Fixarea, Aprecierea Si Folosirea Rezultatelor Reconstituirii

Introducere

1. SCOPUL ȘI IMPORTANȚA RECONSTITUIRII

1.1. Reconstituirea în contextul anchetei

1.2. Importanța reconstituirii

2. TIPURI DE RECONSTITUIRE

2.1. Reconstituirea destinată verificării veridicității declarațiilor date de cei implicați
2.2. Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen
2.3. Reconstituirea în vederea verificării posibilităților de săvârșire a infracțiunii într-un anumit mod

3. DISPUNEREA, ORGANIZAREA ȘI EFECTUAREA RECONSTITUIRII

3.1.Dispunerea reconstituirii
3.2. Organizarea reconstituirii
3.3. Efectuarea reconstituirii
4. FIXAREA, APRECIEREA ȘI FOLOSIREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII

4.1 Fixarea rezultatelor reconstituirii
4.2. Procesul verbal de reconstituire
4.3. Fotografiile și schițele
4.4. Filmul și fonograma judiciară
5. STUDIU DE CAZ

6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, societatea s-a confruntat cu fenomenul infracțional, sub forma unor indivizi care refuză să accepte ordinea socială și își impun propriul punct de vedere prin acțiuni care sfidează sau atacă integritatea bunurilor și a persoanelor. În asemenea condiții, atât statul cât și membrii săi au început să fie protejați de diferite forme de lege care și-au extins în timp efectul asupra protejării libertăților și proprietăților individului.

Astfel s-a născut legea penală în forma pe care o știm azi. Prin urmare, atât constatarea unei infracțiuni cât și pedepsirea persoanei care se face vinovată, acțiuni necesare în vederea apărării valorilor sociale, se realizează prin procesul penal. De asemenea, această formă legală are și scopul de a preveni apariția altor infracțiuni prin educarea cetățenilor în spiritul unei respectări a actelor normative și a valorilor sociale pe care noi ca membri ai unei comunități le împărtășim.

Dar în lupta contra criminalității, cei ce înfăptuie actul de justiție, trebuie să aibă în vedere corectitudinea modului în care este efectuată judecata și prin urmare trebuie alungat orice spectru de eroare ce poate cauza nedreptăți, garantând îndeplinirea unui act perfect corect de justiție. Astfel, devine evidentă importanța garantării corectitudinii probelor ce sunt aduse în fața magistratului: ”până larămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată”.

De asemenea, este foarte important ca oricât de gravă ar fi fapta de care o persoană este acuzată, aceasta trebuie să beneficieze de un proces echitabil și corect, al cărui finalitate să fie declararea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Capitolul I. Scopul și importanța reconstituirii

Unul dintre cele mai puternice instrumente de care justiția se folosește este știința criminalistică. Aceasta din urmă are ca scop principal cercetarea și prevenirea infracțiunilor. Iar ca instrumentele, ea beneficiază de metode tactice dar și de mijloace tehnico-științifice pentru a-și duce la bună finalitate activitatea.

Dacă este să ne raportăm la domeniile de activitate ale științei criminalistice, avem trei direcții specifice: Tehnica criminalistică este prima și ea include toate metodele folosite pentru valorficarea urmelor ce privesc o anumită situație supusă cercetării. Tactica criminalistică, este a doua direcție, unde vorbim de elaborarea metodelor și regulilor cu privire la oportunitatea demarării urmăririi penale, tipul de acțiuni ce urmează a fi efectuate și modul în care ele vor fi duse la bun sfârșit. Iar ultima este metodologia criminalistică al cărei rol unic este acela de a stabili mijloacele specifice utilizate pentru cercetarea diferitelor infracțiuni, funcție și de natura lor.

Reconstituirea este una din cele mai importante activități procedurale și de tactică criminalistică ce pot determina aflarea adevărului. Ea este utilizată pentru verificarea probelor ce urmează să fie administrate dar poate fi folosită și pentru identificarea de noi probe. Ceea ce este însă foarte important este ca toate etapele ei de la pregătire la desfășurare și concluziile aferente să se realizeze prin respectarea tuturor normelor procesuale penale și prin utilizarea regulilor corespunzătoare care au fost elaborate în mod specific pentru procesul criminalistic.

Problematica reconstituirii ține foarte mult de natura sa. Ea fiind folosită în mod specific pentru eliminarea unor incertitudini ce plasează asupra conținutului unor probe. Mai exact este vorba de veridicitata acestora, totală sau parțială. Și putem vorbi aici de probe administrate deja anterior prin activități caracteristice de cercetare la fața locului, de expertize, percheziții sau interogarea unor persoane implicate în cauză.

Desigur, reconstituirea nu este mereu necesară. Organele de cercetare apelează la ea doar atunci când există incertitudini cu privire la o anumită probă. Însă asta nu înseamnă că am putea afirma sub vreo formă faptul că reconstituirea s-ar plasa doar ca o activitate auxiliară a procesului criminalistic. De fapt, deși existența ei poate depinde de conținutul probelor, reconstituirea reprezintă o activitatea de sine stătătoare în cadrul întregului lanț de activități tactice de cercetare criminalistică, fiind într-un raport de interdependență cu celelalte etape de cercetare. Aceasta fiindcă, așa cum reconstituirea depinde de rezultatul altor probe, așa și dezvoltarea ulterioară a cercetării poate depinde substanțial de rezultatele oferite de reconstituire.

Prin natura ei, reconstituirea este asemănătoare cu cercetarea la fața locului. Ceea ce diferă este însă metoda de realizare, prin aceea că, în cazul reconstituirii, elementele constatate în câmpul infracțiunii sunt reproduse în condiții identice sau cât mai aproape de condițiile identice, pentru a oferi presupusului autor, cadrul necesar repetării operațiunilor executate cu prilejul săvârșirii infracțiunii.

Reconstituirea în contextul anchetei

Ancheta judiciară reprezintă ansamblul investigațiilor privind comiterea unei infracțiuni, desfășurate de către poliția judiciară sub controlul unui magistrat, exponent al puterii judiciare.

Ancheta judiciară poate avea loc în afara cadrului instrucției și constă în constatarea infracțiunilor, colectarea probelor și căutarea făptuitorilor.

Există o distincție între ancheta infracțiunilor flagrante și ancheta preliminară. Cea dintâi se aplică în cazul infracțiunilor în curs de sau care au fost comise foarte recent și conferă poliției puteri coercitive deosebite. Cea de-a doua se aplică în celelalte cazuri. Regimul anchetei preliminare, inițial mai puțin coercitiv, s-a apropiat semnificativ de cel al anchetei infracțiunilor flagrante ca urmare a textelor legislative recent adoptate.

În cauzele mai complicate, ancheta poate avea loc în cadrul instrucției pregătitoare și constă astfel în executarea mandatului judecătorul de instrucție. Mai precis, instrucția vizează să stabilească dacă există suficiente elemente incriminatoare pentru ca autorul unei infracțiuni să fie trimis în fața instanței de judecată și, după caz, pentru a pregăti cauza în vederea judecății.

Nu este obligatorie decât în cauzele penale.

O anchetă care vizează infracțiuni flagrante poate fi deschisă în cazul în care o infracțiune este în curs, a fost comisă foarte recent sau atunci când o persoană este suspectată de a fi participat la o infracțiune. Durata acestei anchete este de opt zile și, în anumite condiții, poate fi prelungită cu o perioadă maximă de încă opt zile de către procurorul șef.

În cursul anchetei infracțiunilor flagrante, ofițerul de poliție judiciară poate, între altele, să se deplaseze la locul infracțiunii, să procedeze la constatarea faptelor, să confiște orice obiect sau document care poate ajuta la descoperirea adevărului, să efectueze percheziții la domiciliile persoanelor suspectate că au participat la infracțiune sau că dețin probe sau informații referitoare la fapte, să audieze orice persoană susceptibilă a putea furniza informații privind faptele comise sau să rețină o persoană suspectată că a luat parte la infracțiune.

În cazul anchetei preliminare, ofițerul de poliție judiciară informează procurorul în momentul în care a identificat posibilul autor al infracțiunii.

În cadrul instrucției, judecătorul instrumentează cazul în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale și ia toate măsurile pe care le consideră utile pentru descoperirea adevărului. Judecătorul de instrucție poate lua măsuri din oficiu sau la cererea procurorului șef sau a părților (de exemplu, deplasarea la locul faptei, audieri, percheziții, reconstituirea faptelor). Refuzul judecătorului trebuie să fie motivat și poate face obiectul recursului în justiție.

În cadrul comisiilor rogatorii, judecătorul de instrucție poate delega luarea acestor măsuri ofițerilor de poliție judiciară.

Atunci când apreciază că cercetarea a fost finalizată, judecătorul de instrucție informează, în același timp, părțile și pe avocații acestora. Procurorul șef și părțile au ulterior la dispoziție un termen de o lună, în cazul în care persoana este pusă sub urmărire, sau de trei luni, în caz contrar, pentru a formula observații sau cereri motivate judecătorului de instrucție.

La expirarea acestui termen, procurorul are la dispoziție un termen de 10 zile (în cazul în care o persoană pusă sub urmărire este arestată) sau de o lună (în caz contrar) pentru a adresa judecătorului de instrucție un rechizitoriu sau observații suplimentare, ținând seama de elementele comunicate.

Judecătorul de instrucție emite ulterior:

fie o ordonanță de încetare a acțiunii penale, în cazul în care consideră că faptele pentru care a fost sesizat nu constituie nici infracțiune, nici delict și nici contravenție sau atunci când autorul faptelor rămâne necunoscut sau nu există suficiente elemente incriminatoare împotriva acestuia,

fie o ordonanță de trimitere în judecată (în cazul comiterii de delicte și contravenții) sau de punere sub acuzare (în cazuri penale) atunci când împotriva persoanei puse sub urmărire există elemente incriminatoare suficiente constitutive ale unei infracțiuni.

În acest context, reconstituirea se bazează pe prevederile noului Cod de procedură penală care stipulează după cum urmează:

CAPITOLUL VIII, Cercetarea locului faptei și reconstituirea, Art. 193 – Reconstituirea

(1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta.

(2) Organele judiciare procedează la reconstituirea activităților sau a situațiilor, având în vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declarațiile martorilor, ale părților sau ale subiecților procesuali principali cu privire la activitățile sau situațiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfășurării faptei descrise de aceștia.

(3) Când suspectul sau inculpatul se află în vreuna din situațiile prevăzute la art. 90, reconstituirea se face în prezența acestuia, asistat de apărător. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei persoane.

(4) Reconstituirea trebuie să fie efectuată astfel încât să nu fie încălcată legea sau ordinea publică, să nu fie adusă atingere moralei publice și să nu fie pusă în pericol viața sau sănătatea persoanelor.

În acest context, este evident că reconstituirea este o activitate procesual-penală de mare importanță al cărei obiectiv principal este identificarea, verificarea și precizarea unor informații obținute prin desfășurarea altor activități de urmărire penală, scopul final fiind acela de aflare a adevărului.

Reconstituirea este utilă în verificarea condițiilor și circumstanțelor stabilite cu ocazia cercetării și stabilirea ordinii evenimentelor. Ea face legătura între cercetarea la fața locului, audierea învinuitului, a părții vătămate, a martorilor oculari etc.

În mod practic, reconstituirea presupune o reproducere experimentală, în parte sau integrală a unor împrejurări și fapte din timpul săvârșirii infracțiunii, necesare pentru a constata dacă rezultatele acestora se coroborează în mod clar cu celelalte probe care sunt administrate la dosarul cauzei.

Un asemenea exemplu este reprezentat de identificarea fără drept de apel a făptuitorului ca având deprinderile și aptitudinile necesare pentru a realiza faptele de care este acuzat (spre exemplu escaladarea unui balcon, falsificarea unor acte sau forța fizică necesară pentru a transporta o victimă de unul singur etc).

Conform textului de lege, s-ar putea presupune că reconstituirea se poate efectua numai la fața locului. Totuși o asemenea interpretare poate fi foarte restrictivă având în vedere diversitatea de infracțiuni unde reconstituirea trebuie aplicată. Prin urmare, trebuie să ținem cont de faptul că la unele reconstituiri nu este necesară prezența făptuitorului la fața locului. De fapt, este mult mai simplu ca acestuia să îi fie furnizate instrumentele și mijloacele de care s-a folosit și în acțiunea sa originală. O astfel de situația se întâlnește spre exemplu în cazul falsificării unor mijloace de plată sau a unor acte oficiale, cazuri în care reconstituirea nu este legată de o locație cât mai ales de o procedură.

Tot din formularea textului de lege se mai desprinde și ideea că reconstituirea ar putea fi o procedură facultativă atunci când faptele și împrejurările cauzei sunt sunt demonstrate în mod clar, temeinic și dincolo de dubiu prin administrarea probelor obținute în cadrul altor activități de urmărire penală. Totuși, anchetatorul trebuie să țină foarte bine seama de contextul anchetei în condițiile în care, atunci când este înaintat mai departe, rezultatul investigației trebuie să fie unul solid, dincolo de orice dubiu sau posibilitate de contracarare. Prin urmare, la cel mai mic dubiu legat de o informație existentă, la cea mai mică contradicție între martori etc, reconstituirea este obligatorie pentru a evita apariția de neconcordanțe.

Indiferent de situație, terminologia, așa cum este ea indicată de literatura de specialitate, recomandă folosirea termenului de reconstituire în mod direct, de vreme ce uneori el este înlocuit cu cel de experiment judiciar pentru a defini procedeele prin care se realizează reconstituirea.

Importanța reconstituirii

Prin natura ei, reconstituirea este asemănătoare cu cercetarea la fața locului. Ceea ce diferă este însă metoda de realizare, prin aceea că, în cazul reconstituirii, elementele constatate în câmpul infracțiunii sunt reproduse în condiții identice sau cât mai aproape de condițiile identice, pentru a oferi presupusului autor, cadrul necesar repetării operațiunilor executate cu prilejul săvârșirii infracțiunii.

Importanța reconstituirii rezultă din rolul pe care îl are în conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii și în aflarea adevărului. Reconstituirea are două funcții. Acestea sunt:

Constituie un mijloc de verificare și întărire a valorii probelor administrate, oferind atât organelor de urmărire penală, cât și instanțelor de judecată un plus de convingere asupra temeiniciei probelor și vinovăției autorilor și, respectiv, asupra certitudinii situației de fapt stabilite. În cazurile în care nu există dovezi puternice de vinovăție, reconstituirea în sine reprezintă o completare a probelor. Aprecierea momentului și a cazurilor în care este indicată reconstituirea trebuie să reprezinte o problemă a conducerii organului judiciar, care va analiza judicios argumentele ce determină sau nu necesitatea ei;

Uneori reconstituirea poate aduce și dovezi noi, dar în asemenea cazuri probele nu rezultă din simplul fapt că s-a efectuat reconstituirea. Cu acest prilej se pot descoperi însă elemente noi, ce se constituie ca probe în mod independent, deoarece contactul cu ambianța locului faptei stimulează memoria autorului, relevându-i aspecte concrete ale acțiunii sale delictuoase, pe care nu și le-a amintit pe parcursul anchetei. Acest scop al reconstituirii reprezintă cea de a doua latură a scopului pentru care se efectuează, sporind importanța practică a acestui procedeu tactic criminalistic.

Capitolul II. Tipuri de reconstituire

Consultând literatura de specialitate, devine evident că avem de-a face cu mai multe tipuri de reconstituiri, acestea fiind clasificate după criterii de natură subiectivă și obiectivă.

Dacă ar fi să încercăm o clasificare a lor, cea mai ușoară cale ar fi după conținutul lor, caz în care am avea două mari categorii:

În prima astfel de categorie sunt incluse reconstituirile care urmăresc verificarea posibilității executării de către făptuitor a anumitor activități și acțiuni ce s-au desfășurat fie anterior, fie concomitent sau ulterior săvârșirii faptei.

În cea de-a doua categorie, putem include reconstituirile ce au ca scop verificarea aptitudinii subiective, de percepție a persoanelor implicate, experimentul având loc în prezența unor condiții obiective ce sunt caracteristice contextului în care a avut loc percepția.

Pe de altă parte, putem încerca și o clasificare a reconstituirilor după natura activității ce urmează a fi verificată:

– reconstituiri în vederea verificării declarațiilor martorului;

– reconstituiri în vederea verificării explicațiilor învinuitului și inculpatului;

– reconstituiri în vederea verificării condițiilor de audiție în împrejurările concrete aleinfracțiunii;

– reconstituiri în vederea verificării posibilității săvârșirii anumitor acțiuni, în condițiileconcrete ale infracțiunii cercetate;

– reconstituirea efectuată pentru cunoașterea tabloului de ansamblu al infracțiunii cercetate șia succesiunii în timp a diferitelor etape ale acesteia.

Nu în ultimul rând, avem o caracterizare mult mai generală a reconstituirilor, cu care cei mai mulți autori par să fie de acord:

În vederea clarificării și verificării declarațiilor oferite de învinuit și de către martori;

În vederea controlării posibilității de percepție a martorilor în contextul cauzei;

În scopul verificării posibilităților reale de săvârșire a anumitor acțiuni în condițiile din teren.

Pentru această lucrare ne vom opri însă doar asupra acestei ultime clasificări ce pare să aibă cel mai mare suport în lumea juridică.

2.1. Reconstituirea destinată verificării veridicității declarațiilor date de cei implicați

Reconstituirea în vederea verificării declrațiilor învinuitului sau a inculpatului vizează verificarea posibilităților de săvârșire a infracțiunilor în contextul stărilor de fapt și împrejurărilor existente la locul în care s-a desfășurat activitatea ilicită. De regulă, se reproduc in mod artificial, in condiții similare celor din momentul săvârșirii infracțiunii, acțiunile întreprinse de învinuit sau inculpat pentru a pătrunde sau ieși dintr-un anumit loc, pentru transportarea bunurilor – produs al activității ilicite. Astfel de reconstituiri au, de exemplu, ca rezultat verificarea modului în care învinuitul a escaladat un gard, un zid, balcon etc.; a modului în care au fost scoase anumite obiecte prin deschizături, spărturi sau orificii de diferite forme și dimensiuni.

Tot in această categorie sunt incluse reconstituirile prin care se verifică dacă anumite acțiuni creează urme de natura celor descoperite în locul săvârșirii infracțiunii. Acest gen de reconstituire este eficient în demonstrarea faptelor simulate, în care se încearcă ascunderea altor infracțiuni cu ajutorul unor aparențe create artificial pentru a canaliza cercetările pe o direcție greșită.

In momentul înscenării, făptuitorul nu acordă atenția cuvenită detaliilor referitoare la toate categoriile dc urme care în mod inevitabil trebuiau să însoțească acțiunile sale ori cele referitoare la modul de dispunere a urmelor. De exemplu, atunci când se încearcă înscenarea unui furt prin spargerea și escaladarea geamului, pentru a ascunde o infracțiune de delapidare, majoritatea cioburilor de geam sunt descoperite în exterior și nu in interior, așa cum ar fi fost firesc. Pentru a verifica dacă furtul putea să fie comis în condițiile stabilite cu ocazia cercetării la fața locului, la reconstituire se va proceda la spargerea geamului atât din exterior cât și din interior, urmărindu-se modul dc dispunere a cioburilor dc geam. Cu accst prilej se constată că numai atunci când geamul este spart din interior spre exterior, cioburile de geam vor fi dispuse in felul în care au fost găsite la locul fapte. Această stare de fapt va demonstra învinuitului că furtul nu putea fi comis în împrejurările pe care le-a evidențiat investigarea criminalistică a locului săvârșirii infracțiunii. în plus, în timpul acțiunilor care se reconstituie se poate demonstra că acestea, contrar cclor constatatc cu ocazia ccrcctării la fața locului, trebuiau să conducă și la apariția altor urme, cum ar fi de exemplu, urmele de încălțăminte pe solul moale sau acoperit cu zăpadă din apropierea geamului spart, ștergerea prafului de pe blatul interior al ferestrei etc.

Totodată, așa cum s-a mai precizat, prin reconstituire se verifică dacă învinuitul sau inculpatul prezintă deprinderile, aptitudinile și cunoștințele necesare efectuării unui anumit gen de acțiuni.
2.2. Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducearea a unui fapt sau fenomen

Prin reconstituire se verifică fidelitatea martorilor, faptele și împrejurările cauzei in condițiile de loc, vizibilitate, meteorologice existente in momentul săvârșirii infracțiunii.

Pentru că in procesul de percepție senzorială rolul determinant revine văzului și auzului, in practica judiciară se efectuează de regulă reconstituiri pentru verificarea condițiilor in care s-a făcut percepția vizuală sau auditivă. Asemenea reconstituiri sunt concludente în cazul mărturiilor mincinoase sau plângerilor tendențioase, când prin reproducerile care se realizează se demonstrează imposibilitatea perceperii ori fixării fidele în memorie a faptelor și fenomenelor în condițiile date sau dimpotrivă, posibilitatea de a vedea acțiunile ilicite a făptuitorului ori de a auzi zgomotele din timpul săvârșirii infracțiunii.

Când se verifică posibilitățile de percepție vizuală, la efectuarea reconstituirii se au în vedere:

calitatea și starea de sănătate a ochilor;

condițiile de vizibilitate din locul în care s-a săvârșit fapta și cele din locul în care s-a făcut percepția (lumină naturală sau artificială, intensitatea, componență spectrală și distribuția luminii, factorii meteorologici care s-au manifestat in momentul percepției, atmosferă impurificată etc.);

durata percepției – aceasta este influențată de viteza in care s-a derulat faptul ilicit ori cu care s-a deplasat făptuitorul sau martorul;

configurația terenului din care s-a făcut percepția și elementele de vegetație existent în acesta;

formele, dimensiunile și culoarea obiectelor percepute; distanța de la care s-a făcut percepția – cu cât acesta este mai marc, cu atât exactitatea percepției este mai redusă și invers.

Reconstituirea care are ca obiect stabilirea posibilităților de observare se impune atât pentru verificarea mărturiilor nesincere, cât și a celor sincere, atunci când pe timpul percepției au acționat unul sau mai mulți factori din categoria celor amintiți.

Când se verifică posibilitățile de percepție auditivă, la efectuarea reconstituirii se au în vedere:

posibilitatea ca acțiunilc ilicitc ale făptuitorului ori că acțiunile dc apărare ale victimei au fost însoțite de producerea unor zgomote (zgomotul produs dc instrumentele folosite dc făptuitor, strigătele dc ajutor ale victimei, dialogul dintre victimă și făptuitor); acuitatea auzului și starea de sănătate a organelor de simț; distanța de la care s-a făcut percepția;

sursa, intensitatea și direcția de propagare a zgomotelor care au însoțit săvârșirea infracțiunii;

prezența sau absența unor surse de poluare fonică ce ar fi putut diminua sau favoriza fidelitatea percepției; direcția și intensitatea vântului;

preocupările persoanei în momentul pcrccpțici (acuitatca pcrccpțici este diminuată dacă, dc exemplu, martorul ascultă muzică, vorbește la telefon).

în timpul reconstituirii se recomandă ca zgomotele să fie reproduse chiar de obiectele folosite la comiterea faptei sau când acest lucru nu este posibil, de obiecte similare.

Reconstituirea prin care se verifică declarațiile martorului prezintă avantajul reactivării procesului memorial și al stabilirii ordinii cronologice de derulare în timp a unor acte.

2.3. Reconstituirea în vederea verificării posibilităților de săvârșire a infracțiunii într-un anumit mod

Acest gen de reconstituire se impune ori de câte ori, pentru obținerea produsului activității ilicite, sunt necesare cunoștințe de specialitate precum și însușiri, priceperi și îndemânări practice care condiționează reușita acțiunilor întreprinse de făptuitor. Așa este, de exemplu, reconstituirea prin care se verifică deprinderile și priceperile ncccsarc falsificării unor opere de artă, titluri de valoare, înscrisuri oficiale, bancnote etc. In cursul reconstituirii, învinuitului i se cerc să cxecute, experimental, in totalitate sau in parte, acțiunile pc care afirmă că le-a întreprins cu ocazia săvârșirii infracțiunii. O astfel de reconstituire permite, nu numai verificarea declarațiilor învinuitului, ci și a versiunilor cu privire la făptuitori, atunci când se constată că învinuitul nu poate obține un produs asemănător celui obținut prin săvârșirea infracțiunii. în astfel de situații, organul judiciar va proceda la audierea învinuitului in legătură cu participanții la infracțiune, efectuarea de percheziții, confruntării și chiar a unor noi reconstituiri, atunci când cercetările se vor extinde asupra altor persoane.

Capitolul III. Dispunerea, organizarea și efectuarea reconstituirii

3.1.Dispunerea reconstituirii

Dispunerea reconstituirii poate fi făcută, potrivit prevederilor art. 193 N Cpp, de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, dacă aceasta consideră că efectuarea reconstituirii este necesară pentru verificarea sau precizarea unor date, care sunt importante pentru soluționarea cauzei și care n-au fost elucidate prin alte mijloace de probă.

Spre exemplu, se va dispune pentru verificarea declarațiilor martorilor, învinuitului și inculpatului; pentru verificarea posibilităților de percepție, vizuală, auditivă, olfactivă, tactilă; pentru verificarea posibilităților de săvârșire a anumitor acțiuni. în anumite condiții și de către anumite persoane determinate, pentru reproducerea tabloului de ansamblu al infracțiunii.

Corect efectuată, reconstituirea va face lumină asupra problemelor amintite mai sus, stabilind veridicitatea unor declarații, corectitudinea sau reaua intenție a unor persoane, conduitele anumitor persoane, felul în care s-au întâmplat anumite fapte sau evenimente precum și succesiunea lor, contribuind astfel la consolidarea sau infinnarea unor ipoteze și chiar a unor împrejurări controversate de la fata locului.

Cu ocazia cercetării locului faptei se pot constata situații în care schimbările prezente în câmpul supus cercetării nu sunt consecința unei infracțiuni, ci constituie rezultatul acțiunii deliberate prin care se încearcă să se îndrume pe o pistă greșită cercetările.”

Neconcordanțe cu privire la modul de formare și dispunere a urmelor, prezența sau absența unor urme sau obiecte precum și faptul că tentativele de disimulare au adesea caracter ostentativ, fața locului dobândind un aspect de cadru înscenat, regizat, cu un aspect inutil complicat, multe urme sau o dezordine nejustificată, ce contravine tendinței firești a făptuitorului, de a produce cât mai puține urme și de a părăsi cât mai repede locul faptei, sunt tot atâtea indicii care atrag atenția persoanelor abilitate asupra încercării făptuitorului de a împinge cercetările pe o pistă greșită.

Pentru exemplificare este prezentată situația în care se urmărește disimularea unui omor comis prin împușcare. în sinucidere, autorul plasând arma în mâna victimei, după comiterea faptei, fiind însă dat de gol de absența de pe mâinile victimei a depozitelor de funingine, care apar firesc pe mâinile trăgătorului sau poziția tubului de cartuș față de poziția victimei, existența unor impresiuni papilare statice pe crosa armei, când acestea trebuiau să fie dinamice datorită reculului precum și de alte considerente cunoscute de specialiști.

Cu siguranță că, atunci când urmele, menite să conducă cercetările pe o direcție greșită, au fost realizate prin infracțiuni distincte, suntem în prezența unui concurs de infracțiuni.

Dispunerea efectuării unei reconstituiri este posibilă în orice moment al procesului penal, deoarece textul legal, care reglementează acest procedeu tactic, criminalistic , art. 193 N Cpp permite dispunerea reconstituirii atât de către organul de urmărire penală cât și de către instanță, cu condiția firească, a existenței unui învinuit sau inculpat, în funcție de faza procesului penal, și care să fie prezent la efectuarea ei.

Înainte de a dispune efectuarea unei reconstituiri organul de urmărire penală cât și instanța de judecată trebuie să cântărească oportunitatea efectuării acestui procedeu de tactică criminalistică, deci este necesară examinarea probatoriului existent în cauză, a avantajelor și utilității acestei activități, pentru a nu se dispune un act inutil sau chiar păgubitor.

Trebuie avut în vedere că uneori reconstituirea este foarte costisitoare fără a oferi informații noi sau semnificative, apărând, pur și simplu, o disproporție prea oneroasă între aportul adus la soluționarea cauzei și eforturile, materiale și umane, depuse cu efectuarea ei, alteori ar putea influența negativ opinia publică.

În situațiile amintite mai sus, ca urmare a deliberării organului judiciar asupra oportunității dispunerii efectuării unei reconstituiri, este recomandabil ca să nu se apeleze la acest mijloc tactic.

Modalitatea de dispunere este rezoluția motivată a organului judiciar, după începerea urmăririi penale, dar înainte de intrarea în faza de judecată ( ținând cont de prevederile art. 193 N Cpp), iar după intrarea în faza de judecată, se dispune de către instanța de judecată printr-o încheiere, după începerea cercetării judecătorești. Frecvent reconstituirea se dispune în cazul cercetării infracțiunilor contra persoanelor sau contra patrimoniului.

Atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri, cel mai frecvent se dorește fie verificarea posibilităților de percepție, vizuală, auditivă, olfactivă, tactilă – cu titlu exemplificațiv menționăm următoarele cazuri cu titlu de exemplu:

a) In cazul cercetării unui furt, o persoană, angajată la unitatea păgubită, a declarat că în timp ce se afla la birou, la un moment apropiat în timp de cel al producerii furtului, a observat pe fereastră o anumită persoană. Aceasta din urmă a negat și a declarat că între denunțător și el există o stare conflictuală, care l-a determinat pe denunțător, motivat de dorința răzbunării, să-l plaseze la locul infracțiunii. S-a dispus reconstituirea, în condiții experimentale a episodului. Denunțătorul se afla în birou, beneficiind de aceleași condiții de vizibilitate ca și cele din preajma momentului în care se susținea că persoana în cauză a trecut prin curtea unității, iar acesta din urmă a trecut la distanțe diferite și în repetate rânduri, prin fața ferestrei biroului în care se afla denunțătorul și martorii asistenți și care nu l-au putut observa decât când a trecut la o distanță, care, datorită condițiilor de vizibilitate specifice, facea imposibilă identificarea unei persoane, după trăsăturile feței, deoarece se putea observa doar conturul întunecat al capului,

b) în cazul cercetării unei infracțiuni de distrugere din culpă, pentru a se verifica posibilitatea de percepție vizuală a martorului și abilitatea sa de a recunoaște anumite persoane, în condițiile date, s-a dispus reconstituirea situației de fapt, în același cadru, unde martorul susținea că l-a văzut pe învinuit la locul incendiului, care a distrus o lizieră de plantație, aparținând Ocolului Silvic Galați, învinuit care, la momentul în care a fost observat de martor, pescuia. În locul unde martorul susținea că l-a văzut pe învinuit a fost adus un alt individ, fară ca martorului să i se aducă la cunoștință că acea persoană este alta decât învinuitul. Martorul se afla într-un loc aflat pe malul opus al Siretului, iar albia râului are o lățime mare. Martorul l-a recunoscut pe cel care juca rolul ca fiind învinuitul

c) pentru a verifica posibilitatea săvârșirii unor acțiuni de către anumite persoane, în condițiile date – cu titlul exemplificativ menționăm următoarele cazuri:

1. în cazul unui dublu asasinat comis la Brăila, autorul a declarat că a pătruns în locuința victimelor prin fereastră. Deși aceasta era închisă, autorul a forțat-o, folosindu-se de faptul că știa că aceasta prezenta anumite defecțiuni la mecanismul de închidere. Reproducerea experimentală a acțiunilor de forțare a ferestrei, conform declarațiilor autorului, au dus la deschiderea ei, certificându-se astfel veridicitatea declarațiilor autorului, cu privire la modul de pătrundere în locuința victimelor,

2. în cazul unui furt calificat, la reconstituire autorul a arătat cum a reușit să sustragă bunul, din curtea imobilului, a cărui poartă de acces era închisă cu cheia, ce se afla în broască, pe interior. Învinuitul a arătat cum a escaladat poarta de acces în curtea imobilului, a luat bunul, care se afla lângă zidul imobilului, a deschis poarta și a părăsit curtea imobilului cu bunul furat. Învinuitul a declarat că știa de existența și locul în care se afla bunul furat, deoarece, mai devreme, în cursul aceleiași zile, a pătruns în curtea imobilului respectiv, cu permisiunea proprietarului.

Este evident că atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri pentru a se verifica posibilitățile de percepție, cât și atunci când se dispune pentru a se verifica posibilitatea săvârșirii unor acțiuni, în anumite condiții date, de către anumite persoane determinate, rezultatul reconstituirii face lumină, inevitabil, și asupra veridicității declarațiilor și a bunei-credințe a martorilor sau învinuiților ori inculpaților.

Adesea în practică, organele judiciare întâlnesc situații când anumiți infractori pentru a nu-și deconspira complicii sau coautorii, ori pentru a proteja pe adevărații vinovați (adesea în comunitățile de rromi se cumpără recunoașteri de către adevărații vinovați, plătindu-se bani sau bunuri familiilor celor care, nevinovați fiind, iau asupra lor săvârșirea unor infracțiuni, fiind dispuși să execute pedeapsa în locul celor în cauză) se declară unici vinovați de săvârșirea faptelor penale în discuție, uneori chiar contra evidenței stării de fapt care reclamă participația pentru săvârșirea infracțiunii în condițiile date (ex. transportarea unor obiecte grele sau voluminoase peste obstacole sau la distanțe mari în scurt timp), sau unele persoane prin declarațiile lor încearcă să evite implicarea de orice natură într-un caz penal.

Se observă că, atât atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri pentru a se verifica posibilitatea de percepție, cât și atunci când se dispune pentru a se verifica posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni, în anumite condiții date, de către anumite persoane determinate, rezultatul reconstituirii face lumină, inevitabil, și asupra veridicității declarațiilor și a bunei-credințe a martorilor sau învinuiților ori inculpaților.

Cu titlu exemplificațiv menționăm următoarea situație : martora declară că nu a auzit țipetele puternice ale victimei lovite de cuțit, în ciuda faptului că avea o acuitate auditivă normală și se afla în apartamentul vecin, iar grosimea zidului despărțitor permitea propagarea unor sunete și de mică intensitate. Executarea reconstituirii a permis verificarea sincerității martorei în cauză.

Tot cu titlu exemplificativ menționăm și cazul următor: Cu ocazia efectuării reconstituirii împrejurărilor și modului cum inculpații au comis infracțiunile de tentativă de omor calificat și vătămare corporală, unul dintre inculpați a negat declarațiile martorului, care susținea că l-a observat deplasându-se spre jandarmul care îl imobilizase pe fratele său și lovindu-l pe jandarm, în repetate rânduri cu un cuțit. Ulterior obiecția inculpatului a fost înlăturată și de alte mijloace de probă.

3.2. Organizarea reconstituirii

Pentru ca reconstituirea să fie o reușită este necesar ca ea să se desfășoare după un plan bine stabilit, centrată pe chestiunile ce trebuiesc elucidate și cu respectarea unor anumite reguli care asigură credibilitatea, corectitudinea și legalitatea reconstituirii și rezultatelor sale.

Toate aceste activități menite să asigure buna desfășurare și reușita reconstituirii au fost însumate în ceea ce unii autori numesc organizarea reconstituirii.

După ce a hotărât ce activități experimentale sunt necesare, cu ce mijloace tehnice și în ce condiții s-ar putea îndeplini, organul judiciar trebuie să analizeze dacă aceste activități nu pun în pericol interese sociale sau particulare, unele activități neputând fi efectuate tocmai pe acest temei, deoarece, prin modul de realizare pun în primejdie viața, sănătatea persoanelor implicate sau lezează demnitatea unor persoane (de exemplu nu se va reconstitui incendierea unui imobil sau o explozie într-un loc aglomerat) ori ar stagna procesul de producție, în perimetrul locului reconstituirii sau presupun eforturi materiale prea mari.

Organul judiciar. în vederea organizării în condiții cât mai bune a reconstituirii va elabora un plan de activitate care va cuprinde:

scopul reconstituirii, determinându-se cu exactitate problemele ce urmează a fi verificate ( se vor vedea materialele și datele existente la dosar și, dacă este nevoie, se va efectua o nouă ascultare cu privire problemele ce trebuie clarificate, existând posibilitatea ca, o persoană suspectă, să revină asupra declarațiilor anterioare, recunoscând că a simulat spargerea pentru a ascunde o lipsă de gestiune, situație care face inutilă efectuarea reconstituirii);

participanții, necesari sau indispensabili;

condițiile tactice și organizatorice ce trebuie respectate (loc, timp și mod trebuie să fie identice sau foarte apropiate de cele din momentul săvârșirii infracțiunii);

stabilirea metodelor ce se vor folosi și justificarea alegerii lor;

Utilajul și materialele necesare pentru efectuarea reconstituirii .

Sfera participanților la reconstituire este condiționată de natura împrejurării, situației, care se determină, se verifică experimental și de condițiile în care se efectuează reconstituirea, prezența unora dintre participanți, fiind întotdeauna necesară iar a altora fiind cerută de natura faptului verificat și e lăsată la aprecierea organului judiciar.

Este indispensabilă prezența persoanelor ale căror declarații se verifică: învinuit, inculpat, martori, persoane vătămate, organul judiciar, de urmărire penală, care trebuie să asigure desfășurarea în siguranță și cu respectarea legislației, precum și fixarea rezultatelor obținute.

În ceea ce privește prezența martorilor asistenți, deși legea cere prezența lor, ori de câte ori este posibilă, deci permițând lipsa lor în situația de excepție în care prezența lor nu e posibilă, doctrina este de acord că prezența acestora este indispensabilă, asigurându-se se obiectivitatea, legalitatea și preîntâmpinăndu-se o încercare viitoare de retragere a declarațiilor, în cadrul unei faze procesuale ulterioare.

Prezența părților este obligatorie, dacă situația o face necesară ( de exemplu, în cazul verificării modului în care a acționat autorul unui furt prin efracție, la reconstituire va fi invitată și partea vătămată pentru a da indicații referitoare la starea inițială a locului faptei, la modul de dispunere a mobilierului înaintea furtului, etc.).

În funcție de împrejurările concrete ale faptei și de atitudinea unora dintre participanți, la reconstituire mai pot participa și alte persoane: apărătorii aleși ai părților; părinții sau reprezentanții ori ocrotitorii legali ai minorilor; specialiști din diferite domenii ale științei și tehnicii (când gradul de complexitate al împrejurării verificate și necesitatea de a asigura experimentului un fundament științific o reclamă: de exemplu când efectuarea experimentului de către însuși organul judiciar, care nu are astfel de cunoștințe, ar putea compromite însăși finalitatea unnărită; accidente de muncă, explozie sau incendiere), aceștia aducând o însemnată contribuție la pregătirea și efectuarea propriu-zisă a experimentului, la fixarea și aprecierea, evaluarea rezultatelor (natura specialității din care se vor recruta specialiștii – medic legist, specialist, tehnician sau expert criminalist, inginer constructor, acustician, tehnician auto, pompier etc.); alte persoane care ajută organele judiciare la efectuarea propriu-zisă a activităților experimentale ( producerea unor sunete, zgomote, înlăturarea unor obstacole).

Activitatea participanților la efectuarea reconstituirii este subordonată organului judiciar, anchetatorului, care va îndruma toate activitățile experimentale. Acesta va comunica participanților atribuțiile care revin fiecăruia ( de exemplu: la reconstituirea efectuată în vederea verificării capacității de percepție auditivă, organul judiciar va stabili care anume dintre participanți va rosti cuvintele ori va produce un anumit zgomot, din ce loc anume determinat al locației, unde are loc reproducerea experimentală, intensitatea cu care vor fi rostite cuvintele sau frazele sau cu care vor fi produse zgomotele, de câte ori se vor repeta, precum și poziția pe care o vor ocupa participanții ai căror aptitudini se verifică, însoțiți de martorii asistenți, ultimele două categorii de participanți fiind cei care trebuie să recepționeze fenomenul sonor, scopul, conținutul și momentul rostirii, cuvintelor sau frazelor, ori al producerii zgomotelor nu trebuie dezvăluite celor ce le vor recepționa, pentru a nu influența desfășurarea și rezultatele reconstituirii).

După ce se ajunge la locul reconstituirii, se verifică starea generală a acestuia, asigurarea pazei, limitarea accesului străinilor, iar pentru fiecare secvență reprodusă experimental se vor asigura condițiile de reluare artificială, pentru obținerea unor rezultate cât mai apropiate de cele originale.

Dacă printre participanți se află persoane care ar putea retrăi emoții puternice din timpul comiterii infracțiunii, nu vor fi mobilizate, dacă prezența lor este indispensabilă, se vor lua măsuri de îmbărbătare.

3.3. Efectuarea reconstituirii

După ce s-au încheiat pregătirile în vederea bunei desfășurări a reconstituirii, organul judiciar va verifica dacă toate elementele planului de activitate sunt asigurate (dacă este determinat scopul reconstituirii: dacă sunt întrunite condițiile necesare pentru reproducerea cât mai exactă a modului și împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta: dacă sunt prezente toate persoanele a căror prezență este necesară: dacă există mijloacele tehnice criminalistice și mijloacele materiale de probă, care vor fi utilizate, etc.), această verificare este o măsură preliminară efectuării propriu-zise a reconstituirii, menită să asigure buna deslașurare a acesteia din urmă.

În efectuarea propriu-zisă a reconstituirii trebuie să se țină seama de anumite reguli tactice de efectuare a ei:

I. Să fie efectuată în condiții similare sau cât mai apropiate de cele existente în momentul producerii faptului sau fenomenului verificat. De la această regulă fac excepție faptele cu un anumit grad de pericol (incendii, trageri cu arme de foc, explozii) care de obicei se reconstituie în condiții de laborator și reconstituirea privește aspecte tehnice, precum și faptele care lezează demnitatea sau pun în pericol viața sau sănătatea persoanelor participante la reconstituire sau prejudiciază proprietatea.

Trebuie spus că există activități, care prin natura sau simplitatea lor, se pot reproduce fără respectarea circumstanțelor săvârșirii infracțiunii (de exemplu: ridicarea anumitor greutăți de către o persoană determinată, ținându-se seama de natura și volumul lor: abilitatea făptuitorului de a executa operațiuni cu un anumit instrument, într-un timp anume, limitat, deschiderea unor tipuri de broaște sau lacăte cu chei improvizate), dar pentru verificarea vizibilității, capacității de percepție sonoră, a posibilității de escaladare a zidurilor sau de efectuare a unor activități complexe, este necesar ca reconstituirea să se desfășoare în condiții similare cu cele din timpul comiterii faptei.

Când se vorbește despre similitudinea între condițiile existente în momentul producerii unei fapte sau fenomen și cele din momentul reproducerii sale experimentale, nu înseamnă că este vorba despre o suprapunere totală, până la identitate, în absolut toate cazurile (obiectul cu privire la care se vor face experimentele nu mai există în materialitatea sa sau efectuarea la locul faptei a anumitor reproduceri experimentale ar putea reprezenta un pericol pentru viața ori integritatea anumitor persoane – trageri cu arme de foc într-un loc aglomerat – și se va dispune efectuarea reconstituirii într-un alt loc, posibil în condiții de laborator).

Regula că reconstituirea trebuie efectuată în condiții similare sau cât mai apropiate celor existente în momentul producerii faptului sau fenomenului verificat, trebuie respectată riguros când se verifică posibilitățile subiective de percepție vizuală și auditivă a persoanelor sau când rezultatele experimentelor sunt nemijlocit condiționate de locul și timpul producerii lor.

Verificarea experimentală a fenomenelor sonore percepute de martori se impune atunci când în momentul percepției au existat condiții improprii de vizibilitate ( lumina crepusculară; fenomene atmosferice precum ceața, ploaia torențială, viscolul: în timpul nopții) care fac nesigură percepția vizuală, precum și atunci când deși au existat condiții proprii de vizibilitate, persoanele nu au putut percepe vizual fapta sau fenomenul, datorită interpunerii unor obstacole sau situării persoanelor dincolo de limitele eficienței privirii ori pur și simplu persoanele în cauză suferă de o deficiență de vedere.

Pot fi reproduse experimental, prin reconstituire, vorbirea, țipetele, semnalele sonore ale unor autovehicule sau alte sunete precum și zgomote, de exemplu, cele produse de instrumentele utilizate la săvârșirea infracțiunii (arme de foc, instrumente de lovire, mijloace de transport, diferite alte obiecte sau utilaje), această reproducere trebuind să respecte condiții de loc și timp, care sunt condiții obiective de mediu, și condiții referitoare la fenomenul sonor propriu-zis, privind intensitatea, sursa, sau natura fenomenului sonor, distanța de la care a fost perceput, direcția de propagare.

Percepția fenomenebr sonore este influențată de locul în care s-au produs respectivele fenomene, deoarece poate fi denaturată de fenomenul acustic numit ecou, care poate crea iluzia că sursa fenomenelor sonore se află într-un loc opus celui real (în anumite situări geografice – munte, deal, depresiune, pădure, etc. – într-o anumită configurație a locului – existența unor obstacole acustice) sau de fenomenul acustic numit reverberație (când percepția s-a realizat în locuri închise – curte interioară, săli de dimensiuni mari, hale, imobile și orice alte obstacole reflectoare) fenomen care, datorită prelungirii sunetelor primare și variației de intensitate, face ca percepția să fie neclară, deformată iar posibilitatea localizării spațiale să fie influențată; totodată și natura obstacolelor care separau persoana de sursa sonoră (percepția dintr-o încăpere alăturată, separată prin ferestre sau uși) pot influența percepția fenomenelor sonore.

Și condițiile de timp trebuie respectate. Chiar dacă nu este vorba despre o reconstituire care vizează verificarea capacității de percepție vizuală, unde respectarea orei este vitală, deoarece este direct corelată cu intensitatea luminii naturale, reproducerea experimentală poate fi influențată, în ceea ce privește rezultatele ei, de nerespectarea cadrului temporal corespunzător celui în care a fost săvârșită fapta ( de exemplu, la reproducerea unor zgomote, într-un mediu urban, unde este evident pentru toată lumea că, între anumite intervale orare zgomotul de fond produs de activitățile umane este mult mai intens, decât între altele, iar percepția, separarea și identificarea (recunoașterea sunetului ce face obiectul discuției are un grad de dificultate diferit, pentru subiecți).

Foarte importante sunt condițiile atmosferice. Astfel, dacă percepția inițială s-a petrecut în condițiile existenței unui vânt de o anumită intensitate și direcție, reproducerea experimentală ar trebui să aibă loc în condiții similare deoarece forța și direcția vântului poate influența percepția sunetului și determinarea distanței la care se află sursa sonoră.

Pentru obținerea unor rezultate utile și corecte este important ca sunetul să fie produs în același mod sau dacă nu se poate, să se respecte condițiile de intensitate ale sunetului, de aceeași sursă (să fie produs de același obiect care l-a generat inițial sau de obiecte de același tip) și de Ia aceeași distanță și pe aceeași direcție de propagare a fenomenului sonor, iar martorii asistenți să aibă o capacitate de percepție sonoră similară sau foarte apropiată persoanei ale cărei capacitate de percepție se verifică.

Reconstituirea în vederea verificării condițiilor de vizibilitate este și ea relevantă cu privire la importanța reproducerii experimentale în aceleași condiții, în care s-a produs percepția inițială.

La acest tip de reconstituire se recurge când faptele au fost percepute vizual în condiții proprii sau improprii de vizibilitate.

Prin aceasta se verifică aptitudinile subiective al martorilor, învinuitului sau inculpatului ( de exemplu în cazul unui omor săvârșit cu armă de foc și fară intenție se verifică susținerea învinuitului dacă victima putea fi observată din locul de unde s-a tras) sau victimei ( dacă susține că a observat, Ia o anumită distanță, complicele aflat la pândă) de a percepe anumite persoane, acțiuni sau obiective, în anumite condiții date de vizibilitate.

Condițiile obiective care trebuie avute în vedere și respectate cu ocazia efectuării unei reconstituiri cu scopul enunțat mai sus sunt: condițiile de loc, timp, atmosferice, natura iluminatului, intensitatea luminii, distanța dintre faptul perceput și persoana verificată, unghiul vizual.

Primele trei sunt importante pentru că, în ansamblu pot influența intensitatea, natura și unghiul vizual și distanța dintre persoană și faptul sau obiectul perceput, iar ultimele patru pentru că ele determină acuratețea percepției.

Intensitatea luminii diferă după anotimp, oră sezon ( intensitatea este una dimineața, alta în amurg și alta noaptea, stratul de zăpadă sau atmosfera dintr-o zi mohorâtă de toamnă influențează percepția) zonă geografică, condițiile atmosferice (atmosferă purificată – încărcată).

Natura luminii poate influența perturbator acuratețea percepției vizuale, când e vorbii de percepția însușirilor cromatice (culoarea îmbrăcămintei, pigmentația pielii și părului) iluminatul cu neon, cel al reclamelor și firmelor fluorescente policrome, diminuează posibilitatea discriminării corecte a culorilor.

Fidelitatea percepției se află în raport de proporționalitate cu distanța dintre cel ce a perceput vizual și faptul, obiectul sau persoana percepute.

Unghiul mare de vizibilitate asigură o percepție exactă iar obiectele percepute sub un unghi redus se supraestimează, în ceea ce privește dimensiunile lor.

Când prin reconstituire se verifică aptitudini subiective de percepție ale persoanelor sau posibilitatea producerii unor fapte, persoanele ale căror aptitudini sau posibilități se verifică, vor declara dacă împrejurările sunt corespunzătoare sau sunt mult schimbate față de cele existente în momentul inițial, al percepției sau producerii faptei, acțiunii, care se verifică, în ultimul caz ori se va amâna efectuarea reconstituirii, până când condițiile obiective vor fi corespunzătoare, ori se va renunța la utilizarea acestui procedeu de tactică criminalistică.

Când reconstituirea a fost efectuată deși a fost imposibil să se restabilească până la detalii configurația locului ori condițiile atmosferice sau de timp. sau acestea au fost considerate irelevante, această situație trebuie menționată în proeesul-verbal al reconstituirii, pentru că pot apărea nepotriviri sau discordanțe care pot fi explicate prin schimbarea condițiilor.

II Când la reconstituire este necesară folosirea unor instrumente sau obiecte este bine ca acestea să fie cele originale, atât cele utilizate ca instrumente la săvârșirea infracțiunii cât și cele care au făcut obiectul sustragerii ( când se verifică declarațiile învinuitului sau inculpatului că a sustras singur anumite obiecte și că tot singur le-a transportat de la locul faptei) precum și cele care poartă urme ale săvârșirii faptei – trebuie spus că este posibilă înlocuirea obiectelor ce au fost folosite ca instrumente la săvârșirea infracțiunii, cu altele de același fel ori asemănătore, cu imitații, dacă trăsăturile individuale ale obiectului nu sunt esențiale pentru rezultatul reconstituirii.

Atunci când instrumentul folosit are caracteristici care îl pot face vulnerant (secure, cuțit, etc.) trebuie înlocuit cu o imitație.

Această înlocuire este necesară pentru a proteja participanții la reconstituire sau alte persoane de consecințele folosirii imprudente a unor obiecte, care ar pute pune în pericol viața sau integritatea lor corporală, astfel, spre exemplu, un cuțit poate fi înlocuit cu imitații, care nu sunt periculoase, din carton sau alt material, respectându-se forma și dimensiunile.

III Reproducerile experimentale trebuie să fie executate cu maximum de atenție, de exactitate, iar când este vorba de împrejurări esențiale se va repeta de mai multe ori experimentul, în aceleași condiții și/sau în condiții deliberat modificate (repetarea în aceleași condiții a experimentului este indicată atunci când rezultatul ar putea fi influențat de factori ocazionali, neprevăzuți – obținerea în mod constant al aceluiași rezultat echivalează cu o dovadă a cărei credibilitate e de neînlăturat: repetarea în condiții modificate deliberat este utilă pentru verificarea aptitudinilor persoanelor de a percepe auditiv sau vizual anumite fapte sau fenomene – de pildă: pentm verificarea capacității de percepție auditivă, când distanța de la care a fost perceput fenomenul sonor n-a fost precis determinată, experimentul e bine să fie repetat, variind distanța, de la cea mai scurtă , la cea mai mare, după posibilități, precum și variind intensitatea fenomenului sonor).

IV Când există mai multe variante privind pozițiile participanților și distanțele din cauză, se vor face reconstituiri experimentale separate, pentm fiecare dintre aceste variante.

V Când sunt mai mulți autori, complici, care participă împreună la reconstituire trebuie să li se permită o anumită libertate de mișcare, pentru ca să nu obiecteze ulterior că nu au putut acționa nestânjenit și liber pentru a reproduce exact conduita lor din timpul săvârșirii faptei, că ar fi avut doar o atitudine pasivă la realizarea reconstituirii, alta decât cea din împrejurările reale (făptuitorii arestați ori reținuți nu vor fi ținuți încătușați împreună pentru a se evita atitudinile pasive și rezultatele eronate, cei din arest nu vor fi ținuți încătușați nici de organele de escortă și pază, din aceleași considerente precum și pentru a nu oferi ocazia celor arestați să impute o "sugestionare” în sarcina organelor amintite).

VI Reconstituirea să se deslașoare cu calm și sobrietate, fară exagerări, gesturi spectaculoase, inutile. Participanții nu trebuie supuși unor practici de natură să lezeze demnitatea și bunele moravuri.

VII Acțiunile reproduse experimental și ordinea lor va fi cea din timpul faptei reale, ritmul de desfășurare al lor fiind cel în care se presupune ori se declară că a avut loc fapta ( pentru evitarea erorilor de percepție și pentru asigurarea unei aprecieri corecte a rezultatelor, este indicat ca, la repetare, acțiunea în cauză să se efectueze într-un ritm mai lent).

VIII Pe parcursul reconstituirii se va insista asupra episoadelor mai importante care trebuie verificate sau precizate, evitându-se secvențele lipsite de importanță, iar unele acțiuni pot fi simplificate numai la componentele lor esențiale, care au o semnificație în cazul în discuție.

Capitolul IV. Fixarea, aprecierea și folosirea rezultatelor reconstituirii

4.1 Fixarea rezultatelor reconstituirii

Legea procesual penală prevede că, despre efectuarea cercetării la fața locului, se încheie un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile obligatorii pentru orice proces-verbal, descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât, acestea să fie redate cu precizie și, pe cât posibil, cu dimensiunile respective, în toate cazurile putându-se face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se vizează și sc anexează la procesul-verbal.

Doctrina, pornind de la norma juridică de bază, detaliază aspectul, făcând distincție intre fixarea rezultatelor cercetării la fața locului prin descriere și fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnice.

În doctrina de specialitate se subliniază că, pc lângă procesul verbal de cercetare la fața locului, înregistrări de sunet și imagine, schițe, etc. este important să se analizeze notițele luate dc către membrii echipei dc cercetare deplasate la fața locului, ca un element de bază pentru aflarea adevărului. Notițele ajută la întocmirea procesului verbal de cercetare la fața locului și la întocmirea altor documente de-a lungul anchetei, fapt care impune ca membrii echipei să nu se bazeze numai pe memorie, fiecare trebuind să aibă un carnet de notițe în care succesiunea datelor și informațiilor să fie redate logic și sistematic. Acest carnet, în unele cazuri, poate fi examinat de către instanțele judiciare. Recomandabil ar fi ca la baza redactării acestor notițe să stea observațiile personale înregistrate prin intermediul unui reportofon.

4.2. Procesul verbal de reconstituire

Procesul-verbal de cercetare la fața locului este un mijloc de probă cu semnificație majoră în soluționarea cauzei, constituindu-se, în același timp, și ca o dovadă de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispozițiilor legale, în cea ce privește desfășurarea cercetării la fața locului. Acesta trebuie să reprezinte o rcproducere fidelă a întregii activități desfășurate, un inventar și, nu numai, al tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite. Lectura acestui act procedural trebuie să ofere, chiar și celui care nu a participat la efectuarea acestei activități, posibilitatea de a-și reprezenta cu ușurință scena locului faptei, cu toate modificările, ce constituie un rezultat al celor desfășurate.

În legătură cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, atât doctrina cât și practica judiciară au subliniat necesitatea satisfacerii unor cerințe, după cum urmează:

Obiectivitate – procesul-verbal trebuie să conțină descrierea perimetrului cercetat, a urmelor și mijloacelor materiale de probă, astfel cum se prezintă acestea in momentul in care organul judiciar desfășoară activitatea, descrierea fiecărui segment de activitate efcctuat și rezultatele obținute, descrierea eventualelor incidente și a consecințelor acestora, etc., în deplină concordanță cu realitatea. Caracterul obiectiv presupune ca, în cuprinsul procesului-verbal, să își găscască locul doar constatările proprii ale membrilor echipei, nu și supoziții sau deducții desprinse din experiența anterioară ori suprapuse pe influențe ale persoanelor interesate.

Să fie complet – procesul-verbal trebuie să conțină, în măsura în care este permis termenul, absolut toate detaliile legate de desfășurarea activității și de rezultatele obținute. Foarte important este că orice omisiune poate avea efecte deosebite asupra întregii anchete, putându-se pierde sau diminua valoarea probantă într-un anumit context, cu consecințe directe, legate dc modul dc soluționare a cauzei.

Să se caracterizeze prin precizie și claritate – precizia redactării este dată de consemnarea exactă a constatărilor organului judiciar, iar claritatea presupune folosirea unui limbaj adecvat, care să poată conduce la o bună înțelegere la lecturare, trebuie să existe o corespondență perfectă între mesajul transmis și cel receptat, eventualii factori de distorsionare să nu aibă legătură cu redactarea procesului-verbal. Trebuie eliminate exprimările ambigue, improprii, care pot genera confuzii, interpretări diferite, etc.

Să fie concis – procesul-verbal trebuie să redea intr-o formă concentrată ceea ce a fost constatat de către organul judiciar. în cuprinsul procesului-verbal trebuie să-și găsească locul doar aceste constatări, nu și comentarii, posibile explicații, etc. De observat este și că nu trebuie trecut dintr-o extremă în alta, în sensul că nu trebuie făcute concesii caracterului complet; nu este normal să se renunțe la a sc conscmna date, ce pot conduce la lămurirea împrejurărilor desfășurării activității ilicite, din ignoranță sau din alte motive.

În ceea ce privește conținutul procesului-verbal, potrivit prevederilor legale, se poate aprecia că trebuie observate trei părți: o parte introductivă, una descriptivă și, cea din urmă, finală.

Partea introductivă trebuie să conțină date ce atribuie caracter procedural procesului-verbal, date referitoare la participanți, date privitoare la locul și timpul efectuării precum și alte mențiuni. Astfel, se vor consemna următoarele:

• Datele de identificare, calitatea și instituția din care fac parte membrii echipei;

• Descrierea locului și precizarea intervalului de timp în care s-a desfășurat activitatea;

• Datele de identificare ale specialiștilor, tehnicienilor, experților, care participă la efectuarea cercetării;

• Datele de identificare ale martorilor asistenți;

• Referire la necesitatea deplasării la fața locului și efectuarea cercetării;

• Situația de fapt și prevederea legală;

• Mențiuni cu privire la condițiile meteorologice, lumină, alți factori ce pot influența rezultatele cercetării la fața locului;

• Datele de identificare ale persoanelor prezente la fața locului -persoane vătămate, martori oculari, făptuitori;

• În situația în care, activitatea se desfășoară după scurgerea unui interval important de timp de la săvârșirea faptei – principial, in cazul cercetării la fața locului, dispuse și efectuate de către instanța de judecată, când momentul începerii procesului penal este situat undeva in timp – trebuie făcute și precizări legate de prezența părților, dacă au fost citate legal, dacă vreuna dintre acestea este reprezentată, de către cine și în ce calitate;

• Datele de identificare ale celor ajunși primii la fața locului, constatările acestora, măsurile luate, rezultatele obținute, modificările ce au survenit in perimetrul dc cercetat până la sosirea echipei și care sunt cauzele acestora.

În partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activitățile întreprinse și rezultatele obținute. Așa cum am arătat pe parcursul acestei lucrări, cercetarea la fața locului este o activitate de o complexitate deosebită. Practic, vor fi descrise activitățile de căutare, descoperire, revelare, fixare și ridicare a urmelor și mijloacelor materiale de probă; identificare, percheziționare și ascultare a persoanelor implicate; prezentări pentru recunoaștere; reconstituiri; folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmelor de miros; alte activități desfășurate în funcție dc particularitățile fiecărui caz în parte; rezultatele obținute prin efectuarea fiecărui segment dc activitate, la care am făcut referire.

În ceea ce privește urmele și mijloacele materiale de probă. o atenție deosebită, apreciez că, trebuie acordată și orientării poziției acestora, in contextul perimetrului, în care se desfășoară cercetarea, stabilirii unui raport de poziție față de reperele importante, ce caracterizează respectivul sistem de referință, totul trebuind să fie argumentat cu măsurători precise. Fiecare urmă, fiecare mijloc material de probă descoperit, corpul cadavrului – în cazul cercetării unei activități ilicite ce a avut ca urmare moartea uncia sau a mai multor persoane – vor fi descrise detaliat, urmărindu-se sublinierea cât mai multor caracteristici individuale. Nu trebuie uitat că, principial, fiecare mijloc material de probă sau urmă va constitui obiectul unei constatări tehnico-științifice sau expertize, criminalistice ori de altă natură, și, în aceste condiții, trebuie să existe, nu corespondență, ci, mai mult, certitudine, cu privire la faptul că ceea ce a fost descoperit și s-a ridicat de la fața locului, este același cu ceea se pune la dispoziția specialistului sau expertului, astfel că o detaliere adecvată, aici, în procesul-verbal, preluată in actele următoare, este dc natură să înlăture orice dubiu, orice îndoială, cu privire la modul corect și fără echivoc in care s-a construit probațiunea.

Doctrina a subliniat, în legătură cu modul de fixare în cadrul procesului-verbal a diverselor categorii de urme descoperite la fața locului, necesitatea unei rigori deosebite în detalierea adecvată a împrejurărilor ce sunt sau pot căpăta importanță în contextul anchetei. Astfel, ca exemplu, în legătură cu:

Urmele de mâini: se va face referire la – modul cum sunt amplasate pe obiectul purtător (grupate sau izolate), poziția, cum au fost descoperite, dacă au fost vizibile cu ochiul liber sau a fost nevoie, pentru relevare, să fie efectuate activități speciale, ce metode și substanțe au fost folosite, tipul și varietatea desenului papilar reprodus in urmă, dacă este vorba despre un fragment sau de urmă întreagă, dimensiunile, modalitatea de ridicare a urmelor.

Urmele de picioare: se vor descrie proprietățile suportului, genul urmelor, numărul lor, dacă sunt integrale sau doar fragmente, forma, conturul, relieful, dimensiunile, caracteristicile substanței depuse – in cazul urmelor de stratificare, elementele caracteristice cărării de urme.

Urmele de buze: vor fi descrise ca formă, aspect, dacă au fost lăsate dc ambele buze, dc buza inferioară ori dc cea superioară, dimensiunile fiecărei urme sau fragment, consistența substanțelor de depunere – produse cosmetice, mâncare, produse biologice.

Urmele de ureche: se vor descrie, specificându-se elementele cele mai vizibile in urmă – lobul, helixul, antehelixul, tragusul, etc.

Urmele de dinți: se va descrie forma generală a ansamblului urmei, lăsat de arcada dentară, conturul dinților, dimensiunile întregului ansamblu și al fiecărei urme de dinte component, dimensiunile ce caracterizează componentele ansamblului și amplasarea lor în cadrul întregului, poziția pe obiectul purtător, prezența în compoziție a unor produse biologice sau patologice, etc. în cazul urmelor lăsate pe corpul uman, sc vor mai face referiri la poziția fața dc un reper anatomic, aspectul și culoarea zonei ce conține urma, înclinarea în grade, față de axul longitudinal al corpului, etc.

Urmele de sănge: se descriu, făcându-se referire la număr, dispunere pe suport, formă, dimensiuni, aspectul de suprafață, culoare, contur, integritate, adaos de alte substanțe, friabilitate, prezența de stropi secundari, axul și direcția de scurgere, forma sub care s-au acumulat în declivități, aspectul marginilor, tentele cromatice ale zonelor învecinate; natura, temperatura, umiditate, grad dc înclinarc, culoare, grad dc penetrare, proprietăți absorbante, grad dc impurificarc înainte și după crcarea urmei, dacă conservă ori distruge elementele componente ale sângelui, dacă se observă urme ale încercărilor de distrugere – toate acestea, in legătură cu suportul, pe care a fost descoperit urma.

Urmele de natură piloasă: se vor descrie sub aspectul numărului de fire, formă, dimensiune, aspect exterior, culoare, grad de ondulare, variații de grosime și pigmentare, mod de dispunere pe suport, adaosul de produse patologice sau biologice, modul în care a aderat la suport.

Suporturile ce conțin scris de mănă: se va specifica locul unde a fost descoperit fiecare suport ce interesează ancheta, natura suportului, denumirea sau titlul textului, dacă acesta este conținut într-un formular cu utilizare specială, conținutul textului în integralitatea sa ori numai părți (tot textul, dacă nu este foarte lung, cuvintele sau expresiile de început și de la sfârșitul textului, dacă textul are o întindere mare), dacă textul a suferit deteriorări – a fost găsit rupt, mototolit sau ars – numărul de fragmente, genul substanței scripturale și al instrumentelor folosite la redactarea textului, dacă acestea sunt tipice sau sunt atipice, față de natura textului și locul probabil, în care s-a realizat înscrisul, dacă sunt descoperite ștersături, adăugiri, alte modificări vizibile, care să intereseze ancheta. Este foarte important ca, pc înscrisuri, să nu sc facă notări, mențiuni, sublinieri, etc. iar despre prezența unor astfel dc clemente să sc facă referire în conținutul procesului verbal, dat fiind faptul că acestea pot influența procesul dc interpretare și valorificare.

Urmele de natură osteologică: se consemnează dacă este vorba despre un schelet întreg sau sunt oase disparate, dacă s-au descoperit fragmente ori oase întregi, denumirea anatomică a oaselor, aspectul, culoarea, conturul, relieful anatomic, friabilitatea, prezența de corpuri străine aderente, urme de violență, semne ale unor stări patologice, calcinarea totală ori parțială, condițiile de mediu în care au fost găsite – în pământ, apă, pc sol, temperatura, umiditatea, adâncimea pânzei dc apă freatică sau a mediului acvatic, flora, fauna, etc. – procedeele și instrumentele utilizate pentru îndepărtarea impurităților și eventualelor degradări survenite in cursul operațiilor de descoperire, ridicare și ambalare.

În cazul urmelor de încălțăminte se consemnează: lungimea totală a urmei – măsurată intre punctele de la extremitățile vârfului și ale tocului – lățimea tălpii măsurată în partea cea mai lată, lungimea și lățimea tocului – cu descrierea amănunțită a detaliilor și altor caracteristici vizibile în urmă. La cărarea de urme se menționează toate elementele acesteia73. Este important să se mai descrie poziția urmelor față dc reperele locului faptei și, dacă, dc o parte sau dc alta a cărării dc urme, sc găsesc urmc-contur, lăsate dc diferite obiecte, ce ar fi putut fi purtate de către persoana ce a creat cărarea de urme.

La urmele de îmbrăcăminte se descriu, in mod deosebit, felul țesăturii imprimate pe suportul ce a primit urma și constatarea unor particularități, cum sunt cusăturile, nasturii, cataramele, clape, cordoane, etc.

În cazul instrumentelor folosite la săvârșirea infracțiunii se descriu: forma, dimensiunile, starea, raporturile de poziție cu alte repere de la fața locului, dacă au o destinație obișnuită în viața de zi,

mediu in care au fost găsite – în pământ, apă, pe sol, temperatura, umiditatea, adâncimea pânzei dc apă freatică sau a mediului acvatic, flora, fauna, etc. – procedeele și instrumentele utilizate pentru îndepărtarea impurităților și eventualelor degradări survenite in cursul operațiilor de descoperire, ridicare și ambalare.

În cazul urmelor de încălțăminte se consemnează: lungimea totală a urmei – măsurată intre punctele de la extremitățile vârfului și ale tocului – lățimea tălpii măsurată in partea cea mai lată, lungimea și lățimea tocului – cu descrierea amănunțită a detaliilor și altor caracteristici vizibile în urmă. La cărarea de urme se menționează toate elementele acesteia73. Este important să se mai descrie poziția urmelor fată dc reperele locului faptei și, dacă, dc o parte sau dc alta a cărării dc urme, sc găsesc urmc-contur, lăsate dc diferite obiecte, ce ar fi putut fi purtate de către persoana ce a creat cărarea de urme.

La urmele de îmbrăcăminte se descriu, in mod deosebit, felul țesăturii imprimate pe suportul ce a primit urma și constatarea unor particularități, cum sunt cusăturile, nasturii, cataramele, clape, cordoane, etc.

În cazul instrumentelor folosite la săvârșirea infracțiunii se descriu: forma, dimensiunile, starea, raporturile de poziție cu alte repere de la fața locului, dacă au o destinație obișnuită în viața de zi cu zi sau este posibil să fi fost create doar pentru săvârșirea de infracțiuni.

La urmele lăsate de mijloacele de transport auto se menționează: drumul public sau șoseaua pe care au fost găsite, raporturile de distanță cu clădirile și intersecțiile situate în apropiere, ce pot fi avute în vedere ca reper, caracteristicile părții carosabilc și a trotuarelor, pc care sc găscsc urmele, repartizarea urmelor, distanțele dintre ele, dimensiunile, forma, culoarea, numărul și alte caracteristici generale sau individuale, in funcție de specificul urmelor.

Pentru urmele armelor de foc și urmele tragerii cu armele de foc se precizează: aspectul și dimensiunile tubului tras și ale proiectilului, inscripțiile de pe tub, forma și dimensiunile orificiilor de intrare și ieșire din țintă, raza de răspândire a alicelor, în cazul armelor de vânătoare, prezența și caracteristicilc factorilor secundari ai împușcăturii.

În situația cercetării urmelor de incendii se descriu, ca elemente caracteristice: focarul și urmările incendiului, culoarea și anvergura flăcărilor, mirosurile persistente din zonă, obiectele incendiate – se vor sublinia aspecte legate de mărime, culoare74, urme de arsură, părți topite, scurgeri de metal topit, fragmente de sticlă topită, spartă, deformată.

În cazul urmelor de explozie se vor descrie: focarul și craterul exploziei – sub aspectul formei (circular, ovalizat, alungit într-o anumită direcție, etc.) întinderii și conținutului, urmele materie și formă descoperite. O atenție deosebită se va acorda tuturor urmelor și mijloacelor materiale dc probă, descoperite în aproprierea focarului și în zona dc acțiune maximă a suflului exploziei. Cu privire la instalațiile, aparatele, componentele tehnologice implicate in explozie ori afectate de către aceasta, trebuie descris aspectul acestora, urmele descoperite pe suprafața lor, in jurul lor sau la diferite distanțe, in funcție de amploarea exploziei. O referire trebuie făcută și cu privire la arsurile, perforările sau alte urme ale exploziei constatate pe corpul victimelor ori pe hainele acestora. Din aceleași rațiuni, vor fi avute în vedere și reperele din mediu care nu au fost afectate direct, dar într-un fel sau altul au recepționat obiecte, fragmente sau diferite resturi ca urmare a proiectării de către suflul exploziei.

4.3. Fotografiile și schițele

Înregistrările urmelor și mijloacelor materiale de probă care se realizează, in vederea continuării cercetărilor; ale persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul organului judiciar, de asemenea, pentru continuarea cercetărilor; ale urmărilor, pe care persoane interesate le reclamă ca aducătoare de prejudicii; ale altor aspecte de natură a interesa măsurile legale, luate de către echipa deplasată la fața locului sunt efectuate în partea finală a activității. În ceea ce privește realizarea efectivă a acestora, de subliniat este faptul că, in funcție de scopul urmărit, trebuie urmărite acele aspecte și detalii de interes pentru anchetă.

Înregistrările urmelor și mijloacelor materiale de probă, care se ridică în vederea continuării cercetărilor, își dovedesc utilitatea pentru a crea certitudine cu privire la faptul că urmele și mijloacele materiale dc probă, ridicate in vederea cercetărilor, sunt, efectiv, cele dcscopcrite in timpul desfășurării activității. Aceste înregistrări vizează, în mod preponderent, partea vizuală, un accent deosebit trebuind să se pună pe imagini, care să demonstreze integritatea acestora, pe acele particularități ce conferă individualitate, pe calitatea ambalajelor și sigiliilor, totul trebuind să inspire siguranță și certitudine cu privire la profesionalismul și corectitudinea ce a guvernat desfășurarea activității de cercetare la fața locului.

4.4. Filmul și fonograma judiciară

Înregistrările de sunet și imagine trebuie să îndeplinească, pentru a putea fi acceptate domeniul judiciar, următoarele condiții:

• înregistrările de sunet și imagine trebuie să se realizeze rapid și, relative simplu, cerințele muncii impunând ca operațiunile necesare să se realizeze intr-un timp scurt, pentru a putea fi utile în continuarea – cu operativitate – a cercetărilor, iar cerințele necesare pentru calitate să poată fi realizate de către un personal, a cărui specializare să nu fie costisitoare.

• înregistrările de sunet și imagine trebuie să fie obiective, să reprezinte o copie cât mai fidelă a realității, eventualele distorsiuni sau pierderi să nu poată afecta sau pune sub semnul întrebării utilitatea in cadrul procesului judiciar.

• înregistrările dc sunet și imagine trebuie să suporte o procedură de certificare – modul de lucru trebuie să permită o protecție împotriva falsificării totale ori parțiale. Toți cei interesați trebuie să fie convinși că ceea ce văd și aud, efectiv, a fost constatat la fața locului.

Ideal este să se înregistreze întreaga activitate, care se desfășoară la fața locului; important, in acest sens, este ca echipa de cercetare la fața locului să aibă capacitatea de stoca un volum atât de mare de informație. în aceste condiții, devine necesar ca, în cadrul echipei, să participe un număr suficient de operatori – un număr recomandat ar fi doi, în ideea că, atunci când nu sunt probleme deosebite, unul va avea ca principal obiectiv activitățile desfășurate de către tehnicieni, iar al doilea s-ar ocupa de ceea ce fac anchetatorii.

Capitolul IV. Studiu de caz

Reconstituirea judiciară a unui caz de incendiere

Reconstituirea vizeză descoperirea cercetarea locului faptei pentru identificare, cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnico-științifice, a condițiilor, pesoanelor implicate și faptelor ce au dus la săvârșirea unei fapte ce face obiectul anchetei penale. În acest sens, am ales ca studiu de caz un dosar de incendiere identificat în baza de date a Tribunalului București. Respectivul caz mi-a atras atenția nu doar prin gravitatea faptei ce a dus la distrugerea a trei autoturisme dar și prin ingeniozitatea făptuitorului care a folosit o metodă cel puțin originală pentru a-și duce la îndeplinire fapte.

4.1. Împrejurările comiterii faptei

În data de 14.09.2013, în jurul orelor 2.30 dimineața, mai mulți locatari din blocul V3 de pe str. Victoriei din Capitală, au sunat alarmați la serviciul unic de urgență 112, reclamând faptul că în parcarea din spatele blocului ard mai multe mașini și că focul amenință să se extindă și spre apartamentele de la primele etaje.

În aceste condiții, la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de pompieri dar și un echipaj de poliție al secției 4, secție la care este arondată această zonă.

Constatările inițiale de la fața locului au fost limitate în condițiile în care pompierii au avut nevoie de aproape două ore pentru a stinge incendiul extrem de violent care a distrus în proporție de 100% cele trei autoturisme dar a afectat și fațada blocului de locuințe.

Odată stins focul, experții din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București au început să facă cercetările preliminare pentru identificarea cauzelor ce au dus la apariția focului.

Trebuie menționat că în cele mai multe cazuri, asemenea incendii pornesc de la scurt-circuite la instalația electrică a unui autoturism dar procedura implică verificarea obligatorie a cauzelor de apariție a focului. Iar în cazul de față, pompierii au ajuns la concluzia că focul nu a pornit din compartimentul motor al autoturismului VW Passat ci chiar de sub mașină, mai specific, de sub locul pasagerului din dreapta spate.

Această concluzie a indicat un al doilea aspect: în acea zonă a autoturismului nu există cabluri electrice, în schimb se află rezervorul de benzină. Dar focul nu a pornit din interiorul habitaclului ci chiar de sub autoturism.

Fig. 4.1. Fotografie de ansamblu a zonei afectate de incendiu cu cele trei autoturisme distruse

4.2. Analiza locului infracțiunii

În urma verificărilor efectuate la fața locului, experții criminaliști au descoperit mai multe indicii cu privire la modul în care s-au desfășurat lucrurile. Astfel, sub autoturismul Passat au fost identificate mai multe resturi carbonizate dintr-un sac de polietilenă dar și compuși specifici benzinei, în condițiile în care autoturismul distrus funcționa pe motorină.

Aceste fapte au condus la concluzia clară că incendiul ce a dus la distrugerea a trei autovehicule și avarierea fațadei unui număr considerabil de apartamente a fost pus în mod intenționat.

Fapta este una deosebit de gravă deoarece ea putea să coste nu numai distrugerile materiale deja constatate ci și vieți omenești în cazul în care focul nu era controlat la timp.

4.3. Identificarea victimelor și suspecților

În cauză s-a întocmit un dosar penal și s-a început colectarea informațiilor preliminare cu privire la modul în care s-a petrecut fapte.

Polițiștii sosiți la fața locului în noapte incidentului au identificat proprietarii celor trei mașini în cauză, respectiv Bogdan P., proprietarul autoturismului VW Passat de la care a pornit incendiul și Andone C., respectiv Popescu V., proprietarii celor două autoturisme Dacia 1310 distruse atunci când flăcările s-au extins de la prima mașină. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că au fost afectate de fum și flăcări, fațadele a 13 apartamente din blocul V3 și că doi locatari au avut nevoie de îngrijiri după ce s-au intoxicat cu fum.

Din declarațiile părții vătămate Bogdan P. (proprietarul autoturismului Passat) a reieșit că în ultima săptămână primise mai multe amenințări de la un locatar al blocului vecin V2, conflictul pornind de la faptul că Bogdan P. obișnuia să își parcheze autoturismul proprietate personală pe un loc plătit de cel care a proferat amenințările.

Investigând această posibilitate, polițiștii l-au identificat pe Aurel N., în vârstă de 48 de ani, de profesie muncitor sudor, locatar al blocului V2. Acesta a negat că ar fi implicat în vreun fel în incendierea autoturismului lui Bogdan P. dar a admis că ar fi proferat amenințări cum că dacă victima nu își va parca mașina în altă parte, va rămâne fără ea. De asemenea, suspectul nu a putut oferi nici o dovadă reală cu privire la locul în care s-a aflat în noaptea incidentului.

Ulterior, prin verificarea în baza de date, s-a constatat că Aurel N. Are la activ condamnări pentru incediere și că a ispășit două condamnări pentru această acuzație.

În continuare, deși ancheta a fost desfășurată din toate punctele de vedere, nu a mai putut fi identificat nici un alt suspect, astfel încât cercetarea s-a concentrat pe verificarea suspectului existent.

După două săptămâni a ieșit la iveală un detaliu surpinzător. Conform înregistrărilor camerelor video ale benzinăriei din apropiere (intersecția străzii Uranus cu Victoriei), Aurel N. cumpărase cu doar câteva ore înainte de declanșarea focului o cantitate de 20 litri de benzină și un pachet de țigări. Ceea ce a sărit însă în ochii anchetatorilor a fost faptul că Aurel N. conducea la rândul său un autoturism Opel Astra pe motorină.

Această informație, cuplată cu antecedentele sale, au fost suficiente pentru aducerea suspectului la interogatoriu, unde acesta și-a recunoscut fapta în cele din urmă, susținând că insistase de mai multe ori pe lângă victimă să nu parcheze acolo dar că nu fusese ascultat.

4.4. Dispunerea reconstituirii

Datorită gravității deosebit de mari a faptelor inculpatului, s-a dispus efectuarea unei reconstituiri la locul faptei, astfel încât să se poată stabili care au fost condițiile exacte care au dus la declanșarea focului și care au fost acțiunile lui Aurel N. în acest sens.

Pentru această decizie s-a ținut cont de probatoriul existent în cauză și de coroborarea tuturor probelor, fiind considerată în egală măsură necesară și oportună realizarea reconstituirii chiar dacă inculpatul și-a recunoscut fapta.

În condițiile în care reușita unei reconstituiri depinde în bună măsură de cât de bine este aceasta organizată, organul de urmărire penală a intreprins mai multe activități pe baza unui plan tehnico-tactic întocmit cu rigurizate.

Astfel, mai întâi s-au realizat activitățile inițiale, premergătoare deplasării la locul unde va fi efectuată reconstituirea. Este vorba de stabilirea scopului și determinarea cu exactitate a problemelor ce urmează a fi verificate.

În ceea ce privește scopul, s-a urmărit să se vadă dacă Aurel N. a pus cu bună știință focul știind care ar putea fi efectele secundare (distrugerea altor vehicule, avarierea blocului) sau a urmărit doar distrugerea autoturismului Passat. Iar referitor la problemele ce urmează a fi verificate, s-a dorit identificarea modului exact în care a fost pus focul dar și materialele ce au fost utilizate în acest sens.

În această etapă se stabilesc și persoanele participante la reconstituire. În cazul de față este vorba de un colectiv minim format din anchetatori, inculpat și victima principală. Deoarece nu au existat martori direcți ai incidentului, nu a fost necesară chemarea nici unei alte persoane la locul faptei. Însă fiindcă este vorba de o acțiune care a avut ca efect provocarea unui incediu, la fața locului a fost chemat și un expert ISU pentru a confirma că acțiunile ce vor fi descrise de inculpat sunt posibile din punct de vedere faptic.

Deoarece autoturismele distruse nu fuseseră ridicate încă de la fața locului, reconstituirea a fost mult ușurată în acest sens și s-a putut face cu toate probele pe poziție. Singura diferență a fost că pentru reconstituire s-a utilizat apă și nu benzină pentru a nu exista riscul producerii unui alt incident.

Fig. 4.2. Imagine de la locul comiterii faptei la câteva ore după ce incendiul a fost stins.

4.5. Efectuarea reconstituirii

În declarația sa de la interogatoriu, inculpatul a recunoscut fapta dar a dat și mai multe detalii despre modul în care a reușit să o comită. Astfel, el a relatat anchetatorilor că a cumpărat 20 litri de benzină de la cea mai apropiată stație dar și un pachet de țigări, deși este nefumător.

Astfel, pe baza experiențelor sale mai vechi, Aurel N. cunoștea modalitatea de realizare a unui dispozitiv incendiar cu întârziere ce implica o cutie de chibrituri, o țigare și un sac de polietilenă plin cu benzină.

Din declarația inculpatului se desprinde faptul că a turnat întreaga cantitate de benzină din canistra în care o cumpărase într-un sac de plastic pe care l-a legat la gură. Mai apoi, după ce a așezat sacul sub mașina victimei, a ”proptit” sub el o cutie de chibrituri în care a așezat o jumătate de țigare aprinsă. Rolul acesteia a fost acela de fitil, arzând cu viteză lentă și permițându-i inculpatului să părăsească zona înainte ca focul să izbucnească.

În momentul în care țigarea a ajuns la capăt, jarul a aprins bețele de chibrit, care la rândul lor au dat foc sacului de polietilenă și întregii cantități de benzină care s-a prelins în flăcări pe cauciucurile din spate și pe celelalte componente de plastic ale mașinii, declanșând incendiul.

Pentru a realiza reconstituirea acestor evenimente, anchetatorii au duplicat firul evenimentelor chiar la fața locului dar au înlocuit benzina din sac cu apă, astfel încât experimentul să nu fie unul periculos.

Fig. 4.3. Imagine cu sacul folosit la reconstituire.

Întreaga echipă de reconstituire s-a deplasat la adresa din str. Victoriei, bloc V3 în cursul zilei și pas cu pas, inculpatul a trebuit să redea modul în care a acționat, pașii pe care i-a urmat și ce a făcut după ce a terminat de instalat dispozitivul incendiar.

Aurel N. a arătat cum a turnat combustibilul în sac, apoi a legat sacul cu bandă adezivă pentru a-i menține etanșeitatea, a așezat sacul sub locul din stânga spate al autoturismului Passat și mai apoi a confecționat declanșatorul dintr-o cutie de chibrituri plină în care a introdus o jumătate de țigară aprinsă.

Conform cronometrării, țigara a avut nevoie de circa 3 minute și jumătate pentru a arde complet și a declanșa bețele de chibrit, timp în care, inculpatul a afirmat că a plecat spre casă, de unde a urmărit din balcon efectele acțiunilor sale.

Fig. 4.4. Imagine cu modul de confecționare al declanșatorului artizanal

Anchetatorii au urmărit modul în care a acționat declanșatorul, care au fost efectele și dacă sacul odată perforat, lichidul a putut să se propage suficient de mult pentru a atinge piese sensibile la temperatură de pe suprafața inferioară a autoturismului Passat.

Concluzia a fost că nu numai că focul ce a distrus autoturismul german a pornit de la acest dispozitiv incendiar improvizat dar și că același dispozitiv a aprins celelalte două autoturisme, existând indicii că benzina în flăcări s-a scurs și spre celelalte după mașini aprinzându-le direct.

Această ultimă concluzie nu ar fi fost posibilă fără ajutorul reconstituirii care a permis să se identifice modul de desfășurare al evenimentelor.

Fig. 4.5. Imagine cu dispozitivul incendiar în varianta sa finală