Fiscalitatea

Fiscalitatea a fost definită ca fiind o prestație pecuniară, plătită de persoane fizice sau de persoane juridice, de drept public sau de drept privat, în acord cu capacitatea lor contributivă, plătită cu titlu definitiv și fără contraprestație determinată stabilită de puterea publică pentru a acoperi cheltuielile publice.

În altă ordine de idei “fiscalitatea este un sistem de legi, regulamente și dispoziții privitoare la stabilirea, așezarea și perceperea impozitelor și taxelor ce alcătuiesc venituri ale statului.”

Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație direct și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau/și juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice.

Literatura de specialitate mai definește impozitul ca fiind contribuția bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obțin sau pentru bunurile care le posedă.

Dacă ținem cont de natura materiei impozabile sau de faptul generator al obligațiilor fiscale, potrivit clasificării FMI, este enunțată și categoria „ Impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale – se referă la impozitele și taxele ce sunt percepute ca urmare a desfășurării activității de import, export sau alte operații ce privesc schimbul internațional.„

Taxele reprezintă “plățile efectuate de persoane fizice și juridice, de regulă pentru serviciile prestate acestora de către stat“, sau ca fiind “ sume datorate de personae fizice sau juridice, care beneficiază în schimbul acestora de o contraprestație directă și imediată, sub forma unor servicii publice, a căror valoare este acoperită parțial de cuantumul taxei.”

În opinia altor specialiști, taxa este suma plătită de o persoană fizică sau juridică de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către a instituție publică sau un serviciu de utilitate publică.

Impozitele și taxele constituie componente tot mai importante ale vieții economice, prin intermediul cărora statul își procură resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, de a căror realizare depind de îndeplinirea funcțiilor sale. Alături de impozitele directe orice țară apelează și la cele indirecte care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum).

Conform dicționarului economic, impozitele indirecte reprezintă venituri fiscale care sunt mobilizate la bugetul de stat; ele sunt încasate de la contribuabil în mod indirect prin intermediul unor agenți cărora le revine această obligație în temeiul unei reglementări legale. În categoria impozitelor indirecte se includ: accizele, taxele vamale, taxa pe valoarea adaugată, alte mișcări din impozite indirecte.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, al importului sau al exportului, ceea ce înseamnă că vizează cheltuirea unor venituri.

Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscală și faptul că asigură statului venituri relativ stabile. Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă și, mai ales, iritabilă pentru contribuabili și, nu independent de acestea, prezintă un randament destul de scăzut.

Impozitele indirecte prezintă următoarele caracteristici:

a)Avantaje:

necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor

reclamă cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire

sunt mai voalate, fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor sau tariful serviciilor prestate

b)Dezavantaje:

cotele nu sunt diferențiate în funcție de mărimea venitului sau averii contribuabililor și nici în funcție de situația personală a acestora

afectează, în mod deosebit, pe cei cu venituri mici

nu afectează în mod direct venitul disponibil, ci puterea de cumpărare a contribuabililor (au un caracter regresiv)

impozitele pe consum nu țin cont de principiul echității fiscale

au incidență asupra prețurilor produselor

c)Alte caracteristici:

sunt suportate de consumatorul final

sunt plătite la buget de către comercianți sau alți contribuabili obligați prin lege la plata acestor impozite

randamentul fiscal al impozitelor indirecte depinde de evoluția ciclurilor economice (în perioade de avânt – randament fiscal ridicat; în perioade de recesiune-randament fiscal scăzut)

1.2. Definirea taxelor vamale

Introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte mărfuri sunt supuse vămuirii de către autoritățile vamale. În punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și pe teritoriul țării sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii.

Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a intervenției statului în comerțul internațional. Această intervenție a statului în economie se realizează pe două căi: direct și indirect.

Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor (este vorba de contingentări, restricții, prohibiții, etc), fie prin reglementarea schimburilor. Intervenția directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate conturba relațiile dintre state și poate avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în perioadele următoare.

Intervenția indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea schimburilor internaționale. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a produselor care fac obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin tariful vamal.

Denumirea de "taxe vamale" trebuie considerată doar un arhaism lingvistic, datând din acea perioadă a relațiilor comerciale când obligațiile financiare aveau un rol fiscal și diferențierea lor nu prezintă importanță. Importatorul este cel care varsă la autoritățile fiscale suma de bani corespunzătoare nivelului taxelor vamale, însă importatorul trece taxele vamale asupra prețului de vânzare a mărfurilor sau serviciilor, așa încât suportatorul taxelor vamale este cumpărătorul.

Legislația comunitară prevede că datoria vamală reprezintă obligația unei persoane de a achita valoarea drepturilor de import (datorie vamală la import) sau drepturile de export (datorie vamală la export) care se aplică anumitor mărfuri prin dispozițiile în vigoare ale Comunității.

Codul vamal al României, în vigoare face următoarele definiții:

"Drepturi de import" -:

taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;

taxele agricole și alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul.

"Drepturi de export" -:

taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor;

taxele agricole și alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul.

Nu trebuie să uităm faptul că taxele vamale sunt o categorie consistentă de venituri bugetare.

Taxele vamale reprezintă o parte specifică a categoriei de impozite indirecte ce sunt utilizate de către stat atât în scopul procurării de resurse financiare pentru alimentarea bugetului de stat, cât și pentru protejarea economiei naționale. Taxele vamale constituie o prezență la fel de obișnuită în practica fiscală ca și impozitele generale sau cele specifice pe consum.

Între aceste două categorii există asemănări dar și deosebiri. Astfel, impozitele pe consum vizează consumul intern de bunuri și servicii, indiferent dacă acestea provin din țară sau din străinătate; în schimb taxele vamale se percep, după caz, la importul sau la exportul unor bunuri.

De multe ori taxele vamale sunt utilizate ca instrumente de protejare a producătorilor naționali împotriva concurenței străine, sau de stimulare a exportului de produse manufacturate în dauna exportului de produse primare.

1.3. Clasificarea taxelor vamale

În literatura de specialitate taxele vamale sunt clasificate după mai multe criterii, și anume:

a) după scopul impunerii:

-taxe vamale cu caracter fiscal (în general au un nivel redus);

-taxe vamale cu caracter protecționist (în general au un nivel ridicat);

b) după obiectul impunerii:

– taxe vamale de import- au ponderea cea mai mare, deoarece această taxă vamală se adaugă la prețul de cumpărare a produselor, va crește prețul la care se vor vinde aceste produse în interiorul țării de import.

– taxe vamale de export – se întâlnesc mai rar, scopul acestor taxe taxe fiind decsurajarea exportului de materii prime și materiale în stare neprelucrată;

– taxe vamale de tranzit- se aplică foarte rar, la tranzitarea unui teritoriu vamal;

c)după modul de stabilire sau fixare:

– taxe vamale autonome- se stabilesc în mod autonom/independent și se aplică la importurile din țările cu care nu există acorduri privind "clauza națiunii celei mai favorizate";

– taxe vamale convenționale- fiind taxe preferențiale, stabilite pe bază de acorduri/convenții, în general au un nivel mai redus decât cele autonome, sunt aplicate mărfurilor care fac obiectul relațiilor comerciale între țările care fac parte din anumite uniuni vamale;

– taxe vamale asimilate- se aplică temporar.

d)după modul de percepere a taxelor vamale:

– taxe vamale ad valorem- se utilizează o cotă procentuală definită care se aplică asupra valorii în vamă/bazei de imozitare. Este tipul de taxă vamală care se aplică cel mai des;

– taxe vamale specifice- se stabilesc prin aplicarea unei sume fixe pe unitatea de măsură a mărfii importate;

– taxe vamale mixte- rezultă din combinarea taxelor vamale “ad valorem” cu taxele vamale specifice:

taxele vamale “ad valorem” – aplicate pentru cele mai multe poziții, combinate cu taxe vamale specifice aplicate doar la bunurile la care se dorește un grad de protecție mai ridicat.

se stabilesc atât taxe vamale “ad valorem” cât și taxe vamale specifice pentru același produs, decizia aplicării acestora aparținând organelor vamale abilitate în funcție de protecția dorită.

e) după scopul instituirii taxelor vamale:

– taxe vamale protecționiste- au un nivel ridicat și așa cum rezultă din denumirea lor, se folosesc pentru a reduce concurența mărfurilor de import în raport cu produsele similare din producția autohtonă, avantajând astfel ramurile proprii de producție și balanța comercială;

-taxe vamale preferențiale- având un nivel mai redus, se aplică tuturor sau numai anumitor mărfuri importate din anumite țări, cu care sunt încheiate acorduri comerciale, pentru stimularea schimburilor comerciale cu acsete țări;

-taxe vamale de retorsiune- sunt o formă a taxelor vamale care apare ca replică la ridicarea nivelului taxelor vamale de către un anumit stat fără a se fi convenit asupra acestei măsuri. Nivelul acestor taxe depinde de obținerea efectului prohibitiv, au niveluri foarte ridicate. Cele mai cunoscute din această categorie sunt taxele antidumping și taxele compensatorii.

1.4. Determinarea și perceperea taxelor vamale

Deoarece fiecare impozit stabilit prin lege trebuie să conțină obligatoriu anumite elemente, la paragraful 1.2. am stabilit denumirea impozitului, plătitorul impozitului și suportatorul acestuia. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a mărfurilor care fac obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin lege. Taxele vamale se plătesc în momentul efectuării formalităților vamale de import/export (odată cu depunerea declarației vamale și a documentelor ce atestă efectuarea tranzacției) , fiind o condiție obligatorie la acordarea liberului de vamă, deci eliberarea mărfurilor și utilizarea acestora potrivit destinației solicitate și aprobate.

Taxele vamale preced accizele și TVA, fiind incluse în baza de impozitare TVA.

Valoarea în vamă a mărfurilor este baza de calcul al taxelor vamale, din acest motiv determinarea acesteia are o importanță deosebită la perceperea taxelor vamale.

Valoarea în vamă a mărfurilor importate este, conform Acordului privind punerea în aplicare a articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț (GATT)1994, valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității. Valoarea de tranzacție poate fi ajustată atunci când anumite elemente specifice care sunt considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate (de exemplu, cheltuielile de transport și costul asigurării mărfurilor importate, precum și cheltuielile de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunității, redevențe și drepturi de licență, etc.). Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza prețului de tranzacție, ea se determină prin parcurgerea succesivă a următoarelor reguli de evaluare până la prima, în conformitate cu care această valoare poate fi stabilită:

(a) valoarea de tranzacție a mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitate și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;

(b) valoarea de tranzacție a mărfurilor similare vândute pentru export în Comunitate și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;

(c) valoarea bazată pe prețul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;

(d) valoarea calculată egală cu suma:

costului sau valorii materialelor și fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate;

valorii profitului și cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în Comunitate;

cheltuielilor de transport și costul asigurării mărfurilor importate, precum și cheltuielile de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunității.

Pentru determinarea valorii în vamă a oricăror bunuri care sunt introduse în România de către persoanele fizice se utilizează ca bază de calcul prețul efectiv plătit sau de plătit pentru acestea, prevăzut în facturi sau alte documente fiscale echivalente emise pentru bunurile respective.

În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată utilizând ca bază de calcul prețul efectiv plătit sau de plătit, se aplică procedurile pentru determinarea valorii în vamă, stabilite și aplicate persoanelor juridice.

Valoarea în vamă poate fi stabilită și pe baza valorii declarate de persoana fizică. Acest criteriu se ia în considerare în cazul în care nu există suspiciuni de subevaluare, fiind utilizat și în cazul bunurilor uzate, al tipăriturilor, medicamentelor, animalelor și păsărilor de companie, precum și altele asemenea.

Determinarea valorii în vamă pentru bunurile introduse în România de către persoanele fizice se determină în conformitate cu prevederile Codului Vamal Comunitar și ale Regulamentului Vamal Comunitar.

Pentru determinarea valorii în vamă a oricăror bunuri care sunt introduse în România de către persoanele fizice se utilizează ca bază de calcul prețul efectiv plătit sau de plătit pentru acestea, prevăzut în facturi sau alte documente fiscale echivalente emise pentru bunurile respective.

În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată utilizând ca bază de calcul prețul efectiv plătit sau de plătit, se aplică procedurile pentru determinarea valorii în vamă, stabilite și aplicate persoanelor juridice (prezentate la paragraful 1.4.1.1).

Determinarea valorii în vamă pentru bijuteriile din metale prețioase pentru care nu pot fi prezentate facturi sau documente fiscale echivalente se va face pe baza cotației gramului de aur, publicată de Banca Națională a României, precum și a expertizelor privind manopera, efectuate, la cererea și pe cheltuiala persoanei fizice solicitante, de persoanele juridice sau persoane fizice autorizate, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru efectuarea unor astfel de activități.

Evaluarea bunurilor culturale, de colecție sau cu o valoare numismatică ori pentru trofeele de vânătoare, pentru care nu pot fi prezentate facturi sau documente fiscale echivalente, în vederea determinării valorii în vamă a acestora, se poate face luându-se în considerare valoarea comunicată de o instituție abilitată ori de o societate comercială de profil ori cea stabilită în urma unei expertize efectuate de persoane autorizate.

Pentru bunurile introduse în România prin trimiteri poștale de o persoană fizică, pentru care nu pot fi prezentate facturi sau alte documente fiscale echivalente, valoarea în vamă se determină luându-se în considerare valorile înscrise în documentele puse la dispoziția autorității vamale de către expeditor.

Valoarea în vamă poate fi stabilită și pe baza valorii declarate de persoana fizică. Acest criteriu se ia în considerare în cazul în care nu există suspiciuni de subevaluare, fiind utilizat și în cazul bunurilor uzate, al tipăriturilor, medicamentelor, animalelor și păsărilor de companie, precum și altele asemenea.

Atunci când există suspiciuni cu privire la valoarea în vamă declarată pentru bunurile introduse în România de persoane fizice și pentru determinarea acesteia pe baza valorii de tranzacție este necesară prezentarea unor documente sau justificări suplimentare, determinarea definitivă a valorii în vamă se amână. În acest caz titularul operațiunii are dreptul să ridice bunurile din vamă, cu condiția să constituie o garanție suficientă pentru acoperirea cuantumului drepturilor vamale, iar dacă în termen de 30 de zile de la data ridicării bunurilor din vamă, titularul operațiunii nu prezintă documente și justificări concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea fiind considerată încheiată.

Pe lângă determinarea valorii în vamă a mărfurilor, încadrarea tarifară corectă a acestora joacă un rol important în colectarea corectă a taxelor vamale. Este de menționat faptul, că o marfă poate fi încadrată corect numai într-o singură poziție în Nomenclatura Combinată (NC).Clasificarea mărfurilor în Nomenclatura TARIC (Tariful Integrat al Comunităților Europene) presupune stabilirea subpozițiilor la nivel de maximum 10 cifre.Încadrarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată se face conform Regulilor Generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. TARIC este o bază de date destinată să indice dispozițiile legale comunitare aplicabile (măsuri tarifare și netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta este importat pe teritoriul vamal al UE sau, după caz, când acesta este exportat către țări terțe. Baza de date TARIC-RO conține, în plus față de baza de date TARIC, măsurile naționale referitoare la restricțiile impuse prin diverse acte normative naționale cu implicații în activitatea vamală.

Baza de date TARIC-RO poate fi accesat de site-ul Direcției Generale a Vămilor (în trecut Autoritatea Națională a Vămilor) www.customs.ro.

După accesare apare pagina principală:

Figura nr.1 Pagina de început TARIC-RO

Sursa: DGV-Tariful vamal integrat-octombrie 2014.pp

Dacă alegem opțiunea “Navigare Tarif” putem avea informații (alegând țara de export) despre încadrarea mărfurilor, măsurile aplicate mărfurilor importate/exportate, etc.

Figura nr.2 Pagina de navigare TARIC-RO

Sursa: DGV-Tariful vamal integrat-octombrie 2014.ppt

Dacă nu se cunoaște codul TARIC, acesta poate fi determinat din arborele nomenclaturii, accesând „Navigare nomenclatura”. Un exemplu pentru stabilirea unui cod TARIC este prezentat în figura următoare:

Figura nr.3 Arbore nomenclatură import

Sursa: DGV-Tariful vamal integrat-octombrie 2014.ppt

După aflarea codului TARIC putem vizualiza măsurile aplicabile la importul mărfurilor respective.

Figura nr.4 Vizualizare măsuri aplicabile

Sursa: DGV-Tariful vamal integrat-octombrie 2014.ppt

Baza de date TARIC-RO prezintă următoarele avantaje:

se reduce semnificativ eroarea umană;

permite o analiză de risc mai eficientă, reducând frauda vamală;

crește calitatea datelor colectate de autoritățile vamale;

deoarece este în legătură cu rubricile declarațiilor vamale,

permite identificarea datelor extrase din aceste declarații, în

mod similar în toate statele membre, depășind barierele lingvistice.

Originea este “naționalitatea” economică a mărfurilor în comerțul internațional și este al treilea element important la stabilirea taxelor vamale. Există două tipuri de origine: preferențială și nepreferențială.

Regulile de origine nepreferențială sunt folosite pentru a determina originea produselor supuse măsurilor de politică comercială, cum ar fi, taxe anti-dumping și de compensație, embargouri comerciale, măsuri de protecție și compensatorii, restricții cantitative, dar și pentru cote tarifare, pentru statistici comerciale, pentru achiziții publice, pentru marcarea originii etc. În plus, restituțiile la export în UE în cadrul Politicii Agricole Comune se bazează de cele mai multe ori pe originea nepreferențială.

Originea preferențială este atribuită mărfurilor din diverse țări care respectă anumite criterii de origine. În scopul obținerii originii preferențiale, în general regulile prevăd ca mărfurile să fie obținute în întregime sau să fie supuse unor prelucrări sau transformări specifice.

Originea preferențială conferă anumite beneficii tarifare (taxe reduse sau zero) pentru mărfurile comercializate între țări care au un astfel de acord între ele, sau atunci când o țară acordă unilateral astfel de beneficii. Pentru a obține origine preferențială mărfurile dintr-o țară trebuie să respecte condițiile specifice prevăzute de protocolul de origine al acordului încheiat de Comunitate cu țara în cauză sau regulile de origine ale acordurilor autonome care prevăd tratamentul tarifar acordat unilateral de Comunitate.Asta înseamnă că mărfurile:

– fie sunt fabricate din materii prime care au fost produse sau obținute în țara beneficiară;

– fie au suferit o anumită prelucrare sau transformare în țara beneficiară.

Astfel de mărfuri sunt considerate “ORIGINARE”. În toate acordurile există o listă de prelucrări sau transformări ce trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru a obține statutul de produs originar. Aceste reguli sunt deseori numite “reguli de listă”. Ele stabilesc prelucrarea sau transformarea minimă ce trebuie aplicată materialelor neoriginare astfel încât produsul rezultat să obțină statutul de produs originar. Prelucrări sau transformări care le depășesc pe cele prevăzute în listă pot fi efectuate și nu afectează statutul de produs originar deja obținut. Structura listei cu prelucrări sau transformări ce trebuie aplicate materialelor neoriginare se bazează pe structura Sistemului Armonizat. Deci pentru a putea stabili ce prelucrări sau transformări sunt necesare pentru un produs anume este necesar să se cunoască clasificarea tarifară a acestuia.

Dovada de origine este de fapt “certificatul de naștere” a mărfurilor pentru care au fost eliberate.

Principalele documente care atestă originea mărfurilor pot fi următoarele:

– Certificatul de origine model A – în cazul Sistemului Generalizat de Preferințe (SGP);

– Certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 – în cazul acordurilor comerciale încheiate cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și cu alte țări.

Forma și conținutul acestor documente sunt prevăzute în acordurile de comerț liber, respectiv în reglementările vamale.

Dovada originii mărfurilor poate fi făcută și printr-o declarație pe factură, declarație care poate fi înscrisă de către exportatorul mărfurilor pe factura comercială sau pe un alt document comercial care descrie suficient de detaliat mărfurile la care se referă declarația. Declarația pe factură poate fi făcută de orice exportator dacă valoarea totală a mărfurilor nu depășește suma de 6.000 EUR. Peste această valoare această declarație pe factură poate fi făcută numai de către exportatori autorizați de autoritățile vamale competente.

Textul declarației pe factură este următorul:

“Exportatorul produselor ce fac obiectul acestui document (autorizația vamală nr… (1)) declară că, exceptând cazul în care în mod expres este indicat altfel, aceste produse sunt de origine preferențială… (2).

(Locul și data) (3)

(Semnătura exportatorului; în plus trebuie adăugat cu scris lizibil numele persoanei care semnează delarația) (4) “

Atunci când declarația pe factură este făcută de către un exportator autorizat numărul autorizației exportatorului autorizat trebuie completat în acest spațiu. Când declarația nu este făcută de un exportator autorizat, cuvintele din paranteză se omit sau spațiul se lasă gol.

Se indică originea produselor.

Aceste indicații se pot omite, dacă informația există în documentul propriu-zis.

În cazul în care exportatorul nu trebuie să semneze (cazul exportatorului autorizat), lipsa semnăturii aduce după sine și omiterea numelui semnatarului.

La originea nepreferențială două criterii de bază sunt utilizate pentru determinarea originii și anume produse "obținute în întregime" și produse care au suferit o "ultimă transformare substanțială".

În cazul în care este implicată doar o țară se va aplica criteriul "obținut în întregime". În practică, acesta este limitat la produsele obținute în stare naturală și produse derivate din acestea.

Dacă sunt două sau mai multe țări implicate în procesul de producție al bunurilor, criteriul "ultima transformare substanțială" determină originea acestor bunuri.

În general criteriul ultimei transformări substanțiale este exprimată în trei feluri:

prin regula schimbării (sub) poziției tarifare în Sistemul Armonizat;

prin lista de prelucrări și transformări asupra bunurilor, care conferă sau nu originea țării în care aceste operațiuni sunt realizate;

Prin regula valorii adăugate, prin care creșterea valorii datorată operațiunilor de asamblare și încorporarea de materiale reprezintă un anumit nivel din prețul de uzină al produsului.

1.5. Scutiri de la plata taxelor vamale

Reglementările comunitare în vigoare stabilesc produsele și bunurile scutite de la plata datoriei vamale/taxelor vamale, atât la import, cât și la export, precizând și condițiile în care se acordă aceste scutiri.

1.5.1. Scutiri de la plata taxelor la import

Codul vamal comunitar stabilește categoriile de mărfuri scutite de la plata datoriei vamale:

mărfuri reintroduse;

produse de pescuit maritim și alte produse obținute din mare.

Sistemul Uniunii Europene (UE) de scutire de taxe vamale implică scutirea de taxele vamale care, în mod normal, ar fi datorate atât pentru mărfurile importate în UE și cât și pentru cele exportate în afara UE.

Există diferite categorii de mărfuri care sunt eligibile pentru scutire de taxele la import. Sub rezerva anumitor condiții, mărfurile sunt scutite de taxe la import în cazul în care acestea se referă la:

Bunuri personale:

bunuri personale ale persoanelor care își mută reședința obișnuită dintr-o țară terță către o țară din UE, cu condiția ca reședința să fi fost în afara teritoriului UE pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni consecutive;

bunuri importate cu ocazia unei căsătorii, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost rezidentă în afara teritoriului UE pentru cel puțin 12 luni consecutive și poate furniza dovada căsătoriei;

bunuri personale dobândite pe cale succesorală de un rezident al UE;

îmbrăcăminte, rechizite și mobilier ale studenților care vin să studieze în UE.

Mărfuri cu valoare neglijabilă, mărfuri necomerciale și mijloace de producție, precum și bunuri conținute în bagajele personale ale călătorilor:

mărfuri cu valoare neglijabilă;

bunuri cu caracter necomercial, transmise direct de la o persoană particulară dintr-o țară din afara UE unei alte persoane aflată în UE;

mijloace de producție și alte echipamente aparținând unei întreprinderi care și-a încetat definitiv activitățile sale într-o țară terță și s-a mutat pe teritoriul UE;

Bunuri scutite de TVA conținute în bagajele personale ale călătorilor care vin din afara UE.

Produse agricole, biologice, chimice, farmaceutice și medicale:

produse agricole, zootehnice, apicole, horticole și forestiere de pe proprietățile situate într-o țară terță învecinată cu UE exploatate de producători agricoli din UE;

semințe, îngrășăminte și produse pentru tratamentul solului și al recoltelor importate de producători agricoli din țări terțe, dar destinate utilizării în țările învecinate UE;

animale de laborator și substanțe biologice sau chimice utilizate în cercetare;

substanțe terapeutice de origine umană și reactivi folosiți pentru stabilirea grupei sanguine și a tipului de țesut;

instrumente și aparate destinate cercetării medicale, diagnosticului sau tratamentului;

substanțe de referință pentru controlul calității medicamentelor;

produse farmaceutice folosite în cadrul evenimentelor sportive internaționale.

Alte categorii:

materiale educaționale, științifice și culturale; instrumente și aparate științifice;

mărfuri pentru organizații de binefacere sau filantropice;

decorații onorifice sau premii, cadouri primite în contextul relațiilor internaționale și bunuri folosite de monarhi sau șefi de state;

bunuri importate în scopul promovării comerțului;

mărcile comerciale, modelele sau desenele adresate organizațiilor care protejează drepturile de autor sau drepturile de brevete industriale și comerciale;

literatura turistică informativă;

materiale auxiliare pentru stivuirea și protejarea mărfurilor pe durata transportului acestora;

așternuturile de paie, furajele și hrana care însoțesc animalele pe durata transportului acestora;

combustibili și lubrifianți din autovehicule și motociclete care intră pe teritoriul UE;

materiale pentru construirea sau întreținerea monumentelor funerare de război;

sicrie conținând trupuri și urne funerare conținând cenușa și articole funerare ornamentale.

Atunci când scutirea de la plata taxelor la import se acordă cu condiția ca mărfurile să fie folosite într-un anumit mod, persoana în cauză este responsabilă să furnizeze autorității competente dovada că aceste condiții au fost îndeplinite. În această situație, numai autoritățile competente din statul membru în cauză pot acorda scutirea.

1.5.2. Scutiri de la plata taxelor la export

Există diferite categorii de mărfuri care sunt eligibile pentru scutirea de la plata taxelor la export. Sub rezerva anumitor condiții, bunurile sunt scutite de taxe la export în cazul în care acestea se referă la:

bunuri cu valoare neglijabilă;

animalele domestice exportate atunci când o întreprindere agricolă își transferă activitățile dintr-o țară UE într-o țară din afara UE;

produsele agricole sau zootehnice obținute de fermieri din afara UE în țările învecinate;

semințe exportate de producătorii agricoli pentru folosirea pe proprietăți aflate în țări terțe;

furajele și hrana care însoțesc animalele pe durata exportului acestora.