Flora Si Vegetatia Padurii de Gorun din Regiunea

CUPRINS

Introducere 1

Cap.I.Descrierea Fizico-Geografică a regiunii 2

1.1.Relieful și substratul pedogenetic 2

1.2.Solurile 3

1.3.Clima 11

1.4.Hidrografia 11

Cap.II. Descrierea florei și vegetației gorunetelor 13

2.1.Descrierea generală a vegetației 13

2.2.Metoda de cercetare 15

2.3.Enumerarea taxonomilor de cormofite din

gorunetele regiunii Tihău 17

2.4.Analiza floristică a gorunetelor 20

2.5.Conspectul asociațiilor vegetale 21

2.6.Caracterizarea asociațiilor vegetale 21

2.6.1.Carpino-Quercetum petrae Borza 1941 21

2.6.2.Quercetum petraeae-ceris Soό 1957-1969 29

Cap.III.Potențialul economic al gorunetelor 38

Concluzii 41

Bibliografie 43

INTRODUCERE

Pădurile, ca ecosisteme foarte complexe, realizează prin procese biologice specifice biomasa vegetală și animală, precum și bioenergie.

Rolul și importanța pădurilor precum și funcțiile acesteia trebuie înțelese din punct de vedere evolutiv, istoric. Produsele pădurii se grupează în două categorii: produse lemnoase și nelemnoase.

Produsele lemnoase sunt reprezentate prin biomasa lemnoasă utilizată ca lemn de lucru în aproape toate ramurile economice. Produsele nelemnoase sunt reprezentate de produse vegetale (iarbă, flori, fructe, coajă, puieți de talie mare, rășini, plante medicinale, ciuperci).

Pe lângă depozitele de materiale organice vegetale ce a contribuit la formarea zăcămintele de petrol și cărbune, ca și la geneza solurilor forestiere, pădurile au exercitat în timp importante roluri cum ar fi geomorfologic, climatic, edafic, hidrologic, biotic și antropic, influențând favorabil agricultura și având un rol igienic, estetic, social-economic.

Pădurea contribuie la conservarea formelor de relief și a mediului ambiant, tot a contribuind și la purificarea aerului de microbi, fum, praf și gaze toxice.

Deci pădurea reprezintă nu numai unica sursă de masă lemnoasă ci și mijlocul biologic durabil de protecție și conservare a mediului fizic și biogeografic.

Toate aceste facilități pe care ni le oferă pădurea, dar mai ales datorită lipsei unor cercetări efectuate în această zonă împădurită a satului Tihău, jud. Sălaj, am constituit scopul abordării acestei teme și explicația interesului meu pentru studiul și cercetarea vegetației și nemorale.

CAP. 1. DESCRIEREA FIZICO – GEOGRAFICĂ A REGIUNII

1.1. Relieful și substratul pedogenetic.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul cadastral Tihău face parte din Podișul Someșan, subunitatea Dealurile Silvaniei, Depresiunea Almaș-Agrij, fiind situat la punctul de contact al Văii Almașului cu lunca Someșului.

Ca unități geomorfologice în teritoriu se distinge o zonă de lucru (Lunca Almașului și o porțiune mică din Lunca Someșului) și o zonă de versanți cu pante și expoziții diferite.

Lunca Almașului are o lățime ce variază între 400-700 m, iar la ieșirea spre Lunca Someșului atinge 1200 m. Această luncă străbate teritoriul de la S spre N și prezintă un relief relativ uniform, fiind folosită în cea mai mare parte ca arabil, iar pe porțiunile cu exces de umiditate se folosesc ca fâneață.

Solurile caracteristice acestei zone sunt cele aluviale, care prezintă zona cea mai fertilă din cadrul teritoriului Tihău.

Versanții ocupă majoritatea teritoriului și se întind pe ambele părți ale luncii Almășului, fiind mai accidental pe partea dreaptă a Văii Almașului. Versanții au înclinații destul de mari (până la 25%), ceea ce favorizează procesul de eroziune de suprafață, iar pe alocuri chiar eroziunea de adâncime. În câteva porțiuni de teren procesul de eroziune a adus chiar roca la zi, terenul devenind neproductiv.

Rocile marne pe care s-au format solurile din T.C. Tihău diferă foarte mult în funcție de relief. Pe versanți rocile marne sunt reprezentate de argile necarbonatate, argile carbonatate și gresii, iar pe lunci de materiale aluviale și aluviale heterogene, în general cu textură mijlocie.

T.C. Tihău face parte din microzona III C – ER cod 83, adică microzona solurilor erodate și erodisolurilor.

1.2. Solurile.

Vegetația, roca marnă, relieful și în măsură mai mică apa freatică au influențat procesele de pedogeneză, care au dus la formarea diferitelor tipuri de asol. Astfel, în timp, sub pădurea de quercineae masa organică abundentă produsă a fost descompusă, rezultând o brunificare cu predominarea acizilor fulvici. Datorită regimului hidricpercolativ și a humusului nesaturat, solul a suferit o debazificare înaintată, iar argilele și coloizi proveniți din distrugerea silicaților primari s-au acumulat în orizontul Bt.

Orizontul superior al solului datorită acestui proces de bazificare s-a îmbogățit în siliciu și a devenit mai deschis la culoare și au reacție în general acidă. Astfel s-au format solurile brune luvice și brune argiloluviale.

În luncă pe baza materialului aluvial depus s-au format solurile aluviale în diferote stadii de evoluție; iar pe versanții cu înclinație medie sau puternică s-au produs procese puternice de eroziune care au dus la spălarea și transportul în cea mai mare parte a orizontului A și apariția erodisolurilor.

Teritoriul cadastral al satului Tihău cuprinde 792 ha teren agricol. În baza datelor obținute de la O.S.P.A. Sălaj, în cadrul acestei suprafețe au fost delimitate 11 unități de sol, din care trei (US1, US2 și US3) aparțin clasei argiluvisolurilor și 8 unități (US4, US5, US6, US7, US8, US9, US10, US11) aparțin solurilor neevoluate.

În continuare redăm în mod sintetic principalele însușiri ale celor 11 unități de sol caracteristice T.C. Tihău și anexat tabelul 1.1 cuprinzând sintetic gruparea unităților de sol.

US1 – SOL BRUN ARGILOILUVIAL, tipic

S-a format pe versanți cu expoziții estice,vestice și nordice cu pante cuprinse între 5–15%, având ca rocă mamă argile necarbonatate; apa freatică se află la 5-10 m adâncime; textura este lutoasă în Orizontul Ao și argilolutoasă în orizontul Bt; structura este glomerular colțuroasă în orizontul Ao și devine prismatică în Bt; nu face efervescentă; reacția solului este acidă (pH=6,05)

US1 ocupă 63 ha, având modul de folosință – arabil. Se încadrează conform notelor de bonitare în clasa a IV-a de fertilitate pentru folosință arabil. Pentru menținerea și sporirea fertilității acestor terenuri sunt necesare lucrări de prevenire a eroziunii și aplicarea unor programe de fertilizare cu îngrășăminte naturale și chimice corespunzător culturilor stabilite și producțiilor scontate.

US2 – SOL BRUN LUVIC, pseudogleziat

S-a format pe versanți cu expoziții estice, vestice și nordice, cu pante cuprinse între 5-10%, având ca rocă mamă argile necarbonatate; apa freatică se află la 5-10 m jadâncime, textura e lutoprăfoasă în orizontul Ao, lutoasă în orizontul Elw și lutoargiloasă în Btw; structura este glomerular instabilă în orizontul Ao și prismatică în Btw; nu face efervescență, reacția solului este acidă (pH=5,75).

US2 ocupă o suprafață de 26 ha, având modul de folosință arabil. Se încadrează în clasa a IV-a de fertilitate pentru folosință arabil pentru îmbunătățirea calității acestor terenuri sunt necesare lucrări de prevenire a eroziunii se suprafață și aplicarea îngrășămintelor naturale și chimice în doze optime obținerii producțiilor scontate pentru fiecare cultură în parte. De asemenea, aplicarea periodică a amendamentelor calcaroase pentru îmbunătățirea reacției solului.

US3 – SOL BRUN LUVIC,pseudogleziat

S-a format pe versanți cu expoziții nordice, nord-vestice, nord-estice, cu pante cuprinse între 10-20 %, având ca rocă mamă grsiile, apa freatică se află la 5 – 10m adâncime; textura este lutoasă în orizontul Ao și devine lutoargiloasă în orizontul Btw; nu face efervescență; reacția solului este acidă (pH=5,60).

US3 ocupă o suprafață de 208 ha, având modul de folosință arabil, pășuni și fânețe. Se încadrează în clasa a V-a pentru arabil și clasa a IV-a favorabilitate pentru pășuni și fânețe. Pentru îmbunătățirea calității acestor terenuri sunt necesare lucrări de prevenire a eroziunii de suprafață, aplicarea periodică a amendamentelor calcaroase, îngrășămintelor organice și a celor chimice.

US4 – SOL ALUVIAL, tipic.

S-a format pe terenurile de luncă, cu roca mamă formată din depuneri aluviale necarbonatate; adâncimea apei freatice este 3-5 m, textura este lutonisipoasă pe întregul profil; reacția solului este neutră (pH=6,9); nu face efervescență.

US4 ocupă o suprafață de 132 ha teren arabil și se încadrează în clasa a III-a de fertilitate pentru folosință arabil. Pentru îmbunătățirea calității acestor terenuri sunt necesare lucrări de aplicare a îngrășămintelor naturale și chimice în doze optime realizării producțiilor scontate.

US5 – SOL ALUVIAL, tipic.

S-a format pe terenuri de luncă, cu roca mamă formată din depuneri aluviale carbonatate, adâncimea apei freatice fiind de 3-5 ; textura este lutonisipoasă în orizontul Ao și lutoasă în orizontulC; face efervescență pe tot profilul; reacția solului este alcalină (pH=7,55).

US5 ocupă o suprafață de 12 ha teren arabil, se încadrează în clasa a III-a de fertilitate conform notelor de bonizare. Pentru îmbunătățirea calității acestor terenuri sunt necesare lucrări de aplicare periodică a îngrășămintelor naturale și anual a unor doze de îngrășăminete chimice care să asigure realizarea produncțiilor dorite și creșterea rezervelor solului.

US6 – SOL ALUVIAL, tipic.

S-a format pe terenuri de luncă, cu roca mamă formată din depuneri aluviale necarbonatate, adâncimea apei freatice fiind de 5-7 m; textura solului este neutră (pH=6,95).

Ocupă o suprafață de 111 ha teren arabil, care se încadrează în clasa a III-a de fertilitate pentru folosință arabil. Sunt necesare lucrări periodice de aplicare a îngrășămintelor naturale și aplicarea anuală a unor doze optime de îngrășăminte chimice.

US7 – SOL ALUVIAL, puternic gleziat.

S-a format pe terenuri de luncă înguste, cu roca mamă formată din depuneri aluviale necarbonatate; apa freatică se află la 1,2 – 1,8 m adâncime; textura este lutoargiloasă în orizontul Ao și devine argilolutoasă în orizontul C; reacția solului este slab acidă (pH=6,5).

US7 ocupă 54 ha teren având folosință arabilă și fânețe. Se încadrează în clasa a IV-a de fertilitate pentru arabil și clasa a III-a pentru fânețe. Pentru îmbunătățirea calității acestor terenuri sunt necesare lucrări de eliminare a excesului de umiditate din microdepresiuni, îndeosebi în anii cu precipitații abundente, precum și aplicarea periodică a îngrășămintelor naturale și anuală a celor chimice.

US8 – COLUVISOL, tipic.

S-a format la baza versanților, având ca rocă mamă depuneri aluviale cu textură mijlocie, apa freatică se află la 5-8 m adâncime; textura este lutonisipoasă în orizontul Ao și devine lutoasă în orizontul C; nu face efervescență, reacția solului este slab acidă (pH=6,15).

Ocupă o suprafață de 70 ha. Acestor terenuri se aplică lucrări periodice a îngrășămintelor organice și anual a celor chimice.

US9 – ERODISOL, tipic.

S-a format pe versanți cu expoziții nordice și nord-estice, cu pante cuprinse între 10-20%, având ca rocă mamă argile carbonatate; apa freatică se află la 5-10 m adâncime; textura este lutoargiloasă în orizontul Ap și argilolutoasă în orizontul C; reacția solului este neutră (pH=7) în orizontul Ap și alcalină (pH=7,35) în orizontul C.

Ocupă o suprafață de 68 ha, având folosință arabil, vie, livezi și pășune. Se încadrează în clasa a V-a pentru arabil, vie și livezi, și clasa a IV-a pentru pășuni naturale. Pentru îmbunătățirea calității acestor soluri sunt necesare lucrări de prevenire și combatere a eroziunii solului, aplicarea periodică a îngrășămintelor organice și anual a celor chimice.

US10 – ERODISOL, tipic.

S-a format pe versanți cu pante cuprinse între 15 – 25 %, având ca rocă mamă grsiile, apa freatică se află la 8 – 12 m adâncime; textura solului este lutoasă pe întregul profil, iar structura este glomerulară în orizontul Ap, iar orizontul C este astructurat; reacția solutoasă în orizontul C; reacția solului este neutră (pH=7) în orizontul Ap și alcalină (pH=7,35) în orizontul C.

Ocupă o suprafață de 68 ha, având folosință arabil, vie, livezi și pășune. Se încadrează în clasa a V-a pentru arabil, vie și livezi, și clasa a IV-a pentru pășuni naturale. Pentru îmbunătățirea calității acestor soluri sunt necesare lucrări de prevenire și combatere a eroziunii solului, aplicarea periodică a îngrășămintelor organice și anual a celor chimice.

US10 – ERODISOL, tipic.

S-a format pe versanți cu pante cuprinse între 15 – 25 %, având ca rocă mamă grsiile, apa freatică se află la 8 – 12 m adâncime; textura solului este lutoasă pe întregul profil, iar structura este glomerulară în orizontul Ap, iar orizontul C este astructurat; reacția solului este slab acidă (pH=6,45).

Ocupă o suprafață de 26 ha teren cu folosință arabil și pășune. Se încadrează în calsa a IV-a de favorabilitate pentru folosința pășunii naturale. Sunt necesare lucrări de prevenire și combatere a eroziunii solului și plicarea unor fertilizăti ameliorative cu îngrășăminte organice și chimice.

US11 – ERODISOL, tipic.

S-a format pe versanți cu pante cuprinse între 10 – 20 %, cu roca mamă formată din argile necarbonatate, apa freatică se află la 7-10 m adâncime, textura solului e lutoasă în orizontul Ap și lutoargiloasă în orizontul C; nu face efervescență; reacșia solului este neutră.

Ocupă o suprafață de 22 ha teren cu folosință arabilă și pășune, se încadrează în clasa a V-a de fertilitate pentru folosință arabilă.

1.3. Clima.

Pentru caracterizarea climatică a zonei, au fost folosite datele multianuale ale stației meteorologice Zalău.

Regimul termic se caracterizează perin: temperatura medie anuală 9,3 ºC; temperatura medie a lunii cele mai reci este de –3,5 ºC în ianuarie, iar a lunii celei mai calde este de 21 ºC în iulie. Temperatura minimă absolută este de –28 ºC în februarie, iar maxima absolută este de 36,8 ºC în luna iulie.

Primele zile cu temperaturi sub 0 ºC apar în octombrie și mai rar în septembrie, iar ultimele zile cu temperaturi sub 0 ºC apar în aprilie și cu totl excepțional în mai. Numărul zilelor cu temperaturi sub 0 ºC este de 64.

Suma medie a precipitațiilor anuale este de 703 mm. Precipitațiile cad tot anul, având un maxim la sfârșitul primăverii și începutul verii. Luna cea mai bogată în precipitații este iunie cu 97, 1 mm; iar cea mai săracă este februarie cu 29,4 mm. În timpul verii apar și ploi torențiale, care produc pagube importante culturilor agricole și accentuează efectele negatie ale eroziunii solului pe versanți și ale excesului de umiditate pe terenurile de luncă.

Umiditatea relativă a aerului este de 72%, cea mai scăzută fiind în aprilie și iulie și cea mai ridicată în decembrie și ianuarie. Uneori în iulie și august apare un deficit de umiditate, care influențează negativ producțiile agricole.

1.4.Hidrografia.

hidrografic teritoriul aparține bazinului de recepție a Someșului cu bazinul văii Almașului și bazinul hidrografic al văii Gâlgăului. În afara cursului principal al râului Someș și a Almașului se mai întâlnesc văi înguste care au debit inconstant și vara chiar seacă.

Apele freatice se găsesc la adâncimi diferite, fiind la 3-5 m în luncă, dar cu zone la care se află și mai sus 1,2-1,8 m, sau mai jos 5-7 m. Pe versanți apa freatică se află la 5-12 m adâncime.

Rețeaua hidrografică este reprezentată prin următoarele văi Valea Almașului ca pârâu principal cu următorii afluenți: Vâlcele, Dealului, Pătru, Chiriacului, Valea Mare, Broaștei, Jernăului, Gâlpâiei, Trestiei, etc.

CAP.II. DESCRIEREA FLOREI ȘI VEGETAȚIEI GORUNETELOR

2.1.Descrierea generală a vegetației.

În ceea ce privește vegetația din regiunea studiată aceasta face parte din zona de vegetație a pădurilor de foioase, subzona Quecineelor, etajul cerului și stejarului. Vegetația lemnoasă spontană este constituită din asociații în care predmină cerul, gorunul, stejarul, carpenul, saleia, plopul și mesteacănul, iar ca subarbuști: măceșul, păducelul, porumbarul, lemnul câinesc, cornul.

Vegetația ierboasă din pădure este reprezentată de : Anthoxantum odoratum (vițelar), Poa pratensis (firuță), Viola sp (viorea), Anemone nemorosa (floarea paștelui), Convallaria majalis (lăcrimioare), Feagaria vesca (frăguțe), Stanchys silvatica (jaleș), etc.

Pe pășunile de pe versanți se întâlnesc: Festuca sulcata (păiuș), Lolium perenne (raigras), Andropogon ischaeum (bărboasa), Medicago lupulina (trifoi mărunt), Lotus corniculatus (ghidei), ononis hircina (osul iepurelui), Trifolium repens (trifoi alb), Trifolium pratense (spin), Europhorbia cyparassias (alior), Cichorium intybus (cicoare), Achillea milefolium (coada șoricelului), etc.

Referitor la culturile de câmp cultivate pe suprafețele mai mari în această zonă sunt grâul, orzul, ovăzul, secara, porumbul, cartofi, floarea soarelui, sfecla de zahăr, trifoiul, lucerna și legumele.

Dintre speciile lemnoase cultivate în zonă amintim: prunul, mărul, părul, cireșul, vișinul, nucul, piersicul, gutuiul, dudul. Pe dealuri se cultivă și vița-de-vie, soiuri hibride.

Pădurea de gorun – altitudinea la care vegetează este cuprinsă între 200 – 400 m pe platouri, coame și în părțile superioare ale versanților cu expoziții variabile și pante până la repezi uneori în văi largi.

Gorunul este o specie prosperă pe dealuri puțin argiloase născute pe pietrișuri, nisipuri.

Ocupă suprafețe de terenuri cu expoziții însorite.

Pădurile pure și amestecate de gorun dau nota dominantă a regiunii dealurilor și se caracterizează printr-o mare varietate tipologică. Ca urmare aici se întâlnesc, mai multe formații forestiere și anume: gorunetele pure (Quercetum petraea), goruneto-carpinete (Querco petraea-carpinetum), goruneto-cerete (Quercetum petraea-cerris).

Consistența naturală a arboretelor este de 0,8-0,9, uneori scade la 0,7. creșterea este foarte activă, productivitatea superioară. Forma arborilor este îm majoritate bună, cu trunchiuri drepte, înalte cilindrice și bine legate; totuși mai întotdeauna se găsesc și tulpini defectuase într-un procent oarecare. Se obține material de lucru de bună calitate și în cantitate destul de mare.

Regenerarea naturală prin sămânță a gorunului nu este prea dificilă; semințișurile se instalează ușor, dar numai în locuri luminate. În unele locuri se observă năvala puternică a tineretului de carpen, de tei,, ele pot forma al doilea etaj de.

Subarboretul este format din alun, păducel, măr pădureț, măceș, jugastru, salbă moale, crușin, corn, lemn câinesc, toc coruni, porumbar.

Dintre plantele parazite este frecvent vâscul, dintre cele agățătoare – iedera, care uneori rămâne pipernicită și târâtoare pe pământ.

Pătura vie este bine dezvoltată: Melica uniflora, Dactylis glomerata, Carex sylvatica, Convallaria majalis, Stellaria holostea, Geum urbanum, Fragraria vesca, Euphorbia amydaloides, Viola odorata, Pulmonaria officinalis, Lysimachia numularia, Ajuga reptans, Asperula odorata, Glechoma hirsuta, Lamium galebdolon, Stachys silvatica, Galium schultesii, Campanula persicifolia. Gramineele sunt reprezentate de: Poa nemoralis, Melica uniflora, Festuca silvatica..

Există și cazul unui desiș continuu de Vinca minor care însă nu ocupă o suprafață prea mare.

2.2.Metoda de cercetare

În studiile de vegetație, observațiile și datele culese în deplasările pe teren, baza tuturor prelucrărilor și interpretărilor ce vor urma. Studiul florei și vegetației s-a efectuat prin metoda releveului.

Metoda releveului: – metodă de studiu a vegetației introdusă de școala fitocenologică central europeană. Releveul fitocenologic, diferit de către J. Braun – Blauquet și J. Pavellard ca un „inventar” floristic însoțit de mențiuni sau coeficienți corespunzând anumitor puncte de vedere sociologice, analitice sau sintetice.

Pentru realizarea releveului, trebuie străbătută regiunea de studiat în așa fel, încât să cuprindă toate tipurile de stațiuni și variantele lor, caracteristice terenului respectiv urmând anumite trasee. În cadrul fiecărei tip de vegetație se aleg porțiunile caracteristice, care reunesc într-un înalt grad însușirile generale ale tipului respectiv. Pe aceste porțiuni se delimitează (prin panglică colorată) suprafețe exacte, denumite suprafețe de probă, având formă diferită, în general pătrată sau dreptunghiulară, iar mărimea depinzând de tipul de vegetație studiat. Se completează apoi datele din „fișa pentru descrierea vegetației” sau se înscriu în carnetul de teren, când trebuiesc însă reținute elementele ce urmează a fi observate ori determinate.

Fișa pentru descrierea vegetației

Subliniem în mod deosebit două aspecte:

-se notează datele referitoare la așezare și toponimie;

-se delimitează suprafețe de probă, marcând cu cretă arborii din colțurile pătratului delimitat;

-determinăm altitudinea, expoziția, înclinarea pantei și recoltăm proba de sol necesară analizelor în laborator;

-efectuăm măsurătorile biometrice ale arborilor: înălțimea și diametrul;

-se apreciază coronamentul, folosind scara cunoscută cu cele 6 trepte (între 0,5 – 1,0):

– se măsoară grosimea litierei și se fac notări privitoare la intervenția umană în gospodărirea pădurii;

-se apreciază gradul de acoperire al stratului ierbos, privind de sus în jos proiecția indivizilor pe suprafața solului;

– se trece apoi la partea analitică în care fiecare specie este trecută în fișă acordându-i-se un indiciu AD (abundență – dominanță), corespunzător cantității și ponderii indivizilor săi;

-este indicat ca după terminarea efectuării releveului, să se facă o verificare a notelor de AD acordate, suma lor trebuind să fie egală cu gradul de acoperire general sau pe strate.

Toate releveele efectuate pe teren vor fi apoi prelucrate în laborator prin întocmirea tabelelor fitocenologice sintetice.

Una dintre cele mai importante operații efectuate de fitocenolog în laborator o reprezintă reunirea tuturor releveelor executate în una și aceeași asociație vegetală, în tabelele analitice și sintetice și același timp.

Scopul urmărit este acela al facilitării, diagnozării cenologice și ecologice, al evidențierii particularităților fitocenozelor unei asociații vegetale sau a unor asociații înrudite dintr-o regiune geografică dată, precum și cel al înlesnirii prelucrării matematice a informațiilor culese în teren.

Alcătuirea tabelelor fitocenologice sintetice este absolut necesară, căci astfel nu se pot desprinde concluzii pertinente la fel cum în cazul studiilor populaționale ori a altor observații biologice în general, nu se pot face aprecieri sintetice și cauzele dacă se abordează izolat indivizii sau fenomenele analizate.

Concluzionând se poate aprecia că tabelele fitocenologice sintetice reprezintă baza faptică și comparativă a studiilor de vegetație.

2.3.Enumerarea taxonomilor de cormofite din

gorunetele regiunii Tihău.

1.Fam. RANUNCULACEAE

Ranunculus repeus-floare de leac-comună în păduri, fânețe livezi;

Anemone nemorosa-floarea peștilor-păduri de foioase, livezi, grădini.

2.Fam. ROSACEAE

Rosa canina-măceș-păduri de foioase, poieni și fânețe;

Rubus caesius-mur de miriște-păduri livezi, zăvoaie;

Fragaria vescă-fragi de pădure-păduri, pajiști, fânețe;

Seum urbanum-cerențel-la marginea apelor, drumurilor și a pădurilor

Crataegus monogyna-păducel-păduri, tufișuri, poieni;

Prunus spinosa-porumbar-margini de păduri, pășuni;

Potentilla repterus-cinci degete-pajiști și păduri umede.

3.Fam. FABACEAE

Trifolium reperus-trifoi alb-fânețe, pășuni.

4.Fam. OXALIDACEAE

Oxalis acetosella-măcrișul iepurelui-păduri umede și umbroase.

5.Fam. TILIACEAE

Tilia cordata-tei pucios-păduri de foioase.

6.Fam. EUPHORBIACEAE

Euphorbia cyparissias-laptele câinelui-lacuri siderale.

Euphorbia armygdaloides.

7.Fam. CORNACEAE

Cornus mas-corn-păduri, la câmpie și dealuri.

8.Fam. ARALIACEAE

Hedera helix-iederă-prin păduri, pe stânci și ziduri.

9.Fam. APIACEAE

Dancus carota-morcov-frecventă prin locuri necultivate și aride, semănături și fânețe.

10.Fam. HYPERICACEAE

Hypericum perforatum-pojariță-păduri, fânețe.

11.Fam. VIOLACEAE

Viola adorata-toporași-păduri, fânețe, montane.

12.Fam. CARYOPHYLLACEAE

Stellaria halostea-iarbă moale-păduri uscate, tufișuri;

Stellaria media-racoivă-prin păduri, tufișuri;

Silene alba-gușa porumbului-livezi, pe coaste însorite, fânețe uscate.

13.Fam. BETULACEAE

Carpinus betulus-carpen-păduri de la câmpie și dealuri;

Corylus avellana-alum-în toată zona forestieră.

14.Fam. FAGACEAE

Quercus petraea-gorun-în păduri la dealuri și regiune montană inferioară

Quercus cerris-cer-la câmpuri și dealuri, pe podișuri sau versanți însoriți.

15.Fam. URTICACEAE

Urtica alioica-urzica mare-pe lângă drumuri, pădrui, case, stâne.

16.Fam. Primulaceae

Lypsimachia memmulasia-gălbășoară-prin poieni, zăvoaie, păduri.

17.Fam. APOCYNACEAE

Vinca minor-merișor saschiu-spontană prin tufișuri, la margini de păduri.

18.Fam. OLEACEAE

Lingustum vulgare.lemn câinesc-prin tufărișuri, păduri.

19.Fam. BORAGINACEAE

Symphytum officinale-tătănească-lunci, zăvoaie, locuri umede.

20.Fam. SCROPHULARIACEAE

Veronica chamaedrys-stejărel-răspândit de la câmpie până la etajul subalpin;

Veronica officinalis-șopârlița-margini și tăieturi de păduri, pajiști, tufișuri;

Scrophularia nodosa-iarbă neagră-margini de păduri, locuri umede.

21.Fam. LAMIACEAE

Stachys sylvatica-bălbișă-zăvoaie, tufăriș, margini de păduri;

Ajuga reptans-vinețica-fânețe, tufișuri, margini de păduri;

Glechoma hederaceum-rotunjoară-livezi, tufăriș, păduri;

Lamium galeabdon-gălbenița-margini de păduri, tufișuri;

Prunela vulgaris-busuioc de câmp-poieni, pășuni, tufărișuri;

Galeopsis speciosa-cânepiță-prin păduri, tăieturi de păduri;

Salvia glutinosa-cinsteț-păduri, zăvoaie.

22.Fam. RUBIACEAE

Asperula odorata-vinasiță-prin păduri

Galium verum-sânziene galbene-tufișuri fânețe, margini de drumuri

Galium schultesii-sânziene de pădure-margini, tăieturi și luminișuri de pădure.

23.Fam. CAPRIFOLIACEAE

Sambucus nigra-soc-prin păduri, lunci și tufărișuri

24.Fam. CAMPANULACEAE

Campanula persicifolia-clopoței-păduri umede de la câmpie până în etajul subalpin.

25.Fam. ASTERACEAE

Solidago virgaurea-splinuță-prin tifișuri, fânețe, poieni, păduri;

Achillea millefolium-coada șoricelului-poeni, fânețe, la margini de păduri.

26.Fam. LILIACEAE

Convallaria majalis-lăcrămioare-în păduri umbroase.

27.Fam. POACEAE

Festuca rubra-păiuș roșu-pajiști, păduri, tufișuri:

Dactylia glomerata-galomăț-prin fânețe, pășuni și păduri;

Poa nemoralis-iarbă deasă-prin păduri;

Melica uniflora-mărgică-prin păduri, tufișuri.

28.Fam. JUNCACEAE

Luzula luzuloides-mălaiul cucului-păduri, tufișuri.

29.Fam. CYPERACEAE

Carex sylvatica-rogoz-prin păduri, zăvoaie.

30.Fam. PLANTAGINACEAE

Plantago lanceolata-pătlagina cu frunze înguste-pajiști, păduri.

2.4.Analiza floristică a gorunetelor.

În fitocenozele studiate am identificat 57 specii încdrate în 30 familii.

Cel mai bine reprezentate sun familiile LAMIACEAE cu 7 specii ROSACEAE cu 6 specii, urmate de familia POACEAE cu 4 specii, familia SCROPHULARIACEAE și RUBIACEAE cu câte 3 specii.

Restul familiilor ca: FAGACEAE, BETULACEAE, BORAGINACEAE, OLEACEAE, ARALIACEAE sunt reprezentate de către două sau o singură specie.

Apreciem că flora acestor păduri este comparabilă cu a altor fitocenoze similare din alte zone ale țării. Diferențele numerice în ceea ce privește taxonomii vegetali datorându-se condițiilor particulare de biotop și a studiului efectuat în timp relativ scurt.

2.5.Conspectul asociațiilor vegetale.

Querco-Fagetea Br.-Bl. Et Vlieger ein Soó 1964

2.6.Caracterizarea asociațiilor vegetale.

2.6.1.Carpino-Qercetum petrae Borza 1941

Corologia: carpineto-gorunetele sunt bine reprezentate în regiunea studiată, fiind situate la altitudini de 210 – 280 m, pe versanți ondulați cu expoziție N-V și înclinație de 25ºC.

Fizionomia și compoziția floristică: Arborii înalți de 10-15 m prezintă vârste între 30 și 60 ani, având următoarele diametre ale trunchiurilor gorun Ø=16; carpen Ø=12; cer Ø=16.

Fitocenozele se structurează pe trei straturi distincte. Stratul arborilor alcătuit din Quercus petraea, Carpinus betulus specii caracteristice și codominante, alături de care se mai pot găsi sporadic cerul și teiul.

Comparând acest strat al fitocenozelor analizate cu al altor fitocenoze se constată că sunt rare exemplarele de Quercus robur, Acer platanoides, Acer campestre, Tilia Tomentosa, Fragus moesiaca. Dintre aceste specii unele sunt prezente în pădurea studiată, dar identificate în afara releveelor, altele elementele termofile lipsesc.

Stratul arbustiv este alcătuit dintr-un număr mare de specii monogyna, Ligustrum vulgare, Rosa canina. Deși numărul speciilor cresc doar în ochiurile de pădure sau la marginea arboretelor.

Covorul ierbos al gorunetelor este alcătuit dintr-un număr mare de specii, e bine închegat, pe alăcuri aproape continuu.

Este contituit din: Poa nemoralis, Melica uniflora, Luzula luzuloides, Fragraria Mesca, etc. Unele dintre speciile enumerate pot deveni dominante în cadrul sinusiei ierboase, realizând adevărate faciesuri.

Analiza geoelementelor: dintre geoelemente (Tabelul 2) se observă predominarea speciilor euroasiatice (44, 86%): achillea millefolium, Poa nemoralis, Stachys silvatica, Stellaria holostea, urmate de europene (37,12%): ajuga reptaus, Convallaria majalis, Melica uniflora.

Situația este explicabilă prin poziția geografică a regiunii, fapt atestat și de un procentaj semnificativ al elementelor eropean și central european.

Tendințele ușor termofile ale acestor fitocenoze determină prezența în proporții reduse, a unor elemente mediteraneene și submediteraneene.

Existența unor microdepresiuni cu microelemente mai reci au permis înfiltrarea și a unor specii circumpolare cu toate că pădurea nu este izolată și factorul uman își face resimțită prezența, din totalul speciilor, puține sunt cele cosmopolit-ruderale.

Tabelul 2. Statistica geoelementelor din Carpino-gorunete.

Analiza Bioformelor: Din totalul speciilor (Tabelul 3) majoritatea sunt speciile hemicriptofite în proporție de 46,5 % urmate de speciile fanerofite în proporție de 16,27%.

Această situație, deși pare paradoxală pentru o pădure, se referă doar la proporția numerică a speciilor. Luând în considerare și AD pe care le realizează bioformele, proporția se inversează, fanerofitele realizând efective populaționale și acoperire net superioare hemicriptofitelor.

Tabelul 3. Statistica bioformelor

Caracterizarea ecologică: din punct de vedere ecologic (Tabelul 4) în funcție de factorul hidric se afirmă categoria mezofitelor 41,86 % care necesită cantități moderate de apă. În funcție de temperatură mezotermele 60,46% instalate predominant datorită climatului temperat-continental. Reacția chimică a solului evidențiază speciile euriionice 37, 2% urmate de speciile acid-mezofite 32,55%.

Tabelul 4 Distribuția categoriilor de plante grupate în funcție

de principalii indici ecologici.

2.6.2. Quercetum petraeae-cerris Soó 1957-1969

Aceste păduri se încadrează într-o unitate bine constituită a pădurilor balcanic-carpatice de gorun, cer și gârniță, cu participarea unor specii ami termofile. Deși aceste păduri sunt mai răspândite în Oltenia, în Platforma Jiului și Oltețului pe partea inferioară a dealurilor și coamele și pantele cu expoziții sudice și estice, la limita nordică a arealului se semnalează și în Transilvania pe dealurile piemontane ale „jugului intracarpatic”, inclusiv în teritoriul studiat de noi.

Corologia. Goruneto-ceretele citate și în literatura de specialitate ca prezenta în Depresiunea Șimleului și în Podișul Someșan preferă expozițiile vestice cu înclinație de 18º, la o altitudine de 250 – 320 m, pe relief de dealuri, cu versanți mediu înclinați, pe soluri brune eu-mezozoice, formate pe alternanți de nisipuri mari și gresii, dar și brune, argiloluviale, brune-roșcate, luvice cu regim hidric normal.

Fizionomia și compoziția floristică. Sunt păduri bine închegate, cu coronamentul cuprins între 0,8 – 0,9.

Stratul arborilor este constituit în cea mai mare parte din gorun și cer în proporție de aproximativ 7 goruni, 3 cer. Alături de cele două specii dominante sunt prezente și exemplare izolate de carpen, tei. Dată fiind limita nordică a arealului ceretelor de la noi din țară, din fitocenoze lipsește Q polycarpa și Q. Farmetto specii mai termofile citate, ca prezente, în alte fitocenoze ale asociației.

Punctiform, în afara releveelor pot fi identificați indivizi de Carpinus betulus, Populus tremula, prunus Amina, Malus sybestris, Pyrus pyrater.

Stratul arbustiv în general bine dezvoltat, în special în secțiunile de pădure și la marginea arboretului unde alcătuiește desișuri destul de pronunțate. Este constituit din: Crataegus monogyna, Rosa canina, Prunus spinosa, Corylus avelana, Rubus caesius, Lingustum vulgare, etc.

Abundența coronului ierbos este condiționată de expoziția de gradul de înclinație a pantei și gradul de închegare a coronamentului. Pe versanții cu expoziție N-V unde coronamentul arborilor are o închegare de 0,9, stratul ierbos este slab reprezentat.

În schimb, pe pantele S-V, într-o pădure bătrână, coronamentulfiind de 0,7, stratul ierbos are o acoperire de până la 50%. Dintre speciile frecvente în aceste păduri amintim: Trifolium repens, Convallaria majalis, Dactylis glomerata, etc.

Analiza bioformelor. Analizând bioformele (Tabelul 6) se constată că numeric hemicriptofitele sunt majoritare (43, 75%), urmate de fanerofite (20, 82%)

Această situație deși pare paradoxală pentru o pădure, se referă doar la proporția numerică a speciilor. Luând în considerare și AD pe care le realizează bioformele proporția se inversează, fanerofitele realizând efective populaționale și acoperire net superioare hemicriptofitele.

Tabel 6. Statistica bioformelor

Caracterizarea ecologică. Lunâd în considerare factorul umiditate se constată că cel mai mare procentaj îl realizează speciile mezofile (43,75 %), urmate îndeaproape de xeromezofile (20,83%), situație datorată existenței unui regim hidric moderat cu perioade de deficit la sfârșitul verii.

Din punct de vedere al factorului termic în goruneto-cerete se afirmă speciile mezoterme (60,41% caracteristice climatului temperat-continental.

Din punct de vedere al preferinței speciilor pentru reacția chimică a solului (Tabelul 7, fig.5) se constată o dominanță a speciilor euriionice (39,58%) care nu înregistrează exigențe față de acest factor. Pe lângă acestea în număr semnificativ sunt prezente speciile acido neutrofile (31,25%) care vegetează bine pe solurile brune argilo-iluvice pseudogleizate.

Tabelul 7.Distribuția plantelor din goruneto-cerete grupate

în funcție de principalii indici ecologici.

Analiza geoelementelor. Spectrul geoelementelor (Tabel 8, fig.6) relevă dominarea speciilor euroasiatice în proporție de 39,58% ex: Rubus caesius, Trifolium repens, Fragaria vesca, Geum erbamem, Glechona hederaceae; urmate de speciile europene existente în proporție de 33,33%, ex:Ligustum vulgare, Melica uniflora, Convallaria majalis, Luzula luzuloides, Carex sylvatica.

Această predominanță se înscrie în limitele firești determinate de poziția geografică a regiunii. Datorită unor microformațiuni de relief cu caracter particular care imprimă nuanțe specifice de microclimat tabloul geoelementelor se completează și cu următoarele elemente submediteraniene și mediteraniene în proporție de 6,25% ex: Laminum galeobdolon, Symphytum tuberosum, Saleum schultesii, etc.

Tabelul 8. Distribuția geoelementelor în goruneto-cerete.

Pe baza proporției geoelementelor și pe baza studiilor de raionare fitogeografică a teritoriului României, efectuate de Al. Borza și N. Boșcaiu, teritoriul studiat se găsește în regiunea euro-siberiană, provincia daco-ilirică, circumscripția. Satu Mare – Silvania cu resturi de cerete.

CAP.III.POTENȚIALUL ECONOMIC AL

GORUNETELOR

Gorunetele, inclusiv goruneto-cărpinetele și goruneto-ceretele au o dezvoltare bună realizând păduri de productivitate mijlocie. Producția anuală netă în cadrul gorunetelor este de circa 6-8 t/ha.

Valoarea economică (tabelul 10) a acestor păduri este conferită de lemnul de gorun, cer, carpen. De asemenea aceste păduri adăpostesc 46 de specii melifere, 34 specii medicinale, 31 specii industriale, etc. (fig.7).

Dintre speciile alimentare mai frecvent utilizate de către localnici sunt:

-prin fructe Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Corylus avelana, Rosa canina, Cornus mas, Fragraria vesca.

-prin frunze: Rumex acetosa

-prin arome: Oxalis acetosella

Speciile furajere, mai ales cele cu valoare bună și foarte bună sunt în număr mai mic: Dactylis glomerata, Trifolium repens.

Aceste păduri adăpostesc și plante melifere dintre care cele mai obișnuite sunt: Tilia cordata, Symphytum tuberosum, Potentilla reptans, Vinca minos, Veronica officinalis.

Specii de plante medicinale mai utilizate sunt: Crataegus monogyna, Hypericum perforatum, Lamium galeobdolon, Sambucus nigra, Rosa canina, etc.

Alături de speciile forestiere cu valoare în industria lemnului, aceste păduri adăpostesc și alte specii industriale, mai ales tinctoriale: Lingustrum vulgare, Sambucus nigra, etc. dintre speciile toxice destul de numeroase pot fi amintite: Hedera helix, Lingustrum vulgare, Scrophularia nodosa, Euphorbia amygdaloides, etc. ca plante decorative pot fi citate: Anemone nemorosa, Convallaria majalis, Hedera helix.

În concluzie, pe lângă lemn, produsul principal valorificabil, aceste păduri oferă și produse secundare: fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale. Acestea sunt recoltate de către localnici atât pentru gospodăriile proprii, cât și pentru valorificarea lor prin centrele de colectare în scop industrial. Anual există contracte pentru livrarea de: mure, măceșe, porumbele, mere și pere pădurețe în special pentru beneficiarii externi.

Dintre ciupercile comestibile mai frecvent recoltate se pot cita următoarele: Boletus edulis, Amanita caesarea, Lactarius Deliciosus, Lactarius piperatus, Lepiota procera.

Tabel.10. Statistica categoriilor de plante importante economic.

Aspecte succesionale legate de gorunete.

În cazul exploatării neraționale al pădurilor de gorun, carpen și cer efectul poate fi exitincția totală a acestor masive forestiere.

Pe terenurile ocupate de Quercus petraea și Carpinus Betulus se instalează asociații ierboase precum: Rumici (acetosellae) – Agrostetum termis, Sandală et Popescu 1981, asociație răspândită și în zona fagului, Cytisetum migricantis Soó 47.

În locul goruneto-ceretelor se instalează asociații mezo-xerofile: Agrosteto- Festucetum valesiacae Ardelean 83 și Botriochloctum ischaemi (Krist 37) Pop 77. suprafețele cele mai mari de pajiști aparțin asociației Agrosteto – Festucetum valesiacae. Productivitatea primară netă a acestor pajiști este de 1,7 1,8 t/an/ha.

Reinstalarea gorunetelor din ambele tipuri este precedată de tufărișuri de Prunus spinosa și Crataegus monogyna realizând asociația pruno spinosae – Crataegetum (Soó 27) Hueck 31. La adăpostul acestor arbuști se crează condiții optime pentru dezvoltarea exemplarelor tinere de gorun.

CONCLUZII

Teritoriul studiat de noi este localizat în județul Sălaj în subunitatea Dealurilor Silvaniei reprezentând o zonă deluroasă cu pante și expoziții diferite. Solurile sunt brune cu debazificare înaintată cu reacție în general acidă.

Din punct de vedere climatic regiunea se încadrează în climat temperat continental fără extreme termice și cu umiditate suficientă exceptând sfârșitul verii.

Fiind o regiune deluroasă cu așezări umane preponderentă sunt ecosistemele agricole constituite din diferite culturi în afara cărora au mai rămas fitocenoze naturale atât proticole cât și nemorale. Vegetația nemorală prezentată în acest studiu se încadrează în clasele Querco – Fagetea și Quercetaeae pubescenti – petrreae.

În cea dintâi se încadrează asociația Carpino – Quercetum petreae tipică etajului colinar și zonei geografice de referință.

În cea de-a doua clasă se încadrează asociația Quercetum petreae – cerris aflată la limita nordică a arealului său. Această asociație prezintă în compoziția floristică elemente termofile instalată la limita nordică a arealului face ca în structura sa să nu regăsim toate speciile termofile care caracterizează fitocenozele aceleași asociații dar din sudul țării.

Dată fiind unitatea geomorfologică și climatică a regiunii pentru ambele asociații vegetale sunt valabile câteva trăsături generale.

Dintre geoelemente predomină speciile eurasiatice. Eur, Euc.

Dintre bioforme deși numeric domină hemicriptofitele, fanerofitele sunt dominante cantitativ. Caracterul ecologic al asociațiilor este mezofil spre xeromezofil, mezoform și euriionică spre acid și slab acid – neutrofil.

Din punct de vedere economic pădurile sunt de productivitate mijlocie, supraexploatarea lor având implicit consecințe ecologice structurale și repercutându-se negativ inclusiv asupra ciclurilor de producție.

Considerăm ca aceste păduri deși supuse regimului de exploatare necesită măsuri de protecție și refacere.

BIBLIOGRAFIE

1.Beldie, Al., Chiriță, C., – „Flora indicatoare din pădurile noastre”,

Ed. Agro-Silv., Buc., 1967

2.Al. Borza, N. Boșcaiu – „Introducere în studiul covorului vegetal”,

Ed. Acad., Buc., 1963

3.Coldea Gr. – „Munții Rodnei. Studiu geobotanic”,

Ed. Acad., Buc., 1990

4.Vasile Cristea – „Fitosociologie și vegetația României”,

Cluj Napoca, 1993

5.Doltu M. I.,Popescu A.,Sanda V., – „Conspectul asociațiilor vegetale

lemnoase din România”,

Muzeul Brukenthal St. și comunicare științe naturale, Sibiu, 24

6.Institutul de Științe Biologice,

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice,

Institutul de Cercetări Biologice Cluj Napoca,

Institutul de Cercetări Bilogice Iași

– „Vegetația României”,

Ed. Tehnică Agricolă, Buc., 1992

=== landscape ===

TERITORIUL CADASTRAL TIHĂU

JUDEȚUL SĂLAJ

Tabel 1.1

LEGENDA UNITĂȚILOR DE SOL

Tabelul 5. Carpinio – Quercetum petraeae Borza 1941

Tabelul 9. Quercetum petreae – cerris Soó 1957