Finantarea Societatii S.c. Carpathia S.r.l

CUPRINS:

INTRODUCERE

Obiectivul principal al cercetării mele este Dezvoltarea Turismului Din Mediul Rural din satul Remeți . În această cercetare am urmărit să gasesc aspectele care se interpun în vederea efectuării unui turism calitativ într-o zonă turistică. Turistul care are în vedere petrecerea timpului liber într-o zonă rurală în primul rând are nevoie de o modalitate ușoară prin care să ajungă în zona respectivă, cât mai repete dar și cât mai confortabil.

Așadar am evidențiat câteva lipusuri pe care le au zonele rurale, îndeosebi cele muntoase deoarece aceste sunt cele mai căutate de turiști în vederea petrecerii concediilor și minivacanțelor.

Aceste lipsuri sunt: infrastructura, amenajarea zonelor cu apă curentă și canalizare ,lipsa dezvoltarii capitalului uman, lipsa spațiilor de agrement. Ele pot fi înlăturate prin finanțare europeană, fonduri care pot fi accesate de persoane fizice și anume finațarea spațiilor de cazare, finanțarea unor spații de agrement și de instituții publice prin accesarea unor finanțări ce au ca și destinație infrastructura drumurilor, a reșelelor de canalizare și a alimentării cu apă.

M-am oprit la finanțarea activității de cazare la pensiunea Carphathia, deoarece consider că este un imbold pentru tinerii antreprenori de a realiza și ei astfel de proiecte deoarece contribuie la dezvoltarea zonei, în primul rând face zona mai cunoscută și o dezvoltă, creează noi lucuri de muncă și contribuie la creșterea economică a zonei.

Lucrarea este structurată pe două capitole, prin intermediul cărora voi arăta avantajele accesării surselor de finanțare nerambursabilă, oportunitatea care nu a fost ratată de fondatorii acestei pensiuni, pensiune ce a fost clasată la categoria de trei margarete. Mai întâi am prezentat câteva aspecte teoretice privind turismul rural dar și căteva aspecte privind finațarea acestor activități de cazare turistică, avantajele, nevoile acestor societăși de a fi finanțate, rolul acestor finanțări.

Urmează apoi prezentarea pe larg a construcție acestei pensiunii, finisarea și mobilarea ei, analiza pieței de desfacere, clienții, furnizorii, concurenții la pensiunea Carpathia, uns tudiu de fezabilitate pe ultimul an.

Cap 1. TURISMUL ȘI ASPECTE A FINANȚĂRII FIRMELOR DETURISM ÎN ROMANIA

1.1. Activitatea turistică : particularități si condiții specifice

Activitatea de cazare turistică reprezintă orice structurã de primire turisticã cu funcțiuni de cazare turisticã, care furnizeazã în mod permanent sau sezonier ca și serviciu de cazare dar și alte servicii specifice turiștilor. Industria cazării are o importană socială și economică deosebită în societatea contemporană, deoarece multe din țările dezvoltate sunt cele mar mari receptoare de turiști, numărul celor care au beneficiat de servicii de cazare pe parcursul unui an depășeste populația totală a țării.

Unele studii au indicat faptul că pentru fiecare sumă de bani cheltuită în hoteluri de un turist, triplul acestei sume este cheltuită pentru alte bunuri și servicii de către aceștia pe durata sejurului. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune reprezintă numarul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către unitățile de cazare turistică, ținând cont de numărul de zile în care sunt deschise unitățile de cazare în perioada considerată.

La început, existența hotelului a fost legată de efectuarea unor deplasări în alte scopuri decât cele turistice, treptat dezvoltarea circulației turistice a atras și dezvoltarea industriei hoteliere. Astfel, cca. 70% din existentul de spații de cazare se află amplasate în zone de interes turistic. Serviciul de cazare reprezintă, alături de cel de transport, alimentație publică și agrement, una din prestațiile de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și totodată, un factor important de stimulare a cererii turistice.

Cazarea este un factor fundamental al produsului touristic, așadar tipul, amploarea și motivul călătoriei, determină volumul și valoarea turismului, care este posibilă în orice destinație (Henning & Willemse, 1999; Nuntsu, Tassiopoulos & Haydam, 2003). În timp ce cazarea turistică se referă la hotelurile tradiționale de mai multe categorii, cazare alternativă se referă la unități, cum ar fi case de oaspeți, serviciul de apartamente și case comerciale care furnizează ca și spațiu de cazare pentru turiști pe termen scurt.

Începând cu anii șaptezeci, când a început criza în agricultură turismul a început să joace un rol foarte important în posibilitățile economice ale comunității rurale. Turismul aduce modificări limitate a planurilor de dezvoltare economică, care, la rândul lor, au avut nevoie de unele măsuri neconvenționale pentru a putea păstra casele din mediul rural. Una dintre cele mai populare strategii de dezvoltare a creșterii rurale a fost implicarea unor forme de investiții private. Acest lucru a fost foarte important în dezvoltarea zonelor rurale care erau din punct de vedere economic și social pe cale de dispariție. Zonele rurale au o oportunitate unică de a atrage turiști prin intermediul stabilirii unei conexiuni între zonele rurale și rădăcinile lor culturale, istorice, etnice și geografice. Este mai ușor de a organiza turismul rural decât fabricarea lui. Cu toate acestea, importanța turismului rural pentru dezvoltare rurală nu se măsoară doar în termeni de bani, ci prin crearea unor noi locuri de muncă la care se adaugă vitalitate la o economie slabă.

Conceptul de turism a aparut după cel de turist. Noțiunea de turism vine de la transcripția în limba engleză a cuvantului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, în acea perioada, calătoria de studii, dezinteresată, pentru descoperiri culturale, cu precădere, pe care o efectua în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie inițiatică, menită să permită cunoașterea  unor culturi străine, avea ca finalitate perfecționarea educației respectivilor tineri.

Definiția dată noțiunii de turism, de Organizația Mondială a Turismului (OMT) este urmatoarea: „activitățile persoanelor care calătoresc către sau își petrec sejururile în afara mediului lor obișnuit, pentru o perioadă consecutivă de mai puțin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, ce nu au legatură cu exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat”.

1.2. Particulariatăți și caracteristici ale serviciilor turistice

Consumul de servicii turistice se caracterizează printr-o serie de particularități care diferențiează acest consum specific de consumul de mărfuri și imprimă unele caracteristici serviciilor turistice:

Cererea de servicii turistice interne și internaționale este în continuă evoluție,

Consumul turistic are un caracter pronunțat sezonier;

Spre deosebire de cererea turistică, ce se manifestă printr­o elasticitate pronunțată, oferta de servicii este relativ rigidă, limitată în timp și spațiu la nucleele receptoare de care dispune baza materială;

Oferta de servicii este orientată spre a putea prelua și acoperii solicitările din vârful de sezon, de unde pot fi desprinse concluzii privitoare la riscul nevalorificării parțiale a unor capacități receptoare, care, deșii disponibile, nu sunt ori nu pot fi utilizate în afara perioadelor de sezon plin;

Prin natura lor, serviciile sunt perisabile;

Oferta turistică este, pe de o parte, rezultanța unor conbinații cu posibilități multiple a elementelor de atracție turistică pe care le oferă patrimoniul turistic al țării noastre și baza materială turistică existentă pe teritoriul respectiv dar și rezultanța contribuției umane care modelează serviciile;

Ca regulă generală, produsul turistic reprezintă pachete de activități, presupânând o înlănțuire logică și fluentă a diferitelor prestații incluse în programele și aranjamentele concepute astfel încât serviciile să fie dozate în diverse conbinații, fiabilitatea serviciilor fiind orientată după natura și caracteristicile produselor turistice oferite spre comercializare;

Posibilitățile de combinare și substituire a diverselor variante și componente de servicii constitue o rezervă potențială considerabilă pentru individualizarea ofertei turistice și de sporire a gradului de atractiviatate a programelor oferite, chiar în limitele aceleiași destinații de vacanță sau aceleași forme de turism;

Caracterul pronunțat individualizat;

În procesele tehnologice de prestații turistice aservite contactului direct dintre prestatorii diverselor servicii și clientela beneficiară a acestor servicii, ritmurile de pătrundere a progresului tehnic sunt mai lente în comparație cu alte sectoare economice;

Consumul de servicii turistice satisface exigenșele unor motivații deosebit de eterogene și complexe;

Prestașiile turistice reprezintă eforturile conjugate ale tuturor unităților economice care oferă servicii specifice și nespecifice atât cetățenilor țării noastre, cât și turiștilor care vizitează;

1.3. Dezvoltarea firmelor turistice și nevoile de finanțare.

Mulți economiști consideră că serviciile nu sunt inovative, însă aceste zvonuri sunt înlocuite cu teorii potrivit cărora inovarea joacă un rol la fel de important în sectorul serviciilor ca și în cazul industriei prelucrătoare.

Inovația a unui produs turistic înseamnă a aduce pe piață un produs nou sau un îmbunătățit în mod semnificativ:

• Inovația unui proces înseamnă a introduce o nou produs sau un proces îmbunătățit în mod semnificativ, metoda de distribuție sau activitate este sprijin pentru produsele turistice. Inovația (nouă sau îmbunătățită) trebuie să fie nouă pentru companie dar nu trebuie să fie nouă pentru sectorul turismului.

• Inovația organizațională este punerea în aplicare a modificărilor noi sau semnificative în structura companiei sau metodele de gestionare, care ar trebui utilizate pentru a îmbunătăți eficiența companiei.

• Inovația de marketing înseamnă punerea în aplicare a unui design nou sau semnificativ, îmbunătățirea unui produs. Un alt scop este de a spori atractivitatea produselor turistice sau pentru a le introduce pe noi piețe.

Turismul este considerat o putere de politici de dezvoltare din România la nivel național la nivel local, așa cum este în general acceptat pentru a fi o sursă de venit și un generator de locuri de muncă, contribuind la o creștere a calității vieții și dezvoltarea regională.

Într-o perioadă de transformări sociale și de numărare pe resurse naturale valoroase, politica românească și planuri de dezvoltare a turismului declarat a fi o prioritate pentru dezvoltarea socio-economică.

1.4. Nevoile de finanțare

Resursele financiare pot fi un atu pentru crearea unui avantaj concurențial în turism, însă acesta este considerat doar în rare cazuri ca fiind unic. Problema inițială asociată acestui tip de resurse, reprezintă concentrarea necesară pentru investiții, deoarece în aceată industrie necesitatea clădirii și dotarea cu echipamentele începerii activității este esențială, deoarece fară aceste lucruri nu se poate derula afacerea în sine.

Firmele turistice se confruntă cu dificultăți majore în accesarea fondurilor alternative, iar aceste probleme au crescut în ultimii ani. Criza financiară prin care am trecut, au făcut ca finanțarea externă a IMM­urilor să fie mai dificilă deoarece ratele dobânzilor să fie mai mari, au scurdat scadențele si cererea pentru garanție a crescut. Așadar pentru antreprenorii IMM+urilor finanțarea reprizintă o provocare mare.

Posibilități de finanțare atunci când vine vorba de sursele de finanțare a activităților de ecoturism, trebuie avut în vedere atât capacitatea financiară a entităților ce administrează ariile protejate, cât și posibilele surse de finanțare ale celorlalți stakeholderi implicați.

Unele arii protejate au beneficiat de sprijin prin intermediul unor proiecte internaționale, a căror impact pare a fi deosebit de pozitiv (inclusiv asupra culturii manageriale): – Proiectul privind managementul biodiversității (GEF – Banca Mondială, implementat între 1999 și 2004), implicând Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Național Retezat și Parcul Natural Vânători-Neamț, cu scopul dezvoltării planurilor de management în aceste arii protejate pilot.

Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului – cofinanțat din FEDR. – Domeniul major de intervenție. Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea / modernizarea infrastructurilor conexe.

Programul finanțează, printre altele, activități de restaurare, consolidare, protecție și conservare a patrimoniului cultural mondial și național, amenajări peisagistice pentru evidențierea obiectivului turistic de patrimoniu reabilitat, construcția și reabilitarea utilităților anexe (parcaje, grupuri sanitare, puncte de informare, reclame și indicatoare), amenajarea și marcarea de trasee turistice, itinerarii culturale la obiectivele turistice de patrimoniu reabilitate, construcția, reabilitarea modernizarea căii de acces către obiectivul turistic de patrimoniu reabilitat.

Măsurile care încurajează actorii economici în dezvoltarea activității economice

Măsura 313 – Încurajarea activităților turistice vizează investiții în spațiul rural pentru infrastructura de primire turistică (structuri agroturistice și alte tipuri de structuri de primire turistică realizate de o micro-întreprindere cu maxim 15 camere), investiții private în infrastructura turistică de agrement independentă sau dependentă de structura de primire turistică, construirea, modernizarea și dotarea centrelor de informare, amenajarea de marcaje turistice, refugii turistice de utilitate publică, amenajarea de trasee tematice, activități de marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural.

Obiectivele specifice ale Măsurii 313 se referă

1.  Crearea și menținerea locurilor de muncă prin activități de turism;
2.  Creșterea valorii adăugate în activități de turism;

3.  Crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii și serviciilor turistice;

4.  Creșterea numărului de turiști și a duratei vizitelor

Măsura 312 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale. Această măsură vizează îmbunătățirea condițiilor de viață pentru populație, asigurarea accesului la serviciile de bază și protejarea moștenirii culturale și naturale din spațiul rural în vederea realizării unei dezvoltări durabile. Vizează, printre altele, investiții pentru restaurarea, consolidarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural (grupa B) și natural din spațiul rural (peșteri, arbori seculari, cascade etc.).

1.5. Rolul fondurilor nerambursabile în dezvoltarea activății turistice

Fonduri nerambursabile pentru astfel de proiecte pot fi accesate în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală, sau prin Programul Operațional Regional – în ultimul caz fiind sprijinite doar companiile din mediul urban.

Avantaje si dezavantaje în contractarea fondurilor nerambursabile:

Avantaje:

Poți realiza investiții importante suportând doar o parte a costurilor;

Este un bun exercițiu pentru gestionarea în mod profesionist a afacerii: înveti proiect-management, sa gestionezi cash-flow-ul;

Iti poti dezvolta afacerea mai rapid.

Dezavantaje:

Trebuie sa asiguri finantare pentru intregul proiect. Fondurile nerambursabile vin si cu sase luni intarziere;

Nu poti achizitiona echipamente second hand, deci costurile cresc;

Birocatia este ridicata; trebuie obtinute avize, organizate licitatii.

1.6. Dificultăți ale firmelor turistice în obținerea finanțărilor

Banii europeni nu se acordă în avans ci doar ca rambursare ulterior la cheltuielile efectuate, pe baza facturilor pe care le depuneți.

Beneficiarii trebuie să asigure o contribuție financiară de până la 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, în funcție de operațiune și de categoria firmei solicitante (micro, mică sau mijlocie) sau alte criterii, precum localizarea. Pare a fi un obstacol în calea finanțării nerambursabile, însă solicitarea unei contribuții proprii are menirea să coresponsabilizeze beneficiarul. Astfel, banii vor fi cheltuiti mai eficient și proiectul se va finaliza cu succes. De cele mai multe ori, creditul bancar este sursa care acopera această cerință.  Prezentarea contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu autoritatea de management reprezintă un atu pentru orice bancă, atunci când solicitați creditul. În plus, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM acordă garanții de 80% din valoarea finanțării destinate pentru microintreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii care urmează să realizeze investiții cofinanțate din fonduri europene nerambursabile.

Pregatirea documentației pentru participarea la competiție este un proces laborios și dificil care de cele mai multe ori necesită sprijin din partea unui consultant. Daca va fi acceptată, cererea de finanțare urmează cursul etapelor de evaluare care se poate solda cu aprobarea dar și cu respingerea ei în funcție de punctajul obținut și poziția în clasamentul  de evaluare. Vorbim de competiție și de bugete  limitate, care nu pot asigura finanțarea tuturor proiectelor.

Nu orice activitate, investiție, așa cum nu toate firmele sunt eligibile pentru înscrierea la aceste competitii. Există reguli și criterii de eligibilitate precise în cazul fiecarui apel de proiecte, pe care le gasiți în ghidurile de finanțare publicate de autoritatile de management. Accesarea lor este gratuită și trebuie să le citiți cu mare atenție, să respectați întocmai condițiile și instrucțiunile precizate, atat inainte de a porni la drum cat si pe parcurs. De altfel, este recomandabil sa urmăriți permanent actualizarea acestor documente, pentru că se întâmplă frecvent ca autoritățile de management sa introducă modificari sau completari.

Toate documentele cerute de autoritatea de management trebuie sa fie complete, corecte și în termenul de valabilitate precizat. Cel mai important, proiectul care susține cererea de finanțare trebuie să fie foarte bine întocmit, atît partea tehnică cât și planul financiar; orice element care justifică fezabilitatea, avantajele, impactul asupra firmei și a mediului de afaceri local îl poate califica într-un proiect de success.

Un proiect de succes poate fi realizat chiar de beneficiar dacă are nu numai ideea de afacere ci și cunoștințele tehnice necesare, capacitatea și timpul disponibil pentru informare, documentare și elaborarea documentației. Este recomandabil mai ales, în cazul proiectelor complexe, cu valoare mare, să se apeleze la servicii de consultanță specializate dar și atunci este obligatoriu ca antreprenorul să se implice, să ofere toate informațiile, să facă corectăriile necesare și să urmarească tot parcursul proiectului. Benefiarul este singurul responsabil, în relația cu autoritatea de management, pentru implementarea activităților și utilizarea banilor europeni. Cu acest bagaj de cunoștințe și o idee de proiect, puteți identifica tipul de finanțare potrivită pentru pentru dezvoltarea afacerii voastre analizând oportunitățile disponibile în prezent, pentru IMM!

1.7. Opțiuni și forme de finanțare a activității de exploatare/ a proiectelor de investiții în cadru firmelor din turism

În luna Februarie 2014 a fost actualizat Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2020, fiind facute mai multe modificări importante față de perioada precedentă.

Dacă în fostul PNDR, investițiile în activități turistice se regăseau în cadrul Măsurii 313 – Încurajarea activităților turistice, începand cu acest an, sunt propuse două măsuri în care aceste activități sunt considerate eligibile, respectiv 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.4 – Investitii în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.Aceste două măsuri oferă, însumat, fonduri de 250 de milioane de euro pentru următorii 7 ani.

Microintreprinderile și întreprinderile mici din spațiul rural, existente sau abia înființate, pot să beneficieze de o finanțare europeană de până la 200.000 de euro pentru construcția unei pensiuni în mediul rural. Se pastrează eligibilitatea persoanelor fizice în cadrul acestei măsuri, ele fiind obligate să se înregistreze din punct de vedere juridic după depunerea proiectului, însă înainte de semnarea contractului de finanțare.

Ceea ce este o noutate față de perioada anterioară, o reprezintă ponderea pâna la care investiția este decontată de către APDRP. Dacă până în 2013 înființarea unei pensiuni la țară era decontata fie cu 50% (în cazul pensiunilor turistice), fie cu 85% (în cazul pensiunilor agro-turistice), pentru perioada 2014 – 2020, activitățile turistice se vor deconta astfel:

* activitățile turistice se finanțează în cadrul sub-măsurii 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, fiind prevazut un ajutor financiar nerambursabil de până la 90%, dar nu mai mult de 200.000 euro.

* activitățile agro-turistice se finanțează în cadrul măsurii 6.2. Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale. În acest caz, ajutorul prevazut este cuprins între 10.000 ți 70.000 de euro, sumele fiind în întregime nerambursabile.

Sunt eligibile urmatoarele tipuri de cheltuieli:

Construcția, extinderea și / sau modernizarea și dotarea clădirilor;

Achiziționarea inclusiv în leasing de noi utilaje, instalatii și echipamente, costuri de instalare;

Costurile de consultanță, precum onorariile pentru arhitecți, ingineri și alte tipuri de consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, inclusiv documentații tehnico-economice;

Investiții intangibile: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci;

Se menționează drept o condiție de eligibilitate faptul că cel puțin 80% din locurile de muncă nou-create să fie oferite persoanelor cu domiciliul în mediul rural.

Astfel, o pensiune turistică nu poate avea mai mult de 15 camere, iar terenul pe care este amplasata trebuie sa aibă cel puțin 1.000 de metri pătrați. În ceea ce privește nivelul de confort oferit turiștilor, va trebui să facem diferența între activitățile turistice și cele agro-turistice: o pensiune turistică va trebui să respecte un minim de 3 margarete, în timp ce o pensiune agro-turistică poate avea chiar și o margaretă.

1.8. Finanțarea bancară și dezvoltarea IMM –rilor din turism

Pentru buna funcționare a serviciilor de consultanță și instruire în directă colaborare cu Uniunea Europeană și Guvernul României prin intermediul Ministerului Integrării Europene, s-a creeat programul de Consultanță și servicii pentru sprijinirea IMM-urilor care are la bază dezvoltarea afacerilor orientată prin înbinarea celor trei componente:

crearea de capacitate la nivelul furnizorilor de servicii deinstruire si consultanță în afaceri,

crearea de servicii de sprijin pentru întreprinderi,

impulsionarea cererii de servicii pentru cosultanță și sprijin pentru IMM-uri,

Masura în care IMM-rile apelează la servicii de consultanță

IMM-urile sunt societăți care cuprind întreprinderile mici și mijlocii (IMM), joacă un rol esențial în economia europeană și reprezintă o sursă de abilități antreprenoriale, inovare și creare de locuri de muncă acoperând întraga piață în jur de 90%. Astfel IMM-urile au de multe ori dificultăți în obținerea de capital sau credite, mai ales în faza de start-up, resursele lor limitate pot de asemenea să reducă accesul la noi tehnologii sau inovare.

La aceste servicii de consultanță au apelat în mod regulat 6,6%, într+un mod ridicat 15,6% iar o majoritate de aproximati 70% nu au solicitat niciodată astfel de servicii ăn timpul activității lor.

În schimb, pe categorii de marime se evidențiază faptul că, cu cât întreprinderea este mai mare, a fost pusă mai frecvent în situația de a apela la servicii de consultanță, fie regulat (în cazul a 12,4% la întreprinderile mijlocii, fie sporadic(32,2% la aceeasi categorie de firme). O astfel de corelație pozitivă poate fi pusă pe seama accesului mai mare la firmele mai mari, deci a disponibilităților financiare dar și de informare, cât și pe seama nevoilor mai complexe de expertiza din întreprinderile mijlocii în comparație cu celelalte. Menționam că cele subliniate anterior sunt indicii, și nu evidente clare a cauzalității, sondajul nepropunându-și în această fază să aprofundeze analiza accesului la servicii de consultanță. Bineînteles, că se impune o cercetare separată a motivelor și barierelor pe care le întâmpina IMM-urile în accesarea serviciilor pentru dezvoltarea afacerilor, inclusiv a celor deconsultantață. Analiza prezentă s-a concentrat pe tipurile de servicii care au fost utilizate.

1.9.Analiza capacității de rambursare, sistemul indicatorilor de performanță bancară

Creditul pentru investiții este un produs oferit de băncile din România clienților săi, în scopul finanțării activității de investiții, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru întreaga activitate de investiții sau pentru anumite obiective (proiecte) de investiții.

Acest credit este destinat finanțării a maxim 90% din costul total al investiției, fără TVA, putându-se ajunge până la 100% în cazul clienților care accesează fonduri europene din care, ulterior, se va rambursa o parte din creditul inițial acordat de bancă. În situația în care clientul nu dispune de sursele necesare finanțării TVA-ului aferent investiției, banca poate acorda, de asemenea, un Credit cash cu această destinație.

Finanțarea se poate realiza și sub forma de credit-punte (bridge loan), pe termen scurt sau mediu, ca urmare a faptului că fluxul de numerar generat până la scadența creditului este insuficient pentru a acoperi integral serviciul datoriei bancare.

Rambursarea creditului-punte poate fi realizată din următoarele surse:

refinanțarea creditului-punte acordat inițial prin intermediul unui credit pe proiect (credit de investiție aferent dezvoltării proiectului);

veniturile generate din vânzarea activului finanțat prin creditul-punte;

surse provenite de la acționarii /sponsorii societății care a contractat creditul-punte;

1.10. Costul creditului bancar, garanții și alte condiții

FNGCIMM SA preia riscul creditelor bancare acordate IMM-urilor, inclusiv celor nou înființate, garantând în general până la 80 % din credit:

Pentru IMM-urile cu istoric de functionare garanția acoperă:

până la 75% din valoarea finanțării pe termen mediu și lung;

până la 60% din valoarea finantarii pe termen scurt.

Pentru IMM-urile nou-înființate garanția acoperă:

până la 80% din valoarea finanțării pe termen mediu și lung;

până la 70% din valoarea finanțării pe termen scurt.

Pentru accesarea creditelor de cofinanșare în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene garanția acoperaă până la 80% din valoarea creditului, indiferent de durata.

FNGCIMM garantează și finantțările acordate beneficiarilor definiți prin Legea 218/2005 cu modificarile și completarile ulterioare, după cum urmează:

In cazul creditelor pe termen scurt, acordate în scopul asigurării surselor de finanțare necesare realizării producției, procentul de garantare este de până la 50% din valoarea creditului;

In cazul creditelor pe termen scurt, mediu si lung, acordate beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondului european pentru pescuit, în scopul realizării de investiții, procentul de garantare este, după caz, de 70%-100% din valoarea creditului;

În cazul creditelor acordate pentru cofinanțarea proiectelor din cadrul Programului SAPARD și al celor încadrate în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD, procentul de garantare este de până la 100% din valoarea creditului.

Pentru garanția acordată se platește un singur comision a cărui valoare depinde de durata finanțării astfel:

Pentru garantarea creditelor pe termen mediu și lung comisionul reprezintă un procent de 1,5%/an din soldul anual al garanției acordate;

Pentru garantarea creditelor pe termen scurt, de până la 12 luni comisionul reprezintă un procent de 2%/an din volumul garanției acordate și va fi încasat integral la momentul acordării garanției;

Pentru garantarea creditelor destinate accesării fondurilor europene 1%/an.

1.11. Sprjinirea accesării fondurilor nerambursabile prin implicarea băncilor în asigurarea co-finanțării

Problemele care au existat cu cofinanțarea proiectelor din fonduri europene au dus la faptul că foarte mulți au renunțat, nu de bunăvoie, ci de nevoi, la implementarea proiectelor, pentru că nu au avut bani din cofinanțare, deoarece băncile nu au vrut să+i sprijine, nu au vrut să negocieze cu ei și au rămas fără sumele acestea, care să dovedească că pot să realizeze proiectul. În urma mai multor întâlniri băncile au acceptat să ofere un pachet de creditare mult mai accesibil, cu dobânzi mai mici față de cele existente în momentul de față.

CAPITOLUL II. FINANȚAREA SOCIETĂȚII S.C. CARPATHIA S.R.L.

2.1.1. Istoric, înființare, obiective, misiune la S.C. CARPATHIA S.R .L.

S.C. CARPATHIA S.R.L. este înregistrată ca și JAQY & ALY TOUR SRL își desfășoară activitatea în județul Bihor, comuna Bulz, satul Remeți׃ str. Principală;nr. 205; Numărul de înregistrare la Registrul Comerțului este J05-1607-2008, iar codul unic de înregistrare RO׃204080708.

Tabelul nr. 1. Principalae mijloace fixe aflate în patrimoniul solicitantului în momentul accesării proiectului.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

2.1.2. Elaborator proiect (coordonate de identificare)

Firma S.C. Consult Proiect S.R.L., adresa: județul Bihor, Str. Roman Ciorogariu, nr. 9, e­mail:[anonimizat], număr de telefon: 0745546388. Cod CAEN: 7022 ­ Activități de consultanță pentru afaceri și management.

2.1.3. Descrierea activității propuse prin proiect

Scopul promovării acestor investiții este de a crește calitatea vieții din zonele rurale și de a crește calitatea serviciilor din aceste zone dar și diversificarea economiei, care este preponderent agrară în aceste zone. Se acordă această atenție mai deosebită acestor zone rurale deoarece aici trăiesc 50% din populația României. Din cauză că în aceste zone, principala sursă de venit a locuitorilor este agricultura și activitățile de comerț, reiese necesitatea creerii unor locuri de muncă alternative precum și a veniturilor adiționale din activități non­agricole.

Prin acest proiect, administratorii pensiunii au realizat creșterea stadardului în turismul realizat în satul Remeți, dezvoltarea acestei activități care este realizată într­un domeniu non agricol, creșterea locurilor de muncă, iar în prezent la această pensiune are 8 angajați. Cei care au venit cu propunerea realizării investiției au fost Blaga Casian Alin și Spătărelu Alina, acest proiect a urmărit și urmărește în continuare reducerea gradului de dependență față de agricultură, creșterea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural precum și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către pensiuni sau microîntreprinderi.

Prin realizarea acestui proiect au fost realizate următoarele׃

Construcția pensiuni, amenajarea, utilarea și mobilarea acesteia.

Realizarea unui teren sportiv pentru diferite jocuri: tenis, laptenis, footbal, etc.

Construcția unei pișcine și amenjarea în jurul acesteia.

Realizarea unui site pentru promovarea serviciilor oferite de pensiune.

2.1.4. Fundamntarea necesității și oportunității investiției:

Administratorii acestei societăți, dețin în cadrul familiei o pensiune mai mică, construită cu fonduri proprii în anul 1999. Această pensiune are experință mai îndelungată în această ‘‘industrie a ospitalității’’, fiind și prima pensiune din acest sat turistic care rezistă și în acest moment, bucurându­se de prețuirea turiștilor datorită faptului că este construită în stil tradițional, având foarte multe elemente tradiționale, fiind exact pe placul turiștilor tradiționali. Această familie este un exemplu pentru celelalte familii care dețin la rându lor alte pensiuni mai mici, care sunt de asemenea foarte apreciate.

Imaginea nr. 1 Pensiunea Valea Izvorului

Sursa: Realizat de autor

Contrucția acestei societăți a fost realizată din dorința de a oferi servicii turistice de calitate clienților, de a atrage noi clienți care sunt în cautarea unor servicii turistice de calitate din mediul rural, iar cerea turistică pentru cazările din mediul rural este în creștere deoarece turiștii apreciază acest gen de turism.

Locul de implementare a proiectului este comuna Bulz, sat Remeți din județul Bihor care face parte din regiunea Nord ­Vest.

Beneficiarii acstui proiect sunt Blaga Casian Alin și Spătărelu Alina, prin implementarea acestui proiect ei au reușit să crească standardele în realizare a turismului din această zonă.

Prin realizarea acestui proiect au fost realizate următoarele׃

Construcția pensiuni, amenajarea, utilarea și mobilarea acesteia.

Realizarea unui teren sportiv pentru diferite jocuri: tenis, laptenis, footbal, etc.

Construcția unei pișcine și amenjarea în jurul acesteia.

Realizarea unui site pentru promovarea serviciilor oferite de pensiune.

Creșterea cotei de piață și menținerea calității serviciilor.

În concluzie, această investiție a contribuit atăt la valorificarea potențialului turistic zonal, încurajarea inițiativei tinerilor antreprenori, creșterea numărului locurilor de muncă cât și la sporirea atractivității și creșterea economică a zonei pe termen lung.

Activitățile principale și secundare ale acestui proiect, se încadrează în Axa 3, acesta fiind pliat perfect pe Măsura 313, Încurajarea Activitățlor Turistice, punctând principalele obiective ale acestei masuri și anume dezvoltarea activităților turistice în zonele rurale care contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea atractivității spațiului rural.

Tabelul nr. 2. Investiție proiect, valoerea totală a proiectului.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 400 000 €, ajutorul nerambursabil este de 50 % în valoare de 200 000€, restul de 50% respectiv 200 000€ sunt acoperiți din fonduri proprii.

2.1.5.Stabilirea scopului și a obiectivelor proiectului

Scopul acestui proiect a fost construcția Pensiunii Carpathia, proiectul a constat în construcția acestei pensiuni turistice care a fost dotată cu o unitate de alimentație și agreement în felul următor;

Cladirea principală cuprinde restaurantul și spațiile de cazare, acestea au un grad de comfort și calitate de 3 stele conform reglementarilor Agentiei Naționale a Turismului și sunt dispuse astfel :

Subsolul are o sală de conferințe cu o suprafață de 120 m2 dotată cu mobilier și videoproiector; zona de acces cu o suprafață de 20 m2.

Parterul  are o suprafață de (200 m2) și este structurat astfel

Birou recepție 15 m2

Restaurant de 3 stele dotat cu o bucatarie care are o suprafață (60 m2) dotată complet, sală de mese (100 m2) decorată în stil rustic, o terasă de (40 m2), un iaz cu pești; toaleta (25 m2)

Etajul 1 are o suprafață de (400 m2) este format din zonă de acces ( 40 m2 ), și esste compus din 12 camere duble care dețin băi proprii conform condițiilor de clasificare pentru 3 stele .

Mansarda are o suprafață (140 m2): formată din zonă de acces (40 m2) , 3 apartamente, care au băi proprii, decorate într­un stil modern­rustic, amenajate conform condițiilor de clasificare la 3 stele.

Pișcina este situată în spatele pensiunii, la o distanță de 50 m, suprafața acesteia este de 80 m2, cu o adâncime de la 50 cm până la 3 m șă este prevazută cu un sistem automat de filtrare a apei, are 54 de șezlonguri și umbrele .

Dotari tehnice pensiunea este dotată cu o centrală pe lemne pentru încălzirea întregii pensiuni pe timp de iarnă dar și încălzirea apei menajere și apei din pișcină.

Obiectivul general  al acsetui proiect a fost și este acela de dezvoltare a activităților turistice care contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea atractivității spațiului rural din satul Remeți . 

2.1.6. Planul de implementare a proiectului și descrierea detaliată a activităților

Creearea caietului de sarcini și listarea acestuia după clasificarea și modificarea unor discrepanțe care au apărut pe parcurs ;

Expunerea și licitarea caietului de sarcini pentru desemnarea celui mai potrivit constructor;

Trimitirea invitațiilor de participare la licitație a constructorilor;

Se susține invitația și se studiază ofertele;

Desemnarea constructorului după ce s­a ales cea mai bună ofertă dintre cele prezentate.

Descrierea detaliată a amenajării pișcinei:

Sa amenajat spațiul alocat construcției pișcinei prin excavare la o adâncime de 50 de cm, crescând constant până la o adâncime de 3 m;

Amenajarea pereților prin cimentarea și acoperirea acestora cu material special, impermeabil;

Instalare dotărilor tehnice necesare funcționării pișcinei;

Instalarea stației de pompare și evacuare a apei ce are o capacitate de 1000 litrii pe oră;

Instalarea stației de filtrare ce are tot o capacitate de 1000 litrii pe oră.

Descrierea detaliată a amenajării corpului principal:

Sa amenajat spațiul alocat construcției principale prin delimitarea acestuia;

Sa excavat spațiul destinat construcției la o adîncime de 6 m;

Constructia corpului se realizează din maerial prefabricat BCA 7000, îmbinările vor fi realizate din ciment și se va realiza izolația din polistiren expandat cu o grosime de 10 cm iar finisajele vor fi făcute cu glet;

Construcția corpului s-a realizat prin construirea subsolului cu o cameră ce are suprafața de 100 m2, camera destinată sălii de conferință;

Parterul s­a construit având o zonă centrală de acces, toaleta, restaurantul, biroul de recepție și bucătăria;

Construcția etajului și împărțirea acestiuia în zonă de acces, cele 12 camera care includ băi proprii;

Construcția mansardei a fost realizată prin realizarea celor 7 camere cu băi proprii și zona de acces la camera;

Instalarea utilităților a fost realizată prin efectuarea instalațiilor electrice, de încălzire, sanitare și fosa septică.

Racordarea clădirii la energie electrică, apă curentă și rețeaua de canalizare;

Dotarea și decorarea spațiului cazare, restaurant, pișcină și sală de conferință

Dotarea restaurantului, sălii de conferință, spațiului de cazare, bucătăriei și pișcinei cu aparatură, mobilier necasare clasificării la un grad de confort și calitate de 3 stele;

Dotarea spațiului de cazare, camerele destinate cazării cu pat dublu, birou , televizor , scaun ,toaletă , duș, ghiuvetă, mochetă, saltea, cearcafuri , etc;

Dotarea spațiului de alimentație și anume retaurantul care va fi dotat cu 10 de mese rotunde de 4 persoane , 40 de scaune , fețe de masă, utilaje bucătărie, veselă , etc. ;

Dotare spații de recreere, sală de conferință, pișcina va fi dotată cu 30 de șezlonguri prevazute cu umbrelă .

Decorarea pensiunii va fi facută de o societate specializată în decorarea spațiilor de cazare de tip tradițional, respectându-se cerințele și dorințele clientului 

2.1.7. Descrierea pensiunii Carpathia

Amplasată pe marginea râului, între brajul Leșu Ursului și barajul Dragan, Pensiunea Carpathia este locul ideal pentru o vacanță la munte în toate cele patru anotimpuri, precum și o destinație perfectă pentru escapade cu prietenii sau întreaga familie. De asemenea, în cadrul pensiunii pot fi organizate sesiuni de Training, Team Building, Team Adventure, Team Events, Team Development și alte activități similare. 

Imaginea nr. 2 Pensiunea Carpathia

Sursa: Realizat de autor

Pensiunea turistică Carpathia este înconjurată de un decor luxuriant, ea înbinân elemente de construcție moderne cu elemente tradiționale, elemente care au permis o integrare perfectă în peisajul trănsilvănean. Fiecare cameră este confortabilă și are balcon privat cu vedere panoramică la Munții Vlădeasa sau Munții Pădurea Craiului. De asemenea, piscina în aer liber oferă vedere minunată la munte.

Ea este una dintre cele mai spațioase locații de cazare din Remeți­Bihor, având o capacitate de până la 54 de locuri de cazare. Camerele spațioase și decorate într­un stil modern, dau posibilitatea de a petrece vacanțe îndelungate în inima Munților Apuseni fără a face rabat de la confortul cu care sunt turiștii familiarizați (internet cablu și WI­FI, televiziune prin cablu, dușuri cu hidromasj, saună, pișcină, spațiu de joacă pentru copii, etc.).

Carpathia este așezată în Vestul României, la granița dintre Munții Padurea Craiului și Munții Vlãdeasa, în cunoscuta zonă turistică Remeți din Transilvania, ea vă așteaptă într­o locație elegantă unde beneficiați de condiții avantajoase de cazare în Munții Apuseni. Definită de calmul, ospitalitatea și seriozitatea ardelenească, într-o ambianță prietenoasă .

Pensiunea Carphatia s-a înființat în anul 2011, fiind o afacere de familie. Această pensiune s­a realizat prin accesarea de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2008­2013 și astfel devenind cea mai mare și mai modernă pensiune din satul Remeți. Construcția pensiunii Carpathia a început în anul 2008, proprietarii pensiunii dețineau terenul pe care a fost construită pensiunea fiind cofinanțat de Programul Operațional Regional 2008­2013.

Pensiunea turistică Carphathia a fost prima pensiune realizată cu ajutorul fondurilor europene din satul Remeți, pensiune care atrage anual foarte mulți clienți deoarece oferă turiștilor o gamă variată de servicii, personalul este calificat și amabil iar mediul natural este primitor și foarte variat deoarece oferă turiștilor foarte multe locuri naturale și de o frumusețe rară pe care le pot admira.

2.1.8. Obiectivele pensiunii Carpathia

Creșterea nivelului de trai atât prin angajarea personalului din localitate dar și prin faptul că valorifică resursele locuitorilor din zonă, resurse care constă în produse alimentare din gospodăriile acestora, face zona și mai cunoscută datorită faptului că atrage mulți turiști, astfel zona noastră va atrage mai mulți turiști astfel încât vor beneficia și celelate pensiuni care au fost construite din surse propii și sunt mai mici și mai modeste și care probabil nu beneficiază de atâta publicitate.

Misiunea pensiunii Carpathia, reprezintă promovarea și dezvoltarea turismului în această zonă a țării, zona Remeți, o zonă foarte cunoscută pe perioada comunistă deoarece multă lume o vizita din pricina hotelului Leșu, hotel care a fost închis cu 6­7 ani în urmă, însă în ultimul timp în care acesta a funcționat era aproape gol, cu câțiva clienți și câțiva angajați. Oaspetii pensiunii Carpathia, turiștii noștrii trebuie să se simtă la noi ca și acasă, să gasească liniștea de care au nevoie , să se simtă relaxați și fără nicio preocupare pentru că avem noi grijă de toate.

2.2. Piața de desfacere, clienții, furnizorii, concurenții la S.C. CARPATHIA S.R .L.

2.2.1. Clienții pensiunii Carpathia

Clientii potențiali sunt reprezentați în general de către turisti. Această situație se explică prin faptul că împrejurimile satului sunt renumite pentru frumusețe, barajul Leșu este o adevărată oază de liniște si de frumusesețe, practic e atracția care a facut cunoscut satul nostru, iar natura este foarte ofertantă cu peșteri, cu lacuri natural cum este și cașul Lacului Fără Fund, barajul de acumulare valea izvorului și multe alte minunății cu care ne surprinde natura.

Clienții pensiunii Carpathia sunt majoritatea persoane fizice dar și persoane juridice, deoarece unele fime din orașele apropiate, Cluj și Oradea, realizează diferite traininguri pentru angajții lor, mai sunt și unele agenții de turism care promovează și vând serviciile turistice ale pensiunii Carpathia.

Tabelul nr. 1. Clienții actuali ai pensiunii Carpathia

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Aceste aproximări pe care le­am efectuat asupra clienților pensiunii, am pornit de la cazările realizate de ei în ultimul an și astfel am ajuns la concluzia că în proporție de 40% dintre clienții noștrii revin în fiecare an la pensiunea noastră, 20% dintre clienți sunt recomandările clienților care au fost cazați la pensiunea noastră iar ceilați în proporșie de 40% sunt clienți care vin pentru prima dată la pensiunea Carpathia.

Ca și structură, clienții potențiali ai pensiunii se prezintă astfel:

Ø      70% români

Ø      20% unguri

Ø      10 % alte nationalități.

Vârsta în care se încadreaza persoanele care vizitează comuna și zona din împrejurul ei:

Ø      60 % cu varsta cuprinsa între 18-35 ani

Ø      30 % cu varsta cuprinsa între 35-50 ani

Ø      10 % cu varsta peste 50 ani

Aceste aproximari, referitoare la structura clientelei potențiale a pensiunii le-am realizat pornind de la efectuarea unei analiza cu privire la solicitarile de cazare în ultimul an.

Pornind de la estimarile cu privire la clienții potențiali care se vor caza la pensiunea Carpathia, am estimat că gradul de ocupare a acestei pensiuni este de 50%. Durata medie a sejurului a fost estimată pe baza informațiilor obținute, rezultand o durata medie a sejurului de 5-6 zile, făcând o medie înte turiștii care sunt cazați doar la sfărșit de săptămână și cei care sunt cazați o săptămână și chiar 10 zile.

Ca și o concluzie la cele prezentate anterior putem afirma că pensiunea se va baza pe o clientelă, în special cea formată până la momentul actual dar și cea care se formează în fiecare an pe baza recomandărilor clienților pensiunii Carpathia.

2.2.2. Furnizorii pensiunii Carpathia

Furnizorii pentru produse finite ai pensiunii Carpathia sunt supermarketurile Auchan și Carrefour, carmangeria Andromi, Perpetuum

Hipermarketul Auchan, Deschiderea primului magazin de catre Gérard Mulliez la Roubaix (Nord), in cartierul « Hauts Champs », în 1961.

Imaginea nr. 3 Hipermarketul Auchan

Sursa: http://jurnaluldenordvest.ro/wp-content/uploads/2013/12/auchan-romania.jpg

Înființarea Immochan. Primele hipermarketuri Alcampo au apărut în Spania și api a fost redenumit Auchan care a apărut în Italia iar primele hipermarketuri au apărut în Rusia și supermarketuri în Polonia și apoi Rusia. În România a apărut prin cumpărarea câtorva hipermarketuri Real.

Hipermarketul Carrefour,

Carrefour România a fost proprietatea grupului francez Hyparlo până în 2006. Grupul Hyparlo este unul dintre cei mai importanți francizați Carrefour, fiind o afacere de familie. În martie 2015, compania avea în România 25 de hipermarketuri, 50 de supermarketuri și 3 unități Express.

Imaginea nr. 4 Hipermarketul Carrefour

Sursa: http://www.wall-street.ro/articol/Companii/50631/Carrefour-a-investit-10-mil-euro-intr-un-nou-hypermarket-in-Oradea.html

Carrefour România a preluat, în toamna lui 2007, lanțul de supermarketuri Artima, pentru 55 milioane de euro, cu scopul de a-și consolida poziția pe piață. Rețeaua Artima deținea 21 de magazine, concentrate în vestul țării, cu o suprafață totală de vânzări de 21.000 de metri pătrați. După preluare, magazinele Artima au fost redenumite în Carrefour Express, iar în decembrie 2010 au fost redenumite din nou în Carrefour Market.

Carmangeria Andromi,

Imaginea nr. 5 Carmangeria Andromi

Sursa:https://www.google.ro/search?newwindow=1&biw=1280&bih=638&site=webhp&tbm=isch&sa=1&q=carmangeria+andromi&o

Carmangeria andromi îsi are începuturile în urmă cu 18 ani, în județul  Bihor, luând  startul  ca  o afacere  de familie. 

Pornind de la o fermă zootehnică, afacerea s-a dezvoltat în  mai  multe  etape.  În  2001 se  conturează pentru  prima dată direcția spre  domeniul actual de activitate  prin deschiderea  unei  măcelarii din  nevoia de a  valorifica producția fermei de animale existente, iar în anul 2002 Andromi își deschide la Oradea porțile primei fabrici de preparate din carne cu o producție de aproximativ  200 kg  pe zi și cu câteva principii bine stabilite: de a nu face niciodată compromisuri și de a nu sacrifica niciodată calitatea în  favoarea  profitului.

Înființată în anul 1994 la Cluj-Napoca, firma Perpetuum are ca obiect de activitate importul, distribuția și producția produselor pentru amenajări interioare și exterioare (pardoseli, plinte, profile si accesorii pentru montajul pardoselilor, usi, perdele, draperii, tapiterii, lenjerii de pat, prosoape etc.). Produsele achiziționate de la perpetuum sunt produse textile de uz casnic,: lenjerii de pat, cuverturi, prosoape, halate de baie, covorase de baie, fete de masa, runnere, naproane, servetele (cu posibilitate de personalizare, teflonate, rezistente la temperaturi de pana la 90 grade, tratate impotriva ingalbenirii).

Imaginea nr. 6 Perpetuum 

Sursa : http://www.perpetuum.ro/Companie.html

Tabelul nr. 2. Furnizorii actuali ai pensiunii Carpathia

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

2.2.3.Concurenții pensiunii Carpathia

Concurența repezintă un fenomen deosebit de important pentru viața economică, dar și pentru viața socială, deoarece reprezintă motorul principal care angrenează afacerile dar și viața oamenilor.Conform normelor dar și cerințelor europene, concurența trebuie să fie echitabilă pentru toți participanții la viața economică deoarece conduce la reducerea prețurilor, atât ceșterea calității cât și diversificarea ofertei.

Tabelul nr. 3 Concurenții pensiunii Carpathia

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Pensiunea Carpathia, este o pensiune construită cu ajutorul fondurilor europene, are un nivel mai dezvoltat decât celelalte pensiuni construite prin fonduri proprii, astfel ea are un singur concurent direct și anume pensiunea Apuseni Wild care se află la o distanță de 87 km față Oradea și la 100 km față de orașul Cluj, la 15 km față satul Negreni unde se deșfășoară târguri începând primăvara și terminându­se toamna și de unde turiștii pot participa la foarte multe activități și pot achiziționa o gamă foarte largă de produse tradiționale.

Pensiunea Apuseni Wild

Pensiunea Apuseni Wild vă așteptă într-un ambient rustico-modern, cu preparate tradiționale și un personal pregătit să satisfacă gusturile și cerințele oaspeților noștri. Ea se află la 87 km de Oradea si la 100 km de Cluj, în Remeți, județul Bihor, în apropierea satului Negreni (15 km), pe Valea Iadului. E așezată la poalele muntelui, sub o stâncă solitară și semeață. Zona este una deosebit de frumoasă, salbatică, printre cele mai pitoresti din Apuseni. Terasa noastră și camerele oferă o panoramă splendidă asupra văii.

Imaginea nr. 7 Pensiunea Apuseni Wild

Sursa: http://www.pensiunea-apuseniwild.ro/

Ceilalți concurenți sunt׃ pensiunea Casa Gornicului, pensiunea Andreea, pensiunea Lucian și pensiunea Remeți. Aceștia au un nivel mai scăzut de dezvoltare și dar au și prețuri mai mici fapt ce determină multă lume să îi aleagă. Un alt factor determinant în alegerea acestor pensiuni mai mici este faptul că turiștii se simt ca și acasă deoarece pensiunile mici au 1 sau 2 angajați din exterior, fiind o afacere de familie se ocupă familia de bunăstarea turiștilor.

2.3. Strategia de piață a pensiunii Carpathia

Pensiunea Carpathia se bucură de o promovare foarte bună pe internet atât prin propriul site cât și pe facebook, dar e promovată și de diferite site­uri: http://www.turistinfo.ro/; http://carta.ro/cazare-remeti/; http://www.booking.com/ și http://www.lapensiuni.ro/.

Strategia de piață folosită de administratorii firmei este fidelizarea clinților care au fost de mai multe ori la această pensiune prin acordarea unor reduceri, prin oferirea de servicii extra altele decăt cele incluse în pachetul achiziționat.

O altă strategie pe care o folosesc administratorii acestei pensiuni este acordarea de reduceri semnificative în extrasezon tuturor clinților, realizare de jocuri creative pentru copii, în timpul sărbătorilor de iarnă se prezintă tot felul de tradiții care se păstrează și în acest moment în zonă. Strategia de dezvoltare a rezultat și din faptul că au o experiență îndelungată în această industrie a turismului și intuiesc dorințele clienților.

2.4. Oferta de cazare a pensiunii SC CARPATHIA SRL

Prețurile oferite de pensiunea Carpathia sunt: camera single are un preț de 120 de lei pe noapte, camera matrimonială are 160 de lei pe noapte, camera triplă 190 de lei pe noapte, camera cu 2 locuri are 220 de lei pe noapte.

Imaginea nr. 8. Camerele de cazare a pensiunii Carppathia

Oferele de reducere a pensiunii Carpathia efectuate de aceasta au fost următoarele: 10 % reducere la pachetul silver, 15 % reducere la pachetul Gold și 20% reducere la pachetul Platinum în perioada 05 ianuarie 2015 ­ 31 mai 2015 .

2.5. Indicatori ai eficienței activității de cazare la pensiunea SC CARPATHIA SRL

Grafic nr.1 Evoluția profitului la societatea SC CARPATHIA SRL pe ultimii 3 ani

Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor de la SC CARPATHIA SRL

După cum observăm în graficul alăturat, societatea înregistrează profit pe toți anii analizați, în anul 2012 înregistrază un profit semnificativ mic, o explicație ar putea fi faptul că este primul an în care societatea își desfășoară activitatea, în anul 2013 profitul societății crește destul de mult fapt ce demonstrează că clienții apreciază societatea. Anul 2014 înregistrează un profit foarte mic, o cauză ar putea fi vremea nefavorabilă, vara ploioasă și iarna fără zăpadă afectează foarte mult societatea deoarece în această perioadă societatea înregistrează cei mai mulți oaspeți.

Grafic nr.2 Evoluția cheltuielilor la societatea SC CARPATHIA SRL pe ultimii 3 ani

Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor de la SC CARPATHIA SRL

La fel ca și în cazul profitului, cheltuielile societății sunt mai mari în anul 2013 și mai mici în anii 2012 și 2014. Consider că acest lucru se datorează faptului că, cheltuielile sunt mai mari în anii espectivi: 2012 și 2014 deoarece societatea trebuie să își acopere cheltuielile salariale, cheltuielile cu întreținerea, cheltuielile cu promovarea sociețății, aceste cheltuieli sunt necesare lunar chiar dacă societatea nu funcționează la capacitate maximă.

Grafic nr.3 Evoluția cifrei de afaceri la SC CARPATHIA SRL pe ultimii 3 ani

Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor de la SC CARPATHIA SRL

Cifra de afaceri a societății este în corelație cu ceilalți 2 indicatori și anume profitul net și cheltuielile. Spun că este în corelație deoarece anii 2012 și 2014 înregistrează valori mai scăzute la fel și în cadrul profitului dar și în cadrul cheltuielilor, iar anul 2013 înregistrează valori mai ridicate la fel și în cadrul celor 2 indicatori enumerați.

2.6.Prognoza veniturilor activității de cazare la pensiunea SC CARPATHIA SRL

Pentru calculul vânzărilor fizice previzionate s-a considerat durata medie a unei luni calendaristice de 30 zile.

Întocmirea previziunilor privind gradul de ocupare a pensiunii s-a realizat pornind de la sezonalitatea activităților turistice (sezon cald / rece) și în raport cu vânzările altor structuri de primire turistică.  Capacitatea maximă de ocupare a structurii de primire turistică se va atinge cu precădere în sezonul cald și cel al sărbătorilor de iarnă.

Prețurile medii de vânzare previzionate pe perioada de analiză de 5 ani au fost apreciate pe baza prețurilor medii anuale practicate pe piața de operatori din domeniul turismului.

Veniturile se realizează din vânzarea serviciilor de cazare (12 camere duble si 3 apartamente – 30 locuri de cazare) precum și din vanzarea în lunile de vară a altor servicii de agrement din închirierea șezlongurilor și altor articole de plajă pentru pișcina amenajată în imediata apropiere a spațiiului de cazare dar și din restaurant.

Tabelul nr. 4. Capacitate de cazare a pensiuni Carpathia pe anul 2014.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Tabelul nr.4. Veniturile din alimentație a pensiunii Carpathia pe anul 2014

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.A.

Tabelul nr.6. Venituri din închiriera șezlongurilor pe anul 2014

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Pragul de rentabilitate a societății în vederea acoperirii cheltuielilor minime este de 1000 înoptări la 160 de lei camera pe noapte, venitul obținut astfel din această activitate este 160000 pe an, iar pe lună 13 333 lei, iar venitul obținut din activitatea restaurantului este de 4150 lei pe lună.

Tabelul nr.7. Venituri minime lunare

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Tabelul nr.8. Cheltuieli lunare minmie

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Tabelul nr.9. Estimarea ratei de rentabilitate a investiției în perioada 2012+2014

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor de la S.C. CARPATHIA S.R .L.

Din estimările de mai sus se poate observa o creștere și apoi o scădere bruscă a indicatorului analizat în perioada 2012-2015, ceea ce arată că investiția nu prea este rentabilă, excepție făcând anul 2013 când rata de investiție este de 11,67% , acest lucru dă de gândit investitorilor care trebui să adopte rapid o metotdă de revenire din acest impas.

Concluzii și Propuneri:

Cu scopul de a arăta beneficiile finanțării europene a acestei structuri de cazare turistică, ale pensiunii Carpathia voi prezenta punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările, subliniind faptul că într-o zonă turistică care are un potențial turistic deosebit trebuie să existe echipamente turistice de calitate, care să mulțumească turiștii cu preteții mai ridicate astfel cum încearcă pensiunea Carpathia să realizeze prin accesarea aceastei finanțări europene.

 Punctele tari pe care le posedă pensiune Carpathia reprezintă frumusețea peisajului atât în perioada de iarnă, cât și în perioada de vară, posibilitatea practicării drumețiilor montane, zona este foarte ofertantă în locuri de vizitat (peșteri, baraje, lacuri) dar nu în ultimul rând locația de cazare dă posibiltatea turiștilor să își petreacă timpul liber la pișcină, pe terenul de tenis și a cunoașterii obiceiurilor populare tradiționale.

Punctele slabe pe care le găsim în această zonă sunt lipsa unei infrastructuri corespunzătoare pe drumul de acces spre pensiune, drumul foarte rău care face legătura cu satul de vacanță Coada Lacului sau cu diferite obiective turistice naturale care pot fi vizitate de către turiștii pensiunii Carpathia.

Oportunitățile pensiunii Carptahia poate fi atragerea clienților noi deoarece structura de cazare este foarte modernă, datorită faptului că deține o sală de conferințe, aceasta atrage persoane juridice care organizează traininguri pentru angajații lor.

Amenințările care se pot realiza în viitor aupra pensiunii, din păcate posibilitatea realizare a acestora este destul de mare și anume iarna, în timpul sărbătorilor să nu fie zăpadă iar vara să fie ploioasă. Aceste amenințări, vizează întreaga zonă, și se abate asupra tuturor pensiunilor.

Un punct forte al pensiunii turistice este site-ul, care face posibilă o bună promovare a serviciilor turistice deținute de aceasta, transmiterea informațiilor corecte și clare sunt importante pentru client așadar oferă posibiltatea transmiterii tuturor informațiilor: dotări, prețuri, fotagrafii cu pensiunea, fotografii cu obiectivele turistice ce se regăsesc în zonă, ofertele pe care le oferă turiștilor.

Așadar pentru a realiza un turism calitativ în satul Remeți consider câteva aspecte care sunt extem de importante pentru dezvoltarea turismului din această zonă și anume: realizarea reparațiilor unei porțiuni din drumul care permite accesul spre zona satului Remeți dar cel mai important este reparația capitală a drumului care face legătura cu satul de vacanță Coada-Lacului, alimentarea cu apă curentă a unei porțiuni din sat care nu a fost alimentată, instruirea antreprenorilor care dețin pensiunile din zonă și a personalului care lucrează în pensiunile respective, modernizarea acestor pensiuni cu ajutorul finanțării europene, beneficiul adus zonei și locuitorilor cu această finanțare prin creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea economică a zonei.

Ca o concluzie finală putem aprecia că pensiunea Carpathia a fost bine realizată, deoarece oferă o gamă mare de servicii de înaltă calitate turiștilor care se refugiază din orașele apropiate, de poluarea și zgomotul existent, într-un mediu curat, plăcut și verde, de asemenea oferă turiștilor posibilitatea de recreere prin organizarea de drumeții de asemenea și terenul de sport oferă posibilități multiple de petrecere a timpului liber și să nu uităm de pișcină care e un punct important în alegerea turiștilor a unui spațiu de cazare.

Bibliografie:

Gunasekaran.N, Victor Anandkumar, Factors of Influence in Choosing Alternative Accommodation, anul (2012), p 1127.

Bogdan Băcanu, Management Strategic în turism, Ed Polirom, Iași, 2009, p 18

Remus HORNOIU,Mihai TĂNASE, Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, disponibil on­line la adresa http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza1.pdf

Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, disponibil on­line la adresa

Andreea Băltărețu, Nicolae Neacșu, Economia Turismului, disponibil on­line la adresa, http://bv.ucdc.ro/bv/M_2_Economia_turismului_Baltaretu_Andreea.pdf, p 41

Smaranda Cosma et, Marius Bota, Innovation – a useful tool in the rural tourism in Romania –disponibil on­line la adresa http://www.sciencedirect.com/science/

Remus HORNOIU,Mihai TĂNASE, Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, disponibil on­line la adresa http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza1.pdf

Ramona Rupeika, Social and Behavioral Sciences , disponibil on­line la adresa http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042814039779

Site-uri web:

http://www.apdrp.ro/%20masura%20%20311

Profit 360, Fonduri nerambursabile pentru afacerea ta, disponibil on­line la adresa

http://www.profit360.ro/pastila-de-business/fonduri-nerambursabile-pentru-afacerea-ta

Esimplu, Fonduri europene pentru afacerea ta, disponibil on­line la adresa http://www.esimplu.ro/articole/finantare/6288-fondurile-europene-intre-mit-si-realitate

Finanțarea pensiunilor turistice în PNDR 2014­2010, disponibil on­line la adresa http://amsolutions.ro/finantarea-pensiunilor-turistice-in-pndr-2014-2020/

http://www.apdrp.ro/

Fondul ONG în Romania, disponibil on­line la adresa http://www.fonduriue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd62/Documente_Suport/

http://www.aippimm.ro/articol/situatie_necesitati/servicii_dezvoltare_afaceri

http://www.otpbank.ro/ro/corporatii/solutii-de-finantare/credite/creditul-pentru-investitii/

http://www.finantare.ro/ghid-garantare-credite

http://www.fonduriue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd62/Finantari/Alte_oportunitati/Agricultura_si_pescuit/18_Ghidul_Solicitantului_Masura_122.pdf

Similar Posts