Finantarea Terorismului
Universitatea Creștină ,,Dimitrie Cantemir’’ București
Facultatea de Drept Cluj – Napoca
Program de studii: DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Finanțarea terorismului
Îndrumător științific:
Prof. Univ. Dr. Ioana Vasiu
Absolvent:
Kovacs Tora Maria
CLUJ – NAPOCA
– 2016 –
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE
LICENȚĂ
[anonimizat] Maria, domiciliată în Cluj-Napoca, str Piața Abator, nr. – sc. 3, et.3, ap. 33, jud. CLUJ, născută la data de 22.09.1993, în localitatea Cluj-Napoca, jud. CLUJ, fiul lui Maria Mihaela și al Tiberiu, posesor al C.I. seria CJ nr.008696, C.N.P. [anonimizat], eliberat de SPCLEP CLUJ-NAPOCA, absolventă a Facultății de Drept, din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, programul de studii universitare de licență de 4 ani – DREPT, promoția 2016, forma de învățământ ZI, declar pe proprie răspundere, că lucrarea de licență/ disertație cu titlul FINANȚAREA TERORISMULUI, elaborată în vederea susținerii publice în sesiunea iunie 2016, este o lucrare originală.
Deasemenea, declar că nu am plagiat altă lucrare de licență, tratate, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/disertație fiind menționate în cuprinsul acesteia.
Data Semnătura
Cuprins
Introducere
Din punct de vedere metodologic, se consideră terorist un grup care sechestrează, produce atentate cu bombe, asasinate, amenințări, constrângeri în mod repetat.
Din punct de vedere tehnic, aceste acte sunt destinate să producă teroare asupra populației și se denumesc acte teroriste. Ceea ce e foarte straniu, este existența atâtor atentate teroriste într-o lume atât de avansată. Terorismul are un singur scop și anume de a produce teroare în rândul populației.
Am ales această temă pentru că mi se pare foarte interesantă, actuală și extrem de mediatizată. Mă atrage mult acest subiect și doresc să descopăr care sunt adevăratele scopuri și ce urmăresc exact acești teroriști.
Doresc să studiez în această lucrare prezența unică a teroriștilor la nivel național și mondial, explicând geneza, evoluția, particularitățile și consecințele acestui fenomen.
Prezenta lucrare este structurată în șase capitole, fiecare capitol având mai multe subcapitole și concluziile.
Primul capitol, intitulat ’’Stadiul actual al cercetării’’, prezintă generalități despre tema aleasă, cum ar fi importanța temei, moduri de combatere a terorismului și bineînțeles motivația pentru alegerea acestei teme.
Capitolul doi este ’’Cadrul legal național și internațional’’, unde am încercat să ilustrez evoluția legilor și actelor normative adoptate după 1990 și până în prezent.
Începând cu capitolul trei am intrat în dezvoltarea și aprofundarea temei și anume ’’Organizațiile teroriste’’. În acest capitol am încercat să prezint cât mai pe scurt toate organizațiile teroriste de renume mondial din toate părțile lumii și deasemenea am acordat o importantă deosebită celei mai controversate oraganizații și anume Al Quaida.
În capitolul patru, ’’Metode de finanțare a terorismului’’ am prezentat în detaliu principalele surse de finanțare la nivel mondial.
Capitolul cinci este destinat terorismului contemporan, unde am prezentat trei forme de terorism și anume: Cyber-terorismul, Bioterorismul și Narco-terorismul.
Capitolul șase și ultimul capitol l-am alocat unui caz practicat, un atentat terorist de cea mai mare amploare până la ora actuală și anume Atentatele teroriste de la New York, din 11 septembrie 2001.
La finalul lucrăriile sunt concluziile, unde mi-am expus părerea despre acest fenomen de renume mondial.
Capitolul I Stadiul actual al cercetării
Ce reprezintă terorismul la ora actuală ? Fenomenul terorismului și-a menținut în principal structura, cel puțin în privința metodelor și al organizării, dar elementele de noutate nu încetează să apară, iar în măsura în care nu se vor lua anumite decizii și hotărâri, acest fenomen v-a produce schimbări majore în rândul poplației.
Mijloacele principale folosite de teroriști sunt în continuare bombele și luările de ostatici. Deasemenea, putem spune că deturnările de avioane sunt printre metodele lor preferate, în ciuda măsurilor de securitate care sunt tot mai severe în privința transportului aerian. Printre mijloacele actuale se numără și atacurile informatice și armele chimice. Nu în ultimul rând, armă nucleară care poate duce la moartea și distrugerea stabilimentelor pe o rază destul de mare, dacă ajunge pe mâna unor oameni care să o folosească într-un mod neconvențional. Oamenii de știință afirmă că folosirea necorespunzătoare și necontrolată a tehnologiei nucleare poate duce la diapriția civilizației umane.
Arma biologică contituie încă un mijloc actual folosit de teroriști, alături de molimele și epidemiile care din cele mai vechi timpuri au produs rezultate dezastroase. Astfel, prin mutațiile virușilor, sau schimbarea în mod artificial al unei boli, sau crearea unor viruși noi ar putea duce la pierderi umane dezastruoase. Cu toate că biologia se ocupă cu studiul vieții, cercetările din domeniul ei pot avea un efect contrar.
În prezent, alianțele s-au schimbat, Uniunea Europeană cooperează cu Rusia, dezvoltându-se relații amicale bazate pe cooperare. Economia rusă a fost slăbită că urmare a destrămării URSS-ului, iar fostele țări componente urmează idealul independenței.
Un exemplu din care puteam vedea efectele terorismului asupra unei foste mari puteri este Cecenia, dar care încă prezintă o importanță foarte mare pe scară mondială, dar după cum bine știm pericolul mare vine din partea terorismului islamic. Acțiunile din trecut ale Statelor Unite s-au întors împotriva acesteia. S. Hussein în trecut a fost un prieten al Statelor Unite, dar în prezent acesta devenind dușman, a trebuit eliminat. Astfel, Al-Quaida a fost ideea unor cercuri de interese americane, care l-au însărcinat pe Bin Laden să adune și să pregătească combatanți de forță de riposta în fața Armatei Roșii în Afganistan.
Astăzi, lumea are alte caracteristici, schimbările care s-au produs au avut efecte pozitive, dar și efecte extrem de negative împotriva cărora trebuie luată o poziție comună a statelor democratice care urmăresc realizarea unei socieatăți libere și sigure în care să prospere viață și civilizația.
Incidente ale terorismului domestic ( național) în perioada 2001-2005
5000 -,
4000–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
3000–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2000 ––––––––––– 1 I––––––––––- 1 I––––
1000–––––––––––- –––- ––––– –––- –––––
0
2001 2002 2003 2004 200
Victimele terorismului domestic (național) în perioada 2001-2005
25000 |––––––––––––––––––––––––––––––––––––
20000––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
15000––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
10000–––––––––––––––––––––––––––––––- –––
5000 ––- ,––- .–––– 1 I––––– 1 I––––– –––- ––
0
2001 2002 2003 2004 2005
La nivel mondial, în perioada 2001-2005 au avut loc peste 12.000 atacuri atribuite terorismului intern, soldate cu peste 50.000 de victime.
După cum se observă și în graficele de mai sus, tendința este de intensificare a acestor acțiuni. Graficele de mai sus ne arată unde este întâlnit terorismul domestic. Sunt zone de conflict deschis în care grupările teroriste acționează pentru a terifia populația civilă.
În ultimii cinci ani au avut loc peste 1500 de atacuri teroriste cu caracter internațional, cauzând peste 15.000 de victime. Terorismul internațional a devenit principalul inamic al statelor civilizate și a determinat o schimbare dramatică a securității mondiale.
Ultimul atentat terorist de mare amploare a avut loc la Madrid, în 11.03.2004. Spania și alte 11 națiuni au plătit un greu tribut de sânge barbariei teroriste: 200 de morți și circa 1400 de răniți. Este cel de-al doilea atentat de amploare în Europa, după cel de la Lockerbie (21 decembrie 1988), când au murit 270 de oameni. Atentatul de la Madrid a fost revendicat de Al-Qaeda.
1.1 Moduri de combatere a finanțării terorismului
Terorismul este un pericol de necontestat care cuprinde toate laturile vieții sociale. Importanța combaterii finanțării acestui fenomen rezidă în necesitatea că toate forțele abilitate din structurile unui stat democratic să își concentreze efortul și mai ales atenția pentru a micșora, stopa și lichida acest fenomen.
Terorismul reprezintă un pericol social care diminuează statul și instituțiile sale democratice. Prin acțiuni comune, unitare și bine organizate putem stabiliza acest fenomen a cărei existență distruge state și națiuni, susțin specialiștii în materie.
Eforturile de ținere sub control a terorismului pot fi clasificate în conformitate cu trei definiții:
1. Antiterorismul – cuprinde toate măsurile luate pentru a preveni apariția terorismului sau a unui anumit act terorist. Aceste măsuri presupun evaluarea pericolului, întărirea obiectivelor de aparat, protecția personală și siguranța acțiunilor.
2. Contraterorismul – este răspunsul la o acțiune teroristă care a avut loc. Cuprinde riposta tactică, investigarea crimei și structura de conducere a acțiunilor de urgență care dirijează riposta la o acțiune teroristă aflată în curs de desfășurare, cum este luarea de ostatici sau răpirea.
3. Combaterea (sau contracararea) terorismului – este un termen generic folosit pentru a descrie totalitatea măsurilor antiteroriste și contrateroriste. Acestea sunt reprezentate de acțiunile întreprinse de către guverne pentru a contracara pericolul, incluzând măsurile speciale inițiate de structurile militare, de organele de ordine și de profesioniștii pe linie de pază și protecție pentru reducerea probabilității unui atac împotriva unui anumit obiectiv. Asemenea măsuri mai cuprind și acțiunile întreprinse ca ripostă la un anumit eveniment, mergând de la folosirea unei echipe tactice într-o situație de luare de ostatici, până la bombardarea teritoriului unei țări care patronează o anumită acțiune sau un anumit grup.
1.2 Structuri și acțiuni ofensive împotriva terorismului
Cele mai eficiente căi de combatere a terorismului sunt cele politice și culturale, nu cele militare.
Multă vreme s-a crezut că terorismul este un fenomen cu cauze aleatoare, dar nu este așa. În articolul 421, alineatul 1, din Codul penal francez sunt prevăzute două condiții pentru ca un act să fie considerat terorist și anume: cel care îl comite să deține materiale omorâtoare, să deturneze aeronave și să poată fi stabilită o relație între comiterea infracțiunii și o întreprindere individuală sau colectivă, având drept scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare și prin teroare, dar bineînțeles că o astfel de viziune nu mai este de actualitate.
Terorismul poate fi considerat un război de tip asimetric, iar în acest caz el trebuie definit ca atare în dreptul internațional și tratat ca atare. Începând cu ONU și toate structurile internaționale și continuând cu cele regionale, toate statele trebuie să se implice în combaterea acestui fenomen.
Începem prin mijloacele societății civile, cum ar fi educație, cultură, legislație, mijloace economice, politice, financiare și în cazul în care este necesar prin folosirea forței militare. În consecință, ne dăm seama că terorismul este de fapt un război. Un război al cărui centru de acțiuni este planeta. Un război mondial ?! Un război care nu are o conducere centralizată, cel puțin la nivelul cunoașterii noastre de azi, acesta constă din adunarea unor acțiuni separate, multiple și cu o arie de răspândire nelimitată, în toate domeniile, care bineînțeles că au efecte, în principal psihologice, ce nu pot fi neglijate.
Teama este efectul cel mai periculos efect al terorismului, adică insecuritatea persoanei, a sistemelor de conducere și comunicare și nu în ultimul rand al organismelor sociale. Scopul principal al terorismului privit ca și un război este să înspăimânte, iar crima, distrugerea și asasinatul reprezintă doar mijloacele.
În principiu, toți conducătorii teroriștilor acționează în același mod, prin aceleași procedee și mijloace, deși aceștia nu s-au așezat niciodată toți la aceeași masă și nu și-au plănuit un mod de a acționa sau un sistem de pregătire a forțelor și mijloacelor. Se acționează efectiv, neexistând o strategie teroristă de distrugere a planetei. Dacă nu se realizează obiectivul global, aceștia încearcă să-l realizeze pe părți. Teroriștii nu își propun să distrugă planeta, ei își propun să-i distrugă pe cei pe care îi urăsc sau pe cei care le stau în cale să-și realizeze ordinea pe care ei și-o doresc, să impună prin forță o anumită stare, un regim sau o conduită.
S-a desprins concluzia, după atacurile din 11 septembrie 2001, că terorismul este război și trebuie acționat pe măsură, dar care este această măsură ? Crizele recente din Serbia și Irak au demonstrat o ineficacitate totală a acestei strategii asupra forțelor de la sol. În Afganistan astfel de lovituri nu au sens, fiind una dintre cele mai vulnerabile țări ale lumii. Deasemenea punem spune că acțiunile asupra Afganistanului și probabil și asupra altor țări care adăpostesc sau susțin terorismul, pot să reprezinte o componentă a strategiei antiteroriste, dar bineînțeles nu singura.
Ceea ce ar trebui să cuprindă o strategie antiteroristă ar fi identificarea amenințărilor și riscurilor de natură teroristă, obiectivul și scopul acțiunilor antiteroriste, identificarea principalelor caracteristici ale acțiunilor de tip terorist și a modalităților de concepere și punere în aplicare, sistemele de protecție a persoanelor, a instituțiilor și al organizațiilor sociale și culturale, concepția de ansamblu a acțiunilor împotriva terorismului, structurile de forță destinate să acționeze împotriva teorismului, mijloacele politice, economice, financiare și culturale care vor fi folosite, sistemul de pregătire al forțelor, mediile din care și în care se va acționa, susținerea mediatică și publică.
Războiul care va fi dus împotriva terorismului trebuie să conțină: strategii de identificare, strategii de protecție, strategii de contracarare, strategii ofensative, strategii disuasive. Cum vor trebui structurate armatele pentru a fi oricând în măsură să ducă un război împotriva terorismului? Va fi oare nevoie de așa ceva? Și, dacă va fi, atunci cum vor fi structurate micile unități și unitățile de bază de acțiune și de reacție? Așa cum sunt acum? Vor fi modularizate? Vor fi flexibile, în sensul că, spre exemplu, un batalion de infanterie poate acționa întrunit, pe subunități sau pe mici grupuri antiteroriste? Cum va fi configurată pregătirea armatei pentru astfel de misiuni? Dar a statelor majore? Cine va concepe și cine va conduce aceste complexe acțiuni?
O posibilă configurare a forțelor militare ar putea fi următoarea: Structuri de conducere specifice, Forțe de informare, supraveghere și avertizare, Forțele speciale, Forțe de acțiune preventivă, Forțe principale de acțiune și de reacție. Marea criză din zilele noastre va fi fără îndoială de natură să-i incite pe europeni, inclusiv pe britanici, să grăbească punerea pe picioare a Forței de Reacție Rapidă Europene, prevăzută inițial pentru 2003. Capacitățile militare integrate vor trebui să fie disponibile din timp de pace, mai ales în domeniul forțelor speciale, în cel al forțelor aeriene tactice, de transporturi militare, ca să nu mai vorbim de mijloacele de informații.
Bottom of Form
Capitolul II Cadrul legal intern și internațional
2.1 Cadrul legal național
Marea majoritate a strategiilor și programelor guvernamentale elaborate în țările democratice pentru prevenirea și combaterea terorismului vizează, cu prioritate, îndeplinirea următoarelor obiective: previziunea, prevenirea, descurajarea și reacția. Înscriindu-se în contextul generat de măsurile inițiate de comunitatea internațională privind combaterea terorismului, România a adoptat măsuri legislative și administrative pentru apărarea vieții, integrității corporale, a libertății și demnității propriilor cetățeni, reprezentanților statelor străine și tuturor persoanelor fizice care se găsesc pe teritoriul țării noastre.
Prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum și cu respectarea legislației internaționale și a legislației interne cu privire la drepturile omului. Dezvoltarea bazei legale: Prin Legea 51/1991 privind siguranță națională a României, terorismul este încadrat în categoria amenințărilor la adresa securității naționale. În anul 1992, prin Legea 14 – privind organizarea și funcționarea SRI, prevenirea și combaterea terorismului devin o responsabilitate expresă a Serviciului. Evoluțiile de după 11 septembrie 2001 au impus actualizarea cadrului legal și perfecționarea mecanismului operațional în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, sens în care:
• 2001 – SRI a fost desemnat, prin hotărâre a CSAT, autoritate națională în domeniul antiterorism;
• 2002 – CSAT a aprobat Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, document doctrinar care stabilește prioritățile strategice ale României în domeniu;
• 2002 – a fost creat, pe baza Strategiei, Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, care include 21 de autorități și instituții publice cu responsabilități în domeniu, și al cărui coordonator tehnic este SRI; Regulile de funcționare curentă a SNPCT sunt prevăzute într-un Protocol general de organizare și funcționare, care stabilește atribuțiile și responsabilitățile generale fiecărui membru. Subsecvent, între SRI – ca autoritate națională – și celelalte instituții membre ale SNPCT, au fost încheiate protocoale de cooperare bilaterală care reglementează aspecte practice ale activităților specifice.
• 2004 – a fost aprobat, prin decizia CSAT, Sistemul Național de Alertă Teroristă;
• 2004 – Parlamentul României a aprobat Legea nr. 535 privind prevenirea și combaterea terorismului;
• 2005 – a fost înființat Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, structura a SRI prin care se asigură coordonarea tehnică a SNPCT;
• 2006 – CSAT a aprobat Metodologia de organizare și executare a intervenției contrateroriste, care stabilește procedurile concrete de gestionare a unei situații de criză teroristă;
• 2007 – CSAT a aprobat Strategia de comunicare și diseminare a informațiilor pentru prevenirea și limitarea efectelor unei situații de risc terorist sau criză teroristă;
• 2008 – a fost actualizat Protocolul general de organizare și funcționare a SNPCT;
• 2008 – SRI a fost desemnat – prin Legea nr. 146/ 2008 pentru aderarea României la Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos și Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, semnat la Prüm, 27 mai 2005 – autoritate competentă pentru implementarea Tratatului PRUM, respectiv punct național de contact pentru schimb de informații în prevenirea infracțiunilor de terorism și punct național de contact și coordonare pentru însoțitorii înarmați la bordul aeronavelor.
Prevederea legală referitoare la activitățile tehnice de prevenire și combatere a terorismului vizează efectuarea, în mod temporar sau permanent, de la caz la caz, în orice loc de pe teritoriul național expus amenințărilor, a unui ansamblu complex și coerent de măsuri și activități tehnice specifice, de verificare și investigare asupra unor obiective de diferite naturi și destinații, având drept scop depistarea, în vederea neutralizării, a oricăror amenințări de factură teroristă. Legea nr. 535/ 2004 definește la art. 4, pct. 7 acțiunile teroriste astfel: “pregătirea, planificarea favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea, controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist”. Alte acte normative, aplicabile în domeniul prevenirii și combaterii terorismului pe teritoriul României, sunt:
• Legea nr. 21/ 1991 privind cetățenia română, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare;
• O.U.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
• O.U.G. nr. 105/ 2001 privind frontieră de stat a României, cu modificările și completările ulterioare;
• O.U.G nr. 159/ 2001, pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, care a inclus și Lista cuprinzând persoanele și entitățile identificate de Comitetul înființat pentru urmărirea aplicării Rezoluției nr. 1267 (1999) a Consiliului de Securitate (n.n. OUG nr. 159/ 2001 a fost abrogată de art. 46 din Legea 535/ 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu excepția anexei la aceasta);
• Legea nr. 678/ 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;
• H.G. nr. 21/ 2001, privind participarea României, împreună cu statele membre N.A.T.O., la acțiunile de combatere a terorismului internațional;
• O.U.G. nr. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată;
• H.G. nr. 467/ 2002 pentru aprobarea Listei cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism;
• Legea nr. 656/ 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 39/ 2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;
• Legea nr. 295/ 2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 302/ 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare;
• H.G. nr. 784/ 2004 pentru aprobarea Listei cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism;
• H.G. nr. 1272/ 2005 pentru aprobarea Listei persoanelor fizice și persoanelor juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism.
• Legea nr. 122/ 2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare;
• O.U.G. nr. 202/ 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale.
Un efort deosebit a fost depus pe linia creării unui cadru legislativ adecvat, conform normelor europene în domeniu. Prevederile Codului penal și Codului de procedura penală sunt adaptate la cerințele acordurilor internaționale și sunt în măsură să creeze condiții pentru combaterea în mod eficient a terorismului, precum și pentru menținerea unei cooperări active în acest domeniu, cu statele membre ale Uniunii Europene. Pentru aplicarea Rezoluției nr. 1373/ 2001 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind combaterea terorismului internațional, Guvernul României a adoptat Ordonanță de Urgență nr. 202/ 2008 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale, care stipulează că actele (rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite sau alte acte adoptate în baza art. 41 din Carta Națiunilor Unite; regulamente, decizii, poziții comune, acțiuni comune și alte instrumente juridice ale Uniunii Europene; sancțiunile internaționale, care nu au caracter obligatoriu, adoptate în cadrul unor organizații internaționale sau de către alte state, precum și a celor adoptate prin decizii unilaterale ale României sau ale altor state) sunt obligatorii în dreptul intern pentru toate autoritățile și instituțiile publice din România, precum și pentru persoanele fizice sau juridice române sau aflate pe teritoriul României, în condițiile reglementărilor care stabilesc regimul juridic al fiecărei categorii de acte.
Actul normativ în cauză consacră punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale în scopul prevenirii și combaterii terorismului pe următoarele coordonate: – supravegherea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor se face de către autoritățile și instituțiile publice de reglementare, autorizare sau supraveghere prudențială a sectorului financiar, de către structurile de conducere ale profesiilor liberale și, respectiv, de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, pentru persoanele fizice și juridice din domeniul lor de activitate, conform legislației în vigoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului; – persoanele fizice și juridice care raportează despre tranzacții suspecte potrivit legislației în domeniul spălării banilor și/ sau finanțării actelor de terorism au obligația permanentã de a-și cunoaște clientela pentru a stabili dacã aceasta se află în posesie, sau are sub control bunuri ce fac obiectul unor sancțiuni internaționale sau care aparțin ori se află sub controlul unor persoane; – pentru asigurarea cadrului general de cooperare în domeniul punerii în aplicare în România a sancțiunilor internaționale s-a înființat Consiliul inter-instituțional, denumit în continuare Consiliu, alcătuit din reprezentanți ai Cancelariei Primului-Ministru, Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru Afaceri Europene, Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Economiei și Finanțelor, Departamentului de Comerț Exterior din subordinea Ministerului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Agenției Naționale de Control al Exporturilor, Băncii Naționale a României, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Consiliul este coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, prin conducătorul Oficiului pentru Implementarea Sancțiunilor Internaționale, iar reprezentanții autorităților și instituțiilor publice prevăzute anterior, care participă la lucrările Consiliului, sunt desemnați de către conducătorii acestor instituții și dispun de autorizație de acces la informații clasificate corespunzător nivelului de clasificare al informațiilor utilizate la reuniunile Consiliului, potrivit Legii nr. 182/ 2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Hotărârea nr. 1.541 din 9 decembrie 2009 s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului inter-instituțional, înființat pentru asigurarea cadrului general de cooperare în domeniul punerii în aplicare în România a sancțiunilor internaționale. Acordurile încheiate de România, privind cooperarea în prevenirea și combaterea terorismului, confirmă determinarea de a crea un cadru legal larg și unitar, care să corespundă cerințelor impuse de evoluția fenomenului terorist la nivel global. Pentru combaterea terorismului, România a acționat și va acționa în cadrul NATO, Uniunii Europene și a altor organizații internaționale, în direcția promovării și consolidării democrației, sprijinirii guvernelor și instituțiilor de securitate și apărare în lupta împotriva terorismului, participării la operațiuni multinaționale, asistență complexă în procesul de prevenire, contracarare și reconstrucție post-conflict. Angajarea responsabilă și efectivă la campania internațională împotriva terorismului – inclusiv prin participare militară, dacă este necesar – reprezintă un reper major al Strategiei de securitate națională a României.
Astfel, acest document programatic analizează riscurile și amenințările la adresa securității naționale, în principal, din perspectiva statutului de țară membră a Alianței Nord Atlantice și a Uniunii Europene. Conform documentului menționat, instituțiile statului trebuie să-și mobilizeze resursele și instrumentele aflate la dispoziție pentru următoarele obiective: descoperirea la timp, prevenirea, combaterea și zădărnicirea activităților și acțiunilor teroriste pe teritoriul național; protecția instituțiilor, a cetățenilor români și a străinilor aflați în România împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru pregătirea unor acțiuni teroriste împotriva altor state.
În contextul eforturilor vizând consolidarea securității interne, lupta împotriva terorismului vizează creșterea gradului de protecție a cetățenilor, comunităților și colectivităților umane, a instituțiilor statului și organizațiilor civice, a infrastructurii economice, de transport și de asigurare a funcțiunilor sociale vitale, a misiunilor diplomatice, obiectivelor și activităților militare, precum și a altor obiective de interes național.
Pentru realizarea obiectivului privind armonizarea legislativă cu aquis-ul comunitar și internațional în domeniul antiterorism, România : a ratificat convențiile internaționale referitoare la prevenirea și combaterea terorismului, dintre care putem menționa :
• Convenția referitoare la infracțiuni și alte acte comise la bordul aeronavelor (Convenția de la Tokyo,14 septembrie 1963 – siguranța aviației);
• Convenția referitoare la combaterea capturării ilegale a aeronavelor (Convenția de la Haga,16 decembrie 1970 – deturnarea aeronavelor);
• Convenția pentru combaterea actelor ilegale îndreptate împotriva securității aviației civile (Convenția de la Montreal, 23 septembrie 1971 – se aplică actelor de sabotaj aerian, cum ar fi detonarea unei bombe într-o aeronava aflată în zbor);
• Convenția privind prevenirea și pedepsirea infracțiunilor îndreptate împotriva persoanelor aflate sub protecție internațională, inclusiv a agenților diplomatici (Convenția referitoare la persoanele aflate sub protecție internațională, 14 decembrie 1973);
• Convenția europeană pentru combaterea terorismului (Strassbourg, 27 ianuarie 1977);
• Convenția împotriva luării de ostatici (New York, 17 decembrie 1979);
• Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (Convenția referitoare la materialele nucleare, combate însușirea și folosirea ilegală a materialelor nucleare – 3 martie 1980);
• Protocolul referitor la combaterea actelor ilegale de violență în aeroporturile care deservesc aviația civilă internațională, adițional la Convenția referitoare la combaterea actelor ilegale care vizează siguranță aviației civile (24 februarie 1988, extinde și completează Convenția de la Montreal referitoare la siguranță aeriană); Convenția pentru combaterea actelor ilegale îndreptate împotriva siguranței navigației maritime (10 martie 1988, se aplică actelor de terorism comise la bordul navelor);
• Protocolul referitor la combaterea actelor ilegale îndreptate împotriva siguranței platformelor fixe situate pe platoul continental (10 martie 1988, se aplică activităților teroriste desfășurate pe platformele fixe amplasate pe platoul continental);
• Convenția privind marcarea explozivilor plastici cu scopul detectării (1 martie 1991 – prevede marcarea chimică pentru facilitarea detectării explozivilor plastici);
• Convenția internațională referitoare la combaterea atacurilor teroriste cu exploziv (15 decembrie 1997);
• Convenția internațională referitoare la combaterea finanțării terorismului (1999, Convenția referitoare la finanțarea terorismului);
• Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear: a semnat Acorduri și Protocoale de cooperare bilaterală și multilaterală în domeniul prevenirii și combaterii terorismului internațional, ori al unor forme ale criminalității organizate, conexe terorismului; a ratificat Acordul de Colaborare între România și Europol prin Legea nr. 197 din dată de 02.06.2004.
2.2. Cadrul legal internațional
La jumătatea secolului al XIX-lea, Belgia a fost prima țară care a adoptat un plan de măsuri de combatere a terorismului, prin introducerea, în legislația penală, a „clauzei atentatului”, făcând extradabili autorii asasinatelor politice.
Următoarea etapă în dezvoltarea măsurilor de reglementare juridică, în scopul combaterii terorismului, datează din perioada interbelică, cu precădere după asasinarea la Marsilia, în 1934, a regelui Alexandru al Iugoslaviei, a ministrului de externe francez, Louis Barthon, respectiv a cancelarului austriac Dolfuss, momente culminante ale actelor de terorism cu implicații internaționale. Urmarea acestor evenimente au constituit-o abordarea problematicii terorismului în față Ligii Națiunilor și adoptarea Convenției din 1937 pentru prevenirea și reprimarea terorismului. Artizanul convenției adoptate în 1937 privind inițierea unor măsuri internaționale pentru condamnarea actelor teroriste a fost juristul român Vespasian Pella.
Dezvoltarea reglementărilor privind cooperarea internațională în domeniul combaterii terorismului a cunoscut o evoluție constanța după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales, că urmare a creșterii numărului cazurilor de piraterie aeriană.
Astfel, O.N.U. a inclus terorismul printre crimele internaționale, elaborând instrumente juridice (convenții, rezoluții etc.) care au condus la adoptarea unor măsuri practice privind cooperarea statelor pentru reprimarea terorismului internațional. În urmă unor eforturi sporite ale unor state, s-a reușit încheierea mai multor convenții internaționale care abordează și unele dintre aspectele terorismului internațional:
• Convenția asupra infracțiunilor și altor acte comise la bordul aeronavelor (Tokio, 14 septembrie 1963);
• Rezoluția nr. 2551, din 12 decembrie 1969, intitulată „Deturnarea forțată a aeronavelor civile în zbor”;
• Declarația asupra principiilor dreptului internațional, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U., la 24 octombrie 1970;
• Rezoluția nr. 2645 a O.N.U., din 30 noiembrie 1970;
• Convenția privind incriminarea deturnărilor de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970);
• Convenția privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței aeronavelor (Montreal, 23 septembrie 1971);
• Convenția Organizației Statelor Americane privind prevenirea și reprimarea actelor de terorism, ce reprezintă infracțiuni contra persoanei, precum și a actelor de forță, conexe acestor delicte, a extorcării și a altor acte, dacă acestea au repercusiuni internaționale – este prima convenție regională în materie, semnată la 2 februarie 1971 la Washington și intrată în vigoare în 1973;
• Rezoluția nr. 3034 din 18 decembrie 1972 – adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.;
• Convenția privind prevenirea și sancționarea crimelor comise împotriva persoanelor protejate internațional, inclusiv agenți diplomatici (New York,1973);
• Convenția împotriva luării de ostatici (New York, 17 decembrie 1979);
• Rezoluția nr. 34/ 145 a Adunării Generale a O.N.U. – adoptată la 17 decembrie 1979, condamnă fără echivoc toate actele de terorism internațional care pun în pericol sau suprimă vieți umane ori ating libertăți fundamentale;
• Documentul final al reuniunii de la Madrid, din anul 1980, a statelor participante la Conferință pentru Securitate și Cooperare Europeană; • Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare – Viena, 1979;
• Rezoluția nr. 39/ 159 – adoptată în 1984 de Adunarea Generală a O.N.U., se referă la „inadmisibilitatea politicii terorismului de stat și a oricăror acțiuni de stat vizând subminarea sistemului social politic în alte state suverane”;
• Rezoluția nr. 40/ 161 – adoptată în decembrie 1985 de Adunarea Generală a O.N.U., după o serie de acte teroriste, condamnă că infracțiuni toate actele, metodele și practicile teroriste;
• Rezoluția nr. 579 a Consiliului de Securitate – adoptată la 18 decembrie 1985, din inițiativa S.U.A., condamnă categoric luările de ostateci și răpirile de orice fel;
• Rezoluția privind combaterea terorismului – adoptată la reuniunea de la Tokyo, din 4 – 6 mai 1986, precizează măsurile ce trebuie aplicate, atât în cadrul legislației internaționale, cât și în planul normelor interne, „împotriva oricărui stat implicat în mod evident în sprijinirea terorismului internațional”;
• Protocolul privind incriminarea actelor de violență săvârșite pe aeroporturi ce servesc traficului internațional, complementar Convenției privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței aeronavelor (Montreal, 24 februarie 1988);
• Convenția pentru incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței navigației maritime (Roma, 10 martie 1988);
• Protocolul privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței platformelor fixe de pe platoul continental (Roma 10 martie 1988);
• Convenția privind marcarea explozibililor plastici în scopul detectării (Montreal, 1 martie 1991);
• Rezoluția nr. 46/ 51 a Adunării Generale a O.N.U., din decembrie 1991; • Convenția O.N.U. privind incriminarea atentatelor teroriste cu bombă (New York, 15 decembrie 1997);
• Convenția O.N.U. privind incriminarea finanțării terorismului (New York, 9 decembrie 1999) ;
• Rezoluția nr. 1373/ 2001 a Consiliului de Securitate O.N.U. privind combaterea terorismului;
• Rezoluția nr. 1540/ 2004 a Consiliului de Securitate O.N.U. privind neproliferarea armelor de distrugere în masă;
• Amendamentul O.N.U. la Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (2005);
• Protocolul O.N.U. pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime (2005);
• Protocolul O.N.U. pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe pe platoul continental (2005);
• Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear – New York, 14 septembrie 2005;
• Rezoluția nr. 1904/ 2009 a Consiliului de Securitate O.N.U. privind aplicarea de sancțiuni împotriva Al-Qaeda, asupra lui Osama ben Laden și a grupării talibanilor.
Reglementarea juridică internațională a luptei contra terorismului s-a făcut atât la nivelul O.N.U., cât și regional, la nivelul Consiliului Europei, al statelor americane și al statelor arabe.
Astfel, a fost adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1977, Convenția europeană pentru reprimarea terorismului. Urmare a actelor teroriste din 11 septembrie 2001 din S.U.A., s-a constatat o activare fără precedent a luptei contra terorismului, când țări care aparțineau unor sisteme politice diferite au adoptat o atitudine comună. Astfel, la cea de-a 24-a Conferință a miniștrilor europeni de justiție, organizată în perioada 4-5 octombrie 2001, la Moscova s-a adoptat Rezoluția nr.1 privind lupta contra terorismului internațional, prin care se condamnă atacurile teroriste asupra S.U.A, se reafirmă necesitatea combaterii oricăror forme de terorism și sunt invitate statele să susțină, prinț-un efort constant și colectiv, inițierea demersurilor necesare elaborării setului de norme privind pedepsirea actelor teroriste și să adopte de urgență toate măsurile juridice care se impun în acest scop.
În acest fel, au fost puse bazele pentru Strategia mondială antiteroristă și Planul de acțiune al celor 192 de state membre – adoptată în cadrul O.N.U., la 8 septembrie 2006, prin care se abordează global fenomenul, în contextul unei cooperării internaționale degrevată de componentă politică:
• Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului – Varșovia, 16 mai 2005;
• Convenția Consiliului Europei privind descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor care stau la baza metodologiei privind finanțarea terorismului – Varșovia, 16 mai 2005.
În aceeași măsură, la nivelul țărilor Organizației Cooperării Economice a Marii Negre (OCEMN), s-au intensificat preocupările în sfera creării unui cadru legislativ coerent și adaptat, prin intrarea în vigoare a următoarelor documente:
• Carta OCEMN (Yalta, 1998);
• Acordul încheiat la nivelul guvernelor țărilor membre OCEMN referitor la cooperarea în domeniul combaterii criminalității, în special a celei organizate (Corfu, 1998) ;
• Protocolul adițional la sus-menționatul acord, referitor la combaterea terorismului (Atena, 2004).
2.3. Scurtă istorie a flagelului terorist
Teroarea este una din tacticile principale folosite de către legiunile romane, împotriva dușmanilor. Această strategie este folosită pentru a pacifica populația și a o supune unei pax romana. Având în cedere că sunt foarte vechi, aceste metode au fost folosite de către majoritatea triburilor antice.
Pentru a-și atinge scopurile, administrația romană a preluat și folosit aceste metode de la antici. Cu titlu de exemplu, deportările masive de populații sau așa-numita omogenizare etnică, erau folosite de asiro-babilonieni si de egipteni, acest fenomen fiind relatat în inscripțiile străvechi și deasemenea în Vechiul Testament, unde putem descoperi descrierea amănunțită a portretelor evreilor, dar totodată relatează și riposta acestora la tratamentul violent la care erau supuși.
Prin recrutările de bărbați valizi în armată, romanii au urmărit să îmbine metoda de pacificare, dar și de epurare etnică în teritoriile ocupate, bineînțeles ademenindu-i cu salarii bune și acordarea de drepturi atrăgătoare de bărbați după lăsarea la vatră. Astfel tineri ostași de alte etnii erau aduși în locul celor mai viguroși bărbați din cadrul etniei, aceștia fiind transferați în armata incorporată, această armată fiind tranferată cât mai departe de locul ei natal, prin deplasări militare. Bineînțeles că rezultatul a fost un amestec de popoare, ajungându-se la slăbirea pană la dispariția rezistenței acestora. Dor doua popare s-au putut opune forței militare romane și a-l terorismului pe care acesta îl practica. Astfel folosind avantajul munțiilor și a-l pădurilor, geto-dacii au reușit să-i țină departe pe invadatori, ba mai mult să-i oblige să de retragă peste Dunăre.
Așa-numitul terorism de stat îl practicau romanii împreună cu triburile barbare. Astfel fuga și supunerea erau reacțiile la un asemenea terorism, iar prin excepție și răzvratirea. Bineînțeles că Rascoala lui Spartacus o putem da exemplu ca și razvrătire spectaculoasă, aceată razvrătire pe lângă că a uimit epoca romană, a pus în practică unul dintre principiile care ne urmărește și în prezent și anume ‚’’la teroare se răspunde prin teroare, la violență prin violență.
Pe parcursul trecerii timpului, controversata noțiune de terorism și-a schimbat întelesul, dupa cum putem observa, în Evul Mediu, cruciații dorind să elibereze Ierusalimul și Mormântul sfânt de la credincioșii lui Muhammad, s-au văzut loviți de împotrivirea băștinașilor, care pe de-o parte îi numeau invadatori, iar pe de altă parte necredimcioși, deoarece aceștia nu-l venerau pe profetul lor. Astfel cei mai nemiloși s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane hashihishin, tradus înseamnă asasin, de unde și coportamentul acestora, ei ucideau fără milă, iar creștinii, luptând până la ultimul, convinși că murind pentru credința lor vor ajunge în paradisul lui Allah. Astfel cuvântul asasin a rămas de atunci un termen sinonim pentru criminali ce ucid fară milă, creștinii considerându-i pe musulmani teroriști.
Astfel că tot din acele timpuri, s-a continuat cu o credință sectară, în numele căreia a muri pentru Allah va fi un gest răsplătit prin așezarea celui care se jertfește direct în Paradis, cu toate că religia musulmană interzice cu înverșunare sinuciderea. Prin urmare așa s-a născut Intifada și Jihadul islamic,, care stau la baza terorismului arab.
Intitulându-se Intifada și Jihadul, musulmanii continuă să atace evrei indiferent de credința religioasă a acestora.
Musulmanii susțin că aceste forme de luptă au conotații patriotice, aceste fiind și formele lor de apărare a ființei arabe, dar tot în concepția relegiei lor, acest coportament este intolerant.
Deci a pune pe picior de egalitate asupra luptei desfășurate de armată, adică partizanii și marquisarzii, împotriva inamicului înarmat este una, iar acțiunile de a teroriza femei și copii inocenți, bătrâni neînarmați ucigând doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah, este cu totul altceva.
Astfel există doua momente istorice, petrecute în secolul trecut în spațiul arab. În primul rând putem vorbi de lupta împotriva otomanilor, pentru eliberarea națională a poparelor arabe, în timpul Primului Război Mondial, aceștia fiind ajutați de armata britanică de religie creștină, unde intoleranța și fanatismul au lăsat loc rațiunii, aceasta fiind baza dobândirii libertății arabilor. În al doilea rând putem vorbi de momentul care a marcat cel de-al doilea Război Mondial, unde s-a încercat manipularea din punct de vedre religios a arabilor, de către naziști. Naziștii își doreau slăbirea influenței franco-britanică. Cu toate că arabii erau convinși că totul era pentru Allah, așa-zisa propagandă hitleristo-criminală le-a deturnat spiritul pasiv al arabilor.
Dupa cruciade și bineînteles după Expediția lui Napoleon Bonaparte în Egipt și în Orientul Apropiat, mentalitățile demult schimbate de arabi, au fost aduse din nou în actualitate.
Astfel cei care au ajuns să promoveze terorismul antioccidental, sunt fanatici islamici arabi, care erau întărâtați împotriva englezilor și al evreilor.
În zilele noastre terorismul apare și la alte popoare, nu doar la cele arabe, cum ar fi japonezii, tamilii, bengalezii, talibanii, etc., unde sinuciderea are conotația unei jertfe supreme sau mai mult este considerat un gest de onoare. Prin urmare reiese că o definiție a unui act de terorism rezultă din faptul că sinuciderea are ca rezultat asasinarea deliberată a unor oameni nevinovați. Acest fapt o dovedește sfârșitul fiecărui terorist în parte sau a unei organizații teroriste indiferent de denumirea pe care o poartă. O soluție viabilă și singura de altfel este compromisul sau mai frumos spus dialogul. Din păcate rațiunea este înlocuită de fanatism, de orbirea gândirii logice și a valorilor esențiale când își face loc terorismul.
Încă din articolul unu, Convenția europeană pentru reprimarea terorismului precizează că „Pentru nevoile de extrădare între statele contractante, nici una din infracțiunile menționate mai jos nu va fi considerată că infracțiune politică, că infracțiune conexă la o infracțiune politică sau că infracțiune inspirată din mobiluri politice:
infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru represiunea
capturării ilicite de aeronave, semnată la La Haye, la 16 decembrie 1970;
infracțiunile prevăzute de Convenția pentru pedepsirea actelor ilicite
îndreptate contra securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971;
infracțiunile grave constituite dintr-un atac contra vieții, integrității
corporale sau libertății persoanelor care au dreptul la protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici;
infracțiunile care comportă răpirea, luarea de ostateci sau sechestrarea
arbitrară;
infracțiunile comportând utilizarea de bombe, grenade, fuzee, arme
automate, scrisori sau plicuri-capcană, în măsură în care o astfel de utilizare prezintă un pericol pentru persoane.
În 1977, aceasta era viziunea asupra terorismului, acesta fiind considerat ca o infracționalitate, nu ca o determinare politică sau un act politic. Astfel autorii convenției au avut mare grijă să separe actele teroriste de acțiunile politice propriu-zise, având în vedere bipolaritatea acelor vremuri și lupta pe toate fronturile între cele două sisteme în timpul războiului rece.
Una dintre cauzele ce au determinat schimbări ale viziunii au fost cu siguranță cauzate și de atacurile teroriste asupra Pentagonului și complexul turnurilor gemene din Statele Unite ale Americii din septembrie 2001. Astfel după ce lucrurile au revenit în mare parte la normal și campania împotriva controversatului suspect Bin Laden și a Afganistanului au început din nou, mai ales cu privire la caracterul și natura acțiunilor de tip terorist și prin urmare și asupra reacțiilor și acțiunilor lumii civilizate.
Terorismul este mult mai complz decât războiul, este concluzia la care s-a ajuns și deasemenea el trebuie studiat și aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele și a-i pedepsi pe vinovați, ci mai ales pentru a-i întelege cauzele și mecanismele. Aceasta este una dintre concluziile de care ar trebui să se țină seama în combaterea acestui fenomen.
Prin urmare problema este foarte delicată, fiind vorba de necesitatea depistării unei rețele planetare de ’’cuiburi’’ teroriste, cum ar fi depozite de arme sau centre de informare, depozite bancare, acestea formând o structura foarte complexă de multinațională ce trebuie eliminată, la acestea adăugaându-se bineînteles caracterul clandestin și conspirativ. Prin urmare stucturile teroriste vor funcționa mai departe cu toate că marele lider Bin Laden a fost arestat, simpla sa arestare nu rezolvă problema terorismului. Astfel, arestare sa va provoca dublarea sau chiar triplarea acțiunilor teroriste, bineînțeles pentru eliberarea sa, acest lucru va cauza pagube și dificultăți foarte mari. Prin urmare, așa cum terorismul german a fost lichidat acum câteva decenii, cu răbdare terorismul mondial va putea fi lichidat și el, dar trebuie să avem în vedere că ’’nota de plată’’ va fi foarte mare.
Astăzi ceea ce numim război terorist , un război care afectează întreaga planetă, a evoluat de la acte de înspăimântare a oamenilor din vremea romanilor și de impunere a unui tip de comportament, de aici concluzionăm că există o multitudine de întrebări la care nu se poate răspunde.
Concluzionând, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce țin de funcționarea societății, de raporturile dintre individ, grup și societate, de relațiile sociale șimai ales de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluție? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniți? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?
Capitolul III Organizațiile teroriste
3.1 Al-Qaida
3.1.1 Cine este OSAMA BIN LADEN?
Osama bin Laden este unul dintre cei mai controversați musulmani, acesta ajungând la performanța de a ucide sute de mii de oameni prin atentatele teroriste pe care le-a făcut. Acesta s-a născut la Riyadh, Arabia Saudită, la 30 iulie 1957, fiind cel de-al 21-lea fiu dintr-un număr de 29, și al 43-lea născut dintre cei 53 de frați și surori. Mama sa, de origine siriană și pe nume Aliyah Ghanem, este cea de a patra soție, dintr-un număr de 10, a lui Muhammad bin Laden, tatăl lui Osama Bin Laden. Muhammad bin Laden, de loc din provincia sud-yemenită Hadramaut, a reușit să construiască un adevărat imperiu, conducând cea mai mare afacere a construcțiilor din lumea arabă, evaluată astăzi la peste 10 miliarde $.
Crescut în Hijaz, aflat în vestul Arabiei Saudite, Osama bin Laden a urmat cursurile primare, gimnaziale și liceale la Jeddah, obținând apoi în anul 1978 licență în management și economie la Universitatea Regele Abdul-Aziz.
Seniorul bin Laden intră în contact cu principalele tendințe ideologice islamice la Universitatea unde studiază, aceste tendințe fiind împărtășite de Muhammad QUTB, fratele lui Sayyid QUTB, apreciat părinte spiritual al grupurilor islamice radicale, și Abdullah Azzam, ideologul JIHADULUI în Afganistan și primul mentor al lui Osama bin Laden.
Viziunea să asupra lumii l-a determinat să se alăture mujahedinilor din Pakistan, doar la câteva zile după invazie. La 23 de ani, Osama bin Laden organiza ceea ce numea “lupta contra diavolului comunist” care invadase Afganistanul. Guvernul saudit a susținut și a încurajat lupta împotriva ocupației sovietice din Afganistan.
Sub conducerea prințului Salaman bin Abdul Aziz, guvernatorul districtului Riyad, Osama bin Laden ia parte la realizarea unor comitete pentru colectarea de fonduri, care să vină în ajutorul mujahedinilor afgani și arabi, implicați în război.
3.1.2 AL-QAIDA și triburile pashtune
Înființată în cursul anului 1980, în timpul războiului afgan împotriva sovieticilor, organizația este cunoscută și sub numele: „AL-QAIDA (Baza) Maktab al-Khidamat (MAK-Biroul serviciilor). Membrii de bază ai grupării sunt veterani de război afgani din întreagă lume musulmană și este răsturnarea guvernelor unor state musulmane – considerate a fi corupte și eretice – și înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte Sharia (legea islamică). Această organizație teroristă are o atitudine profund anti-occidentală, percepând Statele Unite că fiind cel mai mare dușman al Islamului. Al-Qaida reprezintă o rețea formată din mai multe organizații fundamentaliste din diverse țări.
Factorul comun al tuturor acestor grupări este folosirea actelor de terorism pentru atingerea scopurilor lor politice și o agendă de lucru al cărei obiectiv prioritar îl reprezintă răsturnarea „guvernelor eretice” din țările lor și crearea unor guverne islamice care să conducă pe baza legii islamice „Sharia”.
Al-Qaida este o organizație cu sprijin multinațional care finanțează și organizează activitățile militanților islamici din lumea întreagă și este condusă de OSAMA BIN LADEN. Acesta este susținut de un CONSILIU CONSULTATIV format din:
• Ayman Al Zawahiri, alias Doctorul, conducătorul Djihadului Islamic Egiptean, fondator al organizației, responsabil al Comitetului pentru studii islamice;
• Mohammad Atef, alias Abu Hafs El Misr, alias Egipteanul, membru fondator al organizației, responsabil al Comitetului militar. Desemnat succesor al lui bin Ladin în cazul morții sau dispariției acestuia, acesta și-a pierdut viața în timpul unui bombardament american asupra orașului afgan Kandahar, la începutul lunii noiembrie 2001 ;
• Abdullah Ahmed Abdullah, alias Saleh, veteran al războiului din Afganistan, expert în explozivi, conducător al Comitetului pentru ideologie;
• Anas Al Liby, alias Nazih Al Raghie, cetățean libian, conduce Comitetul de securitate și supraveghere;
• Saif Al Adel, alias Saif, membru al Djihadului Islamic Egiptean, fondator al Al-Qaida și component al Comitetului militar al acesteia.
Utilizând mijloace tehnice avansate, cum ar fi faxurile, telefoanele prin satelit și Internetul, această se află permanent în legătură cu un număr necunoscut de adepți din întreagă lume arabă, dar și din Europa, Asia, Statele Unite și Canada. Folosirea intensivă a Internetului duce la crearea unui spațiu virtual, deschis pentru o comunitate fără frontiere sau naționalități, dar legitimată de ideologia radicalismului islamic.
Organizația are ca obiectiv principal răsturnarea guvernelor unor state musulmane cosiderate a fi corupte și eretice. Se urmărește înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte legea islamică. Atitudinea profund anti-occidentală a Al-Qaida reiese din percepția acesteia față de Statele Unite drept ’’cel mai mare dușman al Islamului’’.
În acest sens, Osama Bin Laden a emis trei decrete religioase Fatwa prin care îndeamnă musulmanii să ridice armele împotriva Statelor Unite.
Bin Laden vede în Statele Unite rădăcina răului sub toate aspectele: teologic, politic, moral și sursa tuturor nenorocirilor care s-au abătut asupra lumii musulmane, fiind perceput portavocea sentimentelor lor de frustrare, alienare și neglijare. Un recent sondaj arată că 60% din populația câtorva state arabe îl sprijină în acțiunile pe care le desfășoară.
Organizația AL-Qaida își are temelia la granița dintre Pakistan și Afganistan, triburile pashtune, adepte ale religiei pashtune, fiindu-i mai mult decât fidele. Între acestea și liderul AL-Qaida, sunt cunoscute relații extrem de strânse. Cea de a patra soție a sa este de origine pasthuneză, rudă a unui lider afgan, care luptă alături de el.
Pashtunii formează una dintre cele mai mari societăți tribale din lume, iar terenurile lor se întind din nord-vestul Pakistanului până în vestul Afganistanului, de-o parte și de cealaltă a celor 700 de kilometri de frontieră de-a lungul unui lanț muntos dificil de străbătut.
Pashtunii se supun înainte de toate unui cod al onoarei foarte sever, denumit pukhtunwali. Ospitalitatea și răzbunarea sunt reguli principale printre pashtunii, adică obligația de a răzbuna o insultă sau o nedreptate. Osama bin Laden profită din plin de acestea, organizându-și în deplină siguranță atacurile teroriste.
3.1.3.Acțiunile Al-Qaida
Menținând legături cu organizații similare din Algeria, Egipt, MAROC, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Filipine, Indonezia, Singapore, Brazilia, Argentina, Paraguay, Somalia, Sudan, Africa de Sud, Azerbaidjan, Cecenia, și Bosnia forță rețelei Al – Qaida este dată de structura să multicelulară, care îi conferă agilitate și acoperire.
Rețeaua seamănă cu un virus care se schimbă permanent, fapt ce susține aprecierea potrivit căreia AL QAIDA nu mai este doar o grupare teroristă, care ar putea să dispară prin uciderea liderilor săi.
În mod tradițional, Al-Qaida a operat cu o structură orizontală informală, compusă din peste 24 de organizații teroriste. După 2001, ca o reacție la campania internațională împotriva terorismului, condusă de Statele Unite ale Americii, rețeaua a stabilit legături cu grupuri indigene din toată lumea. Țintele atacurilor teroriste nu mai sunt centrate pe persoane sau categorii de persoane – politicieni, polițiști, militari, oameni de afaceri, interesul major fiind orientat doar spre mase cât mai mari de oameni.
Tacticile tradiționale ale terorismului, cum ar fi : luarea de ostatici, asasinatul politic, acțiunile directe, punctuale, nu intră în vederile lui Osama bin Laden.
Potrivit unor informații postate pe internet, AL-Qaida ar intenționa să organizeze un atac radiologic împotriva orașelor New York, Los Angeles sau Maiami, care ar urma să fie comis prin intermediul unui camion încărcat cu substanțe radioactive.
FBI deține informații privind intensificarea discuțiilor pe anumite site-uri web privind organizarea unui atac radiologic în SUA, apreciind că acesta este modul tradițional în care operează propagandă AL- Qaida.
În prezent, acțiunile AL-Qaida sunt simțite din Orientul Mijlociu, Europa de Vest, America de Nord, până în Asia de Sud. În urmă atacului terorist de la 11 septembrie 2001, și–au pierdut viața peste 3.000 de oameni, din categorii sociale, rase și naționalități diferite. Atentatul de la Lockerbie este și el mai mult decât un exemplu.
Cu patru zile înainte de Crăciunul anului 1988, la ora 18, zborul 103 al companiei Pan American se pregătea să decoleze de pe aeroportul Heathrow din Londra, cu destinația NewYork. După 38 de minute de la decolare, cei 243 de pasageri și cei 16 membri ai echipajului și-au pierdut viața. Un număr de 189 dintre pasageri erau americani. Rămășițele avionului au fost împrăștiate de explozie pe o arie de 80 de kilometri pătrați, 21 de case din Lockerbie au fost complet distruse, iar 11 locuitori au murit la sol. Astfel, totalul victimelor a ajuns la 270 (259 în avion și 11 la sol). Una dintre aripile avionului, care a ajuns în sudul orașului, a dislocat 1500 de tone de pământ. Craterul ce a rezultat era lung de 50 de metri și adânc de 10. Cabina piloților a fost găsită aproximativ intactă, pe un câmp aflat la mai mult de 6 kilometri de oraș. La locul unde s-a prăbușit aeronava de pasageri, au fost găsite urme ce dovedeau certitudinea unei operațiuni teroriste. Investigatorii au anunțat că motivul prăbușirii avionului a fost o bombă cu ceas ascunsă într-un casetofon. Acesta era plasat într-un geamantan care sosise pe aeroportul din Frankfurt cu o cursa Air Malta și fusese transferat la bordul avionului Pan American.
Cea mai importantă probă a fost găsită însă într-o pădure de lângă Lockerbie: un tricou ce avea imprimate bucăți din cronometrul amplasat pe bombă. Urmărind acest fir, detectivii i-au găsit pe libienii atentatori. Spre deosebire de Lockerbie, atacul terorist de la Madrid, din 11 Septembrie 2004, a fost mult mai complex din punct de vedere al organizării. Dacă trenurile s-ar fi răsturnat, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare (Iordache, 2005) . În acest context, pe lângă susținerea financiară, nu se poate nega faptul că Al-Qaida dispune și de o capacitate organizatorică redutabilă. Realitatea neconfortabilă este că multe state, inclusiv aliați ai Statelor Unite au oferit adăpost celulelor Al- Qaida, dar nu au făcut nimic pentru a le neutraliza. Situația este explicabilă doar prin faptul că acestea nu au avut cunoștință despre prezența lor sau despre pericolul pe care acestea îl prezentau, sau că, din motive politice sau de securitate, nu au vrut să le împiedice acțiunile (Iordache, 2005)
Dintre acțiunile inițiate de Osama bin Laden mai pot fi reamintite, secvențial:
• În 1980, alături de Abdallah Azzam, liderul palestinian al grupării Frații Musulmani, a organizat Maktab al-Khidamat (MAK – Biroul serviciilor) cunoscut și că „Biroul Serviciilor Mujahedine” (MAKTAB AL-KHIDAMAR) centrat pe recrutarea fundamentaliștilor islamici;
• În 1984 organizează la Peshawar CASĂ SUSȚINĂTORILOR (Bayt al- Ansar), menită să asigure primirea voluntarilor la noul jihad;
• În 1986 revendică asediul de la Jalalabad, câștigând ca și comandant al trupelor arabe împotriva trupelor sovietice, reputația unui adevărat luptător. În urma acestei bătălii, Bin Laden și alți lideri islamici au ajuns la concluzia că sunt victimele unei conspirații a Statelor Unite, care vor să extermine jihadul din Afganistan și din alte regiuni (Delcea, 2006);
• Începând din 1986, bin Laden construiește o serie de tabere de antrenament în diferite zone ale Afganistanului;
• În 1988, bin Laden înființează FUNDAȚIA sau BAZA (AL-QAIDA), realizată la începuturile sale sub formă unui birou de înregistrare a numelor mujahedinilor și de informare a familiilor celor uciși;
• În 1989, concluzia potrivit căreia Statelor Unite vor să extermine jihadul din Afganistan și din alte regiuni, capătă un contur definitiv prin asasinarea lui Abdullah AZAM, “nasul” jihadului afgan și a celor doi fii ai acestuia, de către CIA;
• După 2 august 1990, după invazia Kuweitului de către Irak, Bin Laden sfătuiește guvernul saudit să nu-și mai compromită legitimitatea islamică invitându-i pe americanii infideli în Arabia Saudită că să apere țara, însă a fost ignorat;
• În a două jumătate a anilor 1990, guvernul saudit a decis punerea lui Osama bin Laden sub arest la domiciliu, interzicându-i orice deplasare;
• În 1991, dezavuat de regatul saudit pentru criticile manifestate față de Statele Unite, Osama bin Laden , alături de familia sa și de adepții săi, părăsește țară natală, oprindu-se în Pakistan;
• În decembrie 1991, Osama bin Laden ajunge în Sudan, netezindu-și calea spre propriul sau “jihad politic”. Aici organizează alături de HASSAN AL-TURABI, prima Conferință a Congresului Poporului Arab Islamic, organizație politică de opoziție față de SUA. Tot aici se implică în modernizarea infrastructurii, asigurând construcția de drumuri, șosele și poduri.
Firma să de construcții, „el-Hijrah for Construction and Development Ltd.”, deținută în comun cu Frontul Național Islamic și armata sudaneză, a fost cea care a realizat lucrările la noul aeroport din Port Sudan și la o autostrada cu o lungime de 1200 de km care leagă Khartoum de Port Sudan.
• În aprilie 1994, i-a fost revocată cetățenia saudită sub acuzația de „comportament iresponsabil”.
• În mai 1994 bin Laden, urmare a unor tentative de asasinat îndreptate asupra să, alege să plece din Sudan, plecând spre Jalalabad.
Numele lui Osama Bin Laden a fost legat de majoritatea atacurilor teroriste comise în întreagă lume. De la atacul terorist comis într-un hotel yemenit (decembrie 1992), soldat cu rănirea mai multor turiști și până la atentatele de la Ryad (noiembrie 1995) și Dhahran (iunie 1996), soldate cu circa 30 de morți, Osama bin Laden este considerat principalul vinovat.
Tentativă de asasinare a președintelui egiptean Mubarak în Etiopia (iunie 1995), atentatul cu bombă asupra complexului WTC (februarie 1993), soldat cu trei morți și sute de răniți și atacul comis împotriva forțelor americane din Somalia, soldat cu sute de răniți, și nu în ultimul rând, atacul de la 11 septembrie 2001 asupra SUA, poartă de asemenea amprenta AL- Qaida;
• în august 1996, Osama Bin Laden a publicat o declarație de război împotriva Statelor Unite;
• în februarie 1998, Osama Bin Laden a declarat că dacă cineva poate ucide un soldat american, nu trebuie să piardă timpul făcând alte lucruri;
• în februarie 1998, rețeaua lui Osama Bin Laden, Frontul Islamic Mondial pentru Jihad împotriva Evreilor și a Cruciaților, și-a declarat intenția de a-i ataca pe americani și pe aliații acestora, inclusiv civili, peste tot în lume;
• în mai 1998, Osama Bin Laden a declarat în cadrul unei conferințe de presă din Afganistan că rezultatele amenințărilor sale vor fi văzute în câteva săptămâni;
• la 11 septembrie 2001, Al- Qaida lovește America, Pentagonul, Gemenii – WORLD TRADE CENTER și CASĂ ALBĂ fiind câteva dintre țintele vizate;
Fără să considerăm încheiată analiză întreprinsă, este știut că AL- Qaida a sprijinit și sprijină luptătorii musulmanii din Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Eritreea, Kosovo, Pakistan, Somalia, Tadjikistan și Yemen.
Organizația AL- Qaida pune la dispoziție, nu numai baza ideologică, dar și manuale complete de instrucție, de tipul MANUALUL TERORISTULUI „ISTISH-HADI” (KAMIKAZE), furnizând, la cerere, susținere financiară și asistență tehnică.
3.2. Al-Qaida ALBĂ
În perioada războiului civil etnic au venit în fosta republică iugoslavă până la 10 mii de combatanți islamici din Africa de Nord și din țările Orientului Apropiat și Mijlociu. Unii sunt cunoscuți drept „Teroriștii cu tenul alb” sau Al- Qaida Albă. Autoritățile musulmane din Bosnia-Herțegovina i-au înzestrat cu acte de identitate și chiar cu cetățenie. Mulți dintre aceștia au fost sfătuiți de liderii bosniaci să se însoare cu localnice, ca să poată rămâne ca civili în țară. Numărul membrilor AL- QAIDA ALBĂ s-a dublat din 1995 până astăzi, aproximându-se astfel peste 800 susținători bosniaci. Racolarea lor a fost întreținută și facilitată de criza economică în care se află țara.
Acest lucru vine în deplin consens cu aprecierile lui Sredoje, conducătorul Serviciilor Speciale, potrivit căruia “diversele organizații teroriste din lume pot fi foarte interesate să creeze în Bosnia baze, de unde s-ar putea recruta viitorii teroriști”. Legăturile strânse dintre extremiștii albanezi etnici și combatanții islamici din Bosnia-Herțegovina sunt bine cunoscute, iar pericolul creării unui front islamic unic cu încă o baza în Kosovo este mai real decât oricând.
3.3. Alte organizații teroriste
3.3.1 În A.S.I.A
a. AL FATAH – Consiliul revoluționar
Al Fatah, cunoscută drept Organizația Abu Nidal, brigăzile Revoluționare Arabe, a fost fondată în 1974, ca o consecință a desprinderii lui Abu Nidal (Sabri al-Banna) din organizația Fatah. Scindarea produsă la crearea noii organizații a fost rezultatul influenței jucate de regimul irakian care îl sprijinise pe Abu Nidal (Sabri al-Banna) să lanseze operațiuni teroriste independente pentru a servi intereselor irakiene. Încă de la înființare, organizația s-a considerat ca fiind adevărată organizație Fatah, acuzându-i pe liderii organizației de trădare.
Între 1974-1980, cartierul general al organizației s-a aflat în Bagdad, iar activitățile sale au fost coordonate, în special, de către irakieni, aceștia acordând suport logistic și financiar.
Această perioadă a fost caracterizată de atacuri teroriste îndreptate cu preponderență împotriva țintelor siriene și a celor aparținând organizației Fatah / OEP. La începutul anilor ’80, datorită, pe de o parte, dezacordului apărut între irakieni și Al Fatah, referitor la independența organizației sale și, pe de altă parte, interesului manifestat de către Irak, în cursul războiului cu Iranul, în îmbunătățirea relațiilor sale cu Occidentul, Abu Nidal și susținătorii .
Ulterior, în 1985, cartierul general a fost mutat în Libia. Organizația este formată dintr-o serie de comitete funcționale, inclusiv politice, militare și financiare, fiind considerată cea mai activă și mai periculoasă organizație teroristă palestiniană, cu numeroase victime la activ:
• 15 iunie 1978: asasinarea lui Ali Yassin, reprezentantul OEP în Kuweit;
• 3 august 1978: asasinarea lui Izz al-Din al-Kalak, reprezentantul OEP la Paris, Franța și a unuia dintre asistenții săi;
• 27 iulie 1980: atac împotriva unei școli pentru copii evrei din Antwerpen, Belgia.
După 1980, organizația a atacat și ținte occidentale, dar și obiective aparținând Iordaniei și statelor din Golf, continuând în același timp să lanseze atacuri împotriva militanților și liderilor FATAH. Printre ținte se numără Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Israelul, organizațiile palestiniene moderate și diferite țări arabe.
Astfel, avem atacuri comise la:
• 1 mai 1981: asasinarea lui Heintz Nittel, președintele Asociației de Prietenie Austria-Israel în Viena, Austria;
• 1 iunie 1981: asasinarea lui Naim Khader, reprezentantul OEP la Bruxelles, Belgia;
• 29 august 1981: atac cu mașină capcană împotriva sinagogii din Viena soldat cu 2 morți și 17 răniți;
• 3 iunie 1982: încercare de asasinare a lui Shlomo Argov, ambasadorul israelian în Marea Britanie. Atacul se va solda cu operațiuni militare desfășurate de Israel în Liban împotriva OEP;
• 9 august 1982: atac cu focuri de mitralieră asupra restaurantului evreiesc Goldberg din Paris, Franța;
• 16 septembrie 1982: asasinarea unui diplomat kuweitian la Madrid, Spania;
• 8 februarie 1984: asasinarea ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Paris, Franța;
• martie 1984: asasinarea unui diplomat britanic în Atena, Grecia;
• 24 martie 1984: descoperirea unei bombe la hotelul Intercontinental din Amman, în cursul unei vizite a reginei Elisabeth a ÎI a în Iordania;
• 4 decembrie 1984: În fața hotelului București, din Capitală, a avut loc un atentat terorist săvârșit de către Organizația AL FATAH, executat de către AHMED MUHAMMAD ALI AL HERSH, un student iordanian de naționalitate palestiniană aflat de mai mulți ani în România și care, până în acel moment, nu se remarcase cu activități deosebite.
Cu toate acestea, eșecul ultimelor operațiuni din anii 1980, spre exemplu atacul asupra navei City of Poros din Grecia și arestarea majorității militanților săi din America de Sud, au marcat declinul operațional al organizației. Organizația Al Fatah și-a diminuat practic atacurile teroriste în anii 1990, deși se consideră că păstrează încă potențial de periculozitate, datorită noilor sale relații cu Iranul. În decembrie 1998, organizația a revenit în Irak, unde grupul își menține și astăzi prezența, desfășurând diverse operații în Liban, pe valea răului Bekaa și în câteva tabere de refugiați palestinieni din zona de coastă a Libanului.
b. Hamas sau Mișcarea de Rezistență Islamică
În cadrul Hamas se poate sesiza influența organizatorică și ideologică a organizației Frații Musulmani (Muslim Brotherhood) înființată în 1920, în Egipt și care și-a întărit activitatea în anii 1960 – 1970 în lumea arabă , în special în Iordania și Egipt.
Mișcarea Hamas a fost înregistrată legal în Israel în 1978 de către șeicul Ahmed Yassin, liderul spiritual al acesteia, sub formă unei asociații islamice denumită Al-Mujamma Al Islami. Organizația a câștigat o mulțime de suporteri și simpatizanți prin intermediul propagandei religioase și a muncii sociale.
Hamas a jucat un rol important în acte subversive violente și operațiuni teroriste extreme atât împotriva Israelului cât și împotriva arabilor.
Din cauza activității subversive și teroriste, Hamas a fost scos în afara legii în septembrie 1989. După războiul din Golf, Hamas a devenit organizația cu cea mai mare activitate teroristă din Israel. Astăzi, este a doua grupare importantă după Fatah și câteodată este privită că o amenințare la adresa hegemoniei naționalismului laic.
O schimbare importantă din cadrul organizației a fost tranziția de la pasivitatea față de regimul israelian la activități militante și violente de amploare, în special în interiorul Fâșiei Gaza și în exteriorul acesteia. Mișcarea și-a schimbat denumirea în Mișcarea de Rezistență Islamică și și-a dezvăluit caracterul palestinian și patriotismul.
În august 1988, Hamas și-a publicat declarația islamică care este crezul său ideologic, atât împotriva Israelului cât și împotriva mișcării naționaliste a OEP. Această declarație reprezenta o provocare la adresa OEP și a opiniei acesteia conform căreia este singurul reprezentant legitim al poporului palestinian.
Mijlocul prin care Hamas și-a crescut influență a fost moscheea. Aceasta a fost și primul obstacol în calea declanșării războiului civil. În același timp, liderii Hamas au lucrat și la înființarea mai multor structuri proprii organizației.
În Declarația Islamică publicată de către Hamas în august 1988, organizația se autodefinește: ramură palestiniană a Fraților Musulmani subliniind că Jihadul este singurul și unicul mijloc în rezolvarea problemei palestiniene.
c. Jihadul Islamic Egipean (JIE)
La începutul anilor 1970, organizația a luat ființă prin desprinderea unor elemente tinere, de orientare radicală, din organizația Al Gama A Al Islamyya. Localizarea geografică indicând zona de sud a Egiptului. După apariția grupării, această s-a divizat în două facțiuni: una condusă de Ayman AL-Zawahiri, care se află în prezent în Afganistan și Brigăzile Al-Fateh condusă de Ahmad Hasayn Agiza.
Șeicul Ayman Al-Zawahiri, aflat în Afganistan, până la începutul anului 2002, este principalul finanțator al Frontului Islamic Mondial al lui Osama bin Laden.
Primul lider al Jihad-ului se află în închisoare în Egipt, recent alăturându-se ideii șeicului Al Rahman de a chema la formarea unui front pasnic. Cei doi și-au intensificat apelurile pentru o stopare a influenței occidentale în țările islamice, concentrându-și acțiunile împotriva obiectivelor occidentale, în special a celor americane.
Obiectivul facțiunilor Jihad este de a înlocui regimul condus de Hosni Mubarak cu un regim islamic. Jihad-ul egiptean activează în celule mici, sub acoperire, recrutându-și membrii din rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 -30 de ani, aceștia fiind antrenați în tabere din Egipt, Afganistan, Pakistan, Sudan sau din alte zone ale globului. Gruparea a revendicat numeroase atacuri teroriste împotriva guvernului egiptean, oficialilor și instituțiilor, liderilor și instituțiilor creștine, obiectivelor occidentale, americane și israeliene.
Adjunctul lui Ayman AL-Zawahiri, Mohamed Al Zawahiri, a fost arestat, în anul 1999, în Emiratele Arabe Unite și predat autorităților egiptene, fiind condamnat la moarte pentru participarea la asasinarea președintelui egiptean Anwar AL-Sadat, în anul 1981.
Pentru a-și desfășura activitățile, Grupările Jihad din Egipt primesc fonduri din diferite țări, precum Iran, Sudan, sau de la grupările militante islamice din Afganistan, inclusiv din partea grupării lui Osama bin Laden.
Din anul 1993, gruparea nu a condus nici un atac pe teritoriul Egiptului. Cu toate acestea ei au continuat să reprezinte o amenințare împotriva Statelor Unite, datorită faptului că șeicul Umar Al Rahman se află încă în detenție în SUA.
d. Hezbollah
Organizația s-a înființat în 1982, în urmă încheierii războiului Galileei și a instalării păcii în Liban, precum și ca urmare a creșterii prezenței iraniene și a influenței acesteia în zonă. Organizația Hezbollah s-a înființat ca un organism al fundamentaliștilor condus de clerici, care vedeau în adoptarea doctrinei iraniene o soluție a lipsurilor politice din Liban. Aceasta prevedea și folosirea terorii ca mijloc de realizare a obiectivelor politice.
Organizația Hezbollah desfășoară o vastă campanie în scopul realizării unui front comun cu alte grupuri teroriste, printre care Hamas și Jihadul Islamic. Gruparea are în vedere amplificarea acțiunilor teroriste împotriva Israelului, dar și asupra obiectivelor acestuia din străinătate. Deasemenea, organizația urmărește intensificarea activităților proprii în plan financiar, propagandistic, informativ și contrainformativ, atât pe teritoriul libanez, cât și în alte state ale lumii, unde și-a constituit puncte de sprijin.
Până în 1982, Iranul a trimis luptători din Garda Revoluționară Iraniană să își aducă aportul la înființarea Mișcării Revoluționare Islamice în Liban. Aceștia participau și la Jihad, Războiul Sfânt împotriva Israelului.
Organizația are o structură de pregătire în Liban, precum și în exteriorul acestuia. Activitatea de pregătire are ca obiectiv construirea unor forțe umane de încredere pentru structura militară și pentru activitatea teroristă. Liderul spiritual al mișcării în Liban este șeicul Muhammed Hussein Fadlallah, care acționează că șef al Mujtahid în cadrul comunității din Liban. Cu trecerea timpului, Hezbollah a devenit al doilea grup reprezentat la nivel local și condus de funcționari regionali.
Ideologia organizației se bazează pe doctrinele lui Khomeini, care au ca principal obiectiv înființarea unei republici pan-islamice conduse de clerici religioși. Punctul de vedere al organizației, publicat pentru prima dată în Platforma politică din februarie 1985, este următorul: „Soluția problemelor din Liban este înființarea unei Republici Islamice, deoarece, numai acest tip de regim poate oferi dreptate și egalitate cetățenilor libanezi’’.
Organizația Hezbollah este de părere că un obiectiv important este lupta împotriva „imperialismului occidental” și eradicarea acestuia din Liban. Grupul militează pentru o retragere completă a americanilor și francezilor din Liban, inclusiv a instituțiilor lor. Acest conflict cu Israelul este privit că un element de interes central. Acesta nu se limitează numai la prezența forțelor israeliene în Liban, ci la distrugerea completă a statului Israel și înființarea unui regim islamic, inclusiv în Ierusalim”.
O dovadă a ideologiei radicale promovată de grup o reprezintă folosirea terorii ca mijloc de obținere a obiectivelor proprii. Distrugerea Israelului și eliberarea Ierusalimului reprezintă o obligație religioasă. Organizația justifică folosirea terorii împotriva acestor inamici ca „o armă în mâinile celor slabi și subjugați împotriva unui agresor puternic”.
Folosind nume sub acoperire cum ar fi Jihadul Islamic, Organizația Revoluționară pentru Justiție și Rezistență Islamică, având acordul liderilor religioși, Hezbollah a executat o serie de atacuri importante împotriva unor ținte israeliene, americane și aparținând Forței Multinaționale din sudul Libanului. Mai târziu, atacurile au crescut în intensitate și au demonstrat o mai bună calificare, în special înainte de deschiderea Procesului de pace.
În 1991, Hezbollah a executat 52 de atacuri, comparativ cu 19 executate în 1990. În același an, Hezbollah a lansat 63 de atacuri și în anul 1993 a realizat 158 de atacuri. În timpul operațiunii „Accountability” organizația a executat sute de lansări de rachete Katyusha în zona de securitate și în teritoriul israelian.
e. Jaish-E-Mohammed – Jem (Armata lui Mohammed)
Este o grupare islamistă cu baza în Pakistan, care s-a extins rapid din punct de vedere al numărului de membri și capacității de acțiune, odată cu anunțul făcut în februarie de liderul fostei grupări ultra-fundamentaliste Harakat ul-Ansar, de înființare a organizației. Obiectivul grupării este alipirea Kashmirului la Pakistan. Din punct de vedere politic, se aliniază politicii radicale pro-talibane promovate de Jamiat-i Ulema-i Islam (JUI-F). Liderul JEM, Masood Azhar, a fost eliberat dintr-o închisoare indiană în decembrie 1999, în schimbul punerii în libertate a 155 de persoane ținute ostatice în Afganistan, ca urmare a deturnării unei aeronave indiene. Răpirea unor cetățeni britanici și americani în 1994, în New Delhi și răpirea unor occidentali în Kashmir, în iulie 1995 au fost două dintre încercările HUA pentru eliberarea lui Azhar.
Organizația are câteva sute de susținători înarmați în zona Azad Kashmir, Pakistan și în sudul Kashmirului indian și regiunile Doda. În urmă eliberării lui Masood Azhar, în India, trei sferturi din membrii HUM au trecut la o nouă organizație, care a reușit să atragă un mare număr de tineri originari din Kashmir. Susținătorii sunt în majoritate pakistanezi, kashmirezi, ve țerani afgani și arabi ai războiului din Afganistan.
Folosesc armament automat ușor și arme de asalt, mortiere, mecanisme explozive improvizate și grenade.
Localizarea și aria de operațiuni cuprind baze în Peshawar și Muzaffarabad, însă membrii grupării acționează în principal în Kashmir. JEM are o baza de pregătire în Afganistan.
f. Gruparea “Asbat Al-Ansar”
Organizația este localizată în Liban și este formată din extremiști suniți, inițial fiind constituită din palestinieni, care aveau legătură cu Osama Bin Laden. Gruparea se conduce după preceptele fundamentaliste care justifică folosirea violenței împotriva obiectivelor civile pentru atingerea scopurilor politice. Unele dintre aceste obiective includ înlăturarea de la putere a guvernului libanez și prevenirea pătrunderii în țară a influențelor anti-islamice.
Organizația a întreprins câteva atacuri teroriste în Liban, încă de la apariția sa, la începutul anilor 1990. La mijlocul anilor 1990, gruparea a comis asasinate ale unor lideri religioși din Liban și a bombardat cluburi de noapte, teatre și centre comerciale.
Asbat Al-Ansar și-a intensificat operațiunile în anul 2000, în acest sens fiind relevante două atacuri împotriva unor ținte libaneze și străine. Gruparea a fost implicată în conflicte în nordul Libanului în decembrie 1999 și a comis atacuri cu rachete și grenade împotriva Ambasadei Rusiei din Beirut, în ianuarie 2000.
În prezent, Gruparea Asbat Al-Ansar numără aproximativ 300.000 de luptători în Liban. Principala bază de operațiuni se află în tabăra de refugiați palestiniană Ayn al-Hilwah, în apropiere de Sidon în Sudul Libanului. Finanțarea grupării se presupune că se face prin intermediul rețelelor internaționale extremiste sunnite și prin rețelele lui Osama Bin Laden.
g. Organizația Kahane Chai (Kach)
Obiectivul major al organizației îl reprezintă refacerea statului Israel conform preceptelor biblice. Kach a fost întemeiată de rabinul Meir Kahane, un radical israeliano-american, iar ramura organizației Kach este Kahane Chai, însemnând „Kahane trăiește” , aceasta fiind întemeiată de Binyamin, fiul lui Meir Kahane.
După asasinarea tatălui său în Statele Unite, aceste două organizații au fost declarate organizații teroriste, în martie 1994, de cabinetul israelian, în virtutea legii privind terorismul din 1948.
În Israel, gruparea organizează și desfășoară ample manifestări de protest împotriva guvernului, acțiuni de hărțuire și amenințare a palestinienilor în Hebron și în West Bank. De asemenea, gruparea a afirmat că va întreprinde acțiuni de răzbunare pentru moartea lui Binyamin Kahane și a soției sale.
Aria de operare a organizației este situată pe teritoriul israelian și în West Bank, în special în Hebron, în zona Qiryat Arba, numărul membrilor nefiind cunoscut. Organizația primește sprijin de la simpatizanții săi din Statele Unite și Europa.
h. Tigrii Eliberării Eelamului Tamil (L.T.T.E.)
Fondată în 1976, organizația mai este cunoscută și sub denumirile de World Tamil Association (WTA), World Tamil Movement (WTM), the Federation of Association of Canadian Tamils (FACT), the Ellalan Force, și The Sangilian Force.
L.T.T.E. este cea mai puternică grupare Tamil în Sri Lanka și folosește metode ilegale pentru a strânge fonduri, a achiziționa arme și a-și face publică ideologia, prin care urmărește obținerea independenței Tamilului. L.T.T.E. a început conflictul armat cu guvernul din Sri Lanka în anul 1983, punând în aplicare o strategie de gherilă care include folosirea de tactici teroriste.
L.T.T.E. îmbină tactica militară de luptă cu metodele teroriste, acestea urmărind nu numai persoanele cheie din zona dar și lideri politici și militari din alte centre urbane.
Organizația este bine cunoscută pentru acțiunile sinucigașe întreprinse de membrii grupării, cunoscuți sub denumirea de the Black Tigers. Asasinatele politice și bombardamentele au devenit, în modul de acțiune al organizației, ceva comun.
L.T.T.E. se abține însă de la atacarea diplomaților sau reprezentanțelor comerciale aparținând altor țări. Se estimează că L.T.T.E. are între 8.000 și 10.000 de combatanți în Sri Lanka și între 3.000 și 6.000 de luptători în tabere de antrenament. Deasemenea, L.T.T.E. beneficiază de un important sprijin extern pentru obținerea de fonduri, procurarea de armament și activități propagandistice.
L.T.T.E. controlează cea mai mare parte a coastelor nord-estice din Sri Lanka dar a desfășurat operațiuni pe tot teritoriul insulei. Având cartierul general în nordul țării, liderul L.T.T.E., Velupillai Prabhakaran a pus la punct o rețea extinsă de puncte de control și informatori pentru a monitoriza orice străin care ar intră în aria controlată de grupare.
Pentru obținerea independenței Tamilului, L.T.T.E. urmărește folosirea oricărui sprijin din exterior, inclusiv prin demersuri pe lângă guvernele din străinătate și pe lângă Națiunile Unite. De asemenea, L.T.T.E. folosește orice legătură internațională pentru a procura arme, aparatură de comunicație și alte echipamente sau materiale necesare. Pentru obținerea de fonduri și ajutoare destinate luptătorilor din Sri Lanka, L.T.T.E. se folosește de comunitatea numeroasă Tamil din America de Nord, Europa și Asia, în acest scop apelând adesea la declarații false și chiar estorcări. Informații obținute la mijlocul anilor 1980, indică faptul că o parte a comunității Tamil din Europa era, deasemenea, implicată în traficul ilegal cu narcotice. De altfel, în decursul istoriei, tamilii au servit drept curieri pentru traficul ilegal de droguri spre Europa.
Jihadul Islamic Palestinean (JIP)
Se consideră că gruparea a fost înființată între anii 1979-1980, în Egipt, de către foști membri ai grupării Frații Musulmani, proveniți din Fâșia Gaza. Localizarea geografică a organizației cuprinde Teritoriile Autonome Palestiniene, Siria, Liban, Egipt, Liban, și Iran.
Datorită ajutorului acordat Israelului, Statele Unite au fost declarate inamicii principali. Grupul nu a organizat însă atacuri specifice împotriva intereselor americane. Cu toate acestea, în iulie 2000, JIP a amenințat în mod public că o să atace interesele americane dacă ambasada SUA este mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Deasemenea, s-a opus guvernării arabe moderate, pe care o consideră pătată de secularismul occidental.
La sfârșitul anului 2000, JIP a comis cel puțin trei atentate asupra unor misiuni israeliene. A organizat atentate sinucigașe și împotriva unor ținte israeliene din Cisiordania, Fâșia Gaza și Israel. Acțiunile sunt desfășurate, cu predilecție, în Israel, teritoriile ocupate și alte regiuni din Orientul Mijlociu, inclusiv Iordania și Liban.
La 19 mai 2003, trei oameni au fost uciși și 47 răniți într-un atentat în Centrul comercial Amakim din Aufula, Israel. Mecanismul a fost compus din aproape 5 kilograme de explozibil de calitate și nu a fost combinat cu cuie sau alte obiecte de metal, ca în atentate similare.
O altă tragedie a avut loc pe la 4 octombrie 2003, în restaurantul Makom Maxim din Haifa, Israel, fiind un atentat cu bombă, soldat cu 21 morți și circa 60 de răniți. În restaurant, la momentul expolziei, se aflau și 3 copii și un nou născut.
3.3.2. În Africa (terorismul algerian)
În Algeria actele de terorism sunt desfășurate de un număr de grupări locale islamice, care urmăresc să răstoarne actualul regim laic și să pună bazele unui stat islamic. Această violență a început în 1992 după plecarea de la putere a președintelui Benjedid, care câștigase alegerile parlamentare din 1991. După prăbușirea guvernului, mișcarea islamică din Algeria s-a divizat în numeroase grupuri militare.
Activitățile organizațiilor teroriste din Algeria sunt atacuri cu bombe, asasinate asupra unor ținte guvernamentale, în special impotriva poliției, securității și funcționarilor guvernamentali. Deasemenea numărul de membri teroriști este necunocut, iar ajutorul extern este oferit de expatriații alegerieni. Grupările responsabile de atacuri teroriste sunt:
a. Gama’a Al – Islamyya (Gruparea Islamică)
Gruparea islamică a apărut în anii 1970, mai mult ca un fenomen decât ca o grupare organizată, în special în închisorile egiptene, iar mai târziu, în unele universități. Fenomenul Grupării Islamice a fost influențat în principal de ideologia militantă a lui Sayyid Qutb (executat în anul 1966), care a deschis drumul pentru înființarea multor ramuri islamice militante în Egipt și lumea arabă.
După 1971, urmare a eliberării , de către președintele Sadat, din închisorile egiptene, a majorității prizonierilor islamici, mai multe grupări militante au început să se organizeze singure. Aceste grupări militante sau celule, au luat nume precum Partidul Eliberării Islamice, al-Takfir wal-Hijra (Excomunicare și Emigrație), Al-Najun min al-Nar (Salvați din Infern) și Jihad (Războiul Sfânt), precum și multe altele, inclusiv al-Gama’a al-Islamiyya (Gruparea Islamică).
Fiecare celulă acționa separat și de sine stătător, fapt care permitea organizației să fie structurată, dar în același timp să aibă o organizare flexibilă. Se pare că a existat un anume tip de contact între liderii diferitelor grupări, dar nu este clar dacă a existat vreodată vreo orientare comună a tuturor grupărilor.
Pacea cu Israelul din 1979 a dat un nou sens violențelor fundamentaliste. Din dorința puternică de a susține progresul datorat politicii sale de pace, Sadat s-a apropiat tot mai mult de politică americană. Astfel, în mințile islamiștilor, el personifică eșecul pe plan intern și trădarea în plan extern. A fost perceput că neglijându-și vecinii arabi în favoarea unor legături mai strânse cu Vestul și în special cu Israelul și Statele Unite. Asasinarea lui Sadat în octombrie 1981 de către membri ai Jihadului, a demonstrat că militanții islamici erau capabili să dea o lovitură exact în inima puterii.
Primii ani ai lui Mubarak, ca succesor al lui Sadat, au fost marcați de o perioadă de liniște. După aceasta, militanții religioși și-au intensificat campania de violențe și au zdruncinat puternic stabilitatea țării.
Militanții islamiști sunt organizați în grupări separate care, se crede, ar număra câteva mii de membri. Alcătuiți în celule de extremiști fundamentaliști, ei sunt uniți sub credința că folosirea forței pentru a împinge societatea egipteană spre regula islamică, este o datorie religioasă a Jihadului.
Ministrul Cultelor și Religiei a făcut o declarație pin care avertiza că statul nu va mai permite ca moscheile să devină centre pentru activitate extremistă. La 17 noiembrie 1997, 58 de turiști și patru egipteni au fost uciși în sudul Luxor-ului, în cel mai sângeros atac de când Gama’a al-Islamiyya a ridicat, în 1992, armele împotriva regimului președintelui Hosni Mubarak. Câteva săptămâni mai târziu, în numele al-Gama’a al-Islamiyya au fost făcute două declarații, una care chema la încetarea atacurilor îndreptate asupra turiștilor străini, iar cea de-a doua care nega că o astfel de hotărâre a fost luată.
b. Grupare Armata Islamică (GAI)
Aceasta urmărește să răstoarne regimul laic din Algeria și să îl înlocuiască cu un stat islamic.
Activitățile preponderente ale acestei organizații sunt atacurile împotriva civililor, jurnaliștilor și rezidenților străini. Începând cu septembrie 1993, de când a anunțat campania teroristă împotriva străinilor ce locuiau în Algeria, GAI a ucis peste 100 de expatriați, femei și bărbați, majoritatea europeni.
GAI a mai deturnat un zbor Air France spre Alger în decembrie 1994. La sfârșitul anului 1999, un tribunal francez a condamnat mai mulți membri ai GAI pentru o serie de atentate comise în 1995.
Numărul de membri ai organizației este necunoscut, probabil fiind implicați câte sute sau mii. Organizația primește ajutor extern din partea expatriaților algerieni și din partea țărilor Iran și Sudan.
c. Al-Jihad
Acest grup islamic egiptean este activ încă de la sfârșitul anilor 1970. Colaborează stâns cu organizația lui Bin Laden.
Organizația a suferit pierderi mari din cauza arestării unor agenți operativi din întreagă lume, cel mai recent în Liban și Yemen.
Principalele activități sunt atacurile armate împotriva oficialitilor de rang înalt din guvernul egiptean, inlusiv împotriva miniștrilor, și în atentate cu mașini capcană împotriva unor misiuni oficiale americane și egiptene.
Numărul de membri ai organizației nu este cunoscut, presupunându-se a fi câteva sute sau mii, aceștia acționând în special în zoca Cairo. Ajutorul extern vine din partea Iranului și din partea organizației lui Bin Laden.
3.3.3. America Latină
a. Armata de Gherilă Tupac Katari
Este o organizație boliviană subversivă, antioccidentală, activitățile acesteia fiind atacuri frecvente de mici proporții împotriva unor ținte neprotejate: stâlpi de înaltă tensiune, conducte de petrol sau sedii guvernamentale.
Organizația a atacat cu bombe sediile unor biserici mormone, precum și sediul USAID în 1993. Tupac Katari are sub 100 de memebri și aria de acțiune a acesteia este regiunea Chapare, lângă granița cu Peru.
b. Mișcarea de Tineret Lautaro
Organizația este un grup extremist antiamerican care s-a angajat să răstoarne guvernul chilian. Conducerea este asigurată mai ales de elemente de stânga, dar include și tineri delicventi defavorizați.
A devenit activă la sfârșitul anilor 1980, dar în ultimi ani, a fost slăbită de eforturile guvernului de combatere a terorismului. Au avut activități precum uciderea unor polițiști, jafuri bancare și atacuri împotriva unor biserici mormone.
Numărul de membri este necunoscut, acționează mai ales în Santiago și nu primesc niciun ajutor extern.
c. Frontul Patriotic ’’Manuel Rodriguez’’ (EPMR)
A fost fondată în 1993 ca aripă a Partidului Comunist Chilian, iar la sfârșitul anilor 1980 organizația s-a despărțiți în două fracțiuni dintre care una a devenit partid politic în 1991. Aripa disidentă a rămas ultima organizație teroristă din Chile.
Activitățile FPMR sunt atacarea civililor și a obiectivelor internaționale, inclusiv sediile bisericii mormone.
Activitățile guvernamentale de combatere a terorismului au slăbit semnificativ organizația. Patru membri ai FPMR au evadat din închisoare, folosind un elicopter, în decembrie1996. Unul dintre ei, Patricio Ortiz Montenegro, a ajuns în Elveția, unde a cerut azil politic. Autoritățile au continuat să-i urmărească pe ceilalți trei evadați.
Numărul de membri ai organizației este undeva între 50 și 100, iar ajutorul extern al acesteia este inexistent.
d. Euskadi Ta Askatasuna (ETA)
Grupul se alimentează cu fonduri din acțiunile de șantaj îndreptate împotriva firmelor spaniole și din jafuri bancare. ETA afirmă că victimele atacurilor lor sprijină acțiunile guvernamentale de oprimare a populației basce.
Au murit între 700 și 800 de persoane ca urmare a atacurilor organizate de ETA.
Capitolul IV Metode de finanțare a terorismului
Finanțarea terorismului este un concept relativ simplu, reprezentând suportul financiar, sub orice formă, a teroriștilor sau al celor care-l încurajează, planifică sau se implică în activități teroriste. Privit însă în esență, acesta este un concept mai puțin simplu, întrucât termenul poate avea implicații politice, religioase sau naționale, acestea diferind în funcție de țară.
Finanțarea terorismului poate fi legată de spălarea banilor și afișează același gen de tranzacții, majoritatea având legătură cu ascunderea și disimularea.
Dacă spălătorii de bani trimit fonduri ilicite prin canale legale pentru a ascunde originile ilicite, cei care finanțează terorismul transferă fonduri care pot fi legale sau ilegale în scopul ascunderii sursei și a utilizării finale, ceea ce reprezintă susținera terorismului. Dar, rezultatul este același, și anume răsplata.
Organizația Națiunilor Unite a făcut numeroase eforturi, concretizate în general sub forma tratatelor internaționale, în combaterea terorismului și a finanțării acestuia. Înaintea atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, ONU a emis, în 1999, Convenția de la Palermo, care prevede: “Orice persoană care comite o infracțiune în înțelesul acestei convenții, dacă prin orice mijloace, direct sau indirect, nelegal și de bună voie, furnizează sau colectează fonduri cu intenția de a fi folosite sau cunoscând că acestea vor fi folosite, parțial sau total, pentru a provoca:
a. un act care constituie infracțiune;
b. orice act intenționat cauzator de moarte sau rănire gravă a civililor sau a oricărei persoane care nu se află implicată în conflicte armate, atunci când scopul acestui act, prin natură și context, este de a intimida populația, guverne sau organizații în scopul de a face sau de a obține să facă un act împotriva voinței.”
Definerea terorismului este uneori dificil de realizat mai ales în cazul unor țări, pentru că nu toate statele au adoptat prevederile convenției, care specifică clar ce acțiuni sunt încadrate în categoria terorism. Noțiunea de terorism nu este universal acceptată, având în vedere și implicațiile politice, religioase și naționale de la țară la țară.
FATF (Financial Action Task Force on Money Laundering), recunoscută și ca emitent de standarde internaționale în efortul de combatere a finanțării terorismului, nu definește în mod specific termenul de finanțare a terorismului în Recomandările Speciale privind finanțarea terorismului, emise după evenimentele din 11 septembrie 2001. În ceea ce privește convenția, FATF îndeamnă țările membre să ratifice și să implementeze Convenția de la Palermo. În acest fel, definiția din Convenție devine unanim acceptată de cele mai multe țări.
Obiectivul primordial al terorismului, în acord cu una din definiții, este acela de a intimida populația sau de a obliga guvernele sau organizațiile internaționale să facă sau să se abțină de a face un act. În contrast, câștigurile financiare sunt în general obiectivul altor tipuri de infracțiuni. Succesul unui grup terorist, ca și al oricărui alt grup criminal, este acela de a fi capabil să construiască și să mențină o infrastructură financiară efectivă. Pentru aceasta, trebuie să dezvolte surse de finanțare, mijloace de spălare a acestor fonduri și, în final, căi de a se asigura că aceste fonduri vor fi utilizate pentru obținerea de logistică necesară comiterii actelor teroriste.
4.1. Sursele finanțării terorismului
În general, experții recunosc că finanțarea terorismului provine din două surse primare.
Prima sursă o constituie finanțarea furnizată de state și organizații cu o largă infrastructură pentru colectarea fondurilor și pentru distribuirea lor organizațiilor teroriste. Aceste așa numite state-sponsori, în ultimii ani, datorită constrângerilor de ordin politic și economic realizate de către comunitatea internațională, au început să renunțe la susținere și să nu mai constituie sursă principală, locul lor fiind luat de alte tipuri de susținere, dar este posibil ca în anumite contexte internaționale, statele-sponsori să continue susținerea financiară a organizațiilor.
Indivizi cu multiple posibilități financiare, dar și cu anumite convingeri de ordin politic sau religios, furnizezează fonduri substanțiale organizațiilor teroriste. Osama Bin Laden, spre exemplu, este cunoscut că fiind principalul susținător din fonduri personale al rețelei teroriste Al-Qaeda. Deasemenea, este cunoscut faptul că o serie de oameni de afaceri de o anumită orientare politică sau religioasă, au fost constrânși prin șantaj sau violență în a susține aceste organizații teroriste.
Totuși, aceste surse de venituri nu sunt suficiente pentru a putea susține în totalitate activitățile teroriste. În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a numărului de fundații nonguvernamentale și asociații de întrajutorare care, prin activitățile desfășurate, reușesc să colecteze fonduri de la membri sau de la alte persoane. În lumea islamică, este știut faptul că adepții trebuie să plătească o anumită cotă (zakat) pentru cauze umanitare. Această taxă este plătită liderilor din comunitatea respectivă sau unor organizații religioase sau laice care folosesc aceste fonduri pentru anumite acțiuni sociale. Din păcate, există anumiți lideri care pot utiliza aceste fonduri în alte scopuri decât cele sociale, numeroase organizații beneficiind de importante sume de bani pentru activități teroriste.
Secolul al XX-lea a adus lumii cele mai abominabile fapte din istorie prin intermediul celor două conflagrații mondiale. Urmările celor două războaie mondiale s–au transformat la debutul secolului al XXI-lea într-un inamic al societății moderne, al democrației și al progresului, un pericol recrudescent sau chiar într-un inamic „invizibil”.
Statele s–au confruntat cu amenințări încă din cele mai vechi timpuri însă abia în secolul prezent acestea au devenit un factor de risc global.
După evenimentele petrecute pe 11 septembrie 2001, lumea s–a trezit la crunta realitate, a experimentat terorismul, și a fost forțată să reevalueze acest risc și să–și schimbe viziunea asupra siguranței globale.
Terorismul este o formă asimetrică, neconvențională de conflict, care prin natura sa anarhică, adaptabilă și difuză se face extrem de greu de identificat, gestionat și contracarat. Dar un punct slab a putut fi depistat și trebuie speculat la maximum pentru a nimici această plagă a lumii moderne. Vulnerabilitatea aceasta este reprezentată de sursele de finanțare ale terorismului.
Orice susținere financiară, orice formă de acțiune, act de încurajare, planificare sau participare la un act de teroare se consideră a fi o sursă de finanțare a terorismului. Putem astfel observa faptul că finanțarea terorismului nu are doar elemente financiare, ci și elemente ce țin de acțiune și implicare directă sub orice formă. Atentatele teroriste necesită sume relativ mici pentru înfăptuirea lor, iar acest lucru s-a observat în următoarele cazuri : World Trade Centre 1993 – circa 19.000 $, World Trade Centre 2001 – circa 500.000 $, Madrid 2004 – circa 10.000 $, Londra 2005 – circa 15.000 $, Jakarta 2003 – circa 30.000 $, un atentat sinucigaș circa 1.500 $, Istanbul 2003 – circa 50.000 $, Nairobi și Dar es Salaam 1998 circa 50.000 $, Bali 2002 – 20.000 $.
Se poate astfel observa că cel mai costisitor act de terorism a fost, desigur, și cel mai amplu, grav și terifiant dintre toate, atacul asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001. Cea mai mare parte din fonduri este destinată întreținerii întregului mecanism: susținerea financiară a membrilor organizațiilor, antrenamente, planificări, recrutări, achiziții, pregătiri, comunicații, transporturi, recunoașterea țintelor, întreținerea caselor conspirative, menținerea rețelelor internaționale, tehnici de persuasiune, propagandă, etc.
Grupările teroriste au profitat de globalizare pentru a se extinde și s-au adaptat ușor la noile tehnici și resurse financiare, în ciuda eforturilor făcute de organizațiile internaționale de a le combate. Metodele și sursele teroriștilor sunt complexe și variază în funcție de mărimea și orientările celulei teroriste, de regiune, de țară și de oportunitățile pe care le pot specula, scopul final fiind de a atrage fonduri. În linii mari, sursele financiare se pot împărți în două: surse legale și surse ilegale.
Sursele legale sunt considerate a fi afacerile legale, asociațiile de caritate, organizațiile non-guvernamentale, zakatul și donațiile de orice fel. Sunt folosite pentru a genera venit și/sau că afaceri paravan pentru a spala bani. Acestea sunt sursele mai puțin profitabile, însă conferă o siguranță de funcționare deoarece este foarte greu pentru autorități să depisteze traseul veniturilor și a beneficiarului final. Sursele legale pot varia de la afaceri mici și mijlocii (ferme, pescarii), la afaceri mari (corporații, companii) și pot activa în domenii diverse (industrie, transporturi, imobiliare, agricultură, piață economică). Mediul propice în care grupările teroriste își pot dezvolta afacerile este reprezentat de zonele în care fiscalitatea este scăzută, iar frauda poate fi făcută fără probleme. Asia de Sud Est este o astfel de zonă, fiind și un centru bancar islamist. Orientul Mijlociu este, deasemenea, un mediu propice dezvoltării afacerilor ce susțin acțiunile teroriste. Al Qaeda are în această zonă mai multe afaceri, în Khartoum deține companii de construcții, companii de investiții, afaceri în transporturi și în alte domenii. Al Hijra Construction (constructor de drumuri), Internațional al-Ikhals (producător de dulciuri), Blessed Fruits (exportator de fructe și legume) sunt doar câteva exemple în acest sens.
Asociațiile de caritate și ONG-urile pot genera fonduri din mai multe zone ale lumii și pot avea sucursale în diverse țări. Organizațiile teroriste își trimit oamenii în aceste zone pentru a controla fondurile sau pentru a le deturna. Mai mult, aceste surse financiare legale se bucură de încrederea publică și au parte de controale rare și mai puțin atente din partea autorităților. Este extrem de greu pentru autorități să depisteze care sunt asociațiile de caritate sau ONG-urile cu intenții dubioase, mai ales că în acestea pot exista doar unele persoane rău intenționate care încearcă deturnarea fondurilor. Câteva exemple în acest sens sunt: Al-Haramain Islamic Foundation, Global Relief Foundation, Internațional Islamic Relief Organization, asociate cu Al Qaeda, Holy Land Foundation for Relief and Development, Quranic Literacy Institute, Viva Palestina, asociate cu Hamas.
În Coran se vorbește despre Zakat că fiind o lege de o deosebită importanță pentru comunitatea musulmană și presupune că cei mai înstăriți să facă donații pentru cei mai săraci. Taxa are un caracter obligatoriu, nu are un procent fix și variază în funcție de posibilitățile fiecăruia. Cei ce nu sunt musulmani dar trăiesc în comunitatea musulmană sunt obligați să ofere o taxa asemănătoare, numită Jizyah. Sumele strânse din aceste taxe sunt foarte mari, doar din Arabia Saudită se strâng circa 10.000.000 $/an. Contabilitatea acestor sume este precară și face posibilă transformarea acestor taxe în mașinării de spălat bani. Pe lângă Zakat, grupările teroriste primesc sponsorizări de la simpatizanți înstăriți sau chiar de la băncile islamice, Bank al-Taqwa fiind asociată cu Hamas, iar Al-Qaeda sau Al-Shamal Islamic Bank fiind înființate de Osama bin Laden.
Sursele ilegale sunt cele care produc veniturile cele mai mari într-un timp relativ scurt, însă au un grad mare de risc, deoarece sunt mai ușor de depistat decât cele legale. Aceste surse ilegale provin din: trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de arme, fraudă cu cărți de credit și cecuri, infracțiuni cibernetice, piraterie, răpiri, furt, jaf, contrabandă, sau orice fel de activitate criminală de dimensiuni mai mici sau mai mari care să producă un profit mare și rapid. Traficul de droguri este una dintre cele mai importante surse de venit deoarece cu o investiție minimă se produce un profit imens. Piața de desfacere poate fi aproape oriunde și este într-o continuă expansiune. Culturile de mac din Afganistan reprezintă între 70 % și 90 % din producția mondială de opium, aceasta fiind controlată de Al-Qaeda și talibani. America de Sud este deasemenea o zonă bogată în plantații de coca, zonă în care grupările FARC și Național Liberation Army of Columbia dețin controlul.
Conform State Department Office- Internațional Narcotics Matters, costul de producție al unui kilogram de cocaină este de 3.000 $ și prețul de vânzare este de 20.000 $. Costul de producție al unui kilogram de heroină este de 4.000-5.000 de dolari, iar prețul de vânzare este de 250.000 $ – 300.000 $. Plata se face în avans, iar grupările teroriste nu suferă nicio eventuală pierdere apărută pe durata transportului. Riscul este mare, dar veniturile sunt pe măsură.
Rețelele teroriste, pe lângă producerea veniturilor pentru a-și asigura existența și buna funcționare a celulelor din diverse locuri, trebuie să fie capabile să și mute fondurile. Metodele principale de mutare a fondurilor pot fi: hawala, curieri sau chiar prin intermediul sistemului bancar internațional.
Hawala este un sistem de transfer al banilor care își are originea în legile islamice, menționat prima oară în secolul al VIII-lea. Acest sistem este utilizat în aproape tot Orientul Mijlociu și se bazează pe încredere, precum și pe asigurarea anonimatului, deoarece operațiunile nu se realizează pe hârtie. Utilizatorii acestui sistem transmit banii peste granițe sau în diverse regiuni, fără a-i transfera în mod fizic. Banii care se doresc a fi transferați se dau unui hawaladari (agent regional), care în schimbul lor oferă o parolă, cu care beneficiarul poate ridica banii de la hawaladari din zona unde se doresc mutați. Acest sistem este considerat unul foarte eficient. Operațiunile sunt dificil de urmărit de autoritãți din cauza lipsei evidențelor, iar în cazul în care acestea există, ele sunt codificate.
O altă metodă folosită este metoda curierilor, care se realizează prin transferul fizic al banilor de către persoane delegate. Această metodă poate fi problematică, având în vedere cantitatea limitată pe care o pot transfera fizic. Pentru a maximiza eficacitatea operațiunii, deseori curierii transferă sumele de bani în obiecte valoroase (aur, pietre prețioase), la destinație sunt schimbate din nou în bani și astfel este posibilă transferarea unor cantități mari de fonduri.
Sistemul bancar internațional este de asemenea utilizat pentru transferarea fondurilor, însă această metodă este cea mai riscantă deoarece lasă urme în sistemul bancar. Pentru a putea fi ascuns adevăratul beneficiar și a face o pistă cât mai sinaosă pentru autorități, grupările teroriste folosesc firme paravan, companii offshore, paradisuri fiscale, asociații de caritate, ONG-uri. Pentru a aduce bani în băncile occidentale sunt folosite băncile islamice, care au un sistem diferit față de cele occidentale. Sistemele de transfer electronic sunt folosite de persoane cu identitate falsă, iar sumele sunt menținute sub limita de 10.000 de dolari pentru a nu atrage atenția asupra lor.
În timpul Războiului Rece, terorismul era folosit pentru destabilizarea politică în zonele de război, la distrugerea infrastructurii sociale și economice a acestor state și la slăbirea capacității lor militare. Acțiunile teroriste din timpul Rãzboiului Rece erau finanțate de state-sponsor, dar odată cu sfârșitul Războiului Rece și sancțiunile Organizației Națiunilor Unite, statele-sponsor au intrat într-un puternic declin și organizațiile teroriste au trebuit să găsească alte surse de finanțare. Conform Departamentului de Stat al Statelor Unite (USDS) statele sponsor cunoscute în prezent sunt : Coreea de Nord, Cuba, Iran, Irak, Libia, Sudan și Siria.
La nivel internațional Grupul de Acțiune Financiară (FATF-GAFI) este cel mai important organism care se ocupă cu combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. FATF este un organism internațional independent, inter-guvernamental, ce are mandatul de a stabili standarde și de a promova o implementare directă a măsurilor legale.
FATF fost creat în 1989 de către țările din G7 și în prezent conține 34 de țări membre și două organizații internaționale: Comisia Europeană și Consiliul de Cooperare al Golfului. Scopul principal este de a sprijini și contribui la eforturile internaționale împotriva spălării banilor, finanțării terorismului și a altor pericole pentru integritatea sistemului financiar internațional prin emiterea de standarde internaționale, recomandări, implementarea efectivă a măsurilor legale. Există o colaborare foarte strânsă între FATF și alte organisme similare din jurul lumii, cum ar fi: UE, Cooperarea Economică Asia-Pacific, Consiliul de Cooperare al Golfului, Organizația Statelor Americane, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Uniunea Africană, FMI și Banca Mondială.
După atentatele din Statele Unite ale Americii, din 11 septembrie, FATF a convenit asupra unui set de nouă Recomandări Speciale privind Finanțarea Terorismului. Recomandările FATF au fost revizuite a două oară în anul 2003 și acestea, alături de Recomandările Speciale, au fost aprobate de 180 țări și sunt universal recunoscute ca standarde internaționale pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT).
4.2 Circuitele financire specifice finanțării terorismului
Ideile și practicile economice dețin o putere perpetuă : capacitatea de a determina motivații, opțiuni și târguri în luarea deciziilor de către oameni și organizații în toate căutările de pe durata întregii lor existente. Acest lucru a fost demonstrat cu putere de două cărți apreciate ale cunoscuților economiști Steven Levitt și Tim Harford, care ilustrează contribuția universală și convingătoare a analizelor și principiilor economice la explicarea unor teme diverse ca globalizarea, cauzele sărăciei din unele țări, structura și comportamentul bandelor de traficanți de droguri, congestionarea traficului și prețul cafelei în diferite locuri.
Similar, se poate demonstra că motivația economică reprezintă un instrument vital în combaterea cu succes a finanțării și desfășurării activităților teroriste. NATO nu este o organizație economică, dar are un rol important de jucat, deși nu o arată în schimbul de informații economice și financiare cu aliații și partenerii, pentru a-i ajuta în confruntarea lor cu o provocare din ce în ce mai complexă și sofisticată. Acest articol analizează în primul rând acea dimensiune a provocării care este generată de finanțarea terorismului jihadist. Organizarea și desfășurarea activităților teroriste sunt deseori complexe, sofisticate și foarte variate. Acestea cuprind generarea beneficiilor pentru terorismul jihadist în Irak, resurgența talibanilor în Afganistan și manifestările terorismului produs din interior (așa cum a fost cazul atacurilor sinucigașe cu bombe de la Londra în 2005).
Terorismul este îndreptat împotriva forțelor militare, civililor și elementelor de infrastructură de importanță vitală, inclusiv rețele de transport a energiei și computere. Deși cazurile de terorism cibernetic semnalate sunt rare, există o îngrijorare determinată de sporirea capabilității grupurilor teroriste de a ataca și afecta rețelele de informații publice și private.
Finanțarea terorismului poate veni dintr-o gama largă de surse potențiale, cum ar fi:
• sponsorizarea de către state;
• venituri generate din afaceri legale;
• venituri generate ilegal (uneori în parteneriat cu grupurile crimei organizate) din surse ca răpirile, traficul de imigranți, femei, droguri și vânzarea de arme mici și armament ușor;
• folosirea incorectă a donațiilor caritabile;
• contribuțiile din partea diasporelor radicalizate;
• transferuri informale de bani prin sistemul hawala, care deține o rețea extinsă de hawaladari (furnizori de servicii financiare pe bază de încredere, cu un minim de acte scrise și o structură suplă de reglementare a funcționarii);
• furt, trafic și corupție.
4.2.1. Legătura cu domeniul financiar
În aprilie 2007, Al-Jazeera a transmis următoarea declarație a liderului recunoscut al forțelor Al-Qaida din Afganistan, Shaykh Mustafa Abu al-Yazid: :
„În ceea ce privește nevoile jihad-ului din Afganistan, prima dintre acestea este de natură financiară. Există mii de mujahedini în rândul talibanilor, dar acestora le lipsesc fondurile. Și sunt sute dintre cei doritori să execute operații care să-i facă martiri, dar aceștia nu pot găsi fondurile necesare pentru a se echipa. Astfel, finanțarea reprezintă baza jihadului.”
În aceeași luna, Arabia Saudită a anunțat că a dejucat un complot organizat cu implicarea Al-Qaida, care urmărea atacarea instalațiilor petroliere și a bazelor militare, arestând mai mult de 170 de suspecți, inclusiv piloți în curs de instruire pentru operații sinucigașe.
Motivația economică reprezintă un instrument vital în combaterea finanțării și desfășurării activităților teroriste.
Complexitatea din jurul finanțării terorismului este evidențiată de paradoxul industriei petroliere multi-miliardare a Arabiei Saudite. Acest sector deținut în principal de guvern a generat o bunăstare personală care le permite unora să contribuie la finanțarea Wahabism-ului global, înființarea de școli religioase islamice (madrassa) în Pakistan și, așa cum arată Grupul de Studiu pentru Irak în 2006, la finanțarea insurgenților suniți în Irak (împreună cu donatori privați din alte state din Golf). Donatorii saudiți sunt deasemenea implicați în finanțarea jihadiștilor în Somalia, precum și a Hamas-ului în Palestina.
4.3. Răspândirea terorismului internațional
Raportul din 2006 al Departamentului de Stat al SUA, intitulat „Rapoarte de Țară privind Terorismul Global” subliniază sporirea graduală a incidenței terorismului, reflectată în aproximativ 14.000 de atacuri catalogate drept „teroriste”, care au produs mai mult de 20.000 de victime. Aceste valori reprezintă o creștere cu 25% a numărului de atacuri și cu 40% a numărului de victime produse de acestea, în decursul anului trecut.
Deși evidențiază necesitatea că SUA să continue să urmărească și să elimine conducerea organizațiilor teroriste, raportul arată că „încarcerarea sau uciderea teroriștilor nu va pune capăt terorismului” și că „lupta în planul ideilor” solicită o strategie sistematică și susținută de combatere a „retoricii extremiste și a dezinformării din partea grupurilor ostile”. Transformarea terorismului internațional a determinat Departamentul de Stat să descrie acest fenomen drept „o formă de insurgență globală”, orchestrată din adăposturi sigure – cum ar Regiunile Tribale Administrate Federal (FAȚă) ale Pakistanului, Somalia, Africa de Est și diferite regiuni de frontieră în America Latină – unde organizațiile teroriste pot „să se organizeze, să planifice, să strângă fonduri, să comunice, să recruteze, să se instruiască și să acționeze în relativă siguranță”.
4.3.1. Structura și organizarea economică
Organizarea și planificarea necesare pentru sprijinirea terorismului transnațional au loc sub umbrela a trei principale structuri economice. Loretta Napoleoni, autorul lucrării „Banii și Terorismul”, a descris aceste stadii din ce în ce mai sofisticate ale dezvoltării economice a terorismului:
• în primul rând, terorismul sponsorizat de state, despre care se poate susține în mod argumentat că are o importantă în scădere la nivel intra-state dar nu și la nivel inter-state (recunoscând îngrijorarea continuă privind amploarea finanțării din Iran pentru diferite organizații și grupuri în întregul Orient Mijlociu);
• în al doilea rând, terorismul privatizat, în cadrul căruia organizațiile teroriste fie aleg, fie sunt forțate să-și creeze o cvasi-autonomie sub formă statelor scut (finanțele și resursele sunt gestionate și direcționate spre operații teroriste, așa cum s-a putut observa în Afganistan și Cecenia);
• în al treilea rând, cel mai înalt stadiu de organizare economică a terorismului, rețeaua globală a terorii (al-Qaida și grupurile afiliate, care exploatează oportunitățile oferite de globalizare și slăbirea sau disoluția granițelor comerciale).
4.3.2. Schimbarea metodologiei de finanțare
În această structură, relațiile din ce în ce mai pragmatice cu membrii diasporelor și crimă organizată generează finanțarea și resursele necesare pentru desfășurarea activităților teroriste. Preferința crescândă a acestor organizații pentru mecanisme de finanțare mai puțin tradiționale (de exemplu, prin producerea și comercializarea ilegală a diferitelor produse, falsificarea de produse, traficul de droguri și utilizarea metalelor prețioase) reprezintă parțial consecința nedorită a întăririi și eficienței controalelor la nivel internațional în domeniul spălării banilor.
Acest fenomen stă la baza „Legii lui Goodhart”, care recunoaște capacitatea de substituire a metodelor de finanțare, de la canale strict reglementate la canale mai puțin reglementate. În cazul al-Qaida, acest lucru implică diversificarea portofoliului la nivelul rețelei teroriste, pentru a include, printre altele, diamantele, alte pietre prețioase și produse contrafăcute.
O astfel de diversificare se bazează din ce în ce mai mult pe legături simbiotice și neconvenționale între rețelele crimei organizate și organizațiile teroriste, vizând în special satisfacerea solicitărilor logistice ale celor din urmă în privința asigurării transportului și a spațiilor de locuit pentru jihadiști. Cele două tabere pot fi o prezența incomodă, dar emergența unor interese comune ale crimei organizate și terorismului reprezintă unul dintre rezultatele nedorite ale liberalizării economice și financiare sporite din spațiul euro-atlantic.
4.3.3. Imperative sociale și economice
Planificarea și executarea actelor teroriste jihadiste sunt deseori sofisticate, reflectând o combinație de atribute în rândul recruților. Acestea includ o înaltă educație în domeniul tehnic, radicalizarea datorată incapacității sau lipsei dorinței de a analiza principiile mai profunde ale credinței religioase și un puternic simt al injustiției, bazat pe percepția existenței unor persecuții din partea altor credințe sau grupuri religioase.
Aceste caracteristici au fost observate atât în cazul terorismului internațional, cât și în cazul celui „dezvoltat în plan intern” (de exemplu, autorii atacurilor cu bombe de la Londra din iulie 2005). Percepția privind lipsa unei adevărate voci în societate, împreună cu înclinația spre proteste violente împotriva injustiției economice și sociale, oferă o bază solidă pentru mecanismul „terorismului sinucigaș”, cea mai eficientă metodă în domeniul ducerii acțiunilor de luptă asimetrice.
4.3.4. Asigurarea economică și răspunsul la terorism
Se pare că societățile acordă o prioritate mult mai mare alocării resurselor private și publice pentru combaterea terorismului, decât pentru întreprinderea unor pași în vederea reducerii riscului de a se produce pierderi de vieți omenești, răniri sau distrugeri de bunuri în urmă incidenței mai mari a accidentelor de automobil, chiar dacă cele din urmă cauzează de departe mai multe victime și determina societatea să plătească unele costuri directe mult mai mari.
Deși riscul asociat unui atac terorist este scăzut pentru oamenii obișnuiți, teama de a înregistra pierderi personale, bănești și în plan spiritual este semnificativă. Acest lucru conduce la dorința de a accepta costuri și politici disproporționate în raport cu beneficiile potențiale pe care acestea le-ar putea aduce. Indivizii și societatea se confruntă cu opțiuni economice importante privind costurile adiționale de suportat în vederea reducerii în continuare a probabilității oricum scăzute a producerii unor atacuri și diferențierea între acele acțiuni de protecție și securitate suplimentare, care de fapt oferă o asigurare în plus, dar fac prea puțin pentru modificarea riscului în sine.
În aceste condiții, sectoarele publice și private din țările amenințate de terorism ar trebui să coopereze mai mult pentru a se asigura că resursele limitate sunt alocate eficient în vederea furnizării capabilităților de combatere a terorismului. Flexibilitatea economică și întărirea gestionării consecințelor sunt componente vitale ale acestei dezbateri.
4.4. Contribuția NATO
Cei 26 de aliați se întâlnesc anual pentru a schimba informații în privința măsurilor luate la nivelul comunității internaționale în vederea diminuării sprijinului economic și financiar de care se bucură terorismul. Alianța nu este organizația conducătoare în această acțiune și nici nu caută să copieze activitățile altor organizații internaționale. Totuși, schimbul de informații permite tuturor aliaților să beneficieze de pe urma unei înțelegeri mai profunde a metodelor și mecanismelor care pot fi folosite în combaterea și diminuarea resurselor terorismului.
Emergența unor interese comune ale crimei organizate și terorismului reprezintă unul dintre rezultatele nedorite ale liberalizării economice și financiare sporite din spațiul euro-atlantic.
Planul de Acțiune al Parteneriatului împotriva Terorismului (PAP-T), principalul document privind relațiile NATO cu partenerii în domeniul luptei combaterii terorismului, oferă cadrul pentru acele activități ale aliaților și partenerilor axate pe lupta împotriva terorismului în plan economic și financiar. Partenerii din Dialogul Mediteranean și Inițiativa de Cooperare de la Istanbul, precum și alte state, ar putea participa la aceste inițiative pe baza analizei fiecărui caz în parte. Actuala implementare a PAP-T poate fi amplificată printr-o cooperare sporită cu organizațiile internaționale, construind pe fundația următoarelor exemple.
În 2003, primul atelier de lucru Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC)/Parteneriatul pentru Pace a fost organizat de Elveția, la Geneva. „Combaterea Finanțării Terorismului” a subliniat faptul că trebuie întărită cooperarea între state, sectorul privat și organizațiile internaționale, printr-o abordare mai integrată și interdisciplinară, atât la nivel național, cât și internațional.
În 2004, Colegiul NATO de Apărare de la Roma a organizat un eveniment inovativ care a inclus participarea instituțiilor financiare internaționale, analiștilor guvernamentali, parlamentarilor, think tank-urilor și a reprezentanților Alianței. Acesta s-a axat pe analiză perspectivelor de a dezvolta aspectele financiare și economice ale luptei împotriva terorismului.
Și în 2005, ca un ecou la dorința secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer de a întări legăturile și a realiza o cooperare mai strânsă în privința unor aspecte și proiecte specifice, Elveția a organizat o conferință pe tema cooperării între sectorul public și cel privat în combaterea finanțării terorismului, la care au participat NATO și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), precum și Departamentul de Stat al SUA.
Oficialii din domeniul contra-terorismului din 55 de țări membre OSCE au urmărit să realizeze un echilibru între dezvoltarea politicilor (realizarea angajamentelor politice și implementarea obligațiilor legale internaționale) și sprijinul tehnic (cum să se înființeze o unitate de informații în domeniul financiar și cum să fie instrumentate cazurile de finanțare a terorismului).
4.5. Recomandări
O importanță deosebită o are încercarea de a maximiza eforturile inter-agenții în tările aliate și partenere în cadrul luptei antiterorism, bineînteles în încercarea de a promova o mai bună întelegere a beneficiilor politico-economice, în privința următoarelor aspecte.
Un prim aspect îl reprezintă structurile naționale și internaționale în domeniul combaterii terorismului, aceste structuri fiind destinate să desfașoare o evaluare coordonată și sistematică a eficacității actualelor reglementări financiare, inclusiv spălarea de bani, controlul și înghețarea activelor financiare și asigurarea respectării standardelor financiare internaționale.
Al doile aspect îl reprezintă tările aliate și partenere care desfășoară evaluări ale riscurilor în privința celor mai slabe elemente ale infrastructurii economice de importanță vitală, care bineînțeles ar putea să constituie ținta atacurilor teroriste îndreptate împotriva comunicațiilor, energiei, comerțului și deasemenea a transporturilor.
Al treilea aspect îl reprezintă necesitatea evaluărilor coordonate la nivel național și internațional a impactului economic și financiar al măsurilor contra-teroriste asupra cheltuielilor și bugetelor apărării, care să ia în calcul presiunile exercitate asupra acestor bugete, pentru a lua deciziile optime privind finanțarea capabilităților necesare diferitelor operații și acțiuni. În cadrul Alianței, o astfel de coordonare va solicita o abordare coerentă pentru a evalua implicațiile pentru viitoarele capabilități din domeniul apărării.
În fine, extinderea și aprofundarea analizei și explicarea beneficiilor și a costurilor economice ale aranjamentelor de cooperare între aliați și parteneri sunt esențiale pentru a folosi în modul cel mai eficient resursele noastre colective și a sprijini intensificarea luptei împotriva finanțării terorismului și a insurgenței.
Istoria controversatei teme a terorismului nu începe cu perioada contemporană și grupările radicale din ultimul secol, dar cele mai periculoase grupări teroriste din lume din prezent par a avea o organizare bine elaborată, care pune probleme autorităților din statele care luptă împotriva acestui tip de radicalism. Unele dintre aceste grupări teroriste au o rețea de membri răspândiți în mai multe țări, ceea ce duce la o misiune foarte dificilă a serviciilor de informații și de securitate care vor să le oprească în momentul care pun la cale posibile atentate.
În ramura Al-Quaida, pot fi regăsite originile ISIS, sau Statul Islamic din Irak, grupare condusă în anii 2000 de Abu Musab al-Zarqawi. În anul 2006, Al-Zarqawi este ucis într-un raid american, iar ISIS profită de intabilitatea Siriei, o țară care se confruntă de câțiva ani cu un conflict sângeros între mai multe grupări care vizează și îndepărtarea președintelui Bashar-al-Assad. ISIS, a devenit în prezent cel mai de temut grup care încearcă să-l dea jos pe președintele sirian.
Deasemenea, ISIS se opune și guvernului șiit, în Irak, atacând autoritățile și populația civilă care se opune grupării în mai multe regiuni din această țară. În prezent, ISIS, controlează zone ample din Siria și Irak și obține venit din exploatarea și vânzarea petrolului și are ca obiectiv recunoașterea sa ca stat.
După ce statul islamic a declarat înființarea unui califat islamic în nordul Bagdadului, Abu Bakr al-Bagdadi s-a autoproclamat califul Ibrahim și deasemenea este liderul suprem al grupării. Liderul are în subordine doi adjuncți, unul fiind responsabil de operațiunile din Siria, iar celălalt are în grijă acțiunile din Irak. Astfel, Statul Islamic s-a extins rapid în Irak și Siria, capturând mari orașe și puncte de frontieră dintre cele două tări.
Astfel gruparea a reușit să captureze mai multe baze militare și a reușit performanța de a-și redobândi teritoriile pierdute în favoarea rebelilor, aceastea s-au întâmplat când gruparea a avansat în Siria, de-a lungul verii. Prin urmare consolidarea pozițiilor granițelor dintre Irak și Siria, este principalul lor obiectiv. În urma estimărilor CIA, Statul Islamic, avea în septembrie între 20 de mii și 30 de mii de luptători în Siria și Irak, iar cam 15 mii dintre luptători ar fi fost recrutați din străinătate. Această organizație sau grupare teroristă este atât de sângeroasă, încat marea gruparea Al-Quaida a renunțat la ea.
Numele Al-Qaeda se traduce din arabă ca bază. Gruparea teroristă a consituit chiar structura din care s-au desprins alte organizații teroriste pe partea sunnită. Al-Qaeda își începe activitățile pe teritoriul Afganistanului, unde membrii ei au mers să lupte împotriva sovieticilor, dar și cu puterea locală.
Astfel că organizația Al-Quiada îl are fondator pe controversatul Bin Laden, acesta fiind originar din Arabia Saudită. Acesta a declarat așa-numitul razboi sfânt împotriva forțelor americane, în anul 1996.Astfel doi ani mai târziu Osama Bin Lade împreună cu adjunctul său al-Zawahiri, au emis o lege conform căreia arabii trebuie să asasineze americani, inclusiv civili, oriunde în lume. Evident că putem afirma și menționa că acești sunt fara nicio îndoială vinovați de atacurile asupra WTC din 2001, a Pentagonul și atacul asupra WTC din 1993 și să nu uităm de atentatul asupra metroului londonez, această organizație și-a continuat activitățile și după moartea liderului lor în 2011.
Boko Haram, din Nigeria, este o grupare care dorește crearea unui stat islamic în nordul Nigerie. În ultimii șase ani au fost ucise mii de persoane, de către această grupare jihadistă. Aceasta a fost trecută pe lista organizațiilor teroriste doar din noiembrie 2003, anunțul fiind făcut printr-un comunicat al Departamentului de Stat. Această decizie a fost luată și în urma informațiilor că Boko Haram cooperează cu Al-Quaida.
Una dintre cele mai de temut grupări teroriste care militează pentru islam, este Al-Shabab din Somalia, Africa. Această organizație controlează o mare parte din sudul Somaliei, unde duce o luptă contra guvernului de tranziție, din anul 2006. Această grupare, se traduce ‚’’tineretul’’ și a luat ființă în 2000 ca o parte a grupului finanțat de Bin Laden, numit Al-Islami, care încerca să creeze în Somalia un emirat islamist. Prin urmare gruparea teroristă a reușit să atargă jihadiști din întreaga lume, după ce s-a apropiat tot mai mult de Al-Quaida și au recurs la atentatori și sinucigași. În 2013 a avut loc cel mai sângeros atac. Militanții grupării au intrat în mallul Westgate din Nairobi, Kenya, împușcând clienții și torturând unii ostatici înainte de a-i ucide. Asediul care a durat patru zile și s-a încheiat cu 67 de morți.
Începutul terorismului, ca formă a violenței ce induce frică, teroarea în oameni, poate fi plasat chiar la începutul vieții omului pe pământ. Astfel, Vechiul Testament vorbește despre oamenii care trăiau înainte de potopul biblic de pe vremea lui Noe, oameni numiți „nefilimi”, cuvânt care în ebraică înseamnă „cei care îi fac pe alții să cadă”. Încă din cele mai vechi timpuri, religia a constituit motivul unor dezlănțuiri pline de violență ale oamenilor. Grupul de credincioși în Dumnezeu, denumiți „sicari” a recurs la asasinate sistematice pentru a induce teroarea, frică, ucigând cu o armă emblematică sica (pumnalul cu două fețe) evreii bănuiți de simpatii pro-române.
Cu scopul de a induce frică în inamici și în adversarii cu care urma să se confrunte, regele Asurbanipal a scos ochii la peste 12 mii de prizonieri de război, deși ar fi putut scoate mai mult profit din folosirea acestora ca sclavi.
În antichitate, cea mai apropiată formă de terorismul modern a fost asasinatul, teroarea fiind doar un instrument al politicii folosit ori de câte ori acesta era potrivit pentru atingerea obiectivelor.
În Alamut, Orientul Mijlociu în jurul anilor 1000, organizația teroristă existentă în acele locuri, practica o formă de terorism la fel cu cea întalnită în secolul XX. Asemănările ries din motivația actelor lor și modul de acțiune și organizare. Ismailiții shiiți sau în cadrul ramurii lor, s-a produs o schismă, aceștia cucerind cetatea Alamut, punâmdu-și bazele formațiunii lor politico-statale. Răspândirea islamului în zona Orientului Mijlociu, era scopul lor, dar posibilitățile le erau limitate la un număr mic de adepți.
Astfel că aceștia au fost nevoiți să practice și să perfecționeze un nou mod de a purta războiul, și anume din partea lor era trimis un singur reprezentant sau un grup mic pentru a asasina liderul dușmanilor. Bineînteles că motivația lor era de natură religioasă, condiserându-se mesageri ai divinității și înfăptuitori ai unui act divin, fiind astfel justificată vărsarea de sânge.
Deasemenea metodele de acțiune ale teroriștilor moderni și ale asasinilor din trecut este asemănătoare și anume își aleg cu grijă țintele simbolice cum ar fi liderul dușmanului în cazul asasinilor și clădiri simbolice în cazul celor moderni, pentru ca efectul să fie unul amplu, de răspândire la nivel maxim al terorii, cum ar fi recurgerea la taentate sinucigașe sau revendicare atentatelor. În urma consipirațiilor senatorilor, Caesar a fpst asasinat de cel mai vestit asasin, acest atentat a avut loc ăn anul 44 d. Hr.
Astfel judecând asainarea lui Caesar dupa legile și termenii actuali sau după convenții mai vechi , cum ar fii convenșia pentru prevenireași combaterea terorismului Ligii Națiunilor, cei ce s-ar face vinovați de moartea lui Caesar ar răspunde în mod clar pentru comiterea unui act terorist, dar altfel s-au petrecut și perceput lucrurile în momentul comiterii asasinatului.
În India a acționat facțiunea teroristă „Thungi” (prima referire scrisă la această mișcare datează din 1356), care atacă oligarhia brahmană și centrele de putere islamică instalate în India după secolele XII-XIII.
La scurt timp, acțiunile ei au fost îndreptate împotriva dominației britanice, ei folosind o eșarfă neagră pentru strangularea victimelor. Organizația Thungi timp de un secol, a ucis peste 30 de mii de oameni anual. În Japonia, spre exemplu, confreriile ninja s-au transformat în organizație secretă, ajungând să terorizeze chiar seniori feudali, shogunul apelând la ei pentru asasinatele supușilor. Această formă de teroare a continuat până în secolul 17, în epoca Meiji.
„Domnia terorii” a fost instaurată în timpul Revoluției franceze din 1789, de către Robespierre, în numele dictaturii iacobine. Au fost arestați aproximativ 350.000 de oameni, din care numai 17 mii au fost judecați oficial de tribunalele poporului și executați. Restul, mulți oameni nevinovați, victime ale denunțurilor anonime, murind în închisori fără a fi judecați. Robespierre a căzut victima propriei sale dictaturi, fiind judecat și executat. După aceasta, partizanii tribunalelor iacobine au fost etichetați drept teroriști.
În periada 1894, a avut loc în Franța, în timpul anarhismului, un atentat cu bombe asupra unui regim militar.La reședința unui procuror s-a petrecut un atentat asemănător, unde a avut loc și prima înregistrare de mesaj de revendicare a atacului, teroristul fiind în final executat. Tot în perioada 1893, o altă grupare teroristă, în semn de protest a aruncat în aer Comisariatul de poliție din Bous-Enfants, omorând cinci comisari.
Felice Orsini , un anarhist, alături de echipa sa compusă din cinci persoane, a comis în 1858 un atentat împotriva lui Napoleon al treile, acesta reușind să scape fiindcă caleașca în care se afla era blindată.
Anarhiștii din Rusia au pus bazele unei organizații secrete care a reușit să-l asasineze pe Țarul Alexandru al doilea printr-un atentat cu bomba, țarul avâmd recordul privind numărul de atentate comise asupra sa. Spre exemplu cea de a șaptea tentativă a implicat 40 de teroriști care au acționat la Petersbourg, aceștia au săpat un tunel până în mijlocul stăzii pe unde trebuia să treacă țarul, dar coloana imperială a ales un alt traseu. Un alt exemplu ne arată ca studentul Ivanovici a aruncat o grenadă asupra saniei imperiale, după care a deschis focul cu un revolver. Teroristul sau atacatorul a fost arestat la scurt timp, iar în confuzia creată, un alt atacator i-a aruncat țarului la picio o bombă omorându-l.
În 1892, a urmat primul ministru spaniol, Canovas de Castillo, președintele francez Sadi Carnot în 1894, în 1990 regele Italiei Unberto și în 1901 președintele american Mc Kinley.
În 1989, împărateasa Austriei, Elisabeta și regina Ungariei au fost înjunghiate de Luigi Luccheni, un anarhist, justificându-și fapta spunând că luptă împotriva celor bogați și puternici, declarându-și satisfacția că a reușit să ocupe un loc în istorie.
Cel mai cunoscut atentat cu consecințe istorice grave a avut loc în 28 iunie 1914. Atentatul a fost plănuit de către organizația sârbă „Libertate sau moarte”, care apăruse ca răspuns la anexarea Bosniei de către Austria în 1908. Conducătorul organizației, Colonelul Apis dorea alipirea Bosniei-Herțegovina la Serbia, luptând astfel pentru lichidarea fizică a habsburgilor. În 28 iunie 1914 era ziua națională a sârbilor, iar coloana imperială traversa strada Appel Quay. Cubrilovici, unul dintre conspiratori, a întrebat un polițist în ce mașină se află arhiducele. Polițistul i-a arătat mașina, iar Cubrilovici a aruncat o grenadă asupra autovehiculului. Bomba a rănit 20 de persoane. Arhiducele a continuat vizita pe străzile Sarajevo-ului. Profitând de oprirea mașinii oficiale decapotabile, Gavrilo Princip a scos revolverul deschizând focul asupra ocupanților de la o distanță de câțiva pași. Arhiducele și soția sa au fost lichidați.
Obiectivul organizației Nkvd, era eliminarea fizică a dușmanilor U.r.s.s.-ului, dar Troțki știind că era vizat de către organizație, a fugit in Mexic, unde a locuit într-o fortificată. Acesta a fost ulterior atacat de un grup format din 24 de agenți, acesta scăpând nevătămat, cu toate că casa a fost distrusă, iar către camera sa au fost trase 73 de cartușe și trei grenade.
Regimul sovietic a reușit după ani de tentative să-l lichideze pe Troțki, cu ajutorul unui agent infiltrat în staff-ul său mexican.
Suveranul Iugoslav face o vizită în Franța în 1934, la Marsilla. La sfârșitul ceremoniei de sosire, regele Alexandru împreună cu ministrul Louis Barthou, se urcă într-o decapotabilă, iar V. Gheirghiev, venit de la Budapesta de unde era sprijinit cu armament era ascuns în mulțime. Gheirghiev a deschis focul asupra pasagerilor, după ce s-a urcat pe scara oficială a mașinii. Astfel regele Iugoslav, împreună cu ministrul și două femei de trotuar au fost asasinați. Asasinul fiind ucis de îndată de către cineva din mulțime.
Gestapoul, instituție S.S., este emblematică pentru ororile și tragediile regimului nazist, ea fiind incriminată ca organizație în procesul de la Nurenberg. De-a lungul existenței sale a recurs la tot ceea ce a fost mai brutal și atroce ca metodă de tortură umană, sau dimpotrivă, la cele mai rafinate metode prin care au fost uciși milioane de oameni. Victime au fost chiar mii de cetățeni germani, pe lângă exterminarea în masă a evreilor.
Alegerile au fost câștigate de către președintele Roosevelt în anul 1933, urmând să preia funcția, acesta a facut cateva vizite în țara, printre care a ajuns și la Miami. Acesta a ținut un discurs mulțimii, din decapotabila cu care se afla, astfel Joe Jangarra aflat la câțiva metri de mașină , și-a scos pistolul tragând asupra președintelui, omorandu-i pe primarul orașului Chicago și alți doi bărbați, iar o femeie a fost lovită. Acesta în timp ce era imobilizat de garzile de corp ale președintelui a strigat că-i va ucide pe toți președinții. Motivul pe care îl invocă tentativei de asasinare : sărac fiind, suferind de o boală care-i afecta stomacul, nu a avut bani să se trateze, îi ura pe toți cei care beneficiaseră de o soartă mai bună decât a lui, iar cea mai bună soartă o avea președintele.
Având în vedere ca în anul 1954, în Algeria, populația era formată din 96 la sută arabi, și doar doi la sută europeni, s-au înregistrat controverse între musulmani și colonieni, bineînțeles pe fondul unei crize economice. Bineînțeles că Franța a reacționat fără să stea pe gânduri, marina franceză bombarnd statele de coastă, aviația franceză a bombardat populația musulmană și forțele speciale au comis abuzuri, în urma cărora 45 de mii de arabi au fost uciși.
Astfel, fără să se lase mai prejos, Algeria a reacționat, iar frontul de eliberare națională al Algeriei a declanșat acțiuni de bombardarea francezilor, care s-au soldat cu moartea unui număr destul de mare de europeni. Prin urmare, erau asasinați toți musulmani din Algeria care nu respectau regulile impuse de frontul de eliberare Algerian. În urma acestora au rezultat șase mii de musulmani și 1000 de eurupeni au fost asasinați. Pentru a mări gradul de intimidare, Frontul a dat ordin tuturor algerienilor să renunțe la fumat, tutunul fiind considerat monopolul francezilor. Nerespectarea ordinului se pedepsea prin mutilarea fumătorilor, prin tăierea buzelor cu pumnalul.
Asasinarea lui John Kennedy, a avut loc pe 23 noiembrie 1963 , când acesta se afla într-un convoi oficial într-o mașină deschisă și era în trecere prin Dallas. A fost împușcat de la fereastra unui depozit, de către Lee Harvey Oswald, lucrător la acel depozit. La începutul anchetei, Oswald este și el împușcat. Secretele asasinării nu au fost descifrate nici până astăzi, deși dosarele comisiei Warren au numărat 26 de volume de depoziții și probe.
Deasemenea ambasadorul SUA în Guatemala a fost asasinat în 1968, iar cel al Japoniei în 1969, era atacat cu o armă albă. La 5 septembrie în același an, grupul revoluționar MR-8, îș răpea pe ambasadorul american din Brazilia.
Principala problemă în secolul 20, era terorismul înteles ca modalitate de atingerea unor obiective folosind fără discernământ violența.Cu toate că Uniunea Sovietică și SUA s-au folosit de diferite organizații teroriste pentru a-și atinge propriile interese, acest fenomen s-a prelungit în timpul războiului rece, având sprijinul ambelor puteri, fenomenul global a supraviețuit acestora și a reușit să se manifesteze prin alte modalități.
În decembrie 1989, are loc întâlnirea dintre președintele american și sovietic în cinstea sfârșitului războiului rece, iar în 1990 are loc summit-ul Conferinței de Securitate și Cooperare în Europa, bineînțeles că rezultatul trebuia să fie diminuarea fenomenului terorist, având în vedere că statele care găseau tot timpul justificări terorismului au ajuns să-l condamne.
Astfel dupa mai multe evenimente neplăcute cum ar fi izbucnire războiului în Irak, staționarea trupelor americane în Arabia Saudită și după încheierea acestuia și sprijinul acordat Israelului implicarea directă a SUA în Orientul Mijlociu au amplificat resentimentele față de americani și au dus la extrem extremismul islamic în unele state, cum ar fi Irak, Siria, Libia și Iran.
În septembrie 1972 a avut loc un alt atentat terorist, în Germani, care a avut un efect asupra opiniei publice mondiale. Acest atentat a fost pus la cale de o grupare din Palestina și a avut ca scop trimiterea membrilor echipei israeliene la Jocurile Olimpice. Teroriștii au luat prizonieri pe nouă membri ai echipei și au asasinat doi, deasemenea, doi dintre prizonieri au putut să scape și au anunțat poliția. Astfel toți prizonierii au fost asasinați in momentul intervenției poliției.
Un alt act terorist face victine în rândul câtorva diplomați și a ambasadorului SUA, care a sfârsit omorât, acestea au avut loc în 1973, dar vârful determinat al luării de prizonieri a fost marcat de anul 1979. Dezbinarea relațiilor dintre SUA și Iran a avut ca rezultat căderea Sahului Iranului Muhammad Reza Pajlavi și începerea unui nou guvern revoluționar. Prin urmare decizia de a-l accepta pe Șah în Statele Unite, a avut loc intr-un moment în care guvernul iranian dorea cu desăvârșire predarea acestuia în scopul judecății, a fost la începuturile crizei prizonierilor. Astfel 66 de diplomați americani au fost prinși de un grup de radicali iranieni care au intrat prin efracție în ambasada Statelor Unite, dar dupa 444 de zile au fost eliberați.
Administrația americană a acționat pe mai multe direcții pentru soluționarea crizei, punând în centrul atenției siguranță ostaticilor. Astfel, SUA a impus sancțiuni economice Iranului, oprind importurile de petrol din această țară; au acționat, fără succes însă, pe cale diplomatică și au încercat să întreprindă o operațiune militară specială pentru salvarea ostaticilor, tot fără rezultat.
Moartea Șahului și invadarea Iranului de către Irak au produs însă o schimbare în politica Teheranului, acesta devenind mai receptiv la propunerile de soluționare a crizei. Eșecul în rezolvarea acestei profunde crize în timpul primului său mandat a contribuit, într-o oarecare măsură, la pierderea alegerilor de către președintele Jimmy Carter, el fiind învins în cursa prezidențială de Ronald Reagan.
Noul președinte a profitat de situația creată în Iran pentru a pune capăt crizei și la 20 ianuarie, chiar în ziua învestirii sale în funcție, cei 53 de ostatici erau eliberați.
Locul de naștere al terorismului internațional este considerat Orientul Apropiat, în Palestina. A început cu fedainii palestinieni care, frustrați de zdrobirea coaliției arabe de către Israel, în războiul de 6 zile din 1967, recurg la atentate teroriste. Un astfel de atentat este asasinarea lui Anwar Sadat la 6 octombrie 1981, deoarece acesta semnase un acord de pace cu Israelul.
La o paradă militară, câțiva soldați convertiți la cauza islamistă au deschis focul cu arme automate asupra tribunei oficiale în care se află președintele Sadat, acesta fiind ucis, iar 20 de oameni au fost răniți (diplomați străini). Vicepreședintele Hosni Mubarak a scăpat și a devenit ulterior șef al statului. Brigăzile Roșii au asasinat liderul „democrației creștine” Aldo Moro, în mai 1978. Acesta fusese de 5 ori prim ministru al Italiei. Cauza atentatului a constituit-o faptul că Moro devenise partizanul „compromisului istoric” cu partidul comunist. Asasinarea a avut loc după 55 de zile în care Moro a fost ținut ostatic; cadavrul a fost găsit în portbagajul unei mașini la Roma. La 7 octombrie 1985, vasul italian de croazieră Achille Lauro, având la bord peste 400 de persoane (echipajul italian și portughez și turiști de diferite naționalități) a fost capturat de un grup de 4 oameni înarmați. Atentatorii s-au declarat membri ai Frontului pentru eliberarea Palestinei și au solicitat, amenințând cu uciderea pasagerilor, eliberarea a 50 de palestinieni deținuți în Israel. Dat fiind că pe vas se aflau și turiști americani, iar teroriștii au amenințat că aceștia vor fi uciși primii, guvernul american a acționat pentru soluționarea crizei.
Paralel cu acțiunile americane, guvernul italian a inițiat propriul demers, implicând negocieri cu partea arabă, dar și posibilitatea unei intervenții militare. După 2 zile, teroriștii au predat controlul asupra vasului, în schimbul garantării libertății lor. Autoritățile americane au acționat pe cale militară pentru a forța aterizarea avionului ce-i transporta pe teroriști în Sicilia, aceștia fiind preluați de autoritățile italiene. Această a provocat o încordare a relațiilor între S.U.A. și Italia. Criza a înregistrat o singură victimă, un turist american invalid care a fost aruncat peste bord de teroriști.
Abu Jihad, comandant Fatah, a fost asasinat în casa sa din Tunisia, în aprilie 1988. La 15 aprilie 1989 moare Hu Yao Bang. Moartea acestuia declanșează proteste, greva foamei și ocuparea pieții Tienanmen de către studenții radicali pro-democrați. În data de 20 mai se decretează legea marțială în Beijing. În data de 3 iunie, armata chineză ucide sute de civili chinezi în timpul represaliilor împotriva studenților chinezi dizidenți. În septembrie 1989, avionul UTA 772 s-a prăbușit în Niger. Bomba plasată de agenți libanezi a ucis toți pasagerii.
Alfred Herrhausen, șeful Deutche Bank AG și cel mai influent om de afaceri din Germania a fost asasinat în 1989, de către Red Army Faction (RAF). O bombă extrem de sofisticată a fost activată în momentul în care mașina lui Herrhausen a trecut pe lângă ea.
La 21 mai 1991 a fost asasinat fostul prim ministru indian Rajiv Gandhi. Primul ministru Indira Gandhi Sikh a fost asasinat în dată de 31 octombrie 1984. Tot în India mai multe atacuri cu bombe au omorât peste 250 de persoane, în martie 1993, în Bombay. În 1993 a avut loc un atentat cu un automobil capcană parcat în parcarea subterană de la Word Trade Center. Au murit 6 persoane, iar 1.042 au fost rănite.
În Japonia, în martie 1995, cultul Aum Shinri Kyo a împrăștiat conținutul a două containere în metroul din Tokyo. Gazul Sarin din containere a ucis 12 persoane și mai mult de 5.000 de persoane au fost internate. În Oklahoma a avut loc o explozie în clădirea F.B.I., în aprilie 1995. Atentatul s-a soldat cu 168 de morți și câteva sute de răniți. Yitzhak Rabin a fost asasinat în data de 4 noiembrie 1995, de către un student evreu. El l-a împușcat pe premierul israelian la sfârșitul unui miting pentru pace desfășurat la Tel Aviv, prin gestul său încercând să pună capăt procesului de pace pe care Yitzhak Rabin îl convenise cu liderul palestinian, Yasser Arafat. În 1997 a avut loc atentatul de la Luxor, Egipt. Un comando alcătuit din 5 turiști islamiști a omorât 50 de turiști și 4 egipteni.
Atentatorii au mutilat oribil 20 de persoane, după care le-au omorât. Cea mai răsunătoare luare de ostatici este cea inițiată de comandoul Tupac Amaru, compus din 20 de luptători, în 1997, la Lima în Peru, la reședința ambasadorului Japoniei. Dintr-un număr inițial de 400 de persoane reținute, care participau la recepția cu prilejul zilei împăratului Japoniei, în final au fost reținuți 72 de ostatici, timp de 126 de zile.
Teroriștii au cerut în schimbul celor 72 de ostatici eliberarea, de către guvernul peruan, a 442 de activiști ai grupării Tupac Amaru deținuți în închisori. Salvarea celor 72 de ostatici s-a făcut prin intervenția în forță a armatei peruane, condusă chiar de președintele Fujimori, folosindu-se un tunel săpat special sub locuința ambasadorului. Un ostatic a fost ucis în timpul intervenției. În dată de 7 august 1998 au avut loc mai multe explozii, aproape simultane, la ambasadele americane din Nairobi, (Kenya) și Dar Es Salaam (Tanzania). În Nairobi au fost omorâți 291 de oameni și au fost răniți peste 5.000.
În Dar Es Salaam 10 oameni au fost omorâți și 77 au fost răniți. Oficialii americani consideră că Usama Bin Ladin și al- Qaeda sunt responsabili de aceste atacuri. Al-Qaeda a atacat World Trade Center și Pentagonul în data de 11 septembrie 2001. 19 teroriști au deturnat 4 avioane civile. Ambele turnuri World Trade Center au fost distruse. Departamentul de Apărare situat în Pentagon a fost distrus. Al patrulea avion s-a prăbușit în Pennsylvania. Se presupune că ținta era Washington, Casă Albă. Atacul a fost soldat cu peste 3.000 de victime, oameni din peste 60 de țări ale lumii, majoritatea americani și britanici.
Nici frumoasa insula Bali nu a fost ocolită de atacurile teroriste. În 2002 au fost omorâte 202 persoane, într-o discotecă plină cu turiști străini. În 25 decembrie 2003, în Pakistan, a avut loc a doua încercare de asasinare a președintelui Musharraf, în decursul a 11 zile. Președintele nu a fost rănit, dar 14 persoane au murit și 46 au fost rănite. Președintele Comisiei Europene a scăpat cu viață dintr-un atentat cu bombă, care a avut loc în 27 decembrie 2003. Un pachet a explodat în brațele Președintelui Prodi, dar acesta nu a fost rănit. Tot în 2003 au avut loc multiple atacuri teroriste în Istambul. Atentatele au avut loc în fața a două sinagogi, soldate cu 23 de morți și peste 300 de răniți, și la consulatul britanic și banca engleză HSBC, fiind revendicate de Al Qaeda și Frontul Islamic al Marelui Orient.
În martie 2004, Sheik Ahmed Yassin, fondatorul Hamas, a fost omorât cu focuri de armă trase dintr-un elicopter israelian. În data de 14 aprilie 2005 este asasinat în Siria fostul prim-ministru libanez Rafik Hariri. Tot în Siria și tot prin explozia unei bombe plasată în mașină a fost omorât un oficial Hezbollah și anume, Ghaleb Awwali, în iulie 2004.
O lovitură de stat militară pune capăt regimului președintelui Taya în august 2005, în Mauritania. Un grup format din gărzile președintelui, intitulat „Consiliul militar pentru justiție și democrație”, îl omoară în timp ce acesta participa la funeraliile regelui saudit Fahd în Arabia Saudită. Președintele Maaouta Ould Sid’Ahmed Taya, cunoscut pentru politică netolerantă față de militanții islamiști, întreținea legături strânse cu Washington. Consiliul a promis să guverneze țara timp de maximum 2 ani, timp în care să se creeze circumstanțele favorabile pentru o democrație deschisă și transparență.
În 11 martie 2004 , în trei gări din capitala Spaniei, Madrid, au avut loc mai multe atentate cu bombă. Potrivit ministrului de interne, cel puțin 190 de persoane și-au pierdut viața (printre care și 16 români), iar 1.900 au fost răniți. Două explozii puternice au avut loc în momentul în care trenul intra în stația Atocha, din centrul capitalei. Alte două explozii s-au auzit cam în același timp în alte două gări din capitală.
Atacurile au loc cu două zile înainte de alegerile generale din Spania. Un purtător de cuvânt al guvernului a pus atentatele pe seama mișcării separatiste basce ETA, dar liderul partidului basc separatist Batasuna, care e scos în afara legii și care are legături cu ETA, a spus că refuză să creadă că ETA poartă răspunderea atacurilor.
La Beslan, teroriști înarmați au luat ostatici copii și părinți și i-au încuiat în sala de sport. Au reuși să scape 65 de copii, iar a două zi au fost eliberați 26 de copii și femei. În ziua a treia, alți ostatici au reușit să scape. Unii teroriștii au încercat să fugă. Forțele speciale ruse au pătruns în școală și au eliberat ostaticii. În masacru au murit copii, iar supraviețuitorii au avut nevoie de consiliere psihologică pentru a putea depăși momentul tragic din viața lor.
În data de 7 iulie 2005 la Londra, în Marea Britanie, au murit 37 de persoane și 45 de persoane au fost grav rănite în urma unei serii de șase explozii, în trenurile și stațiile de metrou și la bordul unui autobuz în Londra, Regatul Unit. O persoană a murit mai târziu la spital și alte 300 de persoane au suferit răni minore. Întregul sistem de transport în comun și rețelele de telefonie mobilă au fost paralizate. Incidente au fost semnalate în stațiile Aldgate, Edgware Road, King’s Cross, Old Street și Russell Square.
Prima explozie a avut loc la ora locală 08:49 pe linia metropolitană în stația Liverpool Street. Oficialii metroului londonez au anunțat după 45 de minute că a avut loc o a două explozie, la o altă stație de metrou. Poliția londoneză a precizat ulterior că au mai avut loc și alte explozii în mai multe stații și că transportul subteran a fost suspendat. La ora locală 10:20 au apărut relatări despre explozia unui autobuz în centrul orașului, iar Scotland Yard a confirmat existența unei explozii la bordul unui autobuz, în apropiere de Tavistock Square.
Acestea au fost doar câteva dintre atacurile teroriste ce au avut loc de-a lungul timpului. Nu pot spune că au fost cele mai importante pentru că fiecare viață contează, fiecare om e important.
În contextul modificărilor apărute pe teatrul de operații al războiului neconvențional, constituirea unor structuri fiabile de ripostă antiteroristă, reprezintă, din ce în ce mai mult, o preocupare majoră pentru forțele speciale, precum: Comandoul U.S. Air Force pentru Operații Speciale, Delta Force, SEAL sau Echipa de Arme și Tactici Speciale (SWAT), Brigada 44 Parașutiști din Africa de Sud.
Fenomen social de factură deosebită, terorismul a căpătat la acest început de secol și mileniu, prin amploarea și diversitatea formelor sale de manifestare, un caracter complex, extins la scara întregii planete.
Omenirea este confruntată, din ce în ce mai des, cu o multitudine de acțiuni teroriste, unele de o violență inimaginabilă, care răspândesc groază, tulbură profund viață normală a societății, sfidând ordinea de drept, internă și internațională, punând în pericol existența și funcționarea democrațiilor, securitatea națională a statelor și chiar pacea mondială.
Această intenție nu ar fi adaptată realității dacă nu am aduce în atenție conceptualizarea fenomenului terorist, pornind de la semnificațiile sale corelate cu câteva repere identitare, istorice, geografice și îndeosebi psihologice, ce definesc, în ansamblu, organizațiile teroriste și operațiunile criminale întreprinse.
Din punct de vedere istoric, potrivit lui , terorismul a apărut în jurul anului 1000 (anul 489 al Hegirei), pe pământul Islamului, ca sectă Nizări, ramură iraniană disidentă a imaelismului fatimid.
Nizarii refugiați apoi în Siria și-au întemeiat Comanderiile Fida’i și executau la comandă asasinate politice sau crime selective, sacrificându-și, uneori, propria viață. Mai târziu, au fost numiți Hasisin, care a dat cuvântul asasin, de la Hasisiyya, care însemna consumator de hașiș. Încă din primul secol de după Hristos, fanaticii din Palestina au folosit tactică teroristă în lupta lor împotriva ocupației romane.
Începând cu secolul al–XIV–lea, perioada deschisă de epoca marilor descoperiri geografice, terorismul și violență organizată se amplifică și se diversifică în legătură directă cu politică de expansiune colonială a marilor imperii ale timpului, ca instrumente de spoliere economică și represiune a altor popoare.
Spre deosebire de vremurile trecute, terorismul contemporan reprezintă o formă de război. În acest context, experimentarea terorismului contemporan a fost posibilă în unele țări din America Latină, unde în paralel cu mișcările revoluționare, au apărut o serie de grupări și organizații teroriste, ca de exemplu Forțele Armate de Eliberare din Venezuela, Cinconceros din Honduras, Tupamaros din Uruguay, Alianța Anticomunistă din Argentina.
Activitatea acestor organizații au servit ca model și pentru Europa, susținând acțiunile întreprinse de către grupări ca Baader -Meinhoff și Mișcarea 2 Iunie din Germania, Brigăzile roșii din Italia, Armata Secretă din Franța, ETA din Spania sau Armata Republicană Irlandeză din Marea Britanie .
Potrivit celor deja precizate, fie că ne oprim asupra oamenilor dinamită din organizația evreiască Stern, sau asupra fedainilor palestinieni, fie că ne oprim asupra absolutiștilor islamici, sau asupra văduvelor negre ale cecenilor, se poate reține faptul că pentru a-l înțelege pe terorist trebuie să-i studiezi psihopatologia și să încerci să afli originea terorii (Frattasio, 2006).
4.6. Țări care finanțează terorismul
Statele Unite ale Americii, alături de aliații săi și de Națiunile Unite, au stabilit o mare varietate de sancțiuni, mai ales economice, pe care le aplică și le vor aplica statelor care continuă să sprijine terorismul:
• Afganistan: – SUA nu a recunoscut guvernarea talibană și, de aceea, nu a inclus Afganistanul pe lista statelor care sponsorizează terorismul, însă grupuri extremiste islamice au aici baze de antrenament și de operații. Talibanii au permis funcționarea câtorva baze de antrenament ale unor grupări non-afgane și au oferit suport logistic membrilor diverselor organizații teroriste. În prezent, talibanii îl adăposteau pe Osama ben Laden, terorist internațional suspectat de conducerea atacurilor asupra ambasadei din Africa, asupra USS Cole în Portul Aden, asupra WTC și Pentagon.
Rezoluția 1267 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite interzice orice zboruri ce nu sunt în scopuri umanitare în și din interiorul Afganistanului, îngheață conturile lui Osama ben Laden, impune embargo asupra armelor talibanilor, închide toate sediile talibanilor de peste ocean și restricționează dreptul la călătorie al înalților oficiali talibani.
• Coreea de Nord: În anul 2000, Republica Populară Democrată Coreea s-a angajat în trei runde de discuții asupra terorismului, iar rezultatul a fost semnarea unei declarații comune RPD Coreea – SUA împotriva acestui fenomen. Cu toate acestea, Coreea de Nord continuă să sprijine Liga Comunistă Japoneză – Facțiunea Armata Roșie. Există indicii care acuză RPD Coreea de vânzare de arme direct sau indirect către diverse grupări teroriste (oficialii filipinezi au declarat că Frontul Eliberării Islamice Moro a cumpărat armament de la Coreea de Nord). În prezent, acordă adăpost pentru cinci membri Yodo-go care au deturnat un avion în anul 1970 în Coreea de Nord. Sancțiunea impusă de SUA a fost embargo asupra armelor.
• Cuba: În ultimii ani, nu a sponsorizat direct activități teroriste, probabil datorită noii sale politici în privința dezvoltării economiei, mai ales a turismului, și cultivării unor relații mai bune cu celelalte state. Încă acordă adăpost câtorva teroriști ETA și unor teroriști americani refugiați. Havana menține legături cu alte state care sponsorizează terorismul. Forțele Armate Revoluționare Columbiene și Armata de Eliberare Națională au o prezență permanentă pe insula. SUA a impus un embargo asupra comerțului și călătoriilor.
• Iran: – este unul dintre cele mai active state care au sponsorizat terorismul în anul 2000. Corpul de Garda Revoluționar (IRGC) și Ministerul Informațiilor și al Securității sunt instituții de stat implicate în planificarea și execuția câtorva acte teroriste și continuă să acorde sprijin unor grupări teroriste. Aceasta continuă să ajute grupări teroriste ce acționează pe teritoriul israelian și se opun procesului de pace dintre Israel și vecinii săi. Aceștia oferă fonduri, adăpost, baze de antrenament și armament următoarelor grupări: Hezbollah, Hamas, Jihadul Islamic Palestinian și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Deasemenea, furnizează armament, baze de antrenament și asistență logistică grupărilor extremiste din Golf, Africa, Turcia și Asia Centrală. Încă nu a fost revocat decretul (fatwa) împotriva lui Salman Rushdie și nu a fost retrasă recompensa pentru asasinarea sa (2,8 milioane $). Actul de Sancționare a Iranului și Libiei din 1996 prevede privarea de anumite facilități a companiilor străine care investesc în sectorul energetic iranian.
• Irak: În anul 2000, acest stat a planificat și a sponsorizat terorismul internațional. Deși Bagdadul s-a concentrat pe activitățile antidisidente de peste hotare, regimul continuă să sprijine diverse grupări teroriste. Serviciul de Informații Irakian continuă să intimideze și să încerce să reducă la tăcere oponenții din străinătate ai regimului – Bagdadul denunță și neagă legitimitatea personalului Națiunilor Unite care lucrează în Irak. În Bagdad își au sediul câteva grupări teroriste, printre care: Frontul Arab pentru Eliberare, Organizația 15 Mai (inactivă), Frontul pentru Eliberarea Palestinei, Organizația Abu Nidal. Oferă sprijin grupării teroriste iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK). Națiunile Unite mențin încă un embargo asupra comerțului cu Irakul, exceptând doar hrană, materialele medicale și alte provizii cu scop umanitar. Irakului i se permite să exporte o cantitate limitată de petrol pentru a putea plăti cheltuielile umanitare.
• Libia: Începând cu anul 1992, Libia refuză să se conformeze Rezoluției Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite care ordona predarea celor doi agenți de informații libanezi suspecți în atacul asupra zborului Pan Am 103 deasupra Scoției, în 1987. Rezoluția cere și acordarea de compensații și cooperarea cu autoritățile internaționale în investigarea acestui atac și a celui asupra zborului UTA 772; – este principalul suspect în câteva operațiuni teroriste, incluzând atacul cu bombe asupra discotecii Labelle din Berlin (1986) în care au fost uciși doi soldați americani, un civil turc și au fost rănite peste 200 de persoane; – deși respinge Organizația Abu Nidal și se distanțează de extremiștii palestinieni, Libia menține contacte cu grupări ce folosesc violența împotriva procesului de pace din Orientul Mijlociu. Actul de Sancționare a Iranului și Libiei din 1996 prevede privarea de anumite facilități a companiilor străine care investesc în sectorul energetic libanez. Națiunile Unite mențin embargoul aerian și asupra armelor, aprobă înghețarea fondurilor libaneze din alte țări și interzic comerțul cu echipament petrolier cu Libia.
• Siria: Continuă să asigure adăpost și ajutor câtorva grupări teroriste, dintre care unele au baze de antrenament și alte facilități pe teritoriul sirian. Câteva grupări teroriste își au cartierul general chiar în Damasc: Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, Cartierul general (facțiunea condusă de Ahmad Jibril), Jihadul Islamic Palestinian, Abu Musa’s Fatah-theIntifada, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (facțiunea condusă de George Habash).
• Sudan: La sfârșitul anului 2000, Sudanul semnase 12 convenții internaționale pentru combaterea terorismului. A închis Conferință Populară Arabă și Islamică ce servea drept forum al teroriștilor și continuă să ofere adăpost diverselor grupări teroriste, incluzând: al-Qaida, organizația egipteană al-Gama’a al-Islamyya, Jihadul Islamic Egiptean, Jihadul Islamic Palestinian, Hamas. Majoritatea grupărilor folosesc Sudanul că baza de asistență a compatrioților din străinătate. Violează Rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite ce ordona predarea celor trei suspecți în tentativă de asasinat a președintelui egiptean Hosni Mubarak. SUA interzice toate importurile și exporturile dintre SUA și Sudan, dar și investițiile americane în această țară.
Capitolul V Terorismul Contemporan
5.1. Cyber-Terorismul
Activitățile teroriste pe internet pot fi grupate în două categorii. Prima categorie cuprinde mesaje de ură și incitare la violență transmise între teroriști sau către simpatizanții acestora. A două categorie de activități cuprinde atacurile împotriva rețelelor de calculatoare, a băncilor, a magazinelor virtuale care constituie cyber-terorismul. Aproape toate grupările teroriste dețin pagini Web pe internet.
Multe site-uri ale grupărilor teroriste prezintă activități teroriste, într-o lumină favorabilă. Astfel, imediat după ce gruparea teroristă Tupac Amaru a ocupat reședința ambasadorului japonez din Lima, ținând ostateci membrii acestei ambasade și invitații lor, simpatizanții teroriștilor din SUA și Canada au creat o mulțime de site-uri de susținere, unele prezentând în detaliu planul deja realizat al teroriștilor pentru asaltarea ambasadei și aducând o serie de laude, curajului teroriștilor.
Organizațiile islamice utilizează deasemenea internetul pentru a-și disemina propaganda anti-Israel și antioccidentală. Astfel, câteva site-uri create de fidelii Hamas cheamă la lupta împotriva evreilor și preamăresc gloria de a muri în această luptă. Nu sunt de mirare cazurile în care suporterii Hamas sunt purtătorii unor bombe, pe care le detonează în locuri publice, uneori pierind și ei la locul exploziei.
În SUA, există o mulțime de site-uri pe World Wide Web, care proclamă supremația albilor. Grupările rasiste utilizează WWW pentru a-și promova agendele de activități antiguvernamentale. Multe dintre aceste pagini Web, fac trimitere la altele, care prezintă ultimele tipuri de arme, informații paramilitare, povestiri despre coruperea sau uciderea unor funcționari guvernamentali.
O serie de site-uri furnizează informații de ultima oră, necesare construirii bombelor. Sunt date instrucțiuni privind manipularea substanțelor explozive și rețetele necesare realizării unor arme de ucidere în masă. Multe dintre aceste site-uri prezintă manualul teroristului sau cartea de bucate a anarhistului, lucrări care oferă cu lux de amănunte modul de construire a mai multor tipuri de bombe.
Din statisticile Biroului pentru alcool, tutun și arme de foc din SUA, rezultă că agenții federali au anchetat 34 de atacuri cu bombe între anii 1995-1996, suspectând că informația necesară realizării bombelor a fost obținută de pe internet. Spre exemplu în 1996, trei elevi de liceu din statul Siracuza, statul New-Jork, au fost inculpați pentru că au realizat, în laboratorul de chimie al școlii, o bombă artizanală pe baza indicațiilor găsite pe internet. În același timp, s-a ridicat problema interzicerii publicării pe internet a instrucțiunilor pentru realizarea bombelor, dar s-a făcut observația că astfel de materiale se pot găsi în biblioteci și în librării.
Cel mai mare pericol legat de terorisul cibernetic este faptul că teoriștii ar putea ataca și penetra rețelele de calculatoare importante ale statului, împiedicând astfel funcționarea normală a armatei, a sistemelor de transport terestru, naval și aerian, a telecomunicațiilor.
Guvernul american a înregistrat deja câteva spargeri ale sistemelor de securitate ale calculatoarelor din bazele militare ale FBI și CIA.
5.1.1. Atacul direct împotriva calculatoarele
De-a lungul anilor, tipurile de infracțiuni au fost aceleași, iar fiecare cultură în parte și-a definit propiile legi, care îngrădeau activități specifice timpului și locului.
Desigur, ’’era informațională’’ a generat o serie de legi care ilustrează importanța deosebită a calculatorului în zilele noastre. Aceste legi demonstrează că, în era informațională, nu trebuie privite ca activități criminale numai furtul de aplicații sau de componente. Există o mare varietate de activități ilicite, începând cu vandalismul (atunci când posibilitatea utilizării ulterioare a informației este prejudiciată, dar atrage câștiguri personale) și ajungând până la comerțul fraudulos prin rețele de calculatoare.
Indivizii implicați în astfel de infracțiuni sunt bine pregătiți în domeniul informatic. Unele fapte nu necesită totuși o pregătire informatică deosebită.
În internet este posibil să găsești direcții și sugestii pentru activități criminale, de la rețete de explozivi, care folosesc materiale din comerț, până la ghiduri, care te îndrumă pas cu pas cum să spargi sistemul de securitate al site-urilor conectate la internet.
5.1.2. Vandalii digitali
Concomitent cu evoluția sistemelor de operare și a conexiunilor INTERNET , asistăm chiar la o dezvoltare mai puternică a vandalismului digital. Din ce în ce mai multe organizații comerciale utilizează calculatoare ieftine, pe platforme Windows și UNIX ( 400-1000 de dolari).
Experții în administrarea sistemelor informatice au elborat software-ul SATAN ( Security Analisys Tools for Networks), care execută o serie de teste privind securitatea calculatoarelor, încercând să identifice utilizatorii parolelor, sau prezența unor puncte slabe în aceste sisteme. Deși SATAN a fost inițial destinat administratorilor de sistem, în prezent este larg utilizat de hackeri. O serie de grupări de pe internet au ca scop răspândirea unor programe care să spargă sistemele de securitate. Utilizând aceste programe sau instrucțiunile detaliate furnizate pentru exploatarea acestor programe, orice persoană, fie ea student, huligan, criminal sau terorist, fără a fi specialist, poate să spargă securitatea sistemelor de calcul, obținând accesul la fișiere care conțin date importante.
Vandalii digitali, prin încercări repetate de a se conecta la calculatorul unui anumit utilizator, necunoscând parolele, provoacă scoaterea acelui calculator din rețea. Există deasemena bombele de e-mail, care nu sunt decât niște mesaje uriașe, transmise pentru a încarca artificial spațiul de stocare destinat mesajelor primite.
Un pericol generat de cei mai avansați hackeri este reprezentat de bombele logice. Odată pătrunse în sistem, acestea nu lasă doar simple mesaje, ci niște viruși care vor distruge complet sau, mai rău, vor opera o serie de schimbări subtile în bazele de date ale sistemului de calcul.
Uneori hackerii nu pun bombe, ci numai mesaje că bomba ar fi pusă. Ei cer sume de bani pentru ca acțiunea distructivă să nu aibă loc. Au fost semnalate astfel de fapte realizate de foștii angajați ai organizației respective, care fuseseră concediați. Se estimează că în perioada ianuarie 1993-iunie1996, peste 800.000.000 de dolari au fost obținuți de la instituțiile finnciare prin astfel de mijloace, deși acestea nu au raportat decât 50 de astfel de atacuri, pentru a nu-și știrbi imaginea în ochii publicului.
Cu timpul, aceste atacuri vor evolua în direcția terorismului și a atacurilor politice, hacking-ul căpătând aspecte strategice.
5.1.3. Spălarea banilor
Dimensiunea reală a economiei care spală bani este necunoscută. Calculatorul electronic, fiind utilizat de întreg sistemul financiar-bancar, este un instrument pe care în folosește infractorul pentru ascunderea activităților ilegale.
Dezvoltarea internetului a lărgit gama și scara utilizării calculatoarelor pentru înregistrarea și transmiterea banilor. Stabilirea mecanismelor de plata prin internet, a transmisiilor sigure a detaliilor din cărțile de credit sunt condițiile necesare pentru a asigura utilizarea acestor instrumente.
În internet există două tipuri de mecanisme cash și anume un sistem de validare, unde înregistrarea electronică este codificată și reprezintă fondurile deținute în banca respectivă. Al doilea mecanism cash se bazează pe un portmoneu electronic (smartcard-ul) care deține, criptografiat, înregistrări cu dovezile de validare care au fost obținute prin internet. Desigur, acest mecanism de transfer de bani prin internet oferă noi posibilități de spălare a banilor, deoarece se păstrează anonimatul cumpărătorilor într-o formă care creează mari dificultăți în identificarea ulterioară a participanților la activități ilicite.
Pentru a evita spălările de bani, companiile de cărți de credit trebuie să coopereze cu băncile, pentru a realiza un anumit grad de control.
5.2. Bioterorismul
Agenții biologici sunt toxine derivate din organisme vii care pot fi utilizate împotriva oamenilor, animalelor sau culturilor agricole. În comparație cu agenții biologici, agenții chimici sunt substanțe otrăvitoare care pot ucide sau afecta grav. Acești agenți chimici sunt creați de om, pe când agenții biologici sunt produși patogeni și toxine care există în natură. Spre exemplu variola, antraxul, ciuma, bruceloza și febra Q, se numără printre bolile care rezultă în urma agenților patogeni utilizați în război. Cu toate acestea, un terorist ar putea recurge la orice agent patogen sau toxină.
Teroriștii ar putea utiliza agenți sau tehnici de răspândire diferite de cele adoptate de programele militare. Astfel, teroriștii au fost mai interesați de contaminarea apei și a hranei, în timp ce programele militare de luptă cu agenții biologici s-au concentrat asupra dipersării pe cale aeriană a agenților biologici.
Programele de luptă finanțate de state s-au concentrat asupra agenților care pot fi răspândiți pe calea aerului, fie în urma exploziei unei muniții, fie sub forma unui nor produs de un spray. Amenințare potențială a acestor nori este surprinsă de o estimare a Organizației Mondiale a Sănătății, conform căreia 50 kg de antrax uscat, utilizate împotriva unui oraș cu 1.000.000 de locuitori, ar ucide 36.000 și i-ar afecta grav pe alți 54.000. Deși tehnologia de acest tip poate fi cumpărată de pe piață, până în momentul de față numai un singur grup terorist a încercat să o dobândească.
Sistemele de distribuire a apei au constituit ținta grupărilor teroriste, dar acestea sunt mult mai puțin vulnerabile decât se imaginează deobicei. În procesul de filtrare a apei, fac parte sistemele de distribuire a apei în oare, care sunt create pentru eliminarea impurităților, în special a agenților patogeni, în scopul protejării sănătății publice. Deși este extrem de dificil, au existat câteva încercări de a contamina în mod deliberat sursele de apă cu agenți biologici.
Deasemenea, teroriștii au încercat să contamineze și sursele de hrană. În general, doar hrană nepreparată sau păstrată în locuri improprii este vulnerabilă la agenții biologici.
Agenții biologici pot fi utilizați și împotriva unor ținte din agricultură. Spre exemplu, în primul război mondial, spionii germani au utilizat agenți biologici pentru a infecta animalele care fuseseră cumpărate pentru forțele militare aliate.
Alegerea unei agent, în măsura în care el poate fi găsit cu ușurință și resursele grupului terorist de producere și răspândire a agentului vor fi influențate de obiectivele teroriștilor. Puțini teroriști au demonstrat un interes real față de posibilitățile bioterorismului și chiar și mai puțini au încercat să dobândească agenți biologici.
FBI raportează că în Statele Unite există doar un singur caz în care un grup terorist a utilizat efectiv agenți biologici. Spre exemplu, pentru a-i îmbolnăvi pe locuitorii din Wasco Country, membrii cultului Rajneeshee au provocat o boală diareică cu bacteria Salmonela, dintr-o cultură pe care au cumpărat-o de la un depozit de medicamente. În septembrie 1984, membrii aceluiași cult și-au dublat eforturile, prin contaminarea salatelor în zece restaurante. Ei au răspândit boala turnând sticluțe care conțineau organismul, peste mâncare, de unde au rezultat 751 de cazuri de îmbolnăvire și în ciuda reușitei acestui efort, nu s-a mai produs nici un alt atac.
Un alt incident a implicat grupul care a fost responsabil pentru împrăștierea în 1998 de gaz sarin, un agent chimic. Aum Shinrikyo, un cult religios din Japonia, a produs agenți biologici și a încercat să îi utilizeze, aflându-se ulterior că cultul religios a inclus printre membrii săi oameni de știință și tehnicieni în microbiologie, care încercau să producă arme ce provocau antraxul, botulismul, febra Q și chiar ebola.
În 1990, secta a modificat un automobil pentru a răspândi toxina bacilului botulinic prin țeavă de eșapament. Mașina a fost condusă în jurul Parlamentului Japonez.
În afara celor două secte, singura încercare confirmată a unui grup terorist de a utiliza agenți biologici a implicat gruparea Mau Mau, care a întrebuințat o toxină vegetală pentru a otrăvi vitele.
Statele Unite au nevoie de sisteme de informare îmbunătățite pentru a putea identifica grupările teroriste interesate să producă toxine biologice și sisteme de răspândire și, în măsura posibilului, a atenționa atunci când teroriștii încep producția și înainte ca ei să utilizeze astfel de arme biologice.
5.3. Narco-Terorismul
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, îndreptate împotriva SUA, au determinat o reorientare a modului de abordare a problematicilor referitoare la terorism și traficul de droguri, fenomene infracționale care afectează societătatea începutului celui de-al treilea mileniu. Analiza ulterioară a datelor cu privire la cele petrecute la acea dată, precum și a celor cu privire la alte evenimente majore determinate de acțiuni ale grupărilor teroriste, a evidențiat existența unor interferențe între terorism și traficul de droguri, ceea ce a făcut ca noțiunea de narco-terorism să-și găsească tot mai mult locul în explicitarea fenomenelor majore ce definesc actualul context socio-politic internațional.
Termenul narco-terorism definește derularea unor activități organizate și puse în practică de grupări teroriste, grupări care, direct sau indirect, sunt implicate în traficul de droguri, banii rezultați, parțial sau integral, fiind folosiți pentru finanțarea activităților respective.
Datele statistice și analiza derulării unor activități criminale majore evidențiază o serie de legături între traficul de droguri și alte forme de manifestare a criminalității organizate, precum jocurile ilegale de noroc, prostituția, traficul ilegal cu arme, etc. Poate cel mai relevant exemplu pe această linie îl constituie expansiunea mafiei italiene în SUA la începutul secolului al XX-lea. Legăturile dintre diferite activități criminale sunt determinate de faptul că grupările implicate în acest gen de activități adesea interacționează, mai ales sub aspect teritorial.
Globalizarea a determinat ’’o schimbare la față’’ a modului de derulare a activităților specifice criminalității organizate, valorificare avantajelor oferite de tehnologie, finanțe, comunicații și transporturi, în strădania de acoperire eficientă a acestor activități, transformând liderii grupărilor ce le derulează în adevărați ’’antreprenori ai crimei organizate’’.
Unul dintre cele mai relevante exemple în acest sens îl constituie cazul celebrului ’’antreprenor al crimei organizate columbiene’’, Pablo Escobar, liderul Cartelului de la Medellin, care, în ultimele două decenii ale secolului trecut, a controlat comerțul cu cocaină la nivel mondial. Inițial, un oarecare vânzător stradal, prin implicare în traficul cu cocaină și punerea în valoare a vocației de lider, respectivul a ajuns repede să dicteze în comerțul cu acest drog, context în care a reușit să-și creeze o avere imensă, care l-a situat în rândul celor mai bogați oameni din lume.
Utilizând imensa putere financiară de care dispunea, Pablo Escobar a reușit, prin coruperea unor funcționari de rang înalt ai statului, columbieni și americani, să exercite controlul asupra unor structuri cu putere de decizie și aplicare a legii din Columbia și SUA, având în vedere asigurarea protecției cartelului pe care îl conducea și acoperirea activităților ilegale în care acesta era implicat, precum și asigurarea legitimității banilor proveniți din traficul de droguri, prin introducerea lor în diverse activități legale derulate în cele două state. Prin utilizarea acelorași mijloace de presiune, dublate de o serie de asasinate în rândul unor politicieni, reprezentanți ai justiției sau polițiști, Pablo Escobar a reușit să temporizeze adoptarea și punerea în aplicare a legii care prevedea posibilitatea extrădării în SUA a cetățeniilor colimbieni implicați în traficul de droguri.
Pablo Escobar fiind un precursor al narco-terorismului, care folosea puterea sa financiară în vedera promovării și impunerii ambițiilor sale politice, a apelat la practici deosebit de violente, specifice grupărilor teroriste.
Exemplul prezentat de poate constitui într-un element de legătură în evoluția celor două fenomene infracționale majore, traficul de droguri și terorismul internațional, spre ceea ce numim, în contextul actual, narco-terorism.
Capitolul VI Jurisprudență în domeniu. Comentarii
6.1 Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001
6.1.1. NEW YORK, LA 14 ANI DE LA ATENTATE
După cele mai sângeroase atentate din istorie, peste New York s-a așezat liniștea. Una dintre cele mai importante metropele ale lumii fusese lovită în inimă, unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului dispăruse sub norul gros de fum și praf, în direct la televizor, printre lacrimile de disperare ale oamenilor care priveau înmărmuriți, printre strigătele de neputință ale rudelor celor uciși.
Familiile miilor de decedați nu își reveniseră încă din suferință când America a pornit la război, cum promisese, de altfel, George W. Bush, care în momentul "atentatelor rușinoase" se află la o școală din Florida, subliniind că nu va face nici o diferența între "teroriștii care au comis aceste acte și cei care îi protejează". După aproape 10 ani de "vânătoare", în 2011, în timpul mandatului lui Barack Obama, o echipă Seal pătrunde în casa unde se ascundea Osama bin Laden, liderul grupării Al-Qaida, care revendicase atentatele, și îl ucide.
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.
În total, în urmaa atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar, a cel puțin unei persoane, a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urmă prăbușirii World Trade Center. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii. Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan.
Avariile Pentagonului au fost reparate în decurs de un an, iar Monumentul Pentagonului a fost construit în acel loc. Procesul de reconstrucție a început la World Trade Center. În 2006, s-a ridicat un nou turn de birouri în locul clădirii 7. Clădirea 1 World Trade Center este în construcție și, cu o înălțime 541 m. La terminarea sa, în anul 2011, va deveni una dintre cele mai înalte clădiri din America de Nord. Inițial, se dorea să se mai construiască încă trei turnuri între 2007 și 2012 în zonă.
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece teroriști au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco și Los Angeles de la Boston, Newark, și Washington, D.C. (Aeroportul Internațional Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbușit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175, care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m.
Un alt grup de teroriști a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon, la ora 9:37 a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93, a cărui țintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casă Albă, s-a prăbușit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriștii.
În timpul deturnării avioanelor, teroriștii au folosit armele pentru a înjunghia și/sau ucide piloții de avion, stewarzi și pasageri. De la pasageri care au telefonat din avioane, s-a aflat că s-au folosit cuțite pentru a înjunghia stewarzi și, în cel puțin un caz, un pasager, în timpul a două dintre deturnări. Unii pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie și unele telefoane mobile, și au dat detalii, inclusiv că mai mulți teroriști erau în fiecare avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene, și că unii oameni de la bord au fost înjunghiați.
Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre teroriști cumpăraseră unelte multifuncționale de mâna Leatherman. Un steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 și pasageri din zborul 93 au spus că teroriștii au bombe, dar unul dintre pasageri a spus că el credea că sunt false. Nu s-au găsit urme de explozivi la locul prăbușirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil bombele erau false.
În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au arătat că echipajul și pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la teroriști după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se prăbușiseră în clădiri, în aceeași dimineață. Conform stenogramei discuțiilor din zborul 93, unul dintre teroriști a ordonat ca avionul să fie întors după ce a devenit clar că aveau să piardă controlul avionului în fața pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a prăbușit pe un câmp de lângă satul Shanksville din orașul Stonycreek, comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m., Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002, că ținta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.
Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbușit în urmă avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbușit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbușirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă și mai mult de incendii, iar clădirea s-a prăbușit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.
Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizațiile de presă și printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite. Tot traficul aerian internațional civil a fost oprit și nu s-a mai permis aterizarea pe pământ american timp de trei zile. Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecționate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis știri neconfirmate și adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o mașină-capcană fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a prăbușirii de la Pentagon, CNN și alte instituții media au relatat un incendiu izbucnit la Washington Mall. O altă relatare, care a ajuns pe liniile AP, era cea că un avion Delta Air Lines-zborul 1989 fusese deturnat. Această relatare s-a dovedit și ea a fi falsă; se crezuse pentru scurt timp că avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a răspuns la apelul controlorilor și a aterizat în siguranță în Cleveland, Ohio.
6.2. Plănuirea atacurilor
Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a prezentat ideea lui Osama bin Laden în 1996. La acel moment, Bin Laden și al-Qaeda erau într-o perioadă de tranziție, mutându-se înapoi din Sudan în Afganistan. Atentatul cu bombă de la ambasada SUA din Sudan, din 1998, a lui bin Laden au marcat un punct de cotitură, bin Laden intenționând acum să atace Statele Unite. La sfârșitul lui 1998 sau la începutul lui 1999, bin Laden i-a dat lui Mohammed aprobarea de a începe organizarea atacului. În primăvara lui 1999 au avut loc o serie de întâlniri între Khalid Sheikh Mohammed, Osama bin Laden, și secundul sau Mohammed Atef. Mohammed a furnizat suportul operațional al atacului, inclusiv la selecția țintelor și cu aranjamentele de călătorie ale teroriștilor. Bin Laden a obiectat la unele idei ale lui Mohammed, respingând unele ținte potențiale, cum ar fi Turnul US Bank din Los Angeles, deoarece „nu era destul timp de pregătire pentru o asemenea operațiune”.
Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducând și ajutor financiar, și a fost implicat în alegerea participanților la atacuri. Bin Laden îi alesese inițial pe Nawaf al-Hazmi și pe Khalid al-Mihdhar, ambii jihadiști cu experiență, care luptaseră în Bosnia. Hazmi și Mihdhar au sosit în SUA la jumătatea lui ianuarie 2000, după ce au călătorit în Malaezia să participe la summitul al-Qaeda de la Kuala Lumpur. În primăvara lui 2000, Hazmi și Mihdhar au luat lecții de zbor în San Diego, California, dar ambii nu prea vorbeau engleză și nu au învățat bine să zboare și în cele din urmă au folosit doar ca teroriști de „forță” și nu ca piloți.
Spre sfârșitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care Mohamed Atta, Marwan al-Shehhi, Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit în Afganistan. Bin Laden a ales acești oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau engleză și aveau experiență cu traiul în Occident. Noii recruți au fost căutați după capacități speciale, ceea ce a permis liderilor al-Qaeda să-l identifice și pe Hani Hanjour, care avea deja licență de pilot comercial.
Hanjour a sosit la San Diego, în ziua de 8 decembrie 2000, și i s-a alăturat lui Hazmi. Curând după aceea, ei au plecat în Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat.
Marwan al-Shehhi a sosit la sfârșitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27 iunie 2000. Binalshibh a cerut de mai multe ori viza pentru Statele Unite, dar, fiind yemenit, viza i-a fost respinsă pe motiv că ar fi putut depăși perioada de ședere și ar fi rămas ca imigrant ilegal. Binalshibh a rămas la Hamburg, ocupându-se de coordonarea dintre Atta și Khalid Sheikh Mohammed. Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au învățat să piloteze în Florida de sud. În primăvara lui 2001, au început să sosească în Statele Unite și teroriștii de forță. În iulie 2001, Atta s-a întâlnit cu Binalshibh în Spania, unde și-au coordonat detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finală a țintelor. Binalshibh a transmis și dorința lui Bin Laden că atacurile să aibă loc cât mai curând cu putință.
6.3. Osama bin Laden
Bin Laden a negat inițial, dar a recunoscut ulterior, implicarea în incident. La 16 septembrie 2001, bin Laden a negat orice implicare în atacuri citind o declarație difuzată de postul de televiziune Al Jazeera din Qatar: „Repet că nu am efectuat acest act, care pare să fi fost comis de indivizi cu propriile lor motivații.” Această negare a fost preluată apoi și de televiziunile americane și din toată lumea.
În noiembrie 2001, forțele americane au recuperat o casetă video dintr-o casă distrusă din Jalalabad, Afganistan, în care Osama bin Laden vorbește cu Khaled al-Harbi. Pe casetă, bin Laden recunoaște că știa de atacuri dinainte. Caseta a fost difuzată la mai multe televiziuni de știri, după 13 decembrie 2001. Apariția sa distorsionată pe casetă a fost atribuită erorilor de transfer.
La 27 decembrie 2001, a fost publicată o a două casetă cu bin Laden. În aceasta, el spunea: „Terorismul împotriva Americii merită laude deoarece este un răspuns la nedreptate, cu scopul de a forță America să nu mai susțină Israelul, care ne omoară oamenii”, dar nu a recunoscut responsabilitatea pentru atacuri.
La scurt timp după alegerile prezidențiale din SUA, din 2004, într-o declarație înregistrată pe casetă, bin Laden a recunoscut public implicarea al-Qaeda în atacurile asupra SUA și a recunoscut legătura directă dintre el și atacuri. El a spus că acestea au fost efectuate deoarece „noi suntem liberi…și vrem să recâștigăm libertatea națiunii noastre, fiindcă voi ne subminati securitatea noastră, și noi v-o subminăm pe a voastră.” Osama bin Laden spune că el personal i-a condus pe cei 19 teroriști. Pe casetă, el mai spune: „Am căzut de acord cu comandantul general Muhammad Atta, Allah să-l miluiască, ca toate operațiunile să se desfășoare în 20 de minute, înainte că Bush și administrația lui să poată afla.”
O altă casetă obținută de Al Jazeera în septembrie 2006 îl prezintă pe Osama bin Laden împreună cu Ramzi Binalshibh, și cu doi dintre teroriști, Hamza al-Ghamdi și Wail al-Shehri, făcând pregătiri pentru atacuri.
6.4. Comisia 9/11
Comisia Națională de Anchetă a Atentatelor Teroriste împotriva Statelor Unite (Comisia 9/11), prezidată de fostul guvernator al statului New Jersey Thomas Kean, s-a înființat spre sfârșitul anului 2002 pentru a pregăti o descriere completă a circumstanțelor din jurul atacurilor, inclusiv gradul de pregătire pentru eventualitatea lor și răspunsul imediat. La 22 iulie 2004, Comisia 9/11 a publicat un raport final. Comisia și raportul ei au fost supuse unor critici diverse.
6.5. Prăbușirea World Trade Center
Național Institute of Standards and Technology a efectuat o anchetă asupra prăbușirii Turnurilor Gemene și a clădirii WTC 7. Scopurile acestei anchete au fost determinarea motivului prăbușirii lor, numărul victimelor și procedurile de proiectare și gestiune a World Trade Center. Investigația prăbușirii WTC 1 și WTC 2 s-a încheiat în octombrie 2005, iar ancheta prăbușirii clădirii WTC 7 s-a încheiat în august 2008.
Raportul a concluzionat că izolația antiincendiu a structurilor de oțel ale Turnurilor Gemene a fost îndepărtată de impactul inițial cu avioanele și că dacă aceasta nu s-ar fi întâmplat, probabil că turnurile ar fi rămas în picioare. Această concluzie a fost confirmată și de un studiu independent efectuat de Universitatea Purdue.
W. Gene Corley, directorul primei anchete, a comentat că „turnurile au rezistat chiar surprinzător de bine. Avionul teroriștilor nu a dus la prăbușirea turnurilor; vinovat a fost incendiul ce a urmat. S-a dovedit că se pot rupe și două treimi din coloanele de rezistență a unui turn și clădirea tot rămâne în picioare.” Incendiile au slăbit structurile care susțineau podelele, ceea ce a dus la îndoirea acestora. Podelele îndoite au tras de coloanele exterioare de oțel până când acestea s-au îndoit înspre interior. Cu avariile coloanelor din centru, cele exterioare n-au mai putut susține clădirile, ceea ce a dus la prăbușirea acestora.
În plus, raportul susține că scările interioare ale turnurilor nu au fost întărite adecvat pentru a furniza căi de ieșire în caz de incendiu pentru persoanele din zonele de impact. NIST a concluzionat că incendiile necontrolate din clădirea WTC 7 au determinat încălzirea grinzilor și apoi „au cauzat distrugerea unei coloane critice de susținere, care a dus mai departe la o prăbușire progresivă a etajelor”.
6.6. Comentarii
Chiar dacă au trecut 15 ani de la atentatele teroriste din 2001, acestea continuă sa fie sursa multor controverse. Deasemenea, numeroasele teorii ale conspirației nu au fost încă desființate, unii oameni susținând că prăbusirea turnurilor gemene este dovada clară a unei conspirații gandite în cel mai mic detaliu și neagă cu înverșunare implicarea organizației Al – Quaida.
Conform unelor persoane, Guvernul american a lăsat ca atentatele teroriste să aibe loc, cu scopul de a speria populația, în timp ce alții pun producerea atentatelor pe seama autorităților, invocând neimplicarea lor având același motiv, înspăimântarea populației. Cu toate acestea, multitudinea de idei, putem spune bizare continuă să existe, dar bineînteles că toate pleacă de la un sâmbure de adevăr.
Prin urmare, una dintre opinii este aceea că nu a fost folosit niciun avion pentru atacuri și respectiv pentru prăbușirea turnurilor gemene, această prăbușire fiind ținta unor demolări interne controlate. Această opinie are la bază teoria conform căreia aluminiul din care sunt fabricate avioanele nu ar fi putut distruge oțelul din care erau construite turnurile gemene.
O altă teorie conspiraționistă afirmă că Oficialii Guvernul America ar fi fost în spatele operațiunii, Pentagonul fiind lovit cu o racheta, iar numeroase persoane susțin că autoritățile au evitat intenționat doborârea avioanelor, motivele nefiind încă cunoscute.
Mai mult se susține că avionul sau zborul United 93, care a sfârsit prabușit pe un câmp de lângă Pennsylania, a fost doborât intenționat de avioanele armatei americane.
Ultima dintre teorii afirmă ca agenții israelieni ar fi fost implicați în atacuri, deoarece FBI, a prins trei dintre ei filmând atacurile de pe acoperișul unei clădiri de locuințe și sărbătorind ulterior.
Conspiraționiștii afirmă că turnurile s-au prăbușit datorită unor explozivi care existau în clădiri la momentul atacului, dar un video apărut pe internet le răstoarnă teroria. Din acest video care ne arată îndeaproape momentul atacului terorist și reiese faptul că turnurile s-au prăbușit datorită căldurii imense dată de flăcari. Filmul ne arată imagini de aproape ale etajelor inferioare ale clădirii și grinzile de metal care se curbeaza datorită supraîncălzirii. Astfel, curbarea metalului a provocat căderea etajelor unul câte unul, ceea ce a dus la prăbușirea întregii clădiri.
Varianta oficială afirmă că atentatele din 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 teroriști din organizația teroristă Al-Quaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York și clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Whashington. Bilanțul victimelor atentatelor s-a ridicat la 2.978 de morți, dintre care 2.749 la New York.
Cea mai mare putere a lumii a fost îngenunchiată de o mâna de teroriști care au reușit să deturneze patru avioane cu pasageri.
Atacurile teroriste reprezintă un imens eșec pentru serviciile secrete americane, despre care se credea că sunt cele mai bune. S.U.A cheltuie anual 10 miliarde de dolari pentru serviciile secrete, care dispun de sisteme de ascultare electronică sofisticate, dar care au fost luate prin surprindere, întrucât toate informațiile duceau pe o pistă falsă, în sensul că evocatul atentat va avea loc în afara S.U.A.
Serviciile secrete germane, britanice, franceze și israeliene au fost de acord asupra faptului că modul de organizare și punere în practică a atentatelor din S.U.A. demonstrează că autorii provin din anturajul miliardarului suaudit Osama bin Laden. Magnatul terorist de origine saudită, avertizase cu trei săptămâni înaintea atentatului că ’’el și apropiații săi vor lansa un atac fără precedent împotriva interselor S.U.A. pentru sprijinul acordat de Whashington, statului evreu.’’- a declarat un ziarist arab cu acces în cercul lui Bin Laden.
Acest atentat, catalogat ca fiind cel mai sângeros din istorie, a fost pus la cale de aproximativ 19 teroriști, ceea ce nu este deloc uimitor, ei având propiul manual din care învață să ucidă. Manualul lui Bin Laden, intitulat ‚’’ Enciclopedia terorii’’ a fost tipărită de membrii organizației Al- Quaida, format din 11 volume, este la fel de cuprinzător ca o adevărată enciclopedie.
Teroriștii pot învăța despre cele mai diverse modalități de a ucide, ghidul cuprinzând o serie de potențiale ținte în funcție de efectul urmărit.
Oligarhia americană a petrolului a făcut jocul organizației Al-Quaida. Unii analiști susțin că, ineficiența CIA și FBI a fost determinată de lipsa voinței politice: interesele financiare ale unor mari companii petroliere din S.U.A au determinat Washington-ul să blocheze o serie de operații menite să anihileze rețeaua teroristă Al-Quaida.
Concluzii
Confruntați cu un scenariu al terorismului care continuă și în secolul 21, care sunt perspectivele unor îmbunătățiri radicale ale politicilor și măsurilor de combatere a terorismului ? Totul depinde de calitatea liderilor politici, precum și de puterea și hotărârea morală din societățile democratice. Trebuie respinsă ideea că terorismul poate fi tolerat atâta vreme cât afectează doar drepturile și statul de drept ale altora. Trebuie adoptat principiul potrivit căruia „ teroristul unei democrații, este teroristul oricărei democrații”.
În cadrul unei societăți libere și democratice, cetățenii nu simt nevoia de a se înarma individual pentru a-și asigura protecția. Unele guverne confruntate cu atacuri teroriste de mare anvergură, nu mai sunt în măsură să-și îndeplinească îndatoririle în ceea ce privește securitatea, față de cetățeni. În aceste condiții de insecuritate și nesiguranță, oamenii se văd nevoiți să-și poarte singuri de grijă înarmandu-se, formând grupuri para-militare capabile să le apere interesele economice, sociale, religioase, politice sau de altă natură.
Terorismul a devenit și un pretext al marilor puteri de a-și disputa zonele de influență geopolitică, iar terorismul tradițional tinde să se transforme într-un terorism de stat.
Deasemenea, teroriștii se folosesc de religia musulmană în cel mai odios mod posibil, denaturând adevăratul mesaj al religiei și îndoctrinând generațiile tinere, pe care le folosesc în stingerea scopurilor lor meschine.
După părerea mea, terorismul contemporan rămâne una din amenințările cele mai grave care apasă lumea la ora actuală. Principalele cauze au fost și rămân: incapacitatea, lipsa de inițiativa a marilor conducători de a rezolva problemele stringente ale societății, libertatea de mișcare, decăderea sistemelor sociale de control, dependența toxicomană, sărăcia extremă, ura de rasă, corupția și multe altele.
Motto-ul terorismului se poate rezuma la :’’ Distruge pentru a salva’’, iar problema este dacă poate fi contracarat la fel de simplist :’’pentru a salva, distruge distrugătorii’’.
Terorismul anilor viitori va reflecta dezvoltările tehnologice, schimbările sociale, transformările structurate la nivel statal, regional și mondial, transferurile de influență tot mai evidente, într-o lume în schimbare, determinată de dinamica centrelor de greutate ale puterii.
Terorismul modern va costa din ce în ce mai mult, iar cel internațional va fi favorizat de mai mulți factori cum ar fi situația economică precară, creșterea numerică a populației și folosirea cu rea credință a mijloacelor de informare în masă.
Tendințele de răspândire ale fenomenului terorist vor cunoaște o schimbare radicală în mileniul trei. Motivațiile de esență politică vor fi diminuate în favoarea celor de natură etnică și religioasă, scopul fundamental nemaifiind obținerea controlului politic, ci distrugerea totală a dușmanilor vizați.
Bibliografie
Carți, tratate, cursuri, monografii
FULGA, V.(2008),Terorismul-principalul flagel al lumii contemporane, Ed.Centrul tehnic editorial al armatei, București.
POPA, S.(2005), Spălarea banilor și finanțarea terorismului, Ed.Expert, București.
BĂLAN, O. (1998),Terorismul internațional, Cluj-Napoca.
CEARAPIN, T.(2001), Terorismul internațional-repere juridice, istoric și forme de manifestare, Ed. Revista Jandarmeriei, București.
DUNNIGAN, J. (2010), Nouă amenințare mondială- Cyber-Terorismul, Ed.Curtea Veche, București.
FERCHEDĂU-MUNTEAN, M. (2001), Terorismul-istoric, forme, combatere, Ed.Omega, București.
ANDREESCU, A. ( 2002), 11 septembrie 2001 – provocarea secolului XXI în materie de terorism, Ed.Artprint, București.
ANDREESCU, A. (2003). Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane, Ed. Ministerul administrației și internelor, București.
BARNA, C.,(2007), Occident vs. Islam: globalizarea războiului sau a păcii? în ’’Cadran Politic’’, nr.43.
DELCEA, C,Bădulescu. A (2006), 11 septembrie 2001- cauze și consecințe, în Terorismul Azi, vol III, an 1, septembrie.
VOICU C.(1999), ’’ Spălarea banilor murdari’’, Editura Sylvi, București.
ARQUILLA J., RONFELDT D.,(1999),’’Cyber war is coming’’, Comparative Strategy, vol.12.
POPA, S., CUCU, A., (2000), Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Expert, București.
MELINESCU,I., TALIANU, I., (2004), Investigațiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed. Imprimeria Națională.
Reviste, periodice, note
Gh. Bassarabescu,(2001), Terorism, între istorie și actualitate, CLIPĂ, nr. 518, din 27 septembrie 2001.
Transnațional Threts Update buletin informativ al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, Washington D.C., martie 2005.
War Casualties Pass 9/11 death toll’’ CBS News 22sept2006.
Posner, Richard A. (29 august 2004). „The 9/11 Report: A Dissent”. The New York Times. Accesat la 14 aprilie 2008. Ed Henry (26 aprilie 2004). „Republicans amplify criticism of 9/11 commission.
Miller, Bill (1 mai 2002). „Report Assesses Trade Center's Collapse.
Național Commission on Terrorist Attacks Upon the United States (2004). „Chapter 5”. 9/11 Commission Report. Government Printing Office.
Bernstein, Richard (10 septembrie 2002). „On Path to the U.S. Skies, Plot Leader Met bin Laden”. The New York Times.
Michael, Maggie (29 octombrie 2004). „Bin Laden, în statement to U.S. people, says he ordered Sept. 11 attacks”. The Associated Press. SignOnSanDiego.com.
Documents d’actualite internaționale, nr.7, 1 aprilie 1998.
David B. Ottaway, Robert G. Kaiser, Saudis May See U.S. Exit, Washington Post, ian.2002.
Resurse electronice
https://botusanalexandru.wordpress.com/2010/07/07/organizații-teroriste-internaționale.
http://zonainterzisa.ro/atentate-teroriste-de-a-lungul-timpului.
https://irannewpearlharbour.wordpress.com/2011/04/06/terorism-și-război-asimetric-1.
http://geopolitics.ro/finanțarea-terorismului-călcâiul-lui-ahile-pentru-acest-fenomen.
http://documents.tips/documents/despre-terorismul-religios-contemporan.html.
http://www.răsfoiesc.com/educație/psihologie/sociologie/Terorismul41.php.
http://www.csspp.ro/uploads/files/prezentare-combaterea-finanțării-terorism_llze.pdf.
www.unodc.com
Terrorism knowledge băse www.tkb.org
La stratégie militaire americaine est-elle encore capable de se reformer ?“ par Jean Marguin, Chargé de recherche, 15/10/2001, www.frstrategie.org.
Legislatie
Explicațiile noului Cod Penal, vol.II,(2015), Ed.Universul Juridic.
Legea nr. 535/2004
Legea nr. 295/2004
Legea nr.39/2003
Legea nr.126/1995
Legea nr.21/1991
O.U.G. nr.26/2000
O.U.G. nr.105/2001
O.U.G. nr.159/2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Finantarea Terorismului (ID: 115540)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.