Finantele Locale

FINANȚELE LOCALE

CUPRINS

Capitolul I Aspecte generale privind finanțele publice locale

Conținut. Necesitate. Funcțiile finanțelor publice

Organizare-finanțe publice locale

Structura veniturilor. Evoluția cheltuielilor bugetelor locale

Procesul bugetar în cadrul colectivităților locale în România

Impozite și taxe

Definirea termenilor impozit și taxă

Percepere- impozite

Determinare materie impozabilă

Metode de încasare a impozitelor

Capitolul II Impozite și taxe locale

2.1 Impozitul perceput asupra clădirilor

2.2 Impozitul perceput asupra terenurilor

2.3 Impozitul perceput pe spectacole

2.4 Taxa aplicată mijloacelor de transport

2.5 Taxa în vederea folosirii locurilor publice de desfacere

2.6 Taxa privind eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

2.7 Taxa în vederea folosirea mijloacelor de publicitate și reclamă

2.8 Taxa aplicată pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale și a monumentelor istorice

2.9 Alte taxe

Capitolul III Studiu de caz

Anexe

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Am ales ca temă de licență ”Finanțele locale” fiindcă, din punctul meu de vedere, impozitele reprezintă obligații pecuniare pretinse, în detrimentul legii, de către autoritatea publică, atât de la persoane fizice cât și de la persoane juridice în legătură directă cu capacitatea contributivă a acestora, preluate de la bugetul statului fără contraprestație și în mod silit având ca scop acoperirea cheltuielilor publice și satisfacerea nevoilor colective ale societății.

Lucrarea de licență este împărțită în 3 capitole:

Primul capitol este intitulat ”Aspecte generale privind finanțele publice locale” în care este prezentată necesitatea, rolul și funcțiile finanțelor publice.

Al doilea capitol este intitulat impozite și taxe locale, în care voi vorbi despre diferite taxe și impozite percepute de stat.

Al treilea capitol, un studiu de caz privind…..

Capitolul I Aspecte generale privind finanțele publice locale

Conținut. Necesitate. Funcțiile finanțelor publice

Problema legată de finanțele publice, implicit cele locale, estte în strânsă legătură cu apariția și manifestarea banilor și a statului. Aceasta este fundamentată pe maniera concretă de desfășurare a vieții economico-sociale în care nevoile individuale coexistă cu cele generale.

Din punct de vedere economic, finanțele reprezintă o categorie economică și anume acele relații sociale de tip economic, de repartiție a unei părți din produsul intern brut, derulate sub formă bănească în scopul acoperirii nevoilor generale și colective ale societății și proprii ale agenților economici..

Finanțele au o menire socială privind satisfacerea unor nevoi de natură financiară. Pentru îndeplinirea menirii sociale este nevoie de existența unor fonduri financiare care trebuie constituite, repartizate pe destinații și cheltuieli.

Funcțiile finanțelor se referă la modalitățile de dezvăluire a esenței acestora, iar esența acestor raporturi financiare ține de menirea socială.În concluzie, funcțiile finanțelor se referă la modalitățile respectiv mijloacele de înfăptuire a menirii sociale a acestora. Totuși, specialiștii, recunosc 2 funcții ale finanțelor: funcția de repartiție și funcția de control.

Funcția de repartiție presupune, atragerea resurselor și repartizarea lor pe destinații. Funcția de control are o sferă de manifestare mult mai largă decât funcția de repartiție dar este în strânsă legătură cu aceasta, vizează constitiurea și repartizarea fondurilor din economie cât și modul de utilizare a acestora.

În ceea ce privește rolul finanțelor, acesta se manifestă pe 3 nivele:

Rol economic

Rol social

Rol politic

Pe plan economic, se referă la întreținerea sectorului public, a economiei publice și serviciile publice prin acordarea de facilități fiscale, subvenții.

Pe plan social, cu ajutorul finanțelor se repartizeaza și se redistribuie o parte a PIB-ului de la o persoană la alta sau de la o clasă socială la alta.

Pe plan politic, finanțele publice reprezintă instrumente cu ajutorul cărora se realizează anumite obiective sau interese de grup sau la nivelul societății.

Evoluția finanțelor publice locale este strâns legată de evoluția autonomiei administrative locale. Aceasta impune reglementarea și asigurarea unei ”minime independențe financiare (bugetare)” a colectivităților subnaționale. În scopul mediat al al dezvoltării generale a comunității locale.

Finanțele publice locale au menirea primară de a mobiliza și repartiza în condiții de echilibru, resursele, respectiv, fondurile bănesști necesare desfășurării activității socio-economice pe plan local, susținând și stimulând această activitate.

Autonomia financiară locală constituie garanția unei autonomii administrative reale și oferă premisele necesare satisfacerii particluarizate a necesităților sociale diferite ale comunităților subnaționale în procesul de furnizare a bunurilor publice, la care se adaogă efortul, capacitatea, performanța financiară locală, care este strâns legată de preferințele cetățenilor în materia în cauză.

În România, autonomia financiară a unităților administrativ-teritoriale a fost prefigurată constituțiobal din anul 1991 și legal din anul 1994, prin reglementarea impozitelor țși taxelor și a fost consolidată odată cu adoptarea Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și a căpătat noi valențe prin regelementările adoptate în ultimii ani (mai ales 2006 și 2010), bugetele publice corespondente înregistrând mutații corespunzătoare.

Astfel, fluxurile financiare locale se regăsesc în:

Bugetul unității administrativ-teritoriale

Bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale

Bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii

Bugetul fondurilor externe nerambursabile

Bugetul împrumuturilor externe și interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și a altor costuri se face din bugetele locale și care provin din împrumuturi externe contractate de stat , împrumuturi contractate de autoritățile administrației publice locale și garantate de stat , etc

Organizare-finanțe publice locale

Organizarea distinctă a finanțelor publice locale, în consonanță cu cerințele normative și cu rațiunile principiilor descentralizării, subsidiarității și autonomiei administrative, permite degrevarea finanțelor administrației centrale de o seamă de cheltuieli bugetare, reducerea numărului și amplorii fluxurilor bănești între cele două paliere administrative (central și local) și asigură premise favorabile pentru o mai clară urmărire a modului în care sunt utilizate resursele financiare din fondurile bugetare constituite.

Astfel, finanțele locale au rolul de a asigura o satisfacere mai eficientă a cerințelor de bunuri publice în domeniul teritorial, deoarece decidenții locali cunosc mai bine potențialul și preferințele locale și pot controla mai bine prin vot, guvernarea locală.

Figura nr.1 privind Cdrul generic de manifestare a finanțelor locale în condiții de autonomie

Sursa: Florin Oprea, Elena Cigu-Finanțele publice locale

Finanțele publice locale, iși au originea în autonomizarea autorităților teritoriale în administrarea comunităților respective. De asemenea, organizarea distinctă a acestora, bazată pe autonomia financiară a administrațiilor locale permite degrevarea finanțelor centrale de o seamă de cheltuieli, reducerea numărului precum și amploarea fluxurilor bănești între cele 2 niveluri structurale și nu în ultimul rând o mai bună urmărire a modului de constituire a fondurilor. Separarea finanțelor locale de cele centrale este determinată de rațiuni de eficiență.

Finanțele locale satisfac mai bine și mai eficient cerințele de utilități publice în teritoriu. În ceea ce privește autonomia financiară, în fiecare șară, raportul este diferit, dintre finanțele publice centrale și finanțele publice locale.

Gradul de centralizare financiară diferă în funcție de măsura în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale și în funcție de concentarea administrației țării. Dacă vorbim depre apărare, ordine publică statală, relații externe, protecția mediului și a cetățeanului sunt finanțate din fonduri centrale și sunt obiective majore, de interes național strategic. Descentralizarea financiară începe să funcționeze dincolo de limita în care aria utilizarii bunurilor bunurilor și serviciilor publice de interes național încep să se restrângă, iar luarea deciziilor la nivel central devine prea ridicat. De exemplu: construirea de drumuri, poliția, iluminatul public, transporturi locale, școlile.

Comunitățile locale au relații variate între ele, sunt deschise, implicând autofinanțarea locală.

În ceea ce privește descentralizarea financiară, trebuie avute în vedere niște principii, respectiv cerințe ale stabilității finanțelor publice ale țării:

Principiul diversității, se referă la varietatea de forme și măsuri diferite a solicitărilor de bunuri și servicii publice

Principiul echivalenței, se referă la beneficiile geografice pe care acestea le aduc cetățenilor

Principiul acceptării costului desecntralizării, se referă la diferențele fiscale regionale, care se interferează cu răspândirea în spațiu a activităților economice

Principiul redistribuirii și stabilizării centralizate, comunitățile locale nu dispun de intrumente macroeconomice necesare pentru înfăptuirea unor obiective de importanță națională

Principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivități, acestea sunt cauzate de transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice și care împiedică înfăptuirea unor programe de cheltuieli pentru unele din acestea

Principiul asigurării serviciilor sociale vitale, această sarcină cade în seama autorităților centrale (Guvernul trebuie să acorde minimum de servicii publice esențiale tuturor cetățenilor țării, cum ar fi: sănătate, educație, siguranță socială)

Principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, se referă la situația unor colectivități locale a căror balanță dintre nevoi și capacitate fiscală este deficitară.

Principiul echilibrului financiar, impune ca, resursele financiare publice să fie deopotrivă redistribuite, pentru acoperirea cheltuielilor cu funcționarea sectorului public în administrarea statului și a colectivității locale.

În România, în sfera finanțelor publice locale sunt delimitate următoarele categorii de bugete locale:

-bugetele județene, administrate de consiliile județene

-bugetele municipiilor, orașelor, administrate de consiliile locale

Structura veniturilor. Evoluția cheltuielilor bugetelor locale

Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu veniturile, respectiv, cheltuielile colectivităților locale pe o perioadă de 1 an. Acestea au personalitate juridică, astfel că, în fiecare comună, oraș, municipiu și sector din România se întocmește un buget propriu, în condiții de autonomie. Totodată, ele reprezintă instrumente de planificare și de conducere a activității financiare a unităților administrativ-teritoriale și gradul de autonomie față de puterea centrală.

Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform reglementărilor legale, ca o verigă a acetuia, în contextul autonomiei în raport de celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului și altele.

În cadrul administrațiilor publice locale, bugetele locale au o structură specifică, fiind autonom unul față de celalalt. Prin urmare, în România, deosebim:

Bugetele proprii ale județelor și al municipiului București, administrate de către Consiliile județene

Bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor muncipiului București, administrate de către primării

Structura Veniturilor se prezintă astfel:

Veniturile proprii ale bugeletlor locale, reglementată prin Legea privind finanțele publice și Legea privind finanțele publice locale. Cuprind taxe impozite și vărsăminte de venituri cuvenite de la agenți economici și instituții publice de importanță locală și din impozite și taxe locale procurate de la populație sau persoane juridice. Aceste venituri ar trebui să reprezinte ponderea cea mai mare în totalul veniturilor bugetelor locale.

Veniturile atribuite. Cuprind sumele defalcate din anumite venituri cuvenite potrivit legii bugetului de stat. De obicei se folosesc sumele defalcate din impozitul pe venit sau temporar impozitele pe veniturile persoanelor fizice.

Transferurile acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unor obiective de interes național, de exemplu, acțiuni de protecție socială, anumite investiții.

Împrumuturile contractate pe piața financiară internă sau externă, în mod direct adică în numele organelor administrației publice locale, fie garantate de către Guvern.

În urma clasificației economice, legea privind finanțele publice locale prezintă următoarele categorii de venituri proprii:

Venituri curente (impozite, vărsăminte, diverse venituri)

Venituri din capital (încasări din valorificarea unor bunuri)

Venituri cu destinație specială (taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri, din fondul pentru intervenție, fondul pentru locuințe, donații, sponsorizări și amortizarea mijloacelor fixe)

Astfel, structura veniturilor statului, depinde de condițiile economice, sociale, politice existente, condiții ce diferă de la o perioadă istorică la alta. În antichitate, statul își procura veniturile în urma jafurilor, trofeelor de război și a tributului încasat de la popoarele învinse, contribuții de la aliați, venituri din deteriorarea monedei, confiscarea unor bunuri, exercitarea monopolului asupra comerțului cu alte țări, din împrumuturi, exploatarea domeniului public, din dări în natură, respectiv dări în bani și din prestații obligatorii în muncă. În Evul Mediu de exemplu, principalele venituri ale statului proveneau din exploatarea domeniului public, exercitarea drepturilor regaliene (asupra succesiunilor fără moștenitori, a bunurilor găsite,averii străinilor după decesul acestora), prestații în muncă, dări în natură, taxe vamale, accize, impozite în bani sau împrumuturi. În perioada capitalismului, veniturile îmbracă formă bănească și se realizează sub forma impozitelor și taxelor ( venituri fiscale) la care li se alătură veniturile nefiscale furnizate de sectorul public, iar mai târziu cu venituri extraordinare obținute prin îndatorarea statului sau manipulare monetară.

Sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt:

Impozite, taxe și alte venituri precum și cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și bugetelor locale

Autoritățile administrative sau instituțiile publice pot obține sume din vânzarea sau din valorificarea materialelor obținute ca urmare a casării mijloacelor fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale

Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale. Acestea sunt venituri cu destinație specială și ajută la finanțarea investițiilor.

Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcție de subordonarea instituțiilor care au dispus confiscarea

Transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ și muncipiul București. Transferuruilr au destinații prestabilite.

Grafic nr. 1

Sursa: www.mfinante.ro

Grafic nr. 2

Sursa: www.mfinante.ro

Astfel, anul 2006, reprezintă un an cheie, fiind anul în care s-a votat Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, prin care se prevede utilizarea unei formule si a unor criterii de calcul care repartizează cotele din impozitul pe venit în vederea echilibrării bugetelor locale. Începând cu 2006 și până în iunie 2010 din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, s-a alocat la nivelul autorităților administrativ-teritoriale o cotă de 82%. Din iulie 2010 și până în decembrie 2011, din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, s-a alocat la nivelul colectivităților administrativ-teritoriale o cotă de 77%.

Evoluția cheltuielilor bugetelor locale

Considerate global, cheltuielile publice locale, reprezintă, cheltuieli aprobate și efectuate din bugetele locale, din bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și din bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în limita și destinația stabilită prin bugetele respective. Pentru administrarea finanțelor publice locale interesează, în primul rând cheltuielile finanțate din bugetul local, acestea relevând caracterul de instrument managerial și de gestiune al bugetelor publice locale.

Cheltuielile se prevăd în bugetele locale în conformitate cu clasificația bugetară și se concretizează căile de finanțare a acțiunilor specifice realizate pe plan local. Există totuși, unele cheltuieli ce nu figurează la acest nivel, ele fiind numai de importanță locală. În prezent, această structură a cheltuielilor publice din bugetele locale ale României este aliniată la cea internațională . Astfel, lista cheltuielilor privind finanțele publice locale este:

Autoritățile executive (serviciile publice generale)

Învățământ, sănătate, cultură, religie, asistență socială, ajutoare și indemnizații

Servicii, dezvoltare publică și locuințe

Transporturi, agricultură și alte acțiuni economice

Alte acțiuni

Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente

Plăți de dobânzi și comisioane ( Datoria publică și altele)

Rambursări de împrumuturi

Fonduri de rezervă

Cheltuieli cu destinație specială

Există câteva repere principale care se pot utiliza în delimitarea cheltuielilor publice bugetare centrale de cele locale si anume:

Rolul economic pe care trebuie să îl îndeplinească statul

Rolul statului ar trebui restrâns la:

realizarea unei distribuții echitabile a veniturilor

crearea unor condiții privind dezvoltarea economică durabilă

corectarea ineficiențelor pieței

În țările emergente statul, renunță foarte greu la înreprinderile publice, din diferite motive, chiar dacă acestea nu pot funcționa decât cu ajutorul subvențiilor oferite de stat. Astfel, reducerea implicării statale, în activitățile economice directe și concentrarea pe problemele locale, mai exact atribuirea corectă a cheltuielilor publice locale, sau realizarea parteneriatelor publice-private, concesionarea sau privatizarea activităților respective ar fi un prim pas în îmbunătățirea stării finanțelor și a economiilor locale.

Asumarea unei concepții și a unei strategii clare privind descentralizarea fiscală

Atribuirea cheltuielilor trebuie corelată cu atribuirea veniturilor concomitent și corelat, cu sistemul de transferuri interguvernamentale practicat și cu reglementările împrumuturilor locale.

Respectarea principiilor generale ale descentralizării administrativ-financiare

Nu există o cale consacrată de a decide care nivel de guvernare trebuie să fie repsonsabil pentru finanțarea unui serviciu public, astfel, atribuirea de competențe funcționale trebuie judecată în raport cu rezultatele sale concrete având în vedere principiile responsabilității, legăturii dintre impunere și beneficii, neutraliate, echitatea regională și simplificarea administrativă.

Localizarea gestiunii serviciului să asigure premisele pentru eficiență

1.1.3 Procesul bugetar în cadrul colectivităților locale în România

Procesul bugetar este definit ca un ansamblu etapizat legal de activități și operațiuni integrate și orientate convergent, cuprinzând elaborarea proiectului de buget, adoptarea acestuia, execuția bugetului, încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară și controlul bugetar, se desfășoară într-un cadru constituțional și administrativ-instituțional care prezintă particularități de la o țară la alta.

Trăsături comune :

este un proces de decizie (alocarea resurselor bugetare limitate se face pentru furnizarea de bunuri publice)

este un proces predominant politic (deciziile de alocare a resurselor bugetare nu sunt determinate de forțele pieței, ci de autoritate și cetățeni)

este un proces ciclic (se desfășoară într-o ordine temporală bine precizată)

Calendarul procesului bugetar local este un element extrem de important în planificarea resurselor financiare ale bugetului local pentru un exercițiu bugetar.

În România, în conformitate cu regulile de desfășurare a calendarului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice, transmite Direcțiilor generale ale finanțelor publice, Consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, până la data de 1 iunie a fiecărui an o scrisoare-cadru care reflectă estimările economice ce vor sta la baza previzionării veniturilor și cheltuielilor care vor fi cuprinse în bugetul local și poate curpinde:

creșterea economică prognozată la nivel național

inflația

indicele mediu al prețurilor de consum

deflator PIB

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pe baza limitelor sumelor primite de la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete ( în bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale), elaborează și depun la Direcțiile generale ale finanțelor publice, până la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate și anexele ala acestea pentru anul bugetar următor, precum și estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului și municipiului București la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 15 iulie a fiecărui an.

Proiectele de buget se aprobă de către autoritățile deliberative în termen de maximum 45 zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României. Dacă, autoritățile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut, Direcțiile generale al finanțelor publice dispun sistarea alimentării cu cote, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile până în momentul aprobării acestora de către autoritățile deliberative.

Ordonatorii principali de credite au datoria să transmită bugetele locale aprobate, Direcțiilor generale ale finanțelor publice în termen de 5 zile, iar la rândul lor, Direcțiile generale ale finanțelor publice, întocmesc și transmit Ministerului Finanțelor publice centralizarea pe strcutura clasificației bugetare în termen de maxim 10 zil

Figura nr. 3-Calendarul procesului bugetar local

Legendă:

OPC= ordonatorii principali de credite

MFP= Ministerul Finanțelor Publice

DGFP=Direcția Generală a Finanțelor Publice

BS= buget de stat

BL= buget local

CL= consiliul local

Sursa: Florin Oprea-Finanțele publice locale,2013

Garanțiile autonomiei financiare locale

Bugetele locale constituie elemente independente care se elaborează, aprobă și execută în condiții de autonomie financiară în conformitate cu prevederile legislației.

Între autoritățile publice centrale și cele locale, inclusiv între autoritățile administrației publice locale de nivelele I și II nu există raporturi financiare de subordonare. Suma veniturilor aprobate și neînacasate în bugetul local, precum și cheltuielile efectuate suplimentar de la bugetul acestuia nu se recuperează de la bugetul de alt nivel.

Veniturile încasate în procesul de executare a bugetului local suplimentar la cele aprobate precum și economiile de cheltuieli cu excepția mijloacelor fixe ce urmează a fi virate conform art. 11 alin (3) lit c) din prezenta lege rămân la dispoziția autorităților administrației publice locale respective.

Problemele ce țin de formarea și administrarea finanțelor publice locale se consultă cu Comisia paritară pentru descentralizare constituită în temeiul prevederilor legii privind descentarlizarea administrativă și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.

Transferarea de competență autorităților administrației publice locale din partea autorităților publice centrale, trebuie să fie însoțită de alocarea de resurse financiare necesare pentru a acoperi costul exercițiului competenței respective.

Autoritățile administrației publice locale au dreptul să conteste în instanță de contencios administrativ, în condițiile legii orice acte administrative sau acțiuni ale Guvernului sau altor autorități publice centrale, care atentează la autonomia financiară locală și încalcă într-o formă sau alta drepturile și interesele legale ale colectivităților locale

Întocmirea proiectelor bugetelor locale au la bază proiecte de bugete proprii ale administrației, instituțiile ți serviciile publice din subordine. Acțiunile de implementare a finanțării bugetare sunt propuse de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.

Impozite și taxe

1.2.1 Definirea termenilor impozit și taxă

Impozitul, reprezintă o prelevare silită, la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și persoanelor juridice în vederea acoperirii unor necesități publice.

Trăsături ale impozitelor:

Impozitul este o contribuție pecuniară

Impozitul este o contribuție obligatorie

Impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil

Impozitul este datorat la buget în conformitate cu dispozițiile legale (orice impzit poate fi stabilit și perceput numai în temeiul legii conform pricipiului ”nullum impositum sine lege”

Impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate și bunurile deținute

Este foarte important de reținut faptul că, impozitele sunt guvernate de principiul incidenței generale a fiscalității, adică nici un venit, nici o avere nu sunt exonerate de la impunere.

Principiile de asietare fiscală:

Maximele impunerii, relevate de Adam Smith

Principiile impunerii stabilite de Maurice Allois

Principiile impunerii în știința Finanțelor

Maximele impunerii relevate de Adam Smith, se împart în:

-Maxima de justiție/Echitate fiscală (toți cetățenii statului trebuie să contribuie la acoperirea cheltuielilor în funcție de mărimea veniturilor realizate)

-Maxima de certitudine (presupune ca mărimea impozitelor să fie certă și nu arbitrară)

-Maxima comodității (perceprea impozitelor trebuie să se facă la termenele și în condițiile cele mai avantajoase pentru contribuabili)

-Maxima economiei și randamentului impozitelor (se referă la instituirea unor impozite cât mai puțin apăsătoare pentru contribuabili ți încasarea lor cu un minim de cheltuieli)

Principiile impunerii stabilite de Maurice Allais

*Individualitatea- într-o societate democratică, valoarea supremă este omul.

*Nediscriminarea-reguli unitare, valabile pentru toți.

*Impersonalitatea-sunt preferabile impozitele analitice.

*Neutralitatea-favorizarea realizării unei economii cât mai eficiente.

*Legitimitatea-realizarea distincției la impunere între veniturile care provin din activitatea corectă și veniturile neligitime

*Lipsa Arbitrariului-perceperea de impozite așezate pe baza unor principii clare, simple.

Principiile impunerii în Stiința Finanțelor

Principiile de echitate fiscală

-au la bază, necesitatea impunerii diferențiate a veniturilor și averilor, având la bază următoarele condiții:

Stabilirea unui minim neimpozabil

Sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită în fucnșie de puterea sa contributivă

Impunerea să fie generală

Principii de politică fiscală

Cerințe:

Impozitul trebuie să aibă un randament fiscal ridicat

Stabilirea impozitului-randamentul său trebuie să rămână contant

Elasticitatea impozitului

Principii de politică economică

-impozitele nu sunt numai un mijloc de alimentare a bugetelor ci și o pârghie de influență asupra dezvoltării sau restrângerii unor domenii.

Principiile social-economice

-statele contemporane urmăresc realizarea unor obiective de ordin social prin promovarea unor facilitaăți fiscale pentru contribuabilii cu venituri reduse, accize mari (pentru limitarea efectelor negative provocate asupra sănătății oamenilor datorită consumului de țigări, alcool), redistribuirea veniturilor prin impozitare între diferite categorii sociale.

Clasificarea impozitelor

După trăsăturile de fond și de formă

Impozite directe

Impozite reale: impozitul pe clădiri, venitul agricol, etc

Impozite personale: impozitul pe venit, pe profit, pe salarii, etc.

Impozite indirecte: accize, T.V.A, taxe vamale, taxa de timbru și de înregistrare, etc

După obiectul impunerii

Impozite pe avere

Impozitul pe venit

Impozite pe cheltuieli sau fapte de consum

După scopul urmărit

Impozite financiare

Impozite de ordine

După frecvența cu care se realizează

Impozite permanente

Impozite incidentale

După instituția care le administrează

Impotite centrale-federale, ale statelor, ale administrației publice centrale

Impozite locale-ale administrației publice locale, care se fac venit la bugetul de stat

În funcție de forma în care se percep

Impozite în natură

Impozite în bani/pecuniare

Taxele

Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru activități efectuate sau prestate acestora de către organele de stat sau instituțiile publice.

Caracteristicile specifice taxelor

Reprezintă contra-valoarea pentru serviciile, respectiv lucrările efectuate de organe de stat sau instituții publice care primesc, întocmesc sau eliberează acte, prestează servicii sau rezovă alte interese legitime ale diferitelor persoane fizice sau juridice

Reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor solicitate de diferite persoane

Subiectul plătitor este întotdeauna precis determinat din momentul în care acesta solicită prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrări din partea unui organ de stat sau unei instituții publice

Principii referitoare la taxe

Taxa trebuie să fie: -anticipativă

-unică

Actele care nu au fost legal taxate sunt lovite de nulitate.

Răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată a texelor revine persoanei încadrată la organul de stat sau instituția publică prestatoare a serviciului sau lucrării și nu contribuabilului.

Categorii de taxe:

Taxe de timbru

Taxe vamale

Taxe consulare

Taxe locale aupra mijloacelor de transport

Taxele sunt prevăzute în sume fixe și în cote procentuale progresive și regresive.