Finantarea Unei Afaceri Prin Leasing

LICEUL TEHNOLOGIC “VIRGIL MADGEARU”

ROSIORII DE VEDE

PROIECT PENTRU SUSTINEREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A COMPETENTELOR PROFESIONALE

NIVEL 4

CALIFICAREA PROFESIONALA: Tehnician organizator banqueting

Profesor indrumator,

prof. Camelia Badauta

Candidat,

Tanasca Ionut

Clasa a XII-a C

IUNIE 2015

FINANTAREA UNEI AFACERI PRIN LEASING

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL 1 Aspecte generale privind operatiunile de leasing

Definirea leasingului

Istoricul leasingului

Clasificarea operatiunilor de leasing

CAPITOLUL 2 Leasingul – sursa de finantare

2.1. Formele leasingului

2.2. Avantajele si dezavantajele finantarii prin leasing

CAPITOLUL 3 Studiu de caz

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

În România, accesul limitat la finanțare se confirmă prin faptul că investițiile planificate atât cele de mare anvergură cât și cele de mică anvergură sunt susținute, în proporție covârșitoare din fonduri proprii.

Pe locul al doilea, dar la mare distanță, sunt împrumuturile din surse bancare, în special în cazul investițiilor mici în timp ce finanțarea din surse guvernamentale, cum este și normal, rămâne doar o sursă de completare. Ponderea surselor de finanțare din programele guvernamentale de susținere a dezvoltării IMM-urilor este de obicei sub 20% în cazul investiților mari, și respectiv 12% în situația investițiilor de mică dimensiune.

Pe sectoare de activitate, se folosesc în general aceleași surse ca și pe ansamblul sectorului (numai fonduri proprii, urmate de fonduri proprii combinate cu împrumuturi bancare). Cu toate acestea, o excepție se poate observa imediat în sectorul hoteluri și restaurante, unde aproape jumătate din IMM-uri folosesc un portofoliu diversificat de surse pentru a-și finanța investițiile: fonduri proprii, împrumuturi sau credite bancare și programe guvernamentale.

De asemenea, întreprinderile din sectoarele agricultură, industrie și alte servicii beneficiază de fonduri guvernamentale mai mult decât firmele din alte sectoare Indiferent de sectorul de activitate în raporturile lor cu băncile întreprinderile mici și mijlocii utilizează, în proporție covârșitoare doar produsele bancare tradiționale. Utilizarea produselor bancare moderne este foarte slab răspândită. De altfel, nici creditul pentru capital de lucru sau cel pentru investiții nu reprezintă un produs comun, reflectând odată în plus accesul limitat la finanțare.

Cu toate acestea, pe măsura ce ne îndreptăm către categoria de mărime mijlocie a IMM-urilor se observă o creștere a ponderii cu care sunt utilizate produsele bancare respective. Accesul la finanțare din surse bancare fiind încă foarte scăzut, IMMurile pot apela la finanțarea din surse non-bancare, respectiv participând la competiție de proiecte pentru solicitarea de grant-uri de la instituții de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor private, incluzând aici surse ale Uniunii Europene și ale Guvernului României.

Însă, un lucru este cert: schemele de finanțare nerambursabilă nu sunt cunoscute sau atractive pentru IMM-uri.

CAPITOLUL 1

Aspecte generale privind operatiunile de leasing

Decizia financiară este un proces rațional de alegere a variantei optime în privința finanțării și a investițiilor. Importanța deciziei financiare derivă din faptul că obiectivul oricărei decizii luate la nivelul unei întreprinderi mici și mijlocii, are un caracter financiar care constă în special, în sporirea rentabilității, a profitabilității pe produs, pe activitate și pe total întreprindere, asigurarea unei permanente stări de lichiditate și cunoașterea riscurilor și asigurarea măsurilor pentru evitarea /acoperirea lor, aspecte care așează IMM-urile pe poziție de lider pe piață.

Deciziile financiare care pot fi luate de conducerea IMM-urilor se pot grupa în: decizia de investire sau de dezinvestire, care este legată de constituirea și gestionarea portofoliului de active; decizia de finanțare, care se referă la structura financiară a IMM-urilor, respectiv la modul de constituire a resurselor; decizia de repartizare a profitului, care se referă în principal, la repartizarea profitului pentru investiții sau distribuirea acestuia sub formă de dividende către acționari.

Nefundamentarea obiectivelor investiționale avute în vedere din perspectivă obiectivă și realmente științifică, atât pe plan macroeconomic cât și pe plan microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, în situațiile prezentate mai sus eroarea de proiectare a investiției contribuind la posibilitatea apariției sau la accentuarea inflației.

Factorii de decizie trebuie să aleagă varianta ce oferă soluția de optim, ținând seama de existența și de variabilitatea factorilor de natură economică, financiară și socială. Realizarea de investiții, în toată întinderea și diversitatea lor, presupune finanțare, adică resurse necesare, care să atragă după sine creșterea capitalului fix, a stocurilor de capital circulant și, în general, creșterea avuției naționale.

Insuficiența resurselor financiare proprii determină IMM-urile să apeleze la creditele bancare. Sistemul bancar, totuși, acționează astfel încât defavorizează sectoarele economice reale prin practicarea unor dobânzi reale pozitive prea ridicate în care se includ sume foarte mari pentru acoperirea riscului împrumutului alocat solicitantului.

1.1. Definirea leasingului

Cuvântul „Leasing” vine din limba engleză, de la substantivul „leasing” și verbul „to lease” care s-ar traduce, într-o prima accepțiune, prin „a închiria”. Dezvoltarea din ultimele decenii a acestui produs a confirmat însa o formă specifică de finanțare, a cărei denumire s-a depărtat de întelegerea inițiala, reprezentată astăzi mai bine de verbele „to rent” sau „to hire”.

Ca și în cazul chiriei, în prim planul operației economice stă utilizarea obiectelor inchiriate (echipamente industriale, vehicule, cladiri, etc.) si nu proprietatea asupra acestora, astfel incit Utilizatorul (cel care „primeste” finantarea in leasing) dobandeste dreptul de folosinta asupra obiectelor care raman insa in proprietatea Locatorului (cel care „ofera” finantarea in leasing).

În conformitate cu prevederile legale, leasing-ul ca operație economică este definit astfel:“… operațiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinta asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfârsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfaristul perioadei de leasing , dar nu mai devreme de 12 luni, daca partile convin astfel si daca achita toate obligatiile asumate prin contract.”

Leasingul reprezintă o nouă metodă de finanțare a întreprinderilor ce doresc să achiziționeze utilaje și echipamente, dar care nu dispun de posibilități financiare. Această tehnică de finanțare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacție agenților economici care nu pot să obțină credite de la bănci, ori nu vor să-și greveze bunurile mobile și imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Leasingul are interesul practic de a asigura finanțarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiții fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de tradiționala creditare a investițiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiției. De aceea, leasingul ca tehnică de finanțare vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activității si ridicarea performanțelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.

Termenul de leasing nu are corespondent în limba română, acesta fiind preluat din jargonul economic și comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, ajungând apoi și în țările europene occidentale.

Definiția leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât și juridic.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obțină și să utilizeze un lucru fără a plăti imediat prețul.

Prima definiție legală a leasingului în Europa continentală provine din Franța, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operațiunea numindu-se credit-bail. Operațiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locație bunuri imobiliare in vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste operațiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziționarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pentru acel locator. O definiție mai recentă a leasingului în Franța pune in evidență funcțiile economice ale acestuia: leasingul reprezintă o finanțare, în principiu integrală, a unei investiții productive garantată de beneficiar.

O definiție foarte sumară a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 și respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixă și perioada în care este reeșalonată restituirea capitalului investit de finanțator. Circularele menționate prevăd următoarele:

a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici una din părți nu este îndreptățită a proceda la reziliere;

b) mărimea plăților care se fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de achiziție ori de producție, și toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanțatoare.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care Ia art. 17 alin. 2 definește leasingul prin “închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care fînanțatorul le dobândește, ori le confecționează, în raport cu indicațiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-și toate riscurile pe timpul valabilității contractului, având și dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locațiune, cu condiția de a plăti prețul stabilit la data încheierii”. Nu se specifîcă nimic despre natura plăților și a prețului.

În legislația română operațiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operațiuni prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicația unei alte părți, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terț, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia contra unei plăți numită redevență, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziționării bunului (Ordonanța 51/97, completată și modifîcată prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). In 1998 a apărut Legea privind reglementarea activității de leasing care a adus unele completări ordonanței inițiale. Totuși, ultimele coordonate juridice în care se desfășoară această activitate au fost stabilite în 1999 prin Legea 99.

Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operațiune de finanțare, pe baza unui contract de leasing, în care finanțatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiție. Pe toată durata contractului, închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaș să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăți (rate de leasing) pe durata contractului. Câștigurile obținute prin leasing sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia.

O operație tipică de leasing decurge astfel: utilizatorul hotărăște asupra echipamentului de care are nevoie, asupra întreprinderii producătoare, a mărcii și modelului. De asemenea, specifică clar orice însușire specială dorită a bunului, termenele de garanție, livrare, instalare și service-ul.

Privit din punctul de vedere al societătii de leasing, leasingul constituie o cumpărare a unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării. Deci leasingul este o operație de finanțare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-1 cumpăra la finele locației, după ce a fost plătită chiria aferentă și ultima tranșă de plată (prețul rezidual). Prin prisma finalității, operațiunea de leasing poate fi asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în proprietatea beneficiarului. Deosebirea este aceea că prin operațiunea de vânzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de folosință a bunului respectiv.

Din punctul de vedere al benficiarului, leasingul reprezintă o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat, sub forma ratelor de leasing, și, în final a prețului rezidual.

În această situație, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă odată cu achitarea prețului rezidual, respectiv odată cu achitarea bunului. Diferența față de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de funcționare normală a bunului, în anumite țări.

Istoricul leasingului

Nevoia stringentă de a soluționa o problemă a determinat aparișia leasingului ca tehnică de afaceri economice.

Rădăcinile leasingului sunt extrem de adânci, urme rudimentare ale acestor operațiuni le găsim încă de la începutul omenirii. Încă din antichitate, în țări orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale acestor tipuri de operațiuni. Fiind în concordanță cu activitățile preponderente din acea perioadă, obiectul acestor operațiuni îl constituiau unelte necesare practicării agriculturii iar subiecții erau, pe de-o parte, clasele bogate (clerul) și pe de altă parte agricultorii cărora li se „închiriau” unelte, pământ etc. Astfel, încă din antichitate s-au observat beneficiile obținute prin folosința unui bun, având mai puțină importanță cine deține titlul de proprietate. Aristotel spunea că „bogăția nu se măsoară prin titlurile de proprietate ci prin efectiva utilizare a unor bunuri, chiar dacă sunt proprietatea altora”.

De asemenea, reglementări referitoare la proprietatea personala arendată apar în Codul de legi al regelui babilonian Hammurabi, în anul 1750 î.Ch., această operațiune de arendare cunoscând o largă răspândire la greci și romani. Aici, sclavii aduși din Africa nu erau vânduți ci „închiriați” pentru muncă fiind și aceasta o formă rudimentară a leasingului operațional.Prin anul 201 î.Ch. în orașul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le închiriau fermierilor, consemnând aceste operații pe plăci de argilă. Primele reglementări privind leasingul au fost găsite în vechea Roma, anul 550 î.Ch., în codul lui Justinian, unde se făcea distincție între leasingul operațional și leasingul financiar. Conform altor opinii, activități de leasing au fost înregistrate și în obștile sătești din Rusia și țările din Europa Răsăriteană.Însă primele operațiuni care prefigurau leasingul modern aveau loc în S.U.A. spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel în 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaților iar acest contract avea să fie denumit „LEASE”.

În 1936 „Safe Stores Inc.” a cumpărat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul „Safeway Stores”. Având nevoie de capital mobil, acesta l-a vândut imediat unui grup de investitori care, la rândul lor, l-au lăsat spre exploatare fostului proprietar în regim „lease”, pe o perioadă îndelungată. Cam în aceeași perioadă o operațiune similară lease-back-ului avea loc în Ohio. Operațiunea consta în vinderea unui imobil către o bancă, cu titlu de garanție, imobil care urma să fie exploatat în regim „lease” timp de 99 ani, după care utilizatorul avea opțiunea cumpărării bunului.

„Leasingul financiar” este strâns legat de omul de afaceri californian D. P. Bootle care, alături de câțiva prieteni, a fondat în 1952 „United States Leasing Corporation”, prima societate specializată în operațiuni de leasing a echipamentelor mobiliare, societate care este astăzi una din cele mai puternice în domeniu.

Totul a pornit de la o experiență personală a lui D. P. Bootle de pe vremea când era managerul unei întreprinderi de produse alimentare. Bootle, beneficiind de o comandă foarte profitabilă și nedispunând de utilajele necesare și nici de banii necesari, a hotărât să închirieze în sistem asemănător contractului „lease” utilajele de care avea nevoie, pentru un termen îndelungat. Atunci Bootle și-a dat seama că această metodă eficientă de finanțare are foarte multe șanse de reușită în viitor și a pus chiar bazele propriei sale afaceri. Astfel „U.S. Corporation”, cu sediul la San Francisco, având un capital inițial de 20.000 U.S.D., finanța după numai 2 ani operațiuni de leasing pentru diverse echipamente în valoare de 3 mil. U.S.D.Societățile de leasing s-au înmulțit rapid în S.U.A.. În 1959 acestea operau cu 300 mil. U.S.D., în 1967 cu peste, 5 mld. U.S.D. în 1970, cu cca 7 mld. U.S.D., ritmul mediu anual al operațiunilor de leasing în S.U.A. ridicându-se la 10-15 %.

Această extindere rapidă a leasingului în S.U.A., după cel de-al doilea Război Mondial s-a datorat nevoilor enorme de capital pentru restructurarea industriei bazată pe producerea armamentelor. Această restructurare presupunea mari investiții care în majoritatea cazurilor erau finanțate din credite. Însă acordarea de credite era deosebit de riscantă pentru bănci, investitorii nefiind în posibilitatea să prezinte garanții corespunzătoare cerute de către acestea. În astfel de condiții cea mai corespunzătoare garanție s-a dovedit a fi asupra dreptului de proprietate. Astfel băncile, pentru a minimiza riscul nerambursării creditelor de către debitori, nu acordau credite, ci (ele sau eventual societățile de leasing finanțate de către bănci) cumpărau bunurile de investiții și cedau dreptul de folosință beneficiarilor contra unei chirii plătite la anumite termene bine stabilite. Dreptul de proprietate rămânea la bancă iar dacă chiriașul nu plătea sumele stabilite prin contract, atunci proprietarul proceda la luarea bunurilor ce-i aparțineau, urmând să găsească un alt beneficiar. Avantajul era pentru ambele părți: băncile (sau marii investitori) reducea astfel riscul plasării banilor în afaceri dubioase iar clienții au înțeles astfel că, pentru ei nu dreptul de proprietate asupra bunurilor conta ci dreptul de folosință. Leasingul a luat o atât de mare amploare în S.U.A. și datorită facilităților fiscale mari date în acest sens.Principalele susținătoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost băncile, fie indirect prin intermediul unor societăți specializate de leasing, fie direct, după ce acestea au primit autorizarea să desfășoare astfel de operațiuni.

În 1963 cea mai importantă rețea bancară, National Banks, a primit această autorizație, urmată de Bank Holding Companies, în 1970. Până în 1975, deci în mai puțin de 15 ani, băncile fuseseră autorizate să desfășoare operațiuni de leasing în mod direct în 41 de state americane. SUA este liderul mondial în domeniu, atât ca volum al tranzacțiilor (140. mld în 1994) cât și din punct de vedere al penetrării pieței (30 % din volumul valoric al investițiilor).

În Europa leasingul a pătruns mai târziu, mai întâi în Anglia și apoi răspândindu-se mai ales în țările occidentale (Germania, Franța, Olanda, Belgia). Se pun bazele juridice ale leasingului pentru fiecare țară iar terminologia cunoaște unele nuanțări: de exemplu, în Franța apare sub denumirea de “credit-bail”.După anii ‘70 leasingul se extinde și în Asia și în America Latină, rare fiind țările în care leasingul nu este practicat sub o formă sau alta.

Se estimează că valoarea contabilă a echipamentului nou concesionat se ridica în 1979 la peste 8 % din investițiile de capital, pe plan mondial.În țările socialiste leasingul a fost utilizat și reglementat prima dată în Cehoslovacia prin anii ‘80 iar apoi a fost utilizat în țări ca Polonia și Bulgaria. În Ungaria leasingul apare pe la mijlocul anilor ‘80.

La sfârșitul anilor 2002 pe glob existau 7 asociații multinaționale de leasing.

Clasificarea operațiunilor de leasing

Complexitatea și diversitatea operațiunilor de leasing sunt puse în evidență prin clasificarea lor în anumite clase, în funcție de durata închirierii, ponderea ratelor în pretul net de vânzare, părțile participante si alte criterii.

În funcție de durata închirierii, operațiunile de leasing se clasifică în:

a) leasing pe termen scurt — constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore, zile sau luni, mai multor beneficiari, în vederea amortizării. Operațiunile de “renting” sau „hire” sunt văzute ca operațiuni intermediare de leasing, însă ele nu îndeplinesc condiția esențială a unui contract de leasing (de a nu fi revocat de niciuna dintre părți). Operațiunea de hire presupune închirierea unor echipamente, mijloace de transport etc. pe o perioadă scurtă (câteva ore, o zi) odată cu service-ul aferent. La renting, perioada este ceva mai mare decât în cazul anterior.

b) leasing pe termen mediu – (equipment leasing) – presupune amortizarea bunului prin închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani.

c) leasing pe termen lung (plant leasing) — se realizează pe termen lung, durata normală de leasing corespunzând celei de funcționare normală a bunului; după perioada de închiriere beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un pret inferior celui inițial. Leasingul pe termen lung se practică în mod frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentru clădiri complet utilate.

În funcție de ponderea ratelor în prețul de vânzare a bunului, avem:

a) leasing operațional (de mentenanță, tehnic) — se derulează pe o perioadă mai mică decât durata economică de viață estimată a echipamentului și presupune recuperarea în perioada de locație doar a unei părți din bunul închiriat, deși locatorul așteaptă să recupereze toate costurile prin reînnoirea contractului sau prin închirierea către alți locatari. Oferă atât finanțarea, cât și servicii de mentenanță pentru echipamentul închiriat, costul asigurării mentenanței fiind inclus în chiria leasingului. Acest tip de leasing nu este complet amortizat. Principalele tipuri de echipamente implicate în tranzacțiile de leasing operațional sunt computerele, copiatoarele de birou, automobilele și camioanele. În mod frecvent, există o clauză de anulare a contractului, care dă posibilitatea locatarului să renunțe la locație și să restituie echipamentul înainte de expirarea contractului de bază, deci echipamentul poate fi înapoiat dacă se uzează moral sau dacă locatarul nu mai are nevoie de el. Această flexibilitate îi avantajează pe locatari, diminuându-le riscul, dar locatorii se confruntă cu un risc mai mare.

b) leasing financiar (de capital) — urmărește recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locație și obținerea unui profit. Specificul acestei forme de leasing constă în faptul că societatea de leasing de regulă nu alege, nu produce și nici nu livrează bunul, doar achiziționează bunul sau dreptul de proprietate și folosință de la furnizor. Acesta urmează a fi livrat beneficiarului direct de către furnizor. Leasingul financiar nu oferă mentenanță, nu poate fi reziliat și este complet amortizat. La sfârșitul perioadei, locatarul poate opta pentru cumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale. Societatea de leasing este deci doar un intermediar financiar între fumizor și beneficiar. Lesorul transferă toate riscurile incidente deținerii obiectului.

c) lease-back — reprezintă o formă mascată de finanțare a unei societăți comerciale fiind similar cu ipoteca. În acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate în proprietatea sa finanțatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele locației, bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii reziduale.

În funcție de părțile participante la contract, distingem:

a) leasing direct, în care finanțatorul este și furnizorul (producătorul);

b) leasing indirect, în care finanțarea îi revine unei societăți specializate (intermediare).

În funcție de aspectul costurilor ratelor de leasing:

a) leasing brut (full service leasing) — în care ratele includ și cheltuielile de întreținere și reparații. Această formă de leasing se folosește în scopul permanentizării relațiilor dintre firme și se întâlnește în general la instalațiile complexe sau acolo unde se dorește cucerirea pieței.

b) leasing net — ratele se calculează doar pe baza prețului net de vânzare al obiectului contractului.

În funcție de caracteristicile pieței căreia i se adresează și de relațiile stabilite cu clienții, au apărut și unele forme speciale de leasing, cum ar fi:

a) leasing experimental – presupune închirierea bunurilor pe perioade scurte, urmate de vânzarea lor, în cazul în care corespund exigențelor beneficiarului;

b) time-sharing — se bazează pe o închiriere pe timpi partajați, adică a mai multor clienți simultan. Ratele plătite lunar la asemenea contracte sunt de aproximativ 3-4 ori mai mici decât cele de leasing. Se practică în special în turism prin închirierea bazei materiale în cazul tehnicii de calcul sau a unor mijloace de transport. Această formă de leasing prezintă două forme: term leasing, ce presupune o închiriere pe un termen dat, și trip leasing — închirierea mijloacelor aferente voiajului.

c) leasing de personal — de regulă, leasingul sau închirierea se referă la o colaborare pe o perioadă de timp (1 sau câteva zile). În țările vestice, varianta de lucru temporar este uzitată și de persoane care au deja un loc de muncă permanent și doresc să-și suplimenteze veniturile. Partenerii implicați în operațiunea de leasing de personal sunt:

-persoana angajată, care este de fapt proprietarul furnizorului de muncă, având calitatea de cosemnatar al contractului de muncă cu compania de leasing, în baza căruia angajatul cât și compania de leasing își asumă responsabilități și obligații specifice;

-compania de leasing, în calitate de finanțator (dacă facem o comparație cu leasingul funcțional), fiind o societate specializată în domeniul resurselor umane sau al leasingul de personal;

-compania client este în acest caz utilizatorul (beneficiarul). Acesta este interesat să folosească forța de muncă în condiții legale, asigurându-și necesarul de personal conform cu dezvoltarea activității și eliberându-se de povara administrativă legată de operațiunile de personal, putându-se concentra astfel asupra business-ului în care activează de fapt.

Compania de leasing are inițiativa afacerii, persoana angajată permite derularea afacerii, iar compania de leasing este cea care facilitează afacerea.

Într-o accepțiune mai largă, leasingul de personal este aplicabil unei colaborări pe termen lung. Compania de leasing este răspunzătoare de angajarea persoanei, plata salariilor și a taxelor aferente acestora conform legislației în vigoare.

Leasingul internațional. Legislația în domeniu din țara noastră, concretizată prin Legea 99/1999 cu modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing prevede desfășurarea operațiunii de leasing fără a trata în mod special leasingul internațional. Această operațiune se subînțelege că poate fi practicată conform art. 25 astfel:

Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale.

Bunurile mobile care sunt introduse în țară de societățile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte încheiate cu utilizatorii, persoane fizice sau juridice române, se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.

În cazul în care utilizatorul, din vina societății de leasing sau a furnizorului, nu și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să achite taxa vamală la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.

Practicarea leasingului financiar internațional aduce după sine la nivelul utilizatorului pe lângă avantajele create de legiuitor respectiv, plata taxelor vamale la valoarea reziduală, un cost suplimentar concretizat în plata impozitului pe dobânda inclusă în redevență dacă aceasta este prezentată separat sau pe toată valoarea ratei de leasing în caz contrar, pentru statul român, impozit ce urmează a fi achitat odată cu plata ratelor de leasing.

Leasingul intern, la fel ca și leasingul financiar extern, sunt operațiuni de finanțare în care participanții sunt aceiași, particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul cât si societatea de 1easing sunt persoane rezidente ale aceleiași țări.

Alte forme de leasing mai des întâlnite sunt leasingul imobiliar și leasingul acționar.

Leasingul imobiliar ar putea reprezenta un instrument financiar eficient în achiziționarea de sedii de firme sau locuințe. Fiscalitatea și prețul de achiziție a imobilelor sunt două dintre piedicile dezvoltării acestuia. Apariția pe piața românească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenului de executare a unui astfel de contract.

În România, leasingul imobiliar nu reprezintă deocamdată un instrument financiar curent utilizat de agenții economici, așa cum se întâmplă în Occident. Dificultățile acestui sistem țin în primul rând de aspectul fiscal, prețul de achiziție al imobilului fiind amortizat conform legii, într-o perioadă lungă de timp, ajungând chiar până la 50 ani, în funcție de vechimea construcției. Prin urmare, cea mai mare parte a ratei este suportată din profitul net al firmei, deductibile fiind dobânda, rata lunară a amortizării, la care se adaugă costurile legate de asigurare și impozitele aferente. Dincolo de aspectul fiscal, o altă cauză a ineficienței leasingului imobiliar este scăderea din ultimii 2 ani a pieței interne. Fenomenul este cauzat de decapitalizarea continuă care a avut loc atât la nivelul agentului economic, cât și la nivelul persoanelor fizice. Directorul companiei „Leasing Danubius” consideră că accesul persoanelor fizice la leasing este limitat în condițiile în care contractele se încheie pe o perioadă foarte scurtă, ratele având o valoare prea ridicată pentru a putea fi acoperite din venituri normale, precum salariile sau colaborările. Și totuși, „Romlease” a primit solicitări din partea persoanelor fizice, pe care însă le-a refuzat, deoarece aceste cereri nu corespundeau clienților țintă. Marea majoritate a soilcitărilor primite de „Euroleasing” și „Leasing Danubius” sunt pentru achiziționarea de sedii de firme sau spații de producție.

Astfel, leasingul imobiliar devine atractiv în condițiile în care bunul contractat aduce un plus de producție sau venituri suplimentare față de activitatea din acel moment, în așa fel încât rata de leasing să fie acoperită chiar din activitatea respectivă.

Leasingul imobiliar se derulează în general în valută, dar se pot face contracte și în lei, la o dobândă de 65%, indexabilă în funcție de evoluția pieței financiare, cum este cazul „Leasing House”. Dobânda pentru contractele în valută, la aceeași firmă, este 15%. Principalul avantaj al unui contract în valută este punerea la adăpost a creditorului și, deopotrivă a beneficiarului de inflație. Avansul solicitat se situează în jurul valorii de 30%, dar poate fi și mai mic – în cazul firmei „Euroleasing”, iar tranșele lunare sunt de obicei egale, rata și dobânda variind invers proporțional. Avantajul constanței ratelor este posibilitatea planificării bugetului. „Leasing Danubius” încheie contracte pe perioade de 12, 18, 24 si 36 de luni. Pentru ca leasingul să fie într-adevăr o oportunitate pe piața imobiliară, contractele ar trebui să se facă pe o perioadă de minim 7 ani și să apară băncile de ipotecă.

Apariția pe piața românească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenului de executare, ceea ce ar avantaja creditorul, indiferent că acesta este bancă sau societate de leasing. Există situații când utilizatorul dorește schimbarea contractului ipotecar pe un imobil mai scump sau mai ieftin. În acest moment, banca ipotecară cumpără ipoteca de la bancă unde clientul derulează creditul, deschizându-se un alt credit ipotecar pe noul bun. În cazul „Leasing Danubius”, se solicită și garanții: scrisoare de garanție bancară, cesionare de contract, bunuri mobile sau imobile. Acestea se execută doar în caz de neacoperire a debitului dupa vinderea imobilului leasat. De asemenea, pentru a fi acoperită de riscul de neplată, compania de leasing poate încheia un contract cu o firmă de asigurări.

În România însă nu prea există companii de asigurări cu un capital suficient de rnare pentru a putea acoperi un risc mare. Avantajul în cazul asigurărilor constă în faptul că decontarea se face imediat, activitatea de creditare desfășurându-se nestingherită. Dificultatea cu care se face executarea afectează mai mult băncile, societățile de leasing având o situație mai simplă: fiind proprietarele bunurilor, acestea pot obține titlu executoriu pe contract aproape în orice moment. Legea prevede executarea după neplata a două rate plus cinci zile. Se pune problema să ai o piață de second-hand, deci o piață imobiliară suficient de dezvoltată pentru a-ți recupera banii destul de repede, ceea ce în cazul unor locuințe obișnuite chiar se întâmplă. Rapiditatea vinderii clădirii depinde de prețul la care a fost evaluată, dar și de poziționare.

În Occident, leasingul imobiliar este cel mai sigur tip de leasing, întrucât valoarea unui imobil se depreciază mai greu, deci se poate vinde sau executa mai ușor. De asemenea, riscul creditorului este mai mic întrucât, conform unei percepții psihologice, un imobil se cumpără pentru o perioadă mai lungă de timp, spre deosebire de o mașină.

Fiecare formă de manifestare prezintă caracteristici proprii care o individualizează de celelalte ajutând totodată la alegerea în funcție de tranzacția respectivă a unui tip sau altul de operațiune de leasing.

CAPITOLUL 2

Leasingul – sursa de finantare

Finanțarea prin leasing poate fi furnizată de către întreprinderile industriale producătoare în efortul acestora de a crește vânzările, dar și de întreprinderile specializate în asigurarea finanțării prin leasing.

Există mai multe tipuri de firme care au ca obiect de activitate leasingul: bănci comerciale, instituții financiare de economii și de credit, firme financiare și firme industriale.

Leasing-ul este o procedură de finanțare a investițiilor prin care o bancă sau o instituție financiară specializată achiziționează un bun imobiliar sau mobiliar pe care-l închiriază unei întreprinderi sau unui particular, aceștia din urmă având posibilitatea să-l cumpere la sfârșitul contractului la un preț convenit (în general la valoarea reziduală).

Din analiza reglementării legale, operațiunile de leasing au următoarele caracteristici:

a) operațiunile de leasing sunt realizate numai de societăți comerciale specializate în calitate de locator/finanțator. Potrivit art.19 din Ordonanță “societățile comerciale de leasing, persoane juridice române, se înființează și funcționează potrivit Legii nr. 31/1990 republicată”, iar în alin. 2 se precizează că au ca obiect principal de activitate “desfășurarea operațiunilor de leasing”, și au capitalul social minim, subscris și vărsat integral în numerar, la înfiintare, egal cu echivalentul în moneda națională (leu) al sumei de 200.000 euro". Prin aceasta prevedere legiuitorul și-a manifestat opțiunea directă de a asigura leasingului un caracter profesional, în scopul asigurării realizării sale eficiente. De altfel, nici nu era fezabilă o altă reglementare având în vedere valorile bănești foarte mari necesare a fi folosite de către finanțator și cunostintele economico-financiare necesare pentru a concepe, fundamenta și transpune în realitate complexele operațiuni de leasing.

Pe cale de consecință nu pot beneficia de prevederile legii operațiunile de leasing efectuate de alți operatori de pe piața de capital sau de mărfuri.

b) operațiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile sau mobile, aflate în circuitul civil.

c) bunurile sunt proprietatea societății de leasing (sau construite pentru aceasta, în cazul imobilelor), în vederea dării lor în folosința utilizatorilor. Legea nu contine nici o indicație asupra persoanei de la care se cumpăra bunurile sau care le construiește și, în consecință, dispozițiile sale sunt aplicabile atât leasingului propriu-zis (bunuri cumpărate de la un terț furnizor), cât și pentru situația cumpărării bunurilor de la utilizator. O asemenea interpretare poate fi dată și având în vedere dispozițiile art. 22, cu caracter special, care permit persoanelor juridice să-si vândă echipamentele industriale către societățile de leasing, pentru a le utiliza în sistem de leasing, cu obligația de răscumpărare.

d) bunurile date spre folosință rămân în proprietatea societății de leasing. Utilizatorul bunurilor este un simplu locatar pe toată durata contractului, neavând nici un drept de dispoziție juridică asupra bunului.

e) la momentul expirării duratei de folosință prevazută în contractul de leasing, utilizatorul are posibilitatea de a deveni proprietarul, în tot sau in parte, a bunurilor folosite. Legea nu privește decât operațiunile în care utlilizatorul are posibilitatea de a opta la finele perioadei de folosință, respectiv de a solicita achiziționarea bunurilor, prelungirea contractului de leasing ori restituirea acestora. Ca atare, legea nu se aplică operațiunilor în care locatorul devine în mod automat proprietarul bunurilor la sfârșitul perioadei de locațiune.

f) în situația exercitării opțiunii de dobândire a proprietății, utilizatorul trebuie să platească un preț rezidual, tinându-se cont de vărsamintele efectuate pe durata folosinței bunurilor, cu titlu de redevență.

g) durata minimă a contractului de leasing este de 12 luni (art.1 alin.1).

Caracteristicile menționate trebuie îndeplinite cumulativ, în caz contrar nefiind întrunite elementele pentru ca operațiunea să cadă sub incidența Ordonanței.

2.1. Formele leasingului

Există trei forme de leasing:

leasing-ul operațional numit și leasing de mentenanță oferă atât finanțarea cât și serviciile de mentenanță. Acesta se caracterizează prin faptul că, în mod frecvent, activul nu este complet amortizat – plățile solicitate prin contract nu sunt suficiente pentru recuperarea costului total al echipamentului, durata contractului de leasing este însă mai mică decât durata de viață economică estimată a echipamentului.

O altă caracteristică este existența clauzei de anulare, care dă posibilitatea locatarului să renunțe la locație și să restituie echipamentul înainte de expirarea contractului de bază;

leasing-ul financiar sau de capital diferă de cel operațional din trei puncte de vedere: nu oferă servicii de mentenanță, nu poate fi reziliat și este complet amortizat. Întreprinderea care va utiliza echipamentul selectează produsele de care are nevoie și negociază prețul și termenul de livrare cu fabricantul sau distribuitorul. Firma utilizatoare negociază apoi termenii cu o societate de leasing sau cu o instituție financiară, și o dată stabiliți termenii locației, aranjează cumpărarea de către locator a echipamentului de la fabricant sau distribuitor. Durata contractului va depinde de durata de viață economică a mijlocului fix;

vânzare și leaseback: această formă de leasing apare în cazul în care o întreprindere deține terenuri, clădiri sau echipamente vinde proprietățile la o valoare aproximativă de piață unei instituții financiare, societăți independente de leasing sau chiar unui investitor individual, și în același timp, încheie un contract prin care preia proprietățile înapoi, în locație pentru o perioadă specificată și în condiții specificate.

În cazul contractelor de leasing, de regulă, chiriile plătite de locatar sunt integral deductibile la calculul impozitului pe profit, dar locatarul nu poate amortiza activele imobilizate care fac obiectul contractului. Chiria plătită de locatar acoperă amortizarea capitalului avansat de societatea de leasing și asigură remunerarea acestui capital.

In conformitate cu prevederile Codului Fiscal 2011, este contract de leasing operational orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar, care transfera locatarului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala, si care nu indeplineste niciuna dintre conditiile prevazute in articolul 7, la pct. 7 lit. b) – e); riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala exista atunci cand optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului.

Conditiile la care se face referire in Codul Fiscal sunt urmatoarele:

a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului catre utilizator la momentul expirarii contractului;

c) utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul la momentul expirarii contractului, iar valoarea reziduala exprimata in procente este mai mica sau egala cu diferenta dintre durata normala de functionare maxima si durata contractului de leasing, raportata la durata normala de functionare maxima, exprimata in procente;

d) perioada de leasing depaseste 80% din durata normala de functionare maxima a bunului care face obiectul leasingului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;

e) valoarea totala a ratelor de leasing, mai putin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egala cu valoarea de intrare a bunului;

Pe intelesul tuturor, leasingul operational este o inchiriere pe termen lung avand urmatoarele caracteristici:

durata maxima pentru leasing operational poate fi de 57 luni intregi;

valoarea ramasa a vehiculului la finele contractului de leasing operational este exact marja companiei Locatorului, acesta putand incasa cel mult pretul de achizitie al vehiculului prin rate de leasing.

pe toata durata contractului Locatorul (compania de leasing operational) este unic proprietar al vehiculului. Vehiculul va fi amortizat ca mijloc fix de catre Locator, nu de catre Locatar;

Contractul de leasing operational nu poate fi inchis mai devreme de 12 luni de la data semnarii sale;

nu necesita scoring bancar si poate fi propus de catre simple SRL-uri care au capital social de minim 200.000 euro;

nu obliga Locatarul la achizitia vehiculului la finele duratei de leasing, dar nici nu il impiedica sa faca acest lucru daca valoarea de achizitie este una de piata cu conditia ca optiunea de cumparare sa nu fie exercitata la inceputul contractului.

ratele de leasing operational sunt integral deductibile.

In practica apar insa anumite aspecte care limiteaza masiv disponibilitatea acestei forme autentice de leasing

Masinile care sunt acceptate pentru un dosar de leasing operational sunt in peste 90% din cazuri doar vehicule noi;

Durata minima a unui contract de leasing operational nu poate fi sub 36 luni, altfel valoarea reziduala impusa de Codul Fiscal risca sa fie mai mare de 50% , ceea ce ar insemna ca dupa 3 ani Locatorul ar ramane sa recupereze mai mult decat valoarea reala de piata a vehiculului (arareori o masina de 3 ani si 75-100.000 km are o valoare de piata mai mare de 40-45% din pretul de achizitie)

In general rata de leasing operational include costuri de intretinere, caz in care acest produs ramane eficient doar pentru companiile dispuse sa externalizeze costurile legate de exploatarea flotei proprii de autovehicule

Este solicitata o garantie de buna executie (media pietei 20% din pretul vehiculului) pe care Locatarul o plateste Locatorului inainte de livrare si care se returneaza la finele contractului de leasing operational. Aceasta garantie de buna executie nu este deductibila de catre Locatar si nu poate produce nici un fel de venit Locatarului (ca dobanda adusa de un depozit). In plus, indiferent de cuantumul ei, garantia nu are nici un impact asupra ratei de leasing (in sensul reducerii acesteia similar avansului de la credit/leasing financiar).

Obiectiv, leasingul operational are multe avantaje prin comparatie cu leasingul financiar (lipsa scoring, rate fixe integral deductibile), insa si cateva specificitati care ii limiteaza masiv disponibilitatea pentru piata de retail Durata contractului limitata la maximum 57 luni; Regimul garantiei de buna executie; In cazul in care se doreste achizitia vehiculului dupa incheierea contractului de leasing operational, valoarea de vanzare a vehiculului poate fi de pana la 50% din pretul de intrare in contract;

2.2. Avantajele și dezavantajele leasingului

Avantajele leasing-ului pentru întreprinderile care închiriază bunurile sunt:

oferă o finanțare flexibilă: majoritatea contractelor de leasing tind să aibă mai puține acorduri restrictive decât contractele de împrumut.

În plus, leasing-ul este mai convenabil pentru finanțarea treptată a nevoilor întreprinderilor. O firmă care achiziționează active în timp poate să considere mai convenabil să ia în leasing aceste active decât să negocieze un împrumut obligatar sau bancar ori să vândă acțiuni în fiecare moment când se fac achiziții pentru creșterea capitalului propriu;

utilizarea acestei finanțări crește capacitatea întreprinderii de a se îndatora, deoarece este o operațiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii. Totuși, bancherii și ceilalți creditori țin seama că leasing-ul constituie o obligație a firmei care apelează la leasing;

permite finanțarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea dorește să le exploateze ceea ce permite conservarea capitalului de lucru și utilizarea acestuia drept garanție pentru contractarea altor împrumuturi pentru dezvoltare;

avantajele fiscale: deductibilitatea fiscală a amortizării este unul dintre cele mai cunoscute motive de apelare la leasing în detrimentul cumpărării deoarece determină o economie prin diminuarea impozitului la întreprinderea care închiriază;

constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru întreprinderile care închiriază. În cazul leasing-ului direct poate exista clauza anulării, care permite utilizatorului să oprească plata ratei de leasing înainte de expirarea termenului din contractul de leasing. Astfel, dacă pe piață apar mijloace de producție mai performante, poate să facă imediat schimbarea comparativ cu cazul în care ar fi proprietar (dificultăți în vânzarea unui mijloc fix depășit moral);

poate crește lichiditatea întreprinderii. Astfel, o vânzare și leaseback transformă anumite active corporale ale întreprinderii în numerar în schimbul unei obligații de a face o serie de plăți fixe în viitor;

permite întreprinderilor mici și mijlocii, care au capacități de îndatorare mici, dar care sunt rentabile sau întreprinderilor cu o rentabilitate scăzută să-și finanțeze dezvoltarea. În acest caz, leasingul este adesea singura sursă disponibilă de finanțare, deoarece dreptul de proprietate al bunului luat în leasing rămâne locatorului, reducând riscul acestuia în caz de faliment al utilizatorului.

Principalele dezavantaje al leasing-ului se referă la:

costul: pentru o întreprindere cu profituri mari, cu acces la piețele creditului și capacitate de a profita de avantajele fiscale ale proprietarului, leasing-ul este adesea o finanțare mai costisitoare; ratele practicate, respectiv redevențele care cumulează chiria. Finanțarea IMM-urilor pe termen mediu și lung comisionul de serviciu și cota de risc sunt relativ ridicate, ceea ce impune necesitatea obținerii unei rentabilități cel puțin acoperitoare;

afectează inevitabil autofinanțarea viitoare ca urmare a obligațiilor periodice de plată;

pierderea valorii reziduale a activului. În cazul bunurilor imobiliare, această pierdere poate fi substanțială;

facilitarea obținerii poate antrena întreprinderea în operațiuni mai puțin rentabile;

falimentul societății de leasing constituie, mai nou un dezavantaj, deoarece întreprinderea care închiriază bunul nu este și proprietarul acestuia. Dacă societatea de leasing dă faliment, în urma valorificării bunurilor din proprietatea acesteia, întreprinderea care închiriază aceste bunuri le poate pierde, dezavantajul constând în întreruperea activității acesteia până la înlocuirea bunului.

Întrucât fiecare întreprindere are o anumită structură a capitalului care este un mixaj de capitaluri proprii, acțiuni comune și preferențiale, datorii, aceasta determină întreprinderii o valoare a capitalului care trebuie maximizată. Deci, pentru maximizarea valorii întreprinderii trebuie stabilită o structură optimă a capitalului, astfel încât noile creșteri de capital să aibă loc de așa manieră încât să păstreze structura optimă a capitalului în timp.

CAPITOLUL 3

Studiu de caz

Porsche Leasing, finanțare auto în lei.

Principalele avantaje ale leasingului financiar în lei sunt dobânda și ratele fixe pe toată perioada contractului, potrivit Porsche Finance Group.

Porsche Leasing lansează un nou produs financiar destinat companiilor și persoanelor fizice: leasingul financiar în lei, care poate fi accesat începând cu 19 februarie și care este disponibil atât pentru mașinile noi cât și pentru cele rulate.

„Piața de finanțare auto s-a maturizat în ultimii ani, iar acesta este momentul ideal pentru un produs în moneda națională. Clienții care optează pentru acest produs solid nu vor fi expuși riscului dat de cursul valutar sau de ratele variabile ale dobânzii”,spune Christoph Binder, CEO al Porsche Finance Group.

Leasingul financiar în lei întregește gama de produse oferite de Porsche Finance Group sub umbrela conceptului one-stop-shop. Oferta financiară, ratele și asigurările pentru acest produs sunt exprimate în RON. Valoarea reziduală poate fi de maximum 20%, iar clientul devine proprietar la sfârșitul contractului. În plus, la un an de la semnarea contractului, clientul poate opta pentru rambursarea totală sau parțială în avans.

Principalele avantaje ale leasingului financiar în leioferit de Porsche Leasing sunt: dobânda și ratele fixe pe toată perioada contractului și consultanță din partea PFG pe toata durata acestuia. Un alt avantaj de care beneficiază cei care optează pentru acest produs este faptul că finanțarea în lei este mult mai flexibilă. De exemplu, avansul poate fi de minimum 15%, spre deosebire de 25% în cazul finanțării în euro.

Reprezentanții Porsche Finance Group se așteaptă ca produsul să fie foarte bine primit de piață, mai ales de către persoanele fizice.

Exemplu de calculpentru noul model de VW Golf 7, al cărui preț CIP este de 11.964 deeuro cu oferta financiară în lei:

– Rata lunară: 549 lei

– Rata fixă a dobânzii: 10,49%

– Avans: 40%

– Comisionul de analiză dosar: 666 lei

– Taxa de administrare: 860 lei

– Valoarea reziduală: maximum 20%, minimum 500 lei

BIBLIOGRAFIE

ACHIM M. V. Leasing – o afacere de succes, derulare, contabilitate, eficiență,Ed. Economică, 2005

BOGDAN I. Strategii de control, Ed. Nemira, Bucureșri, 1995

CLOCOTICI, D. GHEORGHIU GH. Operațiunile de leasing, Editura Lumina Lex, 2000

Adochiței, M. – Finanțele întreprinderii, Editura Sylvi, București, 2000;

Ana, Gh. I. – Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, București, 2001;

Andreica, M., Andreica, C., Muștea-Ștefan (Șerban), I., Muștea-Ștefan (Șerban), R. –Decizia de finanțare în leasing, Editura Cibernetica MC, București, 2003;

Andreica, M. – Leasing – cale de finanțare a investițiilor pentru IMM, Editura CRIMM, București, 1997;

Ariton, D. – Finanțele întreprinderii, Editura Fundației Universitare “Dunărea de Jos”, Galați, 2002;

Hoanță, N. – Gestiunea finanțelor firmei, Editura Economică, București, 1999;

Hoanță, N. – Finanțele firmei, Editura Economică, București, 2003;

Ilie, V., Teodorescu, M. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidității întreprinderii, Tribuna Economică, v. 15, nr. 36, 2004;