, V., POPESCU, A., NEDELCU, G., A., 1977 – Vegetația microdepresiunilor din [NUME_REDACTAT], Hidrobiologia, București, 15: 123-149.

SANDA, V., POPESCU. A., BARABAȘ, N., 1997 – Cenotaxonomia și caracterizarea grupărilor vegetale din România. Studii și Comunic. Biol. Veget. [NUME_REDACTAT]. Șt. Nat., Bacău, 14:5-366.

SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, M., I., 1980 – Cenotaxonomia și corologia grupărilor vegetale din România. Stud. și Com. Șt. Nat., Muz. Brukenthal, Sibiu, 24 (supl.), 171 pp.

SANDA, V., ȘERBĂNESCU, GH., PEICEA, I., 1973 – Cercetări asupra vegetației acvatice din [NUME_REDACTAT]. Hidrobiologia, București. 14: 143-154.

SANDA, V., ȘERBĂNESCU, GH., ZĂVOIANU, I., 1968 – Aspecte ale florei și vegetației palustre din [NUME_REDACTAT], Stud. și Cerc, Biol., Ser. Bot., București. 20(3):217-224.

SANDU, GH., COLIBAȘ, MĂRIA, COLIBAȘ, L., 1988 – Caracterizarea pedoameliorativă a solurilor saline și alcaline de la nord de [NUME_REDACTAT], Analele I. C. P. A., București. 40: 193-206.

SAMOILĂ, Z., 1960 – Contribuții la studiul geobotanic al pajiștilor naturale din regiunea Hunedoara. Studii și Cercetării de Biologie și [NUME_REDACTAT], Timișoara, 7(1-2): 167-211.

SĂMĂRGHIȚAN, M., 2001 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. Teza de doctorat. București.

SĂMĂRGHIȚAN, M., 2005 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], 510 p.

SÂRBU, I., 1978 – Flora și vegetația bazinului Chineji și al Prutului între Rogojeni–Măstăcani. Teză de doctorat. Iași.

SÂRBU, I., OPREA, A., TĂNASE, C., 1997 – Rezervația naturală pădurea Zărnești–Jorăști (jud. Galați). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Iași, 6(1): 287-303.

SÂRBU, I., ȘTEFAN, N., HANGANU, I., COROI, M„ GRIDIN, M., 1995 – Vegetația de pe grindul Chituc (Rez. [NUME_REDACTAT] Dunării). Bul. Grad. Bot. Iași, 5:213-230.

SÂRBU I., ȘTEFAN N., OPREA A., D., ZAMFIRESCU, OANA, 2000 – Flora și vegetația rezervației natural [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]). Bul. Grăd. Bot. Iași. 9:91-124.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1970 – Vegetația acvatică și palustră dintre [NUME_REDACTAT] si Rușciorul. Stud și Com., Ști. Nat. Muz. Brukenthal, Sibiu. 15: 187-213.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1975 – Flora și vegetația depresiunii Sibiului și a dealurilor marginale. Rez. tezei de doct., Univ. Babeș-Bolyai. Cluj-Napoca.

SCHNEIDER-BINDER, ERIKA, 1976 – Caracterizarea generală a vegetației [NUME_REDACTAT] și a dealurilor marginale. Stud. și Com. Șt. Nat., Muz. [NUME_REDACTAT], 20: 15-45.

SEGHEDIN, T., G., BOȘCAIU, N., 1981 – Fânețele cu Ligularia glauca (L.) O. Hoffm. De la Calafindești (jud. Suceava). Studii și Comunic. de Ocrot. a Nat., Suceava, 5: 396-403.

ȘERBĂNESCU, I., 1964 – Cercetări geobotanice în depresiunea Făgărașului, [NUME_REDACTAT]. Geol, partea a II-a. București, 34: 311-369.

ȘERBĂNESCU, I., 1965 – Asociații halofile din [NUME_REDACTAT]. Comit. Geol. Studii tehnice și econ. Seria C. Pedol., București, 15:1-149.

ŠÚRI, M., HULD, T., A., DUNLOP, E., D., OSSENBRINK, H., A., 2007 – Potential of solar electricity generation in the [NUME_REDACTAT] member states and candidate countries [NUME_REDACTAT], 81 (10) (2007), pp. 1295–1305.

SOÓ, R., 1947 – Conspectus des groupements végétaux dans le [NUME_REDACTAT]. I. Les associations halophiles, Debrecen, 3-60.

SOÓ, R., 1964-1980 – A magyar flóra és vegetáció rendszertani, növényföldrajzi kézikönyve, Akad. Kiadό, Budapest: 1-6.

STÂNGA, N., COLIBAȘ, I., 1970 – Rezultate parțiale privind caracterizarea solurilor slab productive din valea Ierului. Dare de seamă. I. C. P. A., București, Manuscris.

ȘTEFAN, N., 1980 – Cercetarea florei și vegetației din bazinul superior și mijlociu al râului [NUME_REDACTAT]. Rez. tezei de doct., Univ. ʺAl. I. Cuzaʺ Iași.

ȘTEFAN, N., 1986 – Vegetația pajiștilor xerofile din bazinul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]. ʺAl. I. Cuzaʺ, seria II-a, Biol., supliment, Iași, 32:67-70.

ȘTEFAN, N., 1991 – Contribuții noi la studiul vegetației segetale din județul Neamț. Studii și Comunic. Șt. Nat. [NUME_REDACTAT], Biol.–Muzeol., VI:104-109.

ȘTEFAN, N., CHIFU, T., 1974-1975 – The vegetation in the [NUME_REDACTAT] Basin (III), Lucr. Stațiunea ʺStejarulʺ. Ecologie terestră și Genetică. 113-121.

ȘTEFAN, M., CHIFU, T., HANGANU, J., COROI, M., 1995 – Cercetări fitocenologice asupra vegetației acvatice și palustre din balta Somovei (jud. Tulcea). Bul. Grăd. Bot. Iași, 5: 133-152.

ȘTEFAN, N., OPREA, A., 1998 – Contributions to the study of Romania's vegetation (III). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Iași, 7: 111-118.

ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., COROI, M., OPREA, A., TĂNASE, C., CIURĂSCU, Ș., 1997 – Rezervația naturală [NUME_REDACTAT] (jud. Vrancea). Bul. Grăd. Bot., Iași, 6(1): 251-274.

ȘTEFAN, N., SÂRBU, I., OPREA, A., 1997 – Contribution to the study Romania`s vegetation (II). Bul. Grăd. Bot. Iași, 6(1): 275-286.

ȘUTEU, ȘT., 1973 – Vegetația mlaștinilor de pe [NUME_REDACTAT] (jud. Alba). Contrib. Bot., Cluj: 167-170.

TARNAVSCHI, I., T., 1948 – [NUME_REDACTAT] der Autophyten-Flora von rumänien mit einem ausblick auf das Polyploidie-Problem. Bul. Grăd. Bot., Cluj, XXVII, supl. 1, 1-130.

TARNAVSCHI, I., T., NEDELCU, G., A., 1970 – Contribuție la studiul vegetației acvatice și plaustre a [NUME_REDACTAT]. Comunicări de Botanică, a VI-a Consf. Naț. de Geobot. (Dobrogea, [NUME_REDACTAT], 1968), București: 159-175.

TARNAVSCHI, I., T., SANDA, V., HURGHIȘIU ILEANA, 1982 – Oekologie, Zőnotaxonomie, und chorologie der hydrophilen Vegetation aus dem Donau-Delta. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT]., București 1981-1982:97-110.

TODOR. I., 1948 – Flora și vegetația de la [NUME_REDACTAT] Turda. Bul. Grăd. Bot., a Muz. Bot., Cluj, 27(1-2): 1-64; 28(1-2): 21-175.

TODOR, I., GERGELY, I., BÂRCĂ, C., 1971 – Contribuții la cunoașterea florei și vegetației din zona [NUME_REDACTAT] între orașul [NUME_REDACTAT] și comuna Pojejena (jud. Caraș–Severin). Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 203-256.

TOMA. M., 1976 – Cercetări asupra florei și vegetației din depresiunea Dornelor (jud. Suceava). Rez. tezei de doct., Univ. Babes-Bolyai. Cluj-Napoca.

TURENSCHI, E., 1964 – Contribuții la studiul vegetației ierboase din lunca Bârladului. Lucr. Șt. Inst. Agron. „[NUME_REDACTAT] de la Brad” (I) Agron.–Hort., Iași, 173-184.

TURENSCHI. E., ZANOSCHI, V., 1971 – Contribuții la cunoașterea vegetației din lunca Siretului, Stud. și Com, Muz. Șt. Nat. Bacău: 785-790.

TÜXEN, R., 1937 – [NUME_REDACTAT], Mitt. Florist.–Sociol. Arbeitsgem., Hiedersachsen. Hannover, 3:1-170.

TÜXEN, R., 1955 – [NUME_REDACTAT] der nordwestdeutschen Pflanzengesellschaften, Mitt. d. Flor. soz. Arbeit., n. Folge, 5:155-176.

ȚENU, A., 1981 – Zăcămintele de ape hidrotermale din nord-vestul României, Ed. Acad., București.

ȚOPA, E., 1939 – Vegetația halofitelor din nordul României în legătură cu cea din restul țării. Bul. Fac. Ști., Cernăuți, 13:1-79.

UJVÁRI. I., 1972 – Geografia apelor României. [NUME_REDACTAT], București.

ULARU, P,. 1969 – Contribuții la cunoașterea vegetației acvatice și palustre din estul munților Perșani. Com. [NUME_REDACTAT]., S. S. N. G., București, 11:173-185.

ULARU. P., 1972 – Cercetări asupra cormofitelor din [NUME_REDACTAT]. Rez. tezei de doct.. Univ. din București.

ULARU, P., CARDAȘOL, V., 1979 – Contribuții la cunoașterea vegetației din zonele umede ale [NUME_REDACTAT]. Cumidava. Stud. și Cerc. Muz. Brașov. Brașov, 12(3): 149-161.

VICOL, E., C., 1974 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT] (jud. Timiș). Rez. tezei de doct. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

VIȚALARIU, GH., 1976 – Flora și vegetația din [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Moldovenesc). Rez. tezei de doct. Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

ZANOSCHI, V., 1974 – Contribuții la cunoașterea vegetației nitrofile din [NUME_REDACTAT]. Studii și Cerc. [NUME_REDACTAT].–Biol., [NUME_REDACTAT].–Zool., Piatra-Neamț, 2: 109-129.

*** (1983), [NUME_REDACTAT], vol. I. Geografia fizică. Edit. Acad., București.

*** (1992), [NUME_REDACTAT], vol. IV. Regiunile pericarpatice. Edit. Acad., București.

*** (1952-1976), Flora R. P. România, I–XIII, Edit. Acad. Române, București.

*** (1964-1980), [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Press, I–V.

*** Code of [NUME_REDACTAT] (Tokyo, 1993). Boissiera, 49, Geneve,

1995: 1-85

*** [NUME_REDACTAT] Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei, adoptată la 21 mai 1992.

*** (1966) Atlasul climatologic al R. S. România, [NUME_REDACTAT], Edit. Acad. R. S. România, București.

*** (2008), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Meteorologie, Edit. Acad. Române, București.

*** www.geo-spatial.org – setul [NUME_REDACTAT] Cover 2000 (CLC200).

*** http://www.eea.europa.eu.

*** http://www.rowater.ro/dacrisuri.

Lista cu publicații proprii din conținutul tezei

BDI:

Gavra, C., 2013 – Phytocoenological study regarding the aquatic vegetation in the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river ([NUME_REDACTAT], Romania) Lemno-Hydrocharitetum (Oberdorfer) 1957 Passarge 1978, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. XII/B, anul 12, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 169-176.

Gavra, C., 2012 – Contribution to the knowledge of the aquatic vegetation in the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: [NUME_REDACTAT], vol. XIX, anul 17, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1224-6255, pp. 663-670.

Gavra, C., 2011 – Study regarding the association Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933 in the meadowlands from the inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/B, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 327-334.

Gavra, C., 2011 – Phytocoenological research concerning the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/B, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 335-342.

Gavra, C., 2011 – The study of association Trapetum natantis in the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. X/A, anul 10, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 183-190.

Gavra, C., 2010 – Contribution to the knowledge of the meadowlands from the middle and inferior basin of [NUME_REDACTAT] river, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie și Tehnologii de [NUME_REDACTAT], vol. IX, anul 9, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISSN 1583-4301, pp. 421-428.