Finante Publice Manual Id 2008 [629169]

R O D I C A G H E R G H I N A
FINANȚE PUBLICE
SINTEZE ȘI APLICAȚII

2

C U P R I N S
Cuvânt înainte………………………………………………………………………….. 5
Capitolul I – FINANȚELE: NOȚIUNI GENERALE ……………………………….. 6
1.1. CONȚINUTUL ECONOMIC ȘI FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE…. 6
1.2. MECANISMUL FINANCIAR……………………………………………… 13
1.3. POLITICA FINANCIARĂ………………………………………………….. 17
1.4. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 21
1.5. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE…………………………………………….. 28
1.6. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE…………………………………………. 29
Capitolul II – CHELTUIELILE PUBLICE …………………………………………. 30
2.1. CONȚINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE……………………………………. 30
2.2. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE…………………………… 31
2.3. NIVELUL, STRUCTURA ȘI DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE .. 36
2.3.1. Nivelul cheltuielilor publice ……………………………………………………. 36
2.3.2. Structura cheltuielilor publice ………………………………………………….. 36
2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice …………………………………………………. 37
2.4. APLICAȚII REZOLVATE………………………………………………….. 39
2.5. APLICAȚII DE REZOLVAT……………………………………………….. 46
2.6. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 49
2.7. DEZVOLTAREA UMANĂ: CONCEPT, INDICATORI ȘI
METODOLOGIE DE DETERMINARE……………………………………..….. 54
2.7.1. Conceptul de dezvoltare umană……………………………………. 54
2.7.2. Indicatorii ai dezvoltării umane și metodologia de determinare ….. 58
2.8. APLICAȚIE REZOLVATĂ…………………………………………………. 73
2.9. APLICAȚII DE REZOLVAT……………………………………………….. 75
2.10. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE……………………………………………. 77
2.11. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE………………………………………… 77
Capitolul III – SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE ……………79
3.1. CONȚINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE………………… 79
3.2. STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE………………….. 79
3.3. CONȚINUTUL IMPOZITELOR ………………………………………………………….. 82
3.3.1. Conținutul și elementele impozitului………………………………. 82
3.3.2. Clasificarea impozitelor……………………………………………. 83
3.3.3. Impozitele directe …………………………………………………………………… 86
3.3.4. Impozitele indirecte ………………………………………………………………… 88
3.3.5. Calculareea impozitelor …………………………………………………………… 93
3.3.6. Aplicații rezolvate ………………………………………………………………….. 94
3.4. DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ ………………….. 10
4
3

3.5. APLICAȚII REZOLVATE – DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ
INTERNAȚIONALĂ ……………………………………………………………. 10
5
3.6. APLICAȚII REZOLVATE – RESURSELE FINANCIARE PUBLICE …… 11
5
3.7. APLICAȚII DE REZOLVAT……………………………………………….. 11
9
3.8. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 12
6
3.9. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE……………………………………………… 13
1
3.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE…………………………………………. 13
1
Capitolul IV – ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ.
DATORIA EXTERNĂ …………………………………………………………………………………. 13
2
4.1. ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală…………………… 13
2
4.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR DE
STAT …………..13
3
4.3. OPERAȚIUNI PRILEJUITE DE ÎMPRUMUTURI DE STAT ………………… 13
8
4.4. DATORIA PUBLICĂ. INDICATORII DATORIEI PUBLICE……………… 14
0
4.5. DATORIA EXTERNĂ. INDICATORI PRIVIND DATORIA
EXTERNĂ…………………………………………………………………………….. 14
3
4.6. APLICAȚII REZOLVATE…………………………………………………. 14
5
4.7. APLICAȚII DE REZOLVAT……………………………………………….. 15
3
4.8. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 15
7
4.9. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE……………………………………………… 16
1
4.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE………………………………………… 16
2
Capitolul V –BUGETUL DE STAT ……………………………………………………. 16
3
5.1. CONȚINUTUL BUGETULUI DE STAT…………………………………… 16
3
5.2. PRINCIPII BUGETARE…………………………………………………….. 16
6
5.3. DIFERENȚIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ȘI BUGETUL PE
PROGRAME ……………………………………………………………………………………………. 16
9
4

5.4. PROCESUL BUGETAR ……………………………………………………………………… 17
0
5.5. APLICAȚII REZOLVATE………………………………………………….. 17
2
5.6. APLICAȚII DE REZOLVAT……………………………………………….. 17
4
5.7. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 17
6
5.8. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE……………………………………………… 18
1
5.9. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE………………………………………….. 18
1
Capitolul VI –BUGETUL UNIUNII EUROPENE ……………………………………………… 18
2
6.1. RESURSELE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE………………………. 18
2
6.2. CHELTUIELILE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE…………………… 18
3
6.3. RELAȚIILE ROMÂNIEI CU BUGETUL UNIUNII EUROPENE …………… 18
4
Bibliografie …………………………………………………………………………….. 18
6

C U V Â N T Î N A I N T E
Lucrarea “Finan țe publice” aduce în discuție concepte
despre problematica resurselor și a cheltuielilor publice în strânsă
legătură cu noțiunile și teoriile legate de relațiile financiare,
trăsăturile acestora, mecanismul economico-financiar și
elementele componente ale acestuia. Problematica impozitelor,
împrumuturile de stat, datoria publică, echilibrul financiar am
apreciat că este necesar a fi tratată complex: concepte, clasificări,
5

aplicații practice. Testele grilă se bazează pe legislația actuală în
domeniu, iar aplicațiile practice conțin date recente preluate din
anuarele statistice și din bugetele ultimilor ani.
Fondul de idei circumscris în conținutul lucrării se
adresează tuturor studenților de la învățământul economic, cu
deosebire celor de la distanță, iar aplicațiile practice sunt un
instrument util de lucru, în concordanță cu necesitățile de
pregătire pentru examenele prevăzute în programele universitare
cât și pentru pregătirea examenului de licență.
Lucrarea nu este lipsită de limite și critici, de aceea
autoarea este recunoscătoare pentru orice sugestie și propunere
cu privire la îmbunătățirea conținutului ei și exprimă totodată
mulțumiri celor care au ajutat la publicarea acesteia.
București, 2008 A u t o a r e a
6

C a p i t o l u l I
F I N A N Ț E L E : N O Ț I U N I G E N E R A L E
1.1. CONȚINUTUL ECONOMIC ȘI FUNCȚIILE
FINANȚELOR PUBLICE
Finanțele reprezintă relații economice, exprimate valoric,
apărute în procesul repartiției produsului social și, mai ales,
venitului național, în legătură cu satisfacerea nevoilor colective
ale societății.
Finanțele publice reprezintă acea categorie a relațiilor
financiare care este asociată statului, unităților administrativ-
teritoriale; ele urmăresc satisfacerea necesităților publice și se
bazează pe normele de drept public.
La nivelul societății se disting următoarele categorii de
nevoi:
•nevoi individuale;
•nevoi colective (sociale);
•nevoi intermediare.
Nevoi individuale :
-sunt nevoile care depind de preferințele fiecărui om și
diferă în funcție de vârstă, ocupație, zonă etc.;
-pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private (alimente,
haine, locuință, transport etc.) prin mecanismul pieții.
Nevoi colective sau sociale :
-presupun existența unor instituții publice capabile să
ofere cetățenilor utilitățile publice de care au nevoie;
-apar în domeniile: învățământ, sănătate, armată, ordine
publică, asigurări sociale ș.a.
7

Nevoi intermediare (cvasipublice, semipublice):
-întrunesc trăsături specifice atât nevoilor intermediare,
cât și nevoilor sociale;
-pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, fie pe
seama utilităților publice (educație și instrucție, cultură,
ocrotirea sănătății ș.a.).
Având în vedere nevoile, bunurile sau serviciile care
asigură satisfacerea lor se clasifică în:
•bunuri sau servicii private;
•bunuri sau servicii publice (sociale);
•bunuri sau servicii cvasipublice, respectiv cvasiprivate.
Bunurile sau serviciile private se caracterizează prin:
-rivalitate: un bun (serviciu) consumat de un individ
nu mai este disponibil pentru alt individ;
-excludere prin preț: cine nu plătește un bun (sau
serviciu) nu-l poate consuma;
Bunurile sau serviciile publice (sociale) se caracterizează
prin:
-non rivalitate: consumarea de către un individ nu
împiedică cu nimic consumarea lui de către alt individ;
-non excludere: bunurile sau serviciile publice nu se
cumpără;
-obligativitatea utilizării bunului sau serviciului
public respectiv: nimeni nu se poate sustrage de la
bunurile sau serviciile respective.
Bunurile sau serviciile cvasipublice: ele nu respectă decât
unul din principiile de mai sus: ori rivalitatea (dar nu se exclud
prin preț) sau excluderea prin preț (dar atunci nu mai există
rivalitatea consumatorilor).
Statul, autoritatea publică satisface nevoile colective sau
sociale deoarece ele corespund unor interese naționale, de natură
socială, culturală, economică, apărare etc. În economia de piață,
8

prin intermediul finanțelor publice , statul pune la dispoziția
indivizilor o gamă largă și variată de utilități publice; aceasta
presupune un amplu proces de redistribuire a veniturilor și averii
persoanelor fizice și juridice, după criterii stabilite de organele de
decizie politică.
Finanțele presupun transferuri de valoare, de putere de
cumpărare, de la:
persoane fizice
→ stat persoane
juridice
sau de la
persoane fizice
stat →instituții publice
agenți economici
Relațiile financiare (finanțele) reprezintă o parte a
relațiilor bănești.
Relații
bănești– în formă bănească
relații financiare
-TRANSFER DE
VALOARE–cu titlu rambursabil sau
nerambursabil
– satisfac o nevoie
colectivă.
relații bănești în afara relațiilor financiare
-SCHIMBAREA FORMELOR VALORII
(schimb de valori echivalente)
Fig. 1.1 Raportul dintre relații bănești și relații financiare
9

Clasificarea finanțelor:
– propriu-zise
(clasice)exprimă un transfer de valori
cu titlu nerambursabil, fără
echivalent
Relații
financiare– de credit exprimă un transfer cu
caracter rambursabil și pentru
care se percepe dobândă
– de asigurări exprimă un transfer
obligatoriu sau facultativ în
schimbul unei contraprestații
care depinde de un fenomen
aleatoriu
Fig. 1.2 Clasificarea finanțelor
Funcțiile finanțelor publice
Finanțele publice îndeplinesc două funcții:
-funcția de repartiție;
-funcția de control.
Funcția de repartiție se manifestă în două etape distincte:
constituirea fondurilor financiare și distribuirea acestora.
• constituirea fondurilor de
resurse financiare publice
– de
repartiție
Funcțiile
finanțelor
publice• distribuirea, (utilizarea,
repartizarea) resurselor
financiare publice
10

– de control
În prima etapă se constituie fondurile de resurse financiare
publice prin prelevări:
● impozite
● taxe
● contribuții pentru asigurările sociale
– sub formă de ● vărsăminte din venitul instituțiilor
publice
● venituri din valorificarea unor bunuri
ale statului
● împrumuturi de stat
● dobânzi încasate
● alte venituri
● sectorul public
– de la:● sectorul privat
● sectorul mixt
● populație
În cadrul celei de-a doua etape a funcției de repartiție se
distribuie fondurile financiare constituite către diferiți
beneficiari:
-persoane fizice
-persoane juridice
Fazele premergătoare distribuirii sunt:
-inventarierea nevoilor sociale ale perioadei;
-cuantificarea nevoilor sociale existente;
-ierarhizarea nevoilor sociale în funcție de politica
economică, socială, financiară, bugetară a statului
respectiv și stabilirea de priorități.
11

Destinațiile resurselor financiare publice sunt cele
prevăzute conform clasificației funcționale a cheltuielilor în
legile bugetare anuale.
Distribuirea resurselor financiare, reprezint ă
dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinații și
anume:
a) învățământ, sănătate, cultură;
b) asigurări sociale și protecție socială;
c) dezvoltări colective și locuințe;
d) apărare națională;
e) ordine publică;
f) acțiuni economice;
g) alte acțiuni;
h) datorie publică.
Resursele sunt împărțite pe beneficiari, obiective și acțiuni
pentru fiecare destinație.
Prioritate la finanțarea acțiunilor din fonduri publice în
țările dezvoltate, au acțiunile cu caracter social–cultural, cele
privind ordinea internă și apărarea țării.
În același timp, în țările în curs de dezvoltare, prioritate au
acțiunile cu caracter economic în raport cu cele sociale.
Practic fluxurile de resurse financiare îmbracă forma
cheltuielilor pentru:
a) plata salariilor și a altor drepturi de personal;
b) procurări de materiale și plata serviciilor;
c) subvenții acordate unor instituții publice și unor
întreprinderi;
d) transferuri către diverse persoane fizice;
e) investiții și rezerve materiale.
Constituirea și dirijarea fondurilor publice de resurse
financiare, prin urmare, constituie un proces unitar și neîntrerupt,
ce se realizează cu ajutorul funcției de repartiție a finanțelor
având un rol important în înfăptuirea reproducției sociale lărgite.
12

Procesul de constituire și dirijare a fondurilor de resurse
financiare publice dă naștere la multiple fluxuri, dintre care unele
pornesc de la locurile de creare a resurselor financiare, către cele
în care se constituie fondurile publice, iar altele pornesc de la
aceste fonduri către beneficiarii resurselor respective.
De altfel, fondurile de resurse financiare publice sunt în
continuă modificare ca dimensiune, proveniență și destinație.
Dimensiunea fondurilor publice este influențată de
mărimea produsului intern brut, de rata acumularii și, respectiv
a consumului, de raportul între consumul individual și cel social,
de regimul amortizării capitalului fix, precum și de alți factori.
Însă, importanța funcției de repartiție a finanțelor publice
trebuie apreciată prin prisma transferurilor de valoare operate de
la diverse persoane juridice și fizice la fondurile publice și de la
aceștia către diverși beneficiari.
Funcția de control a finanțelor publice este în strânsă
legătură cu funcția de repartiție, dar are o arie de manifestare mai
largă, pentru că are în vedere nu numai constituirea și
repartizarea fondurilor din economie, dar și modul de utilizare a
resurselor. Controlul financiar se exercită nu numai în faza de
repartiție, ci și în fazele de producție, schimb și consum.
Însă, între cele două funcții ale finanțelor publice există
raporturi de intercondiționare și anume: funcția de repartiție oferă
câmp de manifestare funcției, iar funcția de control la rândul său,
generează de multe ori forme de manifestare a funcției de
repartiție.
Funcția de control se realizează prin activitatea de control
financiar, iar acest control este efectuat sub formă banească.
Formele pe care le imbracă controlul financiar sunt:
preventiv, concomitent și ulterior. Dintre acestea, cel mai
important este controlul preventiv, întrucât prin acesta se oprește
efectuarea de operațiuni ilegale, ineficiente care aduc atingere
banului public.
Controlul financiar se efectuează de către:
a) organe nespecializate în activitatea de control;
13

b) organe specializate în activitatea de control.
Organele, care alături de atribuțiile lor specifice
(legislative sau executive), exercită și atribuții de control, sunt:
Parlamentul, Guvernul – ca organe centrale, precum și organele
corespunzătoare lor în plan local.
Organele specializate de control sunt: Curtea de Conturi,
Ministerul Economiei și Finanțelor, organele specializate de
control ale ministerelor, departamentelor și instituțiilor publice.
De asemenea, la nivelul unit ăților administrativ-teritoriale,
există direcții generale ale finanțelor publice și ale controlului
financiar.
În domeniul finanțelor publice se desfășoară activitate de
audit de performanță (inter și extern).
1.2. MECANISMUL FINANCIAR
Mecanismul finan țelor publice sau, pe scurt, mecanismul
financiar este parte integrantă a mecanismului de funcționare al
economiei naționale.
Mecanismul de funcționare al economiei naționale
cuprinde o serie de componente de natură financiară, care
alcătuiesc împreună mecanismul financiar.
Mecanismul financiar este acela care asigură constituirea și
utilizarea eficientă a fondurilor financiare publice și private în
concordanță cu obiectivele dezvoltării la nivelul tuturor
structurilor organizatorice și în profil teritorial și cuprinde toate
fluxurile financiar-monetare și de credit din economie.
În fiecare țară există un mecanism de funcționare al
economiei naționale care cuprinde structuri proprii de ramură,
forme specifice de organizare a activității, principii și metode de
conducere, instrumente diverse de intervenție.
Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor și
instrumentelor de reglare și conducere a economiei naționale și
obiectivele ce guvernează această conducere precum și sistemul
organizațional prin care se efectuează conducerea economiei.
14

Mecanismul economic conține elemente de natură
financiară sau care produc efecte financiare, care împreună
alcătuiesc mecanismul financiar.
Mecanismul financiar cuprinde:
1.sistemul financiar;
2.pârghiile financiare utilizate de stat pentru
influențarea activității economiei;
3.metodele administrative de conducere folosite în
domeniul finanțelor;
4.cadrul instituțional (organe și instituții cu activitate
în domeniul finanțelor);
5.planificarea financiară;
6.cadrul juridic format din legi, hotărâri și alte
reglementări cu caracter normativ în domeniul
finanțelor.
Fig. 1.3 Componentele mecanismului financiar
Cu ajutorul mecanismului financiar se exercit ă și un
control riguros asupra întregii activități economico-sociale.
15 MECANISMUL FINANCIARPârghiile financiare Sistemul financiar Planificarea financiară
Cadrul instituțional Cadrul juridic

Sistemul financiar reprezintă o componentă de bază a
mecanismului financiar:
– cuprinde relații financiare reflectate în:
– bugetul de stat
– bugetele locale
a)PUBLIC- cuprinde relații financiare reflectate în:
– bugetul asigurărilor sociale de stat
SISTEM – bugetul asigurărilor sociale de sănătate
FINANCIAR – cuprinde relații financiare reflectate în
constituirea și repartizarea fondurilor
speciale
– relații de credit bancar
b)PRIVAT- relații de asigurare și reasigurare
– relații generate de constituirea și
repartizarea fondurilor la dispoziția
agenților economici
Fig. 1.4 Sistemul financiar
În sistemul financiar public există relații financiare legate
în mare parte de sectorul public al economiei, deoarece prin
intermediul acestuia, statul influențează direct viața social-
economică. Dimesiunile și eficiența intervenției statului depind
de ponderea sectorului public, de dimensiunile pieței de stat, care
diferă de la țară la țară; de exemplu, în state ca Elveția, SUA,
Japonia, Suedia și Danemarca, sectorul public ocupă un loc
modest în economie, în timp ce în state ca Franța, Italia,
Germania și Marea Britanie, ponderea sectorului public este mai
importantă. În România, ca urmare a desfașurării procesului de
privatizare, ponderea sectorului public este în scădere.
Componentele structurale ale sistemului financiar public
din România se individualizează în funcție de participanții la
16

procesul de repartizare a resurselor bănești și de formare a
fondurilor financiare publice, de metodele folosite la crearea și
repartizarea fondurilor respective, de locul de constituire și
destinația fondurilor, alcătuind astfel, categorii distincte de relații
financiare, care în același timp se leagă între ele, se
intercondiționează, formând un sistem unitar de relații financiare.
Pârghiile economico-financiare constituie instrumente cu
ajutorul cărora statul acționează pentru stimularea interesului
economic al unei colectivități determinate (ramura sau subramura
economică, grup socio-profesional, zona geografică etc.) sau al
membrilor acesteia luați în mod individual (producători,
consumatori, salariați, locuitori ai unei anumite zone geografice)
pentru realizarea unui anumit obiectiv.
Pârghiile economico-financiare:
-reprezintă categorii valorice folosite în procesul de
constituire și repartizare a fondurilor de resurse financiare
care:
a)îndeplinesc funcții economice;
b)se angrenează organic în mecanismul de funcționare
a economiei;
c)contribuie la soluționarea pe baze economice a
diferitelor probleme, în condiții mai bune decât s-ar
putea face prin metode administrative.
-ele sunt:
-impozite;
-taxe;
-împrumuturi;
-subvenții;
-majorări, penalități ș.a.
Acțiunea pârghiilor economico-financiare, constă nu
numai în trezirea interesului economic al participanților la
procesele economice în realizarea anumitor obiective dar și în
sancționarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor
obligații legale sau contractuale.
17

În schimb, dacă valorificarea interesului economic
provocat de acțiunea unei pârghii economico-financiare conduce
la realizarea unor avantaje suplimentare materiale, sancțiunea
economică determină o anumită diminuare a avantajelor la care
ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi produs fenomenul
generator de sancțiuni.
Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude
necesitatea utilizării, în completare, a unor metode
administrative.
Perfecționarea pârghiilor economico-financiare, nu
presupune renunțarea la folosirea anumitor măsuri de natură
administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă
a metodelor economice cu cele administrative, care se
completează reciproc.
1.3. POLITICA FINANCIARĂ
Politica financiară reprezintă activitatea desfășurată de
autoritățile publice în domeniul economic, social și în alte
domenii pentru a pune în practică programul de guvernare.
Politica financiar ă actionează în sfera repartiției, asupra
relațiilor ce iau naștere în procesul de formare și de dirijare a
fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii
nevoilor sociale.
Ca parte integrant ă a politicii generale a statului, politica
financiară este chemată să contribuie la creșterea potențialului
economic al țării și, pe această bază, la satisfacerea cât mai
deplină a nevoilor sociale ale populației.
Pentru îndeplinirea în condiții cât mai bune a rolului ce
revine finanțelor publice, politica financiară a statului trebuie
adoptată la cerințele fiecărei etape istoricește determinate.
Politica financiară diferă în funcție de interesele
categoriilor sau grupurilor sociale pe care le exprimă partidul
(partidele) aflate la putere și de condițiile interne și internaționale
specifice fiecărei perioade.
18

Politica financiară diferă și de la o țară la alta în funcție de
potențialul economic, de gradul de dezvoltare economică,
de resursele naturale de care dispune, de orânduirea socială, de
metoda de conducere a economiei și de alți factori.
Metodele și mijloacele concrete privind procurarea și
dirijarea resurselor financiare precum și instrumentele, instituțiile
și reglementările financiare utilizate de stat pentru influențarea
proceselor economice și a relațiilor sociale constituie
componente ale politicii financiare.
Repartizarea din produsul intern brut a unei importante
părți, prin intermediul finanțelor publice, creează efecte utile atât
pentru societate, dar și pentru unele grupuri sociale sau pentru
anumite persoane luate individual. De aceea, intervenția statului
în economie, cu ajutorul finanțelor, nu are un caracter neutru, ci
îndeplinește un rol activ.
Însă, redistribuirea de finanțe are un impact favorabil
asupra economiei numai în măsura în care acțiunile publice se
fac cu luarea în considerare a priorităților din fiecare etapă
determinată, asigură efecte economice, sociale sau de altă natură
corespunzator efortului financiar cerut de realizarea lor, îmbină
armonios avantaje imediate (raționalizate pe termen scurt) cu
cele de perspectivă (raționalizate pe termen mijlociu și lung).
Dar, efectele utile ale acțiunilor sociale, economice și de
altă natură, finanțate din fondurile publice nu sunt direct
proporționale cu efortul reclamat de acestea.
Mai mult, deciziile luate de autoritățile publice cu privire
la volumul și structura bunurilor sociale (colective) oferite
membrilor societății și agenților economici nu sunt întotdeauna
cele mai pertinente. De altfel, acest lucru se explică prin
necunoașterea dimensiunii reale a nevoilor sociale a acestora dar
și prin contradicțiile existente între interesele participanților la
formarea fondurilor publice, de a ceda o parte cât mai mică din
puterea lor de cumpărare și cele ale beneficiarilor acestor
fonduri, de a primi prestații în natură (bunuri publice) sau
transferuri în bani.
19

Întrucât în economia de piață nu există o concurență
perfectă, nici deciziile luate de agenții economici, în calitate de
producători autonomi, nu asigură dimensionarea corectă a
producției de bunuri private (ofertă) în raport cu necesarul pentru
consum (cererea) de asemenea produse.
În scopul influențării proceselor economice, al corectării
ciclului economic, al înlăturării dezechilibrelor economice,
autoritățile publice folosesc instrumente financiare.
Redistribuirea unei părți din produsul intern brut se
realizează nu prin măsuri birocratice, ci prin pârghii financiare,
folosindu-se fie mijloace specifice ale politicii de impunere, fie
mijloace care au la bază tehnica cheltuielilor bugetare.
Prin urmare, când analizăm rolul finanțelor publice trebuie
să avem în vedere:
– satisfacerea unor nevoi de ordin social și nevoi
intermediare;
– modificarea raporturilor sociale;
– asigurarea efectelor economico-sociale, corespunzător
efortului financiar necesar realizării lor;
– asigurarea redistribuirii veniturilor și averii în rândurile
populației, întreprinzătorilor, prin intermediul impozitelor și
taxelor;
– realizarea în mod judicios, privind repartizarea unor părți
din PIB, în mod corect;
– realizarea unei dezvoltări economico-sociale a țării într-
un cadru echilibrat;
– realizarea unor acțiuni, activități cu caracter economic;
– asigurarea bunei funcționări a instituțiilor statului;
– dezvoltarea rela țiilor internaționale.
Așadar, finanțele publice sunt utilizate în scopul realizării
unei dezvoltări economice și sociale a țării pe cât posibil într-un
cadru echilibrat.
Domeniile de manifestare a politicii financiare a statului
sunt:
-domeniul cheltuielilor publice;
-domeniul resurselor financiare publice;
20

-domeniul creditului bancar;
-domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere
civilă.
Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor
publice sunt:
a)dimensionarea mărimii optime a cheltuielilor publice;
b)stabilirea destinației optime a cheltuielilor publice;
c)stabilirea structurii optime a cheltuielilor publice;
d)utilizarea resurselor financiare în condiții de maximă
eficiență și creșterea sistematică a eficienței
cheltuielilor publice;
e)stimularea beneficiarilor de cheltuieli publice prin
metode de finanțare și gestionare ori prin alte
instrumente specifice.
Obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor
publice sunt:
a)stabilirea volumului resurselor financiare publice;
b)proveniența resurselor financiare publice: satisfacerea
nevoilor sociale trebuie să se bazeze în primul rând pe
resurse financiare interne și în subsidiar pe resurse
financiare externe;
c)numărul și tipul modalităților de prelevare a resurselor
financiare la fondurile publice;
d)folosirea resurselor financiare publice, și în special,
impozitele și taxele, ca instrumente de influențare a
proceselor economico-sociale.
Aceste domenii sunt strâns legate între ele, se întrepătrund
și se completează reciproc.
Limitată la finanțele publice, politica financiară are înțeles
restrâns, se interferează cu politica monetară, cu politica de
credite și cu cea de asigurări.
21

Totodată, în politica financiară nu se poate face abstracție
de existența finanțelor private, alături de cele publice, de
complementaritatea dintre sectoarele public și privat, dintre stat
și întreprindere și bănci.

Fig. 1.5 Politica financiară
1.4. TESTE GRIL Ă
1.Relațiile financiare (finanțele) nu pot fi definite
astfel:
a)relații economice exprimate valoric care apar în
procesul repartiției PIB în legătură cu satisfacerea
nevoilor colective ale societății;
b)totalitatea relațiilor bănești din societate;
● mărimea absolută și relativă
(% din PIB)
● destinația lor conformă cu
nevoile sociale prioritare
● utilizarea eficientă
● stimularea beneficiarilor
cheltuielilor publice
● volumul absolut și relativ
(% din PIB)
● proveniența – resurse
interne, resurse externe
● metodele de prelevare:
impozite directe, indirecte,
taxe, contribuții
● obiectivele urmărite în
prelevarea veniturilor publice
22 domeniul
cheltuielilor publice
POLITICA
FINANCIARĂ
domeniul
veniturilor publice

c)transferuri de valoare, în formă bănească cu
caracter rambursabil sau fără contraprestație
directă;
d)o parte a relațiilor bănești din societate;
e)transfer de putere de cumpărare, de la persoane
fizice și juridice către stat și invers.
2.Care din afirmațiile de mai jos nu sunt corecte :
a)funcția de repartiție și funcția de control a
finanțelor acționează concomitent;
b)controlul financiar constituie o manifestare a
funcției de control a finanțelor;
c)prin funcția de repartiție a finanțelor se
acționează în domeniul stabilizării activității
economice, atenuării dezechilibrelor, favorizării
dezvoltării economice;
d)atribuții de control în domeniul finanțelor
au numai organele specializate de control;
e)acțiunea de repartiție a finanțelor presupune
parcurgerea a două etape.
3.Dintre următoarele caracteristici una nu corespunde
finanțelor clasice:
a)existența echilibrului bugetar ca regulă de
bază a finanțelor publice;
b)o diversificare largă a resurselor financiare
publice;
c)un caracter constant, limitat al cheltuielilor
publice;
d)caracter neutru al finanțelor publice;
e)resursele financiare provin, în majoritate, din
impozite.
23

4.Sistemul financiar public cuprinde următoarele
componente:
1) relații economice bănești care se reflectă în
bugetul de stat; 2) relații economice bănești care se
reflectă în bugetele locale; 3) relații economice
bănești care se reflectă în bugetele asigurărilor
sociale; 4) relații de asigurări și reasigurări de
bunuri, persoane și răspundere civilă; 5) relații de
credit bancar; 6) relații economice bănești de
constituire a fondurilor la dispoziția agenților
economici; 7) relații economice bănești care se
reflectă în fondurile speciale extrabugetare; 8) relații
economice bănești care se reflectă în bugetul
asigurărilor sociale de sănătate.
a)1,2,5,6; b) 1,2,5,6,7; c) 1,2,3,7,8;
d) 3,4,5,7,8; e) 1,3,4,5,7.
5.Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice
nu este direcționată pentru:
a)stabilirea și urmărirea eficienței cheltuielilor
publice;
b)dimensionarea cheltuielilor publice;
c)stabilirea destinației cheltuielilor publice
conform cu prioritățile fiecărei etape;
d)stabilirea de modalități (canale) de
prelevare a resurselor financiare la dispoziția
statului;
e)stimularea beneficiarilor de cheltuieli publice
prin metode de finanțare și gestionare.
1
6.Fac parte din categoria pârghiilor economico-
finaciare utilizate de stat:
1) subvențiile; 2) impozite pe venitul persoanelor
fizice; 3) perceperea de majorări de întârziere în
cazul nerespectării termenelor de plată; 4)
împrumuturi de stat; 5) credite bancare; 6)
24

pensiile de asigurări sociale; 7) pensiile alimentare;
8) dividendele; 9) emisiunea monetară; 10)
cheltuielile bugetare pentru învățământ.
a) 1,2,3,5,7,8,9; b) 1,2,3,4,5,6,10; c) 2,3,5,6,7,8,10;
d) 4,5,6,7,9,10; e) 1,3,7,8,9,10.
7.Care dintre economiștii enumerați mai jos au
prezentat astfel rolul de pârghie financiară a
impozitului: “În neocapitalismul modern, impozitul
capătă o semnificație mai largă: el încetează de a
mai constitui grăuntele de nisip care jenează
angrenajele pentru a deveni unul din regulatoarele și
motoarele mașinii. Prelevările fiscale asupra
prețurilor și veniturilor nu au numai scopul de a
acoperi cheltuielile aparatului de stat ci și de a
asigura o anumită corectare și o anumită orientare a
mecanismelor pieței”:
a)Gabriel Ardant;
b)Milton Friedman;
c)Maurice Duverger;
d)Paul Samuelson;
e)Adam Smith.
8.Care din afirmațiile privind rolul finanțelor publice
în economia de piață nu este adevărată:
a)finanțele publice sunt utilizate în scopul
realizării unei dezvoltări economice și sociale a
țării, pe cât posibil într-un cadru echilibrat;
b)intervenția statului în economie cu ajutorul
finanțelor publice are un caracter neutru,
deoarece nu produce nici o modificare a
raporturilor sociale, nu influențează procesul
reproducției sociale, nivelul de trai al populației;
c)impactul finanțelor publice asupra economiei
se manifestă atât prin utilitățile publice oferite
25

membrilor societății, cât și sub forma redistribuirii
veniturilor și averii;
d)intervenția statului în economie este de tip
alocativ, de redistribuire a venitului și averii și de
realizare a unor reglementări indispensabile bunei
funcționări a economiei;
e)intervenția statului în economie, prin finanțele
publice, are un rol activ și un impact favorabil
asigurând producerea de efecte economice, sociale
și de altă natură.
9.Prin finanțele publice statul pune la dispoziția
membrilor societății o gamă variată de utilități
publice care au următoarele caracteristici:
1.presupun înfăptuirea unui amplu proces de
redistribuire a veniturilor și averii persoanelor
fizice și a resurselor financiare ale agenților
economici;
2.ele se realizează prin intermdiul unor acțiuni
cu caracter economic și social dar nu și prin acțiuni
de menținere a ordinii interne, a apărării naționale,
a dezvoltării relațiilor internaționale;
3.utilitățile publice sunt produse de sectorul
public și costul lor este acoperit din fondurile de
resurse financiare publice;
4.utilitățile publice sunt produse de sectorul
public și costul lor este recuperat prin prețuri sau
tarife plătite de fiecare beneficiar în parte;
5.prin utilitățile publice se satisfac necesități cu
caracter colectiv pentru toți indivizii și necesități
cvasipublice (în care caz, beneficiarii sunt aleși
după anumite criterii);
6.utilitățile publice se folosesc în comun, sunt
indivizibile și nu sunt concurențiale.
a)1,4,5,6; b) 1,3,5,6; c) 3,4,5; d) 1,2,5,6; e) 2,4,6.
26

10.Finanțele nu se caracterizează prin:
a)sunt relații economice exprimate în formă
bănească;
b)reprezintă schimburi de valori echivalente;
c)satisfac necesități cu caracter colectiv;
d)reprezintă transfer de valoare cu caracter
nerambursabil;
e)sunt o parte a relațiilor bănești din societate.
11.Pârghiile economico-financiare nu au drept
caracteristici următoarele:
a)contribuie la soluționarea pe baze economice a
unor probleme în condiții mai bune decât s-ar
rezolva prin aceste metode administrative;
b)reprezintă simple canale colectoare pentru
alimentarea fondurilor de resurse financiare;
c)trezesc interesul economic al participanților la
procesele economice prin care se realizează
anumite obiective dar și sancționează material în
cazul nerespectării unor obligații legale sau
contractuale;
d)reprezintă categorii valorice folosite în procesul de
constituire și repartizare a fondurilor de resurse
financiare și îndeplinesc anumite funcții economice
și sociale;
e)reprezintă instrumente cu ajutorul cărora statul
stimulează interesul economic al unor indivizi sau
agenți economici pentru realizarea unui anumit
obiectiv.
12.În cadrul componentelor mecanismului de conducere
a economiei naționale există și o multitudine de
instrumente financiare. Care sunt acestea?
1)metode și tehnici de prelevare a resurselor
bănești la fonduri publice;
27

2)bugete de stat, bugete locale, prognoze și
previziuni financiare care oferă informațiile
necesare organelor componente pentru luarea
deciziilor;
3)metode și instrumente de conducere a
economiei;
4)sisteme de retribuire a muncii;
5)metode de dirijare a fondurilor publice de
resurse financiare către diverși beneficiari;
6)sisteme de impunere care urmăresc
încurajarea întreprinderilor, protejarea investitorilor
prin acordarea de facilități fiscale.
a)1,2,3,6; b) 1,2,4,5; c) 1,2,5,6;
d) 3,4,5,6; e) 1,2,3,5.
13.Care dintre următoarele caracteristici ale finanțelor
publice nu sunt valabile pentru conceptele clasice:
a) impozitele constituie un
rău necesar și ele reprezintă principala formă a
resurselor financiare;
b) cheltuielile publice trebuie
să fie reduse și doar să acopere costul serviciilor
publice strict necesare societății și pe care piața nu
le poate furniza;
c) impozitul cel mai bun este
cel care reclamă cel mai mic efort din partea
contribuabilului, ține seama de posibilitățile
acestuia, este dinainte cunoscut și nu stabilit în
mod arbitrar;
d) cheltuielile publice pot fi
mai mari decât resursele financiare publice
pentru a acoperi toate necesitățile membrilor
comunității;
e) apelul la împrumuturi de
stat este nedorit, pentru că, conduce la o povară
pentru generațiile viitoare.
28

14.Despre conținutul economic al finanțelor nu se poate
afirma:
a) finanțele reprezintă
doar o parte a relațiilor bănești;
b) finanțele publice
sunt legate de constituirea și repartizarea fondului
de resurse financiare la dispoziția autorităților
publice;
c) finanțele exprimă
un transfer de valoare în formă bănească fără
contraprestație directă sau cu titlu rambursabil
efectuat pentru satisfacerea unor nevoi colective;
d) finanțele
reprezintă totalitatea relațiilor bănești;
e) finanțele sunt relații
economice exprimate valoric care apar în procesul
repartiției produsului intern brut în legătură cu
satisfacerea nevoilor colective ale societății.
15.Care afirmație nu este corectă:
a) prin funcția de
repartiție a finanțelor publice se realizează o
redistribuire în plan teritorial a resurselor financiare
publice;
b) la formarea
fondurilor financiare publice participă:
întreprinderi, indiferent de forma de proprietate,
instituții publice și persoane fizice;
c) funcția de repartiție
se desfășoară în două faze distincte, dar legate
organic între ele;
d) prin funcția de
repartiție a finanțelor publice se realizează o largă
redistribuire a veniturilor între membrii societății;
29

e) funcția de
repartiție se realizează în trei faze distincte și
anume: constituirea fondurilor, distribuirea
acestora și controlul utilizării fondurilor
financiare.
1.5. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE
•
relații financiare sau
finanțe;
•
finanțe publice;
•
nevoi individuale;
•
nevoi sociale;
•
nevoi sociale;
•
utilități publice;
•
bunuri publice;
•
bunuri private;
•
funcția de repartiție;
•
funcția de control;
•
călărețul liber (“free
rider”);•
structura finanțelor;
•
mecanism financiar;
•
componentele
mecanismului financiar;
•
sistem financiar;
•
sistemul fondurilor de
resurse financiare;
•
politica financiară;
•
componentele politicii
financiare;
•
dimensiunea cheltuielilor
publice;
•
dimensionarea resurselor
financiare publice.
1.6. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
30

1.Prezentați concepțiile despre finanțele publice.
2.Ce reprezintă bunurile publice?
3.Explicați raportul între sfera finanțelor și sfera relațiilor
bănești.
4.Ce reprezintă finanțele privite în sens larg? Dar în sens
restrâns?
5.În ce constă funcția de control a finanțelor publice?
6.Ce reprezintă mecanismul financiar?
7.Care sunt domeniile de manifestare ale politicii
financiare a statului?
8.În ce constă politica financiară în domeniul resurselor
financiare publice?
9.Ce instituții au atribuții în domeniul finanțelor publice?
10.Care sunt componentele sistemului financiar?
31

C a p i t o l u l I I
S I S T E M U L C H E L T U I E L I L O R
P U B L I C E
2.1. CONȚINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE
Cheltuielile publice, reprezint ă practic, relații de
repartizare a fondurilor financiare către instituții publice,
populație și agenți economici.
Cheltuielile publice se caracterizează în diferite plăți pe
care statul le efectuează din resurse mobilizate pentru cumpărări
de bunuri, executări de lucrări și prestări de servicii necesare
pentru îndeplinirea diverselor obiective ale statului.
Totodată, ele sunt un instrument de alocare a resurselor
financiare și în același timp și un instrument de intervenție în
activitatea economică și socială.
În acest context, cheltuielile publice exprimă relații
economico-sociale în forma bănească, relații care se manifestă
între stat, pe de o parte și persoane fizice și juridice, pe de altă
parte cu ocazia repatizării și utilizării resurselor financiare ale
statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.
Cheltuielile publice formează un sistem, cu diferite
componente interdependente.
Sistemul cheltuielilor publice cuprinde:
– cheltuieli ale administratiei publice centrale efectuate
prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fonduri
speciale;
– cheltuieli ale administrației publice locale efectuate prin
bugetele locale;
– cheltuieli extrabugetare;
– cheltuieli efectuate din credite externe;
– cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile.
32

Primele două componente constituie cheltuielile bugetare
care se caracterizează prin:
– caracter nerambursabil;
– efectuarea lor se realizează cu îndeplinirea condițiilor
legale;
– sunt influențate de condiții economice, politice, istorice;
– finanțarea lor se realizează în raport cu gradul de
subordonare al beneficiarului;
– presupune exercitarea permanenetă a unui riguros control
preventiv;
– manifestă tendințe de creștere datorită unor factori
demografici, economici, sociali, financiari.
Cheltuielile publice pot fi:
– neconsolidate, compuse din suma cheltuielilor din toate
componentele sistemului cheltuielilor publice;
– consolidate, calculate ca suma a tuturor componentelor
din care se scad transferurile de resurse financiare între diferitele
categorii de bugete.
2.2. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE
În literatura și practica financiară, există mai multe criterii
de clasificare a cheltuielilor publice și anume: clasificarea
administrativă, economică, functională, financiară, în funcție de
rolul lor în procesul producției sociale, după conținutul de
consum de produs intern brut sau avans de produs intern brut,
clasificarea folosită de instituțiile specializate ale ONU.
Clasificarea administrativ ă, are la bază criteriul
instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere,
unități administrativ-teritoriale etc.
Dar acest criteriu are un dezavantaj esențial prin faptul că,
un minister, județ sau oraș reunește cheltuieli cu destinații
variate, iar structura ministerelor și subordonarea instituțiilor
33

publice se modifică periodic, ceea ce nu permite comparabilitatea
cheltuielilor publice în timp.
Clasificarea economic ă a cheltuielilor publice are în
vedere influența pe care o exercită asupra economiei, diferitele
categorii de cheltuieli și distingem:
a) cheltuieli curente (de funcționare) care cuprind:
cheltuieli de personal, cheltuieli materiale destinate achiziționării
de bunuri și servicii, cheltuieli cu subvenții, transferuri și altele.
Sunt cheltuieli care reprezintă un consum definitiv de produs
intern brut și trebuie să se reînnoiască anual.
De aceea, în cea mai mare parte a lor cheltuielile publice
sunt cheltuieli curente.
b) cheltuielile de capital (de investiții) cuprind sumele
alocate din buget pentru construirea de școli, spitale,
modernizări, informatizare.
Clasificarea economică este folosită în toate țările.
Clasificarea funcțională
Această clasificare folosește drept criteriu, domeniile,
ramurile, sectoarele de activitate, spre care sunt îndreptate
resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii
bugetare ale statului și se referă la: apărarea națională, ordine
publică și siguranță națională, educație, sănătate, cultură,
securitate socială și bunăstare, acțiuni economice, protecția
mediului, cercetare științifică, plăți de dobânzi etc.
Clasificarea financiar ă
Potrivit acestei clasific ări cheltuielile publice se grupează
în: cheltuieli definitive (cele care dețin ponderea cea mai mare în
totalul cheltuielilor publice, deoarece se repetă în fiecare
exercițiu financiar); cheltuieli temporare (sunt evidențiate în
conturile speciale ale trezoreriei și sunt denumite operațiuni de
trezorerie, de exemplu rambursarea împrumuturilor); cheltuieli
virtuale (se mai numesc și cheltuieli posibile, sunt cheltuieli pe
34

care se angajează să le efectueze în anumite condiții, de exemplu,
garantarea de către stat a unor credite externe).
Clasificarea dup ă rolul lor în procesul reproducției
sociale
Această clasificare împarte cheltuielile în: reale (negative)
care cuprind: cheltuieli cu întreținerea aparatului de stat,
întreținerea și dotarea armatei etc. Ele reprezintă un consum
definitiv de produs intern brut; economice (pozitive) care se
referă la: investițiile efectuate de stat productive sau
neproductive, modernizări etc.
Cheltuieli economice au ca efect crearea de valoare
adaugată și reprezintă o avansare de produs intern brut.
Clasificarea folosit ă de instituțiile specializate ale ONU
La baza acestei clasific ări stau două criterii principale:
clasificația funcțională și clasificația economică.
Clasificația funcțională a cheltuielilor publice cuprinde
cheltuielile pentru: servicii publice generale, aparare, ordine
internă și securitate civilă, educație, sănătate, securitate socială,
locuințe și servicii comunale, recreere, cultură și religie, acțiuni
economice, alte acțiuni.
Clasificația economică a cheltuielilor publice cuprinde
cheltuieli care reprezintă consum final, grupate astfel: bunuri și
servicii, dobânzi aferente datoriei publice, subvenții de
exploatare și alte transferuri curente, formarea brută de capital
(investiții brute și creșterea stocurilor materiale).
În România, în legea bugetului de stat, cheltuielile sunt
grupate în funcție de patru tipuri de clasificare: clasificarea
economică, clasificarea funcțională, clasificarea administrativă,
clasificarea pe surse de finanțare.
Începând cu 1 ianuarie 2006, clasificația bugetară a
cheltuielilor publice în România, se prezintă astfel:
– clasificația economică (vezi tabelul 2.1);
– clasificația funcțională (vezi tabelul 2.2).
35

Tabel 2.1.
Principalele titluri de cheltuieli prevăzute în clasificația
economică
Cod/Titlu Denumirea indicatorilor
A.CHELTUIELI CURENTE (Cod 01)
10Titlu I – cheltuieli de personal
20Titlu II – bunuri și servicii
30Titlu III – dobânzi
40Titlu IV – subvenții
50Titlu V – fonduri de rezervă
51Titlu VI – transferuri între unități ale administrației publice
55Titlu VII – alte transferuri
57Titlu VIII – asistență socială
59Titlu IX – alte cheltuieli
B.CHELTUIELI DE CAPITAL (Cod
70)
71Titlu X – active nefinanciare
72Titlu XI – active financiare
75Titlu XII – Fondul Național de Dezvoltare
C.OPERAȚIUNI FINANCIARE (Cod
79)
80Titlu XIII – împrumuturi
81Titlu XIV – rambursări de credite
D.REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT
(Cod 89)
90Titlu XV – rezerve, excedente/deficit
Sursa : I. Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Ediția a VI-a, EDP, București, 2007,
p.136
Tabel 2.2.
Principalele capitole ale cheltuielilor publice prevăzute
în clasificația funcțională
Cod/Titlu Denumirea indicatorilor
PARTEA I – SERVICII PUBLICE GENERALE (Cod 50)
51Autorități publice șî acțiuni externe
53Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare
54Alte servicii publice generale
36

55Dobânzi
56Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale
administrației
PARTEA a II-a – APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ (Cod 59)
60Apărare
61Ordine publică și siguranță națională
PARTEA a III-a – CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (Cod 64)
65Învățământ
66Sănătate
67Cultură, recreere și religie
68Asigurări și asistență socială
PARTEA a IV-a – SERVICII DE DEZVOLTARE PUBLICĂ,
LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE (Cod 69)
70Locuințe, servicii și dezvoltare publică
74Protecția mediului
PARTEA a V-a – ACȚIUNI ECONOMICE (Cod 79)
80Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă
81Combustibili și energie
82Industria extractivă, prelucrare și construcții
83Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare
84Transporturi
85Comunicații
86Cercetare și dezvoltare în domeniul economic
87Alte acțiuni economice
PARTEA a VI-a – REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT (Cod 96)
97Rezerve
98Excendent
99Deficit
Sursa : I. Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Ediția a VI-a, EDP,
București, 2007, p.13 7
Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează
potrivit principiului “ cheltuielile sunt limite maxime“, iar nivelul
cheltuielilor aprobate de Parlament, ca limită maximă, poartă
denumirea de credite bugetare.
37

2.3. NIVELUL, STRUCTURA ȘI DINAMICA
CHELTUIELILOR PUBLICE
2.3.1. Nivelul cheltuielilor publice
O analiză atentă a cheltuielilor publice contribuie la
caracterizarea politicii financiare și bugetare a fiecărui stat în
diferite perioade de timp.
Nivelul cheltuielilor publice se poate exprima prin
intermediul următorilor indicatori:
a) volumul cheltuielilor publice anuale în monedă
națională, se poate exprima în prețuri curente ale anului respectiv
sau în prețuri constante, folosind indicele PIB deflator1 sau
indicele preturilor de consum.
b) ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut
este indicatorul care ajută la caracterizarea nivelului cheltuielilor
publice în fiecare stat într-o perioadă de timp și se exprimă cu
ajutorul relației:
100*PIBtotalepublCh
c) cheltuielile publice medii pe locuitor exprimate în dolari
SUA (pentru comparabilitate internațională) sau euro (pentru
comparabilitate europeană), se calculează pe baza relației:
SU Adolarinationalemuschim bcurspopulatienrtotalepublC h
/..*.
2.3.2. Structura cheltuielilor publice
1 Transformarea valorilor din preturi curente în prețuri constante se efectuează cu ajutorul
indicelui PIB deflator, care măsoară modificarea nivelului general al prețurilor în anul
considerat 0 sau 1, față de anul de bază.
38

Din punct de vedere al structurii cheltuielilor publice se
pot calcula atât indicatori ai structurii economice (reflectă
ponderea cheltuielilor curente și a cheltuielilor publice), cât și
indicatori ai structurii funcționale (reprezintă ponderea fiecărei
categorii de cheltuieli din punct de vedere al structurii
functionale).
a) Indicatorii structurii economice se calculează cu ajutorul
relațiilor:
100*totalepublC hcurenteC h
100*totalepublC hcapitaldeC h
b) Indicatorii structurii funcționale se pot calcula astfel (de
exemplu):
100*totalepublC haparareptC h
100*totalepublC heducatieptC h
100*totalepublC heconom iceactiunicuC h

Cu ajutorul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli
publice, în totalul cheltuielilor publice se poate stabili în ce
proporție au fost orientate resursele financiare ale statului spre
anumite obiective : sociale, administrative, militare, economice.
De asemenea, determinarea structurii cheltuielilor publice
servește la urmărirea în dinamică a modificării opțiunilor
bugetare sau extrabugetare ale statelor.
Mai mult, pe seama structurii cheltuielilor, se pot efectua
comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare.
2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice
Dinamica cheltuielilor publice poate fi exprimat ă cu
ajutorul anumitor indicatori care reflectă modificările care
intervin într-o anumită perioadă de timp.
Indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:
39

a) creșterea absolută a cheltuielilor publice (arată cu cât au
crescut cheltuielile publice de la o perioadă la alta în mărime
absolută).
Creșterea absolută se calculează (în perioada 0…1) atât în prețuri
curente (nominale):
01publChpublC h−
cât și în prețuri constante (reale):
00
11
IpublCh
IpublCh−
unde :
I0 si I1 = indicii de creștere a prețurilor din perioada respectivă
b) creșterea relativă a cheltuielilor publice (arată nivelul
creșterii cheltuielilor publice în mărimi relative de la o perioadă
la alta (%).
Există doi indicatori ai creșterii relative:
•Indicele creșterii relative
– în prețuri curente (nominale):
100100*
01−publChpublCh
– în prețuri constante (reale):
100100*
0011
−
IpublChIpublCh
•Creșterea în mărime relativă:
– în prețuri curente (nominale):
100*
001
publChpublChpublCh−
40

– în prețuri constante (reale):
100*
0000
11
IpublChIpublCh
IpublCh−

Pentru o perioadă considerată, mai pot fi calculați
următorii indicatori:
– modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul
intern brut;
– modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe
locuitor;
– modificarea structurii cheltuielilor publice (atât a
structurii economice cât și funcționale);
– indicatorul privind corespondența dintre creșterea
cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut (K)
0101
PIBPIBpublChpublCh
k=
– elasticitatea cheltu ielilor publice față de produsul intern
brut.
001001
PIBPIBPIBpublChpublChpublCh
ecp−−
=
Când ecp>1, aceasta exprimă tendința de utilizare într-o mai
mare masură a PIB pentru finanțarea cheltuielilor publice
(cheltuielile publice sunt elastice față de creșterea PIB).
41

Când epc<1, aceasta exprimă tendința de reducere a
cheltuielilor publice în PIB (cheltuielile publice sunt inelastice
față de creșterea PIB).
2.4. APLICAȚII REZOLVATE
Aplicația 1
Se cunosc următoarele date referitoare la Luxemburg:
INDICATORI 20002002
Cheltuieli publice totale (mil. euro, prețuri
curente)78719419
Indicele prețurilor de consum (1995=100) 104,8111,0
Cursul de schimb (euro/$) 0,991,13
Produsul Intern Brut (mil. euro, prețuri
curente)18.40021.200
Populația (mil. locuitori) 0,4300,437
Pe baza acestor date să se calculeze:
a) creșterea absolută în
prețuri nominale și reale;
b) creșterea relativă în
prețuri nominale și reale;
c) ponderea cheltuielilor
publice în PIB;
d) cheltuiala publică medie
pe locuitor în dolari SUA;
e) indicatorul privind
corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice
totale și creșterea PIB;
f) elasticitatea cheltuielilor
publice totale față de PIB.
Rezolvare:
a) creșterea absolută în:
42

– prețuri nominale:
=−01publC hpublC h 9.419 – 7.871 = 1.548 mil
euro
– prețuri reale:
=−
00
11
IpublCh
IpublCh
=−048,1871.7
11,1419.9985,09 mil
euro
b) creșterea relativă:
● indicele creșterii relative:
-prețuri nominale:
%66,19100100*871.7419.9100100*
01=−=−publChpublCh
-prețuri reale:
%98,12100100*
8,104871.70,111419.9
100100*
0011
=−=−
IpublChIpublCh
sau
● creșterea în mărime relativă
– preturi nominale:
%66,19100*871.7871.7419.9100*
001=−=−
publChpublChpublCh
– prețuri reale:
%98,12
8,104871.78,104871.7
111419.9
100*
0000
11
=−
=−
IpublChIpublCh
IpublCh
c) ponderea cheltuielilor publice în PIB
2000: %77,42100*400.18871.7100*
00==PIBpublCh
43

2002: %42,44100*200.21419.9100*
11==PIBpublCh
d) cheltuiala publică medie pe locuitor:
2000: locschimbdeCursPopulatiepublCh/$489.1899,0*430,0871.7
*000==
2002: locschimbdeCursPopulatiepublCh/$074.1913,1*437,0419.9
*111==
e) indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor
publice totale și creșterea PIB:
03,1
400.18200.21871.7419.9
0101
===
PIBPIBpublChpublCh
K
f) elasticitatea cheltuielilor publice totale față de PIB:
27,1400.18871.7
400.18200.21871.7419.9
00
0101=−−=−−=PIBpublCh
PIBPIBpublChpublChecp
Când ecp>1  cheltuielile publice sunt elastice față de
PIB; exprimă tendința de utilizare într-o mai mare măsură a PIB
pentru finanțarea cheltuielilor publice.
Aplicația 2
Să se calculeze creșterea absolută și relativă în prețuri
curente (nominale) și constante (reale) ponderea lor în PIB și
cheltuiala publică medie pe locuitor în dolari SUA în perioada
2000-2002 pentru Ungaria cunoscând datele:
INDICATORI 20002002
Cheltuieli publice totale (mld. forinți,
prețuri curente) 5.887,7.988,1
44

Indicele prețurilor de consum (1995=100)
Cursul de schimb (forinți/ $ SUA)
PIB (mld. forinți, prețuri curente)
Populația (mil. locuitori)9
183,5
252,52
11.393
10,07219,8
279,03
14.876
9,92
Rezolvare:
1. creșterea absolută:
– prețuri nominale: 2,2 1 0 09,5 8 871,7 988=− mld. forinți
– prețuri reale: 59,425100*5,1839,5887100*8,2191,7988=− mld.
Forinți
2. creșterea relativă:
• indicele creșterii relative:
–prețuri nominale: %66,35100100*9,58871,7988=−
–prețuri reale: %27,13100100*
5,1839,58878,2191,7988
=−
sau
•creșterea în mărime relativă:
–prețuri nominale: %66,35100*9,58879,58871,7988=−
–prețuri reale: %27,13100*
5,1839,58875,1839,5887
8,2191,7988
=−
3. ponderea cheltuielilor publice în PIB:
2000: %67,51100*393.119,887.5=
45

2002: %69,53100*876.141,988.7=
4. cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA:
2000: locuitor/$698.152,252*07,109,5887=
2002: locuitor/$885.203,279*92,91,7988=
Aplicația 3
II.Să se calculeze structura economică a cheltuielilor
publice ale României și să se evidențieze mutațiile produse în
perioada 2001-2003 cunoscând următoarele date:
INDICATORI2001 2003
+ % Sumă
absolută%Sumă
absolută%
Total cheltuieli
publice, din care:194.398,
2100291.045,
1100-
A. Cheltuieli curente 166.832,
185,82231.656,
979,6
0-6,22
a) cumpărări de
bunuri si servicii 46.202,327,781.510,535,1
8+7,48
b) dobânzi 50.617,130,3449.988,221,5
8-8,76
c) subvenții și
transferuri 70.012,742,0100.158,
243,2
3+1,23
B. Cheltuieli de capital 27.566,114,1859.388,220,4
0+6,22
II. Să se calculeze structura funcțională a cheltuielilor
publice ale României și să se evidențieze mutațiile produse în
perioada 2001-2003 cunoscând datele:
46

Nr.
crt.INDICATORI2001 2003
+ % Sumă
absolută%Sumă
absolută%
Total cheltuieli
publice, din care: 194.398,
2100291.045,
1100-
1Servicii publice
generale 19.853,710,2
121.037,67,22-2,99
2Aparare
națională 17.748,89,1331.754,810,9+1,77
3Ordine publică și
siguranță
națională 19.166,69,8530.395,310,4+0,55
4Învățământ 10.098,05,1915.335,65,26+0,07
5Sănătate 8.042,44,1312.242,44,20+0,07
6Securitate socială 71.853,737,090.848,531,2
1-5,79
7Servcii,
dezvoltare
publică și
locuințe 3.174,51,635.818,92,00+0,37
8Cultură, religie și
activități privind
activitatea
sportivă și de
tineret 3.296,61,74.855,51,67-0,03
9Acțiuni și
obiective
economice 36.875,618,9
663.496,021,8
1+2,85
10Alte cheltuieli 4.288,32,2015.260,55,24+3,04
III. Ordonarea diferitelor categorii de cheltuieli publice ale
României după ponderea lor în structura funcțională în anii 2001-
2003.
47

2001 2003
Po
zCATEGORIE
CHELTUIELI %PozCATEGORIE
CHELTUIELI %
1Securitate socială 37,01Securitate socială 31,21
2Acțiuni și obiective
economice 18,9
62Acțiuni și obiective
economice 21,81
3Servicii publice
generale 10,2
13Apărare națională 10,9
4Ordine publică și
siguranță națională 9,854Ordine publică și
siguranță națională 10,4
5Apărare națională 9,135Servicii publice
generale 7,22
2.5. APLICAȚII DE REZOLVAT
Aplicația 1
Pentru România calculați următorii indicatori pe baza datelor
prezentate în tabelul de mai jos:
a) creșterea absolută în prețuri curente;
b) creșterea absolută în prețuri constante;
c) creșterea relativă în prețuri nominale și reale;
d) ponderea cheltuielilor publice în PIB;
e) cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA.
INDICATORI u.m.19992000
Cheltuieli publice totale mld.lei, pr.crt. 152.388389.320
Indicele prețurilor de
consum 1995=100 820,41.607,0
Cursul de schimb Lei/$18.25531.597
PIB mld.lei, pr.crt. 545.7301.154.126
Populația mil.loc. 22,4622,40
48

Aplicația 2
Se dau următoarele date pentru Venezuela conform anuarului
de Statistică Financiară Internațională a F.M.I. pentru perioada
2000-2002:
INDICATORI 20002002
1.Cheltuieli publice totale( în mld.
bolivari, prețuri curente) 17.236,426.288,9
2. Indicele prețurilor constante
(1995=100) 503,2658,0
3. Cursul de schimb (bolivari/$ SUA) 648,2763,0
4. PIB (mld. bolivari, prețuri curente) 65.57782.451
5. Populația (mil. locuitori) 23,7124,63
Să se calculeze:
–creșterea absolută și relativă a cheltuielilor publice
totale, în prețuri curente și prețuri constante;
–ponderea cheltuielilor publice în PIB, în cei doi ani
considerați;
–cheltuiala publică medie pe locuitor, în $ SUA;
–elasticitatea cheltuielilor publice față de PIB.
Analizați evoluția acestor indicatori.
Aplicația 3
Pe baza datelor din tabelul de mai jos referitoare la
cheltuielile publice ale Franței să se calculeze:
1) Creșterea absolută a cheltuielilor publice în prețuri
nominale;
2) Creșterea relativă a cheltuielilor publice în prețuri reale;
3) Ponderea cheltuielilor publice în PIB;
4) Cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA;
5) Indicatorul privind corespondența dintre creșterea
cheltuielilor publice și creșterea PIB;
6) Elasticitatea cheltuielilor publice față de PIB.
49

INDICATORI 20002002
Cheltuieli publice totale (mld. euro,
prețuri curente) 730,126796,669
Indicele prețurilor de consum (euro/ $)104,5108,0
Cursul de schimb (euro/ $ SUA) 0,991,13
PIB (mld. euro, prețuri curente) 1.349,01.405,0
Populația (mil. locuitori) 59,1059,19
Aplicația 4
Se consideră următoarele date referitoare la statul „G”:
INDICATORI U.M.N–1N
Cheltuielile bugetului federal mld.u.m.pr.crt 1.2301.590
Cheltuielile fondurilor
securității sociale mld.u.m.pr.crt 9071.203
Cheltuielile fondurilor
speciale extrabugetare mld.u.m.pr.crt 6379
Cheltuielile bugetelor
landurilor mld.u.m.pr.crt 7231.188
Cheltuielile bugetelor locale mld.u.m.pr.crt 8581.026
Transferuri între bugete mld.u.m.pr.crt 704858
Indicele prețurilor constante %112144
Cursul de schimb u.m.nat/$ SUA9,928,96
PIB mld.u.m.pr.crt 7.43612.006
Populația mil. loc.63,366,56
Cheltuielile publice totale consolidate = cheltuieli publice totale
– transferuri
Să se calculeze cheltuielile publice în anii N-1 și N,
creșterea absolută și relativă în prețuri nominale și reale a
cheltuielilor publice consolidate, ponderea cheltuielilor publice
consolidate în PIB și cheltuiala publică medie consolidată pe
locuitor în $ SUA.
Aplicația 5
50

Să se calculeze structura economică a cheltuielilor publice
ale Marii Britanii în perioada 1998-2002, cunoscând următoarele
date:
Indicatori 19982002
Total cheltuieli publice în milioane £
prețuri curente, din care: 334,12473,56
A. Cheltuieli curente 286,37452,23
a) cumpărări de bunuri și servicii 75,8394,82
b) dobânzi 54,0068,00
c) subvenții, transferuri 156,54289,41
B. Cheltuieli de capital 47,7521,33
Aplicația 6
Să se calculeze structura funcțională a cheltuielilor publice
ale Marii Britanii în perioada 1998-2002, cunoscând următoarele
date:
INDICATORI 19982002
Total cheltuieli publice în milioane £
prețuri curente, din care: 334,12473,56
– Servicii publice generale 12,1318,21
– Apărare 35,7048,15
– Ordine publică 10,2013,60
– Educație 9,4019,30
– Sănătate 38,1052,80
– Securitate socială și bunăstare 98,00155,00
– Locuințe 7,808,20
– Cultură și religie 1,602,40
– Acțiuni și obiective economice 42,5038,90
–Alte cheltuieli – –
2.6. TESTE GRILĂ
51

1.Care dintre afirmațiile referitoare la caracteristicile
cheltuielilor publice nu este adevărată?
a)se stabilesc între stat și persoane fizice și
juridice;
b)exprimă relații economico-sociale;
c)apar cu ocazia utilizării resurselor financiare
publice;
d)se exprimă și în formă bănească și sub
forma prestațiilor în muncă;
e)cheltuirea resurselor financiare publice are
drept scop îndeplinirea funcțiilor statului.
2.Care din următoarele cheltuieli nu se includ în
cheltuielile publice:
a)cheltuielile publice efectuate de
administrațiile centrale de stat;
b)cheltuielile publice efectuate de
administrațiile de stat locale;
c)cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor
sociale de stat;
d)cheltuielile organismelor internaționale;
e)cheltuielile societăților comerciale.
3.Care dintre cheltuielile enumerate nu se regăsesc în
structura economică a cheltuielilor publice?
a)prime acordate producătorilor agricoli;
b)subvenții și transferuri;
c)dobânzi aferente datoriei publice;
d)contribuții și cotizații la organismele
internaționale;
e)cheltuieli materiale și servicii de personal.
4.Nivelul cheltuielilor publice nu depinde de:
a)mărimea și structura populației;
b)creșterea rolului intervenționist al statului;
52

c)gradul de dezvoltare economică și socială a
statului;
d)factori militari, politici;
e)nivelul cantității de bani în circulație.
5.Care dintre următoarele cheltuieli nu se regăsesc în
cheltuielile curente ale activității de învățământ:
a)cheltuieli pentru întreținere;
b)cheltuieli pentru gospodărire;
c)cheltuieli pentru procurare de echipamente
electronice de calcul;
d)cheltuieli pentru reparații curente;
e)cheltuieli de personal.
6.Care din următoarele fonduri nu sunt cuprinse în
cadrul cheltuielilor bugetului de stat:
a) fondul de asigurări
sociale de sănătate;
b) fondul de
intervenție la dispoziția Guvernului;
c) fondul de rezervă
bugetară la dispoziția Guvernului;
d) fonduri din care se
vor acorda unele categorii de împrumuturi pentru
finalizarea unor obiective aprobate prin conveții
bilaterale.
e) acorduri
guvernamentale pentru persoanele cu statutul de
refugiat și lipsite de mijloace de existență.
7.Care din clasificările cheltuielilor publice se
folosește în legea bugetară din România:
1.clasificarea economică;
2.clasificarea funcțională;
3.clasificarea administrativă;
4.clasificarea financiară;
53

5.clasificarea în cheltuieli cu sau fără
contraprestație;
6.clasificarea în cheltuieli definitive și
provizorii.
a) 1,2,3; b) 2,3,6; c) 1,3,5; d) 4,5,6; e) 1,4,6.
8.În structura cheltuielilor cu asistență socială nu
intră:
a) indemnizații de
naștere;
b) alocații pentru
plasament familial;
c) alocația de stat
pentru copii;
d) indemnizații
pentru maternitate;
e) ajutor social.
9.Care din trăsăturile de mai jos nu caracterizează
cheltuielile publice?
a) alocarea lor se
bazează pe norme legale;
b) au caracter
nerambursabil;
c) au în mare măsură o
destinație neproductivă;
d) au caracter
rambursabil;
e) în prezent, în toate
țările se manifestă tendințe de creștere.
10.Instituțiile de cultură, artă, cultele, precum și acțiuni
din domeniul sportului, tineretului nu se pot finanța
prin unul din următoarele sisteme de finanțare:
a) finanțare din
venituri extrabugetare și credite bancare;
b) finanțare bugetară;
54

c) finanțare din
fonduri extrabugetare;
d) finanțare din
venituri extrabugetare și alocații de la buget;
e) autofinanțare
(finanțare integral din venituri extrabugetare).
11.Care din clasificările cheltuielilor publice reprezintă
clasificarea folosită de instituțiile specializate ale
ONU?
1.clasificarea financiară;
2.clasificarea economică;
3.clasificarea funcțională;
4.clasificarea după rolul cheltuielilor în
procesul reproducției sociale;
5.clasificarea administrativă sau instituțională.
a) 2,4; b) 1,3; c) 2,5; d) 2,3; e) 3,4.
12.Indicatorul dezvoltării umane (IDU) reprezintă:
a) un indicator calculat
numai în cazul țărilor dezvoltate;
b) un indicator care
reflectă numărul și structura resurselor umane ale
unui stat;
c) un indicator care
exprimă nivelul produsului intern brut pe locuitor;
d) un indicator care
reflectă nivelul dezvoltării economice a statelor
cu un pronunțat accent asupra componentelor
de natură socială și umană;
e) un indicator calculat
de fiecare țară după o metodologie proprie stabilită
în funcție de numărul populației și standardul de
viață.
55

13.Investițiile în resurse umane nu au una din
caracteristicile următoare:
a) sunt suple și au
efecte multiple în domeniul economic, social,
uman;
b) reprezintă totalitatea
cheltuielilor care conduc la creșterea aptitudinilor
fizice și intelectuale ale indivizilor luați ca agenți
productivi actuali sau viitori;
c) în structura lor se
cuprind investiția intelectuală, investiția în
sănătate, investiția în cultură;
d) se realizează pe
perioade scurte de timp spre deosebire de
investițiile materiale care sunt investiții pe
termen lung;
e) reprezintă un avans
de venit național, ele conduc la crearea de venit
național și contribuie la dezvoltarea economico-
socială.
14.Cheltuieli pentru ajutorul de șomaj sunt destinate:
a) persoanelor care nu
au lucrat și nu au nici un venit;
b) persoanelor
rămase temporar fără loc de muncă în urma
restructurărilor sau altor măsuri de reducere a
activității agenților economici;
c) persoanelor rămase
temporar fără loc de muncă, datorită nerespectării
disciplinei la locul de muncă;
d) persoanelor
incapabile de a munci din cauza invalidității în
urma unui accident de muncă;
56

e) persoanelor
disponibilizate (șomerilor) pentru toată perioada
până reușesc să-și găsească un loc de muncă.
15.Care dintre indicatorii de analiză a cheltuielilor
publice sunt cel mai puțin semnificativi pentru a
caracteriza cheltuielile publice:
a) indicatorii structurii
funcționale a cheltuielilor publice;
b) ponderea
cheltuielilor publice în PIB;
c) indicatorii structurii
economice a cheltuielilor publice;
d) mărimea absolută
a cheltuielilor publice în monedă națională;
e) cheltuiala publică
medie pe locuitor în $ SUA.
2.7. DEZVOLTAREA UMANĂ: CONCEPT,
INDICATORI ȘI METODOLOGIE DE
DETERMINARE
2.7.1.Conceptul de dezvoltare umană
Dezvoltarea umană nu trebuie privită neapărat ca un
concept nou. Dacă acum câteva decenii conceptul a fost folosit
doar pentru a explica investițiile în capitalul uman, în timp,
literatura a început să evidențieze tendința de a atribui acestei
sintagme semnul de dezvoltare a resurselor umane.
În ultimii ani, rezultat al progresului pe planul științei și al
experienței sociale, conceptul a câștigat în conținut și sferă de
57

cuprindere, tratarea sa devenind mult mai profundă. Așadar,
venise momentul de a găsi o viziune globală pentru a ameliora
bunăstarea oamenilor, care să acopere toate aspectele vieții
omenești, pentru toți indivizii, în țările bogate și în cele în curs de
dezvoltare pentru prezent și pentru viitor.
Această viziune sublinia necesitatea plasării individului, a
nevoilor, aspirațiilor și capacităților sale, în centrul efortului de
dezvoltare a tuturor țărilor.
Totodată, accentul era pus pe necesitatea afirmării
caracterului inacceptabil al oricărei prejudecăți sau discriminări
din punctul de vedere al clasei sociale, al sexului, rasei,
naționalității, religiei, comunității sau vârstei. Așa cum se arată în
Raportul Mondial al Dezvoltării Umane elaborat de Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru anul 1995
„dezvoltarea umană reprezintă un proces care vizează lărgirea
posibilităților oferite indivizilor ”2.
Indiferent de gradul dezvoltării atins de o țară, cetățenii
acesteia sunt interesați să aibă o viață lungă și sănătoasă, să
acumuleze cunoștințe și să aibă acces la resursele de care au
nevoie pentru a duce o viață decentă. Aceste trei aspecte
considerate importante, nu epuizează în totalitate sfera
2 Rapport mondial sur le développement humain 1995 , publié par le Programme des Nation
Unites pour le Développement (PNUD) par Economica, Paris, 1995, p. 13.
58

dezvoltării umane. Ea mai cuprinde drepturile politice,
economice, sociale și de altă natură ale oamenilor, dar și
posibilitatea acestora de a beneficia de ele, de a crea, de a
produce, de a-și pune în valoare cunoștințele, opțiunile și
experiența moștenită sau dobândită. De aceea, trebuie să existe
un echilibru între dorința oamenilor de a se bucura de o viață
demnă, de a-și completa continuu cunoștințele și de a le
valorifica în modul dorit.
Conceptul de dezvoltare umană tratează în mod coerent
producția și distribuirea bunurilor și serviciilor, pe de o parte, și
amplificarea și utilizarea potențialului uman, pe de altă parte.
El analizează toate aspectele referitoare la societate – creșterea
economică, schimburile, ocuparea forței de muncă, libertățile
politice, valorile culturale, de pe pozițiile indivizilor, urmărind
căile de lărgire a posibilităților opționale.3
Dezvoltarea umană poate fi definită, în sens larg, drept „…
procesul prin care oamenii au șansa alegerii dintre mai multe
alternative, care să le permită nu numai atingerea unei mai mari
longevități, dar și a unui grad cât mai înalt de cunoaștere și
respectiv, a unui standard de viață cât mai decent… ”4.
Conceptul dezvoltării umane este menționat și în Raportul
Mondial asupra Dezvoltării Umane din anul 1998 unde se
3 I. Văcărel, Politici fiscale și bugetare în România 1990-2000 , Editura Expert, 2001, p.
408.4 Humain Development Report , UNDP, 1990, p. 10.
59

precizează: „dezvoltarea umană este fundamentată pe principiul
universalității drepturilor esențiale ale tuturor persoanelor,
femei, bărbați, copii, fără nici o discriminare. Astfel, dezvoltarea
umană presupune o lume în care consumul să fie repartizat încât
toți oamenii să aibă mâncare suficientă, copiii să nu fie privați
de dreptul de a primi educație, să nu-i fie refuzat dreptul de a
primi îngrijiri medicale nici unui om, pentru ca toți oamenii să
poată să-și dezvolte potențialitățile lor ”5.
Conceptul de dezvoltare umană reunește valențele legate
de investiția în capital uman (încrederea dezvoltării capacităților,
aptitudinilor, atitudinilor și cunoștințelor oamenilor) cu cele
vizând utilizarea productivă a oamenilor, care permit evaluarea
contribuției oamenilor și implicit a educației, la creșterea
produsului național brut pe locuitor. Deși preocupările legate de
aspectele macroeconomice rămân o condiție importantă pentru
politicile de dezvoltare umană, preocupările oamenilor sunt acum
la fel de importante pentru a fi luate în considerare în procesul
formulării acestor politici.
Dezvoltarea umană trebuie să garanteze că generațiile
viitoare vor beneficia de condiții mult mai bune decât cele de azi.
Dacă din perspectivă istorică, condițiile economice au avut un rol
5 Rapport mondial sur le développement humain 1998, PNUD, Economica, Paris, 1998, p.
22.
60

covârșitor asupra evoluției speciei umane, toate celelalte condiții
menționate anterior nu mai pot fi privite astăzi decât făcând parte
din procesul de dezvoltare.
Astfel, s-a demonstrat că dezvoltarea economică nu este un
scop în sine, ci mai degrabă un mijloc în slujba oamenilor, iar
abordarea dezvoltării umane beneficiază de un enorm potențial
pentru analizarea situațiilor și politicilor la nivel național. După
cum am afirmat, rapoartele dezvoltării umane au introdus noi
concepte și abordări după 1990 însă preocuparea lor principală au
reprezentat-o întotdeauna oamenii, ca fiind beneficiarii finali ai
dezvoltării prin implicarea acestora însă și ca participanți la
procesul de dezvoltare. În esență, „ dezvoltarea umană reprezintă
evoluția oamenilor pentru oameni și prin oameni ”6.
2.7.2. Indicatorii dezvoltării umane și metodologia de
determinare
Ca dezvoltarea umană să poată fi realizată, la baza acesteia
trebuie să existe trei condiții considerate esențiale7:
•viață îndelungată și în același timp sănătoasă;
•acumularea unui volum cât mai mare de
cunoștințe;
6 Raportul național al dezvoltării umane în România 2001-2002 , PNUD, p. 12.7 I. Văcărel, Politici fiscale și bugetare în România 1990-2000, Învățământul – factor
important al dezvoltării umane , Editura Expert, București, 2001, p. 408.
61

•acces la resursele necesare pentru atingerea unui
nivel de viață decent pentru fiecare individ.
Dar, accesul la aceste condiții trebuie să fie asigurat nu
numai pentru generațiile prezente, ci și pentru cele viitoare
pentru a asigura în timp durabilitate dezvoltării umane. Însă, nu
putem vorbi despre dezvoltarea umană fără a preciza principalii
indicatori care o caracterizează: indicele dezvoltării umane
(IDU), indicele disparității între sexe (IDS), indicele participării
femeilor la activitatea economică și socială (IPF), indicele
sărăciei umane (IPH).
2.7.2.1. IDU – indicator important al dezvoltării umane
Indicele dezvoltării umane s-a dovedit o măsură de succes,
o alternativă la măsurarea dezvoltării prin indicatori economici8
după cum se menționa și în Raportul Național al Dezvoltării
Umane 2003-2005.
Astfel, măsurarea progresului unei țări prin luarea în calcul
a unor indici ai durabilității sociale și economice a fost realizată
cu ajutorul unui indice compozit, și anume indicatorul dezvoltării
umane. Acest indicator arată drumul pe care îl are de parcurs o
țară pentru a atinge cele mai mari performanțe cunoscute la nivel
mondial. Prin urmare, ar fi corect să privim acest indicator ca
fiind una dintre componentele care furnizează datele de plecare
8 Raportul Național al Dezvoltării Umane 2003-2005 , PNUD, România 2005, p. 21.
62

pentru analiza oportunităților și obstacolelor pentru politicile
dezvoltării umane9.
Calcularea indicatorului dezvoltării umane este posibilă
prin introducerea a trei variabile10:
•speranța de viață la naștere (numărul de ani pe care
i-ar trăi un nou născut dacă rata curentă a mortalității ar
rămâne aceeași);
•nivelul instruirii (nivelul educațional) compus din
alfabetizarea adulților, reflectat de ponderea persoanelor de
15 ani și peste această vârstă care au frecventat sau au
absolvit o școală, sau care știu să scrie și să citească fără a
avea o școală absolvită în totalul populației de 15 ani și
peste această vârstă și rata brută de cuprindere în
învățământul de toate gradele care reprezintă numărul de
elevi înscriși într-un nivel de învățământ, ca procent din
totalul populației din grupa de vârstă respectivă;
•cel de-al treilea indicator folosit ca măsură a
standardului de viață este PIB pe locuitor calculat la
paritatea puterii de cumpărare în dolari SUA.11
9 Ibidem.10 Rapport mondial sur le développement 1999 , De Boeck Université, p. 23.11 Un dolar exprimat la paritatea puterii de cumpărare într-o țară dată, permite procurarea
aceleiași cantități de bunuri și servicii care se cumpără cu un dolar SUA în economia din
Statele Unite ale Americii. Conversia monedei naționale în PPA permite o comparație
generală a nivelului prețurilor reale între țări, în același fel în care indicele prețurilor
permite să se compare valoarea reală a unei norme de timp. Rapport Mondial sur le
Développement Humain , 1999.
63

În opinia noastră, indicatorul dezvoltării umane acționează
ca un barometru pentru schimbările ce au loc în creșterea
bunăstării oamenilor și pentru a compara progresele obținute.
Așa cum afirma laureatul premiului Nobel pentru Economie
(1998) Amartya Sen, indicatorul dezvoltării umane „ nu trebuie
considerat altceva decât ca o incitare la cercetarea bogăției
informațiilor conținute în raportul mondial al dezvoltării ”12.
Indicatorul dezvoltării umane este calculat printr-o metodă
simplă care permite ca toate cele trei componente să fie
convertite în indici. Pentru a calcula indicatorii celor trei
dimensiuni, sunt alese valori minime si maxime pentru fiecare
indicator. Acesta rezultă din împărțirea sumei celor trei indici la
3, și se măsoară pe o scală de la 0 la 1.
Valoarea indicelui dezvoltării umane a unei țări arată
distanța până la valoarea maximă posibilă 1, sau opusul acesteia
și permite comparația între țări.
Ca orice indicator, indicele dezvoltării umane este departe
de a fi perfect, iar metodologia sa de calcul a fost perfecționată
de-a lungul ultimului deceniu.
Potrivit metodologiei de calcul sabilită de PNUD, sunt
fixate valori minime și maxime pentru fiecare indicator luat în
calculul IDU, astfel:
•speranța de viață la naștere: 25-85 ani;
12 Rapport mondial sur le développement 1999 , De Boeck Université, p.23.
64

•gradul de alfabetizare a populației adulte: 0%-
100%;
•rata brută de cuprindere în învățământ: 0%-
100%;
•PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare:
100-40.000 dolari SUA.
Pe baza valorilor reale ale indicatorilor și a celor stabilite
de PNUD, se calculează indici specifici corespunzători fiecăreia
dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane după relația13:
m inim ăValoaream axim ăValoaream inim ăValoarearealăValoareaIndicator−−=
Indicele nivelului de educație se calculează ca medie
aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populației și
rata brută de cuprindere în învățământ astfel:
31 2 învatamantîncuprinderedegradindrealfabetizadegradindIndice×+ ×=
Calcularea standardului de viață exprimat prin indicatorul
PIB pe locuitor se face pornind de la nivelul real al PIB pe
locuitor din țara respectivă, calculat la paritatea puterii de
cumpărare. Nivelul respectiv se ajustează în cazul în care el
depășește un nivel mediu mondial al PIB pe locuitor, stabilit
13 Raportul mondial asupra dezvoltării umane 2003-2005 , PNUD, p. 134.
65

pentru anul respectiv. Se folosește pentru calcularea acestui
indicator formula lui Atkinson de utilitate marginală a venitului
care constă din diferența acelorași valori logaritmate:
m inimăvaloarelog.m aximăvaloarelog.m inimăvaloarelog.realăvaloarelog.Indice−−=
Indicatorul dezvoltării umane (IDU) se calculează ca
medie aritmetică a celor trei indici14:
3/PPClalocuitorPIBindeducațdudenivindviațispindIDU+ +=
Elementele, indicatorii și dimensiunea indicilor sunt cele
trei componente care participă la determinarea indicatorului
dezvoltării umane după cum se observă și în figura 2.1.
Elemente:
Indicatori:
Dimensiunea
14 I. Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2003, p. 230.
66 O viață cât mai lungă și
sănătoasăAcumularea unui
volum cât mai mare de
cunoștințe
de cunoștiințeStandard de
viață decent
Speranța de
viață la naștereGrad de
alfabetizareRata brută de
cuprindere în
învățământP.I.B. pe
locuitor la
PPC
Indicele
speranței
de viațăIndicele nivelului
de instruire
(educație)Indicele P.I.B.
pe locuitor
INDICATORUL DEZVOLTĂRII UMANE

indicilor:
Fig. 2.1 Determinarea indicatorului dezvoltării umane
Sursa: Human Development Report, 2004, UNDP, p. 258.
Prin urmare, indicatorul dezvoltării umane este cel care
stabilește locul ocupat de fiecare țară la nivel mondial, oferind în
același timp posibilitatea de a se interveni direct asupra acelei
componente care influențează în mod negativ evoluția lui la nivel
național.
În raport de acest indicator, țările lumii se împart în trei
grupe:
•țări cu nivel ridicat al dezvoltării umane (IDU
peste 0,800);
•țări cu nivel mediu al dezvoltării umane (IDU
între 0,500-0,799);
•țări cu nivel scăzut al dezvoltării umane (IDU
sub 0,500).
În Raportul Mondial al Dezvoltării Umane pe 2005 sunt
cuprinse 177 de țări grupate după nivelul dezvoltării umane, în
67

anul 2003, astfel: 55 de țări sunt considerate cu un nivel al
dezvoltării umane ridicat, 86 de țări cu un nivel mediu și 36 de
țări cu nivel scăzut al dezvoltării umane.
Primul loc îl ocupă în continuare Norvegia (0,963). Poziția
a II-a este ocupată, în anul 2003, de Islanda (0,956) spre
deosebire de anul 2002 când acest loc era ocupat de Suedia.
Acestă poziție se explică prin creșterea valorii celor trei
indicatori luați în calculul IDU, ai Islandei, în comparație cu ai
Suediei în anul 200315. Remarcăm, ocuparea locului 4 de către
Luxemburg (2003), ca urmare a creșterii standardului de viață
(62.298 PIB pe locuitor la PPC), spre deosebire de anul 2002,
când acesta ocupa locul 15.
Alte țări dezvoltate ocupă primele 10 locuri ale
clasamentului16. În categoria țărilor cu un indice al dezvoltării
umane scăzut (IDU inferior lui 0,500) se află: Nigeria (0,453),
Mali (0,333), Burkina Faso (0,317), Sierra-Leone (0,298), Niger
(0,281 – locul 177). România, potrivit datelor cuprinse în
raportul menționat, ocupă poziția 64 cu un IDU de 0,786.
Indicatorul dezvoltării umane poate veni în completarea
indicatorilor economici sau poate fi corelat cu alți indicatori
15 Speranța de viață Islanda (2003) – 80,7; Suedia – 80,2; nivelul instruirii Islanda – 96%;
Suedia – 94%; standardul de viață (PIB pe locuitor la PPC) Islanda – 31.243; Suedia –
26.750.16 Australia locul 3 (0,955); Canada locul 5 (0,949); Suedia locul 6 (0,949); Elveția locul 7
(0,947); Irlanda locul 8 (0,946); Belgia locul 9 (0,945); SUA locul 10 (0,944).
68

pentru a asigura o imagine de ansamblu a schimbărilor în
dezvoltarea societății.
Pe lângă acest indicator important, mai pot fi calculați
indicatori privind sănătatea, educația, cultura și comunicarea,
violența și criminalitatea, șomajul, indicatori privind structura
veniturilor și cheltuielilor gospodăriilor, alți indicatori care
reflectă urbanizarea, disparitățile dintre urban și rural, indicatori
de mediu. O parte din acești indicatori reflectă aspecte ale
coeziuniii sociale ca o nouă dimensiune a dezvoltării umane și
evidențiază contribuția acestor factori la dezvoltarea umană.
2.7.2.2. Alți indicatori: indicele disparității între sexe
(IDS), indicele participării femeilor la activitatea
economică și socială (IPF), indicele sărăciei umane
(IPH)
În Raportul Mondial al Dezvoltării Umane pe 1995 s-a
introdus indicele disparității între sexe în dezvoltarea umană și
indicele participării femeilor la activitatea economică și socială.
În timp ce indicele disparității între sexe evaluează
progresele dezvoltării umane de bază prin cercetarea
inegalităților dintre bărbați și femei, indicele de participare a
femeilor măsoară inagalitățile dintre bărbați și femei pe planul
oportunităților economice, sociale și politice.
69

Mai târziu, în anul 1997, Raportul Mondial al Dezvoltării
Umane a lansat conceptul de sărăcie umană, exprimat prin
indicele sărăciei umane.
Dacă indicele dezvoltării umane arată progresele medii din
compartimentele elementare ale dezvoltării umane, indicele
sărăciei umane se concentrează asupra lipsurilor, pe care le
resimt indivizii. Toți cei patru indicatori oferă informațiile de
bază asupra dezvoltării umane într-o țară dată.
Indicatorul disparității între sexe măsoară aceleași
capacități și are aceleași variabile ca IDU, doar că exprimă în
plus disparitățile sociologice între bărbați și femei în cele trei
domenii menționate ale indicatorului dezvoltării umane (speranță
de viață, nivelul de educație și standardul de viață).
Cu cât aceste disparități sunt mai puternice în termenii de
bază ai dezvoltării umane, cu atât distanța care separă indicatorul
disparității între sexe de indicatorul dezvoltării umane al unei
țări, luată la valoare absolută, este mai mare, relevând
inegalitățile dintre sexe. Pentru ajustarea în funcție de
disparitățile între sexe se utilizează o formulă ponderată care
utilizează un parametru de ponderare a cărui valoare este egală
cu 2. Fiecare variabilă este indexată cu valori minime și maxime
pe care le poate atinge, stabilite de PNUD. Valorile minime și
maxime ale variabilei – speranța de viață la naștere sunt pentru
70

femei 27,5 ani și respectiv 87,5 ani, iar pentru bărbați valori
minime de 22,5 ani și respectiv 82,5 ani.
Pentru gradul de alfabetizare și rata brută de cuprindere în
învățământ, valorile minime și maxime sunt de 0% și 100%.
Calculul indicelui părților veniturilor din muncă, diferențiat pe
sexe ca și în cazul indicelui dezvoltării umane, este PIB pe
locuitor estimat la paritatea puterii de cumpărare.
În afară de aceste variabile se mai pot utiliza și altele, cum
sunt: populația totală și pe sexe, proporția sexelor în populația
totală și în cadrul populației active civile, raportul între salariul
mediu realizat de femeile din sectorul neagricol și cel al
bărbaților din același sector.
Relația finală de calcul al acestui indicator este dată de
media aritmetică a indicilor egal repartizați17:
3re p a rt iz a te g a lre p a rtiz a te g a lre p a rtiz a te g a lv ia țăv e n itu lu iin d ic e lee d u c a ț ie iin d ic e led es p e ra n țe iin d ic e le
ID S+ +
=
De exemplu, pentru România indicele disparității între
sexe în dezvoltarea umană în perioada 1996-2003 a avut
următoarea evoluție18:
Tabelul 2.3
Indicele disparității între sexe în dezvoltarea umană
17 Raportul național al dezvoltării umane 2003-2005 , PNUD, București, p. 135.18 Ibidem, p. 111-112.
71

19961997199819992000200120022003
Speranța de viață la
naștere (ani)69,169,069,269,770,571,271,271,0
– femei 73,173,073,373,774,274,874,974,8
– bărbați 65,365,265,566,167,067,767,667,4
Gradul de alfabetizare
al adulților (%)97,097,097,197,097,097,297,397,3
– femei 95,595,695,695,695,596,096,396,3
– bărbați 98,798,798,798,798,698,598,498,4
Rata brută de
cuprindere școlară în
toate nivelurile de
învățământ (%)62,062,963,964,966,568,370,271,6
– femei 62,563,564,865,967,869,872,073,4
– bărbați 61,662,363,164,065,366,868,569,8
Produsul intern brut
(PIB) pe locuitor în
dolari la paritatea
puterii de cumpărare
– femei 53994946497545864890523558836195
– bărbați 78397959738263346649727682058959
Indicele disparității
între sexe 0,76
20,76
00,76
10,75
80,76
50,77
80,78
70,791
Sursa: Datele provin din Ancheta forței de muncă în gospodării (AMIGO),
trimestrele IV 1996-2003. Începând cu 2002 datele au fost estimate pe baza
Recensământului Populației și Locuințelor (RPL 2002).
Un alt indice este cel al participării femeilor la activitatea
economică și socială. Acest indice măsoară inegalitățile
sociologice între bărbați și femei din punctul de vedere al
reprezentării și al puterii de decizie.
72

Pentru reflectarea participării și dobândirii puterii
decizionale în economie, se utilizează proporții diferențiate pe
sexe în numărul total al conducătorilor și funcționarilor superiori
din administrația publică și din unitățile economico-sociale,
respectiv în numărul total al specialiștilor cu ocupații intelectuale
și științifice.
Structura pe sexe a parlamentarilor este utilizată pentru a
reflecta participarea la luarea deciziilor politice. Pentru a obține
valoarea propriu-zisă a indicelui de participare a femeilor se
calculează media aritmetică a indicilor egal repartizați: indicele
participării la decizia politică (I DP), indicele participării la decizia
economică (IDE), indicele venitului egal repartizat (I VR)19.
3VRDEDPIIIIPF++=
Fiecăreia dintre cele trei variabile i se aplică metoda
mediei ponderate ( ε−1) pentru a calcula o „ pondere echivalentă
egal repartizată ” (PEER) pentru ambele sexe, după care fiecare
variabilă este indexată prin împărțirea PEER la 50.
Pentru realizarea acestei indexări se pornește de la premisa
că într-o societate ideală, participarea femeilor și bărbaților la
puterea decizională este egală.
19 Raportul național al dezvoltării umane 2003-2005 , PNUD, București, p. 138.
73

Indicatorul sărăciei umane (IPH)20 măsoară lipsurile la
nivelul a patru mari aspecte ale vieții umane: capacitatea de a trăi
mai mult și în sănătate, educația (învățământul), mijloacele
economice și participarea la viața socială. Acest indicator se
calculează atât pentru țările în curs de dezvoltare (IPH 1) cât și
pentru țările industrializate (IPH 2). Determinarea acestui indice
pentru cel de-al doilea grup, se explică prin faptul că formele
sărăciei variază în funcție de condițile socio-economice locale.
În componența IPH 1 intră următoarele elemente și
indicatori, după cum se observă în figura 2.4.
Elemente:
Indicatori:
Fig. 2.4 Determinarea indicelui sărăciei pentru țările în curs
de dezvoltare
Sursa: Human Development Report, 2004 , p. 258.
20 Human Development Report 2004 , UNDP, New York, USA, p. 260.
74 O viață lungă și
sănătoasăAcumularea de
cunoștințeStandard de viață
decent
Probabilitatea
la naștere de a
nu atinge 40
de aniRata
alfabetizării
adulțilorProcentajul
populației fără
acces
preponderent la
o sursă de apă
potabilăProcentul
copiilor slab
dezvoltați
pentru vărsta lor
Lipsa unui trai decent
Indicele sărăciei pentru țările în curs de dezvoltare

IPH1 – se concentrează asupra aspectelor esențiale luate în
considerare în cadrul indicelui dezvoltării umane (IDU), dar
evidențiază în special lipsurile. Acesta cuprinde mai multe
variabile: procentul de persoane cu risc mare de a deceda înainte
de 40 de ani; procentul de adulți analfabeți și lipsa serviciilor
publice și private pe ansamblul economiei.
IPH2 – reflectă aceleași aspecte ale sărăciei ca și IPH 1, dar
mai cuprinde și a patra formă a lipsurilor, și anume excluderea.
Elementele componente și indicatorii sunt prezentate în figura
2.5.
Elemente:
Indicatori:
Fig. 2.5 Determinarea indicelui sărăciei pentru țările
industrializate
Sursa: Human Development Report 2004 , p. 258.
75 O viață lungă
și sănătoasăAcumularea
de cunoștințeStandard de
viață decentExcluderea
socială
Probabilitatea
la naștere de a
nu atinge 60
de aniProcent din
populația
adultă ce nu
posedă
capacități de
citire/ scriere
satisfăcătoareProcent din
populația ce
trăiește sub
pragul
sărăcieiRata
șomajului pe
termen lung
Indicele sărăciei pentru țările industrializate

IPH2 utilizează următoarele variabile: probabilitatea de a
deceda la o vârstă relativ precoce, a doua variabilă se referă la
instruire (învățământ) și constă în excluderea din lumea lecturii și
a comunicării, cea de-a treia variabilă se referă la absența
accesului la condiții de viață decente, iar ultima variabilă, vizează
absența participării la viața societății sau excluderea. Această
ultimă formă de lipsă (excluderea) este măsurată de procentul
populației active în situație de șomaj de lungă durată, adică fără
loc de muncă pe o perioadă de peste 1 an.
2.8. APLICAȚIE REZOLVATĂ
Să se calculeze IDU pentru Norvegia, China, Senegal pe
baza următoarelor date:
Elemente de calcul Valori efective 2002
NorvegiaChin
aSenegal
Speranța de viață (ani) 78,970,952,7
Gradul de alfabetizare (%) 99,090,939,3
Rata brută de cuprindere în învățământ
(gradul de cuprindere în învățămâ nt %) 98,068,038,0
PIB pe locuitor la paritatea puterii de
cumpărare 36.6004.5801.580
Rezolvare:
1. Calculăm indicele speranței de viață pentru cele trei țări după
formula:
m inimăValoaream aximăValoaream inimăValoareaefectivăValoareaIndicator−−=
76

Norvegia: 898,02585259,78=−−=spvIndicele
China: 765,02585259,70=−−=spvIndicele

Senegal: 461,02585257,52=−−=spvIndicele
2. Calculăm indicele nivelului de educație.
Indicele nivelului de educație este un indice compozit care
se calculează după următoarea formulă:
3invatam antincuprinderedegr.indicele*1realfabetizadegr.indicele*2Indice+=
a) calculăm indicele gradului de alfabetizare pentru cele trei
țări:
Norvegia: 990,00100099..=−−=alfabgrIndice
China: 909,0010009,90..=−−=alfabgrIndice
Senegal: 393,0010003,39..=−−=alfabgrIndice
b) calculăm indicele gradului de cuprindere în învățământ :
Norvegia: 980,0010000,98..=−−=icgrIndice
China: 680,0010000,68..=−−=icgrIndice
Senegal: 380,0010000,38..=−−=icgrIndice
77

c) calculăm indicele nivelului de educație pentru cele trei țări:
Norvegia: 986,03980,0*1990,0*2. =+=ednivIndice
China: 832,03680,0*1909,0*2. =+=ednivIndice
Senegal: 388,03380,0*1393,0*2. =+=ednivIndice
3. Calculăm indicele PIB pe locuitor la paritatea puterii de
cumpărare după formula de utilitate marginală a venitului
(formula lui Atkinson).
minylgmaxylgminylgylg
locPIBIndice
−−
=
Norvegia: 985,0100lg000.40lg100lg600.36lg=−−=locPIBIndice
China: 637,0100lg000.40lg100lg580.4lg=−−=locPIBIndice
Senegal: 460,0100lg000.40lg100lg580.1lg=−−=locPIBIndice
4. calculăm indicatorul dezvoltării
umane IDU pentru cele trei țări după formula:
3locPIBIndniv.edIndsp.vInd
IDU++
=
Norvegia: 956,03985,0986,0898,0==+=IDU
China: 740,03637,0832,0765,0=++=IDU
78

Senegal: 436,03460,0388,0461,0=++=IDU
Norvegia se încadrează din punct de vedere al IDU în
grupa țărilor cu nivel ridicat al dezvoltării umane, China în grupa
țărilor cu nivel mediu al dezvoltării umane, iar Senegal în grupa
țărilor cu nivel scăzut al dezvoltării umane.
2.9. APLICAȚII DE RE ZOLVAT
Aplicația 1
În anul 2002, în Suedia, valorile individuale pe baza cărora
se calculează indicatorul dezvoltării umane au fost:
–speranța de viață la naștere (ani)………………..80
–gradul de alfabetizare (%)………………………99
–gradul de cuprind ere în învățământ (%)…………99,8
–PIB pe locuitor la paritatea puterii de
cumpărare……………………………26.050 $ /SUA
Care este valoarea IDU?
Aplicația 2
În anul 2002 Portugalia a avut următoarele valori pentru
elementele de calcul a indicelui dezvoltării umane; calculați
valoarea IDU.
–speranța de viață la naștere …….………….76,1 ani;
–gradul de alfabetizare……….………..……92,5%;
–gradul de școlarizare……….……….……..93%;
–PIB pe locuitor la PPC………………18.280 $ SUA
• PPC = paritatea puterii de cumpărare
Aplicația 3
79

Să se calculeze IDU pentru Niger pe baza datelor
prezentate în tabelul următor:
Elemente de calculValori efective 2002
Niger
Speranța de viață la naștere (ani) 46,0
Gradul de alfabetizare (%) 17,1
Gradul de cuprindere în învățământ (%) 19
PIB/locPPC 800

Aplicația 4
Să se calculeze IDU pentru România pe baza datelor
prezentate mai jos pentru anul 2002:
–speranța de viață la naștere …………………….70,5
ani;
–gradul de
alfabetizare…………………………..97,3%;
–gradul de
școlarizare……………………………68%;
–PIB/locuitor la par itatea puterii de
cumpărare….6.560.
2.10. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE
•
cheltuieli publice;
•
cheltuieli publice
consolidate;
•
cheltuieli publice
neconsolidate;
•
cheltuieli bugetare;•
criterii de clasificare a
cheltuielilor publice;
•
indicatori privind nivelul,
structura și dinamica
cheltuielilor publice;
•
investițiile în resurse
umane;
80

•
indicele dezvoltării
umane;
•indicele
disparității între sexe;•indicele sărăciei
umane;
•indicele de
participare a femeilor la
viața economică și
politică.
2.11. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1.Definiți cheltuielile publice.
2.Prin ce se deosebesc cheltuielile publice de cele
bugetare?
3.Cum se clasifică cheltuielile publice?
4.Care sunt indicatorii privind nivelul, structura și
dinamica cheltuielilor publice?
5.Care sunt factorii care influențează creșterea
cheltuielilor publice?
6.Care sunt modelele creșterii cheltuielilor publice?
7.Enumerați condițiile necesare atingerii optimalității lui
Pareto pentru o economie de piață.
8.Ce reprezintă externalitățile pozitive? Dar cele
negative?
9.Definiți investițiile în resurse umane.
10.Ce elemente intră în componenta indicelui dezvoltării
umane?
81

C A P I T O L U L I I I
S I S T E M U L R E S U R S E L O R
F I N A N C I A R E P U B L I C E
3.1. CONȚINUTUL RESURSELOR FINANCIARE
PUBLICE
Resursele financiare, constituie totalizarea mijloacelor
bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale într-
un interval de timp determinat21.
În categoria resurselor financiare sunt cuprinse resursele
autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor
publice și private, resurselor organismelor fără scop lucrativ și
resursele populației.
Resursele financiare publice cuprind:
– resursele administrației de stat centrale și locale;
– resursele necesare protecției și asigurărilor sociale de
stat;
– resursele instituțiilor și autorităților publice cu caracter
autonom.
Resursele financiare publice împreună cu resursele
financiare private alcătuiesc resursele financiare ale societății.
3.2. STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE
PUBLICE
Privite din punctul de vedere al conținutului lor economic,
principalele categorii de resurse financiare publice sunt:
prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele,
contribuțiile), resursele de trezorerie, resurse provenind din
21 I. Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică BUCUREȘTI,
2007, p. 348.
82

împrumuturi publice și finanțarea prin emisiune monetară fără
acoperire.
Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt mod de
grupare a resurselor financiare publice.
În statele de tip feudal resursele financiare publice sunt
structurate pe trei niveluri:
– resurse ale bugetului federal;
– resurse ale bugetelor statelor, regimurilor sau provinciilor
membre ale federației;
– resurse ale bugetelor locale.
În statele de tip unitar, se deosebesc:
– resurse publice ale bugetului central;
– resurse ale bugetelor locale.
Privită prin prisma bugetului general consolidat, structura
resurselor financiare publice include:
– resurse financiare ale bugetului de stat;
– resurse financiare ale asigurărilor sociale de stat;
– resurse financiare cu destinație specială;
– resurse financiare ale bugetelor locale aparținând
unităților administrativ-teritoriale.
În funcție de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele
financiare publice formează două categorii și anume:
– resurse ordinare (curente);
– resurse extraordinare, incidentale sau întâmplătoare.
După proveniența lor, resursele financiare publice cuprind:
– resurse interne;
– resurse externe.
În România, resursele financiare publice sunt structurate
pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului
bugetar. Resursele financiare publice se constituie și se
gestionează printr-un sistem unitar de bugete și anume: bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor
speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice
autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau
parțial din bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice finanțate
integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din
83

credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror
rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice
și bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condițiile
asigurării echilibrului financiar22.
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I.Resursele bugetului de stat
•Venituri curente
A.Venituri fiscale
A.1. Impozite directe
A.2. Impozite indirecte
B. Venituri nefiscale
•Venituri din capital
•Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
II.Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat
A.Venituri fiscale
A.1. Contribuția angajatorilor și a angajaților
A.2. Alte contribuții
B. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale
1.Venituri proprii (fiscale și nefiscale)
2. Cote și sume defalcate din venituri ale bugetului de stat.
3. Cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și
ale bugetelor locale.
4. Transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat.
IV. Resursele fondurilor speciale
În categoria resurselor financiare publice se includ și
veniturile instituțiilor și autorităților publice cu caracter de
venituri curente.
În conformitate cu legea privind finanțele publice
„Instituțiile publice includ Parlamentul, Administrația
22 I. Văcărel (coordonator), Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2007, p.354
84

Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale
administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice
autonome, precum si institutiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finanțare a activității acestora”.
3.3. CONȚINUTUL IMPOZITELOR
3.3.1. Continutul și elementele impozitului
Impozitele, reprezintă o formă de prelevare a unei părți
din veniturile și/sau averea persoanelor fizice sau juridice la
dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu
definitiv (nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea
statului.
Tot prelevări cu caracter obligatoriu sunt și taxele și
contribuțiile.
Taxele, reprezintă plăți obligatorii către stat, efectuate de
persoane fizice și juridice pentru un serviciu efectuat, la cererea
lor, de către instituții de stat.
Contribuțiile, reprezintă plăți obligatorii efectuate către
stat de persoane fizice și juridice, care beneficiază de unele
servicii ale instituțiilor statului, fără să le fi solicitat direct
(exemplu: contribuții de asigurări sociale.
Printre elementele impozitului se numară:
– subiectul (platitorul);
– suportatorul (destinatarul);
– obiectul impunerii – îl reprezintă materia supusă
impunerii;
– sursa impozitului – arată din ce anume se plătește
impozitul;
– unitatea de impunere (unitatea de masură: m², bucata, kg,
litru etc.);
– cota (cotele impozitului) – impozitul poate fi stabilit în
suma fixă sau în cote procentuale (proporționale,
progresive sau regresive);
85

– asieta (modul de așezare a impozitului);
– termenul de plată – indică data până la care impozitul
trebuie achitat statului.
3.3.2.Clasificarea impozitelor
În practica fiscală se întâlnește o diversitate de impozite
care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește
conținutul lor.
După trăsăturile de fond și formă impozitele pot fi grupate
în:
Impozite
directeImpozite reale- impozitul funciar
– impozitul pe clădiri
– impozitul pe activități industriale, comerciale și
profesii libere
– impozitul pe capital mobiliar sau bănesc
86

Impozite personaleImpozit
pe venit- impozit pe
veniturile
persoanelor
fizice- impozitul pe venituri
din salarii
– impozitul pe venituri
din cedarea folosinței
bunurilor
– impozitul pe venituri
din dividende și dobânzi
1.
Trăsături
de fond și
formă- impozitul pe venituri
din pensii ce depășesc un
anumit plafon
– impozit pe
veniturile
persoanelor
juridice- impozitul pe profit
– impozitul pe dividende
Impozit
pe avere- impozit pe
avere- impozit pe proprietăți
imobiliare, terenuri,
clădiri, mijloace de
transport auto
– impozit asupra activului
net
– impozit pe
circulația
averii- impozit pe succesiuni
– impozit pe donații
– impozit pe actele de
vânzare-cumpărare a
unor bunuri imobile
– impozite pe hârtiile de
valoare
– impozite pe circulația
capitalurilor, efectelor
comerciale
– impozit pe
creșterea
averii – impozitul pe creșterea
averii imobiliare
– impozitul pe sporul de
avere dobândit în situații
excepționale
Impozite
indirecte- taxe de consumație- pe produs (accize)
– generale pe vânzări
-taxele vamale
-veniturile provenite de la
monopolurile fiscale
-taxe de înregistrare și de
timbru
Fig. 3.1 Clasificarea impozitelor
Impozite permanente
(ordinare)- impozite pe venit
– impozite pe averea propriu-zisă
– impozite pe circulația averii
87

– impozite pe cheltuieli
2. Frecvența realizării
Impozite incidentale
(extraordinare)- impozite pe sporul de avere
dobândit în timpul războiului
– taxe vamale sezoniere
– suprataxele vamale

– impozitele pe venit
3. Obiectul impunerii – impozite pe avere
– impozite pe cheltuieli
– impozitul pe venitul persoanelor
fizice, juridice
Impozite financiare – taxa pe valoarea adăugată
– taxele vamale
4. Scopul urmărit- accizele
– accize pentru băuturi alcoolice,
produse din tutun
– taxe vamale pentru export de
materii prime, materiale
Impozite de ordine – impozite pe sporul de avere
dobândit în timpul războiului
– taxe vamale sezoniere
– suprataxele vamale
În statele de tip unitar- impozite ale administrației
centrale de stat
– impozite ale administrației
locale
5. Instituția care le
administrează
– impozite federale
În statele de tip federal- impozite ale statelor,
provinciilor, regiunilor (membre
ale federației)
– impozite locale
Fig. 3.2 Clasificarea impozitelor
88

3.3.3.Impozitele directe
Impozitele directe , reprezintă forma cea mai veche de
impunere.
Acestea se împart în:
– impozite reale;
– impozite personale – se întâlnesc sub forma impozitelor
pe venit și respectiv a impozitelor pe avere.
Impozitul pe venitu rile persoanelor fizice
În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de așezare a
impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:
– sistemul impunerii separate (se impune fiecare sursă de
venit separat);
– sistemul impunerii globale (se cumulează toate sursele de
venit și se impune venitul cumulat cu un singur impozit).
Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor
fizice pot fi utilizate cote proporționale sau progresive.
Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote
progresive pe tranșe de venit. Numărul tranșelor și nivelul cotelor
de impunere diferă de la o țară la alta. De exemplu, în Germania
se practică impunerea pe baza unor cote progresive pe tranșe de
venituri al căror nivel variază între 15% și 42%. În Italia, cotele
de impozit variază între 23 % și 43%, iar în Polonia între 19% și
40%.
În România și Slovacia se practică sistemul cotei unice
care reprezintă 16%, respectiv 19%.
În SUA, se utilizează două cote de impozit, respectiv 15%
pentru cei care realizează venituri între 2001 și 30.000 de dolari
și 28% pentru cei cu venituri de peste 30.000 de dolari.
Categoriile de venituri care sunt supuse impozitului pe
venit sunt %:

-venituri din: activități independente, din salarii, din
cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din pensii, din
activități agricole, venituri sub forma premiilor și din
jocurile de noroc, venituri din transferul proprietăților
imobiliare, venituri din alte surse.
Impozitul pe profit
Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de
persoanele juridice (socie tățile de capital), în unele țări se
folosește același sistem de impunere ca în cazul persoanelor
juridice, iar în altele se practică un sistem distinct.
Profitul obținut de o societate de capital se repartizează
atât acționarilor sub formă de dividende (proporțional cu
participarea lor la capital), cât și la dispoziția societății pentru
constituirea unor fonduri.
Această repartizare a profilului permite luarea în
considerare a mai multor modalități de impunere a veniturilor
realizate de societățile de capital și anume:
a) se impune mai întâi profitul total obținut de societatea
de capital și apoi separat profilul repartizat acționarilor sub forma
de dividende.
În prezent, sunt puține țări care mai practică acest sistem.
Printre ele figurează Irlanda și România.
b) se impun numai dividendele în timp ce partea din profit
lăsată la dispoziția societății de capital este scutită de impozit.
Acest sistem se practică în prezent în majoritatea țărilor membre
ale UE.
c) se impune numai partea din profit care rămâne la
dispoziția societății de capital, iar dividendele repartizate
acționarilor nu sunt supuse impozitării. Se practică în Grecia,
Letonia, Slovenia.
d) se impun separat mai întâi dividendele repartizate
acționarilor și apoi se impune partea din profit rămasă la
dispoziția societății de capital.

Printre cei scutiți de impozit pe profit figurează Trezoreria
Statului, Banca Națională a României, instituțiile publice,
asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice,
fundațiile române, culturale, religioase, instituțiile de învățământ
particular acreditate.
Profilul impozabil se calculează scăzând din veniturile
realizate din orice sursă cheltuielile făcute pentru realizarea
acestora.
În România, microintreprinderile sunt impozitate în anul
2008 cu 2,5%, iar în anul 2009, vor fi impozitate cu 3%.
Calculul și plata impozitului pe venitul
microintreprinderilor se face trimestrial.
Impozitul pe avere
În practica fiscală din diferite țări, impozitele pe avere se
întâlnesc sub % forme: impozite asupra averii propriu-zise,
impozite pe circulația averii, impozite pe sporul de avere sau pe
creșterea valorii averii.
Toate impozitele pe avere din România (cele prezentate
mai sus) intră în categoria impozitelor și taxelor care alimentează
bugele locale.
3.3.4.Impozitele indirecte
Pentru procurarea resurselor financiare necesare acoperirii
cheltuielilor publice, statul instituie pe l ângă impozitele directe și
impozitele indirecte.
De regulă, în țările dezvoltate, contribuția impozitelor
indirecte la veniturile fiscale ale statului este mai redusă decât în
cazul impozitelor directe.
Impozitele indirecte se manifestă sub următoarele forme:
taxe de consumație, venituri din monopoluri fiscale, taxe vamale
și diferite alte taxe.
Cel mai important impozit indirect în țările dezvolate îl
reprezintă taxele de consumație.

Acestea sunt impozite indirecte care se includ în prețul de
vânzare al mărfurilor fabricate și realizate în interiorul țării care
percepe impozitul.
Printre aceste mărfuri întâlnim: zahărul, pastele făinoase,
orezul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textilele,
încălțăminte etc.
Taxele de consumație îmbracă forma taxelor de
consumație pe produs cunoscute sub denumirea de taxe speciale
de consumație sau accize, fie sub forma unor taxe generale pe
vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor.
Accizele – sunt instituite asupra unor produse care se
consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de
cumpărători cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament
fiscal cât mai ridicat.
Accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere
neelastică cum sunt: alcoolul, vinul, berea, tutunul, cafeaua,
ceaiul, uleiurile minerale, spirtul etc.
Conform Codului Fiscal, în România se practică accize
armonizate și accize nearmonizate.
Accizele armonizate – au stabilite nivelurile minime prin
legislația comunitară și trebuie respectate de toate țările membre.
Accizele nearmonizate – pot fi practicate pentru anumite
produse (altele decât cele supuse accizelor armonizate), iar
stabilirea nivelului acestora este de competența statului român.
În viitor, nivelurile accizelor nearmonizate vor putea fi reduse
treptat, iar în unele cazuri vor putea fi chiar eliminate, în funcție
de înțelegerile cu autoritățile comunitare.
Accizele se instituie, de regulă asupra produselor la care:
– producția și vânzarea sunt supravegheate de stat;
– elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară;
– consumul lor conduce la externalități de ordin negativ
(afectează starea de sănătate și conduce la cheltuieli suplimentare
pentru refacere, influențeaza mediul înconjurător).

În categoria acestor produse întâlnim: băuturile alcoolice,
produsele din tutun și produsele petroliere. Plata accizelor are
loc în statele în care produsele impozitate se consumă indiferent
unde s-au fabricat.
Taxa pe valoarea adaugat ă
Obiectul taxei pe valoarea adaugat ă îl reprezintă livrările
de mărfuri către terți și pentru consumul propriu, achiziție de
bunuri, prestațiile de servicii, bunurile importate.
T.V.A. – se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:
– fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu, pe care îl
parcurge marfă de la producător la cumpărător ;
– fie asupra prețului de vânzare din stadiu respectiv,
obținându-se astfel taxa asupra prețului de vânzare, din
care se deduce taxa aferentă prețului de vânzare din stadiul
anterior.
Diferența rezultată este taxa pe valoarea adaugată aferentă
stadiului respectiv. În practică, se utilizează cu precădere a doua
variantă de calcul. Baza de calcul a TVA o reprezintă prețul de
vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate.
Pentru calcularea taxei se stabilește volumul total al vânzărilor
sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri/pe perioada de
impunere (luna, trimestru), la care se aplică cota de impozit.
TVA este vărsată la buget de către fiecare întreprindere
(care apare în calitate de vânzător) și se suportă de consumatorii
mărfurilor sau servciiilor respective o dată cu cumpărarea lor.
Numărul și nivelul cotelor TVA în UE, diferă de la o țară la altă,
iar în aceeași țară pot diferi de la o perioadă la alta.
Din punct de vedere al regimului de impozitare privind
TVA practicat în România, operațiunile impozabile se clasifică
astfel:
a) operațiuni supuse impozitării în baza cotei standard de 19%;

b) operațiuni impozabile supuse impozitării cu o cotă redusă de
9%. Se aplica pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări
de bunuri cum sunt:
– livrarea de produse ortopedice;
– livrarea de proteze dentare;
– livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste cu
excepția celor destinate exclusiv sau în principal
publicității;
– serviciile care se referă la accesul la castele, muzee, case
memoriale, monumente istorice etc.
c) operatiuni scutite de TVA, care au ca obiect exportul sau alte
operațiuni similare ;
d) operațiuni din interiorul țării scutite de TVA ;
e) operațiunile de import de bunuri și pentru achiziții
intracomunitare scutite de plata TVA.
Orice decizie cu privire la TVA în general și la numărul
cotelor de impozitare, în special, trebuie temeinic fundamentată,
având în vedere multiplele implicații pe care le are.
Monopolurile fiscale – se instituie de către stat atât asupra
producției cât și asupra comerțului cu ridicata ori cu amănuntul a
unor mărfuri. Printre țările în care monopolurile fiscale au adus
încasări la buget, putem menționa: Italia (asupra tutunului și
chibriturilor), Germania (asupra alcoolului sau băuturilor
alcoolizate), Spania (asupra tutunului și petrolului).
Taxele vamale – Pot fi percepute de către un stat asupra
importului, exportului și tranzitului de mărfuri.
În practica fiscală internațională, taxele vamale care se
utilizează cel mai frecvent sunt cele asupra importului de
mărfuri.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de
bunuri și se calculează asupra valorii acestora în momentul când
trec frontiera țării importatoare.
Taxa are rolul unui impozit de egalizare, întrucât conduce
la apropierea nivelului prețului mărfii importate de nivelul
prețului mărfii (similare) indigene.
După forma lor de exprimare, taxele vamale de import pot
fi ad-valorem, specifice și compuse.
Taxele vamale ad-valorem se exprimă ca procent din
valoarea mărfii importate.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe
unitatea fizică de marfă importată (de exemplu pe tonă, pe
bucată).
Taxele vamale compuse apar ca o combinație a primelor
două.
În România, persoanele juridice plătesc taxe vamale numai
pentru mărfuri importate care se calculează prin aplicarea cotei
procentuale asupra valorii mărfii în vamă.
Regimul taxelor vamale în țara noastră a fost stabilit în
concordanță cu prevederile dintre acordurile adoptate în cadrul
Organizației Mondiale de Comerț, organizație din care face parte
și România, dintre Acordul de asociere a României la
Comunitățile Europene din Acordul dintre România și statele
Asociației Europene a Liberului Schimb și Acordul privind
adererea Roamaniei la Acaordul central – European de Comert
Liber. Din 01 ianuarie 2007, România nu mai face parte din
acordul central european de Comert liber (CEFTA).
Odată cu intrarea României în UE, aceasta a dobândit
statutul de membru cu drepturi depline în UE, s-a aliniat la
politica vamală promovată de aceasta încă din 1968, caracterizată
prin eliminarea taxelor vamale din comerțul între statele membre
și practicarea unui tarif vamal unic în relațiile comerciale cu
țările din afara uniunii.

Începând cu 01 ianurie 2007 când România a intrat în UE,
s-a început restrângerea încasărilor din taxele vamale, deoarece la
importul intracomunitar s-a desființat taxarea importurilor.
Taxele
Acestea reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane
fizice și/sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de
anumite instituții publice.
Taxele au un caracter obligatoriu, titlu nerambursabil,
urmărirea în caz de neplată.
După natura lor, taxele pot fi clasificate in: taxe
judecătorești, taxe de notariat, taxe consulare și taxe de
administrație.
După obiectul operațiunii care se efectuează și urmează a
fi taxată, taxele pot fi de două feluri: taxe de timbru și taxe de
înregistrare.
3.3.5.Calcularea impozitelor
A.Pentru calcularea impozitelor se folosește formula:
Impozitul = baza impozabilă x cota de impunere
Baza impozabilă – presupune identificarea obiectului
impozabil (venit, avere ș.a.) și determinarea mărimii lui, în urma
evaluării directe, indirecte sau prin metoda normativă.
Cotele de impunere pot fi de mai multe feluri:
– fixe
cote de impunere– procentuale– proporționale
– progresive

– cote proporționale = sunt cote procentuale al căror nivel
rămâne constant, indiferent de mărimea bazei impozabile
(exemplu: 16% este cota la impozitul pe profit).
– cote progresive = sunt cote procentuale care cresc pe
măsura creșterii bazei impozabile; ele pot fi:
a) simple (globale);
b) compuse (în tranșe).
a) cote de impunere
simple (globale)=cota de impunere se aplică
asupra întregului venit din
tranșa respectivă
b) cote progresive
compuse (în tranșe)=cota de impunere se aplică
numai asupra venitului din
tranșa respectivă
3.3.6. Aplicații rezolvate
Aplicația 1
Presupunem următoarele tranșe de venit:
Nr. crt.Tranșe de venit (lei) Cote
progresive
1până la 200.000 10%
2200.001-250.000 12%
3250.001-350.000 15%
4350.001-800.000 20%
5peste 800.000 30%
Vom calcula impozitul pentru un venit de 700.000 lei:
a) calcularea impozitului cu cote progresive simple:
-venitul se încadrează în tranșa a 4-a;
-cota de impunere corespunzătoare venitului de
700.000 lei este 20%;
-impozitul = 700.000×20%=140.000 lei.

b) calcularea impozitului cu cote progresive în tranșe:
-venitul se încadrează în tranșa a 4-a;
-cota de impunere corespunzătoare fiecărei
tranșe se va aplica numai asupra venitului din
tranșa respectivă, adică:
*pentru venitul din prima tranșă: 200.000×10%=20.000 lei
*pentru venitul cuprins în a doua tranșă: (250.000-200.000)x12%=6.000 lei
*pentru venitul cuprins în a treia tranșă: (350.000-250.000)x15%=15.000 lei
*pentru venitul cuprins în a patra tranșă
corespunzătoare lui 700.000: (700.000-350.000)x20%=70.000 lei
Impozitul total este = 20.000+6.000+15.000+70.000=111.000 lei
B.Pentru calcularea impozitelor pot fi folosite și diferite
metode de impunere:
-impunerea separată a fiecărui venit impozabil,
cu cotele de impunere specifice;
-impunerea globală a tuturor veniturilor
impozabile.
Aplicația 2
O persoană fizică realizează venituri din mai multe surse:
-din salariu: 1.200.000 lei;
-din închirieri: 420.000 lei;
-din practicarea liberă a profesiei: 600.000 lei.
Calcularea impozitului se face cu cotele progresive în tranșe din
exemplul precedent.
a) folosirea metodei impunerii separate:
*impozit pe salariu: (pentru 1.200.000 lei)
200.000×10%=20.000

(250.000-200.000)x12%=6.000
(350.000-250.000)x15%=15.000 total=251.000lei
(800.000-350.000)x20%=90.000
(1.200.000-800.000)x30%=120.000
*impozit pentru venitul din închirieri: (pentru 420.000 lei)
200.000×20%=20.000
(250.000-200.000)x12%=6.000 total=55.000 lei
(350.000-250.000)x15%=15.000
(420.000-350.000)x20%=14.000
*impozit pentru venitul din practicarea liberă a profesiei:
(pentru 600.000 lei)
200.000×10%=20.000
(250.000-200.000)x12%=6.000 total=91.000 lei
(350.000-250.000)x15%=15.000
(600.000-350.000)x20%=50.000
Impozitul total: 251.000+55.000+91.000=397.000 lei
b) folosirea metodei impunerii globale:
*se adună toate veniturile:
1.200.000 (venit din salarii) + 420.000 (venit din închirieri) +
600.000 (venit din exercitarea profesiei)=2.220.000 lei
*se calculează impozitul corespunzător venitului global, cu
cotele progresive în tranșe:
200.000×10%=20.000
(250.000-200.000)x12%=6.000 impozitul pe venitul
(350.000-250.000)x15%=15.000 global = 557.000 lei
(800.000-350.000)x20%=90.000
(2.220.000-800.000)x30%=426.000
Aplicația 3 – Metoda câtului fiscal

Familia Bernard este formată din 6 persoane: părinți și
4 copii. Domnul Bernard are un salariu anual de 300.000 euro,
iar soția 100.000 euro. Familia mai încasează venituri din
închirierea unei locuințe de 20.000 euro și din alte venituri
financiare 18.000 euro. Ce impozit plătește?
Tranșele și cotele de impunere la impunerea pe veniturile
persoanelor fizice sunt:
până la 37.380 0%
37.381 – 39.060 5%
39.061 – 46.300 9,6%
46.301 – 73.180 14,4%
73.181 – 94.060 19,2%
94.061 – 118.080 24%
peste 118.080 29%
Numărul de părți pentru fiecare membru al familiei este:
– soț1 parte
– soția1 parte
– 2 copii 1 parte
– 2 copii2 părți
Total 5 părți
Rezolvare :
1) Împărțim venitul global brut la numărul de părți pentru a afla
venitul pentru o parte.
Venitul global brut este: 438.000 euro (300.000 + 100.000 +
20.000 + 18.000)/5 = 87.600 euro.
Calculăm impozitul pentru o parte (87.600 euro) cu cotele
progresive în tranșe:

= (37.380 * 0%) + (1.680 * 5%) + (7.240 * 9,6%) + (26.880 *
14,4%) + (14.420 * 19,2%)
= 84 +695,04 + 3.870,72 + 2.768,64 = 7.418,4 euro.
Se înmulțeste impozitul calculat pentru o parte cu numărul de
părți: 7.418,4 * 5 = 37.092 euro.
Impozitul total de plată (cu aplicarea câtului fiscal) = 37.092
euro.
Gradul de fiscalitate = %46,8100*000.438092.37=.
2) Calculăm impozitul pentru venitul total de 438.000 euro cu
cotele progresive în tranșe (fără aplicarea câtului fiscal): (37.380
* 0%) + (1.680 * 5%) + (7.240 * 9,6%) + (26.880 * 14,4%) +
(20.880 * 19,2%) + (24.020 * 24%) + (319.920 * 29%) = 84 +
695,04 + 3.870,72 + 4.008,96 + 5.764,4 + 92.776,8 = 107.199,92
euro.
Gradul de fiscalitate = %47,24100*000.43892.199.107=.
Observație: În cazul în care nu se aplică câtul fiscal (2) se
plătește un impozit cu 70.107,92 euro mai mare decât prin
aplicarea metodei câtului fiscal (1).
Aplicația 4 (AVOIR FISCAL23*)
Profitul impozabil al unei societăți este de 100.000 euro.
Pentru a determina impozitul aferent profitului realizat se aplică
o cotă de 42%. Cota de impunere pe dividendele distribuite
acționarilor este de 40%. În condițiile aplicării avoir-ului fiscal să
23 Avoir fiscal = credit deschis contribuabililor (societăți sau persoane fizice) care
beneficiază de dividende distribuite de societate și care au suportat impozitul pe societate.
Tehnica creditului fiscal constă în restituirea cotei beneficiarului de dividende a unei părți a
impozitului pe societate care a afectat aceste dividende. Această restituire este egală cu 5%
în Franța din dividendele vărsate, capătă forma unei creanțe asupra statului folosită pentru a
achita integral sau parțial, impozitul pe venit datorat statului de către beneficiar. Eventualul
surplus al creditului fiscal față de impozit este restituit contribuabilului.
* Bernard Colli, Vocabular economis și financi ar, Editura Humanitas, 1994, p. 149.

se determine dividendele ce rămân la dispoziția acționarilor după
plata impozitului aferent, știind că se repartizează acționarilor
întreg profitul net.

Rezolvare :
Impozit pe profit: 100.000 * 42% = 42.000 euro.
Profit pentru dividende 100.000 – 42.000 = 58.000 euro.
Avoir fiscal este egal cu jumătate din volumul dividendelor.
58.000 / 2 = 29.000 euro
Baza impozabilă a dividendelor 58.000 + 29.000 = 87.000euro.
Impozitul pe beneficiu din dividende : 87.000 * 40% = 34.800
euro
Din acest impozit se scade avoir-ul fiscal.
34.800 – 29.000 = 5.800 euro.
Impozit net = 5.800 euro.
Profitul acționarului din dividende: 58.000 – 5.800 = 52.200
euro.
Aplicația 5 (Familie bivenit și familie monovenit;
impunere personală și impunere pe familie (cămin
fiscal)).
Avem două familii:
•prima familie formată din doi soți fără copii
sau alte persoane în întreținere realizează venituri din
salariu dupa cum urmează:
-soțul 12.000.000 anual
-soția 8.000.000 anual
•a doua familie compusă din doi soți fără copii,
realizează venituri numai soțul (soția fiind casnică).
Salariul anual al soțului este de 20.000.000 u.m. Cotele de
impunere progresive în tranșe sunt:
Până la 6.000.0000 10%
6.000.001 – 12.000.000 22%
12.000.001 – 30.000.000 26%

30.000.001 – 60.000.000 33%
60.000.001 – 150.000.000 40%
150.000.001 – 300.000.000 45%
Peste 300.000.000 50%.
Să se determine impozitul pe venit dacă impunerea se face:
a) separat, pe fiecare plătitor;
b) global, pe total venituri.
Rezolvare:
a) Calculăm impozitul pentru venitul soțului de 12.000.000
cu cotele progresive în tranșe = (6.000.000 * 10%) +
(6.000.000 * 22%) = 600.000 + 1.320.000 = 1.920.000 u.m.
Calculăm impozitul pentru venitul soției de 8.000.000 cu
cotele progresive în tranșe:
=(6.000.000 * 10%) + (2.000.000 * 22%) = 600.000 +
440.000 = 1.040.000 u.m.
Impozitul total plătit de ambii soți: 1.920.000 + 1.040.000 =
2.960.000 u.m.
b) Calculăm impozitul pentru venitul global de 20.000.000
cu cotele progresive în tranșe:
= (6.000.000 * 10%) + (6.000.000 * 22%) + (8.000.000 *
26%) = 4.000.000 u.m.
Observație: familia cu bivenit este avantajată la plata
impozitului față de familia cu monovenit deoarece,
impunerea se face separat și cotele sunt mai mici în acest
caz.
Aplicația 6
La nivelul României se dau următoarele date privind
impozitele și taxele din bugetul anului 2003 (mld. lei):
• Impozit pe profit
39.396,0

• Impozit pe venit
59.159,0
• Taxa pe valoare adăugată
90.221,1
• Accize
45.880,0
• Taxe vamale
8.163,0
• Impozit pe dividende la
societățile comerciale 2.300,0
• Taxe pentru jocurile de noroc
400,0
PIB-ul României în anul 2003 a fost de 1.871.000 mld. lei.
Să se calculeze presiunea fiscală a celor două categorii de
impozite: directe și indirecte.
Rezolvare:
1) Calculăm impozitele directe pentru a observa influența
presiunii fiscale asupra lor.
Impozite directe = impozit pe profit + impozit pe venit+ impozit
pe dividende la societățile comerciale
= 39.396,0 + 59.159,0 + 2.300,0 = 100.855,0 mld. lei.
5 ,4 %* 1 001.87 1 .0 0 010 0 .8 5 5,0*1 0 0P IBd irecteim p o zited irecterim p o ziteloafisca laP resiu n ea ===
2) Impozite indirecte = TVA + accize + taxe vamale + taxe
pentru jocurile de noroc
= 90.221,1 + 45.880,0 + 8.163,0 + 400,0
= 144.664,1 mld. lei
7,7 3%* 1 0 01 .8 7 1 .0 0 01 4 4.6 64 ,1*1 0 0P IBin d irecteim po zitein d irecterim p o ziteloafiscalaP resiu n ea ===
Aplicația 7 (Impunerea veniturilor persoanelor
juridice)

O societate comercială pe acțiuni are un volum de încasări
totale de 14.800.000 u.m.; cheltuielile totale efectuate pentru
obținerea acestor venituri reprezintă 10.300.000 u.m. conducerea
societății a stabilit că profitul se va repartiza: 40% pentru
acordarea de dividende acționarilor iar 60% reprezintă profitul
impozabil al societății comerciale pe acțiuni.
Impozitul pe profitul societății comerciale se impune cu
cota proporțională de 34%. Patru dintre principalii acționari dețin
următoarele procente din totalul acțiunilor:

acționarul: A) 12%
B) 10%
C) 6%
D) 4%
În țara respectivă dividendele se impun cu cote progresive simple
după următoarea scară de impunere:
până la 50.000 10%
50.001 – 80.000 12%
80.001 – 100.000 14%
100.001 – 150.000 15%
peste 150.000 18%

Să se calculeze impozitul pe venitul societății și impozitele
pe dividende ale principalelor acționari în următoarele cazuri:
1)se impune mai întâi profitul total obținut de societate și
apoi, separat, profitul repartizat acționarilor sub formă de
dividende;
2)se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziția
societății, dividendele repartizate acționarilor nefiind
supuse impozitării;
3)se impun numai dividendele, în timp ce partea din profit
lăsată la dispoziția societății este scutită de impozite;

4)se impun separat mai întăi dividendele repartizate
acționarilor și apoi a părții de profit rămase la dispoziția
societății.
Rezolvare :
1)14.800.000 – 10.300.000 = 4.500.000 profit brut.
4.500.000 * 34% = 1.530.000 impozitul pe profitul societății
4.500.000 – 1.530.000 = 2.970.000 – profit ce se repartizează
acționarilor proporțional cu cota de acțiuni deținute.
(A) * 12% = 356.400
2.970.000 : (B) * 10% = 297.000
(C) * 6% = 178.200
(D) * 4% = 118.800
Calculăm impozitul pe dividende cu cotele progresive
simple.
356.400 * 18% = 64.152
297.000 * 18% = 53.460
178.000 * 18% = 32.076
118.800 * 15% = 17.820
2) Profitul brut 4.500.000 * 34% = 1.530.000
3) Profitul brut se repartizează tot numai pe dividende.
a)se înmulțește profitul cu procentul deținut de
fiecare acționar.
b)se impozitează dividendele cu cotele
progresive simple.
a) 4.500.000 * 12% = 540.000
4.500.000 * 10% = 450.000
4.500.000 * 6% = 270.000
4.500.000 * 4% = 180.000
b) 540.000 * 18% = 97.200

450.000 * 18% = 81.000
270.000 * 18% = 48.600
180.000 * 18% = 32.400
4) Profitul brut 4.500.000
4.500.000 40% revin acționarilor = 1.800.000
60% pentru societate = 2.700.000
1.800.000 (A) * 12% = 216.000
1.800.000 (B) * 10% = 180.000
1.800.000 (C) * 6% = 108.000
1.800.000 (D) * 4% = 72.000
Dividende : (A) 216.000 * 18% = 38.880
(B) 180.000 * 18% = 32.400
(C) 108.000 * 15% = 16.200
(D) 72.000 * 12% = 8.640

-se impune profitul rămas la dispoziția societății
2.700.000 * 34% = 918.000
3.4. DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ
Dubla impunere juridic ă internațională, reprezintă
supunerea la impozit a aceleiași materii impozabile și pentru
aceeași perioada de timp de către două autorități fiscale din țări
diferite.
Dubla impunere apare numai în cazul impozitelor directe
pe venit și pe avere. Cauzele apariției dublei impuneri juridice
internaționale sunt legate de folosirea unor criterii diferite care
stau la baza impunerii venitului sau averii și anume:
– criteriul rezidenței;
– criteriul nationalității;

– criteriul originii veniturilor.
Metode pentru evita rea dublei impuneri internaționale
Metodele de evitare a dublei impuneri interna ționale, se
folosesc în țara de rezidență pentru a degreva de impozit
contribuabilii, iar în țara de sursă a venitului, întotdeauna se
calculează impozitul după legile fiscale ale acestei țări.
În practica fiscala internațională, pentru evitarea dublei
impuneri internaționale, se folosesc metodele:
a) scutirii – scutire totală
– scutire progresivă
b) creditării – creditare totală
– creditare obișnuită
a) Metoda scutirii, se referă la venit și cuprinde:
1) scutirea totală – în țara de rezidență (R) se impune numai
venitul realizat în această țara și nu se impun veniturile realizate
în țara de sursă (S).
2) scutirea progresivă – în țara de rezidență (R) se adună venitul
din R cu venitul din țara de sursă S, se identifică cota
corespunzatoare venitului total, dar se aplică această cotă numai
asupra venitului din R.
b) Metoda creditării acționează asupra impozitului și cuprinde:
1) creditarea totală – în țara de rezidență (R) se adună venitul
din R cu venitul din S, se calculează impozitul pentru venitul
total, iar din acest impozit se scade în întregime impozitul plătit
în țara de sursă.
2) creditarea obisnuită – în țara de rezidență R, se adună venitul
din R cu venitul din țara sursă S, se calculează impozitul
corespunzător venitului total, iar din acest impozit se scade

numai impozitul calculat pentru venitul din țara S cu cotele din
R, dar până la limita impozitului plătit în țara S.
3.5. APLICAȚII REZOLVATE – DUBLA IMPUNERE
JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ
Aplicația 1
O persoană fizică realizează un venit de 840.000 u.m. în
statul de rezidență (R) și 400.000 u.m. în statul de sursă a
venitului (S). În statul de rezidență (R) impozitul se calculează
prin metoda impunerii globale și se folosesc următoarele cote
progresive în tranșe:
până la 50.000 u.m. 5%
50.001 – 80.000 u.m. 8%
80.001 – 150.000 u.m. 10%
150.001 – 300.000 u.m. 15%
300.001 – 500.000 u.m. 20%
500.001 – 800.000 u.m. 30%
800.001 – 1.000.000 u.m. 35%
peste 1.000.000 u.m. 40%
În statul de sursă a venitului (S) impozitul se calculează cu
o cotă de 25%. Între aceste două state există convenție de evitare
a dublei impuneri internaționale.
Să se precizeze ce metodă de evitare a dublei impuneri
internaționale este prevăzută în convenție dacă persoana
respectivă plătește un impozit total de 278.400 u.m.
Rezolvare:
1) metoda scutirii totale:
000.100%25000.400=∗ u.m. IS
VR=840.000 (se impune cu cotele progresive în tranșe din R)
500.2%5000.50=∗

400.2%8000.30=∗
000.7%10000.70=∗
500.22%15000.150=∗
000.40%20000.200=∗
000.90%30000.300=∗
000.14%35000.40=∗
178.400 u.m. IR
400.278400.178000.100=+=+=IRISIT u.m.
2) metoda scutirii progresive:
000.100%25000.400=∗u.m. IS
000.240.1000.840000.400=+ u.m. VT
000.336%40000.840=∗u.m. IR
000.436000.336000.100=+=+=IRISIT u.m.
3) metoda creditării totale:
000.100%25000.400=∗u.m. IS
000.240.1000.840000.400=+ u.m. VT
000.240.1=VT(se impune cu cotele progresive în tranșe din R)
500.2%5000.50=∗
400.2%8000.30=∗
000.7%10000.70=∗
500.22%15000.150=∗
000.40%20000.200=∗
000.90%30000.300=∗
000.70%35000.200=∗
000.96%4 0000.240=∗
330.400 u.m.
000.230000.100400.330=− u.m. IR
400.330000.230000.100=+=IT u.m.
4) metoda creditării obișnuite:
000.100%25000.400=∗ u.m. IS
000.240.1000.840000.400=+ u.m. VT
Impozitul pentru venitul total de 1.240.000 = 330.400 u.m.

Calculăm impozitul pentru venitul de 400.000 cu cotele
din R:
500.2%5000.50=∗
400.2%8000.30=∗
000.7%10000.70=∗
500.22%15000.150=∗
000.20%20000.100=∗
54.400 u.m.
În țara R se va plăti: 000.276400.54400.330=− u.m. IR
000.376000.276000.100=+=IT u.m.
Aplicația 2
Un rezident al Italiei realizează în SUA, în anul fiscal
2004, un venit de 20.000 USD. În SUA cotele de impozitare sunt
progresive compuse, astfel:
până la 8.000 USD 25%
8.001 – 15.000 30%
15.001 – 25.000 35%
peste 25.000 40%
În Italia, în același an fiscal, contribuabilul realizează un
venit de 17.500 euro. Cursul de schimb mediu anual pentru anul
2004 este 1euro=0,9USD. În Italia se practică impozitarea
cumulată a veniturilor, după criteriul rezidenței. Cotele de
impozitare în Italia sunt progresive compuse:
până la 10.000 euro 20%
10.001 – 14.500 22%
14.501 – 18.000 25%
18.001 – 25.000 30%
peste 25.000 36%

Să se calculeze impozitul total plătit de contribuabil și
gradul de fiscalitate știind că:
I.între cele două state nu există încheiată convenție de
evitare a dublei impuneri internaționale;
II.între cele două state există convenție de evitare a dublei
impuneri internaționale care prevede metoda:
a) scutirii totale;
b) scutirii progresive;
c) creditării totale;
d) creditării obișnuite.
Rezolvare:
I. între cele două state nu există încheiată convenție de evitare a
dublei impuneri internaționale.
În SUA se impozitează 20.000$ cu cotele progresive în
tranșe:
000.2%25000.8=∗
100.2%30000.7=∗
750.1%35000.5=∗
5.850 $
Impozitul în SUA pentru 20.000 $ este de 5.850$.
Transformăm în euro cei 5.850 $/0,9 = 6.500 euro.
În Italia, se impozitează toate veniturile (din SUA + Italia).
În SUA: 222.229,0000.20=euro
În Italia: 17.500 euro
Venitul total = 22.222 + 17.500 = 39.722 euro.
Calculăm impozitul pentru venitul total de 39.722 cu
cotele progresive compuse din Italia:
000.2%20000.10=∗
990%22500.4=∗
875%25500.3=∗

100.2%30000.7=∗
300.5%36722.14=∗
11.265 euro
Impozitul total = 6.500 euro + 11.265 euro
= 17.765 euro
%72,44100722.39765.17=∗=efiscalitatdeGradul
II. între cele două state există convenție de evitare a dublei
impuneri internaționale care prevede metoda:
a)scutirii totale
În SUA impozitul este: 5.850$/0,9 = 6.500 euro
În Italia se impune doar venitul de 17.500 euro cu cotele
progresive în tranșe:
000.2%20000.10=∗
990%22500.4=∗
750%25000.3=∗
3.740 euro
Impozitul total = 6.500 euro + 3.740 euro = 10.240 euro
%77,25100722.39240.10=∗=efiscalitatdeGradul
b)scutirii progresive
În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro
În Italia se adună veniturile 22.222 + 17.500 = 39.722 euro
Se identifică cota pentru venitul total = 36%, se aplică
această cotă doar asupra venitului din Italia de 17.500.
300.6%36500.17=∗euro
Impozitul total = 6.500 + 6.300 = 12.800 euro
%22,32100722.39800.12=∗=efiscalitatdeGradul

c)creditării totale
În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro
În Italia venitul total = 39.722 euro
Calculăm impozitul pentru venitul total de 39.722 cu
cotele progresive în tranșe:
000.2%20000.10=∗
990%22500.4=∗
875%25500.3=∗
100.2%30000.7=∗
300.5%36722.14=∗
11.265 euro
Din impozitul obținut prin impozitarea venitului total de
39.722 se scade întreg impozitul plătit în SUA: 11.265 – 6.500 =
4.765 euro (impozitul plătit în Italia).
Impozitul total = 6.500 + 4.765 = 11.265 euro
%35,28100722.39265.11=∗=efiscalitatdeGradul
d)creditării obișnuite
În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro
În Italia venitul total = 39.722 euro
Impozitul pe venitul total = 11.265 euro
Se scade doar impozitul pentru venitul din SUA calculat cu
cotele din Italia, până la limita de 6.500 euro.
Venitul din SUA = 22.222 euro
000.2%20000.10=∗
990%22500.4=∗
875%25500.3=∗6,2 6 6.1%3 02 2 2.4=∗
5.131,6 euro
În Italia contribuabilul plătește 11.265 – 5.131,6 = 6.133,4 euro
Impozitul total = 6.500 + 6.133,4 = 12.633,4 euro
Aplicația 3

Un rezident din Germania obține în țara de origine
(Germania) un venit de 620.000 u.m., iar în statul sursă a
venitului (Austria) obține un venit de 340.000 u.m.
În statul sursă a venitului (Austria) impozitul se calculează
cu o cotă proporțională de 17%. Între aceste două state există
convenție de evitare a dublei impuneri internaționale.
În statul de rezidență Germania impozitul se calculează
prin metoda impunerii globale și se folosesc următoarele cote
progresive în tranșe:
până la 80.000 u.m. 10%
80.001 –120.000 u.m. 12%
120.001 – 220.000 u.m. 18%
220.001 – 380.000 u.m. 22%
380.001 – 460.000 u.m. 24%
460.001 – 600.000 u.m. 26%
600.001 – 900.000 u.m. 28%
peste 900.000 u.m. 32%
Ce metodă de evitare a dublei impuneri este prevăzută în
convenție dacă persoana respectivă plătește un impozit total de
224.800 u.m.? Rezolvați prin cele patru metode aplicația.
Rezolvare:
1. Metoda scutirii totale
În statul S se impozitează venitul conform legilor fiscale
ale statului respectiv: 800.57%17000.340=×u.m. IS
Venitul din statul R (620.000 u.m.) se impune cu cotele
progresive în tranșe din R și avem:
000.8%10000.80=× 200.35%22000.160=×
800.4%12000.40=× 200.19%24000.80=×
000.18%18000.100=× 400.36%26000.140=×
600.5%28000.20=×
127.200 u.m.IR
000.185200.127800.57=+=+=IRISIT u.m.

1 3,25%100realizatV en ittitaplIm pozitefiscalita td eG ra dul =×=
2. Metoda scutirii progresive
800.57%17000.340=×u.m. IS
Se adună venitul din S cu venitul din R și se identifică cota
corespunzătoare venitului total, iar cu această cotă se va impune
doar venitul din R:
000.960000.620000.340=+ u.m.
400.198%32000.620=×u.m. IR
200.256400.198800.57=+=IT u.m.
%68,26100000.960200.256=×=efiscalitatdeGradul
3. Metoda creditării totale
800.57%17000.340=×u.m. IS
Se adună venitul din S cu venitul din R (
000.960000.620000.340=+ u.m.). Se calculează impozitul pentru
venitul total (960.000 u.m.) cu cotele progresive în tranșe din R:
000.8%10000.80=× 200.19%24000.80=×
800.4%12000.40=× 400.36%26000.140=×
000.18%18000.100=× 000.84%28000.300=×
200.35%22000.160=× 200.19%32000.60=×
224.800 u.m.
Din impozitul de 224.800 u.m. se scade impozitul din S:
000.167800.57800.224=− u.m. IR.
224.800167.00057.800IT =+= u.m.
%41,23100000.960800.224=×=efiscalitatdeGradul
4. Metoda creditării obișnuite
800.57%17000.340=×u.m. IS
Se adună venitul din S cu venitul din R. Se calculează
impozitul pentru venitul total cu cotele progresive în tranșe din
R: VT = 960.000 u.m., impozitul = 224.800 u.m. Se calculează
impozitul pentru venitul din S (340.000 u.m.) cu cotele din R
(progresive în tranșe):
000.8%10000.80=×
800.4%12000.40=×

000.18%18000.100=×
400.26%22000.120=×
57.200 u.m.
Din acest impozit se scade impozitul calculat pentru
venitul din S cu cotele din R, dar până la limita impozitului plătit
în țara S:
600.167200.57800.224=− u.m.
400.225600.167800.57=+=IT u.m.
%47,23100000.960400.225=×=efiscalitatdeGradul
Aplicația 4
Un rezident din Olanda realizează în Finlanda un venit de
20.870 u.m. pentru care plătește statului finlandez un impozit
calculat cu o cotă de 24%.
În aceeași perioadă de timp în Olanda mai obține un venit
de 24.240 u.m. În statul de rezidență Olanda cotele de impunere
sunt progresive simple:
– pentru un venit de 20.870 u.m. 18%
– pentru un venit de 24.240 u.m. 21%
– pentru un venit de 45.110 u.m. 34%
Să se calculeze:
A) Impozitul total datorat de rezident dacă în statul de
rezidență se practică impunerea globală a veniturilor
contribuabililor săi, iar cele două state nu au încheiat convenție
fiscală pentru evitarea dublei impuneri.
Rezolvare:
IS = 20.870 * 24% = 5.008,8 u.m.
Se adună veniturile: 20.870 + 24.240 = 45.110 u.m.
IR = 45.110 * 34% = 15.337,4 u.m.
IT = IS + IR = 5.008,8 + 15.337,4 = 20.346,2 u.m.

B) Impozitul total datorat de rezident în situația aplicării
convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiate între cele
două state prin utilizarea metodei scutirii progresive.
Rezolvare:
IS = 5.008,8 u.m.
VT = 45.110 u.m.
Se identifică cota pentru venitul total de 45.110, iar cu
această cotă de 34% se înmulțește venitul din Olanda (statul R):
24.240 * 34% = 8.241,6 u.m.
IT = IS + IR = 5.008,8 + 8.241,6 = 13.250 u.m.
C) Mărimea degrevării fiscale acordată de statul de
rezidență contribuabilului său.
Rezolvare:
Degrevarea fiscală: 20.346,2 – 13.250,4 = 7.095,8 u.m.
3.6.APLICAȚII REZOLVATE – RESURSELE
FINANCIARE PUBLICE
Aplicația 1
Se cunosc următoarele date referitoare la veniturile
bugetare ale României în anul 2002 (mld. lei):
-venituri din impozite directe 263.288,0
-venituri din impozite indirecte 168.630,0
-venituri din capital 349,0
-încasări din rambursarea împrumuturilor 407,0
-PIB 1.531.788,4
Să se calculeze:

A) Veniturile curente și veniturile totale;
B) Ponderea veniturilor din capital în total venituri;
C) Ponderea veniturilor totale în PIB.
Rezolvare:
A) Veniturile curente = venituri fiscale + venituri nefiscale
Vc = 263.288,0 + 168. 630,0 = 431. 918,0 mld. lei
Veniturile totale = venituri curente + venituri de capital
+ încasări din rambursarea împrumuturilor
Vt = 431.918,0 + 349,0 + 407,0 = 432.674,0
B) Poderea veniturilor curente în total venituri =
%82,99100*0,674.4320,918.431100* ==VTVC
C) Ponderea veniturilor totale în PIB =
100*PIBVT = %24,28100*4,788,531.10,674.432=
Aplicația 2
Se dau următoarele date din bugetul de stat al României pe
2003:
-mld. lei –
INDICATORI Sume
Impozit pe profit 39.396,0
Taxa pe valoare adăugată 90.221,1
Accize 45.880,0
Impozit pe venit 59.154,0
Taxe vamale 8.163,0
Venituri din capital 551,0
Total venituri bugetare 243.365,1
Să se calculeze:

A) Veniturile din impozitele directe și ponderea lor în
totalul veniturilor bugetare;
B) Veniturile fiscale;
C) Structura veniturilor bugetare.
Rezolvare
A) Veniturile din impozitele directe = impozitul pe profit +
impozitul pe venit = 39.396,0 + 59.154,0 = 98.550,0 mld.
lei
%70,28100*1,365.2430,550.98%==P
B) Venituri fiscale = venituri din impozite directe +
venituri din impozite indirecte
Vf = 98.550,0 + 90.221,1 + 45.880,0 + 8.163,0 =
242.814,1 mld. lei
C) Structura veniturilor bugetare:
– ponderea veniturilor curente =
%77,99100*1,365.2431,814.242100* ==VTVC
-ponderea veniturilor din capital =
%23,0100*1,365.2430,551100* ==VTcapitalV
Aplicația 3
Doi contribuabili realizează venituri astfel:
– primul realizează un venit de 195.000 u.m.
– al doilea realizează un venit de 210.000 u.m.
Care este impozitul plătit de cei doi contribuabili în cazul
în care impunerea este progresivă simplă și progresivă în tranșe?

Care este gradul de fiscalitate în fiecare din cele două
cazuri?
Scara impunerii este următoarea:
până la 10.000 u.m. scutit
10.001 –30.000 u.m. 7%
30.001 – 80.000 u.m. 11%
80.001 – 120.000 u.m. 15%
120.001 – 160.000 u.m. 19%
160.001 – 200.000 u.m. 23%
200.001 – 230.000 u.m. 28%
peste 230.000 u.m. 35%
A) Impunerea în cote progresive simple.
Rezolvare:
-primul contribuabil: 850.44%23*000.195=u.m.
-al doilea contribuabil: 800.58%28*000.210=u.m.
B) Impunerea în cote progresive în tranșe.
Rezolvare:
–primul contribuabil:
20.000 * 7% = 1.400
50.000 * 11% = 5.500
40.000 * 15% = 6.000
40.000 *19% = 7.600
35.000 * 23% = 8.050 .
Total 28.550 u.m.
–al doilea contribuabil:
20.000 * 7% = 1.400
50.000 * 11% = 5.500
40.000 * 15% = 6.000
40.000 * 19% = 7.600
40.000 * 23% = 9.200

10.000 * 28% = 2.800 .
Total 32.500 u.m.
C) Gradul de fiscalitate.
Rezolvare:
–primul contribuabil (cotă progresivă simplă):
%23100*000.195850.44==efiscalitatdegradul
–al doilea contribuabil (cotă progresivă simplă):
%28100*000.210800.58==efiscalitatdegradul
–primul contribuabil (cote progresive în tranșe):
%64,14100*000.195550.28==efiscalitatdegradul
–al doilea contribuabil (cote progresive în tranșe):
%47,15100*000.210500.32==efiscalitatdegradul
3.7. APLICAȚII DE REZOLVAT
Aplicația 1
Se cunosc următoarele date privind veniturile bugetului de
stat pe anii 2002 și 2004 (mld. lei).
INDICATORI 20022004
Impozit pe profit 32.905,049.210,0
Impozit pe venit 43.863,064.921,0
Taxa pe valoarea adăugată 62.163,0110.150,0
Accize 38.252,068.915,0
Taxe vamale 9.506,013.824,0
Vărsăminte din profitul net al regiilor
autonome 2.000,02.650,0
Vărsăminte ale instituțiilor publice 1.196,24.282,0

Venituri din valorificarea unor bunuri ale
statului 170,0350,0
Donații și sponsorizări 2,0-
Încasări din rambursarea împrumuturilor 627,773
PIB 1.531.788,42.341.400,0

Să se calculeze:
1)Impozitele directe, indirecte, veniturile fiscale, veniturile
curente și veniturile totale;
2)Ponderea veniturilor de capital în total venituri;
3)Ponderea veniturilor totale în PIB;
4)Presiunea fiscală a celor două categorii de impozite: directe
și indirecte.
Aplicația 2
Se dau următoarele date ale statului „A”:
INDICATORI U.M.Sume
Veniturile bugetului de stat mld. u.m. 535
Veniturile bugetelor locale mld. u.m. 443
Veniturile bugetului asigurărilor
sociale mld. u.m. 463
Veniturile populației mld. u.m. 359
Cursul de schimb 1 USD = 30 u.m.-
Populație mil. loc. 33
Să se determine:
a) Veniturile totale ale
statului „A”;
b) Veniturile bugetului
de stat în USD;
c) Veniturile medii pe
locuitor în USD.

Aplicația 3
O persoană realizează un venit impozabil anual de
4.200.000 lei. Grila de impozitare cu cote progresive în tranșe
este următoarea:
până la 600.000 lei…………………………… scutit
600.001-1.400.000…………………………… 10%
1.400.001-2.200.000………………………… 15%
2.200.001-2.800.000………………………… 18%
2.800.001-3.600.000………………………… 20%
peste 3.600.000……………………………….. 30%
Să se calculeze impozitul pe venit datorat bugetului,
folosindu-se:
a)cote progresive simple;
b)cote progresive în tranșe.
Să se compare și să se analizeze rezultatele.
Aplicația 4
Care este impozitul anual în sarcina contribuabilului “E”
dacă acesta realizează un venit total de 215.000 u.m., iar
impozitul se calculează cu următoarele cote progresive:
până la 5.000 lei………………………………. 0%
5.001-25.000…………………………………… 10%
25.001-40.000…………………………………. 12%
40.001-100.000……………………………….. 15%
100.001-150.000……………………………… 20%
150.001-180.000……………………………… 30%
peste 180.000………………………………….. 40%
Să se calculeze impozitul:
a)cu cote progresive în tranșe;
b)cu cote progresive simple.
Aplicația 5

Familia DUBOIS alcătuită din soț, soție și trei copii
realizează: venituri din salarii 350.000 euro și venituri din comerț
125.000 euro. Numărul de părți pe membrii familiei este
repartizat astfel :
– soțul 1 parte
– soția 1 parte
– I copil 0,5 părți
– II copil0,5 părți
– III copil 1 parte
Total 4 părți
Tranșele de venit și cotele corespunzătoare sunt:
până la 37.380 0%
37.381 – 39.060 5%
39.061 – 43.300 9,6%
43.301 – 73.180 14,4%
73.181 – 94.060 19,2%
94.061 – 118.080 24%
118.081 – 142.900 28,8%
142.901 – 164.860 33,3%
164.861 – 274.680 38,4%
274.681 – 377.800 43,2%
377.801 – 466.900 49%
466.901 – 508.340 53,9%
peste 508.340 56%

Aplicând metoda câtului fiscal să se calculeze impozitul
aferent veniturilor obținute de familia DUBOIS.
Aplicația 6
O societate comercială pe acțiuni realizează venituri de
24.500.000 u.m. Cheltuielile totale efectuate pentru obținerea
acestor venituri sunt de 20.000.000 u.m. Conducerea societății
comerciale a stabilit ca profitul se va repartiza astfel: 60%

reprezintă profitul impozabil al societății comerciale pe acțiuni,
iar 40% pentru acordarea de dividende acționarilor. Impozitul pe
profitul societății comerciale se impune cu cota de 16%. Dintre
acționarii principali patru dețin următoarele procente:
acționarul: A) 14%
B) 12%
C) 8%
D) 4%
Dividendele se impun cu cote progresive simple după
următoarea scară de impunere:
până la 70.000 12%
70.001 – 100.000 15%
100.001 – 150.000 18%
150.001 – 200.000 20%
peste 200.000 22%
Să se determine impozitul pe profit și pe dividende în
următoarele cazuri:
1) când se impune întregul profit impozabil și apoi
dividendele acordate acționarilor;
2) când se impozitează numai profitul societății și nu se
impozitează dividendele repartizate acționarilor;
3) cand se impun numai dividendele și nu se impune
profitul societății;
4) când se împarte profitul în două categorii de la început:
–pentru societate;
–pentru dividende, iar impunerea se face separat
pentru fiecare.

Aplicația 7
Un rezident al Franței realizează în SUA, în anul 2002 un
venit de 35.000 $. Cotele de impunere în SUA sunt:
până la 10.000 $ 20%

10.001 – 15.000 25%
15.001 – 20.000 30%
20.001 – 25.000 35%
peste 25.000 40%
În Franța contribuabilul realizează un venit de 22.500 euro.
Cursul de schimb mediu anual pentru anul 2002 este 1euro=0,7$.
În Franța se practică impunerea cumulată a veniturilor după
criteriul rezidenței. Cotele de impunere în Franța sunt:
până la 12.000 euro 18%
12.001 – 15.500 20%
15.501 – 17.000 22%
17.001 – 19.000 25%
19.001 – 24.500 30%
peste 24.500 35%
Să se calculeze impozitul total plătit de contribuabil și
gradul de fiscalitate știind că:
1) între cele două state nu există încheiată convenție de
evitare a dublei impuneri internaționale;
2) între cele două state există convenție de evitare a dublei
impuneri internaționale care prevede metoda:
a) scutirii totale;
b) scutirii progresive;
c) creditării totale;
d) creditării obișnuite.
Aplicația 8
Un rezident din Norvegia obține în Danemarca un venit de
34.300 u.m. pentru care a plătit în statul de origine a venitului
(Danemarca) un impozit calculat cu o cotă de 36%. În statul de

rezidență Norvegia, în aceeași perioadă de timp, un contribuabil
mai realizează un venit de 39.800 u.m.
În statul de rezidență (Norvegia) cotele de impunere sunt:
–pentru un venit de 39.800 u.m. ………….41%
–pentru un venit de 74.100 u.m. ………….34%
Să se determine:
A)impozitul
datorat de
rezident în
situația în
care cele
două state au
încheiat
convenție
fiscală,
utilizându-se
metoda
scutirii totale;
B)impozitul
total datorat
de rezident în
situația în
care statul de
rezidență
practică
impunerea
globală a
veniturilor,
iar cele două
state nu au
încheiat
convenție
fiscală pentru
evitarea

dublei
impuneri;
C)venitul net al
contribuabilul
ui în situația
în care nu s-a
încheiat
convenție
fiscală;
D)venitul net al
contribuabilul
ui în situația
în care cele
două state au
încheiat
convenție
fiscală,
utilizând
metoda
scutirii totale.

Aplicația 9
Un rezident din Olanda obține în țara de origine (Olanda)
un venit de 960.000 u.m., iar în statul sursă a venitului (Suedia),
obține un venit de 520.000 u.m.. În statul sursă a venitului
(Suedia) impozitul se calculează cu o cotă proporțională de 19%.
Între aceste două state există convenție de evitare a dublei
impuneri juridice internaționale.
În statul de rezidență (Olanda) impozitul se calculează prin
metoda impunerii globale și se folosesc următoarele cote
progresive în tranșe:
până la 100.000 u.m. 12%
100.001 – 140.000 u.m. 16%
140.001 – 240.000 u.m. 20%

240.001 – 360.000 u.m. 22%
360.001 – 480.000 u.m. 26%
480.001 – 520.000 u.m. 28%
520.001 – 740.000 u.m. 30%
740.001 – 920.000 u.m. 34%
peste 920.000 u.m. 38%
Ce metodă de evitare a dublei impuneri este prevăzută în
convenție dacă persoana respectivă plătește un impozit total de
348.400 u.m.?
a) metoda creditării
totale;
b) metoda scutirii
progresive;
c) metoda creditării
obișnuite;
d) metoda scutirii
totale.
3.8. TESTE GRILĂ
1.Resursele financiare publice provin în cea mai mare
măsură din:
a)resurse ale trezoreriei;
b)împrumuturi de stat interne;
c)emisiune bănească fără acoperire;
d)prelevări obligatorii fiscale și nefiscale;
e)împrumuturi de stat externe.
2.Principala categorie de resurse publice o constituie:
a)veniturile înteprinderilor de stat;
b)impozitele și taxele;
c)împrumuturile externe;
d)împrumuturile interne;
e) contribuțiile benevole ale agenților
economici la formarea anumitor fonduri.

3.Impunerea veniturilor persoanelor fizice în țări cu
economie de piață nu se caracterizează prin:
1)impunerea se face pe baza declarației de
impunere depusă de contribuabil la organul fiscal;
2)metoda de impunere este impunerea separată
a fiecărui venit;
3)impunerea este anuală;
4)metoda de impunere este impunerea globală a
tuturor veniturilor;
5)sunt impozite personale;
6)sunt impozite reale;
7)nu permit apariția evaziunii fiscale;
8)sunt impozite generale.
a) 1,2,4; b) 3,4,6; c) 4,7,8; d) 2,5,6; e) 2,6,7.
4.În categoria resurselor financiare publice interne nu
se includ:
a)impozitele;
b)taxele;
c)salariile personalului angajat la instituțiile
publice;
d)donațiile interne;
e)contribuțiile sociale.
5.Legea finanțelor publice nr. 500/2002 prevede că
finanțarea instituțiilor publice se poate asigura prin
următoarele metode:
1)integral din venituri proprii;
2)din venituri proprii completate cu credite
bancare pe termen scurt;
3)integral din bugetul de stat sau bugetul
fondurilor speciale, după caz;

4)din venituri proprii și subvenții acordate de la
bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de
stat, după caz;
5)folosirea directă a fondurilor bănești obținute
din activitatea proprie în cazul finanțării integrale
din bugetul de stat.
a) 1,3,4; b) 1,2,3; c) 1,4,5; d) 2,3,4; e) 1,3,5.
6.Referitor la cotele procentuale progresive
nu putem spune:
a)se modifică pe măsură ce suferă schimbări
baza de calcul;
b)pot fi cote progresive simple;
c)pot fi cote regresive;
d)pot fi cote progresive compuse (pe tranșe);
e)progresivitatea simplă este mai costisitoare
pentru contribuabil decât progresivitatea pe tranșe.
7.Taxa pe valoare adăugată nu are următoarea
caracteristică:
a)este un impozit indirect cu randament fiscal
ridicat;
b)este o taxă de consumație pe produs;
c)este un impozit indirect unic, cu plata
fracționată;
d)reflectă principiul incidenței directe;
e)este o taxă de consumație generală pe vânzări.
8.Care din principiile de mai jos nu este principiu al
impunerii:
a)principiu echității impunerii;
b)principii de politică financiară;
c)principii de politică socială;
d)principiul unității impunerii;
e)principii de politică economică.

9.Un impozit este considerat stabil dacă:
a)este menținut mai mulți ani la rând;
b)randamentul său rămâne constant de-a lungul
ciclului economic;
c)îi crește randamentul odată cu creșterea
nivelului producției;
d)aduce cele mai mari venituri la bugetul
statului;
e)nu suportă modificări legislative în cursul
anului.
10.În concepția academicianului Iulian Văcărel,
preferința statului pentru impozite indirecte apare
deoarece:
a)acestea sunt impozite care nu afectează
puterea de cumpărare a contribuabililor;
b)reclamă cheltuieli modice cu așezarea,
perceperea și urmărirea lor;
c)sunt impozite care se percep în funcție de
venitul contribuabilului;
d)statul urmărește aducerea contribuabilulilor la
aceeași putere contributivă;
e)sunt impozitele cu un impact pozitiv asupra
populației.
11.Care din afirmațiile referitoare la dubla impunere
economică sunt adevărate:
1)apare ca urmare a impunerii aceleiași materii
impozabile la două sau mai multe impozite ;
2)evitarea ei este principalul obiectiv al
convențiilor fiscale pentru eliminarea dublei
impuneri între state;

3)apare în principal ca urmare a metodelor
diferite în ceea ce privește impunerea veniturilor
realizate de persoanele fizice sau juridice;
4)în anumite cazuri, dubla impunere economică
poate căpăta caracter internațional;
5)apare, în principal, ca urmare a suprapunerii a
două suveranități fiscale.
a) 1,2; b) 1,3; c) 3,5; d) 1,4; e)2,3.
12.Care din impozitele de mai jos pot intra sub incidența
unei convenții fiscale pentru evitarea dublei impuneri
internaționale?
1)impozitul pe profit;
2)impozitul pe clădiri;
3)TVA;
4)impozitul pe salarii;
5)impozitul asupra veniturilor realizate din
activități agricole;
6)impozitul pe circulația mărfurilor;
7)taxele vamale;
a)1,3,
4,5;
b)1,2,
4,5;c)1,3,
4,6;
d)2,3,6,7;
e)1,2,4,6.
13.Care din prelevările fiscale reprezintă impozite
directe (A) și care reprezintă impozite indirecte (B) ?
1.taxe vamale; 2.impozit pe clădiri; 3.monopoluri
fiscale; 4.impozit pe veniturile societăților; 5. Taxa
pe valoare adăugată; 6.impozit pe dividende;
7.impozit pe produse petroliere; 8.contribuții de
asigurări sociale de sănătate; 9.impozit pe circulația

averii; 10.accize; 11.contribuții pentru asigurări
sociale.
a. A – 2,4,8,9,11 B – 1,3,4,5,7
b. A – 2,4,6,8,9,11 B – 1,3,5,7,10
c. A – 1,2,4,6,8 B – 3,5,1,6,7
d. A – 2,3,4,6,8,9 B – 1,3,5,6,7,10
e. A – 2,6,8,9,11 B – 1,3,5,7,8,10
14.Stabilirea unui venit minim neimpozabil este o
condiție cerută de respectarea principiului:
a)randamentul impozitelor;
b)echității fiscale;
c)certitudinii impunerii;
d)comodității perceperii impozitelor;
e)de politică economică.
15.Care din metodele de evitare a dublei impuneri oferă
cea mai mare degrevare fiscală ?
a)metoda creditării totale;
b)metoda scutirii progresive;
c)metoda scutirii totale;
d)metoda creditării obișnuite;
e)metoda normativă.
3.9. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE
•resurse financiare;
•resurse financiare
publice;
•resurse bugetare;
•structura resurselor
financiare publice;
•factorii de influență ai
resurselor financiare
publice;•impozit, taxă,
contribuție;
•rolul impozitului;
•clasificarea impozitelor;
•cote progresive și cote
simple;
•metoda separată sau
globală de impunere;

•dubla impunere juridică
internațională;
•metode de evitare a
dublei impuneri
internaționale;•dubla impunere
economică;
3.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1.Ce sunt resursele financiare publice?
2.Care sunt factorii de influență ai creșterii resurselor
financiare publice?
3.Clasificați resursele financiare publice.
4.Ce reprezintă impozitele și care sunt trăsăturile lor?
5.Cum sunt clasificate impozitele?
6.Care sunt principalele impozite directe? Dar indirecte?
7.Ce reprezintă dubla impunere juridică internațională?
8.Care sunt metodele de evitare a dublei impuneri
internaționale?
9.Care sunt formele evaziunii fiscale?
10.Care sunt metodele de prevenire și combatere a
evaziunii fiscale?

C A P I T O L U L I V
ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA
PUBLICĂ. DATORIA EXTERNĂ.
4.1. ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală
Împrumuturile de stat reprezintă obligațiile generate de
contractele de pe piața financiară internă și/sau internațională
prin care statul, în calitate de împrumutat, obține fonduri
financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare și se
angajează să le ramburseze, împreună cu dobândă și cu alte
costuri, într-o perioadă specificată.
Aceste obligații sunt rezultatul atât a împrumuturilor
contractate direct de către stat, cât și a împrumuturilor garantate
de stat.
Astfel, se disting următoarele forme ale împrumuturilor de
stat:
– împrumuturi interne sau externe contractate/garantate de către
autorități ale administrației publice centrale;
– împrumuturi interne sau externe, contractate/garantate de către
autorități ale administrației publice locale.
Împrumuturile de stat prezintă următoarele caracteristici:
– au caracter contractual; exprimă acordul de voința al părților;
– au caracter rambursabil; se restituie la termenul fixat,
persoanelor fizice și juridice care l-au acordat;
– asigură o anumită contraprestație.
Împrumuturile de stat generează, anumite cheltuieli
suplimentare din parte a statului, cheltuieli legate de plata
dobânzilor, primelor de rambursare, câștigurilor și altor avantaje
acordate creditorilor statului, precum și cheltuieli legate de
gestionarea datoriei publice.

4.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR
DE STAT
În momentul lansării unui împrumut de stat este necesară
stabilirea catorva elemente tehnice care îl definesc din punct de
vedere juridic. Aceste elemente se referă la: denumirea
împrumutului, valoarea nominală, valoarea reală și cursul,
termenul de rambursare, dobânda, prima de rambursare, alte
avantaje oferite deținătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de
stat.
Denumirea imprumutului
Denumirea poate fi legat ă de destinația împrumutului (spre
exemplu: ”Împrumuturi pentru înzestrarea armatei”,
”Împrumuturi pentru reconstrucție”, iar când împrumuturile se
contractează cu o oarecare regularitate, pentru acoperirea
deficitelor bugetare sau pentru alte destinații, în denumirea lor se
precizează anul contractării (spre exemplu: ”Împrumutul de stat
2001”), nivelul dobânzii (”Împrumutul de stat 71%”), forma pe
care o îmbracă venitul (”Împrumutul de stat cu câstiguri”), după
caz.
Valoarea nominal ă,valoarea reală și cursul
Valoarea nominală reprezintă suma înscrisă pe titlul unui
împrumut de stat. Se constituie în valoarea de referință în care se
calculează dobânda cuvenită creditorilor.
Valoarea reală reprezintă suma cu care cumpără (se vinde)
un înscris.
Acesta depinde de cursul de vânzare al înscrisurilor de stat
și poate fi mai mică, egală sau mai mare decât valoarea nominală
a acestora.
Deci, CPVNVR*=
unde:
VR = valoarea reală;
VN = valoarea nominală;
CP = cursul înscrisurilor în momentul plasării împrumutului.

Mărimea valorii reale depinde de cursul la care se cotează
înscrisurile respective la bursă.
Cursul exprimă ”prețul” cu care se cumpară și se vând 100
de unități monetare valoare nominală. Acesta poate fi:
– al pari (egal cu 100);
– sub pari (mai mic decât 100);
– supra pari (mai mare decât 100).
La lansarea unui împrumut, cursul obligațiunii unui
împrumut de stat este, de regulă sub pari și rareori al pari sau
supra pari.
Mărimea cursului se stabilește fie de către stat (acesta pune
în vânzare înscrisurile la cursuri pe care acesta le stabilește), fie
de către piața (prin bursa de valori).
De altfel, mărimea cursului depinde de raportul dintre
cererea și oferta de capital de împrumut, nivelul dobânzii, de cât
de urgență este deținerea de resurse sau de interesul pe care îl are
statul în răscumpararea propriilor înscrisuri.
Termenul de ramburasare
Împrumuturile de stat se pot contracta (dacă avem în
vedere durata pentru care se contractează) pe termene precise de
rambursare și fără asemenea termene.
Acestea pot fi contractate pe o perioada de până la un an
inclusiv (pe termen scurt), pe o perioadă de peste un an până la
cinci ani inclusiv (pe termen mediu) și pe o perioadă de peste
cinci ani (pe termen lung).
În funcție de termenul pentru care s-a contractat
împrumutul, înscrisurile de stat poartă denumiri diferite:
– bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie,
certificate (bonuri) de impozite – pentru împrumuturile pe termen
scurt;
– înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligațiuni sau titluri de
rentă – pentru împrumuturile pe termen mediu și lung;
– titluri de rentă perpetuă – pentru împrumuturile fără termen

Dobânda
”Prețul” pe care statul se obligă să-l plătească creditorilor
săi pentru folosirea sumei împrumutate de către acesta.
Se stabilește ca relație între valoarea nominală și rata anuală a
dobânzii (rata nominală sau de emisiune a dobânzii), astfel:
nRVND*=
unde:
D = suma absolută a dobânzii anuale
VN = valoarea nominală a înscrisurilor
Rn = rata nominală a dobânzii
Rata dobânzii este expresia procentuală a dobânzii plătite
pe an pentru 100 de unități monetare valoare nominală și depinde
de: raportul dintre oferta și cererea de capital de împrumut
public; rata dobânzii la creditele bancare; rata inflației.
Atunci când împrumutul de stat este plasat pe piața la un
curs sub pari, suma care este încasată de la subscriitori (adică
valoarea reală) este mai mică decât cea pe care o datorează
acestora și la care este calculată dobândă (adică valoarea
nominală). Caz în care rata reală a dobânzii este mai mare decât
rata nominală.
În consecință, rata reală a dobânzii în funcție de mărimea
cursului în momentul plasării înscrisurilor se determină cu
ajutorul relației:
100*VRDRrc=
unde:
Rrc = rata reală a dobânzii influentață de cursul de plasare
D = suma absolută a dobânzii
VR = valoarea reală a împrumutului

Dar, rata reală a dobânzii se modifică ca urmare a
influenței ratei inflației și poate fi:
– reală pozitivă (când rata nominală depășește rata inflației)
– reală negativă (când rata nominală este mai mică decât rata
inflației)
Determinarea ratei reale a dobânzii în funcție de rata
inflației, are la bază relația:
111−++=
inrdRRR
unde:
Rrd = rata reală a dobânzii în funcție de rata inflației
Rn = rata nominală a dobânzii
Ri = rata inflației
Prima de rambursare
Prima de rambursare se calculează ca diferența între suma
de bani pe care statul a încasat-o în momentul plasării
înscrisurilor (sub pari) și suma de bani pe care se angajează să o
restituie la rambursarea împrumutului (supra pari).
Diferența apare când cursul de rambursare este mai mare
decât cursul de plasare a înscrisurilor de stat.
Se determină cu ajutorul relațiilor:
)(*)*()*( pr pnpr CCVNPRCVNrCVNVRVRPR −=⇒−=−=
unde:
PR = prima de rambursare
VRr = valoarea reală a împrumutului în momentul rambursării
VRp = valoarea reală a împrumutului în momentul plasării
VN = valoarea nominală a împrumutului
Cr = cursul înscrisurilor în momentul rambursării
Cp = cursul înscrisurilor în momentul plasării

Dacă în momentul rambursării cursul este mai mic decat
cel din momentul plasării, subscriitorii nu vor obține o primă de
rambursare ci o pierdere, întrucât VRr < VRp.
Alte avantaje conferite de ținătorilor de înscrisuri ale
împrumuturilor de stat
Pentru a face mai atractiv un împrumut de stat sunt situații
în care se procedează la înlocuirea dobânzii cu căștiguri.
Însă, statul poate acorda si alte avantaje subsciitorilor cum
ar fi:24
– scutiri sau reduceri de impozite și taxe ale veniturilor obținute
pentru împrumuturile subscrise, precum și a celor provenite din
eventualele tranzacții la bursa cu înscrisurile publice negociabil;
– acceptarea de către autoritățile fiscale a unor înscrisuri ale
împrumuturilor de stat ca plată a unor impozite datorate de
subscriitori;
– neadmiterea executării silite a înscrisurilor împrumuturilor de
stat, în cazul declarării stării de faliment pentru deținătorii
acestora;
– garanții împotriva deprecierii monetare (exprimarea
împrumuturilor într-o valută mai stabilă, mai cu seamă în cazul
împrumuturilor contractate în străinătate, indexarea
împrumuturilor în funcție de evoluția prețurilor etc).
24 M.,A.,Ungureanu (coordonator), Finanțe publice. Sinteze și aplicații, Editura Conphys,
Rm.Valcea, 2005, p.106 .

4.3. OPERAȚIUNI PRILEJUITE DE ÎMPRUMUTURILE
DE STAT
Împrumuturile de stat prilejuiesc o seamă de operațiuni
legate de plasarea acestora pe piata, de rambursarea lor, precum
și de eventuala modificare a ratei dobânzii și a termenelor de
restituire inițial stabilite.
Plasarea împrumuturilor de stat
Se poate realiza prin:
– subscripție publică realizată de către Ministerul
Economiei și Finanțelor sau a altor instituții specializate
împuternicite de organul de decizie în acest sens.
Subscripția publică și vărsarea sumelor subscrise se
efectuează fie la ghișeele statului (trezorerii publice, administrații
financiare sau direct prin funcționarii publici).
– prin intermediul consorțiilor bancare
Plasarea împrumuturilor prin intermediul consorțiilor
bancare se realizează prin grija unui grup de bănci, care se
angajează să efectueze această operațiune la cererea organelor
competente. Consorțiul bancar fie preia în comison obligațiunile
împrumutului, fie le cumpără efectiv.
Însă, sub aspect financiar plasarea împrumuturilor prin
consorții bancare este mai costisitoare pentru stat decât cea prin
subscipție publică, deoarece antrenează cheltuieli importante sub
formă de comisioane sau de diferență de curs, în favoarea
băncilor.
-prin vânzare la bursă
Prin această modalitate sunt plasate, de regulă, înscrisurile
unui împrumut nou, atunci statul dorește ca acesta să treacă
neobservat. Această modalitate se aplică limitat, deoarece o
oferta mare de înscrisuri atrage după sine reducerea cursului
acestora și implicit micșorarea randamentului financiar al
împrumutului.

Modificarea ratei dob ânzii, se poate realiza prin :
-conversiune
Operația constă în preschimbarea înscrisurilor unui
împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o
dobândă redusă.
De altfel, în practică se cunosc trei tipuri de conversiune:
forțată, facultativă și conversiune sau rambursare anticipată.
-arozare
Constă în preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi
cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o rată a dobânzii mai
mare. Este inversul operațiunii de conversiune.
Operațiunea urmărește conservarea interesului publicului
față de împrumutul de stat și poate avea loc atunci când cursul
titlurilor de stat este mult redus față de cel de emisune, situație în
care detinătorii înscrisurilor vândute la bursă nu și-ar recupera
nici măcar suma vărsată la subscriere.
Modificarea termenului de rambursare se realizează prin
consolidarea împrumutului, respectiv preschimbarea înscrisurilor
exigibile imediat sau pe termen scurt cu titluri ale unor
împrumuturi pe termen mediu și lung sau fără termen.
Operațiunea are loc atunci când cheltuielile aferente
rambursării împrumuturilor scadente depășesc resursele
financiare ale statului.
Rambursarea împrumuturilor de stat reprezintă
răscumparea titlurilor de credit de la deținătorii lor, adică
restituirea sumelor împrumutate.
Se realizează în practică pe calea anuităților (constante,
progresive, regresive) prin tragere la sorți, prin răscumparare la
bursă.

4.4. DATORIA PUBLICĂ. INDICATORII DATORIEI
PUBLICE
Datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare
interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din
împrumuturi contractate directe sau garantate de Guvern, prin
Ministerul Economiei și Finanțelor, sau de autoritățile
administrației publice locale de la diverși creditori, persoane
fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.25
Obligațiile reprezintă angajamentele care decurg din
contractarea împrumuturilor și anume: rambursarea
împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje
speciale acordate creditorilor.
Datoria publică se stabilește și se gestionează în mod
distinct pe cele două forme ale ei:
– datoria publică guvernamentală;
– datoria publică locală.
În funcție de gradul de exigibilitate datoria publică poate
fi:
– datoria publică flotantă – cuprinde datoria publică
exigibilă pe termen scurt;
– datoria publică consolidată – cuprinde datoria publică
exigibilă pe termen mediu și lung.
25 T.,Moșteanu (coordonator), Buget și trezorerie publică, Ediția a III-a revizuită, Editura
Universitară București, 2008, p. 252

DATORIA PUBLICĂ
GUVERNAMENTALĂ
*
parte din datoria publică, care
reprezintă totalitatea interne și
externe ale statului, la un moment
dat, provenind din împrumuturile
contractate direct sau garantate
de Guvern prin Ministerul
Economiei și Finantelor, în
numele României, de pe piețele
financiare. DATORIA PUBLICĂ
LOCALĂ
*
parte din datoria publică care
reprezintă totalitatea
obligațiilor financiare interne
și externe ale autorităților
administrației publice locale,
la un moment dat, provenind
din împrumuturi contractate
direct sau garantate de
acestea de pe piețele
financiare.
Fig. 4.1 Forme ale datoriei publice
Sursa: T.,Moșteanu (coordonator), Buget și trezorerie publică, Ediția a III-a
revizuită, Editura Universitară București, 2008, pp. 253
Indicatorii datoriei publice
I. Gradul de îndatorare a țării la un moment dat se determină
prin:
– ponderea datoriei publice în PIB:
100*)(
PIBSDPpubldatorieiSoldul
– datoria publică medie pe locuitor exprimată în dolari:
100*..*SUAdolarnationalemuschimbdecursPopulatietotalapublicaDatoria
II. Serviciul datoriei publice reprezintă efortul financiar anual
reclamat de datoria publică.

Serviciul datoriei publice cuprinde:
– cheltuieli cu ramburasarea datoriei propriu-zise;
– cheltuieli cu plata dobânzilor;
– alte cheltuieli aferente.
Serviciul datoriei publice poate fi exprimat cu ajutorul
indicatorilor în forma absolută și relativă.
Indicatori absoluți:
– mărimea absolută a serviciului datoriei publice;
– mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;
– volumul anual al dobânzii la datoria publică;
– volumul mediu pe locuitor a dobânzii la datoria publică
Indicatori relativi:
– ponderea serviciului datoriei publice în PIB:
100*)(
PIBSDPpubldatorieiServiciul
– ponderea serviciului datoriei publice în cheltuieli publice:
100*)(
publiceC heltSD PpubldatorieiServiciul
– ponderea serviciului datoriei publice în cheltuielile bugetare:
100*)(
bugetareC heltSD PpubldatorieiServiciul
– ponderea dobanzii în PIB:
100*PIBdobanzilorplatacuChelt
– ponderea dobanzii în cheltuielile publice:
100*publC heltdobanzilorplatacuC helt
– ponderea dobânzii în cheltuielile bugetare:
100*bugetareC heltdobanzilorplatacuC helt

Privită în timp, datoria publică manifestă o tendință de
creștere continuă, ceea ce atrage după sine în mod inevitabil
sporirea dobânzilor aferente, precum și a cheltuielilor publice
totale.
Datoria publică contractată în interiorul țării va fi
considerată datorie internă, iar cea contractată peste graniță,
datorie externă.
4.5. DATORIA EXTERNĂ.
INDICATORI PRIVIND DATORIA EXTERNĂ
Datoria publică externă este parte componentă a datoriei
publice totale. Însă, noțiunea de datorie externă nu se suprapune
perfect aceleia de datorie publică externă.
De aceea, noțiunea de datorie externă este mai largă decât
aceea de datorie publică externă și are mai multe sensuri:
1) datoria externă brută în sens larg – cuprinde sumele de bani și
alte valori pe care rezidenții unei țări, persoane fizice și juridice,
le datorează străinatății la un moment dat.
2) datoria externă brută în sens restrâns – cuprinde obligațiile
bănești față de străinătate cu câteva excepții: creditele pe termen
scurt sub un an; investițiile străine directe care nu au stabilite
termene de rambursare sau de lichidare, ajutoare cu caracter
nerambursabil, împrumuturile externe cu o perioadă de 10-15 ani
sau mai mare; creditele contractate de persoanele fizice sau
juridice negarantate de autoritățile publice competente.
3) datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale și a celorlalte
instituții din sistemul său. Acesta cuprinde:
– sumele datorate unor creditori publici și privați în valută, bunuri
sau servicii cu o perioadă de rambursare mai mare de un an;
– sumele datorate de persoane private, dar garantate de o
autoritate publică.

4) datoria externă netă – cuprinde diferența dintre activele
publice și private ale rezidenților unei țări în străinătate și
activele deținute de rezidenții străini în țara considerată.
Fig. 4.2 Datoria externă și componentele sale
Sursa: I. Văcărel (coordinator), Finanțe Publice, Ediția a VI-a, EDP,
Bucuresti 2007, pp. 502
• Indicatorii datoriei externe:
I. Grad de îndatorare a unei țări față de străinătate:
a) volumul absolut al datoriei externe totale
– în monedă națională;
– în dolari SUA;
b) ponderea datoriei externe în PIB:Datorie pe
termen lungDatoria externă totală
Credite de la
F.M.I.
Datorie privată
negarantatăDatorie pe
termen scurt
Datorie publică și
datorie garantată
de stat
Din punctul de vedere
al creditorului
Creditori publici Creditori privați
Multilaterali Din punctul de vedere al debitorului
Bilaterali Bănci comerciale Alții Obligațiuni
100xPIBexterne datoriei Soldul

c) volumul datoriei externe medii pe locuitor
în dolari SUA:
II. Raportul între datoria externă și încasări din
export de bunuri și servicii.
III. Serviciul datoriei externe:
SDE = rate scadente + dobânzi aferente în anul respectiv
a) valoarea absolută a serviciului datoriei externe;
b) ponderea serviciului datoriei externe în PIB:
c) ponderea serviciului datoriei externe în exporturi;
d) ponderea dobânzii la datoria externă în exporturi:
4.6. APLICAȚII RE ZOLVATE
Aplicația 1
La un împrumut de stat lansat cu o dobândă de 15%,
valoarea nominală a unei obligațiuni este de 10.000 u.m. Cursul
obligațiunilor în momentul plasării este al pari, iar în momentul
rambursării este:
A)111%
B)94% 100xrturipoexdinÎncasariexternadatorialadobanzilorplatacuC heltuielix100exporturidinÎncasariexternedatorieiServiciul100xPIBexternedatorieiServiciul1 0 0$/…xn a tmusc h im bd ec u rsxP o p u la tieex ternăD a to ria

O persoană a cumpărat 5 obligațiuni. La ce sumă totală are
dreptul, la rambursarea obligațiunilor?
Rezolvare:
valoarea nominală (5 obligațiuni) : 10.000*5=50.000 u.m.
A)
B)
Aplicația 2
Un consorțiu bancar cumpără obligațiunile unui împrumut
de stat pentru a le plasa pe piață. Suma totală a împrumutului
stabilită pe baza valorii nominale a obligațiunilor este de 12
milioane u.m.
Consorțiul a cumpărat obligațiunile de la stat la un curs de
85% și reușește să le plaseze pe piață la un curs de 89%.
Se cere:
A) să se calculeze suma efectiv încasată de către stat;
B) să se determine care este suma ce îi revine
consorțiului bancar în urma plasării împrumutului.
Rezolvare:
A) suma efectiv încasată de către stat:
12 mil.u.m.x85%=10,2 mil.u.m.
B) suma încasată de consorțiul bancar în urma plasării:
12 mil.u.m.x89%=10,68 mil.u.m.
suma care îi revine după câștig consorțiului bancar:
10,68-10,20=0,48 mil.u.m…500.54500.7000.4710015*000.5010094*000.50 mu=+=+..000.63500.7500.5510015*000.50100111*000.50 mu=+=+

Aplicația 3
Care este dobânda reală în cazul unui împrumut lansat de
stat cu dobândă nominală de 30% pe an, dacă rata inflației este de
26% ?
Rezolvare:
%17,3126,130,1126,0130,01111=−=−++=−++=RiRnRdreala
Aplicația 4
Valoarea nominală a unui titlu de stat este 300 euro cu o
rată de dobândă nominală de 30% pe an. Titlu are un curs de
emisiune de 130% și este vândut de către deținătorul său după un
an la un preț de revânzare de 430 euro. La sfârșitul anului în care
s-a achiziționat titlul de stat, este încasat și cuponul de dobândă.
Să se calculeze randamentul real anual oferit de titlul
respectiv.
Rezolvare :
dobândăderatanom inalăvaloareadobândădeCuponul ∗=
90%30300=∗=dobândădeCuponul euro
nom inalăvaloareaem isiunedecursulVNlarevânzaredeValoarea ∗=
390300%130=∗=VNlarevânzaredeValoarea
V Nlar e v â n z a r ed eV a lo a r e aV N )lar e v â n z a r ed eV a lo a r e ar e v â n z a r ed e( P r ețd o b â n dăd eC u p o n u ltitlu lu ia lr e a llR a n d a m e n tu −+=
%33,33390)390430(90=−+=titluluialreallRandamentu
Aplicația 5
Un împrumut obligatar are următoarele caracteristici :
valoarea nominală 20.000, cursul de vânzare 90%, rata nominală
a dobânzii 16%, iar rambursarea se face la paritate. Să se
calculeze efortul real efectuat de stat (rata reală de dobândă).
Rezolvare
cursulnominalăvaloareavânzaredeCursul ∗=

000.18%90000.20=∗=vânzaredeCursul
nominalăvaloareadobânziianom inalărataDobânda ∗ =
200.3000.20%16=∗=Dobânda
%7,17100000.18200.3100=∗=∗=vânzaredecursuldobândaRrd
Aplicația 6
Obligațiunile unui împrumut de stat sunt cumpărate de un
consorțiu bancar integral la un curs de 92% și reușește să le
vândă pe piață la un curs de 95%. Valoarea nominală a unei
obligațiuni este de 3.000, iar rata nominală de dobândă este 10%,
rambursarea împrumutului se face la un an la valoarea nominală,
iar numărul de obligațiuni emise este de 10.000. Din emisiune
sunt plasate de către consorțiu 2/3. Să se calculeze câștigul
consorțiului bancar.
Rezolvare
Câștigul are următoarele componente:
• câștig din revânzarea
obligațiunilor
000.60032000.10000.3%)92%95( =∗∗∗−
• câștig din diferența de
curs de cumpărare și de rambursare
000.50031000.10000.3%)95%100( =∗∗∗−
• câștig din dobândă
000.000.1%1031000.10000.3 =∗∗∗
2.100.000bancaruiconsortiulC astigul =
Aplicația 7
Se dau următoarele date:

INDICATORI U.M.20002003
Datoria publică – total, din
care:
-internă
-externămld. u.m.
mld. u.m.
mld. u.m.7.324
4.569
2.7559.412
5.775
3.637
Cheltuielile cu plata dobânzilor
– total, din care:
-aferente datoriei
publice interne
-aferente datoriei
publice externemld. u.m.
mld. u.m.
mld. u.m.724
612
112961
793
168
Plăți în contul ratelor scadente
la împrumuturile externe mld. u.m. 9821.282
Cheltuieli bugetare mld. u.m.4.9316.676
Încasări din exportul de mărfuri
și servicii mld. u.m.8.34513.667
PIB mld. u.m.56.54384.444
Cursul de schimb u.m. $ SUA57,8464,43
Populația mil. loc.112,35120,07
Să se determine:
A)Datoria publică exprimată în $ / locuitor;
B)Ponderea în PIB a:
b1 – datoriei publice
b2 – datoriei publice interne
C)Ponderea în cheltuieli bugetare a:
c1 – cheltuielilor cu plata dobânzilor
c2 – cheltuielilor cu plata dobânzilor aferente datoriei
interne
D) Ponderea SDE în:
d1 – PIB
d2 – încasările din export

d3 – cheltuielile bugetare
E)Pondera dobânzilor aferente datoriei publice externe în:
e1 – PIB
e2 – încasările din export
e3 – cheltuielile bugetare
Rezolvare:
A)Datoria publică exprimată în $ / locuitor:
Anul 2000:
./….1 8 9,6 53 5,1 1 23 2 4.7lo cn a tmum ldP o p u la tieato ta lap u b licD a to ria==
lo csch im bd eC u rsu llo cuito rp eap u b licD ato ria/$1 2 7.18 4,5 71 8 9,6 5==
Anul 2003:
./….3 8,7 80 7,1 2 04 1 2.9lo cn a tmum ldP o p u la tieato ta lap u b licD a to ria==
lo cschim bdeC ursullocuito rpeapublicD atoria/$217.143,6438,78==
B) Ponderea în PIB a:

1)Datoriei publice:
Anul 2000:
Anul 2003:
2) Datoria publică internă:
Anul 2000:11,45%*10084.4449.412*100PIB totalăablicDatoria pu==12,95%*10056.5437.324*100PIB totalăablicDatoria pu==

Anul 2003:
C) Ponderea în cheltuielile bugetare a:
1) cheltuielilor cu plata dobânzilor:
Anul 2000:
Anul 2003:

2) cheltuieli cu plata dobânzilor aferente datoriei interne:
Anul 2000:
Anul 2003:
11,87%1006.676793100bugetareC heltuieliainterndatorialadobânzilorplatacuC heltuieli=∗=∗
D) Ponderea serviciului datoriei externe în:
1) PIB
SDE = rate scadente + dobânzi aferente în anul respectiv:
Anul 2000: SDE=982 + 112 = 1.094 mld. u.m. ;
Anul 2003: SDE=1.282 + 168 = 1.450 mld. u.m. ;14,39%*1006.676961*100 bugetareCheltuielidobânzilor cu plata Cheltuieli==6,84%*10084.4445.775*100P IBa internablicD atoria pu==
14,68%*1004.931724*100 bugetareCheltuielidobânzilor cu plata Cheltuieli==8,08%*10056.5434.569*100P IBa internablicD atoria pu==
1,93%100*56.5431.094PIBînponderea ==12,41%*1004.931612*100bugetareC heltuieliinternădatorialadobânzilorplatacuC heltuieli==

2) Încasările din export:
Anul 2000:
Anul 2003:
3) Cheltuielile bugetare:
Anul 2000:
Anul 2003:
E) Ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în:
1.PIB
Anul 2000:
Anul 2003:
2) Încasările din export:1 0 ,6 0 %* 1 0 013 .66 71 .4 50* 1 0 0exp ortd inriaÎn casSD E== 
0,19%*10084.444168*100PIBexternăpublicădatorialaDobânzi==21,71%*1006.6761.450*100bugetareC heltuieliSD E==
0,20%*10056.543112*100PIBexternăpublicădatorialaDobânzi==22,18%*1004.9311.094*100bugetareC heltuieliSD E==1 3 ,1 0 %* 1 0 08 .3 4 51.0 9 4* 1 0 0exp o rtdinriaÎn ca sS D E==1,71%100*84.4441.450PIBînponderea ==

Anul 2000:
Anul 2003:
1 ,2 2 %* 1 0 01 3 .6 6 71 6 8* 1 0 0e x p o r td inr iaI n c a se x te r năap u b licd a to r ialaD o b â n z i== 
3) Cheltuielile bugetare
Anul 2000:
Anul 2003:
4.7. APLICAȚII DE REZOLVAT
Aplicația 1
La un împrumut de stat, cu o dobândă anuală de 22%,
valoarea nominală a unei obligațiuni este de 50.000 $. Cursul
obligațiunilor în momentul plasării este al pari, iar în momentul
rambursării este:
a)108%
b) 95%
O persoană a cumpărat 15 obligațiuni. La ce sumă totală
are dreptul la rambursarea obligațiunilor?
Aplicația 2
Statul plasează prin intermediul unui consorțiu bancar un
împrumut în valoare nominală de 300 mld. lei, cu o rată a
dobânzii de emisiune de 18%. Consorțiul cumpără întregul 1 ,7 5 %* 1 0 06 .6 7 61 6 8* 1 0 0b u g eta reC h eltu ieliaexternap u b licd a to rialaD o b â n zi==1 ,3 4 %* 1 0 08 .3 4 51 1 2* 1 0 0e x p o r td inr iaIn c a se x te r năp u b licăd a to r ialaD o b â n z i== 
2,51%*1004.931112*100bugetareC heltuieliexternăpublicădatorialaD obânzi==

împrumut la un curs de 90% și reușește să-l plaseze prin ghișeele
proprii la un curs de 97%. La sfârșitul perioadei de plasare
consorțiul rămâne cu 10% din înscrisuri nevândute. Să se
calculeze:
-valoarea împrumutului primit de stat;
-câștigul consorțiului bancar.
Aplicația 3
O țară în curs de dezvoltare a contractat un împrumut
dintr-o țară dezvoltată cu o dobândă nominală de 18% pe an, iar
prețurile produselor sale exportate au înregistrat în anul
considerat, pe piața externă o reducere de 8% față de anul
precedent. Să se calculeze:
A)rata reală a dobânzii;
B)la o creștere a prețurilor produselor țării debitoare
pe piața externă cu 3% care este rata reală a
dobânzii?
Aplicația 4
Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 euro cu o
rată de dobândă nominală de 20% pe an. Cursul de emisiune al
acestui titlu este de 70%. Titlul este vândut de către deținătorul
său după un an la un preț de revânzare de 110%. Cuponul de
dobândă este încasat la sfârșitul anului în care a fost achiziționat
acest titlu.
Determinați randamentul real anual care este dat de acest
titlu.
Aplicația 5
Pentru acoperirea deficitului bugetar, a fost emis un număr
de 150.000 de titluri de stat, la o valoare nominală de 1.000.000
u.m. cu o rată a dobânzii de 12% pe an. Prețul de emisiune este
de 90% iar scadența este la un an.

Să se calculeze randamentul la emitent (rata reală a
dobânzii). Dacă rata inflației este de 7%, să se determine rata
reală a dobânzii la subscriitor.
Aplicația 6
Se emit obligațiuni de stat caracterizate prin: valoarea
nominală 100.000 u.m., cu o rată nominală de dobândă de 20%,
rata dobânzii la termen 22%, iar cursul de vânzare este de 90%.
În condițiile în care rambursarea se face la paritate, să se
calculeze rata reală de dobândă (R rd).
Aplicația 7
Se dau următoarele date:
INDICATORI U.M.20002002
Datoria publică – total, din
care:
-internă
-externămld. u.m.
mld. u.m.
mld. u.m.3.840
3.375
6154.184
3.616
673
Cheltuielile cu plata dobânzilor
– total, din care:
-aferente datoriei
publice interne
-aferente datoriei
publice externemld. u.m.
mld. u.m.
mld. u.m.354
256
28470
320
44
Plăți în contul ratelor scadente
la împrumuturile externe mld. u.m. 417482
Cheltuieli bugetare mld. u.m.2.6232.927
Încasări din exportul de mărfuri
și servicii mld. u.m.1.1142.753
PIB mld. u.m.7.92613.256
Cursul de schimb u.m. $ SUA43,62048,365
Populația mil. loc.80,24582,797
Să se determine:

A)Datoria publică exprimată în $ / locuitor;
B)Ponderea în PIB a:
b1) datoriei publice;
b2) datoriei publice interne.
C)Ponderea în cheltuielile bugetare a:
c1) cheltuielilor cu plata dobânzilor;
c2) cheltuielilor cu plata dobânzilor aferente datoriei
interne.
D)Ponderea SDE în:
d1) PIB;
d2) încasări din export;
d3) cheltuieli bugetare.
E)Ponderea dobânzii aferente datoriei publice externe în:
e1) PIB;
e2) încasări din export;
e3) cheltuieli bugetare.
Aplicația 8
Se dau următoarele date pentru România:
INDICATORI u.m.2003
Datoria publică externă efectivă mil. dolari12.125,8
Serviciul datoriei publice externe mil. dolari 2.048,0
Exporturi de bunuri și servicii mil. dolari17.545,0
Datoria externă guvernamentală mil. dolari 9.020,0
Dobânzi plătite mil. dolari 590,4
Cursul de schimb lei/$33.055
PIB mld. lei1.871.000,0
Să se calculeze principalii indicatori de îndatorare externă
a României pe anul 2003:
1.raportul dintre datoria publică externă
efectivă și PIB;
2.raportul dintre serviciul datoriei publice
externe și PIB;

3.raportul dintre datoria publică externă
efectivă și exportul de bunuri și servicii;
4.raportul dintre serviciul datoriei publice
externe și exportul de bunuri și servicii;
5.raportul dintre dobânzile plătite și
exporturile de bunuri și servicii;
6.raportul dintre datoria externă
guvernamentală și PIB.
4.8. TESTE GRILĂ
1.Statul apelează la împrumuturi din necesități de
echilibru bugetar dacă:
a)pe parcursul execuției bugetare nu există o
concordață între încasarea veniturilor și efectuarea
cheltuielilor;
b)în cazul existenței excedentului bugetar;
c)pentru echilibrarea bugetului, în cazul
insuficienței resurselor;
d)pentru a asigura excedente bugetare pentru anii
următori;
e)pentru asigurarea echilibrului bugetar nu se
apelează la împrumuturi.
2.Care dintre cele enumerate mai jos nu fac parte din
elementele unui împrumut?
a)denumirea împrumutului;
b)numele subscriitorului;
c)valoarea nominală a împrumutului;
d)rata dobânzii;
e)termenul de rambursare.
3.Plasarea împrumuturilor de stat nu presupune una
din următoarele modalități:

a)plasarea împrumuturilor direct prin funcționari
publici;
b)vânzare la bursă;
c)plasarea prin intermediul unor consorții bancare;
d)plasarea prin casieriile regiilor autonome și
societăților comerciale cu capital de stat;
e)plasarea prin ghișeele administrațiilor financiare.
4.Pentru împrumuturile pe termen scurt nu se emit:
a)bonuri de tezaur;
b)obligațiuni;
c)polițe de tezaur;
d)certificate de trezorerie;
e)certificate de impozite.
5.Rambursarea (amortizarea sau stingerea) nu se
efectuează prin:
a)trageri la sorți a înscrisurilor;
b)depreciere monetară severă;
c)pe calea anuităților;
d)conversiunea facultativă;
e)incapacitatea de plată a statului din motive
politice sau economice.
6.Datoria publică reprezintă:
a)totalul datoriilor unei națiuni în străinătate;
b)totalul datoriilor unei națiuni;
c)suma totală împrumutată de entitățile publice;
d)datoria statului față de instituții internaționale;
e)datoria statului față de populație.
7.Datoria publică internă nu cuprinde împrumuturile
statului pentru finanțarea:
a)instituțiilor publice;
b)deficitul bugetului de stat;

c)proiectelor de dezvoltare;
d)acțiuni în cazuri excepționale (calamități, război);
e)nici un răspuns nu e corect.
8.Indicatorii datoriei publice nu cuprind:
a)ponderea serviciului datoriei publice în PIB;
b)mărimea absolută a serviciului datoriei publice;
c)gradul de îndatorare față de străinătate;
d)raportul dintre datoria externă și PIB;
e)datoria publică medie pe locuitor în $ SUA.
9.În cadrul datoriei publice interne nu se cuprind:
a)împrumuturile pe termen scurt primite de la Banca
Națională;
b)emisiunea de bonuri de tezaur;
c)garanții acordate de stat pentru împrumuturi
interne;
d)atragerea pe termen scurt a disponibilităților din
conturile Trezoreriei Publice;
e)nici unul dintre răspunsurile de la punctele a-d.
10.„Conversia datoriei externe” a unor țări în curs de
dezvoltare reprezintă o sursă de finanțare a:
a)protecției mediului;
b)industriei;
c)agriculturii;
d)construcției de locuințe;
e)cercetări științifice.

11.Care din următoarele titluri de credit nu pot fi emise
de stat cu ocazia plasării unui împrumut de stat:
a)certificate de trezorerie;
b)obligațiuni;
c)titluri de rentă;
d)cambii și bilete la ordin;

e)bonuri de tezaur și polițe de tezaur.
12.Înscrisurile unui împrumut de stat – titluri de stat –
nu pot fi:
a)titluri de stat cu discont;
b)acțiuni;
c)materializate sau dematerializate;
d)titluri de stat cu dobândă;
e)obligațiuni.
13.Pentru acoperirea riscurilor financiare ce decurg din
garantarea de către stat a împrumuturilor interne sau
externe se constituie:
a)fonduri de risc;
b)fonduri suplimentare;
c)fonduri financiare de rezervă;
d)fonduri de rezervă;
e)fonduri de intervenție.
14.Care din afirmațiile de mai jos caracterizează
datoria publică a țărilor în curs de dezvoltare?
a)datoria publică provine în proporție
covârșitoare din surse externe;
b)când ponderea datoriei externe este predominantă
în datoria publică, gradul de dependență economică
și financiară a țării respective față de străinătate
este mai redus;
c)țările în curs de dezvoltare urmăresc să aibă
preponderentă o datorie publică flotantă;
d)datoria publică provine în proporții covârșitoare din
surse interne;
e)țările în curs de dezvoltare pot obține resursele
valutare necesare din operațiile de comerț exterior
și nu apelează la împrumuturi externe.

15.Mărimea absolută a datoriei externe are doar una
din următoarele caracteristici:
a)arată suma datorată străinătății la un moment
dat;
b)ia în considerare numărul populației;
c)se calculează în funcție de gradul de dezvoltare
economică al țării respective;
d)ține seama de potențialul de export al țării
respective;
e)reflectă eșalonarea rambursării în timp a acestei
datorii.
4.9. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE
•credit public;
•deosebirile între
creditul public și creditul
bancar
•debitor și creditor în
cazul împrumuturilor de
stat
•acoperirea deficitului
bugetar
•goluri temporare de
casă în execuția
trezoreriei
•opțiunea între impozite
și împrumuturi de stat
•împrumuturile de stat –
impozite amânate
•valoare nominală•curs și valoare reală
•dobândă nominală și
reală
•certificate de
trezorerie
•obligațiuni
•subscripție publică
•conversiune
•arozare
•consolidare
•amortizarea
împrumururilor de stat
•grad de îndatorare al
unei țări
•datorie flotantă
•datorie consolidată

•serviciul datoriei
publice
4.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1.Enumerați caracteristicile împrumuturilor de stat.
2.Explicați elementele tehnice ale împrumuturilor de stat.
3.Când apar necesitățile de trezorerie?
4.Când apar necesitățile de echilibru financiar?
5.Care sunt modalitățile de plasare a împrumuturilor de
stat?
6.Enumerați și descrieți modalitățile de rambursare a
împrumuturilor.
7.Definiți datoria publică.
8.Care sunt indicatorii datoriei publice?
9.Care sunt indicatorii datoriei externe?
10.Din ce este alimentat Fondul de Risc pentru acoperirea
riscurilor financiare?

C A P I T O L U L V
BUGETUL DE STAT
5.1. CONȚINUTUL BUGETULUI DE STAT
La definirea bugetului de stat concur ă două abordări și
anume:
– una juridică și alta economică.
Sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt
prevazute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale
statului.
Sub aspect economic bugetul subliniază corelațiile
macroeconomice și în special legătura cu nivelul și evoluția
produsului intern brut.
Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă
bănească ce iau naștere în procesul repartiției PIB, în
conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și de
altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relații se manifestă în
dublu sens: pe de o parte, ca relații prin intermediul cărora se
mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de alta
parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse.
În economia modernă, bugetul nu mai constituie un simplu
document în care se înscriu veniturile și cheltuielile probabile ale
statului pe o perioada de 12 luni, ci este un plan financiar la nivel
macroeconomic.
În țările cu economie de piață dezvoltată sfera de
cuprindere a noțiunii de buget a fost extinsă. Pe lângă bugetul de
stat în forma sa clasică, poate fi elaborat și un alt instrument mai
cuprinzător denumit buget al economiei naționale (în Franța) sau
buget economic (în Marea Britanie și SUA).
Bugetul economiei naționale este conceput ca un ansamblu
de conturi ale națiunii, care reflectă pentru anul în curs și pentru

anul următor previziunile asupra tuturor agenților economici din
țara respectivă.
Forma în care se întocmește acest instrument cuprinzător
diferă de la o țară la alta.
În România, nevoile de resurse la nivelul societății și
posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în
bugetul general consolidat.
Legea privind finanțele publice precizează faptul că
gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un
sistem unitar de bugete care cuprinde (vezi figura 5.1).
În bugetul de stat, ca principală componentă a sistemului
bugetar se reflectă resursele financiare mobilizate la dispoziția
statului, repartizate în principal pentru realizarea acțiunilor
social-culturale, apărarea țării, asigurarea ordinei publice,
autoritatea publică, ca și pentru finanțarea unor investiții și
activități de interes strategic, asigurarea protecției și refacerea
mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecție socială a
populației, realizarea programelor naționale de cercetare și
investiții publice.
Cheltuielile sunt structurate după destinația lor, pentru a
reflecta alocarea fondurilor publice către activități sau obiective
care definesc nevoile fiscale și nefiscale (cu precizarea
veniturilor provenind din impozite, taxe, contribuții și alte
vărsăminte), precum și venituri din capital.
În afara bugetului de stat, și ca o excepție de la principiul
clasic al unității bugetare, anual sunt aprobate veniturile și
cheltuielile fondurilor speciale, ce se constituie în afara bugetului
de stat, și care au destinații clar precizate prin legi speciale.
În prezent se constituie doar două fonduri speciale ale
căror venituri și cheltuieli se înscriu în bugetul Fondului național
unic al asigurărilor sociale de sănătate și respectiv, în bugetul
Asigurărilor pentru somaj.
Rolul bugetului general consolidat este pus în evidență de
modalitățile de exercitare a funcțiilor finanțelor publice.

Rolul bugetului este mult mai complex. El este considerat
un intrument prin care se realizează alocarea și redistribuirea
resurselor și care prezintă utilitate în procesul reglării activității
economice și sociale.
Fig. 5.1 Sistemul bugetar al României
Sursa: I. Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Ediția a VI-a, EDP, București, 2007, p.520Bugetul de statBugetul
asigurărilor
sociale de statBugetul
fondurilor
specialeBugetul
trezoreriei
statului
Bugetul
instituțiilor
publice
Bugetul fondurilor provenite din credite
externe contractate sau garantate de statBugetul fondurilor externe
nerambursabile
Bugetele
localeAutonome
Finanțate integral sau parțial din:
Finanțate integral din venituri proprii

1) Rolul alocativ al bugetului decurge din însăși natura statului,
care în mod tradițional își asumă sarcina finanțării serviciilor
publice.
2) Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidență tocmai de
natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă
relații de mobilizare a resurselor de repartizare a acestora pentru
finanțarea unor activități și acțiuni determinate expres. Bugetul
este intrumentul prin care se redistribuie o parte din PIB.
Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor și
taxelor cât și al cheltuielilor.
3) Rolul de reglare a vieții economice decurge din importanța
bugetului de stat ca instrument cu putere de lege prin care se
reflectă politica economică promovată de Guvern.
Prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei
stimulând sau frânând o anumită activitate.
5.2. PRINCIPII BUGETARE
În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor
financiare publice se recomandă respectarea unor reguli tehnice
cunoscute sub denumirea de principii bugetare.
Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanțelor publice,
de principiile anualității, universalității, unității bugetare,
neafectării veniturilor bugetare, specializării bugetare,
echilibrului bugetar, principiul unității monetare și principiul
publicității.

Principii bugetare

Echilibrului
bugetar
Prevede acoperirea integrală în
intervalulul anului bugetar, a
cheltuielilor din veniturile ordinare.Specializării
bugetare Veniturile și cheltuielile bugetare se
înscriu și se aprobă în buget pe surse
de proveniență și pe categorii de
cheltuieli, după conținutul lor
economic și destinația acestora,
potrivit clasificației bugetare.Neafectării
veniturilor
bugetare Veniturile încasate la buget se
depersonalizează, astfel încât veniturile în
totalitatea lor se utilizează pentru
acoperirea tuturor cheltuielilor.Unității
bugetare – veniturile și cheltuielile bugetare se
înscriu într-un singur document, în vederea
utilizării eficiente și monitorizării
fondurilor publice;
– veniturile din sistemul extrabugetar se
introduc în bugetul de stat, urmând regulile
și principiile acestui buget, cu excepția
veniturilor proprii ale institu țiilor și a
acelora constituite pentru stimularea
personalului.Universalității- Veniturile și cheltuielile sunt
înscrise în buget în totalitate, în
sume brute;
– Veniturile bugetare nu pot fi
afectate direct unei cheltuieli
bugetare anume, cu exceptia
donațiilor și sponsorizăriilor care au
stabilite destinații distincte.AnualitățiiAutorizarea dată prin lege privind
efectuarea cheltuielilor și încasarea
veniturilor se referă la o perioada
de 12 luni.

Fig. 5.2 Definirea
principiilor
bugetare
Sursa: I.,Văcărel (coordonator), Finanțe publice, Ediția a VI-a, EDP, București, 2007; T.,
Mosteanu (coordonator), Buget și trezorerie publică, Ediția a III-a revizuită, Editura
Universitară, București, 2008, p.43.
5.3. DIFERENȚIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ȘI
BUGETUL PE PROGRAME
În timpul executării unui buget de mijloace, ordonatorii de
credite sunt preocupați să utilizeze în totalitate creditele bugetare
ce le-au fost aprobate, deoarece sumele necheltuite până la finele
exercițiului financiar nu se reporteaza în exercițiul următor, ci se
anulează.
În cazul unui buget pe programe, preocuparea
ordonatorilor principali participanți la realizarea unui anumit
program urmează să se deplaseze de la cheltuirea cu orice preț a
banilor prevazuți în buget la monitorizarea mersului realizării
programului, la încadrarea în termenele stabilite și în indicatorii
de eficiență (eficacitate) aprobați. În caz contrar există riscul ca
cei vinovați de eșecul programului, său de nerealizarea la termen PublicitățiiTransparența sistemului bugetar este
asigurată prin: dezbaterea publică a
proiectelor de buget, a conturilor generale
anuale de execuție a bugetelor, cu ocazia
aprobării acestora; publicarea în
Monitorul Oficial a bugetelor și a
conturilor anuale de execuție a acestora;
mijloacele de informare în masă, pentru
difuzarea informațiilor asupra
conținutului bugetului, exceptând
informațiile și documentele nepublicate,
prevazute de lege.Unității
monetare

Toate operațiunile bugetare se exprimă
în monedă națională.

a unor indicatori cantitativi sau calitativi, să suporte rigorile legii.
Abandonarea unui program sau întreruperea temporară a
executării acestuia generează pierderi nerecuperabile, imobilizări
de resurse materiale și bănești, precum și alte prejudicii pentru
societate.
În acest context, se naște în mod firesc întreabarea: dacă
bugetul pe programe prezintă avantaje incontestabile în
comparație cu bugetul de mijloace, de ce aplicarea acestuia nu
s-a generalizat, iar metodele folosite pentru raționalizarea
opțiunilor bugetare au fost supuse unor repetate ajustări și
reconsiderări în țările în care s-au înregistrat cele mai mari
realizări? Aceasta, pentru că trecea de la un tip de buget la altul
se lovește de o serie de obstacole greu de surmontat. Este vorba
despre renunțarea la unele principii bugetare, acceptate de multă
vreme ca indispensabile pentru promovarea disciplinei în
gestionarea banului public.26
5.4. PROCESUL BUGETAR
Procesul bugetar reprezintă ansamblul acțiunilor și
măsurilor întreprinse de instituțiile competente ale statului, în
scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea
guvernamentală.
Etapele procesului bugetar: (1) elaborarea proiectului de
buget; (2) aprobarea bugetului; (3) execuția bugetului; (4)
încheierea exercițiului bugetar; (5) controlul execuției bugetului;
(6) aprobarea execuției bugetului;
Instituții cu atribuții în procesul bugetar : (1) Guvernul;
(2) Parlamentul; (3) Ministerul Economiei și Finanțelor; (4)
Curtea de Conturi
26 I. Văcărel, Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, București, 2001, p. 26.

Ministerul Economiei și
Finan țelor (MEF)
Propune obiectivele politicii
fiscale și bugetare, împreună
cu limetele de cheltuieli pe
ordonatori principali de
crediteGuvern
Aprobă
propunerile MEFParlament
Este informat de guvern
asupra principalelor
orientări ale politicii
macroeconomice și ale
finanțelor publice
MEF
Transmite ordonatorilor
principali de credite o scrisoare-
cadru conținând contextul
macroeconomic care stă la baza
întocmirii bugetului,
metodologiile de elaborare a
acestuia și limitele de cheltuieli
aprobate de guvernOrdonatori principali
de credite
Elaborează proiectele
de buget propriu cu
încadrarea în limitele
de cheltuieli aprobate
de guvernOrdonatori
principali de credite
Execuția bugetului
aprobat de parlament
MEF
Elaborează
proiectul legii
bugetare și al
bugetuluiMEF
Primirea dărilor de seamă
contabile și elaborarea, pe
baza acestora, a contului
de execuție bugetară Guvern
Aprobă proiectul
legii bugetare și al
bugetuluiCurtea de Conturi
Verificarea contului de
execuție bugetară și
transmiterea la
parlament a raportului
privind controlul
efectuat

Fig. 5.3 Etapele procesului bugetar la nivelul autorităților
publice centrale din România
Sursa: I. Văcărel (coordonator), Finanțe Publice, Ediția a VI-a, EDP, București, 2007, p.
575
5.5. APLICAȚII REZOLVATE
Aplicația 1
Veniturile și cheltuielile bugetelor publice ale anului 2003
în România sunt (mld. lei):
VENITURI
Venituri ale bugetului de stat 241.23
6
Venituri ale B.A.S.S. 135.82
3
Venituri ale fondului asigurărilor sociale de sănătate 56.742
Venituri ale fondului asigurărilor pentru șomaj 18.702
Venituri ale instituțiilor publice autonome 2.650
Venituri ale bugetelor locale 117.78
3
Transferuri 10.479Parlament
Dezbate și aprobă
proiectul de lege
privind bugetulGuvern
Aprobarea, pentru
supunere spre
adoptare de către
parlament, a
contului de execuție
bugetarăParlament
Analiza raportului
Curții de Conturi
și adoptarea
proiectului legii de
aprobare a contului
de execuție
bugetară
Parlament
Primirea
contului si
transmiterea
acestuia spre
verificarea
Curții de
Conturi

CHELTUIELI
Cheltuieli ale bugetului de stat 291.04
5
Cheltuieli ale B.A.S.S. 133.50
6
Cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de
sănătate56.342
Cheltuieli ale fondului asigurărilor pentru șomaj 16.516
Cheltuieli ale instituțiilor publice autonome 3.656
Cheltuieli ale bugetelor locale 117.58
3
Credite externe acordate ministerelor 36.754
Cheltuieli de natura datoriei publice 32.946
Transferuri 10.479
Determinați veniturile și cheltuielile general consolidate și
deficitul bugetului general consolidat.
Rezolvare:
1) Veniturile totale = 241.236 + 135.823 + 56.742 + 18.702 +
117.783 = 572.936 mld. lei
Venituri totale consolidate = Venituri totale – Transferuri
= 572.936 – 10.479 = 562.457 mld.lei.
2) Cheltuieli totale = 291.045 + 133.506 + 56.342 + 16.516 +
3.656 + 117.583 + 36.754 = 655.402 mld. lei.
Cheltuieli totale consolidate = Cheltuieli totale – Transferuri
= 655.402 – 10.479 = 644.923 mld.lei.
Cheltuielile general consolidate se obțin prin scăderea
cheltuielilor de natura datoriei publice (ajustărilor) din
cheltuielile totale consolidate.
Cheltuieli general consolidate = 644.923 – 32. 946 =
611.677 mld. lei.

Deoarece veniturile < cheltuielile în anul 2003 bugetul
general consolidat al României se soldează cu deficit.
Deficitul = 611.977 – 567.457 = 49.520 mld. lei.
Aplicația 2
Se dau următoarele date referitoare la echilibrul bugetului
federal al statului „X”:
U.M.NN – 1
IVenituri buget federal mld. u.m.7261.272
Cheltuieli buget federal mld. u.m.9941.616
Soldul bugetului federal mld. u.m. –
se acoperă cu: – resurse interne mld. u.m.128150
– resurse externe mld. u.m.140194
PIB mld. u.m.4.7806.941
IIVenituri bugete landuri mld. u.m.440692
Cheltuieli bugete landuri mld. u.m.376616
Sold bugete landuri mld. u.m. –
IIIVenituri bugete locale mld. u.m.340568
Cheltuieli bugete locale mld. u.m.327553
Sold bugete locale mld. u.m. –
Să se determine:
• mărimea absolută a soldului fiecărei componente a
sistemului bugetar;
• ponderea soldului în total buget pe fiecare verigă;
• ponderea deficitului bugetului federal în PIB și structura
resurselor de finanțare a deficitului federal.
Rezolvare:
INDICATORI NN – 1
1Mărimea absolută a soldului bugetului

federal (deficit) -268-344
2Deficitul federal se acoperă din:
– resurse interne
– resurse externe47,76%
52,24%43,6%
56,4%
3Ponderea deficitului în PIB 5,6%5,0%
4Ponderea deficitului în cheltuielile
bugetului federal (deficit/cheltuieli) 26,96%21,28%
5Sold bugete landuri 6476
Ponderea excedentului bugetelor landurilor 14,5%10,9%
6Sold bugete locale 1315
Ponderea excedentului bugetelor locale 3,82%2,7%
5.6. APLICAȚII DE REZOLVAT
Aplicația 1
Pe baza datelor referitoare la statul “Z” să se calculeze:
1)cheltuielile publice totale consolidate (mld.u.m.);
2)creșterea nominală relativă în anii t 0 și t1;
3)creșterea reală relativă în anii t 0 și t1;
4)ponderea cheltuielilor publi ce totale consolidate în
PIB;
5)cheltuielile publice totale consolidate medii pe
locuitor exprimate în $.
Indicatori u.m.t0t1
Cheltuielile bugetului de stat mld.u.m.pr.crt. 562687
Cheltuielile fondurilor securității
sociale mld.u.m.pr.crt. 488566
Cheltuielile fondurilor speciale
extrabugetare mld.u.m.pr.crt. 3337
Cheltuieli bugete landuri mld.u.m.pr.crt. 374485
Cheltuieli bugete locale mld.u.m.pr.crt. 477534

Transferuri între bugete mld.u.m.pr.crt. 395443
PIB mld.u.m.pr.crt. 5.2646.223
Indicele prețurilor constante 1991=100 pr.crt. 113136
Cursul de schimb u.m.naț./$SUA 11,29,23
Populație mil.loc. 60,1462,53
Aplicația 2
Echilibrul bugetar al statului „I” cuprinde următoarele
date:
– mld. lei –
Indicatori Sume
1. Veniturile bugetului federal 582
2. Cheltuielile bugetului federal 590
3. Veniturile fondurilor securității sociale 384
4. Cheltuielile fondurilor securității sociale 420
5. Veniturile fondurilor spec. extrabugetare federale 30
6. Cheltuielile fondurilor spec. extrabugetare federale 36
7. Veniturile bugetelor landurilor 273
8. Cheltuielile bugetelor landurilor 308
9. Veniturile bugetelor locale 280
10. Cheltuielile bugetelor locale 303
11. PIB 3.784
Să se determine care este nivelul următorilor indicatori:
1)Ponderea fiecărui sold în cheltuielile fiecărui buget;
2)Soldul ansamblului bugetelor;
3)Ponderea soldului ansamblului bugetelor în
cheltuielile totale ale bugetelor;
4)Ponderea soldului ansamblului bugetelor în PIB.
5.7. TESTE GRILĂ

1.Care din afirmațiile de mai jos referitoare la
principiul anualității bugetare nu este adevărată:
a)în România anul bugetar corespunde cu anul
calendaristic;
b)în țările dezvoltate anul bugetar coincide cu anul
calendaristic (1 I – 31 XII);
c)anualitatea bugetului se referă atât la perioada
pentru care se întocmește și aprobă bugetul de stat
cât și la perioada de execuție a bugetului;
d)anualitatea cere ca bugetul să se elaboreze, aprobe
și execute, pe perioada unui an calendaristic sau
anul bugetar poate fi diferit de anul calendaristic;
e)anualitatea cere ca bugetul să se elaboreze, aprobe
și execute pentru o perioadă de 12 luni.
2.În țările cu economie de piață, procesul bugetar nu
reprezintă:
a)un proces de decizie politică;
b)un proces care se referă numai la execuția
bugetului de stat;
c)un proces care cuprinde elaborarea, aprobarea,
executarea și încheierea bugetului de stat;
d)un proces cu caracter ciclic;
e)un proces cu un calendar stabilit prin legislația
specifică.
3.Responsabilitatea execuției bugetare revine:
a)Parlamentului;
b)ministerelor;
c)Guvernului;
d)Curții de Conturi;
e)Ministerului Finanțelor Publice.

4.Măsurile fiscale aprobate prin legi bugetare se
stabilesc:
a)pe 5 ani;
b)pe 3 ani;
c)anual;
d)lunar;
e)pentru primele 10 luni ale anului.
5.Proiectul de buget se depune spre aprobare
Parlamentului până la:
a)1 octombrie;
b)15 octombrie;
c)10 octombrie;
d)25 septembrie;
e)20 septembrie.
6.Bugetul de stat reprezintă:
a)un act juridic care conține volumul veniturilor și
cheltuielilor aprobate numai pentru serviciile
generale ale statului;
b)unicul plan financiar macroeconomic;
c)un act juridic anual care prevede și autorizează
veniturile și cheltuielile statului;
d)un plan financiar elaborat, aprobat și executat de
guvern;
e)actul care prevede cheltuielile și veniturile anuale
ale statului, dar nu are caracter obligatoriu.
7.Calendarul precis al desfășurării procesului bugetar
din România este prevăzut în:
a)legea anuală bugetară;
b)constituție;
c)legea finanțelor publice locale;
d)legea finanțelor publice;
e)nu este prevăzut în nici o lege.

8.Din bugetele locale sunt finanțate, de regulă,
cheltuielile pentru:
a)cercetare;
b)desfășurarea activității administrației publice
locale;
c)scopuri militare;
d)datoria publică externă;
e)nici una din cele de mai sus.
9.Despre contul de execuție bugetară nu se poate
afirma că:
a)contul de execuție bugetară are un conținut diferit
în raport de sistemul de gestiune sau de exercițiu,
folosit în execuția bugetului;
b)concretizează modul de gestionare al bugetului de
stat;
c)este întocmit de Ministerul Finanțelor Publice,
prezentat Guvernului și supus Parlamentului pentru
dezbatere și aprobare;
d)este întocmit de Ministerul Finanțelor Publice și
discutat și aprobat de Guvern;
e)reflectă finalitatea operațiunilor de încasare a
veniturilor și efectuare a cheltuielilor bugetare.
10.Care din următoarele principii bugetare nu este
prevăzut în legea finanțelor publice nr. 500/2002:
a)principiul specializării bugetare;
b)principiul anualității;
c)principiul echilibrului bugetar;
d)principiul publicității;
e)principiul unității și universalității.

11.Care din următoarele categorii de venituri ale
bugetului de stat nu reprezintă structura acestor
venituri:
a)venituri curente și din capital;
b)încasări din rambursarea împrumuturilor acordate;
c)venituri din impozite directe și indirecte;
d)venituri fiscale și nefiscale;
e)rambursări de credite, plăți de dobânzi și
comisioane la credite.
12.Dispozițiile legii privind finanțele publice nr.
500/2002 nu se aplică în domeniul elaborării,
aprobării, executării și raportării:
a)bugetelor locale;
b)bugetului trezoreriei statului;
c)bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din
venituri proprii;
d)bugetul de stat, al asigurărilor sociale de stat și al
fondurilor speciale;
e)bugetele instituțiilor publice autonome și a celor
finanțate integral sau parțial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele
fondurilor speciale după caz.
13.Conform principiului specializării bugetare,
veniturile și cheltuielile bugetare se aprobă și se
înscriu în bugetul de stat după:
1)conform clasificației bugetare;
2)pe plătitori, în cazul veniturilor;
3)nivelul mărimii volumului lor;
4)pe surse de proveniență și respectiv, pe
categorii de cheltuieli;

5)grupate după natura lor economică și
destinația acestora;
6)pe ordonatori principali, secundari și terțiari.
a) 2,4,6; b) 3,5,6; c) 1,2,4; d) 2,4,5; e) 2,3,5.
14.Încheierea execuției bugetare presupune:
a)folosirea concomitentă a sistemului de exercitare și
de gestiune pentru încheierea execuției bugetare;
b)încheierea gestionării bugetului cu excedent;
c)întocmirea la finele anului bugetar a contului de
execuție bugetară care reflectă finalitatea
executării veniturilor și cheltuielilor bugetare;
d)încheierea gestionării bugetului numai cu deficit;
e)întocmirea și aprobarea de către M.F.P. a contului
general de execuție bugetară.
15.Bugetul general consolidat nu are următoarea
caracteristică:
a)cuprinde și bugetele locale;
b)nu este aprobat de Parlament;
c)cuprinde toate resursele financiare și toate
cheltuielile dintr-o țară;
d)cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile
de venituri și cheltuieli ale sectorului public;
e)este instrumentul care reflectă toate resursele
financiare și cheltuielile publice ale unei țări.
5.8. CUVINTE ȘI RELAȚII CHEIE
•Buget general
consolidat
•Buget public național•Bugetul de stat
•Bugetul asigurărilor
sociale de stat

•Bugetele locale
•Buget economic
•Caracteristicile
procesului bugetar:
-decizional-democratic
-preponderent politic
-cu continuitate ciclică
-cu larg impact public
5.9. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1.Definiți bugetul de stat.
2.Enumerați etapele procesului bugetar.
3.Care sunt atribuțiile și obligațiile fiecărei instituții
participante la procesul bugetar în România?
4.Definiți bugetul asigurărilor sociale de stat.
5.Care este rolul bugetelor locale?
6.Care sunt sursele de formare a bugetelor locale în
România?
7.Prezentați caracteristicile procesului bugetar.
8.Care sunt metodele clasice de dimensionare a
veniturilor și cheltuielilor bugetare?
9.Definiți „bugetele-program”.
10.Precizați principalele diferențieri între bugetul de
mijloace și bugetul de programe.
CAPITOLUL V I
BUGETUL UNIUNII EUROPENE

6.1. RESURSELE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE
Resursele Bugetului Uniunii Europene la modul general
cuprind resursele proprii (tradiționale) și alte tipuri de resurse.
Se disting în cadrul resurselor proprii tradiționale următoarele:
A. Resursele proprii tradiționale:
– taxe, prime, sume adiționale sau compensatorii, sume sau
factori adiționali, taxe din Tariful Vamal și alte taxe stabilite sau
care urmează a fi stabilite de către instituțiile Uniunii în legătură
cu comerțul cu țările terțe, taxe vamale la produsele care intră
sub incidența Tratatului de instituire a CECA, expirat între timp,
precum și contribuții și alte taxe prevazute în cadrul organizării
comune a piețelor de zahăr.
Sumele sunt încasate de către administrațiile naționale și
vărsate direct la bugetul UE, după reținerea unei cote de 25%
corespunzătoare cheltuielilor cu colectarea veniturilor bugetare.
B. Alte resurse proprii
1. resursa TVA (pentru anul 2008 este stabilită o cotă uniformă
de 0,30%);
2. resursă bazată pe V.N.B. (resursă complementară) reprezintă
aproape 25% din totalul resurselor proprii;
3. veniturile rezultate din toate taxele noi instituite în cadrul
poliției comune;
4. corecția în favoarea Marii Britanii este o derogare specială,
obtinuta pentru contrabalansarea dezechilibrelor financiare
majore ale Marii Britanii care acoperă 2/3 din dezechilibrul
bugetar constat între vărsămintele veniturilor efectuate de Marea
Britanie și cheltuielile Comunității referitoare la teritoriul
britanic.
C. Alte resurse
În această categorie se cuprind diverse taxe, contribuții ale
diverselor țări în cadrul programelor comunitare, amenzi,
dobânzi penalizatoare etc.

6.2. CHELTUIELILE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE
Au fost clasificate în funcție de momentul în care alocația
bugetară este scadență.
În cazul programelor multianuale, cheltuielile sunt
clasificate astfel:
1) alocații de plată – reprezintă articolele de cheltuieli angajate
pentru un an și care vor fi efectuate în acel an.
2) alocații obligatorii – sunt articole de cheltuieli angajate în anul
”n”, dar care vor fi efectuate începând cu „n” și terminând cu
„n+t”, unde ”t” reprezintă durata proiectului finanțat.
3) alocații nediferentiate – reprezintă articole de cheltuieli pentru
care nu există diferențierea dintre alocații de plată și alocații
obligatorii.
Există și un alt tip de clasificare care împarte cheltuielile
în:
1) cheltuieli obligatorii
Sunt cheltuielile care au fost prevăzute în tratatele
institutive, în legislația derivată, în convenții internaționale și în
tratate sau contracte cu terțe părți.
Contractul aparține Consiliului.
2) cheltuieli neobligatorii – reprezintă cheltuieli care nu au fost
prevăzute în tratate, convenții internaționale
Controlul acestora îl deține Parlamentul.
6.3. RELAȚIILE ROMÂNIEI CU BUGETUL
UNIUNII EUROPENE
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea
Europeană, România participă la procesul bugetar comunitar și
anume:

– în mecanismul de luare a decizilor pe parcursul desfășurării
procesului bugetar comunitar la nivelul fiecărui an bugetar;
– în mecanismul de stabilire și/sau schimbare a cadrului general
legal de bază prevăzut de Tratatul Uniunii Europene și de
Regulamentele comunitare din domeniul bugetar;
– menținerea de către România a poziției bugetare de beneficiar
net raport cu UE;
– îmbunătățirea cadrului de utilizare eficientă a instrumentelor
structurale.
Odată cu aderarea la UE, România va beneficia de fonduri
de post-aderare. În vederea implementării Politicii de Coeziune
Economică și Socială, Comisia Europeană a creat o serie de
instrumente financiare destinate:
– reducerii disparităților dintre regiuni;
– promovării dezvoltării economice armonioase și echilibrate a
teritoriului Uniunii;
– creșterii ocupării forței de muncă;
– protejării mediului înconjurător.
Conform noului acquis comunitar în vigoare începând cu 1
ianuarie 2007, România primește asistența financiară
nerambursabilă chiar din partea UE în cadrul obiectivelor
„Convergența” și ”Cooperare teritorială europeană”, prin:
– Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR);
– Fondul Social European (FSE);
– Fondul de Coeziune (FC).
În Tratatul de Aderare este menționată Facilitatea
Schengen și Facilitatea pentru fluxurile de numerar, ca
instrumente provizorii pentru spijinirea Bulgariei și României în
perioada dintre data aderării și sfârsitul anului 2009 pentru:
– finanțarea acțiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii;
– pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen;
– controlul frontierelor;

– pentru a spijini îmbunatățirea fluxurilor de numerar în cadrul
bugetelor naționale.
Conform Tratului de aderare la Uniunea Europeană,
aceasta va continua să acorde asistență financiară celor două noi
state membre (România și Bulgaria) și prin programul
„Facilitatea de tranziție” care va sprijini implementarea
activităților de construcție instituțională urmând aceleași principii
ca și programul PHARE. Creditele de angajament pentru
România, aferente anului 2008 însumează 46,5 milioane euro.

Bibliografie
1.Bodnar, M. – Finanțe publice I, Editura
Universității Titu Maiorescu, București, 2007
2.Euzèby,A., Herschtel,M.,L., – Finances
publiques, Dunod, Paris, 1990;
3.Moșteanu, T. și colectivul – Finanțe publice
– Sinteze teoretice, teste grilă și aplicații practice, Editura
Universului București, 2004;
4.Moșteanu, T. și colectivul – Finanțe publice
– Note de curs și seminar, Editura Tribuna Economică,
București, 2002;
5.Moșteanu, T. și colectivul – Finanțe publice
– Sinteze și aplicații practice, Editura Lucman, București,
2001;
6.Moșteanu, T. și colectivul – Bugetul și
trezorerie publică, Editura Du Style, București, 2000;
7.Moșteanu, T. și colectivul – Bugetul și
trezorerie publică, Editia a III-a revizuită, Editura
Universitară, București, 2008;
8.Moșteanu, T. și colectivul – Finanțe publice,
Editura Universitară, București, 2004;
9.Roman, D., – Finanțe aplicate, Volumul I,
Editura Economică, București, 2001;
10.Percebois, J., – Economie de finances
publiques, Editura Armand Collin, Paris, 1993;
11.Stroe, R., Armeanu, D., – Finanțe, Editura
ASE, București, 2004;
12.Toulouse, J.,B.,Leusse, J., F., Rolland,Y.,
Pillot, X., – Finances publiques et politiques, Editura
Eonomică, 1987;
13.Ungureanu, M.A. (coordonator) – Sinteze și
aplicații, Ed. CONPHYS, Rm. Vâlcea, 2005

14.Văcărel, I. și colectivul – Finanțe publice
ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică,
R.A.,București, 2007;
15.Văcărel, I. și colectivul – Finanțe publice
ediția aIV-a, Editura Didactică și Pedagogică,
R.A.,București, 2002;
16.Văcărel, I., – Bugetul pe programe
multianual – concepții, reglementări, rezultate, perspective,
Editura Expert, București, 2002;
17.Văcarel, I., – Politici fiscale și bugetare în
România, 1990-2000, Editura Expert, București, 2001;
18.Văcărel, I., – Sistemul impozitelor și taxelor
în U.E. și în România, Academia Română, București, 2001;
19.Văcărel, I., – Politici economice și
financiare de ieri de azi, Editura Economică, București,
1996;
20.Anuarul Statistic al României, Institutul
Național de Statistică, București, 2003;
21.Government Finance Statistics, – FMI
Yearbook, 2004;
22.Humain Developement Report – PNUD,
2004;
23.Ministerul Finanțelor Publice – Cartea albă,
2002;
24.Legea bugetului de stat pe 2000, 2001,
2002, 2003, 2004;
25.Lege privind finanțele publice, nr. 500/2002
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597
din 13 august 2002;
26.Legea datoriei publice nr. 81/11 mai 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 215/17 mai
1999;
27.Teste grilă pentru licență ASE, 2000-2006,
Editura Economică;

28.Teste grilă licență 2005, Universitatea Titu
Maiorescu.