Flora Si Vegetatia Padurii de Fag din Zona Codrului

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………….. 1

CAP.I.CADRUL FIZICO GEOGRAFIC AL REGIUNII STUDIATE…… 3

1.1.Delimitarea teritoriului cercetat………………………………. 3

1.2.Structura petrografică…………………………………………. 4

1.3.Rețeaua hidrografică………………………………………….. 4

1.4.Solurile………………………………………………………….. 5

1.5.Clima……………………………………………………………. 8

CAP.II.ISTORICUL CERCETĂRILOR BOTANICE EFECTUATE PE

CULMEA CODRULUI ȘI REGIUNILE ÎNVECINATE………… 10

CAP.III.ANALIZA FITOGEOGRAFICĂ, ECOLOGICĂ ȘI

BIOECONOMICĂ A FLOREI………………………………….. 12

3.1.Condițiile fitotaxonomice…………………………………….. 12

3.2.Plante spontane cu importanță economică……………….. 15

CAP.IV.VEGETAȚIA MUNȚILOR CULMEA CODRULUI…………… 17

4.1.Metoda de cercetare………………………………………… 17

4.2.Caracterizarea generală a vegetației……………………… 20

4.3.Caracterizarea asociațiilor vegetale………………………. 22

4.3.1.Symphyto Cordato-Făgetum silvaticae………….. 22

4.3.2.Carpino-Făgetum silvaticae………………………. 33

CONCLUZII……………………………………………………………… 44

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………. 45

INTRODUCERE

Dealurile Făgetului reprezintă porțiunea cea mai caracteristică a „jugului intercarpatic”, punte de legătură dintre podișul Someșan și Câmpia Someșului sau la scară mai mare, dintre Munții Apuseni și Munții Maramureșului.

Covorul vegetal actual determinat de poziția geografică de structură oro-petro și hidrografică, precum și de climă, se înscrie în limitele caracteristice zonale și de altitudine, dar adăpostește și aspecte inedite, cum ar fi prezența unor specii montane chiar la altitudinile modeste ale culmii.

Chiar dacă înălțimile nu sunt mari, caracterul totuși muntos al versanților în imediata apropiere a zonei premontane și a câmpiei a făcut să se întâlnească pe o suprafață relativ restrânsă, păduri de stejar și cer, de gorun și carpen până la făgete carpatine.

La aspectul actual al vegetației a contribuit și factorul uman care a activat din secolele trecute, dar cu intensitate mai mare în ultima sută de ani. Astfel pe lângă activitățile tradiționale de cultivare a pământului, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului desfășurate mai mult în zona premontană de la poalele culmei, în secolul trecut au fost inițiate exploatări forestiere intense atât pentru lemn de construcții, cât și pentru combustibil la fabrica de sticlă de la poiana Codrului.

Studiul de față a fost axat pe o inventariere floristică a regiunii, în special din zona (pădurii de fag) asociațiilor de făgete.

S-a urmărit și măsura în care activitatea umană a influențat și influențează în continuare peisajul vegetal, precum și rolul vegetației în ansamblul economiei.

Prescurtările utilizate în această lucrare:

Bioforme:

Ph – fanerofite; Eua – eurasiatice;

MPh – megafanerofite; E – europene;

mPh – mezofanerofite; Ec – central europene

nPh – nanofanerofite; Cp – circumpolare;

Ch – chamefite; Alt – atlantice;

H – hemicriptofite; Med – mediteraneene;

G – geofite; sM – submediteraneene:

T – terofite; Pont – pontice;

Th – anuale; Atl Med – atlantico–mediteraneene;

TH – bianuale; Pan – panonice;

Hh – helohidatofite. Ppn – ponto-panonice:

Geoelemente: B – balcanice;

Carp – carpatice; Db – daco-balcanice;

Cosm – cosmopolite End – endemice;

Adv – adventive Q-F – querco-fagetea;

Indici ecologici: Fa – fagetalia;

U – umiditate; AlP – Alno-padion;

T – temperatură; Sym-Fon – symphyto-fagion;

R – reacția chimică a solului; Qr-p – quercetqlia robori,

petraeae;

Tipuri genetice: Ca – carpinion betuli;

-specii diploide V-Q – veronica officinalis-

-specii poliploide quercion

Indici bioeconomici: Sap – salicetalia purpureae;

Fr – furajere; Îns – însoțitoare.

Me – melifere;

Md – medicinale;

CAP.I. CADRUL FIZICO GEOGRAFIC A REGIUNII STUDIATE.

1.1.DELIMITAREA TERITORIULUI CERCETAT.

Dealurile Făgetului sau Culmea Codrului (fig.1) se încadrează în grupul dealurilor Silvano – Someșene care reprezintă o regiune de legătură între Podișul Someșan și Câmpia Someșului și într-o măsură mai mică între Munții Apuseni și Munții Maramureșului.

Dealurile Făgetului sau Culmea Codrului, cea mai reprezentativă din șirul înălțimilor cristaline este extinsă pe aproximativ 25 km, culminând la 580 m altitudine cu vârful Lespezi. Spre extremități, înălțimile coboară sub 450 m, iar pe laturi abrupturile trec ușor în piemonturile scurte și fragmentate care o însoțesc. Contactul dintre culme și piemonturi este marcat de limita dintre păduri și terenuri agricole și de numeroase așezări mici, localizate în obârșii pe văi.

Peisajul cu păduri de fag i-a conferit regiunii denumirea de „Codru” sau de Culmea Făgetului sau Culmea Bâcului.

Agricultura se bazează pe ponderea mare a terenului arabil 50 – 70 %. Agricultura zonei piemontane marginale este profilată pe cultura grâului și porumbului. Pomicultura ocupă suprafețe întinse sub forma unor livezi în sistem intensiv, alături de care se găsesc suprafețe întinse cultivate cu căpșuni.

În această lucrare s-au făcut cercetări, doar pe o anumită zonă din Culmea Codrului și anume Dealurile Făgetului care înconjoară Comuna Asuaju de Sus, mai precis de la Vârful TARNIȚA la Vârful TICĂU.

1.2. Structura petrografică.

Masivul cristalin este format dintr-o varietate de roci, dispersat sau grupat, constituite frecvent din micoșisturi cărora li se intercalează argile și marne. Aceste roci dure determină o rezistență sporită a masivului față de factorul hidric erozional. Adesea în zona de culme roca este la suprafață, acoperită pe alocuri doar cu un strat de litieră în descompunere.

Cristalinul Codru este alungit pe direcția SV – NE, având o lungime de circa 25 km și lățime până la 5 km.

Masivul Codrului este alcătuit în cea mai mare parte din paragnaise micacee și micașisturi cu biolit, uneori cu granat în care se găsesc intercalați minore de șisturi cuatitice și cuartite în partea inferioară a seriei cristaline. Către partea superioară apar amfibolite și sporadice calcare cristaline.

1.3.Rețeaua hidrografică.

Rețeaua hidrografică a regiunii este bogată ca întindere și este reprezentată prin cursuri de apă temporare, văi mai mari și pâraie. Acestora li se adaugă locurile de acumulare amenajate de la Poiana Codrului, Medișa, Oteloaia și Hodișa.

În general cursurile de apă sunt mici și izvorăsc din Culmea Codrului. Ele au văi destul de adânci, ca rezultat al eroziunii accentuate ce se manifestă mai ales în perioadele ploioase. Viteza de scurgere este mai mare la baza culmii și se diminuează spre câmpie. Direct sau indirect aceste văi sunt tributare principalelor două cursuri de apă care mărginesc regiunea: Crasna și Someșul.

Apele freatice au o concentrație destul de mare în săruri minerale, sunt sălcii și nepotabile influențând direcția de evoluție a solurilor. Adâncimea mare la care se află, mai ales în regiunea înaltă, determină în perioadele de vară uscarea rapidă a covorului ierbos din păduri și din pajiști.

1.4.Solurile.

Învelișul de sol din Culmea Codrului s-a format în condițiile unui climat temperat semiumed, cu influențe central europene și a unei vegetații acidofile, ierboasă sau lemnoasă. Influența și rolul factorului biologic asupra procesului de solificare sunt, în acest caz, inseparabil legate de climă.

În afară de condițiile bioclimatice care imprimă trăsăturile specifice învelișului de sol, în procesul de geneză și de diversificare a solurilor mai contribuie într-o largă măsură caracteristicile reliefului și materialului parental, precum și activitatea antropică.

Condiții pedogenetice.

Morfologic, aspectul reliefului este unitar, brăzdat adânc spre est de o serie de văi și torenți care au sculptat adânc în fundamentul cristalin.

În sectorul vestic versanții sunt mai lini și solurile mai bine păstrate, iar în spre est, unde și activitatea antropică a favorizat procesele erozionale, versanții au devenit mai abrupți.

Procesul de înclinare și de frământare a reliefului a avut un rol însemnat în procesul de formare și diversificare a solurilor pe care le-a influențat în mod direct. Acțiunea directă a reliefului se observă pe versanții cu pante mai mari, unde au loc intense procese de pantă. Ca urmare a acestei influențe, între înclinarea versanților pe de o parte, grosimea solului și stadiul lui de evoluție, pe de altă parte, grosimea solului și stadiul lui de evoluție, pe de altă parte, există o strânsă dependență. Pe coamele late, neafectate de eroziune, solul se formează și evoluează normal în timp ce pe pantele abrupte unde relieful se înnoiește mereu, solul se formează greu, rămânând uneori într-un stadiu tânăr, iar pe măsură ce pantele scad solul devine mai gros și orizonturile mai clar exprimate.

Rocile de solificare.

Termenul cel mai vechi a formațiunilor geologice din Culmea Codrului este reprezentat prin șisturi cristaline atribuite Precambrianului și întâlnite în treimea ei medie și superioară.

Climatul temperat semiumed se caracterizează prin temperaturi medii anuale ridicate, ierni relativ blânde și veri moderate, a avut un rol determinant în formarea solurilor intens debazificate, cu orizonturi eluviale și iluviale.

De asemenea și vegetația forestieră inițială, precum și cea secundară cu caracter antropic a condiționat formarea solurilor debazificate. Defrișarea pădurilor de pe versanții cu pante mai mari, întâlnite în partea estică a stricat echilibrul natural dintre relief și forța apei, echilibru menținut de vegetație, ceea ce a dat naștere la procese de pantă. Terenurile dezgolite și lucrate nerațional au favorizat și mai mult acțiunile de eroziune a solului.

Condițiile de solificare determinate de factorii zonali sunt puțin diversificate ceea ce a dat naștere la doar două tipuri de sol: sol brun luvic și sol brun acid.

A. Solul Brun Luvic. Acest tip ocupă suprafața cea mai mare din Culmea Codrului, pe Versanții cu pante și expoziții diferite, alcătuiți din șisturi cristaline și depozite sedimentare panoniene. Aceste soluri sunt ocupate de terenuri arabile, pajiști și păduri.

Solul brun luvic se caracterizează printr-o debazificare înaintată a complexului absorbtiv și un conținut redus de humus și elemente fertilizante, ceea ce îi conferă o fertilitate naturală mediocră. Prin spălarea parțială a humusului, manganului și argilei de la suprafață spre partea, inferioară a profilului orizontal el capătă o culoare deschisă, brun cenușie și o structură poliedrică stabilă.

B. Solul brun acid. Format pe șisturi cristaline, are în general un profil scurt (60 –90 cm) cu pietriș cuartitic numeros în toate orizonturile. Prezintă o fertilitate naturală scăzută care îl face apt pentru pajiști și păduri.

Proprietățile fizico-chimice.

Datele analitice (tabel.1) relevă că solul brun acid din Culmea Codrului are o reacție puternic acidă, un conținut scăzut de humus, mediocru în azot total, submediocru în fosfor total, este slab aprovizionat cu fosfor mobil și slab cu potasiu mobil.

Analiza granulometrică, evidențiază că în masa solului predomină fracțiunile de nisip grosier și fin rămase după dezagregarea șisturilor cristaline, dar încă nealterate, de aceea textura pe profil este cel mult mijlociu.

În complexul absorbitiv predomină ionii de H+ ceea ce încadrează solul în categoria celor nesaturate în baze. Condițiile pedogenetice și datele analitice demonstrează că solul brun acid din Culmea Codrului oferă condiții ecologice satisfăcătoare numai pentru pajiști și pădure.

1.5.Clima

Poziția geografică a Culmii Codrului face ca aceasta să aibă un climat temperat semiumed, cu veri calde și ierni ceva mai blânde decât în restul țării. Perioade de uscăciune și de secetă excesivă, precum și geruri aspre și persistente nu se înregistrează în regiunea studiată.

Regimul termic.

În linii mari, mersul anual al temperaturii este cel caracteristic întregii țări și în deosebi celui din câmpia Tisei, cu mici abateri datorate de particularitățile fizico-geografice locale (altitudine, expoziție) care afectează valorile rcă, evidențiază că în masa solului predomină fracțiunile de nisip grosier și fin rămase după dezagregarea șisturilor cristaline, dar încă nealterate, de aceea textura pe profil este cel mult mijlociu.

În complexul absorbitiv predomină ionii de H+ ceea ce încadrează solul în categoria celor nesaturate în baze. Condițiile pedogenetice și datele analitice demonstrează că solul brun acid din Culmea Codrului oferă condiții ecologice satisfăcătoare numai pentru pajiști și pădure.

1.5.Clima

Poziția geografică a Culmii Codrului face ca aceasta să aibă un climat temperat semiumed, cu veri calde și ierni ceva mai blânde decât în restul țării. Perioade de uscăciune și de secetă excesivă, precum și geruri aspre și persistente nu se înregistrează în regiunea studiată.

Regimul termic.

În linii mari, mersul anual al temperaturii este cel caracteristic întregii țări și în deosebi celui din câmpia Tisei, cu mici abateri datorate de particularitățile fizico-geografice locale (altitudine, expoziție) care afectează valorile radiației solare și direcția curenților secundari de aer.

În perioada studiată temperatura medie anuală a fost de 9,11C. Temperatura medie cea mai ridicată s-a înregistrat în luna iulie (T – 19,8C.), iar cea mai rece în luna ianuarie, a cărei medie termică pe zece ani a fost de -3,1C.

În regiunile mai înalte valorile sunt mai scăzute cu 1-2C față de cele înregistrate la stația meteorologică.

În strânsă corelație cu temperaturile aerului este și cea a solului care influențează puternic dezvoltarea vegetației.

Precipitațiile și umiditatea atmosferică.

De remarcat este că totalul precipitațiilor dintr-un an, aproximativ 60% cad în perioada de vegetație. Cu toate acestea, în câțiva ani mai secetoși, mai ales în luna august, pe versanții însoriți și unde pânza freatică este la nivel scăzut, vegetația ierboasă a avut de suferit.

Umiditatea relativă a aerului oscilează în jurul cotei de 75%, menținându-se ridicată aproape tot timpul anului, exceptând luna august. Acest fenomen se explică prin invaziile de aer umed din nord – vest.

CAP.II. ISTORICUL CERCETĂRILOR BOTANICE EFECTUATE PE CULMEA CODRULUI ȘI REGIUNILE ÎNVECINATE.

Deși Culmea Codrului este o regiune destul de întinsă ca suprafață, cu așezări omenești multiseculare și entitate etnografică aparte, preocupările legate de studiile botanice au fost reduse ca număr și limitate la suprafețe restrânse. În schimb există cercetări botanice în zone învecinate cuprinse în perimetrul județelor Satu Mare și Maramureș.

Faptul că medicina populară practicată în satele de codruri utilizează în scop fitoterapeutic o serie de plante (Centaurium erytraea, Carunu Carvi, Plantago major, Matricaria chamomilla) demonstrează preocupări pentru cunoașterea naturii. La fel industria casnică bazată pe resursele lemnoase este foarte veche în regiune.

Medicul italian Antonio Canestrini, care a profesat în 1667 în comitatul Satu Mare ca „physicus cameralis” organizând campanii antiepidermice, notează că, populația românească folosea usturoiul pentru prevenirea ciumei, metodă pe care a preluat-o și a aplicat-o și el cu succes.

Din anul 1866 – 1868 elevul sătmărean F. Divéky a colectat specii spontane în zonele de câmpie, colinare și Munții Oaș – Gutâi, întocmind o lucrare de uz didactic ce cuprindea chei de determinare pentru genurile de plante găsite.

St. Péterfi semnalează prezența unor alge cu caracter nord alpin în podișul Oșan [după Karácsonyi, 59]

În cadrul Comitetului Geologic, H. Asvandusor, I. Dragu și G. Baboca au efectuat studii de floră și de vegetație, elaborând hărți geobotanice și asupra județului Satu Mare.

Gh. Silaghi în colaborare cu E. Ghișa, O. Rațiu și A. Lupoi citează prezența unor specii de macromicete.

I. Resmeriță și colaboratorii, au efectuat lucrări ample referitoare la flora și vegetația nisipurilor din nord – vestul României.

N. Boșcovici, I. Soran, B. Diaconeasa au studiat milimolinietele din regiunea Oaș – Maramureș.

G. Negreanu – studiază o serie de micromicete parazite pe unele cormofite.

Menționăm că deși au fost efectuate numeroase cercetări botanice pe cuprinsul județelor Satu Mare și Maramureș, regiunea Culmea Codrului a rămas foarte puțin cunoscută până în prezent sub acest aspect.

În acest sens, menționăm lucrările lui P. Bartok, C. Karácsonyi [58, 59], I. Hodișău, V. Cristea și maria Miclăuș [54] care fac câteva referiri asupra florei și vegetației din perimetrul regiunii Culmea Codrului.

CAP.III.ANALIZA FITOGEOGRAFICĂ, ECOLOGICĂ ȘI BIOECONOMICĂ A FLOREI

3.1.Considerațiile fitotaxonomice

Inventarul floristic al regiunii Culmea Codrului s-a realizat atât pe baza studiilor efectuate în porțiunea de culme propriu-zisă cât și pe dealurile piemontane care prelungesc partea muntoasă.

Situația statistică a florei regiunii studiate.

Familiile cele mai bine reprezentate sunt: Asteraceae (122 specii), Poaceae (78 specii), Lamiaceae (49 specii), Fabaceae (60 specii), Scrophulariaceae (43 specii), Rosaceae (35 specii), iar dintre genuri Ranunculus, Rosa, Rubus, Vicia, Veronica, Centaurea, Carex.

3.2.Plante spontane cu importanța economică

Având în vedere importanța mare pe care o prezintă valorificarea resurselor vegetale din mediul spontan, au fost analizate specii de plante din punct de vedere economic, analiza vizând apartenența lor la următoarele categorii economice: medicinale, melifere, furajere, industriale, alimentare și toxice.

În regiunea Culmea Codrului, există un potențial de 113 specii medicinale dintre care mai reprezentative sunt: Agrimonia eupatria, Cratoegus monogyna, Carum carvi, Sanguisorba officinalis, Tilia tomentosa, Valeriana officinalis, Plantago major, Achillea millefolunu, Taroxacum officinalis, etc.

Multe dintre acestea au o răspândire și o abundență semnificativă și ar exista posibilități de valorificare. Deocamdată ele sunt valorificate în cantități reduse, doar de localnici.

Baza de nutriment a animalelor domestice este asigurată în regiune de 103 specii furajere. Dintre acestea, următoarele 14 specii sunt bune și foarte bune furajere: Agrotis tenius, Alopecurus proteusis, Arrbrentherum elatius, Bromus inormis, Dactylis glomerata, Phleum proteuse, Poa nemoralis, Poa Prateusis, Medicago falcata, Medicago lupulina, Medicago sativa, Trifolum hybrydum, Trifolium Proteuse, Lotus comiculatus, Vicia sepium.

În pășunile și pădurile cercetate destul de abundente sunt și speciile toxice, numărul lor ridicându-se la 171. Cunoașterea lor este importantă pentu a preveni manifestarea efectului toxic.

Un număr de 55 de specii au valoare alimentară. Valoroase prin conținutul pseudofructelor și fructelor în vitamine și glucide sunt: Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Prunus avium, Carylus avellana, Rosa carmina, Cornus mas, Rubus caesius. De la alte specii se valorifică ca aliment frunzele: Ranunculus ficaria, Urtica Dioica, Rumex acestosa, Allum ussinum ș.a..

Pentru valorificarea industrială regiunea oferă un număr de 90 specii. Cele mai utilizate sunt speciile lemnoase, arbori din secolul trecut. Pe lângă speciile spontane, în regiune au fost introduse în plantații forestiere: salcâmul, primul roșu și negru, larița. Acestea nu pot înlocui ca valoare, diversitate și funcții masivele forestiere inițiale specifice regiunii.

CAP.IV. DESCRIEREA FLOREI ȘI VEGETAȚIEI FĂGETELOR

4.1.Metoda de cercetare

În studiile de vegetație, observațiile și datele culese în deplasările pe teren, baza tuturor prelucrărilor și interpretărilor ce vor urma. Studiul florei și vegetației s-a efectuat prin metoda releveului.

Metoda releveului: – metodă de studiu a vegetației introdusă de școala fitocenologică central europeană. Releveul fitocenologic, diferit de către J. Braun – Blauquet și J. Pavellard ca un „inventar” floristic însoțit de mențiuni sau coeficienți corespunzând anumitor puncte de vedere sociologice, analitice sau sintetice.

Pentru realizarea releveului, trebuie străbătut regiunea de studiat în așa fel, încât să cuprindă toate tipurile de stațiuni și variantele lor, caracteristice terenului respectiv urmând anumite trasee. În cadrul fiecărei tip de vegetație se aleg porțiunile caracteristice, care reunesc într-un înalt grad însușirile generale ale tipului respectiv. Pe aceste porțiuni se delimitează (prin panglică colorată) suprafețe exacte, denumite suprafețe de probă, având formă diferită, în general pătrată sau dreptunghiulară, iar mărimea depinzând de tipul de vegetație studiat. Se completează apoi datele din „fișa pentru descrierea vegetației” sau se înscriu în carnetul de teren, când trebuiesc însă reținute elementele ce urmează a fi observate ori determinate.

Fișa pentru descrierea vegetației

Subliniem în mod deosebit două aspecte:

se notează toate datele care ne pot fi utile, pe teren, iar nu reconstituindu-le în laborator;

în înregistrarea speciilor nu se omite nici o specie, chiar dacă nu reușim să o identificăm (materialul respectiv se colectează, se etichetează și se presează, urmând a fi determinat la întoarcerea acasă).

Într-o pădure de fag și carpen:

-notăm mai întâi datele referitoare la așezare și toponimie;

-delimităm suprafețe de probă, marcând cu cretă arborii din colțurile pătratului delimitat;

-determinăm altitudinea, expoziția, înclinarea pantei și recoltăm proba de sol necesară analizelor în laborator;

-efectuăm măsurătorile biometrice ale arborilor: înălțimea și diametrul;

-se apreciază coronamentul, folosind scara cunoscută cu cele 6 trepte (între 0,5 – 1,0):

– se măsoară grosimea litierei și se fac notări privitoare la intervenția umană în gospodărirea pădurii;

-se apreciază gradul de acoperire al stratului ierbos, privind de sus în jos proiecția indivizilor pe suprafața solului;

– se trece apoi la partea analitică în care fiecare specie este trecută în fișă acordându-i-se un indiciu AD (abundență – dominanță), corespunzător cantității și ponderii indivizilor săi;

-este indicat ca după terminarea efectuării releveului, să se facă o verificare a notelor de AD acordate, suma lor trebuind să fie egală cu gradul de acoperire general sau pe strate.

Toate releveele efectuate pe teren vor fi apoi prelucrate în laborator prin întocmirea tabelelor fitocenologice sintetice.

1.Importanța întocmirii tabelelor sintetice

Una dintre cele mai importante operații efectuate de fitocenolog în laborator o reprezintă reunirea tuturor releveelor executate în una și aceeași asociație vegetală, în tabelele analitice și sintetice și același timp.

Scopul urmărit este acela al facilitării, diagnozării cenologice și ecologice, al evidențierii particularităților fitocenozelor unei asociații vegetale sau a unor asociații înrudite dintr-o regiune geografică dată, precum și cel al înlesnirii prelucrării matematice a informațiilor culese în teren.

Alcătuirea tabelelor fitocenologice sintetice este absolut necesară, căci astfel nu se pot desprinde concluzii pertinente la fel cum în cazul studiilor populaționale ori a altor observații biologice în general, nu se pot face aprecieri sintetice și cauzele dacă se abordează izolat indivizii sau fenomenele analizate.

Concluzionând se poate aprecia că tabelele fitocenologice sintetice reprezintă baza faptică și comparativă a studiilor de vegetație.

2.Modalitatea alcătuirii tabelelor sintetice

Odată completate fișele conținând releveele efectuate pe teren, cu speciile neidentificate, taxonomic, cu analizele de sol fitocenologul va face o selectare și o grupare a lor pe diversele unități cenotaxonomia cărora le aparțin. Operația presupune:

-o bună cunoaștere a literaturii de specialitate cu caracter general;

-o revedere a lucrărilor din țară și străinătate, care tratează tipul de vegetație (sau tipurile de vegetație) studiate de noi pe teren;

-o comparare atentă a structurii floristice și ecologice a fiecărui releveu, cu tabelele sintetice din lucrările respective. Tehnica de realizare a tabelelor sintetice cuprinde două etape:

-întocmirea tabelului sintetic brut;

-realizarea formei finale a tabelului.

4.2.Caracterizarea generală a vegetației

Deși vestigiu al unui foarte vechi masiv muntos, datorită altitudinilor modeste pe care le are Culmea Codrului, nu se poate vorbi de o etajare a vegetației, nedepășindu-se etajul nemoral.

Luând în considerare poziția geografică și principalele asociații vegetale prezente, suprafața luată în studiu, ar putea fi încadrată într-o porțiune de tranziție de la zona nemorală la etajul nemoral.

Dealurile sunt acoperite în mare parte de vegetație forestieră, distribuită în funcție de factorii fizico – geografici și ecologici locali.

Carpino – făgetele, au o pondere mare în regiune, fiind cantonate începând din treimea medie și până în cea superioară, dar pe văile umbrite ele coboară în partea inferioară sub forma unor enclave, intercalându-se între pădurile de stejar și cer. Pe suprafețele destul de întinse carpenul este dominant, dar insular, în locuri mai greu accesibile există și porțiuni unde exemplarele de fag ating vârste și dimensiuni considerabile ca în cazul pădurii de la Iegheriște și a celei de la Băița de sub Codru.

În proporții mai mici decât celelalte păduri, dar suficiente pentru a fi semnificative sunt și făgetele. Acestea fie că au în stratul ierbos pe Luzula Iuzuloides (Lozulo-Făgetum) sau pe Symphytum cordatum (Symphyto – Cordato – Făgetum) sunt cantonate pe culme în zona vârfului Lespezi precum și în treimea superioară a versanților cu expoziții nordice, nord-vestice. Sunt făgete de 70 – 80 de ani bine închegate.

Pe lângă vegetația forestieră zonală. În regiune sunt prezente și pădurile de vegetație lemnoasă azonală. Pe traseul cursurilor de apă permanente se dezvoltă pâlcuri de zăvoare edificate de arin negru. Cursurile de apă mai mici și chiar cele temporare, situate pe terenuri microdepresionare sunt însoțite de sălcișuri și plopișuri, acestea din urmă ocupând suprafețe restrânse. Frecvente sunt în regiune desișurile de porumbar și păducel. Pe suprafețe mai mici la marginea unor drumuri forestiere, în locuri umbrite și umede, se găsesc tufărișuri de soc.

4.3.Caracterizarea asociațiilor vegetale

4.3.1.Symphyto Cordato – Făgetum silvaticae

Corologia – Făgetele cu brustur negru sunt prezente pe arii destul de restrânse în regiunea Culmea Codrului. Cauzele constau atât în altitudinile modeste ale masivului, cât și în activitățile de defrișări. Pădurile de fag încadrate în această asociație sunt cantonate atât pe versanții abrupți, ce mărginesc văile adânci și umede, cât și pe porțiunea de culme. Atât pe partea nord – vestică, cât și pe cea răsăriteană a masivului există văi foarte adânci, mărginite de versanți umbriți cu înclinări între 15 – 16. Solurile sub aceste arborete sunt brune acide, brune luvice, brune – eu – mezobazice, cu troficitate medie (U=50-60%) și cu o reacție acidă și neutră (pH=5,2-7,3).

Topoclimatele care adăpostesc aceste fitocenoze se caracterizează prin temperaturi cu 1 – 2C mai scăzute decât pe versanții însoriți. Aceste făgete pe partea estică a masivului, ocupă văile din perimetrul localităților Băița de sub Codru, Asuajul de Sus și Bârsău de Sus.

Fizionomia și compoziția floristică. Flora acestor făgete este bogată fiind alcătuită din 148 specii, dintre care 23 arbuști și 125 plante ierboase. În structura verticală a făgetelor sunt bine individualizate straturile arborescent, arbustiv și erbaceu. .

Stratul arborescent este edificat de Fagus silvatice realizând o închegare a coronamentului de 0,8 – 0,9. izolat, pe lângă fag apar și exemplare de carpen, tei, frasin, cireș.

Trunchiul arborilor are diametrul cuprins între 35 și 40 cm. Sporadic prin păduri pot fi întâlnite exemplare bătrâne de fag cu diametrul tulpinii de 70 – 80 cm.

Stratul arbustiv are o acoperire redusă și este format din Daphne mezereunu, Crataegus monogyna, Rubu hirtus, Corylus avellana. În unele făgete populația tânără de carpen edifică stratul arbustiv.

Stratul ierbos are o consistență semnificativă doar primăvara, după înfrunzirea arborilor el se reduce mult. Se remarcă prin constanța maximă Symphytum cordatum care este și caracteristic asociației. În făgete mai mult frecvente: Mercurialis perennis, Erythronium dens-canis, Cardamine glandulicera, etc.

Symphyto cordato – Făgetum Silvaticae.

Tabel.2. Analiza categoriilor de plante grupate în funcție de principalii indici ecologici.

Caracterizare ecologică:

Din punct de vedere ecologic în fitocenozele făgetelor cu brustur negru, majoritatea sunt mezofile (42,47%), micromezotermele (71,24%) și acid-neutrofile (39,73%), urmate de slab acid-neutrofile (35,62%) (tabelul 2, fig.2).

Spectrul bioformelor

Tabel.3. Statistica bioformelor

Analiza geoelementelor

Tabel.4. Statistica geoelementelor

Importanța economică

Valoarea economică a făgetelor este dată în primul rând de specia dominantă din masa lemnoasă de calitate superioară pe care o oferă. Ca urmare făgetele sunt exploatate în primul rând pentru lemn. Pădurile de fag mai adăpostesc un număr semnificativ de plante medicinale, melifere, toxice, alimentare și tinctoriale.

Dintre plantele alimentare mai frecvent întâlnite în aceste păduri menționăm: Crataegus monogyna, Rubus hirtus, Prunus avium, Allium ursinum, iar dintre cele furajere: Dactylis glomerata, Poa nemoralis, Festuca gigantea, etc.

Ca specii de plante medicinale remarcăm Tilia cordata, Sambucun nigra, Helleborus purpurascens.

Făgetele prezintă o mare stabilitate atât la acțiunea factorilor abiotici cât și din punctul de vedere al mecanismelor interne de autoreglare. Fagul prezintă o mare capacitate de regenerare reușind să contracareze chiar intervenții silviculturale mai puternice în arborete.

Aceste păduri fiind localizate aproape exclusiv pe relief accidentat, pe versanții abrupți, și foarte abrupți, ele reprezintă un factor de conservare a mediului, reglând regimul hidric și protejând solul.

4.3.2.Carpino – Făgetum Silvaticae

Corologia – Pădurile de amestec carpen cu fag sunt cele mai răspândite în regiunea studiată. Ocupă o mare parte din versanții cu expoziții umbrite sau intermediare, la altitudini medii de circa 350 – 450 m. Vegetează pe soluri brune acide, brune luvice, brune eumezobazice slab acid spre neutru, mijlociu profunde care s-au format pe șisturi cristaline.

Fizionomia și compoziția floristică – În carpino – făgete au fost inventariate 135 specii. Diversitatea floristică a acestor fitocenoase este similară cu cele din Transilvania și Maramureș. Stratul arborescent este dominat de fag și carpen realizând o bună închegare a coronamentului (în medie 0,8). Pe lângă speciile, edificatoare sunt prezente sporadic și exemplare izolate de :Tilia corodata, Acer compestris, Prunus avium, Quescus robur.

Înălțimea arborilor este în medie de 25 – 30 de metri, iar diametrul de 40 – 60 cm. Izolat, trunchiurile fagilor mai bătrâni pot atinge diametrul de 70 – 80 cm.

Stratul arbustiv are ca principali reprezentanți pe Cratoegus monogyna, Cornus mas, Corylus Avellana, Daphne mezereum. Adesea exemplarele tinere de carpen consolidează stratul arbustiv.

În stratul ierbos cu frecvență mai mare vegetează speciile: Asperula odorata, Cardomine bulbifera, Mercurialis perenis, Allium ursinum, Euphobia amydaloides, Circaea butetiana, Stellaria holostea, Lamiunu galeobdolon. Acest strat realizează acoperiri semnificative, de aproximativ 40 % în perioada de primăvară. Vara el scade până la 15 – 20 %.

Analiza carpino – făgetelor s-a realizat prin intermediul a 10 relevee.

Tabel.5.Gruparea speciilor în funcție de principalii indici ecologici

Caracterizarea ecologică:

În urma analizei ecologice a asociației s-a pus în evidență următoarea constatare: în funcție de regimul de umiditate U majoritatea speciilor sunt mezofile (38,47). În funcție de temperatură T cele mai multe specii sunt micro-mezoterme, iar reacția chimică a solului R a selecționat un procentaj ridicat de specii acido-neutrofile (44,23) urmate la mică distanță de slab acid-neutrofile (tabelul 5, figura 5).

Spectrul bioformelor

Tabel.6.Statistica bioformelor din carpino-făgete.

Tab.7. Statistica geoelementelor

Tabelul 7 și figura 7 evidențiază elementul european la mică distanță de elementul eurasiatic și central european, celelalte elemente sunt în proporții mici.

Importanța economică.

Valoarea economică a acestei fitocenoze este conferită în primul rând, de speciile dominante: carpenul și fagul. Aceste specii au fost exploatate și extrase încă din secolul trecut. Lemnul de fag fiind mai valoros, această specie este preferată pentru valorificare, ceea ce a condus pe alocuri la o eliminare a fagului si o netă dominanță a carpenului.

Ca specii medicinale mai frecvent întâlnite în aceste foticenoze enumerăm: Crotoegus monogyna, Sambucus nigra, Dryopteris filix-mas, etc. Utilizate mai des în scop culinar sunt speciile: Corylus avellaua, Rosa conina, Allium Ursinum.

BIBLIOGRAFIE

1.Monica Marian, Vegetația munților Culmea Codrului – Studii fitotaxonomice, corologice, ecologice, fitocenologice și bioeconomice.

2.Fitocenologie.