. Fiscalitatea In Romania. Studiu Privind Aplicarea Taxei pe Valoarea Adaugata (s.c. Xyz S.a.)
CAPİTOLUL 1
SİSTEMUL FİNANCİAR AL ROMÂNİEİ IN PERİOADA DE TRANZIȚIE
1.1. Conținutul sistemului financiar
Sistemul financiar are un rol esențial în economia unei țări .
Avem în vedere sfera foarte largă de cuprindere a unor procese și fenomene economice de sorginte financiară , de la piața financiară , titluri , rezerve monetare , investiții , previziune financiară , autofinanțare și îndatorare a firmelor, fiscalitate, instituții specializate, planuri de finanțare, pâna la fluxurile financiare prezentate la toate aceste nivele semnalate mai sus și legislație financiară .
Într-o accepțiune modernă, sistemul financiar reprezintă totalitatea instrumentelor, actorilor, instituțiilor care realizează gestionarea patrimoniilor . Deci sistemul financiar cuprinde ansambul autorităților și instituțiilor care gestionează banii publici și privați . Sistemul financiar cuprinde și organizarea rețelei, piețelor, fluxurilor, cât și instituțiile și pârghiile financiare, normele metodologice, legislația . Sistemul financiar constă în desfășurarea unei activități complexe în scopul creării și schimbului de fluxuri bănești . Este vorba de activități în legătura cu banii sau cu alte active .
În România, sistemul financiar este inspirat din modul de organizare și funcționare a sistemelor similare din țările cu economie de piață dezvoltată și contribuie decisiv la întâlnirea solicitanților și ofertanților de fonduri de capitaluri. Acest lucru se realizează în cea mai mare parte prin instrumentele și organismele financiare . Schimbul de produse este însoțit de fluxuri de specialiști ai sistemului financiar .
Într-un sistem financiar organizat ofertanții de capital cumpără de fapt, o obligație de plată . Aceste obligații sunt foarte diverse și evident că au funcții diferite pentru ofertanți fața de solicitanți. Fiecare din cele două părți vrea să dea mai puțin și să primească mai mult, nu numai in actul inițial de vânzare-cumpărare, cât mai ales la scadență . Sistemul financiar are tocmai și menirea de a echilibra veniturile diferiților actori de pe piața financiară . İntervenția nu este directă și dură, ci prin cererea și oferta, intervenția statului prin diferențierea impozitelor și taxelor sau prin prezenta intermediarilor financiari, care își păstrează o parte din profituri în funcție de contribuția lor în realizarea fluxurilor financiare și a afacerilor în ansamblu .
Sistemul financiar este un segment al economiei în ansamblu care trebuie să fie mult mai bine organizat fața de alte sectoare, întrucât obligațiile de plăți, fluxurile financiare în general sunt mai greu de evaluat. De asemenea, și în cazul finanțelor este mai complicat, iar grija trebuie să fie mai mare și pentru că se lucrează cu banul public .
Activele financiare cu care se operează în sistemul financiar sunt de mai multe tipuri . Deosebirea se face în principal, în funcție de drepturi și datorii . Unii vând drepturi, alții cumpără datorii, dar de cele mai multe ori, piața financiară face ca același actor să-și vândă și să-și cumpere în același timp și la perioade scurte . Drepturile cumpărate înseamnă proprietate și aduc profit . Dar odată cu proprietatea și profitul apare și riscul . Acesta trebuie împărțit între proprietar și partener . Au apărut corporații financiare prin care proprietarii nu sunt solidari la datorii , ci doar primesc o parte din profituri . În același timp , se poate afirma ca obligațiile sunt promisiuni ceea ce amplifică riscul . Cumpărătorul unei obligații nu poate cere răscumpararea sau rambursarea ei înainte de scadentă . În schimb, o poate vinde în avans față de data scadenței, cedând o parte din profit . Vânzarea înainte de scadentă nu se face la valoarea nominală, ci la rezultanta din raportul cerere-ofertă la data vânzării .
1.2. Organizarea sistemului financiar
Actualmente, pentru sistemul financiar al României se conturează urmatoarea structură organizatorică în funcție de natura administră fondurilor :
– finanțe publice
– finanțe private
Cele mai importante instituții ale finanțelor publice, ca parte a finanțelor generale sunt : – Ministerul Finanțelor
– Banca Naționala a României
Ministerul Finanțelor: elaborează proiectul bugetului de stat; organizează fiscalitatea; repartizează fonduri pentru funcționarea normală a puterii publice; emite titluri financiare ale statului pentru acoperirea deficitelor bugetare; mandatează alte instituții financiare ale statului sau private pentru realizarea fluxurilor finanțelor publice și este inițiator legislativ .
Banca Natională a Romaniei are unele atribuții și funcții în cadrul sistemului financiar deși nu este o instituție financiară ci una monetară. Aceste atribuții sunt reflectate în principal prin mandatarea administării contului general al trezoreriei statului . Totodata Banca Națională a României poate reprezenta statul în variate contracte financiare externe. Rolul băncii centrale este menținerea stabilității prețurilor în economie iar participarea în cadrul sistemului financiar se realizează practic prin realizarea unei coordonari mai bune între lichiditatea existentă în sistem – politica monetară și politica financiară a statului. Banca centrală va acționa în anumite segmente ale sistemului financiar (spre exemplu poate influența indirect nivelul dobânzilor de refinanțare a deficitului bugetar ) .
În prezent la nivel organizațional între Banca Natională a României și Ministerul Finanțelor există un Consiliu comun de coordonare politicilor monetare și fiscale care se întalnesc săptamanal și la care participă factori de decizie la nivel înalt din cele doua instituții . Astfel pe de o parte se realizeaza un control mai bun al lichiditatii existente în piată la un moment dat și deci eficientizarea politicii monetare în atingerea obiectivului de stabilitate al prețurilor și pe de altă parte un management mai optim al datoriei publice .
İnstituțiile financiare private fac în special legatura între instituțiile publice care se imprumută și băncile private sau publice având rol de intermediere și oferind informații despre fiecare din acești participanți având în vedere că aceștia nu se cunosc între ei . În sistemele financiare ale unor tări dezvoltate sunt cuprinse urmatoarele instituții financiare private :
agenții și agenți de burse de valori;
bănci private de investiții;
agenții de asigurări;
fonduri private de pensii;
fonduri mutuale.
În ceea ce privește modul de funcționare al piețelor financiare se disting clar în funcție de etapa de tranzacționare piața primară și piața secundară . Subpiețele care se ocupă de titlurile și garanțiile financiare nou emise formează piețele primare iar cele care revând titlurile financiare de cele mai multe ori prin intermediul acestor instituții financiare private formează piețele secundare .
İmportanța retranzacționării și a piețelor secundare, sau cu alte cuvinte adâncimea pieței financiare este deosebită pentru sistemul financiar . Motivul este în principal legat de ușurința finanțării deficitelor bugetare . Un mecanism financiar care este bazat în principal pe piața primară, cum este caracterizat și cel al României formează o rigiditate deosebită la refinanțările datoriei publice aceasta fiind strict condiționată de existența sau inexistența lichidității în piață la un moment dat .
1.3. Cadrul legislativ aferent desfășurării activități financiare în România – sistemul fiscal
În contextul transformărilor operate după decembrie 1989 sistemul fiscal din
România a cunoscut transformări radicale căpătand functii importante noi.
În cadrul programelor de reformă întreprinse până în prezent se pot distinge patru etape cu priorități bine definite în organizarea și funcționarea sistemului financiar .
În prima etapă (anul 1990) măsurile întreprinse au avut ca obiectiv principal anularea unor acte normative care contraveneau în flagrant cu principiile economiei de piața sau libertatea individului în societate . În acest sens pot fi menționate: impozitul pe circulația mărfurilor cuprins în prețurile diferențiate pe rentabilități în funcție de destinația produselor;adaosul rural ce se aplică la unele bunuri de consum livrate populației din mediul rural .
Totodată s-au adoptat măsuri economice și legislative fără de care reorganizarea și redimensionarea sistemului fiscal în continuare nu ar fi fost posibilă . În acest sens pot fi menționate Decretul Lege nr.15 pe 1990 privind organizarea unor activităti pe baza liberei inițiative, Lege nr. 15/1990 reorganizarea unităților economice în regii autonome și societăți comerciale, Legea nr. 31/1990 privind societățile comeciale .Aceste modificări legislative erau absolut necesare pentru a pune baze-le formării sistemului privat .
Etapa a doua a reformei sistemului fiscal (anii 1991-1992) constituie perioada în care au loc transformări conceptuale ale acestuia și adaptarea acestuia la condițiile economiei de piața . În aceasta etapă a tranziției se crează baza legislativă pentru constituirea noului sistem fiscal, prin adoptarea a trei acte normative de maximă importanță :
– Constituția României, care impune ca principiu fundamental ca impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale în limitele și condițiile legilor specifice ;
– Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice care reglementează modalitățile de întocmire, aprobare și urmărire a realizării bugetului de stat, bugetelor locale și a bugetului asigurărilor sociale, precum și modalitățile de impunere a contribuabililor și încasare a veniturilor bugetare ;
– Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală prin care se instituti -onalizează organele administrativ-teritoriale, principiul autonomiei locale și dreptul acestora de a stabili taxe în limite legale ;
În această perioadă au fost adoptate o serie de acte normative cu aplicabilitate practică în domeniul diverselor impozite și taxe, conceptual diferite de reglementările existente până atunci .
În acest sens pot fi menționate Legea nr.12/1991 privind impozitul pe profit, Legea nr.32/1991 privind impozitul pe salarii,H.G.nr.779 pe 1991 privind İCM-ul și accizele, H.G. nr.781/1991 și Legea nr.40 pe 1992 privind impozitul pe dividende, H.G.nr.782/1991 privind impozitul pe sumele obținute din vânzarea activelor, Legea nr.35/1991 privind investițiile staine, Legea nr.80/1992 privind pensiile de asigurări sociale ale agricultorilor, Legea nr. 53/1992 privind fondul de risc și accident, Ordonanța Guvernului nr.22/1992 privind fondul pentru sănătate, Ordonanța Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugata care s-a aplicat începand cu 1 iulie 1993 . Legea nr.12/1991 a introdus un sistem unic de impozitare a profitului pentru toți agenții economici și a înlocuit sistemul de vărsaminte la buget din beneficiile întreprinderilor de stat și impozitul pe veniturile unităților cooperatiste și obștești . Pentru încurajarea inițiativei private s-au instituit diverse forme de facilități de la plata impozitului pe profit .
Din punct de vedere conceptual, noua lege a impozitului pe profit aducea urmatoarele noutăți :
– separa veniturile și cheltuielile necesare desfașurării unei activități în urmatoarele categorii :
aferente activității de bază;
aferentslativă pentru constituirea noului sistem fiscal, prin adoptarea a trei acte normative de maximă importanță :
– Constituția României, care impune ca principiu fundamental ca impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale în limitele și condițiile legilor specifice ;
– Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice care reglementează modalitățile de întocmire, aprobare și urmărire a realizării bugetului de stat, bugetelor locale și a bugetului asigurărilor sociale, precum și modalitățile de impunere a contribuabililor și încasare a veniturilor bugetare ;
– Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală prin care se instituti -onalizează organele administrativ-teritoriale, principiul autonomiei locale și dreptul acestora de a stabili taxe în limite legale ;
În această perioadă au fost adoptate o serie de acte normative cu aplicabilitate practică în domeniul diverselor impozite și taxe, conceptual diferite de reglementările existente până atunci .
În acest sens pot fi menționate Legea nr.12/1991 privind impozitul pe profit, Legea nr.32/1991 privind impozitul pe salarii,H.G.nr.779 pe 1991 privind İCM-ul și accizele, H.G. nr.781/1991 și Legea nr.40 pe 1992 privind impozitul pe dividende, H.G.nr.782/1991 privind impozitul pe sumele obținute din vânzarea activelor, Legea nr.35/1991 privind investițiile staine, Legea nr.80/1992 privind pensiile de asigurări sociale ale agricultorilor, Legea nr. 53/1992 privind fondul de risc și accident, Ordonanța Guvernului nr.22/1992 privind fondul pentru sănătate, Ordonanța Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugata care s-a aplicat începand cu 1 iulie 1993 . Legea nr.12/1991 a introdus un sistem unic de impozitare a profitului pentru toți agenții economici și a înlocuit sistemul de vărsaminte la buget din beneficiile întreprinderilor de stat și impozitul pe veniturile unităților cooperatiste și obștești . Pentru încurajarea inițiativei private s-au instituit diverse forme de facilități de la plata impozitului pe profit .
Din punct de vedere conceptual, noua lege a impozitului pe profit aducea urmatoarele noutăți :
– separa veniturile și cheltuielile necesare desfașurării unei activități în urmatoarele categorii :
aferente activității de bază;
aferente activității financiare;
suportate direct din rezultate;
– introduce noțiunile de cheltuieli nerecunoscute fiscal spre ex .:amenzile și penalitățile, sumele care depășesc anumite plafon stabilite prin lege la fondul de salarii, cheltuielile cu reclama .
Legea nr.32/1991 a înlocuit sistemul de impozitare a fondului de salarii, diferențiat pe ramuri de activitate cu impozitul pe salariu realizat de fiecare angajat, aceasta fiind posibilă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.14/1991 privind salarizarea care a reintrodus noțiunea de salariu brut supus impozitării . Particularitățile legislației în domeniul salarizării și impozitării veniturilor realizate sub formă de salarii apărute în această perioadă sunt urmatoarele :
– acordarea unor reduceri de 20% a impozitului pe salarii pentru persoanele cu copii ;
– impozitarea tuturor veniturilor realizate de către persoanele angajate, asimilindu-se drepturilor salariale și veniturile în natură diversele ajutoare materiale ;
– utilizarea impozitului pe salarii ca pârghie pentru temperar creșterii inflației prin introducerea unui impozit suplimentar companiilor care depășesc un anumit plafon al cheltuielilor cu salariile . Legile 53 si 80/1992 au avut ca scop principal constituirea desurse în vederea susținerii programului de asistență socială .
Începând cu 1993 se poate identifica o nouă etapă în reformarea sistemului financiar, cea de-a treia identificată în lucrarea aceasta caracterizată prin :
– perfecționarea legislației existente;
– apariția și implementarea unor noi acte normative.
Ca elemente de perfecționare a legislației existente se numără :
– modificarea metodologiei de calcul a impozitului pe profit determinată de necesitatea corelării cu principiile impuse de taxa pe valoarea adăugată și cu practicile internaționale de impozitare a profiturilor. O noutate în sistemul fiscal din țara noastră il constituie Ordonanța Guvernamentală nr.70/1994 care introduce pentru prima dată metode diferite de impozitare pe categorii de agenți economici (mari, mici, agenti bancari), impozitarea creșterii de patrimoniu la agenții economici mari și băncile comerciale determinată pe baza actualizării cu rata inflației introducerea noțiunii de bilanț fiscal, recunoașterea din punct de vedere fiscal a unor categorii de cheltuieli în anumite limite (amortizarea mijloacelor fixe, cheltuieli cu reparațiile, provizioane la bănci), eliminarea perioadelor de scutiri și tratamentul discriminatoriu al agenților economici români ;
– eliminarea tratamentului discriminatoriu al persoanelor cu și fără copii la impozitarea veniturilor salariale ;
– reducerea cu 70% a impozitului suplimentar la salarii obținut prin cumul de funcții ;
– corelarea obligațiilor fiscale cu rata inflanției în cazul taxelor locale în sumă fixă ;
– corelarea majorărilor de întarziere pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, cu rata dobânzilor bancare ;
– instituirea unor cote noi și a unor produse din import și din țară corelat cu T.V.A.;
– stabilirea de noi cote pentru taxele vamale și aceptarea unei serii de produse alimentare și a unor compuși chimici pentru industria farmaceutică și de medicamente.
În categoria reglementărilor fiscale noi care au fost implementat s-au au apărut în această perioadă fac parte :
– Ordonanța Guvernului nr.3/1992 privind introducerea TVA . Pe parcursul anilor 1993-1994 au apărut o serie de acte normative noi care au asigurat o mai bună fundamentare a principiilor de funcționare a T.V.A.-ului ;
– Legea nr. 34/1994 privind impozitul pe veniturile agricole, gură aplicarea principiului impozitării oricarui venit, creșterea gradului de autonomie al administrației publice locale, o simpficare a modului de calcul a acestuia și o stimulare pentru creșterea producției vegetale , la baza acestuia stând producții normate pe categorii de culturi și terenuri ;
– Legea nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale care asigură o actualizare a acestora la rata inflației, elimină discriminările între agenții economici cu capital de stat și privat, întărește autonomia autorităților locale prin competența de a majora sau institui noi taxe pentru acoperirea necesităților locale ;
– Legea nr.87/1994 privind evaziunea fiscală care are drept scop întărirea disciplinei fiscale ;
După 1996 noile obiective generale, au adus după sine și necesitatea unor schimbări ale politicii fiscale .
Semnificativ este mutarea accentului pe fiscalitatea indirectă, și relaxarea impozitelor directe .
Legea nr. 345/2002 privind Taxa pe Valoarea Adăugată
Capitolul 1
Locul operațiunilor impozabile
Art. 6. –(1) Locul unei livrări de bunuri se consideră a fi în România atunci când, potrivit prevederilor alin. (2) si (3), este situat pe teritoriul României.
(2) Se consideră a fi locul livrării:
a) locul de unde a pornit expediția bunurilor sau transportul către beneficiar, indiferent dacă bunurile nu sunt expediate sau transportate.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. a), locul livrării bunurilor pentru importatorul definit la art. 13 alin. (1) se consideră a fi situat în România în cazul în care locul de unde a pornit expediția sau transportul se află în afara României, însă destinația finală este în România.
(4) Livrările și importurile de bunuri pentru care locul operațiunilor se consideră a fi în România se supun regimurilor de impozitare prevăzute în prezenta lege.
Art. 7. –(1) Locul prestărilor de servicii se consideră a fi în România când prestatorul iși are stabilit în România sediul activității economice sau un sediu stabilit de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reședinșa sa obișnuită, cu urmatoarele excepții pentru care locul prestării este:
a) locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliara, pentru lucrările de construcții-montaj executate pentru realizarea, repararea și întreținerea bunurilor imobile, indiferent de locul unde este situat sediul prestatorului – în țară sau în strainătate. Același regim se aplică și închirierii de bunuri imobile, operațiunilor de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor imobile, serviciilor de arhitectură, proiectare, de coordonare a lucrărilor de construcții, precum și serviciilor prestate de alte persoane impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoare adaugata cu activitate in domeniul bunurilor imobile – studii, expertize, reparații și alte prestări ale agenților imobiliari:
b) locul de plecare a transportului de bunuri sau de persoane, respectiv locul de sosire a transportului aferent bunurilor importate:
1. pentru transportul de bunuri sau de persoane, locul prestării se consideră a fi în România, dacă locul de plecare a transportului se află în România, indiferent dacă locul de sosire a transportului se afla in România sau în străinatate;
2. pentru transportul de bunuri cu locul de plecare în străinătate, locul prestării se consideră a fi în România dacă locul de sosire a transportului se află în România;
c) locul unde beneficiarul are stabilit sediul activitătii sau, în lipsa acestuia, domiciliul stabil al acestuia. În această categorie se încadrează:
1.închirierea de bunuri mobile corporale;
2.operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile
3.cesiunile și/sau concesiunile dreptului de autor, de brevete, de licențe, de mărci de fabrică și de comerț și alte drepturi similare;
4.serviciile de publicitate;
5.serviciile consultanților, inginerilor, birourilor de studii, avocaților, experților contabili și alte servicii similare;
6.prelucrarea de date, furnizarea de informații, realizarea și/sau furnizarea de programe informatice și/sau licențe de programe informatice;
7.operațiunile bancare, financiare, de asigurare și/sau de reasigurare
8.punerea la dispoziție de personal;
9.prestările intermediarilor care intervin în furnizarea serviciilor prevăzute la pct. 1-8;
d) locul unde serviciile sunt prestate efectiv; în această categorie se cuprind urmatoarele activități:
1. culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii și cele ale organizatorilor de astfel de activități;
2. prestările accesorii treansportului, cum sunt: încărcarea-descărcarea mijloacelor de transport, manipularea, paza și/sau depozitarea mărfurilor și alte servicii similare;
3. expertize privind bunurile mobile corporale;
4. lucrări efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
(2) Prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România se supun regimurilor de impozitare prevăzute în prezenta lege.
Regimuri de impozitare
Art. 8. – (1) Operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată se clasifică, din punct de vedere al regimului de impozitare, astfel:
operatiuni taxabile, la care se aplica cota standard a taxei pe valoarea adaugata; nivelul cotei standard se stabileste prin prezenta lege;
b) operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru care furnizorii și/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective; în prezenta lege aceste operațiuni sunt prevăzute la art. 11 alin. (1) și la art. 12;
c) operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, pentru care furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective; în prezenta lege aceste operațiuni sunt prevăzute la art. 9;
d) operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată; în prezenta lege aceste operațiuni sunt prevăzute la art. 10.
(2) Operațiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt reglementate prin lege și nu se admite extinderea lor prin analogie.
(3) Operațiunile scutite de la plata taxei pe valoare adăugată prin alte acte normative decât prin prezenta lege se consideră operațiuni scutite fără drept de deducere în situația în care actele normative respective nu prevăd în mod expres posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere.
(4) Operațiunile desfășurate în zonele libere se supun regimurilor de impozitare și regulilor prevăzute în prezenta lege.
(5) De la data intrării în vigoare a prezentei legi operațiunile la care, prin alte acte normative în vigoare, se prevede aplicarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată se consideră operațiuni scutite cu drept de deducere.
(6) Se interzice utilizarea noțiunii „cota zero” în actele normative care vor fi elaborate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Operațiuni scutite la import
Art. 10. – Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
a) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;
b) bunurile introduse în țară de calători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori in străinătate, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului, potrivit regimului vamal aplicat persoanelor fizice;
c) reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate, precum și carburanții și alte bunuri, aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave și/sau aeronave;
d) importul de bunuri a căror livrare este scutită de taxa pe valoarea adăugată în interiorul țării. Același regim se aplică pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit prevederilor art. 7;
e) licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune;
f) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic,religios, de apărare a sanătății, cultural, artistic, educativ, științific, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură și importurile de bunuri finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate României de organisme internaționale, de guverne străine și/ sau de organizații nonprofit și de caritate, în condiții stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi;
g) importul următoarelor bunuri: mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare și de documentare, bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție, bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri externe ertonate, echipamentele pentru protecția mediului stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul II
Persoane obligate la plata taxei pe valoarea adăugată
Art. 13. – (1) Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plătește de către:
a) persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operațiuni taxabile;
b) titularii operațiunilor de import de bunuri efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale, cu excepția importurilor scutite conform art. 10;
c) persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regula mentului vamal aplicabil acestora;
d) persoanele juridice sau persoanele fizice cu sediul ori cu domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale.
(2) În situația în care persoana care realizează operațiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, aceasta este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care se angajeaza să îndeplinească obligațiile ce îi revin conform prevederilor prezentei legi.
(3) Beneficiarul prestărilor de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit criteriilor de aplicare teritorială stabili-te la art. 7, sunt obligați la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă prestatori din străinătate nu au îndeplinit obligația desemnării unui reprezentant fiscal domiciliat în România.
Capitolul III
Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
Art. 14. – Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere în momentul efectuării livrării de bunuri și/sau în momentul prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 15. –Pentru operațiunile prevăzute mai jos faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere la:
a) data înregistrării declarației vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;
b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
c) data plății prestatorului extern, în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinatate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
d) data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;
e) data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăti succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestori decontări sau plăți;
f) data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignație;
g) data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfașurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit;
h) data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legatură cu activitatea economică desfasurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;
i) data colectării monedelor din mașina pentru mărfurile vândute prin mașini automate;
j) termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operațiunile de leasing.
Art. 16 – (1) Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la o anumita dată, plata taxei datorate bugetului de stat.
(2) Exigibilitatea ia naștere concomitent cu faptul generator, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Pentru livrările de bunuri cu plata în rate, exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
(4) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când:
a) factura fiscală este emisă inaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
se încasează avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru:
1. plata importurilor și a datoriei vamale stabilite potrivit legii;
2. realizarea producției destinate exportului;
3. efectuarea de plăți în contul clientului;
4. livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată.
(5) Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu – energie electrică, energie termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare – exigibilitatea taxei pe valoare adăugată intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal.
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care au câstigat licitații pentru efectuarea obiectivelor finanțate din credite acordate de organismele financiare internaționale statului roman sau garantate de acesta, ia naștere la data facturării situațiilor de lucrări.
(7) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente sumelor constituite drept garanție pentru acoperirea eventualelor reclamații privind calitatea lucrărilor de construcții-montaj ia naștere la data încheierii procesului verbal de recepție definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.
(8) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările imobiliare intervine la data încasării avansurilor pe bază de situații de lucrări dar antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data livrării, în condiții stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.
Art. 17. – (1) Pentru livrările de mașini industriale, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări și produse de software, care au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării și nu au fost niciodată utilizate, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată se amână în urmatoarele condiții:
a) pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, respectiv până la data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcțiune a investiției, când livrările respective se efectuează către întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 133/1999 privind simularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările ulterioare, precum și către societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, cu modificările ulterioare care își au sediul și își desfășoara activitatea în zona defavorizată, în vederea efectuării de investiții în zonele defavorizate;
b) pe perioada de realizare a investiției, pâna la punerea în funcțiune a acesteia, respectiv până pe data de 25 a lunii următoarei date de punere în funcțiune a investiției, dar nu mai mult de 30 de luni de la data înregistrării statice la Ministerul Dezvoltării și Prognozei, când livrările respective se efectuează către persoane impozabile care realizează investiții care se încadreaza în prevederile Legii nr.332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie.
(2) Amânarea exigibilității taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la alin. (1), se realizează astfel:
a) beneficiarii prevăzuți la alin. (1) au obligația să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul statului, la termenele prevăzute. Taxa achitată devine deductibilă și se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată la bugetul de stat se va diminua corespunzător datoria fată de furnizor. În situația în care beneficiarii nu achită taxa pe valoarea adăugată la bugetul de stat la termenele prevăzute la alin. (1) vor fi obligați să plăteasca majorări de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat.
b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibila taxa pe valoarea adăugata aferentă livrărilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu mai au obligația de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită taxa pe valoarea adăugată respectivă la bugetul de stat, taxa devine exigibilă, dar furnizorii își vor reduce corespunzător suma taxei colectate la bugetul de stat și concomitent vor reduce datoria beneficiarilor con-
semnată în conturile de clienți. Furnizorii nu vor fi obligați la plata de majorări de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a carei exigibilitate a fost amânată.
(3) Atestarea dreptului de amânare a exigibilității taxei pe valoarea adăugată se realizează în condiții stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(4) Prevederile prezentului articol se aplică numai în condițiile în care beneficiarii livrărilor prevăzute la alin. (1) sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale.
Capitolul IV
Baza de impozitare – În interiorul țării
Art. 18. – (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
a) pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumparătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni, exclusiv taxa pe valoarea adaugată;
b) prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării/prestării, pentru operațiunile prevăzute la art.3 alin. (4) și la art. 4 alin. (3);
(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare:
impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
(3) Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:
rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele încheiate;
penalizările, precum și sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitate pentru neândeplinirea totala sau parțială a obligațiilor contractuale;
sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;
d)sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;
e)ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare.
(4) Baza de impozitare se reduce corespunzator:
a) în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, prețurile sau alte elemente cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum și în cazul retururilor de până la 15% din presa scrisă;
b) în situația în care reducerile de preț prevăzute la alin. (3) lit. a) sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
La importul de bunuri
Art. 19. – (1) Pentru bunurile importate baza de impozitare este formată din valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adăugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.
(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare, în măsura în care nu au fost cuprinse în baza de impozitare determinată potrivit alin. (1), cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuieli de ambalare, transport și asigurare care intervin după intrarea bunului în țară până la primul loc de destinație a bunurilor.
(3) Prin primul loc de destinație se înțelege locul care figurează pe documentul de transport care însoțeste bunurile la intrarea în țară.
(4) Nu sunt cuprinse în baza de impozitare elementele prevăzute la art. 18 alin. (3) lit. a)-c) si e).
(5) În cazul în care elementele care servesc la determinarea bazei de impozitare la import sunt exprimate într-o valută straină, cursul de schimb la care se face evaluarea este stabilit pentru calculul valorii în vamă.
Capitolul V
Cotele de impozitare și calculul taxei pe valoarea adăugată
Art. 20. – (1) În România cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică operațiunilor impozabile, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată.
(2) Cota de taxa pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată.
(3) Pentru cazurile în care exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată nu coincide cu faptul generator, prevăzute la art. 16 alin. (3)-(6), se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă. Pentru operațiunile prevăzute la art. 16 alin. (4), în situația modificării cotelor, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată. Regularizarea se efectuează prin refacturarea integrală a contravalorii livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii cu cotele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator și scăderea în cadrul aceleași facturi a sumelor facturate anterior.
Art. 21. – (1) Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei standard asupra bazei de impozitare determinate în condițiile stabilite la cap. IV.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei recalculate, determinată potrivit metodologiei stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, asupra:
sumelor obținute din vânzarea bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul – magazine comerciale, consignații, unități de alimentație publică sau alte unități care au relații directe cu populația, ale căror prețuri cuprind și taxa pe valoarea adăugată;
sumelor obținute din unele prestări de servicii – transport, poșta, telefon, telegraf și altele de aceeași natură – ale caror tarife practicate cuprind și taxa pe valoarea adăugată;
c) sumelor obținute din vânzarea de bunuri pe bază de licitație, pe bază de evaluare sau de expertiză, precum și pentru alte situații similare;
d) compensației, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile în domeniul public, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Capitolul VI
Regimul deducerilor
Art. 22. – (1) Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru operațiunile prevăzute mai jos dreptul de deducere ia naștere:
a) la data plății efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plății taxei pe valoarea adaugată în vamă, prevazuta la art. 29. lit. D.c);
b) la data plății efective, sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru prestările de servicii prevăzute la art. 29 lit. D.d) – f);
c) la data plății efective la bugetul de stat pentru operațiunile prevăzute la art. 17.
(3) Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele impozabile înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea aferentă bunurilor și serviciilor destinate realizării de:
operațiuni taxabile;
livrări de bunuri și /sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată prevazută la art. 11 alin. (1) și la art. 12;
c) acțiuni de sponsorizare, publicitate, protocol, precum și pentru alte acțiuni prevăzute în legi, cu respectarea limitelor și destinațiilor prevăzute în acestea;
d) operațiuni rezultând din activități economice prevăzute la art. 2 alin. (2), efectuate în străinătate, care ar da drept de deducere dacă aceste operațiuni ar fi realizate în interiorul țării;
e) operațiuni prevăzute la art. 3 alin. (6) si (7), dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv.
(5) Taxa pe valoarea adăugată prevazută la alin. (4) pe care persoana impozabilă are dreptul să o deducă este:
a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care iau fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care iau fost prestate ori urmează să ii fie prestate de către o altă persoană impozabilă inregistrată ca platitor de taxă pe valoarea adăugată;
b) taxa pe valoarea adăugată achitată, pentru bunurile importate prevăzute la art. 29 lit. D.b);
c) taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursare din decontul lunii precedente, pentru bunurile de import care beneficiază de suspendarea plății taxei în vamă prevăzute la art. 29 lit. D.c).
d) taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru prestările de servicii prevăzute la art. 29 lit. D.d)-f);
e) taxa pe valoarea adăugată achitată de beneficiar în numele furnizorului, pentru operațiunile prevăzute la art. 17.
(6) Bunurile și serviciile achiziționate pentru realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (4) cuprind materiile prime și materialele, combustibilul și energia, piesele de schimb, obiectele de inventar și de natura mijloacelor fixe, preum și alte bunuri și servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producție, de investiții sau de circulație, după caz.
Art. 23. – (1) Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și/sau serviciilor care sunt utilizate de către o persoană impozabilă pentru efectuarea atât de operațiuni ce dau drept de deducere, cât și de operațiuni care nu dau drept de deducere se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor și/sau serviciilor respective la realizarea operațiunilor care dau drept de deducere.
(2) Modul de determinare a gradului de utilizare a bunurilor și/sau serviciilor la realizarea operațiunilor care dau drept deducere se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.
Art. 24. – (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei cu urmatoarele documente:
a) pentru deducerea prevazută la art. 22 alin. (5) lit. a), cu facturi fiscale sau alte documente legal apobate, emise pe numele sau, de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
b) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin.(5) lit. b), cu declarația vamală de import sau actul constatator al organelor vamale;
c) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. c), cu declarația vamală emisă pe numele său și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată sau, în cazul compensării, decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent lunii precedente, din care rezultă taxa de rambursat, și nota contabilă prin care s-a efectuat compensarea;
d) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. d), cu actul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată sau, în cazul compensării, decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent lunii precedente, din care rezultă taxa de rambursat, și nota contabilă prin care s-a efectuat compensarea;
e) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. e), cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său, de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.
(2) Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la:
a) operațiuni care nu au legătura cu activitatea economică a persoanelor impozabile;
b) bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;
c) servicii de transport, hoteliere, alimentație publică și altele de aceeași natură, prestate pentru persoane impozabile care desfășoară activitate de intermediere în turism;
d) băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol;
e) bunurile lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului, neimputabile, pe baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator și pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei impozabile.
(3)Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse cu destinație specială finanțate din sumele încasate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale de către persoane impozabile înregistrate la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, se deduce potrivit prevederilor art. 22. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții se vor reântregii în mod obligatoriu disponibilitățile de investiții. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiții pot fi utilizate numai pentru plăți aferente aceluiași obiectiv de investiții pentru care s-au primit alocațiile de la bugetul de stat sau bugetele locale. La încheierea exercițiului financiar sumele deduse și neutilizate se virează la bugetul de stat sau la bugetele locale în conturile și la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exercițiului financiar-bugetar și financiar-contabil, emise de Ministerul Finanțelor Publice. Unitățile care au la finele anului fiscal taxa de rambursat, rezultată din decontul de taxă pe valoarea adăugată, pot compensa această taxă cu sumele deduse și neutilizate datorate bugetului de stat sau bugetelor locale pentru operațiunile prevăzute în acest alineat.
Art. 25. – (1) Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată și facturată pentru bunurile livrate și/sau serviciile prestate, denumită taxa colectată.
(2) Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul unei luni.
(3) Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește lunar pe bază de deconturi ale plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată ca diferență între taxa colectată și taxa dedusă potrivit legii. În situația în care taxa dedusă potrivit legii este mai mare decat taxa colectată, rezultă taxa de rambursat, iar situatia în care taxa dedusă potrivit legii, rezultă taxa de plată la bugetul de stat.
Art. 26. – (1) Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adaugată conform art. 25 alin. (3) se regularizează în ordinea următoare:
a) prin compensarea efectuată de persoana impozabilă în limita taxei rămase de plată rezultate din decontul lunii anterioare sau din deconturile lunilor următoare, după caz, fără avizul organului fiscal la întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată;
b) prin compensarea cu alte impozite și taxe datorate bugetului de stat de persoana impozabilă, efectuată de organele fiscale din oficiu sau, după caz, la solicitarea expresă a persoanei impozabile, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensare;
(2) Taxa de plată stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adăugată conform art. 26 alin. (1) și după scăderea taxei corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor, determinată potrivi prevederilor alin. (4), se efectuează de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza documentației finanțelor publice și a verificărilor efectuate de organele de control fiscal.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), organele fiscale teritoriale vor efectua, la solicitarea persoanelor impozabile care se încadrează în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, rambursări de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare, cu verificarea ulterioară a documentației prevăzute la alin.(1), respectiv semestrial.
(3) Rambursarea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată lunar.
(4) În vederea soluționării cererilor de rambursare organele de control fiscal au obligația să determine valoarea taxei deductibile corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor din țară, pentru care persoanele impozabile nu beneficiază de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat. Prin achitare, în sensul prezentei legi, se înțelege orice mod de stingere a obligațiilor față de furnizori/prestatori.
(5) Persoanele impozabile care beneficiază de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit alin. (2), au obligația să determine și să declare pe propria răspundere valoarea taxei deductibile corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor din țară, pentru care nu beneficiază de rambursare efectivă a sumelor de la begetul de stat. Cu ocazia verificării documentației, la termenele stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, organele de control fiscal au obligația să verifice exactitatea datelor din declarația pe propria răspundere.
Art. 28. – Prin normele de aplicare a prezentei legi se stabilesc condițiile în care, pentru rambursările de taxă pe valoarea adăugată, organele de control fiscal ale Ministerului Finanțelor Publice pot solicita constituirea de garanții personale sau solidare, în condițiile legii.
Capitolul VII
Obligațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată
Art. 29. – Persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere au următoarele obligații:
A. Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:
a) la începerea activității, precum și în cazurile și în condițiile stabilite prin prezenta lege, persoanele impozabile sunt obligate să se înregistreze ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, urmând procedurile privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe;
b) să solicite organului fiscal scoaterea din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemneză situația respectivă.
B. Cu privire la întocmirea documentelor:
a) să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, cantitățile după caz prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată suma taxei pe valoarea adăugată. Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv, la aceste documente se anexează și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
b) persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugata mai mare de 50 de milioane lei sunt obligate să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului. Primirea și înregistrarea în contabilitate de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate care nu conțin date prevăzute a fi completate în mod obligatoriu la lit. a), precum și lipsa copiei de pe documen -tul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului în cazul cumpărării cu o valoarea a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv, determină pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente;
c) persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită facturi fiscale în cazul următoarelor operațiuni:
1. transport cu taximetre, precum și transport de persoane pe bază de bilete de călătorie și abonamente;
2. vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative în vigoare;
3. vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii pentru populație pe bază de documente fără nominalizări privind cumpărătorul. La cererea cumpărătorului, furnizorii/prestatorii pot să emită facturi fiscale pe care vor înscrie: suma încasată, numărul și data documentului prin care s-a efectuat plata de către beneficiar.
d) importatorii sunt obligați să întocmească declarația vamală de import, direct sau prin reprezentanți autorizați, să determine baza de impozitare pentru bunurile importate potrivit art. 19 și să calculeze taxa pe valoare adăugată datorată bugetului de stat.
C. Cu privire la evidența operațiunilor:
a) să țina evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determine baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor;
b) să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;
c) să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice;
d) să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități;
e) să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune. Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile potrivit contractului încheiat între părți. La sfârșitul perioadei de raportare, veniturile și cheltuielile, înregistrate pe naturi, se trasnsmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părți fără respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adăugată în cotele prevăzute de lege.
D. Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:
a) să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv;
b) sa achite taxa pe valoarea adaugată, aferentă bunurilor plasate în regim de import, la organul vamal, cu excepția operațiunilor de import, la organul vamal, cu excepția operațiunilor de import scutite de taxa pe valoarea adaugată;
c) prin derogare de la prevederile lit. b), se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru:
1. mașinile industriale, mijloacele de transport destinate realizării de activități productive, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, care au fost produse cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către întreprinderile mici și mijlocii astfel cum sunt definite în Legea nr. 133/1999 privind simularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea realizării de investiții, pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 12 luni de la data începerii investiției;
2. mașinile industriale, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, care au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și de către persoanele fizice și asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990, cu modificările ulterioare, care își au sediul și își desfașoară activitatea în zona defavorizată, în vederea efectuării de investiții în zonele defavorizate, pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 12 luni de la data începerii investiției;
3. mașinile industriale, utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și de control, automatizări, mijloace de transport destinate realizării de activități productive, care au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate, importate de către persoane impozabile care realizează investiții care se încadrează in prevederile Legii nr. 332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, dar nu mai mult de 30 de luni de la data înregistrării statistice la Ministerul Dezvoltării și Prognozei;
4. mașinile industriale, utilajele, instalațiile, echipamentele care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor princare se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se retehnologizează fabrici, sectii, ateliere, precum și pentru mașinile agricole, pe termen de 120 de zile de la data efectuării importului. De asemenea, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în țară sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectului de activitate. Atestarea dreptului de a beneficia de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă pentru importurile prevăzute la pct. 1-4 se face în condiții stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice;
d) să achite taxa pe valoarea adaugată aferentă operațiunilor de leasing, corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanțatori din străinătate. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni se achită și de persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoa rea adăugată. În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea la care se face transferul de proprietate al bunurilor respective;
e) să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 7 alin. (1) lit. c), exclusiv operațiunile de leasing contractate cu locatori/finanțatori din străinătate, care sunt reglementate la lit. d), în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe. Pentru plățile efectuate fără factură taxa pe valoarea adăugată se platește concomitent cu plata prestatorului extern. Taxa pe valoarea adaugată aferentă acestor operațiuni se achită și de persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
f) să achite, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinatate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 7 alin. (1) lit. a), b) si d), în situația în care prestatorul de servicii nu și-a desemnat un reprezentant fiscal în România. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni se achită și de persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
g) să achite taxa datorată bugetului de stat, anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidența ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității;
h) în cazul persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dacă din decontul privind taxa pe valoarea adăugată din luna precedentă rezultă taxa de rambursat, acestea au dreptul să compenseze această sumă cu suma datorată potrivit prevederilor lit. c)- f).
COMENTARİİ :
Sistemul financiar, coloana vertebrală a economiei de piață modernă este încă insuficient reglementat și dă în continuare dovadă de slăbiciuni . Acesta s-a dovedit incapabil până în prezent să-și asume rolul de intermediere financiară . Viabilitatea sectorului financiar trebuie întărită prin continuarea privatizărilor bancare și prin instalarea unui sistem de control eficace . Un sector bancar privat este mai puțin coruptibil, el va fi în măsură să asigure disciplina financiară necesară . Problemele existente sunt și din partea instituțiilor nebacancare, cooperativeler de credit, acestea s-au dezvoltat rapid în ultimii ani în lipsa unui cadru adecvat de supraveghere și constituie un risc sporit în stabilitatea sistemului financiar .
Sistemul financiar reprezintă unul din pilonii de bază în cadrul economiei de piață funcționale .
-*-
CAPİTOLUL 2
BUGETUL PUBLİC, VERİGA PRİNCİPALĂ A SISTEMULUI
FİNANCİAR
2.1 Conținutul bugetului public
Bugetul public este definit în multe moduri . De reținut ar fi faptul că esența bugetului public înseamnă stabilirea și menținerea unui echilibru între cheltuielile publice. Din această esență decurge și principala necesitate a bugetului public .
Bugetul public există și operează într-un cadru legislativ bine conturat. Astfel, pe lângă faptul că odată cu votarea lui în Parlament, proiectul de buget devine legea bugetului pe anul respectiv, procesul bugetar complex este și în mare parte obiectul legii finanțelor publice .În vigoare în acest sens, este Legea Finanțelor Publice nr.72/1996, publicată în Monitorul Oficial nr.152/17 iulie 1996. De asemenea există foarte multe legi care stipulează modul de calcul al impozitelor,taxelor,accizelor . Printre acestea, menționăm :
– legea T.V.A. ;
– legea impozitului pe profit ;
– legea impozitului pe salarii ;
– normative legate de fiscalitate și de ordonanțare a cheltuielior bugetare .
Bugetul public are următoarele componente :
– bugetul de stat ;
– bugete locale ;
– bugetele asigurărilor sociale de stat ;
– bugetele fondurilor speciale .
Bugetul poate fi socotit în primul rând, un document financiar de maximă importanță, întrucât evidențiază toate veniturile și cheltuielile publice . Puterea acestui document este conferită și de Parlament, care îl adoptă și îl transformă în lege .
O altă trăsătură a bugetului, constă în faptul că el este autoritate, întrucât face obiectul de activitate al mai multor instituții publice . Pe baza bugetului, guvernul este desemnat să încaseze venituri și să efectueze cheltuieli pentru stat .
Bugetul se elaborează și se execută anual . Anul bugetar poate să corespundă sau nu cu anul calendaristic, sub raportul intrării lui în faza de în execuție .
Bugetul este un instrument de previziune și prognoză economică îndeosebi financiară . Deci bugetul este un plan . Prin el se prevăd anticipat sumele de bani ce vor fi atrase la buget și principalele limite de cheltuieli publice efectuate . Din acest punct de vedere se poate pune mare accent pe caracterul realist al bugetului, al previziunilor și plafoanelor sale .
Bugetul este una din verigile principale ale Finanțelor Publice desprinzânduse de aici o altă trăsătură a lui și anume că reprezintă fluxuri financiare, care se constituie și se utilizează în condiții de raționalitate și risc . Deci bugetul înseamnă și o multitudine de fluxuri financiare, de sume bănești, care circulă în procesul formării veniturilor publice și efectuării cheltuielilor publice .
Nu în ultimul rând bugetul este un puternic instrument de politică financiară și în general de politică a statului. Acest din urmă aspect, trebuie subliniat, întrucât prin alocațiile bugetare repartizate unor ramuri sau sectoare defavorizate sau dimpotrivă, prioritare, pot influența volumul P.İ.B., numărul șomerilor, rata inflației, rata dobânzii de bază, volumul datoriei publice, cursul valutar .
Conținutul bugetului public nu poate fi înțeles, dacă nu subliniem și principiile bugetare . Acestea sunt :
1. Bugetul are caracter universal, întrucât cuprinde toate veniturile și cheltuielile statului, iar în al doilea rând, practic toată populația unei țări contribuie la formarea fondurilor, resurselor publice și beneficiază de fondurile ce se concretizează în cheltuielile bugetare.Toți cetățenii care realizează venituri bugetare contribuie variat la formarea veniturilor bugetare
2. Bugetul reprezintă fluxuri financiare care intervin în mod direct pe piețele financiare .
3. Bugetul este unitar . Există o unitate metodologică, unitate de calcul și de repartizare a fondurilor .
4. Bugetul este echilibrat . Chiar dacă bugetul se încheie cu deficit sunt prevăzute sursele de acoperire a acestui deficit . Dacă este excedent bugetar sunt indicate destinațiile pe care acesta le va avea .
5. Neafectarea sau depersonalizarea veniturilor bugetare. În efectuarea cheltuielilor bugetare, nu mai contează de unde provin resursele.Veniturile bugetare servesc pentru efectuarea cheltuielilor în ansamblul lor .
6. Bugetul se dă publicității, adică, devine un document public.
În esenta lui, bugetul exprimă fluxurile financiare înspre puterea publică și dinspre această putere în scopul satisfacerii unor nevoi social economice . Procesul bugetar se realizează prin intervenția directă a instituțiilor financiare pe piața financiară . Rezultă că bugetul este o parte a relațiilor publice legată de existența statului și a piețelor financiare. Este deci un concept și o pârghie macroeconomică
Faptul că bugetul statului intervine și în sectorul privat îi sporește rolul în economie . De asemenea, el este principalul finanțator al unor sectoare cu o pondere foarte mare în societate, cum sunt: învățămantul și educația, sănătatea, cultura, apărarea .
2.2. Elaborarea proiectului de buget în România
Operațiile de elaborare a proiectului de buget se desfășoara sub coordonarea Ministerului Finanțelor . Astfel Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Bugetului centralizează propunerile primite sub forma proiectelor bugetelor ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației publice, precum și a proiectelor bugetelor locale. Ministerul Finanțelor are obligația de a intocmi proiectul bugetului de stat și împreună cu proiectul de buget, să-l depună la Guvern. Guvernul după ce-și insuseste proiectul de buget il prezinta Parlamentul, impreuna cu raportul asupra situatiei economico-financiare a tarii spre examinare si adoptare . Activitatea Parlamentului constă în examinarea proiectului de buget prin comisiile permanente și dezbaterea în sesiunea parlamentară a proiectului legii bugetare anuale .
Procesul elaborării proiectului de buget se desfășoară în baza unui calendar precizat prin lege :
– 1 iunie – depunerea de către ministere a proiectului de buget la Ministerul Finanțelor ;
– 25 septembrie – înaintarea la Guvern a proiectului de buget ;
– 10 octombrie – prezentarea la Parlament a legii bugetului de stat;
Proiectul de buget trebuie să fie insoțite de documentații și expuneri de motive amănunțite, atât pentru venituri, cât și pentru cheltuieli, pentru a se justifica detaliat și explicit propunerile respective .
Două procese esențial în construcția bugetului trebuie tratate distinct astfel :
evaluarea veniturilor și cheltuielilor bugetare ;
examinarea și aprobarea proiectului de buget ;
Evaluarea veniturilor și cheltuielilor bugetare
Raportul economico-financiar, care însoțește în mod obligat proiectul de buget de stat conține informații statistice și previziuni asupra conjuncturii economice și asupra politicii Guvernului .El exprimă obiectivele economice, sociale și financiare de guvernare, situând bugetul în contextul politicii naționale,
în ansamblul macroeconomiei .
Printe obiectivele principale se poate cita realizarea unui procent de creștere pentru a spori nivelul vieții și redistribuirea venitului național între categoriile și grupele sociale . În statele dezvoltate, preocupările foarte importante sunt cele de realizare a echilibrului finanțelor externe și de menținere a unui procent de creștere a P.I.B. pentru asigurarea unui nivel al resurselor ‚ suficient pentru integrarea tinerilor pe piața forței de muncă . Anterior accentul fusese pus pe dezvoltarea industrială .
Elaborarea lucrărilor de buget necesită analize complexe referitoare la evoluția economiei și a finanțelor, atât în perioada anterioară, cât mai ales, pentru perioada următoare . Numai pe baza unei documentări complete Parlamentul va putea lua o decizie, deoarece cifrele de venitturi și cheltuieli ce se aprobă exercită o influență hotărâtoare asupra întregii evoluții activității social-economice a țării .
În consecință, la evaluarea volumului veniturilor și cheltuielilor bugetare se utilizează mai multe metode, dintre care menționăm :
a)metoda autonomă sau a penultimei – constă în evaluarea forfetara a veniturilor și cheltuielilor pe baza rezultatelor obținute în penultimul an, corelate cu eventualele modificări determinate de modificarea legislației sau de alte măsuri adoptate până la data întocmirii proiectului de buget ;
b)metoda majorării sau diminuării – are în vedere rezultatele executării bugetului de stat obținute în ultimii ani, pe baza cărora se stabilește rata medie anuală de creștere/descreștere a venitu rilor, respectiv cheltuielilor bugetare. În raport de această medie se procedează la dimensionarea volumului și structurii veniturilor și cheltuielilor bugetare pentru anul următor .
c)metoda evaluării directe – are în vedere dimensionarea fiecărei categorii de venituri sau destinație de cheltuieli în raport cu preliminările pe anul în curs și cu previziunile privind dezvoltarea economiei în perioada următoare . Tinând seama că țara noastră se află în stadiul de tranziție spre economia de piață, ceea ce prezumă schimbări importante de la un an la altul, este logic să se utilizeze ultima metodă de evaluare .
În condițiile generale examinate se stabilesc venituri publice care sunt formate din: impozite, taxe, alte venituri stabilite de lege și cheltuielile publice care se referea, în principal, la domeniul social, pentru susținerea unor programe de cercetare, în domeniul economic, pentru asigurarea apărării țării și a ordinii publice .
Examinarea și aprobarea proiectului de buget
Bugetul de stat se examineaza și se aprobă de către Parlament, în ședinta comună a Camerei Deputaților și Senatului .
Etapele examinării :
a)Examinarea proiectului Bugetul de Stat și a Raportului Guvernului și a proiectului Legii bugetare de către comisiile permanente ale fiecărei Camere. Acestea își dau avizul cu privire la documentele prezentate de Guvern. Comisiile permanente dau avizul adoptat, inclusiv amendamentele propuse Comisiei per-manente de buget și finanțe .
b)Comisia permanentă de buget și finanțe din fiecare Cameră, dezbate proiectele, dar și propunerile și amendamentele comisiilor avizoare . La dezbateri, participă ministrul finanțelor, persoane din conducerea altor ministere interesate, deputați din comisiile permanente avizatoare. Comisiile permanente de buget și finanțe din cele două Camere reunite întocmesc un Raport comun, care se supun aprobării prin vot . Acest raport cuprind toate propunerile de amendamente ale celorlalte comisii și propuneri motivate privind adoptarea celor două proiecte (Legea bugetară și Bugetul de stat), respingerea lor sau adoptarea lor cu modificări
c)Dezbaterea proiectului Legii bugetare și al Bugetului de stat se desfășoara în ședinta comună a celor două Camere la care participă și inițiatorul .
Astfel, reprezentantul Guvernului prezintă motivele care au condus la elaborarea proiectului de buget de stat și a proiectului legii bugetare cu conținutul dat, precum și Raportul privind situația economico financiară și proiecția ei în anul viitor .
Comisiile permanente prezintă Raportul comun, pe baza căruia are loc dezbaterea generală . Daca în această fază se propune respingerea documentelor la încheierea lucrărilor, președintele ședinței comune poate cere pronunțarea prin vot. Asfel, se trece la cea de-a doua fază a dezbaterii – dezbaterea pe articole a proiectului legii bugetare și a fiecărei prevederi din proiectul bugetului de stat .
d)Adoptarea Legii bugetare și a Bugetului de stat se efectuează pe baza votului de ansamblu al legii, care poate fi deschis sau secret .
e)Promulgarea de către Președintele României, conform prevederile Constituției României – articolul 77 .
2.3. Execuția, încheierea și controlul bugetelor publice centrale
Definiție:
„Execuția bugetului de stat, înseamnă încasarea integrală și în termenele legale a tuturor impozitelor, taxelor și a altor venituri publice și efectuarea cheltuielilor publice în concordanță cu destinațiile stabilite”. İnstituțiile care au competențe atribuite prin lege privind execuția bugetului de stat sunt :
1. Guvernul exercită conducerea generală a execuției bugetului public național. Astfel, după aprobarea bugetului de stat de către Parlament, Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare. În cursul anului bugetar, el examinează mersul situației financiare pe economie, execuția bugetului public, stabilește măsuri pentru îmbunătățirea echilibrului financiar .
Pe lângă această competență permanentă prin legile bugetare se stabilesc drepturi și obligații suplimentare pentru Guvern sau pot fi detaliate sau dezvoltate cele prevăzute cu caracter general și permanent de Legea finanțelor publice .
În vederea finanțării unor acțiuni sau sarcini noi intervenite , Guvernul are competența ca prin hotărâri ale sale, să dispună utilizarea rezervei bugetare înscrise în bugetul administrației centrale .
2. Ministerul Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului administrației centrale de stat, precum și de realizarea acestuia, după aprobarea de către Parlament, de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar, aplicarea politicii financiare a Guvernului, de cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare publice .
3. Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituțiilor publice care primesc credite bugetare prin legea bugetară anuală . Atribuțiile ordonatorilor sunt legate de repartizarea veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat și/sau utilizarea creditelor bugetare primite .
Ordonatorii de credite sunt de trei grade :
ordonatori principali (miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale de stat) ;
ordonatorii secundari care nu au nici o legatură cu bugetul de stat (ei sunt conducătorii unor instituții publice cu personalitate juridică din subordinea ministerelor și a celorlalte instituții publice centrale finanțate de bugetul de stat). Aceștia au competența de a aproba efectuarea cheltuielior din bugetele proprii și repartizarea creditelor bugetare aprobate pe unități ierarhic interioare, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite ;
ordonatorii terțiari (conducători ai instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea unor instituții publice finanțate de bugetul de stat . Aceștia au competența limitată la utilizarea creditelor bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru nevoile instituțiilor pe care le conduc, potrivit bugetelor propri aprobate și in condițiile stabilite prin lege .
4. Compartimentele financiar-contabile ale instituțiilor publice sunt însărcinate cu ținerea evidenței contabile privind constituirea resurselor și efectuarea cheltuielilor din sumele alocate de la bugetul de stat , precum și din veniturile proprii . Conducătorii compartimentuluifinanciar-contabil avizează orice cheltuială din sumele alocate de la bugetul de stat, punând viza pentru controlul preventiv .
5. Camera Deputaților și Senatul, ale căror resurse financiare și respectiv, cheltuieli sunt prevăzute distinct în bugetele aprobate pentru acestea . Cele două Camere au competența repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor, atât pe capitole cat și pe celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare .
2.3.1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și a cheltuielior publice
Pentru organizarea execuției bugetului de stat un rol important îl are repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor publice stabilite prin legea bugetară anuală .
Conform Legii Finanțelor Publice repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor publice are loc în funcție de următorii doi factori
termenele legale de încasare a veniturilor ;
perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor .
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor publice cu respectarea celor doi factori asigură realizarea echilibrată a bugetului de stat deoarece prin ea se pot surprinde eventualele disproporții dintreveniturile și cheltuielile anumitor trimestre și se procedeazș la repartizarea cheltuielilor publice în funcție de proporția realizării veniturilor publice în fiecare trimestru .
Aprobarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor publice bugetare de stat este în competența :
a) Ministerul Finanțelor, pe capitolele clasificației bugetare, la propunerea ministerelor și a celorlalte organe centrale ale autorității publice ;
Ordonatorilor principali de credite pentru bugetele propri și ale unităților subordonate, precum și pe celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare.
Considerăm că sunt exceptate de la aceste componente Camera Deputaților și Senatul, intrucât conform Constituției României „resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea”.Textul îndreptățește opinia ca cele două Camere își repartizează ele însele pe trimestre veniturile și cheltuielile, atât pe capitole cât și pe celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din moment ce au competența de a-și aproba, fiecare în parte, bugetul propriu .
Repartizarea veniturilor și cheltuielilor bugetare se poate modifica de Ministerul Finanțelor, în cazurile în care în baza unor dispoziții legale au loc treceri de unități, acțiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul . Modificările se introduc atât în bugetele ordonatorilor principali de credite în cauza cât și în structura bugetului de stat, cu condiția de a nu afecta echilibrul și rezerva bugetară .
În vederea respectării repartizării veniturilor și cheltuielilor, garanție asigurării echilibrului bugetar, Legea privind finanțele publice (art. 11) instituie obligația ca, în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor stabilite prin bugetul de stat, inițiatorii să prevadă si mijloacele necesare compensării veniturilor sau acoperirii sporurilor de cheltuieli .
2.3.2. Realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor
A. Execuția veniturilor
Conform Legii finanțelor publice, în stabilirea realizării veniturilor bugetare se respectă urmatoarele norme :
1. Nici un impozit, taxă sau altă obligație de natura aceasta, nu pot fi înscrise în buget și încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege ;
2. Legea Bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor și a cotelor acestora, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă ;
3. Este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte, în afara celor stabilite de lege .
Execuția bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are acceași durată ca și exercițiul bugetar, atât pentru stat, cât și pentru agenții economici .
Toate drepturile dobândite de stat referitoare la încasarea veniturilor, drepturile ce le revin direct sau indirect bugetului în perioada anului, respectiv aparțin exercițiului bugetar corespunzător acestuia .
Orice venit neâncasat până la 31 decembrie a anului se va încasa în contul bugetului pe anul următor .
Încasarea unor venituri care nu au fost nominalizate în lista aprobată prin legea bugetară anuală sunt considerate venituri întâmplatoare ca și venituri neprevăzute sau instituite după votarea bugetului de stat .
Etapele execuției veniturilor:
Operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legatură cu execuția veniturilor pot fi grupate în următoarele etape :
Așezarea veniturilor – în cadrul acestei operații se urmărește identificarea materiei raportabile care constituie baza pentru perceperea de venituri la bugetul statului și determinarea mărimii acesteia .
Lichidarea – reprezintă stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe baza cotelor și altor elemente prevăzute de lege .
Emiterea titlului de percepere – constă în înscrierea impozitului într-un act pe baza căruia se autorizează organului fiscal prin perceperea unui anumit venit în contul bugetului . Poate fi întâlnit sub formă de : „titlu de încasare”când plătitorul achită la termen sau „ordin de incasare”, pentru executare silită .
Perceperea sau încasarea efectivă a veniturilor .
Nerespectarea obligațiilor ce revin plătitorilor poate îmbraca forma de :
– nerespectarea termenelor de plată ;
– sustragerea de la plata impozitului cu o parte din obiectul impozabil sau prin calcul eronat al impozitului (evaziune fiscală).
Pentru nerespectarea termenelor de plată se aplică sancțiuni sub forma majorărilor de întârziere prevăzute de lege .
Încasarea veniturilor se efectuează în contul de venituri ale bugetului statului, deschis la Trezoreria publică .
Trezoreria evidențiază veniturile care se încasează de la agenții economici, instituțiile publice și de la persoane fizice, în conturi distincte pentru bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, venituri din mijloace extrabugetare, venituri ale fondurilor speciale.
B. Execuția cheltuielilor
Credite bugetare
Definiție : Sumele aprobate prin legea bugetară anuală pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, reprezintă credite bugatare, fiind limite maxime care nu pot fi depășite .
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se poate face în limita creditelor bugetare anuale, conform structurii stabilite prin lege pe baza clasificației bugetare
Creditele bugetare sunt nerambursabile și nepurtătoare de dobândă . Ele vizează finanțarea bugetară definitivă și gratuită.
În execuția cheltuielilor acționează principiul respectării destinației pentru care s-au aprobat de către Parlament .
Creditele financiare aprobate pentru cheltuielile unui exercițiu bugetar nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui exercițiu . Orice chelială neefectuată până la 31 decembrie a anului financiar în curs se va plăti în contul bugetului anului următor .
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept Excepție fac creditele bugetare pentru fondurile speciale neutilizate până la sfârșitul anului, care se raportează în anul viitor, cu păstrarea destinației inițiale .
Sunt interzise virările de credite de la un ordonator principal la altul sau la nivelul unui alt ordonator, de la un capitol la altul. În caz excepțional, virările de credite de la un capitol la altul al clasificației bugetare se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea, cu acordul Ministerului Finanțelor .
Răspunderea pentru modul cum sunt cheltuite sumele aprobate prin Legea bugetară anuală revine în primul rând ordonatorilor de credite .
Prima operație care se efectuează în procedura executiei cheltuie lilor este deschiderea bugetară . Aceasta se efectuează la cererea ordonatorilor de credite și constă în alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanțelor a conturilor bancare deschise pe seama ordonatorilor de credite la trezoreriile publice . Acordarea fondurilor se efectuează în limita creditelor bugetare aprobate, potrivit destinației și în raport cu gradul de folosire a resurselor puse la dispoziție anterior, în conformitate cu prevederile dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective . Deschiderea creditelor bugetare declanșează practic procesul de folosire a acestora realizarea obiectivelor aprobate:
Etapele execuției cheltuielilor publice :
Angajarea – este actul care generează obligația unei instituții publice de a plăti o sumă de bani unei terț pe baza unu act juridic, lege, contract, decizie ministerială, hotărâre judecătorească . Angajarea este deci, consecința deciziei luate în mod deliberat de un organ al administrației de stat . Există și cazuri în care angajarea se produce datorită unor decizii ale Parlamentului (sau ale Guvernului): majorarea salariilor unor categorii de funcționari publici sau indexarea periodică și acordarea de compensații bănești la salarii, pensii și alte venituri bănești primite de la bugetul statului .
Competența în angajarea cheltuielilor revine de regulă con ducătorilor instituțiilor publice, în calitate de ordonatori de credite. Angajarea este etapa cea mai importantă în execuția bugetului cheltuielilor, de care depinde încadrarea lor în limitele creditelor bugetare aprobate .
Lichidarea – este operația prin care se constată serviciul făcut în favoarea instituției publice și se determină suma de plată.Această operație se bazează pe acte justificative și efectuarea reală a livrărilor de mărfuri și prestarea de servicii pentru instituțiile publice .
Ordonanțarea – înseamnă emiterea ordinului de plată a sumei de bani în favoarea unui terț .
Plata – este operația de achitare propriu zisă a sumei de bani datorate de instituția publică .
Primele trei operații: angajarea, lichidarea și ordonarea sunt efectuate de conducătorii instituțiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciții acestora . A patra operație – plată se efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau contabili plătitori ) .
2.3.3. Încheierea execuției, contul general al execuției și rezultatele execuției
Execuția bugetului statului se încheie la 31 decembrie a fiecărui an. Conform sistemului de gestiune bugetară, efectele încheierii exercițiului bugetar sunt :
Orice venit neâncasat până la 31 decembrie se va încasa în contul bugetului pe anul următor, în rezultatele căruia urmează a se reflecta. Mai exact, veniturile vor fi vărsate la venituri, în exer cițiul următor ;
Orice cheltuială neefectuată se va putea plăti numai în contul bugetului noului an, dacă acel buget va conține prevederi în acest sens .
Încheierea exercițiilor bugetare reprezintă, de fapt, un procedeu de contabilitate și el nu afectează drepturile creditorilor . Aceste drep-turi nu se sting, decât prin exipirarea termenului legal de prescripție .
În legătură cu încheierea execuției bugetului public, Guvernul este obligat să prezinte în fața Parlamentului modul în care a fost executată execuția .
A. Contul general al execuției bugetului de stat- se întocmește obligatoriu sub coordonarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor , conform prevederilor Legii finanțelor publice .
Astfel, pe baza dărilor de seamă contabile prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuția de casă a bugetutului de stat prezentate de organe care au această sarcină și în urma verificării și analizării acestora, Ministerul Finanțelor elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, pe care le prezintă Guvernul .
Pentru a putea urmări sistematic execuția bugetară, se prevede obligația întocmirii contului general anual în structura bugetului aprobat de Parlament, și care are ca anexe conturile anuale de execuție ale bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele lor .
Guvernul analizează și definitivează contul general anual de execuție și-l predă spre aprobare Parlamentului, până la data de 1 iunie a anului următor celui de execuție. Termenul limită stabilit prin Legea finanțelor publice pentru aprobarea acestui cont este 30 noiembrie anul următor celui la care se refera. Fixarea acestui termen se explică prin faptul că până la 31 decembrie, Parlamentul trebuie să aprobe bugetul de stat pentru anul următor . La aprobarea bugetului pe anul următor este necesar să fie încheiat contul general de execuție a bugetului afe- rent anului anterior .
Odată cu contul de execuție se depun, se analizează și se aprobă și conturile fondurilor speciale aprobate .
B. Excedentul sau deficitul bugetului statului- se stabilește prin compararea încasărilor de venituri realizate până la încheierea exercițiului bugetar cu plațile efectuate pana la aceeași dată, plus obligațiile cu termene legale de plată până la 31 decembrie la cheltuieli. Situația de casă a bugetului de stat rezultă din comparația între încasările la venituri și plățile la cheltuieli .
Ministerul Finanțelor este obligat să propună Guvernului ca în poziția obligațiilor cu termene legale de plată până la 31 decembrie să se includă și alte sume de bani datorate de stat rezultate din activitatea financiară a anului, care apar și se pot determina până la data de 15 martie a anului următor .
În cazul în care rezultatul este un deficit, acesta este acoperit prin bonuri de tezaur emise pe piața internă sau externă sau împrumut acordat de Banca Națională (emisiune de masă monetară ). Parlamentul hotărăște la propunerea Guvernului, acoperirea deficitului, modul de acoperire și măsurile luate pentru a nu se mai repeta această situație .
În cazul în care rezultatul este un excedent, Parlamentul hotărăște modul de utilizare a excedentului.Totuși, Legea Finanțelor Publice prevede că din excedentul anual se va rezerva o cota de 50% pentru crearea unui fond de tezaur al statului ( păstrat la Banca Centrală cu dobânda negociată și folosit cu aprobarea Parlamentului ).
C. Contul anual al execuției bugetului asigurărilor sociale de stat se întocmește de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pe care împreună cu „raportul de verificare și analiză” al Ministerului Finanțelor, îl prezintă Guvernului (până cel mult la 1 mai anul următor), acesta prezentându-l spre aprobare Parlamentului . Acesta trebuie aprobat odata cu aprobarea contului general anual al execuției .
D. Contul general al datoriei publice – cuprinde contul operațiunilor în țară și în străinătate ale datoriei interne și externe a țării, se anexează contului general și se depune la Parlament . Mai este însoțit și de situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe primite de către alte persoane juridice .
Sursa: Anuarul trimestrial al B.N.R., 4/2004, Anul X, Nr. 3
COMENTARİİ :
România trebuie să-și întărească mecanismul de construcție bugetară. Elaborarea unui buget pe programe care să fie rezultatul unor analize cost-beneficiu și care să identifice proprietățile programului de guvernare și de alocare a resurselor sunt prioritați în îmbunătățirea capacității de construcție bugetară. Filosofia de construcție bugetară bazată mai mult pe analize istorice sau pe capacitatea de negociere politică a ministerelor trebuie înlocuită cu prioritizarea cheltuielilor și anualitate bugetară.
România are aproximativ 30% din cheltuielile totale bugetare, cheltuieli alocate pentru datoria publică iar în această situație prioritizarea alocării resurselor devine de o importanță deosebită .
România nu-și mai poate permite luxul risipei bugetare iar statul trebuie să aibă un rol bine definit , acela de a interveni atunci când me canismele pieței nu pot acoperi liber anumite cerințe, acest lucru realizându-se printr-un transfer de resurse . O altă concluzie interesantă este aceea că, apărarea națională și ordinea publică au alocat cca.11% din total cheltuieli, sănătatea și pensiile cca.11-12% iar învățământul 14-15%, în timp ce activitățile economice au însumat alocate cca.6-7% . Această structură a cheltuielilor bugetare arată reducerea substanțială a implicării statului în economie .
-*-
CAPİTOLUL 3.
RESURSELE FINANCIARE PUBLICE ALE STATULUI
3.1. Principalele venituri bugetare .
Ca o consecință a eforturilor depuse de adaptare a sistemului fiscal la rigorile economiei de piață, structura veniturilor bugetului de stat se prezintă astfel:
1.VENİTURI FİSCALE;
din care:
1.1.-İmpozite directe
din care:
1.1.1.-impozit pe profit
1.1.2.-impozit pe venit din salarii
1.1.3.-contribuții de asigurări sociale
1.1.4.-impozit pe venit
1.2.-İmpozite indirecte
din care:
1.2.1.-T.V.A.
1.2.2.-accize și impozit pe circulație
1.2.3.-taxe vamale
2. VENİTURI NEFİSCALE
3. VENİTURI DİN CAPİTAL
4. ALTE VENİTURİ
În conformitate cu prognoza principalilor indicatori macroeconomici care vor caracteriza evoluția anului 2005 și cu măsurile fiscale adoptate pentru acest an, se prevăd modificări semnificative ale structurii veniturilor bugetare în anul 2005 comparativ cu anul 2004.
Principalele caracteristici structurale ale veniturilor bugetare sunt prezentate
în tabelul de mai jos
Tabel nr.1: Structura veniturilor bugetare pentru anul 2005 (mld. lei)
Analiza veniturilor bugetare prognozate a se încasa pentru anul 2005 evidențiază două aspecte principale ce reflectă efectele anticipate ale măsurilor legislative adoptate deja de către Guvern, în cadrul programului său economic:
– atât la nivelul bugetului general consolidat, cât și la nivelul bugetului de stat se constată o reducere a ponderii veniturilor în PİB la 32.8% în anul 2005 față de 34% în anul 2004 și respectiv 15,4% față de 18,1% în anul precedent .
– totodată, la nivelul bugetului de stat se constată o pondere mai mare în PİB a impozitelor indirecte 12,1% în comparație cu ponderea celor directe 2,7%, justificată de necesitatea stimulării înclinației spre economisire și investiții, ca premisă fundamentală pentru depășirea recesiunii actuale.
În structuri, situația principalelor tipuri de impozite se prezintă astfel:
Impozitul pe profit manifestă o tendință de diminuare a ponderii în PİB de la 3,3% în anul 2004 la 1,9% în anul 2005 în cadrul bugetuluiconsolidat și respectiv de la 3,2% la 1,8% în aceeași perioadă în cazul bugetului de stat . Ca urmare a modificării Ordonanța Guvernului nr.70/1994 cota impozitului pe profit se reduce de la 38% la 25%. Prin adoptarea noi ordonanțe, cota impozitului pe profit aferent exporturilor încasate în conturi valutare deschise în România se stabilește la 5,0%, iar cota impozitului pe dividende de 10,0% se menține .
Impozitul pe salarii scade ca pondere în PİB de la 5,5%, la 0,4% în cadrul bugetului general consolidat și de la 1,4% la 0,2% în cadrul bugetului de stat în anul 2005 față de anul 2004 și a fost înlocuit cu impozitul pe venit .
Impozitul pe venit reprezintă un obiectiv prioritar al politicii fiscale începând de la data de 1ianuarie 2000, care a eliminat actualul sistem distorsionat și inechitabil de impozitare indirectă. Se estimează ca ponderea acestui tip de impozit pe total buget consolidat să fie de 70% din PIB in anul 2006. Introducerea acestui nou tip de impozit reprezintă o modificare esențială a principiilor de impozitare a veniturilor cu care intrăm în rândul țărilor europene, ce va determina o creștere de venituri pentru majoritatea populației și focalizarea protecției sociale către cei cu venituri mici .
Taxa pe valoarea adăugată –TVA- își diminuează ponderea în PİB de la 6,3% în anul 2004 la 6,1% în anul 2005.
Accizele și impozitul pe circulație manifestă o tendință de creștere a ponderii în PİB de la 3,3% în anul 2004 la 4,4% în anul 2005, la nivelul bugetului de stat. În privința reformei sistemului de accize, Guvernul a stabilit principiile de bază având ca reguli generale simplificarea sistemului, extinderea bazei de impozitare și reducerea unor cote .
Astfel, potrivit măsurilor adoptate pentru anul 2005, accizele vor fi reduse cu 20%, la toate produsele, inclusiv la carburanții auto. Însă pentru a contracara efectele negative pe care o astfel de reducere le-ar avea asupra bugetului se urmărește extinderea bazei de accizare și asupra unor produse din categoria uleiurilor minerale și asupra alcoolului brut folosit la fabricarea băuturilor alcoolice .
-*-
3.2. Conținutul si rolul impozitelor.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile pe care le obțin și/sau averea pe care le poseda persoanele fizice si juridice, la dispoziția statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare are caracter obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.
Dreptul de a introduce impozite il are statul prin Organele Puterii Centrale, Parlamentului si Organele Administratiei de Stat Locale.
Analizand elementele definitorii din definiția impozitului se pot distinge urmatoarele trăsături:
impozitul este o contribuție banească, o „dare” care se plătește statului, in sensul că persoanele fizice și juridice sunt datoare să participe dupa anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății, necesare finanțării unor trebuințe social-economice, in folosul intrigii comunității;
impozitul este o contribuție obligatorie în sensul că toate persoanele fizice și juridice care beneficiază de acțiunile sau obiectivele financiare din fondurile generale ale societății trebuie să participe la formarea acestor fonduri;
impozitele constituie prelevări cu titlu nerambursabil în sensul că o dată facute în scopul formării fondurilor generale ale societății, ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni si obiective necesare tuturor membrilor societății și nu unor interese individuale sau de grup;
impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale, în sensul că nici un impozit al statului nu se poate percepe, decat în „puterea unei legi” , conform principiului după care „nullum ipositum sine legae”;
impozitele sunt datorate de către persoanele fizice și juridice, in sensul că reprezintă o modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societății;
impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile deținute, în sensul că subiectele impozabile datoreză contribuția numai în cazul când realizează venituri prevăzute de lege ca impozabilă sau dobândesc sau posedă bunuri care, conform prevederilor legale, sunt impozabile. Impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute în acte normative prin care se instituie veniturile bugetare sunt abuzive și ilegale, ele fiind restituite de îndată celor de la care s-au perceput fără temei legal. Funcționarii de stat care le-au instituit și perceput urmează să răspundă, după caz, disciplinar, contravențional sau penal.
Impozitele concentrate de stat de la persoanele fizice sau juridice se reântorc tot la acestea, dar sub forma unor activități, servicii, obiective, pe calea gratuității suportate de bugetul statului. Astfel de gratuități de care beneficiază populația sunt acțiuni social-culturale organizate de stat și anume: învățamânt gratuit, sănătate, asistență socială, ajutor familial, artă, cultură, educație fizică și sport, apărarea țării, ordinea publică, construirea obiectivelor economice.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare ale statului, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Pe plan economic, prin impozite statul poate interveni în activitatea economică, poate încuraja anumite activități economice, poate determina creșterea sau reducerea producției sau a consumului unui produs, poate impulsiona sau îngrădi comerțul exterior. Pe plan social rolul impozitelor este de redistribuire a unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanle fizice și juridice.
ELEMENTELE IMPOZITULUI
În legile prin care se instituie impozitele se precizează că persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile care se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și incalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Elementele impozitului sunt: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere , cota impozitului, asieta, termenele de plata.
Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridica obligată prin lege la plata acestuia. In reglementarile fiscale subiectul impozitului este denumit contribuabil.
Suportatorul impozitului(destinatarul) este persoana care suportă efectiv impozitul. In mod normal subictul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia, dar sunt cazuri în care suportatorul impozitului este altă persoană decăt subiectul.
Obiectul impunerii il reprezintă materia supusă impunerii. De exemplu, în cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii este profitul, la impozitul pe donații- averea donată. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau cel exportat, etc.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteste impozitul din venit sau din avere.
In cazul impozitului pe venit obiectul impunerii coincide cu sursa impozitului, iar in cazul impozitului pe avere impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă o anumită unitate de măsură pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea monetară în cazul impozitului pe venit, metrul pătrat de suprafață utilă la impozitul pe clădiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul, etc. la unele taxe de consumație.
Cota impozitului (cota de impunere) reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi în în sumă fixă sau în cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).
Asieta (modul de asezare a impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legatură cu fiecare subiect impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile, determinarea impozitului datorat statului)
Termenul de plata indică data până la care trebuie achitat impozitul statului. Nerespectarea acestui termen de plata atrage atrage dupa sine calcularea și aplicarea de majorări de întârziere. Termenele de plată depind de natura și mărimea veniturilor și de momentul realizării acestora.
Înlesnirile acordate plătitorilor se referă la scutiri și reduceri stabilite pentru unii plătitori, precum și amânări, eșalonări de la plata impozitellor sau acordarea unor bonificații în cazul plății până la o anumită dată.
Plătitorii au dreptul să pretindă aplicarea corectă a actelor normative în domeniul fiscal, posibiltatea de compensare, pot formula contestații atunci când apreciază că prevederile legale nu au fost aplicate corect. Contestațiile nu suspendă obligația plătitorilor de virare a sumelor la buget. Plătitorii sunt obligați să furnizeze toate informatiile în vederea evaluării corecte a bazei de calcul, a impozitelor, să plătească la termen sumele datorate bugetului și să asigure o evidentă corectă a operațiilor efectuate.
3.3 Impozitele indirecte
CARACTERIZARE GENERALĂ
Impozitele indirecte se realizează, în principal, sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse, independente veniturile, averea sau situația personală a acestora.
Fiind percepute în cote proporționale asupra valorii mărfurilor vândute și a seriviilor prestate, ori în sume fixe pe unitate de măsura, impozitele indirecte sunt repartizate pe subiecte impozabile nu pe baza veniturilor realizate, ci in funcție de consumul personal al fiecarui membru al societății. Repartizat la întregul venit al unei persoane, atat cel cheltuit cât și cel economisit, impozitul indirect are caracter regresiv. Cu cât o persoană realizează venituri mai mici cu atât va suporta pe calea impozitelor indirecte o sarcină fiscală mai mare.
Toate impozitele directe și indirecte contribuie la scăderea nivelului de trai al populației, dar în mod diferit. Astfel în timp ce impozitele directe duc la scăderea veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, impozitele directe nu afectează veniturile nominale dar le micșorează în schimb puterea de cumpărare. În urma instituirii unui impozit indirect asupra unei anumite mărfi, consumatorul va putea să-și preocupe o cantitate mai mică din marfa respectivă, decât înainte de aplicarea acestuia.
Impozitele indirccte sunt vărsate la bugetul statului, de regulă de către industriași, comercianți, etc., dar sunt suportate de către consumatori, deoarece sunt incluse în prețul de vânzare al mărfurilor. Fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor, nemulțumirea cumpărătorilor (beneficiarilor) se indreaptă împotriva agenților economici care practică prețurile majorate și nu a statului care a ordonat sporirea impozitelor indirecte.
Impozitele indirecte se individualizează în cadrul veniturilor prin urmatoarele trăsături:
impozitele indirecte au o bază mai largă de aplicare și necesită cheltuieli mai reduse de așezare, percepere și urmărire;
impozitele indirecte nu se pot diferenția în funcție de starea socială a beneficiarilor de bunuri și servicii;
impozitele indirecte sunt influențate de consumul de bunuri și servicii și din această cauză pot defavoriza familiile cu mai mulți consumatori;
impozitele indirecte pot influența prețurile dar și raportul dintre cerere și ofertă.
Principalele forme de impozite indirecte sunt:
taxe de consumație;
monopoluri fiscale de stat;
taxe vamale;
alte taxe.
TAXELE DE CONSUMAȚIE
Taxele de consumatie sunt impozite indirecte care se includ in prețul de vânzare al marfurilor fabricate și realizate în interiorul țării care se percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se percep taxele de consumație sunt cele de larg consum (zahărul, orezul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textilele, încălțămintea, etc.).
Forme ale taxelor de consumație:
taxe speciale de consumație (accize);
taxe generale pe vânzări, care se percep la vânzarea tuturor mărfurilor.
Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri.
Acest impozit a fost introdus după primul război mondial, fiind așezat asupra cifrei de afaceri (valoarea desfacerilor) a întreprinderilor industriale, comerciale și a celor care prestează servicii și efectuează lucrări, etc.
Impozitul pe cifra de afaceri are două forme:
– impozitul cumulativ (multifazic);
– impozitul unic (monofazic).
În cazul impozitului pe cifra de afaceri unic (monofazic) impozitul se încasează o singura dată, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa supusa impunerii.
Impozitul unic se poate încasa în momentul vânzarii mărfii de catre producator si se numește taxă de producție sau în stadiul comerțului cu ridicata ori cu amănuntul se numește impozit pe circulație sau impozit pe vânzare.
In S.U.A. se practică și în prezent forma impozitului unic.
Taxa de producție are avantajul că se percepe de la un număr mai mic de plătitori, ceea ce permite statului un control mai riguros asupra așezării și perceperii impozitului.
Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri poate fi:
– impozit pe cifra de afaceri bruta;
– impozit pe cifra de afaceri neta.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute (se include și impozitul plătit la verigile anterioare).
Deși acest impozit are un randament fiscal ridicat el prezintă și unele neajunsuri. Deoarece se așează la fiecare verigă asupra prețului de vânzare al mărfii, care cuprinde și impozitele plătite anterior, impozitul pe cifra de afaceri brute conduce la calcularea și perceperea de impozit la impozit. Acest impozit este lipsit de transparența, pentru a solicita rambursarea sumei aferente exportului.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenței dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare adică numai asupra valorii adăugate de fiecare participant la procesul de producție și circulație a mărfii respective.
Impozitul pe cifra de afaceri este cunoscut sub denumirea de Taxă pe Valoarea Adaugată.
Valoarea adaugată este diferența dintre valoarea unui bun obținut în urma vânzării și valoarea tuturor bunurilor și serviciilor care au fost achiziționate pentru a realiza acest bun.
Valoarea adaugată poate fi calculată ca diferență între valoarea producției și a consumurilor intermediare, după formula:
V.A. = P-C.I., unde:
V.A. – Valoarea adaugată
P – Valoarea producției, adică suma valorii cifrei de afaceri și a variației stocurilor de produse finite neterminată.
C.I. – Consumurile intermediare, adică suma valorii materiilor prime, materialelor, semi-fabricatelor achiziționate, a serviciilor exterioare prestate de furnizori, etc.
Taxa asupra valorii adăugate(T.V.A.) este un impozit indirect care se aplică pe fiecare stadiu al ciclului de fabricație al produsului finit, asupra valorii adăugate realizate de către producătorii intermediari și producătorul final.
De-a lungul întregului proces de fabricație și distribuție, fiecare întreprindere încasează T.V.A. aferentă materialelor aprovizionate și serviciilor ce i-au fost prestate, iar soldul îl varsă la stat (Suma aferentă T.V.A., adugată la prețul de vânzare este evidențiată în contabilitate separat exceptând vânzarea de consumatorul final).
T.V.A. este o taxă generală de consum care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producția, serviciile și distribuția până la vânzările către consumatorii finali inclusiv.
T.V.A. nu pune în valoare principiul egalității prin impozit, potrivit caruia, în politica fiscală, în cadrul sistemului prin impunere trebuie să se aibă în vedere ca fiecare contribuabil să participe la formarea fondurilor bănești generale ale societății proporțional cu situația sa materială, ci principiul egalității în fața impozitului, potrivit căruia impunerea se face în același mod pentru toate persoanele fizice sau juridice, fără deosebire de tratament fiscal și deci neținând cont de situația personală, concretă a fiecarui contribuabil.
T.V.A. ca impozit indirect, prezintă numeroase avantaje pentru stat, deoarece are un randament fiscal ridicat, prin faptul că este plătit în mod obligatoriu de către toți beneficiarii operațiunilor supuse impozitării, nu reclamă cheltuieli mari de percepere și nu este susceptibil de evaziuni fiscale.
De asemenea, acest impozit indirect este stabil, nefiind supus asociațiilor determinate de conjunctura economica, și elastic, întrucât poate fi micșorat sau majorat prin modificarea cotei de impozitare, în funcție de nevoile concrete ale bugetului de stat.
Aceste avantaje sunt doar pentru stat, nu si pentru contribuabil. Toate impozitele au ca rezultat scaderea nivelului de trai, dar in cazul impozitelor indirecte care sunt venituri ale statului impuse asupra gradului de consumare a averii și nu asupra mărimii acesteia, rezultatul acestora este scăderea puterii de cumpărare a contribuabililor, greutatea sistemului fiscal fiind suportată în mod inechitabil de cei cu venituri mici, de salariați în general. Acest lucru se explică prin faptul că impozitele indirecte având cote fixe și reflectâandu-se în prețuri și tarife, iar prețul mărfurilor și tarifele serviciilor fiind aceleași pentru toată populația, sarcina fiscală este mai apăsătoare cu cât venitul periodic al unei persoane este mai mic.
T.V.A. ocupă un loc principal între impozitele indirecte, fiind considerată drept cea mai modernă formă de impunere fiind adoptată de un număr mare de state.
T.V.A. a fost precedată în România de impozitul pe circulația mărfurilor, care reprezintă continuatorul impozitului pe cifra de afaceri, și de accize (taxe de consuamație) care au pregatit terenul pentru introducerea taxei pe valoarea adaugată.
T.V.A. a inlocuit impozitul pe circualația mărfurilor, ca principal impozit indirect.
Aceasta prezintă un mare neajuns și anume impunerea în cascadă, adică impozitarea repetată. Fiind perceput la fiecare verigă prin care trece marfa, maărimea absolută a impozitului care îi incarcă valoarea depinde de lungimea circuitului parcurs, de numărul firmelor care se interpun între producător și consumator.
Spre deosebire de impozitul pe circulația mărfurilor, taxa pe valoarea adăugată este un impozit unic, dar cu plata fracționată. Impozitul se datoreaza o singură dată, dar este plătit pe toate treptele circuitului economic, asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al acestora. Taxa pe valoare adaugată se calculează asupra „contribuției nete” a întreprinderilor la formarea produsului social final.
O caracteristică foarte importanta a T.V.A. este faptul ca este suportată întodeauna de benficiar, și deci în cazul în care o marfă ar fi produsă într-o țară valorificată în altă țară, atunci taxa se aplică în statul în care se valorifică efectiv marfa respectivă, și deci tot ceea ce se exportă este degrevat de această taxă. T.V.A. reprezintă deci un stimulent pentru export.
O alta caracteristică importantă a T.V.A. este transparentă, ceea ce asigură fiecarui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact care este mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revine.
De asemenea T.V.A. este un impozit neutru, deoarece elimină inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor.
Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un venit al bugetului de stat, din categoria impozitelor indirecte, care se aplică asupra acțiunilor privind livrările de bunuri mobile, transferul proprietății, bunurilor imobiliare, importul de bunuri, prestările de servicii, precum și operațiunile asimilate acestora.
Operațiunile supuse T.V.A., se împart în două mari categorii:
operațiuni care au ca efect transferul proprietății bunurilor indiferent de forma juridică prin care se realizează acest transfer de proprietate, vânzare, schimb de bunuri, în unele cazuri chiar predare cu titlu gratuit;
operațiuni constând în prestarea de servicii.
Faptul generator și exigibilitatea T.V.A. sunt două elemente importante ale T.V.A., în funcție de care se determină momentul în care i-a naștere, pe de o parte, obligația agentului economic de a plăti taxa, iar pe de altă parte, dreptul organului fiscal de a pretinde, la o anumită dată, plata taxei datorată bugetului de stat.
CAPİTOLUL 4.
FİSCALİTATEA ÎN ROMÂNIA
4.1. Politica fiscală în România
În orice orânduire socială, sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de producție și de sfera relațiilor marfă-bani .
În prezent, cea mai mare parte a mijloacelor de producție se află în patrimoniul regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat . O altă parte a mijloacelor de producție aparțin producătorilor asociați în organizații cooperatiste astfel ca produsul muncii lor revine Organizațiilor respective. Aceste regii, societăți și organizații participă la formarea veniturilor publice cu o parte din venitul realizat. Ca atare, în condițiile economico-sociale din România, fondurile destinate satisfacerii nevoilor publice provin, încă, în proporție covârșitoare, de la regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat și organizații cooperatiste . În sfarșit populația participă la fondurile publice cu o parte din veniturile sale. Ponderea acestei participări devine tot mai mare pe masura extinderii privatizării în toate sectoarele economiei naționale, ca o trăsătură specifică trecerii la economia de piață . Este o realitate ca relansarea economiei în perioada de tranziție va fi generată de sectorul privat creat în economie, de gradul de privatizare a sectorului productiv. Fără existența unor agenți economici privați, care să dispună de un cadru instituțional propice, nu putem accede la o relansare economică autentică. İntervenția autorității publice prin instrumente și modalităti specifice tranziției, compatibile strategiei de reformă promovată, va trebui să fie benefică creării, extinderii și dezvoltării sectorului privat autentic. În acest sens, fiscalitatea poate oferi instrumente necesare autorității publice pentru accelerarea procesului de privatizare și pe acea
-stă bază, a declanșării și susținerii relansării economice .
Totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele fizice și juridice care alimentează bugetele publice, formează sistemul fiscal.
Sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe, vărsăminte obligatorii, care afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportate de mase mai ales prin intermediul prețurilor .
Pentru a se constata mai bine impunerea excesivă a salariilor și a altor venituri salariale, se face o incursiune în trecut cu privire la impozitarea salariilor. Astfel, se arată că în anii 1940-1944, impozitul pe salarii era reglementat în cota 4-8%. După Revoluția din 1989, începând cu anul 1991, cotele la impozitul pe salarii au ajuns până la 40%, iar peste un anumit venit lunar cota era de 60%. Se consideră că impunerea progresivă și cu cote atât de mari este inechitabilă și afectează grav plata muncii prestate . Cu cât omul este mai calificat, muncește mai mult, mai bine, obține rezultate superioare și are o contribuție mai importantă la dezvoltarea economio-socială a țării , cu atât impozitul direct din suta de lei este mai mare .
Vorbind de o fiscalitate excesivă, nu putem omite că salariatul plătește pe lângă impozitul direct și impozite indirecte, acestuia după plata tuturor impozitelor, taxelor, rămânându-i nu mai mult de 30% .
Fiscalitatea pe ansamblul economiei românești este împovărătoare, constituind un impediment major în relansarea și dezvoltarea producției bunurilor și serviciilor .
În scopul obținerii unui randament ridicat al sistemului fiscal, în condițiile existente și specifice țării noastre, precum și a altor angajate în procesul de tranziție, se optează, printre altele, pentru evitarea unei rate ridicate a fiscalitătii, în raport cu PİB, considerându-se că acesta pe termen mediu să nu fie mai mare de 30% .
O apreciere a politicii fiscale din România nu poate face abstracție de preluarea masivă a cheltuielior cvasi-fiscale anterioare de către buget în 2005. Trecerea la un management pe criteriile pieței al rezervelormonetare a fost însoțită de renunțarea la creditele selective acordate de Banca Națională, în mod special la cele pentru agricultură. O subvenție bugetară explicită a luat locul creditelor direcționate acordate de Banca Națională cu dobânda preferențială. Liberalizarea pieței titlurilor de stat a dus la creșterea semnificativă a sumelor plătite sub formă de dobânzi la buget. Subvenționarea întreprinderilor de stat intensiv consumatoare de energie a facilitat liberalizarea pieței valutare. Toate aceste schimbări par să fi costat bugetul aproximativ 4% din PİB în 2005.
Cheltuielile bugetare au fost menținute la nivelul anului precedent pentru a se acomoda eliminarea subvențiilor cvasi-fiscale. Contracția fiscală semnificativă din 2005 se reflectă marginal în ușoara reducere a de-ficitului bugetar la 3,5% din PİB, cu doar 0,4 puncte procentuale sub cel din 2004. O scădere în continuare a deficitului bugetar s-a dovedit extrem de dificilă, astfel încât în 2004 el se situa la aproximativ același nivel cu cel al anului 2003.
Tabel nr.2: Bugetul general consolidat (% din P.İ.B.)
În contextul recesiunii economice severe, trecerea de la impozitele directe la cele indirecte a determinat o creștere a veniturilor fiscale de 1,7 puncte procentuale din PİB în 2004 față de 2003. Ca urmare a criticilor largi conform cărora conteracția fiscală din 2003 ar fi periclitat asigurarea serviciilor publice esențiale, cheltuielile bugetare din 2002 au absorbit în totalitate sporul de venituri fiscale. Cheltuielile ridicate cu dobanzile au contribuit cu cca 44% la creșterea cheltuielilor bugetare în 2003.
Privatizarea industriei de stat nu s-a accelerat semnificativ, iar punerea în aplicare a politicii de sistare a furnizării energiei clienților cudatorii, sprijinită de o subvenție bugetară pentru întreprinderile de stat sensibile din punct de vedere social, nu a fost aplicată până la capăt. Aceasta a făcut ca întreprinderile de stat intensiv consumatoare de energie să acumuleze în continuare mari arierate față de unitățile publice, care au trecut la rândul lor această povară pe seama bugetului, fie prin neplata impozitelor, fie prin neachitarea creditelor garantate de stat.
Băncile comerciale de stat au trebuit astfel să joace un rol de tampon, prin absolvirea unor mari pierderi de operare din sectorul întreprinderilor. Amenințarea pe care marile bănci comerciale de stat în a căror portofolii predominau creditele neperformante, o constituia pentru întreg sistemul, a devenit exlicită în a doua jumatate a anului 2004. Guvernul a trebuit să preia datorii de peste 1miliard $ de la două bănci de stat aflate în situații dificile. Plata dobânzilor la datoria publică asociată a copleșit bugetul în 2004.
Pasivele bugetare condiționate ca urmare a deficitelor operaționale din sectorul întreprinderilor și a poziției financiare precare a sistemului bancar de stat au contribuit la mărirea presiunilor asupra politicii fiscale. Politica monetară pare să fi fost, în sine, insuficientă pentru a controla deficitul de cont curent din 2004. Cererea de import s-a menținut ridicată, întreprinderile continuând să importe mari cantități de materii prime și produse intermediare. În 2004 deficitul de cont curent extrem a atins din nou recordul istoric al anului 1999 –7% din PİB.
Confruntat cu masivul dezechilibru extern și cu un serviciu substanțial al datoriei publice externe, guvernul a recunoscut necesitatea unei politici fiscale mai severe. Într-adevar politica fiscală a cunoscut o nouă contracție în 2004 când deficitul bugetar a fost menținut, conform datelor preliminare, la 3% din PİB, exclusiv veniturile din privatizare.
Pentru a face față cererii de cheltuieli bugetare sporite, contracția s-a realizat prin majorarea impozitelor, și nu prin reducerea cheltuielilor.
Măsurile fiscale au inclus majorarea contribuției la asigurările sociale a impozitelor pe proprietate și a accizelor la carburanți precum și amânarea intrării în vigoare a reducerii de impozite aprobate anterior.
La sfârșitul lui 2003, situația fiscală din România pare să confrunte cu un grad ridicat de risc. Grupurile de presiune ce militau pentru relaxarea fiscală au reușit să determine aprobarea legislației privitoare la investiții și la întreprinderile mici și mijlocii prin care se acordau facilități fiscale generoase. İntrarea în vigoare a fost amânată pentru începutul anului 2004. Costul suplimentar al continuării restructurării bancare, a fost cu mult mai mare decăt se estimase inițial si nu a putut fi acoperit în întregime pe 2003. Cresterile ad-hoc ale impozitelor și sechestrarea cvasi-generalizată a apropierilor votate au devenit pilonii de baza ai ciclului bugetar românesc.
Mărirea poverii fiscale asupra întreprinderilor ca răspuns la rata scazută de colectare a consolidat expansiunea relativă a economiei informale, subminând obiectivele stabilitătii. Majorarea impozitelor peste capacitatea de ajustare a intreprinderilor s-a răsfrant negativ asupra economisirii, agravând și mai mult recesiunea. Acest ciclu bugetar, imposibil de susținut pe termen lung a redus autonomia statului, subminând credibilitatea guvernării.
4.2. Politica fiscală privind taxa pe valoarea adaugată în România
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii economice a statului, cuprinde ansamblu reglementărilor privind stabilirea și perceperea impozitelor si taxelor, caracterizându-se opțiunile statului în materie de impozite și taxe. În acest context, politica fiscală se apreciază că trebuie să realizeze folosirea conștientă a intregului ansamblu de instrumente și procedee cu cartacter fiscal pentru stabilirea nivelului și structurii prelevărilor obligatorii, operațiilor impozabile, al regimului exonerărilor și al deducerilor în procesul repartiției produsului social, în special al venitului național pentru asigurarea rezervelor necesare bugetului de stat și al administrațiilor locale, în scopul realizării obiectivelor politice, economice și sociale din țară.
Ca atare, ansamblul pârghiilor, procedeelor, instituțiilor de specialitate și reglementărilor fiscale vor trebui orientate spre restrucurarea și dezvoltarea economiei românești.
Fiscalitatea excesivă, de care se plâng tot mai frecvent nu numai specialiștii și unele organe autonome, dar mai ales agenții economici și presa de toate orientările, salariații și investitorii în special străini conduce în final, la decapitalizarea agenților economici, la încetinirea creșterii economice și la sărăcirea populației.
Trebuie să optăm pentru o politică fiscală care să nu fie indreptată spre continua creștere a impozitelor, ci spre lărgirea bazei de impozitare.
Mai exact, o dată cu scăderea stimulativă a impozitelor pe societate sau individ, să crească numărul persoanelor sau societăților subiecte ale impozitelor. Ca atare, diminuându-se impozitele, va crește rentabilitatea. Existând mai mulți investitori și investiții mai mari, va spori numărul subiecților impozabili și volumul impozitelor colectate, deci o creștere a veniturilor publice. În acest fel politica fiscală, utilizarea impozitelor și taxelor ca pârghii de influențare a comportamentului macroeconomic, poate conduce la relansarea economiei.
De altfel, pe plan internațional autorii optează pentru reducerea cotelor la impozite și taxe la un nivel care să asigure acoperirea cheltuielilor publice în condiții reale.
În același timp, politica fiscală contribuie la dezvoltarea economică și prin facilitățile pe care le promovează, în masura în care ele nu sunt corect orientate. În această privință este interesantă concluzia la care s-a ajuns în urma unei analize a politicii fiscale și dezvoltării, în experiența țărilor asiatice. Concluzia acestei analize indică faptul că facilitățile fiscale pot în fapt să joace un rol pozitiv în atragerea de investiții dar numai dacă astfel de facilități sunt simple, clare și bine definite.
În sfârșit, este necesară asigurarea unei stabilități a sistemului fiscal.
Frecventele modificări și completări ce se aduc reglementărilor fiscale crează greutăți în cunoașterea corectă și aplicarea unitară a legislației fiscale. În plus, creează o stare de neâncredere și nesiguranța investitorilor interni și străini pentru soarta investiției pe care intenționează să o facă. Acestea cu atât mai mult cu cât marea majoritate și cele mai importante modificări și completări se fac prin ordonanțe ale Guvernului, creându-se impresia că Guvernul abia asteaptă abilitarea pentru a emite ordonanțe fiscale care, ca proiecte de lege ar fi trecut mai greu. Se reține prin această practică, nu numai că Guvernul se transformă în organ legislativ, limitând componentele Parlamentului, dar se relevă imprejurarea că ordonanțele nu pot avea calitatea ( ca fond și forma) pe care o are o lege. Aceasta pentru că Guvernul adoptă proiectul de act normativ în forma pe care l-a elaborat în cadrul inițiativei legislative, pe când Parlamentul dezbate, de obicei, în contradictoriu în ambele Camere proiectul de lege prezentat de Guvern. Se observă că unele ordonanțe cu caracter fiscal nici nu mai sunt supuse aprobării lor de către Parlament.
Norme de aplicare a Legii nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată
Capitolul I
Locul operațiunilor impozabile
Art. 7. – (1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat în România nu sunt operațiuni impozabile în România.
(2) Bunurile provenite din străinătate, plasate în regim de import, pentru care locul livrării este considerat a fi în România, sunt operațiuni impozabile în România.
(3) Bunurile provenite din străinătate, plasate în regimuri vamale suspensive, sunt operațiuni impozabile în România numai în situația în care destinația finală a acestora este în România, respectiv dacă sunt plasate în regim de import. Bunurile provenite din străinătate, care se afla în regimuri vamale suspensive de perfecționare activă, admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, tranzit vamal, precum și introducerea de mărfuri străine în zonele libere direct din străinatate fară întocmirea de formalități vamale sunt supuse regimurilor de impozitare și regulilor prevăzute în lege și în prezentele norme, cu condiția ca destinatia finala a acestora sa nu fie in Romania respectiv utilizarea si/sau consumul final al acestora să nu fie în România.
Art. 8. – (1) În sensul art. 7 alin. (1) din lege locul prestărilor de serviciu este considerat a fi în România, dacă sediul activității economice, sediul stabil sau, în absența acestora, domiciliul ori resedința obișnuită a prestatorului de la care sunt prestate serviciile este amplasată în România, cu excepțiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-d) din lege.
(2) Pentru operațiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) din lege locul prestării este situat în țara în care este situat bunul imobil, iar taxa pe valoarea adăugată este datorată de prestator dacă operațiunile sunt taxabile
Capitolul II
Persoane obligate la plata taxei pe valoarea adăugata
Art. 40. – (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana străină la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe. Cererea trebuie însoțită de:
a) declarația de începere a activității care să cuprindă: data, volumul și natura activității pe care o va desfășura în România;
b) copie de pe actul de constituire în strainatate a persoanei impozabile respective;
c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal pentru ansamblul operațiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfășurate de persoana străină în România. Nu se admite coexistența mai multor reprezentanți fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanți fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operațiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfășurate de persoana străină în România. Nu se admite coexistența mai multor reprezentanți fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanți fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Organul fiscal verifică indeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei străine, cât și persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică și codul fiscal atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul fiscal atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. Atribuirea codului fiscal se face de către Direcția generală a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cazul respingerii cererii decizia se comunică ambelor părți, cu motivarea refuzului.
(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat pentru toate operațiunile efectuate în România de persoana straină, atât timp cat durează mandatul sau.
(10) În situația în care persoana străină nu își desemnează un reprezentant fiscal domiciliat în România, obligația plății taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor taxabile desfășurate de aceasta pe teritoriul României revine beneficiarului.
(11) Societățile comerciale care cedează o parte din veniturile realizate din vânzarea produselor supuse taxei pe valoarea adăugată vor determina suma cuvenită partenerului extern prin aplicarea cotei prevăzute în contrtactele încheieate asupra sumelor obținute din vânzarea produselor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Reflectarea în contabilitate a vânzării bunurilor se face după cum urmează:
411 = % – cu valoarea totala a facturii;
701 – cu prețul de vânzare al produselor finite, exclusiv T.V.A. colectată și suma cuvenită partenerului străin;
462 – cu suma cuvenită partenerului străin;
4427- cu suma reprezentănd taxa pe valoarea adăugată, determinată prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumelor cumulate din conturile 701 și 462.
462 = 446 – cu impozitul pe redevențe, reținut din suma datorată partenerului străin;
446 = 5121- cu impozitul virat la bugetul de stat;
462 = 5121- cu suma achitată partenerului străin.
Capitolul IV
Baza de impozitare
Art. 45. – În cazul plății în natură valoarea tuturor bunurilor și/sau serviciilor primite trebuie să asigure acoperirea integrală a contravalorii bunurilor livrate sau, după caz, a serviciilor prestate.
rt. 46. – Pentru determinarea bazei de impozitare la livrările de bunuri și/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plății, furnizorul sau după caz, prestatorul este obligat să întocmească concomitent factura fiscală atât în valută, cât și în lei. Baza de impozitare se corectează cu diferența de pret rezultată ca urmare a modificării cursului pieței valutare în vigoare la data încasării facturii față de cel utilizat la data facturii. Furnizorul este obligat să emită factura fiscală, în negru pentru sumele suplimentare încasate sau, după caz, în roșu pentru sumele de scăzut.
Art. 47. – (1) Baza de impozitare se determină integral la livrarea bunurilor și/sau prestarea serviciilor, chiar dacă prin contract se prevede plata în rate.
(2) În cazul operațiunilor cu plata în rate taxa pe valoarea adăugată determinată integral potrivit prevederilor alin. (1) se înregistreaza în contul 4428 „T.V.A. neexigibilă”, urmând ca, pe măsura ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 „T.V.A. colectată” prin debitul contului 4428 „T.V.A. neexigibilă”.
Art. 48. – Pentru locația de gestiune baza de impozitare este constituită din suma convenită prin contractul incheiat între părți.
Art. 49. – Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru și/sau protecție, suportat parțial de salariați, este constituită din contravaloarea care este suportată de salariați.
Art. 50. – Pentru bunurile vândute în regim de consignație baza de impozitare este constituită din:
a) suma obținută din vânzarea bunurilor încredințate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată. Pentru bunurile încredințate vândute plătitorii de taxă pe valoarea adăugată respectivi sunt obligați să emită facturi fisccale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;
b) suma reprezentând comisionul aplicat asupra vânzărilor de bunuri aparținând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Art. 51. – (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care realizează activitate de intermediere în turism, determină baza de impozitare pentru această activitate prin scăderea din prețul sau tariful total încasat de la clienți, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, a următoarelor elemente:
a) prețul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturată de prestatorii serviciilor de transport, hoteliere, de restaurant și de alți prestatori;
b) cheltuielile efectuate de agenție sau de organizatorul de circuite turistice, cum ar fi cheltuielile privind: asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă și cazare pentru sofer, taxe de autostradă, taxa de parcare, combustibil.
(2) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă activității de intermediere în turism, se calculează prin aplicarea cotei recalculate de 15,966 la % asupra bazei de impozitare determinate potrivit prevederilor alin. (1). Din taxa pe valoarea adăugată colectată se scade taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate necesității proprii de funcționare a unităților care realizează activitate de intermediere în turism.
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii de turism folosind mijloace proprii sau închiriate cum sunt mijloacele de transport, hoteluri, restaurante, determină baza de impozitare pe baza prețurilor și a tarifelor negociate cu beneficiarii serviciilor turistice.
(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează atât operațiuni de intermediere, cât și servicii turistice folosind mijloace proprii sau închiriate, determină baza de impozitare distinct pentru fiecare activitate.
Art. 52. – (1) Pentru vânzările de bunuri în regim second-hand, baza de impozitare se determină la livrarea bunurilor și este constituită din suma reprezentând diferența dintre prețul de cumpârare al bunurilor respective. Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă vânzărilor de bunuri în regim second-hand, se calculează prin aplicarea cotei recalculate în valoare de 15,966% asupra sumei astfel determinate.
(2) Prin livrare de bunuri în regim second-hand, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se întelege vânzarea de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată de bunuri second-hand achiziționate din țară de la persoane fizice sau juridice care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Prin bunuri second-hand, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege bunuri mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziționarii și urmează să fie reparate, îmbunătățite sau vândute ca atare, cu excepția lucrărilor de arta, obiectelor de antichitate, obiectelor de colecție, metalelor și pietrelor prețioase.
Art. 53. – Pentru operațiunile realizate de casele de amanet baza de impozitare este constituită din:
să fie efective și în sume exacte în beneficiul clientului;să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contra-partidă pentru o prestație oarecare;
să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.
Art. 55. – (1) Penalizările, precum și sumele reprezentând daune, interese stabilite prin hotărâre judecatorească definitivă, solicitate pentru neândeplinirea totală sau parțială a obigațiilor contractuale, se exclud din baza de impozitare numai dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate.
(2) Nu se exclud din baza de impozitare sumele încasate pentru acoperirea prejudiciilor provocate de distrugerea, deteriorarea, nerestituirea în termen a bunurilor închiriate sau altele similare, care în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Art. 56. – (1) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie mențiunea „factură de decontare – pentru plăți în numele clientului”, însoțită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare vor fi evidențiate facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului și nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu va înregistra aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 „Creditori diverși”, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoțită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în situația în care furnizorii/prestatorii și clientul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 57. – (1) Ambalajele care circulă prin facturare se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la livrare, urmând ca la restituirea acestora suma impozabila să fie redusă corespunzator, prin întocmirea unor facturi în roșu sau cu semnul minus, de către unitatea care a livrat ambalajele inițial, care vor fi înregistrate în mod obligatoriu atât în contabilitatea furnizorului, cât și a beneficiarului.
(2) Ambalajele de circulație, cum sunt navetele, buteliile, sticlele, borcanenele, la schimb între furnizorii de marfă și beneficiari, nu se facturează și nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la livrare
(3) Prevederile alin. (2) se aplică și în condițiile în care beneficiarii nu dețin cantitățile de ambalaje necesare efectuării schimbului, dar aceștia primesc de la furnizorii de marfă ambalajele necesare în schimbul unei garanții bănești.
(4) Beneficiarii care au primit ambalaje în schimbul unei garanții au obligația să comunice periodic furnizorului, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantitățile de ambalaje scoase din evidență ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeași natură. Pe baza datelor comunicate de beneficiari, furnizorii sunt obligați să factureze cu taxa pe valoarea adăugată cantitățile de ambalaje respective, în termen de 3 zile de la data comunicării.
(5) Regimul circulației ambalajelor pe bază de schimb se aplică în mod obligatoriu în relațiile cu neplătitorii de taxă pe valoarea adăugată, la livrare.
Capitolul V
Cotele de impozitare și calculul taxei pe valoarea adăugată
Art. 58. – (1) Cotele aplicate operațiunilor taxabile sunt cele în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 20 alin. (3) din lege, pentru care se aplică cotele în vigoare de la data la care taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă. Livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate la data de 31 mai 2002, justificate cu documente de expediție și transport, cu procese-verbale de recepție sau cu alte documente similare, din care să rezulte că livrarea și/sau prestarea au fost efectuate pâna la data menționată, vor fi facturate cu cotele în vigoare la data efectuării operațiunilor respective.
(2) Modul de calcul al cotei recalculate, prevăzută la art. 21. alin. (2) din lege, este următorul: (cota taxei/cota taxei + 100) x 100. Nivelul cotei standard recalculate este de 15,966%.
Capitolul VII
Obligațiile plătitorilor
Art. 67. – (1) Potrivit prevederilor art. 29 lit. A din lege persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau scutite de deducere au obligația, în condițiile prevăzute de lege, să se declare ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, urmând procedurile privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe. De asemenea, au obligația să solicite organului fiscal scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, conform reglementărilor legale în vigoare, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal in care se consemnează situația respectivă.
(2) Persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care realizează în exclusivitate operațiuni pentru care nu au calitatea de persoană impozabilă sau operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, nu vor fi înregistrate sau, după caz, vor fi scoase din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la solicitarea acestora.
(3) Sunt supuse obligației de înregistrare ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (5) din lege, în situația în care realizează activități pentru care au calitate de persoană impozabilă. Poate fi înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată instituția publică în ansamblul sau , după caz, în funcție de natura activităților desfășurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate operațiunile taxabile și/sau scutite cu drept de deducere.
(4) Subunitățile de tip secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – pot fi înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în următoarele condiții:
a) unitatea centrală să fie înregistrata ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
b) să aibă acceptul unității centrale și al organului fiscal la care aceasta este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
c) să aibă condiții asigurate pentru respectarea prevederilor art. 29 din lege.
(5) Pentru persoanele impozabile care, potrivit legii, îndeplinesc condițiile de plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar nu au depus declarație de înregistrare fiscală sau, după caz, declarație de mențiuni, în vederea luării în evidentă ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organele fiscale vor proceda astfel:
a) vor stabili diferența dintre taxa pe valoarea adăugată la care persoana impozabilă ar fi avut drept de deducere, conform documentelor legale aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii, și taxa pe valoarea adăugată pe care ar fi avut obligația să o colecteze, aferentă bunurilor livrate și serviciilor prestate;
b) în situația în care, potrivit metodologiei prevăzute la lit. a), rezultă o diferență de taxă datorată bugetului de stat, vor calcula majorările și penalitățile de întârziere legale pentru întârzierea plății, vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate.
(6) Dacă, potrivit metodologiei prevăzute la alin. (5) lit, a), rezultă că taxa pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut dreptul să o deducă este mai mare dacât taxa pe care ar fi avut obligația să o colecteze, aceasta nu are dreptul să solicite bugetului restituirea sumei respective, consecința a neândeplinirii obligației de a se înregistra ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Organele fiscale vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate.
Art. 68. – (1) Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire furnizorii sunt obligați ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării să emită facturi fiscale și să le transmită beneficiarilor. Bunurile livrate fără aviz de însoțire se facturează la data livrării. La constituirea unei societăti comerciale, pentru aportul în natură la capitalul social factura fiscală se emite de persoana care contribuie la aportul în natură la capitalul social al noii societăți, după înregistrarea ca plătitor de impozite și taxa a acestei societăți. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin. (5).
(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la alin.(3) și (4), prestatorii sunt obligați să emită facturi fiscale sau alte documente aprobate, la data finalizării prestării serviciilor, sau după caz, la sfârșitul lunii în care prestarea serviciilor a fost finalizată, în funcție de natura acestora. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin.(5).
(3) Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii care se efectuează continuu – energie electrica și termică, gaze naturale,apă, servicii telefonice și altele similare – facturarea se face în termen de 3 zile de la data intrării documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea. Pentru avansurile încasate se aplică și prevederile alin. (5).
(4) Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situații de lucrări, cum sunt lucrările de construcții-montaj, facturarea se face la data confirmării situațiilor de lucrări de către beneficiarii acestora. În situația în care se încasează avansuri se aplică și prevederile alin. (5).
(5) Pentru avansuri furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii sunt obligați să emită facturi fiscale în termen de 3 zile de la data încasării sumelor. Aceste prevederi se aplică și pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii nu au optat pentru amânarea exigibilității taxai pe valoarea adăugată la livrare. Facturile fiscale pentru avansuri se regularizează prin stornare la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eșalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuându-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligația să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor. Pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare).
(6) Pentru avansurile prevăzute la pct. 1-4 ale alin.(4) al art.16 din lege, persoanele impozabile nu au obligația să emită facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, regularizarea acestora și facturarea finală urmând a fi efectuate în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării și/sau prestării, în funcție de regimul de impozitare al operațiunii respective.
(7) Transferul proprietății bunurilor în executarea creanțelor, în situația în care bunurile au fost predate pe bază de înțelegere între debitor și creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri potrivit prevederilor art. 3 lit. c) din prezentele norme.
(8) În cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operațiunea constituie livrare de bunuri potrivit prevederilor art. 3 lit. c) din prezentele norme, obligația întocmirii facturii fiscale revine persoanei fizice sau jurdice abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor respective, care va proceda astfel:
va emite factura fiscală de executare silită, în trei exemplare, cu respectarea prevederilor art. 3 lit. c) din lege, în situația în care bunurile au fost vândute prin licitație. Originalul facturii fiscale de extare silită se transmite cumpărătorului respectiv adjudecatarului, iar exemplul al doilea se transmite debitorului executat silit;
b) va încasa contravaloarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, de la cumpărător, iar taxa pe valoarea adăugată va fi virată bugetului de stat în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării de la cumpărător. O copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată va fi transmisă debitorului;
c) taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită va fi înregistrată de către persoanele fizice sau juridice abilitate prin lege sa efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite, in alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. În situația în care persoana fizică sau juridică abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenția în decontul privind taxa pe valoarea adăugată operațiunile respective.
(9) În situația în care executarea silită a fost efectuată potrivit prevederilor alin. (8), debitorul are următoarele obligații:
a) să înregistreze în evidența proprie operațiunea de livrare de bunuri, pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de persoana fizica sau juridică abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită pentru plata ratelor;
b) să înregistreze, pe baza documentului de plată transmis de persoana fizică sau juridică abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, taxa pe valoarea adăugată la rândul 23 din decontul privind taxa pe valoarea adăugată.
(10) Cumpărătorii/adjudecatarii își vor exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situația în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor.
Art. 69. – (1) Persoanele fizice sau juridice care nu îndeplinesc condițiile de luare în evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale sau alte documente cu taxa pe valoarea adăugată pentru vânzări de bunuri și/sau prestări de servicii.
(2) Persoanele care încalcă prevederile alin. (1) sunt obligate să procedeze astfel:
a) vor vira la bugetul de stat o sumă egală cu taxa pe valoarea adăugată declarată pe factura fiscală sau pe alt document, dacă aceasta a fost încasată de la beneficiar. Pentru neplata în termenul stabilit de lege a acestor sume se datorează majorării și penalității sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor;
b) în situația în care contravaloarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate înscrise în factura fiscală sau în alt document nu a fost încasată, total sau parțial, de la beneficiar, persoanele menționate la alin. (2) sunt obligate să storneze facturile sau documentele emise cu taxa pe valoarea adăugată și, concomitent să întocmească facturi sau alte documente fără taxa pe valoarea adăugată.
Art. 70. – (1) Taxa pe valoarea adăugată de plată, stabilită prin decontul de taxa pe valoarea adăugată întocmit lunar, se achită, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, la bugetul de stat în conturile deschise la trezoreria statului în acest scop.
(2) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au în structură subunități tip sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate, pe baza deconturilor privind taxa pe valoarea adăugată completate de aceste subunități până la rândul 17 inclusiv. Subunitățile nu vor comppleta rândurile 8 și 13 din decontul privind taxa pe valoarea adăugată pe care îl transmit unității centrale. Deconturile privind taxa pe valoarea adăugată întocmite de subunitătile neânregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu se depun la organele fiscale.
(3) Taxa pe valoarea adăugată datorată prevederilor art. 29 lit. D.b) din lege se achită la organele vamale.
(4) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată operațiunile prevăzute la art. 29 lit. D.c)-f) din lege vor fi evidențiate contabil astfel:
înregistrarea obligației de plată a taxei pe valoarea adăugata:
4428 = 446
„T.V.A. neexigibilă” „Alte impozite și vărsăminte asimilate”
Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 9 și 10, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) din prezentele norme;
b) înregistrarea stingerii obligației de plată prin plata efectivă a taxei pe valoarea adăugată:
446 = 512 sau alt cont de disponibilități
„Alte impozite și vărsăminte „Disponibil în cont curent”
asimilate”
4426 = 4428
„T.V.A. deductibilă” „T.V.A. neexigibilă”
Operațiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 și 8, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) din prezentele norme, pe baza documentului de plata a taxei pe valoarea adăugată;
c) înregistrarea stingerii obligației de plată prin compensarea efectuată potrivit art. 29 lit. D.h) din lege;
446 = 4424
„Alte impozite, taxe și „T.V.A. de rambursat”
varsăminte asimilate”
4426 = 4428
„T.V.A deductibilă” „ T.V.A. neexigibilă”
Operatiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 și 8, corespunzător destinației bunurilor și/sau serviciilor, potrivit prevederilor art. 61 alin (2) din prezentele norme, pe baza notei contabile în care se consemnează operațiunea de compensare pe care se înscrie în mod obligatoriu data;
d) în situația în care plata sau compensarea taxei pe valoarea adăugată se efectuează în termenele prevăzute la art. 29 lit. D).c)-f) din lege, se pot efectua direct următoarele înregistrări contabile:
1. în cazul plății:
4426 = 512 sau alt cont de disponibilități
„T.V.A. deductibilă „Disponibil în cont curent”
2. in cazul compensarii:
4426 = 4424
„T.V.A. deductibilă” „T.V.A. de rambursat”
Înregistrările în jurnalul pentru cumpărări se efectuează potrivit prevederilor lit. b) și/sau c).
(5) La persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată operațiunile prevăzute la art. 29 lit. D.d)-f) din lege vor fi evidențiate contabil astfel:
635 = 446 – cu taxa pe valoarea adăugată datorată;
446 = 5121 sau alt cont de disponibil – cu taxa pe valoarea adăugată plătită.
4.3. Concluzii și premise ale politicii fiscale pentru anul 2005
În România, politica fiscală a fost condusă pe baza unor obiective pe termen scurt, în mod reactiv și sacrificând creșterea economică și modificările structurale pe termen lung pentru a rezolva problemele imediate legate în special de costurile sociale. Deși reformele în domeniul impozitării și al managementului bugetar au avut drept scop satisfacerea cerințelor trecerii la o economie de piață, modificarea, realizarea și aplicarea lor ulterioară s-au făcut în funcție de criterii ad-hoc și considerente endogene de economie politică. Un model stop-and-go a infiltrat reformele din România, determinând, în ultimă instanță, tensiuni fiscale semnificative. Stabilitatea fiscală este deci inevitabilă. O stabilitate fiscală bazată pe creșterea impozitării întreprinderilor nu va face decât să agraveze situația în care este prinsă România. Competitivitatea întreprinderilor va continua să scadă, ca și economiile din sectorul neguvernamental. Stimulentele întreprinderilor de a trece la economia informală vor deveni mai puternice. Colectarea impozitelor nu se va îmbunătăți datorită expansiunii economiei informale. Ajustarea externă nu va putea fi susținută pe termen lung. Aceste posibile evoluții amintesc de anii 1980 cand impozitarea excesivă a întreprinderilor a generat în cea mai mare parte resurse pentru achitarea datoriei externe.
Pentru a ieși din impas, România pare să aibă nevoie de o stabilitate fiscală bazată nu pe majorarea impozitelor, ci pe o reformă a fiscalității și pe reduceri durabile ale apropierilor bugetare în conformitate cu un rol considerabil revizuit al statului în economie. Reforma fiscală se încadrează într-o viziune pe termen lung, care presupune ajustarea instituțională bazată pe simplitate și transparență. Reguli simple și transparente de politică economică par să se constituie în soluția posibilă a modelului stop and go al reformelor și problemelor fiscale asociate acestuia .
Obiectivele politicii fiscale pentru anul 2005 vizează, în principal următoarele aspecte:
Întărirea generală a sistemului fiscal
Strategia guvernamentală privind sistemul de impozitare a fost corelată cu măsurile de simplificare și creștere a transparenței fiscale pe considerentul că lărgirea bazei de impozitare și minimalizarea exceptărilor vor favoriza reducerea ratelor de impunere.
Lărgirea bazei de impozitare va permite evitarea interferenței sistemului de impozite cu sistemul decizional macroeconomic curent, urmărind în același timp îmbunătățirea sarcinii fiscale. İmplementarea acestui principiu este compatibilă cu toate scopurile pe termen mediu, surt ale reformei sistemului de impozitare. Comportamentul investitorilor depinde foarte mult de stabilitatea codului de impozite. Un sistem cu rate de impozitare rezonabili de mari și stabil este preferabil unui sistem cu rate mici dar nesustensabile .
Îmbunătățirea sistemului colectării impozitelor, întărirea disciplinei fiscale.
Pachetul de măsuri promovate în domeniul politicii fiscale de la 1 ianuarie 2005 va avea în vedere descurajarea economiei subterane și a evaziunii fiscale. Existența economiei subterane implică o distorsionare a indicatorilor macroeconomici ceea ce face ca deciziile de politică economică și socială să nu fie fundamentate pe o percepție exactă a realității, fiind astfel condamnată la ineficiență și, în unele cazuri, la apariția unor efecte nedorite. Prin întreaga sa concepție sistemul de impozitare trebuie să stimuleze o atitudine favorabilă a plătitorilor de impozite fața de noul sistem.
Sistemele moderne de impozitare depind de supunerea voluntară la impozitare.
Sistemul trebuie să rămână deschis permanent la perfecționările care, odată realizate, transmit semnale că administrația privește contribuabilii ca și clienții. Totodată, va fi menținută neutralitatea politicii fiscale față de întreprinderile de stat și private, prin încetarea practicilor de a accepta întreprinderilor de stat amânarea plăților obligațiilor fiscale.
Amplificarea usurinței în administrarea sistemului de impozite pe termen mediu, obiectivul este de a întări profesionalitatea administrației fiscale, modernizarea sistemului de înregistrare a colectării impozitelor,monitorizarea, întărirea cooperării administrative în scopul unei mai bune organizări a colectării veniturilor, sistematizarea și restructurarea colectării acvizelor. Strategia pentru anul 2005 pe linia îmbunătățirii impozitelor include măsuri vizând crearea dosarelor fiscale pentru toți contribuabilii, a declarației de venituri, consolidarea sistemului de monitorizare la agenții economici generatori de pierderi.
Comentarii:
România se confruntă cu o problemă care poate fi definită în următoarea frază „fiscalitatea este mică din punct de vedere al statului si al incasării veniturilor bugetare, în condițiile existenței unei presiuni puternice pe partea cheltuielilor bugetare –risipă și ineficiență și mare pentru agenții economici, în special sectorul privat asupra căruia trenează presiunea sectorului de stat”. Evaziunea fiscală în România atinge cote alarmante fiind calculată de specialiști la cca. 30-40% din P.İ.B. cu mult mai mare față de alte țări Est-europene în tranziție. Cauzele pot fi grupate în fragilitatea institutională care a caracterizat administrația publică din România în acest proces de descentralizare a economiei și dezechilibrul macroeconomic și bugetele respective care au mărit presiunea fiscală an de la an pentru a acoperi risipa de resurse și reformă economică.
Tabel nr. 3: Comparația gradului de fiscalitate general între România și țările în tranziție Est-Europene, țările U.E. și tările membre G7.
3.1. ȚĂRI MEMBRE U.E.
3.2. ȚĂRI CANDİDATE U.E.
3.3. ȚĂRI MEMBRE G7, FĂRĂ ȚĂRI MEMBRE U.E.
Din analiza tabelelor de mai sus, observăm că România, se situează printre țările cu cel mai mic nivel de colectare a veniturilor. Acest lucru este evident, deoarece cealaltă ipoteză valabilă care ar explica acest proiect mic, gradul descentralizării economiei nu este sustenabilă.
Concluzia, o economie subterană destul de mare care nu este adusă la suprafață în economia României.
-*-
CAPİTOLUL 5
STUDİU DE CAZ PRİVİND APLİCAREA T.V.A. LA „S.C.MAGNA HOLDİNG S.R.L. PLOİEȘTİ”
MAGNA HOLDİNG a fost înființată în anul 1992, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Prahova cu numărul J29/3673/1992 și este administrată de domnul Adrian Suliacov în calitate de asociat unic. Statutul juridic este de societate cu răspundere limitată cu capital integral privat.
Capitalul social al societății MAGNA HOLDİNG era la începutul anului 2005 de 2.224.425.000lei.
În anul 2004 cifra de afaceri a fost de 42.331.345.578lei.
MAGNA HOLDİNG comercializează mobilier casnic și de birou, medical, comercial, școlar, de arhivare, din țară sau din import. Societatea noastră oferă cumpărătorilor o gamă variată de produse: mochetă, linoleu, tapet, parchet clasic și triplustratificat, pereți culisanți, tavane și podele aparențe și plante ornamentale.
Personalul societății MAGNA HOLDİNG este format din 43 angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și 15 persoane cu convenție civilă de prestări servicii. Media de vârstă a personalului este de 30 ani.
În primul semestrul al anului 2005, S.C. MAGNA HOLDİNG S.R.L.PLOİEȘTI a avut ca principal obiect de activitate comercializarea mobilei în magazine specializate și în țară prin distribuitori.
Societatea și-a desfășurat activitatea cu un numar mediu de 40 salariați angajați cu contract de muncă și un număr mediu de 12 colaboratori.
Profitul net al societății este de 848.353 mii lei, la o cifra de afaceri de 17.386.840 mii lei.
Societatea și-a încheiat integral și în termenele legale obligațiile către bugetul asigurărilor sociale și bugetul de stat.
İNFORMAȚİİ DESPRE CLİENT
1.Data începerii activității: 1992
2.Obiectul principal de activitate, ponderea în totalul cifrei de afaceri și locul desfășurării, comercializare mobilier casnic și de birou medical, comercial școlar de arhivare din țară și import, mochetă, linoleum, tapet, parchet clasic, pereți culisanți, tavane și podele aparente și plante ornamentale.
3. Capitalul social: – subscris 2.224.425 mii lei
– vărsat 2.224.425 mii lei
4. Structura capitalului social (% din capitalul subscris):-privat 100%
5. Numărul mediu de salariați la data ultimului bilanț: 58
6. Sedii administrative, secții și hale de producție, magazine etc.: Sediul societății Bd. Republicii Galeriile Comerciale et. 1, Ploiești.
7. Conducerea executivă:
– Societatea este administrată de D-l Adrian Suliacov în calitate de unic asociat;
– Relațiile și reputația clientului pe piața internă și externă (produse, servicii, furnizori, beneficiari, concurență etc.): Societatea are ca obiect de activitate comrercializarea mobilierului casnic și de birou, medical, co-
mercial școlar de arhivare din țară și import; mochetă, linoleum, tapet, parchet clasic, pereți culisanți tavane și podele aparente și plante ornament
8. Operațiuni de încasări prin contul curent deschis la B.C.R.
9. Date din bilanț/balanța de verificare:
-mii lei-
10. Credite la alte bănci: are credit contractat la Banca Transilvania în valoare de 120 milioane pe termen scurt.
11. Aprecieri asupra modului de lucru al clientului care solicită împrumutul la B.C.R.: receptivitate la solicitările băncii, corectitudine în relația cu banca, datorii mai vechi față de bancă (plăți restante sau amânate, tipuri de operațiuni frecvent efectuate prin B.C.R., comisioane încasate pe feluri de comisioane, evaloarea performanțelor trecute și estimarea celor viitoare, prezentarea strategiei financiare a împrumutului pentru rambursarea creditului, strategia afacerii împrumutului, stabilirea riscului, ).
Societatea MAGNA HOLDİNG vinde în rate pe baza de credite preluate de la BC.R. și Banca Transilvania în următoarele condiții:
B.C.R. PLOİEȘTİ
– Credit până la 10 milioane lei – termen de rambursare 1 an
dobânda – 46%(avans 0)
– 45% (avans 15%)
– Credit intre 10 – 20 mil. lei – termen de rambursare 2 ani
dobanda – 48%(avans 0)
– 47%(avans 15%)
– Credit peste 20 mil. lei – termen de rambursare 3 ani
dobanda – 48%(avans 0)
– 47%(avans 15%)
BANCA TRANSİLVANİA
– Credit maxi 25 mil. lei
– Credit minim 5 mil. lei
– Termen de rambursare 1 an sau 2 ani în rate egale
– Avans minim 20%
– dobânda – 47% la 12 luni
– 48% la 24 luni
CONCLUZİİ:
A. Pe baza datelor prezentate solicităm avizarea încheierii unor convenții în trei adică: B.C.R., Societatea de asigurare – reasigurare ARDAF Sucursala Ploiești și Societatea MAGNA HOLDİNG conform modelului din normele de creditare;
B. De asemenea solicitâm încheierea unei convenții cu societatea de asigurare – reasigurare ARDAF, Sucursala Ploiești pentru riscul de neplată în cazul creditelor acordate persoanelor fizice;
Valoarea de la 10 la 60 milioane lei.
1. Destinația: cumpărare mobilier și mobilă de către persoane fizice și juridice-clienți ai societății vânzătoare S.C. MAGNA HOLDİNG S.R.L. PLOİEȘTİ;
2. Durata: până la 3 ani.
3. Scadente: lunare egale conform contractelor de creditare pe fiecare împrumutat în parte;
4. Costuri ( dobânzi, comisioane, penalități): cele practicate de B.C.R. la momentul încheierii contractelor;
5. Garantarea creditelor se va face cu:
– gaj mobiliar asupra mobilierului achiziționat
– polița pentru risc de neplată emisă de societatea de asigurare ARDAF Sucursala Ploiești
– doi giranți din familii diferite ( pentru persoane fizice)
– bilete la ordin emise de Împrumutat în favoarea B.C.R. pentru credite și dobânzi
Menționăm că la data analizei, societatea are încheiate cu Banca Transilvania 1000 de contracte pentru persoane fizice;
Alte condiții: S.C. MAGNA HOLDİING S.R.L. Ploiești nu solicită credit ci încheierea unei convenții cu B.C.R. – Sucursala Ploiești prin care clienții firmei, persoane fizice și juridice, care nu dispun de sucursale pentru achiziționare de mobilier cu plata integrală, să poată solicita credite de la B.C.R. – Sucursala Ploiești.
CAPİTOLUL 6
CONCLUZİİ Șİ PROPUNERİ
5.1. CONCLUZII
Pentru România trecerea la economia de piață a însemnat și o adâncă transformare în ceea ce privește sistemul de impozitare. Prin redefinirea rolului statului în economie, sistemul de impozitare trebuie să reașeze pentru a suporta acest scop final de redistribuire echitabilă a resurselor.
Veniturile bugetare provin din taxele si impozitele colectate la buget, iar cheltuielile guvernamntale sunt destinate producerii de bunuri sau asigurari de venituri celor ce nu pot beneficia de nici o forma de retribuire.
În categoria acestor impozite prelevate de stat se înscrie și taxa pe valoarea adăugată. Mecanismele sistemului de impozitare produc în multe cazuri, distorsiuni și pierderi sociale. De aceea, în teoria taxării există o serie de condiții pe care un sistem de impozitare modern trebuie să le satisfacă pentru ca destinația finală a veniturilor colectate să fie cat mai aproape de necesitățile reale ale celor care beneficiază de pe urma acestor venituri. Aceste condiții pot fi enumerate pe scurt:
eficiența, ceea ce presupune ca sistemul de taxare să nu creeze distorsiuni în ceea ce privește optimul alocării resurselor, sau, în cazul în care aceste distorsiuni nu pot fi eliminate, ponderea lor să fie minimă. Un exemplu clasic de ineficiență a sistemului de taxare este cel introdus de Marea Britanie în 1696. În perioada respectivă datorită faptului că era aproape imposibil de a controla veniturile populației, autoritățile regale au încercat să utilizeze drept criteriu de evaluare a bogăției de care dispunea o familie, numărul ferestrelor de la casă aparținând familiei respective. Consecința imediată a unei astfel de decizii a fost construirea de case cu foarte puține ferestre. Deși hilar, acest exemplu nu face altceva decât să arate ce înseamnă eficiența unui sistem de impozitare.
efectivitatea, procedeele de taxare trebuie să implice costuri de colectare reduse. Joel Slemorod într-un studiu efectuat asupra costurilor impozitării, de la Universitatea din Michigan a estimat că pentru îndeplinirea formalităților ocazionale de plată a taxei pe valoarea adăugata, o întreprindere suporta costuri de cinci ori mai mari decât în cazul în care aceste impozite nu ar fi fost plătite.
flexibilitatea, un sistem de taxare trebuie să fie usor adaptabil la modificările veniturilor impozabile, fără această calitate se produc distorsiuni severe care afectează viața economico-socială.
responsabilitate politică, modul de utilizare al veniturilor provenite din impozite trebuie să fie foarte transparent
echitate, un sistem de taxare nu trebuie să defavorizeze sau să dezavantajeze nici un plătitor de impozite.
5.2. PROPUNERI privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată:
Îmbunătățirea sistemului de colectare și urmărire a veniturilor publice prin perfecționarea sistemului informațional la nivel național în așa fel încât accesul la bazele de date ale Ministerului Finanțelor să fie mult mai eficient asupra organelor administrației publice locale, instituțiile publice sau private care conduc evidența populației sau care înregistrează, sub orice formă încheieri de contracte, bunuri și drepturi, exploatarea proprietăților, persoane juridice care dețin în păstrare sau administrare bunuri și drepturi supuse impozitării privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată;
O companie publicitară mult mai agresivă decât cea desfășurată până în prezent în scopul informării contribuabililor asupra modificărilor esențiale pe care le introduce aplicarea taxei pe valoarea adăugată confom Legii 345/2002;
Trecerea într-un interval cât mai scurt la reducerea nivelului taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 15% conform legislației din Statele Europene ce fac parte din U.E.;
Aplicarea unor reglementări liberare atât de recuperare a taxei pe valoarea adăugată cât și o extensie în ceea ce privește colectarea taxei pe valoarea adăugată.
Legislația privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată a cunoscut în perioada post decembristă distorsiuni în ceea ce privește colectarea dar și nivelul; ponderea și evaluarea în bugetul de stat a justificat schimbări, dată fiind importanța ca sursă de venit la bugetul de stat.
-*-
ANEXĂ:
LEGEA BUGETULUI DE STAT PE ANUL 2005 – REZUMAT
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPİTOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1.- Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziția statului și repartizarea acestora în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economice și sociale a țării precum și pentru funcționarea autorităților publice.
Art. 2.- Estimarea veniturilor bugetare pentru anul 2005 a fost realizată în concordanță cu proiecția indicatorilor macroconomici.
Bugetul de stat pe anul 2005 se stabilește la venituri în sumă de 178.422,25 miliarde lei iar la cheltuieli în sumă de 143.468,6 miliarde .
CAPİTOLUL II
Structura și regimul veniturilor bugetare
Art. 3. – Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuabililor și veniturilor nefiscale, prelevate de persoanele juridice si fizice.
Art. 4. – Încasarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale și ale bugetelor fondurilor speciale pe anul 2005, de orice natură și proveniență, se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Art. 5. – (1) Impozitele, taxele și celelalte venituri, precum și actele normative care le reglementează, în baza cărora se fac încasări în anul 2005 la bugetul de stat și la bugetele locale.
(2) Controlul fiscal pentru stabilirea, urmărirea și încasarea debitelor pe anii precedenți, în limita perioadei de prescripție, se efectuează, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, la datele operațiunilor supuse controlului.
Art. 6. İmpozitele care se cuprind la capitolul „İmpozitul pe venit”, restante la 31 decembrie 2005, inclusiv pe luna decembrie 2005, se încasează și se înregistrează începând cu anul 2006 la aceleași bugete și subdiviziuni la care au fost datorate.
Art. 7. – Veniturile bugetului de stat pe anul 2005 sunt în sumă de 178.422,25 mld. lei și se prezintă astfel:
ART. 8.- Pentru anul 2005, se suspendă aplicarea art. 1 alineatul (1) litera e) din OG. Nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, astfel cum a fost completat prin O.U.G. Nr. 217/1999 privind obligația la plata impozitului pe profit, a instituțiilor publice, pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii.
BİBLİOGRAFİE
I. TRATATE, MONOGRAFII, MANUALE SI CURSURI UNIVERSITARE, REVISTE
Becker, Gary S. – ECONOMİC THEORY, New York, 1971
Brezeanu Petre – İMPOZITUL PE VENİTUL GLOBAL
Editura Economică, București, 2001
Mihăilescu Nicolae – ASPECTE METODOLOGİCE PRİVİND
Răducan Mihaela CALCULUL İMPOZİTULUI PE VENİT
Editura Pedagogica, Bucuresti, 2003
Popescu Constantin
Ciucur Dumitru – TRANZİȚİA LA ECONOMİA UMANĂ
Popescu İon Editura Economică, București 1996
Văcărel İulian – FİNANȚE PUBLİCE, Editura Economică, București, 2000
Zaman Constantin – ECONOMETRİE, București 2000
* * * – REVISTA „PIATA FINANCIARA” NR. 19/2003
* * * – REVISTA FINANTE, CREDIT, CONTABILITATE
Editata de Ministerul Finantelor, 2001
* * * – REVISTA „PIATA FINANCIARA” NR. 4/2004
* * * – REVISTA „TRIBUNA ECONOMICA” NR. 8/2004
II. LEGISLATIE
LEGEA BUGETULUİ DE STAT PE ANİİ: 2003, 2004, 2005.
LEGEA FINANȚELOR PUBLİCE NR.72/1996
LEGEA İMPOZİTULUİ PE SALARİİ NR. 100/2005
LEGEA NR. 345/2002 PRİVİND T.V.A.
O.G. NR. 17/2000 PRİVİND T.V.A.
REVİSTA FİNANȚE CREDİT CONTABİLİTATE NR. 28/2005
ANUARUL STATİSTİC AL B.N.R. PE ANİİ: 2001,2002,2003,2004
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Fiscalitatea In Romania. Studiu Privind Aplicarea Taxei pe Valoarea Adaugata (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132126)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.